Poveste

Nathan cel Înțelept este cea mai recentă lucrare a lui Lessing. În timpul șederii
sale la Hamburg , Lessing a avut în mâinile sale un manuscris al lui Hermann
Samuel Reimarus , Apologie des adorateurs rationalistes de Dieu , ale cărui
argumente le admira fără să le împărtășească pe deplin. Din prietenie pentru
Élise Reimarus, fiica autorului, a acceptat să editeze textul, plus comentariile și
criticile sale. Profitând de libertatea de care s-a bucurat ca bibliotecar de a
publica manuscrise aparținând fondurilor bibliotecii ducale din Wolfenbüttel , a
primit o primă lucrare tipărită sub titlul Fragmente extrase din scrierile unui
autor anonim sau Toleranță față de deștii care nu au trezit controversă. O a
doua publicație, care aborda problema dovezii învierii lui Hristos , a ridicat
strigătele publice. Oponenții ideilor lui Lessing și-au găsit cel mai înverșunat
campion în persoana pastorului din Hamburg, Johann Melchior Goeze. În ciuda
talentelor sale de polemist, Lessing nu a putut împiedica escaladarea certurilor
până la punctul în care autoritățile Ducatului de Brunswick au impus
interzicerea parțială a publicării sale. Atunci a ieșit dintr-o dezbatere sterilă a
conceput ideea unei piese în care să-și poată prezenta ideile despre deism , un
subiect care îl preocupase deja de mult timp.

Argument

Acțiunea are loc în Ierusalim în timpul celei de-a treia cruciade în timpul unui
armistițiu. Negustorul evreu Nathan află la întoarcerea dintr-o călătorie de
afaceri că fiica sa adoptivă, Recha, a fost salvată de foc de un cavaler
al Ordinului Templului . Acest creștin este el însuși un supraviețuitor, singurul
supraviețuitor al unui grup de cavaleri ai ordinului ucis de sarazeni .
Musulman Sultanul , Saladin , ia acordat har, sa mutat prin asemănarea cu
fratele său târziu, Assad. Creștinul refuză mulțumirile lui Nathan, el și-a făcut
doar datoria.
Saladin are griji legate de bani și îl cheamă pe Nathan sub pretextul de a-și testa
înțelepciunea. El o întreabă care crede el că este adevărata religie, sperând că
loialitatea declarată a lui Nathan față de iudaism îi va permite să-și sechestreze
bunurile. Dar Nathan îi dă un răspuns sub forma unei parabole, parabola
inelului, supărând perspectiva lui Saladin asupra celor trei religii monoteiste.
Lovit de răspunsul lui Nathan, sultanul îi cere prietenia. El este încântat să i se
ofere un împrumut fără a fi nevoie să-l ceară.
Cu toate acestea, dragostea fiind mai puternică decât prejudecățile religioase,
cavalerul creștin s-a îndrăgostit de Recha și a dorit să se căsătorească cu ea.
Nathan pare foarte rezervat acestui plan de nuntă. Aflând de la slujitorul
creștin Daja că Recha era doar fiica adoptivă a lui Nathan și că părinții ei erau
creștini, cavalerul l-a consultat pe Patriarhul Ierusalimului. Deși cavalerul a
prezentat problema într-un mod complet ipotetic, patriarhul susține cu voce
tare că i se va aduce „acest evreu”, vinovat că a crescut un creștin în religia
falsă și că a mers la rug. Dar un frate bun aduce apoi dovada că Recha, crescut
de un evreu, este de fapt sora cavalerului creștin și că amândoi sunt copiii lui
Assad, fratele lui Saladin convertit la creștinism.
Astfel, piesa ilustrează nu numai rudenia strânsă a celor trei religii, ci și faptul
că toți oamenii sunt frați și că adevărul se găsește într-adevăr în aceste legături
frățești care îi unesc pe oameni, în timp ce este absent din certurile lor.
Pilda inelului

Pilda inelului este considerată unul dintre textele cheie din filozofia iluminării și
cea mai puternică expresie a ideii de toleranță . În realitate, este preluat din
Décameron al lui Boccace, (datat între 1349-1351), unde această parabolă este
prezentată sub forma unui basm (prima zi, a treia nuvelă).

Un bărbat are un inel făcut pentru el însuși, care are puterea de a trezi
dragostea față de purtător și pe care îl lasă fiului său preferat spunându-i să
facă același lucru. Inelul se transmite astfel de la tată la fiu până în ziua în care îi
revine unui tată care este atașat și celor trei copii ai săi. Văzându-se murind, a
făcut două inele noi făcute de un aurar și a dat un inel în secret fiecăruia dintre
fiii săi. Cu tatăl mort, cei trei fii se luptă pentru moștenire, fiecare convins să
dețină inelul adevărat.

Nefiind un compromis posibil, întrucât fiecare ține adevărul din gura tatălui său
și, prin urmare, nu îl poate pune în discuție fără să-l acuze pe acest iubit tată că
l-a mințit, frații cer arbitrul judecătorului. Judecătorul observă că inelul are
reputația de a trezi dragostea lui Dumnezeu și a oamenilor și că este suficient
să aștepți să vezi care inel este eficient, cu excepția cazului în care tatăl a făcut
trei inele noi și se poate pierde inelul original. Prin urmare, el îi invită pe frați să
lucreze pentru viitor, străduindu-se să facă generațiile care vin cât mai
virtuoase.

