USAMV CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE MEDICINA VETERINARA

DISCIPLINA: ETOPATOLOGIE

TULBURARI DE COMPORTAMENT LA ANIMALELE

FERMA

Marinovici Sabina
an V, Grupa 8
 TULBURARI DE COMPORTAMENT LA

ANIMALELE DE FERMA

Între fiziologic şi patologic nu există o graniţă distinctă. Ca atare nu se poate face o

delimitare netă între comportamentul normal şi patologic. Se consideră totuşi că un
comportament, este tulburat sau prezintă o anomalie atunci când deviază de la normal, când
animalul este lezionat sau suferă. Şi la animale la antipodul suferinţei este starea de bine, în care
se află animalul atunci cînd este bine adaptat la mediul şi ambianţa sa. El se găseşte intr-o stare
bună de echilibru fiziologic şi nu prezintă semne de boală sau durere.
Conceptul de „suferinţă” la animalele domestice nu se poate determina obiectiv şi se
poate deduce numai din simptomele pe. care le manifestă animalele, făcându-se analogie cu
omul. Aceasta nu înseamnă o antropomorfizare a comportamentului, deoarece asemănarea şi
înrudirea morfo-fiziologică ne dă dreptul la efectuarea unor asemenea analogii. Dealtfel şi în
aprecierea suferinţei de la om la om trebuie să recurgem la analogie deoarece nu ştim ce simte şi
ce trăire interioară are altul. În acest context se poate vorbi şi de un confort sau un disconfort
etologic.
Confortul etologic în care animalul se simte bine, se bazează pe o derulare nestingherită a
manifestărilor vitale în concordanţă cu cerinţele biologice ale speciei. Există puţine criterii
comportamentale cu care se poate măsura confortul etologic. Unul este, de exemplu, jocul.
Animalele se joacă numai în confort etologic, când se simt bine şi nu sunt sub tensiunea unor
necesităţi ca foame sete şi nu au dureri. Anomaliile şi tulburările de comportament pot servi ca
indicatori ai suferinţei şi a disconfortului etologic la animale. Manifestări comportamentale
deviate ca, de exemplu, sugerea reciprocă la viţei, caudofagia la porcine, canibalismul la păsări,
sunt expresii de frustrare şi de disconfort etologic. Mulţi autori sunt de părere, că la animalele
domestice nu este suficientă examinarea lor clinico-medicală, satisfacerea necesităţilor de
furajare, adăpare, igienă, ci trebuie luat în studiu şi statutul instinctiv motivaţional. Se presupune
că se produce o acumulare instiuctiv-motivaţională interioară din cauza lipsei de stimuli exogeni
declanşatori care ar duce la lichidarea stării de frustrare.
Animalul fiind astfel alimentat numai de stimuli endogeni, fără posibilitatea de
descărcare a acumulării instinctiv-motivaţionale, reacţionează printr-un comportament deplasat
anormal, care denotă suferinţă.
Durerea se manifestă la animal prin anumite semne; ca strigăte, gemete, scrâşniri din
dinţi, transpiraţie bruscă, circulaţia sanguină şi respiraţia accelerată, tremurături, mişcări
convulsive ale corpului sau şchiopături la durerea membrelor. Când este frig şi în stări febrile
animalele se aglomerează, prezintă aspect de tristeţe, lipsă de reactivitate, lipsă de interes. Frica
la animale se manifestă uneori prin defecări şi urinări repetate în cantitate mică (fără motivaţie
sexuală). Alteori pielea este palidă, apar tremurături, gura deschisă, strigăte, muşcătură de frică,
fugă „înnebunită, fără cap".
 Deosebim o frică interspecifică, între specii diferite, ca de exemplu relaţia răpitor-pradă,
relaţia om-animal şi o frică intraspecifică, ce se referă la frica faţă de congenerul de specie.
Aceasta din urmă joacă un rol însemnat în stratificarea ierarhică a populaţiilor de animale
precum şi în societatea umană. Cu alte cuvinte, animalul sau omul nu ar reacţiona social dacă nu
i-ar fi frică „de cel mai puternic".
Dacă încercăm să trecem în revistă câteva tulburări comportamentale la animalele
domestice, trebuie să începem cu tulburări de comportament datorită unor boli sau accidente.
Aceste comportamente servesc diagnosticianului la stabilirea diagnosticului. Multe tulburări
comportamentale apar şi în cazul unui aport insuficient de vitamine, substanţe minerale şi
microelemente, ca şi în cazul unor iatropatii.
La cabaline întâlnim următoarele tulburări comportamentale mai importante:
Ticul ursului, atunci când animalul execută mişcări de pendulare ale corpului şi gâtului,
se leagănă dintr-o parte în alta. Membrele sunt depărtate de corp, greutatea este lăsată alternativ
de pe un membru pe celălalt. Această stereotipie de mişcare, apare mai des la cabalinele ţinute în
grajd.
