„Casa verde” – povestire adaptată după „Răsadurile”, Wallas (1985)

(adaptată de Irina Holdevici)

„A fost odată, cândva, într-o altă ţară, o minunată casă verde. Un băieţel trecea în
fiecare zi prin faţa ei în drum spre şcoală, întrebându-se cum ar fi dacă ar lucra acolo în interiorul
minunatei case verzi. Curând venea vacanţa de vară şi şcoala urma să se închidă. într-o zi,
băiatul se opri în faţa casei verzi, ciocăni la poartă şi întrebă dacă nu se găsește ceva de lucru
pentru el. Deși nu a așteptat decât câteva minute, i s-a părut o veşnicie până când a venit
stăpâna casei, o femeie voinică, cu braţe puternice.
«Poţi lucra aici, dar numai dacă lucrezi foarte bine, eşti foarte atent şi nu laşi mintea ta
să zboare» i-a spus ea.
Băieţelul a fost încântat să primească slujba. În dimineaţa următoare el s-a dus la
serviciu şi a aflat multe lucruri interesante.
Casa verde era o construcţie imensă cu nenumărate rânduri de sere de sticlă în care se
reflectau razele soarelui.
În interiorul serelor era umeazeală şi căldură pentru că acolo creşteau diferite plante în
ghivece sau în lădiţe, pe rafturi.
Băieţelul s-a lăsat furat de feeria culorilor, formelor, miresmelor, astfel încât a uitat de
sine... de lumea de afară, pierzând noţiunea timpului, pe măsură ce admira splendorile din casa
verde, care semăna cu o împărăţie a zânelor. Zi de zi, băieţelul transplanta şi îngrijea răsaduri,
pe care le uda, observând cum cresc... cresc tot mai mari...
Într-o zi, un ghiveci cu un răsad a căzut în spatele raftului... acolo era întuneric şi nimeni
nu l-a văzut... Răsadul a rămas mult timp acolo, pierdut, uitat de toţi... fără apărare... fără viaţă,
uscat... îngălbenit...
Făcând curat în seră, băieţelul a găsit micul ghiveci... Ce se întâmplă?, s-a întrebat el,
plănuita asta nu este la fel cu celelalte... El a ridicat ghiveciul şi l-a privit în lumină, constatând că
răsadul a murit... dar examinându-l cu mai multă atenţie a descoperit un mugur verde chiar
lângă rădăcină... Ce aş putea face pentru planta aceasta?, s-a întrebat el, şi imaginaţia lui a
început să lucreze...
Băiatul a mers la stăpâna serelor şi i-a arătat ce a găsit, întrebând-o dacă e bine să
păstreze planta.
«Nu e bine, arunc-o, a spus ea... O să-ţi dau alt răsad mai bun... Nu trebuie să pierzi
timpul cu plante moarte...»
Dar băiatul nu a vrut să cedeze... la sfârşitul zilei a privit răsadul cu multă atenţie şi a
observat că undeva, în interiorul ei, planta mai are multă viaţă... Ea a continuat să crească în
întuneric şi uscăciune şi şi-a format un sistem de rădăcini puternice... foarte puternice... care au
continuat să crească, să se dezvolte în ciuda lipsei apei şi luminii, ghiveciul devenind neîncăpător
pentru puternicele rădăcini... puternicele rădăcini care l-au făcut să crape datorită forţei vitale a
plantei... Băiatul a cercetat din nou sistemul de rădăcini puternice, pline de viață. El a plantat
răsadul în pământ bogat, într-o lădiță în care avea suficient loc şi apă, departe de celalalte
plante... După câteva săptămâni au început să apară frunzuliţe, pe măsură ce puternicele
rădăcini absorbeau umeazeala şi hrana din pământ... Da, mica plantă creştea... creştea mereu....
Băiatul a continuat să îngrijească răsadul care devenea tot mai mare... tot mai mare... astfel
încât a avut nevoie de o nouă lădiţă...
La sfârşitul verii, vacanţa s-a terminat şi băiatul a părăsit serviciul... Au trecut mulţi ani şi
el nu a uitat experienţa de la casa verde.
Adesea, el se gândea la micul răsad care acum trebuia să fie o plantă într-o grădină... Cel
mai mult se mira de modul în care a supravieţuit, a rezistat, a crescut şi s-a dezvoltat micul
răsad, şi aceasta numai din cauza sistemului său puternic de rădăcini.”