ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE
DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE ŞI POLITICI
ECONOMICE

Macroeconomie
- suport de curs-

AUTORI:
Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş
Lect.univ.dr. Mihaela-Hrisanta Mosora

- Bucureşti 2012 –
2
 CUPRINS

Pagina
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL 1 FLUXUL CIRCULAR AL 6
VENITULUI. RELAŢIA DINTRE
SECTORUL PRIVAT, SECTORUL
PUBLIC ŞI SECTORUL EXTERN
CAPITOLUL 2 INDICATORII 11
MACROECONOMICI
CAPITOLUL 3 ANALIZA A DOUĂ DINTRE 16
COMPONENTELE PIB:
CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE
CAPITOLUL 4 DETERMINAREA ECHILIBRULUI 21
MACROECONOMIC
CAPITOLUL 5 ECHILIBRUL MACROECONOMIC 25
CU PREŢURI VARIABILE
CAPITOLUL 6 PIAŢA MUNCII ŞI ŞOMAJUL 40
CAPITOLUL 7 PIAŢA MONETARĂ ŞI INFLAŢIA 44
CAPITOLUL 8 RELAŢIA DINTRE PIAŢA 52
MONETARĂ ŞI PIAŢA
BUNURILOR
MODELUL IS – LM
CAPITOLUL 9 ANALIZA ECONOMIEI DESCHISE 57

3
INTRODUCERE

Macroeconomia analizează relaţiile dintre agenţii economici, precum şi fenomenele care

se manifestă la nivelul unei economii (de ex. inflaţia, şomajul, creşterea economică etc).
În teoria economică nu există o viziune unitară asupra interpretării fenomenelor
macroeconomice.
Analiza succintă a principalelor curente macroeconomice:
 Macroeconomia neoclasică
- există o flexibilitate perfectă a salariilor şi a preţurilor; evoluţia economiei
influenţează modificarea preţurilor (acestea cresc în perioadele de expansiune a
economiei şi se reduc în prioadele de recesiune);
- agenţii economici au anticipaţii raţionale privind evoluţia economiei;
- politicile expansioniste (de creştere a cererii agregate) vor genera creşterea
producţiei doar pe termen scurt; pe termen lung vor creşte numai preţurile.
 Macroeconmia neokeynesiană
- salariile nu sunt perfect flexibile, ci rigide la scădere; astfel, atunci când economia
se reduce, nu vor scădea şi salariile (reale), adică nu se vor micşora în mod automat
şi costurile cu forţa de muncă;
- politicile de creştere a cheltuielilor publice influenţează producţia şi gradul de
ocupare la nivelul unei economii;
- pe termen scurt, orice creştere a cererii se reflectă doar în majorarea producţiei,
preţurile rămânând constant.
 Macroeconomia monetaristă
- creşterea ofertei de monedă determină o majorare a cererii agregate şi a ratei
inflaţiei (pe termen lung).
 Macroeconomia ofertei
- politicile macroeconomice (monetară, fiscal-bugetară) influenţează şi oferta
agregată (de exemplu, scăderea fiscălităţii aplicate salariilor măreşte şi cererea din
economie, dar şi oferta, ca urmare a scăderii costurilor de producţie).

Pentru a înţelege principalele corelaţii macroeconomice este necesară însuşirea unor

concepte precum:
a) PIB (produsul intern brut) = valoarea producţiei de bunuri finale realizate de către
agenţii economici interni într-un an.
b) Rata inflaţiei = procentul cu care se modifică preţul: Ri = ∆% P = Ip – 100%
c) Politica monetară – este promovată de către banca centrală (Banca Naţională a
României) în vederea realizării unor obiective precum stabilitatea preţurilor,
stimularea activităţii economice ş.a.
 Politica monetară expansionistă – determină creşterea cererii în economie.
Ex. Scăderea ratei dobânzii determină creşterea creditării => creşterea
cererii agregate
 Politica monetară restrictivă – determină scăderea cererii în economie.
Ex. Creşterea ratei dobanzii determina scaderea creditarii => reducerea
cererii agregate
d) Politica fiscal-bugetară – este promovată de către Guvern (Ministerul de Finanţe) în
scopul influenţării cererii din economie.

4
  Politica fiscală expansionistă – determină creşterea cererii în economie. Ex.
Guvernul decide să reducă taxele =>veniturile cresc => cererea creşte
 Politica fiscală restrictivă – determină scăderea cererii în economie. Ex.
Guvernul decide sa creasca taxele => veniturile scad => cererea scade
e) Soldul bugetar = diferenţa dintre veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare
Venituri bugetare (Vbug)
 impozite si taxe (T)
Cheltuieli bugetare (Cheltbug)
 cheltuieli guvernamentale (G) – cheltuieli cu personalul,
cheltuieli de achiziţiibunuri şi servicii, respectiv cheltuieli
publice de capital
 transferuri (TR) – plăţi fără contraprestaţie: pensii,
alocaţii, subvenţii încălzire etc

Sold bugetar = T – TR – G = Tnete - G

Dacă:
 Tnete > G => Sold bugetar > 0 => surplus bugetar
 Tnete < G => Sold bugetar < 0 => deficit bugetar (al bugetului de stat)
 Tnete = G => Echilibru bugetar => buget echilibrat
f) Datoria publică = se referă la împrumuturile pe care le face guvernul pentru
finanţarea deficitului bugetar (cazul cel mai frecvent)
g) Balanţa comercială (exportul net) = diferenţa dintre exporturi şi importuri
Soldul balanţei comerciale= Exp – Imp
Dacă:
 Exp > Imp => Export net > 0 => surplus comercial
 Exp < Imp => Export net < 0 => deficit comercial
 Exp = Imp => Balanţă comercială echilibrată - echilibru extern

5
 CAPITOLUL 1

FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI. RELAŢIA DINTRE SECTORUL PRIVAT,

SECTORUL PUBLIC ŞI SECTORUL EXTERN

Permanent, între agenţii economici se stabilesc relaţii complexe, de natură reală (bunuri şi
servicii) sau monetară, numite fluxuri economice, prezentate succint în schema de mai jos
(Lipsey and Chrystal, 2002):

nca Of
e mu era
d for
forta PIATA MUNCII ta
de
r
Ce rii ven mu
sala itu nc
a
c
tes ri
Pla
e
FIRME li d POPULATIA
inc ltuie
INTERNE asa e APTA DE MUNCA
ri Ch nsum
co
Of
era
bu PIATA i
nu
ri
BUNURILOR bunur
Cer

SECTOR
Investitii Economii
FINANCIAR-
BANCAR

G T - TR
SECTOR
GUVERNAMENTAL

Export Import
SECTOR
EXTERN

Figura 1. Fluxul circular al venitului într-o econmie deschisă

6
În scop metodic am analizat 3 tipuri de economii, deşi o economie naţională corespunde
ultimului stadiu prezentat:

I. Cazul unei economii simple*

*
în care există doar sector privat, format din:
o Firme interne
o Gospodării (populaţia aptă de muncă în schema de mai sus)
o Sistem financiar – bancar
Retragerile din fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de economii (S)
Dacă economiile cresc (S↑) => cheltuielile de consum scad (C↓) => încasările firmelor
scade => PIB scade
Conform lui Keynes, Solutia de stimulare a activităţii economice era reducerea
economisirii (stimularea consumului).
Conform adepţilor liberalismului economic, dezvoltarea unei economii poate avea loc
numai prin stimularea economisirii, care constituie baza creşterii investiţiilor private şi
dezvoltării sustenabile.
Intrările în fluxul circular al venitului – sunt reprezentate de investiţiile private (I)
Daca I ↑ => PIB ↑ (relaţie directă)

Condiţia de echilibru pentru o economie simplă: retragerile = intrările (S=I)

II. Cazul unei economii mixte*

*
în care există sector privat şi sector guvernamental
Retragerile = S + Tnete
Daca Tnete ↑ (↑impozitul pe salariu) => venitul disponibil al gospodariilor ↓ => C ↓ =>
incasarile firmelor ↓ => PIB ↓ => şomajul creste
Intrarile = I + G
Daca G↑ (statul achiziţioneaza mai multe bunuri şi servicii produse de către firmele
interne) => PIB ↑ => producţia firmelor interne ↑ => şomajul scade

Condiţia de echlibru pentru o economie mixtă:

 S + Tnete = I + G
 Tnete – G = I - S
 G - Tnete = S – I (adică relaţia dintre soldul sectorului public şi soldul sectorului
privat)
Exemplu: dacă statul ar avea un deficit bugetar de 100 u.m. şi investitiile firmelor sunt de
300 u.m., aflaţi S (în condiţii de echlibrulu macroeconomic)
Rezolvare: deficitul bugetar = 100 => G > Tnete
G – Tnete = 100
şi I = 300 S = 400
S = G –Tnete + I

7
 300 – pentru investiţii private
400
100 - pentru a finanţa
deficitul bugetar

Conform acestei relaţii, cu cat guvernul înregistrează un deficit bugetar mai mare, cu atât
băncile vor folosi mai multe disponibilităţi pentru a finanţa deficitul bugetar şi nu
investiţiile private. Prin urmare, creditele acordate către agentii economici privaţi vor fi mai
mici (Efectul de crowding out).
S – I = G - Tnete

Deficit bugetar = 100

Surplus al
sectorului
privat =
100 III.

IV. Cazul unei economii deschise*

* în care există sector privat, sector public şi sector extern
Retragerile = S + Tnete + Importuri
 Importurile sunt nişte retrageri din fluxul circular al venitului, deoarece creşterea
acestora determină reducerea încasărilor firmelor interne şi a producţiei acestora
Imp ↑ => PIB ↓
Intrarile = I + G + Exporturi
Exp ↑ => PIB ↑

Condiţia de echilibru pentru o economie deschisă:

 S + Tnete + Imp = I + G + Exp
 S – I + Tnete – G = Exp - Imp

Soldul Soldul Soldul

sectorului sectorului sectoului
privat public extern

Economisirea privată (S) + soldul sectorului public (Tnete-G) = economisirea naţională

Economisirea naţională – I = Exp-Imp = Export net

Exemplu. De ce s-a mărit deficitul comercial al României între 2004 şi 2008)?

Dacă deficitul comercial a crescut, Exportul net s-a redus. Cauze ale scăderii exportului
net:
 Creşterea investiţiilor private;
 Scăderea economisirii private (S) ca urmare a creşterii consumului privat;

8
  Scăderea soldului sectorului public ca urmare a creşterii deficitului bugetar;
Economisirea naţională ↓ – I ↑ = Export net ↓

Aplicaţii:
1) Economiile sunt 500, investiţiile 400, iar deficitul bugetar 50. Aflaţi
surplusul/deficitul comercial (în condiţii de echilibru macroeconomic).
S = 500
I = 400
Defbug = 50 => Tnete – G = -50
S – I + Tnete – G = Exp – Imp
100 – 50 = 50 => surplus comercial de 50 u.m.

2) S=I=500, deficitul comercial = 50, iar G = 300. Aflaţi taxele nete şi soldul bugetar
(în condiţii de echilibru macroeconomic).
deficitul comercial = 50, rezultă Exp – Imp = -50
S – I + Tnete – G = Exp – Imp Tnete = 250 => deficitul bugetar = 50
0 + Tnete – 300 = -50

Sectorul privat este în echilibru (S=I) => deficitul bugetar se va transforma în

deficit comercial (deficite gemene).

