ERNST GUNTER

HRANA VIE
O SPERANŢĂ PENTRU FIECARE
Versiunea în limba română
DOINA BRINDU
si
MIRELA MATEI
 CARTEA ÎNTÂI

HRANA VIE
O speranţă pentru fiecare
 INTRODUCERE

„Eu, ca medic, socotesc fundamental

ca dietoterapia să fie şi să rămână temelia
tuturor eforturilor făcute spre tămăduire."
Dr. med. Gerson

Lucrarea de faţă este rodul unor îndelungate studii şi cercetări în domeniul

terapeuticii.
Oare de ce atât de mulţi oameni suferă şi sunt bolnavi în timp ce animalele
fie în libertate, fie cele din grădinile zoologice, a căror hrană nu este constituită
din alimente nici fierte, nici modificate printr-un anume proces de fabricare,
rămân, ca să spunem aşa, cu totul ferite de orice boală ?
Autorul, trăind mai mult de un deceniu în America, a preluat şi a prezentat
mai cu seamă realizările cercetărilor de pionierat, referitoare Ia o alimentaţie
sănătoasă, efectuate în SUA, la care a adăugat propriile-i experienţe, experienţe
făcute însă numai pe sine însuşi. Rezultatul a fost atât de uimitor, încât a hotărât
că nu se putea să-l ţină numai pentru sine.
Desigur, cărţile referitoare la o alimentaţie sănătoasă nu lipsesc. Lucrarea
noastră are însă ceva deosebit, deoarece prezintă ceva cu totul nou, şi anume,
exact acele cunoştinţe ce au fost, în general, ascunse marelui public. Dorim din
tot sufletul să deschidem ochii cititorului asupra adevăratei cauze a majorităţii
suferinţelor sale pentru a-i fi astfel într-adevăr ajutor. Ne-am gândit, totodată, şi la
situaţia unui om grav bolnav. Ce nu ar face el numai să fie scăpat de suferinţă?
Abia acum îşi va da seama cât de înţelept ar fi fost dacă în zilele sale bune, când
era încă sănătos, s-ar fi interesat de această nepreţuită "hrană vie".
Cele spuse fiind succint prezentate, nu se poate pricepe imediat, totul, de la
început, mai cu seama după o primă lectură. De aceea şi cel sănătos şi cel bolnav
trebuie sa studieze, să citească de mai multe ori această carte, să se pătrundă „de
înţelesurile ei", ca să fie ferit de suferinţele de mai târziu.
Unde adevăruri mai importante au fost evidenţiate prin raportarea lor la cauze
concrete
ERNEST GUNTER
SA ÎNCEPEM CU CÂTEVA MĂRTURII...

Pentru început, iată, pe scurt, câteva dovezi de la foşti bolnavi

care, pentru însănătoşirea lor, au urmat recomandările terapeu-
tice prezentate în carte, bolnavi pe care autorul nu i-a cunoscut
si nici nu i-a văzut vreodată. Originalele scrisorilor pot fi puse
la dispoziţia oricărui cititor, adresele persoanelor de mai jos pot
fi si ele verificate.
- Dna A. O. din K.: „Eram foarte rău bolnavă de nervi, de
inimă si de stomac, iar medicii nu mă mai puteau ajuta în nici
un fel. După ce am citit cartea dumneavoastră, am început să
pun în practică cele scrise în ea, deşi la început aveam puţine
speranţe de reuşită. Chiar după o săptămână am început să dorm
mai bine si, în prezent, mă simt foarte bine. Sunt mamă a patru
copii, si acum sunt din nou în stare să mă ocup de ei."
- Dl J. M. din G.: „Am suferit de artroză acută (înţepenirea
încheieturilor). Mă aflam la un pas de o operaţie la nivelul ar-
ticulaţiei coxo-femurale (la încheietura şoldului). Încurajat de
afirmaţiile unei persoane ce avusese aceeaşi boală, m-am hotărât
pentru dietoterapie. În fiecare lună mă simţeam mai bine şi astăzi
sunt sănătos. Acum mă pot din nou încumeta să urc munţii".
- Dl H. S. din B.: „Zăceam în secţia de bolnavi incurabili a
clinicii universitare, îmi curgea sânge pe gură, din ochi, din nas
şi urechi, eram în pericol să mă sufoc, atât de compacte erau
nodozităţile limfatice provocate de cele 500 000 de leucocite. Am
părăsit spitalul şi, în şase luni, am fost vindecat de această grozavă
leucemie, mâncând doar legume şi fructe crude."
- Dl G. din D.: „... sufeream tot mai rău de reumatism, acum
e ca şi cum n-am fost niciodată bolnav".
- Dna H. K. din A.: „În cazul hemoragiei uterine şi a can-
cerului la piele de care sufeream a fost o experienţă reuşită uti
lizarea acestui gen de alimentaţie; acum sunt sănătoasă."
- Dna E. F. din B. - „Suferinţa mea s-a ameliorat simţitor"
(artrită).
- Dl E. W. din Z.: „La 50 de ani m-am îmbolnăvit de cancer
intestinal. Diagnosticul medicilor a fost de ulcer intestinal avan-
sat, operaţia trebuia făcută imediat, altfel ar fi, fost prea târziu.
În această situaţie am început să studiez cărţi în care erau pre-
zentate tratamente naturiste si astfel m-am hotărât ca, în loc să
fac operaţia, mai bine să schimb total alimentaţia. Hemoragia
intestinală s-a diminuat treptat şi, după trei luni, a încetat cu
totul. Hrana dătătoare de sănătate mi-a priit atât de bine, încât
nu am mai vrut să renunţ la ea. De atunci s-au scurs 40 de ani
fără ca să mai fiu vreodată bolnav. Astăzi am 91 de ani şi nici
una din neplăcerile bătrâneţii, cum ar fi slăbirea vederii sau orice
altceva, nu s-au ivit încă."
- Dna C. G. din F.: „Simt că am mai multă putere de muncă
decât înainte, nu mă mai simt obosită peste zi şi nu m-aş mai
întoarce la vechea alimentaţie."
- Dna H. M. din A.: „În ceea ce priveşte afecţiunea intesti-
nală, ea este vindecată; nu m-am simţit niciodată atât de bine
înainte. Era vorba de un ulcer duodenal".
- Dl -M. Z.din G.: „Articulaţia genunchiului scârţâia... nu
puteam face genoflexiuni... astăzi fac şapte genoflexiuni fără să
se audă scârţâitul. Ar fi interesant să lac o radiografie a picio-
rului în zona genunchiului şi apoi să comparăm filmele."
- Dl H. R.din Z.: „... somnul meu s-a îmbunătăţit simţitor..."
–
Şi cu astfel de mărturisiri vă veţi mai întâlni la sfârşitul cărţii.
Dorim să oferim stimaţilor noştri cititori posibilita-
tea de a folosi cura de vindecare si prevenire a bolilor
chiar din primele pagini ale cărţii, de aceea vom înce-
pe printr-o expunere amănunţită a etapelor ei, însoţită
totodată de diferite sugestii şi de peste 100 de reţete
„culinare".
Reţetele sunt alcătuite pe baza principiului tera-
peutic aplicat de medicul grec Hipocrate, considerat
şi astăzi în cercurile medicale ca unul din cei mai re-
numiţi medici ai tuturor timpurilor. Dictonul lui era :
„Alimentele voastre să fie medicamente şi medica-
mentele voastre să fie alimente."
În consecinţă, el recomanda, atât celor sănătoşi cât
şi celor bolnavi, fie pentru prevenire, fie pentru vin-
decare, o alimentaţie alcătuiă din crudităţi deosebit de
judicios alese, care aveau să cureţe organismul, să eli-
mine surplusul de acizi si să-i redea forţă vitală. Secretul
acestei metode constă în aceea că o cură de vindecare
trebuie să fie ţinută cu stricteţe timp îndelungat; după
experienţa noastră de astăzi, şase-opt săptămâni, iar
la CANCER şi DIABET, o jumătate de an sau chiar
un an întreg.
Medicii din zilele noastre vor să obţină cât mai ra-
pid vindecarea, dar metoda lui Hipocrate are avantajul
că acţionează sigur şi, totodată, chiar de la începerea
curei, boala nu mai evoluează. De aceea, orice medic
poate recomanda metoda lui Hipocrate: ea este in-
ofensivă, poate fi folosită fără teamă de urmări nocive
şi fără ca să vină în conflict cu indicaţiile medicinei
clasice. Alimentele crude hrănesc şi vindecă totodată.
Deoarece aceste alimente cu puteri vindecătoare au
totodată şi un gust excepţional, sunt tot atât de bune
şi pentru cei sănătoşi. Se împuşcă astfel doi iepuri
dintr-un foc: pe de o parte, se consumă alimente
plăcute la gust şi aromate (este necesar, desigur, un
scurt timp de adaptare), iar pe de altă parte ne apără
de răceli şi chiar de alte boli grave. Chiar după două-
trei săptămâni vom simţi că am scăpat de oboseală şi,
spre surpriza noastră , dispar depozitele de grăsimi care
nu sunt necesare. Rezistenţa şi puterea cresc, chiar în
condiţii de muncă grea, iar setea generată de efort este
mult diminuată. Secretul puterii vindecătoare este în viaţa
pe care o primim prin consumul de crudităţi.
K)
Pentru a se putea începe cura este nevoie de
următoarele alimente :
Câte 1/2 sau 1 kg seminţe (cu putere de germinare)
de ovăz, grâu, in, mei — dacă este posibil nedecorti-
cat - , seminţe de floarea-soarelui decorticate, hrişcă,
diferite soiuri de nuci, seminţe de dovleac, tot felul de
mirodenii, drojdie de bere, sare de mare, ulei de floa-
rea-soarelui, de măsline sau de in, toate presate la rece,
morcovi şi alte zarzavaturi, rădăcinoase şi verdeţuri cât
se poate mai pure biologic *. Pentru măcinarea şi
fărâmiţarea combinaţiilor ce alcătuiesc unele feluri de
mâncare se foloseşte o râşniţă de cafea de mare tu-
raţie. La cură se cere neapărat usturoi, chiar şi sub
formă de capsule (fără miros), din care se ia regulat,
înainte de masă, fie un căţel, fie o capsulă (bolnavii
vor lua câte două).

Reţetă pentru micul dejun zilnic

După cum aminteam mai sus, conform învăţăturii

lui Hipocrate, zarzavaturile noastre au valoarea unor
plante medicinale şi plantele noastre medicinale au va-
loarea zarzavaturilor. Fie aceste plante le vom cultiva,
le vom culege şi le vom usca noi înşine, fie le
cumpărăm de la plafar. Din ele preparăm, în fiecare
dimineaţă, amestecul respectiv pentru micul nostru de-
jun. În acest scop plantele trebuie pulverizate (făcute
praf) cu ajutorul unor râşniţe de cafea. Plantele nece-
sare sunt: salvie, boabe de ienupăr, frunze de coacăze,
frunze de izma pădurii, pătlagină, frunză de cârciumărea-
să, peliniţă, anason, cimbru, din care vom pune, în
*Cultivate fără adaosuri de îngrăşăminte, erbicide, peslicide,
insecticide etc. (n. trad.).
11
amestecul respectiv, câte o parte* din fiecare, şi câte o
jumătate parte din: pelin şi coada şoricelului.
Ingredientele pentru o persoană: 1-2 linguri de
praf de plante, o linguriţă seminţe de in fărâmiţate (a
se folosi râşniţa amintită), o lingură tarate de grâu, o
lingură hrişcă sau seminţe de floarea-soarelui (unele
adaosuri trebuie fărâmiţate şi puse la muiat de seara
ca, de ex., grâul, mai ales pentru cei fără dinţi), apoi
un morcov mic (cca 50 g) răzuit foarte mărunt, 1-2
linguri ceapă, 2 linguri ulei de măsline, o lingură de
drojdie de bere. Întregul amestec se freacă bine şi se
condimentează cu sare de mare. Pulberea de plante
medicinale se poate înlocui cu praf de mirodenii.În
loc de ceapă se poate folosi o banană pisată.
Când se alternează şi cu alte reţete, pulberea de
plante se poate lua în lapte crud, apă călduţă cu miere
sau într-o altă băutură (vezi reţetele de băuturi).
Celor bolnavi le este imperios recomandată înain-
tea fiecărei mese, iar cei sănătoşi sunt sfătuiţi s-o fo-
losească. Preparatul este înadins uscat pentru ca să
poată fi bine mestecat şi insalivat (după aceea se bea
ceva). Cine are prea puţin timp dimineaţa pentru a o
mesteca bine, ia o parte din pulbere într-un vas şi o
consumă într-o pauză de lucru sau la masa de prânz.

Reţetă pentru micul dejun (variantă)

2 linguri de brânză de vaci slabă si l lingură de

ulei — foarte bine omogenizate;
1 banană răscoaptă, zdrobită;
2 linguri de grâu proaspăt măcinat;
*Cantitate arbitrară, ce variază în funcţie de cât de multă pulbere
vrem să preparăm : o lingură, două etc. (n. trad.).
12
l kg de seminţe de in măcinate — puţin suc de
portocale sau lămâie.
Apoi un fruct sau câteva boabe de strugure sau
zmeură şi 1-2 linguri de nuci mărunţite.
Masa de prânz

Aperitiv: un amestec bogat de diferite soiuri de sa-

late, cu adaosuri de miez de nucă, banane etc.
Mâncarea principală: 1-3 linguri uruială de ovăz si
mei înmuiate în apă, amestecate cu hrean ras, ceapă,
mirodenii, drojdie de bere, sare de mare, muştar, ulei
de in sau de măsline, ori de floarea-soarelui, presate
la rece. Se garniseşte cu sâmburi graşi (alune, nuci),
peperoni etc.
Desert: lapte crud, pepene sau roşii.
Uruiala poate fi amestecată şi cu mere rase, stafide
şi smântână, eliminând ingredientele picante.
O altă masă de prânz foarte sănătoasă, indicată
îndeosebi pentru cei fără dinţi, este preparată din zar-
zavaturi tocate cu mixerul (descrisă în reţete). Ames-
tecul de legume se îngroaşă cu tărâţe şi germeni de grâu.
În caz de balonare se va mânca mai puţin (vezi cap.
Vindecarea constipaţiei).

Masa de seară, zilnică

Pentru o persoană, fulgi de cartofi: un cartof crud,

cu coajă, răzuit mărunt. Se amestecă îndată cu o ba-
nană coaptă foarte bine, pisată dinainte. Se adaugă 1-2
mere rase, o lingură ulei, o lingură tărâţe, o lingură miez
de nucă (alune), o linguriţă lămâie, puţină uruială de
mei. Amestecul se garniseşte cu felii de banane.
13
Desert: „prăjituri" fără cuptor, după reţetele noas-
tre speciale sau lapte nefiert (vezi şi reţeta „fulgi
uscaţi").
Alimentaţia dumneavoastră, cea obişnuită de zi cu
zi, pune în libertate, prin descompunerea produselor ali-
mentare în organism, cam până la 80% substanţe acide,
în loc de 20%, procent care ar fi adecvat posibilităţilor
de neutralizare prin metabolism, astfel că acest surplus
devine cauza principală a tuturor bolilor. Apare o hiper-
aciditate constantă, nocivă pentru corpul uman. Singura
hrană aproape total lipsită de acizi ce poate, în conse-
cinţă, neutraliza şi favoriza eliminarea acizilor depozi-
taţi si a reziduurilor din artere, din auricule şi creier, este
reprezentată de zarzavaturile crude (nefierte) (amănun-
te în cap. Aciditatea).
Bolnavii în stare foarte gravă trebuie să fie trataţi
şi hrăniţi cu deosebită grijă: referitor la aceasta găsiţi,
la sfârşitul cărţii, instrucţiuni speciale. Bolnavii cu
afecţiuni gastro-intestinale încep direct tratamentul
printr-o cură de sucuri de zarzavaturi proaspete presate,
în nici un caz conservate, obţinute din două părţi varză
şi o parte cartofi; se bea, din jumătate în jumătate de
oră, câte o jumătate de pahar. Eventual se pot face
clisme. Medicul american Dr. Gerson, care a vindecat
deja (se poate dovedi) sute de bolnavi de cancer, nu
dădea nimic altceva celor grav bolnavi decât 10 pahare
de suc de morcovi, pe zi.
 HRANA VIE — O SPERANŢA PENTRU
VINDECAREA CANCERULUI
Bolile de care suferă omul, urmare a
civilizaţiei, iau naştere mai ales prin inter-
mediul alimentaţiei şi pot fi vindecate tot
numai pe calea unei alimentaţii corecte.
Dr. I.P. Rusch

În ultimii ani s-au obţinut mari succese terapeutice

folosindu-se o alimentaţie bazată pe produse neprelu-
crate termic; lipsa toxinelor a rezolvat cazuri de cancer,
boli de inimă, artrită, calculi biliari, diabet, afecţiuni
gastrice şi intestinale, boli de piele, cazuri de tuberculoză,
prostată, scleroză multiplă si alte boli. Global, rezultatele
certifică atât posibilităţile de prevenire a apariţiei bolilor
la oamenii sănătoşi, cât si conturarea unor speranţe pen-
tru acei bolnavi ce au fost „abandonaţi" de medici.
Voi prezenta mai jos cazul unui bolnav de cancer
(din America) operat, fără nădejde, care mi-a făcut o
deosebită impresie în timpul şederii mele de câţiva ani
acolo.
Dl R. F. Cheatham, în vârstă de 40 de ani, suferea
de un cancer al pielii. Fusese de mai multe ori operat
pe partea anterioară a trunchiului, aşa încât cicatricea
ajunsese de aproape 50 cm lungime. Deoarece, în fi-
nal, medicii nu s-au mai interesat de el, şi ajunsese să
zacă aşteptându-şi moartea, a părăsit salonul de mu-
ribunzi, în care mai erau încă 15 canceroşi incurabili
— după cum am auzit mai târziu, nici unul din ei nu
a mai rămas în viaţă cu tot tratamentul aplicat. Ab-
solut întâmplător i-a căzut în mână o carte despre post
şi vindecare prin regim alimentar. După cum ne-a re-
15
latat el, a citit ulterior mai multe asemenea lucrări.
După un regim de repaos alimentar alternat cu cure
de sucuri proaspete şi crudităţi, s-a vindecat. Astăzi
conduce în Florida un mare sanatoriu, în care trata-
mentul este bazat pe regim alimentar şi post.
(Mărturia sa poate fi obţinută dacă i se scrie, în
limba engleză, pe adresa: R.J. Cheatham Changri, La
Health Resort Springs 33923, Florida, USA.)
O altă vindecare a unui caz de cancer, care poate
convinge pe orice cititor sincer interesat de acţiunea
tămăduitoare a crudităţilor, este prezentată de mărtu-
ria unui medic danez, Dna Dr. Cristine Nolfi, în cartea
sa, Experienţa mea în alimentaţia cu crudităţi. Acest
medic suferea de un cancer mamar, iar tumora ajun-
sese deja de mărimea unui ou de găină. Deoarece, ca
medic, era convinsă că razele şi operaţiile erau doar
o soluţie de compromis, având ca efect cel mult o
amânare a evoluţiei bolii, „surogate de tratament", a
ales alimentaţia de crudităţi pentru a se vindeca. Ea
scrie următoarele:
„A trebuit să dovedesc cu riscul propriei mele vieţi
ce poate realiza o hrană alcătuită din crudităţi în pro-
porţie de 100%. În primele două luni nodului de la piept
nu s-a micşorat, după aceea au apărut însă primele sem-
ne de ameliorare. Nodulul s-a micşorat, mi-am recăpătat
puterile, refacerea mea era vădită si mă simţeam atât
de bine cum de mulţi ani nu mai fusesem."
După însănătoşirea ei deplină, fosta bolnavă a
adăugat la regimul său naturist 40% fierturi. Spre marea
ei uimire, nodulul a reapărut. De data aceasta a început
un regim strict de crudităţi şi tumora a dispărut pentru
a doua oară. Mulţumită acestei experienţe a ajuns la
convingerea că crudităţile ar putea tot aşa de bine să
vindece orice altă boală. Şi-a deschis un sanatoriu na-
16
turist (cu hrană de crudităţi), în care toţi pacienţii erau
trataţi cu alimente 100% crude. Nu se mai foloseau
deloc medicamente. Datorită marilor ei succese a de-
venit cunoscută în toată Europa. Dăm mai jos câteva
citate din lucrările ei:
"...astfel vedem că prin alimentele noastre pe care
le-am consumat fierte, sângele nostru este puternic
otrăvit."
„... În cazul în care se urmăreşte scăderea în greutate
(pentru obezi) utilizarea unei alimentaţii formată inte-
gral din crudităţi elimină obişnuita senzaţie de foame..."
„În timpul acestui regim se pot efectua munci fizice
grele? Desigur! Mai mult decât în cadrul oricând alt
tip de regim. În general, în timpul unei alimentaţii curat
naturale (crude) te simţi mai bine ca niciodată."
„ În timp ce hrana moartă (fiartă) impurifică sângele şi
totodată otrăveşte şi slăbeşte organismul, prin crudităţi,
deci
prin hrană vie, aceste otrăvuri sunt dizolvate si eliminate."
„Nu se poate vorbi de un compromis atunci când
este vorba de viaţă şi sănătate. Trebuie să urmăm, deci,
singurul drum corect, si anume, o alimentaţie formată
cu desăvârşire din crudităţi."
Atât de la Dr. Nolfi. Din aceste exemple trebuie
să înţelegem că o hrană, în care alimentele sunt chiar
şi numai mai puţin fierte, aşa cum este cazul în regimul
vegetarian (fără carne), poate împiedica vindecarea.
Rezultă, deci, că în alimentaţia crudă trebuie să
existe o taină a sănătăţii, pe care vrem să o descope-
rim în cele ce urmează.
Am putea prezenta încă multe alte cazuri de vin-
decări extraordinare prin folosirea doar de crudităţi, aşa
că ar trebui să ne întrebăm de ce această cale ieftină
şi simplă, această metodă de vindecare şi profilaxie este
17
trecută sub tăcere de opinia publică şi de ce oamenii
sunt în aşa hal înşelaţi, păcăliţi în această privinţă ?
Când, acum 50 de ani, s-a descoperit ponderea vi-
taminelor în viaţa noastră, ştiinţa a făcut mare tam-
tam asupra importanţei lor. Au fost cunoscute astfel
ce boli pot surveni ca urmare a distrugerii vitaminelor
în alimentele fierte şi rafinate (făină albă etc.). De ce
o asemenea propagandă? Pentru că era posibil ca vi-
taminele să fie preparate industrial şi să se poată face
astfel afaceri!
În anul 1940, cercetătorul american Edward Howell
a făcut, în acelaşi domeniu, o şi mai mare descoperire:
cercetând substanţele vitale propriu-zise şi anume,
ENZIMELE, a dovedit că ele sunt purtătorii vieţii din
orice organism viu, fiind deci şi materia vie din ali-
mentele noastre (asta atâta timp cât nu sunt distruse
prin fierbere) (Journal of the American Association for
Medical Physical Research din 15 aprilie 1940).
Este uimitor cum de ştiinţa nu a preţuit cores-
punzător această descoperire extraordinară şi cum de
nu s-a făcut nici un fel de „publicitate" în favoarea
enzimelor, cum făcuse, la vremea lor, pentru vitamine.
De ce? Este limpede : enzimele sunt purtătorii de viaţă
ce sunt găsiţi numai în hrana nefiartă l Ele nu pot fi
fabricate şi, ca urmare, nu pot constitui o „afacere". Dacă
bolnavii, prin alimentaţia cu crudităţi, pot fi vindecaţi fără
să mai dea bani pe medicamente, consultaţii ş.a. (de
mâncat, omul oricum trebuie să mănânce), cine ar fi in-
teresat să popularizeze o atare realitate? În otice caz, nu
ar face-o industria chimică, farmaceutică sau alimentară!
Şi medicii? Cei mai mulţi din ei nu ştiu nimic despre
imensa valoare de vindecare a crudităţilor. În ciuda tu-
turor cunoştinţelor si experienţelor ştiinţifice, marea
18
masă a populaţiei a fost lăsată, până acum, într-o to-
tală ignoranţă.
Ceea ce s-a dovedit neinteresant pentru ştiinţă şi
industrie, este însă foarte important pentru noi, care
vrem să fim şi să rămânem sănătoşi. Atât succesele în
tratarea bolilor incurabile, cât şi cele obţinute în tratarea
altor boli, dar care nu au fost realizate prin metode
chimice, sunt trecute sub tăcere.
Cărţi ca Rapoarte referitoare la 50 de cazuri de can-
cer vindecate, de Dr. Gerson (a cărui metodă este ba-
zată pe alimentaţia cu crudităţi), par nici măcar să nu
fie băgate în seamă de aşa-numita „cercetare a cancerului",
căreia i-au fost alocate sute de milioane de dolari.
Marii medici naturişti, adevăraţi pionieri în slujba
sănătăţii, care au avut realizări esenţiale pentru ome-
nire, au fost urmăriţi, hărţuiţi şi combătuţi fără milă
de marea majoritate a medicilor şi a celor din indus-
tria chimică, la fel cum s-a procedat şi cu pionierii
agriculturii ecologice (neotrăvite). Tot ceea ce este în
legătură cu alimentaţia bazată doar pe crudităţi este luat
în derâdere de mulţi oameni de ştiinţă şi medici şi chiar
înfierat. Şi atunci, nu este de mirare că mulţi din ei cad
victime aceloraşi boli de nutriţie, cum ar fi infarctul mio-
cardic, cancerul şi altele, fiind seceraţi de aceleaşi ma-
ladii ca şi pacienţii lor, fie că este vorba de înalţi
legiuitori — care ar fi primii îndreptăţiţi să ia măsuri
pentru o reformă alimentară —, fie de cel din urmă
cetăţean. Lăcomia de bani şi dividende sporite are ade-
sea o mai mare pondere decât interesul pentru sănăta-
tea oamenilor, a individului şi chiar a lor proprie.
Aproape toţi, de la cel mai mare la cel mai mic, sunt
condamnaţi să se zbată într-o suferinţă continuă. S-a
creat convingerea că bolile sunt un dat al sorţii, în rea-
s-ar putea preveni multe maladii şi neajunsuri. Se
19
remarcă însă cu uşurinţă că nu toate suferinţele sunt
provocate de o alimentaţie necorespunzătoare, deoarece
legile fireşti ale naturii pot fi încălcate şi în alt fel. Dar
chiar în aceste cazuri unde este vorba, se pare, de cauze
psihice, lipsa de crudităţi are şi ea partea ei de vină, ce
favorizează apariţia unei anume boli.
Din păcate, sub acoperirea conceptului de „medi-
cină naturistă", se strecoară de multe ori şi înşelătoria.
În această privinţă dau dreptate medicilor atunci
când atrag atenţia asupra practicilor oculte — „Bi-
blia" acestor „metode de mântuire" propovăduind
constrângeri şi renunţări deosebit de dure —, acestea
fiind, în fond, influenţări spirituale ce pot avea urmări
negative pentru psihic. Astfel se face că unele persoa-
ne insuficient informate au ajuns, urmând atare prac-
tici, în ospicii sau au recurs la sinucidere. Cine doreşte
lămuriri în această privinţă se poate documenta din
lucrările lui Hans Schwendimann.
Să ne întoarcem la enzime. Ce sunt ele, de fapt, şi
în ce constau funcţiile lor ? Este vorba de nişte fer-
menţi specifici; ei conţin scânteia vieţii şi întreţin viaţa
vegetativă (de relaţie) în celulele plantelor şi anima-
lelor. Există nenumărate tipuri de enzime; nu numai
că ele sunt caracteristice oricărei specii de plante şi
animale ci imprimă, totodată, oricărei fiinţe, particu-
laritatea ei specifică, clădesc organele acesteia şi le
menţin într-o permanentă activitate. Nu există nici o
diviziune celulară, nici o creştere sau perpetuare fără
prezenţa enzimelor. Acestea sunt administratorii şi
executorii pe care natura i-a pus în orice creaţie vie.
Ele dirijează procesele chimice în fiecare organ al omu-
lui, al animalelor şi plantelor, ca şi cum ar putea gândi.
Pentru ca să înţeleagă prezentarea ce urmează asu-
pra formării cancerului, este necesar ca cititorul să
20
cunoască mai bine deosebita importanţă a funcţiilor
enzimelor. Ceea ce ele realizează în interiorul organis-
mului nostru constituie cea mai mare minune a lumii
vii. În corpul uman există două tipuri de enzime.
Dintr-o categorie fac parte aşa-numiţii fermenţi (enzi-
me endogene). Ei sunt secretaţi de glandele digestive şi
reglementează digestia. Celelalte, enzimele propriu-zise,
exogene, sunt cele care ne interesează. Acestea produc
în organism acţiunile sus-amintite şi, îndeosebi, realizea-
ză metabolismul celular. De aici ne putem da seama de
enorma însemnătate a enzimelor pentru sănătatea noas-
tră. Sunt infinit mai importante decât vitaminele, care
exercită mai curând funcţia de substanţe ajutătoare ale
enzimelor şi de „curieri" ai acestora.
Spre deosebire de fermenţii digestivi, pe care organis-
mul şi-i poate fabrica singur, corpul nostru nu poate
produce enzimele eterogene. După cum arată şi prefixul
„EX", ele trebuie procurate din afară, printr-o anume
alimentaţie, ca şi vitaminele. Toate puterile şi frumu-
seţile pe care enzimele le-au depus într-o plantă tânără,
gata să încolţească, într-o legumă sau într-un fruct, ne
sunt acum oferite nouă — ele fiind constituenţi indiso-
lubili ai componentelor alimentaţiei de crudităţi — şi
vor intra într-un alt ciclu de activităţi, cel parcurs de
celulele propriului nostru corp. Această rânduială
înţeleaptă constituie o lege a naturii. Pătrunderea enzi-
melor în celulele noastre şi mai apoi legătura ce se for-
mează între ele poale fi comparată cu o exogamie —
intrarea într-o familie prin căsătorie. Ele ajung apoi
stăpâne în „casă" şi asigură existenţa şi înmulţirea ce-
lulelor. Aceşti operatori vii, am putea spune spiriduşi in-
teligenţi, acţionează ca nişte adevăraţi mecanici,
controlând toate funcţiile corpului. În glande, de exem-
plu, conduc cu îndemânare producerea de hormoni,
21
în ficat funcţionează ca nişte chimişti inteligenţi, în ri-
nichi şi glandele pielii, enzimele se îngrijesc ca sângele
să fie purificat de toxine. Iar exemple de aceeaşi na-
tură pot fi găsite la infinit.
Cu cât alimentaţia noastră conţine mai multe enzi-
me „proaspete", cu atât mai multe sunt izvoarele de
viaţă ce se revarsă în corp şi din care se pot forma
tot mai multe celule tinere. Ceea ce înseamnă un sur-
plus de energie şi mai multă rezistenţă, o creştere a
imunităţii împotriva bolilor. Înseamnă frumuseţe, o
mai bună funcţionare a glandelor şi, ca urmare, o mai
bună reglare a greutăţii corporale, curăţirea sângelui
şi a ţesuturilor de tot felul de substanţe reziduale etc.
Şi totul contribuie la vindecarea artritei (una din bolile
ce produc cele mai mari depozitări de săruri), calcu-
lilor biliari, arterosclerozei, bolilor de inimă, a cance-
rului şi a o serie întreagă de alte afecţiuni.
Dacă enzimele pot să vindece şi să cureţe (să eli-
mine toxinele), cu atât mai uşor pot să ne ferească de
toate aceste suferinţe, mai ales la o vârstă mai înain-
tată care, de regulă, este însoţită de tot felul de ne-
putinţe, mai mari sau mai mici.
Cu cât omul este mai tânăr, cu atât organismul este
mai bogat în enzime. Prin îmbătrânire numărul lor
scade şi, o dată cu ele scade şi puterea de viaţă. De
aici rezultă că îndeosebi persoanele mai în vârstă au
nevoie de o alimentaţie bogată în enzime. Numai aşa
vor fi ferite de oboseala şi neplăcerile bătrâneţii. Cru-
dităţile cele mai bogate în enzime sunt: germenii de
grâu — partea germinativă a bobului, laptele crud,
gălbenuşul de ou, zaravatul fraged, embrionii de se-
minţe — obţinuţi prin încolţire şi, mai ales, sucurile de
zarzavat. Laptele matern din primele zile conţine de
cinci ori mai multe enzime decât laptele de mai târziu,
22
o orânduială înţeleaptă, nou-născutul având nevoie de
o cantitate suplimentară de forţă şi energie faţă de
pruncul ce va deveni.
Alimentaţia vie (crudităţile) constituie şi cel mai
bun tratament de înfrumuseţare. Se accelerează
reînnoirea celulelor, pielea redevine elastică, iar for-
marea ridurilor se opreşte. Apoi se reglementează ac-
tivitatea glandulară înlăturându-se pericolul obezităţii
sau slăbiciunii. Cele mai mici şi superficiale vase de
sânge ale corpului sunt curăţate de depozite fiind mai
bine irigate. De aici, înfăţişarea proaspătă, tinerească.
În acelaşi fel crudităţile vindecă hipertensiunea, anghi-
na pectorală şi împiedică infarctul miocardic. Cel care
foloseşte regimul natural de crudităţi trăieşte o întinerire
treptată, ce poate fi echivalată cu o micşorare a vârstei
biologice cu până la 20 de ani de viaţă, chiar şi în ceea
ce priveşte activitatea sexuală.
În descrierea noastră am prezentat funcţia enzime-
lor ca pe o adevărată minune, ca o taină în faţa căreia
omul trebuie să-şi recunoască neputinţa. Am mai
arătat că aprovizionarea celulelor corpului cu enzime
exogene, din alimente, constituie o lege a naturii. Aşa
că lăsăm pe seama cititorului să decidă dacă distruge-
rea acestor enzime prin fierbere, pasteurizare sau prin
alte procedee întâlnite în industria alimentară nu repre-
zintă o ignorare a legilor naturii, nerespectarea lor.
Pierderea cea mai importantă, ca urmare a lipsei en-
zimelor din hrană, o constituie deprecierea sărurilor
minerale, printre care fosforul, calciul, potasiul, fierul şi
altele; astfel, pe de o parte, este favorizată apariţia
oricăror maladii, iar pe de altă parte, se instalează tot
felul de boli perfide, ascunse. Chimiştii susţin că prin
fierbere nu se distrug sărurile nutritive. Ei au dreptate,
dar ceea ce se pierde sunt enzimele legate organic de
23
săruri. Fără enzimele corespunzătoare, sărurile nu pot fi
transformate şi asimilate astfel încât să fie utile, ele
rămânând în cea mai mare parte fără valoare, depo-
zitându-se ca reziduuri. Sămrile minerale organice, nu-
tritive, se transformă în săruri minerale anorganice. Este
un adevăr confirmat şi de următorul fapt:
La grădina zoologică din Schaffhausen s-au găsit, la
craniile de câini şi pisici, foarte mulţi dinţi cariaţi, în timp
ce la craniile animalelor sălbatice, ca: vulpea, bursucul
jderul nu s-au constatat astfel de probleme deoarece ele
nu au fost hrănite cu mâncare gătită. Alimentaţia natu-
rală nu generează deci carii dentare şi, în consecinţă, nici
multe alte boli distrofice ca: artroza, sciatica, durerile în
articulaţiile şoldurilor şi ale coloanei vertebrale. Oasele
cedează pentru că sunt demineralizate, rezultând com-
presiunea nervilor. Cele mai multe fracturi de oase sunt
de asemenea, urmări ale acestei deficienţe.
La ameliorarea demineralizării contribuie întinâi lap-
tele nefiert, bogat în calciu şi crudităţile. Expresia
„ţinută defectuoasă" este greşit folosită, fiind vorba de
o alimentaţie defectuoasă. După cum scria un cotidian
elveţian, o optime din copiii înscrişi la o şcoală din-
tr-uri oraş din Elveţia aveau deviaţii ale coloanei ver-
tebrale. Deficienţa structurii osoase se instalează de
cele mai multe ori încă din perioada fragedei copilării
(vezi subcap. Alimentaţia sugarilor).
Cele câteva exemple de afecţiuni datorate unei ali-
mentaţii deficitare, nesănătoase sunt numai o mică
parte din bolile consecutive demineralizării. Oricare ar
fi situaţia, dacă nu este cunoscută şi îndepărtată cauza
ce a generat această insuficienţă, medicaţia şi hidro-
terapia (băile) nu prea sunt de mare ajutor.
Paralel cu lipsa de săruri minerale, evoluează şi in-
toxicarea sângelui şi a organelor cu reziduuri, ceea ce
generează, ca urmare, o altă serie de boli. Alimentele
fierte produc, prin metabolizare, o mare cantitate de
deşeuri şi acizi care ajung în sânge, urmând ca apoi să
fie eliminate. Întrucât organele de excreţie nu sunt ca-
pabile să facă faţă unui debit atât de mare de substanţe
reziduale, ele se depun în mare parte în corp, pricinuind
multiple suferinţe. Unii acizi, care se acumulează în
încheieturi şi în muşchi se cristalizează, consecinţa fiind
apariţia reumatismului şi artritei. Alte substanţe nefolo-
sitoare se depun în alte regiuni şi dau naştere la atero-
scleroză, hipertensiune arterială, boli de inimă, calculi
biliari, boli de piele şi nenumărate alte afecţiuni. Cauza
principală nu este frigul, umezeala sau curentul, care
provoacă senzaţia de oboseală şi greutate în mişcări, ci
lipsa de enzime ca urmare a unei alimentaţii deficitare.
Pare de necrezut, dar eu susţin că şi cauza tuturor
bolilor infecţioase este aceeaşi: „sedimentele inutile"
formate din cauza unei alimentaţii greşite. Se aruncă
vina pe un germen, pe un agent patogen, sau pe un
aşa-numit virus. Cauza este în realitate tot sedimenta-
rea,fără de care virusul nu poate face nici un „pas"
în organism. Un corp curăţat de tot ceea ce nu-i este
folositor, prin intermediul crudităţilor, nu se îmbol-
năveşte. Deci merită de mii de ori măcar să încercăm
schimbarea regimului. Gripa constituie „o soluţie de ne-
voie" la care face apel natura pentru a curăţi din când
în când corpul, pentru că boala prin însăşi natura ei
obligă la nemâncare; este de-a dreptul absurd să încerci,
într-o atare situaţie, să înfrângi temperatura pe cale ar-
tificială. Vrei să-ţi fereşti copilul de boală, să nu aibă
nevoie de vaccinuri foarte primejdioase şi dăunătoare,
atunci caută să cunoşti hrana naturală! Copiilor le plac
mult crudităţile. Dragostea părinţilor s-ar manifesta
25
mai bine dacă ei înşişi ar fi un exemplu bun,
schimbându-şi propriul lor regim de alimentaţie.
„Papagalul vecinului nostru nu are voie să mănânce
alune prăjite pentru că se îmbolnăveşte", mi-a spus
cineva. De ce să-i lăsăm pe copiii noştri, de care tre-
buie să avem infinit mai multă grijă, să-i iubim mai
mult, să mănânce alune prăjite? Animalelor din grădi-
na zoologică le este interzis să mănânce alimente găti-
te pentru că se îmbolnăvesc. De ce nu li se spune
acelaşi lucru şi oamenilor care se îmbolnăvesc? De
ce nu li se spune că milioanele donate pentru lupta
împotriva cancerului ar fi putut fi mai bine folosite
dacă lumea ar fi lămurită în ceea ce priveşte alimen-
taţia? Desigur, ni se răspunde, dar o atare recunoaşte-
re ar constitui o catastrofă, deoarece marile concerne
din industria chimică, toate fabricile de preparate ali-
mentare şi chiar multe spitale ar trebui să-şi închidă
porţile. Bolnavii constituie o necesitate vitală pentru cei
sănătoşi dar, din păcate, în curând nu vor mai fi oameni
sănătoşi. Faptul că astăzi cei mai mulţi medici sunt de-a
dreptul „dependenţi" de „chimicale" ne îndeamnă să cre-
dem că pregătirea lor profesională este indirect impusă
de industria chimică. Este scandalos că până astăzi, în
Elveţia, instituirea unei catedre naturiste a fost respinsă şi
împiedicată permanent de o anumită clasă socială. Con-
ducerea, reprezentanţii poporului sunt aparent fără putere
în această privinţă. Şi ce-ar mai putea spune un popor,
şi-aşa încercat de atât de grele suferinţe ?
Mulţi oameni sunt atât de „plini de sedimente"
încât deseori bolile ce le ameninţă direct viaţa, sau un
infarct miocardic le pun capăt vieţii în floarea tinereţii.
Nu rareori este vorba de oameni ce nu au fost niciodată
bolnavi. Sănătatea lor aparentă a făcut ca situaţia lor
să fie cu mult mai gravă, pentru că. de-a lungul anilor,
26
sedimentele s-au tot depozitat, ceea ce până la urmă a
dus la deteriorarea totală a organismului. Nu e rnai
puţin adevărat că şi lipsa sărurilor minerale — prin
fierberea alimentelor — are o parte de vină, alături de
formarea sedimentelor nocive, în apariţia altor boli. De
cele mai multe ori medicamentele, razele, injecţiile de-a
dreptul otrăvitoare, alte tratamente şi chiar şi transplan-
turile de inimă, sunt de prea puţin folos, dacă nu vrem
să recunoaştem adevărata cauză a bolii. O inimă străină
transplantată într-un corp bolnav, plin de sedimente, va
ceda în curând. În orice boală, întreg corpul suferă. Iată
deci de ce este o mare greşeală să tratăm numai simpto-
mele; ele pot fi comparate cu nişte supape; când una
din ele va fi închisă se vor deschide, automat, altele, pen-
tru că „murdăria" trebuie cât de cât eliminată. Se poate
însă obiecta: cum se face că oamenii care mănâncă totul
fiert reuşesc să supravieţuiască? Asta depinde, după cum
vom vedea, de puterea de adaptare a organelor. De fapt,
biologii au descoperit că pentru metabolizarea anumitor
alimente sunt necesare enzime ce sunt legate organic
de alimentul respectiv. Dar dacă enzimele respective lip-
sesc, corpul ştie să se ajute singur, preluând o parte din
fermenţii digestivi, mai ales cei produşi de pancreas. Din
păcate, ei nu pot înlocui decât în mică măsură procesul
natural. Există indivizi cu o ereditate deosebit de vigu-
roasă : dacă vor mânca moderat şi vor da dovadă de
cumpătare în toate pot ajunge la vârste înaintate şi cu
o alimentaţie obişnuită. Dar rareori un atare individ
este ferit de boli şi de infirmităţile bătrâneţii. Există o
deosebire esenţială între expresiile „slăbiciunea bătrâneţii"
şi „infirmităţile vârstei". Expresia „infirmităţi ale bătrâ-
neţii" este, de fapt, greşită deoarece cauza infirmităţii nu
este bătrâneţea, ci boala.
FORMAREA CANCERULUI

