Bioetica crestina – curs nr.

BIOETICA ŞI CONSECINŢELE EI

ISTORICUL ŞI PROBLEMELE BIOETICII

Aşa cum afirmam încă de la începutul lucrării, postmodernismul

a adâncit şi mai mult omul în căderile lui pregătite de modernism, iar
în lumea medicală în această nouă epocă se naşte un termen nou
foarte la modă – Bioetica.
Termenul provine din două cuvinte greceşti „bios” adică „viaţă”
şi „ethos” adică morală. Mai pe înţelesul nostru din punct de vedere
etimologic, bioetica ar însemna „morala vieţii”.
Unele enciclopedii dau următoarea definiţie:
„Bioetica este studiul sistematic sau ştiinţa comportamentului
uman în cadrul ştiinţelor vieţii şi al îngrijirii sănătăţii, când acest
comportament este examinat la lumina valorilor şi a principiilor
morale”1.
Dicţionarul de Etică şi Filozofie morală o defineşte: „Bioetica
este un termen nou apărut către 1970 în Statele Unite ale Americii,
cristalizând mişcări, aspiraţii, prelegeri şi practici care cercetează şi
aduc în discuţie progresele tehnicilor biomedicale” 2.
În depozitul bioeticii au apărut o gamă întreagă de cuvinte şi
expresii ce acoperă o grămadă de teme, cum ar fi: „Comitete de
etică”, „mişcarea genomului uman”, „dreptul de procreere”, „dreptul
celui ce trăieşte”, „testament al vieţii”, evocând în mod diferit această
tensiune între dezvoltarea tehnico – ştiinţifică şi problema morală.
Chiar dacă este descrisă ca un „câmp de probleme” sau
„disciplină nouă” sau „ştiinţa interferenţelor”, bioetica provoacă încă
aprinse discuţii asupra statutului său, metodelor sale şi intervenţiilor
sale.
Bioetica apărută ca răspuns la tehnologia ultrasofisticată din
postmodernism se concentrează asupra a trei domenii:
a) Începutul vieţii umane (inclusiv metodele procreării artificiale,
ale avortului şi ale chirurgiei in utero).
b) Diverse mijloace de păstrare şi menţinere a vieţii (inclusiv
aparatele pentru dializă şi cele pentru respiraţie artificială, terapiile cu
droguri şi gene, ca şi transplantul de organe vitale).

1
Pr. Claudiu Dumea, Omul între „a fi” sau „a nu fi”, Probleme fundamentale de bioetică,
Ed. Arhiepiscopiei Romano – Catolică, Bucureşti, 1998, p. 5.
2
Dictionnaire d’étique et de philosophie morale – sons la direction de Monique Canto –
Sperber, PUF, Paris, 1996, p. 155.
1|Page
 Bioetica crestina – curs nr. 1

c) Sfârşitul vieţii (incluzând alinarea durerii pentru pacienţii

bolnavi în stadiul terminal, retragerea sau oprirea hranei, hidratării şi
eutanasia)3.
Mai precis, analiza problemelor la care m-am referit constituie
obiectul eticii biomedicale. Bioetica se extinde asupra întregii lumi vii
şi cercetează legăturile omului cu aceasta. Cea mai importantă parte
a bioeticii o constituie etica medicală, care foloseşte în mod curent
denumirea întregului pentru o parte a întregului. Mulţi extind
interesele şi spaţiul acestei ştiinţe în care includ mediul, problemele
care se referă la mediu.
Am spune că este firesc ca dezbaterea problemelor bioetice,
precum altădată a celor etice, să fie determinată de o antropologie şi
chiar o cosmologie corespunzătoare. Când avem o bază acceptată
de toţi pentru om şi lume este firesc să se poată realiza un acord
corespunzător în discutarea şi rezolvarea problemelor bioeticii. Când
lipseşti această bază comună este clar că apar diferenţe, divergenţe,
opinii şi soluţii diferite.
În cadrul societăţii multiculturale şi globalizate a
postmodernismului de astăzi sunt multe şi esenţiale diferenţe şi
contradicţii legate de antropologie şi cosmologie.
Problemele apar chiar şi în spaţiile în care tradiţiile creştine
sunt încă puternice şi au o influenţă.
Dar bioetica se străduie să controleze evoluţiile extraordinare şi
rapide ale biologiei şi tehnologiei medicale. Din acest motiv se mişcă
aproape exclusiv la nivel impersonal. Se concentrează „asupra
analizei problemelor de ultimă oră şi se îngrijeşte de abordarea lor la
nivel mondial prin principiile ultrageneralizate. De aceea, atunci când
nu se exprimă în cadrul unei confesiuni religioase sau al unei
cosmoteorii, ignoră pe cât se poate concepţiile religioase metafizice
sau de alt ordin privind lumea şi încearcă să se sprijine pe principii şi
valori utilitariste, care pot fi acceptate pe o scară mai largă” 4. În acest
fel, în bioetică sunt evidenţiate patru principii: „1) principiul
autonomiei;
2) principiul evitării durerii şi suferinţei”;
3) principiul binefacerii;
4) principiul dreptăţii”5.
Aceste principii sunt interpretate diferit astăzi şi este cunoscută
erodarea principiilor şi a valorilor morale în societatea postmodernistă
de azi. Când omul se goleşte de orice particularitate spirituală şi
3
Pr. Prof. Dr. John Breck, „Darul sacru al vieţii”, Ed. Patruos, Cluj - Napoca, 2001, p.
307-308
4
Georgios I. Mantzaridis, „Globalizare şi Universalitate – himeră şi adevăr”, Ed.
Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 149.
5
Ibidem, p. 149 – 150.
2|Page
 Bioetica crestina – curs nr. 1

