Michael 

Tellinger 

Sclavii  zeilor 
Istoria secretă a zeilor 
Anunnaki 
şi a misiunii lor pe Pământ 

Colecţia LUMEA MISTERELOR 
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 
Michael Tellinger 
Sclavii zeilor / Michael Tellinger: 
trad.:  Rădulescu  lonuţ  -  Bucureşti:  Editura  Nicol,  2013 

ISBN:  978-973-7664-53-2 

©  2013,  Editura N I C O L 
Str.  Alexandru  Depărăţeanu  nr.  29 
Sector  1,  Bucureşti 
Tel./Fax:  021  /  222  40  93 
Mobil:  0752.205.360 
E-mail:  allnicol@yahoo.com 
www. edituranicol. ro 

ISBN:  978-973-7664-53-2 

T I T L U L  O R I G I N A L :  Slave  Species  of the  Gods.The  Secret 

History  of the  Anunnaki  and Their  Mission  on  Earth 
C O P Y R I G H T ©  Inner Traditions  International 
T R A N S L A T I O N  C O P Y R I G H T  ©  Editura  N I C O L  2013 

Toate  drepturile  rezervate.  Nicio  parte  a  acestei  cărţi  nu  poate 

fi  reprodusă  sau  transmisă  sub  nicio  formă  şi  prin  niciun  mijloc, 
electronic  sau  mecanic,  inclusiv  prin  fotocopiere,  înregistrare  sau 
prin  orice  sistem  de  stocare  şi  accesare  a  datelor,  fără  permisiunea 
Editurii  Nicol. 
Orice  nerespectare  a  acestor  prevederi  conduce  în  mod  automat  la 
răspunderea  penală  faţă  de  legile  naţionale  şi  internaţionale  privind 
proprietatea  intelectuală. 
 Michael  Tellinger 

Sclavii  zeilor 
Istoria secretă a zeilor 
Anunnaki 
şi a misiunii lor pe Pământ 

VOLUMUL I 

Traducere de Ionuţ Rădulescu 

Editura NICOL 
 Notă către cititori 

Fiecare capitol a fost scris ca să formeze o mică pie­
să dintr-un  mare puzzle - şaisprezece piese  care  împreună 
formează o istorie completă. Am încercat să-i iau pe cititori 
de mână şi să-i ghidez către partea cea mai ascunsă a fân­
tânii cunoaşterii. 
Deşi  unele  dintre  capitole  vor  atrage  mai  mult  o 
anumită categorie de cititori,  în  detrimentul alteia,  eu am 
încercat să le redactez cât mai scurt şi mai concis cu putinţă 
şi  să  transmit  esenţialul.  Există  totuşi  o  logică  ciudată  a 
episoadelor acestei călătorii în care am ales să vă port şi ea 
devine  evidentă  în  idtimul capitol. 
Capitolul al XVI-lea, „Povestea umanităţii”, com­
bină toate informaţiile pe care le veţi acumula din capitolele 
precedente şi vă va duce în perioada dinaintea apariţiei ra­
sei umane şi a activităţii ieşite din comun care avea loc pe 
Pământ în acele vremuri îndepărtate, prezentând adevărul 
cutremurător legat de originile speciei noastre. 
Aşadar, nu pierdeţi din vedere cronologia ţesută în 
acest puzzle. Totuşi, dacă vă găsiţi în dificultate sau în dez­
acord cu  anumite  capitole şi  nu  vă puteţi  descurca...  citiţi 
măcar ultimul capitol, dacă nu vreţi să citiţi toată cartea. 
Lectură plăcută şi continuaţi să exploraţii 

Michael Tellinger 
 Introducere 
Într-o epocă în care tehnologia ne-a permis să ne aşteptăm 
la  recompense  imediate  şi  care  ne  pune  la  dispoziţie  soluţii  ra­
pide,  omenirea  pare  să  deţină  toate  răspunsurile.  Încrederea  în 
noi, ca specie, este mai  mare  ca oricând, iar  cunoaşterea univer­
sului în  care  trăim  se  dezvăluie  mai  repede  decât pot  ţine  pasul 
cei  mai  mulţi  dintre  semenii  noştri.  Putem  să  analizăm  şi  să 
calculăm  aterizarea celui  mai  mic fragment pe  o  planetă  aflată la 
160  de  milioane  de  kilometri  distanţă;  ştim  din  ce  este  formată 
atmosfera  de  pe Jupiter;  putem  reface  organele  corpului  nostru, 
iar  geneticienii  pot  crea  viaţa  în  orice  formă  şi  mărime  îşi  do­
resc.  Există totuşi trei întrebări fundamentale la care încă  nu  am 
fost  în  stare  să  răspundem:  Cine  suntem?  Cum  am  ajuns  aici? 
Şi de  ce  suntem  aici? 
Pe  măsură  ce  avansăm  cu  fermitate  pe  drumul  către  un 
destin  necunoscut,  ignoranţa  a  devenit  slăbiciunea  noastră,  iar 
aroganţa  a  devenit  o  boală  congenitală,  ameninţându-ne  cu 
propria  noastră  extincţie.  În  această  carte  ne vom  ocupa  de  cele 
mai  recente  descoperiri  din  ştiinţă  şi  tehnologie,  pentru  ca  să 
ne putem întorce în trecutul îndepărtat, într-o încercare de cla­
rificare  a  originilor  extrem  de  neclare  ale  umanităţii.  Este  un 
paradox  faptul  că,  oricât  de  avansaţi  suntem,  nu  avem  răspun­
suri definitive  asupra originii  şi  descendenţei  noastre. De  ce  este 
omenirea  atât de  obsedată  de  aur?  Şi  de  ce  sunt sclavia şi  aurul 
6 Michael Tellinger 

numitorul  comun  care  poate  fi  urmărit  până  în  cele  mai vechi 
timpuri  ale  omenirii? 
Populaţia  lumii  este  divizată  între  sute  de  religii  şi  culte, 
toate pretinzând că au răspunsurile. Orice persoană cât de cât lu­
cidă va  realiza  imediat că  nu  pot  avea dreptate  toate.  Corect?  Şi 
totuşi  dogma  religioasă  a  ţinut  miliarde  de  oameni  captivi,  pre­
dicând  moartea  şi  distrugerea,  ameninţându-i  cu  pedeapsa  celui 
„atotputernic”  pe  pelerinii  nesupuşi  şi  promiţând  recompense  şi 
salvare celor care se  supuneau orbeşte credinţei. 
Ultimii  cincizeci  de  ani  au  adus  o  explozie  de  noi  des­
coperiri  arheologice  care  i-au  uimit  pe  oamenii  de  ştiinţă  din 
întreaga lume prin cantitatea de informaţie. Peste o jumătate de 
milion  de  tăbliţe  de  argilă  au  fost  dezgropate  şi multe  dintre  ele 
au  fost  descifrate.  Adevăratul  înţeles  şi  relevanţa  acestor  tăbliţe 
au  fost  identificate  de  o  mână  de  gânditori  deschişi  la  minte 
abia  acum  30  de  ani.  Ceea  ce  iniţial  a  fost  considerat  mit  sau 
fantezie,  mai  ales  din  cauza  ignoranţei  aşa-zişilor  învăţaţi,  s-a 
demonstrat a fi o dovadă documentată istoric atât de importan­
tă încât pune  la îndoială însăşi esenţa existenţei  noastre. 
Vreau  să vă port într-o  călătorie  plină  de  descoperiri, fo­
losind  cele  mai  noi  interpretări  şi  dezvăluiri  ale  multor  tăbliţe 
care  vorbesc  despre  evenimente  din  vechime,  cu  mult  înainte 
ca  primul  cuvânt  din  Biblie  să  fi  fost  scris.  Este  şocant  să  afli 
că  niciuna  dintre  poveştile  din  cartea  Genezei  nu  este  origina­
lă,  ci  reprezintă  versiuni  modificate  ale  unor  poveşti  mult  mai 
vechi,  descrise  cu  fineţea  detaliului  în  tăbliţele  de  argilă  anti­
ce.  Călătoria  noastră  se  ţese  din  preţioasele  informaţii  detaliate 
care  ne-au fost lăsate  moştenire de către înaintaşi, care probabil 
nu şi-au dat seama niciodată că vor fi tratate cu atâta suspiciune. 
Coincidenţele  stranii  care  unesc  în  acelaşi  panteon  al 
„zeilor mitici” multe  dintre  civilizaţiile  străvechi  sunt  mult  prea 
ciudate pentru a fi întâmplătoare. Avem acum dovada irefutabilă 
că  pe  Pământ  au  existat  forţe  bizare  care  i-au  condus  pe  pri­
mii  oameni  cu  o  mână  de fier. Au  inventat pedeapsa  şi  au  cerut 
 Introducere 7

supunere  absolută  de  la  noile  populaţii  primitive.  Vom  dezvălui 

drumul  dureros  şi  anevoios  pe  care  nou-apăruta  rasă  umană  a 
trebuit  să-l  străbată  şi  rolul  crucial  pe  care  l-au  jucat  zeităţile 
avansate  care, ulterior, au  motivat existenţa  noastră. Vom  scoate 
la  iveală  groaznicul  adevăr  că  omenirea  a  fost  făcută  într-ade­
văr după imaginea creatorului  ei, dar că  acesta  nu  era cel în  care 
am  fost  învăţaţi  să  credem.  Îl  vom  demasca  pe  dumnezeul  din 
Biblie  şi  din  celelalte  religii  importante, arătând diferenţa  dintre 
Dumnezeu  cu  majusculă  şi  cel  cu  literă  mică.  Acel  dumnezeu 
care  are  un  comportament  asemănător  cu  cel  al  oamenilor, 
„dumnezeul răzbunător”, pe care îl cunoaştem din Biblie, este un 
dumnezeu  „cu  literă mică”. Anumite  personaje  vor  fi  recunos­
cute  imediat, în  vreme  ce  altele  au  fost  atât  de  mult  denaturate 
de  către  tălmacii  de  mai  târziu,  încât vor  avea  nevoie  de  puţină 
lustruire, pentru a putea fi identificate. 
Vom  ridica  multe  întrebări,  pe  măsură  ce  vom  postu­
la  teorii  noi,  legate  de  originile  noastre,  demistificându-1  pe 
Dumnezeu  şi  permiţând  cititorului  accesul  la  marea  imagine 
de  ansamblu. 
Cu  ajutorul  ştiinţei  şi  pe  baza  coroborării  dovezilor  din 
miile de tăbliţe de  argilă, suntem acum în măsură să punem cap 
la  cap  întreaga  poveste,  pe  care  îmi  place  s-o  numesc  Marele 
Puzzle  Uman.  De  ce  le-a  luat  mii  de  ani  populaţiilor  sclave 
din  sudul  Africii  să progreseze  de  la  taberele  de  muncă până  la 
momentul  de  acum  9  000  de  ani,  atunci  când  un  val  brusc  de 
civilizaţie  s-a  răspândit  în  întreaga  lume,  din  India,  Orientul 
Apropiat,  Europa  şi  cele  două  Americi?  Această  călătorie  va 
lămuri  şi  multele  dileme  arheologice  referitoare  la  veriga  lip­
să,  clarificate  cu  precizie  de  către  înaintaşii  noştri  avansaţi. 
Vom  dispersa  mitul  şi  dogma  care  au  ţinut  omenirea  în  frică  şi 
ignoranţă pentru prea mult timp. Progresele pe care le-am făcut 
în ingineria genetică  ne vor  ajuta  să înţelegem  simplu  fapt  că  nu 
suntem Dumnezeu doar pentru  că putem crea viaţă. 
8 Michael Tellinger 

Ne  desprindem  de  miturile  arhaice  care  aparţin  Evului 

Mediu şi punem  informaţii la dispoziţia indivizilor cu  o gândire 
limpede  pentru  a ajunge la concluzii noi. Aş  dori  să împărtăşesc 
cu  fiecare  cititor  acelaşi  sentiment  incredibil  al  descoperirii 
pe  care  l-am  experimentat  personal  atunci  când  am  devenit 
conştient  de  prostiile  în  care  am  fost  forţat  să  cred  în  anii  mei 
formativi.  Indiferent de  cât  de  teribil  ar părea  acest  nou  adevăr, 
va fi cea mai  eliberatoare  experienţă pe  care  o veţi  avea. 
 1 
Comportamentul animalelor 
Chiar  de  când  am  început  să  fiu  interesat  de  genetică, 
am  fost  intrigat  de  faptul  că  o  parte  atât  de  importantă  a 
anatomiei  noastre,  genomul,  o  structură  moleculară  atât  de 
complexă,  ar  putea  să  fie  atât  de  incompletă.  De  fapt,  adevă­
rul  este  că genomul  are  în  componenţa sa  atât de  multe  părţi 
care  nu  sunt  folosite  deloc.  Este  ca  şi  cum  părţile  inactive 
ale  genomului  aşteaptă  un  factor  extern  care  să  le  active­
ze.  Şi  astfel  o  întrebare  stăruie:  ce  caracteristici  sau  abilităţi 
excepţionale  nu  sunt  disponibile  din  cauza  inactivităţii  anu­
mitor  părţi  ale  genomului?  Ce  însuşiri  rămân  ascunse?  Şi 
cum  a  afectat  această  situaţie  evoluţia  noastră  ca  specie? 
Genomul  este  un  alt  nume  generic  pentru  întregul  ar­
senal de  gene  şi  A D N  care  se  regăsesc  în  corpul  unui  individ. 
La  oameni, genomul este  format din 23  de perechi de  cromo­
zomi,  care  conţin  întregul  program  genetic  al  respectivului 
individ,  fiind  localizat  în  fiecare  celulă  din  corpul  omenesc. 
Acest  program  genetic  controlează  toate  informaţiile  care 
ne  permit  să  creştem  şi  să  ne  mişcăm.  Genomul  este  unic 
pentru  fiecare  individ  si  pentru  fiecare  specie.  Din  fericire, 
atunci  când  ne  naştem, nu  ştim ce  ne  aşteaptă.  Este  adevărat 
că  viaţa  unui  om  se  desfăşoară  pe  mai  multe  perioade,  dar 
totul  se  rezumă  la  un  lung  rol  cât  se  poate  de  real, condus  de 
 10 Michael Tellinger 

forţe  invizibile. Ne  sunt daţi  în jur  de  şaptezeci  de  ani  pentru 

a  ne  juca  rolul  pe  Pământ;  restul  depinde  de  fiecare  dintre 
noi.  Intrăm  pe  o  uşă  şi  ieşim  pe  altă  uşă.  Intrăm  prin  stânga 
scenei...  ieşim  prin  dreapta  ei.  Singura  certitudine  pe  care  o 
avem  în  prezent  este  aceea  că  vom  ieşi.  Ce  vom  face  cu  cei 
şaptezeci  de  ani  care  ne  sunt  daţi?  Care  este  scopul  acestei 
călătorii,  acestui joc  al vieţii  la  care  participăm  cu  toţii?  Vom 
folosi  acest  timp  în  mod  creativ,  aducându-ne  contribuţia 
la  binele  comunităţii  globale,  sau  vom  rămâne  simpli  spec­
tatori,  simpli  beneficiari  ai  tuturor  facilităţilor,  înainte  de  a 
părăsi  scena? 
În  ciuda  celor  6,5  miliarde 1  de  oameni  care  populează 
Pământul,  rasa  umană  este  o  specie  mai  degrabă  primiti­
vă  şi  fragilă.  Indiferent  de  cât  de  inteligenţi  şi  pricepuţi  ne 
considerăm,  adesea  afişăm  elemente  ale  unui  comportament 
animalic, care poate  duce la  decimarea  speciei  noastre într-o 
clipită.  Am  purtat  războaie  împotriva  semenilor  noştri  de-a 
lungul  istoriei  şi  continuăm  să  facem  acelaşi  lucru  şi  în 
noul  mileniu.  Se  pare  că  există  întotdeauna  o  justificare  de 
o  morală  fără  cusur  pentru  acţiunile  noastre.  De  la  Cain  şi 
Abel  la  George  W.  Bush,  întotdeauna  cei  puternici  îi  asu­
presc  şi  îi  elimină  pe  cei  slabi.  Vechiul  Testament  nu  este 
o  poveste  frumoasă  despre  compasiune  şi  iertare.  De  fapt, 
este  chiar  opusul.  Este  vorba  despre  ochi  pentru  ochi,  des­
pre  cum  să  ucizi  bărbaţi,  femei,  copii  şi  animale  în  numele 
zeului  şi,  adesea,  despre  individualizarea  duşmanilor  după 
nume, reprezentându-i  ca personaje  negative  sau  ca discipoli 
ai  diavolului.  Se  pare  că  zeul  şi-a  ales  tabăra  încă  de  la  bun 
început. Are  favoriţii  săi  şi  mai  sunt şi „ceilalţi”. Întotdeauna 
am crezut că Dumnezeu  despre  care  am fost învăţat  ar trebui 
să  fie  mai  iubitor şi  imparţial. 

1
  Estimare  valabilă  în  anul  2005.  În  prezent,  populaţia  Pământului 
a  depăşit  pragul  de  7  miliarde  de  locuitori  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 11 

Biblia  este  plină  de  profeţi  şi  de  alţi  indivizi  care,  timp 
de  mii  de  ani,  au  avut  o  legătură  directă  cu  dumnezeu  şi  care 
au  primit  în  mod  regulat  instrucţiuni  pentru  ca  să  facă  anu­
mite  lucruri.  Atunci  când  citim  Biblia,  nu  este  doar  firesc,  ci 
este  de  aşteptat  să  credem  fără  obiecţii  că  un  număr  de  oa­
meni  aleşi  au  primit  regulat instrucţiuni  de  la  dumnezeu.  Nu 
numai  că  au  primit  instrucţiuni  clare  şi  avertismente,  au  pri­
mit  instrucţiuni  în  formă  fizică,  sub  forma  celor  10  Porunci 
şi  recompense  materiale,  cum  ar fi pământ  sau vite.  Dar  cele 
mai  impresionante  interacţiuni  dintre  dumnezeu  şi  om  au 
fost  numeroasele  vizite  pe  care  dumnezeu  le-a  făcut personal 
unor indivizi.  Dacă  nu  putea  ajunge  personal,  trimitea îngeri 
să  se  ocupe  de  orice  situaţie  care  cerea  o  rezolvare.  Fiinţele 
divine  împărţeau  idei,  împărţeau  vin  şi  pâine  şi,  inevitabil, 
executau  anumite  sarcini  încredinţate  de  dumnezeu.  Toţi 
aceşti  indivizi  par să  fi  fost bărbaţi.  Şi  toţi  cei  care  au  contri­
buit  la  alcătuirea  versetelor  Bibliei  au  fost  bărbaţi.  Dacă  „El” 
ne-a  făcut  pe  toţi  egali,  a  avut  o  problemă  legată  de  credi­
bilitatea  femeilor?  Sau  dumnezeu  a  fost  doar  personificarea 
unei  societăţi  dominate  de  bărbaţi?  Rămâne  simplul  fapt  is­
toric  că  dumnezeu  a  interactionat  cu  omul.  Astăzi,  astfel  de 
afirmaţii  legate  de  interacţiunea  fizică  cu  Dumnezeu  ar  fi 
ridicole  şi  aspru  criticate.  De  ce?  Probabil  pentru  că  astfel  de 
evenimente,  întâmplate  în  preistorie,  nu  ne  mai  pot  afecta 
astăzi?  Părem  să  acceptăm  lucrurile  care  s-au  întâmplat  în 
vechime,  reduse  aproape  la  nişte  poveşti  fantastice  ale  luptei 
noastre  pentru  libertate.  Sau  din  cauza  faptului  că  suntem 
prea  speriaţi  ca  să  analizăm  faptele,  supunându-le  discuţiei 
în  spaţiul  public,  de  frica  urmărilor?  Aceste  întrebări  mi-au 
tulburat  aproape  întreaga  existenţă. 

Cine  şi  când  a  hotărât  că  Biblia  a  ajuns  la  o  conclu­

zie?  Este  suficient,  acesta  este  sfârşitul  şi  trebuie  scris  ultimul 
capitol!  Cu  siguranţă  acesta  a  fost  un  alt  om,  inspirat  de 
Dumnezeu  şi  condus  de  Duhul  Sfânt!  Oare  lupta  pentru 
12 Michael Tellinger 

adevăr  şi  salvare  continuă?  Cu  siguranţă  atrocităţile  comi­

se  pe  Pământ  nu  s-au  redus;  cu  siguranţă  oamenii  de  pe 
Pământ  au  nevoie  de  îndrumare  externă  şi  de  instrucţiuni 
de  la  Dumnezeu  pentru  a  putea  face  faţă  iadului  zilnic  şi 
crimelor, pentru  a  răspunde  dictatorilor, pentru  a  supravieţui 
colonizării,  rasismului,  invaziilor  şi  altor  invenţii  ale  minţilor 
diabolice.  Înclinaţia  spre  cruzime  a  speciei  noastre  a  atins 
proporţii  insuportabile.  Facem  legi  în  calitate  de  oameni 
civilizaţi  numai  pentru  ca  să  fie  abuzate  şi  folosite  împotri­
va  noastră  de  către  oameni  mai  puţin  civilizaţi,  cu  o  bună 
cunoaştere  a  sistemului  legal. Aceia  care  propovăduiesc pacea 
şi dragostea  şi  care  întorc  şi  celălalt obraz  au devenit victime­
le  slăbite  ale  propriei  lor  filosofii. 
Acum,  mai  mult  ca  niciodată,  oamenii  au  nevoie  de 
salvare. Au  nevoie  să creadă şi să se bazeze  pe  ceva real, într-o 
perioadă  în  care  toate  speranţele  par  să  fi  dispărut.  Şi  atunci 
de  ce  scripturile  nu  merg  mai  departe?  De  ce  Dumnezeu 
nu  mai  transmite  în  continuare  înţelepciune  prin  unul  din­
tre  profeţii  Săi?  Sau  prin  mai  mulţi?  Mulţi  susţin  că  sunt 
în  legătură  cu  Dumnezeu  în  mod  regulat.  Mulţi  comunică 
mesajul  lui  Dumnezeu  în  biserici  pline  sau  în  alte  locuri 
de  rugăciune.  Cum  răspunde  comunitatea  în  faţa  indivizi­
lor  care  vorbesc  despre  miracole  uluitoare  şi  care  aud  vocea 
lui  Dumnezeu  şi  care  au  răspunsul?  În  multe  cazuri,  aceşti 
profeţi  moderni întemeiază un  cult, cu  un  număr de  discipoli 
care  vor  răspunde  orbeşte  la  fiecare  poruncă,  în  vreme  ce  în 
alte  situaţii  devin  simple  pârghii  care  funcţionează  defectuos. 
Şi atunci, ce-ar trebui  să-i  spună un judecător din seco­
lul  al XXI-lea  unuia  care  şi-a  legat  fiica  de  numai  zece  ani pe 
o  masă în curtea din  spate  a  casei  şi care  a fost prins  de poliţie 
în  vreme  ce  o  înjunghia  sau  îi  tăia gâtul?  Dacă  el  pretinde  că 
Dumnezeu  i-a  cerut  s-o  sacrifice  pentru  a-şi  dovedi  supune­
rea  faţă  de  atotputernicul  zeu,  ar  trebui  să  fie  considerat  ca 
un  exemplu  modern  de  credinţă  sau  ca  psihopat?  Şi  totuşi, 
 Sclavii zeilor 13 

îl  considerăm  pe  Avraam  drept  credincios  în  Dumnezeu  şi 

conducător  al  oamenilor,  pentru  că  s-a  supus  ordinului  lui 
Dumnezeu  de  a-şi  ucide  propriul  fiu.  Biblia  îl  numeşte  „sa­
crificiu”.  L-am  considera  la  fel  dacă  s-ar  întâmpla  în  ziua  de 
azi,  într-o  suburbie  înfloritoare  din Johannesburg  sau  Paris? 
În  prezent, în  lume  se  desfăşoară  o  activitate  religioasă 
confuză.  Mii  de  religii,  toate  făurite  de  mâna  omului,  toate 
susţinând  că deţin  răspunsul. Doar adepţii lor vor fi salvaţi  de 
către  creator  şi  se  vor  scălda  în  plăcerile  paradisului.  Se  pare 
că  au  din  ce  în  ce  mai  mulţi  bani,  exercită  mai  multă  putere 
şi  sunt  mai  aproape  de  urechea lui  Dumnezeu. 
Şi  astfel  începe  disputa  religioasă,  şi  astfel  afişăm  vizibil 
latura  primitivă  a  stării  noastre  incipiente  de  evoluţie.  Pot  fi 
controlate  aceste  trăsături  primitive  de  către  genele  inactive? 
Ne  uităm  înapoi  la  fostele  mari  civilizaţii  şi  ne  simţim  supe­
riori  într-un  anumit  fel.  Faptul  că  nu  putem  explica  multe 
lucruri  care  s-au  întâmplat  în  preistorie  este  repede  mini­
malizat  cu  expresii  de  genul:  „Cui  îi  pasă  de  egipteni...  sunt 
morţi  cu  toţii.”  În  lumina tuturor realizărilor şi  descoperirilor 
noastre  ştiinţifice,  pe  măsură  ce  evoluăm,  dogma  religioasă 
devine  mai  puternică.  Se  pare  că  această  dogmă, care  în  acest 
caz  ar  putea  fi  numită  fanatism,  este  direct  legată  de  bani. 
Cu  cât  este  mai  bogată  o  naţiune,  cu  atât  mai  uşor  îşi  poate 
impune  vederile  religioase  în  faţa  altei  naţiuni.  Statele  Unite 
ale  Americii  pot  afirma  că  sunt  o  societate  liberă  sub  toa­
te  aspectele,  dar  acest  lucru  este  posibil  în  principal  datorită 
comunităţii  creştine  care  reuneşte  96%  din  populaţie. Nu este 
niciun  pericol să permită  minorităţii  de  religii  puse  pe  escro­
cherii  să-şi  piardă  timpul  cu  salvarea  lor  lipsită  de  noimă. 
Şi  atunci începem  să ne uităm la  cine  suntem de fapt şi 
la  drumul  pe  care  l-am  parcurs  ca  specie  pe  această  planetă, 
doar pentru ca să ne  dăm  seama că nu  echivalează nici  măcar 
cu  baza  aisbergului.  Suntem  uimiţi  în  faţa  fosilelor  de  dino­
zaur şi vorbim despre  cum  trebuie  să  fi  fost pe  Pământ atunci 
14 Michael Tellinger 

când  era  cutreierat  de  dinozauri.  Avansăm  ipoteze  de  genul 

„60  de  milioane  de  ani”  de  când  au  murit  dinozaurii,  „200 
de  milioane  de  ani”  de  când T-Rex  a  produs  o  catrastrofă  şi 
„400  de  milioane  de ani” care  ne  fac  să  ne  ţinem  respiraţia  la 
fosilele  insectelor,  expuse  în  muzee. Apoi  începem  să  compa­
răm perioade  de timp  cu evenimente importante care  au  avut 
loc  în  intervalul  nostru  de  referinţă. Primul  Război  Mondial, 
acum  100  de  ani;  Leonardo  da  Vinci,  acum  500  de  ani; 
vikingii  acum  1  200  de  ani;  Iisus,  acum  2  000  de  ani;  pira­
midele,  acum  4  000  de  ani;  ultima  eră  glaciară,  acum  13  000 
de  ani; până în acest punct, cei  mai  mulţi dintre  noi au rămas 
fără  puncte  de  referinţă. 
Şi  brusc,  într-o  zi,  se  întâmplă  ceva  miraculos.  Ne-am 
ridicat ochii pe bolta înstelată a nopţii, la miliardele de stele, şi 
am încercat să ne  imaginăm infinitul. Cineva arată spre Marte 
sau  Jupiter.  Şi  atunci  te  uiţi  printr-un  telescop  şi  vezi  pen­
tru  prima  oară  Saturn  şi  inelele  sale,  şi  câţiva  dintre  sateliţii 
săi  şi  imediat  realitatea,  aşa  cura  era,  se  schimbă  întru  câtva. 
Totul devine ceva mai mare.Te uiţi la constelaţia Alfa Centauri 
şi îţi dai  seama că lumina celei  mai  apropiate  stele  de  Pământ 
face  5  ani  până  ajunge  la  noi, călătorind  cu  300  000  de  km/s. 
Mergi  la  o  conferinţă  a  unui  astronom  şi  vezi  poze  ale  unor 
galaxii  atât  de  îndepărtate,  încât  este  imposibil  să-ţi  imgi-
nezi  acea  distanţă.  Galaxii  aflate  la  miliarde  de  ani-lumină. 
Aglomerări  de  galaxii, aflate  la 5  miliarde  de  ani-lumină;  cua-
sari  extraordinar  de  fierbinţi,  aflaţi  la  marginea  cunoscută  a 
Universului,  la  o  depărtare  de  12  miliarde  de  ani-lumină,  iar 
la  13,8  miliarde  de  ani -  doar întuneric.  Nimic.  Rămâi  într-o 
stare  de  contemplaţie  tăcută  şi  încerci  să  înţelegi  realitatea 
a  ceea  ce  tocmai  ai  fost  martor.  Tocmai  ai  privit  dincolo  de 
limita  universului  cunoscut,  acolo  unde  nu  există  nimic. 
Dar,  când  te  trezeşti  de  dimineaţă  şi  încerci  să  ex­
plici  revelaţia  unui  grup  de  prieteni  apropiaţi,  aceştia  îţi 
împărtăşesc  entuziasmul  pentru  fix  15  secunde,  înainte  ca 
 Sclavii zeilor 15 

unul  dintre  ei  să  spună:  „Aţi  văzut  filmul  ăla  tare  de  aseară, 
de la TV?” 
Cu  toate  încercările  valoroase  şi,  uneori,  descoperirile 
remarcabile ale arheologilor, încă nu putem să indicăm origi­
nea omenirii.  Sigur că o  mulţime de  oameni de  ştiinţă vă vor 
contrazice  şi vă vor  da  tot  felul de  dovezi  şi  probe, doar  pen­
tru ca să fie  reluate  de  o  nouă serie  de  oameni de  ştiinţă peste 
cinci  ani.  Toate  sunt  speculaţii  premeditate,  care  ne  sunt 
prezentate  fie  ca  ipoteze  ştiinţifice,  fie  ca  dogmă  religioasă. 
Dar, în realitate, totul sfârşeşte  prin  a deveni o  manipulare  în 
plus  a  pieselor  Marelui  Puzzle  Uman.  Nu  putem  spune  cu 
certitudine  când  a  păşit  pe  Pământ  pentru  prima  dată  omul 
civilizat  şi  nu  putem  spune  când  a  fost  creat  omul  şi  cum  a 
evoluat. 
Să  recunoaştem:  ultimele  două  secole  au  adus  des­
coperiri  uimitoare  legate  de  civilizaţiile  străvechi,  oraşe 
pierdute  şi  o  înţelegere  mai  atentă  a  oamenilor  care  au 
stat  la  baza  dezvoltării  acestor  culturi  antice  -  culturi  care 
afişau  o  remarcabilă  cunoaştere  şi  înţelegere  a  ştiinţei  şi  a 
cosmosului.  A  fost  nevoie  de  zeci  de  ani  pentru  a  descifra 
diferitele  texte  şi  stiluri  de  scrieri  ale  multor  culturi  apuse. 
Cu  toată  cunoaşterea  şi  experienţa, încă  nu  am  descifrat  scri­
erea  din  zona  Balcanilor  şi  a  Dunării  şi  nici  pe  cea  Indusă 2 . 
Diversitatea  acestor  civilizaţii  din  China  antică,  diferite­
le  culturi  din  cele  două  Americi,  hieroglifele  egiptenilor, 
scrierile  cuneiforme  ale  sumerienilor,  oraşele  pierdute  din 
Asia  i-au  şicanat  în  egală  măsură  pe  istorici  şi  pe  arheo­
logi.  Am  fost  surprinşi  să  descoperim  biblioteci  antice,  cum 
ar  fi  cea  a  regelui  Ashurbanipal 3  din  Nineve 4 ,  care  conţinea 
2
  Corespunzătoare  zonei  fluviului  Ind,  cel  mai  mare  şi  mai  impor­
tant  fluviu  din  Pakistan,  (n.t) 
3
  Ashur  era  zeul  conducător  al  asirienilor.  (n.t.) 
4
  Oraş  antic  asirian,  situat  pe  malul  fluviului  Tigru,  capitală  a  im­
periului  Asirian,  (n.t.) 
16 Michael Tellinger 

aproximativ  30  000  de  tăbliţe  de  argilă,  acoperite  de  scriere 
cuneiformă,  care  indică  vastele  cunoştinţe  pe  care  le  aveau 
aceste  civilizaţii  pierdute. 
Este  ciudat  să  descoperim  întinsa  cunoaştere  a  astro­
nomilor  de  acum  mai  bine  de  6  000  de  ani,  cu  informaţii 
detaliate  despre  propriul  nostru  sistem  solar.  Citim  despre 
zeităţi  antice  care  au  călătorit în  nave  venite  din  stele  şi  care 
au  stăpânit  Pământul  şi  despre  conflictele  şi  trădările  dintre 
aceste zeităţi. Citim despre oameni măreţi care au realizat lu­
cruri  măreţe  în  trecutul îndepărtat şi  despre  înţelepciunea pe 
care  zeii  veniţi  din  stele  au  împărtăşit-o  omului.  Abilitatea 
de  a extrage  metale  preţioase  din minereul brut încă  de  acum 
9  000  de  ani, împreună  cu  producţia  de  aur,  cupru, cositor  şi 
bronz, indică o  înţelegere  deplină a procedeelor de prelucrare 
a  metalelor.  Ruinele  antice  din  cele  două  Americi, cu  semne 
vizibile  de  extracţie  minieră, explică  de  ce  a existat o  inimagi­
nabilă bogăţie  de  aur în  această parte  a lumii, cu  mult înainte 
ca  exploratori  cum  ar  fi  Columb,  Cortes  sau  alţi  sălbatici  să 
fi  pus  piciorul  pe  aceste  meleaguri  acum  câteva  sute  de  ani. 
Dovezile  inexplicabile  care  atestă  mineritul  în  sudul  Africii 
încă  de  acum  o  sută  de  mii  de  ani  nu  pot  fi  acceptate  nici 
măcar de  cei  mai  temerari  arheologi. 
Cunoaşterea  procedurilor  medicale  şi  a  manipulării 
genetice,  crearea  lui  „Adamu”  -  o  nouă  specie  -  sunt  docu­
mentate  minuţios  de  anticele  tăbliţe  de  argilă,  care  au  fost 
de  curând  înţelese  de  aşa-zişii  oameni  inteligenţi.  Puterea 
mijloacelor  de  comunicaţie  fără  fir  şi  cunoştinţele  în  materie 
de  geofizică  pentru  a  putea  anticipa  dezastrele;  toată  această 
bogăţie  de  informaţie  ne  priveşte  direct  în  faţă.  Şi  totuşi,  nu 
putem  accepta  faptul  că  s-ar  putea  să  nu  fim  vârful  de  lan­
ce  al  inteligenţei  care  a  existat  pe  această  planetă.  Odată  cu 
evoluţia rapidă a computerului, abilitatea de  a documenta şi  a 
potrivi  datele  legate  de  această  inteligenţă  antică  ne  face  să  o 
înţelegem  mai  bine.  Dar  ce  facem  cu  toate  aceste  informaţii 
 Sclavii  zeilor  17 

atunci  când  suntem  puşi  în  faţa  acestor  poveşti  incredibi­

le  din  preistorie?  Avem  două  opţiuni.  Fie  credem  că  le-au 
fost  lăsate  generaţiilor  viitoare  pentru  ca  să  le  folosească  şi  să 
construiască  pe  baza  lor,  fie  renunţăm  la  ele  ca  fiind  gunoiul 
halucinant  al  unor  idioţi  primitivi  din  Epoca  de  Piatră,  care 
nu  merită  atenţia  noastră. 
Având  în  vedere  că  acum  nu  mai  mult  de  cinci  sute 
de  ani,  oamenii  erau  arşi  pe  rug  dacă  îndrăzneau  să  sugereze 
că  Pământul  nu  este  centrul  universului,  că  trupul  omenesc 
era  încă  o  navă  misterioasă  care  era  studiată  şi  disecată  de 
oamenii  de  ştiinţă  îndrăzneţi  care  îşi  riscau  vieţile  la  primele 
ore  ale  dimineţii  şi  că  am  descoperit ultimele  trei planete  din 
sistemul  nostru  solar  de-abia  în  ultimii  200  de  ani,  acestea 
reprezintă  semne  clare  că  nu  suntem  o  rasă  superioară. 
Suntem  o  subspecie. Aroganţa este  slăbiciunea  noastră, 
iar  ignoranţa  este  o  boală  congenitală  care,  în  cele  din  urmă, 
ne  ve  distruge.  Dogma  ne-a  consumat,  iar  frica  ne  contro­
lează.  Dar  de  ce  suntem  atât  de  orbi  în  privinţa  faptelor  şi  a 
dovezilor  care  ne  înconjoară?  De  ce  suntem  atât  de  obsedaţi 
de  religiile  populare,  care,  în  cele  mai  multe  dintre  cazuri, 
se  închină  unui  zeu  care  foloseşte  recompensa  şi  pedeapsa 
ca  forme  de  control?  Dacă  toţi  avem  un  creator  comun,  ar 
trebui  să  avem  acelaşi  set  de  reguli  privind  felul  în  care  ne 
supunem  creatorului,  dar  este  clar  că  lucrurile  nu  stau  aşa. 
Conflictele  religioase  au  sfâşiat  istoria  noastră  de  milenii  şi 
încă  atârnă  deasupra  noastră  ca  un  cancer  care  aşteaptă  să  ne 
devoreze. 
În  această  carte  vom  descoperi  că  dezordinea  în  care 
trăim  este  rezultatul  direct  al  statutului  nostru  de  rasă  bas­
tardă,  cu  un  comportament  animalic  imprevizibil,  ascuns 
în  spiralele  ADN-ului  nostru.  Inteligenţa  noastră  a  fost 
suprimată,  cunoaşterea  noastră  a  fost  ştearsă,  speranţa  noas­
tră  de  viaţă  a  fost  scurtată  genetic,  iar  memoria  ne-a  fost 
ştearsă.  Suntem  inferiori,  mutaţii  clonate  genetic  ale  marilor 
18 Michael Tellinger 

civilizaţii  din  trecut, lăsaţi  în  urmă  pentru  ca  să  adunăm  şi  să 
punem  laolaltă  piesele  Marelui  Puzzle  Uman. 
Am  făcut  progrese  remarcabile  în  domeniul  ingineriei 
genetice,  dar,  doar  pentru  că  am  fost  în  stare  să  decodificăm 
genomul, asta nu înseamnă că ştim totul despre el. Din contră, 
cu cât învăţăm  mai multe despre genom, cu atât ne minunăm 
mai  mult  de  complexitatea  lui.  Se  pare  că  înţelegem  princi­
piul  de  bază  al  celor  două  spirale,  dar  suntem  departe  de  a 
înţelege  toate  funcţiile.  Ceea  ce  creează  cu  adevărat  o  stare 
de  perplexitate  este  faptul  că  secţiuni  întinse  ale  genomului 
par să fie  oprite. Da, este  ciudat  să  aflăm  că părţi  mari  ale ge­
nomului  nu  sunt active. Acest tip  de  descoperire  se  detaşează 
în  faţa  tuturor  proceselor  evoluţiei.  Dar  adevărul  este  că  ge­
nomul a  fost creat din  abundenţă, cu  mult  mai  mult A D N  în 
celulele  noastre  decât  am  avea  nevoie pentru  forma primitivă 
în  care  ne  aflăm. 
Acest  lucru  ridică  o  întrebare.  Dacă  genomul  con­
trolează  toate  caracteristicile  şi  funcţiile  corpului,  atunci  ce 
rămâne  necontrolat  de  părţile  inactive  ale  genomului?  Cred 
cu  tărie  că  aceasta  este  întrebarea  ultimă  pe  care  trebuie  să 
şi-o pună omenirea. Ce puteri secrete  sunt reţinute de părţile 
inactive  ale  structurii  noastre  genetice? 
Să  aruncăm  o  scurtă  privire  la  istoria  descoperirilor 
din  domeniul  geneticii.  Deşi  există  dovezi  evidente  asupra 
activităţii  genetice  şi  a  desfăşurării  ei  încă  de  acum  250  000 
de  ani,  omul  modern  a  redescoperit  genomul  de-abia  la ju­
mătatea  secolului  al XX-lea. 
În  1866, Gregor Mendel 5 a  publicat  rezultatele  cerce­
tărilor  sale  asupra  factorilor  ereditari  în  culturile  de  mazăre, 
dar  de-abia  în  anii  '50  ai  secolului  trecut  structura  chimică 
a  ADN-ului  a  fost  redescoperită  de  savanţii  moderni.  Care 
i-au găsit şi un nume în cele din urmă: acid dezoxiribonucleic. 
5
  Gregor Mcndel  (1822-1884),  om  de  ştiinţă  şi călugăr  augustin  de 
origine  austriacă,  considerat  părintele  geneticii  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 19 

Oamenii  implicaţi  în  această  descoperire  capitală  au  fost 

Maurice  Wilkins 6 ,  Rosalind  Franklin 7 ,  Francis  H.  C,  Crick 8 
şi James  D. Watson 9 .  Cu  această descoperire, ei  au pus  bazele 
unei  noi ramuri  a ştiinţei:  biologia  moleculară. În aceeaşi  de­
cadă, Watson şi  Crick au  făcut istorie, atunci când  au  realizat 
modelul primei molecule  de ADN, reprezentându-i  structu­
ra dublu spiralată şi dovedind că genele determină ereditatea. 
În  1957, Arthur  Kornberg 1 0  a  reuşit  să  reproducă o  moleculă 
de  A D N  într-un  tub.  În  1963,  F.  Sanger 11  a  dezvoltat  pro­
cedura  diviziunii  pentru  proteine.  În  1966,  a  avut  loc  marea 
descătuşare, odată  cu  descoperirea  codului  genetic.  Oamenii 
de  ştiinţă  puteau  acum  să  prevadă  caracteristicile  studiind 
molecula  de  A D N .  Aceasta  a  dus  foarte  repede  la  ingineria 
genetică  şi  la  consilierea  genetică. 

6
  Maurice  Hugh  Frederick  Wilkins  (1916-2004),  fiziolog  şi  bi­
olog  de  origine  britanică,  laureat  al  Premiului  Nobel  pentru  medicină  în 
1962  (n.t.) 
7
  Rosalind  Elsie  Franklin  (1920-1958),  biolog  şi  fiziolog  britanic, 
ale  cărei  studii  asupra  structurii  moleculare  a  contribuit  la  descoperirea 
structurii  ADN-ului  (n.t.) 
8
  Francis  Harry Compton  Crick  (1916-2004), biolog,  fiziolog,  lau­
reat  al  premiului  Nobel  pentru  medicină  în  1962,  creditat  alături  de James 
Watson  pentru  descoperirea  structurii  moleculei  de  A D N  (n.t.) 
9
  James  Dewey  Watson  (n.  1928),  biolog  şi  genetician  american, 
laureat  al  premiului  Nobel  pentru  medicină  în  1962,  creditat  alături  de 
Francis  Crick  pentru  descoperirea  structurii  moleculei  de  A D N  (n.t.) 
10
  Arthur  Kornberg  (1918-2007)  biochimist  american,  laureat  al 
premiului  Nobel  pentru  medicină  în  1959,  pentru  descoperirea  mecanis­
melor  sintezei  biologice  a  A D N  (n.t.) 
11
  Frederick  Sanger  (n.  1918),  biochimist  britanic,  dublu  laureat  al 
Premiului  Nobel pentru  chimic,  singurul om  de  ştiinţă  care  a  primit  aceas­
tă  distincţie  de  două  ori, pentru  munca  sa  în  domeniul  structurii  proteinei, 
în  special  cea  a  insulinei  (n.t.) 
20 Michael Tellinger 

12
În  1972, Paul Berg   a  produs  prima  moleculă  de  A D N 
recombinat,  iar  în  1983,  Barbara  McClintock 1 3  a  primit  pre­
miul  Nobel  pentru  descoperirea  că  genele  îşi  pot  schimba 
poziţia  în  interiorul  cromozomului.  La  sfârşitul  anilor  '80  ai 
secolului  trecut,  o  echipă  internaţională  de  oameni  de  ştiinţă 
a  demarat  dificila  şi  solicitanta  muncă  de  a  alcătui  harta  ge-
nomului  uman  şi  tot  atunci  a  avut  loc  şi  prima  condamnare 
pentru  crimă,  bazată  pe  amprenta  ADN-ului,  în  Portland, 
Oregon.  În  1990,  terapia  genelor  a  fost  folosită  pe  subiecţi 
umani  pentru  prima  dată.  În  1993, dr.  Kary Mullis 1 4  a  desco­
15
perit  procedura  PCR ,  pentru  care  a  primit  premiul  Nobel. 
16
În  1994,  F D A   a  autorizat  primele  produse  de  consum  mo­
dificate  genetic.  Acestea  au  fost  roşiile  FlavrSavr,  modificate 
genetic  pentru  a  obţine  un  gust  mai  bun  şi  durată  de  depo­
zitare  mai  mare. 
În  1995,  dovezile  judiciare  pe  baza  recoltării  de  pro­
be  A D N  ţineau  primele  pagini  ale  ziarelor  ,  în  procesul  lui 
12
  Paul  Berg  (n.  1926),  biochimist  american,  profesor  emerit  al 
Universităţii Standford, laureat al premiului Nobel pentru chimie în  1980, 
împreună cu Walter Gilbert şi Frederick  Sanger  pentru contribuţia adusă 
la studierea  acizilor nucleici  (n.t.) 
13
  Barbara  McClintock  (1902-1992),  om  de  ştiinţă  american,  la­
ureată  a  premiului  Nobel  pentru  medicină, în  1983, unul  dintre  cei  mai 
respectaţi citogeneticieni din toate timpurile (n.t.) 
14
  Kary Banks Mullis  (n.  1944), om  de  ştiinţă american, laureat al 
premiului Nobel pentru  chimie  în  1993, pentru îmbunătăţirea tehnicii de 
reacţie în lanţ a polimerilor (n.t.) 
15
  PCR  (polymerase  chain  reaction)  -  tehnologie  aplicată  în  bio­
logia  moleculară  care  constă în  amplificarea  uneia  sau  a  câtorva bucăţi  de 
ADN, care vor  genera  până  la  câteva  milioane  de  copii  ale  unei  anumite 
secvenţe de ADN (n.t.) 
16
  FDA  (The  Food  and  Drug  Administration)  -  o  agenţie  a 
Departamentului  de  Sănătate  şi  Servicii  Publice  din  Statele  Unite  ale 
Americii,  având  rolul  de  a  supraveghea  siguranţa  hranei,  produsele  far­
maceutice, vaccinurile, produsele  obţinute din tutun, transfuziile de  sânge, 
echipamentele medicale şi cele veterinare  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 21 

O. J. Simpson. În 1997, a fost clonat primul animal adult, oaia 
Dolly. În 1998, Senatul american a anchetat scandalul Clinton/ 
Lewinsky  pe  baza  probelor  ADN,  iar  în  anul  2000, J.  Craig 
Venter,  împreună  cu  Francis  Collins,  au  anunţat  împreună 
definitivarea  hărţii  genomului  uman.  Aceasta  a  fost  o  mare 
realizare  şi  a  durat  cu  zece  ani  mai  puţin  decât  se  aşteptase 
iniţial.  În  2003,  Craig  Venter  a  dat  startul  unei  expediţii  la 
nivel  global  pentru  obţinerea  şi  studierea  microbilor  din  di­
verse  medii,  de  la  oceanele  lumii  la  centrele  urbane.  Această 
misiune  va  avea ca  rezultat o  privire  cuprinzătoare  asupra ge­
nelor  care  formează  lumea  vastă  a  vieţii  microbiene.  Şi  acum 
suntem  în  plină eră  genetică. Prima companie  al  cărei  obiect 
de  activitate  este  clonarea  animalelor  şi-a  deschis  porţile  în 
2004,  în  Statele  Unite  ale  Americii.  În  esenţă,  am  devenit 
creatori  de  specii.  Şi  astfel  am  devenit  „dumnezeu”  pentru 
speciile  pe  care  le  creăm. 
Cu  cât  descoperim  mai  mult  din  Leagănul  Omenirii 
din  Africa  de  Sud,  cu  atât  putem  lega  genetic  diferitele  rase 
de  oameni  de  pe  Pământ  de  o  mână  de  oameni  din  sudul 
Africii;  cu  cât  obţinem  mai  multe  probe  de  A D N  din  mi-
tocondria  feminină,  conform  cărora  primul  om  s-a  născut 
acum  aproximativ  250  000  de  ani,  cu  atât  mai  mult  părţile 
puzzle-ului  par  să  se  potrivească.  În  această  carte  vom  studia 
dovezile  scrise  care  plasează  un  asemenea  grup  de  oameni 
primordiali  în  sudul  Africii,  acum  aproximativ  200  000  de 
ani,  cam  în  aceeaşi  perioadă  în  care  se  presupune  că  a  fost 
creat Adam. Atunci  când  am  început  să  pun  cap  la cap  aces­
te  informaţii,  mă  îndoiam  că  ceva  atât  de  fantastic  ar  putea 
fi  posibil.  Dar,  dacă  vă  îngăduiţi  libertatea  gândului  şi  a 
posibilităţii, veţi  descoperi  o  poveste  incredibilă,  cu  o  viziune 
clară  asupra  trecutului  şi  veţi  începe  să  descoperiţi  marii  paşi 
pe  care  i-a  făcut  omenirea  până  în  prezent. 
Aceasta ne aduce înapoi la vechea întrebare: „Cine sun­
tem...  şi  de  ce  suntem aici?” Nu este  o  întrebare  retorică, este 
22 Michael Tellinger 

probabil  una  dintre  cele  mai  complexe  ghicitori  pentru  spe­

cia noastră, care  merită o  nouă cercetare şi, posibil, o  abordare 
mai  puţin  convenţională,  dacă  dorim  să  obţinem  răspunsuri 
noi  şi  reconfortante.  Dar  trebuie  să  ne  pregătim  pentru  ca  să 
facem  faţă  unor  răspunsuri  la  care  nu  ne  aşteptăm.  Asta  este 
ceea ce  aş vrea să vă împărtăşesc prin  această carte. Ceea ce  la 
început  ar  putea  să  pară  o  poveste  înfiorătoare  se  va  dovedi  a 
fi  cea  mai  eliberatoare  experienţă, o  experienţă care  m-a  adus 
mult  mai  aproape  de  Dumnezeu  decât  aş  fi  crezut  vreodată 
că  este  posibil.  Încă  o  dată  trebuie  să  vă  atrag  atenţia  asupra 
diferenţei  dintre  Dumnezeu,  creatorul  universului  şi  a  tutu-
ror  lucrurilor  din  el,  şi  dumnezeu,  una  dintre  multe  zeităţi 
care  au  cutreierat  pământul  de-a  lungul  mileniilor,  folosin­
du-se  de  puterea,  tehnica  şi  cunoaşterea  care  le-au  permis  să 
conducă  omenirea. 
Există veşti  bune  pentru  cei  care  cred  în  teoria  creaţiei, 
şi  anume  că  omul  a  fost  creat  de  Dumnezeu  şi  i-au  fost  date 
anumite  legi  după  care  să  trăiască.  Aceia  care  cred  în  teoria 
evoluţiei  vor  trebui  să  facă  faţă  unor  surprize.  Tăbliţele  su­
meriene  descoperite  sugerează  că  Adam  a  fost  creat  aici,  pe 
Pământ,  şi  că  este  o  imagine  a  creatorului  său.  Dar  cine  l-a 
creat  pe  Adam  şi  când  va  dezvălui  că  el  a  fost  creat  pentru 
un  scop precis  aici  pe  Pământ, de  către  specii  avansate  de zei, 
acum  aproximativ  250  000  de  ani.  Vom  afla  în  continuare 
că  Adam  a  fost  creat  din  fondul  genetic  al  raselor  avansate 
de  oameni  de  pe  Pământ  şi  un  hominid  mai  puţin  evoluat, 
care  cutreiera  prin  sudul  Africii.  Dar  cine  erau  aceşti  oameni 
avansaţi  şi  de  unde  au  apărut  ei?  Şi  de  ce  nu  există  nicio  do­
vadă  fosilă  a  existenţei  lor? 
Trebuie  să  vă  reamintesc  din  nou  dilema  pe  care  o 
avem  în  faţă  atunci  când  analizăm  asemenea  teorii  ciudate, 
pentru  că  aproape, dacă  nu  chiar toate, faptele pe  care le  ana­
lizăm  provin  din  tăbliţele  de  argilă  care  au  fost  descifrate  în 
ultimii  50  de  ani  ai  secolului  al  XX-lea.  Trebuie  să  facem  o 
 Sclavii zeilor 23 

alegere personală, dacă să credem că ceea ce este  scris în  aceste 

tăbliţe  este  aproape  de  adevăr  sau  sunt  nişte  prostii  haluci­
nante,  din  timpuri  în  care  mintea  oamenilor  nu  a  funcţionat 
bine.  Eu,  unul,  am  hotărât  să  accept valoarea  a  ceea  ce  a  fost 
scris.  Nu-mi  pot  imagina  nicio  secundă  că  mii  de  oameni  ar 
fi  petrecut  milioane de ore  de muncă istovitoare pentru a crea 
aceste  tăbliţe,  dacă  informaţia  conţinută  de  ele  nu  ar  fi  fost 
relevantă.  Sunt  convins  că  aveau  lucruri  mai  bune  de  făcut 
decât  să  încerce  să  creeze  confuzie  asupra  originilor  noastre 
pentru  generaţiile  viitoare.  Până  la  urmă  nu  ne-am  schimbat 
atât  de  mult;  şi  noi  dorim  să  lăsăm  dovezi  asupra  inteligenţei 
şi  realizărilor  noastre,  nu  numai  pentru  generaţiile  viitoare 
ci  şi  pentru  speciile  avansate  din  universul  vast.  Altfel  de  ce 
am  trimite  în  spaţiu probe  pline  cu  accesorii, materiale  video, 
compact  discuri,  cărţi,  fotografii,  emisiuni  TV  şi  alte  sim­
boluri  ale  existenţei  noastre  în  spaţiu?  În  mintea  noastră  şi 
în  ciuda  părerii  multora,  există  o  mică  speranţă  ca  o  formă 
avansată  de  viaţă  să  existe  undeva  în  univers.  Dacă  există, 
sperăm  să  o  impresionăm  cu  genialitatea  noastră  sau  să  o 
dezamăgim  cu  ignoranţa  noastră,  totul  depinzând  de  cât  de 
evoluată  ar  fi  până la  momentul la  care  va  recepţiona în  mod 
accidental  „corabia  noastră  spaţială”. 
Întotdeauna  m-a  uimit  felul  în  care  oamenii  ignoră 
complet istoria.  Pentru  mulţi, ceea  ce  s-a  întâmplat în  trecut 
pur  şi  simplu  nu  contează.  Dar,  dacă  nu  ştim  cine  suntem  şi 
de  unde  venim, oare  cum  putem  începe  să  înţelegem  încotro 
ne  îndreptăm  în  drumul  nostru  spre  progres  şi  evoluţie? 
Aşa  că  muncim  din  greu  şi  visăm  la  zile  mai  bune.  Ne 
închidem  în  capsule  de  confort,  ne  punem  ochelarii  de  cal 
şi  încercăm  să  nu  ne  îndepărtăm  prea  mult  de  linia  confor­
mismului.  Considerăm  că,  dacă  muncim  din  greu  sau  dacă 
muncim  inteligent,  vom  dobândi  o  anume  recompensă 
atunci  când  toate  se  vor  sfârşi.  Ne  facem  poliţe  de  asigurare, 
pentru  ca  să  ne  răsplătim  progeniturile,  şi  pensii  pentru  ca 
24 Michael Tellinger 

să  ne  descurcăm  în  ultimii  ani  ai  noştri  pe  această  planetă. 
Procreăm  ca  şi  cum  am  fi  programaţi  să  facem  asta.  Pare  a 
fi  un  pas  natural  în  procesul  nostru  de  maturizare.  Şi,  fără  să 
o  ştim,  suntem  conduşi  de  propriul  genom,  într-o  încercare 
de  a  supravieţui,  în  vreme  ce  ADN-ul  nostru  evoluează  spre 
desăvârşire.  Pe  acest  drum  al  evoluţiei,  el  deblochează  părţile 
secrete  care  au  fost  oprite  de  anumiţi  alchimişti  în  trecutul 
nostru  îndepărtat. 
Ne  rugăm  pentru  sănătate, bogăţie  şi  fericire.  Unii  vi­
sează  la  viaţa  eternă  şi  mulţi  se  roagă  pentru  salvare,  dar  în 
adâncul  fiecăruia  pare  să  mocnească  dorinţa  arzătoare  de  a 
afla  răspunsuri  la  marea  întrebare  a  omenirii:  „Cine  sunt  şi 
de  ce  sunt  aici?” 
Istoria  ne  dă  multe  indicii  despre  cine  am  putea fi. şi, 
prin  adunarea  laolaltă  a  evenimentelor  şi  tipurilor  compor­
tamentale  din  trecut,  ne  dă  anumite  indicii  despre  direcţia 
în  care  ne  îndreptăm.  Dacă  vom  supravieţui  pentru  a  ajunge 
acolo,  aceasta  este  o  altă  întrebare. Totuşi,  istoria  nu  răspun­
de  întotdeauna  cu  claritate  la  întrebarea  cine  suntem  şi  de 
unde  venim.  Istoricii,  arheologii  şi  antropologii  înfăţişează 
trecutul  nostru  într-un  mod  foarte  previzibil.  Dincolo  de 
disputa  dintre  creaţionişti  şi  evoluţionişti,  povestea  despre 
umanitate  şi  neamul  omenesc  a  devenit  aproape  un  basm  şi 
cei mai  mulţi dintre  oameni  nu vor să le  fie  întreruptă această 
poveste.  Omenirea  a  apărut  din  cenuşă,  în  pofida  celor  mai 
grele  condiţii:  am  supravieţuit  şi  ne-am  înmulţit  în  vreme 
ce  ne-am  răspândit  pe  tot  Pământul.  Am  descoperit  focul, 
fierul,  bronzul,  argintul  şi  aurul.  Am  dobândit  deprinderi 
noi,  am  ales  să  ne  facem  ferme  în  loc  să  cutreierăm,  ne-am 
îngropat  morţii,  am  învăţat  să  trăim  în  comunităţi  organi­
zate,  am  învăţat  să  scriem  şi  am  construit  oraşe  pentru  ca  să 
ne  protejăm  de  băieţii  răi.  Apoi  am  învăţat  să  facem  negoţ, 
am  descoperit  democraţia,  am  descoperit  mecanizarea,  teh­
nica,  am  ajuns  la  stele  şi  în  tot  acest  timp  ne-am  ucis  unii  pe 
 Sclavii zeilor 25 

alţii  în  numele zeului  nostru,  al regelui  nostru  sau pentru  alte 

motive  perfect  justificate.  Este  un  adevărat  miracol  că  am 
supravieţuit după toate  astea. Este  clar că  undeva în A D N - u l 
nostru  este  o  genă  violentă  care  joacă  un  rol  proeminent  în 
comportamentul uman. 
Aceasta  este  o  poveste  foarte  bună, dar  se  referă  numai 
la  ultimii  6  000  de  ani.  Înainte  de  aceştia,  povestea  devine 
neclară  şi  aranjarea  momentelor  în  timp  pare  să  nu  se  mai 
potrivească.  Întrebarea  legată  de  veriga  lipsă  devine  mai 
importantă  ca  oricând.  Genomul  nostru  a  evoluat  până  la 
punctul  la  care  putem  să  cugetăm  la  aceste  întrebări  şi  să 
punem  sub  semnul întrebării  anumite  convenţii. Dar  această 
evoluţie  pare  să fie  mai  mult spirituală  sau  mentală. Evoluţia 
corporală  este  îndoielnică.  Dacă  nu  am  evoluat  fizic  cu  ade­
vărat în ultimii 6 000 de  ani, de la egipteni şi sumerieni, de  ce 
să  credem  că  am  trecut  prin  schimbări  corporale  dramatice 
cu  10  000  de  ani  înainte?  Se  pare  că genomul  nostru  a  evo­
luat  numai  în  ceea  ce  priveşte  partea  mentală, ca  şi  cum  am 
fi  avut  de  recuperat  un  handicap.  Acest  dezechilibru  genetic 
pare  să  indice  un  fel  de  falsificare,  care  a  avut  loc  în  trecutul 
îndepărtat. 
Supravieţuirea  celor  mai  bine  pregătiţi  a  fost 
înbrăţişată  ca  unul  dintre  argumentele  cele  mai  importante 
ale  evoluţionismului.  Termeni  ca  „selecţia  naturală”  au  fost 
introduşi  şi  prezentaţi  ca  probe  irefutabile.  Este  posibil  să 
fi  fost  aşa  în  cazul  protozoarelor,  al  dinozaurilor  sau  al  cai­
lor,  dar  nu  este  cazul  în  ceea  ce  priveşte  tiparele  preistorice 
evoluţioniste  ale  oamenilor.  Salturile  dramatice  în  procesul 
evoluţiei,  care  formează  o  parte  a  argumentaţiei  mele,  indi­
că  oribilul  adevăr  că  suntem  o  specie  sclavă,  creată  anume 
pentru  a  îndeplini  o  funcţie  pământească  pe  această  planetă. 
Ne  rămâne  nouă  să  adunăm  indiciile  şi  să  le  strângem  pen­
tru  a  formula  un  răspuns  logic.  Unii  nu  vor  găsi  niciun  sens 
în  logica  mea,  dar  unii  poate  vor  deveni  mai  toleranţi  faţă 
26 Michael Tellinger 

de  întrebările  necunoscute  şi  interzise  ale  trecutului.  Unul 

dintre  cele  mai  mari  obstacole  care  trebuie  depăşit  este  acela 
că  există  o  posibilitate  reală  de  a  avea  de-a  face  cu  doi  zei: 
unul  cu  majusculă  şi  unul  cu  literă  mică.  Diferenţa  dintre 
cei  doi  ar  trebui  să  fie  evidentă,  iar  preistoria  noastră  pare 
să  fie  plină  cu  evenimente  care  tind  să  favorizeze  nevoile  şi 
capriciile  celui  din  urmă.  Am  fost  înşelaţi  încă  de  la  început 
să credem că o  anumită formă avansată de zeitate ar fi de fapt 
Dumnezeu?  Dacă  este  adevărat,  el  este  cel  care  ne-a  dat  le­
gile,  scripturile  şi  pedeapsa?  Am  fost  creaţi  după  chipul  său? 
Există  o  cantitate  copleşitoare  de  dovezi  scrise  care  indică 
acest  lucru.  Începem  să  luăm  mai  în  serios  erudiţia  antică, 
acordându-i  respectul pe  care  îl  merită,  sau  răspundem  scla­
viei  copleşitoare  prin  dogmă  şi  înlăturăm  toată  această  ştiinţă 
antică?  Vă  voi  lăsa  să  trageţi  propriile  concluzii. 
 2 
Celula 
Corpul omenesc  este într-adevăr un  miracol  al creaţiei. 
Arată  cu  fermitate  un  eveniment  extraordinar  care  a  dus  la 
apariţia  noastră.  Corpul  nostru  este  format  din  miliarde  şi 
miliarde  de  celule  care  alcătuiesc  diferitele  părţi  ale  corpului: 
celulele  inimii, celulele  ficatului,  celulele  muşchilor şi  aşa  mai 
departe.  În  interiorul  nucleului  fiecărei  celule  se  găseşte  ma­
terialul genetic care  determină cam tot ceea ce  ţine  de  noi, de 
când  suntem  concepuţi  şi  până  murim. 
Înainte  de  a  călători  înapoi  în  timp  pentru  ca  să  re­
descoperim  paşii  evoluţiei  omenirii,  să  aruncăm  o  privire 
rapidă  asupra  acelor  lucruri  minuscule  aflate  în  interiorul 
celulei  şi  care  ne  modelează:  genele  şi  genomul.  Le  consi­
der  ca  fiind  amprentele  lui  Dumnezeu.  Aici  este  locul  unde 
sunt  ţinute  codurile  întregii  noastre  existenţe  şi  aici  este  lo­
cul  în  care  Dumnezeu  a jucat  rolul  său  omnipotent,  atunci 
când  a  fost  creată  viaţa  în  univers.  Folosesc  această  expresie 
în  sens  poetic  şi  pentru  mai  mult  efect,  aşa  că  nu  o  luaţi  la 
modul  propriu,  ci  mai  degrabă  înlocuiţi-o  cu  propria  teorie 
despre  felul  în  care  a  fost  creat  universul.  Una  dintre  între­
bările  fundamentale  cu  care  m-am  luptat  timp  de  30  de  ani 
este  de  ce  îmbătrânim  şi  de  ce  murim?  O  astfel  de  întreba­
re  le-ar  putea  părea  prostească  celor  mai  mulţi  dintre  noi, 
28 Michael Tellinger 

de  vreme  ce  toţi  am  fost  condiţionaţi  să  acceptăm  moartea 
ca  pe  ceva  inevitabil.  Auzim  mereu  că  singurul  lucru  de  care 
putem  fi  siguri  în  viaţă  este  că  într-o  zi  din  viitor  vom  muri. 
Ce  se  întâmplă  după  moarte  este  o  întrebare  pe  care  omul  o 
dezbate  dintotdeauna,  dintr-o  multitudine  de  unghiuri,  iar 
noi vom  încerca  să-i  găsim  un  răspuns  până  la  finalul  acestei, 
cărţi. Totuşi, m-am ferit în  mod voit de o  dezbatere  spirituală 
extinsă, concentrându-mă  mai  degrabă pe  aspectele  fizice  ale 
fiinţei  noastre  şi  cum  au  evoluat  ele  pentru  a  ne  modela  în 
forma  actuală.  Unii  vor  obiecta  că  este  imposibil  să  separi 
planul  spiritual  de  cel  fizic,  dar  sper  să  demonstrez  că  limi­
tele fizice, prestabilite  de  către  ADN-ul  nostru  la  momentul 
concepţiei,  sunt  cele  care  dictează  ritmul  sau  capacitatea 
noastră de  evoluţie  spirituală.  Dar, chiar  şi  în  această stare  de 
relativ  primitivism,  predispuse  la  boli,  corpurile  noastre  sunt 
miracole  ale  creaţiei.  Acelora  pentru  care  biologia  şi  chimia 
nu  le  sunt  străine  le  cer  îngăduinţa  de  a-mi  permite  să-i  fa­
miliarizez şi  pe  ceilalţi  cititori  cu  anumite  informaţii.  Pentru 
a  pune  lucrurile  în  ordine  la  acest  nivel  celular,  să  aruncăm 
o  privire  rapidă  la  celulă  şi  la  conţinutul  acesteia,  făcând 
cunoştinţă cu  o  serie  de  termeni  care vă vor ajuta să înţelegeţi 
unele  explicaţii  viitoare. 

Celula şi conţinutul acesteia 

Suprafaţa celulei este acoperită cu o membrană din plasmă,  iar 
conţinutul  este  format  din  citoplasmă,  care  conţine  diferite  organite, 
printre care şi  nucleul. 
Membrana plasmatică controlează fluxul de materiale care în­
tră şi ies din celulă, fie pasiv - prin difuzie -, fie activ, prin transport. 
Suprafaţa  este  acoperită  de  vezicule  sau  vacuole,  care  sunt  nişte 
increscenţe ale  membranei.  Se consideră că acestea reprezintă căile 
de  acces  principale în şi din  interiorul celulei  pentru  moleculele  mari. 
 Sclavii zeilor 29 

Nucleul  controlează  celula  şi  conţine  şi  ADN-ul  (cromozomi 

sau  genom),  care  determină  caracteristicile  fiecărui  individ  în  parte. 
Elemente  ale  acestor  caracteristici  vor  fi  transmise  generaţiei  urmă­
toare  de  progenituri,  datorită  acţiunii  ADN-ului.  Aceasta  se  numeşte 
transfer ereditar de ADN şi este ceea ce copiii  moştenesc de la părinţii 
lor.  O jumătate a ADN-ului  provine de  la mamă,  cealaltă jumătate pro­
vine de  la tată. 
Citoplasma  reprezintă  întreaga  secţiune  dintre  peretele  celular 
şi nucleu şi este locul unde se desfăşoară metabolismul şi unde au  loc 
toate reacţiile chimice.  Rata de transfer este controlată de enzime.  Dar 
secreţia de  enzime  este  controlată de  către ADN. 
Citoplasma  conţine o  serie de organite: 
•  Reticulul  Endoplasmatic  (RE)  este  o  matriţă  organizată  din 
cavităţi  paralele  orizontale  interconectate.  Acesta  reprezintă  sis­
temul de transport intercelular. 
•  Ribozomii  sunt  ataşaţi  din  loc  în  loc  pe  părţile  laterale  ale  reti­
culului  endoplasmatic,  situaţie  în  care  acesta  se  numeşte  reticul 
endoplasmatic  reticulat.  Aici  se  fabrică  proteinele.  Unele  dintre 
aceste  proteine,  printre  care  enzimele  şi  hormonii  digestivi,  sunt 
folosite  de celulă,  în vreme ce altele sunt secretate.  Reticulul en­
doplasmatic  izolează şi  transportă  proteinele,  care  au  fost create 
de către ribozomi. 
•  Aparatul  Golgi  este  alcătuit  din  reticul  endoplasmatic  moa­
le  şi  fără  ribozomi.  Se  consideră  că  are  un  rol  în  producerea  şi 
transportul  lipidelor  şi  steroizilor.  În  apropiere,  există  un  număr 
de vezicule care conţin granule secretoare.  Se  crede că aparatul 
Golgi este un punct de întâlnire,  prin care materialele neprelucra­
te pentru secreţii sunt filtrate înainte de  a părăsi celula. 
•  Mitocondria este organita prin intermediul căreia se desfăşoară 
respiraţia la nivel celular. Mitocondria este, de asemenea, respon­
sabilă  pentru  toată  energia  pe  care  o  consumă celula.  În  medie, 
numărul  de  mitocondrii  este  de  1  000  pentru  fiecare celulă,  dar 
sunt cu  mult mai  multe în  coada spermatozoidului. 
30 Michael Tellinger 

lizozom 

membrană  celulară 
vacuole 
ribozomi 
reticul  endoplasmatic reticulat 
reticul  endoplasmatic  moale 
nucleu 
cromozomi 

membrană  nucleară 

mitocondria 
aparatul  Golgi 
citoplasmă 

Fig.  2.1  Celula  umană 

•  Lizozomii  conţin  enzime  folosite  pentru  scindarea  compuşilor 

chimici  complecşi  în  subunităţi  mai  simple.  De  asemenea,  sunt 
responsabili  pentru  eliminarea  organitelor  moarte  sau  chiar  a în­
tregii celule, dacă este  nevoie. 
•  Cromatina  reprezintă materialul genetic din interiorul nucleului, 
Însă celulele nu plutesc pur şi simplu prin corp. Numeroase celu­
le sunt adunate împreună pentru a forma organele şi ţesuturile.  Potrivit 
ultimei  estimări,  în  corpul  omenesc  există  între  50  şi  100  de  miliarde 
de celule,  dar numărul lor este în continuă schimbare,  în fiecare oră a 
unei  zile.  Devine  şi  mai  complex,  pentru  că  oamenii  mai  mari  au  mai 
multe  celule  decât  oamenii  mai  mici  şi,  până  la  urmă,  nimeni  nu  are 
un  răspuns  definitiv  asupra  numărului  de  celule  din  corpul  omenesc. 
Pentru  a  demonstra  complexitatea  acestei  estimări,  imaginaţi-vă  că 
fluxul celulelor din sânge este de opt milioane pe secundă. Atunci când 
vorbim despre  astfel de cantităţi este greu de precizat cu acurateţe  un 
anumit  număr. 
 Sclavii zeilor 31 

Celulele  care  formează  diferitele  părţi  ale  anatomiei  noastre 

provin din celulele stern, care iau naştere la scurt timp după fertilizare 
şi formează embrionul. Ele se divid continuu şi se transformă în toate 
organele  şi  celulele  care  formează  anatomia  noastră.  Este  la  fel  ca 
o  uzină care continuă să producă o largă varietate de produse finite. 
Fiecare părticică a corpului nostru a pornit de la o celulă stern. Câteva 
luni  mai  târziu,  copilul  se  naşte  şi,  doar dacă  nu  are  o  malformaţie 
genetică  gravă,  este  complet  perfect  şi  gata  să  se  dezvolte  într-un 
adult. Corpul său pare pregătit pentru viaţă, dar genomul său este de­
parte de a fi pregătit.  La fel ca părinţii săi, copilul are un genom care 
va controla toate funcţiile  sale vitale,  dar genomul  său  este  la fel  de 
incomplet ca şi cel al părinţilor care au contribuit în mod colectiv la cel 
al  progeniturii. 

Îmi  amintesc  cu  intensitate  acea  zi.  Era  în  1975  şi  stă­
team  la  ora  de  biologie  în  liceul  meu  din  Randfontein, Africa 
de  Sud.  Biologia  era  una  dintre  materiile  care  mi-au  plăcut în 
mod  natural, una dintre  cele  la care  eram bun.  Secretul  era să 
fii  atent  în  clasă.  Reducea  enorm  volumul  de  muncă  pe  care 
trebuia  să-l  desfăşor  acasă  pe  cont  propriu.  Celălalt  secret 
era  acela de  a pune  cât  mai  multe  întrebări, pentru  a  anticipa 
ceea  ce  putea  pica  la  examen.  Profesoarei  îi  lua  o  eternitate 
să  deseneze  o  celulă  animală  pe  tablă  şi  apoi  să  se  dea  înapoi 
ca  să-şi  admire  capodopera.  „Aşa...  cine  ştie  ce  este  asta?”, 
a  întrebat  cu  mândrie  în  voce.  A  început  să  explice  fiecare 
parte  a  celulei,  apoi  a  continuat  cu  faptul  curios  că  celulele 
se  divid  la  fiecare  câteva  ore  în  ţesuturi  şi  în  alte  ţesuturi  la 
fiecare  câteva  zile.  Celulele  noi  se  nasc  şi  sunt  imediat  pre­
gătite  pentru  procesul  de  diviziune  celulară  (mitoză).  E  prea 
frumos  ca  să  fie  adevărat,  m-am  gândit  eu.  Era  formula  per­
fectă  pentru  viaţa  veşnică.  Dacă  adăugam  Ciclul  Krebs  în 
această  ecuaţie, procesul  prin  care  energia  se  obţine  din  hrană 
la  nivelul  celulei,  pentru  a  menţine  alimentaţia  corpului,  mi 
32 Michael Tellinger 

se  părea  evident  că  celulele  sunt  structurile  perfecte  pentru 

a  menţine  corpul  la  maturitatea  deplină  şi  atunci  obţinerea 
vieţii  veşnice  părea  doar  o  simplă  formalitate.  Am  ridicat 
mâna  şi  am  pus  întrebarea  care  probabil  mi-a  schimbat  felul 
în care  astăzi  mă gândesc la viaţă şi  la moarte. „Şi  atunci de  ce 
murim,  dacă  celule  noi  se  nasc  tot  timpul  şi  sunt  alimentate 
de  alimentele  pe  care  le  consumăm?”,  am  întrebat.  „Murim 
pentru  ca  asta  este  ceea  ce  se  întâmplă”,  a  spus  ea.  A  conti­
nuat  explicându-ne  faptul  că  procesul  de  mitoză  pare  să  se 
desfăşoare  pentru  un  anumit  timp,  un  număr  de  cicluri  şi  de 
ani,  apoi  procesul  începe  să  încetinească  brusc.  Se  nasc  mai 
puţine  celule, care  ajung bătrâne  şi  fragile  şi  cu pereţii  celulari 
slăbiţi,  expuse  atacurilor  agenţilor  patogeni,  până  încetează 
complet  să  se  mai  dividă. Acest proces  se  răspândeşte  în  toate 
părţile  corpului  până  când, în  cele  din  urmă,  murim. 
Într-un  fel,  această  explicaţie  nu  mi-a  fost  suficien­
tă  şi  mi  s-a  părut  că  profesoara  pierde  din  vedere  o  parte 
importantă  a  ecuaţiei.  Trebuia  să  existe  un  fel  de  mecanism 
de  control  care  putea  şi  trebuia  manipulat  pentru  a  învinge 
acest  proces  de  încetinire  a  diviziunii  celulare,  care  ducea  în 
cele  din  urmă  la  moarte.  Dar,  în  1975  nu  ştiam  absolut  ni­
mic  despre  genetică,  iar  profesoara  nu  era  nici  ea  mai  bine 
informată.  Din  acea  zi  am  crezut  întotdeauna  că  trebuie  să 
fie  posibilă  o  procedură  simplă  care  să  facă  reversibil  proce­
sul  de  îmbătrânire.  Atunci  când  genetica  a  devenit  ştiinţa  la 
modă  la  sfârşitul  secolului  al  XX-lea,  totul  a  început  să  aibă 
sens.  Destul  de  ciudat, până  în  anul 2004, oamenii  de  ştiinţă 
au  avut  încă  dubii  în  ceea  ce  priveşte  cauzele  îmbătrânirii. 
Unii  dintre  ei  încă  nu  au  ajuns  la  concluzia  evidentă  că,  la 
fel  ca  toate  celelalte  funcţii  anatomice  şi  fizice,  şi  îmbătrâni­
rea  poate  fi  controlată  prin  intermediul  genomului.  Nu  doar 
celula  ca  întreg  continuă  să  se  dividă,  ci  şi  toate  părţile  ce­
lulei  se  construiesc  şi  se  dărâmă  de-a  lungul  ciclului  său  de 
viaţă.  Celula  este  în  permanenţă  activă  şi  fiecare  parte  a  ei  se 
 Sclavii  zeilor  33 

reînnoieşte.  Atunci  când  anumite  părţi  sau  organite  nu  mai 

sunt folositoare  -  cum  ar  fi  excesul de  mitocondrii  -,  acestea 
sunt  pur  şi  simplu  dezmembrate  şi  distruse  la  nivel  molecu­
lar.  Adevărul  este  că  odată  născute,  celulele  sunt  organisme 
perfecte  care  ar  trebui  să  continue  să  trăiască  şi  să  se  divi-
dă  atâta  timp  cât  sunt  hrănite. Aceasta  este  o  întrebare  grea 
pentru  filosofi,  acum  când  celula  originală  s-a  multiplicat  în 
două  şi  are  o  dublă  existenţă.  Ca  un  magician  cu  baloanele 
acelea  lungi  şi  subţiri  la  petrecerea  unui  puşti,  o  răsucire  aici 
şi una dincolo  şi dintr-un balon apar două baloane. Încă vreo 
câteva  manevre  neînsemnate  şi  baloanele  au  devenit  un  mic 
căţel,  un  iepure  sau  chiar  o  inimă  pulsând.  Aceasta  este  ma­
gia  pe  care  o  fac  celulele  în  corpurile  noastre. 

Fig 2.2 Celula umană cu ADN-ul în nucleu 
34 Michael Tellinger 

În  ultimii  ani,  au  apărut  câteva  teorii  noi  cu  privire 
ia  îmbătrânirea  şi  moartea  celulelor,  dar  niciuna  dintre  ele 
nu  indică  precis  cauzele  pentru  care  celulele  devin  fragile  şi 
„casante” pe  măsură  ce  îmbătrânesc.  Una  dintre  teoriile  po­
17
pulare  cu  privire  la  îmbătrânire  se  referă  la  telomer .  Acesta 
protejează  ADN-ui  împotriva  deteriorărilor  care  pot  apărea 
în  timpul copierii.  Se  crede  că telomerii de  la  marginea gene­
lor  se  uzează  sau  se  deteriorează,  şi  atunci  când  se  întâmplă 
acest  lucru  ADN-ul  se  poate  deteriora  şi  el.  Această  situaţie 
poate  conduce  la  mutaţii  şi  schimbări  care  pot  duce  la  îm­
bătrânirea  şi  moartea  celulei.  Aceasta  este  totuşi  o  ipoteză, 
alături de  multe  altele, şi  nimeni  nu are  autoritatea ca să emi­
tă  o  concluzie  definitivă.  Şi  atunci,  în  capitolele  următoare, 
voi  folosi  această hibă  din  fabrica de  ştiinţă, pentru  a-mi  pos­
tula  ipotezele.  ADN-ul  deteriorat începe  să  transmită  mesaje 
sau  coduri  greşite  către  celule  şi  componentele  lor,  ceea  ce 
conduce  la  secreţia  de  enzime  sau  chimicale  nepotrivite,  care 
fac  ca  funcţionarea  celulei  să  nu  se  mai  desfăşoare  la  capaci­
tate  maximă,  apoi  aceasta  încetineşte  şi  moare. 
Aceasta  este  o  legătură  importantă  cu  argumentaţia 
mea  din  capitolele  următoare.  Din  cauza  programării  greşite 
şi  a  declanşării  incorecte  a  răspunsurilor  genetice,  este  posi­
bil  ca  celulele  din  corpul  nostru  să  moară  şi,  ca  o  consecinţă 
logică,  să  murim  şi  noi.  Aşadar,  dacă  informaţia  genetică 
greşită  de  la  nivelul  celular  conduce  la  tumori  şi  cancere  şi 
la  alte  boli  care  pun  în  pericol  viaţa,  putem  presupune  că 
informaţia  genetică  exactă  va  face  opusul?  Să  ţină  celulele  în 
viaţă  pentru  totdeauna?  Aceasta  este  ipoteza  asupra  căreia 
geneticienii  îşi  canalizează  atenţia.  Am  făcut  progrese  mari 
în  identificarea  diverselor  gene  care  controlează  un  mare  nu­
măr  de  activităţi  fizice,  iar  rata  de  succes  în  ceea  ce  priveşte 

  Telomere  -  regiune  a  celulei,  care  conţine  o  secvenţă  repetitivă  de 

17

nucleotide,  aflată la  capătul  unui  cromozom,  care  are  rolul  de  a  proteja  cro­
mozomul  împotriva  deteriorării  sau  fuziunii  cu  alţi  cromozomi  vecini,  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 35 

genoterapia  şi  înlocuirea  genelor  este  în  continuă  creştere.  Pe 

scurt,  prin  identificarea  genelor  deteriorate  putem  să  încer­
căm  înlocuirea  lor  cu  gene  sănătoase. 
Dar,  dacă  în  anumite  situaţii  nu  putem  face  asta,  ce 
alte  alternative  avem?  Celulele  stern!  Succesul  înregistrat 
prin  introducerea  celulelor  stem  în  ţesuturile  deteriorate  a 
surprins  pe  toată  lumea.  În  vreme  ce  toţi  s-au  concentrat  cu 
încăpăţânare  pe  genetică,  cercetarea  în  domeniul  celulelor 
stem  a  adus  o  explozie  de  rezultate  uimitoare.  Prin  injectarea 
celulelor  stem  într-un  ţesut  deteriorat,  doctorii  au  recon­
struit  inimi,  ficaţi  şi  chiar  şi  ochi.  Recuperarea  organelor 
este  aproape  un  miracol,  ţesutul  deteriorat  regenerându-se 
în  câteva  zile  sau  săptămâni.  Un  pacient  care  avea  doar  10% 
din  muşchiul  inimii  funcţional,  s-a  recuperat  în  proporţie  de 
90%,  în  doar  două  săptămâni,  după  ce  a  primit  o  injecţie  cu 
celule  stem  în  zona  afectată  a  inimii.  De  aceea  dezbaterea 
asupra  clonării  umane  a  devenit  atât  de  încinsă.  Oamenii  de 
ştiinţă  şi-au  dat  seama  acum  că  celulele  stem  din  embrionii 
umani  pot  fi  folosite  pentru  ca  să  vindecăm  tot  felul  de  boli 
incurabile,  pentru  ca  să  producem  organe  noi  şi  pentru  ca 
să  întinerim  aproape  orice  parte  a  corpului  nostru.  Celulele 
stem  apar  pentru  prima  dată  la  aproximativ  o  lună  de  la  fer­
tilizare.  Ele  sunt  părinţii  tuturor  celulelor  din  corpul  nostru. 
Teoretic, celulele  stem pot fi recoltate de la un embrion 
prematur,  care  este  de  fapt  o  versiune  clonată  a  ta, după  care 
embrionul  poate  fi  îndepărtat.  O  asemenea  risipă  de  embri­
oni  reprezintă  motivul  pentru  care  clonarea  terapeutică  este 
atât  de  controversată.  Dar  această  tehnică  oferă  tratamente 
atât  de  importante  pentru  salvarea  vieţilor  omeneşti  încât 
mulţi  oameni  o  consideră justificată.  În  Marea  Britanie  este 
permisă  cercetarea  în  domeniul  clonării  terapeutice,  dar  este 
interzisă  inseminarea  oricărui  embrion  uman  clonat.  Această 
interdicţie  are  ca  scop  împiedicarea  oricărei  persoane  de  a 
crea  o  clonă. 
36 Michael Tellinger 

