Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Profetul Iezechiel
Lucrare seminar Studiul Vechiului Testament

Îndrumător:
Asist. Drd. Pr. Cezar Paul Hârlăoanu
Student:
Mutu Georgiana Rebeca
Astă sacră, An I

2011-2012
Cuprins:

1. Introducere

2. Viața profetului Iezechiel

3. Cartea profetului Iezechiel

a) Stilul și limba cărții

b) Autoritatea și valoarea cărții

c) Cuprinsul cărții

4. Profeții mesianice, valoare și doctrina cărții lui Iezechiel

5. Concluzii

6. Bibliografie

1
 1. Introducere

„Profeții au fost persoane autorizate de Dumnezeu Însuși de a arăta atât celor drepți cât și
celor nelegiuiți, celor puternici și celor slabi, care este voia divină și cum poate omul să se
conformeze ei”.1
Termenul ebraic pentru substantivul profet este nabi și apare de peste trei sute de ori în
cărțile Primului Testament2, ceea ce denotă că profeții au avut un rol remarcabil în viața și
istoria poporului biblic. Este foarte dificil de identificat sensul autentic al cuvântului nabi
întrucât nu este decât unul dintre termenii care-l definesc pe cel chemat de Cineva la o slujire
cu totul aparte. Este cel care vorbește pentru altul sau în locul altuia, putând semnifica deci
calitatea de interpret. În limba greacă, cuvântul profet înseamnă cel care vorbește pentru altul
adică cel care se face interpretul cuvintelor altuia , sau cu alte cuvinte, anunțătorul, ,esagerul
cuiva, dar și cel care anunță înaintea altor persoane ceva din partea divinității.3
În general profeții se împart în două categorii: profeții vechi – care au vestit voia lui
Dumnezeu numai pentru contemporanii lor nelăsând nici o scriere pentru posteritate și profeții
noi – care și-au scris cuvântările la porunca divină cu scopul de a-i instrui atât pe
contemporani cât și pe urmașii lor începând cu sec. VIII î. Hr..
Profeții care și-au lăsat în scris cuvântările sunt în număr de 16. Dintre aceștia 4 sunt
numiți mari, datorită întinderii scrierilor lor și 12 mici întrucât cuvântările lor sunt mai
restrânse. Dintre profeții mari face parte și profetul Iezechiel.

