MOTTO:„GRĂDINIȚA ȘI

FAMILIA CELE DOUĂ

ARIPI CARE SUSȚIN
ZBORUL COPIILOR”
 MOTTO:
„NU POȚI SĂ RESPECȚI
DACĂ NU ÎNȚELEGI,NU
POȚI SĂ ÎNȚELEGI DACĂ NU
EȘTI EDUCAT”
 Cei 7 ani DE ACASĂ: norme și valori esențiale pentru succesul
viitorului copilului tău
Este adevarat ca nu prea mai exista cei 7 ani de-acasa, deoarece copiii sunt inclusi în diverse forme educationale inca de la varste

mult mai fragede, INSĂ ramane ideea de la baza acestei expresii: normele de conduita se invata din familie. Scoala si alte medii

educationale nu pot ulterior decat sa confirme si sa consolideze normele deja deprinse din familie.

Cei 7 ani de acasa si comportamentul copilul

Niciun părinte nu-şi doreşte ca odrasla sa să dea dovadă de proastă creştere, acasă sau în societate. Şi, evident, fiecare părinte ar
vrea ca fiul său sau fiica sa să fie un exemplu de bună purtare în toate contextele sociale, începând de la comportamentul în mediul
familial şi până la conduita celui mic la şcoală, pe terenul de sport, la teatru sau în vizită la rude.

2 scenarii posibile
Să ne imaginăm două scenarii diametral opuse în acelaşi decor: la restaurant. În primul dintre ele, copilul stă la masă, lângă părinţi,
cu spatele drept şi coatele pe lângă corp, mânuieşte cu dexteritate şi cunoaştere toate ustensilele de lângă farfurie, mulţumeşte
politicos chelnerului pentru orice serviciu şi contribuie în mod adecvat la conversaţie. În al doilea scenariu, copilul strigă pînă
acoperă muzica ambientală a restaurantului, aleargă prin sală şi printre picioarele mesenilor, varsă pe faţa de masă supa şi paharul
cu vin al mamei, îi pune piedică chelnerului în momentul când acesta aduce cafelele.

Trebuie să recunoaştem că ambele scenarii par exagerate. Puţini copii se comportă ca şi cum tocmai ar fi ieşit de pe porţile unui
colegiu englezesc de bune maniere, cum la fel de puţini sunt, probabil,  şi cei care l-ar fi inspirat pe Caragiale pentru reeditarea lui
„Domnul Goe”. Între aceste două improbabile extreme are loc o provocare – uneori dificilă – a părinţilor în dorinţa lor de a le oferi
copilului ceea ce este cunoscut generic drept „cei şapte ani de-acasă”.
Ce sunt cei 7 ani de acasa?
Trecând peste realitatea că nu prea mai există cei 7 ani de-acasă, deoarece copiii sunt incluşi în diverse forme educaţionale încă de
la vârste mult mai fragede, rămâne ideea de la baza acestei expresii: normele de conduită se învaţă din familie. Acest mediu este cel
în care copilul deprinde principalele reguli de bună purtare, cel mai adesea prin imitare decât printr-un comportament conştient, iar
vârsta primei copilării este esenţială în conturarea şi achiziţia normelor unui comportament social corect. Şcoala şi alte medii
educaţionale nu pot ulterior decât să confirme şi să consolideze normele deja deprinse din familie.

Responsabilitatea aruncata pe umerii parintilor?

Această realitate aruncă pe umerii părinţilor o responsabilitate majoră: de noi, părinţii, depinde ca adolescentul, tânărul şi adultul de
mâine să-şi asume în aceşti primi ani ai copilăriei toate componentele unei bune creşteri. Iar această expresie – „bună creştere” – nu
este un standard general. Ea are forma pe care noi, părinţii, i-o dăm. A fi bine-crescut nu înseamnă peste tot acelaşi lucru; atât
contextul cultural-istoric obiectiv al societăţii cât şi standardele subiective ale fiecărui părinte determină definiţia celor „şapte ani
de-acasă”.
 Educatia primita in familie
Se pot creiona, evident, generalizări. Printre principalele ingrediente care compun ceea ce se înţelege,
în mod tradiţional, un copil „bine crescut” regăsim:
 Salutul. Este prima normă de conduită învăţată în familie, începând de la etapa în care piticul nu
poate saluta decât prin fluturarea mâinii şi continuând pe urmă firesc cu „bună ziua”.