Celulele  stern pot fi găsite, de  asemenea, şi în  corpurile 

adulţilor,  acolo  unde  au  rolul  de  a  repara  şi  menţine  starea 
celorlalte  celule.  Celulele  stern  adult  par  să  fie  uşor  diferite, 
ceea ce înseamnă că ele au început deja transformarea într-un 
anume  tip  de  celule.  Totuşi,  ele  prezintă  un  mare  grad  de 
flexibilitate. 
O  altă  posibilă  sursă  pentru  celulele  stem  se  găseşte 
în  sângele  recoltat  din  cordonul  ombilical  al  nou-născutu-
lui,  imediat  după  naştere.  Unii  părinţi  aleg  să  îngheţe  şi  să 
conserve  acest  sânge,  astfel  încât  copilul  lor  să  poată  apela  la 
această  rezervă  de  celule  stem, dacă  va  avea  nevoie  de  ea  vre­
odată în timpul vieţii. Am încredere  că oamenii de ştiinţă din 
întreaga  lume  sunt  deja  ocupaţi  să  reproducă  celulele  stem  în 
laborator,  dar  miracolul  acestor  celule  este  încastrat  adânc în 
secretele  genomului. Până când nu vom începe  să descoperim 
unele  dintre  părţile  neexplorate  ale  genomului  şi  codificarea 
pe care  o  au,  nu vom înţelege  adevăratul mecanism al celule­
lor  stem.  Aşadar,  acum  că  am  descoperit  un  posibil  miracol 
al vieţii  să  ne  întoarcem  la  deficienţele  structurii  genetice  in­
complete  care  se  furişează prin  celulele  noastre. 
Proiectul  Genomului  Uman  a  fost  lansat  în  1990,  iar 
scopul  său  a  fost  acela  de  a  descifra  şi  a  amprenta  întregul 
A D N  al  unui  reprezentant  uman,  care  a  fost  ales  dintr-un 
grup  de  donatori  anonimi.  Costul?  Trei  miliarde  de  do­
lari!  A  fost  considerat  echivalentul  biologic  ale  aselenizării. 
Rezultatele  au  luat  prin  surprindere  întreaga  omenire  în  fi­
ecare  etapă  a  proiectul,  pe  măsură  ce  grupul  de  oameni  de 
ştiinţă  continua  să  facă  noi  descoperiri.  Estimarea  originală 
a  fost  că  proiectul  va  dura  în  jur  de  20  de  ani,  dar,  graţie 
dezvoltării  rapide  a  industriei  informaţionale,  a  durat numai 
10  ani.  În  iunie  2000,  s-a  anunţat  că  genomul  uman  a  fost 
în  întregime  secvenţializat.  Secvenţa este  o  listă  care  conţine 
ordinea  structurală  a  celor  patru  elemente  chimice  care  se 
găsesc  de-a  lungul  unei  molecule  de  A D N .  Aceste  elemente 
 Sclavii  zeilor  37 

chimice  sunt notate cu literele A, T, C  şi  G  şi există  trei  mi­

liarde de  combinaţii  ale  lor în cadrul celor 23  de cromozomi 
din  corpul  nostru,  formând  o  secvenţă  unică  care  conţine 
programul  codificat  de  creştere  al  unei  anumite  persoane. 
Mesajul ascuns  din  interiorul codului  controlează  absolut tot 
ceea  ce  ţine  de  noi;  indică  moştenirea  pe  care  am  primit-o 
şi  ne  predetermină viitorul.  Este  vorba  despre  instrucţiunile 
pentru fabricarea proteinelor şi  milioane de  alte  activităţi  se­
crete  care încă nu  au fost descoperite. 
Pentru oamenii  de  ştiinţă, marea surpriză a fost repre­
zentată  de  genele  active  care  formează  doar  părţi  minuscule 
din  întregul  genom.  În  mod  incredibil,  ele  reprezintă  doar 
3%  din  totalul  ADN-ului  prezent  în  cromozomii  noştri. 
Genele  se  găsesc  fie  individual,  fie  adunate  în  grupuri  mai 
mari, dar între fiecare secvenţă de gene  se  află benzi  lungi  de 
ADN, care  nu par să conţină niciun fel de  cod. Aceste benzi 
sunt acum numite de către oamenii de ştiinţă „ADN rezidu­
al”, în principal pentru că încă nu au reuşit să-şi dea seama ce 
mesaj  secret  conţin. Această  situaţie  a  dat  naştere  unei  dez­
bateri interesante, care va dura până când adevărata relevanţă 
a  acestor  secţiuni  de  ADN  în  stare  latentă  va  fi  explicată. 
Din  fericire, oamenii  de  ştiinţă  au învăţat din  aroganţa  pre­
decesorilor şi, în  înţelepciunea  lor, au hotărât să  amprenteze 
întregul genom uman, inclusiv reziduurile, în cazul în care  ar 
putea  avea  o  importanţă  nedescoperită  încă.  Le-a  luat  doar 
câţiva  ani  pentru  ca  să  înţeleagă  că  acele  gene-deşeu  jucau 
într-adevăr  un  rol  important  în  structura  genomului.  Este 
evident  acum  că  poziţionarea  acestor  secţiuni  de  ADN  în 
stare  latentă este  o  parte  integrantă  a întregii  structuri. Mai 
multe  informaţii  despre  aceste  lucruri  vor  apărea  odată  cu 
trecerea timpului. 
Nu are niciun sens  ideea că cea mai importantă struc­
tură moleculară din  corpul nostru, care  este, de  asemenea, şi 
principalul  mecanism  de  control,  ar  fi  fost  creată  incomplet 
38 Michael Tellinger 

sau  cu  defect.  Insinuez  că,  la  momentul  creaţiei,  genomul  a 

fost  construit  pentru  a  fi  complet  funcţional.  Dar,  pentru  că 
nu  este  nici  complet  şi  funcţional  pe  de-a  întregul,  încer­
căm  să  teoretizăm  întregul  său  potenţial  şi  întregul  nostru 
potenţial,  aşa  cum  ar  fi  dictate  de  către  genomul  perfect.  În 
fiecare  săptămână,  oamenii  de  ştiinţă  descoperă  noi  gene 
care  conţin  mecanisme  de  control  specifice  pentru  anumite 
părţi  ale  corpului.  Gene  care  controlează  culoarea  ochilor,  a 
părului,  înălţimea,  secreţia  enzimelor,  pielea,  sexul  şi  chiar  şi 
o  genă  care  va  hotărî  dacă  vei  fi  sau  nu  homosexual.  Pentru 
fiecare  caracteristică  sau  funcţie  există  un  grup  anume  de 
gene  care  controlează  acea  parte  a  corpului.  Încă  înainte  de 
a  ne  naşte,  în  vreme  ce  creştem  în  uter,  genomul  hotărăşte 
cum  se  vor  divide  primele  celule  şi  cum  vor  modela  acestea 
unicitatea  fiinţei  noastre. 
Se  pare  că,  pe  măsură  ce  genomul  nostru  evoluează, 
ne  permite  să  evoluăm  pe  două  niveluri:  un  nivel  fizic  şi  un 
nivel  spiritual  sau  mental.  Este  foarte  ciudat  că  evoluţia  sau 
dezvoltarea  noastră  ca  specie  pare  să  fie  legată  de  descope­
ririle  tehnologiei,  realizările  ştiinţei  şi  maturitatea  spirituală. 
Cu  cât  evoluăm  mai  mult,  cu  atât  sunt  mai  impresionante 
descoperirile  noastre.  Cu  cât  punem  întrebări  mai  complexe, 
cu atât mai  provocatoare sunt obiectivele pe care ni  le  fixăm  — 
excepţie  făcând  perioadele  cum  a  fost  aceea  a  Evului  Mediu, 
atunci  când  toată  erudiţia  pare  să  se  fi  pierdut  şi  a  fost  în­
locuită  de  opresiune,  dictatură  şi  cruzime.  Pare  incredibil 
că  toată  înţelepciunea  universului,  abilitatea  de  a  construi 
structuri  care  îţi  taie  respiraţia,  aşa  cum  sunt  piramidele  şi 
filosofia  cu  vederi  largi,  toate  au  dispărut,  doar  pentru  ca  să 
fie  înlocuite  de  o  societate  opresivă.  Dar  încă  o  dată  am  ieşit 
în  evidenţă  ca  o  specie  luptătoare  şi  am  continuat  să  punem 
întrebări  agere  despre  originile  noastre,  am  descoperit  elec­
tricitatea,  atomul  şi  am  ajuns  la  stele.  Am  emis  teorii  despre 
călătoria  cu  viteza  luminii,  călătoria  în  timp  şi  chiar  despre 
 Sclavii zeilor 39 

metauniversuri.  Dintr-odată  nu  mai  părem  atât  de  şiguri  de 

cunoştinţele  noastre, ne  întrebăm  cu  o  curiozitate  crescândă 
încotro  ne  îndreptăm, dar încă  nu  ştim  de  unde  venim.  Este 
dorinţa  noastră  nestăvilită  de  a  ajunge  în  spaţiu,  un  indiciu 
despre  locul  de  unde  se  poate  să  fi  venit?  Este  foarte  posibil 
şi  vom  examina  dovezile  din  Antichitate  care  par  să  susţină 
foarte  convingător  acestă  teorie.  Nu  putem  pune  o  limită 
dezvoltării  noastre  mentale  şi  spirituale.  Aşadar,  dacă  fizicul 
şi mentalul sunt legate, atunci ar trebui să nu mai  existe  nicio 
limită pentru evoluţia noastră fizică. O  asemenea evoluţie  fi-
zică  nu  va  fi  neapărat  vizibilă  de  dinafară,  dar  efectele  ei  vor 
fi simţite  cu siguranţă la nivel celular şi  molecular, acolo  unde 
genomul  este  cel  mai  activ. 
Fără  ca  mulţi  dintre  noi  să-şi  dea  seama  sau  să  aibă 
pregătirea  anterioară  pentru  a  înţelege  motivele,  corpurile 
noastre  luptă încontinuu  pentru  un  genom  complet  sau  per­
fect:  unul care  să fi reactivat  neasfârşitul  şir  de A D N  rezidual 
Acesta  este  principiul  fundamental  al  evoluţiei.  Propriul  ge­
nom este  într-o stare continuă de evoluţie, un proces  nesfârşit 
de  autodesăvârşire, repornind  şi  scanând  propria  structură  şi 
completând încontinuu părţile  lipsă.  Procesul  evoluţiei  înce­
pe  cu  însăşi  genomul.  La  fel  cum  computerul  ne  permite  să 
scanăm  o  fotografie  şi  să  transformăm  o  imagine  întunecată 
într-una  cu  lumină  perfectă,  la  fel  şi  genomul  repară  părţile 
întunecate,  inactive,  deblocându-le  şi  reactivându-le  pentru 
a-şi  desfăşura  funcţiile  specifice  pentru  care  au  fost  create. 
Doar pentru că geneticienii încă nu şi-au dat seama la ce folo­
sesc toate benzile  de A D N  în stare  latentă, asta nu  înseamnă 
că  evoluţia va  stagna  şi  ne  va  aştepta  să  înţelegem. Încet, dar 
sigur, evoluăm  atât fizic, cât  şi  mental, pe  măsură ce  genomul 
se  reactivează.  Este  ca  o  renaştere  dintr-un  somn  lung,  un 
somn din care omenirea se  trezeşte. Un  somn  al ignoranţei  şi 
uitării.  Se  spune  adesea  că  oamenii  mai  puţin  inteligenţi  par 
să fie  mai  fericiţi cu  ceea  ce  au.  Ei  nu întreabă  de  ce:  acceptă 
40 Michael Tellinger 

pur şi  simplu  ceea  ce le  este  dat şi  îşi văd de viaţă fără să pună 

prea  multe  întrebări.  Îşi  pun vieţile în  mâinile  zeului  lor, ori­
care  ar  fi  acesta,  si  cred  că  într-o  zi  sufletele  lor  vor  fi  salvate 
din  ghearele  diavolului.  Este  o  scăpare  măreaţă  pentru  unii 
şi  un  motiv  suficient de  bun  ca  să  continue  să  fie  indiferenţi. 
Am  observat  semne  de  uşoară  creştere  a  procesu­
lui  evolutiv  în  ceea  ce  priveşte  fizicul  şi  psihicul  nostru. 
Amigdalele  noastre  ne  fac  mai  mult  rău  decât  bine,  apendi­
cele ne este înlăturat cu mult înainte de a ne putea ucide prin 
erupţie,  iar  media  speranţei  de  viaţă  la  nivel  global  a  crescut 
sensibil  din  Evul Mediu.  Este  posibil  ca  toate  acestea  să  aibă 
de-a  face  cu  mediul  social  şi  economic, cu  regimul  alimentar 
şi  clima,  dar  este  la  fel  de  posibil  să  nu  aibă.  Pentru  fie­
care  petic  de  resuscitare  genetică  apărută  în  celule,  trupurile 
şi  minţile  noastre  evoluează.  Din  ce  în  ce  mai  mulţi  oameni 
se  consideră  mai  degrabă  spirituali  decât  religioşi.  În  ultimii 
2  000  de  ani, am  asistat la apariţia a mii  de  noi  religii  şi  secte, 
pe  măsură ce  oamenii au început să caute  răspunsuri noi şi să 
fie  deschişi  la  realităţi  noi. 
Prevăd  că  în  viitor,  pe  măsură  ce  vom  descoperi  mai 
mult  din  structura  ADN-ului,  vom  descoperi  puterea  şi 
înţelepciunea  care  emană  din  genom,  a  cărei  complexitate 
nu  o  putem  înţelege  în  prezent.  Dar  avem  abilitatea  de  a 
digera  SF-ul  în  cantităţi  mari,  aşa  că,  dacă  pentru  moment 
este  prea  mult  pentru  tine,  prefă-te  că  este  o  mică  excursie 
SF  şi  savureaz-o. 
De  ce  trebuie  ca  o  parte  atât  de  desăvârşită  a  creaţiei, 
aşa  cum  este  ADN-ul,  să  fie  formată  din  reziduuri  de 
neînţeles  în  proporţie  de  97%?  Cu  siguranţă  Dumnezeu  nu 
face  greşeli!  Şi  atunci  este  posibil  ca  genele  inactive  să  fi  fost 
dezactivate  intenţionat  de  cineva,  atunci  când  omul  modern 
a  fost  creat,  în  zorii  omenirii?  Este  posibil  să  fi  existat  un 
grup  de  fiinţe  înzestrate  cu  suficientă pricepere  şi  cunoaştere, 
care  să  fi  planificat  şi  executat  această  procedură? Trebuie  să 
 Sclavii zeilor 41 

fi  avut  un  motiv  sau  un  scop  pentru  a  crea  o  fiinţă  sau  poate 
chiar  o  specie  nouă  cu  un  genom  a  cărui  dezvoltare  să  fie 
oprită.  În  ultimii douăzeci  de  ani, oamenii de  ştiinţă au con­
cluzionat  şi  au  stabilit  cu  o  marjă  de  eroare  relativ  mare  că 
Eva  şi  Adam  au  fost  creaţi  în  intervalul  180  000-250  000  de 
ani.  Cine  ar  fi  putut  avea  asemenea  cunoştinţe  de  genetică 
acum  250  000  de  ani  şi  ce  motiv  să  fi  avut  pentru  a  crea  o 
fiinţă  mai  primitivă,  mai  puţin  evoluată,  aşa  cum  este  omul? 
Răspunsul  ar  putea  fi  ascuns  în  miile  de  texte  antice,  care 
timp  de  secole  au  fost  ignorate.  În  cartea  sa,  Vieţile personale 
ale  faraonilor,  Joyce  Tyldesley  a  arătat  că  acum  2  000  de  ani 
primii  arheologi  nu  erau  decât  „infami  vânători  de  comori”. 
Ştiau  prea puţine  lucruri  despre  ştiinţa în  care  erau implicaţi, 
nu  ştiau  să  citească  hieroglife  sau  alte  texte  antice,  uneori 
nu  erau  în  stare  să  facă  diferenţe  între  un  text  scris  şi  arta 
decorativă.  Săpătorii  erau  obsedaţi  de  găsirea  pieselor  mo­
numentale  uriaşe,  pentru  ca  să-i  impresioneze  pe  amatorii 
de  artă  şi  să-i  atragă pe  curioşi în  muzee.  Cunoaşterea care  a 
fost  înmagazinată  în  mii  de  tăbliţe  de  argilă  a  fost  pierdută 
pentru  omenire  timp  de  secole,  adunată  în  stive, în  muzeele 
lumii. Nimeni nu şi-a putut imagina că oamenii primitivi din 
timpurile  străvechi  ar  fi  putut  avea  ceva  de  spus.  Cei  care  au 
crezut  în  asemenea  concepţii  eronate  aveau  să-şi  revizuiască 
până  la  urmă  convingerile. 
Pentru  moment  să  ne  întoarcem  la  posibilitatea  unui 
genom  perfect şi  să ne imaginăm pentru  o  clipă ce  aptitudini 
am  avea dacă structura noastră genetică  ar fi completă şi per­
fect  funcţională,  dacă  porţiuni  întinse  ale  genomului  nostru 
nu  ar  fi  dezactivate.  Să  examinăm  câteva  dintre  problemele 
şi  anomaliile fizice obişnuite  pe  care  le-am  putea depăşi dacă 
ADN-ul  nostru  ar  fi  intact.  Lista  este  foarte  lungă  şi  atinge 
fiecare  aspect  al  fiinţei  noastre.  Pe  listă  ar  fi  toate  tipurile 
de  cancer, procesul  de  vindecare,  nefuncţionarea unui  organ, 
mutaţiile  şi  abilitatea  de  a  ne  adapta  repede  unor  condiţii 
42 Michael Tellinger 

externe dure, vederea, auzul, deformaţiile şi alte imperfecţiuni 
fizice  şi,  evident,  îmbătrânirea  şi  moartea.  Acestea  sunt  doar 
câteva  dintre  beneficiile  de  care  omenirea  ar  profita  având  un 
genom  complet funcţional. Prin  deducţie, vor fi gene care vor 
controla  toate  aceste  caracteristici  ale  corpurilor  noastre  şi 
noi vom  avea  posibilitatea  de  a  manipula  aceste  gene  în  orice 
fel  ne-am  dori.  În  mod  ciudat,  am  menţionat  deja  subiectele 
care  s-au  bucurat  de  atenţia  oamenilor de  ştiinţă. Ai  încercat 
vreodată  să  prinzi  o  şopârlă  de  grădină  obişnuită  şi  să  rămâi 
cu  coada  în  mână?  Sau  s-a  întâmplat  să  sapi  o  groapă  în  pă­
mânt pentru planta pe care  ai primit-o  de la mama ta şi să  tai 
în  două  o  râmă?  Coada  şopârlei  va  creşte  la  loc  destul  de  re­
pede, iar râma nu va muri, va creşte din nou până la lungimea 
iniţială.  Dacă  asemenea  creaturi  primitive  au  capacitatea  de 
a-şi  regenera  membrele  sau  alte  părţi  vitale  din  anatomia  lor, 
ar trebui, fără discuţie, să ne  dea posibilitatea şi  nouă, o  specie 
mult  mai  avansată,  să  facem  la  fel,  dacă  am  putea  să  ne  re­
activăm  anumite  părţi  ale  genomului.  Celelalte  caracteristici 
mai complicate  au legătură cu părţile mentale  şi spirituale  ale 
psihicului  nostru.  Ideea  de  a  fi  născuţi  cu  toate  amintirile  şi 
cunoştinţele  părinţilor noştri  a fost dezbătută  timp  de zeci de 
ani. Puterea de interacţionare cu alţii prin intermediul E S P 1 8 
sau  prin  citirea  gândurilor  cuiva  a  fost  prezentată  ca  funcţia 
unei  fiinţe  mult  mai  evoluate.  Materializarea  gândurilor  şi 
teleportarea  legată  de  materializarea  fizicului  în jurul  spiritu­
lui  ne-ar permite  să călătorim  în  timp  şi  spaţiu.  Pe  scurt, am 
deveni  superoameni  şi  am  trăi  veşnic.  Dar  o  asemenea  stare 
evoluată  de  existenţă  ar  avea  de  îndeplinit  câteva  condiţii. 
Partea  fizică  şi  cea  spirituală  trebuie  să  evolueze  în  tandem 
şi  în perfectă armonie  una cu cealaltă. Una  nu o  poate depăşi 
pe  cealaltă. Trebuie  realizată  o  coexistenţă  între  fizic  şi  spirit, 
un  fel  de  coexistenţă  yin  şi  yang.  Dacă  una  ar  evolua  mai 
repede  sau  mai  lent  decât  cealaltă,  am  avea  un  dezechilibru 
18
 Percepţia extrasenzoriale  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 43 

între  cele  două  caracteristici  care  s-ar  manifesta  printr-o  se­

rie  de  efecte  imprevizibile,  tipare  comportamentale  instabile, 
un  comportament  antisocial  violent  şi  melodramatic  şi  cine 
ştie  ce  alte  efecte.  De  fapt,  este  exact  tipul  de  comportament 
cu  care  am  crescut  pe  această  planetă.  Acesta  trebuie  să  fie 
motivul  pentru  care  noi,  ca  specie,  suntem  aşa  de  nestator­
nici.  Motivul  pentru  instabilitatea  noastră  poate  fi  atribuit 
ciocnirii  ritmurilor  diferite  de  evoluţie  ale  părţilor  fizice  şi 
spirituale  ale  fiinţelor  noastre.  Faptul  că  unii  oameni  evolu­
ează  mai  repede  decât  alţii  este  o  posibilă  cauză  de  conflict, 
agresiune  şi  neînţelegere. 
Faptul  că  genomul  nostru  evoluează  pentru  a  deveni 
un  genom  complet  ar  putea  fi  evident  şi  din  felul  în  care 
corpurile  noastre  se  comportă  la  anumite  boli,  care  în  tre­
cut  ne-ar  fi  ucis  şi  astăzi  sunt  ţinute  sub  control  de  sistemul 
nostru  imunitar.  Pe  latura  spirituală,  evoluţia  genomului  este 
anunţată  de  întrebările  mai  complicate  pe  care  ni  le  punem 
legat  de  originea  noastră,  Dumnezeu  şi  univers.  Datorită 
progreselor  din  astronomie  rămânem  uimiţi  de  imensitatea 
universului  şi  mulţi  oameni  acceptă faptul că este posibil  să nu 
fim  singura  formă  de  inteligenţă  superioară  din  acest  univers. 
În  1990,  astronomii  erau  încă  de  părere  că  planetele  nu  erau 
distribuite  aleatoriu  în  univers.  Câţiva  ani  mai  târziu,  după 
mai  multe  descoperiri  neaşteptate,  ei  au  estimat  că  o  mică 
parte  dintre  stele  ar  putea  avea  planete  care  s-au  format  în 
jurul  lor,  la  naşterea  respectivelor  stele.  După  doar  câţiva  ani, 
au  ajuns  la  concluzia  că  formarea planetelor  şi  existenţa  siste­
mului  solar sunt parte  integrantă a ceea ce  se întâmplă  atunci 
când  nebula 1 9  dă  naştere  la  noi  stele  şi  galaxii.  Dintr-odată, 
plini  de  noile  cunoştinţe,  astronomii  au  început  să  descopere 
multe  sisteme  solare  noi,  cu  planete,  şi  continuă  să  o  facă  şi 
în  ziua  de  azi. 
19
  Nor  interstelar,  format  din  praf,  hidrogen,  heliu  şi  gaze  ionizate 
(n.t.) 
44 Michael Tellinger 

Atunci  când  Sir  Fred  Hoyle  şi  Chandra 

Wickramasinghe  au  reintrodus  conceptul  antic  grec  de 
panspermie20, la începutul  anilor 70, şi  au  sugerat să viaţa  a 
ajuns  pe  Pământ  din  spaţiu,  aşa  cum  a  făcut-o  pe  nenumă­
rate planete din univers, cei mai mulţi dintre noi nu ştiau de 
existenţa acestor planete, iar  această  teorie  a fost luată în  râs 
de cei mai mulţi savanţi, ca fiind absurdă. Astăzi, panspermia 
este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă. Aceşti doi 
celebri  oameni  de  ştiinţă  au  dovedit  fără  nicio  îndoială  că 
viaţa  a  ajuns  pe  Pământ  din  spaţiu  şi  continuă  să  sosească 
şi  în  prezent,  sub  formă  de  viruşi, bacterii,  spori  şi  alte  or­
ganisme  microscopice.  Este  posibil  să  fi jucat  un  rol  capital 
în  originea  vieţii  pe  Pământ,  acum  3,5  miliarde  de  ani,  şi 
au  avut  un  rol  hotărâtor  în  marii  paşi  ai  evoluţiei  speciilor. 
Mai  mult, Fred Hoyle  a prezentat dovezi  care  sprijină ideea 
că  teoria  evoluţionistă  se  desfăşoară  în  salturi,  opus  opini­
ei  darwiniene,  potrivit  căreia  evoluţia  se  desfăşoară  treptat, 
odată cu trecerea timpului. Şi ce  are asta de-a face cu căuta­
rea identităţii noastre? Totul! 
Aceste  dovezi  susţin  ideea  că  omenirea  nu  este  ulti­
ma verigă  a  unui  proces  evolutiv care  a început cu  aşa-zisele 
maimuţe  şi  a  continuat cu  primii  hominizi  care  s-au  trans­
format  în  oameni  inteligenţi. De  asemenea, susţine ideea că 
Adam sau primul om a fost creat printr-o  acţiune ştiinţifico-
medicală  conştientă  acum  aproximativ  200  000  de  ani. 
Această  afirmaţie  este  susţinută  de  studierea  atentă  a  cro-
mozomului Y, prezent la populaţia masculină şi de ajungerea 
la  o  dată  similară.  Este  o  coincidenţă  faptul  că  această  dată 
preistorică  determinată  ştiinţific  este  susţinută  de  anunţul 
făcut  în  1994  de  oamenii  de  ştiinţă  care  studiau  mitocon-
dria din ADN-ul feminin  şi  care  au plasat-o pe  Eva cam în 
20
  Panspermia  este  o  ipoteză  conform  căreia  viaţa  care  există  în 
univers  se  răspândeşte prin  intermediul  meteoriţilor, asteroizilor şi plane-
toizilor (n.t.) 
 Sclavii zeilor 45 

aceeaşi  perioadă?  Aceste  descoperiri  ştiinţifice  vin  să  susţină 

ipoteza  că Adam  a  fost  creat, iar la început  a  fost  singur, ul­
terior  fiind  creată  o  femeie-partener  din  „esenţa  lui”.  Pare 
un  mare  basm  pe  care  l-am  citit  în  Biblie  de  mai  bine  de 
3  000  de  ani.  Şi  atunci  de  unde  s-au inspirat  autorii  Bibliei? 
Pe  măsură  ce  descâlcim  timpurile  imemoriale  ale  omenirii, 
vom  face  cunoscute  originile  multor  poveşti  ale  Vechiului 
Testament, care  au  fost  înregistrate pentru  eternitate  pe  mii 
de  tăbliţe  de  argilă cu  scriere  cuneiformă, cu  mult înainte  ca 
primul  cuvânt  din  Biblie  să  fi  fost  scris.  Mai  mult,  putem 
trage  asemenea concluzii  şi  putem să le  găsim  un înţeles  da­
torită  tuturor  descoperirilor din  domeniul  biologiei,  scoţând 
la lumină puterea ADN-ului, care se  află în interiorul celulei 
umane. 
 3 
Creierul 
Ce  este  acel  lucru  pe  care  îl  numim  creier?  Este  o  bu­
cată  dezgustătoate  de  ţesut  moale,  prins  în  craniile  noastre, 
care  ne  permite  să formulăm  gânduri, să contemplăm  asupra 
sinelui  şi  să  ne  punem  la  îndoială  conştiinţa.  Obişnuim  să 
fim  spirituali, să-i zăpăcim  pe  oameni, să  ne  certăm  cu  alţii  şi 
încă un milion de  alte lucruri care  sunt prea mici pentru ca să 
le băgăm  de  seamă. Îl abuzăm  cu  alcool şi droguri, forţându-i 
limitele  la  maximum.  Creierul  este  un  organ  foarte  fragil 
şi  de  aceea  este  bine  protejat  de  craniu.  Dar  creierul  ne  şi 
pedepseşte  pentru  abuzul  pe  care  îl  facem  contra  corpurilor 
noastre.  Ne  dă  dureri  de  cap  şi  de  cauzează  o  largă  gamă  de 
probleme. Ne poate crea şi dureri emoţionale, atunci când nu 
există niciun  semn de  traumă fizică. Creierul poate  transmite 
mesaje  amestecate  şi  ne  poate  face  să  auzim  voci,  să  ne  ima­
ginăm  demoni  şi  să înnebunim. 
Creierul este  de  departe  cel  mai  misterios  şi  mai  com­
plex  organ  din  corpul  omenesc.  Este  cea  mai  mare  minune 
a  fiinţei  noastre.  I-a  intrigat  pe  doctori  şi  pe  oamenii  de 
ştiinţă  secole  de-a  rândul  şi  este  posibil  să  facă  acest  lucru 
alte  secole  de  acum  înainte.  Spre  deosebire  de  genom,  ac­
tivitatea  cerebrală  nu  poate  fi  amprentată.  Adevărul  este  că 
ştim  foarte  puţine  lucruri  despre  creier  şi  despre  felul în  care 
48 Michael Tellinger 

funcţionează.  Ştim  totul  despre  enzimele  şi  elementele  chi­

mice  implicate, resorturile  pe  care le declanşează fiecare zonă 
şi  care  este  efectul  final, dar  aceasta  este  doar  o  reacţie  în  lanţ 
vizibilă, care poate fi uşor urmărită. Ceea ce  nu putem explica 
sunt  chestiunile  invizibile:  care  este  reacţia  care  se  întâmplă 
de  fapt  în  creier  între  stimul  şi  răspuns  şi  care  ne  permite  să 
formulam  un  argument  sau  să  izbucnim  în  lacrimi, să simţim 
milă  sau  remuşcare,  sau  o  asemenea  ură  încât  să  răspundem 
cu  violenţă. 
Neurologii  şi-au  petrecut  ultimii  zeci  de  ani  studiind 
anatomia  creierului,  funcţiile,  fiziologia,  biochimia  şi  biolo­
gia  moleculară,  dar  toată  această  muncă  nu  a  făcut  decât  să 
sublinieze  cât  de  puţine  lucruri  ştim  despre  acest  organ  mis­
terios. Inteligenţa a fost întotdeauna măsurată după mărimea 
creierului  diferitelor  specii.  De  aceea  se  spune  că  suntem  cea 
mai  inteligentă  sau  cea  mai  evoluată  specie  de  pe  pământ.  Şi 
totuşi, balenele  au  creierul  mai  mare  decât  oamenii, unde  le 
plasează  acest  amănunt? 
Iată  o  scurtă  listă  comparativă  a  greutăţii  în  grame  a 
creierului  unor  animale,  pusă  la  dispoziţie  de  Universitatea 
din  Seattle,  statul Washington.  Ne  forţează  să  reconsiderăm 
ideea că „mai  mare  este  mai deştept” sau  este  ceva  mai presus 
decât  creierele  mai  mari  ale  câtorva  specii  de  pe  Pământ? 

GREUTATEA MEDIE ÎN GRAME 

Om adult  1 300 - 1 400 
Nou-născut  350-466 
Caşalot  7 800 
Balenă cu înotătoare  6 930 
Elefant  6 000 
Balenă cu cocoaşă  4 680 
Balenă cenuşie  4 320 
Balenă ucigaşă  5 620 
Balenă de Groenlanda  2 738 
Balenă - delfin  2 670 
 Sclavii zeilor 49 

Delfin cu bot gros  1 500 - 1 600 
Morsă  1 020-1 126 
Pitecantrop  850 - 1 000 
Cămilă  762 
Girafă  680 
Hipopotam  582 
Leopard de mare  542 
Cal  532 
Urs polar  498 
Gorilă  465 - 540 
Vacă  425-458 
Cimpanzeu  420 
Urangutan  370 
Leu de mare californian  363 
Vacă de mare  360 
Tigru  263,5 
Leu  240 
Urs grizzly  234 
Oaie  140 
Babuin  137 

Pe  baza informaţiilor  de  mai  sus, delfinul cu bot gros  ar 

trebui  să  fie  cu  puţin  mai  inteligent  decât  oamenii,  în  vreme 
ce  elefanţii  şi  balenele  ar  trebui  să  fie  cu  mult  mai  deştepte. 
Din  ceea  ce  ştim,  poate  că  sunt.  Dar,  în  prezent,  mai  există 
câteva  ţări  care  permit  vânarea  şi  uciderea  barbară  a  acestor 
specii  evoluate. 
Creierul  şi  cea  mai  mare  extensie  a  sa,  Medulla 
oblongata 21 ,  pot  fi  descrise  ca  o  masă  de  celule  nervoase 
interconectate  care  controlează  întreaga  activitate  a  sistemu­
lui  nervos  central.  Între  aceste  două  structuri  se  realizează 
controlul  tuturor  activităţilor  voluntare  şi  involuntare  ale 
corpului  uman.  Printre  activităţile  involuntare  se  numără 
Medulla  oblongata  —  jumătatea  inferioară  a  părţii  posterioare  a 
creierului - conţine centrii nervoşi  care controlează procesele cardiace, res­
piratorii, vasomotorii. (n.t.) 
50 Michael Tellinger 

respiraţia, pulsul, presiunea  arterială, activitatea  muşchilor şi 

toate activităţile implicate în procesul digestiv, asta doar pen­
tru a enumera câteva dintre ele. Activitatea voluntară este, în 
principiu, orice activitate în care este angajat corpul, după ce 
această acţiune a fost planificată la nivel mental. Unele dintre 
ele,  cum  ar  fi  mersul, vorbitul  sau  chiar  scrisul  la  calculator, 
pot  apărea  ca  reacţii  involuntare,  pentru  că  muşchii  noştri 
sunt antrenaţi să le execute. Milioane de alte activităţi se în­
cadrează în  acelaşi timp în  ambele categorii. Se estimează că 
reţeaua  de  comunicaţie  a  creierului  poate  executa  miliarde 
de  calcule  şi  conexiuni  pe  minut.  În  această  reţea  există  o 
serie  de jucători  importanţi.  Neuronii sau  celulele  nervoase, 
care transportă rapid impulsurile  nervoase dintre punctul de 
stimulare şi organul afectat, neurotransmiţătorii, care permit 
transmiterea  mesajului  între  neuroni  şi  organe  şi  receptorii 
sau celulele  receptoare, care  primesc  mesajul la suprafaţa or­
ganului, cum ar fi ochiul. 
În  creier  există  în  jur  de  o  sută  de  miliarde  de  neu­
22
roni  dar  mai  există şi  de  10-15  ori  mai  multe  celule  gliale . 
Aparent,  acestea  desfăşoară  anumite  funcţii  de  susţinere 
şi  hrănire  a  neuronilor,  dar  adevărata  lor  funcţie  este  încă 
necunoscută.  Lungimea  totală  estimată  a  fibrelor  nervoase 
din  interiorul  creierului  este  de  aproximativ  160  000  de  ki­
lometri. Pentru  a  ne  face  o  idee  despre  cât  de  complex  este 
creierul şi întregul său sistem  nervos central nu trebuie decât 
să  analizăm  ochiul.  Este  situat  în  apropierea  creierului,  iar 
nervul  optic  măsoară  cinci  centimetri.  În  acest  nerv  sunt 
1,2  milioane  de  fibre  nervoase  care  trimit şi  recepţionează 
mesajele  dintre  creier  şi  ochi  în  mod  constant.  Chiar  şi 
atunci  când  dormim,  creierul  controlează  ochiul  prin 
22
  Celulele gliale sau celule  nevroglice au rolul de  susţinere  şi hră­
nire a neuronilor, (n.t) 
 Sclavii zeilor 51 

intermediul MRO 2 3 , adică a mişcării rapide a ochiului. Dacă 
vreodată  ai  avut  dubii  despre  existenţa  unui  Dumnezeu  -
creator suprem, care  a pus  la punct toate lucrurile acestea în 
univers  -,  creierul  este  un  punct de  plecare  foarte  bun.  Dar 
creierul controlează şi activităţile care sunt considerate ca  fi­
ind spirituale şi a căror natură este mai misterioasă, cum ar fi 
conştiinţa, gândul, motivul, emoţia, dragostea, scopul, pasiu­
nea şi  altele. Acestea sunt apanajul creierului şi vor constitui 
o  provocare  până  vom  învăţa  să  le  înţelegem.  Deocamdată, 
tot ceea ce putem face este  să speculăm. 

nucleul 

dendritele 
corpul celulei 

teaca de mielină 
axonul 

terminaţiile axonului 

sinapsele 

Fig 3.1 Neuronul 

Cineva,  cândva,  la  un  moment  dat  în  trecut,  a  făcut 

afirmaţia  că  noi  ne  folosim  doar  10%  din  capacitatea  cre­
ierului.  Presa  a  preluat  imediat  această  afirmaţie  şi  această 
minciună  a  devenit  parte  a  culturii  populare  şi  a  miezului 
articolelor.  Există  un  număr  de  exemple  interesante  care 
menţin  vie  această  teorie.  Trebuie  să  atrag  atenţia  asupra 
23
  Mişcarea  rapidă  a  ochilor  este  faza  somnului  în  care  se  produc 
cele mai multe şi mai intense vise. Pe timpul acestei  faze a somnului ochii 
se  mişcă repede  şi  activitatea neuronilor creierului este  asemănătoare  cu 
cea  a  stării  de  veghe,  din  acest  motiv  se  mai  numeşte  şi  somn paradoxal 
(n.t.) 
52 Michael Tellinger 

diferenţei  subtile  a  unor  afirmaţii  a  oamenilor  de  ştiinţă 

care  privesc  problema  pornind  de  la  premisa  că  potenţialul 
creierului  este  infinit.  Mărturiile  lor  sunt,  aşadar,  un  suport 
nesemnificativ  al  conceptului  infinităţii  creierului,  aşa  cum  a 
fost  el  schiţat  de  neurologul  australian,  laureat  al  Premiului 
Nobel,  Sir John  Eccles. 
Un  alt  om  de  ştiinţă, John  Lorber,  a  efectuat  în  Marea 
Britanie  o  serie  de  autopsii  pe  corpurile  unor  persoane  care 
24
decedaseră  în  urma  unor  hidrocefalii .  Această  afecţiune 
constă  în  dizolvarea  unor  porţiuni  însemnate  din  creier  în 
fluidul  acid din lichidul  intracranian. El a testat nivelul IQ-ul 
pacienţilor  înainte  de  apariţia  bolii, dar  şi  în  timpul  evoluţiei 
acesteia.  Descoperirile  sale  au  arătat  că  nivelul  IQ-ului 
a  rămas  constant  până  la  moarte,  deşi  mai  mult  de  90%  din 
ţesutul  creierului  fusese  distrus  de  boală.  Nu  a  avut  niciun 
impact  asupra  a  ceea  ce  este  considerat  în  mod  obişnuit 
inteligenţă. 
În  Rusia,  neurochirurgul Alexandr  Luria  a  demonstrat 
că  cea  mai  mare  parte  a  lobilor  frontali  sunt  inactivi,  după 
ce  a  tăiat  părţi  însemnate  din  lobii  frontali  ai  unor  subiecţi 
umani. El  i-a testat fizic şi psihologic atât înainte, cât şi după 
înlăturarea  porţiunilor  din  lobi  şi  a  mers  până  la  a  extirpa 
complet  lobii  frontali  ai  acestor  pacienţi.  Concluzia  sa  a  fost 
că, în vreme  ce  a cauzat  mici  schimbări de  dispoziţie, extirpa­
rea  totală  a  nu  influenţat  major  funcţionarea  creierului.  Cred 
că  astfel  de  experimente  au  avut  multe  în  comun  cu  mania 
celor „10%  de  activitate  cerebrală”. 
La  mamiferele  superioare,  părţi  importante  ale 
creierului  par  asociate  cu  inteligenţa,  personalitatea  şi  o  ac­
tivitate  mentală  intensă.  Neurologii  au  dezvoltat  o  serie  de 
tehnici  de  imagistică  pentru  ca  să  studieze  activitatea  din 
24
  Hidrocefalia  este  caracterizată  prin  acumularea  excesivă  de  lichid 
cefalorahidian  în  membranele  creierului,  însoţită  de  atrofia  acestuia,  iar  la 
copii  şi  de  creşterea  progresivă  a  cutiei  craniene,  incomplet  osificată,  (n.t.) 
 Sclavii zeilor 53 

interiorul  creierului,  cum  ar  fi  tomografia  emisiilor  de  pozi-

tron, rezonanţa  magnetică  şi  tomografia computerizată. 
Tomografia  utilizează  razele  X  pentru  a  evidenţia  din 
activitatea  normală  a  creierului  tumorile  şi  alte  anomalii; 
rezonanţa  magnetică  arată  structura  creierului  prin  detecta­
rea  undelor  radio  care  sunt respinse  de  către  ţesuturi, într-un 
câmp  magnetic  puternic, iar  tomografia emisiilor de  pozitron 
detectează razele  gama  emise  de  elemente  chimice  etichetate 
ca fiind radioactive, în drumul lor către zonele  active  ale creie­
rului.  O  altă tehnică, foarte  cunoscută o reprezintă numele  de 
magnetoencefalogramă  şi  are  ca  obiect  măsurarea  curenţilor 
magnetici  care  sunt  generaţi  de  impulsurile  electrice  ale  cre­
ierului. Toate  aceste  abordări  diferite  ale  imagisticii  creierului 
ne  dau  posibilitatea  să  aruncăm  o  privire  asupra  activităţii 
şi  funcţionalităţii  creierului,  dar  nu  ne  oferă  foarte  multe 
informaţii  asupra  adevăratei  complexităţi  a  acestui  organ. 
S-au  efectuat  multe  teste  pentru  a  se  determina  în  ce 
proporţie  este  folosit  creierul,  însă  estimările  oamenilor  de 
ştiinţă  diferă.  Aşa  cum  am  menţionat,  adesea  se  vorbeşte 
despre  10%,  alţii  sunt  mai  îndrăzneţi  şi  spun  că  procentul 
se  apropie  de  20%,  iar  alţii,  mai  precauţi,  susţin  că  cel  mai 
aproape  de  adevăr  ar  fi  un  procent  de  3-4%.  Niciuna  dintre 
aceste  presupuneri  nu  pare  să  aibă  un  fundament  ştiinţific. 
Acest  interes  brusc,  legat  de  procentul  de  utilizare  al  creie­
rului,  este  posibil  să  fi  fost  stimulat  atunci  când  oamenii  de 
ştiinţă  au  efectuat  experimente  pe  şobolani  şi  au  constatat 
că  aceştia  pot  îndeplini  aproape  toate  funcţiile  obişnuite  cu 
numai  2%  din  cortexul  cerebral  intact.  Este  posibil  ca  aceste 
dezbateri  legate  de  creier să  fi  fost rodul diverselor extrapolări 
ale  acestor  descoperiri,  care  au  fost  alimentate  în  special  de 
către  presă  şi  de  către  cei  care  doreau  să  capitalizeze  această 
dezinformare. Adevărul este  că probabil ne  folosim creierul în 
totalitate. Această concluzie  a fost ilustrată de-a lungul  anilor, 
prin  intermediul  tehnicilor de  imagistică  enunţate  anterior. 
54 Michael Tellinger 

Neurologii  se  apropie  de  finalul  muncii  de  cartografi­

ere a creierului şi de identificare  a funcţiilor fiecărei secţiuni. 
După  o  examinare  a  hărţii  creierului, îţi  dai  seama  că  ştim 
care parte  a creierului este  responsabilă pentru diverse funcţii 
şi  că  nu  a  mai  rămas  o parte  prea mare  care  să  fie  conside­
rată  nedescoperită.  Dar  adevărul  este  că, deşi  se  pare  că  tot 
creierul este  activ prin  intermediul  nenumăraţilor  stimuli  şi 
răspunsuri, nu există nicio  metodă ştiinţifică prin care  să pu­
tem măsura procentul folosirii creierului. În acelaşi timp, nu 
există  nicio  metodă  pentru  a  măsura  întreaga  capacitate  a 
creierului. Aşadar, ar trebui să ne întrebăm care este capacita­
tea creierului, mai degrabă decât procentul în  care îl folosim. 

Fig. 3.2 Creierul uman 

Cele  două  abordări  sunt  diametral opuse.  Una dintre 

ele  tinde  să  măsoare  gradul  de  utilizare,  considerând  finită 
această  capacitate  a  creierului,  cealaltă  susţine  o  capacitate 
infinită a creierului. 
Mulţi  oameni  de  ştiinţă  susţin  că  nutriţia  are  un  rol 
esenţial  în  funcţionarea  şi  posibila  evoluţie  a  creierului.  S-a 
scris foarte  multe despre  diete  sănătoase, cu specificaţii deta­
liate pentru a ajuta în anumite situaţii. Deşi regimul alimentar 
şi  nutrienţii joacă un  rol crucial în  sănătatea  şi  funcţionarea 
 Sclavii zeilor 55 

fină  a  creierului, este  imposibilă  susţinerea  unor  avantaje  pe 

termen lung, în sens evolutiv, ca urmare a unui astfel de trata­
ment. Este ca şi cum ai spune că un regim zilnic de umezeală 
ar duce la nemurire. Singurul lucru asupra căruia oamenii de 
ştiinţă  par  să  cadă  de  acord  este  acela  că  în  ultimii  200  000 
de  ani  creierul  a  trecut  printr-un  proces  evolutiv  impresio­
nant. Ani la rând, oamenii de ştiinţă au speculat cu privire la 
creşterea  în  dimensiuni  şi  la  inteligenţa  creierului.  O  teorie 
foarte  răspândită, care  a  făcut valuri, se  referă la consumarea 
ca hrană a animalelor marine. 
Funcţiile  diferite  ale  celor două  emisfere  ale  creierului 
au fost foarte bine documentate. Iată câteva exemple: 

FUNCŢIILE EMISFEREI STÂNGI  FUNCŢIILE EMISFEREI DREPTE 

Scrierea  Discernământul 
Abilitatea de a număra  Formatul 3D 
Gândirea  Deschiderea către  artă 
Vorbirea  Imaginaţia 
Aptitudinile ştiinţifice  Deschiderea către  muzică 
Controlul mâinii drepte  Controlul mâinii stângi 

Să  aruncăm  o  privire  în  interiorul  creierului  şi  pes­

te  câteva  statistici:  creierul  este  implicat  în  tot  ceea  ce  faci, 
indiferent  dacă  este  voluntar  sau  involuntar.  Aşa  cum  am 
arătat anterior, unele dintre activităţile involuntare care sunt 
controlate de creier sunt bătăile inimii, respiraţia şi tusea sau 
mai  bine  spus  toate  funcţiile  care  trebuie  să  meargă  atunci 
când  dormi. Activităţile  voluntare  sunt  acelea pe  care  le  faci 
conştient, cum ar fi mersul, scrisul, vorbitul, zâmbitul. 
Atunci  când  creierul  funcţionează  corect  şi  noi 
funcţionăm corect, ca o unitate bine sincronizată, Dar, atunci 
când  creierul  nu  funcţionează  corect,  acest  lucru  se  poate 
manifesta  într-o  multitudine  de  efecte  neplăcute.  Creierul 
este activ din momentul în care ne naştem până în momentul 
56 Michael Tellinger 

în  care  murim.  Dacă  ar  fi  să  se  oprească  fie  şi  doar  pentru  o 
secundă,  toate  funcţiile  involuntare  ale  corpului  s-ar  opri  şi 
ele.  Ceva  banal,  cum  ar  fi  respiraţia  sau  bătăile  inimii,  s-ar 
opri  dacă  şi  creierul  şi-ar  înceta  funcţionarea.  Pentru  că  nu 
se  opreşte  niciodată  şi  este  atât  de  activ,  creierul  consumă 
20%-30%  din  energia  corpului.  Pentru  satisfacerea unui  con­
sum  atât  de  ridicat,  el  este  deservit  de  aproximativ  400  de 
milioane  de  capilare,  care  livrează  o  cantitate  constantă  de 
oxigen,  glucoza  şi  alţi  nutrienţi.  Aşadar,  dacă  vrei  să  slăbeşti, 
trebuie  să  gândeşti  mai  mult. 
Celulele  nervoase  de  la  nivelul  creierului  conţin  apro­
ximativ  100  de  miliarde  de  neuroni.  Alcoolul  şi  drogurile 
distrug  milioane  de  neuroni.  Totuşi,  aceştia  se  regenerează. 
Fiecare  neuron  sau  celulă  nervoasă  este  conectată  la  alte  ce­
lule  nervoase  din  creier  prin  sute  şi  mii  de  conexiuni  numite 
dendrite.  Se  estimează  că  numărul  acestor  conexiuni  din 
creier  este  de  10 1 4 ,  mai  multe  decât  numărul  stelelelor  din 
Calea  Lactee.  Creierul  este  mai  complicat  decât  orice  com­
puter  ne  putem  închipui.  Motivul  pentru  care  facem  această 
comparaţie  copilărească  este  pentru  că  suntem  conştienţi  de 
infinitatea  capacităţii  creierului. 
Un  singur  neuron  poate  produce  a  zecea  parte  din 
încărcătura  electrică  a  unui  volt,  iar  totalul  activităţii  elec­
trice  din  creier  poate  fi  măsurat  cu  uşurinţă  cu  ajutorul 
electroencefalografului  (EEG).  Acest  aparat  ne  permite  să 
măsurăm  exact  activitatea  creierului  şi  să-i  testăm  activitatea 
sub  influenţa  unor  stimuli  variaţi.  La  fel  ca  şi  celelalte  celu­
le  din  corp,  celulele  nervoase  încep  să  se  degradeze  şi  mor 
după  o  anumită  perioadă.  Receptorii  se  deteriorează  şi  ei 
odată  cu  avansarea  în vârstă.  Neurotransmiţătorul seratonină 
interacţionează  cu  cel  puţin  15  receptori  diferiţi  din  corp, 
dar, după vârsta de  aproximativ  20  de  ani, unul  dintre  cei  mai 
importanţi  receptori  de  serotonină  începe  să  se  deterioreze 
şi  dispare  din  creier  cu  aproximativ  15%  la  fiecare  zece  ani, 
 Sclavii zeilor 57 

acesta  fiind  probabil  unul dintre  motivele  pentru care  depre­

sia  apare  de  obicei  la  vârsta  a  doua. 
Ipoteza că o  dietă bogată în hrană  de  provenienţă ma­
rină  a  fost  cauza  unei  schimbări  majore  a  creierului  acum 
200  000  de  ani  este  prostească  şi  nu  are  niciun  fel  de  fun­
dament  ştiinţific.  Trebuie  să  fi  fost  un  eveniment  mult  mai 
important  care  să  fi  cauzat  această  schimbare  în  creierele 
înaintaşilor  noştri.  Există  dovezi  sprijinite  de  genetică  şi  de 
datare  la  nivelul  mitocondriei  care  par  să  indice  acest  eve­
niment  important.  Se  pare  că  oamenii  de  ştiinţă  din  toate 
domeniile  de  activitate  ne  pun  constant  la  dispoziţie  dovezi 
noi  privind  moştenirea  noastră  ca  specie,  dar  cei  mai  mulţi 
dintre  noi  uităm  aceste  dovezi  care  ne  înconjoară.  Reţineţi 
coincidenţa  că  Eva  mitocondrială  şi  Adam  cromozomial  au 
fost  amândoi  identificaţi  acum  aproximativ  200  000  de  ani. 
Doar o  coincidenţă  sau  o  altă  piesă  care  se  potriveşte  perfect 
în  Marele  Puzzle  Uman?  Toţi  acei  oameni  de  ştiinţă  care 
atribuie  această  schimbare  bruscă  a  creierului  obiceiurilor 
legate  de  dietă  ale  lui  Homo  sapiens  susţin  că  aceia  care  au 
mâncat mai  multă  hrană provenită  din  mare  au  beneficiat  de 
o  mărire  a  creierului  peste  milioane  de  ani.  Ei  compară  cre­
ierul unui  Australopithecus  afarensis  de  acum  două  milioane 
de  ani  cu  cel  al unui  Homo  sapiens  de  acum  200  000  de  ani. 
Vedeţi  care  este  problema?  Aceste  schimbări  ale  dimensiu­
nilor  creierului  s-au  întâmplat  rapid,  aproape  peste  noapte. 
Sunt  mai  uşor  de  explicat  ca  manipulare  genetică  decât  ca 
o  evoluţie  graduală  datorată  consumului  mărit  de  peşte.  În 
plus,  cele  două  specii  nu  au  nicio  legătură  pe  liniile  lor  de 
evoluţie. 

Acest  tip  de  teorie  este  un  semn  clar  al  felului  în  care 
anumite  sectoare  ale  frăţiei  ştiinţifice  devin  refractare  la  no­
ile  descoperiri  care  reprezintă  o  provocare  pentru  modul 
convenţional  de  gândire.  Homo  habilis  (omul  dibaci)  a  fost 
primul  repezentant  al  genului  său,  care  a  trăit  acum  1,6-2,2 
58 Michael Tellinger 

miliarde de  ani, având o  greutate  medie  a creietului de 500-

750  grame.  Următorul  a  fost  Homo  erectus,  care  a  trăit  de 
acum  două  miloane  de  ani  până  acum  4.000  de  ani,  având 
o  capacitate  a  creierului  de  800-900  ml.  Apoi  brusc,  acum 
aproximativ 200 000 de ani, o nouă specie a apărut din senin, 
având un creier cu 55% mai mare. Această ipoteză presupune 
o  serie  de  investigaţii  serioase, de vreme  de  Darwin  crede  că 
evoluţia nu are loc în salturi. Cum este posibil ca o asemenea 
specie să apară aşa de  miraculos, să fie capabilă să gândească, 
să înţeleagă şi  să calculeze? Trebuie  să existe  alte  teorii plau­
zibile  pentru  acest fenomen. 
Oamenii de ştiinţă continuă să demonstreze marea lor 
teorie  conform  căreia  creierul  a  crescut  datorită  consumu­
lui ridicat de peşte al oamenilor din Europa Centrală, acum 
28  000  de  ani.  Omul  neandertalian  nu  avea  acces  la  foar­
te  multă hrană provenită din  mare, supravieţuind cu carnea 
animalelor de uscat, acesta fiind motivul pentru care a trăit 
mai puţin decât Homo sapiens, care avea acces la o cantitate 
mai  mare  de  acizi graşi  Omega-3  şi  Omega-6. Dovadă cru­
cială  pe  care  o  aduc  aici  este  că  dovezile  fosilizate  arată  cu 
claritate că omul neandertalian avea creierul cu 5%—10% mai 
mare decât Homo sapiens. Oamenii de ştiinţă au mai dovedit 
că un  consum  ridicat de  peşte  reduce  semnificativ gradul de 
depresie. Populaţiiile nord-americane şi europene prezentau 
o  rată  a  depresiei  de  zece  ori  mai  mare  decât  populaţia  din 
Taiwan, care  consuma foarte  mult peşte. Japonezii, al căror 
regim alimentar este, de asemenea, bogat în peşte, au un nivel 
de  incidenţă  al  depresiei  mult  mai  scăzut  în  comparaţie  cu 
nord-americanii  şi europenii. Încă o  dată, acestea sunt sim­
ple  reacţii  de  suprafaţă  ale  creierului,  care  nu  vor  influenţa 
felul în  care  este  programat genomul.  Pentru  a putea fi lua­
tă în  considerare,  acesta  teorie  va  avea  nevoie  de  mai  multe 
dovezi  pentru  a  arăta  că  ADN-ul  se  restructurează  sau  că 
 Sclavii zeilor 59 

înregistrează o  formă de  evoluţie. Dacă foloseşti farduri pen­

tru a te machia, nu vei deveni nemuritor. 
Poate fi adevărat că grăsimile contribuie la construcţia 
creierului,  iar  proteinele  la  unitatea  lui,  carbchidraţii  îl  ali­
mentează,  iar  micronutrienţii  îl  apără,  dar  miracolul  rezidă 
în  faptul  că  ADN-ul  a  inserat programul-cod  la  momentul 
concepţiei, ceea ce  permite  creierului  tău  să  crească până la 
forma funcţională. Pe cât de incredibil este  creierul ca organ, 
controlul  asupra  sa  este  exercitat  de  către  genom,  la  fel  ca 
asupra oricărei alte părţi din trupul nostru. 
Aparent, creierul ar putea să aibă o  capacitate  nelimi­
tată pentru  funcţii  mai  importante  pe  care  oamenii încă  nu 
au înţeles-o. O varietate inexiplicabilă de abilităţi fizice a fost 
demonstrată  de  foarte  mulţi  indivizi.  Cel  mai  adesea  sunt 
consideraţi  a  fi  ciudaţi  şi  nu  sunt  consideraţi  ca  o  posibilă 
formă superioară de evoluţie care să necesite o atenţie speci­
ală. Putem privi creierul ca pe  o  interfaţă între fizic şi spirit: 
trupul şi sufletul nostru. Cumva, anumiţi indivizi au reuşit să 
stăpânescă  aceste  activităţi  superioare  ale  creierului,  fără  să 
ştie cum şi de ce. Aceasta adaugă încă un element de  mister 
la Marele  Puzzle  Uman.  Cum  şi  de  ce  aceşti  oameni  şi-au 
dezvoltat  aptitudinile  extrasenzoriale?  Mi  se  pare  firesc  că, 
în  timp  ce  genomul  a  evoluat  spre  propria  perfecţionare,  a 
început  să  deblocheze  părţile  ale  creierului,  permiţându-ne 
să  exercităm  funcţii  superioare. 
Deci, dacă într-adevăr creierul este interfaţa fizică din­
tre  corp  şi  spirit, va  trebui  să  evoluăm  foarte  mult pentru  a 
o  înţelege. Ţine  minte  că  genomul  şi  spiritul  nu  pot  evolua 
cu  viteze  diferite.  Aşadar,  în  vreme  ce  genomul  controlează 
nivelul de  evoluţie  al creierului, este  de  la  sine  înţeles  că  tot 
genomul va dicta, în cele din urmă, ritmul în care îi este per­
mis sufletului să evolueze cât timp este prins în corpul uman. 
Similar cu legile  osmozei, cele  două niveluri de  concentraţie 
prezente de fiecare parte  a membranei vor atinge în cele  din 
60 Michael Tellinger 

urmă  o  stare  de  echilibru  numai  dacă  membrana  este  per­

meabilă  şi  le  permite  să  traverseze  dintr-o  parte  în  cealaltă. 
ADN-ul va  permite  spiritului  să  se  combine  cu  marele  spirit 
universal în  etape, pe  măsură ce  evoluăm  şi  învăţăm  să stăpâ­
nim  noile  cunoştinţe  descoperite. 
Toată  acesta  activitate  ciudată  din  trecutul  îndepărtat 
care  a  dus  la  evoluţia  bruscă  a  creierului  vine  să  sublinieze 
că  la  mijoc  trebuie  să  fi  fost  un  soi  de  manipulare  geneti­
că:  genul  de  manipulare  care  ne  este  dezvăluită  de  tăbliţele 
de  argilă  scrise  în  acum  4  000  -  6  000  de  ani?  Aceste  noii 
informaţii  care  ies  la  lumină  au  fost  primite  cu  deschidere 
doar  de  o  mână  de  oameni  de  ştiinţă  cu  viziune  de  ansam­
blu.  Mulţi  arheologi,  istorici  şi  antropologi  devin  neliniştiţi 
atunci  când  au  de-a  face  cu  asemenea  hopuri.  Sper  să vă  pot 
arăta  un  şir  de  dovezi  solide  care  indică  prezenţa  unei  rase 
superioare  de  fiinţe, chiar aici  pe  Pământ, în  perioada în  care 
creierul  uman  s-a  dezvoltat  atât  de  miraculos.  Nu  numai  că 
au  lăsat  în  urma  lor  dovezi  scrise  ale  manipulării  genetice, 
dar  au  explicat  cu  detalii  motivele  pentru  care  a  fost  nevoie 
să creeze  un  muncitor primitiv pe  această planetă. 
Gândeşte-te de câte ori auzi oameni spunându-ţi: „Nu 
ştiu  dacă  vreau  să  aud  asta...  sună  prea  îngrozitor”.  Aceasta 
este  cu  adevărat  o  recunoaştere  a  faptului  că  nu  sunt  încă 
pregătiţi  să  primească  anumite  informaţii.  Atunci  când  vine 
vorba  despre  adevăruri  noi  privind  originile  şi  spiritualitatea 
noastră, oamenii  nu sunt  deschişi la ele. Majoritatea oameni­
lor de  pe  Pământ  nu  sunt pregătiţi  să  facă  faţă  acestor dovezi 
care  ies  la  lumină,  chiar  dacă  pentru  început  sunt  sfătuiţi  a 
le  privi  ca  pe  o  teorie.  Din  contră, cei  mai  mulţi  oameni  vor 
respinge  orice  astfel  de  voci,  cu  foarte  mult  dispreţ.  Până  la 
urmă,  ei  ştiu  cu  exactitate  de  unde  vin  şi  cine  este  zeul  lor, 
afişând  cu  claritate  felul  în  care  genomul  a  fost  programat 
pentru  a păstra obedienţa şi  frica omenirii  faţă de  creatorul  ei. 
 Sclavii zeilor 61 

Aşadar,  ce  am  învăţat  în  acest  capitol?  Creierul  este 

un  organ  de  o  complexitate  infinită,  care  are  o  capacitate 
de  procesare  a  cunoştinţelor  şi  informaţilor  care  depăşeşte 
imaginaţia  noastră. Tot  misterul  care  pluteşte  în jurul  creie­
rului  dă  naştere  posibilităţii  ca  acesta  să  fie  o  interfaţă  între 
lumea  fizică  şi  cea  spirituală.  Dincolo  de  complexitatea  sa, 
programul  dezvoltării  sale  provine  de  la  genom.  Acum  apro­
ximativ  200  000  de  ani,  creierul  a  trecut  printr-o  creştere 
spectaculoasă  a  a dimensiunilor  sale, chiar în  perioada în  care 
Anunnaki  l-au  creat  pe  Adamu,  potrivit  tăbliţelor  de  argilă 
sumeriene.  Creşterea  bruscă  a  creierului  lui  Homo  sapiens 
nu  ar  fi  putut  avea  loc  datorită  consumului  de  hrană  marină 
timp  de  milioane  de  ani.  Rasa  umană  foloseşte  doar  o  mică 
parte  din  creier,  care  este  strict  controlată  de  genom.  Toate 
acestea  duc  la  câteva  întrebări  cruciale  pentru  a  concluziona 
acest  capitol.  Care  va  fi  capacitatea  noastră  mentală  şi  spi­
rituală  atunci  când  genomul  nostru  va  fi  complet  evoluat? 
Cine  au  fost  Anunnaki?  De  ce  şi  cum  au  creat  rasa  umană? 
 4 
O călătorie înapoi în timp 
Dacă  nu  ştim  de  unde  venim,  cum  am  putea  să  ştim 
încotro  ne  îndreptăm?  În  acest  capitol vom  încerca  să  găsim 
indicatoare  în  ambele  direcţii.  Trebuie  să  căutăm  adânc  în 
preistorie  înainte  de  a putea  începe  să  privim  spre  viitor.  Din 
fericire,  ne-au  fost  transmise  de  către  înaintaşii  noştri  foar­
te  multe  informaţii.  Aceste  informaţii  arată  o  imagine  clară 
a  ceea  ce  suntem  şi  încotro  ne  îndreptăm  ca  specie.  Toate 
acestea  sunt  posibile  datorită  transferului  ereditar  de  A D N 
şi  a  miilor  de  tăbliţe  de  argilă  pline  de  date  istorice,  care  au 
fost  tratate  fie  ca  elemente  de  mitologie,  fie  ca  bâiguieli  ale 
popoarelor  primitive  care  nu  aveau  altceva  mai  bun  de  făcut. 
Cu  riscul  de  mă  repeta, daţi-mi voie  să reamintesc, că pentru 
ca  să  aflăm  încotro  ne  îndreptăm,  trebuie  să  ştim  de  unde 
venim.  Pentru  a  începe  călătoria  în  timp,  trebuie  să  căutăm 
originea  paşilor  omenirii  moderne  şi  să  ne  folosim  de  toate 
resursele  disponibile,  inclusiv  de  cunoştinţele  şi  informaţiile 
din  scrierile  preistorice,  care  anterior  au  fost  considerate 
nefolositoare.  Tăbliţele  sumeriene  au  constituit  o  revelaţie 
fascinantă  şi  o  sursă  de  cunoaştere  misterioasă.  Se  cunosc 
atât de  puţine  despre  preistorie, despre  timpul  dinaintea tim­
pului,  încât,  atunci  când  sunt  găsite  dovezi  impresionante, 
pot  părea  atât  de  neverosimile  omului  modern  din  secolul 
64 Michael Tellinger 

al  XXI-lea,  încât  acesta  refuză  să  le  accepte.  Vorbim  cu  toţii 
despre  mitologiile  greacă  şi  romană, le  cunoaştem  zeităţile  şi 
le  ştim  chiar şi  rolurile: Venus, Pluto, Mercur, Isis,Tor, Apolo 
şi  atotputernicul  Zeus,  doar  pentru  a  enumera  câţiva.  Dar 
aceştia  erau  doar  eroi  de  poveste  din  timpurile  străvechi  sau 
chiar  erau  fiinţe  cu  puteri  superioare? Tăbliţele  sumeriene  ne 
spun  că  aceştia  erau  zei  adevăraţi, şi  nu  nume  imaginare  pen­
tru  forţele  naturii.  Se  poate  ca  numele  să  se  fi  schimbat  de  la 
generaţie  la  generaţie,  dar  influenţa  lor  a  modelat  omenirea 
până  în  prezent. 
Într-o  duminică  după-amiază,  chiar  atunci  când 
m-am  aşezat  să  scriu  acest  capitol,  am  primit  nişte  vizitatori. 
Ne-am  relaxat  cu  un  pahar  de  vin  rece  lângă  piscină  şi  am 
început  să  discutăm  despre  subiectul  evoluţiei  şi  al  moştenirii 
noastre.  Mi-am  întrebat  prietenii  ce  cred  despre  evoluţie  şi 
ce  ştiu  despre  istoria  noastră  antică  şi  despre  când  şi  cum  am 
devenit  oameni. Jana  ne-a  împărtăşit  imediat  convingerea  ei 
că  am  devenit  oameni  atunci  când  am  coborât  din  copaci  şi 
am  început  să  mergem  în  picioare.  Părerea  ei  nu  era  bazată 
pe  niciun  nivel  de  cercetare  credibilă  şi  totuşi,  probabil  era 
o  percepţie  similară  cu  a  multor  oameni  care  au  avut  ghini­
onul  să  li  se  spele  creierul  în  cadrul  sistemului  educaţional 
modern.  De  cealaltă  parte,  Anton  era  puţin  mai  rezervat  şi 
nesigur  de  răspunsuri,  dar  era  sigur  că  evoluţioniştii  o  nime­
riseră  şi  că  noi  am  evoluat  dintr-o  specie  de  maimuţe  acum 
milioane  de  ani. 
Din  aceste  discuţii  şi  din  numeroase  altele  pe  care 
le-am  purtat  într-un  interval  de  cincisprezece  ani,  se  pare 
că  în  continuare  există  două  teorii  principale  care  captivează 
minţile  oamenilor  moderni:  teoria  evoluţiei  şi  teoria  creaţiei. 
Personal,  m-am  luptat  cu  conflictul  dintre  aceste  două  teo­
rii  timp  de  aproape  douăzeci  de  ani,  doar  ca  să  descopăr  că 
există  o  a  treia  posibilitate!  Este  posibil  ca  aceasta  din  urmă 
să  satisfacă  cele  mai  fanatice  convingeri  ale  ambelor  tabere 
 Sclavii zeilor 65 

şi  să  le  deschidă  ochii  în  faţa  noilor  realităţi  care  se  ivesc  din 
trecutul nostru îndepărtat. 
Linia  de  sosire  se  îndepărtează,  pe  măsură  ce  noi 
descoperiri  şi  dovezi  sunt  prezentate.  De  fiecare  dată  când 
o  persoană  prezintă  o  teorie  de  nezdruncinat,  susţinută 
de  dovezi  remarcabile,  dă  naştere  şi  alimentează  mai  mul­
te  dezbateri  şi  controverse  care  duc  inevitabil  la  mai  multe 
descoperiri  şi  mai  multe  dezbateri.  Este  cu  adevărat  o  mare 
călătorie  a  descoperirii  pe  care  nicio  persoană  nu  o  poate 
contesta  fără  chibzuială.  Oamenii  de  ştiinţă  şi  antropologii 
vor  continua  să  aibă  păreri  diferite  asupra  acestui  subiect  în 
anii  ce vor urma, dar simt că o  convergenţă a celor două doc­
trine  nu  poate  fi  evitată.  Recent,  am  auzit  un  preot  vorbind 
despre cum ar trebui să întâmpinăm orice specie străină ca pe 
o  creaţie  a Domnului. Avea un  punct de vedere  diferit faţă de 
dogma  religioasă  anterioară,  care  îl  considera  pe  om  centrul 
creaţiei,  marea capodoperă  a  zeului  şi  apogeul  inteligenţei  şi 
stăpânul  animalelor. 
Este  imposibil să  aduci  argumente  împotriva  evoluţiei, 
aşa cum a fost ea prezentată în ultimii 150 de ani. Pretutindeni, 
suntem  înconjuraţi  de  dovezi  care  susţin  evoluţia  din  lumea 
animală  şi  vegetală.  Nu  aceasta  este  provocarea  pe  care  o 
arunc  în  această  carte.  Lupta  mea  are  de-a  face  cu  ultimele 
sute  de  mii de  ani pe această planetă, care  au  adus la apariţia 
omenirii  şi  dispariţia  hominizilor  care  ne-au  precedat. 
Trebuie  să  fac  o  legătură  rapidă  între  cuvintele  rasă 
umană  şi  omenire.  Susţin  că  nu  putem  avea  rasă  umană  fără 
omenire  şi  de  aceea  între  ele  există  o  legătură  intrinsecă,  cu 
diferenţe  subtile  în  interpretările  noastre  personale.  Aşadar, 
le  folosesc  pe  amândouă  alternativ,  pentru  a  ilustra  această 
relaţie  simplă.  Evoluţia  a  jucat  un  rol  important  în  felul  în 
care  cei  doi  termeni  s-au  îmbinat  pe  măsură  ce  omul  a  evo­
luat. Totuşi, în teoria lui  Darwin  există câteva  neconcordanţe 
66 Michael Tellinger 

interesante,  care  au  fost  deja  atacate  la  nesfârşit  de  oameni 
mult  mai  inteligenţi  decât  mine. 
Se  pare  că  Darwin  nu  a  avut  întru  totul  dreptate. 
Darwin  a  împrumutat  de  fapt  mare  parte  din  doctrina  sa  de 
la  mulţi  alţi oameni de  ştiinţă şi  oameni  foarte  inteligenţi care 
i-au  precedat, uneori  modificând  aceste  teorii în  sprijinul pro­
priilor teorii.  Sunt încredinţat  că, dacă  ar  fi  trăit  astăzi, şi-ar  fi 
schimbat  complet  punctul  de  vedere  despre  teoria  sa  privind 
selecţia  naturală, luând în considerare  noile  dovezi disponibile. 
Charles  Darwin  nu  a  fost  chiar  primul  om  care  să  ros­
tească vorbele  selecţie naturală,  în  1859, atunci  când  a publicat 
controversata  sa  biblie  a  evoluţiei  intitulată  Despre  originile 
speciei şi mijloacele de selecţie naturală sau Păstrarea raselor favo­
rizate  în  lupta pentru  viaţă.  În  1831,  un  alt  biolog,  pe  nume 
Patrick Matthew, făcea referire la „procesul natural de selecţie”. 
El  vedea  această  expresie  ca  un  mijloc  mai  bun  de  descriere 
decât  „the  feedback  idea”,  care  fusese  folosită  cu  precădere 
până  în  acel  moment.  Selecţia  naturală  era  descrisă  ca  fiind 
„proprietăţile  care permit cel  mai  mult indivizilor care le  deţin 
să  supravieţuiască  şi  să  reproducă  propriile  variante  genetice  şi 
care vor  creşte  de  la  generaţie  la  generaţie  mai  mult decât cele 
ale  indivizilor  cu  o  structură  genetică  mai  puţin  avantajoasă”. 
Pe  scurt,  asta  înseamnă  de  fapt  „supravieţuirea  celui  mai  bine 
pregătit”. Mai  există  un  concept  pe  care  Darwin  pare  să-l  fi 
împrumutat:  analogia  cu  ramurile  copacului  vieţii,  care  a  fost 
descrisă de Alfred Russel Wallace în  1855. 
Unul dintre lucrurile pe care Darwin le susţinea cu tărie 
este acela că evoluţia nu se întâmplă în salturi. Le-a luat aproa­
pe  120  de  ani  lui  Fred Hoyle  şi  Chandra Wickramasinghe  să 
demonstreze  că evoluţia se  întâmplă într-adevăr în salturi, cu 
ajutorul viruşilor şi bacteriilor care  ajungpe  Pământ din spaţiu, 
în  cadrul  unui  proces  numit  panspermie.  Aceşti  nou-veniţi 
din  spaţiu  suferă  mutaţii  constante,  infectează  celulele 
 Sclavii zeilor 67 

plantelor  şi  fiinţelor  şi,  destul  de  repede,  provoacă  schimbări 

importante  în  structura  ADN-ului  gazdei. 
Pentru  a  demonstra  foarte  simplu  această  frază 
revoluţionară,  aş  vrea  să  ne  întoarcem  în  timp  la  peretele  sălii 
de  clasă din  şcoală.  Să ne  imaginăm  tabloul  cu  etapele evoluţiei 
omului.  Creatura  din  stânga,  asemănătoare  cu  maimuţa, crea­
tura din dreapta celei dintâi, puţin mai înaltă, cu mai puţin păr, 
asemănătoare  cu  o  maimuţă,  şi  o  creatură  puţin  mai  înaltă  şi 
mai  dreaptă  cu  şi  mai  puţin  păr  decât  cea  de-a  doua  creatură; 
în  cele  din  urmă  ajungem  la  un  om  prezentabil,  reprezentant 
al  oamenilor  moderni,  fiind  reprezentat  în  partea  dreaptă  ca 
o  culme  a  evoluţiei.  De  la  maimuţă  la  om,  atât  de  simplu.  Ne 
sunt  arătate  aceste  ilustraţii  simple  care  le  lasă  copiilor  ide­
ea  preconcepută  că  această  teorie  a  evoluţiei  este  foarte  bine 
documentată  şi  înţeleasă.  Nu  li  se  spune  copiilor  că  aceasta 
este  doar  o  ipoteză  a  felului  în  care  noi  am  devenit  oameni. 
Din  partea  antropologilor  suntem  întâmpinaţi  de  o  surzenie 
completă  în  legătură  cu  ceea  ce  s-a  întâmplat  de  fapt  în  go­
lurile  dintre  diferitele  stadii  de  evoluţie.  Am  fi  mai  înţelepţi 
dacă  i-am  învăţa  pe  copiii  noştri  întregul  adevăr  în  locul  unei 
jumătăţi  de  adevăr  îndulcite.  Între  fiecare  dintre  creaturile  de 
pe  posterul  evoluţiei  au  existat  salturi  uriaşe.  Cum  a  fost  posi­
bil  asta?  Ce  s-a  întâmplat  cu  miile  de  paşi  evoluţionari  dintre 
etape?  Sau  creatura  din  stânga a trăit timp  de  milioane  de  ani 
şi  brusc  a  dat  naştere  unei  alte  creaturi  cu  care  nu  semăna  de­
loc?  Ce-ar  fi  putut  declanşa  o  schimbare  atât  de  dramatică? 
Cu  siguranţă a fost o  schimbare la nivel genetic, dar ce  ar fi pu­
tut cauza  atât de  rapid  o  schimbare  genetică  atât  de  dramatică 
unei  fiinţe  care  exista  atât  de  fericită de  milenii? 
La  sfârşitul  secolului  al  XVIII-lea,  James  Hutton  a 
fost  nemulţumit de  conceptul evoluţiei  graduale, atunci  când 
îl  punea  în  legătură  activitatea  geologică  de  pe  Pământ  şi  cu 
principiile  uniformităţii  în  geologie.  El  a  scris  că  „procese­
le  de  activitate  de  pe  Pământ  şi  din  interiorul  acestuia  s-au 
68 Michael Tellinger 

desfăşurat  în  acelaşi  fel  de-a  lungul  întregii  istorii  geologice. 

Mediul a rămas în general acelaşi timp de cinci sute de mili­
oane  de  ani, în vreme  ce viaţa s-a schimbat în  mod dramatic 
de  la  forme  incipiente  neurologice  până  la  formele  comple­
xe  din  prezent.  Cum  ar  fi  putut  surveni  această  schimbare 
într-un  mediu  aproape  neschimbat, dacă speciile  au  fost în­
totdeauna optimizate la cel mai bun nivel al lor?” 
25 26
De la dezgroparea lui Lucy  şi a doamnei Ples , a cra­
27 28
niului Taung  şi  a băiatului  din Turkana , care  au constituit 
pietre de hotar în domeniul arheologiei, au fost găsite  mii de 
schelete  si  hominizi  fosilizaţi  şi  alţi  înaintaşi  umani  şi  rude 
ale  acestora. Atunci când considerăm că  avem  o  viziune  cla­
ră  asupra  felului  în  care  au  evoluat  oamenii  şi  o  înţelegere 
mai bună asupra maimuţelor care au trăit în aceeaşi perioadă, 
suntem puşi în faţa unor noi  descoperiri care  ne  obligă să re-
gândim unele  dintre conceptele  fundamentale.  Recent, două 
descoperiri  majore  ne-au  pus  la  îndoială punctele  de  vedere. 
În  septembrie  2003,  Ebu  a  fost  dezgropat  dintr-o  peşteră 
din  insula  indoneziana  Flores.  Având  o  înălţime  de  numai 
un  metru,  ea  este  cel  mai  mic  hominid  adult  cunoscut.  Se 
estimează  că  Ebu  a trăit de  acum  95  000  de  ani  până  acum 
13  000  de  ani.  A  fost  pentru  prima  dată  când  ne-am  dat 
seama  că  nu  am  fost  singuri  pe  aceastră planetă  până  relativ 
25
  Lucy este  numele  comun  pentru AL 288-1, câteva  sute  de  oase 
reprezentând cam 40% din scheletul unui australophitecus afarensis, desco­
perit în  1974, în  Etiopia, (n.t.) 
26
  Mrs.  Ples  (doamna  Ples),  este  denumirea  populară  a  celui  mai 
complet schelet de australopithecus afarensis, descoperit în Africa de Sud. 
(n.t.) 
27
  Craniu  descoperit  în  1925  în  micul  orăşel Taung  din  Provincia 
de  Nord-Vest, din  Africa  de  Sud, aparţinând  unui australopithecus afaren­
sis. (n.t.) 
2?
  Nariokotome  boy  este  cel  mai  complet  schelet,  aparţinând  unui 
hominid care  a  murit în  pleistocen. Are  o vechime de  1,5  milioane de  ani. 
(n.t) 
 Sclavii zeilor 69 

recent, ci am împărţit-o cu oameni din alte specii!  Ebu nu  a 
fost un simplu homo sapiens, ci aparent a fost om. 
În  2005,  lângă  Barcelona,  a  avut  loc  o  nouă  descope­
rire  legată  de  marea  familie  a  maimuţelor.  Salvador  Maya 
Sola  şi  Miquel  Crusafont  au  dezgropat  craniul  fosilizat  şi  o 
parte a scheletului unei maimuţe mari, Pierolapithecus catala-
unicus29.  Se  crede  că  această  maimuţă  a  trăit  acum  12,5-13 
milioane de ani, în Miocen, atunci când maimuţele mari, aici 
fiind  incluse  gorila,  cimpazeul  şi  oamenii,  s-au  desprins  de 
maimuţele  mai  mici,  cum  ar  fi  gibonul  şi  siamangul.  Deşi 
este  posibil  ca  acesta  să  fie  strămoşul  comun  al  maimuţelor 
mari,  diferenţa  majoră  este  că  maimuţele  mari  nu  puteau  să 
se balanseze printre copaci. Am menţionat exemplele acestor 
descoperiri  recente  pentru  a dovedi un  lucru  simplu, şi  anu­
me: cu cât suntem mai înclinaţi să credem  că ştim mai mult, 
cu  atât  întâlnim  mai  multe  surprize  care  ne  reamintesc  că 
ştim  foarte  puţine.  Ar  trebui  să  rămânem  deschişi  la  minte 
tot  timpul  şi  să  ne  dăm  seama  că,  în  vreme  ce  evoluăm  ca 
oameni, genomul  nostru  ne  forţează să punem întrebări  mai 
complexe  şi  să descoperim  răspunsuri  mai  descumpănitoare. 
Să  facem  o  călătorie  în  trecutul  nostru,  pentru  ca  să 
ne  dăm  seama  ce  specie  tânără  şi  fragilă  suntem  şi  cât  de 
puţin  timp  am  petrecut pe  Pământ. Trebuie  să facem  aceas­
tă  călătorie  importantă,  pentru  ca  să  putem  discuta  deschis 
despre  problema  creaţiei  şi  a  evoluţiei.  Înarmaţi  cu  aceste 
cunoştinţe, vom postula o  nouă combinaţie  a celor două te­
orii, care  nu-i va  supăra  nici  pe  cei  care  cred  că  Dumnezeu 
a  făcut  toată  viaţa  de  pe  Pământ,  nici  pe  evoluţioniştii  care 
se agaţă de  doctrina darwinistă a selecţiei naturale. Va trebui 
să  punem  accentul  pe  diferenţele  majore  dintre  Dumnezeu 

29
 O specie dispărută de maimuţe, care a trăit pe teritoriul actual al 
provinciei Catalunia, în Spania, şi care este considerată strămoşul comun 
al rasei umane şi al altor specii de maimuţe mari. (n.t.) 
70 Michael Tellinger 

şi dumnezeu. Câteva detalii tehnice, cu implicaţii universale 
care, timp de milenii, par să fi scăpat atenţiei omenirii. 

Anul  2004 după  Hristos  Olimpia  modernă  revine  în  Grecia,  acolo 

unde  a început în  1896,  înfăţişând  lupta pen­
tru pace, camaraderie şi corectitudine. 

Anul  1903  după  Hristos  Wilbur  şi  Orville  Wright  susţin  câ  au  zburat 
pentru  prima dată cu o maşinărie mai grea ca 
aerul: aeroplanul. 

Anul  1452 după  Hristos  Se naşte  Leonardo da Vinci,  cel care avea să 

devină  figura  centrală  şi  cea  mai  influentă  a 
perioadei  Renaşterii. 

Anul  570  după  Hristos  Profetul  Mahomed  se  naşte  la  Mecca. 
Inspirat  de  monoteismul  iudeu  şi  cel  creştin, 
el începe să recite Coranul, care i-a fost reve­
lat  de  arhanghelul  Gabriel.  Această  carte  i-a 
unit  pe  musulmani  sub  principiile  Islamului  şi 
a  dat  naştere  celei  mai  noi  religii  pornite  de 
la  Avraam. 

Anul 0  Această  dată  este  subiect  de  dezbatere; 

naşterea  lui  Hristos,  începutul  calendaru­
lui  modern.  Iisus  Hristos  a  introdus  o  nouă 
filosofie  revoluţionară  a  iubirii  şi  păcii  între 
oameni.  A  reprezentat  o  ruptură  dramatică 
de  Vechiul  Testament  din Bibilie,  iar  Iisus  a 
fost  văzut  ca  Mesia  de  către  unii  şi  ca  trădă­
tor  de  către  alţii.  Iisus  a  fost probabil cel  mai 
influent şi cel  mai controversat om care a trăit 
pe  Pământ.  Doctrina sa a inspirat profeţi,  regi 
şi  preşedinţi,  dar  a  fost  folosit  abuziv  ca  un 
simbol  de  către  dictatori  şi  grupuri  religioase 
chiar înainte  de  a se  fi  născut,  iar  acest  abuz 
continuă  şi  în  prezent.  Controversa continuă: 
a fost El,  Fiul lui Dumnezeu, în corpul unui om 
sau  doar  un  profet  apărut  ca  urmare  a  nevo­
ilor  oamenilor?  Sau  poate  a  fost  o  persoană 
cu  puteri  speciale într-un  moment şi  un  loc în 
care omenirea avea nevoie de o nouă direcţie 
şi de un mesaj  de speranţă. 
 Sclavii zeilor 71 

Anul 31  î.  Hr.  Apariţia  Imperiului  Roman 

Anul 776 î.  Hr.  Primele jocuri olimpice  au  loc în  Grecia 
Anul  1200 î.  Hr.  Începutul  Epocii  Fierului 
Anul  1224 î.  Hr.  Moartea faraonului  Ramses 
Anul 2000 î.  Hr.  Avraam  trăieşte  în  Canaan 
Anul 2500 î.  Hr.  Este  construit  cercul  de  pietre  de  la 
Stonehenge 

Anul 2570 î.  Hr.  Este finalizată construcţia marii  piramide de  la 

Giza  (teorie  speculativă,  insuficient dovedită) 

Anul  2900 î.  Hr.  Introducerea primului sistem  monetar: 

şechelul  mesopotamian 

Anul 3000  î.  Hr.  Începutul  epocii  bronzului.  Cele  mai  vechi  ar-
tefacte înfăţişând care cu roţi în Mesopotamia. 
Anul 3500-3700 î.  Hr.  Datarea  tradiţională  a  celor  mai  vechi  oraşe 
cunoscute:  Uruk,  în  sudul  Mesopotamiei,  as-
tăzi  Irak şi Tell Hamukar la  nord. 

Anul 4000 î.  Hr.  Mai  multe  dovezi  despre  oraşe.  Tell  Brak  din 
Siria de  astăzi  aduce dovezi  privind clădiri  ad­
ministrative  şi  comerciale.  Aici  a  fost  găsit  un 
sigiliu - ştampilă datând din  al  cincilea  mileniu 
dinainte de Hristos. 
Anul 5000 î.  Hr.  Cea mai veche scriere cunoscută. Documentul 
balcano-dunărean,  originar  din  Europa,  de-a 
lungul  fluviului  Dunărea,  în  prezent  încă 
nedescifrat. 
Anul 6000 î.  Hr.  Este  inventat  plugul 
Anul  8000  î.  Hr.  Ultimii  mamuţi  se  sting  în  Siberia 
Anul  9000 î.  Hr.  Colonizarea  Americilor 
Anul  9600 î.  Hr.  la sfârşit ultima eră glaciară.  Lumea intră într-o 
perioadă  mai  caldă  în  care  se  găseşte  şi  în 
prezent. 

Anul  10000  î.  Hr.  Primele  animale  domesticite.  Dovezi  despre 

primele sate şi cea mai veche olărie cunoscută 
din  perioada Jomon,  în  Japonia.  Se  conside­
ră  că  aceasta  este  perioada  în  care  au  fost 
domesticiţi primii câini. 
72 Michael Tellinger 

Acum  20000  de  ani  Ultima eră  glaciară este  la  apogeu 

Acum  30000  de  ani  Homo  neanderthalensis  dispare.  Aceştia 
au  trăit  cel  mai  adesea  pe  teritoriul  actualei 
Europe.  Este  important  de  reţinut  că Homo
sapiens modern  a  trăit în  aceeaşi  perioadă  şi 
probabil în  acelaşi  loc. 
Acum  35000  de  ani  Picturi  în  peşteri în  Europa 
Acum  40000  de  ani  Începutul  culturii  materialelor 
Acum  50000  de  ani  Colonizarea  Australiei 
Acum  75000  de  ani  Inventarea îmbrăcăminţii.  Cele  mai  vechi  bile 
sunt descoperite în Africa de  Sud,  cu o vechi­
me  de  77000  de  ani,  chiar  în  mijlocul  Epocii 
de  Piatră. 
Acum  90000  de  ani  Oamenii  moderni  încep  să  migreze  din Africa 
către  Eurasia 

Acum  120000  de  ani  Folosirea  pe  scară  largă a  unor  pigmenţi  cum 
ar fi ocru în Africa 

Acum  170000  de  ani  Eva  Mitocondrială30.  Primul  strămoş  feminin 

al tuturor oamenilor. În funcţie de interpretări­
le  oamenilor  de  ştiinţă  perioada  variază  între 
150000-250000 de ani. 
Acum  170000  de  ani  Se  naşte  Adam.  Din  cromozomul  Y,  care 
se  transmite  doar  la  bărbaţi,  s-a  calculat  că 
Adam,  primul  om  de  pe  Pământ,  a  fost  cre­
at  în  această  perioadă.  Această  dată  variază 
între  aceleaşi  limite  ca  şi  în  cazul  Evei.  (Este 
interesant că Adam  şi  Eva  par  să fi  fost creaţi 
în  acelaşi  timp - acest  lucru  va  forma o  parte 
foarte  convingătoare  a  poveştii  noastre  în  ur­
mătoarele  capitole.) 
Acum  200000  de  ani  Îşi  fac  apariţia  primii  oameni  cu  anatomie 
modernă 

Sursa:  New Scientist 2004 

Se  pare  că  există  o  problemă  în  această  cronologie  -  au 

existat  alţi  oameni  înainte  de  Adam  şi  Eva?  Aceasta  este  o 

  Cel  mai  recent  strămoş  maternal al  omului  modern  (n.t.) 

30
 Sclavii zeilor 73 

altă  parte  a  puzzle-ului  care  pare  să  se  potrivească  teoriilor 

noastre  din  capitolele  următoare. 
Aceasta  a  fost  partea  uşoară  a  călătoriei  noastre  înapoi 
în  timp, pentru  că  am  luat în  considerare  călătoria  unei  sin­
gure  specii: Homo sapiens şi  Homo sapiens sapiens,  o versiune 
mai  civilizată  a celei  dintâi. Există o  linie  de  demarcaţie  foar­
te fină între cele două, iar oamenii de ştiinţă sunt în dezacord 
cu  privire  la  momentul în  care  una  i-a  succedat  celeilalte  -  o 
versiune  mai  bine  adaptată  a  celei  dintâi.  Este  posibil  să  fi 
existat  o  perioadă  în  care  cei  doi  să  se  fi  întâlnit  şi  să  fi  tră­
it  împreună,  iar  tăbliţele  de  argilă  ne  dau  suficiente  dovezi 
pentru  a  lua  în  serios  această  ipoteză.  Oricum,  această  parte 
arhaică  a  istoriei  noastre  a  fost  rescrisă  de  multe  ori  înainte 
şi probabil va  mai fi rescrisă de  multe  ori, până când ne vor  fi 
prezentate  dovezi irefutabile  din  surse  credibile.  Ceea  ce vom 
alege  să luăm  din  aceste  dovezi  rămâne  de  ghicit, dar vor  tre­
bui  să  fie  foarte  convingătoare  pentru  a  atrage  atenţia  masei 
populaţiei  neinformate. Partea amuzantă este că astfel de do­
vezi  au  existat timp  de  mii de  ani, fără ca noi  să le  remarcăm. 
Este  ca  şi  cum  ne-am  fi  ivit  din  acele  timpuri  preistorice  ca 
o  specie  ignorantă  şi, pentru  un  motiv  necunoscut,  am  uitat 
tot  ceea  ce  ni  s-a  întâmplat.  Ar  fi  posibil  ca  acest  fenomen 
să  aibă  legătură  cu  durata  noastră  scurtă  de  viaţă?  O  ano­
malie  din  cale  afară de  ciudată, raportat la  mulţii  ani  pe  care 
înaintaşii  noştri  par  a-i  fi  trăit?  Dacă  aceasta  este  situaţia,  de 
ce  noi  trăim  în  medie  70  de  ani,  în  vreme  ce  personajele  bi­
blice şi altele dinaintea lor sunt prezentate ca şi cum ar fi trăit 
900  de  ani  şi  chiar  mai  mult?  Răspunsurile  pe  care  le  vom 
descoperi  în  capitolele  următoare  se  află  bine  documentate 
în  enigmaticele  tăbliţe  de  argilă. 

