Protopop Perioada 2007 Prezent - PR Patriciu Vlad

PATRICIU VLAICU
LEGE ŞI COMUNIUNE
ORGANIZAREA STATUTAR
A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
(2007-2012)
PATRICIU VLAICU
LEGE ŞI COMUNIUNE
ORGANIZAREA STATUTAR
A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
(2007-2012)
PRESA UNIVERSITAR CLUJEAN

2013
Referenţi ştiinţifici:
Pr. Prof. univ. dr. Ioan-Vasile Leb
Pr. Prof. univ. dr. Alexandru Moraru
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

VLAICU, PATRICIU
Lege şi comuniune: organizarea statutar a Bisericii
Ortodoxe Române: (2007-2012) / Patriciu Vlaicu. - Cluj-
Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-973-595-563-2
348:281.95(094.58)
© 2013 Autorul volumului. Toate drepturile rezervate. Repro-

ducerea integral sau parţial a textului, prin orice mijloace, f r
acordul autorului, este interzis şi se pedepseşte conform legii.
Tehnoredactare computerizat : Cristian-Marius Nuna
Universitatea Babeş-Bolyai
Presa Universitar Clujean
Director: Codruţa S celean
Str. Hasdeu nr. 51
400371 Cluj-Napoca, România
Tel./fax: (+40)-264-597.401
E-mail: editura@editura.ubbcluj.ro
http://www.editura.ubbcluj.ro/
Cuprins
Abrevieri................................................................................................ 9
Introducere.......................................................................................... 11
I. Fundamentele organizării canonice a Bisericii

Ortodoxe Române ....................................................................... 17
II. Aspecte statutare privind organizarea canonică

și administrativ-teritorială ........................................................ 39
II.1. Organizarea centrală a Bisericii Ortodoxe Române......... 43
II.1.1. Dispozițiile comune privind organizarea
și funcționarea organismelor centrale bisericești ........... 43
II.1.2. Prevederi statutare privind organismele centrale
deliberative și modul lor de organizare și funcționare..... 45
II.1.2.1. Sfântul Sinod ........................................................... 45
II.1.2.2. Sinodul Permanent .................................................. 58
II.1.2.3. Adunarea Națională Bisericească ............................ 60
executive .............................................................................. 64
II.1.3.1. Patriarhul ................................................................ 64
II.1.3.2. Prevederi statutare privind organizarea
și funcționarea Consiliul Național Bisericesc (CNB)..... 77
II.1.4. Prevederi statutare privind organizarea
și funcționarea Organismelor centrale administrative .... 80
II.1.4.1. Cancelaria Sfântului Sinod...................................... 80
II.1.4.2. Administrația Patriarhală ....................................... 82
5
Patriciu Vlaicu • Lege și comuniune. Organizarea statutară a B.O.R. (2007–2012)
II.2. Prevederi statutare privind organizarea locală

a Bisericii Ortodoxe Române ............................................... 83
II.2.1. Eparhia ............................................................................. 87
II.2.1.1. Episcopul ................................................................. 88
II.2.1.2. Adunarea eparhială.................................................. 92
II.2.1.3. Prevederi statutare privind Consiliul eparhial ........ 95
II.2.1.4. Permanența Consiliului eparhial ............................. 97
II.2.1.5. Administrația eparhială ........................................... 97
II.2.2. Parohia.............................................................................. 98
II.2.2.1. Reglementarea statutară a oficiului preotului paroh.. 100
II.2.2.2. Reglementarea statutară a organizării
și funcționării Adunării Parohiale ............................... 104
II.2.2.3. Prevederi statutare privind Consiliul parohial ...... 107
II.2.2.4. Prevederi statutare privind administrarea
bunurilor parohiale....................................................... 107
II.2.2.5. Prevederi statutare privind Comitetul parohial..... 108
și funcționarea protoieriei ............................................... 108
II.2.4. Prevederi statutare privind mănăstirea ..................... 110
II.2.5. Prevederi statutare privind organizarea canonică
și funcționarea mitropoliilor ........................................... 112
III. Prevederi statutare privind organizarea canonică

a misiunii clerului..................................................................... 113
III.1. Prevederi statutare privind recrutarea personalului
neclerical și clerical.............................................................. 116
III.2. Prevederi statutare privind alegerea ierarhilor ............ 129
III.2.1. Prevederi statutare privind alegerea Patriarhului..... 131
III.2.2. Prevederi statutare privind alegerea
mitropolitului.................................................................... 132
III.2.3. Alegerea arhiepiscopului sau a episcopului
eparhiot .............................................................................. 133
6
Cuprins

episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari
și arhiereilor-vicari ........................................................... 136
III.2.5. Prevederi statutare privind alegerea ierarhilor de
la eparhiile ortodoxe române din afara granițelor țării .. 138
IV. Asistența religioasă și asistența socială în Biserica

Ortodoxă Română ..................................................................... 141
IV.1. Asistența religioasă........................................................... 141
IV.2. Asistența socială și medicală în Biserica
Ortodoxă Română ............................................................... 142
V. Precizări statutare privind disciplina clerului ...................... 145

V.1. Consistoriile bisericești la nivelul eparhial..................... 146
V.1.1. Consistoriul disciplinar protopopesc ......................... 147
V.1.2. Consistoriul eparhial .................................................... 148
V.1.3. Consistoriul eparhial monahal.................................... 148
V.2. Consistoriile din cadrul sistemului de organizare
bisericească........................................................................... 149
V.2.1. Consistoriul mitropolitan ............................................ 150
V.2.2. Consistoriul mitropolitan monahal ............................ 150
V.2.3. Consistoriul Superior Bisericesc ................................. 151
V.3. Apărarea și procedurile de iertare și revizuire .............. 154
V.3.1. Instituția apărătorilor bisericești................................. 154
V.3.2. Iertarea și reașezarea în slujire .................................... 155
V.4. Incompatibilitățile în organizarea bisericească ............. 157
VI. Prevederi statutare privind instituțiile bisericești

cu scop misionar........................................................................ 159
VI.1. Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă........................ 159
VI.2. Instituțiile media............................................................... 160
VI.3. Instituțiile sociale și Casele de Ajutor Reciproc............ 161
7
VII. Prevederi statutare privind administrarea bunurilor

bisericești.................................................................................... 163
VII.1. Bunurile sacre și bunurile comune ............................... 163
VII.2. Prevederi statutare privind cheltuielile bisericești
și ajutorul Statului ............................................................... 171
VIII. Dispozițiile finale .................................................................. 173
Concluzii ........................................................................................... 175
Bibliogra fie ................................................................................... 177
Anexă – Statutul pentru organizarea și funcționarea

Bisericii Ortodoxe Române ...................................................... 191
8
Abrevieri
Amfilohie – Canonul Sf. Amfilohie de Iconiu (†395);

Anastasie Antioh. – Sf. Anastasie, patriarhul Antiohiei;
Ancira – Canoanele primului Sinod local de la Ancira (314);
Antioh. – Canoanele Sinodului al IV-lea local de la Antiohia (341);
Ap. – Canoanele Sfinților Apostoli;
Atanasie cel Mare – Canoanele Sf. Atanasie cel Mare (†373);
Cartag. – Canoanele Sinodului al VIII-lea local de la Cartagina (419);
Cartag. (Ciprian) – Canonul Sinodului de la Cartagina, ținut pe timpul
Sf. Ciprian în anul 256;
Chiril Alex. – Canoanele Sf. Chiril al Alexandriei (†444);
Dionisie Alex. – Canoanele Sf. Dionisie al Alexandriei (†264);
EIBMO – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
Ep. către Rufian – Enciclica lui Atanasie cel Mare către Rufian;
Gang. – Canoanele Sinodului al III-lea local de la Gangra (340);
Enciclica lui Ghenadie – Enciclica lui Ghenadie, patriarhul Constan-
tinopolului (†471) și a Sinodului cel împreună cu el, către toți
mitropoliții și către papa Romei;
Grig. Nyssa – Canoanele Sf. Grigorie de Nyssa (†395);
Grigorie Teol. – Canonul Sf. Grigorie de Nazianz (†390);
Grigorie Neocez. – Canoanele Sf. Grigorie al Neocezareei – Taumaturgul
(†270/275);
Ioan Hrisostom, Cuminecare – Cuminecarea deasă sau rară? (Sf. Ioan
Gură de Aur);
Ioan Hrisostom, Îndemnare – Îndrumare pentru duhovnici (Sf. Ioan
Gură de Aur);
Ioan Hrisostom, Povățuire – Povățuire pentru cuminecare (Sf. Ioan
Gură de Aur);
Ioan Ajun. – Canoanele Sf. Ioan Ajunătorul (†619);
Laod. – Canoanele Sinodului al V-lea local de la Laodiceea (343);
9
Neocez. – Canoanele Sinodului al II-lea local de la Neocezareea (315);

Nichifor Mărt. – Canoanele lui Nichifor Măturisitorul (†818);
Nicolae Const. – Canoanele lui Nicolae al Constantinopolului (†1111);
Petru Alex. – Canoanele Sf. Petru al Alexandriei (†311);
Sard. – Canoanele Sinodului al VI-lea local de la Sardica (343);
Sin. I ec – Canoanele Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325);
Sin. II ec – Canoanele Sinodului al II-lea Ecumenic de la Constan-
tinopol (381);
Sin. III ec – Canoanele Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431);
Sin. IV ec – Canoanele Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon
(451);
Trul. – Canoanele Sinodului al V-VI-lea Ecumenic de la Constantinopol
(691-692) – Trulan;
Sin. VII ec – Canoanele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Constan-
tinopol (787);
Sf. Sofia – Canoanele Sinodului al XX-lea local de la Constantinopol
(879);
Sin. I-II – Canoanele Sinodului al IX-lea local de la Constantinopol
(861);
C-pol. – Canoanele Sinodului al VII-lea local de la Constantinopol (394);
Enciclica lui Tarasie – Enciclica lui Tarasie, patriarhul Constantinopo-
lului (†806), Roma cea nouă, către Adrian, papa Romei celei vechi;
Teodor Studitul – Scrisoarea lui Teodor Studitul către călugărul
Metodiu (†826);
Teofil Alex. – Canoanele Sf. Teofil al Alexandriei (†412);
Tim. Alex. – Canoanele Sf. Timotei al Alexandriei (†385);
Vasile cel Mare – Canoanele Sf. Vasile cel Mare (†379);
Vasile cel Mare, Cuminecare – Rânduială pentru timpul și chipul
cuminecării (Sf. Vasile cel Mare);
Vasile cel Mare, Episcopi – Cei rânduiți necanonic nu sunt episcopi
(Sf. Vasile cel Mare);
Vasile cel Mare, Povățuire – Povățuire către preoți pentru slujirea
Sfintei Liturghii și pentru cuminecare (Sf. Vasile cel Mare).
10
Introducere
Anii 1990-1991 au așezat Biserica Ortodoxă pe calea reformelor

instituționale și, prin conturarea perspectivelor pentru angajarea
Bisericii în societate, a apărut nevoia transpunerii noii deschideri
în organizarea statutară a Bisericii. Acești primi ani de libertate
au condus la o reflecție mai aprofundată asupra modului în care
Biserica își va reorganiza misiunea și va valorifica mijloacele de
care dispune.
În decembrie 1989, Biserica și-a asumat public responsabilitatea
pentru atitudinea uneori ezitantă din perioada comunistă și a
decis să-și angajeze toate resursele în reorganizarea instituțională
și pastoral-misionară.
În prima sesiune a Sfântului Sinod, după căderea regimului
comunist (3-4 ianuarie 1990), ierarhii Bisericii Ortodoxe Române
au decis să adreseze clerului și credincioșilor o scrisoare pastorală
de căință și reconciliere1. Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a
recunoscut în mod public faptul că, în timpul perioadei comuniste,
Biserica a acceptat compromisul unei atitudini pasive pentru a
asigura o lucrare pastoral-misionară și teologică care să garanteze
supraviețuirea Bisericii în fața regimului totalitar2. Recunoscând
faptul că autoritățile politice au influențat și organizarea insti-
tuțională, Sfântul Sinod a afirmat nevoia reconstituirii în libertate
a organismelor de conducere bisericească.
1
Vezi Biserica Ortodoxă Română, 1990, 1-2, pp. 6-7.
2
Vezi interviul patriarhului Teoctist la radio BBC în 13 februarie 2000, ora 18.00.
11
Astfel au fost dizolvate Adunările Eparhiale, Adunarea Națio-

nală Bisericească și Consiliul Național Bisericesc, începându-se
procedura organizării unor alegeri libere pentru toate organismele
deliberative și executive mixte din cuprinsul Patriarhiei Române,
pentru ca apoi să se poată ajunge la alegerea de noi episcopi. În
acelați timp, Sfântul Sinod a decis anularea deciziilor Consistoriilor
bisericești luate sub presiune politică și reașezarea în slujire a
clericilor pedepsiți abuziv.
În cadrul sesiunii Sfântului Sinod din 18 ianuarie 1990, Prea-
fericitul Părinte Patriarh Teoctist a solicitat acceptarea retragerii
sale din funcție pentru motive de sănătate. Acceptând această
solicitare, Sfântul Sinod a decis constituirea unui organism pro-
vizoriu de conducere, compus din trei mitropoliți, un episcop
eparhiot și un episcop-vicar, însărcinat cu îndeplinirea responsa-
bilităților de conducere curentă până la alegerea noului patriarh.
În același timp s-a subliniat nevoia de a alege episcopi vicari în
eparhii, pentru ca Biserica să poată face față noilor angajamente
pastoral-misionare3.
În ianuarie 1990, Biserica a decis să își afirme în mod clar
autonomia față de Stat, luând decizii administrative fără a mai
consulta autoritățile publice. Astfel a fost inițiată și o procedură
de revizuire a Statutului de Organizare și funcționare a Bisericii
Ortodoxe Române și de adaptare a regulamentelor de aplicare. În
același timp s-a subliniat nevoia alegerii fără întârziere a
Mitropolitului Moldovei, alegere tergiversată până atunci sub
presiunea autorităților comuniste.
Retragerea Preafericitului Teoctist nu a durat decât scurtă
vreme, iar după reașezarea sa în funcție, Biserica Ortodoxă Română
3
Vezi Ibidem, pp. 7-8.
12
Introducere
a luat decizii administrative și pastoral-misionare care au marcat

definitiv organizarea bisericească.
Astfel, în iunie 1990, tânărul episcop-vicar Daniel Ciobotea a
fost ales Arhiepiscop al Iașului și Mitropolit al Moldovei, prin
aceasta dându-se un semn major de reînnoire a structurilor
bisericești până la cel mai înalt nivel.
În perioada imediat următoare au fost reînființate trei eparhii
cu sediile la Constanța, Curtea de Argeș și Baia-Mare, urmând
apoi să inițieze și reformarea învățământului teologic prin deschi-
derea lui spre formări complementare, utile noilor angajamente
ale Bisericii.
În privința reformării organizării statutare a Bisericii, au prins
contur două curente: primul solicita elaborarea unui nou statut,
iar altul, subliniind valoarea statutului în vigoare, elaborat în
1948-1949, considera că este necesară doar modificarea articolelor
care nu mai erau de actualitate și să fie introduse articole care să
răspundă noilor nevoi. În cele din urmă a fost adoptată cea de-a
doua soluție și o comisie de specialiști au realizat primele adaptări
ale textului. Timp de 17 ani au fost realizate un număr foarte mare
de modificări, ceea ce a făcut să fie foarte dificilă consolidarea
articolelor Statutului și folosirea lui eficientă.
Odată cu adoptarea noii legi privind Libertatea religioasă și
regimul general al cultelor (L 489/2006), în articolul 49 se pre-
vedea, pentru fiecare cult menționat în lege drept cult recunoscut,
obligația de a-și prezenta spre recunoaștere Statutul de organizare
și funcționare.
În acest context, pe toată durata anului 2007, o comisie,
constituită din membri ai Sfântului Sinod și din specialiști în
Drept canonic desemnați de Sinoadele mitropolitane, a pregătit
un proiect de Statut, adoptat de Sfântul Sinod în data de 28
13
noiembrie 2007, și aprobat de Guvernul României prin HG 53/

2008.
În perioada de pregătire a elaborării noului statut, în Biserica
Ortodoxă Română au fost dezvoltate mai multe reflecții. Înalt-
preasfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a pre-
zentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române o sinteză a
principiilor care ar trebui să fie luate în considerare pentru ela-
borarea Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe
Române. Această prezentare anunța o preocupare pentru așezarea
principiilor de organizare bisericească în armonie cu lucrarea
pastoral-misionară a Bisericii. Astfel au fost enunțate ca principii
pentru elaborarea noului statut următoarele:
1. unitatea de credință panortodoxă și autocefalie națională;
2. unitatea ierarhic-sinodală și autonomie eparhială;
3. coordonarea ierarhică primațială (Patriarh și mitropolit) și
coresponsabilitate episcopală sinodală (națională – Sfântul
Sinod, și provincială – Sinodul mitropolitan);
4. cooperarea ierarhilor cu clericii și cu mirenii – responsa-
bilități distincte, dar lucrare comună;
5. Relațiile dintre Biserică și Stat: autonomie față de stat și
cooperare pentru prezervarea și promovarea valorilor
credinței ortodoxe și pentru binele societății4.
Această abordare a stat la baza procesului de reelaborare a
noului statut și anunța o preocupare pentru armonizarea prin-
cipiilor de organizare bisericească cu ecleziologia și lucrarea
pastoral-misionară.
4
Vezi I. D. CIOBOTEA, „Présentation du nouveau Statut pour l'organisation et le
fonctionnement de l'Église orthodoxe roumaine”, în: Istina, 53 (2008), p. 204.
14
Introducere
Receptarea tradiției canonice în Statutul de organizare și func-

ționare a Bisericii Ortodoxe Române se realizează prin receptarea
principiilor canonice și prin transpunerea în acest document de
legislație bisericească a elementelor de conștiință canonică prezente
în Sfintele canoane.
Statutul elaborat pe parcursul anului 2007 a fost aprobat în
sesiunea Sfântului Sinod din data de 28 noiembrie 2007 și în
temeiul Legii 489/2006 a fost aprobat de Guvernul României prin
Hotărârea nr. 53 din 16 ianuarie 2008, fiind publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 50, din 22 ianuarie 2008.
În anii 2008-2011, constatându-se nevoi la care Statutul din
2007 nu răspundea în mod satisfăcător și identificându-se anumite
incoerențe, a fost adoptat de către Sfântul Sinod, la 17 februarie
2011, o nouă formă a Statutului, îndreptată și completată, care
însă nu a fost depusă pentru a fi recunoscută de către Guvern.
Astfel, în Biserica Ortodoxă Română există aceste două docu-
mente fundamentale și o înțelegere a organizării și funcționării
Bisericii Ortodoxe Române care presupune o abordare comple-
mentară a acestora.
Datorită prevederilor Legii 489/2006, forma Statutului recu-
noscută prin HG 53/16 ianuarie 2008 este documentul fundamental.
Prevederile distincte aprobate ulterior de către Sfântul Sinod au
valoarea unor decizii de contextualizare a aplicării Statutului din
2007, luate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în
temeiul articolului 14, lit. z) din Statut.
Pentru a clarifica modul de organizare și funcționare a Bisericii
Ortodoxe Române în acest context normativ, în cele ce urmează
vom prezenta fundamentele organizării canonice și elementele
organizatorice consolidate, ținând cont și de forma Statutului
adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data
15
de 17 februarie 2011, transmisă tuturor Centrelor Eparhiale din

Biserica Ortodoxă Română, în urma aprobării amendamentelor
prin Hotărârea Sfântului Sinod 385/20115.
Pentru a avea și o înțelegere punctuală a modului în care a fost
afectată organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române
de modificările aduse în forma din 2011, în anexă vom prezenta
un text care evidențiază amendamentele introduse.
***
Am intitulat lucrarea noastră «Lege și comuniune», cu subtitlul

«Organizarea statutară a Bisericii Ortodoxe Române (2007-2012)»,
pentru a sublinia faptul că Statutul de Organizare și Funcționare
a Bisericii Ortodoxe Române este actul normativ fundamental al
Bisericii noastre, care prezintă modul în care Biserica Ortodoxă
Română se organizează și își structurează funcționarea, mani-
festându-și comuniunea atât în plan intern, cât și în plan inter-
ortodox. Am încadrat analiza noastră între 2007-2012, deoarece
2007 este anul elaborării noului Statut, iar 2012 este anul în care
am încheiat analiza propriu-zisă.
Abordarea noastră nu este exhaustivă, ea își propune să fie
un început pentru un demers de prezentare a organizării Bisericii
Ortodoxe Române în contextul românesc și european și nădăj-
duim să fie de folos tuturor celor care doresc să înțeleagă modul
în care Biserica Ortodoxă Română își structurează organizarea și
misiunea.
5
Documentul este publicat pe pagina web a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la adresa
http://arhiepiscopiabucurestilor.ro/Descarca-document/73-Statut-BOR-APROBAT-
de-Sf.Sinod-17.02.2011.html, consultată la data de 10 octombrie 2012.
16
I.
Fundamentele organizării canonice
a Bisericii Ortodoxe Române
Documentul fundamental de organizare și funcționare a

Bisericii Ortodoxe Române grupează primele cinci articole sub
formularea Dispoziții generale. În acestea este subliniată legătura
dintre organizarea bisericească și elementele de ordin ecleziologic.
Primul articol al Statutului atrage deja atenția asupra noii
perspective asumate de Biserică. Dacă până în anul 2008, Biserica
Ortodoxă Română era prezentată, în statutul în vigoare, ca
instituția ce „cuprinde pe credincioșii de religie creștină ortodoxă
din România și diaspora ortodoxă română”6, primul articol al
Statutului actual definește Biserica drept:
„Comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și
mireni, constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile
Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor
României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime,
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi și al
Sfintei Tradiții, și participă la viața Bisericii prin aceleași
Sfinte Taine, slujbe liturgice și rânduieli canonice”7.
Diferența între cele două formulări este capitală. Dacă în
prima, exprimarea este de tip asociativ, arătând că Biserica îi
6
Articolul 1 din Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române,
București, EIBMO, 2005.
7
Articolul 1 din Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române,
EIBMO, București, 2008.
17
cuprinde pe credincioși fără să definească ceea ce este Biserica în

manifestarea ei, formularea actuală subliniază caracterul comu-
nional al Bisericii și subliniază cele trei criterii ale comuniunii
ecleziale: comuniunea doctrinară, liturgică și canonică.
În același timp subliniem că pentru prima dată o normă
fundamentală a Bisericii Ortodoxe Române exprimă clar faptul că
apartenența la Biserică înseamnă și o angajare continuă în asu-
marea credinței, vieții liturgice și rânduielii canonice. Articolul 6
completează această perspectivă comunională. Observăm astfel o
punere în evidență a diferenței dintre asociație de drept comun și
comunitatea bisericească. Dacă o asociație este constituită din
persoane care se asociază pentru a pune în comun mijloacele de
care dispun în vederea atingerii unor obiective, Biserica este
constituită din persoane care se manifestă comunitar, în entități
comunionale care se constituie în Hristos și avându-L pe El drept
Cap. Biserica este comunitatea celor ce trăiesc în Hristos viața din
această lume, având ca fundament mărturisirea de credință și
ținând cont de particularitățile societății.
Statutul Bisericii Ortodoxe Române pune în valoare raportul
dintre comunitatea realizată în jurul episcopului și modul de
structurare a comuniunii la nivel regional, național și panortodox,
precizând că „Biserica Ortodoxă Română este organizată ca
Patriarhie, cu titulatura «Patriarhia Română». Patriarhia Română
cuprinde eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii,
precum și alte unități în interiorul sau în afara granițelor României”8.
Astfel, în acest articol este clarificată distincția dintre Biserica
locală (episcopia sau arhiepiscopia) și sistemul de organizare
8
Articolul 6 din Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române,
EIBMO, București, 2008.
18
I. Fundamentele organizării canonice a Bisericii Ortodoxe Române
bisericească ce grupează bisericile locale în vederea unei coor-

donări a comuniunii ecleziale (mitropolia și Patriarhia).
Manifestarea comuniunii bisericilor locale în cadrul sistemului
mitropolitan și patriarhal se realizează cu respectarea principiului
autonomiei și al autocefaliei. Autonomia este expresia canonică a
recunoașterii caracterului deplin eclezial pentru Biserica locală,
iar autocefalia este sistemul de structurare a comuniunii Bisericilor
locale. În același timp trebuie să înțelegem că noțiunile de auto-
nomie și autocefalie nu pot fi asociate celor de independență sau
autosuficiență. Autonomia și autocefalia subliniază de fapt inter-
dependența și coresponsabilitatea.
Conform principiului autonomiei, Biserica locală este învestită cu
autoritatea Bisericii întregi, beneficiind de o autonomie internă și externă.
Autonomia nu înseamnă izolare, ci recunoașterea competen-
țelor decizionale la nivel local, fără a afecta însă comuniunea la
nivelul sistemului de organizare bisericească. Astfel, toate aspec-
tele de ordin pastoral-misionar și bisericesc trebuie să-și găsească
rezolvarea la nivel eparhial, autoritatea sinodal-ierarhică fiind
competentă să intervină în subsidiar, atunci când la primul nivel
nu pot fi găsite soluții satisfăcătoare sau în domeniile care exprimă
manifestarea organică unitară a slujirii bisericești9.
Excurs: Autonomia, subsidiaritatea și autocefalia bisericească –

manifestări ale armoniei dintre local, regional și universal
În cadrul Bisericii autocefale, Bisericile locale, eparhiile, se

conduc prin organisme proprii, deplin responsabile, în limitele
stabilite de autoritatea ierarhic-sinodală de nivel superior10.
9
G. PAPATHOMAS, Cours de Droit Canon, Glossaire, Ed. Saint Serge, Paris, 2001.
10
Vezi G. SOARE, „Sistemul mitropolitan în dreptul canonic ortodox”, în: Raze de
lumină, 1938, 10, pp. 104-43.
19
În decursul vremii s-a simțit nevoia să se distingă mai multe

nivele de autonomie ca trepte intermediare pentru evoluția spre
autocefalie. Astfel, Patriarhia ecumenică a introdus noțiunile de
semi-autonomie, autonomie extinsă și autonomie bisericească11. O
Biserică autonomă se conduce după statute proprii, dar aceste
Statute trebuie să fie aprobate de către Biserica autocefală din care
face parte. O Biserică autonomă își alege întâistătătorul după
prevederile propriului statut, dar acesta intră în funcție numai
după confirmarea lui de către Sinodul Bisericii autocefale din care
face parte12.
Subsidiaritatea se manifestă în plan eclezial intern prin rapor-
tarea Bisericii locale – eparhia la sistemul mitropolitan și patriarhal;
prin raportarea sistemului autocefal la comuniunea și coresponsa-
bilitatea panortodoxă; în plan extern prin asumarea autonomiei
în cadrul relațiilor dintre Biserică și Stat13 și în raporturile dintre
Biserică și celelalte instituții care se manifestă în societate.
Biserica este autonomă în Stat, dar autonomia se manifestă
în cadrul legalității. Statul nu are competența de a interveni în
organizarea internă a Bisericii și nici nu poate cenzura activitatea
acesteia, atâta vreme cât nu sunt puse în pericol legalitatea, ordinea
publică și nu se atentează la bunele moravuri.
Deplina autonomie bisericească este exprimată de autocefalie,
care exprimă rânduiala canonică potrivit căreia o unitate bise-
ricească ierarhic, sinodal și teritorial determinată este de sine
11
Vezi pentru mai multe detalii G. CIUHANDU, „Autochefalie și autonomie bise-
ricească”, în: Revistă Teologică, 1921, 1, pp. 33-6.
12
G. GRIGORIȚĂ, „Autonomie et synodalité dans l'Eglise orthodoxe (les prescriptions
des saints canons et les réalités ecclésiales actuelles”, în: Studii Teologice, 2009, 5,
pp. 141-214.
13
Vezi și J. BEYER, „Le principe de subsidiante: son application dans l'Eglise”, în:
Gregorianum, 69 (1988), pp. 435-59.
20
stătătoare, păstrând și cultivând unitatea dogmatică, cultică și

canonică cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale14. Biserica auto-
cefală se organizează și funcționează după un statut propriu,
elaborat fără amestec din exterior. Întâistătătorul Bisericii auto-
cefale este ales după modalitatea stabilită de Biserica respectivă și
este învestit în acel oficiu de episcopii constituiți în Sinod15. Nicio
autoritate nu este competentă pentru a interveni în organizarea și
funcționarea Bisericii autocefale, dar aceasta nu înseamnă că o
Biserică autocefală este independentă în sensul secular al terme-
nului. Autocefalia se manifestă în cadrul interdependenței struc-
turate de coresponsabilitatea ierarhic-sinodală a întregii Biserici.
Din acest motiv, aspectele de ordin doctrinar, canonic sau liturgic
care pot să apară în cadrul unei Biserici autocefale în lipsa unei
rezolvări convenabile la nivel autocefal, pot să fie rezolvate în
cadrul coresponsabilității panortodoxe.
La începutul creștinismului, fiecare eparhie era deplin res-
ponsabilă pentru tot ceea ce înseamnă viață bisericească. Din
secolele III-IV a fost structurată coresponsabilitatea regională și
sinodalitatea în jurul problemelor legate de alegerea de noi epis-
copi și de judecata bisericească. Odată cu organizarea Patriar-
hatelor, în secolele IV-V, autocefalia a cunoscut o nouă etapă de
manifestare, în legătură directă cu evoluțiile din Imperiul Roman.
Unii canoniști afirmă că autocefalia, în forma în care a fost ea
dezvoltată în secolele XIX-XX, pune probleme canonice și fac
14
Pentru o înțelegere a conținutului noțiunii de autocefalie vezi I. D. CIOBOTEA,
„Autocefalia bisericească: unitate de credință și libertate responsabilă”, în:
Mitropolia Banatului, 1985, 5-6, pp. 290-3.
15
Vezi I. IVAN, „Raporturile Bisericii Ortodoxe autocefale locale între ele și față
de Patriarhia Ecumenică după canoane și istorie”, în: Mitropolia Moldovei și
Sucevei, 1973, 7-8, pp. 465-78.
21
distincție între Bisericile apostolice care în secolul al V-lea au

constituit Pentarhia și celelalte Biserici autocefale care au dobândit
autocefalia mai târziu. În aceste studii se afirmă chiar că autocefa-
liile moderne sunt expresie a iconomiei bisericești ca manifestare
a pogorământului, excepție de la rigoarea canonică, și consideră
că autocefalia modernă ar trebui supusă analizei și deciziei viitorului
Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe16. De fapt, autocefalia
exprimă deplina maturitate a unei Biserici organizate într-un
sistem sinodal regional sau pluriregional. Dobândirea autocefaliei
nu este altceva decât recunoașterea canonică a deplinei maturități
ecleziale a unei Biserici. Este adevărat că autocefalia este marcată
de actul de proclamare, dar odată emancipată și recunoscută ca
atare de către celelalte Biserici autocefale, Biserica respectivă este
integrată în comuniunea ortodoxă ca Biserică soră, cu depline
drepturi de manifestare în coresponsabilitate cu celelalte Biserici17.
Ceea ce conferă statutul de autocefalie nu este doar actul de
proclamare, ci în primul rând receptarea acestui act prin consens
bisericesc18, care în fapt este expresia cea mai înaltă a autorității.
Chiar și un Sinod ecumenic este supus receptării prin consens și
de aceea chiar și Bisericile apostolice își au statutul de Biserici
autocefale prin receptarea în consens a hotărârilor unor sinoade,
care astfel au ajuns să fie recunoscute drept ecumenice.
***
16
Vezi G. PAPATHOMAS, Cours de Droit. Glossaire….
17
Pentru a înțelege modul în care este proclamată și recunoscută autocefalia în
Biserica ortodoxă, vezi I. D. CIOBOTEA, Autocefalia bisericească…, pp. 293-5.
18
Vezi Mitropolitul Iosif, Responsabilitatea episcopală privind păstrarea unității
Bisericii locale și universale, text prezentat în sesiunea Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, 21 iulie 2011.
22
Articolul 4 precizează și autonomia externă a Bisericii, Statul

și nici alte instituții neavând competența de a interveni în
organizarea internă a Bisericii19.
Deja din primul articol al Statutului se precizează că eparhiile
sunt în interiorul și în afara granițelor țării. Această precizare
introduce raportarea la teritorialitate. Vechiul Statut de organizare
folosea în primul articol expresia „din România și diaspora
ortodoxă română” 20 . Având în vedere contextul socio-cultural
actual, termenul diaspora nu exprimă suficient de fidel realitatea
trăită de comunitățile respective. Criteriul teritorial este un criteriu
fundamental pentru organizarea bisericească, dar viața ne pune
în fața unor situații ce așteaptă o rezolvare în conformitate cu
Tradiția canonică a Bisericii.
Fiecare Biserică locală este caracterizată prin criterii de sta-
bilitate care sunt date de teritoriu, popor și organizare. Bisericile
autocefale au competența organizării și coordonării întregii vieți
ecleziale în cadrele teritoriale respective. Astfel, Biserica Ortodoxă
Română este în fapt Biserica Ortodoxă din România, așa cum
19
Canonul 3 Sinodul VII ecumenic: „Orice alegere de presbiter, sau de diacon,
făcută de către dregători lumești, să rămână fără tărie, după canonul care zice:
«Dacă vreun episcop, folosind dregători lumești, și prin aceștia s-ar face stăpân
pe o biserică, să se caterisească și să se afurisească (de asemenea) și toți părtașii
lui». Căci se cuvine ca cel ce vrea să fie înaintat la episcopie să se aleagă de
către episcopi, după cum s-a orânduit (hotărât) de către sfinții Părinți cei de la
Niceea în canonul care zice: «Se cuvine ca episcopul să se așeze mai cu seamă
de către toți (episcopii) cei din eparhie (mitropolie); iar dacă ar fi greu vreun
lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie strâmtorătoare (presantă), fie pentru
lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, împreună
alegători făcându-se și cei care lipsesc (absenți), și încuviințând (consimțind)
prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în
fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului »”.
20
Articolul 1 din Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române,
București, EIBMO, 2005.
23
Biserica Ortodoxă Bulgară este Biserica Ortodoxă din Bulgaria etc.

Având în vedere că în cadrul Tradiției canonice a Bisericii Ortodoxe,
jurisdicția este în principiu teritorială, nu s-au dezvoltat criterii
canonice de extrateritorialitate. Abia în secolele XIX-XX, odată
cu dezvoltarea fluxurilor de emigrare a populației ortodoxe în
Occident, a apărut problema raporturilor dintre emigranții ce
trăiesc în teritorii în care nu există o Biserică Ortodoxă organizată
canonic și Biserica țării de origine. Termenul folosit pentru a
desemna aceste comunități a fost cel de diaspora, dar el s-a dovedit
a fi necuprinzător din mai multe puncte de vedere, cel mai im-
portant fiind acela că persoanele ortodoxe născute în Occident nu
mai fac parte din diaspora, ci se identifică cu poporul și țara unde
s-au născut și trăiesc.
În același timp, schimbările de frontiere, provocate de reor-
ganizarea geopolitică a Europei după evenimentele de la mijlocul
secolului al XIX-lea, au făcut ca anumite părți din teritoriul canonic
al unor Biserici autocefale să nu mai fie încadrate în granițele
politice de până atunci. Astfel, și în cazul Bisericii noastre există
comunități ce trăiesc în teritorii din afara granițelor României,
care nu pot fi considerate diaspora.
Această situație a jurisdicției în afara teritoriului canonic
propriu-zis pune probleme de ordin canonic ce așteaptă să fie
reglementate în cadrul dialogului panortodox. Pe de-o parte este
nevoie să se clarifice modul de rezolvare a conflictului de jurisdicție
canonică în cazul în care, datorită evenimentelor de ordin istoric,
teritorii canonice ale unei Biserici autocefale intră într-un Stat în
care există o altă Biserică ortodoxă autocefală, iar pe de altă parte
este important să se clarifice modul în care comunitățile ce trăiesc
în teritorii unde nu există o Biserică Ortodoxă autocefală se rapor-
tează canonic la Biserica din țara de origine și la Biserica Ortodoxă
în ansamblul ei.
24
În ceea ce privește aspectele amintite mai sus, canonul 17 al

Sinodului IV Ecumenic 21 și 38 Trulan 22 arată că organizarea
bisericească trebuie să urmeze organizării politice de Stat. Însă
în înțelegerea acestor canoane trebuie făcută distincția între
reorganizarea pașnică a Statului și reorganizarea ostilă. Cel din
urmă tip de reorganizare aduce în atenție un factor subiectiv
21
Canonul 17 al Sinodului IV ecumenic: „Parohiile cele de la țară (de pe câmp)
sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care le țin (dețin,
stăpânesc) și mai ales dacă, stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de
treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul) celor treizeci de ani s-a iscat
(născut) sau s-ar putea isca (naște) vreo neînțelegere asupra lor, să fie îngăduit
celor ce spun că se nedreptățesc (năpăstuiesc) să facă pâră (să introducă
acțiune) despre acest lucru la sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-
ar nedreptăți de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul
diecezei sau de către scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte
(can. 9 Sin. IV ec.). Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească
sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în viitor), atunci alcătuirilor politice și obștești
să urmeze și orânduirea parohiilor bisericești”.
22
Canonul 39 Trulan: „De vreme ce din pricina năvălirilor (împresurărilor) barbare
fratele și împreună slujitorul nostru Ioan, înainte stătătorul (episcopul) ostrovului
(insulei) ciprienilor, ca să se slobozească (elibereze) de robia păgână și pentru a
se supune în chip cinstit sceptrelor prea creștinescului stat (stăpânirii prea
creștinești) – prin purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu – și
osteneala iubitorului de Hristos și binecredinciosului nostru împărat s-a mutat
(a emigrat) împreună cu poporul său din numitul ostrov în eparhia (mitropolia)
de Helespont – socotim (hotărâm) ca să se păzească fără înnoiri întâietățile date
(privilegiile conferite) scaunului mai înainte numitului bărbat de către sinodul
de Dumnezeu purtătorilor părinți adunați mai demult la Efes; ca noul
Iustinianopol să aibă dreptul Constantinopolului, și că prea iubitorul de
Dumnezeu episcop, așezat în acea (cetate), să fie înainte-stătător tuturor celor
din eparhia (mitropolia) helespontinenilor, și după vechea datină să se
hirotonească de către propriii săi episcopi. Dar fiindcă și de Dumnezeu purtătorii
noștri părinți au judecat (stabilit) să se păstreze obiceiurile cele din fiecare
Biserică, și episcopul cetății cizicienilor, spunându-se înainte stătătorului
pomenitului Iustinianopol, asemenea tuturor celorlalți episcopi, de sub numitul
de Dumnezeu iubitorul înainte stătătorul (episcopul) Ioan, de către care dacă
cere trebuința, să se hirotonească și episcopul cetății acesteia a cizicienilor”.
25
legat de capacitatea comunităților care se găsesc într-un context

nou de a face față acestor schimbări și modul în care Bisericile în
cauză sunt capabile să ajungă la o practică rezonabilă în ceea ce
privește asumarea noului context socio-politic. Bisericile în cauză
trebuie să aibă grijă ca schimbările de ordin geo-politic să nu
altereze unitatea Bisericii, dar în același timp să respecte aspectele
importante pentru viața comunitară. Istoria a dovedit că Bisericile
autocefale în cauză nu au ajuns la o soluționare frățească a acestei
problematici, disensiunile alterând modul de manifestare a unității
ortodoxe.
Biserica Ortodoxă Română a optat pentru reactivarea struc-
turilor de organizare bisericească din teritoriile care nu mai fac
parte din granițele României, pentru a asigura un cadru eclezial
care să ia în considerare nevoile spirituale ale comunităților
române din afara granițelor țării. Această reactivare este consi-
derată de Biserica Ortodoxă Română ca fiind firească, deoarece
teritoriile respective au fost sustrase în mod abuziv jurisdicției
sale canonice și acest fapt a avut drept consecință pierderea unor
drepturi fundamentale ale credincioșilor ortodocși.
În ceea ce privește comunitățile ortodoxe de tradiție română
ce s-au organizat și înrădăcinat în Occident, Biserica Ortodoxă
Română se consideră responsabilă pentru a le acorda sprijin în
vederea manifestării depline a particularităților de limbă și tradiții.
Biserica Ortodoxă Română înțelege să își exercite acest drept de
solicitudine, nădăjduind că problematica în ansamblul ei va fi
reglementată prin consens panortodox. Teritoriul este un cadru în
care este structurată misiunea și rolul lui în organizarea biser-
icească trebuie asumat tot dintr-o perspectivă pastoral-misionară.
Excurs: Extrateritorialitatea și exigențele lucrării pastoral-

misionare
26
Organizarea teritorială este un criteriu important pentru orga-

nizarea instituțională a Bisericii, deoarece teritoriul oferă un criteriu
de stabilitate necesar pentru a defini și a organiza relațiile și rapor-
turile între comunitățile locale. În același timp trebuie să obser-
văm că noțiunea de teritoriu este utilizată de canoane în legătură
cu relațiile personale și comunitare23. Toate canoanele care vorbesc
de organizarea teritorială au ca preocupare să asigure un cadru de
comuniune în eparhii și intercomuniune la nivel supraeparhial.
Responsabilitățile ecleziale sunt repartizate pe criterii de teri-
torialitate, dar această abordare nu are ca obiectiv teritoriul în sens
strict al termenului, ci locul în care poporul își trăiește legătura cu
Hristos24. Astfel teritoriul nu are scop în sine, ci este un mijloc și
un cadru în care se realizează misiunea Bisericii.
În primele două secole Biserica și-a dezvoltat organizarea
pornind de la modul în care Apostolii au condus comunitățile,
fără a putea vorbi însă de o organizare instituțională structurată
și uniformizată pe baza unor principii de genul celor pe care noi
le evocăm azi. În acea perioadă nu se putea vorbi de episcopat
monarhic generalizat25, ci de episcopat care se manifestă în unitate.
Sursele menționează unitatea episcopatului Bisericii locale fără a
generaliza unicitatea lui26.
23
Aceste aspecte le-am aprofundat în studiul nostru P. VLAICU, „Les principes
d’organisation ecclésiale face aux réalités contemporaines – Territorialité et
responsabilité pastorale”, publicat în Année Canonique, 49 (2007), pp. 181-90.
24
Ibidem.
25
Vezi H. LEGRAND, „L’épiscopat: le cahier des charges oecuménique de la théologie
catholique”, în: Oecumenica Civitas, III/1, pp. 529-54.
26
Vezi pentru mai multe detalii despre evoluția organizării bisericești în primele
două secole J. COLSON, L'Evêque dans les communautés primitives. Tradition paulinienne
et tradition johannique de l'épiscopat des origines à saint Irénée, Ed. du Cerf, Paris,
1951.
27
În cursul evoluției organizării bisericești s-a dezvoltat o prac-

tică ce a revelat un caracter de principiu, după care fiecare cetate
are propriul episcop, dar aceasta nu avea un caracter absolut.
Unitatea episcopatului nu însemna neapărat un singur episcop
într-o dioceză. Sursele vorbesc despre faptul că la Roma, într-o
primă fază, ar fi existat mai mulți episcopi în cadrul unui episcopat
prezidat de un protos. Roma era o cetate imensă pentru acea
epocă, unde erau comunități de cartier, comunități de emigranți cu
episcopi-prezbiteri proprii. Sfântul Ignatie al Antiohiei se adresează
Bisericii Romei și episcopului de acolo care prezida comuniunea.
Această adresare este considerată un semn că la Roma ar fi slujit
în comuniune mai mulți episcopi-prezbiteri. În scrisoarea lui
Clement adresată corintenilor li se reproșează acestora depunerea
a doi episcopi. Sfântul Ieronim vorbește despre unitatea episco-
patului Alexandriei și despre desemnarea prin aclamare a celui ce
prezidează27.
În canonul 8 al primului Sinod Ecumenic28 se face referire la
unicitatea episcopului într-o cetate, dar acest canon afirmă ceea ce
27
Vezi H. LEGRAND, „Diocèses personnels ou diocèses territoriaux”, în: La Charge
pastorale des évêques, Paris, 1969, pp. 195-214; și IDEM, „One bishop per city.
Tensions around the Catholicity of the Local Church since Vatican II”, în: The
Jurist, 52 (1992), pp. 369-400.
28
Canonul 8 Sinodul I ecumenic: „În privința celor ce s-au numit pe sine cândva
catari (curați), iar acum (se reîntorc) vin la soborniceasca și apostoleasca Biserică,
i s-a părut sfântului și marelui sinod ca, punându-se mâinile asupra lor, să
rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în
scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) și vor urma dogmele bisericii
sobornicești și apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtășire) și cu cei
căsătoriți a doua oară, și cu cei care au căzut în vremea prigoanei (persecuției),
cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocăință) și s-a hotărât sorocul
(termenul de iertare), – așa încât aceștia (catarii) să urmeze întru toate dogmele
Bisericii sobornicești. Prin urmare, aceștia toți, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt)
în orașe, numai singuri cei care s-ar găsi hirotoniți, (adică) cei ce se găsesc în
28
pare a fi deja clar în conștiința canonică a Bisericii, afirmația

nefiind făcută pentru a instaura un principiu, ci pentru a rezolva
o problemă pastorală specifică, a reintegrării episcopilor catari în
Biserică. Totuși observăm că în același canon se vorbește despre
horepiscop, fapt care sugerează că într-o episcopie existau și în
acel moment mai mulți episcopi care își exercitau misiunea în
unitatea episcopatului Bisericii locale.
Așadar, putem observa că teritorialitatea nu a fost singurul și
unicul criteriu pentru organizarea comuniunii sinodale. Acolo
unde exista o organizare seculară cu puternice componente etnice,
Biserica nu a ezitat să dea acestei realități cea mai adecvată
organizare din perspectiva misiunii 29 . Chiar dacă era unanim
acceptat că apartenența etnică nu poate fi un criteriu de separare
în Biserică, în textele primelor secole găsim referiri la modalități
de organizare bisericească legată de criteriul etnic.
Canonul 34 Apostolic, elaborat înainte de organizarea Impe-
riului Roman în provincii, introduce criteriul etnic drept criteriu
de organizare a misiunii. În literatura canonică a primelor secole
găsim noțiunea de sinoade naționale, fără să putem atribui
noțiunii de național un sens absolut identic cu cel folosit azi.
cler, să rămână în același chip (în același cin, în aceeași stare). Iar dacă acolo
unde (există) episcop sau presbiter al Bisericii sobornicești se reîntorc (revin)
oarecari (dintre clericii catari), este învederat că episcopul Bisericii va avea
vrednicia de episcop, iar acela ce se numește episcop la așa-zișii catari va avea
vrednicia de presbiter; afară numai dacă nu cumva i s-ar părea episcopului
(potrivit) să-l împărtășească pe acesta la cinstea numelui. Iar dacă lui nu i-ar
plăcea acest lucru, (atunci) pentru ca totuși să se vadă că el este în cler, să i se
găsească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi
într-o cetate”.
29
Vezi M. CIUCUR, „Principiul adaptării unităților teritoriale bisericești la împăr-
țirea administrativ-politică de stat în secolele I-VI”, în: Mitropolia Moldovei și
Bucovinei, 1977, 7-9, pp. 555-66.
29
Fericitul Augustin vorbește despre sinoade generale, naționale și

provinciale, afirmând că „sinoadele naționale sunt cele care
reunesc arhiepiscopii și episcopii unui regat sau ai unei națiuni,
prezidat de un primat sau de un patriarh”. La Sinodul de la
Niceea din 325 a fost prezent Teofil, episcopul goților, și Ulfila,
cunoscut pentru misiunea sa printre vizigoții migranți.
În Spania sunt menționate Sinoadele naționale ale vizigoților,
iar același tip de sinoade este întâlnit și la gali. Yves Congar
afirmă: „Convertirea francilor și vizigoților la credința creștină, ca
urmare a convertirii conducătorilor lor, a dat naștere la Biserici
naționale sau etnice (secolele VI-VII). Regimul vizigoților din
Spania este reprezentativ, cu sinoadele naționale care reglau în
mod autonom și fără intervenție romană viața Bisericii naționale”30.
Yves Congar este de părere că în Occident sinoadele naționale nu
mai sunt de actualitate începând cu secolele VIII-IX.
Este evident că Biserica a reținut ca principiu general de
organizare principiul teritorial și că în condiții normale s-a ajuns
la organizarea bisericească în jurul unui episcop, dar Biserica nu a
ezitat să dea un răspuns corespunzător situațiilor specifice unui
loc și unui timp. Este interesant de observat în acest sens situația
prezentată de canonul 39 Trulan privitor la prezervarea conti-
nuității unei Biserici autocefale chiar dacă teritoriul său canonic a
fost ocupat și episcopul împreună cu o parte din popor au fost
nevoiți să se exileze.
Astfel, putem spune că organizarea teritorială a fost și este în
serviciul misiunii Bisericii, dar misiunea Bisericii nu poate fi
subordonată în mod absolut organizării teritoriale.
30
Yves Congar vorbește despre aceste aspecte în L’Eglise de Saint Augustin à l’époque
moderne, CERF, Paris, 1997, p. 51.
30
Chiar dacă putem constata o diversitate de mijloace puse la

dispoziția organizării bisericești, nu putem pierde din vedere că
orice formă de organizare bisericească este și trebuie să fie
subordonată slujirii pastoral-misionare și este determinată în
cadrul sinodalității, în conformitate cu conștiința doctrinară și
canonică a Bisericii.
Teritorialitatea a ajuns să fie un principiu ce stă la baza
organizării bisericești clasice, pentru situații tipice. În același
timp, pentru situațiile excepționale, Biserica are capacitatea de a
se înzestra cu oficii și structuri canonice adecvate. Într-o astfel
de situație se găsesc structurile de organizare bisericească
extrateritorială.
Problema organizării bisericești din teritoriile ce nu fac parte
din organizarea Bisericilor autocefale teritoriale a făcut să curgă
multă cerneală 31 . Este evident însă că mișcările de populații
cauzate de diferite probleme survenite în timp și evoluțiile geo-
politice trebuie să provoace o reacție adecvată din partea Bisericii.
Manifestarea grijii pastorale a Bisericilor autocefale pentru orga-
nizarea vieții religioase a comunităților de migranți care se găsesc
în afara jurisdicțiilor teritoriale, este un lucru firesc ce trebuie însă
să fie situat la temelia unei soluții canonice de lungă durată.
Nu numai Biserica Ortodoxă se confruntă cu dificultăți spe-
cifice epocii noastre, în care mobilitatea și dinamismul profesional
fac să avem persoane care nu se mai simt legate de un teritoriu, ci
de o apartenență la o comunitate. Biserica catolică se confruntă cu
o problemă similară: La Cairo sunt șase episcopi catolici de rit
31
Vezi G. PAPATHOMAS, Essai de bibliographie (ad hoc) pour l'etude des questions de
l'autocephalie, de l 'autonomie et de la diaspora, Katerini, 2000; N. DALDAS, Le Patriarche
cecumenique de Constantinople et le statut canonique de la diaspora orthodoxe grecque
de langue grecque. Le cas de la France, Katerini, 2001.
31
diferit care au în grijă comunități diferite. La New-York, biserica

catolică are cinci episcopi diocezani și opt episcopi auxiliari care
se manifestă în coresponsabilitate 32 . În contextul complex din
zilele noastre, sinodalitatea și corecta ei înțelegere poate și trebuie
să aducă soluțiile adecvate, punând în lumină mijloace canonice
care să țină cont de dimensiunea pastoral-misionară specifică
timpului în care trăim.
***
Articolul 1 subliniază, de asemenea, că apartenența la Biserică

este dată nu doar de criterii sociologice, ci în primul rând de
mărturisirea de credință, de împărtășirea cu Sfintele Taine ale
Bisericii și de articularea, prin ordinea canonică, la Trupul Tainic
al lui Hristos.
Afirmându-se în articolul 2 originea apostolică a Bisericii
Ortodoxe Române și comuniunea ei cu întreaga Biserică Ortodoxă,
se subliniază că originea apostolică a Bisericii Ortodoxe Române îi
onorează identitatea, dar și obligă la coresponsabilitate. Precizările
din acest articol sunt și o implementare a conținutului principiului
sobornicității/katholicității.
Pentru a da o mărturie vie a unității interne a Bisericii Ortodoxe
Române, a adoptat o formă de organizare unitară, garantată de
comuniunea sinodal-ierarhică.
Articolul 3 (1) precizează că Biserica Ortodoxă Română are
conducere sinodală ierarhică, potrivit învățăturii și canoanelor
Bisericii Ortodoxe și tradiției sale istorice. Ea se administrează în
32
Vezi pentru mai multe detalii legate de extrateritorialitate și sinodalitate,
Mitropolitul Iosif, Responsabilitatea episcopală privind păstrarea unității Bisericii
locale și universale, text prezentat în sesiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, 21 iulie 2011.
32
mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite

din clerici și mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispozițiilor prezen-
tului Statut și altor dispoziții ale autorității bisericești competente.
Sublinierea prin statut a faptului că organismele Bisericii sunt
constituite din clerici și mireni arată atașamentul față de princi-
piul organic care a marcat organizarea Bisericii Ortodoxe Române
începând cu Statutul șagunian.
Excurs: Principiul Organic și manifestarea sa în organizarea

Bisericii
În Biserică, Trup al lui Hristos, se manifestă coresponsabilitatea

organică a întregului corp eclezial, clerici și laici, și această rea-
litate este exprimată din punct de vedere canonic drept principiu
organic33.
Armonia comuniunii ecleziale se manifestă în sinoadele epis-
copale, dar și în organisme mixte constituite din episcopi, ceilalți
clerici și laici34. În cadrul acestei coresponsabilități, primatul sau
proestosul are rolul de exarh, în sensul inițial al termenului35,
adică de conducător al unui cor în care toate vocile sunt valorizate
și sunt puse în armonie. Protosul, clericul care este învestit cu
autoritatea Bisericii, nu-și poate exercita slujirea de unul singur,
așa cum un dirijor nu se poate exprima fără orchestră. În același
33
Ecleziologia organică își are originile în scrierile patristice, dar ea este pusă în
valoare în secolele XIX-XX, când în teologia ortodoxă s-a dezvoltat un curent
care a pus în evidență dimensiunea comunională a vieții bisericești. Vezi O.
CLEMENT, „L'ecclésiologie orthodoxe comme ecclésiologie de communion”, în:
Contacts, 61 (1968), pp. 10-36.
34
Vezi și J. SCHNEIDER, Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și
fundamentele ei biblice, canonice și moderne, trad. de Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2008.
35
D. BLONDEL, La primauté de l’Eglise, Geneva, 1641, pp. 314-6.
33
timp, fiecare stare bisericească trebuie să-și cunoască rolul și vocația

pentru a asigura o manifestare în armonie.
Participarea clericilor și laicilor alături de episcopi la luarea
deciziilor care privesc Biserica este o lucrare fundamentală care
ajută la exprimarea harismelor și vocațiilor fiecărui creștin în parte
și a comunităților. Această coresponsabilitate este guvernată de
conștiința bisericească în legătură cu doctrina Bisericii și nu poate
fi redusă la o coresponsabilitate după modelul de manifestare a
democrației populare.
Părintele Liviu Stan, cel care a susținut cu determinare împre-
ună-lucrarea episcopilor, clerului și a credincioșilor în Biserică,
spunea: „Orice corporație sau sinod mixt pe lângă episcop sau pe
lângă episcopat trebuie considerat ca un for consultativ”, și tot el
afirma: „Episcopatul rămâne autoritatea supremă în Biserică,
sinodul mixt nu-și trece asupra sa această autoritate, ci rămâne
principalul for consultativ”36. Același canonist afirmă: „Nu se poate
tolera egalitatea de voturi dintre episcopi și alți reprezentanți laici,
deoarece am ajunge la anticanonica aberație ca o adunare compusă
din episcopi și laici, în care laicii ar fi majoritari, episcopii să fie
constrânși să execute unele hotărâri împotriva voinței lor cano-
nice și astfel caracterul episcopal al organizației bisericești ar fi
desființat”37. În Biserică „fiecare parte trebuie să fie la locul ei,
observându-și rostul și atribuțiunile și neîncercând vreo arogare de
atribuții străine, căci aceasta ar produce tulburare și dezechilibru
care nu zidește Biserica, ci o poate nărui”38.
36
N. DURĂ, Le régime de la Sinodalité selon la législation canonique conciliaire oecumenique
du Ier siècle, Ed. Ametist 92, București, 1999, p. 200.
37
Ibidem, p. 130.
38
L. STAN, „Importanța mirenilor în Biserică și participarea lor la exercitarea puterii
bisericești”, în: Revista Teologică, 1938, 3, p. 119.
34
În același timp, această competență episcopală nu poate fi

absolutizată, deoarece puterea episcopului nu este separată de
poporul pe care îl păstorește și nici de cea a episcopilor din
vecinătate, organizată în cadrul sistemelor mitropolitan sau patri-
arhal. Această echilibrare între autoritatea episcopului locului și
coresponsabilitatea organică a Bisericii39 face ca atât slujirea epis-
copului, cât și a fiecărui cleric sau mirean să fie o slujire a Bisericii.
Asumarea responsabilității episcopale nu-l scoate pe episcop
din categoria slujitorului. Puterea ce se exercită prin el nu este a
lui, ci a lui Hristos. El trebuie să fie copleșit mai mult decât orice
om de faptul că, „fiind prin sine om pieritor ca oricare altul sau
poate mai slab ca mulți alții, prin el se săvârșește cea mai deplină
lucrare mântuitoare a lui Hristos”40.
Slujirea episcopului este deplinătatea slujirii și, de aceea, el
trebuie să fie dăruit deplin acesteia. Dacă episcopul și clericul în
general nu slujește din tot sufletul și în deplină dăruire Bisericii,
nu numai că nu își îndeplinește misiunea, dar o și împiedică41.
Episcopul trebuie să fie copleșit de răspunderea pentru Biserică
și să înțeleagă că împlinirea acestei răspunderi depinde de modul
în care este capabil să-și înfrâneze mândria de a socoti că Biserica
depinde de el ca om.
Episcopii sunt ținuți în duhul coresponsabilității smerite și
prin faptul că slujirea lor nu este deplină altfel decât în cadrul
coresponsabilității sinodale. Un episcop care nu participă la
manifestarea sinodală din dezinteres sau din spirit de contradicție
39
Vezi E. SKUBLICS, „The rebirth of communion ecclesiology within orthodoxy:
From nineteenth century Russians to the twenty-one century Greeks”, în: Logos,
(46) 2005, pp. 95-124.
40
D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMO, București, 1978, p. 101.
41
Ibidem, p. 102.
35
față de Biserică, acela se autoexclude din slujirea Bisericii și este

supus judecății sinodului.
***
În cadrul organizării bisericii noastre este subliniat în mai

multe rânduri raportul dintre Biserica locală și sistemele de orga-
nizare bisericească. Enunțând în acest articol principiul sinodal-
ierarhic, se subliniază și raportul dintre ierarhia bisericească și
comuniunea sinodală.
Articolul 5 aduce clarificări în ceea ce privește noțiunile
enunțate anterior. Astfel este precizat modul în care credincioșii
sunt integrați în comunitățile Bisericii și este subliniată dimen-
siunea națională a misiunii Bisericii.
În cadrul acestui articol se subliniază că un credincios face
parte din Biserica Ortodoxă Română dacă este canonic primit
într-o comunitate a acesteia 42 . Cel ce a fost excomunicat de
episcopul său nu poate fi primit de alt episcop, până când nu i se
ridică pedeapsa de către cei în drept (episcopul sau Sinodul)43.
42
Este vorba de o trimitere la textul canonului 12 Apostolic: „Dacă vreun cleric
sau laic afurisit, sau (încă) neprimit (în comuniune), mergând în altă cetate ar fi
primit fără scrisori de recomandare (încredințare), să se afurisească și cel care l-
a primit, și cel primit”.
43
Ibidem. Canonul 5 Sinodul I ecumenic: „În privința celor ce au fost excomunicați
(afurisiți) de către episcopii din fiecare eparhie (mitropolie), fie dintre cei din
cler, fie dintre cei din starea laică, să se țină rânduiala cea după canonul care
hotărăște că cei scoși (izgoniți, afurisiți) de către unii să nu se primească de
către alții. Să se cerceteze însă ca nu cumva aceștia să fi ajuns excomunicați din
împuținarea sufletului (din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altă
scădere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta să fie cercetat
după cuviință, s-a socotit (părut) că este bine să aibă loc (să se țină) sinoade în
fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie), pentru ca obștea
tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei) adunați la un loc să cerceteze
întrebările cele de acest fel și, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva
36
Conștiința canonică a Bisericii a fost deosebit de clară în acest

sens și s-a rânduit la Sinodul I Ecumenic ca episcopii să se
întrunească regulat și să cerceteze modul în care a fost exercitată
autoritatea Bisericii, pentru ca nu cumva slăbiciunile omenești
să ducă la abuzuri care ar prejudicia conștiința manifestării lui
Hristos în Biserică prin preoția sacramentală pentru care episcopul
este deplin responsabil.
Articolul 5 (2) precizează că: „Biserica Ortodoxă Română este
națională și majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiției,
numărului de credincioși și contribuției sale deosebite la viața și
cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română este Biserica
neamului românesc.”. Afirmațiile din acest paragraf pot să sur-
prindă, deoarece este cunoscut că nu există o categorie canonică a
Bisericii naționale. Însă, sfârșitul paragrafului arată destul de clar
că apelativul de Biserică națională nu are o conotație canonică.
Faptul că Biserica Ortodoxă a fost actor principal în toate mo-
mentele de emancipare și de consolidare a națiunii române dau
Bisericii Ortodoxe din România caracterul de Biserică a neamului.
Această numire poate fi considerată de către unii ca fiind trium-
falistă, dar nu trebuie pierdut din vedere că în timpurile recente,
societatea trece printr-o perioadă de disoluție a tot ceea ce înseamnă
valori tradiționale. Din acest motiv, Biserica a considerat necesar
să sublinieze rolul său în apărarea valorilor neamului românesc.
Sublinierea dimensiunii naționale a Bisericii Ortodoxe Române
nu face din aceasta o Biserică etnică. Primul articol al Statutului
episcopului, după dreptate să fie socotiți de către toți excomunicați până când
obștei episcopilor i s-ar părea (potrivit) să aducă în privința acestora o hotărâre
echitabilă. Iar sinoadele să aibă loc (să se țină) unul înaintea Patruzecimii,
pentru ca înlăturând orice puținătate de suflet, darul să se aducă curat lui
Dumnezeu; iar al doilea, cam în vremea toamnei”. Vezi și canoanele 16 și 32
Ap.; 5 Sin. I ec.; 3 și 6 Ant. și 13 Sard.
37
arată că nu există un criteriu etnic de apartenență la Biserica

Ortodoxă Română. În același timp tradiția bimilenară a Bisericii
Ortodoxe Române a făcut ca să se dezvolte anumite particularități
exprimate, atât în cult, cât și în organizare și tradiții locale, fără a
aduce atingere Conștiinței doctrinare liturgice și canonice a întregii
Biserici Ortodoxe. Această identitate proprie este considerată ca
o valoare adăugată de Biserica Ortodoxă Română patrimoniului
ortodoxiei universale.
Articolul 4 precizează că Biserica Ortodoxă Română este auto-
nomă față de Stat și față de alte instituții, dar ea se află în dialog
cu Statul pentru împlinirea misiunii sale. Autonomia Bisericii față
de Stat este exprimată prin faptul că Statul nu este competent
pentru a interveni în organizarea internă a Bisericii, așa cum arată
și canonul 3 de la Sinodul VII Ecumenic44. În același timp, Biserica
își desfășoară activitatea în cadrul sistemului juridic statal, și
astfel prin această manifestare autonomă într-un sistem juridic se
exprimă de fapt principiul subsidiarității.
44
Canonul 3 Sinodul VII ecumenic: „Orice alegere de presbiter, sau de diacon,
făcută de către dregători lumești, să rămână fără tărie, după canonul care zice:
«Dacă vreun episcop, folosind dregători lumești, și prin aceștia s-ar face stăpân
pe o biserică, să se caterisească și să se afurisească (de asemenea) și toți părtașii
lui». Căci se cuvine ca cel ce vrea să fie înaintat la episcopie să se aleagă de
către episcopi, după cum s-a orânduit (hotărât) de către sfinții Părinți cei de la
Niceea în canonul care zice: «Se cuvine ca episcopul să se așeze mai cu seamă
de către toți (episcopii) cei din eparhie (mitropolie); iar dacă ar fi greu vreun
lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie strâmtorătoare (presantă), fie pentru
lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, împreună
alegători făcân- du-se și cei care lipsesc (absenți), și încuviințând (consimțind)
prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în
fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului »”.
38
II.
Aspecte statutare privind organizarea
canonică și administrativ-teritorială
Așa cum am arătat mai sus, Biserica nu este o realitate con-

stituită din însumarea mai multor părți, ci este o unitate organică
manifestată de Biserici locale, deplin identice ca valoare eclezială,
ce constituie un Trup unic, cu un Cap unic: Hristos45.
Articolul 6 prezintă eparhiile din cadrul Patriarhiei Române
grupate în mitropolii, iar articolul 7 subliniază că organizarea teri-
torială este un mijloc pe care Biserica și-l pune în slujba misiunii.
Organizarea canonică și administrativ-teritorială poate să evo-
lueze prin decizia canonică a Sfântului Sinod și poate să fie pusă
în practică cu ajutorul tuturor organismelor decizionale din
Biserică46. Statutul vorbește de o organizare unitară, dar aceasta
nu înseamnă o nesocotire a particularităților. Având în vedere că
eparhiile din afara granițelor țării au un parcurs istoric și de
organizare canonică specific, Statutul de organizare și funcționare
al Bisericii prevede în articolul 8 posibilitatea acordării unei
autonomii lărgite pentru anumite eparhii sau mitropolii. Această
45
Ioan Zizoulas dezvoltă această idee în lucrarea sa L’Eucharistie, l’Evêque et
l’Eglisedurant les trois premiers siècles, Ed Théophanie, Desclées de Brouwer,
Paris, 1994, p. 250.
46
Canonul 38 Sinodul VI ecumenic: „Și noi păzim canonul așezat de părinții noștri,
cel care rânduiește astfel: dacă vreo cetate s-a reînnoit prin puterea împărătească,
sau dacă s-ar reînnoi de acum înainte (în viitor), (atunci) și orânduirea lucrurilor
bisericești să urmeze alcătuirile politice (de stat) și obștești”.
39
autonomie se manifestă în cadrul autocefaliei, în primul rând,

prin dreptul de a avea un statut de organizare și funcționare pro-
priu, adoptat de forurile de conducere ale eparhiei sau Mitropoliei
respective și validat de Sfântul Sinod. Procedura de validare a
Statutelor eparhiilor autonome este de fapt o confirmare a canoni-
cității acestora.
Un aspect important în cadrul organizării și reorganizării
bisericești este jurisdicția teritorială și titulatura eparhiilor și
mitropoliilor. Fiind cea mai înaltă autoritate în Biserică, Sfântul
Sinod este instanța ce are competența de a decide în toate aspectele
de organizare și reorganizare bisericească, el fiind competent și
pentru stabilirea limitelor jurisdicției teritoriale și a titulaturilor
eparhiilor și mitropoliilor.
Chiar dacă în aparență, stabilirea unei titulaturi pentru o
mitropolie poate fi considerată o problemă de detaliu de orga-
nizare, trebuie să subliniem faptul că titulatura unei eparhii sau
mitropolii are o profundă conotație canonică. O episcopie trebuie
să fie întotdeauna desemnată ca fiind în legătură cu orașul mai
important din teritoriul canonic al eparhiei respective. Este im-
propriu ca din titulatura unei eparhii să nu facă parte metropola
mai importantă, deoarece episcopul își are titulatura legată de
cetatea în care își are catedrala.
În privința organizării sau reorganizării teritoriale, trebuie să
precizăm că organizarea și reorganizarea bisericească nu este
condiționată de organizarea administrativ-teritorială a Statului,
dar Biserica ia în considerare organizarea Statului pentru a-și
facilita misiunea. Chiar canonul 17 al Sinodului IV Ecumenic, ce
prevede că organizarea bisericească urmează organizarea civilă,
nu impune un raport de cauzalitate implicită, ci prezintă acest
lucru ca fiind legat de lucrarea Bisericii. În același timp nu trebuie
40
II. Aspecte statutare privind organizarea canonică și administrativ-teritorială
pierdut din vedere că organizarea de Stat poate să pună la dis-

poziția Bisericii mijloace care pot facilita misiunea.
Statutul prevede posibilitatea acordării titlului de arhiepis-
copie unei episcopii care are o însemnătate mai mare. Din punct
de vedere strict canonic, doar eparhia care este sediul mitropoliei
ar trebui să aibă rangul de arhiepiscopie, deoarece este prima
dintre episcopiile dintr-o regiune. Cu toate acestea, având în
vedere că tradiția canonică a rânduit cinstirea eparhiilor cu un
prestigiu și experiență bisericească aparte47, de timpuriu au fost
pomenite și pe teritoriul țării noastre arhiepiscopii, inclusiv o
arhiepiscopie autocefală din primele veacuri creștine48, iar acor-
darea acestor titulaturi nu contravine rânduielii canonice.
Paragraful 3 al articolului 7 prevede posibilitatea acordării
unor titluri onorifice ad personam unor episcopi eparhioți și anume
cel de arhiepiscop pentru episcop și cel de mitropolit pentru
arhiepiscop, cu precizarea că titlul acesta nu schimbă rangul
eparhiei. Cu toate că este de înțeles introducerea unei astfel de
prevederi pentru a marca unele responsabilități de reprezentare
atribuite unor chiriarhi, trebuie să subliniem faptului că acordarea
acestor titluri onorifice trebuie să își păstreze caracterul excepțional.
Așa cum am precizat mai sus, în cadrul sinodalității, că episcopul
47
Canonul 7 Sinodul I ecumenic: „Deoarece a avut tărie obiceiul și vechea predanie
(tradiție) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se cinstească (să se bucure de
cinste), să aibă urmarea (continuarea) cinstei (acesteia), păstrându-se însă pe
seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate)”.
48
Vezi E. Popoescu, „Începuturile îndepărtate ale autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române: Tomisul, Arhiepiscopie autocefala”, în: Centenarul Autocefaliei Bisericii
Ortodoxe Române, EIBMO, Bucuresti, 1987, p. 333. Arhiepiscopia autocefală era
o eparhie care era încadrată direct în sistemul patriarhal, fără a fi integrată în
sistemul mitropolitan general. Vezi J. H. ERIKSON, „Autocephaly in Orthodox
Canonical Literature to the Thirteenth Century”, în: St. Vladimir’s Theological
Quarterly, XV (1971), 1-2, p. 29.
41
nu se reprezintă pe sine în Sinod, ci reprezintă Biserica pe care o

păstorește, din acest motiv rangul episcopului este de fapt rangul
eparhiei păstorite. În cazul titlurilor personale apare o contradicție
în reprezentare, mai ales dacă titlurile onorifice schimbă locul în
diptice al episcopului respectiv, așa cum prevede articolul 7 (4).
Adoptarea acestei prevederi face să se creeze confuzii în ceea ce
privește caracterul pe care îl are prezența episcopului în sinod și
deformează sensul spre apropierea Sinodului de ceea ce este în
Biserica romano-catolică o conferință episcopală. De asemenea, nu
putem să nu observăm contradicția din același paragraf 3, unde,
deși titlul este personal și nu influențează rangul eparhiei, unul
din criteriile de acordare este legat de prestigiul eparhiei respective.
Articolul 8 subliniază competența Sfântului Sinod pentru orga-
nizarea canonică și pastorală a credincioșilor ortodocși români din
afara granițelor României. Acesta prevede că unitățile bisericești
din afara granițelor țării sunt organizate și funcționează în confor-
mitate cu statutele proprii, aprobate de Sfântul Sinod, concordante
cu Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române49.
49
Prin hotărârea de amendare a Statutului BOR din 17 februarie 2011, s-a introdus
un nou paragraf (3) care prevede că: „În cazul înființării de noi eparhii în afara
granițelor țării, mitropolitul locului sau delegatul Sfântului Sinod va proceda la
organizarea eparhiilor nou-înființate, inclusiv întocmirea statutelor eparhiilor
respective, informând periodic Patriarhia Română despre stadiul misiunii sale”.
42
II.1. Organizarea centrală

a Bisericii Ortodoxe Române
Tradiția de organizare a Bisericii Ortodoxe Române este marcată
de sistemul mitropolitan, în cadrul Patriarhiei. Organizarea centrală
nu ține de natura Bisericii, ci de mijloacele pe care Biserica și le
pune la dispoziție pentru o mai bună organizare a comuniunii și
a unității.
Conform tradiției proprii Bisericii Ortodoxe Române, există
două organisme deliberative și două organisme executive. Noul
Statut introduce și organisme centrale administrative.
Statutul precizează în articolul 9 că în Biserica Ortodoxă
Română, la nivel central funcționează:
I. Organisme centrale deliberative:
A. Sfântul Sinod,
B. Sinodul Permanent,
C. Adunarea Națională Bisericească.
II. Organisme centrale executive:
A. Patriarhul,
B. Consiliul Național Bisericesc,
C. Permanența Consiliului Național Bisericesc.
III. Organisme centrale administrative:
A. Cancelaria Sfântului Sinod,
B. Administrația Patriarhală.
II.1.1. Dispozițiile comune privind organizarea

