NUMERALUL (şi GN cu centru un numeral)

Definiţie şi caracteristici:
Numeralul face parte din clasa, delimitabilă semantic, a cantitativelor şi reuneşte, în calitatea lui
de „expresie a numărului”, cuvinte şi grupări de cuvinte cu trăsături morfologice şi sintactice
specifice. Referirea la un număr determinat se realizează lingvistic foarte variat, ceea ce explică
eterogenitatea gramaticală a clasei numeralului.
Numeralul prototipic este numeralul cardinal (unu, doi, trei, doisprezece, treizeci şi doi etc.). O
altă categorie distinctă de numerale sunt numeralele ordinale (primul, al doilea, al
cincisprezecelea etc.).
Celelalte tipuri de unităţi lingvistice incluse, în mod tradiţional, în clasa numeralului se
organizează formal şi / sau semantic în jurul numeralului cardinal. Acesta reprezintă baza de
derivare / compunere (ex. pătrime, împătrit, al patrulea, câteşipatru etc.) sau este component al
unor structuri fixate (câte trei, de trei ori, trei pătrimi etc.).
Numeralul are tangenţe cu substantivul (numeralele sută, mie, milion, miliard, trilion etc. sunt
chiar substantive propriu-zise cu sens cantitativ), cu adjectivul (ca determinant veritabil al
substantivului), cu adverbul (numeralele adverbiale şi, parţial, cele distributive şi cele
multiplicative determină realmente un verb doar în mod cantitativ) şi cu pronumele (ca şi acesta,
el substituie un nume). De aceea, în gramatica tradiţională, se vorbeşte de “numeral cu valoare
substantivală / pronominală” (Au venit trei.), “numeral cu valoare adjectivală (Au venit trei copii)”,
“numeral cu valoare adverbială (Câştigă întreit)”.
Exprimând un număr abstract (Unu şi cu doi fac trei), un număr concret (Am primit trei
trandafiri), ordinea numerică a obiectelor sau a acţiunilor în timp sau în spaţiu (A sosit al doilea),
clasa numeralului se caracterizează şi prin anumite particularităţi gramaticale specifice.
Pentru numerale nu sunt caracteristice categoria numărului (cu excepţia numeralelor-
substantive) şi, parţial, categoria genului, cu excepţia numeralelor cardinale unu / una şi doi /
două, a primelor forme din seria numeralelor ordinale (primul / prima, întâiul / întâia), dar şi a
celorlalte numerale ordinale, unde, de fapt, opoziţia de gen e marcată la nivelul formantului al / a
(al treilea / a treia).
Numeralul nu cunoaşte nici flexiunea cazuală (marcată prin desinenţe sau articole), deşi, ca
element subordonat numelui, se supune regimului cazual al acestuia. Cu toate acestea, genitivul
şi dativul unora dintre formele sale poate fi redat analitic, cu ajutorul prepoziţiilor a şi la
(reprezentanţi a două regiuni, dau cărţi la douăzeci de elevi) sau al pronumelui semiindependent
cel, cea (cei trei / celor trei; cel de-al doilea/ celui de-al doilea, cea de-a doua / celei de-a doua).
E specific, de asemenea, felul numeralelor de a se uni cu numele determinate. Spre deosebire de
alte determinative, majoritatea numeralelor (în special, cele cardinale) precedă cuvântul
determinat, legându-se cu acesta prin prepoziţia de (cincizeci de caiete, o sută douăzeci de saci).
Fac excepţie numeralele de la 1 până la 19 şi compusele cu ele, care se juxtapun (cinci caiete,
paisprezece elevi, o sută unsprezece lei, o mie nouă sute nouăsprezece copii).
Sintactic, clasa numeralui se caracterizează prin posibilitatea de a contracta, în cadrul propoziţiei,
anumite funcţii sintactice şi de a se combina cu câte un singur termen (are autonomie funcţională
şi distribuţie unidirecţională, accidental bidirecţională); poate funcţiona atât ca adjunct (al doilea
copil), cât şi ca centru de grup (trei dintre elevi).
Spre deosebire de substantiv, adjectiv, pronume, adverb, numeralul exprimă sub diferite aspecte
cantitatea, care este constituită într-un sistem numeric bine organizat. Chiar unităţile lexicale de
tipul zece, sută, mie, doime, treime, pătrime etc., deşi formal sunt substantive, ţin totuşi de
clasa numeralului, deoarece, semantic, reprezintă elemente constituente ale sistemului
numeric.
Tipologia numeralelor
Din punctul de vedere al sensului pe care-l exprimă, gramaticile tradiţionale împart numeralele în
două clase: cardinale şi ordinale. La rândul lor, numeralele cardinale se subdivid în:
• numerale cardinale propriu-zise: unu, doi, trei, patru, unsprezece, douăzeci şi şapte etc.;
• numerale fracţionare: o doime, o patrime, a cincea parte, o sutime, o miime etc.;
• numerale colective: amândoi — amândouă, ambii — ambele, toţi trei, tustrei; câteşitrei
— câteşitrele;
• numerale multiplicative: însutit, înmiit, împătrit, dublu, triplu, cvadruplu, cvintuplu;
• numerale distributive: câte unu / una, câte trei, câte cinci, doi câte doi etc.;
• numerale adverbiale: o dată, de două ori, de cinci ori etc.
Numeralele ordinale: al doilea – a doua; al treilea – a treia etc.
Observaţie:
Gramaticile moderne (şi, în special, GBLR) vin cu o altă abordare în privinţa clasei numeralului.
Astfel, autorii GBLR consideră că doar numeralele cardinale propriu-zise şi cele ordinale ar
trebui reţinute în clasa numeralului, Acestea au în comun nu numai informaţia semantică (de
natură numerică), ci şi particularităţi morfosintactice similare cu pronumele-substitute. În schimb,
celelalte categorii de numerale din gramatica tradiţională pot fi asimilate funcţional (respectiv, pe
baza caracteristicilor formale şi a comportamentului sintactic) cu substantivele, pronumele,
adjectivele sau adverbele (pentru care vezi infra).

