KARL CHRISTIAN FELMY DOGMATICA experientei ecleziale innoirea teologiei ortodoxe contemporane MerKarl Christian Felmy DOGMATICA experientei ecleziale innoirea teologiei ortodoxe contemporane Introducere si traducere pr. prof. dr. Ioan Ica Deisis Sibiu 1999 BeColectia Dogmatica Seria Teme st tratate Lector: diac. Joan I. 1e8 jr Viziune graficd: Maria-Cornelia Ic8 jr ‘Tehnoredactor si corector: Paul Morar Coperta: Usi imparatesti, iconostas grecese, secolul XVI. ‘Traducere dupa: Kani Cirismian Fecary Die orthodoxe Theologie der Gegenwart Eine Einfukrung © Wissenschaftliche Buchgeselischaft Darmstadt, 1990 © DEISIS, pentru prezenta versiune ISBN 973-9344-32-1 Tiparul executat la Tipografia MULTIPRINT Iasi innoirea in teologia ortodox4 contemporana: sens, probleme, dimensiuni Dincolo de un simplu reper cronologic, apropierea de cumpina dintre dowd milenii crestine se impune poate cel mai benefic ca invitatie la o dublé reflectie, retrospectiva si prospectiva, privitoare la parcursul trecut, prezent si viitor al crestinismului sub toate aspectele prezentei lui in istoria acestor milenii: intelectual-teologic, social-institutional gi cultural. Momentul este solicitant si provocator: Biserica si toti crestinii sunt chemati s& reflecteze in profunzime la identitatea lor teologica si spirituala in toate dimensiunile ei, precum sila sensul prezentei lor in lume; si mediteze cu alte cuvinte atat la problemele lor interne —- la adecvarea lor fun- damentala la misterul Revelatiei lui Hristos —, cat gi la ris- punsurile — iarasi diferite si nelipsite tntotdeauna de ambi- guitate — pe care le-au dat vreme de doua milenii si vor fi obligati si le dea in al treilea mileniu problemelor create de o umanitate aflat in neincetate mutatii sociale, intelectuale gi culturale, escaladate parc mai muit ca niciodat& in acest ultim secol. Un toc important in aceste meditatii va trebui si-l joace, desigur, reflectia asupra sensurilor prezentei ecleziale i cres- tine intr-o lume (initial) pre-crestin& in ultimele secole ale ‘Antichit&tii, oficial-crestina in secolele Evului Mediu gi tot ‘mai mult post-crestina o data cu timpul modernitti, al cirei proiect a fost radicalizat ideologic si social in secolul nostra de feluritele utopii totalitare ori diseminat sub forma noii so- cietiti informatizate si globalizate a postmodesnititii. Efi- cienta rispunsurijor date de crestinism interpelarilor adese- ori radicale si in continua schimbare ale dezvoltarii societ’tii umane a fost si este inst in mare masur& serios afectata de seandalul diviziunilor intercrestine, tradand in adancul lui 0 5lipsa de sensibilitate si o perceptie reductionist-mistificatoare a dimensiunilor misterului Revelatiei aduse de Hristos si transmis lumii de Biserici, Trupuluj Su mistic. Primuhti mileniu crestin, cel af unet catolicititi mentinute in prineipiu in ciuda derapajelor constante pre schisme, i-a urmat insi funestul mileniu doi, mileniul scindarii confesionaliste sial eforturilor nereusite de restabilire a unititii intre crestini, Tegisirea catolicititii continuand sa rimand marea speranta a milenjului trei. Schismele confesionale au pus si pun serios in cauza relevanta prezenfei si marturiei crestine in lumea gi societatea contemporang, si toate acestea impreund atest’ nu atat zAdarnicia eforturilor mult prea omenesti de restabilire a nitatii crestine, ct mai ales carentele gi precaritatile adecvi- i permanente a tuturor crestinilor la catolicitatea complex si inepuizabild a misterului Revelatiei incredintat Bisericii; fiinde& numai acest mister are in ultima instant forta de a unifica polaritatile existentei si a depisi falsele antinomii create in istoria Bisericii si societatilor: divin si uman; con templatie gi actiune; eveniment gi institutie; liberal si conser- vator; unitate spirituald si diversitatea umani, sociala, cultu- ral, a umanitatii etc. In acest sens, solutia paradoxalé si permanent std in asumarea teoreticd si realizarea practic de citre crestini a catolicititii si ortodoxiei Revelatiei printr-un sens creator, conectat constant la izvoarele acestei Revelatii cuprinse in Scriptura gi Traditia Bisericii. Practic, flecare cultura si fieca- re generatie este obligatd la acest paradoxal demers al reali- zSri viitorului eshatologic in prezent prin recuperarea retros- pectiv-prospectivi a Revelatiei venite din traditie. Procesul este in principiu o dinamicé permanent’, si unul din efectele ei principale este tocmai evitarea atat a derapajului noutitii eshatologice in utopie, cat si a pervertirii traditiei in osifi- carea inert si moarta a integrismelor si traditionalismelor fiinded att utopiile, cat si integrismele falsifick pigubitor Perceptia gi realizarea concretA a ortodoxiei practice a Reve- latiei. Recursul creator [a Revelatie si la izvoarele ei, fidelita- tea constructiva fat de inspiratia, nu neaparat si litera ei, Teprezint& unicul ferment care face ca aluatul Evanghelici si dospeasca toatd framantatura Bisericii si a umanitatii; absen- ta acestui ferment condamna crestinii si Biserica la anacro- nism gi inadecvare, la schizofrenie si sterilitate. 6 ‘Teologia ortodoxa contemporana din secolul XX a stat si ea sub semnul acestui recurs creator la sursele Revelatiei. El s-a produs, intr-un fel, in contextul unei istorii speciale si dramatice cum a fost aceea a crestinismului résiritean. Crea- tivitatea uimitoare a epocii patristice a fost urmati de era bizantin& dominata de strifulgerdri mistice si realizari artist ce impresionante, cu atat mai mult cu cat s-au produs pe fon- dul unui conservatorism si imobilism social si cultural tipic medieval. A urmat apoi lunga noapte a turcocratiei in Baleani sia tarismului in Rusia, care au impus ortodocsilor un regim de supraviefuire sub o ocupatie strivitoare sau o strict ane- xare in structurile unui stat autoritar. Pe acest fond precar a avut loc in ultimele dou’ secole impactul societitilor ortodo- xe cz modernitatea. In conditiile confiscirii institutionale a Bisericii Ortodoxe de cétre statele nationale moderne si in absenta traditiei unei reflectii si practici sociale crestine con- crete si consecvente, incontestabila renastere spiritual’ neo- isihasta i revirimentul intelectual legat de aga-numita flo- zofie religioast rus n-au putut impiedica sau atenuia socul dur la confrentirii cu avatarul totalitar al unei modernititi radicalizate utopic: comunismul. Pe acest fundal dificil — incercind si depigeasci si si integreze demersul abstract al discursului teologic al facultatilor de teologie oficiale —, teologia ortodoxi in secolul XX s-a angajat activ prin repre~ zentantii ei cei mai de seam& (G. Florovsky {1893~1979], V. Lossky [1903-1958}, I. Popovici [1894-1979], D. Stiniloae {1903-1993], P. Nellas [1936-1986], I. Ziziulas [n. 1930], A. Schmemann [1923-1983] etc.) tocmai in recursul consec- vent la izvoarele Revelatiei, dand nastere aga-numitei migcari sheopatristice” care domind acest secol'. (Neopatristica orto- "Pent detali 23 veda TOAN I. Toh sn: .«Patisticn gi teologia mo- dense (6, Horovsky, 1936): semuiieatia uni program teologi tropo- lia Ardeatdut a7 G982), 30-12, p.707~r4 Prolog Grecia’ i .Epiog inte Athos gi Atena” la: Teoeut DiomisiaTt, Dialogue la Athos, Deli, 1994, v0 Ip. V-AGOMY gvol. 1p 99-244; Soloviov Inte romans f apocalipet, tne V. Sotowiov, Fundamentels spiritule ale vit, Deis, {94 p. V-LKVI, -Sfintltoan din Krongtat inte Liturgies nevointe SPAN IoaN DIN KRoNsTADT, Liturghie: Coad pe plinnt, Cugetrt mie: tes desire rc sc dn rod, Dat a5, Lnky Tata pentru teo loge’, nV. Losey, Vederea fai Dumneze, Deis, 3095, §.Wetaks P. Nellay indumecttea omit confit! aatropologior 4h: NeLLAS, Omul ~ animal indumnezt, Delis, 1995, p. V-XLE, ed Il 7dox& s-a constituit — lucrul nu trebuie uitat — ca replied in dialog creativ-critic la mige4ri simetrice din crestinismul oc- cidental: renasterea patristicd si liturgicd din catolicismul francez, sau teologia dialectic din protestantismul german.) Din pAcate, acum la acest sfargit de secol, se impune o constatare dureroasa si alarmantd: recursul la Revelatie ra- mane nu doar suspendat, neaprofundat si nelargit, ci in mare parte ignorat si neasimilat ca atare att in scolile teologice ortodoxe, cét si in viata Bisericii si a societtilor in ansamblul lor. Fapt doar partial explicabil prin sechelele indelungatei dominatii comuniste in Estul Europei. in vidul ideologic creat de disparitia comunismului se inregistreazi o dubla fugit in urma cfreia fn fata frostririlor sociale sau individuale expe- rienta ortodoxa a Revelatiei e decentrat compensatoriu in fie spre abstract, in directia unei ideologii de substitutie cu 0 coloratura etnocentrica si antioccidentala, fie spre concret, in directia unui pietism sentimental si a unei mistici individuale sau parohiale. Comune amabelor acestor reductii le sunt un tezism obscurantist, un antiintelectualism complexat, o autosuficient& identitar’ idolatra si ignoranta, precum si absenta oric&rui spirit autoctitic, dialogic si creativ, ceca ce le face SX egueze putin glorios in sterilitate repetitiva si in cligee ritualizate magic prin litanii tautologice. Cand nu sunt eludate de-a dreptul, sursele Traditiei sunt doar invocate si citate decorativ sau autoritar intr-un discurs prefabricat, nu citite si discutate propriu-zis, intr-un proiect dialogic si creator viu. Sfintii Parinti $i ,clasicii” teologiei ,neopatristice” sunt cel mai adeseori imitati psitacist si invocati ideologic in sentinte irefutabile, firs simt istoric si efort de a le regindi pozitiile angajand un dialog viu cu ei in perspectiva dinamici dezbaterii din care au facut ei insisi parte, si, mai ales, fard sesizarea necesitatii unei dezbateri actuale in care sa fim an- gajati ca parteneri maturi si responsabili. Ignoranta surselor si absenta dezbaterilor duce astfel la fenomenul doar aparent paradoxal, dar simptomatic, ci si pe mai departe — cu nota- bile, dar minime exceptii — cele mai bune sinteze privitoare 1998, p. 5-58; ,Lupta cu Protagoras sau criteriologia filocofiei ortodoxe a ‘Adevaruhi, in:'l, Porovict, Omul si Dumnezeul-om, Deisis, 1997, p. 5-31; ‘Pisintele Alexander, mistagogia si teoria mari unificiri in teologia ortodo- HA", in: A, Gouitain, Mistagogia, experienta lui Dumnezeu in Ortodoxie, Deisis, 1998, 9. 