Dumitru Copilu-Copillin, România

  După cinci decenii de analiză, îmi permiteți zece minute de sinteză, cu accent
pe câteva explicații la conținutul și semnificația titlului cărții cu care m-am învrednicit să
particip la această tradițională recoltă de toamnă eminesciană.
  Onorată asistență, la rândul meu mă consider onoratul, din rândurile celor care
au asistat cu interes la congresele anterioare ale eminescologilor, căruia mi-a venit
rândul acum să prezint în Plen o comunicare pe tema actualului congres,
despre Unitatea culturii universale în reprezentarea lui Eminescu. Devansând
concluziile, conceptul de reprezentare la Eminescu, în accepția noastră ar însemna ce a
spus  și ce a făcut omul și scriitorul, adică atât viziunea, cât mai ales unicitatea
contribuției lui la dezvoltarea culturii universale, a cărei unitate este viabilă tocmai prin
diversitatea valorilor culturale naționale ce o populează. În Eminescologia românească
și cea din alte țări, s-a observat că valoarea națională de dimensiune universală a
operei eminesciene este comparabilă și compatibilă cu cea a clasicilor consacrați ai
literaturii universale, - cu atât mai mult cu cât această operă a fost scrisă într-o limbă
literară modernă etalon, devenită limbă națională, deși de restrânsă circulație, dar cu un
potențial de exprimare a ideilor și sentimentelor general umane, la un nivel similar cu
cel al limbilor de largă circulație. Prin cunoașterea și recunoașterea internațională a
valorii operei eminesciene, așa cum încercăm să demonstrăm și noi în
serialul Eminescu Universalul, această moștenire culturală eminesciană - la peste un
secol de supraevaluare de către supremul judecător, Timpul – reprezintă un moment
românesc în patrimoniul culturii universale. Acest moment românesc, prin contribuțiile
eminesciene, continuă să se consolideze de la un an la altul, stârnind curiozitatea,
posibil chiar admirația, oricum trezind interesul pentru simbolul spiritualității neamului
românesc, Mihai Eminescu.
           Comunicarea pe care o prezentăm la această reuniune a eminescologilor
de la Chișinău, unde Eminescu este prețuit la valoarea lui reală, are ca suport serialul
scris pe copertă, Eminescu Universalul, dar numai pe pagina de titlu și pe coperta finală
este consemnat titlul explicit al lucrării pe care o prezint, de altfel, partea ei cea mai
semnificativă, vizând una dintre cerințele universalității, ce le subsumează pe celelalte,
adică EMINESCU ÎN CIRCUITUL UNIVERSAL. Traducerea şi ecoul operei în publicații 
tipărite și online în 79 de limbi, iar prin programe cu traducere automată în 107 limbi din
peste 250 de ţări.
Urmare a interesului crescând față de Eminescu în lume, îndeosebi pe canalele
online din ultimele decenii, circulă mai multe liste de limbi. Prima este cea stabilită de
noi pe criterii standard privind traducerea și ecoul mondial al operei eminesciene în
publicații, tipărite și online, editate în 79 de limbi, altele decât româna, listă inclusă ca
Anexă în cartea noastră. Mai există alte trei liste, toate numai sub formă online: una
publică, ilustrată cu texte, adică referințe critice, periodic actualizate, despre viața și
opera lui Mihai Eminescu, în enciclopedia interactivă,”Wikipedia” (inițial americană cu
sediul în California, cu timpul devenită internațională prin colaborare cu alte state, acum
fiind publicată în 264 de limbi). Începând din anul 2003, în colaborare cu partea română,
această enciclopedie prezintă viața și opera lui Eminescu (înregistrând până acum sute
de mii de accesări-lecturi), în prezent în 47 de limbi, preluate și în lucrarea noastră, cu
posibilitatea ca aceste referințe critice să fie traduse automat-literal dintr-o limbă în alta.
