Sunteți pe pagina 1din 4

D-ul din Rețele Sociale

Suntem în continuă mișcare și ne place; alergăm din primele clipe ale răsuflării, până

la ultimele și nu avem capacitatea de a realiza când și dacă obosim; am ajuns doar să

existăm, nu ne mai complicăm. Iar internetul și tehnologia sunt factori ce ne simplifică

viața și, implicit, pe noi înșine ca suflete și persoane. Timpul este acum, "acum" este ce nu

mai deținem, căci rețelele sociale, în principal, ni-l omoară.

Rețelele sociale (RS – prescurtat)... site-uri de internet ce ne permit să generăm

și să consumăm informații, cum ar fi gânduri, idei, poze, anunțuri, creații. Dar cu toții știam

aceste detalii, corect? De asemenea, le cunoaștem toți calitățile și defectele. Hai, aici chiar

n-am avea cum să nu fim pe aceeași pagină, din moment ce de peste tot auzim "Stai prea

mult pe telefon! Nu vezi că-ți afectează creierul și toată viața?". Și e adevărat, însă nimeni

nu ne zice sau explică și cum să facem asta. Totuși, acestea vă vi le vom prezenta ceva mai

târziu.

Înainte de orice trebuie specificată aflarea României pe locul 2 în clasamentul

celor mai activi europeni pe RS, conform unui studiu realizat de campania IAB Europe,

urmată de Polonia și precedată de Ungaria. Acest adevăr nu e de o negativitate colosală,

căci utilizarea eficientă, destul de prezentă, presupune comunicarea; un scop fixat atunci

când căutăm ceva, marketing-ul și promovarea; recrutări sau anunțuri pentru job-uri etc.

Redresarea, informarea în timp real, relaxarea, accesul la ce nu avem,

economisirea timpului sunt câteva din aspectele pozitive ale RS-le, de care toți beneficiem

la maximum. Totuși, cum fiecare rău începe de la un bine, când acest maximum devine

prea mult și chiar non-stop, minunea ce ne ține legați și ne-a înlocuit mesele și hrană ia

conotați toxice, chiar vicioase.


Un grup de savanți au realizat un studiu, publicat în revista americană "American

Journal of Preventiv Medicine", despre cum RS-le ne afectează psihicul și au ajuns la

concluzia că acestea scad performanțele sociale, astfel încât cei care au foarte mulți

prieteni virtual s-ar simți de 2 ori mai izolați de societate față de cei care au o activitate

interumană mai mare decât cea a ecranelor negre; afectează aptitudinile non-verbale (

menținerea contactului vizual pe durata unei conversații, coordonarea limbajului verbal

cu cel non-verbal și paraverbal); precum și apariția nevoii de satisfacere imediată,

pierderea răbdării ușor, a capacității de concentrare, izolare treptată de familie și prieteni.

De asemenea, psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și cofondator al

INLSI (Institutul de Neuro-Progresie Lingvistică Stomato-Integrativă), vorbește publicului

larg despre maturizarea emoțională întârziată, incapacitatea de exprimare a

sentimentelor; falsitate, amăgire, căci mediul virtual e ca o picătură din mare ce ținută în

palme pare așa curată, pură, iar înapoi în apă e la fel de murdară ca toate celelalte ce

alcătuiesc un întreg atât de sublim. Diminuarea simțului de observație, nevoia de validare,

stima de sine scăzută sunt și ele efecte observabile în timp ale bolii secolului XXI:

dependența de rețele sociale.

Toate acestea sunt ușor de văzut la ceilalți. Dar la tine însuți? Cum îți poți da

seama daca ești dependent de RS? Înafară de chestionatele online ce pot fi ușor accesate
cu un search pe google, uite aici 5 semne:

1. Dormi mai puțin din cauza lor (da, faptul că te plictisești, nu poți să dormi și deschizi

Instagramul, se pune);

2. Petreci mai mult timp socializând în mediul virtual decât în cel real;

3. Urmărești consecvent și insistent profilurile foștilor și lași ca relațiile actuale să fie


afectate;
4. Tendința de a-ți amâna sarcinile de lucru în favoarea RS-le;

5. Ideea de a petrece o zi fără ele te face anxios și nemulțumit.

Dacă te-ai simțit și tu, așa cum am făcut-o și eu, recunosc, hai să vedem

împreună cum putem scăpa de această dependență.

Cred că cea mai simplă variantă ar fi cea a aplicațiilor (bateți răul cu rău, știți cum

se zice), căci cu un search "app block" pe Google Play și "Feedless" pe AppStore poți să

începi să rezolvi o problemă reală, nu ca cele de matematică.

Înlocuirea conversațiile virtuale cu cele reale, adevărate, cu o întâlnire față în față

cu persoana respectivă (pentru a-i simți și sufletul, nu doar cuvintele gândite, nu

instinctive), evitarea postărilor negative despre propria persoană și viața zilnică,

selectivitatea postărilor, ruperea totală a legăturilor cu foștii, precum și controlul asupra

listei de prieteni, să știm pe cine urmărim și cine ne urmărește, deși nu știi niciodată cine

îți dă "follow" din spatele măștii, sunt metode ce fac diferența.

Apoi ar mai fi observarea timpului petrecut pe RS în comparație cu cel din viața

reală și încercarea de diminuare a celei virtuale (restricții impuse). De exemplu, poți să-ți

impui o jumătate de oră – o oră fără telefon în timpul liber, apoi mărește-l cu 5-10 minute

pe zi/săptămâna. Sau poți începe de la perioade mai mici, cum simți. Iar când nu mai poți

și simți nevoia de RS, mai stai 5 minute, iar acesta se poate numi progres.

În final, un alt sfat ar fi înscrierea în cât mai multe cluburi, activități școlare,

teatru, dans, robotică, dezbateri, BHM, pentru a ne dezvolta noi cum dorim, nu să ne

dezvolte internetul și RS-le, după cum doresc alții. Iar dacă Steve Jobs, co-fondatorul

firmelor Apple și Pixar (înainte ca aceasta să fie deținută de Disney) a reușit să limiteze

accesul la tehnologie copiilor săi, realizând pericolul uriaș și iminent, noi de ce să n-o
facem și să nu ne limităm singuri răul?

S-ar putea să vă placă și