Sunteți pe pagina 1din 1

Joc: Ce culoare au emoţiile mele?

by Raluca Mosora on 17 July, 2011

Orice culoare poate fi asociată cu una sau mai


multe emoții, precum orice emoție poate să aibă propria ei
culoare. Îți propun următorul joculeţ de dezvoltare emoțională prin
care să îți înveți micuțul cât mai multe emoții. Cu cât copilul este
mai mare, cu atât joculețul poate fi făcut cu emoții mai nuanțate.
Cînd îi explici o nouă emoție, poți să folosești exemple de situații
în care te-ai simțit așa. Joculețul este potrivit de la vârsta de 4 ani.
Vârsta potrivită: de la 4 ani
Materiale necesare: cartonaşe colorate în 6 culori: galben,
portocaliu, roşu, albastru, verde şi negru.
Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului tău că astăzi veţi descoperi o
mulţime de emoţii noi. Aşează pe o masă cartonaşele colorate, şi
apoi roagă-ţi copilul să aleagă cartonaşul care se potriveşte cel
mai bine cu felul în care se simte el pe moment. Alege şi tu unul.
Apoi invită-l să denumească o emoţie care se potriveşte cu
cartonaşul lui. Roagă-l apoi să aleagă alt cartonaş, şi să spună o
emoţie care se potriveşte cu culoarea aleasă. Repetă acelaşi
lucru cu toate cartonaşele.
Bine de știut: Fiecare dintre noi asociem la aceeaşi culoare
emoţii diferite. Spre exemplu pentru unii roşu înseamnă pasiune,
pentru alţii furie, pentru alţii frică. De aceea este foarte important
să îţi laşi copilul să găsească propriile asocieri culoare-emotie,
fără să îl corectezi sau să îi spui că greşeşte. Nu există
răspunsuri corecte sau greşite când vine vorba de emoţii. Acceptă
pur şi simplu emoţia spusă de el şi încurajează-l să continue.
Aceasta nu este o lecţie didactică, ci un joc pe care îl faceţi
împreună și care vă va ajuta să vă dezvoltați inteligența
emoțională.

S-ar putea să vă placă și