Deocamdată,  următoarea  parte  a  călătoriei  noastre  în 

timp  devine  foarte  interesantă,  pentru  că  trebuie  să  ne  fo­
losim  imaginaţia  şi  puterea  de  vizualizare.  Asta  este  ceea 
ce  vor  cere  de  la  noi  majoritatea  arheologilor,  pe  măsură  ce 
74 Michael Tellinger 

salturile  dintre  hominizii  fosilizaţi  devin  foarte  mari.  În  vre­

me  ce  evoluţioniştii se  aşteaptă  să credem  povestea fantastică 
a  evoluţiei  umane,  în  acelaşi  timp  oamenii  de  ştiinţă  ne  vor 
spune că  există între 20  şi  50  de  paşi  evoluţionari  între  fiecare 
gen  şi  specie  identificate.  Din  păcate,  nu  avem  nicio  dovadă 
sau  probă  despre  aceşti  paşi  intermediari  de  evoluţie.  Asta 
înseamnă  de  fapt  că  ne  confruntăm  cu  dilema  absenţei  mul­
tor  legături  şi  nu  doar  cu  absenţa  „verigii  lipsă”,  aşa  cum  ne 
place  să  glumim  adesea.  Ştiu  că  fiecare  dintre  noi  a  identifi­
cat în vecinătatea sa un candidat potenţial  pentru  a fi „veriga 
lipsă” sau  un  candidat  potenţial  pentru  Homo  neanderthalen-
sis, dar putem sta liniştiţi, pentru că ne-am înşelat. Dar, pe de 
altă parte, poate  că  nu  ne-am  înşelat! 
Să ne întoarcem acum 3000 de ani. Aceasta este perioa­
da în care, aparent, neandertalienii au dispărut de pe Pământ. 
Dezbaterea  pe  marginea  neandertalienilor a început încă din 
1857,  atunci  când  a  fost  descoperit  primul  schelet,  cu  doar 
doi  ani  înainte  ca  Darwin  să  publice  Originea  speciilor.  Se 
pare  că  Darwin  a  ignorat  pur  şi  simplu  aceastră  descoperire, 
pentru  că  nu  se  potrivea  modelului  său  de  evoluţie.  Au  fost 
enunţate  multe  teorii  despre  această  specie,  cele  mai  multe 
înfăţişându-i  pe  neandertalieni  ca  pe  nişte  brute  sălbatice, cu 
mult  mai  primitive  decât  oamenii.  Această  caracterizare  este 
puţin  arogantă şi probabil prematură, de vreme ce  cunoaştem 
că  neandertalienii  aveau  o  greutate  a  creierului  de  1  200— 
1  750  ml,  cu  aproximativ  100  ml  mai  mare  decât  al  omului 
modern.  Dacă  luăm  în  considerare  că  folosim  un  procent  de 
3%  -  10%  din  creier,  să  ne  gândim  de  ce  ar  fi  fost  în  stare 
neandertalienii  în  ziua  de  azi. 
În  1999,  în  Portugalia  a  fost  dezgropat  schele­
tul  unui  copil.  Avea  nişte  caracteristici  foarte  ciudate  care 
îl  făceau  să  pară  un  hibrid  între  omul  modern  şi  omul  de 
Neandertal.  Acest  lucru  i-a  făcut  pe  oamenii  de  ştiinţă  să 
extragă  mici  fragmente  de  A D N  din  trei  specimene  diferite 
 Sclavii zeilor 75 

de  neandertalieni, care  au  arătat  că  nu  erau  înrudiţi  apropiat 

cu  nicio  populaţie  umană  din  prezent.  Pe  de  altă  parte,  ana­
tomia  neandertaliană  este  esenţial  umană,  cu  acelaşi  număr 
de  oase  ca  şi  cel  al  oamenilor, care  funcţionează  în  acelaşi  fel. 
Totuşi, există  diferenţe  minore  în  ceea ce  priveşte  grosimea  şi 
puterea.  Pe  baza  unor  studii  serioase  asupra  dinţilor,  se  pare 
că  neandertalienii  aveau  o  durată  de  viaţă  mai  îndelungată 
decât  a  oamenilor  moderni,  lucru  care  le-ar  fi  putut  afecta 
anatomia. 
Motivul  pentru  care  facem  această  călătorie,  care  se  va 
termina  înainte  de  a  deveni  plictisitoare, este  pentru  a  ilustra 
complexitatea  şi  contradicţiile  care  au  tulburat timp  de  seco­
le  acest domeniu  al  ştiinţei.  Pornind  de  la  acest  nivel  înalt  de 
speculaţie  şi  nesiguranţă,  unii  pot  respira  liniştiţi,  pentru  că, 
deşi  nu  am  un  titlu  doctoral  în  dreptul  numelui  meu, înţeleg 
domeniile  pariurilor,  speculaţiei  şi  deducţiei. 
Un  exemplu  perfect  de  contradicţie  antropologică  se 
ascunde  în  spatele  afirmaţiei  unor  evoluţionişti  că  neander­
talienii  nu  erau  capabili  să  vorbească  aşa  cum  o  facem  noi. 
Ei  nu  puteau  reproduce  toate  vocalele  din  cauza  unui  os 
plat,  imobil  care  se  afla  la  baza  craniului,  iar  laringele  se  afla 
poziţionat  mai  sus  decât  la  omul  modern  sau  chiar  decât  la 
cimpanzei.  O  reconstrucţie  computerizată  a  acestei  părţi  a 
anatomiei lor  arată că  acea cameră rezonatoare  din  interiorul 
gurii  nu  exista.  Această  descoperire  susţinea  teoria  lor  şi  îi 
plasa pe  neandertalieni  într-o  categorie  complet  diferită  faţă 
de  oameni.  Dar  o  nouă  reconstrucţie  a  aceleaşi  părţi  ana­
tomice  a  arătat  că  este  perfect  umană.  Ceea  ce  i-a  adus  pe 
neandertalieni  chiar  şi  mai  aproape  de  omul  modern  a  fost 
descoperirea  unui  schelet  neandertalian  aproape  complet  în 
1983,  care  conţinea  primul  os  hioid  neandertalian.  Acesta 
este  localizat  în  gât  şi  este  esenţial  în  formarea  sunetului  în 
vorbire:  nu  poate  fi  deosebit  de  cel  al  oamenilor  moderni. 
 76 Michael Tellinger 

Pentru  a  spori  misterul  asupra  a  ceea  ce  oamenii  ne-

andertalieni  sunt  de  fapt, voi  mai  prezenta  câteva  descoperiri 
senzaţionale.  În  1996,  a  fost  descoperit  într-o  peşteră  din 
Slovenia  un  fluier  mic,  realizat  din  os  de  urs  de  peştera.  Avea 
patru  găuri  perfect  aliniate  de-a  lungul  osului,  care  avea  o 
lungime  de  zece  centimetri,  o  dovadă  irefutabilă  a  „umanis­
mului” neandertalienilor.  Mai  departe,  ei  au  realizat  unelte 
care  să  le  permită  construirea  altor  unelte  mai  complexe,  îşi 
îngropau  morţii,  foloseau  controlat  focul,  practicau  ceremo­
nii  religioase,  utilizau  o  sintaxă  complexă  în  gramatica  lor  şi 
cântau  la  instrumente  muzicale. 
În  unele  morminte  neandertaliene  au  fost  îngropate 
unelte  de  piatră,  oase  de  animale  şi  chiar  şi  flori  alături  de 
rămăşiţele  celui  decedat.  Corpul  nu  era  pur  şi  simplu  arun­
cat  într-o  groapă  în  pământ,  fără  a  fi  în  prealabil  pregătit; 
era  aranjat  şi  îngropat  într-o  postură  neobişnuită.  Aceasta 
implică  o  conştienţă  a  unei  vieţi  de  după  moarte,  demon­
strează  existenţa  unor  forme  rituale  şi  este  un  indiciu  asupra 
legăturilor  sociale  puternice.  Acest  lucru  este  indicat  şi  de 
faptul  că  neandertalienii  răniţi  erau  îngrijiţi.  Aşadar?  Erau 
neandertalienii  oameni  şi  înrudiţi  cu  noi  într-un  anumit  fel? 
Sau  erau  doar  locuitori  ai  peşterilor, sălbatici  şi  primitivi  care 
meritau  să  fie  exterminaţi?  Poate  că  o  explicaţie  a  propriului 
umanism  ar  putea  arunca  o  lumină  asupra  posibilelor  răs­
punsuri  pe  parcursul  acestei  cărţi. 
Acum,  că  ne-am  confruntat  cu  o  posibilă  rudă  umană 
care  a  trăit  pe  Pământ  şi  care  l-a  împărţit  cu  oamenii  mo­
derni  timp  de  aproape  200  000  de  ani,  să  mergem  mai  în 
spate  şi  să  aruncăm  o  privire  rapidă la  felul în  care  s-au  înca­
drat  în  acest  scenariu  ceilalţi  strămoşi  hominizi.  Încă  o  dată, 
cele  mai  recente  informaţii  sunt  sub  o  cercetare  atentă  şi  cel 
mai  probabil  vor  fi  modificate  ca  urmare  a  noilor  descoperiri 
din  anii  ce  vor  urma.  Dar,  la  ani  buni  de  la  prima  descope­
rire  a  unui  Australophitecus  afarensis,  oamenii  de  ştiinţă  încă 
 Sclavii zeilor 77 

nu-l  consideră  ca  pe  un  strămoş  al  oamenilor.  În  domeniile 
arheologiei  şi  antropologiei,  la  fel  ca  şi  în  celelalte  dome­
nii  ale  ştiinţei,  dezacordurile  sunt  larg  răspândite.  Aşadar, 
informaţia  de  mai  jos  ar  trebui  receptată  cu  un  anumit  grad 
de  nesiguranţă  şi  speculaţie. 
În  anul  2000,  oamenii  de  ştiinţă  au  descoperit  un  ho­
minid  pe  care  l-au  numit  Orrorin  tugenensis.  A  trăit  acum 
aproximativ  şase  milioane  de  ani  în  Kenya  şi  prezintă  dovezi 
clare  că  a  mers  în  picioare.  Aceasta  este  una  dintre  primele 
dovezi  ale  poziţiei  bipede  a  rasei  noastre  şi  unii  îndrăznesc 
să  spună  că  ar  putea  să  fie  una  dintre  verigile  lipsă.  Anumite 
trăsături,  cum  ar  fi  dinţii  acestui  Orrorin  tugenensis,  indică 
faptul  că  această  specie  ar  putea  fi  şi  mai  apropiată  de  Homo 
sapiens  decât  multele  specii  de  Australopithecus  care  i-au  ur­
mat.  La  fel  ca  molarii  noştri,  molarii  lui  Orrorin  tugenensis 
erau  mici, în  comparaţie  cu  oricare  dintre  dinţii  autralopite-
cilor.  Dinţii  lor  aveau  un  strat  gros  de  smalţ,  la  fel  cum  au  şi 
dinţii  noştri. 
Australopithecus  afarensis  a  trăit  de  acum  4  milioane  de 
ani  până  acum  aproximativ  2,7  milioane  de  ani  de-a  lungul 
părţii  de  nord  a  Rift Valley, în  estul Africii  şi  posibil  chiar  mai 
devreme.  Pare  să  fi  fost  strămoşul  tuturor  hominizilor  urmă­
tori  care  s-au  adaptat  mulţumitor  pentru  mersul  în  picioare. 
Unele  dintre  oasele  picioarelor  erau  uşor  curbate  şi  arătau 
aşa  cum  te-ai  aştepta  să  arate  oasele  unui  strămoş  al  omului 
care  se  căţăra  în  copaci.  Deşi  trăia  probabil  în  zonă  de  sava­
nă, Australopithecus  afarensis  era  capabil  să  se  caţăre  în  copaci 
atunci  când  era  în  pericol  şi  este  posibil  ca  ei  să  fi  dormit  în 
copaci,  la  fel  cum  fac  babuinii  acolo  unde  nu  există  peşteri, 
în  zonă  pentru  a  se  putea  adăposti.  Australophitecus  afarensis 
este  clasificat ca o  maimuţă, nu ca un om:  o  maimuţă umano­
idă,  înrudită  îndeaproape  cu  fiinţele  umane,  dar  nu  neapărat 
un  strămoş  al  acestora. 
78 Michael Tellinger 

Deci,  poate  că  prietena  mea Jena  avea  dreptate  până 

la  urmă.  Atunci  când  maimuţele  au  coborât  din  copaci  şi 
au  început  să  meargă  în  două  picioare,  am  devenit  oameni; 
originea  poziţiei  bipede  trebuie  văzută  ca  un  pas  major  în 
evoluţia  omului.  Mersul  pe  membrele  inferioare  în  timp  ce 
membrele  superioare  erau  lăsate  libere  pentru  alte  activităţi 
reprezenta un  mijloc  de  locomoţie  neobişnuit  pentru  mami­
fere.  Brusc,  multe  lucruri  asociate  fiinţelor  umane  au  devenit 
posibile,  cum  ar  fi  atingerea  fină  cu  mâinile  sau  transporta­
rea  mâncării  înapoi  în  tabără.  Asta  nu  înseamnă  neapărat  că 
acum  patru  milioane  de  ani  umanoizii  primitivi  au  evoluat 
spre  mersul  biped  pentru  ca  să  pună  la  punct  o  economie 
bazată  pe  împărţirea  hranei.  Acest  tip  de  comportament  a 
apărut abia  câteva  milioane  de  ani  mai  târziu, după dezvolta­
rea  poziţiei  bipede  de  mers. 
Anstralopithecus  africanus,  care  înseamnă  „maimuţa 
sudică  din  Africa”,  a  reprezentat  prima  descoperire  a  unui 
umanoid  timpuriu  din  Africa.  Ei  au  trăit  acum  2-3  milioane 
de  ani  şi  probabil  că  măsurau  între  120  şi  180  de  centimetri, 
ceea  ce  înseamnă  că  mergeau  în  poziţie  verticală.  În  1924, 
Raymond  Dart  a  descoperit  craniul  unui  copil,  bine  con­
servat,  copilul Taung,  în  Africa  de  Sud,  şi  a  deschis  drumul 
pentru  speculaţii.  Ar putea  să  fie  acesta veriga  lipsă?  Pentru  o 
vreme  destul  de  îndelungată,  s-a  vehiculat  această  speculaţie 
până  când  a  devenit  evident  că  ideea  unei  verigi  lipsă  este 
mult  mai  complexă  pentru  ca  să  fie  explicată  printr-un 
simplu  craniu.  Această  descoperire  a  atras  o  atenţie  sporită 
asupra  Africii,  ca  un  posibil  loc  al  originilor  umane  şi  al  dez­
voltării  timpurii  a  omenirii.  Totuşi, Australophitecus  africanus 
nu  prezintă  niciun  indiciu  că  ar  fi  folosit  unelte  sau  ar fi avut 
un loc de  trai permanent. Dinţii  uriaşi, craniile cu creste dor­
sale  proeminente  şi  muşchi  puternici  la  falci  indică  faptul  că 
erau  specializaţi  în  mâncatul  plantelor dure. Trebuie  să fi fost 
 Sclavii zeilor 79 

vegetarieni,  în  vreme  ce  strămoşi  noştri  au  evoluat  ca  omni­
vori,  cu  apetit pentru  carne. 
Următorul  grup  de  hominizi  a  trăit  acum  1-2,2  mi­
lioane  de  ani  şi  s-a  numit  Australopithecus  robustus.  Pare  să 
fi  fost  o  versiune  mai  robustă  a  lui  Australopithecus  africa-
nus,  care  pare  să-i  fi  supravieţuit  rudei  sale  din  sudul  Africii. 
Numit  şi  Paranthropus  robustus  sau  „semiomul  robust”,  au 
fost  descoperite  foarte  puţine  fosile  ale  acestor  hominizi. 
În  acest  moment, are  loc  contactul cu  omenirea. Homo 
habilis  este  cea  mai  veche  specie  cunoscută  din  genul  Homo: 
prima  specie  de  om.  A  trăit  acum  1,6-2,2  milioane  de  ani  în 
estul  Africii.  Foarte  puţine  fosile  au  fost  deshumate  până  în 
prezent, dar  toate  indică  o  orientare  spre  un  creier  mai  mare. 
Creierul unui  Homo  habilis  era  cu  30%  mai  mare  decât  cel  al 
unui  Australopithecus  africanus. 
Următorul  a  fost  Homo  erectus  care  a  trăit  în  interva­
lul  cuprins  între  acum  400  000  de  ani  şi  acum  2  milioane 
de  ani.  Să  descopăr  această  informaţie  a  fost  ca  şi  cum  aş 
fi  găsit  Sfântul  Graal.  După  cum  vom  vedea  mai  târziu,  în 
această  perioadă  au  început  să  apară  modificările  genetice. 
Aceste  poveşti  uluitoare  vor  fi  analizate  în  detaliu.  Homo 
erectus  avea  un  creier  mare,  de  aproximativ  900-1  200  ml. 
Acesta  era  cu  aproximativ  50%  mai  mare  decât  cel  al  lui 
Homo  habilis.  Mărimea  maximă  a  creierului  unui  Homo  erec­
tus se încadrează în  tiparul  mediu al oamenilor  moderni;  deşi 
creierul  avea  o  configuraţie  uşor  diferită  de  cea  a  noastră,  se 
dovedeşte,  fără  îndoială,  a  fi  o  verigă  crucială  a  originilor  lui 
Homo  sapiens  şi  prima  noastră  rudă  directă. 
Următoarea  afirmaţie  este  un  soi  de  bâlbâială ştiinţifică, 
demonstrând  nevoia  noastră  de  a  face  declaraţii  lipsite  de 
conţinut, atunci  când  nu  avem  nimic de  spus. „Trecerea  de  la 
Homo  erectus  la  Homo  sapiens,  cea  mai  veche  formă  de  viaţă  a 
speciei  noastre, a  avut loc  acum  aproximativ 300  000-400  000 
de  ani.”  Fă-ţi  un  bine  şi  roagă  orice  paleoantropolog  să-ţi 
80 Michael Tellinger 

explice  exact  cum  a  avut  loc  această  tranziţie!  Din  nefericire, 

nu  există o  explicaţie  clară  pentru  acest proces  şi  ei  se bazează 
pe  o  serie  imaginară  de  evenimente  şi  condiţii  de  mediu  care 
ar  fi  grăbit  procesul  de  evoluţie.  Ceea  ce  lipseşte  sunt  acei 
mulţi  paşi  graduali  de  la  o  formă  la  alta.  Pur  şi  simplu  nu  se 
poate  susţine  că  cea din  urmă  femeie  dintr-o  specie  s-a  trezit 
într-o  dimineaţă  şi  a  dat  naştere  unei  specii  complet  noi. 
Impresionant  şi  important  este  faptul  că  au  fost  găsite 
unelte  de  lemn  şi  arme  care  au  dovedit  un  stil  de  viată  bazat 
pe  vânătoare  al  lui  Homo  sapiens.  S-au  iscat  multe  discuţii 
pe  marginea  unui  craniu  vechi  de  300  000  de  ani,  care  a  fost 
găsit  în  1997  lângă  Petralona,  în  nord-estul  Greciei,  de  către 
dr.  Aris  Poulianos.  El  susţine  că  este  cel  mai  complet  craniu 
al  unui  Homo  sapiens  timpuriu  şi  crede  că  civilizaţia  a  existat 
pe  Pământ  încă  de  acum  un  milion  de  ani.  El  a  descoperit  o 
serie  de  unelte  şi  echipamente  care  indică  faptul  că  aceşti  oa­
meni  aveau  abilitatea  de  a  comunica prin vorbire.  Sunt  multe 
lucruri  de  analizat  cu  privire  la  această  descoperire,  aşa  că 
pentru  moment aş dori să mă întorc la ceea ce  este documen­
tat  de  către  tăbliţele  sumeriene. 
Încă o  dată vă rog  să  reţineţi  aceste  lucruri  în  memorie, 
pentru  că  ele  vor  fi  folosite  în  continuare  pentru  a  demon­
stra  apariţia  noastră  ca  o  specie  sclavă.  Mai  multe  cranii  cu 
o  vechime  de  130  000  de  ani  au  fost  găsite  în  sudul  şi  estul 
Africii,  constituind  încă  o  verigă  în  povestea  creaţiei  omului. 
Dar vom  descoperi  că  această  creaţie  va fi  urmată  de  200  000 
de  ani  de  exploatare  de  către  o  specie  mult  mai  evoluată  care 
a  apărut  din  senin  pe  această  planetă.  Restul  capitolelor  ne 
vor  face  treptat  cunoştinţă  cu  aceşti  părinţi  ai  rasei  umane  şi 
vor  prezenta  cititorilor  paşii  calculaţi  care  au  fost  făcuţi  pen­
tru  crearea  acestui  „muncitor  primitiv”,  aşa  cum  l-au  numit 
şi  anii  de  sclavie  care  au  urmat. 
Oare  de  ce  putem  urmări  sclavia  şi  obsesia  după 
aur  în  toată  istoria  până  la  începuturile  omenirii?  Aici  se 
 Sclavii zeilor 81 

găseşte  crudul  adevăr  despre  motivele  existenţei  noastre, 

al  ignoranţei  şi  al  originilor  noastre  genetice.  Toate  aceste 
informaţii  ne-au  fost  transmise  prin  intermediul  tăbliţelor 
de  argilă  cu  scriere  cuneiformă.  Aceste  tăbliţe  vor  explica  şi 
apucăturile  noastre  naturale, de  ce  arătăm în felul  acesta  şi  de 
ce  am  fi  putut  experimenta  asemenea  paşi  rapizi  de  evoluţie 
mentală  în  ultimele  sute  de  ani.  În  adâncul  genomului  nos­
tru,  printre  toate  genele  barbare  şi  brutale,  există  o  tendinţă 
naturală  pentru  compasiune,  iubire  şi  pace  şi  ea  este  codată, 
dar  este  dezactivată.  Uneori  răzbate  din  toată  fremătarea;  pe 
măsură  ce  genomul  evoluează  şi  ne  permite  să  evoluăm  către 
un  A D N  complet  refăcut,  suntem  cu  un  pas  mai  aproape  de 
un  genom  perfect  şi  de  o  iluminare  totală  a  planurilor  fizic 
şi  spiritual. 
 5 
Genomul 
Programul uman de software 

Până  să  ajungem  în  anul  2000,  doi  termeni  din  vo­
cabularul  global  au  răspândit  frică  şi  confuzie  printre 
oamenii  din  întreaga  lume:  virusul mileniului  şi  clonare.  Dar 
înţelegerea  ulterioară  a  unui  eveniment  este  o  ştiinţă  exac­
tă,  iar  în  înţelegerea  ulterioară  se  pare  că  prima  frică  a  fost 
probabil  o  conspiraţie  la  nivel  global  a  industriei  compute­
relor pentru a „curăţa” consumatorii ignoranţi de miliarde de 
dolari.  Pragul  dintre  milenii  a  venit  şi  a  trecut  aproape  fără 
nicio  problemă,  dar  cuferele  din  sectorul  IT  s-au  umplut  cu 
sume  inimaginabile  de  bani. Celălalt termen, folosit  abuziv şi 
inadecvat de  către  media  şi jurnaliştii  fanfaroni, care  încercau 
astfel  să-şi  impresioneze  plăcut  cititorii  cu  informaţiile  lor 
despre  această  nouă  ştiinţă,  a  fost  ingineria genetică.  A  fost  o 
alegere  neinspirată,  pentru  că  inevitabil  a  fost  urmată  de  un 
alt  cuvânt  care  a  stârnit  rumoare:  clonarea.  A  fost  trist,  pen­
tru  că  aceste  două  cuvinte  au  dat  naştere  imediat  la  imagini 
monstruoase în  minţile  populaţiei la  nivel  mondial, imaginea 
unor  oameni  de  ştiinţă  măcelari  care  taie  şi  spintecă  gene­
le  umane,  în  vreme  ce  dau  naştere  unui  număr  nesfârşit  de 
monştrii  umanoizi  şi  altor  creaturi  de  neimaginat  care  vor 
84 Michael Tellinger 

suprapopula  lumea.  Oamenii  îşi  imaginau  poveşti  înfioră­

toare  despre  clone  de  oameni-animal  şi  multe  alte  clone  de 
specii  amestecate.  Se  vorbea  despre  clonarea  unor  animale 
dispărute  cum  ar  fi:  mamutul, tigrul  cu  dinţii  sabie  şi  chiar şi 
unii  dinozauri. Acesta  a  fost  un  răspuns  senzaţional  tipic  din 
partea  mass-mediei  într-o  încercare  de  a  atrage  cititorii  şi  a 
creşte  audienţele.  Dacă  ar  fi  abordat  acest  subiect  cu  respon­
sabilitate, păstrând  pe  cât  posibil  realismul  şi  gradul  ştiinţific 
al  faptelor,  nu  ar  fi  primit  un  răspuns  atât  de  puternic  din 
partea consumatorilor, a căror percepţie despre  ştiinţă şi pro­
gres  este  foarte  mult  influenţată  de  Hollywood. 
Lipsa  de  înţelegere  a  acestui  nou  domeniu  al  ştiinţei 
a  fost brusc  pusă  în  lumina  politicii  globale  şi  a  atras  atenţia 
grupurilor  religioase  de  pretutindeni.  Într-o  secundă,  lumea 
avea  un  nou  rău  împotriva  căruia  să  lupte.  Dezbateri  înde­
lungi asupra clonării şi ingineriei genetice au erupt peste tot în 
lume, dând  naştere  uneia dintre  cele  mai  controversate  ches­
tiuni  din  noul  mileniu.  Adevărul  este  că  ingineria  genetică 
este  cea mai  incitantă etapă de  dezvoltare  din  istoria  omeni­
rii. Pe  măsură ce  dezvoltăm  această ştiinţă şi  ne  perfecţionăm 
abilităţile  în  domeniu, vom  ajunge  să  ne  confruntăm  cu  cea 
mai  mare  parte,  dacă  nu  chiar  cu  toate  bolile  omeneşti,  dar, 
cel  mai  important,  vom  ajunge  să  înţelegem  imperfecţiunea 
genomului.  Aceste  informaţii  ne  vor  ajuta  să  grăbim  proce­
sul  nostru  de  evoluţie  prin  deblocarea  genelor  reziduale  care, 
după  toate  probabilităţile,  vor  contribui  la  grăbirea  evoluţiei 
noastre  spirituale. Asta înseamnă  nu  numai că vom  fi în  stare 
să  ne  ocupăm  de  problemele  şi  disfuncţionalităţile  fizice,  ci 
şi  de  deficienţele  de  la  nivel  mental  şi  spiritual.  Putem  grăbi 
evoluţia  spre  o  comunitate  globală  lipsită  de  violenţă  care 
tinde  spre  armonia  fizică  şi  spirituală  absolută.  Asta  este  ceea 
ce  mă entuziasmează cel  mai  mult cu  privire  la  această  nouă 
ştiinţă  a  ingineriei  genetice.  Până  să  ne  putem  gândi  la  acest 
lucru,  trebuie  să  scăpăm  de  unele  mituri  şi  concepţii  greşite 
 Sclavii zeilor 85 

despre  care  l-ai  auzit  probabil  vorbind  şi  pe  mecanicul  care 
îţi  schimba  uleiul  de  la  maşină. 

Pe  scurt,  ingineria  genetică  se  ocupă  de  studiul  geno-

mului  uman:  lipirea,  duplicarea,  copierea,  înlocuirea  şi  altă 
formă  de  manipulare  care  implică  genele  ADN-ului  uman. 
Există  un  interes  atât  de  mare  legat  de  activitatea  genelor  şi 
de  efectul  pe  care  ele  îl  au  asupra  corpurilor  noastre,  încât 
rămâne  foarte  puţin  timp  pentru  a visa la crearea  de  monştri. 
Părerea mea este  că  cea  mai  activă  parte  a ingineriei  genetice 
este  studiul genelor în  domeniul medicinei  şi  pentru  aplicaţii 
medicale.  Până  la  urmă  suntem  conduşi  de  gena  lăcomiei  şi, 
într-o  economie  capitalistă  globalizată,  vindecarea  genetică 
este  domeniul  în  care  se  vor  regăsi  banii  şi  puterea  în  viitor. 
Acum  se  ştie  că  ingineria  genetică  va  fi  capabilă  să  trateze 
orice  afecţiune  umană  imaginabilă.  Urmează  ca  lumea  să  fie 
condusă de  doi jucători  mari:  mass-media,  care  ne  va  învăţa 
ce trebuie să gândim, şi genetica, aceasta ne va permite să  fim 
ceea ce  dorim  să fim. Dar mai  întâi  trebuie  să înţelegem  mai 
multe  despre  acest  domeniu  al  ştiinţei, înainte  să  ne  lansăm 
cu  convingere  în  asemenea  ipoteze. 
Deci,  ce  sunt  genele?  Vorbim  despre  gene  ca  şi  cum 
le-am vedea zilnic, ca şi  cum  toţi  am  avea  o  grămadă de  gene 
undeva în corpul nostru şi putem întinde mâna să luăm câteva 
oricând  avem  nevoie. Până la  un  anumit punct este  adevărat, 
pentru  că  fiecare  celulă  din  corpul  nostru  (cu  excepţia  câ­
torva)  deţin  materialul  nostru  genetic  în  interiorul  nucleului 
celular.  Acestea  se  numesc  celule  eucariote  şi  pot  fi  puse  şi  în 
categoria celulelor de  animale, acolo unde  cromozomii  se  gă­
sesc  în  nucleul  celulelor,  înconjuraţi  de  membrana  nucleară. 
Celălalt  tip  de  celule  se  numesc procariote,  dar  nu  vom  vorbi 
despre  ele  la  acest  nivel. 
ADN-ul nostru  execută unele  dintre cele  mai comple­
xe  activităţi  pe  care  ni  le  putem  închipui  şi  totuşi  structura 
86 Michael Tellinger 

moleculei  de  A D N  este  atât  de  simplă  încât  mintea  noastră 

nu  o  poate  concepe.  Îmi  dau  seama  cu  îngrijorare  că  în  ma­
joritatea  materialului -  sursă  pe  care  l-am  folosit  — ADN-ul 
a  fost  numit  „cea  mai  complexă  moleculă  din  corpul  nostru”. 
Nu  sunt  de  acord  cu  asta.  Simplitatea  cu  care  este 
construită  această  moleculă  este  o  altă  indicaţie  asupra  mira­
colului  vieţii  şi  suprema  inteligenţă  absolută  a  Dumnezeului 
creator  sau  a  Fiinţei  Supreme  sau  ce  alt  nume  vreţi  să-i  daţi. 
Întotdeauna  îmi  imaginez  A D N - u l  ca  pe  o  linie  foarte  lun­
gă,  formată  din  piese  de  Lego  de  trei  culori  diferite.  Dacă 
vom  considera  că  ADN-ul  este  o  structură  moleculară  care 
conţine  toate  codurile  şi  informaţiile  de  care  este  nevoie 
pentru  a  construi,  controla  şi  menţine  viaţa  unui  organism, 
dăm  din  nou  peste  indiciul  subtil  că  ar  trebui  să  trăim  veşnic, 
pentru  că  A D N - u l  ar  trebui  să  controleze  şi  să  menţină 
viaţa  unui  organism.  Toate  programele  şi  codurile  care  ne 
controlează  corpurile  se  află  în  această  moleculă  minusculă. 
Structura  este  atât  de  simplă  încât  ridică  o  altă  întrebare.  Ar 
putea  în  vreun  fel  ADN-ul  să  fie  extins  la  o  altă  dimensiune 
pe  care  ne-o  dorim?  Dacă  tot  folosim  doar  3%  din  el în  pre­
zent,  această  sugestie  ar  putea  părea  prematură,  dar  nu  ştim 
care  vor fi nevoile  noastre viitoare. Aş  sugera că, odată ce vom 
înţelege  materialul  nostru  genetic  şi  vom  descoperi  miste­
rul  din  spatele  codului  său, vom  putea  să  modelăm  viitoarele 
molecule  de  A D N  după  cum  vom  avea  nevoie  de  ele.  Pe  de 
altă  parte,  acest  lucru  ar  putea  fi  deja  programat  în  interiorul 
moleculei,  ca  o  parte  a  funcţiei  sale  de  evoluţie.  Într-un  fel, 
este  asemănător  cu  sistemul  metric:  tot  ceea  ce  facem  este  să 
adăugăm  un  0  şi  să  creăm  o  nouă  unitate  de  măsură.  Iată  cât 
de  simplu  este.  Dar  să  aruncăm  o  privire  de  ansamblu  rapidă 
asupra  genomului  pentru  a  demonstra  acest  lucru.  Pentru  cei 
care  au  ca  obiect  principal de  studiu  ştiinţa  moleculară, îi  rog 
să  săriţi  peste  această  secţiune. 
 Sclavii zeilor 87 

Fiecare  celulă din corpul nostru  are  un  nucleu.  În  acest 

nucleu  se  găseşte  o  moleculă  dublu  spiralată,  în  forma  unei 
scări  răsucite,  care  poartă  numele  de  A D N :  acid  dezoxiri-
bonucleic.  Această  scară  este  formată  din  46  de  cromozomi, 
împărţiţi  în  23  de  perechi.  O  parte  a  cromozomului  provine 
de la mamă, cealaltă parte provine de  la tată. Oamenii care se 
nasc cu sindromul Down au un  cromozom în plus, în total 47 
de  cromozomi,  ceea  ce  le  determină  aspectul  fizic  neobişnuit 
şi  activitatea creierului.  Fiecare  parte  a cromozomului  răsucit 
în spirala ADN-ului este format din  trei componente. Un za­
hăr cunoscut sub  numele de dezoxiriboză, fosfaţi  şi  una dintre 
cele patru baze:  adenină, timină, guanină şi citozină. Ele  sunt 
reprezentate  de  literele A,T, G  şi  C. Acesta este  motivul pen­
tru care oamenii de  ştiinţă devin exuberanţi atunci când găsesc 
urme  de  fosfat  pe  Marte,  care  ar  putea  indica  existenţa  unei 
forme  de  viată  condusă  de  A D N .  Zahărul  si  fosfatul  se  com-
bină  pentru  ca  să  formeze  marginile  paralele  ale  ADN-ului 
şi  bazele  se  combină  fiecare  din  ambele  părţi  pentru  a  forma 
braţele  scării.  Dar  bazele  care  formează  braţele  spiralei  de 
A D N  se  pot  combina  doar  într-o  anumită  înşiruire.  A  se 
combină cu T, iar G se combină cu C. Aceste două combinaţii 
specifice A-T  şi  G-C  care  conţin  codurile  vieţii  şi  ale  tuturor 
celorlalte  funcţii  complexe  sunt  cele  care  ne  menţin  în  viaţă. 
O  scurtă  întindere  a  acestui  cromozom,  cu  o  întindere  unică 
de  A, T,  G  şi  C,  poartă  numele  de  genă.  Datorită  înşiruirii 
unice  a  bazelor,  această  genă  este  codată  special  pentru  a 
controla  o  anumită  funcţie  a  corpului.  Această  genă  poate  fi 
identificată  şi  amprentată  tocmai  datorită  înşiruirii  unice  a 
componentelor  sale. Această  activitate  poartă  numele  de  tra­
sarea  hărţii  genelor.  Cel  mai  mare  cromozom  uman  conţine 
în jur de  280  de  milioane  de  baze  perechi  de A D N  şi  se  esti­
mează  că  întregul  genom  uman  este  format  din  aproximativ 
trei  miliarde  de  astfel  de  perechi. Tot  acest  material  genetic 
din  celulele  unui  om  poartă  numele  de  genom. 
88 Michael Tellinger 

Totuşi,  genele  formează  numai  o  parte  neînsemnată 

din  întregul  genom.  Aceste  descoperiri  uimitoare  formează 
doctrina  centrală  a  argumentaţiei  mele  din  această  carte.  În 
mod  incredibil,  genele  noastre  active  reprezintă  aproape  3% 
din  totalul ADN-ului  prezent în  cromozomii  noştri.  De  ce? 
Între  fiecare  genă  se  găsesc  porţiuni  întinse  de  A D N 
care  nu par să fie codate pentru nimic  anume. De ce  ar fi cre­
ată  o  astfel  de  moleculă  complexă  ca  să  fie  funcţională  doar 
în  proporţie  de  3%?  Oamenii  de  ştiinţă  îl  numesc  ADN-ul 
rezidual,  pentru  că  încă  nu  au  descoperit  ce  mesaj  secret  as­
cunde,  dacă  ascunde  vreunul.  Potrivit  teoriei  evoluţioniste 
această  ipoteză  nu  are  sens.  Dacă  genomul  a  evoluat  de  la  o 
structură simplă la  o  structură complexă, aceste  lungi  secţiuni 
de  A D N  nu  ar  exista.  Ar  sta  în  picioare  ipoteza  că  numai 
un  mic  număr  de  gene  au  evoluat  în  timp,  doar  ca  să  devină 
perimate, dar  faptul  că  97%  din  A D N  pare  să  fie  inactive  lasă 
multe  întrebări  fără  răspuns. 
Unul  dintre  argumentele  evidente  pentru  starea  ge-
nomului  nostru  supraextins  este  acela  că  a  fost  manipulat 
genetic  sau  blocat  în  primele  zile  ale  existenţei  noastre  ca 
specie.  Genomul  nostru  ar  fi  putut  fi  creat  sau  copiat  după 
genomul  existent  al  unei  alte  specii  sau  chiar  blocat  pentru 
a  permite  doar  unei  porţiuni  din  el  să  funcţioneze.  Dacă 
avem  posibilitatea  de  a  face  asta  în  ziua de  azi, de  ce  nu  ne-ar 
fi  făcut  acelaşi  lucru  acum  multă  vreme  un  grup  de  fiinţe  la 
fel  de  avansate  cum  suntem  noi  în  prezent?  Dovezile  stră­
vechi  din  preistoria  noastră  susţin  clar  că  s-a  întâmplat  acest 
lucru.  Vom  parcurge  în  capitolele  următoare  traducerile  ac­
tualizate  ale  tăbliţelor  de  argilă  care  fac  referire  la  acest  lucru. 
Când  s-a  luat  hotărârea  înşiruirii  întregului  genom 
uman,  ADN-ul  rezidual  a  fost  inclus  în  proiect  pentru 
eventualitatea  că  ar  putea  să  aibă  o  însemnătate  încă  ne­
descoperită.  Prevăd  că  o  astfel  de  funcţionalitate  va  fi 
descoperită  pe  măsură  ce  evoluăm  şi  descoperim  din  ce  în 
 Sclavii zeilor 89 

ce  mai  mult.  Rezultatul Proiectului  Genomului Uman  a fost 

acela  că  oamenii  de  ştiinţă  au  reuşit  să  înşiruiască  şi  să  facă 
harta  genomului  uman.  Al  tuturor  celor  trei  miliarde  de  pe-
rechi-bază.  Faptul  surprinzător  este  acela  că  99,9%  din  acest 
şir  este  la  fel  în  fiecare  om  de  pe  Pământ. 
Proiectul  Genomului Uman  a  început în  1990,  obiec­
tivul  său  fiind  acela  de  a  trasa  o  hartă  a  întregului  genom 
uman  pentru  ca  să  putem  înţelege  mai  bine  întreaga  am­
prentă  genetică  a  fiinţei  umane.  Pornind  de  la  acesată  hartă 
se  puteau  identifica  apoi  şirurile  unice  care  indică  genele 
şi  funcţiile  lor.  Progresul  înregistrat  de  proiect  i-a  convins 
pe  cercetători  că  cele  peste  trei  miliarde  de  perechi-bază  ar 
putea  fi  aliniate  în  totalitate  până  în  2003,  cu  doi  ani  mai 
devreme  decât  termenul  iniţial.  Acest  succes  împreună 
cu  sentimentul  de  grabă  şi  de  recunoaştere  a  informaţiilor 
provenite  din  secvenţe  de A D N  au  dus  la  o  accelerare  a pro­
cesului  de  studiu  al  genomului  în  1999.  Întregul  circuit  de 
laboratoare  publice  internaţionale  s-a  angajat  să  realizeze  o 
primă variantă  a  raportului  până  în  anul  2000,  ca  un  pas  in­
termediar  al  programului,  urmând  ca  varianta  finală  să  fie 
disponibilă  în  2003. 
Echipa  internaţională  făcea  publice  constant  date  noi, 
pe  măsură  ce  acestea  deveneau  disponibile.  Până  la  sfârşitul 
anului  1999,  peste  un  miliard  de  baze  erau  făcute  publice  în 
raportul  intermediar  şi,  surprinzător, bariera  de  două  miliar­
de  a  fost  depăşită  în  martie  2000.  Primul  raport  intermediar 
complet  a reprezentat un  reper ştiinţific  major pentru  omeni­
re.  În  iunie  2000, proiectul intermediar final oferea o  imagine 
completă  asupra  genomului.  A  devenit  încă  de  la  început  o 
sursă  de  informaţii  extrem  de  utilă  pentru  biologii  de  pretu­
tindeni.  Dar varianta intermediară  nu  conţinea o  înşiruire  de 
o  acurateţe perfectă — munca pentru definitivarea ei  continuă 
şi  probabil va  mai  continua multă vreme, pe  măsură  ce  se vor 
descoperi  secrete  ascunse  în  această  moleculă  aparent  simplă. 
90 Michael Tellinger 

Aşa  cum  se  întâmplă  în  toate  ştiinţele  şi  descoperiri­

le, întotdeauna  suntem  luaţi  prin  surprindere  atunci  când  ne 
aşteptăm  cel  mai puţin. Genomurile  multor forme  diferite  de 
viaţă  au  o  trăsătură  în  plus:  conţin  lanţuri  de  A D N ,  numite 
exoni, fiecare dintre  ei  participând la codarea unei  proteine şi 
introni, care  sunt  lanţuri  de  A D N  necodificat.  Relaţia  dintre 
introni  inactivi  şi  ADN-ul  rezidual  nu  este  încă  înţeleasă. 
Genele  sunt  formate  din  introni  şi  exoni  dispuşi  alternativ, 
iar  codurile  programului  genetic  sunt  conţinute  de  câţiva 
exoni  împrăştiaţi  mai  degrabă  decât  într-un  lanţ  continuu 
de  A D N .  Cea  mai  mare  parte  a  ADN-ului  constă  în  lanţuri 
aparent  nesfârşite  de  A D N  rezidual.  La  oameni,  97%  din 
A D N  este  format  din  gene  necodificate, în  vreme  ce  la  crea­
turi  simple, cum  ar fi drosofilele, doar  17%  din A D N  conţine 
gene  necodificate.  Aceasta  este  o  altă  indicaţie  posibilă  a  ciu­
datei  manipulări  care  trebuie  să  fi  avut loc  la  un  moment dat 
în  trecutul  nostru  îndepărtat  şi  se  potriveşte  perfect  cu  des­
coperirea  celor  97%  de  A D N  rezidual.  Intronii  necodificaţi 
nu  par  să  aibă  vreun  sens  în  schema  evoluţiei  lucrurilor.  Mai 
înseamnă  că  drojdia  cu  un  procent  de  numai  4%  de  gene 
necodificate  şi  drosofila  cu  17%  de  gene  necodificate  sunt 
mult  mai  evoluate  decât  oamenii,  în  ceea  ce  priveşte  struc­
tura  ADN-ului.  La  momentul  scrierii  acestei  cărţi, încă  nu  a 
fost  determinat  cu  exactitate  procentul  de  gene  necodificate 
la  maimuţe. 

Bacteriile  nu  au  introni,  şi  biologii  nu  sunt  siguri  dacă 
primele  forme  de  viaţă  erau  lipsite  de  introni,  dar  au  evolu­
at  mai  târziu  în  ADN-ul  nostru,  odată  cu  dezvoltarea  vieţii 
multicelulare.  Este  possibil  să  fie  adevărat  pentru  organis­
mele  primitive,  dar  surprinzătorul  cod  genetic  al  oamenilor 
ridica multe întrebări  fără răspuns. Cred că oamenii  de ştiinţă 
ar  trebui  să-şi  revadă  teoriile  şi  să  le  modifice.  Ar  trebui  să  se 
familiarizeze  cu  scrierile  sumeriene,  care  descriu  cu  acurateţe 
manipularea  genetică  din  procesul  creaţiei  lui  Adam. Această 
 Sclavii zeilor 91 

informaţie îi va  ajuta  să  umple  câteva  dintre  golurile  din  ma­

rele  puzzle  ale  originii  omului. 
Împărţirea genelor în  introni  şi  exoni  permite  ca  citi­
rea  mesajului  codat  într-o  genă  să  poată  fi  citit  în  mai  multe 
feluri. Procesul se  numeşte lipire alternativă şi a permis oame­
nilor de  ştiinţă să codeze  până la cinci  sute  de  mesaje  diferite 
dintr-un  singur  şir  mic  de  A D N .  Lipirea  alternativă  este  o 
descoperire  recentă, iar biologii încă  nu-i  cunosc  importanţa 
pentru  viaţă.  Ceea ce  indică, alături  de  faptul că  folosim  doar 
3%  sau  mai puţin din genomul nostru, că mai  avem  de  mun­
că  până când genomul  nostru va deveni  complet operaţional. 
Mai  indică  şi  imensa  complexitate  a  decodării  câtorva  gene. 
Ridic din  nou întrebarea principală. De ce vor fi în sta­
re  oamenii  atunci  când  întregul  potenţial  al  genomului  va 
fi  deblocat?  Sau...  de  ce  aptitudini  a  fost  privată  omenirea 
atunci  când  acest  întreg  potenţial  a  fost  oprit  la  momentul 
creaţiei  noastre? 
De-abia  am  băgat  de  seamă  această  descoperire  incre­
dibilă, atunci  când gena lăcomiei umane şi-a arătat chipul. In 
vreme ce oamenii  se  certau  asupra eticii ingineriei genetice, a 
clonării şi a altor procese, care  sunt conduse de cele  mai mul­
te  ori  de  răbufniri  emoţionale  şi  de  foarte  puţină  înţelegere, 
giganţii  farmaceutici  lacomi  încearcau  să  pretindă  şi  să  pa­
tenteze  unele  dintre  genele  nou-descoperite.  Ei  prevăd  deja 
viitorul  şi  faptul  că,  dacă  vor  putea  deţine  drepturile  asupra 
unora  dintre  genele  noastre,  vor  controla  toate  procedurile 
medicale  viitoare, legate  de  aceste  gene.  Nu  trebuie  să  fii  om 
de  ştiinţă  ca  să  înţelegi  ce  înseamnă  asta.  Dacă  aţi  crezut 
vreodată în  conspiraţia  privind  crearea unei  rase  de  supraoa­
meni, ţineţi-vă bine. Acesta  ar putea fi doar începutul.  Odată 
ce  controlul  terapiei  genelor  ajunge  în  mâinile  celor  bogaţi, 
acest  gen  de  fantezie  SF  va  deveni  o  realitate  imediată.  De 
asta trebuie  să  ne  păzim. Trebuie  să încetăm  să ne  îngrijorăm 
despre  clonare  şi  despre  monştri,  şi  despre  copiii  fără  părinţi 
92 Michael Tellinger 

şi  să  ne  îngrijorăm  mai  degrabă  de  controlul  exclusiv  al  ge-
nomului  uman,  exercitat  de  o  mână  de  giganţi  ai  industriei 
medicale.  Pe  măsură  ce  informaţiile  şi  cercetarea  se  dezvol­
tă,  banii  vor  putea  să  cumpere  totul:  înălţime,  păr,  culoarea 
ochilor, muşchi  tonifiaţi, trăsături  sexi, sănătate  şi, în cele  din 
urmă, viaţa  eternă. Totuşi,  cred  că  gena vieţii  eterne  va  fi  ul­
tima  pe  care  o  vom descoperi. 
Se  pare  că  există totuşi  un  anumit grad  de  corectitudi­
ne  şi  de judecată  sănătoasă  în  cercurile juridice  de  la  nivelul 
global.  Se  pare  că  unele  cereri  de  patentare  ale  unora  dintre 
aceşti giganţi  au fost respinse, pentru că genele  sunt privite ca 
fiind  proprietatea  intelectuală  a  tuturor  oamenilor  şi  nu  pot 
fi  deţinute  exclusiv  de  o  persoană  sau  un  grup  de  persoane. 
S-a  sugerat  posibilitatea  companiilor  de  a-şi  putea  proteja 
noile  proceduri  sau  tratamente  medicale  descoperite, ceea ce 
va  avea  ca  rezultat  tratamente  prin  intermediul  manipulării 
genetice.  Astfel  aceste  descoperiri  vor  fi  protejate  împotriva 
exploatării  pentru  o  perioadă de  15-20  de  ani  până  se vor re­
cupera  costurile  legate  de  cercetare  şi  dezvoltare.  În  acest  fel, 
toţii  oamenii  pot beneficia  de  progres  fără  nicio  discriminare 
socioeconomică. 
În  ultimii  douăzeci  de  ani,  au  fost  anunţate  primele 
descoperiri  legate  de  genele  asociate  cu  bolile  ereditare.  Ca 
exemple  pot  fi  enumerate  fibroza  chistică,  hemofilia  (forme­
le  A  şi  B),  distrofia  musculară  şi  maladia  lui  Huntington. 
Fiecare  dintre  acestea  reprezintă  un  exemplu  de  boală 
moştenită,  provocată  de  o  genă  defectă.  Mai  recent,  s-a  de-
coperit  că  genele  sunt  responsabile  de  boli  şi  mai  complexe, 
cum  ar fi cancerul de colon sau cancerul mamar. Acestea sunt 
două  exemple  dintre  multele  boli  în  care  alţi  factori, prezenţi 
atât în gene, cât şi în mediul de viaţă, provoacă începutul bolii. 
Boli  complexe  cum  ar fi cancerul, bolile de  inimă, diabetul şi 
multe  disfuncţionalităţi  psihiatrice  implică  mai  multe  gene, 
spre  deosebire  de  alte  boli  mai  simple,  care  sunt  provocate 
 Sclavii zeilor 93 

de  gene  individuale.  De  departe,  cele  mai  întâlnite  boli  care 
afectează  sănătatea  omului  sunt  cele  provocate  de  asociaţiile 
de gene. Până de  curând, complexitatea lor evidentă a limitat 
progresele  noastre  în  ceea  ce  priveşte  înţelegerea  acestor boli. 
Accesul  la  şirul  genomului  uman  împreună  cu  o  catalogare 
completă  a  tuturor  genelor  au  deschis  calea  către  abordarea 
acestor  probleme,  către  înţelegerea biologiei  ascunse  a  fiecă­
rei  boli  şi  grăbirea  dezvoltării  unor  tratamente  mai  eficace. 
Descifrarea  genomului  uman  este  doar  primul  pas. 
Acum  ştim  că  o  simplă  genă  poate  produce  mai  mult  decât 
o  singură  proteină  şi  că  în  fiecare  tip  de  celulă  din  corpul 
nostru  se  găseşte  un  set  diferit  de  proteine.  Marea  provo­
care  pe  care  o  au  de  înfruntat  oamenii  de  ştiinţă  este  aceea 
de  a  realiza  harta  preoteomilor 31 .  Această  hartă  va  dezvălui 
care  genă  produce  o  anumită  proteină  şi  ce  combinaţie  de 
proteine  se  găseşte  în  fiecare  celulă.  Acest  proces  este  mai 
complicat  decât  cel  al  cartografierii  genomului  şi,  cel  mai 
probabil,  va  lua  mai  mult  de  zece  ani.  Dar  va  contribui  la 
modificarea  percepţiei  noastre  asupra  felului  în  care  genele 
construiesc  oamenii. 
Începând cu  1999,  am  identificat  un  număr  imens  de 
gene  şi  activitatea  pe  care  acestea  o  desfăşoară.  Viteza  noilor 
decoperiri  din  genetică  este  uluitoare.  Să  aruncăm  o  privire 
rapidă  pe  lista  scurtă  de  gene  care  au  fost  identificate  şi  le­
gate  de  o  activitate  anume.  Ne  va  ajuta  să  ne  facem  o  idee 
despre  funcţiile  importante  din  corpul  nostru,  pe  care  vom 
putea  să  le  manipulăm  pe  măsura  trecerii  timpului.  Multe 
dintre  aceste  gene  au  fost  identificate  şi  la  plante, şi  animale. 
Pe  cât  de  ciudat  ar  părea,  importanţa  lor  pentru  dezvoltarea 
oamenilor  poate  fi  adesea  crucială.  De  exemplu,  identifica­
rea  genelor  care  fac  plantele  şi  insectele  să  fie  rezistente  la 

31
  Preoteomul  reprezintă  setul  de  proteine  conţinut  de  genom,  ce­
lulă  şi  ţesut  la  un  anumit  moment,  (n.t.) 
94 Michael Tellinger 

radiaţii  şi  multe  alte  caracteristici  care  vor  fi  necesare  pentru 
supravieţuirea  omului. 
Au  fost  identificate  gene  în  următoarele  secţiuni  de 
activitate: 
astm,  cancer  -  inclusiv  cel  de  sân,  de  plămâni,  de  co­
lon  şi  de  piele,  boala  Alzheimer,  auz,  fertilitate  masculină, 
rezistenţa  la  radiaţii  -  107  gene,  Parkinson,  genele  eredităţii 
umane,  grăsime  şi  obezitate,  ciclul  somn-veghe,  rezistenţa 
plantelor  la  razele  ultraviolete,  căderea  părului,  durere,  ve­
dere,  dezvoltarea  embrionică,  enfizem,  azoospermia,  bolile 
neurodegenerative,  psoriazis,  stoparea  tumorilor,  epilepsie, 
diabet  juvenil,  celulele  care  controlează  îmbătrânirea  -  150 
de  gene, dizabilităţile  de  învăţare, depresia bipolară, atacurile 
de  cord şi  bolile  coronariene  - peste  200  de  gene, descoperite 
de  compania  finlandeză Jurilab. 
Acest  exemplu  este  doar  o  picătură  dintr-un  ocean. 
Mii  de  alte  gene  au  fost  identificate  şi, până la  lansarea  aces­
tei cărţi, vor mai  fi descoperite  şi mai  multe. Se întâmplă atât 
de  multe  în  acest  domeniu  al  ştiinţei,  încât  nu  pot  rezista  să 
nu  mai  subliniez  alte  câteva  exemple: 
•  Oamenii  de  ştiinţă  lucrează  la  un  nou  vaccin  pentru 
A D N ,  care  i-ar  putea  proteja  pe  oameni  împotriva 
unei  mari  varietăţi  de  boli,  de  la  muşcături  de  şerpi 
la  SIDA,  prin  controlarea  directă  a  producţiei  de 
anticorpi. 
•  Biotehnicienii  din  Massachusetts  iau  gene  care  sti­
mulează  creşterea  animalelor  şi  le  injectează  în  scoici 
pentru  a  grăbi  procesul  de  maturizare  şi  de  producere 
mai  rapidă  a perlelor.  Primele  scoici  care  au  fost  trata­
te  astfel  au  crescut  de  2,5  ori  mai  repede  decât  scoicile 
obişnuite  şi  au  avut  nevoie  de  mai  puţin  timp  pentru 
a  produce  perle  mai  mari.  Este  clar  ce  impact va  avea 
această  descoperire  asupra  valorii  perlelor. 
 Sclavii zeilor 95 

•  Într-un  studiu asupra gemenilor identici şi nonidentici, 
o echipă de medici din Londra a demonstrat că acneea 
are  cauze  genetice  în  80%  dintre  cazuri.  Factorii  de 
mediu,  cum  ar  fi  alimentaţia  incorectă  sau  produsele 
de  înfrumuseţare  grase,  au  o  importanţă  nesemnifica­
tivă.  Echipa  de  medici  este  aproape  de  identificarea 
acelor  gene  care  controlează  activitatea  acneică,  ceea 
ce va conduce la un tratament mai eficient şi  mai ieftin 
împotriva  acneei. 
•  Germanul  Hans-Heinrich  Kaatz  şi  colegii  săi  de  la 
Universitatea din Jena,  au  efectuat  un  experiment  care 
demonstrează  că  genele  introduse  în  plantele  modifi­
cate  genetic  trec  de  la  o  specie  la  alta  în  salturi,  prin 
intermediul  bacteriilor,  ajungând  în  stomacul  anima­
lelor care  mănâncă acele  plante. Ar putea aceste  salturi 
să fi jucat un  rol în grăbirea evoluţiei, de  la virus  la gaz­
dă  prin  alterarea  structurii  genetice  a  gazdei?  Această 
teorie  este  prezentată  foarte  argumentat  în  cartea  lui 
Fred  Hoyle,  Our  Place  in  the  Cosmos,  şi  vom  discuta 
despre  ea  în  detaliu  în  capitolul  6. 
•  Cercetătorii  din  Cincinnati  descoperă  felul  în  care 
micile  schimbări  de  la  nivelul  genei  pot  influenţa 
tendinţa  unei  persoane  de  a  abuza  de  narcotice  şi 
pot  face  diferenţa  între  o  persoană  predispusă  la  un 
abuz  de  heroină  şi  una  care  nu  este.  În  viitor,  desco­
peririle  de  acest  fel  vor  uşura  reperarea  şi  prevenirea 
dependenţelor.  Cercetătorii  au  confirmat  această  des­
coperire  şi  au  găsit  câteva  variante  noi  de  gene, 
dintre  care  una  pare  să  asigure  protecţia  împotriva 
dependenţei  de  droguri. 
•  Un  grup  de  gene  numit  noveigenes  suferă  o  modificare 
atunci  când  o  persoană începe  să dezvolte  cancerul  de 
prostată.  Acest  lucru  poate  fi  folosit  ca  un  sistem  de 
alarmă  timpuriu. Tot  ce  trebuie  făcut  acum  este  să-şi 
96 Michael Tellinger 

dea  seama  ce  poate  face  cu  această  genă  şi  să  găsească 
o  modalitate  de  reversibilitate  a procesului. 
•  S-a descoperit că mutaţiile  care  au loc în gena FOXP2, 
în  cromozomul  7,  cauzează  o  anumită  deteriorare  a 
vorbirii.  Se  pare  că  aceste  gene  sunt  necesare  în  dez­
voltarea  corectă  a  vorbirii  şi  a  limbajului  omenesc. 
•  Genele  17 CREB joacă un rol vital în mecanismul me-
moriei şi al învăţării. Dacă una dintre ele nu funcţionează, 
memoria pe  termen  lung  nu poate  funcţiona.  Ele  por­
nesc  în  timp  real  atunci  când  creierul  înregistrează  o 
informaţie  nouă. Ceea ce  înseamnă de  fapt că procesul 
de  învăţare  porneşte  aceste  gene.  Este  un  argument 
important  pentru  evoluţia  genelor  şi  a  ADN-ului, 
fiind o dovadă clară a felului în care natura lucrează îm­
preună  cu  educaţia.  Acesta  este  genul  de  interacţiune 
dintre  stimul  şi  răspuns  care,  în  anumite  condiţii,  ar 
putea  debloca intronii  şi  genele  reziduale,  având ca re­
zultat  evoluţia  şi  activarea  genomului. 
•  Vasopresina  şi  oxitocina  sunt hormoni  care  stimulează 
comportamentul  relaţional.  Gena  receptoare  pentru 
vasopresină  se  găseşte  în  cromozomul  12  la  oameni  şi 
este  controlată  de  un  promotor  a  cărui  lungime  varia­
ză  de  la  o  specie  la  alta.  La  rozătoare  pare  să joace  un 
rol  în  formarea perechilor monogame, ceea ce înseam­
nă îndrăgostire, în termeni umani. Şi la oameni au fost 
identificaţi  promotori  cu  lungimi  diferite.  Probabil 
acesta  este  motivul  pentru  care  unii  oameni  nu  pot 
păstra  o  relaţie.  Şi  mai  poate  înseamna  că probabilita­
tea de  divorţ poate  fi  moştenită  la  fel  ca  şi  posibilitatea 
unei  căsătorii  îndelungate  şi  fericite. 
Acum  iată  câteva  dovezi  noi  despre  acea  iluzorie 
genă  violentă  despre  care  am  mai  vorbit.  Cercetările 
efectuate  la  Institutul  de  Psihiatrie  din  Londra  oferă 
indicii  fascinante  despre  felul în  care  comportamentul 
 Sclavii zeilor 97 

antisocial  poate  fi  afectat  de  interacţiunea  dintre  gene 

şi  mediul  de  viaţă.  Un  grup  de  neo-zeelandezi  a  fost 
supus  examinării  pentru  a  evidenţia  că  o  copilărie 
plină  de  abuzuri  poate  duce  la  formarea  unui  com­
portament  antisocial:  s-a  descoperit  că  este  adevărat, 
dar  că  se  manifestă  cu  predilecţie  la  oameni  cu  un 
anume  genotip.  Oamenii  care  au  fost  maltrataţi  când 
erau  copii  şi  care  aveau  gene  cu  „răspuns  redus”  la 
monoaminooxidanţii de  tip A din cromozomul X erau 
mai  predispuşi  la  a  avea  probleme  cu  legea.  La  un  test 
de  personalitate  a  fost  evidenţiat  caracterul  lor violent 
şi  comportamentul  antisocial.  Cei  cu  gene „active” au 
fost  în  general  rezistenţi  la  efectele  relelor  tratamen­
te  pe  care  le-au  primit  în  copilărie.  Diferenţa  dintre 
genele „active” şi  cele  „cu  răspuns redus” constă  tot  în 
lungimea  promotorilor.  Promotorii  cu  lungime  scurtă 
şi  medie  au  o  activitate  redusă, promotorii  intermedi­
ari  au  o  activitate  intensă. 
•  O  genă  numită  p53  protejează  corpul împotriva  boli­
lor  şi  a  degradării, dar  tot  p53  indică  şi  probabilitatea 
de  a  face  cancer  şi  cât  de  repede  îmbătrâneşti.  Este 
cea  mai  importantă  moleculă  implicată  în  formarea 
cancerului.  În  dezvoltarea  tuturor  tumorilor  sunt  im­
plicate  defectele genei  sau  alte  activităţi pe  care  aceasta 
le  controlează.  După  25  de  ani  de  cercetări,  începem 
să  înţelegem  în  sfârşit  cum  funcţionează  p53  şi  cum 
cauzează  sau  previne  cancerul. 
Cercetătorii de la Institutul  Medical Howard  Hughes 
au  identificat  un  număr  mare  de  gene  noi  care  con­
trolează  formarea  unor  cili  mici,  ca  un  fir  de  păr,  care 
acoperă  suprafaţa  multor  organe  la  o  largă  varietate 
de  creaturi.  Cilii  sunt  prezenţi  într-un  număr  foar­
te  mare  şi  în  corpul  omenesc,  inclusiv  în  creier,  nas, 
urechi,  ochi,  plămâni,  rinichi  şi  spermă.  Aceste  gene 
98 Michael Tellinger 

sunt  importante,  pentru  că  aceşti  cili  sunt  extrem  de 

importanţi  pentru  transport  şi  ca  structuri  senzoriale, 
indiferent  de  locul  în  care  se  găsesc. 

Am  prezentat aceste  exemple pentru a demonstra unde 

s-a  ajuns  în  domeniul  geneticii  în  ultimii  douăzeci  şi  cinci 
de  ani.  Lucruri  care  atunci  păreau  foarte  bine  ascunse  astăzi 
sunt ceva  obişnuit. Am împins  limitele  cunoaşterii  foarte  de­
parte  şi  am  făcut  posibil  ceea  ce  ne-am  imaginat.  Dar,  pe 
măsură  ce  învăţăm,  ne  dăm  seama  cât  de  puţine  cunoaştem. 
Este  ca  şi  cum  fiecare  pagină  nouă  este  o  introducere  a unei 
cărţi  întregi. Trebuie  să  ne  reamintim  că  până  şi  unele  din­
tre  adevărurile  nou-descoperite  se  vor  dovedi  false  odată  cu 
trecerea  timpului.  Dar  nevoia  de  descoperire  şi  de  explorare 
este  bine  închistată  în  genomul  nostru  şi  numai  dispariţia 
noastră ar putea-o  opri. Aşa că, în vreme  ce  sărbătorim noile 
descoperiri  ştiinţifice  şi  importanţa  lor  pentru  specia  noas­
tră,  ar  trebui  să  sărbătorim  şi  dezgroparea  vechilor  adevăruri 
din  preistorie.  Indiciile  şi  informaţiile  au  fost  lăsate  în  urmă 
de  înaintaşii  noştri,  cu  speranţa  că  vom  putea  construi  pe 
baza lor fără să  fie  nevoie  să muncim din greu  pentru  ca să le 
recâştigăm.  Suntem  o  specie  fragilă, aflată pe  buza  prăpastiei, 
balansând între  o  evoluţie  rapidă către comuniunea universa­
lă  a  fiinţelor  şi  distrugerea  şi  dispariţia  nu  numai  a  omenirii, 
ci  şi  a întregii planete. Drumul care  ni se deschide este destul 
de clar, dar trebuie  să găsim  o  soluţie rapidă împotriva propa­
gandei  de  milenii,  a  opresiunii  religioase,  a  dogmei  şi  a  fricii 
care  au  fost  atât  de  adânc  înrădăcinate  în  omenire, încât  va 
fi  nevoie  de  un  miracol  din  partea  adevăratului  Dumnezeu 
pentru  a-i  elibera  pe  cei  prinşi. 
Din  1977,  atunci  când  a  fost  descoperită  secţionarea 
genelor,  s-au  scris  multe  lucruri  referitoare  la  scopul 
existenţei  intronilor  şi  a  ADN-ului  rezidual.  Au  existat 
numeroase  teorii  care  au  încercat  să  explice  acest  fenomen 
 Sclavii zeilor 99 

genetic  uluitor,  printre  care  se  numără:  relevanţa  relaţiei 

dintre  introni  şi  exoni,  diferitele  mecanisme  de  selecţie,  re­
producerea  genelor  selecţionate,  genele  adaptative,  cu  un 
avantaj  „fizic”,  selecţia  constructivă  şi  avantajul  constructiv, 
controversa  natură-nutriţie, pleiotropia scăzută  şi  pleiotropia 
ridicată,  relaţia  genotip-fenotip,  evoluţia  proteinelor,  efectul 
primelor  protogene,  regiunile  critice  şi  noncritice,  ADN-ul 
egoist,  întrecerea  dintre  secţiunile  de  A D N ,  evoluţia  noilor 
gene  şi  adăugarea  lor  la  genom, genele  folositoare,  amesteca­
rea  exonilor,  modularitatea joasă  şi  înaltă,  genele  contractate 
şi  efectele  lor, competiţia  dintre  exoni, inserţia  aleatorie  a  in-
tronilor şi  multe  alte  teorii  mai simple  sau  mai  complicate.  O 
nebunie, nu-i  aşa? 
Ceea  ce  mă  surprinde  este  faptul  că  toate  aceste  teo­
rii  au  abordat  subiectul  pornind  de  la  perspectiva  că  intronii 
şi  ADN-ul  rezidual  ocupau  locul  inutil  în  genom,  unica  lor 
funcţie  posibilă  fiind  aceea  a  relevanţei  poziţiei  ocupate.  Ei 
pot juca  un  rol  într-o  diviziune  de  A D N , dar,  pentru  că  toţi 
intronii  sunt  descărcaţi  de  către  mARN  (mesagerul  Acid  ri-
bonucleic)  înainte  de  a  duplica  fâşia  de  A D N  secţionat,  ei 
sunt percepuţi  ca  o  pierdere  inutilă de  spaţiu  şi  un  produs  se­
cundar care se întâmplă să fie prezent în genomul nostru. Dar, 
atâta vreme  cât  99,9%  din  A D N  este  identic  la  toţi  oamenii, 
de  ce  mai  este  prezent  în  ADN-ul  nostru  acest  spaţiu  inutil 
şi  cum  de  ADN-ul  a  evoluat  în  această  formă,  de  vreme  ce 
evoluţia  favorizează  genele  dominante?  Oamenii  de  ştiinţă 
ar  trebui  să  scape  de  propriile  dogme  legate  de  cunoştinţele 
provenite  din  descoperirile  arheologice  şi  să  acorde  o  atenţie 
mai  mare  ipotezei  că  este  posibil  să  fi  fost  creaţi  acum 
200  000 de ani, ca o imagine a creatorului nostru. Construcţia 
ADN-ului  nostru  are  mult  de-a  face  cu  această  ipoteză. 
Nu  ar  trebui  să  fie  un  conflict  între  evoluţie  şi  creaţie, 
dar  cei  mai  mulţi  oameni  de  ştiinţă  sunt  atât  de  orbiţi  de 
doctrina  evoluţionistă,  încât  refuză  cu  încăpăţânare  să  ia  în 
 100 Michael Tellinger 

serios  noile  traduceri  sumeriene  referitoare  la  crearea  lui 

Adam.  Dacă  ne-am  putea  apleca  asupra  acestei  aşa-zise 
poveşti  incredibile  din  trecutul  nostru  îndepărtat,  s-ar  putea 
să  facem  nişte  legături  care  în  prezent  ne  lipsesc.  Cu  toţii 
avem  acelaşi  genom,  cu  acelaşi  spaţiu  ocupat  inutil  în  el  şi, 
potrivit  lui  Adam  cromozomial  şi  al  Evei  mitocondriale, 
îl  avem  chiar  de  la  momentul  creării  noastre.  Să  nu  uităm 
cuvintele  importante,  după  care  mulţi  dintre  noi  trăiesc,  că 
am  fost  făcuţi  „după  chipul  creatorului  nostru”.  Dacă  ne  în-
credem  în  asta,  trebuie  să  însemne  că  o  parte  importantă  a 
anatomiei  şi  comportamentului  nostru  au  fost  moştenite  de 
la  creatorul  nostru.  Acestea  sunt  indicii  clare,  care  m-au  dus 
către  singura  concluzie  logică.  Genomului  i-a  fost  dat  să  aibă 
lungimea pe  care  o  are, aceeaşi lungime  cu cea a creatorului, a 
donatorului  nostru  genetic. Totuşi, genele  au  fost  modificate, 
cele  mai  multe  dintre  ele  înlăturate  sau  oprite  (97%),  lăsând 
în  urmă  o  creatură  servilă,  lipsită  de  inteligenţă  şi  primitivă. 
Însă  multe dintre genele indezirabile  ale creatorului  au rămas 
în  nou-creatul  A D N . 
În  această  situaţie  trebuie  să  ne  întrebăm:  Cine  au  fost 
creatorii  noştri?  Cât  de  evoluaţi  erau?  Cât de  intelegenţi  erau 
cu  adevărat?  Cât  de  mult  foloseau  din  propriul  genom  în 
comparaţie  cu  noi?  Potrivit  teoriei  mele,  dacă  aveau  un  ge­
nom perfect complet, nu  se  comportau  ca atare.  Cu  siguranţă 
că  au  creat  o  dezordine  pe  această  planetă,  lăsându-şi  pro­
geniturile  să  supravieţuiască  şi  să  se  apere  singure  în  această 
grădiniţă  din  comunitatea  universală  a  fiinţelor.  La  fel  ne 
vom  comporta  şi  noi  atunci  când  vom  începe  să  colonizăm 
planeta  Marte? 
 6 
Panspermia 
M-am  întrebat  adesea  de  ce  atât  de  multe  descrieri  ale 
extratereştrilor  au  atât  de  multe  elemente  în  comun  cu  oa­
menii. Toţi  aceia care susţin că au  fost răpiţi  sau  aceia care  au 
fost contactaţi  de  extratereştri  îi  descriu  într-un  mod  similar. 
Partea  ciudată  este  că  aceşti  extratereştri  par  să  aibă  trăsături 
similare  cu  cele  ale  oamenilor  şi  nu  seamănă  cu  nişte  insecte 
monstruoase  venite  din  spaţiu.  Lucrurile  stau  aşa  din  cauză 
că  oamenii  care  pretind  că  i-au  văzut  au  halucinaţii  sau  îşi 
proiectează  propria  imagine  în  ei?  Sau  ar  putea  fi  influenţa 
mass-mediei  şi  a  filmelor  care  ne-au  prezentat  extratereştrii 
într-o  formă  umanoidă?  Sau,  mai  degrabă,  poate  să  existe  o 
explicaţie  logică  sau  chiar  ştiinţifică  pentru  acest  fenomen 
curios? 
De  când  am  aflat  că  Pământul  nu  este  centrul  univer­
sului  şi  că  este  posibil  ca  universul  să  fie  infinit,  ne  putem 
deschide  mintea  către  noi  posibilităţi.  Dar,  la  fel  ca  multe 
dinte  lucrurile  pe  care  le-am  descoperit  pe  Pământ  în  ulti­
mele  două  secole,  am  aflat  şi  că  ele  au  fost  deja  descoperite 
de  către  înaintaşii  noştri.  Această  afirmaţie  este  adevărată 
în  special  în  ceea  ce  priveşte  astronomia.  În  vechime,  me­
sopotamienii,  egiptenii,  grecii,  chinezii  şi  toate  populaţiile 
americane  deţineau  o  cunoaştere  mai  avansată  a  cosmosului 
102 şş Michael Tellinger 

decât avem noi în prezent. Ştiau lucruri  despre planete  şi des­

pre  sistemul  nostru  solar  pe  care  noi,  în  lumea  occidentală, 
le-am  redescoperit  abia  în  ultima  parte  a  secolului  al XX-lea. 
Un  astfel  de  fenomen  cosmic,  reintrodus  în  cosmo­
logia  modernă  în  anii  70  ai  secolului  trecut,  este  conceptul 
grec  de panspermie.  Acest  cuvânt  poate  fi  tradus  prin  sintag­
ma  „seminţe  de  pretutindeni”  şi  primul  om  care  l-a  folosit 
a  fost  filosoful  grec  Anaxagoras,  născut  aproximativ  în  anul 
500  î.Hr  în  Clazomena,  un  oraş  din  Asia  Mică.  El  prove­
nea  dintr-o  familie  de  nobili,  dar  a  dorit  să  se  dedice  întru 
totul  ştiinţei,  renunţând  la  proprietăţile  şi  la  rudele  sale  şi 
relocându-se  la  Atena,  unde  a  trăit  într-o  relaţie  strânsă 
cu  Pericle.  Cu  puţin  timp  înainte  de  începutul  Războiului 
Peloponesian  a  fost  acuzat  de  lipsă  de  pietate,  ceea  ce  în­
semna  „nerecunoaşterea  zeilor  recunoscuţi  de  către  stat”. 
Anaxagoras  nu  a  avut  numai  onoarea  de  a  oferi  filosofiei  o 
casă  la  Atena,  unde  a  înflorit  vreme  de  o  mie  de  ani,  ci  a 
fost  şi  primul  filosof care  a  introdus  principiul  spiritualităţii, 
cel  care  dă  materiei  viaţă  şi  formă.  Anaxagoras  şi-a  expus 
doctrina într-o  lucrare  intitulată  Despre  natură,  din  care  s-au 
păstrat  doar  câteva  fragmente.  Anaxagoras  a  postulat  ideea 
că  elementele  independente,  care  coexistă  în  spaţiu  şi  în  aer, 
creează viaţa.  El  le-a  numit  seminţe.  Sunt  ultimele  elemente 
ale  combinaţiei  şi  sunt  indivizibile,  infinite  şi  diferite  în  ceea 
ce  priveşte  forma,  culoarea  şi  gustul.  Comentatorii  ulteriori 
vor  vorbi  despre  ele  numindu-le „omoiomereia”, un  termen 
aparţinându-i  lui  Anaxagora  şi  care  înseamnă  „particule  de 
acelaşi  fel unul  cu  altul  şi  cu  întregul  pe  care  îl  formează”. 

Este  fascinant  felul  în  care  zeii  străvechi  par  să-şi  fi 
făcut  apariţia  în  locuri  ciudate  şi  în  vremuri  ciudate.  Iată-ne 
aici,  încercând  să  desluşim  originile  unui  subiect  complet 
diferit  şi  iată  cum  aflăm  că  viaţa  protagonistului  nostru, 
Anaxagora,  a  fost  influenţată  de  zei,  pentru  că  el  i-a  negat 
pe  zeii  care  erau  recunoscuţi  de  către  stat.  Este  foarte  clar 
 Sclavii zeilor 103 

faptul  că  aceşti  zei  antici  aveau  o  puternică  înrâurire  asupra 

autorităţilor  greceşti.  Faptul  că  un  filosof  a  fost  întemniţat 
pentru  că  nu  s-a  supus  zeilor  trebuie  să  fi  avut  o  puternică 
influenţă  asupra  regilor  antici.  Şi, aşa  cum vom  afla, controlul 
lor  a  fost  absolut. 
Atunci  când  conceptul  de  panspermie  a  fost  reintro­
dus  de  o  mână  de  oameni  de  ştiinţă  serioşi, a fost întâmpinat 
cu  multe  critici şi  cu  sentimentul de  ridicol pe care  l-au  expe­
rimentat  cei  mai  mulţi vizionari  de-a lungul istoriei  omenirii. 
Într-un anumit  fel,  Aristotel  a  nimerit-o  acum  2  400  de  ani 
cu  teoria  sa  privind  „generaţia spontană”, care  a  devenit  filo­
sofia  preferată  până  de  curând.  A  fost  folosită  abuziv  şi  greşit 
de  creaţioniştii  din  toate  timpurile,  pentru  a  susţine  con­
vingerile  lor  religioase  înguste,  care  portretizează  un  tablou 
romantic  al  lui Adam  şi  al  Evei  în  Grădina  Raiului. 
Dar,  în  1864,  Louis  Pasteur  a  şocat  lumea  ştiinţifică 
cu  experimentul  său  revoluţionar,  care  respingea  conceptul 
generaţiei  spontane.  Această  descoperire  a  avut  o  consecinţă 
practică  în  medicină,  dovedind  că  microbii  sunt  principala 
cauză  şi  principalii  purtători  de  boli.  Prin  intermediul  unui 
experiment  simplu, utilizând  un  balon  sterilizat,  el  a  demon­
strat  că  o  cultură  poate  creşte  numai  dacă  microbii  intră  şi 
că  aerul  gol  nu  poate  iniţia  creşterea  microorganismelor.  Aşa 
cum  a  scris  Pasteur:  „Nu  există  circumstanţe  cunoscute  în 
care  să  poată  fi  confirmat  că  fiinţe  microscopice  au  apărut 
fără  ajutorul  microbilor,  fără  părinţi  similari  acestora”.  El  a 
demonstrat cu  claritate  că viaţa provine  doar  din viaţă.  Dacă 
acest  principiu  a  fost  acceptat  ca  teorie  fundamentală  a  ori­
ginilor  vieţii  atunci,  astăzi  putem  fi  încă  nesiguri  de  felul 
în  care  viaţa  a  început  pe  Pământ,  dar  măcar  putem  abor­
da  această  chestiune  în  mod  diferit.  Vom  presupune  că  viaţa 
a  fost  însămânţată  aici  într-un  anumit  fel  şi  vom  investiga 
posibilele  mecanisme  pentru  această  însămânţare.  Este  po­
sibil  ca  bacteriile  şi  alte  organisme  microscopice  să  fi  venit 
104 Michael Tellinger 

pe  Pământ  din  spaţiu?  Pot  ele  supravieţui  condiţiilor  aspre, 

radiaţiilor  şi  temperaturilor  extreme  pentru  perioade  lungi 
de  timp?  Poate  pentru  milioane  de  ani? 
De  când  Pasteur  a  făcut  această  descoperire,  mulţi  oa­
meni  de  ştiinţă  au  confirmat-o  prin  spusele  şi  experimentele 
lor.  Dar  adevărata  schimbare  a  venit  în  1970,  atunci  când  as­
tronomii  britanici  Fred  Hoyle  şi  Chandra  Wickramasinghe 
au  reaprins  interesul  internaţional  pentru  panspermie.  Deşi 
afirmaţiile  lor  nu  au  fost  luate  în  seamă  de  majoritatea  lumii 
ştiinţifice  ca  fiind  o  filosofie  depăşită,  dovada  lor  experi­
mentală  nu  a  putut  fi  ignorată.  Pe  măsura  trecerii  timpului, 
interesul  pentru  aceste  teorii  reînnoite  a  atras  interesul  a  tot 
mai  mulţi  oameni  de  ştiinţă,  iar  dovezile  prezentate  au  fost 
copleşitoare.  Brusc,  panspermia  a  dobândit  un  nume  nou, 
mai potrivit, şi  anume  teoria descendenţei cosmice. Dar pen­
tru  a  dovedi  această  teorie  era  nevoie  de  dovezi  solide.  Până 
la  urmă,  toţi  oamenii  de  ştiinţă  spun  că  lucrează  cu  probe, 
nu-i  aşa?  Aceasta  este  diferenţa  fundamentală  dintre  ei  şi 
teologi,  nu-i  aşa?  Mi  se  pare  că,  pe  măsură  ce  timpul  trece, 
teoriile  ştiinţifice  se  bazează  tot  mai  mult  pe  probabilităţi  şi 
pe  speculaţii,  mai  mult  decât  pe  dovezi.  Chiar  şi  în  faţa  unei 
dovezi  irefutabile,  persistă  întotdeauna  posibilitatea  strecură­
rii unui element de  eroare. Aceasta este  ştiinţa:  întotdeauna  a 
fost  aşa  şi  probabil  că  va  fi  întotdeauna,  cel  puţin  până  când 
vom  obţine  o  stare  perfectă  a  genomului,  ceea  ce  sperăm  că 
ne  va  ridica  la  nivelul  la  care  nu  vom  mai  fi  interesaţi  de 
planul  fizic  şi  vom  fi  puşi  în  legătură  cu  planul  spiritual.  Aşa 
că,  pentru  a  pune  la  îndoială  posibilitatea  ca  viaţa  să  fi  ajuns 
pe  Pământ  din  spaţiu  necesită  existenţa  unei  dovezi  a  vieţii 
în  spaţiu...  şi  dacă  există,  cum  a  ajuns  pe  Pământ...  şi  oda­
tă  ajunsă  pe  Pământ  ce  rol  posibil  ar  putea  juca  în  crearea 
vieţii,  evoluţiei  şi  accelerării  evoluţiei?  Asta  este  ceea  ce  au 
dovedit  Hoyle  şi  Wickramasinghe  la  începutul  anilor  '70. 
Prin  analiza  spectroscopică  a  luminii  stelelor  îndepărtate,  ei 
 Sclavii zeilor 105 

au  arătat  că  există  dovada  vieţii  în  praful  interstelar.  Acest 
praf există  prin  spaţiu,  fiind  de  fapt  resturi  de  materie  rezul­
tate  în  urma  creării  sistemelor  solare  şi  conţine  organisme 
microscopice  cum  sunt  bacteriile.  În  acest  praf  este  posibil 
să  existe  viruşi  şi  alte  materiale  organice.  Acestea  au  ajuns 
acolo  ca  urmare  a  coliziunii  unor  corpuri  cosmice,  cum  ar 
fi  planete  sau  chiar  supernove,  şi  ele  apar  atunci  când  o  stea 
explodează  şi  îşi  împrăştie  conţinutul  pe  distanţe  mari  din 
spaţiu.  Prin  definiţie,  aceasta  înseamnă  cu  adevărat  că  astfel 
de coliziuni cosmice au avut loc timp de miliarde de ani. Ca o 
informaţie  suplimentară, spaţiul se  măreşte  cu viteza luminii, 
dând  naştere  unui  număr  inimaginabil  de  stele  şi  planete  şi 
mai  multă  materie  care  poate  să  intre  în  coliziune  în  spaţiu, 
împrăştiind  şi  mai  multe  microorganisme  vii  prin  spaţiu, 
în  fiecare  milisecundă  din  timpul  de  pe  Pământ.  Acum,  că 
deţinem  dovada,  următorul  pas  este  acela  de  a  convinge  lu­
mea  că  astfel  de  forme  de  viaţă  ar  fi  putut  ajunge  pe  planeta 
noastră sau pe  orice  altă planetă. Evident că aceste  organisme 
vor  supravieţui  şi  înflori  numai  pe  planete  care  au  condiţii 
favorabile  pentru  creşterea  lor.  Deci,  cum  a  ajuns  acest  praf 
încărcat cu viaţă pe  planeta  noastră şi pe  alte  planete? 
Vom  discuta  despre  prezenţa  asteroizilor  şi  cometelor 
în spaţiul cosmic. Cometele  sunt probabil cele  mai  fascinante 
obiecte  din Univers.  Spun Univers, pentru  că, dacă  ele  există 
în  sistemul  nostru  solar,  cel  mai  probabil  există  şi  în  celelal­
te.  Cu  cât  studiem  mai  mult  cometele  cu  atât  suntem  luaţi 
mai  mult  prin  surprindere;  fiecare  an  aduce  noi  informaţii 
uimitoare.  Cele  mai  recente  informaţii  susţin  că  greutatea 
cometelor  prezente  în  sistemul  nostru  solar  depăşeşte  gre­
utatea  însumată  a  planetelor.  Dacă  acest  lucru  este  adevărat 
şi  multe  dintre  dovezile  privind  abilitatea  lor  de  a  distribui 
organismele  vii  prin  spaţiu  sunt  adevărate,  atunci  cometele 
devin  principalii  distribuitori  ai  vieţii  în  univers. 
106 Michael Tellinger 

Se  crede  despre  comete  că  sunt  resturi  de  materie 

provenite  de  la  crearea  sistemului  solar  şi  au  fost  descrise  ca 
nişte  giganţi  bulgări  de  zăpadă  murdară,  aflaţi  pe  un  fel  de 
orbită  în  jurul  soarelui.  Aceste  orbite  sunt  neregulate  şi  pot 
varia  de  la  câţiva  ani  la  multe  mii  de  ani.  Asteroizii,  pe  de 
altă  parte,  sunt  consideraţi  ca  fiind  resturi  de  planete  sau  de 
luni, rezultate în urma unor ciocniri.  Se discută în continuare 
despre  diferenţa  dintre  cele  două.  Este  posibil  ca  asteroizii 
să  fie  doar  rămăşiţe  ale  unor  comete  vechi,  din  care  au  ars 
gheaţa  şi  praful  şi  s-au  evaporat  după  mii  de  ani  de  călătorie 
prin  spaţiu  -  fie  din  cauza  apropierii  prea  mari  de  soare  sau 
de  alte  corpuri  mari  care  iradiază  căldură, fie chiar  din  cauza 
radiaţiilor constante  ale  unor  stele  îndepărtate  sau  ale  vântu­
rilor  solare. 
Pe  măsură  ce  zboară  prin  spaţiu, cometele  şi  asteroizii 
adună viaţă bacterială  din  praful  interstelar,  care  se  scufundă 
în  gheaţă  şi  piatră.  Gheaţa  din  comete  acoperă  şi  protejea­
ză  organismele  microscopice  de-a  lungul  călătoriei  lor  prin 
spaţiu.  Cometa  devine  mijlocul  de  transport  al  organismelor 
vii  şi  pot  călători  împreună  pe  o  durată  egală  cu  vechimea 
omului pe Pământ. Cele mai noi descoperiri arată că viaţa mi­
croscopică  poate  supravieţui  pe  termen  nelimitat  în  anumite 
condiţii.  Aceasta  înseamnă  că  odată  ce  praful  stelar  este  în­
corporat  în  cometă,  el  poate  supravieţui  atâta  timp  cât  este 
necesar  pentru  a  fi  depus  pe  o  planetă  ospitalieră. 
Coada  cometei  este  foarte  spectaculoasă  şi  se  poate 
întinde  pe  milioane  de  kilometri.  Este  formată  din  gaze  şi 
praf desprins  din  coma  (nucleul  cometei)  şi va  conţine  foarte 
multe  particule  microscopice  vii.  Mii  dacă  nu  milioane  de 
comete  au  ajuns  în  apropierea  Pământului,  lăsând  în  urmă 
din  coada  lor  miliarde  de  mile  de  resturi  spaţiale  vii.  Aceste 
comete  traversează  drumul  multor  planete,  lăsând  în  urmă 
resturi  vii  care  aşteaptă  să  atace  un  alt  corp  cosmic.  Atunci 
când  cometele  se  găsesc  aproape  de  soare,  activitatea  lor 
 Sclavii zeilor 107 

sporeşte  şi  ele  lasă  în  urmă  mai  mult  de  un  milion  de  tone 
de  gaz  şi  de  praf viu  în  fiecare  zi.  Pe  măsură  ce  planetele  se 
învârt în jurul  Soarelui, vor trece  inevitabil  prin  aceste  resturi 
vii,  care  rămân  prinse  în  câmpul gravitaţional  al  planetei. 
Dar  cât  de  multe  astfel  de  comete  pot  exis­
ta?  Este  posibil  ca  milioane  de  astfel  de  comete  să  fi 
trecut  pe  lângă  soare  şi  vântul  solar  să  nu  le  fi  împrăştiat 
praful  peste  tot  în  spaţiu?  Acum  intervine  din  nou  minu­
nata  natură  umană,  pentru  a  ne  reaminti  cât  suntem  de 
suspicioşi  şi  cât  de  obsedaţi  suntem  de  conflicte.  În  anii  '60 
ai  secolului  al  XX-lea,  atunci  când  activitatea  spaţială  a 
cunoscut  o  creştere  în  jurul  aselenizărilor  navetei  Apollo, 
serviciile  secrete  americane  au  fotografiat  multe  explozii  la 
limita  atmosferei  Pământului, în  timp  ce  supravegheau  zona 
împotriva  proiectilelor  inamice.  Era  evident  că  se  aştepta 
un  atac  din  partea  U.R.S.S  şi,  de  aceea,  aceste  evenimen­
te  cosmice  trebuie  să-i  fi  speriat  serios.  Din  fericire,  şi-au 
dat  seama  rapid  că  nu  era  inamicul,  ci  comete  şi  alte  obiec­
te  spaţiale,  cu  diametre  variind  între  30  şi  50  de  metri,  care 
explodau  atunci  când  intrau în  straturi  superioare  ale  atmos­
ferei.  Aparent,  această  informaţie  a  fost  ţinută  secret  până 
în  1994  şi  înţelegerea  a  ceea  ce  se  întâmpla  cu  adevărat  a 
prevenit  un  război  nuclear  la  scară  largă. 
Se  pare  că  serviciile  secrete  americane  s-au  mai  rela­
xat  puţin  de  la  căderea  Uniunii  Sovietice,  pentru  că,  pe  28 
mai  1997,  NASA  a  dat  ştirea  incredibilă  că  în  fiecare  zi,  în 
atmosferă, intră mii  de  comete „mari  cât o casă”. Ele  se  dez­
integrează  şi  se  distrug  la  o  înălţime  cuprinsă  între  1  000  şi 
20  000  de  kilometri  deasupra  Pământului. 
Principalul  investigator  al  NASA  în  domeniul  ves­
tigiilor  cosmice  importante,  dr.  Lewis  A.  Frank,  descrie 
coborârea  acestora  ca  pe  o  „ploaie  cosmică  relativ  liniştită”. 
Această  informaţie  sprijină  teoria  că  toată  apa  de  pe  Pământ 
a  ajuns  aici  din  spaţiu. 
108 Michael Tellinger 

Au  existat  mulţi  oameni  de  ştiinţă  care  au  susţinut  cu 
hotărâre  ideea  distribuţiei  vieţii  din  spaţiu,  înainte  ca  Hoyle 
şi  Wickramasinghe  să  o  reactualizeze.  Sir  Isaac  Newton  a 
fost  unul  dintre  aceştia.  El  era  convins  că  sosirea  constantă 
pe  Pământ  a  materialul  adus  de  comete  era  esenţială  pentru 
viaţa pe  această planetă. De  atunci, s-a calculat că  anual intră 
în  atmosfera  Pământului  în jur  de  1  000  de  tone  de  resturi 
provenite  de  la comete. 
Cometele  şi  asteroizii  fie  se  lovesc  de  Pământ,  fie  ex­
plodează  în  atmosferă  sau  ard  în  atmosferă.  Să  reţinem  că 
aceste  corpuri  cosmice  călătoresc  în  spaţiu  cu  viteze  incre­
dibile  de  la  10  km/s  până  la  100  km/s.  Dar,  pentru  că  nu 
există  nicio  frecare, viteza  nu  este  un  factor. Totuşi,  ea  devine 
un  factor  atunci  când  aceste  obiecte  sunt  atrase  către  o  pla­
netă  şi  intră  în  atmosfera  acesteia.  Fricţiunile  din  atmosferă 
încep  să  încetinească  obiectul  şi  să-l  încălzească.  Aceasta  a 
fost  una  dintre  dificultăţile  majore  pe  care  N A S A  a  trebuit 
să  le  depăşească  pentru  a  proteja  navetele  spaţiale  împotriva 
incendiilor  atunci  când  reintrau  în  atmosferă. 
Am  văzut  cu  toţii  acel  accident  tragic  în  care  unele 
plăci  de  protecţie  au  fost  dislocate  şi  naveta  Columbia  s-a 
dezintegrat ca urmare a căldurii intense, în vreme ce se întor­
cea pe  Pământ  de  pe  Staţia  Spaţială Internaţională. 
Acum  ştim  că  Pământul  este  implicat  constant  în 
coliziuni  cosmice  minore  şi  am  fost  martorii  unei  coliziuni 
spectaculoase  în  1994, între  planeta vecină Jupiter  şi  o  come-
tă-gigant.  Ştim  că  planetele  şi  lunile  au  cratere  care  nu  sunt 
decât  cicatricile  unor  coliziuni  uriaşe  din  trecut,  iar  centura 
de  asteroizi  arată  ca  şi  cum  ar  putea  să  reprezinte  resturile 
de  materie  ale  unei  planete  care  a  fost  distrusă  într-o  colizi­
une  cosmică.  Nu  este  posibil  ca, la  un  moment  dat în  trecut, 
Pământul  să  fi  fost  şi  el  implicat  într-o  astfel  de  coliziune? 
Genul  de  coliziune  responsabilă  pentru  faptul  că  la  înce­
put  toată  suprafaşa  uscată  a  Pământului  se  afla  concentrată 
 Sclavii zeilor 109 

într-o parte a planetei, în timp  ca partea cealaltă era o groapă 
umplută  cu  apă?  O  coliziune  de  acest  fel  între  Pământ  şi  o 
altă planetă ar fi avut ca rezultat contaminarea şi  amestecarea 
seminţelor de viaţă între cele două planete. Pe  măsură ce  s-au 
îndepărtat, una  s-a  aşezat pe  o  orbită  a  Soarelui,  acolo  unde 
se  află  în  prezent  Pământul,  în  vreme  ce  planeta  cealaltă  a 
fost  aruncată  de  pe  orbită  undeva  departe  în  spaţiu, pe  o  or­
bită  asemănătoare cu cele  ale cometelor. Pe  măsură ce  aceste 
planete  au  evoluat  şi  viaţa  de  pe  ele  a  evoluat,  ele  ar  fi  avut 
în  comun  multe  specii  identice  de  animale  şi  plante, izvorâ­
te  din  aceeaşi  sursă  de  viaţă,  care  s-a  transferat  între  ele  în 
timpul  coliziunii.  Ar  trebui  să  fim  surprinşi  să  găsim  aceleaşi 
specii  de  plante  şi  animale  pe  ambele  planete?  Pare  foarte 
plauzibil  ca,  având  aceeaşi  sursă  de  viaţă,  ele  să  fi  evoluat  în 
mod  similar.  Dacă,  pe  măsură  ce  planetele  mari  se  rotesc  în 
jurul  soarelui, la  fiecare  câteva  mii  de  ani  locuitorii  lor  uma­
noizi vin pe  Pământ pentru a observa activitatea de o  planetă 
atât de  frumoasă, ar trebui să fim  surprinşi că  extratereştrii  pe 
care  i-am  întâlnit  au  multe  trăsături  comune  cu  ale  noastre? 
Ne vom întoarce  asupra acestui subiect mai târziu, când vom 
dezlega  scrierile  sumeriene. 
În  vreme  ce  unele  comete  şi  asteroizi  explodează  în 
atmosferă, iar altele  explodează desupra pământului, cu  doar 
câţiva  kilometri  înainte  de  impact,  ca  urmare  a  presiunii 
imense  a  aerului,  unele  dintre  ele  sfârşesc  prin  a  se  izbi  de 
Pământ.  Spun  asta  pentru  că este  genul  de  lucruri pe  care  îl 
vedem  în  filmele  SF,  dar  nu  ne  dăm  seama  cât de  reale  sunt. 
Aşa cum  se  spune, „Adevărul este  mai  ciudat decât  ficţiunea” 
şi  aceasta  se  aplică lucrurilor  care  zboară în jurul  nostru  prin 
spaţiu. 
Cea mai  cunoscută explozie  a unui  meteorit în  atmos­
feră  s-a  întâmplat  la Tunguska, în  Siberia, pe  30  iunie  1908. 
Explozia  a  ras  pădurea  pe  o  rază  de  15  kilometri,  devastând 
complet  mii  de  kilometri  pătraţi  de  vegetaţie.  A  fost  auzită 
110 Michael Tellinger 

de  la  o  distanţă  de  peste  600  de  kilometri  şi  văzută  de  la  mai 
mult  de  1  000  de  kilometri.  Există  mărturii  din  Franţa, de  la 
Paris, potrivit  cărora,  la  scurt  timp  după  eveniment,  pietonii 
s-au  oprit  pentru  a  se  uita  la  ciudata  şi  neobişnuita  lumi­
nă  care  venea  de  la  est.  Obiectul  a  fost  cel  mai  probabil  un 
meteorit,  cu  un  diametru  estimat  de  aproximativ  60  de  me­
tri,  pentru  că  o  cometă  de  această  dimensiune  ar  fi  explodat 
mai  sus  în  atmosferă.  Oricum,  nimeni  nu  a  investigat  acel loc 
timp  de  20  de  ani  de  la explozie, ceea  ce  a  dus  la împuţinarea 
numărului  dovezilor.  Probabil  că  în  Siberia  există  o  ţintă 
magnetică,  pentru  că  o  nouă  explozie  atmosferică  similară  a 
avut loc  în  1947.  Bieţii  ruşi!  O  explozie  atmosferică  este  mult 
mai blândă decât  un  impact în  plin.  Ea permite  conţinutului 
meteorului  să  se  disperseze  pe  o  suprafaţă  întinsă,  fără  să 
fie  distrus  de  şocul  impactului.  Efectul  asupra  planetei  este 
totuşi  mult  mai  devastator  atunci  când  obiectul  explodează 
deasupra  pământului.  Este  ceea  ce  au  realizat  şi  experţii  în 
bombardamente  din  cel  de-al  Doilea  Război  Mondial,  îna­
inte  de  a  arunca  prima  bombă  atomică  asupra Japoniei. 
În  martie  1965,  un  obiect  cu  lungimea  de  7  metri 
a  explodat  la  aproximativ  30  de  kilometri  deasupra  oraşului 
canadian  Revelstoke.  Investigatorii  au  ajuns  la  faţa  locului 
rapid  şi  au  recuperat  multe  fragmente  cu  mărimi  de  câţiva 
milimetri.  A  fost  uimitor  faptul  că  multe  dintre  ele  nu  au 
fost  afectate  de  căldură,  dovedindu-se  un  mecanism  plau­
zibil  şi  chiar  posibil  de  transport  ale  celulelor  vii  din  spaţiu. 
Asteroidul  Eros,  Cometa  W i l d  2,  Craterul Tswaing, 
Pretoria,  Africa  de  Sud,  1,8  km  diametru,  creat  de  un 
meteorit  de  30  de  metri,  cratere  pe  Luna  Pământului, 
Suprafaţa  plină  de  cratere  a  planetei  Mercur,  Callisto  -
luna  lui  Jupiter.  Dar  cea  mai  mare  parte  a  materiei  or­
ganice  din  spaţiu  ajunge  pe  Pământ  sub  formă  de  praf. 
Acest  sistem  depăşeşte  cantitativ  cu  mult  depozitele  re­
zultate  în  urma  impacturilor  asteroizilor  şi  cometelor. 
 Sclavii zeilor 111 

Fig 6.1  Dovada craterelor de diverse corpuri cosmice. Aproape toate corpu­
rile cosmice au  cratere,  care aduc aminte de trecutul cosmic violent în care 
seminţele vieţii  au  transmise  de-a  lungul  universului. 
112 Michael Tellinger 

Şi,  dacă  viaţa  poate  rezista  unui  impact  major,  cum 

supravieţuieşte  călătoriei  prin  atmosferă  în  particule  mici  de 
praf?  Oare  căldura  razelor X  şi  chiar  şi  radiaţiile  ultraviolete 
nu  vor  ucide  organismele  microscopice  atât  de  expuse?  Au 
fost  făcute  câteva  descoperiri  surprinzătoare  legate  de  aceas­
tă  metodă  de  transport  a vieţii  din  spaţiu  pe  Pământ. 
Pe  lângă  faptul  că  sunt  în  stare  să  reziste  la  niveluri 
de  radiaţii  ultraviolete  de  3  000  de  ori  mai  mare  decât  oa­
menii,  multe  bacterii  pot  rezista  la  temperaturi  mai  mari 
decât  punctul  de  fierbere.  Bacteriile  şi  viruşii  sunt  cunoscute 
pentru  abilitatea  de  a  se  modifica foarte  rapid în  timp  ce  răs­
pândesc  noi  forme  de  boală,  cauzând  dezastre  în  domeniul 
medical  şi  cel  farmaceutic,  aşa  că  este  plauzibil  ca  ele  să  se 
modifice  foarte  repede  de  la  starea  în  care  există  în  spaţiu  la 
o  stare  adaptată  condiţiilor  de  pe  Pământ.  Bacteriile  chiar 
sunt  echipate  cu  sisteme  celulare  care  le  pot  ajuta  încălzirii 
bruşte în  spaţiu. Ele  se  numesc proteine  de „şoc termic”, care 
răspund în  interval de  câteva  secunde  la  stimulii bacteriei.  Se 
pare  că  aceste  proteine  se  găsesc  în  forme  asemănătoare  la 
multe  specii.  Este  un  mecanism  simplu  de  protecţie  care  le 
permite  acestor  organisme  să  ajungă  vii  pe  Pământ, în  ciuda 
schimbărilor  bruşte  şi  dramatice  de  temperatură.  Sunt  con­
vins  că aceste  proteine vor reprezenta o  sursă mare  de  interes 
pentru  inginerii  geneticieni,  odată  ce  vor  găsi  o  metodă  de 
încorporare  a  acestor  gene  în  A D N - u l  uman.  Datorită  in­
gineriei  genetice  totul  este  posibil,  chiar  dezvoltarea  unei 
noi  caracteristici  umane, asemănătoare  cu  aceea  a bacteriilor 
care  rezistă acestor schimbări bruşte  de  temperatură. Aceasta 
va  ajuta  la  dezvoltarea  călătoriilor  de  explorare  a  spaţiului 
cosmic  şi  probabil  ar  fi  un  proces  ştiinţific  necesar,  care  ar 
ajuta  NASA  să  ajungă  în  locurile  cel  mai  puţin  ospitaliere 
din  spaţiu. 
Pentru  a  reveni  la  vulnerabilitatea  organismelor  în 
spaţiu,  s-a  stabilit  că  un  strat  de  praf cu  o  grosime  de  numai 
 Sclavii zeilor 113 

câţiva  microni  va  proteja  cu  succes  microbul  conţinut  îm­

potriva  radiaţiilor  ultraviolete.  Aşadar,  organismul  se 
îndreaptă  spre  Pământ  prin  mezosferă,  la  aproximativ  120 
de  kilometri  de  suprafaţa  Pământului,  acolo  unde  gazele 
de  diferite  tipuri  ar  putea  constitui  un  factor  de  protecţie 
împotriva  radiaţiilor  ultraviolete.  Apoi  organismul  co­
boară  spre  stratosferă  timp  de  câteva  zile,  acolo  unde  este 
protejat  de  radiaţiile  ultraviolete  de  către  ozon.  După  ace­
ea,  cade  destul  de  repede  pe  suprafaţa  pământului.  Locul 
de  aterizare  poate  să  fie  pe  vârful  munţilor,  în  râuri,  în 
deşerturi  sau  zone  împădurite,  practic  împrăştiindu-se 
în  toate  colţişoarele  planetei. 
Cu  toţii  am  văzut  stele  căzătoare  noaptea  şi  mulţi 
dintre  noi  şi-au  pus  repede  o  dorinţă,  pentru  că,  undeva  în 
trecut,  acesta  a  devenit  un  ritual.  Mă  întreb  dacă  tradiţiile 
au  ceva  de-a  face  cu  vechile  credinţe  ale  oamenilor  că  stelele 
căzătoare  şi  cometele  au  fost  adesea  asociate  cu  epidemii  şi 
boli?  Dorinţa  era  cel  mai  adesea  o  rugăciune  pentru  sănătate 
şi  protecţie  împotriva  bolii  anunţate  de  mesagerul  nemilos 
din  cer.  Stelele  căzătoare  sunt de  fapt  meteoriţi  care  intră  în 
atmosferă şi cad pe pământ în timp ce ard. Cei mai mulţi din­
tre  ei se evaporă, dar unii aterizează pe  suprafaţa Pământului. 
Aşa că, de fiecare dată când vedem  o  stea căzătoare, putem  fi 
martorii  sosirii  unei  forme  de  viaţă  extraterestră  pe  Pământ. 
Dar,  dacă  stelele  căzătoare  ard  în  atmosferă,  vor  supravieţui 
microorganismele  acestei  călătorii?  Atunci  când  meteoriţi 
mici, de câţiva centimetri, lovesc Pământul, ei ard şi se evapo­
ră.  Particule  de  dimensiunea  unei  gămălii  de  ac  se  vor  mişca 
cu  o  viteză  de  aproximativ  10  km/s  şi  se  vor  încălzi  până  la 
3  000  de  grade  Celsius. Asta  e  suficient pentru  a omorî  orice 
organism  care  intră în  atmosferă. Dar viruşii şi bacteriile  sunt 
mai  mici  decât  o  gămălie  de  ac  şi  se  încălzesc  doar  până  la 
500  de  grade  Celsius  atunci  când  intră  în  atmosferă.  Este 
suficient  pentru  a  le  distruge? 
 114 Michael Tellinger 

Universitatea  din  Ţara  Galilor  a  efectuat  experi­

mente  cu  bacteria  Escherichia  coli  (E  coli)  la  temperaturi 
extreme,  pentru  a  afla  dacă  bacteria  poate  suporta  tem­
peraturi  care  ajung  până  la  700  de  grade  Celsius  pentru 
perioade  de  aproximativ  20  de  secunde.  În  mod  uimitor, 
bacteria  a  supravieţuit  şi,  după  ce  a  fost  plasată  într-un 
mediu  hrănitor,  a  revenit  la  normal.  Aceste  temperaturi  ex­
perimentale  sunt  mult  mai  mari  decât  cele  pe  care  le  suportă 
un  microorganism.  Organismul  ar  fi  încetinit,  ar  fi  expus  la 
temperaturi  înalte  pentru  doar  câteva  secunde,  după  care  ar 
coborî  uşor  pe  Pământ. 
Hoyte  şi  Wickramasinghe  au  fost  ridiculizaţi  pen­
tru  propunerea  lor,  dar,  printr-o  excelentă  demonstraţie 
ştiinţifică,  toate  criticile  au  fost  demontate  şi  astăzi  este  uni­
versal  acceptat  că  spaţiul  conţine  elementele  necesare  vieţii. 
Dar teoria lor a fost prea mult îndrăzneaţă pentru unii, atunci 
când  a  susţinut  că  toată viaţa vine  din  spaţiu, inclusiv bacteri­
ile, viruşii,  protozoarele,  seminţele,  polenul  şi  alte  fragmente 
de  materiale  organice  care  conţin  un  A D N  mai  complex  şi 
chiar  larve. 
Aceasta  este  o  altă  teorie  a  evoluţiei  vieţii  pe  Pământ, 
cunoscută  sub  numele „Gaia”. Ea  a  fost  introdusă  de  James 
Lovelock  la  începutul  anilor '70  din  secolul  trecut  şi  susţinea 
că  viaţa  controlează  condiţiile  de  pe  Pământ  pentru  a  le  face 
potrivite  pentru  viaţă.  Combinarea  teoriilor  panspermi-
ei  şi  Gaia  este  ceea  ce  alţii  au  numit  moştenirea  cosmică:  o 
combinaţie ciudată de evoluţie  darwiniană şi creaţie spontană. 
Ea  susţine  că, în vreme  ce  evoluţia  ghidează  toate  organisme­
le, viaţa  a  existat  în  Univers  şi  înainte  de  a  ajunge  pe  Pământ 
şi  că  Pământul  a  fost  doar  un  alt  punct  de  destinaţie  în  calea 
selecţiei  naturale  universale,  în  vreme  ce  viaţa  se  răspândea 
pe  alte  planete.  Acesta  este  felul  în  care  o  înţeleg  eu.  Mi  se 
pare  cel  puţin  foarte  confuză.  Ceea  ce  mi  se  pare  mult  mai 
logic  este  că  toate  planetele  din  univers  au  avut  sau  vor  avea 
 Sclavii zeilor 115 

o  expunere  continuă  la  noile  forme  de  viaţă  din  amalgamul 

vieţii microscopice interstelare. Pe  unele planete  a existat viaţă 
cu  mult înaintea  altora  şi  ele  au  fost  capabile  să  evolueze  mai 
mult  de-a  lungul  timpului.  Dar  rămâne  marea  întrebare  -
unde  au  apărut  primele  forme  de  viaţă,  înainte  de  a  fî  răs­
pândite  cu  succes  în  întreg  universul?  Aceasta  este  mai  mult 
o  întrebare  pentru  filosofi,  decât  pentru  biologi  şi  oameni  de 
ştiinţă,  aşa  că  le  încredinţez  acest  subiect  pentru  dezbate­
re.  Vom  vedea  că  unele  întrebări  legate  de  originile  noastre 
ne-ar  putea  îndrepta  către  răspunsuri  mai  puţin  nonconfor-
miste  referitoare  la  originile  vieţii.  Trebuie  să  subliniez  că 
obiectivele  mele  în  această  carte  au  mai  mult  de-a  face  cu 
dezvăluirea  originii  omului  şi  nu  neapărat  cu  găsirea  origi­
nilor  vieţii.  Evenimentele  de  mai  jos  au  fost  prezentate  ca 
dovezi  pentru  susţinerea  teoriei  moştenirii  ancestrale.  Nu 
fac  decât  să  aducă  dovezi  irefutabile  pentru  a  susţine  teoria 
panspermiei, în  forma  sa  originală: 

19 mai 1995  Doi  oameni  de  ştiinţă  de  la  Universitatea 

Politehnică  de  Stat  din  California  au  de­
monstrat  că  bacteriile  pot  supravieţui  fără 
metabolism  cel  puţin  25  de  milioane  de  ani; 
probabil sunt nemuritoare. 
24 noiembrie 1995  Ziarul New York Times a publicat o ştire despre 
o bacterie care poate supravieţui unui nivel de 
radiaţii mai mare decât cel mai ridicat nivel în­
registrat vreodată pe Pământ. 