5-21. la teologia patristic, bizantina sau ortodoxd contemporand rman cele scrise de autori occidentali, O ilustrare remarcabila a acestei situatii o oferd gi intro- ducerea in teologia ortodox’ contemporana publicat’ recent in Germania de profesorul Karl Christian Felmy si care apare aici in traducere romaneasci. Nascut in 1938, de confesiune evanghelic-luterand, el este unul din cei mai avizati specialisti occidentali ai momentului in istoria si teologia Bisericilor Hisiritene, cu accent pe traditiile Ortodoxiei ruse. A studiat teologia specializandu-se in istoria si teologia Bisericii Orto- doxe Ruse la Institutul pentru Studiul Bisericilor risaritene al Facultatii evanghelice a Universitiii din Miinster (Westfalia) unde a lucrat sub conducerea reputatilor profesori R. Stup- perich si Peter Hauptmann. fn 1972 devine doctor in teologie cu o tezA despre Continutul si specificul predicii in Biserica Ortodoxti Rust in a doua juméitate a secolului XIX? si ia parte la dialogul Bisericii Evanghelice din Germania cu Bise- rica Ortodoxti Rus’. In 1975 devine asistent la catedra de isto- ria si teologia Bisericilor risiritene din Erlangen, catedra detinut’ de profesoara Fairy von Lilienfeld, 0 remarcabili cunoscitoare a istoriei si teologiei ruse si creatoarea unei adevarate scoli dedicate aprofundarii valorilor erestinismului riséritean in teologia protestant’ germand. In 1984 isi sus- {ine examenul de abilitare cu o monumental monografie avand ca tema Explicarea dumnezeiestii Liturghii in teologia ortodox rusd, de la origini si pana in prezents, pe baza ci- reia este numit profesor la Heidelberg, succedand la catedra reputatului specialist in stiinta confesiunilor si cunoscétor al Bisericilor risiritene, si neobosit célator, care este venerabi Jul profesor Friedrich Heyer. in urma pensionirii profesoarei + Predigt im orthodoxen Russland, Untersuchungen zu Inhalt und Ei- genart der russischen Predigt in der zweiten Héifte ées 19 Jhs. (Kirche im Osten, Monographien 11), Gottingen, Vandenhoeck & Ruprerkt, 1972. 1 Die Deutung der géttlichen Liturgie in der russischen Theologie. Wege und Wandlungen russischer Liturgie-Auslegung (Arbeiten zur Kirchenge- ‘schichte 54), Walter de Gruyter, Berlin—New York, 1984, 519 p. + 18 ilustra- tii Lucrarea n-a scipat atentiei pirintelui D. Stiniloae care i-a fica o scurt recenzie de semnalare in Ortodoxia 36 (1984), nr. 4, p. 543-544. Ca gi re- centa carte despre icoanele didactice si imnice, huerarea despre taleuirea ‘Gturghi Inteologia asf meno dscutie so reeptare mai amp, pe care © vom face eu un alt priFairy von Lilienfeld, devine titularul catedrei de istoria gi teo- logia Bisericilor rasaritene a Facultitii de teologie evangheli- cA a Universititii din Erlangen-Niirnberg, unde functioneazi actualmente, ingrijind totodati si seria de ,Izvoare gi studi de teologie ortodoxa: OIKONOMIA” (editata de catedra pe care o conduce). Publicati in acest an, cea mai recent& carte a sa este 0 complex investigatie (realizaté impreund cu Eva Haustein-Bartsch) a fenomenului putin cunoscut al icoanelor imnice si didactice dezvoltate in Rusia secolelor XVI-XVIIs. Discreditate si respinse de L. Uspensky ca un fenomen para- zit, ca o alegorie inutilé, ba chiar ca o lezare a realismului personalist al iconografiei traditionale bizantine, icoanele im- nice gi didactice sunt reabilitate aici in toat complexitatea si profunzimea implicatiilor lor teologice. Pe lang’ acestea, profesorul Felmy mai are in curs de definitivare editia critica ‘a corpusului vechilor comentarii liturgice rusesti. Lista prin- cipalelor sale studii (alaturi de numeroase articole, conferinte si contributii la diverse lexicoane) publicate releva, pe lang’ preocuparea sustinut cu privire la istoria si teologia Bisericii Ortodoxe Ruse, preferinta autorului pentru tematica viet turgice si cultice a Ortodoxiei (istoria cultului, interpretari liturgice, iconografice etc.)s, Dup’ 1988 profesorul Felmy, 4 Die Weisheit baute ihr Haus”. Untersuchungen zu hymnischen und didaktischen Tkonen, Deutschen Kunst Verlag, 1999. ‘Eucharistic, Gemeinde und Amt. Fin Neuansatz in russischer Orto- doxie und Luthertum”, Kerygma und Dogma 18 (1972), p- 139-160. — ,Petrusamt und Primat in der modernen russischen Theologie”, Oku- ‘menische Rundschau 2 (1975), p. 216-227. ‘= .Die Grenzen det Kirche in orthodexer Sicht. Orthodoxes ebklesiales Selbstverstindnis und die Gemeinschaft mit den Kirchen des Westens", Evangelische Theologie 5 (1977), p.459-485. InJahrbuch fr Liturgik und Hymnologie: = -Der Christusknabe auf dem Diskos, Die Proskomidie der orthodoxen Liturgie als Darstellung von «Schlachtung des Lammes» und Geburt des Herrn’ 23 (1979), p. 95-101. = cHeilsgeschtliche und eschatologische Fille im orthodoxen Gottes- Gienst, Das Verstindnis vom eucharistischem Gottesdienst und Tageszeit- Gebet in der orthodoxen Kirche”, 24 (1980), p.1~22. ‘= ~«Was unterscheidet diese Nacht von allen anderen Nachten»? Die Funktion des Stiftungsberichtes in der urchristichen Eucharistieeier nach Didache o fund dem Zeugnis Justin”, 27 (1983), p. 115. = Die Auseinandersetzung mit der westlichen Theologie in der rus- sischen theologischen Zeitschriften des 20 Jhs.” Zeitschrift fiir Kirchenge- schichte 94 (1983) p. 66-82. 10 vorbitor desivargit al limbii ruse, a fost invitat in fiecare an de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse (mai ales in dieceza Kostroma) s& predea cursuri si si tind conferinte in institute de invatamant teologic. RedactatA pe baza unei serii de prelegeri de ,introducere {n teologia ortodoxa”, tinute de autor la Heidelberg i Erlan- gen si discutate cu alfi profesori si doctoranzi® in cadrul se- minarului superior ,Vahendorfskoe Soglasie” — la care a avut sansa de a participa in 1990-1991 si cosemnatarul acestei — Die eucharistische EkWesiologie in der modernen orthodoxen Theo logie”, in: Das ,Heilsnotwndige” und die , ill des Heils"(ed. AM, RITTER), Erlangen, 1984, p. 28-45. — Die orthodoxe Theologie in kritischer Selbstdarstellung", Kirche im (Osten 28 (1985), p. 53-79. =Die Verwandlung des Schmerzens. Sterbebegleitung und Toten- gedichinis in der dstlich-orthodoxen Kirche”, in: Im Angesicht des Todes. Ein intrdiscpindres Kompendium I (Peas Lturgica 4), St Oten, 1987, 1087-1133. Die Verdringung der eschatologischen Dimension der byzantinisch- ‘en Gattlichen Liturgie und ihre Folgen”, in: Ioan I. Ick JR (ed): Persoand si Comuniune. Prinos de cinstire Parintelui Profesor Academician D. Sttini- loae, Editura g tiparal Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, 199, p. 267-276, ~ ,Dombusch, in dem Gottes Feuer brennt. Interpretation zum theolo- sischen Verstindnis Ikonen-Typs des Gottesgebirerin", Stimme der Ortho- doxie 3 (1989), p. 3235 [rad. rom, diac, Toan I. Tel jr: Jeoana «Rugult Nears». Interpretarea iconograficl gi teologick a unei icoane a Maicii Dom- nului’,Altarul Banatului 9 (1998), mr. 4-6, P. 9-13) * Dintre contributile sintfice ale discipolilor sasistentlor din Erlan- ena profesorui KCh Fey meni ae tease de dotorayabiitare — MARTIN GzoRcE (actualmente profesor de istoria Biseriii vechi la Berna), Mystische und religidse Erfahrung im Denken Viadimir Solov'eus (Forschungen aur systematischen und dkumenischen Theologie 54), Van- denoeck & Ruprecht, Géttingen, 1988; tot M. George este autorul unei mo- rnumentale teze de abilitare (1000 p.!, nepublicate inca) despre tema cisito- ‘ef la Sfantul loan Hrisostom; — CunisTOPH KONKEL, Totus Christus. Die Theologie Georges V. Flo- rouskys (Forschungen zur systematischen und Skumenischen Theologie 62), ‘Vandenhoeck & Ruprecht, Gottingen, 1991; ~ Heinz Onous (actualmente profesor deistoria Biseriii vechi Ia Berlin), Das Concitium Quinisextum und seine Bischofiiste. Studien zum Konstan tinopel Konzil von 692 (Arbeiten zur Kirchengeschichte 56), Walter de Gruyter, Berlin—New York, 1990 gi Kanon ekklesiastikos. Die Bedeutung des altkirchlichen Kanonbegriffs(Atheiten zur Kirchengeschichte 67), Walter de Gruyter, Berlin-New York), 1998. aprezentiri, — cartea de fati’, cea de-a treia a autorului, igi propune sé fie, dup cum ne