UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

REFERAT
Piața liberă, garantul bunăstării?

PROFESOR:
prof.univ.dr.,Habil; Prodecan Cristian Popescu
STUDENT:
Ababi Florin-Alexandru
AP ID BT

-1-
 Piata reprezinta rezultatul
interactiunii si actiunii
comune a celor 4
factori: cererea, oferta,
pretul si concurenta.
Piata este conceptul care
indica un sistem de relatii
intre participantii ei,
care nu sunt altii decat
purtatorii cererii si ofertei,
respectiv vanzatorul si
cumparatorul.
Piata a aparut cu multe
secole in urma, ca relatie
intre productie si

1
 consum, atunci cand
functiile acestor 2 parti ale
economiei s-au separat in
timp si
spatiu. De-a lungul
timpului, relatia dintre
producatori si consumatori s-
a extins
si s-a perfectionat.
Piata este locul unde sunt
efectuate tranzactiile dintre
cumparator si
vanzator. Asemen
-1-

2
 Piata reprezinta rezultatul
interactiunii si actiunii
comune a celor 4
factori: cererea, oferta,
pretul si concurenta.
Piata este conceptul care
indica un sistem de relatii
intre participantii ei,
care nu sunt altii decat
purtatorii cererii si ofertei,
respectiv vanzatorul si
cumparatorul.
Piata a aparut cu multe
secole in urma, ca relatie
intre productie si

3
 consum, atunci cand
functiile acestor 2 parti ale
economiei s-au separat in
timp si
spatiu. De-a lungul
timpului, relatia dintre
producatori si consumatori s-
a extins
si s-a perfectionat.
Piata este locul unde sunt
efectuate tranzactiile dintre
cumparator si
vanzator. Asemen
-1-

4
 Piata reprezinta rezultatul
interactiunii si actiunii
comune a celor 4
factori: cererea, oferta,
pretul si concurenta
Piata reprezinta rezultatul
interactiunii si actiunii
comune a celor 4

O piață liberă este o piață în care nu există nici o intervenție economică

și reglementare din partea statului, cu excepţia aplicării contractelor cu caracter
privat și dreptul de proprietate.
Acesta este opusul unei piețe reglementate, în care statul reglementează
direct modul în care bunurile, serviciile și forță de munca pot fi folosite sau
partajate, mai degrabă decât bazându-se pe mecanismul de proprietate privată.
Adepții unei piețe implică în mod tradițional faptul că termenul pentru
mijloacele de producție este sub control privat, cel al statului nefiind însă la fel
de bun. Pe piață liberă, prețul este rezultatul a nenumărate tranzacții voluntare,
spre diferență de un decret politic, ca în cazul economiei centralizate. Prin
libera competiție intre producători, prețurile tind să scadă și calitatea începe să
crească. O piață liberă nu trebuie confundată cu o piață cu concurență perfectă.
Argumentul pieței libere se bazează pe drepturile individului care ia în
considerare doar preferințele sale în efectuarea calculelor utilitariene. Piața
liberă este, așadar, singurul tip de organizare non-contradictoriu cu libertatea
individuală.
Susținătorii conceptului de piață liberă îl contrazic cu o piață
reglementată în care un guvern intervine în ofertă și cerere prin diferite metode,
cum ar fi tarifele, utilizate pentru a restricționa comerțul și pentru a proteja

5
economia locală. Într-o economie de piață liberă idealizată, prețurile la bunuri și
servicii sunt stabilite liber de forțele cererii și ofertei și li se permite să ajungă
la punctul de echilibru fără intervenția politicii guvernamentale.
Piețele libere sunt în opoziție puternică cu piețele controlate
ale economiilor planificate , în care guvernele reglementează direct sau indirect
prețurile și aprovizionările, planificând distribuția între consumatori pe baza
obiectivelor. Aceștia pot distribui bunuri în funcție de nevoie sau îi pot favoriza
pe cei care produc cel mai mult, oferind astfel stimulente.
O filozofie intermediară este cea a economiilor mixte, unde
liberalismul pur este flancat de mâna intervenționistă a statului care vizează
garantarea eventualei reechilibrări a sistemului prin politica economică .
Piața creează contextul necesar pentru ca profitul să devină principalul
stimulent pentru a realiza produse competitive și la costuri cât mai mici. Piața,
prin sistemul liberei concurențe, “permite obținerea unei repartiții a resurselor
ale căror grad de eficiență este echivalent cu aceea a unui dictator care are acces
la toate datele economice și sociale”.
Economia de piață, în concepția lui Fr.Von Hayek este “o economie a
informațiilor, a transmiterii și prelucrării lor rapide” în vederea obținerii unor
decizii prompte și oportune.
Pentru a realiza această misiune, piața are de partea sa avantajele pe
care i le conferă concurența și descentralizarea, aceasta din urmă, rezolvând
paradoxul complexității, lasă ultima decizie pe seama agentului economic care
este cel mai bine informat în problema respectivă. Piața devine astfel un
puternic mijloc de crearea a bogăției , ea dezvăluie și dezvoltă o economie a
informației, fără de care omenirea nu ar cunoaște progresul.
Piața asigură loialitatea tranzacțiilor, respectul reciproc dintre
participanții la actul de schimb și respectarea regulilor. Diferența de câștig
reflectă eficiența fiecărui jucător în folosirea informației.
O economie de piață este un sistem de alocare a bunurilor în cadrul
societății: cine primește ce și ce este produs, este determinat nu de stat, ci
de puterea de cumpărare mediată de cerere și ofertă piață internă.