 Comportamentul în public. Un copil „bine crescut” ştie să răspundă la întrebări şi să susţină, la

rându-i, conversaţia, îşi aşteaptă rândul fără să întrerupă pe cel care vorbeşte.

Comportamentul cu prietenii. Manierele nu se demonstrează doar în preajma adulţilor. Jocurile

copiilor sunt experienţe care, pe lângă că aduc destindere şi voie bună, îi pregătesc pe cei mici pentru
rolul de adult. Tot jocurile sunt ocazia de a învăţa, exersa şi testa comportamente corecte. Un copil
„bine crescut” îşi respectă partenerii de joacă, înţelege şi se conformează regulilor jocurilor specifice
vârstei lui.

 Înţelegerea normelor sociale. Prin imitaţie şi suficientă practică, copilul deprinde, cu ajutorul

părinţilor, ceea ce „se face” şi ceea ce „nu se face” în societate. O bună creştere implică şi cunoaşterea
şi aplicarea acestor reguli nescrise ale lumii în care trăim: trebuie să ne aşteptăm rândul la magazin, la
medic sau la leagănul din parc, spunem „te rog”, „mulţumesc” şi „cu plăcere”, nu încălcăm drepturile
celorlalţi prin afirmarea drepturilor noastre, nu facem zgomot în ora de linişte, respectăm simbolurile,
credinţele şi valorile noastre şi ale celor de lângă noi.

 Manierele la masă. O bună creştere presupune folosirea eficientă a tacâmurilor, respectul

comesenilor şi a celui/celei care serveşte masa.

 Recunoaşterea greşelilor. „Îmi pare rău” este, la fel ca şi „te rog”, o expresie magică. Pentru a o
folosi, un copil are nevoie să o audă şi din partea adulţilor din jurul lui. Astfel, va învăţa că
recunoaşterea greşelilor şi sinceritatea exprimării regretului nu sunt un semn de slăbiciune, ci de
respect şi demnitate.

 Tact şi toleranţă. Un copil „bine crescut” învaţă de la părinţi că a râde de slăbiciunea, defectul
fizic sau orice tip de dizabilitate a cuiva ne descalifică în primul rând pe noi. Va face diferenţa – în
timp – între râsul sănătos şi spiritul de glumă şi râsul care jigneşte, care deschide răni. Şi îl va evita pe
cel din urmă.

Bineînţeles că toate ingredientele de mai sus sunt rezultatul a ani de experienţe, cu încercări, eşecuri şi
reuşite. Şi bineînţeles că există uneori devieri de la tipul de comportament pe care dorim să-l insuflăm
copilului nostru, precum şi zile în care ni se pare că totul e în zadar şi că toate lecţiile pe care te-ai
străduit să le predai copilului tău au trecut pe lângă el fără să lase urme semnificative. Probabil că
soluţia este, la fel ca în cazul multor aspecte legate de creşterea unui copil, perseverenţa. Şi exemplul
personal, asta în primul rând. Iar eforturile susţinute nu vor întârzia să dea roadele mult-aşteptate.
Cei 7 ani de acasă însemnă mai mult reguli de bun simț, igiena, respect, pe care un
copil trebuie să le învețe de la părinti, până să meargă la școală, dar care desigur că
părinții să le tot repete până se fac mari;

1.să asculți pe cineva când îți vorbește,

2. să nu vorbești cu gura plină,
3. să te speli pe mâini dupa ce ai fost la baie...sau când vii de la plimbare,
4. să spui adevărul,
5. să nu fii agresiv,
6. să dai buna ziua/la revedere
7. să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci,
8. să respecți pe cei din jur,
9. să nu scuipi pe strada,
10. să nu vorbești urît,
11. să nu te întinzi pe masă când mănânci,
12. să nu te urci cu picioarele încălțate în pat,
13. să respecți proprietatea personală și a celorlalți (să nu strici/distrugi)
14. să spui multumesc,
15. să te speli pe dinți seara/dimineața,
16. Să nu te scobesti în dinți/ori alte parti... cand vorbești cu cineva/public.