7 august 1996  NASA  a  anunţat  descoperirea  de  dovezi  fo­

silizate  de  viaţă  primitivă  pe  meteoritul  ALH 
84001, provenit de pe Marte. 

27 octombrie 1996  Geneticienii au prezentat dovezi că multe gene 
sunt  mai  vechi  decât  ar  putea  să  indice  ana­
liza  fosilelor.  Studii  suplimentare  au  confimat 
această descoperire. 
 116 Michael Tellinger 

29 iulie  1997  Un  om de ştiinţă de  la  NASA a anunţat desco-

perirea unor dovezi fosilizate de forme de viaţă 
microscopice provenite de pe un meteorit. 
Primăvara 1998  O  fosilă  mică,  găsită  într-un  meteorit  şi 
fotografiată în 1966 a fost recunoscută de un mi-
crobiolog rus ca fiind bacteria magnetotactică. 
Toamna  1998  Poziţia  NASA  referitoare  la  viaţa  în  spaţiu  s-a 
modificat  semnificativ. 
4  ianuarie  1999  NASA a recunoscut oficial  posibilitatea ca viaţa 
de  pe  Pământ să provină din spaţiul cosmic. 
19 martie 1999  Oamenii  de  ştiinţă  de  la  NASA  au  anunţat  că 
încă doi  meteoriţi conţin dovezi fosilizate solide 
asupra existenţei în trecut a vieţii pe Marte. 
26 aprilie 2000  Echipa care operează spectometrul de masă în 
cadrul  misiunii „Stardust” de la NASA a anunţat 
detectarea  unor  mari  molecule  organice  în 
spaţiu.  Nu se  cunosc  surse  mai  mari  de  mole­
cule organice nonbiologice. 

19 octombrie 2000  O echipă de  biologi  şi geologi  au  anunţat revi-

talizarea unei bacterii vechi de 250 de milioane 
de  ani, întărind  ideea că sporii de  bacterie  pot 
fi nemuritori. 
13 decembrie 2000  O  echipă  NASA  a  demonstrat  că  magnetozo-
mii descoperiţi pe meteoritul ALH 84001  de pe 
Marte sunt biologici. 
~.~.,,.*,,-,,...,,...™.™,w„_.»,...,„w_  „.„,...._.. ...,..„..„.,„  -..„ 

Iunie 2002  Geneticienii au declarat că pasul de la cimpan­
zeu la maimuţă a fost făcut cu ajutorul viruşilor. 
August 2004  Un  om  de  ştiinţă  de  la  NASA  a  făcut  publice 
fotografii  ale  unei  cianobacterii  fosilizate,  pro­
venită de pe un meteorit. 

Alcătuit  de  Brig  Klyce, www.panspermia.org 

În  decursul  istoriei,  cometele  au  fost  asocia­

te  cu  boli  şi  epidemii,  care  urmau  la  scurt  timp  după 
 Sclavii zeilor 117 

apariţia  sau  dispariţia  lof.  Acum  ştim  că  mii  de  come­
te  se  evaporă  zilnic  în  straturile  superioare  ale  atmosferei, 
conţinutul  lor  ajungând  prin  intermediul  ploii  pe  pământ. 
Viruşii  şi  bacteriile  se  pot  modifica  rapid,  infiltrându-se 
în  celulele  noastre  şi  provocând  modificări  întâmplătoare  ale 
anumitor gene, care  au ca rezultat schimbări revoluţionare  la 
anumite  specii. Toate  acestea  ne  duc  la  concluzia  că  salturile 
rapide  în  evoluţia  speciilor se  întâmplă  şi  s-au  mai  întâmplat 
şi  în  trecut. 
Un  astfel  de  exemplu,  care  a  fost  prezentat  pe  13  no­
iembrie  2004  în  revista  New  Scientist,  este  apariţia  bruscă 
a  liliecilor  în  lume  acum  50  de  milioane  de  ani.  Asta  este 
cu  adevărat  o  dilemă  în  procesul  evoluţiei,  pentru  că  până 
în  prezent  nu  a  fost  descoperită  nicio  fosilă  a  unui  element 
intermediar  care  să  facă  legătura  între  strămoşii  rozători  şi 
liliecii moderni. O genă numită B M P 2 este cea care  a schim­
bat  totul  acum  50  de  milioane  de  ani.  Această  genă  este 
prezentă  la  lilieci,  dar  nu  şi  la  şoareci.  Cum  a  apărut  brusc 
această  genă?  Conform  unor  teorii  pe  care  le-am  prezentat 
în  această carte, este  posibil ca genomul să-şi fi provocat evo­
luarea  ca  parte  a  procesului  de  autoîmbunătăţire  a  speciilor. 
Pare puţin forţat, asta putând însemna că şi oamenii  ar putea 
evolua  în  această  direcţie  şi  să  înceapă  să  zboare,  dacă  auto­
controlul  sau  procesul  natural  de  selecţie  consideră  că  nouă, 
oamenilor, ne-ar fi mai bine dacă am zbura. Dar, din câte îmi 
dau  seama,  aici  este  greşeala.  Dacă  genomul  nostru  are  deja 
un  fundament sau  o  structură prestabilită, atunci el trebuie  să 
fie  într-o  stare  de  aşteptare  a  secţiunii  potrivite  de  gene  care 
să umple  spaţiul gol.  Va respinge, aşadar, orice  combinaţie  de 
gene  străine  şi  va  permite  numai  unor  gene  predetermina­
te  să  umple  spaţiile  inactive,  ocupate  de  ADN-ul  rezidual. 
Aceasta  este  o  situaţie  teoretică  raportată  la  oameni,  pentru 
că  avem  suspiciunea  că  ADN-ul  a  fost  modificat.  Această 
situaţie  nu  se  va  aplica  unor  creaturi  cum  sunt  şoarecii,  care 
118 Michael Tellinger 

au  evoluat  în  lilieci.  Şi  atunci  ce  altceva  ar  fi  putut  determi­
na  apariţia  atât  de  bruscă  a  genei  BMP2  la  lilieci?  În  mod 
realist,  aşa  cum  a  arătat  Hoyle,  ar  fi  putut  fi  un  efect  viral  al 
ADN-ului  speciei, care  a  cauzat o  anume  mutaţie  a  celulelor 
şi  care  a  dat  naştere  acestei  schimbări  atât  de  dramatice  a 
structurii  genetice. 
Dar  ce  este  un  virus?  Şi  ce  se  întâmplă  de  fapt  atunci 
când  un  virus  ne  infectează  corpul?  Există  milioane  de  viruşi 
diferiţi,  cunoscuţi  de  către  biologi,  dar  este  posibil  să  mai 
existe  milioane  de  viruşi  necunoscuţi.  Cunoaştem  foarte  bine 
viruşii  care  ne  aduc  răcelile  şi  gripa.  Un  virus  relativ  obişnuit 
poate cauza carnagii inimaginabile  şi moartea multor oameni. 
Gripa  epidemică  din  1918  a  omorât  în jur  de  20  de  milioane 
de  oameni, iar în fiecare an, în  Statele Unite  ale Americii  mor 
peste 36 000 de oameni din cauza gripei. Dicţionarul de ştiinţă 
Hutchinson  descrie  virusul  astfel:  „O  particulă  infecţioasă, 
constând  într-un  nucleu  de  A D N  sau  ARN,  închis  într-o 
capsulă  de  proteină”.  Viruşii  nu  sunt  organisme  celulare  şi 
nu  se  pot  reproduce  decât  prin  invadarea  unor  celule  vii,  fo­
losind  sistemul  celulei  pentru  a  se  reproduce.  În  acest  proces 
ei  pot  deranja  sau  altera  ADN-ul-gazdă.  Corpul  omenesc 
sănătos  reacţionează producând  o  proteină  antivirală, numită 
interferon,  care  încearcă  să  împiedice  răspândirea  infecţiei  la 
celulele  adiacente.  Viruşii  se  pot  modifica  foarte  repede  pen­
tru ca să împiedice gazda să dezvolte o  rezistenţă permanentă. 

Ace 

Înveliş  proteic 

Acid nucleic 

Manta 

Fig 6.2 Virusul 
 Sclavii zeilor 119 

Atunci  când  răcim,  virusul  ne  atacă  celulele,  sparg 

peretele  celular  şi  varsă  conţinutul  în  spaţiile  dintre  celu­
le.  Aceasta  provoacă  o  serie  de  efecte  secundare  neplăcute: 
umflături, durere,  secreţii  mucoase  nazale,  dureri  de  cap,  in­
flamări  şi  altele.  Apoi  atacă  ADN-ul,  la  început  desfăcând 
cele  două  spirale  şi  apoi  ataşându-se  de  una  dintre  ele. 
Apoi  virusul  se  multiplică  de  mai  multe  ori,  în  vreme 
ce  corpul  nostru  încearcă  să  se  lupte  cu  acest  invadator  prin 
intermediul  propriului  sistem  imunitar.  La  un  moment  dat, 
virusul  părăseşte  celula,  lăsând  ADN-ul  să  se  recombine  în 
cele  două  spirale.  Se  poate  întâmpla  ca  cele  două  spirale  ale 
ADN-ului să se  combine incorect, având ca rezultat activităţi 
diferite  ale  genelor.  Imediat  ne  vom  găsi  la  începuturile  unei 
posibile  mutaţii  sau  chiar  la  pasul  iniţial  către  evoluţia  acelui 
organism.  Viruşii  pot  suferi  mutaţii  atât  de  rapide, încât  este 
imposibil  să  se  menţină  ritmul  în  crearea  de  noi  vaccinuri. 
Este  clar  faptul  că  viruşii  sunt  organisme  perfecte,  proiectate 
pentru  a supravieţui.  Dacă  au  abilitatea  de  a  ne  invada geno-
mul  şi  de  a  cauza  boli  deosebit  de  grave  şi  moartea,  oare  nu 
este  posibil  ca  ei  să  fie  responsabili  în  aceeaşi  măsură  pentru 
mutaţiile  genetice  care  au  efectul  opus,  care  pot  conduce  la 
paşi  evoluţionari  pozitivi?  Nu  ar  fi  în  interesul  A D N - u l  viral 
să  dezvolte  o  gazdă  mult mai puternică şi  mai  rezistentă pen­
tru  a-şi  asigura  existenţa  perpetuă?  Acesta  este  argumentul 
perfect  în  anumite  aspecte  pentru  genele  egoiste. 
Bacteriile,  pe  de  altă  parte,  sunt  organisme  micro­
scopice,  fiecare  dintre  ele  constând  într-o  singură  celulă 
lipsită  de  nucleu.  Bacteriile  pot  fi  găsite  aproape  oriunde  pe 
Pământ,  chiar  şi  în  cele  mai  puţin  ospitaliere  locuri  de  pe 
Pământ, locuri  cu  aciditate  ridicată,  temperaturi  ridicate  sau 
coborâte.  Unele  bacterii  sunt paraziţi  care  sunt  foarte  nocivi, 
deoarece  produc  toxine.  Altele  pot  fi  benefice  oamenilor  şi 
uneori  chiar  vitale,  cum  ar  fi  bacteriile  digestive  din  stoma­
curile  noastre. Bacteriile  au ADN, dar şi  mici piese  adiţionale 
120 Michael Tellinger 

de  A D N  care  poartă  numele  de  plasmide32.  Aceste  plasmide 

poartă  informaţia  genetică  adiţională  şi  se  mişcă  liber  între 
bacterii,  chiar  dacă  ele  sunt  specii  diferite.  De  asemenea, 
plasmidele  sunt  responsabile  pentru  rezistenţa  bacteriilor  la 
antibiotice,  dar  sunt  unelte  foarte  folositoare  în  ingineria  ge­
netică.  Faptul  surprinzător  legat  de  bacterii  este  acela  că  se 
pot  reproduce  în  doar  20  de  minute.  Alte  organisme  unice­
lulare,  cum  ar  fi  amiba,  se  divid  în  acelaşi  fel. 

ADN 
Perete celular 
Citoplasmă 
Capsule 

Ribozomi 

Membrană plasmatică 
Flagel 

Fig 6.3 Bacteria 

Oamenii  de  ştiinţă  estimează  că  au  reuşit  până  în  pre­
zent  identificarea  unui  procent  cuprins  1%  şi  10%  din  totalul 
bacteriilor  de  pe  Pământ. Acest  procent va  rămâne  scăzut  în 
continuare,  pe  măsură  ce  noi  bacterii  ajung  pe  Pământ  din 
spaţiu  în  fiecare  minut. 
În  octombrie  2004,  revista  New  Scientist  a  publicat 
un  articol  în  care  fulgerul  este  descris  ca  „propriul  inginer 
al  naturii”.  Atunci  când  fulgerul  atinge  pământul,  ucide  or­
ganismele  cu  o  radiaţie  specială,  dar  bacteriile,  aşa  cum  vom 
arăta  în  continuare,  trec  prin  modificări  de  A D N .  Timothy 
32
  Plasmidele  sunt  macromolecule  de  A D N ,  prezente  în  unele 
bacterii  şi  mai  rar  în  celule  eucariotc  şi  care  se  pot  replica  autonom  de 
cromozomul „gazdei”, dar  folosind  aparatul  replicativ  al  celulei  în  care  se 
găseşte, (n.t.) 
 Sclavii zeilor 121 

Vogel,  cercetător  la  Universitatea  din  Lyon,  a  explicat  că 

bacteriile  preiau  orice  rămăşiţă  de  A D N ,  rezultat  în  urma 
şocului:  „Astfel  se  poate  explica  de  ce  genele  se  schimbă  în 
lumea bacteriilor”. S-a  sugerat  ideea  că  acest  fenomen  va  aju­
ta  bacteriile  să  evolueze  mult  mai  repede.  Până  în  prezent, 
oamenii  de  ştiinţă  au  fost  nedumeriţi  de  indicele  de  evoluţie 
al  bacteriilor,  pentru  că  rata  de  A D N  nou  încorporat  nu  se 
potrivea  cu  descoperirile  lor.  Această  nouă  descoperire  vine 
să  explice  indicele  rapid  de  evoluţie  al  diverselor  forme  de 
viaţă  de  pe  Pământ. 
Cei  mai  mulţi  oameni  se  gândesc la bacterii  ca la  nişte 
mici  chestii  nesuferite, care  ar  trebui  distruse  în  totalitate  cu 
ajutorul  noilor  descoperiri:  „Nu  avem  nevoie  de  bacterii... 
creează  numai  probleme  şi  ne  fac  rău”.  Dar  ar  trebui  să  ne 
dăm  seama  că  viaţa  pă  Pământ  ar  fi  imposibilă  fără  bacterii, 
iar atunci  când oamenii de  ştiinţă spun  că universul  musteşte 
de  viaţă, pot  susţine  asta pe  baza  proprietăţilor bacteriei. 
Să  aruncăm  o  privire  asupra  rolului  crucial  pe  care  îl 
joacă bacteriile  în  viaţa  omului.  În  corpul  nostru  numărul  de 
bacterii  este  mai  mare  decât cel  al  celulelor. Trec de  la mamă 
la  copil  prin  intermediul laptelui  matern, încă  de  la  naşterea 
copilului.  Se  ştie  că  lupta  pentru  echilibru  a  bacteriilor  din 
corpul  unui  copil  joacă  un  rol  vital  în  dezvoltarea  acestuia 
din  urmă.  În  vreme  ce  unele  bacterii  sunt  dăunătoare  şi  pot 
să  cauzeze  o  încetinire  a  dezvoltării  şi  creşterii,  alte  bacterii 
sunt vitale  pentru  sănătatea  noastră.  Se  ştie că prin  adminis­
trarea  diferitelor  probiotice  copiilor,  cum  ar  fi  Lactobacillus, 
se  reduce  riscul  apariţiei  eczemelor  şi  a  alergiilor  mai  târziu 
în  viaţă.  Conform  revistei  New  Scientist,  următoarele  bacterii 
predomină în  tractul  nostru  intestinal: 
122 Michael Tellinger 

ORGANUL  TIPUL DE BACTERIE 
Stomacul  Lactobacilul, Streptococul, Stafilococul, entero-
bacteria, diferite tipuri de drojdie 
Duodenul  Lactobacilul, Streptococul, Bifidobacteria, 
Stafilococul, Entobacteria, diferite tipuri de drojdie 
Intestinul  Bifidobacteria, Bacteroizi, Lactobacilul, 
subţire  Streptococul, Stafilococul, Clostridiu, 
Enterobacteria, diferite tipuri de drojdie. Numărul 
de bacterii variază de la o mie la zece miliarde la 
fiecare mililitru. 
Colonul  Toate cele de mai sus,  în  plus  Fusobacteria, 
Peptostreptococul, E. Coli, în cantităţi uriaşe, de 
până la zeci de mii de miliarde la fiecare gram. 

Fred  Hoyle  demonstrează  că  există viaţă  organică  pes­

te  tot în Univers, şi  nu  numai  că  susţine  acest lucru  cu dovezi 
ştiinţifice,  el  explică  că  asemenea  dovezi  sunt  plauzibile  nu­
mai  dacă luăm  în  calcul felul în  care  bacteriile  se  pot înmulţi. 
Brusc,  totul  are  sens  şi  putem  explica  de  unde  provine  atâta 
abundenţă  de  viaţă  în  spaţiu.  Dacă  plasăm  o  singură  celulă 
de  bacterie  într-un  mediu  propice,  termenul  mediu  de  mul­
tiplicare  al  ei  este  de  aproximativ  două  ore.  Din  una  se  fac 
două,  din  două  se  fac  patru,  din  patru  se  fac  opt  şi  aşa  mai 
departe.  Asta  înseamnă  că  până  la  sfârşitul  primei  zile  vom 
avea  o  colonie  prea  mică  pentru  a  fi  văzută  cu  ochiul  liber, 
dar  la  sfârşitul  celei  de-a  doua  zile  o  colonie  de  1  000  va 
avea  1000000  de  unităţi,  care  devine  vizibilă  cu  ochiul  liber 
şi  măsoară  a  zecea  parte  din  dimensiunea  unei  gămălii  de 
ac.  În  cea  de-a  patra  zi vom  avea  o  mie  de  miliarde,  care vor 
cântări  aproximativ un  gram.  În  cinci  zile, colonia va  cântări 
un  kilogram,  iar  în  şase  zile  vom  avea  o  tonă  de  bacterii.  În 
fiecare  zi, greutatea va  creşte  cu  3  zerouri,  ceea  ce  ne  va  duce 
la  o  grămadă  de  bacterii  având  înălţimea  Everestului  în  doar 
11  zile.  Durează  doar  13  zile  pentru  a  produce  o  cantitate 
de  bacterii  egală  cu  greutatea  Pământului,  19  zile  pentru  a 
 Sclavii zeilor 123 

egala  greutatea  galaxiei  noastre  şi  22  pentru  a  o  egala  pe  cea 
a  Universului vizibil  estimat. Aşadar,  atunci  când  oamenii  în­
treabă  cum  de  poate  exista  o  aşa  abundenţă  de  viaţă  organică 
în  univers,  le  putem  explica  foarte  simplu,  folosindu-ne  de 
aceste  date. 
Se  pare  că  bolile  infecţioase  anaerobe,  ciuma  şi  epide­
miile  se  abat  asupra  oamenilor  ca  o  pătură  din  cer.  Şi  totuşi, 
timp  de  milenii  oamenii  de  ştiinţă  şi  doctorii  au  crezut  că 
aceste  boli  se  luau  de  la  o  persoană  la  alta.  Nu  e  nevoie  să 
fii  om  de  ştiinţă  pentru  a  concluziona  că  este  imposibil  ca 
aceste  infecţii să se  împrăştie  în  toată lumea, de la o  persoană 
la  alta  în  câteva  ore  sau  câteva  zile  şi  totuşi  asta  se  întâmplă 
în  fiecare  an,  odată  cu  venirea  sezonului  gripei.  Aceste  boli 
pot  fi  legate  de  apariţia  periodică  a  unui  număr  de  comete 
care  au  lăsat în  urma  lor  milioane  de  tone  de  resturi  de  viaţă, 
în  zborul  lor  pe  lângă  Pământ,  pe  orbite  neregulate.  Acest 
lucru  se  aplică  şi  pentru  epidemiile  oribile  din  trecut.  Totul 
pare  să  se  înlănţuiască  logic.  O  cometă  zboară  în  proximita­
tea  planetei  noastre, umplând  spaţiul  cu  patogeni  nemuritori 
din  afara  Pământului;  câteva  săptămâni  mai  târziu  planeta 
trece  printr-un  lanţ  de  resturi  organice  şi  colectează  bacterii 
ucigaşe.  Cât  ai  clipi, lumea  este  acoperită  de  specii  microsco­
pice  străine,  care  produc  boli  şi  ravagii,  pentru  că  trupurile 
noastre  trebuie  să producă o  nouă formă de  rezistenţă pe  care 
nu  o  posedă. 
Unii  arheologi  cred  că faraonii  şi-au  folosit cunoştinţele 
despre  viruşi  şi  bacterii  pentru  a  ascunde  aşa-zise  blesteme 
în  mormintele  lor.  Prin  închiderea  unui  lanţ  de  bacterii  sau 
viruşi  străvechi  în  mormintele  lor, evoluţia  acestor  organisme 
a  fost  oprită  câtă vreme  au  fost  închise  în  mormânt, pentru  a 
fi  reactivate  atunci  când  corsarii  mormintelor le-au  redeschis 
câteva  mii  de  ani  mai  târziu.  Morţile  inexplicabile  ale  unor 
arheologi  foarte  cunoscuţi  la  scurtă  vreme  după  ce  au  intrat 
în  morminte  i-au  nedumerit  timp  de  decenii  pe  oamenii  de 
124 Michael Tellinger 

ştiinţă. Dacă încercăm  să  explicăm  această dilemă prin inter­

mediul  viruşilor  şi  al  bacteriilor,  ne  putem  muta  rapid  de  la 
magia  neagră  la  matematică.  Bacteria  a  fost  închisă  pentru 
o  perioadă  foarte  îndelungată  de  timp  şi  probabil  că  nu  mai 
există  pe  Pământ  în  forma  ei  iniţială.  Acesta  înseamnă  că 
trupurile  noastre  nu  mai  sunt  obişnuite  cu  această  bacterie 
şi  nu  pot  dezvolta  suficient  de  repede  anticorpi  împotriva 
ei.  Rezultatul  este  rapid  şi  tragic.  Alte  exemple  de  astfel 
de  contaminări  preistorice  sunt  bacteriile  care,  aparent,  au 
supravieţuit  timp  de  4  800  de  ani  în  zidăria  piramidelor  din 
Peru,  timp  de  11  000  în  intestinele  bine  conservate  ale  unui 
mastodont  şi  chiar  şi  300  de  milioane  de  ani  în  cărbune. 
Unele  bacterii  au  strategii  de  supravieţuire  şi  mai  efi­
cace:  formează  spori.  Sporii  sunt  celule  bacteriale,  acoperite 
de  un  înveliş  protector,  aflate  în  stare  latentă.  În  acest  fel  ele 
pot supravieţui  nelimitat. Multe  dintre  molimele  din Vechiul 
Testament pot fi explicate  foarte  simplu  prin  această bacterie 
fenomenală.  Un  exemplu  scurt:  în jurul  anului  1.200  î.  Hr., 
dumnezeu  i-a  pedepsit  pe  filistini  pentru  că  i-au  atacat  pe 
evrei  cu  „mâncărimi  în  părţile intime”. Mâncărimile  sunt de 
fapt  plăgi,  care  apar  ca  urmare  a  ciumei  bubonice.  Această 
boală  este  bine  cunoscută  şi  documentată  încă  din  secolul 
al  XIV-lea,  iar  unii  oameni  de  ştiinţă  încă  susţin  teoria  că  a 
fost  cauzată  de  puricii  care  au  transportat bacteria  la  oameni 
de  la  şoarecii  infectaţi  cu  bacteria  Pasteurella pestis.  Aceasta 
poate fi explicaţia pentru un  număr mic de  infectări, dar vom 
demonstra  în  capitolul  11  cât  de  nepractică  este  răspândirea 
unei  asemenea  infecţii,  atunci  când  este  atribuită  doar  puri­
cilor  şi  şoarecilor. 
Aşadar, ce  am  învăţat în  acest capitol?  Coliziunile  cos­
mice  au  loc de  miliarde  de  ani;  asteroizii, în special cometele, 
sunt  cărăuşii  şi  distribuitorii  vieţii  în  univers;  viaţa  există  din 
abundenţă peste  tot în  spaţiu; viaţa  ajunge pe  Pământ venind 
din  spaţiu  în  orice  secundă,  în  fiecare  zi,  aşa  cum  o  face  de 
 Sclavii zeilor 125 

milioane  de  ani.  De  asemenea, am  descoperit că bacteriile  şi 

viruşii pot  suferi  mutaţii  foarte  rapid,  determinând  probabil 
plantele şi animalele să se transforme şi ele prin interacţiunea 
ADN-ului  lor cu  aceste  bacterii  şi  că electricitatea  şi  alţi  fac­
tori  de  mediu  fac bacteriile  şi viruşii  să  se  transforme  pe  cont 
propriu. Toate  aceste  informaţii  conduc  la concluzia  că  pan-
spermia  nu  mai  este  un  domeniu  neclar  al  ştiinţei,  ci  teoria 
dominantă  cu  privire  la  felul în  care  viaţa  a  ajuns  pe  Pământ 
şi  că  marile  coliziuni  cosmice  între  planete  ar  putea  avea  ca 
rezultat  transferul  şi  amestecarea  multora  dintre  organisme­
le  de  pe  aceste  planete,  ceea  ce  ar  conduce  la  un  proces  de 
evoluţie  paralel  pe  două  planete  separate. 

Cortex 

Membrană plasmatică 

Nucleu 

Peretele celular al microbului 

Mantaua interioară a sporului 

Mantaua exterioară a sporului 

Exosporul 
Fig. 6.2 Sporul 

Deci,  dacă  putem  accepta  aceste  descoperiri  ştiinţifice 

din  ultimii treizeci de  ani, de  ce  să  nu  acceptăm posibilitatea 
ca  specii  similare  cu  noastră  să  fi  evoluat  pe  o  altă  plane­
tă?  Tot  ceea  ce  trebuie  să  facem  acum  este  să  dovedim  că  o 
asemenea  planetă  există  undeva  în  profunzimea  sistemului 
nostru  solar  şi  am  putea  foarte  bine  să  avem  răspunsul  la 
întrebarea  de  ce  extratereştrii  sunt  de  obicei  descrişi  ca  fi­
ind  foarte  asemănători  cu  oamenii.  Ceea  ce  este  ciudat  este 
faptul  că  aceste  informaţii  ne-au  mai  fost  dezvăluite  de  mai 
multe ori în trecut, dar părem hotărâţi  să le ignorăm. 
 7 
Planeta X 
Aveam  22  de  ani, eram  în  primul  an  de  după  absolvirea 
facultăţii,  încercând  cu  disperare  să  devin  o  vedetă  a  muzicii 
pop. Dar în  adâncul sufletului  meu  era  o  inimă de  imitator de 
om  de  ştiinţă,  atras  de  ştirile  care-i  făceau  pe  prietenii  mei  să 
caşte  de  plictiseală.  La  televizor  a  apărut  şi  a  dispărut la  fel  de 
repede  un  nou  spot  despre  Planeta  X.  Am  rămas  uluit  atunci 
când  am  auzit  că  oamenii  de  ştiinţă  se  gândeau  că  au  desco­
perit o nouă planetă mare în  sistemul  nostru  solar, poziţionată 
după  Pluto.  Raportul  era  foarte  convingător  şi  cita  numele 
mai  multor cosmologi  de  încredere.  Dar  atunci  a fost prima  şi 
ultima  dată  când  am  auzit  despre  acel  raport.  M-am  aşteptat 
să  citesc  despre  el  în  ziarul  de  a doua zi  sau  într-o  revistă  săp­
tămânală,  dar  am  fost  foarte  dezamăgit.  Niciun  ziar  nu  avea 
articole cu o  asemenea ştire şi nimeni  altcineva nu şi-a amintit 
nimic  despre  acest  subiect.  Din  păcate,  această  întâmplare  a 
avut  loc  cu  treisprezece  ani  înaintea  apariţiei  Internetului  iar 
găsirea  de  informaţii  despre  acest  subiect  nu  era  uşoară,  mai 
ales în Africa de  Sud, acolo unde  mass-media era controlată de 
guvernul  de  apartheid 34 .  Obiecte  ciudate  pe  cer?  Asta  aducea 
34
  Sistem  social,  politic  şi  economic  rasist  de  separare,  impus 
de  populaţia  minoritară  albă,  în  Africa  de  Sud,  de-a  lungul  secolului 
al  XX-lea  (n.t.) 
128 Michael Tellinger 

prea  mult  cu  o  ameninţare  comunistă.  Deci,  pentru  un  mo­

ment  scurt,  curiozitatea  şi  imaginaţia  mi-au  fost  stârnite, 
pentru  a  se  linişti  apoi  sub  presiunea  concertelor  din  fiecare 
noapte  şi  diferitelor  stele  din  ochii  mei.  În  anii  care  au  urmat, 
am  fost  atras  cu  statornicie  de  cosmos  şi  de  diversele  tipuri 
de  literatură.  Nu  mi-am  dat  seama  niciodată  cât  de  serios  era 
privită  problema  planetei  X  şi  cât  de  hotărât  era  urmărită  de 
un  număr  mare  de  astrofizicieni  şi  alţi  cosmologi.  Ştirea  care 
mă  impresionase  atât  de  mult  era  bazată  pe  un  articol  simi­
lar  apărut  în  New  York  Times,  pe  19  iunie  1982,  care  susţinea 
că  ceva  mare,  dincolo  de  sistemul  mostru  solar,  scutura  pla­
netele  Uranus  şi  Neptun,  provocând  fluctuaţii  de  gravitaţie, 
ceea ce  ducea la o  mişcare  neregulată pe  orbite.  Forţa lăsa  im­
presia  unui  obiect  mare,  îndepărtat  şi  nevăzut,  care  putea  să 
contribuie  la  credibilizarea  speculaţiei  privind  existenţa  unei 
planete în  spaţiul  îndepărtat.  În  ultimii  200  de  ani, descoperi­
rea  planetelor  a  avut  mai  mult  de-a  face  cu  matematica  decât 
cu  realizarea  unor  telescoape  mai  mari  şi  mai  puternice.  În 
acelaşi  fel în  care  acum  150  sau  200  de  ani, astronomii  au pre­
văzut  existenţa  planetelor  Uranus  sau  Neptun,  acum  prezic 
existenţa unei  planete  mari în  spatele  planetei  Pluto. Datorită 
neregularităţilor  matematice  din  orbitele  gravitaţionale  ale 
celorlalte  planete,  oamenii  de  ştiinţă  erau  atât  de  siguri  că 
această  planetă  există  încât  au  numit-o  Planeta X. 
Sistemul  nostru  solar  reprezintă  o  parte  relativ  liniştită 
a  Căii  Lactee,  galaxia  noastră,  dar  s-a  născut  într-un  trecut 
violent,  care  este  evidenţiat  de  numărul  mare  de  cratere  de 
impact  prezente  pe  toate  planetele  din  jurul  nostru.  Să  luăm 
un  binoclu  şi  să  privim  Luna:  n-o  să  ne  vină  să  credem  cât 
de  mare  este  numărul  craterelor  pe  care  le  vom  vedea.  Cel 
mai  apropiat  corp  ceresc  de  Pământ  a  fost  bombardat  timp 
de  miliarde  de  ani  de  asteroizi  şi  alte  resturi  spaţiale  zbură­
toare.  Acelaşi  situaţie  este  valabilă  şi  pentru  Mercur,  Venus 
şi  Marte.  Multe  dintre  lunile  planetelor gazoase  poartă  şi  ele 
 Sclavii zeilor 129 

semnele  acestui  trecut  violent.  Este  un  miracol  faptul că  pla­

neta  noastră  a  scăpat  de  o  coliziune  cosmică  majoră  suficient 
timp  încât  viaţa  să  se  dezvolte  şi  să  înflorească.  Totuşi,  se 
spune  că  acum  65  de  milioane  de  ani,  ultimul  asteroid  uriaş 
s-a  izbit de  Pământ, ducând la dispariţia  dinozaurilor. Acest 
asteroid este  cunoscut sub  numele de  K-T. Dar să aruncăm o 
privire  mai profundă în univers  pentru  a obţine  o viziune  mai 
realistă  a  întregului  tablou. 

Fig 7.1  Este posibil ca centura de asteroizi să fi fost o planetă 
cunoscută sub numele de Tiamat? 

Teoria  Big-Bang-ului 35  pare  să  fie  în  continuare  cea 

mai  populară  teorie  privind  crearea  universului.  Această  te­
orie  susţine  că  acum  13,8  miliarde  de  ani  Universul  a  luat 
naştere  dintr-un punct singular, care  a explodat dând naştere 
stelelor  şi  galaxiilor  în  timp  ce  se  extindea  cu  viteza  lumi­
nii.  Am  participat  recent  la  o  conferinţă  susţinută  de  un 
35
  Big  Bangul  este  modelul  cosmologic  ce.  ne  vorbeşte  despre 
condiţiile  iniţiale  şi dezvoltarea ulterioară a Universului, (n.t.) 
130 Michael Tellinger 

astronom  de  origine  sud-africană,  dr. Tony  Readhead,  care 

conduce  proiectul Institutului de Tehnologie  Cosmică pen­
tru  Imagini  de  Fundal din  California.  El  a pus  la dispoziţie 
imagini  fascinante  din  spaţiul  cosmic,  generate  de  o  nouă 
generaţie  de  radiotelescoape.  După ce  a purtat întregul au­
ditoriu  printr-o  călătorie  în  timp  departe  de  Pământ  spre 
adâncimile Universului, m-am simţit ca şi cum aş fi călătorit 
cu  adevărat  prin  timp.  Imaginile  galaxiiilor  şi  ale  încrengă­
turilor de galaxii şi cuasari m-au zăpăcit. Dar, atunci când a 
prezentat o  imagine  de  dincolo  de  cei  13,8  miliarde  de  ani, 
am fost scuturat de un şoc. Era de un negru catran. Nu exis­
ta  nimic  dincolo  de  acest  punct.  Nimic  pe  care  să-l  putem 
vedea  sau  imagina. Tocmai  ce  călătorisem  dincolo  de  mar­
ginea  universului  cunoscut.  Ceea ce  este  uimitor  este  că,  în 
ciuda tuturor cunoştinţelor acumulate în lume, nimeni nu s-a 
hazardat  să  presupună  ce  s-ar  afla  dincolo  de  acest  punct. 
Oricum,  dacă  se  continuă  mişcarea  dincolo  de  acest  punct 
pentru o perioadă foarte îndelungată de timp, este posibil să 
ajungem  la un  alt univers. Dar asta  mă aduce foarte  aproape 
de  a  deveni  ţinta  unui  atac filosofic, aşa că  mai bine  ne  în­
toarcem în partea mai familiară a universului cunoscut. 
Universul a continuat să se extindă, dând naştere unor 
stele  noi  cu  o  viteză  de  neimaginat.  Se  pare  că  sistemele 
planetare  aşa  cum  este  al  nostru,  cu  toate  planetele, lunile-
satelit  şi  celelalte  corpuri,  să  fie  format  din  gazul  amestecat 
cu  praf ce  au  însoţit  naşterea  propriei  stele,  în  cazul  nostru 
soarele. Primele  stele  care  s-au  format din hidrogenul şi  he­
liul  primul  big  bang  nu  ar  fi  putut  avea  planete,  pentru  că 
încă  nu  existau  elemente  grele.  Aceste  elemente  care  sunt 
necesare  pentru  crearea planetelor  au  apărut abia după ce  a 
doua generaţie de  stele a început să explodeze  şi să împrăştie 
asemenea  elemente  prin  univers.  Aceste  elemente  necesare 
construcţiei  planetelor  au  fost  realizate  în  interiorul  stelelor 
prin  nucleosinteză.  Odată  ce  o  stea  se  naşte,  resturile  care 
 Sclavii zeilor 131 

rămân  în  urma  acestui  eveniment  se  împrăştie  prin  Univers, 

pregătite  să  fie  absorbire  de  planetele  noi,  care  încep  să  se 
formeze  în jurul  stelei. 
Aşa  cum  am  menţionat  mai  sus,  nu  mai  devreme  de 
1994  exista  un  mare  grad  de  scepticism  cu  privire  la  existenţa 
altor  planete  în  univers,  în  afara  sistemului  nostru  solar.  Dar 
de  atunci  au fost  descoperite  multe  planete  noi. Acum  se  cre­
de,  în  principal  datorită  descoperirilor  constante  de  planete 
noi,  că  sistemele  planetare  nu  se  formează  izolat,  ci  după  un 
anumit  standard.  Norii  interstelari  sunt  atât  de  mari  încât, 
atunci  când  unul  dintre  ei  se  prăbuşeşte,  se  sparge  în  bucăţi 
suficiente  pentru  a  forma  sute, dacă  nu  milioane  de  stele  cum 
este  soarele  nostru.  Aceşti  nori  interstelari  sunt  ca  nişte  creşe 
astronomice  care  dau  naştere  constant  la  stele  noi.  Aceste 
stele  formează  ulterior  o  asociaţie  haotică,  denumită fasci­
cul  deschis  de  stele,  care  este  dispersat  în  funcţie  de  orbitele 
pe  care  stele  le  urmează  individual  prin  galaxie.  Puternicele 
câmpuri  magnetice,  generate  de  stelele  tinere  menţin  o 
atracţie  puternică  asupra  materiei  care  le  înconjoară.  Această 
forţă  va  capta  toată  materia  aflată  la  distanţă  de  miezul  stelei. 
Dar,  odată  ce  miezul  acestui  nou  sistem  solar  se  prăbuşeşte 
pentru  a  forma  o  stea,  o  parte  din  materialul  din  care  este 
formată  rămâne  în  urmă,  la  distanţă  de  miezul  stelei.  Este 
ţinută  departe  de  centrul  norului  printr-o  rotire  centrifugată, 
transformându-se  într-un  disc  de  praf de  stele  în  jurul  noii 
stele.  Astfel  de  discuri  au  fost  văzute  în  jurul  stelelor  noi, 
ele  confirmând  ipotezele  noastre  privind  formarea  sistemelor 
planetare. 
Un  efect  de  disc  similar  cu  cel  din jurul  stelelor  tinere 
poare  fi  văzut  în  jurul  planetelor  mari,  cum  este  Saturn,  cu 
menţiunea  că  aceste  discuri  sunt  mult,  mult  mai  mici. 
132 Michael Tellinger 

Fig 7.2 Dezvoltarea norului primordial, din care se vor naşte stele 

Fig 7.3 Discul primordial de praf de stele 

Căldura  emanată  de  stea  împrăştie  materiile  uşoare, 

cum  ar fi hidrogenul  şi  heliul, care  sunt  cele  mai  apropiate  de 
stea.  Materialul  care  rămâne  în  urmă  este  format  din  miliar­
de  de  granule  minuscule  de  praf care  se  unesc  şi  rămân  lipite 
împreună,  formând  blocuri  din  ceea  ce  urmează  să  devină 
 Sclavii zeilor  133 

începuturile  unei  noi  planete. Aceste  blocuri  se  transformă în 

pietre  mici,  apoi  în  pietre  mari  şi  chiar  în  pietre  de  mărimea 
unui  asteroid.  În  vreme  ce  aceste  pietre  se  rotesc  în  roi  în 
jurul  Soarelui, se  lovesc  unele de  altele,  fiind  presate  din  ce  în 
ce  mai  puternic  de  gravitaţie. 

Fig 7.4 Fuziunea nucleară împrăştie materialele uşoare, creând 
spaţiu  pentru dezvoltarea planetelor 

Fig 7.5 Discul primordial se învârte în jurul stelei, ducând ia 
formarea unei planete 
134 Michael Tellinger 

Blocurile  cele  mai  mari  au  cea  mai  mare  gravitaţie  şi  vor 
atrage  din  ce  în  ce  mai  mult  material  până  când  vor  deveni 
planete  mari şi Luni. 
Avem  acum  sistemul  nostru  solar,  cu  cea  mai  apropi­
ată  stea,  Soarele  nostru,  care  ne  dă  lumină,  căldură  şi  viaţă. 
Mercur,  Venus, Terra  şi  Marte  sunt  cele  patru  planete  inte­
rioare  ale  sistemului  nostru.  Dar  de  unde  vin  toţi  asteroizii 
şi  toate  cometele?  Între  Marte  şi Jupiter  se  află un  inel  cos­
mic  de  resturi, cunoscut ca  centura  de  asteroizi.  Se  crede  că 
întregul  conţinut  combinat  al  centurii  de  asteroizi  ar  putea 
constitui  o  planetă  de  patru  ori  mai  mare  decât  Pământul. 
Aceasta  este  o  informaţie  fascinantă  din  lumea  ştiinţei  mo­
derne,  pentru  că  vechii  sumerieni  aveau  aceleaşi  cunoştinţe 
despre  dimensiunile  acestei  posibile  planete,  înainte  de  a 
deveni  centură  de  asteroizi.  În  binecunoscuta  Enuma  Elish 
sau Povestea creaţiei, tăbliţele de argilă descriu în detaliu cum 
marea  planetă  pe  care  o  numeau  Tiamat  a  fost  spulberată 
în  urma  unei  mari  coliziuni  cosmice.  În  continuare,  ele  de­
scriu  planeta că  ar fi fost un „uriaş  de apă” cu  „vene  de  aur”, 
a cărei „burtă” a fost izbită de Lunile lui Nibiru. Mai departe 
se  povesteşte  cum  Pământul  a  moştenit  apele  şi  zăcămin­
tele  de  aur  ale  acestei  planete. Toate  au  venit  de  pe  planeta 
Tiamat.  Detaliile  din  Povestea  creaţiei  sunt  atât  de  intense 
încât  depăşesc  orice  putere  de  imaginaţie,  Cum  ştiau  autorii 
acestor  tăbliţe  atât  de  multe  informaţii  acum  mai  mult  de 
5  000  de  ani?  Ar  putea  asteroizii  să  fie  rămăşiţele  unei  pla­
nete  mari  care  a  fost  distrusă  cu  mult  timp  în  urmă  de  o 
coliziune  cosmică?  Astăzi  ştim  că  asteroizii  sunt  formaţi  din 
aceleaşi  elemente  cu  cele  patru  planete  interioare.  Asta  ar 
putea  sugera  că  ar  putea  să  existe  minereu  de  aur  în  mul­
te  fragmente  care  se  învârt  în  jurul  Soarelui.  Coincidenţa 
incredibilă  este  aceea  că  tăbliţele  de  argilă  ne  spun  acelaşi 
lucru.  Ele  arată  cu  claritate  că bogatele  minereuri  de  aur de 
pe Pământ sunt similare cu acelea din bucăţile din centura de 
 Sclavii zeilor 135 

asteroizi. Tăbliţele care descriu Povestea creaţiei nu sunt doar 
nişte poveşti. Ele ne pun la dispoziţie o înşiruire detaliată de 
evenimente  care  au  dus  la  naşterea  planetei  noastre.  Ni  se 
spune,  fără  folosirea  unor  termeni  neclari,  că Pământul  este 
cea mai mare rămăşiţă a planetei Tiamat, planetă care  a fost 
pulverizată  şi  a  devenit  centura  de  asteroizi  care  există  şi  în 
prezent. 
Dincolo de această centură de asteroizi se găsesc patru 
planete, cunoscute  ca giganţii gazoşi,  care  au un  mic  nucleu 
pietros,  în  vreme  ce  restul  planetei  este  format  din  diverse 
gaze,  care  le  dau  culori  distincte.  Toate  aceste  cunoştinţe 
şi  cercetări  au  fost  răsplătite  în  aprilie  1999,  atunci  când 
primul  sistem  multiplu  de  sisteme  extrasolare  a  fost  desco­
perit la  o  distanţă de  44  de  ani-lumină  de  Pământ.  Upsilon 
Andromedae  este  o  stea-soare,  care  are  trei  planete  gigant, 
orbitele  a două dintre  ele  fiind  mai  apropiate  de  Soarele  lor 
decât  este  Pământul  de  Soarele  său.  Din  acel  moment, ve­
chea  convingere  potrivit  căreia  planetele  nu  erau  etalonul 
în  univers  s-a  schimbat  pentru  totdeauna.  Până  la  mo­
mentul  în  care  această  carte  a  plecat  spre  tipar,  astronomii 
au  descoperit  aproximativ  130  de  plante  extrasolare.  Se  es­
timează  că  sistemul  nostru  solar  are  în  jur  de  4,5  miliarde 
de  ani.  Bombardamentul  planetelor  cu  resturi  din  spaţiu  a 
început  cam  acum  4,5  miliarde  de  ani  şi  s-a  încheiat  acum 
4  miliarde de  ani. Deşi  ne-am bucurat de  o  perioadă destul 
de lungă de stabilitate în sistemul nostru solar, încă mai sunt 
mulţi monştri cosmici care zboară prin cosmos şi care ne pun 
în pericol viaţa. 
De  mii  de  ani,  cometele  au  fost  observate  şi  s-a  scris 
despre ele. Au fost considerate ca mesageri ai lui Dumnezeu 
sau  semne  ale  răului.  Dar  de  unde  vin  ele?  Se  cunosc  două 
surse  de  comete.  Despre  cureaua  Kuiper,  care  se  găseşte  în 
spatele planetei Neptun, se presupune că ar conţine un mili­
ard de comete, care sunt corpuri de piatră şi gheaţă rămase în 
136 Michael Tellinger 

urma  formării  sistemului  nostru  solar.  Cealaltă  sursă  de  co­

mete  este cunoscută ca Norul Oort, care încercuieşte practic 
sistemul nostru solar şi  se consideră că este formată dintr-un 
milion de milioane de comete, mai multe decât toate  stelele 
din galaxia Căii Lactee. În anul 2004 se estima că ar conţine 
un  miliard  de  stele.  Acesta  este  un  alt  indiciu  rapid  despre 
felul  în  care  evoluează  cunoştinţele  noastre  şi  cum  se  mo­
difică  percepţia  noastră.  Una  dintre  teoriile  legate  de  felul 
în  care  s-a  format  Norul  Oort  este  aceea  că  a  luat  naştere 
în  timpul  creaţiei  sistemului  nostru  solar  din  materialul 
din  care  s-au  format  planetele-gigant,  dar  şi  multe  bile  de 
gheaţă şi  praf care  au  fost  influenţate  de  gravitaţia giganţilor 
gazoşi, în  acelaşi  fel în  care  corpurile  din  centura  de  astero­
izi  au  intrat  sub  influenţa  lui Jupiter.  Este  posibil  ca  unele 
dintre  aceste corpuri îngheţate să fie atrase pe orbite şi  adu­
se  aproape  de soare, având ca rezultat evaporarea lor. Acelea 
care nu s-au evaporat au fost îndepărtate din zona planetelor 
gigant şi au ajuns  pe orbita acestora, la o distanţă de  100 000 
de  ori  mai  mare  decât  distanta  de  la  Pământ  la  Soare. 

Norul  Oort 
Neptun 
Centura  Kuiper 
Marte 
Jupiter 
Pluto 
Centura  de  asteroizi 
Asteroizii  troian 

Fig  7.6  Există două surse cunoscute de comete:  Centura Kuiper şi  Norul Oort. 

 Sclavii zeilor 137 

Aceasta  înseamnă  o  distanţă  de  probabil  15  milioane  de 

milioane  de  kilometri, ceea  ce  înseamnă  atât  de  departe  de 
Soare  încât  aceşti  bulgări  de  zăpadă  murdară  au  fost  parţial 
influenţaţi  de  gravitaţia  altor  stele.  De-a  lungul  miliardelor 
de  ani,  orbitele  lor  au  devenit  mai  line,  iar  ele  au  devenit  o 
cochilie sferică de  comete în jurul sistemului solar, cunoscută 
acum  sub  numele  de  Norul  Oort.  Deşi  aceasta  este  doar  o 
teorie, Norul Oort rămâne o realitate, constând în toate acele 
miliarde de comete, mari şi mici. 

Fig 7.7 Orbitele planetelor 

Cometele pe care le vedem din când în când se află toate 
pe  o  orbită eliptică  alungită, în jurul  Soarelui.  Ele  s-au  des­
prins  din norul-părinte şi au fost atrase către  soare. Ele se tot 
apropie de Soare pe măsură ce se rotesc în jurul său şi apoi sunt 
aruncate departe în spaţiu, într-un mod asemănător cu modul 
de funcţionare al unei pendule. Orbitele lor se pot găsi la mai 
multe  mii de  ani. Ceea ce  este foarte interesant este  similari­
tatea orbitelor acestor comete cu orbita teoretică a planetei X. 
Dacă  alegem  să  dăm  crezare  scrierilor  sumeriene,  orbita 
138 Michael Tellinger 

planetei X, pe  care  o  numeau „Nibiru”, este  foarte  asemănă­

toare cu cea a cometelor care gravitează în jurul Soarelui. „O 
mare  orbită eliptică”, aşa  o  numeau  tăbliţele  de  argilă  acum 
mii de ani. De vreme ce noi, oamenii moderni, am descoperit 
ultimele  trei planete  din  sistemul  nostru  solar  abia în  ultimii 
220  de  ani,  este  dificil  pentru  noi  să  înţelegem  cum  cineva 
acum  6  000  de  ani  putea  să  ştie  atât  de  multe  despre  siste­
mul  nostru  solar  şi  despre  planetele  care  îl  formau.  Aceasta 
este  o  realitate  neplăcută, care indică limpede marea noastră 
neştiinţă în legătură cu cosmosul, în  secolul al XXI-lea. 
Cu  foarte  puţin  timp  în  urmă  ni  s-a pus  la  dispoziţie 
ceea  ce  anumiţi  astronomi  noncoformişti  încearcă  să  de­
monstreze de câteva sute de ani, iar specialiştii în cosmologie 
folosesc  pentru  a-şi  mai  repara  din  orgoliul  rănit -  existenţa 
planetei  X.  Acesta  nu  este  un  drăguţ  nume  SF  inventat  de 
nişte  studenţi glumeţi, ci  numărul roman X, care  este  echi­
valentul  numărului  arab  10.  Planeta  X  este  cea  de-a  zecea 
planetă  din  sistemul  nostru  solar  cunoscut.  Mai  trebuie  să 
aduc în  discuţie  un  alt  aspect interesant, şi  anume  simbolis­
mul  aparţinând  perioadei  sumeriene  şi  o  anume  „planetă  a 
trecerii” care a fost adesea reprezentată cu o cruce pe tăbliţele 
de  argilă şi pe cilindrii  sumerieni. Vom  examina aceste  arte­
facte  străvechi  mai  târziu. 
Şi  astfel  continuă  obsesia  legată  de  planeta X.  Să  pri­
vim  cu  atenţie  povestea  astronomului  francez  Alessandro 
Morbidelli care, în 2003, a îndrăznit  să sugereze  că  ar putea 
exista  o  planetă  mai  mare  în  spatele  planetei  Pluto,  care  se 
mişcă pe o orbită eliptică alungită în jurul soarelui, cu durata 
de 3  600 de ani. Asemănările dintre faptele prezentate în ar­
ticolul  său  şi  textele  sumeriene  sunt  uimitoare.  Ceea  ce  este 
interesant este faptul că astromonul francez pare să nu fi auzit 
vreodată poveştile sumeriene despre o planetă numită Nibiru. 
În  februarie  2003,  o  prestigioasă  publicaţie  lunară 
franceză, Science & Vie, a publicat o actualizare a inventarului 
 Sclavii zeilor  139 

de  planete  din  sistemul  nostru  solar, în  lumina  noilor  desco­

periri  din centura  Kuiper. Articolul făcea anunţul senzaţional 
că în sistemul nostru solar mai există încă o planetă necunos­
cută. Autorul a numit-o „o planetă-fantomă a cărei orbită este 
probabil  prea alungită pentru a putea fi văzută”. Articolul scris 
de  Valerie  Greffos,  s-a  bazat  pe  declaraţiile  lui  Alessandro 
Morbidelli, un  astronom de la Observatorul de pe Coasta de 
Azur.  El  sugera  că  pe  vremea  când  sistemul  nostru  solar  era 
haotic, a avut loc o coliziune cosmică în care a fost implicată o 
planetă care era situată pe locul unde astăzi se găseşte centura 
de asteroizi. Toate acestea s-au întîmplat acum 3,9 miliarde de 
ani  şi, ca urmare  a  acestor evenimente, planeta-fantomă este 
prinsă pe o orbită eliptică neobişnuit de lungă care  se întinde 
pe  câteva  mii  de  ani.  El  a  declarat  mai  departe:  „Mă  aştept 
ca  într-o  zi  să  descoperim  o  planetă  nouă,  de  dimensiunile 
planetei Marte”. Morbidelli a pus la dispoziţia revistei o schiţă 
probabilă a orbitei eliptice, care includea şi o poziţie specula­
tivă  a  locului în  care  se  găsea planeta  la  momentul respectiv. 
Este  o  coincidenţă  faptul  că  schiţa  este  aproape  identică  cu 
cea propusă de Zecharia Sitchin în cartea sa, A douăsprezecea 
planetă,  apărută în 1976? De vreme ce astronomul francez nu 
este primul care vorbeşte cu atâta siguranţă despre Planeta X, 
eu cred că asemenea speculaţii sunt mult prea apropiate pentru 
a fi privite ca nişte simple coincidenţe. Această obsesie trebuie 
să însemne  mai  mult decât simplele  speculaţii ale unei  mâini 
de savanţi trăsniţi, aflaţi în căutarea unei planete invizibile, Nu 
atât de invizibilă pe cât pare, atâta vreme cât mulţi oameni de 
ştiinţă  au  prezentat  calcule  matematice  care  indică  existenţa 
unui lucru în spaţiul îndepărtat care le confirmă calculele. 
Sitchin a devenit o autoritate în domeniul studiului ve­
chilor tăbliţe de argilă sumeriene. Se spune că deţine cea mai 
mare colecţie privată, care numără peste 800 de tăbliţe vechi, 
acoperite  de  scriere  cuneiformă.  Sitchin  a  studiat cu  atenţie 
timp  de  mulţi  ani  aceste  tăbliţe, dar  şi  altele  şi  a descifrat şi 
140 Michael Tellinger 

interpretat multe  mesaje complicate şi a prezentat teorii des­
chizătoare  de  drumuri,  care  acum  sunt  luate  în  considerare 
de  un  număr  tot  mai  mare  de  oameni  de  ştiinţă  vizionari. 
Una dintre multele poveşti care  apare înscrisă pe unele dintre 
tăbliţe este  o poveste complicată despre  Nibiru, planeta-ma-
mă  a populaţiei  Anunnaki, zeii  civilizaţiei  sumeriene. Aceste 
cunoştinţe  ale  sumerienilor  sunt  aparent  aceleaşi  cu  cele  pe 
care  aparent  le-a  redescoperit  astronomul  francez,  la  aproa­
pe  28  de  ani  după  ce  Sitchin  a  publicat  pentru  prima  oară 
A douăsprezecea planetă, carte care conţine traducerea acestor 
tăbliţe  antice. 
Asemănările  dintre  munca  lui  Sitchin  şi  cea  a  lui 
Morbidelli  sunt  cutremurătoare: 
•  La începuturi, sistemul solar era haotic. 
• Mai exista o „planetă în plus”, pe locul unde se găseşte 
în prezent centura de  asteroizi. 
•  În  textele  sumeriene această planetă poartă numele de 
Tiamat. 
•  O  ciocnire  cosmică „a deranjat şi  a rearanjat” sistemul 
solar descris în Enuma Elish, sau Povestea creaţiei. 
•  Pe baza descoperirilor făcute pe  Lună, această coliziu­
ne  ar fi avut loc acum 3,9  miliarde de  ani. 
•  După coliziune, sistemul  solar a primit  o  nouă plane­
tă, Nibiru, care  ulterior  a fost redenumită Marduk de 
către babilonieni, după numele zeului  lor. 
•  Orbita ei  este  eliptică şi  nu  circulară. 
•  La perigeu, cei  mai  apropiat  punct  de  Soare, ea  trece 
printre Jupiter şi Marte. 
•  Orbita ei durează mai multe mii de ani. Sitchin a apli­
cat ca unitate de măsură a timpului Shar-ul sumerian, 
care echivalează cu 3  600 de ani pentru o rotaţie com­
pletă pe  orbită. Această durată  este  similară  cu  durata 
mai multor comete cunoscute. 
 Sclavii zeilor 141 

Este  cu  adevărat  remarcabil  că  avem  un  autor,  om 

instruit  şi  om  de  ştiinţă  în  toată  puterea  cuvântului,  care 
a  început  să  prezinte  întregii  lumi  la  începutul  anilor  70 
realităţile  ascunse  ale  trecutului  nostru  şi  un  astronom  care 
practic  l-a  citat  în  detaliu  pe  Sitchin,  expunându-şi  propriile 
descoperiri  la  28  de  ani  distanţă. 
Ceea  ce  este  interesant  este  orbita  eliptică  a  primelor 
comete  din  timpul  formării  sistemului  nostru  solar.  Până  în 
prezent, cometele i-au  nedumerit pe  astronomi, dând  naştere 
multor  speculaţii.  În  vreme  ce  toate  planetele, cu  excepţia  lui 
Pluto, gravitează  în  jurul  Soarelui  pe  acelaşi  plan  şi  în  aceeaşi 
direcţie,  toate  dintre  ele  mişcându-se  pe  o  orbită  mai  mult 
sau  mai  puţin  circulară,  cometele  par  să-şi  urmeze  propriile 
căi,  fără  să  se  supună  regulilor  obişnuite.  Cometele  se  mişcă 
pe  orbite  eliptice  în  planuri  diferite,  în  direcţie  opusă  faţă  de 
planete.  Sunt  împinse  departe  în  spaţiu,  uneori  la  o  distanţă 
de  sute  şi  chiar mii  de  ani, pe  orbitele  lor. 
Tăbliţele  Enuma  Elish  pun  la  dispoziţie  o  explicaţie 
plauzibilă  asupra  originii  cometelor  şi  a  comportamentului 
lor  ciudat.  Puţin  mai  târziu  vom  arunca  o  privire  mai  atentă 
asupra  acestor  tăbliţe  de  ceramică  misterioase.Teoria  curentă 
despre  comete  este  susţinută  de  dovada  astrofizică  potrivit 
căreia  cometele  care  s-au  stabilit  în  Norul  Oort  au  pornit  pe 
nişte  orbite  eliptice  foarte  largi  care  le-au  dus  atât de  departe 
în  spaţiu  încât  au  fost  afectate  de  gravitaţia  altor  stele.  Acest 
lucru  a  cauzat  o  fluctuaţie  a  orbitei  cometelor.  Unele  dintre 
cometele din  acest  nor rămân  totuşi  la distanţe  mari, dincolo 
de  marginea  sistemului  solar,  posibil  la  jumătatea  distanţei 
faţă  de  cea  mai  apropiată  stea.  Putem  să  cântărim  această 
teorie  şi  să  tragem  propriile  concluzii.  Dacă  acest  lucru  se 
poate  întâmpla  cu  o  cometă,  de  ce  nu  s-ar  putea  întâmpla  şi 
cu  o  planetă?  Presupusa  planetă-fantomă  trebuie  să  fi  intrat 
în  sistemul  solar  în  acelaşi  fel  în  care  au  intrat  cometele.  De 
la  marginea  sistemului  solar,  virând  printre  Marte  şi  Jupiter 
 142 Michael Tellinger 

şi  ieşind  pe  drumul  celorlalte  planete  departe  în  spaţiu. 

O  asemenea  planetă,  cântărind  de  milioane  de  ori  mai  mult 
decât  o  cometă  ar  avea  nevoie  de  mult  mai  mult timp  pentru 
a se stabiliza pe o orbită în j u r u l Soarelui. Aşadar, este posibil 
ca  ea  să  continue  pe  orbita  eliptică  timp  îndelungat,  înainte 
de  a-şi  găsi  o  orbită  stabilă  în jurul  Soarelui.  Dacă  orbita  unei 
asemenea  planete  are  3  600  de  ani, pare  să  se  potrivescă  ipo­
tezei  că  ar  fi  fost  subiect  de  dezbatere  şi  factor  de  influenţă 
pe Pământ în j u r u l anului 5 000 î. Hr. şi la intervale succesive 
de  3  600  de  ani. 
Trebuie  să  revenim  pentru  puţin  timp  la  centura  de 
asteroizi  localizată  între  planetele  Marte  şi Jupiter.  Deşi  am 
menţionat  în  treacăt  că  reprezintă  probabil  rămăşiţele  unei 
planete,  această  afirmaţie  trebuie  privită  cu  înţelegerea  fap­
tului  că  informaţiile  despre  această  parte  a  sistemului  nostru 
solar  sunt  foarte  speculative.  Centura  de  asteroizii  sporeşte 
cu  siguranţă  misterul  asupra  sistemului  nostru  solar,  iar  as­
tronomii  sunt nesiguri  asupra  factorilor  care  ar fi  cauzat  acest 
fenomen.  Unii  învăţaţi,  cum  este  Zecharia  Sitchin,  au  anali­
zat  vechea  poveste  sumeriană  a  creaţiei,  care  pare  să  descrie 
lupta  dintre  bine  şi  rău  în  diferite  forme.  El  le  prezintă  ca 
un  eveniment  istoric  care  descrie  crearea  planetei  noastre 
şi  a  Lunii.  Oamenii  de  ştiinţă  sunt  de  părere  că  Luna  este 
prea  mare  în  raport  cu  Pământul  pentru  a  fi  fost  creată  ca 
un  satelit  în  timpul  naşterii  sistemului  solar.  De  fapt,  Luna 
este  al  cincilea  satelit  ca  mărime  din  sistemul  nostru  solar, 
comparându-se  cu  sateliţii  unor  planete  ca Jupiter,  Saturn  şi 
Neptun.  Luna  noastră  este  pur  şi  simplu  prea  mare  pentru 
ca  să  se  fi  născut  în  aceleaşi  condiţii  ca  celelalte  luni.  Legile 
fizicii  nu  ar permite  unui  satelit atât de  mare  să  se  formeze  în 
jurul  unei  planete  mici,  cum  este  Pământul. 
O  teorie  mai  populară  despre  originile  lunii  este  teo­
ria  marii  împroşcări.  Aceasta  a  fost  prezentată  pentru  prima 
dată  în  1975,  la  Institutul  de  Ştiinţă  Planetară  din  Arizona 
 Sclavii zeilor 143 

de  artistul-astronom  Bill  Hartmann  şi  de  colegul  său  Donald 

Davis.  În  numărul  din  luna mai 2002, revista Astronomy Now 
a  prezentat  un  articol  în  care  marea  împroşcare  este  descrisă 
astfel: 

Pământul  abia  apucase  să  se  omogenizeze  pe  orbita  solară 

atunci  când  a  suferit  o  explozie  devastatoare.  O  planetă,  având  ju­
mătate  din  dimensiunile  Pământului  s-a  izbit  foarte  puternic  de  el. 
Coliziunea  a  vaporizat  părţile  exterioare  ale  celor  două  planete  în 
adâncime,  iar  miezul  planetei  s-a  scufundat  în  centrul  Pământului, 
acolo  unde  cele  două  miezuri  au  format  un  singur  miez.  Resturile, 
aproximativ 80%  din  crusta  şi  mantaua  Pământului,  au  fost  răspân­
dite  în  spaţiu.  Treptat,  particulele  din  inelul  de  resturi  de  pe  orbită 
s-au  unit dând  naştere  unui  singur satelit  mare.  Doar această teorie 
se  potriveşte  datelor  cunoscute.  Dar  până  recent  şi  această  teorie 
prezenta probleme serioase, pentru că, potrivit ei, sistemul format de 
Pământ şi  Lună se  învârtea  prea repede. Acum  această  problemă  a 
fost  rezolvată  şi  majoritatea  cercetătorilor  sunt  de  acord  că  Marea 
împroşcare, aşa aranjată cum pare, reprezintă adevărul. 

Aş  spune  că,  în  multe  aspecte,  această  teorie  se 

potriveşte  cu  povestea din Enuma Elish,  descrisă de  către  su­
merieni.  Ceea  ce  a  mai  fost  creat  în  urma  acestei  coliziuni 
este  centura de  asteroizi.  Să  ne  concentrăm  din  nou  pe  aceas­
tă  parte  a  sistemului  solar.  Este  uimitor  că  numai  o  porţiune 
minusculă  din  greutatea  totală  a  centurii  de  asteroizi  a  fost 
aruncată  de-a  lungul  timpului.  Acest  lucru  se  datorează  în 
principal  efectului  gravitaţional  al  planetei  Jupiter,  dar  este 
posibil  ca,  la  un  moment  dat,  un  asteroid  gigant  să  fi  fost 
împins  către  Soare,  să  se  fi  ciocnit  de  Pământ,  să-şi  fi  pierdut 
prin  topire  mult  din  conţinutul  său  de  metal  şi  piatră  şi  să  fi 
fost respins  ca un  satelit gigant, prins  în orbita gravitaţională 
a  Pământului,  răcit  şi  apoi  să  fi  devenit  luna  noastră.  Aceasta 
este  o  altă  teorie  despre  originea  lunii. 
144 Michael Tellinger 

Sumerienii  aveau  o  altă  teorie  despre  crearea  Lunii. O 

planetă numită Tiamat, care exista pe locul unde  acum  se  află 
centura  de  asteroizi,  a  fost  implicată  într-o  coliziune  cosmi­
că  cu  o  planetă  invadatoare,  pe  nume  Nibiru.  A  fost  prinsă 
de  efectul  gravitaţional  al  Soarelui  nostru  pe  o  lungă  orbită 
eliptică. A  devenit cea  de-a  doisprezecea  planetă  a  sistemului 
nostru  solar, pentru  că  sumerienii  considerau  Luna  şi  Nibiru 
ca  făcând  parte  dintre  planete.  Se  explică  de  ce  o  asemenea 
planetă  a  fost  înfăţişată  ca  o  cruce  şi  rămasă  astfel  în  isto­
rie:  intersectarea  traseelor  cu  alte  planete.  Există  numeroase 
referinţe  clare  despre  această planetă  în  numeroase  tăbliţe  de 
ceramică  şi  sigilii  cilindrice, provenite  din  civilizaţia  sumeri­
ană, dar şi de la alte  civilizaţii, mai vechi. Această planetă este 
întotdeauna  reprezentată  printr-o  cruce.  Atât  Nibiru,  cât  şi 
Tiamat  aveau  propriile  luni,  care  au  fost  implicate  într-o  co­
liziune  cosmică  spectaculoasă.  Rezultatul  acestei  coliziuni  a 
fost  distrugerea  planetei  Tiamat,  care  a  devenit  centura  de 
asteroizi,  crearea  Pământului  din  cel  mai  mare  bloc  desprins 
din Tiamat  şi  captarea  unei  Luni,  aparţinând  de Tiamat sau 
Nibiru,  care  a  fost  prinsă  de  gravitaţia  noii  planete  formate, 
Pământul.  De  aceea  Luna  este  atât  de  mare  comparativ  cu 
dimensiunile  Pământului,  pentru  că  la  început  a  fost  Luna 
unei  planete  mult  mai  mari.  Acest  eveniment  întâmplător 
a  fost  cel  care  a  dus  la  apariţia  anotimpurilor  şi  fluxului  şi 
refluxului  pe  Pământ,  care  au  contribuit  la  apariţia  formelor 
de viaţă unice  de pe  Pământ. 
Revista New  Scientist a  dedicat  coperta  unui  număr  re­
cent „Planetei care a zdrobit Pământul”. Autorul articolului a 
oferit teoria unei „planete jucăuşe”, implicată într-o  coliziune 
cosmică.  Ceea  ce  este  mai  fascinant  este  că  planeta-fantomă 
era  numită „Theia”, fără  nicio  altă  explicaţie.  Este  posibil  ca 
autorul  să  se  fi  gândit  la Tiamat? 
De  ce  cunoaştem  atât  de  puţine  lucruri  despre  aceas­
tă  planetă?  Pentru  început,  orbita  sa  de  3  600  de  ani  este 
 Sclavii zeilor  145 

prea  lungă  pentru  intervalele  de  timp  omeneşti  atât  de  scur­
te.  Abia  ne  putem  referi  la  întâmplări  care  au  avut  loc  pe 
Pământ  acum  200  de  ani, cum  putem  înţelege  o  planetă  şi  o 
posibilă  civilizaţie  care  intră  în  vizorul  nostru  o  dată  la  3  600 
de  ani?  Adevărul  este  că,  de-a  lungul  timpului,  omenirea  a 
primit  mai  multe  indicii  privind  această civilizaţie.  Informaţii 
detaliate  au  fost  consemnate  de  scribi  de-a  lungul  miilor  de 
ani, scriind  despre  experienţele lor antice pe  o planetă  tânără, 
pentru  folosinţa  generaţiilor  viitoare,  dar  civilizaţia  noastră 
nu  le-au  luat  în  seamă,  considerând  că  nu  este  posibil  să  fie 
adevărate.  Bunicul  meu  refuza  să  creadă  că  omul  a  păşit  pe 
Lună,  iar eu  mă gândeam  că era  foarte  naiv şi  prost informat. 
Aşadar, să  ne  imaginăm  că o  astfel de  planetă există cu  adevă­
rat, „o  planetă radiantă”, numită Nibiru, aşa cum  este  numită 
de  către  niruani  în  câteva  inscripţii  antice.  Mai  departe, dacă 
există  viaţă  pe  această  planetă,  cine  sunt  locuitorii  ei  şi  ce 
influenţă  au  avut  ei  asupra  planetei  Pământ?  Aceasta  este  o 
întrebare  care  a  fost  pusă  în  mod  regulat  de  milioane  de  ori 
de  către  oameni  obişnuiţi  cu  minţi  iscoditoare  şi  de  oamenii 
de  ştiinţă  care  au  fost  implicaţi  în  căutarea  acestei  planete  X. 
În  timpul  căutărilor  pentru  iluzoria  planetă  X,  au  fost 
descoperite  diferite  alte  obiecte  în  sistemul  nostru  solar,  cel 
mai  recent  chiar  la  marginea  centurii  Kuiper.  Pluto  şi  luna 
sa,  Charon,  sunt  adesea  considerate  ca  membrii  foarte  mari 
ai  centurii  Kuiper  şi  cunoscute  sub  numele  de  Corpuri  din 
Cureaua  Kuiper  (CCK).  Dimensiunile  medii  ale  altor  C C K 
variază  între  10  şi  50  de  kilometri  în  diametru.  Dacă  unul 
dintre  ele  s-ar ciocni  de  Pământ, impactul  ar  avea  consecinţe 
atât  de  grave  încât  ar  putea  să  distrugă  întreaga  planetă  şi 
toată  viaţa  de  pe  ea.  Această  curea  este  sursa  principală  pen­
tru  toate  cometele  de  perioadă  scurtă,  care  se  învârt  în jurul 
Soarelui  în  mai  puţin  de  200  de  ani,  aşa  cum  este  cometa 
Halley.  Alte  comete,  cum  este  Kohoutek,  se  găsesc  pe  orbi­
te  mult  mai  largi,  iar  astonomii  presupun  că  orbita  lor  s-ar 
146 Michael Tellinger 

întinde  de  la  7  500  la  75  000  de  ani.  Această  presupunere  se 
aliniază  genului  de  gândire  aplicat  cu  privire  la  planeta X.  În 
1930, atunci  când  a  fost descoperită  planeta Pluto, a fost  ade­
sea  considerată  ca  fiind  planeta X,  dar  a  devenit  clar  în  scurtă 
vreme  că nu  putea fi acel corp  ceresc care  exercita o  asemenea 
turbulenţă  asupra  planetelor  Uranus  şi  Neptun.  Să  reţinem 
că  oamenii  de  ştiinţă  au  descoperit  că  aceste  două  planete 
prezintă  tulburări  ale  traiectoriei  gravitaţionale  pe  orbită,  iar 
Pluto  era  pur  şi  simplu  prea  mică  pentru  a  putea  avea  un 
asemenea  efect  asupra  lor.  Ca  acest  lucru  să  fie  posibil, corpul 
care  producea  aceste  efecte  trebuia  să  fie  de  multe  ori  mai 
mare  decât Pluto. Dezbaterea continuă, unii căutând cu înfri­
gurare planeta X, alţii  renunţând la ea ca la o  prostie  evidentă. 
Foarte  recent,  un  alt  CCK  a  fost  descoperit.  Quaoar 
are  un  diametru  de  1  250  de  kilometri,  jumătate  din  dia­
metrul  planetei  Pluto  şi  este  cel  mai  mare  C C K  cunoscut 
până  în  prezent.  Un  studiu  al  sistemului  solar  a  relevat 
faptul  că  acesta  nu  este  un  cimitir  plin  de  corpuri  moarte 
şi  îngheţate.  Studiul  evidenţiază  faptul  că  aceste  C C K  ar  fi 
putut  fi  calde  la  un  moment  dat  în  trecut.  Această  conclu­
zie  vine  în  sprijinul  teoriei  care  spune  că  procesele  planetare, 
cum  este  vulcanismul, pot  apărea  pe  corpuri  aflate  la  distanţe 
uriaşe  faţă  de  Soare.  Vulcanismul  ar  putea  veni  în  sprijinul 
existenţei  planetelor  la  distanţe  atât  de  mari  faţă  de  Soare. 
Tăbliţele  sumeriene  descriu  planeta  Nibiru  astfel:  „o  planetă 
radiantă”, care  este  simbolizată  de  o  cruce,  pentru  a  indica 
poziţia  de  răscruce  a  planetei,  dar  şi  a  radiaţiei  sub  formă  de 
căldură  care  emană  dinspre  planetă.  În  tăbliţele  de  argilă  ni 
se  spune  despre  importanţa atmosferei  dense, care  protejează 
planeta  Nibiru  împotriva  lungilor  perioade  reci,  atunci  când 
planeta  se  află  cel  mai  departe  de  Soare,  cât  şi  de  perioa­
dele  fierbinţi  atunci  când  ea  este  cel  mai  aproape  de  Soare. 
Deteriorarea  acestei  atmosfere  a  reprezentat  motivul  care  i-a 
adus  pe  Anunnaki  de  pe  Nibiru  pe  Pământ. 
 Sclavii zeilor 147 

Până  în  prezent,  oameni  de  ştiinţă  au  găsit  în  jur  de 
1  000  de  CCK,  dar  se  cunosc  foarte  puţine  lucruri  despre 
compoziţia  lor  din  cauză  că  sunt  la  o  distanţă  prea  mare  şi 
sunt  estompate.  Dar,  detectarea  gheţii  cristaline  sugerează 
faptul  că  Quaoar  este  sau  a  fost  de  un  corp  diferit  de  Soarele 
nostru.  Ar  putea  să  fie  proximitatea  faţă  de  planeta  radi­
antă  Nibiru?  Această  ipoteză  a  fost  susţinută  de  profesorul 
David  Jewitt,  de  la  Universitatea  din  Honolulu,  Hawaii,  şi 
de  Jane  Luu  de  la  Institutul  de  Tehnologie  din  Lexington, 
Massachusetts.  Cei  doi  cercetători  au  descoperit  primul 
C C K în  1992  şi  au  făcut aceste  ultime  observaţii. Au  susţinut 
că  trebuie  să fi fost un  corp  cu  dimensiuni  apreciabile  care  să 
poată  avea  un  asemenea  efect  asupra  acestui  CCK.  Ar  putea 
fi  acesta  un  indiciu  real  despre  o  îndepărtată  planetă X? 
Dacă  privim  descrierile  detaliate  ale  bătăliilor  cereşti 
dintre  zei  şi  coliziunile  planetelor  pe  care  Enuma Elish  le  de­
scrie  atât  de  viu,  aproape  că  sună  prea  fantastic  pentru  ca  să 
fie  considerate  reale. Totul  pare  atât  de  îndepărtat  în  spaţiu 
şi  atât de departe în timp, încât ne  luptăm să găsim  relevanţa 
pentru existenţa noastră la acest moment în timp, dar tot ceea 
ce trebuie să facem este să ne  ridicăm ochii spre cer pentru ca 
să  vedem  cât  de  vulnerabili  suntem  în  faţa  unui  atac  cosmic. 
Poate  nu din partea  altor planete, ci din partea unor asteroizi 
uriaşi  şi  chiar  a unor  comete. Adesea  auzim  ştiri  despre  aste­
roizi  care  au trecut aproape de Pământ, fără ca noi  să fi băgat 
de  seamă,  până  au  trecut  pe  lângă  noi,  neobservaţi.  Acest 
gen  de  ignoranţă  ar  putea  duce  la  dispariţia  rasei  umane  cât 
ai  clipi  şi  ar  putea  cauza  o  coliziune  cosmică  de  proporţii, 
nu  foarte  departe  de  evenimentele  spectaculoase  descrise  în 
tăbliţele  sumeriene.  Există  probabil  mai  multe  mii  de  astero­
izi  uriaşi  care  zboară  prin  sistemul  nostru  solar,  mulţi  dintre 
ei  ajungând  foarte  aproape  de  Pământ.  Aceştia  sunt  numiţi 
Asteroizi  Apropiaţi  de  Pământ  (AAP).  Eros  este  un  AAP 
alungit,  care  măsoară  33  de  kilometri  lungime,  13  kilometri 
148 Michael Tellinger 

lăţime  şi  33  de  kilometri  înălţime;  suficient  de  mare  ca  să 
distrugă  Pământul  şi  viaţa  de  pe  el.  Până  în  prezent  au  fost 
identificaţi  în  jur  de  150  de  AAP,  dar  mai  există  mulţi  alţii. 
Cel  mai  mare  AAP  cunoscut  este  1  036  Ganymede,  cu  un 
diametru  de  41  de  kilometri.  Potrivit  astronomilor,  există 
peste  1  000  de  AAP  al  căror  diametru  este  mai  mare  de  un 
kilometru  şi  care  ar  putea  pricinui  stricăciuni  catrastrofale 
Pământului. Chiar şi AAP  mai  mici  ar putea cauza distrugeri 
importante  dacă ar  fi  să  se  lovească  de  Pământ. 
Aceste  informaţii  ne  duc  înapoi  la  evenimentele  tragi­
ce  care  au  avut loc  laTunguska, în  Siberia, pe  30  iunie  1908. 
Un  meteorit  măsurând  între  90  şi  200  de  metri  în  diametru 
a  explodat  deasupra  Pământului,  chiar  înainte  de  impact.  A 
ars  complet  pădurea  acoperită  de  zăpadă  pe  o  rază  de  2  100 
de  kilometri  pătraţi  şi  a  distrus  în  jur  de  80  de  milioane  de 
copaci.  Dacă acolo  ar  fi  fost  un  oraş, vă puteţi imagina  drama 
care  ar  fi  avut loc. 
Acum  aproximativ  65  de  milioane  de  ani  a  avut loc  un 
impact  şi  mai  devastator  pe  Pământ.  Un  asteroid  cu  diame­
trul  de  10  kilometri  s-a  izbit  de  Pământ  în  zona  peninsulei 
Yucatan,  din  Mexic,  şi  a  dus  nu  numai  la  dispariţia  dinoza­
urilor,  ci  şi  a  tuturor  animalelor  cu  greutatea  de  peste  30  de 
kilograme  şi  a unei  părţi  importante  a vegetaţiei. Impactul ar 
fi  dus  la  penetrarea  scoarţei  terestre,  împrăştiind  praf şi  alte 
resturi  în  atmosferă,  cauzând  incendii  uriaşe,  activitate vulca­
nică,  tsunamiuri  şi  furtuni  devastatoare  cu  vânturi  puternice 
şi  chiar  ploaie  acidă.  Impactul  ar  fi  dus  la  schimbări  chimice 
în  atmosfera  Pământului,  favorizând  creşterea  concentraţiei 
de  acid  sulfuric,  acid  nitric  şi  compuşi  pe  bază  de  fluoruri. 
Mai  mult,  valul  de  căldură  degajat  de  forţa  impactului  ar  fi 
incinerat  toate  formele  de  viaţă  întâlnite  în  cale.  După  im­
pact, praful  şi  rămăşiţele  care  au  fost  aruncate  în  atmosferă  au 
blocat  timp  de  mai  multe  luni  lumina  Soarelui  şi  au  contri­
buit  la  scăderea  temperaturii  planetei.  Organismele  care  nu 
 Sclavii zeilor  149 

s-au  putut  adapta  la  schimbările  de  lumină  şi  temperatură 

au murit. Pentru că energia plantelor provine de la soare, ele 
ar  fi  fost  primele  afectate  de  asemenea  schimbări  de  climat. 
Multe  familii  de  fitoplancton  şi  plante  au  murit,  iar  nivelul 
de oxigen de pe Pământ a scăzut dramatic. Din cauza lipsei 
de  oxigen  au  fost  afectate  atât uscatul,  cât  şi  oceanele, toate 
organismele care nu s-au putut adapta la un consum mai mic 
de oxigen murind sufocate. Drama a continuat. Din această 
transformare  a mediului  au rezultat schimbări majore  în cir­
cuitul de hrană, erbivorele murind de foame după ce vegetaţia 
s-a uscat. Apoi carnivorele  au fost nevoite să se mănânce în­
tre ele şi, în cele din urmă, au murit şi ele. Cadavrele lor mari 
au asigurat pentru o vreme hrana pentru animalele mai mici. 
Aceasta trebuie  să fi fost cu  siguranţă o  explozie  spec­
taculoasă.  Ca  să  ne  reamintim  cât  de  spectaculoase  pot  fi 
exploziile cosmice, tot ceea ce trebuie să facem este să ne amin­
tim cel mai observat eveniment din istoria omenirii. În 1994, 
21  de  bucăţi  din  cometa  Shoemaker-Levy  s-au  izbit  de 
Jupiter. Toată lumea a încremenit în vreme ce urmărea acest 
eveniment, iar toate telescoapele erau îndreptate către Jupiter, 
pentru ca să aducă acele imagini dramatice în casele noastre. 
Părţile  cele  mai  mari  ale  cometei  au  cauzat  explozii  de  un 
milion  de  ori  mai  puternice  decât  toate  exploziile  atomice 
care au avut loc pe Pământ. Cu alte cuvinte, dacă acea cometă 
ar fi lovit Pământul, noi nu am mai fi aici astăzi şi după toate 
probabilităţile nici planeta. 
Iată aşadar că  nu  este  atât de  greu  să  ne  închipuim  o 
coliziune  cosmică.  Suntem  foarte  norocoşi  că  magia  televi­
zorului  ne-a reamintit  aceste  evenimente. Tot ceea  ce  aveau 
sumerieni acum 6 000 de ani erau nişte tăbliţe de argilă şi un 
scrib  care  înregistra  evenimentele  cu  scrierea  cuneiformă, în 
loc de formatul video. 
Acum, că ne-am explorat universul, sistemul nostru so­
lar, cometele, asteroizii şi coliziunile cosmice, avem suficiente 
150 Michael Tellinger 

informaţii  pentru  a  evidenţia  probabilitatea  existenţei  unei 

planete  X,  în  părţile  îndepărtate  ale  sistemului  nostru  solar, 
care  ne  vizitează  la  fiecare  3  600  de  ani?  Vom  explora  multe 
alte  părţi  neexplicate  ale  Marelui  Puzzle  Uman,  care  mă  fac 
să  cred  că  o  astfel  de  planetă  există.  Vom  descoperi  că  această 
planetă  este  legată  de  existenţa  noastră  pe  Pământ  printr-o 
serie  de  evenimente  ciudate,  care  include  transferul  de  ger­
meni  de  viaţă  între  ele  la  începuturi,  dar  şi  prin  intermediul 
manipulării  genetice, la  mult timp  după ce viaţa  s-a dezvoltat 
şi  a  evoluat  pe  Nibiru  şi  pe  Pământ.  Manipularea  genetică 
pe  care  rudele  noastre  cosmice  au  exercitat-o  asupra  noastră 
acum  aproximativ  200  000  de  ani  este  consemnată  cu  grijă 
pentru  noi  în  tăbliţele  străvechi.  Vă  rog  să  luaţi  din  nou  în 
considerare  toate  cunoştinţele  pe  care  le  avem  despre  cosmos 
şi  cât  de  mult  pare  că  învăţăm  în  fiecare  zi  de  la  oamenii 
de  ştiinţă  care  studiază  cerul.  Odată  ce  am  concluzionat  că 
toată  înţelepciunea  noastră  este  încă  în  fază  incipientă,  con­
cluzia evidentă este  una pe  care  nu o  putem rosti. Ceea ce  mă 
roade  acum  este  indiferenţa  cu  care  ne  debarasăm  de  atâta 
informaţie  care  ne-a  fost  lăsată  moştenire  de  scribi  din  alte 
vremuri,  atunci  când  lumea  arăta  cu  totul  altfel.  Se  pare  că, 
dacă  aceste  informaţii  nu  sunt  conforme  cu  felul  în  care  ne 
place să privim la începuturile istoriei  noastre, nu  suntem  atât 
de  dornici  să  le  înglobăm  în  bagajul  nostru  de  cunoştinţe. 
Pentru  a  încheia  acest  capitol într-o  notă inspiraţională, iată 
câteva  declaraţii  referitoare  la  planeta  X  din  partea  oameni­
lor de  ştiinţă, vizionarilor  şi  gânditorilor din trecut şi  prezent. 

Este o certitudine faptul că avansarea omenirii din Paleolitic 
(Epoca de  Piatră Veche)  la Mezolitic  (Epoca de  Piatră Medie)  şi  la 
Neolitic (Epoca de Piatră Nouă) şi apoi la marea civilizaţie sumeriană 
a  avut  loc  acum  aproximativ  3  600  de  ani.  Este  clar  că Anunnaki 
au vizitat Pământul şi au aprobat creşterea nivelului de civilizaţie al 
omenirii  (cunoştiinţe,  ştiinţă,  tehnologie).  Dar,  aşa  cum  am  încercat 
 Sclavii zeilor  151 

să explic la seminariile  recente (încă nu  am  reuşit să o fac într-o car­

te),  vizitele  pe  Pământ şi  în  apropiere  (pe  ceea ce  poartă numele  de 
periheliu) de Nibiru nu coincid. Acest lucru are o semnificaţie imensă, 
pe care cei care mi-au citit doar prima carte o  ignoră. 
Zecharia  Sitchin 

În  domeniile  arheologiei,  geologiei  şi  astronomiei,  ultimii  ani 

au adus o mulţime de fapte care trebuie coroborate cu presupunerile 
că au existat mişcări fizice cu caracter global la începuturi; că aceste 
catrastrofe au fost cauzate de agenţi extratereştri şi că natura acestor 
agenţi poate fi  identificată. Amintirea cataclismelor a fost ştearsă,  nu 
din  cauza  insuficienţei  legendelor  scrise,  ci  din  cauza  unor  procese 
caracteristice care  mai târziu au determinat naţiuni întregi, împreună 
cu  elitele  inteligenţei,  să citească  aceste  alegorii  şi  metafore  în  care 
sunt descrise cu  claritate aceste anomalii  cosmice. 
Immanuel Velikovsky 

Dr.  Robert  S.  Harrington,  fostul  şef  al  Observatorul  Naval  al 
Statelor  Unite  ale Americii,  a  calculat  câţiva  parametri  ai  planetei  X 
şi  ai  orbitei  sale.  Harrington  a pornit de  la  perturbările de  pe  orbitele 
planetelor  Neptun  şi  Uranus,  ştiind  că  Pluto  nu  poate  fi  responsabi­
lă  pentru  acestea.  Observaţiile  pe  care  le-a  folosit  au  fost  furnizate 
de  Almanahul  Oficiului  pentru  Navigaţie  al  Observatorului  Naval  al 
Statelor  Unite  ale  Americii  şi  merg  până  în  1833  pentru  Uranus  şi 
1846 pentru Neptun. 
Robert Harrington, articolul Harrington, 
Marina  Statelor  Unite  ale Americii 

Foarte  multe  date  empirice  indică  faptul  că  fiecare  punct  al 
suprafeţei  Pământului  a  fost  studiat  cu  atenţie,  multe  schimbări  cli­
matice au  avut loc aparent din senin. Acest lucru este explicabil dacă 
suprafaţa aparent rigidă a Pământului trece, din când în când, printr-o 
dizlocare  extensivă. 
Albert  Einstein 
 8 
Natura umană 
Se  pare  că  acordăm  foarte  multă  grijă  creşterii  copi­
ilor  noştri  în  modul  potrivit.  În  funcţie  de  cultura  din  care 
provenim,  variaţiunile  cuvântului  potrivit  pot  fi  extreme.  În 
lume  sunt multe  culturi  adânc înrădăcinate, fiecare dintre  ele 
având  felurite  obiceiuri,  ritualuri  şi  credinţe.  În  ultimii  100 
de  ani  am  trecut  prin  două  războaie  mondiale,  pe  lângă  cel 
de-al treilea război  mondial, prin  câteva  conflicte locale, cum 
ar  fi  cele  din  Coreea,  Vietnam, Afganistan,  Irak  şi  alte  con­
flicte  care  au  fost  considerate  ca  fiind  revolte  minore,  cum 
ar  fi  cea  din  Haiti.  Este  uimitor  că,  în  ciuda  numeroaselor 
conflicte  care  au  avut  loc  în  ultimii  cincizeci  de  ani  ai  seco­
lului  al  XX-lea,  am  experimentat  probabil  unul  dintre  cele 
mai paşnice şi mai tolerante capitole din istoria omenirii. Fac 
această declaraţie  foarte  rezervat, pentru că, până nu vom  eli­
mina  toate  conflictele  din  societatea  noastră, nu vom  fi liberi. 
Această  perioadă  va  fi  cunoscută  pentru  totdeauna  pentru 
prăbuşirea  Uniunii  Sovietice  şi  pentru  transformarea  Chinei 
dintr-un  gigant  comunist  în  economia  cu  cea  mai  rapidă 
creştere  din  lume  şi  partenerul  ideal  de  afaceri  pentru  orici­
ne.  Dar  ar  trebui  să  fim  conştienţi  că  există  şi  alte  forme  de 
conflict  şi  agresiune  decât  războiul  pur  şi  simplu.  Am  devenit 
experţi  în  tehnici  de  manipulare  pentru  ca  să-i  convingem 
154 Michael Tellinger 

pe  alţii  să  ne  urmeze,  deşi  nu  este  neapărat  în  beneficiul  lor. 
Banii  şi  puterea  militară  vă  vor  ajuta  să  faceţi  jocurile  fără 
să  fi  nevoie  să  trageţi  nici  măcar  un  singur  glonţ  şi  uneori 
trecem  cu  vederea  asemenea  incidente.  Asta  se  întâmplă  fie 
pentru  că  genele  noastre  violente  ar  fi  trecut  în  clandestini­
tate,  fie  pentru  că  am  obţinut  noi  gene  care  s-au  transformat 
prin  afişarea  naturii  lor  violente  într-o  formă  mai  subtilă. 
James  Watson,  unul  dintre  descoperitorii  structurii 
ADN-ului,  scrie  în  cea  mai  nouă  carte  a  sa,  intitulată ADN-
ul:  Secretul  vieţii,  următoarele:  „înţelegerea  geneticii  nu 
înseamnă  doar  înţelegerea  motivelor  pentru  care  arătăm  la 
fel  ca  părinţii  noştri.  Înseamnă  şi  luarea  contactului  cu  unii 
dinte  cei  mai  vechi  inamici  ai  omenirii:  defectele  din  genele 
noastre, care  pot  cauza  boli  genetice”. 
Această  declaraţie  susţine  excelent  argumentaţia  mea. 
De  ce  ar  trebui  să  fie  genomul  nostru  aşa  de  incomplet,  atât 
de plin de  defecte dacă  noi evoluăm de  milioane de  ani?  Pur şi 
simplu  nu  ar  avea  sens  şi,  indirect,  sprijină  teoria  că A D N - u l 
nostru  a  fost  modificat  la  începuturile  existenţei  noastre. 
Vorbesc  frecvent  despre  „gene  violente”  şi  „gene  leneşe”  de­
oarece  cred  cu  tărie  că  ele  există  în  materialul  nostru  genetic. 
Dovezile  sunt  peste  tot  în jurul  nostru.  Dacă  ne  comportăm 
într-un  anumit  fel,  ceva  trebuie  că  ne  conduce  din  interior, 
iar  ADN-ul  nostru  este  programul  principal  care  predeter­
mină  toate  caracteristicile  noastre.  Aşa  cum  nu  putem  nega 
faptul că o  persoană  are  ochii  albaştri, atunci  când  acest lucru 
este  evident,  nu putem  nega  nici  că  afişăm  un  comportament 
violent,  atunci  când  acesta  este  afişat  limpede.  Şi  totuşi,  exis­
tă  şi  cealaltă  latură  a  caracterului  nostru,  cu  trăirile  paşnice 
şi  binevoitoare,  care  trebuie  să  depindă  de  un  grup  de  gene 
care  le  controlează.  Este  un  mister forţa  care  conduce  această 
luptă  pentru  înţelegere  pe  care  o  poartă  un  număr  tot  mai 
mare  de  pământeni,  pentru  că  ştim  acum  că  genele  violente 
sunt  încastrate  în  A D N .  Am  fost  martorii  unei  schimbări 
 Sclavii zeilor 155 

dramatice  spre  toleranţă  între  civilizaţiile  de  pe  glob,  acolo 

unde  acum  100  de  ani  imperialismul  era  o  misiune  pentru 
puterile  globale  care  anihilau  civilizaţiile  mai  slabe  în  numele 
lui dumnezeu şi al regelui. Dar, în vreme ce societatea reducea 
discrepanţele  în  anumite  sectoare,  se  dezvoltau  discrepanţe 
în  alte  sectoare.  Intoleranţa  religioasă  este  cu  adevărat  un 
factor  îngrijorător  la  adresa  păcii  mondiale,  pentru  că,  îm­
preună  cu  religia,  vine  o  forţă  aproape  indestructibilă  care  o 
conduce  din  interior:  fanatismul!  Atâta vreme  cât  un  anumit 
grup  de  oameni  crede  că  ocupă  o  poziţie  morală  şi  religioasă 
mai înaltă decât alte  grupuri, ne confruntăm cu  spectrul dez­
astrului. Toate  eforturile  politicienilor  de  a  crea  un  mediu  de 
schimb  global stabil  nu vor însemna  nimic  atâta vreme  cât  ne 
confruntăm  cu  ameninţarea  violenţei  fanatismului  religios. 
Dacă  nu vom putea  arăta  un  nou  drum  religios  al  moderaţiei 
hoardelor de  fanatici  religioşi, există un  risc  major  ca  întreaga 
problemă  să  se  îndrepte  către  un  conflict violent. 
Mai  există  un  alt  segment  de  dezvoltare  globală  care 
atrage  genele  violente  din  unii  dintre  noi  într-un  mod  mult 
mai  subtil:  războiul  economic.  Discrepanţele  dintre  bogaţi 
şi  săraci  reprezintă  cel  mai  îngrijorător  aspect  al  globalizării, 
iar  acest  aspect  nu  dă  semne  de  diminuare,  din  contră  este 
în  creştere.  Atâta  vreme  cât vom  avea  un  grup  sau  o  naţiune 
care  dobândeşte  măreţie  pe  spatele  altei  naţiuni,  nu va  exista 
niciodată o  stare  de  armonie  pe  Pământ. Aşa cum  am  arătat 
mai  devreme, creierul  nostru  este un organ  de  o  complexitate 
imensă,  pe  care  este  posibil  să  nu-l  înţelegem  niciodată  pe 
de-a  întregul.  Creierul  pare  să joace  un  rol  de  interfaţă  între 
planurile fizic şi  spiritual  ale  fiinţei  noastre. Este  ca un  com­
puter  condus  de  pachet  de  softuri foarte  bine  dezvoltate  care 
se  numeşte  genom.  Dar  computerul-creier  poate  funcţiona 
doar  la  nivelul  permis  de  pachetul  de  software,  iar  acest 
software  are  nevoie  de  actualizare  permanent. Această  actua­
lizare nu poate avea loc decât prin  acţiunea ADN-ului. Mulţi 
156 Michael Tellinger 

oameni  de  ştiinţă au  făcut pronosticuri  îndrăzneţe  legate de 

cât  la  sută  din  capacitatea  creierului  folosim  noi,  oamenii, 
dar adevărul este că nu putem începe să estimăm capacitatea 
creierului.  Aşa  avansat  cum  este,  creierul  poate  executa  nu­
mai  funcţiile  pentru  care  a  fost  programat prin  intermediul 
materialului genetic.  Cu  cât este  mai  avansat software-ul, cu 
atât  sunt  mai  uimitoare  funcţiile  pe  care  le  poate  îndeplini 
creierul. La fel cum  computerul tău  îşi  actualizează periodic 
software-ul din baza de date Microsoft, genomul tău se luptă 
încontinuu  să  se  actualizeze  din  rezervorul  de  ADN,  aflat 
în permanentă  dezvoltare.  Există  totuşi  un  conflict constant 
între felul de a fi şi educaţie. În vreme ce unii dintre noi sunt 
educaţi  pentru  ca  să  devină lideri  în  afaceri,  alţii, care  cresc 
în societăţi mai puţin privilegiate, sunt marginalizaţi „în mod 
natural” pentru ca să rămână clasa muncitoare, de unde pro­
vin  sclavii  care  muncesc la  maşina globală. 
NU putem scăpa de trecutul nostru, care este construit 
foarte mult pe explorare, invazii, ocupaţie, dominaţie, cruci­
ade  şi  război  şi  în  care  civilizaţia  mai  puternică  atacă  pur  şi 
simplu civilizaţia mai  slabă ca parte  a dreptului  neîndoielnic 
de  extindere  a zonei  de  influenţă.  Doar pentru  că  am  ajuns 
să  cunoaştem  trecutul  şi  să  înţelegem  efectele  complexe  ale 
unui conflict, nu înseamnă că ştim cum  să facem faţă  acestui 
defect genetic, aşa cum indică James Watson. Defectele noas­
tre genetice  nu ne afectează doar sănătatea fizică, ci şi  starea 
de  spirit. Această  stare  de  spirit este  controlată de  ADN-ul 
„defect”, care  ne  aduce  la  situaţii  de  conflict.  Pentru  a  fi  în 
stare  să  gestionăm  această  nevoie  neostoită  de  conflict,  tre­
buie să ştim cu exactictate de unde venim şi de ce suntem aşa 
cum suntem, pentru ca  să nu mai existe  speculaţii, deoarece 
această incertitudine  devine  o justificare  ascunsă pentru  felul 
în  care  ne  comportăm.  Din  păcate,  toate  eforturile  depuse 
în  domeniul  originilor  psihologiei  umane  au  fost  bazate  pe 
prezumţii  speculative  asupra  origilor  noastre.  Complexitatea 
 Sclavii zeilor 157 

naturii  umane  ne  duce  aşadar  înapoi  la  originile  noastre. 