Ticul de însămânţare se manifestă prin mişcări ritmice de extensiune şi de flexiune ale
capului şi gâtului.
Ticul aerofagic se întâlneşte des la cal. Este caracterizat prin înghiţirea repetată a aerului.
Când înghite aerul, animalul contractă muşchii cervicali inferiori. Uneori aerul nu este deglutit,
ci se produce expulzarea lui din faringe cu un zgomot caracteristic. Uneori calul se poate sprijini
cu dinţii de marginea ieslei când execută acest tic. În cazul acestui tic aerofagic cu sprijin, se
produce tocirea completă a incisivilor superiori şi parţială a celor inferiori. Pentru combaterea
acestui tic se poate recurge la operaţie (miectomie). Nu întotdeauna se produce vindecarea.
Ticul limbii la cal, atunci când animalul îşi scoate în repetate rânduri limba, lingându-şi
buzele şi nările. Sau este scoasă limba între dinţi, atârnând un timp mai îndelungat afara, ca
paralizată.
La bovine apar diverse stereotipii de mişcare ca:
Ticul jocului cu limba, când limba este mişcată în serpentine, sub formă ondulatorie etc.
Uneori se înghite şi aer. Acest comportament este contagios, astfel că şi alte vaci încep să-l
practice. Între cauzele care produc acest tic se pot enumera: dispoziţie ereditară şi aport
insuficient de microelemente, îndeosebi cobalt şi cupru etc. Jocul cu limba poate avea urmări
negative asupra producţiei prin aport furajer insuficient şi eventual apariţia indigestiilor cronice.
Pentru combaterea lui se recomandă izolarea animalelor şi administrarea de premixuri vitamino-
minerale.
Ticul sugerii se întâlneşte atât la viţei, care îşi sug reciproc ombilicul şi scrotul, cît şi la,
vaci adulte car îşi sug laptele propriu sau sug de la alte vaci.
La viţei acest viciu apare îndeosebi la cei hrăniţi cu lapte la găleată. De aceea se
recomandă trecerea la alăptarea cu biberon. Pentru a evita ca vacile să sugă lapte, s-au imaginat o
serie de botniţe cu cuie şi fără cuie, inele etc., care însă nu dau rezultate 100%. La viţei apar
uneori complicaţii in urma sugerii reciproce. Astfel, se poate ajunge la trichofagie, ingerărea
părului, ceea ce duce la formarea aşa ziselor trichobezoare (mingi de păr) în stomac. Acestea pot
produce tulburări digestive.
La vaci se întâlnesc deseori şi tulburări ale comportamentului sexual care au ca origine
îmbolnăviri ale tractusului genital şi dereglări neurohormonale. Un exemplu este nimfomania,
care reprezintă o exacerbare a comportamentului sexual, datorită creşterii exagerate a
concentraţiei hormonilor estrogeni în sânge, ca urmare prezenţei unui chist ovarian.
Dar există şi tulburări inverse, ca de exemplu călduri care se manifestă şters, fără semne
evidente, cum este cazul aşa ziselor călduri asimptomatice în care nu se pot decela clinic
modificări morfopatologice la nivel organelor genitale. Tulburarea aceasta se întâlneşte la 18—
30% din vacile cu producţii mari de lapte şi dintre acestea, cele care ocupă un rang social
inferior, sunt mai de afectate. Se crede că activitatea sexuală este inhibată la animalele supuse
stressului.
La porcine între tulburările comportamentale putem menţiona:
Caudofagia este o tulburare comportamentală caracterizată prin muşcarea vârfului cozii
şi ingerarea lui, o formă de canibalism. Se întâlneşte la porcii puşi la îngrăşat îndeosebi în
condiţii industriale. Apare în condiţii de suprapopulare şi de microclimat deficitar. Unii autori o
pun şi pe seama lipsei furajelor fibroase în creşterea industrială, unde lipseşte de regulă şi
aşternutul. Viciul se răspândeşte repede printre porci. Coada sângerândă excită şi mai mult la
canibalism. Dacă există leziuni la urechi, sunt muşcate şi acestea. Caudofagia duce la pierderi
economice atât prin, infecţii purulente cît şi prin agitarea exagerată, a animalelor. Caudofagia se
poate preveni prin administrarea de paie netocate în boxe, de ghindă şi crengi de stejar, ca porcii
să aibă ocupaţie. Unii autori recomandă amputarea cozii la porci. Odată apărut viciul, animalele
în cauză trebuie izolate, precum şi cele cu leziuni sângerânde.
După fătare, se descriu la scroafe următoarele anomalii comportamentale:
Hiperagresivitatea puerperală este întâlnită mai des la scroafele primipare care devin
după fătare extrem de agresive. Agresivitatea se poate îndrepta asupra propriilor purcei pe care îi
omoară prin muşcătură. Deseori este atacat şi omul sau alte obiecte din jur. Cronismul este
mâncarea purceilor de către scroafă. Această tulburare se observă uneori în cazul existenţei unor
condiţii zooigienice necorespunzătoare. Unii autori smt de părere însă că este vorba de un deficit