3) Deficitul comercial în 2008 a fost de 12% din PIB, iar deficitul bugetar de 5,5% din
PIB, S fiind de 15% PIB. Aflaţi ponderea investiţiilor în PIB în anul 2008 (în
condiţii de echilibru macroeconomic).
S – I + Tnete – G = Exp – Imp
Deficitul comercial => Exp < Imp => soldul comercial = -12%PIB
Deficitul bugetar => Tnete < G => soldul bugetar = -5,5%PIB
15%PIB – I – 5,5%PIB = -12%PIB
-I + 9,5%PIB = -12%PIB
-I = -21,5%PIB
I = 21,5% PIB

4) Deficitul comercial în 2010 a fost de 5,5%PIB, iar deficitul bugetar de 6,5% PIB.
S = 17%PIB. Aflaţi ponderea investiţiilor în PIB în anul 2010 (în condiţii de
echilibru macroeconomic).
S – I + Tnete – G = Exp – Imp
17%PIB – I – 6,5%PIB = -5,5%PIB
-I = -5,5%PIB + 6,5%PIB – 17%PIB
-I = -16%PIB
I=16%PIB

Comparaţie între rezultatele aplicaţiilor 3) şi 4):

a) Sectorul privat:
S – I = -6,5%PIB - 2008 => deficit al sectorului privat (a investit mai mult
decât a economisit)

9
 S – I = +1%PIB – 2010 => surplus al sectorului privat (a economisit mai
mult decât a investit)
Concluzie: trecerea de la deficit la surplus a fost cauzată de scăderea investiţiilor =>
creditele au scăzut.
b) Sectorul guvernamental
Tnete – G = -5,5%PIB - 2008
Tnete – G = -6,5%PIB - 2010
Concluzie: creşterea deficitului bugetar nu a fost rezultatul promovării unor politici
expansioniste (din contră, guvernul a promovat măsuri de austeritate!), ci al evolutiei
nefavorabile a economiei – criza economică a condus la:
 scăderea consumului => încarile din TVA s-au redus;
 reducerea numărului de lucratori => încasările din impozitul pe venit au
scăzut => deficitul statului a crescut).
c) Sectorul extern
Exp – Imp = -12%PIB - 2008
Exp – Imp = -5,5%PIB - 2010
Concluzie: Odata cu apariţia crizei, investiţiile şi consumul s-au redus. Prin urmare,
importurile s-au redus => deficitul comercial a scăzut.

10
 CAPITOLUL 2

INDICATORII MACROECONOMICI

1. PIB (Produsul intern brut) – valoarea producţiei de bunuri finale realizate de

către agenţii economici interni într-un an.
2. PNB (Produsul national brut) – valoarea de piaţă a producţiei de bunuri şi servicii
finale realizate de către agenţii economici naţionali, într-un an.

PIB
 Agenţi economici interni
 Firme naţionale (care acţionează intern)
 Firme străine (care acţionează intern)

PNB
 Agenţi economici naţionali
 Firme naţionale (care acţionează intern)
 Firme naţionale (care acţionează extern)

PNB = PIB + (Veniturile obţinute de către firmele naţionale pe plan extern –

Veniturile obţinute de către firmele străine pe plan intern)

SVS = soldul veniturilor cu străinătatea

PNB = PIB + SVS

a) SVS > 0 => PNB > PIB
b) SVS < 0 => PNB < PIB
c) SVS = 0 => PNB = PIB
Exemplu: Venitul obţinut de către lucrătorii români în Spania se înregistrează în PIB-ul
Spaniei şi în PNB-ul României.
3. PNN (Produsul naţional net) – se determină scăzând din PNB consumul de capital
fix (amortizarea): PNN = PNB – A

4. PIN (produsul intern net)

PIN = PIB – A

5. Indicatorii macroeconomici exprimaţi în preţurile pieţei (pp) şi în preţurile

factorilor de producţie (pf).
Exemplu: Preţul de vânzare al unei pâini este 1 leu şi acesta include TVA 24%.
Determinaţi pretul pe care îl incasează producătorul pâinii.
Preţul pieţei (PP) = 1 leu
Preţul încasat de către roducător (PF) = ?
TVA = 24%
PF + 24%PF = PP

11
 1,24PF = 1 => PF = = 0,8 lei
PP = PF + Taxe indirecte (TVA, accize, taxe vamale)
PP = PF + Ti
Preţul încasat de către producător se numeşte preţul factorilor (PF) deoarece din
acesta trebuie să se plătească factorii de producţie implicaţi în obţinerea producţiei.
0,8 = cheltuieli cu salariile, profit, cheltuieli cu dobânzile etc.
Prin urmare, indicatorii macroeconomici 1-4 se vor scrie în preţurile pieţei, astfel:
PIBPP = PIBPF + Ti
PNBPP = PNBPF + Ti
PINPP = PINPF + Ti
PNNPP = PNNPF + Ti

6. PGB (Produsul global brut)

Exemplu: o fermă obţine grâu în valoare de 100 u.m., care este vândut unei firme
de morărit. Aceasta obţine făina pe care o vinde cu 250 u.m. unei firme de
panificaţie. Aceasta produce pâine pe care o vinde cu 350 u.m.
Aflaţi:
a) Consumul intermediar total
b) PIB
c) PGB

Încasări Consum Valoarea

intermediar adăugată
brută
Ferma 100 0 100
Firma de morărit 250 100 150
Firma de panificaţie 350 250 100

a) Consum intermediar = 0 + 100 + 250 = 350

b) PIB = 350
sau PIB = 100 + 150 + 100 (Suma valorilor adaugate brute)
c) PGB = 700 ( consum intermediar + valoarea producţiei finale)
PGB = PIB + CI
PIB = PGB – CI
PIB poate fi obţinut adunând valorile adaugate. (Se determină ca diferenţă între
încasările firmelor şi consumul intermediar).

7. Determinarea PIB prin 3 metode

Din punct de vedere teoretic, un leu valoarea producţiei = 1 leu cheltuit pentru a
cumpăra această producţie = 1 leu obţinut ca venit de către cei care au participat la
obţinerea producţiei.

7.1. Metoda producţiei

PIBPF = ∑ VABPF

12
 VAB = diferenţa dintre încasările unei firme şi a cheltuielilor cu capitalul circulant
(consumul intermediar).
VAB = VT – KC (consum intermediar)
Profit = VT – KC – A – Salarii – cheltuieli cu dobânzile – cheltuielile cu renta
VAB – A = profit + salarii + dobânzi + rente
VAB – A = VAN (valoare adaugată netă) = VN (venit national)

7.2. Metoda veniturilor

VABpf = A + VN
VANpf = VN
PIBpp = ∑ VANpf + A + Tind
PIBpp = VN + A + Tind

7.3. Metoda cheltuielilor

În acest caz, PIB reflectă totalitatea cheltuielilor effectuate în vederea achiziţiei de bunuri
finale.
Cine achizitionează producţia de bunuri finale?
 Consumatorii (gospodăriile) -> C (cheltuieli de consum)
 Firmele -> Ib (investitii brute)
 Statul -> G (cheltuieli guvernamentale)
 Agenţii economici străini -> Exp (exporturi)

PIB = C + IB + G + Exp – Imp = C + IB + G + Expnet

Exemplu:
C = 100 u.m., din care 60 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri de
consum este 40 u.m.
Ib = 70 u.m., din care 50 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri de
investiţii este 20 u.m.
G = 40 u.m., din care 10 u.m. pentru bunuri produse intern => importul de bunuri este 30
u.m.
Exporturile = 30 u.m.
PIB = ? (metoda cheltuielilor)
PIB = 100 + 170 + 30 + 30 – 90 (importurile totale) = 150 u.m.

8. PIB real si PIB nominal

PIBnominal = valoarea productiei de bunuri finale obţinute într-un an şi exprimată în preţurile
anului respectiv (preţuri curente).
Exemplu: se produc 2 bunuri finale: X si Y
An X Y Px Py
T0 10 buc 12 buc 2 u.m. 1 u.m.
T1 15 buc 18 buc 3 u.m. 1,5 u.m.

PIBnom(T0) = X0Px0 + Y0Py0 = 10 x 2 + 12 x 1 = 32

13
PIBnom(T1) = X1Px1 + Y1Py1 = 15 x 3 + 18 x 1,5 = 72
PIBnom (T) =
PIBreal = valoarea producţiei de bunuri finale dintr-un an, exprimată în preţurile unui an de
bază (preţuri constante).
Presupunem că T0 este perioada de bază
PIBreal (T0) = X0Px0 + Y0Py0 = 32

În perioada de bază –> PIBreal = PIBnom

PIBreal (în T1 cu baza T0 ) = X1 Px0 + Y1Py0 = 15 x 2 + 18 x 1 = 48

PIBreal 0/bază anul 0 =

PIBreal 1/bază anul 0 =

Care din cei 2 indicatori surprinde evoluţia procesului de creştere economică (a

producţiei)?

PIBnominal – NU – deoarece în T1 faţă de T0 variază atât preţul cât şi producţia realizată. De

exemplu, PIBnominal poate creşte, chiar în condiţiile în care producţia scade (în acest caz,
preţurile cresc mai mult decât scade producţia).

PIBreal – DA – deoarece evoluţia PIB-ului real se datorează doar variaţiei productiei (p=ct)

PIBnom2009 = ∑ P2009Q2009

PIBnom2010 = ∑ P2010Q2010

PIBreal2009 = PIBnom2009 2009 – an de bază

PIBreal2010 cu baza 2009 = ∑ P2009Q2010

Exemplu. Dacă în 2010, economia României a scăzut cu 1,3% faţă de 2009 => PIBreal 2010
cu baza 2009 a fost mai mic decât cel din 2009 cu 1,3%.

PIB-ul real se calculează deflatând (împărţind) PIB-ulnominal curent la indicele general al

preţurilor.

PIBreal 2010/2009 = PIBnom 2010 / IGP 2010/2009 => IGP (Deflatorul PIB) = PIBnom2010 /
PIBreal2010/2009 = ∑ P2010Q2010 / ∑ P2009Q2009

Formula generală: PIBreal 1/0 = => = x

IPIBreal = IPIBnom / IGP1/0

14
Diferenţele dintre IGP şi IPC
IGP – indicele general al preţurilor – evidenţiază evoluţia preţurilor tuturor bunurilor şi
serviciilor finale realizate de către agenţii economici interni.
IPC – indicele preţurilor de consum (utilizat de către Institutul Naţional de Statistică pentru
a calcula rata inflaţiei în România) – surprinde evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor
finale achiziţionate de către populaţie (bunuri alimentare, nealimentare şi servicii).
Exemple de diferenţe:
a) Preţul bunurilor industriale produse în România se va reflecta în IGP şi nu în IPC
(populaţia nu achiziţionează utilaje);
b) Preţul bunurilor alimentare importate de către România se va reflecta în IPC şi nu în
IGP (consumăm acele bunuri, care nu sunt produse în România);
c) Deprecierea monedei naţionale se va reflecta atât în IGP (deoarece va scumpi
materiile prime importate necesare pentru producţia internă), cât şi în IPC (deoarece
creşte şi preţul bunurilor de consum importate).

15
 CAPITOLUL 3

ANALIZA A DOUĂ DINTRE COMPONENTELE PIB:

CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE

1. Consumul
Consumul reprezintă cheltuielile efectuate de către gospodării pentru achiziţia bunurilor şi
serviciilor finale.
A. Factorii care influenţează consumul (C) – (Colectivul Catedrei de Economie,
2010)
C = f (averea; d’ (rata dobânzii la creditele de consum); t (rata fiscalităţii aplicată
veniturilor); ria (rata anticipată a inflaţiei); gradul de încredere în evoluţia economiei)
a) Averea
- Include activele reale şi financiare pe care le deţin gospodăriile
- Dacă averea ↑ => C ↑
- Dacă averea ↓ => C ↓
b) Rata dobânzii la creditele de consum: d’
- Dacă d’ ↑ => Creditele scad => C ↓ => (↑d’ reprezintă o măsură de politică
monetară restrictivă, deoarece ↓ cererea din economie)
- Dacă d’ ↓ => Creditele cresc => C ↑ => (↓d’ reprezintă o măsură de politică
monetară expansionistă)
c) Rata fiscalităţii: t
- Dacă t ↑ => venitul disponibil al gospodăriilor ↓ => C ↓ (corespunde unei politici
fiscale restrictive)
- Dacă t ↓ => venitul disponibil al gospodăriilor ↑ => C ↑ (corespunde unei politici
fiscale expansioniste)
d) Rata anticipată a inflaţiei: ria
- Dacă ria ↑ => C (prezent) ↑
- Dacă ria ↓ => C (prezent) ↓
e) Gradul de încredere în evoluţia economică
- Optimism => C ↑
- Pesimism => C ↓

B. Teorii de analiză a consumului

B.1. Teoria Keynesistă
Conform lui Keynes, consumul este influenţat în mod decisiv de venitul disponibil curent.
C = f(Yd); Yd = venitul disponibil
Yd = Y (Venit Naţional) - T directe (impozitul pe venituri + CAS + CASS) + TR
(Transferuri)
Venitul disponibil al unei gospodării se alocă pentru consum şi pentru economisire.
Yd = C + S (economii)
Exemplu:
Yd = 100 u.m.
C = 80 u.m.
S = 20 u.m.

