Sunteți pe pagina 1din 1

Iosif, la conducerea Egiptului

„Faraon a zis lui Iosif: «Uite, îți dau stăpânire peste toată ţara Egiptului»” (Geneza
41:41).

Iosif îi explică faraonului semnificația viselor avute și îi sugerează să numească


„un om priceput și înțelept” (Geneza 41:33) care să gestioneze procesul complex de
pregătire pentru perioada de foamete. Acesta înțelege deci că are în față un bărbat condus
de Dumnezeu, înzestrat cu o înțelepciune practică, un om care știe ce să facă, precum și
un om de acțiune care poate implementa strategia corectă ca să salveze țara și decide să-l
numească responsabil peste toată țara Egiptului, dându-i puterea de care are nevoie în
acest scop.

După mai bine de 20 de ani, Iosif își întâlnește frații, iar visele lui din adolescență
se împlinesc întocmai. Probele la care îi supune el au rolul de a scoate la suprafață
pocăința lor. Când, în sfârșit, își dezvăluie identitatea, cei 11 sunt deopotrivă surprinși și
îngroziți. Apoi el adaugă faptul că Dumnezeu a fost Cel care l-a „trimis”. Dumnezeu l-a
trimis înaintea fraților lui cu un scop precis: ca să le scape viața (Geneza 45:5).

Familia lui Iacov se reîntregește în Egipt după mulți ani de rivalități, certuri și
invidie. Prin suferința și înălțarea lui Iosif Dumnezeu le-a asigurat un nou început.

S-ar putea să vă placă și