Cad fără şir, necunoscute,

Atâtea lacrimi omeneşti...

O! Câte adâncimi de inimi
Într-însele poţi să citeşti!

Dar lacrimile nu sunt slove

Meşteşugite de tipar,
Şi cartea lor e scrisă-n suflet,.
Şi titlul lor e: În zadar!

Acei ce plâng nu pot, adesea,

Să-şi tălmăcească plânsul lor
Pe note dulci, armonioase,
Pe rime care curg uşor...

Ei nu fac opere de artă

Din plâns, dintr-un suspin profund;
Dar câte operi de durere
În a lor lacrimi nu se-ascund...

Şi când citesc a voastre lacrimi

Poeţi, de visuri abătuţi,
Eu mă gândesc întotdeauna
La cei ce plâng necunoscuţi