”Iona”, Marin Sorescu

(1936, Bulzești, Dolj – 8 dec. 1996, București)

Marin Sorescu: scriitor original, cu o puternică personalitate, stârnind reacții controversate;
personalitate marcantă a literaturii contemporane; cunoaște o meritată consacrare în plan
internațional, opera lui fiind tradusă masiv în multe limbi străine; primește premii și recunoașteri
din partea unor academii străine; Premiul Herder, membru al Academiei Române.
George Călinescu: ”Este entuziast și beat de univers, copilăros, sensibil și plin de gânduri până la
marginea spaimei de ineditul existenței, romantic în accepția largă a cuvântului.”
Opera
Poezie: ”Singur printre poeți”, ”Poeme”, ”Moartea ceasului”, ”Tinerețea lui Don Quijote”,
”Tușiți”, ”Astfel”, ”Norii”, ”La Lilieci”
Teatru: ”Iona”, ”Paracliserul”, ”Matca”, ”Răceala”
Romane: ”Trei dinți din față”, ”Viziunea vizuinii”
Proză pt copii: ”Unde fugim de-acasă?”, ”Cirip-ciorap”
Apariție și geneză
- scrisă în 1965 și publicată în rev. ”Luceafărul” în 1968; integrată trilogiei ”Setea muntelui de
sare”, alături de ”Paracliserul” și ”Matca”
Marin Sorescu: ”Iona sunt eu… Omenirea întreagă este Iona.”; ”Dar în general trilogia se leagă
prin prezența personajului unic. Absolutul căutat de unul singur.”; ”Știu numai că am vrut să
scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.”
Subiectul
Tabloul I: Iona în gura unui pește; își pierde ecoul; visează pești; are un acvariu în care uneori
pescuiește; e înghițit de pește;
Tabloul II: în interiorul peștelui; se simte rău; are un cuțit și vrea să străpungă peștele; vrea să
facă o bancă de lemn în mijlocul mării.
Tabloul III: în interiorul peștelui II; moara de vânt; intră Pescarii I și II cu bârne în spate; cu
cuțitul și unghiile își face o fereastră și ajunge în peștele III; își amintește de război, de soție și de
mamă pe care o roagă să-l mai nască o dată; pe o bucată de piele tăiată din palmă scrie cuvinte cu
sânge, apoi o pune într-o bășică pe care o sparge din greșeală; mulți pești vin spre el și vor să-l
mănânce.
Tabloul IV: o gură de grotă, ceva ca o plajă; barba lui Iona, spărtura ultimului pește; pescarii;
vede orizonturi-burți de pește; crede că e ca un dumnezeu căruia nu i-a ieșit învierea; își
amintește propria viață și numele; își spintecă burta.
Tema: destinul uman, setea de adevăr, de cunoaștere, libertatea, singurătatea, viața, moartea,
sensul, nonsensul.
Titlul: relație directă cu mitul biblic, omul înghițit de balenă

”Biblie”, deosebiri Asemănări ”Iona”, deosebiri

-un profet ce nu ascultă - numele personajului - un pescar sărac ce

porunca lui Dumnezeu, este - înghițit de un pește meditează la condiția sa și a
pedepsit, iertat; se înfruntă cu lumii, din niște burți
Dumnezeu succesive

Teatru clasic – „O scrisoare pierdută”, 1884 Teatru modern – „Iona”, 1968

1. Comedie clar delimitată; 1. Amestec de elemente tragice și comice,

nu se mai delimitează strict speciile, deși
subintitulată ”tragedie”;

2. Împărțire în 4 acte și scene; 2. Împărțire în 4 tablouri;

3. Timpul: ”în zilele noastre”; ”anul de grație 3. Timp simbolic: toată viața, vezi barba
1883” (Cațavencu), în timpul alegerilor crescută din final;
parlamentare;

4. Spațiul: „capitala unui județ de munte”; 4. Spațiu simbolic: în tablourile I și IV un

iluzoriu ”afară” (plajă, nisip etc.), iar în tab. II
și III, înăuntrul unor pești;
5. Desfășurare cronologică a întâmplărilor 5. Două planuri: unul schematic narativ,
pe momentele subiectului; cu elemente ce țin de absurd, altul simbolic,
dominant;
6. Conflict exterior între diverse tabere 6. Conflict interior: între libertate și
politice; constrângere, între viață și moarte, între
singurătate și dorința de a fi cu ceilalți, între
căutarea ratată în afară și căutarea salvatoare
înăuntru;
7. Mai multe personaje;
7. Un singur personaj: personajul unic
ilustrând „căutarea Absolutului de unul
singur”; personajul-idee;
8. Predomină dialogul (+monolog, descriere,
narațiune); 8. Apare un monolog dialogat prin
dedublarea personajului;
9. Final clar, închis;
9. Final deschis interpretărilor; pluralitate de
sensuri;

10. Inserția liricului în text;

11. Demitizarea, în sensul apropierii

familiare de marile mituri (se crede un
dumnezeu căruia nu-i iese învierea).