În această parabolă îl putem vedea pe tatăl ca pe o reprezentare a lui

Dumnezeu, cei trei fii fiind cele trei religii
monoteiste, iudaismul , creștinismul și islamul . Deoarece tatăl iubește și pe cei
trei fii ai săi, Dumnezeu iubește și cele trei religii pe măsură ce acestea
argumentează și fiecare pretinde că deține adevărul în loc să imite iubirea pe
care tatăl a arătat-o față de ei. În ipoteza în care cele trei inele sunt noi, tatăl
apare ca reprezentant al unei religii originale sau ideale pierdute de acum
înainte, iar fiii ca trei religii istorice revelate, la fel de apropiate sau îndepărtate
de primul adevăr. În această din urmă perspectivă, judecătorul îl reprezintă pe
Dumnezeu care recomandă ca oamenii să fie preocupați de educația propriilor
copii în loc să le dea exemplul detestabil al acestor certuri.

Recepţie

Lessing a fost un autor foarte cunoscut la vremea sa și de îndată ce a apărut,

piesa a avut un mare succes în cercurile interesate de numărul său. Cu toate
acestea, abia în 1783 a fost interpretată pentru prima dată la Berlin, unde a fost
primită rece de către critici. Cu toate acestea, Schiller oferă o adaptare
interpretată la Weimar în 1801, scurtând piesa și eliminând anecdota
împrumutului lui Nathan către Saladin. Aceasta este versiunea care va fi
necesară în cursul xix - lea  secol.
Piesa este prima interpretată în sectorul sovietic din Berlin după predarea
regimului nazist.

Cheile lucrării
O parte din chinurile trăite de Lessing vor fi exprimate prin situațiile sau
personajele din piesă. Dolul dificil al soției sale și al copilului lor este cel al
văduvului Nathan, un personaj modelat de multiple influențe, deoarece prin el
Lessing îi aduce un omagiu și prietenului său Moses Mendelssohn . Prietenia
dintre Nathan și Saladin, admirația puternică pentru înțelepciunea evreului din
partea musulmanului evocă prietenia dintre cei doi bărbați și admirația lui
Lessing pentru ideile prietenului său. Patriarhul Ierusalimului, simbol al
intoleranței, este o aluzie la pastorul Goez, dar bazat istoric pe
patriarhul Heraclius .

Studiu literar

Inițiator al Sturm und Drang , Lessing atacase clasicismul și dominația pe care

teatrul francez o exercita asupra poeților germani, atacând în special în Gazette
de Voss profesorul Gottsched , din Leipzig, care susținea respectul absolut
pentru regulile artei poetice franceze. În Literaturbriefe (Scrisori despre
literatură), Lessing a mai apărat teatrul lui Shakespeare , pe care l-a plasat
deasupra Corneille , Racine și Voltaire , poziție pe care a dezvoltat-o din nou
în Hamburgische Dramaturgie (La Hamburg Dramaturgy). Critic
al alexandrinului , folosește aici pentametrul iambic shakespearian, care va
deveni versul prin excelență al teatrului romantic cu Schiller și Goethe .
Observăm aceeași preocupare pentru emancipare , în tonul piesei: autorii
clasici au trebuit să rămânem strict la un gen și numai unul, pentru a nu se
amesteca, de exemplu, cele mai populare personaje ale farsă sau burghezul
a comediei. Cu personaje înalte ale tragediei . Cu toate acestea, piesa lui
Lessing este dificil de încadrat într-o categorie, deoarece conține elemente
tragice, comice, satirice sau jalnice, amestecând povestea de dragoste și drama
de familie pe un fundal epic .
Personaje

Saladin , sultan: îl reprezintă pe monarhul luminat de întâlnirea sa cu filosoful

luminilor.

Sittah  : sora ei, inteligentă, cultivată, este una dintre cele mai înțelepte
consilieri ale lui Saladin.

Natan  : evreu îmbogățit din Ierusalim.

Recha  : fiica lui. O tânără creștină orfană, este adoptată de Nathan, care o
crește ca fiind propria sa fiică.

Templierul : fratele vitreg al lui Recha și nepotul lui Saladin, care găsindu-i o
asemănare cu fratele său îl face să scape de moarte.

Daja  : slujitorul creștin, văduva unui cruciat, lucrează în casa evreilor, ca

tovarăș pentru Recha.

Un tânăr slujitor al Templului.

Al-Hafi  : călugăr cerșetor, derviș. Juca șah cu Nathan; este flatat când Saladin îi
oferă să devină trezorier și acceptă în speranța că această funcție îi va permite
să lupte împotriva sărăciei și a indigenței. Al-Hafi, membru al
sectei zoroastriene , reprezintă o a patra alternativă religioasă în piesă. În
momentul Lessing, Zarathustra era asociat cu francmasonii și se considera că a
câștigat acces la cunoștințe ezoterice.
Patriarhul Ierusalimului: el reprezintă antiteza Iluminismului.

Un frate al mănăstirii, care îl încredințase pe Recha lui Nathan

Un emir printre diferiți mameluci din Saladin.