CUM A CĂ PĂ TAT CĂ MILA COCOAȘ Ă

La începutul vremurilor, câ nd lumea era atâ t de nou-nouță , iar Animalele abia

începeau să lucreze pentru Om, exista o Că milă care tră ia în mijlocul unui Deșert
Urlă tor, pentru că nu voia să lucreze; și în plus, ea însă și era Urlă toare. Așa că mâ nca
bețișoare, și spini, și tamarix, și ierburi, și mă ră cini, fiind de o lentoare groaznică ; și
câ nd cineva îi vorbea, ea spunea „Hamf!” Doar „Hamf!” și atâ t. (1)

Acum, Calul a venit la ea luni dimineață , cu o șa pe spate și o ză bală în gură și a

spus: „Că milă ! O, Că milă , vino să alergi ca noi ceilalți”.

„Hamf!” A spus Că mila; iar Calul a plecat și i-a spus Omului.

Apoi, Câ inele a venit la ea, cu un bă ț în gură și i-a spus: „Că milă ! O, Că milă , vino
să apuci și să cari ca noi ceilalți”.

„Hamf!” A spus Camila; iar Câ inele a plecat și i-a spus Omului.

Apoi, Boul a venit la ea, cu jugul pe gâ t și i-a spus: „Că milă ! O, Că milă , vino să ari ca
noi ceilalți”.

„Hamf!” A spus Că mila; iar Boul a plecat și i-a spus Omului.

La sfâ rșitul zilei, Omul a chemat împreună Calul, Câ inele și Boul, și le-a spus:
„Trei! O, Trei, îmi pare foarte ră u pentru voi (cu lumea atâ t de nou-nouță ); dar acel
lucru Hamf din deșert ori nu poate lucra, ori a fost deja aici și pâ nă acum, așa că îl
voi lă sa în pace și trebuie să lucrați de două ori mai mult pentru a compensa asta.”

Asta i-a înfuriat pe cei Trei (cu lumea atâ t de nou-nouță ) și s-au întâ lnit
discutâ nd și pă lă vră gind zgomotos la marginea deșertului; că mila a venit și ea acolo
mestecâ nd iarbă cu cea mai groaznică lentoare, și a râ s de ele. Apoi a spus „Hamf!” și
a plecat înapoi.

Acum, a venit acolo Djin, spiritul care ră spunde de Toate Deșerturile, învă luit
într-un nor de praf (Djinii că lă toresc întotdeauna așa, deoarece sunt Magici), și s-a
oprit pentru a mai sta la discuții cu cei Trei.
„Djin al Tuturor Deșerturilor”, a spus Calul, „este corect ca cineva să lenevească , cu
lumea atâ t de nou-nouță ?”

„Cu siguranță nu”, a spus Djin.

„Ei bine”, a spus Calul, „există un lucru în mijlocul Deșertului tă u Urlă tor (și el însuși
este Urlă tor), cu gâ tul lung și picioarele lungi, și nu a muncit deloc de luni dimineață .
Nu vrea să alerge.”

„Vai!”, A spus Djin, fluierâ nd, „asta este Că mila mea, pe tot aurul Arabiei! Ea ce spune
despre asta?”

”Ea spune „Hamf!”’ a spus Câ inele; „Ș i nu vrea să ia și să care.”

”Mai spune și altceva?”

”Doar „Hamf!”; și nu vrea să are”, a spus Boul.

„Foarte bine”, a spus Djin. „Îl voi da eu hamf dacă veți avea ră bdare un minut.”

Djin s-a dus învă luit în norul lui de praf, și a stră bă tut deșertului, și a gă sit Că mila în
cea mai groaznică lenevie, uitâ ndu-se la propria ei reflecție într-un bazin de apă .

„Prietena mea cea lungă și bolborosindă ”, a spus Djin, „ce înseamnă asta, am auzit că
nu faci nicio treabă , cu lumea atâ t de nou-nouță ?”

„Hamf!” a spus Că mila.

Djin s-a așezat, cu bărbia în mâ nă și a început să se gâ ndească la o Mare Magie, în

timp ce Că mila își privea propriul reflex în bazinul de apă .

„Le-ai dat celor Trei mai mult de muncă de luni dimineață , totul din cauza „lenei tale
îngrozitoare”, a spus Djinn; și a continuat să se gâ ndească la Magii, cu bă rbia în
mâ nă .
„Hamf!” a spus Că mila.

„În locul tă u nu aș tot spune asta”, a spus Djin; ”s-ar putea să o spui la un moment
dat prea des. Boloborosito, vreau să lucrezi.”

Ș i Că mila a spus din nou „Hamf!”; dar, de îndată ce a spus asta, și-a văzut spatele, de
care era atâ t de mâ ndră , umflâ ndu-se și umflâ ndu-se într-o uriașă cocoașă care se
bă lă ngă nea.

„Vezi asta?” a spus Djinl. „Asta-i propriul tă u hamf cu care te-ai procopsit pentru că
nu ai lucrat. Astă zi este joi și nu ai lucrat nimic de luni, de câ nd a început munca. De
acum încolo vei lucra.”

„Cum aș putea,” a spus Că mila, „cu această cocoașă pe spate?”

„Asta a fost fă cută cu un scop”, a spus Djin, „totul pentru că ai lipsit în acele trei zile.
Vei putea lucra acum trei zile fă ră să mă nâ nci, pentru că poți tră i din cocoașa ta; și să
nu spui niciodată că nu am fă cut nimic pentru tine. Ieși din deșert și du-te la cei Trei
și poartă -te corect cu ei. Spuneți ție însă ți hamf!”

Ș i că mila și- spus ei însă și hamf, și a plecat să se ală ture celor Trei. Ș i, începâ nd din
acea zi, Că mila poartă întotdeauna o cocoașă (”humph”) (noi o numim acum puțin
diferit (”hump”) pentru a nu-i ră ni sentimentele); dar ea nu a ajuns niciodată să
recupereze cele trei zile pe care le-a ratat la începutul lumii și nu a învă țat niciodată
cum să se comporte.

(1) În limba engleză această interjecție (”Hamf”) se pronunță foarte asemănător cu

cuvântul ”Hump” care se traduce prin ”Cocoașă”.

© 2021, Cele mai frumoase scurte povestiri pentru copii din toate timpurile, Volumul
1 – Traducere de Nicolae Sfetcu