De precizat că această enciclopedie internațională ”Wikipedia” nu cuprinde alte 33 de
limbi, pe care noi le-am identificat și le tratăm în carte. În ultimii ani au apărut alte două
liste de limbi, în care nu există texte eminesciene traduse, dar acestea pot fi cunoscute
prin programe de traducere automată, în regim public privat, apelând indiciul
”Translate.Google.ro”  (ca să apară o listă cu 90 de limbi, între care 28 în plus, față de
câte avem noi prezentate în carte), respectiv ”Microsoft.Translator” (51 de limbi, între
care și aici avem 7 limbi în plus). Aceste limbi se adresează unor persoane și instituții
care ne având publicații editate în limbile oficiale din țările în care trăiesc, dar sunt
interesate de Eminescu, pot cunoaște viața și opera acestuia. Cum numărul limbilor din
asemenea liste – cu publicații, tipărite și online, editate în diferite țări crește de la un an
la altul, odată cu creșterea interesului față de Eminescu, constatăm că și datele din titlul
de pe coperțile Ediției I, din 2014 (77 de limbi), în 2015 au crescut la 79 de limbi. Și
numărul limbilor în care nu există texte eminesciene publicate (lista cu denumirea lor
este reprodusă în carte, cap. I, ”Preliminarii” ), însă la care au apărut treptat programe
prin care aceste texte pot fi traduse automat, însumează un număr total al limbilor, în
care Eminescu poate fi citit (chiar și auzit), în prezent: 79 + 28 + 7 = 114 limbi, vorbite în
peste 250 de țări și teritorii geografice autonome.
  Aceste date s-au modificat, după cum urmează: în februarie 2015, enciclopedia
”Wikipedia”, urmare a convenției cu statul Madagascar, îl prezintă pe Eminescu în limba
națională malgașă, vorbită de peste 19 mil. locuitori, alături de limbile oficiale, franceza
și engleza. A doua limbă, istroromâna, în care a fost tradusă poezia La steaua, am
identificat-o cu două luni înainte de predarea la tipar a lucrării. Denumirea limbii a fost
dată de lingviști vorbitorilor de origine română, care la exodul masiv din secolele XV-XVI
cei mai mulți s-au stabilit în țările balcanice și SUA, o parte dintre ei în peninsula Istria,
de lângă Marea Adriatică, grupați în sate construite chiar de ei. Unul dintre sate a primit
numele de Teslea, provenit de la porecla dată unui renumit teslar (dulgher), meserie
transmisă în familie de bunicul, al cărui moștenitori au fost în secolul XIX Miliutin
Teslea, împreună cu soția acestuia, născută Gica Drăghici și cu copiii, purtând tot nume
românești, - Dan, Angela, Maria, Milica și Nicu Testea. Acest Nicu Teslea, emigrând în
SUA, a devenit marele inventator american, Nicola Tesla (dovada recunoașterii originii
sale este o sesiune a Academiei Române care a sărbătorit 150 de ani de la nașterea
savantului american de origine română; alte dovezi, - cf. emisiuni YouTube, periodice
online), dar – surprinzător – era contemporan cu congenialul Eminescu (coincidențele
din viața și convergența destinului celor doi sunt detaliate în carte; unul dintre detalii, -
ca toate marile genii, ambii au trăit momente de ”Revelație”, prin care au dobândit un
potențial uman și creator supradimensional, de unde percepția publică, consacrată pe
plan internațional, ”Tesla și Eminescu. Mesagerii Divinității”). Dintre marile invenții ale
americanului de origine română pe unii îi interesează marile descoperiri (principiul
câmpului magnetic rotativ, curentul alternativ,- baza tuturor invențiilor care au generat a
doua Revoluție industrială mondială), pe noi interesându-ne capacitate neobișnuită de
proiecție astrală, precum  fenomenul ”telereportării” (în Biblie,- ”ridicarea la cer”), care
oferă perspectiva decriptării unor grandioase poeme eminesciene postume (peste 2000
de versuri ale adolescentului de 16-17 ani, proaspăt debutant în poezie,- Povestea
magului călător în stele, Memento mori, ș. a., scrise după și ca o consecință a
fenomenul ”Revelației” din 1867, petrecut în  timpul dispariției sale aproape un an în
munții Cindrel din Carpații Meridionali), mai ales aplicațiile privind transmiterea
informației la distanță fără fir prin undele radio (actuala telecomandă wireless, telefonul
mobil), favorizând apariția ”generației cu telefonul mobil la ureche”, care nu citește, nu
se uită la televizor, dar la un semnal se mobilizează pe rețelele de socializare cu zecile-
sutele de mii la concerte, la reuniuni publice, chiar decid în politică alegerile virtuale.
