Stagiu practic in consiliere si asistenta psihopedagogica

Paradigma umanistă

Paradigma umanistă este o tendință care accentuează semnificația, valoarea și demnitatea oamenilor de a-

și spori activitatea, libertatea și autonomia .

Paradigma umanistă apare ca o școală nouă care necesită o schimbare a rolurilor în ceea ce privește
educația, astfel încât copilul să fie liber să creeze învățare afectivă.

În psihopedagogie, umaniștii promovează o predare flexibilă și deschisă, unde experiența și munca clinică
a psihologiei sunt extrapolate la domeniul educațional. În acest sens, obiectivele proceselor educaționale
sunt considerate terapeutice, prin urmare, educația este o activitate terapeutică în sine.

Această paradigmă preia concepțiile existențialismului în care personalitatea se formează prin propriile
alegeri ale omului ca agent electiv.

La rândul său, paradigma umanistă se bazează și pe fenomenologie, subliniind rolul pe care conștiința
umană îl joacă asupra realității sale experiențiale dintr-o percepție internă sau externă, toate fiind
evenimente subiective.

Autorii precursori ai paradigmei umaniste, în special în domeniul psihologiei, definesc trei aspecte
fundamentale pentru înțelegerea teoriei: personalitatea, relația terapeutică și învățarea semnificativă.

Psihologul american Abraham Maslow definește relația terapeutică dintre terapeut-pacient sau profesor-
student ca o legătură motivațională către învățare și schimbarea care rezultă dintr-o tendință spre
autorealizare.

Relația terapeutică a lui Maslow este o aprofundare a modelului său de motivație umană ilustrat în ceea ce
este cunoscut sub numele de piramida lui Maslow, a cărui vârf este autoactualizarea.

Pe de altă parte, învățarea semnificativă este definită în teoria psihoterapeutică a psihologului Carl Rogers
în 1961, unde afirmă că participarea este cea mai eficientă metodă de învățare, prin urmare, trebuie luat în
considerare contextul social al individului.
 Caracteristicile paradigmei umaniste
Paradigma umanistă se caracterizează prin aplicarea sa în domeniul educației pentru a forma o
persoană sănătoasă, liberă și autonomă.

Umaniștii consideră că baza deciziilor educaționale trebuie să răspundă nevoilor fiecărui individ.
Ele dau cunoștințelor personale la fel de multă valoare decât cunoștințele publice.

La rândul lor, ei iau în considerare dezvoltarea fiecărui individ, dar respectând dezvoltarea altor
persoane în acest proces. Programul educațional sugerat de paradigma umanistă trebuie să
contribuie la crearea unui sentiment de importanță și valoare pentru toți indivizii implicați.

Umaniștii consideră profesorul doar un alt individ, de aceea atitudinea lor nu trebuie să fie
directivă, ci să faciliteze. Paradigma umanistă urmărește preceptele umanismului care s-a născut
în secolul al XV-lea.

Paradigma umanistă în educație

Paradigma umanistă în educație recunoaște pedagogia ca o activitate terapeutică în care individul
este transformat într-o persoană sănătoasă.

Umaniștii consideră o persoană sănătoasă atunci când are o percepție superioară a realității; el
menține o acceptare din ce în ce mai mare de sine, de ceilalți și de natură; are capacitatea de a
face față în mod adecvat problemelor; Este autonomă, independentă și spontană și este dispusă să
trăiască schimbările și implicațiile pe care viața i le prezintă.

Psihologul american Carl Rogers (1902-1987) consideră că învățarea semnificativă este una care
ține cont de factorii afectivi și cognitivi ai individului, care prin învățare experiențială sau
participativă creează angajament personal.

În acest sens, psihopedagogia umanistă sugerează extinderea responsabilității și angajamentului

studentului, de exemplu, cercetare, dezvoltare de proiect și tutorat de la egal la egal. Mai mult,
subliniază necesitatea autoevaluării pentru o implicare reală și semnificativă.

Tehnicile și metodele de predare ar trebui să se bazeze pe construirea problemelor percepute ca

reale, proporția de resurse diferențiale, experiențele de grup și materialele didactice, utilizarea
contractelor pentru a imprima responsabilitatea reală în libertate și munca în echipă.
Numele şi prenumele subiectului: A.A.

Vârsta: 25 ani

Statut: -

Stare civilă: căsătorită de 4 ani, nu are copii

Clienta s-a prezentat la cabinet fiind îndrumată de o cunoştinţă comună, care doreşte la rândul
său să se programeze pentru şedinţa de psihoterapie.