pronunţat a unuia sau mai multor aminoacizi.
Cronismul se referă numai la ingerarea purceilor sănătoşi şi viabili şi nu la purceii morţi
care uneori sunt de asemenea mâncaţi de scroafă. Ingerarea purceilor morţi şi a placentei
(placenţofagia) este un fenomen normal la scroafă şi nu constituie o tulburare comportmentală.
Ca măsuri de combatere se recomandă izolarea purceilor de mamă atâta timp cit durează starea
patologică a scroafei. Ca tratament se recomandă administrarea, de ocitocină, de sedative şi
neuroleptice sau narcotice la scroafă. Scroafei i se poate aplica şi o botniţă.
 Masticaţia în gol este altă tulburare din comportamentul nutriţional al porcului, mai ales a
celui crescut intensiv, şi se observă la unii porci după furajare. Masticaţia se manifestă şi prin
apariţia spumelor de salivă la gură. Tulburarea, se datorează timpului prea scurt de furajare.
Genetic este programat un timp mult mai lung pentru acest comportament.
La ovine apar următoarele tulburări comportamentale:
Tulburări ale relaţiei mamă-făt. La unele oi mai bătrâne se constată uneori o activare
prematură a instinctului matern cu până la 2 săptămâni înaintea fătării propriului miel. Aceste oi
manifestă un interes anormal în privinţa altor miei nou-născuţi, creând astfel tulburări în turmă.
Uneori asemenea oi resping ulterior propriul miel. Alte oi nu îşi acceptă mielul după fătare, nu-l
lasă să sugă, de obicei oile primipare. La fătări gemelare asemenea oi nu acceptă mielul născut al
doilea, care nu este lins şi astfel răceşte dacă timpul este friguros. La aceste oi instinctul matern
este prea puţin exprimat.
Caudofagia la ovine se întâlneşte îndeosebi în lunile de iarnă în perioada fătarilor, când
oile mamă mănâncă cozile şi uneori şi unghiile mieilor nou-născuţi, proprii sau străini. Ca o
cauză, se bănuieşte aportul insuficient de substanţe minerale, îndeosebi de sare. La mieii care au
suferit caudofagia, apar infecţii microbiene, uneori apare şi 94 prolapsul rectal. Ca profilaxie şi
terapie se recomandă aport mineralier în cantităţi suficiente.
Trichofagia la ovine se întâlneşte atât la oaia adultă cât şi la miei şi se caracterizează prin
ingerarea de lână. Apare de obicei numai în perioada de stabulaţie şi de aceea se incriminează tot
lipsa unor substanţe minerale, sau furajarea unilaterală cu cartofi, borhot sau siloz.
La miei ingerarea de lână se poate întâmpla accidental la actul de supt când oaia are lână
lungă în zona mamelei. Pot apare şi trichobezoane cu tulburările digestive aferente.
Profilactic se administrează suplimente vitamino-minerale şi se tund oile în zona postero-
inferioară înaintea perioadei de fătare, dacă este cazul.
La păsări apar destul de frecvent tulburări de comportament, în special datorită
tehnicizării excesive a procesului de creştere intensivindustrial. Aceasta duce uneori la depăşirea
toleranţei adaptive şi comportamentale a găinilor, la stress şi ca urmare apar tulburări de
comportament ca:
Picajul, care este o manifestare comportamentală anormală şi se caracterizează prin
ciugulirea penelor altor păsări (pterotilie) sau ciugulirea şi ingerarea penelor (pterofagie).
Uneori păsările sunt golite pe zone întinse de pene. Dacă penele sunt smulse în regiunea
cloacei şi apar zone sângerânde, viciul poate degenera într-o formă mai gravă numită canibalism.
Atunci pasărea respectiva este atât de mult ciugulită în regiunea respectivă până sunt scoase
intestinele şi ingerate (enterofagie). Acest comportament alterat este foarte contagios, aşa încât se
întinde repede printre găini.
Cauzele precise ale picajului şi ale canibalismului nu se cunosc, creşterea în condiţii
intensive pare însă a le favoriza.
 Se poate concluziona că tulburări de comportament apar la animalele de fermă, îndeosebi
în creşterea industrială intensivă şi ele au la bază de obicei greşeli în furajare, în creştere sau
existenţa frustrărilor, a factorilor de stress, a plictiselii într-un mediu sărac în stimulente.
Pagubele economice cauzate pot fi considerabile şi de aceea cunoaşterea tulburărilor de
comportament, ca prime semne ce denotă deficienţe şi frustrări, este deci necesară.
 BIBLIOGRAFIE

Cenzbraun M.N. (1978) – Comportamentul animalelor. Ed. Didactică şi pedagogică,

Bucureşti.
Coman, Podoleanu L., Gaşpar C. (2003) – Etologie şi etiopatologie, Ed. Tehnopress, Iaşi.
Sârbu Alina, Coman I. (2007) – Aprecierea bunăstării animalelor prin intermediul
etologiei aplicate. Ed. As s, Iaşi.