EGO

Adrian Stănilă

Când lumina inocenţei piere tulbure sub preşuri

Şi ziare ameţite urlă calm în agonie
Mă ascund sub lumânarea falnicelor şesuri
Şi slăvesc fărâmitură doar din ultima fobie.

Mă apasă idealuri vechi şi triste infinituri

Iar mă scald în apa vechii falnice priviri
Şi mă ţes din faine clipe ce se pierd ca albe ziduri
Doar în albii de penumbră şi sub stele din citiri.

Aspră luncă mi-e privirea printre calde amintiri

Mă aplec pe calea vestei ce mă poartă-n frig bălai
Şi sub lupa amăgirii calc toiag de dulci priviri
Sub colac de reverie fără turtă sau mălai.