metode experimentale autentice" (pag. 104).

Eventual, nivelul claselor experimentale poate fi ceva mai

scăzut decât cel al claselor de control, pentru a putea fi sesizate cât mai obiectiv efectele ameliorative
ale variabilei independente/ intervenţiei. Numai astfel vom putea atribui diferenţele dintre eşantionul
experimental şi cel de control, înregistrate în posttest şi retest, variabilei independente introduse. Dintre
modalităţile frecvent utilizate în această fază pentru culegerea datelor de start, le amintim pe
următoarele, făcând precizarea că se pot combina între ele: - purtarea de discuţii cu cadrele didactice
care predau la clasele respective - valorificarea datelor furnizate de observaţia sistematică a activităţii şi
a comportamentului elevilor (observaţia curentă), cum ar fi: nevoile educaţionale ale elevilor,
aptitudinile, interesul, motivaţia lor pentru studiu, stilurile de învăţare, ritmurile de lucru ş.a.m.d. -
utilizarea mediilor obţinute la disciplina/ disciplinele de studiu care interesează, în semestrul sau anul
şcolar anterior - valorificarea rezultatelor obţinute la aplicarea unor probe de evaluare identice pentru
eşantionul experimental şi cel de control - valorificarea rezultatelor obţinute la aplicarea unui test
pedagogic de cunoştinţe, denumit în limbaj curent test iniţial, care trebuie să fie identic pentru
eşantionul experimental şi cel de control. b. Etapa experimentală presupune introducerea la
eşantioanele experimentale a variabilei independente/ intervenţiei, respectiv a modificării preconizate,
a noii modalităţi de lucru şi controlarea situaţiei în manieră analitică, riguroasă, precisă; astfel,
proiectarea, realizarea, evaluarea şi reglarea activităţii didactice în cazul claselor experimentale se va
face în perspectiva modificării introduse. În acest timp, la eşantioanele de control, procesul educaţional
decurge în mod obişnuit, după o metodică obişnuită, neinfluenţat de modificarea introdusă la eşantionul
experimental. Cadrel