Există o corelaţie izbitoare între lipsa de hrană crudă

şi formarea cancerului. Absenţa crudităţilor deci şi a
enzimelor influenţează negativ diviziunea celulelor,
care începe să scape de sub control. Iau naştere astfel
aşa-numitele celule „greşite'', a căror înmulţire şi
creştere haotică generează excrescenţe care se consti-
tuie în ulcere, cancere, tumori, mioame etc. Formarea
cancerului este favorizată de acţiunea unor chimicale şi
otrăvuri, de exemplu pesticidele, insecticidele, îngră-
şămintele chimice, conservanţii toxici, medicamentele
chimice, clorul şi fluorul din apa de băut, nicotină şi
sarea de bucătărie şi multe altele. Dacă aceste otrăvuri
au puterea să conserve şi să omoare microbii, ele sunt
capabile să distrugă şi enzimele, sau cel puţin să le di-
minueze proprietăţile, în caz că au pătruns în celule. Dacă
numai prin lipsa enzimelor se pot naşte celule anormale,
cu atât mai mult ele se pot forma dacă se infiltrează şi
toxinele. În atare situaţii nu este de mirare că enzimele
pot pierde total controlul asupra unora din celulele cor-
pului, mai ales în ceea ce priveşte mecanismul de divi-
ziune, iar celulele anormale încep să se înmulţească
vertiginos dând naştere la tumori canceroase. Există di-
ferite tipuri de cancere. Fiecare tip se prezintă sub
forma unei excrescenţe generate într-o anume situaţie
favorizantă, fără să fie vorba de existenţa unui virus
cancerigen transmisibil. În celula în care creşte pro-
centul de deşeuri, pentru că lipsesc enzimele vii care
acţionează şi curăţă, sau unde puţinele enzime sunt ani-
hilate şi distruse de toxine, acolo poate apărea boala şi
există supoziţia că se poate forma celula canceroasă.
Suntem convinşi de faptul că boala canceroasă nu este
produsă de un virus special, de aceea putem fi siguri
28
că nu este molipsitoare, aşa cum se întâmplă în cazul
tuturor virozelor. Un antidot ar otrăvi şi mai mult cor-
pul bolnav de cancer, de aceea nu s-a găsit şi nici nu
se va găsi vreunul!
După experienţa noastră, există un singur mijloc, en-
zimele, care nu pot fi produse într-o fabrică, chimic, ci
numai pe cale biologică. Există şi dovezi în favoarea
veridicităţii afirmaţiilor noastre şi anume, populaţiile
primitive, în care aproape că nu se cunoşteau cancerul
şi alte boli de nutriţie. Aşa era cazul tribului Hunza,
o comunitate care trăieşte într-o vale foarte izolată a
munţilor Himalaia. Acolo nu se ştie nimic despre fa-
brici şi produse alimentare, îngrăşăminte artificiale şi
chimicale. Laptele, ca şi majoritatea alimentelor, erau
consumate în stare crudă. Din păcate, în acea vale
liniştită s-a construit o şosea. Aşa a început civilizaţia!
Zahărul rafinat, sarea de bucătărie şi altele
asemănătoare şi-au făcut intrarea în viaţa oamenilor
şi au început să le submineze sănătatea.
Autorul ar mai îndrăzni să afirme că apariţia co-
piilor anormali ca, de exemplu, a celor născuţi cu sin-
drom Down (mongolism), are aceeaşi cauză ca şi
ivirea cancerului, anume, lipsa de hrană crudă: se for-
mează celule germinative imature sau anormale. Pe de
altă parte, trebuie să dăm speranţe femeilor sănătoase
din punct de vedere organic dar rămase sterile, că pot
avea totuşi copii dacă se vor hrăni doar cu alimente
crude. Iar viitoarele mame care se hrănesc cu crudităţi
vor avea naşteri uşoare. Naşterile timpurii, imature,
putem spune că sunt excluse.
Creşterea numărului cazurilor de cancer a ţinut pasul
în mod uluitor cu creşterea folosirii substanţelor chimice
în agricultură şi în industria alimentară. Este de dorit
sa se introducă si să se stimuleze practicarea unei agri-
29
culturi biologice, neotrăvită (cu îngrăşăminte biologi-
ce). Deoarece la fiecare patru decese, unul se dato-
reşte cancerului, iar banii pentru cercetările oncologice
sunt dăruiţi de populaţie, este de datoria cercetătorilor
(care, după cât se pare, sunt toţi orientaţi spre chimie)
să recunoască, în sfârşit, meritele enzimelor şi exis-
tenţa nenumăratelor vindecări de cancer prin cru-
dităţi şi să publice, în sfârşit, rezultatele obţinute în
acest domeniu. Nenumăratele cazuri de vindecare a
cancerului prin alimentaţie crudă, din întreaga lume,
reprezintă o realitate şi nu mai trebuie trecute sub
tăcere. Din toate cărţile deja apărute despre vindecări-
le de cancer prin regim alimentar, aş vrea să atrag
atenţia celor care se îndoiesc asupra lucrării, deja
amintită, a doctorului Gerson : Rapoarte asupra a 50
de cazuri de vindecări de cancer. Şi acest medic vin-
decă, în special cancerul, cu regim de crudităţi. Atâta
timp cât cauza cancerului nu este recunoscută şi
îndepărtată, nu folosesc nici operaţiile, nici iradierile
(dimpotrivă, un ţesut iradiat este mai greu de vindecat
chiar prin alimentaţia cu crudităţi). Împotriva unor
astfel de tratamente de mântuială oamenii trebuie
avertizaţi. Bolnavii de cancer iradiaţi constituie un
exemplu de tratamente de mântuială. Doctoriţa Nolfi a
ştiut precis de ce nu s-a lăsat iradiată sau operată. Şi
ea îşi argumentează riguros atitudinea. De aceea este
de datoria conducătorilor noştri să experimenteze şi
aplicarea metodelor biologice în agricultură. Revista
Sănătatea poporului (Elveţia) din aprilie 1971 *scria :
„Federaţia elveţiană ar trebui să folosească măcar o
parte din milioanele pe care le are şi le cheltuieşte
în cercetarea agricolă (metode toxice), pentru experi-
mentarea biologică". Eu cred că şi populaţia ar fi de
acord cu această propunere. Suma de şase milioane
strânse constituie prin ea însăşi un semnal privind do-
rinţa poporului de-a scăpa de teama cancerului şi de
pericolul pe care îl constituie. După câte aud, alimen-
tele biologice, anticancerigene, sunt imediat vândute
când ajung pe piaţă.
În toamna anului 1968, în spitalul cantonului Aar-
gau au fost consultate mai multe mame.S-a putut face
constatarea că laptele lor conţinea, în medie, de 15
ori mai multe insecticide decât nivelul admis pe plan
internaţional la laptele de vacă pentru adulţi. Ziarul
Reformă şi dietă din iunie 1975 scria: „Într-o atare
situaţie este de neînţeles că forurile sanitare nu fac
totul pentru a stimula o agricultură fără otrăvuri. Din
păcate - se întâmplă chiar contrariul. După «afacerea
brânzeturilor», reprezentanţa elveţiană pentru produse
alimentare şi-a schimbat atitudinea, în sensul că s-a
interzis să se specifice «fără insecticide». Când astăzi,
în întreaga lume se pune problema apărării consuma-
torilor, în Elveţia se întâmplă tocmai contrariul, şi anu-
me, consumatorul nu mai poate şti ceea ce este cultivat
cu chimicale şi ceea ce este fără. S-a insistat chiar pen-
tru îndepărtarea specificaţiei bio şi «cultivat biologic»,
cu alte cuvinte se face totul pentru îngreuierea apa-
riţiei pe piaţă a produselor obţinute printr-o agricul-
tură care se foloseşte de metode agrotehnice biologice.
Cum să poată sistemul de agricultură biologică, în care
lucrează în mod cinstit peste 700 de familii de ţărani,
să dovedească că face o muncă de pionierat, demnă
de urmat, să prezinte consumatorilor produsele obţinute,
dacă acestea nu au voie să poarte indicaţia «fără
otravă» sau «cultivat biologic» ? "
31
DIFERITE VINDECĂRI
Prin alimentaţia cu crudităţi şi post poate fi vindecată
orice boală. O impresie adâncă mi-a făcut vindecarea
tatălui meu, care suferea foarte rău de edem cardiac
şi astm. La data aceea nu eram încă adept al alimen-
taţiei de crudităţi şi aveam puţine cunoştinţe şi puţină
experienţă în metoda de vindecare naturistă. Raţiona-
mentul logic îmi spunea că organele pacientului nostru
ar necesita, prin post parţial, o curăţire temeinică şi o
refacere şi că ar trebui să evite alimentaţia cu carne şi
sare. Tatăl meu nu avea decât 56 de ani şi era bolnav
de câtăva vreme. Sfaturile mele nu au fost luate în
consideraţie, ba mai mult, a fost chemat cel mai bun
medic din regiune pentru a-1 trata. El a început prin
a-i face din când în când câte o injecţie, injecţii care
ulterior au devenit din ce în ce mai dese. I-a reco-
mandat şi un regim sărac în carne şi sare, fără inter-
zicerea totală a cărnii, dar care nu s-a dovedit a fi
eficient, deoarece accepţiunea de „regim sărac în car-
ne" este foarte elastică. Starea bolnavului se
înrăutăţea văzând cu ochii. Se pare că nici doctorul
nu mai credea într-o vindecare, deoarece, în afară de
injecţii, nu i-a mai prescris nici un alt tratament. Pi-
cioarele tatălui meu se umflaseră aşa de rău, parcă
erau nişte putinele de bătut untul şi, deoarece n-a mai
fost în stare să se ducă el la doctor, acesta a fost
nevoit să vină de două ori pe zi să-i facă injecţiile
32
Din cauza retenţiei de apă s-a accentuat şi astmul,
insuficienţa cardio-respiratorie fiind aşa de rea, încât
bolnavul nu dormea nici ziua nici noaptea. Fără a
întreba pe medic, am încercat cu ceaiuri de plante,
dar nici ele nu i-au putut fi de nici un ajutor şi nu
i-au adus nici o alinare, atâta timp cât stomacul era
umplut cu mâncăruri care, de la început, constituiau
cauza bolii. Chiar şi otrava injecţiilor, în loc să vindece,
a contribuit la agravarea bolii. Ori de câte ori încer-
cam să-1 conving pe tatăl meu să încerce un alt regim
alimentar, îmi răspundea: „Doctorul ştie mai bine".
Atunci mi-am dat seama pentru prima oară cât de
ataşat este omul de obiceiurile sale culinare, într-atât
încât există indivizi care, fără să-şi dea seama, se si-
nucid prin patima asta de a mânca. Adesea mi se
părea că nu ar putea să existe chinuri mai grozave
decât cele prin care trecea bietul meu părinte. Toată
noaptea gemea. Când suferinţa şi-a atins apogeul şi
sfârşitul părea aproape, tatăl meu m-a întrebat: „Şi
cum este, de fapt, regimul de care vorbeai?"; deve-
nise, în sfârşit, docil şi dispus să-mi primească sfaturile.
De acum înainte nu a mai avut voie să stea la masă
împreună cu familia, deoarece nu s-ar fi putut abţine
de la delicatesele oferite. El nu primea nimic altceva
decât câteva linguri de ceapă tocată întinsă pe o felie
de pâine cu puţin unt şi o ceaşcă de ceai diuretic con-
centrat. Pentru început, deocamdată, mânca acelaşi fel
la toate mesele. Fiind obişnuit cu o mâncare picantă, îi
plăceau sandvişurile lui cu ceapă. Dacă i s-ar fi permis,
ar fi mâncat mai mult decât i se oferea. În cursul a 24
de ore edemele de la picioare dispăruseră. Chiar
începând din a doua noapte a putut să se odihnească,
criza cardiacă dispărând complet. O rană pe care o
33
avea, de doi ani, în pulpa piciorului şi nu se cicatriza
s-a vindecat în şapte zile, iar în săptămâna următoare
tatăl meu a mărşăluit doi kilometri până în satul vecin.
Totul părea o minune după o suferinţă aşa de grea.
Mărturisesc că nu am exagerat cu nimic. Din clipa
când a schimbat regimul, nu a mai făcut nici o injecţie.
Din când în când îi mai îmbogăţeam lista de bucate
deşi mai trebuia încă să sufere de foame. Însănătoşit
trecuse cu toată inima de partea regimului.
Nu numai bolile grave pot fi vindecate prin regim
de crudităţi, ci şi neplăceri mai mici, care nu sunt so-
cotite boli, ca de pildă durerile de cap, eczema, răsu-
flarea rău mirositoare, oboseala şi constipaţia.
În cazurile în care este vorba de unele vicii, cum
ar fi cele pentru cafea, tutun sau băutură se reco-
mandă o perioadă de post total.
Există persoane care afirmă că crudităţile ar putea
să înlocuiască somnul deficitar. Chiar în ziua următoa-
re, după o noapte „albă", susţin ele, nu se simt obosite
şi nici nu simt nevoia să doarmă.
Bolile de nutriţie prin excelenţă, cum sunt: apen-
dicita, calculii biliari, artrita şi multe altele se pot, de
asemenea, vindeca prin regim, solicitând, totuşi, din
cauza periclitaţii si sensibilităţii lor, un tratament mai
urgent. Din acest motiv am adăugat capitolul: Indicaţii
deosebite pentru anume bolnavi.
Nu trebuie însă să uităm că nimeni nu este, din
naştere, vegetarian, iar regimul de crudităţi trebuie să
aibă o marjă de timp până când puterea lui de
curăţire să poată acţiona. Mai bună decât terapia este
profilaxia bolilor prin hrană vie. Automat aceasta aduce
cu ea un fel de viaţă raţională în care soarele, aerul
apa, respiraţia corectă, mişcarea corporală şi dieta, de
34
tipul celei cu crudităţi, au un rol de seamă. Chiar şi
regim de crudităţi parţial poale genera o destul de mare
putere de rezistenţă faţă de boli. Trebuie însă îndepărta-
te pe cât posibil, următoarele preparate gătite:
pâinea albă şi intermediară, prăjiturile, folosirea zil-
nică a cărnii (cel mult o dată sau de două ori pe
săptămână), ouăle fierte, laptele fiert sau pasteurizat,
alimentele grase sau fierte în grăsime, zahărul rafinat,
slănina, ciocolata, excesul de sare.
CARE ESTE TIPUL DE ALIMENTAŢIE
SPECIFICĂ OMULUI ?
Deoarece a fost un timp în care oamenii s-au hrănit
mai mult cu carne de vânat, fiartă sau friptă, se putea
trage concluzia că noi am fost creaţi pentru alimentaţia
cu carne şi pregătirea ei la foc este normală. Astfel de
concluzii sunt însă puţin întemeiate şi, de aceea, derutante.
De ce animalele sălbatice, care trăiesc în libertate, în
general nu se îmbolnăvesc, în timp ce printre popoarele
civilizate de astăzi cu greu se mai poate afla un om sănătos ?
Care a fost rezultatul experienţelor făcute în grădi-
nile zoologice, când s-a început alimentarea animalelor
sălbatice cu hrană fiartă, de frica agenţilor patogeni?
Tocmai contrariul a ceea ce se urmărea, şi anume că
animalele s-au îmbolnăvit şi au murit. Unele au deve-
nit chiar incapabile să se mai reproducă.
S-a trecut din nou la alimentarea animalelor —
unele fiind deosebit de preţioase, chiar exemplare unice
— cu hrana lor naturală, nefiartă, aşa cum erau ele
obişnuite în libertate. După aceea s-a putut citi în ziare
că până şi animalele foarte rare au început să aibă pui.
Pentru a obţine răspunsul corect la întrebarea noas-
tră, ne putem ajuta făcând o serie de comparaţii cu
ceea ce se întâmplă în lumea animală. Ce categorie
de animale e mai apropiată de om în ceea ce priveşte
anatomia şi fiziologia aparatului digestiv ? E vorba, oare,
de categoria animalelor de pradă, a ierbivorelor, a om-
nivorelor (de ex., porcul) sau a acelora ce se hrănesc
36
mai ales cu fructe (maimuţele)? Gorila, de exemplu,
nu mănâncă nici un pic de carne. Maimuţa antropoidă
este singurul animal al cărui aparat digestiv este
alcătuit şi funcţionează întocmai cu cel al omului. In-
testinul carnivorelor este de cinci ori mai mic decât cel
uman, iar măselele lor sunt zimţate, pe când ale omului
sunt tocite, saliva lor este acidă, pe când a omului este
alcalină, în interior intestinul lor este neted, pe când al
omului este cutat, limba lor este aspră la pipăit, pe
când a omului este netedă, chiar şi acidul gastric este
mult mai „acid", mai puternic, la animalele de pradă.
Organele digestive ale omnivorelor se aseamănă
mai mult cu cele ale animalelor de pradă decât cu
cele ale oamenilor; ceea ce înseamnă că un carnivor
poate să mistuie mai uşor plante şi fructe comparativ
cu un mâncător de vegetale şi de fructe (vaca, mai-
muţa, omul) atunci când e pus în situaţia să digere
carnea. Deoarece acidul clorhidric al omului este prea
slab pentru digestia cărnii, iar intestinul său este ondulat
şi de cinci ori mai lung decât al animalelor carnivore,
carnea rămâne prea mult timp în interiorul acestuia,
ceea ce produce putrefacţia şi mirosul urât. Substanţele
de putrefacţie trec prin peretele intestinului, în sânge, şi
generează diverse boli.
Susţinătorii teoriei evoluţioniste şi-ar sparge capul
cugetând pentru ce aparatul nostru digestiv nu s-a
adaptat treptat la alimentaţia pe bază de carne sau
măcar de ce nu a ajuns să fie asemănător cu cel al
omnivorelor (porcul). Teoria lor va rămâne mereu sub
semnul întrebării. Toate acestea nu dovedesc oare că
omul s-a hrănit greşit, de aceea este gata să se
îmbolnăvească de orice fel de boală posibilă ?
Animalele ierbivore nu au gheare pentru a prinde şi
sfâşia vânatul. Omul şi maimuţa sunt singurele animale
37
dotate cu mâini, cu care să se poată căţăra pentru a-şi lua
fructele din pom, o dovadă că pentru hrănirea lor este
nevoie în primul rând de fructe. Civilizaţia a produs
schimbări fundamentale în modul de viaţă al oamenilor,
dar aspectul tubului lor digestiv a rămas acelaşi. Şi astăzi
el este la fel cu cel al maimuţelor antropoide; în conse-
cinţă, şi alimentaţia omului ar trebui alcătuită, în primul
rând, din fructe! Între acestea ar trebui socotite şi nucile
şi seminţele. Maimuţa se hrăneşte şi cu boabe de plante
şi cu frunze netede, ceea ce ar corespunde cu salata
noastră. Dacă găseşte rădăcini şi bulbi comestibili, nu le
trece cu vederea, şi bineînţeles, că le mănâncă aşa cum
i le-a dat natura. Nu ştie nimic despre fiert, sare de
bucătărie, zahăr rafinat, despre otrăvurile conservante!
Referindu-ne la noi, putem spune deci că vom fi cu
atât mai sănătoşi cu cât alimentele noastre vor fi puţin
preparate, mai naturale.
În urma acestei constatări, nu suntem îndemnaţi să
ne amintim una din primele învăţături despre „nu-
triţie" pe care Creatorul a dat-o primei perechi de
oameni şi care este scrisă pe prima filă a Bibliei?
Stă scris: „Iată, v-am dat orice iarbă care face sămânţă,
orice pomi fructiferi care fac poame bune pentru hrana
voastră." Iar spusele acestea au valoare de lege a naturii,
deoarece pentru o atare hrană am fost noi creaţi.
Sunt multe soţii tinere care, din dragoste pentru
soţii lor, caută să le pregătească „tot felul de
bunătăţi". Şi când ne aşteptăm mai puţin, primim tris-
ta veste despre moartea cutărei sau cutărei cunoştinţe,
la vârsta de 30, 40 sau 50 de ani, de cancer, scleroză
multiplă, stop cardiac sau altă boală caracteristică so-
cietăţii noastre civilizate. Jumătate din „avere" a fost
dată medicilor, dar toţi specialiştii la un loc n-au mai
fost în stare să le prelungească viaţa.
Aceste tinere doamne au avut intenţii bune, dar
numai din neştiinţă, cu totul neintenţionat, şi-au
osândit soţii la o moarte sigură, prematură,
îmbuibându-i cu toate delicatesele artei lor culinare.
O tragedie mai mare nici că se putea închipui; s-a
sacrificat totul- pentru o vindecare care nu a avut loc,
durerile şi chinurile pe care trebuiau să le suporte
bolnavii creşteau, iar suferinţa celor din familie a fost
mai groaznică, când soţul şi-a dat obştescul sfârşit. Şi
când te gândeşti că nu găsim însă niciodată timp, atâta
vreme cât ne simţim „bine", să citim măcar o carte
despre cum să ne menţinem sănătatea!
Din nenumăratele cazuri nenorocite pe care le ştim
personal, vrem să atragem atenţia asupra unuia singur
care ni se pare edificator. Am cunoscut un om căruia,
din anii tinereţii, i s-a format o tumoare ce apăsa pe
nervul optic. Şi în cazul lui s-a spus că trebuie operat
imediat, altfel va fi prea târziu. Deşi a fost operat, omul
este astăzi complet orb. Dacă, totuşi, ar fi existat cineva
care să-l lămurească, să-i explice, simplu, că noi am fost
creaţi pentru un alt fel de alimentaţie, că măcar două
luni ar fi trebuit să încerce un regim hipoacid, poate
chiar numai sucuri proaspete, ce bine ar fi fost! După
experienţele noastre, nici un cancer n-a mai evoluat în
timpul unui atare regim, iar după un timp începea să
se vindece. De aceea suntem convinşi că, dacă nu s-ar
fi făcut operaţia, omul s-ar fi putut bucura şi astăzi de
lumina ochilor!
PREJUDICIILE FIERBERII
ALIMENTELOR
De curând a venit cineva la mine să-mi spună, cu
un aer triumfător, că, uite, o adeptă a alimentaţiei
naturiste, ce locuia lângă Berna, şi avea 40 de ani, a
murit de cancer. Dar s-a aflat că nu era vorba de o
„naturistă", ci de o „vegetariană". Între cele două noţiuni
este o mare deosebire. Vegetarienii renunţă, într-adevăr,
la folosirea cărnii, dar fierb cele mai multe mâncăruri.
Chiar dacă fierberea se face cu grijă, de exemplu în
abur, nu este nici o deosebire între acest sistem de fier-
bere şi celălalt: în ambele cazuri-sunt distruse sub-
stanţele cele mai de seamă, enzimele.
„Zarzavaturile fierte în apă sunt cele mai puternic
depreciate". Aşa scrie un cercetător american, Dr. Gar-
ten, în cartea sa, Dureri şi suferinţe, remarcând, de
pildă, printre altele, că varza, fiartă în mod obişnuit,
îşi pierde 60% din valoarea iniţială. Astfel de realităţi
ar trebui să ne atragă atenţia.
Pe lângă enzime, prin fierbere sunt distruse, în
mare măsură, şi vitaminele. Una din cele mai impor-
tante dintre ele, vitamina C, a cărei sarcină principală
este curăţirea sângelui, se pierde total prin fierberea
alimentelor mărunţite şi la fierberea laptelui; în alte
alimente este distrusă doar parţial în timpul preparării
mâncărurilor. Toate sărurile minerale se elimină prin
apa de fierbere şi prin aburi, astfel că legumele şi
zarzavaturile nu mai conţin nimic hrănitor în ele. Pro-
40
teinele îşi pierd 2/3 din valoarea lor nutritivă prin fierbere,
parte prin coagulare, parte prin distrugere. Tot-
odată, substanţele proteice astfel modificate produc
mai multe reziduuri şi acizi în urma metabolismului.
Pierderile de calciu, potasiu, fier, magneziu, iod şi
alte săruri minerale, pricinuite prin fierbere, au fost
deja amintite în primul capitol.
Lipsa de enzime are ca urmare faptul că mai mult
de 3/4 din sărurile minerale importante din celulele cor-
nului nu pot fi valorificate de organism, depozitându-se
ca reziduuri. Cu astfel de pierderi enorme, cei mai mulţi
oameni sunt subalimentaţi, chiar având stomacul plin.
Aşa că, oricâţi bani cheltuiţi pentru hrană, pe mesele
dumneavoastră se găsesc numai alimente cu valoare nu-
tritivă redusă. Prin fierbere sunt degradate chiar şi ami-
donul si fructoza, care îşi schimbă total compoziţia
chimică. În acest fel ele devin o reală primejdie pentru
oameni, predispunându-i la obezitate, modificări chimice
inexistente în alimentele care nu se fierb. Fructele crude
sunt suportate chiar şi de diabetici, dar nu şi cele fierte:
iată o dovadă certă că schimbarea suferită de zahăr şi
amidon prin fierbere este categoric dăunătoare. Fructele
nu trebuie fierte sau sterilizate sub nici o formă. Con-
servarea se rezolvă doar prin congelarea lor.
Cele mai mari prejudicii le suferă însă grăsimile şi
uleiurile şi nu numai la fierbere, ci chiar în timpul
procesului de fabricaţie, de exemplu, la obţinerea ule-
iului prin presare la cald. Amănunte în plus veţi găsi
în capitolul referitor la Bolile de inimă. Grăsimile ani-
male şi vegetale solidificate şi uleiul încălzit obliterea-
ză arterele şi provoacă hipertensiunea arterială, pe
când uleiurile obţinute prin presare la rece le curăţă
de depuneri.
41
Aroma şi gustul picant al fiecărui aliment sunt foarte
prejudiciate prin fierbere, de aceea este neapărat nevoie
de un suport artificial, între care sarea de bucătărie şi
zahărul, ambele foarte otrăvitoare (dăunătoare), sunt cele
mai folosite. Într-adevăr, un ajutor deplorabil pentru un
mare fiasco!
S-a observat că din mâncărurile gătite se mănâncă
de trei-patru ori mai mult, cantitativ, decât din cele
crude, pentru că volumul alimentelor scade mult prin
fierbere; şi astfel, depunerile şi creşterea în greutate
cu greu mai pot fi evitate. În plus, cheltuielile adiacente
generate de alimentaţia fiartă sunt mult mai ridicate
decât costul crudităţilor. Notele medicilor depăşesc de
multe ori, chiar împătrit, banii daţi pe mâncare; o asi-
gurare de boală care, de fapt, ar fi putut fi evitată, de-
vine imperios necesară ; la toate aceste cheltuieli se mai
adaugă întreruperea temporară a lucrului (concediile de
boală) şi curele de tratament în staţiuni balneoclimate-
rice. Dar, mai grave decât toate celelalte, şi care nu pot
fi evaluate în cifre, sunt durerile şi chinurile bolnavului,
abstracţie făcând de suferinţele psihice şi neajunsurile
financiare care se instalează în unele familii.
Iată cât de multe sacrifică omul doar pentru o
neînsemnată plăcere culinară!
De altfel, gustul ar putea fi uşor reeducat, pentru că
se ştie că el este o obişnuinţă. Apropo de satisfacţiile
gustative, îmi place mai mult alimentaţia mea de astăzi
decât mi-a plăcut cea din trecut!
Îmi amintesc bine de trecerea mea de la vechile
obiceiuri culinare la alimentaţia naturistă. Sardelele în
ulei, la cutie, erau la acea dată hrana mea preferată.
Când am început să schimb regimul, mi-am propus ca
pe viitor să-mi cumpăr numai câte o cutie, numai
42
sâmbăta, şi niciodată să nu cumpăr două deodată, ca
să le am pentru două sâmbete : dacă ai în casă tocmai
acel „ceva bun", la care trebuie să renunţi, cu greu
vei reuşi, totdeauna ispita îţi va da ghes „măcar să
guşti"! După un timp mi-am cumpărat o cutie la două
săptămâni şi apoi tot mai rar. După aproximativ o
jumătate de an, nu am mai simţit nevoia de sardele.
Am găsit în schimb multe alte alimente delicioase.
MUNCA GREA ŞI HRANA CRUDĂ
În discuţiile asupra alimentaţiei cu crudităţi mi se
spune adesea: „Aş vrea să te văd cum te-ai descurca
dacă ar trebui să munceşti din greu!...", adică dacă aş
rezista numai cu hrana din crudităţi.
Ocazional am efectuat şi eu muncă grea, şi chiar şi
în această situaţie hrana crudă şi-a dovedit superioritatea.
Nu mai eşti chinuit nici de oboseală şi nici de sete.
După rapoartele pe care le avem, cândva, în Ger-
mania, s-a făcut o examinare asupra capacităţii de
muncă a unor muncitori. Unii erau mâncători împăti-
miţi de carne, mulţi erau adepţi ai crudităţilor. Cine
a rezistat mai mult la „tăvăleală" ? După calculele făcu-
te, naturiştii.
Există şi alte dovezi.
Un dublu campion olimpic la înot pe distanţe lungi,
Roos, din America, medaliat cu aur la Roma şi la
Sydney, a publicat o carte în care mărturiseşte, printre
altele, că mesele sale sunt alcătuite 90% din crudităţi,
cu reţinerea de la orice fel de preparate din carne. El
atribuie rezistenţa sa neobişnuită crudităţilor şi,
adaugă mai departe, în lucrarea amintită că, în con-
cursuri, nu-şi foloseşte niciodată întreaga sa putere de
rezistenţă de la început, pe când ceilalţi, aproape de
final, sunt istoviţi şi cedează.
44
În general, carnea este considerată un aliment dătător
de forţă. În realitate, este doar un mijloc de a biciui, de
a stimula artificial, asemenea cafelei.
Este neîntemeiată comparaţia cu efectul pe care îl
are carnea asupra animalelor de pradă, deoarece a-
cestea devorează carnea crudă cu piele şi păr, iar or-
ganismul lor a fost creat şi adaptat exact pentru acest
fel de alimentaţie, în afară de asta, carnea fiartă
conţine numai o fracţiune din valoarea nutritivă a celei
crude. După cum am văzut mai sus, proteina îşi pierde,
prin fierbere, 2/3 din valoare sau poate fi complet dis-
trusă. Chiar şi fierul din carne devine anorganic şi, prin
aceasta, nefolosibil.
În ceea ce priveşte vitaminele, putem spune că ele
aproape nu mai există, în plus, nici un alt aliment nu
încarcă şi nu acidifiază mai mult sângele decât carnea,
ceea ce favorizează şi mai mult apariţia bolilor.
Două doamne, cunoştinţe apropiate ale autorului,
au făcut o cură de slăbire mâncând, un timp, numai
carne şi salată. Experienţa a reuşit. Au ţinut acest re-
gim pentru a-şi păstra linia suplă, considerând carnea
un aliment cu valoare nutritivă mare. Nu după mult
timp au murit amândouă de o boală de piele. Personal,
consider că utilizarea cărnii fierte este o hrană unilate-
rală, de valoare redusă. Este o tragedie că medicii re-
comandă carnea şi sugarilor.
Se poate replica faptul că unii iubitori de carne
ating vârste înaintate, întotdeauna există excepţii,
Şi-apoi, un rol de seamă îl are cumpătarea.
Pentru a produce un kilogram de carne este nevoie
de 10 kg de cereale. Dar seminţele de cereale sunt
de 10 ori mai valoroase şi mult mai sănătoase. Pro-
45
blema alimentară a omenirii ar putea fi astfel lesne
rezolvată.
Cele mai multe mâncăruri fierte conţin tot atâta
sare cât conţine o hrană specială care se foloseşte
astăzi în îngrijirea animalelor pentru îngrăşarea lor.
Consumul de sare trezeşte în ele o senzaţie anormală
de foame şi o sete permanentă. Ambele cer să fie sa-
tisfăcute şi duc la creştere ponderală. Un alt dezavantaj
al sării din mâncare, atunci când este vorba mai ales
de persoane ce prestează o muncă fizică grea este că,
din cauza ei, se acumulează multă apă în corp, care,
la cel mai mic efort, începe să fie eliminată împreună
cu sarea.
Vegetarianul naturist este scutit de această neplăce-
re. Acum înţelegem de ce acei muncitori vegetarieni-
naturişti au rezistat de două ori mai mult la corvezi
decât ceilalţi. Înţelegem şi de ce hrana crudă înlătură
oboseala. Ce avantaje enorme s-ar crea armatei dacă
soldaţii noştri ar fi dispuşi să încerce acest tel de ali-
mentaţie! Ne gândim — în caz de război — la sim-
plificarea tuturor celor necesare aprovizionării şi la
faptul că lipsa trupelor de rezervă n-ar mai fi o pro-
blemă.
N-ar fi oare de-a dreptul fantastic, pentru orice an-
treprenor, ca fiecare dintre muncitorii lui să aibă o
astfel de cărţulie ?
DEVALORIZAREA LAPTELUI
PRIN PASTEURIZARE
Pasteurizarea a fost introdusă de Louis Pasteur, sa-
vant francez, şi constă în încălzirea alimentelor până la
80 C pentru a distruge bacteriile. Dar, prin aceasta şi
alimentele îşi pierd, mai mult sau mai puţin, din va-
loarea lor intrinsecă, ceea ce poate aduce prejudicii
sănătăţii, aşa cum a dovedit-o un experiment publicat
în numărul din iunie al revistei Minte şi materie, din
Oxford (Anglia):
„În Scoţia, la o şcoală agricolă, s-au făcut nişte ex-
perienţe, pentru a putea urmări ce efect are asupra
viţeilor hrănirea lor cu lapte pasteurizat şi cu lapte
crud. Opt viţei au primit, încă din prima zi de viaţă,
lapte pasteurizat, iar alţi opt, lapte crud. Doi din pri-
ma grupă au murit din prima lună. Unul dintre viţei
a fost scutit de continuarea probei pentru a rămâne
în viaţă. Al patrulea viţel a murit la două zile după
încheierea perioadei de probă, în timp ce ceilalţi au
putut fi salvaţi, dându-li-se ulterior lapte nefiert. Viţeii
grupei a doua, care au primit toţi lapte nedegradat,
au rămas toţi în perfectă stare fizică."
Scrisoarea sănătăţii, organul Asociaţiei Kneipp, din
sudul Germaniei, scria în numărul 2 din 1972:
„Doi oameni de ştiinţă americani, Potenger şi Si-
monsen, au experimentat alimentaţia cu lapte pasteu-
rizat la pisici. Cercetările s-au extins peste mai mult
47
de trei generaţii de pisici. Cele hrănite cu lapte crud
s-au dezvoltat normal.
La cele la care laptele pasteurizat a fost hrana prin-
cipală, s-a instalat un rahitism grav care, în cele din
urmă, a dus la moartea lor. La toate pisicile care nu
au primit lapte crud, încă din prima generaţie au avut
loc avorturi. Animalele au suferit modificări de com-
portament, devenind agresive, zgâriind şi muşcând. La
53% din animale, glanda tiroidă era slab dezvoltată. În
generaţia a treia, animalele erau aproape degenerate."
După cum rezultă din toate experienţele de mai sus,
laptele îşi pierde puterea sa dătătoare de sănătate şi ca-
lităţile nutritive de îndată ce este încălzit sau fiert.
Cunoscutul biolog canadian H. Tobe, scrie în cartea
sa, Enzimele, cărămizile vieţii că, prin încălzire şi pas-
teurizare, prin procesele de fabricaţie şi chimizare ale
alimentelor, toate enzimele de importanţă vitală pen-
tru noi sunt distruse.
Ca urmare, elementele principale ale laptelui, în
special calciul, fierul şi fosforul, nu mai pot fi decât
în mică măsură asimilate, metabolizate, de corpul nos-
tru. Tot ceea ce rămâne devine o aglomerare de
deşeuri ce constituie un depozit de sânge. Germenii
bolilor, care mişună pretutindeni, găsesc, în sângele
încărcat de reziduurile produselor pasteurizate, un te-
ren propice pentru dezvoltare. Astfel se nasc bolile.
Pasteurizările acţionează astfel oarecum împotriva
tocmai a scopului pentru care sunt utilizate.
Un cercetător englez, Z. H. Oliver, confirmă aceste
adevăruri în cartea sa, Probele remediilor: „De ce o
ramură uscată este atacată de viermi şi bacterii şi nu
una sănătoasă, care este plină de suc şi viată ? Pentru
că bacteriile au fost create tocmai pentru a înlătura
48
deşeurile acumulate şi astfel au un rol deosebit de
important în natură.- Dar, iată că, de îndată ce găsesc
un depozit de deşeuri în sânge şi atacă ţesutul celular, noi
le învinuim că ne-au provocat suferinţe deşi nu ele sunt
vinovate de declanşarea bolii." În această privinţă sunt de
acord mulţi medici. Pentru a dovedi în mod cert un atare
fapt, prof. Emerich a înghiţit o fiolă întreagă cu bacterii de
holeră, care nu i-au făcut, bineînţeles, nici un rău.
O mamă foarte grijulie faţă de copilul său a con-
siderat că odrasla ei nu mai poate bea decât lapte
crud, de la o anumită vacă, aparţinând unui prieten
apropiat, sperând că se poate încrede în onestitatea
lui. După un timp, s-a descoperit că vaca respectivă
suferea de tuberculoză, boala fiind într-o fază foarte
avansată de evoluţie.
Copilul probabil că înghiţise milioane de germeni
de tuberculoză. Dar i-au dăunat? Nicidecum! Bând
lapte crud şi folosind şi alte crudităţi, avea o consti-
tuţie foarte robustă, astfel încât bacteriile nu au găsit
un teren favorabil, prielnic, pentru dezvoltare.
Z. H. Oliver a mai adăugat că „laptele, o capodo-
peră dietetică", dacă este pasteurizat devine „o uşă
deschisă pentru boli si moarte".
Dr. Evelyn, de la London Hospital, a publicat în
ziarul Asistenţa socială, 47, 1934, rezultatele unor stu-
dii făcute asupra apariţiei şi evoluţiei cariilor dentare
la copiii din diferite orfelinate. El a descoperit că lap-
tele crud constituie o apărare activă împotriva bolilor,
care sunt atât de răspândite. Experienţele făcute asu-
pra a 750 de băieţi au scos la iveală, după, trei-patru
ani, rezultate uimitoare. La o grupă de 58 de copii,
cărora li s-a dat regulat lapte crud, după acelaşi in-
terval de timp nu a mai apărut nici un caz de carie
49