avertizeaz’ Cuvéntul inainte, 10 prezentare introductiva a teologiei ortodoxe, si nu o teologie ortodoxi in sine” (,eine einfihrende Darstellung der ortho doxen Theologie, keine orthodoxe Theologie selbst”). Dacd 4,0 prezentare se poate face si din afara”, precizeazi autorul, ea nu poate face ins abstractie de specificul propriu obiec- tului ei. far in cazul teologiei ortodoxe acest specific este dat de faptul decisiv ck ea ,nu poate fi desprins& de experienta ortodoxa”, fapt pe care nu-I poate ignora nici ,prezentarea” ei. Or, ,tocmai acest Incru vrea sé-l arate aceasta prezentare”: inridicinarea teologiei ortodoxe in experienta liturgic& si as- cotic’ a Biseri Sesizarea functiei-cheie a notiunii de ,experienti” in teo- Jogia ortodoxa comanda implicit $i modul de abordare al »prezent&rii”. Strategia hermeneutic& adoptati de autor se situeaz4 astfel principial pe linia unei ,hermeneutici a incre- deri” si nu pe cea a unei ,hermeneutici a suspiciunii’, tipicd pentru aproape intreaga istorie protestant a dogmelor din a doua jumatate a secolului XIX si prima jumitate a secolu- Tui XX in descendenta lui Albert Ritschl (1822-1889) si Adolf von Harnack (1851-1930), care acuzau crestinisraul patristic si ortodox de elenizare si falsificare a Evangheliei pure a lui Iisus gi a Apostolilor. {Situatia avea si se schimbe o data cu remarcabilele cercetari istorice ale lui Ernst Ben2® si monu- mentalele monografii asupra misticii patristice si bizantine ale lui Walther Vélker®.) in abordarea a cea ce numeam > KARL CHRISTIAN Fata, Die erthodaxe Theologie der Gegenwart. Bine infithrung, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1990, XXII] + 262 p. + 8 teproduceri de icoane color, o prezentare general a cari, prelu- ati partial im introducerea de fati, a ficut IOAN I. {ch sm: ,O remareabila introducere in teologia ortodoxd contemporana”, Revista teologic’ 73 (1991), nr. 6, p. 105-114 "C6, de ex., B. BENZ, Geist und Laben der Ostkirche, Rohwohlt, 19 ‘ukimel capitol (XIV), «Mazetia gi slabiciunile Ortodoxiei, tradus de ioan 1 eS jrin: Diloma, nr. 260, 8-14 noiembrie 1996, p. 14-15. 5 W. VOLKER, Das Vollkommenkeitsideal des Origenes, Tabingen, 1931; Fortschritt und Vollendung bei Philo von Alexandrien, Leipzig, 1998; Der wahre Gnostiker nach Clemens Alexandrinus, BerlinLeiprig, 1952; Gregor von Nyssa als Mystiker, Wiesbaden, 1955; Kontemplation und Ekstase bet Pseudo-Dionysius Areopagita, Wiesbaden, 1958; Maximus Confessor als ‘Meister des geistlichen Lebens, Wiesbaden, 1965; Scala Paradisi. Eine Stu- die zu Johannes Climacus und zugleich eine Vorstudie zu Syreon dem 2 vhermeneutic’ a increderii”, experienta ortodoxi nu mai este judecat& exterior si taxat aprioric in scheme conceptuale si confesionale prealabile, dar strdine de specificul ei propriu. Evitand aceasta raportare obiectivanté i reductionist’ (doar stiinfa caut& si surprind’ intotdeauna specificul propriu al obiectului ei), acest tip de abordare si hermeneutic presu- pune o deschidere prealabil’ total a cercetatorului fata de ,obiectul” pe care vrea si-] infeleagi, o identificare afectiva si mental cu toate categoriile sistemului lui de referint’. Cea ce nu exclude distanta si judecata criticd, dar aceasta vine doar in al doilea rand gi, fapt foarte important, din interior, {ntrucat tine riguros seama de criteriile interne ale ,obiectu- lui” prezentat. Fara a fi teoretizata explicit in acesti termeni, optiunea metodologicd (de tip fenomenologic-hermeneutic) este implicit continut in afirmatia de principiu a autoruli »M-am striduit in aceasti lucrare si prezint teologia orto- doxa cu ochii iubirii, care sunt organul cunoasterii, dar fara idealizare”. Lucrarea isi propune s& evidentieze ,ceva din amploarea posibilitatilor teologice intalnite in teologia orto- doxa” contemporani care, la o privire mai atent’, nu este snici atat de monolitic& pe ct ar dori s& par ea insisi, nici atét de monoliticd cum i se reproseaz uneori”, cunoscénd nuante si diferente de accent ce nu pot fi ignorate (nici su- pralicitate, de altfel). Dati find vastitatea temei abordate (,teologia ortodox4 contemporani”), autorul n-a putut proceda altfel decat selec- tiv, oprindu-se doar la principalié reprezentanfi ai teologiei ortodoxe contemporane rusi, greact si roman’ (parintii P. Florenski, S. Bulgakov gi G. Florovsky, V. Lossky, parintele A. Schmemann, episcopul Ioannis Ziziulas, Ch. Yannaras gi parintele D. Staniloae sunt cei mai frecvent citati), insistand numai asupra acelor aspecte si accente noi aduse de acestia in raport cu teologia ortodoxa ,de scoala” din secolul XIX gi inceputul secolului XX (reprezentati de manualele de dog- matic ale mitropolitului Makari Bulgakov [1812-1882] in ‘Neuen Theologen, Wiesbaden, 1968; Praxis und Theoria bei Symeon dem ‘Neuen Theologen. Ein Beitrag zur byzantinischen Mystik, Wiesbaden, 1974; Die Sakramentenmystik des Nikolaus Kabasilas, Wiesbaden, 1974; ef. $i ‘Mystik in den Traditionen der kivehiichen Ostens und Westens. Referate des VIII Siidosteneuropasseminares in Budapest, hg. V. ADOLF M. RITTER, Hel- delbers, 2987, 13Rusia, ori Christos Andrutsos [1869-1935] sau Panayotis ‘Trembelas [1886-1977] in Grecia). intr-un fel, ruptura teolo- giei ortodoxe neopatristice si liturgice contemporane de teo- logia abstract a dogmaticilor si manualelor secolulut XIX si inceputul secolului XX este tema central a cArtii. Lucrarea este divizat in nou capitole (fiecare urmat de lista biblio- graficd a celor mai importante lucrari consultate, citate sau propuse pentru o eventual aprofundare) a cdror grupare reflect structura formal a unui manual ,clasic” de teologie dogmatici: 1. natura teologiei; 2. teologia apofatic’; 3. tria dologia; 4. hristologia; 5. pnevmatologia; 6. soteriologia; 7. edeziologia; 8. Tainele; 9. eshatologia. In cadrul fiecirui capitol se insist pe transformirile si noutatea adusi de teo- logia ortodox4 contemporani fat de cea anterioara, noutate concentrata in recentrarea discursului teologic ortodox pe criteriul si categoriile ,experientei” ecleziale. {in acest sens, prezentdnd teologia ortodoxa ca 0 ,teologie a experientei’, capitolul 1 ofer% consideratiile principiale va- labile pentru intreaga ,prezentare”. Reorientarea teologiei pe ,experienta” (citati sunt: Florenski, Florovsky, Lossky, Yan- haras) apare drept mutatia epistemologicd decisiva operat de teologia ortodoxa contemporana fata de ,teologia de seoali” (Schultheologie) a secolelor XIX-XX, constituit’ pe modelul occidental (termenul de teologie ,scolastic4” pentru teologia acestei perioade si a manualelor i se pare autorului prea pretentios, lipsit de acoperire istorica reali, si trebuie evitat cu totul sau folosit cu multa circumspectie). Modelul teologiei ortodoxe contemporane este cel al teologiei patris- tice si bizantine (pana la ciderea Constantinopolului), teo- logie inspirati din experienta ecleziali, liturgici si mistico- ascetic& in acelasi timp, a Bisericii. Caracterul eclezial, obiec- tiv-subiectiv in acelasi timp, al ,experientei” (Erfahrung) ortodoxe 0 deosebeste radical de trairea (Erlebnis) indivi- dualist-subiectivist’ prowovaté de pietismul protestant. in Ortodoxie, traditia liturgicd si ascetica (icoanele, cultul, Filo- calia) nu sunt simple anexe cu rol de zidire sufleteascd a credinciosilor, ci parti constitutive ale teologiei — e vorba insi de un alt concept de teologie, diferit de cel occidental —, ba mai mult, sunt ,nu mumai izvor, ci si criteriu al Ortodoxiei si ferment al innoirii teologice”. ,Desi n-am c&derea $i nici dreptul si ma amestec in disputele interortodoxe — tine s& 4 precizeze autorul —, nu pot s& nu acord o atentie special afirmatiilor teologice provenite din «experienta» ortodoxi si care se acordii mai bine cu fundamentele ortodoxe. Nu merg att de departe incat pe baza unor studii patristice proprii s& postulez de la mine insumi ce trebuie socotit ortodox si ce nu. Dar in interiorul a ceea ce este prezentat ca ortodox de citre teclogii ortodocsi va trebui sX privim dupa acest criteriu”. De accentul pus pe experienta ecleziald se leagi si sublinie- rea insistent a unitatii teologiei gi a unei gandiri integrale de tip patristic (gandire + experientd, unificate in inimi, ca in isihasm) opuse gindirii occidentale cerebrale si analitic di- zolvante. Nu trebuie insi pierdut din vedere faptul ci aceasta gandire unitar-integralA, patristic-isihasti, este gandire gi nu emotivitate puri, care exclude nu doar intelectualismul, ci gi sentimentalismul. Acest mod de gandire unitar explie& apoi gi faptul cd — fra a exclude deloc o diviziune stiintific& avan- sat a teologiei in discipline autonome in cadrul cercetirii universitare — teologia ortodoxi este in principiu un demers holistic’, fiind interesati mai mult de intreg decat de detalii, manifestind o dificultate gi o reticent in diferentiere, in vreme ce teologia occidental axati pe diferentiere are difi- cultati in unificarea aspectelor diferentiate. Faptul a aparut evident, de exemplu, in dialogul ecumenic ortodox-protes- tant, unde teologii ortodocsi reliefau in scrierile Noului Tes- tament sau la Plrinti cu precddere inv&ttura comund a Bise- ricii, in timp ce teologii protestanti se arstau