și funcționarea organismelor centrale bisericești
Articolul 10 al Statutului prevede unele dispoziții comune
pentru organismele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române.
43
Organismele centrale deliberative și executive bisericești sunt

valabil constituite cu prezența a cel puțin două treimi din numărul
membrilor lor50 și decid de regulă cu votul a jumătate plus unu
din numărul membrilor prezenți51. Având în vedere că Adunarea
Națională Bisericească și Consiliul Național Bisericesc au membri
aleși, validarea sau invalidarea mandatelor membrilor clerici și mireni
aleși se face de către Adunarea Națională Bisericească. Aliniatul 3
al articolului 10 prevede că organismele deliberative sunt convocate
de către președinte, cu cel puțin 14 zile înainte de data fixată pentru
ședință, iar în cazuri excepționale în cel mai scurt timp posibil52.
Președintelui organismelor centrale deliberative și executive îi
revine competența de a deschide și de a închide ședințele de lucru
și de a semna alături de secretarii desemnați procesele verbale.
Paragraful 6 al articolului 10 arată că „hotărârile organismelor
centrale deliberative și executive sunt obligatorii pentru întreaga
Biserică Ortodoxă Română”.
50
Aceste reguli de cvorum au fost stabilite în baza hotărârilor ANB nr. 3161/26
februarie 1950 și nr. 9084/26 septembrie 1990. Prin Hotărârea Sfântului Sinod
din 17 februarie 2011 se aduc precizări privind cvorumul și votul, astfel „se iau
hotărâri cu jumătate plus unu din voturile valide, cu excepția cazurilor prevăzute
de art. 14 lit. g), k), m) – alegerea de Patriarh, p) și q) din prezentul statut. Pentru
situațiile care privesc alegerile sau retragerile de ierarhi, votul organismelor
centrale deliberative sau executive este secret, iar pentru situații de procedură,
votul este deschis”.
51
Textul Statutului adoptat prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011
aduce noi precizări afirmând că organismele centrale bisericești decid statutar
cu jumătate plus unu din voturile valide, cu excepția cazurilor prevăzute de
art. 14 lit. g), k), m) – alegerea de Patriarh, p) și q) din prezentul statut. Pentru
situațiile care privesc alegerile sau retragerile de ierarhi, votul organismelor
centrale deliberative sau executive este secret, iar pentru situații de procedură,
votul este deschis.
52
Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 precizează că este vorba despre
14 zile calendaristice.
44

deliberative și modul lor de organizare și funcționare
II.1.2.1. Sfântul Sinod
Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii53 în
toate domeniile de activitate. Această afirmație făcută în articolul
11 arată că, deși există competențe ale altor organisme bisericești,
Sfântul Sinod are capacitatea canonică de a interveni, atunci când
se consideră necesar, în toate domeniile de activitate a Bisericii54,
deoarece nu există aspect al vieții bisericești care să poată fi sustras
autorității Sfântului Sinod.
Toți episcopii în funcție, de la Patriarh până la arhiereii-vicari,
sunt membri ai Sfântului Sinod și toți au în sinod un vot egal.
Aceste prevederi subliniază rolul colegialității episcopale în orga-
53
Canonul 9 Antiohia: „Episcopii din fiecare eparhie trebuie să recunoască pe
episcopul proestos din capitala metropolă și care deține purtarea de grijă a toată
eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părțile toți cei ce
au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă precădere în
cinste și ceilalți episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul, potrivit
vechiului canon în vigoare al Părinților noștri, decât numai cele ce privesc fiecare
parohie în parte și ținuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire
peste parohia sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia și să aibă
grijă de tot ținutul supus cetății sale; așa ca să și hirotonească atât presbiteri, cât
și diaconi, și să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să
facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotința celorlalți”.
54
Canonul 19 Sinodul IV ecumenic: „A venit la urechile noastre (la auzul nostru)
că în eparhii (mitropolii) nu se fac sinoadele episcopilor statornicite (hotărâte)
de Canoane și că din pricina aceasta multe lucruri bisericești care au trebuință
de îndreptare se părăsesc (neglijează). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit
(hotărât) ca, potrivit Canoanelor Sfinților Părinți, episcopii din fiecare eparhie
(mitropolie) să se adune laolaltă de două ori pe an, acolo unde ar socoti
episcopul mitropoliei (mitropolitul), să se îndrepteze toate câte s-ar ivi. Iar
episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetățile lor și în acelea petrecând
în stare de sănătate și fiind slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat
(inevitabilă) și strâmtorătoare, să se mustre frățește”.
45
nizarea bisericească, dar în același timp pune câteva probleme de

ordin canonic. Dacă episcopul și episcopul-vicar au vot egal și pot
să voteze în mod diferit, constatăm că Sinodul, care este cadrul de
manifestare a comuniunii Bisericilor locale, este și singurul cadru
în care episcopul-vicar are posibilitatea de a participa la luarea
unor decizii majore fără a fi în acord cu chiriarhul său.
Din punct de vedere ecleziologic și canonic ar putea exista
două abordări. Prima abordare pornește de la faptul că episcopii-
vicari își manifestă slujirea arhierească în cadrul episcopatului
eparhiei în care sunt instalați și împreună cu episcopul chiriarh
reprezintă în Sfântul Sinod eparhia pe care o păstoresc. Această
abordare este susținută de faptul că atunci când un chiriarh solicită
Sfântului Sinod înființarea unui oficiu de episcop-vicar, el cere
de fapt ca să-i fie acordat un sprijin în cadrul exercitării slujirii
episcopale și își asumă astfel ca eparhia să fie condusă în cadrul
acestui tip de comuniune episcopală. Posibilitatea ca episcopul vicar
sau arhiereul vicar să exprime un vot diferit de cel al chiriarhului
transformă sinodalitatea în simplă colegialitate.
Cea de-a doua abordare subliniază caracterul colegial. Afirmând
faptul că toți membrii Sfântului Sinod au capacitatea de participare
la conducerea Bisericii în virtutea hirotoniei întru arhiereu, sino-
dalitatea episcopală ar deveni pur și simplu manifestarea colegia-
lității celor învestiți cu slujirea și responsabilitatea arhieriei.
În abordarea raportului dintre colegialitate și sinodalitate
există o dificultate provocată în primul rând de faptul că teologii și
canoniștii răsăriteni nu folosesc noțiunea de colegiu. Ea provine din
dreptul asociativ roman, desemnând puterea unui grup de persoane
în sânul Bisericii55. La Sfântul Ciprian al Cartaginei întâlnim pentru
55
Vezi pentru mai multe detalii privind colegialitatea: A. de HALLEUX, „La
collégialité dans l’Eglise ancienne”, în: RTL, 24 (1993), 4, p. 434.
46
prima dată noțiunea juridică de colegiu al episcopilor pentru a arăta

că un episcop nu poate să se manifeste decât în coresponsabilitate
cu ceilalți episcopi și că un episcop izolat nu are nici putere, nici
demnitate56. Cuvântul colegium este folosit de papi începând cu
secolul al V-lea pentru a desemna totalitatea episcopilor în comu-
niune cu episcopul Romei, pentru ca, odată cu trecerea timpului,
să se ajungă în Occident ca prin colegialitate episcopală să se
înțeleagă exercitarea unei puteri primite prin hirotonie, având
drept criteriu de eclezialitate comuniunea cu episcopul Romei.
În Orient a fost preferată noțiunea de sinodalitate episcopală,
prin care se manifestă puterea primită prin hirotonie, dar nu în
nume personal, ci în numele Bisericii păstorite. Bisericile locale
mandatează pe episcopii lor să le reprezinte în Sinod și, acolo unde
este prezent episcopul, este prezentă Biserica păstorită de el. În
sinodalitatea episcopală, episcopii sunt frați și îl numesc pe primat
frate57, recunoscându-l totodată ca vector de unitate și concordie.
Deciziile în Sinod se iau în principiu prin consens, dar atunci
când nu există unanimitate de opinie, votul celor mai mulți este
determinant58. De la această practică sinodală de decizie prin vot
56
Vezi Sf. Ciprian al Cartaginei, Epistola LV, 24. Cf. N. DURĂ, Le régime de la
Sinodalité…, p. 237.
57
Sfântul Chiril al Alexandriei vorbește despre Sfântul Sinod reunit în marea Romă,
sub președinția preasfântului și preaiubitului de Dumnezeu frate și împreună
slujitor, episcopul Celestin. Vezi Acta Conciliorum Oecumenicorum, ed. E. Schwartz-
Straub J., Berolini-Lipsiae, 1914 ss., p. 27.
58
Canonul 6 Sinodul I ecumenic: „Să se ție obiceiurile cele vechi, cele din Egipt și
din Libia și din Pentapole, așa încât episcopul din Alexandria să aibă stăpânire
peste toate acestea, pentru că acesta este și obiceiul episcopului Romei. De
asemenea, și în Antiohia și în celelalte eparhii (provincii) să li se păstreze
Bisericilor întâietățile (privilegiile). Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că
dacă cineva ar deveni episcop fără încuviințarea mitropolitului, marele sinod a
hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune
tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată și după canonul bisericesc, i s-ar
47
atunci când nu se poate exprima consensul, votul majorității s-a

extins și la celelalte organisme deliberative și executive, așa cum
prevede articolul 10. Consensul se exprimă însă și prin asumarea
de cei ce au avut o poziție minoritară a votului majorității. Astfel,
Hotărârile organismelor bisericești, odată adoptate în condițiile
prevăzute de Statut, au valoare normativă pentru întreaga Biserica
Ortodoxă Română59.
Articolul 12 (1) subliniază obligația episcopilor de a se manifesta
în cooperare sinodală60 și arată că disciplina sinodală se extinde și
la episcopii care nu mai sunt în funcție.
Președintele Sfântului Sinod este Patriarhul61, iar în absența
acestuia, Statutul prevede că președinte al Sfântului Sinod este, în
ordine, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mitropolitul Ardealului,
mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, mitropolitul
Olteniei, mitropolitul Banatului, ceilalți mitropoliți, arhiepiscopi
sau episcopi în conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din
Patriarhia Română. Această precizare pune unele probleme de
ordin canonic, deoarece Tradiția canonică arată că nu putem vorbi
împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul (hotărârea)
celor mai mulți”.
59
Articolul 10.
60
episcopul proestos din capitala metropolă și care deține purtarea de grijă a toată
eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părțile toți cei ce
au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă precădere în
cinste și ceilalți episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de dânsul, potrivit
vechiului canon în vigoare al Părinților noștri, decât numai cele ce privesc fiecare
parohie în parte și ținuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop să aibă stăpânire
peste parohia sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia și să aibă
grijă de tot ținutul supus cetății sale; așa ca să și hirotonească atât presbiteri, cât
și diaconi, și să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să
facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotința celorlalți”.
61
Articolul 12 (2).
48
despre primat fără sinod și de sinod fără primat. Acest aliniat ar

trebui să fie interpretat în sensul că în Biserica Ortodoxă Română
există o ierarhie a demnităților și că aceasta se manifestă și în plan
sinodal. Deși dintr-o interpretare literală a acestui paragraf ar reieși
că ar fi posibil ca Sfântul Sinod să se întrunească în absența Primatului
și chiar în absența mai multor mitropoliți, președinția fiind preluată
în aceste condiții de primul episcop în ordinea dipticelor, trebuie
să subliniem că o astfel de situație este cu totul excepțională. Dacă
Patriarhul este absent din motive de sănătate sau de forță majoră,
apare o problemă serioasă inclusiv în privința convocării Sfântului
Sinod. Paragraful acesta ar trebui să fie interpretat în sensul că
președinția interimară a Sfântului Sinod este asigurată de primul
episcop în ordinea dipticelor Bisericii Ortodoxe Române. Consi-
derăm că ar fi fost deosebit de util ca Statutul să se pronunțe și
asupra modului în care Sfântul Sinod poate fi convocat atunci când
Patriarhul se află în incapacitatea de a convoca acest organism.
Având în vedere că articolul 17 (1) prevede că Sinodul Per-
manent este organismul central deliberativ care funcționează în
timpul dintre ședințele Sfântului Sinod, când importanța unor
probleme impune examinarea lor fără întârziere și că Președintele
Sinodului Permanent este Patriarhul, iar în lipsa Patriarhului,
ședințele Sinodului Permanent sunt prezidate în ordinea prevă-
zută la articolul 12, alin. 2, pentru a evita decizii arbitrare privind
capacitatea sau incapacitatea Patriarhului de a convoca și prezida
Sfântul Sinod, atunci când majoritatea Sinodului Permanent con-
stată incapacitatea Patriarhului de convocare a Sfântului Sinod,
din mandatul acestuia, acordat prin vot majoritar, primul episcop
în odinea dipticelor, în calitatea de Președinte interimar, poate
convoca Sfântul Sinod.
În acest context apare problema interpretării noțiunilor de
Președinte interimar și locțiitor de Patriarh. Considerăm că preșe-
49
dinția interimară poate fi exercitată în temeiul articolului 12 (2),

pentru o perioadă de cel mult trei luni, în cazul în care Patriarhul se
găsește în incapacitate de conducere, perioadă după care Sfântul
Sinod ar trebui să decidă dacă prelungește conducerea interimară
sau constată incapacitatea definitivă a Patriarhului și pronunță
retragerea acestuia.
Articolul 13 stabilește că Sfântul Sinod se întrunește în sesiuni
ordinare de două ori pe an, toamna și primăvara, și în sesiuni
extraordinare de câte ori este nevoie. Această precizare este o
transpunere statutară a canonului 37 Apostolic62.
Atribuțiunile Sfântului Sinod prevăzute de Statutul din 2008
au fost dezvoltate prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie
2011, mai ales pentru sublinierea manifestării comuniunii și co-
responsabilității sinodale63. Având în vedere raportul dintre cele
două texte, precizat mai sus, considerăm că prevederile Statutului
adoptat prin hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 sunt
aplicabile ca text de interpretare oficială a Statutului aprobat prin
HG 53/2008. Doar prevederile Statutului din 2011 care intră în
conflict flagrant cu prevederile Statutului din 2008 și include
aspecte în care sunt implicate și persoane din afara Bisericii Orto-
doxe pot fi considerate ca având preponderență asupra textului
din 17 februarie 2011.
Astfel, competențele Sfântului Sinod formulate în articolul 14
sunt următoarele: păstrează unitatea dogmatică 64 , liturgică și
62
Canonul 37 Apostolic: „De două ori pe an să fie (întrunit) sinodul episcopilor,
și ei să cerceteze împreună dogmele dreptei credințe și să rezolve problemele
(controversele) bisericești care se vor ivi: o dată, adică, în a patra săptămână a
Cincizecimii, iar a doua oară, în a douăsprezecea zi a lui octombrie.”.
63
Pentru forma aprobată de HG 53 din 8 ianuarie 2008 vezi Statutul pentru
organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, EIBMO, București, 2008.
64
Canonul 7 Sinodul III ecumenic: „După ce s-au citit acestea, Sfântul Sinod a
orânduit (hotărât) ca nimănui să nu-i fie îngăduit să dea la iveală sau să scrie
50
canonică65 în Biserica Ortodoxă Română, precum și comuniunea

cu întreaga Biserică Ortodoxă; promovează coresponsabilitatea,
consultarea și cooperarea între ierarhii săi, în timpul și între
ședințele de lucru, prin conslujire la diferite evenimente bisericești
centrale și regionale, prin scrisori de felicitare, prin conlucrare
permanentă între sinoadele mitropolitane învecinate, la nivel
pastoral-misionar, social-filantropic și cultural, prin întrajutorarea
frățească a eparhiilor mai sărace din interiorul și din afara granițelor
țării și prin solidaritate spirituală și materială exprimată în cazuri
de urgență (dezastre, calamități naturale etc.)66; examinează orice
problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic și pastoral-misionar,
pe care o soluționează în conformitate cu învățătura Bisericii Orto-
doxe și hotărăște, potrivit Sfintelor Canoane, asupra problemelor
sau să întocmească (alcătuiască) altă credință, afară de aceea care s-a orânduit
(hotărât) de către Sfinții Părinți, care, împreună cu Sfântul Duh s-au adunat în
cetatea Niceenilor. Iar cei ce îndrăznesc fie să întocmească (alcătuiască) o altă
credință, fie să o aducă sau să le-o înfățișeze (propovăduiască) celor ce voiesc a
se reîntoarce la cunoașterea adevărului, fie că sunt din păgânism sau din
iudaism sau din orice fel de erezie, aceștia, dacă ar fi episcopi sau clerici, să fie
înstrăinați (să se lipsească), episcopii de episcopie și clericii de starea clerului;
iar dacă ar fi laici, să se dea anatemei. Iar dacă unii, fie episcopi, fie clerici, fie
laici, întocmai în același chip s-ar vădi, fie cugetând, fie învățând cele din arătarea
(expunerea) adusă înainte de către presbiterul Harisios despre întruparea Unuia
Născut Fiul lui Dumnezeu, adică spurcatele și pidosnicele (condamnatele,
stricatele) învățături (dogme) ale lui Nestorie, care au și fost doborâte, să fie
supuși hotărârii sfântului și ecumenicului acestui sinod, adică, așa, ca episcopul
să fie înstrăinat (îndepărtat) de la episcopie și să fie caterisit, iar clericul de
asemenea să cadă din starea clerului, iar dacă cineva ar fi laic, și acesta să fie
dat anatemei, după cum s-a zis mai înainte”.
65
Prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 s-a explicitat sensul expresiei
de comuniune canonică prin sublinierea comuniunii statutare și regulamentare.
Noua formă a art. 14 a) este: „păstrează unitatea dogmatică, liturgică și canonică,
statutară și regulamentară, în Biserica Ortodoxă Română, precum și comuniunea
cu întreaga Biserică Ortodoxă”.
66
În forma aprobată de HG 53 din 8 ianuarie 2008, acest paragraf nu a existat.
51
bisericești de orice natură; se îngrijește de sfințirea Marelui

Mir67, potrivit cerințelor pastoral-misionare din Biserica Ortodoxă
Română; aprobă canonizarea sfinților și emite tomosul sinodal de
canonizare; exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române
asupra proiectelor de acte normative ale statului referitoare la
activitatea cultelor, la învățământul teologic și religios, la asistența
socială și religioasă, la patrimoniul cultural-național, în special cel
bisericesc, precum și în alte domenii de interes bisericesc și social;
aprobă, prin vot deschis, cu o majoritate de două treimi din numărul
membrilor prezenți, Statutul pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române și hotărăște în privința modificării aces-
tuia; aprobă, prin vot deschis, regulamentele bisericești întocmite
în conformitate cu prezentul statut și hotărăște în privința modi-
ficării acestora; inițiază și aprobă acorduri și parteneriate cu statul
și cu alte instituții în domenii de interes general bisericesc; exprimă
poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române în probleme de interes
general ale societății; aprobă, cu o majoritate de două treimi din
numărul membrilor prezenți, înființarea, desființarea, modificarea
teritorială și schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor
și episcopiilor din cadrul Patriarhiei Române, iar, în cazul înfiin-
țării de noi eparhii, emite tomosul sinodal de înființare; are dreptul
și îndatorirea de a se îngriji de păstorirea credincioșilor ortodocși
români din străinătate, în care scop aprobă sau retrimite, motivat,
67
Canonul 6 Cartagina: „Episcopul Fortunat zise: «Ne aducem aminte că la sinoadele
ținute mai înainte s-a hotărât ca Sfântul Mir sau grațierea penitenților sau
sfințirea fecioarelor și a locurilor și a bisericilor să nu se facă de presbiteri. Dar
dacă cineva se va dovedi că face aceasta, ce trebuie să hotărască în privința
lui?» Episcopul Aureliu a răspuns: «Vredniciile voastre au auzit cele propuse
de fratele și coliturghisitorul nostru Fortunat; ce ziceți în privința aceasta?» Zis-
au toți episcopii: «Pregătirea Sfântului Mir și consacrarea fecioarelor să nu se
facă de presbiter; nici nu este îngăduit presbiterului să împace pe cineva la
liturghia publică; aceasta este părerea tuturor»”.
52
spre amendare statutele mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episco-

piilor și ale altor unități bisericești din afara granițelor României
și adresează acestora îndemnuri pastorale; alege, cu două treimi
din totalul voturilor valide, pe Patriarh, iar cu jumătate plus unu
din totalul voturilor valide, pe mitropoliții, arhiepiscopii și pe epis-
copii eparhioți pentru eparhiile aparținătoare Patriarhiei Române;
alege, cu jumătate plus unu din totalul voturilor valide, pe epis-
copii-vicari patriarhali, pe episcopii-vicari și pe arhiereii-vicari;
emite gramata sinodală pentru întronizarea Patriarhului; hotărăște,
cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți,
cu privire la retragerea ierarhilor și stabilește drepturile acestora;
hotărăște, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor
prezenți, cu privire la trimiterea în judecată canonică a acelora
dintre membrii săi care sunt învinuiți de abateri de la învățătura
și disciplina Bisericii; stabilește criteriile după care arhimandriții
sau preoții văduvi (prin deces) sunt eligibili pentru slujirea de
arhiereu; aprobă propunerile privind componența Consistoriului
Superior Bisericesc; aprobă sau respinge hotărârile Consistoriului
Superior Bisericesc privind recursurile clericilor în materie de
caterisire și se pronunță asupra cererilor de iertare ale acestora;
îndrumă și supraveghează ca activitatea organismelor deliberative
și executive de la episcopii, arhiepiscopii, mitropolii și Patriarhie
să se desfășoare potrivit prevederilor statutare și regulamentare
bisericești; inițiază și cultivă relații frățești interortodoxe, relații
de dialog și cooperare intercreștină și interreligioasă pe plan
național și internațional; aprobă, la solicitarea chiriarhului, în-
ființarea, organizarea, funcționarea și desființarea unităților de
învățământ teologic preuniversitar (școli de cântăreți bisericești/
școli de arte și meserii, seminarii teologice liceale) și universitar
(facultăți de teologie) și a altor unități de învățământ organizate
de Biserica Ortodoxă Română, precum și normele privind pre-
53
darea religiei în școlile de stat, particulare și confesionale. Stabilește

normele privind învățământul confesional de toate nivelurile,
precum și programele pentru catehizarea tinerilor și adulților;
aprobă înființarea și desființarea instituțiilor media scrise (reviste,
ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și
altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale, la propu-
nerea temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor
eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, în scopul păstrării,
promovării și apărării unității de credință și a unității vieții
bisericești; aprobă normele activității misionar-pastorale și pe cele
pentru promovarea vieții religioase și morale a clerului; stabilește
normele activității de asistență social-filantropică pentru întreaga
Biserică Ortodoxă Română și aprobă măsurile pentru organizarea
asistenței religioase în armată, penitenciare, spitale, cămine pentru
copii și pentru bătrâni, așezăminte sociale și medicale destinate
persoanelor defavorizate etc.; aprobă înființarea, organizarea și
desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter național
care sunt constituite și conduse de către Biserica Ortodoxă Ro-
mână; acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru
înființarea, organizarea și, respectiv, desființarea asociațiilor și
fundațiilor cu caracter național, altele decât cele bisericești, care
au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având con-
ducere proprie formată din creștini ortodocși și contribuie la opera
misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română,
activând în eparhiile acesteia; inițiază, autorizează și supra-
veghează traducerea, diortosirea, editarea și difuzarea Sfintei
Scripturi, tipărirea și răspândirea cărților de cult și acatistelor, a
calendarului bisericesc, manualelor de teologie și a manualelor de
religie; supraveghează din punct de vedere dogmatic, liturgic și
canonic lucrările de arhitectură, pictură, sculptură și alte forme de
artă bisericească ortodoxă și ia măsurile cuvenite în caz de abateri;
54
aprobă anual modul de constituire și de repartizare a Fondului

central misionar; instituie fonduri speciale și stabilește modul de
constituire și destinația acestora; interpretează, în formă definitivă
și obligatorie, pentru toate organismele bisericești, dispozițiile
statutare sau regulamentare. Asociațiile și fundațiile care funcți-
onează cu aprobarea Sfântului Sinod au obligația de a prezenta
Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an (primăvara și
toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an,
raportul privind situația financiară.
În rândurile de mai jos ne vom opri asupra unor competențe
ale Sfântului Sinod care necesită o punere în evidență.
Una dintre cele mai importante modificări aduse de noul statut
este legată de procedura de alegere a episcopilor.
Prin articolul 14 (m) și (n) din Statut se conferă Sfântului Sinod
competența de a alege episcopii, în urma unei proceduri de con-
sultare a Sinodului mitropolitan din care episcopul va face parte
și a Adunării eparhiale respective68. Sfântul Sinod este instanța
care are ultimul cuvânt, dar în fazele anterioare sunt prevăzute
două etape de consultare.
Această procedură de alegere a episcopilor de către Sfântul
Sinod este fundamentată pe canonul 4 al Sinodului I ecumenic
care arată că „se cuvine ca episcopul să fie așezat de către toți
episcopii din acea eparhie (mitropolie). Dacă din pricina unei
nevoi stăruitoare sau din cauza lungimii drumului, acest lucru ar
fi greu de împlinit, atunci să se adune în orice chip trei episcopi la
un loc și să-l hirotonească, numai după ce și cei absenți s-au făcut
împreună alegători prin scrisori de consimțire. Întărirea celor
făcute să fie dată mitropolitului în fiecare eparhie”.
68
Vechiul Statut prevedea ca episcopii să fie aleși dintre candidații propuși de
către Sfântul Sinod, de către un Colegiu electoral mixt constituit din clerici și laici.
55
Articolul 14, lit. q) 69 vorbește despre competența Sfântului

Sinod de a ierta pe cei caterisiți. Această afirmație pune unele
probleme de interpretare. Caterisirea este cea mai gravă măsură
luată de Biserică, cel caterisit primind această pronunțare în urma
constatării că, prin faptele lui, a dovedit o lepădare de respon-
sabilitatea slujirii. În această situație cel caterisit nu e oprit de la
Sfânta Împărtășanie, pentru a nu-l împinge spre deznădejde70. De
fapt, cel în cauză, alegând conștient să săvârșească fapte incom-
patibile cu preoția, se îndepărtează pe sine însuși de starea de
iconom al lucrării sacramentale și, prin caterisire, Biserica nu face
decât să constate și să pronunțe public această îndepărtare de
slujire și trecerea în rândul laicilor. Cel caterisit revine în rândul
mirenilor, iar această pierdere a stării clericale este definitivă71.
Chiar dacă persoana caterisită se căiește și dovedește îndreptare,
el nu poate fi reașezat în slujire în urma pocăinței. Cel mult el
poate să poarte un semn al stării din care a căzut72.
În urma caterisirii se poate ajunge la o reașezare în slujirea
preoțească, dar doar atunci când se dovedește că persoana în
cauză nu era vinovată de faptele imputate, când sunt identificate
69
În forma adoptată prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011, 14 (t).
70
Canonul 25 Apostolic: „Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în
desfrânare sau în jurământ strâmb (sperjur) sau în hoție să se caterisească, dar
să nu se afurisească, căci zice Scriptura: să nu urgisești de două ori pentru
același lucru (Nm. 1, 9). Asemenea și ceilalți clerici”.
71
Vezi N. MILAȘ, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol. 1/I, trad. de
Uroș Kovinvcici și Nicolae Popovici, Arad, 1930, p. 196.
72
Canonul 21 Trulan: „Cei ce s-au făcut vinovați de grele fărădelegi (infracțiuni)
canonice și din pricina aceasta au fost supuși caterisirii desăvârșite și pentru
totdeauna (perpetue), și dați (împinși) în starea (locul) laicilor, dacă însă de
bunăvoie pornind spre întoarcere (pocăință) leapădă păcatul pentru care au
căzut din har și se fac pe ei cu desăvârșire străini de acela, atunci să se tundă în
chipul clerului. Iar dacă nu vor alege de bunăvoie aceasta, atunci să-și lase
părul să crească întocmai ca laicii, ca cei ce au prețuit mai mult petrecerea în
lume decât viața cea cerească (au preferat vieții cerești, petrecerea în lume)”.
56
aspecte care, dacă ar fi fost luate în considerare la judecarea

cauzei, nu s-ar fi ajuns la caterisire sau atunci când Sinodul
constată un abuz de putere din partea instanței de fond sau din
partea episcopului. De aceea, în astfel de situații în mod normal
nu se vorbește despre iertare, ci de reașezare în slujirea din care
clericul respectiv a fost injust îndepărtat.
Articolul 15 arată că pentru studierea și formularea propu-
nerilor asupra problemelor ce urmează să fie supuse deliberării,
Sfântul Sinod alege, dintre membrii săi, patru comisii sinodale.
Paragraful 2 al acestui articol prevede că fiecare comisie este
prezidată de un mitropolit și are un raportor. De asemenea, se
prevede că, dacă dintr-o comisie fac parte și alți mitropoliți, aceștia
sunt copreședinți.
Această prevedere este atipică, deoarece în Biserica Ortodoxă
nu există instituția copreședinției. În Biserica Ortodoxă Română,
mitropoliții sunt recunoscuți ca fiind în ranguri diferite, în ordinea
dipticelor. Chiar dacă sunt doi mitropoliți în aceeași comisie, ceilalți
mitropoliți care s-ar adăuga mitropolitului președinte al comisiei
respective ar putea fi vicepreședinți. Altfel însăși natura funcției
de președinte riscă să fie relativizată și acest cadru ar suspenda
recunoașterea ordinii stabilite prin dipticele Patriarhiei Române.
Articolul 15 (3) din Statutul BOR enumeră comisiile Sfântului
Sinod:
a. Comisia pastorală, monahală și socială,
b. Comisia teologică, liturgică și didactică,
c. Comisia canonică, juridică și pentru disciplină,
d. Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe,
intercreștine și interreligioase.
Sfântul Sinod poate decide dacă o problemă trebuie examinată
în comun de două sau mai multe comisii. Pentru anumite probleme,
57
cu caracter permanent sau temporar, Sfântul Sinod decide instituirea

unor subcomisii speciale afiliate uneia din cele patru comisii. Din
subcomisii pot face parte și ierarhi din alte comisii și pot fi cooptați
profesori de teologie, clerici, monahi, mireni, specialiști în domeniul
abordat, după modelul Subcomisiei pentru canonizarea sfinților
români.
Observăm că doar subcomisiile sinodale sunt deschise parti-
cipării specialiștilor clerici sau mireni. În Statutul din 2008 articolul
16 se preciza că Sfântul Sinod poate invita în Comisiile sale, pentru
consultare, profesori de teologie, clerici, monahi, mireni, specialiști
în domenii abordate. Statutul modificat în 2011 arată în articolul
16 că Sfântul Sinod poate invita la lucrările comisiilor sale, pentru
consultări, chiar profesori de teologie și specialiști din alte domenii.
Această modificare subliniază că invitarea în comisiile sinodale
este punctuală, specialiștii respectivi nefiind considerați ca făcând
parte din comisia sinodală, ci fiind consultați pentru unele subiecte
sau probleme specifice.
Chiar dacă autoritatea cea mai înaltă a Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne este Sfântul Sinod, activitatea Sfântului Sinod nu este izolată
de activitatea întregului corp eclezial. Partajarea competențelor
deliberative între Sfântul Sinod și Adunarea Națională Bisericească
subliniază acest aspect.
În cadrul atribuțiilor Sfântului Sinod observăm existența unor
prevederi care sunt semnul conjugării competențelor. Sfântul Sinod
aprobă, inițiază, păstrează, dar lucrarea Sfântului Sinod se manifestă
în cadrul coresponsabilității tuturor organismelor bisericești.
II.1.2.2. Sinodul Permanent

Articolele 17 și 18 prezintă și încadrează instituția Sinodului
Permanent care este instanța ce asigură sinodalitatea deciziilor
importante pentru Biserică, ce nu îngăduie amânare, între sesi-
58
unile Sfântului Sinod. Conform articolului 17 (2), din Sinodul

Permanent fac parte, pe lângă mitropoliți, un arhiepiscop și doi
episcopi desemnați de Sinodul plenar pentru un termen de un an.
Sinodul Permanent exprimă o manifestare a sinodalității și pentru
faptul că fiecare mitropolit reprezintă în Sinodul Permanent și
sinodul mitropolitan pe care îl prezidează. Desemnarea arhiepis-
copului și a celor doi episcopi ca membri ai Sinodul Permanent
pune o problemă de coerență canonică, deoarece Sinodul Permanent
nu mai este o reprezentare a sinoadelor mitropolitane, ci devine un
sinod restrâns. Cu toate acestea, formula asumată poate să aibă și
aspecte pozitive, deoarece rând pe rând și alți episcopi ajung să
participe la întrunirile Sinodului Permanent și astfel se exprimă o
deschidere spre o colaborare mai largă în luarea deciziilor.
Până acum activitatea Sinodului Permanent nu a fost foarte
vizibilă, deoarece Biserica a considerat că este mai potrivită întru-
nirea mai deasă a tuturor episcopilor în Sfântul Sinod. Cu toate că
participarea regulată a tuturor episcopilor la lucrările Sfântului
Sinod este o lucrare benefică, prin care toți arhiereii sunt invitați
la o atitudine de coresponsabilitate, dacă Biserica își va consolida
sistemul mitropolitan și va înființa noi eparhii, în timp, va fi
inevitabil ca prerogativele Sinodului Permanent să fie asumate cu
mai mare regularitate și să crească rolul sinoadelor mitropolitane,
iar Sfântul Sinod să se întrunească de două ori pe an, ocazie cu care
să se procedeze și la ratificarea hotărârilor Sinodului Permanent73.
Statutul modificat în 2011 introduce în primul paragraf al
articolului 17 unele precizări privind competențele sale și anume:
Sinodul Permanent exercită, în timpul dintre ședințele Sfântului
Sinod, următoarele atribuții: exprimă poziția oficială a Bisericii
Ortodoxe Române în relațiile ei cu Statul și în probleme de interes
73
Articolul 18 (4).
59
general ale societății; sprijină, în diferite forme, predarea religiei

în școlile de stat, particulare și confesionale; inițiază și sprijină
traducerea, diortosirea, editarea și distribuirea Sfintei Scripturi și
a cărților de cult, inclusiv a acatistelor, a calendarului bisericesc, a
manualelor de teologie și a manualelor de religie; semnalează Sfân-
tului Sinod literatura teologică și spirituală sincretistă și confuză.
Această introducere este un pas pentru precizarea și dezvolta-
rea competențelor specifice acestui tip de organism de manifestare
a sinodalității.
II.1.2.3. Adunarea Națională Bisericească

Articolele 19-23 sunt consacrate Adunării Naționale Bisericești,
care este definită în articolul 19 ca fiind „organismul central deli-
berativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele admi-
nistrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale”. Din această
formulare s-ar putea înțelege că Adunarea Națională Bisericească
ar avea o competență deliberativă exclusivă în aceste domenii. Însă
din analiza generală a prevederilor statutare reiese că Adunarea
Națională Bisericească are o competență complementară Sfântului
Sinod. Din acest motiv ar fi fost mai potrivită formularea near-
ticulată: „Adunarea Național Bisericească este organism central
deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele admi-
nistrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.”.
Adunarea Națională Bisericească este organismul central, în
care sunt reprezentate, prin clerici și mireni, eparhiile și institu-
țiile Bisericii Ortodoxe Române. Competențele Adunării Naționale
Bisericești au de fapt o natură consultativă, deoarece hotărârile nu
devin definitive decât după asumarea lor de către Sfântul Sinod.
Adunarea Națională Bisericească nu este o adunare generală de
tipul Adunării Generale a unei Asociații. Ea își desfășoară activi-
tatea în cadrul comuniunii bisericești și astfel nu este organul
60
reprezentativ în sensul calificativ al termenului, ci este reprezen-

tativă în sensul că, în cadrul acesteia, fiecare eparhie este repre-
zentată de către o delegație compusă dintr-un cleric și doi laici.
Este interesant faptul că membrii Sfântului Sinod nu fac parte
din Adunarea Națională Bisericească, deși, conform articolului 20
(3), Patriarhul este Președintele acesteia, iar paragraful (3) arată
că în cazul în care Patriarhul este indisponibil, președinția este
asigurată de către un alt ierarh în ordinea dipticelor. În același
timp articolul 20 (2) arată că membrii Sfântului Sinod participă la
reuniunile Adunării Naționale Bisericești, dar Statutul nu preci-
zează dacă participă sau nu la vot.74 În Statutul în vigoare până în
anul 2007 era prevăzut că membrii Sfântului Sinod fac parte din
Adunarea Națională Bisericească, având vot deliberativ.
Ne putem întreba care este motivația soluției alese în noul
Statut, pentru ca membrii Sfântului Sinod să nu aibă drept de vot?
Fără avea pretenția de a cunoaște motivația Sfântului Sinod pentru
o astfel de opțiune, ne permitem să avansăm o ipoteză de argumen-
tare a acestei alegeri. Având în vedere că Adunarea Națională
Bisericească este considerată de către Sfântul Sinod ca un organism
consultativ și că hotărârile Adunării Naționale Bisericești devin
definitive doar după ratificarea lor de către Sfântul Sinod, probabil
că legiuitorul bisericesc a considerat că nu ar fi potrivit ca sinodalii
să voteze în cadrul acestui organism, iar apoi să aibă posibilitatea
de a refuza ratificarea unei hotărâri la care au participat.
Într-adevăr, o astfel de situație în care o hotărâre adoptată în
Adunarea Națională Bisericească ar putea fi respinsă de către
Sfântul Sinod ar pune o problemă de coerență decizională. În același
timp subliniem faptul că Sfântul Sinod este cea mai înaltă instanță
de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române, dar și Adunarea
74
Articolul 20 (4).
61
Națională Bisericească este organism constituit din reprezentanți

ai fiecărei eparhii, așa cum arată articolul 20 (1). Dacă în Aduna-
rea Națională Bisericească sunt reprezentate eparhiile, este potrivit
ca dintre acești reprezentanți să nu facă parte chiriarhul? Este o
întrebare retorică la care probabil că va răspunde Sfântul Sinod
prin modificările pe care le va aduce Statutului de organizare și
funcționare a Bisericii Ortodoxe Române în anii următori.
Atribuțiile Adunării Naționale Bisericești sunt enumerate de
articolul 22. Din conținutul acestuia reiese clar că Adunarea Națională
Bisericească este un organism consultativ al Sfântului Sinod și care
susține activitățile Bisericii. Adunarea Națională Bisericească sprijină
Biserica în asumarea drepturilor și obligațiilor sale, participă la
activitatea jurisdicțională prin avizarea regulamentelor de aplicare
a Statutului cu privire la domenii de activitate date în competența
sa de către Sfântul Sinod, iar la propunerea Patriarhului, alege
membrii Consiliului Național Bisericesc. Participă la lucrarea admi-
nistrativă adoptând măsuri generale pentru sprijinirea așezămin-
telor culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale
Bisericii; stabilește mijloacele de ajutorare ale organismelor și insti-
tuțiilor centrale bisericești; examinează și aprobă Raportul general
anual al Consiliului Național Bisericesc, privind activitatea din
Biserica Ortodoxă Română, și hotărăște cu privire la măsurile ce
trebuie luate pentru buna desfășurare a vieții bisericești; aprobă
contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al Adminis-
trației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și
al instituțiilor centrale bisericești cu scop misionar; aprobă bugetul
general al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă și al instituțiilor centrale bisericești cu scop
misionar; aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor
mobile și imobile, aflate în proprietatea sau folosința unităților de
62
cult din întreaga Biserică Ortodoxă Română, precum și a celor fun-

daționale; participă la lucrarea pastoral-misionară a Bisericii prin
aprobarea de proiecte sociale, culturale, educaționale și comunica-
ționale; stabilește mijloacele de ajutorare a românilor din afara
granițelor țării. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este
competent să dea Adunării Naționale Bisericești și alte competențe,
prin regulamentele de aplicare ale Statutului și prin hotărâri sinodale.
Articolul 23 arată că pentru studierea problemelor și formularea
propunerilor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea alege, la
începutul fiecărui mandat de patru ani, dintre membrii ei clerici și
mireni, cinci comisii de lucru permanente care au câte un preșe-
dinte, vicepreședinte și raportor desemnați de plen, la propunerea
Președintelui. Comisiile Adunării Naționale Bisericești sunt:
a. Comisia administrativ-juridică și de validare,
b. Comisia socială și pentru comunicații media,
c. Comisia culturală și educațională,
d. Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar
(bunuri bisericești),
e. Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare75.
Observăm că în articolul 22 (e) este menționată comisia pentru
românii ortodocși de peste hotare, iar în articolul 23 (2) se arată că
la această comisie pot fi invitați reprezentanți clerici și mireni ai
eparhiilor ortodoxe române din afara granițelor țării, când ordinea
de zi impune acest lucru. Formularea acestor paragrafe pune câteva
semne de întrebare, deoarece Articolul 20 (1) prevede că „Adunarea
Națională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanți ai
fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați de adunările eparhiale,
75
Prin hotărârea din 17 februarie 2011, Comisiei pentru românii ortodocși de peste
hotare i-au fost extinse competențele, fiind intitulată Comisia pentru românii ortodocși
de peste hotare și pentru relații externe bisericești.
63
pe termen de 4 ani”, deci eparhiile din afara granițelor țării nu sunt

excluse de la participarea la acest organism. Cu toate acestea, din
lecturarea articolului 23 (2) reiese că participarea reprezentanților
eparhiilor din afara granițelor are loc doar atunci când ordinea de
zi impune acest lucru.
Este interesant de observat că la convocarea Președintelui,
comisiile Adunării Naționale Bisericești se pot întruni și între ședin-
țele acesteia, potrivit cerințelor, și astfel lucrarea comisiilor poate
fi extinsă nelimitat, în funcție de nevoile concrete ale Bisericii.
II.1.3. Prevederi statutare

privind organismele centrale executive
Secțiunea a doua a Statutului este destinată Organismelor Cen-
trale executive ale Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul împreună
cu Consiliul Național Bisericesc (CNB)76. Organismele executive
au competențe de decizie imediată sau de punere în aplicare a
normelor bisericești stabilite de autoritatea deliberativă. Chiar dacă
există două organisme centrale executive, Patriarhul și CNB, ele
nu se dublează în misiunea lor, ci își desfășoară activitatea în
cadrul comuniunii ierarhice. Consiliul Național Bisericesc nu poate
să fie considerat ca organism ce își desfășoară activitatea în mod
independent față de Patriarh, în primul rând pentru că Patriarhul
este Președintele, dar și pentru faptul că Patriarhul este organism
executiv al Sfântului Sinod.
II.1.3.1. Patriarhul
Patriarhul, organism executiv al Sfântului Sinod, este întâiul
dintre episcopii Bisericii autocefale, în calitatea lui de arhiepiscop
al celei mai importante eparhii din Patriarhie. Din acest motiv titu-
76
Articolele 24-34.
64
latura Patriarhului pornește de la slujirea sa fundamentală, aceea

de Arhiepiscop al Bucureștilor. Această calitate este la temelia celei
de mitropolit și Patriarh. Patriarhul este cel care prezidă comuniunea
episcopilor din Biserica autocefală. Primatul Patriarhului este un pri-
mat al slujirii în bună înțelegere, așa cum arată canonul 34 Apostolic.
Excurs: Patriarhul și funcția sa primațială
Noțiunea de protos s-a dezvoltat în strânsă legătură cu vocația

de vector de armonie și coresponsabilitate a celui ce exprimă auto-
ritatea bisericească la nivel local și la nivel regional. Sfintele canoane
și canoniștii bizantini nu utilizează în mod expres noțiunea de
primat în sensul de funcție canonică a celui care se află în fruntea
unui sistem de organizare bisericească. Deși cuvântul ta presbeia
din canonul 28 Calcedon77 a fost tradus în Prisca cu primatum,
77
Canonul 28 Calcedon: „Urmând întru totul orânduirilor (hotărârilor) Sfinților
Părinți și cunoscând canonul abia citit al celor 150 de Dumnezeu prea iubitori
episcopi, care s-au întrunit în împărătescul Constantinopol, în noua Romă, sub
marele Teodosie, fostul împărat de pioasă amintire, aceleași le orânduim
(hotărâm) și le statornicim și noi, despre întâietățiie (privilegiile) preasfintei
Biserici a aceluiași Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce și scaunului Romei
vechi părinții după dreptate i-au dat (conferit) întâietatea (privilegiul) pentru
(motivul) că cetatea aceea era cetate împărătească. Și cei 150 episcopi prea
iubitori de Dumnezeu, îndemnați (împinși) de același țel (scop, considerent), au
dăruit (conferit) întâietăți (privilegii) egale Preasfântului scaun al Romei noi,
socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu împărăția și cu
senatul (sinclitul) și care a dobândit întâietăți (privilegii) deopotrivă (egale) cu
ale vechii Rome împărătești; întocmai ca și aceea să se facă de mare (mărească, să
se înalțe) și în lucrurile cele bisericești fiind a doua după aceea. De asemenea
(s-a hotărât) ca numai mitropoliții diecezei Pontului, a Asiei și a Traciei, precum
și episcopii din ținuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se
hirotonească de către pomenitul preasfânt scaun al Preasfintei Biserici din
Constantinopol; și adică, fiecare mitropolit al diecezelor pomenite, împreună
cu episcopii din eparhie (mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie
(mitropolie) după cum se rânduiește (poruncește) prin dumnezeieștile Canoane;
65
cuvântul presbeion-ou semnifică de fapt primatul de onoare sau

privilegiul acordat unei persoane pe baza vârstei înaintate. Același
termen exprimă și privilegiul de care se bucură cei care se află în
fruntea unei cetăți venerabile, așa cum arată canonul 6 al Sino-
dului I Ecumenic78 care ne arată că nu este vorba de un primat al
persoanei, ci al Bisericii.
În secolul al IX-lea, Patriarhul Fotie vorbește despre mitro-
polit, patriarh și despre cei care, în Africa, sunt numiți primați79.
Faptul că, într-o perioadă marcată de dispute aprinse privind
natura autorității episcopului Romei, Patriarhul Constantinopo-
lului așază primatul alături de mitropolit și patriarh dovedește că
noțiunea de primat și conținutul ei funcțional nu erau considerate
necanonice. Privilegiile dobândite în timp de anumite scaune
episcopale erau respectate de Biserică, dar în același timp erau
integrate în sistemul sinodal.
Putem să ne întrebăm care este natura canonică și sacra-
mentală a slujirii de primat? Puterea primațială este ea o harismă
a Bisericii? Părintele Alexandre Schmemann afirmă că puterea
primațială nu poate fi considerată o harismă a Bisericii, diferită
iar mitropoliții pomenitelor dieceze să fie hirotoniți, după cum s-a spus, de
către arhiepiscopul Constantinopolului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut
alegeri într-un glas (unanime) și i s-au adus lui la cunoștință”.
78
Canonul 6 Sinodul I ecumenic: „Să se ție obiceiurile cele vechi, cele din Egipt și
din Libia și din Pentapole, așa încât episcopul din Alexandria să aibă stăpânire
peste toate acestea, pentru că acesta este și obiceiul episcopului Romei. De
asemenea și în Antiohia și în celelalte eparhii (provincii) să li se păstreze
Bisericilor întâietățile (privilegiile). Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că
dacă cineva ar deveni episcop fără încuviințarea mitropolitului, marele sinod a
hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune
tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată și după canonul bisericesc, i s-ar
împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă) proprie, să aibă tărie votul (hotărârea)
celor mai mulți”.
79
Vezi N. DURĂ, Le régime de la Sinodalité…, p. 837.
66
de cea a episcopului. Această afirmație este bazată pe faptul că

Biserica nu cunoaște o harismă mai importantă decât cea a epis-
copului, care să fie conferită prin hirotonie. Dacă există o putere a
primatului, spune Părintele Schmemann, aceasta este de altă natură
decât cea sacramentală80.
În tradiția canonică a Bisericii nedespărțite avem câteva texte
relevante pentru a putea înțelege natura funcției primațiale și
cadrele canonice în care ea se manifestă, în special raportul dintre
funcția primațială și organizarea sinodală.
Canonul 55 Cartagina 81 menționează faptul că episcopului
din Cartagina îi era acordat un privilegiu, dar conștiința Bisericii
a considerat că acest privilegiu nu este unul discreționar, ci unul
exercitat în comuniune sinodală. În același sens, canonul 98
Cartagina 82 vorbește de primatul unei eparhii (mitropolii) care
trebuie să-și dea consimțământul pentru înființarea unei episcopii,
dar această decizie trebuia să fie dată de comun acord cu Sinodul
complet al eparhiei (mitropoliei).
80
Vezi pentru mai multe detalii A. SCHMEMANN, „The Idea of Primacy in Orthodox
Ecclesiology”, în: St. Vladimir’s Séminary Quaterly, IV (1960), 2-3, p. 51.
81
Canonul 55 Cartagina: „Episcopul Aureliu zise: «Fraților, ascultați cuvântul meu.
De multe ori s-a întâmplat că clericii, dacă aveau nevoie, cereau de la mine
diaconi, sau presbiteri, sau episcopi; și eu, aducându-mi aminte de cele hotărâte,
urmez acestora, așa că mă înțeleg cu episcopul acelui cleric care este cerut și-i
arăt acelui episcop că clericul său a fost cerut dintr-o biserică oarecare. Și iată
că până acum într-adevăr nimeni nu s-a opus; dar ca nici în viitor să nu se
întâmple aceasta...». Episcopul Numidiu zise: «Scaunul acesta totdeauna a avut
puterea ca de unde vrea și în numele oricărui i se adresează să hirotonească
episcopi după dorința fiecărei biserici». Episcopul Epigoniu zise: «Bunăvoința
ta moderează puterea, căci tu, frate, îndrăznești mai puțin decât ai putea...
Drept aceea, noi nu-ți dăm ție puterea, ci o confirmăm cu învoirea ta...»”.
82
Canonul 98 Cartagina: „S-a hotărât și aceea că popoarele care niciodată nu au
avut episcopii săi proprii nicidecum nu vor primi episcopi, nici în viitor, decât
numai dacă se hotărăște de sinodul complet al fiecărei eparhii și de primatul cu
cădere și cu consimțământul aceluia sub a cărui cârmuire se află acea biserică”.
67
În tradiția canonică observăm și existența unui primat care se

manifestă distinct de sinodalitate, care exprimă o cinstire onorifică,
prin care este respectată memoria unei cetăți, dar fără a se prejudicia
în vreun fel funcția administrativă a sistemului din care acel
primat onorific face parte. Un exemplu în acest sens este cel dat
de canonul 7 al Sinodului I Ecumenic, unde se face distincția între
primatul de onoare al cetății Ierusalimului și primatul mitropolitului
Capadociei.
Canonul 9 Antiohia83merge mai departe, prezentând și con-
ținutul funcției canonice a primatului mitropolitan, anume acela
de a veghea la armonia slujirii în întreaga provincie. Prin instalarea
sa în oficiu, mitropolitul nu dobândea un privilegiu absolut, ci în
virtutea poziționării mitropoliei în centrul vieții administrative a
acelei regiuni, această funcția putea fi eficient asumată și în același
timp i se asocia și un primat de onoare.
Tot în acest registru de eficacitate canonică integrată în sino-
dalitate se încadrează și problematica dreptului de a primi apelul,
exercitat de episcopul Romei – conform canonului 5 Sardica84, de
83
episcopul proestos din capitala metropolă și care deține purtarea de grijă a
toată eparhia, pentru că în capitala metropolă se întrunesc din toate părțile toți
cei ce au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotărât ca aceasta să aibă
precădere în cinste, și ceilalți episcopi să nu facă nimic mai însemnat fără de
dânsul, potrivit vechiului canon în vigoare al Părinților noștri, decât numai cele
ce privesc fiecare parohie în parte și ținuturile de sub dânsa. Iar fiecare episcop
să aibă stăpânire peste parohia sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite
fiecăruia și să aibă grijă de tot ținutul supus cetății sale; așa ca să și hirotonească
atât presbiteri, cât și diaconi, și să dispună toate cu judecată; dar mai mult
nimic să nu se apuce să facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără
de socotința celorlalți”.
84
Canonul 5 Sardica: „...dacă vreun episcop s-ar pârî și, întrunindu-se episcopii
acelui teritoriu, l-ar scoate din treapta lui, și el, ca și când ar fi fost chemat, s-ar
refugia (cu apel) la preafericitul episcop al Bisericii Romei și acesta ar voi să-l
68
episcopul diocezei sau de episcopul Constantinopolului – conform

canoanelor 985 și 1786 ale Sinodului IV Ecumenic.
***
Atribuțiile acordate Patriarhului de către Statutul Bisericii

Ortodoxe Române sunt legate, în cea mai mare parte a lor, de
asigurarea comuniunii între eparhii, a unității de organizare și de
lucrare și a comuniunii dintre Biserica autocefală în fruntea căreia
se află și celelalte Biserici autocefale.
Articolul 25 stabilește titulatura Patriarhului Bisericii Ortodoxe
Române și principalele acte prin care acesta își exercită slujirea.
Titulatura sa este: „Prea fericirea Sa, Preafericitul Părinte (N),
Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
asculte și ar socoti că este cu dreptate a se cerceta din nou pricina lui și va crede
de cuviință, să scrie episcopilor învecinați cu eparhia, ca aceștia să cerceteze totul
cu de-amănuntul și cu temeinicie, și să aducă sentință în chestiune, potrivit
fidelității adevărului. Iar dacă vreunul dorind să se asculte din nou pricina lui
și la rugămintea lui episcopul Romei ar socoti să judece, și acesta ar trimite
presbiteri din partea sa, să fie în puterea acestui episcop de a judeca ori de este
bine și de a se hotărî dacă trebuie să trimită judecători împreună cu episcopii
învecinați, ca judecători vor avea puterea aceluia de a judeca, care i-a trimis; și
aceasta este a se primi. Iar dacă episcopul Romei ar socoti că pentru cunoașterea
pricinii episcopului ajunge și sentința dată mai înainte împotriva episcopului,
să facă ceea ce s-ar părea preaînțeleptului său sfat că este bine». Episcopii au
răspuns: «Se primesc cele spuse»”.
85
Canonul 9 Sinodul IV ecumenic: „Iar dacă un episcop sau cleric ar avea neîn-
țelegere cu mitropolitul aceleiași eparhii (mitropolii), să fie luat (solicitat judecător)
exarhul diecezei sau scaunul împărăteștii cetăți a Constantinopolului și de către
acesta să se judece”.
86
Canonul 17 Sinodul IV ecumenic: „Iar dacă cineva s-ar nedreptăți de către
mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către
scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte. Iar dacă vreo cetate
s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în
viitor), atunci alcătuirilor politice și obștești să urmeze și orânduirea parohiilor
bisericești”.
69
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române” sau „Patriarhul României”.
Observăm că în titulatura Patriarhului României apare titlul de
Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei. Această precizare în cadrul
titulaturii trebuie înțeleasă ca un titlu onorific acordat de Patriarhia
ecumenică, pentru a se sublinia legătura dintre Mitropolitul Mun-
teniei și Dobrogei și apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
cu Tronul Cezareei Capadociei. Cu ocazia Pelerinajului Patriarhului
României în Capadocia, în mai 2009, Patriarhul Bartolomeu al
Constantinopolului a subliniat semnificația acestui titlu onorific
spunând: „Dar ați venit aici și ca Locțiitor al Tronului mitropolitan
al Cezareei Capadociei, deoarece, prin acest titlu scurt, dar de
foarte mare cinste, a binevoit Preasfântul nostru Scaun Ecumenic,
Apostolic și Patriarhal să onoreze pe Preafericiții Patriarhi ai
României. Titlul acesta s-a acordat cu scopul de a reaminti
legăturile istorice sfinte indisolubile dintre Constantinopol și
București, de a sublinia că este necesar să pășim împreună pe
calea desăvârșirii duhovnicești, să fim uniți în cuget și să dăm
împreună mărturia cea bună, spre a exprima adevărul că
pururea «un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare
unii altora». Există un fel de «cordon ombilical» care leagă Biserica
Mamă de Biserica fiică. În timp, aceasta din urmă s-a emancipat
și, în urmă cu 124 de ani, a fost proclamată din Biserică fiică,
Biserică soră, egală în rang. Mai târziu a fost proclamată Patri-
arhie, ocupând locul al VII-lea în ordinea canonică. Toate acestea
constituie mărturii despre faptul că, între bisericile noastre,
«dragostea nu cade niciodată». Mulți patriarhi ecumenici, între
care și Atanasie al III-lea Patelaros, trecut recent în calendarul
Bisericii Ortodoxe Române, vrednicii de pomenire Partenie I, Par-
tenie al II-lea, Calinic al II-lea, Sfântul Nifon ș.a. care au păstorit
70
odinioară diferite regiuni ale Bisericii Ortodoxe Autocefale Române

de astăzi”87.
În conformitate cu articolul 26 din Statut, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române are atribuții legate de toate slujirile Bisericii88:
În domeniul deliberativ și executiv, el convoacă și prezidează
organismele centrale deliberative și executive bisericești și veghează
pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor acestora, convoacă
Sfântul Sinod în cazuri de urgență și de forță majoră, în cel mult
trei zile; are competența de a interveni atunci când se constată că
aplicarea unei hotărâri a Sfântului Sinod nu mai este favorabilă
vieții bisericești și își exercită această competență convocând
Sinodul Permanent, într-o ședință extraordinară, pentru a formula
și propune Sfântului Sinod, spre dezbatere și aprobare, o nouă
hotărâre prin care se modifică sau se completează hotărârea
precedentă; în cadrul lucrării sacramentale dispune măsurile
necesare, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, pentru pregătirea și
sfințirea Marelui Mir la Patriarhia Română; hirotonește împreună
cu alți ierarhi și întronizează pe mitropoliți; în cadrul lucrării
jurisdicționale efectuează vizite canonice (statutare) în eparhiile
Bisericii Ortodoxe Române, la invitația chiriarhilor acestora; se
îngrijește de îndeplinirea prevederilor statutare pentru completarea
eparhiilor vacante; prezidează Sfântul Sinod pentru alegerea
87
Vezi Cuvântul Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constan-
tinopolului, la Sfânta Liturghie oficiată împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, în Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Constantinopol, la
sărbătoarea Înălțării Domnului (28 mai 2009), http://www.basilica.ro/stiri/
cuvantul_sanctitatii_sale_bartolomeu_patriarhul_ecumenic_al_constantinopolului_
la_sfanta_liturghie_oficiata_impreuna_cu_preafericitul_parinte_patriarh_daniel_la
_sarbatoarea_inaltarii_domnului.html (consultat la 30 iunie 2012).
88
Am introdus aici atribuțiunile așa cum sunt prezentate de forma statutului
adoptată în 17 februarie 2011 și subliniem pasajele modificate față de prevederile
Statutului BOR aprobat prin HG 53/2008.
71
mitropoliților ortodocși români din țară și din afara granițelor;

emite gramata patriarhală pentru întronizarea mitropoliților și a
chiriarhilor din afara granițelor țării care se află în jurisdicția
directă a Patriarhiei Române, gramata pentru acordarea de ranguri
onorifice unor ierarhi (arhiepiscop sau mitropolit onorific),
precum și tomosul patriarhal pentru proclamarea ridicării în rang
a unei eparhii, pe baza aprobării Sfântului Sinod; numește locțiitori
de mitropoliți în cazul vacanței scaunelor mitropolitane; sfătuiește
frățește pe ierarhii eparhiilor ortodoxe române din țară și din
afara granițelor și conciliază eventuale neînțelegeri dintre aceștia89;
examinează, în Sinodul Permanent, plângerile împotriva ierarhilor,
iar rezultatul îl aduce la cunoștința Sfântului Sinod; în consultare
cu Sinodul Permanent, propune Sfântului Sinod candidați de
episcop-vicar patriarhal și prezidează alegerea acestora; numește,
sancționează și revocă, într-o ședință a Permanenței Consiliului
Național Bisericesc, personalul de conducere, precum și celelalte
categorii de personal clerical și neclerical de la Cancelaria Sfântului
Sinod, de la Administrația Patriarhală, de la Institutul Biblic și de
Misiune Ortodoxă, de la celelalte instituții centrale bisericești cu
scop misionar, precum și personalul de la unitățile bisericești din
interiorul țării și de la reprezentanțele, comunitățile și unitățile
89
Canonul 17 Sinodul IV ecumenic: „Parohiile cele de la țară (de pe câmp) sau de
prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care le țin (dețin, stăpânesc)
și mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de
ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul) celor treizeci de ani s-a iscat (născut) sau
s-ar putea isca (naște) vreo neînțelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun
că se nedreptățesc (năpăstuiesc) să facă pâră (să introducă acțiune) despre acest
lucru la sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-ar nedreptăți de către
mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către
scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte. Iar dacă vreo cetate
s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în
viitor), atunci alcătuirilor politice și obștești să urmeze și orânduirea parohiilor
bisericești”.
72
bisericești din afara granițelor țării, aflate în jurisdicția directă a

Patriarhiei Române; prin decizie patriarhală dizolvă adunările
eparhiale în vederea organizării de noi alegeri și confirmă noile
adunări eparhiale; în cazul unor acțiuni potrivnice Bisericii din
partea Adunării eparhiale, la solicitarea chiriarhului locului sau a
locțiitorului acestuia, Patriarhul, prin decizie, dizolvă respectiva
adunare eparhială în vederea organizării de noi alegeri90; exercită
dreptul de a primi apel și dreptul de devoluțiune în mitropolii și
în eparhiile aflate în jurisdicția directă a Patriarhiei Române pentru
restabilirea ordinii canonice și administrative; în mod excepțional
și cu motivații justificate, în acord cu tradiția ortodoxă și cutuma
românească, poate întemeia stravropighii în interes bisericesc, cu
acordul prealabil al chiriarhului locului și cu aprobarea Sfântului
Sinod, pe care le organizează și administrează prin delegații săi;
conferă distincții patriarhale clericilor și mirenilor din Biserica
Ortodoxă Română, precum și unor personalități din țară și de
peste hotare, care sprijină activitățile Patriarhiei Române; în cadrul
misiunii de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române efectuează
vizite irenice la celelalte Biserici Ortodoxe și adresează scrisori
irenice întâistătătorilor acestora, în scopul menținerii unității
Ortodoxiei și al promovării comuniunii frățești; efectuează vizite
oficiale la alte Biserici creștine, la organizații creștine, religioase și
civile în interesul Bisericii Ortodoxe Române; exercită și alte
atribuții prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul statut, de
regulamentele bisericești și cele încredințate de Sfântul Sinod.
Pentru desfășurarea activității curente, la dispoziția Patriarhului
se află Cabinetul Patriarhului, coordonat de un consilier patriarhal,
90
Această competență trebuie să fie înțeleasă ca manifestându-se în temeiul
dreptului de devoluțiune, și poate fi supusă controlului Sfântului Sinod. Dacă
o astfel de competență ar fi exercitată altfel decât din mandatul Sfântului Sinod,
ar fi vorba de o încălcare a Principiului autonomiei și subsidiarității.
73
cu personalul corespunzător și serviciile aferente: secretariat,

registratură, arhivă, bibliotecă etc.
Revenind asupra prevederilor articolului 26, observăm că
Statutul prezintă atribuțiile patriarhului, insistând asupra rolului
de consolidare a unității în cadrul sinodalității, urmând ca detaliile
să fie prezentate de Regulamente. Din cele de mai sus observăm
că întreagă slujirea patriarhală este încadrată în manifestarea
sinodală a Bisericii.
Dintre atribuțiile Patriarhului, două necesită nuanțare și
clarificare: articolul 26 lit. u) și v) și articolul 26, lit. w).
Articolul 26, lit. u) precizează: prin decizie patriarhală, [acesta]
dizolvă adunările eparhiale în vederea organizării de noi alegeri
și confirmă noile adunări eparhiale. În cazul unor acțiuni potrivnice
Bisericii din partea adunării eparhiale, la solicitarea chiriarhului
locului sau a locțiitorului acestuia, Patriarhul, prin decizie, dizolvă
respectiva adunare eparhială în vederea organizării de noi alegeri.
Prima frază a acestui alineat trebuie să fie înțeleasă pur și
simplu ca o procedură formală de declanșare unitară a alegerilor
pentru constituirea Adunărilor eparhiale. Deși textul acestui para-
graf nu este restrictiv, din iconomia întregului statut reiese clar că
această dizolvare nu poate fi arbitrară. Patriarhul României nu
poate dizolva la orice moment o adunare eparhială pentru a
declanșa procedura pentru noi alegeri. Dizolvarea intervine la
momentul încheierii mandatului statutar stabilit pentru Adunarea
Eparhială. Cea de-a doua frază din paragraf introduce o procedură
care nu a mai existat în vreo formă precedentă a Statutului Bise-
ricii Ortodoxe Române: „În cazul unor acțiuni potrivnice Bisericii
din partea adunării eparhiale, la solicitarea chiriarhului locului
sau a locțiitorului acestuia, Patriarhul, prin decizie, dizolvă res-
pectiva adunare eparhială în vederea organizării de noi alegeri”.
74
Din text reiese că la baza acestei proceduri stau unele acțiuni

potrivnice pe care o adunare eparhială le-ar putea întreprinde, și
solicitarea chiriarhului. Astfel s-ar putea înțelege că Patriarhul și
chiriarhul ar avea competența de a dizolva un organism statutar,
fără a da socoteală pentru această măsură Sfântului Sinod și
Sinodului mitropolitan din care eparhia respectivă face parte. Este
evident că această măsură vizează situații cu totul excepționale, dar
ea trebuie interpretată în contextul tuturor atribuțiilor Patriarhului,
ale Sfântului Sinod și ale Sinodului Mitropolitan. Astfel, chiar
dacă nu este precizat în mod expres, având în vedere că Patriarhul
este organismul executiv al Sfântului Sinod, toate prerogativele
sale sunt supuse controlului sinodal. Această acțiune excepțională
se prezumă că este în asentimentul Sfântului Sinod care are
competența de a analiza circumstanțele în care procedura de
dizolvare a fost îndeplinită.
Patriarhul își exercită autoritatea și prin intermediul dreptului
de devoluțiune91, dar acest drept consacrat de articolul 26, lit. (v)
este manifestat tot în respectul subsidiarității și sinodalității 92 .
Conform dreptului de devoluțiune, Patriarhul poate să se auto-
sesizeze atunci când unele nereguli din cadrul unei eparhii sau
mitropolii nu sunt rezolvate convenabil de către organismele locale
responsabile, dar modul de rezolvare al acestora este supus auto-
91
Canonul 11 Sinodul VII ecumenic: „Fiind cu toții îndatorați (obligați) să păzim
dumnezeieștile Canoane, suntem datori să-l ținem cu orice chip nevătămat și
pe cel care zice să fie economi în fiecare biserică. Și dacă fiecare mitropolit
așază econom în biserica lui, bine este. Iar de nu, episcopului (patriarhului)
Constantinopolului îi este îngăduit ca din propria sa putere să rânduiască
(instituie) econom în biserica aceluia. Așijderea și mitropoliților, dacă episcopii
supuși lor nu voiesc (nu se hotărăsc) să așeze economi în bisericile lor, același
lucru (aceeași rânduială) să se păzească (observe) și în privința mănăstirilor”.
92
Vezi V. ȘESAN, Dreptul de devoluțiune al patriarhului și al mitropolitului, Cernăuți,
1937 și C. PÎRVU, „Dreptul de devoluțiune”, în: Studii Teologice, 1954, 7-8.
75
rității mitropolitului și Sfântului Sinod. Competența aceasta nu

este una facultativă, ci face parte din mijloacele pe care le are sis-
temul de organizare bisericească pentru a regulariza situații care
nu sunt rezolvate corect la nivelul local.
Articolul 26, lit. w) prevede că în mod excepțional și cu
motivații justificate, în acord cu tradiția ortodoxă și cutuma
românească, poate întemeia stavropighii, în interes bisericesc, cu
acordul prealabil al chiriarhului locului și cu aprobarea Sfântului
Sinod, pe care le organizează și administrează prin delegații săi.
Dreptul de întemeiere a unei stavropighii este un drept
patriarhal consacrat prin obicei canonic, neexistând niciun Sfânt
canon care să prevadă posibilitatea discreționară de a întreprinde
o astfel de acțiune canonică. Patriarhul, cu aprobarea Sfântului
Sinod, are competența de a interveni în organizarea internă a unei
eparhii, primind în jurisdicția sa directă o mănăstire, cu scopul de
a prezerva pacea Bisericii și pentru a susține misiunea comunității
respective. Această măsură a fost statornicită de Biserică pentru a
interveni eficient în situațiile în care mănăstiri cu tradiție s-ar fi
găsit într-o situație de neînțelegere cu episcopul locului, și după
epuizarea tuturor căilor de acțiune, Patriarhul împreună cu
Sinodul o pot declara stavropighie. Aceeași procedură era inițiată
și în cazul în care o mănăstire se afla într-o situație de tensiune
față de autoritatea lumească, și pentru a o proteja, era luată în
directa jurisdicție a episcopului capitalei Imperiului93.
Celelalte situații, în care o stavropighie era întemeiată din
interes material sau pur și simplu funcțional, au fost considerate
întotdeauna ca fiind la limita canonicității94.
93
Vezi pentru mai multe detalii privind geneza dreptului de stavropighie J.
DARROUZÈS, Documents inédits d’ecclésiologie byzantine, Paris, 1966, p. 47.
94
Ibidem.
76
II.1.3.2. Prevederi statutare privind organizarea

și funcționarea Consiliul Național Bisericesc (CNB)
Consiliul Național Bisericesc, ca organism central executiv al
Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești, se compune
din 12 membri ai Adunării Naționale Bisericești, câte un cleric și
câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați
pe o perioadă de patru ani și pentru cel mult două mandate.
Consiliul Național Bisericesc se întrunește, la convocarea Preșe-
dintelui, cel puțin de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie.
Președintele Consiliului Național Bisericesc este Patriarhul,
iar în lipsă locțiitorul său, conform prevederilor articolului 12,
alin. 2 din Statut. Membrii Sfântului Sinod pot participa cu vot
deliberativ la ședințele Consiliului.
Prevederea din ultimul alineat are o importanță aparte,
deoarece atunci când membrii Sfântului Sinod participă, ei pot să
încline decizia Consiliului Național Bisericesc. Acest aspect este
important ținând cont de faptul că unele dintre atribuțiile sale au
impact direct asupra administrării patrimoniale a instituțiilor
centrale bisericești. Articolul 30 e) arată că acest organism executiv
„hotărăște cu privire la modul de administrare a bunurilor mobile
și imobile ale Administrației Patriarhale, ale Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, ale celorlalte instituții centrale bisericești
cu scop misionar și ale fundațiilor bisericești centrale”; iar articolul
30, lit. f) arată că „hotărăște, cu aprobarea prealabilă a Sinodului
Permanent, în privința înstrăinării în orice mod95 (vânzare, schimb,
donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile
bisericești ale Patriarhiei Române, cu excepția bunurilor sacre
care sunt inalienabile”.
95
Pasajul subliniat modifică prevederile Statutului din 2008.
77
Episcopii-vicari patriarhali sunt membri de drept ai Consiliului

Național Bisericesc, cu vot deliberativ. Vicarul administrativ patri-
arhal, consilierii patriarhali și inspectorul general bisericesc sunt
membri permanenți, cu vot consultativ.
Între ședințele Consiliului Național Bisericesc funcționează
Permanența Consiliului Național Bisericesc, ca organism central
executiv. Ea se compune din Patriarh, ca președinte, episcopii-vicari
patriarhali, vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali
și inspectorul general bisericesc, ca membri, și ia hotărâri valide
prin consensul membrilor prezenți. Din încredințarea Patriarhului,
Permanența Consiliului Național Bisericesc poate fi prezidată de
unul din episcopii-vicari patriarhali. În această situație, procesul-
verbal al lucrărilor este supus aprobării Patriarhului. Hotărârile
devin executorii numai după confirmarea lor în scris, de către
Patriarh.
Permanența Consiliului Național Bisericesc, prezidată de Patri-
arh, îl sprijină pe acesta în exercitarea slujirii sale și examinează
orice problemă bisericească, misionar-pastorală, culturală, socială,
administrativ-gospodărească, economic-financiară etc. din cadrul
instituțiilor centrale bisericești ce urmează a face obiectul dezbate-
rilor organismelor centrale deliberative și executive și face propuneri
statutare; examinează și definitivează dările de seamă anuale asupra
activității instituțiilor centrale bisericești; prezintă spre definiti-
vare contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-contabil al
instituțiilor centrale bisericești; prezintă spre definitivare proiectul
bugetului general anual al instituțiilor centrale bisericești; întoc-
mește planurile anuale ale activității instituțiilor centrale bisericești;
analizează și face propuneri Consiliului Național Bisericesc privind
modul de administrare a bunurilor mobile și imobile ale instituțiilor
centrale bisericești și ale fundațiilor bisericești centrale; adminis-
78
trează Fondul central misionar, în limita bugetului aprobat de

Sfântul Sinod, și prezintă anual acestuia contul de execuție bugetară;
administrează fondurile special instituite la nivelul Adminis-
trației Patriarhale potrivit destinației lor și în limita sumelor
colectate, informând anual Sfântul Sinod despre situația acestora;
aprobă proiectele de investiții în limita bugetului Administrației
Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și al
celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar; face
demersuri pe lângă autoritățile publice centrale și locale și pe
lângă alte instituții pentru obținerea de sprijin destinat activi-
tăților interne și internaționale organizate de Patriarhia Română
prin instituțiile centrale bisericești, precum și pentru acordarea
altor forme de sprijin de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale alocate Bisericii, în general, sau unităților de cult din
interiorul sau din afara granițelor României; hotărăște cu privire
la acceptarea donațiilor, legatelor, sponsorizărilor și cumpărării
de bunuri în favoarea Patriarhiei Române, pentru instituțiile sale
centrale, precum și în legătură cu transmiterea folosinței bunurilor
imobile bisericești (închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării
cu sarcini sau afectării de servituți a acestora; aprobă înființarea și
organizarea de instituții cu caracter economic, cu sau fără perso-
nalitate juridică, distincte de instituțiile administrative centrale
bisericești sau de unitățile subordonate lor, pentru susținerea
activităților misionar-pastorale și social-filantropice ale acestora,
în condițiile prezentului statut, ale regulamentelor bisericești și
legislației în vigoare; exercită și alte atribuții care îi sunt date prin
statut, regulamente și prin hotărâri ale Sfântului Sinod, ale
Sinodului Permanent și ale Adunării Naționale Bisericești96.
96
Pasajul subliniat modifică prevederile Statutului din 2008.
79
Articolul 34 prevede că Hotărârile Permanenței Consiliului

Național Bisericesc sunt aduse la îndeplinire de Cancelaria Sfân-
tului Sinod și de sectoarele celorlalte instituții centrale bisericești.
Este interesant că din Permanența Consiliului Național Bise-
ricesc fac parte persoane care nu sunt membre ale Consiliului
Național Bisericesc. Această situație ar putea provoca neînțelegeri,
deoarece atunci când este vorba de o permanență a unui organism,
din ea trebuie să facă parte persoane cu drept de decizie în
organismul respectiv. Patriarhul României este organism executiv
al Sfântului Sinod și cel ce asigură exercitarea permanentă a
atribuțiunilor Consiliului Național Bisericesc. Permanența Consi-
liului Național Bisericesc este de fapt un organism care îl sprijină
pe Patriarh în exercitarea atribuțiunilor sale executive între sesiu-
nile Consiliului Național Bisericesc. Astfel este de înțeles că pot
face parte din Permanența Consiliului Național Bisericesc persoa-
nele care asigură exercitarea oficiilor de sprijinire a Patriarhului.