2. Viața profetului Iezechiel

1
Semen Pr. Prof. Dr. Petre, Introducere în teologia profeților scriitori, Ed. Trinitas, Iași, 2008, coperta IV
2
apud Vezi Prophet în:The Interpreter s Dictionary of the Bible, Abingdon Press, Nashville, 1993, p. 896
3
apud Jesus-Maria Asurmendi, Isaie 1-39, în Cahiers-Evangile, nr. 23, Editions du Cerf, Paris, 1987, p.5
2
 Profetul Iezechiel este al treilea profet dintre cei patru profeți mari. Numele Iezechiel
(Iehzekel) înseamnă Dumnezeu întărește sau Dumnezeu este tăria mea. Din faptul că se
numește fiul lui Buzi (1,3) reiese că era de neam preoțesc, descendent din Țadoc, pe care îl
amintește cu privire la templul cel nou (Iez. 40,46; 43,19; 44,15). Nu se știe cu exactitate anul
și localitatea în care s-a născut. A fost căsătorit după cum el însuși mărturisește (24,28)
spunând despre soția sa că a murit cu puțin timp înainte de căderea Ierusalimului (586).
Iezechiel a profețit timp de aproape 23 de ani după ce a fost deportat în exilul babilonic
împreună cu regele Ioiachim și cu nobilimea poporului, în 597, într-un loc de zece mii de
prizonieri. Dificila misiune profetică a desfășurat-o în Babilon între anii 593 (592) și 570
pentru a-i conștientiza pe evreii demoralizați din cauza exilului de responsabilitatea morală pe
care o avuseseră în grăbirea catastrofei naționale din cauza infidelităților lor față de
legământul cu Yahweh. De aceea profețiile lui care au început cu 6 ani înainte de căderea
Ierusalimului și n-au încetat până la deportarea ultimului lor de captivi și distrugerea capitalei
(1,24). În primii șapte ani misiunea lui Iezechiel s-a suprapus cu cea mai nefastă perioadă din
istoria poporului iudeu (593-586). Activitatea lui profetică a fost în mare parte contemporană
cu a lui Ieremia, numai că Ieremia activa deja de treizeci de ani când el abia a fost chemat la
profeție. Vocația sa a avut loc în al cincilea an al deportării, adică în 593 (1,2). Este probabil
chemat la misiune pe la treizeci de ani (29,17), în 593 iar ultimul mesaj profetic l-a transmis
în 571 î. Hr. Cum ultima sa profeție datează din anul 27 al deportării (29,17) reiese că a
profețit 23 de ani (593-570). Se pare că a locuit în localitatea Tel Abib (Colina Spicelor) lângă
canulul Kebar într-o colonie de evrei deportați acolo. Kebar era un mare canal navigabil
derivat din Eufrat, în Babilonia de sud. Provenind dintr-o familia înstărită, aici a reușit să-și
construiască propria casă în care se întâlnea preiodic cu bătrânii poporului și se consultau în
probleme religioase și probabil și politice (3,24; 8,1; 14,1; 20,1).
Conform unei tradiții iudaice profetul ar fi murit ân cetatea Babilon ucis de un judecător
istraelit pe care l-ar fi mustrat pentru idolatrie. Exilat împreună cu concetățenii săi, el a avut
misiunea de a-i pregăti pe cei exilați în vederea întemeierii unui nou stat, deci a reîntoarcerii
din robie, dar mai ales a-i încuraja și de a-i pregăti în așteptarea împlinea mântuirii promise de
Dumnezeu. În acest sens el s-a străduit din răsputeri să arate poporului că Dumnezeu este
credincios în promisiunile Sale în ciuda dezastrului abătut asupra sa. Din acest motiv,
Iezechiel a și fost numit profetul fidelității divine.
Activitatea sa profetică s-ar putea împărți în două părți distincte:

3
 1. șapte ani extremi de dificili ce au precedat distrugerea Ierusalimului dimpreună cu
Templul și a statului iudaic
2. 15 ani după înfrângerea evreilor4
Iezechiel ocupă un loc deosebit între ceilalți profeți, mai ales că a fost chemat la profeție
într-un timp când statul teocratic era pe punctul de a se prăbuși.
Fiind ademeniți de profeți falși, evreii nu luau în seamă că pedeapsa ce s-a abătut asupra
lor a fost dată după dreptatea lui Dumnezeu și că ei au trebuit să i se supună, ci sperau în
regele Sidechia, care-i va salva cu ajutorul regilor vecini din mâinile Babilonului, crezând că
în curând se vor întoarce în patrie. Urmările au dovedit însă că această speranță era
neîntemeiată. Profetul a fost nevoit să lupte din răsputeri împotriva falselor iluzii ale
deportaților, ferindu-i de necredință, arătându-le că pedeapsa se datorează fărădelegilor lor,
dar Dumnezeu îi va milui și-i va scăpa din captivitate. Cât timp a trăit după ultima lui
cuvântare nu se știe. Biserica îl prăznuiește la 21 iulie.5

3. Cartea profetului Iezechiel

4
Semen Pr. Prof. Dr. Petre, op. cit., pp. 123-124
5
Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, E.I.B.M.B.O.R, 2002, p.196
4
 Profetul Iezechiel este autorul unei cărți foarte complexe marcată profund de acea epocă
și totuși mereu actuală, în sensul că-l ajută pe cititor la o mai justă înâelegere a misiunii
Noului Istrael.
a) Stilul și limba cărții