rămâne doar la funcţiile biologice se îndepărtează de scopul său, de

chemarea la care a fost creat de Ziditor.
Conform celor amintite mai înainte putem spune că baza cea
mai importantă a bioeticii rămâne antropologia pe care se
fundamentează medicina de azi. Din păcate această antropologie
este în esenţa ei străină de cea creştină. Este o antropologie
umanistă mecanicistă şi unidimensională, care pierde din vedere
importanţa persoanei umane, omul fiind doar un simplu individ.
În calitate ei de ştiinţă pragmatică, bioetica, încearcă să
urmărească evoluţiile ştiinţifice din medicină şi biologie, pentru a
formula propuneri în sprijinul aspectelor pozitive ale acestora şi care
să limiteze pe cele negative. „Bioetica se înfăţişează, de obicei, ca o
morală aflată într-o permanentă curgere şi transformare impusă de
laboratoarele de cercetare, valorificată de factorii politico – economici
şi promovată prin informatică şi prin mijloacele de comunicare în
masă. Nu pregetă să accepte eutanasia, să recunoască avorturile ca
mijloc terapeutic sau să facă servicii eugenismului promovând astfel
rasismul”6.
Bioetica, ca deontologie a postmodernismului, se leagă
nemijlocit de tradiţia creştinismului secularizat occidental şi mai ales
de morala tipic occidentală, cu un pronunţat caracter legalist. Sigur,
în domeniul moralei a existat mereu tendinţa formulării de principii
generale, aplicabile tuturor oamenilor în vederea modelării şi educării
comportamentului uman. Aceasta se constată în morala creştină prin
cunoscuta regulă de aur: „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi şi voi lor asemenea” (Matei 7,12).
Prin regula de aur omul este chemat să se pună el însuşi în
locul celuilalt. Ea cultivă apropierea, comunicarea excluzând izolarea.
Alte domenii de interes sunt autonomia pacientului, justiţia
distributivă într-o lume a resurselor limitate şi consimţământul
informat. Când îngrijirea medicală este supusă legilor pieţii,
nedreptăţile sunt evidente. Şi acestea sunt tot mai multe în centrul
atenţiei specialiştilor din domeniul bioeticii.
O primă problemă ce interesează pe creştinii şi pe teologii
moralişti este evidentă: ce valori morale şi spirituale trebuie să
respectăm şi să protejăm în actualul context al acestor dezvoltări
tehnologice, a presiunilor sociale. O greutate în plus constă şi în
faptul că Sfânta Scriptură şi tradiţia patristică nu le tratează în mod
explicit. Problema este foarte greu de soluţionat într-o lume pluralistă,
în care toate valorile sunt relativizate, iar principiile fundamentale sau
absolute nu mai există în minţile contemporanilor noştri.