interesafi in ferentierea opiniilor scriitorilor biblici sau patristici (ce spune Matei?, ce spune Luca?, ce spune Ioan? etc.). Acest fapt n-a impiedicat ins& dezvoltarea in Rusia in secolul XIX gi incepu- tul secolului XX a unei remarcabile scoli de teologie istoric’ (continuate in emigratie de Anton V. Kartasiov [1875-1960] $i de parintii Kiprian Kern [1899-1960] sau John Meyendorff [1926~1993)), mai putin ins& a unei teologii biblice moderne. Aga cum arata cazul parintelui Serghi Bulgakov — receptiv la rezultatele cercetirilor istorico-critice in chestiunea originii ministeriilor (slujirilor) in Biserici, deschis ins& in mariologie preluarii necritice a elementelor apocrife — relatia de princi- piu dintre cultic, dogmatic si doxologic, axate pe atemporal gi eternitate, si investigatia istoricd, orientati pe concret si pe factorul uman schimbitor, continua si fie inci nerezolvati, cum neclatificat si ambiguu ramine si statutul exegezei isto-rico-critice in teologia biblic& ortodoxi contemporana. Toate acestea sunt tensiuni inevitabile gi probleme metodologice de principiu de cea mai mare important, inci insuficient si timid abordate de teologii ortodocgi actuali. Experienta ecleziala explici apoi si caracterul general de teologie apofatica al teologiei ortodoxe (capitolul 2). Apofa- tismul si teologia energiilor necreate igi au originea in experi- enta simultand in cult si in viata duhovniceasc& a Sfintilor atat a transcendentei, cat si a imanentei lui Dumnezeu. Apo- fatismul fiinfei divine este subliniat atat de anaforalele euha- ristice, cat si de iconografie. Astfel, spre deosebire de repre- zentirile occidentale ale invierii si Schimbarii la Fat& (ca, de exemplu, invierea de pe altarul din Isenheim), unde lumina lui Hristos se pierde in intunericul mediului inconjuritor, in cele mai vechi si mai autentice reprezentari ortodoxe ale invi- erii (Chora, secolul XII) sau ale Schimbarii la Pag’ (Sinai, se- colul VI, Novgorod, secolill XV), mandorla Slavei lui Hristos este intunecata in jurul lui Hristos devenind din ce in ce mai stralucitoare spre exterior: in centrul Invierii si Schimbarii la Fat& st& ,intunericul” cel ,supraluminos” al divinitatii inac- cesibile. ‘Absentii din dogmaticile ,teologiei de scoala” (de exemplu, Makari Bulgakov, Christos Andrutsos), teologia energiilor ne- create a fost recuperat dogmatic de Lossky, Florovsky, Sti- niloae, Yannaras §.a., sub semnul unui front comun impo- triva rationalismului (teologic gi cultural) occidental: Yanna- ras, de exemplu, considera c& ignorarea distinctiei intre fiinta si energiile divine in scolastica medieval este responsabila pentru intreaga criz4 actual& a civilizatiei occidentale (a se- cularismului, tebuicismului etc.) generati de obiectivarea ,esentialisti” a lui Dumnezeu, a omului si relatiilor lui cu cosmosul. Important esté ins’, in opinia autorului, ca palami- tismui si nu fie folosit drept paravan pentru o ostilitate prin- cipiald fat de stiint& in genere, ori pentru un antioccidenta- lism generalizat. Din punet de vedere dogmatic, un discurs teologic cantonat exclusiv pe har si energiile necreate (ira- diatie comunicabila a fiintei divine unice) poate conduce — cum a observat parintele Florenski inca in 1914, sia dezvoltat Dorothea Wendebourg in 1980 intr-o critic’ excesiva si uni- lateral — la o eclipsare, in unirea ,energetica” cu Dumnezeu, a rolului sfintitor al Persoanei Duhului Sfant sila 0 ,defune- 36 tionalizare” a Persoanelor treimice®, 0 sarcin§ a teologiei ortodoxe actuale ar fi, deci aceea de a evidentia mai clar ca~ racterul personal al energiilor necreate, gandindu-le intr-un context riguros trinitar. Si in triadologie (capitolul 3) intelegerea ortodoxi e de- terminat& principial de accentul pus pe concretul experienfei lui Dumnezeu ca Tati, Fiu si Duh Sfint in viata Biserici. Dup& cum arati cultul (doxologia mic, triadikalele, anafo- ralele euharistice) si, mai ales, icoana ,clasica” a Sfintei Tre- imi datorati Cuviosului Andrei Rubliov, experienta ecleziali ortodox4 pune in prim planul ei Persoanele Sfintei Treimi (nu esenta divin impersonal ca in scolastica medievala). In -Troita” lui A. Rubliov, unitatea Sfintei Treimi apare foarte Clar ca unitate a trei Persoane distincte, mntuirea apare ca 0 integrare a intregii creatii in cercul Iubirii divine, iar relatia Taine-Euharistie este transparent sugerat’. Personalismul trinitar patristic se manifest cel mai clar in principiul ,mo- narhiei” treimice a Tatilui si, respectiv, in respingerea lui »Filioque”. Acestea arat’ limpede c&, pentru ortodocgi, prin cipiul unitatii Sfintei Treimi nu e esenta divind impersonala, ci Persoana Tatilui. Respingerea lui ,Filioque” implic& si res- pingerea axiomei augustiene a identititii dintre Treimea ,ico- nomic” si cea ,imanenti", sau dintre ordinea trimiterilor iconomice in timp $i cea a relatiilor lor de origine, eterne, »® D, WENDEBOURG, Geist oder Energie. Zur Frage der innergdttlichen Verankerung des christlichen Lebens in der byzantinischen Theologie, Miin- chen, 1980; pozitia Dorotheei Wendenbourg (actualmente profesoari. de ‘storia Biseriii Ia facultatea de teologie evanghelick din Géttingen) a fost prompt sancfionaté critic la Facultatea de teologie evanghelicd din Erlangen de profesoara F. VON LILIENFELD in Kirche im Osten 25 (1982), p. 193-206. » Profesorul Felmy crede ci poate detecta o contradict intre persona lismmul evident al teologieitrinitare a parintelui D. Stiniloae gi planul Dog- ‘maticii acestuia care, tratind Intai despre Dumnezeu Unul in iin si atr- butele (energile) Lui (si participare creaturilor la ele) $i abia dup aceea despre ,Sfinta Treime, structura supremei iubir", i se pare inspirat din structura conventionald a dogmatcilor teologiei de scoala”. Credem insi ci ‘exist o motivatie mai addned pentru acest lucra sie fine de faptul ef per- sonalismul pirintelui D. Stiniloae este unul ontologic, nu pur relational, cum fete cel al unui Yannaras sau Ziziulas, inspirat din filozoflle existeniale gi relationale occidentale, de care se simte evident mai aproape profesorul ‘german. Despre intreaga chestiune, a se vedea IOAN I. Ich JR, ,Persoan’ ‘sau/sl ontologie In gandirea ortodox’ contemporans”, in: Persoand si Co- ‘muniune. Prinos de einstire Parintelui Profesor teademician D. Stiniloae, Ecitura gi tiparul Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibi, 1993, p. 359-385, 7in final, capitolul face un istoric al controversei in jurul lui »Filioque” gi o trecere in revisté a tendintelor principale in evaluarea lui: relativizarea acestuia ca o simpli teologumeni (V. Bolotov, 8. Bulgakov, L. Voronoy) sau, din contra, identi- ficarea in el a originii tuturor deviatiilor teologice si culturale ale Occidentului (Homiakov, Florenski, Karsavin, Lossky, Tustin Popovici). Este omisi ins — desi era accesibild in tra ducere germani si englez — propunerea de mediere suge- rata de parintele Stiniloae pe baza pnevmatologiei patriarhu- Tui Grigorie TI Cipriotul (sfargitul secolului XII), Specificul hristologiei ortodoxe (capitolul 4.1) este identi- ficat, pe urmele parintelui G. Florovsky, in faptul c& este o ahristologie asimetrica”, cu alte cuvinte ca, daca in Hristos exist dou’ firi, divind si uman{, in schimb nu exist’ decat un singur ipostas, cel divin (simetriei firilor ii corespunde o asi metrie” personala). Aceast’ hristologie s-a conturat istoric in receptarea diferiti fat de Occident a dogmei de la Chalcedon in secolul VI in Ris&rit, receptare care a fost opera teolo; zise zneochalcedoniene” sau neochiriliene a ,clugirilor sciti”, a celor doi Leontie — din Bizant si din lerusalim — si a imp’ ratului Iustinian, a cAror teologie a fost sanctionata de Sino- dul V Ecumenic (553) si consacrata liturgic prin antifonul 2: »Unule-Nascut...”. La baza acestei hristologii st de fapt abor- darea misterului lui Hristos prin latura lui personal’, con- ret’; credinciosul face mai intai experienta Persoanei Unice divine a lui Hristos, ,Unul din Sfanta Treime’, si numai in aceasti Persoand unici face experienta firilor enipostaziate de Aceasta. Tendinta ,monofizita” reprogat’ de Occident acestei hristologii, explic’ foarte bine autorul, este legat de fapt tot de experienta cultici ortodoxa: in Liturghie Hristos este ex- periat precumpanitor drept Cel inviat si Inaltat si drept Cel ce vine, in care umanitatea, perfect reali, este transfigurata 1 In traducere germana in volumul Geist Gottes — Geist Christi. Oku- ‘menische Uberlegungen zur Filioque Kontroverse (Beiheft zur Okuinenische Rundschau 39), Frankfurt, 1981, p. 153-164; versiunea romfineasca origina 1s D. STANHLOAE: ,Purcederea Duhului Sfant dela Fil 5 relatia Lui eu Tatal ca temei al Indumnezeiri gi infieri noastre", Ortodaxia 31 (1979), nr. 3-4, 1. 383-9925 ef. gidrd. IOAN. ICA R, ,Sinodul constantinopolitan din 1285 gi {nvatitura despre Sfantul Duh a patrlarhului Grigorie II Cipriotul in contex- tul controversei asupra lui iliogue", Mitropolia Ardealulut 32 (1987), nr. 2, p.a7-78. 