Clienta invocă, din prima clipă, că este o persoană tăcută, introvertită, îi este dificil să comunice
cu alte persoane, iar atunci când trebuie să o facă i se face rău, are palpitaţii, senzaţia că i se
usucă gura, va spune ceva greşit şi vor râde de ea, „Nu vor mai vorbi cu mine crezând că sunt o
proastă”, „Vor vedea că m-am roşit şi-mi tremură vocea”. Susţine că vorbind despre problemele
ei, acestea i se par ridicole şi îi este dificil să povestească fără să se simtă anxioasă. De
asemenea, spune că este „o persoană slabă”, iar atunci când este criticată de soţ : „eşti o bleagă”,
„eşti o proastă” , are reacţii violente, devine violentă verbal sau se retrage în altă cameră.

Din cauza reacţiilor, simptomelor fizice şi a celor subiective ( stări de jenă, ruşine, teamă),
clienta evită să vorbească în public ceea ce consideră că este groaznic pentru cariera pe care
doreşte s-o clădească.

Din trecut îşi aminteşte că mama era autoritară şi îi impunea un comportament retras, „să nu
mănânci la nimeni că nu-i frumos”, „nu te uita nici în stânga, nici în dreapta şi să fii serioasă”,
„nu vorbi cu străini că te cred uşuratică”.

În urma analizei datelor am formulat următoarele ipoteze:

-  Imaginea de sine a clientei este una negativă,

-    stima de sine scăzută ,

-   toleranţă scăzută la frustrare

-  fobie socială, fiind preocupată de reacţiile sale psihosomatice, de gândurile negative legate de
autoevaluări şi de evaluările realizate de cei din jur.

Obiectivele propuse pentru prima şedinţă au fost:

1. Construirea relaţiei terapeutice, câştigarea încrederii printr-o atitudine empatică, inocularea
sentimentului de acceptare necondiţionată a propriei persoane ( clienta s-a prezentat din proprie
iniţiativă la cabinet, acest fapt dând speranţa că nu va prezenta rezistenţă);

- verificarea ipotezelor formulate;

2. Metoda utilizată : interviul pentru a obţine informaţii în legătură cu o strategie eficientă,

flexibilă. Clienta a reuşit să se exprime, să prezinte clar problemele pentru care a solicitat
sprjin:”doresc să am o viaţă normală”, „să nu-mi fie teamă să predau”, „să nu mai am senzaţii de
rău în faţa oamenilor când vorbesc”etc. A prezentat încredere, răspunzând că ar fi o femeie
normală, cu o viaţă normală dacă n-ar avea fobia, manifestând dorinţa să lupte, să investească
timp pentru şedinţele de psihoterapie. Clienta şi-a ţintit congniţiile iraţionale involuntar,
spunând:”gândesc prost”.

Clienta a avut o atitudine din ce în ce mai cooperantă, respectuoasă, dispusă să îşi corecteze
gândurile iraţionale şi convingerile disfuncţionale care stau la baza acestora.

S-a confirmat : o stimă de sine scăzută, evaluari globale negative la propria persoană: şi-a
exprimat faţă de caracteristicile fizice: „ sunt prea slabă” , „sunt insultată mereu de soţ””
cognitive: „ eu gândesc prost”, „ nu sunt bună de nimic”.

- toleranţă scăzută la frustrare : „ nu mai rezist”, „nu mai suport”, „ îmi vină să ţip de nepuţinţă”,
„mă enervez foarte repede când aud ce mi se spune …”

Clienta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de comportamentul soţului, „care nu se mai simte bine
în prezenţa mea”, „mă insultă mereu”, „ mă evită”, este supusă tiraniei lui TREBUIE neapărat :”
să te schimbi”, „să te porţi frumos cu prietenii mei”etc.

Clienta a răspuns că s-a simţit foarte bine în timpul şedinţei , deşi la început a simţit că tremură,
are dificultăţi în exprimare, fiind copleşită de teama că nu va fi înţeleasă sau că va fi respinsă. .

A afirmat că doreşte să urmeze terapia şi a cerut să fie programată pentru o nouă şedinţă. Astfel,
am stabilit următoarea întâlnire.

