umele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul 

romanus care semnifică cetățean al Romei.[14]

Cel mai vechi indiciu referitor la existența numelui de „român” ar putea fi conținut de Cântecul Nibelungilor din secolul al XIII-lea: „Ducele Ramunch din țara Valahilor / cu șapte
sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei / ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”. [15] Ramunch ar putea fi o transliterație a numelui „Român”, reprezentând în acest context
un conducător simbolic al românilor. [16]

Scrisoarea lui Neacșu, cel mai vechi document conservat scris în limba română

Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate
de umaniștii renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania. Astfel, Tranquillo
Andronico notează în 1534 că valahii „se numesc romani”.[17] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar și o
scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[18] După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor
provincii se numesc pe ei înșiși „români” (romanesci).[19] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a
Transilvaniei „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana”. [20]

Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel
relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»”. [21] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor
romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni”, [22] în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se
numesc romani”,[23] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca: „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”.[24]