Sunteți pe pagina 1din 2

MIHAI EMINESCU

Luceafărul poeziei

1. Primii ani
 Se naște la 15 Ianuarie 1850, la Botoșani, al șaptelea copil al lui Gheorghe
și al Ralucăi Eminovici.
 Primele clase le urmează în satul natal, Ipotești, iar clasele a III-a și a IV-a
le va face la Cernăuți.
 Termină clasa a IV-a clasificat al cincilea dintre 82 de elevi.

2. Debutul
 Debutează la vârsta de 16 ani cu poezia „De-aș avea” în revista Familia
condusă de Iosif Vulcan, care i-a schimbat numele din Eminovici în
Eminescu.

3.
 Student la Viena și Berlin
 La 15 aprilie 1870 publică prima poezie în revista Convorbiri literare,
intitulată „Venere și Madonă”. În luna noiembrie apare, în aceeași revistă
„Făt-Frumos din lacrimă”.

4. Reîntoarcerea în țară
 Este numit revizor școlar pe județele Iași și Vaslui (1875). Cunoscându-l
acum pe Ion Creangă, scriu amândoi câte un basm, eroul central fiind
asemănător;
 Este primit redactor și corector al „Curierului de Iași”, însă va renunța
ulterior la acest post deoarece era silit să scrie lucrări în care nu credea.
 În 1882 finalizează ultima formă a marelui poem Luceafărul, început în
1880.
5. Boala
 Îl cuprinde nebunia, este internat la Viena, unde își revine.
 Boala revine; este internat la ospiciul de la Mânăstirea Neamț. (1886)
 Părăsește ospiciul și se duce la Botoșani, la sora sa. (1887)
 Veronica Micle îl vizitează la Botoșani și -l ia cu ea la București. (1888)
 Este internat din nou în sanatoriu. Moare la 15 iunie, fiind înmormântat la
cimitirul Bellu.

Opera lui Mihai Eminescu

Luceafărul, Lacul, Și dacă..., Somnoroase păsărele, Ce te legeni?, Ce-


ți doresc eu ție, dulce Românie, La mijloc de codru, Pe lângă plopii
fără soț, Fiind băiet păduri cutreieram,

S-ar putea să vă placă și