Recent, în București, la un simpozion internațional IT (Informations Technology) se
concluziona că aplicațiile marilor invenții ale lui Tesla abia de acum încep.

  Dar ce legătură au efectele invenției lui Tesla asupra lui Eminescu? Să vedem, -  în
condițiile în care în ultimii 135 de ani tirajele operei eminesciene editate împreună cu
versiunile din periodice, în România și în alte țări, totalizează aproximativ un milion,–
într-o limbă, dintr-o țară mică (Belarus), în care Eminescu era prezentat în câteva
cuvinte, căutând noutățile de ultimă oră, am identificat în enciclopedia ”Wikipedia” o
sursă bibliografică ”ascunsă”, un link cu ”Texte și biografie”, având și adresa ”paginii
personale web”. O echipă anonimă prezintă în acest link cele mai recente poezii, dar și
câteva eseuri și personalia, selectate numai din publicații periodice - editate în cinci
limbi de largă circulație și în alte câteva limbi de restrânsă circulație, între care limba
română - peste160 de titluri în peste 600 de versiuni, online, posibil și de vizualizat,
însumând numai în ultimul deceniu, versiuni, care afișează, incredibil, peste trei
milioane patru sute de mii de accesări, adică lecturi de către cei interesați de Eminescu.
  Rămâne însă o enigmă,- cine sunt milioanele de ”internauții”, care îl accesează
pe Eminescu, deci sunt interesați în ultimii ani de Eminescu? Și citesc îndeosebi poezia
eminesciană! Oare nu cumva tocmai ”generația cu telefonul mobil la ureche”,
răspândită în mai toate țările lumii? Enigme, cauze, efecte. Miracolul destinului postum
al poetului ar impune depășirea mentalității tradiționale elitiste, în favoarea unei noi
viziuni în evaluarea procesului de cunoaștere, recunoaștere și consacrare ai lui
Eminescu în literatura universală, în creștere de la un an la altul, cum am putut
constata, fie și numai prin exemplele din doar cele două ediții ale cărții noastre (2014 și
2015).  
  Un fenomen similar, dar la proporții mai mici, s-a petrecut în evul mediu, când
după un secol de uitare, odată cu expansiunea colonialismului britanic, opera lui
Shakespeare cunoaște un circuit universal. În cazul lui Eminescu, efectul spectaculos al
interesului pentru viața și opera lui în ultimele decenii se datorează invenției
istroromânului Tesla.
  Semnificația acestui tip de date o sugera, Acad. Mihai Cimpoi - la precedentul
Congres, repetată la festivitățile din Aula Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi Zilei
de naștere a lui Mihai Eminescu,  15 ianuarie 2015, devenită și Ziua Culturii Naționale -
prin răspunsul dat de cartea noastră, la îndemnul lui Constantin Noica, de a-l cunoaște
pe Eminescu, mai bine, noi înșine, și de a-l face mai bine cunoscut lumii. Aș adăuga la
cele afirmate cu mărinimie de Acad. Mihai Cimpoi faptul că, îndemnul lui Noica a fost
preluat de eminescologul încă în viață, Edgar Papu, ca obiectiv de interes științific,
amintit într-un interviu pe care ni l-a acordat în urmă cu două decenii, apărut în mai
multe publicații, inclusiv din Chișinău (revistele ”Literatura și arta” și ”Făclia” școlii):
”Adevărat, există un izbitor decalaj între valoarea universală a poetului și
corespunzătoarea sa circulație universală care mai lasă de dorit. Pentru cunoașterea
circuitului universal al operei sale se cere însă ca, în țara din care face parte poetul,
înalta valoare a creației lui Eminescu și consacrarea ei universală să se bucure
deopotrivă de o apreciere de același nivel cu difuzarea sa universală”. Răspunsul
nostru la îndemnul lui Edgar Papu, privind ”circuitul universal” al lui Eminescu,
deocamdată editat în 79 de limbi, iar prin programe de traducere automată, posibil, în
114 limbi, presupunem că l-ar bucura, acolo sus de unde el ne privește.