Sociologii  africani  şi  americani  susţin  că  societatea  va  mai 
avea  nevoie  de  câteva  sute  de  ani  ca  să  depăşească  efectele 
reziduale  ale  sclaviei  şi  aceasta  a  fost  doar  o  opresiune  tem­
porară a unui grup împotriva altuia, care  a avut loc fără niciun 
fel  de  manipulare  genetică  sau  chirurgicală.  Să  ne  imaginăm 
răul făcut umanităţii la momentul creaţiei, atunci când  capa­
citatea  sa  genetică  a fost  putenic amputată.  Calea  sinuoasă  a 
istoriei umanităţii  ne-a  lăsat cu  cicatrici  pe  care  trebuie  să  le 
vindecăm,  într-o  încercare  de  a  începe  să  înţelegem  natura 
noastră umană. 
La  nivel  personal,  am  fost  un  optimist  incurabil,  un 
mesager  al  energiei  pozitive,  găsind  părţile  bune  în  orice  lu­
cru  şi  am  creat  constant.  Ce  am  creat, vă  întrebaţi?  Am  creat 
orice.  Se pare că, atunci când oamenii sunt ocupaţi să facă un 
lucru  creativ,  minţile  lor  accesează  porţiunea  nonviolentă  a 
genomului. Un exemplu  foarte  simplu  poate  fi  acela al grădi­
năritului,  al  plantării  unor flori. Terapia  prin  grădinărit  este 
bine  documentată.  Continuăm  cu  alte  exemple  simple  cum 
ar fi construirea unei  căsuţe într-un copac  sau  repararea unui 
scaun  vechi.  Poate  deveni  atât  de  banal  ca  şi  cum  ai  scrie  o 
listă  de  cumpărături.  Procesul  creativ  pare  să  învingă  activi­
tatea  genelor  violente.  Există  poveşti  incredibile  din  război, 
în  care  armatele  au  încetat  conflictul  pentru  a juca  un  meci 
de  fotbal, înainte  să reînceapă să se  omoare  între  ele. Totuşi, 
această filosofie populară dă naştere unei  dileme. Cum  rămâ­
ne  cu  oamenii  care  creează  arme  de  război?  Ce  se  întâmplă 
cu  relaţia  dintre  genele  creative  şi  genele  violente  din  siste­
mul  lor?  Se  poate  să  fie  atât  de  absorbiţi  de  procesul  creativ 
încât  să  ignore  complet  efectele  creaţiei  lor?  Sau  este  posibil 
ca  genele  violente  să  fi  devenit  atât  de  iscusite  încât  să  ma­
nipuleze  genele  creative  pentru  ca  să-şi  împlinească  propriile 
nevoi?  Unele  dintre  aceste  ipoteze  au  fost  analizate  în  de­
taliu  sub  masca  genelor  egoiste,  dar  acestea  sunt  răspunsuri 
158 Michael Tellinger 

pe  care  le  vom  găsi  pe  măsură  ce  avansăm  în  timp.  Pentru 
moment,  măcar  ridicăm  aceste  întebări,  având  posibilitatea 
de  explorare,  datorită  societăţii  evoluate  şi  iluminate  în  care 
trăim,  a  limitelor  care  ne-ar  fi  adus  pieirea  acum  câteva  sute 
de  ani. 
Este  mare  păcat  că  un  grup  de  oameni  avizi  de  pu­
tere  şi-au  însuşit  comunismul  şi  s-au  folosit  de  beneficiile 
comue  ca  să-şi  hrănească  lăcomia.  Comportamentul  lideri­
lor  comunişti  era  contrar  doctrinei  lor.  Cred  că  undeva  în 
viitor,  într-o  omenire  mai  evoluată,  această  doctrină  a  co­
muniunii  ar  putea  deveni  mai  folositoare  pentru  omenire.  In 
forma  sa  teoretică,  oferă  un  răspuns  utopic  la  multe  dintre 
problemele  globale.  Probabil  că  voi  fi  huiduit  de  milioane  de 
capitalişti,  dar  cred  că  ideea  originală  cu  privire  la  punerea 
în  comun  are  multe  legături  cu  structura  noastră  genetică 
ascunsa.  Populaţiile  din  sudul  Africii  au  o  doctrină  comu­
nă  pe  care  o  numesc  ubuntu,  care  este  bazată  pe  principiile 
împărţirii  şi protejării întregului sat sau  a  întregii  comunităţi. 
Acest  concept precede  cu  mii  de  ani  comunismul, putând  fi 
chiar  una  dintre  sursele  originare  ale  acestuia.  Se  pare  că  a 
funcţionat  cu  succes  timp  de  mii  de  ani,  până  când  triburile 
au  fost  invadate  de  colonişti  şi  forţate  să  renunţe  la  această 
tradiţie  străveche  în  favoarea  democraţiei  şi  a  capitalismului. 
A  fost  aceasta  o  mişcare  înţeleaptă  sau  una  prostească?  Voi 
veţi  fi  judecătorii,  dar  eu  cred  că  supravieţuirea  comunităţii 
globale  ar  putea  deveni  dependentă  de  unele  dintre  filosofi-
ile  simple  ale  civilizaţiilor  vechi  de  pe  Pământ.  Capitalismul 
este  o  reţetă  pentru  dezastru,  dar  corporaţiile  bogate  şi  pu­
ternice  care  domină  lumea  nu  vor  admite  niciodată  lucrul 
acesta,  atâta  vreme  cât  se  vor  afla  în  postura  de  conduce­
re.  Vor  continua  să  exploateze  şi  să  înrobească  pături  largi 
ale  popoarelor,  atâta  vreme  cât  sunt  în  vârful  ierarhiei. Apoi 
vor  fi  detronate  de  alte  companii,  care  vor  face  acelaşi  lucru. 
Trebuie  să  ne  punem  întrebarea:  unde  duc  toate  acestea? 
 Sclavii zeilor 159 

Un  genom  perfect  nu  are  nevoie  de  violenţă,  lăcomie, 

frivolitate  şi  toate  acele  caracteristici  care  au  produs  atât  de 
multă  suferinţă omenirii.  Aşadar, pe  măsură  ce  evoluăm, vom 
avea  nevoie  să  hrănim  din  ce  în  ce  mai  puţin  aceste  rezer­
voare  de  materialism  ale  psihicului  nostru  şi vom  deveni  mai 
deschişi  la  conceptul  de  impărţire  universală?  Încă  o  dată, 
această  chestiune  a  punerii  în  comun  nu  este  nouă  pentru 
omenire.  Suntem  implicaţi  în  punerea  în  comun,  pe  diferite 
niveluri:  în  casele  noastre, în  cadrul  familiilor  extinse  şi  chiar 
la  serviciu,  dar,  ca  să  ducem  această  împărţire  la  extrem,  ar 
trebui  să  eliminăm  orice  formă  de  recompensă  materială  din 
ecuaţia  globală. 
Acest  concept  pare  de  negândit  pentru  cineva  care 
lucrează  pe  pieţele  economice  sau  financiare,  pentru  că, 
aşa  cum  o  văd  ei,  lumea  este  condusă  de  economie  -
cu  alte  cuvinte,  de  bani.  Singura  problemă  este  că  banii 
produc  bani  şi,  în  cele  din  urmă,  nu  ne  duc  nicăieri.  Scopul 
financiar  a  fost  factorul  principal  din  spatele  multor  războa­
ie.  Expresia  „bogaţii  devin  mai  bogaţi,  iar  săracii  fac  copii” 
este  foarte  adevărată  şi  foarte  periculoasă  pentru  pespectivele 
viitoare  ale  supravieţuirii  omenirii,  întrucât  copiii  oameni­
lor  săraci  devin  sclavii  corporaţiilor  internaţionale  din  lumea 
modernă. 
Războaiele  brutale, purtate  în  câmp  deschis  de  mii  de 
oameni,  în  lupte  sângeroase,  au  fost  înlocuite  de  terorismul 
internaţional, care  este  mai  înfiorător şi  mai dificil  de  contra­
carat.  Dar  cea  mai  mare  ameninţare  la  adresa  supravieţuirii 
noastre  este  terorismul  economic.  Acest  relativ  nou-venit  în 
ecuaţia  dominaţiei  globale  a  înlocuit  superioritatea  nucleară 
şi  a  fost  dezlănţuit  pe  nesimţite  din  spatele  uşilor  închise  ale 
giganţilor  multinaţionali  împotriva  naţiunilor  mici  care  nu 
se  aşteptau  la  aceasta.  Până la urmă, este  mult  mai  înţelept  şi 
mai  profitabil  să  invadezi  o  ţară  prin  preluarea bunurilor  sale 
economice  şi  prin  însuşirea  bogăţiilor  şi  resurselor  naturale 
160 Michael Tellinger 

decât să le bombardezi  mai întâi, înainte  de  a le  cuceri.  Deci, 

în  esenţă,  nimic  nu  s-a  schimbat  de  la  Alexandru  cel  Mare 
şi  Hanul  Attila.  Doar  metodologia  s-a  schimbat.  Gena  vio­
lentă  încă  sălăşluieşte  în  fiecare  dintre  noi.  În  vreme  ce  unii 
dintre  noi  au  învăţat  să  o  suprime, poate  chiar  prin  interme­
diul propriului proces  de  evoluţie, o  altă genă  mai periculoasă 
ameninţă  să  ocupe  locul cel  mai  important:  gena  lăcomiei. 
Dacă  îl  întrebăm  pe  orice  om  obişnuit  de  pe  stradă, 
ne  va  spune  că  îşi  doreşte  pace  şi  armonie  în  lume, dat  mulţi 
oamenii  sunt  încă  pregătiţi  să  lupte  pentru  pace.  Probabil  că 
ai  văzut  tricourile  pe  care  scrie:  „Să  lupţi  pentru  pace  este  ca 
şi  cum  te-ai  regula  pentru  virginitate”.  Este  abordarea  cea 
mai  apropiată  de  adevăr.  Dincolo  de  toate  violenţele  şi  lă­
comia  din  lume  se  află  un  râu  nesfârşit  de  bunăvoinţă,  dar 
pentru  că  mass-media  a  devenit obsedată de  sânge, maţe  văr­
sate  şi  alte  lucruri  scabroase,  rar  mai  avem  ocazia  să  auzim 
şi  despre  lucrurile  bune  care  se  întâmplă  în  lume.  Într-o  zi 
obişnuită,  în  lume  se  întâmplă  mai  multe  lucruri  bune  de­
cât  lucruri  rele,  dar  aceasta  nu  este  alegerea  editorilor.  Acesta 
este  un  aspect  foarte  ciudat  al  naturii  umane,  care  trebuie 
că  îşi  are  rădăcinile  într-o  defecţiune  genetică  macabră  pe 
care  încă  nu  o  înţelegem.  Editorii  de  ştiri  par  să  fie  convinşi 
că  veştile  bune  nu  se  vând.  Am  avut  această  discuţie  cu  o 
serie  de  producători  de  emisiuni  de  radio  şi  de  televiziune, 
care  au  avut  tendinţa  de  a-mi  respinge  sugestia  despre  ştirile 
bune  cu  o  anumită  aroganţă,  ca  şi  cum  ar  fi  ştiut  exact  ce 
fel  de  ştiri  vrea  să  consume  omul  obişnuit  de  pe  stradă.  Eu 
cred  că  au  devenit  sclavii  genelor  violente  şi  lacome  care  ne 
conduc  personalitatea.  S-au  instalat  într-o  zonă  sigură  din 
care  folosesc  senzaţionalul  violent  ca  să-şi  vândă  ştirile.  Nu 
sunt  suficient  de  curajoşi  pentru  a  împinge  limitele  propri­
ei  construcţii  genetice  spre  explorarea  nevoilor  adânci  ale 
societăţii  globale.  Cât  de  mult  va  mai  supravieţui  mass-me­
dia  prin  hrănirea  noastră  cu  astfel  de  ştiri  negative?  Cât  de 
 Sclavii zeilor 161 

mult va  mai  rezista  o  persoană obişnuită  să  consume  şi  să  di­

gere  ştirile  senzaţionale  care  ne  sunt vândute  ca  o  informaţie 
crucială, fără  de  care  nu  am  putea  trăi? 
Bunăvoinţa  şi  mărinimia  pe  care  le  afişează  zilnic  oa­
menii  sunt  uimitoare:  de  la  Maica  Tereza  la  muncitorii  şi 
voluntarii  din  situaţiile  de  conflict,  Crucea  Roşie,  Semiluna 
Roşie, o pleiadă de organizaţii de ajutorare şi de caritate, gru­
puri  pentru  sprijinul  orfanilor,  cantine  sociale,  adăposturi  de 
noapte,  o  listă  aparent  nesfârşită  de  ONG-uri,  atât  de  de­
votate,  există  atât  de  multă  bunăvoinţă  în  lume  încât  rămâi 
de-a  dreptul  copleşit.  Conceptul  de  împărţire  pare  să  fie  pu­
ternic  înrădăcinat  în  cultura  umană.  Atunci  când  vedem  la 
televizor  un  reportaj  despre  un  dezastru,  câteva  organizaţii 
internaţionale  sunt  deja  la  faţa  locului  pentru  a  se  ocupa  de 
el. Unul dintre citatele mele preferate este: „Ce ţie nu-ţi place 
altuia  nu-i  face”.  Am  crezut  întotdeauna  că  acesta  este  unul 
dintre  crezurile  la  care  ar  trebui  să  subscriem  atunci  când 
ne  aflăm  într-o  stare  de  nervi.  Distincţia  dintre  bine  şi  rău 
este  foarte vizibilă prin  ochii copiilor:  atunci când le  spunem 
poveşti  despre  personaje  negative,  încep  să  plângă  imediat. 
Instinctiv  nu  le  plac  personajele  rele  şi  vor  ca  binele  să  în­
vingă  răul.  Şi  totuşi,  unii  cresc  şi  aleg  calea  violenţei, în  timp 
ce  alţii  nu  fac  această  alegere.  Condiţionările  de  ordin  social 
împreună  cu  genele  violente  sunt  cele  care  îi  determină  pe 
copii  să  crească  şi  să  se  tranforme  în  nişte  monştri?  Cum 
se  poate  ca  un  copil  pur,  care  plânge  atunci  când  mama  vi­
tregă  ridică  vocea  la  Cenuşăreasa,  să  se  transforme  într-un 
dictator  la  nivel  global,  care  nu-şi  numără  victimele  cu  ze­
cile, ci  cu  milioanele?  Este  adevărat  că  au  existat pacificatori 
ca  Mahatma  Ghandi  sau  Nelson  Mandela,  care  au  servit  ca 
model  pentru  cea  mai  mare  parte  a  lumii  în  anganjarea  în 
dialog  mai  degrabă  decât  în  război  şi  care  au  reprezentat  o 
încheiere  însufleţitoare  a  secolului  al  XX-lea.  Acesta  repre­
zintă  un  material  fertil  pentru  predicatorii  teoriilor  naturii 
162 Michael Tellinger 

umane  versus  educaţie.  Suntem  un  produs  al  mediului  în 

care  trăim  sau  suntem  produsul ADN-ului  nostru? 
Psihologii  au  speculat  anii  de-a  rândul  despre  resor­
turile  violenţei  dintre  oameni.  Au  existat  teorii  fantastice: 
influenţa  părinţilor,  a  prietenilor,  a  vecinilor,  a  climatului,  a 
bolilor,  a  stelelor  şi  o  serie  de  alţi  factori  externi  care  joacă 
un  rol  important  în  comportamentul  nostru.  Se  poate  să  fie 
adevărat, dar  aceştia  sunt  doar  factorii  care  stimulează  genele 
violente.  Reacţia  în  lanţ,  care  urmează  după  stimularea  ge­
nelor  violente,  este  diferită  de  la  un  om  la  altul.  Acesta  este 
momentul  în  care  totul  devine  mai  complex.  Dacă  am  fost 
creaţi  cu  un  genom  restricţionat,  creatorul  nostru  trebuie  să 
fi  făcut  asta  cu  un  scop.  Din  tăbliţele  sumeriene  reiese  clar că 
cei  care  ne-au  creat  deţineau  cunoşterea  deplină  a  procedu­
rilor  medicale  şi  ştiinţifice,  dar  asta  nu  înseamnă  că  ei  însisi 
avea un  genom perfect.  Şi, dacă suntem  braţul genetic  al  unei 
specii  umane  mult  mai  dezvotate, care  s-a  stabilit  pe  Pământ 
în  trecutul îndepărtat, înseamnă că încă  mai purtăm  părţi  ale 
structurii  lor  genetice.  Simplu  fapt  că  am  ajuns  să  analizăm 
aceste  situaţii,  care  în  trecut  păreau  de  neimaginat,  este  un 
semn  clar  că  această  poveste  înseamnă  mai  mult  decât  pare 
la prima vedere. Nivelul  nostru  de  dezvoltare, atins  în  secolul 
al  XXI-lea,  trebuie  să  fie  asemănător  cu  cel  al  astronauţilor 
Anunnaki atunci când au ajuns pentru prima oară pe Pământ. 
Cred  că  în  aproximativ  100  de  ani  vom  fi  pregătiţi  să  des­
coperim  întreg  adevărul  despre  izvoarele  noastre  şi  originile 
reale  ale  rasei  umane.  Dovezile  vor  fi  tot  mai  convingătoare, 
frica  îngrozitoare  faţă  de  dogma  religioasă  se  va  diminua,  iar 
oamenii  vor  căuta  răspunsuri  adevărate  mai  degrabă  decât  să 
asculte  mormăielile  negustorilor  de  putere  conservatori. 
Prăpastia  imensă  între  a  avea  şi  a  nu  avea  este  mai 
mare  ca  niciodată.  Faceţi  o  comparaţie  între  uriaşa  schismă 
socială  dintre  un  om  de  ştiinţă, care  încearcă  să  culeagă  pro­
be  materiale  de  pe  Marte  şi  un  vagabond  care  ia  în  calcul 
 Sclavii zeilor 163 

eventualitatea  jefuirii  unei  alte  persoane  pentru  zece  do­

lari.  Diferenţele  dintre  oameni  sunt  izbitoare.  Dacă  toţi  ne 
naştem  egali,  am  făcut  tot  ce  ne-a  stat  în  putinţă  pentru  ca 
să  schimbăm  asta;  acesta  este  un  aspect  foarte  deranjant  al 
naturii  umane  care  are  cu  siguranţă  rădăcinile  înfipte  adânc 
în  genomul  nostru.  Sunt unii oameni  mai valoroşi decât alţii? 
Dacă  ne  putem  lipsi  de  trupurile  noastre,  dar  nu  ne  putem 
lipsi  de  sufletele  noastre,  nu  ar  trebui  să  scăpăm  de  trupu­
rile  imperfecte,  păstrând  doar  câteva  pe  planetă,  până  când 
va  evolua  un  corp  mai  aproape  de  perfecţiunea  genetică?  La 
acest  moment,  am  putea  permite  omenirii  să  se  multiplice 
după  inima  fiecăruia,  pentru  că  ADN-ul  nu  ne-ar  permitem 
să  facem  nimic  care  să  dăuneze  planetei  sau  omenirii. 
Să  analizăm  nevoia  noastră  neostoită  de  explorare. 
Ne-am  descurcat  destul  de  bine  în  30  de  ani  de  când primele 
corăbii  spaţiale  vikinge  au  fost lansate  într-o  expediţie  plane­
tară  în  adâncimile  sistemului  nostru  solar.  Ne-am  descurcat 
bine  într-o  perioadă  atât  de  scurtă  de  timp.  Am  primit  fo­
tografii  cu  toate  planetele  sistemului  solar,  înainte  ca  această 
corabie  să părăsească  sistemul nostru  solar  şi  să  dispară  adânc 
în spaţiu, pe  drumul către  stelele îndepărtate. Această dorinţă 
obsesivă  de  explorare  şi  cucerire  este  puternic  înrădăcinată  în 
genele  noastre  şi, aşa cum  am  arătat în  capitolele  precedente, 
este  o  provocare  a  umanităţii  încă  de  la  momentul  creaţiei 
sale.  O  putem  urmări  înapoi  până  la  Grădina  Raiului. Totul 
a  început  aici,  atunci  când  Adam  nu  s-a  supus  dumnezeului 
său  şi  a  vrut  să  încerce  experienţe  noi.  Trebuia  pur  şi  sim­
plu  să  ştie  mai  mult,  să  exploreze,  să  forţeze  limitele,  fără 
ca  măcar  să  ştie  ce  face.  A  fost  un  răspuns  natural  care  i-a 
fost  dictat  de  către  A D N .  Săracul,  tatăl  tuturor  oamenilor 
să  primească  informaţii  false  încă  de  la  început!  Nici  nu  e  de 
mirare  că  suntem  atât  de  confuzi. 
De  atunci,  am  reuşit  să  ajungem  la  o  mai  bună 
înţelegere  a  locului  nostru  în  univers.  Ştim  acum  că  nu 
164 Michael Tellinger 

suntem  centrul  creaţiei,  lucru  pe  care  încă  îl  învăţam  atunci 
când  eram  un  copil  în  clasa  întâi  şi  am  avut  contact  fizic  cu 
multe  dintre  planetele  din  jurul  nostru.  Aşadar,  următorul 
pas  în  aventura  noastră  de  cucerire  este  să  ne  stabilim  pe  o 
altă  planetă.  Norocul  nostru  este  că  pe  nici  una  dintre  aceste 
planete  nu  trăiesc  fiinţe  inteligente.  Am  fi  puşi  în  faţa  unei 
dileme  morale,  dacă  am  găsi  o  fiinţă  avansată  pe  una  dintre 
aceste  planete.  Ce-ar  trebui  să  facem?  Presupun  că  totul  ar 
depinde  de  gradul  de  inteligenţă  al  respectivei  fiinţe.  Acest 
aspect  ar  juca  un  rol  crucial  în  felul  în  care  ar  trebui  să  ne 
purtăm  cu  ele. 
Aşadar, haideţi  să  ne  imaginăm  că  fiinţele  de  pe  Marte 
sunt  mai  mult  sau  mai  puţin  evoluate  ca  noi.  Primul  lucru 
care  s-ar  întâmpla  ar  fi  acela  că  sistemul  nostru  defensiv  ar 
intra  în  acţiune.  Am  afişa  un  grad  sporit  de  îngrijorare  că 
am  putea  fi  atacaţi  şi  colonizaţi  de  către  vecinii  planetari. 
Aşadar,  am  avea  la  dispoziţie  un  număr  de  opţiuni.  Să  în­
tindem  mâna  prieteneşte,  să  atacăm  sau  să  ne  retragem  şi  să 
aşteptăm.  Se  spunea  adesea  că  istoria  nu  ne-a  învăţat  nimic 
şi  aceasta  este  situaţia  în  care  cei  mai  mulţi  dintre  noi  vom 
dovedi  că  este  adevărat.  În  situaţii  de  conflict,  un  atac  sur­
prinzător  l-ar  prinde  pe  oponent  cu  garda jos  sau,  chiar  mai 
bine,  complet  nepregătit.  Loviturile  preventive  sunt justifica­
te  pe  baza  hotărârilor  unor  oameni  ca  George  W.  Bush  şi  a 
multora  dintre  discipolii  săi.  Aşa  că  probabil  am  alege  această 
variantă  şi  vom  uita  lecţiile  istoriei.  Odată  ce  i-am  surprins 
şi  supus  pe  locuitorii  marţieni,  îi  vom  ocupa  şi  vom  începe 
să  le  exportăm  cultura  noastră  globalizatoare.  Dar  care  va  fi 
această  cultură?  Cultura  americană, desigur.  Până  la urmă, ei 
suportă  cea  mai  mare  parte  a  costurilor,  aşa  că vor  avea  întâ­
ietate  în  introducerea tipului de  cultură pe  care-l doresc.  Dar 
dacă  Statele  Unite  ale  Americii  acţionează  singure  în  această 
invazie  a  planetei  Marte  şi  îi  supune  pe  marţieni  împotriva 
voinţei  restului  lumii?  Brusc,  ne  vom  afla  sub  ameninţarea 
 Sclavii zeilor 165 

iminentă  a  unui  atac  marţian.  Puteţi  identifica  rădăcinile 

adânci  ale  unei  gene  violente?  Ştiu  că  este  o  simplă  ipote­
ză  prostească,  dar  nu  este  departe  de  ceea  ce  se  întâmplă 
pe  Pământ. Din  câte  ştim,  nu  există  nicio  formă  inteligen­
tă  de  viaţă  pe  Marte,  aşa  că  stabilirea  şi  colonizarea  acestei 
planete  nu va  avea încă  nicio  consecinţă  serioasă.  Este  pro­
babil că, acelaşi tip de colonizare a avut loc pe Pământ acum 
445 000 de ani. Vom expune dovezile lăsate moştenire pe mii 
de  tăbliţe  de  ceramică  sumeriene. Din  analele  istoriei  ome­
nirii putem deduce  că urmările invaziilor pot fi catrastrofale. 
S-au  scris  multe  cărţi  despre  posibilitatea  ca  oamenii 
să se stabilească pe Marte. Într-un fel ciudat, nu pare atât de 
imposibil pe cât am crezut la început. Cunoscând foamea de 
explorare a oamenilor, la un moment dat vom trimite explo­
ratori care  să se stabilească pe Marte. Multe  minţi strălucite 
au stabilit care sunt paşii necesari pentru ca viaţa să înfloreas­
că acolo. Cele mai importante trei criterii  sunt: o atmosferă 
care să-i protejeze pe colonişti de radiaţiile cosmice şi care să 
conţină gazele necesare care să permită respiraţia fără apara-
te, apa  şi  mâncarea.  Potrivit ultimelor  comunicări făcute  de 
NASA, o atmosferă în care să se poată trăi va fi creată în ur­
mătorii 200 de ani. Au fost făcute propuneri excelente pentru 
a întruni aceste trei condiţii şi aceste propuneri vor fi aplicate 
în viitor.  Să  ne  imaginăm  pentru  un  moment că, dacă vom 
reuşi  să populăm  planeta Marte,  să rezolvăm  problema  oxi­
genului  şi  a apei şi să să punem pe picioare nişte comunităţi 
active  pe  planeta  vecină,  una dintre  primele  resurse  de  care 
vom  avea  nevoie  este  munca. În vreme  ce  roboţii  vor  fi  ca­
pabili  să  îndeplinească  unele  dintre  sarcini,  nu  va  putea  fi 
evitată implicarea oamenilor, prin faptul că oamenii pot efec­
tua  munca  propriu-zisă,  de  care  vom  avea  nevoie  pentru  a 
crea  o  comunitate  stabilă  şi  durabilă pe  Marte.  Construirea 
structurilor,  a  rezervoarelor,  drumurilor,  mineritul, prepara­
rea mâncărurilor, sistemul de sănătate şi aşa mai departe. 
166 Michael Tellinger 

Dacă  nu  înfruntăm  dilema  morală  impusa  de  religia 

noastră,  vom  aştepta  timp  de  mai  mulţi  ani  ca  să  primim 
ajutor de  pe  Pământ sau vom  căuta  o  altă soluţie?  Călătoria 
spre  Marte  durează  trei  ani, la viteza  de  croazieră  a  navete­
lor,  şi  nu  s-ar  putea  transporta  decât  un  număr  foarte  mic 
de persoane. În acest caz, am lua în considerare posibilitatea 
de  a  clona  bărbaţi  si  femei  care  să  fie  educaţi  şi  înzestraţi 
potrivit  pentru  diferitele  sarcini  care  trebuie  îndeplinite  pe 
Marte?  Oare  se  va  aplica  şi  pe  Marte  aceeaşi  regulă  mora­
lă  care  interzice  clonarea  oamenilor  pe  Pământ?  Dacă  am 
putea  scoate  din  această  ecuaţie  interferenţa  emoţională  şi 
cea  religioasă, clonarea  ar  fi  cu  siguranţă  o  opţiune  realistă. 
Până la urmă, toţi copiii ar fi îngrijiţi, educaţi şi protejaţi de 
autorităţile  marţiene.  Li  se  va  pune  totul  la  dispoziţie.  La 
un  moment dat în viitor, atunci  când  noii  oameni  marţieni 
se vor fi  maturizat şi vor fi devenit capabili  să procreeze, noi 
vom  fi  introdus deja pe Marte valorile  familiale  care  ne  sunt 
atât de dragi aici, pe Pământ. Aşadar, clonarea nu trebuie să 
fie un lucru atât de râu. Ne poate  ajuta să avansăm în spaţiu, 
fără  să  fie  nevoie  de  o  intervenţie  fizică  constantă  de  pe 
Pământ. I-ar face pe aceşti pionieri ai spaţiului arhisuficienţi 
şi independenţi. La fel ca un general într-o situaţie de război, 
generalul  de pe Marte  ar decide  care  sunt cele mai potrivite 
măsuri care trebuie să fie luate pentru a face faţă situaţiei, fără 
să fie nevoie să aştepte instrucţiuni de la superiorul său de pe 
Pământ.  Se  va  ajunge  la  această  situaţie  pe  Marte?  Poate... 
este posibil... probabil. Totul depinde de cât de impresionant 
va evolua călătoria în spaţiu în următorii 20-30 de ani. Dacă 
vom  putea  înfrânge  gravitaţia  şi  vom  ajunge  să înţelegem  şi 
să  folosim  ştiinţa  electromagneţilor  cu  mai  multă  eficienţă, 
dacă vom  reuşi  să  înlocuim  sistemul  de  propulsie  arhaic  cu 
unul nou, atunci toate acestea sunt posibile. 

Rămâne  întrebarea, cum vom  rezolva problema mun­

cii  pe  planetele  pe  care  le  vom  cuceri?  Aici  rezidă  dilema 
 Sclavii zeilor 167 

morală  a  omenirii,  care  este  strâns  legată  de  originile  şi 

evoluţia  noastră.  Natura  umană  care  modelează  gândurile, 
nevoia  de  a  explora  şi  a  inventa,  neajunsurile  genomului  şi 
iminenta  înţelegere  a  acestor  neajunsuri, toate  acestea joacă 
un  anumit  rol.  Suntem  atât  de  aproape  de  înţelegerea  în­
tregii  poveşti  a  omenirii,  dar  mai  sunt  câteva  dificultăţi  pe 
care  trebuie  să  le  depăşim.  Este  o  poveste  incredibilă  care 
ne  va  elibera din  închisoarea  morală  şi  din  leagănul  omeni­
rii: planeta Pământ. Toate acestea sunt programate în cadrul 
ADN-ului  nostru,  al  fiecăruia  dintre  noi. Tot  ceea  ce  tre­
buie  să  facem  este  să  avem  răbdare  şi  să  fim  cumpătaţi,  pe 
măsură  ce  decodăm  programul  uman  şi  deblocăm  genele 
inactive care ne vor elibera spiritele.  Să ne întoarcem  la pla­
neta Marte. Am  aterizat cu succes, am stabilit o  bază şi  am 
petrecut  câţiva  ani  -  cu  ajutorul  ştiinţei  avansate  -  pentru 
a  accelera  dezvoltarea  unei  atmosfere,  generând  oxigen  din 
dioxidul de  carbon  prins  sub  suprafaţa planetei, şi  chiar  am 
scos apă din gheaţa subterană. Am plantat mii dacă nu chiar 
milioane  de  copaci  şi  alte  tipuri  de  vegetaţie, cum  ar  fi  iar­
bă, porumb, orz, ovăz, grâu şi multe altele. Toate se dezvoltă 
foarte  bine  cu  ajutorul  fertilizatorilor pe  care  i-am  creat din 
nitrogen  şi  fosfaţi,  iar  sistemele  de  irigaţii  menţin  umidita­
tea  optimă.  Ne  confruntăm  acum  cu  prima  dilemă  legată 
de  muncă.  Brusc,  lucrurile  scapă  de  sub  control  şi  încep  să 
crească  şi  să  se  dezvolte  în  jurul  nostru.  Avem  nevoie  ur­
gentă  de  forţă  de  muncă  umană.  Depăşim  curând  această 
problemă făcând  paşii  necesari  pentru  rezolvarea  situaţiei  şi 
dăm naştere unei armate de copii clonaţi. Sunt crescuţi cu tot 
confortul şi iubiţi  de  către  creatorii  şi  educatorii  lor, punân-
du-le  la  dispoziţie  tot  ceea  ce  este  nevoie, în  vreme  ce  sunt 
educaţi  pentru  dezvoltarea  aptitudinilor  necesare  pentru  a 
putea  să  execute  anumite  sarcini  de  la  frageda  vârstă  de  16 
ani. Pe măsura trecerii timpului putem crea clone umane mai 
bine  adaptate la mediu, pentru  a susţine  nevoile  expansiunii 
168 Michael Tellinger 

marţiene.  Împerecherea  între  clonele  adulte  este  strict  inter­

zisă,  din  cauza  problemelor  fizice  neprevăzute  şi  pentru  un 
control  strict  al  numărului  de  oameni  din  colonie.  De  fapt, 
clonele  umane  au  fost  create  de  la  început  fără  cromozomul 
sexual  pentru  prevenirea  înmulţirii  lor  pe  cont  propriu,  dar 
după două decenii  ne  dăm  seama că este  mai  simplu  să lăsăm 
aceste  clone  să  se  înmulţească  între  ele,  în  anumite  condiţii. 
O  procedură  genetică  rapidă  le  permite  să  procreeze  pe  cont 
propriu  timp  de  câţiva  ani.  Le  învăţăm  importanţa  monoga-
miei  şi  puritatea  valorilor  familiei.  Experimentează  pentru 
prima  dată  însemnătatea  cuvântului  părinte  şi  responsabili­
tatea. Brusc, avem o rasă de oameni marţieni, care s-au născut 
din  părinţi  marţieni  şi  toate  experienţele  lor  sunt  limitate  la 
istoria  marţiană. Aceşti  marţieni  nu  au  fost creaţi  ca sclavi, ci 
ca  egali  ai  oamenilor. 
Comunitatea  şi  populaţia  de  pe  Marte  cresc  şi  la  fel 
cresc  şi  necesităţile  lor. Metalele  rare  preţioase  sunt  extrase  şi 
expediate  înapoi  pe  Pământ,  devenind  un  lux  râvnit  printre 
marţieni, iar  aceştia încep  a  se  împodobi  cu  ele, ca  un  simbol 
al statului lor social. Pe măsura trecerii timpului, aceste meta­
le  devin  atât de  râvnite  încât  se  transformă în  monedă locală. 
Marţienii de pretutindeni încep  să tranzacţioneze  cu  această 
monedă,  acest  lucru  având  ca  efect  afectarea  transporturilor 
către Pământ. Curând  după aceea, schimburile cu aceste  me­
tale  sunt  scoase  în  afara  legii  şi  devin  ilicite.  Într-un  interval 
scurt  de  timp,  apare  o  nouă  elită  marţiană,  organizată  pe 
principii  mafiote,  şi  începe  să  controleze  puterea,  în  timp  ce 
activităţile criminale continuă. Odată cu această rapidă naştere 
a  dorinţelor  materiale  şi  monetare  ale  marţienilor  apare  şi  o 
nouă  dilemă  foarte  serioasă.  Sunt  acum  12  875  de  persoane 
pe  Marte,  iar  probleme  sociale  complexe  îşi  fac  loc  în  toate 
sferele  societăţii.  Cea  mai  îngrijorătoare  este  apariţia  claselor 
sociale, care  ameninţă balanţa  echităţii.  De  vreme  ce  aceasta 
a  fost  încă  de  la  început  o  expediţie  finanţată  de  guvern,  toţi 
 Sclavii zeilor 169 

oamenii  înrolaţi  au  jucat  un  rol  vital  în  această  misiune  pe 
Marte. Toţi  au primit aceeaşi  remuneraţie, în vreme  ce  toate 
nevoile  şi  solicitările  zilnice  au  fost  satisfăcute  din  fondurile 
expediţiei.  Prima  echipă  a  lucrat  perfect,  fără  niciun  conflict, 
fiecare  dintre  ei  având  o  anumită  funcţie  de  îndeplinit  şi  fi­
ecare  membru  a  fost  un  element  crucial  pentru  echipă.  Dar 
brusc  toate  acestea s-au  schimbat, prin  apariţia unei  noi  clase 
muncitoare.  Ar  trebui  tratat  acest  muncitor  la  fel  ca  primii 
membri  ai  echipei?  Sau  vor  fi  priviţi  ca  „mai  puţin  egali”,  de 
vreme  ce  au  fost  creaţi  pentru  o  muncă  de  servitori?  Şi  cum 
vor fi remuneraţi?  Cu  mâncare, haine, distracţii, acces gratuit 
la sporturi  şi alte lucruri  care  le vor satisface  nevoile, în vreme 
ce  trăiesc  liniştiţi  în  comunitatea  marţiană  în  creştere?  Sau 
vor  primi  o  remuneraţie  pecuniară, proporţională  cu  munca 
pe  care  o  efectuează?  Una  dintre  opţiuni  este  crearea  unei 
structuri  comune, în care  toţi sunt egali  şi  toţi trebuie  să con­
tribuie  pentru  binele  întregului  grup,  cealaltă  este  aceea  de  a 
planta  seminţele  sistemului  capitalist  care  vine  cu  probleme 
sale  imediate, legate  de  lăcomie  şi  proprietate.  Care  este  cea 
mai  puţin  rea  dintre  cele  două  rele?  În  cazul  primului  sis­
tem  s-a  putea  întâmpla  ca  unii  indivizi  să  nu  muncească,  să 
nu  lucreze  la  capacitatea  maximă  şi  să  creeze  nemulţumirea 
celorlalţi  lucrători, care  ar trebui să muncească mai mult pen­
tru  a  compensa  lenea  colegilor.  Celălalt  sistem  va  da  naştere 
imediat  claselor  sociale,  în  care  unii  devin  mai  bogaţi  în  vre­
me  ce  alţii vor deveni  nemulţumiţi  de  ceea ce  au. Corupţia şi 
lăcomia se vor infiltra în  aceste comunităţi, aducând o  listă de 
efecte  sociale  nedorite. 

Acum  aş  vrea  să  tragem  adânc  aer  în  piept  şi  să  încer­
căm  să  răspundem  la  această  întrebare.  Dacă  este  posibil  ca 
noi,  rasa  umană,  să  ne  aflăm  pe  punctul  de  a  coloniza  alte 
planete,  atunci  nu  ar  fi  posibil,  date  fiind  împrejurările  de 
nepătruns ale  apariţiei  noastre, ca noi înşine să fi trecut prin­
tr-un  şir  de  evenimente  similare  aici,  pe  Pământ?  Nu  este 
170 Michael Tellinger 

cazul să  examinăm dovezile din preistorie  pentru a prezenta 

o ipoteză bazată pe dovezi ştiinţifice şi fizice, şi nu prin religii 
inventate de oameni, care ţin rasa umană prinsă într-un cerc 
de dogme  religioase, vini şi  frică? 
Frica  este  o  unealtă  foarte  puternică  şi  a  fost  folosită 
dintotdeuna de către dictatori. Frica de pedeapsă, răul fizic, 
tortura  şi  moartea  în  chinuri  i-au  hăituit  pe  oameni  încă 
de  la  începuturi, dar  frica  de  tortura  spirituală  este  la  fel  de 
puternică. 
Frica  nebună  că  vei  merge  în  iad  după  moarte,  acolo 
unde vei  arde veşnic, este foarte reală pentru miliarde de oa­
meni de pe Pământ. Această frică, inoculată de către creator, 
a fost planul pe  care  l-au  urmat dintotdeauna liderii politici 
şi  religioşi.  Aceste  unelte  puternice  nu  au  fost  folosite  nu­
mai de  dictatorii  sângeroşi, ci  şi de  liderii vicleni din lumea 
modernă, ca un instrument eficace de propagandă. Trusturile 
mass-media  le-au  asigurat  acestor  lideri  acces  direct  la 
oameni.  Datorită  acestui  acces,  ei  au  putut  să  creeze  şi  să 
controleze  campanii  nesfârşite  de  propagandă,  atât  de  sub­
tile  încât nici  cei  mai vehemenţi  critici  ai lor nu le-au putut 
recunoaşte. Rămân uimit întotdeauna de felul în care giganţi 
media ca BBC şi CNN pot discrimina sau îşi pot alege tabăra 
cu atâta uşurinţă, atunci când se  referă la „soldaţii  israelieni” 
şi, în  aceeaşi  frază, îi  numesc pe  oponenţii  lor „militanţi pa­
lestinieni” sau „terorişti”. Într-o secundă,  ei  legitimează  un 
grup, în vreme ce îi reduc pe oponenţii acestui grup la statu­
tul unui grup  dezgustător de barbari. Dacă îmi  aduc aminte 
corect, nu la fel s-au referit la Mişcarea Antiapartheid, atunci 
când  Nelson  Mandela  făcea  parte  din  această  grupare  de 
revoluţionari.  Ei  erau  numiţi  „luptători  pentru  libertate”, 
cu o cauză justă, recâştigarea pământului lor. Deci, ce se în­
tâmplă  În  Orientul  Mijlociu? Trusturile  media  au  decis  că 
palestinienii sunt doar nişte barbari brutali  care  merită să  fie 
anihilaţi?  Indiferent dacă ne place  sau  nu, acest subtil joc de 
 Sclavii zeilor 171 

cuvinte  ne  va  influenţa  în  cele  din  urmă  felul  în  care  gândim, 
pe  măsură  ce  anii  de  repetiţie  ne  vor  anihila  abilitatea  de  face 
diferenţa  între  adevăr  şi  propagandă. 
George  W.  Bush  s-a  folosit  cu  mare  eficienţă  de 
mass-media  după  atacurile  de  la  11  septembrie  2001  ca  să-i 
facă pe  americani  să  se  teamă  de  aproape  orice.  S-a  folosit  de 
canalele  media  ca  să-i  facă  pe  americani  să  creadă  că  toată 
lumea  reprezintă  o  ameninţare  şi  toată  lumea  vrea  să  atace 
Statele  Unite  ale  Americii,  să  le  invadeze  şi  să  le  distrugă. 
O  manevră  iscusită  pentru  unirea  întreagii  populaţii  în  jurul 
său, care  să-l  urmeze  orbeşte  într-un  nou  conflict global  pen­
tru  instaurarea  dominaţiei  americane.  Această  frică  inoculată 
a  devenit  imediat  o  justificare  pentru  toate  actele  de  război 
împotriva  altor  state,  bazată  doar  pe  propaganda  guvernului 
american.  Ceea  ce  este  cu  adevărat  trist  este  faptul  că  bietul 
popor  american  este  complet  ignorant  la  această  dezvoltare 
care  le-a  consumat  pur  şi  simplu  vieţile.  Sunt  bucuroşi  să-şi 
plătească  taxele,  să-şi  întărească  forţa  armată  şi  să  invadeze 
lumea  întreagă  ca  să  o  împiedice  să  se  angajeze  în  orice  fel 
de  viitoare  acte  de  agresiune  împotriva „pământului  celor  li­
beri”. Vă  sună  familiar?  Nu  este  foarte  asemănător cu  ceea  ce 
au  făcut  acum  2  300  de  ani  Alexandru  cel  Mare  şi  Imperiul 
Roman?  Dacă  adăugăm  elementul  reprezentat  de  războiul 
economic  dus  de  cea  mai  mare  economie  împotriva  restului 
lumii,  avem  un  tablou  cumplit  al  felului  în  care  arată  de  fapt 
lumea  civilizată.  Adevărul  este  că  ne  aflăm  într-o  stare  de 
conflict permanent.  Cel  mai  vizibil  şi  mai  periculos  este  con­
flictul  economic  aflat  în  creştere.  Până  nu  demult  exista  un 
singur jucător care  deţinea  controlul deplin  asupra economiei 
mondiale, dar, printr-o  serie  de  evenimente  neaşteptate,  im­
posibilul  a  avut loc  şi  fostul  gigant  economic  este  ameninţat. 
Dragonul  adormit  s-a  trezit  şi,  prin  intermediul  populaţiei 
sale  imense,  China  a  înclinat  dramatic  balanţa  puterii  eco­
nomice  în  doar câţiva  ani. 
172 Michael Tellinger 

Aşadar, care este urmarea acestui război militar şi eco­
nomic? Nu este nicio urmare: războiul va continua să fie cea 
mai mare ameninţare la adresa rasei umane şi va continua să 
provoace suferinţe de neimaginat oamenilor de pretutindeni. 
Se pare că nu putem face nimic pentru calmarea acestei gene 
violente  până  nu  începem  să  înţelegem  ingineria genetică  şi 
nu  localizăm  această  genă  şi  genele  înrudite  sau  până  când 
vom  evolua  cu  adevărat  ceva  mai  mult.  Alături  de  noul  său 
prieten, gena  lăcomiei, ele  fac  o  parte  a  ADN-ul  să  devină 
atât  de  puternică  şi  cu  un  control  atât  de  puternic  asupra 
omenirii, încât va fi foarte greu de luptat împotriva ei. Chiar 
dacă  unii  vor  spune  că  mintea  poate  face  orice,  programul 
din genele noastre este cel care dictează. Gena violentă şi cea 
a lăcomiei sunt stimulate de o varietate de resorturi ca să iasă 
din  ascunzători  şi  să  se  activeze. Aceste  resorturi  depind  de 
o  varietate  de  factori  care  ne  influenţează  vieţile  şi  poate  şi 
activitatea genelor noastre  pe  măsură ce  creştem. Există po­
sibilitatea  ca  aceasta să nu fie o  genă cu  adevărat violentă, ci 
doar un element al unui grup de gene, care are o funcţie total 
diferită atunci când lucrează împreună şi, la fel ca un compu­
ter  cu  probleme  de  software,  o  genă  va  funcţiona  defectuos 
dacă  programul  său  nu  este  complet  şi  a  fost  disturbat  de 
factori  externi. Vom  descoperi  şi  aceste lucruri pe  măsură ce 
cunoaşterea noastră asupra genomului va creşte. 
George  Soros  este  probabil  cel  mai  bogat  şi  mai  fi­
lantrop  om  din lume. A dobândit o  avere uriaşă şi, în  acelaşi 
timp,  a  fost  implicat  în  programe  de  donaţii  neîntrerupte, 
finanţând  activităţi  în întreaga  lume.  El este  cu  adevărat  un 
fenomen ciudat, pentru că a face bani şi a construi un impe­
riu aşa cum a făcut el cere  un  anumit tip  de caracter, asociat 
în  mod  obişnuit  cu  determinarea,  dedicarea,  perseverenţa, 
lipsa de  milă, cruzimea, dar şi  cu o  strategie vizionară, genul 
de trăsături pe care le au liderii militari. Este de la sine înţeles 
că  drumul  către  succesul  economic  presupune  un  drum 
 Sclavii zeilor 173 

alternativ,  dar  George  Soros  este  cunoscut  mai  mult  pentru 

calităţile  sale  pozitive.  Sumele  de  bani  pe  care  le  cheltuieşte 
pentru sprijinirea financiară a ţărilor aflate în nevoie şi miile de 
instituţii  de  caritate  din  lume  sunt cu  adevărat însufleţitoare. 
La  nivel  global  se  observă  o  creştere  a  numărului  oameni­
lor  extrem  de  bogaţi,  dar  Soros  rămâne  în  continuare  cel 
mai  bogat  dintre  ei 35 .  Cel  mai  interesant  lucru  este  repre­
zentat  de  descendenţa  sa.  Fiind  de  origine  maghiară,  el  este 
foarte  apropiat  de  locul  principal  de  activitate  al  civilizaţiei 
Anunnaki  din  vremurile  străvechi.  Este  excelent  pentru  în­
cercarea  mea  de  a  descoperi  posibilele  legături  genetice  cu 
creatorii  noştri. Principalele  reşedinţe  şi  palate  ale  Anunnaki 
se  găseau  în  Orientul  Mijlociu.  Aici  s-au  instalat  şi  de  aici 
conduceau.  Aici  este  locul  unde  au  luat  naştere  nişte  decizii 
cruciale  care  au  fost  implementate  atunci,  cum  ar  fi  decizia 
de a crea clone umane care să presteze muncile de pe Pământ. 
Dacă primii oameni au fost creaţi în această parte  a lumii, fo­
losind un  amestec format din ADN-ul Anunnaki  şi A D N - u l 
lui  homo  erectus  pentru  crearea  unei  specii  noi,  înseamnă 
că  a  existat  o  perioadă  în  care  Orientul  Mijlociu  a  avut  o 
populaţie  în  creştere,  formată  din  noii  oameni,  care  evoluau 
pe  măsură  ce  îndeplineau  sarcini  lucrative  pentru  stăpânii  şi 
zeii lor. Este posibil, dată  fiind  natura promiscuă a oamenilor, 
ca  „fiii  lui  Nefilim  să  le  fi  văzut  pe  fiicele  omului”  (aşa  cum 
se  menţionează  în  Geneză  6:1-2  )  şi  că  au  întreţinut  rapor­
turi  sexuale  cu ele, dând  naştere  unui  nou  fond  genetic, mult 
mai  avansat  decât  cel  al  „speciei  sclave”  homo sapiens.  Aşadar, 
este  posibil  să  existe  un  grup  de  oameni  mai  avansaţi  din 
punct de vedere  genetic în  Orientul apropiat, care  să  aibă  un 
genom  mai  avansat  în  anumite  privinţe?  Aceştia  ar  putea  fi 
indivizii  bogaţi  şi  binevoitori  care  au  evoluat  mai  repede  şi 
au  început  să  simtă  efectele  genelor  eliberate,  pe  care  noi, 

35 La  1  ianuarie 2013, cel mai bogat om din lume, conform revistei 
Forbes,  este  miliardarul  mexican  Carlos  Slim  (n.t.) 
174 Michael Tellinger 

ceilalţi,  încă  nu  le-am  experimentat.  Este  acesta  un  posibil 

motiv  pentru  care  în  întreaga  lume  avem  oameni  care  s-au 
ridicat  din  mlaştina  umană  pentru  a  ne  arăta  calea  către  o 
nouă  înţelepciune  şi  o  nouă  viziune,  oferindu-se  pe  sine  ca 
exemplu?  Ghandi  şi  Mandela  sunt doar  un  exemplu.  Ar  pu­
tea fi ei  mai  evoluaţi  din  punct de vedere  genetic  doar pentru 
că  strămoşii  lor  aveau  mai  mult  sânge  Anunnaki  în  vine  de­
cât  sânge  uman? 
Este  curios  că  unii  oameni  bogaţi  sunt  copleşiţi  de  un 
sentiment  de  vină  odată  ce  au  acumulat  averi  mari.  Bănuiesc 
că  este  vorba  despre  conştientizarea  faptului  că  nu  le  poţi 
lua  cu  tine,  ceea  ce  duce  la  o  serie  de  conflicte  morale  in­
terioare.  Ne  sunt  daţi,  în  medie,  în  jur  de  optzeci  de  ani 
ca  să  realizăm  ceva  în  vieţile  noastre.  De  vreme  ce  am  fost 
eliberaţi  din  starea  de  specie  sclavă,  în  care  am  fost  creaţi 
iniţial,  ne  confruntăm  cu  o  dilemă:  Ce  facem  cu  tot  acest 
timp care  ne-a fost dat pe  Pământ?  Susţin în  această carte  că, 
pe  măsură ce  genomul va evolua, va permite  minţii  noastre  să 
interacţioneze  pe  mai  multe  niveluri  cu  lumea  din jurul  nos­
tru.  Susţin  ideea  că  o  minte  evoluată  va  interactiona  diferit 
cu  spiritul universal  sau  cu  Dumnezeu  cu  majusculă, aşa  cum 
îmi place  să-L  numesc.  Relaţia dintre om şi  divinitate va avea 
un  impact  neîndoielnic  asupra comportamentului indivizilor 
şi  asupra  schimbării  opiniilor  lor  asupra  chestiunilor  globale 
privind  omenirea.  Între  timp,  în  vreme  ce  diverse  structuri 
care  ne-au  fost  impuse  ca  specie  primitivă  încă  mai  rezistă, 
ne  eliberăm  de  lanţurile  robiei şi  inventăm  trecuturi  noi, pa­
siuni  şi cunoştinţe. 
Este  incredibil  felul  în  care  anumite  sectoare  ale  eco­
nomiei  globale  ne-au  influenţat  felul  în  care  ne  comportăm, 
îmbrăcăm, vorbim, mâncăm, facem dragoste  şi  ne  angajăm în 
războaie.  Secolul  trecut  este  plin  de  exemple  fantastice  des­
pre  această  particularitate  impresionantă  a  omenirii. 
 Sclavii zeilor 175 

Să  luăm  ca  exemplu  industria  tutunului.  Înainte  de 

avântul  filmelor  artistice,  fumatul  nu  era  un  lucru  atât  de 
la  modă.  Brusc,  marele  ecran  a  fost  invadat  de  vedete  care 
ţineau  între  degete  ţigarete  lungi  şi  sexi.  Aprinderea  unei 
ţigări  a  devenit  o  scenă  definitorie  în  aproape  toate  filmele, 
regizorii  îndrăgostindu-se  de  felul  în  care  camerele  de  filmat 
înregistrau  rotocoalele  de  fum.  În  doar  câţiva  ani,  fumatul  a 
fost  asociat  cu  sclipirea  şi  eleganţa  şi  toţi  voiau  să  fie  la  fel 
de  fermecători  ca  vedetele  lor preferate.  Sănătatea  corporală 
nu-i  preocupa,  imaginea  era  cel  mai  important  lucru.  Este 
posibil  ca  producătorii  de  ţigarete  să  fi  avut  vreo  legătură  cu 
aceste  filme?  Oare  se  foloseau  de  puterea  mass-mediei  pen­
tru  atragerea  noilor  consumatori? 
Serialele  au  avut  un  impact  atât  de  mare  asupra  com­
portamentului  oamenilor,  încât  nu  ne  vine  să  credem.  Sute 
de  milioane  de  oameni  din  întreaga  lume  se  adunau  în  fi­
ecare  zi  în  faţa  televizoarelor  pentru  a  se  prosterna,  în  timp 
ce  urmăreau  cu  religioziate  serialul  lor  preferat.  A  devenit  o 
pseudo-religie  pentru  unii  să  nu-şi  încheie  seara  fără  să-şi 
ia  doza  de  suprarealism.  Cu  riscul  de  a  fi  considerat  miso­
gin,  am  auzit  confesiuni  ale  unor  femei  care  susţineau  că-şi 
planifică  ziua  după  scenariul  din  serialul  preferat.  Le  afectau 
stările  de  spirit, nevoile, relaţiile  şi  chiar vieţile. Nu  este  aces­
ta  un  semn  clar  al  unei  civilizaţii  defecte,  aflate  în  căutarea 
unui  reper?  Şi  de  unde  provine  această  populaţie  defectă? 
Pe  măsură  ce  descoperim  prăfuitele  tăbliţe  de 
înţelepciune  lăsate  de  primii  noştri  înaintaşi,  vom  începe 
să  descoperim  dovada  clară  că  suntem  produsul  unui  grup 
de  fiinţe  avansate,  care  au  trăit  pe  Pământ  acum  aproxima­
tiv  443  000  de  ani.  Este  copleşitoare  dovada  că  ei  i-au  creat 
pe  oameni  ca  pe  nişte  muncitori  primitivi  pentru  a-şi  uşura 
munca  în  minele  de  aur,  dând  naştere  primei  specii  de  sclavi 
şi  întărind  obsesia  noastră  pentru  aur.  Vom  descoperi  cu  ui­
mire  cât  de  asemănător  este  comportamentul  nostru  cu  cel 
176 Michael Tellinger 

al  populaţiei  Anunnaki,  cea  care  ne-a  creat.  Pentru  că  am 
primit o  parte  însemnată  din  ADN-ul  lor, nu  ar  trebui  să fim 
surprinşi  dacă  prezentăm  aceleaşi  caracteristici,  care,  în  cele 
din  urmă, le-au  distrus  unitatea  lor de  pe  Pământ. Arătăm  la 
fel  ca  ei,  ne  comportăm  la  fel  ca  ei  şi,  încet,  ADN-ul  nostru 
evoluează  spre  configuraţia  sa originală, pe  care  o  avea la  cre­
atorii  noştri,  Anunnaki.  În  esenţă,  noi  suntem  extratereştrii 
de pe  planeta Pământ. 
 9 
Aurul 
Obsesia fără sfârşit 

Am  fost  întrebat  de  mai  multe  ori  de-a  lungul  vieţii 
ce-aş  schimba  dacă  aş  lua  viaţa  de  la  capăt.  Poate  am  fost 
foarte  norocos  sau  ignorant  sau  poate  chiar  arogant,  dar  nu 
aş  schimba  nimic.  Zilele  copilăriei  mele  au  fost  atât  de  pli­
ne  de  zâmbet,  distracţie  şi  aventuri  nesfârşite,  în  vreme  ce 
creşteam  pe  câmpurile  aurii  din  Africa  de  Sud,  încât  nu-mi 
pot  imagina  viaţa  altfel.  Pentru  cei  care  nu  au  avut  bucuria 
să  viziteze  câmpiile  aurii  din  West  Rand,  în  Africa  de  Sud, 
nu  fiţi  dezamăgiţi,  pentru  că  aceste  câmpii  nu  sunt  de  fapt 
pline  cu  aur. 
Numele  lor  sugerează totuşi  un  peisaj  plin  de  dâmburi 
aurii strălucitoare cât poţi cuprinde cu privirea. Tot ce trebuie 
să faci  este  să întinzi  mâna şi  să-l iei. Din  contră, West  Rand 
este  o  câmpie  mai  degrabă plată, plină  de  culturi  de  porumb, 
vârtejuri  de  vânt,  praf,  furtuni  de  după-amiază  şi  canale  de 
scurgere.  Există  o  mică  porţiune  de  dealuri,  care  par  să  ţină 
de  la Johannesburg  până  la  Potchefstoom,  întinzându-se  pe 
o  lungime  de  150  de  kilometri.  În  vreme  ce  călătoreşti  de-a 
lungul  acestui  drum  de  două  ore,  treci  pe  lângă  obişnuitele 
aşezări  miniere,  care  au  între  200  şi  5  000  de  locuitori. 
178 Michael Tellinger 

Au  nume  impozante  ca:  Zuurbekom,  Westonaria, 

Randfontein, Venterspost, Waterpan, Hills  Haven, Libanon, 
Fochville  şi  faimoasa  Carletonville.  Trăsătura  comună,  care 
este  definitorie  pentru  toate,  este  şirul  de  puţuri  miniere: 
mici,  uriaşe, din beton  şi  de  oţel.  Canalele  de  scurgere  sunt 
un  fenomen  fascinant  în  aceste  zone,  în  principal  din  cau­
za  foamei  de  aur  a  omului.  Ca  urmare  a  activităţii  miniere 
subterane  apa  se  scurge  şi  lasă  locul  formaţiunilor  de  rocă 
de  dolomit  care  se  usucă  şi  devin  casante.  Din  cauza  trece­
rii  timpului  şi  a  presiunii  ele  se  prăbuşesc  în  interior  şi  dau 
naştere  canalelor  de  suprafaţă,  cu  efecte  devastatoare  asupra 
oamenilor.  Aceste  canale  pot  varia  de  la  câţiva  metri  dia­
metru  la  câţiva  kilometri,  iar  adâncimea  lor  variază  de  la  o 
gaură  la  alta.  Cursul  de  golf Venterspost,  acolo  unde  mi-am 
desăvârşit  invidiatul  handicap  de  22,  a  fost  construit  în  ju­
rul  unui  astfel  de  canal,  având  câteva  caracteristici  care  te 
forţează  să  cureţi gaura  înainte  să  loveşti.  Cu  multe  prilejuri 
am  fost  forţaţi  să  ne  aventurăm  în  canalul  uriaş  în  căutarea 
bilelor  pierdute.  Cel  mai  adesea  merita  să  facem  această  că­
lătorie,  captura  punându-ne  la  dispoziţie  bogăţii  din  lumea 
golfului  la  care  un  copil  12  ani  putea  doar  să  viseze...  Bile 
pentru  Africa. 
Totul  în  West  Rand  gravita  în  jurul  aurului,  care 
avea  efectul  de  a  spulbera  orice  altă  industrie  imagina­
bilă.  Satele  erau,  şi  încă  mai  sunt  si  astăzi,  construite  ca 
să  ofere  familiilor  de  mineri  tot  ce  era  nevoie  ca  să-i  ţină 
ocupaţi.  Asta  era  valabil  numai  pentru  minerii  albi,  în  vre­
me  ce  forţa  de  muncă  neagră  migrantă  a  fost  înghesuită 
în  cămine  care, pe  măsura  trecerii  timpului,  au  devenit  ca­
uza  unor  mari  probleme  socio-economice.  Dar  pentru  cei 
norocoşi  existau  înotul,  golful,  tenisul,  squash-ul36,  popice, 
3
 Sport de mare viteză, asemănător cu tenisul, care se joacă în 2 sau 
în 4 jucători, într-o cameră formată din patru pereţi, cu rachete de tenis şi 
o minge mică de cauciuc, (n.t) 
 Sclavii zeilor 179 

badmintonul,  jukskei-ul 37 ,  activităţile  de  club  şi  evenimen­

tele  sociale  permanente.  Acesta  era  raiul  pentru  orice  copil. 
Ce  ne-am fi putut dori  mai  mult?  Fiecare  casă avea  afişate  la 
vedere  comorile  din  subteran,  constând  de  obicei  din  bucăţi 
de  minereu  de  aur,  prin  care  erau  vizibile  vinele  de  aur  şi 
de  alte  metale. Aceste  pietre  erau  aşezate  de  obicei  deasupra 
căminului,  în  mijlocul  mesei,  deasupra  milieurilor  sculptate 
sau  chiar  transformate  în  scrumiere.  Este  incredibil  de  cre­
zut că 60% din producţia contemporană de  aur provenea din 
această zonă, care se întindea pe o rază de 200 de kilometri şi 
includea  şi  părţi  întinse  din  Statele  Libere. 
În  vreme  ce  locaţia  geografică  nu  părea  din  cale  afară 
de  relevantă pentru  mine  şi  pentru  ceilalţi  mineri  în  anii 7 0 , 
la jumătatea  anilor '90  a  început  să-mi  ridice  multe  întrebări 
în  minte,  atunci  când  a  devenit  clar  că  Leagănul  Omenirii 
era localizat chiar  aici, în  Africa  de  Sud.  Nu  este  ciudat  că  se 
găsea  în  sudul  Africii,  acolo  unde  tăbliţele  sumeriene  susţin 
că avea loc cea mai mare parte a primelor activităţi miniere de ex­
tragere  a  aurului,  la  scurt  timp  după  ce  primii  Anunnaki  au 
ajuns  pe  Pământ, acum  450  000  de  ani?  Şi, potrivit tăbliţelor, 
tot  aici  în  sudul  Africii,  aproximativ 200  000  de  ani  mai  târ­
ziu,  primul  reprezentant  al  noii  specii,  Adam,  a  fost  pus  să 
muncească.  Ar  trebui  să  fim  surprinşi  că  toate  aceste  fapte 
încep  să  se  lege?  Da,  ar  trebui, pentru  că  ştim  deja  că  istoria 
nu ne-a învăţat nimic şi privim încă o dată aceste coincidenţe 
incredibile  şi  refuzăm  să  credem  informaţiile  pe  care  ni  le 
oferă. 
Să ne întoarcem în  1970 la West Rand, la sutele  de  mii 
de  oameni  care  creşteau  în  industria  minieră  şi  asta  era  tot 
ceea  ce  ştiau, tot  ceea  ce  aveau  nevoie,  până  într-acolo  încât 
mi-a părut întodeauna  rău  de  copiii  din  oraş.  Nu  am  înţeles 
niciodată  ce  făceau  oamenii care  trăiau în  alte  oraşe  şi  în  alte 
37
 Joc  tradiţional  sud-airican,  care  constă  în  nimerirea  cu  potcoave 
a  unor  ţăruşi  de  lemn, înfipţi  în  pământ la  anumite  distanţe,  (n.t) 
180 Michael Tellinger 

părţi  ale  ţării.  Ce  putea  fi  mai  important  decât  aurul?  Ce 
altceva  se  afla  acolo?  Vieţile  noastre  erau  atât  de  prinse  de 
activităţile  legate  de  mineritul  pentru  aur,  încât  era  cu  ade­
vărat  greu  să-ţi  imaginezi  un  alt  fel  de  viaţă.  Până  la  urmă, 
părinţii  noştri  erau  responsabili  de  extragerea  din  pământ  a 
acelui  metal  strălucitor -  lingourile  de  aur  care  erau  invidiate 
în  întreaga  lume.  Mi-aduc  aminte  clar  tristeţea  care  încojura 
prăbuşirile  subterane  de  stânci  care  aveau  ca  urmare  moar­
tea  unor  oameni  pe  care  îi  cunoşteam  foarte  bine,  cum  era 
prietenul  tatălui  meu  care  a  murit  în  subteran,  în  căutarea 
aurului,  sau  oamenii  care  au  fost  înghiţiţi  de  canale  în  timp 
ce jucau  tenis  duminică  dimineaţa.  Dar, în vreme  ce  astfel  de 
tragedii  aveau  loc,  noi  le  găseam  o  anumită justificare  şi  con­
sideram  că  totul  este bine, pentru  că  făceam  parte  din  marele 
plan  de  producere  a  aurului  pentru  omenire.  Viaţa  continua 
pur  şi  simplu  şi,  în  fiecare  zi,  tot  mai  multe  camioane  încăr­
cate  cu  aur  ieşeau  din  curtea  exploatării,  pentru  a  fi  livrate 
cuiva,  undeva  într-un  colţ  îndepărtat  al  lumii. 
Gândindu-mă  din  nou  la  acest  scenariu,  după  30  de 
ani,  par  să  existe  foarte  puţine  diferenţe  între  munca  anevo­
ioasă  pe  care  o  presta  tatăl  meu  pentru  extragerea  metalului 
strălucitor  şi  cea  a  primilor  mineri  primitivi,  care  lucrau  în 
minele  de  aur  la  începuturile  umanităţii.  Ambii  au  venit  pe 
această  lume,  având  un  număr  predeterminat  de  ani  de  tră­
it,  şi-au  îndeplinit  sarcinile  şi  au  îmbogăţit  un  zeu  invizibil. 
Asemănările  dintre  dintre  speciile  umane  sclave  de  la  înce­
puturile  omenirii  şi  muncitorul  din  mină  din  prezent  sunt 
chiar  uluitoare.  Dacă  examinăm  textele  sumeriene  şi  vedem 
cum  era  tratat  muncitorul  primitiv  de  către  zei  săi  în  timp 
ce  lucra  în  mină,  executând  munca  grea  pentru  stăpânul  său 
şi  primind  în  schimb  tot  ceea  ce  avea  nevoie  în  Grădina 
Raiului,  ne  dăm  seama  că  nu  s-au  schimbat  prea  multe  de 
mii  de  ani. 
 Sclavii zeilor 181 

Muncitorii primitivi trebuie să se fi întrebat şi ei unde 
se duce acest metal strălucitor; era subtilizat de către zei şi nu 
mai era văzut niciodată. De ce era atât de important pentru 
zei?  Ce  făcea acest metal galben să fie atât de  râvnit?  De  ce 
nu  aveau voie  muncitorii  să-l  păstreze  sau  să-l stăpânească? 
De ce erau pedepsiţi  atât de aspru dacă păstrau o parte din 
el? De  ce se depunea atât de  mult efort pentru descoperirea 
lui?  Cine  îl  folosea...  şi  pentru  ce?  Dar  probabil  că  aceste 
întrebări  nu  şi-au  găsit  niciodată răspunsul în  acele  vremuri 
străvechi. Dacă astăzi  gândim  diferit, oare  ştim  cu  adevărat 
unde  ajunge  aurul?  Şi  cine  ajunge  să-l  folosească  şi  în  ce 
scop? Credem că ştim... cu toţii avem răspunsuri ştiinţifice şi 
indicatori economici care ne sunt arătaţi în fiecare zi, dându-
ne un sentiment puternic de încredere pentru „piaţa aurului 
este stabilă”. Explicaţiile cu privire la ce se întâmplă cu toate 
aceste  metale preţioase  din pământ  umplu  paginile  ziarelor 
economice, dar eu suspectez că povestea aurului nu este cu­
noscută şi  nici înţeleasă pe  deplin  nici  de  cei mai  informaţi 
oameni  din  secolul  al XXI-lea.  Este  ca  şi  cum  ar  exista  un 
monstru mai mare  undeva în cer, care  consumă acest metal 
preţios extras de pe Pământ. 
De  ce  suntem  atât  de  obsedaţi  de  aur?  Ce  a  cauzat 
această obsesie preistorică? De ce a fost aurul şi nu alt metal 
preţios? Cum de putem urmări această obsesie înapoi în tre­
cut până la Leagănul Omenirii? Apariţia bruscă a civilizaţiei 
în jurul anului 11 000 Î.Hr. a fost strâns legată de agricultură, 
comunităţile  organizate  şi  domesticirea  animalelor  de  către 
„omul  gânditor”.  Pentru  această  situaţie  nu  pare  să  existe 
o  explicaţie  valabilă.  Antropologii  sunt  uimiţi  de  dispariţia 
aproape  totală a omului şi de regresia uşoară de  dinainte  de 
Marele  Potop  de  acum  aproximativ  13  000  şi  de brusca lui 
reapariţie  în  forţă, ca  din  senin,  şi  de  apariţia  civilizaţiei  în 
Orientul  Apropiat.  De  aici  s-au  răspândit  în  întreaga  lume 
abilităţile  nou-dobândite.  Aceste  statistici  sunt  acceptate 
182 Michael Tellinger 

astăzi de  majoritatea învăţaţilor. Au  apărut în  urma Potopului 

şi  aveau  deja  aur,  iar  fascinaţia  pentru  metalul  auriu  este  vizi­
bilă  şi  în  ziua  de  azi. 
Un  alt  aspect  care-i  nedumereşte  pe  istorici  este  vite­
za  cu  care  această  varietate  de  produse  agricole  continua  să 
apară  din  Orientul  Apropiat,  începând  cu  anul  8  000  î.Hr. 
sau  chiar  mai înainte. Era ca  şi  cum  Orientul Apropiat deve­
nise  un  incubator  botanic,  producând  încontinuu  noi  specii 
de plante  domesticite. Cum  era posibil  ca omul primitiv, care 
trăia  în  continuare  în  peşteri,  să  fi  dobândit  nişte  cunoştinţe 
atât  de  avansate?  Această  perioadă  este  descrisă  ca  sfârşitul 
perioadei  Paleolitice  sau  a  Epocii  vechi  a  Pietrei,  şi  începu­
tul  Epocii  Mijlocii  a  Pietrei  sau  perioada  Mezoliticului. Asta 
înseamnă  că  întreaga  activitate  zilnică  a  omului  avea  în  con­
tinuare  ca punct central piatra. Matriţele  sale  erau din piatră, 
satele  erau  protejate  de  ziduri  de  piatră,  uneltele  sale  erau 
făurite  din  piatră,  morţii  erau  acoperiţi  cu  pietre,  şi  aşa  mai 
departe.  Deci, cine  îl ghida, îl  îndrepta  pe  drumul  civilizaţiei 
arătându-i  calea,  hranindu-1  cu  inteligenţă?  Pare  să  existe  o 
legătură  clară  între  ancorarea  lui  Noe  lângă  un  pământ fertil, 
unde  a  plantat  viţa-de-vie  şi  apariţia  civilizaţiei  în  Orientul 
Apropiat.  Este  foarte  straniu  felul  în  care  acest  om  primitiv, 
care  abia  abia  ieşea  din  epoca  de  piatră,  avea  cunoştinţele 
avansare  necesare  pentru  a  rafina  şi  procesa  aurul,  cu  mii  de 
ani  înainte  de  a  se  ajunge  la  apariţia  acestei  ocupaţii. 
Oare  în  spatele  ajutorului  dat  pentru  exploatarea  auru­
lui  se  afla  aceeaşi  mână care  l-a  ajutat pe  om  şi  în  agricultură? 
Aceasta  pare  să  fie  o  explicaţie  plauzibilă.  Sau  încă  mai  cre­
dem  că  omul  primitiv  a  evoluat  treptat  spre  descoperirea 
tuturor  tehnologiilor  avansate?  Teoria  aluviunilor  poate  fi 
plauzibilă,  pentru  că  este  relativ  uşor  să  găseşti  aur  în  râuri, 
cerni  noroiul,  găseşti  aurul  şi  îl  şlefiieşti.  Pepitele  de  aur  pot 
să  varieze  ca  dimensiuni,  de  la  cele  foarte  mici  la  cele  des­
tul  de  mari  şi,  adesea,  ele  strălucesc  în  apă,  ceea  ce  ar  atrage 
 Sclavii zeilor  183 

atenţia multora care trec pe lângă ele. Problema este că multe 
dintre  şirurile  preistorice  de  minerit  erau  de  fapt  instalaţii 
miniere.  Acest  aspect  complică  lucrurile.  Chiar  şi  diferenţa 
subtilă dintre felul în care arată aurul adus de aluviuni faţă de 
cel din sedimentele de rocă cere un ochi antrenat pentru a o 
recunoaşte. Pur şi simplu  nu  mi-1 pot imagina pe omul pri­
mitiv mergând singur acum  12 000 de  ani, împiedicându-se 
de o piatră, fapt care l-a dus la decoperirea neaşteptată a unui 
exploatări  de  minereu  de  aur.  El  a văzut  că  acea  piatră  este 
diferită faţă  de  altele. La  o  privire  mai  atentă, el a văzut  se­
dimentele de aur din piatră. A ştiut instinctiv că, dacă sparge 
piatra, ar putea extrage  aurul din ea, dar mai întâi trebuia  să 
treacă prin următorul proces: 

Se permite trecerea soluţiei de cianură de sodiu printr-un grup 
de pietre măcinate mărunt, care sunt dovedite a conţine aur şi argint, 
şi apoi se colectează sub formă de cianură de aur şi cianură de argint. 
Se adaugă zinc la această soluţie,  rezultând un precipitat pe bază de 
zinc pe de o parte şi aur şi argint de cealaltă parte. Zincul este înde­
părtat  prin  folosirea  acidului  sulfuric,  lăsând  în  urmă  un  amestec  de 
aur  şi  argint  care  mai  departe  este  procesat  pentru  individualizarea 
lor.  Tehnica  cianurilor  este  foarte  simplă  şi  uşor  de  aplicat  şi  foarte 
populară în zonele  unde  resturile  miniere conţin  cantităţi surprinzător 
de  mari  de  metale  valoroase.  Prin  folosirea  acestei  tehnici  se  pot 
aduce  mari  prejudicii  mediului  înconjurător,  din  cauza gradului  mare 
de toxicitate pe care îl prezintă cianurile. 
WIKIPEDIA 

Am  o  problemă  serioasă  în  a  crede  că  omul  primitiv 

s-a  angajat  pe  cont  propriu  în  acest  proces,  cu  mult  înain­
te  de  a  fi  auzit  de  agricultură  şi  de  alte  aspecte  de  bază  ale 
civilizaţiei.  Singura  referinţă  privind  această  activitate  există 
în  tăbliţele  sumeriene.  Le  luăm  în  serios  sau  ne  debarasăm 
de informaţiile încapsulate în aceste tăbliţe? Mulţi istorici au 
184 Michael Tellinger 

ales  să  se  debaraseze  de  aceste  informaţii  şi,  făcând  asta,  au 
lipsit  omenirea  de  o  privire  fugară  asupra  comportamentu­
lui  inexplicabil  al  oamenilor  din  Antichitate.  De  ce  a  existat 
această  obsesie  nebună  pentru  aur  încă  de  la  începuturile 
omenirii?  De  ce  această  obsesie  mai  există  şi  astăzi?  Când 
a  hotărât  omul  să-şi  facă  lănţişoare  de  aur  şi  să  se  împodo­
bească  cu  acest  metal  strălucitor?  Care  au  fost  adevăratele 
motive  şi  motivaţii  ale  primilor  oameni?  Mulţi  oameni  cred 
că  răspunsul  este  simplu:  ne  vor  spune  că  raritatea  aurului  îl 
face  atât  de  dorit,  dar  răspunsul  nu  este  satisfăcător.  De  ce 
avea  nevoie  omul  primitiv  de  aur  de  la  bun  început,  de  vre­
me  ce  existau  alte  obiecte  mult  mai  strălucitoare  cu  care  se 
putea  împodobi?  Ce  făcea  aurul  să  fie  atât  de  rar  şi  de  dorit 
în  defavoarea  tuturor  celorlalte  pietre  şi  metale  strălucitoare? 
În  afara  aurului  aluvional, care  se  putea  epuiza  foarte  repede, 
cine  l-a  învăţat  pe  om  să  extragă  aurul  din  minereu? 
Istoria  aurului  are  o  poveste  fascinantă. Încă din  cele 
mai  vechi  timpuri,  oamenii  au  fost  obsedaţi  de  aur.  Goana 
după  aur  din  anii  1850,  Vaticanul,  conchistadorii  spanioli, 
vikingii  din  Evul  Mediu,  romanii,  grecii,  egiptenii,  mayaşii, 
incaşi,  olmecii,  tolmecii,  mesopotamienii,  akkadienii,  sume­
rienii  si  misterioşii Anunnaki  au  fost  cu  toţii  obsedaţi  de  aur. 
Dintotdeauna  aurul  a  fost  obsesia  regilor.  A  fost  obiectul  de 
sacrificiu  ales de dumnezeu  şi de ceilalţi  zei  antici, care cereau 
ofrande  de  la  supuşii  umani.  A  fost  un  simbol  al  bogăţiei  şi 
succesului  în  multe  religii, iar Vechiul Testament  este  plin  de 
referiri  la  aur  într-o  mulţime  de  situaţii.  Aici  sunt  incluse  şi 
instrucţiunile  precise  date  de  dumnezeu lui  Moise  cu  privire 
la dimensiunile  Chivotului  Legii  şi  la  materialele  care  urmau 
să  fie  folosite  la  construcţia  lui.  Următoarele  instrucţiuni 
provin  chiar  din  Exod  25:10-22. 
 Sclavii zeilor 185 

•  Chivotul  urma  să  fie  construit  din  lemn  de  acacia  şi 
trebuia  să  aibă  114  centimetri  lungime,  69  de  centi­
metri lăţime  şi  tot 69  de  centimetri  înălţime. 
•  Urma  să fie poleit  cu  aur  atât  la  interior, cât şi  la  exte­
rior. De  asemenea, urma să fie  îmbrăcat în  aur. 
•  Să  se  toarne  patru  inele  de  aur  care  să fie prinse  în  cele 
patru  colţuri:  două  inele  pe  o  parte  şi  celelalte  două 
inele  de  cealaltă  parte. 
•  Să  se  facă  un  cadru  din  lemn  de  acacia  şi  să  fie  îmbră­
cat în  aur. 
•  Marginile  să  fie  introduse  în  inelele  de  pe  marginea 
Chivotului  pentru  ca  acesta  să  poată  fi  transportat. 
•  Marginile  trebuiau  să  rămână  prinse  în  inele  şi  să  nu 
fie  scoase  niciodată. 
•  Tăbliţele  cu  porunci  să  fie  puse  în  Chivot. 
•  Să se  facă  un scaun de binecuvântare, de  114 centime­
tri  lungime  şi  69  de  centimetri  lăţime. 
•  Să  se  facă  doi  heruvimi  de  aur;  să  fie  lucraţi  manual  şi 
puşi  la  cele  două  laturi  ale  scaunului. 
•  Cei  doi  heruvimi  să  fie  dispuşi  la  cele  două  capete. 
Heruvimii  să  fie  făcuţi  dintr-o  singură  bucată  şi  să  se 
unească  deasupra  scaunului. 
•  Heruvimii să aibă aripile întinse, să acopere scaunul cu 
aripile  lor  şi  să  stea  faţă  în  faţă.  Feţele  heruvimilor  să 
fie  îndreptate  către  scaunul binecuvântării. 
•  Să  se  aşeze  scaunul  desupra  chivotului  şi  să  se  pună 
decalogul  în  chivot. 
•  „Mă  voi  întâlni  cu  tine  deasupra  scaunului  binecu­
vântării,  între  cei  doi  heruvimi  care  acoperă  chivotul 
decalogului;  îţi  voi  vorbi  de  acolo  despre  tot  ceea  ce 
ţi-am  poruncit  în  legătură cu  israeliţii." 

Aceste  instrucţiuni  sunt  destul  de  clare.  Dacă  ar  fi  să 
primesc  un  asemenea  plan,  aş  fi  de-a  dreptul  curios  să  ştiu 
186 Michael Tellinger 

de  ce  dimensiunile  şi  materialele  trebuie  să  fie  atât  de  exac­
te,  dacă  tot  ceea  ce  trebuia  să  facă  acest  sipet  pretenţios  era 
să  care  nişte  valori  de  la  Johannesburg  la  Bloemfontein. 
Este  posibil  ca  acest  Chivot  să  fi  fost  vreun  fel  de  mijloc 
de  comunicaţie,  în  loc  de  container  pentru  nişte  viitoare 
porunci?  Până  la  urmă,  dumnezeu  i-a  spus  lui  Moise:  „Ne 
vom  întâlni  acolo,  deasupra  scaunului  binecuvântării,  între 
cei  doi  heruvimi  care  stau  desupra  Chivotului  Legii;  îţi  voi 
vorbi  de  acolo  despre  toate  poruncile  pe  care  le  am  în  ceea 
ce-i  priveşte  pe  israeliţi.”  Nu-i  aşa  că  un  zeu  atotputernic 
i-ar fi putut vorbi  lui  Moise  de  oriunde?  Decât  să-l convoace 
într-un  loc  anume  între  doi  heruvimi  suspicioşi!  Marginile 
slujeau  numai  la  transportarea  dispozitivului  sau  erau  şi  nişte 
antene  pentru  a  recepţiona  mesaje?  Erau  heruvimii  un  soi 
de  sistem  de  amplificare  unde  Moise  trebuie  să  stea  ca  să 
audă  mesajele  lui  dumnezeu?  Toate  devin  foarte  ciudate  şi 
suspicioase  odată  ce  eliminăm  trăirea  religioasă.  Adevărul 
istoric  este  că  aurul a jucat  un  rol foarte  neobişnuit în  întrea­
ga  istorie  a  omenirii,  depăşind  adesea  toate  barierele,  ca  să 
devină  obiect  de  practici  rituale  sau  religioase.  De  ce  ar  avea 
dumnezeu  o  foame  atât  de  insaţiabilă  de  aur?  Înainte  de  a 
ne  continua  speculaţiile  privind  o  asemenea  foame  divină  de 
aur, să  aruncăm  o  privire  peste  acest  metal şi la  toată agitaţia 
iscată  în jurul  lui.  Ce-i  face  aşa  de  special? 
Aurul este un metal remarcabil, cu o serie de proprietăţi 
şi combinaţii chimice unice, ceea ce-i face de neînlocuit într-o 
largă  paletă  de  aplicaţii  zilnice,  esenţiale  în  viaţa  modernă. 
Mii  de  aplicaţii  zilnice  au  nevoie  de  aur ca să  funcţioneze  cât 
mai  bine  pentru  perioade  lungi  de  timp.  În  principiu,  aurul 
este  indestructibil,  complet  reciclabil  şi  este  imun  la  efectele 
aerului,  apei  şi  oxigenului.  Aurul  nu  se  va  oxida,  nu  va  rugini 
şi  nu va coroda. Aceste  proprietăţi  fac  din  aur un component 
vital  în  multe  aplicaţii  medicale, industriale  şi  electrice. 
 Sclavii zeilor 187 

Aurul este  cel mai  nonreactiv dintre  toate  metalele.  Nu 

reacţionează  niciodată  cu  oxigenul,  de  aceea  nu  va  rugini  şi 
nu  va  oxida.  Masca  de  aur  din  mormântul  lui  Tutankamon 
arată  la  fel  de  strălucitoare  ca  atunci  când  a  fost  dezgropată 
în  1922  şi  la  fel  ca  atunci  când  a  fost  îngropată  în  anul  1352 
î.  Hr.  Aurul  este  unul  dintre  cele  mai  bune  conducătoare  de 
electricitate  dintre  toate  metalele  şi  poate  conduce  şi  cel  mai 
mic  impuls  de  curent  la  temperaturi  variind  de  la  -55°  C 
până la  200°  C.  Este,  aşadar, o  componentă  vitală pentru  in­
dustriile  computerelor  şi  a  telecomunicaţiilor.  Este  cel  mai 
flexibil  dintre  toate  metalele,  putând  fi  prelucrat  în  cabluri 
foarte  subţiri  fără  să  se  rupă.  O  uncie  de  aur  (28,4  grame) 
poate  fi  prelucrată  într-un  fir  de  8  kilometri  lungime.  Poate 
fi  modelat  şi  întins  în  foiţe  deosebit  de  subţiri.  O  uncie  de 
aur poate  fi  prelucrată  într-o  foiţă  de  12  metri  pătraţi. Aurul 
reflectă  cel  mai  bine  energia  infraroşie.  Asta  înseamnă  că  au­
rul  de  puritate  mare  poate  reflecta  până  la  99%  din  razele 
infraroşii.  Asta  face  ca  aurul  să  fie  materialul  de  protecţie 
ideal  împotriva  căldurii  şi  a  radiaţilor  pentru  cosmonauţi  şi 
pompieri.  În  acelaşi  timp,  aurul  este  un  excelent  conductor 
pentru  energia  termală  şi  pentru  căldură.  Este  folosit  pentru 
transferul  căldurii  de  pe  instrumentarul  fragil.  Pentru  acest 
motiv,  se  foloseşte  un  aliaj  care  conţine  35%  aur,  în  boturile 
navetelor  spaţiale, acolo  unde  temperatura poate  ajunge  până 
la  3300°C. 
Aşadar,  ce  avea  dumnezeu  în  plan  atunci  când  i-a  dat 
instrucţiuni  atât  de  precise  lui  Moise?  A  consemnat  cineva 
în  scris  aceste  instrucţiuni  sau  au  fost  nişte  detalii  mai  com­
plicate,  care  au  fost  omise,  deoarece  cel  care  a  consemnat  nu 
a putut înţelege  detaliile  fine?  De  ce  nu  numai  oamenii, ci  şi 
zeii  antici  erau  atât  de  obsedaţi  de  aur?  Atunci  când  începi 
să analizezi  toate  coincidenţele  şi eşti  atent la  ceea ce  au lăsat 
sumerienii în  urmă, totul începe să capete  sens. Cei mai  mulţi 
dintre  oameni  au  încă  viziunea  naivă  că  omul  a  descoperit 
188 Michael Tellinger 

accidental  aurul,  că  a  devenit  un  bun  tranzacţionat,  admirat 

de către  regi  şi, în cele  din  urmă, a devenit  moneda de  schimb 
globală,  care  urcă  şi  coboară  pieţele  de  acţiuni.  Nu  pot  să 
fiu  de  acord  cu  această  viziune  simplistă,  care  este  bazată  în 
mare parte  pe  percepţia  curentă  din  secolul  al XXI-lea  asupra 
acestui  metal. 
Istoria  mineritului  pentru  aur  are  rădăcini  schiţate  vag, 
la  fel  de  neclare  ca  şi  restul  istoriei  antice  a  omenirii.  Cele 
mai  vechi  documente  scrise  palpabile  pe  care  le  avem  sunt 
tăbliţele  de  argilă  sumeriene,  dar  acestea  sunt  în  continuare 
respinse  de  mulţi  învăţaţi.  Totuşi,  în  ultimii  zece  ani,  a  avut 
loc  o  mare  schimbare  radicală  privind  încrederea  acordată 
acestor  tăbliţe.  Pe  măsură  ce  tot  mai  multe  tăbliţe  au  fost 
verificate  si  traduse,  nonconformisti  ca  Zecharia  Sitchin  au 
primit  tot  mai  multe  laude  pentru  teoriile  lor  revoluţionare 
cu  privire  la  înaintaşii  şi  creatorii  noştri,  iar  tăbliţele  au  în­
ceput  să  aibă  un  impact  real  asupra  sanctuarului  ştiinţei. 
Aşadar,  dacă  acceptăm  conţinutul  tăbliţelor  sumeriene,  va 
trebui  să  acceptăm  şi  faptul  că  mineritul  aurifer  are  o  vechi­
me  de  câteva sute  de  mii  de  ani, mult mai vechi  decât oricine 
dintre  noi  îşi  poate  imagina.  Dar,  aşa  cum  vom  vedea,  totul 
se  potriveşte  perfect  în  Marele  Puzzle  Uman  şi  ne  pune  la 
dispoziţie  informaţii  capitale,  ca  să  înlăturăm  toate  prostiile 
cu  care  am  fost  îndoctrinaţi  de  sute  de  ani.  Va  trebui  să  fim 
curajoşi  ca  să  facem  faţă  adevărului  adevărat,  pentru  ca  aces­
ta  nu  este  ceea  ce  vor  instituţiile  globale  să  credem  de  fapt. 
Acest  lucru  mă  duce  către  o  singură  concluzie.  Vechii  „zei” 
care  au  locuit pe  Pământ  şi  care  au  înrobit omenirea  ar putea 
fi  încă activi printre  noi  în  feluri  pe  care  nu  le  putem  înţelege 
şi  nu  permit  răspândirea  cunoaşterii,  conducând  cu  o  mână 
de  fier  prin  intermediul  opresiunilor  religioase  asupra  „spe­
ciei  sclave”. 
În  tăbliţele  sumeriene  există  referinţe  clare  asupra  fe­
lului în care  a zeii  au  introdus  regalitatea, rolul marilor preoţi, 
 Sclavii zeilor 189 

ca  purtători  ai  instrucţiunilor  zeilor  către  oameni  şi  asupra 

neîntreruptelor  activităţi  miniere  pentru  căutarea  metalului 
preţios  care  i-a  adus  pe  Anunnaki  pe  Pământ  de  la  bun  în­
ceput.  Preoţii  şi  regii  erau  adesea  convocaţi  la  întâlniri  cu 
dumnezeu,  în  care  primeau  instrucţiuni  clare  pe  care  trebu­
iau  să  le  transmită  popoarelor  lor.  Acesta  era  un  eveniment 
obişnuit  în  Vechiul  Testament,  Moise  şi  Avraam  fiind  două 
dintre  exemplele  cele  mai  cunoscute  a  felului în  care  dumne­
zeu a interactionat cu omul, dându-i instrucţiuni clare. De ce 
nu  se  mai întâmplă acest lucru în ziua de  azi?  Sau  am devenit 
prea  isteţi  pentru  zeii  şireţi  din  timpurile  biblice?  În  ultimul 
capitol al acestei cărţi, „Povestea omenirii”, voi  descrie  pe larg 
crearea  lui  Adam  şi  a  muncitorului  primitiv  care  trebuia  să 
sape  în  minele  din  sudul  Africii,  ca  să  extragă  aur  pentru 
zeii  săi.  Dar  cred  că  trebuie  să  pregătesc  acest  moment  prin 
explicarea  unor  principii  fundamentale  derivate  din  miile  de 
tăbliţe  sumeriene  care  formează  baza  afirmaţiilor  făcute  în 
acest  capitol. 
Traducerea  constantă  şi  fără  grabă  a  tăbliţelor  sume­
riene  ne  oferă  pentru  prima  dată  o  privire  asupra  istoriei 
antice  a  omenirii  şi  răstoarnă  tot  ceea  ce  am  învăţat  despre 
asta  până  acum.  Oferă  o  povestire  scrisă  a  întregii  istorii  a 
ascensiunii  civilizaţiei  pe  Pământ,  dar  nu  este  ceea  ce  mulţi 
dintre  noi  s-ar  aştepta.  Şi  totuşi,  la  o  evaluare  a  tot  ceea  ce 
este  consemnat,  sper  că  va  avea  o  însemnătate  la  fel  de  mare 
pentru  voi  aşa  cum  are  pentru  mine.  Iată  un  scurt  rezumat 
al  istoriei  complicate  a  omenirii,  aşa  cum  este  consemnată 
de  tăbliţele  sumeriene,  doar  pentru  a  servi  ca  ghid  pentru 
anumite  afirmaţii  din  acest  capitol: 
Anunnaki  erau  astronauţi  şi  exploratori  care  s-au 
stabilit  pe  Pământ  acum  aproximativ  443  000  de  ani,  sub 
comanda lui  Anu, de  aici  şi  numele  de  Anunnaki.  Cei  doi  fii 
ai lui  Anu, Enlil  şi  Enki, au primit controlul  asupra  noii baze. 
Ei  au  venit  în  căutare  de  aur  ca  să  contribuie  la  încetinirea 
190 Michael Tellinger 

degradării  atmosferei  şi  a  stratului  de  ozon  de  pe  planeta  lor, 
Nibiru.  De-a  lungul  timpului,  ei  au  trimis  peste  600  de  ex­
ploratori  şi  muncitori  pe  Pământ,  au  deschis  o  multitudine 
de  puţuri  miniere  în  sudul  Africii  şi  un  centru  de  comandă 
spaţial  în  Orientul Apropiat, la  Eridu,  cea  mai  veche  aşezare 
de  pe  Pământ.  După  câtăva vreme  şi  după  plângerile  primite 
de la acei Anunnaki care  trebuiau  să sape  în  mine, ei  au creat 
o  clonă, care  era un  amestec  din  ADN-ul lui  homo  errectus,  o 
creatură  care  trăia  pe  Pământ.  Ei  l-au  numit Adam  pe  acest 
muncitor  primitiv şi,  după  câtva  timp,  i-au  creat  o  parteneră 
ca  să  se  poată  înmulţi  şi  să  nu  mai  fi  nevoie  ca  sarcina  să  fie 
purtată  de  femele-surogat  Anunnaki.  Iată  o  traducere  făcută 
după  o  tabletă  sumeriană:  „Să-l  creăm  pe  Lulu,  un  muncitor 
primitiv,  ca  să  preia  munca  grea...  să-l  facem  după  asemăna­
rea  noastră.” 
Noua  specie  de  sclavi  a  devenit  foarte  căutată  de 
Anunnaki  din  Orientul  Apropiat  şi  a  început  să  fie  folo­
sita  şi  aici,  departe  de  leagănul  său  african.  Anunnaki  au 
mai  stabilit  o  bază  şi  pe  Marte,  de  unde  puteau  să  expedi­
eze  transporturi  mai  mari,  datorită  forţei  gravitaţionale  mai 
scăzute.  Aceste  lucruri  se  întâmplau  înaintea  evenimentelor 
cosmice  care  au  avut ca  rezultat Marele  Potop  pe  de  Pământ 
şi  care  au  făcut  ca  Marte  să-şi  piardă  atmosfera.  Cei  care 
locuiau pe  Marte  se  numeau  Igigi, dar  evenimentele  cosmice 
i-au  forţat  pe  Igigi  să  părăsească  Marte  şi  să  se  întoarcă  pe 
Pământ.  Copiii  Annunanki  şi  Igigi  au  fost  numiţi  „Nefilim” 
în  cartea  Genezei  şi  în  alte  izvoare  scrise:  „Cei  care  au  co­
borât  din  rai  pe  Pământ.”  Chiar  şi  Geneza  vorbeşte  despre 
aceşti  Nefilim  care  au  venit  pe  Pământ  şi  „au  văzut  că  fiicele 
omului  erau  frumoase  şi  au  făcut  copii  cu  ele.”  Astfel  a  luat 
naştere  o  specie  nouă de  oameni, numiţi  Arienii, care  au  trăit 
separat de  ceilalţi oameni  şi  au  influenţat într-o  mare  măsură 
civilizaţiile  viitoare.  Ei  erau  urmaşii  lui  Marduk,  despre  care 
vom  auzi  mai  multe  mai  târziu. 
 Sclavii zeilor 191 

Toate  aceste  activităţi  au  avut  motive  întemeiate. 