și funcționarea Organismelor centrale administrative
În exercitarea atribuțiilor sale executive de Președinte al orga-
nismelor centrale bisericești deliberative și executive și de Primat
al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul este ajutat de organis-
mele administrative97: Cancelaria Sfântului Sinod și Administrația
Patriarhală.
II.1.4.1. Cancelaria Sfântului Sinod

Paragraful (2) al articolului 35 prevede că, din încredințarea
Patriarhului, Cancelaria Sfântului Sinod, sectoarele Administrației
97
Articolul 35.
80
Patriarhale și celelalte instituții centrale bisericești sunt coordonate

de episcopii vicari patriarhali sau de către un delegat al Patriarhului.
Astfel este precizată existența episcopilor-vicari patriarhali,
care se aleg de către Sfântul Sinod în conformitate cu prevederile
articolului 131 din prezentul statut și sunt asimilați în drepturile
de pomenire și cinstire cu episcopii eparhioți. Episcopii vicari
patriarhali îndeplinesc atribuțiile delegate lor, prin decizie, de
către Patriarh și „desfășoară activități liturgice în Capitală și în
Arhiepiscopia Bucureștilor, ca delegați ai Patriarhului României,
de reprezentare în fața autorităților centrale și locale, precum și în
relațiile cu organizații din țară și din străinătate”98.
Atunci când se afirmă că episcopii vicari patriarhali sunt
asimilați în drepturile de pomenire și cinstire cu episcopii eparhioți,
este introdusă în organizarea Bisericii Ortodoxe Române instituția
episcopilor titulari care au o slujire legată strict de funcția de
Patriarh. Prin introducerea în Statutul modificat în 2011 a pre-
vederilor legate de slujirea episcopilor-vicari patriarhali în Capitală
și în Arhiepiscopia Bucureștilor și ca delegați ai Patriarhului
României, de reprezentare în fața autorită-ților centrale și locale,
precum și în relațiile cu organizații din țară și din străinătate,
se precizează faptul că aceștia sunt asociați slujirii Patriarhului
ca Arhiepiscop al Bucureștilor, dar au și un statut special de
reprezentare.
Din încredințarea Patriarhului, Cancelaria Sfântului Sinod,
sectoarele Administrației Patriarhale și celelalte instituții centrale
bisericești sunt coordonate de episcopii vicari patriarhali sau de
către un delegat al Patriarhului.
98
Pasajul subliniat a fost introdus prin modificările aduse la Statut în ședința
Sfântului Sinod din 17 februarie 2011.
81
Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ

al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naționale
Bisericești, al Patriarhului, al Con-siliului Național Bisericesc și al
Permanenței acestuia99.
Secretarul Sfântului Sinod, prin Decizie Patriarhală, coordo-
nează Cancelaria Sfântului Sinod având colaboratori pe vicarul
administrativ patriarhal și consilierul patriarhal de resort. Vicarul
administrativ patriarhal împreună cu consilierul patriarhal din
Cancelaria Sfântului Sinod, sub conducerea episcopului vicar
patriarhal, pregătesc lucrările pentru convocarea organismelor
centrale deliberative și executive bisericești și cele care se supun
examinării acestora.
Competențele Cancelariei Sfântului Sinod sunt legate de pre-
gătirea Sesiunilor Sfântului Sinod și de urmărirea implementării
Hotărârilor acestuia.
II.1.4.2. Administrația Patriarhală

Administrația Patriarhală, ca organism central administrativ100,
are atribuții în toate domeniile în care Patriarhul României are
competențe.
Prin sectoarele administrative de specialitate și prin serviciile
aferente, Administrația Patriarhală studiază problemele bisericești
specifice acestora, care intră în competența organismelor centrale
deliberative și executive, comunică centrelor eparhiale hotărârile
acestora și ține evidența modului de aducere a lor la îndeplinire.
99
Articolul 36.
100
Articolul 37.
82
II.2. Prevederi statutare privind

organizarea locală a Bisericii Ortodoxe Române
Deși titlul capitolului al III-lea al noului statut vorbește despre
organizarea locală, trebuie să precizăm că este vorba de o numire
generică, prin care se înțelege organizarea la nivel regional
mitropolitan și la nivel eparhial.
Statutul Bisericii Ortodoxe Române, prin articolul 6 paragraful
2, pune în valoare această realitate precizând că Patriarhia Română
cuprinde eparhii (arhiepiscopii și episcopii) grupate în mitropolii.
Astfel, în acest articol este clarificată distincția între Biserica locală
(episcopia sau arhiepiscopia) și sistemul de organizare bisericească
ce grupează Bisericile locale în vederea unei coordonări a comu-
niunii ecleziale.
Articolul 40 din Statutul de organizare și funcționare a Bisericii
Ortodoxe Române distinge, în cadrul Patriarhiei Române, unități
componente care fac parte din cele două categorii canonice: Biserica
locală și Sistemul de organizare bisericească.
Astfel este identificată eparhia, cu entitățile ce fac parte din
categoria canonică a Bisericii locale: parohia și mănăstirea, și cu
o entitate care face parte din categoria canonică a Sistemului de
organizare bisericească: protopopiatul (protoieria).
Prin urmare, putem spune că Biserica locală – eparhia este o
comuniune a parohiilor și mănăstirilor în jurul episcopului, iar
pentru o mai bună organizare și eficientizare a misiunii, parohiile
sunt grupate în protopopiate.
Observăm că prima categorie canonică, Biserica locală, are ca
trăsătură fundamentală elementul comunional și comunitar. În
tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe, Biserica locală este comu-
83
nitatea clerului și credincioșilor în jurul episcopului. Biserica în

care își are locul principal de slujire chiriarhul este numită cate-
drală, deoarece acolo se afla catedra episcopului, tronul episcopal,
semn că episcopul este icoana prezenței lui Hristos în Biserică.
Pentru a putea face față nevoilor pastoral-misionare și vocației
monahale din eparhie, episcopul încredințează comunitățile locale
unor preoți și astfel distingem parohiile, comunități care trăiesc
viața de comuniune cu Hristos, în comuniune cu episcopul, dar
sub directa păstorire a unui preot. Mănăstirea este și ea o comuni-
tate locală, dar constituită pe criteriul vocațional al stării monahale.
În ceea ce privește mănăstirile, ele sunt integrate în Biserica locală –
eparhia, într-un mod special, episcopul fiind conducătorul nemij-
locit al acestora. Pentru susținerea misiunii și eficientizarea comu-
nicării între mănăstiri în cadrul eparhiei, este organizată instituția
exarhatului mănăstiresc.
Litera d) a articolului 40 introduce în organizarea bisericească
instituția vicariatului. În Biserica Ortodoxă Română din interiorul
granițelor țării există un singur vicariat, organizat datorită con-
textului istoric și sociologic din Maramureșul istoric, el fiind o
structură de organizare a parohiilor ortodoxe ucrainene. Vicariatul
ucrainean este subordonat direct Arhiepiscopului Bucureștiului
ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Litera f) din articolul 40 menționează mitropolia ca fiind entitate
canonică, parte a organizării patriarhale.
Având în vedere că noțiunea de unitate componentă are un
caracter juridic, în continuare vom numi unitățile componente
drept entități canonice, subliniind astfel distincția dintre unitățile
componente ale instituțiilor seculare și unitățile bisericești.
Organizarea internă a Bisericii ortodoxe române se face ținân-
du-se cont de principiul autonomiei interne și al subsidiarității.
84
Astfel, articolul 40 alin. 2 subliniază că fiecare unitate a Bisericii

are dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de
altă parte componentă de același rang și de a participa, prin
reprezentanții săi aleși, clerici și mireni – în cazul parohiilor și
eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare în con-
formitate cu prevederile statutare. Cu alte cuvinte, Statutul este
cel care precizează limitele în care se aplică principiul autonomiei
interne și al Subsidiarității în întreaga Biserică Ortodoxă Română.
Paragraful 3 al aceluiași articol subliniază că există un mod unitar
de constituire și de funcționare a entităților canonice în Biserica
Ortodoxă Română. Acest paragraf nu se referă și la situațiile
excepționale ale eparhiilor din afara granițelor țării, care au un
statut propriu ce poate fi derogativ.
Toate aceste unități din cadrul Bisericii Ortodoxe Române,
fiind instituite de autoritatea bisericească, au un statut canonic
bine precizat și sunt titulare ale unei personalități canonice, adică
au o structură și o organizare canonică ce le conferă drepturi și
obligații de drept canonic.
Având în vedere că Biserica este prezentă în societate, este
necesar ca entitățile canonice să fie recunoscute și de Stat ca titulare
de drepturi și obligații, deținând personalitate juridică. Articolul
41 prevede că Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia,
vicariatul, protopopiatul (protoieria), mănăstirea și parohia sunt
persoane juridice.
După cum putem observa, Statutul Bisericii Ortodoxe Române
consideră că doar aceste entități canonice sunt și persoane juridice.
Există în același timp și alte entități canonice cum ar fi filia și
exarhatul, care deși sunt instituite din punct de vedere canonic și
statutar, nu au personalitate juridică și își desfășoară activitatea în
cadrul parohiei (filia) sau în cadrul episcopiei (exarhatul).
85
În sistemul de drept, persoanele juridice sunt clasificate în

persoane juridice de drept public și persoane juridice de drept
privat. Legea 489/2006 recunoaște cultelor o personalitate juridică
de utilitate publică. Pe de altă parte, Statutul clarifică această
categorie, identificând-o ca făcând parte din domeniul privat.
Articolul 41 (1) precizează că personalitatea juridică a entităților
menționate la paragraful anterior este „de drept privat și utilitate
publică”. Tot în acest registru al prezenței instituționale a Bisericii
și entităților sale canonice, articolul 41 (2) dă posibilitatea ca
unitățile cu personalitate juridică să distingă între activitățile de
cult și cele care au menirea de a susține financiar misiunea Bisericii.
Această distincție se face prin dreptul de a avea două coduri
unice de înregistrare fiscală, unul pentru activitatea cultuală, cât
și altul pentru activitatea de autofinanțare.
În ceea ce privește organizarea la nivelul local, noul statut reia
în linii mari prevederile anterioare, diferențe importante fiind
constatate în domeniul clarificării competențelor episcopului și
organismelor deliberative și executive, în ceea ce privește intro-
ducerea Permanenței Consiliului eparhial ca organism executiv101
și organizarea Consistoriului protopopesc, a Consistoriilor mitropo-
litane – ca instanțe de apel și a Consistoriilor Superioare Bisericești102
ca instanțe de recurs103. Sunt precizate aspectele legate de ale-
gerea episcopilor de către Sfântul Sinod după consultări la nivel
mitropolitan și eparhial, sunt clarificate procedurile de numire a
clerului și cele de administrare a bunurilor bisericești.
101
Articolele 100-102.
102
Articolele 148-161.
103
Articolul 148 enumeră instanțele de judecată pe trei nivele: 1. De judecare în
fond: Consistoriul disciplinar protopopesc; Consistoriul eparhial; Consistoriul
eparhial monahal. 2. De judecare în apel: Consistoriul mitropolitan; Consistoriul
mitropolitan monahal. 3. De judecare în recurs: Consistoriul Superior Bisericesc.
86
II.2.1. Eparhia
Având în vedere că unul dintre obiectivele prezentării noastre
este înțelegerea modului în care principiile de organizare biseri-
cească se regăsesc în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, deși
Statutul începe prezentarea organizării la nivel local cu organi-
zarea parohiei, considerăm că este potrivit să prezentăm orga-
nizarea locală bisericească a Bisericii Ortodoxe Române pornind
de la eparhie, structura în care parohia este integrată.
Articolul 84 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române preci-
zează că eparhiile sunt unități bisericești constituite dintr-un
număr de parohii, grupate în protopopiate, precum și din mănăs-
tirile aflate pe un anumit teritoriu. Precizează, de asemenea, că în
cadrul eparhiei pot funcționa și alte instituții necesare misiunii.
Episcopiile sau arhiepiscopiile sunt eparhii. Rangul de arhiepis-
copie este unul onorific, acordat de către Sfântul Sinod eparhiilor
care au un trecut prestigios și/sau o importanță pastoral-misionară
deosebită. Jurisdicția eparhiilor este teritorială, iar paragraful 2 al
articolului 84 subliniază exclusivitatea acestui tip de jurisdicție,
arătând că „nicio eparhie nu poate avea, înființa sau administra
unități de cult pe teritoriul altei eparhii”, transpunând astfel în
legislația Bisericii Ortodoxe Române prevederile canoanelor 35 Ap.104
și 2 Sin. II ec.105.
104
Canonul 35 Apostolic: „Episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara
eparhiei sale, în cetățile și în satele care nu-i sunt supuse lui; iar de s-ar dovedi
că a făcut aceasta fără încuviințarea celor care stăpânesc cetățile sau satele
acelea, să se caterisească și ei, și cei pe care i-a hirotonit”.
105
Canonul 2 Sinodul II ecumenic: „Episcopii puși peste o dieceză să nu se întindă
(treacă) asupra bisericilor din afara hotarelor lor, nici să nu tulbure bisericile,
ci potrivit Canoanelor, episcopul Alexandriei să cârmuiască numai pe cele
(bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului să chivernisească (administreze)
87
Articolul 85 prezintă organismele de conducere ale eparhiei.

Observăm că primul organism de conducere este chiriarhul, Adu-
narea eparhială este organism deliberativ, iar Consiliul eparhial și
Permanența Consiliului eparhial sunt organisme executive.
II.2.1.1. Episcopul
Chiriarhul este prezentat ca prim organism de conducere, în
timp ce natura deliberativă sau executivă a eparhiei nu este ex-
plicitată. Aceasta nu este o scăpare, ci este consecința faptului că
episcopul are întreaga responsabilitate la nivelul conducerii epar-
hiei, atât la nivel deliberativ, cât și la nivel executiv, așa cum o
arată canonul 57 Laodiceea106.
Episcopul este icoana prezenței lui Hristos în Biserica locală și
toate câte se petrec într-o eparhie trebuie să fie cu binecuvântarea
acestuia. Episcopul este cel care are jurisdicția deplină la nivel
eparhial și toate organismele și instituțiile de la acest nivel îi sunt
subordonate.
În același timp episcopul nu are plenitudinea slujirii sale decât
în comuniune cu poporul și ceilalți episcopi, în cadrul sinodalității.
numai Orientul, păstrându-se pe seama Bisericii antiohienilor întâietățile

(privilegiile) cele din Canoanele de la Niceea; și episcopii diecezei Asiei să
chivernisească numai cele (bisericile) din dieceza Asiei; și cei ai (diecezei)
Pontului, numai pe ale (diecezei) Pontului și cei ai Traciei, numai pe ale
(diecezei) Traciei să le cârmuiască. Iar nechemați, episcopii să nu treacă peste
dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari (lucrări de cârmuire
bisericească) cârmuiri bisericești. Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte
privitor la chivernisiri, este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va
cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte) la
Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt la popoarele barbare trebuie să
se cârmuiască după obiceiul părinților, care s-a ținut”.
106
Canonul 57 Laodiceea: „Nu se cuvine a așeza episcopi în sate și la țară, ci
periodeuți; iar cei așezați mai înainte să nu facă nimic fără de socotința
episcopului cetății, dar asemenea nici presbiterii să nu facă nimic fără de
socotința episcopului”.
88
Tradiția bisericii a confirmat în timp importanța principiului

organic și, în conformitate cu acest principiu, episcopul nu își
împlinește misiunea într-un mod discreționar, el fiind chemat să își
exercite slujirea în comuniune cu întreaga Biserică ce îi este încredin-
țată spre păstorire. Din acest motiv, aspectele de ordin administrativ,
social-filantropic și cultural sunt de competența deliberativă a
Adunării eparhiale în comuniune cu episcopul, iar cele executive
sunt de competența Consiliului eparhial și a Permanenței Consiliului
eparhial în comuniune cu episcopul. Acest aspect este afirmat expres
de articolul 99, care arată că o decizie a celor trei organisme nu
poate fi luată decât în comuniune cu episcopul.
Articolul 86 întărește concepția că Biserica locală, eparhia, este
în jurisdicția unui episcop, dar această jurisdicție se manifestă în
comuniune cu întreaga Biserică prin Sfântul Sinod. Acest mandat
de conducere a Bisericii locale este dat de Biserica întreagă în
ritualul întronizării. Din acest motiv, misiunea de chiriarh începe
în momentul întronizării și nu în momentul hirotonirii107.
Având în vedere că Biserica Ortodoxă Română are o organi-
zare patriarhală în cadrul unui sistem mitropolitan, fiecare episcop
face parte din sinodul regional mitropolitan. Astfel, primul nivel
de comuniune sinodală este cel mitropolitan, care este confirmat
prin faptul că gramata de întronizare a episcopului este dată de
mitropolit, Președintele Sinodului mitropolitan. În cazul în care
este vorba de întronizarea arhiepiscopului-mitropolit, gramata de
întronizare este dată de Patriarh, în virtutea manifestării princi-
piului subsidiarității.
În caz de vacanță a oficiului eparhial, în virtutea aceluiași
principiu al subsidiarității, locțiitorul chiriarhului este mitropolitul,
în calitatea sa de președinte al Sinodului mitropolitan. Pe perioada
107
Articolul 86 (2).
89
locotenenței, locțiitorul se rezumă doar la acte de administrare

curentă108. Având în vedere că un oficiu eparhial trebuie să se
ocupe în cel mult trei luni de la vacantare, așa cum prevede
canonul 25 de la Sinodul IV ecumenic109, locțiitorul de episcop
trebuie să se abțină de la acte de jurisdicție curentă. Numirea de
preoți și investirea cu titlu executoriu a deciziilor instanțelor de
judecată bisericească ar putea fi realizată doar atunci când ar fi
situații de extremă urgență.
Articolul 88 prezintă atribuțiunile chiriarhului. Prin primul
paragraf se enunță jurisdicția deplină a episcopului asupra întregii
slujiri bisericești, subliniindu-se astfel faptul că înșiruirea ce urmează
nu este exhaustivă, ci doar explicitează principalele competențe
ale slujirii episcopale. Este prevăzut că episcopul conduce eparhia
în conformitate cu prevederile Sfintelor Canoane, ale Statutului și
regulamentelor bisericești, precum și cu hotărârile Sfântului Sinod.
Atunci când sunt evocate Sfintele canoane, trebuie să se înțe-
leagă prin aceasta că Sfintele canoane și Tradiția canonică stau la
baza tuturor elementelor de legislație bisericească.
Toate elementele Tradiției canonice sunt depozitare a manifes-
tărilor concrete a conștiinței canonice. Atunci când vorbim despre
aplicarea unui canon, nu putem înțelege prin aceasta altceva decât
aplicarea elementului de conștiință canonică exprimată în acel text.
108
Articolul 87.
109
Statutul BOR, prin articolul 126, prevede că alegerile se fac în cel mult 60 de
zile. Canonul 25 Sinodul IV ecumenic: „De vreme ce unii dintre mitropoliți,
după cum am auzit din zvon, lasă fără grijă (neglijează) turmele încredințate
lor și amână hirotoniile episcopilor, i s-a părut sfântului sinod ca hirotoniile
episcopilor să se facă în cuprinsul (înăuntrul) a trei luni (în decurs de trei luni),
afară dacă nu cumva vreo trebuință de neînlăturat (inevitabilă) ar rândui
(determina) ca timpul amânării să se prelungească. Iar dacă (mitropolitul) nu
ar face acest lucru, el să fie supus certărilor (pedepselor) bisericești, iar venitul
Bisericii văduvite să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici”.
90
Legislația bisericească este ea însăși un act de aplicare a Sfintelor

canoane. Din acest motiv, în viața bisericească primează implemen-
tarea legislației bisericești, în litera și spiritul ei. Sfintele canoane
și elementele obiceiului canonic sunt aduse ca argument în spri-
jinul aplicării legislației sau acolo unde legislația este deficitară.
Jurisdicția episcopului se manifestă și prin acte vizibile, cum
ar fi încredințarea misiunii bisericești tuturor celor care slujesc
Biserica în eparhia respectivă110 și prin încredințarea Sfântului
Antimis și a Sfântului și Marelui Mir, primit de la Patriarhia
Română111, fiecărei comunități.
Orice cleric este în jurisdicția directă a episcopului său, iar
dosarul canonic care cuprinde întreg parcursul clerical al persoanei
în cauză, este ținut de episcopia în a cărui jurisdicție se află.
Transferul clericului în altă eparhie nu se poate face decât prin
acordul episcopilor în cauză. Episcopul eliberează cartea canonică
unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru ieșirea acestuia
din eparhia sa, la solicitarea scrisă a ierarhului care îl primește.
Atunci când un cleric urmează să fie transferat într-o eparhie din
afara granițelor țării, cartea canonică nu poate fi eliberată de către
episcop decât cu acordul Patriarhului României.112
Episcopul este responsabil în fața întregii Biserici în legătură
cu modul în care este aplicată iconomia bisericească la nivelul
eparhiei. Din acest motiv, episcopul acordă dispensele bisericești
în limita prevederilor canonice113.
Litera w) a articolului 88 arată că episcopul acordă dispense
bisericești de căsătorie și recăsătorire pentru credincioșii mireni,
110
Articolul 88, lit. k), l), m), n), o), p) și s).
111
Articolul 88, lit. j).
112
Cf. Articolul 88, lit. u) și v).
113
Articolul 88, lit. r).
91
în limita prevederilor canonice. Prin aceasta trebuie să înțelegem

că episcopul nu poate să acorde dispense decât în limitele trasate
de către Statut și regulamentele bisericești, iar unde acestea nu
sunt lămuritoare, el este competent să interpreteze și să aplice
prin decizii episcopale celelalte elemente ale tradiției canonice:
sfintele canoane și obiceiul de drept canonic.
Dispensele bisericești pentru căsătorie sunt cele care aplică
pogorământul în cazul impedimentelor relative la căsătorie și în
cazul căsătoriilor mixte, iar cele privind recăsătorirea se referă la
dezlegarea pe care episcopul o dă în urma divorțului, atunci când
i se solicită binecuvântare pentru a doua nuntă.
Având în vedere că judecata bisericească se realizează în
numele întregii Biserici și că episcopul reprezintă întreaga Biserică
în eparhia sa, el este cel care asigură disciplina canonică în eparhie,
suspendă misiunea celor în cauză și dispune cercetarea canonică,
aprobă sau respinge motivat sentințele pronunțate de Consistoriul
eparhial, primește plângerile aduse împotriva personalului clerical
și neclerical și dispune măsuri corespunzătoare potrivit prevederilor
canonice, statutare și regulamentare bisericești. În exercitarea
misiunii sale, chiriarhul dă decizii și dispoziții chiriarhale și
acordă ranguri bisericești și distincții114.
II.2.1.2. Adunarea eparhială

La nivel eparhial, pentru o bună rânduire a misiunii în Biserică,
Statutul Bisericii Ortodoxe Române prevede, în articolul 90, Adu-
narea eparhială ca organism deliberativ pentru toate problemele
administrative, culturale, social-filantropice, economice și patri-
moniale ale eparhiei. Acest organism își desfășoară activitatea
împreună cu episcopul, sprijinind prin competențele membrilor
114
Articolul 89.
92
săi misiunea din eparhie și buna administrare a activităților

eparhiei. Din acest motiv pot candida, pentru a fi aleși în acest
organism, doar persoanele care au primit binecuvântare din partea
episcopului115. Statutul de membru al Adunării Eparhiale presu-
pune și o angajare fermă în susținerea misiunii Bisericii. Dacă un
membru al Adunării are o atitudine potrivnică rânduielii Bisericii,
mandatul acestuia poate fi revocat de Adunarea eparhială, la
propunerea chiriarhului116 .
Adunarea Eparhială are 30 de membri aleși pe termen de patru
ani, mandatul lor putând fi reînnoit o singură dată. Membrii
mireni în Adunarea eparhială se aleg de către delegații Consiliilor
parohiale, constituiți în colegii electorale mirenești, pe circum-
scripții. Membrii clerici în Adunarea eparhială se aleg de către
toți preoții și diaconii în funcție, constituiți în colegii electorale ale
clerului, pe circumscripții.
Președintele Adunării eparhiale este arhiepiscopul sau epis-
copul, iar în caz de vacanță, locțiitorul desemnat canonic și sta-
tutar. Episcopul vicar sau arhiereul vicar este membru de drept al
Adunării eparhiale, cu vot deliberativ.
Având în vedere că Permanența Consiliului eparhial este
organismul care îl sprijină pe episcop în activitatea administra-
tivă, membrii Permanenței Consiliului eparhial pot să participe la
lucrările Adunării eparhiale, dar nu pot exercita decât un vot
deliberativ.
În conformitate cu prevederile articolului 92 din Statut,
„Adunarea Eparhială susține interesele și drepturile Bisericii și
ale eparhiei; veghează la respectarea măsurilor cu caracter unitar
prevăzute de Statut, regulamentele bisericești și de hotărârile
115
Articolul 91 (1).
116
Articolul 91 (1).
93
organismelor bisericești centrale privitoare la administrarea bu-

nurilor mobile și imobile ale unităților de cult din întreaga eparhie,
precum și a altor bunuri patrimoniale, culturale și epitropești ale
acestora; susține instituțiile și așezămintele culturale, social-filan-
tropice și economice ale eparhiei; aprobă înființarea, desființarea
și delimitarea teritorială a protopopiatelor, la propunerea Con-
siliului eparhial; deleagă un cleric și doi mireni, dintre membrii
Adunării, ca reprezentanți eparhiali, în Adunarea Națională
Bisericească; alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea
Chiriarhului; alege pe cei trei membri ai Consistoriului eparhial și
pe cei doi supleanți, la propunerea chiriarhului; desemnează, la
propunerea chiriarhului, unul, doi sau trei clerici, ca membri în
Consistoriul mitropolitan; aprobă raportul general anual întocmit
de Consiliul eparhial și hotărăște măsuri pentru o bună desfășu-
rare a activităților eparhiei; aprobă contul de execuție bugetară și
bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor
sale, precum și măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericești;
aprobă bugetul general al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor
eparhiale; hotărăște cu privire la modul de administrare a bunu-
rilor eparhiei, precum și ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în
conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”.
Aceste atribuțiuni pot fi completate cu alte responsabilități
care pot fi date Adunării Naționale Bisericești de către Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Statut sau regulamente.
Adunarea eparhială se întrunește în ședință anuală de lucru,
în primul trimestru al anului, iar în ședințe extraordinare, ori de
câte ori este nevoie. Convocarea se face de către președinte, cu cel
puțin 14 zile înainte de data fixată pentru ședință, iar în cazuri
excepționale în cel mai scurt timp posibil, cu precizarea ordinii
de zi. Ea este statutar constituită cu prezența a două treimi din
94
membrii și hotărăște valabil cu votul a jumătate plus unu dintre

membri prezenți. Pentru fiecare ședință a Adunării eparhiale se
întocmește un proces-verbal, semnat de Președinte și secretar,
acest document păstrându-se la Secretariatul eparhiei.
Pentru eficientizarea activității sale, Adunarea eparhială are
cinci comisii permanente117 de lucru, coordonate de un președinte
și un secretar, desemnați de plenul Adunării, la propunerea
Președintelui.
Conform articolului 99, Hotărârile Adunării eparhiale devin
executorii după confirmarea lor, în scris, de către chiriarhul locului.
În caz de neconfirmare, chiriarhul dispune rediscutarea problemei,
într-o sesiune extraordinară a Adunării eparhiale.
Se pune problema naturii divergențelor care pot să apară între
chiriarh și Adunarea eparhială. În cazul în care există o divergență
de opinie nerezolvată în urma unei noi dezbateri în Adunarea
eparhială, în conformitate cu principiul autonomiei și subsidia-
rității, mitropolitul și Sinodul mitropolitan este cel care are obli-
gația de a media pentru rezolvarea neînțelegerii. Dacă Adunarea
eparhială în cauză este a arhiepiscopiei de reședință a mitropoliei,
neînțelegerea poate fi mediată și direct de Patriarh, în baza
dreptului de devoluțiune.
II.2.1.3. Prevederi statutare privind Consiliul eparhial

Consiliul eparhial, împreună cu episcopul locului, este organism
executiv al Adunării eparhiale și are în competență problemele
117
Comisiile permanente prevăzute de articolul 94 sunt:
a. Comisia administrativ-bisericească,
b. Comisia culturală și educațională,
c. Comisia economică, bugetară și patrimonială,
d. Comisia social-filantropică,
e. Comisia organizatorică, juridică și de validare.
95
bisericești administrative, culturale, social-filantropice, econo-

mice, patrimoniale și fundaționale pentru întreaga eparhie. El se
compune din nouă membri, trei clerici și șase mireni, aleși de
Adunarea eparhială, dintre membrii ei, pe termen de patru ani,
pentru cel mult două mandate. La fel ca și în cazul Adunării
eparhiale, pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele mem-
brilor Consiliului eparhial se revocă de Adunarea eparhială, la
propunerea chiriarhului118.
Președintele Consiliului eparhial este chiriarhul, iar în caz de
vacanță a oficiului de episcop, locțiitorul desemnat canonic și sta-
tutar. Episcopul vicar sau arhiereul vicar este membru de drept al
Consiliului eparhial, cu vot deliberativ.
Atunci când chiriarhul este în indisponibilitate, din încredin-
țarea acestuia, ședințele Consiliului eparhial pot fi prezidate și de
către episcopul vicar, respectiv arhiereul vicar. În această situație,
procesul verbal al lucrărilor este supus aprobării chiriarhului.
Trebuie să subliniem faptul că prevederea din aliniatul prece-
dent poate fi aplicată în situații excepționale. În mod normal,
Adunarea eparhială și Consiliul eparhial sunt canonic constituite
doar în prezența episcopului locului sau al locțiitorului numit
conform Statutului. Vicarul administrativ eparhial, consilierii epar-
hiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul
juridic și contabilul șef sunt membri permanenți ai Consiliului
Eparhial, cu vot consultativ. Conducătorii instituțiilor de învăță-
mânt teologic din eparhie participă la lucrări în calitate de invitați.
Consiliul eparhial se întrunește, la convocarea Președintelui,
de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie. Pentru fiecare
118
Articolele 95-96.
96
ședință se întocmește un proces verbal de către secretarul eparhial,

care este din oficiu secretarul Consiliului eparhial119.
II.2.1.4. Permanența Consiliului eparhial

Noul Statut a introdus organismul numit Permanența Consi-
liului eparhial, cu competențe directe pentru asistarea episcopului
în administrarea curentă a eparhiei. Permanența Consiliului eparhial
este sprijinită în îndeplinirea atribuțiilor de către Administrația
eparhială și Cancelaria eparhială.
Așa cum am arătat și la analizarea organizării și a compe-
tențelor Permanenței Consiliului Național Bisericesc, trebuie să
precizăm că Permanența Consiliului eparhial îl sprijină pe episcop
pentru asumarea rolului său de organism autoritar și președinte al
Consiliului eparhial. Administrația eparhială este de fapt organis-
mul aflat la dispoziția episcopului pentru ducerea la îndeplinire a
atribuțiunilor sale deliberative și executive.
II.2.1.5. Administrația eparhială

Administrația eparhială aduce la îndeplinire hotărârile orga-
nismelor deliberative și executive centrale și eparhiale, prin șapte
sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, învățământ și activi-
tăți cu tineretul, cultural și comunicații media, social-filantropic și
misionar, economic-financiar, patrimoniu și construcții bisericești,
exarhatul mânăstirilor120.
În funcție de cerințele pastorale și administrative locale,
Permanența Consiliului eparhial poate înființa și alte sectoare
de activitate.
119
Articolul 96 (6).
120
Articolul 108.
97
Administrația eparhială este condusă de chiriarh, ajutat de

episcopul vicar sau arhiereul vicar, împreună cu vicarul adminis-
trativ eparhial și consilierii eparhiali.
Toate aceste organisme sunt de fapt organisme ajutătoare ale
episcopului în cadrul activității de coordonare și supraveghere a
vieții bisericești. Activitatea la nivel eparhial este însă una de spri-
jinire, coordonare și supraveghere a activităților care se împlinesc
la nivelul comunitar. Din acest motiv, eparhiile sunt constituite
din parohii și mănăstiri, comunități în care se împlinește viața
sacramentală și comunitară.
Observăm că în cadrul sectoarelor de activitate unul are
apelativul de misionar. De fapt toate sectoarele eparhiale sunt
asociate misiunii Bisericii. Dacă sectorul administrativ, cultural
sau economic, de exemplu, ar fi rupte de dimensiunea misionară,
și-ar pierde însăși rațiunea de a exista. Din acest motiv, consi-
derăm că vicarul eparhial este cel care are vocația de a integra
activitatea tuturor sectoarelor eparhiale în dimensiunea misionară
a Bisericii.
II.2.2. Parohia
Articolele 43-68 din Statut privesc organizarea la nivel parohial.
Parohia este definită ca fiind comunitatea creștinilor ortodocși,
clerici și mireni, situată pe un anume teritoriu și subordonată
Centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, admi-
nistrativ și patrimonial, condusă de un preot paroh numit de
chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective121.
Permanența Consiliul eparhial este organismul competent pentru
înființarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale și desfiin-
121
Articolul 43.
98
țarea de parohii, ținând seamă de cerințele misionare și pastorale

din teritoriu.
Statutul prevede drepturile și obligațiile membrilor parohiei.
Ca drepturi sunt precizate cele de a beneficia de asistență reli-
gioasă, de a alege și a fi aleși în organismele parohiale, de a
beneficia de ajutor filantropic, după posibilități, iar ca îndatoriri
cele de a susține, întări și mărturisi credința Bisericii Ortodoxe, de
a viețui potrivit învățăturii de credință ortodoxă, de a participa la
sfintele slujbe, de a se împărtăși cu Sfintele Taine, de a împlini fap-
tele milei creștine, de a întreține și a ajuta Biserica și pe slujitorii ei.
Statutul prevede ca înființarea, organizarea și desființarea de
parohii122 să fie aprobată de către Consiliul eparhial, dar modi-
ficarea adusă Statutului în 2011 transferă această competență
Permanenței Consiliului eparhial. De asemenea, este prevăzută
posibilitatea fondării la nivel parohial a unei entități fără perso-
nalitate juridică, doar cu personalitate canonică (filia), înființată
prin hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial.
Articolul 47 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române ierarhi-
zează parohiile în trei categorii, pe baza unor criterii stabilite de
către Centrul eparhial. Observăm că principalul criteriu de ierar-
hizare este cel al potențialului material.
Articolul 48 al Statutului prevede că pe durata slujirii lor,
clericii, preoți și diaconi, au obligația de a locui în parohie, iar
parohia are obligația de a asigura preotului casa parohială sau să
asigure închirierea unei locuințe. În același timp, clericii diaconi și
preoți au dreptul de folosință gratuită a unei anumite suprafețe
de teren, proprietatea parohiei, aprobată de Centrul eparhial.
Observăm că Statutul prevede ca în parohiile unde se construiesc
122
Articolul 44.
99
biserici, să se prevadă și construirea casei parohiale, care este

destinată ca locuință slujitorilor Sfântului Altar. Astfel, din acest
ultim aliniat al articolului 48 reiese că o casă parohială poate fi
pusă și la dispoziția altor clerici din parohie.
O problemă deosebit de serioasă apare atunci când preotul
are în parohie și o casă personală. Tentația este ca preotul să
locuiască în locuința sa și se poate ajunge ca locuința parohială să
fie neglijată sau închiriată altor persoane, să se degradeze. Din
iconomia acestui articol 48 reiese că preotul are și obligația de a
locui în casa parohială pe timpul slujirii sale123.
II.2.2.1. Reglementarea statutară a oficiului preotului paroh

Preotul paroh este prezentat de statut ca delegat al chiriarhului,
păstorul sufletesc al credincioșilor dintr-o parohie și conducătorul
administrației parohiale și președinte al Adunării parohiale, al
Consiliului parohial și al Comitetului parohial 124 . Din această
afirmație reiese că statutul canonic al preotului este definit de
mandatul primit prin decizia de numire. Numirea în funcția de
preot paroh sau revocarea se face de către episcop în cadrul unei
ședințe a Permanenței Consiliului eparhial, având în vedere calitatea
activității desfășurate125. Din această afirmație reiese că numirea în
funcția de preot paroh și revocarea nu sunt acte arbitrare la dispoziția
episcopului, ci sunt acte decise în urma unei evaluări realizate în
cadrul Permanenței Consiliului eparhial. Evaluarea poate să țină
cont de aspecte administrative, misionare sau disciplinare126.
123
Articolul 48 (1) precizează: „pe durata activității lor în parohie, preoții și diaconii
sunt datori a locui în parohie, în case parohiale, acolo unde acestea există”.
124
Articolul 49 (1).
125
Articolul 49 (2).
126
Articolul 49 (3).
100
Articolul 50 prevede că preotul își exercită slujirea în cadrul

întreitei slujiri preoțești: învățătorească, sfințitoare și pastoral-
misionară. Observăm că slujirea de cârmuire este denumită pas-
toral-misionară. Această formulare a fost aleasă probabil pentru a
sublinia că în cadrul parohiei întreaga activitate de cârmuire este
încadrată în lucrarea pastoral-misionară. În același timp trebuie
să subliniem că întreaga slujire a preotului este încadrată de
dimensiunea pastoral-misionară.
Atribuțiile preotului paroh sunt exprimate în articolul 50.
Dintre acestea subliniem obligația preotului paroh de a săvârși
Sfânta Liturghie și Laudele bisericești în duminici, sărbători și în
alte zile ale săptămânii, cu rostirea cuvântului de învățătură; de a
săvârși Sfintele Taine și ierurgii; de a catehiza copiii, tinerii și
adulții conform îndrumărilor Centrului eparhial și de a asigura
accesul zilnic în lăcașul de cult, conform programului anunțat la
afișierul bisericii. Preotul paroh sau unul din ceilalți preoți, dacă
sunt mai mulți, cu binecuvântarea chiriarhului (aprobarea scrisă),
are obligația de a solicita aprobarea Inspectoratului Școlar Județean
pentru predarea orelor de religie la școala din parohie, dacă acestea
nu sunt repartizate unui cadru didactic titular sau suplinitor.
Preotul paroh este responsabil pentru aducerea la îndeplinire a
tuturor obligațiilor statutare și regulamentare și a deciziilor orga-
nismelor ierarhice superioare. Deși este conducătorul parohiei,
titulară a personalității juridice, fără aprobarea prealabilă scrisă a
chiriarhului nu poate reprezenta parohia în justiție, în fața auto-
rităților locale și față de terți, personal sau prin delegați. În aceeași
măsură, clericii din parohii, în virtutea jurământului de ascultare
(subordonare) față de chiriarh, depus la hirotonie, și, respectiv,
monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să
compară în fața instanțelor judecătorești fără aprobarea prealabilă
101
scrisă a chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal; încălcarea

acestei prevederi atrage sancțiuni canonice și disciplinare127.
Această precizare trebuie interpretată ca o obligație de loia-
litate față de autoritatea bisericească. Acțiunile în instanță din
inițiativa clerului trebuie să fie cunoscute de către autoritatea
bisericească pentru ca imaginea Bisericii să nu fie afectată. În
același timp, precizarea de mai sus nu are niciun impact asupra
competenței instanțelor civile de a ancheta un cleric care s-ar face
vinovat de o infracțiune și nu interzice clericului să dea curs unei
citări din partea instanțelor judecătorești. În astfel de situații,
obligația clericului este de a informa autoritatea bisericească despre
situația respectivă.
Preotul paroh are competențele specifice ca președinte al
organismelor deliberative și executive, convoacă și prezidează
Adunarea parohială, Consiliul parohial și Comitetul parohial;
duce la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului
parohial; el ține registrul cu evidența tuturor parohienilor; evi-
dența botezaților, cununaților și decedaților din parohie și emite
certificate de botez și de cununie; administrează patrimoniul
parohiei în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale și ale
Consiliului parohial și controlează modul de administrare a
bunurilor instituțiilor culturale, social-filantropice și fundaționale
bisericești din parohie; el întocmește și ține la zi inventarul
bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum și arhiva
parohiei; deține sigiliul parohiei pe durata oficiului de paroh.
Articolul 52 prevede că la parohiile cu mai mulți preoți slu-
jitori, aceștia sunt egali în drepturile și îndatoririle sacramentale,
învățătorești și pastoral-misionare. Dintre aceștia, celor mai harnici
și conștiincioși li se poate încredința, de către chiriarh, oficiul de
127
Articolul 50, lit. e).
102
paroh, pentru intensificarea activității parohiale. Fiecare preot

slujitor are în cuprinsul parohiei un sector bine delimitat și aprobat
de chiriarh, pe baza raportului întocmit de către delegații centrului
eparhial.
Acest articol necesită unele clarificări. Ne putem întreba care
este statul canonic al preotului paroh? Este el protosul unei parohii,
cu responsabilitatea pastorală deplină? Sunt ceilalți preoți obligați
să-și subordoneze slujirea pastoral-misionară preotului paroh?
Din textul statutului ar reieși că preotul paroh nu are decât com-
petențe administrative, iar competențele pastorale sunt repartizate
în parohie pe sectoare, unde fiecare preot are deplina responsa-
bilitate. Astfel, acolo unde sunt mai mulți preoți, avem de fapt o
structură pastorală constituită din sectoare autonome, sub respon-
sabilitatea unui preot, și aceste sectoare sunt grupate administrativ
în cadrul parohiei. Din analiza textului Statutului reiese că preotul
paroh are competențe de coordonare, respectând misiunea fiecărui
preot coslujitor care își exercită și el slujirea din mandatul episcopului.
Chiar dacă preoții coslujitori sunt egali, aceștia sunt egali în drepturile
și îndatoririle sacramentale, învățătorești și pastoral-misionare,
coordonarea activității lor este realizată de către preotul paroh,
păstorul sufletesc al tuturor credincioșilor din parohie, după cum arată
articolul 49 (1). Egalitatea în întreita slujire subliniază de fapt ega-
litatea în slujirea preoțească și precizează că preotul paroh trebuie
să-și exercite oficiul în duh frățesc de coresponsabilitate.
Alineatul 4 al articolului 52 prevede că preoții, diaconii și cân-
tăreții bisericești au drepturile și îndatoririle prevăzute de Sfintele
Canoane, prezentul Statut, regulamentele bisericești și hotărârile
Centrului eparhial. Din textul acestui alineat observăm o ierarhi-
zare a normelor. La o primă lectură s-ar putea înțelege că preve-
derile Sfintelor Canoane subordonează prevederile Statutului,
103
regulamentele bisericești și hotărârile Centrului eparhial. Ori este

evident că nu poate fi vorba de o astfel de subordonare. Drepturile
clericilor sunt cele precizate de Statut, regulamentele bisericești și
hotărârile Centrului eparhial, aceste precizări fiind de fapt o
receptare statutară a Sfintelor Canoane.
Statutul prevede instituția Cercului Misionar constituit dintr-un
grup de parohii (10-15) din cadrul unui protopopiat, pentru des-
fășurarea de activități bisericești, misionar-pastorale, culturale și
sociale fiind coordonat de un delegat al episcopului128. Aceste
cercuri misionare sunt prevăzute pentru a dinamiza activitatea
misionară și de comunicare dintre preoți, având în vedere că există
unele protopopiate care au un număr foarte mare de parohii.
II.2.2.2. Reglementarea statutară a organizării

și funcționării Adunării Parohiale
Articolul 54 prevede că Adunarea Parohială este organismul
deliberativ al parohiei. Acest articol aduce o noutate în organizarea
Bisericii Ortodoxe Române, aceea că sunt considerați membri ai
Adunării parohiale credincioșii majori ai parohiei, bărbați și femei,
care mărturisesc prin credința, faptele și ținuta lor morală, atașa-
mentul față de Biserica Ortodoxă, de învățătura ei de credință și
de instituțiile ei.
Președintele Adunării Parohiale este preotul paroh, iar în lipsa
acestuia129, preotul delegat de protopop dintre slujitorii parohiei
sau de la o altă parohie învecinată. În cazul în care la Adunare ia
parte și protopopul sau un preot delegat de către Centrul eparhial,
128
Articolul 53.
129
Textul articolul 54 (3) din 17 februarie 2011 se referă la situația în care preotul
este absent sau suspendat din funcție. Este vorba aici de situația în care parohia
este vacantă sau preotul este suspendat în cadrul unei proceduri canonice.
104
acesta prezidează ședința. Preoții și diaconii slujitori activi ai unei

parohii, precum și preoții pensionari care au domiciliul stabil pe
teritoriul parohiei respective sunt membri de drept ai Adunării
Parohiale.
În conformitate cu articolul 55 din Statut, Adunarea Parohială
alege membrii Consiliului parohial și pe cei ai Comitetului parohial;
aprobă raportul de activitate al Consiliului parohial; aprobă raportul
de activitate al Comitetului parohial; avizează130 bugetul anual al
parohiei spre a fi aprobat de către Permanența Consiliului eparhial;
ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea și întreținerea
bisericii, a casei parohiale și a altor clădiri ale parohiei, „precum
și la conservarea și restaurarea patrimoniului mobil, și solicită
aprobarea scrisă a Permanenței Consiliului eparhial, care verifică,
prin specialiștii de la Centrul eparhial, necesitatea, legalitatea și
calitatea proiectelor ce se propun a fi realizate”; hotărăște înființarea
de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau social-filantropic, și
stabilește normele pentru completarea resurselor financiare necesare
parohiei; la propunerea Consiliului parohial, fixează cuantumul
contribuțiilor benevole de cult, potrivit nevoilor parohiei, infor-
mând despre aceasta Centrul eparhial; examinează și completează
raportul anual „privind desfășurarea activităților din parohie;
avizează raportul anual privind situația economico-financiară a
parohiei spre a fi aprobat de către Permanența Consiliului eparhial”;
face propuneri spre aprobare de către Consiliul eparhial, cu privire
la „înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de
drepturi litigioase etc.) a bunurilor imobile bisericești ale parohiei”;
aprobă măsuri pentru administrarea proprietăților mobile și imobile
130
În statutul din 2008, Adunarea Parohială avea competența de a aproba bugetul
anual. În formularea din 2011, competența este doar de avizare, aprobarea
revenind Permanenței Consiliului Eparhial.
105
ale parohiei, supraveghind buna întreținere a edificiilor bisericești,

culturale, social-filantropice și fundaționale. Adunarea parohială
se întrunește în ședință ordinară o dată pe an, și anume în primul
trimestru al anului, iar în ședințe extraordinare ori de câte ori este
nevoie. Adunarea parohială este convocată de președinte, cu cel
puțin o săptămână înainte de data fixată pentru întrunire, înștiin-
țând despre aceasta pe protopop. În caz de neputință sau rea voință
a parohului, constatată de Centrul eparhial, Adunarea parohială este
convocată și prezidată de protopop sau delegatul acestuia131, din
încredințarea chiriarhului.
Pentru ca Adunarea Parohială să fie statutară, Statutul prevede
un cvorum de o zecime din totalul celor înscriși în lista membrilor
Adunării, din care trebuie să facă parte neapărat preotul sau, în
condițiile prezentate mai sus, preotul delegat.
Dacă la data fixată pentru Adunare nu se întrunește numărul
necesar de membri, Adunarea are loc, fără vreo altă convocare, în
duminica următoare, în același loc, și este valabil constituită cu
numărul de membri prezenți, dintre care nu pot lipsi două treimi
dintre membrii Consiliului Parohial. Dacă absența membrilor
Consiliului Parohial împiedică activitatea Adunării Parohiale,
preotul paroh sau preotul delegat trebuie să inițieze procedura
de înlocuire a membrilor Consiliului Parohial.
Adunarea Parohială ia hotărâri valabile cu votul a jumătate
plus unu dintre membrii prezenți, iar lucrările și hotărârile Adunării
Parohiale se consemnează într-un registru de procese verbale ale
ședințelor Adunării.
Împotriva hotărârilor Adunării Parohiale se pot face contes-
tații la Permanența Consiliului Eparhial numai de către membrii
131
Formularea pasajelor în italic a fost introdusă în Statutul modificat la data de
17 februarie 2011.
106
Adunării Parohiale înscriși în listă și prezenți la ședința Adunării

Parohiale care a adoptat hotărârea contestată132. Contestațiile se
depun în termen de 14 zile lucrătoare de la data ședinței, la Proto-
popiat, care le va înregistra și înainta, odată cu avizul acestuia,
Permanenței Consiliului Eparhial.
II.2.2.3. Prevederi statutare privind Consiliul parohial

Consiliul parohial este organismul executiv al Adunării paro-
hiale, iar membrii Consiliului parohial – în număr de 7, 9 sau 12
membri – și 2-4 membri supleanți sunt aleși de către Adunarea
parohială. Articolul 60 prevede că, pentru activitate potrivnică
Bisericii, membrii Consiliului parohial pot fi revocați de Perma-
nența Consiliului eparhial, la cererea motivată a parohului, avizată
de protopop, sau în urma constatării de către autoritatea supe-
rioară bisericească. Membrii revocați nu pot fi realeși timp de
cinci ani în Consiliul parohial.
Consiliul Parohial deleagă unul sau doi membri care, în calitate
de epitropi, sprijină parohul în administrarea corectă și eficientă a
bunurilor parohiale. Numele epitropilor se comunică protopopi-
atului pentru aprobare.
II.2.2.4. Prevederi statutare privind administrarea

bunurilor parohiale
Parohul este administratorul întregii averi parohiale mobile și
imobile împreună cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului
eparhial, și răspunde în fața acestuia pentru modul în care își
îndeplinește atribuțiile133. Este foarte important ca preotul să nu
confunde patrimoniul parohiei cu averea personală. Din acest
132
Articolul 58 (3).
133
În conformitate cu articolul 65 din Statut.
107
motiv, pentru administrarea și gestionarea defectuoasă a averii

bisericești, răspunde nu numai canonic, ci și în fața instanțelor
civile, în baza legislației civile și penale.
II.2.2.5. Prevederi statutare privind Comitetul parohial

Comitetul Parohial își desfășoară activitatea sub președinția
preotului paroh și este constituit din membri aleși de Adunarea
parohială, în număr dublu față de numărul membrilor Consiliului
parohial. Membrii Comitetului parohial nu sunt remunerați pentru
activitățile desfășurate. Statutul prevede în detaliu modul de orga-
nizare a Comitetului parohial, departamentele acestuia și modul
de gestionare134.
Articolul 68 prevede că parohiile pot colabora cu filiale ale aso-
ciațiilor și fundațiilor bisericești constituite cu aprobarea Sfântului
Sinod sau cu binecuvântarea chiriarhului.
Ne-am putea întreba dacă aceste precizări interzic colaborarea
parohiei cu alte asociații decât cele constituite cu aprobarea Sfântului
Sinod sau cu binecuvântarea chiriarhului. Conform prevederilor
articolului 68, interdicția este fermă și fără echivoc, dar având în
vedere spiritul acestei interdicții, considerăm că este vorba de
interzicerea unor colaborări care implică asocierea responsabilității
parohiei unei entități care nu se află în legătură canonică cu Biserica.

și funcționarea protoieriei
Articolele 69-72 reglementează statutul protoieriei și al proto-
iereului. Protopopiatul (protoieria) este definită ca o unitate bise-
ricească administrativă care cuprinde mai multe parohii din cadrul
aceleiași eparhii. Protopopul (protoiereul) este preotul conducător
134
Articolele 66-67.
108
al protopopiatului în numele chiriarhului. Astfel, protopopul se

numește sau se reconfirmă de chiriarh pe o perioadă de patru ani,
într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial și poate
fi revocat de chiriarh într-o ședință de lucru a aceluiași organism
în cazul în care se constată o activitate necorespunzătoare sau
abateri disciplinare.
Protopopul este, pe teritoriul protopopiatului său, reprezen-
tantul oficial al episcopului față de autoritățile publice locale și
față de terți. În această calitate își desfășoară întreaga activitate cu
încuviințarea chiriarhului pe care îl informează, în prealabil, asupra
tuturor problemelor care necesită intervenția sa. Protoiereul are și
obligația de a-l informa pe chiriarh despre modul în care și-a dus
la îndeplinire responsabilitățile asumate în teritoriu.
Observăm că, printre atribuțiile protoiereului enumerate în
cadrul articolului 71, se află și atribuțiuni de supraveghere și
control. El îndrumă, coordonează și supraveghează activitatea
bisericească a parohiilor și filiilor din protopopiat; inspectează,
cel puțin o dată pe an, parohiile, filiile și așezămintele sociale din
protopopiat, constatând calitatea vieții religioase, morale și sociale;
verifică registrele contabile, arhiva și biblioteca, starea bisericii și
a obiectelor de patrimoniu cultural mobil, a clădirilor bisericești,
a cimitirelor, precum și a altor bunuri bisericești; înscrie în registrul
de inspecție al parohiei procesul-verbal amănunțit privind consta-
tările făcute.
Prevederile evidențiate mai sus fac din funcția de protoiereu
și o funcție de control. Această funcție de control trebuie să fie
asumată din perspectiva rolului fundamental al protopopului,
acela de a fi un sprijinitor și îndrumător al misiunii și al slujirii
pastoral-misionare, catehetice, culturale și social-filantropice a
clerului.
109
II.2.4. Prevederi statutare privind mănăstirea

Mânăstirile, „comunități de călugări sau călugărițe care s-au
hotărât în mod liber să-și ducă viața în înfrânare, sărăcie de bună
voie și ascultare”135, sunt subordonate chiriarhului, care este și
conducătorul lor direct. Articolul 74 (3) precizează că statutul
canonic al catedralei este cel de mănăstire. Această afirmație
trebuie să fie înțeleasă în sensul că organizarea activității liturgice
din catedrala episcopală este în regim de mănăstire, deoarece
episcopul, cel ce coordonează direct activitatea catedralei, este și
călugăr. Această afirmație nu poate fi înțeleasă în sensul că o
catedrală ar fi pur și simplu o mănăstire, deoarece catedrala are
statutul propriu, catedral, cadrul canonic în care își are locul de
slujire prin excelență episcopul, parohia parohiilor, și toți credin-
cioșii eparhiei sunt legați direct sau indirect de catedrală.
Articolul 77 prevede că primirea în mănăstire a celor ce doresc
să intre în monahism se face la cererea scrisă a candidatului, cu
recomandare de la duhovnic și stareț(ă) și cu aprobarea chiri-
arhului. Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice,
este de 18 ani. Sub această vârstă, dar nu mai puțin de 16 ani, este
necesar acordul scris al părinților sau tutorilor legali. De asemenea,
este interzisă închinovierea și promovarea în cinul monahal a
celor cu obligații și responsabilități familiale sau urmăriți penal.
Astfel putem înțelege că nu pot fi primiți în monahism cei
care au în îngrijire copii minori. Intrarea în cinul monahal se face,
cu aprobarea chiriarhului, după cel puțin trei ani de cercetare
canonică și viețuire în mănăstire, în conformitate cu canonul 5 al
135
Articolul 74 (1).
110
Sinodului I-II de la Constantinopol136. Derogarea de la această

regulă o poate decide numai chiriarhul în situații cu totul excep-
ționale, din motive misionare urgente137. Hirotonirea monahilor
în treapta de ierodiacon și ieromonah se face cu aprobarea chiriar-
hului, numai după ce aceștia au absolvit o școală teologică (seminar
sau facultate) și au promovat examenul de capacitate preoțească.
Statutul prevede și organizarea unor sinaxe (consfătuiri) ale
stareților(elor) și egumenilor(elor) din eparhii, pentru a asigura
comunicarea și abordarea unitară a problemelor pastoral-misionare
specifice vieții monahale, pentru analizarea problemelor specifice,
promovarea schimbului de experiență duhovnicească și adminis-
trativă și adoptarea de măsuri adecvate în scopul îmbunătățirii
vieții. La aceste sinaxe monahale eparhiale, organizate cel puțin o
dată pe an, pot fi chemați și duhovnicii de mănăstiri. Statutul
prevede ca și la nivel mitropolitan să se organizeze sinaxe mona-
136
Canonul 5 Sinodul local I-II de la Constantinopol: „Găsim că lepădările de
lume cele ce se fac fără judecată și fără multă ispitire mult strică monahiceasca
bună rânduială. Căci unii, aruncându-se pripit pe sineși în viața monahicească
și neglijând asprimea și osteneala înfrânării monahicești, iarăși se întorc cu
ticăloșie la viața cea iubitoare de trup și voluptuoasă. Pentru aceasta Sfântul
Sinod a hotărât ca nimeni să nu se învrednicească de schima monahicească
înainte de s-ar dovedi pe sine potriviți și vrednici de acest fel de viață prin
timpul cel de trei ani, rânduit pentru ei spre cercare. Și sinodul a poruncit ca
aceasta să se țină în tot chipul; afară de cazul când o boală grea căzând asupră-i,
va sili să se scurteze timpul cercării; sau de cumva ar fi vreun bărbat evlavios,
care și în lumescul chip a petrecut viață monahicească. Căci la un bărbat ca
acesta ajunge și timpul de șase luni pentru ispitirea deplină. Iar de va proceda
cineva împotriva acestora, apoi egumenul căzând din egumenie, să-și afle
pedeapsa neascultării în petrecerea sub ascultare; iar cel ce s-a făcut monah să
se dea în altă mănăstire, în care se păzește desăvârșit rânduială monahicească”.
137
Nu reiese foarte clar din aceste precizări statutare care ar putea fi tipul de
situații misionare urgente. Probabil că este vorba de situația în care o persoană
aflată în mănăstire ar trebui primită în cler, din motive misionare urgente, și în
aceste condiții ar fi primită în monahism înainte de termenul prevăzut de Statut.
111
hale mitropolitane cel puțin o dată la trei ani, cu stareții(ele) și

egumenii(ele) din eparhiile mitropoliei respective, la care vor
participa și ierarhii Sinodului mitropolitan. Scopul acestor sinaxe
mitropolitane este de a examina aspectele specifice vieții monahale
din zonele respective138.
II.2.5. Prevederi statutare privind organizarea canonică

și funcționarea mitropoliilor
Sub raport canonic si administrativ, episcopiile și arhiepis-
copiile din Biserica Ortodoxă Română sunt grupate în mitropolii139
conduse de către un mitropolit. Mitropolitul, împreună cu arhie-
piscopii, episcopii, precum și cu episcopii vicari și arhiereii vicari
de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul mitropolitan.
Prin asumarea sistemului mitropolitan, cu două nivele de
manifestare a sinodalității în cadrul Patriarhiei Române, Biserica
Ortodoxă Română se dovedește a fi fidelă tradiției canonice, creând
premisele unei exprimări coerente a principiului autonomiei și
subsidiarității, așa cum prevede canonul 9 Antiohia.
Sistemul mitropolitan este efectiv prezent în structura de orga-
nizare a Bisericii Ortodoxe Române prin sinodalitatea la nivel
mitropolitan și prin competențele pe care le are mitropolitul și
Sinodul mitropolitan în alegerea episcopilor sufragani, în întro-
nizarea acestora, în exercitarea dreptului de devoluțiune și în
coordonarea și supravegherea exercitării lucrării de judecată bise-
ricească prin Consistoriul mitropolitan.
138
Articolul 82 (2) și (3).
139
Articolele 110-114.
112
III.
Prevederi statutare privind
organizarea canonică a misiunii clerului
Primul capitol din partea a II-a a Statutului de organizare și

funcționare a Bisericii Ortodoxe Române reglementează proble-
maticile legate de cler.
Statutul prevede că pregătirea personalului bisericesc din
toate categoriile se face în unități de învățământ teologic integrate
în învățământul de stat preuniversitar și universitar, cum sunt:
școlile de cântăreți bisericești, seminariile teologice liceale și
facultățile de teologie. Biserica Ortodoxă Română poate organiza
și unități proprii de învățământ teologic, în funcție de cerințele
specifice, pentru formare și cercetare științifică-teologică. Articolul
115 prevede și posibilitatea organizării, în condițiile prevăzute de
lege, a unor unități de învățământ confesional ortodox preșcolar,
primar, gimnazial și liceal.
Instituțiile de învățământ teologic sunt destinate pregătirii per-
sonalului de cult, a profesorilor de religie, a altor specialiști necesari
activității religioase și sociale a Bisericii, precum și a acelora care
doresc formare teologică. Toate aceste unități de învățământ se
înființează, se organizează și se desființează în condițiile prevăzute
de lege, de către eparhiile respective, cu avizul sinoadelor mitro-
politane și aprobarea Sfântului Sinod. Planurile și programele
pentru învățământul preuniversitar teologic și pentru cel univer-
sitar, elaborate în conformitate cu prevederile legii, după avizarea
de către sinoadele mitropolitane, este aprobat de Sfântul Sinod.
113
Observăm că, pentru înființarea instituțiilor de învățământ

universitar, nu mai este necesară aprobarea Sinodului mitropolitan,
Sfântul Sinod având competența exclusivă.
Planurile și programele pentru învățământul universitar teologic
se elaborează de unitățile de învățământ și se aprobă de Sfântul
Sinod, cu respectarea prevederilor legale.
Statutul prevede și existența unui regulament cadru elaborat în
condițiile legii, completat de alte hotărâri ale Sfântului Sinod, care
să prevadă modul de organizare și funcționare, profilurile și
specializările, echivalarea și recunoașterea diplomelor de studii
obținute în străinătate, admiterea și durata cursurilor în unitățile
de învățământ preuniversitar și universitar teologic. Același articol
pune în evidență posibilitatea încheierii unor protocoale între
Biserica Ortodoxă Română și Ministerul de resort, pentru fiecare
instituție de învățământ, cu acordul prealabil al chiriarhului eparhiei
pe raza căreia funcționează acestea.
Articolul 118 (2) prevede că personalul didactic clerical poate
funcționa și la parohie, cu aprobarea chiriarhului. Această formulare
lasă că se înțeleagă că personalul clerical nu ar fi obligat să fie
asociat slujirii dintr-o parohie. Interpretarea acestui pasaj trebuie
să fie făcută însă în concordanță cu prevederile tradiției canonice
privind slujirea clericală, conform cărora un cleric este întotdeauna
legat de slujirea într-o comunitate, iar nerespectarea acestui prin-
cipiu atrage după sine căderea din starea clericală, în conformitate
cu Canonul 6 al Sinodului IV Ecumenic140.
140
Canonul 6 Sinodul IV ecumenic: „Nimeni să nu fie hirotonit fără sorocire
(destinație, absolut fără legătură, legat de vreun loc), nici presbiterul, nici diaconul,
nici altcineva oarecare din starea bisericească (clericală); numai dacă cel ce se
hirotonește va fi anume sorocit (destinat) pentru biserica unei cetăți sau a unui
sat, sau altarului (sanctuarului) unui mucenic (martir), sau mănăstiri. Iar în
privința celor hirotoniți fără soroace (destinație), sfântul sinod a orânduit
114
III. Prevederi statutare privind organizarea canonică a misiunii clerului
Unitățile de învățământ preuniversitar și universitar teologic

se află în jurisdicția canonică a Sfântului Sinod și a chiriarhului
locului și în subordinea administrativă a autorităților și instituțiilor
competente prevăzute de lege.
Statutul prevede că eparhiile au responsabilitatea predării
religiei în învățământul de stat, particular și confesional, în centrele
de plasament proprii, precum și în cele organizate de instituții
publice sau particulare, iar planurile și programele pentru predarea
religiei se aprobă de către Sfântul Sinod. Personalul didactic care
predă religia în unitățile de învățământ de stat și particular se
numește cu acordul (aprobarea scrisă a) chiriarhului fiecărei eparhii.
Este interesant de observat faptul că preotul paroh este asociat
responsabilității predării religiei în școală, iar predarea religiei
este condiționată de o conduită ireproșabilă141. Această asociere
este deosebit de importantă, deoarece preotul paroh este responsabil
pentru întreaga activitate a Bisericii de pe teritoriul parohiei sale.
În cazul în care Biserica are proiecte cu caracter specific, este firesc
să existe o colaborare a celor care desfășoară astfel de misiuni și
parohia în cauză. Articolul 119 (5) prevede că în cazul în care un
cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei care predau disciplina
Religie, săvârșește abateri de la doctrina și morala Bisericii, acesta
poate fi retras din această misiune de către chiriarh în urma cer-
cetării și retragerii acordului (aprobării scrise) de a preda religia.
Paragraful de mai sus prevede că în urma anchetei și retragerii
acordului episcopului, în mod implicit persoanei în cauză i se
desface contractul individual de muncă. Această dispoziție este
comună și pentru personalul didactic din unitățile de învățământ
(hotărât) ca o astfel de hirotesie (hirotonie) să fie fără tărie și ca nicăieri să nu

poată sluji (lucra), spre ocara celui ce i-a hirotonit”.
141
Articolul 119 (4).
115
preuniversitar, universitar teologic și confesional. Din conținutul

acestui paragraf reiese că ancheta desfășurată din dispoziția epis-
copului este urmată de o decizie episcopală prin care este decla-
rată incompatibilitatea persoanei în cauză pentru activitatea de
învățământ.
Articolul 121 (3) prevede condițiile în care sunt organizate
activitățile de specializare a persoanelor implicate în misiunea
Bisericii. Este important de subliniat faptul că un grad didactic
obținut de un cleric, profesor de religie sau de o disciplină teologică
dintr-un seminar teologic, este recunoscut și ca grad profesional
în preoție.
III.1. Prevederi statutare privind

recrutarea personalului neclerical și clerical
Articolele 122-125 au ca și obiect reglementarea procedurilor
de recrutare a personalului neclerical și a clerului Bisericii Ortodoxe
Române.
Cântăreții bisericești (cantorii), dascălii (cateheții), paracliserii,
clopotarii și întreg personalul neclerical se numesc de către chiriarh
într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, la propunerea
preotului paroh și a Consiliului parohial.
Statutul nu reglementează procedura de înaintare a propunerii
pentru numirea clerului inferior, dar din iconomia textului se înțe-
lege că preotul face propunerea și, după asumarea ei de Consiliul
parohial, este înaintată Centrului eparhial pentru obținerea numirii
din partea chiriarhului. Articolul 122 prevede că, pentru motive
de indisciplină, clerul inferior poate fi sancționat sau revocat în
condițiile prevăzute de articolele 148-150, care prevăd procedura
pentru judecata bisericească în cadrul Consistoriului protopopesc
și al Consistoriului eparhial.
116
Preoții și diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii, ab-

solvenții de masterat și licențiații facultăților de teologie, specia-
lizarea Teologie pastorală, care au susținut examenul de capacitate
preoțească. Ei sunt numiți la parohie de chiriarh într-o ședință a
Permanenței Consiliului eparhial, cu respectarea prevederilor
statutare și regulamentare bisericești 142 . Procedura ordinară de
numire este cea prin concurs, cu excepția clericilor care își desfă-
șoară activitatea în instituțiile centrale bisericești, a celor care fac
parte din administrația eparhială143. În cazuri excepționale, pentru
motive misionare urgente144, și în cazul clericilor din mănăstiri,
de la catedralele episcopale, arhiepiscopale, mitropolitane și
patriarhale, clericii pot fi numiți direct – fără concurs – de către
chiriarh.
Pentru a putea fi numiți, candidații la posturile de preot și
diacon trebuie să corespundă condițiilor canonice statutare și regu-
lamentare bisericești.
Astfel, nu poate fi preot cel ce s-a lepădat de credință fără să fi
fost constrâns sau să fi apărat prin aceasta poporul încredințat
spre păstorire145, cel ce s-a căsătorit de două ori după Botez, cel
142
Cf. Articolul 39 (1).
143
Articolul 105 (2).
144
Articolul 124 (5).
145
Canonul 3 Atanasie cel Mare: „…celor ce au căzut și au apărat nelegiuirea
pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu li se dea lor loc în cler; iar celor ce nu
și-au însușit nelegiuirea, ci s-au târât de silă și prin forță, s-a hotărât nu numai
să li se dea iertare, ci să aibă și loc în cler, mai ales că au adus apărare vrednică
de crezământ, și s-a părut că aceasta s-a făcut cu oarecare iscusință; deci au
dovedit că nu s-au convertit la nelegiuire. Dar, ca să nu se pună oarecare
nelegiuit să strice bisericile, au preferat să accepte calea violenței și să poarte
greutatea decât să se piardă popoarele. Și zicând ei aceasta, ni s-a părut că ne
spun în chip demn de crezut și cu scopul ca să se și dezvinovățească că Aron,
fratele lui Moise, în pustiu a acceptat păcătuirea poporului, și astfel să se
justifice, ca nu cumva întorcându-se poporul în Egipt, să rămână în idolatrie.
117
care a trăit în concubinaj146; cel ce a trăit în desfrânare147; cel ce s-a

căsătorit cu o văduvă sau cu o femeie de proastă reputație sau
divorțată sau lipsită de drepturi civile148; cel ce s-a căsătorit cu o
femeie având nevoie de dispensă bisericească149; cel ce și-a mutilat
trupul150; cel dovedit de desfrânare sau adulter sau de altă faptă
care îi afectează reputația 151 ; cel care și-a petrecut tinerețea în
desfrânare și și-a schimbat atitudinea doar la o vârstă înaintată 152;
Dar se și părea a fi probabil că, dacă ar fi rămas în pustie, puteau să se rețină

de la nelegiuire, iar mergând în Egipt, s-ar fi întețit nelegiuirea în ei; din cauza
aceasta li s-a admis acestora să fie în cler; iar celor care au fost amăgiți și au
suferit violențe să li se dea iertare. […] Deci cei ce se căiesc cu adevărat să
anatematisească în special credința cea deșartă a lui Eudoxiu și Euzoriu;
deoarece ei, hulind pe Fiul lui Dumnezeu a fi creatură, s-au înscris drept
apărători ai eresului arian; și să mărturisească credința mărturisită de Părinții
de la Niceea, și să nu prefere niciun alt sinod față de acesta. Salută frățimea cea
de pe lângă tine, iar cea de pe lângă mine te salută în Domnul”.
146
Canonul 17 Apostolic: „Cel care s-a legat cu două căsătorii după botez, sau
care a luat concubină (țiitoare), nu poate să fie episcop sau presbiter sau
diacon sau peste tot orice altceva din rândul clerului (din catalogul stării
preoțești)”. Cf. 3 Sin. VI ec.
147
Canonul 36 Nichifor Mărturisitorul: „Cel ce a desfrânat măcar o dată nu se
cuvine a se hirotoni, chiar dacă s-a lăsat de acea patimă; căci Vasile cel Mare
zice: «Unul ca acesta, chiar și morți de ar învia, nu se face preot»”.
148
Canonul 18 Apostolic: „Cel ce a luat în căsătorie văduvă sau lepădată
(alungată) sau desfrânată sau sclavă sau vreuna dintre cele de pe scenă
(actriță) nu poate să fie episcop sau presbiter sau diacon sau peste tot orice din
rândul clerului (din catalogul stării preoțești)”.
149
Canonul 19 Apostolic: „Cel care a luat (în căsătorie) două surori, sau o nepoată
(de soră sau de frate), nu poate să fie cleric”.
150
Canonul 22 Apostolic: „Cel ce s-a castrat (scopit) pe sine să nu se facă cleric,
fiindcă ucigaș de sine este și vrăjmaș al creației (rânduielii) lui Dumnezeu”.
151
Canonul 61 Apostolic: „Dacă împotriva unui credincios se face vreo învinuire
de desfrânare sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită și s-ar dovedi,
acela să nu se înainteze în cler (să nu devină cleric)”. Cf. 9 Neocez.
152
Canonul 7 Nichifor Mărturisitorul: „Dacă cineva a viețuit 20 de ani sau și mai
mulți în desfrâu, apoi se va arăta că face fapte virtuoase, acela nu se cuvine a
se hirotoni; fiindcă cel sfințit trebuie să fie imaculat”.
118
cel ce a furat din averea Bisericii153; cel care prin infirmitatea sa ar