16
c= = 0,8 u.m. (cheltuielile pentru consum dintr-un leu venit disponibil)
s= = 0,2 u.m. (economisirea dintr-un leu venit disponibil)
c – inclinaţia medie spre consum – arată partea din venitul disponibil alocată consumului
c=
s – inclinaţia medie spre economisire – arată partea din venitul disponibil alocată
economisirii
s=
c+s=1
Legea psihologică a lui Keynes
La modificarea venitului disponibil, consumatorii reacţioneaza modificând consumul într-o
proporţie mai mică şi economisirea într-o proporţie mai mare (consumul şi economisirea se
modifică în acelaşi sens cu venitul).
La creşterea venitului,
a) Yd ↑ => C ↑ (creşte mai puţin) => c = => c ↓ consumatorii îşi vor mări
inclinaţia către economisire şi
Yd ↑ => S ↑ (creşte mai mult) => s = => s ↑
îşi vor reduce inclinaţia către
consum

b) Yd ↓ => C ↓ (mai puţin) => c =
Yd ↓ => S ↓ (mai mult) => s =
La scăderea venitului,
=> c ↑ consumatorii îşi vor mări
=> s ↓ înclinaţia către consum şi vor
scădea înclinaţia către
economisire

Exemplu:

Yd0 = 100 Yd1 = 120 (↑ 20%) => ∆Yd = 20

C0 = 80 C1 = 90 => ∆C = 10 ∆Yd = ∆C + ∆S

S0 = 20 S1 = 30 => ∆S = 10

c’ - reprezintă înclinaţia marginală spre consum

c’ =
c’ = (la o creştere a venitului disponibil cu o unitate monetară, consumul se
măreşte cu 0,5 unităţi)
s’ – reprezintă înclinaţia marginală spre economisire
s’ =
s’ = (economisirea creşte cu 0,5 unităţi, ca urmare a creşterii cu o unitate a
venitului disponibil)

17
c’ + s’ = 1

Functia consumului şi funcţia economisirii

C = Ca + c’Yd - funcţia consumului
Ca = consum autonom (acel nivel al consumului care nu depinde de venitul disponibil
curent)
Consumul autonom se poate face fie pe baza economisirii anterioare, fie pe baza
împrumuturilor.
T0: C0 = Ca + c’Yd0
T1: C1 = Ca +c’Yd1
∆C = c’∆Yd => c’ =
C + S = Yd => S = Yd – C = Yd – Ca – c’Yd = Yd – c’Yd – Ca = -Ca + s’Yd
S = -Ca + s’Yd - funcţia economisirii

Exemplu:

C = 100 + 0,8Yd
 s’ = 0,2 => S = -100 + 0,2Yd
Să se reprezinte în acelaşi grafic funcţia consumului şi funcţia economisirii
c’ = 0,8 – panta funcţiei consumului

-100 + 0,2Yd = 0 => 0,2Yd = 100 => Yd = 500

Grafic:
C,S

d
,8Y
0 +0
0
C =1
α

100

0,2Y
d

0+
-10 S > 0
S=
Yd
500
<0
S
S = 0

-100

Figura 2. Funcţiile consumului şi economisirii

18
B.2. Teoria venitului permanent (Milton Friedman)
Conform teoriei promovate de Milton Friedman, consumul nu depinde de venitul disponibil
curent, ci de venitul permanent.
C = f(Ypermanent)
Ydisponibil = Ypermanent + Ytemporar
Potrivit acestei teorii, indivizii economisesc atunci când Yd > Ypermanent şi vor folosi aceste
economii atunci cand Yd < Ypermanent.

Exemplu:
T0 T1 T2
Ypermanent 1000 1000 1000
Ydisponibil 1000 1200 800
Ytemporar 0 200 -200
C 900 900 900
(permanent)
S ↑100 ↑300 ↓100

Presupunem c’ în functia de venit permanent = 0,9; rezultă Cpermanent = 0,9Ypermanent

2. Investiţiile private

Investiţiile brute (Ib) includ:

 Achiziţiile de elemente de capital fix (utilaje, instalaţii, clădiri etc) + stocuri =
investiţia netă de dezvoltare (In)
 Amortizarea (A)

Ib = In + A
In = FNCF + variaţia stocurilor
FNCF - formarea netă de capital fix (adică investiţiile noi la nivelul unei economii)
Ib = FBCF + ∆ stocurilor
Exemplu:
O maşină produsă în 2011 şi vândută în 2012, în care din componentele PIB 2011 se
regăseşte?
Maşina respectivă reprezintă un stoc care se regăseşte în investiţii (deoarece generează
venituri viitoare)

A. Analiza factorilor care influenţează investiţiile

I = f(d’; t; Y; gradul de încredere în evoluţia economiei)
a) d’ – rata dobânzii la creditele pentru investiţii (relaţie inversă)

d’↑ => creditele pentru investiţii ↓ => I ↓ (politica monetară este restrictivă)
d’↓ => creditele pentru investiţii ↑ => I ↑ (politica monetară este expansionistă)

b) t – rata fiscalităţii impusă firmelor (relaţie inversă)

t↑ => costurile firmelor ↑ => I ↓ (politica fiscală este restrictivă)

19
Exemplu: creşterea impozitului pe profit descurajează investiţiile
t↓ => costurile firmelor ↓ => I ↑ (politica fiscală este expansionistă)

c) PIB sau venitul naţional (relaţie pozitivă)

Dacă PIB ↑ => veniturile din economie cresc => cererea creşte => firmele trebuie să
crească producţia pentru a face faţă creşterii cererii => investiţiile/stocul de capital creşte
(firmele trebuie să achiziţioneze noi elemente de capital fix)
∆Y  ∆K (In)
Legătura dintre modificarea venitului şi modificarea stocului de capital reprezintă
principiul acceleratorului.
a = => ∆K=a∆Y
Exemplu: a=0,1 si Y↑ cu 100 u.m. => K↑ cu 0,1x100 = 10 => In = 10

d) Gradul de încredere în evoluţia economiei (relaţie pozitivă)

Optimism => I↑
Pesimism => I↓

B. Criterii de aprobare a unui proiect de investitii

B.1. Compararea valorii prezente a veniturilor viitoare cu costul investiţiei
Exemplu: o firmă realizează o investiţie de 250 u.m. şi estimează venituri de 120 u.m. în
primul an şi 144 u.m. în anul al doilea. Dacă rata dobânzii este 20%, precizaţi dacă
investiţia respectivă se va efectua.
Pentru a stabili oportunitatea investiţiei trebuie comparate veniturile viitoare (actualizate)
cu costul investiţiei din prezent.
Costul = 250 u.m.
VI = 120 u.m.
VII = 144 u.m.
Valoarea actualizată în anul I (VI) =

Valoarea actualizată în anul II (VII) =

Valoarea actualizată totală a veniturilor = 100+100 =200 u.m. < costul investitiei = 250
u.m. =>investiţia nu se va realiza.
Valoarea actualizată totală =
B.2. Compararea ratei profitului cu rata dobanzii
Rata dobânzii reprezintă costul de oportunitate al unei investiţii. Dacă rata profitului este
mai redusă decât rata dobânzii (firmele obţin o rată a profitului mai mică decât câştigul
generat de realizarea unui depozit), atunci nu se va face invesţitia.
Rata profitului rata dobanzii => investitia se va realiza

20
 CAPITOLUL 4

DETERMINAREA ECHILIBRULUI MACROECONOMIC

Ipoteze:
a) Intrările în fluxul circular al venitului sunt considerate autonome (NU depind de
PIB): intrări = I + G +Exp
b) PIB-ul se consideră a fi egal cu VN: PIB = VN = Y
c) Preţurile sunt considerate a fi constante: P=ct => Ri = 0; în acest caz orice creştere
a cererii se va reflecta în totalitate într-o creştere a producţiei: ∆cererii =
∆venitului = ∆producţiei.

I. Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie simplă

Condiţii de echilibru:
a) S = I
b) Cag = Y (tot ceea ce se cere = tot ceea ce se produce)
Cag - reprezintă cererea agregată (totală) la nivelul unei economii, fiind egală cu PIB
calculat prin metoda cheltuielilor : Cag = C + I + G + Expnet

Cag = C + I (într-o economie simplă) => Y = C + I ;

Yd = Y – Tdir + TR (într-o economie simplă nu există taxe directe şi transferuri) => Yd = Y

Yd = Y = C + I Yd = Ca + c’Yd + I => Yd(1-c’) = Ca + I
C = Ca + c’Yd

Presupunem că se modifică investiţiile => Yd0(1-c’) = Ca + I0

Yd1(1-c’) = Ca + I1
∆Yd(1-c’) = ∆I => =
Raportul dintre modificarea absolută a venitului şi modificarea absolută a investiţiilor,
poartă denumirea de multiplicator al investiţiilor.
Mi = =

Aplicaţia 1
C = 100 + 0,7Yd
I = 150
Calculaţi:
1. Nivelul venitului disponibil (Yd) în condiţii de echilibru macroeconomic.

Rezolvare (2 metode; în funcţie de cele 2 condiţii de echilibru)

a) S = I
S = Yd – C = Yd – 100 – 0,7 Yd = -100 + 0,3 Yd
S = I => -100 + 0,3 Yd = 150 => Yd =
b) Yd = C + I => Yd = 100 + 0,7 Yd + 150 => 0,3 Yd = 250 => Yd = 833,33

21
 2. Aflaţi noul nivel de echilibru al venitului, dacă investiţiile cresc cu 50 u.m.
C = 100 + 0,7 Yd
I = 200
Yd = C + I => Yd = 100 + 0,7 Yd + 200 => 0,3 Yd = 300 => Yd = 1000
SAU
∆I = 50
Mi = = => ∆Yd = => Yd ↑ cu 166,5 => Yd1 = 1000

Aplicaţia 2:
Înclinaţia marginală spre consum (c’) în ţara A este de 0,9, iar c’ în ţara B este de 0,6.
Dacă investiţiile cresc cu acelaşi nivel în fiecare dintre cele 2 ţări, în care din ele venitul se
va modifica mai mult?
∆IA = ∆IB
MiA = = => ∆YdA = 10∆ IA

MiB = = => ∆YdB = 2,5∆ IB

Raspuns: în ţara A
Concluzie: Dacă c’↑ => 1-c’↓ => ↑ => Mi ↑. Cu cât c’este mai mare, cu atât Mi creşte
mai mult (se multiplică mai mult)
Exemplu: dacă în sectorul X se fac mai multe investiţii => producţia din sectorul X creşte
=> veniturile celor care activează în sectorul X ↑ => consumul acestora pentru bunul Y
creşte => producţia de bunuri Y ↑ => veniturile celor din sectorul Y ↑ => consumul de
bunuri in z ↑ ……
Prin urmare, ca urmare a investiţiilor făcute în sectorul x, creşte producţia/venitul şi în
sectorul x, dar şi în sectoarele y şi z => veniturile din economie se modifică mai mult decât
variaţia investiţiilor => Mi este supraunitar
Dacă gospodăriile vor consuma o proporţie mai mare din venitul lor suplimentar (c’↑)
=> venitul se va multiplica mai mult.