l
dentară. Alte experienţe, cu alte grupe, au dat aceleaşi
rezultate.
Arnold de Viers, un cercetător american, consem-
nează în cartea sa, Elixirul vieţii, tot felul de experienţe
efectuate în Anglia şi America, unele în universităţi,
altele în spitale. Copiii cărora li s-a dat exclusiv lapte
pasteurizat s-au îmbolnăvit în scurt timp de scorbut (lip-
sa vitaminei C), rahitism (lipsă de calciu), tulburau di-
gestive şi alte boli.
Experienţele au demonstrat că laptele pasteurizat, în
loc să apere de tuberculoză, a favorizat-o.
Într-un cămin de copii din Anglia, 14 copii —
dintr-o grupă experimentală mai mare —, care au fost
alimentaţi un timp, regulat, numai cu lapte pasteurizat,
s-au îmbolnăvit de tuberculoză, în timp ce într-o altă
grupă experimentală, hrănită cu lapte crud, numai un
singur băiat s-a îmbolnăvit de această boală.
Arnold de Viers descrie cu lux de amănunte toate
experienţele, aşa încât nu poate fi vorba de nişte rezul-
tate inventate.
Toate aceste dovezi arată că atât laptele pasteu-
rizat cât şi fierberea sunt fără sens. Nu numai că sănă
tea oamenilor este prejudiciată, dar prin devalorizarea
alimentelor se pierd milioane.
Am locuit câţiva ani în Florida — SUA. Am fost
pus în situaţia, la un moment dat, să trebuiască să fac
rost de lapte crud pentru nişte copii bolnavi ai unor
vecini, dar oricât m-am zbătut, mi-a fost imposibil. Nici
ţăranii nu puteau să-mi vândă, pentru că legile inter-
ziceau comercializarea laptelui ca atare. Neştiinţa celor
lor mulţi a permis unor profitori să voteze o astfel
lege. Singurul avantaj al pasteurizării constă în faptul
că, în acest fel, laptele poate fi păstrat mai mult timp
50
»

i
şi transportat fără a se altera. Consumatorului nu-i adu-
ce nici un folos, ci doar pagube incalculabile. Să nu
uitam că laptele conţine mai mult calciu decât orice alt
aliment, iar 90% din oameni suferă de lipsă de calciu.
Multe boli, chiar şi artroza, afecţiunile coloanei verte-
brale ale articulaţiilor şi cele de cord, ca şi fracturile
sunt consecinţe ale lipsei de calciu. Pentru asigurarea
cantităţii de calciu necesară organismului trebuie să
bem zilnic puţin lapte crud.
În multe regiuni ale Germaniei nu se mai găseşte
deloc lapte crud. În Elveţia lucrurile stau ceva mai
bine, dar şi aici lăptarii „dispar" unul câte unul. Dacă
oamenilor nu li se spune adevărul curat, în curând
vom rămâne şi noi fără lapte crud. Chiar şi acum se
foloseşte mai mult lapte pasteurizat, deşi este mai
scump. Nu se ştie că prin pasteurizare calităţile lui sunt
depreciate, fapt ce constituie o cauză a bolilor. Nu se
ştie că o cură cu lapte crud poate vindeca boli grele;
chiar şi pentru potolirea setei este mult mai bun şi mai
ieftin decât orice altă băutură gazoasă îndulcită. Cine
vrea să se hrănească ieftin şi totuşi foarte sănătos, fo-
loseşte mult lapte crud.
Iaurtul îşi pierde şi el o parte din valoare prin fier-
bere (enzime, proteine, vitamine, calciu); în plus, aci-
dul puternic din iaurt răpeşte corpului calciul. Din
contră, laptele nefiert, cel mai bun furnizor de calciu,
are proprietăţi bazice în proporţie de 80% si neutra-
lizează, asemenea zarzavaturilor, toxinele acide
dăunătoare din organism. De aceea vindeca bolile. Nici
un duşman al laptelui nefiert nu poate tăgădui acest
adevăr. Laptele prins, cât nu s-a acrit şi este folosit
cu măsură, este inofensiv. Doar bolnavii de reumatism
trebuie sâ-1 evite.
Toate sunt bune, ar obiecta cineva, dacă nu ar exista
şi riscuri! Care risc? O dată cu exemplele prezentate
am văzut că pericolele sunt mai mari şi mai multe în
cazul laptelui pasteurizat decât la cel nefiert.
În Bulgaria şi în alte state răsăritene, laptele crud
şi cel prins constituie alimente de bază şi nimeni nu
se gândeşte la vreun risc. Dacă mulţi oameni din aceste
ţări trăiesc şi peste 100 de ani, doar laptelui crud ar
trebui să-i mulţumească! Frica de îmbolnăvire este atât
de mare, încât, cu toate avantajele laptelui crud, ea are
câştig de cauză. Iar cei ce alarmează împotriva aşa-zi-
selor riscuri ale utilizării laptelui nefiert, o fac pentru
beneficiul lor, inducând în eroare oamenii. Dacă se atra-
ge atenţia împotriva consumării laptelui nefiert, sau dacă
acesta este interzis, cu atât mai mult ar trebui să fie interzis
automobilul, care provoacă nu numai un număr mare de
accidente, schilozi şi invalizi, ci chiar şi mulţi morţi.
Laptele nefiert acţionează ca un purificator, de aceea
este foarte igienic. Bacteriile străine care s-ar putea dez-
volta sunt inofensive şi nu-i alterează calităţile, pentru
că laptele nu se strică, nici nu putrezeşte, ci numai se
acreşte. Aceasta se datorează fermentului lactic. Deci,
nu trebuie să vă temeţi să-l beţi dacă nu mai este proas-
păt, laptele acţionează totuşi ca purificator şi nu pierde
nimic din capacitatea sa de a întreţine sănătatea. Lap-
tele nefiert nu se menţine pur numai pe sine, ci el curăţă
intestinele de resturile florei bacteriene de putrefacţie şi
de alţi agenţi patogeni, în timp ce laptele fiert sau pas-
teurizat putrezeşte. El este mort şi nu mai are nici o
putere de curăţire şi de vindecare. Se mai spune că şisis-
temul de muls este neigienic. Cei care spun asta nu
ştiu că 2/3 din lapte este muls mecanic şi în curând
52
întreaga cantitate de lapte va fi mulsă astfel, metodă
ce se practică în America de mulţi ani.
Nu s-a observat, de pildă, că laptele neîmbuteliat
este filtrat în lăptării? Eu cred că afirmaţia că ar fi
neigienic este un pretext al adversarilor laptelui crud.
În plus, nici prin pasteurizare el nu devine „mai curat";
dimpotrivă, agenţii curăţeniei, enzimele si acidul lactic,
sunt distruşi, astfel că nu mai poate fi vorba de igienă.
Eu personal consum zilnic lapte crud. De ce ? Pentru
că este alimentul cel mai bun şi agreabil, cel mai bun
la gust, cel mai uşor de digerat, relativ cel mai ieftin
şi cel mai valoros, în familia noastră, desertul este,
adesea, o cană cu lapte nefiert. Fetiţa mea, care are
şapte ani, încă din primele săptămâni de viaţă a
mâncat lapte de vacă nefiert, diluat corespunzător.
Până în prezent nu a făcut nici una din bolile copilăriei
şi s-a dezvoltat minunat.
Dorim să protestăm energic împotriva unei afir-
maţii neîntemeiate apărută într-o lucrare a lui Holtzer
Sommers, anume că, din cauza consumării laptelui ne-
fiert, copiii ar face afte (aftoză), s-ar îmbolnăvi de
pojar, vărsat de vânt, scarlatină etc. Propriul meu copil
este un exemplu că toate acestea nu sunt decât născo-
ciri. Faptele dovedesc tocmai contrariul: laptele crud
vindecă, pentru că „imobilizează" acizii. În plus, pentru
convalescenţi este alimentul cel mai uşor digerabil.
Fără temei este şi teoria lui Sommers, conform
căreia omul adult nu ar mai putea digera laptele ne-
fiert (ci numai sugarii) sau că acesta, de îndată ce vine
în contact cu aerul, nu ar mai fi nici pur, nici crud!
Chiar numai faptul că, în ţările balcanice, oamenii —
a căror hrană de bază o constituie laptele crud —
ajung la vârste mult mai înaintate decât este media
de viaţă, face să cadă teoria lui Sommers. A respinge
laptele pe motive etice este cu totul altceva. Dar de
ce să-i conteşti calităţile ?
Este- de dorit să ne unim glasurile întru susţinerea
şi salvarea laptelui crud! Fără ajutorul acelora ai
căror „ochi s-au deschis" şi fără o propagandă serioasă
împotriva acţiunilor aproape imperceptibile, dar siste-
matice, pentru denigrarea alimentaţiei cu lapte crud,
în curând poporul nostru nu va mai putea cumpăra
lapte proaspăt. Ceea ce s-a întâmplat în Florida este
un semnal de alarmă. Acolo, unii ţărani au fost
urmăriţi de autorităţi, deoarece au existat medici
răuvoitori care i-au făcut pe nedrept răspunzători pen-
tru diversele boli contactate de copiii ai căror părinţi
cumpără de la ei lapte proaspăt. Tot astfel de greutăţi
vor avea de întâmpinat şi oamenii noştri (elveţienii)
peste câţiva ani, dacă nu se începe chiar de pe acum
o contraacţiune. De pildă, vânzarea de brânză proas-
pătă şi unt ţărănesc fiind deja interzisă, un ţăran din
cantonul Neuentorg a avut de suferit, asemenea fer-
mierilor americani, pentru că a vândut brânză dulce,
deoarece statutul confederaţiei privitor la lapte inter-
zice ţăranilor să-şi vândă laptele şi produsele lactate
persoanelor particulare; poliţia a făcut o descindere
la el acasă, cu mai multe maşini, şi i-a confiscat toate
proviziile. Acest ţăran îşi cultivă pământul fără
îngrăşăminte chimice şi fără pesticide (aceasta s-a
întâmplat în 1970).
DE CE, AZI, OAMENII TRĂIESC
MAI MULT?
Deşi părerea că strămoşii noştri s-ar fi hrănit mult
mai sănătos este destul de răspândită, dat fiind faptul
că de atunci şi până în zilele noastre media de vârstă
a crescut, se consideră că sistemul de nutriţie actual
este perfect echilibrat, iar arta culinară foarte sofisti
cată nu ar exercita nici o influenţă negativă asupra
sănătăţii. Cineva a fost chiar de părere că industria
chimică si cea farmaceutică ar contribui substanţial ca
oamenii să ajungă la o vârstă înaintată. Vrem să
urmărim până unde si în ce măsură cele de mai sus
corespund adevărului.
Este categoric că acum 50-100 de ani strămoşii noştri
fierbeau lotul, cu excepţia unor fructe care nici nu erau
considerate alimente.
Atunci fierberea era considerată o adevărată „pre-
digestie", că pregăteşte alimentele pentru absorbţia şi
asimilarea lor în organism, deci, cu cât se folosea mai
intens, cu atât era mai bine pentru om. Când, cu vreo
sută de ani în urmă, Louis Pasteur a inventat pasteu-
rizarea ca mijloc de protejare a sănătăţii împotriva
agenţilor patogeni, spaima faţă de microorganismele
generatoare de boli s-a răspândit în întreaga lume,
spaimă care mai persistă şi azi. Prin ziare, cărţi, ma-
nuale de gastronomie şi tratatele de dietetică a nume-
roşi medici, s-a trâmbiţat că totul trebuie să fie fiert
şi pasteurizat. Dar după ce Dr. Bircher a descoperit,
55
acum câteva decenii, asa-numitele cereale Bircher, şi a
dovedit valoarea ridicată a salatelor şi fructelor crude,
„înălţându-le" la rangul de hrană, precum măslinele, s-a
creat un nou curent de opinie care viza un alt mod de
viată, mai sănătos.
în tinereţea mea, acum 50 de ani, la masa noastră
cea de toate zilele, se mânca numai mâncare gătită
sau coaptă, o hrană care, în mare măsură, era deva-
lorizată. Eram oprit să beau lapte crud, deşi aveam
propriile noastre vaci, care erau foarte sănătoase, în
schimb, laptele fiert, pâinea proaspătă şi zahărul rafi-
nat erau utilizate din belşug. Conform concepţiilor
acelor timpuri se pare că eram foarte bine hrănit. Şi
totuşi, când mă căutai eram răcit, aveam febră şi am
trecut prin toate bolile copilăriei, pe care le-am făcut
în forme destul de grave. Iar, în plus, încă de la vârsta
de şase ani am avut prima întâlnire cu dentistul. Mai
târziu, în ciuda deselor controale, măselele mi se ca-
riau mereu. La vârsta de 16 ani a trebuit să-mi pun
ochelari. La scoală eram foarte emotiv şi uituc, ambele
fiind semne vădite ale unor nervi slăbiţi.
Laptele si cerealele conţin foarte mult fosfor şi calciu,
care se ştie că sunt deosebit de importante pentru me-
tabolismul celulei nervoase. Raportat la cantităţile de
lapte şi pâine pe care le-am mâncat în copilărie, măse-
lele şi sistemul meu nervos ar fi trebuit să fie deosebit
de sănătoase şi rezistente. Dimpotrivă, atât dantura cât
si nervii mei se aflau într-o stare de slăbiciune avansată.
în ceea ce priveşte aspectul exterior eram mare şi pu-
ternic, totuşi desele mele îmbolnăviri dovedeau sub-
alimentaţia. Astăzi, după ce mi s-au deschis ochii,
susţin că dacă aş fi respectat o alimentaţie corectă, aş
fi fost scutit de toate necazurile şi bolile amintite, de
56
dinţii artificiali, de ochelari şi de multe alte neplăceri.
Sunt convins că aş fi fost un copil mai puţin plăpând
aş fi putut fi un elev mai bun. Ţin să menţionez că
fetiţa mea, care a fost hrănită de mică (din săptămâna
a treia) cu crudităţi, nu a plâns aproape deloc ca sugar.
Trista poveste a copilăriei mele s-a repetat în ca-
zurile a mii de copii şi se mai repetă şi azi. Tot atât
de mulţi sunt si copiii care au murit de timpuriu din
cauza greşelilor de alimentaţie. Se spune că acum 100
de ani fiecare al treilea copil murea până la vârsta de
sase ani. Pot spune că bolnavii care se sting încet, prin
ospicii sau prin instituţiile asemănătoare, nu ar fi ajuns
în această situaţie dacă ar fi primit suficientă hrană
vie. Ereditatea poate avea şi ea un rol, totuşi, în majo-
ritatea cazurilor, cauza bolii trebuie căutată în subali-
mentaţia sistemului nervos. Urmarea este că şi cel mai
uşor dezechilibru psihic poate genera catastrofe. Este de
dorit ca, în primul rând în astfel de institute, ospicii
şi spitale, să se recunoască neajunsurile alimentaţiei
fierte si să se urmărească îndreptarea ei. Trebuie să
se verifice practic faptul că bolnavii se înviorează de
îndată ce primesc hrană crudă. Obişnuitul regim cu car-
ne fiartă nu este în nici un caz cel adecvat unor astfel
de bolnavi: deseori, în majoritatea cazurilor, tocmai
această hrană a generat boala.
La ridicarea mediei de vârstă au contribuit multe.
Cu 50 de ani în urmă s-a ajuns la concluzia că sunt
absolut necesare un regim de viaţă şi o alimentaţie
mai sănătoase. S-au format asociaţii şi institute favo-
rabile unei atari reforme conceptuale. S-a publicat li-
teratură despre tratamentul naturist şi alimentaţia pe
bază de crudităţi. Foarte eficace au fost conferinţele
57
şi cursurile organizate de aceste societăţi. Chiar şi unii
medici şi-au schimbat opiniile.
Practicarea sporturilor, o igienă individuală mai
bună, generalizarea instalaţiilor de baie amenajate în
aproape fiecare casă şi multe altele au contribuit şi
ele la prelungirea mediei de viaţă.
Mulţumită chirurgiei moderne, a îngrijirii mai bune
a bolnavilor, unora dintre ei li s-a putut prelungi viaţa
cu câţiva ani. Izbitor este declinul mortalităţii copiilor,
pentru că astăzi multe boli specifice copilăriei sunt
tratate cum trebuie şi, în loc să li se dea sugarilor
lapte fiert, amestecat cu ceai de muşeţel alături de
făinuri fierte, li se dau mai ales lapte praf nefiert,
banane si alte fructe crude. Din păcate făinurile mai
joacă încă un rol de seamă în alimentaţia lor.
Industria farmaceutică a ajutat şi ea la prelungirea
vieţii omului, prin faptul că medicamentele ameliorează
bolile — dar nu le vindecă. Cum s-ar zice, bolnavul nu
moare, dar nici sănătos nu este. După cum s-a mai
spus, se încearcă, de fapt, doar vindecarea simptomelor
şi nu a organismului uman în totalitate, în plus, în cele
mai multe cazuri, medicamentele au, de cele mai mul-
te ori, efecte secundare nocive. Dacă o boală dispare
după tratament, ea fie apare mai târziu, fie după vin-
decarea ei aparentă se manifestă alte boli. Iniţial tre-
buie îndepărtată cauza maladiei, altfel nu are rost nici
un tratament. Indiferent dacă natura afecţiunii este de
ordin psihic sau de alt ordin, într-o atare situaţie s-a
ajuns printr-o alimentaţie greşită, căci datorită ei şi-au
găsit microbii un teren mai „uşor" de atacat.
Metodele de azi pentru vindecarea bolilor pot fi
ilustrate prin următoarea comparaţie: un om stă într-un
vas cu apă; apa poate pătrunde în vas printr-un orifi-
58
ciu; cel din apă, în loc să închidă orificiul prin care
pătrunde apa, se luptă să o scoată cu un făraş: o muncă
de Sisif; cu totul istovit de puteri, se mai poate
menţine deasupra apei un timp, dar până la urmă se
îneacă. Apa reprezintă toată „murdăria", deşeurile, rezi-
duurile cu care se încarcă, în permanenţă, organismul
bolnav, prin alimentaţia necorespunzătoare si medica-
mentele toxice, pentru ca, până la urmă, bolnavul să
"se înece" în ele. Făraşul este imaginea modului în care
poate ajuta medicina si chirurgia modernă.
Cu o sută de ani în urmă nu se dispunea nici măcar
de „făraş" ca să scoată apa, de aceea se murea mai
rapid. Astăzi boala este doar tărăgănată, pentru că nu
este înlăturată cauza; de aici, multe spitale şi... o me-
die de viaţă mai lungă !
Mulţi oameni nu pot să creadă că există o cură aşa-
zisă minune (regim-minune), fără ca ea să fie cunos-
cută şi să pătrundă în cele mai diverse medii sociale.
Regimul minune există, este verificat, dar nu poate să
pătrundă din două motive :
Primul — cei mai mulţi medici îl înlătură din capul
locului. „Ieftinătatea" hranei de crudităţi este prea
puţin „interesantă" pentru ei. Din acest motiv, nici-
odată nu vor putea ieşi biruitoare meritele acestei ali-
mentaţii.
Al doilea motiv este generat chiar de cel bolnav,
căci el, ţine mai mult la „plăcerile burţii" decât la
sănătatea sa, pentru că nu ştie că si alimentaţia de cru-
dităţi poate procura satisfacţii gustative. Nu se gândeşte
nimeni că o suferinţă ce trenează ani de zile poate,
ca urmare a unei alimentaţii greşite, precede de cele
mai multe ori moartea.
Am întrebat o dată un medic de ce nu-şi tratează
pacienţii în mod natural, pornind de la cauza bolii. El
59
mi-a răspuns că pacientul vrea să vadă o reacţie ra-
pidă, altfel aleargă la un alt medic. Nu am avut însă
impresia că era un neştiutor în ceea ce priveşte vin-
decarea prin terapie naturistă. In universităţile noastre
se predă în exclusivitate chimioterapia şi farmacotera-
pia, de aceea, astăzi, utilizarea medicamentelor este
mai mult decât una din practicile medicale, este sin-
gura aplicată, ceea ce este egal cu o crimă faţă de
om. Ce poate să însemne prelungirea vieţii fără sănătate ?
ZAHĂRUL ALB, RAFINAT
La orice aliment neatins de mâna omenească,
părţile lui componente alcătuiesc o structură perfect
armonizată, fapt deosebit de important, îndeosebi în
digestie, metabolizarea unui element fiind condiţionată
întotdeauna de prezenţa unuia sau a multor altor ele-
mente. Aşa este cazul, de exemplu, la grâu. Tărâţele
sunt indispensabile pentru transformarea amidonului ce
se găseşte în interiorul grâului (făina albă). Tărâţele
conţin, printre altele, complexul de vitamine B şi calciul,
de nelipsit în metabolismul amidonului şi zahărului.
Dacă aceste substanţe nu există în alimente, organismul
nostru este forţat să le dea din resursele proprii şi astfel
individul începe să slăbească; apare o „scurgere" prin
care echilibrul normal din „bugetul corpului" este dere-
glat. De aceea, legile naturii cer ca alimentele să fie
utilizate neapărat nemodificate nici de căldură, nici de
rafinare, nici de decojire, să fie lăsate aşa cum sunt ele,
în întregul lor. Toate aceste deziderate sunt încălcate
îndeosebi la prepararea zahărului rafinat. După rafi-
nare, zahărul nu mai are decât un singur element, car-
bonul. Cele 20-30 de elemente pe care le conţine
trestia sau sfecla de zahăr au fost distruse. Corpul este
nevoit să-şi procure toate aceste elemente din el, din
rezervele lui proprii, şi astfel, de fapt, le pierde pentru
că le consumă. De îndată ce zahărul ajunge în circuitul
sangvin, începe să provoace neorânduială. Deoarece,
61
fără să stea în intestin, trece repede în sânge, cantitatea
de zahăr creşte, pentru o perioadă scurtă de timp, anor-
mal, ceea ce generează un surplus de energie, aşa încât
dispare oboseala. Ar fi minunat dacă ar rămâne aşa,
dar în raport cu mărimea cantităţii de zahăr, urmează
îndată reacţia adversă, de recul: după fiecare meta-
bolizare a zahărului, consumul din rezervele organis-
mului generează o şi mai mare oboseală şi somnolenţă,
iar la o cantitate mare de zahăr, apare chiar ameţeala.
Natura însă nu lasă nesancţionată nici o biciuire
artificială nepermisă. La un examen al glicemiei, ime-
diat după ingerarea unei cantităţi mari de zahăr, ob-
servăm că glandele pancreatice, fiind intens stimulate,
secretă prea multă insulină, ceea ce duce, implicit, la
o reducere a zahărului din sânge sub nivelul mediu
admis, de unde şi instalarea stării de mare oboseală.
Ce este de făcut ? Puţină ciocolată sau o băutură dulce
este mereu la îndemână, aşa încât o luăm de la înce-
put. Cu o ţigară sau o ceaşcă de cafea se ajunge în
aceeaşi situaţie. Ficatul este stimulat şi trimite rezer-
vele de zahăr (glicogen) în sânge. Organismul uman
— respectiv fiecare sistem, aparat, ţesut în parte - su-
portă o vreme şi face faţă tuturor acestor „sâcâieli", mai
mult sau mai puţin grave dar; la un moment dat, natura
se răzbună crunt pentru tot ceea ce s-a făcut împotriva ei.
Consumul de zahăr în cantităţi mari dă senzaţia de
saţietate dat fiind numărul mare de calorii pe care
acesta le conţine. Dar enzimele, fermenţii, mineralele?
Zahărul alb, rafinat, nu mai are nici una din sub-
stanţele enumerate, deci nu aduce în organism nici
măcar un singur „ajutor" pentru digestie, astfel încât
face mai mult rău decât bine sănătăţii. Corpul este
lipsit de unele din cele mai importante elemente, pe
care acum este obligat sa le sustragă din hrana nece
sară glandelor, nervilor şi sângelui. Iată ce suferinţe si
ce afecţiuni sunt favorizate de consumul de zahăr:
scăderea voinţei, a memoriei, impotenţa, afecţiunile den-
tare, artroza, nevrozele, nebunia şi chiar sinuciderea. În
sfârşit, zahărul poate genera orice boală.
Personal susţin că zahărul este chiar mai nociv decât
alcoolul în ceea ce priveşte sănătatea. Este de necon-
ceput faptul că guvernanţii îi acordă un regim prefe-
renţial şi îl tot ieftinesc în loc să-i ridice preţul. Primul
pas ar trebui să urmărească lămurirea oamenilor asu-
pra nocivităţii lui şi a daunelor ce le aduce sănătăţii.
De ce nu scot un cuvânt medicii despre o atare rea-
litate şi de ce spun atât de puţin dentiştii despre pe-
ricolul dulciurilor? Există cercetări care afirmă că
infarctul miocardic este rezultatul consumului îndelun-
gat al zahărului (zahăr în orice formă artificială),
pâinii albe (chiar şi intermediare) şi a cocăriilor, care
prin digestie se transformă în zahăr. Chiar şi fructele
fierte sunt nesănătoase.
PÂINEA ALBĂ ŞI PÂINEA NEAGRĂ
Alimentaţia soldaţilor romani consta din simple
grăunţe de grâu. Fiecare soldat primea raţia sa de
grăunţe, pe care o purta în buzunar. În timpul
marşurilor nesfârşite, acestea erau mestecate încet şi
temeinic. Dacă începea lupta, soldatul era în perma-
nenţă aprovizionat cu acest fel de „hrană", iar iscu-
sinţa şi rezistenta armatelor romane era considerată
95 A