18 eshatologic (,indumnezeits"). Desigur, aeest accent eshatolo- gic si sublinierea unilateral a unit3tii lui Hristos creeazX pro- ‘dleme in special stiintei biblice moderne, interesate in primul rand de figura umana istorica si paménteascd a lui lisus din ‘Nazaret, izolati de prezenta ei pnevmaticd in Bisericd. Dar tensiunea dintre eshaton si istorie, care reapare aici sub for- ma polarizirii intre dogma si doxologie, pe de-o parte, si sti- inta critica, pe de alta, este inerenta unei teologii centrate nu peistorie, ci pe experienta eclezial-liturgicd. Acelasi caracter eshatologic al prezentei lui Hristos in ex- perienta ecleziala ortodox’ permite nuantiri esentiale si in teologia icoanelor (capitolul 4.2) si, implicit — data find legitura esentiald intre icoan’ si misterul Iui Hristos —, in hristologie. Intre hristologie si iconologie exist in profunzime © relatie de reciprocitate nesesizati inci suficient: teologia ortodoxa patristic& prezentand pnd acum doar ,iconologia ca hristologie’, teologiei ortodoxe contemporane revenindu-i sarcina de a aprofunda ,hristologia ca iconologie”. Cele dou perspective de abordare apar limpede in cele dou’ funda- mentiri ale icoanei propuse in teologia ortodoxi contem- porani de L. Uspensky [1902-1987] si, respectiv, S. Bulgakov (1871-1944). Astfel, Leonid Uspensky (1960, 1980) dezvolt argumentul hristologic traditional al intruparii ca temei al posibilitatii icoanei pe linia Sfantului Ioan Damaschinul, Teodor Studitul sia definitiei Sinodului VII Ecumenic (787) Dificultatea ce apare pe aceasti linie de gindire este c& ea nu poate explica suficient diferenta dintre imaginea realisti, portretistic’ a Fetei lui Hristos (de tipul Mandylionului) si aginea umanitatii eshatologic transfigurate a lui Hristos Cel ce vine in slava pe tronul ingerilor (tipul iconografic -Mantuitorul intre puterile ingeresti”, Spas v silah, ilustrat magnific tot de Cuviosul Andrei Rubliov). Acest ultim tip ico- nologic, la care se adaugi cunoscutele reprezentitri ale ,Pa- ternititii” divine si ,Sofiei” lui Dumnezeu, nu poate fi decit partial justificat prin fntrupare, deci prin realismul incarna- tional. Dezvoltarea in Rusia a acestui tip simbolic-eshatologic de icoane a dus intre anii 1553 $i 1554 la o polemicd teologica intre adcptii tipului simbolismului eshatologie, reprezentati de mitropolitul Makari al Moscovei (canonizat recent de Bise- rica Ortodoxa Rusa, in 1989) si sustinatorii realismului inear- national reprezentati de diacul (logofatul) Ivan Viskovati 19Serierile acestuia din urm& impotriva icoanelor simbolic- eshatologice au fost condamnate, iar noul tip de icoane a fost incurajat. Pentru Uspensky ins, icoanele simbolic-eshatolo- gice ar reprezenta o distorsionare, o c&dere in alegorie gi ab- stract si o abandonare a personalismului si realismului ico- nografic bizantin, Atitudinea radical negativa a lui Uspensky contrazice ins nu numai practica iconografici, dar apropie periculos icoana de naturalism, contestand si vizibilitatea te- ofaniilor vechi-testamentare. © incercare de fundamentare teologic& speculativa — discutabilf ca realizare, nu insi ca problematic’ si intentie — a icoanei de tipul simbolismului vechi-testamentar si eshatologic a incercat in 1931 parintele Serghi Bulgakov cu ajutorul teoriei sofiologice: Dumnezeu este reprezentabil chiar gi inainte de intrupare prin faptul c& Divinitatea Lui include deja o corporalitate spiritual (de tip ,sofianic’), proprie mai ales Persoanei Fiului Care este Ieoa- n& a Tatilui inc& la nivel intratrinitar, si pe aceasta o face sensibili icoana atat in prefiguririle Vechiului Testament, cat si in figurarea anticipat a eonului eshatologic in cult $i icoa- n&. Problema n-a fost ins& solutionati dogmatic satisfacator printr-o teorie iconologici/hristologic& atotcuprinzatoare care si explice in ansamblul ei tocmai concretul experientei ecle- ziale ortodoxe. Acelasi criteriu al experientei liturgice determin’ si intele- gerea adecvati in Ortodoxie a ,mariologiei ca theotokologie” (capitolul 4.3). Acest subcapitol — ce reia un studiu anterior al autorului — pleaci de la constatarea iezuitului Peter Henrici care, in articolul consacrat mariologiei ortodoxe din recentul Handbuch der Marienkunde, se vede nevoit si re- cunoasc c4, in pofida a numeroase similitudini remarcabile in veneratia liturgici a Mariei in catolicism gi Ortodoxie, to- tusi ,ortodoxul se simte strin in mariologia catolici”. Aceas- 14 diferent se explic&, subliniaza just autorul, prin aceea c& in cultul ortodox, in imnografie ca si in iconografie, Maica Domnului nu este nici o clip separati de Hristos, Fiul ei. De aceea, mariologia ortodoxa traditionala a fost si este, in esenta ei, o ,theotokologie”, si ca atare, dogmatic vorbind, un capitol de hristologie. fn vreme ce fn. romano-catolicism ma- riologia s-a ,autonomizat”, devenind un capitol independent, mediind intre hristologie $i ecleziologie. Tendinte ,mariolo- gice” nu au lipsit nici in Rasarit, in omiliile mariale ale scrii- 20 torilor bizantini tarzii (Teofan al Niceii sau Nicolae Cabasila) sau in filozofia religioasi rus (exemplul clasic, Rugul nears al p&rintelui S. Bulgakov din 1925). Interpretand ad litteram expresii metaforice ale imnografiei, acesti autori au accentuat pe alocuri unilateral sfintenia personala (fecioria spirituala) a Mariei i rolul ei activ in realizarea mAntuirii (in termeni si- nergisti), existand riscul de a izola ,aeiparthenia” de ,theo- tokie”, desi ele nu reprezinta in fond decat dou’ aspecte ale aceluiasi mister si adevir dogmatic. ,Experienta liturgica” a Ortodoxiei este marcati decisiv gi exclusiv de ,traditia theolo- gic8” care ,impiedic4 autonomizarea si dezvoltarea ,mariolo- gicd” a enunturilor ,theotokologice”. ,Numai aga se explici faptul cf, in ciuda similitudinilor si a tuturor coincidentelor cu mariologia romano-catolic3, persisti sentimentul ci aceas- ta e ceva striin, m&car ci renuntarea la cinstirea Maicii Domnului si respingerea cultului ei in protestantism sunt lucruri ine& si mai striine gi de neinteles pentru crestinii ortodocsi”. Experienta eclezial ortodoxa releva si importanta deose- bit a pnevmatologiei in Ortodoxie. Cultul divin, experienta Sfintilor atest clar accentul pus pe Persoana $i Iconomia specific’ a Duhului Sféint (capitolul 5.1), detagat’ dar si dis- tinct& de lucrarea Fiului. Teologia ortodox’ mai nou averti- zeaz impotriva a dou excese simetrice, pledand atat impo- triva hristomonismului, cat si a penticostalismului (manifes- tate alternativ in teologia occidental catolic& si protestant) si impundnd necesitatea elaborarii unei ,hristologii pnevma- tologice” si a unei ,pnevmatologii hristologice” (S. Bulgakov, N. Nissiotis, I. Ziziulas). Duhului Sfant I se atribuie cu preci- dere sfintirea si indumnezeirea ca efecte ale insusirii perso- nale a mantuirii realizate in Hristos (cf. Sfantul Serafim din Sarov), ca si diversitatea harismelor in Bisericd. Autorul men- tioneaza teoria lui V. Lossky (1944)'8 despre specificul Icono- miei Duhului fati de cea a Fiului (Fiul mantuieste natura uman’, Duhul persoanele), dar inregistreaz doar criticile formulate de parintele Florovsky (1948)'4, nu si de parintele "9 Cf. Bssui sur lu dhévlogie mystique de PBylise de POrient, eapitulee VIN-IX, Paris, 1944; V. Lossky, Teologia Misticd a Bisericit de Rasdrit, ‘rad, rom, pr. V Riduet, Bd. Anastasia, Bucuresti, fa.,p.187 sq. % G, FLorovsky, .Christ and His Church”, in L’Eglise et les Fglises 11, Chevetogne, 1954, p. 168-169.Stiniloae (1964, 1967). ,Manifestdrile Sfantului Duh” sunt »Sfinti” (capitolul 5.2). Sfintenia in Ortodoxie imbin& bucuria cu rigoarea ascetici; exclude exaltarile harismatice si extre- mele (spiritualizarea nu are caracter dualist, mantheic, de vrijmasie fafa de trup); impune tuturor credinciosilor acelagi ideal spiritual-ascetic (nu exist doug spiritualitati) menit s& duca la manifestarea frumusetii duhovnicesti eshatologice a cosmosului transfigurat si reconciliat cu Dumnezeu. in acest sens, intreg cultul ortodox si intreaga viati a crestinului orto- dox devin o ,rugiciune in Duhul Sfant” (capitolul 5.3). Auto- rul remarck cu pitrundere, pe urmele Sfantului Feofan Zavo- ritul si ale printelui G. Florovsky, c& esentiala in rugiciunea ortodoxi nu e cererea, continutul coneret al rugéciunii, ci »starea de rugiciune”, ca ,stare” neincetatd a sufletului ,ina- intea lui Dumnezen”. Acest fapt a impiedicat rugiciunea or- todoxa si cada prada riscului la care este expus’ in Occident: acela de a deveni tn simplu mijloc de informare si comunica- re a unor idei doctrinare sau apeluri morale. Accentul pe sta- rea de rugiciune a dus Ya concentrarea pe rugiciunile scurte si repetate neincetat, de tipul rugiciunii lui lisus din practica isihasti si la descurajarea practicii harismatice a rugiciunilor individuale spontane. Formularele tipizate ale rugiciunilor cultului public sau privat gi rugiciunile scurte si neincetate sunt privite ca mijloace de depisire a subiectivitatii individu- aliste, anarhice si impure. in acelasi sens, precizeaz’ autorul, spre deosebire de conceptia voluntarist’, sociologick despre cult in Occident (,noi suntem cei care ne adundim si facem cultu!”), in Rasfcit cultul pamantese este privit ca o simpla aderare la cultul ceresc, preexistent din vegnicie (ne alitu- rim liturghiei ceresti a ingerilor”). $i in soteriologie (capitolul 6), departarea ,teologiei