II. Analiza echilibrului macroeconomic într-o economie mixtă

Condiţii de echilibru:
a) S + Tn = I + G
Sau
b) Cag = Y => C + I + G = Y
Determinarea multiplicatorilor într-o economie mixtă:
Cag = Y
Cag = C + I + G = Cag + c’Yd + I + G = Y
Yd = Y – T + TR = Y - Tn
T = Ta + tY
Ta = taxe autonome (acele taxe care nu depind de venit; exemplu: impozitul pe terenuri,
clădiri, maşini etc)
t = rata marginală a fiscalităţii (care arată cât din modificarea venitului este preluată sub
formă de impozite şi taxe)

22
t=
Exemplu: Y ↑ 100 u.m.
t = 0,16
∆Y = 100 ∆T = 16 u.m.
t = 0,16

Demonstraţie multiplicatori :
Ca + c’(Y – T + TR) + I + G = Y
şi T = Ta + tY =>
Ca + c’(Y – Ta – tY + TR) + I + G = Y
Ca - c’Ta + c’TR + I + G – c’tY + c’Y = Y
Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y – c’Y + c’tY
Ca - c’Ta + c’TR + I + G = Y
a) Presupunem ca variază investiţiile (I)
Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I0 + G0 = Y0
Ca0 – c’Ta0 + c’TR0 + I1 + G0 = Y1

∆I = ∆Y
Mi =
c ↑ => Mi ↓
t ↑ => Mi ↑

Exemple:
1. I ↑ cu 20 u.m. (∆I = 20 u.m.), c’ = 0,8, t = 0,25. ∆Y =?
Mi = = = = 2,5

2,5 = => ∆Y = 50

2. În ţara A: c’A = 0,8, iar tA = 0,2. În ţara B: c’B = 0,6, iar tB = 0,25. Dacă Invstiţiile cresc
cu aceeaşi sumă în ţările A şi B, în care dintre ţări venitul se va majora mai mult?
c’A> c’B
tA < tB Raspuns: în ţara A
MiA > MiB => ∆YA este mai mare decat ∆YB

b) Presupunem că variază cheltuielile guvernamentale (G)

∆G = ∆Y => MG = = -> Multiplicatorul cheltuielilor

guvernamentale -> arata cu cât se modifică venitul naţional (Y) ca urmare a variaţiei
cheltuielilor guvernamentale.
Mi = MG
c) Presupunem că variază taxele autonome (Ta)

23
-c’∆ Ta = ∆Y
MF = = -> multiplicatorul fiscal-> arată cu cât se modifică venitul naţional
ca urmare a variaţiei taxelor autonome.
MF = -c’MG = -c’Mi
d) Presupunem că variază transferurile (TR)
c’∆TR = ∆Y
MTR = = -> multiplicatorul transferurilor
MTR = c’Mi = c’MG = -MF

Aplicaţie:
C = 100 + 0,8Yd
T = 10 + 0,25Y
TR = 30
G = 14
I = 70
a) Nivelul de echilibru al venitului naţional (Y).
b) Nivelul de echilibru al VN dacă ∆Ta = 10.
c) Nivelul de echilibru al VN dacă ∆G = 80.
Rezolvare:
a) Cag = Y => C + I + G = Y => 100 + 0,8Yd + 84 = Y

184 + 0,8Yd = Y
Yd = Y – T –TR
Yd = Y – 10 – 0,25Y + 30
Yd = 0,75Y + 20
184 + 0,8x0,75Y + 0,8x20 = Y
0,6Y – Y = -184 – 16
0,4Y = 200 => Y=500
b) MF = = = -2

MF = => ∆Y = 20
Y0 = 500 Y1 = 480

c) MG = = 2,5 = => ∆Y = -25

Y1 = 475
Y0 = 500
III. Echilibrul macroeconomic într-o economie deschisă
Condiţii de echilibru:
a) S + Tn + Imp = I + G +Exp
b) Cag = Y => C + I + G +Exp – Imp = Y

24
 CAPITOLUL 5

ECHILIBRUL MACROECONOMIC CU PREŢURI VARIABILE

A. Cererea agregată şi oferta agregată

A.1. Cererea agregata
Cag = C + I + G + Expnet
Grafic:
IGP

IGPA A

IGPB B
Cag

YA YB Y

Figura 3. Cererea agregată

IGP = indicele general al preturilor sau deflatorul PIB

Y = producţie/ venit nacional sau PIB
IGP ↓ => cantitatea cerută la nivel naţional ↑
IGP ↑ => Y ↓
Modificarea preţurilor determină deplasarea pe aceeaşi curbă a cererii agregate şi nu
creşterea/scăderea cererii agregate.
a) Factorii care explică panta negativă a cererii agregate (Mankiw, 2010)
 IGP ↑ => puterea de cumparare ↓ => cantitatea cerută se reduce; are loc scăderea
puterii de cumparare a averii pe care o deţin indivizii.
 IGP ↓ => preţul bunurilor finale realizate intern ↑
 => cantitatea cerută la export ↓ => cantitatea agregata cerută ↓
 => Importurile devin mai ieftine (cantitatea importată ↑) => cantitatea cerută
din producţia internă ↓

b) Factorii care determină creşterea/reducerea cererii agregate

 Creşterea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia către dreapta
 Scăderea Cag se reprezintă grafic prin deplasarea acesteia către stânga

Grafic:

25
 IGP

IGP0
Cag1
Cag0
Cag2

Y
Y2 Y0 Y1
Figura 4. Deplasarea cererii agregate

b.1.) Consumul
C ↑ => Cag ↑
d’(la creditele de consum) ↓ (politica monetară expansionistă)
t ↓ (politică fiscală expansionistă) C creşte
gradul de încredere în evoluţia economiei ↑

C ↓ => Cag ↓
d’(la creditele de consum) ↑ (politică monetară restrictivă)
t ↑ (politică fiscală restrictivă) C scade
gradul de încredere în evoluţia economiei ↓

b.2.) Investiţiile
I ↑ => Cag ↑
d’(la creditele de investiţii) ↓ (politică monetară expansionistă)
t ↓ (politică fiscală expansionistă) I cresc
gradul de încredere în evoluţia economiei ↑

I ↓ => Cag ↓

d’(la creditele de investiţii) ↑ (politică monetară restrictiva)

t ↑ (politică fiscala restrictivă) I scad
gradul de încredere în evoluţia economiei ↓

b.3.) Cheltuielile guvernamentale

G↑ => Cag ↑
G ↓ => Cag ↓

26
b.4.) Expnet = Exp – Imp

Principalii factori care influenţează exportul

1. Cererea externă (Y* - veniturile externe) – relaţie directă
Y* ↑ => cererea pentru produsele obţinute în România ↑ => Exp ↑ => Expnet ↑ => Cag ↑
Y* ↓ => cererea pentru produsele obţinute în România ↓ => Exp ↓ => Expnet ↓ => Cag ↓

2. Cursul de schimb
Exemplu: se exportă un bun al carui preţ intern este de 100 lei. Dacă are loc creşterea
cursului de schimb de la 4 la 5 lei pentru 1 €, cum vor evolua exporturile pentru acel bun?
Răspuns:
P =100 lei
Curs0 €/leu = 4
Curs1 €/leu = 5
Cursul ↑ => leul de depreciază în raport cu €
Curs 4 lei ptr 1 € => Pextern = 25€ (100lei:4lei)
Curs 5 lei ptr 1 € => Pextern = 20€ (100lei:5lei)
 Exporturile se ieftinesc în moneda străină => exporturile ↑
Leul de depreciază => Exp ↑ => Cag ↑
Leul se apreciază => Exp ↓ => Cag ↓

Principalii factori care influenţează importul

1. Veniturile interne
Dacă veniturile interne ↓ => Importurile ↓
Dacă veniturile interne ↑ => Importurile ↑

2. Cursul de schimb
Exemplu: Presupunem că se importa un bun al carui preţ extern este 25 €. Cursul de
schimb ↑ de la 4 la 5 lei pentru 1 €. Ce evoluţie vor înregistra importurile din acel bun?
Răspuns:
Pext = 25 €
Curs0 = 4 lei/€  Depreciere leu => importurile devin mai
Curs1 = 5 lei/€ scumpe => Imp ↓
Leul se depreciază => Imp ↓ => Cag ↑
Leul se apreciaza => Imp ↑ => Cag ↓

Concluzii privind influenţa cursului de schimb

Dacă leul se depreciază

 Exp ↑ Expnet ↑ => deficitul comercial ↓

27
  Imp ↓

Dacă leul se apreciază

 Exp ↓ Expnet ↓ => deficitul comercial ↑
 Imp ↑

A.2. Oferta agregată pe termen scurt. OagTS (Short Run Aggregate Supply)

Reprezintă cantitatea de bunuri pe care producătorii interni sunt dispuşi să o producă şi să o

ofere la un anumit nivel general al preţurilor.
TS -> situaţia în care K = ct (capacităţile de producţie ale firmelor rămân nemodificate)
a) Forma OagTS

IGP

OagTS

IGP1 Zona III

IGP0
Zona I Zona II

Y0 Y1 Y
Figura 5. Oferta agregată pe termen scurt

Explicarea formei OagTS

Zona I: OagTS perfect elastică (partea orizontală), adică firmele interne pot mări
producţia până la Y0, chiar dacă preţurile nu cresc. Această situaţie poate avea loc atunci
când firmele au capacitate de producţie neutilizată.
Zona II: OagTS are pantă pozitivă, adică firmele îşi măresc cantitatea produsă deoarece
există o creştere a preţurilor.
Panta pozitivă a OagTS se explică prin:
SN: salariul nominal = suma de bani primită de salariat pentru munca depusă
SR: salariul real = puterea de cumparare a salariului nominal
SR =
P ↑ => SN nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu majorarea preţurilor) => SR
↓ => costul firmelor scade => profitul creşte => firmele îşi măresc producţia
Pr = VT – CT = (P - CTM)Q

28
P ↑ => CTM nu creşte imediat (nu creşte în aceeaşi proporţie cu majorarea preţurilor) =>
profitul mediu creşte => Y ↑
Zona III: OagTS perfect inelastică (partea verticală): chiar dacă există o creştere a
preţurilor, firmele nu mai dispun de resurse pentru a-şi majora producţia.

b) Factorii care influenţează OagTS

Factorii care influenţează OagTS (în afara de IGP) determină:

 Creşterea OagTS prin deplasare către dreapta
 Scăderea OagTS prin deplasare către stânga
Grafic:
IGP
OagTS0
OagTS2
OagTS1

Cresterea OagTS
Scaderea OagTS

IGP0

Y2 Y0 Y1 Y
Figura 6. Deplasarea ofertei agregate pe termen scurt

Analiza factorilor care influenţează oferta

a) Evoluţia preţurilor factorilor de producţie

Daca preţul unui factor de producţie ↑ (de exemplu majorarea preţului mondial al
petrolului) => costul de producţie ↑ => cantitatea produsă de către firmele interne ↓ =>
OagTS se deplasează către stânga
Daca preţul unui factor de producţie ↓ => costul de producţie ↓ => cantitatea produsă de
catre firmele interne ↑ => OagTS se deplasează catre dreapta

b) Raportul dintre salarii şi productivitate la nivel naţional

Cheltuielile salariale medii = WL =>

Cheltuieli salariale medii =

29
Dacă salariile ↑ mai mult decât WL => costurile medii de producţie ↑ => OagTS ↓
Dacă salariile ↑ mai puţin decât WL => costurile medii de producţie ↓ => OagTS ↑

c) Condiţiile naturale din economie

Exemplu: în cazul unor condiţii nefavorabile în agricultură se înregistrează o scădere a
OagTS.

d) Nivelul fiscalităţii suportate de către firmele interne

Dacă se reduce fiscalitatea, atunci costurile firmelor vor scădea, iar OagTS ↑
Daca taxele cresc, atunci costurile firmelor vor creşte, iar OagTS ↓

A.3. Echilibrul macroeconomic pe termen scurt

Se realizează atunci când cererea agregată = oferta agregată pe termen scurt
Cag = OagTS
Grafic:
IGP
Ri = IGP – 100% (Ri)
OagTS

E0
IGP0 Cag

Y0 Y
Figura 7. Echilibrul macroeconomic pe termen scurt

Modificările echilibrului macroeconomic pe termen scurt:

Variaţia cererii agregate Variaţia ofertei agregate

30
 Ri
Ri
OagTS0
OagTS2
OagTS1

E1 Cag1
Ri1 E0
Ri1
Ri0 E0 Cag0 Ri0
E2 Ri2 Cag
Ri2 Cag2

Y2 Y0 Y1 Y Y2 Y0 Y1 Y

Figura 8. Impactul modificării cererii aggregate/ofertei agregate pe termen scurt

Efecte ale ↑ Cag Efecte ale ↑ OagTS

- Are loc trecerea de la E0 la E1
- Producţia ↑ => veniturile ↑ => rata
şomajului ↓; Ri ↑
Efecte ale ↓ Cag
- Economia se deplasează de la E0 la
E2
- Producţia ↓ => rata şomajului ↑ =>
Ri ↓ (are loc reducerea ritmului de
creştere a preţurilor care poartă
denumirea de DEZINFLAŢIE). Ex:
Ri ↓ 8% -> 6% => P au crescut cu
8%, apoi cu 6%.
- Atunci când variază Cag, există o
relaţie inversă între Ri şi rata
şomajului
- Economia se deplasează de la E0 la
E2
- Y ↑ => rata şomajului ↓ (şomajul
constituie un dezechilibru al pieţei
muncii caracterizat prin existenţa
unei oferte de munca superioare
cererii de munca); Ri ↓ (Ri0 – Ri1)
Efecte ale ↓ OagTS
- Economia se deplasează de la E0 la
E1
- Y ↓ => rata şomajului ↑ => Ri ↑
- Atunci când variază OagTS există
o relaţie directă între Ri şi rata
şomajului.

Inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă

1. Inflaţia prin cerere este rezultatul creşterii cererii agregate, ca urmare a promovării
unor politici macroeconomice expansioniste (de exemplu, creşterea ofertei de
monedă).

Grafic:

31
 Ri

OAgTS

E1 Cag1
Ri1
Ri0 E0 Cag0

Y0 Y1 Y
Figura 9. Inflaţia prin cerere

2. Inflaţia prin ofertă este rezultatul scăderii ofertei agregate (determinate de ↑

costurilor de producţie, majorarea salariilor într-o proporţie mai mare comparativ cu
productivitatea, creşterea fiscalităţii suportată de către firme).
Grafic:
Ri
OagTS1
OagTS0

E1
Ri1 E0
Ri0 Cag

Y1 Y0 Y
Figura 10. Inflaţia prin ofertă

3. Spirala inflaţionistă – apare atunci cand şocurile negative pe latura ofertei (care
determină scăderea OagTS sunt acomodate monetar, ceea ce generează creşterea
cererii agregate.

Exemplu. Presupunem că are loc o creştere a preţului mondial al materiilor prime care se
reflectă în majorarea costurilor de producţie şi în România. Preţurile bunurilor finale vor
creşte => puterea de cumpărare scade => salariaţii primesc venituri mai mari => cererea
acestora creşte => inflaţia creşte. Dacă majorările salariale acordate nu au fost susţinute de
creşterea productivităţii => costurile de producţie cresc => inflaţia creste => se intră într-o
spirală inflaţionistă.

32
Grafic:
Ri
OagTS2 OagTS1
OagTS0

E3
Ri3 E2
Ri2 Cag1
E1
Ri1 E0
Ri0 Cag0

Y1 Y0 Y
Figura 11. Spirala inflaţionistă

- Scăderea ofertei agregate de la OagTS0 la OagTS1, este determinată de creşterea

preţului mondial la materiile prime;
- Scăderea ofertei agregate de la OagTS1 la OagTS2, este determinată de creşterea
salariilor mai mult decât majorarea productivităţii;
- Creşterea cererii agregate de la CAg0 la CAg1, este determinată de acomodarea
monetară (creşterea veniturilor ca urmare a scăderii puterii de cumpărare).

A.4. Oferta agregată pe termen lung OagTL (Long Run Aggregate Supply)
Reprezintă acel nivel al producţiei care ar putea fi obţinut la nivelul PIB-ului
potenţial.
PIB potenţial – 3 interpretări
– reprezintă acel nivel al producţiei care poate fi obţinut în condiţiile utilizării resurselor la
capacitatea normală (utilajele sunt folosite conform fişei tehnice; lucrătorii muncesc câte 8
ore pe zi etc);
- reprezinta acel nivel al producţiei obţinut fără a genera o creştere a preţurilor;
- reprezintă trendul PIB-ului real.
Grafic:

33
Δ%Y

Trend = PIB potential

* *economia creşte mai mult decât PIBpotenţial

**
**economia creşte mai puţin decât PIBpotenţial

timp
Figura 12. Trendul PIB-ului real

Reprezentarea grafică a OagTL

IGP
OagTL OagTL1
Ri

crestere

Yp Yp1 Y

Figura 13. Oferta agregată pe termen lung

Factori care determină creşterea PIB potenţial (Stiglitz and Walsh, 2005)
a) Creşterea stocului de capital la nivelul unei economii (firmele fac mai multe
investiţii);
b) Creşterea numărului de lucratori (ca urmare a investiţiilor efectuate);
c) Creşterea productivităţii muncii WL (îmbunătăţirea calificărilor forţei de muncă;
creşterea investiţiilor);
d) Îmbunărăţirea tehnologiilor utilizate la nivelul unei economii.

A.5. Echilibrul macroeconomic pe termen lung

Se realizează atunci când echilibrul macroeconomic pe termen scurt coincide cu PIB-ul

potenţial.
Grafic:

34
 Ri
OagTL OagTS

Ep
Ri0
Cag

Yp Y

Figura 14. Echilibrul macroeconomic pe termen lung

a) Situaţii de dezechilibru macroeconomic pe TL (decalajele de producţie)

1. Decalajul recesionist de producţie: situaţia în care producţia efectivă (actuală) -Ya
este mai mică decât PIB-ul potenţial (Yp).

Dacă Ya <YP atunci rata şomajului > rata şomajului existentă la nivelul PIB potenţial.
Rata somajului care corespunde PIB potenţial se numeste rata naturală a şomajului (o
rată a şomajului cu care funcţionează economia în condiţii normale).
Rata naturală a şomajului NAIRU (acea rată a somajului care nu generează ↑ Ri)
- Deoarece se produce mai puţin decât în condiţii normale => cererea de resurse
scade => preţul resurselor tinde să scadă la nivelul unei economii.
2. Decalajul inflaţionist de producţie: situaţia în care Ya (efectiv) > Yp
- Cererea de resurse creşte => resursele vor fi utilizate peste capacitatea normală =>
are loc scumpirea resurselor (a factorilor de producţie).
- Rata şomajului este mai redusă decât NAIRU

Aplicaţia1:
Presupunem că o economie se află la nivelul de echilibru pe T.L. şi se înregistrează o
creştere a costurilor de producţie.
a) Să se reprezinte grafic.
b) Să se explice natura decalajului de producţie apărut.
c) Să se analizeze modalităţile prin care poate fi eliminat decalajul de producţie.

Rezolvare:
a) Costurile de producţie ↑ => OAgTS ↓ => se deplasează la stânga => E1
Efecte: Y1 < YP; Ri1 > Ri0

35
 OagTS1
Ri OagTS0
OagTL

E2
E1
Ri1 Cag2
E0
Ri0
Cag1

Y1 Yp Y
Figura 15. Decalajul de producţie recesionist

b) => economia se află într-un decalaj recesionist (recesiunea economică).

c) Decalajul se va elimina atunci când economia va ajunge din nou la nivelul său
potenţial.
Decalajul de producţie poate fi eliminat în 2 moduri:
I. Creşterea CAg până când economia se va afla la nivelul de echilibru
macroeconomic E2, prin:
- Politica fiscală expansionistă (Taxe ↓, G ↑, TR ↑)=> deficitul bugetar creşte (sau în
cazul unui surplus bugetar, acesta scade).
- Politica monetară expansionistă (scăderea ratei dobânzii la credite).

Efectele ↑ CAg :
- Y ↑ (de la Y1 la YP)
- Şomajul ↓
- Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)
Măsurile de stimulare a cererii agregate (politica fiscală/monetara expansioniste) pot
determina revenirea mai rapidă a economiei (ieşirea mai rapidă din recesiune) dar cu costul
unei inflaţii mai ridicate. De asemenea, dacă guvernul promovează o politică expansionistă,
are loc creşterea deficitului bugetar.

II. Cresterea OAgTS (de la E1 la E0)

Aceasta creştere se poate produce în mod automat, datorita ieftinirii resurselor. Atunci când
economia se află într-un decalaj recesionist, cheltuielile materiale şi salariale se reduc
(deoarece scade cererea pentru factorii de producţie) şi OAgTS creşte, generând:
- ↑ Y (de la Y0 la Y1) => şomajul scade
- ↓ Ri (de la Ri1 la Ri0)

Concluzie:

36
Revenirea economiei prin creşterea ofertei agregate, generează efecte mai bune comparativ
cu creşterea cererii, însă se poate realiza într-o perioadă mai mare de timp. În plus, este
posibil să existe o rigiditate la scădere a costurilor de producţie (ca urmare a reducerii
cererii de factori de producţie, preţurile acestora scad într-o mai mică măsură) astfel încât
va exista o creştere redusă a ofertei agregate.
În teoria economică există 2 abordări privind eliminarea decalajului recesionist (ieşirea din
recesiune):
- Keynesiştii - consideră că economia îşi va reveni numai prin stimularea cererii
agregate (deoarece costurile sunt rigide la scădere, ceea ce va genera o creştere
lentă a ofertei agregate pe termen scurt)
- Neoclasicii/liberalii – susţin că economia are capacitatea de a-şi reveni de la sine
dintr-o recesiune.

Aplicaţia 2:
Presupunem că economia se află la nivelul de echilibru pe termen lung, iar guvernul decide
să majoreze transferurile.
a) Reprezentaţi grafic.
b) Explicaţi natura decalajului de producţie apărut.
c) Să se analizeze modalităţile prin care poate fi eliminat decalajul de producţie.

Rezolvare:
a) Grafic
OagTS1
Ri OagTS0
OagTL

E2

Ri2
E1 Cag2
Ri1 E0
Ri0
Cag1

Yp Y
Y1
Figura 16. Decalajul de producţie inflaţionist

b) TR ↑ => CAg ↑ => se deplasează spre dreapta - CAg1

Efecte: Y ↑ (de la Yp la Y1) => decalaj inflaţionist (similar fazei de expansiune
economică)
Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)
c) Deoarece economia se află într-un decalaj inflaţionist, resursele devin
suprautilizate, iar costurile acestora vor creşte în mod automat. Va avea loc
scăderea OAgTS până în momentul în care economia va ajunge la nivelul său
potenţial. OAgTS0 se deplasează la OAgTS1 => se stabileşte noul echilibru E2.

37
 Drept urmare a faptului că guvernul a stimulat economia atunci cand acesta
producea la nivelul său potenţial, nu va exista decât o creştere temporară de
producţie (Y ↑ de la Yp la Y1, după care va reveni la Yp), dar o creştere permanentă
a preţurilor (de la Ri0 la Ri2).
Guvernul nu ar trebui să promoveze politici expansioniste decat in situaţia în care
economia se află în recesiune (decalaj recesionist). În caz contrar, nu va exista decât
o creştere a preţurilor fără o majorare a producţiei.
Pentru ca să nu mai aibă loc creşterea inflaţiei de la Ri0 la Ri2, atunci autorităţile
(banca centrală şi guvernul) trebuie să promoveze măsuri restrictive. Acestea
determină reducerea cererii agregate de la CAg1 la CAg0.
- de exemplu, o politică fiscală restrictivă (↑T, G↓, TR↓) => deficitul bugetar ↓;
surplusul bugetar ↑
sau
- o politică monetară restrictivă (↑d’)
Scăderea cererii agregate determină reducerea PIB de la Y1 la Y0 şi a inflaţiei de la
Ri1 la Ri0.

Aplicaţia 3:
Să se reprezinte grafic situaţia în care o economie se află într-un decalaj recesionist.
Explicaţi ce fel de politică fiscală ar trebui promovată pentru eliminarea decalajului.
Propuneţi un exemplu de măsură de politică fiscală şi explicaţi efectele acesteia asupra
soldului bugetar, PIB-ului, şomajului şi inflaţiei.