Stilul cărții lui Iezechiel este total diferit de acela al celorlalți profeți, mai ales a lui Isaia și
Ieremia, nu numai prin aceea că la el se întâlnesc foarte multe arhaisme ci îndeosebi prin
datarea cu exactitate a profeților. În ideea de a stimula imaginația, a mobila atenția și a susține
memoria el se folosește de unele gesturi simbolice (5,1-12; 12,1-16; 24,15-24; 37,15-22). Prin
utilizarea simbolismelor, alegoriei și imaginilor se poate spune că a contribuit într-o oarecare
măsură la formarea genului literar apocaliptic. Mergând adesea pe linia de gândire a lui
Ieremia, profetul Iezechiel insistă foarte mult asupra responsabilităților morale a poporului în
general și a credinciosului istraelit în special, punând un accent deosebit pe valoarea interioară
a raportului credinciosului cu Dumnezeul său. De aceea în repetate rânduri utilizează exprisii
ca: Aceasta zice Domnul Dumnezeul meu (84 de ori), sau Cuvântul Domnului (50 de ori). Prin
repetarea expresiilor de mai sus, precum și a sintagmei: Și să știți că Eu sunt Domnul ori a
expresiei fiul omului (circa o sută de ori). În cartea sa lasă impresia unei fel de vorbire
monotonă. Cu toate acestea mulți exegeți și literați au fost impresionați de scrierea lui.
Un alt specific este abundența scrierii viziunilor: Merkaba (carul de foc, cap. 1 și 10),
templul cu santuarul tainic pentru idoli (cap. 8-11), valoarea oaselor uscate simbol al
redresării naționale de la cap. 37 și noul templu (cap. 40-48). Multe dintre simbolurile lui
Iezechil apar și în cartea Apocalipsei (exemplu: Iez. 40 = Apoc. 24; Iez. 37,27 = Apoc. 21,3)
b) Autoritatea și valoarea cărții
Chiar din secolul II î.Hr., Isus Fiul lui Sirah, recunoaște autenticitatea cărții profetului. La
rândul lor, Sinagoga iudaică și Biserica Creștină au considerat dintotdeauna cartea lui
Iezechiel drept insiprată și ca urmare canonică. Noul Testament face de asemenea aluzie la
profețiile și simbolurile folosite de Iezechil cum ar fi Păstorul cel bun (Ioan 10,2 citând din
Iezechiel 34,11) sau arborele cel mare care crește din grăuntele de muștar (Matei 12,38 din
Iezechiel 17,23). În primele veacuri ale erei creștine datorită dificultății cuprinsului ei, această
carte era exclusă de la citire până la vârsta de 30 de ani astfel încât rabinii iudei nu o
recomandau decât celor maturi.

