Evoluția istorică a schimbărilor guvernanței în societățile

democratice

In viziunea noastra, formele de organizare democratica a societatii au

existat din cele mai vechi timpuri, strans legate de primele comunitati umane,
ceea ce ne poate conduce la ideea ca democratia a fost si este un factor care a
insotit progresul social.

Democratia, ca forma de organizare si conducere politica a societatii, o

intalnim in oranduirea sclavagista, strans legata de aparitia statului, ca principal
instrument politic de organizare si conducere a societatii. Formele clasice de
exprimare a democratiei in perioada respectiva au constat in elaborarea unei
legislatii care prevedea anumite drepturi si libertati cetatenilor, incercarea de a
situa dreptul la baza organizarii statale, crearea unui mecanism care sa asigure
alegerea libera a unor organisme ale puterii de stat sau a unor conducatori la
nivelul puterii de stat centrale si locale, cu extinderea chiar si in armata. Sunt
cunoscute, in acest sens, formele democratice de organizare ale Greciei si Romei
antice.

In epoca homerica (sec. XII-VIII i.Hr.), organele de conducere erau: bazileul -

cu puteri limitate, sfatul - ca for consultativ al bazileului si adunarea poporului
(demosul) - ca putere suprema[1]). In secolul al VIII-lea i.Hr. regalitatea
(bazileii) a fost inlaturata, conducerea ateniana fiind luata de 9 arhonti
(conducatori), alesi in fiecare an din randul eupatrizilor (aristocratia gentilica)
[2]).

Cele mai inalte forme ale democratiei ateniene au fost atinse in secolele VI si V
i.Hr. si, in mod deosebit, in vremea lui Clistene si Pericle care au introdus
drepturi egale de participare la conducere pentru toti cetatenii atenieni, iar
participarea demosului la conducerea statului a primit numele de democratie[3]).

Astfel, in timp ce Sparta s-a constituit, ca urmare a legilor lui Licurg, intr-un stat
sclavagist, oligarhic, prin organizarea intr-o clasa militarist-aristocratica a
polisului, dominand in mod absolut peste masa periecilor (poporul de rand), a
ilotilor si a sclavilor, Atena a cunoscut de la Solon la Pericle un complex proces
social-politic, inscriind in istorie paradigma democratiei.

Conceputa ca forma de organizare in care puterea de stat apartinea oamenilor

liberi, democratia ateniana a reprezentat o forma de guvernare sclavagista, fiind
in esenta statul proprietarilor de sclavi. Potrivit traditiei istorice, Pericle ar fi
definit aceasta democratie prin urmatoarele relatari: 'Traim sub o randuiala
politica ce nu are de ravnit legile altora; departe de a-i imita, suntem mai
degraba o pilda pentru unii. Numele sau e democratie, fiindca oranduirea
statului, nu se reazema pe putini, ci pe cat mai multi. In afacerile lor personale,
toti cetatenii sunt egali in fata legilor; drumul la onoruri in viata politica este
deschis fiecaruia in masura in care opinia publica ii apreciaza talentele dup
424j95e a merit mai mult decat dupa clasa sociala'. In imprejurarile istorice
respective, democratia - guvernarea poporului - si oligarhia - guvernarea
aristocratilor, au devenit doua alternative politice fundamental opuse cu privire
la organizarea si conducerea polisului grecesc. Democratia care s-a afirmat pe
Acropole in urma cu doua milenii si jumatate constituie o componenta de seama
a civilizatiei grecesti ce s-a transmis peste secole, avand o importanta contributie
la progresul culturii universale[4]).

Referitor la statul roman, in perioada regalitatii (753-509 i.Hr.), Roma era

condusa de un rege ajutat de senat, rolul superior avandu-l initial adunarea
poporului, care alegea pe rege, declara razboi etc.