Rezolvare:
Ri OagTS
OagTL

E1
Ri1 Cag1
E0
Ri0
Cag0
DR

Y0 Yp Y
Figura 17. Ajustarea decalajului de producţie recesionist

Pentru a diminua DR (decalajul recesionist), CAg ar trebui să crească de la CAg0 la

CAg1, iar noul echilibru să fie în punctul E1 . Politica fiscală expansionistă,
promovată prin reducerea taxelor va conduce la creşterea cererii agregate.
Efecte:
 Y ↑ (de la Y0 la Yp) => şomajul ↓
 Ri ↑ (de la Ri0 la Ri1)
 Deficitul bugetar ↑

38
Aplicaţia 4:
Presupunem că o economie se află într-un decalaj inflaţionist.
a) Reprezentaţi grafic
b) Explicaţi ce fel de politică monetara trebuie promovata pentru a elimina decalajul
c) Care sunt efectele acestei masuri asupra creditării, CAg, PIB-ului, şomajului, inflaţiei.
Rezolvare:
a) Grafic:

Ri OagTS
OagTL

Ri0 E0 Cag0
E1
Ri1
Cag1
DI

Yp Y0 Y
Figura 18. Ajustarea decalajului de producţie inflaţionist

b) Politica monetară care trebuie promovată pentru a elimina decalajul inflaţionist este
o politică monetară restrictivă => d’↑
c) Efecte:
o Creditele scad;
o CAg scade (CAg0 la CAg1)
o PIB scade (Y0 la Yp) => şomajul creşte;
o Ri scade (Ri0 la Ri1)
Politicile macroeconomice (monetare si fiscale) care generează eliminarea decalajului de
producţie se numesc politici anticiclice.
Politicile macroeconomice (monetare si fiscale) care accentuează decalajul de producţie se
numesc politici prociclice.

39
 CAPITOLUL 6

PIAŢA MUNCII ŞI ŞOMAJUL

A. Cererea şi oferta de muncă

a) Cererea de muncă provine din partea firmelor (care oferă locuri de muncă celor
apţi de muncă). Se măsoară prin numărul de locuri de muncă existente la nivelul
unei economii.
b) Oferta de muncă provine din partea populaţiei active (forţa de muncă).

Populaţia totală a unei ţări = populaţia activă + populaţia inactivă (

peste 15 ani) + populaţia sub 15 ani
România 2011: 21,43 milioane = 9,76 milioane + 8,42 milioane + 3,24 milioane
Populaţia activă = populaţia ocupată + şomeri
România 2011: 9,76 milioane = 9,05 milioane + 0,71 milioane
Populaţia ocupată = salariaţi + alte categorii (lucrători pe cont propriu,
lucrători în agricultură etc)
România 2011: Numărul de salariaţi = 6,1 milioane (ancheta AMIGO), respectiv 4,1
milioane (conform ANOFM)

c) Echilibrul pieţei muncii

Observaţie: în realitate nu există o piaţă a muncii unitară la nivelul unei economii, ci una
puternic segmentată în funcţie de calificări şi profesii.
Preţul care se formeaza pe piaţa muncii este salariul real (SR), care reflectă puterea de
cumpărare a salariului nominal (SN, adică suma de bani cu care este remunerat un
angajat).
SR = ; ISN =
Grafic:
SR

somaj
SR1 Oferta de munca

E0
SRE

Cererea de munca

L0 LE L1 L(nr de lucratori)
Figura 19. Echilibrul pieţei muncii

Dacă salariul real este superior SRE, atunci apare şomajul (reflectat grafic de L0 si L1).

40
Şomajul reprezintă un dezechilibru al pieţei muncii determinat de existenţa unei oferte de
muncă superioare cererii de muncă.
Aplicaţie: Să se reprezinte grafic efectele următoarelor evoluţii asupra pieţei muncii din
sectorul X:
a) Creşte cererea pentru bunurile realizate de către sectorul economic X.
b) O parte din forţa de muncă din sectorul X migrează în altă ţară.

Rezolvare:
a) Grafic:

SR

E1 Ofm
SR1

E0
SR0
Cm1

Cm0

L0 L1 L
Figura 20. Impactul creşterii cererii de muncă
b) Grafic:

SR
Ofm1

Ofm0
E1
SR1
E0
SR0

Cm

L1 L0 L
Figura 20. Impactul scăderii ofertei de muncă

B. Şomajul şi formele acestuia

a) Identificarea numărului de şomeri
În România se aplică 2 metodologii:

41
 1. Metoda BIM (Biroul Internaţional al Muncii): conform acesteia, o persoană este
considerată a fi şomer dacă indeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- are între 15-74 ani şi nu are loc de muncă;
- s-a aflat în ultimele 4 săptămani în căutarea unui loc de muncă;
- este disponibilă să ocupe un job în următoarele 2 săptămâni.
2. Metoda ANOFM: conform acesteia, şomerii sunt doar acele persoane care primesc
indemnizaţie de şomaj sau sunt înregistraţi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă
(dupa ce încetează plata indemnizaţiei).

Obsevaţie. În România numărul de şomeri s-a redus în 2011 comparativ cu 2010 cu

aproximativ 200.000 în condiţiile în care numărul locurilor de muncă din economie s-a
redus. Adică a scăzut şi numărul de locuri de muncă, dar a scăzut şi şomajul! Explicaţia:
şomajul s-a redus nu prin găsirea unui loc de muncă, ci prin ieşirea din evidenţele agenţiilor
de plasare a fortei de muncă. Adică, o parte dintre şomerii cărora le-a expirat perioada de
acordare a indemnizaţiei de şomaj nu s-au mai înregistrat că sunt în căutarea unui loc de
muncă (adică nu mai sunt şomeri conform metodei ANOFM).
Rata şomajului se calculează ca raport procentual între numărul de şomeri şi populaţia
activă (forţa de muncă).
Rs =
Rşomajului conform BIM (România, iunie 2011) =

Rşomajului conform ANOFM (România, iunie 2011) =

b) Formele şomajului
1. Şomajul ciclic (conjunctural)
Este şomajul cauzat de reducerea cererii în economie ca urmare a recesiunii economice
(decalajul recesionist).

2. Şomajul sezonier
Determinat de activităţile sezoniere: construcţii, servicii hoteliere etc.

3. Şomajul fricţional
Constituie rezultatul fricţiunilor de pe piaţa muncii (în care există atât someri cât şi locuri
de muncă vacante). Aceşti şomeri sunt în tranziţie între 2 job-uri, căutându-şi un loc de
muncă mai bine plătit într-un domeniu în care există locuri de muncă vacante.
 Şomajul – surplus de ofertă de muncă
 Locuri de muncă vacante - surplus de cerere de munca
Instrumentul care evidenţiază relaţia dintre Rş şi rata locurilor de muncă vacante se
numeste curba BEVERIDGE. Conform acesteia, există o relaţie inversă între cele două
variabile.
În perioadele de expansiune, rata şomajului se reduce şi rata locurilor de munca vacante
creşte. Şomerii pot căuta şi pot găsi mai uşor locuri de muncă mai bine plătite. Îţi permiţi
să refuzi un anumit job.

42
În perioadele de recesiune, rata şomajului creşte şi rata locurilor de muncă vacante se
reduce. O parte dintre şomeri vor ocupa şi locuri de muncă mai prost plătite. Job-ul oferit
nu se refuză.

4. Şomajul structural
Constituie rezultatul dezechilibrului dintre structura cererii şi structura ofertei de muncă
(diferenţe între competenţele lucrătorilor, oferite şi cerute pe piaţa muncii). Dintre cele 4
forme de somaj enunţate, şomajul structural se elimină cel mai greu deoarece şomerii
trebuie să se recalifice (în condiţiile în care profesiile deţinute anterior nu mai sunt cerute
pe piaţa muncii). În general, şomajul ciclic se reduce mai uşor decât şomajul structural.
Astfel, politicile macroeconomice expansioniste în perioada de recesiune conduc la
scăderea somajului ciclic. Politicile de stimulare a ofertei agregate (noi investiţii, creşterea
nivelului de educaţie/a calificărilor forţei de muncă determină scăderea şomajului
structural.

5. Şomajul natural
Este acel şomaj care există în condiţiile în care economia produce la nivelul său potenţial.
Este format din şomaj fricţional + şomaj structural. NAIRU – rata naturală a şomajului,
adică acea rată a şomajului care există atunci când economia produce la nivelul său
potenţial.

43
 CAPITOLUL 7

PIAŢA MONETARĂ ŞI INFLAŢIA

I. Agregatele monetare
Definiţie: reprezintă activele ce îndeplinesc functiile banilor şi care circulă la nivelul unei
economii.
După gradul de lichiditate (uşurinţa activelor de a se transforma în numerar), agregatele
monetare se clasifică astfel:
a) M0 (baza monetară) = numerar + rezerve obligatorii
b) M1 (masa monetară în sens restrâns) = M0 + depozite la vedere (lei/valută)
c) M2 (masa monetară intermediară) = M1 + depozite la termen (cu durata iniţială de 2
ani)
d) M3 (masa monetară în sens larg) = M2 + alte instrumente financiare

II. Oferta de monedă

Este creată de către banca centrală prin emisiune monetară şi de către băncile comerciale
prin acordarea de credite.
Rolul bancii centrale este de a supraveghe şi reglementa sistemul financiar – bancar,
respectiv de a elabora politica monetară (influenţarea ofertei de bani în funcţie de nevoile
economiei).
Instrumentele politicii monetare
a) Rata dobânzii de politică monetară (pm) – este acea rată a dobânzii pe care BNR
o plăteste pentru depozitele pe o săptămână atrase de la băncile comerciale.
d’(pm) ↑ => depozitele atrase de BNR de la băncile comerciale ↑ => resursele
disponibile ale băncilor comerciale pentru acordarea de credite ↓ => oferta de
moneda ↓
d’(pm) ↓ => depozitele pe care le fac băncile comerciale la BNR↓ => resursele
disponibile pentru acordarea de credite ↑ => creditele acordate ↑ => oferta de
monedă ↑

b) Operaţiunile repo şi reverse repo (REPO – repurchase agreement)

b1) În cazul operaţiunilor repo, BNR, cumpără de la băncile comerciale active
eligibile (în special titluri de stat), pentru a injecta lichiditate în sistemul bancar.
Exemplu: presupunem ca BCR are nevoie de 50 u.m. şi dispune de titluri de stat în
valoare de 50 u.m. BNR cumpără titlurile de stat ale BCR şi oferă în schimbul lor,
cele 50 u.m. La scadenţă, BCR va răscumpăra titlurile de stat plătind 50 u.m. plus
dobânda repo.
b2) În cazul operaţiunilor reverse repo, rata dobânzii pentru reverse repo este cea
practicată în situaţia în care BNR vinde obligaţiuni băncilor comerciale pe care le va
răscumpăra la scadenţă. BNR absoarbe excesul de lichiditate de pe piaţa
monetară.
Exemplu: presupunem că BNR oferă titluri de stat în valoare de 50 u.m. către
BCR-ului, în schimbul a 50 u.m. La scadenţă, BNR răscumpără titlurile de stat
plătind catre BCR 50 u.m. plus dobânda reverse repo.