1. Numeralul cardinal (propriu-zis)

Cuprinde cuvintele care desemnează toate entităţile din şirul numerelor naturale, de la 1 până la n
(unu, zece, cincisprezece, douăzeci şi trei, o mie etc.).
Obs. Cuvântul zero este, în majoritatea situaţiilor, substantiv (declinându-se în consecinţă): Are
un salariu cu cinci zerouri. X este un zero în politică. Este numeral cardinal doar când e folosit
cantitativ, în contexte de tipul: Afară erau zero grade. De asemenea, şi cuvântul n devine numeral
cardinal (exprimând un număr nedefinit) în contexte ca: S-a supărat din n motive.
1.1. Structura morfematică a numeralelor cardinale
După structură, numeralele cardinale sunt de patru feluri: simple, compuse prin sudare, compuse
prin alăturare şi mixte.
 Numeralele cardinale simple sunt cele din seria de la 1 la 10: unu / una, doi / două, trei
... zece.
Obs.:
 Numeralul care desemnează numărul 1 are, conform DOOM 2, forma unu la masculin (şi
nu unul, care este forma pronumelui nedefinit); aceasta este şi forma cu care se regăseşte
în compuse: douăzeci şi unu, o sută unu etc.). Totuşi, prin tradiţie, se acceptă şi forma unul
pentru numeral, dar numai în îmbinări de tipul unul şi unul; de unul singur; (toţi) până la
unul; eu unul.
 În gramatica tradiţională, se consideră că şi termenii zeci, sută / sute, mie / mii, milion /
milioane, miliard / miliarde ar fi tot numerale simple (care intră în structura numeralelor
compuse). În realitate, acestea sunt substantive.
 Combinate între ele, numeralele simple permit să se exprime un număr nelimitat de
numere. Orice numeral cardinal compus conţine unul dintre numeralele simple menţionate.
 Numeralele cardinale compuse sudate cunosc două tipuri de structuri:
a) compuse cu un numeral simplu de la 1 la 9 + numeralul zece: unsprezece, doisprezece
... nouăsprezece.
Obs.: În structura numeralelor unsprezece, paisprezece, şaisprezece se identifică forme prescurtate
ale numeralelor unu, patru şi şase. Acestea sunt formele acceptate în limba literară, iar nu
*unusprezece, patrusprezece, şasesprezece, care sunt hipercorecte. Tot forma scurtă a numeralului
şase apare şi în compusul şaizeci (nu *şasezeci).
b) compuse cu un numeral simplu se la 2 la 9 + substantivul (la plural) zeci: douăzeci,
treizeci ... nouăzeci.
Obs.: În compusul douăzeci, numeralul doi (variabil după gen) apare cu forma sa feminină două,
deoarece se acordă cu substantivul zeci. Numeralul compus rezultat nu este însă de genul feminin,
ci este invariabil (ca şi treizeci etc.): douăzeci de fete / douăzeci de băieţi (spre deosebire de
douăzeci şi două de fete / douăzeci şi doi de băieţi).
 Numerale cardinalele compuse prin alăturare (cu sau fără elemente de relaţie) au patru
tipuri de structuri:
a) compuse cu un numeral simplu de la 1 la 9 + substantivul sută – sute (o sută, trei sute
... nouă sute) sau cu un numeral cardinal (simplu sau compus) de la 1 la 19 + substantivele mie –
mii, milion – milioane, miliard – miliarde (o mie, trei mii, douăsprezece mii, cincisprezece
milioane, nouăsprezece miliarde etc.).
Obs. Atenţie la numeralele variabile după gen (un / o; doi / două; doisprezece / douăsprezece)!
Ele trebuie acordate cu substantivele sută – sute; mie – mii; milion – milioane, miliard – miliarde.
b) compuse de tipul o sută, o mie, un milion etc. + numerale de la 1 la 19 sau numerale de
tipul douăzeci, treizeci etc.: o sută unu, două sute nouăsprezece, cincisprezece milioane şaizeci,
zece miliarde piasprezece etc.
c) compuse cu numerale de tipul douăzeci, treizeci etc. + conjuncţia şi + numerale de la 1
la 9: douăzeci şi unu, treizeci şi patru etc.;
Obs.: Acest tipar apare ocazional şi la numeralul 1001: o mie şi una de nopţi (faţă de o mie una
nopţi); o mie şi unu de motive (faţă de o mie unu motive)
d) compuse cu numerale de tipul douăzeci, treizeci etc. sau de tipul o sută, o mie, un milion
etc. + prep. de + subst. mii, milioane, miliarde: o sută de mii, treizeci de milioane, douăzeci de
miliarde cinci sute treizeci de milioane o sută treizeci de mii etc.
 Numerale cardinale cu structură mixtă sunt cele în componenţa cărora intră toate
tipurile de numerale, construite după tiparele de mai sus: o sută treizeci şi doi; treisprezece
mii trei sute treizeci şi doi; patruzeci şi trei de mii cinci sute şaizeci şi cinci etc.

1.2. Flexiunea numeralelor cardinale

 Genul
Au forme diferite pentru a exprima opoziţia masculin – feminin numei două numerale simple (unu
/ un – una / o; doi / două) şi un numeral compus sudat (doisprezece – douăsprezece). Opoziţia de
gen se păstrează la aceste numerale şi atunci când apar, la sfârşit, în structura unor numerale
compuse prin alăturare: patruzeci şi unu de copii – patruzeci şi una de zile; o sută unu dalmaţieni
– o sută una pisici; trei mii doisprezece lei – trei mii douăsprezece scrisori.
Toate celelalte numerale cardinale (inclusiv unsprezece) sunt invariabile în raport cu genul, adică
au o singură formă pentru ambele genuri: opt băieţi / opt fete; treizeci de câini / treizeci de pisici;
o sută patru pomi / o sută patru flori etc.
 Numărul
Numeralul cardinal nu flexionează după număr (în sensul că niciun membru al clasei nu are o
formă specială pentru singular şi o alta plural). De fapt, informaţia de număr este inerentă,
conţinută în “matricea lexicală”, aşa cum, la substantive, este înscrisă informaţia de gen. În situaţii
de acord, când numeralul ocupă poziţia de subiect, constatăm că verbul-predicat se acordă la
singular cu numeralele care desemnează numărul 1 (Una dintre fete pare mai isteaţă) şi la plural,
cu numeralele care desemnează numere mai mari de 1 (Două dintre fete par mai isteţe). În primul
caz, am putea vorbi despre “singular inerent”, în vreme ce, în al doilea caz, se poate vorbi despre
un “plural inerent”.
 Cazul
Fiind cuvinte invariabile, numeralele cardinale nu pot exprima sintetic (prin desinenţe sau / şi
articol hotărât enclitic) opoziţiile de caz.
Obs.: În gramatica tradiţională, singura excepţie o constituie numeralul unu (un) / una (o): NAc.
unu (un) / una (o) – GD unui(a) / unei(a). Cu toate acestea, se recunoaşte faptul că sunt greu de
distins contextele în care formele unui(a) / unei(a) sunt numerale de cele în care ele funcţionează
ca pronume nedefinite omonime: Mi-a plăcut numai lucrarea uneia dintre fete, nu şi a celor trei
băieţi (aici uneia ar fi numeral, deoarece “se opune” unui alt numeral) vs. Mi-a plăcut lucrarea
uneia dintre fete, nu şi a celeilalte (aici ar fi pronume nehotărât, deoarece “se opune” altui
pronume).
În GALR se precizează că GD se poate marca analitic (prepoziţional) inclusiv în cazul numeralului
unu: Părerea a unu sau (a) doi vorbitori.
Numeralele cardinale prezintă în declinare omonimia dintre N şi Ac.:
Mă interesează trei cărţi / trei dintre cărţile prezentate (N);
Am citit trei cărţi / trei dintre cărţile recomandate (Ac.).
Când determină substantive de gen personal cu funcţia de compl. direct sau substituie astfel de
substantive, numeralele pot fi precedate de prepoziţia-morfem pe, care marchează astfel cazul Ac.:
Pe două studente le-am felicitat / Dintre toate studentele, (le)-am felicitat numai (pe) două.
Pentru redarea valorilor cazuale de G şi D se apelează la prepoziţii (mărci cazuale analitice),
construcţiile rezultate fiind echivalente cu genitivul, respectiv cu dativul. Aceste prepoziţii sunt a
(pentru G) şi la (pentru D):
Am ascultat părerile a trei studenţi / dintre studenţi (val. de G).
Am împrumutat cartea la trei colegi ai mei / dintre colegii mei (val. de D).
În cadrul unor grupuri sintactice mai complexe, valorile cazuale ale numeralelor se evidenţiază
prin acord, ca de exemplu atunci când este precedat de un determinant demonstrativ
semiindependent de tipul cei / cele:
Cei trei (studenţi) au luat premiul întâi. (N)
I-am premiat pe cei trei (studenţi). (Ac.)
Bucuria celor trei (studenţi) a fost împărtăşită de toţi. (G)
Le-am oferit celor trei (studenţi) câte o diplomă. (D)
Obs.: În prezenţa prepoziţiilor / locuţiunilor prepoziţionale cu regim în G sau D, între prepoziţia-
regim şi numeralul cardinal invariabil intervine (în ambele cazuri) prepoziţia a sau demonstrativul
semiindependent celor:
Au depus plângere împotriva a trei / împotriva celor trei angajaţi ai firmei.
Am reuşit datorită a trei prieteni / datorită celor trei prieteni.