Planeta  Nibiru  se  mişcă  pe  o  orbită  de  3  600  de  ani  în jurul 
Soarelui, la fel cu  orbita  multora dintre  comete.  La una  din­
tre  apropierile  faţă  de  Soare,  Nibiru  a  ajuns  neobişnuit  de 
aproape  de  Pământ  şi  de  Marte,  provocând  o  mare  mişcare 
geologică a cărei urmare  a  fost marele  Potop  de  acum  aproxi­
mativ 13  000 de ani. În acelaşi timp, prezenţa planetei Nibiru 
a  făcut  ca  atmosfera  lui  Marte  să  fie  „aspirată”.  Anunnaki 
au  văzut  această  catastrofa  ca  pe  o  oportunitate  să  scape  de 
specia  sclavă  pe  care  o  creaseră  şi  care  ajunsese  la  un  număr 
foarte  mare.  Specia  sclavă  devenise  o  problemă  de  care  nu 
puteau  scăpa.  Avea  nevoie  de  supraveghere  continuă,  de  în­
grijire  şi de  hrănire, întocmai ca  nişte  copii mici,  neajutoraţi. 
Deveniseră  nesupuşi,  iar  unii  începuseră  să  aibă  gânduri  de 
independenţă,  de  încălcare  a  regulilor  muncii  şi  ale  slaviei 
din  mine.  Dar  cea  mai  mare  problemă  pentru  Enlil  a  fost 
aceea  că  unii  dintre  Nefilimi  aveau  copii  cu  femei  umane, 
dând  naştere  unei  noi  subspecii,  contribuind  astfel  la  agra­
varea  problemei.  La  momentul  conceperii  lui  Adam,  între 
cei  doi  fraţi  au  avut loc  neînţelegeri.  Enlil se  opusese  cu totul 
creării  unei  noi  specii  şi  acum  avea  oportunitatea  perfectă 
să  elimine  problema  umană  prin  intermediul  unui  dezastru 
natural. Dar Enki, creatorul omenirii, le-a spus  unora dintre 
progeniturile  sale  să  se  salveze  cu  ajutorul  unei  bărci.  Restul 
face  parte  din  istoria  omenirii. 
Apropierea  Pământului  de  Nibiru  a  avut  un  efect  de­
vastator  şi  pentru  aceasta  din  urmă,  perturbându-i  încă  o 
dată  atmosfera.  Atunci  când  Anunnaki  credeau  că  şi-au  sal­
vat planeta  şi că se întorc  acasă, mineritul  aurifer a  trebuit să 
fie  reluat.  Ca  o  ironie  a  sorţii,  au  fost  bucuroşi  că  unii  din­
tre  oameni  au  supravieţuit, dar  de  data  aceasta  i-au  înzestrat 
cu  înţelepciune  şi  i-au  învăţat  tot  ce  trebuiau  să  ştie  despre 
civilizaţie  şi  supravieţuire,  în  vreme  ce  erau  uşor  absorbiţi 
în  familia  extinsă  de  zei.  Zeii  au  împărţit  lumea  într-o  serie 
192 Michael Tellinger 

de  regiuni,  încredinţând  fiecare  zonă  unuia  sau  mai  multor 

copii  Anunnaki  de  pe  Pământ.  Neînţelegerile  şi  mânia  au 
început  să  dea  naştere  la  conflicte  între  zei,  unul  dintre  ei 
numit  Marduk/Ra/Amun,  autoproclamându-se  „zeu  deasu­
pra  tuturor”.  El  şi-a  extins  influenţa  asupra  lumii  împotriva 
voinţei  celorlalţi  zei  Anunnaki,  dând  naştere  unei  rupturi. 
Marduk  pare  să  fie  dumnezeu  din  Vechiul Testament, care  a 
început  să  interzică  oamenilor  venerarea  altor  zei  în  afara  sa. 
Era  numit  şi  „zeul  violent”,  care  în  jurul  anului  2  500  î.Hr. 
a  început  să-i  forţeze  pe  oameni  să-l  accepte  ca  zeu  unic.  A 
promis  recompense  şi  compasiune  celor  care  i  se  supuneau 
şi  pedepse  celor  care  nu  voiau  să  se  supună.  A  început  să 
promită  nemurirea  celor  care-l  urmau,  faraonii  fiind  primii  şi 
cei  mai  importanţi  benefciari  ai  promisiunilor  sale.  Acestea 
sunt  motivele  pentru  neobişnuita  obsesie  legată  de  viaţa  de 
după  a  regilor  egipteni.  Ceilalţi  Anunnaki  au  hotărât  că  tre­
buie  să  acţioneze  decisiv  şi  cu  forţă  maximă  împotriva  lui 
Marduk.  Acesta  este  momentul  Sodoma  şi  Gomora  pe  care 
îl  consemnează  Biblia.  Distrugerea  a  fost  violentă  şi  pe  sca­
ră  largă,  având  consecinţe  groaznice.  Dar  cumva,  Marduk  a 
scăpat  din  acest  măcel,  iar  evenimentele  l-au  făcut  să  fie  şi 
mai  temut  şi  adorat  de  către  oamenii  care  au  supravieţuit.  Şi 
astfel  familia  sa  înrudită  din  nordul  Mesopotamiei,  Arienii, 
a  invadat  pământurile  din  estul  şi  vestul  Europei,  cucerind 
toate  populaţiile  umane  şi  impunându-şi  supremaţia  ariană 
asupra  lor,  această  situaţie  fiind  prezentă  şi  în  zilele  noastre. 
Trebuie  să  vă  spun  că  nu  inventez  nimic  din  toate 
acestea,  într-un  moment  de  nebunie  S.F.  Pe  cât  de  ridicole 
par  aceste  povestiri, nu  sunt  cu  nimic  mai  ridicole  decât  ceea 
ce  se  întâmplă  în  lume  la  ora  actuală.  Puteţi  fi  judecătorii 
dovezilor  prezentate  şi  puteţi  decide  dacă  vreţi  să  rămâneţi 
o  specie  sclavă  sau  vreţi  să  începeţi  să  exploraţi  noile  opţiuni 
care  ne  sunt  prezentate  pe  măsură  ce  dezgropăm  din  ce  în 
ce  mai  multe  artefacte  preistorice  care  ne  spun  o  poveste 
 Sclavii zeilor 193 

complet  diferită  despre  descendenţa  noastră  umană,  faţă  de 

cea  pe  care  o  ştim. 
Să  ne  întoarcem  la  obsesia legată  de  aur. Membrii  spe­
ciei  sclave  săpau  în  mine,  indiferenţi  faţă  de  locul  pe  care  îl 
ocupau  în  tabloul  general.  Ştiau  că  acesta  este  singurul  lucru 
care  li  se  cere. Trăiau  în  tabere  asemănătoare  cu  cele  folosite 
în  prezent  în  minele  din  Africa  de  Sud.  Sclavilor  le  era  pus 
totul  la  dispoziţie,  dar  ei  nu  aveau  libertatea  de  alegere  şi 
niciun  alt  viitor în  afară  de  minerit. 
Erau  născuţi pentru  sclavia în  mină  şi  mureau  ca  sclavi 
în  mine.  Dar  trebuie  să  fi  existat  sclavi  care  s-au  răsculat  şi 
au  evadat  în  tufişurile  dese  din  Africa,  ca  să  întemeieze  mici 
familii,  învăţând  să  supravieţuiască  prin  vânătoare  şi  cules. 
Populaţia  Khoi-San  este  una dintre  acestea. A  venit  o  vreme 
când  unora  dintre  sclavi  le-a  fost  permis  să  părăsească  tabe­
rele  miniere  pentru  a  merge  să  locuiască  în  sălbăticia  Africii, 
probabil  atunci  când  erau  bătrâni  şi  neputincioşi  şi  nu  mai 
erau  în  stare  să  facă  munca pentru  care  fuseseră  creaţi. 
Grupuri  ale  primilor  pământeni  au  format  cete  şi 
mici  triburi,  dezvoltându-şi  propria  cultură  africană,  plină 
de  zei  mitologici  şi  poveşti  care  sunt  înţelese  cu  greu  de 
către  istorici.  Văzută din  această  perspectivă, pare  logic  de  ce 
propriile  culturi  şi  religii  africane  sunt  atât  de  diferite  de  cele 
din  restul  lumii.  Pentru  că  aici,  în  Africa,  au  fost  creaţi  pri­
mii  oameni,  care  au  trăit  în  sclavie  şi  izolare  faţă  de  celelalte 
comunităţi  şi  şi-au  construit propriile  culturi  unice, puternic 
influenţate  de  zeii  lor  stăpânitori.  Au  existat  foarte  puţine 
contacte  între  aceşti  primi  oameni  din  Africa  şi  restul  lumii, 
acolo  unde  aveau  loc  împerecheri  între  oameni  şi  odrasle­
le  Anunnaki,  dând  naştere  Arienilor  din  nord.  Este  posibil 
chiar  să  fi  avut  loc  o  răscoală  a  speciei  sclave  împotriva  asu­
pritorilor,  după  aproximativ  100  000  de  ani  de  trudă. 
După  răscoala  speciei  sclave,  atunci  când  multora  le-a 
fost  permis  să  părăsească  taberele,  mineritul  a  continuat  în 
194 Michael Tellinger 

vreme  ce  mulţi  dintre  sclavi  au  încercat  să  trăiască  în  nou-
formatele  comunităţi  şi  să supravieţuiască fără ajutorul zeilor 
lor.  Este  posibil  ca  această  relaţie  dintre  sclavi  şi  Anunnaki 
să-şi  găsească  ecoul  în  structurile  religioase  din  ziua  de  azi? 
Este posibil ca Anunnaki să conducă în continuare omenirea 
cu o  mână de fier, în  special în  ceea ce priveşte  producţia de 
aur din timpurile moderne? De-a lungul istoriei, multe din­
tre  societăţile  secrete  şi-au  avut  izvorul  la  originile  omenirii, 
iar  aşa-zisa  Frăţie  a  Şarpelui  şi  alte  teorii  ale  conspiraţiei 
apar cu regularitate. Cel mai important lucru despre teoriile 
conspiraţiei este acela că rămân exact aşa cum le este numele. 
Dar faptul că originea noastră umană este pusă la îndoială, că 
rolul aurului în lume are origine neclare, că preoţii şi Biserica 
au  jucat  un  rol  neîndoielnic  în  goana  după  aur  şi  bogăţie, 
toate indică posibile conspiraţii atât de adânci încât nu pot  fi 
concepute de o minte obişnuită. 
Doar ca să demonstrăm cât de confuzi sunt istoricii în 
legătură  cu  originile  aurului  şi  posibila  sa  însemnătate  pen­
tru primii oameni, iată câteva extrase aleatorii în legătură cu 
originile  aurului: 

Aurul  era  probabil  primul  metal  pe  care  I-au  cunoscut  homi­
nizii,  pe  care  îl  găseau  sub  formă  de  pepite  sau  lamele  în  pământ 
sau  pe  malurile  apelor,  şl  erau  atraşi  de  frumuseţea  sa  intrinsecă, 
uşurinţa în  prelucrare şi aparenta sa indistructibilitate. 

Găseasc foarte ridicolă această afirmaţie. De ce ar avea 
un  metal  moale  vreo valoare  pentru  un  hominid primitiv,  o 
creatură  asemănătoare  maimuţelor,  a  cărei  preocupare  era 
supravieţuirea,  mâncarea  şi  adăpostul?  Dar  Anunnaki  aveau 
nevoie  de  aur  şi  aveau  nevoie  de  un  muncitor  care  să scoată 
aurul din pământ. 
 Sclavii zeilor 195 

În timpul  Epocii  Pietrei,  metalul  pare  să  fi  dobândit o  anume 

sacralitate datorită solidităţii şi durabilităţii sale, fiind iniţial purtat ca 
amuletă şi ulterior prelucrat pentru obţinerea obiectelor religioase şi 
a idolilor. 

Totul  e bine, dar de  ce tocmai  aurul decât orice  alt  me­

tal  sau  piatră  preţioasă  să  aibă  o  asemenea  importanţă?  Nu 
exista  niciun  motiv justificabil  pentru  un  asemenea  compor­
tament  al  oamenilor  primitivi  decât  dacă  imitau  pe  cineva, 
dând  valoare  metalului  pentru  un  anumit  motiv. 

În vremea primelor civilizaţii induse, sumeriene şi egiptene (în 
perioada anilor 3 000-2 000 Î.Hr.), aurul nu era preţuit numai pentru 
calitatea sa, ci devenise un simbol al bogăţiei şi al rangului social. 

Exact!  Până  la  acest  moment,  oamenilor  le  fusese 

dezvăluită  civilizaţia  de  către  zei  şi  aurul  era  cunoscut  ca 
„proprietate  a  zeilor”.  Această  afirmaţie  este  foarte  bine  do­
cumentată  de  conchistadorii  din  America  Centrală.  Lor  li 
s-a  spus  în  mod  repetat  de  către  nativi  că  tot  aurul „aparţine 
zeilor".  În  vremurile  biblice,  dumnezeu  îi  recompensa  în 
diverse  moduri  pe  cei  care-l  urmau.  Aurul  era  una  dintre  re­
compense, pentru  că era preţuit de  oameni ca  un  metal divin. 
Orice  om  căruia  îi  era  îngăduit  să  păstreze  aurul  sau  argintul 
primit  de  la  zei  ca  o  formă  de  recompensă  era  admirat  de 
toată  lumea.  Aveau  în  posesie  ceva  „dumnezeiesc”  sau  „di­
vin”, ceea  ce  reprezenta  un  privilegiu  social  imens,  ducând  la 
creşterea  dorinţei  şi  a  cererii  pentru  aur. 

Homer (circa 1 000 î. Hr.), în lliada, poem epic scris în Grecia 
antică, a descris în repetate rânduri aurul ca un semn al bogăţiei prin­
tre muritori şi ca un semn al splendorii printre nemuritori. 
196 Michael Tellinger 

Iată  dovada.  Homer  avea  aceeaşi  viziune  în  ceea  ce 

priveşte  aurul.  Cum  de  ştia  aceste  lucruri,  pe  care  intelectu­
alii  noştri  moderni  le-au  redus  la  prostii  mitologice,  care  nu 
trebuie  luate  în  serios?  Următoarea  afirmaţie  vine  în  sprijinul 
dezamăgirii  mele  în  ceea ce-i  priveşte  pe  învăţătorii  moderni 
ai  istoriei  omenirii.  În  rândul  învăţaţilor  moderni  pare  să 
existe  o  părere  unanim  acceptată  pe  care  eu  o  găsesc  aro­
gantă,  îngustă  şi  ignorantă.  Aceştia  ar  trebui  să  citească  mai 
mult, să-şi  deschidă  ochii  şi  să  înceteze  să  mai  umple  minţile 
copiilor  noştri  cu  jumătăţi  de  adevăr  şi  prostii  groaznice, re­
torică  istorică  regurgitată,  nedemnă  nici  măcar  de  hârtia  pe 
care  este  scrisă. 

Primele referinţe la descoperirile de aur sunt în esenţă legende 
sau  mituri. Chronicum Alexandrinum (anul  628)  atribuie  decoperirea 
aurului zeului Mercur, zeul roman al comerţului şi al negustorilor, fiul 
lui Jupiter sau al lui Pisus. Referinţe asemănătoare privind primele 
descoperiri de aur apar şi în scrierile hinduse (Vedele) ca şi în cele 
chinezeşti  şi ale altor popoare vechi. 

Ce  alt  sprijin  ne-am  mai  putea  dori  referitor  la  ceea 
ce  am  citit  în  tăbliţele  sumeriene?  Cu  siguranţă  că  istoricii 
lui  Alexandru  ştiau  mai  multe  decât  ştiu  istoricii  din  ziua 
de  astăzi  şi  ei  trebuie  să  fi  fost  familiarizaţi  cu  biblioteca  din 
Alexandria  care  conţinea  milioane  de  cărţi,  pe  care  istori­
cii  de  azi  nu  le  mai  pot  consulta.  Ei  nu  ezită  să  numească 
divinităţile „zei”, în  vreme  ce  istoricii  moderni  le-au  redus  la 
statutul  de  figuri  „mitologice”. 
Iată  ce  mai  spun  sursele  istorice  despre  aur: 
„Descoperirea  elementului  pe  care-l  numim  aur  se 
pierde  în  Antichitate.”  Această  afirmaţie  nu  este  adevărată. 
Iată  un  extras  dintr-o  tăbliţă sumeriană, tradusă de  Zecharia 
Sitchin: „Să se  obţină aur din  apă, să fie testat  pentru salvarea 
lui Nibiru”. 
 Sclavii zeilor 197 

Aceasta  este  prima  referire  făcută  despre  aur  în  pre­

istoria  noastră.  Vorbele  rostite  de  Anu,  regele  de  pe  Nibiru, 
înainte  de  a-i  împrăştia  pe  Anunnaki  pe  Pământ  în  căutarea 
aurului.  Ignorăm  aceste  înscrisuri  şi le  privim  ca  pe  o  prostie? 
De  ce  ar  fi  fost  oamenii  preistorici  atât  de  obsedaţi  de  aur 
încât  să  scrie  poveşti  atât  de  elaborate  despre  el?  Ar  fi  făcut 
asta  doar  dacă  aurul  ar  fi jucat  un  rol  crucial  în  supravieţuirea 
lor,  şi  a jucat.  A  fost  principalul  şi  unicul  motiv  pentru  care 
Anunnaki  au  venit  pe  Pământ  şi  singurul  motiv  pentru  care 
a  fost  creată  omenirea. 

Principala  sursă  de  aur  în  perioada  antică  a  constituit-o  cu 

siguranţă depozitele de aluviuni, deşi există dovezi evidente ale unor 
zăcăminte  de  aur în  Egipt,  India şi în  alte  locuri.  Depozitele  aluvio­
nare  erau  prelucrate  în  cea  mai  crudă formă  prin  oprirea  sau  prin 
cea mai simplă formă de barare a apei. Părţile expuse ale filoanelor 
sfărâmicioase erau pur şi simplu scoase din apă, crestate sau zdro­
bite cu cele mai banale unelte, ciocane de piatră, pene de os, oase 
sau lopeţi de lemn. Rareori erau pur şi simplu străpunse sau şlefuite 
şi  doar în  cazul  pietrelor  moi  din  zona de  oxidare.  Incendierea  era 
probabil folosită de către vechii egipteni, evrei, indieni şi alte populaţii 
pentru a dezmembra filoanele dure de cuarţ. 

De  ce  ar  fi  vrut  primii  oameni  să  spargă  pietrele  care 
conţineau  aur,  dacă  nu  ar  fi  ştiut  cum  să  extragă  aurul  din 
minereu?  Trebuie  să  fi  cunoscut  procedeul,  atlfel  nu  ar  fi  re­
cunoscut  depozitele  de  aur  din  minereu.  Şi  avem  dovezi  că 
au  folosit  focul  pentru  spargerea  minereului,  asta  înseamnă 
că  trebuie  să  fi  ştiut  şi  restul  procedurii  complexe,  inclusiv 
punctul  de  topire  la  aproximativ  700°C.  Dar  de  ce  să  fim  atât 
de  surprinşi?  Tăbliţele  sumeriene  relatează  cu  exactitate  felul 
în  care  obţineau  aurul  din  minereu  şi  cum  îl  topeau.  „Cum 
era  extras  un  nou  metal  din  piatră...  într-un  loc  unde  se  to­
peau  şi  rafinau  metalele...”  şi  aurul  era  astfel  obţinut. 
198 Michael Tellinger 

De-a  lungul  istoriei  omenirii,  acolo  unde  apăreau 

dovezi  ale  existenţei  aurului,  apăreau  noi  tabere,  aducând 
prosperitate  pentru  unii  şi  disperare  pentru  alţii.  De  fapt,  se 
pare  că,  dacă  nu  ar  fi  existat  dovezi  ale  aurului  încă  de  la  în­
ceputurile  Antichităţii,  civilizaţia  s-ar  fi  dezvoltat  mult  mai 
târziu. Toate  aşezările  umane  timpurii  par  să  fie  strâns  legate 
de  existenţa  aurului. 

Toate zăcămintele mici sau mari care aveau semne vizibile ale 
existenţei aurului erau exploatate de sclavi, condamnaţi şi prizoni­
eri de război care erau trimişi de autorităţi la exploatările şi minele 
aurifere. 

Termenul  mină  este  foarte  relevant  în  această  situaţie, 

deoarece  cele  mai  multe  sunt  deschise  pentru  exploatarea 
minereului.  Şi  atunci  de  ce  ar  fi  săpat  mine  precum  cele  din 
sudul  Africii,  acum  50  000  de  ani  sau  mai  mult,  dacă  nu 
aveau  ştiinţa  extragerii  minereului? 

Primele  referinţe despre mineritul aurifer apar în codexurile 
egipetene,  pe  coloane,  în  pictogramele  şi  inscripţiile  din  mormintele 
faraonilor. Cea mai veche hartă geologică pe care o cunoaştem da­
tează din timpul faraonului Seti I (aproximativ 1 320 î. Hr.). Pe ea apar 
drumuri, casele minerilor, animalele vânate,  munţii auriferi şi aşa mai 
departe. Vechile civilizaţii sumeriene, akkadiene, asiriene şi babilo-
niene au utilizat aurul pe scară largă, dar sursele de unde provenea 
acest aur sunt  nesigure. 

Asta  nu  este  adevărat!  Tăbliţele  de  argilă  ne  oferă  foar­
te  multe  informaţii  despre  aur, indicând operaţiunile  miniere, 
prelucrarea,  topirea  şi  modurile  de  folosire.  Dar  istoricii  care 
scriu  asemenea  prostii  despre  istoria  aurului  sunt  probabil 
aceiaşi  oameni  care  îi  consideră  pe  egipteni  ca  întemeietori 
ai  mineritului  pentru  aur  şi,  în  aceeaşi  propoziţie,  nu  iau  în 
 Sclavii zeilor 199 

seamă  ceea  ce  egipteni  ţineau  la  mare  preţ -  zeii  lor  -  care 
le-au dat toată înţelepciunea şi ştiinţa, inclusiv pe  cea a  mi­
neritului pentru aur. 

În  Vechiul  Testament  al  evreilor există  numeroase  referinţele 

la  aur  şi  la  mineritul  aurifer.  Sunt  menţionate  şase  surse  pentru  aur 
în Vechiul Testament. Acestea sunt Havila,  Ofir,  Şeba,  Midian,  Ufaz 
şi  Parvaim.  Poziţionarea  exactă  a  celor  şase  locaţii  a  dat  naştere 
la  multe  speculaţii.  Unele  voci  susţin că toate  cele  şase  surse  sunt 
arabe,  altele au sugerat locaţii mult mai îndepărtate. 

Dacă  măcar  ar  acorda  atenţie  acelor  scripturi  mistice 

antice  care  ne-au  fost  lăsate  moştenire!  Dar,  din  nefericire, 
acestea au fost clasificate ca mitologie, deci niciun istoric seri­
os nu ar putea să admită că o asemenea ficţiune i-a influenţat 
părerea  profesională.  Există  referinţe  foarte  clare  şi  detalia­
te  legate  de  sudul Africii  sau „Abzu”, ca  fiind  primul  loc  de 
unde a apărut aurul în lume. Se întâmplă să fie primul loc din 
lume  unde primii muncitori primitivi  au  fost puşi  să lucreze 
în minele de aur şi se întâmplă să fie Leagănul Omenirii. Nu 
sunt prea multe coincidenţe? 
Au  existat  multe  speculaţii  legate  de  localizarea  lui 
Ofir, pământul de  o  bogăţie  fabuloasă, plin  de  aur, de  unde 
flota regelui Solomon a adus în regat peste 34 de tone de aur. 
La  Regi  10:22, în  Vechiul Testament, sunt  menţionate  car­
gouri  de  lemn  de  santal, pietre preţioase, fildeş, maimuţe  şi 
păuni,  ceea  ce  sugerează  navigaţia în jurul Africii.  Diferitele 
referinţe  despre Tars  sugerează  că  aurul  ar  fi  putut  proveni 
din oraşul minier spaniol Tharsis. 
Alte  zone  predilecte  sunt  estul Africii  şi  sudul Africii, 
în  principal  Zimbabwe,  în  special  ruinele  Marii  Culturi 
Zimbabwe.  Întregul  plan  arhitectural,  modelul  reşedinţei 
principale, camerele personalului, arta construirii unei struc­
turi de piatră fără mortar, ar fi reprezentat o reşedinţă perfectă 
200 Michael Tellinger 

pentru  zeul  Enki  din  Abzu,  aşa  cum  îl  numesc  tăbliţele.  Ar 
fi  putut  să  fie  acesta  principalul  punct  de  comandă  al  mine­
lor  regelui  Solomon?  Care  l-a  ocupat  la  mii  de  ani  după  ce 
Enki  „a  construit  acest  loc  în  Abzu”.  Sudul  Africii  nu  a  dus 
lipsă  de  mine,  iar  în  ultimii  200  de  ani  de  explorare  au  fost 
descoperite  peste  500  de  ruine  pe  ceea  ce  era  cunoscut  sub 
numele  de  teritoriul  Monomotapa.  Acest  ţinut  se  întindea 
de  pe  coasta  Mozambicului  până  în  interiorul  continentului 
şi  includea  Zimbabwe.  Diverse  autorităţi  în  domeniu,  cum 
ar  fi  Bruce,  Huet,  Quartremere  şi  Guillain,  la  fel  ca  şi  majo­
ritatea  celor  care  au  studiat  ulterior  ruinele  din  Zimbabwe, 
susţin  ipoteza  că  Monomotapa  (Zimbabwe)  este  de  fapt  Ofir 
din  Vechiul  Testament. 
Există,  de  asemenea,  o  distincţie  clară  între  mai  ve­
chiul  Zimbabwe  şi  noile  structuri  care  au  fost  construite  în 
perioadele  următoare.  Ar  putea  să  fie  aceasta  o  repetiţie  a 
sindromului  piramidelor?  Structurile  originale  au  fost  con­
struite  de  Anunnaki  la  Abzu,  sub  comanda  lui  Enki,  pentru 
a-i  servi  ca  reşedinţă.  Mii  de  ani  mai  târziu, la  fel  ca  în  cazul 
piramidelor, regii  din  timpurile  biblice, fenicienii  şi  himiariţii 
şi-au  construit  propriile  structuri,  care  nu  respectă  stilul  şi 
calitatea  celor  originale.  In Adapted Excerpts  din  'Ihe Ancient 
Rutns  of Rhodesia,  scrisă  de  R.N.  Hali  şi  W.G.  Neal,  pu­
tem  citi  despre  „primul  sau  vechiul”  Zimbabwe  şi  de  un 
alt  Zimbabwe  mai  recent.  Cei  doi  scriu  despre  „structurile 
masive  care,  în  vreme  ce  respectau  în  general  primul  model 
Zimbabwe,  erau  construite  pe  două  sau  trei  terase  armate, 
înălţate  până  la  creasta  dealurilor,  înconjurându-le  şi  une­
ori  acoperindu-le  în  întregime”.  Ei  susţin  că  aceste  structuri 
aemănătoare  unui  tort  de  nuntă  etajat  lipsesc  din  ruinele 
structurilor  construite  în  prima  perioadă  din  Zimbabwe.  Şi 
totuşi, toate  aceste  ruine  târzii  prezintă dovezi  că  au  fost  ridi­
cate de  adoratori  ai  naturii  şi  aveau  templul orientat „deschis 
către  ceruri”,  cercul  sacru  şi  turnurile  conice  „locuri  înalte”, 
 Sclavii zeilor 201 

monoliţii  şi  toate  dovezile  adoraţiei  falice.  Acest  stil  este 

reprezentat,  printre  mulţi  alţii,  de  populaţiile  Dhlo-Dhlo, 
Regina, Meteme  şi  Kharmi. 
Legătura  feniciană  cu  ruinele  frapantă.  Monumentele, 
pietrele  sculptate  şi  statuile  găsite  în  Zimbabwe  au  un  stil 
identic  cu  acelea  care  predomină  în  Sardinia  şi  în  alte  cul­
turi  vechi  din  Orientul  Apropiat,  incluzând  şi  cultul  pentru 
zeul Baal. Cei doi exploratori, Neal şi  Hali, au condus  această 
călătorie  la  pragul  dintre  milenii.  Ei  au  explicat  că  există  o 
„similaritate  miraculoasă”  între  ruinele  târzii  ale  civilizaţiei 
Zimbabwe  şi  3 0 0 0  de  nuraghe  sau  fortăreţe  terasate,  care 
acoperă  insula  Sardinia.  Dovezile  privind  adorarea  naturii 
abundă  în  suprastructurile  rhodesiene  şi  sardiniene.  Epoca 
fortăreţelor  sardiniene  se  întinde  până  în  Epoca  Bronzului, 
cuprinsă  în  intervalul  3 5 0 0  î.  H r . -  1500  î.  Hr.,  iar  învăţaţi 
precum  Geyard  scriu:  „Nu  ezit  să  consider  numeroasele  edi­
ficii  rotunde  din  Sardinia,  care  sunt  acum  cunoscute  sub 
numele  de  nuraghe,  ca  fiind  monumente  închinate  adorării 
lui  Baal”.  Ruinele  din  perioada  târzie  a  culturii  Zimbabwe 
aduc  cu  astfel  de  monumente  închinate  zeului  Baal,  care  era 
slăvit  şi  adorat  în  tot  Orientul  Apropiat  şi  în  Egipt,  în  peri­
oada  cuprinsă între  anii  2  500  î.  Hr.  şi  200  î.  Hr. Acest  lucru 
ne  oferă  o  legătură  clară  între  civilizaţiile  avansate  din  nord 
şi  îndepărtatele  terenuri  aurifere  din  sud,  cunoscute  în  vre­
murile  biblice  sub  numele  de  Ofir. 
Aceasta  este  o  descoperire  incredibilă.  Nu  numai  că 
avem dovezi clare pentru  a susţine  că minele regelui  Solomon 
erau  într-adevăr  localizate  în  sudul  Africii,  dar  avem  şi  do­
vada  palpabilă  că  au  existat  două  civilizaţii  distincte  în 
Zimbabwe,  despărţite  de  mii  de  ani.  Cea  mai  recentă  sau 
Civilizaţia Zimbabwe Târzie  a fost activă între  anii 2 000 î. Hr. 
şi 200 î.  Hr. îşi construiau altarele  şi casele  de locuit în  acelaşi 
fel  cu  fraţii  lor  din  nord,  din  Orientul  Apropiat,  şi  se  ru­
gau  aceluiaşi  zeu  Baal.  Această  civilizaţie  este  diferită  de 
202 Michael Tellinger 

o alta, o civilizaţie preistorică mult mai veche, numită de 
învăţaţi Primul Zimbabwe.  Cele  din preistorie  datează de 
acum  peste  50  000  de  ani,  aşa  cum  au  arătat  descoperirile 
făcute  de  arheologul  Peter  Beaumont  în  minele  vechi  din 
Swaziland, în  sudul  Africii.  Dar  tăbliţele  sumeriene  ne  spun 
că  aceste  mine  au  o  vechime  de  peste  200  000  de  ani.  Pare 
incredibil de  înghiţit? În prezent, există o  legătură între  mi­
tologia antică şi istoria mai recentă, care au  un punct natural 
de întâlnire. Problema „altarelor şi templelor” este crucială în 
această  situaţie.  În  vreme  ce  ultimile  civilizaţiii  biblice  din 
Ofir îşi proslăveau zeii, prima  cultură  Zimbabwe  nu  avea  ni-
cio nevoie şi nici cunoştinţă despre adorarea unui zeu. Primii 
Anunnaki  au  fost  cei  care  au  creat  minele  cu  ajutorul  noii 
specii de  sclavi  care  au  fost primii  mineri  de  pe  Pământ. Nu 
aveau nevoie  de  temple  şi  nici  de  adorare, pentru că un  ast­
fel de  ritual  a  apărut pentru prima dată în  intervalul cuprins 
între anii 6  000 î. Hr. şi 4 000 î. Hr., cu  190 000  de ani mai 
târziu. Dar, după aceea au sosit regii şi marinarii din nord, în 
jurul anului 2 500 î. Hr. şi şi-au construit casele ca o copie mai 
puţin  fidelă  a  structurilor originale  ale primilor Anunnaki  şi 
imediat au construit în vecinătate locurile de închinare. Până 
la  urmă  nu  voiau  să-l  supere  pe  zeul  răzbunării,  altfel  ar  fi 
fost pedepsiţi. Mai există  multe  alte  asemănări  curioase, cum 
ar  fi  numele  râurilor  şi  a  ale  altor  locuri,  care  se  adaugă  la 
teoria Marelui  Zimbabwe. 
Planurile  de  navigaţie  ale  regelui  fenician  Necho, din 
anul 610 î. Hr., întinzându-se de la Marea Roşie până la sud-
estul  coastei  africane  sau  Monomotapa,  reprezintă  doar  un 
indiciu  că  pământurile  Ofirului  se  găseau  în  această  parte 
a  lumii.  Suportul  pentru  aceste  teorii  a  devenit  mai  bogat 
de-a lungul deceniilor, iar dovezile par să fie de  neclintit. Nu 
a  existat  nicio  altă  parte  a  lumii  care  să-i  fi  putut  aprovi­
ziona  pe  regele  Solomon  şi  pe  regina  din  Şeba  cu  atât  de 
mult  aur  în  acele  vremuri.  Dacă  multe  dintre  minele  vechi 
 Sclavii zeilor 203 

din  Monomotapa  ar  fi  putut  fi  acoperite  cu  pământ  şi  noroi 
în  timpul  Marelui  Potop,  altele  au  rezistat  pentru  a  spune 
povestea  mineritului  preistoric  în  Leagănul  Omenirii. 
Alte  sugestii  privind  amplasarea  minelor  regelui 
Solomon  se  găsesc  în  munţii  Taurus,  din  sudul  Turciei,  în 
nord-vestul  Arabiei  Saudite  şi,  posibil,  în  Eldorado-ul  care 
apare în Vechiul Testament, la Evrei. Zona Nubiei din Sudan 
a  fost o  sursă importantă de  aur pentru egipteni. Întâmplător, 
particula „Nub” din cuvântul Nubia înseamnă aur în egipteană. 
În  vremea  domniei  reginei  Hatshepsut  (circa  1503  î.  Hr.  -
1482  î.  Hr.)  şi  după  aceea,  navele  egiptene  au  adus  cantităţi 
însemnate  de  aur  şi  stibină  din  zonă în  Egipt.  Celelalte  două 
surse  de  aur  menţionate  în  Vechiul  Testament  sunt  Uphaz 
(Ieremia  10:9  şi  Daniel  10:5)  şi  Parvaim  (II  Cronici  3:6). 
Unde  ar fi putut fi aceste  locuri?  Până în  prezent, istoricii  nu 
au  reuşit  să  identifice  niciun  indiciu. 
În vreme  ce  discuţiile  despre  aur  sunt  omniprezente  în 
Vechiul Testament,  referinţele  la  siturile  geologice  de  aur  şi 
argint sunt relativ rare.  La Iov 28:1  scrie: „Există cu  siguranţă 
un  filon  de  argint  şi  un  loc  în  care  găsesc  aur”.  Cine  sunt 
„aceia”  pe  care  îi  menţionează?  De  ce  ar  fi  ei  atât  de  obsedaţi 
de  aur? 
Sudul  Indiei  este  cunoscut  de  mult  pentru  bogăţiile 
sale,  iar  în  vremurile  antice  de  aici  se  extrăgea  aur.  În 
Bibliotheca  Historica,  în  secolul  I  î.  Hr.,  Diodorus  Siculus 
scria  că  în  India  „pământul  conţine  filoane  bogate  de  multe 
feluri, inclusiv multe  de  aur şi argint”. Încă o  dată, indică  spre 
stăpânirea  meşteşugului  prelucrării  minereului  şi  nu  doar 
spre  obişnuita  metodă  a  cernerii  aluviunilor. 
În  China,  aurul  era  extras  şi  prelucrat  încă  de  la  în­
ceputuri,  incluzând  civilizaţia  Shang  de  pe  râul  Hunag-Ho 
(1800  î.  Hr.-1027  î.  Hr.).  Mineritul  aurifer  a  fost  introdus 
în  Coreea  cel  mai  probabil în jurul anului  1122 î.  Hr., de  că­
tre  urmaşii  lui  Ki-ja,  care  migraseră  din  China.  Din  Coreea, 
204 Michael Tellinger 

diverse  metode  de  minerit  au  fost  transmise  în Japonia,  pro­

babil  în jurul  anului  660  î.  Hr.,  potrivit  lui  Bromehead. 

Aurul  era  cunoscut  primilor  amerindieni,  dar  metalul  nu  era 

aşa de preţuit în acea perioadă... Mai târziu, în timpul primelor secole 
din  era  creştină,  aurul  a  căpătat  o  importanţă  mai  mare  în  cadrul 
civilizaţiilor olmecă, zapotecă, mayaşă, aztecă şi a altor civilizaţii din 
Mexic  şi America  Centrală  şi  în  cadrul  civilizaţiei  incaşe  în America 
de Sud. 

Asta  nu  este  adevărat.  Civilizaţiile  din  America 

Centrală  şi  din  Anzi  au  fost  obsedate  de  aur  de  mii  de  ani, 
cele  mai  multe  dintre  legendele  orale  şi  scrise  care  fac  referire 
la  aur  putând  fi  identificate  până  în  anul  12  000  î.  Hr. Aceste 
civilizaţii  continuă  să  ne  susţină  prin  intermediul  literaturii 
că  „aurul  aparţine  zeilor”.  Astfel,  aurul  ar  fi  devenit  foarte 
important în viaţa  de zi  cu  zi  şi  este  motivul pentru care  aces­
te  civilizaţii  au  evoluat. 

Aurul  nu  era preţuit de amerindienii din Canada şi din Statele 

Unite  ale  Americii,  iar  aborigenii  din  Australia  nu  păreau  să  dea 
atenţie acestui metal preţios. 

Explicaţia  ar  putea  fi  aceea  că  Anunnaki  nu  au  găsit 
zăcăminte  mari  de  aur  în  acele  zone,  suficiente  pentru  a  le 
atrage  atenţia?  Şi  de  aceea primele  aşezări  ale  omului  în  aces­
te  zone,  cu  scopul  de  a  extrage  aurul,  au  avut  loc  abia  mult 
mai  târziu?  Sau  obsesia  pentru  aur  i-a  cuprins  mult  mai  târ­
ziu,  odată  ce  a  devenit  o  obsesie  umană,  moştenită  de  la  zei? 
Ultimele  câteva  pagini  au  fost  doar  o  mostră  din  con­
fuzia  care  înconjoară  originile  aurului  de  pe  această  planetă, 
dar confuziile  şi  contradicţiile  se  înrăutăţesc.  De  aceea  nu  am 
nicio  problemă  în  a  mă  orienta  către  alte  dovezi  ştiinţifice, 
care  pot  fi  considerate  inferioare  sau  ezoterice  de  către  mulţi 
 Sclavii zeilor 205 

oameni  învăţaţi  şi  să  descopăr  adevărul  real  din  spatele  bo­
gatei  mitologii  antice  şi  a  tradiţiilor  orale  aparţinând  multor 
civilizaţii.  Aurul  este  o  componentă  principală  în  cele  mai 
multe, dacă nu în toate  mitologiile  antice.  Şi  totuşi, pe  cât de 
ciudat  ar  părea,  după  studierea  a  peste  600  de  poveşti  mito­
logice  africane,  nu  am  găsit  nicio  trimitere  clară  la  aur.  Poate 
exista o  imagistică  ascunsă în unele  dintre  ele, dar absenţa to­
tală  a  aurului  din  aceste  poveşti  este  pur  şi  simplu  o  enigmă. 
Mă  conduce  spre  formularea  unor  noi  teorii. 
În  Africa  a  fost  de  fapt  leagănul  primilor  oameni  şi, 
dacă  ei  au  fost  creaţi  ca  sclavi  pentru  a  munci  în  minele  de 
aur, erau cu  adevărat nişte „muncitori primitivi” aşa cum  sunt 
numiţi  în  tăbliţele  sumeriene.  Ca  specie  primitivă,  în  zorii 
existenţei umane, nu aveau  niciun sentiment şi  nici înţelegere 
pentru  ceea  ce  făceau.  În  ceea  ce-i  privea,  primeau  mâncare 
şi  adăpost, în  vreme  ce-şi  exercitau  muncile  chinuitoare  pen­
tru  un  motiv  pe  care  nu-l  înţelegeau.  Era  o  rutină:  an  după 
an. „Lucrul” după  care  săpau  nu  avea  nicio  valoare  pentru  ei. 
Nu-l  puteau  mânca  şi  nici  nu-l  puteau  folosi  în  vreun  fel. 
Doar  după  câteva  mii  de  ani,  după  ce  capacitatea  mentală  a 
omului  a  sporit  considerabil  şi  a  avut  loc  împerecherea  între 
oameni  şi  odraslele „divine” ale  lui  Nefilim,  nou-apăruţii  oa­
meni  au  început  să  acorde  o  anumită  valoare  acestui  metal. 
Asta  s-a  întâmplat  numai  după  ce  civilizaţia  şi  regalitatea 
le-au  fost  conferite  oamenilor  de  către  zei  şi  numai  după  în­
temeierea  sistemului  global  de  negoţ.  Ciudatul  metal  ar  fi 
putut  dobândi  o  ciudată valoare  sentimentală,  după  ce  scla­
vii  au  început  să-şi  întemeieze  propriile  aşezări  în  Africa 
şi  să  trăiască  departe  de  taberele  miniere.  Nu  înţelegeau  la 
ce  putea  fi  folosit  acest  metal  şi  singurul  fel  de  exprimare  a 
intelegenţei  lor  a  fost  acela  de  a  se  împodobi  cu  el  în  cât  mai 
multe  feluri  pentru  a-şi  indica  rangul social  şi  importanţa.  La 
fel  ca  fraţii  lor  din  America  de  Sud, ei  au  ştiut  dintotdeauna 
că  aurul  aparţine  zeilor. 
206 Michael Tellinger 

Presupunerea  mea  este  că,  asemenea  multor  teorii 

ştiinţifice, ridicolul  este  urmat  adesea  de  respect. Atunci  când 
vom  parcurge  textele  sumeriene  în  ultimele  capitole,  vom  fi 
uimiţi  de  cât  de  simplu  poate  fi  explicat  totul,  dacă  lăsăm 
deoparte  prejudecata  şi  avem  mintea  deschisă  către  noile 
realităţi. 
Primele  semne  ale  mineritului  din  America  Centrală 
datează  de  acum  aproximativ  12  000  de  ani,  înainte  de 
emergenţa  agriculturii  pe  Pământ,  spre  finalul  ultimei  ere 
glaciare.  Aceasta  a  fost  o  perioadă  dificilă  pentru  omenire. 
Ea  se  afla  sub  ameninţarea  constantă  din partea  fenomenelor 
naturii  şi  a  animalelor  sălbatice.  Oamenii  erau  preocupaţi  de 
asigurarea  hranei  şi  a  unui  adăpost,  ducând  o  viaţă  predo­
minant  nomadă.  Cum  şi  de  ce  le-ar fi putut  părea  interesant 
aurul? 
Cele  mai  vechi  semne  ale  mineritului  aurifer  devin 
şi  mai  interesante  atunci  când  vizităm  aşa-zisul  Leagăn 
al  Omenirii,  aflat  la  doar  douăzeci  de  minute  la  nord  de 
Johannesburg,  în  Africa  de  Sud.  În  vreme  ce  arheologii  fac 
descoperiri uluitoare  cu privire la originile  omenirii, dau peste 
fenomene  inexplicabile  legate  de  mineritul  aurifer.  Oamenii 
de  ştiinţă  de  la  universităţile  Yale  şi  Groeningen  au  desco­
perit  staturi  după  straturi  de  activitate  minieră,  datând  din 
anul  7690  î.  Hr.  Ei  i-au  îndemnat  pe  cei  care  săpau  să  caute 
mai  adânc,  fiind  recompensaţi  cu  găsirea  unei  mine  vechi  în 
apropiere  de  celebrul  Lion  Park. Au  dat la o parte  o  piatră  de 
hematită cu  o  greutate  de  cinci  tone, care  acoperea  o  peşteră 
foarte  largă.  Datarea  cu  carbon  a  unei  bucăţi  de  cărbune  i-a 
uluit pe  arheologi,  atunci  când  au văzut  că data  din  perioada 
anilor  26  000  î.  Hr.-20  000  î.  Hr.  Nevenindu-le  să  creadă 
ce  au  descoperit,  au  căutat  mai  departe  şi  au  descoperit  mai 
multe  guri  de  acces  către  mine  din  anul  41  000  î.  Hr.,  plus 
sau  minus  1  600  de  ani.  Adrian  Boshier  şi  Peter  Beaumont 
şi-au  extins  căutările  în  sudul  Swazilandului,  unde  au  găsit 
 Sclavii zeilor 207 

mine  străvechi,  care  conţineau  nuiele,  frunze,  iarbă  şi  pene 

care  fuseseră  aduse  cel  mai  probabil  de  către  mineri.  Au  mai 
descoperit  oase  zimţate,  care  indică  abilitatea  omului  de  a 
număra  chiar  şi  în  acele  vremuri  îndepărtate.  Datarea  altor 
resturi găsite  la  faţa  locului  indica  o  vechime  de  50  000  î.  Hr. 
Aceasta trebuie  să fie o  provocare pentru istorici, evoluţionişti 
şi  creaţionişti deopotrivă.  Cum de  este  posibil aşa ceva?  Cum 
vor  explica  acest  lucru  suporterii  diferitelor  doctrine?  Aici 
aş  dori  să  intervin  şi  să  reamintesc  cititorilor  teoria  mea  po­
trivit  căreia  creaţia  şi  evoluţia  ar  trebui  analizate  simultan. 
Convergenţa  celor  două  este  inevitabilă.  În  vreme  ce  evoluţia 
este  vizibilă  la  cele  mai  multe  forme  de  viaţă  din jurul  nostru, 
există  o  serie  de  dovezi  clare  privind  intervalul  de  timp  în 
care  a fost creat omul. Va trebui să acceptăm  realitatea că cele 
două  curente  de  gândire  vor  face  parte  din  Marele  Puzzle 
Uman. 
Nu  ar  trebui  să  fim  surprinşi  de  faptul  că  minerii  pre­
istorici  scoteau  aur  în  sudul  Africii  acum  câteva  sute  de  mii 
de  ani.  Până  la  urmă, peisajul geologic  nu  s-a  schimbat  deloc 
de  atunci  şi, dacă aurul este  în  continuare prezent într-o  ase­
menea  abundenţă în  această zonă, trebuie  să  fi  fost  şi  atunci. 
Trebuie  să  ne  reamintim  că  până  în  1970  aurul  ex­
tras  din  Africa  de  Sud  reprezenta  75%  din  totalul  aurului 
extras  în  lume. Asta înseamnă că primii  oameni ştiau unde  se 
găseşte  aurul sau  cineva  mult  mai  inteligent le-a  indicat unde 
să sape. Aşadar, trebuie  să întrebăm din  nou... de  ce  a început 
omul  primitiv  să  caute  aur  cu  atâta  râvnă  imediat  după  ce  a 
fost  creat?  Pur  şi  simplu  nu  are  sens. 
Foamea  de  aur  a  crescut  pantagruelic  cu  trecea  ani­
lor,  într-atât  de  mult  încât  regii  şi  papii  trimiteau  corăbii 
în  Lumea  Veche  care  să  se  întoarcă  cu  cât  mai  mult  aur  cu 
putinţă. Această foame  de  aur  a  atins  apogeul  în  timpul  sân­
geroaselor  invazii  spaniole  din  Lumea  Nouă.  Abundenţa  de 
aur  găsită  de  conchistadori  în  America  Centrală,  alături  de 
208 Michael Tellinger 

poveştile  mitologice  despre  oraşe  de  aur  ca  Eldorado  sau 

Cibola,  ridică  în  mod  sigur  următoarea  întrebare:  Unde 
au  găsit  aceşti  aşa-zişi  primitivi  nativi  atât  de  mult  aur?  Se 
spune  că  în  cei  200  de  ani  de  activitate  ai  conchistadorilor, 
spaniolii  au jefuit  mai  mult  aur  din  America  decât  cantitatea 
extrasă  din  toată  lumea  de  atunci  şi  până  în  prezent.  Acest 
lucru  este  evident  că  nu  poate  fi  dovedit,  dar  poate  stimula 
imaginaţia.  Cărţile  de  istorie  ne  spun  o  poveste  previzibilă 
despre  istoria  şi  originea  aurului  în  lume.  Ceea  ce  se  ştie  este 
că aurul a fost dintotdeauna şi  se pare  că va fi întotdeauna un 
subiect  de  controversă,  speculaţie  şi  conspiraţie. 
În  mijlocul  foamei  de  aur  s-a  aflat  omniprezentul 
Vatican,  care  susţinea  isprăvile  conchistadorilor.  Împărţeala 
era  de  90%  pentru  Vatican  şi  10%  pentru  regatul  spaniol. 
Regele  avea în  schimb  o înţelegere  separată cu conchistadorii 
care  îşi  aveau  partea  din  prăzile  adunate  din  satele  de  nativi 
americani din Lumea Nouă. Se mai spune că Vaticanul deţine 
cel  mai  mult  aur  din  lume.  O  teorie  populară  a  conspiraţiei 
susţine  că  Vaticanul  nu  numai  că  a  încercat,  dar  a  şi  reuşit 
să  fure  rezervele  de  aur  ale  Statelor  Unite  ale  Americii,  cu 
ajutorul  unui  preşedinte  american  iezuit.  Această  teorie  este 
interesantă,  pentru  că  are  câteva  decizii  prezidenţiale  im­
portante  care  o  susţin.  Faimoasă  este  decizia  preşedintelui 
american  Richard  Nixon  care,  pe  15  august  1971,  a  hotărât 
ca  valoarea  dolarului  să  nu  mai  fie  raportată  la  aur.  Brusc, 
dolarul  nu  mai  avea  aurul în  spate  pentru  a-i  susţine  valoarea 
şi  a  devenit  o  simplă bucată  de  hârtie,  cu  antetul  guvernului 
american  pe  ea. 
Ordinul  Iezuit  a  fost  o  forţă  foarte  puternică  în  apele 
tulburi  ale  societăţilor  secrete,  făcând  legătura  cu  formarea 
ordinului  Illuminati,  în  statul  german  Hess,  în  jurul  anului 
1340 şi chiar cu întemeierea Lojei  Rosicruciene,în  anul  1100, 
în  oraşul  german  Worms,  aflat,  de  asemenea,  în  statul  Hess. 
Ordinul  Iezuit a  fost întemeiat în  anul  1540  de un  combatant 
 Sclavii zeilor 209 

creştin transformat în  cleric, Ignaţiu  de  Loyola, ca  una  dintre 

organizaţiile  care  milita  împotriva  Reformei,  lansată  de  ca­
tolici  pentru  împiedicarea  dezvoltării  protestanţilor.  William 
Bramley  a  scris  o  carte  revelatoare,  care  se  ocupă  pe  larg  de 
cele  mai secrete  societăţi  din  istoria omenirii, făcând legătura 
dintre timpurile  moderne  şi grădina Raiului  şi  cu  aşa-numita 
Frăţie  a  Şarpelui. Este  o  lectură captivantă şi  dezvăluie  multe 
secrete  întunecate  ale  trecutului  nostru  îndepărtat,  indicând 
cu  convingere  o  anumită  formă  de  intervenţie  a  unor  fiinţe 
mult mai inteligente şi mai  evoluate. Dar, chiar dacă erau  mai 
avansate,  asta  nu  înseamnă  că  nu  erau  violente  sau  însetate 
de  sânge. Toate  aceste  trăsături  urâte  sunt  prezente  în  mod 
evident  la  oamenii  moderni,  ca  nişte  cicatrici  vizibile  din 
timpuri  străvechi.  Din  comportamentul  nostru  şi  controlul 
manipulator  exercitat  asupra  noastră  de  societăţile  secrete, 
putem  deduce  că  influenţa acestor fenomene  stranii  a  împie­
dicat  în  multe  feluri  omenirea  să  evolueze  mai  repede  şi  să 
descopere  secretele  originilor  noastre.  În  acelaşi  timp, se  pare 
că  au  existat  întotdeauna  nişte  societăţi  secrete  care  au  avut 
o  anumită  formă de  cunoaştere  şi  informaţie  superioară,  care 
a  avut  un  efect  opus  asupra  progresului  uman.  Voi  rezista 
tentaţiei  de  a  mă  avânta  prea  mult  în  acest  subiect  pe  care 
Bramley l-a  acoperit  senzaţional  în  cartea  „Zeii  Edenului”. 
Aurul  a  continuat  să  joace  un  rol  central  în  evoluţia 
omului până  într-acolo  încât, în  timpul goanei  după  aur  care 
a  început  în  jurul  anului  1850  în  California,  călugării  de  la 
Vatican  s-au  folosit  de  vestmântul  lor  ca  de  un  scut  ca  să  fure 
aurul  de  la  americanii  nativi  de-a  lungul  coastelor  mexicane 
şi  californiene.  Există  dovezi  despre  munca  grea,  sclavia  şi 
tortura  la  care  au  fost  supuşi  nativii de  către  călugării  catolici 
în  numele  lui  dumnezeu  şi  pentru  căutarea  aurului  pentru 
Vatican. 
Aurul  a  fost  probabil  primul  metal  cunoscut  de  ome­
nire,  iar  referirile  asupra  lui  sunt  aproape  concomitente  cu 
210  Michael Tellinger 

apariţia scrisului. Întreaga istorie  a omenirii  este  inextricabil 

legată de  producţia de  aur.  Dacă  recunoaştem valoarea  tex­
telor sumeriene  de  pe  tăbliţele  de  argilă, vom  afla că am  fost 
creaţi  de Anunnaki  ca o  specie  sclavă, cu singurul scop  de  a 
munci în minele de aur. Răspunsul la întrebarea „De ce a fost 
omenirea  atât  de  obsedată  de  aur  încă  de  la început?” este 
chiar  simplu.  Aurul  este  primul  lucru  pe  care  l-a  cunoscut 
omul primitiv. A fost înconjurat  de  aur şi  a fost consumat de 
aur. Adevărul este  că nu  omul  a fost cel consumat de  aur, ci 
Anunnaki, stăpânii şi zeii omului, au fost cei consumaţi. 
Atunci  când  explorăm  această  obsesie  pentru  aur, în­
cepem  să  înţelegem  efectul  covârşitor  pe  care  trebuie  să-l 
fi  avut  asupra  primilor  oameni,  cum  le-a  şlefuit  comporta­
mentul  viitor  şi  cum  le-a  ghidat  propria  frivolitate,  lăcomie 
şi dorinţă de a fi asemenea zeilor.  Foarte  rapid, acest aur in­
terzis  a  devenit  cel  mai  râvnit  bun  printre  sclavii  umani.  Ei 
au găsit căi ilegale de a şi-l procura, dar, cel mai adesea, aurul 
era  folosit  pentru  a-i  recompensa  din  când  în  când  pentru 
actele  lor  de  supunere.  Şi,  pe  măsură  ce  timpul  a  trecut,  o 
cantitate  mai  mare  de  aur  a  încăput  pe  mâinile  oamenilor. 
Fără  să  ştie  cu  exactitate  ce  să  facă  cu  el,  au  început  să  fo-
losescă  nou-dobânditul  fruct  interzis  în  feluri  neobişnuite. 
L-au  transformat în  brăţări,  coliere,  inele, ornamente, biju­
terii şi o întreagă listă de  obiecte  al căror unic scop  era acela 
de  evidenţiere  a  statutului  social  al  proprietarului  în  comu­
nitatea  aflată  în  dezvoltare.  Au  făcut  copii  după  posesiunile 
zeilor,  după  carele, locuinţele,  simbolurile  şi  chiar  şi  imagi­
nea  acestora.  Arheologii  au  descoperit efigii  nenumărate  ale 
multora dintre zeii antici. Valoarea aurului a explodat atunci 
când Anunnaki le-au dat voie omenilor să părăsească tabere­
le miniere şi trăiască în propriile comunităţi aflate în creştere. 
Această  perioadă  pare  să  coincidă  precis  cu  dez­
voltarea  bruscă  a  civilizaţiei  în  Orientul  Apropiat,  în 
jurul  anului  7000  î.  Hr.  Mulţi  oameni  s-au  stabilit  acolo, 
 Sclavii zeilor 211 

continuând  să  muncească  pentru  zeii  lor.  Minele  din  sudul 

Africii  au  continuat  să  producă  aur,  dar  oamenii  dezvolta­
seră  deja  comunităţi  mari,  care  acoperiseră  părţi  întinse  ale 
continentului.  Artefactele  de  aur  dobândiseră  statutul  de  cel 
mai  important  simbol de  pe  Pământ,  iar  oamenii  au  început 
să  se  împodobească  din  ce  în  ce  mai  mult  cu  noi  bijuterii 
simbolice.  Cu  cât  aveai  mai  mult  aur,  cu  atât  era  mai  impor­
tantă  poziţia  în  comunitate.  Mai  înseamnă  că  aveai  ceva  pe 
care  să-l  vinzi  sau  cu  care  să  negociezi.  Asta  este  exact  ceea 
ce  aştepta  genomul  uman  modificat:  un  stimul  pentru  acti­
varea  câtorva  gene  inactive,  care  vor  cauza  dezastre  regulate 
în următoarele  mii de  ani. Gena lăcomiei, gena avariţiei, gena 
opulenţei  şi  alte  câteva  splendori  ascunse  în  ADN-ul  nostru, 
de  care  încă  nu  suntem  conştienţi  la  acest  moment.  Şi  aşa  a 
început  cursa  nesfârşită  pentru  posesie  şi  control  în  rândul 
oamenilor  primitivi,  care  astăzi  este  mai  acerbă  ca  nicioda­
tă.  Întotdeauna  am  fost  fascinat  de  triburile  primitive  din 
lume  şi  de  importanţa  pe  care  o  acordau  obiectelor  deco­
rative  şi  celor  strălucitoare.  Nu  am  putut  înţelege  niciodată 
cum  de  erau  atâtea  similitudini  între  ritualurile  şi  zeităţile 
lor, de vreme  ce  ei erau despărţiţi de  mii  de  kilometri, oceane 
şi  continente.  Dar  moştenirea  ancestrală  comună,  cu  toată 
magia  ei,  pare  să  le  lege  pe  toate.  Multele  ritualuri  care  sunt 
practicate  şi  astăzi  de  triburile  uitate  ale  lumii  şi  importanţa 
pe  care  acestea o  acordă obiectelor decorative  şi de  ornament 
pot  fi  legate  de  apariţia  omului  acum  200  000  de  ani  şi  de 
rolul  pe  care  aurul  l-a  avut  în  evoluţia  sa. 
Această obsesie  pentru  aur  a  fost  rapid  adoptată de  oa­
menii  Orientului  Apropiat  din  mezolitic  (Epoca  de  Mijloc 
a Pietrei,  din  anul  10  000  î.  Hr.  până  în  anul 4000  î.  Hr.)  şi 
neolitic  (Epoca Târzie  a  Pietrei,  din  anul  4000  î.  Hr.)  după 
Marele  Potop  de  acum  aproximativ  13  000  de  ani,  în  vreme 
ce  erau  ajutaţi  de  zeii  lor  ca  să  deprindă  ştiinţele  agriculturii, 
arhitecturii,  a  traiului  în  comun. Tăbliţele  sumeriene  ne  pun 
212 Michael Tellinger 

la  dispoziţie  dovezi  privind  creşterea  rapidă  şi  rafinata  cultu­

ră  artistică.  Aceste  metode  au  fost  rapid  copiate  şi  dezvoltate 
la  proporţii  uriaşe  de  către  regatul  egiptean.  Toţi  oamenii 
moderni  sunt  conştienţi  de  marile  realizări  egiptene  şi  de 
marile  bogăţii  pe  care  egiptenii  le-au  acumulat.  Cantităţile 
de  aur  găsite  în  camerele  mortuare  ale  faraonilor  i-au  uluit 
pe  arheologi  atunci  când  acestea  au  fost  descoperite.  Acesta 
era un  lucru  pe  care  spărgătorii  de  morminte  de  acum  200  de 
ani  îl  ştiau  foarte  bine, pentru  că  ei jefuiau  aceste  bogăţii  încă 
de  la primele  zile  de  după  potop. 
Până la acest moment, unii dintre zei  se  hotărâseră să-l 
ajute  pe  om  să  iasă  din  sclavie  şi  să-l  doteze  cu  deprinderile 
necesare  ca  să  supravieţuiască.  Acest  fapt  a  cauzat  tensiuni 
fără precedent printre  zeii  Anunnaki, ceea ce  a  dus  la certuri, 
conflicte  şi  bătălii  sângeroase  pentru  controlul  asupra  unei 
lumi  care  se  diviza  rapid.  Diverşi  zei  şi-au  căutat  refugiul 
în  zone  îndepărtate  ale  lumii,  cum  ar  fi  cele  două  Americi, 
China,  Australia,  India  sau  oriunde  îşi  puteau  întemeia  un 
refugiu  sigur.  La  flecare  pas  al  acestor  etape,  Anunnaki  i-au 
pus  pe  oameni  să  execute  muncile  grele  din  procesul  de  con­
struire  a  unor  noi  civilizaţii.  Zeii  îi  controlau  pe  oameni cu  o 
mână de  fler, dându-le  instrucţiuni  stricte  cu privire  la flecare 
lucru, recompensându-i  atunci  când găseau de  cuviinţă şi  pe-
depsindu-i  sever  atunci  când  sclavii  umani  nu  se  supuneau. 
Aceasta  este  în  mare  povestea  celor  mai  multe  dintre  religiile 
populare  de  la  începuturile  timpurilor,  în  special  în  Vechiul 
Testament. Examinăm „mânia zeilor” în alte capitole, care  ne 
vor  arăta  nevoile  similare  celor  omeneşti  pe  care  le  aveau  zeii 
străvechi.  Această  globalizare  pusă  la  cale  de  zei  explică  de  ce 
acest  comportament  dictatorial  a  fost  experimentat  în  toată 
lumea  de  către  toate  comunităţile  primitive  de  oameni. 
În  vreme  ce  măiestria  artistică  egipteană  şi  creaţia  de 
obiecte  spectaculoase  din  aur  nu  avea  precedent  pe  Pământ, 
potrivit  ultimelor  descoperiri  din  Irak  şi  Siria,  principalul 
 Sclavii zeilor 213 

leagăn  al  prelucrării  aurului  a  fost  în  cadrul  civilizaţiei  su­

meriene,  începând  cu  anul  5000  î.  Hr.  Aşezată  între  fluviile 
Tigru  şi  Eufrat,  de  aici  au  fost  lansate  direcţiile  de  dezvol­
tare  pentru  următoarele  generaţii.  Sumerienii  făceau  negoţ 
cu  grâu  şi  orz,  călătoreau  în  aval  şi  în  amonte  după  alte 
bunuri,  inclusiv  aur.  Grecii  au  numit  ulterior  acest  pământ 
Mesopotamia,  „Pământul  dintre  fluvii”.  Aici  au  apărut  şi  au 
evoluat  sumerienii  până  în jurul  anului  2000  î.  Hr.,  în  oraşe 
precum  Uruk,  Larsa,  Umma  şi  Ur.  Aceste  oraşe  aveau  o 
reţea  bine  planificată  de  străzi  şi  nişte  societăţi  foarte  bine 
organizate.  Au  fost  pionierii  scrierii  cuneiforme  pe  tăbliţe 
de  argilă,  de  dimensiunile  unei  cărţi  poştale,  şi  scriau  poe­
zii.  Priceperea  în  prelucrarea  lemnului,  piatrei,  fildeşului, 
pietrelor  semipreţioase  şi  în  special  a  aurului  era  uimitoare. 
Multe  astfel  de  produse  pot  fi  admirate  la  British  Museum, 
în  Londra,  la  University  Museum,  în  Philadelphia  şi,  mai 
aproape  de  originile  lor,  la  Baghdad  Museum,  în  Irak,  care 
din  nefericire  a  fost  prădat  în  timpul  atacurilor  lui  George 
W.  Bush.  Cupe  de  aur,  căşti,  brăţări,  ghirlande  şi  lanţuri  de 
o  măiestrie  delicată  relevă  o  înţelegere  excelentă  a  felului  în 
care  trebuiau  exploatate  proprietăţile  unice  ale  aurului, male-
abilitatea,  ductilitatea  şi  elasticitatea.  Istoricul bijutier  Guido 
Gregorietti  spunea despre  acele  timpuri  că  sumerienii „aveau 
de  fapt  mai  multe  tipuri  de  bijuterii  decât  există  astăzi”. 
Oare  cu  adevărat  sunt  sumerienii  aceia  care  au  scris 
primul  capitol  din  istoria  aurului  sau  acest  lucru  se  întâmpla 
simultan  în  mai  multe  locuri  din  lume?  Se  prea  poate  să  fi 
fost  pionieri  în  producţia  bijuteriilor  de  aur,  dar  aurul  era 
extras  în  întreaga  lume,  sub  supravegherea  zeilor  rebeli  care 
aveau  ştiinţa  mineritului  şi  dorinţa  de  a-şi  revendica  pentru 
sine  o  parte  din  această planetă. 
După  cum  putem  vedea,  sumerienii  nu  aveau  aur  ei 
înşişi,  aşa  că  trebuiau  să-l  importe  din  alta  parte.  Acesta  era 
probabil  o  mare  oportunitate  pentru  noii  zei  împrăştiaţi  în 
214 Michael Tellinger 

lume  ca  să-şi  aducă  prăzile  de  aur  în  Sumer,  stabilind  legă­
turi  comerciale,  în  vreme  ce  oamenii  de  sub  stăpânirea  lor 
îşi  continuau  munca,  plini  de  frică  şi  de  supunere.  Expertul 
în  bijuterii  Graham  Hughes  spune  că „Meşteşugul  sumerian 
este  îmbogăţit  cu  atingeri  delicate  sofisticate,  linii  fluente  şi 
un  concept  al  eleganţei  liniei  care  sugerează  că  începuturile 
prelucrării  aurului  trebuie  să-şi  fi  avut  obârşia  în  prima  pe­
rioadă  a  Mesopotamiei”.  Cum  este  posibil  acest  lucru?  Că 
oamenii  primitivi  au  apărut  în  timpul  Epocii  de  Piatră,  au 
întemeiat  comunităţi  bine  structurate  şi  au  arătat  imediat 
o  excelentă  stăpânire  a  procedeului  de  fabricaţie  al  unora 
dintre  cele  mai  rafinate  bijuterii  pe  care  le  cunoaştem  în 
prezent?  Comorile  sumeriene  dezvăluie  cât  de  bine  ştiau 
meşterii  aurari  să  prelucreze  aurul.  Foloseau  diverse  aliaje  şi 
încastrau  aurul  în  ornamente  solide  sau  concave.  Urmăreau 
filonul  de-a  lungul  marginilor  crăpăturilor  cu  ajutorul  tehni­
cii pierdute a cerii. Urcioarele  şi  cupele erau modelate dintr-o 
foiţă  plată  de  aur,  folosind  un  tratament  sofisticat  cu  căldură. 
Puteau  să  modeleze  aurul  în  foiţe  subţiri  sau  în  benzi.  Acest 
tip  de  înţelegere  bruscă  şi  de  sofisticare  arată  clar  intervenţia 
unei  forme  de  inteligenţă,  care  nu  putea  fi  decât  a  stăpânilor 
şi  zeilor  Anunnaki. 
Aşadar,  acum  ştim  că  originea  umanităţii  este  cumva 
legată  direct  de  producţia  de  aur  de  pe  Pământ,  iar  oamenii 
sclavi  au  fost  ajutaţi  de  către  zeii  lor  creatori  să  se  civilizeze, 
care  au  dat  naştere din greşeală comerţului cu  aur pe  Pământ, 
prin  dispersarea  şi  forţarea  propriei  populaţii  de  muncitori 
să  sape  după  acel  metal  preţios.  Datorită  activităţii  miniere 
de  extragere  a  aurului  şi  a  procesului  de  fabricaţie  al  bijute­
riilor  care  avea  loc  în  mai  multe  centre  din  lume,  Sumerul 
a  fost  locul  de  adunare  pentru  cei  mai  mulţi  Anunnaki  de 
pe  Pământ,  devenind  astfel  centrul  de  civilizaţie  cu  cea  mai 
rapidă  dezvoltare,  fixând  standardul  pentru  o  industrie  care 
consumă  cea  mai  mare  parte  a  aurului  în  lumea  de  astăzi. 
 Sclavii zeilor  215 

Aceasta  este  povestea  incredibilă  a  industriei  de  bijuterii, 

care  a fost produsul accidental al unei  specii sclave şi al unui 
grup  de  astronauţi care  stăpâneau  aceastră specie. În secolul 
al  XXI-lea,  Estul  consumă  peste  75%  din  producţia  anuală 
de aur. În anul 2002, această cantitate era de 2 726,7 tone. 
Trebuie  să  facem  un  pas  în  spate  ca  să  evităm  să  fim 
orbiţi  de  toate  aceste  poveşti  incredibile.  Până  la  urmă,  am 
ajuns  departe  în  aceşti  11  000  de  ani.  Am  evoluat  fizic  şi 
spiritual.  Dacă  avem  mult  ADN  de  Anunnaki  în  celulele 
noastre, trebuie  să  ne  întrebăm  cât  de  avansaţi  erau  aceştia 
de fapt? Teoria mea este că nu erau atât de avansaţi cum am 
crezut la început. Spun asta pentru că tipul de comportament 
pe  care  l-au  afişat  încă  din  primele  zile  pe  această  planetă 
poartă Simptomele unei specii care este departe de a avea un 
genom complet. Am moştenit multe  dintre  trăsăturile  aces­
tei  specii.  Îmi  doresc să scăpăm  de  nevoia primitivă de  a  ne 
mai  acoperi cu acest metal strălucitor pe  măsură ce evoluăm 
pentru a deveni fiinţe mai inteligente. Până la urmă, totul  a 
fost un mare accident. 
Pentru  a  se  proteja  împotriva  competiţiei  unei  noi 
specii  pe  Pământ, zeii  Anunnaki  s-au  asigurat  că  genomul 
speciei  sclave  a  fost  sever  amputat.  S-au  asigurat  că  noua 
specie  umană  nu va trăi  prea  mult, că era  expusă  la boli, că 
nu-şi  folosea  o  parte  prea  mare  din  creier  şi  că  avea  o  me­
morie  finită.  Singurul  lucru  pe  care  nu  l-au  luat  în  calcul  a 
fost evoluţia genomului  nostru  şi  a inteligenţei. Poate  că nu 
au luat în calcul aspectele legate de evoluţie, pentru că nu  se 
aşteptau cu adevărat să stea prea mult pe această planetă. 
 10 
Civilizaţia instant şi Sumerul 
Cuvântul  civilizaţie  este  probabil  unul  dintre  cuvintele 
folosite cel mai des în mod greşit în toate limbile lumii. Facem 
referire  constantă  la  probleme  care  vizează  lumea  „civilizată” 
şi  facem  comparaţii  calitative  între  Occidentul  dezvoltat  şi 
economiile  emergente.  Se  face  referire  constant  la  „prima 
lume”  şi  la  „lumea  a  treia”.  Aş  vrea  să  ştiu  ce  s-a  întâmplat 
cu  „Lumea  a doua” care  lipseşte?  Sau  lumea  civilizată  a 
decis  că prăpastia dintre  stilul ei de viaţă civilizat şi restul 
bieţilor nenorociţi este atât de mare, încât nu este nevoie 
de cultura unei „a doua lumi”? Deşi cuvântul civilizaţie nu 
are  o  componentă  de  distincţie  exclusivă,  bazată  pe  criterii 
de  stabilitate  financiară  sau  bogăţie  a  cetăţenilor  săi,  pare  să 
fie  folosit  tocmai  ca  un  indicator  al  acestui  criteriu.  Mass-
media  vorbeşte  despre  civilizaţiile  vechi  pe  un  ton  misterios, 
care  sugerează  că  acestea  nu  erau  chiar  atât  de  civilizate,  dar 
nu  înţelegem  cum  aceste  personaje  josnice  din  acea  perioa­
dă  îndepărtată  au  putut  să  construiască  monumente  atât  de 
impresionante.  Chiar  şi  istoricii,  antropologii  şi  arheologii 
sunt  vinovaţi  de  aceste  osanale  lirice  a  civilizaţiilor  din  tre­
cut şi  totuşi  tratează  textele  şi  documentele  acestor  civilizaţii 
cu  o  profundă  lipsă  de  respect  şi  cu  mult  scepticism.  Ca  şi 
cum  strămoşii  noştri  ar  fi  avut  vreun  motiv  să  transmită 
218 Michael Tellinger 

informaţii  nefolositoare  urmaşilor  din  secolul  al  XXI-lea. 

Atitudinea  noastră  este  marcată  de  o  profundă  neîncredere, 
ca  şi  cum  ar  exista  un  complot  antic  al  cărui  scop  este  să 
ne  dezinformeze, pe „noi”, cei  mai „avansaţi” oameni  din  era 
tehnologiei.  Făcând  asta,  oamenii  de  ştiinţă  introduc  siste­
mul  nivelurilor  de  civilizaţie, plasându-ne  la  apogeul  tuturor 
civilizaţiilor,  pentru  motive  evidente.  Înţelepciunea  antică  şi 
aşa-zisa  civilizaţie  sunt  depăşite  imediat  şi  automat  de  cea  a 
noastră, pentru că noi trăim în timpul prezent. Trebuie să  fim 
mai  civilizaţi, pentru  că  avem  tehnologie,  avem  mass-media, 
trăim  într-o  lume  liberă,  în  care  adevărul  triumfa  în  cele  din 
urmă,  pentru  că  suntem  prea  deştepţi  ca  să  fim  păcăliţi  de 
profeţi  falşi.  Este  adevărat?  Sugerez să  aruncăm  o  privire  mai 
atentă  asupra  felului  în  care  suntem  manipulaţi  şi  controlaţi. 
Dacă  s-ar  pune  problema  penalizării  civilizaţiei  în  funcţie  de 
gradul de ignoranţă al fiecăruia, am fi cea mai penalizată adu­
nătură de  oameni  din  toate  timpurile. Am  studiat  în  detaliu 
rădăcinile  posibile  ale  omenirii  şi  încă  nu  ştim,  nici  măcar 
nu  suspectăm,  de  unde  venim.  Există  dovezi  covârşitoare 
care  susţin  faptul că sumerienii  ştiau exact cine  sunt, de  unde 
provin  şi  care  era  „zeul  lor”  adevărat:  zeul  sumerienilor,  cel 
care  avea  control  absolut  asupra  puterii  şi  conducea  întreaga 
lume.  Era  dumnezeul  cu  literă  mică,  iar  familia  sa  şi  ei  au 
fost  transformaţi  în  personaje  mitologice  de  poveste  de  către 
civilizaţiile  următoare.  Acele  prime  învăţături  ne-au  scăpat 
cumva,  la  fel  ca  şi  cunoaşterea  extensivă  a  cosmosului.  Este 
posibil  ca,  din  aceleaşi  motive,  să  fi  rătăcit  cunoştinţele  de 
astronomie  şi  abilitatea  de  raportare  la  strămoşii  noştri? 

Astăzi,  cei  mai  mulţi  oameni  din  lume  au  creierul 

atât  de  manipulat  de  religie,  încât  orice  descoperire  privind 
trecutul  nostru  şocant  este  considerată  imediat  ca  fiind  o 
chestiune  ezoterică,  mitologică,  diabolică  sau  parte  a  unui 
cult  ori  o  erezie.  Suntem  atât  de  controlaţi  de  mass-media 
şi  de  industria  publicitară,  încât  ne  bazăm  deciziile  prin 
 Sclavii zeilor 219 

imitarea  personajelor  serialelor  de  televiziune.  Dacă  suntem 

măturaţi  de  un  tsunami  gigant,  care  măsoară  200  de  metri 
înălţime,  când  urmaşii  noştri  ne  vor  descoperi  rămăşiţele 
peste  200  000  de  ani,  vor  crede  oare  că  scenariile  de  seriale 
şi  personajele  acestora  au  fost  evenimente  şi  personaje  reale? 
Orice  este  posibil. 
Dacă  dezvăluim  adevărata  însemnătate  a  civilizaţiei, 
este  posibil  să  vedem  că  oamenii  din  secolul  al  XXI-lea  nu 
îndeplinesc  aceste  criterii.  Este  foarte  vizibil  că  există  o  rup­
tură  la  nivel  global  între „gânditori” şi  „discipoli”.  Prin  asta 
nu  înţeleg  că,  dacă  mergi  la  serviciu  la  ora  9.00  la  17.00,  eşti 
un  discipol,  ci  este  mai  degrabă  o  lovitură  îndreptată  către 
mecanismele fricii, implementate cu succes  pentru a contro­
la  mase  mari  de  oameni,  indiferent  dacă  aceste  mecanisme 
sunt  politice,  religioase  sau  de  alt  fel.  Alegerile  prezidenţiale 
desfăşurate  în  Statele  Unite  ale  Americii  în  anul  2004  sunt 
cel  mai  bun  exemplu.  Majoritatea  americanilor  a  votat  cu 
George  W.  Bush  din  cauza  fricii.  Au  fost  atât  de  inteligent 
manipulaţi  de  către  mass-media, încât  au  crezut cu  adevărat 
că cel pe  care-l votau îi va  proteja împotriva  răului  dezlănţuit 
din lume.  Pentru  restul lumii  era  evident  ceea  ce  se  petrecea 
în  America,  dar  americanul  obişnuit  credea  cu  tărie  că  în­
treaga lume vrea să invadeze  SUA, fie prin  a veni  să locuiască 
acolo  şi  să le  fure locurile  de  muncă, fie prin intermediul te­
rorii.  Aparent,  America  are  cea  mai  avansată  economie  din 
lume,  dar  este  şi  cea  mai  civilizată?  Nu  cred.  Iată  şi  dovada. 
Doar  pentru  că  suntem  mai  avansaţi  din  punct  de  vedere 
tehnologic  nu  înseamnă  că  avem  şi  capacitatea  colectivă  să 
raţionăm,  să  gândim  sau  să  rezolvăm  problemele  mai  bine 
decât  o  făceau  strămoşii  noştri  acum  6  000  de  ani.  De  fapt, 
Grecia  este  cea  mai  cunoscută  pentru  gânditorii  ei,  cum 
sunt  Socrate,  Aristotel  şi  Platon.  Aceşti  filosofi  sunt  citaţi 
mai  mult  ca  niciodată,  iar  influenţa  lor  a  săpat  crevase  în 
societăţile  noastre.  Asemenea  artiştilor  morţi  a  căror  mistică 
220 Michael Tellinger 

ciudată  face  ca  operele  lor  să  ajungă  la  preţuri  astronomice, 
filosofii  antici  sunt mult mai preţuiţi  acum  decât erau  în vre­
mea  lor. 
Pun  pariu  că,  dacă  l-am  pune  pe  Platon  în  ipostaza 
de  a  vorbi  liber  despre  gândurile  sale  legate  de  viaţă  şi  de 
moarte,  ar  umple  toate  stadioanele  de-a lungul  turneului  său 
mondial.  Părem  să  acceptăm  înţelepciunea  lor  şi  cărţile  scri­
se,  dar  nu  vom  accepta  cărţile  scrise  de  alţi  învăţaţi  antici, 
doar  pentru  simplul  fapt  că  nu  ştim  cine  sunt.  Aceasta  este 
o  abordare  superficială  din  partea  noastră  şi  mă  simt  ruşinat 
de  un  astfel  de  comportament.  Pe  cât  de  populari  erau  aceşti 
oameni  învăţaţi  din  vremurile  antice,  nu  erau  consideraţi 
profeţi  ai  timpurilor  lor,  deşi  li  se  purta  atât  de  mult  respect. 
Cum se poate una ca asta?  Răspunsul este detaliat în capitolul 
al  XV-lea,  care  vorbeşte  despre  Iisus  şi  despre  alţi  profeţi. 
Vom  descoperi  în  capitolele  următoare  că  aşa-zişii  profeţi  pe 
care  am  ajuns  să-i venerăm  au  fost iscusit construiţi  şi plantaţi 
de  către  zeii  din  acele  timpuri,  în  vreme  ce  gânditorii  nu  au 
intrat  în  această  categorie.  Gânditorii  nu  se  potriveau  profi­
lului  de  lider  religios  care  să  atragă  pelerinii  aflaţi  în  căutarea 
unui  refugiu  spiritual.  Gânditorii  erau  prea  independenţi  ca 
să  fie  manipulaţi  în  asemenea  fel,  acest  fapt  cauzând  multe 
probleme  între  nou-creata  specie  de  sclavi  şi  zeii  ei. 
Şi  atunci  care  este  de  fapt  înţelesul  cuvântului 
civilizaţie?  Dicţionarul  îl  descrie  ca  „un  stadiu  avansat  de 
dezvoltare  umană,  marcat  printr-un  nivel  ridicat  de  artă, 
religie,  ştiinţă,  organizare  socială  şi  politică”.  Şi  totuşi,  cu­
vântul  civil înseamnă „aparţinând  sau  constând  din  populaţia 
obişnuită  de  cetăţeni, fără  membrii  ordinelor  militare  sau  re­
ligioase”.  Putem  să  distingem  imediat  un  conflict,  de  vreme 
ce  religia  este  unul  dintre  criteriile  care  marcheză  gradul  de 
„civilizaţie”, şi  totuşi  este  exclusă  explicit din  înţelesul cuvân­
tului  „civil”. 
 Sclavii zeilor 221 

Asasinatele  politice  sunt  obişnuite  în  zilele  noastre 

aşa  cum  era  şi  în  timpurile  străvechi.  Pentru  că  războiul 
este  declarat  de  liderul  politic  al  unei  ţări,  asta  înseamnă  că 
preşedintele  sau  regele  nu  poate  să fie considerat civil  sau  asi-
miliat civilizaţiei. Adevărul  este  că înţelesul adevărat al  acestui 
cuvânt  este  extrem  de  neclar  şi  este  folosit  de  indivizi  după 
bunul  plac,  atunci  când  vor  să  creeze  o  distincţie  generală 
între  ei  şi  alţii  consideraţi  ca  fiind  mai  puţin  civilizaţi.  Dacă 
ducem  şi  mai  departe  această  diseminare  şi  vom  încerca  să 
determinăm  din  definiţie  gradul  nostru  actual  de  civilizaţie, 
vom ajunge la o concluzie interesantă. „Nivel ridicat de  artă”— 
putem spune că nivelul artistic curent este  destul de  ridicat în 
întreaga  lume.  Scriitorii  noştri,  creatorii  de  filme,  dramatur­
gii  şi  pictorii  creează  mai  mult  ca  niciodată,  aşadar  adunăm 
multe  puncte  la  această  categorie.  Ştiinţa  -  este  un  dome­
niu  greu  de  judecat,  pentru  că  există  dovezi  fizice  potrivit 
cărora  oamenii  de  acum  câteva  mii  de  ani  ştiau  mai  multe 
despre  ştiinţă,  medicină  şi  astronomie  decât  cunoaştem  noi 
în  prezent.  La  fiecare  sit  arheologic  din  Mesopotamia  sunt 
găsite  aproape  întotdeauna  tăbliţe  de  lut,  unele  datând  din 
anul  3800  î.  Hr.,  care  conţin  informaţii  depre  realizările  ve­
chilor  civilizaţii  sumeriene.  Ele  descriu  cosmosul,  planetele, 
şcolile  şi  procedurile  medicale,  chirurgia,  ingineria  genetică, 
construcţia  obiectelor  de  zbor,  călătoriile  în  spaţiu  şi  multe 
altele. 
Totuşi,  istoricii  au  considerat  că  aceste  informaţii  sunt 
greu  de  crezut  şi  astfel  ele  au  devenit o  parte  a  mitologiei  mai 
degrabă  decât  a  istoriei.  Să  reţinem  că  părintele  anatomi­
ei  moderne,  Leonardo  da  Vinci,  îşi  risca  viaţa  acum  500  de 
ani  disecând  corpuri  în  puterea  nopţii  ca  să poată  să  desene­
ze  organele  interne.  Aceasta  era  o  perioadă  în  care  Biserica 
deţinea  controlul  complet  asupra  vieţii  oamenilor,  omorând 
şi  distrugând  tot  ceea  ce  nu  corespundea imaginii  unui  com­
portament religios. Din păcate, am moştenit o mare parte din 
222 Michael Tellinger 

acest comportament  şi-l  practicăm  cu „religiozitate” şi  astăzi. 