împiedica slujirea deplină a Bisericii154; cel care în pruncie a fost
violat; cel demonizat, atâta vreme cât nu este vindecat155; cel care
s-a convertit de curând la credință156; cel botezat pe patul de
moarte157; cel care are soție sau copii neortodocși158, cel care nu a
fost un timp rezonabil cleric în treptele inferioare 159.
153
Canonul 42 Ioan Postitorul: „Cel ce a fost prins în furtul averii obștești, ceea ce
se numește furt principal, să nu intre în preoție. Iar dacă va cădea în această
patimă după ce a intrat în preoție, se va despuia de preoție, după canonul 25 al
Sfinților Apostoli”.
154
Canonul 78 Apostolic: „Iar surd fiind și orb, să nu fie (să nu se facă) episcop,
nu pentru că ar fi spurcat, ci pentru ca să nu împiedice (să nu încurce) cele
bisericești”.
155
Canonul 79 Apostolic: „Dacă cineva este îndrăcit (are demon), să nu se facă (să
nu devină) cleric, dar nici să nu se roage împreună cu credincioșii, însă
curățindu-se, să se primenească și, dacă ar fi vrednic, să se facă (cleric)”.
156
Canonul 80 Apostolic: „Pe cel ce a venit din viața păgânească și a fost botezat,
sau (pe cel ce a venit) din petrecerea ușuratică (păcătoasă) a vieții, nu este
drept a-l rândui (promova, face) îndată episcop; căci este lucru nedrept ca cel
care încă n-a arătat în niciun chip destoinicie (pricepere) să fie altora învățător;
afară numai dacă aceasta se face prin harul dumnezeiesc”. Cf. 3 Laod.
157
Canonul 12 Neocezareea: „Dacă cineva bolnav fiind s-a luminat prin botez, nu
se poate înainta la presbiterie; căci credința lui nu este din convingere, ci din
nevoie; fără numai poate în urma zelului și credinței sale și de mai apoi și din
lipsa de oameni (candidați)”.
158
Canonul 36 Cartagina: „Episcopii, presbiterii și diaconii să nu se hirotonească
înainte de a face creștini ortodocși pe toți cei din casele lor”.
159
Canonul 10 Sardica: „Episcopul Osiu zise: «Socotesc că este de trebuință și aceea
ca să se cerceteze cu toată grija și sârguința că, dacă vreun bogat sau scolastic
din for s-ar învrednici a se face episcop, să nu se așeze în episcopat mai
înainte, până nu va fi îndeplinit slujba de citeț, și de diacon, și de presbiter,
ca prin fiecare treaptă, de s-ar socoti vrednic, să poată păși progresând spre
înălțimea episcopiei. Și va avea gradul fiecărei trepte lungime de vreme, firește,
nu prea mică, prin care să se poată cunoaște credința lui și felul onestității
moravurilor și statornicia și buna cuviință a lui; și socotindu-se el vrednic de
preoția cea dumnezeiască, să se bucure de cinstea cea mai mare. Căci nici nu
se cuvine și nici priceperea, nici bunele moravuri nu admit a se tinde la
119
Hirotesia întru citeț și ipodiacon, precum și hirotonia întru

diacon și preot se fac numai pe seama unui altar din cuprinsul
eparhiei (6 Sin. IV ec.).
Statutul prevede că un cleric nu poate fi prezent în altă parohie
pentru activități pastorale sau misionare, decât cu aprobarea scrisă
a chiriarhului locului.
Raportul între personalul clerical și Centrul eparhial este unul
de slujire și misiune liber asumată, conform mărturisirii (declarației)
solemne publice rostite și semnate de către fiecare candidat înaintea
hirotoniei întru preot (cf. hotărârii Sfântului Sinod nr. 6955/6
octombrie 1993, nr. 4670/9 iulie 2009 și nr. 4218/7 iulie 2010). La
începerea activității pastorale în unitatea pentru care a fost numit,
personalul bisericesc primește din partea chiriarhului o decizie
prin care se reglementează drepturile și îndatoririle ce-i vor reveni.
Statutul canonic al clericilor și al mirenilor nu le permite
aderarea la asociații sau să participe la înființarea acestora, fără
aprobarea scrisă a chiriarhului locului. De asemenea este interzis
clericilor și călugărilor să înființeze sau să facă parte din organi-
zații de tip sindical160.
Excurs: Necanonicitatea și ilegalitatea sindicalizării clericilor
Așa cum precizează Statutul Bisericii Ortodoxe Române în

primul său articol, Biserica Ortodoxă Română este comunitatea
aceasta, la episcopie, cu îndrăzneală și cu ușurință, încât ori episcopul, ori

presbiterul, ori diaconul să se pună în chip ușuratic, că așa cu drept cuvânt s-
ar socoti neofit; fiindcă chiar și preafericitul Apostol, care a fost și învățătorul
neamurilor, se vede că a oprit să se facă prea degrabă așezările în treptele
ierarhice; fiindcă cercetarea făcută într-un timp mai îndelungat va putea arăta
după cuviință viețuirea și moravurile fiecăruia». Zis-au toți că sunt de acord și
nicidecum nu trebuie să se desființeze acestea”.
160
Vezi Hotărârea Sfântului Sinod nr. 4275/9 iulie 2008.
120
celor care mărturisesc credința ortodoxă și participă la viața sacra-

mentală respectând ordinea canonică. Astfel, episcopii, preoții și
credincioșii constituie o comunitate eclezială și fiecare persoană
are în această comunitate un rol stabilit prin doctrină, Tradiția
Canonică și normele bisericești, între care Statutul de organizare
și funcționare este normă fundamentală.
Așa cum arată Statutul Bisericii Ortodoxe Române, diferitele
funcții și responsabilități sunt transmise în eparhie prin inter-
mediul episcopului locului, pentru a asigura împlinirea corespun-
zătoare a lucrării pastoral-misionare și buna organizare.
Tot ceea ce clericii împlinesc în Biserică este înfăptuit în virtutea
mandatului primit din partea chiriarhului. Astfel, orice activitate
care nu este săvârșită cu binecuvântarea episcopului nu poate fi
considerată o acțiune canonică (39 Ap.; 8 Sin. IV ec.; 31 și 102 Sin.
VI ec.; 14 Sin. VII ec.; 9 Ant.). Abordând această problematică,
Sfântul Ioan Gură de Aur arată deslușit că putem vorbi despre acte
sacramentale valide doar dacă ele sunt exercitate în comuniune
cu episcopul161. Luând în considerare aceste aspecte, putem să
înțelegem mai bine conținutul articolului 123 (7) din Statutul de
Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, care
precizează că raportul dintre preot și eparhie este un raport de
slujire și de misiune liber asumată. Cadrele acestei slujiri și misiuni
sunt exprimate de declarația publică făcută de viitorul cleric
înainte de hirotonie, prin care se angajează să respecte doctrina și
ordinea canonică a Bisericii exprimată prin Statut, regulamente și
hotărâri ale organismelor de conducere bisericești.
Având în vedere că preotul reprezintă Biserica prin toate acți-
unile sale, articolul 123 (8) obligă fiecare cleric să ceară acordul
161
Vezi SF. IOAN GURĂ DE AUR, „Omilia 2 și 4 la II Timotei”, în: PG 62, 612.
121
episcopului pentru orice participare la activitatea asociativă. Prin

această prevedere, Biserica Ortodoxă recunoaște dreptul de asociere,
dar îl încadrează în cadrul comuniunii ierarhice. Clericii nu pot să
antreneze Biserica în acțiuni care nu sunt compatibile cu identi-
tatea și cu vocația sa. Raportul dintre clerici și ierarhi a fost întot-
deauna considerat ca fiind unul de misiune. În statutele anterioare,
acest lucru era exprimat explicit sau implicit. Înainte de 1948, deși
clericii erau considerați funcționari de stat, ei nu au fost subordonați
direct autorității statale, Statul recunoscând subordonarea directă
a clericilor față de episcopul locului. Singura inițiativă statală de
ingerință în raportul dintre cler și episcopi a fost aceea a primului
guvern comunist, care în anul 1945 a încurajat și a atras în sfera sa
de influență o asociație de preoți, Uniunea preoților democrați, pentru
a slăbi Biserica din interior162.
După 1948, preoții erau asimilați muncitorilor, dar nu a fost
pusă la îndoială relația de misiune existentă între preot și Centrul
eparhial. Statutul Bisericii Ortodoxe Române din 1949, în vigoare
până în ianuarie 2008, în articolul 47 prevedea că preotul își exercită
misiunea din încredințarea episcopului.
Constituția din 1991 a inaugurat o nouă epocă în relațiile
dintre Biserică și Stat. Modificată în 2003, fără a atinge sistemul
libertății religioase și a raporturilor dintre Biserică și Stat, consti-
tuția română este considerată de către analiștii europeni ca fiind
un dispozitiv deosebit de performant. Profesorul Gerard Gonzales,
în lucrarea La convention européenne des droits de l’Homme et la liberté
des religions, spune că: „România posedă dispozitivul constituțional
cel mai complet și care poate fi cel mai protector dintre dispozitivele
162
A. CIOROIANU, „Biserica Ortodoxă Română între tradiție și compromis”, în:
Studii de istoria bisericii, ed. îngrijită de Ovidiu Bogzan, București, 2002.
122
europene”163. Formularea constituțională a principiului autonomiei

în cadrul legalității, împreună cu recunoașterea caracterului de
utilitate publică a activității cultelor și sprijinirea acestora, pot să
dea garanții pentru respectarea libertății religioase și de cult și
pentru echilibrul relațiilor dintre Stat și culte. Gerard Gonzales
afirmă pe drept cuvânt că pot să fie, și nu că sunt în mod necesar,
deoarece principiile constituționale sunt valorizate atunci când
se regăsesc în dispozitivul legislativ, iar acest proces este foarte
complex.
Articolul 29 din Constituția României prevede astfel:
(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credin-
țelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu
poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință
religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste
în spirit de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor
proprii, în condițiile legii.
(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte
sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de
sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase
în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.
(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.
Prevederea articolului 29 (3) își găsește aplicarea în legea 489
din 2006 articolul 8, unde se afirmă: „Cultele recunoscute sunt
persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și func-
163
G. GONZALES, La Convention européenne des droits de l’homme et la liberté des
religions, Ed. Economica, Paris, 1997, p. 149.
123
ționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi,

în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice”.
Statutele cultelor sunt recunoscute printr-o Hotărâre a Guvernului
și astfel ele sunt integrate în ordinea juridică a Statului român.
Având în vedere interdicția expresă a Statutului Bisericii Orto-
doxe Române privind participarea clericilor la activitățile de natură
sindicală, considerăm necesar să subliniem motivele pentru care
o astfel de asociere nu este acceptată.
Organizarea de tip sindical este bazată pe raportul angajat-
angajator, singura legătură dintre aceștia fiind cea de muncă. Ra-
portul dintre preot și comunitatea bisericească nu poate fi considerat
un simplu raport de muncă. El este în primul rând un raport de
comuniune într-o misiune liber asumată, așa cum prevede articolul
123 din Statut. Preotul nu este legat la Biserică printr-un simplu
contract de muncă, ci prin Botez și apoi prin Taina Preoției care, prin
ritualul și încadrarea ei procedurală, dovedește faptul că, intrând
în cler, persoana respectivă a asumat un nou mod de viață.
O eventuală sindicalizare a clerului ar fi incompatibilă cu
natura Bisericii și cu principiul autonomiei cultelor. Constituția
României, legea 489/2006 și jurisprudența internă și internați-
onală recunosc cultelor un drept exclusiv de reglementare a
aspectelor de ordin disciplinar și în special cel legat de slujirea
clericală. Legea dialogului social 62/2011 arată că responsabilii
sindicali sunt inamovibili pe perioada exercitării mandatului lor
și le dă dreptul de a nu-și exercita funcția pe perioada mandatului
sindical. În același timp, canonul 80 Trulan arată că preotul care
nu săvârșește Sfânta Liturghie în mod regulat, este caterisit. Dacă
un lider sindical ar adopta o atitudine incompatibilă cu slujirea
preoțească, el ar fi protejat de legea 62, dar această protejare este
în contradicție cu principiul autonomiei cultelor și cu jurisprudența
124
în domeniu. Curtea Constituțională a României, în decizia sa nr.

640/2008, arată în mod explicit că disciplina dreptului muncii nu
se aplică membrilor clerului. În același sens sunt și deciziile Curții
Constituționale nr. 797/2008 și 448/2011. Aceasta din urmă, cea
mai recentă în această materie, arată competența exclusivă a
instanțelor disciplinare bisericești în privința disciplinei clerului.
Statul român, prin organismele sale administrative, a confirmat
această abordare, și astfel Inspecția Muncii a informat Ministerul
Culturii și Cultelor că, în interpretarea sa, relațiile dintre preoți și
culte nu dau naștere la relații de muncă și, în consecință, legea
privind convențiile colective de muncă nu se aplică la cler164. Acest
aviz a fost reiterat în mai multe rânduri și astfel Inspecția Muncii,
prin documentul nr. 5409/16.05.2011, precizează că raporturile
dintre clerici și Biserica Ortodoxă Română nu se află sub incidența
Codului Muncii, și deci nu există obligația semnării unui contract
de muncă. Această incompatibilitate a clerului cu asocierea de tip
sindical nu face din Biserică un loc fără justiție. Biserica are, în cadrul
organizării sale interne, instanțe care protejează clericii de eventu-
alele abuzuri care ar putea să se manifeste din partea ierarhiei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, „pentru
a preîntâmpina apariția unor probleme și revendicări de tip
sindical generate de lipsurile care se constată în parohiile sărace,
centrele eparhiale să ia măsurile cuvenite pentru soluționarea
problemelor specifice acestora, mai ales a celor din mediul rural,
iar acolo unde va fi cazul, pentru aplicarea prevederilor canonice
și statutare referitoare la disciplina clerului”.
Statutul Bisericii Ortodoxe Române are prevăzute instituții
care să ajute la detensionarea oricărui tip de situații care ar apare
164
Documentul 739/MB/22.08.2007.
125
în interiorul Bisericii și astfel Centrele eparhiale au obligația de a

folosi „prilejul conferințelor preoțești drept cadru principal în
care se pot rezolva problemele ce pot să apară în slujirea pastorală
și în lucrarea administrativă, precum și ca un mijloc suplimentar
de coresponsabilizare și solidaritate”. Aceeași hotărâre recomandă
„o sporită preocupare pentru intensificarea dialogului pastoral
dintre ierarh, cler și credincioși, întemeiat pe disponibilitate, co-
responsabilitate și capacitate de soluționare a problemelor vieții
bisericești ale clerului și credincioșilor mireni, în duhul unității de
credință, liturgice și canonice, pentru folosul și binele întregii
Bisericii”165.
***
În Biserica Ortodoxă Română, statutul de cleric este incompatibil
cu exercitarea oricăror activități personale (private) cu caracter
economic, financiar și comercial, direct sau prin interpuși, activități
care contravin moralei creștine și aduc prejudicii spirituale și
materiale Bisericii 166 . Această precizare statutară trebuie să fie
interpretată în contextul în care există anumite activități care prin
natura lor afectează slujirea și prestigiul preoției.
Biserica Ortodoxă Română a statornicit principiul numirii
preoților în slujirea preoțească prin concurs. Biserica Ortodoxă
Română este singura Biserică Ortodoxă care a generalizat o astfel
165
Ibidem.
166
Canonul 76 Trulan: „(Orânduim că) Nu se cuvine a se pune (așeza) cârciuma
înăuntrul sfintelor curți sau cele pentru feluri de mâncări, sau să se facă alte
vânzări, cinstirea bisericii pătând-o. Căci Mântuitorul și Dumnezeul nostru,
învățându-ne pe noi prin viețuirea Sa în trup, a poruncit a nu se face casa
Tatălui Său casă de negustorie; care și banii (monedele) schimbătorilor de bani
i-a împrăștiat și i-a izgonit pe cei ce făceau Templul locaș obștesc (local public).
Iar dacă cineva ar fi prins asupra arătatei călcări a legii, să se afurisească”.
126
de procedură. La parohiile din mediul urban (municipii și orașe),

preoții se numesc prin concurs, dintre doctorii, absolvenții de
masterat și licențiații în teologie. Această măsură a fost adoptată
prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 12034/26 februarie 1990 și nr.
4277/6 iulie 1993. Aceștia sunt datori să aibă minimum cinci ani
de vechime în cler și să promoveze examenul de selecționare pentru
parohiile din mediul urban. Pentru parohiile din mediu rural pot
să fie acceptați absolvenți ai Seminarul teologic, care au promovat
examenul de capacitate, dacă pentru parohia respectivă nu se
prezintă candidați care sunt licențiați în teologie.
La parohiile din mediul rural (comune și sate), preoții și diaconii
se numesc prin concurs dintre doctorii în teologie, absolvenții de
masterat și licențiații în teologie care au promovat examenul de
capacitate preoțească. În cazul preoților care solicită transferul,
aceștia sunt datori să aibă cel puțin cinci ani de la ultimul transfer.
În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă
candidați care întrunesc condițiile prevăzute la aliniatul precedent,
pot fi numiți și absolvenți de seminar care au susținut examenul
de capacitate. În situații misionare urgente, transferul preoților se
poate face o singură dată și după o perioadă mai mică de 5 ani de
la ultimul transfer, dacă aceștia au calități și merite deosebite. În
situații misionare urgente din mediul urban sau rural, chiriarhul
poate numi sau transfera, fără concurs, un preot într-un post vacant.
În privința personalul clerical și neclerical din mănăstiri, de la
catedralele episcopale, arhiepiscopale, mitropolitane și patriarhale,
statutul prevede că aceștia sunt numiți fără concurs, direct de
către chiriarhi.167
Având în vedere că Biserica a adoptat ca și grilă de evaluare
și de salarizare sistemul existent în instituțiile de învățământ, au
167
Articolul 125 (3).
127
fost adoptate criteriile de promovare a gradelor profesionale din

învățământ pentru dobândirea gradelor pastorale (profesionale).
Promovarea examenelor pentru obținerea gradelor profesionale
(definitiv, II și I) dă dreptul preoților și diaconilor de a concura sau
a solicita transferul pentru ocuparea de posturi în parohii de cate-
gorii superioare. Cursurile și examenele pentru obținerea gradelor
profesionale (definitiv, II și I) sunt obligatorii ca formă continuă
de perfecționare a pregătirii clerului și se desfășoară potrivit meto-
dologiei, la instituțiile de învățământ universitar teologic care se
aprobă de către Sfântul Sinod.
Ținând cont de faptul că fiecare elev seminarist sau student în
teologie, la toate nivelele de învățământ, se înscrie cu binecuvân-
tarea episcopului locului, aceștia nu pot fi hirotesiți sau hirotoniți
într-o altă eparhie fără documentele de ieșire canonică din eparhia
de care aparțin168.
Articolele 140-143 instituie conferințele clerului din cadrul
Patriarhiei Române, ca modalități de formare continuă și de per-
fecționare a clericilor, inclusiv a celor care sunt încadrați în mănăstiri
sau în unitățile de asistență religioasă, socială sau medicală.
Conferințele pastoral-misionare semestriale și conferințele
administrative lunare au caracter teoretic și practic, pentru a-i
sprijini pe clerici în înțelegerea modului în care poate fi apărată
învățătura de credință și morala ortodoxă, perfecționarea continuă
în domeniul liturgic și administrativ-bisericesc, aprofundarea și
împrospătarea cunoștințelor teologice de bază, perfecționarea ca
predicatori și duhovnici, întărirea cooperării și solidarității dintre
parohii, însușirea de noi metode în activitatea misionar-pastorală,
cunoașterea problemelor actuale ale vieții creștine și căutarea de
soluții adecvate. Pentru una dintre conferințele pastoral-misionare
168
Articolul 125 (2).
128
semestriale, care are caracter unitar în întreaga Biserică Ortodoxă

Română, tema dezbaterii se stabilește anual de Sfântul Sinod,
iar pentru a doua, tema se stabilește de fiecare eparhie potrivit
cerințelor misionar-pastorale locale169. Fiecare centru eparhial are
competența de a stabili perioadele de desfășurare a acestor con-
ferințe semestriale.
Conferințe administrative se organizează și la nivelul proto-
popiatelor, iar articolul 142 prevede că în scopul perfecționării și
al cunoașterii problemelor actuale ale vieții și activității bisericești
generale și locale, Centrele eparhiale organizează anual, la nivel
de protopopiate, conferințe ale cântăreților (cantorilor) și dascălilor
(cateheților) bisericești.
III.2. Prevederi statutare

privind alegerea ierarhilor
Articolele 126-134 prevăd modalitățile de alegere a ierarhilor
în Biserica Ortodoxă Română. Alegerea de Patriarh, mitropolit,
arhiepiscop și episcop eparhiot se face, prin vot secret, de către
Sfântul Sinod 170 după consultarea clerului și mirenilor 171 din
169
Cf. Articolul 140.
170
Canonul 4 Sinodul I ecumenic: „Se cuvine așadar ca episcopul să se așeze
(catistaste) de către toți (episcopii) cei din eparhie (mitropolie, provincie), iar
dacă ar fi greu un lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie stăruitoare (presantă,
constrângătoare), fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip
trei la un loc, împreună alegători făcându-se și cei absenți și consimțind prin
scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare
eparhie (mitropolie) mitropolitului”. Canonul 19 Antiohia: „Episcopul să nu se
hirotonească fără sinod și fără prezența celui din capitala eparhiei și acesta
neapărat fiind de față, mai bine este să fie împreună cu dânsul toți împreună-
slujitorii din eparhie și pe care cel din capitală se cuvine a-i chema prin
scrisoare. Și mai bine este de se vor întruni toți; iar de va fi cu greu aceasta,
totuși negreșit trebuie să fie de față mai mulți ori prin scrisori să consimtă, și
129
Adunarea eparhială, în termen de cel mult 60 de zile de la vacan-

tarea oficiului eparhial sau de la înființarea unei noi eparhii172.
Paragraful 2 al articolului 126 prevede că în cazul alegerii de ierarhi,
Sfântul Sinod este statutar constituit în prezența a trei pătrimi din
membrii săi.
Statutul prevede în detaliu procedura de alegere a ierarhilor.
Dincolo de aspectele pur și simplu procedurale, este de remarcat
așa, sau cu prezența celor mai mulți, sau prin votul lor, să se facă instituirea;
iar de s-ar face altceva împotriva celor hotărâte de sinodul prezent, hirotonia
să nu aibă tărie. Și de s-ar face instituirea potrivit canonului hotărât, dar unii s-
ar opune din pofta lor deșartă, să aibă tărie votul celor mai mulți.”
171
Canonul 6 Sardica: „Episcopul Osiu zise: «Dacă s-ar întâmpla vreo eparhie, în
care se află episcopi mai mulți, să absenteze un episcop și acela pentru oarecare
lenevire nu ar voi să se înfățișeze și să hotărască împreună asupra așezării
episcopilor, iar mulțimile adunându-se s-ar ruga să se facă așezarea episcopului
cerut de dânșii, trebuie ca mai întâi episcopul cel ce a absentat să se înștiințeze
prin scrisorile exarhului eparhiei (înțeleg adică ale episcopului mitropoliei) că
mulțimile se roagă a li se da lor păstor, socotind cum că bine este a se aștepta
ca să vie de față și acesta. Iar de nu ar veni, fiind poftit și prin scrisori, și nici
nu ar răspunde prin scrisoare, trebuie să se satisfacă voința mulțimii. Trebuie
să se cheme însă și episcopii eparhiei învecinate pentru așezarea episcopului
mitropoliei. Dar în general să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o
cetate mică, pentru care ajunge și un singur presbiter; căci nu este nevoie să se
așeze episcopi acolo, ca să nu micșoreze numele și autoritatea episcopului. Și
episcopii eparhiei, după cum am spus mai înainte, sunt datori a așeza episcopi
în alte cetăți, în care s-a găsit că și mai înainte au fost episcopi. Iar de s-ar afla
că într-o cetate așa de mult a sporit numărul poporului, încât să se socotească
vrednică și de episcopie, apoi aceia să primească și episcopi. Toți sunt de acord
cu aceasta?». Răspuns-au toți: «De acord»”.
172
Canonul 25 Sinodul IV ecumenic: „De vreme ce unii dintre mitropoliți, după
cum am auzit din zvon, lasă fără grijă (neglijează) turmele încredințate lor și
amână hirotoniile episcopilor, i s-a părut sfântului sinod ca hirotoniile
episcopilor să se facă în cuprinsul (înăuntrul) a trei luni (în decurs de trei luni),
afară dacă nu cumva vreo trebuință de neînlăturat (inevitabilă) ar rândui
(determina) ca timpul amânării să se prelungească. Iar dacă (mitropolitul) nu
ar face acest lucru, el să fie supus certărilor (pedepselor) bisericești, iar venitul
Bisericii văduvite să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici”.
130
faptul că, pentru alegerile de mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi

eparhioți, nu poate fi acceptat ca propunere de candidat niciun
ierarh care este într-o funcție de același rang sau care nu are mai
mult de șapte ani de la alegerea în slujirea respectivă. Eventualele
excepții pot să fie acceptate de către Sfântul Sinod, pentru motive
de urgență misionară, prin vot secret, cu două treimi dintre voturile
valide, îndată după vacantarea unei eparhii sau după înființarea
uneia noi173.
III.2.1. Prevederi statutare privind alegerea Patriarhului

Pentru alegerea Patriarhului României, Statutul prevede o pro-
cedură distinctă. Poate fi ales Patriarh oricare dintre mitropoliții,
arhiepiscopii și episcopii eparhioți în funcțiune, cetățeni români,
care sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au impus în conștiința
Bisericii și a societății prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică,
viață curată, cultură teologică, demnitate eclezială, zel misionar și
simț gospodăresc, având o vechime de cel puțin șapte ani de slujire
ca ierarh eparhiot174.
Articolul 127 (2) prevede că pentru alegerea Patriarhului, Sfântul
Sinod, prezidat de mitropolitul cu cea mai mare vechime în slujirea
arhierească și care anunță public, în deschiderea ședinței, că nu
acceptă să fie propus pentru candidatură, stabilește, prin consultare
deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de doi candidați
dintre chiriarhii eligibili.
Observăm că această procedură instituie o președinție specială
a Sfântului Sinod pentru alegerea de Patriarh, principiul ordinii
canonice fiind înlocuit cu principiul vechimii în hirotonie. Ea se
173
Articolul 126 (4).
174
Articolul 127.
131
dorește a fi o garanție de obiectivitate pentru prezidarea adunării

elective.
Sinodul Permanent, prezentând candidații propuși de Sfântul
Sinod, se consultă cu Colegiul Național Consultativ, constituit din
membrii clerici și mireni ai Adunării Naționale Bisericești, membrii
Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la care se adaugă
decanul Facultății de Teologie și directorul Seminarului Teologic
din Arhiepiscopia Bucureștilor. Consultarea privește menținerea
celor doi candidați sau adăugarea unui alt candidat dintre episcopii
eligibili, urmând ca alegerea finală să fie făcută de Sfântul Sinod.
III.2.2. Prevederi statutare

privind alegerea mitropolitului
Articolul 129 prezintă procedura de alegere a mitropolitului.
Eligibil pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de mitropolit
este oricare ierarh membru al Sfântului Sinod, care este doctor sau
licențiat în teologie și s-a distins prin dragoste față de Dumnezeu
și de Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclezială,
zel misionar, simț gospodăresc, și care, la data alegerii de mitropolit,
are o vechime de cel puțin șapte ani de slujire arhierească.
Pentru alegerea de mitropolit, Sinodul mitropolitan, prezidat
de Patriarhul României sau de locțiitorul desemnat canonic și
statutar de acesta, stabilește, prin consultare deschisă urmată de
vot secret consultativ, o listă de doi candidați dintre ierarhii
eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri.
Sinodul mitropolitan se consultă, într-o ședință specială, cu
membrii Adunării eparhiale ai eparhiei vacante, la care se adaugă
membrii clerici și mireni din celelalte eparhii ale mitropoliei res-
pective, delegați în Adunarea Națională Bisericească, un decan și
un director de la unitățile de învățământ teologic din mitropolie,
132
desemnați de Patriarhul României sau locțiitorul de mitropolit, cu

consultarea ierarhilor din mitropolie. Consultarea pentru alegerea
mitropolitului are loc la sediul mitropoliei vacante, Adunarea epar-
hială și delegații de drept fiind consultați în privința menținerii
celor doi candidați sau desemnarea motivată a încă unui candidat
dintre ierarhii eligibili. Dacă votul deschis duce la decizia de a
desemna încă un candidat, se va trece la votarea secretă a unui al
treilea candidat din lista celor eligibili.
Lista candidaților va fi înaintată Sfântului Sinod cu proces verbal.
În cazul în care, în urma discuțiilor, se consideră necesar, prin
vot deschis, cu jumătate plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod
dispune completarea listei cu încă un candidat eligibil.
Mitropolit ales devine candidatul care a obținut jumătate plus
unu din totalul voturilor valide. Dacă niciunul dintre candidați
nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă
votare, la care participă primii doi candidați care au întrunit cel
mai mare număr de voturi. Este ales cel care a întrunit jumătate
plus unu din totalul voturilor valide. Statutul prevede că, în cazul
în care după desfășurarea întregii proceduri există paritate, se
procedează prin tragere la sorți.
III.2.3. Alegerea arhiepiscopului

sau a episcopului eparhiot
Articolul 130 arată că pentru slujirea, demnitatea și răspun-
derea de arhiepiscop sunt eligibili episcopii eparhioți, episcopii
vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari, care au vârsta
de cel puțin 35 de ani, sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au
distins prin dragoste față de Dumnezeu și Biserică, viață curată,
cultură teologică, demnitate eclezială, zel misionar și simț gospo-
dăresc. Lista ierarhilor eligibili se întocmește de către Cancelaria
133
Sfântului Sinod cu respectarea prevederilor statutare și se comu-

nică de către Patriarh mitropoliei în care se află eparhia vacantă.
Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de episcop eparhiot
sunt eligibili episcopii vicari patriarhali, episcopii vicari și arhiereii
vicari, arhimandriții și preoții văduvi (prin deces) al căror prestigiu
și activitate intelectuală este recunoscută.
În cadrul modificării Statutului prin Hotărârea Sfântului Sinod
din 17 februarie 2011, pentru prima dată apar ca și condiții pentru
alegerea de episcop media minimă de 8,50 la Licență, publicarea a
cel puțin o carte sau 10 studii teologice științifice de minimum 10
pagini și o experiență de cel puțin 5 ani de slujire liturgică și de
activitate administrativă fie la Centrul eparhial, fie în învățământul
teologic ori în cadrul unei mănăstiri, fie în alte activități misionare
încredințate de chiriarhul lor, cunoașterea a cel puțin unei limbi
moderne de circulație internațională175.
Pentru alegerea arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot,
Sinodul mitropolitan, prezidat de mitropolitul locului, stabilește,
prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă
de 2 candidați, ierarhi eligibili sau alte persoane care întrunesc
condițiile statutare, cu motivarea fiecărei propuneri. Sinodul
mitropolitan se consultă apoi, într-o ședință specială, cu membrii
Adunării eparhiale ai eparhiei vacante, la care participă un decan
și un director de la instituțiile de învățământ teologic din cuprinsul
eparhiei, desemnați de mitropolit. Consultarea are loc la sediul
mitropoliei, la data stabilită de mitropolit în acord cu ierarhii din
mitropolia respectivă, informând despre aceasta pe Patriarhul
României. Dacă prin votul deschis al celor prezenți, Adunarea se
pronunță pentru modificarea listei de candidați prin retragerea
sau adăugarea unei candidaturi, se va trece la votarea secretă.
175
Cf. Articolul 130.
134
Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în urma

acestei consultări, este înaintată Sfântului Sinod. În cazul când, în
urma discuțiilor, se consideră necesar, prin vot deschis, cu jumătate
plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod dispune completarea
listei cu încă un candidat eligibil.
Statutul prevede ca înaintea alegerii, în cazul candidaților
înscriși pe listă fără să fie arhierei, Sfântul Sinod să dispună
cercetarea lor canonică privind cunoștințele în ceea ce privește
canoanele care se referă la demnitatea și activitatea arhierească,
prevederile statutare referitoare la atribuțiile Sfântului Sinod,
atribuțiile ierarhilor eparhioți, atribuțiile episcopilor-vicari patri-
arhali, ale episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari, prioritățile pas-
torale și misionare ale Bisericii Ortodoxe Române și principalele
activități aflate în desfășurare în Biserică.
Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea arhiepiscopului sau
a episcopului eparhiot sunt deschise și închise de către Patriarhul
României și sunt prezidate de către mitropolitul locului. Articolul
130 (13) prevede că în caz de absență motivată sau vacanță a
scaunului mitropolitan, alegerea este prezidată de Patriarhul
României. Având în vedere faptul că Sfintele Canoane prevăd ca
episcopul să fie ales cu acordul mitropolitului, ne putem întreba
dacă prevederea aliniatului (13) este coerentă din punct de vedere
canonic. Dacă un oficiu episcopal este vacant și între timp este
vacantat și oficiul mitropolitan, este potrivit, din punct de vedere
canonic, să se aleagă întâi mitropolitul, iar apoi să fie ales epis-
copul, cu riscul ca perioada de vacanță a oficiului eparhial să fie
prelungită cu câteva luni.
Observăm, de asemenea, că procedura prevede ca președinția
ședinței Sfântului Sinod pentru alegerea unui episcop să fie dată
mitropolitului locului. Această afirmație nu presupune că mitro-
politul este pe durata acelei ședințe Președintele Sfântului Sinod,
135
ci membri Sfântului Sinod se constituie într-un for electiv, prezidat

de mitropolitul mitropoliei din care face parte eparhia vacantă.
Articolul 133 arată că, în Biserica Ortodoxă Română, întroni-
zarea episcopilor se face potrivit rânduielilor canonice și după
datinile Bisericii Ortodoxe Române. Numele celor aleși se comunică
Președintelui României, primului-ministru și instituției adminis-
trației publice centrale de resort. Întronizarea ierarhilor eparhioți
din afara granițelor României va fi adusă la cunoștința principalelor
autorități civile și bisericești din țările respective.
Gramata de întronizare este emisă de către Sfântul Sinod pen-
tru Patriarhul României (gramata sinodală), de către Patriarhul
României pentru mitropoliți și pentru ierarhii eparhiilor care sunt
în jurisdicția directă a Patriarhiei Române (gramata patriarhală) și
de către mitropolit pentru arhiepiscopii și episcopii din mitro-
polie (gramata mitropolitană). Pentru episcopii vicari patriarhali,
episcopii vicari și arhiereii vicari, Președintele Sfântului Sinod
emite actul patriarhal de confirmare a alegerii.
În cazul când cel ales nu este arhiereu, el va fi hirotonit de către
mitropolitul locului împreună cu cel puțin alți 2 arhierei, și numai
după aceea poate primi gramata de întronizare sau actul de con-
firmare, după caz.

episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari
și arhiereilor-vicari
Alegerea episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari și
arhiereilor-vicari se face prin votul secret al Sfântului Sinod, cu
jumătate plus unu din totalul voturilor valide176. În acest scop,
176
Articolul 131 (1).
136
Patriarhul, mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți propun

doi candidați dintre arhimandriții sau dintre preoții văduvi (prin
deces), care întrunesc condițiile statutare 177 , chiar și din alte
eparhii, cu acordul prealabil al chiriarhilor eparhiilor de care
aceștia aparțin canonic.
Episcopii vicari patriarhali se aleg, prin vot secret, de către
Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului, făcută în consultare cu
Sinodul Permanent. Episcopii vicari și arhiereii vicari de la eparhii
se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea
chiriarhului, făcută în consultare cu Sinodul mitropolitan.
Propunerea candidaților de episcop-vicar la arhiepiscopii și
de arhiereu-vicar la episcopii, precum și înființarea posturilor afe-
rente, se poate face numai cu respectarea prevederilor articolului
88 lit. k)178. Propunerile Patriarhului pentru alegerea episcopilor-
vicari patriarhali, precum și propunerile chiriarhilor pentru alegerea
episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari se fac în cadrul consultării
deschise cu Sinodul Permanent, respectiv Sinodul mitropolitan,
iar hotărârea se ia prin vot secret consultativ.
Candidații pentru funcțiile de episcop-vicar patriarhal, epis-
cop-vicar și arhiereu-vicar trebuie să îndeplinească condițiile de
prestigiu și de activitate teologică prevăzute pentru alegerea epis-
copilor și vor fi examinați canonic după procedura enunțată în
cazul alegerilor de episcop dintre candidați care nu sunt arhierei.
177
Prevăzute de articolul 130 alin. (1)-(6).
178
Articolul 88 lit. k): „După o consultare prealabilă, de principiu, cu Președintele
Sfântului Sinod și cu mitropolitul locului (conform canonului 34 Ap.) privind
oportunitatea pastoral-misionară și administrativă a alegerii unui episcop-
vicar, respectiv, arhiereu-vicar și, în consultare, prin vot secret, cu Sinodul
mitropolitan, propune Sfântului Sinod doi candidați de episcop-vicar la
arhiepiscopie și doi candidați de arhiereu-vicar la episcopie. Chiriarhii care au
împlinit vârsta de 75 de ani și care nu au episcop-vicar sau arhiereu-vicar vor
propune, statutar, doi candidați eligibili pentru această demnitate bisericească”.
137
Observăm că ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de epis-

cop-vicar patriarhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar este prezidată
de Patriarh. Această procedură dorește să sublinieze faptul că
episcopii vicari sunt asumați de întreaga Biserică Ortodoxă Română
și ei nu sunt simpli ajutători ai chiriarhului.
„Niciun candidat nu poate fi ales dacă nu a obținut jumătate
plus unu din voturile valide și dacă nu a întrunit un număr de
voturi egal cu o treime din numărul ierarhilor prezenți.”179
Fiecărui episcop-vicar sau arhiereu-vicar i se încredințează
spre slujire, de către chiriarh, o biserică din cuprinsul eparhiei180.
III.2.5. Prevederi statutare privind alegerea ierarhilor

de la eparhiile ortodoxe române din afara granițelor țării
Articolul 132 prevede procedura pentru alegerea mitropoliților,
arhiepiscopilor și episcopilor de la eparhiile ortodoxe române din
afara granițelor țării, o procedură distinctă care ține cont de auto-
nomia extinsă de care se bucură acele eparhii. Astfel, alegerea se
face de către Sfântul Sinod din cei unu sau doi candidați propuși
de Adunarea eparhială a eparhiei vacante, conform statutului de
organizare și funcționare al acesteia, aprobat de Sfântul Sinod. În
cazul în care Adunarea eparhială propune un singur candidat, iar
acesta nu este ales de Sfântul Sinod, Adunarea eparhială respectivă
va propune Sfântului Sinod un al doilea candidat.
Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile ortodoxe
române de peste hotare sunt aleși, prin vot secret, de către Sfântul
Sinod, la propunerea chiriarhului, făcută în consultare cu Sinodul
Mitropolitan sau cu organismele eparhiale prevăzute în propriile
179
Cf. Articolul 131 (8) forma modificată prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17
februarie 2011.
180
138
statute de organizare și funcționare aprobate de Sfântul Sinod și

în acord cu prevederile prezentului statut181. Având în vedere că
eparhiile din afara granițelor țării sunt organizate în conformitate
cu propriile statute, în baza autonomiei extinse de care se bucură,
expresia „în acord cu prevederile prezentului statut” se referă la
condițiile generale impuse de Statut pentru alegerea de episcop
sau episcop-vicar, și anume cele referitoare la formarea intelectuală
și la activitatea administrativă, prevăzute de articolul 130 (4).
181
Articolul 132 (3).
139
IV.
Asistența religioasă și asistența socială
în Biserica Ortodoxă Română
IV.1. Asistența religioasă

Articolele 135-136 din Statut reglementează problematica
asistenței religioase în Biserica Ortodoxă Română. Aliniatul (1) al
articolului 135 precizează că Biserica Ortodoxă Română își asumă
responsabilitatea asistenței religioase în instituțiile publice prin
eparhiile sale. Astfel, asistența religioasă în armată, în sistemul
penitenciar, în unități medicale, în așezăminte de asistență socială
și în unități de învățământ se desfășoară de către personalul
dedicat acestei slujiri, subordonat din punct de vedere canonic
eparhiilor, în condițiile prevăzute de lege, de protocoalele sau
acordurile încheiate cu autoritățile publice sau cu alte persoane
juridice. Sfântul Sinod este responsabil pentru determinarea ca-
drului normativ pentru aceste activități, în condițiile prevăzute
de lege. Recrutarea personalului clerical pentru aceste slujiri se
face cu acordul scris al chiriarhului și cu respectarea prevederilor
statutare și regulamentare bisericești.
Personalul clerical implicat în activitățile de asistență religioasă
se află sub îndrumarea pastoral-misionară și jurisdicția canonic-
disciplinară a eparhiilor pe raza cărora activează. Numirea, trans-
ferarea și revocarea acestora se face cu acordul comun al eparhiei
și al unității angajatoare, cu respectarea prevederilor statutare și
regulamentare bisericești, în condițiile prevăzute de lege.
141
Activitățile de asistență religioasă în instituțiile publice nu sunt

de competența exclusivă a personalului clerical implicat direct în
această activitate. Articolul 136 (2) prevede că preoții, diaconii și
cântăreții bisericești de la parohii au îndatorirea de a acorda asistență
religioasă tuturor categoriilor de credincioși din unitățile militare,
penitenciare, unitățile medicale, de asistență socială și din unitățile
de învățământ de pe raza parohiilor lor, ori de câte ori vor fi
solicitați. Aceste precizări trebuie să fie interpretate ca o articulare
a asistenței religioase din instituțiile publice la lucrarea pastoral-
misionară a parohiei.
IV.2. Asistența socială și medicală

în Biserica Ortodoxă Română
Articolele 137-139 reglementează modul în care Biserica Or-
todoxă Română se implică în activitățile de asistență socială și
asistență medicală. Conform prevederilor statutare, sistemul de
asistență socială și medicală al Bisericii Ortodoxe Române este
integrat și funcționează în cadrul structurilor sale administrativ-
organizatorice sau în organizații social-filantropice patronate de
Biserică. Această precizare nu presupune că Biserica nu se poate
implica în activități sociale și medicale prin parteneriate, dar se
subliniază instituirea unui sistem bisericesc specializat în aceste
domenii care are unități acreditate de Stat conform legislației în
vigoare.
Personalul care își desfășoară activitatea în așezămintele de
asistență socială ale Bisericii se recrutează, în primul rând, dintre
absolvenții facultăților de teologie, specializarea teologie-asistență
socială, iar cel din așezămintele de asistență medicală din rândul
personalului specializat, în condițiile legii. Aceste precizări sunt o
transpunere în legislația bisericească fundamentală a hotărârilor
142
IV. Asistența religioasă și asistența socială în Biserica Ortodoxă Română
Sfântului Sinod nr. 555 din 30 septembrie 1997 și 4000 din 29

octombrie 1999.
Statutul subliniază că beneficiarii serviciilor sociale și medicale
oferite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt persoane, grupuri
și comunități aflate în situații de dificultate, fără discriminare.
Aceste precizări obligă Biserica la organizarea activităților de
această natură, astfel încât persoanele în dificultate, indiferent de
starea lor socială, etnică sau religioasă, să beneficieze cu prioritate
de serviciile de asistență socială sau medicală.
Furnizorii de servicii sociale și medicale ai Bisericii Ortodoxe
Române pot înființa și administra cabinete medicale, centre de
diagnostic și tratament, unități spitalicești cu internare de zi și
continuă, farmacii cu regim închis și deschis, precum și centre de
recuperare și îngrijiri paleative, cu respectarea prevederilor sta-
tutare și a legislației bisericești și civile în vigoare182. Responsa-
bilitatea stabilirii strategiei și planurilor de acțiune în domeniul
asistenței sociale și medicale bisericești la nivelul întregii Patriarhii
se aprobă de către Sfântul Sinod, iar la nivelul eparhiilor, de către
Permanența Consiliului eparhial183.
Articolul 139 prevede că lăcașurile de cult din instituțiile mai
sus amintite funcționează, de regulă, ca subunități de cult (paraclise),
cu sau fără personalitate juridică, arondate protopopiatelor pe
teritoriul cărora se află. Formularea de regulă lasă posibilitatea
unor excepții, care pot fi instituite de eparhii, fără a intra însă în
contradicție cu prevederile statutare sau cu prevederile legale.
Statutul administrativ-juridic al acestor subunități de cult este
reglementat de eparhii prin acorduri încheiate cu instituțiile în
cadrul cărora funcționează și care le administrează.
182
Cf. Articolul 137 (6) a Statutului în varianta 2011.
183
Cf. Articolul 138.
143
Toate locașurile de cult se află sub autoritatea directă a chiri-

arhului, sunt arondate protopopiatelor pe raza cărora funcționează
și nu li se poate schimba destinația de lăcaș de cult al Bisericii
Ortodoxe Române184.
Finanțarea activității în domeniul social și medical se asigură
din resursele proprii ale furnizorilor de servicii sociale și medicale,
din subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale, din
donații și sponsorizări obținute în condițiile prevăzute de lege,
din subscripții publice, din fonduri nerambursabile și din venituri
provenite din orice alte surse care nu contravin legislației în vigoare
sau prevederilor prezentului statut185.
184
Cf. Articolul 185.
185
144
V.
Precizări statutare
privind disciplina clerului
Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe

Române consacră un capitol distinct, capitolul al VI-lea, intitulat
disciplina clerului, dedicat aspectelor disciplinare și de judecată.
În articolul 148, alin. 1, se precizează că „în conformitate cu
Sfintele Canoane și tradiția Bisericii Ortodoxe Române, din încre-
dințarea organismului de autoritate (episcop sau sinod de epis-
copi), exercitarea puterii de judecată se face prin consistoriu care
instrumentează și propune hotărâri spre aprobare respectivului
organism de autoritate”. Această formulare arată că în Biserica
Ortodoxă Română, competența de judecată este recunoscută epis-
copului sau sinodului care manifestă autoritatea Bisericii întregi,
iar consistoriile sunt organisme care sprijină competența de judecată
a acestora.
În conformitate cu articolul 148, alin. 2, pentru întreg perso-
nalul bisericesc, clerical și neclerical, funcționează următoarele
consistorii:
1. De judecare în fond:
a) Consistoriul disciplinar protopopesc;
b) Consistoriul eparhial;
c) Consistoriul eparhial monahal.
2. De judecare în apel:
a) Consistoriul mitropolitan;
b) Consistoriul mitropolitan monahal.
145
3. De judecare în recurs: Consistoriul Superior Bisericesc.

Paragraful 3 al aceluiași articol precizează că toate „cauzele
de judecată bisericească se introduc pe rolul instanțelor disciplinare
și de judecată cu aprobarea chiriarhului – în cazul consistoriilor
protopopești și eparhiale, a mitropolitului – în cazul consistoriilor
mitropolitane, și a Patriarhului – în cazul Consistoriului Superior
Bisericesc”. Aprobarea chiriarhului, a mitropolitului sau a Patri-
arhului este în fapt actul de trimitere în judecată. O situație care
impune trimiterea în judecată nu poate fi neglijată sau tergiversată
de către episcop, deoarece episcopul nu își exercită competența
de judecată în nume propriu, ci în numele Bisericii, iar o negli-
jență sau tergiversare în rânduirea lucrurilor în conformitate cu
legislația bisericească, trebuie să fie luată în discuție de Sinodul
mitropolitan la propunerea mitropolitului sau, dacă este nevoie,
de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului.
V.1. Consistoriile bisericești la nivelul eparhial

În conformitate cu articolele 149, 150 și 151, la nivel eparhial
funcționează Consistoriul disciplinar protopopesc, Consistoriul
eparhial și Consistoriul eparhial monahal. Precizarea din articolul
149 (2) privind funcționarea Consistoriului protopopesc cu apro-
barea chiriarhului, și cea din articolul 150 (4) privind funcționarea
Consistoriului eparhial din încredințarea chiriarhului subliniază
de fapt că aceste consistorii sunt organizate în virtutea autorității
de judecată a episcopului. Fiecare episcop are obligația de a se
îngriji de constituirea și funcționarea statutară a consistoriilor,
mitropolitul și Sinodul mitropolitan având capacitatea de a inter-
veni în cazul în care prevederile statutare nu sunt respectate.
146
V. Precizări statutare privind disciplina clerului
V.1.1. Consistoriul disciplinar protopopesc

În conformitate cu articolul 149 din Statutul Bisericii Ortodoxe
Române, Consistoriul disciplinar protopopesc este instanța disci-
plinară și de judecată pentru personalul neclerical și organismul
de împăcare pentru neînțelegerile ivite în rândul personalului
bisericesc, precum și între parohieni și preot.
Consistoriul disciplinar protopopesc funcționează pe lângă
fiecare protopopiat, cu aprobarea chiriarhului, și este format
dintr-un președinte cleric și trei membri, dintre care doi membri
clerici, numiți pe termen de patru ani, de către chiriarh, dintre
preoții din protopopiat, cu cel puțin gradul II, doctori, absolvenți
de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe canonice
și juridice, precum și un membru din rândul cântăreților bisericești
din protopopiat.
Consistoriul disciplinar protopopesc are un grefier desemnat
de președinte și numit de chiriarh. Când sunt judecate cazuri ale
preoților, membrul mirean (cântărețul) nu participă la ședința de
judecată.
Dacă, prin hotărârea dată de Consistoriul disciplinar proto-
popesc, părțile nu s-au declarat împăcate, cazul se transferă, în
ultimă instanță, la Consistoriul eparhial.
Hotărârile Consistoriului disciplinar protopopesc privind cân-
tăreții bisericești sunt definitive, după aprobarea lor de către
chiriarh, și nu pot fi atacate cu recurs la Consistoriul eparhial, cu
excepția celor care prevăd pedeapsa destituirii acestora.
Această limitare a dreptului de recurs nu trebuie să fie abso-
lutizată, deoarece orice persoană ce se consideră neîndreptățită
de episcopul său poate să se adreseze mitropolitului și prin el
Sinodului mitropolitan. Astfel orice nemulțumire legată de mani-
147
festarea competențelor jurisdicționale ale episcopului poate fi

înaintată mitropolitului.
V.1.2. Consistoriul eparhial

Consistoriul eparhial este instanță disciplinară și de judecată
pentru abaterile și delictele clerului de mir, care judecă din încre-
dințarea chiriarhului și propune acestuia spre aprobare hotărâri
privind sancționarea acestora. Hotărârile Consistoriului eparhial
devin definitive după aprobarea lor de către chiriarh.
Când se judecă numai cazuri ale personalului neclerical, în
care s-a aplicat pedeapsa destituirii, la ședință participă și un cân-
tăreț bisericesc numit de chiriarh, la propunerea protopopului,
altul decât cel care face parte din Consistoriul disciplinar proto-
popesc. Hotărârile Consistoriului protopopesc în cazul destituirii
personalului neclerical, atacate cu recurs la Consistoriul eparhial,
devin definitive și irevocabile, după ce hotărârea Consistoriului
eparhial a fost aprobată de către chiriarh.
Consistoriul eparhial este format din trei membri titulari și
doi membri supleanți. Membrii acestui Consistoriu sunt preoți, cu
cel puțin gradul II, doctori, absolvenți de masterat sau licențiați în
teologie, care au cunoștințe canonice și juridice. Consistoriul
eparhial are un grefier cleric, numit de chiriarh.
Membrii Consistoriului eparhial se aleg la propunerea chiri-
arhului de către Adunarea eparhială, pe termen de patru ani.
Numirea membrilor Consistoriului eparhial, precum și a pre-
ședintelui, din rândul titularilor, se face prin decizie chiriarhală.
V.1.3. Consistoriul eparhial monahal

Consistoriul eparhial monahal este instanță disciplinară și de
judecată pentru abaterile și delictele clerului monahal, care judecă
148
și propune chiriarhului spre aprobare hotărâri privind sancțio-

narea acestora. Hotărârile devin definitive după aprobarea lor de
către chiriarh.
Consistoriul eparhial monahal funcționează la fiecare arhiepis-
copie și episcopie, din încredințarea chiriarhului, și este format
din trei membri titulari și doi membri supleanți.
Membrii Consistoriului eparhial monahal sunt desemnați de
chiriarh dintre arhimandriții și protosinghelii din mănăstirile epar-
hiei, care s-au remarcat printr-o viață duhovnicească aleasă, doctori,
absolvenți de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe
canonice și juridice.
Numirea membrilor Consistoriului eparhial monahal, precum
și a președintelui, din rândul titularilor, se face prin decizie chiri-
arhală, pe o perioadă de patru ani. Grefierul este numit de chiriarh,
din rândul clerului monahal de la Centrul eparhial.
Eparhiile care nu au un număr suficient de monahi pentru a
constitui Consistoriul eparhial monahal, cu acordul mitropolitului
locului, pot apela la un Consistoriu eparhial monahal al unei eparhii
învecinate.
V.2. Consistoriile din cadrul

sistemului de organizare bisericească
Pentru a asigura o judecată echitabilă, Sinodul I Ecumenic a
hotărât prin canonul 6 ca de două ori pe an să se țină sinoade
regionale, care să garanteze că judecata în eparhii nu este afectată
de micimea inimii episcopului. Competența de primire a recursului
și a apelului este una dintre primele competențe recunoscute
sinoadelor. Astfel, oricine consideră că nu a fost judecat drept sau
echitabil de către un consistoriu de la nivelul eparhiei, poate adresa
149
plângere mitropolitului, care va analiza situația împreună cu

Sinodul mitropolitan.
V.2.1. Consistoriul mitropolitan

Consistoriul mitropolitan este instanță disciplinară și de jude-
cată a recursurilor clerului de mir, aparținând de eparhiile sufragane
mitropoliei, sancționat cu depunerea din treapta preoției, precum
și a apelurilor împotriva hotărârilor de caterisire186. Hotărârile
Consistoriului mitropolitan privind depunerea din treapta preoției
sunt definitive și irevocabile, după aprobarea de către Sinodul
mitropolitan. Cele privind apelul împotriva pedepsei caterisirii se
aprobă de către mitropolitul locului și pot fi atacate cu recurs la
Consistoriul Superior Bisericesc187.
Consistoriul mitropolitan funcționează la fiecare mitropolie,
din încredințarea Sinodului Mitropolitan, și este format din 3-5
membri titulari și doi supleanți, aprobați de Sinodul mitropolitan,
dintre preoții desemnați de Adunările eparhiale ale eparhiilor
din mitropolie (aleși pe o perioadă de patru ani), alții decât cei
desemnați în Consistoriile eparhiale, care îndeplinesc condițiile
prevăzute de articolul 150, alin. 4 din Statut.
Președintele Consistoriului mitropolitan este numit prin de-
cizie a mitropolitului dintre membrii acestuia, aprobați de Sinodul
mitropolitan, iar grefierul este numit tot de mitropolit, din perso-
nalul clerical al Centrului eparhial de reședință a mitropoliei.
V.2.2. Consistoriul mitropolitan monahal

Consistoriul mitropolitan monahal este instanță disciplinară
și de judecată a recursurilor clerului monahal aparținând de epar-
186
Articolul 153 (1) a Statutului în varianta 2011.
187
Articolul 153 (2) a Statutului în varianta 2011.
150
hiile sufragane mitropoliei, sancționat cu depunerea din treapta

preoției, precum și a apelurilor împotriva hotărârilor de caterisire.
Hotărârile Consistoriului mitropolitan monahal privind de-
punerea din treapta preoției sunt definitive și irevocabile, după
aprobarea de către Sinodul mitropolitan. Hotărârile Consistoriului
mitropolitan monahal privind apelul împotriva pedepsei caterisirii
se aprobă de mitropolitul locului și pot fi atacate cu recurs la
Consistoriul Superior Bisericesc.
Consistoriul mitropolitan188 monahal funcționează la fiecare
mitropolie, din încredințarea Sinodului Mitropolitan, și este format
din 3-5 membri titulari și doi supleanți, numiți de mitropolit dintre
arhimandriții și protosinghelii recomandați de eparhiile din mitro-
polie, alții decât cei desemnați în consistoriile eparhiale monahale.
Președintele Consistoriului mitropolitan monahal este numit
prin decizie a mitropolitului dintre membrii acestuia, aprobați de
Sinodul mitropolitan, iar grefierul este numit tot de mitropolit,
din personalul clerical monahal al Centrului eparhial de reședință
a mitropoliei.
V.2.3. Consistoriul Superior Bisericesc

Consistoriul Superior Bisericesc și Consistoriul Superior Bise-
ricesc Monahal sunt cele mai înalte instanțe disciplinare și de
judecată pentru clerul de mir sau monahal, care judecă recursurile
împotriva hotărârilor de caterisire pronunțate de un consistoriu
eparhial sau consistoriu eparhial monahal și menținute de un
consistoriu mitropolitan, respectiv de un consistoriu mitropolitan
monahal. Hotărârile Consistoriului Superior Bisericesc și ale Consis-
toriului Superior Bisericesc Monahal privind recursurile împotriva
188
Vezi Articolul 154 a Statutului în varianta 2011.
151
pedepsei caterisirii sunt definitive și irevocabile, după aprobarea

lor de către Sfântul Sinod.
Consistoriul Superior Bisericesc Monahal funcționează la Patri-
arhia Română și este format din 6 membri titulari, din rândul
exarhilor de mănăstiri, desemnați de sinoadele mitropolitane din
țară, alții decât cei desemnați în consistoriile eparhiale sau mitro-
politane monahale, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Statut.189
Hotărârile Consistoriului Superior Bisericesc privind recursu-
rile împotriva pedepsei caterisirii sunt definitive și irevocabile,
după aprobarea lor de către Sfântul Sinod. El funcționează la
Patriarhia Română și este format din șase membri, preoți având
gradul I, desemnați de sinoadele mitropolitane din țară, alții decât
cei desemnați în consistoriile eparhiale sau mitropolitane.
În cazul judecării recursurilor în materie de caterisire ale unor
clerici din rândul cinului monahal pronunțate de un consistoriu
eparhial monahal și menținute de un consistoriu mitropolitan
monahal, la ședințe participă, în calitate de membru, și un exarh
de mănăstiri care are competențele necesare pentru această misiune.
În cazul judecării recursurilor în materie de caterisire pro-
nunțate de un consistoriu eparhial și menținute de un consistoriu
mitropolitan din afara granițelor țării, la ședințe participă, în calitate
de membru, și un cleric desemnat de Sinodul mitropolitan respectiv.
189
Organizarea Consistoriului Superior Bisericesc a fost modificată prin Hotărârea
nr. 8561 din 25 octombrie 2011 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
privind amendarea unor prevederi din Statutul pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române referitoare la instituirea Consistoriului Superior
Bisericesc Monahal, la componența și desemnarea reprezentanților mitropoliei
în Consistoriul Superior Bisericesc și în Consistoriul Superior Bisericesc Monahal,
precum și pentru aprobarea componenței Consistoriului Superior Bisericesc și
a Consistoriului Superior Bisericesc Monahal, ca urmare a propunerilor Sinoadelor
mitropolitane, vezi: http://www.patriarhia.ro/_layouts/images/File/CSF/8561-
Comunicare%20Consistoriu.pdf , consultat la data de 12 oct.2012.
152
Președintele Consistoriului Superior Bisericesc este numit prin

decizie a Patriarhului dintre cei șase membri aprobați de Sfântul
Sinod, iar grefierul este numit de Patriarh din personalul Cancelariei
Sfântului Sinod.
Articolul 156, în forma modificată din 2011, prevede că pentru
atitudine părtinitoare în exercitarea funcției lor în consistorii,
membrii oricărui consistoriu pot fi revocați de către autoritatea
care i-a numit sau confirmat.
Statutul precizează că în baza autonomiei cultelor, prevăzută
de lege, și a competențelor specifice lor, instanțele de judecată
bisericească soluționează probleme de disciplină internă, iar hotă-
rârile instanțelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în
fața instanțelor civile190.
Această prevedere subliniază angajamentul Statului de a recu-
noaște cultelor caracterul propriu și competența exclusivă pentru
aspectele de disciplină internă. Instanțele civile nu sunt competente
să intervină în disciplina internă a cultelor, dar exercită un control
de legalitate.
Articolul 158 prevede că „Sfântul Sinod este unica instanță de
judecată canonică a membrilor săi pentru orice fel de abateri de la
învățătura și disciplina Bisericii”. Această prevedere se referă strict
la aspectele bisericești care nu implică o responsabilitate civilă și
penală.
Articolul 159 prevede că, „în caz de urgență pastorală, potrivit
prevederilor Sfintelor Canoane, chiriarhul poate hotărî singur sanc-
țiuni disciplinare pentru personalul bisericesc”. Această prevedere
se referă la cazurile care nu suportă amânare. Situația evident
scandaloasă provocată de un cleric sau o altă persoană care exercită
190
Articolul 157 (2).
153
o misiune bisericească, nu poate să fie tergiversată fără consecințe

canonice prin angajarea unei proceduri de lungă durată. În astfel
de situații, sancțiunea disciplinară care se impune este dojana
arhierească, retragerea unor responsabilități administrative sau
pastorale și oprirea de la slujirea celor sfinte.
V.3. Apărarea și procedurile de iertare și revizuire

V.3.1. Instituția apărătorilor bisericești
În conformitate cu articolului 159/160 din Statut, personalul
bisericesc trimis în fața instanțelor de judecată bisericească în cali-
tate de acuzat, poate fi asistat în fața tuturor instanțelor bisericești
de un apărător ales de acuzat din lista de apărători bisericești,
conform Regulamentului de procedură al instanțelor disciplinare
și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, numiți prin decizie
chiriarhală din rândul preoților admiși în urma examenului pentru
apărători.
Pentru aplicarea acestor prevederi statutare, la nivelul fiecărei
eparhii trebuie să se organizeze o selecție a persoanelor care ar
putea fi apărători bisericești, în conformitate cu articolele privind
apărarea din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și
de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române:
Articolele 189-190 ale Regulamentului de procedură prevede
că pe lângă fiecare Consistoriu disciplinar protopopesc vor func-
ționa cel mult patru apărători, la Consistoriul eparhial de la
episcopii câte cinci apărători, iar pe lângă Consistoriul eparhial
de la arhiepiscopii câte opt apărători, dintre preoții licențiați sau
doctori în teologie, cu examenul de promovare de categoria I și
având cel puțin zece ani de preoție lucrătoare. Persoanele care
doresc să exercite misiunea de apărător vor face declarații în scris,
154
însoțite de acte doveditoare, din care să reiasă că întrunesc condițiile

cerute pentru a fi apărători.
Articolul 191 din Regulamentul de Procedură prevede că la
mitropoliile din București, Iași și Sibiu se va institui câte o comisie
compusă din profesorul de Drept Canonic de la Institutul Teologic
Universitar local sau, în lipsă, de la Institutul Teologic Universitar
din capitală, președintele Consistoriului eparhial din localitate și
consilierul administrativ bisericesc al mitropoliei respective, unde
clericii care candidează pentru misiunea de apărător vor participa
la o formare finalizată cu un examen special din Dreptul Canonic,
legile țării, Statutul de organizare și regulamentele bisericești.
Fiecare apărător va fi confirmat în misiunea sa prin decizia chiri-
arhului respectiv, în care se va menționa Consistoriul în fața căruia
are dreptul de apărător.
Articolul 194 din Regulamentul de procedură arată că nu pot
fi apărători persoanele care au fost condamnate de instanțele
bisericești sau de instanțele civile și penale, cei care stau sub o
culpă canonică, cei care au fost pedepsiți de chiriarh și cei care vor
fi dovediți că fac intervenții, stăruințe sau presiuni la autoritățile
protopopești, la Administrația eparhială sau la organele anche-
tatoare, în favoarea împricinaților sau celor dați în judecată.
După cum reiese din Statut și din Regulamentul de procedură,
apărătorul nu este desemnat din oficiu. Clericul cercetat canonic
se apără singur, dar, dacă dorește, poate cere să fie apărat de un
apărător.
V.3.2. Iertarea și reașezarea în slujire

Articolul 161 (2) din Statut prevede că Sinodul mitropolitan
aprobă sau respinge cererile de iertare ale preoților sancționați cu
pedeapsa depunerii din treaptă care, după recurs, au rămas defi-
155
nitive și irevocabile, dacă aceștia, timp de mai mulți ani, au dat

sau nu dovadă de pocăință și îndreptare, iar articolul 161 (1)
prevede că „Sfântul Sinod aprobă sau respinge cererile de iertare
ale preoților sancționați cu pedeapsa caterisirii care, după recurs,
au rămas definitive și irevocabile, dacă aceștia, timp de mai mulți
ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare”. Acest
articol aduce în discuție problematica caterisirii și a efectului
acesteia asupra persoanei în cauză. Canonul 21 Trulan arată că
acei „ce s-au făcut vinovați de grele fărădelegi canonice și din
pricina aceasta au fost supuși caterisirii și astfel au fost trecuți în
rândul laicilor, dacă de bunăvoie leapădă păcatul pentru care au
căzut din har și se îndepărtează desăvârșit de acela, atunci să se
tundă în chipul clerului. Iar dacă nu vor alege de bunăvoie aceasta,
atunci să-și lase părul să crească întocmai ca laicii, ca cei ce au
prețuit mai mult petrecerea în lume decât viața cea cerească (au
preferat vieții cerești, petrecerea în lume)”. Acest canon arată că
pentru cei caterisiți singurul semn de prețuire a pocăinței și îndrep-
tării este îngăduința de a purta ținuta preoțească, în nici un caz
nu poate fi vorba de o reașezare a acestuia în slujirea preoțească,
deoarece păcatul incompatibil cu preoția aduce după sine căderea
din har. Cu toate acestea, există posibilitatea ca persoana în cauză
să fi fost pedepsită în baza unor dovezi care se dovedesc în timp a
fi irelevante sau chiar neîntemeiate. În acest caz există posibi-
litatea revizuirii hotărârii de caterisire, dar nu este vorba de iertarea
persoanei în cauză, ci de dovedirea faptului că pedepsirea sa a
fost nemeritată. În acest caz, persoana în cauză va fi reașezată în
slujirea preoțească.
Articolul 161 (3) din Statut revine la formularea potrivită folo-
sind termenul de revizuire în locul celui de iertare.
156
V.4. Incompatibilitățile
în organizarea bisericească
Statutul prevede și dispoziții privind incompatibilitățile care
pot să apară în cadrul organismelor de conducere sau de judecată
bisericească191. Astfel este precizat că în întreaga Biserică Ortodoxă
Română nimeni nu poate fi în același timp: Membru al Consiliului
eparhial și al Consistoriului eparhial, Consistoriului mitropolitan
sau al Consistoriului Superior Bisericesc; vicar eparhial, consilier
eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, protopop și mem-
bru ales al Adunării eparhiale; vicar eparhial, consilier eparhial,
inspector eparhial, secretar eparhial, protopop și membru al con-
sistoriilor bisericești. Nu pot fi aleși membri ai Consistoriului
disciplinar protopopesc, ai Consistoriului eparhial, ai Consistoriului
eparhial monahal, ai Consistoriului mitropolitan, ai Consistoriului
mitropolitan monahal și ai Consistoriului Superior Bisericesc cei ce
sunt înrudiți între ei sau cu chiriarhul respectiv, până la al patrulea
grad de sânge și al doilea de cuscrie; salariat în administrația și
controlul bisericesc eparhial și membru în organismele bisericești
de disciplină192.
Niciun preot, diacon sau mirean, membru al vreunui orga-
nism bisericesc deliberativ, executiv, administrativ, de control și
de disciplină bisericească nu poate lua parte la soluționarea cauzei
proprii sau a celor ce le pot aduce pagube ori câștig personal, a
cauzelor rudeniilor, până la al patrulea grad de sânge sau al doilea
de cuscrie, a cauzelor părinților sau copiilor adoptivi, precum și a
cauzelor celor ce stau sub tutoratul sau curatela lor, a cauzelor la
191
Articolele 201-202.
192
Articolul 101.
157
care au fost martori, procuratori, experți sau pe care le-au anchetat,

precum și a cauzelor la a căror decidere au luat odată parte într-o
instanță inferioară.
158
VI.
instituțiile bisericești cu scop misionar
Articolele 162-171 din Statut sunt consacrate instituțiilor bise-

ricești cu scop misionar: Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă –
instituție cu patrimoniu distinct, având sectoarele: editură, tipo-
grafie și ateliere, la nivelul central al Patriarhiei; Instituții media:
posturi de radio și televiziune, centre și birouri de presă, agenții
de știri, edituri, cotidiane și periodice etc., la nivelul Patriarhiei
Române și al eparhiilor; Centre sociale, medicale, culturale și edu-
caționale; Casa de ajutor reciproc a clerului și salariaților bisericești, la
fiecare eparhie193.
VI.1. Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă

Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă este condus de Patriarh,
iar fiecare dintre sectoarele lui este condus de un director sub îndru-
marea unui episcop-vicar patriarhal sau a unui consilier patriarhal
coordonator. Hotărârile privind bunul mers al Institutului se iau în
ședințe ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc, prezidate
de Patriarh sau delegatul său. Produsele Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă se distribuie eparhiilor, parohiilor, mănăstirilor
și credincioșilor prin magazinele bisericești eparhiale. Editura și
193
Pasajele în italic au fost introduse în varianta Statutului adoptată la 17
februarie 2011.
159
tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au exclu-

sivitate în privința editării, tipăririi și difuzării Sfintei Scripturi, a
cărților de cult și acatistelor, a manualelor de teologie și a manu-
alelor de religie, care se vor tipări numai cu aprobarea Sfântului
Sinod.
Eparhiile pot organiza singure edituri și tipografii, precum și
ateliere de pictură și de confecționat icoane, de țesătorie și croitorie
de veșminte preoțești, de broderie, de țesut covoare, de lumânări,
mobilier bisericesc etc., pentru a împlini în exclusivitate cerințele
unităților de cult din eparhie. Sfântul Sinod aprobă anual calendarul
bisericesc pe baza textului elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod,
care se tipărește la tipografia Institutului Biblic și tipografiile epar-
hiale, cu respectarea dreptului de copy-right, iar difuzarea se face
în condițiile stabilite anual de Sfântul Sinod, numai în cuprinsul
fiecărei eparhii.
Articolul 167 din Statut prevede că pentru susținerea activi-
tăților pastoral-misionare, cultural-educative și social-filantropice,
Biserica Ortodoxă Română, prin unitățile sale de cult, poate des-
fășura activități economico-gospodărești.
VI.2. Instituțiile media

La nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor pot funcționa,
sub directa îndrumare a chiriarhului, instituții media (posturi de
radio și de televiziune, centre și birouri de presă, agenții de știri,
edituri, cotidiane și periodice etc.), a căror activitate se aprobă de
organismele bisericești abilitate, în condițiile legii.
Prin Hotărârea Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 s-a in-
trodus un aliniat nou (2) la articolul 167/168, care prevede că „în
scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință, a unității
vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii ortodoxe românești,
160
VI. Prevederi statutare privind instituțiile bisericești cu scop misionar
precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor prin acțiuni care se

suprapun în același teritoriu, înființarea și desființarea de noi insti-
tuții media scrise (reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale
(radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor
eparhiale, se face cu aprobarea Sfântului Sinod, la propunerea
temeinic motivată a Patriarhului României sau a chiriarhilor epar-
hiilor din țară și din afara granițelor țării, pe baza unui studiu
bine fundamentat misionar și economic”. Acest articol, chiar dacă
ar putea fi considerat ca o imixtiune în competența eparhiilor de
a-și gestiona toate mijloacele pentru misiune, are ca obiectiv să
eficientizeze activitățile multimedia și să faciliteze manifestarea
comuniunii sinodale și la acest nivel.
VI.3. Instituțiile sociale

și Casele de Ajutor Reciproc
Prin aceeași hotărâre a Sfântului Sinod din 17 februarie 2011
s-a introdus un articol nou, 169, care privește reglementarea
înființării și organizării Centrelor sociale, medicale, culturale și
educaționale. Acest articol prevede că „la nivelul Patriarhiei Române
și al eparhiilor se pot înființa și organiza, sub directa îndrumare a
chiriarhului, centre sociale, medicale, culturale și educaționale, în
conformitate cu prevederile statutare, regulamentare și legale în
vigoare”.
Prin articolul 170 al Statutului se stabilesc bazele statutare
pentru înființarea Caselor de ajutor reciproc ale clerului și salariaților
bisericești din eparhii, care au ca scop acordarea de împrumuturi și
ajutoare membrilor lor, la cererea acestora, iar activitatea lor se va
desfășura potrivit propriului regulament.
161
VII.
administrarea bunurilor bisericești
Articolele 171-178 prezintă bazele statutare pentru activitatea

de administrare a bunurilor bisericești. Totalitatea bunurilor apar-
ținând parohiilor, schiturilor, mănăstirilor, protopopiatelor, vica-
riatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și Patriarhiei,
asociațiilor și fundațiilor constituite de Biserică, fondurile desti-
nate unui scop bisericesc, precum și averile bisericilor fundaționale
alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe
Române, iar regimul lui este reglementat de statut. Pe lângă bunu-
rile care sunt în proprietatea Bisericii, de statutul canonic de bunuri
bisericești beneficiază și bunurile aflate „în folosința unităților
administrative bisericești care au regimul bunurilor bisericești și
fac parte din patrimoniul bisericesc”.
VII.1. Bunurile sacre și bunurile comune

Articolul 172 distinge în cadrul patrimoniului bunurile sacre
și bunurile comune. Bunurile sacre sunt cele care prin sfințire sau
binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului, sunt inalie-
nabile, insesizabile și imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor
sacre este exclusiv bisericească, iar cedarea folosinței poate fi acor-
dată pe un termen de până la trei ani, cu posibilitatea de reînnoire.
Astfel, în categoria bunurilor sacre sunt enumerate: lăcașurile de cult
(catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele și veșmintele
163
bisericești, cărțile de ritual, cimitirele etc. Sunt asimilate cu bunurile

sacre și beneficiază de același regim juridic și: casa parohială, vatra
parohială și mănăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului
patriarhal, reședințele chiriarhale, chiliile mănăstirilor și schiturilor,
bunurile prețioase, cu valoare artistică, istorică sau datorită mate-
rialului din care sunt confecționate, precum: picturile, sculpturile,
țesăturile artistice, miniaturile, cărțile rare, documentele, lucrările
din materiale scumpe etc.
Bunurile comune sunt cele destinate întreținerii bisericilor, a
slujitorilor ei, operelor culturale, de caritate și asistență socială și
medicală, precum și pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale Bise-
ricii. În această categorie sunt enumerate: edificiile unităților de
învățământ bisericesc, edificiile administrațiilor bisericești, muzeele
religioase, așezămintele și instituțiile culturale, social-medicale,
filantropice și economice, terenurile agricole, pădurile, pășunile,
viile, livezile, grădinile, drepturile patrimoniale, creanțele, părțile
sociale, acțiunile, fondurile, hârtiile de valoare, averea în numerar
etc.
Statul prevede că normele generale și obligatorii privitoare la
asigurarea bunurilor unităților bisericești din cuprinsul Patriarhiei
Române se aprobă de Sfântul Sinod. În același timp, fiecare sinod
mitropolitan este competent pentru a clarifica natura bunurilor
bisericești.
Având în vedere statutul special al bunurilor bisericești, înstră-
inarea în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi
litigioase etc.) a bunurilor imobile ale unităților bisericești din epar-
hie, cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile, se aprobă de
Consiliul eparhial. Acceptarea donațiilor, legatelor, sponsorizărilor
și cumpărarea de bunuri în favoarea eparhiei sau a unităților
bisericești din eparhie, precum și transmiterea folosinței bunurilor
164
VII. Prevederi statutare privind administrarea bunurilor bisericești
imobile bisericești (închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării

cu sarcini sau afectării de servituți a acestora, se aprobă de către
Permanența Consiliului eparhial194.
În cazurile care privesc bunuri ale Centrului eparhial, ale
instituțiilor și fundațiilor eparhiale, decizia de înstrăinare este
luată de Consiliul eparhial, cu aprobarea prealabilă a Sinodului
mitropolitan.
Articolul 172 paragrafele (12) și (13)195 prevăd că ori de câte
ori, în documente privitoare la drepturi reale asupra bunurilor
bisericești, se vorbește de mitropolie ca proprietar, prin aceasta se
înțelege arhiepiscopia unde este sediul mitropoliei și organismele
de conducere și reprezentare ale arhiepiscopiei respective. Ori de
câte ori, în documente privitoare la drepturi reale asupra bunurilor
bisericești, se utilizează pentru proprietar denumiri care nu mai
sunt în uz (epitropia, eforia etc.), prin aceasta se înțelege actuala
persoană juridică bisericească, căreia îi revine de drept patrimoniul
respectiv; în cazul în care identificarea acesteia nu mai este posibilă,
dreptul de proprietate revine Centrului eparhial sub jurisdicția
căruia s-a aflat.
Paragraful 14 al articolului 172 prevede că pentru îndeplinirea
unor obiective misionar-pastorale și social-filantropice la nivel de
eparhii, prin aprobarea adunărilor eparhiale, unele proprietăți ale
194
Formularea prezentată este cea din forma Statutului adoptată prin Hotărârea
Sfântului Sinod din 17 februarie 2011. În formularea din 2008, acest paragraf
era enunțat astfel: „Transmiterea cu orice titlu a folosinței sau proprietății
asupra bunurilor imobile care aparțin parohiilor, mânăstirilor, protopopiatelor
și altor instituții bisericești cu personalitate juridică din cuprinsul eparhiei
(vânzare, cumpărare, închiriere, schimbare etc.), precum și grevarea cu sarcini
sau afectarea de servituți a acestor bunuri prevăzute la alin. 6 și 7, se aprobă
de Consiliul eparhial, iar înstrăinarea bunurilor imobile (clădiri și terenuri) ale
Centrului eparhial, de către Sinodul mitropolitan”.
195
În varianta adoptată în 2011.
165
parohiilor și mănăstirilor pot fi administrate în mod unitar și

solidar de organismul eparhial abilitat în acest scop. Fondurile
arhivistice și bibliotecile mănăstirilor, parohiilor, protopopiatelor,
episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și ale Patriarhiei sunt
proprietatea exclusivă a acestora, nu pot fi înstrăinate, grevate sau
urmărite și au regimul juridic al arhivelor și bibliotecilor private196.
În cazul desființării unei unități de cult sau a unei biserici fun-
daționale, proprietatea asupra întregului ei patrimoniu se transmite
unității de cult superioare ierarhic ce va dispune de acesta cu titlu
de proprietar al respectivului patrimoniu bisericesc. Patrimoniul
bisericesc al cărui proprietar nu poate fi identificat revine de drept
eparhiei în a cărei jurisdicție teritorială se află.
Patrimoniul fundațiilor și asociațiilor bisericești cu personalitate
juridică constituite de Biserică este proprietatea acestora și se admi-
nistrează de Biserică în limita și în condițiile actelor constitutive197.
Biserica Ortodoxă Română și părțile ei componente pot deține
în proprietate bunuri în străinătate a căror situație se reglementează
potrivit prevederilor statutare și regulamentare proprii și legislației
statelor pe teritoriul cărora se află respectivele proprietăți198.
Situația bunurilor bisericești sau similare din străinătate, pro-
prietate a Statului român, date în administrare eparhiilor ortodoxe
române din afara granițelor țării și unităților lor, precum și repre-
zentanțelor și comunităților Patriarhiei Române din străinătate, se
va reglementa, la cerere, prin acorduri bilaterale între Patriarhia
Română, unitatea interesată și Statul român.
Dobândirea, înstrăinarea, grevarea și administrarea patrimo-
niului bisericesc, controlul și verificarea gestionară se desfășoară
196
Articolul 173 (1).
197
Articolul 175.
198
Articolul 177.
166
în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare în vigoare.