1.3. Trăsăturile morfosintactice. Valorile numeralului cardinal

Numeralul cardinal funcţionează cu trei valori: adjectivală, pronominală şi, mai rar, substantivală.
Pentru exprimarea acestor valori, numeralele nu-şi schimbă forma, cu o singură excepţie:
numeralul care indică numărul 1. Acesta cunoaşte forme diferite pentru valoarea pronominală (unu
– una), pentru cea adjectivală (un – o) şi pentru cea substantivală (doar unu).
 Valoarea adjectivală este cea mai frecventă, întrucât numeralele cardinale apar adesea ca
determinanţi ai numelui, pe care îl califică din punct de vedere numeric (= cuantificând),
restrângându-i clasa la un anumit număr de exemplare. Cu această valoare, numeralul
cardinal apare întotdeauna înaintea substantivului determinat, cu care se acordă (acolo unde
e posibil) în gen şi în caz.
 Ea a cumpărat două cărţi.
 Cartea avea patru sute treizeci şi două de pagini.
 Numeralele un / o apar în contextul unui substantiv la singular (Eu am cumpărat doar o
garoafă, iar tu un trandafir), iar toate celelalte numerale, în contextul unui substantiv la
plural (Au cumpărat împreună două flori).
 Când însoţesc un substantiv, funcţionând ca determinanţi ai acestuia, numeralele cardinale,
de la 1 la 19 şi cele în a căror structură intră acestea (101, 2001) şi zero se ataşează direct
substantivului şi se plasează înaintea acestuia: Doi prieteni au sosit. La numeralele peste
19, plasate de asemenea înaintea substantivului, legătura dintre numeral şi substantiv se
face cu ajutorul prepoziţiei de, care, sintactic, nu se grupează cu substantivul, ci cu
numeralul: Douăzeci de copii au câştigat
Observaţii:
 În gramatica tradiţională, se consideră că în construcţiile formate cu numerale de la 1 la
19, care au forma [numeral + substantiv], substantivul este elementul regent căruia i se
subordonează numeralul precedent, pentru că numeralul i se ataşează direct: Am cumpărat
nouăsprezece flori. În schimb, în construcţiile similare formate din numerale începând cu
20, care au structura [numeral + de + substantiv], numeralul este interpretat drept element
regent, căruia i se subordonează substantivul următor (ca atribut al său), precedat de
prepoziţia de: Am cumpărat douăzeci de flori. Prin urmare, diferenţa de interpretare
sintactică ar face-o prezenţa / absenţa elementului de relaţie de.
 În gramatica modernă (GALR, GBLR) se consideră că în ambele tipuri de construcţii
numeralul îşi păstrează calitatea adjectivală. Acest lucru poate fi pus în evidenţă, de
exemplu, în situaţiile în care acordul este posibil. Astfel, în construcţii de tipul: douăzeci
şi doi de copii / douăzeci şi două de fete, în care se vede clar că numeralul se acordă cu
substantivul următor, ca orice adjectiv. În GBLR se afirmă că, de fapt, în construcţiile de
tipul douăzeci de flori, cuvântul de nu (mai) este “prepoziţie” şi nu constituie “cap” de
grup prepoziţional (GPrep.), pentru că nu impune caz (i.e. acuzativul) substantivului
următor. De exemplu, în structura: preţul [acestor douăzeci şi una de cărţi], cazul
substantivului cărţi este G, marcat flexionar doar la primul element al grupului (=
demonstrativul acestor), la fel ca şi în structura preţul [acestor două cărţi]. De aceea,
cuvântul de nu este o prepoziţie autentică, ci un simplu conector “cerut” de anumite
numerale pentru a se lega de substantivul următor. Această calitate, de fapt, o mai are
cuvântul de şi în alte tipuri de construcţii, unde, de asemenea, nu impune cazul
substantivului următor (cu care, de altfel, nici nu se grupează): astfel de persoane, altfel
de oameni (considerate loc. adj.); destul de / deosebit de / extraordinar de ... interesant etc.
 Având în vedere interpretările din GBLR, considerăm că elementul regent este, şi în
structurile de tipul [numeral + de + substantiv], tot substantivul, deoarece el impune
numeralului genul (şi cazul) prin acord, ca şi în situaţia numeralelor de la 1 la 19, care se
juxtapun direct substantivului. Să se compare:
Am primit douăzeci şi unu [de] crini / douăzeci şi una [de] lalele
Am primit doi crini / două lalele.