Planul pentru următoarele şedinţe:- împreună vom elabora lista precisă a problemelor specifice
de viaţă din cele discutate anterior, vom grupa problemele asemănătoare, alegerea împreună cu
clienta a problemei pe care să lucrăm, vom realiza o monitorizare a problemelor în termeni de
durată, frecvenţă, intensitate, latenţă, învăţarea unor tehnici de relaxare .

În cadrul celei de a doua şedinţe, am continuat evaluarea clientei, de asemenea am primit testele
date spre completare de catre clientă, rezultatele urmând a le cota şi interpreta pentru şedinţa
următoare.

A.A.  mi-a prezentat adeverinţa medicală de la medicul de familie, pe care i-am solicitat-o. Nu
este în evidenţa medicului de familei cu afecţiuni  care să fie înregistrate  pe axa III. Din cele
relatate, nu a avut probleme medicale care să–i influenţeze funcţionarea psihică, nu a făcut
tratament medicamentos (antidepresive,etc.). Axa 2: Clienta prezintă caracteristicile de
personalitate evitantă, comportamentele evitante consider a fi rezultatul anxietăţii, a fobiei
sociale.

Clienta este cooperantă, are o dispoziţie anxioasă, este bine orientată tempo-spaţial.

Din istoricul personal al clientei am notat că a fost un copil vioi, prietenos, dar „criticile
permanente au determinat-o să devină retrasă în faţa mamei, aceasta fiind considerată „stresorul
principal”.Tatăl avea totdeauna o atitudine „împăciuitoare”, fiind dominat şi, mai ales „lasându-
se dominat” de soţie, motivând că „preţuieşte familia „ el fiind orfan de la o vârstă fragedă.

Suport social inadecvat în copilărie şi în adolescenţă.

Soţul consideră că are un ascendent asupra ei, deoarece de la casătorie el a asigurat din punct de
vedere financiar casa, el „ câştigă bani mai mulţi, ai mei fiind suficienţi pentru ţigări”.

Probleme de relaţionare între A.A. şi părinţi-comunicare dificilă, de suprafaţă, i s-a impus reguli
de disciplină inadecvate, astfel apar credinţe iraţionale, comportamente cogniţii dezadaptative,
care urmează a fi modificate prin terapie.

În ceea ce priveşte relaţia cu soţul, modificarea imaginii de sine a clientei , a cogniţiei ”trebuie să
mă pot controla, altfel este insuportabil” , fiind ţinte ale intervenţiei.

A.A. afirmă că se simte rău, tremură, atunci când îşi imaginează că ceilalţi observă aceste
simptome şi vor râde, ea fiind convinsă că arată rău. Prezenţa gândurilor negative automate  sunt
urmate de procesări în legătură cu imaginea de sine, astfel a dezvoltat comportamente de
asigurare: evită să privească elevii din clasele de liceu atunci cănd predă, repetă în gând ce are de
spus când este întrebată.

La întrebarea când s-a simţit prima dată cuprinsă de teama că a avut o prestaţie stupidă,
inacceptabilă, iar ceilalţi au respins-o, a răspuns că nu s-a gândit la acest lucru, dar acum îşi
aminteşte că „la vârsta de 10 ani, la o serbare, avea de spus pe scenă o poezie foarte frumoasă,
„Gândăcelul de Ana Blandiana”, poezie repetată de mai multe ori cu mama sa, care a fost
nemulţumită tot timpul şi de felul în care gesticulează şi de intonaţie „de absolut tot” , astfel că în
clipa în care a trebuit să recite, a fost sigură că se va „face de ruşine, aşa cum spusese mama „sa,
a simţit că se înroşeşte şi tremură, iar poezia a recitat-o aproape şoptit cu lacrimi în ochi. Reacţia
mamei a fost „Exact aşa cum mă aşteptam!Nu ai fost în stare să spui poezia aşa cum trebuie!”.
„M-am simţit ca şi gândăcelul din poezie”. Consider că acest episod este cauza apariţiei şi
menţinerii problemei .

Am acordat importanţă identificării comportamentelor de asigurare, a celor de evitarea naturii

proceselor interioare legate de imaginea de sine.
Lista de probleme specifice: vorbitul în public, anxietate, stima de sine şi activităţile sociale
deficitare, problema cu soţul- comunicare.