  Mai precizăm că Eminescu este editat în publicații, tipărite și online, în peste
100 de țări, care au dobândit în istorie un statut aparte (Marea Britanie-SUA, Franța,
Germania-Austria, Spania, Portugalia, Federația Rusă ș. a.), a căror limbă este oficială
sau co-oficială în celelalte, peste 200 de țări și teritorii autonome, independente, cu
regim de foste colonii sau entități geografice federale, unele dintre ele având însă și
publicații în propria limbă națională, toate însumând cifra  de peste 250, menționată pe
coperta cărții.
   Pentru ca o asemenea carte documentară să nu rămână, precum altele
similare, un tradițional depozit inert de date, am preferat tipul de sinteză esențializată,
prezentată în modalități mai puțin practicate, în principal de redare a cantității cu
metode matematice de aproximare a calității, mai ales în privința traducerilor în raport
cu originalul românesc. La țările cu puține date sau în situații speciale am preferat o
prezentare descriptivă, dar în cele mai multe cazuri am utilizat bilanțul, înțeles ca
expresie statistică – ”statistica”  acceptând-o ca ”știință a faptelor petrecute” – însă cu
relevarea semnificațiilor, susținute cu exemple și concluzii ale unor personalități
luminate de viziunea universalistă.  
 Unele dintre a aceste personalități s-au pronunțat asupra valorii lui Eminescu,
chiar fără să cunoască originalul românesc, iar traducerile consultate nu puteau
concura cu originalul, totuși au intuit valoarea, dincolo de învelișul lingvistic al traducerii
(în carte se dau exemple credibile, între care Președintele Societății scriitorilor europeni,
italianul Ungaretti pentru Eminescu sau Arghezi pentru Maiakovski). Situația pare
credibilă, după ce în anii trecuți Premiul Nobel a fost acordat pentru intuiție ca funcție a
creierului.
  În aceeași manieră mai puțin obișnuită am procedat  la gruparea limbilor pe
familii de limbi și zone geografice, strategice sau ”izolate”, care permit și ele reflecții
asupra raporturilor dintre sistemele prozodice naționale sau dintre limbajele poetice
individuale și standardele internaționale nescrise, dar care permit evaluarea valorilor de
dimensiune universală. Dintre noutățile privind aspectele de conținut aducem în discuție
posibile teme de reflecție și discuție în eminescologie, cum ar fi  unele aspecte ale
biografiei ca suport al operei, cu repercusiuni asupra evoluției imaginii poetului și a
destinului operei sale în percepția publică din alte țări. Un exemplu este misterul bolii și
morții lui Eminescu, tăinuit timp de peste un secol. Renunțând la tipul de rezumat din
Ediția I, al sutelor de articole și cărți despre această temă, scrise cu bună credință în
anii din urmă, acestea de fapt situându-se în afara obiectivului cărții privind în principal
receptarea lui Eminescu în publicațiile editate în alte limbi decât româna, am preferat
acum să oferim răspunsuri cu date istorice reale la știrile acide din peste 70 de țări
despre  ”omorârea la comandă” a genialului ziarist român sau la solicitări ca cea
formulat în concluziile unei reuniuni științifice, precum simpozionul internațional de la
Milano, din 2012: în contextul manipulărilor opiniei publice mondiale, implicit din timpul
tuturor guvernelor de până acum din România, se considera că este o ”datorie de
onoare să se dezvăluie adevărul despre boala și moartea celui mai mare poet român”.
Aspectul care privește cauza unor asemenea efecte îl reprezintă ideile, conduita și
activitatea de ziarist a omului politic militant îndeosebi pentru cauza națională – în
principal, solidaritatea cu românii ardeleni asupriți și dezlipirea Transilvaniei de sub
dominația imperiului austro-ungar și realipirea la Patria strămoșească, urmând până la
martiriu, pilda vieții înaintașilor săi Bărnuțiu, tribunul revoluției din 1848 din Transilvania
și Pumnul, ”prea iubitului său profesor” din Cernăuți și el tribun pașoptist ardelean.