 Valoarea pronominală apare atunci când numeralul cardinal funcţionează ca substitut,

cel mai adesea anaforic, adică preluând informaţia lexicală de la un nominal (= substantiv)
care a apărut mai înainte în discurs (cuvânt numit antecedent sau sursă).
El are trei copii: unu [= un copil] e medic, iar doi [= doi copii] sunt studenţi.
Dintre toţi colegii, numai unu [= un coleg] mă înţelege cu adevărat.
În construcţii cu sens partitiv, cuvântul-sursă poate apărea şi după numeralul pronominal:
Numai unu [= un frate] dintre cei trei fraţi a ajuns profesor.
Rar, numeralul cardinal poate funcţiona şi deictic, în situaţii în care obiectul pe care-l substituie
este prezent în contextul situaţional şi este indicat printr-un gest: Trei de acolo să vină la mine!
Numeralul cardinal cu valoare pronominală preia nu doar informaţia lexicală, ci şi anumite
trăsături morfosintactice ale substantivului substituit:
 dobândeşte gen propriu (preluat de la substantiv);
 poate ocupa poziţii sintactice specifice substantivului (atribut, complement, apoziţie etc.);
 poate primi un determinant;
 devine centru al unui grup sintactic de tip nominal.

 Valoarea substantivală apare la numeralele cardinale în două situaţii marginale: în tiparul

sintactic [substantiv + numeral] şi în textele de matematică.
În tiparul [substantiv + numeral], substantivul respectiv denumeşte:
 unităţi de măsură a distanţei sau a timpului: Accidentul s-a produs la kilometrul 32. Golul
a fost marcat în minutul 16;
  diviziuni administrative sau ale unui spaţiu locativ: sectorul 3, etajul 6, scara 2,
apartamentul 24 etc.;
 mijloace de transport: tramvaiul 39, microbuzul 60 etc.;
 dimensiuni ale unor obiecte vestimentare: măsura 40;
 unităţi de organizare a unor efective: batalionul 11, regimentul 3, anul II etc.,
 notarea în şcoală: nota 5, nota 10 etc.
În aceste structuri, numeralul funcţionează cu valoare substantivală, ca un atribut (de tip
categorial), fiind, practic, “denumirea numerică” a substantivului pe care-l determină şi, ca atare,
nemaiacordându-se cu acesta. Numeralul-substantiv are gen fix (şi anume masculinul), indiferent
de genul substantivului determinat:
A luat nota 2 (citit “doi”, nu “două”!).
Am citit până la pagina 122 (“o sută douăzeci şi doi”).
Şi în textele de matematică numeralul cardinal apare cu gen fix , şi anume cu forma de masculin.
De aceea, are, şi în aceste contexte, valoare substantivală: Treizeci şi unu fără doi fac douăzeci şi
nouă.

1.4. Trăsături sintactice

 Numeralul-adjectiv se include în GN complexe cu centru un substantiv, cum ar fi:
a) Doi copii au spart geamul.
b) Aceşti / alţi doi copii au spart geamul.
c) Cei doi copii au spart geamul.
d) Văd că vreo doi copii nu sunt atenţi.
Obs.:
 În gramatica tradiţională, numeralul-adjectiv este considerat, în toate apariţiile sale,
atribut adjectival. În GBLR, i se atribuie fie funcţia sintactică de determinant (în a şi d),
fie aceea de cuantificator (în b şi c).
 În tradiţia gramaticii româneşti, grupul [vreo + numeral] era interpretat drept o construcţie
de aproximare numerică, cu funcţia sint. de atribut dezvoltat al substantivului regent. În
gramatica modernă, constituentul vreo e considerat un semiadverb de aproximare cu
funcţia sintactică de adjunct.
NB! A nu se confunda semiadverbul vreo cu omonimul său adjectival (adjectiv nehotărât).
 Numeralul-pronume funcţionează în grupuri nominale (monomembre sau complexe) cu
centru un numeral cardinal şi poate îndeplini diverse funcţii sintactice. Ex.:
 Îi plac prăjiturile cu mere. Azi a cumpărat [trei] şi a mâncat [alte două] (c.dir.)
 [Cele trei] s-au dus la film împreună. (sub.)
 [Cele două de azi] nu i-au plăcut. (sub.)
 [Asupra celor două vizionate azi] are dubii. (compl. prep)
 I le-am recomandat [pe două dintre ele] (c.dir.)
 I le-am recomandat [pe acestea] [două]. (apoziţie)
 [Două dintre filme] erau pe DVD. (sub.)
 Vecinul are mai mulţi câini. Mi-a dat şi mie unu. (c.dir.)
 A văzut mai multe filme, dar i-a plăcut doar unu din cinci. (sub. + atr. cu val partitivă).
 Mi-a vorbit despre două care i-au plăcut mai mult. (c. prep.)
 Hoţii erau trei. (n.pred.)
 Plecat-am nouă din Vaslui, şi cu sergentul zece... (pred. supl.)
 Am dat flori la trei dintre ele (c.ind.)
 Părerile a trei dintre fete au fost votate. (atr.)
 Am fost informat de doi dintre colegi. (c.ag.)
 Părerea celor trei contează (atr.)
 Învaţă mai bine decât cei doi (compl. comp.)
 S-a aşezat în faţa celor doi. (circ. loc)
 În loc de zece, s-au prezentat doi. (circ. opoz.).
  Pe lângă cinci au mai venit trei (circ. cumul.)
 Au plecat toţi, în afară de doi (circ. exc.) etc.
 Numeralul-substantiv apare doar în grupuri nominale monomembre, în care funcţionează
ca denumire numerică sau ca număr abstract (în textele de matematică):
 Locuieşte la etajul cinci. (atr. categ. / modificator restrictiv)
 Doi plus trei fac cinci. (sub. multiplu; ...).