44
 Rata dobânzii repo este mai mare decât rata dobanzii reverse repo, deoarece
operaţiunile repo sunt cele prin care BNR acordă credite băncilor comerciale,
iar operaţiunile reverse repo sunt acelea prin care băncile comerciale
constituie depozite la BNR.

c) Operaţiunile pe piaţa valutară

Dacă BNR cumpără valută – oferă lei în schimb => oferta de monedă creşte
Dacă BNR vinde valută – cumpăra lei => oferta de monedă scade

d) Facilităţile permanente de depozit / creditare oferite de către BNR băncilor

comerciale
Rolul lor este de a regla funcţionarea pieţei monetare pe termen foarte scurt,
overnight.
d1) Facilitatea de creditare – BNR oferă credite overnight băncilor comerciale
pentru a acoperi deficitul temporar al acestora. Rata dobânzii la facilitatea de
creditare = rata dobânzii de politică monetară + 4 % (un nivel plafon).
d2) Facilitatea de depozit – BNR atrage surplusul de resurse al băncilor
comerciale, rata dobânzii la facilitatea de depozit = rata dobânzii de politică
monetară – 4 %.
e) Rezervele minime obligatorii (RMO) – sunt disponibilităţi ale băncilor comerciale
la BNR şi se calculează in funcţie de r (rata RMO) care se aplică depozitelor în lei
şi valută.
Exemplu:
r (la depozitele în lei) = 15% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)
= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
La un depozit de 100 u.m. => RMO = 15 u.m. => creditele acordate sunt de 85 u.m.

r (la depozite în valută) = 20% (pentru depozitele cu scadenţa < 2 ani)

= 0 % (pentru depozitele cu scadenţa > 2 ani)
Dacă:
 r (RMO) ↑ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către
băncile comerciale ↓ => d’la credite ↑ => oferta de monedă ↓
 r (RMO) ↓ => resursele disponibile pentru acordarea de credite de către
băncile comerciale ↑ => d’ la credite ↓ => oferta de monedă ↑

În funcţie de instrumentele analizate, rezultă:

a) Politica monetară este expansionistă (oferta de monedă ↑) daca:
- d’de politică monetară ↓
- BNR cumpăra titluri de stat (operaţiuni repo)
- r (RMO) ↓
- BNR cumpără valută
b) Politica monetară este restrictivă (oferta de monedă ↓) dacă:
- d’de politică monetară ↑
- BNR vinde titluri de stat (operaţiuni reverse repo)
- r (RMO) ↑
- BNR vinde valută

45
III. Cererea de monedă
Reprezintă cantitatea de active pe care populaţia doreşte să o deţină sub formă de bani.
Mobilurile (motivele) cererii de monedă:
a) Mobilul tranzacţional (trebuie să deţinem bani pentru a realiza anumite tranzacţii)
Conform acestui mobil, există o relaţie directă între volumul tranzacţiilor şi
deţinerile de bani.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => L (cererea de monedă) ↑

b) Mobilul prudenţial (precauţional) – indivizii tind să îşi constituie anumite rezerve

pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, suplimentare.
Y ↑ => tranzacţiile ↑ => sumele pe care indivizii trebuie să le păstreze sub formă de
rezerve ↑ => L ↑ (în scop prudenţial)
Există o relaţie directă între nivelul Y (producţia, venitul naţional) şi L
(cererea de monedă), ca urmare a mobilurilor tranzacţional şi prudenţial.

c) Mobilul speculativ - indivizii tind să pastreze anumite sume de bani sub formă de
numerar pentru a compensa eventualele pierderi generate de fluctuaţia cursurilor –
titlurilor financiare (obligaţiuni sau acţiuni), pe care le deţin.
Dacă d’ în sistemul bancar ↑ => rentabilitatea deţinerii de numerar scade (deoarece
se pot obţine câştiguri mai mari din plasarea banilor în depozite) => cererea de
monedă ↓.
Dacă d’ în sistemul bancar ↓ => rentabilitatea deţinerii de numerar ↑ => L↑

Cererea de monedă se află într-o relaţie directă cu Y şi într-o relaţie inversă cu

rata dobânzii (d’) => L = f(+Y;-d’)

IV. Echilibrul pieţei monetare

Se realizează atunci când cererea de monedă este egală cu oferta de moneda.
Ipoteze ale echilibrului pieţei monetare:
a) Oferta de monedă este influenţată de către banca centrală şi nu depinde de rata
dobânzii;
b) Cererea de monedă este influenţată în sens invers de rata dobânzii;
c) Agenţii economici deţin numerar şi obligaţiuni.
Grafic:

46
 d' M (oferta de moneda)

Surplus de oferta
d’1

d’E E0

d’2 L
Deficit de oferta

M (cantitatea de moneda)

Figura 21. Echilibrul pieţei monetare

a) Daca d’1 > d’E => surplus de ofertă de monedă care va fi plasat pe piaţa
financiară => cererea de obligaţiuni* ↑ => cursul obligaţiunii ↑ => d’↓ până la
d’E.
b) Dacă d’2 < d’E => deficit de ofertă de monedă, care va fi compensat prin
vânzarea unor obligaţiuni pe piaţa financiară => oferta de obligaţiuni ↑ =>
cursul obligaţiunilor ↓ => d’↑ până la d’E.
Determinarea în acest fel a ratei dobanzii de echilibru, poartă denumirea de
teoria preferinţei pentru lichiditate (Keynes).
* Obligaţiunea – reprezintă un titlu financiar care atestă un împrumut pe care îl face
emitentul. De exemplu, dacă guvernul are nevoie de resurse financiare, atunci acesta poate
emite obligaţiuni (adică se va împrumuta). Emitenţii de obligaţiuni sunt debitori, iar
cumpărătorii vor fi creditori. Cumpărătorii de obligaţiuni beneficiază de un venit fix pe
întreaga durată de existenţă a obligaţiunii (până la scadenţa acesteia).

V. Factorii care influenţează modificarea echilibrului pieţei monetare

Aplicaţie. Cum se modifică echilibrul pieţei monetare, dacă:
a) ↑ rata rezervelor minime obligatorii (r) => oferta de monedă ↓ (scade
creditarea)
b) se înregistrează o creştere a PIB => L ↑ (mobilul tranzacţional şi prudenţial)
c) banca centrala efectuează operaţiuni de tip repo => injectează lichiditate =>
oferta de monedă ↑
d) banca centrală efectuează operaţiuni de tip reverse repo => atrage lichiditate
=> oferta de monedă ↓
Grafice:

47
 oferta de moneda
d' oferta de moneda
d'

d’E1 E1 d’E1 E1
d’E0 E0 d’E0 E0

L
L0
ME1ME0 M
a) ME0 M
b)
oferta de moneda
d' d' oferta de moneda

d’E0 E0
d’E1 E1
d’E1 E1
d’E0 E0

L
L
ME0 ME1 M ME1ME0 M
c) d)

Figura 22. Modificarea echilibrului pieţei monetare

VI. Canalele de transmisie ale politicii monetare

Acestea explică modul în care o decizie de politică monetara se transmite în economia
reală.
a) Canalul ratei dobânzii
- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata
dobânzii la credite ↓ (după un anumit interval de timp) => creditele pentru
consum, investiţii ↑ => cheltuielile pentru investiţii ↑ => CAg ↑ => Y↑ şi Ri ↑.

b) Canalul cursului de schimb

- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↓ => rata
dobânzii din sistemul bancar ↓ => randamentele în lei (ale speculatorilor
valutari) devin mai nerentabile (↓) => o parte din valuta speculatorilor va pleca
din ţară => oferta de valută va scadea (speculatorii vor căuta randamente mai
bune în alte ţări) => leul se va deprecia => Expnet ↑=> CAg ↑ =>Y↑
- Daca rata dobânzii practicată de către BNR (de politică monetară) ↑ => rata
dobânzii din sistemul bancar ↑ => depozitele în lei devin mai atractive, inclusiv
pentru speculatorii străini => vor intra capitaluri în ţară => oferta de valuta ↑ =>
leul se va aprecia => Expnet ↓ => Y ↓

Conform canalului cursului de schimb, există o relaţie directă între rata dobânzii şi
cursul de schimb (adică leul se apreciaza când rata dobânzii ↑ şi se depreciază atunci când
rata dobânzii ↓).

48
VII. Teoria cantitativă a banilor
A. Teoria clasică
Conform acesteia, masa monetară se află într-o relaţie directă cu PIB-ul nominalş
într-o relaţie inversă cu viteza de circulaţie a banilor. Viteza de circulaţie a banilor
se măsoară prin numărul de tranzacţii la care este folosită o unitate monetară.

M=
M = masa monetară
Y = PIBreal
V = viteza de circulaţie a banilor
PIBreal =
P x Y = PIBnominal

Exemplu:
V ↑ 5%
IGP = 106%
PIBreal ↑ 1,5%
Cu cât se modifică M?
Rezolvare:
M= = =
IGP = 106%
Y ↑ 1,5% => IY = 101,5%
IV = 105%
M0 = ; M1 = = > IM = > IM =
B. Variantele teoriei clasice

B.1. Varianta tranzacţională (ecuaţia lui Fischer)

M=
T = volumul tranzacţiilor
P x T = valoarea tranzacţiilor
V = viteza de tranzacţie
B.2. Varianta venitului (ecuaţia Cambridge)

M= => M = => M = K x P x Y
K = inversul vitezei de circulaţie a banilor
P x Y = PIBnominal
K – arată proporţia din PIBnominal pe care agenţii economici o deţin sub formă de moneda.
K = 0,4 => se deţine sub formă de monedă 40% din PIBnominal.

C. Noua teorie cantitativă a banilor (monetaristă)

49
Spre deosebire de teoria cantitativă, monetariştii susţin că majorarea masei monetare
determină o creştere a producţiei numai pe termen scurt. Pe termen lung, economia produce
la nivelul său potenţial, iar moneda este neutră.
Explicaţie. Dacă se promovează o politică monetară expansionistă (M↑), economia fiind la
nivelul său potenţial => economia intră într-un decalaj inflaţionist => resursele din
economie devin suprautilizate => preţul resurselor creşte => cresc costurile de producţie =>
oferta agregată pe termen scurt ↓ => Y ↓ la nivelul său potenţial => preţurile cresc.

VIII. Explicarea procesului de inflaţie pe baza ecuaţiei cantitative a banilor

M= => P =
Inflaţia presupune creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de
cumpărare a banilor.
Creşterea preţurilor este rezultatul creşterii raportului , care evidenţiază existenţa unui
dezechilibru între cantitatea de bani aflată în circulaţie şi cantitatea de bunuri produse.
PCB = cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată cu o unitate monetară.
PCB =
Rata inflaţiei constituie procentul de modificare a preţurilor = ∆%P = Ip – 100%
Dezinflaţia = reprezintă procesul de scădere a ratei inflaţiei (care se menţine
pozitivă).
Exemplu : Ri ↓ de la 8% la 6%. În condiţii de dezinflaţie preţurile cresc mai puţin
comparativ cu perioada anterioară. (Preţurile NU scad)!
Deflaţia = procesul de scădere a preţurilor
Daca P ↓ => Ip < 100% => ∆%/P < 0 => Rinflaţiei < 0

IX. Rata nominală a dobânzii. Rata reală a dobânzii

Rata nominală a dobânzii reprezintă rata dobânzii care apare în contractele de depozit sau
de credit (cea afişată de către bănci). Rata reală a dobânzii ia în considerare şi evoluţia
inflaţiei. Evidenţiază câştigul/pierderea reală a deponentului (adică în funcţie de puetera de
cumpărare).
Exemplu: Un individ face un depozit de 100 lei cu o rată a dobânzii de 7% pe un an. În
acel an, preţul bunurilor de consum ↑ cu 10%. Cum se va modifica puterea de cumpărare a
sumei existente după un an?
Rata nominală a dobânzii = d’n = 7%
S0 (suma iniţială din depozit) = 100 lei
P↑10% => Ri = 10%
n = 1 an (perioada depozitului)
S1(nominală) = S0(1+d’n) = 107 lei – suma din depozit după 1 an
Pentru a calcula puterea de cumpărare a sumei nominale, aceasta trebuie raportată la
indicele preţurilor.
S1reala = => S1reala = = 97,2 lei

50
Faţă de momentul constituirii depozitului, puterea de cumpărare s-a redus cu 2,8 u.m. (97,2
– 100). Adică peste un an, se mai pot cumpăra bunuri doar în valoare de 97,2 lei,
comparativ cu 100 lei la începutul perioadei.
S1reala =
Dacă rata reală a dobânzii este > 0, atunci deponenţii câştigă în termeni reali (este
încurajată economisirea).
Dacă rata reală a dobânzii este < 0, atunci deponenţii pierd în termeni reali (este încurajat
consumul).

51
 CAPITOLUL 8

RELAŢIA DINTRE PIAŢA MONETARĂ ŞI PIAŢA BUNURILOR

MODELUL IS – LM

Exemplul 1. Care este influenţa unei politici fiscale expansioniste asupra pieţei bunurilor şi
asupra pieţei monetare?

Dacă se promovează o politică fiscală expansionistă (T↓; TR↑; G↑) => CAg↑ => Y↑ =>

Piaţa bunurilor

 L↑ => d’↑ => costul creditelor ↑ => C şi I ↓ => CAg↓ => Y↓

Piaţa monetară Piaţa bunurilor

Grafic:
oferta de moneda
d'

d’1

d’0
L1

L0

M
Figura 23. Impactul creşterii cererii de monedă

Exemplul 2. Care sunt efectele unei politici monetare expansioniste?