Descendenta a unei democratii militare, republica romana a constituit forma de

stat sclavagista prin care doua caste de origine gentilica au fuzionat sub impulsul
relatiilor economice intemeiate pe proprietatea privata si exploatare si au
determinat o noua structura a comunitatii, in functie de relatiile de clasa formate
pe aceasta baza. In perioada republicii romane (509-27 i.Hr.), puterea civila si
militara era incredintata la doi magistrati, numiti consuli, alesi pe timp de un an
dintre patricieni si detinand puterea suprema in stat. Treptat, pe masura
perfectionarii regimului democratic al republicii romane, au fost infiintate noi
magistraturi care au condus la separarea puterilor in stat (pretori, cenzori,
chestori).

Institutia suprema de conducere a republicii era senatul, alcatuit din 300 de

patricieni alesi pe viata.

Lipsa de drepturi, inclusiv politice a plebei, a determinat declansarea luptei

acesteia pentru participarea la viata politica, lupta care s-a soldat cu obtinerea
mai multor drepturi ca: plebeii sa aiba doi tribuni pentru apararea intereselor lor,
cu putere de veto; dreptul ca unul din cei doi consuli sa fie plebeu; dreptul ca
plebeii sa poata fi alesi cenzori, chestori, pretori etc. In felul acesta, lupta dintre
patricieni (aristocratie) si plebei (producatorii valorilor materiale) a condus la
lichidarea inegalitatilor politice si civile dintre cele doua categorii sociale.

Legislatia romana si institutiile sale democratice sunt apreciate si in prezent ca

elemente autentice de democratie la care se fac referiri frecvente. Pe baza
organizarii democratice din acea perioada, societatea a atins un asemenea grad
de civilizatie si cultura incat valorile respective sunt greu de egalat si in zilele
noastre.
Datorita bazei de clasa a societatii, care era alcatuita din stapani de sclavi si
sclavi, democratia acelei perioade avea limitele sale istorice. Astfel, democratia
in acel timp nu a fost un fenomen permanent, ea alternand cu forme dictatoriale
de organizare politica, realitate care va persista mult timp in istorie si care, dupa
cum se stie, se intalneste si in epoca contemporana. De asemenea, democratia in
sclavagism cuprindea numai o parte a societatii, conducerea se realiza intr-
adevar, cu consimtamantul cetatenilor, prin consultarea acestora, dar cetatenii
cuprindeau numai stapanii de sclavi si oameni liberi, sclavii nefacand parte din
randul cetatenilor. Prin urmare, era o democratie care se limita la o parte a
societatii, majoritatea membrilor ei, sclavii, fiind exclusi de la viata politica.

Factorul determinant care a impus aceasta limita a democratiei a fost constituit

din raporturile de proprietate, exprimate in proprietatea absoluta a stapanului
asupra sclavului. In pofida acestui fapt, democratia din acea perioada s-a
dezvoltat, afirmandu-si o serie de valori perene care se vor regasi in sistemele
democratice ulterioare.

In perioada feudala, desi raporturile de proprietate si sociale se schimba,

feudalul exercitand drepturi partiale asupra iobagului, organizarea democratica a
societatii marcheaza un mare regres fata de antichitate, ceea ce se va rasfrange in
sfera intregii vieti economice, sociale, politice si spirituale. Regimurile
absolutiste se constituie intr-o caracteristica a organizarii si conducerii politico-
sociale, omenirea intrand intr-un con de umbra pe coordonatele devenirii sale,
din care va iesi cu mare dificultate. Puterea absoluta a monarhului emana, in
conceptiile politice de atunci, de la Dumnezeu, iar demosul era complet ignorat.
Cu toate acestea, si in feudalism se intalnesc forme de organizare democratica la
nivel de localitati si anumite comunitati. De pilda, in anumite orase, si in cadrul
unor unitati mestesugaresti au aparut forme de organizare democratica, care se
vor dezvolta mai tarziu, in perioada Renasterii si a trecerii spre capitalism, in
adevarate centre de cultura si civilizatie, ce vor genera starea a treia, ca forta
motrice a revolutiilor burgheze.