1.5. Ambiguităţi şi dificultăţi de interpretare

 Nu trebuie confundate numeralele cu valoare substantivală cu substantivele provenite din
numeral (prin conversiune). Astfel, cele dintâi apar în texte de matematică sau ca denumiri
numerice (vezi supra), în vreme ce substantivele provenite din numerale au o distribuţie
mult mai largă. În plus, acestea din urmă au toate particularităţile flexionare specifice unui
substantiv: pot flexona după număr, pot primi articol etc.
Să se compare:
 Biroul era la etajul patru (numeral) / Am luat un patru la matematică. (substantiv)
 Am luat nota şapte la fizică (numeral) / Şaptele de la fizică m-a nemulţumit (substantiv).
 Cartea costa două sute (numeral) / Sutele acestea sunt false (substantiv).
 Aştepta maşina 11 (numeral) / Unsprezecele României n-a fost în formă.
 Nu trebuie confundate numeralele zece, o sută, o mie, un milion, un miliard cu
substantivele, parţial omonime, zeci, sută, mie, milion, miliard.
 Numeralul simplu zece şi cele compuse o sută, o mie, un milion, un miliard exprimă un
număr întreg din şirul numerelor naturale. Sunt cuvinte invariabile în funcţie de gen şi caz,
având şi număr fix (pluralul). Pot fi precedate de determinantul specific (demonstrativul
semiindependent) cei / cele: cei zece băieţi / cele zece fete; cei o sută de copii / cele o sută
de flori etc. Pot exprima aproximarea numerică numai precedate de semiadverbele vreo,
cam, circa, aproximativ etc.: vreo zece băieţi; cam trei grade; circa 100 de angajaţi etc.
Intră în construcţii distributive cu semiadverbul câte: câte zece / o sută / o mie etc.
 Cuvintele zeci, sută, mie, milion, miliard (care intră şi în structura unor numerale compuse,
precum cele discutate mai sus, dar şi în altele, ca: douăzeci, cinci mii, trei milioane etc.)
sunt substantive, deoarece: exprimă un “ansamblu” de obiecte, o mulţime, iar nu un număr;
sunt cuvinte variabile, cu gen fix (feminin sau neutru) şi două forme de număr; primesc
determinanţi specifici substantivului (articol hotărât: zecile; sutele, miile; numerale
ordinale cu valoare adjectivală: a doua sută, primul milion; adjective nehotărâte: multe
zeci; câteva sute / mii; adjectivul interogativ-relativ câte: câte zeci / sute / mii etc.); exprimă
aproximarea numerică prin chiar forma lor de plural: zeci / sute / mii / milioane de
telespectatori
Observaţie: În construcţiile care exprimă aproximarea numerică, de tipul: vreo sută / mie; vreun
milion / miliard, avem a face, de fapt, nu cu substantivele sută, mie, milion, miliard, precedate de
adjectivul nehotărât vreo / vreun, ci cu numeralele compuse o sută / o mie / un milion / un miliard,
precedate de semiadverbul de aproximare vreo, care s-a sudat cu numeralele o / un, astfel: vreo o
sută > vreo sută; vreo o mie > vreo mie; vreo un milion > vreun milion; vreo un miliard > vreun
miliard.
 Grupul [cel + numeral] trebuie distind de grupul [cel + adjectiv / G.Prep.]
 Cei doi au plecat mai devreme.
Aici, cei este un determinant facultativ al numeralului, deoarece acesta se poate integra şi singur
în enunţ: Doi au plecat mai devreme. Rolul lui cei este de a face ca numeralul cardinal, inerent
determinat nedefinit, să devină determinat definit.
 Cei harnici au plecat mai repede.
Această structură provine din [Copiii] cei harnici (= Copiii aceia harnici). În absenţa
substantivului, centru de grup devine demonstrativul semiindependent cei (= ca şi demonstrativul
aceia), iar adjectivul îşi păstrează funcţia de atribut, dat fiind că adjectivul singur nu poate deveni
centru de GN: *Deştepţi au plecat mai devreme. Aceeaşi interpretare ave şi în exemple ca: Cei de
sus nu văd bine. Cei de ieri au fost mai cuminţi, în care atributul se exprimă printr-un grup
prepoziţional (adverb + prepoziţie).
Observaţie: În gramatica tradiţională, în toate cele trei structuri, cei era considerat articol
demonstrativ(-adjectival), care “substantivizează” numeralul, adjectivul sau construcţia
prepoziţională.

 În construcţiile de tipul: vreo trei / câte trei, cuvintele vreo, câte sunt semiadverbe (cu rol
distributiv, respectiv de aproximare), pentru că sunt invariabile după gen şi număr: vreo
două / vreo doi; câte unu / câte doi / câte două etc. În aceste construcţii, ele funcţionează
ca adjuncţi (constituenţi facultativi). Dacă sunt însă urmate de un substantiv (cu care se
acordă în gen şi caz). aceleaşi cuvinte funcţionează ca adjective pronominale (relative /
interogative) şi au funcţia sint. de atr. adj. (determinant, în GBLR): câte fete / câţi băieţi;
câtor fete / băieţi; vreo fată / vreun băiat; vreunei fete / vreunui băiat.
Observaţie: În gramatica tradiţională, construcţiile de tipul câte + numeral cardinal sunt
interpretare ca o categorie aparte de numerale, numite numerale distributive (vezi infra).

 Structurile cu numerale cardinale (începând cu trei) formate după tiparul toţi / toate +
numeral cardinal sunt construcţii cu sens colectiv care desemnează un anasamblu de
entităţi numărate: toţi trei, toţi şapte, toate douăzeci şi două etc. Cantitativele (adjective
pronominale nehotărâte, în gram. trad.) toţi / toate au funcţia de cuantificator extern. Atunci
când cuantifică un substantiv, acesta are obligatoriu forma articulată hotărât: toţi copiii,
toate fetele. Dacă la dreapta cuantificatorului toţi apare un numeral cardina, se pot realiza
următoarele structuri:
a) Au venit [[toţi] [trei] [copiii]]. (cuantificator ext. + apoziţie + centru det.) = întregul grup are
funcţia de subiect.
b) Au venit toţi trei (centru / subiect + apoziţie)
c) Au venit toţi cei trei copii ai săi. (cuant. ext. + det. + cuant. + centru + posesiv = subiect)
Observ.: În gramatica tradiţională, structurile de tipul toţi / toate + numeral cardinal (începând cu
3) erau asimilate numeralelor colective.