Scopuri terapeutice:

   Restructurare cognitivă şi creşterea stimei de sine, A.A. vizualizând şi conştientizând că

are valoare personală şi poate suporta situaţii extrem de neplăcute, dar găsind soluţii
pentru a trăi, a merge mai departe, bucurându-se de viaţă; am lucrat asupra stimei de sine
şi am considerat că este un obiectiv principal, asemeni restructurarii cognitive, deoarece
fără încredere în forţele sale, fără conştientizarea propriei valori personale, pacienta nu s-
ar fi crezut capabilă să lucreze asupra credinţelor iraţionale şi nu ar fi fost îngăduitoare cu
ea însaşi când identificarea şi disputarea acestor gânduri ar fi eşuat la primele încercări.
 Stimularea asertivităţii, dezvoltarea abilităţilor de rezolvare  de problema

 Îmbunătăţirea abilităţilor sociale cu impact asupra trăsăturilor de personalitate evitanta

   O atenţie deosebită am acordat relaţiei terapeutice, urmărind consolidarea şi dezvoltarea

ei, învăţând-o să se accepte necondiţionat, mai mult, să se accepte necondiţionat nu
pentru că eu o fac, ci mai ales, în mod independent de opinia mea sau a altora.

I-am dat explicaţii cu privire la unele aspecte legate de psihofiziologia stărilor afective înaintea
învăţării unui program de relaxare, solicitându-i să –l utilizeze atunci când se simte tensionată ori
cuprinsă de teamă, de asemenea, să  desfăşoare o activitate care îi face plăcere.

Însuşirea tehnicilor de restructurare cognitivă pentru a modifica gândurile automate, credinţele

iraţionale, clienta ajungând în timpul disputării la convingeri flexibile, exprimate sub forma
preferinţelor, a dorinţelor, observând ajunge la concluzii raţionale.

La şedinţa anterioară i-am sugerat să citească cartea doctorului A.Ellis, acest lucru a fost în
beneficiul procesului terapeutic,  fiind cucerită atât de stilul în care a fost prezentată terapia, cât
şi de informaţiile primite.

Am  dat sugestii de întărire a eu-lui, de reducere a depresiei subclinice şi de creştere a încrederii
în sine.

Tema de casă:- să scrie  o pagină în care să demonstreze că credinţele iraţionale sunt iraţionale; –
să citească textele din biblie referitoare la catastrofare şi devalorizare, având în vedere că
gândurile noastre ne pot face să ne simţim foarte rău sau să ne simţim bine, deoarece avem
puterea de a le schimba.
Am stabilit două şedinţe pe săptămână.

Sedintele 4,5,6

Am prezentat clientei   modelul ABC, în prima şedinţă puţin, odată cu educaţia pentru
psihoterapie.

In foaia de observaţie psihoterapeutică anterior am menţionat despre anxietate, referindu-mă la

faptul că în situaţia când se crede evaluată la şcoală de către elevi sau în public, clienta are teama
de a nu acţiona într-un fel jenant, nu ştie cum să reacţioneze, în contact cu stimulul fobogen se
provoacă un răspuns anxios, manifestă anxietate când e expusă la evaluarea celorlalţi. Nu
prezintă anxietate când nu este în situaţia de a fi evaluată.

Foarte important e faptul că la fiecare şedinţă clienta a venit cu temele făcute. Pentru început am
utilizat jocul de rol, apoi, am folosit tehnica imageriei dirijate, cerându-i să-şi imagineze că are
de predat o lecţie clasei a IX-a , apoi unor clase mai mari, în cele din urmă unei calse de a XII-a
şi are oră de inspecţie, în cele din urmă am participat împreună cu o altă profesoară la ora sa.
Clienta mi-a spus că: „ Mi-am amintit ce întrebarea dvs. Dacă ar fi copilul meu în situaţia mea
cum aş reacţiona dacă el ar greşi şi m-am purtat altfel cu mine, am reuşit să –mi spun că nu
trebuie să fiu perfectă în expunere, că pot greşi, iar dacă greşesc nu-i groaznic, pot remedia sau
asta e , e omeneşte …”. Fiind în sesiune, am solicitat clientei să-mi prezinte un subiect, iar
reacţiile s-au încadrat in normalitate. A precizat că nu mai prezintă insomnii înainte de examen.
Rezultatele la master şi la şcoală au devenit mai bune, A.A şi-a făcut, de asemenea, o prietenă ,
profesoară la şcoala unde predă, se simte sigură pe ea şi deschisă faţă de colegii de clasă,
participând la viaţa colectivului.