Şi  astfel,  pe  scara  progresului  ştiinţific,  nu  putem  spune  că 
am  depăşit  realizările  civilizaţiilor  trecute.  În  planul  religios, 
suntem  mult  mai  puţin  conştienţi  de  realitatea  umană  faţă 
de  nivelul  popoarelor  vechi,  în  principal  pentru  că  am  redus 
realitatea  lor  la  nivel  de  mitologie.  Dacă  nivelul  religios  ca 
indice  al civilizaţiei  se  bazează  pe  toleranţa  religioasă,  atunci 
suntem  cu  siguranţă  mai  puţin  civilizaţi  decât  erau  strămoşii 
noştri.  În  ultimii  1  000  de  ani  au  avut  loc  cele  mai  bruta­
le  conflicte  religioase  din  toată  istoria  omenirii.  Concluzia 
mea  este  că, până  nu  începem  să  tratăm  cu  respectul  cuvenit 
textele  şi  tăbliţele  vechi,  vom  rămâne  prinşi  într-un  cerc  al 
ignoranţei  care  va  ţine  pe  loc  civilizaţia  noastră.  Cum  pu­
tem  să  pretindem  că  avem  un  nivel  real  de  inteligenţă  dacă 
noi  încă  nu  ştim  de  unde  venim?  Ce  fel  de  specie  civilizată 
suntem  dacă  nu  avem  o  legătură  directă  spre  originile  noas­
tre?  Cum  ne  putem  aştepta  să  obţinem  unitatea  şi  armonia 
între  civilizaţiile  de  pe  pământ  când  toate  aceste  teorii  sunt 
conduse  de  grupări  de  religii  disparate, fiecare dintre  ele  pre­
tinzând  că  deţine  adevărul? 
Rămâne adevărul că trecutul nostru este plin de realizări 
incredibile  ale  multor  civilizaţii,  care  au  lăsat  urme  şi  indicii 
ale  măririi  şi  decăderii  lor. Multe  dintre  aceste  civilizaţii  scriu 
despre  „timpurile  de dinainte” sau  despre  „timpul  dinaintea 
timpului” sau  despre  „timpurile  de  odinioară”,  atunci  când 
fac  referire  la  locul  de  unde  au  primit  aceste  cunoştinţe.  În 
vremuri  în  care  comunicaţia  la  nivel  global  era  inexistentă, 
aceste  grupuri  de  oameni  foarte  capabili  s-au  aşezat  în  cele 
mai  îndepărtate  colţuri  ale  lumii  şi  au  început  să  pună  la 
punct  oraşe  foarte  bine  structurate,  cu  monumente  colosale 
şi  piramide,  de  la  ruinele  japoneze,  chinezeşti  şi  thailan-
deze  mai  recente  până  la  vechile  ruine  din  Egipt,  Orientul 
Apropiat,  America  Centrală  şi  civilizaţiile  din  munţii  Anzi 
din  America  de  Sud. 
 Sclavii zeilor 223 

Ca  să  putem  demonstra  cu  adevărat  aroganţa  şi  lăco­

mia  din prezent,  tot  ceea trebuie  să  facem  este  să  aruncăm  o 
privire  la  felul  în  care  Columb  şi  Cortes  au  acţionat  asupra 
oraşelor  antice  şi  a  locuitorilor  lor  atunci  când  au  invadat 
pentru  prima  dată  Lumea  Nouă  în  secolele  al  XV-lea  şi  al 
XVI-lea.  Erau  atât  de  preocupaţi  să fure  aur  şi  alte  artefacte, 
încât  nici  nu  s-au  gândit  vreo  clipă  la  formidabilele  realizări 
în  faţa  cărora  stăteau.  Gena  lăcomiei  avea  mult  de  muncă, 
condusă  de  gena  cuceririlor,  prezentă  la  acei  conchistadori. 
Cum  este  posibil  ca  acele  civilizaţii  să  fi  apărut  din  senin, 
aproximativ  în  aceeaşi  perioadă  de  timp,  având  o  asemenea 
cunoaştere  avansată  asupra  cosmosului  şi  a  arhitecturii,  fără 
ca măcar să ştie  una de existenţa celeilalte? Mai sunt exemple 
de  astfel  de  activităţi  antice  inexplicabile  în  jurul  cărora  se 
mai nasc speculaţii şi în prezent. Insula Paştelui, Stonehenge, 
ruinele  Marelui  Zimbabwe  sunt  doar  câteva  dintre  ele.  Să 
facem  o  scurtă  excursie  printre  aceste  situri  antice  pentru 
a  vedea  cum  par  a  fi  toate  legate  între  ele.  Să  încercăm  să 
răspundem  unei  întrebări  recurente:  cine  ar  fi  putut  să  fie 
responsabil pentru  o  asemenea legătură în  acele vremuri stră­
vechi?  Omniprezenţii  zei  Anunnaki,  desigur! 
Pe  măsură ce  avansăm în  această carte, vom  descoperi 
că  zeii  antici  din  mitologie  din  toate  civilizaţiile  umane  nu 
erau  creaţia  imaginaţiei  oamenilor.  Vom  descoperi,  de  ase­
menea,  că  nu  sunt  manifestări  ciudate  şi  supranaturale  ale 
lumii  spirituale  şi  orice  altă  fiinţă  greu  de  definit  din  a  pa­
tra  dimensiune.  Au  fost  de  fapt  un  grup  de  exploratori  care 
s-au  stabilit  pe  această  planetă  sub  conducerea  lui  Anu, 
comandantul  lor  suprem,  de  unde  li  se  trage  şi  numele  de 
Anunnaki.  Ei  sunt  astronauţi  străvechi,  despre  care  vorbesc 
foarte  detaliat  tăbliţele  sumeriene, şi vom  demonstra  fără  ni-
cio  îndoială că  Anunnaki  au  condus  lumea  acum  400  000  de 
ani, jucând rolul de zei, în vreme ce-şi creşteau propriile crea­
turi primitive, specia sclavă umană, într-o  stare  de  civilizaţie. 
224 Michael Tellinger 

Unul dintre  membrii familiei  extinse  de  Anunnaki  a fost ales 

responsabil pentru  toate  activităţile  de  pe  noua  planetă,  care 
includea  şi  amplasamentul  Marelui  Zimbabwe.  Întreaga  is­
torie  a  astronauţilor  Anunnaki,  veniţi  de  pe  planeta  Nibiru 
este  povestită  cu  foarte  multe  detalii  de  sutele  de  tăbliţe  de 
argilă.  Nu  este  dificil  de  înţeles  că  ei  traversau  cerul  în  „ca­
retele” lor  şi  că  erau  veneraţi  în  egală  măsură  şi  chiar  temuţi 
până  la  un  anumit  punct  de  toate  civilizaţiile  antice  de  pe 
Pământ.  Aşadar,  nu  vă  panicaţi,  vi  se  va  dezvălui  întreaga 
istorie. 
Acum  aproximativ 200  de  ani,  arheologii  au  fost şocaţi 
atunci  când  au  început  primele  săpături  în  zona  Egiptului. 
Toţi  credeau  că  Grecia  era  locul  care  dăduse  lumii  concep­
tul  de  civilizaţie.  Napoleon  auzise  foarte  multe  lucruri  despre 
aceste ruine  impresionante  şi despre  piramide  şi, când a ajuns 
în  Egipt,  în  1799,  alături  de  armata  sa  şi  de  un  anturaj  for­
mat  din  oameni  de  ştiinţă,  unul  dintre  obiectivele  sale  a  fost 
acela  de  a  contribui  la  dezvăluirea  secretelor  piramidelor.  Nu 
a reuşit acest lucru, dar ceea ce  au găsit la  Rosetta  a fost o les­
pede de piatră care  a devenit cunoscută sub  numele de Piatra 
Rosetta  şi  este  una  dintre  primele  dovezi  arheologice  impor­
tante descoperite vreodată. Măsoară  114 centimetri  înălţime, 
72  de  centimetri  lăţime  şi  28  de  centimetri  grosime.  Pentru 
cei  care  folosesc  sistemul  de  măsurare  anglo-saxon,  înseam­
nă  3  picioare  şi  9  inchi  lungime  şi  2  picioare  şi  4,5  inchi 
lăţime. Pe piatră  erau trei  inscripţii.Textul cu  hieroglife  egip­
tene  era  însoţit  de  o  traducere  în  limba  greacă,  înţeleasă  de 
oamenii  de  ştiinţă, şi  de  o  a  treia  inscripţie  care  era  scrisă  în 
demotică,  un  stil  de  scris  cursiv,  care  a  apărut  mai  târziu  în 
istoria  egipteană  şi  care  era  folosit  doar  pentru  documentele 
laice. Astfel, piatra  avea pe  ea  un  text  în  trei  tipuri  de  scriere, 
dar  doar  în  două  limbi,  egipteană  şi  greacă.  S-a  descoperit 
rapid  că toate  trei  conţineau  acelaşi  mesaj  şi, pentru  că grecii 
 Sclavii zeilor 225 

l-au  putut traduce imediat, a oferit indicii  reale pentru  prima 

dată  de  la  descoperirea  hieroglifelor  egiptene. 
În  mare,  această  descoperire  a  dus  la  o  impulsionare 
a  analizei  şi  a  treducerilor  textelor  hieroglifice,  uimindu-i 
pe  oamenii  de  ştiinţă  cu  vestea  că  rădăcinile  dinastiei  regale 

Fig.10.1 Harta Egiptului, înfăţişând şi amplasarea oraşului Rosetta 

egipteane  ajungeau  până  în  anul  3200  î.  Hr.  Această  des­
coperire  a  iscat  un  cutremur  în  lumea  arheologiei  şi  a  fost 
un  nou  exemplu  tipic  al  gradului  scăzut  de  civilizaţie  din 
226  Michael Tellinger 

acele  vremuri  aşa-zis  moderne.  Foarte  curând  s-a  desco­

perit  că  alfabetul  elen,  care  fusese  influenţat  de  cel  latin,  se 

Fig.  10.2  Piatra  Rosetta 

dezvoltase  undeva în  Orientul Apropiat.  Grecii  au admis  că 

cel  care  a  adus  pentru  prima  oară  alfabetul  din  Est  a  fost 

Fig.  10.3  Detalii de pe piatra Rosetta,  care indică 

trei texte diferite în două limbi: egipteană şi greacă 
 Sclavii zeilor  227 

un  fenician  numit  Kadmus.  Avea  acelaşi  număr  de  litere 

şi  aceeaşi  ordine  ca  vechiul  alfabet  evreiesc,  dar  în  secolul 
al  V-lea  î.  Hr.,  poetul  Simonide  din  Ceos  a  crescut  numărul 
literelor  la  douăzeci  şi  şase.  Se  prea  poate  ca  Alexandru  cel 
Mare  să  fi  fost  un  luptător  neostenit,  dar  a  şi  adunat  multe 
informaţii  despre  Imperiul  Persan,  pe  care  l-a  învins  în  anul 
331  î.  Hr.  Sfetnicii  săi  au  concluzionat  că  persanii  trebuie  să 
se  fi  tras  din  populaţia  ariană  sau  „populaţia  de  lorzi”.  După 
cunoştinţele  sale,  misterioasa  populaţie  de  lorzi  apăruse  în 
trecutul  îndepărtat  în  zona  Mării  Caspice  şi  s-a  răspândit  în 
est către  India  şi spre  sud către  „pământurile  lui Medes  şi ale 
lui Parsees”, aşa  cum  erau  numite  acele  pământuri în  Vechiul 
Testament.  Cirus  cel  Mare  a  fost  un  rege  arian  şi  fondatorul 
Imperiului  Persan,  care  a  cucerit  aproape  întreaga  lume  cu­
noscută,  cu  aproximativ  200  de  ani  înaintea  lui  Alexandru. 
Curios  este  faptul  că  până  la  ajungerea  lui  Alexandru  la 
putere,  arienii  se  stabiliseră  şi  controlau  toată  Europa,  fiind 
descendenţi  ai  aceloraşi  strămoşi  persani  ca  şi  perşii.  Ceea  ce 
s-a  întâmplat  a  fost  că  arienii  au  început  să  lupte  împotriva 
arienilor,  fără  ca  măcar  să-şi  dea  seama. 
Noile  dovezi  apărute  şi  tăbliţele  de  ceramică  din 
Orientul  Apropiat  au  captat  interesul  arheologic  abia  în 
1843,  atunci  când  Paul  Emile  Botta  a  demarat  primele 
excavaţii  planificate  profesional  din  Mesopotamia.  Pământul 
pe  care  astăzi  se  află  Irakul  modern,  în  jurul  fluviilor  Tigru 
şi  Eufrat,  a  furnizat  comori  remarcabile,  multe  dintre  ele 
purtând  urmele  ilizibile  ale  scrierii  cuneiforme,  stilul  de  scris 
folosit  de  către  sumerieni.  Numele  cuneiform  a  fost  folosit 
pentru  prima  dată  în  1686  de  Engelbert  Kampfer,  care  a 
considerat  greşit  că  textele  pe  care  le-a  văzut  în  Persia  sunt 
tipare  decorative  şi  le-a  descris  ca  fiind  ameates,  care  s-ar 
traduce prin „impresiuni lăsate de o pană”. Pe  măsură ce valul 
de  căutători  de  comori  şi  arheologi  s-a  scurs  către  acea  parte 
a  lumii,  pentru  a  face  săpături  în  Asiria  şi  Babilonia,  mii  de 
228 Michael Tellinger 

tăbliţe de argilă au fost găsite printre miile de coline din regi­
une. S-au găsit biblioteci formate din asemenea tăbliţe, strâns 
unite între ele. Primele cuvinte traduse din scrierea cuneifor­
mă au fost Dur Sharu  Kin, care înseamnă „oraşul  înconjurat 
de  ziduri  al  regelui drept”, aşa  cum  era  cunoscut  Sargon  al 
II-lea  din  Asiria. Asta  nu  este  tot  ceea  ce  au  dezgropat:  au 
mai  dezgropat  statui, basoreliefuri  care  se  întindeau pe  mai 
mult  de  o  milă  dacă  erau  desfăşurate,  palate,  temple,  case, 
grajduri, turnuri, depozite, coloane, porţi, pereţi, terase, gră­
dini, decoraţiuni  de  o  largă  varietate  şi  multe  alte  evidenţe 
clare  ale  unei  civilizaţii bine  dezvoltate. Dar piesa principală 
a oraşului era piramida zigurată pe  şapte  niveluri, cunoscută 
sub numele de „scara către rai” a zeilor. Toate  acestea au fost 
construite  acum  aproximativ  3  000  de  ani  în  numai  5  ani. 
Aceasta  era  demonstraţia  unor  realizări  efective.  Astăzi 
nu  putem  să  cuantificăm  cât  timp  ar  dura  să  ridicăm  nişte 

Fig.  10.4 Harta Mesopotamiei 
 Sclavii zeilor 229 

construcţii la o asemenea scară. O altă informaţie crucială pe 
care au descoperit-o  a fost aceea că limba comună vorbită în 
Asiria  şi  Babilonia era  akkadiana. 
Această  descoperire  era  cu  adevărat  fascinantă,  dar 
surprizele  nu s-au terminat aici. Pe  multe  tăbliţe  erau  post-
scriptumuri care  menţionau că textele fuseseră copiate  de  pe 
originale mai vechi. Cine ar fi putut să scrie aceste originale? 
Şi unde  se  află acum  aceste  originale? 
Un  alt  aspect  important  este  reprezentat  de  princi­
palele  zeităţi  ale  celor  două  culturi,  asirienii  îl  aveau  pe  ca 
principal  zeu  pe „omniscientul” Asur.  Babilonienii  îl  aveau 
pe  zeu  principal, pe  Marduk, „fiul  colinei pure”. Panteonul 
celor  doi  zei  era  acelaşi,  reconfirmând  ipoteza  anterioră  că 
zeii  preistorici  erau  activi  pe  o  suprafaţă  întinsă  din  lume. 
Potrivit  tăbliţelor  akkadiene,  regatul  Akkad  a  fost  înteme­
iat  de  Sharrukin,  „conducătorul drept”, cel  care  pretindea 
că  Enlil  i-a  indicat  pământul  şi  i-a  dat  voie  să-l  guverneze. 
Vom  descoperi  că  Sharrukin  nu  a  fost  singurul  zeu  care  a 
spus  aceste  lucruri,  există  dovezi  scrise  că  mai  mulţi  regi  au 
afirmat aceleaşi lucruri. Întotdeauna era vorba despre  un zeu 
care l-a numit regele unei anumite întinderi de pământ şi i-a 
permis să conducă poporul, în vreme ce primea mesaje de la 
zeul  său.  Aceasta  este  o  legătură  clară  cu  panteonul  nostru 
de zei care au condus lumea. Nu numai că au creat specia de 
muncitor sclav pentru minele de aur, dar dovezile indică şi că 
ei  şi-au  familiarizat  odraslele  cu  toate  aspectele  civilizaţiei, 
printre  care  şi  regalitatea,  în  intervalul  cuprins  între  anii 
9000 î. Hr. şi 3000 î. Hr. 
Să facem un salt brusc înapoi în timp, de la Sargon din 
Asiria de acum 3 000 de ani, la Sargon din Akkadia, de acum 
5  000 de  ani. Akkadiana este  prima limbă semită cunoscută, 
înainte  de  ivrit, aramaică (care a fost limba lui Iisus), fenici­
ană  şi  canaanită.  Limba  akkadiană  se  trăgea  dintr-o  limbă 
mai veche, la care se face referire în post-scriptumurile de pe 
230 Michael Tellinger 

tăbliţe.  Cea  mai  importantă  informaţie  obţinută  din  aceste 

tăbliţe  akkadiene  se  află  într-un  text  legat  de  nume,  genea­
logii, fapte, puteri  şi  îndatoriri  ale  zeilor.  În  Facere  se  găseşte 
un  memento  splendid  pentru  anumiţi  istoricii  nesiguri  de 
existenţa  unui  loc  numit  Akkad,  întemeiat  de  Sargon,  care 
susţine  în  tăbliţe  că  „pe  malurile  Akkadiei  ancorau  nave” 
venite  din  ţinuturi  îndepărtate.  Şi  în  Facere  „şi  începuturile 
regatului  său:  Babel  şi  Erech  şi  Akkadia,  toate  în  ţinuturile 
lui Shin'ar”. 
Săpăturile  din  Akkad  au  adus  descoperiri  remarcabi­
le.  Cea  mai  importantă  este  biblioteca  regelui  Ashurbanipal 
din  Ninive,  unde  au  fost  descoperite  25  000  de  tăbliţe 
conţinând  texte  akkadiene,  multe  dintre  ele  specificând  fap­
tul  că  au  fost  copiate  după „texte  mai  vechi”.  Bazat  pe  stilul 
silabic  al  limbii  akkadiene,  învăţaţii  credeau  că  originea  lor 
se  găsea  într-o  limbă  scrisă  mai  veche,  similară  hieroglife­
lor  egiptene.  Presupunerile  lor  au  fost  recompensate  de  o 
tăbliţă  aparţinând lui Ashurbanipal, care  se  încheia  astfel:  „a 
23-a  tăbliţă:  limba  sumeră  nu  s-a schimbat”. Dar,  aşa  cum  a 
subliniat  Zecharia  Stetchin,  un  alt  text  scris  de  însuşi  rege­
le  Ashurbanipal  a  pus  cireaşa  pe  tort.  „Zeii  scribilor  mi-au 
încredinţat  darul  cunoaşterii  acestei  arte.  Am  fost  iniţiat  în 
secretele  scrisului.  Pot  chiar  să  citesc  tăbliţele  complicate  în 
sumeriană;  înţeleg  cuvintele  enigmatice  din  inscripţiile  din 
piatră  care  provin  din  zilele  dinaintea  Potopului.” 
Unele  dintre  tăbliţe  datează  de  la  originile  Imperiului 
Akkadian,  în  jurul  anului  2350  î.  Hr.  şi  au  pus  la  încercare 
cunoştinţele  istoricilor  timpului,  continuând  să  constituie 
o  provocare  pentru  omenire  şi  în  prezent.  Era  o  adunătu­
ră  de  prostii  din  vremurile  apuse  sau  este  o  dovadă  istorică 
adevărată  care  reflectă  un  eveniment  istoric  real? Trebuie  să 
mai  facem  încă  o  dată  această  alegere.  Opţiunea  va  altera 
irevocabil  felul  în  care  vom  percepe  moştenirea  ancestrală  şi 
originile  speciei  umane. 
 Sclavii zeilor 231 

În  1869,  francezul Jules  Oppert  a  sugerat  că  ar  trebui 

ca  popoarele  antice  să  se  numească  sumeriene,  iar  pămân­
tul  lor  să  se  numească  Sumer,  pentru  că  mesopotamienii 
şi-au  proclamat  legitimitatea,  luându-şi  numele  de  „Regatul 
Sumerului  şi  al  Akkadiei”.  Şi  astfel  sugestiile  sale  au  fost 
adoptate.  Oppert  nu  avea  habar  că  vechiul  nume  biblic  al 
Sumerului era Shinar, aşa cum apare în Facere, că „oraşele re­
gale  Babbilon, Akkad  şi  Erech  se  aflau  pe  pământul  «Shinar» 
(Shumer)”.  Pe  multe  dintre  tăbliţe  erau  liste  lungi  de  cuvinte 
care  nu  puteau  fi  înţelese  de  nimeni  pentru  perioade  înde­
lungate  de  timp, dar, după  ce  s-a făcut legătura între  Akkadia 
şi  Sumer,  oamenii  de  ştiinţă  şi-au  dat  seama  că  tăbliţele  care 
conţineau  cuvintele  ciudate  erau  de  fapt  dicţionare  antice 
sumerian-akkadian,  ceea  ce  le-a  permis  să  arunce  o  privire 
asupra primei  limbi  scrise  de  pe  Pământ. Această  descoperire 
a jucat un  rol important în grăbirea traducerilor şi înţelegerea 
multor  tăbliţe  antice,  dar  nu  i-a  luminat  în  mod  special  pe 
traducători.  În  mod  repetat, istoricii,  antropologii  şi  alţi  oa­
meni  de  ştiinţă  au  redus  tăbliţele  sumeriene  la  statutul  de 
obiecte  mitologice.  Până  la  urmă,  ştim  că  este  imposibil  să 
fi  existat  toţi  aceşti  zei  care  zburau  prin  lume  acum  mii  de 
ani!  Ştim  că  există  un  singur  „dumnezeu”,  dumnezeul  din 
Biblie,  Coran,  Kabala  sau  al  hinduşilor,  al  budiştilor,  al  ba-
hailor  sau  al  multor  altora.  În  esenţă,  nu  suntem  diferiţi  cu 
nimic  faţă  de  oamenii  din  timpurile  străvechi.  Chiar  şi  as­
tăzi,  grupuri  diferite  de  oameni  se  roagă  la  zei  diferiţi.  Se 
pare  că  ne  complacem  în  această  situaţie  chiar  şi  în  secolul 
al XXI-lea.  Fiecare  are  credinţa  sa  şi  toţi  cred  cu  convingere 
că  dumnezeul  lor  este  cel  real.  Dacă  acceptăm  acest  lucru 
astăzi, de ce  nu putem să acceptăm că lucrurile  au stat la fel  şi 
în  trecutul  nostru  îndepărtat?  Singura  diferenţă  era  aceea  că 
zei  din  trecut  aveau  contact permanent  cu  oamenii,  aşa  cum 
stă  scris  în  Biblie,  Coran  şi  textele  sumeriene.  Acei  zei  erau 
232 Michael Tellinger 

omniprezenţi,  îşi  făceau  apariţia  într-o  clipită,  fie  personal, 

fie  prin  trimiterea  unor  îngeri  în  locul  lor. 
Au  fost  necesari  65  de  ani  de  săpături  pentru  a  dez­
gropa  oraşul  antic  sumerian  Lagash.  Săpăturile  au  început  în 
1877  şi  nu  s-au  încheiat  decât  în  1933.  Acest  efort  a  avut  ca 
rezultat  o  cantitate  impresionantă  de  materiale  arheologice. 
Din  eforturile  oamenilor  de  ştiinţă  şi  din  probele  păstrate 
cu  sfinţenie  am  învăţat  că  oraşul  a  avut „conducători  drepţi”, 
care  erau  numiţi  EN.SI  şi  că  Lagash-ul  a  avut  la  conduce­
re  43  de  EN.SI  într-o  perioadă  de  650  de  ani.  Din  aceleaşi 
dovezi  am  aflat  că  aceşti  EN.SI  puteau  deveni  conducători 
numai  cu  încuviinţarea  zeilor. Toate  acestea  erau  doar  lucruri 
imaginate?  Şi, dacă  erau, cum  putea  restul  populaţiei  să  per­
mită  regelui  să  preia  tronul,  dacă  zeii  nu  se  făceau  văzuţi  sau 
auziţi  de  către  popor?  Cu  siguranţă  oamenii  din  acele  tim­
puri  nu  ar  fi  permis  acest  lucru  decât  dacă  ar  fi  fost  convinşi 
că  noii  EN.SI  erau  într-adevăr  numiţi  de  către  zei.  A  fost 
dezgropată  o  descriere  a  lui  Ur-Nammu,  conducătorul  din 
Ur,  care-l  înfăţişează  în  timp  ce  ordonă  construirea  unui 
templu  pentru  zeul  său,  potrivit  instrucţiunilor  sale  precise. 
Alţi  eroi  biblici,  cum  sunt  Moise,  Solomon  şi  Ezechiel,  au 
construit  şi  ei  temple  pentru  zeii  lor, conform  instrucţiunilor 
primite.  Solomon  a  primit  „înţelepciune”  de  la  dumnezeu 
după  ce  a  construit  un  templu  la  Ierusalim.  Ezechiel  a  avut 
o  viziune  dumnezeiască  a  unei  persoane  care  părea  făurită 
din  bronz  şi  ţinea  în  mână  o  balanţă  de  măsurat  greutăţi, 
iar  Moise  a  construit  o  casă  în  deşert  pentru  stăpânul  său, 
după  ce  a  primit  instrucţiuni  clare  despre  cum  trebuia  să  o 
construiască.  Şi  atunci  care  este  diferenţa  dintre  regii  stră­
vechi,  care  primeau  instrucţiuni  de  la  aşa-zişii  zei  mitologici, 
şi  cunoscutele  personaje  biblice  care  au  primit  instrucţiuni 
similare  de  la  dumnezeul  biblic?  Niciuna,  aş  spune.  Este  o 
dovadă  copleşitoare  că  este  vorba  despre  acelaşi  zeu  sau  zei, 
care  au  avut  de-a  face  cu  oameni  diferiţi,  în  timpuri  diferite. 
 Sclavii zeilor 233 

Una  dintre  cele  mai  impresionante  construcţii  s-a  rea­

lizat  cu  aproximativ  1  200  de  ani  înaintea lui  Moise.  Regele 
ludea  şi-a  aşezat  instrucţiunile  într-o  inscripţie  lungă  şi 
detaliată. 

Fig.  10.5.  Lista  regelui  sumerian.  Probabil  cel  mai  important  document 
descoperit  vreodată  de  oameni.  Enumera  aproximativ  149  de  regi  şi  de 
conducători  de  pe  Pământ,  începând  cu  10  conducători  de  dinaintea 
Potopului,  care  se întind  pe  o  perioadă de  circa 240 000  de  ani.  Enumera 
numele  conducătorilor  din  multe  dinastii  şi  subliniază  că  fiecare  regat  a 
fost  coborât  din  Ceruri  pe  Pământ  de  către  Anunnaki  sau  biblicii  Nefilim. 
Această listă arată,  de asemenea,  venirea pe Pământ din colonia spaţială a 
lui Igigi sau Anakim din  Biblie.  Mai putem citi că Sodoma şi Gomora au fost 
distruse  de  Ninurta,  cunoscut în  Biblie  sub  numele  de  Yahweh. 

Vorbeşte  despre  „un  om  care  strălucea  ca  raiul” 

şi  care  „mi-a  poruncit  să-i  construiesc  un  templu  şi,  după 
234 Michael Tellinger 

coroana  de  pe  capul  său,  era  cu  siguranţă  un  zeu”.  Regele 
ţine  în  mână  un  fel  de  piatră,  „care  conţine  planul  templu­
lui”.  Planul  era  atât  de  complex,  încât  a  căutat  sfatul  unei 
zeiţe,  care  i-a  indicat  oameni  şi  zeităţile „potrivite” care  l-ar 
putea  ajuta.  Apoi  a  recrutat  216  000  de  oameni  pentru  rea­
lizarea  proiectului.  O  asemenea  desfăşurare  de  forţe  este  de 
neconceput  în  secolul  al  XXI-lea;  abilitatea  de  a  coordona, 
controla,  caza  şi  hrăni  un  număr  atât  de  mare  de  muncitori 
indică  faptul  că  civilizaţia  sumeriană  era  foarte  avansată  în 
jurul  anului  3000  î.  Hr.  Marile  realizări  ale  sumerienilor  au 
devenit evidente  doar pe  măsură  ce  tăbliţele  au  fost transcrise 
şi  înţelese.  Acum  este  evident  că  Sumerul  este  originea  în­
tregii  culturi  şi  civilizaţii  de  pe  Pământ, punând  la  dispoziţie 
toate fundamentele pe care le cunoaştem în prezent. Uimitor 
este  faptul  că  înţelepciunea  sumeriană  s-a  pierdut  în  timpul 
traducerii sau în vremea Antichităţii, pentru că o  parte dintre 
activităţile  la  care  se  face  referire  depăşesc  clar  puterea  de 
înţelegere  a  translatorilor.  În  Sumerul  antic  existau  mii  de 
sclavi care lucrau fără oprire ca să surprindă cea mai mare par­
te  a  activităţilor  zilnice.  Existau  tot  felul  de  scribi  în  temple, 
tribunale  şi  locuri  de  negoţ.  Scribi  începători,  scribi  avansaţi 
şi  scribi  regali,  care  surprindeau  totul  în  argilă.  Există  atît 
de  multe  informaţii  despre  vieţile  şi  activităţile  lor,  încât  ne 
pun  la  dispoziţie  un  tablou  foarte  clar  al  felului  în  care  erau 
organizaţi. înregistrările  nu  au  o  natură spirituală, dar indică 
fără  niciun  fel  de  dubiu  gradul  de  control  exercitat  de  zeii 
exigenţi, care  trebuiau  să fie tot timpul mulţumiţi. Vorbesc şi 
despre  unităţi  de  măsură, despre  calculul preţurilor  şi  despre 
înregistrarea  recoltelor. 

Iată  o  scurtă  privire  asupra  primelor  lucruri  inventate 

de  sumerieni. Pe  lângă  arhitectură  şi  inginerie, sumerienii  au 
inventat: 
•  Scrisul  -  inclusiv  un  precursor  al  presei  tipografice. 
Cu  un  sigiliu  cilindric,  încastrat  într-o  piatră  dură, 
 Sclavii zeilor 235 

care  putea  fi  rostogolit  în  argilă,  lăsând  în  urmă  o  im-
presiune  clară,  puteau  pune  la  dispoziţia  şcolilor  şi  a 
profesorilor  materiale  educaţionale. 
•  Şcolile — care erau conduse  de  un  ummia,  „un profesor 
expert”. 
•  Există  dovezi  privind  pedepsele  corporale  la  şcoală 
pentru  absenţe,  lipsa  curăţeniei,  lenea,  producerea  de 
zgomote, comportamentul neadecvat şi  chiar şi pentru 
scrisul  neîngrijit. 
•  Surprindeau  în  argilă  reţete  medicale  şi  dezbateri 
literare. 
•  Au  fost  primii  care  au  introdus  parlamentul bicameral, 
cataloagele  de bibliotecă, codurile  de  legi, metodele  de 
învăţământ  şi  cele  curiculare,  certificatele  medicale  şi 
chiar  mişcarea  fizică. 
•  Produsele  textile  si  uneltele  sumeriene  erau  atât  de 
căutate,  încât  armatele  invadatoare  se  băteau  pentru 
resturile  de  îmbrăcăminte,  aşa  cum  se  menţionează  în 
Vechiul Testament, la  Iosua  7:21,  că  nimeni  nu  putea 
rezista  „unei  haine  bune  de  Shinar”,  deşi  jefuirea  era 
pedepsită  cu  moartea.  Până  în  anul  3800  î.  Hr.,  avan­
saseră  în  folosirea  tehnologiei,  care  a  avut  ca  rezultat 
TUG-ul, cunoscut ulterior ca toga romană. Sumerienii 
o  numeau T O G . T U . S H E ,  ceea  ce  înseamnă „îmbră­
cămintea  care  se  poartă  înfăşurată”. 
•  Moda,  tunsorile  şi  bijuteriile  îşi  au  originea  aici. 
•  Au  inventat primul  sistem  matematic  care  le  permitea 
efecturarea  unor  calcule  matematice  complexe,  bazate 
pe  sistemul  sexagezimal,  acolo  unde  10  combinat  cu 
6 „celest” = 60. 
•  Cele  360  de  grade  ale  cercului,  astronomia  avansată, 
calendarul,  săptămâna  de  şapte  zile,  cuptoarele,  cără­
mizile,  clădirile  foarte  înalte  -  cum  sunt  piramidele 
236 Michael Tellinger 

şi  ziguratele  -,  ceramica  şi  chiar  arta  şi  sculptura  au 
apărut  pentru  prima  dată  în  Sumer. 

Zecimal  Sumerian  (Sexagezimal) 

1  1 
10  10 
10x10  1 0 x 6 
(10 x  10) x  10  (10x6)x10 
( 1 0 x 1 0 x 1 0 ) x 1 0  ( 1 0 x 6 x 1 0 ) x 6 

•  Metalurgia  şi  prelucrarea  metalelor  maleabile  cum 

sunt  aurul, argintul  şi  cuprul. 
•  Crearea  aliajului  de  bronz  prin  topirea  cuprului  îm­
preună  cu  cositorul. 
•  Au  fost  primii  care  au  dezvoltat  o  serie  largă  de  biju­
terii  decorative. 
•  Au  introdus  prima  monedă,  sub  forma  unui  shekel, 
transformând  într-o  primă  economie  capitalistă  mii 
de  ani  de  societate  socialistă  strictă  care  nu  folosea 
banii. 
•  Cunoştinţele  vaste  despre  agricultură  erau  uimitoare. 
Plantarea  şi  recoltarea  cerealelor,  producerea  fainei 
pentru  diferitele  tipuri  de  pâine,  produse  de  patiserie, 
biscuiţi,  prăjituri  şi  terciuri. 

Bucătăria  sumeriană  era  foarte  rafinată  şi  avea  o  în­

delungată  experienţă  în  pregătirea  unor  meniuri  generoase 
pentru  zeii  care  aveau  un  apetit  mare.  Da!  Zeii  cereau  să  le 
fie  preparate  diverse  feluri  de  mâncare  şi  aduse  în  temple  sub 
formă  de  ofrande.  Aici  era  inclus  şi  vinul  din  struguri  şi  din 
curmale, iaurturile  din  lapte, untul,  smântâna  şi  brânzeturile. 
Zeii  oraşului  Uruk  cereau  ca  ofrande  zilnice  cinci  tipuri  de 
 Sclavii zeilor 237 

băuturi  şi  mâncăruri  diferite.  Sumerienii  scriau  chiar  şi  poe­

zii  despre  mâncare. 

În  vinul  de  băut 

În  apa parfumată 
În  uleiul  parfumat 
Am gătit această pasăre 
Pe care am mâncat-o. 

Vasta  bibliotecă  a  regelui  Ashurbanipal  din  Ninive 

ne-a  oferit  o  privire  şi  asupra  practicii  medicale,  descriind 
domenii  ca  terapia,  chirurgia,  poruncile  şi  incantaţiile.  De 
asemenea  sunt  prezentate  informaţii  legate  de  onorariile 
chirurgilor  şi  de  amenzile  pe  care  trebuiau  să  le  plătească 
dacă  dădeau  greş.  Chirurgul  îşi  pierdea  o  mână  dacă  vătăma 
ochiul unui  pacient în  timpul  unei  operaţii.  Se  face  referire  la 
„terapii  cu apă” şi  „terapii  cu ulei” sau  A.ZU  şi  IA.ZU, dacă 
este  să-l  cităm  pe  Zecharia  Sitchin.  Se  menţionează  chiar  şi 
îndepărtarea  cataractei  şi  curăţarea  oaselor.  O  tăbliţă  veche 
de  5  000  de  ani, găsită  la  Ur,  face  referire  la „doctorul  Lulu”. 
Existau  şi  veterinari  care  erau  cunoscuţi  ca  doctori  de  „vite 
şi  de măgari”. Toate  aceste  texte  indică limpede  că aceşti  oa­
meni  practicau  medicina,  dar  şi  o  formă  de  vrăjitorie. 
În  domeniul  social,  au  introdus  alcoolul,  lucru  evi­
dent  din  rădăcinile  arabice  şi  akkadiene  kohl şi  kuhlu.  Acesta 
era  folosit  în  domeniul  medical,  iar  unele  instrucţiuni  vizau 
folosirea  vinului,  berii  sau  mierii  ca  solvenţi  atunci  când  se 
administrau  prafuri  pe  cale  orală.  Şi  de  unde  credeţi  că  au 
preluat  romanii  ştiinţa  bitumului,  asfaltului  şi  petrolului, 
pe  care  le-au  folosit  cu  atât  de  mult  succes  în  construcţii  şi 
în  războaie?  De  la  sumerieni,  desigur.  Dacă  ne  raportăm  la 
descoperirile  făcute  în  oraşul  antic  Ur,  aflăm  că  oraşul  a  fost 
găsit  sub  o  grămadă  de  bitum.  Iar  originea  cuvântului  naphta 
provine  din  cuvântul  napatu,  care  înseamnă „pietre care  ard”. 
238 Michael Tellinger 

Unul  dintre  punctele  de  bază  ale  civilizaţiei  şi  dezvoltării, 

roata,  a  fost  folosit  pentru  prima  dată  tot  de  către  sumeri­
eni.  Fără  să  fie  depăşiţi  de  cei  de  pe  uscat,  constructorii  de 
corăbii  aveau  propriul  dicţionar  care  individualiza  105  tipuri 
de  nave,  după  formă, felul  de  funcţionare  şi  destinaţie  şi  mai 
includea  69  de  termeni  sumerieni  folosiţi  în  construcţia  na­
velor.  Existau  trei  tipuri  principale  de  nave:  nave  cargo,  de 
pasageri  şi  cele  folosite  în  exlusivitate  de  către  zei. 
Sunt  convins  că  deja  vă  gândiţi  că  poate  interacţiunea 
dintre  aşa-zişii  zei  şi  strămoşii  noştri  era  mai  complexă  de 
atât.  Acesta  este  doar începutul.  Dovezile  se  adună  din  ce  în 
ce  mai  mult,  pe  măsură  ce  descifrăm  tăbliţele  care  fac  legă­
tura  cu  multele  activităţi  şi  evenimente  din  trecutul  nostru 
îndepărtat.  Am  aflat  că  zeii  Anunnaki  au  fost  primii  noştri 
strămoşi  avansaţi,  care  au  venit  pe  Pământ  cu  un  scop  anu­
me  -  aurul!  De  la  sosirea  lor  pe  Pământ  în  căutarea  aurului, 
acum  443  000  de  ani,  până  la  crearea  lui  Adam  ca  hdu  ame-
lu  sau  muncitor  primitiv,  până  la  crearea  Evei  la  scurt  timp 
după  Adam,  până  la  simbolurile  grafice  ale  muncii  extenu­
ante  din  minele  de  aur  din  sudul  Africii,  până  la  Potop  şi  la 
civilizaţiile  subsecvente,  speciei  sclave  i-a  fost  dat  să  ajute  la 
hrănirea  celor  care  au  supravieţuit  marii  inundaţii  în  vreme 
ce  trebuia  să  muncească  din  greu  pentru  a  extrage  suficient 
aur  care  să  salveze  atmosfera  planetei  Nibiru.  Ce  frază  lun­
gă...  dar  ce  călătorie!  Veţi  fi  uimiţi  să  vedeţi  cât  de  uşor  se 
potrivesc  toate  piesele  acestui  puzzle  şi  vă  veţi  întreba  de  ce 
a  fost  nevoie  de  atât  de  mult  timp  pentru  ca  adevărul  să  iasă 
la  iveală.  Răspunsurile  scrise  ne  aşteaptă  să  ni  le  însuşim, dar 
vom  descoperi  felul în  care  creatorii  şi zeii  noştri  conducători 
l-au  manipulat  cu  grijă pe  om,  transformându-1 într-o  specie 
servilă,  cu  frică  de  dumnezeul  cu  literă  mică. 
Să  ne  întoarcem  la  săpăturile  din  Mesopotamia:  ceea 
ce  impresionează  cu  adevărat  este  simţul  dreptăţii  la  su­
merieni.  S-a  crezut  pentru  multă  vreme  că  regele  akkadian 
 Sclavii zeilor 239 

Hammurabi  a  promulgat  primul  cod  de  legi  din  istorie, 

Codul  lui  Hammurabi.  Dar  săpăturile  din  Mesopotamia  au 
dovedit altceva.  Cu mult înainte  de  Hammurabi, care  se  spu­
ne  că ar fi domnit între  anii  1792  î. Hr. şi  1750  î. Hr., au mai 
fost  câţiva  regi  şi  legiuitori  care  au  primit  instrucţiuni  de  la 
zeii  lor  să  scrie  şi  să  instituie  diverse  coduri  de  legi.  Unul 
dintre  aceşti  leguitori  a  fost  cel  din  oraşul  Eshnunna.  Unele 
dintre  legile  pe  care  a  fost  instruit  să  le  scrie  aveau  de-a  face 
cu  preţul  mâncărurilor,  închirierea  de  care  şi  ambarcaţiuni, 
legile  proprietăţii,  chestiunile  familiale, problemele  legate  de 
sclavie  şi  drepturile  celor  săraci.  Înaintea  sa  şi  acţionând  sub 
ordinele  stricte  ale  marilor  zei  pentru  „a  aduce  bunăstarea 
pentru  sumerieni  şi  akkadieni”,  a  fost  codul  lui  Lipit-Ishtar, 
legiuitorul  din  Isin.  Din  păcate,  de  pe  tăbliţe  nu  au  putut  fi 
recuperate  decât un  număr de  38  de  legi.  Cu  aproximativ 500 
de  ani  înaintea  lui  Hammurabi,  în jurul  anului  2350  î.  Hr., 
a  trăit Ur-Nammu,  care  a  fost  conducătorul  oraşului  Ur.  El 
a  fost  instruit  de  zeul  Nannar  să  scrie  un  cod  de  legi  care 
să  reglementeze  problema  hoţilor.  Ei  sunt  descrişi  ca  „aca­
paratorii  vitelor,  oilor  şi  măgarilor  cetăţenilor”.  Legile  aveau 
secţiuni  dedicate  comportamentului  social.  „Orfanii  nu  vor 
cădea  pradă  celor  bogaţi”,  „văduvele  nu  vor  cădea  pradă  ce­
lor puternici” şi  „omul  care  are  un  singur  shekel  nu  va  cădea 
pradă celui  care  are  60  de  shekeli”.  Şi,  dacă  asta  nu  era  sufi­
cient de impresionant, cu 250  de  ani mai devreme şi cu  1  000 
de  ani  înainte  de  Hammurabi  a  existat  un  EN.SI  numit 
Urukagina,  care  a  fost  forţat  să  introducă  reformele  „necesa­
re”,  în  jurul  anului  2600  î.  Hr.  El  a  primit  instrucţiuni  de  la 
zeul  Ningirsu  să  „repună  în  vigoare  decretele  din  vremurile 
trecute”.  Prima  problemă  care  se  ridică  imediat  este  aceea  că, 
dacă  aceste  reforme  erau  necesare,  civilizaţia  lor  trebuie  să  fi 
existat de ceva vreme.  Învăţaţii  numesc această descoperire „o 
dovadă  preţioasă  a  primelor  reforme  sociale  bazate  pe  simţul 
libertăţii,  egalităţii  şi  justiţiei”.  Nu  sunt  sigur  cu  privire  la 
 240  Michael  Tellinger 

Fig. 10.6. Codul lui Hammurabi 

Fig. 10.7. Codul lui Ur-Nammu 

corectitudinea  acestei  fraze,  întrucât  ştim  că  mai  multe  forţe 

criminale  erau  angrenate  la  începuturile  civilizaţiei  umane. 
 Sclavii zeilor 241 

Nu  sunt  împăcat  asupra  raţiunilor  pe  care  le-au  avut  atât 
Enlil  şi  Enki  în  asemenea  activităţi,  deşi  fiecare  dintre  ei  au 
avut  anumite  justificări. 
Enki  şi  Enlil  erau  fraţi  pe jumătate  şi  erau  fiii  lui  Anu, 
comandantul  suprem  al  planetei  Nibiru.  Enki  a  fost  primul 
care  a ajuns  pe  Pământ  acum 445  000  de  ani, în  căutarea au­
rului şi ca să stabilească o bază înainte ca mai mulţi Anunnaki 
să  ajungă  aici  pentru  a  extrage  preţiosul  metal.  Cei  doi  fraţi 
aveau  personalităţi  complet  diferite.  Enki  era  umanist  şi  cre­
ativ  din  punct  de  vedere  ştiinţific,  având  inima  unui  poet,  în 
vreme  ce  Enlil  era  tipul de  politician  cu  o  mare  dorinţă  de  a 
controla.  El  avea  misiunea  să  controleze  omenirea  prin  in­
termediul  violenţei  religioase,  fricii  şi  opresiunii  şi  s-a  opus 
întotdeauna creării unei noi specii  de  sclavi, în vreme  ce  Enki 
era înclinat spre  ştiinţă,  fiind  cel care  a planificat şi creat spe­
cia umană. Aşadar, nu este surprinzător că a încercat să ridice 
omenirea într-un  efort de  accelerare  a evoluţiei  acesteia.  Prin 
intermediul  tăbliţelor  am  aflat  că  Enki  avea  o  afinitate  deo­
sebită pentru  noua  sa creaţie. Încă nu  este  clar care dintre cei 
doi  au  avut  rolul  mai  important  în  orchestrarea  acestor  refor­
me  legale,  dar,  la  fel  ca  şi  restul  informaţiilor  pe  care  încă  nu 
le  cunoaştem, şi  aceasta va apărea în  cele  din urmă. Instinctul 
îmi  spune  că probabil  amândoi  au  avut  de-a  face  cu  inserarea 
acestor  principii  legale,  dar  fiecare  a  avut  propria  motivaţie. 
Ştim ce s-a întâmplat până la final: suntem dovada vie  a acelor 
legi.  Şi  totuşi  unele  părţi  ale  lumii  au  avut  o  abordare  com­
plet  diferită  a  legilor  care  le  guvernau  culturile. Aceasta  este  o 
posibilă  dovadă  care  pune  în  lumină  felul  în  care  cei  doi  fraţi 
Anunnaki  au  încercat  să  controleze  omenirea, fiecare în  felul 
său, fiecare  exercitându-şi  controlul în  diferite  părţi  ale  lumii. 
Încep  să  cred  că  Enki  a  jucat  rolul  principal  în  întemeierea 
primei  societăţi  secrete,  pe  care  William  Bramley  o  numeşte 
„Frăţia  Şarpelui",  imediat  după  alungarea  sa  din „Edin”, aşa 
cum  îl  numeau  sumerienii.  După  un  conflict  pe  care  l-a  avut 
242 Michael Tellinger 

cu  fratele  său,  Enlil,  în  legătură  cu  emanciparea  lui  Adam  şi  a 
Evei,  creatorul  omenirii,  Enki,  şi-a  dat  seama  că  Enlil  va  duce 
o  campanie  aprigă  împotriva  sa. 
Oamenii  trebuiau  controlaţi  cu  orice  preţ,  iar  Enlil 
era  un  strateg  desăvârşit  şi  un  maestru  al  propagandei.  Enki 

Fig.  10.8  Reprezentare clasică grecească a unei  lupte  între Zeus şi fratele 

său,  Hades,  ca  urma a  unei  neînţelegeri.  Vom descoperi  că aceasta este 
povestea  identică  a  certei  lui  Enlil  şi  Enki  din  Grădina  Raiului.  Enki  a  fost 
reprezentat printr-un  şarpe  şi  a fost  alungat din  Rai,  pentru  că  a  încercat 
să  ajute  primul  cuplu  uman.  Observaţi  coada  şarpelui  care  ia  forma  unei 
spirale  duble  de ADN.  Aripile  sunt  un  simbol  constant  în  toate  mitologiile 
care vorbesc despre şarpele înaripat,  zeul creator. 

trebuia  să  apeleze  la  o  abordare  mai  puţin  făţişă  ca  să  ajute 
omenirea  să  evolueze.  O  astfel  de  posibilitate  a  fost  aceea  a 
 Sclavii zeilor 243 

întemeierii  unui  mic  grup  de  oameni  cărora  le-a  fost  făcută 
introducerea  în  domeniile  gândirii,  informaţiei  şi  tehnologi­
ei.  Venise  timpul pentru  societatea  secretă.  Cum  am  putea  să 
explicăm  altfel  gânditorii  şi  filosofii  incredibil  de  avansaţi  din 
timpurile  străvechi şi  micile grupuri  de  oameni  mult  mai bine 
informaţi  şi  mai  abili  din  punct  de  vedere  tehnic?  Pe  cât  de 
uimitoare  este  această  apariţie  bruscă  a  civilizaţiei  de  acum 
câteva  mii  de  ani,  pe  atât  de  enigmatică  este  apariţia  aces­
tor  gânditori  avansaţi.  De  unde  ar  fi  putut  apărea  pe  Pământ 
un  mic  grup  de  indivizi  cu  minţile  atât  de  ascuţite?  Cine  i-a 
ajutat  să  vadă  lucrurile  atât  de  diferit?  Cum  de  erau  atât  de 
informaţi  şi  de  iluminaţi  faţă de  restul oamenilor care venerau 
cu  nervozitate  un  zeu  răzbunător?  Trebuie  să  fi  avut  vreun 
mentor,  un  sfătuitor  sau  un  gardian  care  le-a  făcut  cunoscu­
te  asemenea  idei  avansate.  Deşi  William  Bramley  a  urmărit 
genealogia  acestor  societăţi  secrete  înapoi  până  în  Grădina 
Raiului, există câteva zone de  interes  unde sunt amestecate  cu 
activitatea  manipulatorie  a  lui  Enlil,  care  s-a  autoproclamat 
singurul  zeu  al  omului,  dumnezeu  din  Biblie,  care  continua 
să-i pedepsească pe  supuşii  săi  neascultători  şi  să-i  recompen­
seze  pe  aceia care  se  supuneau. 
Inconsistenţele  istorice  de  o  mare  violenţă  si  totuşi  de 
o  mare  mărinimie  încep  să  aibă  o  nouă  tendinţă  pe  măsură 
ce  dezvăluim  motivele  celor  doi  fraţi  Anunnaki.  Vom  explo­
ra  mai  mult  din  comportamentul  lor prin  studierea  tăbliţelor 
cunoscute sub  numele de „Cartea pierdută a lui Enki”, care au 
fost  meticulos  prezentate  de  Zecharia  Sitchin  în  2002. 
În  Urukagina,  corpul  legiuitor  era  format  dintr-un ju­
decător  regal,  care  era  ales  dintre  treizeci  şi  şase  de  oameni  şi 
alţi  trei  sau  patru judecători,  care  formau  un  fel  de juriu.  Se 
ţineau  registre  meticuloase  asupra  contractelor,  procedurilor 
curţii, judecăţilor  şi  sentinţelor. 
Un  ritual  mai  interesant  care  a  fost  moştenit  de  ivriţi 
şi  evrei  este  perioada  de  zece  zile  care  marchează  începutul 
244 Michael Tellinger 

noului  an  evreiesc.  În  timpul  acestei  perioade,  evreii  trebuie 

să-şi  analizeze  activitatea din  anul  care  tocmai  s-a încheiat  şi, 
pe  baza  faptelor  lor,  soarta  noului  an  va  fi  aleasă  pentru  ei  de 
către  zeu.  Acest  proces  a  fost  adoptat  din  cultura  sumeriană, 
acolo  unde zeul Nanshe venea pe pământ în fiecare an pentru 
a  evalua  faptele  fiecărui  om,  fără  să  se  bazeze  pe  bogăţia  ma­
terială  sau  pe  cuceriri, ci  mai  degrabă  pe  convingerea „de  a  fi 
făcut lucrurile corect”. Soarta lor pentru  anul care  începea era 
determinată  pe  baza  unei  evaluări  făcute  pe  acest  criteriu  de 
către zeul Nanshe. 
Profesorii  de  la  Universitatea  Berkeley  din  California 
susţin  că  au  reuşit să  citească  şi  să  interpreteze  scrierea cunei­
formă  de  pe  o  tăbliţă  datând  aproximativ din  anul  1800  î.  Hr. 
Se  pare  că în  Sumer  muzica  şi  cântecele  erau  interpretate  în 
temple, acolo unde au fost descoperite multe cântece de iubire. 
Pe  tăbliţe  figurau  versurile, iar pe  marginea tăbliţelor se găseau 
notele  muzicale.  Vom  descoperi  că Inanna, zeiţa  iubirii, a fost 
cea  care  a  condus  revoluţia  artistică. Tăbliţele  fac  referiri  con­
stante la ea  ca  fiind  foarte  frumoasă, iubitoare  de  muzică şi de 
interpretare  muzicală, de  scris  şi  de  poezie.  În  timpul săpătu­
rilor  de  la  Nippur, care  la  un  moment  dat  era  centrul religios 
al  Sumerului  şi  al  Akkadiei,  s-au  găsit  în  jur  de  30  000  de 
texte,  multe  dintre  ele  fiind  încă  studiate  în  prezent.  Bogăţia 
de descoperiri culturale a continuat în  Shurupak, unde au fost 
descoperite  şcoli  cu  o  vechime  de  peste  trei  milenii.  În  coli­
na de la Tell Brak, situată în nordul Mesopotamiei, arheologii 
au  descoperit  vechea  capitală  a  imperiului  Akkadian,  oraşul 
Nagar, care data din anul 2000 î. Hr. Este şi locul unuia dintre 
cele mai vechi  situri  religioase, Ochiul Templului. La Ur, locul 
de  naştere  al  lui  Avraam, săpăturile  au  scos  la  iveală  arme, ca­
rete, bijuterii, căşti realizate din  aur, argint, cupru şi bronz, vase 
magnifice, rămăşiţele  unei  fabrici de  ţesături, registre de  tribu­
nal  şi  o  piramidă  în  trepte.  Multe  informaţii  fascinante,  sub 
formă  de  inscripţii,  care  fac  referire  la  „imperiile  anterioare” 
 Sclavii zeilor 245 

au fost găsite la Umma, iar la Kish este o altă piramidă etajată 
şi  alte clădirii  monumentale  care  datează cel puţin  din  anul 
3000 Î.Hr. 
Oraşul  sumerian  Uruk sau „Erech”, situat  pe  malurile 
fluviului Eufrat, este în continuare considerat de mulţi cerce­
tători ca fiind primul oraş din lume. Acest oraş găzduieşte cea 
mai veche  construcţie din piatră cunoscută până în prezent, 
o bucată de pavaj de calcar care datează din mileniu al IV-lea 
î.Hr. Au mai fost găsite printre alte obiecte şi o roată de olar, 
un cuptor şi oale colorate foarte minuţios. Până în anii '90 ai 
secolului trecut, părerea generală era aceea că primele oraşe au 
apărut între anii 3800 î. Hr. şi 3500 î. Hr., dar această perioadă 
este dusă mai spate în timp  de către  noile săpături  din  Siria, 
Turcia şi Irak. Toată această activitate din Orientul Apropiat 
este susţinută puternic de cele descrise în „Cartea lui Enki”, 
care  datează  din  anul  2050  î.  Hr.  Această  importantă  de­
scriere  a oamenilor preistorici  subliniază  activitatea  primilor 
colonişti de pe Pământ, explorarea întregii regiuni şi stabilirea 
propriilor tabere acum 445 000 de ani. Putem acum să avem 
un tablou mai complet a ceea ce s-a întâmplat în marea zonă 
mesopotamiană  de-a lungul  câtorva  mii  de  ani. Într-un ar­
ticol, apărut în revista New Scientist,  pe  18  septembrie 2004, 
se vorbea pe  larg despre  „drumul  către civilizaţie”, iar  arhe­
ologul McGuire  Gibson  de  la Universitatea  din  Chicago  a 
prezentat câteva descoperiri senzaţionale, dar totuşi aşteptate. 
De-a lungul deceniilor au apărut multe indicii potrivit cărora 
civilizaţia  trebuie  să  fi  apărut  imediat  după  sfârşitul  ultimei 
ere glaciare în Orientul Apropiat şi în America Centrală, cu 
aproximativ 9  000 de  ani î.  Hr.  Acum există o  dovadă reală 
care susţine aceste teorii. 
Săpăturile de la Uruk indică aşezări care se înfiripau în 
jurul anului 8000 î. Hr., dar de-abia în anul 3500 î. Hr. s-au 
dezvoltat la standardele unui  oraş, care  acoperea o  suprafaţă 
de  2,5  kilometri  pătraţi  şi  avea  o  populaţie  de  aproximativ 
246 Michael Tellinger 

50  000  de  persoane.  Paul  Collins,  expert în  Orientul Mijlociu 

antic,  de  la  Muzeul  Metropolitan  din  New  York,  spune  că 
„au  existat  clădiri  impunătoare,  structuri  monumentale  de 
dimensiunile  Panteonului,  care  l-ar  încadra  în  statutul  de 
oraş,  dar,  pentru  a  fi  clasificat  formal  ca  oraş,  era  nevoie  de 
dovada  unei  împărţiri  în  zone  între  centrele  administrative, 
zonele  rezidenţiale,  pieţe  şi  aşa  mai  departe”.  Avea  nevoie  şi 
de  fortificaţii  pentru  a  demonstra  că  era  demn  să  fie  apărat. 
Uruk  îndeplinea  aceste  criterii  din  abundenţă  în jurul  anului 
3500  î. Hr. Totuşi, potrivit textelor  antice,  Eridu  a fost primul 
oraş  sumerian.  Multe  dintre  afirmaţiile  din  documente  au 
fost  confirmate  atunci  când  arheologii  au  descoperit  la  locul 
săpăturilor  un  templu  închinat zeului  Enki,„zeul  sumerian  al 
înţelepciunii”. Părea să fi fost construit şi reconstruit de  multe 
ori,  dar,  pe  măsură  ce  au  săpat  mai  adânc,  au  dat  de  pământ 
neatins, datând din  anul 3800 î. Hr. 
Nu  departe,  la  nord  de  la  Tell  Brak,  se  găseşte  Tell 
Hamoukar,  care  a  fost  studiat  o  perioadă  de  echipa  lui 
McGuire  Gibson.  S-au  găsit  dovezile  unui  oraş  bine  definit 
datând  din  anul  3700  î.  Hr.,  care  se  întindea pe  12  hectare  şi 
era înconjurat de  un zid de  apărare. Multele cuptoare  de cără­
midă  găsite  în  oraş  sugerează  că  pe  locul  săpăturilor  se  afla  o 
zonă de preparare  a unor cantităţi  mari  de  mâncare. 
Este  uimitor  că, de fiecare dată  când  arheologii  se  apu­
că  de  săpături  importante  în  marea  zonă  mesopotamiană, 
dezgroapă  dovezi  mai  vechi  şi  mai  impresionante  a  vieţii  în 
comun  organizate  şi  a  unei  culturi  şi  civilizaţii bine organizate 
din  ce  în  ce  mai  vechi.  Revista  New  Scientist  arată  că  David 
şi Joan  Oates  de  la  Universitatea  Cambridge,  care  au  studiat 
situl  încă  din  1976,  au  descoperit  artefacte  datând  din  mile­
niile  doi  şi  trei  î.  Hr.  În  1981,  au  dezgropat  de  sub  fundaţia 
zidului  oraşului  resturi  datând  din  anul  3000  î.  Hr.  Le-a  mai 
luat încă zece  ani  ca să revină la locul  săpăturilor, dar, când au 
făcut-o,  au  descoperit  dovezi  destul  de  bine  conservare  din 
 Sclavii zeilor  247 

mileniul  al  patrulea  î.  Hr.  şi  chiar  mai  vechi, printre  care  şi 
ruinele  unei  clădiri  mari,  cu  pereţi  foarte  groşi  şi  cu  o  uşă 
foarte grea, datând din mileniul al V-lea î. Hr. Pare să fi fost o 
clădire administrativă similară cu cele existente în  prezent în 
lumea  arabă. Joan  Oates  este  convinsă  că vor  exista  săpături 
care vor descoperi mai multe „oraşe în toată puterea cuvântu­
lui” în partea sudică, mai vechi de anul 4000 î. Hr. În acelaşi 
timp, Gibson a arătat abundenţa de obiecte de ceramică şi alte 
artefacte, împrăştiate în toată regiunea, care includ zona me-
diteraneeană şi Peninsula Arabă. Acestea fac dovada că „pulsul 
comerţului” era puternic în această regiune. Un alt sit, numit 
el-Queili,  care  se  situează  la  câţiva  kilometri  est  de  Uruk,  a 
fost descoperit, dar nu a fost explorat din  1980.  La acea vre­
me, ultimele dovezi care au apărut de la acest sit au fost de la 
ceea ce Joan Oates a numit „case uimitor de mari”, care datau 
din anul 6000 î. Hr. 
În cartea  sa,  The  Godess and the Bull,  Michael  Balter 
scrie despre descoperirile uimitoare din nordul Turciei, de la 
situl  Catalhoyuk,  de  pe  platoul  anatolian. Începând cu  anul 
1958, acest sit a furnizat foarte multe artefacte preistorice. Au 
fost descoperite sute de structuri, „artă uluitoare” şi multe alte 
dovezi care indică existenţa unei vieţi stabile aproape  de  anul 
7000 î. Hr. Este evident că mai există multe lucruri ascunse în 
nisipurile timpului în toată zona în care Anunnaki au aterizat 
prima dată. Este evident că aceştia nu au rămas doar la mar­
ginea Golfului Persic, la Eridu, multe texte  sumeriene antice 
indicând faptul că ei şi-au întemeiat reşedinţe şi alte amplasa­
mente la nord-vest, de-a lungul Asiei Mici până pe teritoriul 
de astăzi al Turciei. Influenţa lor s-a răspândit prin  Grecia şi 
Macedonia şi chiar mai la nord, în  Europa antică, ajungând 
până în  Scandinavia. Putem deduce că oriunde erau zeii mi­
tologici, acolo trebuie să fi fost prezenţi Anunnaki. Pe măsură 
ce  arheologii  moderni  continuă să sape, vom  descoperi pro­
bele  ca  să  putem  să  dovedim  fără  posibilitatea  de  tăgadă  că 
248 Michael Tellinger 

Fig. 10.9. Anatolia şi Orientul Apropiat 

brusca  evoluţie  a  civilizaţiei  a  avut  loc  aproape  imediat  după 

finalul  ultimei  ere  glaciare, acum  11  000  sau  12  000  de  ani. 
În  sudul  Africii  există  totuşi  dovezi  fizice  ale  unei 
culturi  mult  mai  arhaice  şi  ale  unor  civilizaţii  de  un  ni­
vel  inferior,  datând  de  acum  77  000  de  ani.  Bordurile 
descoperite  la  Blombos,  în  Africa  de  Sud,  dovedesc  că 
oamenii  erau  implicaţi  în  conceperea  unor  piese  or­
namentale  sau  decorative  cu  mult,  mult  timp  în  urmă. 
Aceasta  nu  înseamnă  că vârful  a  ceea  ce  va  fi  numit  civilizaţie 
a  fost  atins  în  acea  etapă.  Ei  erau  în  cea  mai  mare  parte  vâ-
nători-culegători,  care  au  lăsat  în  urmă  o  pistă  pe  care  noi 
trebuie  să  o  descoperim.  Aceste  prime  semne  ale  prezenţei 
umane  în  sudul  Africii  merg  mână  în  mână  cu  Leagănul 
Omenirii, care  este  aşezat  la  nord  de Johannesburg.  Cei  mai 
mulţi  oameni  de  ştiinţă  au  acceptat  faptul  că  primii  oameni 
de  pe  Pământ  au  locuit  în  această  parte  a  lumii.  Vom  citi  de­
scrieri  detaliate  în  tăbliţele  de  argilă  care  susţin  aceste  teorii. 
Vom  citi  cum  Anunnaki  „l-au  creat  pe  Adam  ca  o  imagine  a 
lor,  din  esenţa lor” ca  să  trudească  în  minele  de  aur  din  sudul 
 Sclavii zeilor 249 

Africii,  acum  200  000  de  ani.  Este  o  coincidenţă faptul că  cea 

mai  recentă datare  ştiinţifică  a lui Adam şi  a  Evei îi  plaseză în 
acelaşi  loc  şi  în  aceeaşi  perioadă? 

R E G I U N E A  BALCANO-DANUBIANĂ 

Cu  toate  că  ne-am  concentrat  asupra  acestei  activităţi 

intense  din  Atrica  şi  Mesopotamia,  la  nord-vest,  în  regiu­
nea  balcano-danubiană,  existau  semne  ale  unei  activităţi 
susţinute  datând  din  anul  9000  î.  Hr.  Dintr-un  mic  sat  nu­
mit  Rast, situat  în vestul  României,  a  apărut  o  figurină  mică 
acoperită  „cu  motive  ciudate  geometrice  şi  abstracte”,  care 
semănau  cu  o  formă  de  scriere  necunoscută  până  atunci. 
Abia  în  1989,  Maria  Ghimbutas  a  observat  pentru  prima 
dată  semnele  de  pe  această  figurină,  intitulată  „Madonna”, 
şi  a  realizat  că  aceste  inscripţii  decorative  ciudate  nu  urmau 
niciun  set  de  tipare  sau  structuri  repetitive  cu  o  spaţialitate 
logică  predeterminată,  ceea  ce  a  dus  la  concluzia  că  trebuia 
să  fie  o  formă  timpurie  de  scriere  proto-europeană,  datând 
de  dinainte  de  anul  5000  î.  Hr.  Această  descoperire  a  şocat 
lumea  ştiinţifică,  fiiind  mai  veche  cu  2  000  de  ani  decât  cele 
mai  vechi  texte  sumeriene  cunoscute.  Şi  aşa  a  luat  naştere 
misterul  scrierii  balcano-danubiene,  cunoscut  acum  ca  fiind 
cea  mai  veche  formă  de  scriere  din  istoria  omenirii. 
La început  a  existat o  controversă legată de  noua limbă 
scrisă, dar acum, cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord 
că uimitoarea  descoperire  era într-adevăr un limbaj  scris  pro-
to-european.  Este  uimitor  că  până  în  prezent  nimeni  nu  a 
fost în  stare  să-l  descifreze  sau  să  lanseze  o  ipoteză  despre  ce 
fel  de  limbaj  este  şi  de  unde  ar  fi  originar.  Ştim  totuşi  destul 
de  multe  lucruri  despre  cultura proto-europeană,  care  datea­
ză de dinainte  de  anul 9000 î. Hr.  Oamenii de ştiinţă scriu că 
activităţile de  comerţ  au  început în zona vestică a Mării Egee, 
250 Michael Tellinger 

Fig. 10.10 Vestigii arheologice cu exemple din scrierea balcanc— 
danubiană 

atunci  când  triburile  de  vânători-culegători  au  adoptat  noile 

cunoştinţe  din  Anatolia  şi  au  început  să  se  mute  către  vest. 
Noile  tehnici  descoperite  le-au  permis  să  creeze  obiecte  de 
olărit  superbe,  figurine  umane,  artefacte  din  cupru  şi  din  alte 
metale.  Tehnica  scrisului  şi  influenţa  lor  s-au  răspândit  pe 
valea  Dunării,  în  sudul  Ungariei,  Macedoniei, Transilvaniei 
şi  în  nordul  Greciei.  Este  important de  reţinut  că  ei  au  con­
struit  palate,  temple,  nave  şi  au  dat  naştere  unor  noi  tehnici 
de  lesătorie.  Tehnica  forjării  cuprului  a  apărut  în jurul  anului 
5500  î.  Hr.,  ceea  ce  nu  ar  trebui  să  ne  surprindă  de  vreme 
ce  am  văzut  acelaşi  lucru  într-un  alt  loc  din  Anatolia,  aco­
lo  unde  aceşti  proto-europeni  au  dobândit  toată  priceperea, 
unde  am  găsit  dovezi  ale  unei  civilizaţii  bine  întemeiate  în 
jurul  anului  6000  î.  Hr.,  care  ştia  cum  să prelucreze  metalele, 
inclusiv  bronzul. 
 Sclavii zeilor 251 

Este  perfect  logic  că  sumerienii  care  forjau  metale  în 

jurul anului  6000  î.  Hr., la  Catalhoyuk, care întâmplător este 
situat tot în  Anatolia, şi-au  extins  cunoştinţele  către  culturile 
proto-europene.  De  asemenea,  este  mai  mult  decât  probabil 
că  Anunnaki  au  folosit  o  limbă  diferită de  cea a  sumerienilor. 
Ar  putea  fi  acel  scris  indescifrabil  din  Europa  antică  limbajul 
scris  al  Anunnaki? 

CIVILIZAŢIA  D I N  VALEA  I N D U L U I 

Este  remarcabil  că  scrierile  antice  din  Valea  Indului 

au  apărut  în  anul  3300  î.  Hr.,  la  doar  500  de  ani  după  texte­
le  cuneiforme  sumeriene.  Aceşti  zei  sumerieni  acopereau  cu 
siguranţă  o  mare  parte  a  lumii.  Ştim  acest  lucru  din  tăbliţele 
de  argilă  care  arată  felul  în  care  Anunnaki  au  călătorit  în 
întreaga  lume,  punându-i  pe  oamenii  din  diferite  regiuni 
sub  controlul  anumitor  zei.  Se  consideră că zeii din  Orientul 
Apropiat  călătoreau  spre  destinaţii  îndepărtate,  în  toate 
direcţiile,  iar  estul  era  cu  siguranţă  unul  dinte  acele  locuri 
unde  au  şi dispărut în vreme  ce  stabileau noi  aşezări  şi  căutau 
aur.  Străvechea  civilizaţie  indusă  este  un  exemplu  al  felului 
în  care  arheologii  îşi  continuă  săpăturile  mai  adânc  în  trecut. 
Din  senin,  descoperirile  recente  din jurul  sitului  Harappan  / 
Ravi  au împins  cu 700 de  ani înapoi  data estimată a primelor 
scrieri  care  au  apărut în  Valea  Indului.  Există  multe  legături 
clare  şi  evidente  între  zeii  induşi  şi  cei  sumerieni.  Istoricii 
sunt  de  acord  că  există  o  legătură  bine  definită  între  Anu, 
Enlil,  Enki,  Ninhursag  şi  ceilalţi  zei  Anunnaki  din  cultura, 
arta, poezia şi  scrierile  de  la  Harappan. Un  astfel  de  exemplu 
este  înfăţişarea  simbolului  celest  al  lui  Anu  pe  un  vas  cu  po­
licromie  din  Harappanul Timpuriu. 
Simbolurile  şerpilor,  ale  stelelor  şi  ale  altor  zeităţi 
sumeriene  uşor  de  recunoscut  sunt  vizibile  în  mare  parte 
252  Michael Tellinger 

din  cultura  Indu.  Este  evident  acum  că  majoritatea  zeilor 

hinduşi  sunt, în  esenţă, zeii  sumerieni  cu  numele  schimbate. 
Dovada  este  vizibilă  pe  tăbliţele  grafice,  sigilii  şi  alte  forme 

Fig.  10.11.  Exemple de scriere hindusă, care nu a fost descifrată până în 

prezent. Unele semne au fost descifrate ca fiind simboluri 
pentru  zei  şi stele. 

de  reprezentare  a  zeilor  şi  zeităţilor.  Cele  şapte  zeiţe  divine 

supravegheate  de  un  zeu  superior,  înfăţişate  pe  tăbliţele  hin­
duse, sunt foarte  asemănătoare  cu  cele şapte  zeiţe Anunnaki, 
care  au  dat  naştere  primului  grup  de  muncitori  primitivi  de 
pe  Pământ,  în  vreme  ce  erau  supravegheate  de  Enki  sau  de 
 Sclavii zeilor  253 

Fig.  10.12. În cultura Harappan simbolul stelei nu înseamnă numai „zeu”, ci 
şi  Anu  sau „cer”. Imaginea  stelei  a fost  iniţial  simbolul  exclusiv  pentru  zeul 
cerului,  Anu.  Întâmplător,  Anu  era şi  zeul  conducător al  panteonului  de  zei 
sumerieni.  Această  formă  particulară  de  simbol  stelar  reprezintă  în  cultura 
sumeriană şi planeta radiantă Nibiru. Simbolul peştelui este unul dintre cele 
mai  populare motive  ale  primei perioade  Harappan.  Peştele  mai  reprezenta 
şi  conceptul  de  zeu  şi  îl  simboliza  pe  „zeul  apelor”.  în  istoria  sumeriană, 
Enki era adesea reprezentat ca o zeitate sub forma unui peşte  şi a unui zeu 
acvatic care controla apele. 

Fig.  10.13  Civilizaţia  Văii  Indului,  situată în  epoca  modernă între  India  şi 
Pakistan 
254  Michael  Tellinger 

fiul  acestuia,  Ningishzidda,  cel  care  a  creat  amestecul  genetic 

pentru  primii  oameni,  conform  documentelor  sumeriene. 
Civilizaţia  hindusă  are  rădăcini  înfipte  adânc  în  trecut, 
ceea  ce  susţine  legenda  poemelor  vedice,  a  căror  naştere  este 
apropiată  de  anul  8000  î.  Hr.  şi  care  au  supravieţuit  numai 
prin  transmitere  orală  până  când  au  fost  scrise  pentru  prima 
dată în jurul anului 3000 î. Hr. Asko  Parpola, o  figură  proemi­
nentă  în  studiul  culturii  indiene  antice,  atrage  atenţia  asupra 
faptului  că  civilizaţia  Indului  poate  fi  urmărită  neîntrerupt 
până  în  jurul  anului  8000  î.  Hr.,  trecând  prin  epoca  cuprului 
(5000  î.  Hr.-3600  î.  Hr.),  prin  Harappan-ul Timpuriu  (3600 
î.  Hr.-2600  î.  Hr.),  până  la  Harappanul  Plin  (în jurul  anului 
2550  î. Hr.), care  ulterior  a  dispărut în jurul  anului  1800  î.  Hr. 
Există  o  multitudine  de  dovezi  privind  existenţa  unor  legă­
turi strânse cu Mesopotamia, printre care se  numără comerţul 
foarte  bine  dezvoltat,  comerţul  pe  apă  şi  contactele  culturale 
apropiate. Oraşele vecine Harappa şi Mohenjo-Daro erau bine 
dezvoltate  în jurul  anului  3000  î.  Hr.  Aveau  structuri  similare, 
construite  din  acelaşi  tip  de  cărămizi;  erau  capitalele  provin­
ciilor  din  care  făceau  parte  şi  erau  parte  a  unui  guvernământ 
unificat  care  avea  aptitudini  organizaţionale  extraordinare. 
Acesta  este  genul  de  influenţă  pe  care  zeii  sumerieni  l-ar  fi 
impus  ca  să-şi  poată  exercita  controlul  asupra  oamenilor  din 
această  parte  a  lume.  Oamenii  din  Harappa  foloseau  chiar 
tehnici  de  irigaţie  sumeriene  pe  pământurile  de-a  lungul  văii. 
Valea  Indului  are  propria  comoară  antică  nedesluşită:  scrierea 
indusă.  Ceea  ce  este  uimitor  este  că,  la  fel  ca  în  cazul  scrierii 
balcano-danubiene,  s-au  făcut  foarte  puţine  progrese  pentru 
descifrarea ei în  mai mult de  70  de  ani. Este posibil ca acest tip 
de  scriere  să  fi  derivat  dintr-un  tip  de  scriere Anunnaki, folosit 
de  protoeuropeni?  Până  la  urmă,  dovada  este  chiar  sub  nasul 
nostru,  Anunnaki  au  fost  la  fel  de  activi  în  cultura  din  Valea 
Indului  cum  au  fost şi  în  culturile  protoeuropene. 
 Sclavii  zeilor  255 

Nu  ar  trebui  să  fim  surprinşi  de  această  influenţă  vastă 
a  culturii  sumeriene  şi  de  descoperirea  unor  scrieri  străvechi 
nedescifrate.  Este  posibil  ca  aceste  scrieri  să  fi  fost  folosite  de 
avansaţii Anunnaki ca o  formă de comunicare, în vreme ce ex-

Fig. 10.14. Săpăturile de la Mohenjo-Daro. Această ruină, datând aproxi­
mativ din anul 2500 î. Hr., reprezintă rămăşiţele unei băi Harappa, indicând 
similarităţile  culturale  ale  civilizaţiilor  greacă,  romană  şi  cea  din  Valea 
Indului. 

plorau lumea?  Exploratorii  din  secolul al XV-lea  au făcut exact 

acelaşi lucru  atunci  când  s-au  mutat în  cele  două Americi.  Cu 
siguranţă  nu  au  ajuns  într-un  loc  şi  au  rămas  acolo  pentru 
că  „părea  destul  de  potrivit”.  Au  continuat  să  se  mişte  spre 
interiorul  continentului  în  toate  direcţiile  şi  au  continuat  să 
exploreze.  Este  ironic  că,  la  mii  de  ani  după  ce  Pământul  a 
fost  populat  de  căutătorii  de  aur  de  pe  altă  planetă,  gena  pe 
care  am  moştenit-o  de  la ei a răbufnit atât de  puternic  atunci 
când  spaniolii  au  descoperit  bogăţiile  de  aur  din  cele  două 
Americi în secolul  al XV-lea. Asta explică faptul  că, după ce  au 
epuizat zăcămintele  de  aur  din  Orientul Apropiat, Anunnaki 
256 Michael Tellinger 

au  explorat  şi  restul  Pământului.  Ei  au  căutat  de  fapt  cu  mult 
timp  înainte  ca  rezervele  de  aur  să  se  epuizeze. Au  avut  noro­
cul  să  poată  beneficia  de  toate  avantajele  tehnologiei  avansate 
şi  ale  zborului,  care  i-au  purtat  către  locuri  mai  îndepărtate, 
cum  erau America  Centrală  şi  Anzii. Tăbliţele  fac  referire  ade­
sea  la  felul  în  care  aceştia  scanau  mările  şi  uscatul  în  căutarea 
unor  semne  de  aur  la  suprafaţă.  Tăbliţele  poartă,  de  aseme­
nea,  inscripţii  ale  gradului  sporit  de  îngrijorare  al  Anunnaki 
în  ceea  ce  privea  viitorul  planetei  Nibiru.  Cantitatea  de  aur 
produsă  pe  Pământ  nu  era  suficientă  ca  să  rezolve  problema 
stratului  de  ozon  care  se  degrada.  Putem  considera  aceas­
tă  situaţie  ca  fiind  ciudată  sau  poate  chiar  de  luat  în  glumă, 
că  o  specie  atât  de  avansată  ar  avea  o  problemă  cu  stratul  de 
ozon.  Ar  trebui  să  ne  mai  gândim  încă  o  dată.  Care  este  una 
dintre  cele  mai  presante  probleme  de  mediu  care  îi  preocupă 
pe  oameni  în  prezent?  Încălzirea  globală  şi  stratul  de  ozon. 
Este  foarte  simplu,  stratul  de  ozon  ne  protejează  împotriva 
razelor  mortale  care  sunt  prezente  în  spaţiu.  Cei  doi  vinovaţi 
sunt razele  ultraviolete  şi  razele X.  Fără stratul de  ozon  ne-am 
prăji ca un cartof în ulei încins sau ar fi ca şi cum s-ar porni un 
cuptor imens  în  cer, îndreptat cu gura spre  Pământ.  Ideea este 
că, dacă întâlnim  acum  aceste  probleme  aici, ele vor fi întâlnite 
pe  multe  alte  planete  locuibile  din  galaxie.  Aşa  că,  înainte  de 
a  ignora problema  ozonului,  ca  pe  o  halucinaţie  inventată,  ar 
trebui  să  ne  mai  gândim  încă  o  dată.  Este  reală,  este  prezentă 
aici  şi  acum, pe planeta pe  care  o  numim casă. Cum vom trata 
problema  ozonului  peste  100  de  ani  de  acum  înainte,  atunci 
când  va  începe  să  distrugă  recoltele  şi  pământul  arabil?  Nu 
ştiu...  poate  până  atunci  vom  fi  descoperit  nişte  noi  tabere 
minumate  pe  Marte,  Europa  sau  Titan  sau  pe  orice  alt  corp 
ceresc  din  sistemul  nostru  solar,  ca  să găsim  o  posibilă  salvare. 
 Sclavii zeilor 257 

CIVILIZAŢIILE  D I N  A M E R I C A  C E N T R A L Ă 

Unul  dintre  cele  mai  uluitoare  evenimente  din  isto­

ria  omenirii  este  apariţia  bruscă  a  civilizaţiei  în  cele  două 
Americi,  care  i-a  adus  în  atenţia  lumii  pe  incaşi,  olmeci,  tol-
teci  şi  pe  primii  mayaşi  din  Peninsula  Yucatan.  Istoricii  şi 
arheologii  nu  se  pot  pune  de  acord  asupra  perioadelor  şi  a 
posibilelor  date  la  care  aceste  culturi  misterioase  au  apărut 
brusc,  afişând  foarte  multe  dintre  caracteristicile  compor­
tamentale  ale  populaţiilor  din  Mesopotamia.  O  asemenea 
apariţie  bruscă  a  unor  populaţii  organizate  pe  un  continent 
îndepărtat  este  mult  prea  incredibilă  pentru  a  fi  descrisă  ca 
o  coincidenţă.  Indică,  fără  îndoială,  un  exemplu  extrem  al 
expansiunii  sumeriano-Anunnaki  în  lume  pentru  căutarea 
aurului,  aur  care  se  găsea  din  belşug  în  cele  două  Americi. 
Această  apariţie  bruscă  a  civilizaţiei  în  America 
Centrală s-a întâmplat practic  în  acelaşi  timp  în  care  exploda 
şi  în  Mesopotamia,  la  scurt  timp  după  sfârşitul  ultimei  ere 
glaciare.  Vechile  secrete  ale  mayaşilor  şi  incaşilor  i-au  făcut 
pe  arheologi  şi  pe  istorici  să  bâjbâie  în  ceaţă  timp  de  mulţi 
ani.  Cum  este  posibil  ca  acum  11  000  de  ani  o  civilizaţie 
virgină  să  fi  apărut  din  senin,  de-a  lungul  Atlanticului,  la 
10  000  de  mile  depărtare  de  aşa-zisul  leagăn  al  civilizaţiei 
din  Mesopotamia  dacă  nu  prin  amestecul  acestor  Anunnaki 
extrem  de  mobili?  Posibilitatea  ca  un  astfel  de  eveniment  să 
aibă  loc  întâmplător  pe  o  planetă  unde  singura  zonă  activă 
pare  restricţionată  între  Golful  Persic  şi  Marea  Mediterană 
sfidează  toate  legile  probabilităţii.  Imediat  după  apariţia 
civilizaţiei  în  Orientul  Apropiat,  protomayaşii  au  apărut  în 
America  Centrală.  Deţineau  toate  cunoştinţele  pe  care  le 
aveau  culturile  bine  dezvoltate.  Ştiau  totul  despre  agricul­
tură,  construiau  oraşe  şi  piramide  la  fel  de  impresionante  ca 
şi  cele  ale  egiptenilor  şi  ştiau  cum  să  extragă  aurul  din  mi­
nereu.  S-au  vehiculat  multe  teorii  despre  originea  incaşilor, 
258  Michael  Tellinger 

mayaşilor,  toltecilor  şi  olmecilor,  care  împreună  au  modelat 

culturile  din  zona  Anzilor  şi  din  America  Centrală  timp  de 
mii de ani. Preistoria poate fi împărţită în două regiuni în care 
zeii  Anunnaki  au  fost  activi:  America  Centrală,  care  include 
Mexicul  şi  America  de  Sud,  în  special  Peru  şi  Bolivia,  acolo 
unde  a  început  totul, potrivit incaşilor. Mayaşii  din  Peninsula 
Yucatan  din  Mexic  aveau  aur,  iar  incaşii  şi  strămoşii  lor  aveau 
cositor. 

Fig. 10.15 Civilizaţiile din America Centrală 

Atunci  când  au  ajuns  în  cele  două  Americi,  Anunnaki 

aveau în  minte  mai  mult decât  aurul.  Ei se  aflau  şi  în căutarea 
cositorului.  Cositorul  este  elementul  necesar  pentru  a  crea 
bronzul,  împreună  cu  cuprul.  În  această  perioadă  din  istoria 
Pământului, bronzul  era  metalul  preferat.  Se  pare  că  rezerve­
le  de  cositor din Mesopotamia  erau  pe  sfârşite, iar Innana sau 
Ishtar  face  o  referire  clară  în  tăbliţele  sumeriene  la  „munţii 
de cositor” din  America  Centrală.  Ea  le-a  cerut  permisiunea 
zeilor  superiori  să  plece  în  căutarea  cositorului  pe  noile  pă­
mânturi. „Lăsaţi-mă  să pornesc  la  drum  spre  zăcămintele  de 
cositor.  Lăsaţi-rnă  să  aflu  despre  minele lor.” Aceşti  munţi  de 
cositor  au  fost  identificaţi  în  zonele  din jurul  lacului Titicaca, 
din  Bolivia.  Chiar  şi  astăzi, în  multe  părţi  din  această  regiune 
 Sclavii zeilor 259 

se  produce  în  continuare  cositor.  Anunnaki  vorbeau  despre 

cositor  ca  despre  „metalul  divin”  şi  îl  numeau  AN.NA,  care 
înseamnă  „piatră  celestă”.  Ei  numeau  bronzul  care  rezulta 
din  combinaţia  de  cupru  şi  cositor  ZA.  BAR,  care  înseamnă 
„metal  dublu  strălucitor”. 
Referinţele  antice  la  sursele  aluvionare  de  cositor  i-au 
încurcat  pe  mineralogi,  deoarece  cositorul  pur  este  foarte  rar. 
Totuşi, David  Forbes, care  a efectuat  studii  de  mineralogie  în 
America  de  Sud,  a  rămas  uluit  atunci  când  i  s-a  arătat  o  bu­
cată  de  cositor  pur,  având  o  piatră  încastrată la  mijloc,  în  loc 
ca  piatra să încastreze  cositorul, ceea ce  demonstrează  că  ast­
fel  de  depozite  au  existat în  Antichitate  şi  poate  mai  există  şi 
în  prezent.  Ele  nu  proveneau  dintr-o  mină. Minele  şi  râurile 
din  acea zonă  erau  bogate  în  aur  şi  alte  metale.  El  era convins 
că  oamenii  care  au  exploatat  acele  depozite  bogate  din  râuri 
ştiau  despre  aur  şi  cositor  şi  despre  procesul  de  extragere  al 
acestora  din  minereu. 

Fig. 10.16. Exemplu de piramidă mayaşă tipică. Piramida El Castillo de la 
Chichen Itza, Mexic 
260  Michael  Tellinger 

Poveştile  fascinante  din  legendele  andine  încep  cu zeul 

Viracocha,  care  a  fost  „creatorul  omului”  şi  „dumnezeul  ra­
iului”,  care  a  venit  pe  Pământ  în  Antichitate,  stabilindu-se 
pe  malurile  lacului  Titicaca,  în  aproapierea  oraşului  antic 
Tiahuanacu,  „locul  unde  se  nasc  zeii.”  Poveştile  şi  legende­
le  incaşe  vorbesc  despre  oraşul-capitală  Cuzco,  care  a  fost 
întemeiat  de  „copiii  soarelui”,  care  au  fost  creaţi  şi  instruiţi 
de  marele  zeu  Viracocha,  atunci  când  acesta  s-a  stabilit  pe 
malurile  lacului  Titicaca.  Există  multe  versiuni  cu  privire  la 
stabilirea  primilor  oameni.  O  astfel  de  versiune  provine  de 
la  Juan  de  Betanzos,  care  scrie  că  Viracocha  a  creat  lumea 
în  două  faze.  Multe  dintre  aceste  legende  antice  au  acelaşi 
scenariu  ca  Biblia  şi  documentele  sumeriene,  care  vorbesc 
despre  Potop  ca  despre  un  moment  de  împărţire.  O  stră­
veche  povestire  Quechua  spune  că  zeul  creator  „a  făcut  mai 
întâi  cerurile  şi Pământul”, apoi  a  creat omenirea. Dar „aceşti 
oameni  i-au  făcut  în  vreun  fel  rău  lui  Viracocha  şi  el  s-a  în­
furiat”.  Continuarea  este  că  „acei  primi  oameni  şi  liderul  lor 
au  fost  transformaţi  în  pietre,  drept  pedeapsă”,  apoi,  după  o 
perioadă  de  întuneric,  „a  creat  din  pietre  bărbaţii  şi  femei­
le”. Apoi  le-a  dat  tuturor  sarcini  şi  abilităţi  şi  le-a  spus  unde 
trebuie  să  meargă  să  se  stabilească.  Sunt  multe  asemănări  cu 
povestea  biblică  a  Potopului,  dinainte  şi  de  după  Potop.  Şi 
lui  Noe  i  s-a  spus  „mergi  şi  te  înmulţeşte”.  Mai  sunt  şi  alte 
poveşti  despre  primul  strămoş  mayaş  sau  incaş  sau  andin, 
care  se  numea  Manco  Capac,  care  a  fost  creat  de  dumne­
zeu.  El  a  fost  primul  rege  numit  de  dumnezeu,  fiind  primul 
monarh.  Unii  spun  că  ar  fi  sosit  cu  barca  pe  mare,  venind 
dintr-un  alt  loc,  în  vreme  ce  alţii  spun  că  dumnezeu  i-a  dat 
un  sceptru  de aur, numit „Tupac-yauri”, care înseamnă „scep­
trul  splendid”.  Cu  acest sceptru  de  aur el  a pornit în  căutarea 
unui  loc  anume  şi  se  spune  că  ar  fi  întemeiat  capitala  incaşă, 
oraşul  Cuzco.  El  a  fost  primul  incaş,  după  care  toţi  au  fost 
numiţi  „copiii  soarelui”. 
 Sclavii zeilor  261 

Fig. 10.17. Civilizaţia andină 

Popol  Vuh  este  considerată  cartea  sacră  a  mayaşilor 

Quiche.  A  supravieţuit  secole  de-a  rândul,  scrisă  în  lim­
ba  latină  la  scurt  timp  după  invazia  spaniolă  din  secolul 
al  XVI-lea.  Aceasta  este  o  copie  a  originalului  care  a  fost 
pierdut  în  Antichitate,  dar  conţine  unele  poveşti  fascinan­
te.  Menţionează  că  „primii  oameni  creaţi  de  dumnezeu  au 
fost  imperfecţi”,  ceea  ce  se  corelează  cu  descrierile  detali­
ate  privind  încercările  repetate  ale  lui  Enki,  Ninhursag  şi 
Ningishzidda  de  a crea primii  muncitori primitivi. 
De-a lungul timpului, mulţi  s-au pronunţat şi  au spus 
poveşti  despre  civilizaţiile  antice  din  cele  două  Americi.  De 
asemenea,  originile  acestor  protoamericani  au  fost  lega­
te  de  existenţa  extrem  de  controversată  a  insulei  Atlantida 
sau  Poseidon.  Platon  făcea  referire  la  astfel  de  oameni  din 
Atlantida  în  jurul  anului  350  î.  Hr.,  atunci  când  a  scris  că 
mesopotamienii şi protoeuropeni erau atacaţi de către „insu­
lari”. El scria că au trecut în jur de 9 000 de ani de la războiul 
262 Michael Tellinger 

dintre  „cei  din  afară”  şi  „cei dinăuntru” care  s-a  desfăşurat  la 

„Coloanele  lui  Hercule”.  „Coloanele”  se  referă  la  Gibraltar, 
care  desparte  Oceanul  Atlantic  de  Marea  Mediterană. 
Această  consemnare  ar plasa  lupta în jurul  anului  9500  î.  Hr., 
imediat  după  ultima  epocă  glaciară.  Această  ultimă  epocă 
glaciară joacă  un  rol  capital  în  toată  preistoria,  apărând  iar  şi 
iar  ca un  reper pentru  începutul  celor  mai  multe  activităţi  ale 
omului  modern,  indiferent  dacă  aveau  loc  în  Mesopotamia 
sau  în  cele  două  Americi.  Sfârşitul  ultimei  epoci  glaciare  a 
adus  apariţia  bruscă  a  omului  civilizat  în  anumite  locuri  din 
lume  şi  este  privită  de  mulţi  ca  fiind  începutul potopului  care 
a  măturat  Pământul,  civilizaţia  umană  trebuind  să  fie  recon­
struită  de  la  temelie.  Aşadar,  nu  ar  trebui  să  fim  surprinşi  că 
mulţi  oameni  de  ştiinţă  susţin  că  primii  oameni  care  au  sosit 
în  cele  două Americi veneau  de pe  insula pierdută Antlantida, 
în  perioada  în  care  s-a  sfârşit  ultima  epocă  glaciară.  S-ar  po­
trivi  perfect,  pentru  că  insula  lor  era  pe  cale  să  fie  înghiţită 
de  valurile  uriaşe  care  inundaseră  Pământul  în  acea  vreme. 
În  decembrie  2004,  am  văzut  cât  de  devastator  poate  să  fie 
pentru o  insulă un tsunami relativ mic.  Să ne  imaginăm  ce-ar 
face  o  inundaţie  de  zece  până  la  douăzeci  de  ori  mai  mare. 
Acesta  este  motivul  pentru  care  primii  oameni  s-au  stabilit 
de  la  început pe  marginile  muntoase  ale  lacului Titicaca, de­
parte  de  apele  înalte  şi  aproape  de  bogatele  zăcăminte  de  aur, 
cositor  şi  alte  metale. Aceasta  este  perioada în  care  omul  a  fă­
cut  cunoştinţă  cu  agricultura  şi  creşterea  animalelor,  aşa  cum 
este  subliniat în  multe  tăbliţe  sumeriene, în  special  în  Cartea 
pierdută  a  lui Enki,  care  descrie  cu  multe  detalii  activităţile  şi 
relaţiile  dintre  zeii  Anunnaki  şi  oamenii  nou-creaţi. 

Există  dovezi  clare  privind  cultivarea  plantelor  în  Valea 

Teotihuacan, în jurul  anului  7000  î.  Hr., dar există  şi  dovezi  că 
ar  fi  existat  o  inundaţie  devastatoare  până  la  această  dată, 
care  a  permis  ca  civilizaţia  să  se  dezvolte  mult  mai  târziu,  în 
jurul  anului  3100  î.  Hr.  Barry  Fell,  profesor  la  Universitatea 
 Sclavii zeilor 263 

Harvard,  a  dovedit  cu  succes  că  cele  două  Americi  au  fost 
vizitate  în  jurul  anului  5000  î.  Hr.  de  protoeuropeni  şi  de 
africani. Vase  romane  au fost găsite pe  fundul mării  în  apro­
pierea  Braziliei,  au  fost  găsite  monede  romane  pe  plaja  din 
Massachussets,  au  fost  găsite  vase  cartagineze  pe  coastele 
Hondurasului,  dar  nu  a  fost  autorizată  studierea  lor  pen­
tru  a  proteja  importanţa  istorică  a  lui  Cristofor  Columb. 
Profesorul  Fell  vorbeşte  şi  despre  multe  locuri  din  cele 
două  Americi  unde  s-au  găsit  scrieri  în  limbile  cartagine-
ză  şi  celtă.  Pe  pietrele  de  mormânt, pe  grămezile  de  pietre 
şi  în  pivniţele  de  piatră  au  fost  găsite  multe  inscripţii  pu­
nice,  datând  din  Epoca  Bronzului,  între  anii  1200  î.Hr.  şi 
3000  î.Hr.  Mai  există  şi  inscripţii  în  limba  celtă  originală 
Ogham, din  perioada preromană  a  Franţei  şi  Spaniei. Pe  o 
piatră  cioplită  de  pe  o  ambarcaţiune  din  Tarshish  există  o 
inscripţie care  spune: „Călătorii din Tarshish declară această 
piatră”. Aceasta este traducerea din limba punică tartesiană. 
Una  dintre  descoperirile  cele  mai  uimitoare  din  toa­
tă istoria  arheologiei  a fost calendarul  mayaş. Atunci  când  a 
fost descoperit,  i-a  lăsat fără  cuvinte  pe  toţi  cei  care  au vrut 
să-l  descifreze.  A  fost  nevoie  de  munca  de  investigaţie  con­
tinuă  a  unui  bibliotecar  german,  Ernst  Fostermann,  care  a 
reuşit să descifreze  codul în  1880  şi  să  dezvăluie  incredibilul 
mister. Atunci când calendarul mayaş a fost în cele din urmă 
explicat,  a  dezvăluit  cunoştinţele  incredibile  pe  care  mayaşii 
le  aveau despre  cosmos, sistemul solar şi  mişcarea planetelor, 
inclusiv a Lunii  noastre. Calendarul mayaş  a devenit cunos­
cut ca „Marea Numărătoare”. În loc  să folosească puncte  de 
referinţă irelevante ca să construiască un calendar, ei s-au fo­
losit de mişcarea soarelui, a lunii şi a planetei Venus pentru a 
calcula puncte precise în timp, „prima” apariţie sau „naşterea” 
lui  Venus. Toate  culturile  mesopotamiene  credeau  că  există 
cinci  „vârste”  sau  „sori”  diferiţi.  După  mulţi  ani  de  desci­
frare  ale  formulelor  matematice  mayaşe,  oamenii  de  ştiinţă 
264 Michael Tellinger 

au  căzut  de  acord  că  începutul  Marii  Numărători  a  fost  pe 
13  august, în  anul 3114 î. Hr. şi  se va încheia pe  22  decembrie 
2012.  Asta  înseamnă  o  perioadă  de  5  126  de  ani.  Nu  se  ştie 
care  este  semnificaţia  exactă  a  lungimii  epocii  sau  a  datei  de 
final, dar  nu  mai  este  mult şi  vom  afla.  Unii  oameni  de  ştiinţă 
susţin  că  ar  avea  de-a  face  cu  o  schimbare  a  câmpului  mag­
netic  al  Pământului,  atunci  când  polul  nordic  şi  cel  sudic  se 
mişcă  din  poziţia  curentă,  stabilind  noi  poli  magnetici. 

Fig.  10.18.  Figuri de  piatră gigantice,  aparţinând civilizaţiei  olmece.  Erik 

Parker stă în faţa unui cap gigantic olmec. Este doar un exemplu din câteva 
astfel de lucrări, descoperite în junglele din Mexic. Observaţi trăsăturile tipic 
africane şi acoperământul protector de pe ambele capete. Aceste aspecte îi 
nedumeresc de multă vreme pe istorici. 