1.6. Aspecte normative

 Numeralele simple (1 – 10) se pot scrie fie cu litere, fie cu cifre (pentru exprimarea orei, a
datei, în tabele etc.). Pentru numeralele compuse mai mari de 10 se recomandă (din raţiuni
de economie de spaţiu) scrierea cu cifre, în toate situaţiile.
 În formulele de exprimare a orei (prin cifre arabe), tiparul sintactic este cel al numeralului-
substantiv, care indică denumirea numerică: ora 1 / 11 / 21 (citeşte “ora unu / unsprezece
/ douăzeci şi unu”). Norma actuală a limbii literare recomandă însă ca, în exprimarea orei,
conform tradiţiei, ora 2 / 12 / 22 să e citească “ora două”, “ora douăsprezece” şi “ora
douăzeci şi două”. construcţii în care se evidenţiază un acord prin atracţie al numeralului
cu substantivul pe care îl însoţeşte. Prin urmare, nu e recomandabil să se spună “*ora doi”,
“*ora doisprezece” sau “*ora douăzeci şi doi”, deşi, ca denumiri ale orei, aşa ar fi fost
normal din punct de vedere gramatical. De altfel, “citirea” ora doisprezece câştigă din ce
în ce mai mult teren.
 În formulele de exprimare a datei, pentru indicarea lunii se foloseşte întotdeauna numeralul
ordinal (redat în scris prin cifre arabe sau romane). Pentru indicarea primei zile a lunii
(1.03.2014 / 01.III.2014) se foloseşte numeralul ordinal. Deci data trebuie citită “întâi a
treia douămii paisprezece”, nu “unu a treia....”). Pentru restul zilelor, se folosesc
numeralele cardinale (8.03.2014 = “opt a treia...”). Pentru zilele de 21 şi 31 ale lunii,
tradiţia literară recomandă să se folosească forma de masculin, respectiv douăzeci şi unu,
treizeci şi unu. În schimb, pentru zilele de 2 / 12 / 22, se pot folosi fie formele de masculin
 ale numeralelor, fie cele de feminin (vezi DOOM2). Se poate spune, deci, doi / două
martie; douăsprezece / doisprezece martie etc.
Obs. Până la apariția DOOM2, norma literară recomanda doar forma feminină a acestor numerale:
două mai, douăzeci şi două aprilie, douăsprezece iunie etc., prin asociere cu termenii feminini
zi(uă) / dată, la care se referă numeralele.
 Dacă numeralul cardinal funcţionează cu valoare adjectivală, acordându-se cu substantivul
care urmează după el, toţi componenţii grupului aflaţi la stânga numeralului trebuie să se
acorde cu substantivul-centru cuantificat de numeral:
a) Am citit cele / aceste / alte treizeci şi una / două de pagini.
b) Am citit primele treizeci şi una / două de pagini.
c) Am cumpărat cei / aceşti / alţi treizeci şi unu / doi de trandafiri.
d) Am cumpărat ultimii doisprezece / doi trandairi.
Obs.: În contextul unor substantive care denumesc monede (lei, euro, dolari etc.), precedate de
substantivele sute / mii / milioane etc., se admit două tipuri de acord:
a) cei / aceşti / alţi/ ultimii două sute de lei (în care acordul se face cu substantivul-centru lei);
b) cele / aceste / alte / ultimele două sute de lei (în care acordul se face, prin atracţie, cu
substantivul sute etc.).
GBLR consideră că subst. sute / mii / milioane etc., nu mai sunt aici părţi constitutive ale unor
numerale cardinale compuse, ci desemnează bancnotele cu valoarea respectivă.
 Când substantivul-centru este de genul neutru, iar numeralul adjectiv este compus cu unu
la sfârşit, regula cere să se selecteze forma de masculin a numeralului: douăzeci şi unu de
tablouri, o sută unu tablouri. Nu la fel stau lucrurile atunci când la sfârşitul numeralului
compus apare doi. În acest caz, acordul se face la feminin: douăzeci şi două de tablouri.
Explicaţia ar fi că, în cazul lui unu, se produce un acord prin atracţie (numai al ultimului
component), ca şi cum substantivul-centru ar fi la singular (un tablou).
 Într-un GN având drept centru substantivul zeci, totţi componenţii adjectivali aflaţi la
stânga trebuie puşi la forma feminină, prin acord cu genul substantivului regent zeci, care
e feminin (cu formă unică de plural; cf. douăzeci). Prin urmare, sunt corecte construcţiile:
câteva zeci de metri; cele câteva zeci de oameni; aceste zeci de euro etc. Sunt deci greşite
construcţiile: (cei) câţiva / aceşti zeci de oameni, în care substantivul zeci este interpretat,
în mod eronat, drept numeral.

1.7. Alte tipuri de numerale cardinale descrise în gramatica tradiţională

1.7.1. Numeralul fracţionar
Potrivit GBLR, fracţionarele (doime, treime, zecime) sunt substantive feminine (derivate de la
numeralele cardinale cu sufixul –ime), deoarece:
 au gen fix (feminin) şi forme diferite de număr şi caz (o pătrime / două pătrimi / unei
pătrimi / unor pătrimi etc.);
 se combină cu articolul definit şi cu alte cuvinte din clasa determinanţilor (adjectivali):
pătrimea / pătrimile / această pătrime / altă pătrime / două şesimi
Tot substantive sunt şi cuvintele sfert şi jumătate, sinonime cu pătrime şi doime (cf. sfertul /
sferturi / sfertului / jumătatea / jumătăţii / jumătăţile / jumătăţilor etc.).
1.7.2. Numeralul colectiv
Potrivit GBLR, colectivele de tipul tustrei, tuspatru, tuscinci, rezultate din aglutinarea
cuantificatorului toţi cu numeralul cardinal, reprezintă pronume / adjective nehotărâte (tustrei
copiii). De asemenea, şi cuvintele amândoi (amândouă), ambii (ambele), câteşitrei (câteşitrele),
încadrate, în mod tradiţional, în clasa numeralelor colective, sunt tratate în GBLR, pe baza
trăsăturilor semantice şi gramaticale comune cu indefinitele, în clasa pronumelui şi a adjectivului
indefinit.
1.7.3 Numeralul multiplicativ
După GBLR, multiplicativele (îndoit, întreit, însutit, înmiit etc.) sunt adjective, provenite,
majoritate, din participiile verbelor corespunzătoare sau, în absenţa acestora, create prin analogie
cu participiile autentice. Ca şi adjectivele propriu-zise, acestea au forme diferite de gen, număr şi
unele şi de caz: efort întreit; putere întreită; eforturi întreite etc.
Pot îndeplini funcţiile sintactice specifice adjectivului: bucurie înzecită (atr. adj.); bucuria i-a fost
înzecită (n.pred.); câştigul moral îl consider însutit (pred. supl.) etc. De asemenea, ca şi unele
adjective calificative, pot trece, prin conversiune, în clasa adverbului, determinând un verb: La
noul loc de muncă câştigă întreit (mai bine). De asemenea, dacă primesc, articol, se
substantivizează: întreitul sumei.
Tot adjective sunt şi sinonimele neologice ale unor numerale multiplicative, respectiv: dublu,
triplu, cvadruplu, cvintuplu, sextuplu etc.
1.7.4. Numeralele distributive de tipul câte unu / una; câte doi / două, câte trei etc.
reprezintă, după GBLR, construcţii speciale cu numerale cardinale, în care constituentul câte
reprezintă un semiadverb cu sens distributiv şi rol de adjunct pe lângă numeralul cardinal.
1.7.5 Numeralul adverbial
Adverbialele cardinale de tipul o dată, de două ori, de trei ori etc. (ca şi cele ordinale, de tipul
prima/ întâia oară, a doua oară etc.) sunt tratate în GBLR ca locuţiuni adverbiale (ca şi de multe
ori, de câteva ori, de nenumărate ori, a nu ştiu câta oară etc.), deoarece sunt structuri invariabile,
nu au nicio categorie gramaticală nominală (gen, număr, caz), funcţionează numai în context
verbal sau adverbial, cu funcţie de circumstanţiale: ţi-am spus de două ori / a doua oară.