Ca exemplu, amintim breslele mestesugaresti organizate pe principii

profesionale sau ghildele ca organizatii ale negustorilor, avand la baza
regulamente riguros alcatuite. Se pot da exemple de organizare democratica in
cazul unor orase sau in cadrul unor formatiuni statale. Sunt cunoscute, in acest
sens, orasele-republici care, fara a detine o pondere mare, reprezentau adevarate
oaze ale democratiei, asa cum au fost orasele republicii italiene: Venetia (unde,
desi in fruntea republicii se afla un doge, conducerea propriu-zisa revenea
senatului), Geneva, Milano, Pisa, Florenta. In cadrul acestor orase-republici a
existat o permanenta stare tensionala, de lupta pentru adancirea vietii
democratice, intre patriciat si populatia de jos - ce alcatuia starea a treia. Un caz
concludent in aceasta directie ni-l ofera Florenta, unde populatia era impartita in
'poporul gras' si 'poporul marunt', unde intrau si ciompii[5]). Lipsa de drepturi
pentru a doua grupare a condus in a doua jumatate a secolului al XIV-lea la
puternice miscari soldate cu impunerea, in mod temporar, a unui guvern
(signioria) alcatuit in majoritate din ciompi si mici meseriasi.

Pe aceasta linie pot fi mentionate si Tarile Romane, in a caror organizare statala

se descifreaza elemente democratice ca - adunarea tarii, oastea cea mare, sfatul
domnesc - caracterul electiv al domnitorului, pe langa cel ereditar etc.

Se poate spune ca rezistenta romanilor fata de cotropitori, cat si permanenta

fiintei statale, care vor duce mai tarziu la Marea Unire, au fost posibile tocmai
datorita unor elemente democratice in structurile de organizare statala. Aceasta
realitate conduce la concluzia existentei unei adevarate vocatii democratice a
romanilor.

In perioada de trecere de la feudalism la capitalism si mai departe, in conditiile

capitalismului se realizeaza un mare progres si pe calea organizarii democratice
a societatii, progres ce nu a fost inca egalat de alte perioade de dezvoltare
sociala.

Acest progres pe calea statornicirii unui sistem democratic a fost generat de

insesi caracteristicile oranduirii capitaliste care, fata de oranduirile sociale
anterioare, a asezat dezvoltarea economica pe criterii strict economice de
eficienta si rentabilitate, de libertate a fortei de munca care a impus si libertatea
politica a individului si a organizarii democratice a vietii sociale. Concurentei
din domeniul economic i-au corespuns mai multe optiuni privind organizarea si
conducerea sociala. Acest lucru a permis o dezvoltare democratica a societatii,
care a constituit conditia sine-qua-non a permanentei dezvoltari si consolidari a
capitalismului.

In felul acesta, capitalismul a pus politicul in slujba economicului, lucru ce a

permis o dezvoltare fara precedent a vietii economice, a gradului de civilizatie
materiala si spirituala a omenirii. In aceasta privinta, oranduirea capitalista, prin
inlaturarea masurilor extraeconomice si reasezarea intregii activitati pe criterii
de eficienta si rentabilitate, a facut ca fortele de productie sa se dezvolte mai
mult decat in toate oranduirile precedente la un loc. Astazi, acest lucru este cu
atat mai evident cu cat asistam la un inalt grad de dezvoltare in toate planurile
vietii sociale in tarile capitaliste avansate.

In conditiile contemporane, conceptul de democratie este indisolubil legat de

notiunea de pluralism. Se considera ca nu poate exista democratie fara pluralism
politic. Notiunea de pluralism vine de la latinescul pluralis = 'compus' din mai
multe elemente, prin urmare semnifica o unitate in diversitate, ceea ce isi gaseste
concretizarea in multitudinea de partide si organizatii care se interpun intre
indivizi si stat si care urmaresc sa stapaneasca mecanismul social. O asemenea
diversitate pe care o implica un sistem politic pluralist, precum si practica
politica prin care se manifesta ea, asigurand ca nici o forta politica si nici o
categorie sociala sa nu poata exclude celelalte forte sau categorii, sa nu poata
sechestra societatea pentru sine, se dovedeste a fi singura modalitate de
dezvoltare democratica a societatii. La randul sau, doar o societate democratica
poate garanta afirmarea pluralismului politic.

