4.

Cultura politică autohtonă în perioada de tranziţie spre democraţie

Trecerea de la un regim politic totalitar la un regim politic democratic în Republica Moldova este
însoţită nu numai de modificări structurale, ci şi de mutaţii la nivelul culturii politice. În societate
deocamdată mai sunt ne depăşite stereotipurile şi dogmatismul din gândirea şi limbajul
politic. Fiecare personalitate politică are tendinţa de a considera doar programele şi părerile
emise de sine ca fiind conforme adevărului, ca putând contribui la rezolvarea problemelor.
Uneori, prejudecăţile şi ranchiuna (duşmănia) întunecă atât de tare mintea oamenilor încât
aceştia resping, fără nici o analiză, orice propuneri, sub motiv că sunt elaborate de adversarii lor
politici. Se încearcă inducerea, la nivelul psihicului adversarilor politici, a complexului de
culpabilitate (vinovăţie).
O mare parte din populaţia ţării manifestă un indiferentism total faţă de politic, considerând că
tot ce merge rău în societate s-ar datora politicului. La cealaltă extremă, se află cei ce şi-au
imaginat propriul program de reformă şi care sunt nemulţumiţi de tot ceea ce nu se concordă cu
asta. Atât neimplicarea unora, cât şi prea mare “originalitate” programatică a altora sunt
dăunătoare unei vieţi democratice normale, generând o atitudine nihilistă faţă de politic. O astfel
de atitudine se datorează, probabil, sentimentelor de suspiciune, dar şi de lehamite faţă de
activitatea elitei politice din timpul regimului dictatorial, faţă de minciunile ce erau difuzate la
toate nivelele politicului.
Societatea moldovenească contemporană se caracterizează printr-o cultură politică
fragmentată, mozaică şi conflictuală atât în aspectul deosebirilor dintre exponenţii sau purtătorii
ei, cât şi în ceea ce priveşte modalităţile de exprimare şi funcţionare a ei. Pentru o astfel de
cultură e specifică starea de sciziune, lipsa unui acord între purtătorii diferitelor subculturi în ce
priveşte valorile fundamentale, idealurile şi scopurile urmărite, structura şi regimul politic
existente în societate. Concomitent acest tip de cultură politică se caracterizează şi prin izolare
socială, prin lipsa încrederii între diferite grupuri şi categorii sociale, între elite şi mase. Iar
aceste şi alte particularităţi ale culturii politice, asupra cărora vom reveni mai jos, reflectă diverse
stări evidente de conflict şi de mari tensiuni sociale care generează instabilitate politică în
societate.
Această stare de lucruri mărturiseşte că populaţia conştientizează multiplele practici de ignorare
de către factorii puterii a modalităţilor şi mijloacelor legitime de soluţionare a conflictelor
sociale, politice, de muncă etc., împingând-o astfel spre diverse mişcări spontane de masă.
Totodată, lipsa unui acord dintre părţi – factorii puterii şi cetăţeni – privind promovarea valorilor
democratice general umane determină o parte din populaţia ţării să recunoască doar prioritatea
intereselor locale.
Astfel de subculturi politice pot menţine un echilibru rezonabil între interesele şi valorile
fundamentale ale subiecţilor politici doar prin existenţa unei autorităţi centrale puternice.
Cultura politică a societăţii noastre azi prezintă o sinteză a diverselor valori politice, orientări şi
standarde ale activităţii politice. Ar fi o eroare să presupunem că simpla declarare a netemeinicei
valorilor comuniste şi a idealurilor culturii politice dependente de tip sovietic ar fi putut să
asigure formarea rapidă la cetăţeni a unei culturi politice democratice, a culturii civice. Doar
aceasta din urmă are ritmul şi dinamica sa de constituire care nu coincid cu ritmul şi dinamica
transformărilor economice şi sociale, chiar dacă aceste două procese (formarea culturii civice sau
a culturii politice a cetăţenilor şi schimbările economico-sociale) se influenţează reciproc.
Procesul de formare a unei culturi politice noi, democratice este destul de complicat şi
contradictoriu. Dacă transformările radicale în sfera economică pot fi realizate într-o perioadă
relativ scurtă şi programate într-un mod sau altul, însă schimbările în cultura politică a societăţii
de tranziţie presupun modificări esenţiale ale mentalităţii omului, înfruntarea stereotipurilor
ideologice depăşite, familiarizarea membrilor societăţii cu noi valori şi înlăturarea celor vechi,
însuşirea cunoştinţelor politice necesare pentru folosirea raţională a libertăţilor democratice,
dezrădăcinarea multor elemente ale psihologiei politice cultivate pe parcursul deceniilor de
regimul totalitar.