2. Numeralul ordinal
Cuprinde cuvintele care indică poziţia unei entităţi în cadrul unei mulţimi ordonate în conformitate
cu şirul numerelor naturale: al doilea din dreapta; Carol al doilea; marfă de mâna a treia.
2.1. Formele numeralului ordinal şi structura morfematică
Numeralele ordinale corespunzătoare poziţiei iniţiale sunt cuvintele primul / prima (< lat. prim +
afixele -ul / -a), întâi (de la care s-au format întâiul / întâia) şi dintâi (< de + întâi).
Obs. În gramatica tradiţională, se consideră că aceste numerale se declină după număr, având şi
formele întâii / întâile, respectiv primii / primele. Totuşi, fiind forme de plural, acestea nu pot
indica poziţia unui obiect dintr-o serie ordonată numeric (ca primul, al doilea, a şaptea etc.). De
aceea, la plural, acestea indică, de fapt, o submulţime: primii / primele; întâii / întâile se opun
perechii ultimii / ultimele, având un comportament de adjectiv antepus, care preia articolul
substantivului însoţit.
Celelalte numerale ordinale (de la 2 în sus) sunt compuse de la numeralele cardinale cu afixele
discontinue al ... –lea şi a ... a: al treilea; a treia. Observaţii:
• Statutul afixului lexico-gramatical al / a din structura numeralului ordinal este diferit de
cel al omonimelor din seria al, a, ai, ale care funcţionează ca pronume semiindependente
(Pixul acesta este al meu; rochia ta e roşie, iar a Mariei e albă) sau ca mărci posesiv-
genitivale, în anumite condiţii, în vecintătatea unui nume în G (Această rochie a Mariei)
sau a unui adjectiv posesiv (această rochie a ta).
• Structură şi comportament de numeral ordinal au şi compusele în structura cărora intră
cuvântul n, folosit convenţional ca limită a şirului numerelor naturale: al n-ulea; a n-a.
• Spre deosebire de toate celelalte numerale ordinale, care sunt cuvinte inerent indefinite,
formele primul / prima, întâiul / întâia sunt cuvinte inerent definite, pentru că trimit la
entităţi unice şi pentru că au în componenţă un formant omonim cu articolul hotărât.

2.2. Categoriile gramaticale

Numeralele ordinale cunosc opoziţiile de gen şi de caz; numărul este conţinut în matricea lor
lexicală (ca şi la numeralul cardinal).
 Genul
Cu excepţia numeralelor întâi / dintâi, care sunt invariabile în funcţie de gen (cf. rândul întâi /
clasa întâi / dragostea dintâi, gândul dintâi), toate celelalte numerale ordinale au forme diferite
pentru exprimarea opoziţiei de gen.
Obs. Sub presiunea uzului, DOOM 2 a acceptat în normă, ca variantă, şi forma întâia (nu însă şi
dintâia)
Numeralele primul şi întâiul sunt masculine, iar prima şi întâia sunt feminine. La celelalte
numerale ordinale, masculinul se formează cu afixul dicontinuu al ... lea, iar femininul cu a ... a
Obs.: La numeralele ordinale masculine formate de la cardinale terminate în consoană (opt, un
milion), înaintea afixului apare vocala de legătură -u-: al optulea; al (un) milionulea.
 Numărul
Numeralele ordinale nu cunosc opoziţia numerică singular / plural. Toate numeralele ordinale sunt
“singulare tantum”, deoarece, ca adjective, se combină cu substantive la singular (volumul al
doilea; a treia stradă) sau, dacă sunt în poziţia subiectului, impun verbului acordul la singular,
persoana a III-a: Al treilea din dreapta este fratele meu. Comportamentul defectiv (de plural) este,
de altfel, marcat şi de cei doi formanţi al / a (care nu intră în opoziţie cu ai / ale).
Obs.: Rar, atunci când funcţionează ca “denumire numerică” (adică substantival), numeralul
ordinal se poate combina şi cu substantive la plural: În şcoala noastră sunt patru clase a VIII-a.
 Cazul
Numeralele ordinale nu au un comportament unitar în ceea ce priveşte flexiunea cazuală, cele mai
multe fiind cuvinte invariabile în raport cu această categorie gramaticală.
Numeralele primul / prima şi întâiul / întâia au posibilitatea de a exprima sintetic opoziţiile de caz
(NAc / GD), datorită segmentului final -ul / a din structura lor: primul băiat / prima fată; primului
băiat / primei fete; întâiul / întâia; întâiului / întâii.
Obs.: Ca şi în cazul altor nominale în G, aceste numerale pot primi marcatorul posesiv-genitival
al, a, ai, ale, dacă substantivul regent nu este articulat hotărât sau dacă numeralul ordinal nu se
află în imediata vecinătate a regentului său: unele afirmaţii ale primului invitat; afirmaţiile
nefericite ale primului invitat.
Toate celelalte numerale ordinale sunt invariabile în raport cu categoria cazului. Valoarea cazuală
se identifică prin acord cu substantivul determinat sau / şi cu demonstrativul semiindependent cel
/ cea; celui / celei: amintirea celui dintâi / celei de-a doua (G); concurentului al doilea i s-au dat
mai multe flori (D); l-am felicitat pe (cel de) al doilea (Ac); Rândul al doilea e rezervat (N).
Dacă numeralele ordinale invariabile au valoare de substitut sau sunt antepuse substantivului
regent, la GD sunt obligatoriu precedate de demonstrativul semiindependent celui / celei + de:
caietul celui de-al doilea elev; celei de-a doua eleve i s-au dat flori.
Obs.: În astfel de structuri, cuvântul de este total delexicalizat (= nu are sens) şi nu impune caz
(i.e. Ac) numeralului pe care îl precedă: soţia de-a doua a lui Ion; celei de-a doua soţii a lui Ion îi
plac florile. În acest context, de nu este o prepoziţie, ci un simplu cuvânt de legătură (= un
conector) cerut de numeralul ordinal (începând cu al doilea), pentru a se lega de termenul situat la
stânga sa. De altfel, acest conector s-a aglutinat cu numeralul întâi, dând naştere formei invariabile
dintâi (căruia demonstrativul cel i se ataşează direct: cel dintâi / celui dintâi)

