POLITICA BUGETARA SI POLITICA FISCALA

Una din componentele politicii economice este politica bugetară. reprezintă teoria şi acţiunile
guvernamentale care privesc veniturile şi cheltuielile publice, căile şi mijloacele de concentrare a
încasărilor, categoriile şi mărimea cheltuielilor prin care se poate interveni direct pentru atenuarea
disfuncţionalităţilor economiei etc.
Politica bugetară se reflectă în bugetul public naţional, care constituie principalul mijloc prin care se
formează veniturile publice şi se efectuează cheltuielile publice.
Bugetul public naţional cuprinde: bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale.
Bugetul de stat este principalul instrument financiar, care cuprinde veniturile mobilizate la dispoziţia
statului şi repartizarea acestora pe destinaţii de cheltuieli. El este elaborat şi gestionat de Guvern şi
autorizat de Parlament. Bugetul de stat se prezintă ca o balanţă în care se înscriu veniturile şi
cheltuielile anului bugetar,
Veniturile bugetului de stat cuprind încasările din: impozite directe, impozite indirecte, resurse
financiare nefiscale. Cheltuielile bugetului de stat au următoarele destinaţii: educaţie, cultură, ştiinţă,
sănătate, protecţie socială, ordine publică, apărare naţională, justiţie, administraţie publică, protecţia
mediului natural etc.
În ţara noastră se utilizează şi bugetul general consolidat, prin care sunt corelate bugetul central şi
bugetele locale, interdependenţele acestora, mai ales deficitul bugetar, cu soldul deficitar al balanţei
de plăţi externe, cu decalajul dintre investiţii (inclusiv cele străine) şi economisiri..
Politica bugetară pozitivă mai este cunoscută şi ca politică de relansare bugetară ce se concretizează
în numeroase efecte agregate şi pe care le determină cheltuielile bugetare şi impozitele asupra cererii
globale, ofertei globale, venitului şi consumului în timpul execuţiei bugetare. Aceste efecte sunt
cunoscute sub denumirea de multiplicator, care îmbracă mai multe forme. Multiplicatorul cheltuielilor
publice presupune ca prin sporirea cheltuielilor publice, în condiţiile unor impozite neschimbate, să se
stimuleze activitatea economică. Creşterea cererii, ofertei globale şi a veniturilor. Multiplicatorul
fiscal presupune sporirea venitului şi a producţiei prin reducerea impozitelor de către stat,
considerând cheltuielile
totale constante . Multiplicatorul bugetului echilibrat presupune sporirea producţiei
prin creşterea, în aceeaşi proporţie şi concomitent, atât a cheltuielilor bugetare, cât şi a veniturilor
bugetare.
Execuţia bugetară poate fi:
- echilibrată, când veniturile sunt egale cu cheltuielile;
- excedentară, când veniturile realizate sunt mai mari decât cheltuielile;
- deficitară, când veniturile realizate sunt mai mici decât cheltuielile.
Acoperirea deficitului bugetar se poate realiza prin:
- emisiunea de bonuri de tezaur, pe termen scurt, sub un an;
- contractarea de împrumuturi de stat, prin emisiunea şi plasarea de obligaţiuni şi alte titluri de valoare
publice, pe termen mediu sau termen lung;
- consolidarea deficitului bugetar, prin preluarea lui la datoria publică.
Deficitul bugetar influenţează viaţa economică prin efectele lor, acestea sunt;
Efectele favorabile constau în faptul că un deficit bugetar moderat reprezintă un element stabilizator
pentru economie, contribuie la creşterea cererii agregate.
Efectele nefavorabile constau în posibilitatea ca deficitele să genereze inflaţie şi să afecteze negativ
veniturile, bunăstarea şi creşterea economică pe termen lung.
Pornindu-se de le concepţia keynesistă, s-a formulat opinia conform căreia, un buget de dimensiuni
acceptabile are efect de relansare asupra activităţii economice, deoarece generează putere de
cumpărare suplimentară care, la rându-i antrenează un consum suplimentar, ducând la m ărirea ritmu-
lui de dezvoltare.