LITERATURA MODERNĂ

PERIOADA PAŞOPTISTĂ
(1830-1860)

1. Contextul social, politic şi cultural al epocii

2. Contribuţia „Daciei literare” la orientarea literaturii şi rolul de îndrumător cultural al
lui Mihail Kogălniceanu
3. Romantismul paşoptist
4. Reprezentanţi; creaţii literare reprezentative

1. Contextul social, politic şi cultural al epocii

− în ultimele două decenii şi jumătate ale secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva imitaţiei şi
a influenţei culturii occidentale, se dezvoltă în mişcarea culturală un puternic spirit naţional;
între 1830 şi 1860, având ca reper central Revoluţia de la 1848, se manifestă în ţările române o
generaţie de tineri scriitori care vor să impună un suflu nou în literatură − Mihail Kogălniceanu,
Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile
Cârlova, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu
− generaţia scriitorilor paşoptişti pune pentru prima dată în literatura română problema elaborării
unui program literar coerent, bazat pe nişte principii estetice clare; principala intenţie a acestei
generaţii este de adaptare la mersul literaturii europene şi de impunere a specificului naţional în
literatura română
− accentul se pune acum pe folosirea în scris a limbii române, pe creaţia originală şi evidenţierea
valorilor naţionale, pe marile iniţiative culturale, menite să sprijine această orientare
− în perioada paşoptistă s-au pus bazele unei adevărate renaşteri culturale româneşti
− învăţământul, presa, teatrul, literatura, ştiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent
− iau fiinţă societăţi culturale sau ştiinţifice, creşte numărul revistelor şi al altor periodice, al
cărţilor tipărite în tiraje mari; se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură
beletristică, librării
− se înfiripă o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia poporului
− ia amploare mişcare de culturalizare a maselor
2. Contribuţia „Daciei literare” la orientarea literaturii şi rolul de îndrumător cultural al
lui Mihail Kogălniceanu
− în perioada paşoptistă apar primii noştri scriitori moderni în cadrul curentului naţional popular
de la „Dacia literară”
− revista „Dacia literară” apare la Iaşi, în 1840, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu şi este
prima publicaţie care sintetizează ideile estetice ale literaturii de la 1848; deşi pe coperta tomului
(trei numere) figurează datele-limită ianuarie-iunie, se pare că aceasta a apărut la 19 martie 1840
(a fost interzisă la 23 august, în acelaşi an, de domnitorul Mihail Sturza, din raţiuni politice); ea
este, în acelaşi timp, prima revistă de orientare strict literară din cultura română
− în primul număr al revistei apare articolul Introducţie, semnat de Mihail Kogălniceanu,
articolul program al noii literaturi; aici se subliniază clar ideile care vor sta la baza orientării
literaturii:
− este salutată iniţiativa unor oameni de cultură care au dat naştere unor gazete, cele mai
valoroase fiind „Albina românească” a lui Gheorghe Asachi, „Curierul românesc” al lui Ion
Heliade Rădulescu (Ţara Românească) şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (în
Transilvania); lor li se reproşează, însă, culoarea locală şi amestecul informaţiilor din diferite
domenii, în care un loc important îl ocupă politica
− „Dacia literară” se vrea „o foaie care părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu
literatura naţională, [...], sau s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei,
numai să fie bune”; o asemenea foaie „ar împlini o mare lipsă în literatura noastră”
− revista va primi în paginile sale, „afară de compunerile originale ale redacţiei şi a
conlucrătorilor săi” „şi cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri
româneşti”
− scopul revistei este „realizarea dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură
comună pentru toţi”
− revista pune bazele criticii literare: „critica noastrăva fi nepărtinitoare, vom critica
cartea, iară nu persoana”
− revista pledează pentru o literatură originală care să combată traducerile: „dorul
imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”
− tematica propusă în Introducţie ca punct de plecare pentru o literatură nouă şi originală,
va pune bazele romantismului românesc: „istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele
noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca
să putem găsi şi la noi sujeturi de scris”; temele propuse sunt natura, istoria, folclorul
3. Romantismul paşoptist
− tezele pe care se sprijină programul „Daciei literare” se suprapun esteticii romantice, chiar
dacă nu se face o referire clară în acest sens; „Dar prin istorism, descoperirea folclorului,
replierea pe elementul specific, recomandarea subliniată a originalităţii se înscrie net în
hotarele romantismului, un romantism cuminte, temperat, naţional, deschis − întrucât

2
formulează o strategie a politicii culturale, indicând temele, nu modalitatea realizării artistice,
drumul ce trebuie urmat, nu mijloacele de a-l parcurge” − Paul Cornea
4. Reprezentanţi; creaţii literare reprezentative
În revista „Dacia literară” au apărut, pentru prima oară, lucrări precum:
− nuvela Alexandru Lăpuşneanu, povestirea O alergare de cai şi studiul Cântece populare a
Moldaviei de Costache Negruzzi
− nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa de Vasile Alecsandri
− poezia Anul 1840 de Grigore Alexandrescu
− eseul Nou chip de a face curte de Mihail Kogălniceanu
− poezii de Gheorghe Asachi
− fabule de Al. Donici
− câteva articole de Ion Heliade Rădulescu
tematica literaturii de la 1848 cuprinde, în variate ipostaze, istoria (trecutul glorios,
ruinele, mormintele, libertatea şi unitatea naţională, iubirea de ţară), folclorul (cules, antologat şi
valorificat apoi în creaţii originale), natura (umanizată şi rezonată cu trăirile omeneşti), iubirea
(de la primii fiori ai pasiunii la meditaţia pe tema sensurilor acesteia), realităţile sociale
(dezbătute prin fabulă sau condamnate deschis, prin satiră sau comedie), timpul (perceput ca o
curgere lineară, istorică sau ca desfăşurare cosmogonică), relaţia omului cu transcendentul (prin
vis, contemplaţie sau rugăciune).
genurile şi speciile literare cultivate de paşoptişti acoperă, cu generozitate, toate
palierele consacrate de literatura universală: pastelul, idila, elegia, meditaţia, oda şi imnul, satira,
epistola, balada cultă, poemul eroic, legenda, nuvela, fabula, snoava, epopeea, romanul, proza de
călătorie, comedia, drama