Sunteți pe pagina 1din 1

Fotbal Club Rapid 1923, cunoscut sub numele de FC Rapid București, pe scurt Rapid, este un club de

fotbal profesionist din București ce evoluează în prezent în SuperLiga României. A fost fondat pe 25 iunie
1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă
C.F.R..

Este unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal din România, Rapid câștigând de trei ori titlul
național, de 13 ori Cupa României și de patru ori Supercupa României.[4][5] Zece dintre aceste trofee au
fost obținute sub acționariatul lui George Copos, cel care a patronat clubul în perioada 1993-2013. La
nivel internațional, cele mai mari realizări reprezintă atingerea sferturilor de finală ale Cupei Cupelor
1972-73 și ale Cupei UEFA 2005-2006, dar și finala Cupei Mitropa din 1940, aceasta din urmă nefiind
jucată din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial.

În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment; deși nu era definitivă, decizia a avut ca urmare
faptul că echipa nu a mai putut înregistra contracte noi și neavând legitimați suficienți jucători, clubul nu
s-a putut înscrie în prima divizie în sezonul 2016-2017, în urma hotărârii Ligii Profesioniste de Fotbal. La
scurt timp, a urmat și desființarea echipei. După faliment, au fost demarate patru proiecte paralele de
reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul: Mișcarea CFR, devenit Academia
Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid. În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se
numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923,
marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal.[6][7][8]

Culorile clubului sunt vișiniu și alb, Giuleștenii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Rapid-
Giulești din cartierul Giulești, care are o capacitate de 14.050 de locuri. Arena a înlocuit, în 2022, vechiul
stadion pe care Rapid și-a disputat meciurile de acasă începând cu 1939. Rapid are rivalități acerbe cu
Dinamo București și FCSB, dar și cu Petrolul Ploiești, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub
numele de Primvs derby. În perioada interbelică, Rapid și Venus București compuneau Eternul derby.

Istoric

Începuturile și perioada interbelică (1923-1945)

Istoria clubului începe în ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița,
lucrătorii de la Atelierele Grivița au pus bazele "Asociației Culturale și Sportive CFR".[9] Din primul
comitet au făcut parte: maistrul Teofil Copaci (devenit președintele asociației), strungarii Grigore Grigoriu
(devenit primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer, Tudor Petre, Franz Hladt.[10]
Echipa s-a constituit în luna septembrie, după fuzionarea celor de la „Ateliere” cu cei de la „Excelsior”
(care reprezenta cartierul muncitoresc „Steaua” și care avea în frunte pe Emil Dobrescu, V.
Constantinescu, Gh. Mărculescu, D. Itu) și a închiriat terenul C.A.B. de la Șosea, pentru antrenamente și
jocuri.[10] Primele echipamente

S-ar putea să vă placă și