Forma definitivă a acestor acte este cea aprobată de Permanența
Consiliului Național Bisericesc, de Permanența Consiliului epar-
hial sau de Sinodul mitropolitan, în conformitate cu prevederile
statutare199. În cazul aprobării înstrăinării unor bunuri bisericești,
unitățile bisericești ortodoxe au drept de preemțiune200.
Articolul 178 (3) prevede că actele juridice având ca obiect
bunurile din patrimoniul bisericesc, încheiate cu încălcarea pre-
vederilor prezentului statut, sunt lovite de nulitate absolută.
Edificiile bisericești sunt clasificate de articolul 179 astfel:
parohiale și filii, de cimitir, fundaționale, izolate, paraclise, cate-
drale, de mănăstiri, din străinătate, din armată, sistemul peniten-
ciar, unități medicale, așezăminte de asistență socială, unități de
învățământ etc.
Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate
patrimoniului eparhiei și stau sub jurisdicția și controlul auto-
rității arhiepiscopiei sau episcopiei. Dacă într-o parohie sunt mai
multe biserici, chiriarhul o desemnează pe cea parohială. Statutul
prevede ca în fiecare oraș reședință eparhială să fie stabilită
biserica catedrală. În același timp este prevăzut ca în fiecare
reședință de județ să fie desemnată o biserică drept catedrală201.
Chiriarhul poate desemna unele biserici ca paraclise chiriarhale,
după rangul eparhiei pe care o păstorește. Paraclisele eparhiale
sunt subordonate direct episcopului, fiind sustrase
administrației202 parohiei pe teritoriul căreia funcționează.
Paragraful (4) al articolului 180 arată că anexele locașurilor de
cult urmează regimul juridic al acelora. Sunt considerate anexe ale
199
Articolul 178 (1).
200
Articolul 178 (2).
201
Articolul 180 (2).
202
Cf. Articolul 184.
167
locașurilor de cult: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul,

capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, muzeul
eparhial, mănăstiresc sau parohial, incinta pentru aprins lumânări,
pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult,
așezământul cu caracter social-filantropic, arhondaricul, chilia,
trapeza, orice incintă pentru desfășurarea activităților cu caracter
administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului precum și altele
asemenea. Prin așezământ cu caracter social-filantropic se înțelege
căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă
incintă destinată unei activități asemănătoare, iar expresia așezământ
cu caracter medical desemnează cabinetele medicale, centrele de
diagnostic și tratament, unitățile spitalicești cu internare de zi și
continuă, farmaciile cu regim închis și deschis, precum și centrele
de recuperare și îngrijiri203.
Bisericile din cimitire se află în administrarea parohiilor, a mă-
năstirilor, a protopopiatelor sau în directă dependență de Centrul
eparhial. Bisericile fundaționale, întemeiate pe baza actelor de
fundații, se conduc potrivit acelor acte de către chiriarh sau dele-
gatul său. Ele stau sub jurisdicția și controlul autorității arhie-
piscopiei și episcopiei din punct de vedere religios, administrativ-
patrimonial și gestionar ca și bisericile parohiale, supunându-se
acelorași drepturi și obligații față de eparhie. Actele de fundație
ale acestor biserici vor fi puse întotdeauna în acord cu dispozițiile
prezentului statut de către autoritățile bisericești. În caz contrar,
biserica, cu toate bunurile ei mobile și imobile, trece în admi-
nistrarea eparhiei. Dacă o asociație sau fundație bisericească cu
scop social-filantropic, medical ori cultural-educațional se desfiin-
țează, întregul ei patrimoniu trece în proprietatea eparhiei pe
teritoriul căreia se află.
203
Cf. Articolul 137 alin. (6).
168
Articolul 183 prevede că o biserică, imediat după sfințirea ei,

trece în proprietatea și în folosința unității de cult din cadrul epar-
hiei pe teritoriul căreia a fost edificată, cu tot terenul și clădirile
afectate ei, și stă sub dispozițiile prezentului statut, ținându-se
seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare
contrare prezentului statut se vor considera nule. Aceste afirmații
statutare trebuie înțelese în sensul că nu se poate proceda la
sfințirea bisericii decât în condițiile în care acel locaș este trecut în
proprietatea și folosința unității de cult din cadrul eparhiei pe
teritoriul căreia a fost edificată. Biserica nu se poate angaja să
respecte prevederile testamentare care nu ar respecta aceste pre-
vederi. Această înțelegere este în acord cu articolul 186 care prevede
că Bisericile de orice categorie și clădirile afectate acestora se pot
edifica și sfinți doar dacă se află situate pe un teren proprietate a
Bisericii sau concesionat acestui scop, pe bază de cereri și docu-
mente depuse la Centrul eparhial, numai cu aprobarea și bine-
cuvântarea (aprobarea scrisă a) chiriarhului, fie că sunt noi, se
reclădesc sau se transformă dintr-un alt edificiu.
Bisericile izolate, care nu se află pe un teritoriu locuit de vreo
așezare omenească, aparțin eparhiei pe teritoriul căreia se află și
sunt în grija și administrarea acelei eparhii. Bisericile și edificiile
monumente istorice cu caracter religios aparțin, de asemenea, eparhiei
pe teritoriul căreia se află și se administrează de către aceasta204.
Unitățile de cult pot solicita și primi de la autoritățile admi-
nistrației publice centrale și locale fonduri în vederea construirii,
reparării, conservării și întreținerii lăcașurilor de cult și edificiilor
bisericești, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 187 (2) prevede că lăcașurile de cult și edificiile
bisericești care fac parte din patrimoniul cultural-național pot să
204
Cf. Articolul 184.
169
fie subiectul unor lucrări de restaurare și întreținere realizate

direct de către instituțiile abilitate ale statului, în urma consultării
prealabile a eparhiilor pe raza cărora acestea funcționează.
În Statutul Bisericii Ortodoxe Române, o secțiune distinctă este
destinată reglementării situației canonice a cimitirelor parohiale,
mănăstirești și eparhiale. Fiecare parohie sau mănăstire are dreptul
să dețină sau să înființeze cel puțin un cimitir pentru îngroparea
credincioșilor decedați, care este proprietatea parohiei sau a mănăs-
tirii. Cimitirele parohiale și mănăstirești sunt insesizabile și impres-
criptibile și nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate,
fiind desemnate ca fiind bunuri sacre205. Cimitirul se administrează
de către Consiliul parohial, Consiliul mănăstiresc sau protopopiat,
sub controlul periodic al Centrului eparhial. La parohie, cimitirul
stă sub supravegherea preotului paroh, a epitropului și a Consiliului
parohial, iar la mănăstire, a starețului (stareței), ei fiind datori să
se îngrijească de împrejmuirea și întreținerea lui. Locul de veci
concesionat rămâne proprietatea parohiei sau a mănăstirii, iar
dreptul de concesiune nu poate fi vândut de titular, transmiterea
acestuia putând fi făcută doar prin succesiune către soț sau rude
până la gradul al IV-lea. Locuri de înmormântare mai pot fi atri-
buite și în folosință temporară sau gratuită tot prin hotărârea
organismelor parohiale și mănăstirești. Articolul 190 prevede că
pentru înființarea unui cimitir parohial sau mănăstiresc este ne-
cesară aprobarea Permanenței Consiliului eparhial și respectarea
procedurii legale în vigoare206. Centrele eparhiale pot înființa și
administra cimitire proprii, prin hotărâri ale Permanenței Consi-
liului eparhial, în condițiile stabilite de articolul 189. Modul de
205
Cf. Articolul 188.
206
În Statutul din 2008, competența de aprobare era a Consiliului eparhial.
170
organizare și administrare a cimitirelor bisericești este reglementat

de un regulament aprobat de Sfântul Sinod.
VII.2. Prevederi statutare privind

cheltuielile bisericești și ajutorul Statului
Articolul 191 precizează că pentru întreținerea și funcționarea
unităților de cult, precum și pentru reparații și construcții noi vor
fi folosite: contribuția benevolă a credincioșilor, veniturile unităților
de cult obținute din activități proprii și contribuții de la bugetul de
stat, de la bugetul autorităților publice locale și al altor instituții,
în condițiile legii. Aceleași surse de finanțare vor fi folosite și
pentru salarizarea personalului bisericesc de conducere, precum
și a personalului clerical și neclerical, conform normelor generale
în vigoare în Biserica Ortodoxă Română, în condițiile legii.
Unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară și din
afara granițelor țării pot solicita ajutoare financiare de la Patriarhia
Română, precum și subvenții de la bugetul de stat și de la buge-
tele locale pentru sprijinirea unor activități pastorale, spiritual-
culturale, sociale și edilitare207.
Articolele 194-195 prevăd că Eparhiile au vocație asupra tutu-
ror bunurilor succesorale ale ierarhilor lor; bunurile călugărilor și
călugărițelor aduse cu dânșii sau donate mănăstirii la intrarea în
monahism, precum și cele dobândite în orice mod în timpul vie-
țuirii în mănăstire, rămân în totalitate mănăstirii de care aparțin și
nu pot face obiectul revendicărilor ulterioare. Aceste prevederi
statutare nu sunt suficiente prin ele însele pentru a asigura aplicarea
lor. Pentru ca acest articol din Statut să aibă efecte, este necesar ca
episcopii și cei din starea monahală să întocmească actele de donație,
în conformitate cu legislația civilă.
207
Articolul 193 (1).
171
VIII.
Dispozițiile finale
Dispozițiile finale ale Statutului de organizare și funcționare a

Bisericii Ortodoxe Române arată că acest document este aprobat
de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe temeiul
principiilor și dispozițiilor generale, cuprinse în Sfintele Canoane
ale Bisericii Ortodoxe, pentru a determina modalitățile după care
Patriarhia Română își reglementează, conduce și administrează
lucrarea sa religioasă, misionar-pastorală, cultural-educativă, social-
filantropică, fundațională și patrimonială. Statutul este obligatoriu
pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română din țară și din afara
granițelor țării.
Paragraful (2) al articolului 203 arată că Statutul se aplică prin
regulamente specifice de activitate, care au aceeași autoritate
canonică și juridică cu cea a prezentului, fiind aprobate de Sfântul
Sinod. Până la elaborarea și aprobarea noilor regulamente, rămân
în vigoare prevederile actualelor regulamente, în măsura în care
acestea nu contravin prezentului statut208.
Această precizare finală confirmă faptul că regulamentele
existente în Biserica Ortodoxă Română, care nu au fost explicit
abrogate, sunt aplicabile și trebuie să fie interpretate prin prisma
noului Statut. Acest demers este deosebit de complex, deoarece
Regulamentele nu țin cont de noile instituții introduse în Statutul
208
Articolul 203 (3).
173
de organizare bisericească din 2008 și din 2011. Nădăjduim că

procesul de elaborare a noilor regulamente va fi accelerat, astfel
ca în scurt timp Biserica Ortodoxă Română să dispună de un sistem
normativ complet, adaptat la noile exigențe pastoral-misionare.
174
Concluzii
Din cele prezentate mai sus am putut constata că Statutul de

organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române receptează
la nivelul Bisericii autocefale din România elementele Tradiției
canonice care sunt necesare pentru o bună organizare și funcționare
a Bisericii Ortodoxe Române în contextul pastoral-misionar și socio-
cultural din România. Am putut observa cum Biserica a elaborat
proceduri detaliate pentru organizarea și funcționarea Bisericii.
Având în vedere că Regulamentele bisericești în vigoare în Biserica
Ortodoxă Română datează din perioada comunistă și sunt în
multe aspecte depășite de noul context, s-a considerat util ca
textul noului Statut să dea răspunsuri detaliate la problemele noi
cu care Biserica se confruntă. Din acest motiv, în anumite secțiuni
Statutul abordează aspecte care ar fi potrivit să țină de regula-
mentele bisericești. Această prezentare a procedurilor în detaliu
pune probleme deosebit de serioase. În primul rând, Statutul are
vocația de a fi un document fundamental de organizare biseri-
cească, caracterizat prin claritate, coerență și stabilitate instituțio-
nală. Aspectele legate de aplicarea Statutului pot și trebuie să fie
mai flexibile, astfel încât Biserica să nu se autolimiteze în organizarea
și funcționarea ei prin proceduri care nu se mai dovedesc a fi
eficiente. Faptul că la doar câțiva ani după elaborarea noului Statut
s-a ajuns la câteva sute de amendamente importante, dovedește
faptul că această critică este justificată.
Din acest motiv, o soluție pentru a asigura o stabilitate și
coerență sistemului normativ al Bisericii Ortodoxe Române ar fi
175
reformarea actualului Statut, astfel încât prevederile lui să se

limiteze la aspectele de principiu și la elementele fundamentale
de organizare bisericească, iar aspectele procedurale și de aplicare
să fie dezvoltate în regulamentele specifice.
Sperăm ca în viitorul apropiat Biserica Ortodoxă Română să
progreseze în clarificarea raportului dintre normele sale interne
și să finalizeze procesul de adaptare a Regulamentelor Bisericii
Ortodoxe Române la Statutul actual și la contextul pastoral-misi-
onar contemporan.
176
Bibliografie
Volume
Statutul de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, Editura
Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.
„Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române”, în: Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române
(extras), EIMBO, București, 2003.
„Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”,
în: Biserica Ortodoxă Română, 126 (2008), PP. 13-108.
Acta Conciliorum Oecumenicorum, ed. E. Schwartz-Straub J., Berolini-
Lipsiae, 1914.
AFFRE, D. A., Traité de la propriété des biens ecclésiastiques, Ed. A. Le Clere,
Paris, 1837.
ALAPPATT, P., The Election of the Patriarch in the Eastern Catholic Canonical
Tradition: a historical-juridical study, Ed. Excerpta ex Diss PIO, Rome, 1997.
ALOOR, F., The territoriality of „Ecclesia sui iuris”: a historical, ecclesiologica!
andjuridica! study, Ed. Pontificia Universitá della Santa Croce, Roma, 2006.
ARGHIROPOL, I., Ce se înțelege prin avere bisericească, București, 1937.
BLONDEL, D., La primauté de l’Eglise, Geneva, 1641.
BOGOLEPOV, A., Toward an American Orthodox Church: The Establishement
of an Autocephalous Orthodox Church, Ed. St. Vladimir's Seminary Press,
Crestwood, 1995.
BOVINI, G., La proprietà ecclesiastica e la condizione giuridica della Chiesa in
età precostantiniana, Ed. Giuffre, Milano, 1948.
BOZIC, J. Z., Die Autokephalieerklärung der Makedonischen Orthodoxen Kirchen,
Würzburg, 1994.
CHIRAMEL, J., The patriarchal Churches in the Oriental Canon Law, Roma, 1992.
177
COLSON, J., L'Evêque dans les communautés primitives. Tradition paulinienne

et tradition johannique de l'épiscopat des origines à saint Irénée, Ed. du
Cerf, Paris, 1951.
COMMISSION INTER-ORTHODOXE PRÉPARATOIRE, L'autonomie et la manière de
la proclamer. Texte adopté, texte manuscrite adopté par la Commission
lors de sa réunion à Chambésy du 9 au 17 décembre 2009.
DALDAS, N., Le Patriarche cecumenique de Constantinople et le statut canonique
de la diaspora orthodoxe grecque de langue grecque. Le cas de la France,
Katerini, 2001.
DARROUZÈS, J., Documents inédits d’ecclésiologie byzantine, Paris, 1966.
DURĂ, N., Le régime de la Sinodalité selon la législation canonique conciliaire
oecumenique du Ier siècle, Ed. Ametist 92, București, 1999.
FOURNERET, P., Ressources dont l’Église disposa pour reconstituer son patrimoine,
Ed. Hippolyte Walzer, Paris, 1902.
GARUTI, A., Patriarca d'Occidente? Storia e attualită, ESD, Bologna, 2007.
GONZALES, G., La Convention européenne des droits de l’homme et la liberté
des religions, Ed. Economica, Paris, 1997.
II principio della sussidiarietă nella dottrina sociale della Chiesa: testi integrali
della Rerum novarum e dei documenti pontifici pubblicati per le ricorrenze
dell'enciclica leonina con presentazioni di P. Raimondo Spiazzi o.p., P.
Magagnotti (ed.), Bologna, 1991.
ILIEVSKI, D., The Macedonian Orthodox Church: the road to independence,
Macedonian Review Editions, Skopje, 1973.
IVAN, I., Bunurile bisericești în primele 6 secole. Situația lor juridică și canonică,
București, 1937.
KOLUTHARA, V., Rightful Autonomy of Religious Institutes: A Comparative
Study Based on the Code of Canons of Oriental Churches and the Code of
Canon Law, Roma, 1994.
KONIDARI, G., Despre titlul de arhiepiscop, Atena, 1963.
KOTSONIS, I., Problemes de l'Economie ecclesiastique, Glemboux, 1971.
LEYS, A., Ecclesiological Impacts ofthe principie of subsidiarity, Ed. Uitgeverij
Kok, Kampen, 1995.
178
Bibliografie
LOSINGER, A., Relative Autonomy. The Key to Understanding Vatican II,

Frankfurt-Berlin-Bem-New York-Paris-Wien, 1997.
LOTOTSKY, A., Autokefalja. Zasady autokefalji, Varsovie, 1932.
MANGALATHIL, J., The Metropolitans of Patriarchal or Major Archiépiscopal
Churches: a historico-jiiridical study of Canons 133-139 of the Codex
Canonum Ecclesiarum Orientalium in comparison with the Canons on
Metropolitans of the Codex Iuris Canonici, Rome, 1997.
MARINI, F. J., The power of the Patriarch: patriarchal jurisdiction on the verge
ofthe Third Millennium, New York, 1998.
MILAȘ, N., Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol. 1/I, trad.
de Uroș Kovinvcici și Nicolae Popovici, Arad, 1930.
PAPATHOMAS, G., Essai de bibliographie (ad hoc) pour l'etude des questions de
l'autocephalie, de l'autonomie et de la diaspora, Katerini, 2000.
PAPATHOMAS, G., Le patriarcat cecumeniquede Constantinople dans l'Europe
Unie. Approche nomocanonique, Katerini, 1998.
PAPATHOMAS, G. și PALLI, M. H., The Autonomous Orthodox Church of
Estonia – L'Eglise autonome orthodoxe d'Estonie. Approche historique et
nomocanonique, Katérini, 2002.
PAPATHOMAS, G., Cours de Droit Canon, Glossaire, Ed. Saint Serge, Paris, 2001.
Patriarhia Românească. Acte și documente, Tit Simedrea (ed.), București, 1925.
POCITAN, V., Geneza demnității patriarhale și Patriarhatele Bisericii Ortodoxe,
Tipografiile Române Unite, București, 1926.
Regulament pentru administrarea averilor bisericești, București, 1950.
Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2003.
SAMPAIO DE OLIVEIRA, A., L'autonomia („status sui iuris”) delle Chiese orientali
nella piena comunione con la Sede Apostolica secondo il CCEO, Roma, 2003.
SCHNEIDER, J., Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și funda-
mentele ei biblice, canonice și moderne, trad. de Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2008.
SIMONINI, A., Autocefalia ed esarcato in Italia, A. Longo, Ravena, 1969.
179
SOARE, G., Natura juridică a consistoriilor bisericești, Tipografia Cărților

Bisericești, București, 1943.
STĂNILOAE, D., Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, EIBMO, București, 1978.
ȘESAN, V., Dreptul de devoluțiune al patriarhului și al mitropolitului, Cernăuți,
1937.
Studii și articole de specialitate

ABBASS, J., „The Patriarch and the Religious Institutes of Pontifical Right”,
în: Studia Canonica, 42 (2008), pp. 293-318.
BAKHOUM, H. N., „Il diritto particolare delle Chiese patriarcali sui iuris”,
în: Apollinaris, 82 (2009), pp. 723-41.
BARBERENA, T. G., „Patrimonio eclesiástico”, în: Gran Enciclopedia Rialp,
XVIII, 1974.
BARONE-ADESI, G., „Il sistema giustinianeo delle proprietà ecclesiastiche”,
în: La proprietà e le proprietà, Pontignano, 30 sett. – 3 ott. 1985, E. Cortese
(ed.), Giuffrè Editore, Milano, 1988, pp. 75-120.
BASTIEN, P., „Autonomie”, în: Dictionnaire de Droit Canonique, vol. I, R.
Naz (ed.), Letouzey et Ané, Paris, 1935.
BELEA, Nicodim, „Gânduri despre rolul conștiinței în chivernisirea bunu-
rilor bisericești”, în: Mitropolia Ardealului, X (1965), 7-8, pp. 580-4.
BERECHET, S., „Judecata bisericească la primii creștini”, în: Biserica Ortodoxă
Română, 1923, 12.
BEYER, J., „Le principe de subsidiante: son application dans l'Eglise”, în:
Gregorianum, 69 (1988), pp. 435-59.
BLEIZIFFER, W. A., „Termenul ecleziastic de Biserică sui iuris”, în: Studia
Universitatis Babeş-Bolyai. Theologia Catholica, XLVI (2001), pp. 63-72.
BOCIURKIW, B. R., „The Ukrainian Autocephalous Orthodox Church,
1920-1930: A Study in Religious Modernisation”, în: Religion and
Modernisation in the Soviet Union, D. Dunn, (ed.), Colorado, 1977, pp.
310-47.
BOGEVE, J., „Les nouvelles autonomies orthodoxes”, în: Echos d'Orient, 26
(1923), pp. 478-94.
180
Bibliografie
BOGOLEPOV, A., „Conditions of Autocephaly”, în: St. Vladimir's Seminary

Quarterly, 5 (1961), 11-37.
BONNET, M., „La dispense dans le Code”, în: Les Cahiers du droit ecclésial,
I (1984), 51-56, pp. 101-13.
BRANIȘTE, E., „Sfințirea Sfântului și Marelui Mir”, în: Biserica Ortodoxă
Română, 1965, 3-4, pp. 220-25.
BRATAN, V., „L’excommunication dans l’Église d’Orient d’après le
Pidalion”, în: Thusia aineses. Mélanges liturgiques offerts à la mémoire
de l’Archevêque Georges Wagner (1930-1993), (coll. Analecta Ser-
giana, nr. 2), Presse de l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge,
Paris, 2005.
BUZAN, S., „Natura caterisirii”, în: Glasul Bisericii, XIX (1960), 5-6.
CARNERERO PENALVER, J., „La atención pastoral de los fieles de otras iglesias
sui iuris en territorio latino”, în: Estudios Eclesiásticos, 78 (2003), pp.
715-42.
CHARTOMATSIDIS, T., „L'Eglise autocéphale de Grèce: son évolution historique
de 1833 à sa situation actuelle”, în: Contacts, 54 (2002), pp. 7-23.
CIOBOTEA, I. D., „Autocefalia bisericească: unitate de credință și libertate
responsabilă”, în: Mitropolia Banatului, 1985, 5-6, pp. 290-8.
CIOBOTEA, I. D., „Présentation du nouveau Statut pour l'organisation et le
fonctionnement de l'Église orthodoxe roumaine”, în: Istina, 53 (2008).
CIOROIANU, A., „Biserica Ortodoxă Română între tradiție și compromis”, în:
Studii de istoria bisericii, ed. îngrijită de Ovidiu Bogzan, București, 2002.
CIUCUR, M., „Dreptul de acordare a autocefaliei în Biserica Ortodoxă”,
în: Studii Teologice, 1977, 5-8, pp. 536-42.
CIUCUR, M., „Principiul adaptării unităților teritoriale bisericești la împăr-
țirea administrativ-politică de stat în secolele I-VI”, în: Mitropolia
Moldovei și Bucovinei, 1977, 7-9, pp. 555-66.
CIUHANDU, G., „Autochefalie și autonomie bisericească”, în: Revistă
Teologică, 1921, 1, pp. 33-6.
CIUHANDU, G., „Autochefalie și autonomie bisericească”, în: Revistă
Teologică, XI (1921), pp. 33-50.
181
CLEMENT, M., „L'apparition du patriarcat dans l'Église (IV-V siècles)”, în:

Proche-Orient Chrétien, 16 (1966), pp. 162-73.
CLEMENT, O., „L'ecclésiologie orthodoxe comme ecclésiologie de com-
munion”, în: Contacts, 61 (1968), pp. 10-36.
COMAN, I., „Învățătura creștină despre bunurile economice”, în: Studii
Teologice, III (1951), 3-4, pp. 223-40.
CONSTANDACHE, M., „Patriarhia și demnitatea de patriarhat în Biserica
Ortodoxă”, în: Ortodoxia, VII (1965), 2, pp. 225-49.
CONSTANTINESCU, I. M., „The Principle of Ecclesiastical Autocephaly and
the Problems of Inter-orthodox Jurisdiction. An Actual Ecclesiological
and Canonical Contribution”, în: The Place of Canonical Principles in the
Organization and Working of Autocephalous Orthodox Churches, The Canon
Law International Symposium (10-12 Sept. 2008), Ed. Universității
„Aurel Vlaicu”, Arad, 2008.
COTLARCIUC, N., „Persoana morală a averilor bisericești”, în: Biserica Ortodoxă
Română, 1922, 8, pp. 564-76.
COVERCĂ, I., „Judecata bisericească în epoca veche”, în: Studii Teologice,
1961, 1-2.
COZMA, I., „Persoanele private titulare ale dreptului de proprietate bise-
ricească în legislația canonică și civilă din primul mileniu”, în:
Altarul Reîntregirii, 2008, 3, pp. 269-84.
DE HALLEUX A., „La collégialité dans l’Eglise ancienne”, în: RTL, 24 (1993), 4.
DRĂGHICESCU, T., „Despre jurământ și urmările lui”, în Biserica Ortodoxă
Română, 1902-1903, 11, pp. 1298-1307.
D’SOUZA, V. G., „Patriarch in the Eastern Catholic Churches: some re-
flections”, în: Indian Theological Studies, 42 (2005), 2, pp. 147-173.
DUCHATELEZ, K., „La notion d’économie et ses richesses théologiques”,
în: NRT, 92 (1970).
DURĂ, N., „Patriarhia Ecumenică și autocefalia Bisericii noastre de-a lungul
secolelor”, în: Studii Teologice, XXXVIII (1986), 3.
DURĂ, N., „Dispoziții și norme canonice privind administrarea Sfântului
și Marelui Mir. Sfințirea Sfântului și Marelui Mir pe teritoriul țării
182
Bibliografie
noastre, expresie elocventă a autocefaliei Bisericii Române de-a lungul

secolelor”, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1981, 1-3, pp. 39-57.
DURĂ, N., „Patriarh și Patriarhie. Patriarhia – Una din vechile Instituții
Europene”, în: Biserica Ortodoxă Română, 2005, 1-3, pp. 414-32.
DURĂ, N., „Precizări privind unele noțiuni ale Dreptului Canonic Bisericesc
(depunere, caterisire, excomunicare [afurisire] și anatemă) în lumina
învățăturii ortodoxe. Studiu canonic”, în: Ortodoxia, XXXIX (1987), 2,
pp. 84-135.
ERIKSON, J. H., „Autocephaly in Orthodox Canonical Literature to the
Thirteenth Century”, în: St. Vladimir’s Theological Quarterly, XV (1971), 1-2.
ERIKSON, J. H., „The Orthodox Canonical Tradition”, în: St. Vladimir’s
Theological Quarterly, 1983, 3.
FELDHANS, V., „Ecclesia sui iuris and the Local Church: An Investigation
in Terminology”, în: Jurist, 68 (2008), pp. 350-60.
FLOCA, I. N., „Caterisirea în Dreptul bisericesc ortodox”, în: Omagiu Profe-
sorului Nicolae V. Dură, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2006.
FLOCA, I. N., „Caterisirea în Dreptul bisericesc ortodox”, în: Studii Teologice,
1987, 5.
FLOCA, I. N., „Dispensa în Dreptul bisericesc”, în: Studii Teologice, 1955, 1-2.
FLOCA, I. N., „L'autocéphalie dans l'Eglise orthodoxe roumaine”, în: Kanon,
5 (1981), pp. 104-13.
FLOCA, Ioan, „Canonicitatea Patriarhiei Române”, în: Mitropolia Banatului,
35 (1985), pp. 568-74.
GABOR, A., „Demnitatea de patriarh în Biserica creștină. Semnificația
termenului, apariția și utilizarea acestuia”, în: Anuarul Facultății de
Teologie Ortodoxă „Patriarhul Iustinian”, București, 2007, pp. 171-80 –
text revăzut de autor și publicat în: Autocefalia – libertate și demnitate,
Ed. Basilica, București, 2010, pp. 409-15.
GAUDEMET, J., „Note sur les formes anciennes de l’excommunication”,
în: Revue des sciences religieuses, 1949, 23.
GHIRLANDA, G., „Autonomia delle Chiese particolari”, în: Quaderni della
Rivista di Scienze Religiose, 6 (2005), pp. 23-58.
183
GHIRLANDA, G., „Iusta autonomia et exemptio institutorum religiosorum:

fundamenta et extensio”, în: Periodica, 78 (1989), pp. 113-42.
GHIRLANDA, G., „La giusta autonomia e l'essenzione degli istituti religiosi:
fondamenti ed estensione”, în: Vita Consacrata, 25 (1989), pp. 679-699.
GOREANU, V., „Reflectarea principiilor fundamentale ale autocefaliei și
autonomiei bisericești în doctrina și practica canonică a Bisericii
Ortodoxe”, în: The place of canonical principles in the organization and
working of autocephalous orthodox churches: the canon law international
symposium, Arad, 10-12 Septembre 2008, Constantin Rus (ed.), Ed.
Universității Aurel Vlaicu, Arad, 2008, pp. 270-293.
GREGORIOS III, „Patriarches d'Orient et d'Occident: similarites et differences.
Comment Rome pourrait fonctionner comme l'un d'entre eux?”, în:
Logos, 46 (2005), pp. 13-33.
GRIGORIEFF, D., „The Orthodox Church in America. From Alaska Mission
to Autocephaly”, în: St. Vladimir's Seminary Quarterly, 14 (1970), pp.
196-218.
GRIGORIȚĂ, G., „Autocefalia în Biserica Ortodoxă. Studiu canonic”, în:
Autocefalia. Libertate și demnitate, Ed. Basilica, București, 2010, pp. 65-82.
GRIGORIȚĂ, G., „Autonomie et synodalité dans l'Eglise orthodoxe (les pres-
criptions des saints canons et les réalités ecclésiales actuelles”, în:
Studii Teologice, 2009, 5, pp. 141-214.
DE HALLEUX, A. de, „L’économie dans le premier canon de Basile”, în:
ETL, 62 (1986).
IONESCU, I., „Contextul istoric al dobândirii autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române”, în: Glasul Bisericii, XLIV (1985), pp. 314-34.
IVAN, I., „Etnosul – neamul, temei divin și principiu fundamental canonic
al autocefaliei bisericești”, în: Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române 1885-1985, EIBMO, București, 1987.
IVAN, I., „Raporturile Bisericii Ortodoxe autocefale locale între ele și față
de Patriarhia Ecumenică după canoane și istorie”, în: Mitropolia Moldovei
și Sucevei, 1973, 7-8, pp. 465-78.
JANIN, R., „Formation du patriarcat de Constantinople”, în: Echos d'Orient,
13 (1910).
184
Bibliografie
KIRIAKOS, A. D., „Sistemul Bisericilor Ortodoxe Autocefale”, trad. de D.

Demetrescu, în: Biserica Ortodoxă Română, XXV (1901-1902), 5.
KUZIO, T., „In Search of Unity and Autocephaly: Ukraine's Orthodox
Churches”, în: Religion, State & Society, (1997), pp. 393-415.
L’HUILLIER, Pierre, „Problems concerning autocephaly”, în: The Greek
Orthodox Theological Review, XXIV (1979), 2-3.
L’HUILLIER, P., „Problems concerning Autocephaly”, în: The Greek
Orthodox Theological Review, 24 (1979), pp. 165-191.
L’HUILLIER, P., „Accession to Autocephaly”, în: St. Vladimir's Seminary
Quarterly, 37 (1993), pp. 267-304.
LEGRAND, H., „Diocèses personnels ou diocèses territoriaux”, în: La Charge
pastorale des évêques, Paris, 1969, pp. 195-214.
LEGRAND, H., „L’épiscopat: le cahier des charges oecuménique de la
théologie catholique”, în: Oecumenica Civitas, III/1, pp. 529-54.
LEGRAND, H., „One bishop per city. Tensions around the Catholicity of the
Local Church since Vatican II”, în: The Jurist, 52 (1992), pp. 369-400.
LEGRAND, H., „Patriarcats”, în: Dictionnaire de l’Histoire du Christianisme,
Encyclopedia Universalis, Paris, 2000, pp. 794-796.
LOMBINO, V., „Pentarchia”, în: Nuovo Dizionario patristico e di antichità
cristiane, Angelo Di Berardino (ed.), Casa Editrice Marietti, Genova-
Milano, 2008, pp. 4023-4028.
MACDERMOTT, R., „Ecclesiastical Authority and Religious Autonomy:
Canon 679 Under Glass”, în: Studia Canonica, 38 (2004), pp. 461-480.
MARELLA, M., „Roma nel sistema pentarchico: problemi e prospettive”,
în: Nicholaus, IV (1976), 1, pp. 99-138.
MARGA, I., „Instituția patriarhatului în Biserică”, în: Mitropolia Ardealului,
XXXV (1990), 6, pp. 50-60 – în: Autocefalia – libertate și demnitate, Ed.
Basilica, București, 2010, pp. 444-54.
MAROT, D. H., „Note sur la pentarchie”, în: Irenikon, 32 (1959), pp. 436-42.
MAURO, T., „Patrimonio ecclesiastico”, în: Enciclopedia giuridica, vol. 22,
Roma, 1990, pp. 1-8.
MELIA, E., „La Pentarchie”, în: Istina, 32 (1987), pp. 341-60.
185
MEYENDORFF, J., „Pentarchy”, în: Dictionary of Middle Ages, 1987.

MEYENDORFF, J., „The Ecumenical Patriarch, seen in the light of Orthodox
Ecclesiology and History”, în: The Greek Orthodox Theological Review,
24 (1979).
MIHUȚ, M., „Instanțele judiciare în Bisericile Ortodoxe”, în: Studii Teologice,
1966, 9-10.
MITRU, C., „Din disciplina penitențială a Bisericii”, în: Glasul Bisericii,
1959, 5-6.
MOCANU, M., „Despre jurământ”, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1979,
3-6, pp. 341-48.
MOISIU, L.-C., „Prescrierea delictelor și pedepselor în Dreptul Bisericii
Ortodoxe”, în: Mitropolia Ardealului, XXVII (1983), 9-10, pp. 568-81.
MOLDOVAN, I., „Etnicitate și autonomie bisericească. Considerații de ordin
teologic-moral, cu ocazia aniversării autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Române”, în: Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. 1885-
1985, EIBMO, București, 1987, pp. 234-67.
MORARU, A., „Biserica autocefală și diaspora ei”, în: Autocefalie, Patriarhie,
Slujire sfântă, EIBMO, București, 1995.
MORSDORF, K., „Die Autonomie der Ortskirche”, în: Archiv für katholisches
Kirchenrecht, 138 (1969), pp. 388-405.
MUNTEANU, A.-A., „Aplicarea epitimiilor în lumina sfintelor canoane”,
în: Studii Teologice, XIII (1961), pp. 445-65.
NEDUNGATT, G., „The Patriarchal Ministry in the Church of the first
Millennium”, în: Jurist, 6 (2001), pp. 1-89.
NICA, A., „Înființarea Episcopiei Ortodoxe Autonome din China”, în:
Biserica Ortodoxă Română, 74 (1956), pp. 431-33.
PANEV, Z., „Aux origines de l'autocéphalie”, în: Contacts, 47 (1995), pp. 125-34.
PAPA VIGILIU, „Judicatum și Constitutum”, în: Collectio Avellana – Corpus
Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum 83, O. Günther (ed.), Wiena,
1895-1898, pp. 299-302.
PAPASTATHIS, C., „Aspects de l'autocéphalie au sein de l'Eglise orthodoxe”,
în: Dinamica juridica postconciliar. Trabajos de la XII Semana de Derecho
Canonico, Salamanca, 1969, pp. 299-302.
186
Bibliografie
PAPASTATHIS, C., „La dialectique entre nation étatique et autocéphalie

ecclésiastique”, în: L'Année Canonique, 43 (2001), pp. 75-92.
PAPASTATHIS, C., „L'autocéphalie de l'Eglise de Macédoine yougoslave”,
în: Balkan Studies, 8 (1967), pp. 151-4.
PAPATHOMAS, G. „Differentes modalites canoniques d'exercicede la juri-
diction du Patriarcat ecumenique de Constantinople”, în: Le Messager
Orthodoxe, 141 (2004), pp. 42-72.
PAVLOWITCH, K., „The Church of Macedonia: limited autocephaly or schism?”,
în: Sobornost, 9 (1987), pp. 42-59.
PĂCURARIU, M., „Câteva considerații privind vechimea autocefaliei Bisericii
Ortodoxe Române”, în: Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă. Momente
aniversare în Biserica Ortodoxă Română 1995, EIBMO, București, 1995,
pp. 67-82.
PĂTRULESCU, G., „Epitimiile canonice și ascetice în general”, în: Studii
Teologice, XXXII (1980), pp. 535-50.
PÂRVU, C., „Dreptul de devoluțiune”, în: Studii Teologice, VI (1954), 7-8,
pp. 386-98.
PÂSLARU, M., „Chestiunea jurământului I”, în: Biserica Ortodoxă Română,
X (1914), pp. 797-808.
PÂSLARU, M., „Chestiunea jurământului II”, în: Biserica Ortodoxă Română,
XI (1914), pp. 891-901.
PERI, V., „La dénomination de patriarche dans la titulature ecclésiastique
du IV au XVI siècle”, în: Irénikon, LXIV (1991), pp. 359-364.
PERI, V., „La Pentarchia: situazione ecclesiale (IV-VII sec.) e teoria canonico-
teologica, in Bisanzio, Roma e l’Italia nell’alto Medioevo”, în: Atti delle
Settimane di Studio del CISAM, XXXIV, Spoleto, 1988, pp. 209-311.
PHEIDAS, V., „L'Eglise locale – autocéphale ou autonome – en comunión
avec les autres Eglises. Autocéphalie et communion”, în: Eglise locale
et Eglise universelle, Chambésy/Genève, 1981, pp. 141-50.
PIERRE, H., „Notes d’Ecclésiologie Orthodoxe. Le Patriarche Oecuménique
et les Eglises Orthodoxes Autocéphales”, în: Irenikon, X (1933), 6.
PIMEN SUCEVEANUL, „Autonomie și autocefalie în picturile bisericilor din
Moldova”, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1985, 4-6, pp. 306-11.
187
PÎRVU, C., „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”, în: Studii Teologice,

VI (1954), pp. 511-29.
PÎRVU, C., „Dreptul de devoluțiune”, în: Studii Teologice 1954, 7-8.
PLĂMĂDEALĂ, A., „Autocefalia și modul proclamării ei”, în: Revistă Teologică,
XV (1993), pp. 91-8.
POPOESCU, E., „Începuturile îndepărtate ale autocefaliei Bisericii Ortodoxe
Romane: Tomisul, Arhiepiscopie autocefală”, în: Centenarul Autocefaliei
Bisericii Ortodoxe Române, EIBMO, București, 1987.
PORTARU, M., „Patriarh și patriarhie în epoca Sinoadelor ecumenice”, în: Auto-
cefalia. Libertate și demnitate, Ed. Basilica, București, 2010, pp. 416-43.
PULPEA, I., „Două noi Biserici autocefale: Biserica Ortodoxă Polonă și
Biserica Ortodoxă Cehoslovacă”, în: Ortodoxia, V (1953), pp. 477-500.
RODOPOULOS, P., „Autocephaly in the Orthodox Church ant the Manner
in Which It Is Declared: The Orthodox Church of Montenegro”, în:
The Greek Orthodox Theological Review, 42 (1997), pp. 213-19.
RUS, C., „Ghid canonic privind abaterile și delictele bisericești”, în: Mitro-
polia Banatului, XXXV (1985), 9-10, pp. 620-7.
RUS, C., „Probleme referitoare la autocefalie”, în: Prezența Bisericilor într-o
Europă unită. O nouă dimensiune a dialogului ecumenic și interreligios,
Arad, 2005, pp. 209-38.
RUS, C., „Unity and Autocephaly. Some canonical remarks”, în: The place
of canonical principles in the organization and working of autocephalous
orthodox churches: the canon law international symposium, Arad, 10-12
Septembre 2008, Constantin Rus (ed.), Ed. Universității Aurel Vlaicu,
Arad, 2008, pp. 135-71.
SALACHAS, D., „Il concetto ecclesiologico e canonico di Chiese orientali
(Ecclesiae sui iuris)”, în: Oriente Cristiano, 30 (1990), pp. 45-53.
SALACHAS, D., „Lo status sui iuris delle chiese patriarcali nel diritto
canonico orientale”, în: Periodica, 83 (1994), pp. 569-609.
SCHMEMANN, A., „Primaute et Autocephalie dans l'Eglise orthodoxe”, în:
Istina, 1954, 1.
SCHMEMANN, A., „The Idea of Primacy in Orthodox Ecclesiology”, în: St.
Vladimir’s Séminary Quaterly, IV (1960), 2-3.
188
Bibliografie
SKUBLICS, E., „The rebirth of communion ecclesiology within orthodoxy:

From nineteenth century Russians to the twenty-one century Greeks”,
în: Logos, (46) 2005, pp. 95-124.
SLEMAN, É., „De Ritus à Ecclesia sui iuris dans le Code des Canons des
Eglises Orientales”, în: L'Année Canonique, 41 (1999), pp. 253-76.
SOARE, GH., „Sistemul mitropolitan în dreptul canonic ortodox”, în: Raze
de lumină, 1938, 10, pp. 104-43.
SOARE, GH., „Temeiurile canonice pentru prerogativele patriarhului”, în:
Biserica Ortodoxă Română, LXVII (1949), 11-12, pp. 6-15.
STAN A. I., „Autocefalia și viața bisericească”, în: Glasul Bisericii, 1985, 5-6,
pp. 298-305.
STAN, L., „Autocefalia și autonomia în Biserica Ortodoxă”, în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, 1962, 7-8, pp. 567-79.
STAN, L., „Autocefalia și autonomia în Ortodoxie”, în: Mitropolia Olteniei,
1961, 5-6, pp. 278-316.
STAN, L., „Despre autocefalie”, în: Ortodoxia, 1956, 3, pp. 369-96.
STAN, L., „Despre autonomia bisericească”, în: Studii Teologice, 1958, 5-6,
pp. 378-93.
STAN, L., „Iconomie și intercomuniune”, în: Ortodoxia, XXII (1970), 1, pp. 5-19.
STAN, L., „Importanța mirenilor în Biserică și participarea lor la exercitarea
puterii bisericești”, în: Revista Teologică, 1938, 3.
STAN, L., „Obârșia autocefaliei și autonomiei. Teze noi”, în: Mitropolia
Olteniei, XIII (1961), 1-4, pp. 80-113.
STĂNILOAE, D., „Iconomia dumnezeiască, temei al iconomiei bisericești”,
în: Ortodoxia, XXI (1969), 1, pp. 3-24.
ȘERBĂNESCU, N., „Patriarhia Română la 70 de ani (1925-1995)”, în: Autocefalie,
Patriarhie, Slujire Sfântă. Momente aniversare în Biserica Ortodoxă Română,
1995, EIBMO, București 1995, pp. 245-290.
ȘESAN, V., „Autocefalia – Autonomia”, în: Candela, 42 (1931), pp. 237-249.
ȘESAN, V., „Dreptul de devoluțiune al Patriarhilor și Mitropoliților (în baza
canonului 11 al sinodului 7 ecumenic)”, în: Candela, 47 (1936), pp. 71-85.
189
TALÂZIN, V., „Sobornicitate și autocefalie”, trad. de M. Plătică, în: Mitropolia

Moldovei și Sucevei, 1960, 7-8, pp. 451-5.
TEOCTIST, „Act patriarhal și sinodal al Patriarhiei Române privind reac-
tivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi cu reședința
la Chișinău”, în: Biserica Ortodoxă Română, 110 (1992), pp. 24-6.
VAILHÉ, S., „Le droit d'appel en Orient et le Synode permanente de Con-
stantinople”, în: Echos d'Orient, 24 (1921), pp. 129-46.
VALDMAN T., „Pentarchia”, în: Enciclopedia del Cristianesimo, Istituto Geo-
grafico De Agostini, Novara, 1997.
VATTAPPALAM, M., „Ecclesiology of Churches sui iuris and their Relative
Autonomy in Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium”, în:
Christian Orient, 22 (2001), pp. 10-21.
VENIAMINOS, „Tomos for the autonomy of the Latvian Othodox Church”,
în: A. Cherney, The Latvian Orthodox Church, Stylite Publishing,
Welshpool – Powys, 1985, pp. 46-7.
VLAICU, P., „Les principes d’organisation ecclésiale face aux réalités con-
temporaines – Territorialité et responsabilité pastorale”, în: Année
Canonique, 49 (2007), pp. 181-90.
YANNARAS, C., „L’Institution de la Pentarchie aujourd’hui”, în: Contacts,
XXXI (1979), 107, pp. 283-9.
ZIZOULAS, I., L’Eucharistie, l’Evêque et l’Eglisedurant les trois premiers siècles,
Ed Théophanie, Desclées de Brouwer, Paris, 1994.
ZUZEK, I., „Canons concerning the Authority of Patriarchs over the Faithful
of their own Rite who live outside the limits of the Patriarchal Territory”,
în: I. Zuzek, Understanding the Eastern Code, Roma, 1997, pp. 29-69.
Documente publicate în format electronic

http://arhiepiscopiabucurestilor.ro/Descarca-document/73-Statut-BOR-
APROBAT-de-Sf.Sinod-17.02.2011.html
http://www.patriarhia.ro/ro/documente/hotararisfsinod.html
190
Anexă
STATUTUL
PENTRU ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA
BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Text pentru urmărirea modificărilor aduse Statutului de Orga-

nizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin HG
53 din 8 ianuarie 2008, prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române din 17 februarie 2011209.
DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1 – Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creștinilor
ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii
și mănăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și
în afara granițelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în
Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi
și al Sfintei Tradiții și participă la viața Bisericii prin aceleași Sfinte
Taine, slujbe liturgice și rânduieli canonice.
Art. 2 – (1) Biserica Ortodoxă Română, de origine apostolică, este

și rămâne în comuniune și unitate dogmatică, liturgică și canonică
cu Biserica Ortodoxă universală.
(2) Biserica Ortodoxă Română este autocefală și unitară în orga-
nizarea și în lucrarea sa pastorală, misionară și administrativă.
209
Pasajele eliminate din textul Statului sunt tăiate cu o linie, iar cele adăugate
sunt subliniate.
191
Art. 3 – (1) Biserica Ortodoxă Română are conducere sinodală

ierarhică, potrivit învățăturii și canoanelor Bisericii Ortodoxe și
tradiției sale istorice.
(2) Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod auto-
nom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici
și mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispozițiilor prezentului statut
și altor dispoziții ale autorității bisericești competente.
Art. 4 – (1) Biserica Ortodoxă Română este autonomă față de Stat

și față de alte instituții.
(2) Biserica Ortodoxă Română stabilește relații de dialog și
cooperare cu Statul și cu diferite instituții pentru împlinirea mi-
siunii sale pastorale, spiritual-culturale, educaționale și social-
filantropice.
Art. 5 – (1) Biserica Ortodoxă Română cuprinde pe creștinii orto-

docși din țară și pe creștinii ortodocși români din afara granițelor
țării, precum și pe cei primiți canonic în comunitățile ei.
(2) Biserica Ortodoxă Română este națională și majoritară
potrivit vechimii apostolice, tradiției, numărului de credincioși și
contribuției sale deosebite la viața și cultura poporului român.
Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc.
PARTEA I
ORGANIZAREA
Art. 6 – (1) Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie,

cu titulatura „Patriarhia Română”.
(2) Patriarhia Română cuprinde eparhii (arhiepiscopii și epis-
copii) grupate în mitropolii, precum și alte unități în interiorul
sau în afara granițelor României, după cum urmează:
192
Anexă • Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române
A. In interiorul granițelor României:

I. Mitropolia Munteniei și Dobrogei, cuprinzând:
1. Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în municipiul București.
2. Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în municipiul Constanța.
3. Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în municipiul Târgoviște.
4. Episcopia Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu sediul
în municipiul Curtea de Argeș.
5. Episcopia Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu sediul în
municipiul Buzău.
6. Episcopia Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu sediul în muni-
cipiul Galați.
7. Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu sediul în municipiul
Slobozia.
8. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, cu sediul în muni-
cipiul Alexandria.
9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu.
10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea.
II. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cuprinzând:
11. Arhiepiscopia Iașilor, cu sediul în municipiul Iași.
12. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în muni-
cipiul Suceava.
13. Episcopia Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu sediul
în municipiul Roman.
14. Episcopia Hușilor, cu sediul în municipiul Huși.
III. Mitropolia Ardealului, cuprinzând:
15. Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în municipiul Sibiu.
16. Episcopia Covasnei și Harghitei, cu sediul în municipiul
Miercurea Ciuc.
193
IV. Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului,

cuprinzând:
17. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în
municipiul Cluj-Napoca.
18. Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în municipiul Alba Iulia.
19. Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în muni-
cipiul Oradea.
20. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătma-
rului, cu sediul în municipiul Baia-Mare.
21. Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău.
V. Mitropolia Olteniei, cuprinzând:
22. Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova.
23. Episcopia Arhiepiscopia Râmnicului, cu sediul în muni-
cipiul Râmnicu Vâlcea.
24. Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul
Drobeta-Turnu Severin.
25. Episcopia Slatinei și Romanaților, cu sediul în municipiul
Slatina.
VI. Mitropolia Banatului, cuprinzând:
26. Arhiepiscopia Timișoarei, cu sediul în municipiul Timișoara.
27. Episcopia Arhiepiscopia Aradului, Ienopolei, Hălmagiului
și Hunedoarei, cu sediul în municipiul Arad.
28. Episcopia Caransebeșului, cu sediul în municipiul Caran-
sebeș.
29. Episcopia Devei și Hunedoarei, cu sediul în municipiul Deva.
30. Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârșeț.
31. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul în Gyula.
VII. Unități dependente direct de Patriarhia Română: Vicari-
atul Ortodox Ucrainean, cu sediul în municipiul Sighetul
Marmației.
194
B. În afara granițelor României:

VII. I. Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi și Exarhat
al Plaiurilor, cuprinzând:
30. Arhiepiscopia Chișinăului, cu sediul în municipiul Chișinău.
31. Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul
Bălți.
32. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail),
cu sediul în orașul Cantemir.
33. Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria
(fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu
sediul la Dubăsari.
VIII. II. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și
Meridionale, cuprinzând:
34. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale,
cu sediul la Paris.
35. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma.
36. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu
sediul la Madrid.
IX. III. Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei
Centrale și de Nord, cuprinzând:
37. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și
Luxemburgului, cu sediul la Nürnberg.
38. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul
la Stockholm.
X. (39) IV. (40) Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două
Americi, cu sediul la Chicago.
XI. (40) 29. Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în
Vârșeț, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române.
XII. (41) 30. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul
în Gyula, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române.
195
XIII. (42) V. (41) Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și

Noii Zeelande, cu sediul la Melbourne, în jurisdicția directă a
Patriarhiei Române.
XIV. VII. Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în municipiul
Sighetu Marmației, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române.
XV. VI. Reprezentanțe și comunități ale Patriarhiei Române:
Așezămintele Românești de în străinătate: Reprezentanța
Patriarhiei Române la Locurile Sfinte (Așezământul Românesc
de la Ierusalim; Așezământul Românesc de la Ierihon cu Centrul
de Studii și Pelerinaje Sfântul Cuvios Ioan Iacob, Așezământul
Românesc de la Iordan și Ierihon), Parohia Ortodoxă Română
de la Sofia (Bulgaria), Reprezentanța Patriarhiei Române pe
lângă instituțiile europene (Bruxelles), Reprezentanța Patriarhiei
Române de la Sofia (Bulgaria), Comunitatea Ortodoxă Română
din Turcia (Istanbul), Comunitatea Ortodoxă Română din Africa
de Sud (Johannesburg), Comunitatea Ortodoxă Română din
Cipru (Nicosia), Comunitatea Ortodoxă Română din Japonia
(Tokyo, Osaka), Comunitatea Ortodoxă Română din Siria
(Damasc) și altele, înființate conform principiilor înscrise la
art. 8 alin. (1) și art. 14 lit. l) din prezentul statut.
XVI. VII. Unitățile Unități ortodoxe române din străinătate, care
păstrează legături spirituale și culturale cu Patriarhia Română:
Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos (Prodromu,
Lacu și altele), alte schituri sau chilii), precum și alte unități
asemănătoare acestora.
Art. 7 – (1) Înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schim-

barea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor se
fac prin hotărâri ale Sfântului Sinod ținând seama de cerințele
pastoral-misionare și luând în considerare organizarea adminis-
trativ-teritorială a statului.
196
(2) Titulatura mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor este

cea a mitropoliei sau a eparhiei în care păstoresc. Titulatura
episcopilor-vicari patriarhali, a episcopilor-vicari și a arhiereilor-
vicari se stabilește de Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului
pentru episcopii-vicari patriarhali și a chiriarhului locului pentru
episcopii-vicari și arhiereii-vicari.
(3) Ierarhii eparhioți din unele scaune chiriarhale cu trecut
istoric recunoscut și cu importanță pastoral-misionară, adminis-
trativă și cultural-națională, care s-au distins printr-o slujire
chiriarhală deosebită și îndelungată a Bisericii, la propunerea
Patriarhului, făcută în consultare cu Sinodul Permanent, pot
primi, cu aprobarea Sfântului Sinod, ranguri cu titlu personal, de
mitropolit onorific cei dintre arhiepiscopi și de arhiepiscop onorific
cei dintre episcopi, eparhia păstrându-și în continuare locul stabilit
în dipticele canonic și administrativ al Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii pe baza
unei motivații temeinice.
(4) Membrii Sfântului Sinod cărora li se acordă ranguri onorifice
cu titlu personal vor fi înscriși în lista membrilor Sfântului Sinod
și pomeniți la slujbele religioase după mitropoliții, respectiv, după
arhiepiscopii din ordinea administrativă a Bisericii Ortodoxe
Române.
(5) Succesorii în scaunul arhiepiscopilor și episcopilor care au
primit ranguri onorifice cu titlu personal nu preiau dreptul de a
folosi aceste ranguri.
(6) Hotărârile luate în temeiul prevederilor alin. (1), (2) și (3)
din prezentul articol se comunică ministerului de resort.
Art. 8 – (1) Organizarea canonică și pastorală a credincioșilor

ortodocși români din afara granițelor României se asigură de
către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
197
(2) Episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile și alte unități bise-

ricești din afara granițelor țării sunt organizate și funcționează în
conformitate cu statutele proprii, aprobate de Sfântul Sinod, con-
cordante cu Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii
Ortodoxe Române.
(3) În cazul înființării de noi eparhii în afara granițelor țării,
mitropolitul locului sau delegatul Sfântului Sinod va proceda la
organizarea eparhiilor nou-înființate, inclusiv întocmirea statutelor
eparhiilor respective, informând periodic Patriarhia Română despre
stadiul misiunii sale.
CAPITOLUL I
ORGANIZAREA CENTRALĂ
Art. 9 – În Biserica Ortodoxă Română, la nivel central funcționează:
I. Organisme centrale deliberative:
A. Sfântul Sinod,
B. Sinodul Permanent,
C. Adunarea Națională Bisericească.
II. Organisme centrale executive:
A. Patriarhul,
B. Consiliul Național Bisericesc,
C. Permanența Consiliului Național Bisericesc.
III. Organisme centrale administrative:
DISPOZIȚII COMUNE
Art. 10 – (1) Organismele centrale deliberative și executive bisericești

sunt valabil constituite cu prezența a cel puțin două treimi din
numărul membrilor lor și iau hotărâri, de regulă, cu votul a
198
jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți. cu jumătate

plus unu din voturile valide, cu excepția cazurilor prevăzute de
art. 14 lit. g), k), m) – alegerea de Patriarh, p) și q) din prezentul
statut. Pentru situațiile care privesc alegerile sau retragerile de
ierarhi, votul organismelor centrale deliberative sau executive
este secret, iar pentru situații de procedură, votul este deschis.
(2) Validarea sau invalidarea mandatelor membrilor clerici și
mireni aleși se face de către Adunarea Națională Bisericească.
(3) Convocarea organismelor centrale deliberative, cu precizarea
ordinii de zi, se face de către președinte, cu cel puțin 14 zile calen-
daristice înainte de data fixată pentru ședință, iar, în cazuri excep-
ționale, în cel mai scurt timp posibil.
(4) Deschiderea și închiderea ședințelor de lucru ale organis-
melor centrale deliberative și executive se face de către președinte.
(5) Procesul-verbal al fiecărei ședințe de lucru a organismelor
centrale deliberative și executive se semnează de președinte și de
secretarii desemnați.
(6) Hotărârile organismelor centrale deliberative și executive
sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.
SECȚIUNEA I
ORGANISMELE CENTRALE DELIBERATIVE
A. Sfântul Sinod
Art. 11 – Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii
Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate.
Art. 12 – (1) Sfântul Sinod se compune din: Patriarh și toți mitro-

poliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali,
episcopii-vicari și arhiereii-vicari în funcțiune. Ierarhii în funcție
au îndatorirea de a-și desfășura activitatea în cooperare sinodală,
199
supunându-se hotărârilor Sfântului Sinod și prevederilor prezentului

statut. De asemenea, ierarhii retrași din funcție au îndatorirea de
a păstra disciplina canonică sinodală.
(2) Președintele Sfântului Sinod este Patriarhul. În lipsa absența
Patriarhului, președinte al Sfântului Sinod este, în ordine, mitro-
politul Moldovei și Bucovinei, mitropolitul Ardealului, mitropolitul
Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, mitropolitul Olteniei,
mitropolitul Banatului, ceilalți mitropoliți, arhiepiscopi sau episcopi
în conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din Patriarhia
Română (diptice).
(3) Secretarul Sfântului Sinod este unul dintre episcopii-vicari
patriarhali desemnat de plenul acestuia, la propunerea Patriarhului.
Art. 13 – Sfântul Sinod se întrunește anual în cel puțin două ședințe

de lucru în perioadele de primăvară și toamnă, iar în ședințe
extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Sfântul Sinod se poate
întruni și în ședințe solemne.
Art. 14 – (1) Atribuțiile Sfântului Sinod sunt următoarele:

a) păstrează unitatea dogmatică, liturgică și canonică, statu-
tară și regulamentară, în Biserica Ortodoxă Română, precum
și comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă;
b) promovează coresponsabilitatea, consultarea și cooperarea
între ierarhii săi, în timpul și între ședințele de lucru, prin
conslujire la diferite evenimente bisericești centrale și regionale,
prin scrisori de felicitare, prin conlucrare permanentă între
sinoadele mitropolitane învecinate, la nivel pastoral-misionar,
social-filantropic și cultural, prin întrajutorarea frățească a
eparhiilor mai sărace din interiorul și din afara granițelor țării
și prin solidaritate spirituală și materială exprimată în cazuri
de urgență (dezastre, calamități naturale etc.);
200
c) b. examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic,

canonic și pastoral-misionar, pe care o soluționează în con-
formitate cu învățătura Bisericii Ortodoxe și hotărăște, potrivit
Sfintelor Canoane, asupra problemelor bisericești de orice natură;
d) c. Hotărăște cu privire la se îngrijește de sfințirea Sfântului
și Marelui Mir, potrivit cerințelor pastoral-misionare din Biserica
Ortodoxă Română;
e) d. Hotărăște în privința canonizării aprobă canonizarea
sfinților și emite Tomosul de proclamare a canonizării tomosul
sinodal de canonizare;
f) e. exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române
asupra proiectelor de acte normative ale statului referitoare la
activitatea cultelor, la învățământul teologic și religios, la
asistența socială și religioasă, la patrimoniul cultural-național,
în special cel bisericesc, precum și în alte domenii de interes
bisericesc și social;
g) f. aprobă, prin vot deschis, cu o majoritate de două
treimi din numărul membrilor prezenți, Statutul pentru orga-
nizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și hotărăște
asupra în privința modificării acestuia;
h) g. aprobă, prin vot deschis, regulamentele bisericești
întocmite în conformitate cu prezentul statut și hotărăște în
privința modificării acestora;
i) h. inițiază și aprobă acorduri și parteneriate cu statul și
cu alte instituții în domenii de interes general bisericesc;
j) i. exprimă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române
în probleme de interes general ale societății;
k) j. aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul
membrilor prezenți, înființarea, desființarea, modificarea teri-
torială și schimbarea titulaturii eparhiilor mitropoliilor, arhi-
201
episcopiilor și Mitropoliilor aparținătoare episcopiilor din

cadrul Patriarhiei Române, iar, în cazul înființării de noi eparhii,
emite tomosul sinodal de înființare;
l) k. Aprobă are dreptul și îndatorirea de a se îngriji de
păstorirea credincioșilor ortodocși români din străinătate, în
care scop aprobă sau retrimite, motivat, spre amendare
statutele eparhiilor, Mitropoliilor mitropoliilor, arhiepiscopiilor
și episcopiilor și ale altor unități bisericești din afara granițelor
României și adresează acestora îndemnuri pastorale;
m) l. alege, cu voturile a două treimi din totalul membrilor
prezenți, voturilor valide, pe Patriarh, și iar cu voturile a jumătate
plus unu din totalul membrilor prezenți voturilor valide, pe
mitropoliții, arhiepiscopii și pe episcopii eparhioți pentru epar-
hiile aparținătoare Patriarhiei Române;
n) m. alege, cu voturile a jumătate plus unu din totalul
membrilor prezenți voturilor valide, pe episcopii-vicari patri-
arhali, pe episcopii-vicari și pe arhiereii-vicari;
o) n. emite gramata sinodală pentru întronizarea Patriarhului;
p) o. hotărăște, cu o majoritate de două treimi din numărul
membrilor prezenți, cu privire la retragerea ierarhilor și stabilește
drepturile acestora;
q) p. hotărăște, cu o majoritate de două treimi din totalul
numărul membrilor săi prezenți, cu privire la trimiterea în
judecată canonică a acelora dintre membrii săi care sunt învi-
nuiți de abateri de la învățătura și disciplina Bisericii;
r) q. Aprobă stabilește criteriile după care arhimandriții
sau preoții văduvi (prin deces) sunt eligibili pentru slujirea de
arhiereu;
s) aprobă propunerile privind componența Consistoriului
Superior Bisericesc;
202
t) aprobă sau respinge, în principiu, hotărârile Consistoriului

Superior Bisericesc privind recursurile clericilor în materie de
caterisire și se pronunță asupra cererilor de iertare ale acestora,
cu avizul prealabil al Chiriarhului locului;
u) r. îndrumă și supraveghează ca activitatea organismelor
deliberative și executive de la episcopii, arhiepiscopii, mitropolii
și Patriarhie să se desfășoare potrivit prevederilor statutare și
regulamentare bisericești;
v) s. inițiază și cultivă relații frățești interortodoxe, relații
de dialog și cooperare intercreștină și interreligioasă pe plan
național și internațional;
w) t. Aprobă normele privind aprobă, la solicitarea chiri-
arhului, înființarea, organizarea și funcționarea și desființarea
unităților de învățământ teologic preuniversitar (școli de cântăreți
bisericești/școli de arte și meserii, seminarii teologice liceale)
și universitar (facultăți de teologie) și a altor unități de învățământ
organizate de Biserica Ortodoxă Română, precum și cele normele
privind predarea religiei în școlile de stat, particulare și confe-
sionale. Stabilește normele privind învățământul confesional
de toate nivelurile, precum și programele pentru catehizarea
tinerilor și adulților;
x) aprobă înființarea și desființarea instituțiilor media scrise
(reviste, ziare și periodice oficiale) și audiovizuale (radio, tele-
viziune și altele) ale Patriarhiei Române și ale centrelor eparhiale,
la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României sau
a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării, în
scopul păstrării, promovării și apărării unității de credință și
a unității vieții bisericești;
y) aprobă normele activității misionar-pastorale și pe cele
pentru promovarea vieții religioase și morale a clerului;
203
z) v. stabilește normele activității de asistență social-filan-

tropică pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și aprobă
măsurile pentru organizarea asistenței religioase în armată,
penitenciare, spitale, cămine pentru copii și pentru bătrâni,
așezăminte sociale destinate persoanelor defavorizate etc.; w.
Hotărăște acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea) pentru
înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor
ortodoxe din Patriarhia Româna care au conducere proprie și
activează în eparhiile acesteia. și medicale destinate persoanelor
defavorizate etc.
a1) aprobă înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor
și fundațiilor bisericești cu caracter național care sunt constituite
și conduse de către Biserica Ortodoxă Română;
b1) x. Inițiază acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea
scrisă) pentru înființarea, organizarea și, respectiv, desființarea
asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, altele decât cele
bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități
de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși,
și contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă
din Patriarhia Română, activând în eparhiile acesteia;
c1) inițiază, autorizează și supraveghează traducerea, dior-
tosirea, editarea și difuzarea Sfintei Scripturi, tipărirea și răs-
pândirea cărților de cult și acatistelor, a calendarului bisericesc,
a manualelor de teologie și a manualelor de religie; suprave-
ghează din punct de vedere dogmatic, liturgic și canonic,
lucrările de arhitectură, pictură, sculptură și alte forme de artă
bisericească ortodoxă și ia măsurile cuvenite în caz de abateri;
d1) y. aprobă anual modul de constituire și de repartizare
a Fondului central misionar; instituie fonduri speciale și stabilește
modul de constituire și destinația acestora;
204
e1) z. interpretează, în formă definitivă și obligatorie, pentru

toate organismele bisericești, dispozițiile statutare sau regulamentare.
(2) Asociațiile și fundațiile menționate la lit. a1) și b1) au obligația
de a prezenta Cancelariei Sfântului Sinod, de două ori pe an
(primăvara și toamna, rapoarte privind activitatea desfășurată și,
o dată pe an, raportul privind situația financiară.
Art. 15 – (1) Pentru studierea și formularea propunerilor asupra

problemelor ce urmează a se supune deliberării, Sfântul Sinod alege,
dintre membrii săi, 4 comisii sinodale.
(2) Fiecare comisie este prezidată de un mitropolit și are un
raportor. Ceilalți mitropoliți sunt copreședinți ai comisiilor în
care sunt repartizați de Sfântul Sinod.
(3) Comisiile Sfântului Sinod sunt:
a) Comisia pastorală, monahală și socială,
b) Comisia teologică, liturgică și didactică,
c) Comisia canonică, juridică și pentru disciplină,
d) Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe,
intercreștine și interreligioase.
(4) Sfântul Sinod decide dacă o problemă trebuie examinată
în comun de două sau mai multe comisii.
(5) Pentru anumite probleme, cu caracter permanent sau tem-
porar, Sfântul Sinod decide instituirea unor subcomisii speciale
afiliate uneia din cele 4 comisii. Din subcomisii pot face parte și
ierarhi din alte comisii și pot fi cooptați profesori de teologie, clerici,
monahi, mireni, specialiști în domeniul abordat, după modelul
Subcomisiei pentru canonizarea sfinților români.
Art. 16 – Sfântul Sinod poate invita în Comisiile la lucrările comisiilor

sale, pentru consultare consultări, profesori de teologie, clerici,
monahi, mireni, și specialiști în din alte domenii abordate.
205
B. Sinodul Permanent
Art. 17 – (1) Sinodul Permanent este organismul central deliberativ
care funcționează în timpul dintre ședințele Sfântului Sinod, când
importanța unor probleme impune examinarea lor fără întârziere.
(2) Sinodul Permanent se compune din Patriarh și toți mitropoliții
în funcție de la eparhiile din țară și din afara granițelor României.
Din Sinodul Permanent fac parte și alți trei ierarhi eparhioți (un
arhiepiscop și 2 episcopi) desemnați anual de Sfântul Sinod.
(3) Președintele Sinodului Permanent este Patriarhul. În lipsa
Patriarhului, ședințele Sinodului Permanent sunt prezidate în
ordinea prevăzută la de art. 12, alin. (2) din prezentul statut.
(4) Convocarea Sinodului Permanent, cu precizarea ordinii de
zi, se face de către Președintele său Președinte, ori de câte ori este
nevoie.
(5) Secretarul Sfântului Sinod este și Secretarul Sinodului
Permanent.
(6) Sinodul Permanent ia hotărâri valabile prin consens sau cu
votul a jumătate plus unu dintre membrii prezenți.
(7) Dispozițiile art. 16 din prezentul statut se aplică și cu privire
la ședințele Sinodului Permanent.
Art. 18 – (1) Sinodul Permanent exercită, în timpul dintre ședințele