5
 Ca și Isaia și Ieremia, profetul Iezechiel îndeamnă la umilință și speranță, amenințând
când este cazul dar și promițând restaurarea națională a poporului Istrel. Numai că spre
deosebire de ei a trebuit să explice rațiunea lucrării lui Dumnezeu de a-i aduce pe iudei în
robie. El motivează că pedeapsa are un rol educativ prin care Yahweh vrea să le arate cine e
Dumnezeul lor. El nu uită să afirme că pentru aceleași păcate alte popoare au dispărut cu totul
pe când pe evrei nefericita experiență a exilului cel puțin i-a lecuit de idolatrie. În ceea ce
privește teologia profetului aceasta pune un accent deosebit pe transcendeța lui Dumnezeu cel
revelat lui Istrael a cărui voie este pentru profet legea supremă. Este se vede pe sine ca un
stejar pus de Dumnezeu spre a anunța poporului binecuvântarea ori blestemul când cel ales nu
se mai conformează nicicum voii Sale. Aproape în toate cuvântările el pune accentul pe
măreția lui Dumnezeu cel veșnic în constrast cu fiul omului și arătă că prin pedepsirea și
salvarea poporului ales Yahweh dorește de fapt să arate printre neamuri sfințenia poporului
Său și să știe, cu alte cuvinte, că El este Dumnezeul poporului Istrael, Dumnezeu Unic care nu
suportă să aibă alși rivali în cadrul cultului care I se aduce de către om. Denotă deci că în
opinia profetului pedeapsa are o vădită conotație petagogică. Prin aceasta atât Istraelul cât și
celelalte popoare vor avea posibilitatea să cunoască sfințenia și puterea absolută a lui
Dumnezeu care stăpânește defapt nu numai peste poporul ales ci peste întregul univers.
Ca și Isaia Iezechiel propăvăduiește îndurarea lui Dumnezeu față de creaturp, precum
și valoarea imensă a sufletului omenesc; Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci
îndreptarea lui (18,23). El vrea sa-L mântuiască pe păcătos, dar depinde de el dacă se întoarce
și se pocăiește. Ceea ce îl caracterizează în special pe acest profet este sublinierea insistentă a
responsabilitații personale înaintea lui Dumnezeu. Cu toate că este profund marcat de cărțile
Pentateuhului, în care se punea un foarte mare accent pe responsabilitatea colectivă, încât
părea că nu de puține ori, se realiza un fel de transfer automat al culpabilității personale
asupra întregii comunități (vezi cazul lui Acan, Iosua 7), Iezechiel atrage atenția că fiecare se
face vinovat în primul rând de propriile păcate pentru care va da seama. Se impune de aceea o
permanentă înaintare pe scara virtuților astfel încât Dumnezeu îl va judeca pe om în starea în
care îl va găsi în momentul cercetării. Așa încât poporul ales să nu creadă că îi va fi suficinent
statutul de popor ales și prin urmare drept, fiindcă dreptul poate cădea iar păcătosul ridica. El
îl asigură că îl va purifica de întinăciunea sa și-i va da un duh nou și o altă inimă. Unii dintre
exilați, în mod cu totul greșit, se considerau cu totul nevinovați, acuzându-l pe Dumnezeu că
i-ar fi pedepsit pe nedrept din cauza păcatelor strămoșilor. Ori Dumnezeu este cu totul drept
răsplătind pe fiecare după faptele sale. Astfel profetul anunță judecata lui Dumnezeu pentru
6
fiecare în parte, zicând: Acela care a păcătuit, acela va muri, dreptul nu va purta vina
păcatului tatălui său, nici tatăl greșeala fiului său; celui drept i se va plăti dreptatea sa, iar
celui rău după răutatea sa (18,4-20).
În ceea ce privește ideile mesianice Iezechiel se aseamănă cu profeții anteriori în sensul că
pune adesea pe același plan restaurarea națională a poporului exilat cu venirea timpurilor
mesianice (37,27-31).6
c) Cuprinsul cărții
Cartea profetului Iezechiel conține 48 de capitole și constă din preziceri, viziuni și acte
simbolice. În înșirarea profețiilor sale, Iezechiel a avut în vedere cronologia, de aceea ele
poartă întotdeauna data când au fost rostite. Cartea este compusă mult mai metodic decât
scrierile altor profeți. Ea se poate împărți într-o introducere (1,1-3,21), care tratează despre
chemarea și instituirea profetului, și trei părți tratând trei subiecte: partea întâi (3,22-24,27),
despre apropiata cădere a Ierusalimului și a regatului; partea a doua (25,1-32,32), despre
profețiile împotriva popoarelor străine; și partea a treia (33,1-48,35), despre restaurarea și
victoria viitoare a lui Istrael.
Introducerea (1,1-3,21) cuprinde chemarea lui Iezechiel la misiunea profetică, printr-o
viziune, la fluviul Chebar, când slava lui Dumnezeu i s-a arătat deasupra unui car tras de patru
fiare cu cap de om: un om, un leu, un taur și un vultur.
Partea întâi (3,22-24,27) cuprinde prezicerea că distrugerea Ierusalimului și a regatului
este inevitabilă. Distrugerea cetății și a regatului este anunțată prin cuvinte, simboluri și
acțiuni simbolice. Ea vine din cauza idolatriei; se prezice și printr-o cântare de jale în care se
anunță sosirea grabnică a pedepsei ce se aproprie. Profetul este transportat în duh în cetatea
sfântă. El vede că peste tot se practică idolatria, de aceea Dumnezeu hotăraște nimicirea
locuitorilor și distrugerea cetății. Apoi, printr-o acțiune simbolică, preînchipuie soarta
nefericită a regelui, captivitatea poporului și pustiirea țării. După aceasta, arată cauzele
calamilităților, corupția întregului popor simbolizat prin trei parabole: vița cea neroditoare,
femeia necurată și via (adică Sedechia); însă mlădița cea fragedă din casa lui David se va
păstra. Urmează un îndemn la pocăință, deoarece Dumnezeu nu vrea moarte păcătosului.
Fiecare suferă pentru păcatele sale; să nu creada poporul că suferă pentru păcatele părinților și
că n-are nevoie de pocăință. Printr-un șir de cuvântări se arată că pedepsele duc la îndreptarea
poporului și la manifestarea slavei lui Dumnezeu. Apoi se expun cauzele pedepselor printr-o