Pe piața liberă, prețul unui bun sau serviciu ajută la cuantificarea valorii

pe care consumatorii o atribuie acestuia, de asemenea, în raport cu alte bunuri și
servicii.
Această relație între preț și valoare este mai clară decât pe o piață
controlată. Conform teoriei, de fapt, prin concurența furnizorilor care oferă
bunuri și servicii, prețurile tind să scadă, iar calitatea să crească.
Economia pieței libere este strâns asociată cu filozofia economică
“laissez faire” . Prin urmare, cu mâna publică limitată la un rol
defensiv, statul însuși nu intervine personal pe piață, decât prin impunerea
de impozite pentru a finanța menținerea pieței libere. Unele concepții ale pieței
libere se opun, de asemenea, acelorași taxe, susținând că piața oferă mai multe
servicii fără excepție, inclusiv apărare și drept. În timp ce unii capitaliști

6
consideră piața liberă ca un model util, dar și simplist, pentru dezvoltarea
politicilor economice în vederea atingerii obiectivelor sociale, alții consideră
piața liberă ca o reglementare și nu un concept descriptiv și susțin că politicile
care se abat de la piața liberă ideală soluțiile sunt „greșite” chiar dacă se crede
că aduc beneficii sociale imediate. 
În politica economică, la capătul opus al economiei de piață se
află economia planificată , unde deciziile privind producția, distribuția și
stabilirea prețurilor sunt sub controlul statului. Alte opuse sunt
economia cadoului și economia de subzistență. Economiile mixte sunt un
intermediar între aceste economii și reprezintă baza preferată a politicii
socioeconomice pentru multe țări și partide politice.
Printre atributele argumentului pieţei libere sunt prezentate: Atributul
individual – evidenţiat prin principiul raţionalităţii economice: maximizarea
profitului (pentru producător) şi maximizarea satisfacţiei (pentru consumator),
adică urmărirea propriilor interese. Atributul individual presupune norme
precum egalitatea şi echitatea. Pentru promovarea acestor valori, autorul
aminteşte principiul lui John Locke, principiu ce susţine că oamenii au dreptul
de a păstra ce au dobândit, fără a plăti taxe şi impozite; Egoismul – trăsătura
agenţilor economici care activează pe o piaţă care nu este considerată necesară
pentru buna funcţionare a acesteia; Raţionalitatea – trăsătură care, asociată
concurenţei, poate genera o condiţie apropiată concurenţei perfecte;
Utilitarianismul – principiul pe baza căruia se măsoară utilitatea unor bunuri în
zilele noastre. Este dezbătut acest principiu deoarece depinde de preferinţele
fiecărui om în parte, aşadar este subiectiv. Fericirea indivizilor din care este
formată comunitatea, adică, plăcerea şi securitatea lor, este scopul şi unicul
scop pe care legiuitorul se cuvine să-l aibă în vedere: singurul standard în
conformitate cu care fiecare individ este constrâns, în măsura în care depinde de
legiuitor, trebuie să se conformeze acestui comportament.
Într-o societate care funcționează ca un ansamblu unitar și se bazează
pe relațiile dintre oameni, sunt foarte rare situațiile în care terțe părți nu sunt
prejudiciate. Remarcam faptul că, deși eficientă și rațională, teoria pieței libere
nu ia în considerare aceste externalități ce sunt destul de importante, afectând
costul marginal al producției, si putând chiar să-i compromită favorabilitatea
rezultatelor.
Lucrătorii își alocă timpul în raport cu salariile şi cu prețurile cu care se
confruntă. Dacă salariul este situat la limita pragului de sărăcie sau sub acest
prag, lucrătorii pot decide fie să se reprofileze, fie să aleagă o varianta de
distrugere socială. Ei pot descoperi că aceasta din urma opțiune este preferată
celei dintâi deoarece în calea schimbării domeniului lor de activitate vor
interveni anumite restricţii transformaționale, pe care putini sunt capabili să le
depășească.
O altă soluție analizată o reprezintă ajutorul din partea statului.
Angajații pot ajunge la un punct în care să decidă că nu doresc să-și mai ofere
serviciile pe piață muncii, considerând că salariul nu-i compensează pentru

7
efortul de a munci (costul timpului liber este așa de scăzut încât pot decide să
consume cât mai mult din el).
Ultima soluție la care pot apela lucrătorii descurajați este crima.
Aceasta poate deveni alegerea optima atunci când toate nivelele relevante de
recompense și riscuri sunt calculate. Și de aici putem deduce că motivul pentru
care apare acest comportament ce se abate de la regulile de buna conviețuire în
societate este tot raționalitatea.
Concluzia desprinsă din analiza dilemei eficiență-echitate ar fi că în
multe împrejurări ea nu există, ceea ce este echitabil putând fi și eficient.
aplicând un program de acțiune afirmativă, corporațiile vor avea de suferit prin
reducerea profitului. Se dovedește că, de fapt, situația este exact inversă,
deoarece grupurile care înainte erau discriminate unele față de altele sunt dintr-
o data tratate că egale, acum au stimulent de a se strădui mai mult și astfel se
măresc profiturile corporațiilor. Astfel, se arată că echitatea poate fi într-adevăr
o condiție necesară a eficienței.