Sfântului Sinod, atribuțiile acestuia prevăzute la art.14, lit. e, i, r,
t și x. Sinodul Permanent exercită, în timpul dintre ședințele
Sfântului Sinod, următoarele atribuții: exprimă poziția oficială a
Bisericii Ortodoxe Române în relațiile ei cu Statul și în probleme
de interes general ale societății; sprijină, în diferite forme, predarea
religiei în școlile de stat, particulare și confesionale; inițiază și
sprijină traducerea, diortosirea, editarea și distribuirea Sfintei
Scripturi și a cărților de cult, inclusiv a acatistelor, a calendarului
206
bisericesc, a manualelor de teologie și a manualelor de religie;

semnalează Sfântului Sinod literatura teologică și spirituală sincretistă
și confuză.
(2) Sinodul Permanent, la solicitarea Patriarhului sau a mem-
brilor săi, examinează și formulează propuneri privind probleme
ce urmează a fi aduse în dezbaterea Sfântului Sinod.
(3) Sinodul Permanent exercită orice și alte atribuții ce i se dau
date de către Sfântul Sinod sau prin statut și regulamente.
(4) Sinodul Permanent aduce la cunoștință Sfântului Sinod,
pentru ratificare, hotărârile luate în timpul dintre ședințele acestuia.
C. Adunarea Națională Bisericească
Art. 19 – Adunarea Națională Bisericească este organismul central

deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele admi-
nistrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale.
Art. 20 – (1) Adunarea Națională Bisericească este alcătuită din câte
trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și 2 mireni, delegați
de adunările eparhiale, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru
cel mult două mandate.
(2) Ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Nați-
onale Bisericești.
(3) Președintele Adunării Naționale Bisericești este Patriarhul.
În lipsa Patriarhului, ședințele sunt prezidate în ordinea prevăzută
de art. 12, alin. (2) din prezentul statut.
(4) Hotărârile Adunării Naționale Bisericești devin executorii
după ratificarea lor de către Sfântul Sinod.
Art. 21 – Adunarea Națională Bisericească se întrunește o dată pe
an în ședință de lucru, iar, în caz de necesitate, ori de câte ori este
nevoie. Adunarea Națională Bisericească se întrunește și în ședințe
solemne.
207
Art. 22 – Atribuțiile Adunării Naționale Bisericești sunt următoarele:

a) susține drepturile și activitățile Bisericii Ortodoxe Române;
b) avizează regulamente de aplicare ale prezentului statut cu
privire la domenii de activitate date în competența sa de către
Sfântul Sinod;
c) la propunerea Patriarhului, alege pe membrii Consiliului
Național Bisericesc;
d) adoptă măsuri generale pentru sprijinirea așezămintelor
culturale, social-filantropice, economice și fundaționale ale Bisericii;
e) stabilește mijloacele de ajutorare ale organismelor și insti-
tuțiilor centrale bisericești;
f) examinează și aprobă Raportul general anual al Consiliului
Național Bisericesc, privind activitatea din Biserica Ortodoxă Română
și hotărăște cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna
desfășurare a vieții bisericești;
g) aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-
contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române Ortodoxă și al instituțiilor
centrale bisericești cu scop misionar;
h) aprobă bugetul general al Administrației Patriarhale, al
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Ortodoxă și al instituțiilor centrale bisericești cu scop misionar;
i) aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor mobile
și imobile, aflate în proprietatea sau folosința unităților de cult din
întreaga Biserică Ortodoxă Română, precum și a celor fundaționale;
j) aprobă proiecte sociale, culturale, educaționale și comunicaționale;
k) stabilește mijloacele de ajutorare a românilor din afara gra-
nițelor României țării;
l) exercită orice și alte atribuții care îi sunt date prin statut, prin
regulamentele bisericești sau de către Sfântul Sinod.
208
Art. 23 – (1) Pentru studierea problemelor și formularea propune-

rilor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea alege, la începutul
fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii ei clerici și mireni, 5 comisii
de lucru permanente, care au câte un președinte, vice-președinte
și raportor desemnați de plen, la propunerea Președintelui. Comisiile
Adunării Naționale Bisericești sunt:
a) Comisia administrativ-juridică și de validare,
b) Comisia socială și pentru comunicații media,
c) Comisia culturală și educațională,
d) Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar
(bunuri bisericești),
e) Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare și
pentru relații externe bisericești.
(2) La lucrările Comisiei pentru românii ortodocși de peste
hotare și pentru relații externe bisericești pot fi invitați și repre-
zentanți clerici și mireni ai eparhiilor ortodoxe române de peste
hotare din afara granițelor țării, când ordinea de zi impune acest
lucru.
(3) La convocarea Președintelui, comisiile Adunării Naționale
Bisericești se pot întruni și între ședințele acesteia, potrivit cerințelor.
SECȚIUNEA a II-a
ORGANISMELE CENTRALE EXECUTIVE
A. Patriarhul
Art. 24 – Patriarhul este Întâistătătorul între ierarhii Bisericii Ortodoxe
Române și președintele organismelor centrale deliberative și executive
bisericești.
Art. 25 – (1) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este și Arhiepis-

copul Bucureștilor și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei.
209
(2) Titulatura sa este: „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N),

Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitor al Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române” sau „Patriarhul României”.
(3) În conformitate cu Sfintele Canoane, cu tradiția panortodoxă
și cu practica Bisericii Ortodoxe Române, la serviciile religioase
Patriarhul este pomenit de către mitropoliți, mitropoliții sunt
pomeniți de către ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii și episcopii
sunt pomeniți de către preoții slujitori.
(4) Patriarhul poartă ca însemne distinctive: o cruce și două
engolpioane, haine de culoare albă: reverendă și rasă, culion și
camilafcă având cruce.
(5) Patriarhul exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle
prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul statut și de regula-
mentele bisericești.
(6) în exercitarea drepturilor și îndatoririlor sale, Patriarhul
emite: tomosuri patriarhale, gramate patriarhale, acte patriarhale,
decizii și dispoziții patriarhale, acte de acordare a unor ordine,
distincții și ranguri bisericești, prevăzute de prezentul statut și de
regulamentele bisericești.
Art. 26 – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are următoarele

atribuții:
a) convoacă și prezidează organismele centrale deliberative și
executive bisericești și veghează pentru aducerea la îndeplinire a
hotărârilor acestora;
b) Dispune convoacă Sfântul Sinod în cel mult trei zile, în
cazuri de urgență și de forță majoră;
c) când constată că aplicarea unei hotărâri a Sfântului Sinod nu
mai este favorabilă vieții bisericești, convoacă Sinodul Permanent,
într-o ședință extraordinară, pentru a formula și propune Sfântului
210
Sinod, spre dezbatere și aprobare, o nouă hotărâre prin care se

modifică sau se completează hotărârea precedentă;
d) dispune măsurile necesare, potrivit hotărârii Sfântului Sinod,
pentru pregătirea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir la Patriarhia
Română;
e) c. reprezintă Patriarhia Română în relațiile cu autoritățile
publice centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau
prin delegați împuterniciți;
f) d. reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relațiile cu celelalte
Biserici Ortodoxe surori, personal sau prin delegați;
g) e. reprezintă, personal sau prin delegați, Biserica Ortodoxă
Română în relațiile cu celelalte Biserici creștine, organizații inter-
creștine, organizații religioase și interreligioase, din țară și de peste
hotare;
h) f. adresează scrisori pastorale pentru întreaga Biserică Orto-
doxă Română, cu încuviințarea Sfântului Sinod sau a Sinodului
Permanent;
i) g. Vizitează frățește pe ierarhii efectuează vizite canonice
(statutare) în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, în eparhiile lor;
la invitația chiriarhilor acestora;
j) efectuează vizite irenice la celelalte Biserici Ortodoxe și adre-
sează scrisori irenice întâistătătorilor acestora, în scopul menținerii
unității Ortodoxiei și al promovării comuniunii frățești;
k) efectuează vizite oficiale la alte Biserici creștine, la organizații
creștine, religioase și civile folosul Bisericii Ortodoxe Române;
l) h. se îngrijește de îndeplinirea prevederilor statutare pentru
completarea eparhiilor vacante;
m) i. prezidează Sfântul Sinod pentru alegerea mitropoliților
ortodocși români din țară și din afara granițelor;
211
n) j. hirotonește împreună cu alți ierarhi și întronizează pe

mitropoliți;
o) k. emite gramata patriarhală pentru întronizarea mitropoliților
din țară și din afara granițelor și a chiriarhilor din afara granițelor
țării care se află în jurisdicția directă a Patriarhiei Române, gramata
pentru acordarea de ranguri onorifice unor ierarhi (arhiepiscop
sau mitropolit onorific), precum și tomosul patriarhal pentru
proclamarea ridicării în rang a unei eparhii, pe baza aprobării
Sfântului Sinod;
p) l. numește locțiitori de mitropoliți în cazul vacanței scaunelor
mitropolitane;
q) m. sfătuiește frățește pe ierarhii eparhiilor ortodoxe române
din țară și din afara granițelor și conciliază eventuale neînțelegeri
dintre aceștia;
r) n. Examinează reexaminează, în Sinodul Permanent, plângerile
împotriva ierarhilor, iar rezultatul îl aduce la cunoștința Sfântului
Sinod;
s) o. în consultare cu Sinodul Permanent, propune Sfântului
Sinod candidați de episcop-vicar patriarhal și prezidează alegerea
acestora;
t) p. numește, menține sancționează și revocă, într-o ședință a
Permanenței Consiliului Național Bisericesc, personalul de conducere,
precum și celelalte categorii de personal clerical și neclerical de
la Cancelaria Sfântului Sinod, de la Administrația Patriarhală, de
la Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române și
Ortodoxă, de la celelalte instituții centrale bisericești cu scop
misionar, precum și personalul de la unitățile bisericești din
interiorul țării și de la reprezentanțele, comunitățile și unitățile
bisericești din afara granițelor țării, aflate în jurisdicția directă a
Patriarhiei Române;
212
u) q. Confirmă și dizolvă, prin decizie patriarhală dizolvă

adunările eparhiale în vederea organizării de noi alegeri și confirmă
noile adunări eparhiale. În cazul unor acțiuni potrivnice Bisericii
din partea adunării eparhiale, la solicitarea chiriarhului locului
sau a locțiitorului acestuia, Patriarhul, prin decizie, dizolvă res-
pectiva adunare eparhială în vederea organizării de noi alegeri;
v) r. exercită dreptul de a primi apel și dreptul de devoluțiune
în mitropolii și în eparhiile aflate în jurisdicția directă a Patriarhiei
Române pentru restabilirea ordinii canonice și administrative;
w) s. Conform tradiției ortodoxe are dreptul de a înființa
stavropighii patriarhale și a le conduce prin delegații săi, în limitele
competențelor stabilite prin Decizie Patriarhală, aducând la cunoștința
Chiriarhului locului acestea; în mod excepțional și cu motivații
justificate, în acord cu tradiția ortodoxă și cutuma românească, poate
întemeia stravropighii în interes bisericesc, cu acordul prealabil al
chiriarhului locului și cu aprobarea Sfântului Sinod, pe care le
organizează și administrează prin delegații săi;
x) conferă distincții patriarhale clericilor și mirenilor din Biserica
Ortodoxă Română, precum și unor personalități din țară și de peste
hotare, care sprijină activitățile Patriarhiei Române;
y) t. exercită orice și alte atribuții prevăzute de Sfintele Canoane,
de prezentul statut, de regulamentele bisericești sau și cele încre-
dințate de Sfântul Sinod.
Art. 27 – Pentru desfășurarea activității curente, la dispoziția

Patriarhului se află Cabinetul Patriarhului, coordonat de un con-
silier patriarhal, cu personalul corespunzător și serviciile aferente:
Secretariat, Registratură, Arhivă Bibliotecă, secretariat, registratură,
arhivă, bibliotecă etc.
213
B. Consiliul Național Bisericesc

Art. 28 – Consiliul Național Bisericesc este organism central executiv
al Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești.
Art. 29 – (1) Consiliul Național Bisericesc se întrunește la convocarea

Președintelui, cel puțin de două ori pe an sau ori de câte ori este
nevoie.
(2) Consiliul Național Bisericesc se compune din 12 membri ai
Adunării Naționale Bisericești, câte un cleric și câte un mirean
reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați pe o perioadă
de 4 ani și pentru cel mult două mandate.
(3) Președintele Consiliului Național Bisericesc este Patriarhul,
iar în lipsă locțiitorul său, conform prevederilor art.12, alin. (2)
din prezentul statut. Membrii Sfântului Sinod pot participa cu vot
deliberativ la ședințele Consiliului Național Bisericesc.
(4) Episcopii-vicari patriarhali sunt membri de drept ai Con-
siliului Național Bisericesc, cu vot deliberativ.
(5) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali și
inspectorul general bisericesc sunt membri permanenți ai Consiliului
Național Bisericesc, cu vot consultativ.
(6) Consiliul Național Bisericesc ia hotărâri valabile prin consens
sau cu votul a jumătate plus unu dintre membrii prezenți.
(7) Secretar al ședințelor este consilierul coordonator de la
Cabinetul Patriarhal Patriarhului, iar în lipsa acestuia unul din
consilierii patriarhali, desemnat de Patriarh.
Art. 30 – Consiliul Național Bisericesc exercită în timpul dintre

ședințele Adunării Naționale Bisericești atribuțiile acesteia prevă-
zute de art. 22, lit. a), d) și e), precum și următoarele atribuții:
214
a) întocmește raportul anual privind activitatea generală a

Bisericii Ortodoxe Române;
b) întocmește contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-
contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii—Ortodoxe Române Ortodoxă și al celorlalte
instituții centrale bisericești cu scop misionar;
c) întocmește bugetul general al Administrației Patriarhale, al
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar;
d) aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei și ateli-
erelor Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Ortodoxă;
e) hotărăște asupra modului cu privire la modul de admi-
nistrare a bunurilor mobile și imobile ale Administrației Patriarhale,
ale Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Ortodoxă, ale celorlalte instituții centrale bisericești cu scop misionar
și ale fundațiilor bisericești centrale;
f) hotărăște, asupra—transmiterii cu aprobarea prealabilă a Sino-
dului Permanent, în privința înstrăinării în orice mod (vânzare,
schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a folosinței
sau proprietății asupra bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei
(vânzare sau schimb), precum și asupra grevării cu sarcini sau
afectării de servituți a bunurilor Patriarhiei Române, cu excepția
bunurilor sacre care sunt inalienabile, cu respectarea prevederilor
statutare, regulamentare bisericești și legale;
g) exercită orice și alte atribuții care îi sunt date prin statut,
regulamente sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod, Sinodului
Permanent și ale Adunării Naționale Bisericești.
215
C. Permanența Consiliului Național Bisericesc

Art. 31 – (1) Între ședințele Consiliului Național Bisericesc func-
ționează Permanența Consiliului Național Bisericesc, ca organism
central executiv.
(2) Ea se compune din Patriarh, ca președinte, episcopii-vicari
patriarhali, vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali
și inspectorul general bisericesc, ca membri și ia hotărâri valide
prin consensul membrilor prezenți. În funcție de agenda ședinței,
pot participa și conducătorii eparhiilor, reprezentanțelor, comu-
nităților și altor unități bisericești din interiorul și din afara
granițelor țării, aflate în jurisdicția directă a Patriarhiei Române.
(3) Din încredințarea Patriarhului, Permanența Consiliului
Național Bisericesc poate fi prezidată de unul din episcopii-vicari
patriarhali. În această situație, procesul-verbal al lucrărilor este
supus aprobării Patriarhului. Hotărârile devin executorii numai
după confirmarea lor în scris, de către Patriarh.
Art. 32 – Permanența Consiliului Național Bisericesc, prezidată

de Patriarh, exercită atribuțiile Consiliului Național Bisericesc,
cu excepția celor prevăzute la de art. 30, lit. f), în perioada dintre
ședințele sale, precum și următoarele competențe:
a) examinează orice problemă bisericească, misionar-pastorală,
culturală, socială, administrativ-gospodărească, economic-financiară
etc. din cadrul instituțiilor centrale bisericești ce urmează a face
obiectul dezbaterilor organismelor centrale deliberative și executive
și face propuneri statutare;
b) examinează și definitivează dările de seamă anuale asupra
activității instituțiilor centrale bisericești;
c) prezintă spre definitivare contul de execuție bugetară și
bilanțul financiar-contabil al instituțiilor centrale bisericești;
216
d) prezintă spre definitivare proiectul bugetului general anual

al instituțiilor centrale bisericești;
e) întocmește planurile anuale ale activității instituțiilor centrale
bisericești;
f) analizează și face propuneri Consiliului Național Bisericesc
privind modul de administrare a bunurilor mobile și imobile ale
instituțiilor centrale bisericești și ale fundațiilor bisericești centrale;
g) administrează Fondul central misionar, în limita bugetului
aprobat de Sfântul Sinod, și prezintă anual, acestuia, contul de
execuție bugetară;
h) administrează fondurile special instituite la nivelul Admi-
nistrației Patriarhale potrivit destinației lor și în limita sumelor
colectate, informând anual Sfântul Sinod despre situația acestora;
i) aprobă proiectele de investiții în limita bugetului Adminis-
trației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale
bisericești cu scop misionar;
j) face demersuri pe lângă autoritățile publice centrale și locale
și pe lângă alte instituții, pentru obținerea de sprijin destinat acti-
vităților interne și internaționale organizate de Patriarhia Română
prin instituțiile centrale bisericești, precum și pentru acordarea altor
forme de sprijin de la bugetul de stat sau de la bugetele locale
alocate Bisericii, în general, sau unităților de cult din interiorul
sau din afara granițelor României;
k) hotărăște asupra acceptării cu privire la acceptarea dona-
țiilor, legatelor, sponsorizărilor și cumpărării de bunuri în favoarea
Patriarhiei Române, pentru instituțiile sale centrale – precum și în
legătură cu transmiterea folosinței bunurilor imobile bisericești
(închiriere, comodat, arendare etc.), a grevării cu sarcini sau afectării
de servituți a acestora;
217
l) aprobă înființarea și organizarea de instituții cu caracter

economic, cu sau fără personalitate juridică, distincte de instituțiile
administrative centrale bisericești sau de unitățile subordonate
lor, pentru susținerea activităților misionar-pastorale și social-
filantropice ale acestora, în condițiile prezentului statut, ale regu-
lamentelor bisericești și legislației în vigoare;
m) exercită și alte atribuții care îi sunt date prin statut, regu-
lamente și prin hotărâri ale Sfântului Sinod, ale Sinodului Permanent
și ale Adunării Naționale Bisericești.
Art. 33 – (1) Permanența Consiliului Național Bisericesc se întru-

nește, de regulă, săptămânal, la convocarea Președintelui, ori de
câte ori este nevoie sau a delegatului său.
(2) Consilierul coordonator al Cabinetului Patriarhal Patriarhului
sau, în absența acestuia, unul dintre ceilalți consilieri patriarhali,
desemnat de Președinte, întocmește procesul-verbal al ședințelor
Permanenței Consiliului Național Bisericesc.
Art. 34 – Hotărârile Permanenței Consiliului Național Bisericesc sunt

duse la îndeplinire de Cancelaria Sfântului Sinod și de sectoarele
celorlalte instituții centrale bisericești.
SECȚIUNEA a III-a
ORGANISMELE CENTRALE ADMINISTRATIVE
Art. 35 – (1) în exercitarea atribuțiilor sale executive de Președinte

al organismelor centrale bisericești deliberative și executive și întâi-
stătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul este ajutat de:
(2) Din încredințarea Patriarhului, Cancelaria Sfântului Sinod,
sectoarele Administrației Patriarhale și celelalte instituții centrale
218
bisericești sunt coordonate de episcopii-vicari patriarhali sau de

către un delegat al Patriarhului.
(3) Episcopii-vicari patriarhali se aleg de către Sfântul Sinod
în conformitate cu prevederile art. 131 din prezentul statut și
sunt asimilați în drepturile de pomenire și cinstire cu episcopii
eparhioți.
(4) Episcopii-vicari patriarhali îndeplinesc atribuțiile delegate
lor, prin decizie, de către Patriarh, și desfășoară activități liturgice
în Capitală și în Arhiepiscopia Bucureștilor, ca delegați ai Patriarhului
României, de reprezentare în fața autorităților centrale și locale,
precum și în relațiile cu organizații din țară și din străinătate.
A. Cancelaria Sfântului Sinod

Art. 36 – (1) Cancelaria Sfântului Sinod este organism central admi-
nistrativ al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării
Naționale Bisericești, al Patriarhului, al Consiliului Național Bisericesc
și al Permanenței acestuia Consiliului Național Bisericesc.
(2) Secretarul Sfântului Sinod, prin decizie patriarhală, coor-
donează Cancelaria Sfântului Sinod având colaboratori pe vicarul
administrativ patriarhal și consilierul patriarhal de resort.
(3) Vicarul administrativ patriarhal împreună cu consilierul
patriarhal din Cancelaria Sfântului Sinod, sub conducerea episco-
pului-vicar patriarhal, pregătesc lucrările pentru convocarea
organismelor centrale deliberative și executive bisericești și cele
care se supun examinării acestora.
(4) Cancelaria Sfântului Sinod elaborează, păstrează și pregă-
tește pentru publicarea în revista „Biserica Ortodoxă Română”,
procesele-verbale ale ședințelor de lucru ale organismelor centrale
bisericești, comunică tuturor centrelor eparhiale hotărârile acestora
și ține evidența modului de aducere a lor la îndeplinire, cu excepția
219
celor care sunt date în competența sectoarelor Administrației

Patriarhale prevăzute la de art. 38 37 din prezentul statut sau
altor instituții centrale bisericești.
(5) Elaborează corespondența organismelor centrale bisericești
și a Președintelui acestora cu autoritățile publice centrale în pro-
bleme care privesc viața religioasă din Biserica Ortodoxă Română.
(6) Întocmește și supune aprobării deciziile patriarhale de
atribuții ale personalului de conducere din cadrul Cancelariei
Sfântului Sinod și de la celelalte instituții centrale bisericești.
(7) Centralizează datele referitoare la domeniile vieții religi-
oase din Patriarhia Română pentru evidență și publicare în presa
bisericească.
(8) Cancelaria Sfântului Sinod este păstrătoarea sigiliului Sfân-
tului Sinod.
(9) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, ca organism central
administrativ, Cancelaria Sfântului Sinod are următoarele servicii:
Oficiul canonico-juridic, Secretariat, registratură și arhivă Corpul
de inspecție bisericească (disciplină și învățământ), Secretariat,
Registratură și Arhivă, Personal-resurse umane, Biblioteca Sfântului
Sinod și altele, a căror activitate este organizată de vicarul admi-
nistrativ patriarhal.
Art. 37 – (1) Corpul de inspecție bisericească (disciplină și învă-

țământ) are în componența sa:
a) Un inspector general bisericesc, cu atribuții generale
de inspecție bisericească (disciplină și învățământ) și referent
la Consistoriul Superior Bisericesc;
b) Inspectori pentru instituțiile de învățământ universitar
și preuniversitar teologic (facultăți de teologie, seminarii
teologice liceale și școli de cântăreți bisericești/școli de arte și
220
meserii), având competență în domeniile liturgic, duhovnicesc

și administrativ-gospodăresc;
(2) Membrii Corpului de inspecție bisericească (disciplină și
învățământ) își desfășoară activitatea din dispoziția Patriarhului,
potrivit atribuțiilor prevăzute de statut, de regulamentele bisericești
și de legislația în vigoare.
B. Administrația Patriarhală
Art. 38 37 (1) Administrația Patriarhală, ca organism central admi-

nistrativ, are în atribuțiile sale studierea și întocmirea referatelor
privitoare la problemele bisericești de competența organismelor
centrale deliberative și executive, prin următoarele sectoare admi-
nistrative de specialitate:
1. a. Sectorul teologic-educațional,
2. b. Sectorul social-filantropic,
3. d. Sectorul patrimoniu cultural, (inclusiv c. Sectorul
economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate,
Tehnic, Comisia de Pictură Bisericească și Centrul de pregătire
pentru patrimoniu),
4. h. Sectorul comunicații și relații publice, (Centrul de
presă Basilica),
5. e. Sectorul patrimoniu imobiliar, monumente și con-
strucții bisericești,
6. f. Sectorul relații bisericești, interreligioase g. Sectorul
și comunități bisericești externe,
7. Sectorul pelerinaje,
8. Sectorul stavropighii patriarhale și centre sociale,
9. c. Sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii:
Contabilitate, Bunuri, Prognoză financiară),
10. i. Corpul de inspecție și Control financiar și audit intern.
221
(2) Prin hotărâri ale Permanenței Consiliului Național Bise-

ricesc pot lua ființă și alte sectoare și servicii în cadrul Admi-
nistrației Patriarhale.
(3) Prin decizie patriarhală, episcopii-vicari patriarhali coor-
donează sectoarele Administrației Patriarhale având colaboratori
pe consilierii patriarhali de resort sau și pe inspectorii de specialitate.
(4) Prin sectoarele administrative de specialitate și prin serviciile
aferente, Administrația Patriarhală studiază problemele bisericești
specifice acestora care intră în competența organismelor centrale
deliberative și executive, comunică centrelor eparhiale hotărârile
acestora și ține evidența modului de aducere a lor la îndeplinire.
Art. 38 (1) Corpul de inspecție și control are în componența sa:

a. Un inspector general bisericesc, cu atribuții generale de
control și referent la Comisia Canonică, Juridică și pentru
Disciplină a Sfântului Sinod pentru cererile de iertare în cazurile
de caterisire, aplicate definitiv unor clerici de consistoriile
eparhiale;
b. Inspectori pentru instituțiile de învățământ universitar
și preuniversitar teologic (Facultăți de teologie, Seminarii
teologice liceale și Școli de cântăreți bisericești);
c. Inspectori pentru controlul financiar și gestionar
(audit), dintre care unul cu pregătire juridică.
(2) Membrii Corpului de inspecție și control (audit) își desfă-
șoară activitatea din dispoziția Patriarhului, potrivit atribuțiilor
prevăzute de Statut, de regulamentele bisericești și de legislația în
vigoare.
Art. 39 – (1) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali

și inspectorii patriarhali se numesc și se revocă, în condițiile art.
26, lit. p) t) din prezentul statut, dintre preoții doctori, absolvenți
222
de masterat, licențiați în teologie sau în alte specializări, cu

activități și aptitudini deosebite, fără impedimente juridic-canonice
sau condamnări penale. Clericii din instituțiile centrale bisericești
pot fi numiți slujitori la parohii direct (fără concurs) de către Patriarh.
(2) Vicarului administrativ patriarhal, consilierilor patriarhali
și inspectorilor patriarhali li se fixează, prin decizie a Patriarhului,
sfera de activitate și atribuțiile în cadrul Sectoarelor pe care le coor-
donează, ca membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc
sau ca invitați.
(3) Vicarul administrativ patriarhal și consilierii patriarhali
participă la ședințele organismelor centrale deliberative și executive
bisericești, cu vot consultativ, iar la ședințele Permanenței Con-
siliului Național Bisericesc, cu vot deliberativ.
(4) În cadrul instituțiilor centrale bisericești este încadrat, pe
funcții de execuție, personal de specialitate clerical, monahal și
neclerical. Acesta este numit, transferat și promovat de Patriarh
într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc.
(5) Toate categoriile de personal clerical, monahal și neclerical
menționate la alin. (1) și (4) se sancționează și se revocă de către
Patriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului Național Bisericesc,
pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare, conform
prevederilor statutare și regulamentare.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA LOCALĂ
Art. 40 – (1) Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române,

organizată ca Patriarhie, sunt:
a) parohia,
b) mănăstirea,
223
c) protopopiatul (protoieria),
d) vicariatul,
e) eparhia (arhiepiscopia și episcopia),
f) mitropolia.
(2) Cu binecuvântarea chiriarhului și cu aprobarea Permanenței
Consiliului eparhial, se pot înființa și organiza asociații, fundații
și instituții cu caracter economic, pentru susținerea activităților
social-filantropice, social-medicale, cultural-educaționale și misionare
ale Bisericii.
(3) (2) Fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în confor-
mitate cu dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce
și de a se administra autonom față de altă parte componentă de
același rang și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și
mireni în cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților com-
ponente superioare.
(4) (3) Modul de constituire și funcționare a unităților compo-
nente și a organismelor locale de același grad este identic pentru
întreaga Biserică Ortodoxă Română. Despre personalitatea juridică
Art. 41 – (1) Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul,

protopopiatul (protoieria), mănăstirea și parohia sunt persoane
juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile
prevăzute de prezentul statut.
(2) Aceste persoane juridice au dreptul la două coduri unice
de înregistrare fiscală, atât pentru activitatea non--profit, cât și
pentru cea economică.
Art. 42 – Înființarea și desființarea unităților componente ale Bisericii

Ortodoxe Române se comunică, pentru evidență ministerului,
instituției administrației publice centrale de resort.
224
SECȚIUNEA I
A. Parohia
Art. 43 – Parohia este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și
mireni, situată pe un anume teritoriu și subordonată Centrului
eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ și
patrimonial, condusă de un preot paroh numit de chiriarhul
(arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective.
Art. 44 – Înființarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale și

desființarea de parohii și delimitarea teritorială a parohiilor se
aprobă de către Consiliul Eparhial Permanența Consiliului eparhial,
ținând seamă de cerințele misionare și pastorale din teritoriu.
Art. 45 – Credincioșii parohiei au următoarele drepturi ca: de a

beneficia de asistență religioasă, de a alege și a fi aleși în organismele
parohiale, de a beneficia de ajutor filantropic, după posibilități;
și îndatoriri-ca: de a susține, întări și mărturisi credința Bisericii
Ortodoxe; de a viețui potrivit învățăturii de credință ortodoxă; de
a participa la sfintele slujbe; de a se împărtăși cu Sfintele Taine; de
a împlini faptele milei creștine; de a întreține și a ajuta Biserica și
pe slujitorii ei.
Art. 46 – (1) Comunitatea credincioșilor care nu poate susține cu

mijloace proprii o parohie, prin hotărârea Permanenței Consiliului
eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină, împreună cu
care formează parohia. În acest caz, comunitatea care se alătură
poartă denumirea de filie, iar membrii săi au aceleași drepturi și
îndatoriri față de parohie, ca și cei din comunitatea la care se alătură.
(2) Prin hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial, parohiile
cu posibilități economice ajută parohiile sărace și cu număr mic
de credincioși.
225
Art. 47 – (1) În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ținând cont

de condițiile misionar-pastorale și de numărul de credincioși, de
posibilitățile materiale, ca și de situarea lor în mediul urban și sau
rural, parohiile sunt de 3 categorii, pe baza unor criterii stabilite
de consiliile eparhiale.
(2) Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Perma-
nența Consiliului eparhial, în baza raportului cuprinzând datele
statistice oficiale (număr de credincioși, condiții materiale, zonă
geografică, medie de vârstă etc.).
Art. 48 – (1) Pe durata activității lor în parohie, preoții și diaconii

sunt datori a locui în parohie, în case parohiale, acolo unde acestea
există, sau în case închiriate, și au dreptul de folosință gratuită a
unei anumite suprafețe de teren, proprietatea parohiei, aprobată
de Centrul eparhial.
(2) Pentru asigurarea unei prezențe stabile a preotului (preoților)
în parohie, acolo unde nu se află casă parohială, aceasta va fi
construită, iar dacă nu sunt condiții pentru construire, Consiliul
parohial va lua măsuri pentru achiziționarea unei case existente sau
pentru plata chiriei locuinței preotului, până când se va construi
o casă parohială nouă.
(3) La parohiile și bisericile noi, consiliile parohiale, sub îndru-
marea Centrului eparhial, vor prevedea în buget, vor iniția și susține
construirea de case parohiale destinate ca locuință slujitorilor
Sfântului Altar.
B. Parohul
Art. 49 – (1) Preotul paroh, ca delegat al chiriarhului, este păstorul
sufletesc al credincioșilor dintr-o parohie, iar în activitatea admi-
nistrativă este conducătorul administrației parohiale și președinte
226
al Adunării parohiale, al Consiliului parohial și al Comitetului

parohial.
(2) Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de
chiriarh într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, având
în vedere calitatea activității desfășurate.
(3) Din motive administrative, misionare sau disciplinare,
oficiul parohial se poate încredința de către chiriarh și celorlalți
preoți slujitori, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial.
Art. 50 – În cadrul întreitei slujiri preoțești: învățătorească, sfințitoare

și pastoral-misionară, parohul exercită următoarele atribuții:
a) săvârșește Sfânta Liturghie și Laudele bisericești în duminici,
sărbători și în alte zile ale săptămânii, cu rostirea cuvântului de
învățătură; săvârșește Sfinte Taine și ierurgii; catehizează copii,
tineri și adulți conform îndrumărilor Centrului eparhial și asigură
accesul zilnic în lăcașul de cult, conform programului afișat la
intrarea în biserică;
b) Preotul paroh sau unul dintre ceilalți preoți, dacă sunt mai
mulți, cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) chiriarhului, în fiecare
an școlar, va solicita aprobarea inspectoratului școlar județean
pentru predarea orelor de religie la școala din parohie, dacă acestea
nu sunt repartizate unui cadru didactic titular sau suplinitor;
c) b. aduce duce la îndeplinire toate dispozițiile prezentului
statut, ale regulamentelor bisericești și ale organismelor bisericești
centrale și eparhiale în ceea ce privește parohia;
d) c. aduce duce la îndeplinire hotărârile organismelor eparhiale
și dispozițiile autorității superioare bisericești (protopop, episcop
sau arhiepiscop) referitoare la viața parohială;
e) d. întocmește și aduce duce la îndeplinire prevederile pro-
gramului anual al activităților pastoral-misionare, social-filantropice
și administrativ-gospodărești ale parohiei, încunoștiințând Centrul
227
comunicând Centrului eparhial, în scris, și credincioșilor rezultatele

acțiunilor întreprinse în acest sens,
f) e. Cu fără aprobarea prealabilă scrisă a Chiriarhului, repre-
zintă chiriarhului, nu poate reprezenta parohia în justiție, în fața
autorităților locale și față de terți, personal sau prin delegați. În
aceeași măsură, clericii din parohii, în virtutea jurământului de
ascultare (subordonare) față de chiriarh depus la hirotonie, și,
respectiv, monahii, în virtutea votului monahal al ascultării, nu
pot să compară în fața instanțelor judecătorești numai cu fără
aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului, inclusiv în cauze de
interes personal; încălcarea acestei prevederi atrage sancțiuni
canonice și disciplinare;
g) f. convoacă și prezidează Adunarea parohială, Consiliul
parohial și Comitetul parohial;
h) g. Aduce duce la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale
și ale Consiliului parohial;
i) h. ține registrul cu evidența tuturor parohienilor;
j) i. ține la zi evidența botezaților, cununaților și decedaților
din parohie în registrele speciale (mitricale) și emite certificate de
botez și de cununie;
k) j. administrează patrimoniul parohiei în conformitate cu
hotărârile Adunării parohiale și ale Consiliului parohial și con-
trolează modul de administrare a bunurilor instituțiilor culturale,
social-filantropice și fundaționale bisericești din parohie;
l) k. întocmește și ține la zi inventarul bunurilor parohiei de
orice natură, biblioteca, precum și arhiva parohiei. Deține sigiliul
parohiei pe durata oficiului de paroh.
Art. 51 – (1) Pe lângă preotul paroh, într-o parohie pot fi unul sau
mai mulți preoți și diaconi slujitori numiți de chiriarh într-o
228
ședință a Permanenței Consiliului eparhial. Numărul slujitorilor

la parohie se stabilește în funcție de cerințele misionar-pastorale
locale constatate de conducerea eparhiei.
(2) Parohul, preoții și diaconii slujitori, precum și personalul
bisericesc neclerical; sunt datori să locuiască în parohie.
Art. 52 – (1) La parohiile cu mai mulți preoți slujitori, aceștia sunt

egali în drepturile și îndatoririle sacramentale, învățătorești și
pastoral-misionare. Dintre aceștia, celor mai harnici și conștiincioși
li se poate încredința, de către chiriarh, oficiul de paroh, pentru
intensificarea activității parohiale.
(2) Fiecare preot slujitor are în cuprinsul parohiei un sector
bine delimitat și aprobat de chiriarh, pe baza raportului întocmit
de către delegații Centrului eparhial.
(3) Preoții și diaconii, personalul didactic din învățământul
teologic și cel care predă religia, studenții în teologie, precum și
dascălii (cateheții) care au absolvit Școala de cântăreți bisericești
au îndatorirea pastorală și misionară de a face catehizare în parohiile
la care slujesc sau în care locuiesc, în acord cu preotul paroh,
conform normelor stabilite de către Sfântul Sinod și centrele eparhiale.
(4) Preoții, diaconii și cântăreții bisericești au drepturile și înda-
toririle prevăzute de Sfintele Canoane, prezentul statut, regulamentele
bisericești și hotărârile Centrului eparhial.
Art. 53 – (1) Mai multe parohii (10-15) din cadrul unui protopopiat
se constituie într-un cerc misionar pentru desfășurarea de activități
bisericești, misionar-pastorale, culturale și sociale.
(2) Chiriarhul deleagă pe unul din preoți drept coordonator al
cercului misionar.
229
C. Adunarea parohială
Art. 54 – (1) Parohia are ca organism deliberativ Adunarea parohială.
(2) Adunarea parohială este compusă din credincioșii majori
ai parohiei, bărbați și femei, care mărturisesc prin credința, faptele
și ținuta lor morală, atașamentul față de Biserica Ortodoxă, de
învățătura ei de credință și de instituțiile ei.
(3) Președintele Adunării parohiale este preotul paroh, iar în
lipsa acestuia, preotul dacă acesta este absent sau suspendat din
funcție, un preot delegat de protopop dintre slujitorii parohiei
sau de la o altă parohie învecinată. In cazul în care la Adunarea
parohială ia parte-și protopopul sau un preot delegat de către
Centrul eparhial, acesta prezidează ședința.
(4) Preoții și diaconii slujitori activi ai unei parohii, precum și
preoții pensionari care au domiciliul stabil pe teritoriul parohiei
respective sunt membri de drept ai Adunării parohiale.
Art. 55 – (1) Adunarea parohială exercită următoarele atribuții:

a) alege membrii Consiliului parohial și pe cei ai Comi-
tetului parohial;
b) aprobă raportul de activitate al Consiliului parohial;
c) aprobă raportul de activitate al Comitetului parohial;
d) avizează bugetul anual al parohiei spre a fi aprobat de
către Permanența Consiliului eparhial;
e) ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea
și întreținerea bisericii, a casei parohiale și a altor clădiri ale
parohiei, precum și la conservarea și restaurarea patrimoniului
mobil, și solicită aprobarea scrisă Permanenței Consiliului
eparhial, care verifică, prin specialiștii de la Centrul eparhial,
necesitatea, legalitatea și calitatea proiectelor ce se propun a fi
realizate;
230
f) hotărăște înființarea de fonduri cu scop bisericesc,

cultural sau social-filantropic și stabilește normele pentru
completarea resurselor financiare necesare parohiei;
g) la propunerea Consiliului parohial fixează cuantumul
contribuțiilor benevole de cult, potrivit nevoilor parohiei,
informând despre aceasta Centrul eparhial;
h) examinează și completează raportul anual despre
mersul tuturor privind desfășurarea activităților din parohie;
i) Aprobă anual contul de execuție și bilanțul financiar-
contabil al parohiei; avizează raportul anual privind situația
economico-financiară a parohiei spre a fi aprobat de către
Permanența Consiliului eparhial;
j) face propuneri spre aprobare Consiliului Eparhial de
către Consiliul eparhial, cu privire la transmiterea cu înstrăi-
narea în orice titlu a folosinței sau proprietății asupra mod
(vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a
bunurilor imobile parohiale (vânzare, cumpărare, închiriere,
schimb etc.), precum și asupra grevării cu sarcini sau afectării
de servituți a bunurilor parohiale, cu excepția bunurilor sacre,
care nu pot fi înstrăinate bisericești ale parohiei;
k) aprobă măsuri pentru administrarea proprietăților mobile
și imobile ale parohiei, supraveghind buna întreținere a edi-
ficiilor bisericești, culturale, social-filantropice și fundaționale.
(2) Hotărârile Adunării Parohiale cu privire la atribuțiile
arătate sub lit. d, c, i și j devin valabile numai după verificarea și
aprobarea lor de către Consiliul Eparhial.
Art. 56 – (1) Adunarea parohială se întrunește în ședință ordinară

o dată pe an, și anume în primul trimestru al anului, iar în ședințe
extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
231
(2) Adunarea parohială este convocată de președinte, cu cel

puțin o săptămână înainte de data fixată pentru întrunire,
înștiințând despre aceasta pe protopop. În caz de neputință sau
rea voință a parohului, constatată de Centrul eparhial, Adunarea
parohială este convocată și prezidată de protopop sau delegatul
acestuia, din încredințarea chiriarhului.
(3) Convocarea va cuprinde locul, data și ora Adunării paro-
hiale, precum și problemele ce se vor discuta, va fi citită de preotul
paroh în biserică, îndată după terminarea Sfintei Liturghii și va fi
afișată la ușa bisericii.
Art. 57 – (1) Adunarea parohială este valabil constituită în prezența

preotului paroh sau a preotului delegat de către Centrul eparhial
și a cel puțin o zecime din totalul membrilor înscriși în lista
membrilor Adunării parohiale.
(2) Dacă la data fixată pentru Adunarea parohială nu se întru-
nește numărul necesar de membri, Adunarea parohială are loc,
fără vreo altă convocare, în duminica următoare, în același loc și
la aceeași oră, când Adunarea aceasta este valabil constituită cu
numărul de membri prezenți, dintre care nu pot lipsi două treimi
dintre membrii Consiliului parohial.
Art. 58 – (1) Adunarea parohială ia hotărâri valabile cu votul a

jumătate plus unu dintre membrii prezenți.
(2) Lucrările și hotărârile Adunării parohiale se consemnează
într-un registru de procese-verbale ale ședințelor Adunării acesteia.
(3) împotriva hotărârilor Adunării parohiale se pot face
contestații la Permanența Consiliului eparhial numai de către
membrii Adunării parohiale înscriși în listă și prezenți la ședința
Adunării parohiale care a adoptat hotărârea contestată.
232
(4) Contestațiile se depun în termen de 14 zile lucrătoare de la

data ședinței, la protopopiat, care le va înregistra și înainta, odată
cu avizul acestuia, Permanenței Consiliului eparhial.
D. Consiliul parohial
Art. 59 – (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării
parohiale. Adunarea Parohială este cea care parohială alege din
sânul rândul ei pe membrii Consiliului parohial – în număr de 7,
9 sau 12 membri în funcție de categoria parohiei, precum și 2-4
membri supleanți.
(2) Membrii Consiliului parohial și supleanții, persoane majore,
se aleg sunt aleși pe termen de 4 ani, dintre credincioșii care
frecventează biserica, au o viață creștină pilduitoare, se bucură de
respectul comunității și nu au fost judecați și condamnați penal;
aceștia activează benevol și pot fi realeși.
(3) Membrii aceleiași familii: precum și rudeniile spirituale soțul
și soția, părinții și copiii, frații, verii primari, ginerii, nașii și finii
nu pot fi, în același timp, membri ai Consiliului parohial.
(4) Sunt membri de drept în Consiliul parohial, cu vot deli-
berativ, preotul paroh ca președinte, ceilalți preoți și diaconi slujitori
activi ai parohiei, precum și primul cântăreț (cantor, dascăl) al
bisericii parohiale.
Art. 60 – Pentru activitate potrivnică ostilă Bisericii, comportament

imoral și ofensator, membrii Consiliului parohial pot fi revocați
de Permanența Consiliului eparhial, la cererea motivată a parohului,
avizată de protopop, sau în urma constatării de către autoritatea
superioară bisericească. Membrii revocați nu pot fi realeși timp
de 5 ani în Consiliul parohial.
Art. 61 – (1) În afara atribuțiilor prevăzute la de art. 55, lit. a), b),
c), d), e), i) și j), între ședințele Adunării parohiale, Consiliul parohial
233
exercită toate atribuțiile Adunării Parohiale, când aceasta nu este

întrunită acesteia, precum și următoarele atribuții:
a) desemnează dintre membrii Adunării parohiale un delegat
pentru alegerea membrilor mireni ai Adunării eparhiale din
circumscripția respectivă;
b) întocmește bugetul parohial și urmărește modul de
chivernisire al acestuia;
c) întocmește raportul anual privind contul de execuție și
bilanțul financiar-contabil al situația economico-financiară a
parohiei, iar o copie a acestui raport se va înainta spre infor-
mare Centrului eparhial;
d) elaborează raportul anual privind activitatea Consiliului
parohial, pe care îl prezintă spre aprobare Adunării parohiale;
(e) desemnează doi cenzori pentru controlul financiar al
Comitetului parohial;
(f) primește și verifică justificarea financiară anuală a
gestiunii Comitetului parohial;
(g) aprobă propunerile preotului paroh privind înzestrarea
bisericii cu veșminte, icoane, obiecte și cărți de cult, cele
necesare pentru serviciul religios și a instituțiilor parohiale
(culturale, sociale, fundaționale), precum și alocarea fondurilor
corespunzătoare;
(h) veghează ca aprovizionarea pangarului parohiei cu
lumânări, calendare, obiecte și cărți de cult, precum și tipă-
rituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la Centrul
eparhial, pentru susținerea activităților misionare ale eparhiei
respective;
(i) unde sunt mai mulți slujitori ai altarului, încredințează,
cu proces-verbal, pangarul unui alt slujitor decât parohul, cu
234
asumarea întregii răspunderi materiale și gestionare de către

acesta;
j) face propuneri spre aprobare Permanenței Consiliului
eparhial, cu privire la transmiterea folosinței bunurilor imobile
bisericești ale parohiei (închiriere, comodat, arendare etc.), a
grevării cu sarcini sau afectării de servituți a acestora, cu
excepția locașurilor de cult.
(2) Hotărârile în legătură cu prevederile de la alin. (1) lit. a), e)
și i) ale prezentului articol se comunică protopopului, pentru
aprobare.
Art. 62 – (1) Consiliul Parohial se întrunește lunar sau cel puțin o

dată pe trimestru ori de câte ori este nevoie.
(2) Convocarea o face preotul paroh cu minimum o săptă-
mână înainte de data întrunirii prezentarea problemelor ce se află
pe ordinea de zi.
(3) Consiliul parohial este legal constituit cu prezența a trei
pătrimi dintre membrii săi și ia hotărâri valabile cu votul a două
treimi dintre membrii prezenți.
(4) Lucrările și hotărârile Consiliului parohial se consemnează
într-un registru de procese-verbale ale ședințelor Consiliului
parohial.
(5) Hotărârile Consiliului parohial sunt valabile pentru toți
credincioșii parohiei.
(6) Eventualele contestații împotriva hotărârilor Consiliului
parohial se pot face în cel mult 14 zile la protopop, care este dator
să le înainteze, cu avizul său, Permanenței Consiliului eparhial, în
termen de cel mult 5 zile.
Art. 63 – Consiliul parohial deleagă unul sau doi membri care, în

calitate de epitropi, sprijină parohul în administrarea corectă și
235
eficientă a bunurilor parohiale. Numele epitropilor se comunică

protopopiatului pentru aprobare într-o ședință de lucru a acestuia.
E. Administrarea bunurilor parohiale

Art. 64 – (1) Parohul este administratorul întregii averi parohiale
mobile și imobile împreună cu Consiliul parohial, sub controlul
Centrului eparhial, și răspunde canonic-disciplinar și administrativ-
bisericesc în fața acestuia, iar pentru administrarea și gestionarea
defectuoasă a averii bisericești; răspunde și în fața instanțelor
civile și penale, în baza legislației civile și penale în vigoare.
(2) Când unele atribuții gestionare au fost delegate altui preot
sau unui diacon slujitor de la parohie, potrivit prevederilor art.
61, lit. i) din prezentul statut, acesta răspunde canonic-disciplinar,
administrativ-bisericesc, civil și penal pentru gestionarea bunurilor
încredințate.
(3) Aprobarea anuală a gestiunii nu îl exonerează de răspun-
dere pe paroh, pe preotul sau diaconul gestionar, pentru neregulile
descoperite ulterior.
Art. 65 – Preotul paroh, ca administrator al bunurilor parohiale,

are următoarele îndatoriri:
a) să administreze corect bunurile mobile și imobile ale parohiei,
instituțiilor culturale, sociale și fundaționale, precum și fondurile
parohiale pe baza registrelor de evidență financiar-contabilă, de
gestiune și inventar;
b) să ia măsuri pentru păstrarea în siguranță a bunurilor și a
documentelor de valoare ale parohiei. În caz de distrugere sau
deteriorare a acestora, informează, de urgență, Centrul eparhial,
care ia măsurile adecvate pentru rezolvarea problemei;
c) să ia măsuri pentru restaurarea, conservarea și protejarea
bunurilor mobile și imobile ale parohiei, potrivit legislației
236
bisericești și civile în vigoare, referitoare la patrimoniul cultural-

național;
d) c. să țină registrul de venituri și cheltuieli;
e) d. să prezinte Consiliului parohial, la sfârșitul anului, un
raport o informare asupra veniturilor și cheltuielilor bisericești,
culturale, sociale și fundaționale, precum și asupra modului de
administrare și gestionare a patrimoniului bisericesc;
f) e. să se îngrijească, împreună cu ceilalți preoți slujitori și cu
epitropii, de luarea măsurilor pentru întreținerea, repararea și res-
taurarea edificiilor bisericești parohiale, ale instituțiilor culturale,
social-filantropice și fundaționale, a casei parohiale, a curții și
cimitirului parohial, precum și a altor bunuri bisericești parohiale;
să construiască sau să cumpere o casă parohială, acolo unde nu
există;
g) f. să se îngrijească, împreună cu ceilalți preoți slujitori și cu
epitropii, de înscrierea în evidențele parohiale și ale autorităților
centrale și locale competente a bunurilor mobile și imobile ale
parohiei, de buna administrare a acestora, precum și de întocmirea
și buna păstrare a actelor de proprietate, potrivit prevederilor
statutare, regulamentare bisericești, a hotărârilor organelor orga-
nismelor bisericești centrale și eparhiale. Câte o copie legalizată a
actelor de proprietate a bunurilor parohiei se păstrează la proto-
popiat și la Centrul eparhial;
h) g. să încaseze sumele cuvenite parohiei potrivit hotărârilor
Adunării parohiale și să facă, la timp, plățile curente.
F. Comitetul parohial
Art. 66 – (1) Comitetul parohial este organismul bisericesc parohial
care funcționează sub președinția de drept a preotului paroh și
este subordonat Consiliului parohial. Membrii Comitetului parohial
237
sunt aleși de Adunarea parohială dintre membrii ei. Comitetul

parohial are un număr dublu de membri față de cel al Consiliului
parohial.
(2) Comitetul parohial este alcătuit din persoane majore ale
comunității parohiale, pe principiul voluntariatului.
(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un birou
de conducere compus din: coordonator de programe, secretar și casier.
(4) Comitetul parohial are poate avea prevederi și evidență
gestionară proprie în cadrul bugetului parohial pentru activitățile
desfășurate utilizând, sub controlul preotului paroh, același cont
bancar, și face justificarea financiară anuală față de Consiliul
parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului parohial sunt
desemnați doi cenzori de către Consiliul parohial.
(5) Revocarea membrilor Comitetului parohial se face potrivit
procedurii prevăzute pentru membrii Consiliului parohial la art.
60 din prezentul statut.
Art. 67 – (1) Comitetul parohial are cinci servicii, fiecare fiind
condus de un coordonator numit de către biroul de conducere.
(2) Serviciile Comitetului parohial au următoarele atribuții:
a. Serviciul social:
1. cooperează permanent cu asistenții sociali ai parohiei,
protopopiatului și Centrului eparhial;
2. cooptează în Comitetul parohial, pentru colaborare, pe
asistentul social sau lucrătorul social de la primăria locală,
sau, după caz, îl invită la ședințele Comitetului parohial;
3. colaborează cu unitățile medicale și sprijină diferite
programe de sănătate;
4. se ocupă cu ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor și
a vârstnicilor;
238
5. sprijină integrarea socială a deținuților eliberați din

penitenciare;
6. sprijină reinserția socială a tinerilor instituționalizați
care, după împlinirea vârstei de 18 ani, au părăsit centrele de
plasament;
7. cooperează cu organizații neguvernamentale în condițiile
legislației bisericești în vigoare;
8. SPrijină programul de asistență maternală și adopțiile
naționale;
9. promovează și susține programe social-filantropice ale
parohiei; sprijină și întreține cantina socială a parohiei;
10. cooperează în permanență cu preoții misionari din sis-
temul de sănătate, penitenciare și armată, azile, orfelinate etc.;
11. cu acordul autorității bisericești superioare, colectează
ajutoare în situații de urgență și sprijină constituirea unui
fond financiar pentru astfel de situații;
12. sprijină programele de prevenire și eradicare a violenței
în familie, de combatere a traficului de ființe umane, a drogurilor
și altele, precum și acordarea asistenței spirituale și materiale
familiilor din care părinții au plecat la muncă sau studii în
străinătate ori au emigrat definitiv.
b. Serviciul misionar:
1. cooperează cu alte parohii, cu mănăstiri și cu duhovnici
din zonă;
2. promovează difuzarea și citirea Sfintei Scripturi și a
cărților duhovnicești, cu recomandarea preotului paroh;
3. îl sprijină pe preotul paroh în organizarea unor activități
misionare, pentru o mai bună cunoaștere, păstrare și consolidare
a credinței ortodoxe;
239
4. ajută la organizarea hramului bisericii, a întrunirilor

duhovnicești și a altor manifestări religioase și sprijină achizi-
ționarea de material audio-vizual cu caracter religios;
5. organizează vizite misionare în spitale, în penitenciare,
în centre pentru ocrotirea copiilor și a vârstnicilor și în familii
aflate în dificultate;
6. menține, în permanență, legătura cu asociațiile bisericești
ortodoxe de pe teritoriul parohiei și al eparhiei;
7. identifică și sprijină persoanele indecise și oscilante din
punct de vedere religios, pentru întărirea lor în credință și
participarea la viața Bisericii;
8. ajută Consiliul parohial la colectarea Fondului central
misionar, Fondului Filantropia și a unor fonduri speciale în
situații de urgență.
c. Serviciul cultural:
1. inițiază și sprijină achiziționarea și distribuirea cărților
de cult, icoane, cruciulițe și cărți de zidire sufletească pentru
credincioși și pentru biblioteca parohială;
2. încurajează în comunitate citirea cărților și a revistelor
din biblioteca parohială, audierea programelor radiofonice
ortodoxe și vizionarea programelor ortodoxe de televiziune;
3. împreună cu profesorii de religie, încurajează participarea
elevilor la Sfânta Liturghie și la alte slujbe bisericești, precum
și la activități cultural-educative care promovează credința
creștină ortodoxă;
4. sprijină înființarea de capele sau paraclise în școlile din
cuprinsul parohiei;
5. organizează festivități legate de marile sărbători bisericești
și naționale menționate în calendarul bisericesc anual;
6. susține cântarea omofonă și a corului bisericii;
240
7. organizează acțiuni privind multiple privind cunoașterea

operelor de artă bisericească, păstrarea și promovarea tradițiilor,
a folclorului și a specificului cultural local și național;
8. înființează și acordă burse de studiu și ajutoare pentru
elevii merituoși și pentru cei din familii cu posibilități materiale
modeste;
9. organizează, cu sprijinul profesorilor și donatorilor,
meditații gratuite pentru elevii săraci din parohie;
10. antrenează intelectualii din parohie în activități de
promovare a credinței ortodoxe și a culturii românești.
d. Serviciul pentru tineret:
1. promovează cartea religioasă în rândul tinerilor și încu-
rajează publicarea unei foi parohiale;
2. invită personalități culturale pentru conferințe adresate
tinerilor;
3. organizează întâlniri cu tineri, la care sunt invitați ierarhi,
preoți, profesori de teologie;
4. acordă premii în cărți elevilor merituoși din comunitate,
proveniți din instituții de ocrotire socială sau din familii și
medii sociale defavorizate;
5. sprijină preotul paroh în ducerea la îndeplinire a deci-
ziilor Sfântului Sinod sau ale chiriarhului locului în probleme
de educație a tineretului școlar de toate vârstele;
6. organizează pelerinaje, excursii și tabere de tineret cu
caracter creștin.
e. Serviciul administrativ-g ospodăresc:
1. se îngrijește de înzestrarea și înfrumusețarea bisericii,
precum și de cimitirul parohial;
2. se îngrijește de întreținerea monumentelor eroilor și a
troițelor de pe teritoriul parohiei;
241
3. are grijă de întreținerea curții bisericii, a spațiilor verzi

și a incintei (casă parohială, casă de prăznuire, clopotniță, capelă,
muzeu etc.).
Art. 68 – Parohiile pot colabora cu filiale ale asociațiilor asociații

și fundațiilor fundații bisericești constituite cu aprobarea Sfântului
Sinod sau cu binecuvântarea Chiriarhului. (aprobarea scrisă a)
chiriarhului, sau cu filiale ale acestora.
SECȚIUNEA a II-a
A. Protopopiatul (protoieria)
Art. 69 – (1) Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească
administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe
teritoriul aceleiași eparhii.
(2) Înființarea, desființarea, delimitarea și schimbarea întinderii
teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la
propunerea Permanența Consiliului eparhial, ținând seama de
cerințele misionar-pastorale locale, precum și de situarea parohiilor
și filiilor dintr-o zonă geografică, precum și de posibilitățile eco-
nomice de funcționare.
(3) Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie
în cadrul căreia funcționează personal clerical și neclerical aferent,
potrivit competențelor date prin statut și regulamentele bisericești.
(4) Personalul administrativ clerical și neclerical din cance-
laria protopopiatului se numește de chiriarh, într-o ședință a
Permanenței Consiliului eparhial, pe baza unei liste de mai mulți
candidați intervievați în prealabil la Centrul eparhial.
242
B. Protopopul (protoiereul)
Art. 70 – (1) Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al
protopopiatului și al cancelariei administrative a protopopiatului,
în numele chiriarhului.
(2) Protopopul se numește sau se reconfirmă de către chiriarh
pe o perioadă de patru ani, într-o ședință de lucru a Permanenței
Consiliului eparhial, ținându-se seama de următoarele criterii:
media generală de licență în teologie minimum 8,50; cel puțin 5 ani
vechime în preoție; fără impedimente juridic-canonice și având
sau condamnări penale, cu o activitate deosebită liturgică, admi-
nistrativ-pastorală, misionară, culturală și socială, bucurându-se
de o bună apreciere în societate.
(3) Protopopul poate fi revocat de Chiriarh, precum și celelalte
categorii de personal clerical și neclerical din cancelaria adminis-
trativă a protopopiatului, se sancționează și se revocă de chiriarh,
într-o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, pentru
activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.
Art. 71 – Protopopul are următoarele atribuții exercitate prin

mandat, în numele chiriarhului:
a) îndrumă, coordonează și supraveghează activitatea biseri-
cească a parohiilor și filiilor din protopopiat;
b) inspectează, cel puțin o dată pe an, parohiile, filiile și
așezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieții
religioase, morale și sociale a parohienilor; verifică registrele contabile,
arhiva și biblioteca, starea bisericii și a obiectelor de patrimoniu
cultural mobil, a clădirilor bisericești, a cimitirelor, precum și a
altor bunuri bisericești;
c) înscrie în registrul de inspecție al parohiei procesul-verbal
amănunțit privind constatările făcute. O copie a acestuia se
243
înaintează Centrului eparhial, cu raport și propuneri, iar al treilea

exemplar rămâne la protopopiat;
d) supraveghează și îndrumă activitatea catehetică, misionar-
pastorală, culturală și social-filantropică a preoțimii, astfel încât
aceasta să se desfășoare în conformitate cu prevederile statutare
și regulamentare bisericești, cu hotărârile Sfântului Sinod și ale
organismelor eparhiale;
e) întocmește și prezintă anual Permanenței Consiliului eparhial
situația privind bunurile mobile și imobile proprietăți ale parohiilor
și filiilor din cuprinsul protopopiatului;
f) urmărește ca ordinele și dispozițiile autorităților superioare
bisericești să fie transmise la timp unităților și personalului
bisericesc din protopopiat și să fie aduse la îndeplinire;
face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor
vacante de preoți, diaconi și cântăreți bisericești;
h) aprobă preoților și diaconilor din protopopiat până la 8 zile
pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei
cu un alt preot și informând despre aceasta Centrul eparhial;
i) aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la
parohii și protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează
Centrului eparhial, spre aprobare, planificarea concediului anual
de odihnă;
j) întocmește un raport anual general despre privind întreaga
viață bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului
și îl face cunoscut preoților din protopopiat la prima conferință
administrativă din fiecare an;
k) avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale,
care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale Centrului
eparhial;
244
l) susține acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului

disciplinar protopopesc;
m) coordonează, supraveghează și răspunde de activitatea
cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu
prevederile statutare și regulamentare, cu dispozițiile date de
conducerea eparhială și cu normele legislației civile în vigoare;
n) întocmește trimestrial un raport pastoral-misionar și financiar
privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru
aprobare către Permanența Consiliului eparhial;
o) întocmește bugetul anual al protopopiatului și îl prezintă
spre aprobare Permanenței Consiliului eparhial pe care, apoi, îl
va face cunoscut preoților din protopopiat într-o ședință admi-
nistrativă a acestuia;
p) propune chiriarhului acordarea de ranguri și distincții de
vrednicie clericilor și credincioșilor merituoși;
q) face propuneri Centrului eparhial privind notarea anuală a
preoților, în vederea definitivării de către Permanența Consiliului
eparhial;
r) analizează anual, împreună cu preotul paroh (și cu ceilalți
preoți din parohie), configurația confesională a teritoriului parohial,
informând despre aceasta Centrul eparhial;
s) q. îndeplinește orice și alte atribuții date de organismele
eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieții bisericești.
Art. 72 – (1) Protopopul este, pe teritoriul protopopiatului său,
reprezentantul oficial al Centrului eparhial față de autoritățile
publice locale și față de terți și îndeplinește sarcinile ce-i sunt
atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericești și
prin alte dispoziții în vigoare. În această calitate, lucrează cu încu-
viințarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra
problemelor cu privire la problemele respective.
245
(2) Cu aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului, reprezintă

protopopiatul și, când este cazul, unitățile bisericești din pro-
topopiat, în justiție, în fața autorităților locale și față de terți,
personal sau prin delegați.
SECȚIUNEA a III-a
Vicariatul (Ortodox Ucrainean)

Art. 73 – (1) Vicariatul este o unitate bisericească administrativă
cu regim special misionar-pastoral subordonată direct, aflată în
jurisdicția directă a Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe
protopopiate, parohii și mănăstiri.
(2) Organizarea și funcționarea vicariatului se fac pe baza
unui regulament propriu aprobat de Sfântul Sinod, la propunerea
Patriarhului, și care se comunică ministerului instituției adminis-
trației publice centrale de resort.
(3) Conducătorul vicariatului și protopopii din cuprinsul aces-
tuia sunt numiți de Patriarh dintre preoții din vicariat, în aceleași
condiții cu cele prevăzute pentru personalul clerical de conducere
de la eparhii.
(4) Numirea, transferarea și sancționarea personalului clerical
și neclerical de la unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului se
fac de către Patriarh, la propunerea conducătorului vicariatului,
după consultarea acestuia cu chiriarhul locului.
(5) Pentru buna desfășurare a activității sacramentale, învă-
țătorești, de conducere, pastoral-misionare și social-filantropice în
cuprinsul vicariatului, Patriarhul poate apela frățește la chiriarhi
eparhiilor pe raza cărora funcționează unitățile bisericești din
vicariat.
(6) Personalul clerical de conducere, personalul clerical și ne-
clerical din cadrul vicariatului se bucură de aceleași drepturi și are
246
aceleași îndatoriri, ca și categoriile de personal similar de la eparhii,

în condițiile prezentului statut.
(7) Unitățile bisericești din cuprinsul vicariatului primesc
Antimisul sfințit, Sfântul și Marele Mir, precum și pastoralele chiri-
arhale de la Patriarhia Română Patriarhul României.
SECȚIUNEA a IV-a
A. Mănăstirea
Art. 74 – (1) Mănăstirea este o comunitate de călugări sau călu-
gărițe care s-au hotărât în mod liber să-și ducă viața în înfrânare,
sărăcie de bună voie și ascultare.
(2) Schitul și metocul funcționează în subordinea mănăstirii
rânduită de chiriarh sau, direct, a Centrului eparhial.
(3) Catedrala eparhială are statut canonic de mănăstire.
(4) Mănăstirea depinde direct de chiriarhul locului, care este
conducătorul ei canonic, în condițiile art. 79 78, alin. (1) din
prezentul statut.
Art. 75 – (1) Înființarea, desființarea și transformarea mănăstirilor

de călugări în mănăstiri de călugărițe sau a mănăstirilor de
călugărițe în mănăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor
la rang de mănăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan la
propunerea motivată a chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o
atentă și riguroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei mate-
riale și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor
misionare locale.
(2) Înființarea, desființarea și transformarea schiturilor și a
metocurilor de călugări în schituri și metocuri de călugărițe sau a
schiturilor și a metocurilor de călugărițe în schituri și metocuri de
247
călugări se aprobă de către chiriarh, aducându-se la cunoștința

Consiliului eparhial.
(3) În mănăstirea, schitul sau metocul date în folosință prin
sfințire, nici unul dintre ctitori, donatori și binefăcători nu are
vreun drept de proprietate, folosință sau amestec în conducerea,
administrarea și viața spirituală a acestora.
Art. 76 77 Cu aprobarea chiriarhului, în mănăstiri se pot organiza:

a) Școli teologice preuniversitare: seminarii teologice liceale
pentru pregătirea teologică a personalului monahal în domeniul
asistenței sociale, al educației religioase și al restaurării patrimo-
niului bisericesc, precum și școli de cântăreți bisericești;
b) Cursuri religioase aprobate de chiriarh, pentru îndrumarea
monahală duhovnicească a personalului monahal;
c) Cursuri de arte și meserii, precum și ateliere în domeniile
picturii și iconografiei, vitraliilor și mozaicului religios, sculpturii,
broderiei artistice, țesătoriei de stofe bisericești și îmbrăcăminte,
argintăriei bisericești, metalelor și emailării, croitoriei, țesătoriei
de covoare și alte activități compatibile cu viața monahală aprobate
de chiriarh, personalul monahal fiind dator ca, pe lângă ascultările
din obște, să lucreze în cadrul acestora, acolo unde sunt organizate.
Art. 77 78 – (1) Primirea în mănăstire a celor ce doresc să intre în

monahism se face la cererea scrisă a candidatului, cu recomandare
de la duhovnic și stareț și cu aprobarea chiriarhului.
(2) Vârsta minimă pentru primirea în mănăstire, ca novice, este
de 18 ani. Sub această vârstă, dar nu mai puțin de 16 ani, este
necesar acordul scris al părinților sau tutorilor legali. De asemenea,
este interzisă închinovierea și promovarea în cinul monahal a
celor cu obligații și responsabilități familiale sau urmăriți penal.
248
(3) Tunderea în monahism se face, cu aprobarea chiriarhului,

după cel puțin 3 ani de cercetare canonică și viețuire în mănăstire.
Derogarea de la această regulă o poate decide numai chiriarhul
din motive misionare urgente.
(4) Hirotonirea monahilor în treapta de ierodiacon și ieromonah
se face cu aprobarea chiriarhului, numai după ce aceștia au absolvit
o școală teologică (seminar sau facultate) și au promovat examenul
de capacitate.
(5) Toți monahii (monahiile) dintr-o mănăstire (schit), inclusiv
pensionarii, indiferent de rangurile și funcțiile deținute anterior, se
vor supune rânduielilor mănăstirești, comune pentru întreaga obște.
(6) Monahii care doresc să plece din diferite eparhii ortodoxe
române din țară și din afara granițelor țării pentru a se stabili în
Muntele Athos sau în mănăstiri aparținând altei Biserici Ortodoxe
trebuie să obțină, în prealabil, aprobarea scrisă a chiriarhului
ortodox român de care depind canonic, precum și acordul Patri-
arhului României, la solicitarea ierarhului aparținând unei alte
Biserici Ortodoxe surori.
B. Conducerea mănăstirii
Art. 78 79 – (1) Chiriarhul este conducătorul canonic al mănăstirilor,
schiturilor și metocurilor din eparhia sa, cu excepția prevăzută
de art. 26 lit. w) din prezentul statut. Prin delegație din partea
chiriarhului, conducerea mănăstirii este asigurată de stareț(ă), a
schitului de egumen(ă), iar a metocului de călugărul (călugărița)
persoana anume desemnată ca administrator.
(2) Starețul(a) și egumenul(a) se numesc direct de chiriarh
dintre călugării cei mai vrednici, cu o frumoasă viețuire în
mănăstire, cu intensă activitate duhovnicească, cu studii teologice
sau, în mănăstirile cu obște mai mare, dintre primii 3 candidați
249
desemnați de sobor, în baza calităților enumerate mai înainte, în

cazul când chiriarhul a dispus să se facă alegere;
(3) Starețul(a) este ajutat(ă) în îndeplinirea atribuțiilor sale de
conducere de: Soborul mănăstiresc, Consiliul duhovnicesc și de
învățătură, Consiliul economic și Consiliul de disciplină (judecată).
(4) Cu aprobarea scrisă a chiriarhului, starețul(a) reprezintă
mănăstirea în justiție, în fața autorităților locale și față de terți,
personal sau prin delegați împuterniciți, în condițiile art.50, lit. f)
din prezentul statut.
Art. 79 76 Potrivit menirii sale, fiecare mânăstire sau schit, prin

organismele sale de conducere, are datoria: Conducerea mănăstirii
(schitului) are următoarele îndatoriri:
a) să rânduiască programul în așa fel încât mănăstirea (schitul)
să devină un loc de aleasă viață duhovnicească, de practicare a
virtuților creștinești, de evlavioasă participare la slujbele reli-
gioase, de zidire sufletească, atât pentru viețuitori, cât și pentru
închinători;
b) să promoveze îndeletniciri potrivite cu sfințenia locului,
atât pentru folosul viețuitorilor, cât și al credincioșilor, dovedind
prin fapte bune dragoste față de comunitatea monahală, de Biserică
și de popor;
c) să vegheze ca toți călugării și călugărițele cu aptitudini pentru
studiu viețuitorii din mănăstiri și schituri, evlavioși și înclinați spre
studiu, să fie îndatorați, cu binecuvântarea Chiriarhului (aprobarea
scrisă a) chiriarhului, să urmeze studii la instituțiile de învățământ
teologic din eparhie sau din eparhiile învecinate, dacă nu există
școli teologice în eparhia respectivă;
d) Potrivit mijloacelor materiale pe care le are, mânăstirea sau
schitul să vină în ajutor eparhiei și tuturor instituțiilor acesteia, după
solicitările Centrului eparhial, precum și să susțină așezăminte
250
social-filantropice; să coopereze cu Centrul eparhial în organizarea

și susținerea activităților social-filantropice, culturale și misionare
ale acestuia, potrivit mijloacelor materiale pe care le are mănăstirea
sau schitul;
e) să se aprovizioneze cu lumânări și colportaj de la Centrul
eparhial;
f) să asigure călugărilor sau călugărițelor condiții adecvate
vieții chinoviale (de obște).
Art. 80 – Dacă în vreo mănăstire s-ar afla vreun arhiereu retras, el

poate fi desemnat stareț, cu aprobarea chiriarhului. În cazul când
nu este desemnat stareț, obștea mănăstirii este datoare să-i îi creeze
înlesnirile necesare traiului și să-i dea cinstea cuvenită demnității
arhierești.
Art. 81 – (1) Treptele monahale sunt: fratele (novicele), rasoforul

și monahul, în cazul bărbaților, și respectiv, sora, rasofora și
monahia, în cazul femeilor.
(2) Rangurile monahale sunt: arhidiacon, singhel, protosinghel
și arhimandrit, în cazul călugărilor și stareță cu cruce stavroforă,
în cazul călugărițelor.
(3) Rangul Rangurile de arhidiacon, singhel, protosinghel și
stareță stavroforă se acordă de către chiriarh, iar rangul de arhi-
mandrit se conferă de chiriarh, cu aprobarea prealabilă a Sfântului
Sinod.
Art. 82 – (1) Chiriarhii vor lua măsurile necesare pentru organizarea,

cel puțin o dată pe an, a sinaxelor (consfătuirilor) stareților(elor)
și egumenilor(elor) din eparhiile pe care le păstoresc, pentru anali-
zarea problemelor specifice, promovarea schimbului de experiență
duhovnicească și administrativă și adoptarea de măsuri adecvate
în scopul îmbunătățirii vieții și disciplinei monahale. La aceste
251
sinaxe monahale eparhiale pot fi chemați și duhovnicii de mănăstiri,

când se consideră necesar.
(2) Cel puțin o dată la 3 ani, se vor organiza sinaxe monahale
mitropolitane cu stareții(ele) și egumenii(ele) din eparhiile mitro-
poliei respective, la care vor participa și ierarhii Sinodului mitro-
politan, pentru examinarea unor aspecte specifice vieții monahale
din zonele respective, la care pot fi chemați și duhovnicii de
mănăstiri, când problematica impune acest lucru.
Art. 83 – Dispozițiile cuprinse în prezentul statut sunt comune și

obligatorii pentru mănăstirile, schiturile și metocurile de călugări
și călugărițe din cuprinsul eparhiilor aparținătoare Patriarhiei
Române.
SECȚIUNEA a V-a
A. Eparhia (arhiepiscopia și episcopia)