de neîntrecut. In afară de apă se pare că nu mai pri-

mea nimic demn de amintit, căci ar fi fost consemnat
de scriitorii romani. Cuvântul „aprovizionat" avea o
semnificaţie foarte simplă, „res frumentaria" — pro-
blema cerealelor.
Din scrierile acelor timpuri putem constata că boa-
bele de grâu constituiau o hrană deplină, cu alte cuvinte
se putea trăi numai cu ele. Din acest aliment minune
azi se obţine o făină albă şi se coace pâine. Se crede
oare că astfel s-a îmbunătăţit darul desăvârşit al na-
turii? Să vedem ce valoare mai are.
Toate substanţele nutritive din grăunţele de grâu se
află în tărâţe şi în germeni. Interiorul din care se scoate
făina de grâu conţine, să zicem aşa, numai amidon. E
adevărat că se obţine o cocă foarte bună, dar în ceea
ce priveşte hrana, corpul este jefuit şi înşelat, sângele
se acidifiază, organele se încarcă de reziduuri mucoase
şi sedimente. Nu este de mirare că agenţii patogeni
se pot atât de uşor instala!
64
De cele mai multe ori făina albă este făcută „şi
mai albă". Cu această ocazie se folosesc substanţe to-
xice, se adaugă conservante care o fac şi mai otrăvi-
toare. Iar când aluatul se pune la copt, căldura
distruge şi ultimele substanţe nutritive, produsul nu-
mindu-se „pâine albă", un aliment privilegiat pentru
om, în contrast cu tărâţele şi germenii de cereale care,
în majoritatea cazurilor, sunt folosite ca hrană pentru
vite. Cine cumpără cu regularitate pâine albă şi prăji-
turi din făină albă, să adauge, la preţul lor, şi chel-
tuielile pentru dentist şi medic. Într-adevăr, o pâine
scumpă şi o plăcere scumpă sunt, de fapt, o adevărată
înşelăciune.
Pâinea albă este socotită chiar un aliment în mod
deosebit indicat persoanelor bolnave şi mai în vârstă,
chiar şi sub formă de pesmet, pentru că ar fi mai uşor
de digerat. În azile şi spitale este de asemenea mult
folosită pâinea semialbă, pâinea ţărănească şi alte
aluaturi la fel de dăunătoare. Un morar mi-a spus că
în pâinea intermediară ţărănească nu se găseşte nici
urmă de tărâţe sau germeni. Ţăranii nu ştiu că mănâncă
pâine fără nici o valoare alimentară şi că ce este mai
sănătos dau porcilor. Se afirmă că nimic nu este mai
presus de inteligenţa umană, şi totuşi, iată că ei fac
bolii, în adevăratul sens al cuvintelor, casă şi hrană
din propriul lor corp! Iar noi trebuie să luăm de bun
faptul că lăcomia de câştig a profitorilor şi lipsa de
informare a oamenilor din partea guvernanţilor favo-
rizează o asemenea situaţie? Acum câţiva ani, elveţie-
nii au fost chemaţi să voteze pentru scumpirea pâinii
negre şi ieftinirea celei albe. Ca urmare, pâinea inte-
grală a fost scoasă din competiţie. Şi asta numai pen-
tru că făina albă are o limită de valabilitate mai mare,
65
iar cei interesaţi au făcut o publicitate îndrăcită în
favoarea ei.
Este cunoscut faptul că cerealele sunt foarte bogate
în vitamine, în special în vitamină B, indispensabilă
întreţinerii sistemului nervos. Pentru a produce acea
mult solicitată (cu patru zerouri) făină albă şi inter-
mediară, este sarcina morarului să extragă din făină
toate tărâţele şi germenii cu vitamine cu tot. Unii bru-
tari au ştiut că lipsa tărâţei şi a germenilor conduce la
o depreciere a calităţii făinii şi au cerut morarilor să
adauge vitamine artificiale şi unele minerale.
Aşa a apărut aşa-numita pâine „îmbogăţită".
Sună foarte atrăgător dar, din păcate, făina secătuită
de tot conţinutul ei natural nu mai poate fi
îmbunătăţită, chiar dacă s-ar adăuga toate cele aproxi-
mativ 30 de săruri minerale răpite, pentru că toate sub-
stanţele „de îmbogăţire" sunt sintetice şi anorganice,
lipsite de enzime şi viaţă, aşa că nu pot fi asimilate de
organele noastre. Faptele sunt confirmate de cercetări-
le făcute în timpul celui de al II-lea război mondial,
de americani, asupra marinarilor bolnavi de scorbut
care nu au putut fi vindecaţi sau feriţi de această boală
prin adaosuri de vitamine artificiale, ci numai prin ali-
mente conţinând vitaminele respective.
Pâinea neagră sau integrală este într-adevăr mai
sănătoasă decât pâinea albă, dar nu poate fi socotită o
hrană totală pentru că, prin coacere, se pierd enzimele; ea
face parte din categoria mâncărurilor gătite. Suferinzii
de reumatism şi artrite ar trebui să o evite cu totul, ca
şi oamenii corpolenţi. În antichitate, de pildă, iudeii fa-
bricau singuri pâinea integrală sănătoasă, întinzând
aluatul şi încălzindu-l la soare. De ce n-ar găsi şi bru-
tarii noştri o idee similară de obţinere a pâinii? Dar
66
vor trebui să găsească o soluţie atunci când va fi so-
licitată de consumatori. Dacă ne gândim că se
mănâncă în proporţie de 80% pâine albă, ne dăm sea-
ma că sarcina principală, imediată, a organelor noastre
sanitare este să informeze populaţia asupra realităţii.
După cum am mai amintit, pâinea albă este calea unui
viitor infarct cardiac, a calculilor biliari, pentru că
hidrocarbonatele excedentare se transformă în grăsimi,
şi prin aceasta în colesterol, ce se depune pe pereţii
arterelor. Calculii biliari se fonnează în special din
colesterol.
SAREA DE BUCĂTĂRIE
„Voi sunteţi sarea pământului": după cum sarea
condimentează mâncărurile, aşa să fie şi creştinii un
condiment printre oameni! Dacă în Biblie sarea este
folosită ca în exemplul de mai sus, acest lucru nu are
nici o legătură cu întrebarea dacă ea este sănătoasă
sau nu.
Din exemplul biblic putem trage cel mult concluzia
că o mâncare fără gust poate fi condimentată cu sare.
În acel timp când s-a scris Biblia se cunoştea probabil
numai sarea de mare. Între sarea de bucătărie şi sarea
de mare există o mare deosebire.
Sarea marină se compune din aproximativ 100 ele-
mente, sarea de bucătărie numai din două. Unul din
ele, clorul, este o otravă a cărui concentraţie, în sarea
de bucătărie, este aşa de mare, încât cu un pahar de
soluţie concentrată de sare cineva îşi poate lua viaţa.
Cine nu a auzit că bolnavilor li se prescrie regim fără
sare sau sărac în sare? Dacă sarea este dăunătoare pen-
tru bolnavi, tot aşa este şi pentru un om sănătos, deoa-
rece medicina o interzice tocmai pentru că a pricinuit
boala sau a contribuit la apariţia ei.
Sarea de bucătărie este anorganică, adică nu este
de provenienţă vegetală sau animală. Nu conţine deci
enzime.
Plantele au fost destinate să ia substanţele anorganice
din pământ si să le transforme în substanţe organice, de
68
aceea ele constituie halta intermediară pentru hrana noastră.
Tot aşa de puţin cât se poate alimenta omul sau ani-
malul cu praf de piatră sau de fier, sau de sticlă, tot
atât de puţin suntem înzestraţi şi noi pentru a digera
şi a asimila sarea de bucătărie. Dovada concretă este
că o eliminăm fără ca structura ei chimică să fie prea
mult schimbată dacă, bineînţeles, nu s-a „fixat ilegal"
în corp, constituind mai târziu cauza unei boli.
După cum azotatul de calciu şi superfosfatul sunt
otrăvuri pentru noi, pentru organismul nostru, tot aşa
este şi sarea de bucătărie.
S-a constatat că omul poate asimila urme infime
de substanţe anorganice, de exemplu dintr-o linguriţă
de sare, o milionime de gram; restul, deci aproape to-
tul, murdăreşte sângele şi organele şi astfel stimulează
boala sau apariţia ei! Infima capacitate de asimilare
a sărurilor minerale de către organele noastre o da-
torăm proceselor biochimice, iar pentru asimilarea
sării de bucătărie ar fi necesare milioane de astfel de
reacţii. Ce ocol pentru vindecare când, de fapt, în ali-
mentele crude ne stau la dispoziţie toate sărurile nutritive
(fiziologice, chiar sub formă organică). Sarea de care
omul are nevoie (el nu are nevoie de sare de bucătărie)
se găseşte suficientă în alimentele crude. Dovada ne-o
prezintă maimuţa care, fără sare, trăieşte fără să facă
toate bolile ce-l macină pe om. Iar dacă ar fi avut ne-
voie de sare, cu siguranţă că nu ar fi fost de cea din
mine, pentru scoaterea căreia se sapă la 200 m adânci-
me, ci i-ar fi fost mult mai uşor s-o obţină din toate
fructele pe care le mănâncă. Ştim că provoacă sete. Li-
chidul este necesar pentru a o dilua şi pentru a-i dimi-
nua toxicitatea (este un corp străin), ceea ce atrage după
sine urmări grave, ţesuturile se uzează, la fel şi pereţii
69
arterelor. Vasele îşi micşorează lumenul şi generează
creşterea tensiunii. Soluţia de sare se fixează parţial în
pereţii celulelor ce alcătuiesc ţesuturile. Greutatea cor-
pului creşte şi pielea capătă o înfăţişare spongioasă, bol-
navă. Amatorii de multă sare sunt chinuiţi adesea de
sete şi foame. Din cele 15-20 grame de sare care se
ingerează obişnuit prin alimente, rinichii sănătoşi nu pot
elimina decât cinci-şapte grame, de aceea cei ce
mănâncă foarte sărat transpiră anormal şi suportă greu
căldura. Corpului îi este cu neputinţă să elimine în to-
talitate sarea. Restul se depune peste tot în organism,
împreună cu o serie de alţi acizi, ceea ce produce toate
bolile posibile şi, îndeosebi, ateroscleroza.
Sarea poate distruge vitaminele şi enzimele, motiv
pentru care este cancerigenă.
Dr. Dahl, de la Institutul de Cercetări Medicale din
Brookhaven, a făcut o experienţă pe şobolani. 35 de
femele de şobolani au fost hrănite, timp de un an, cu
alimente bogate în sare. Toate au făcut hipertensiune.
Uimirea medicului a fost însă mai mare când, după
terminarea experienţelor, la cele mai multe tensiunea
nu mai scădea. Rezultă că pentru vindecare se cere mai
mult decât un regim fără sare; poate ajuta numai o
alimentaţie de crudităţi, bogată în enzime sau, poate,
postul total.
În America, probabil şi în alte ţări, soldaţilor, care
transpiră mult, pe lângă o alimentaţie bogată în sare,
li se dau şi tablete de sare. Prin aceasta se urmăreşte
înlocuirea sării pierdute prin transpiraţie. Este o prac-
tică de o absurditate flagrantă, ce încalcă toate legile
fireşti ale naturii şi constituie o adevărată crimă. Se
uită că organismul nu elimină niciodată, prin transpi-
raţie, sărurile organice necesare, ci numai reziduurile.
70
Faptul că sarea este eliminată reprezintă o dovadă că,
pentru corpul nostru, ea reprezintă o otravă ce trebuie
dată afară din corp, fiind nefolosibilă. Să nu ne mire
de ce un soldat, îndopat cu carne, pâine intermediară
şi sare, se prăbuşeşte din picioare, când nu te aştepţi.
Faceţi, vă rog, comparaţia cu alimentaţia soldaţilor ro-
mani.
După cum relatează dr. Waerland în cartea sa, Sa-
rea dăunează sănătăţii, după război, un soldat bolnav,
aproape pe moarte, supraîncărcat de sare, a venit la
un medic naturist care i-a prescris o cură de post. Avea
voie să bea numai apă. În a doua săptămână de post
încă mai elimina cinci grame de sare prin urină. De
unde venea ea, de vreme ce de mult timp nu mai primea
sare ? Din acest exemplu vedem cum otrăvurile se fixea
ză în organism şi provoacă tot felul de suferinţe. Uneori
sărurile se cristalizează şi generează reumatism şi artrite.
Folosirea sării în exces în alimentaţia multor oameni
a generat o practică asemănătoare în alimentaţia ani-
malelor: îndoparea viţeilor cu nutreţuri amestecate cu
tot felul de săruri anorganice neasimilabile, un fel de
îngrăşăminte chimice. Cu ajutorul apei care se strânge
ca urmare a îndopării cu sare a ţesuturilor, animalele
cresc repede în greutate, ca să nu spunem că "se umflă"
cu apă şi otrăvuri. La ceea ce în mod natural se ajungea
într-un an, se realizează acum în trei luni. Este limpede
că această carne se va „strânge" în cratiţă când o vom
fierbe!
Mulţi oameni se îngraşă Ia fel, consumând alimente
foarte sărate. Nici „nutreţul concentrat" nu-i lipseşte
omului, fiind reprezentat de pâine şi aluaturi. Desigur
că viţelul ar fi trebuit să se îmbolnăvească curând din
cauza acestei alimentaţii şi să moară, dar nu a mai
apucat pentru că a fost tăiat. Dar în ceea ce-1 priveşte
pe om, situaţia nu se prezintă aşa. Unii încearcă să
slăbească mâncând multă carne, dar nu ştiu că prin
aceasta „murdăresc" şi mai mult organismul şi contri
buie direct la îmbolnăvire.
Se poate spune că sarea, dacă este folosită în măsu-
ra în care este cerută de arta culinară de azi, favori-
zează orice boală. Chiar şi vindecarea rănilor este
întârziată. Problema sării poate fi soluţionată numai
orientându-ne spre un regim de crudităţi. Sarea este tot
atât de străină pentru corpul nostru ca şi medicamentele
chimice. Organismul uman este o parte integrantă a na-
turii. Cum nu se poate îmbina adevărul cu minciuna,
tot aşa nici organele noastre nu se pot asocia cu sub-
stanţele otrăvitoare. Ele nu se împacă. Corpul nostru
nu-şi are originea nici într-o fabrică chimică, nici într-un
munte de sare, nici în oala de gătit. Numai natura îl
poate vindeca şi hrăni cu adevărat. Cu greu poate fi
găsit un preparat chimic farmaceutic care să nu aibă
efecte secundare adverse, ce depăşesc cu mult foloa-
sele lui aparente. Acelaşi adevăr este valabil şi pentru
sarea anorganică.
DE CE „NU", BĂUTURILOR FIERBINŢI ?
Se crede că pentru a produce energie şi căldură
mâncărurile şi băuturile trebuie să fie consumate fier-
binţi. Astăzi a ajuns ceva firesc să se socotească anor-
malul drept folositor şi sănătos! Sau fierbinte, sau de
la gheaţă! Numai să nu fie aşa cum le-a oferit natura.
Mâncărurile fierbinţi şi, în special băutura, slăbesc,
dăunează sau distrug mucoasele. În plus, asemenea
fumatului şi băuturilor alcoolice, ele diminuează sensibi-
litatea naturală gustativă, aşa încât mâncărurile ce nu
sunt puternic condimentate şi sărate par a fi fade la
gust. Dispare şi plăcerea de a mânca fructe sau alte
alimente crude valoroase, ba chiar se instaurează un
fel de repulsie faţă de ele pentru că nu mai au „nici
un gust"! Şi astfel fiecare lucru împotriva firii, fiecare
anomalie, atrage după sine o alta — totul în dez-
avantajul sănătăţii noastre.
Băuturile fierbinţi excită nervii şi biciuie inima, ofe-
rindu-le numai pe moment căldură şi energie. Aportul
de căldură este de-a dreptul neînsemnat. Crudităţile con-
feră, dimpotrivă, o energie stabilă permanentă, fără a
dăuna cu nimic sistemului nervos. Am fost o dată invitat
la un ceai. Ne-a fost servit atât de fierbinte, încât nu
am avut curajul nici măcar să-l gust. În schimb, vecinul
meu l-a dat pe gât duşcă, parc-ar fi fost apă rece. Mi-am
zis că, probabil, cerul gurii, esofagul şi stomacul acestui
individ erau căptuşite cu un fel de talpă, încât suportă
o asemenea opăreală. Oare devreme sau mai târziu
nu se va răzbuna natura pentru o asemenea „brutaliza-
re" a mucoaselor ?
E de la sine înţeles că şi regimul naturist permite
„răcoritoare", în timpul verii sau ceva „călduţ", iarna.
Felurile de mâncare ce nu trebuie îndelung mestecate
este recomandabil să fie puţin încălzite, chiar dacă este
vară. Ele se pot consuma, după preferinţe, cu puţine
seminţe de floarea-soarelui, înmuiate în prealabil, deci
cu ceva ce trebuie mestecat. Astfel este înlesnită îmbi-
barea lor cu salivă. Se poate întâmpla, de multe ori,
mai ales când de-abia s-a început regimul de crudităţi,
să ne abatem de la regulile lui naturiste, dar aceste ex-
cepţii nu trebuie să devină o obişnuinţă.
CANTITATEA DE ACIZI DIN CORP
Reumatismul şi artrita sunt unele din cele mai frec-
vente boli ale vremurilor actuale. Au devenit o
adevărată plagă pentru omenire. Produsele farmaceu-
tice, chimice, sunt de puţin ajutor şi, în general, favo-
rizează declanşarea altor boli. Şi în acest caz
vindecarea reală se obţine numai dacă a fost înlăturată
cauza bolii, apoi natura va lucra în favoarea stabilizării
definitive a stării de sănătate.
Cauza reumatismului şi a artritei, ca si a altor nu-
meroase (majoritatea) boli, mai ales a celor de rinichi
şi de piele, constă în creşterea acidităţii sângelui.
Sângele nostru este compus, în mod normal, din 20%
acizi şi 80% substanţe alcaline sau baze. Dacă mânca-
rea noastră este de aşa natură încât măreşte cantitatea
de acizi din sânge, toate organele de excreţie, în special
rinichii, nu mai sunt în stare să facă faţă onorabil pro-
ceselor de eliminare a tot ceea ce este rău pentru orga -
nisrn. Instalarea unei hiperacidităţi constante sangvine
generează numeroase boli.
Acidul uric reprezintă cea mai mare parte din surplusul
de acizi; acestui surplus i se adaugă şi alte substanţe
străine de constituţia normală a organismului, cum este
sarea de bucătărie, diverse toxine, otrăvuri ş.a. Toate se
depozitează „ilegal" în tot corpul, formează reziduuri,
„dopuri" de mucozităti, calcifiază ţesuturi, acoperă cu
grăsimi pereţii arterelor sau alte organe, unii acizi se
depun sub formă de cristale, în articulaţii şi muşchi.
75
Întreaga activitate fiziologică normală a tuturor organe-
lor este îngreuiată.
Astfel că nu este de mirare că apar durerile arti-
culare, că se instalează ateroscleroză, că rinichii nu
mai funcţionează normal, că rănile nu se vindecă, că
apar calculi biliari sau renali, că se formează tumori,
că oboseala şi durerile de cap devin nişte „oaspeţi
nepoftiţi dar permanenţi".
Una din cele mai mari consecinţe ale hiperacidităţii
este lipsa calciului, deoarece el trebuie folosit pentru
neutralizarea surplusului de acizi şi este astfel sustras din
oase, dinţi etc. Apar, ca urmare, boli de nervi, afecţiuni
dentare, sciatică, suferinţe la nivelul coloanei vertebrale.
Se produc cu uşurinţă fracturi ş.a.
La acestea se adaugă impregnarea generală a ţesu-
turilor cu reziduuri şi mucozităţi, care favorizează in-
stalarea maladiilor infecţioase.
Ştim că hrana pe care o mâncăm ajunge în celulele
corpului datorită arderilor produse în timpul metabo-
lismului. Din întregul proces chimic rezultă acizi şi
baze, a căror cantitate trebuie să corespundă, pe cât
posibil, procentajului normal existent în sânge (amintit
mai sus), astfel încât să nu apară un dezechilibru în
reacţia acido-bazică din sânge.
Dintre toate alimentele, laptele este singurul ali-
ment în care, după metabolizarea lui, raportul „acid-
bază" corespunde întocmai celui din sânge, deoarece
laptele va fi, pentru mai multă vreme, unicul „fel de
mâncare" al sugarilor.
Din unele alimente rezultă, după metabolism, nu-
mai acizi, din altele numai baze, iar altele se trans-
formă în ambele categorii de substanţe. De aceea este
foarte important să ştim, exact, ce rezultă din fiecare
element ca să ne putem ghida în stabilirea regimului.
76
Există cercetări pe baza cărora s-au întocmit tabele
privind raportul acido-bazic din alimente. Cu ajutorul
acestora şi a experienţei proprii le putem clasifica în
felul următor:
Ca alimente care dau 100% acizi se socotesc: car-
nea, grăsimea animală, grăsimea vegetală (uleiuri şi
margarine), pâinea albă, intermediară, cozonacul, ra-
hatul, zahărul rafinat, sarea de bucătărie, multe fructe
acre, reventul (rubarba), toate dulciurile preparate din
zahăr, ciocolata. Referitor la reacţia acidă a fructelor,
nu toţi cercetătorii sunt de aceeaşi părere.
Cele care se transformă 100% în baze sunt toate
soiurile de zarzavaturi, toate verdeţurile, ceapa, carto-
fii, castanele comestibile, tărâţele de grâu, germenii de
grâu ; excepţie fac păstăile de leguminoase.
Toate celelalte alimente oscilează între cele două
tipuri de componente, iar laptele, deoarece corespunde
procentajului existent în sânge, este socotit neutru. Tot
aproape neutre sunt socotite unele fructe ca bananele
foarte bine coapte, pepenii, roşiile, merele foarte
coapte, nu cele acre. Pentru reumatici trebuie foarte
multă precauţie în alegerea mâncărurilor.
Cerealele dau 60% baze, dar, prin fierbere, valorile
bazice scad simţitor.
Nu trebuie să fim însă sclavii tabelelor. Hipocrate habar
n-avea de conţinutul în calorii sau raportul acido-bazic din
alimente, chiar dacă ştia să trateze foarte bine un diabetic.
Dacă, în mod excepţional, ni se oferă mâncăruri din pri-
ma grupă (acide), putem să mâncăm dar moderat, pentru
că organele noastre nu pot face faţă surplusului de acizi,
astfel încât să-i neutralizeze sau să-i elimine. Bolnavii însă
care ar vrea să se însănătoşească, ar face bine să nu se
atingă de atare alimente.
77
Mare atenţie la tabelele care socotesc toate fructele
bazice. Pe când locuiam în sudul Floridei, aveam în jurul
casei o grădină cu tot felul de fructe tropicale; pe baza
unor astfel de tabele am început să consum şi fructe acre,
mai ales grape-fruits. Dinţii au început să-mi cadă şi am
făcut şi un reumatism la umăr. Nu reuşeam să înţeleg ce
se întâmplă şi nu mai conteneam întrebându-mă cum se
poate întâmpla aşa ceva, când ai o alimentaţie de crudilăţi
100% ? După ce am revenit în Elveţia, unde nu cresc ase-
menea fructe, şi n-am mai mâncat aproape deloc, durerile
reumatice mi-au dispărut foarte curând. Dinţii nu mi i-am
mai putut salva. De abia acum mi-am dat seama cât de
înşelătoare erau acele tabele.
Pe bolnavii de reumatism, de sciatică, de atroze, cu
afecţiuni osoase, dentare, artolice, îi sfătuiesc să
menţină pe cât posibil alimentaţia bazică amintită mai
sus. Se adaugă cel mult lapte prins, deoarece conţine
mult calciu. Apa de zarzavat şi de tărâţe (vezi reţetele)
sunt în mod deosebit recomandate. Pe cine îl va inte-
resa cu adevărat însănătoşirea, va renunţa la tot ceea
ce este fiert.
Din păcate, se constată că mai toţi oamenii sunt
tributari hiperacidităţii. Deoarece procentajul din
sânge nu are voie să se schimbe, surplusul de acid
care nu poate fi eliminat se depozitează în corp.
Astfel, se apreciază că 95% din populaţie (este vor-
ba de Elveţia — n.n.) suferă de acest rău care
provoacă toate bolile — hiperaciditatea — şi de lipsa
substanţelor bazice. Cea mai bună dovadă o reprezintă
cei 98% de indivizi cu afecţiuni dentare, şi asta pentru
că hiperaciditatea înseamnă mai ales lipsă de baze, iar
dintre ele mai ales cele formate cu calciu. Există, într-
adevăr, posibilitatea de a fi feriţi de carii dentare, dacă
78
alimentaţia este corectă, adică bazică. Ce este valabil
pentru cariile dentare, este valabil pentru toate cele-
lalte boli enumerate.
Majorităţii oamenilor li se pare că este imposibil
să-şi schimbe felul de alimentaţie, fiind vorba numai
de crudităţi. Se pare că mai curând acceptă durerile
de dinţi, injecţiile şi suferinţele. Cel mult, când bolna-
vul se apropie de moarte şi durerile devin insuporta-
bile, când nici un medic şi nici un medicament nu-1
mai poate ajuta, îl ajunge disperarea, şi binevoieşte să
ia aminte la acest regim alimentar.
Mulţi s-ar putea însă salva, şi-ar putea veni singuri
în ajutor în acest fel. Mie personal mi-ar părea foarte
primejdios să trăiesc cu alimentaţia obişnuită şi tot felul
de injecţii şi medicamente.
„Dacă medicul ar prescrie o schimbare de regim,
ar fi altceva, dar ceea ce scrie un fanatic nu are nici
o autoritate. De fapt, şi medicul acesta mănâncă la fel
ca noi, se îmbolnăveşte din când în când şi moare în
cele din urmă de infarct miocardic sau de o altă boală,
prin urmare să fii bolnav este o situaţie cât se poate
de normală într-o viaţă de om. Literatura despre cru-
dităţi nu mă interesează deloc". Cam aşa a vorbit şi
tatăl trupesc al celui ce scrie această carte, atunci când
era bolnav. Dar când a văzut moartea cu ochii, şi-a
schimbat gândurile. Vrei să ajungi şi tu în această
stare, stimate cititor ? Nu s-ar putea să fie prea târziu
când, în sfârşit, „vei crede" ? Din fericire mai există
şi medici demni de jurământul lui Hipocrate, care cer-
cetează boala cu de-amănuntul.
Să ne întoarcem la discuţia noastră asupra acizilor.
Ei sustrag corpului nostru calciul şi alte minerale bazice,
pentru că numai astfel pot fi neutralizaţi. Există o pul-
79
bere de substanţe minerale neutre, foarte gustoasă. Ba-
sin, din care se poate amesteca câte o linguriţă în
mâncare, aşa cum puneam înainte sarea; sau există
preparate pe bază de fier sau calciu; pe de altă parte,
toate aceste substanţe le găsim în legumele şi verdeţurile
crude, în grâu, în merele şi bananele foarte bine coapte.
Toate bolile de stomac şi intestine au, în tratamentul
lor clasic, tot felul de medicamente pe bază de pulberi
alcaline. Menţionăm că şi sucurile de legume şi ceapă
ajută la neutralizarea acizilor. Cu ajutorul unor atari
măsuri de precauţie minime pot fi evitate durerile de
dinţi, fracturile şi tot felul de distrofii. Pentru a
preîntâmpina formarea surplusului de acizi şi menţine-
rea unui procent de 80% baze nu sunt suficiente doar
astfel de măsuri. Pentru a menţine dinţii sănătoşi este
recomandabil ca, după ce mâncăm fructe uscate sau
dulciuri, care strică dinţii şi, în general după mese, să
se mestece un praf de baze, pentru a împiedica fermen-
taţiile acide dintre dinţi. Şi gingiile sunt bine curăţate
şi întreţinute cu aceste pulberi. Se poate scăpa de apa-
riţia cariilor şi dacă se mănâncă zilnic doar un măr
foarte bine copt, dulce, nu acrişor, pe care îl mestecăm
bine de tot în gură. Iaurtul şi roşiile sunt cam acide.
Ar fi mai bine să vă opriţi la rădăcinoase, cum sunt
sfecla roşie şi morcovul. Din ele se vor pregăti
mâncăruri foarte gustoase.
APROVIZIONAREA CU CRUDITĂŢI
Există părerea că o alimentaţie cu crudităţi ar con-
sta numai din fructe şi salate si nu ar fi recomandată
din cauza stropirilor dese cu tot felul de substanţe
toxice. Alimentaţia cu crudităţi este aşa de variată şi
are atâtea posibilităţi de preparare, încât şi orăşeanul
poate beneficia de ea. Pe lângă zarzavaturi şi fructe,
există nenumărate preparate din cereale care consti-
tuie mâncarea principală, apoi seminţele uleioase, nuci,
năut, brânză de vacă din lapte nefiert. Referitor la pro-
curarea zarzavaturilor indicate vom reveni.
Cine nu este fericitul posesor al unei grădini dar
care vrea să se aprovizioneze singur cu salată în timpul
iernii, să folosească metoda preparării germenilor de
seminţe. Se pun seminţele sau sâmburii, cu rapiditate
şi putere mare de germinare, în apă, să se umfle si
se aşază pe o farfurie mare, întinsă, unele lângă altele
sau dacă nu se poate astfel, unele peste altele.Ca să nu
se evapore apa repede se pune deasupra o farfurie
de acelaşi format. Pentru o cantitate mai mare, se
aşază mai multe astfel de perechi de farfurii, unele
peste altele. Deoarece seminţele nu trebuie să pluteas-
că, surplusul de apă se lasă să se scurgă printre far-
furii. Dacă seminţele dezvoltă (este şi în funcţie de
temperatură) în două-trei zile, embrioni de până la
trei cm, se descoperă farfuriile şi se lasă puţin la geam
pentru ca să înverzească puţin şi plăntuţele să se
îmbogăţească în vitamine.
81
Unii embrioni (cei de grâu) trebuie lăsaţi mai mult
să crească şi de la ei se folosesc numai tijele. Alţii pot
fi recoltaţi de îndată ce ating lungimea de un cm şi
se valorifică împreună cu seminţele. De obicei se toacă
şi se prepară împreună cu alte salate sau fructe. Pot fi
pregătite şi cu mixerul.
Şi mai simplă este metoda următoare: se împrăştie
seminţele pe o pânză groasă, umedă, întinsă pe o
planşetă tare. Trebuie ţinută umedă tot timpul şi, la
început, după împrejurări, să fie acoperită planşeta.
În China şi Japonia metoda este cunoscută de mult.
Chinezii plantează, special în acest scop, fasole verde
care încolţeşte deja după câteva ore. Se poate procura
şi la noi, dar este greşit numită soia. Pentru încolţire se
pretează cel mai mult năsturelul de grădină, lucerna,
muştarul, soia, mazărea şi cerealele.
Cine îşi poate face timp, poate planta salată şi mi-
rodenii în lădiţe ce trebuie aşezate în „grădina de
iarnă" — într-o încăpere încălzită sau la fereastră,
într-o cameră expusă la lumină. Lădiţele se acoperă
la exterior cu folie de plastic şi se umplu cu cernoziom
(pământ negru), în timp ce zarzavaturile de bucătărie
sunt rezistente, de la salată trebuie să fie mereu
refăcute răsadurile şi trecute în alte lădiţe. Se poate
semăna şi grâu. Când firele ajung la cinci-şapte cm
lungime, pot fi recoltate. Se taie câte puţin din ele şi
se folosesc fie tocate mărunt, ca salată, fie ca adaosuri,
amestecate cu mixerul. Nefărâmiţate sunt prea tari.
Aprovizionarea cu fructe nestropite cu erbicide, insec-
ticide, pesticide nu este o problemă, în prezent livezile
mai mici, în general, nu se prea stropesc. Pentru a fi
siguri că este vorba de fructe „curate" ele se cumpără
de la ţărani care le cultivă după metoda biologică.
82
INGREDIENTELE NECESARE LA
PREPARAREA REGIMULUI DE
CRUDITĂŢI
Proteinele
S-a constatat că naturiştii au nevoie de mult mai
puţine proteine decât cei ce mănâncă combinat, de-
oarece 2/3 din proteine devin, prin fierbere, nedigera-
bile sau sunt distruse coagulându-se. Carnea, de
exemplu, conţine 25% proteine dar, după fierbere,
doar 9% mai sunt utilizabile.
Ovăzul crud, cu 15% proteine, ne oferă deci mai
multe proteine decât carnea fiartă. În afară de protei-
ne, carnea fiartă nu are altă valoare nutritivă, pe când
ovăzul şi sâmburii (miejii) uleioşi (alune, nuci, seminţe
de floarea-soarelui) (25% proteine) sunt alimente com-
plete cu ajutorul cărora, alături de fructe şi salate, ne
putem alimenta pe durată lungă, complet şi sănătos.
Dintre toate soiurile de cereale, ovăzul, cu 15% pro-
teine, este cel mai bogat. Alţi furnizori de proteine mai
bogaţi decât carnea fiartă sunt: soia, năutul, arahidele
crude, seminţele uleioase, nucile, ouăle crude, embrionii
de cereale, laptele crud, laptele acru şi brânza de vaci
(nefiartă); celelalte feluri de brânzeturi se încălzesc la
preparare.
Deoarece soia crudă nu are gust plăcut, el poate
fi modificat fie prin metoda germinării, fie prin com-
binarea ei cu alte ingrediente, în salate sau alte feluri
de preparate prelucrate cu mixerul. Fasolea verde, ne-
coaptă, nu poate fi consumată ca atare, este otrăvitoare.
83
Seminţele să fie crude!
Indiferent despre ce fel de seminţe este vorba valoarea
lor poate fi testată prin puterea de germinare. Cine
cumpără grâu de la ţărani să se intereseze dacă nu a
fost recoltat cu combina, pentru că în acest caz a fost
uscat, de cele mai multe ori, cu aer cald.
Tot atât de multe dificultăţi vom întâmpina şi la
cumpărarea ovăzului crud.
Din aşa-numitul mei auriu se îndepărtează indus-
trial gustul amărui. Deşi această lucrare se face la o
temperatură destul de scăzută, nu mai poate fi socotit
crud. În comerţ se găseşte numai mei decorticat. Prin
decorticare, la fel ca la ovăz, embrionul poate fi
sfărâmat sau eliminat. Dacă nu se poate obţine mei
auriu nedecorticat, este de preferat cel care se folo-
seşte la hrana papagalilor şi a unor animale pentru
blană. Învelişul este aşa de moale, încât după
fărâmiţarea lui într-un mixer sau cu o râşnită de cafea
nu mai rămâne nici urmă din el. Pe lângă siliciu, meiul
conţine mult magneziu şi potasiu. Acestea sunt elemente
bazice foarte importante. Ar fi de dorit ca măcar o dată
pe zi să mâncaţi două-trei linguri de mei (Vezi reţeta
„Fulgi de mei").
În ceea ce priveşte orezul, să se cumpere numai
orez ce poate încă să încolţească, deoarece cel glasat
este destul de devitalizat; dovada certă este că, în
Orient, unde se consumă numai acest sortiment, a pro-
dus boala beri-beri (avitaminoză B). De aceea este de
preferat să mâncaţi orez obişnuit.
Seminţele de floarea-soarelui şi de susan sunt unele
din alimentele preferate ale naturiştilor. Seminţele de
dovleac neprăjite sunt grozave la „ronţăit" şi foarte
sănătoase.
84
Fulgii şi germenii (nu embrionii!)
Din păcate nu se pot fabrica fulgi cruzi de cereale.
Chiar şi fulgii de ovăz şi de mei sunt ţinuţi în abur în
momentul fabricării. Pentru comparaţie, se poate remar-
ca ce deosebire este între gustul fulgilor de fabrică şi al
aceloraşi grăunţe pisate în casă. Germenii de grâu, cruzi,
proaspeţi, reprezintă alimentul cel MAI BOGAT ÎN EN-
ZIME, cel mai valoros şi mai ieftin. Au valoare nutritivă
mai mare chiar decât nucile şi seminţele uleioase. Din
păcate germenii de grâu şi de orez destinaţi comerţului
sunt distruşi de căldură, aşa încât râncezesc repede.
Făina de grâu integrală, crudă
După cercetările mele, făina de grâu integrală de
Steinmetz şi cea de Graham este crudă şi naturală.
Uleiul cu valoare nutritivă integrală
Uleiul trebuie să fie obţinut prin presare la rece şi
lăsat aşa, în starea lui naturală, fără să mai fie supus
nici unui alt proces industrial. Obişnuit este vorba de
uleiul de floarea-soarelui, de măsline şi de in deoarece,
după cercetările mele, alte sorturi de ulei nu pot fi
preparate la rece.
Grăsimile vegetale şi margarinele sunt încălzite la
temperaturi mari. Găsiţi şi margarine modificate, care
sunt sănătoase.
Lămâile şi oţetul natural
Folosite în măsură mică sunt, ca şi mierea, o doc-
torie; utilizate cu regularitate şi în cantităţi mari con-
duc la hiperaciditate.
85
Praf de verdeţuri — completare la salate
şi ca înlocuitor de condimente
Praful de verdeţuri este recomandat pentru iarnă
şi este bine să se prepare din pătrunjel uscat şi năstu-
rel de grădină; se mai pot adăuga şi alte verdeţuri ca:
urzică, păpădie şi plante medicinale. Atunci când s-au
uscat complet şi tulpinile şi frunzele şi sunt aspre la
pipăit se pot pulveriza.
Mirodenii şi plante medicinale
Noi facem deosebire între mirodeniile proaspete şi
cele uscate. Dacă este posibil, vom consuma mereu
din cele proaspete. Am cunoscut o doamnă din Ame-
rica a cărei mândrie era o grădiniţă cu plante-miro-
denii. A aranjat-o frumos, nelipsind din ea nici câteva
soiuri de plante medicinale. Pe fiecare din aceste plan-
te — aş spune „iubirile" ei - le cunoştea şi după
denumirea ştiinţifică. Nu este oare un stimulent si pen-
tru cititorii noştri să-şi realizeze şi ei o astfel de grădi-
niţă? Cine a fost curios să ştie care sunt proprietăţile
medicinale ale acestor plante va acorda cu plăcere o
parte din timpul său liber realizării unei atari grădi-
niţe. Cele mai multe sunt rezistente la frig şi nu cer
multă muncă. Pentru uşurinţa cultivării, cele rezistente
vor fi plantate separat de celelalte. O grădiniţă în mi-
niatură de plante pentru mirodenii se poate realiza şi în
lădiţe. Amănunte veţi găsi în cartea noastră Sănătate-
tinereţe-frumuseţe — 150 de reţete de crudităţi.
Seminţele de plante medicinale şi mirodenii se
găsesc în magazinele de seminţe. Unii grădinari dispun
86
chiar şi de răsaduri. Există cărţi de plante medicinale
şi mirodenii care pot fi de folos începătorilor.
În continuare, dăm o listă a celor mai folositoare
plante-mirodenii:
Ţelina — sunt două feluri de ţelină, de la ambele
se pot usca frunzele pentru iarnă. Au un gust foarte
bun şi sunt foarte sănătoase.
Pătrunjelul — este una din mirodeniile cele mai
bune şi mai sănătoase. Să se folosească mai mult tri-
turat cu mixerul şi să nu lipsească din salate. Să se
usuce mult pentru iarnă.
Arpagicul (verde) este sănătos şi pentru rinichi si
pentru glande.
Hazmaţuchi seamănă cu pătrunjelul, diluează
sângele, curăţindu-1 de reziduuri, ca şi usturoiul, şi nu
trebuie trecut cu vederea.
Peperoni -cunoscut şi sub denumirea de piper
verde, are nişte fructe mari, goale pe dinăuntru, aro-
mate.
Mărarul - împiedică balonările şi stimulează
digestia. Se folosesc frunzuliţele subţiri, care se pot
usca. Proaspăt, este foarte bogat în vitamina C.
Anasonul — are proprietăţile asemănătoare cu
cele ale mărarului. Se foloseşte cu succes în salata de
ridichi. Seminţele se folosesc la ceai contra balonărilor
şi contra tusei.
Năsturelul — din care se seamănă la fiecare a treia
săptămână o altă brazdă, pentru a avea permanent
frunze fragede. Se foloseşte atât ca adaos la orice fel
de mâncare, cât şi ca salată. Se poate usca şi pentru
iarnă. Curăţă sângele.
Maghiranul şi cimbrul — se potrivesc la orice fel
de salate. Sunt foarte aromate, curăţă foarte bine
sângele şi stimulează activitatea glandelor. Sub formă
de praf este indispensabil.
Chimenul — are însuşiri asemănătoare cu ale ana-
sonului, la fel şi ceaiul pregătit din el. În salate era
mai bine să fie utilizat ca pulbere.
Busuiocul — are o mare putere de condimentare
Este un uşor stimulator al nervilor.
Tarhonul — uscat, se poate găsi în orice bucătărie
este foarte sănătos.
Rosmarinul — să fie folosit cu economie. Are pro
prietăţi asemănătoare cu usturoiul şi este foarte
sănătos, chiar şi în ceai. Ca multe altele, se poate găsi
şi sub formă de pulbere.
Salvia — este o plantă medicinală cu efecte terapeu-
tice multiple şi se foloseşte mai mult ca ceai, dar în can-
tităţi mici poate fi adăugată şi în preparatele noastre.
Menta — se foloseşte mai mult ca ceai, dar lăstari
tineri se pot folosi şi drept condiment.
Limba mielului — este mai puţin cunoscută ca mi
rodenie dar, pentru că este foarte bună pentru tratarea
bolilor de vezică, de rinichi, împotriva retenţiei urinare,
a bronşitelor, frunzele sau florile proaspăt culese se pot
utiliza în preparatele făcute cu mixerul sau în salate.
Se înmulţeşte singură prin căderea seminţelor.
Muştarul — atât frunzele cât şi seminţele sunt, în
aceeaşi măsură, un medicament şi un condiment excelent.
Seminţele se folosesc sub formă de praf. Consumarea
în fiecare zi a unei linguriţe de muştar ajută digestiei.
Pelinul — este ceaiul amar pentru stimularea acti-
vităţii vezicii biliare, a stomacului şi a intestinelor, dar
se foloseşte şi în amestecuri de ceaiuri. Ca adaos la
regimul de crudităţi se întrebuinţează doar în cantităţi
mici, de preferat în amestecurile de mixer.
88
Roiniţa — se utilizează, de obicei sub formă de
ceai pentru nervi, rinichi şi glande. Nu trebuie însă să
lipsească din nici un preparat de mixer.
Ridichea — se foloseşte ca salată sau ca adaos la
salată. Are o mare putere de fluidificare a mucozităţilor
căilor respiratorii, se recomandă pentru topirea calculilor
biliari, împotriva reumatismului şi a bolilor de ficat. Se
seamănă la fiecare trei săptămâni câteva seminţe, ca
să avem mereu la dispoziţie ridichi tinere.
Hreanul — are aceleaşi însuşiri ca şi ridichile, dar
efectul lui este ceva mai puternic.
Cele mai multe mirodenii se pot usca pentru iarnă.
Se mărunţesc cu un tocător de lemn, deasupra unei site.
În afară de aceste mirodenii obţinute din plante
autohtone, care se pot şi cumpăra, se mai găsesc în
comerţ şi altele, exotice, dintre care recomandăm :
Praf de Curry — un amestec de plante originare
din India, destul de intens aromat.
Paprica — pentru salate şi sosuri de salate.
Coriandru — se foloseşte mai ales pentru prăjituri
şi crudităţi şi pentru preparate din fructe.
Vanilia — se foloseşte mai ales pentru preparate
dulci.
Dacă, pe lângă acestea, mai sădiţi şi un număr de
plante medicinale ce cresc sub formă de arbori, arbuşti
sau tufe, atunci puteţi avea o grădină adevărată. Dar
nu este neapărat necesar. Există, de asemenea, multe
alte plante care, conform determinatoarelor botanice
farmaceutice, sunt recunoscute drept plante medicina-
le. Spre marea mea mirare, am descoperit că se
găsesc, în grădinile noastre ţărăneşti, vreo 20 de astfel
de plante. Cine ar fi crezut că scânteiuţa, spanacul
sălbatic, urzica şi multe altele, toate buruieni aproape
89
de nedezrădăcinat, sunt plante vindecătoare, că frunzele
multor tufe cu boabe au mare putere de vindecare?
Toate se pot orândui frumos în grădina de plante,
potrivit scopului urmărit. Dacă într-un colţ plantăm
câţiva nuci, vom avea frunze de nuc. În alt loc se
plantează un mesteacăn, un tei şi câteva tufe. Prin
acumulare şi schimb de plante, grădina se lărgeşte de
la an la an. Bolnavii vor prefera acele plante care sunt
recomandate pentru suferinţa lor.
În casa noastră se serveşte, întotdeauna, la prânz,
un preparat de mixer. Înainte de masă cineva culege
din grădină, într-un coşulet, tot felul de frunzuliţe şi
flori care, împreună cu alte rădăcinoase, frunze de sa
lată şi zarzavaturi oferă o masă întăritoare şi aromată.
De abia acum înţeleg ce gândea Hipocrate când spu
nea: „Plantele noastre medicinale să constituie alimen-
tele noastre". În acest preparat sunt cuprinse, probabil,
cele mai multe săruri minerale, care ne dau puterea de
vindecare, vitaminele, enzimele. Cum să nu fii sănătos
cu o astfel de alimentaţie? Ce bolnav să nu se vindece?
Pot să spun că este o mâncare cu gust deosebit de plăcut
şi variat fiind, totodată, şi cea mai ieftină şi cea mai
sănătoasă.
Din păcate, numai puţini oameni au posibilitatea
să-şi facă o grădină de verdeţuri. Să fie ei atunci păgu-
biţi din punct de vedere al sănătăţii? În nici un caz.
pentru că toate aceste plante medicinale şi mirodenii
se pot procura din comerţ, sub formă de pulberi. Dacă
ne gândim cât de mari sunt cheltuielile pe care le facem
cu mâncărurile şi preparatele de carne, putem sacrifica
câţiva bănuţi pentru o astfel de alimentaţie. Mai ales că
este vorba de investirea unui capital pentru sănătate.
Sarea în calitate de condiment
Pentru naturişti, sarea intră prea puţin în discuţie.
Recomandăm sarea de mare şi sarea de plante. Cei
grav bolnavi, reumaticii, bolnavii de rinichi trebuie să
o evite chiar şi pe aceasta, pe cât este posibil, deoa-
rece conţine mai mult de jumătate sare de bucătărie.
Drojdia alimentară
Deoarece drojdia de bere nu este crudă, naturistul
o foloseşte numai ca şi condiment. Oricum, poate fi
recunoscută drept cel mai bogat izvor de vitamina B.
Nu trebuie folosită mai mult de o lingură pe zi, de
persoană.
Zahăr, miere, smochine
Zahărul alb nu trebuie să se găsească în casă, nici
chiar pentru musafiri. Dar poate fi folosit zahărul ca-
feniu, nerafinat, din trestie de zahăr, mierea, sucul
concentrat de pere şi de mere, agar-agarul şi altele
asemănătoare. Zaharina este mai dăunătoare decât
zahărul alb rafinat.
Prin zahăr, în reţele noastre, se înţelege numai unul
dintre cele amintite ca admise.
Zahărul sub orice formă, ca şi mult apreciata miere,
provoacă acizi. Mierea conţine relativ puţine din substanţele
minerale bazice care sunt foarte necesare pentru metabo-
lizarea zahărului. De aceea trebuie să fie folosită cu eco-
nomie, cel mult o linguriţă o dată pe zi. Diluată în
mâncăruri şi băuturi este mai puţin dăunătoare pentru
dinţi. Ca medicament, în cantităţi mici, este sănătoasă.
91
Marmelada preparată cu zahăr rafinat este inter-
zisă. Vom folosi reţetele noastre de marmeladă.
Smochinele, curmalele etc. măresc şi ele aciditatea,
dar cantitatea de substanţe minerale pe care o conţin
este atât de ridicată, încât sunt recomandate. Cu greu
mai putem găsi un alt aliment, poate cu excepţia lap-
telui, care să aibă mai mult calciu decât smochinele.
După consumarea fructelor dulci, uscate, să se cureţe
bine dinţii.
Saliva omului corect hrănit este atât de bazică încât,
practic, înlocuieşte periuţa. Prin amestecarea de pulbe-
re din substanţe minerale bazice în alimente sănătatea
dinţilor poate fi deosebit de bine asigurată.
La zahărul cafeniu se mai poate adăuga o linguriţă
de lactoză, deoarece ajută digestia şi acţionează în in-
testin împotriva putrefacţiei.
Lapte, brânză proaspătă
Laptele crud, proaspăt este o „delicatesă". Din el
se prepară şi brânza proaspătă. În acest scop, laptele
trebuie să se lase la prins la temperatura de 25°C,
timp de 24 de ore. La câteva ore după ce s-a prins,
începe să se decanteze. Substanţa grasă se face
brânză, zerul care se separă este acru. Pentru a le
despărţi, se toarnă totul într-un tifon şi se lasă câteva
ore să se scurgă. Brânza este gata. Aproape tot acidul
a rămas în zer. O linguriţă de zer este suficientă pentru
a se prinde alt lapte proaspăt. Deoarece acest zer este
destul de acru, nu trebuie să se consume înainte de a i
se adăuga o substanţă minerală pentru neutralizare.
92
Amestecuri de uruială (crupe)*
uscată sau înmuiată
Uruială din grâu există totdeauna în întreprinderile
de morărit şi se pretează foarte bine să fie înmuiată.
Dacă se urmăreşte obţinerea unui amestec de fulgi
naturali, făcuţi în casă, din tot felul de cereale, la ea
se adaugă uruială de seminţe de in, mei, orez şi orice
alte feluri de seminţe oleaginoase, toate trebuind să
fie foarte bine fărâmiţate cu mixerul sau cu o râşniţă
de cafea. Crupele uscate trebuie să fie foarte fine,
deoarece nu se înmoaie. Pentru obţinerea lor se folo-
sesc mai ales seminţe de in, mei, hrişcă, ovăz, susan.
Amestecul respectiv trebuie să existe permanent în casa
noastră pentru a-l putea prepara pe loc; rapid, ori de
câte ori avem nevoie.
Adaosuri: ulei, lapte, drojdie de bere, mirodenii,
puţină ceapă şi sare de mare. Unora le plac şi stafidele
în amestec. Dacă, în afară de stafide şi ceapă tocată,
cineva vrea să aibă ceva mai tare de mestecat, poate
adăuga câteva seminţe de floarea-soarelui sau de pin
coconar; dacă vrem ca preparatul să fie dulce, se poate
folosi o linguriţă cu miere, lactoză, foarte puţină drojdie
de bere şi câteva cubuleţe de mere.
Crupele înmuiate sunt preparate din seminţe măci-
nate mai mare, cu adaos de nuci, hrişcă şi seminţe de
floarea-soarelui. Peste amestec se adaugă atâta apă
cât să cuprindă totul fără să fie terci. Cei fără dinţi
vor trebui să dea prin maşină şi seminţele uleioase.
La aceasta se mai adaugă şi germeni de grâu şi tărâţe.
Orice fel de boabe — de grâu, de porumb, de secară etc. —
măcinate (sau râşnite) mare (n. trad.).
93
Pâinea
Deoarece naturiştii folosesc cerealele mai ales sub
formă de amestec de uruială, pâinea joacă pentru ei
un rol mai puţin însemnat. Pentru sandvişuri sau pen-
tru gustarea de la orele 10.00 este ideală pâinea coap-
tă la soare. Orice pâine industrială este total
devitalizată şi cu un mare conţinut de acizi. Enzimele,
proteinele şi amidonul sunt distruse complet.
Ceapa şi usturoiul
Este foarte bine să consumăm zilnic o jumătate de
ceapă şi doi-trei căţei de usturoi. Dacă la început aveţi
senzaţia de balonare şi râgâiţi des (s-au format gaze în
stomac şi intestin), trebuie restrâns consumul de proteine
şi în locul lor se bea un pahar cu apă. Balonările şi
gazele sunt indicaţii că, în general, se mănâncă prea
mult. Atunci când există tulburări de digestie este prefe-
rabil să se mănânce mai puţin şi mai des. Ceapa crudă
este foarte săţioasă, aşa că mesele de crudităţi ce conţin
o proporţie mare de ceapă nu trebuie să fie prea dese.
Aceleaşi recomandări sunt valabile şi pentru usturoi.
Boabele de ienupăr, salata verde, laptele crud atenuează
într-o oarecare măsură mirosul neplăcut al gurii. Eu fo-
losesc usturoi sub forma unor capsule nemirositoare. O
cantitate mai mare de usturoi ne ajută să dormim bine
şi profund; curăţă şi regenerează sângele, are efecte te-
rapeutice multiple, şi, împreună cu ceapa, reprezintă
unul din cele mai sănătoase alimente. O cunoştinţă, în
vârstă de 100 de ani, care a mâncat toată viaţa şi ali-
mente fierte şi crudităţi, dar totdeauna în cantităţi mici,
a fost întrebat asupra tainei vârstei sale înaintate. El a
răspuns: usturoiul.
94
Faptul că usturoiul apără de infecţii vi-1 poate con-
firma şi următoarea întâmplare pe care am trăit-o
chiar eu: când, în anul 1920, în timpul unei ierni
năpraznice, a bântuit, în cele mai multe regiuni ale
ţării, o molimă ce a făcut ravagii printre vite, mi s-a
întâmplat ceva ce nu am mai putut uita. Eram încă
elev de şcoală. Instinctiv am dat fuga la farmacie, iar
droghistul m-a trimis la zarzavagiu şi am cumpărat tot
usturoiul ce-1 avea de vânzare. Să fi fost un coş plin.
În fiecare zi puneam din el în nutreţ. Molima a ajuns
şi în satul nostru. La toţi vecinii din stânga şi din
dreapta casei noastre, febra aftoasă omora vitele pe
capete, numai vacile noastre nu s-au îmbolnăvit, sin-
gurele din tot satul. Pentru cititorii noştri naturişti dăm
un motto: „Mănâncă puţin şi nu uita usturoiul". Din
păcate, se întâmplă ca oamenii să nu-1 prea mănânce
din cauza mirosului. Pentru a scăpa de el, usturoiul se
pisează şi se înmoaie în ulei (este valabil şi pentru
ceapă).
Ce adaosuri nu se potrivesc?
După decenii de alimentaţie necorespunzătoare,
este clar că unele organisme reacţionează prompt,
uneori chiar violent, la schimbarea de regim. Deoarece
atât ficatul cât şi glandele digestive sunt slăbite, anumite
fructe, de pildă, dacă sunt consumate împreună cu zar-
zavaturi crude, pot provoca fermentaţii. Se întâmplă mai
ales dacă este vorba de fructe dulci, cum sunt strugurii,
cireşele, perele, caisele, piersicile, prunele, smochinele,
curmalele şi portocalele, în timp ce merele, bananele,
lămâile, ananasul şi toate fructele de pădure sunt bine
suportate împreună cu zarzavaturile. Apariţia fermen-
taţiilor se poate evita dacă mâncarea este mestecată
bine, încet, temeinic, şi dacă nu se mănâncă mult deo-
dată. După cum am mai amintit, se recomandă mese
mici şi dese. Este uimitor cât de rapid revine la normal
aciditatea sucului gastric după acest fel de alimentaţie
şi cum sunt stimulate glandele digestive. Există persoane
foarte sensibile în ceea ce priveşte toleranţa faţă de ali-
mente care vor trebui să mănânce fructele sau zarzava-
turile separat. Dar să nu exagerăm, căci nu există o
regulă universal valabilă nici în această privinţă. Sala-
tele, de pildă, se pot folosi singure ca aperitiv dar şi ele
trebuie mestecate foarte bine.
Mixerul şi aparatul de făcut sucuri
Mixerul este indispensabil pentru masa naturistului.
Îl folosesc mai ales persoanele în vârstă, ce au proteză
dentară. Este maşina de gătit a naturistului. Cei grav
bolnavi, ca şi persoanele cu afecţiuni gastrice sau in-
testinale, mai au nevoie şi de storcător pentru fructe
sau legume. O cură de suc din varză creaţă poate vin-
deca ulcerul în zece zile. Dar şi naturiştilor sănătoşi le
place sucul de zarzavaturi.
Naturistul şi laptele
Pentru lămurire, încă un cuvânt despre proteina
animală. Renunţăm cu totul la alimentaţia cu carne,
pentru că provoacă aciditate. Dar nu la lapte deşi este
de origine animală, deoarece proteinele pe care le
conţine sunt substanţe cu cea mai completă structură;
el trebuie băut nefiert sau nepasteurizat. Totodată,
laptele are o mai mare cantitate de substanţe bazice,
încât curăţă corpul de acizii dăunători şi, asemenea
zavaturilor crude şi tărâţelor, vindecă multe boli.
Referitor la reţetele care urmează
Stimatele cititoare sunt rugate să nu considere
reţetele „literă de evanghelie"; ele pot să le combine
şi să le îmbunătăţească după propria lor plăcere. O
cititoare ne scrie: „ Ceea ce-mi place îndeosebi la ali-
mentaţia crudă este că permite o deosebită variaţie, îţi
stimulează fantezia ca să încerci tot felul de reţete noi
şi ne oferă o varietate atât de mare de combinaţii, cum
nici nu mi-aş fi închipuit vreodată că ar fi fost posibilă
la un atare regim."
O problemă o constituie germenii de grâu. Dacă
sunt foarte proaspăt pregătiţi, au un gust dulce, minu-
nat, care se schimbă însă rapid chiar la o temperatură
normală. De aceea, trebuie să ne procurăm o cantitate
mai mare şi să o ţinem la frigider, grâul păstrându-şi
puterea de germinare intactă, germenii având aceeaşi
valoare nutritivă; cruzi, ei reprezintă o hrană ce
măreşte rezistenţa şi vigoarea organismului. Prepara-
tele care trebuie mâncate uscate, pentru a putea fi
mestecate uşor, se omogenizează bine cu linguriţa şi
se sfărâmă. De exemplu, dacă vrem să adăugăm miere,
preparatul se amestecă mai întâi; dacă în loc de stafide
vrem să folosim alte şi alte fructe uscate, ele trebuie
mărunţite. Dacă este vorba de mai multe feluri de
mâncare la masă, să nu fie aduse toate o dată, ci unul
după altul. De preferat să se înceapă cu salate sau
amestecuri de mixer. Preparatele gata de servit să fie
întotdeauna frumos garnisite.
REŢETE ŞI PLAN DE MENIU
Pentru a putea folosi toate reţetele din această car-
te, trebuie neapărat să fie citit capitolul Adaosuri.
Câteva lămuriri
Lg. = lingură.
Lgţ. = linguriţă.
Făină = făină integrală de graham.
Fulgi = sunt numite astfel oricare din crudităţile
obişnuite regimului naturist care se taie mărunt sau se
zdrobesc ori se macină mare, după ce au fost în prea-
labil înmuiate; deci nu este vorba de fulgii preparaţi
industrial, deşi, în prezent, există în comerţ astfel de
amestecuri de fulgi preparaţi natural, dar care sunt
foarte scumpe.
Ou = totdeauna crud, de preferat doar gălbenuşul.
Sare = este vorba doar de sarea de mare sau sarea
vegetală.
Uruială (crupe) = amestecuri de diferite cereale
măcinate mare, plus mei.
Uruială moale = amestec de crupe înmuiate.
Zahăr = lactoză sau zahăr nerafinat.
98
REŢETE CLASICE
Reţetă de ovăz
4 lg. de uruială de ovăz, l lg. crupe de susan sau
de migdale, 2 lg. ulei, l lg. de miere sau de zahăr,
l lgţ. de anason sau de chimion şi mieji de floarea-
soarelui cruzi.
Reţetă de uruială moale (muiată)
Uruială dulce
4 lg. uruială, 2 lg. ulei sau smântână, 2 lg. stafide,
l lg. banană zdrobită sau un măr ras, l lgţ. miere sau
zahăr, puţină ceapă, l lgţ. suc de lămâie, l lgţ. drojdie.
Se amestecă totul bine şi se presară nuci sau migdale
date prin maşină. Să se pună mai puţin grâu, pentru
că este greu de mestecat, iar porumbul trebuie dat
prin maşina de tocat.
Uruială picantă
6 lg. uruială muiată, l lg. drojdie de bere, l lg.
verdeţuri, mirodenii, l lg. ulei, 2-3 lg. ceapă, usturoi,
sare, muştar sau hrean ras şi boia.
Uruială cu brânză de vaci
3 lg. uruială, 3 lg. brânză de vaci, 2 lg. germeni de
grâu (se pot înlocui cu tărâţe de grâu şi de ovăz),
l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, sare, ceapă, mirodenii.
Altfel de uruială moale
2 lg. uruială, l ou, 2 lg. germeni de grâu, 2 lg.
uruială de in, l lg. hrişcă, l lg. pulbere verde, l lg.
drojdie de bere, 2 lg. ulei, sare, ceapă, muştar.
99
Reţete cu tărâţe
Preparat uscat de tărâţe .
2 lg. tărâţe, l lg. mieji de floarea-soarelui, 2 lg.
migdale sau nuci tăiate mărunt, l lg. seminţe de in
pisate, l lg. stafide puţin înmuiate, l lg. drojdie de
bere, l lg. ulei, l lgţ. suc de lămâie, scorţişoară, l lg.
uruială de ovăz, miere. Amestecul trebuie să fie foarte
bine mestecat în gură.
Tărâţe picante
2 lg. tărâţe, 2 lg. uruială de ovăz, 2 lg. seminţe de
susan zdrobite, 1 lg. de seminţe decojite de floarea-
soarelui, l lg. pulbere verde sau verdeţuri, 2 lg. ulei,
2 lg. ceapă, l lg. drojdie de bere, sare, mirodenii,
hrean, usturoi, hrişcă.
Reţete cu germeni de grâu
Germeni de grâu cu banane
Să se pună puţin grâu, pentru că este greu de mes-
tecat, iar porumbul trebuie dat prin maşina de tocat.
O banană zdrobită sau un măr ras, 2 lg. germeni de
grâu, l lgţ. lămâie, l lg. stafide, scorţişoară. Lămâia
se amestecă imediat cu banana. După plac, se adaugă
încă l lg. hrişcă, pulbere minerală, un ou, l lg. chimen.
Germeni de grâu cu roşii
3 lg. germeni, l lg. seminţe de in măcinate, l roşie
mărunţită, l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, ceapă, sare,
mirodenii, eventual puţin suc, lămâie şi smântână.
Germeni picanţi
5 lg. germeni, l lg. seminţe de in măcinate, l lg
pulbere de plante medicinale sau verdeaţă, l lg. droj-
100
die de bere, l lg. ulei, 3 lg. lapte, l lg. ceapă rasă şi
usturoi, sare. Amestecul se aranjează şi se ornează cu
pătrunjel sau arpagic verde.
Germeni de grâu dulci
Se amestecă germenii cu lapte crud sau acru, sau
cu brânză de vaci la care am adăugat suc de portocale,
puţin ulei şi miere.
Reţete cu brânză de vaci
Brânză de vaci cu morcovi
3 lg. de brânză de vaci, 2-5 morcovi potriviţi, de
preferat din soiul carote, raşi mărunt, l lg. germeni
de grâu, l lg. ulei, l lg. drojdie de bere, 2 lg. ceapă,
sare, mirodenii, l lgţ. cu suc de lămâie, pulbere mi-
nerală. Se garniseşte cu felii de morcov.
Brânză de vaci cu roşii
2 lg. de brânză, l lg. de ulei, l roşie mărunţită,
l lg. seminţe decojite de floarea-soarelui sau nuci tăia-
te mărunt, puţină ridiche şi ceapă, sare şi mirodenii.
Se garniseşte cu nuci sau alune.
Brânză de vaci cu banane
3 lg. brânză proaspătă, l lg. ulei, 3 lg. germeni de
grâu, l banană zdrobită, l lgţ. de suc de lămâie, l lg.
stafide, miere, pulbere minerală. Se garniseşte cu felii
de banană.
Brânză de vaci cu ceapă
3 lg. brânză proaspătă, 3 lg. ceapă, 2 lg. germeni
de grâu, l lg. seminţe de in pisate mărunt, 2 lg. ulei,
101
1 lg. drojdie de bere, sare, pulbere verde. Se garnisesc
cu pătrunjel.
Brânză de vaci cu drojdie de bere
Are gust de creier pane.
4 lg. brânză, 2 lg. ulei, l lg. drojdie de bere, după
plac puţină sare. Bine amestecat.
Reţetă cu năut
(aliment pentru cei cu munci grele)
2-3 lg. năut bine înmuiat se zdrobesc bine cu un
făcăleţ, se storc şi se trec prin râşniţa de cafea sau
prin mixer. Totul se pune în vasul de la mixer. Se
adaugă l lg. de tărâţe. Nu se umple recipientul.
Năutul mărunţit se amestecă cu l lg. drojdie de
bere, 2 lg. germeni de grâu, 3 lg. ulei, l lg. ceapă,
sare, l lgţ. cu praf de mirodenii din rosmarin şi cimbru
şi, după gust, puţină paprica.
Reţetă cu soia
1 lg. soia, l lg. grâu, l lg. orez, l lg. mei, l lg.
seminţe de in. Totul se mărunţeşte şi se ţine 12 ore
la înmuiat. Apoi se amestecă cu 2 lg. ceapă, l lg.
plante medicinale praf, 2 lg. ulei, l lg. drojdie de bere,
puţin hrean ras, muştar, puţină sare.
Se garniseşte cu frunze de pătrunjel.
Reţetă cu mei sau orez
2 lg. mei, orez crud, l lg. boabe crude de ovăz,
2 lg. susan, totul bine fărâmiţat (cei cu proteză folo-
102
sesc făină de mei), 1-2 lg. tărâţe, l lg. drojdie de
bere, l lg. ulei, l roşie bucăţele, sare, mirodenii,
hrean. Se garniseşte cu felii de roşii.
Mei sau orez dulce
Acelaşi amestec, dar în loc de roşii, sare şi miro-
denii, se adaugă miere, bucăţele mici de mere, 2 lg.
smântână. Se garniseşte cu felii de banană.
Preparatele făcute cu mixerul
Mixerul este maşina de gătit a naturistului. Cu aju-
torul lui se pot realiza nu numai preparate din fructe,
ci mai ales din zarzavaturi, bogate în substanţe bazice,
din rădăcini, frunze, plante erbacee sălbatice, ca urzicile
şi păpădia, la care se pot adăuga tot felul de mirodenii
şi plante medicinale.
Preparatul la mixer cere puţină muncă şi, cu adaosu-
rile corespunzătoare, poate conta drept masă principală.
Cantitatea de lichid trebuie să fie astfel potrivită
încât amestecul să nu fie prea dens, ca să nu forţăm
motorul; fructele cer mai puţin lichid, în timp ce zar-
zavaturile cer mai mult. Dacă amestecul este prea
subţire, nu se mărunţeşte bine. Pentru diluare, cel mai
, '' > 9