Pornind de la modelul analitic elaborat şi fundamentat de savanţii americani Gabriel Almond şi
Sidney Verba privind tipurile de cultură politică şi ţinând cont de faptul că ei nu au analizat în
special societăţile totalitare, unii cercetători din republica noastră consideră că în Moldova epocii
comuniste exista doar cultura identificării şi alienării cu regimul, nu o cultură a cetăţenilor, ci a
unor oameni dependenţi de regim. Oamenii erau preocupaţi de viaţa personală, de muncă şi de
îmbunătăţirea nivelului de trai, iar sfera culturii politice se află ca şi cum la periferie. Putem
vorbi, de fapt, despre lipsa de cultură politică a maselor în sensul unui complex de idei
împărtăşite de păturile largi ale populaţiei, despre neposedarea de către omul de rând a unor
veritabile reguli de joc politic.
Tranziţia de la un regim politic totalitar la un regim politic democratic este însoţită în ţara noastră
de transformări structurale în toate domeniile vieţii societăţii care, la rândul lor, influenţează
nemijlocit mentalitatea cetăţenilor, culturii lor politică. Cultura politică a diverselor grupuri
sociale depinde de faptul cum se reflectă sistemul politic în gândirea membrilor acestora, de
pasiunile şi efectele lor politice, de experienţa pe care individul o posedă în domeniul vieţii
politice, de capacităţile persoanei de a aprecia fenomenele şi evenimentele politice etc., toate
acestea concomitent fiind şi manifestări ale acestei culturi. De altfel, o dată cu începutul trecerii
societăţii noastre la democraţie mulţi politicieni autohtoni credeau că participarea la mitinguri,
demonstraţii, greve şi alte acţiuni politice, mai mult de suprafaţă, aparente, vor fi suficiente
pentru formarea unei culturi politice noi, democratice. Însă pentru constituirea culturii politice
este necesară, precum se ştie, nu numai participarea la practica politică (în Republica Moldova
aceasta, de rând cu alţi factori obiectivi şi subiectivi, a condus la sfârşitul anilor 80 – începutul
anilor 90 nu numai la politizarea excesivă a societăţii, ci şi la divizarea populaţiei în două tabere
opuse – reformatori şi conservatori), dar şi asimilarea cunoştinţelor politice atât de importante în
procesul de democratizare a vieţii politice. Lipsa acestora din urmă – în conştiinţa indivizilor, dar
şi a unor grupuri numeroase de oameni – a generat analfabetismul politic, lichidarea căruia
depinde de mai mulţi factori: instruirea politică adecvată a populaţiei, socializarea politică a
individului, promovarea coerentă a unui sistem întreg de valori democratice, general umane,
derularea coerentă a reformelor economice, sociale şi politice, etc.
Practica social-istorică a statelor democratice din Europa Occidentală mărturiseşte că includerea
activă a populaţiei în relaţiile de piaţă este frânată de stereotipurile tradiţionale vechi din
conştiinţa socială, inclusiv din conştiinţa politică. Tocmai aşa e situaţia la noi acum, când, spre
exemplu, continuă să se manifeste unele principii ale egalitarismului ca formă a echităţii sociale,
ideologia paternalistă şi alte mituri politice depăşite care stopează derularea normală a reformelor
economico-sociale în noile condiţii politice. Paternalismul ca formă a raporturilor dintre stat şi
individ este primejdios prin aceea că generează în conştiinţa cetăţenilor speranţe iluzorii, o
denaturează. Psihologia dependenţei promovată de către statul sovietic pe parcursul deceniilor
mai continuă să se manifeste în atitudinea cetăţenilor faţă de structurile puterii.
Implementarea cu greu a valorilor politice şi lipsa în societate a unui sistem de socializare
politică, care ar populariza aceste valori în masele populare, duce la frânarea proceselor de
democratizare. Dependenţa nivelului culturii politice de prosperitatea materială a individului nu
creează premise pentru un dialog dintre putere şi societate şi presupune perfecţionarea procesului
politic. Imposibilitatea de a dirija formarea orientării politice de către agenţii socializării, care, de
multe ori, propun modele de comportament politic ce se exclud reciproc, împiedică realizarea
unui acord în societate pe baza valorilor politice fundamentale. În afara valorilor general umane,
puterea nu poate crea şi susţine la populaţie credinţa în propria legitimitate. Regimul politic nu
este capabil să înfăptuiască integrarea tendinţelor diferitelor grupuri sociale în jurul scopurilor de
importanţă naţională şi să mobilizeze populaţia la realizarea lor. Stabilitatea politică în societate
apare nu numai datorită politicii social-economice eficiente, care satisface cerinţele crescânde ale
indivizilor, ci şi prin intermediul formării culturii lor politice conştiente de comportament
participativ.