Sunteți pe pagina 1din 2

Institutor DANIELA- VALENTINA BEJAN, Şcoala Gimnazială “SIMION BĂRNUŢIU”

Zalău, judeţul Sălaj


NU CITESTI O CARTE?
Sceneta de ION DIANU

A: După câte am înţeles, nu-ti prea place să citeşti….

B: Ba chiar azi dimineaţă am citit in ochii mamei o oarecare nemulţumire…cred că s-a uitat
prin carnetul de note…

A: La cărţi mă refer. Nu citeşti nimic?

B: Ba da, aproape în fiecare zi câte una.

A: Chiar aşa?

B: da, uite, azi dimineaţă am citit o carte poştală pe care mi-a trimis-o varu-meu Costel de la
Buşteni. Mi-a plăcut, că era în versuri. Scria: “ Este ora nouă, aici la Buşteni plouă!”

A: Tot nu mă-nţelegi. Eu vorbesc de citit o poveste, o istorioară…Acum eşti lămurit?

B: Buştean! Citesc şi poveşti, cum nu? Uite, chiar ieri, când am primit altă carte de la soră-
mea, Tanţa. Asta nu era ilustrată , era o carte poştală simplă, numai text.mi-a povestit farsa pe
care au făcut-o ele băieţilor în tabără. Poveşti!

A: Ascultă, nu te face că nu mă pricepi! Eu vorbesc de cărţi de literatură, de ştiinţe, de


călătorii…

B: Aaa! Cum să nu citesc? Chiar acum am cumpărat o carte de călătorie şi am început să o


citesc.

A: Cum îi spune?

B: “Mersul trenurilor “. Vreau să plec cu părinţii la bunici şi nu ştiu ce legături avem…

A: Dar o carte de literatură nu citeşti?

B: Da, dar stai să vezi un fenomen interesant! M-am apucat într-o zi să citesc o carte
groasă( arată) uite-aşa…şi pe la pagina 8 m-a prins somnul. A doua zi am luat-o din nou, şi
când am ajuns la pagina 8 …( cască) iar m-a prins somnul. Nu ştiu ce am, că nu pot să trec de
pagina asta!

A: Ia şi tu altă carte mai interesantă!

B: Am luat! Dar au dat peste ea Titel şi Gigel, gemenii vecinilor noştri….şi au rupt-o. La ce te
poţi aştepta de la doi analfabeţi? De-abia au un an….

A: Cred că ţi-a părut rău de carte…..

B: Aaa, nuu, că nu era a mea.O împrumutasem de la bibliotecă.

A: Şi de atunci n-ai mai luat nimic?


Institutor DANIELA- VALENTINA BEJAN, Şcoala Gimnazială “SIMION BĂRNUŢIU”
Zalău, judeţul Sălaj
B: Ba da. Am luat “Opere complete” de…de cineva. Adică nu, am luat “Scrieri” de….de
altcineva. Am mai luat vreo trei, la care le-am uitat titlul;, dar le ştiu conţinutul, de la cei care
le-au citit! …( face cu ochiul) că i-am pus să mi le povestească!!!

A: Ia spune-mi subiectu uneia dintre ele!

B: Da,uite că ţi-o spun pe aia…stai, cum îi zice? …Lasă că îţi dai tu seama de titlu, după
subiect. Aşa! Deci…era unul..nu unul…ci altul…avea o soacră…sau o noră…sau nu, nu,…o
cuscră….una pe care o chema Zoiţica….sau tuşa Mărioara….sau nu, Julieta….eeee…nu ştiu
exact…dar ce contează numele? ! Ei, şi era un personaj tare negativ şi citea ziarul cu unul,
Agamiţă Venturiano sau parcă Ivan Păţitul….sau Stan Turturică…..În sfârşit…şi-l lua aşa,
cam o mie de leghe în balon….

A: Stai, că ai dat în JULES VERNE!

B: Eu, n-am dat în nimeni! Mă vezi pe mine-n stare de aşa ceva? Sunt o persoană cultă….

A: Vorbeam de cărţile lui Jules Verne! Văd că nu ţi-a rămas nimic din ele…din niciuna!

B: Cum să nu? ! mi-au rămas coperţile, că am făcut din ele un album de artişti, mortal, nu
altceva!!!

A: Cum, i-ai luat coperţile?

B: Păi nouă aşa ni s-a spus: că din fiecare carte trebuie să ne rămână ceva! Mie mi-au rămas…
coperţile!!!!

S-ar putea să vă placă și