bine se pretează mustul dulce sau laptele crud. Pentru

„a drege" preparatul, se pot adăuga, peste toate cele
necesare, o jumătate de măr sau un măr întreg, ori o
jumătate de banană, după care se mai lasă mixerul să
funcţioneze, pentru a omogeniza amestecul. După gust,
se pot adăuga fructe mărunţite sau ceapă, ca să existe
şi ceva crocant „de ronţăit". Adaosurile de ouă, castra-
veţi, ulei şi roşii se pun de la început în aparat. Dacă
totuşi motorul este prea solicitat, se mai poate adăuga
puţin lichid. Cu cât terciul este mai fin cu atât el
103
împovărează mai puţin stomacul. Mixerele cu turaţie
mică să fie încărcate numai cu jumătate din cantitatea
standard pe care o pot tritura.
După ce terciul este suficient de bine omogenizat,
după plăcere sau după gust se mai pot adăuga seminţe
de in, fin mărunţite, germeni de grâu, tărâţe sau făină.
De îndată ce observăm însă că motorul este forţat prea
mult şi merge greu, scoatem aparatul din priză. Vasul
în care se află preparatul poate fi şi el golit.
Reţeta I
Deoarece acest amestec poate să constituie masa
principală, mai adăugăm (pentru o persoană) l lg.
drojdie de bere, l lg. ulei, l lg. germeni de grâu sau
uruială de mei, seminţe de in, 1-2 lg. mieji de floarea-
soarelui, nuci sau seminţe de pin coconar mărunţite,
mirodenii, paprica, roşii tăiate, soia. După experienţa
personală, se poate pregăti o masă foarte bună. Pre-
paratul se garniseşte cu felii de mere sau de banane,
sau cu pătrunjel şi alte zarzavaturi. Cei fără dinţi pot
pune şi ei în mixer alimentele mai tari, dar să le
înmoaie înainte.
Prin mărunţire cu mixerul zarzavaturile pierd puţină
vitamină C, pierdere neglijabilă faţă de avantajele pe
care le oferă un atare amestec. Începătorii să adauge
(iniţial), pentru îmbunătăţirea gustului, mere şi banane.
După scoaterea din mixer să se adauge multe roşii şi
peperoni. Dacă gustul nu este satisfăcător, se mai poa-
te pune şi o banană zdrobită.
Reţeta II (două persoane)
3 mere rase mărunt se pun în mixer cu o cană de
lapte crud, l lg. de stafide înmuiate şi l lg. susan. Se
amestecă terciul cu 4- 5 lg. tărâţe, 1-2 lg. germeni de
104
grâu, l lg. mieji de floarea-soarelui înmuiaţi, l lg. ba-
nane uscate în feliuţe. Cei fără dinţi renunţă la adao-
surile tari.
Acest preparat serveşte ca mic dejun.
Reţete de fulgi
Fulgi de mei
2 lg. uruială de mei, l lg. seminţe decojite de floa-
rea-soarelui, l lg. uruială de seminţe de in, l măr
răzuit mărunt (sau fructe de pădure), l lg. de stafide,
puţină lămâie, 2 lg. smântână sau pastă de migdale şi,
după cerinţă, lactoză sau miere. Totul bine amestecat
şi presărat cu pulbere de nuci.
Fulgi de crupe
3 lg. crupe înmuiate, l banană zdrobită, l măr
răzuit, 2 lg. smântână, l lg. stafide, zahăr, se amestecă,
se presară cu făină de migdale, se amestecă cu banane.
Fulgi de banane
Un măr şi o banană tăiate bucăţele, 3-4 lg.
smântână şi ceva germeni de grâu şi seminţe de pin
coconar.
Fulgi de smochine sau de curmale
O cană smochine sau curmale înmuiate mai dinainte,
2 lg. seminţe de floarea-soarelui sau nuci, 2-3 lg.
smântână, iar deasupra se pun migdale date prin maşină.
Fulgi de susan
2 lg. seminţe de susan măcinate împreună cu câţiva
germeni de grâu, l lg. stafide, l cană fructe (sau fructe
de pădure), 2 lg. brânză de vaci, lactoză, pulbere minerală.
105
Fulgi de castraveţi
2 lg. de nuci sau seminţe de pin coconar, 2 lg. ceapă
tocată mărunt, l cană plină de cubuleţe de castraveţi
tăiaţi mic, l lg. germeni de grâu, l lg. drojdie de bere,
l lg. ulei, sare şi, după gust, l lg. stafide.
Fulgi de cartofi cruzi (vezi în cap. l, subcap. Masa
de seară)
Fulgi din boabe întregi
2 lg. boabe întregi de cereale înmuiate, 50 grame
carote, l lgţ. miere, l lgţ. hrean ras, l dl frişca bătută.
Fulgi de smochine
Se înmoaie de seara 2-4 smochine, o mână de sta-
fide, l lg. seminţe decojite de floarea-soarelui, puţine
tărâţe. Dimineaţa se adaugă l lg. germeni de grâu şi
eventual zeama de la o portocală. Smochinele se
mărunţesc şi se pune şi o banană tocată. Este foarte
bun la gust şi relativ ieftin.
Fulgi uscaţi
1 lg. crupe de ovăz, l lg. tărâţe, l lg. ulei, 2 lgţ.
miere, l lg. suc de portocale, l lg. stafide înmuiate şi
l lgţ chimen. Ca desert, lapte crud.
Reţete de supe
Supă de roşii
O cană şi jumătate de roşii, 3 lg. ceapă tocată,
3 lg.nuci pisate sau tăiate mărunt, 2 lg. smântână,
arpagic verde sau praf de verdeaţă, eventual puţină
sare. Dacă supa trebuie puţin încălzită pe plită sau la
foc mic, se amestecă continuu. De preferat să se
încălzească într-un vas cu apă.
106
. Supă de zarzavat
l cană suc de zarzavat sau de piureu de carote
amestecate cu 2 căţei de usturoi se pun în mixer cu
1/2-1 cană de lapte', 1-2 lg. seminţe decojite de floa-
rea-soarelui sau mieji de nuci (alune), drojdie de bere,
ulei şi mirodenii, sare.
Preparat de linte
3 lg- linte înmuiate, 3 lg. tărâţe, 2 lg. uruială de
seminţe de in sau susan, puţină boia de ardei, l ba-
nană,1lg. drojdie de bere, puţină sare, l lgţ. chimen,
totul bine amestecat, garnisit cu felii de roşii.
Pâine coaptă la soare
Această pâine gustoasă se prepară din crupe de
cereale măcinate proaspăt cu ajutorul unei râşniţe
electrice de cafea. Dacă crupele sunt prea vechi,
pâinea capătă un gust amar.
Varianta clasică
500 g crupe de secară, 200 g stafide, l dl ulei,
2 Igţ. sare, puţin chimen.
Totul se înmoaie cu foarte puţină apă; în cazul în
care coca este prea moale, se mai presară crupe. Se
frământă bine, sau se dă prin maşina de tocat. Coca
trebuie să fie aşa de tare, încât să nu se lipească de
mâini. Deoarece acest aluat se usucă, nu se coace, el
se întinde în foi de 4 mm grosime. Eu am comandat
unui meseriaş un adaos la maşina de tocat, sub forma
unei pâlnii cu gura lată de 4 mm x 8 cm; o mică
bandă rulantă transportă coca, aceasta ieşind sub for-
ma unei benzi late din maşina de tocat.
107
Pentru ca turta sau felia să se poată usca şi dede-
subt, se procură site corespunzătoare. Cât timp aceste
turte sunt încă umede, se crestează adânc cu un cuţit
mărimea feliilor, pentru ca să se preteze bine pentru
sandviciuri. După ce se usucă, pâinea se rupe mai uşor
la locul crestăturii. Vara, pâinea se poate usca foarte
bine la soare şi poate fi folosită după trei ore.
Iarna se poate găsi un loc pe calorifer, unde aluatul
să fie încălzit la o temperatură care nu depăşeşte
40°C. Între sită şi sursa de încălzire se pun nişte şip-
cuţe de lemn.
Pâinea este mai gustoasă când nu este încă uscată
de tot. Dacă vrem să o păstrăm când încă nu s-a copt
bine-bine, se pune în frigider în pungi de plastic, altfel
se înăcreşte în câteva zile. Desigur că feliile pot fi
lăsate să se usuce bine de tot.
Varianta I
În loc de 500 g crupe de secară se pot face alte
amestecuri, după preferinţă ca, de exemplu, 200 g cru-
pe de grâu, 200 g crupe de orez, 100 g seminţe de in.
Se adaugă 250 g stafide mici. Pentru coacere este ne-
voie de trei site deoarece creşte mult.
Varianta a II-a
În loc de a înmuia amestecul în apă se poate răzui
şi încorpora o jumătate kilogram de mere.
Varianta a III-a
În loc de stafide şi apă se poate adăuga o jumătate
de kg roşii, ceva mai multă sare. O astfel de „Pâine"
se poate face şi din carote răzuite, sau legume, după
cum cere mai multă sau mai puţină apă. Se pot pre-
para şi pâini de orz, orez şi variantele acestora cu
108
adaosuri de nuci (eventual şi stafide şi mere). Meiul
se pretează mai puţin, deoarece se amăreşte. Se pot
adăuga în cocă seminţe de mac sau chimen.
Alt fel de pâine coaptă la soare
Cerealele se pun puţin la încolţit, se dau prin
maşina de carne, se frământă cu ulei şi apoi totul se
prepară ca mai sus.
Biscuiţi de migdale
150 g pastă de migdale, 150 g curmale fără sâmburi,
150 g smochine tăiate, înmuiate înainte. Curmalele şi
smochinele se dau prin maşina de carne. Se frământă
şi se taie în forme diferite.
Chec pentru Crăciun
200 g curmale, 200 g smochine, 200 g prune, 200 g
stafide. Totul se dă prin maşina de carne şi se ames-
tecă cu 200 g nuci sau alune, 200 g stafide întregi,
puţină coajă rasă de lămâie şi mirodenii. Se adaugă
atât cât înghite amestecul, făină şi ulei. Totul se pune
într-o formă unsă cu ulei şi se lasă să stea o oră.
Reţete de cozonac
Aluat de cozonac — pentru o tavă lungă de 30 cm
300 g stafide, 200 g făină integrală; stafidele se
zdrobesc prin maşina de carne şi se amestecă bine cu
făina. Se întinde totul într-o tavă tapetată cu făină.
Este avantajos să se lase să se usuce pe o sită.
Cozonac cu fructe
Aluatul, pregătit ca mai sus, se acoperă cu felii de
banane (tăiate în lung), care se pun de-a lungul mar-
ginii şi se înfig bine până spre mijlocul foii. Urmează
109
un strat subţire de migdale rase, peste care se pun
fructe de pădure sau alt fel de fructe ce pot fi zdrobite
sau întregi. Dacă este nevoie, umplutura se îndulceşte
cu miere şi, la sfârşit, se garniseşte cu smântână.
Cozonac cu banane
Se acoperă foaia de cozonac cu banane, ca mai sus,
urmează un strat de nuci date prin maşină şi deasupra
lor un strat de banane. Deasupra, drept garnitură, un strat
subţire de miere, presărată cu nuci date prin maşină.
Cozonac cu mere şi banane
Umplutura constă din două banane zdrobite bine,
amestecate cu 3 mere rase şi 300 g nuci tăiate mărunt.
Se netezeşte şi se garniseşte cu nuci (alune) sau felii
subţiri de mere.
Cozonac cu fructe
Umplutura constă în 400-500 g prune uscate, care
se taie mărunt şi se amestecă cu 200 g nuci tăiate
subţire. Se adaugă scorţişoară, se garniseşte cu se-
minţe de pin coconar.
Dulciuri şi caramele
Caramele cu cocos
400 g stafide, 100 g nucă de cocos răzuită, se dau
prin maşina de tocat carne, apoi pasta se întinde şi se
taie în pătrăţele.
Bombiţe de susan
300 g seminţe de susan, 350 g făină integrală, 250 g
miere se frământă bine cu câteva picături de ulei, se
dă forma unei biluţe şi se tăvăleşte prin susan.
110
Bombiţe cu stafide
Stafidele se dau prin maşina de tocat carne, se fac
biluţe, şi se tăvălesc prin răzătură fină de nucă de cocos.
Bomboane cu curmale (prăjituri)
Curmalele fără sâmburi se dau prin maşină, se
frământă cu pastă de migdale sau puţin unt, pasta se
întinde într-o foaie şi se taie pătrăţele.
Bomboane cu nuci (prăjituri)
Câte o treime de curmale, prune uscate şi nuci se
dau prin maşină, amestecul se întinde ca o foaie şi
apoi se taie în pătrăţele.
Curmale umplute (sau prune)
Se scot sâmburii din curmale (sau din prune), se
umplu cu răzătură de nucă de cocos sau pastă de mig-
dale. Se mai pot adăuga şi nuci.
Reţete de creme şi paste de uns pe pâine
Cremă de miere
1 lg. miere, 4 lg. brânză de vaci, l lg. lapte, l lg.
de nuci râşnite pulbere. Se amestecă bine şi se garni-
seşte cu afine sau nuci.
Cremă de mere
2 mere, l banană, l lg. stafide, 1-2 lg. nuci, puţină
miere, o cană lapte. Se dau prin mixer, iar pasta se
garniseşte cu felii de banane. Se pot folosi şi fructe
de pădure sau alte fructe.
Cremă de căpşuni sau fragi
l cană de brânză de vaci, l cană căpşuni zdrobite,
puţină miere. Se amestecă totul bine. Se presară dea-
supra pulbere de nuci şi se garniseşte cu căpşuni.
111
Pastă de ridichi (de uns pe pâine)
1 cană de brânză de vaci, l lg. ceapă tocată mărunt,
3 lg. ridichi rase, l lg. drojdie de bere, l lg. praf de
verdeaţă, alte mirodenii (chimen). Deasupra se pun ca-
rote rase.
Marmeladă de curmale (dulceaţă)
2 căni de curmale fără sâmburi, l cană de must
dulce sau suc de ananas, l cană de stafide: Se lasă
câteva ceasuri să se pătrundă bine curmalele şi stafidele
şi se trec prin maşina de tocat ca să fie ca un terci.
Marmeladă de căpşuni (fragi)
O cană de curmale fără sâmburi, l cană de stafide;
se lasă să se înmoaie câteva ore în 2 căni de căpşuni
(fragi) zdrobite, în care s-a pus puţină lămâie. Se pot
adăuga şi smochine înmuiate. Se procedează ca mai sus.
Sosuri pentru salate
Sos de drojdie de bere sau maioneză
1 lg. drojdie de bere, 2 lg. ulei, l sfert de ceapă
rasă, usturoi pisat sau tăiat mărunţii, 1-2 lg. hrean ras,
puţină sare, mirodenii. Dacă în loc de maioneză dorim
sos, se subţiază corespunzător cu lapte.
Sos de roşii
1-2 roşii zdrobite se strecoară prin sită, se adaugă
3 lg. smântână, verdeţuri de bucătărie, praz, ridiche,
maghiran, sare.
Sos de portocale
3 lg. suc de portocale se bat bine cu l lg. de nuci
şi l lg. de lapte praf.
112
Maioneză de brânză de vaci
2 lg. de brânză de vaci se freacă cu lapte, se adaugă
l lg. ulei, ceapă tocată, frunze verzi de arpagic, pătrunjel,
puţină miere, În loc de brânză de vaci şi lapte se poate
folosi lapte smântânit sau lapte prins şi smântână.
Sos din lapte acru
Câteva linguriţe de lapte acru sau iaurt, l ou,
puţină sare.
Reţete de salate
Salată de varză
2 căni de varză tocată, o jumătate de cană cu ri-
dichi de lună tocate mărunt, puţin piper verde tocat
mărunt, o roşie mărunţită, praz tocat, 3 lg. pătrunjel
tocat. Se amestecă cu sos sau cu maioneză (din reţete-
le noastre).
Salată Waldorf
2 căni de mere tăiate cubuleţe, l cană de ţelină
tocată, o jumătate de cană cu nuci tocate, o jumătate
de cană cu struguri fără sâmburi, se amestecă cu ma-
ioneză. Se serveşte pe un platou de salate. Fiecare
porţie se garniseşte cu nuci.
Salată amestecată
Tot felul de rădăcini şi frunze de zarzavat bine to-
cate, se amestecă cu cubuleţe de banane şi mieji de
nucă zdrobiţi. Se adaugă sos de portocale.
Salată de mazăre (sau de năut)
Mazărea dulce sau năutul puţin înmuiat se zdro-
•

