POVESTE DE VARĂ – adaptare

Undeva departe, pe tărâmul Timpului, Bătrânul An avea un castel

mare, unde trăia cu cele 4 fiice ale sale: Zâna Primăvara, cea plină de flori
vesele, ZânaVara cea bucuroasă şi însorită, Zâna Toamna cea colorată şi
Zâna Iarna, cea albă şi rece. După cum hotărâse bătrânul lor tată, fiecare
dintre cele 4 fice conduceau pe rând Târâmul Timpului, fiind ajutate de
prietenii lor. Acum că Zâna Primăvară îşi cam terminase ce avea de făcut şi
înverziseră copacii şi iarba, iar câmpiile şi grădinile erau pline de flori, venise
rândul Zânei Vara să îşi facă treaba.
Aşa că, Zâna Vară se pregăti să iasă din castel, luând cu ea 3 prieteni
care să o ajute Soalele, prietenul ei cel mai bun era demult pe cer, încălzind
pământul tot mai tare. Bucuroase de atâta căldură păsările începură să
cânte:

VINE VARA, VINE VARA, VINE VARA PE LA NOI

ŞI-NEADUCE, ŞI NE-ADUCE SOARE DAR SI PLOI.
HEI, HEI, CE FRUMOS, ESTE CERUL LUMINOS
DAR E BINE PENTRU PLANTE CÂND E ŞI PLOIOS.

Ceilalţi prieteni ai Zânei Vară erau doi nori: Nouraş şi Furtunos. Ei

trebuiau să o ajute pe Zâna Vară să păstreze copacii verzi şi să îi ajute să
facă fructe. Deşi erau fraţi, cei doi erau tare diferiţi. Nourel era vesel şi
jucăuş şi îi plăcea să se joace pe cer cu norişorii cei albi şi pufoşi adunându-i
în diferite forme: de flori, de baloane, de jucării. Uneori aducea ploi cu soare.
Când se juca pe cer lui Nouraş îi plăcea să cânte:
EU SUNT NOURAŞ
JUCĂUŞ ŞI DRĂGĂLAŞ
PE CER DESENEZ
BOABE DE OREZ
FLUTURI ŞI BALOANE
CU BUCĂŢI DE SPUMĂ ALBE.

Furtunos, fratele lui Nouraş era însă tare serios şi părea veşnic
supărat. El lua treaba cu strânsul norilor pe cer tare în serios. Nu se juca
asemenea lui Nouraş. Lui Furtunos îi place să sufle cu putere și să încarce
norii, apoi să îi ciocnească și să aducă ploaie. El spune că ploaia e un lucru
serios și trebuie anunțată cu tunete și fulgere puternice. Cântecul lui suna pe
cer ca un bubuit:
BUM, BUM, BUM
BUBUI CA ŞI UN TUN.
EU SUNT FURTUNOS
SUPĂRAT ŞI SERIOS
ŞI ADUC FURTUNILE
PRIN TOATE GRĂDINILE
CERUL SE ÎNTUNECĂ
FULGERELE-ALUNECĂ
TUNETELE BUBUIE
ŞI PLOILE RĂPĂIE.

Din cauză că erau atât de diferiţi, Nouraş şi Furtunos nu se prea

înţelegeau. Aşa că atunci când Zâna Vară i-a chemat afară din palat ca să o
ajute la treburi, au preferat să o ia în direcţii diferite. Într-o zi, Nouraş
ajunse într-un ținut verde și frumos. Pe un deal zări un copăcel care arăta
tare ciudat. Copăcelul părea bolnav. Mai avea doar câteva frunze, iar
ramurile sale începuseră să se usuce.
Convins că îl va salva pe copăcel cu veselia lui, Nouraş se urcă pe cer
să adune norișorii și să îi aranjeze în diferite forme, strigând cât îl ținea
gura:
- Hei, uite aici, pe cer, o floare maaaare! Acum e o inimă, ba nu, e
o picatură imensă… dar acum? acum ce formă e?
Copăcelul însă stătea nemişcat. Nu se mișcă nici atunci când Nouraş a
luat fâșii de nori și i le prinse ca pe niște panglici de ramuri și le făcu să
fluture, suflând delicat. Chiar nu părea să îi pese de Nouraş care încerca din
răsputeri să îl înveselească. Aduse și o ploicică, însă fără rezultatul. Într-un
final, obosit, se retrase în înălțimi şi se gândea oare cum l-ar putea trezi pe
copăcel? Își dorea mult să îl vadă plin de frunze şi de viaţă.
Şi-a amintit atunci de fratele lui, Furtunos şi se gândi că poate
copăcelul are nevoie de o ploaie serioasă, aşa cum numai Furtunos putea
aduce. Îl strigă cât putu de tare şi îl rugă să il ajute să salveze copăcelul.
Furtunos veni în grabă şi intunecă cerul cu nori gri, de furtună. Apoi se
porni pe fulgerat şi tunat: BUUUUM, BUUUUM. Într-un final a dat drumul
unei ploi serioase. In zilele urmatoare cei doi frați s-au întors pe rând să aibă
grijă de copac și încet-încet au văzut cum acesta își revenea. Uneori se
prindeau de maini şi dansau în jurul lui, cântând asemeni păsărelelor:
 VINE VARA, VINE VARA, VINE VARA PE LA NOI
ŞI-NEADUCE, ŞI NE-ADUCE SOARE DAR SI PLOI.
HEI, HEI, CE FRUMOS, ESTE CERUL LUMINOS
DAR E BINE PENTRU PLANTE CÂND E ŞI PLOIOS.
Peste o vreme, copăcelul era plin de viață și de frunze, crescuse mare
și puternic. Cei doi fraţi erau tare mândri de treaba pe care o făcuseră.
Înţeleseseră atunci că fiecare are importanţa lui şi neînţelegerile dintre ei s-
au terminat. Şi-au alergat fericiţi spre Zâna Vară să îi povestească isprava
lor. Zâna Vara le-a zâmbit şi le-a spus:
-Orice floare, orice fir de iarbă şi orice copăcel, au nevoie nu doar de
soare şi nori jucăuşi, ci si de câte o ploaie serioasă pentru a creşte mari şi
frumoase. Aşa cum prea mult soare sau prea multă ploaie îi poate îmbolnăvi.
Mă bucur că aţi învăţat acest lucru şi sper ca de acum să vă înţelegeţi ca
nişte fraţi adevăraţi.
Şi au plecat înapoi spre Târâmul Timpului, unde Zâna Toamnă se
pregătea să coacă fructele şi să picteze frunzele de prin copaci.