6
Semen Pr. Prof. Dr. Petre, op. cit., pp. 126-129
7
cuvântare și prin parabola despre cele două femei necredincioase. În încheierea părții acesteia
se istorisește începutul asediului cetății sfinte.
Partea a doua (25,1-32,32) conține profețiile de amenințare împotriva a șapte popoare
păgâne învecinate: amoniții, moabiții, edomiții, filisenii, Tirul, Sidonul și Egiptul.
Partea a treia (33,1-48,35) descrie restaurarea și gloria lui Istrael, arătându-se că
Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale. Poporul este lămurit cum se poate face partaș la
promisiunile dumnezeiești, arătându-i-se că nu-i suficient a se considera descendent din
Avraam.
Locul păstorilor celor răi îl va ocupa Păstorul cel bun, noul Păstor dintre urmașii lui
David, când se va încheia un legământ nou. Istrael va fi înălțat la o glorie durabilă, pentru
cinstirea numelui lui Dumnezeu; iar Edomul va fi nimicit. Refacerea lui Istrael se arată prin
viziunea oaselor celor morți care înviază și prin prezența în mâna profetului a două toiege care
simbolizează unirea celor două regate la un loc, sub același sceptru, cu care Dumnezeu va
încheia un legământ nou și veșnic. Prezintă apoi biruința asupra vrăjmașilor lui Dumnezeu,
reprezentați prin Gog și Magog. Popoarele păgâne vor recunoaște atotputernicie lui
Dumnezeu. Istraelul va fi adus din robie și așezat în țară. Se descrie noul regat al lui Istrael și,
mai amănunțit, templul cel nou. Se dau intrucțiuni pentru conducători, pentru preoții și leviții
noului templu și pentru jertfe. Autorul vorbește despre fertilitatea țării, despre hotarele și
împărțirea ei prin sorți între fiii lui Istrael, din care vor avea partea lor și străinii. Apoi este
descrisă cetatea sfântă, care va purta numele de „Domnul este acolo” (48,35).
Scopul. Prin profețiile și cuvântările sale, Iezechiel a urmărit să țină trează conștiița
religioasă a deportaților și să nu-i lase să fie absorbiți de păgâni. El insistă stăruitor printre
conaționali pentru respectarea cultului mozaic, alături de îndeplinirea legilor morale.
Autorul este însuși Iezechiel. El vorbește la persoana întâi. În carte nu se găsește nici o
dovadă că ea ar deveni dintr-o epocă posterioară profetului. Autenticitatea cărții este mai
presus de orice îndoială.7