de scoali” de criteriile experientei ecleziale, liturgico-ascetice, a dus la preluarea schemelor juridice occidentale de inspiratie catolicd sau protestant. incepand cu A. Homiakov, in teo- logia rus a secolului XIX si inceputului secolului XX se inregistreaz o profunda feactie la juridismul soteriologic ‘5 D, STANILOAE, ,Relatile treimice si viata Bisericii", Ortodoxia 16 (4964), nr. 4, p. 503-525; ,Duhul Sfant si sobornictatea Biserici”, Ortodo- xia 19 (1967), nr, p. 3248; ambele traduse Tn limba englezk in volumul: Theology and the Chureh, S-. Vladimir's Press, 1980. occidental. Sub influenta teologului liberal protestant Albert Ritschl, profesorii P. Svetlov, M. Tareiev si mitropolitii Serghi Stragorodtki si Antoni Hrapovitki dezvolt& o serie de teorii ‘moraliste despre mantuirea realizat de Hristos i in Hristos. Astfel, mitropolitul Antoni, de exemplu, elimini orice referire Ja caracterul substitutiv al jertfei de pe Cruce, pundnd in cen- trul operei de mantuire nu Golgota ci noaptea din Ghetimani. Eliberarea deplina de oscilatia intre viziunea juridic’ si eti- cist& asupra soteriologiei s-a produs abia spre mijlocul seco- luli XX, o dati cu redescoperirea teologiei patristice gi reva- lorizarea teologica a Liturghiei si cultului ortodox. Citand doua studii remarcabile in acest sens ale lui V. Lossky gi G, Hlorovsky, autorul sesizeaz corect mutatia categoric’ i tervenit’ in sotericlogia ortodox contemporanii de pe juri- dism gi eticism pe ontologism, de pe vind gi iertare pe izbavi- ea de striciciune si moarte, de pe Cruce pe {nviere, totul cu recuperarea motivului patristic clasic de ,theosis* (aceasta apare initial sila Luther intr-o predic’ din 1526, ulterior find jns& abandonat&). Acest ontologism soteriologic patristic este interpretat nu in sens naturalist, ci in sens personalist- relational (cei e vorba mereu de o indumnezeire energetic” prin har, nu prin fire) si sinergic (fiind rezultatul unei conlu- crari continue a libertitilor divind si umana). Aceasti viziune transpare plastic magnific in reprezentarea clasici a Invierii sub forma Pogorarii lui Hristos la lad si a ridicirii lui Adam gi a Evei in lumina slavei Dumnezeirii Lui (cf. fresca de la Chora). Dar, alturi de (gi uneori fn concurent cu) renasterea teo- logiei energiilor necreate, poate cea mai spectaculoas’ mu- tafie adusi in teologia ortodoxi contemporan’, ca wmare a recentririi ei principiale pe criteriul ,experientei’, s-a produs in ecleziologie (capitolul 7). in esent’, ea nu urmirea si fie altceva decit dezvoltarea riguroas’ a faptului elementar, uitat cel mai adesea cu totul de teologi, c& ,experienta Bisericii” are loc ,in Euharjstie’, Dincolo de orice rezerve si obiectii ° Autorulu i saa ict contributfile prntelui D, STANILOAE din fisus Fristos sau restaurarea omului (Sibi 1943), Chipul nemuritor alli Dur nezeu (Craiova, 1987) si Studi de teologie ortodax’ (Craiova, 19), ca si subilele analize teologie 5 liturgice ale lui P. NELLas din ndreptarea omu- lui ie Hrists dupa N. Cabasila (Atena, 1974) sau din Zoon theoumenon (Atens, 979) fra. rom. diac. Toan I Te je, Ed, Desi, ed. 11998) 23posibile (si necesare)”, nucleul aga-numitei ,ecleziologii eu- haristice” corespunde riguros criteriului experientei restaurat principial in teologia ortodoxa contemporand, avand impact si in teologia celorlalte confesiuni crestine ca si in dialogul ecumenic actual. Toate ideile ecleziologiei euharistice, dar intr-o strict ar- ticulare hristocentric&, sunt cuprinse in germene, arati au- torul, intr-un studiu putin cunoscut din 1929 al pirintelui G. Florovsky**: Biserica se manifest concret ca prelungirea Intruparii in Euharistie, cu tot ceea ce reprezinti aceasté adunarea credinciogilor in frunte cu intai-stétatorul sivarsi tor al euharistiei, darurile euharistice si rugiciunea (anaf ua) euharistic&: expresie concentrata a Invat&turii Biseric Intr-o perspectiva diferitk — pnevmatocentrici, nu hristo- centricd — aceste idei au fost dezvoltate de colegul pirintelui Florovsky de la Institutul ,Saint-Serge” din Paris, parintele Nikolai Afanasiev (1893-1966). Incepand cu studiul din 1934, Doudi idei de Bisericé universala, si terminnd cu lucrarea postum’, Biserica Sfantului Duh (1970), parintele Afanasiev 2 opus ecleziologiei hristomoniste ,universaliste”, dezvoltate incepand cu secolele III-IV, ecleziologia originar pnevmato- centrica si ,local-euharistica”, asa cum se reflect ea in Epi tolele Sfantului Ignatie Teoforul. Prezidati de episcop in mi locul colegiului prezbiterilor si asistat de diaconi, adunarea euharisticd este Biserica in plenitudinea catolicititii ei si nu doar o parte a unei Biserici universale abstracte. Structurile de unitate supralocala nu au, dupa Afanasiey, relevant ecle- ziologic’, ci doar administrativa. Dar principala mutatie de accent operati de pirintele Afanasiev priveste infelegerea riguros comunitara a Euharistiei insisi: Euharistia nu este, dupa el, o simpla Taind a Bisericii in rand cu celelalte sase, ci Taina Bisericii prin excelenf; ca atare ea are un sens emin: mente eclezial, Aceasta duce automat la necesitatea revizuirii actuale a impartasirii credinciosilor, azi strict individualiste, intr-un sens comunitar. Nu ar fi vorba atat de o impartsire mai rar sau mai deasi, cat de o aplicare consecventa a unor jrintelui D. STANILOAE citate mai sus Ia nota 13 si pr: prof. D. POPESCU, Ortodoxie si contemporaneitate, Diogene, Bucuresti, 1996, P.95-108. ™ ,Evharistia i sobornost", Put, nr. 29, 1929, p. 3-22. 24 consecinte ce ar decurge cu necesitate din insisi natura Eu- haristiei infeleas ca act prin excelent’ eclezial®. Parintele Afanasiev a influentat considerabil si dezbaterea ecumenica actual prin teoriile sale care vedeau in episcop o dezvoltare a oficiului intai-statitorului colegiului prezbiterial — cea ce creeaz’ noi perspective in dialogul cu Bisericile protestante care au pierdut acest misteriu eclezial — si justificau caracte- ral acceptabil al primatului Bisericii Romei in sensul (si nu- ‘mai in sensul) pe care i-1 d& Sfantul Ignatie Teoforul in pre~ ambulul Epistolei sale ciitre Romani ca ekklesia prokathe- ‘mene en agape” (Biseric’ intai-st&titoare in iubire). Cum era de asteptat, toate acestea au provocat severe critici din partea teologilor ortodocsi (nu numai de scoali veche) care s-au grabit s& denunte riscurile potentiale® ale ecleziologiei euha- ristice: instrumentalizarea Euharistiei substituie lui Hristos 0 sociologie harismatic’, un sobornicism magic de tip slavofil implicand o relativizare inacceptabila a adevirului de credin- {8 si o pledoarie tacita in favoarea intercomuniunii euhat tice. Aceste obiecti legitime ca si dificultatile reale ale teorii- lor parintelui Afanasiev au avut un efect benefic conducand la o regandire mai profunda si mai nuantati a nucleului pozitiv al ecleziologiei euharistice. Principala dificultate cu care aceasta se confrunti este chiar practica actual a celebririi Euharistiei, in care preotul gi nu episcopul este cel ce pre- Zideaza de fapt adunarea euharistic’ local’. Périntele Afana~ siev vedea in aparitia diecezei episcopale ca unitate adminis- trativa supraeuharistic o evolutie negativa, responsabila de profunde alterari in intelegerea naturii ministeriului si a Bisericii. Nu de aceeasi parere au fost discipolii si continua- torii lui care s-au silit s& retin si dezvolte pozitival teologiei Iui Afanasiev, corecténdu-i ins excesele gi erorile. Astfel, in studiul stu din 1962 despre ,Teologia sinoade- lor”, pirintele A. Schmemann (1921-1983) a oferit explicatia vewharisticX” corect’ legitimit&tii evolutiei de la parohie la ° Despre intreaga chestiune gi implicatile/riscurile unei atare intelegeri corective a Euharistie, detagate de urcugul spiritual personal al credinciosi- lor, a se vedea pr. prof. IOAN IcA, .Modurile prezentel personale a lui lists Hristos i ale comuniunii eu Elin Sffnta Liturghie gi spititualitatea ortodo- xa", In: Persoand si Comuniune... (cit. supra n. 1), p. 335-358. ® De regu, criticile nu disting suficient intre consecintele reale si cele doar posible ale une! teori sau alteia. 