In consecinta, notiunile de pluralism si de democratie se dovedesc corelative, se

presupun si se conditioneaza reciproc, neputand exista democratie autentica fara
pluralism politic si nici invers, pluralism politic fara democratie. Pe aceasta baza
se considera, in mod justificat, ca pluralismul politic este un principiu dupa care
functionarea democratica a societatii, garantarea drepturilor si libertatilor
cetatenesti sunt conditionate de existenta si actiunea mai multor forte politice si
sociale aflate in competitie. Prin instituirea pluralismului politic drept camp de
manifestare a democratiei, puterea politica nu mai troneaza deasupra societatii,
ci se intersecteaza cu toate segmentele structurii sociale intr-un mecanism
chemat sa functioneze pe baza legalitatii, libertatii. Astfel, societatea apare in
structura sa autentica dezvaluindu-si intreaga diversitate cantitativa si calitativa
depasind uniformitatea si inertia, promovand inovatia sociala.

Pluralismul presupune, de asemenea, competitia intre toate formele de

exprimare a spiritului, aceasta devenind - tot mai mult - un mijloc de afirmare a
valorilor.

Asupra pluralismului dintr-o tara sau alta isi pun amprenta factori cum sunt:
starea istorica a societatii respective, specificul national, traditiile, gradul de
cultura si civilizatie, institutii, nivelul de educatie etc.

Progresul realizat de capitalism pe linia dezvoltarii democratiei consta, in

principal, in urmatoarele:

Ø  o data cu pregatirea si infaptuirea revolutiilor burgheze au fost proclamate,

pentru prima data in istorie, drepturile si libertatile fundamentale ale omului si
popoarelor, egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor si popoarelor la o viata
libera si demna, inscrise in proclamatii si legi.

'Proclamatiile' drepturilor omului au constituit elemente de baza ale

platformelor-program privind dezvoltarea democratica a societatii, care isi
pastreaza actualitatea si in prezent. Sunt bine cunoscute in aceasta directie:
Declaratia drepturilor din Anglia (1688), Declaratia de independenta a Statelor
Unite ale Americii (4 iulie 1776), Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului din Franta (1789), la care se adauga, in mod firesc, drepturile
omului prevazute in Carta ONU, in Declaratia universala a drepturilor omului
elaborata de ONU (1948), precum si in declaratiile privind drepturile omului,
mai ales, de la Helsinki (1975) si Viena (1989) ale OSCE. Astfel, sunt prevazute
drepturi si libertati precum: egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor si
popoarelor fara nici un fel de discriminare; organizarea si exprimarea libera a
tuturor cetatenilor; posibilitati egale de instruire si pregatire, de a munci, de a
circula liber, de a-si stabili domiciliul in tara unde doreste; dreptul la existenta
decenta si la viata etc.

In prezent, in organismele ONU si in alte organisme internationale, are loc un

schimb intens de pareri asupra transpunerii in viata a acestor drepturi si libertati.
Se remarca dezvoltari incurajatoare in aceasta directie, dar si ingrijorari in
legatura cu unele incalcari ale acestor principii. Se considera ca respectarea
deplina a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului sub toate aspectele
lor este esentiala pentru statornicirea unei vieti democratice in fiecare tara si
imbunatatirea relatiilor dintre acestea. In prezent, se observa reafirmarea
adeziunii tuturor statelor fata de principiile Declaratiei din Actul final de la
Helsinki (1975) si hotararea de a le respecta si transpune in practica. In acest
context, se reafirma dreptul fiecarui popor de a alege in mod liber si de a-si
dezvolta sistemul politic, social-economic si cultural fara nici un amestec din
afara, dar in conformitate cu aceste principii, de a respecta cu strictete principiile
integritatii teritoriale, de a reglementa pe cale pasnica diferendele, de a
condamna si exclude metodele si practicile teroriste, de a intari cooperarea
bilaterala si multilaterala, de a respecta drepturile si libertatile fundamentale ale
omului si a garanta exercitarea efectiva a acestora etc. Exercitarea drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului si popoarelor este in stransa legatura cu
manifestarea unei responsabilitati, a respectarii unor obligatii si indatoriri care sa
faca posibila manifestarea drepturilor si libertatilor respective.