4. Profeții mesianice, valoare și doctrina cărții lui Iezechiel

7
Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, op. cit., pp. 197-199
8
 Unele dintre profețiile mesianice se referă la persona Mântuitorului, și altele, la Împărăția
mesianică. Despre Mesia există profeții la Iezechiel în mai multe viziuni, din care două se
citesc în Săptămâna Patimilor: viziunea despre cele patru fiare: om, leu, taur, vultur, sub care
Sfinții Părinți i-au identificat pe cei patru evangheliști, apoi viziunea câmpului plin de oase de
oameni care s-au alcătuit în trupuri, primind în ele duh de viață, închipuind învierea morților,
despre care Iisus Hristos, prin moartea și învierea Sa, a dat deplină garanție.
În vederea dumnezeiască, cel care stă pe tron „ca un chip de om” (1,26-27) este Însuși
Mesia (cf.Is. 6,1; Ioan 12,41; Dan. 7,13 și Apoc. 1,13-16). El va fi „ca o ramură fragedă luată
din vârful înaltului cedru, plantată pe creștetul unui munte din Istrel, devenind un arbore
falnic la umbra căruia se vor adăposti tot felul de păsări” (Iez. 17,22-24; cf. Is. 11,1; 53,2;
6,13; Matei 13,31; Marcu 4,31; Luca 13,19). (Mlădița Domnului). Această „mlădiță” nu este
altceva decât regele care va veni după Sedechia, fiind numit „Acela care are dreptul și căruia
îi voi da-o”, adică Împărăția (Iez. 21,27), și acest rege este Mesia. El va fi „Păstorul lui
Istrael”: „Și voi pune peste turma Mea un păstor care o va păstori; pe robul Meu David; el le
va păstori și el va fi păstorul lor”. În cap. 34. 23-31 Iezechiel redă o imagine prin care se arată
natura fericită a vremii lui Mesia și a binefacerilor aduse de El, care sunt: pacea, siguranța,
sfințenia, „ploi binecuvântate”. Astfel vede profetul Iezechiel persoana lui Mesia.
Împărăția mesianică, de asemenea, este arătată de profet prin trăsături speciale în sinteza
cu care se încheie cartea. Împărăția mesianică este formată din Istrael, dar și din popoarele
păgâne convertite, care i se vor adăuga, simbolizate prin întoarcerea Sodomei și Gomorei „la
starea lor cea dintâi” (Iez. 16,53-63; cf.Rom.cap.11).
Capitolele 40-48 sunt simbolice și descriu poetic viitoarea Împărăție mesianică. Noul
templu construit pe un munte înalt simbolizează Biserica răspândită pe întreg pământul,
numită „Casa lui Dumnezeu”, „Biserica Dumnezeului celui viu” (I Tim. 3,15); „zidirea lui
Dumnezeu” (I Cor.3,16; I Cor. 3,19; Efes.2,20-22) și „casă duhovnicească” (I Petru 2,5). Noul
cult instaurat, prinoasele și jertfele reprezintă liturghia exterioară și sfințenia interioară
produsă de Har și de Sfintele Taine. Pământul cel nou udat de un izvor minunat, care
izvorăște de sub templu și este împărțit în mod egal între fiii lui Istrael și străini, simbolizează
universalitatea Împărăției mesianice.

