LITERATURA ȘI MUZICA

"Dacă la început a fost Cuvântul, atunci trebuie să spunem că înainte de cuvânt a fost
sunetul. Omul s-a născut cântân, dar odată cu părăsirea Paradisului a decăzut și a trebuit să
vorbească. Prin marii compozitori, el își amintește de graiul său dintâi și cuvântul se face iarăși
Cânt "(George Pruteanu)
Oare muzica nu poate fi prin ea însăşi o formă de poezie?
Oare literatura bună nu se bazează pe o melodie lăuntrică, pe un ritm al frazelor, pe o
vibraţie necontrolabilă?
Muzica este o artă a sunetului care comunică și dincolo de cuvinte. Ea folosește totuși
cuvântul în cântece, lieduri, spectacole de opera etc. O opera celebră, Traviata de Giuseppe
Verdi, de exemplu, se inspiră din romanul Dama cu camelii al lui Alexandre Dumas-fiul.
Tragedia Romeo și Julieta, aparținând scriitorului William Shakespeare a constituit sursa de
inspirație pentru spectacole de opera sau de balet. Tristan și Isolda este o operă (muzică
dramatică) în trei acte compusă de Richard Wagner, bazată în mare parte pe legenda celtică
medievală cu același nume care are ca teamă principală iubirea.
Dar copilăria și adolescența mea nu sunt legate de aceste nume, ci de texte poetice din
literatură română ca Ploaie în luna lui Marte, aparținând lui Nichita Stănescu cântată de Nicu
Alifantis sau de Paula Celling, Fata cu șosete de diamant a scriitorului Mircea Cărtărescu
interpretată de Loredana Groza, melodia de dragoste care mă copleşeşte prin aura ei nostalgică
De-ai  fi tu salcie la mal (Moculescu / Maximilian) a Mihaelei Mihai...
Cred că la un moment dat se ajunge la imposibilitatea de a separa muzica de versuri, la
dizolvarea acestor graniţe, în corespondenţa perfectă, inseparabilă.Meritul lui Nicu Alifantis, de
pildă, e că l-a adus pe Bacovia aproape de sufletele noastre (transpunerea pe muzică a poeziei
Decembre sau Umbra), Cenaclul Flacăra care a transpus melodic texte poetice clasice,
eminesciene sau cele scrise de Adrian Păunescu (Galbenă gutuie, Copacii fără pădure,Totuși
iubirea).
În literatură, muzica este principiu de creație al poeziei, care utilizează procedee artistice
( repetiții de consoane și vocale, de cuvinte, refrene etc.) sau de versificație (ritm, rimă, măsură )
pentru a obține un efect eufonic (muzical).
 Sunt apoi cărți care apropie cititorul de muzica unor clasici, așa cum e Doamna
Pylinska și secretul lui Chopin de Eric-Emmanuel Schmitt, unde o profesoară poloneză stabilită
la Paris oferă personajului-narator o educație muzicală originală: ca să-l înțeleagă pe Chopin, ca
să ajungă autentic la muzica sa trebuia să culeagă florile fără să cadă roua de pe ele, să savureze
liniștea ( -"Chopin compune despre liniște: muzica lui de acolo iese și acolo se întorce "), să facă
cerculețe în apa din Grădina Luxemburgului pentru a sesiza rezonanța, să observe independența
frunzelor și a ramurilor în raport cu trunchiul copacilor. Doamna Pylinska ajunge să
mărturisească: "Chopin zugrăvește în culori frumoase ceea ce nu e făcut să fie așa și duce până
la incandescență ceea ce e deja frumos."
Există apoi în prezent un proiect cultural inițiat de Editura Polirom de promovare a
personalităților române prin scrierea unor biografii romanțate. Printre ele și Enescu. Caiete de
repetiții de Dan Coman.  Prin intermediul acestui tip de lucrări cititorul ajunge să se simtă mai
apropiat de un scriitor, un compozitor sau un pictor. Prin cunoașterea vieții  și a gândurilor sale,
se stabilește între el și creația celui despre care a citit o nouă dimensiune, lucrurile neînțelese
capătă sens și semnificațiile sunt mai clare. 

Webografie

Enescu.Caiete de repetiții- Dan Coman – Adolescență cu nasu-n cărți (wordpress.com)

Literatura şi muzica by Ana-Maria Tihon (prezi.com)
Agenda LiterNet / Marius Chivu: De la muzică la literatură şi înapoi

Pop-Drăguț Sebastian, clasa a X-a

E,
Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Sibiu