 Răspunsul nostru la întrebările din ”știrile” difuzate de publicațiile editate în țările
din toate continentele l-am formulat în spiritul și litera grupului de istorici, condus de
Acad. Ioan Aurel Pop, singurul din grupul de autori ai volumului recent publicat despre
”Maladia lui Eminescu…” - reunit sub egida Academiei Române - care a căutat și a
găsit cauzele adevărului despre boala și moartea lui Eminescu în contextul istorico-
social-politic în care a trăit și a activat poetul ca ziarist și om politic. La fel, am reținut
concluziile, fie ele și ”strict medicale” privind diagnosticul și tratamentul greșite, care au
condus la moartea poetului. Chiar concluzia Acad. Eugen Simion, cum că - cel mai citat
autor în publicațiile editate în alte țări - ”G. Călinescu a greșit. Dar greșeala este
scuzabilă”; da, ”scuzabilă”, dar cu condiția,  credem noi, ca această greșeală din edițiile
biografiei publicate să fie explicată și eliminată din  versiunile care se vor reedita sau în
biografiile care se vor  mai scrie despre Eminescu.
  Un ultim aspect pe care îl vom menționa, privește o noutate neobișnuită în
eminescologie, care poate chiar șoca, anume descoperirea și supunerea atenției
generale a fenomenului ”Revelației”, în viața adolescentului și proaspătului debutant în
poezie, petrecut în perioada trecerii din Transilvania vasală imperiului austro-ungar spre
România liberă, condus fiind din Rășinarii Sibiului de un poporean până în Munții
Cindrel, la granița din Carpații Meridionali. Aici a dispărut din privirile biografilor, în
toamna anului 1866 și iarna-primăvara anului 1867. Biograful G. Călinescu aprecia că
perioada aceasta era chiar mai mare, până la descoperirea lui enigmatică, hamal în
portul Giurgiu. În timpul dispariției în munți, considerăm posibilă adăpostirea la început
pe la vreun cioban, mai mult pe la vreun schit sau mânăstire cu monahi povățuitori,
unde putea și  citi, dar mai credibil în vreo peșteră, cum reiese din propriile descrieri
poetice ulterioare, timp în care, aidoma altor genii ale omenirii, a trăit un moment
de Revelație – comuniune cu divinitatea - prin care a dobândit un potențial uman și
creator incomensurabil (dovada credibilă o reprezintă cele peste 3000 de versuri, scrise
ascuns de ochii lumii, majoritatea postume, precum grandioasele poeme ”Povestea
magului călător în stele” (peste 960 de versuri,- ”Luceafărul” are 398 de versuri sau
”Memento mori”- peste 1300 de versuri, de asemenea numeroase bijuterii lirice. Primul
care analizează fenomenul într-o carte, ”Eminescu. Magul călător”, este profesorul
fizician Ioan Câmpan care, oferită dacologilor și eminescologilor, la Congresele din
2007, respectiv, 2014, a rămas fără ecouri. Pentru explicarea fenomenului, am apelat la
o notorietate mondială în domeniu, membru și al Sinodului Bisericii ortodoxe române, în
ultimii ani fiind încredințat ca reprezentant al Sf. Atos să elaboreze un tratat în opt
volume despre o problemă fundamentală a creștinismului actual, prevăzută și într-un
proiect european. Acest autor de cărții erudite și vizionare este din fericire și un
împătimit de Eminescu. După lectura cărții noastre, a acceptat să explice, pentru
cititorul creștin fenomenul ”Revelației”, iar pe baza simbolistici și miturilor creștine, din
instrumente oficializate în marile culturi naționale, a încercat să decripteze scrierile
eminesciene, elaborate după fenomenul revelației din 1867, o secvență, ca mostră de
decriptare, înserând în textul oferit să-l și semneze, ”În loc de postfață”, care poate fi
citit la sfârșitul cărții, sper, cu interes.
   În încheiere, ne exprimăm convingerea că cele câteva efecte ale reprezentărilor
eminesciene, reflectate în întreaga moștenire culturală, rămasă urmașilor ca o
neprețuită comoară - unele aspecte fiind prezentate în comunicarea și cartea de față -
reprezintă componente viabile de consolidare a momentului românesc în patrimoniul
literaturii universale.