beşte puţin, apoi se adaugă puţină ceapă, drojdie de

bere şi mirodenii, plus un sos.
113
Salată din resturile de la centrifuga pentru suc
1. Se freacă cu ulei şi drojdie de bere, se adaugă
sare şi ceapă. Obţinem o delicatesă!
2. Se pune o parte din resturi, o parte terci de
banane, seminţe de floarea-soarelui, ulei. Cealaltă par-
te de resturi se pune în puţină apă, eventual să fer-
menteze şi, după 1-2 zile, se stoarce printr-un tifon
sau cu o presă.
Salată din plantule din seminţe
Plantulele (răsadurile) se toacă şi se amestecă cu
2 părţi banane mărunţite, mere, scorţişoară, smântână.
Plantulele pot fi adăugate şi în alte salate. Se pretează
cel mai bine ca adaos la preparatele de mixer.
Salată de păpădie
Frunzele fragede de păpădie se toacă mărunt şi se
amestecă cu carote şi ţelină, se adaugă sos de roşii sau
drojdie de bere. Se pot adăuga banane sau mere rase.
Salată de ţelină
50 g de ţelină rasă mărunt, 5 g hrean, l lg. pastă de
nuci, l lgţ. suc de lămâie, l lgţ. miere, 2 lg. smântână.
Salată de carote cu ţelină
2 carote rase, l bucăţică de ţelină rasă, l lg. de
ceapă tocată mărunt sau 2 lg. hrean ras, mirodenii. Se
amestecă bine şi se adaugă sosul preferat. Carotele se
combină bine cu merele rase.
Salată de varză cu mere sau banane
Se rade mărunt o jumătate de varză, se amestecă
cu mere rase sau banane mărunţite + lămâie. Se mai
adaugă nuci tocate, lapte acru şi smântână.
114
Salată de varză cu miere
2 căni de varză tocată, o jumătate de ceaşcă cu
ceapă, puţină pulbere de nuci, sos de roşii, miere.
Salată de conopidă
O parte de conopidă foarte bine mărunţită, o parte
mere mărunţite, o jumătate de parte nuci tocate, mie-
re, sos. Se garniseşte cu pătrunjel.
Salată de caise
O parte caise tăiate fin în cubuleţe, o parte mere
la fel de mărunţite, o jumătate de parte ţelină (tulpină
sau rădăcină rasă), puţină nucă măcinată, sos. Se gar-
niseşte cu nuci sau cu fructe.
Salată de sparanghel
Sparanghelul crud este foarte bogat în enzime şi
foarte sănătos. O cană de sparanghel mărunţit, o cană
de mere în cubuleţe mici, 1/2 cană ceapă, l lg. pătrun-
jel tocat, praf de migdale şi sos. Se garniseşte cu spa-
ranghelul întreg sau cu felii de măr.
Salată de roşii
Roşii, puţină ceapă, piper verde şi ţelină se
mărunţesc la fel şi se prepară cu un sos din smântână.
Băuturi
Apă de zarzavat — băutură pentru sete şi sănătate
Zarzavat tăiat, frunze fragede de varză, coji de ou
şi altele care de obicei se aruncă; urzici, trifoi,
păpădie, tot felul de plante medicinale dar şi zarzava-
turi rădăcinoase — cum ar fi cartoful — după ce au
fost bine spălate şi tăiate se pun într-un vas cu apă.
Toate sărurile solubile în apă şi vitaminele trec în apă.
115
Deoarece zarzavatul nu a fost tocat foarte mărunt
reţine proteine, astfel că apa rămâne relativ limpede
Se păstrează la rece, la frigider sau la beci. Din aceas-
tă apă se bea zilnic iar cantitatea consumată de lichid
se completează din nou cu apă până ce apreciem că
puterea zarzavaturilor s-a epuizat.
Pentru post sau împotriva constipaţiei amestecul poate
fi acrit cu lapte acru (la început se ţine la cald), în acest
caz pregătim 2 vase, pentru ca unul să aibă permanent
apă de zarzavat neacrită. Dacă apa se acreşte prea repede
trebuie diluată, în timpul curei de post se poate alterna
apa acidulată cu o altă apă de zarzavat. Ca să nu fie
prea rece se adaugă, când bem, puţină apă caldă.
Unele cure de însănătoşire se fac doar cu o astfel de
apă de zarzavat. Pe de altă parte, este o băutură foarte
bună contra setei si un remediu profilactic.
Zeama de tărâţe — băutura minune
5-10 lg. tărâţe se lasă peste noapte într-un kilogram
de apă, apoi se strecoară printr-un tifon cu sau fără
presă de mână. Cine vrea să valorifice mai bine
tărâţele, va mai turna încă o dată apă peste ele.
Zeama de tărâţe este foarte bogată în baze, ca şi
apa de zarzavat şi este deosebit de utilă în cura de
vindecare. Pentru a fi folosită ca apă de băut i se
poate adăuga puţin suc de fructe. Pentru prevenirea
reumatismului şi a multor altor boli, se recomandă în
fiecare zi l litru apă de tărâţe.
Suc de morcovi sau sfeclă
Cel mai bine şi mai uşor se face cu un storcător
electric. Pentru variaţie, ca sucul să fie şi mai bun şi
mai dulce, la o jumătate de litru de lichid se poate
adăuga l lg. pastă de migdale, o priză de rosmarin şi
câteva picături de lămâie. Gustul nu mai este atât de
116
intens, dar este mult mai hrănitor. Unii adaugă lapte
crud la sucul de sfeclă. Este folosit la dregerea sucului
de varză şi alte sucuri. Resturile rămase în storcător
se valorifică după cum am văzut la reţetele de salate.
Băutură întăritoare
1 pahar mare de suc de portocale sau de sfeclă se
amestecă cu 2 gălbenuşuri. Pentru a ne păstra sănăta-
tea cu o atare băutură, putem înlocui o masă.
Lapte de tigru
Lapte crud, tot felul de sucuri, ca, de exemplu, suc
de morcovi, de ţelină, de varză, de portocale, un
gălbenuş de ou crud, must de struguri etc.
Lapte de migdale
O parte pastă de migdale, 5 părţi apă caldă; se
amestecă încet. Se adaugă miere.
Suc de căpşuni sau de fragi
1 kg căpşuni (fragi) şi 1-2 banane se lichefiază în
mixer, apoi se adaugă lapte crud.
Suc medicament
1 pahar cu suc de varză, de ţelină, de morcovi şi
de cartofi amestecate şi diluate cu puţină apă. Se bea
câte un pahar înainte de fiecare masă. Se face o cură
de 2-3 săptămâni. Vindecă boli de inimă, de stomac
şi alte boli, sfidând toate medicamentele.
Înlocuitor pentru cafea (foarte sănătoasă)
l lgţ. melasă din zahăr negru de trestie. Se ames-
tecă şi se dizolvă într-o cană cu lapte crud şi o cană
de apă fierbinte.
117
Suc de castraveţi
Se amestecă cu suc de portocale sau de mei.
Eventual se adaugă şi puţină smântână.
Băuturi cu lapte
Lapte de mere
2 dl de lapte crud, l lgţ. suc de lămâie, puţină
scorţişoară, un măr. Totul se amestecă bine cu mixe-
rul. Se adaugă o aromă (busuioc).
Lapte de zmeură
Se zdrobeşte bine o mână de zmeură sau de
căpşuni (fragi). Se adaugă 2 dl lapte crud, l lgţ. miere,
puţină vanilie sau 2 lg. smântână şi se amestecă bine.
Lapte de morcovi
200 g morcovi, l portocală cojită, o jumătate de
banană, l lg. suc de lămâie, l lgţ. miere. Se amestecă
totul la mixer, se adaugă 2 dl lapte crud şi se mai
amestecă cu mixerul.
Lapte de portocale
2 portocale cojite, l ou, o jumătate de banană,
puţină coajă de lămâie; se face un pireu cu mixerul.
La urmă se adaugă 2-3 dl lapte crud.
Lapte de verdeţuri
l mână plină de verdeţuri (pătrunjel, arpagic verde
etc.), l dl lapte crud, l lg. drojdie de bere, l lg. ulei
şi un ou; toate se amestecă şi se face un pireu la
mixer. Apoi se adaugă 3 dl lapte, se drege cu sare.
Poate fi servit şi drept supă,
118
Lapte de roşii
O roşie mare şi 1-2 linguri smântână se fac pireu
cu mixerul. Se adaugă 2 dl lapte crud şi se mai ames-
tecă puţin cu mixerul.
PLAN DE MENIU
Pentru ca să pregătim, încă de dimineaţă, stomacul
şi întreg aparatul digestiv astfel încât să-şi poată înde-
plini în bune condiţii funcţia de digerare şi absorbţie
a alimentelor, să se bea imediat ce ne-am sculat un
pahar cu apă de zarzavaturi sau apă de tărâţe.
În ceea ce priveşte micul dejun, părerile sunt
împărţite: trebuie să fie consistent sau uşor? În ţările,
zonele sau regiunile unde masa principală este cea de
seară, a doua zi ar trebui să se mănânce un mic dejun
uşor. Pentru sănătate însă se recomandă o cină uşoară
şi apoi, dimineaţa, un mic dejun consistent.
Dar nu sunt de părere să se mănânce mult dimi-
neaţa fără a-ţi fi într-adevăr foame. Dacă spre prânz
apare o senzaţie de foame puternică, să-i rezistăm şi,
de dragul sănătăţii, să ne abţinem până la masa de
prânz, care va fi cu atât mai savurată. Cu o masă
principală consistentă şi două mese mici, uşoare, se poa-
te foarte bine face faţă unei zile întregi de activitate;
chiar şi persoanele care prestează o muncă grea vor reuşi
să reziste dacă s-au obişnuit cu acest fel de alimentaţie.
Valoarea nutritivă a crudităţilor nu suferă comparaţie
cu alimentele fierte, total depreciate.
Dacă în timpul adaptării la noul regim ne simţim
obosiţi, după o zi de surmenaj intens putem mânca
puţine seminţe de floarea-soarelui ori câteva nuci sau
un măr.
119
Cei ce sunt tributari unei vieţi agitate, consumului
exagerat de cafea, fumatului, persoanele permanent
obosite, vor găsi un ajutor de nepreţuit în regimul de
crudităţi. Dacă se vor hotărî să-1 urmeze, măcar
parţial, nu vor avea decât de câştigat. Nimic nu
înlătură oboseala definitiv; şi cafeaua şi tutunul sunt
doar nişte excitante înşelătoare care, după ce le-a tre-
cut efectul, afectează şi mai profund organismul, into-
xicându-1, otrăvindu-1, storcându-1 de puteri. Eu aş
evidenţia efectele extraordinare pe care le au — în
eliminarea surmenajului şi renunţarea la vicii — lap-
tele crud, fructele dar, mai ales, stafidele puţin înmuiate.
Masa de dimineaţă
Ca mic dejun recomandăm una din reţetele noastre
de fulgi naturali, cruzi, prezentate, şi anume fulgii de
nuci. El poate fi completat cu o cană de lapte dulce,
de ceai de plante medicinale sau de înlocuitori de ca-
fea, tot după reţetele noastre.
Cine renunţă greu la pâinea cu unt să o pregăteas-
că după reţetele pe care vi le-am oferit. Untul
pasteurizat poate fi înlocuit cu pastă de migdale (este
mult mai substanţială); este bine să se pună peste unt
ceapă cu puţin pătrunjel, în loc de marmeladă. Cred
că aţi înţeles că este vorba de pâinea coaptă la soare.
Fulgii de smochine, laptele acru sunt de asemenea
sănătoase dacă nu sunt prea acre.
Pentru o masă uşoară de dimineaţă sunt suficiente
unul-două mere şi o cană cu lapte. Chiar şi o salată
poate fi recomandată sau o jumătate de pepene cu
nuci. În sfârşit, este bine să beţi şi un suc de zarzavat,
o băutură întăritoare sau un mic preparat de mixer
cu o banană sau un măr şi smântână (vezi reţetele de
120
băuturi). Se pot folosi şi preparate de brânză de vaci.
Deci sunt multe posibilităţi de alegere.
Masa principală
Pentru a procura organismului nostru suficiente va-
lori bazice trebuie să consumăm zilnic, sau la două
zile, ca masă principală, o mixtură de zarzavat (vezi
reţetele). La desert putem alege pâinea noastră, cu
cafea, lipsită de otravă sau fulgii de banane. Ca va-
riaţie puteţi practic alege ce vreţi, dar o salată trebuie
să existe întotdeauna ca aperitiv.
La alegerea mesei principale trebuie să se ţină seama
ca, din când în când, să existe şi un preparat din nuci.
Cina
Masa de seară poate consta din fructe proaspete,
crude, fructe uscate, seminţe oleaginoase şi o cană cu
lapte. Se poate pregăti şi o reţetă de fulgi uşoară, sau
câteva nuci, mieji de seminţe de floarea-soarelui, de
pepene, pâine coaptă la soare cu o băutură după
reţetele noastre. Vă recomandăm, de pildă, fulgii de
cartofi sau o reţetă de fulgi uscaţi deoarece sunt mai
uşor digerabili şi nu măresc diureza.
În general mai trebuie amintit că băuturile naturiste
pot fi încălzite dacă este nevoie, dar să nu depăşească
30°- 40°C, cu excepţia ceaiului şi a cafelei, care nu sunt
băuturi hrănitoare. Acestea este preferabil să fie puse
într-un loc călduţ sau în apă fierbinte. Dacă le încălzim
pe aragaz, trebuie continu amestecate. În mod normal
băuturile pot fi consumate şi la temperatura camerei.
121
POSTUL, CA TRATAMENT
Postul este cel mai vechi tratament cunoscut şi cel
mai eficace posibil. Când un animal se îmbolnăveşte,
primul lucru pe care îl face este să nu mai mănânce:
posteşte. Cine are febră posteşte automat. Postul înseam -
na curăţire, îndepărtează cauza bolii, înlesneşte elimina-
rea toxinelor, reziduurilor, depozitelor, mai repede şi mai
radical decât crudităţile. Stări grave, ce necesită o inter-
venţie chirurgicală, pot fi ameliorate sau chiar vindecate
cu ajutorul postului. Medicii credincioşi preceptelor
chimioterapiei nici măcar nu pomenesc bolnavilor des
pre post, pe când ceilalţi, adepţi ai medicinei tradiţio-
nale, îl prescriu.
Chiar părintele medicinei tuturor timpurilor, Hipo-
crate, spunea: „cu cât îl hrăniţi mai bine pe bolnav,
cu atât îl dărâmaţi mai mult". În vechime, conform
Bibliei se postea mult, pentru că nu se urmărea numai
sănătatea corporală, ci şi îmbinarea lui cu rugăciunile
ce aduceau binecuvântarea spiritului. Desigur că, pen
tru utilizarea postului terapeutic este nevoie de o îndru
mare, dar nu de o supraveghere permanentă.
În America există mari instituţii specializate pentru
aplicarea acestor cure de post şi de regim. Cei ce le
conduc ridică în slăvi efectele minune ale postului, dar
nu uită să adauge imediat că este o metodă de trata
ment foarte riscantă şi, ca urmare, trebuie executat
numai sub supraveghere competentă.
122
Astfel că săracii, cei ce nu pot să plătească taxele
enorme ale spitalizării, sunt în mod deliberat lipsiţi de
posibilitatea efectuării unui atare tratament, numai cei
avuţi şi-l pot permite. În ţara noastră (Elveţia —n.n.)
postul este puţin cunoscut şi utilizat ca metodă de tra-
tament. De aceea vreau să descriu în amănunţime şi
felul în care poate fi făcut şi ce reguli trebuie respec-
tate, pentru ca să nu apară efecte neplăcute în timpul
curei. Consider că oamenii trebuie să afle că, alături
de alimentaţia naturistă, există şi această metodă de
5 ' .
tratament deosebit de eficace. Sunt convins că mulţi
din cei ce vor dori să urmeze sfaturile mele vor fi
foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute.
Există un singur moment periculos în desfăşurarea
postului, şi anume, sfârşitul curei. Trecerea la alimen-
taţia naturistă sau la regimul alimentar obişnuit nu
trebuie să fie bruscă şi rapidă, cu mese cantitative şi
foarte consistente: dacă durata postului a fost deose-
bit de mare, un asemenea exces alimentar poate pro-
voca moartea. Se începe cu un regim de lichide care,
treptat, se înlocuieşte cu mese mici, uşoare, apoi din
ce în ce mai consistente, până se ajunge să se mănânce
normal. Respectiva perioadă trebuie să dureze tot
atâta timp cât a ţinut şi postul, perioadă ce este nu-
mită „stingerea postului".
Cine ţine seama de această regulă nu va avea sur-
prize. De remarcat că şi dacă nu ţineţi post continuu,
însănătoşirea va fi cu atât mai completă cu cât cele
două perioade — postul propriu-zis şi stingerea lui
— durează cât mai mult timp posibil. Respectarea
strictă a egalităţii celor două perioade este decisivă
pentru vindecare. Numai persoanele lipsite de voinţă
123
sau de rezistenţă, cum sunt bătrânii sau cei grav bol-
navi, au nevoie de ajutor şi supraveghere.
Eu am descoperit o metodă prin care postul este
mult mai uşor de suportat, iar rezultatele obţinute sunt
chiar mai bune. Este postul cu apă de zarzavat, în loc
de apă obişnuită. Apa de zarzavat se pregăteşte con-
form reţetei de băuturi. La fiecare jumătate de oră se
bea un pahar din ea. Pentru pregătirea apei de zar-
zavat se folosesc, acolo unde este posibil, şi plante
medicinale, de preferinţă din cele anume recomandate
pentru anumite boli (informaţiile necesare le puteţi
obţine din cărţile de plante medicinale şi din cartea
de faţă). Apa respectivă nu trebuie însă să conţină
calorii, deci zarzavatul să nu fie tăiat mărunt sau dat
prin răzătoare astfel încât în lichid să existe cât mai
puţine proteine. Dacă se posteşte astfel, senzaţia de foa-
me dispare a treia zi, la fel ca şi postul cu apă simplă,
dar apa de zarzavat nu numai că vindecă, ea oferă şi
anumite avantaje, în comparaţie cu postul obişnuit —
la care apar mici neplăceri, ca ameţeli sau negru înain-
tea ochilor —, ori dacă aveţi nervii prea slăbiţi, în
acest caz capacitatea de muncă nu vă este anihilată
total, bineînţeles dacă nu este vorba de o muncă grea.
Se doarme mult mai bine decât în timpul postului
cu apă simplă, scaunul nu dispare total, iar dacă apa
este acidulată nu sunt necesare neapărat clismele, aşa
cum se întâmplă dacă postul a fost ţinut pentru vin-
decarea unor boli intestinale.
În loc de apă de zarzavat, cura poate fi efectuată şi
cu apă diluată de tărâţe. Dacă senzaţia de foame conti-
nuă să persiste, băutura trebuie diluată şi mai mult
Este indicat postul în orice împrejurare? În caz de
cancer şi boli grave de nervi trebuie evitat. Sunt şi cazuri
124
limită în care nici un specialist nu poate preciza dacă
se poate sau nu posti. De fapt nu există nici un pericol.
Se poate foarte bine face o încercare, o testare. Dacă
după a patra zi foamea nu vrea să dispară, dacă din
cauza lipsei de somn nopţile devin insuportabile, dacă
inima bate neregulat, eu recomand fie să se treacă la
o alimentaţie parţială, fie să se adopte o cură de post
cu întreruperi (alternativ, trei zile post, două zile între-
rupere a postului, cu alimentaţie uşoară).
Cât timp trebuie să postim ?
Cunosc un caz de leziune gravă a măduvei spinării,
urmare a unei puncţii defectuoase. Abandonat de me-
dici, fără speranţă, bolnavul se mişca cu mare greutate
în scaunul său cu rotile. Literatura de faţă i-a trezit
încrederea în puterea de vindecare a postului. A postit
de mai multe ori, cu întreruperi şi, de fiecare dată, a
prelungit durata curei ajungând astfel la 40 de zile,
dar nu i-a ajutat prea mult. Ştia că omul poate să
trăiască fără să mănânce 100 de zile şi că 60-de zile
sunt socotite ca reprezentând durata /maximă necesară
apariţiei primelor semne de însănătoşire. S-a decis să
mai facă o încercare. Nu avea ce pierde, iar de suferit
suferea oricum. Propria-i experienţă îl învăţase că se
posteşte mai uşor cu cât se repetă mai des cura.
După ce au trecut 60 de zile nu a simţit nici o
îmbunătăţire hotărâtoare, dar în următoarele 60 de
zile, cele ale „stingerii postului" a avut loc minunea.
Ca urmare, a socotit că este de datoria lui să ţină
prelegeri asupra efectelor miraculoase ale curei. Aşa
am ajuns să aud şi eu mărturia lui. Avea pe-atunci 60
de ani şi se ţinea voinic şi drept ca unul de 20 ani.
Cazul lui poate fi socotit, pe drept cuvânt, un re-
zultat datorat postului ieşit din comun, deoarece ner-
125
vii, o dată distruşi, nu se mai pot reface cu nici un fel
de tratament.
Exemplul pe care vi 1-am dat evidenţiază, în aceeaşi
măsură, nu numai eficacitatea tratamentului dar şi cât
de importante sunt pentru însănătoşire voinţa bolnavu-
lui şi respectarea strică a timpului „de stingere" a pos-
tului. Într-adevăr, de-abia în aceste etape, după ce
organele au beneficiat de o lungă perioadă „de odihnă",
de repaus fiziologic, începe refacerea lor propriu-zisă.
Iar atunci când cura de abstinenţă alimentară a fost
prelungită, unele organe cavitare ale aparatului digestiv
îşi restrâng volumul, se micşorează, astfel că primele
mese trebuie să fie alcătuite numai din sucuri de zar-
zavat, legume, fructe, toate diluate. Treptat se va trece
la lapte, apoi crudităţi mai consistente şi, în sfârşit la
alimente tari ce trebuie bine mestecate. Doar aşa se va
ajunge la regenerarea totală a sistemului glandular, a
ţesuturilor, a întregului organism.
Menţionăm că imediat ce cura de post este stopată
apare senzaţia de foame acerbă, împotriva căreia tre-
buie să luptăm tot timpul cât durează „stingerea pos-
tului". Poate să ni se pară foarte greu, dar rezultatele
pe care le vom obţine merită efortul făcut. Postul, în
sine, este uşor — numai persoanele corpolente vor
simţi o oarecare oboseală — , iar dacă există încre-
dere şi voinţă, reuşita este asigurată.
Chiar din prima săptămână de post ne vom simţi
mai uşori în mişcări, parcă am avea aripi şi putere să
facem orice. Este doar o falsă senzaţie şi nu trebuie
să facem excese, pentru că putem ameţi, ni se face
negru înaintea ochilor, simptome ce pot apărea şi când
doar ne ridicăm brusc de pe un scaun sau urcăm mai
repede câteva trepte. Astfel de simptome însă nu tre-
126
buie să ne sperie, sunt absolut normate, şi ele nu apar
din cauza nemâncării — rezerve avem destule —, ci
pentru că substanţele dăunătoare din organism încep
să fie descompuse, ajung în circuitul sangvin şi sunt
eliminate. Unii medici recomandă, în primele
săptămâni, clisme zilnice, ceea ce este folositor, în ca-
zul bolilor digestive, spălaturile intestinale sunt indis-
pensabile. Fiecare însă trebuie să-şi găsească singur ceea
ce îi prieşte mai bine. Folosind apa noastră de zarzavat,
mai ales dacă este acidulată (acră) se poate renunţa la
spălături intestinale. Unii se ajută cu ulei de parafină,
care trece nedigerat prin intestine, dar nu e chiar cea
mai bună soluţie, deoarece dizolvă vitamina A.
Aş vrea să-i încurajez pe cei nehotărâţi spunându-le
că e foarte bine chiar dacă ar începe prin a posti doar
câteva zile şi, după fiecare întrerupere, ar dubla du-
rata curei. Dacă la început apar tot felul de tulburări
trebuie să ne întindem în pat şi să procedăm ca şi când
am fi bolnavi. Aşa se face şi în clinicile specializate
pentru un atare tratament. Mulţi, mai ales bolnavii gas-
trointestinali, trebuie să înceapă prin a ţine post o
perioadă mai îndelungată, ca să poată trece la un re-
gim de crudităţi, ceea ce se recomandă şi fumătorilor,
băutorilor, cafegiilor sau altor pătimaşi.
În general, este bine să nu renunţăm chiar dacă nu
avem rezultate după prima cură. Trebuie să ne
înarmăm cu răbdare si cu voinţă si să mai încercăm
?

o dată. De asemenea, este preferabil să nu spunem

în gura mare că postim, în special familiei, care, de
multe ori, mai mult ne încurcă decât ne ajută: se spe-
rie, nu înţeleg de ce facem „aşa ceva", se tem că mai
rău ne vom îmbolnăvi. Ar fi foarte bine dacă i-am
putea lămuri şi pe ei de efectele benefice ale postului
127
şi i-am putea antrena să postească o dată cu noi. Dar
e destul de greu. Apoi, n-ar fi rău dacă, anual, între
aceleaşi date fixe, s-ar posti una-două săptămâni, cu
regularitate.
Practicarea postului şi adoptarea unui regim măcar
parţial de crudităţi ar trebui să devină un lucru
obişnuit în viaţa oricărui om raţional. Niciodată nu ştii
când poate surveni o perioadă grea, de foamete sau
război, ori epidemii grave. Când magazinele alimenta-
re vor fi goale, naturistul va avea întotdeauna rezerve
de grâu, mei, ovăz şi tot va găsi „crudităţi", fie ele
cultivate sau din flora spontană. Nu foametea sau lipsa
de hrană omoară omul ci faptul că frica de foamete
îl va face să mănânce alimente neindicate sau alterate
numai ca să nu moară. Am citat, în capitolul 6, exem-
plul a două femei care, dorind să slăbească au mâncat
numai carne, s-au îmbolnăvit şi au murit. Dacă ar fi
postit sau ar fi mâncat crudităţi nu li s-ar fi întâmplat
aşa ceva.
BOLI GASTROINTESTINALE,
CARDIOVASCULARE ŞI
AFECŢIUNI REUMATISMALE
Deoarece vindecarea acestor boli durează mult mai
mult timp numai prin schimbarea alimentaţiei, este in-
dicat să se urmeze câteva indicaţii.
Colite, ulcere stomacale, constipaţie,
tulburări nervoase ale stomacului
Unele crudităţi pot produce neplăceri atunci când
persoana care începe un regim naturist suferă de o boală
intestinală. Iniţial trebuie să experimentăm care sunt
reţetele pe care le suportăm mai bine.
În general, laptele acru, laptele crud, fructele, sucul
de zarzavat şi zeamă groasă de tărâţe cu adaos de
ceaiuri amare sunt cele mai indicate feluri de mâncare.
Prima regulă constă în faptul că totul trebuie să fie
bine mestecat. Cine nu are o dantură bună trebuie
să-şi procure un mixer astfel încât să-şi poată mărunţi
bine diferitele alimente.
În caz de colită, inflamarea intestinului gros, în ulcere
se recomandă să se facă neapărat iniţial un post mai înde-
lungat. Nu trebuie să se evite nici clismele, până când
intestinul nu este bine golit de toate reziduurile solide.
În colitele cronice intestinul este de cele mai multe
ori atrofiat. O lărgire aici, în formă de fund de sac, o
îngustare dincolo, încât de-abia ar mai trece un creion,
nu este ceva neobişnuit, în astfel de cazuri, după
129
împrejurări, este necesar un al doilea post îndelungat.
Se bea ceai de ţintaură, sunătoare, muşeţel, în caz de
dureri abdominale este bine să purtăm o centură
strânsă şi, din când în când, se pun comprese calde.
Constipaţia trebuie urgent rezolvată, dacă există, În
caz de diaree se bea ceai de afine uscate şi sclipeţi.
În ulcerele gastrice se bea, de mai multe ori pe zi
câte o înghiţitură de suc de varză (varză creată
nemţească) cu adaos de suc de cartofi şi de ceapă.
Atâta timp cât stomacul şi intestinele sunt inflama
te, nu trebuie folosite sub nici o formă alimentele tari.
Sunt permise sucurile de zarzavat, apa de zarzavat
(vezi reţeta) şi apa de tărâţe, laptele crud diluat; se
bea câte o înghiţitură la o jumătate de oră. Având în
vedere că toate bolile menţionate până aici provin ca
urmare a hiperacidităţii, toţi bolnavii de stomac care
au adoptat regimul nostru ne-au spus că praful mine-
ral bazic pe care 1-am prescris a fost foarte bun.
Multe alte boli sunt o consecinţă a constipaţiei. De
aceea nu are nici un sens să căutăm să vindecăm o
boală înainte de a fi reglată defecaţia. Este necesar
minimum un scaun pe zi; de preferat două-trei. Scau-
nul trebuie să fie moale şi să nu miroasă greu. În
constipaţie se produce o substanţă de putrefacţie care
ajunge în sânge prin pereţii intestinului şi care e foarte
dăunătoare. Purgativele repetate distrug flora şi mucoasa
intestinală, urmarea fiind apariţia infecţiilor şi a ulceru-
lui. Recomand o cură de tratament care, pentru înce-
put, durează două luni. În cazuri grave, intestinul
trebuie curăţat, în prima etapă, prin mai multe clisme
sau chiar cu spălaturi intestinale. Se poate ca scaunul
să pară normal, dar în anumite anse intestinale pot să
existe încă resturi întărite, constituite de alimente ce
130

l
nu au fost complet digerate. Slăbirea şi bolile necunos-
cute îşi au de multe ori originea în această cauză.
După un control radical, un post şi clisme, alimentaţia
se face în felul următor: în cazuri grave, pentru vinde-
care se recomandă o cură de câteva săptămâni cu sucuri
sau zeamă acidulată de zarzavat. După aceea, micul
dejun (dimineaţa) va fi alcătuit din 2 linguri seminţe
de in, o linguriţă chimen sau anason, 1-2 linguri tărâţe
uscate, puţin ulei şi miere. Ca desert, un măr şi o
băutură din plante medicinale. Masa de prânz — fulgi
de cartofi cruzi sau salată-amestec, fără oţet sau
lămâie, eventual amestecată cu măr, banane,
smântână, brânză proaspătă sau mirodenii. Pentru cei
fără dinţi sau cu proteză, un preparat la mixer. Masa
de seară — 6-7 smochine ce au fost înmuiate peste
zi. Apa în care s-a înmuiat se bea cu plante medici-
nale. Eventual, un măr.
Uleiul de Haarlem este foarte sănătos pentru or-
ganele digestive şi ficat (contra colicilor biliari) şi are
totodată efect laxativ. De aceea recomandăm dimi-
neaţa şi seara, înainte de masă, câte o capsulă şi 1-2
capsule de usturoi pe zi. După fiecare masă este bine
venit un ceai dintr-o singură lingură plante medicinale,
la care se adaugă l lingură substanţe minerale. Se-
minţele de in se iau numai dimineaţa, din cauza aci-
dului cianhidric care este toxic.
La mai mult de trei scaune pe zi se opresc smo-
chinele. Timp de două luni intestinul va fi obişnuit
doar cu acest regim, până se trece la alimentaţia nor-
mală cu crudităţi.
Laptele crud nu constipă, de aceea este recomandat,
la fel şi cel acru, înainte de a se îngroşa.
131
Amintim aici un ceai medicinal laxativ. Se prepară
din coajă de cruşin, dracilă. filimică, păpădie, porum-
be, ţintaură, muşeţel şi soc.
Se recomandă plimbări mai lungi dimineaţa, de mers
pe jos la serviciu, gimnastică, masaj.
Activitatea intestinală deficitară este adesea la origi-
nea unor boli de nervi şi insomnii. Aceste neplăceri,
dacă sunt cronice, nu se vindecă uşor, chiar prin ali
mentaţia naturală. Atunci bolnavul trebuie să-şi aleagă
mâncarea ce i se potriveşte cel mai bine. În caz de
balonări se va mânca mai puţin, în caz de tulburări
nervoase, cure de ceai de odolean. În caz de consti-
paţie rebelă, elixir şi mixtură de plante sub formă de
metalmucil; dacă după defecare apar hemoragii sau
un prolaps rectal, se fac clisme sau băi de şezut după
fiecare scaun, împotriva insomniei, două capsule de
ulei de Haarlem.
Boli de inimă, hiper- şi hipotensiune arterială,
prevenirea varicelor
Printre altele, sângele conţine două substanţe care
sunt necesare pentru sănătatea inimii şi anume, coles-
terolul şi lecitina. Colesterolul este o grăsime, cantita-
tea lui în sânge fiind reglată de lecitină, astfel încât
să nu depăşească un anume nivel peste care devine
nociv. De îndată ce hrana este fiartă, enzimele lecitinei
sunt distruse şi, o dată cu ele, şi capacitatea acesteia
de a mai ţine sub control nivelul colesterolului. Urma
re, respectiva grăsime se acumulează în sânge. De ase
menea şi dacă alimentaţia noastră conţine multe
? 5