9
 Valoarea și doctrina. Profetul Iezechiel a trăint și a activat într-o epocă foarte
zbuciumată, ca și contemporanul său Ieremia, când statul teocratic era pe punctul de ase
prăbuși. Fiind dus în captativitate în Babilon, a avut mult de suferit chiar de la conaționalii săi.
El a trebuit să țină trează conștiința națională și a poporului în țară străină. Deportații îl
priveau cu neîncredere și cu dispreț, mai ales din cauza viziunilor, acțiunilor simbolice și a
cuvântărilor pesimiste. Numai după ce templul și Ierusalimul au fost prefăcute ruine de către
Nabucodonosor, deportații și-au schimbat purtarea față de profet, convingându-se de adevărul
profețiilor sale. Ceea ce caracterizează cartea profetului Iezechiel este mulșimea viziunilor, a
acțiunilor simbolice și a parabolelor. Acest fel de exprimare a profetului prezintă mari greutăți
pentru înțelegerea proorociilor sale, încât conaționalii lui se întrebau: „Nu cumva ne spune el
o pildă?” (Iez.20,49). De greutatea înțelegerii profețiilor lui Iezechiel sunt conștienți și Sfinții
Părinți, precum și mulți exegeți care s-au ocupat de această carte.
Din punct de vedere doctrinar, profetul predică un Dumnezeu transcendent și universal,
Care pedepsește pe cel vinovat, dar îl iartă dacî se pocăiește. El predică marea îndurare a lui
Dumnezeu, valoarea sufletului omenesc, dreptatea divină, căci Dumnezeu nu vrea moartea
păcătosului, ci îndreptarea lui (18,23). Dumnezeu va mântui pe păcătosul care se pocăiește, îl
va curăți de întinăciunea sa și-i va da un duh nou și o inimă curată.
În timpul activității sale printre deportați, profetul Iezechhel s-a manifestat nu numai ca
profet, ci și ca orator, scriitor, păstor, teolog și moralist. Toată activitatea sa se rezumnă în
ultimul cuvânt al cărții sale: „Domnul este acolo”, cuvinte ce arată universalitatea Împărăției
mesianice, frumusețea și sfințenia ei.8

5. Concluzii
8
Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, op. cit., pp. 200-202
10
 Misiunea profeților de vocație avea o țintă precisă pentru timpul contemporanilor lor și
ca urmare și mesajul acestora nu poate fi altul decât unul al prezentului. Acesta începea
îndeosebi atunci când stilul de viață al oamenilor presupuși aparținatori ai legământului nu
mai era pe placut lui Dumnezeu. Așa cum notează un exeget modern, cuvântările profeților nu
sunt întotdeauna prevestiri ale unor evenimente viitoare ci aveau referiri la viața concretă de
zi cu zi, la fapte prezente sau trecute, dar evident puteau avea consecințe pentru viitor fiindcă
altfel nu ar mai profeți, ci pur și simplu prevesti. 9 Așadar profetul de vocație era trimis cu
precădere în perioadele de criză morală și ca urmare mesajul său era cu consecvență unul axat
pe provocarea unor serioase crize de conștiință și niciodată aplauze pentru păcatele săvârșite,
și implicit, adormirea conștiinței. În viața poporului ales, profeții au avut din partea lui
Dumnezeu misiunea sfântă și prioritară de a-I descoperi voia. Ei au fost persoane autorizate
de Dumnezeu Însuși în a arăta atât celor drepți cât și celor nelegiuiți, cum să mărturisească
prin cuvânt și faptă că Dumnezeu singur este Stăpânul și Proniatorul lumii.10

6. Bibliografie

9
apud Ariel Alvarez Valedez, Ce știm despre Biblie, trad. De Pr. Mihai Pătrașcu, Sapientia, Iași, 2006, p.162
10
Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, op. cit., pp. 5-6
11
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, E.I.B.M.O, București, 2008
2. Asurmendi Jesus-Maria, Isaie 1-39, în Cahiers-Evangile, nr. 23, Editions du
Cerf, Paris, 1987
3. Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, E.I.B.M.B.O.R, 2002
4. Semen Pr. Prof. Dr. Petre, Introducere în teologia profeților scriitori, Ed.
Trinitas, Iași, 2008
5. Valedez Ariel Alvarez, Ce știm despre Biblie, trad. De Pr. Mihai Pătrașcu,
Sapientia, Iași, 2006

12