Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus.

Altfel spus, două sau mai multe

cuvinte sunt considerate antonime dacă între sensurile lor există o relație de opoziție.

Opoziția sensurilor poate fi totală sau parțială. Atunci când sensurile se exclud reciproc și sunt
contradictorii din punct de vedere logic, vorbim de opoziție totală (adevărat ≠ fals; corect ≠
incorect; logc ≠ ilogic, mare ≠ mic; bun ≠ rău). Atunci când între sensurile opuse ale cuvintelor
se poate stabili o diferențiere prin gen sau specie (bărbat ≠ femeie; cocoș ≠ găină; domestic ≠
sălbatic; erbivor ≠ carnivor), vorbim de opoziție parțială. Prin urmare, teoretic am putea vorbi de
o antonimie totală și parțială (întocmai ca la sinonime și omonime), dar practic (tradițional)
antonimele parțiale sunt excluse din categoria antonimelor.

Mai multe antonime, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de antonime.

Părți de vorbire antonime

Predispoziția pentru relația de antonimie o au cuvintele care exprimă calități și însușiri, aprecieri
diverse, relații cantitative și cantitative, precum și alte aspecte estetice, morale sau filosofice.
Relația de antonimie are în vedere aspecte opozabile din realitate, dar care aparțin aceluiași
domeniu din realitate. Prin urmare, antonimele aparțin aceleiași clase lexico-gramaticale
(aceleași părți de vorbire) și pot fi:

 adjective: bun ≠ rău; frumos ≠ urât; dulce ≠ acru; bucuros ≠ trist; cald ≠ rece; mic ≠ mare; iubire
≠ ură; curaj ≠ lașitate
 substantive: bunătate ≠ răutate; frumusețe ≠ urâțenie; bucurie ≠ tristețe; căldură ≠ răceală;
prefață ≠ postfață; cinste ≠ necinste
 verbe: a da ≠ a lua; a veni ≠ a pleca; a intra ≠ a ieși; a iubi ≠ a urî; a înfrunzi ≠ a (se) desfrunzi; a
coborî ≠ a urca; a începe ≠ a sfârși
 adverbe: bine ≠ rău; sus ≠ jos; repede ≠ încet; aici ≠ acolo; aproape ≠ departe; încolo ≠ încoace
 pronume: tot ≠ nimic; cineva ≠ nimeni; toți ≠ niciunul
 prepoziții: înaintea ≠ înapoia; pe ≠ sub; în ≠ din; deasupra ≠ dedesubt; spre ≠ dinspre
 conjuncții: și ≠ nici