25diecezi, a specificititii harismatice (gi nu administrative) a institutiei episcopale supraparohiale, ca gi a sinoadelor locale provenite din adunirile ,ad hoc" ale episcopilor unor provin- ii cu ocazia hirotonirii episcopului unei cet’, in sensul ca- nonului 34 apostolic. Dar expresia cea mai echilibrat’, nuanfata si aprofundat a ecleziologiei euharistice, cu largi deschideri ecumenice, este cea oferitd de Ioannis Ziziulas (n. 1930), actualmente mitro- polit al Pergamului, in teza sa din 1965, Unitatea Bisericii in Euharistie si episcop in primele trei veacuri, precum $i in importantele studii din L’étre ecclésial (1981)*. Aceast& ver- siune revizuitd pe baza unei ontologii de tip relational a ecle- ziologiei euharistice incearci si fack dreptate atat adevarului de credinti, cat si structurilor supralocale. In ce prieste solu- tia problemei create de evolutia de la parohie la diecez4, mi- tropolitul Ziziulas o vede in reducerea extensiunii diecezane actuale gi, deci, in inmultirea numarului episcopilor care tre- buie si-si recentreze misiunea pe functia primordiald a prezi- darii adun&rilor euharistice. Principalele sale contributii la relansarea dialogului ecumenic, din impasul aparent insur- montabil pe care-] reprezint& problema ministeriului sivar- sitorului Euharistiei, sunt legate de sublinierea naturii esha: tologice (si nu doar istorice) a continuit&tii si succesiuni apostolice si, respectiv, de intelegerea relational a naturi ministeriului (depisind blocajul in aporia: ontologic-functio- nal). Toate acestea creeazi noi posibilititi de intelegere ecu- menic& cu bisericile protestante in chestiunea ministeriului, problema cheie fiind acum insi realizarea in prealabil a unui acord si a unei intelegeri comune asupra Euharistiei. O mutatie esential’ a produs reorientarea teologiei orto- doxe contemporane dupa criteriul experientei si in teologia Tainelor (capitolul 8). ,Revolutionarea” acestui capitol al dogmaticii prin reactualizarea intelegerii originare a cultului este opera pirintilor N. Afanasiev si Al. Schmemann: cel din- ‘ai a propus, intr-un studiu din 1951, drept criteriu de dife- rentiere a Tainelor in raport cu ierurgiile legitura lor direct’ cu Euharistia, iar cel de-al doilea a exemplificat prin dou’ Tucrari de referinté asupra ritului initierii crestine si asupra TOANNIS ZIZIOULAS, Fiinfa eclesiald, trad. rom. Aurel Nae, Ed. Bizan- tind, Bucuresti, 1996. 26 Euharistiei#? modul in care o teologie autenticd a Tainelor trebuie s& 0 rupa cu definitiile si schemele scolastice (mate- rie, forma, sivarsitor, primitor etc.), sia integrat in explicarea lor intreaga randuiald liturgic8 conereti de sivarsire a lor (in sens realist gi nu alegoric) ca 0 component’ teologicd absolut indispensabil. In continuarea capitolului, autorul prezinta pe larg randuiala savarsirii si principalele diferente existente in practica gi intelegerea lor teologica intre Est si Vest pentru urmitoarele Taine aflate, in opinia autorului, in relatie ne- mijlociti cu Euharistia: Botezul si Mirungerea, Euharistia, Pocainta gi Preotia. Absenta Cununiei si a Maslului este, de altfel, singurul aspect care ar putea si nedumereasc& pe un cititor ortodox obignuit cu ,clasicul” septenar al Tainelor con- sacrat de catehisme si Marturisirile de credint& antiprotes- tante din secolul XVII. Nu trebuie s& uitim ins& eX numirul de sapte Taine apare in R&sirit, venind din Occident, abia in marturisirea de credint& impust impiratului Mihai VII Paleologul de con na in secolul XV, indlusiv, diferenta Tainelor de ierurgii si numarul lor a variat considerabil la Sfintii Parinti sila scriito- rii isericesti ai epocii bizantine. in Ortodoxie teologia Tai nelor este, cum sugera si parintele S, Bulgakov, un capitol ‘nc& deschis aprofundérilor si nuantrilor ulterioare. ‘Cum era de asteptat, spatiul central al capitolului e dedicat Euharistiei si evidentierii aspectelor noi reliefate de repre- zentantii ecleziologiei euharistice (Afanasiev, Schmemann, Ziziulas): a) Euharistia ca Liturghie a Bisericii: sensul ei esen- tial comunitar, concelebrarea poporului si impartigania ca act eclezial, necesitatea depasirii atit a clericalismului, cat gi a individualismului euharistic; b) Euharistia ca eveniment eshatologic, ca icoana a imparatiei viitoare i anticipare a cosmosului transfigurat, iar nu simpli comemorare a istoriei ‘trecute a mantuirii (paradoxal anamnez& a viitorului). Subli- nierea aspectului eshatologic al Euharistiei este cheia intele- gerii autentice a att de controversatelor, in plan interconfe- sional, aspecte ale acesteia: taina prefacerii gi caracterul de iul unionist” de la Lyon (1274) si c&, pa- _. 7A. SCHMEMANN, Of Water and of Spirit, 1974 (Din apa si din Duh. Studiu lturgie al Botezului, tad. rom. pr. prof. ion Buga, Ed, Symbol, 1992], i LBucharistie, Sacrament du Royaume, 1984 [Euharistia, Taina fmpard tie, trad, rom. pr. Boris Riduleanu, Ed, Anastasia, £2. 27Jertfa; dupa cum tot el oferd nesperate solutii blocajului ecu- menic in chestiunea ministeriilor, cum arata Ziziulas. Lucrarea se incheie cu un scurt capitol dedicat eshatolo- giei (capitolul 9). Nu este ins& vorba aici de acele probleme ce alc&tuiesc continutul capitolelor de eshatologie ale dogmati- cilor (moarte, via, judecat& particulara si universal8, rai, iad, purgatoriu, invierea mortilor, antibrist etc.), ci de trd- satura eshatologictt fundamentaldi” a experientei ecleziale si a teologiei ortodoxe. Jar aceast trisitura tine nu de o esha- tologie futurist-apocalipticd (de tip iudaic), ci de eshatologia »prezenteist3”, ,realizata” sau ,inauguraté” deja in experienta cultului divin sia vietii duhovnicesti. Liturghie, icoane, moas- te, asceza, rugaciune, diaconie, toate sunt forme de participa- re inc& de aici si de acum la imparatia eshatologici viitoare, Ja bucuria Invierii si comuniunii Sfintilor. Eshatologia in Or- todoxie este, paradoxal, obiect al experientei ecleziale nemij- locite si culmineaza in bucuria universali a liturghiei pascale care singura di intreaga masura a profunzimii inegalabile a experientei ortodoxe. Att prin continut, cét mai ales prin metoda hermeneutic’ aplicat’, Introducerea in teologia ortodoxdi contemporanii a profesorului K.Ch. Felmy este o lucrare de exceptie cu valoare exemplar chiar gi pentru teologii ortodocgi cArora le oferi 0 lectie de intelegere in acelasi timp congenialA si riguros stiin- {ificd a propriei lor traditii. Spunem acestea avind in minte voluminosul tom pe care, la sfarsitul carierei sale, un teolog ortodox roman ni-| oferea tot in 1989, sub genericul unui titlu similar cele al lucrarii prezente, insé infinit mai pretentios: Teologia ortodoxd contemporand. Citind consideratii finale cel putin stranii ale autorului masivului si aridului opus de- spre ,actualitatea”, de fapt inactualitatea, ,teologiei bizanti- ne’ in paralel cu lucida intelegere a teologiei neopatristice venite din partea unui teolog luteran, suntem pusi in fata unei situatii paradoxale: un teolog ,ortodox” gindeste mai abstract si mai ideologic decat occidentalii, iar un teclog oc- cidental ne oferd o veritabil’ ,dogmatics 2 experientei ecle- ziale” plecind de la concret, dovedind astfel c& gndeste mai 1 Pr. prof univ. dr. PETRU REZUS, Teologia ortodaxit contemporand, Bd, Mitropoliei Banatului, Timigoara, 1989, mai ales p. 633-642. 28 ortodox decat destui teologi ,ortodocsi” de astizi. Avertismen- tul este limpede si perfect evanghelic: daca acestia din urmi se dezintereseaz& tot mai mult de aprofundarea serioas a Traditiei lor, atunci si nu se mai mire sau s& protesteze cfind altii, pratestanti sau catolici, vor vorbi despre ea in locul lor! Dincolo de aceste accente polemice colaterale, impuse de aceast anacronicd supravietuire a unei ,teologii de scoala” ,aggiornate”, in plin ev neopatristic, liturgic i euharistic, se mai impune, credem, o ultima precizare. Fenomenul neopatristic din Ortodoxia contemporana nu este imun ine’ fafi de manipularea si distorsionarea lui ide- logic’. Existi actualmente un rise considerabil in a face din teologia ,neopatristica”, din criteriul ,experientei”, progra- mul ideologic al unej antiteze gi alternative ortodoxe la teolo- gia si civilizafia occidental in ansamblul ei. E ceea ce face, de exemplu, cu indanjita consecvent& prin cértile sale filozoful religios ortodox Christos Yannaras. Radicalizind teoria de inspiratie spengleriand a dublei ,pseudomorfoze” catolici- zante si protestantizante a teologiei ortodoxe din secolele XVII-XVIII si pledoaria in favoarea revenirii la ,elenismul crestin” patristic, lansat& in 1936 la Atena de parintele Georges Florovsky, filozoful atenian vorbeste despre elenis- mul ortodox patristic si bizantin ca despre o sintezA perfect’, {nchisa in sine si radical antagonic fat de crestinismul occi- dental; ca atare, el n-ar avea nevoie nici de schimbari, nici de provocari, nici de imbogatiri ulterioare. Aceasta teorie uit fn mod sistematic faptul cA nu numai ,pseudomorfoza”, dar $i Tenasterea ,neopatristic&” din teologia ortodoxa a secolului XX ar fi fost de neconceput in afara contactului intelectual cu Occidentul; atat personalismul existential, cat si renasterea neopatristica gi euharistica din teologia ortodoxa actual da- torandu-se in chip esential nu doar reinviorarii spiritualita filocalice, ci si contactelor si schimbului intelectual cu filozo- file si migcrile similare din spatiul occidental. in loc s& se proclame apodictic existenta a ,doua ontologii” ireconcilia- bile, mult mai util& si mai productiva ar fi angajarea unui dia- log (fie el si critic, dar amiabil, cu adevirat personalist) inspi- rat de un recurs metanoic (deci autocritic) gi creator la izvoa- rele Revelatiei, la care ne oferd acces concret Traditia vie, liturgicd, mistic& a Bisericii. lar fata de Revelatie toti erestinii suntem intr-o permanent inadecvare, lucru ce exclude din 29principiu orice autosuficienta idolatra si ignorant’. Teologia autentic’ nu e numai o experienta si o practic’ individuala sau de grup, ci un dialog infinit pe marginea gi in directia unei experiente a misterului ultim si unificator al Revelatiei, fata de a ckrui complexitate paradoxali si infinitate suntem, in grade diferite, cu totii intr-un deficit permanent cat timp evoluim de aceasti parte a eshatonuluits