Art. 84 – (1) Eparhiile sunt unități bisericești constituite dintr-un
număr de parohii, grupate în protopopiate, precum și din mănăs-
tirile aflate pe un anumit teritoriu. În cuprinsul eparhiilor pot
funcționa instituții de învățământ teologic și confesional, social-
filantropice etc.
(2) Eparhiile sunt arhiepiscopii sau episcopii, conduse de
către arhiepiscop sau episcop.
(3) Nicio eparhie nu poate avea, înființa sau administra unități
de cult pe teritoriul altei erparhii.
Art. 85 – Organismele de conducere ale eparhiei sunt: chiriarhul

(arhiepiscopul sau episcopul eparhiot), Adunarea eparhială ca
organism deliberativ, Consiliul eparhial și Permanența Consiliului
eparhial ca organisme executive.
252
B. Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot)

Art. 86 – (1) În eparhia sa, chiriarhul își exercită întreaga slujire în
comuniune cu Sfântul Sinod.
(2) Chiriarhul își exercită dreptul de a conduce eparhia din
momentul întronizării și al primirii gramatei din partea mitro-
politului său canonic, respectiv, din partea Patriarhului pentru
mitropolit și pentru chiriarhii din afara granițelor țării care se află
în jurisdicția directă a Patriarhiei Române.
Art. 87 – (1) Pe durata vacanței, locțiitorul de arhiepiscop sau de

episcop îndeplinește toate prerogativele titularului de scaun, cu
excepția modificării structurilor (instituțiilor și posturilor) eparhiale
și înstrăinării sau schimbării destinației bunurilor bisericești.
(2) Arhiepiscopul, episcopul, episcopul-vicar și arhiereul-vicar
poartă uniforma monahală (reverenda, rasa și camilafca) de culoare
neagră, cruce, engolpion și toiag pastoral.
Art. 88 – (1) Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) exercită urmă-

toarele atribuții:
a) exercită slujirea de învățător, slujitor al Sfintelor Taine
și păstor al eparhiei sale;
b) conduce eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor
Canoane, ale statutului și regulamentelor bisericești, precum
și cu hotărârile Sfântului Sinod;
c) păstrează unitatea statutară, regulamentară și admi-
nistrativă bisericească și se îngrijește de ducerea la îndeplinire
în cuprinsul eparhiei a hotărârilor organismelor deliberative
și executive centrale și eparhiale;
d) veghează la bunul mers al vieții bisericești din eparhie,
al organismelor și instituțiilor ei;
253
e) convoacă și prezidează organismele deliberative și exe-

cutive ale eparhiei, precum și conferințe și întruniri ale preoților
și sinaxe ale personalului monahal;
f) reprezintă eparhia în relațiile cu autoritățile publice
centrale și locale, în justiție și față de terți, personal sau prin
delegați;
g) reprezintă eparhia în relațiile cu celelalte culte religioase
recunoscute de pe teritoriul eparhiei, în conformitate cu
hotărârile Sfântului Sinod;
h) efectuează cât mai des vizite canonice și pastorale în
eparhie cu scopul de a intensifica viața duhovnicească a clerului
și credincioșilor, precum și dinamica activității liturgice, social-
misionare și administrativ-gospodărești a eparhiei;
i) prezintă Sfântului Sinod darea de seamă anuală cu privire
la activitatea pastoral-misionară și social-filantropică din eparhie;
j) dăruiește tuturor lăcașurilor de cult din eparhie Sfântul
Antimis Antimisul sfințit, precum și Sfântul și Marele Mir primit
de la Patriarhia Română;
k) În consultare cu Sinodul Mitropolitan, propune Sfântului
Sinod candidați de Episcop-vicar la Arhiepiscopii și de Arhiereu-
vicar la Episcopii; după o consultare prealabilă, de principiu,
cu Președintele Sfântului Sinod și cu mitropolitul locului
(conform canonului 34 Ap.) privind oportunitatea pastoral-
misionară și administrativă a alegerii unui episcop-vicar,
respectiv, arhiereu-vicar și, în consultare, prin vot secret, cu
Sinodul mitropolitan, propune Sfântului Sinod doi candidați
de episcop-vicar la arhiepiscopie și doi candidați de arhiereu-
vicar la episcopie. Chiriarhii care au împlinit vârsta de 75 de
ani și care nu au episcop-vicar sau arhiereu-vicar vor pro-
254
pune, statutar, doi candidați eligibili pentru această demnitate

bisericească;
l) adresează scrisori pastorale clerului și credincioșilor din
eparhie;
m) hirotonește clerici și se îngrijește de ocuparea la timp a
parohiilor vacante, cu respectarea prevederilor canonice, statutare
și regulamentare bisericești;
n) numește, transferă, promovează, sancționează și revocă
personalul bisericesc clerical, monahal și neclerical prevăzut de
art. 69 alin. (4), art. 70 alin. (2) și (3), art. 105 alin. (1) și art. 109
alin. (1) și (3) din prezentul statut, în ședințe ale Permanenței
Consiliului Eparhial, cu respectare normelor bisericești eparhial;
o) emite decizia de încetare a activității pentru personalul
clerical și neclerical, la limita de vârstă, în vederea pensionării;
p) aprobă înființarea și desființarea de posturi la Centrul
eparhial și la unitățile subordonate acestuia, în ședințe ale
Permanenței Consiliului eparhial;
q) se îngrijește ca personalul clerical și neclerical din eparhie
să primească sprijinul financiar alocat de la bugetul de stat
sau de la bugetele locale pentru unitățile de cult (salarizare,
construcții, asistență socială, culturală etc.) și verifică modul
de utilizare a acestuia, potrivit destinației aprobate;
r) o. conferă distincții clericilor și mirenilor, precum și
ranguri bisericești preoților, diaconilor din eparhie, precum și
personalului monahal din eparhie, cu respectarea prevederilor
statutare și regulamentare bisericești;
s) p. acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă)
pentru numirea personalului didactic de predare a religiei din
unitățile de învățământ public și particular, pentru încadrarea
personalului didactic și a personalului de conducere din
255
școlile confesionale și de la instituțiile de învățământ preuni-

versitar și universitar teologic din eparhia sa;
t) q. eliberează Cartea canonică unui cleric (de mir sau din
cinul monahal) pentru ieșirea acestuia din eparhia sa, la soli-
citarea scrisă a ierarhului unui ierarh ortodox român din țară,
care acceptă primirea unui preot îl primește în eparhia lui;
u) q. cu acordul Patriarhului României, eliberează Cartea
canonică unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru
ieșirea acestuia din eparhia sa, la solicitarea scrisă a unui ierarh
ortodox român din afara granițelor țării, care îl primește în
cazul trecerii în jurisdicția canonică a eparhia lui;
v) q. cu acordul Patriarhului României, eliberează Cartea
canonică unui cleric (de mir sau din cinul monahal) pentru
ieșirea acestuia din Patriarhia Română, la solicitarea scrisă a
unui ierarh aparținând unei alte Biserici Ortodoxe, trebuie să
obțină aprobarea Patriarhului surori;
w) r. acordă dispense bisericești de căsătorie și recăsătorire
pentru credincioșii mireni, în limita prevederilor canonice;
x) s. acordă concediul de odihnă personalului clerical și
neclerical din administrația eparhială, protopopilor, persona-
lului clerical de la parohii, precum și personalului monahal,
pentru îngrijirea sănătății;
y) t. Numește președintele Consistoriului Eparhial din
rândul celor trei membri aleși de Adunarea Eparhială și aprobă
apărătorii la Consistoriul Eparhial; emite decizia de numire a
membrilor Consistoriului eparhial aleși de Adunarea eparhială,
decizia de numire a membrilor Consistoriului eparhial monahal
pe care i-a desemnat, a membrilor Consistoriilor protopopești
propuși de protopop, precum și decizia de numire a apără-
torilor bisericești, admiși în urma examenului pentru apărători;
256
z) u. aprobă sau respinge motivat sentințele hotărârile

pronunțate de Consistoriul eparhial, Consistoriul eparhial
monahal și Consistoriile protopopești;
a1) v. asigură disciplina clerului și a celorlalte categorii de
personal în eparhia sa, direct sau prin organismele eparhiale
competente;
b1) w. primește plângerile aduse împotriva personalului
clerical și neclerical din administrația eparhială, de la proto-
popiate și parohii, precum și împotriva personalului monahal și
dispune măsuri corespunzătoare potrivit prevederilor canonice,
statutare și regulamentare bisericești;
c1) x în cazuri de vinovăție gravă poate opri de la săvâr-
șirea celor sfinte personalul clerical din eparhia sa și dispune,
fără întârziere, cercetarea cazului;
d1) y. poate aplica preotului sau monahului pedeapsa
transferului disciplinar, prin decizie chiriarhală, când se constată
că acesta influențează în rău viața parohială sau mănăstirească;
e1) aprobă, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial,
înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor
bisericești cu caracter eparhial;
f1) acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă)
pentru înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și
fundațiilor cu caracter local, altele decât cele care au fondator
unic saumembri asociați unități de cult, precum și pentru
filialele asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, care au
binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Sfântului Sinod;
g1) z. îndeplinește orice și alte atribuții date lui prin Sfintele
Canoane, statut și regulamentele bisericești sau prin hotărâri
ale Sfântului Sinod.
257
(2) Asociațiile și fundațiile menționate la lit. e1) și f1) au obli-

gația de a prezenta Centrului eparhial, de două ori pe an (primăvara
și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe
an, raportul privind situația financiară.
Art. 89 – Chiriarhul exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle
prevăzute de Sfintele Canoane, de prezentul statut și de regulamen-
tele bisericești în baza cărora emite decizii și dispoziții chiriarhale,
acordă ranguri bisericești și distincții.
C. Adunarea eparhială
Art. 90 – Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate
problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice
și patrimoniale ale eparhiei.
Art. 91 – (1) Adunarea eparhială se compune din reprezentanții

aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici
și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un
creștin, care au candidat cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a)
ierarhului locului. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele
acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului.
(2) Membrii mireni în Adunarea eparhială se aleg de către
delegații consiliilor parohiale, constituiți în colegii electorale mi-
renești, pe circumscripții.
(3) Membrii clerici în Adunarea eparhială se aleg de către toți
preoții și diaconii în funcție, constituiți în colegii electorale preoțești,
pe circumscripții.
(4) Membrii Adunării eparhiale, clerici și mireni, se aleg pe
termen de 4 ani. Ei pot fi aleși pentru cel mult două mandate.
(5) Numărul membrilor aleși ai Adunării eparhiale este de 30.
258
(6) Președintele Adunării eparhiale este arhiepiscopul sau

episcopul, iar în caz de vacanță, locțiitorul desemnat canonic și
statutar.
(7) Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept
al Adunării eparhiale, cu vot deliberativ.
Art. 92 – Atribuțiile Adunării eparhiale sunt următoarele:

a) susține interesele și drepturile Bisericii și ale eparhiei, con-
form cu prevederile canonice, statutare și regulamentare bisericești;
b) veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor
cu caracter unitar prevăzute de statut, regulamentele bisericești și
de hotărârile organismelor bisericești centrale privitoare la admi-
nistrarea bunurilor mobile și imobile ale unităților de cult din
întreaga eparhie, precum și a altor bunuri patrimoniale, culturale
și epitropești ale acestora;
c) Susține instituțiile și așezămintele promovează activitățile
educaționale, culturale, social-filantropice și economice, misionare
ale eparhiei și identifică mijloace și resurse economico-financiare
pentru susținerea acestora;
d. Aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a
protopopiatelor, la propunerea Consiliului Eparhial.
d) e. deleagă un cleric și 2 mireni, dintre membrii Adunării epar-
hiale, ca reprezentanți eparhiali, în Adunarea Națională Bisericească;
e) f. alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea chiriarhului;
f) g. alege pe cei 3 membri ai Consistoriului eparhial și pe cei
2 supleanți, la propunerea chiriarhului;
g) h. Desemnează, la propunerea chiriarhului, desemnează unu,
doi sau trei unu sau 2 clerici, după caz, pentru a fi aprobați de
Sinodul mitropolitan ca membri în Consistoriul Mitropolitan ai
Consistoriului mitropolitan;
259
h) i. aprobă raportul general anual întocmit de Consiliul eparhial

și hotărăște măsuri pentru o bună desfășurare a activităților eparhiei;
i) j. aprobă contul de execuție bugetară și bilanțul financiar-
contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor sale, precum și
măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericești;
j) k. aprobă bugetul general al eparhiei, al instituțiilor și fun-
dațiilor eparhiale;
k) l. hotărăște cu privire la modul de administrare a bunurilor
eparhiei, precum și ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în con-
formitate cu dispozițiile legale în vigoare;
l) m. exercită orice și alte atribuții date prin prezentul statut
și regulamentele bisericești.
Art. 93 – (1) Adunarea eparhială se întrunește în ședință anuală de

lucru, în primul trimestru al anului, iar în ședințe extraordinare,
ori de câte ori este nevoie.
(2) Convocarea Adunării eparhiale, cu precizarea ordinii de
zi, se face de către președinte, cu cel puțin 14 zile calendaristice
înainte de data fixată pentru ședință, iar în cazuri excepționale, în
cel mai scurt timp posibil.
(3) Adunarea eparhială este statutar constituită cu prezența a
două treimi din membrii săi și hotărăște valabil cu votul a jumătate
plus unu dintre membri din numărul membrilor prezenți.
(4) Procesul-verbal al lucrărilor Adunării eparhiale este semnat
de președinte și de secretarii Adunării eparhiale și se păstrează la
secretariatul eparhiei.
Art. 94 – Pentru studierea și formularea propunerilor asupra
problemelor ce urmează a fi supuse deliberării, Adunarea eparhială
alege, la începutul fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii clerici
și mireni, 5 comisii de lucru permanente, care vor avea câte un
260
președinte și un raportor din sânul mijlocul lor, desemnați de plen,

la propunerea președintelui. Comisiile Adunării eparhiale sunt:
a) Comisia administrativ-bisericească,
b) Comisia culturală și educațională,
c) Comisia economică, bugetară și patrimonială,
d) Comisia social-filantropică,
e) Comisia organizatorică, juridică și de validare.
D. Consiliul eparhial
Art. 95 – Consiliul eparhial este organism executiv al Adunării
eparhiale și are în competență problemele bisericești adminis-
trative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale și
fundaționale pentru întreaga eparhie.
Art. 96 – (1) Consiliul eparhial se compune din 9 membri, 3 clerici

și 6 mireni, aleși pe termen de 4 ani de Adunarea eparhială dintre
membrii ei. Ei pot fi aleși pentru cel mult două mandate. Pentru
activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de
Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului.
(2) Președintele Consiliului eparhial este chiriarhul, iar, în
caz de vacanță, locțiitorul desemnat canonic și statutar.
(3) Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept
al Consiliului eparhial, cu vot deliberativ.
(4) Din încredințarea chiriarhului, ședințele Consiliului eparhial
pot fi prezidate și de către episcopul-vicar, respectiv de arhiereul-
vicar. În această situație, procesul-verbal al lucrărilor este supus
aprobării chiriarhului.
(5) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspec-
torul eparhial, secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic și
contabilul șef sunt membri permanenți ai Consiliului eparhial, cu
261
vot consultativ. Conducătorii instituțiilor de învățământ teologic

din eparhie participă la lucrări în calitate de invitați.
(6) Secretarul eparhial este și secretar al Consiliului eparhial
și întocmește procesul-verbal al lucrărilor.
Art. 97 – (1) Consiliul eparhial se întrunește la convocarea preșe-
dintelui de două ori pe an sau ori de câte ori este nevoie.
(2) Consiliul eparhial este legal constituit cu prezența a cel
puțin două treimi din numărul membrilor săi și ia hotărâri cu
votul a jumătate plus unu dintre membrii din numărul membrilor
prezenți.
Art. 98 – Consiliul eparhial exercită în timpul dintre ședințele
Adunării eparhiale atribuțiile acesteia prevăzute înde art. 92, lit.
a), b), c) și k), precum și următoarele atribuții:
a) întocmește darea de seamă anuală asupra activității Cancelariei
și sectoarelor Administrației eparhiale, a instituțiilor și fundațiilor
eparhiale;
b) întocmește și prezintă Adunării eparhiale contul de execuție
bugetară și bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și
fundațiilor sale și propune măsuri de asigurare a bunurilor bisericești;
c) întocmește bugetul general anual al eparhiei, al instituțiilor
și fundațiilor sale;
d. Propune Adunării Eparhiale înființarea, desființarea și
delimitarea teritorială a protopopiatelor;
e. Aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a
parohiilor, precum și transformarea filiilor în parohii;
d) f. sprijină catehizarea copiilor, tinerilor și adulților și ia
măsuri pentru procurarea mijloacelor materiale necesare susținerii
programelor culturale și educativ-religioase în eparhie;
262
e) g. îngrijește de bunul mers al instituțiilor de învățământ

teologic și al școlilor confesionale din eparhie, în conformitate cu
prevederile statutare și regulamentare bisericești;
f) h. înființează, organizează și supraveghează activitatea
editurii și tipografiei eparhiale, a atelierelor de lumânări și pentru
producerea veșmintelor și a obiectelor de cult, precum și a maga-
zinelor pentru desfacerea acestora și a produselor achiziționate de
la tipografia și atelierele Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române Ortodoxă;
i. Aprobă înființarea, organizarea și desființarea de asociații și
fundații bisericești locale care activează în cuprinsul eparhiei,
precum și funcționarea pe teritoriul eparhiei a filialelor asociațiilor
și fundațiilor bisericești înființate cu binecuvântarea Sfântul Sinod;
g) j. hotărăște înființarea de fonduri eparhiale destinate ajuto-
rării parohiilor sărace, acordării de burse tinerilor care se pregătesc
în instituțiile de învățământ, precum și sprijinirii programelor
locale de asistență social-filantropică și cultural-misionară;
h) k. Hotărăște cu privire la transmiterea cu hotărăște în privința
înstrăinării în orice titlu a folosinței sau proprietății asupra mod
bunurilor imobile ale unităților bisericești din eparhie (vânzare,
cumpărare, închiriere, schimb etc.), precum și asupra grevării cu
sarcini sau afectării de servituți a bunurilor acestor unități, cu
excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile;
i) l. În cazul înstrăinării hotărăște cu aprobarea prealabilă a
Sinodului mitropolitan, în legătură cu înstrăinarea în orice mod
bunurilor imobile bisericești ale Centrului eparhial (clădiri sau
terenuri), Consiliul Eparhial propune, spre aprobare, Adunării
Eparhiale, soluții statutare. Hotărârile privind înstrăinarea devin
263
valide numai după aprobarea lor de către Sinodul Mitropolitan,

ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, cu excepția bunurilor
sacre care sunt inalienabile;
j) m. administrează bunurile mobile și imobile ale eparhiei,
ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale, în conformitate cu hotărârile
Adunării;
k) n. verifică și aprobă raportul anual privind situația bunurilor
mobile și imobile aflate în proprietatea sau folosința unităților de
cult din eparhie (inventar, stare fizică etc.);
l) o. verifică respectarea prevederilor statutare și regulamen-
tare bisericești cu privire la alegerile de membri mireni și clerici
în organismele bisericești deliberative și executive;
m) p. confirmă, suspendă sau dizolvă Consiliile Parohiale con-
siliul parohial, la sesizarea preotului și la propunerea motivată a
protopopului, dispunând instituirea de comisii interimare unui
consiliu interimar până la alegerea unor noi organisme parohiale
alegeri;
n) q. verifică, aprobă, respinge sau modifică hotărârile orga-
nismelor parohiale, în conformitate cu prevederile art. 55, alin. 2
lit. j) din prezentul statut;
o) r. exercită orice și alte atribuții care îi sunt date prin statut,
regulamente sau prin hotărâri ale organismelor centrale bisericești
și ale Adunării eparhiale.
Art. 99 – Hotărârile Adunării eparhiale, ale Consiliului eparhial și

ale Permanenței Consiliului eparhial devin executorii după confir-
marea lor, în scris, de către chiriarhul locului. În caz de neconfirmare,
chiriarhul dispune rediscutarea problemei.
264
E. Permanența Consiliului eparhial

Art. 100 – Între ședințele Consiliului eparhial funcționează Perma-
nența Consiliului eparhial.
Art. 101 – (1) Permanența Consiliului eparhial se compune din

chiriarh, ca președinte, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, vicarul
administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial,
secretarul eparhial, exarhul, consilierul juridic și contabilul-șef, ca
membri. În caz de vacanță, prezidează locțiitorul desemnat canonic
și statutar.
(2) Permanența Consiliului eparhial se întrunește, de regulă,
săptămânal, la convocarea Chiriarhului ori de câte ori este nevoie
chiriarhului sau a delegatului său.
(3) Din încredințarea chiriarhului, Permanența Consiliului epar-
hial poate fi prezidată de episcopul-vicar, arhiereul-vicar, vicarul
administrativ eparhial sau de unul dintre consilierii eparhiali. În
acest caz, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării chiriarhului.
(4) Secretarul eparhial este și secretar al ședințelor Permanenței
Consiliului eparhial și întocmește procesul-verbal al lucrărilor.
(5) Hotărârile Permanenței Consiliului eparhial se iau cu votul
majorității membrilor prezenți și sunt duse la îndeplinire de Can-
celaria și sectoarele Administrației eparhiale, potrivit competențelor
date prin statut și regulamentele bisericești.
Art. 102 – Permanența Consiliului eparhial exercită atribuțiile

Consiliului eparhial în perioada dintre ședințele acestuia, cu
excepția celor prevăzute la de art. 98, lit. a), b), c), h), i), k) și q) n),
precum și următoarele atribuții:
265
a) examinează și definitivează dările de seamă anuale privind

activitățile Cancelariei și sectoarelor Administrației eparhiale, ale
instituțiilor și fundațiilor eparhiale;
b) analizează și definitivează contul de execuție bugetară și
bilanțul financiar-contabil al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor
sale;
c) prezintă Consiliului eparhial, spre verificare și avizare, pro-
iectul bugetului general al eparhiei, al instituțiilor și fundațiilor
sale;
d) face propuneri privind planurile de activitate ale editurii și
tipografiei eparhiale, precum și ale atelierelor eparhiale și mănăstirești;
e) aprobă înființarea, desființarea, delimitarea și schimbarea
întinderii teritoriale a protopopiatelor, ținând seama de cerințele
misionar-pastorale locale, de situarea dintr-o zonă geografică,
precum și de posibilitățile economice de funcționare;
f) aprobă înființarea, desființarea și delimitarea teritorială a
parohiilor, precum și transformarea filiilor în parohii, ținând seama
de cerințele misionar-pastorale locale, de situarea parohiilor și filiilor
dintr-o zonă geografică, precum și de posibilitățile economice de
funcționare;
g) e. aprobă clasificarea pe categorii a parohiilor, în conformitate
cu prevederile art. 47 alin.1 și 2 din prezentul statut;
h) definitivează notarea anuală a preoților, la propunerea
protopopului, într-o ședință de lucru din prima lună a anului
următor perioadei evaluate;
i) f. Face propuneri Consiliului Eparhial privind modul
hotărăște în privința modului de administrare a bunurilor mobile
și imobile ale eparhiei, ale instituțiilor și fundațiilor eparhiale;
j) g. aprobă înființarea și organizarea de instituții cu caracter
economic, cu sau fără personalitate juridică, distinctă distincte de
266
eparhie instituțiile administrative ale eparhiei sau de unitățile din

jurisdicția ei subordonate, pentru susținerea activităților misionar-
pastorale și social-filantropice ale acestora, în condițiile prezentului
statut, ale regulamentelor bisericești și legislației în vigoare;
k) h. administrează fondurile eparhiale, ale instituțiilor și
fundațiilor eparhiale destinate ajutorării parohiilor sărace, acordării
de burse tinerilor care se pregătesc în instituțiile de învățământ,
precum și sprijinirii programelor locale de asistență social-filan-
tropică și cultural-misionară;
l) i. aprobă proiectele de investiții în limita bugetului anual al
eparhiei;
m) j. face demersuri către autoritățile publice centrale și locale
pentru obținerea de sprijin destinat susținerii activităților pastoral-
misionare, culturale și social-filantropice ale eparhiei și unităților
sale, restaurării monumentelor bisericești, precum și construirii
de noi biserici în cuprinsul eparhiei;
n) k. aprobă proiectele de buget și conturile de execuție bugetară
rapoartele economico-financiare ale protopopiatelor, ale parohiilor
și ale mănăstirilor;
o) l. întocmește raportul către Consiliul eparhial privind inven-
tarul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor;
p) m. Examinează hotărăște în privința acceptării donațiilor
de bunuri imobile, legatelor și aprobă donațiile, sponsorizările
sponsorizărilor și legatele ce se fac cumpărării de bunuri în folosul
favoarea eparhiei, precum și în legătură cu transmiterea folosinței
bunurilor imobile bisericești (închiriere, comodat, arendare etc.),
a grevării cu sarcini sau afectării de servituți a acestora, în con-
formitate cu legislația în vigoare;
q) n. decide cu privire la contestațiile făcute împotriva hotă-
rârilor organismelor parohiale;
267
r) o. exercită orice și alte atribuții care îi sunt date prin statut,

regulamente sau prin hotărâri ale Adunării eparhiale și ale Consiliului
eparhial.
F. Cancelaria și Administrația eparhială și Cancelaria

Art. 103 – În exercitarea atribuțiilor sale, chiriarhul este ajutat de
Episcopul un episcop-vicar sau Arhiereul de un arhiereu-vicar,
potrivit rangului eparhiei (arhiepiscopie sau episcopie), de Cancelaria
și Administrația eparhială.
Art. 104 – (1) Episcopii-vicari și arhiereii-vicari sunt membri de
drept ai organismelor deliberative și executive eparhiale, iar, în
cadrul Administrației eparhiale, au atribuțiile ce le sunt delegate,
prin decizie, de chiriarhi, cu aprobarea Sfântului Sinod. Ei poartă,
cu aprobarea Sfântului Sinod, titluri legate de eparhiile respective
ori, după caz, titluri speciale, hotărâte de Sfântul Sinod.
(2) Episcopii-vicari și arhiereii-vicari au îndatorirea pastorală
și misionară de a fi prezenți în cuprinsul eparhiei, cel puțin trei
zile pe săptămână, iar lunar să aducă la cunoștința chiriarhului
lor, prin rapoarte de activitate liturgică, pastorală și de inspecție
pe teren, lucrarea desfășurată ca delegat al chiriarhului, în relațiile
eparhiei cu instituțiile de stat, cu organizații și persoane
particulare care sprijină activitatea eparhiei, formulând propuneri
de rezolvare a problemelor sesizate.
Art. 105 – (1) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali,
inspectorul eparhial și secretarul eparhial se numesc pe o perioadă
de 4 ani, sau se reconfirmă și se revocă de chiriarh într-o ședință
de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, ținându-se seama de
următoarele criterii: media generală de licență în teologie – minimum
8,50; cel puțin gradul II; fără impedimente canonice sau juridice
268
condamnări penale și având o activitate deosebită liturgică, admi-

nistrativ-pastorală, misionară și culturală.
(2) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspec-
torul eparhial și secretarul eparhial au atribuții stabilite, prin decizie,
de chiriarh. Ei participă fără drept de vot la ședințele Adunării
eparhiale, iar la ședințele Permanenței Consiliului eparhial, cu vot
deliberativ. Clericii din Cancelaria și Administrația eparhială pot
fi numiți slujitori la parohii direct (fără concurs) de către chiriarh.
Art. 106 – (1) Din încredințarea chiriarhului, Cancelaria eparhială
pregătește, împreună cu vicarul eparhial și sectoarele Administrației
eparhiale, lucrările organismelor deliberative și executive eparhiale
și duce la îndeplinire hotărârile acestora.
(2) Cancelaria eparhială are următoarele servicii și compar-
timente: cabinetul chiriarhului, secretariatul, oficiul canonic-juridic,
corpul de inspecție bisericească, biroul de comunicații și relații cu
publicul, registratură, arhivă.
(3) Vicarul eparhial are, în principal, atribuții de protocol,
reprezentare și relații cu instituții și organizații care sprijină acti-
vitățile eparhiei. În acest sens, el activează ca delegat al chiriarhului,
căruia îi prezintă raport scris despre modul de îndeplinire a
activităților încredințate.
Art. 107 – (1) Corpul de inspecție bisericească al chiriarhului este
încadrat cu următorul personal, numit de chiriarh într-o ședință
de lucru a Permanenței Consiliului eparhial:
a) Un inspector eparhial bisericesc, numit în condițiile
art.105 alin. (1) din prezentul statut, cu atribuții generale de
inspecție bisericească și de acuzator la Consistoriul eparhial și
la Consistoriul mitropolitan pentru dosarele instrumentate de
către acesta, judecate în apel sau recurs;
269
b) Un inspector pentru instituțiile de învățământ preuni-

versitar teologic (seminarii teologice liceale, școli de cântăreți
bisericești/școli de arte și meserii), având competențe în dome-
niile liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc;
c) Exarhul mănăstirilor numit dintre arhimandriți sau
protosingheli, cu atribuții generale de îndrumare, de inspecție,
de control la mănăstiri și de referent pentru problemele mănăs-
tirești. Acesta poate conduce și Sectorul Exarhatul mănăstirilor.
(2) Membrii Corpului de inspecție bisericească al chiriarhului
își desfășoară activitatea din dispoziția acestuia, potrivit atribuțiilor
prevăzute de statut, de regulamentele bisericești și de legislația
civilă în vigoare.
Art. 108 106 – (1) Administrația eparhială aduce duce la îndeplinire

hotărârile organismelor deliberative și executive centrale și eparhiale,
prin următoarele sectoare de activitate:
a) Sectorul administrativ-bisericesc,
b) Sectorul învățământ și activități cu tineretul,
c) Sectorul cultural și comunicații media,
d) Sectorul social-filantropic și misionar,
e) Sectorul economic-financiar,
f) Sectorul patrimoniu și construcții bisericești,
g) Sectorul Exarhatul mănăstirilor,
h) Control financiar și audit intern.
(2) În funcție de cerințele pastorale și administrative locale,
Permanența Consiliului eparhial poate înființa și alte sectoare de
activitate.
(3) În cadrul sectoarelor Administrației eparhiale pot funcționa
următoarele servicii și compartimente: bibliotecă; muzeu; personal –
resurse umane; contabilitate; tehnic; editură; tipografie; ateliere,
precum și altele, potrivit cerințelor locale specifice.
270
(4) Administrația eparhială este condusă de chiriarh, ajutat epis-

copul-vicar sau arhiereul-vicar, împreună cu vicarul administrativ
eparhial și consilierii eparhiali.
Art. 109 107 – (1) În Cancelaria Eparhială pregătește împreună cu

sectoarele Administrației Eparhiale lucrările organismelor deliberative
și executive eparhiale și aduce la îndeplinire hotărârile acestora. (2)
Cancelaria Eparhială are următoarele servicii și compartimente:
Cabinetul Chiriarhului; Secretariat; Registratură; Arhivă; Oficiul
canonic-juridic; Corpul de inspecție și control; Biroul Comunicații
și relații cu publicul. și în Administrația Art.108 (1) și Cancelaria
eparhială este încadrat, pe funcții de execuție, personal de spe-
cialitate, clerical, monahal și neclerical. Acesta este numit, transferat
și revocat promovat de chiriarh în ședință a Permanenței Consi-
liului eparhial.
(2) Consilierii eparhiali împreună cu personalul de specialitate,
studiază și întocmesc referate asupra problemelor ce urmează a fi
dezbătute de organismele deliberative eparhiale sau a fi rezolvate
de chiriarh.
(3) Toate categoriile Art.109 (1) Corpul de inspecție și control
al Chiriarhului este încadrat cu următorul de personal, numit
clerical, monahal și neclerical menționate la art. 105 alin. (1), art.
107 alin. (1) și la alin. (1) din prezentul articol se sancționează și se
revocă de către chiriarh, într-o ședință de lucru a Permanenței
Consiliului eparhial a. Un inspector eparhial bisericesc, numit în
condițiile art.105, alin. 1 din prezentul Statut, cu atribuții generale
de control și de acuzator la Consistoriul Eparhial; b. Exarhul mă-
năstirilor numit dintre arhimandriți sau protosingheli, cu atribuții
generale de îndrumare, de inspecție, de control la mănăstiri și de
referent, pentru problemele mănăstirești. Acesta poate conduce și
271
Sectorul Exarhatul mânăstirilor; activitate necorespunzătoare sau

abateri disciplinare.
c. Inspectori pentru controlul financiar și gestionar (audit),
dintre care unul cu pregătire juridică.
(2) Membrii Corpului de inspecție și control își desfășoară
activitatea din dispoziția Chirarhului, potrivit atribuțiilor stabilite
în Statut, în regulamentele bisericești și în legislația în vigoare.
SECȚIUNEA a VI-a
A. Mitropolia
Art. 110 – (1) Sub raport canonic și administrativ episcopiile și
arhiepiscopiile sunt grupate în Mitropolii.
(2) Mitropoliile din interiorul și din afara granițelor țării sunt
conduse de către un mitropolit.
B. Sinodul mitropolitan
Organizare și atribuții
Art. 111 – (1) Mitropolitul, împreună cu arhiepiscopii, episcopii,
precum și episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile sufragane
alcătuiesc Sinodul mitropolitan.
(2) Sinodul mitropolitan coordonează activitățile comune ale
eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane,
precum și în normele statutare și regulamentare în vigoare.
(3) Sinodul mitropolitan veghează ca pe cuprinsul mitropoliei,
prin consultare și cooperare ierarhică, să fie apărate și promovate
credința ortodoxă, unitatea liturgică și disciplina canonică a clerului
și monahilor, precum și într-ajutorarea frățească între eparhii.
(4) Sinoadele mitropolitane se pot întruni în ședințe comune
pentru a elabora și a aplica planuri de cooperare permanentă la
272
nivel pastoral-misionar, social-filantropic și cultural de interes

regional, despre care vor informa Sfântul Sinod, în scris.
Art. 112 – (1) Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit,

care îl convoacă ori de câte ori este nevoie. În caz de vacanță,
prezidează Patriarhul sau ierarhul desemnat de acesta canonic și
statutar.
(2) Sinodul mitropolitan ia hotărâri cu votul a jumătate plus
unu din numărul membrilor prezenți.
(3) Lucrările Sinodului mitropolitan se pregătesc de către per-
sonalul clerical de conducere, respectiv consilier eparhial și secretar
eparhial, desemnați de mitropolit, iar hotărârile acestuia se păstrează
distinct în arhiva eparhiei de scaun reședință a mitropolitului,
împreună cu procesele-verbale ale ședințelor.
Art. 113 – Pe lângă atribuțiile enumerate mai sus, Sinodul mitro-

politan are și următoarele atribuții:
a) propune Sfântului Sinod înființarea de noi eparhii, modi-
ficarea teritorială a celor existente și schimbarea titulaturii epar-
hiilor din mitropolie, în consultare cu Adunarea eparhială, ținând
seama de cerințele pastoral-misionare, de posibilitățile economice
de funcționare, precum și de organizarea administrativ-teritorială
a statului, după o consultare prealabilă a mitropolitului și ierar-
hului eparhiot cu Patriarhul României și a Patriarhiei Române cu
instituțiile administrației publice centrale, care au competențe în
domeniul cultelor, privind posibilitatea de susținere materială a
noilor eparhii;
b) analizează și avizează solicitările venite de la eparhiile sufra-
gane privind canonizarea de sfinți, proiectele de texte liturgice
și icoane pentru cinstirea acestora și înaintează Sfântului Sinod
propunerile sale;
273
c) aprobă tematicile cursurilor pentru obținerea de către perso-

nalul clerical a gradelor profesionale (definitiv și gradul II), organizate
de instituțiile unitățile de învățământ superior universitar teologic
din mitropolie, aprobate de Sfântul Sinod;
d) avizează, prin consultare deschisă, urmată de vot secret
consultativ, propunerile chiriarhilor eparhiilor sufragane din mi-
tropolie pentru alegerea episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari de
către Sfântul Sinod;
e) aprobă, la solicitarea scrisă a chiriarhului, înființarea, des-
ființarea și transformarea mănăstirilor de călugări în mănăstiri de
călugărițe sau a mănăstirilor de călugărițe în mănăstiri de călugări,
precum și ridicarea schiturilor la rang de mănăstiri, în condițiile
art. 75, alin. (1) din prezentul statut;
f) aprobă propunerile eparhiilor sufragane privind componența
Consistoriului mitropolitan și desemnează reprezentanții mitropoliei,
câte un cleric de mir și un exarh de mănăstiri din mitropolie, în
Consistoriul Superior Bisericesc;
g) f. Primește și examinează recursurile clericilor depuși din
treapta preoției de către un Consistoriu eparhial din cuprinsul
Mitropoliei; aprobă, modifică sau respinge hotărârile propuse de
Consistoriul mitropolitan pentru cauzele privind depunerea din
treaptă;
g. Admite sau respinge, în principiu, cererile de recurs pe baza
referatului și propunerilor motivate canonic și juridic ale consi-
lierului administrativ-bisericesc de la centrul mitropolitan;
h. În caz de admitere, în principiu, a recursului, trimite cauza
pentru judecare în fond Consistoriului Mitropolitan;
h) i. validează sau invalidează hotărâri ale Adunărilor Eparhiale
Consiliilor eparhiale din cuprinsul mitropoliei privind înstrăinarea
274
în orice mod (vânzare, schimb, donație, cedare de drepturi liti-

gioase etc.) a bunurilor imobile (clădiri sau terenuri) eparhiale;
i) exercită orice și alte atribuții date lui prin Sfintele Canoane,
prin prezentul statut și regulamentele bisericești sau prin hotărâri
ale Sfântului Sinod.
C. Mitropolitul
Art. 114 – (1) Mitropolitul este conducătorul canonic al unei mitro-
polii, exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de
Sfintele Canoane, de tradiția bisericească și de prezentul statut.
(2) Titulatura mitropolitului este cea a arhiepiscopiei pe care o
păstorește și a mitropoliei pe care o conduce.
(3) El poartă ca semn distinctiv cruce pe culion, cu camilafcă
neagră.
(4) Mitropolitul are următoarele atribuții:
a) convoacă și prezidează Sinodul mitropolitan;
b) prezidează ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de
arhiepiscopi și episcopi sufragani;
c) hirotonește, împreună cu alți ierarhi, pe arhiepiscopii
și episcopii sufragani, precum și pe episcopii-vicari și arhi-
ereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, împreună cu chiriarhii
acestora;
d) emite gramata mitropolitană pentru întronizarea arhi-
episcopilor și episcopilor sufragani și îi întronizează;
e) numește locțiitori de arhiepiscopi și episcopi, în caz de
vacanță, la eparhiile sufragane;
f) Vizitează frățește pe Arhiepiscopii și Episcopii din
Mitropolie; efectuează vizite canonice (statutare) în eparhiile
din mitropolie, la invitația chiriarhilor acestora;
275
g) exercită dreptul de a primi apel și dreptul de devolu-

țiune în eparhiile sufragane pentru restabilirea ordinii canonice
și administrative;
h) g. convoacă sinaxele (consfătuirile) stareților și duhov-
nicilor de la mănăstirile din eparhiile sufragane, cel puțin o
dată la 3 ani;
i) h. prezidează comisiile zonale de pictură bisericească;
j) i. primește sesizările privind arhiepiscopii, episcopii, epis-
copii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie,
dispune, în consultare cu Patriarhul, cercetarea lor în Sinodul
Permanent și aduce la cunoștința Sfântului Sinod rezultatul
cercetării;
j. Emite Decizia Mitropolitană de constituire a Consistoriului
Mitropolitan,
k) j. emite decizia mitropolitană de numire a președintelui
Consistoriului mitropolitan compus din membrii (3-5 titulari
și 2 supleanți) delegați de Adunările Eparhiale sufragane în
condițiile art. 92, lit. h și numește un președinte din rândul
acestora; și a Consistoriului mitropolitan monahal. Comunică
Patriarhiei Române numele unui cleric de mir și a unui exarh
de mănăstiri din mitropolie, desemnați de Sinodul mitropolitan
pentru a fi membri în Consistoriul Superior Bisericesc;
l) aprobă, modifică sau respinge hotărârile propuse de
Consistoriul mitropolitan pentru cauzele privind caterisirea;
m) k. exercită orice și alte atribuții prevăzute de Sfintele
Canoane, de prezentul statut și regulamentele bisericești sau
de hotărâri ale Sfântului Sinod.
276
PARTEA a II-a
DESPRE CLER
CAPITOLUL I
ÎNVĂȚĂMÂNTUL TEOLOGIC
PENTRU PREGĂTIREA CLERULUI.
PREDAREA RELIGIEI. ȘCOLILE CONFESIONALE
Art. 115 – (1) Pregătirea personalului bisericesc din toate categoriile

se face în următoarele unități de învățământ teologic integrate în
învățământul de stat preuniversitar și universitar: a) școli de cântăreți
bisericești (școli de arte și meserii), b) seminarii teologice liceale,
c) facultăți de teologie.
(2) În funcție de cerințele specifice, Biserica Ortodoxă Română
poate organiza și unități proprii de învățământ teologic, de cercetare
științifică-teologică și pentru formare profesională, precum și alte
unități de învățământ proprii (preșcolar, primar, gimnazial și liceal),
în condițiile prevăzute de lege.
(3) Instituțiile de învățământ teologic sunt destinate pregătirii
personalului de cult, a profesorilor de religie, a altor specialiști necesari
activității religioase și sociale a Bisericii, precum și a acelora care
doresc formare teologică, în condițiile prevăzute de lege, de prezentul
statut și de regulamentele bisericești.
Art. 116 – (1) Unitățile de învățământ preuniversitar teologic integrate

în învățământul de stat, respectiv școlile de cântăreți bisericești și
seminariile teologice liceale, se înființează, organizează și desființează
de către eparhiile pe teritoriul cărora vor funcționa, cu avizul sinoadelor
mitropolitane și aprobarea Sfântului Sinod, în condițiile prevăzute
de lege.
277
(2) Planurile și programele pentru învățământul preuniversitar

teologic se stabilesc avizează de sinoadele mitropolitane și se aprobă
de Sfântul Sinod, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 117 – (1) Unitățile de învățământ universitar teologic, respectiv

facultățile de teologie, se înființează, organizează și desființează
de către eparhiile pe teritoriul cărora vor funcționa, cu aprobarea
Sfântului Sinod, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Planurile și programele pentru învățământul universitar
teologic se elaborează de instituțiile unitățile de învățământ, se
avizează de Sinoadele Mitropolitane și se aprobă de către Sfântul
Sinod, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 118 – (1) Modul de organizare și funcționare, profilurile și

specializările, echivalarea și recunoașterea diplomelor de studii
obținute în străinătate, admiterea și durata cursurilor în unitățile
de învățământ preuniversitar și universitar teologic se stabilesc
prin regulamente-cadru și hotărâri ale Sfântului Sinod, în condițiile
prevăzute de lege.
(2) Personalul didactic și de conducere din unitățile de învăță-
mânt teologic integrate în învățământul de stat se recunoaște de
către ministerul de resort, în condițiile prevăzute de lege și de
protocoalele încheiate între Biserica ortodoxă Română și ministerul
de resort, cu acordul prealabil al chiriarhului eparhiei pe raza cărora
acestea funcționează. Personalul didactic clerical poate funcționa
și la parohie, cu aprobarea chiriarhului.
(3) Unitățile de învățământ preuniversitar și universitar teologic
se află în jurisdicția canonică a Sfântului Sinod și a chiriarhului
locului și în subordinea administrativă a autorităților și instituțiilor
competente prevăzute de lege.
(4) Inspecția unităților de învățământ teologic în domeniile
liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc, precum și con-
278
trolul gestiunii bunurilor unităților de învățământ teologic care

aparțin Bisericii se exercită prin organismele abilitate ale eparhiilor
pe raza cărora acestea funcționează, cu respectarea prevederilor
(5) Admiterea candidaților pentru școlarizare în învățământul
unitățile de învățământ teologic de toate gradele se face numai cu
binecuvântarea (aprobarea scrisă a) chiriarhului locului.
Art. 119 (1) Eparhiile au responsabilitatea predării religiei în învăță-

mântul de stat, particular și confesional, în centrele de plasament
proprii, precum și în cele organizate de instituții publice sau
particulare.
(2) Planurile și programele pentru predarea religiei se aprobă
de către Sfântul Sinod.
(3) Personalul didactic care predă religia în unitățile de învăță-
mânt de stat și particular se numește cu acordul (aprobarea scrisă a)
chiriarhului fiecărei eparhii.
(4) Preotul paroh împreună cu profesorul de religie au respon-
sabilitatea asigurării asistenței religioase în instituțiile unitățile de
învățământ din cuprinsul parohiei.
(5) În cazul în care un cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei
care predau disciplina Religie, săvârșește abateri de la doctrina și
morala Bisericii, în urma cercetării, chiriarhul îi poate retrage
acordul (aprobarea scrisă) de a preda religia, fapt care duce la
desfacerea contractului individual de muncă. Această dispoziție
este comună și pentru personalul didactic din unitățile de învă-
țământ preuniversitar, universitar teologic și confesional.
Art. 120 – Cu binecuvântarea (acordul) (aprobarea scrisă a) chiri-

arhului locului și aprobarea Sfântului Sinod, eparhiile și unitățile
de cult dependente de acestea, au dreptul de a înființa și administra
279
forme de învățământ confesional de toate nivelurile, profilurile și

specializările, în conformitate cu prevederile prezentului statut,
cu regulamentele bisericești și în condițiile legii.
Art. 121 – (1) Sfântul Sinod aprobă solicitările facultăților de teologie,

însoțite de acordul senatelor universitare, pentru organizarea doc-
toratului în teologie, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Sfântul Sinod aprobă și comunică ministerului de resort,
pentru acord, care sunt facultățile de teologie atestate pentru orga-
nizarea cursurilor și examenelor în vederea perfecționării și obținerii
gradelor profesionale și didactice (definitiv, II și I) de către perso-
nalul clerical și de către cadrele didactice care predau Religia sau
discipline teologice în învățământul preuniversitar teologic.
(3) Cadrelor didactice din rândul personalului clerical, care
predau religia sau discipline teologice în învățământul preuniversitar,
li se echivalează ca grade profesionale în preoție gradele didactice
(definitiv, II și I) obținute în învățământ.
CAPITOLUL II
RECRUTAREA PERSONALULUI BISERICESC
SECȚIUNEA I
NUMIREA PERSONALULUI BISERICESC DIN PAROHII
Art. 122 – Cântăreții bisericești (cantorii), dascălii (cateheții) se recru-

tează, de regulă, dintre absolvenții Școlilor de cântăreți bisericești.
Ei), paracliserii, clopotarii și întreg personalul neclerical se numesc,
la propunerea preotului paroh și a Consiliului Parohial, de către
chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, la pro-
punerea preotului paroh și a Consiliului parohial. Pentru motive
de indisciplină, aceștia pot fi sancționați sau revocați în condițiile
prevăzute de art. 148-150 din prezentul statut.
280
Art. 123 – (1) Preoții și diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii,

absolvenții de masterat și licențiații facultăților de teologie, specia-
lizarea Teologie pastorală, care au susținut examenul de capacitate
preoțească.
(2) Preoții și diaconii sunt numiți la parohie de chiriarh, într-o
ședință a Permanenței Consiliului eparhial, cu respectarea preve-
derilor statutare și regulamentare bisericești.
(3) Numirea și transferarea preoților și a diaconilor la parohii
se fac prin concurs, cu excepțiile prevăzute la de art. 39, alin. (1),
art. 105, alin. (2), art. 124, alin. (4), (5) și art. 125, alin. (3).
(4) Pentru a putea fi numiți, candidații la posturile de preot și
diacon trebuie să corespundă condițiilor canonice, statutare și
regulamentare bisericești.
(5) Hirotesia întru citeț și ipodiacon și hirotonia întru diacon
și preot se fac numai pe seama unui altar din cuprinsul eparhiei.
(6) Într-o parohie, prezența frecventă a unor clerici de mir sau
de mănăstire din afara parohiei, pentru activități pastorale și misi-
onare, este îngăduită numai cu aprobarea Chiriarhului scrisă a
chiriarhului locului.
(7) Raportul între personalul clerical și Centrul eparhial este unul
de slujire și misiune liber asumată, conform mărturisirii (declarației)
solemne publice rostite și semnate de către fiecare candidat înaintea
hirotoniei întru preot. La începerea activității pastorale în unitatea
pentru care a fost numit, personalul bisericesc primește din partea
chiriarhului o decizie prin care se reglementează drepturile și
îndatoririle ce-i vor reveni.
(8) Fără binecuvântarea Chiriarhului (aprobarea scrisă a) chiri-
arhului locului, nu este îngăduit preoților, diaconilor și călugărilor
nu le este îngăduit să înființeze, să fie membri sau să participe în
asociații, fundații și organizații de orice tip.
281
(9) Este interzis clericilor și călugărilor să înființeze sau să

facă parte din organizații de tip sindical.
(10) 9. În Biserica Ortodoxă Română, statutul de preot, diacon
și călugăr cleric este incompatibil cu exercitarea oricăror activități
personale (private) cu caracter economic, financiar și comercial, direct
sau prin interpuși, activități care contravin moralei creștine și
intereselor aduc prejudicii spirituale și materiale Bisericii.
Art. 124 – (1) La parohiile din mediul urban (municipii și orașe),

preoții se numesc prin concurs, dintre doctorii, absolvenții de mas-
terat și licențiații în teologie. Aceștia sunt datori să aibă minimum
cinci ani de vechime în cler și să promoveze examenul de selecți-
onare pentru parohiile din mediul urban.
(2) La parohiile din mediul rural (comune și sate), preoții și
diaconii se numesc prin concurs dintre doctorii în teologie, absol-
venții de masterat și licențiații în teologie, care au promovat
examenul de capacitate preoțească. În cazul preoților care solicită
transferul, aceștia sunt datori să aibă cel puțin cinci ani de la
ultimul transfer.
(3) În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se
prezintă candidați care întrunesc condițiile prevăzute la aliniatul
precedent, pot fi numiți și absolvenți de seminar, care au susținut
examenul de capacitate.
(4) În situații misionare urgente, transferul preoților se poate
face o singură dată și după o perioadă mai mică de 5 ani de la
ultimul transfer, dacă aceștia au calități și merite deosebite.
(5) 4. În situații misionare urgente din mediul urban sau rural,
chiriarhul poate numi sau transfera, fără concurs, un preot într-
un post vacant.
Art. 125 – (1) Promovarea examenelor pentru obținerea gradelor

profesionale (definitiv, II și I) dă dreptul preoților și diaconilor de
282
a concura sau a solicita transferul pentru ocuparea de posturi în

parohii de categorii superioare. Cursurile și examenele pentru
obținerea gradelor profesionale (definitiv, II și I) sunt obligatorii
ca formă continuă de perfecționare a pregătirii clerului și se
desfășoară potrivit metodologiei, la instituțiile de învățământ
universitar teologic, care se aprobă de către Sfântul Sinod.
(2) Doctorii în teologie, absolvenții de masterat, licențiații în
teologie, absolvenții de seminar teologic liceal, citeții și ipodiaconii
teologi nu pot fi hirotesiți sau hirotoniți într-o altă eparhie fără
documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin.
(3) Personalul clerical și neclerical din mănăstiri, de la cate-
dralele episcopale, arhiepiscopale, mitropolitane și patriarhale se
numește direct (fără concurs) de către chiriarhi.
SECȚIUNEA a II-a
ALEGEREA IERARHILOR
ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
Art. 126 – (1) Alegerea de Patriarh, mitropolit, arhiepiscop și epis-

cop eparhiot se face, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, după
consultarea clerului și mirenilor din organismele bisericești, în
termen de cel mult 60 de zile de la vacantarea scaunului respectiv
sau de la înființarea unei noi eparhii.
(2) Sfântul Sinod, în cazul alegerilor de ierarhi, este constituit
statutar cu prezența a trei pătrimi dintre membrii săi și alege cu
votul a două treimi din totalul membrilor prezenți.
(3) Ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de Patriarh, mitro-
polit, arhiepiscop și episcop eparhiot are loc după ce s-a îndeplinit
procedura de consultare prevăzută, după caz, de art. 127, alin. 2,
3 și 4, art. 129, alin. 2, 3, 4 și 5 și art. 130, alin. 2, 3, 4 și 5 din de
prezentul statut.
283
(4) În vederea întocmirii listei de candidați eligibili pentru

ocuparea scaunelor vacante de mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi
eparhioți, niciun ierarh eparhiot nu poate fi desemnat candidat
pentru alegere la o altă eparhie, într-o perioadă mai scurtă de 7
ani de la data alegerii în eparhia pe care o păstorește, nici nu poate
trece la o eparhie de același rang. Eventuala excepție la întocmirea
listelor de candidați eligibili, motivată doar de apărarea credinței
ortodoxe și de situații de urgență misionară la eparhiile din țară și
din afara granițelor țării, se aprobă, prin vot secret, de către Sfântul
Sinod, cu două treimi din voturile valide, îndată după vacantarea
unei eparhii sau înființarea uneia noi.
A. Alegerea Patriarhului
Art. 127 – (1) Pentru slujirea, vrednicia demnitatea și răspunderea
de Patriarh este eligibil oricare dintre mitropoliții, arhiepiscopii și
episcopii eparhioți în funcțiune, cetățeni români, care sunt doctori
sau licențiați în teologie și s-au impus în conștiința Bisericii și a
societății prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, viață
curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț
gospodăresc, având o vechime de cel puțin 7 ani de slujire ca ierarh
eparhiot, la data alegerii de Patriarh. Lista eligibililor se întocmește
pe baza Condicii Sfinte a hirotoniei arhiereilor și constituie buletin
de vot consultativ.
(2) Pentru alegerea de Patriarh Patriarhului, Sfântul Sinod, prezi-
dat de mitropolitul cu cea mai mare vechime în slujirea arhierească
și care anunță public, în deschiderea ședinței, că nu acceptă să fie
propus pentru candidatură, stabilește, prin consultare deschisă
urmată de vot secret consultativ, o listă de trei 2 candidați dintre
chiriarhii eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri după cum
urmează:
284
a) Președintele de ședință, ajutat de Secretarul Sfântului

Sinod, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin
numele chiriarhilor eligibili, cu excepția cazului în care
vreunul s-ar retrage de pe listă;
b) Art.128 (4) La apelul secretarului de ședință, fiecare
votant primește un buletin de vot, sărută Sfânta Evanghelie
și, mergând în cabina de votare, cu frică de Dumnezeu și
dragoste de Biserică, bifează pe buletin, frică de Dumnezeu,
numele celui pe care îl consideră vrednic să fie ales. Înainte de
a părăsi cabina, fiecare votant împăturește buletinul de vot în
4, în așa fel încât ștampila să fie afară vizibilă;
c) Art.128 (5) Apoi, fiecare votant depune buletinul în
prima urnă;
d) Art.128 (6) Votarea este obligatorie. Buletinele de vot
nebifate, bifate incorect sau cu adăugiri sunt considerate voturi
nule și nu se iau în considerare la constatarea rezultatului
votării;
e) Art.128 (7) Președintele face numărătoarea buletinelor
numără buletinele de vot, trecându-le din prima urnă în cea
de a doua. Numărul buletinelor trebuie să fie egal cu acela al
votanților prezenți;
f) Art.128 (8) Președintele desface fiecare buletin din cea
de a doua urnă, îl arată celor doi asistenți, citește cu voce tare
numele bifat și îl depune în prima urnă. În acest timp, secretarul
înscrie într-o listă voturile sub numele respective, rostite de
președinte;
g) Art.128 (9) Secretarul, după ce a verificat dacă suma
numărul voturilor este egală egal cu numărul cel al buletinelor,
semnează lista întocmită în ordinea numărului de voturi
285
obținute și o predă președintelui. Acesta o citește cu voce tare,

după care o semnează împreună cu cei doi asistenți.;
h) În caz de egalitate de voturi între mai mulți candidați,
se va organiza o nouă votare la care participă doar aceștia,
până când vor rezulta primii 2 eligibili care au obținut cele
mai multe voturi;
i) În urma votului secret consultativ, pe lista candidaților
sunt înscriși, în ordinea dipticelor, primii 2 eligibili care au
obținut cele mai multe voturi.
(3) Art. 127 (3) În numele Sfântului Sinod și pe baza listei
stabilite de Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, prezidat în condițiile
alin. (2), se consultă, într-o ședință specială, cu membrii clerici și
mireni din Adunarea Națională Bisericească, la care se adaugă și
cu membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, La
ședință participă, de asemenea, câte un decan al unei facultăți de
teologie și câte un director de seminar teologic din fiecare Mitro-
polie, desemnați de Mitropolit în consultare cu ierarhii sufragani,
dintre care să nu lipsească decanul și directorul reprezentând la
care se adaugă decanul Facultății de teologie și directorul Seminarului
teologic din Arhiepiscopia Bucureștilor care, împreună formează
Colegiul Național Consultativ. Consultarea are loc la sediul Patri-
arhiei Române, la data stabilită de locțiitorul de Patriarh împreună
cu Sinodul Permanent.
(4) Art. 127 (4) În cadrul consultării, lista de candidați pentru
alegerea de Patriarh, prezentată de Sinodul Permanent, poate fi
completată, prin consultare deschisă urmată de vot secret consul-
tativ, cu două nume dintre ceilalți Chiriarhi eligibili. După votul
consultativ, lista prezentată de Sinodul Permanent, întregită cu
primii doi Chiriarhi eligibili care au obținut cele mai multe voturi,
va fi înaintată Sfântului Sinod. Lista celor 2 candidați eligibili care
286
au obținut cele mai multe voturi în cadrul consultărilor din Sfântul

Sinod este prezentată Colegiului Național Consultativ, de către
președinte, care solicită opinia acestuia privind menținerea listei
cuprinzând numele celor 2 candidați sau completarea ei motivată
cu încă un candidat eligibil.
a) Dacă votul deschis al Colegiului este pozitiv, adică jumă-
tate plus unu din voturile valide, se va trece la votarea secretă
pentru a se obține încă un candidat din lista candidaților eligibili;
fiecare votant va propune doar un nume din lista candidaților
eligibili;
b) Votarea se face cu respectarea procedurii prevăzute de
alin. (2) lit. b) și h), cu adaptările adecvate;
c) Președintele, ajutat de secretar și de doi bărbați de
încredere desemnați din rândul membrilor clerici și mireni ai
Colegiului Național Consultativ, verifică dacă buletinele de
vot sunt ștampilate și conțin numele chiriarhilor eligibili, în
ordinea dipticelor, stabilite prin votul secret consultativ al
celor prezenți;
d) În cadrul votării secrete consultative se vor exprima
prin vot numai membrii organismelor bisericești participanți
la ședința specială. Membrii Sinodului Permanent nu votează.
Numele candidatului care a obținut jumătate plus unu din
voturile valide, după una sau mai multe votări, va fi adăugat
de Sfântul Sinod pe lista cu cei doi candidați, stabilită anterior
consultării.
Art. 128 – (1) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea Patriarhului

sunt deschise și închise de către locțiitorul de Patriarh și sunt
prezidate de către ierarhul eparhiot cu cea mai mare vechime în
slujirea arhierească, în ordinea dipticelor, dintre mitropoliții, arhi-
287
episcopii și episcopii eparhioți, așa cum rezultă din Condica Sfântă

a hirotoniei arhiereilor.
(2) Pentru desfășurarea votării, pe durata ședinței, președintele
de ședință este asistat, ca bărbați de încredere, de primii 2 episcopi-
vicari sau arhierei-vicari cu cea mai mare vechime în slujirea arhi-
erească. Secretar de ședință este episcopul-vicar sau arhiereul-vicar
cu cea mai nouă hirotonie. Aceștia 4 alcătuiesc Biroul Sfântului Sinod.
(3) Cei 2 asistenți ai președintelui le arată celor prezenți că
cele două urne sunt goale. Buletinele de vot poartă pe unul din
colțuri ștampila Sfântului Sinod. Pe fiecare buletin de vot sunt
înscrise, în ordine, numele celor 2 sau 3 candidaților candidați
nominalizați în urma consultărilor din Sfântul Sinod și din Adunarea
Națională Bisericească Colegiul Național Consultativ, completat
conform prevederilor art. 127, alin.3. alin. (2)-(4).
(4) Votarea se desfășoară în conformitate cu procedura prevă-
zută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h) din prezentul statut, cu adaptările
adecvate.
(5) (10) Patriarh ales al României devine candidatul care a ob-
ținut voturile a două treimi din totalul membrilor prezenți voturilor
valide. Dacă nici unul dintre candidați nu a întrunit numărul
necesar de voturi, se organizează o nouă votare, la care participă
primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi.
Devine Este ales cel care a obținut voturile a două treimi din
totalul membrilor prezenți voturilor valide. Votarea se repetă
până la obținerea de către unul dintre candidați a majorității de
două treimi din totalul membrilor prezenți voturile valide.
(6) (11) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal
la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președintele
anunță solemn numele celui ales, după care conducerea ședinței
îi este predată locțiitorului de Patriarh, spre a o închide.
288
B. Alegerea mitropolitului
Art. 129 – (1) Eligibil pentru slujirea, vrednicia demnitatea și răs-
punderea de mitropolit este oricare ierarh membru al Sfântului
Sinod, începând de la eparhia vacantă, care este doctor sau licențiat
în teologie și s-a distins prin dragoste față de Dumnezeu și de
Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misi-
onar și, simț gospodăresc și care, la data alegerii de mitropolit, are
o vechime de cel puțin 7 ani de slujire arhierească. Lista ierarhilor
eligibili se întocmește în ordinea dipticelor, descrescător, începând
de de către Cancelaria Sfântului Sinod cu respectarea prevederilor
art. 126 alin. (4), se aprobă și se comunică de către Patriarh mitro-
poliei vacante. Nerespectarea acestei liste duce la eparhia vacantă.
anularea de către Sfântul Sinod a propunerii Sinodului mitropolitan.
(2) Pentru alegerea de mitropolit, Sinodul mitropolitan, prezi-
dat de Patriarhul României sau de locțiitorul desemnat canonic și
statutar de acesta, stabilește, prin consultare deschisă urmată de
vot secret consultativ, o listă de 2 candidați dintre ierarhii eligibili,
cu motivarea fiecărei propuneri. Votarea se desfășoară în conformitate
cu procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-i) din prezentul
statut, cu adaptările adecvate.
(3) După consultarea prevăzută la alineatul precedent, Sinodul
mitropolitan se consultă, într-o ședință specială, cu membrii Adunării
eparhiale ai eparhiei vacante la care se adaugă membrii clerici și
mireni din celelalte eparhii ale mitropoliei respective, delegați în
Adunarea Națională Bisericească. La ședință participă, de asemenea,
un decan al unei facultăți de teologie și un director de seminar la
unitățile de învățământ teologic din mitropolie, desemnați de Patri-
arhul României sau locțiitorul de Mitropolit în consultare mitropolit,
cu ierarhii sufragani consultarea ierarhilor din mitropolie. Con-
sultarea are loc la sediul mitropoliei vacante, la data stabilită de
289
Patriarhul României, în acord cu membrii Sinodului Mitropolitan

sau locțiitorul desemnat canonic și statutar de acesta.
(4) Lista de În numele și pe baza listei stabilite de Sinodul
mitropolitan, în cadrul consultării deschise cu Adunarea epar-
hială și cu delegații de drept, Patriarhul sau locțiitorul desemnat
de acesta expune cerințele pastorale ale mitropoliei vacante și
prezintă lista celor 2 candidați pentru alegerea de Mitropolit, întoc-
mită de Sinodul Mitropolitan, poate fi completată, prin consultare
deschisă urmată de vot secret consultativ, cu două nume dintre
ierarhii eligibili care eligibili care au obținut cele mai multe voturi
în cadrul consultării din Sinodul mitropolitan, apoi solicită opinia
Adunării eparhiale și a delegaților de drept privind menținerea listei
cuprinzând numele celor 2 candidați sau completarea ei motivată
cu încă un candidat dintre ierarhii eligibili care întrunesc condițiile
prevăzute de alin. (1), respectând procedura prevăzută de art.
127, alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate, astfel:
a) Dacă votul deschis al Adunării eparhiale și al delegaților
de drept este pozitiv, adică jumătate plus unu din voturile valide,
se va trece la votarea secretă pentru a se obține încă un candidat
din lista candidaților eligibili; fiecare votant va propune doar un
nume din lista candidaților eligibili;
art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate;
c) Președintele, ajutat de secretar și de doi bărbați de încre-
dere desemnați din rândul membrilor clerici și mireni ai Adunării
eparhiale, verifică dacă buletinele de vot sunt ștampilate și conțin
numele candidaților eligibili, în ordinea dipticelor, stabiliți prin
votul secret consultativ al celor prezenți;
d) În cadrul votării secrete consultative se exprimă prin
vot numai membrii Adunării eparhiale și delegații de drept
290
participanți la ședința specială. Numele candidatului care a

obținut jumătate plus unu din voturile valide, după una sau
mai multe votări, este adăugat la lista întocmită de Sinodul
mitropolitan;
(5) (4) Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în
urma consultării cu membrii clerici și mireni menționați la ali-
niatul precedent, prevăzute de alin. (3)-(4), va fi înaintată Sfântului
Sinod cu proces-verbal.
(6) (5) Sfântul Sinod, primind lista candidaților eligibili, întoc-
mită în conformitate cu prevederile alin. (1)-(4), examinează
motivarea fiecărei propuneri de candidați, în vederea confirmării.
În cazul în care, în urma discuțiilor, se consideră necesar, prin vot
deschis, cu jumătate plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod
poate dispune completarea acesteia cu doi candidați, ierarhi eligibili,
listei cu încă un candidat eligibil desemnați prin vot secret con-
sultativ de către plenul său, care au obținut cele mai multe voturi.
dintre cei care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1), în confor-
mitate cu procedura înscrisă la alin. (4), cu adaptările adecvate.
(7) (6) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea de mitropo-
litului sunt prezidate de către Patriarhul României.
(8) (7) În vederea alegerii de mitropolitului de către Sfântul
Sinod, pe buletinul de vot se vor înscrie, în ordine, numele ierarhilor
celor 2, 3 sau 4 ierarhi eligibili propuși prin vot secret consultativ
de Sinodul mitropolitan, de clericii și mirenii participanți la con-
sultare, precum și de către Sfântul Sinod.
(9) (8) Alegerea mitropolitului de către Sfântul Sinod se des-
fășoară în conformitate cu modalitatea de votare prevăzută de
art. 128, alin. (2-9) (2)-(3) și art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările
adecvate.
291
(10) (9) Mitropolit ales devine candidatul care a obținut voturile

a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți voturilor valide.
Dacă nici unul dintre candidați nu a întrunit numărul necesar de
voturi, se organizează o nouă votare, la care participă primii 2
candidați careau întrunit cel mai mare număr de voturi. Devine
Este ales cel care a întrunit voturile a jumătate plus unu din totalul
membrilor prezenți voturilor valide. În caz de paritate, decid sorții.
(11) (10) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-
verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președin-
tele anunță solemn numele celui ales, după care închide ședința
de lucru.
C. Alegerea arhiepiscopului sau episcopului eparhiot

Art. 130 – (1) Eligibil pentru Pentru slujirea, vrednicia demnitatea
și răspunderea de Arhiepiscop și Episcop eparhiot este oricare ierarh
membru al Sfântului Sinod, începând de la eparhia vacantă, precum
și oricare Arhimandrit ori preot văduv prin deces arhiepiscop sunt
eligibili episcopii eparhioți, episcopii-vicari patriarhali, episcopii-
vicari și arhiereii-vicari, care îndeplinește condițiile canonice, este
doctor sau licențiat au vârsta de cel puțin 35 de ani, sunt doctori
sau licențiați în teologie și s-au distins prin dragoste față de Dum-
nezeu și Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială,
zel misionar și simț gospodăresc. Lista ierarhilor eligibili se întoc-
mește în ordinea dipticelor, descrescător, începând de la eparhia
vacantă. de către Cancelaria Sfântului Sinod cu respectarea preve-
derilor art. 126 alin. (4), se aprobă și se comunică de către Patriarh
mitropoliei în care se află eparhia vacantă. Nerespectarea acestei
liste duce la anularea de către Sfântul Sinod a propunerii Sinodului
mitropolitan.
(2) Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de episcop
eparhiot sunt eligibili episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari
292
și arhiereii-vicari, arhimandriții și preoții văduvi (prin deces),

care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1) și (4).
(3) Episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari
pot fi propuși pentru demnitatea de episcop eparhiot după consul-
tarea prealabilă a chiriarhului lor sau a locțiitorului acestuia, în
caz de vacanță a scaunului chiriarhal, iar arhimandriții și preoții
văduvi (prin deces), numai la propunerea scrisă și motivată a
chiriarhului eparhiei de care aparțin aceștia sau a locțiitorului
acestuia, în caz de vacanță a scaunului chiriarhal.
(4) În scopul aprobării de către Sfântul Sinod a candidaților
eligibili pentru demnitatea de episcop eparhiot, episcop-vicar patri-
arhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar, arhimandriții sau preoții
văduvi (prin deces) trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) au vârsta de cel puțin 35 de ani, o viață duhovnicească
aleasă și prezintă recomandarea duhovnicului pentru slujirea
arhierească;
b) au dat dovadă, în mod constant, de ascultare față de
chiriarh și de fidelitate față de Centrul eparhial;
c) sunt doctori, absolvenți de masterat sau cel puțin licențiați
în teologie, cu media minimă de 8,50;
d) au publicat cel puțin o carte sau 10 studii teologice știin-
țifice de minimum 10 pagini, fiecare, redactate cu onestitate
academică;
e) au cel puțin 5 ani de slujire liturgică și de activitate
administrativă la Centrul eparhial sau în învățământul teologic
ori în cadrul unei mănăstiri sau în alte activități misionare
încredințate de chiriarhul lor;
f) sunt buni cunoscători a cel puțin unei limbi moderne
de circulație internațională;
293
g) sunt buni oratori, au capacitate de comunicare deosebită

și spirit de lucru în echipă.
(5) În cazuri excepționale, de urgență pastorală și misionară,
cu precădere privind eparhiile din afara granițelor țării sau în
situații similare din țară, Sfântul Sinod poate aproba derogări de
la condițiile prevăzute de alin. (4) lit. d), e) și f).
(6) Propunerea de candidați dintre arhimandriții sau preoții
văduvi (prin deces) trebuie să fie însoțită de recomandarea scrisă
a chiriarhului eparhiei de care aceștia aparțin, de curriculum-vitae
și de memoriul de activitate.
(7) (2) Pentru alegerea de Arhiepiscop și Episcop arhiepisco-
pului sau a episcopului eparhiot, Sinodul mitropolitan, prezidat
de mitropolitul locului, stabilește, prin consultare deschisă urmată
de vot secret consultativ, o listă de 2 candidați, ierarhi eligibili sau
alte persoane care întrunesc condițiile prevăzute la aliniatul pre-
cedent, de alin. (1)-(6), cu motivarea fiecărei propuneri. Votarea
se desfășoară în conformitate cu procedura prevăzută de art. 127
alin. (2) lit. b)-i) din prezentul statut, cu adaptările adecvate.
(8) (3) După consultarea prevăzută la alineatul precedent,
Sinodul mitropolitan se consultă, într-o ședință specială, cu membrii
clerici și mireni ai Adunării eparhiale ai eparhiei vacante, la care
participă un decan și un director de la instituțiile de învățământ
teologic din cuprinsul eparhiei, desemnați de mitropolit. Consul-
tarea are loc la sediul mitropoliei, la data stabilită de mitropolit
în acord cu ierarhii din mitropolia respectivă, informând despre
aceasta pe Patriarhul României.
(9) (4) Lista de În numele și pe baza listei stabilite de Sinodul
mitropolitan, în cadrul consultării deschise cu Adunarea eparhială
și cu delegații de drept, mitropolitul expune cerințele pastorale
ale eparhiei vacante și prezintă lista celor 2 candidați pentru
294
alegerea de Arhiepiscop și Episcop eparhiot, întocmită de Sinodul