prăjituri, cocării, grăsimi şi ulei încălzit. Când cantita

tea este prea mare, surplusul se depozitează pe pereţii
132
arterelor sub formă de ateroame (plăci, cheaguri de
colesterol), aşa încât circulaţia sangvină este mult
îngreuiată. De aici rezultă hipertensiunea. Muşchii ini-
mii nu mai sunt irigaţi suficient de către delicatele
artere coronariene, acum aproape înfundate, ceea ce
are ca urmare anghina pectorală. Datorită desprinderii
unui aterom (sau mai multe) de pe pereţii arterelor
şi pătrunderii lui în fluxul sangvin, circulaţia normală
a sângelui este la un moment dat stăvilită printr-o
îngustare mare a vasului, care se rupe şi apare infarc-
tul. Hipertensiunea poate apărea deci şi datorită ar-
terosclerozei. Hipotensiunea arterială are aceeaşi
cauză ca hipertensiunea, numai că în acest caz vasele
înfundate cedează presiunii şi se lărgesc. Varicele pro-
vin tot din această cauză.
Prin regimul de crudităţi se pot evita toate aceste
neplăceri.
Deoarece nu numai uleiurile şi grăsimile favorizea-
ză producerea colesterolului, ci şi ouăle şi laptele şi
încă multe alte alimente, înţelegem de ce, pentru vin-
decarea bolilor de inimă nu este suficient să evităm
mâncărurile grase, cum recomandă şi medicii, ci este
necesar ca prin alimentaţia de crudităţi să ne îngrijim
ca sângele să primească suficiente cantităţi de lecitină,
absolut necesară.
Să luăm, de exemplu, gălbenuşul de ou, care
conţine foarte mult colesterol, dar şi lecitină. Dacă
este crud, echilibrarea cantităţii de colesterol pus în
libertate este reglată de lecitină existentă, în conse-
cinţă putem spune că deşi gălbenuşul de ou are mult
colesterol este foarte sănătos, dar mâncat doar crud.
Dacă este fiert sau chiar încălzit la 50°C, aşa încât
lecitina să-şi piardă puterea de acţiune, grăsimea
133
acţionează asupra inimii îmbolnăvind-o, aidoma
oricărei alte grăsimi fierte. ^
Un alt exemplu: laptele este sănătos. Dacă i se
scoate untul, lecitina rămâne în laptele din putină, iar
untul acţionează ca un aliment cu excedent de colesterol
şi de aceea trebuie să fie evitat de cardiaci. Din păcate
atât smântâna cât şi laptele de putină se pasteurizea-
ză, aşa încât îşi pierd valoarea nutritivă, ca şi toate
celelalte alimente fierte.
Jumătate din populaţia noastră moare din cauza cri-
zelor de inimă şi aproape toată cealaltă jumătate dato
rită altor boli de nutriţie, care sunt şi ele pricinuite mai
ales din cauza pregătirii hranei prin fierbere. Cardiacii
trebuie să evite următoarele mâncăruri: carne, grăsi-
me animală, grăsime vegetală compactă, unt, ulei fiert
zahăr rafinat şi orice este pregătit cu el, pâinea albă
şi cozonacul, zaharicalele şi sarea. Astfel evoluţia bolii
poate fi împiedicată într-o oarecare măsură, dar bol-
navul nu poate fi vindecat. Pentru vindecare este ne-
cesară trecerea la regimul de crudităţi. Numai atunci
colesterolul ce este depus pe pereţii vaselor este des-
compus cu ajutorul enzimelor din lecitina vie. Coles
terolul este 100% acid.
Influenţa dăunătoare a căldurii este izbitoare îndeo-
sebi asupra uleiului, în timp ce uleiul încălzit este deo
sebit de nociv, uleiul obţinut prin presare la rece este
dimpotrivă, foarte sănătos. Asemenea lecitinei naturale,
curăţă arterele înfundate. Cele mai nocive sunt uleiurile
şi grăsimile hidrogenate, care în timpul fabricării sunt
supuse la temperaturi mari şi sunt astfel conservate
nelimitat. Un biolog american le numeşte duşmanul nr.
1 al omenirii civilizate. El afirmă că aceste uleiuri şi
grăsimi sunt cel mai frecvent folosite în America. Sunt
134
utilizate pe scară largă în industria alimentară datorită
durabilităţii lor nelimitate şi a prelucrării mai uşoare.
Desigur că şi în Europa se consumă tot atâta ulei şi
grăsime, pentru că aici fiecare al 21-lea om moare de
o boală de inimă.
Zahărul rafinat, cocăriile, pâinea albă constituie, de
asemenea, în mare măsură, alimente care încarcă or-
ganismul cu grăsimi şi colesterol şi sunt mai mult decât
s-ar putea bănui generatoare ale infarctului cardiac şi
ale calculilor biliari. Deci zahărul rafinat şi fiert (deci
şi fructele fierte) şi făina fiartă sau coaptă trebuie evitate.
Reumatism, artrită, artroză, sciatică, dureri
ale articulaţiilor, coapsei şi coloanei vertebrale
Să se recitească, pentru reîmprospătarea informaţii-
lor, capitolul 13 referitor la cantitatea de acizi din
corp. Cine vrea însă să se vindece cât mai rapid, găseşte
aici şi alte indicaţii. Cel mai eficace din toate este pos-
tul, ca urmare să se studieze cu atenţie capitolul „Postul,
ca tratament" şi să se familiarizeze cu el. Încercăm întâi
câteva zile, apoi ne apropiem treptat de 40 de zile.
Se poate recomanda tot atât de bine şi o cură de
zarzavat. Dăm mai jos câteva îndrumări privitoare la
câteva proceduri ajutătoare pentru cura de vindecare
a bolilor de mai sus.
Baia de abur sau sudaţia
Pe un scaun se pune un prosop pluşat, împăturit
în patru, ca să absoarbă transpiraţia; ne dezbrăcăm
şi ne aşezăm pe scaun, cu picioarele puse pe un
scăunel. Sub scaun se pune o oală cu apă clocotită,
deasupra unui aparat electric de încălzit. Ne acoperim
complet cu două-trei pături de lână, care să atârne pe
135
duşumea. Capul rămâne afară. Această baie de aburi
poate dura, după plăcerea şi după rezistenţa fiecăruia, o
jumătate de oră sau mai mult. După baia de aburi ne
culcăm o jumătate de oră, să transpirăm şi mai bine.
Baia fierbinte
În cadă se pune apă clocotită sau se încălzeşte apa,
artificial, până la 40°-42°C. Se adaugă în permanenţă
apă fiartă, astfel încât temperatura apei din cadă să
se menţină aceeaşi. Se stă în apă complet, numai cu
nasul afară, de două ori pe zi, câte o jumătate de oră.
După baie se stă învelit în pături sau în pat, pentru
ca sudaţia să fie foarte puternică.
Dacă baia trebuie făcută parţial, numai la membre,
se alege un vas potrivit de mărime, în acest caz tem-
peratura apei se menţine tot atât de ridicată pe cât
putem s-o suportăm. Pentru băi se foloseşte ceai de
muşeţel, salvie sau alte ceaiuri, băile fiind utile şi în
caz de răni purulente şi infecţii. La temperatura de
42°C se distrug celulele putrezite şi canceroase.
Împachetaţi fierbinţi
Se înmoaie un cearşaf într-un decoct fierbinte de
flori de fân, se stoarce bine, se înfăşoară întregul corp
până la gât şi imediat se acoperă tot trupul cu pături
de lână. Urmează o odihnă de trei ore la pat, apoi o
baie rece. Împachetarea se repetă la fiecare două zile.
Împachetare rece pe trei sferturi din corp
Acţionează ca un calmant şi ocroteşte nervii. Cear-
şaful înmuiat şi puţin stors se înfăşoară pe corp până
la subsuori. Se acoperă apoi cu un plastic ca să nu
treacă umezeala şi se pune deasupra o pătură de lână.
136
Se face zilnic. Se stă trei ore la pat, după care se spală
corpul cu apă rece (duş rece).
Împachetare cu lut sau varză
Pe o pânză se întinde lut de grosimea unui deget
sau frunze de varză zdrobite. Compresa se acoperă
mai întâi cu un plastic sau cu un material gros, ea
poate fi lăsată mai mult timp pe regiunea dureroasă
şi se reînnoieşte când frunzele se usucă. Pentru reu-
matici s-au dovedit bune compresele sau împachetările
cu ferigă, împachetările fierbinţi sau pernele electrice
si centurile. Procedeele sunt valabile pentru orice fel
de boli. În caz de artrită dureroasă mai recomand
următoarele: mănuşi cu un deget sau un ciorap vechi
se umplu cu terci de cartofi, ceapă, seminţe de in fiert,
astfel încât membrele bolnave să fie „îngropate" în
pasta respectivă. Pentru a evita murdărirea totul se
bagă în săculeţe de plastic. Procedura durează toată
noaptea şi, dacă bolnavul nu merge la lucru, şi peste
zi. Este foarte eficace.
Alimentaţia bogată în vitamina C (mărarul şi
pătrunjelul conţin mai multă vitamină C decât lămâia),
chiar şi ceaiurile de varză ce conţin mai multă vita-
mină C, precum şi cele de ciuboţica cucului, măceşe,
peliniţă, frunze de stejar şi salvie, toate sunt de folos
pentru bolnavii de artrită, artroză şi reumatism. Un alt
tratament eficace este cel cu untură de peşte. Potasiul
este elementul de bază în vindecarea acestor boli. Car-
tofii, mai ales coaja lor, apoi ceapa, pot fi folosite fie
extern, fie intern. Pentru uz intern cartofii să se cureţe
bine de muguri (colţii), care sunt otrăvitori. La pre-
pararea salatelor şi a mixturilor, la care se pot utiliza
137
foarte bine cartoful şi ceapa, se recomandă din abun-
denţă uleiul de măsline, salutar pentru încheieturi.
S-a observat însă că un post mai îndelungat
depăşeşte, ca putere de vindecare, toate procedeele, pen-
tru că, după terminarea lui, un regim bogat în calciu si
baze are mult mai multă eficacitate. Încheieturile se re-
fac. Chiar şi părţile degenerate se refac, într-o oare-
care măsură, după câţiva ani de regim.
Cei cu sciatică şi cei cu dureri în articulaţia şoldului
(coxalgie), bolnavii de artroză şi cei cu suferinţe ale
coloanei vertebrale, ar trebui să urmeze toate indicaţii-
le date reumaticilor şi artriticilor. O bolnavă de artroză
care s-a întors de la băi, mi-a povestit câte tratamente
şi cure a trebuit să facă dar, pe de altă parte, mânca
zilnic carne la masa principală, deci tocmai acel aliment
prin care sângele este infectat şi acidifiat. De ce? Deci,
pe de o parte, se face curăţirea organismului prin
împachetări şi băi şi, pe de altă parte, se introduce în
corp cel mai bun suport al infecţiilor, carnea şi ali-
mentele fierte. Desigur că aceşti bolnavi, după ce simt
o uşoară ameliorare, se întorc acasă si continuă acelaşi
regim, iar în anul următor vor veni din nou la băi,
aproape la fel de bolnavi ca şi mai înainte.
Referitor la regimul pentru reumatici am mai amin-
tit câte ceva şi în capitolul referitor la aciditatea or-
ganismului. Mai trebuie să atragem în mod deosebit
atenţia asupra soiurilor de varză, ca surse de calciu şi
asupra verdeţurilor sălbatice, cum sunt păpădia şi ur-
zicile.
Smochinele şi laptele crud, după cum am mai spus,
alături de seminţele de floarea-soarelui, conţin foarte
mult calciu. Pentru ca el să fie bine valorificat, organis-
mul are nevoie de vitamina D, care este întregită de
138
untura de peşte şi de băile de soare. De aceea acestor
categorii de bolnavi li se recomandă insistent ca, pe
lângă o alimentaţie bogată în calciu, să consume un
tură de peşte sau să facă băi de soare. Contra durerilor
reumatice se mai recomandă şi săculeţi fierbinţi cu nisip.
Reumaticii trebuie să evite fructele acide, în afară de
banane şi puţine mere. În schimb să urmeze cure de
zarzavaturi crude (chiar si cartofi cruzi) şi sucuri de zar-
zavat crud, care pot lupta singure contra acidităţii. Se
recomandă tablete de calciu, ca şi pulbere minerală ce
se amestecă în mâncare. Tărâţele şi zeama de tărâţe
sunt, de asemenea, deosebit de utile. Tărâţele se înmoaie
bine şi se folosesc în orice fel de fulgi. Reumaticii să
bea zilnic un litru zeamă de tărâţe sau suc de zarzavat.
O cură de sucuri de zarzavat poate face minuni în
reumatism.
NOI EXPERIENŢE DE VINDECARE
A CANCERULUI
Despre formarea cancerului şi vindecarea lui am
relatat pe larg în primele capitole ale cărţii. Pentru a
urgenta vindecarea bolnavul are nevoie de o alimen-
taţie care să conţină o cantitate cât mai mare de re-
surse vitale (enzime) şi să fie totodată şi bazică, adică
să aibă cât mai multe săruri minerale şi cât mai puţini
acizi. Această calitate o are, în cea mai mare măsură,
sucul proaspăt de zarzavaturi. Sucurile din comerţ sunt
pasteurizate, deci fără viaţă. Un alt aliment aproape cu
aceleaşi calităţi este laptele crud. Are mai puţine enzime,
dar completează perfect sucul de zarzavat, în caz de
boală în plină evoluţie să nu se adauge decât 1/4 lapte,
iar în stările cirotice deloc.
Bolnavilor de cancer li se recomandă, în general, o
cură de două luni cu sucuri de legume. La cancerele
de stomac durează mai mult. În continuare se trece lent
la alimentaţia de crudităţi.
Amestecul de sucuri constă din suc de morcovi, în
cea mai mare parte, restul putând fi de varză, sfeclă
roşie, ceapă, cartofi si alte zarzavaturi fără îngrăşăminte
chimice. O dată cu renunţarea la mesele propriu-zise,
se bea din acest amestec câte un pahar la fiecare oră
şi chiar mai mult. Dacă se utilizează şi lapte, se ames-
tecă împreună cu sucurile. Se mai recomandă trei-patru
căţei de usturoi, dintre care doi seara. Bolnavii de sto-
mac vor lua numai câte unul. Se pregătesc unul-doi
140
litri de suc dimineaţa. O parte se ţine la rece până la
amiază. Această hrană poate întreţine corpul pentru
un timp îndelungat. Se ştie că boala canceroasă produ-
ce mari dureri. În loc să otrăvim corpul — şi aşa plin
de toxine — cu narcotice şi calmante, recomandăm
comprese cu frunze de varză sau cataplasme cu lut. În
afară de cura de sucuri mai pot ajuta, la alinarea du-
rerilor, băile fierbinţi şi compresele reci. Pe lângă suc
este bine să se bea şi un ceai făcut dintr-un amestec
de anghelică sălbatică, obligeană, virnanţ, bănuţel, fi-
limică, urzică. Şi băile de soare acţionează favorabil,
în timp ce iradierile ce se fac în caz de cancer sunt
de-a dreptul dezastruoase. După cum am mai amintit,
s-a stabilit că ţesuturile iradiate se vindecă foarte greu,
chiar folosind crudităţi. În plus, organele învecinate zo-
nei iradiate, cu toată izolarea lor sunt şi ele atacate.
După un timp, cancerul reîncepe să evolueze şi găseşte,
în ţesuturile pe jumătate moarte din jur, un mediu priel-
nic pe care îl ocupă, îl atacă şi îl îmbolnăveşte. Nu sunt
recomandate nici operaţiile de extirpare a esofagului şi
„anus contra naturii", care fac imposibilă alimentarea
normală.
Şi acum să adăugăm câteva date despre metoda de
vindecare cu acid lactic a prof. dr. Kuhl. Şi eu m-am
lăsat indus în eroare de părerile şi experienţele doc-
torului Kuhl. Experienţa personală m-a vindecat total
de entuziasmul iniţial. Unele băuturi şi alimente acide
răpesc corpului calciul. Mulţi nu iau acest lucru în serios;
tot aşa nici autorul nu a crezut în nocivitatea fructelor
acre până când „păţitul a devenit înţelept". În Florida,
la un regim 100% naturist, din cauza unui consum bo-
gat de fructe am pierdut, în patru-cinci ani, toţi dinţii,
cu toate că înainte nu erau nici cariaţi, în plus, m-am
141
îmbolnăvit şi de reumatism. Am fost indus în eroare de
tabelele „acid-baze", ale lui Berg, după care, în stomac,
fructele nu ar avea o acţiune acidă, ci una bazică. Pe
măsură ce am câştigat experienţă, am devenit mai
prevăzător; m-am lămurit singur şi, pe pielea mea, că
acizii sunt acizi, fie că provin din fnicte sau lapte. În
consecinţă, afirmăm că în cura dr. Kuhl factorul vin-
decător a fost laptele acru şi nu acidul lactic (laptele era
nefiert). Orice acidificare şi fermentaţie are urmări nefa-
vorabile. Cea mai bună dovadă că metoda dr. Kuhl a
fost greşită, este chiar el însuşi; cu alimentaţia sa acidă
a murit la 64 de ani, de apoplexie. Chiar şi metoda dr.,
Jervis, cu oţet de miere şi mere, a dezamăgit pe mulţi.
Cantităţi moderate de varză acră sunt sănătoase pen-
tru că bogatul lor conţinut în calciu temperează acţiunea
acizilor.
Există medici progresişti şi foarte buni naturişti, care
afirmă că bolile grave, cum ar fi cancerul, pot fi preve-
nite dar nu vindecate. Aceştia oferă pacienţilor lor pâine
din cuptor şi preparate care, în parte, sunt fierte şi pro-
voacă aciditate. Ei nu cunosc însemnătatea hranei ne-
fierte (a enzimelor) şi nocivitatea acizilor.
Când, de exemplu, dr. Nolfi, după vindecarea sa, pe
lângă crudităţi a reluat, parţial, o alimentaţie vegeta-
riană fiartă, cancerul a început din nou să evolueze (ali-
mentaţia vegetariană nu este suficientă pentru a ne feri
de boli), înţelegem de aici că reuşeşte, cu adevărat, nu-
mai acela care acţionează consecvent şi ştie ce vrea.
Din păcate Dna Nolfi nu a atins vârsta de 80 de ani,
pentru că, de asemenea, nu a cunoscut acţiunea nocivă
a acizilor, după cum reiese din broşura ei.
142
Mai există şi alte sisteme de alimentaţie (Waerland)
cu care putem preveni în mare măsură bolile, dar nu
le putem vindeca aşa de uşor.
Recapitulăm aici cinci puncte principale necesare
pentru vindecarea unei boli canceroase: o alimentaţie
dozată, moderată, fără acizi, bogată în enzime, lipsită
de otrăvuri. Pe lângă aceasta sunt indicate aplicaţii pen-
tru transpiraţie. Singura hrană care îndeplineşte primele
patru condiţii este reprezentată de sucurile crude de zar-
zavat. După cum s-a amintit deja în capitolul 2 al a-
cestei cărţi, dr. Gerson dădea pacienţilor săi grav
bolnavi, periodic, numai acest suc şi a vindecat astfel
sute de cazuri grele (pot fi dovedite; în cartea sa sunt
prezentate fotografii şi radiografii).
Tuturor medicilor ce susţin că boala cancer să nu
se poate vindeca le propunem să-şi supună bolnavii
următoarelor cinci condiţii înainte de a-şi susţine părerile.
1. În capitolul în care am descris cantitatea de acid
din corp, am amintit că sângele nostru conţine 80%
valori bazice şi 20% acide. În consecinţă, alimentaţia
noastră, îndeosebi a bolnavilor, trebuie să respecte, să
păstreze nealterat raportul respectiv. Zarzavaturile crude,
chiar şi cartofii cruzi, tărâţele şi laptele crud, corespund
procentajului de mai sus. O astfel de alimentaţie poate
să neutralizeze şi să distrugă otrăvurile acide excedentare.
2. Pentru regenerarea ţesutului celular, rolul prin-
cipal în alimentaţie îl au enzimele. În aceste compo-
nente „vii" stă puterea de combatere a celulelor
canceroase, ostile, de către hrana vie. Dimpotrivă, hra-
na fiartă, nu numai că nu are putere de combatere,
dar chiar alimentăm cu ea, în adevăratul înţeles al
cuvântului, celulele canceroase.
143
Nici o boală nu depinde într-atât de puterea de luptă
a celulei, deci de fiecare bucăţică de crudităţi ce ajunge
în organism, aşa cum se întâmplă în cancer. Cine va
învinge ? Celulele noastre sau cancerul ?
Celulele canceroase sunt degenerate, au devenit
adevărate celule de putrefacţie ce se dezvoltă vertiginos
Asupra acestui proces ne putem face o imagine închi
puindu-ne, cu puţină fantezie, că enzimele reprezintă
„sufletul" sau „spiritul" stăpânitor sau conducător (care
dispune de tot) din fiecare celulă sănătoasă si că ele se
pot îmbolnăvi în anumite împrejurări.
Din lipsa unor enzime sănătoase, controloare (exo-
gene), din cauza unei alimentaţii greşite, apoi prin
otrăvirea cu otrăvuri chimice sau acizi, depozitate prin
metabolismul propriu, enzimele se pot îmbolnăvi. Astfel
apare cancerul.
O celulă locuită de astfel de enzime bolnave degene-
rează, începând să se dezvolte vertiginos printr-o diviziune
anormală. Din păcate lipseşte din alimentaţie aprovizio
narea cu enzime sănătoase, cum am putea spune, enzi
mele luptătoare. Ca urmare, focarul celulelor bolnave se
întinde gata să explodeze, aceste celule de putrefacţie
înghiţindu-le pe cele alăturate lipsite de apărare.
În anumite cazuri de boală, lupta inegală a început
de săptămâni sau de luni. Cancerul este de nestăvilit
în evoluţia sa. În cele din urrnă, după ce medicii aban
donează un caz — tratat luni de zile şi chiar mai
mult, cu iradiaţii sau operaţii ratate - le vine mintea
la cap şi încearcă să găsească şi să se orienteze spre
alte posibilităţi. Cum şi când o atare atitudine poate
avea un rezultat favorabil, ne este descris în primele
pagini ale capitolului 2.
144
Nu este mai puţin adevărat că afirmaţia noastră
în ceea ce priveşte enzimele şi cauza apariţiei cance-
rului nu poate fi dovedită ştiinţific. Dar ce ştiinţă poa-
te dovedi de ce înnebuneşte un om? Dar faptul că ea
este corectă o dovedesc cu prisosinţă cazurile de can-
cer vindecate astfel, cazuri în care, oricâte analize şi
investigaţii s-au făcut ulterior, nu s-a mai putut găsi
nici urmă de celulă canceroasă. Iar apariţia canceru-
lui după iradieri nu poate fi explicată decât de afir-
maţia noastră.
3. În ceea ce priveşte hrana fără otrăvuri, reamin-
tim : dacă tot ceea ce se cheamă otravă, reziduu, to-
xină, deşeu nu este eliminat din circuitul sangvin,
atunci se va depune în celule. Urmarea: îmbolnăvirea.
4. Al patrulea punct se referă la cumpătare. Chiar şi
într-un regim de crudităţi se poate întâmpla să mâncăm
prea mult, împovărând astfel anumite organe.
5. Metode de sudaţie
Sunt adesea chemat la telefon de pacienţi care au înce-
put cura de suc de zarzavat, de zeamă de tărâţe sau de
zarzavat şi au reacţii neplăcute. Pe unul începe să-l
mănânce pielea, altul are ameţeli ca şi cum ar ţine post
total. Toxinele desprinse, devenite mobile, caută o ieşire, în
cele mai multe cazuri, când rinichii sunt bolnavi şi nu-şi
pot îndeplini decât parţial misiunea de a elimina acizii, se
poate apela la sudaţii masive, provocate, pentru a ajuta
pielea să suplinească funcţia de eliminare a rinichilor. În
capitolul referitor la tratamentul reumatismului sunt pre-
zentate câteva proceduri de provocare a sudaţiilor masive.
Încă un cuvânt către cei suspecţi de cancer, care
sunt înspăimântaţi de „iradiere, operaţie, altfel e prea
târziu!"
145
Autorul a cunoscut multe cazuri de persoane care
au fost iradiate şi a ajuns la următoarea concluzie
când, în mod excepţional, o iradiere a fost încununată
de succes, nu a fost vorba de nici un cancer. Se cunosc
şi cazuri operate când diagnosticul a rămas şi post
operator sub semnul întrebării: era sau nu cancer ?
Pe de altă parte, unii pacienţi care au avut încredere
în vindecarea naturală, şi au încercat-o, nu au simţit în
primele luni nici o îmbunătăţire dar, ceea ce este mai
important, nu au constatat nici o înrăutăţire. Să nu ne
lăsăm intimidaţi de acel „altfel este prea târziu". Dna
dr. Nolfi scrie chiar în lucrarea ei din ce cauză nu a
vrut să se lase operată şi nici iradiată. Era medic si
trebuia să ştie. Am vrea să accentuăm că suspecţii de
cancer n-ar trebui doar să „schimbe" puţin felul de
hrănire, ci să pornească hotărât cu o cură prealabilă de
două luni de post, după prescripţiile de mai sus, iar apoi
să continue regimul de crudităţi.
Bineînţeles că un regim minune, ce poate vindeca
bolile canceroase, va putea vindeca tot atât de bine,
sau chiar mai bine, boli de inimă, diabet, prostată, boli
ale sângelui. Cauza principală este una şi aceeaşi. Ori-
care ar fi primejdia care ne paşte, organismul va fi ata-
cat în zona sa cea mai sensibilizată prin alimentaţia
greşită. Deşi multe boli par să fie declanşate de alte
cauze, şi de data aceasta, tot de o alimentaţie greşită şi
de hiperacidilate este vorba. Cât este de greşit să se tra-
teze numai simptomele, fără să se ţină deloc seama de
cauza principală, o dovedesc multele recidive şi „cei
veşnic bolnavi". Dacă o boală este „împuşcată" de o
injecţie şi, într-adevăr, nu se mai „întoarce" niciodată,
trebuie să ştim că, pe lângă ea, apar una sau două alte
maladii care, în anumite împrejurări, pot deveni
146
Iată, în încheiere şi câteva sfaturi practice pentru
pregătirea regimului. Dr. Gerson a folosit în clinica sa
o răzuitoare de zarzavat productivă, cu presă separată.
Centrifugele noastre de suc sunt indicate pentru
rădăcinoase şi bulbi. Extragerea sucului din fructe se
face mai anevoie. Pentru a le împinge mai bine în
maşină, frunzele trebuie făcute sul sau răsucite. Cine
vrea să facă economie şi să nu aibă pierderi, pune
resturile într-un vas cu apă să se îmbibe bine şi le
stoarce a doua oară cu mâna, printr-un tifon, sau cu
presă de mână. Pentru tratarea cancerului intestinal
sau împotriva constipaţiei, acest amestec de resturi
poate fi uşor acidulat cu lapte acru, după cum am
arătat în reţetele de băuturi.
Un preparat ideal de zarzavat este obţinut cu ajutorul
unui mixer, terciul fiind măcinat foarte fin şi mai uşor
de mestecat.
Celor cu boli gastrointestinale, cât şi celor cu can-
cer sau bolnavilor grav li se recomandă, totuşi, cu
precădere, o cură de sucuri.
Cu resturile din maşina de sucuri se pot prepara
feluri foarte bune de mâncare. De exemplu: se ia
jumătate din deşeuri, se adaugă 1/2 banană zdrobită,
cu puţin ulei şi uruială de anason.
Se pot adăuga nuci sau seminţe de floarea-soarelui
înmuiate. La resturile de cartofi se adaugă puţină mie-
re. Sunt posibile şi alte amestecuri, cu brânză proas-
pătă, hrean, drojdie de bere, sare de mare, mirodenii,
ulei. Pentru aceasta se recomandă ca resturile să nu fie
prea tare stoarse sau să se toarne peste ele puţin suc.
Toate pot servi ca aperitive.
Resturile de cartofi sunt deosebit de valoroase, de-
oarece amidonul din cartof este bazic. Sucul este uşor
laxativ.
147
TRATAMENTE ÎN ALTE AFECŢIUNI
Calculii biliari şi renali dispar fără operaţie
Din ce provin calculii biliari? Mai ales din depozitele
de colesterol, deci din aceeaşi substanţă care îngroaşă şi
astupă arterele suferinzilor cardio-vasculari. În consecinţă
şi aceşti bolnavi trebuie să urmeze indicaţiile date celor
bolnavi de inimă. Calculii biliari mai conţin şi tot felul
de săruri minerale, provenite din alimente, cum sunt cele
de calciu, devenit inutilizabil prin fierbere. Sunt prezente
şi sarea de bucătărie şi acidul uric. Compoziţia diferită
în funcţie de preponderenţa unora sau altora din ali-
mente. Organele devin depozite de reziduuri, fierberea ne-
firească a alimentelor, pasteurizarea şi denaturarea lor în
fabricile alimentare deteriorându-le în mare măsură struc-
tura chimică, devitalizându-le în aşa măsură încât tot ceea
ce se depune după metabolizare are o reacţie acidă.
După cum am spus de mai multe ori, pentru
însănătoşire trebuie îndepărtată mai întâi cauza bolii,
adică folosirea alimentelor gătite. Deşi orice aliment crud
acţionează ca purificator şi vindecător, procesul decurge
foarte încet. El poate fi grăbit doar eliberând organele de
munca lor obişnuită deci lăsându-le să „se odihnească",
lucru ce se poate realiza numai prin post, astfel încât să-şi
recapete capacitatea lor de curăţire şi de apărare a orga-
nismului împotriva focarelor de infecţie, de boală.
În afara postului se mai poale recomanda, şi în acest
caz, o cură de transpiraţie. Pentru aceasta, pe locul
dureros se pun comprese cât se poate de fierbinţi, cu
148
in şi ulei de măsline. Şi masajul este benefic. Spre
sfârşitul curei de post sau în cazul unui post parţial, să
se consume zilnic una-două cepe, mult hrean, usturoi
şi salate sau toate să fie adăugate în preparatele la
mixer, amestecate cu mult ulei de măsline presat la rece.
Este bine să se folosească mai mult ulei de măsline, câte
o linguriţă la fiecare oră, zi de zi. Aceasta va potoli mai
bine foamea, aşa încât se poate rezista mai bine la regim.
Se poate bea şi ceai, un amestec de măceşe, grozamă,
pătrunjel de câmp, boabe de ienupăr, troscot, salvie.
Chiar în timpul postului se poate bea din acest ceai,
diluat şi fără zahăr sau să se adauge plantele respective
la zeama de zarzavat.
Un tratament excelent pentru prevenirea şi calmarea
colicilor biliare şi renale este uleiul de Haarlem în
capsule. Celor care au făcut deja operaţie le recomand
regimul naturist. Bolnavii de rinichi trebuie să consume
zilnic ceai renal, zeamă de zarzavat, zeamă de tărâţe
(multe lichide).
Bolnavii de calculi biliar şi renali trebuie să evite
orice prăjitură, chiar si pâinea integrală. Este îngăduită
pâinea coaptă la soare, cu multe tărâţe în ea. Zahărul
este interzis, chiar şi cel nerafinat, în schimb să se facă
o cură de zarzavat sub orice formă: suc, salate, prepa-
rate la mixer etc. Recomandăm îndeosebi cartofi cruzi
şi sucul lor. Coaja lor conţine mult potasiu.
Vindecarea diabetului, a sub şi supragreutăţii,
a bolilor de ficat şi a glandelor, precum şi a
sterilităţii si a diferitelor altor boli
Glandele endocrine depind în mod deosebit de
existenţa enzimelor pentru că acestea stimulează for-
marea hormonilor. Majoritatea medicilor dau prea
149
puţină importanţă acestui adevăr, pentru că, în general
nu cred în vindecarea, de pildă, a diabetului şi îi co-
damnă pe bolnavi să ia în continuare insulină şi să
mănânce carne multă, până când o moarte prematură
pune capăt unei boli provocată, de fapt de hiperacidi
tate şi nu din cauza unui deficit de metabolizare
zahărului.
Ce spune mama-natură : „Îndepărtează cauza şi lasă
restul în seama mea".
Să dăm deci glandelor paralizate şi adormite ali -
mentaţia orânduită de creator, naturală şi nedevalori -
zată, iar glandele se vor trezi şi se vor reînnoi.
Zahărul alb, făina albă, preparatele din amidon, rafi-
nate şi fierte, carnea, ţigara şi cafeaua, frecvent utilizate,
formează principalii duşmani ai glandelor şi ai nervilor
şi îşi au, desigur, partea lor de vină în apariţia diabetului
şi a altor boli glandulare. Dar cauza principală este fier-
berea, pasteuizarea şi denaturarea alimentelor şi, legat de
aceasta, distrugerea enzimelor. Eventualele predispoziţii
moştenite pot favoriza boala, dar fără o alimentaţie neco-
respunzătoare ea nu s-ar manifesta. Ceea ce bolnavul a
moştenit sau, mai corect, a preluat de la părinţi este în
primul rând o alimentaţie necorespunzătoare şi, în al doilea .
rând, predispoziţia la boală.
Rezultă clar care este calea spre vindecare, drum care -
nu este nici prea scurt, nici prea uşor din cauza
obişnuinţelor noastre rele, cărora le suntem robi de ani
de zile.
La o parte cu carnea !
Mănâncă totul crud, nu te mai gândi la tablete,
calorii şi alte prescripţii (atenţie şi pentru obezi), pune
pe foc listele de mâncare. Chiar dacă la început unele
fructe dulci sau morcovii cresc cantitatea de zahăr
pentru că s-a consumat prea mult dintr-o dată, totuşi
150
nu renunţaţi complet la ele. Această situaţie este foar-
te trecătoare. Zahărul din fructe nu se poate compara
cu zahărul industrial. După ultimele cercetări, zahărul
din fructe consumă foarte puţină insulină. Evită totuşi
mierea, şi zahărul crud, pentru că acestea trec prea
repede în sânge, în loc de carne şi grăsime foloseşte
nuci, seminţe de floarea-soarelui, susan, germeni de
grâu, ulei, orez şi alte seminţe, lapte crud, ou crud şi
chiar şi preparate la mixer (vezi reţetele). Ca băutură:
ceai de teci de fasole, frunze de afine, coada şorice-
lului şi măceşe, care pot fi adăugate şi la zeama de zar-
zavat. Chiar o cură de curăţire cu post parţial sau o cură
cu zeamă de zarzavat este de foarte mare folos. Toate
organele se regenerează mai repede prin post îndelungat !
Injecţiile cu insulină nu trebuie întrerupte dintr-o
dată. Dacă este posibil, să se înceapă cu un post de 21
de zile, dacă nu, cu o cură de suc de morcovi sau cu
o cură mai îndelungată de zeamă de zarzavat şi zeamă
de tărâţe mai groasă, fără să se mănânce prea mult în
acest timp.
Deoarece atât în supra- cât şi în subgreutate este
vorba de boli ale glandelor endocrine, tratamentul
este, în linii mari, la fel ca la diabet.
Persoanele slabe vor fi împotriva postului, pentru
că este cu totul în afara înţelegerii lor, crezând că nu
1-ar putea suporta. Dar este o greşeală. Dimpotrivă,
pentru aceştia, postul este mult mai uşor. Corpul lor
slab are şi el destule rezerve. Un post de scurtă durată
nu este prea eficace, deoarece glandele se înnoiesc nu-
mai după un post îndelungat.
O femeie chipurile sterilă a născut primii ei copii
la vârsta de 40 de ani, după un post de 40 de zile,
urmat de un regim de crudităţi. Pentru a avea copii
151
este adesea suficient numai un regim de crudităţi. Doar
în caz de slăbire a nervilor nu se recomandă postul.
Este binecunoscut că alcoolul, cafeaua si fumatul
au efecte directe asupra activităţii glandelor endocrine
şi că, din cauza lor, unele din ele sunt foarte vătămate.
După cum am mai amintit deja în capitolul despre
post, printr-un post mai îndelungat şi prin trecerea
apoi la regimul de crudităţi este posibilă vindecarea
afecţiunilor glandulare, după care va dispare si pofta
pentru aceste otrăvuri.
Insomnia
Nimănui nu-i trece prin minte că alimentele fierte,
zahărul alb si pâinea albă pot fi cauze ale insomniei.
Tratamentele clasice, neurologice, psihice, psihiatrice
ar putea înlătura într-o oarecare măsură afecţiunea
respectivă dacă nu ar exista slăbirea de ani de zile a
nervilor. Ca urmare a subalimentaţei sau din cauza unei
alimentaţii devalorizate.
Pentru vindecarea sau ameliorarea bolii crudităţile
acţionează în două direcţii, înlocuind, pe de o parte,
somnolenţa, în sensul că nu mai simţim oboseala şi
moleşeala, chiar dacă dormim mai puţin, iar pe de
altă parte, nervii primesc o hrană mai echilibrată, ceea
ce, cu timpul, duce la însănătoşirea lor. Dacă bolnavul
este legat de cafea, alcool şi nicotină, va putea să re-
nunţe şi la ele.
Eu am suferit ani de zile de insomnie, ceea ce a
influenţat negativ şi defecaţia. Din întâmplare, fără să
caut, am descoperit singur un somnifer. S-a întâmplat
aşa: în preparatele de mixer de la masa de prânz am
amestecat trei căţei de usturoi. Spre marea mea uimire
152
în noaptea următoare am dormit cu o oră în plus. De
aceea am continuat cu adaosul de usturoi. Având som-
nul mai bun, automat s-a reglat şi scaunul. Usturoiul
este, în orice caz, vindecător şi acţionează în foarte mare
măsură pentru prelungirea vieţii. Chiar şi celor ce nu
sunt naturişti, usturoiul le poate fi de folos. Din păcate,
aceştia nu ştiu să-l neutralizeze, să-l facă nemirositor:
în loc de usturoi pur, se recomandă capsule de usturoi,
nemirositoare, sau usturoi zdrobit, muiat în ulei.
Pentru liniştea nervilor, pentru a avea un somn mai
bun, se recomandă atât picăturile de beladonă cât şi
alte mijloace naturale: ceaiuri de hamei, roiniţă, flori
de portocal etc. Dimpotrivă, să ne ferim de tabletele
pentru somn. Pentru moment, în caz excepţional, în
cazuri de agitaţie nervoasă şi cardiacă, medicamentele
constituie o soluţie, dar niciodată pentru o durată mai
lungă. Cunosc diferite persoane care au avut expe-
rienţe din cele mai triste prin folosirea pilulelor timp
îndelungat. Se ajunge ca, vrând-nevrând, să se renunţe
la folosirea lor, deoarece nervii sunt deja ruinaţi, nu
mai reacţionează şi inima, ca unnare a otrăvirii organis-
mului, nu mai bate regulat, apar palpitaţii, extrasistole,
fibrilaţii etc. De ce să se ajungă într-o stare atât de
gravă, când orice intervenţie este aproape imposibilă ?
Operaţiile de apendicită, prostată şi altele pot fi evitate
Am în faţa mea o cărticică, Apendicita fără operaţie,
de Dr. A. Keller. La pagina 15 scrie : „De mai bine
de douăzeci de ani am tratat tot felul de apendicite,
de la cele mai grave (deci şi perforate şi purulente),
până la cele mai uşoare. Au fost mai mult de 200 de
cazuri pe care le-am tratat fără ca să mai fie nevoie
153
de operaţie. Nici unul din pacienţii mei nu a murit,
(Se ştie că nu toate operaţiile reuşesc, unii bolnavi
mor de pe urma lor.)
Accentul principal în tratamentul Dr. Keller este pus
pe golirea totală a intestinului de resturile alimentar;
prin şase-opt clisme pe zi. Apa de clismă este reţinută
în intestin, de fiecare dată, aproximativ 10 minute. Pri
mele sunt făcute în poziţie genunchi-coate, celelalte în
poziţie culcat pe dreapta, El spune că dacă se reuşeşte
ca şi ultimele resturi de excremente să fie spălate şi
eliminate din apendice, are loc o schimbare spre bine,
De câte ori se întâmplă să se elimine numai apă lim-
pede, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, tot se mai poate
să mai rămână un rest cât de mic, deci clismele trebuie
făcute toate, conform prescripţiilor de mai sus.
A doua aplicaţie sunt compresele abdominale cât
se poate de fierbinţi, schimbate succesiv în primele
două zile; pot fi folosite şi perne electrice. Este de la
sine înţeles că în acest interval se posteşte sau cel mult
se bea ceai neîndulcit. El mai afirmă, bazat pe pro-
pria-i experienţă, că şi dacă în abdomen s-au colectat
deja litri de puroi, lichidul purulent a putut fi eliminat
pe cale naturală.
Dr. Keller consideră că apendicita se datoreşte, în
primul rând, consumului de came fiartă şi mâncare
gătită, îndeosebi cocăriile (dulciurile). Nu s-au găsit nici-
odată sâmburi de cireşe sau ceva asemănător într-un
apendice operat, ci numai fecale întărite. Deci alimen-
taţia de crudităţi ne poate feri de inflamarea apendi-
celui, suferinţă dureroasă, cât şi, în general, de toate
bolile gastrointestinale.
Pentru tratamentul prostatei să se citească mai întâi
cele recomandate pentru diabet. Pe lângă indicaţiile de
154
acolo, mai recomandăm comprese fierbinţi sau băi fier-
binţi de şezut. Postul şi reglementarea scaunului sunt şi
în acest caz binevenite. Postul trebuie să dureze mai
mult şi, în continuare, să treceţi la un regim naturist.
Sunt bune seminţele de dovleac, bine şi îndelung meste-
cate. Vindecarea este sigură, dar cere timp.
Mai sunt multe alte operaţii care pot fi evitate. Să
ne gândim la amputarea membrelor cangrenate. Prin
împachetări de lut, băi fierbinţi, regim de suc de zar-
zavat şi post ar putea fi salvate multe persoane în
această situaţie.
Pentru evitarea operaţiilor la încheietura şoldului,
să se recitească şi cele scrise în capitolele Reumatism
şi Aciditatea corpului. De altfel, postul are valoarea
unei operaţii fără bisturiu.
Tratamente naturiste pentru
diverse afecţiuni
Răceli, gripe: seara, trei căţei de usturoi cu ceai
pectoral, 1-2 zile sucul de la o lămâie, băut zilnic,
diluat. Post şi şederea în cameră încălzită (cca. 35°C)
pentru transpiraţie, sau băi de abur. Ceai de pătlagină.
Tuse şi bronşită: ceai de tuse, băi de abur pentru
transpiraţie.
Sinuzite: săculeţe de nisip sau sare fierbinte apli-
cate pe sinusuri. Se schimbă pe măsură ce se răcesc,
ca să fie mereu fierbinţi, în perioadele de liniştire a
bolii, se recomandă spălarea feţei dimineaţa cu apă
rece, pentru a preveni reapariţia bolii.
Angina: la primele semne, gargară cu oţet. Dacă
boala nu poate fi împiedicată, se pun comprese foarte
fierbinţi la gât cu săculeţe cu flori de fân. Pentru ca
155
acestea să nu ardă pielea, să se pună întâi o cârpă
udă. Să se sugă usturoi şi salvie şi să se postească.
Răni purulente: la fiecare zi una-două băi fierbinţi
pentru membrele respective, folosindu-se, în loc de
apă, ceai de frunze de cârciumăreasă şi muşeţel, cât
se poate de fierbinţi. Ceaiul să fie ţinut mereu fier-
binte. La nevoie, se fac astfel de băi pentru întregul
organism (vezi Reumatism). Comprese cu alifie de un-
tură de peşte. Regim uşor sau post.
Albeaţă: regim de crudităţi, drojdie de bere, ger-
meni de grâu, ouă, clorofilă. Pentru vindecare este ne-
voie de un an.
Pneumonie: împachetări fierbinţi cu flori de fân
Băi fierbinţi. Post. Amestec de ceai din flori de
lumânărică (cuscrişor), pelin, păltagină, salvie şi pod-
bal. Kneipp spunea: „Focul se stinge cu apă rece". De
aceea, pe cei cu temperatură, îi băga brusc în apă rece
şi aşa uzi îi învelea în pături, urmând odihna la pat,
astfel boala se vindecă.
T.B.C. pulmonar: crudităţi bogate în enzime. Din
când în când, două zile de post. Ceai din muşchi de
Islanda, frunze de mur, podbal, coada şoricelului, vâsc
şi lumânărică. Este necesar ca scaunul să fie perfect
normal. Să se consume multe mere şi sucuri de zar
zavat, lapte crud. Multă mişcare şi gimnastică. Mixtur,
cu plante medicinale.
Otită medie: comprese calde cu ceapă crudă şi
frunze de varză, alternând cu comprese cu cartofi fier
binţi pe ureche, împachetări ale pulpei picioarelor cu
flori de fân fierbinţi şi decoctul lor. Să nu se aplice
gheaţă.
156
Anemie: alimentaţie totală de crudităţi. Suc de
morcovi, sfeclă, urzici, păpădie, spanac. Să se evite
preparatele anorganice (de fier şi injecţii de fier).
Leucemie: se va urma tratamentul pentru cancer.
Incontinenţă urinară: într-un fel oarecare, să se
împiedice copilul să doarmă pe spate. Ceai din cinci
degete, coada şoricelului şi troscot. Seara să bea şi să
mănânce puţin. Fulgi uscaţi.
Astm: este de mai multe feluri, în astmul obişnuit
— alimentaţia crudă bazică, ceai din muşchi de Islan-
da, anason, beladonă, ciuboţica cucului, cimbru. Să se
îngrijească de un somn bun. Să mestece ore în şir
frunze de salvie.
Dezechilibru psihic: la toate bolile este foarte im-
portant ca, din punct de vedere psihic, totul să fie în
echilibru, căci, altfel, toate eforturile ar fi zadarnice.
Respiraţii adânci, practicate zilnic şi, de asemenea,
mult soare, sunt foarte importante.
Tuturor bolnavilor li se recomandă să mănânce cât
mai puţin posibil şi, în caz de foame, să bea un ceai
laxativ sau apă de zarzavat, aproape ca la post. Să luăm
seama la indicaţiile referitoare la vindecarea cancerului,
care sunt valabile aproape pentru toate bolile. Cura de
sucuri de zarzavat face minuni. La bolile de nervi să
nu se postească.
*
În încheiere, încep cu un sfat pentru bolnavi: aveţi
grijă să aveţi picioarele calde! Aceasta este valabil pen-
tru toţi bolnavii, dar în special pentru cei de rinichi. O
locuinţă care să aibă dedesubt încălzire sau o izolaţie
cu două covoare, papuci de casă cu tălpi călduroase pot
contribui, pe lângă crudităţi, la însănătoşire.
157
Să se ţină seama şi de o respiraţie corectă şi multă
mişcare. După sistemul nostru, bolnavii sunt vindecaţi
gratuit.
Reţete pentru boli care se pot vindeca cu
sucuri de zarzavat şi de fructe crude
1. AFECŢIUNI ALE OASELOR — 300 g suc de
morcov, 180 g suc de spanac, 100 g păpădie, 100 g
gulie, 60 g lăptucă.
2. AFECŢIUNI RENALE — suc din : 300 g mor-
cov, 150 g ţelină, 100 g sfeclă, 60 g cocos, pătrunjel.
3. ANEMIE — suc: 300 g morcov, 100 g spanac,
90 g sfeclă, 80 g gulii, 120 g sparanghel (toate sucuri).
4. ANGHINA PECTORALĂ — suc : 300 g morcov,
90 g sfeclă, 30 g castravete, 90 g spanac, 120 g ţelină.
5. APOPLEXIE, PARALIZIE DIN CAUZA TEN-
SIUNII — suc: 120 g spanac, 300 g morcovi, 60 g
gulii, 120 g ţelină, 90 g sfeclă, 120 g lăptucă.
6. ASTM — suc : 300 g morcov, 150 g hrean, 2
lămâi, 150 g ridichi, 140 g ţelină.
7. ATEROSCLEROZA — usturoi pisat pus o
noapte în lapte, apoi se consumă pe stomacul gol. Se
poate pune şi lămâie.
8. BOALA DE NERVI — hamei şi roiniţă în ceai
cu miere.
9. BOLI ALE VEZICII BILIARE — ridiche
neagră, usturoi, ulei, lămâie.
10. BOLI DE FICAT — miere cu suc de ridiche.
11. BUBE DULCI — miere amestecată cu morcovi.
12. CALCULI BILIARI — sucuri de lămâie într-un
pahar cu apă caldă, de câteva ori pe zi, timp de 3-4
săptămâni, plus 300 g suc de morcov, 100 g suc de
sfeclă, 120 g suc de lăptucă, 50 g suc de castraveţi.
158
13. CIROZĂ (Ficat bolnav) — 300 g suc de mor-
cov, 150 g suc de sfeclă, 30 g suc de castraveţi.
14. COLITĂ — (cauza inflamaţiei colonului si
nealimentaţiei), suc de morcovi, morcovi, crudităţi, le-
gume, fructe.
15. CISTITĂ, PIETRE LA VEZICA URINARĂ,
PROSTATĂ — suc: 300 g morcovi, 90 g sfeclă, 30 g
castraveţi (toate sucuri).
16. DIABET — 300 g suc de morcov, 100 g suc
de ţelină, 120 g lăptuci, 100 g suc de fasole verde, 60 g
andive, 100 g ţelină, 120 g pătrunjel.
17. DIAREE — 250 g suc de morcovi, 100 g spa-
nac, 40 g ţelină, toate sucuri.
18. DUREREA DE STOMAC — o mână de ţin-
taură, 4 linguri cu miere, într-un litru de apă fiartă.
19. DURERI NEVRALGICE, REUMATISM —
se fac frecţii cu miere şi cu apă de var.
20. ENCEFALITĂ — 60 g suc de pătrunjel şi de
3-4 ori pe zi clisme.
21. EPILEPSIE — suc: 300 g morcov, 160 g spa-
nac, 100 g sfeclă, 120 g lăptucă, 30 g castraveţi, 30 g
pătrunjel.
22. ERIZIPEL — la fel ca mai sus.
23. GASTRITĂ — suc: 300 g morcovi, 100 g spa-
nac, 100 g sfeclă, 30 g castraveţi.
24. GRIPĂ — ceai pectoral, usturoi 3-4 căţei, băi
de abur, lămâie multă.
25. GUTĂ (inflamaţia încheieturilor) — suc: 300 g
morcov, 110 g ţelină, ioO g spanac, 100 g sfeclă, 30 g
pătrunjel.
26. GUTURAI — miere încălzită; se trage pe
nări. Ceai de tei cu multă miere şi lămâie.
27. HEPATITĂ — suc: 300 g morcovi, 100 g sfeclă,
30 g castraveţi, 60 g cocos, 60 g pătrunjel, 150 g ţelină.
159
28. HIPOTENSIUNE — 300 g morcovi, 90 g sp:
nac, 120 g sfeclă, 120 g castraveţi, 30 g teci de fasole
verde (toate sucuri).
29. IMPETIGO — miere şi usturoi în părţi egale
uns seara şi dimineaţa.
30. IMPOTENŢĂ — spanac, morcov, sfeclă, cas
traveţi, ţelină, lăptuci, miere.
31. NEVROZĂ —suc: 300 g morcovi, 100
ţelină, 60 g spanac, 30 g pătrunjel.
32. REUMATISM — împachetări cu ferigă, ali
mente cu vitamina C, ca: mărar, varză, cartofi cruzi
33. ULCER DUODENAL — se bea de mai multe
ori pe zi suc de varză, suc de cartofi, de ceapă, toate
amestecate, plus sucuri de zarzavat. Se evită alimen
tele tari.
34. Ceaiul de nalbă cu miere vindecă R1NICHII,
INIMA, FICATUL şi dă poftă de mâncare.
35. Drojdia de bere - foarte bună, zilnic, câte
puţin.
36. Păpădia conţine multe substanţe necesare orga
nismului, ca: K, Ca, Mo, Si, P, Na.
37. Ridichea de lună, sursă de vitamine, întăres-i.
AUZUL.
38. Sucurile de varză, ţelină, morcovi, cartofi într-o
cură de 3 săptămâni vindecă BOLILE DE INIMĂ,
DE STOMAC şi altele.
39. Sucul de urzici conţine vitamina C, arsenic, sulf,
fosfor, iod, silicaţi, elimină toate otrăvurile, lungeşte
viaţa.
Şi să încheiem cu alte câteva mărturii...
„Deşi suntem vegetarieni, soţul meu s-a îmbolnăvit de reu-
matism. Toate încercările de vindecare au rămas fără rezultat
până când, din întâmplare, am găsit cărticica dumneavoastră şi
am schimbat radical alimentaţia, în trei luni, soţul meu a scăpat
de dureri, iar eu de gravele insomnii de care sufeream. Este cea
mai bună carte din acest domeniu pe care am citit-o până acum"
(U. si Sch. din D.)
„Am avut până acum deja trei crize de infarct miocardic, dar
după ce am trăit un an într-o oarecare măsură după cartea dv.,
mă simt foarte bine, fără să mai am neplăceri cu inima". (B. din G.)
„Am fost vindecat de prostată. La schimbarea regimului am
dat prioritate seminţelor de dovleac, apei minerale Gamser şi
polenului de flori". (W. M. din B.)
„Prin control medical s-a stabilit că ulcentl gastric a dispărut
total, mulţumită sucurilor de zarzavat". (Dna G. din S.)
„Aveam de mai bine de 20 ani o eczemă pe obraz. Cu ajutorul
crudităţilor a dispărut în patru săptămâni". (W. S, din P.)
„Glicemia este normală. Mănânc iar mere şi cu picioarele mă
simt bine". (G. B. din B.)
„Au dispărut durerile de şolduri de la sine". (H. C. din S.)
„Artroza îmi merge considerabil mai bine. Durerile au
dispărut. Pot să dorm iar bine". (Dna M. din St.)
„Am renunţat la mâncărurile fierte şi durerile reumatice s-au
rărit. Cartea dvs. e mică, dar cred că puteţi ajuta cu ea mai mult
decât o mie de medici". [H. H- din E)
161
„Am pierdut din greutate, pot purta iar vechile haine
(B. H. din H.)
„Durerea de la ficat a dispărut, şi scaunul este iar normal.
(M. B. din B.)
„Aveam dese şi puternice dureri de cap. Acum nu le mai am.
Şi oboseala a dispărut şi pot dormi minunat". (T. E. din R)
„Varicele de la picioare au dispărut aproape complct
(N. E. din A.)
„Cu zece zile în urmă am primit de la profesorul meu carti
cica dvs. Îndată am început să-mi schimb regimul şi, minune: mă
simt alt om". (E. Z. din G.)
„Pe lângă boala de inimă, durerile de cap şi insomniile, obo
seala şi depresiile, o usturime de ochi insuportabilă, îmi făceau
viaţa de ani de zile un chin. Toţi specialiştii au dat greş. Trebuia
să înghit zilnic câte 10 pastile diferite, până când, aflându-mă deja
la capătul puterilor, am cumpărat şi eu cărticica dvs. Am urmat
cele scrise, şi îmi merge nesperat de bine". (Dna N. din B.)
O dovadă remarcabilă că pentru vindecare este necesar să
înlăturăm în primul rând cauza bolii, şi anume alimentaţia de-
valorizată prin fierbere, ne-a trimis-o dl. ing. dipl. H. B. din L:
„Cu tot tratamentul stomatologic, am suferit, timp de 20 de
an, de paradentoză intensă. Durata regimului cu crudităţi — un
an. Chiar după trei luni, gingiile au încetat să mai sângereze şi
să mai doară".
ERNST ŞI INGEBORG GUNTER
CARTEA A II-A
SĂNĂTATE - TINEREŢE-
FRUMUSEŢE
150 de reţete de crudităţi