Politică monetară expansionistă => oferta de monedă ↑ => d’↓ => costul creditelor ↓ =>

Piaţa monetară
 CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑

Piaţa Piaţa
bunurilor monetară

Rata dobânzii corelează piaţa monetară cu piaţa bunurilor, iar Y corelează piaţa bunurilor
cu piaţa monetară.

52
Modelul IS – LM (reprezentat în funcţie de d’ şi Y)
Permite evidenţierea relaţiilor dintre echilibrul pieţei monetare şi echilibrul pieţei bunurilor.
a) Dreapta IS – corespunde echilibrului de pe piaţa bunurilor (în contextul în care se
presupune o economie mixta şi închisă)

CAg = Y => C + I + G = Y
S + Tn = I + G => S + Tn – G = I

SPrivate + Spublice = S naţionale

Determinarea ecuaţiei dreptei IS

CAg = Y =>
C + I + G = Y => Ca +c’Yd + Ia – bd’ + G = Y
I = Ia – bd’ = functia investitiilor
Ia = investitiile influenţate de alţi factori, în afară de rata dobânzii (d’)
b = elasticitatea investiţiilor în funcţie de rata dobânzii
Ca + c’(Y – Ta – tY + TR) + Ia – bd’ + G = Y
Ca – c’Ta + c’TR + c’Y – c’tY + Ia – bd’ + G = Y
Ca – c’Ta + c’TR + Ia + G – bd’ = Y – c’Y + c’tY => A –bd’= Y [1-c’(1-t)]
Y= +
Y = – bd’Mi + AMi => IS are pantă negativă
Unde MI = multiplicatorul investiţiilor într-o economie mixtă
Grafic:
d'

B
d’1
A
d’0
IS

Y1 Y0 Y
Figura 24. Forma dreptei IS

Atunci când se modifică rata dobânzii (d’), are loc deplasarea pe aceeaşi dreaptă IS.
Deplasarea IS către dreapta sau către stânga este determinată de modificarea A
(elementelor autonome). În A există şi instrumentele politicii fiscale (transferuri, taxe
autonome, cheltuieli guvernamentale)
A = c’TR - c’Ta + G + Ca + Ia

53
O politică fiscală expansionistă conduce la deplasarea IS către dreapta, în timp ce o
politică fiscala restrictivă determina scăderea IS (ldeplasare către stânga).
d'
IS1
IS0

IS2

E2 E0 E1
d’0

Y2 Y0 Y1 Y
Figura 25. Modificarea dreptei IS

PFexpansionistă => A↑ => Y↑

PFrestrictivă => A↓ => Y↓

b) Dreapta LM – corespunde echilibrului de pe piaţa monetară

Condiţia de echilibru de pe piaţa monetară: cererea de monedă = oferta de monedă
L=
L = Y (y;d’)
L = hY – Kd’
h = reacţia cererii de monedă în funcţie de modificarea Y
K = reacţia cererii de monedă în funcţie de modificare d’
La echilibru: hY – Kd’ = => hY = Kd’+ => Kd’ = hY - => relaţie pozitivă între Y şi
d’(dacă Y↑=>L↑=>d’)
Conform relaţiei hY = Kd’+ , dacă ↑ => politica monetară devine expansionistă => Y↑
la aceeaşi rată a dobânzii (d’).
Grafic:
d'
LM
d’1 E1

E0
d’0

Y0 Y1 Y
Figura 26. Forma dreptei LM

54
Dacă se promovează o politică monetară restrictivă => LM se deplasează către stânga.
Dacă se promoveaza o politică monetară expansionista => LM se deplasează către dreapta.
LM2
d'
LM0
LM1

E2 E0
d’0 E1

Y2 Y0 Y1 Y

Figura 27. Modificarea dreptei LM

c) Reprezentarea grafică a modelului IS – LM

Punctul E reprezintă un nivel de echilibru simultan pe piaţa monetară şi pe piaţa bunurilor.

Conform modelului IS – LM, echilibrul se modifică prin promovarea politicilor fiscale şi
monetare.
Grafic:
d'
LM

E
d’E

IS

YE Y
Figura 28. Modelul IS-LM

Aplicaţia 1: Explicaţi efectele unei politici fiscale expansioniste în modelul IS – LM

Grafic:

55
 d'
LM

E1
d’E1
E0
d’E0

IS1
IS0

YE0 YE1 Y
Figura 29. Impactul deplasării dreptei IS
Dacă nu folosim modelul IS – LM , aceleaşi efecte pot fi explicate astfel:
PFexp =>CAg↑ => Y↑ => L↑ => d’↑

Efectele unei politici fiscale expansioniste (T↓, G↑, TR↑)

 Veniturile bugetare se reduc, deoarece în urma scăderii taxelor, guvernul obţine
încasări bugetare mai mici (pe termen scurt; pe termen lung poate avea loc
majorarea bazei de impozitare, iar încasările bugetare pot creşte)
 Cheltuielile bugetare cresc
 Deficitul bugetar creşte sau surplusul bugetar se reduce
 CAg↑ => Y↑ => Ri↑ => L↑ => d’↑ => I↓* => Y↓
*
scăderea investiţiilor private ca urmare a finanţării deficitului bugetar din surse interne
poartă denumirea de crowding out (efectul de evicţiune).

Aplicaţia 2: Explicaţi efectele unei politici monetare expansioniste în modelul IS – LM

Grafic:
d'
LM0
LM1

E0
d’E0
d’E1 E1

IS

YE0 YE1 Y
Figura 30. Impactul deplasării dreptei LM

Dacă nu folosim modelul IS – LM , aceleaşi efecte pot fi explicate astfel:

PMexp => d’↓ => CAg↑ => Y↑

56
 CAPITOLUL 9

ANALIZA ECONOMIEI DESCHISE

A. Cursul nominal de schimb si cursul real de schimb

a) Cursul nominal de schimb – CNS – reprezintă cursul valutar (cursul de schimb
determinat în funcţie de cererea şi oferta de valută)
CNS: €/leu
Presupunem:
CNS 1€ = 4lei
CNS↑ => leul se depreciază
CNS↓ => leul se apreciază

Grafic:
CNS Oferta valuta

Cerere valuta

Qvaluta
Figura 31. Echilibrul pieţei valutare

Dacă se măreşte cererea de valuta => se va deplasa către dreapta => CNS↑ => leul se
depreciază.
Dacă se mareşte oferta de valută => se va deplasa către dreapta => CNS↓ => leul se
apreciază.

b) Cursul real de schimb – CRS – reprezintă cursul la care pot fi schimbate bunuri
produse în ţări diferite.

Exemplu. Un agent economic poate achiziţiona materie primă din Romania sau din
Germania. Preţul/kg în România este de 3 lei, iar în Germania de 1,5€. Dacă există un curs
de schimb 1€ = 4 lei, de unde ar trebui să achizitioneze agentul economic materia prima?
Pro = 3 lei
Pde = 1,5€……6 lei
CRS =
P* = preţul extern
P = preţul intern

57
CRS = =2
Cu aceeaşi bani poate achiţiona 2 kg cumpărându-l din România şi 1 kg achiziţionându-l
din Germania (raportul de 2:1).

La nivelul unei economii, cursul real de schimb se va determina pe baza preţului mediu
extern şi a preţului mediu intern.
CRS =
 Dacă CNS ↑ => leul se depreciază în termeni nominali => CRS ↑ => leul se
depreciază şi în termeni reali.
 Dacă ↑ => bunurile produse intern devin mai ieftine relativ la bunurile externe
=> Exportul ↑; Importul ↓ => Expnet ↑.

CNS ↑; ↑ => CRS ↑ (depreciere în termeni reali) => Expnet ↑

 Dacă CNS ↓ => leul se apreciază => Exportul ↓ şi Importul↑ => Expnet ↓ (Deficitul
comercial ↑; surplusul comercial ↓).
 Dacă ↓ => bunurile produse intern devin relativ mai scumpe => Exportul ↓;
Importul ↑; Expnet ↓ (depreciere in termeni reali).

CNS ↓; ↓ => CRS ↓ (apreciere în termeni reali) => Expnet ↓

Aplicaţie. Presupunem că în 2011 leul se va aprecia cu 3% faţă de sfârşitul anului 2010

faţă de €. RiRO (rata inflaţiei în România) = 7%; RiZE (rata inflaţiei în zona euro)= 3%.
Determinaţi cu cât se modifică în termeni reali cursul de schimb al monedei naţionale.
RiZE = 3% => P ↑ 3% => IpZE = 103%
RiRO = 7% => P ↑ 7% => IpRO = 107%
CNS ↓ 3% => ICNS = 97%
CRS0 = (CNS0 x P0*) / P0
CRS1 = (CNS1 x P1*) / P1
ICRS = (ICNS x IP*) / IP
ICRS = = = 93,4% => CRS ↓ 6,6% => leul se apreciază în termeni
reali cu 6,6% => Expnet ↓
Conform rezultatelor acestei aplicaţii rezultă că ar fi trebuit să se înregistreze o creştere a
deficitului comercial în România în 2011; totuşi, deficitul comercial a înregistrat o reducere
deoarece:
- S-a manifestat o creştere rapidă a cererii externe => exportul ↑
- A avut loc o revenire relativ lentă a cererii interne => importurile cresc mai puţin

B. Balanţa de plăţi externe (BPE)

58
Reprezintă / curpinde totalitatea plăţilor şi încasărilor de valuta ale rezidenţilor în relaţia cu
agenţii economici străini.
Activ BPE Pasiv
Încasările de valută Plăţile de valută

Conturile balanţei de plăţi externe

I. Contul curent
 Este format din 3 subconturi
a) Contul balanţei comerciale
o Exporturi (încasări de valută) Soldul balanţei comerciale = Expnet
o Importuri (plăţi de valută)
b) Contul balanţei veniturilor
o Încasările de valută sunt veniturile deţinute de români în străinatate şi
transferate în România (profituri, dobânzi, salarii ale lucratorilor cu contract
mai mic de 1 an)
o Plăţile de valută (profituri, dobânzi, salarii obţinute de străini în România şi
transferate în străinătate)
c) Contul balanţei transferurilor
o Încasările de valută de pe urma transferurilor în România. Exemplu:
majoritatea sumelor transferate de muncitorii români din strainătate
o Sumele nerambursabile pe care le oferă UE României
o Plăţile de valută (ieşirile de transferuri din România). Exemplu: contribuţia
anuală a României la bugetul UE.

Soldul contului curent = soldul balanţei comerciale + soldul balanţei veniturilor +

soldul balanţei transferurilor

În vorbirea curentă se pune adesea semnul de egalitate între contul curent şi balanţa
comercială. De asemenea este posibil ca deficitul balanţei veniturilor să fie compensat de
excedentul balanţei transferurilor, astfel că soldul contului curent = soldul balanţei
comerciale.

II. Contul de capital şi financiar

a) Balanţa investiţiilor directe
- Încasări de valută: investiţii străine directe în România
- Ieşiri de valută: investiţii directe ale românilor în străinătate
b) Balanţa investiţiilor de portofoliu (în titluri financiare; investiţii speculative)
- Intrări: achiziţii de titluri financiare realizate de străini în România
- Ieşiri: achiziţii de titluri realizate de români în străinătate
c) Balanţa creditelor externe
- Intrări: creditele pe care le primeşte România (acordate României)
- Ieşiri: rambursarea creditelor

59
 Dacă balanţa de cont curent înregistrează deficit, atunci contul de capital şi financiar va
inregistra surplus, astfel încât balanţa de plăţi externe să se echilibreze.
 Ideal, deficitul de cont curent ar trebui finanţat în cea mai mare parte prin investiţii
străine directe şi nu prin credite externe (astfel nu va creşte datoria externă).
 Dacă deficitul de cont curent este mai mic decât surplusul contului de capital şi
financiar, va rezulta o creştere a rezervelor valutare.
 Dacă deficitul de cont curent este mai mare decât surplusul contului de capital şi
financiar, va rezulta o scădere a rezervelor valutare.

60
Bibliografie
1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta,
Editura Economică, Bucureşti, 2010
2. J. Stiglitz, C. Walsh – Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005
3. Lipsey, Richard G, Chrystal, Alec K - Principiile economiei, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
4. N. Gregory Mankiw, Brief Principles of Macroeconomics, 5th edition, Cengage
Learning, 2010

61