Acum că sunt în Madrid pot gândi

Frank O'Hara
 
 
Mă gândesc la tine
 
și la continentele încinse și aride
 
și inima ta fragilă pe care o împarți între mine și aerul american
 
cât timp plămânii pe care i-am simțit cedând zgomotos întâmpină ușor fiecare dimineață
 
și genele tale castanii se zbat descoperind două crepuscule împlinite de New York
 
uite podul vast întinzându-se către umilele periferii, numai tu Stând pe marginea violetului ca un
copac solitar
 
și în Toledo albastrul moale al livezilor de măslini privește spre dealuri cu argint precum al ochelarilor
și al părului bătrânelor
 
Este bine stabilit că eu și Dumnezeu nu ne înțelegem
 
Este doar imaginea unui ornament de alamă pentru mine, nu îmi pasă de maurii
 
văzuți de tine drept marile lucrări ale morții, tu ești mai mare
 
tu zâmbești, golești lumea ca să putem rămâne singuri