CUVÂNT ÎNAINTE
Deşi cartea noastră despre crudităţi Hrana vie — o speranţă pentru fiecare
cuprinde mai mult de 100 de reţete pe bază de crudităţi, mereu şi mereu primim
scrisori în care ni se solicită mai multe reţete. Fiica mea, Ingeborg, fiind pre-
ocupată în mod deosebit de diversificarea alimentaţiei noastre sănătoase, a con-
ceput o scrie de noi reţete. În acest mod a apărut, în sfârşit, această nouă carte,
cu mai mult de 150 de reţete de-a dreptul delicioase, pentru ca bolnavii — dar
şi cei sănătoşi — să poată profita din plin de efectele terapeutice ale cru-
dităţilor, aşa cum s-a întâmplat şi cu prima noastră lucrare
De această dată am dedicat un capitol şi metodelor de însămânţare şi
aranjării unei mici grădini de cameră.
Hrana vie — o speranţă pentru fiecare a avut un succes neaşteptat la public, cu
ajutorul celor recomandate în paginile ei vindecându-se mii de oameni, din care o parte
grav bolnavi; lucru ce a fost posibil şi datorită tirajelor de peste 100.000 de exemplare.
Am primit multe scrisori de mulţumire şi sute de mărturii de la oameni care s-au
vindecat, pe care le-am tipărit într-o lucrare specială, Sănătate şi pentru tine!
Am strâns toate aceste mărturii într-o broşură, pentru a le face cunoscute
în special celor bolnavi. Nu putem să-i convingem pe oameni de puterea de
vindecare a crudităţilor cu nimic altceva decât cu dovezi ale altor bolnavi care
s-au vindecat. Sunt peste 110 mărturii care, suntem siguri, îşt vor atinge scopul.
Guvernul sacrifică anual milioane pentru bolnavi, în special pentru bolnavii de
reumatism şi cancer, dar este, din păcate, conservatorismul medicilor. Un bolnav
„nevindecabil" de reumatism, care este torturat de dureri, ar putea scăpa de ele în
şase săptămâni, dar cine să-i spună aceasta? Poate că, totuşi, guvernul va începe să
acorde atenţie acţiunii noastre. Depinde de noi să ducem aceste mărturii de vinde-
care la persoanele potrivite! Cine plăteşte aceste milioane inutile pentru bolnavi,
dacă nu noi, contribuabilii? Oare noi, populaţia, nu avem chiar nici un cuvânt de
spus?
Sprijiniţi, prin urmare, acţiunea noastră!
Thorigen, octombrie 1989
Crnst Gunter
Ernst Gunter a închis ochii pentru totdeauna în martie 1990, puţin după cea
de-a 80-a aniversare a sa. Mulţumită implicării sale profunde pentru o alimentaţie
sănătoasă, a putut fi de ajutor multor bolnavi. Pentru că aceasta este şi dorinţa
mea, voi conduce eu, mai departe, în spiritul său, editura şi voi practica acelaşi
mod de popularizare şi distribuire a informaţiilor.
Thurigen, aprilie 1990
Ingeborg Gunter
165
SĂNĂTATEA PENTRU TOŢI
Sănătatea este, cu siguranţă, ceva ce îşi doreşte fiecare.
Pentru a-i ajuta pe cei bolnavi şi pe cei sănătoşi
să-şi îndeplinească această dorinţă, a fost scrisă aceas-
tă carte de reţete. Ea este continuarea firească a
lucrării Hrana vie — o speranţă pentru fiecare de Ernst
Gunter, care cuprinde deja peste 100 de reţete ce ser-
vesc aceluiaşi scop. Fireşte că nu putem să reluăm aici
toate argumentele dezvoltate şi susţinute în paginile
primei noastre scrieri.
Pentru a cunoaşte, a stăpâni, a înţelege mai bine
totul, ar trebui să citim ambele cărţi. Omul — atunci
când a apărut el pe Pământ — s-a hrănit cu crudităţi.
Nu cunoştea focul, nu ştia să vâneze, nu ştia ce
înseamnă fiert, fript, prăjit, alimentele lui erau doar
roadele crude ale pământului.
Acest lucru trebuie să fie clar pentru oricine are
mintea limpede. Secretul sănătăţii este o alimentaţie
naturală de crudităţi. Îndată ce hrana este fiartă, se
schimbă şi se depreciază fundamental. Oamenii de
ştiinţă au descoperit că prin căldura utilizată la fier-
bere se pierd până la două treimi din valoarea totală
a substanţelor pe care le conţin alimentele şi care sunt
*Acesta este principalul motiv pentru care editura „Venus"
publică cele două lucrări într~un singur volum; capitolele în care, în
cea de-a doua carte sunt reluate informaţiile expuse pe larg în prima
fiind de la sine eliminate, (n. edit.).
166
indispensabile menţinerii sănătăţii. Sună incredibil, dar
se pare că este, totuşi, adevărat. Valoarea nutritivă a
hranei nu dispare total, fireşte, dar pentru că „viaţa"
din ea este distrusă, celulele corpului nu mai pot rea-
liza corect metabolismul, astfel încât nu vor mai putea
fi primite preţioasele substanţe nutritive. În loc să vă
„clădiţi" corpul, îl „ruinaţi". Cât de tragic! Organismul
duce lipsă de fier, de calciu, de magneziu, şi de multe
altele. De aici oboseala, surescitarea, şi toate celelalte
boli!
Chiar şi celui ce munceşte din greu îi este mult mai
bine cu crudităţi. Seminţele de floarea-soarelui, de do-
vleac şi, în general, nucile, de pildă, sunt purtătoare
de albumină şi sunt mai hrănitoare decât o carne
fiartă, care şi-a pierdut valoarea nutritivă. Datorită
componentelor metabolice esenţiale, carnea te poate
pune pe picioare pe moment, dar oboseala reapare
curând şi consumatorul de carne este înşelat.
Tot ceea ce urmează de aici înainte a fost redactat
şi completat de Ingeborg Gunther. '
ÎNDRUMĂRI PRACTICE PENTRU O
ALIMENTAŢIE DE CRUDITĂŢI
În cazul crudităţilor este important ca toate
mâncărurile să fie întotdeauna proaspăt pregătite.
Ideal este ca alimentele crude să provină din pro-
pria grădină sau dintr-o cultură biologică. Şi totuşi,
legumele din piaţă sau de la magazin sunt oricum va-
loroase dacă nu le fierbem. Ca alternativă, nu trebuie
niciodată uitate seminţele oleaginoase sau „grase".
Pentru conservarea boabelor şi a plantelor pe tim-
pul iernii, congelarea s-a dovedit cea mai bună me-
todă. Boabele sunt congelate întregi şi fără zahăr, în
cutia congelatorului, şi constituie, iarna, o sursă minu-
nată de fulgi, sau un desert delicios. Plantele se toacă
şi se congelează în pahare de iaurt sau în punguliţe
de plastic. Păstrarea legumelor s-a făcut şi prin îngro-
parea în nisip. Căpăţânile de zahăr împreună cu
rădăcinoasele se înfăşoară în hârtie de ziar şi se
păstrează pe balcon, în lădiţe.
Atenţie ca fructele să fie bine coapte, altfel ele se
transformă în organism în acizi.
Legumele şi fructele se spală bine înainte de pre-
parare. Dacă nu provin dintr-o cultură biologică, se
recomandă să le curăţăm de coajă.
După posibilităţi, pregătim întotdeauna mai întâi
sosul, şi apoi adăugăm ingredientele. Astfel, pierderea
de vitamine şi oxidarea sunt reduse total. Fireşte că
putem prepara legumele o dată cu sosul pe care ne-am
168
obişnuit să-1 mâncăm. Totuşi, combinaţiile aduc o variaţie
în meniu. Dacă ne grăbim, putem mânca legumele întregi
sau preparate doar cu puţin ulei, drojdie şi sare.
CÂTEVA SFATURI PENTRU MESELE
PRINCIPALE ALE ZILEI
Dacă folosim crudităţi în hrana noastră, atunci este
foarte important să alocăm fiecărei mese principale a
zilei timp suficient, astfel încât hrana să fie îndeajuns
mestecată şi îngurgitată, căci bine mestecat înseamnă
pe jumătate digerat.
Micul dejun
Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei
şi, de aceea, ar trebui să fie consistentă şi hrănitoare.
Merită efortul să ne trezim câteva minute mai devre-
me şi să ne rezervăm timp pentru un mic dejun con-
sistent (de exemplu, Muesli din vlăstari de mei).
Cei care nu prestează o muncă grea şi care au
pauză la prânz se simt hrăniţi bine şi uşor doar cu
fructe. Pentru ca un consumator de crudităţi să nu se
mai simtă obosit, după un asemenea mic dejun, tre-
buie însă să renunţe la cafea boabe şi să mănânce un
măr în schimb. Când nu doreşte să renunţe la tradiţio-
nala „cafeluţă" poate încerca pâinea noastră cu unt,
marmeladă (p. 112) sau miere şi poate bea cafea de
cicoare sau melasă. Nu este de ocolit nici un suc de
legume sau de fructe, bogat în vitamine, înaintea mi-
cului dejun.
169
Prânzul
Un platou substanţial cu salate, ca şi un fel de
mâncare consistentă pot fi servite la fiecare masă de
prânz. Aperitivul poate fi urmat de o supă de crudităţi
şi completat de un desert. La prepararea salatei tre-
buie să fim atenţi să conţină cel puţin o legumă pentru
frunze, una rădăcinoasă, şi una folosită pentru fructul
ei, ca, de exemplu: ţelină — spanac — roşii sau sfeclă
roşie — salată de câmp — ciuperci.
La fel de importantă este şi „asortarea" culorilor.
Nimic nu arată mai puţin apetisant decât alăturarea, de
exemplu, pe o farfurie, a unei conopide, a unei ţeline,
şi a unei verze albe. Şi fiindcă preparăm salata mixtă
într-un singur castron, sau pe un singur platou, trebuie
întotdeauna să armonizăm atât culorile, cât şi gusturile.
„Amestecul verde" nu trebuie să lipsească niciodată
din meniul persoanelor mai în vârstă şi al celor cu
probleme de masticaţie, cărora mestecarea unei porţii
de salată care să-i sature le pricinuieşte necazuri. În
plus, amestecul verde este bazic şi conţine multă clo-
rofilă, iar pentru cei care mai au încă proprii lor dinţi,
devine hrănitor prin adăugarea unor seminţe oleagi-
noase, pisate sau întregi.
Cine doreşte să se îngraşe trebuie să prepare mai
des o salată cu ajutorul mixerului, din toate legumele
posibile, mâncând astfel mult mai mult (ca valoare
nutritivă, nu cantitativ).
În principiu trebuie ca, în timpul mesei, să nu bem,
ca să nu se dilueze sucurile gastrice necesare digestiei.
La nevoie putem bea ceva după 2-3 ore de la masă.
Setea o putem potoli cel mai bine cu ceai de plante,
zer, melasă neagră sau apă potabilă simplă. Dacă
170
avem poftă de ceva special sau dacă avem musafiri,
atunci pregătim un frappe sau un cocteil din fructe
proaspete sau din legume pentru aperitiv.
Cina
Pentru a avea un somn sănătos, masa de seară tre-
buie să fie simplă şi uşor digerabilă şi este bine să
mâncăm cu cel puţin trei ore înainte de culcare. Avem
de ales între diferite tipuri de fulgi, săraţi sau dulci
sau putem la fel de bine să mâncăm fructe şi nuci.
Gustările
Copiilor li se face întotdeauna foame între mese.
În acest caz, gustarea ideală o reprezintă fructele. Sunt
uşor digerabile, se transformă repede în zaharuri şi,
astfel, nu îngreuiază organismul.
Pentru alternare le putem da să bea şi sucuri de
fructe sau nuci. Persoanelor cu stomac sensibil le sunt
recomandate mai degrabă cinci mese mai mici decât
trei mai mari.
Alimentaţia în exterior
Mulţi oameni nu au posibilitatea să mănânce acasă
la prânz Aceştia au la dispoziţie două posibilităţi. Ori
merg la restaurant, ori îşi iau cu ei ceva de acasă. Eu,
personal, prefer să iau prânzul cu mine şi să mănânc
pe o băncuţă însorită sau, pe vreme urâtă, la locul de
muncă. Prânzul meu este alcătuit în acest caz din:
legume (morcovi, castraveţi, gulii, anason etc.), nuci
sau seminţe de floarea-soarelui sau de dovleac, un
171
•T
fruct, eventual fructe uscate sau pâine şi ceva de băut
(ceai, suc de fructe etc.). Ca să mai schimb, iau, din
când în când, fulgi într-un pahar, sau salată de rădăci-
noase gata preparată. Dacă nu pot să evit să mănânc
la restaurant, atunci prefer un local unde să mă pot
servi singur, de la un bufet, cu salate. Dacă nu există
un asemenea restaurant, atunci îmi comand un platou
cu salată cu sos separat, dacă se poate fără sare şi oţet.
La fel, putem organiza un picnic, chiar şi cu întrea-
ga familie; tot aşa ne putem pregăti, de-acasă, mânca-
rea, când plecăm în weekend.
Dar dacă suntem invitaţi la masă? Dacă suntem
sănătoşi fizic, atunci mâncăm cu măsură ce ni se oferă.
La carne putem renunţa, mulţumind. Dar dacă suntem
bolnavi şi vrem să ne vindecăm cu crudităţi, atunci
mai bine renunţăm pe moment la invitaţie, sau cerem
gazdei o farfurie cu salată. Cu următoarea ocazie in-
vităm prietenii respectivi la noi şi le pregătim o masă
naturistă delicioasă!
Avocado este un minunat fruct tropical. Deoarece
conţine 20% grăsime este deosebit de hrănitor şi nu-
tritiv. Are forme lunguieţe sau rotunde, asemănătoare
unor pere mari, cu sâmburi foarte mari, în mijloc. Pen-
tru mine este cea mai fină dintre crudităţi. Se mănâncă
fără alte ingrediente, iar pulpa delicată a fructului se
scoate cu o linguriţă din coaja tare. Unii presară dea
supra un praf de sare. Un singur fruct ajunge ca masa
pentru o persoană. Merge puţină salată înainte şi
după. Sunt bune şi câteva seminţe oleaginoase (ca
floarea-soarelui sau de dovleac). Din fructul de avo
cado făcut piureu, cu puţin ulei, rezultă un sos de
salată foarte bun.
172
LISTA DE PLANTE AROMATICE
Legumele utilizate Plantele aromatice şi condimcntate cu
care se pot combina
Conopidă Mărar, ardei roşu/curry, pulpe de
lămâie/tarhon
Mazăre Mentă
Anason Pulpă de lămâie
Castraveţi Boranţă, piper / mărar, ardei iute, pulpă
de lămâie, tarhon / cimbru
Morcovi Fenicul, cimbru/mărar/scminţe de
fenicul, coriandru / busuioc / mentă /
rozmarin
Gulii Ardei, mărar, coriandru/leuştean/
măghiran / tarhon
Varză Coriandru/tarhon/chimen
Varză albă Ardei / nucşoară, pătrunjel / măghiran /
leuştean
Varză roşie Enibahar / pulbere de alge
Varză acră Cimbru, chimcn, tarhon, ienupăr
Usturoi Mărar, ardei, piper, chimen/curry
Ardei capia roşii Borantă, busuioc de pădure
Ciuperci Ceapă, pătrunjel, nucşoară / rozmarin /
usturoi, ardei gras, cimbru, pătrunjel,
pulpă de lămâie
Sfeclă roşie Piper, coriandru, fenicul/leuştean
»- — '
Ridichi Tulpinile de fenicul verde, chimen, ardei /
leuştean
Tălineasă Mentă / tarhon
Ţelină Tarhon, busuioc
Spanac Coriandru
Roşii Ceapă, busuioc de pădure, cimbru / cea-
pă, ardei, busuioc / mărar, puţin
măghiran, tarhon
Dovlecei Enibahar/busuioc de pădure/rozmarin
Salată Busuioc (puţin), boranţă, brustur negru,
curry, mărar, tarhon, hazmaţuchi, ustu-
roi, busuioc de pădure, salvie, ceapă,
pulpă de lămâie, anason.
— Plantele aromatice se taie mărunt, mărunt, se
asortează bine pentru un fel de mâncare.
— Merită să creştem în grădină sau într-o lădiţă,
pe balcon, plante aromatice. Acolo unde nu este po-
sibil, folosim plante uscate pe care, pentru a le spori
puterea de condimentare, le zdrobim între degetul
mare şi cel arătător.
— Plantele uscate le păstrăm bine închise, pentru
a nu răspândi miros:
— Condimentaţi-vă mâncărurile fără grijă şi după
cum vă face plăcere. Cu siguranţă că, în curând, veţi
dori să aveţi aromele dumneavoastră preferate la fie-
care fel de mâncare.
EXPLICAŢII PRIVIND INGREDIENTELE,
APARATELE ŞI PRESCURTĂRI
UTILIZATE LA REŢETE
Ingrediente
Drojdie = drojdie pulbere alimentară, bogată în
vitamina B.
Mei = nedecojit, în mod normal fin măcinat.
Miere = miere netratată, lichidă.
Iaurt, brânză de vaci = iaurtul şi brânza de vaci le
putem face noi înşine (e posibil chiar şi cu lapte nefiert),
sau pot fi cumpărate, dacă se folosesc cantităţi mici.
Kelpamare = condimente lichide din alge marine.
Tărâţe = tărâţe speciale, mai grele decât cele normale.
Praf de plante = an amestec de 15 plante medici-
nale, existent şi în comerţ.
Maioneză = făcută de noi, dacă se poate.
Zer (praf) = produs secundar al brânzei, bogat în
minerale.
. Molkosan = sana/zer (concentrat), se foloseşte în
loc de oţet.
Ulei = ulei de floarea-soarelui sau de măsline, pre-
sat la rece.
Boia = pastă condimentată pentru sandvişuri şi sosuri.
Ardei iuti (roşii) (capia) = denumiţi „Paprika" în
Germania.
Sare = sare din plante (cu sare marină).
Lapte bătut = se lasă laptele nefiert la temperatura
camerei până se acreşte.
Sucanat = zahăr nedăunător, din trestie de zahăr.
Ţelină = denumită şi „albitură" (ţelină albă).
175
SUPE
Supă de morcovi
(2-3 persoane)
1/4 l suc de morcovi
l lg. plante (mărar, pătrun-
jel, boranţă, brustur
negru) tocate
l lg. brânză de vaci
3 lg. migdale fin măcinate
2 căţei de usturoi pisaţi
l lg. ulei
Câte un praf de sare, curry
şi zahăr
Se dau toate ingredientele
prin mixer
1/2 ceapă tocată
6 lg. fulgi de ovăz
Se dă ceapa puţin prin mi-
xer, supa se încălzeşte even-
tual (40 °C). Se pregăteşte
şi se presară fulgi de ovăz.
Supă rece
Roşii, ardei, dovlecei,
usturoi, sare, piper,
lămâie, puţină smântână,
sau ulei de măsline.
Se amestecă totul şi se
serveşte rece. Se adaugă
şi ardei tăiaţi în cuburi
(în 3 culori) şi roşii.
Minestrone
6-8 dl apă sau lapte
l ceapă tocată
l căţel usturoi pisat
4 lg. boabe de soia
încolţite
l roşie în cubuleţe
50 g ţelină rasă mărunt!
30 g usturoi tăiat mărunt
l frunză de varză tocată
l lg. drojdie
sare, plante aromatice
(busuioc de pădure, bu-
suioc, baraboi, arpagic, sal
vie) eventual un ou.
Se amestecă toate ingre
dientele şi se face piure
din jumătate din ele. Se
amestecă cu cealaltă par-
te, se gustă şi se încăl-
zeşte după dorinţă.
178
SOSURI
Reţeta de bază pentru maioneză
Gălbenuşurile, zeama
de lămâie, praful de
muştar şi sarea marină
se amestecă foarte bine.
Uleiul se adaugă în
picături bătând continuu.
2 gălbenuşuri de ou
l lg. lămâie
l praf de muştar
sare marină
cca 2 dl. ulei
Sos de năut cu
usturoi
1/2 cană de năut, încolţit
de două zile
3 lg. apă
4 lg. migdale rase
l lg. zeamă de lămâie
l lg. iaurt
3 lg. hrean tocat
4 căţei de usturoi pisaţi
150 g brânză de vaci, sare,
kelpamare, piper.
Se face un piureu din toa-
te ingredientele şi se
adaugă mirodenii după gust.
Se prepară fără apă sau se
face o pastă la care se
adaugă apă.
Maioneză din
migdale
2 lg. piureu de migdale
3-4 lg. apă
puţină lămâie, sare, piper,
curry, praf de muştar
Se amestecă bine toate in-
gredientele.
Sos chinezesc
1 1/2 dl maioneză (reţeta
de bază)
l dl smântână bătută
1/3 banane, făcute piureu
2 lg. nucă de cocos rasă
l lgţ. praf de curry
Se amestecă toate ingre-
dientele şi se ornează cu
frunze de salată.
179
Sos de salată special
l lgţ. lămâie
l lgţ. boia
l lgţ. drojdie
l lgţ. zer
l lg. iaurt
3 lg. lapte
l lg. ulei
l lg. seminţe de floarea-
soarelui
l lg. tărâţe
l lg. germeni de grâu
1/2 de ceapă tocată
kelpamare, sare
usturoi după gust
Se amestecă bine ingre-
dientele şi se adaugă
plante aromatice după
gust.
Maioneză verde
3/4 dl maioneză (reţeta de bază)
60 g brânză de vaci
l legătură pătrunjel tocat
l legătură arpagic, tăiat în rondele
l lg. zeamă de lămâie
l albuş de ou, bătut bine
puţină sare
Se amestecă toate ingredientele.
Sos de avocado
l avocado desfăcut în
bucăţele
4 lg. lapte
2 lg. zeamă de portocală
3-4 lg. iaurt
l lgţ. lămâie
l lg. maioneză
Curry, piper, sare, plante
aromatice din grădină
sau uscate (de ex. , măghi-
ran, chimen, arpagic etc.
Se face un piureu fin
din toate ingredientele.
Acest sos merge foarte
bine ca adaos la o farfu-
rie de salată.
180
LEGUME FOLOSITE PENTRU
FRUNZE
SALATA
Cu cât salata este mai verde, cu atât este mai hrăni-
toare !
Frunzele de salată se amestecă cu sosul întotdeauna
numai înainte de a fi servită, altfel se depreciază.
După ce o spălăm, o lăsăm să se scurgă bine sau o
stoarcem pentru ca să nu subţiem prea mult sosul.
Salată de câmp
200 g salată
10