6
Ibidem, p. 151.
3|Page
 Bioetica crestina – curs nr. 1

Lumea în care trăim e una în care viaţa umană e adesea

considerată şi tratată ca un simplu produs pe care îl putem „crea”,
„manipula” la cerere şi „elimina” din motive de convenienţă. Avem ca
exemplu avortul la cerere, eutanasia. Dacă trebuie să rămânem
credincioşi viziunii ortodoxe, singurul răspuns posibil la întrebarea
privind valorile morale şi spirituale care trebuie protejate în această
epocă tehnologică, trebuie în întregime fondat pe antropologia biblică
şi patristică.
Mai exact trebuie să explicăm clar şi pentru oricine „viziunea
persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată spre
actualizarea asemănării divine”7.
În limbajul paulin suntem chemaţi la o viaţă de autentică
libertate, trăită în Dumnezeu şi pentru El, prin prezenţa interioară şi
puterea sfinţitoare a Sfântului Duh.
Ultimul sens al existenţei umane se găseşte în căutarea
îndumnezeirii sau comuniunea veşnică cu Persoanele Sfintei Treimi.
Această comuniune determină relaţiile noastre cu celelalte persoane
ca şi cu Dumnezeu. Ca disciplină teologică bioetica reflectă valori
intrinseci ale vieţii omului dar şi mijloacele prin care tehnologia
biomedicală poate sluji cum se cuvine scopului final al vieţii.
Din acest unghi, bioetica e concepută ca o funcţie a disciplinei
Teologiei morale creştine. Scopul ei principal este să discearnă şi să
actualizeze în Biserică şi în întreaga lume condiţiile necesare
creştinismului pentru realizarea şi împlinirea vieţii sale potrivit
cunoscutelor cuvinte din Ecternia cererilor: „sfârşit creştinesc vieţii
noastre, fără durere, neînfruntat în pace…”.
„Valorile morale şi spirituale pe care trebuie să le respectăm şi
să le protejăm în întreaga noastră reflecţie din domeniul bioeticii
cuprind următoarele:
1. caracterul sacru al vieţii umane care trebuie conştientizat şi
păstrat de la zămislire până la mormânt şi dincolo de el;
2. iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu ca origine şi temelie a
fiecărei relaţii umane (de exemplu: între medic şi pacient sau
donatorul organului şi cel ce primeşte organul);
3. chemarea la sfinţenie şi îndumnezeire: participarea la viaţa
divină, singura care dă un sens existenţei umane şi constituie scopul
ei ultim”8.
Este normal ca în Biserica Ortodoxă problemele referitoare la
bioetică să se încadreze în preocuparea moralei creştine. Învăţătura
morală a Bisericii s-a confruntat cu probleme de bioetică încă de la
început, cum ar fi: avortul, eutanasia.

7
Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit. p. 308.
8
Ibidem p. 309.
4|Page
 Bioetica crestina – curs nr. 1

În acest context ar putea să se vorbească şi de bioetica

creştină. Abordarea problemelor bioeticii trebuie să se sprijine pe
antropologia şi cosmologia creştină ortodoxă.
Trebuie analizate problemele din perspectiva îndumnezeirii
omului şi a însuşirii lumii în Hristos. Principiul după care se
călăuzeşte morala creştină ortodoxă este cel ipostatic sau principiul
persoanei. Persoana umană nu este un dat unic, ci o devenire
dinamică. Persoana nu poate fi concepută ca un individ izolat,
deoarece nu poate exista decât în comuniune. Adevărata comuniune
se realizează mereu în comuniunea divino – umană – care este
Biserica.
Este firesc ca din punct de vedere creştin, principiile şi chiar
metodologia bioeticii să fie abordate critic. Morala creştină ortodoxă
poate să ajute bioetica astăzi prin aceea că vede omul şi problemele
acestuia din perspectivă transcendentă. „Punctul de vedere că ştiinţa
este în stare să dea vieţii omului o determinare morală este greşit.
Dar, din alt punct de vedere, judecata morală cerută are nevoie şi de
o bază ştiinţifică. Mai ales în ceea ce priveşte problemele bioetice,
informarea responsabilă a publicului este absolut necesară.
Orice utilizare sau orice evitare a mijloacelor şi posibilităţilor
oferite de biotehnologia contemporană şi de ingineria genetică
necesită o informare specială. În afara ştiinţei însă, care nu poate să
ducă de la sine la concluzii morale, nici morala singură nu poate
răspunde corect problematicii actuale fără o informare ştiinţifică
adecvată”9.
Din această perspectivă, bioetica contemporană îşi poate lărgi
spaţiul de cercetare cu o nouă dimensiune. Se poate interesa şi de
domeniul duhovnicesc, mutându-şi centrul de greutate de la obiecte
şi proceduri impersonale la persoane şi la relaţii interpersonale.

9
Georgios Mantzaridis, op. cit., p. 158.
5|Page