Oferind jaloanele principale ale unei veritabile ,dogmatici a experientei ecleziale”, cartea profesorului K.Ch. Felmy este de acum un instrument de hucru stiintific indispensabil pen- tru toi cei preocupati in mod serios de asimilarea constient’ a teologiei ortodoxe: profesori, doctoranzi, studenti, preoti si laici cu preocupiri teologice. Scrisi cu deplina identificare afectiva si intelegere a categoriilor spirituale specific ortodoxe (cea ce garanteazi de fapt autenticitatea intelegerii gi pre- zentirii teologiei ortodoxe ,din interior”), lucrarea benefi- ciaz’ si de avantajele ce decurg din stipanirea perfect’ a rigo- rilor metodologiei stiintifice occidentale. in acest ultim sens, a il ajuti chiar si pe teologul ortodox sa constientizeze pro- blemele disciplinei sale si s&-si fact o imagine clar& gi obiec- tiva asupra mutatiilor survenite in evolutia acesteia in ultimii o sut cincizeci de ani in comparatie cu teologia ortodoxa nde scoala” a secolelor XVII-XIX, familiarizéndu-l cu biblio- grafia lor esentiald. In acest sens, cartea de fat a profesorului % Filozofi ovcidentali cum e, de ex, Jean-Yves Lacoste (Expérience et Absolu, Presses Universitaires de France, col. Epimethée, 1994 ~ trad. rom. Maria-Cornelia [eX jr: JEAN-YWES LACOSTs, Experient si Absolut. Pentru 0 fenomenologie liturgicé a umanitatit omului, Ed. Delsis, Sibiu, 2001) au ‘ajuns astfel pe cale fenomenologicd la justficares naturii lturgice (in sens extins) a logii ce prezideazA intdinirea om-Dumnezeu. Constructillor teore tice organizate in jurul reduetiei conceptuale (Hegel et comp.) sau sentimen- tale (Schleiermacher et comp.) a religei, Liturghia le opune, ea opera aliber- {io supradeterminare originard gi eshatologicl a relaie initiale a omulut ceu lamea gi pimantul, sacral si divin, analizate de Heidegger ca traséturi cesentiald a facticititi umane oscilind intre un ateism existential si un piga- ‘nism ontologie, Omul existA pe plmdnt nu numai ,locuind, constraind si sindind” (Heidegger, ci si .locuind, construing gi rugindu-se”. Rugiciunea, Titurgicul, asceza totaizatoare (nu exclusivist@) reveleaza faptul cK nu lumea, nici pimintul, ei impiritia — relatia Iai Dumnezeu cu noi gi a noastrii cu Dumnezeu ~ ¢ adevarata noastra patrie; iturghia e adevaratul nostra trans- cendental care face cu putin, modul cel mai uman de a vietui in lume gi pe pamant, transforménd fenomenologic relatia noastra cu sacral i divinul ‘ntr-o relatie cu Absolutul, cu Dumnezeu, 30 K. Ch. Felmy, intitulata in originalul german modest si fara pretentii de exhaustivitate O introducere in teologia ortodoxt: contemporand, vine si intregeasca fericit tabloul ,tendintelor istorice i doctrinare” ale teologiei risaritene postpatristice trasat de parintele John Meyendorff in a sa Initiere in teolo- gia bizantind (1975), care se opreste insi in secolul XV. Profesorul Felmy ne aduce cu discutiile sale din secotul XVI si pani la sfargitul secolului XX. Clarificarile ce pot fi extrase din pilduitoarea sa lectie de admiratie lucida, si pentru care merit& recunostinta noastra deplina, se pot dovedi decisive pentru teologia ortodoxi a secolului XXI. pr. prof. Ioan Iedt si diae. Ioan I. Tea jr + JonN MevEnDoxrr, Teologia bizantind. Tendinge istorice $i doctrina- ve trad. pr conf. dr. Alexandru Stan, Ed. IBMBOR, 1996, aProtoprezbiterului Vladimir Fedorov, Protoprezbiterului Vladimir Ivanov, Preotului Boris Danilenko si tuturor prietenilor mei din RusiaCuvant inainte In anul 1746 imparaiteasa Ekaterina a Rusiei s-a adresat procurorului general de atunci al Sfantului Sinod, printul Sahovskoi, cu rugimintea de a oferi o explicatie a ritualului sfintirii unei biserici, Acesta era inceputul preistoriei unui comentariu al Liturghiei, care avea s% apari — mult vreme dupa moartea tuturor celor implicati in 1746 — patruzeci gi gase de ani mai tarziu, abia in 1793. Doar in comparatie cu astfel de termene timpul scurs de la primele discutii pana la aparitia cirtii de fat s-a dovedit re- lativ scurt. in sine, el este totusi un interval de timp foarte Tung, care a cerut foarte mult ribdare Societitii de Carte Stiintific8, si inainte de toate domnului Bruno Frisch de la departamentul lecturd, rabdare pentru care ag dori sé-i mul~ umese din inima. Nu este aici locul s& descriu toate obstacolele care au tre- buit depagite inainte de terminarea acestel ci, Ag dori mi refer doar pe scurt numai la o ultims piedic3. Ar fi fost frumos dack aceast’ carte ar fi putut aparea in vara sau cel maj trziu in toamna lui 1988, cu prilejul implinirii a o mie de ani de la botezul rusilor kieveni. Dar tocmtai aceastd aniversa- rea adus cu sine autorului att de multe obligati in alte fune- 4ii, incdt ceea ce ar fi putut fi un prilej special pentru aparitia ei, si devin’ piedica ultima. De aceea cartea n-a putut fi ofe- itt Bisericii Ortodoxe Ruse cu prilejul mileniului. Initial ea a fost gandit& ca o publicatie in seria de Introdu- ceri a Societatii de Carte Stiintifici German’. In decursul timpului conceptia ei s-a schimbat atat de mult, incat a tre- uit si fie scoasi din aceasta serie. $i pentru acest lucru tre- buie si-i fiu recunoscator cu indatorat solicitudine. Prin scoaterea din seria de Introduceri am putut cagtigat 0 mai mare liberate pentru dezvoltarea ideilor mele privitoare la 0 prezentare introductiva a teologiei ortodoxe. 735Cartea de fat este o expunere introductva a teoogie or todoxe, nu o ,teologie ortodoxa” in ea insdsi. Fiinded teologia ortodoxa ~ inclusiv inridicinarea ei in experienta Biserci in experienta cultului divin, in experienta ‘ocmai acest Iueru vrea sé-l arate prezentarea de fart. In lucrarea mea m-am straduit sa prezint teologia ortodo- xi cu ochiul iubirii, care este organul cunoasterii, insa fri idealizare. M-a interesat inainte de orice nu atat prezentarea in fntreaga ei extensiune — acest lucru e cu neputinta —, cat evidentierea a cate ceva din extensiunea posibilitatilor intal- nite in teologia ortodox4. Teologia ortodoxa nu este nici aga de monoliticd eum i-ar plicea uneori si apari, nici atat de monoliticd cum i s-a reprogat uneori. In redactarea acestei hucrari am gisit mult ajutor si spri- jin, pentru care tin s-mi exprim aici mulfumirile mele cordi- ale, Aceste multumiri ii privesc mai intai pe auditorii si au- ditoarele cursurilor mele de la Heidelberg si Erlangen, care au insotit cu ascultarea si intrebirile lor prelegerile pregiti- toare ale cértii Introducere in teologia ortodoxa in diferitele ei versiuni. Reuniunile seminarului superior ,,.Vachendorfs- koe Soglasie”, sub conducerea predecesoarei mele la catedra de Istorie si teologie a Rasaritului crestin din Erlangen, dna Fairy von Lilienfeld, au testat critic unele capitole ale cartii si au incurajat-o prin interpeliri si indicatii Multumiri cordiale se cuvin aici asistentului meu Dr. Christoph Kiinkel care a parcurs cu grija manuscrisul sia contribuit cu intrebirile sale nemiloase la clarificarea unor pozitii. Doamnei Birgit Schlegel i se cuvin multumiri pentru ajutorul dat la citirea corectutilor. Dlui Dimitrios Moschos, stabilit intre timp la Miinchen, fi multumese pentru indicati- ile amicale care m-au ajutat la intregirea capitolului 4.3. Pentru sprijinul dat in alc&tuirea bibliografiei fi mulfumesc doamnei cand. theol. Heike Wild, doamnei stud. theol. et phil. Karin Schedler si domnului stud. theol. Winfried Klughardt. Doamnei Christa Margarete Freud ii multumese din inim& pentru pregatirea cu griji a manuscrisului. Effeltrich, 28 august 1989 la praznicul Adormi Domnului (pe stil vechi). Maicii Karl Christian Felmy 36 Prescurtari Prescurtarile bibliografice nu sunt specificate aici, intrucat ele au putut fi luate din indicele de prescurtiri aledtuit de Siegfried Schwertner pentru Theologische Realenzyklopdidie. Prescurtiri suplimentare: av Bogoslovkij Vestn izdavaemy} Imperatorskoju Moskovs- ou Duchovnoju Akademie [Vestitorul Teologic,editat de ‘Academnia Duhovniceaseé Imperial de la Moscova, Sergiev Posed cree Christianskoe Ctenie. Béemesjaény} tural indavaemy} pri S.Petetburgho} Duhovno} Akademi (Lectura creting. Re- visti lunar, editati de Academia Duhovniceased Sankt Pe- terburg), Sanktpeterbu Contacts Contacts. Revue Francais de YOrtholoxe, Pars. Messager Le Messager. Suppiément de langue francaise au péciodique dde/Action Cheétienne des Etudiants Russes, Paris. Messager Orthodoxe Le Messager Orthodoxe — Continuarea publica- tick Ze Messager. Oikonomia —Orkonomia. Quellen und Studien, reg. von Fairy v.Lilien- feld [din 1985 — coeditor: Kh. Felmyy Provsob __Pravoslavny) Sobesednik. ladanie Kazansko} Duchovno} ‘Akademi (Partener de dialog ortodox. Editat de Academia Duhownicestes din Kazan), Kazan Pur Put. Organ Russko} Religion} Mysli pod redakcej N. A Berdjaera, ri ufasti VP. Vyteslaveva Cales, Organ al liters religig\rusi sub redactia ui NA. Berdiae eu parti- ‘iparealui VP. Vgeslavees, Pars RBS Russkij Biografigeskij Stovar’ (Lexicon bibliografic rusesc), Retipirit de SPE, Kraus Reprint Corporation, New York, 1962. Sophia Sophia. Qullenéstlcher Theologi. Hrsg. J. Tyeak und W, Nyssen. VROMISAD —Vestmik Russkogo Christianskooo (Srudenteskoge) Duige- nija{Vestitorul miscirii(studentest) erejtine ruse}, Paris, 37