2.3. Trăsături morfosintactice. Valorile numeralului ordinal

Cu excepţia formelor întâi şi dintâi, care au numai valoare adjectivală, toate numeralele ordinale
pot funcţiona, cu aceeaşi formă, atât cu valoare adjectivală, cât şi cu valoare pronominală (de
substitut).
Obs.: Numeralul întâi (precedat uneori de adverbul mai), poate deveni, prin conversiune, adverb:
Întâi/ Mai întâi înveţi, apoi te joci.
 Valoarea adjectivală
Numeralul întâi este întotdeauna postpus substantivului regent articulat definit şi apare, de regulă,
în construcţii fixate în limbă: clasa întâi; persoana întâi; premiul întâi etc. Numeralul dintâi poate
fi atât postpus, cât şi antepus substantivului regent. Când e antepus substantivului regent
nearticulat, este obligatoriu precedat de demonstrativul semiindependent cel / cea: cea dintâi grijă.
Când e postpus substantivului regent articulat hotărât, prezenţa lui cel/cea este facultativă: grija
sa (cea) dintâi.
Numeralele întâiul şi primul, cu valoare adjectivală, sunt întotdeauna antepuse substantivului
regent nearticulat, comportându-se ca adjectivele propriu-zise, care, în antepoziţie, preiau articolul
substantivului determinat: întâiul semn; întâia sărutare; primului concurent; primei soţii etc.
Toate celelalte numerale ordinale funcţionează cu valoare adjectivală atât postpuse substantivului
regent articulat hotărât, cât şi antepuse substantivului regent nearticulat (optez pentru soluţia a
doua / optez pentru (cea de-)a doua soluţie).
În unele construcţii, topica numeralului ordinal antrenează diferenţe de sens: învaţă în clasa a doua
/ în a doua clasă (pe stânga); a câştigat premiul al doilea / al doilea premiu; vorbeşte la persoana
a doua / cu a doua persoană.
Indiferent de topică, numeralul ordinal cu val. adjectivală se acordă în gen şi caz cu subst. regent
care este la singular. Substantivul poate apărea la plural, dacă este urmat de mai multe numerale
ordinale coordonate: Câştigătorii premiilor întâi şi al doilea au fost felicitaţi.
 Valoarea pronominală se relevă atunci când numeralele ordinale sunt folosite ca
substitute, funcţionând cel mai adesea ca anaforice: Dintre toţi candidaţii, al doilea pare
cel mai bine pregătit. Deşi am văzut cinci fime, nu mi-l pot aminti decât pe primul.

2.4. Trăsături sintactice

Numeralul ordinal cu valoare adjectivală se include în grupuri nominale complexe cu centru un
substantiv, pe lângă care îndeplineşte funcţia de atribut adjectival (în gram. tradiţională) sau de
modificator ori determinant (în GBLR). Ex.:
Exerciţiul al doilea e mai dificil (Modif.)
Rezolvarea exerciţiului al doilea nu e posibilă (Modif.)
Primul / al doilea cântec a fost mai vesel. (Det.)
Acest al doilea exerciţiu mi s-a părut mai dificil (Modif.)
Cel de al doilea cântec nu mi-a plăcut. (Modif.)
Finalul celui de al doilea film e trist (Modif.)
Acesta e cel dintâi capitol al cărţii (Modif.).

În ipostază pronominală, numeralul ordinal este centrul unui grup sintactic de tip nominal
monomembru sau complex:
Ieri am văzut trei filme; mi-a plăcut doar primul / al doilea (sub.)
A compus două melodii: cea dintâi / (cea de) a doua e mai bună. (sub.)
Versurile celei de a doua sunt mai interesante. (atr. / posesor)
O prefer pe a doua (c.d.)
Au câştigat trei elevi, dar celui de-al treilea nu i-au dat diplomă (c.ind.)
Am discutat cu al doilea dintre concurenţi (c.prep).
Al doilea de acolo este fratele său. (sub.)
S-a clasat (cel de) al doilea din zece (pred.supl.)
Eşti al doilea care a întârziat (n.pred.)
V-am citit poeziile; mi-a plăcut a doua a Mariei (sub.)
Maria e soră doar primului dintre ei. (atr. în D / complement)
Plecarea celui de-al doilea dintre prieteni... (atr. / complement)
Problema a fost rezolvată doar de primul din clasă. (c.ag.)
Maria, a doua din dreapta, e sora mea (apoz.).
Şcoala are mai multe clase; ea învaţă în a doua de la parter (circ.loc)
E la fel de inteligent ca primul (compl. comp)
În afară de al doilea nu a mai câştigat nimeni (c.exc.)
A sosit după primul (circ.timp).

2.5. Ambiguităţi şi dificultăţi de interpretare

Formele prim / primă; primi / prime sunt adjective situative (cu sensul de “iniţial”), antepuse, de
regulă, substantivului regent: un prim pas, o primă impresie. În postpoziţie, acest adjectiv apare
numai în construcţii fixe: factor prim, număr prim, materie primă. Forma prim- funcţionează şi ca
element de compunere: prim-ministru; prim-procuror; prim-solistă etc.
Observaţie: Tot adjective situative sunt şi cuvintele secund, terţ şi ultim(ul) / ultimă(a).

2.6. Aspecte normative

 Numeralele ordinale antepuse substantivului regent se scriu cu litere, dar cele postpuse se
pot scrie atât cu litere, cât şi cu cifre romane: clasa a treia, clasa a III-a.
 La numeralele compuse, marca postpusă a numeralului ordinal apare numai la ultimul
component: al douăzeci şi unulea - a douăzeci şi patra, al o sută nouăzeci şi optulea - a o
sută nouăzeci şi opta etc.
 Dacă la masculin-neutru o sută şi o mie păstrează pe o (al o sutălea pom, al o mielea
vizitator), la feminin o este facultativ (e corect atât a suta, a mia, cât şi a o suta, a o mia).
La ordinalele corespunzătoare numeralelor cardinale un milion, un miliard, preluarea lui
un este facultativă la masculin-neutru (e corect atât al un milionulea, cât şi al milionulea).
 Numeralele ordinale formate de la 11 până la 19 se pronunţă şi se scriu corect al
unsprezecelea, al doisprezecelea, al treisprezecelea,.... al nouăsprezecelea (nu al
*unsprezecilea, al *doisprezecilea etc.), pentru ca ele sunt formate de la unsprezece,
doisprezece etc., spre deosebire de al douăzecilea, al treizecilea,...al nouăzecilea, formate
de la douăzeci,..., nouăzeci.
 Numeralele formate de la sută, mie şi milion se pronunţă şi se scriu corect astfel: al o
sutălea (format de la o sută), a suta; al mielea (format de la o mie), a mia; al milionulea
(format de la un milion), a milioana; al sutelea (format de la sute: al doua sutelea); al
miilea (format de la mii: al două miilea), al milioanelea (format de la milioane: al două
milioanelea).
 Este greşită scrierea fără a înaintea numeralului ordinal, când acesta stă după un substantiv
feminin: *clasa opta în loc de clasa a opta, *brigada treia în loc de brigada a treia.
 În limba română actuală, numeralul ordinal postpus substantivului regent, care se apropie
de semnificaţia “denumire numerică”, este relativ frecvent înlocuit de numeralul cardinal
corespunzător, cu valoare substantivală: secolul 20 (în loc de al XX-lea), rândul / etajul 3
(în loc de al III-lea) etc.
 Normele actuale (vezi DOOM 2) acceptă pentru numeralul ordinal întâi, postpus
substantivului regent, şi forma feminină întâia: clasa întâi / întâia. Această regulă nu se
aplică însă şi numeralului dintâi, care îşi păstrează această formă, indiferent de genul
substantivului regent: dragostea dintâi.