Comunicarea cu soţul s-a îmbunătăţit, A.A. discutând cu acesta despre ceea ce doreşte pe plan
familial, imaginea sa despre cum este şi despre cum doreşte să fie nu mai suferă diferenţe
majore. Nu mai fuge de discuţii, conflicte, nici nu se izoleaza sa planga si sa susţină:” nu mai am
nici o speranţă, e groaznică viaţa, nu-mi mai place nimic…”, ci îşi susţine calmă, sigură pe ea
opiniile, considerând că modelul ABC i se potriveşte , iar urmare terapiei,  a găsit resursele în ea
însăşi pentru a-şi schimba viaţa.

Am programat o întâlnire săptămânală cu A.A., solicitându-i să noteze orice emoţie negativă

disfuncţională care apare, orice comportament dezadaptativ, conform modelului ABC.

In urmatoarele sedinte, fiind familiarizată cu modelul cognitiv al fobiei sociale, am lucrat mai
mult asupra imaginii de sine, modificând ruminaţiile interioare.Astfel, pentru a se convinge de
veridicitatea feedback-urilor auditive am recurs la înregistrarea cu reportofonul a unei conversaţii
angajate cu o altă clienta, aceasta fiind rugata de mine să-i solicite A.A.să-i traducă un mesaj în
limba franceză primit pe telefon, după ce eu le fac cunoştinţă, prezentând-o pe A.A. şi în
calitatea de profesor. La finalul şedinţei am rugat-o să descrie cum crede ca a arătat în timpul
conversaţiei cu o persoană străină,  daca are impresia că a avut emoţii şi în ce măsura acestea s-
au vazut: ai roşit, ţi-a tremurat vocea, mâinile…şi dacă aceste simptome au fost vizibile şi pentru
partenera de conversaţie. Clienta s-a convins că aceste simptome nu sunt evidente, iar dacă simte
că pot creşte în intensitate să apeleze la sugestii, concentrându-se asupra respiraţiei care să fie tot
mai calmă, mai relaxată.

A presupune că ceilalţi te evaluează negativ este o eroare care duce la menţinerea fobiei, A.A. a
primit sarcina de a identifica si analiza distorsionările cognitive: ghicirea viitorului, a gândurilor
celorlalţi, catastrofarea situaţiei.

Punând accent pe faptul că nu e nimeni perfect, toţi greşim şi a greşi nu e cel mai rău lucru care
ni se poate întâmpla, având convingerea că valoarea personală nu scade când cineva face
evaluări negative dure la adresa noastră şi, mai ales, nu devenim cum ni se spune, doar pentru că
acea persoana aşa spune, A.A. alege să fie şi să se vadă ca este o persoana încrezatoare în forţele
proprii.

Am propus sa lucreze conform modelului ABC pentru a se forma deprinderea de a disputa

credinţele iraţionale, de a disputa gândurile automate, să noteze reuşitele, toate fiind deosebite şi
importante în susţinerea convingerilor raţionale şi a existenţei resurselor interne. A.A. s-a îndoit
de existenţa acestor resurse interne, pentru aceasta i-am prezentat un slide cu imagini în care
natura se trezea la viaţă, primavara fiind surprinsă pe chip de munte, pe chipul firelor de iarbă
abia aparute, pe ramuri copleşite de flori, în cuibul proaspăt al  păsărilor, în fundal răsunând
sunet de nai si cântec de pasari. Cum e lumea? „Frumoasă!” Ce anotimp e ?” Primavara,
bineînteles”. A fost o toamnă care a dus la defrunzire de vechi, tristeţe, apoi o iarna care să
purifice, acum a renăscut la viaţă totul, aşa-i? „Da, e superb.”  Şi firul de iarbă a renascut,
florile…iepuraşii, păsările…au avut resurse.Tu, A.A eşti oare mai prejos decât firul de iarbă?
Chiar tu, fiinţă umană, să nu ai resurse? Nu-mi raspunde. O să te rog să notezi ca temă cum te
vezi primavara aceasta, ce planuri ai ales pentru tine. Doresti? „Da. Multumesc.” a spus.

In prezent, clienta gestionează situaţiile de criză sau neplacute şi a dezvoltat scheme cognitive
funcţionale. La reevaluarea cu ajutorul chestionarelor, scorurile sunt dovada reuşitei intervenţiei
psihoterapeutice. Atât pe plan familial, cât şi pe plan social, A.A. este o persoană raţională cu
emoţii pozitive şi negative funcţionale, mai mult, se vede că se preţuieşte şi se susţine mai ales
când greşeşte.