Mitropolitan, poate fi completată, prin consultare deschisă urmată
de vot secret consultativ, cu două nume eligibili care au obținut
cele mai multe voturi în cadrul consultării din Sinodul mitropolitan,
apoi solicită opinia Adunării eparhiale și a delegaților de drept
privind menținerea listei cuprinzând numele celor 2 candidați
sau completarea ei motivată cu încă un candidat dintre ierarhii
eligibili sau alte persoane dintre arhimandiții și preoții văduvi (prin
deces), care întrunesc condițiile prevăzute la de alin. 1 (1)-(6), res-
pectând procedura prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu
adaptările adecvate, astfel:
a) Dacă votul deschis al Adunării eparhiale și al delegaților
de drept este pozitiv, adică jumătate plus unu din voturile
valide, se va trece la votarea secretă pentru a se obține încă un
candidat din lista candidaților eligibili; fiecare votant va propune
doar un nume din lista candidaților eligibili;
art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate;
c) Președintele, ajutat de secretar și de doi bărbați de
încredere desemnați din rândul membrilor clerici și mireni ai
Adunării eparhiale, verifică dacă buletinele de vot sunt ștam-
pilate și conțin numele candidaților eligibili, stabiliți prin votul
secret consultativ al celor prezenți;
d) În cadrul votării secrete consultative se exprimă prin
vot numai membrii Adunării eparhiale și delegații de drept
participanți la ședința specială. Numele candidatului care a
obținut cele jumătate plus unu din voturile valide, după una
sau cele mai multe voturi votări, este adăugat la lista întocmită
de Sinodul mitropolitan.
295
(10) (4) Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în

urma consultării cu clerul și mirenii menționați la aliniatul precedent,
va fi prevăzute de alin. (8)-(9), este înaintată Sfântului Sinod cu
proces-verbal.
(11) (5) Sfântul Sinod, primind lista candidaților pentru ale-
gerea eligibili, întocmită în conformitate cu prevederile alin. (1)-(9),
examinează motivarea fiecărei propuneri de Arhiepiscop și Episcop
eparhiot, poate candidați, în vederea confirmării. În cazul în care,
în urma discuțiilor, se consideră necesar, prin vot deschis, cu
jumătate plus unu din voturile valide, Sfântul Sinod dispune
completarea acesteia cu alți doi candidați, ierarhi eligibili sau
clerici care nu sunt arhierei, desemnați de către plenul său, prin
consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, listei cu încă
un candidat eligibil dintre cei ce au obținut cele mai multe voturi
care întrunesc condițiile prevăzute de alin. (1)-(6), potrivit procedurii
înscrise la alin. (9), cu adaptările adecvate.
(12) (6) În cazul candidaților înscriși pe listă, care nu sunt
arhierei, înaintea alegerii, Sfântul Sinod dispune cercetarea lor
canonică privind: canoanele care se referă la demnitatea și acti-
vitatea arhierească, prevederile statutare referitoare la atribuțiile
Sfântului Sinod, atribuțiile ierarhilor eparhioți, atribuțiile episco-
pilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari, prio-
ritățile pastorale și misionare ale Bisericii Ortodoxe Române și
principalele activități aflate în desfășurare în Biserică.
(13) (7) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea de Arhiepiscop
și Episcop arhiepiscopului sau a episcopului eparhiot sunt deschise
și închise de către Patriarhul României și sunt prezidate de către
mitropolitul locului. În caz de absență motivată sau vacanță a sca-
unului mitropolitan, alegerea este prezidată de Patriarhul României.
296
(14) (8) În vederea alegerii de Arhiepiscop și Episcop arhi-

episcopului sau a episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod, pe
buletinul de vot se vor înscrie înscriu, în ordinea dipticelor și a
rangurilor bisericești, numele candidaților celor 2, 3 sau 4 candidați
propuși prin vot secret consultativ de Sinodul mitropolitan, de
clericii și mirenii participanți la consultare, precum și de către
Sfântul Sinod.
(15) (9) Alegerea Arhiepiscopului și a Episcopului arhiepisco-
pului sau a episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod se des-
fășoară în conformitate cu modalitatea de votare prevăzută la de
art. 128, alin. (2-9) (2)-(3) și art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările
adecvate.
(16) (10) Arhiepiscop și sau episcop eparhiot ales devine can-
didatul care a obținut voturile a jumătate plus unu din totalul
membrilor prezenți voturilor valide. Dacă nici unul dintre candidați
nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă
votare, la care participă primii 2 candidați care au întrunit cel mai
mare număr de voturi. Devine Este ales cel care a întrunit voturile a
jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți voturilor valide.
În caz de paritate, decid sorții.
(17) (11) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-
verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate. Președin-
tele anunță solemn numele celui ales, după care predă conducerea
ședinței Patriarhului României.
D. Alegerea episcopilor-vicari patriarhali,

episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari
Art. 131 – (1) Alegerea episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-
vicari și arhiereilor-vicari se face de către Sfântul prin votul secret
al Sfântului Sinod, cu voturile a jumătate plus unu din totalul mem-
297
brilor prezenți. voturilor valide. În acest scop, Patriarhul, mitropoliții,

arhiepiscopii și Episcopii pot propune unul sau mai mulți episcopii
eparhioți propun 2 candidați dintre arhimandriții sau dintre preoții
văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de art.
130 alin. (1)-(6), chiar și din alte eparhii, cu acordul prealabil al
chiriarhilor eparhiilor de care aceștia aparțin canonic.
(2) Episcopii-vicari patriarhali se aleg, prin vot secret, de către
Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului, făcută în consultare cu
Sinodul Permanent.
(3) Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhii se aleg, prin
vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea chiriarhului, făcută
în consultare cu Sinodul mitropolitan.
(4) Propunerea candidaților de episcop-vicar la arhiepiscopii
și de arhiereu-vicar la episcopii, precum și înființarea posturilor
aferente, se pot face numai cu respectarea prevederilor art. 88 lit.
k) din prezentul statut;
(5) Propunerile Patriarhului pentru alegerea episcopilor-vicari
patriarhali, precum și propunerile chiriarhilor pentru alegerea
episcopilor-vicari și arhiereilor-vicari se fac în cadrul consultării
deschise cu organismele bisericești menționate la alin. (2)-(3), iar
hotărârea se ia prin vot secret consultativ, respectând procedura
prevăzută de art. 127 alin. (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.
(6) (4) Candidații pentru funcțiile de episcop-vicar patriarhal,
episcop-vicar și arhiereu-vicar trebuie să îndeplinească condițiile
prevăzute la art. 130, alin.1 din prezentul Statut, iar cei care nu
sunt arhierei sunt supuși examinării canonice prevăzută la art.130,
alin. 6 de art. 130 alin. (4) și vor fi examinați canonic în con-
formitate cu prevederile art. 130 alin. (12) și pe baza dosarului de
candidare care cuprinde: curriculum-vitae, acte de stare civilă,
298
acte de studii, acte de hirotonie, memoriul de activitate, bine-

cuvântarea (aprobarea scrisă a) chiriarhului.
(7) (5) Ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de episcop-
vicar patriarhal, episcop-vicar și arhiereu-vicar este prezidată de
Patriarh. Alegerea se desfășoară în condițiile art. 128 127 alin. (2-
9) (2) lit. b)-h), cu adaptările adecvate.
(8) (6) Dacă respectivul candidat propus nu obține voturile a
jumătate plus unu din totalul membrilor prezenți, ierarhul eparhiot
poate propune un nou candidat, într-o altă ședință, la alegerea
căruia se va aplica aceeași procedură prevăzută în prezentul articol.
Nici un candidat nu poate fi ales dacă nu a obținut jumătate plus
unu din voturile valide și dacă nu a întrunit un număr de voturi
egal cu o treime din numărul ierarhilor prezenți. În această situație,
conform art. 127 alin. (2) lit. b)-g), Sfântul Sinod, prin vot secret
consultativ, va desemna un nou candidat dintre arhimandriții sau
preoții văduvi (prin deces), care întrunesc condițiile prevăzute de
art. 130 alin. (1)-(6). Numele celui desemnat se adăugă pe buletinul
de vot alături de candidatul care, la votarea precedentă, a întrunit
cel mai mare număr de voturi, deși nu a obținut majoritatea
necesară. Votarea se desfășoară potrivit art. 127 alin. (2) lit. b)-h)
și se repetă până la obținerea unui rezultat pozitiv.
E. Alegerea ierarhilor
de la eparhiile ortodoxe române
de peste hotare din afara granițelor țării
Art. 132 – (1) Alegerea mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor
de la eparhiile ortodoxe române de peste hotare din afara granițelor
țării se face de către Sfântul Sinod din cei unu sau doi candidați
propuși de Adunarea eparhială a eparhiei vacante, conform statutelor
statutului de organizare și funcționare ale acestora aprobate al
299
acesteia, aprobat de Sfântul Sinod. În cazul în care Adunarea

eparhială propune un singur candidat, iar acesta nu este ales de
Sfântul Sinod, Adunarea eparhială va propune Sfântului Sinod
un al doilea candidat.
(2) În cazul înființării de noi eparhii, Mitropolitul locului sau
delegatul Sfântului Sinod va proceda la organizarea eparhiilor
nou înființate, inclusiv întocmirea statutelor eparhiilor respective,
informând periodic Patriarhia Română despre stadiul misiunii sale.
(2) (3) Episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile ortodoxe
române de peste hotare se aleg, prin vot secret, de către Sfântul
Sinod, la propunerea chiriarhului, făcută în consultare cu Sinodul
mitropolitan sau cu organismele eparhiale prevăzute în propriile
statute de organizare și funcționare aprobate de Sfântul Sinod și
în acord cu prevederile prezentului statut.
F. Hirotonia și întronizarea
Art. 133 – (1) Întronizarea se face potrivit rânduielilor canonice și
după datinile Bisericii Ortodoxe Române. Numele celor aleși se
comunică Președintelui României, primului-ministru și ministerului
instituției administrației publice centrale de resort. Întronizarea
ierarhilor eparhioți din afara granițelor României va fi adusă la
cunoștința principalelor autorități civile și bisericești din țările
respective.
(2) Gramata de întronizare este emisă de către Sfântul Sinod
pentru Patriarhul României (gramata sinodală) de către Patriarhul
României pentru mitropoliți și pentru ierarhii eparhiilor care sunt
în jurisdicția directă a Patriarhiei Române (gramata patriarhală) și
de către mitropolit pentru arhiepiscopii și episcopii din mitropolie
(gramata mitropolitană). Pentru episcopii-vicari patriarhali, epis-
copii-vicari și Arhiereii-Vicari se va emite un Act de confirmare
300
semnat arhiereii-vicari, Președintele Sfântului Sinod emite actul

patriarhal de confirmare a alegerii.
(3) În cazul când cel ales nu este arhiereu, el va fi hirotonit de
către mitropolitul locului împreună cu cel puțin alți 2 arhierei, și
numai după aceea poate primi gramata de întronizare sau actul
de confirmare, după caz.
SECȚIUNEA a III-a
DESPRE VACANȚE
Art. 134 – (1) În caz de vacanță a scaunului de Patriarh al României,

locotenența patriarhală îi revine de drept primului ierarh din ordinea
prevăzută înde art. 12, alin. (2) din prezentul Statut; în caz de
statut; când se constată indisponibilitate sau refuz, următorului,
și așa mai departe.
(2) În caz La vacantarea scaunului de vacanțe ale scaunelor
de Mitropolit, Arhiepiscop mitropolit, arhiepiscop și episcop
eparhiot, sau la înființarea unei noi eparhii, Patriarhul României,
pentru mitropoliți și mitropoliții, pentru eparhiile sufragane, vor
numi locțiitor până la întronizarea noilor titulari.
(3) Pe durata vacanței, locțiitorul de Patriarh, de mitropolit,
de arhiepiscop și de episcop eparhiot rezolvă doar problemele
curente ale eparhiei vacante, respectiv ale Administrației Patriarhale,
în cazul locțiitorului de Patriarh, fără dreptul de a face modificări
în legiuirile și desființa structurile (instituții și posturi) bisericești
și de a înstrăina sau de a schimba destinația bunurilor bisericești.
(4) În caz de vacanțe la protopopiate, parohii și mănăstiri,
chiriarhii vor lua măsuri pentru asigurarea suplinirii până la
numirea noilor titulari.
301
CAPITOLUL III
SECȚIUNEA I
ASISTENȚA RELIGIOASĂ
Art. 135 – (1) Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are
responsabilitatea asigurării asistenței religioase și a personalului
bisericesc aferent desfășurării acesteia în parohii, în armată, în
sistemul penitenciar, în unități medicale, în așezăminte de asistență
socială și în unități de învățământ, în condițiile prevăzute de lege,
de protocoalele sau acordurile încheiate cu autoritățile publice
sau cu alte persoane juridice.
(2) Normele generale de asistență religioasă în aceste unități,
cu caracter unitar în întreaga Biserică Ortodoxă Română, se aprobă
de către Sfântul Sinod, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
(3) Personalul clerical din aceste domenii de activitate se recrutează,
cu acordul Chiriarhului scris al chiriarhului locului, dintre doctorii,
absolvenții de masterat și licențiații în teologie, cu respectarea
prevederilor statutare și regulamentare bisericești, în condițiile
legii.
(4) Îndrumarea pastoral-misionară și jurisdicția canonic-disci-
plinară a personalului clerical din aceste unități, aparțin în exclu-
sivitate eparhiilor pe raza cărora activează preoții respectivi.
Art. 136 – (1) Numirea, transferarea și revocarea personalului clerical

care asigură asistența religioasă în unitățile prevăzute la de art. 135,
alin. (1) se fac cu acordul comun al eparhiei și al unității angajatoare,
cu respectarea prevederilor statutare și regulamentare bisericești,
în condițiile prevăzute de lege.
302
(2) Preoții, diaconii și cântăreții bisericești de la parohii au

îndatorirea de a acorda asistență religioasă tuturor categoriilor de
credincioși din unitățile militare, penitenciare, unitățile medicale,
de asistență socială și din unitățile de învățământ de pe raza
parohiilor lor, ori de câte ori vor fi solicitați.
SECȚIUNEA a II-a
ASISTENȚA SOCIALĂ ȘI MEDICALĂ
Art. 137 – (1) Sistemul de asistență socială și medicală al Bisericii

Ortodoxe Române este integrat și funcționează în cadrul structurilor
sale administrativ-organizatorice sau în organizații social-filantropice
patronate de ea Biserică.
(2) Biserica Ortodoxă Română, prin unitățile sale componente
locale și centrale (parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul,
eparhia, mitropolia și Patriarhia), precum și prin organizațiile
neguvernamentale care funcționează cu aprobarea autorităților
bisericești competente, asigură servicii sociale și medicale, acreditate
conform legislației în vigoare.
(3) Personalul care își desfășoară activitatea în așezămintele
de asistență socială ale Bisericii se recrutează, în primul rând,
dintre absolvenții facultăților de teologie, specializarea teologie
asistență socială, iar cel din așezămintele de asistență medical din
rândul personalului specializat, în condițiile legii.
(4) Beneficiarii serviciilor sociale și medicale oferite în cadrul
Bisericii Ortodoxe Române sunt persoane, grupuri și comunități
aflate în situații de dificultate, fără discriminare.
(5) Furnizorii de servicii sociale și medicale din cadrul Bisericii
Ortodoxe Române, prevăzuți la alin. (2,), își desfășoară activitatea
socială, și medicală în nume propriu sau prin parteneriate cu
303
instituțiile specializate ale statului, ale administrației locale sau

ale organizațiilor neguvernamentale.
(6) Furnizorii de servicii sociale și medicale pot înființa și admi-
nistra cabinete medicale, centre de diagnostic și tratament, unități
spitalicești cu internare de zi și continuă, farmacii cu regim închis
și deschis, precum și centre de recuperare și îngrijiri paleative, cu
respectarea prevederilor prezentului statut și a legislației bisericești
și civile în vigoare.
Art. 138 – (1) Strategia și planurile de acțiune în domeniul asistenței

sociale și medicale bisericești se aprobă de către Sfântul Sinod, iar,
la nivelul eparhiilor, de către Consiliile Eparhiale Permanența
Consiliului eparhial.
(2) Elaborarea strategiei și a planurilor de acțiune în domeniul
asistenței sociale și medicale bisericești se realizează de către Sectorul
social-filantropic, care funcționează atât la nivelul Administrației
Patriarhale, cât și la cel al eparhiilor.
Art. 139 – (1) Lăcașurile de cult din instituțiile amintite la art. 135,
alin. (1) din prezentul statut funcționează, de regulă, ca subunități
de cult (paraclise), cu sau fără personalitate juridică, arondate
protopopiatelor pe teritoriul cărora se află.
(2) Eparhiile vor reglementa statutul administrativ-juridic al
acestor subunități de cult prin acorduri încheiate cu instituțiile în
cadrul cărora funcționează și care le administrează, cu respectarea
prevederilor art. 183 185, alin. (2) din prezentul statut.
(3) Finanțarea activității în domeniul social și medical se
asigură din resursele proprii ale furnizorilor de servicii sociale și
medicale, din subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele
locale, din donații și sponsorizări obținute în condițiile prevăzute
de lege, din subscripții publice, din fonduri nerambursabile și din
304
venituri provenite din orice alte surse care nu contravin legislației

în vigoare sau prevederilor prezentului statut.
SECȚIUNEA a III-a
DESPRE CONFERINȚELE CLERULUI
Art. 140 – (1) Preoții și diaconii, inclusiv cei din mănăstiri, precum
și cei care acordă asistență religioasă în unitățile menționate la
art. 135 alin. (1) sunt obligați să participe la conferințele pastoral-
misionare semestriale, de primăvară și de toamnă, precum și la
conferințele administrative lunare, ca formă continuă de perfecționare
a pregătirii profesionale, după absolvirea unei școli teologice.
(2) Conferințele pastoral-misionare semestriale și conferințele
administrative lunare au caracter teoretic și practic pentru realizarea
următoarelor scopuri:
a) apărarea învățăturii de credință și a moralei ortodoxe,
b) perfecționarea continuă în domeniul liturgic și admi-
nistrativ-bisericesc,
c) aprofundarea și împrospătarea cunoștințelor teologice
de bază,
d) perfecționarea ca predicatori și duhovnici,
e) întărirea cooperării și solidarității dintre parohii,
f) însușirea de noi metode în activitatea misionar-pastorală,
g) cunoașterea problemelor actuale ale vieții creștine și
căutarea de soluții adecvate.
(3) Pentru una dintre conferințele pastoral-misionare semestriale,
care are caracter unitar în întreaga Biserică Ortodoxă Română, tema
dezbaterii se stabilește anual de Sfântul Sinod, iar pentru a doua,
tema se stabilește de fiecare eparhie potrivit cerințelor misionar-
pastorale locale.
305
(4) Referatele susținute în cadrul conferințelor pastoral-misi-

onare semestriale, apreciate în mod pozitiv de Centrul eparhial,
se pot publica în revistele eparhiale.
Art. 141 – (1) Perioadele de desfășurare și modalitățile de orga-

nizare ale conferințelor pastoral-misionare semestriale se stabilesc
de fiecare Centru eparhial.
(2) Conferințele administrative se organizează lunar, pe pro-
topopiate, de către fiecare eparhie, și au ca tematică subiecte de
interes local misionar-pastoral, liturgic duhovnicesc și administrativ,
economic-financiar și altele.
Art. 142 – În scopul perfecționării profesionale și al cunoașterii

problemelor actuale ale vieții și activității bisericești generale și
locale, Centrele eparhiale organizează anual, pe protopopiate, con-
ferințe ale cântăreților (cantorilor) și dascălilor (cateheților) bisericești.
Art. 143 – Conferințele pastoral-misionare semestriale, conferințele

administrative lunare și conferințele cântăreților (cantorilor) și
dascălilor (cateheților) bisericești vor fi prezidate de chiriarh sau
de delegatul acestuia.
SECȚIUNEA a IV-a
DISTINCȚIILE BISERICEȘTI
Art. 144 – Pentru activitate deosebită în domeniul lucrării bisericești,

sub raport liturgic, didactic, misionar-pastoral, cultural-publicistic,
social, gospodăresc-edilitar sau administrativ-economic, diaconii
de mir pot primi rangul bisericesc onorific de arhidiacon, iar preoții
de mir pot primi următoarele ranguri onorifice bisericești onorifice:
a) sachelar,
b) iconom,
c) iconom stavrofor.
306
Art. 145 – (1) Rangul de sachelar se acordă de către chiriarh preoților

care au o activitate bisericească bogată. Sachelarul poartă ca semn
distinctiv brâu albastru.
(2) Rangul de iconom se acordă de chiriarh, într-o ședință a
Permanenței Consiliului eparhial, preoților sachelari, care au o
activitate bisericească remarcabilă. Iconomul poartă ca semn
distinctiv brâu roșu, iar la serviciile religioase, bederniță.
(3) Rangul de iconom stavrofor se acordă de chiriarh, într-o
ședință a Permanenței Consiliului eparhial, preoților iconomi, care
au o activitate bisericească excepțională. Iconomul stavrofor poar-
tă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roșu, iar la serviciile
religioase, bederniță.
(4) Pentru activitate îndelungată și deodebită Rangul de arhi-
diacon se acordă de chiriarh, într-o ședință a Permanenței Consiliului
eparhial, diaconilor din rândul clerului de mir li se poate acorda
de către Chiriarh rangul de arhidiacon, cu dreptul de a purta cruce
pectorală.
(5) În caz de abateri grave, aceste distincții pot fi retrase de
către chiriarh direct, sau în baza unei hotărâri consistoriale.
Art. 146 – (1) Protopopii, în timpul funcționării lor în această

calitate, poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu și culion
roșu, iar la serviciile religioase, bederniță.
(2) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali și ins-
pectorii eparhiali cu funcții de conducere de la eparhii, precum și
inspectorii cu funcții de conducere de la Patriarhia Română, pe
durata funcționării lor în aceste calități, poartă ca semn distinctiv
cruce pectorală, brâu și culion ciclamen.
(3) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali și
inspectorul general bisericesc de la Patriarhia Română, pe durata
307
funcționării lor în aceste calități, poartă ca semn distinctiv cruce

pectorală, brâu și culion violet.
(4) Cadrele didactice din învățământul preuniversitar și uni-
versitar teologic pot fi recompensate pentru activitatea lor cu ranguri
acordate de chiriarh.
Art. 147 – (1) Pentru recompensarea morală a strădaniilor și rezul-

tatelor activității unor personalități, clerici și mireni, din țară și de
peste hotare, în diferite domenii ale vieții bisericești sau publice
în sprijinul Bisericii, Patriarhul României acordă următoarele diplome
de onoare, ordine și distincții patriarhale:
a) Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul
României”, clericilor și mirenilor cu o activitate meritorie bogată
pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-
educativ și social-filantropic, al promovării dialogului inter-
ortodox, intercreștin și interreligios;
b) Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, cu gramată, pen-
tru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni cu o activitate
remarcabilă în apărarea și promovarea valorilor creștine și în
slujirea Bisericii Ortodoxe;
c) Ordinul „Sfinții împărați Constantin și Elena”, cu gramată,
pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni cu o activitate
deosebită în apărarea și promovarea valorilor creștine, în slujirea
Bisericii Ortodoxe, precum și în susținerea dialogului interortodox
și intercreștin;
d) Ordinul „Sfântul Apostol Andrei – Ocrotitorul României”,
cu gramată, pentru clerici (însoțit de cruce pectorală) și mireni
(clasa I – aurit, cu cocardă, clasa a II-a – argintat, clasa a III-a –
bronz), unor mari personalități bisericești și civile, din țară și
de peste hotare, pentru a recompensa moral strădaniile și
308
rezultatele activității de excepție în diferite domenii ale vieții

bisericești sau civile în sprijinul Bisericii;
e) Distincția onorifică „Crucea Patriarhală” pentru clerici
și mireni, cu gramată, pentru activitate excepțională și înde-
lungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc,
didactic-educativ și social-filantropic, la propunerea Chiriarhilor,
Patriarhul acordă distincția "Crucea Patriarhală" pentru clerici
și mireni, cu Gramată. al promovării dialogului interortodox,
intercreștin și interreligios.
(2) În același scop, la nivelul eparhiilor, se pot institui, prin
hotărâre a Permanenței Consiliului eparhial, se pot institui distincții
arhiepiscopale și sau episcopale, cu gramată, pentru clerici și mireni,
după rangul eparhiei care le inSTITUIE, iar la mitropolii, prin hotărâre
a Sinodului mitropolitan, se pot institui distincții mitropolitane, cu
gramată, pentru clerici și mireni. La instituirea acestor distincții
se va avea în vedere, cu prioritate, cinstirea sfinților români.
(3) Acordarea distincțiilor patriarhale, mitropolitane și eparhiale
se va face pe bază de recomandare scrisă și motivată însoțită de
curriculum-vitae al celui propus.
(4) Descrierea distincțiilor se aprobă de către organismul bise-
ricesc care le instituie, respectiv: Sfântul Sinod pentru diplomele,
ordinele și distincțiile patriarhale, Sinodul mitropolitan pentru
distincțiile mitropolitane și Permanența Consiliului eparhial pentru
distincțiile eparhiale.
CAPITOLUL IV
DISCIPLINA CLERULUI
Art. 148 – (1) Instanțele disciplinare și de judecată bisericească

pentru clericii de mir, preoți și diaconi în funcțiune și pensionari
În conformitate cu Sfintele Canoane și tradiția Bisericii Ortodoxe
309
Române, din încredințarea organismului de autoritate (episcop

sau sinod de episcopi), exercitarea puterii de judecată se face prin
consistoriu, care instrumentează și propune hotărâri spre
aprobare respectivului organism de autoritate.
(2) (1) Pentru cauzele de judecată ale personalului bisericesc
clerical de mir și monahal, în activitate sau pensionat, precum și
pentru cântăreți întreg personalul neclerical, în probleme doctrinare,
morale, canonice ce privesc abateri de natură administrativă, morală
și disciplinare sunt dogmatică, funcționează următoarele consistorii:
1. De judecare în fond:
a) Consistoriul disciplinar protopopesc;
b) Consistoriul eparhial;
c) Consistoriul eparhial monahal.
2. De judecare în apel:
a) Consistoriul mitropolitan
b) Consistoriul mitropolitan monahal.
3. 2. De judecare în recurs: Consistoriul Mitropolitan Consistoriul
Superior Bisericesc, pentru cererile de recurs admise, în
principiu, de Sinodul Mitropolitan și de Sfântul Sinod.
Art. 148 (2) Organismele care se pronunță asupra admisibilității

cererilor de recurs sunt:
a. Sinodul Mitropolitan, care poate admite sau respinge,
în principiu, recursurile pentru cazurile de depunerea din
treaptă, pronunțate de un Consistoriu Eparhial;
b. Sfântul Sinod, care admite sau respinge, în
principiu,—recursurile—pentru—cazurile—de—caterisire,
pronunțate de un Consistoriu Eparhial.
(3) Cauzele de judecată bisericească se introduc pe rolul instan-
țelor disciplinare și de judecată cu aprobarea chiriarhului – în
cazul consistoriilor protopopești și eparhiale, a mitropolitului – în
310
cazul consistoriilor mitropolitane, și a Patriarhului – în cazul

Consistoriului Superior Bisericesc.
Art. 149 150 – (1) Pe lângă fiecare protopopiat funcționează Con-

sistoriul disciplinar protopopesc funcționează ca instanță este
instanța disciplinară și de judecată pentru cântăreții bisericești și
ca organism personalul neclerical și organismul de împăcare pentru
neînțelegerile ivite în rândul personalului bisericesc, precum și
între parohieni și preot.
(2) Consistoriul disciplinar protopopesc funcționează pe lângă
fiecare protopopiat, cu aprobarea chiriarhului, și este format
dintr-un președinte cleric și trei membri, dintre care doi membri
clerici, numiți pe termen de patru ani, de către chiriarh, dintre
preoții din protopopiat, cu cel puțin gradul II, doctori, absolvenți
de masterat sau licențiați în teologie, care au cunoștințe canonice
și juridice, precum și un membru din rândul cântăreților bisericești
din protopopiat. Consistoriul disciplinar protopopesc are un grefier
desemnat de președinte și numit de chiriarh.
(3) Când se judecă numai cazuri ale preoților sunt judecate
cazuri ale preoților, reprezentantul cântăreț membrul mirean
(cântărețul) nu participă la ședința de judecată.
(4) Art.150 (2) Dacă prin hotărârea dată de Consistoriul dis-
ciplinar protopopesc, părțile nu s-au declarat împăcate, cazul se
transferă, în ultimă instanță, la Consistoriul eparhial.
(5) Art.150 (3) Hotărârile Consistoriului disciplinar protopopesc
privind cântăreții bisericești; sunt definitive, după aprobarea lor
de către chiriarh și nu pot fi atacate în cu recurs la Consistoriul
eparhial, cu excepția celor care prevăd pedeapsa destituirii acestora.
Art. 150 – (1) Consistoriul eparhial este instanță disciplinară și de

judecată pentru abaterile și delictele clerului de mir, care judecă și
311
propune chiriarhului spre aprobare, hotărâri privind sancționarea

acestora. Hotărârile Consistoriului eparhial devin definitive după
aprobarea lor de către chiriarh.
(2) Când se judecă numai cazuri ale personalului neclerical,
în care s-a aplicat pedeapsa destituirii, la ședință participă și un
cântăreț bisericesc numit de chiriarh, la propunerea protopopului,
altul decât cel care face parte din Consistoriul disciplinar protopopesc.
(3) Hotărârile Consistoriului protopopesc în cazul destituirii
personalului neclerical, atacate cu recurs la Consistoriul eparhial,
devin definitive și irevocabile, după ce hotărârea Consistoriului
eparhial a fost aprobată de către chiriarh.
(4) Art.151 (1) Consistoriul eparhial funcționează la fiecare arhi-
episcopie și episcopie, din încredințarea chiriarhului, și este format
din 3 membri titulari și 2 membri supleanți. Membrii Consistoriului
acestui Consistoriu sunt preoți, cu cel puțin gradul II, doctori, absol-
venți de masterat sau licențiați în teologie, cu care au cunoștințe
canonice și juridice.
(5) Art.151 (2) Membrii Consistoriului eparhial se aleg la propu-
nerea chiriarhului de către Adunarea eparhială, pe termen de 4 ani.
(6) Art.151 (3) Președintele Consistoriului Eparhial se numește
de către Chiriarh dintre membrii titulari ai acestuia. Numirea
membrilor Consistoriului eparhial, precum și a președintelui, din
rândul titularilor, se face prin decizie chiriarhală.
(7) Art.151 (4) Consistoriul eparhial are un grefier cleric, numit
de chiriarh, la propunerea președintelui.
Art. 151 – (1) Consistoriul eparhial monahal este instanță discipli-

nară și de judecată pentru abaterile și delictele clerului monahal,
care judecă și propune chiriarhului spre aprobare hotărâri privind
sancționarea acestora. Hotărârile Consistoriului eparhial monahal
devin definitive după aprobarea lor de către chiriarh.
312
(2) Art.151 (5) La fiecare eparhie funcționează Consistoriul

Monahal Eparhial, compus din 3-5 membri numiți de Chiriarh,
pentru judecarea cauzelor personalului monahal primite de la
Chiriarh sau de la Consiliile de Judecată ale mânăstirilor, cu
aprobarea Chiriarhului. Consistoriul eparhial monahal funcționează
la fiecare arhiepiscopie și episcopie, din încredințarea chiriarhului
și este format din 3 membri titulari și 2 membri supleanți.
(3) Membrii Consistoriului eparhial monahal sunt desemnați
de chiriarh dintre arhimandriții și protosinghelii din mănăstirile
eparhiei, care s-au remarcat printr-o viață duhovnicească aleasă,
doctori, absolvenți de masterat sau licențiați în teologie, care au
cunoștințe canonice și juridice.
(4) Numirea membrilor Consistoriului eparhial monahal, pre-
cum și a președintelui, din rândul titularilor, se face prin decizie
chiriarhală, pe o perioadă de 4 ani.
(5) Consistoriul eparhial monahal are un grefier numit de
chiriarh, din rândul clerului monahal de la Centrul eparhial.
Art. 152 – Eparhiile care nu au un număr suficient de monahi

pentru a constitui Consistoriul eparhial monahal, cu acordul mitro-
politului locului, pot apela la un Consistoriu eparhial monahal al
unei eparhii învecinate.
Art. 153 – (1) Consistoriul mitropolitan este instanță disciplinară

și de judecată a recursurilor clerului de mir aparținând de eparhiile
sufragane mitropoliei, sancționat cu depunerea din treapta preoției,
precum și a apelurilor împotriva hotărârilor de caterisire.
(2) Hotărârile Consistoriului mitropolitan privind depunerea
din treapta preoției sunt definitive și irevocabile, după aprobarea
de către Sinodul mitropolitan. Hotărârile Consistoriului mitropolitan
privind apelul împotriva pedepsei caterisirii se aprobă de către
313
mitropolitul loculuiși pot fi atacate cu recurs la Consistoriul Superior

Bisericesc.
(3) Art.153 (1) Pe lângă fiecare Mitropolie funcționează Con-
sistoriul Mitropolitan Consistoriul mitropolitan funcționează la
fiecare mitropolie, ca instanță de judecare a recursurilor admise,
în principiu, de Sinodul Mitropolitan sau de Sfântul Sinod din
încredințarea Sinodului Mitropolitan, Art.153 (2) Consistoriul
Mitropolitan se compune din și este format din 3-5 membri
titulari și 2 supleanți, numiți de Mitropolit aprobați de Sinodul
mitropolitan, preoți dintre preoții desemnați de Adunările eparhiale
sufragane, ale eparhiilor din mitropolie (aleși pe o perioadă de 4
ani), alții decât cei desemnați în Consistoriile eparhiale, cu înde-
plinirea condițiilor prevăzute la art. 151, alin. 1 din prezentul
Statut. care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 150 alin. (4)
din prezentul statut.
(4) Art.151 (3) Președintele Consistoriului mitropolitan este
numit de Mitropolit prin decizie a mitropolitului dintre membrii
acestuia, aprobați de Sinodul mitropolitan, iar grefierul fiind de-
semnat este numit tot de mitropolit, dintre clericii din adminis-
trația eparhiei de scaun a acestuia. din personalul clerical al
Centrului eparhial de reședință a mitropoliei.
Art.152—Hotărârile Consistoriului Eparhial aprobate de către
Chiriarh devin definitive și executorii.
Art. 154 – (1) Consistoriul mitropolitan monahal este instanță

disciplinară și de judecată a recursurilor clerului monahal apar-
ținând de eparhiile sufragane mitropoliei, sancționat cu depunerea
din treapta preoției, precum și a apelurilor împotriva hotărârilor
de caterisire.
314
(2) Hotărârile Consistoriului mitropolitan monahal privind

depunerea din treapta preoției sunt definitive și irevocabile, după
aprobarea de către Sinodul mitropolitan. Hotărârile Consistoriului
mitropolitan monahal privind apelul împotriva pedepsei caterisirii
se aprobă de mitropolitul locului și pot fi atacate cu recurs la
Consistoriul Superior Bisericesc.
(3) Consistoriul mitropolitan monahal Art.153 (1) Pe lângă
fiecare Mitropolie funcționează Consistoriul la fiecare mitropolie,
din încredințarea Sinodului mitropolitan ca instanță de judecare a
recursurilor admise, în principiu, de Sinodul Mitropolitan sau de
Sfântul Sinod. (2) Consistoriul Mitropolitan se compune, și este
format din 3-5 membri titulari și 2 supleanți, preoți numiți de
mitropolit dintre preoții desemnați de Adunările Eparhiale ale
eparhiilor sufragane arhimandriții și protosinghelii recomandați de
eparhiile din mitropolie, alții decât cei desemnați în Consistoriile
Eparhiale, cu îndeplinirea condițiilor consistoriile eparhiale monahale,
care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 151, alin. 1 (3) din
prezentul statut.
(4) (3) Președintele Consistoriului mitropolitan monahal este
numit de Mitropolit prin decizie a mitropolitului dintre membrii
acestuia, aprobați de Sinodul mitropolitan, iar grefierul fiind de-
semnat este numit tot de Mitropolit dintre clericii mitropolit, din
administrația eparhiei personalul clerical monahal al Centrului
eparhial de scaun reședință a acestuia mitropoliei.
(4) Consistoriul Mitropolitan dă hotărâri definitive și executorii,
prin aprobarea lor de către Mitropolitul locului.
Art. 155 – (1) Consistoriul Mitropolitan dă hotărâri definitive și

executorii, prin aprobarea lor de către Mitropolitul locului. Art.
154 (1) Sinodul Mitropolitan, ca organism Superior Bisericesc este
cea mai înaltă instanță disciplinară și de judecată pentru clerul de
315
mir sau monahal, care se pronunță asupra admisibilității cererilor

de recurs, deliberează sub președinția Mitropolitului locului. (2)
Sinodul Mitropolitan primește și examinează judecă recursurile
clericilor depuși din treapta preoției împotriva hotărârilor de către
un Consistoriu Eparhial din cadrul Mitropoliei. Recursurile admise,
în principiu, caterisire pronunțate de Sinodul Mitropolitan sunt
trimise un consistoriu eparhial și menținute de un consistoriu
mitropolitan. Hotărârile Consistoriului Mitropolitan spre judecare
asupra fondului, iar sentința se aprobă de către Mitropolit. Superior
Bisericesc privind recursurile împotriva pedepsei caterisirii sunt
definitive și irevocabile, după aprobarea lor de către Art. 155
Sfântul Sinod, ca organism care se pronunță asupra admisibilității
cererilor de recurs, primește și examinează recursurile clericilor
caterisiți de către un Consistoriu Eparhial. Recursurile admise, în
principiu, de Sfântul Sinod sunt trimise Consistoriului Mitropolitan
spre judecare asupra fondului, iar sentința se aprobă de către Patriarh.
(2) Consistoriul Superior Bisericesc funcționează la Patriarhia
Română și este format din 6 membri, preoți având gradul I, desem-
nați de sinoadele mitropolitane din țară, alții decât cei desemnați
în consistoriile eparhiale sau mitropolitane, care îndeplinesc con-
dițiilor prevăzute de art. 150 alin. (4) din prezentul statut.
(3) În cazul judecării recursurilor în materie de caterisire ale
unor clerici din rândul cinului monahal pronunțate de un consis-
toriu eparhial monahal și menținute de un consistoriu mitropolitan
monahal, la ședințe participă, în calitate de membru, și un exarh
de mănăstiri, desemnat cu respectarea prevederilor art. 113 lit. f)
și art. 114 alin. (4) lit. k) din prezentul statut.
(4) În cazul judecării recursurilor în materie de caterisire
pronunțate de un consistoriu eparhial și menținute de un consis-
toriu mitropolitan din afara granițelor țării, la ședințe participă, în
316
calitate de membru, și un cleric desemnat de Sinodul mitropolitan,

în condițiile prevăzute de alin. (2).
(5) Președintele Consistoriului Superior Bisericesc este numit
prin decizie a Patriarhului dintre cei șase membri aprobați de
Sfântul Sinod, iar grefierul este numit de Patriarh din personalul
Cancelariei Sfântului Sinod.
Art. 156 – Pentru atitudine părtinitoare în exercitarea funcției
lor în consistorii, membrii oricărui consistoriu pot fi revocați de
către autoritatea care i-a numit sau confirmat.
Art. 157 156 – (1) Hotărârile instanțelor disciplinare și de judecată
eparhiale devin executorii numai după investirea lor cu formula
executorie de către Chiriarh. (2) Hotărârile instanțelor de recurs
devin executorii după aprobarea lor de către Mitropolit sau Patriarh,
după caz. (3) Sfântul Sinod, cu avizul Chiriarhului locului, aprobă
sau respinge cererile de iertare ale preoților sancționați cu pedeapsa
caterisirii care, după recurs, a rămas definitivă. (4) Sinodul Mitro-
politan, cu avizul Chiriarhului locului, aprobă sau respinge cererile
de iertare ale preoților sancționați cu pedeapsa depunerii din treapta
preoției care, după recurs, a rămas definitivă. (5) Hotărârile in-
stanțelor disciplinare și de judecată se pun de judecată sunt puse
în aplicare de către autoritățile bisericești investite autoritatea
bisericească investită în acest scop.
(2) (6) În virtutea baza autonomiei cultelor, prevăzută de lege
și a competențelor specifice lor, instanțele de judecată bisericească
soluționează probleme de disciplină internă, iar hotărârile instan-
țelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în fața instanțelor
civile.
Art. 158 157 – Sfântul Sinod este unica instanță de judecată cano-
nică a membrilor săi pentru orice fel de abateri de la învățătura și
disciplina Bisericii.
317
Art. 159 158 – În caz de urgență pastorală, potrivit prevederilor

Sfintelor Canoane, chiriarhul poate hotărî singur sancțiuni disci-
plinare pentru personalul bisericesc din eparhie, conform Regula-
mentului de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată
ale Bisericii Ortodoxe Române.
Art. 160 159 – Personalul bisericesc trimis în fața instanțelor disci-

plinare și de judecată bisericească în calitate de acuzat, poate fi
asistat în fața tuturor instanțelor bisericești de un apărător bisericesc
acreditat, ales de acuzat ales de acuzat din lista de apărători bise-
ricești, numiți prin decizie chiriarhală din rândul celor admiși în
urma examenului pentru apărători.
Art. 161 – (1) Sfântul Sinod aprobă sau respinge cererile de iertare
ale preoților sancționați cu pedeapsa caterisirii care, după recurs,
au rămas definitive și irevocabile, dacă aceștia, timp de mai mulți
ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare.
(2) Sinodul mitropolitan aprobă sau respinge cererile de iertare
ale preoților sancționați cu pedeapsa depunerii din treaptă care,
după recurs, au rămas definitive și irevocabile, dacă aceștia, timp
de mai mulți ani, au dat sau nu dovadă de pocăință și îndreptare.
Art. 160 Cererile de revizuire a sentințelor de caterisire, bine moti-
vate, însoțite de actele necesare, vor fi adresate Patriarhului,—ca
Președinte Președintelui Sfântului Sinod, care le poate trimite
spre rejudecare Consistoriului Mitropolitan competent Superior
Bisericesc, iar cele de revizuire a sentințelor de depunere din
treapta preoției, bine motivate, însoțite de actele necesare, vor fi
adresate mitropolitului locului, care le poate trimite spre rejude-
care Consistoriului mitropolitan, dacă sunt îndeplinite condițiile
regulamentare.
318
PARTEA A III-A
INSTITUȚII BISERICEȘTI CU SCOP MISIONAR
Art. 162 – În Biserica Ortodoxă Română funcționează, ca instituții
cu scop misionar:
A. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Ortodoxă cu patrimoniu distinct, având sectoarele: editură, tipo-
grafie și ateliere, la nivelul central al Patriarhiei;
B. Instituții media: posturi de radio și televiziune, centre și
birouri de presă, agenții de știri, edituri, cotidiane și periodice
etc., la nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor;
C. Centre sociale, medicale, culturale și educaționale;
D. Casa de ajutor reciproc a clerului și salariaților bisericești,
la fiecare eparhie.
A. Institutul Biblic și de Misiune

al Bisericii Ortodoxe Române Ortodoxă
Art. 163 162 – (1) Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române Ortodoxă este condus de Patriarh, iar activitatea sa fiecare
dintre sectoarele lui este coordonată condus de unul din Episcopii-
vicari patriarhali, fiind administrat de Permanența un director
sub îndrumarea unui episcop-vicar patriarhal sau a unui consilier
patriarhal coordonator. Hotărârile privind bunul mers al Institutului
se iau în ședințe ale Permanenței Consiliului Național Bisericesc,
prezidate de Patriarh sau delegatul său.
(2) Produsele Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Orto-
doxe Române Ortodoxă se distribuie eparhiilor, parohiilor, mănăs-
tirilor și credincioșilor prin magazinele bisericești eparhiale.
(3) Editura și tipografia Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române Ortodoxă au exclusivitate în privința
319
editării, tipăririi și difuzării Sfintei Scripturi, a cărților de cult și

acatistelor, a manualelor de teologie și a manualelor de religie,
care se vor tipări numai cu aprobarea Sfântului Sinod.
Art. 164 163 – Eparhiile pot organiza singure edituri și tipografii,

precum și ateliere de pictură și de confecționat icoane, de țesătorie
și croitorie de veșminte preoțești, de broderie, de țesut covoare, de
lumânări, mobilier bisericesc etc., pentru a împlini în exclusivitate
cerințele unităților de cult din eparhie.
Art. 165 164 – Sfântul Sinod aprobă anual calendarul bisericesc pe

baza textului elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod, care se tipă-
rește la tipografia Institutului Biblic și tipografiile eparhiale, cu
respectarea dreptului de copyright, iar difuzarea se face în con-
dițiile stabilite anual de Sfântul Sinod, numai în cuprinsul fiecărei
eparhii.
Art. 166 165 – Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române Ortodoxă, precum și eparhiile care au tipografii și ateliere
proprii, sunt obligate a lua să ia măsurile necesare pentru respec-
tarea prevederilor legale în vigoare privind dreptul exclusiv al
Bisericii de a produce și a valorifica obiectele și bunurile necesare
activității de cult.
Art. 167 166 – Pentru susținerea activităților pastoral-misionare,

cultural-educative și social-filantropice, Biserica Ortodoxă Română,
prin unitățile sale de cult, poate desfășura activități economico-
gospodărești.
B. Instituții media
Art. 168 167 – (1) La nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor

pot funcționa, sub directa îndrumare a chiriarhului, instituții media
320
(posturi de radio și de televiziune, centre și birouri de presă, agenții

de știri, edituri, cotidiane și periodice etc.), a căror activitate se
aprobă de organismele bisericești abilitate, în condițiile legii.
(2) În scopul păstrării, promovării și apărării unității de cre-
dință, a unității vieții bisericești și pentru coordonarea misiunii
ortodoxe românești, precum și pentru a evita dublarea cheltuielilor
prin acțiuni care se suprapun în același teritoriu, înființarea și des-
ființarea de noi instituții media scrise (reviste, ziare și periodice
oficiale) și audiovizuale (radio, televiziune și altele) ale Patriarhiei
Române și ale centrelor eparhiale, se face cu aprobarea Sfântului
Sinod, la propunerea temeinic motivată a Patriarhului României
sau a chiriarhilor eparhiilor din țară și din afara granițelor țării,
pe baza unui studiu bine fundamentat misionar și economic.
C. Centre sociale, medicale, culturale și educaționale

Art. 169 – La nivelul Patriarhiei Române și al eparhiilor se pot
înființa și organiza, sub directa îndrumare a chiriarhului, centre
sociale, medicale, culturale și educaționale, în conformitate cu
prevederile statutare, regulamentare și legale în vigoare.
D. Casa de ajutor reciproc

a clerului și salariaților bisericești
Art. 170 168 – Casele de ajutor reciproc ale clerului și salariaților

bisericești din eparhii au ca scop acordarea de împrumuturi și
ajutoare membrilor lor, la cererea acestora, iar activitatea acestora
lor se va desfășura potrivit propriului regulament.
321
PARTEA A IV-A
DISPOZIȚII DIVERSE
A. Dispoziții privind patrimoniul bisericesc
Art. 171 169 – Totalitatea bunurilor aparținând parohiilor, schi-

turilor, mănăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhi-
episcopiilor, mitropoliilor și Patriarhiei, asociațiilor și fundațiilor
constituite de Biserică, fondurile destinate unui scop bisericesc,
precum și averile bisericilor fundaționale, alcătuiesc patrimoniul
bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui
este reglementat de prezentul statut. Bunurile aflate în folosință
folosința unităților administrative bisericești au regimul bunurilor
bisericești și fac de asemenea parte din patrimoniul bisericesc și
se administrează conform actelor de dobândire și dispozițiilor
prezentului Statut.
Art. 172 170 – (1) Din punct de vedere al destinației lui, patri-
moniul bisericesc cuprinde bunuri sacre și bunuri comune.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecu-
vântare sunt destinate exclusiv și direct cultului, sunt inalienabile,
insesizabile și imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre
este exclusiv bisericească, iar cedarea folosinței poate fi acordată
pe un termen de până la 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire.
(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfințire sau binecuvântare
sunt destinate cultului divin, precum: lăcașurile de cult (catedrale,
biserici, paraclise, capele etc.), odoarele și veșmintele bisericești,
cărțile de ritual, cimitirele etc.
(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același
regim juridic și: casa parohială, vatra parohială și mănăstirească,
322
incinta Centrului eparhial, a Centrului patriarhal, reședințele chiri-

arhale, chiliile mănăstirilor și schiturilor, bunurile prețioase, cu
valoare artistică, istorică sau datorită materialului din care sunt
confecționate, precum: picturile, sculpturile, țesăturile artistice, mini-
aturile, cărțile rare, documentele, lucrările din materiale scumpe etc.
(5) Bunurile comune sunt cele destinate întreținerii bisericilor,
a slujitorilor ei, operelor culturale, de caritate și asistență socială
ca și medicală, precum și pentru îndeplinirea celorlalte scopuri
ale Bisericii.
(6) Bunurile comune afectate întreținerii bisericilor și slujito-
rilor bisericești, operelor culturale, de asistență socială, medicală
și filantropică, precum și pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale
Bisericii sunt: edificiile școlilor bisericești unităților de învățământ
bisericesc, edificiile administrațiilor bisericești, muzeele religioase,
așezămintele și instituțiile culturale, social-medicale, filantropice
și economice, terenurile agricole, pădurile, pășunile, viile, livezile,
grădinile, drepturile patrimoniale, creanțele, părțile sociale, acțiunile,
fondurile, hârtiile de valoare, averea în numerar etc.
(7) Terenurile agricole (arabil, pășune, islaz, livadă etc.) și
pădurile unităților de cult ale Bisericii Ortodoxe Române vor fi
folosite conform dispozițiilor stabilite de organismele bisericești
competente.
(8) Normele generale și obligatorii privitoare la asigurarea
bunurilor unităților bisericești din cuprinsul Patriarhiei Române
se aprobă de Sfântul Sinod.
(9) Apartenența unui bun la categoria bunurilor sacre, în caz
de îndoială, se stabilește de către Sinodul mitropolitan.
(10) Transmiterea—cu Înstrăinarea în orice mod (vânzare, schimb,
donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a folosinței sau proprie-
tății asupra bunurilor imobile care aparțin parohiilor, mânăstirilor,
323
protopopiatelor și altor instituțiiale unităților bisericești cu perso-

nalitate juridică din cuprinsul eparhiei (vânzare, cumpărare, închi-
riere, schimbare etc) precum și grevarea cu sarcini sau afectarea
de servituti a acestor bunuri prevăzute la alin. 6 și 7 din eparhie,
cu excepția bunurilor sacre care sunt inalienabile, se aprobă de
Consiliul eparhial, iar înstrăinarea acceptarea donațiilor, legatelor,
sponsorizărilor și cumpărarea de bunuri în favoarea eparhiei sau
a unităților bisericești din eparhie, precum și transmiterea folosinței
bunurilor imobile (clădiri—și—terenuri) bisericești (închiriere, co-
modat, arendare etc.), a grevării cu sarcini sau afectării de servituți
a acestora, se aprobă de către Permanența Consiliului eparhial.
(11) Cu aprobarea prealabilă a Sinodului mitropolitan, Consiliul
eparhial ia hotărâri în legătură cu înstrăinarea în orice mod (vânzare,
schimb, donație, cedare de drepturi litigioase etc.) a bunurilor imo-
bile bisericești ale Centrului eparhial, ale instituțiilor și fundațiilor
eparhiale.
(12) Ori de câte ori, în documente privitoare la drepturi reale
asupra bunurilor bisericești, se vorbește de mitropolie ca proprietar,
prin aceasta se înțelege arhiepiscopia unde este sediul mitropoliei
și organismele de conducere și reprezentare ale arhiepiscopiei
respective.
(13) Ori de câte ori, în documente privitoare la drepturi reale
asupra bunurilor bisericești, se utilizează pentru proprietar denu-
miri care nu mai sunt în uz (epitropia, eforia etc.), prin aceasta se
înțelege actuala persoană juridică bisericească, căreia îi revine de
drept patrimoniul respectiv; în cazul în care identificarea acesteia
nu mai este posibilă, dreptul de proprietate revine Centrului
eparhial sub jurisdicția căruia s-a aflat.
(14) (11) Pentru îndeplinirea unor obiective misionar-pastorale
și social-filantropice la nivel de eparhii, prin aprobarea Adunărilor
324
eparhiale, unele proprietăți ale parohiilor și mănăstirilor pot fi admi-

nistrate în mod unitar și solidar de organismul eparhial abilitat în
acest scop.
Art. 173 171 – (1) Fondurile arhivistice și bibliotecile mănăstirilor,

parohiilor, protopopiatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitro-
poliilor și ale Patriarhiei sunt proprietatea exclusivă a acestora,
nu pot fi înstrăinate, grevate sau urmărite și au regimul juridic al
arhivelor și bibliotecilor private.
(2) Organizarea și funcționarea fondurilor arhivistice și a
bibliotecilor unităților administrative bisericești se fac potrivit
prevederilor statutare și regulamentare bisericești și-a normelor
legale în vigoare.
Art. 174 172 – În cazul desființării unei unități de cult sau a unei
biserici fundaționale, proprietatea asupra întregului ei patrimoniu
se transmite unității de cult superioare ierarhic ce va dispune de
acesta cu titlu de proprietar al respectivului patrimoniu bisericesc.
Patrimoniul bisericesc fără stăpân revine eparhiei în jurisdicția a
cărei jurisdicție teritorială a căreia se află.
Art. 175 173 – Patrimoniul fundațiilor și asociațiilor bisericești cu

personalitate juridică constituite de Biserică este proprietatea
acestora și se administrează de Biserică în limita și în condițiile
actelor constitutive și conform dispozițiilor prezentului statut.
Art. 176 174 – Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel
contribuții, donații, succesiuni, legate precum și orice alte bunuri
intrate în patrimoniul unităților componente ale Bisericii Ortodoxe
Române, din țară și din afara granițelor țării, nu pot face obiectul
revendicării lor ulterioare.
Art. 177 175 – (1) Biserica Ortodoxă Română și părțile ei com-

ponente pot deține în proprietate bunuri în străinătate a căror
325
situație se reglementează potrivit prevederilor statutare și regu-

lamentare proprii și legislației statelor pe teritoriul cărora se află
respectivele proprietăți.
(2) Situația bunurilor bisericești sau similare din străinătate,
proprietate a statului român, date în administrare eparhiilor orto-
doxe române din afara granițelor țării și unităților lor, precum și
reprezentanțelor și comunităților Patriarhiei Române din străinătate,
se va reglementa, la cerere, prin acorduri bilaterale între Patriarhia
Română, unitatea interesată și statul român.
Art. 178 176 – (1) Dobândirea, înstrăinarea, grevarea și adminis-

trarea patrimoniului bisericesc, controlul și verificarea gestionară
se desfășoară în conformitate cu prevederile statutare și regula-
mentare în vigoare. Forma definitivă a acestor acte este cea apro-
bată de Consiliul Eparhial, respectiv de Sinodul Mitropolitan.
Permanența Consiliului Național Bisericesc, de Permanența Con-
siliului eparhial sau de Sinodul mitropolitan, în conformitate cu
prevederile prezentului statut.
(2) În cazul aprobării înstrăinării unor bunuri bisericești, uni-
tățile bisericești ortodoxe au drept de preemțiune.
(3) Actele juridice având ca obiect bunurile din patrimoniul
bisericesc, încheiate cu încălcarea prevederilor prezentului statut,
sunt lovite de nulitate absolută.
B. Dispoziții cu privire
la edificiile bisericești și cimitirele parohiale
I. Edificiile bisericești
Art. 179 177 – Bisericile sunt:
a) parohiale și filii;
b) de cimitir;
c) fundaționale;
326
d) izolate;
e) paraclise;
f) catedrale;
g) de mănăstiri;
h) din străinătate;
i) din armată, sistemul penitenciar, unități medicale, așezăminte
de asistență socială, unități de învățământ etc.
Art. 180 178 – (1) Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei,

sunt integrate patrimoniului eparhiei și stau sub jurisdicția și
controlul autorității arhiepiscopiei sau episcopiei. Dacă într-o
parohie sunt mai multe biserici, chiriarhul o desemnează pe cea
de căpetenie ca biserică parohială.
(2) În municipiile-reședință eparhială ca și în municipiile-
reședință de județ, chiriarhul va desemna stabili catedrala. Acolo
unde există episcop-vicar sau arhiereu-vicar, chiriarhul îi va desemna
încredința acestuia o biserică de slujire.
(3) În eparhia sa, Chiriarhul poate desemna unele biserici ca
paraclise chiriarhale, după rangul eparhiei pe care o păstorește.
(4) Se consideră anexe ale locașului de cult și urmează regimului
regimul juridic al acestuia următoarele construcții: clopotnița, can-
celaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială
cu dependințele sale, muzeul eparhial, mănăstiresc sau parohial,
incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru
depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-
filantropic, arhondaricul, chilia, trapeza, orice incintă pentru desfă-
șurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința
chiriarhului, precum și altele asemenea. Prin așezământ cu caracter
social-filantropic se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni,
cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități ase-
327
mănătoare, iar prin așezământ cu caracter medical, se înțeleg cele

menționate la art. 137 alin. (6) din prezentul statut.
Art. 181 179 – Bisericile din cimitire se află în administrarea paro-

hiilor, a mănăstirilor, a protopopiatelor sau în directă dependență
de Centrul eparhial.
Art. 182 180 – (1) Bisericile fundaționale, întemeiate pe baza actelor

de fundații, se conduc potrivit acelor acte de către chiriarh sau
delegatul său. Ele stau sub jurisdicția și controlul autorității arhi-
episcopiei și episcopiei din punct de vedere religios, administrativ-
patrimonial și gestionar ca și bisericile parohiale, supunându-se
acelorași drepturi și obligații față de eparhie.
(2) Actele de fundație ale acestor biserici vor fi puse întotdeauna
în acord cu dispozițiile prezentului statut de către autoritățile bise-
ricești. În caz contrar, biserica, cu toate bunurile ei mobile și imobile,
trece în administrarea eparhiei.
(3) Dacă o asociație sau fundație bisericească cu scop social-
filantropică filantropic, medical ori cultural-bisericeasc s-ar desființa
educațional se desființează, întregul ei patrimoniu trece în pro-
prietatea eparhiei pe teritoriul căreia se află.
Art. 183 181 – O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în pro-
prietatea și în folosința unităților unității de cult din cadrul eparhiei,
pe teritoriul căreia a fost edificată, cu tot terenul și clădirile
afectate ei și stă sub dispozițiile acestui Statut prezentului statut,
ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții
testamentare contrare acestui Statut prezentului statut se vor
considera nule.
Art. 184 182 – (1) Bisericile izolate care nu se află pe un teritoriu

locuit de vreo așezare omenească aparțin eparhiei pe teritoriul
căreia se află și sunt în grija și administrarea acelei eparhii.
328
(2) Bisericile și edificiile monumente istorice cu caracter religios

aparțin, de asemenea, eparhiei pe teritoriul căreia se află și se
administrează de către aceasta.
Art. 185 183 – (1) Paraclisele de la reședințele eparhiale stau și

cele din eparhie sunt sub autoritatea directă a chiriarhului, iar
cele de la mănăstiri sub autoritatea mănăstirii de care aparțin.
(2) Paraclisele, capelele și bisericile din cadrul unităților militare,
din sistemul penitenciar, din unitățile medicale, din așezămintele
de asistență socială, din unitățile de învățământ și din alte instituții,
depind direct de chiriarh, sunt arondate protopopiatelor pe raza
cărora funcționează și nu li se poate schimba destinația de lăcaș
de cult al Bisericii Ortodoxe Române.
Art. 186 184 – Bisericile de orice categorie și clădirile afectate

acestora se pot edifica și sfinți doar dacă se află situate pe teren
proprietate a Bisericii sau concesionat acestui scop, pe bază de
cereri și documente depuse la Centrul eparhial, numai cu aprobarea
și binecuvântarea Chiriarhului (aprobarea scrisă a) chiriarhului,
fie că sunt noi, se reclădesc sau se transformă dintr-un alt edificiu.
Art. 187 185 (1) Unitățile de cult pot solicita și primi de la

autoritățile administrației publice centrale și locale fonduri în
vederea construirii, reparării, conservării și întreținerii lăcașurilor
de cult și edificiilor bisericești, în condițiile prevăzute de lege.
(2) În privința lăcașurilor de cult și a edificiilor bisericești care
fac parte din patrimoniul cultural-național, autoritățile de stat pot
efectua lucrări de restaurare și întreținere a acestora, cu consultarea
prealabilă a eparhiilor pe raza cărora acestea funcționează.
329
II. Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale
Art. 188 186 – (1) Fiecare parohie și mănăstire au dreptul să dețină

sau să înființeze cel puțin un cimitir pentru îngroparea credin-
cioșilor decedați, care este proprietatea parohiei sau a mănăstirii.
(2) Cimitirele parohiale și mănăstirești, ca bunuri sacre destinate
exclusiv și direct cultului, sunt insesizabile și imprescriptibile și
nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate.
Art. 189 187 – (1) Cimitirul se administrează de către Consiliul

parohial, Consiliul mănăstiresc sau protopopiat, sub controlul
periodic al Centrului eparhial.
(2) La parohie, cimitirul stă sub supravegherea preotului
paroh, a epitropului și a Consiliului parohial, iar la mănăstire, a
starețului (stareței), care sunt datori a se îngriji de împrejmuirea
și întreținerea lui.
(3) Locul de veci concesionat rămâne proprietatea parohiei
sau a mănăstirii, iar dreptul de concesiune nu poate fi vândut de
titular, transmiterea acestuia putând fi făcută doar prin succesiune
către soț sau rude până la gradul al IV-lea.
(4) Locuri de înmormântare mai pot fi atribuite și în folosință
temporară sau gratuită tot prin hotărârea organismelor parohiale
și mănăstirești.
(5) Tarifele și taxele pentru concesionarea și întreținerea locu-
rilor de înmormântare din cimitirele parohiale și cele mănăstirești,
precum și pentru prestarea serviciilor specifice din cimitir se vor
stabili de Consiliul parohial sau de Consiliul economic al mănăs-
tirii și nu vor putea depăși tarifele ce se percep la cimitirele admi-
nistrației publice locale de aceeași categorie.
(6) Este interzisă condiționarea oficierii slujbei înmormântării
de plata oricărei taxe fixate de preot sau de Consiliul parohial.
330
Art. 190 188 – (1) Cimitire parohiale și mănăstirești noi se înfiin-

țează cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial, în confor-
mitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Centrele eparhiale pot înființa și administra cimitire proprii,
prin hotărâri ale Permanenței Consiliului eparhial, în condițiile
prevăzute de art. 189 din prezentul statut pentru cimitirele paro-
hiale și mânăstirești, cu adaptările de rigoare.
(3) Cimitirele parohiale, mănăstirești și eparhiale se organi-
zează și funcționează în baza unui regulament aprobat de Sfântul
Sinod.
C. Dispoziții privind
cheltuielile bisericești și ajutorul Statului
Art. 191 189 – Cheltuielile pentru întreținerea și funcționarea uni-
tăților de cult, precum și pentru reparații și construcții noi vor fi
acoperite din contribuțiile benevole ale credincioșilor, din venitu-
rile unităților de cult obținute din activități proprii și din contribuții
de la bugetul de stat, de la bugetul autorităților publice locale și
al altor instituții, în condițiile legii.
Art. 192 190 – Salarizarea personalului bisericesc de conducere,

precum și a personalului clerical și neclerical se face conform
normelor generale în vigoare în Biserica Ortodoxă Română, prin
contribuții de la bugetul propriu al unităților de cult, prin contribuții
de la bugetul de stat, de la bugetul administrațiilor publice locale
și al altor instituții, în condițiile legii.
Art. 193 191 – (1) Unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române
din țară și din afara granițelor țării pot solicita ajutoare financiare
de la Patriarhia Română, precum și subvenții de la bugetul de stat
și de la bugetele locale pentru sprijinirea unor activități pastorale,
spiritual-culturale, sociale și edilitare.
331
(2) Activitatea unităților de cult ale Bisericii Ortodoxe Române,

în calitate de furnizor de servicii sociale și medicale, este recu-
noscută și sprijinită de stat, scop în care scop pot fi încheiate
parteneriate și acorduri aprobate prin lege.
D. Dispoziții privind
dreptul de succesiune al ierarhilor și al monahilor
Art. 194 192 – Eparhiile au vocație asupra tuturor bunurilor suc-

cesorale ale ierarhilor lor.
Art. 195 193 – Bunurile călugărilor și călugărițelor aduse cu dânșii

sau donate mănăstirii la intrarea în monahism, ca precum și cele
dobândite în orice mod în timpul viețuirii în mănăstire, rămân în
totalitate mănăstirii de care aparțin și nu pot face obiectul reven-
dicărilor ulterioare.
Art. 196 194 – Pentru ierarhii pensionați sau retrași, Sfântul Sinod
va reglementa drepturile acestora în conformitate cu prevederile
E. Dispoziții privind stemele și sigiliile eparhiale
Art. 197 195 – Patriarhia Română are propriul drapel în următoarea

descriere: formă dreptunghiulară, lățimea fiind egală cu două treimi
din lungimea sa; culoarea de fond este albă; în centru se află impri-
mată stema oficială a Patriarhiei în descrierea aprobată.
Art. 198 196 – (1) Stema Patriarhiei, precum și stemele mitropoliilor,

arhiepiscopiilor și episcopiilor din țară și din afara granițelor țării
se aprobă de Sfântul Sinod.
(2) Stema mitropoliei este comună cu stema arhiepiscopiei în
care își are reședința.
332
Art. 199 197 – (1) Fiecare eparhie are propriul sigiliu pe care este
reprezentată stema înconjurată de denumirea acesteia înscrisă la
art. 6 din prezentul statut.
(2) Sigiliul mitropoliei este comun cu sigiliul arhiepiscopiei în
care își are reședința.
(3) Sfântul Sinod are un sigiliu aflat în păstrarea Cancelariei
Sfântului Sinod, care se aplică pe documentele semnate de Patriarh
în calitate de președinte al organismelor centrale deliberative și
executive și administrative, pe tomosurile sinodale, pe gramatele
și actele sinodale și patriarhale.
(4) Organismele centrale administrative și Institutul Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române instituțiile centrale bise-
ricești cu scop misionar cu sectoarele lor, Cancelaria și Administrația
eparhială cu sectoarele lor administrative, protopopiatele, parohiile
și mănăstirile au propriile sigilii, cu aprobarea autorității supe-
rioare bisericești.
F. Dispoziții privind
Buletinul Oficial și revistele centrale bisericești
Art. 200 198 – (1) Patriarhia Română publică următoarele reviste

și periodice centrale bisericești: Revista „Biserica Ortodoxă Română”,
Buletinul Oficial al Patriarhiei Române; Revista „Ortodoxia” pentru
problemele teologice de ordin interortodox, interconfesional și
interreligios; Revista „Studii Teologice” a facultăților de teologie
ortodoxă; Revista „Vestitorul Ortodoxiei”; Revista „Chemarea
Credinței” și Cotidianul „Ziarul Lumina”.
(2) Abonarea la revistele centrale bisericești, prevăzute la aline-
atul precedent, este obligatorie pentru toate unitățile de cult ale
Patriarhiei Române.
333
G. Dispoziții privind
incompatibilități în organismele de conducere
Art. 201 199 – În întreaga Biserică Ortodoxă Română nimeni nu

poate fi în același timp:
a) Membru al Consiliului eparhial și al Consistoriului eparhial,
Consistoriului mitropolitan sau al Consistoriului Superior Bisericesc;
b) Vicar administrativ eparhial, consilier eparhial, inspector
eparhial, secretar eparhial, protopop și membru ales al Adunării
eparhiale;
c) Vicar administrativ eparhial, consilier eparhial, inspector
eparhial, secretar eparhial, protopop și membru al consistoriilor
bisericești;
d) Nu pot fi aleși membri ai Consistoriului disciplinar pro-
topopesc, ai Consistoriului eparhial, ai Consistoriului eparhial
monahal, ai Consistoriului mitropolitan, ai Consistoriului mitropo-
litan monahal și ai Consistoriului Mitropolitan Superior Bisericesc
cei ce sunt înrudiți între ei sau cu chiriarhul respectiv, până la al
patrulea grad de sânge și al doilea de cuscrie;
e) Salariat în administrația și controlul bisericesc eparhial și
membru în organismele bisericești de disciplină.
Art. 202 200 – Nici un preot, diacon sau mirean, membru al vreunui
organism bisericesc deliberativ, executiv, administrativ, de control
și de disciplină bisericească nu poate lua parte la soluționarea
următoarelor cauze:
a) A cauzei proprii sau a celor ce le pot aduce pagube ori
câștig personal;
b) A cauzelor rudeniilor, până la al patrulea grad de sânge
sau al doilea de cuscrie;
334
c) A cauzelor părinților sau copiilor adoptivi, precum și a

cauzelor celor ce stau sub tutoratul sau curatela lor;
d) A cauzelor la care au fost martori, procuratori, experți sau
pe care le-au anchetat;
e) A cauzelor la a căror decidere au luat odată parte într-o
instanță inferioară.
DISPOZIȚII FINALE
Art. 203 201 – (1) Acest Statut Prezentul statut, aprobat de Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe temeiul principiilor și
dispozițiilor generale, cuprinse în Sfintele Canoane ale Bisericii
Ortodoxe, pentru a determina modalitățile după care Patriarhia
Română își reglementează, conduce și administrează lucrarea sa
religioasă, misionar-pastorală, cultural-educativă, social-filantropică,
fundațională și patrimonială, este și rămâne obligatoriu pentru
întreaga Biserică Ortodoxă Română din țară și din afara gra-
nițelor țării.
(2) Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române se aplică prin regulamente specifice de activitate care au
aceeași autoritate canonică și juridică cu cea a prezentului statut.
Regulamentele specifice diverselor domenii de activitate ale
Bisericii sunt aprobate de Sfântul Sinod.
Art.202 Sfântul Sinod aprobă și modifică prezentul Statut
cu două treimi din numărul membrilor prezenți.
Art.203 Prezentul Statut pentru organizarea și funcționarea
Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de Sfântul Sinod la data
de 28 noiembrie 2007 și intră în vigoare după publicarea în
Monitorul Oficial a Hotărârii—de Guvern pentru recunoașterea
acestuia.
335
Art.204 La data intrării în vigoare a prezentului—Statut pentru

organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, se abrogă
Statutul votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la
19-20 octombrie 1948 și recunoscut prin Decretul nr.233 din 23
februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale cu toate
modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții
contrare.
(3) Art.205 Până la elaborarea și aprobarea noilor regulamente,
rămân în vigoare prevederile actualelor regulamente, în măsura
în care acestea nu contravin prezentului statut.
336

Protopop Perioada 2007 Prezent - PR Patriciu Vlad

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protopop Perioada 2007 Prezent - PR Patriciu Vlad

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PATRICIU VLAICU

PRESA UNIVERSITAR CLUJEAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© 2013 Autorul volumului. Toate drepturile rezervate. Repro-

Tehnoredactare computerizat : Cristian-Marius Nuna

I. Fundamentele organizării canonice a Bisericii

II. Aspecte statutare privind organizarea canonică

II.2. Prevederi statutare privind organizarea locală

III. Prevederi statutare privind organizarea canonică

III.2.4. Prevederi statutare privind alegerea

IV. Asistența religioasă și asistența socială în Biserica

V. Precizări statutare privind disciplina clerului ...................... 145

VI. Prevederi statutare privind instituțiile bisericești

VII. Prevederi statutare privind administrarea bunurilor

VIII. Dispozițiile finale .................................................................. 173

Concluzii ........................................................................................... 175

Bibliogra fie ................................................................................... 177

Anexă – Statutul pentru organizarea și funcționarea

Amfilohie – Canonul Sf. Amfilohie de Iconiu (†395);

Neocez. – Canoanele Sinodului al II-lea local de la Neocezareea (315);

Anii 1990-1991 au așezat Biserica Ortodoxă pe calea reformelor

Astfel au fost dizolvate Adunările Eparhiale, Adunarea Națio-

a luat decizii administrative și pastoral-misionare care au marcat

noiembrie 2007, și aprobat de Guvernul României prin HG 53/

Receptarea tradiției canonice în Statutul de organizare și func-

de 17 februarie 2011, transmisă tuturor Centrelor Eparhiale din

Am intitulat lucrarea noastră «Lege și comuniune», cu subtitlul

Documentul fundamental de organizare și funcționare a

cuprinde pe credincioși fără să definească ceea ce este Biserica în

bisericească ce grupează bisericile locale în vederea unei coor-

Excurs: Autonomia, subsidiaritatea și autocefalia bisericească –

În cadrul Bisericii autocefale, Bisericile locale, eparhiile, se

În decursul vremii s-a simțit nevoia să se distingă mai multe

stătătoare, păstrând și cultivând unitatea dogmatică, cultică și

distincție între Bisericile apostolice care în secolul al V-lea au

Articolul 4 precizează și autonomia externă a Bisericii, Statul

Biserica Ortodoxă Bulgară este Biserica Ortodoxă din Bulgaria etc.

În ceea ce privește aspectele amintite mai sus, canonul 17 al

legat de capacitatea comunităților care se găsesc într-un context

Excurs: Extrateritorialitatea și exigențele lucrării pastoral-

Organizarea teritorială este un criteriu important pentru orga-

În cursul evoluției organizării bisericești s-a dezvoltat o prac-

pare a fi deja clar în conștiința canonică a Bisericii, afirmația

Fericitul Augustin vorbește despre sinoade generale, naționale și

Chiar dacă putem constata o diversitate de mijloace puse la

diferit care au în grijă comunități diferite. La New-York, biserica

Articolul 1 subliniază, de asemenea, că apartenența la Biserică

mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite

Excurs: Principiul Organic și manifestarea sa în organizarea

În Biserică, Trup al lui Hristos, se manifestă coresponsabilitatea

timp, fiecare stare bisericească trebuie să-și cunoască rolul și vocația

În același timp, această competență episcopală nu poate fi

față de Biserică, acela se autoexclude din slujirea Bisericii și este

În cadrul organizării bisericii noastre este subliniat în mai

Conștiința canonică a Bisericii a fost deosebit de clară în acest

arată că nu există un criteriu etnic de apartenență la Biserica

Așa cum am arătat mai sus, Biserica nu este o realitate con-

autonomie se manifestă în cadrul autocefaliei, în primul rând,

pierdut din vedere că organizarea de Stat poate să pună la dis-

nu se reprezintă pe sine în Sinod, ci reprezintă Biserica pe care o

II.1. Organizarea centrală

II.1.1. Dispozițiile comune privind organizarea

Organismele centrale deliberative și executive bisericești sunt