Portretul moral al personajului reiese,în special, prin caracterizare indirectă, din faptele

și atitudinea personajului: coboară la horele din sat, unde în încântă pe săteni cu doinele pe
care le cântă din fluier. Cu toate acestea, nu se mândrește, ba mai mult, cântă destul de rar,
mai ales la rugămințele Martei. Talentul său este prezentat atât direct, de către narator: o
doină plină de duioșie, încât oprea răsuflarea celor ce-l ascultau, de către alte personaje: —
Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! (superlativul absolut al adjectivului
frumoasă conturând impresia pe care cântatul lui Miron o lasă asupra sătenilor), cât și
indirect, din reacțiilor celorlalte personaje, mai exact, din dorința sătenilor de a asculta cât
mai multe cântece ale oierului: Cine nu ar fi dorit să asculte cântecele lui Miron și care fată
nu ar fi dorit să-i fie în apropiere și să-i audă graiul limpede? – interogație retorică, prin care
naratorul subliniază încântarea celor ascultau. Cu toate acestea, Miron se lasă greu
înduplecat și cântă destul de rar, fapt evidențiat de repetiția cuvântului arareori, nu din cauză
unui orgoliu de a se lăsa rugat, ci din modestie și din cauza unei tristeți pe care el o
ascundea în sufletul său: Totdeauna e în această față [...] un fel de tristeță, un văl de
gânduri”. Melancolia personajului poate fi motivată de afecțiunea nemărturisită pe care o are
față de Marta, întrucât doar la rugămințile ei cânta și niciodată nu o refuza. 
Fire cumpătată, Miron se definește prin faptele sale, semnificația sa, în raport cu
lumea ficțională în care este prezentat, fiind aceea că acțiunile, și nu statutul, ne definesc.
Deși un simplu oier, care trăiește pe munte, în singurătate, Miron are multe calități care îl fac
să fie îndrăgit de ceialalți. Însă figura angelică, talentul la cântat pe care îl are personajul, nu
îl determină pe acesta să se poarte disprețuitor cu ceilalți, ba mai mult, este modest și atent
la tot ce face și la tot ce zice. Astfel, valoarea morală care îl definește pe Miron poate fi/este
virtuozitatea. Conștient de propriul talent, nu are orgoliul pe care talentul l-ar impune,
asemenea unui Făt-Frumos din basme, care se remarcă prin calitățile sale, sau asemenea
lui Pan sau Orfeu din mitologia greacă, care îmblânzeau și încântau natura și viețuitoarele
cu fluierul sau cu lira sa. 
În concluzie, prin Miron, autorul ne invită la o viață cumpătă, dar prin care să ne facem
utili celor din jur.