Sunteți pe pagina 1din 3

PROCEDURĂ DE LUCRU PENTRU ECHIVALAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN ANII ANTERIORI

1. Introducere
Prezenta procedură se referă la recunoașterea disciplinelor studiate, a notelor obținute și a creditelor
aferente disciplinelor, în următoarele situații:
- studenți care urmează o a doua facultate și care sunt absolvenți cu diplomă de licență/ masterat;
- studenți care prezintă la dosarul personal o situație școlară de la altă instituție de învățământ superior
la care sunt în prezent studenți;
- studenți care solicită echivalarea unor note obținute în anii anteriori la aceeași facultate.

2. Scop
Această procedură prezintă regulile după care se face echivalarea situației școlare pentru studenții care
solicită acest lucru, aflați într-una din situațiile prezentate la punctul 1.

3. Descrierea modului de realizare a echivalării


3.1. Pentru echivalarea situației la una sau mai multe discipline, studenții vor depune cerere la
secretariatul Departamentului de Psihologie, Educație și Pregătirea Personalului Didactic pentru
echivalarea notelor la începutul fiecărui semestru. Echivalarea se face doar pentru disciplinele
semestrului în curs. Cererea va fi adresată directorului de departament și va fi depusă în primele 45 zile
calendaristice de la începutul semestrului în care se studiază disciplina pentru care se solicită echivalarea.
3.2. Solicitantul va depune, odată cu cererea de echivalare, situația școlară/foaia matricolă/
suplimentul la diplomă emis de universitatea la care a fost student sau la care este în prezent înmatriculat
(nu se acceptă cereri fără situații școlare/ foi matricole/supliment la diplomă).
3.3. La nivelul departamentului, va fi formată o comisie de echivalare numită de către directorul de
departament din care vor face parte directorul de departament, coordonatorul programului de studii la
care se solicită echivalarea și titularul disciplinei pentru care se solicită echivalarea.
3.4. Comisia se va întruni și va analiza solicitarea, urmând să transmită secretarului Departamentului
de Psihologie, Educație și Pregătirea Personalului Didactic în decurs de maximum 10 zile lucrătoare un
răspuns consemnat în fișa de echivalare.
3.5. Titularul disciplinei înregistrează în catalog nota echivalată.
3.6. Fișa de echivalare se arhivează la Departamentul de Psihologie, Educație și Pregătirea Personalului
Didactic.
4. Reguli de echivalare

4.1. Studentul care solicită echivalarea este obligat să respecte toate condițiile de participare la
activitățile disciplinei până la primirea răspunsului privind echivalarea.
4.2. Comisia de echivalare poate decide echivalare totală a notelor/creditelor obținute anterior sau
neechivalare.
4.3. Echivalarea rezultatelor nu este posibilă pentru examenele creditate.
4.4. Rezultatele unor discipline studiate anterior exprimate în calificative (admis/respins) pot fi echivalate
cu note, calificativul „admis” fiind echivalat cu nota 10.
4.5. Rezultatele obținute în ciclul de licență nu pot fi echivalate pentru discipline din ciclul masterat.

2
Universitatea Transilvania din Brașov STUDENT:
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Ciclul de învățământ:
Program de studii: AM LUAT LA CUNOŞTINŢĂ,
Forma de învățământ: SEMNĂTURA: ……………………..
An universitar: DATA: …………………………..

FIŞĂ DE ECHIVALARE (promoția _)

Anul de studii __ (An universitar _ , Semestrul _)

Nr.crt. Denumire Nr Denumire Nr. Nota Rezultatul echivalării


disciplină credite disciplină cu credite
Echivalat Neechivalat
echivalată din plan care s-a
actual echivalat

Director departament,
......................................................

Coordonator program de studii,


......................................................

Titular disciplină,
......................................

S-ar putea să vă placă și