Misterul  civilizaţiilor  din  America  Centrală  conţi-

nuă  cu  civilizaţia  olmecă.  Aceasta  a  apărut  în  zona  Tabasco 
din  Mexic,  la  fel  de  brusc  ca  şi  celelalte,  dar  trăsăturile  fizi­
ce  africane  erau  complet  diferite  de  cele  ale  altor  localnici. 
Potrivit  calendarului  mayaş,  olmecii  par  să  fi  apărut  în  ju­
rul  anului  3114  î.  Hr.  Imensa  piatră  funerară  găsită  în  1862 
la  Veracruz  arată  fără  urmă  de  îndoială  trăsăturile  africane 
ale  acestei  populaţii.  Au  mai  fost  găsite  alte  câteva  pietre  de 
 Sclavii zeilor  265 

mormânt,  pe  toate  fiind  vizibile  aceste  trăsături  africane.  Pe 

alte  inscripţii  erau  mereu  înfăţişaţi  purtând  unelte  în  mâini, 
în  căutarea  aurului.  Pe  multe  dintre  reprezentările  de  pe  pie­
tre  şi  sigilii  se  pot  vedea  detalii  ale  uneltelor,  dovedind  clar 
că  aceştia erau  oameni  experimentaţi  care  aveau  o  cunoaştere 
bună  despre  extragerea  minereului. 
Să  analizăm  puţin  această  situaţie.  Dacă  ai  desco­
peri  aur  într-o  zonă  îndepărtată  şi  ai  avea  nevoie  de  mineri 
experimentaţi care  să facă faţă pericolelor muncii  sub  pământ, 
ai  încerca  să-i  antrenezi  pe  oamenii  lipsiţi  de  experienţă 
din  zonele  limitrofe  sau  ai  aduce  o  echipă  de  mineri  bine 
pregătiţi  care  să  înceapă  munca,  pregătindu-i  în  acelaşi  timp 
şi pe localnici?  Mulţi  oamenii  de  ştiinţă cred că lucrurile  s-au 
petrecut în  acest  fel.  Zeii Anunnaki  au venit în  America pen­
tru  a  săpa  după  aur  şi  şi-au  adus  mineri  experimentaţi  din 
Africa.  Este  o  explicaţie  simplă  pentru  apariţia  olmecilor  în 
America Centrală. Mai explică şi de  ce  spaniolii care  au inva­
dat  regiunea 4  500  de  ani  mai  târziu  au  găsit  atât  de  mult  aur. 
Ca  să  cuprindem  pe  de-a  întregul  măreţia  bogăţiilor 
de  aur  care  i-au  întâmpinat  pe  invadatori  trebuie  doar  să 
menţionăm  numele  oraşului  peruan  Cuzco.  Acolo  unde 
conchistadorii  au  găsit  marele  Templu  al  Soarelui,  ai  cărui 
pereţi  erau  acoperiţi  cu  aur.  Capelele  şi  criptele  strămoşilor 
erau  pline  de  o  varietate  de  statuete  şi  imagini. Templul găz­
duia  o  grădină  artificială  în  care  toate  plantele  -  arbuştii  şi 
copacii  -  erau  făcute  din  aur.  În  curte  era  o  imitaţie  a  unui 
lan  de  porumb,  ale  cărui  tulpini  erau  realizare  din  argint,  iar 
pănuşele  erau  din  aur,  acoperind  două  hectare  sau  20  000 
de  metri  pătraţi.  Spaniolii  şi-au  dat  seama  că  trebuiau  să 
lupte  pentru  acest  aur  deoarece  toate  aceste  culturi  ameri­
cane  credeau  că  aurul  este  un  dar  de  la  zei  şi  că  aparţine 
zeilor.  Presupunerea  noastră  este  că  olmecii  erau  un  grup 
de  mineri  din  Africa,  aduşi  în  America  de  către  stăpânii  lor 
Annuaki-sumerieni  ca  să  sape  după  aur.  În  acest  moment, 
266 Michael Tellinger 

în  civilizaţia  noastră  foarte  bine  informată  din  secolul 

al  XXI-lea,  nu  există  o  explicaţie  mai  bună.  Până  la  urmă, 
Anunnaki  au  venit  pe  aceste  pământuri  ca  să  găsească  mai 
mult  aur  şi  aveau  nevoie  de  mineri  experimentaţi.  Cine  să 
îndeplinească  cel  mai  bine  această  sarcină  dacă  nu  minerii 
africani,  care  au  fost  special  creaţi  pentru  această  sarcină  de 
către  Anunnaki  şi  care  acumulaseră  foarte  multă  experienţă 
până  în  acel  moment?  Multe  reprezentări  ale  minerilor  ol-
meci  scot  în  evidenţă  un  tip  avansat  de  mecanism  de  control 
al focului, pe  care  îl îndreptau  către  suprafaţa pietrei.  Seamnă 
cu  un  utilaj  care  produce  o  flacără  sau  o  rază  de  căldură  care 
taie  piatra.  Minerii  sunt  înfăţişaţi  purtând  pe  cap  un  aparat 
care  produce  raze  de  lumină.  Prea  greu  de  crezut?  Aceste 
reprezentări  şi  sculpturi  în  piatră  au  supravieţuit  timp  de  5 
000  de  ani, iar astăzi  încă mai scoatem  aurul cu  ajutorul unel­
telor  de  mână  şi  al  lămpaşelor,  în  ciuda  nivelului  tehnologic 
ridicat.  Şi  atunci  de  ce  să  nu  fi  fost posibile  aceste  lucruri?  Se 
pare  că  olmecii  aveau  un  mod  mai  inteligent  de  a  face  aceste 
lucruri.  Probabil  că  aveau  multe  cunoştinţe  despre  inginerie 
şi  construcţii,  pentru  că  piramidele  şi  oraşele  lor pierdute  nu 
sunt  cu  nimic  mai  prejos  decât  construcţiile  mayaşe  sau  cele 
egiptene.  Ei  sunt  cunoscuţi  pentru  construirea  a  ceea  ce  pare 
a  fi  cea  mai veche  piramidă din America şi pentru introduce­
rea  sistemului  de  numărare  „punct  şi bară”, care  se  pare  că  a 
fost  folosit  ulterior  de  mayaşi  pentru  realizarea  calendarului 
lor.  Au  cultivat  porumbul  şi  alte  plante  şi  au  inventat  un joc 
cu  o  minge  de  cauciuc, care  ar putea  să  fie  strămoşul  fotbalu­
lui  şi  al baschetului.  Erau  cunoscuţi  ca  „oamenii  de  cauciuc”, 
acesta  fiind  înţelesul  cuvântului  olmec.  Inginerii  spanioli  de 
mai  târziu  au vorbit  adesea  despre  „minele  preistorice  de  aur” 
de  la  siturile  mexicane. 

Dacă  aveţi  dubii  privind  legătura  dintre  africani  şi 

olmeci,  iată  o  informaţie  ciudată.  Stilul  de  scris  olmec  este 
foarte  apropiat  de  cel  folosit  de  populaţia  vai  din  vestul 
 Sclavii zeilor 267 

Africii.  De  asemenea,  olmecii  vorbeau  o  limbă  care  se  ase­

măna  foarte  mult  cu  limba  manding  (Malinke-Bambara) 
care  se  vorbea  în  vestul  Africii.  Este  doar  o  altă  coincidenţă? 
Se  crede  că  olmecii  sunt  cei  care  au  adus  scrierea  în  Lumea 
Nouă  şi  că  aveau  un  stil  de  scris  atât  silabic, cât  şi  hieroglific. 
Descifrarea  scrierilor  olmece  din  Mexicul  antic  ne  permite  să 
aruncăm  o  privire  asupra  lumii  acestora.  Rafinesqua  a  publi­
cat o  lucrare  importantă  despre  scrierea  mayaşă în  anul  1832, 
care  a  ajutat  la  descifrarea  scrierii  olmece. 
Marile  oraşe  olmece  -  care  s-au  dezvoltat  la  La  Venta, 
San  Lorenzo şi Laguna de los Cerros, precum şi centrele  mai 
mici  cum  este  cel  de  la  Tres  Zapotes  -  nu  erau  doar  simple 
situri  religioase  vacante, ci  şi  aşezări  dinamice  care  includeau 
artizani  şi  fermieri,  dar  şi  preoţi  şi  conducători.  Apoi  erau 
toltecii, aztecii, zapotecii, mixtecii  şi  celelalte  grupuri  care  au 
trăit  şi  au  influenţat  culturile  din  America  de-a  lungul  a  mii 
de  ani. Toţi  fac  trimiteri  reciproce  cu  privire  la  cunoştinţele 
despre  extragerea  aurului  şi  a  altor  deprinderi.  Cel  mai  uimi­
tor  este  că  toate  aceste  culturi  americane  aveau  un  lucru  în 
comun:  toate  venerau  aceleaşi  zeităţi,  ale  căror  nume  însem­
nau  „şarpe  cu  aripi”  sau  „şarpe  zburător”.  Zeul  principal  se 
numea  Kukulkan la  mayaşi, Quetzalcoatl la azteci, Viracocha 
la  incaşi,  Gucumatz  în  centrul  Americii,  Votan  în  Palenque 
şi  Zamna în  Izamal. 
Civilizaţia  incaşă  precolumbiană  a  avut  o  dezvoltare 
extraordinară  a  societăţii  umane  şi  a  culturii,  rivalizând  cu 
primele  civilizaţii  din  Egipt  şi  Mesopotamia.  Există  câteva 
mituri despre civilizaţiile preincaşe  şi, la fel ca în cazul tuturor 
celorlalte  civilizaţii  străvechi, legendele  şi  vechile  sculpturi  în 
piatră  şi  monumentele  lor  vorbesc  despre  creaţia  zeilor  care 
au  venit  din  ceruri,  deşi  nimeni  nu  ştie  cu  siguranţă  câte  ast­
fel  de  civilizaţii  au  apărut  în  acest  fel.  Multe  par  să  fi  apărut 
din  senin. 
268 Michael Tellinger 

Fig. 10.19. O reprezentare mayaşă a şarpelui divin 

Şi  atunci  aceşti  zei  erau  cu  adevărat  reali?  Veneau  cu 
adevărat din  cer ca  să  creeze  omul  în  aceste  zone  diferite  ale 
lumii?  Încă  o  dată  asemănarea  cu  legendele  biblice  şi  cele 
mesopotamiene  este  prea  mare  ca  să  fie  doar o  coincidenţă, 
mai  ales dacă luăm în calcul marile distanţe dintre continen­
te  şi  Oceanul Atlantic  dintre  ele.  Există  o  legendă preincaşă 
care  vorbeşte  despre  Viracocha,  înfăţişat  în  multe  forme,  la 
fel  cu  zeii  din  alte  civilizaţii.  Era  cunoscut  ca  un  „zeu  bun”, 
dar adesea era văzută şi latura de luptător a personalităţii sale. 
Îl  vedem ca pe un zeu luminat, care aduce înţelepciunea, îm­
brăcat  într-o  robă  albă,  dar  şi  ca  zeu  războinic,  având  suliţe 
în  mâini  şi  cu  un  soare  în jurul  capului,  cu  nimic  diferit  faţă 
de  zeul  soarelui  Ra,  din  Egiptul  antic.  Viracocha,  ca  un 
zeu-şarpe  cu  pene,  este  unul  dintre  cele  mai  mari  mistere 
al  culturilor  americane  antice,  dar  există  o  legătură  strânsă 
 Sclavii zeilor 269 

între  activităţile  zeilor  Anunnaki  în  această  parte  a  lumii, 

iar  Viracocha  este  principalul  protagonist,  conducându-i  pe 
ceilalţi  zei  veniţi  în  căutarea  aurului.  Singura  întrebare  care 
se pune este care dintre şerpii cu pene este el? Enki,  Stăpânul 
Pământului, care  este  înfăţişat întotdeauna ca un  şarpe  înari­
pat,  sau  fiul  său,  Ningishzidda,  al  cărui  simbol  este  un  şarpe 
încolăcit, reprezentând  ştiinţa  medicinei? 
Quetzalcoatl  era  un  zeu  bun  şi  un  erou  al  populaţiei 
Nahuatl.  El  era  Şarpele  înaripat,  zeul-erou,  cel  care  aduce 
înţelepciunea.  Povestea  spune  că  el  a  întemeiat  oraşul Tula, 
în jurul  anului  3200  î.  Hr.,  învăţându-i  pe  oameni  să  cultive 
porumbul,  dar  şi  alte  lucruri  importante.  Era  un  zeu  corect. 
Dar fratele  său  era  gelos  şi l-a  alungat.  Quetzalcoatl  a promis 
că  se  va  întoarce  pentru  a  „restabili  legea  şi  cultura”.  Acest 
gen  de  caracterizare  aduce  aminte  foarte  mult  de  Enki  sau 
de  fiul  său,  Ningishzidda.  Aşa  cum  am  explicat,  ambii  erau 
reprezentaţi  ca  şerpi  în  cultura  sumerienă. 
Mai  sunt  multe  poveşti  fascinante  despre  relaţiile  din­
tre  zei, oameni  şi  despre  obsesia  legată  de  aurul  din  cele  două 
Americi.  Am  vorbit  deja  despre  bogăţiile  care  l-au  întâm­
pinat  pe  Cortes,  exploratorul  spaniol,  atunci  când  acesta  a 
ajuns  pentru  prima  oară  în  această  parte  a  lumii.  El  a  fost 
uluit de  cantitatea de  aur existentă.  Oraşele  erau  acoperite  de 
aur.  Ceea  ce  l-a  uimit  a  fost  faptul  că  localnicii  i-au  explicat 
cum  topeau  aurul  în  vase  mici  şi  apoi  îl  turnau  în  formă  de 
lingou. I-au  mai  explicat  că „odată  ce  era  pregătit,  era  trimis 
în  capitală  şi  dat  înapoi  zeilor  cărora  le  aparţinea  de  fapt”. 
Aceasta pare  să  fie  o  constantă  în  culturile  americane. Toate 
susţineau  că  aurul  aparţinea  zeilor.  Pentru  azteci  aurul  era 
„un  metal  divin”.  Toltecii  din  Mexic  îl  excavau  deja  în jurul 
anului  1000 î. Hr., iar incaşii credeau că „zeii au făcut ca aurul 
să  fie  aşa  de  valoros”.  Ei  mai  credeau  că  aurul  este  făcut  din 
lacrimile  zeilor.  Sitchin  a  comparat  această  afirmaţie  cu  vo­
cea  zeului  care  a  vorbit  prin  intermediul  profetului  Haggai. 
270 Michael Tellinger 

„Argintul este  al meu  şi  aurul este  al  meu. Aşa spune  Stăpânul 

mulţimii.” Din  nou  această  asemănare  este  prea  mare  pentru 
a  fi  o  coincidenţă.  Mayaşi  numeau  aurul  teocuitlatl,  care  în­
semna  „excreţia  zeilor”-  lacrimile  şi  transpiraţia  lui.  Oricum, 
şarpele  este  o  altă  caracteristică  ce  uneşte  această  zonă  de 
Orientul  Apropiat  şi  de  zeii  Anunnaki. 
Există  un  motiv  foarte  bun  pentru  care  simbolul 
şarpelui  este  aşa  de  prezent  în  istoria  Pământului.  Din  nou 
acest motiv ne  este  dezvăluit de  tăbliţele  sumeriene.  După ce 
Alalu  a  aterizat pentru prima  dată  pe  Pământ, a plecat să  ca­
ute  apă  la  nord-vest  de  locul  unde  a  fost  construit prima  dată 
Eridu,  şi pe  malurile  unui  lac  sau  ale  unui  râu  a văzut pentru 
prima  oară  un  şarpe.  Din  reacţia  sa  este  evident  că  şerpii  nu 
erau  cunoscuţi pe  Nibiru. „A  auzit un  sâsâit, un corp  se  mişca 
prin  alunecare  pe  malul  apei.”  După  ce  a  omorât  şarpele 
din  reflex,  l-a  examinat  cu  uimire.  „Corpul  alunecos  stătea 
nemişcat... corpul lung parcă  era  o  frânghie, fără  mâini  şi  fără 
picioare.” Alalu  a  analizat  creatura  pentru  o  perioadă,  între­
bându-se  dacă  era  paznicul  apei  sau  ce  altui  scop  ar  fi  putut 
servi.  Mai  târziu, când  Enki  şi  prima  sa  echipă  de  astronauţi 
exploratori  au  aterizat  pentru  a  i  se  alătura, Alalu  le-a  arătat 
şerpii.  Părea  să  aibă  sens  ca  ei  să  folosească  această  creatură 
ca  un  simbol  al  noii  lor  planete,  de  vreme  ce  a  fost  prima 
creatură  pe  care  au  văzut-o.  Cuvântul  mayaş  corespunzător 
pentru  şarpe  este  can,  care  este  similar  cuvântul  ivrit  Canaan 
şi  de  aceea zeul  din  Canaan  şi-au  luat  numele  de  şarpe. 
După  ce  Quetzalcoatl  s-a  stabilit  în  America,  a  în­
temeiat  primul  său  oraş  pe  malul  marelui  fluviu  Nachan, 
care  înseamnă  „locul  şerpilor".  Asta  presupune  existenţa 
unei  varietăţi  de  şerpi  în  acea  parte  a  lumii,  dar  este  şi  foar­
te  apropiat  de  cuvântul  ivrit  pentru  şarpe,  nachash.  Arthur 
Posnansky  a  găsit  o  serie  de  inscripţii  în  piatră  pe  malurile 
lacului  Titicaca,  inscripţii  care  fac  legătura  între  forma  anti­
că  de  scris  peruviană  şi  inscripţiile  găsite  în  Insula  Paştelui. 
 Sclavii zeilor 271 

Pentru  aceia  care  nu  cunosc  Insula  Paştelui,  aceasta  este  o 

insulă  foarte  izolată  din  mijlocul  Oceanului  Pacific,  situată 
între  Australia  şi  America  de  Sud,  pe  care  se  află  un  şir  lung 
de  capete  gigant  sculptate  în  piatră.  Pe  cât  pare  de  incre­
dibil,  ambele  scrisuri,  care  se  aflau  la  o  mare  distanţă  unul 
faţă  de  celălalt,  se  înrudesc  cu  scrisul  din  Valea  Indului  şi 
cu  scrierile  de  la  hitiţii  din  Mesopotamia.  Ca  urmare  a  unei 
serii  de  calcule  astronomice  arhaice,  profesorul  Rolf Muller 
a  concluzionat  că  structurile  de  la  Machu  Picchu,  Cuzco 
şi  Tiahuanacu  au  o  vechime  de  peste  4  000  de  ani,  ceea  ce 
explică  felul în care  textele  induse  şi  mesopotamiene  ar fi pu­
tut  influenţa  culturile-surori  din  cealaltă  parte  a  lumii.  Dar 
cum  au  ajuns  acolo?  Evident, cu  ajutorul omniprezenţilor zei 
Anunnaki. 
În  povestea  biblică  a lui  Cain  şi  Abel  ni  se  spune  că cei 
doi  fraţi  au  primit  sarcini  diferite  ca  să  contribuie  la  creşterea 
familiei  omului.  La  fel  ca toate  celelalte  poveşti  biblice, găsim 
poveşti  similare  în  scripturile  sumeriene,  care  le  preced  cu 
cel  puţin  1  000  de  ani  pe  cele  biblice.  În  acest  caz,  povestea 
este  spusă cu  multe  detalii, descriindu-i pe  fraţii  Ka-in, „acela 
care  se  ocupa  de  munca  la câmp” şi  Abael  „acela  din  luncile 
cu apă”, care-şi  executa  sarcinile  neplăcute  de  a  planta  culturi 
şi  de  a  domestici  animale  sălbatice,  aşa  cum  spune  Biblia. 
Atunci  când  animalele  lui  Abael  au  început  să  mănânce  cul­
turile  lui  Ka-in,  a  izbucnit o  luptă violentă între  cei  doi  fraţi, 
în  timpul căreia  Ka-in  l-a omorât pe  Abael. Chiar  dacă  a fost 
cuprins  de  remuşcări  şi  a  realizat  gravitatea  greşelii  sale,  zeii 
sumerieni  au  hotărât  că  trebuie  alungat  de  pe  pământurile 
Edinului  ca  să  trudească  de  unul  singur,  fără  ajutorul  zeilor 
Anunnaki.  Primul  fiu  născut  al  lui  Enki, Marduk,  a  sosit  pe 
Pământ  ca  să  fie  alături  de  tatăl  său  în  această  aventură  fas­
cinantă  de  explorare  a  unei  planete.  Marduk  a  avut  de  spus 
următoarele:  „Să  fie  cruţată viaţa lui  Ka-in, dar  să  fie  alungat 
la  capătul  Pământului!”  Enki  a  fost  de  acord  cu  el.  „Ka-in 
272 Michael Tellinger 

trebuie  să  plece  spre  pământul  din  Est  pentru  fapta  sa  rea”, 
a  concluzionat  Enki.  Şi  aşa  Ka-in  a  dispărut îndreptându-se 
către  un  pământ  îndepărtat.  Putem  să  speculăm  asupra  lo­
cului  unde  se  găsea  acest  pământ,  dar  un  alt  indiciu  ne  este 
furnizat  mai  târziu,  atunci  când  ni  se  spune  că  este  vorba 
despre  pământul  munţilor  înalţi,  al  stepelor  şi  al  unui  mare 
lac  în  interiorul  munţilor.  Ar  putea  exista  câteva  astfel  de 
locuri  în  Europa,  care  ar  putea  face  legătura  cu  activităţile 
domestice  ale  primilor  protoeuropeni,  dar  acest  eveniment 
a  avut  loc  cu  mult  timp  înainte  de  Potop,  ceea  ce  elimină 
teritoriul  european  ca  posibil  loc  de  stabilire  pentru  Ka-in. 
Mari  părţi  din  Europa  erau  acoperite  de  zăpadă  şi  gheaţă 
şi  nu  erau  prea  potrivite  pentru  agricultură.  Emisfera  sudică 
este  un  candidat  mult  mai  probabil  ca  să  se  potrivească  de­
scrierilor  geografice. 
Un  alt  indiciu  crucial  ne  este  dat  de  Ningishzidda, 
celălalt  fiu  al  lui  Enki,  implicat  în  crearea  genetică  a  lui 
Adam.  Acest  tânăr  priceput  în  ştiinţă  era  un  expert  al  in­
gineriei  genetice  şi  a  dobândit  multă  experienţă  pe  Pământ, 
potrivit  Cărţii pierdute  a  lui  Enki,  care  a  fost  adunată  şi  tra­
dusă de  Zecharia  Sitchin. Din  această carte  incredibilă  aflăm 
aproape  tot  ceea  ce  vrem  să  ştim  despre  originea  omenirii 
şi  despre  activităţile  care  ne-au  adus  în  zilele  lui  Avraam. 
Ningishzidda explică  felul  în  care  l-a creat pe  Ka-in  în  aşa  fel 
încât să nu-i  crească barbă. „Esenţa vieţii lui  Ka-in  a fost mo­
dificată de  Ningishzidda. Pe  faţa sa  nu va creşte  barba, pentru 
că  esenţa  vieţii  lui  K-in  a  fost  modificată  de  Ningishzidda.” 
Este  bine-cunoscut  faptul  că  primilor  oameni  din  cele  două 
Americi  nu  le  creştea  barbă  cu  adevărat  din  cauza  unei 
diferenţe genetice  subtile  faţă  de  europeni. Acesta  este  un  in­
diciu puternic care  arată probabilitatea serioasă  ca, în cele din 
urmă,  Ka-in  să  fi  ajuns  în  ţinuturile  muntoase  ale  civilizaţiei 
incaşe timpurii, în Peru, în  apropierea lacului Titicaca. Incaşii 
fac  referire  la  vremurile  străvechi,  atunci  când  strămoşii  lor 
 Sclavii zeilor  273 

au  ajuns  aici  dintr-un  ţinut  îndepărtat  din  vest.  Este  posibil 
ca  acesta  să  fi  fost  Ka-in, după care  şi-au  luat  numele?  In-ca 
= Ca-in? 
Lumea  este  plină  de  mistere  incredibile  datând 
din  timpuri  preistorice,  atunci  când  se  presupune  că 
omul  hoinărea  nomad,  trăind  în  peşteri,  şi  lupta  pentru 
supravieţuire.  Apoi,  imediat  după  Marele  Potop,  care  a 
avut  loc  în  jurul  anului  11  000  î.  Hr.  el  a  ieşit  din  peşteri 
având  priceperea  de  a  face  multe  lucruri,  rugându-se 
unui  număr  de  zei  omniprezenţi,  care  păreau  să  fie  activi  în 
întreaga  lume.  Sunt  sute  de  exemple  ale  altor  civilizaţii  din 
Africa,  Asia,  Japonia,  Australia  şi  alte  insule  împrăştiate  în 
întreaga  lume, care  au  primit la  fel de  miraculos  cunoştinţele 
dintr-un  loc  misterios, la scurt timp  după Marele  Potop. 
Ceea  ce  trebuie  să  stabilim  este  probabilitatea  reală  ca 
aceste  cunoştinţe  să  fi  ajuns  brusc  la  oamenii  primitivi,  fără 
niciun  fel  de  sprijin  de  la  o  putere  mai  avansată.  Inscripţiile 
sumeriene  vechi  ne  pun  la  dispoziţie  mii  de  extrase  ale 
unor  dovezi  greu  de  combătut  potrivit  cărora  o  asemenea 
intervenţie  ar fi  avut  loc. Tot  ceea  ce  trebuie  să  facem  este  să 
îndepărtăm  aceste  dovezi  din  noianul de  mitologie  în  care  au 
fost plasate  de  istoricii  ignoranţi  şi  să  acceptăm  că  acestea au 
fost vremuri  pe  care  nu  le  putem  înţelege  în  prezent.  Putem 
înţelege  cu  greu  cum  un  om  ca  Hitler  a  putut  să  primească 
atât  de  mult  sprijin  pentru  ca  să  cucerească  întreaga  lume  şi 
să  ucidă  milioane  de  oameni.  Dacă  nu  ar  fi  existat  dovezile 
vizuale  şi  ar  fi  trebuit  să  ne  bazăm  doar  pe  relatările  orale  ale 
unor evenimente  de  acum  şaptezeci  de  ani,  ne-ar fi  fost  greu 
să  credem.  Reţineţi  că  există  oameni  care  nu  vor  să  creadă 
în  existenţa  celui  de-al  Doilea  Război  Mondial  şi  a  exter­
minării  evreilor,  chiar  puşi  în  faţa  tuturor  dovezilor  pe  care 
le  avem.  Aşadar,  nu  este  surprinzător  că  acceptăm  cu  greu 
dovezi  scrise de  acum mii de ani, care argumentează minuţios 
paşii omenirii pe Pământ. 
274 Michael Tellinger 

CIVILIZAŢIA  E G I P T E A N Ă 

Unul  dintre  cele  mai  convingătoare  exemple  ale 

interacţiunii  dintre  zei  şi  oameni  este  povestea  Egiptului. 
Arheologii,  istoricii  şi  alţi  oameni  de  ştiinţă  au  speculat  în 
ultimii  două  sute  de  ani  asupra  originii  marii  înţelepciuni 
a  egiptenilor.  Adevărul  este  că  întreaga  cultură  egipteană  se 
trage  din  cea  sumeriană,  cu  toţi  zeii  principali,  iar  egiptenii 
au  moştenit  aproape  totul  de  la  sumerieni,  mai  puţin  scrie­
rea.  Din  tăbliţele  de  argilă  am  aflat  că  Anunnaki  au  împărţit 
lumea  în  regiuni  şi  au  numit  diverşi  membri  ai  familiei  ca 
să  se  ocupe  de  câte  o  regiune,  având  instrucţiuni  precise  să-i 
înveţe  pe  pământeni  arta  civilizaţiei.  Ca  o  ironie  a  sorţii,  au 
avut  nevoie  de  ajutorul  pământenilor  ca  să  facă  Pământul 
locuibil  din  nou,  după  Marele  Potop. Anu  i-a instruit  să „re­
construiască  oraşele  acolo  unde  se  aflau  înainte”  de  Potop. 
Urmau  să  numească  regi  şi  preoţi  în  fiecare  oraş,  prin  care 
să-şi  comunice  intrucţiunile  către  popor.  I-au  învăţat cum  se 
fac  cărămizile,  cum  să  construiască  structuri  impresionante, 
cum  să  calculeze, au  introdus carele  cu  roţi, au inventat legi  şi 
sistemul  legal  şi  multe  altele. 
Nicăieri  nu  a  fost  mai  pronunţată  interacţiunea  dintre 
zei  şi  oameni  ca  în  Egipt.  Primul  fiu  născut  al  lui  Enki  a 
fost  Marduk.  El  a  fost  numit  zeu  al  Egiptului,  acolo  unde 
a  fost  slăvit  sub  numele  de  Ra  -  „Cel  Strălucitor”  -  şi  mai 
târziu  Amun,  zeul  „Absent  sau  Invizibil”.  Enki  era  cunos­
cut  sub  numele  Ptah  -  „Dezvoltatorul”  -,  iar  Ningishzidda 
era  slăvit  sub  numele  de  Tehuti  -  „Măsurătorul  Divin”.  Dar 
Marduk  s-a  răsculat  împotriva  ordinii  stabilite  şi  a  introdus 
un  nou  sistem  de  a  face  lucrurile.  A  introdus  numărătoa­
rea  zecimală  în  locul  celei  şaizecimale,  a  împărţit  anul  în 
12  luni  şi  a pus  să  se  construiască  temple  în  onoarea  sa  peste 
tot.  A  condus  construirea  unui  mare  templu  pentru  Anu  şi 
Enki  şi  a jucat  un  rol  important  în  dictarea  Cărţii  morţilor, 
 Sclavii zeilor  275 

care  îi  instruia  pe  faraoni  şi  pe  regi  ce  trebuiau  să  facă  dacă 
voiau să fie luaţi în ceruri după moarte.  Explica felul în care  se 
ajungea  la  Duat, care  înseamnă „Locul bărcilor celeste”. Deşi 
Marduk  şi-a  proclamat  supremaţia  peste  toţi  zeii,  provocând 
multă  nefericire  în  rândul  celorlalţi  Anunnaki,  nu  a  fost  în­
zestrat  cu  ştiinţa vieţii  eterne  de  către  tatăl  său, Enki.  „Toată 
înţelepciunea,  cu  excepţia  ştiinţei  vieţii  eterne,  i-a  dat-o 
lui Ra” -  se  spune  despre  Enki  în  tăbliţe.  Dar  Marduk  (Ra) 
le-a  impus  constant  acele  solicitări  faraonilor  şi  preoţilor, 
inventând  un  set  strict  de  reguli  şi  ritualuri  care  trebuiau 
îndeplinite  pentru  obţinerea  vieţii  eterne  în  ceruri.  El  se 
referea  la  viaţa  pe  planeta  Nibiru.  O  altă  poveste  convingă-
tdare  despre  Marduk  se  găseşte  în  Cartea pierdută  a  lui  Enki, 
care  scoate  în  evidenţă  decepţia  sa  faţă  de  faraoni:  „Lăsaţi 
regii  din  Neteru  să  fie  odraslele  mele, pe  care  îi voi  lua într-o 
călătorie  pe  Nibiru  după  viaţă”.  Neteru  era  numele  folosit 
pentru  observatorii  Anunnaki,  care  trebuiau  să  supravegheze 
regiunea. Marduk /  Ra  a decretat că  regii  numiţi la conduce­
rea  Egiptului  trebuiau  să  fie  copiii  rezultaţi  din  împreunarea 
dintre  Anunnaki  şi  oameni,  ca  să  fie  superiori  oamenilor 
simpli. Aceasta  explică încă o  dată de  ce  atât de  mulţi  faraoni 
chiar  au  crezut  că  ei  sunt zei.  Acesta  era  genul  de  relaţie  din­
tre  zei  şi  oameni,  iar  puterea  „vieţii  eterne”  fusese  uzurpată 
de  Marduk,  iar  sfatul  său  către  regi  de  a-i  se  supune  şi  de 
a-l  urma  în  viaţa  eternă  a  dus  la  multe  desene  murale  din 
mormintele  egiptene  care  înfăţişau  scene  dramatice  ale  că­
lătoriei  către  pământul vieţii  eterne.  Aceste  reprezentări  i-au 
uimit  timp  de  secole  pe  istorici  în vreme  ce  căutau  adevăratul 
înţeles  din spatele lor:  călătoria în „Barca Raiului”, pe cer, spre 
viaţa  eternă  şi  nemurire.  Istoricii  au  încercat  de  nenumărate 
ori  să  explice  aceste  imagini  ca  reprezentări  dramatizate  ale 
religiei  egiptene,  dar  era  mult  mai  mult  de  atât.  Acum  este 
clar  că  egiptenii  aveau  aceste  idei.  Un  zeu  Anunnaki  suficient 
de  abil  i-a  manipulat,  promiţându-le  comanda  planetei,  şi 
276 Michael Tellinger 

acum  îşi  cerea  locul  cuvenit  pe  scara  importanţei  printre  zeii 
din  Nibiru. 
Piramidele  de  la  Giza i-au uluit pe  istorici  şi  pe  arheo­
logi  deopotrivă,  aceştia  făcând  tot  felul  de  supoziţii  legate  de 
originea  acestora.  Opinia  cea  mai  răspândită  este  că  Marea 
Piramidă  a  fost  construită  de  regele  Kheops  (Khufu)  din  cea 
de-a  IV-a  dinastie,  în  timpul  domniei  sale,  în  jurul  anului 
2589  î.  Hr. Această ipoteză  a  fost  contrazisă de  mulţi  oameni 
de  ştiinţă  de-a  lungul  anilor,  ei  susţinând  că  Khufu  a  fost 
doar un  utilizator  al piramidei  şi  că  piramida de la Giza  exis­
ta  deja  atunci  când  Kheops  a preluat  tronul.  Orice  inscripţie 
găsită  înăuntrul  sau  pe  suprafaţa  piramidei  a  fost  făcută  la 
mult  timp  după  terminarea  construcţiei  acesteia.  Sunt  atât 
de  multe  inadvertenţe  în  povestea  construirii  piramidelor  de 
către  faraoni,  încât  incită  la  naşterea  unor  noi  teorii.  Dacă 
piramidele  de  la  Giza  au  fost  construite  de  Khufu,  Khafre 
şi  Menkaure,  aşa  cum  susţin  istoricii,  progresia  pare  să  aibă 
o  susţinere.  Ar  avea  mai  mult  sens  ideea  că  regii  din  urmă 
ar  fi  dorit  să-şi  arate  supremaţia?  În  acest  caz,  prima  pira­
midă  ar  fi  fost  cea  mai  mică,  urmată  de  una  mai  mare,  totul 
încheindu-se  cu  cea  mai  mare  dintre  ele,  Marea  Piramidă. 
Acesta  este  un  principiu  simplu  al  progresiei  pe  care  egip­
tenii  l-au  înţeles  mult  mai  bine  decât  îl  înţelegem  noi  în 
prezent.  Scriitorii  au  ridicat  mai  multe  obiecţii,  aşa  cum  a 
făcut-o  Graham  Hancock  în  cartea  sa,  Amprentele  zeilor,  în 
care  încearcă  să  demonstreze  că  piramidele  au  fost  constru­
ite  cu  mult  timp  înainte  de  apariţia  civilizaţiei  egiptene.  Cu 
siguranţă  nu  au  fost  folosite  ca  să  servească  drept  mormin­
te  ale  faraonilor.  Se  pare  că  primii  egipteni  au  fost  foarte 
impresionaţi  de  aceste  monumente  gigantice  ale  zeilor  şi 
au  încercat  să  le  imite.  Ultimele  piramide  au  fost  închina­
te  zeilor  de  care  erau  foarte  mândri,  dar  rezultatele  nu  au 
fost  întotdeauna  încununate  de  succes.  Este  evident  că  toate 
imitaţiile  de  piramide  construite  de  către  egipteni  erau  mult 
 Sclavii zeilor  277 

mai  mici, nu  aveau  pasajele  complexe  ale  Marii Piramide  şi 

se prăbuşeau. Egipteni nu aveau cunoştinţele pe care le aveau 
Anunnaki care  au  fost  constructorii  originali  ai  piramidelor 
de la Giza. Regii din urmă nu au putut egala niciodată mări­
mea şi  unghiurile  structurii originale. 
Încă  o  dată  textele  sumeriene  ne  oferă  o  versiu­
ne  diferită  despre  originea  piramidelor  şi  par  să  aibă  mult 
mai  mult  sens  decât  oricare  dintre  versiunile  popularizate. 
Ningishzidda,  cel  pe  care  egiptenii  îl  proslăveau  ca  Divinul 
Măsurător, a fost acela care a planificat, măsurat, modelat şi 
a construit la perfecţie cele trei piramide de la Giza. Motivul 
său era unul mai important decât acela de a construi un mor­
mânt uriaş în care  să fie îngropat.  Cartea pierdută a lui Enki 
descrie  acest lucru  foarte clar. Înainte să construiască produ­
sul finit, el a realizat un prototip la scară mică. 
Au numit această suprastructură Ekur - „Casa care ara­
tă  ca  un munte”. Ceea  ce  se  desprinde  clar  din  acest  extras 
este faptul că piramidele au avut un rol mult mai important în 
vieţile  zeilor Anunnaki. Potopul  a  măturat portul  lor  spaţial, 
locurile de aterizare, măsurătorile, balizele şi alte  structuri de 
sprijin pe care le puseseră la punct pentru decolările şi ateriză­
rile regulate ale aparatelor lor de zbor. Cele două piramide erau 
balize indestructibile, având camere pentru „cristalele pulsato­
rii” care le indicau locurile de aterizare atunci când veneau din 
spaţiu. Nu aveau să mai permită unui alt potop să le deranjeze 
baza  de  pe  Pământ.  Faraonii  care  le-au  urmat  s-au  inspirat 
din aceste structuri mari şi au început să le imite, cu mai puţin 
succes. Inginerii  au arătat că existră diferenţe evidente de pri­
cepere între cei care au construit Marile Piramide şi celelalte 
imitaţii mai mici care le-au urmat. Cu siguranţă, regii şi farao­
nii nu aveau cunoştinţele pe care le poseda mult mai evoluatul 
Ningishzidda.  Piramidele  mai  dovedeau  şi  supremaţia zeilor 
asupra egiptenilor, care îi proslăveau cu fanatism. 
278 Michael Tellinger 

Până  acum  am  aflat  că  civilizaţiile  antice  s-au  răspân­

dit în întreaga lume  la scurt timp  după Marele  Potop, în jurul 
anului  11  000  î.  Hr. Toate  au  arătat  cunoştinţe  şi  înţelegere 
dobândite  aproape  peste  noapte,  lucru  care  s-a  fi  putut  în­
tâmpla  doar  în  urma  unei  forme  de  intervenţie  a  zeilor 
Anunnaki, care  conduceau lumea şi  explorau  fiecare  colţ al ei 
în  căutarea  de  aur.  Muncitorii  primitivi  serveau  bine  acestui 
scop,  dar  acum  oamenii  care  supravieţuiseră  Potopului  aveau 
de îndeplinit un rol mult mai  important decât acela  de  a săpa 
după  aur. Trebuiau  să  producă  pentru  populaţia  în  creştere  a 
unei  planete  a  cărei  mare  parte  din  suprafaţa  agricolă  fuse­
se  distrusă.  Specia  sclavă  a  devenit  furnizor  şi,  pentru  prima 
dată,  Anunnaki  au  conştientizat  că  depind  de  sclavii  lor.  În 
aceste  traduceri  dramatice  ne  lovim  de  doi  numitori  comuni 
care  pot fi urmăriţi  până  la  momentul  apariţiei  omenirii:  ob­
sesia  noastră  legată  de  aur  şi  sclavia. 
 11 
Mânia zeului 
Urmăream  un  documentar  despre  Alexandru  cel Mare 
şi am început să mă întreb de  ce  era atât de  admirat de  supuşii 
săi  şi ce  l-a făcut să  fie  atât de „Mare”. Să fie numărul imperi­
ilor  şi  regatelor pe  care  le-a  înfrânt  sau  numărul  oraşelor  care 
au  ajuns  sub  stăpânirea  sa,  sau  numărul  oamenilor  care  l-au 
ajutat  în  expediţia  sa  de  invadare  a  întregii  lumi?  Este  posibil 
să fi fost mai  mult temut decât admirat?  Se pare  că în prezent 
este  mai  admirat  de  oamenii obişnuiţi  şi  de  istorici  decât  era 
în anul 333  î. Hr.  În  enciclopedii este prezentat drept cuceri­
torul Imperiului  Persan  şi  probabil cel  mai  mare  lider  militar 
din  toate  timpurile.  A  fost  izvor  de  inspiraţie  pentru  multe 
romane  şi  filme,  care  l-au  folosit  ca  model  pentru  personifi­
carea  bărbăţiei:  puternic  şi  neclintit,  hotărât,  tinzând  spre  a 
realiza  imposibilul  şi  având  succes  în  faţa  unor  sorţi  potriv­
nici.  În  esenţă,  el  personifică  genul  de  erou  de  poveste  care 
nu  mai  există  în  prezent  pe  Pământ.  Un  gânditor  profund, 
strateg  şi  un  mare  conducător  al  oamenilor.  Într-un  interval 
scurt  de  numai  doisprezece  ani,  Alexandru  a  cucerit  practic 
toată  lumea  cunoscută  de  la  est  la  vest,  în  fruntea  armatei 
sale  de  40  000  de  oameni;  a  invadat  unul  după  altul  toate 
oraşele  şi  satele,  adesea  omorând  toţi  bărbaţii,  femeile  şi  co­
piii  sau  cruţând  femeile  şi  copiii  ca  să-i  trimită  în  sclavie.  A 
280 Michael Tellinger 

prădat bogăţiile  oraşelor şi  comorile  regale. După  ce  a  cucerit 

oraşele,  cel  mai  adesea  le-a  ars  până  în  temelii. 
Cei  care  i  s-au  supus  au  fost  recompensaţi  cu  comori 
inimaginabile, în vreme ce  aceia care s-au opus  au  fost  ucişi cu 
cruzime.  Prizonierii  de  război  erau  fie  eliberaţi, fie  ucişi, totul 
depinzând  de  starea  sa  de  spirit  din  ziua  respectivă.  Numărul 
estimativ  al  populaţiei  globului  era  la  acea  dată  de  aproxima­
tiv  o  sută  de  milioane  de  oameni,  mare  parte  dintre  aceştia 
ajungând  sub  conducerea lui Alexandru  cel Mare. Acest  mare 
lider  al  omenirii  este  cunoscut  şi  pentru  faptul  că  şi-a  ucis  ta­
tăl, pe Filip al II-lea, un număr de soldaţi care nu erau de acord 
cu hotărârile  sale  şi  chiar pe confidentul şi cel mai bun prieten 
al  său,  ale  cărui  sfaturi  erau în  contradicţie  cu  ceea ce  gândea 
marele  Alexandru.  Acest  om  a  mers  până  acolo  încât  s-a  au-
toproclamat „zeu”, crezând  că este  deasupra  oamenilor  simpli 
şi  că  este  fiul  lui  Zeus,  zeul  zeilor.  De  unde  vine  acest  apetit 
pentru  violenţă, opresiune  şi  pedepsire?  Imităm  pe  cineva  sau 
ceva  din  primele  noastre  zile  ca  specie?  Pe  cineva  care  a  fost 
indispensabil  în  controlarea  anilor  noştri  formativi  după  ce 
am  fost  creaţi?  Dacă  privim  înapoi  spre  istoria  omenirii  la 
perioada  creaţiei  lui  Adam,  Cain  şi  Abel,  vedem  o  poveste 
oripilantă  despre  trădare,  crimă,  război,  opresiune,  viol  şi jaf, 
gelozie,  invidie,  lăcomie  şi  oroare  nesfârşite  îndreptate  de  om 
împotriva omului. Dar trecerea timpului are darul de a îndulci 
adevărurile  groaznice  din  trecut.  Timpul  are  cumva  calitatea 
de  a  legitima  ororile  comise  în  trecut.  Cărţile  de  istorie  au 
tendinţa  să  glorifice  unele  dintre  acţiunile  foştilor lideri, când 
în realitate ele ar trebui condamnate de generaţiile următoare. 
Alexandru  a  fost  un  astfel  de „erou” al  trecutului  nostru  înde­
părtat.  Au  mai  fost  mulţi  alţii  şi  cei  mai  mulţi  dintre  ei  sunt 
priviţi  ca  nişte  mari  lideri  istorici,  aşezaţi  astfel  în  memoria 
colectivă  pentru  totdeauna.  De  fapt,  erau  doar  nişte  bătăuşi 
cu  o  foame  insaţiabilă  de  putere, care  şi-au  folosit  influenţa  şi 
averea  ca  să  acumuleze  din  ce  în  ce  mai  mult. 
 Sclavii zeilor 281 

Hanul  Attila  este  un  alt  mare  lider  din  trecut  care  este 
descris  diferit de  către  istorici. De  ce  se întâmplă acest lucru? 
Pentru  că  nu  avea  un  imperiu  înainte  ca  să înceapă  să  invade­
ze  şi  să  cucerească  alte  regate?  Pentru că tribul său era descris 
ca  fiind  nomad?  Făcea  exact ceea  ce  făceau  şi  ceilalţi  regi:  îşi 
extindea  teritoriul  prin  forţă.  Iată  cum  îl  descrie  pe  Attila 
istoricul  Rit  Nosotro. 

Hanul  Attila  a  rămas  cunoscut  ca  un  barbar  lipsit  de  milă, 
cumplit  şi  necivilizat.  Distrugerile  pe  care  le  făcea  împotriva 
duşmanilor  şi  teroarea  pe  care  le-a  inspirat-o  în  timpul  vieţii  sale 
i-au  adus  numele  de  „Biciul  lui  Dumnezeu”.  În  vreme  ce  mulţi  oa­
meni îl văd pe Attila doar ca pe un luptător feroce, latura sa cea mai 
ascunsă ni-l înfăţişează ca pe  un  rege  măreţ,  care  poseda abilităţi 
extraordinare  de  conducător şi  de  organizator. Attila  s-a  născut în 
jurul  anului  406  d.Hr.,  în  familia  conducătoare  a  tribului  său,  un­
chiul  său  fiind  rege.  Nu  ştim  foarte  multe  detalii  despre  copilăria 
lui Attila, decât că a fost învăţat să călărească,  să tragă cu  arcul şi 
să se  bată în  lupte  individuale de  la o vârstă fragedă.  În  ultimii  ani 
ai  tinereţii, Attila îi  conducea pe  huni  în  lupte  nemiloase  împotriva 
duşmanilor lor, vizigoţii. Nimeni nu-l putea egala în luptă, iar în jurul 
vârstei de 30 de ani  a ajuns comandantul-şef al  hunilor. 
Înainte  de  epoca  lui  Attila,  hunii  erau  o  rasă  nomadă,  bar­
bară.  Ei  veneau  din Asia  şi  au  ajuns  la  porţile  Imperiului  Roman  la 
sfârşitul secolului al IV-lea. Hunii i-au cucerit pe ostrogoţii barbari şi 
apoi  s-au îndreptat spre vizigoţi.  Partea estică a  Imperiului  Roman 
a fost ameninţată de către  huni până în anul 418 d.Hr.,  atunci când 
Roma  şi  hunii  au  negociat  termenii  unei  păci.  Pentru  a  asigura 
această pace,  persoane importante,  cum era tânărul Attila,  au fost 
schimbate  ca  ostaticii  între  Imperiul  Roman  şi  huni.  În  cei  doi  ani 
pe  care Attila i-a petrecut la Roma,  a  fost uimit de grandoarea im­
periului.  La întoarcerea sa acasă,  a jurat ca într-o zi să se întoarcă 
la  Roma nu ca ostatic,  ci ca învingător. 
282 Michael Tellinger 

De  ce  este  considerat  Attila  un  barbar  nemilos,  în 

vreme  ce  Alexandru  a  fost  „mare”,  iar  romanii  erau  impe­
riali  şi  „civilizaţi”?  Este  ca  şi  cum  le-am  recunoaşte  dreptul 
individual  de  a-i  cuceri  pe  alţii,  pe  baza  statului  lor  social-
economic.  Pentru  că  Alexandru  era  regele  unui  imperiu  bo­
gat  a  avut voie  să invadeze  şi  să  distrugă, dar Attila, pentru  că 
era  liderul  unui  grup  de  bandiţi  josnici,  nu  poseda  astfel  de 
privilegii.  Aşadar,  ce  ne  atrage  atât  de  mult  acum,  în  secolul 
al  XXI-lea,  la  aceşti  eroi  războinici  din  trecut?  Şi  cât  mai 
avem  de  aşteptat până  când  unii  dintre  potenţialii  candidaţi 
la  statutul de  mare lider militar vor fi recunoscuţi  şi  decoraţi? 
Alexandru  a  cucerit  lumea  în  numele  Macedoniei,  iar  Iulius 
Cezar  a  cucerit  lumea  300  de  ani  mai  târziu,  în  numele 
Imperiului  Roman.  Poveştile  de  război  continuă.  Dar  totuşi 
ei  sunt  „mari”  lideri  din  trecut.  În  istoria  recentă  am  avut 
un  mare  lider  militar  care  a  încercat  să  cucerească  lumea  şi 
a  fost  foarte  aproape  să  reuşească.  Avea  sprijinul  fanatic  al 
poporului  său  —  la  fel  cum  l-a  avut  şi  Alexandru  —,  toţi  cei 
care  l-au  susţinut  credeau  că  ar  trebui  să  cucerească  lumea, 
a  fost  admirat  ca  un  mare  lider  al  omenirii,  un  mare  strateg 
şi  un  model  pe  care  l-ar  urma  în  luptă  până  la  capăt.  Şi-a 
mobilizat  armata  bine  echipată  şi  bine  antrenată,  omorând 
mulţi  oameni  în  numele  imperiului  său.  A  şters  de  pe  faţa 
pământului  oraşe  şi  sate  ca  parte  a  planului  său  de  expansi­
une, a ocupat pământuri  şi  ţări străine, declarându-le parte  a 
noului  său  imperiu. A  jefuit bogăţii  şi  comori  ca  o  consecinţă 
a  victoriilor  sale  şi, în  funcţie  de  starea  sa de  spirit,  a  eliminat 
pe  oricine  stătea în calea sa, chiar şi pe  cei mai  apropiaţi  aliaţi 
şi  prieteni  ai  săi.  Este  genul  de  om  pe  care  cărţile  de  istorie 
l-ar  considera  un  „mare  lider  al omenirii”. 

Acest  mare  lider  era  Adolf  Hitler,  iar  cărţile  noas­

tre  istorie  nu  au  fost  atât  de  darnice  cu  el  aşa  cum  au  fost 
cu  Alexandru  sau  cu  Imperiul  Roman.  Şi  atunci  care  este 
diferenţa  dintre  Adolf  Hitler,  Alexandru,  Attila  şi  Iulius 
 Sclavii zeilor 283 

Cezar?  Cât  timp  trebuie  să  mai  treacă  până  când  istoricii 
vor  începe  să-l  includă  pe  Hitler  în  acelaşi  grup  respectat 
de  mari  genii  militare  ale  trecutului?  Sau  amintirea  vizuală 
a  ororilor  războiului  îl  va  exclude  pe  Hitler  din  acest  „mare” 
grup  de  conducători?  Se  pare  că  timpul  modifică  într-adevăr 
percepţia,  în  vreme  ce  dictatorii  recenţi  au  fost  imortalizaţi 
pe  peliculă,  ceea  ce  alungă  într-o  clipă  percepţia  romantică 
asupra  războiului. 
În  capitolele  precedente  am  explorat  ADN-ul,  geno-
mul uman şi  capacitatea sa  de  a controla toate  caracteristicile 
noastre  emoţionale  şi fizice. Am  argumentat că  oamenii  sunt 
sclavii  propriul  A D N .  Pe  măsură  ce  am  analizat  evenimen­
tele  care  ne-au  modelat  istoria,  tot  ce  am  putut  vedea  a  fost 
violenţă,  conflicte  şi  distrugere.  Ca  şi  cum  omenirea  nu  ar 
putea  să  scape  de  comportamentul  său  violent.  Trebuie  să 
reamintesc  încă  o  dată  că  gena  violenţei  se  află  adânc  în­
rădăcinată  în  trupurile  noastre  şi  trebuie  să  începem  să 
identificăm  tiparul  comportamental  al  omenirii  ca  să  putem 
începe  să  o  înţelegem.  Psihologia  de  doi  bani  nu  ne  duce 
nicăieri.  Realitatea  dură  este  încastrată  în  genomul  nostru. 
Înclinaţia  noastră  pentru  cruzime  şi  violenţă  ne-a  fost  in­
oculată  inconştient  de  către  creatorul  nostru  la  momentul 
conceperii  noastre.  Şi,  pentru  că  suntem  creaţi  „după  chipul 
creatorului nostru”, asta  înseamnă  că  am  moştenit  mai  multe 
dintre  trăsăturile  sale.  Există  posibilitatea  ca,  dacă  am  fi  fost 
creaţi  ca  un  experiment  genetic  sau,  aşa  cum  am  numit-o 
eu,  o  specie  sclavă,  să  ne  fi  fost  transferate  şi  alte  caracteris­
tici  genetice  cum  ar  fi  temperamentul  şi  potenţialul  pentru 
violenţă.  Din  studiile  genetice  am  aflat  deja  că  mare  parte  a 
genomului  nostru  este,  într-un  fel,  inactiv.  Aceasta  ar  putea 
însemna  că  cel  care  ne-a  făcut  a  creat  un  potenţial  dezechi­
libru  genetic,  prin  dezactivarea  intenţionată  a  unor  gene, 
permiţând  altora  să  deţină  controlul  asupra  felului  în  care 
suntem  programaţi.  Şi  astfel,  prin  extrapolare,  dacă  avem  în 
284 Michael Tellinger 

noi părţi comune cu cele ale creatorului, ar trebui ca acest cre­
ator  să  aibă  genele  violenţei  încastrate  în  proriul  genom?  De 
aceea  există  atâtea  poveşti  îngrozitoare  ale  brutalităţii  zeului 
împotriva  omului  în  decursul  istoriei  noastre?  Ar  putea  acest 
zeu  să  fie  o  fiinţă  doar  cu  puţin  mai  avansată,  expunându-şi 
urmele  umane  de  gelozie,  răzbunare, condamnare, pedepsire 
şi  alte  caracteristici  normale,  tipice  speciei  umane? 
Este  posibil  ca  Dumnezeu  cu  majusculă  să  se  compor­
te  într-un  mod  atât  de  barbar? 
Mânia  lui  dumnezeu  ar  trebui  să  se  numească  de  fapt 
mânia  omului.  Cum  este  posibil  ca  Dumnezeu,  creatorul 
universului  şi  al  tuturor  lucrurilor  din  el,  să  fi  creat  în  mod 
intenţionat  o  fiinţă  atât  de  plină  de  ură  şi  violenţă  cum  este 
omul?  Şi,  după  ce  ne-a  creat  în  acest  fel,  Dumnezeul  iubirii 
şi  al  iertării  să  se  fi  transformat  într-un  dumnezeu  al  răz­
bunării,  pedepsei,  duşmăniei,  dar  şi  într-un  dumnezeu  al 
recompensei  dacă  primea  ceea  ce-şi  dorea.  Şi,  în  principal, 
îşi  dorea  lucruri  cum  ar  fi  aurul, argintul, şofranul, mâncăruri 
de  o  largă  varietate,  favoruri  şi  chiar  a  cerut  pelerinilor  să 
meargă  la  război  în  numele  său,  ca  să  omoare  bărbat,  femeie 
şi  animal.  Biblia  este  plină  de  astfel  de  poveşti  care  sunt prea 
apropiate  de  dorinţele  materialiste  de  confort  ale  muritorilor 
şi  nu  provin  de  la  Dumnezeul  îngăduitor  care  sălăşluieşte  în 
spirit, umplând  fiecare  crăpătură  din  Univers. 
Iată  o  comparaţie  interesantă  între  brutalitatea  dicta­
torilor  moderni  şi  brutalitatea  şi  dorinţa  de  răzbunare  a  lui 
dumnezeu.  Remarcaţi  faptul  că  am  scris  dumnezeu  în  loc 
de  Dumnezeu, pentru  că  începem  să  descoperim  că  există  o 
diferenţă  majoră între  cei  doi, diferenţă care  nu  a fost sesizată 
de  oameni  timp  de  milenii. 
Vom  porni  să  rezolvăm  patru  chestionare  cu  mai  multe 
variante  de  răspuns,  ca  să  ajungem  să-l  cunoaştem  puţin  mai 
bine  pe „dumnezeul nostru”. Vă  solicit  să luaţi  un  creion  şi  să 
vă  marcaţi  răspunsurile  pe  măsură  ce  le  parcurgeţi. 
 Sclavii zeilor 285 

Primul chestionar: Furia dictatorilor 

Obiectiv:  Vă  rog  să  răspundeţi  la următoarele  întrebări  într-o 

încercare  de  determinare  a  numărului  de  fiinţe  care  au  fost  ucise 
de  către  dictatori  sau  în  numele  dictatorilor  din  trecut.  Răspunsurile 
corecte vor şi afişate la finalul chestionarului. 

1.  Câţi oameni a omorât Gingis  Han  pentru că cineva a vrut 

să arunce o privire asupra comorilor sale? 
A.  Niciunul.  Cu siguranţă că nu ar fi omorât pe cineva doar 
pentru  că i-a văzut lucrurile  personale. 
B. 50 070 de  persoane. 
C. Doar pe oamenii  care  au văzut comoara. 
D.  250  -  oamenii  care  au  văzut  comoara  şi  membri 
apropiaţi ai familiilor acestora. 

2. Câţi  oameni  au  omorât într-o  singură  zi  acoliţii  lui  Stalin 

pentru că nu au spus că-i susţin pe acesta? 
A.  Niciunul, Stalin nu ucide oamenii pentru că greşesc. 
B. 200 - aceia care  nu  au spus că-i susţin pe Stalin, dar nu 
şi familiile  acestora. 
C.  1  000  - aceia  care  nu  au  spus  că-i  susţin  pe  Stalin  şi 
consoartele acestora. 
D. 3 000 - aceia care nu au spus că-i susţin pe Stalin, fraţii 
şi surorile acestora,  prietenii şi vecinii. 

3. Câţi oameni au fost omorâţi de Ku Klux Klan ca răzbunare, 
înainte ca cineva să le facă pe plac, punând capăt unei căsătorii 
între persoane de culoare diferită prin uciderea cuplului? 
A.  Niciunul.  Ku Klux Klan îşi iubea adepţii şi nu impunea ni-
cio restricţie legată de persoanele cu care se căsătoreau (atâta vreme 
cât era de  sex opus). 
B. 100 de oameni. 
286 Michael Tellinger 

C. 24  000  de  oameni. 

D. Niciuna  dintre  variantele  de  mai  sus. 

4.  Câte animale a  ucis  Garda  Regală  Britanică In Africa, într-

o încercare de a  o  mulţumi  pe Regină? 
A.  Niciunul.  Regina  nu  este  atât  de  lipsită  de  sentimente, 
încât  să-şi  găsească  satisfacţia  în  uciderea  unor  animale  nevinovate. 
B. Două vaci, doi  berbeci şi doi corbi. 
C. O  turmă de  100 de oi  peste  care  au  dat în  drumul  lor. 
D.  120 000  de  oi  şi  22 000  de vaci. 

5. Câţi  evrei  a trimis  SS-ul  în  lagărele de concentrare ale lui 

Hitler pentru  a  fi  ucişi? 
A.  O  întrebare  grea.  Evreii  erau  poporul  ales  al  lui 
Dumnezeu,  deci  Hitler  nu  ar fi  permis  nimănui  să-i  ucidă. 
B. O jumătate  de  milion. 
C. 5  milioane  -  numărul  celor care  nu  s-au  supus  ordinelor 
sale. 
D. 200 -  numărul  celor care  venerau  alţi  lideri. 

6. Câţi  irakieni  au  fost  ucişi  sau  întemniţaţi  pentru  că  nu  i 
s-au  supus  lui  Saddam? 
A.  120  000  de  oameni  curajoşi  au  fost  ucişi  şi  200  000  de 
femei  şi  copii  au  fost  făcuţi  sclavi  pentru  a  munci  ieftin  (fără  a  mai 
pune  la  socoteală jefuirea  caselor  acestora). 
B.  Unul. 
C.  Doi. 
D. Niciuna  dintre  variantele  de  mai  sus. 

7.  Câţi  etiopieni a  ucis  Idi Amin  pentru  purificarea poporului 

ales? 
A.  Niciunul.  Idi Amin  nu  omoară oameni. 
B.  Un  milion. 
 Sclavii zeilor 287 

C. 1 000. 
D. 100. 

8. Apropo de cucerire şi  purificare,  câţi  regi  au fost  mutilaţi 

în  numele lui Alexandru  cel  Mare? 
A.  Niciunul. 
B. Unuia i-a fost rupt un picior ca să nu  mai poată să adune 
oameni  pentru  a forma o  armată. 
C. La doi  li  s-au tăiat limbile  pentru  a nu  mai  putea să che­
me  poporul la război. 
D. 70 de  regi au  avut limbile şi degetele  mari de la picioare 
tăiate. 

9.  Câţi  soldaţi  au  fost  arşi  de  armata  Statelor  Unite  ale 
Americii  cu  aruncătoarele  de flăcări  de  pe tancuri  pentru  că  au 
arestat ucigaşul a trei preoţi nevinovaţi? 
A.  Niciunul.  Armata  americană  nu  s-ar  angaja  niciodată  în 
executarea  unui  act  de  o  asemenea  cruzime. 
B. 50. 
C. 100. 
D. 150 (trei serii de câte 50). 

10. Câţi oameni vor muri până când Osama bin Laden va pune 
capăt poftei sale de a ucide? 
A.  Niciunul.  Osama nu  ucide pe  nimeni. 
B. Zece milioane. 
C. O  sută  de  milioane. 
D.  Suficient  de  mulţi  ca  să  acopere  întreaga  suprafaţă  a 
Pământului. 

Nu  trebuie  să  vă  panicaţi  dacă  aceste  întrebări  ar  pu­
tea  părea  intenţionat  deformate,  deranjante  şi  probabil  un 
indicator  al  unei  minţi  psihopate.  Răspunsurile  la  aceste  în­
trebări  sunt  pur  ipotetice,  pentru  că  aceste  întrebări  au  fost 
288 Michael Tellinger 

luate  dintr-un  chestionar  biblic  de  pe  pagina  de  internet  a 

Bisericii  Baptiste  Landover.  În  vreme  ce  Biserica  şi  pagina 
de  internet  reprezintă  o  privire  satirică  asupra  fundamente­
lor creştinismului, conţinutul  tuturor  acestor chestionare  este 
luat  din  pasaje  biblice  reale. Tot  ceea  ce  am  făcut  a  fost  să în­
locuim  cuvântul  Dumnezeu  cu  cel  al  unui  dictator  sau  ucigaş 
notoriu.  Sunt  sigur  că  sunteţi  la  fel  de  oripilaţi  cum  am  fost 
şi  eu  prima  dată  când  am  văzut  acest  chestionar.  Am  simţit 
fiori  pe  spate.  Este  mult mai brutal decât orice film de groază 
pe  care  l-am  văzut.  Şi  totuşi,  asta  este  ceea  ce-i  învăţăm  pe 
copiii  noştri,  pentru  că  au  fost  scrise  de  nişte  oameni  acum 
câteva  mii  de  ani,  oameni  care  pretindeau  că  au  fost  puşi  de 
Dumnezeu  să  ducă  la  îndeplinire  asemenea  acte  groteşti.  Vă 
cer  să  citiţi  aceste  întrebări  şi  răspunsuri  cu  mintea  deschisă. 
Dar  la  acest  nivel,  se  pare  că  ne  este  imposibil  să  diferenţiem 
binele de rău, din moment ce tot justificăm aceste acţiuni ori­
bile  pentru  că  sunt făcute  în  numele  lui  dumnezeu.  Puneţi-vă 
următoarea  întrebare:  dacă  ar  fi  să  comiteţi  asemenea  fapte 
astăzi,  în  felul  în  care  sunt  descrise  în  acest  chestionar,  apa­
rent  în  numele  lui  dumnezeu,  ce  vi  s-ar  putea  întâmpla  şi 
cum  ar  recţiona  comunitatea  internaţională?  Răspunsurile 
sunt  de  fapt  foarte  simple,  pentru  că  ele  au  mai  apărut  de 
multe  ori  în  trecut şi  probabil  vor continua  să  apară  şi  în  anii 
următori.  Dacă  ar  fi  să  ucideri  sau  să  maltrataţi  o  persoană, 
aţi fi jdecaţi  şi  aţi primi  o  sentinţă de  o  anumită durată, posi­
bil  chiar  închisoarea  pe  viaţă  sau  pedeapsa  cu  moartea.  Dacă 
ar fi ucideri  un  număr  mic  de  oameni, aţi  fi  numiţi  criminali 
în  masă  sau  criminali  în  serie  şi  aţi  primi  închisoarea  pe  viaţă 
sau  moartea,  dar  veţi  fi  imortalizaţi  în  cărţi,  documentare  şi 
filme.  Aţi  putea  invoca  nebunia,  caz  în  care  aţi  trăi  în  luxul 
unui  azil  unde  totul  vă  este  pus  la  dispoziţie  până  în  ziua 
când  veţi  muri.  Veţi  câştiga  milioane  de  pe  urma  cărţii  pe 
care  o veţi  scrie, iar drepturile  de  ecranizare  le veţi vinde  pen­
tru  o  sumă  şi  mai  mare.  Dar,  dacă  ucideţi  câteva  milioane 
 Sclavii zeilor  289 

de  oameni  şi  preluaţi  controlul  asupra  unei  ţări  mici  pe  care 
veţi  continua  să  o  conduceţi  prin  opresiune,  tortură  şi  frică, 
veţi  deveni  dictatori,  care  sunt  intangibili  de  către  celelalte 
guverne  ale lumii. Asta  dacă  numele  vostru  nu  este  Saddam 
Hussein  şi  nu  aveţi  o  bogăţie  inepuizabilă  în  adâncul  pămân­
turilor  voastre,  caz  în  care  veţi  fi  detronaţi  de  cel  mai  puternic 
regim  al  epocii,  în  ciuda  sfaturilor  date  de  aliaţii  acestuia, 
pentru  că  ispita  este  prea  mare  că  să  poată  fi  ţinută  în  frâu. 

Fig.  11.1.  Primele  porunci.  Instrucţiunile  lui  Shuruppak:  Tăbliţe  sumerie­

ne,  Sumer,  anul  2600  î.  Hr.  Tăbliţa  Primei  Dinastii  reprezintă  prima  formă 
de  literatură  din  lume.  De  la  începuturile  literaturii  se  cunosc  doar  patru 
grupuri de texte. Instrucţiunile sunt adresate de către conducătorul antede-
luvian  Shuruppak,  fiului  său  Ziusudra,  care  era  Noe  în  cultura sumeriană. 
Instrucţiunile  lui  Shuruppak  pot  fi  considerate  varianta  sumeriană  premer­
gătoare Celor  10  Porunci  şi ale  unor Proverbe din  Biblie. 

Rândul  50:  Nu  blestema  cu  răutate  (a  treia  poruncă);  rândul 
28:  Nu  ucide  (a  şasea  poruncă);  rândul  33-34:  Nu  râde  împreună 
şi  nu  sta singur într-o cameră cu  o fată măritată (a şaptea poruncă); 
rândurile 28-31:  Nu  fura şi  nu jefui  (a opta  poruncă);  rândul 36:  Nu 
arunca minciuni  (a noua poruncă). 
290  Michael  Tellinger 

Oricum  ar  fi,  aşa-zisa  furie  a  lui  dumnezeu  este  prea 

oribilă  ca  să  ne-o  putem  imagina,  iar  realitatea  este  mult 
prea incredibilă pentru  ca să fie digerată.  Şi  astfel  ne  învăţăm 
copiii  poveşti  despre  furia  lui  dumnezeu  şi  îi  umplem  de  fri­
că  în  loc  de  dragoste  şi  compasiune.  Acesta  este  felul  de  a 
acţiona  al genomului  defect  care  sălăşluieşte  în  celulele  noas­
tre,  ţinându-ne  captivi  într-un  cerc  al  fricii,  violenţei  şi  al 
unei  cruzimi  de  neimaginat  îndreptate  împotriva  vecinilor 
noştri. 
Există  atât  de  multe  similitudini  între  tăbliţele  su­
meriene  şi  cărţile  Bibliei,  încât  imediat  se  naşte  o  întrebare: 
Cum  este  posibil  aşa  ceva?  Dacă  analizăm  tonul  folosit  în 
cărţile  Vechiului Testament, vom vedea  că păstrează o  puter­
nică  asemănare  cu  cel din  transcrierile  sumeriene, referitor  la 
comportamentul  zeilor  Anunnaki  care  au  venit  pe  Pământ 
în  trecutul  îndepărtat.  Le  vom  studia  comportamentul  şi 
acţiunile  care  au  dus  la  apariţia  speciei  umane,  grăbind 
procesul  de  evoluţie  al  acesteia,  în  vreme  ce  au  redus  la  mi­
nimum  funcţionalitatea genomului  noii  specii.  Din  studierea 
tăbliţelor  sumeriene  va  deveni  evident  că zeii  care  au  condus 
lumea  în  trecutul  îndepărtat  erau  asemănători  oamenilor, 
având  dorinţe  şi  nevoi  omeneşti.  Ar  fi  putut  avea  cunoştinţe 
avansate,  deprinderi  şi  abilităţi  ştiinţifice,  dar  asta  nu-i  fă­
cea  să  fie  Dumnezeu.  Instrucţiunile  stricte  pe  care  le-au  dat 
oamenilor  erau  arogant  concepute  ca  să  exercite  controlul 
deplin  asupra  noii  specii  sclave.  Mesajele  despre  care  au  scris 
aşa-zişii  profeţi  ai  Vechiului Testament  şi  mesajele  pe  care  le-
au  transmis  populaţiilor  lumi  au  fost  concepute  cu  şiretenie 
de  Anunnaki  ca  să  ţină  omul  pe  loc  şi  să-l  pedepsească  dacă 
acesta  depăşea  bariera  trasată.  Furia  lui  dumnezeu  se  supra­
pune perfect peste  acest comportament de „control paranoic” 
şi  nu  trebuie  confundată  niciodată  cu  voinţa  lui  Dumnezeu. 
Dumnezeul cu literă  mare. 
 Sclavii zeilor  291 

Răspunsurile  la  chestionarul  Furia  lui  Dumnezeu 

1.  Câţi oameni a omorât Dumnezeu pentru că cineva 
a decis să arunce o privire în arca Domnului? 
Răspunsul  corect:  B  (50  070  de  oameni):  „[Domnul] 
i-a  lovit  pe  oamenii  din  Bet-Şemeş  pentru  că  s-au  uitat 
la  arca  Domnului;  a  lovit  50  070  de  oameni  din  popor. 
Poporul  a  plâns,  pentru  că  Domnul  făcuse  un  măcel 
mare  în  popor”.  (1  Samuel  6:19) 

Fig.  11.2.  Crearea  lumii.  Disputa  dintre  pasăre  şi  peşte  -  partea 
poveştii  sumeriene  a  creaţiei.  Tăbliţă  de  argilă  sumeriană,  Babilon, 
aproximativ  anul  1900  î.  Hr.  Se  cunosc  aproximativ  50-60  de  sur­
se  privind  creaţia. Această  tăbliţă  precede  Vechiul  Testament cu  cel 
puţin  1  000 de  ani. Ar putea să fie aceasta  una dintre  multele surse 
antice care i-au  inspirat pe  autorii Genezei? 
292  Michael  Tellinger 

Comentariu:  Textul  1  face  parte  dintr-o  poveste  sumeriană 

privind creaţia, fiind o dispută dintre o pasăre şi un peşte, în care cei 
doi  discută despre  inutilitatea  lor în  univers. A fost  publicată ca text, 
mai  puţin  finalul.  Anumite  părţi  ale  textului  sunt  similare  cu  anumite 
texte din  Facere  1:20-22. Textul 2 vorbeşte despre credinţa sumeria­
nă potrivit căreia săpăliga,  una dintre  uneltele agricole de bază,  le-a 
fost dată cadou sumerienilor de către zei. Începe cu varianta sumeri­
ană despre crearea  lumii  şi  a omului,  trimiţând  paralele  la cele două 
poveşti  ale  creaţiei  din  Biblie:  „La  început  a  făcut  Dumnezeu  cerul 
şi  pământul”  (Facerea  1:1)  şi  „Şi  a  zis  Dumnezeu:  «Să  fie  lumină!» 
Şi  a  fost  lumină”.  (Facerea  1:3).  Precede  cea  de-a  doua  poveste  a 
creaţiei  din  Biblie:  „Atunci,  luând  Domnul  Dumnezeu  ţărână din  pă­
mânt,  a făcut pe om  şi  a suflat în faţa lui  suflare de viaţă şi  s-a făcut 
omul fiinţă vie”. (Facerea 2:7) 

2.  Câţi oameni a omorât Moise într-o singură zi pen­
tru că nu au spus că-l slăvesc pe Dumnezeu? 
Răspunsul  corect:  D  (3  000)  „A  stat  la  intrarea  taberei 
şi  a  zis:  «Cine  este  pentru  Domnul  să  vină  la  mine!» 
Şi  s-au  adunat  la  el  toţi  fiii  lui  Levi.  Iar  Moise  le-a  zis: 
«Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel:  Să-şi încingă 
fiecare  din voi  sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la 
o  intrare  până  la  cealaltă, înainte  şi  înapoi,  să  ucidă  fie­
care  pe  fratele  său, pe  prietenul  său  şi  pe  aproapele  său». 
Şi  au  făcut  fiii  lui  Levi  după  cuvântul  lui  Moise.  În 
ziua  aceea  au  căzut  din  popor  ca  la  3  000  de  oameni”. 
(Ieşirea  -  a  doua  carte  a  lui  Moise  32:26-28) 

3.  Câţi  oameni  a  omorât  Dumnezeu  cu  o  epidemie 

înainte  ca  cineva  să-i  facă  pe  plac,  punând  capăt 
printr-o  crimă unei căsătorii interrasiale? 
Răspunsul  corect:  C  (24  000)  „Dar  iată  oarecare  din 
fiii  lui  Israel  a venit  şi  a  adus  între  fraţii  săi  o  madianită, 
în  ochii  lui  Moise  şi  în  ochii  întregii  obşti  a  fiilor  lui 
 Sclavii zeilor 293 

Israel, când plângeau ei la uşa cortului adunării. Atunci 
Finees,  fiul  lui  Eleazar,  fiul  preotului  Aaron,  văzând 
aceasta, s-a  sculat din  mijlocul  obştii  şi, luând  în  mână 
lancea  sa,  a  intrat  după  israelit  în  sălaş  şi  i-a  străpuns 
pe  amândoi,  pe  israelit  şi  pe  femeie,  în  pântece;  şi  a 
încetat  pedepsirea  fiilor  lui  Israel.  Cei  ce  au  murit  de 
pedeapsa aceasta  au  fost  24  000.”  (Numerii 25:  6-9) 

4.  Câte  animale  a  sacrificat  Solomon pentru  a-i  face 

pe plac Domnului? 
Răspuns  corect:  D  (120  000  de  oi  şi  22  000  de  vite) 
„Apoi  regele  împreună  cu  tot  Israelul  au  adus  jert­
fe  înaintea  Domnului.  Solomon  I-a  adus  Domnului 
22  000  de  boi  şi  120  000  de  oi  ca jertfa de  pace. Astfel, 
regele  şi  tot  poporul  Israel  au  sfinţit  Casa  Domnului”. 
(1  Regi  8:63) 

5. Câţi  israeliţi  a încredinţat Dumnezeu spre  ucidere 

poporului lui  Iuda? 
Răspuns  corect:  B  (500  000)  „Atunci  au  ridicat  iu­
deii  strigăt  mare.  Dar  când  iudeii  au  ridicat  strigătul, 
Dumnezeu  a  lovit  pe  Ieroboam  şi  pe  toţi  israeliţii  în 
faţa  lui  Abia  şi  a  lui  Iuda.  Şi  au  fugit  fiii  lui  Israel  din 
faţa  celor din Iuda şi  Dumnezeu  i-a dat în  mâinile  lor. 
Iar  Abia  dimpreună  cu  poporul  lui  le-a  dat  o  lovitu­
ră  puternică  şi  au  căzut  morţi  din  Israel  500  000  de 
oameni  aleşi.  Atunci  s-au  smerit  fiii  lui  Israel,  iar  fiii 
lui  Iuda  s-au  făcut  puternici,  pentru  că  au  nădăjduit 
în  Domnul  Dumnezeul părinţilor lor”. (2  Cronici  13: 
15-18) 

6. Fără a tine seama de cele de mai sus, câţi oameni din 
seminţia lui Iuda au fost ucişi  sau înrobiţi pentru că 
nu şi-au îndeplinit îndatoririle  faţă de Dumnezeu? 
294 Michael Tellinger 

Răspuns  corect:  A  (120  000  de  oameni  viteji  au  fost 

ucişi  şi  200  000  de  femei  şi  copii  au  fost  înrobiţi,  fără  a 
mai pune la socoteală jefuirea bunurilor acestora). „Căci 
Pecah,  fiul  lui  Remalia,  regele  lui  Israel,  a  ucis  într-o 
singură  zi  120  000  în  Iuda, toţi  numai  oameni  de  răz­
boi, pentru  că  aceia părăsiseră  pe  Domnul  Dumnezeul 
părinţilor  lor.  Iar  Zicri, un  viteaz  din  Efraim,  a  ucis  pe 
Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, căpetenia curţii, şi pe 
Elcana,  care  era  al  doilea  după  rege.  Şi  au  luat  fiii  lui 
Israel  de  la  fraţii  lor  din  Iuda  200  000  de  femei,  băieţi 
şi  fete,  ca  robi;  de  asemenea,  au  luat  de  la  ei  şi  multă 
pradă  şi  au  dus  prada  în  Samaria.”  (2  Cronici  28:6-8) 

7.  Câţi  etiopieni  a  ucis  Dumnezeu  pentru  poporul 

Său ales? 
Răspuns  corect:  B  (un  milion)  „Asa  avea  în  oştirea  lui 
300  000  de  oameni  aleşi din  seminţia lui Iuda, înarmaţi 
cu  scuturi  şi  cu  lănci;  iar  din  seminţia  lui  Veniamin, 
280  000  de  oameni  aleşi,  înarmaţi  cu  scuturi  şi  erau 
şi  trăgători  din  arcuri.  Atunci  s-a  sculat  împotriva  sa 
Zerah  Etiopianul  cu  o  armată  de  un  milion  şi  cu  trei 
sute  de  care  şi  a  venit  până  la  Mareşa.  Aici  i-a  ieşit 
Asa înainte  şi  s-a  aşezat cu  armata  sa în  linie  de  bătaie, 
în  valea  lui  Ţefat,  lângă  Mareşa.  Apoi  a  strigat  Asa 
către  Domnul  Dumnezeul  său  şi  a  zis:  „Doamne,  la 
Tine  este  puterea,  ca  să  ajuţi  şi  celui  tare,  şi  celui  ce 
nu  este  tare;  ajută-ne  dar  nouă,  Doamne  Dumnezeul 
nostru,  căci  noi  în  Tine  nădăjduim  şi  în  numele  Tău 
am  pornit  împotriva  acestei  mulţimi,  care  este  atât  de 
mare;  Doamne, Tu  eşti  Dumnezeul  nostru,  să  n-aibă 
omul  putere  împotriva Ta”. Atunci  a  lovit  Domnul  pe 
etiopieni  înaintea  feţei  lui  Asa  şi  înaintea  feţei  lui  Iuda 
şi  au  fugit  etiopienii.”.  (2  Cronici  14:8-12) 
 Sclavii zeilor 295 

8. Dacă tot a venit vorba despre  poporul  ales  al lui 

Dumnezeu,  câţi regi au fost mutilaţi în numele lui 
Dumnezeu? 
Răspuns  corect:  D  (70  de  regi  şi-au  piedut  limbile  şi 
degetele  mari de  la picioare) „Au găsit pe Adoni-Bezec 
la  Bezec;  au  pornit  lupta  împotriva  lui  şi  au  bătut  pe 
cananiţi şi fereziţi. Adoni-Bezec  a luat fuga; dar ei l-au 
urmărit  şi  l-au  prins,  şi  i-au  tăiat  degetele  cele  mari 
de  la  mâini  şi  de  la  picioare.  Adoni-Bezec  a  zis:  «70 
de  împăraţi,  cu  degetele  cele  mari  de  la  mâini  şi  de 
la  picioare  tăiate,  strângeau  mâncare  subt  masa  mea; 
Dumnezeu îmi răsplăteşte şi  mie cum am făcut». L-au 
dus  la Ierusalim  şi a murit acolo.” (Judecători  1:5-7) 

9. Câţi soldaţi a ars de vii Dumnezeu pentru că l-au 
înfruntat pe Prorocul Ilie? 
Răspuns  corect:  D  (150  -  trei  serii  de  câte  50)  „Ilie  a 
răspuns  căpeteniei  peste  50:  „Dacă  sunt  un  om  al  lui 
Dumnezeu,  să  se  coboare  foc  din  cer  şi  să  te  mistuie, 
pe  tine  şi  pe  cei  50  de  oameni  ai tăi!” Şi  s-a  coborât 
foc  din  cer  şi  l-a  mistuit pe  el  şi  pe  cei  50  de  oameni 
ai lui. Ahazia a trimis din nou la el altă căpetenie peste 
50 cu cei 50  de  oameni ai lui. Căpetenia aceasta  a luat 
cuvântul şi a zis  lui Ilie: „Omule  al lui Dumnezeu, aşa 
a  zis  împăratul:  «Grăbeşte-te  de  te  coboară!»  Ilie  le-a 
răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se co­
boare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei 50 de 
oameni  ai tăi!” Şi  s-a coborât  foc  din cer şi i-a  mistuit, 
pe  el şi pe  cei 50  de  oameni  ai lui. Ahazia a trimis  din 
nou  o  a  treia  căpetenie  peste  50,  împreună  cu  cei  50 
de  oameni  ai  săi. Această a treia căpetenie  peste  50  s-a 
suit;  şi, la  sosire,  şi-a  plecat  genunchii  înaintea  lui  Ilie 
şi i-a zis, rugându-1:  «Omule  al lui Dumnezeu, te  rog, 
296 Michael Tellinger 

viaţa  mea  şi viaţa  acestor  50  de  oameni,  slujitorii  tăi,  să 
fie  scumpă înaintea ta!»” (2  Împăraţi  1:10-14) 

10.  Până la  momentul  în  care  Dumnezeu îşi va  ostoi 

setea de sânge, câţi oameni vor muri? 
Răspuns  corect:  D  (Suficienţi  cât  să  acopere  întrea­
ga  suprafaţă  a  Pământului)  „Şi  în  ziua  aceea,  cei  loviţi 
de  Domnul  vor  zăcea  de  la  un  capăt  la  celălalt  al  pă­
mântului  şi  nu  vor  fi  bociţi,  nici  nu  vor  fi  adunaţi  şi 
îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe  faţa pământului”. 

Dacă  rândurile  citite  mai  sus  nu  vă  şochează,  atunci 

anii  de  propagandă cu  siguranţă v-au  adormit simţurile.  Este 
posibil  ca  acestea  să  fie  poruncile  şi  dorinţele  Dumnezeului 
iubirii?  Nu  cred  asta  nicio  clipă.  Miroase  a  manipulare  ti­
pic  omenească  de  proporţii  uriaşe.  Este  uimitor  felul  în  care 
„dumnezeu” îşi alege tabăra, favorizând o parte a celor pe care 
i-a  creat  în  detrimentul  altora,  ghidându-i  cu  voinţa  de  a  le 
face  rău  către  moarte.  Se  răzgândeşte  în  fiecare  zi  cu  privire 
la  poporul  său  ales.  Uneori  îi  izbăveşte  din  calea  răului,  alte­
ori  îi  conduce  ca  pe  nişte  oi  la  măcelărire.  Acest  dumnezeu 
afişează  evident  genul  de  caracteristici  pe  care  ni  le-a  trans­
mis  şi  nouă.  Şi  noi  afişăm  aceste  caracteristici  fără putinţă  de 
tăgadă, pe  care  le-am  moştenit  de  la  creatorul  nostru  şi  care 
ne-au  fost  inserate  genetic  de  savanţii  din  lumea  străveche, 
care  au  ajuns  pe  Pământ  ca  să  întemeieze  o  bază  şi  să  sape 
după  metale  preţioase  în  beneficiul planetei  lor,  Nibiru. 
Următorul  chestionar  biblic  este  o  altă  dovadă  din  vi­
trina  noastră  de  probe.  Înfăţişează  un  dumnezeu  groaznic  şi 
îi  arată  adevărata  faţă.  Acesta  nu  este  Dumnezeul  iubirii  pe 
care  şi  l-au  imaginat  unii  dintre  noi,  ci  mai  degrabă  o  fiinţă 
asemănătoare  omului,  materialistă,  obsedată  şi  răzbunătoare 
pe care omul trebuie să o venereze ca pe un zeu. Este derutant 
faptul  că  aceşti  zei  antici  i-ar  permite  unui  om  cum  a  fost 
 Sclavii zeilor 297 

Iisus  Hristos  să  pericliteze  controlul  lor  absolut  asupra  ome­

nirii,  dar,  dacă  citim  printre  rânduri,  strategia  lor  ascunsă  se 
deschide  în  faţa  noastră  cu  o  claritate  evidentă.  În  doar câţiva 
ani, Iisus  a făcut să înceteze învăţăturile  opresive  ale Vechiului 
Testament  şi  a  schimbat felul în  care  oamenii  ar trebui  să  tra­
teze  nevoile  personale  şi  cele  ale  omenirii.  A  fost  Iisus  fiul 
lui  Dumnezeu?  Cu  siguranţă!  Dar  acum,  pentru  că  ştim  cu 
adevărat  cine  a  fost  dumnezeul  din  Vechiul Testament,  iden­
titatea  lui  Iisus  dezvăluie  un  nou  complot  pentru  înlănţuirea 
omenirii. A  avut  Iisus  puteri speciale?  Pare  să  fi  avut şi, odată 
ce  vom  consulta  tăbliţele  sumeriene,  totul  începe  să  devină 
clar.  Vom  ajunge  mai  aproape  să  înţelegem  cine  era  Prinţul 
Păcii  şi  de  ce  mesajul  său  era  atât  de  important  pentru  ome­
nire la un anumit moment. Să ne întoarcem puţin în timp, de 
la  Prinţul  Păcii  la  acţiunile  barbare,  răzbunătoare  şi  oribile, 
făcute  în  numele  lui  dumnezeu  de  către  oamenii  din  vremea 
Vechiului  Testament. 
Toate  acestea  ne  vor fi dezvăluite  pe  nerăsuflate  atunci 
când vom  începe  să  examinăm  tăbliţele  sumeriene.  Dar, dacă 
veţi  crede  că  am  fost  norocos  şi  am  găsit  câteva exemple  scoa­
se  din  contextul  biblic,  vă  înşelaţi.  Vechiul  Testament  este 
plin de acţiuni oripilante la aproape  fiecare  pagină.  Se pare  că 
oricine  era  acela  care  încerca  să  ne  controleze  avea  o  strategie 
bună:  frică,  pedeapsă  şi  recompensă.  Uitaţi-vă  cât  de  mult 
succes  a  avut.  Încă  mai  există  oameni  care  trăiesc  după  va­
lorile  de  acum  4  000  de  ani.  Lucrurile  erau  mult  mai  simple 
atunci.  Amintiţi-vă  cum  se  purtau  zeii  Anunnaki  cu  noua 
specie  primitivă,  neevoluată  şi  neinformată  de  pe  Pământ: 
una lipsită de  istorie, de  memorie, de  legende, de cultură. Tot 
ceea  ce  au  experimentat  era  nou  pentru  această  populaţie. 
Era  uşor  să  găsească  lideri  în  rândul  acestei  populaţii,  să-i 
numească  într-o  poziţie  de  autoritate,  dându-le  posibilita­
tea  exclusivă  să  converseze  cu  dumnezeul  lor „creator” şi  să 
aducă  instrucţiuni,  avertismente,  recompense  şi  pedepse  în 
 298  Michael  Tellinger 

numele  lui  dumnezeu  pentru  cei  care-l  slăveau.  Şi  astfel  a 

evoluat  timp  de  milenii  relaţia  embrionară  dintre  noua  specie 
şi  dumnezeul  ei,  în  vreme  ce  sclavii  neinformaţi  erau  prinşi 
în  cea  mai  grea  formă  de  sclavie:  frica  de  creatorul  lor. 

Fig. 11.3. Zeul suprem Anu. Două tăbliţe individuale care îl înfăţişează 
pe Anu, comandantul suprem al Anunnaki, în timp ce este servit de 
sclavi umani.  Remarcaţi  simbolul stelei care  reprezintă statutul său 
divin şi al planetei radiante Nibiru. 

Iată  cât  de  grea  este  recuperarea  animalelor  bătute. 

Unele  dintre  ele  nu  mai  pot  fi  salvate.  Unora  le  va  fi  frică 
de  stăpânii  lor  brutali  pentru  tot  restul  vieţii.  Şi  asta  în  mod 
justificat,  pentru  că  stăpânul  le  bate  şi  le  răneşte  fără  niciun 
motiv  evident.  În  această  situaţie,  nu  există  nicio  diferenţă 
între  „animalul  câine”  şi  „animalul om”. Frica  de  dumnezeul 
răzbunător  este  atât  de  înrădăcinată  în  unele  culturi,  încât va 
fi  nevoie  de  sute  de  ani  pentru  ca  să  fie  îndepărtată  şi  înlo­
cuită  cu  un  sentiment  opus.  Zeii  s-au  aşezat  într-o  poziţie 
perfectă  de  putere  şi  control  peste  creaţia  lor  primitivă.  Ni 
s-au  dat  instrucţiuni  clare:  să  nu  punem  întrebări,  să  facem 
ceea  ce  ni  se  spune, să  avem  încredere  oarbă  în  creatorul  nos­
tru, pentru  că, dacă  punem  întrebări  sau  nu  ne  supunem, vom 
fi  pedepsiţi.  Şi,  aşa  cum  am  văzut  în  primul  chestionar,  pe­
deapsa  era  rapidă  şi  severă. 
 Sclavii zeilor  299 

Chestionarul următor  arată fără  nicio  îndoială gena vi­

olentă care ne-a fost transmisă de creatorul nostru. Ne izbeşte 
o  asemenea  caracteristică  umană  care  predispune  dezbinare 
şi  cucerire  prin  intimidare, violenţă, brutalitate  şi frică. Unde 
este  Dumnezeul  iubirii,  Dumnezeul  care  ne  învaţă  să  ne  iu­
bim  aproapele  şi  să  ne  iubim  duşmanul  şi  să  întoarcem  şi 
celălalt  obraz  şi  să-i  iertăm  pentru  că  nu  ştiu  ceea  ce  fac? 
Pregătiţi-vă  pentru  o  experienţă  cutremurătoare.  Este  de-a 
dreptul  incredibilă,  prezentată  în  acest  format.  Eu  nu  pot  să 
accept vorbăria  înşelătoare  a unor  oameni  din  trecut  care  gă­
sesc  în  numele  lui  dumnezeu justificarea  pentru  acţiunile  lor. 
Acesta  nu  este  Dumnezeul  meu,  acesta  nu  este  Dumnezeul 
care,  într-un  moment  de  creativitate  neţărmurită,  a  dat 
naştere  universului  şi  l-a  umplut  cu  un  număr  infinit  de  su­
flete  care  să  străbată  în  lung şi-n  lat  această  creaţie.  Ştim  atât 
de  puţine  în  domeniul  spiritual,  dar  va  veni  o  zi  în  care  vom 
evolua  până  în  punctul  în  care  potenţialul  nostru  genetic  va 
deschide  porţile  minţii  noastre  către  o  lume  spirituală  mai 
mare, în  care  ne-a fost  interzis  accesul, în  principal din  cauza 
genomului  nostru  incomplet. 
Aşadar,  dacă  încă  nu  sunteţi  convinşi  că  am  avut  un 
creator  răzbunător  şi  manipulator  aici  pe  Pământ,  în  for­
ma  unei  forme  umane  avansate,  iată  alte  câteva  extrase  din 
Noul Testament  care  ne  vor  da  fiori.  Încă  o  dată  acest  pri­
lej  de  reflecţie  ne  este  pus  la  dispoziţie  de  Biserica  Baptistă 
Landover. 
300  Michael  Tellinger 

Al doilea chestionar:  Iubirea lui  Dumnezeu 

Obiectiv:  Vă  rugăm  să  indicaţi  câţi  oameni  a  ucis  cu  cruzime 
iubitorul  nostru  Dumnezeu în  următoarele situaţii: 

1. Câţi  oameni  a  omorât  Dumnezeu  într-o  singură  zi  pentru 

că au întreţinut raporturi sexuale înainte de căsătorie? 
A.  Niciunul.  Dumnezeu  nu  omoară oameni  pentru  aseme­
nea erori de judecată nefericite. 
B. 23 000. 
C.  Dumnezu  a  omorât  o  dată  un  violator,  pentru  că  a 
întreţinut relaţii  sexuale  înainte de căsătorie,  dar nu  a mai  omorât pe 
altcineva. 
D. Niciuna dintre variantele de  mai  sus. 

2. După ce Dumnezeu  l-a scos pe evrei din  Egipt, câţi dintre 

aceştia au fost omorâţi  la cererea lui  Dumnezeu, pentru că nu i 
s-au supus? 
A.  Niciunul.  Dumnezeu  nu  le-ar  ordona  celor  din  poporul 
Său  să se omoare între ei. 
B.  10. Acesta este  numărul  celor care  au  ales  să-l  urmeze 
pe Satan. 
C. 3 000 de consoarte şi de fraţi în fiecare zi. 
D.  Doar 24 în  decurs de două săptămâni. 

3. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe David 
pentru că  i-a numărat? 
A.  Niciunul.  Cum  ar  putea  să  fie  un  păcat  numărarea  oa­
menilor?  Biroul de  recensământ face  acest lucru  la fiecare zece  ani. 
B.  Diferenţa  rezultată în  urma  numărătorii  sale  şi  numărul 
real de oameni. 
C. Toţi oamenii care nu au fost număraţi. 
D. 70 000 de oameni printr-o epidemie. 
 Sclavii zeilor  301 

4. Câţi  oameni  a  omorât  Dumnezeu  printr-o  molimă,  pentru 

că  au  avut îndrăzneala  să  pună  la îndoială  judecata  lui  Moise  şi 
a lui Aaron? 
A. Niciunul.  Dumnezeu  nu  ar omorî oamenii doar pentru  că 
au  pus  la îndoială judecata  muritorilor. 
B. 14 700  (plus 250 care au fost arşi). 
C.  Doar  doi  oameni  care  au  încercat  să  le  facă  rău  lui 
Moise şi  lui Aaron. 
D. S-a declanşat o epidemie,  dar  nimeni nu  a fost ucis. 

5. Câţi  evrei  a  omorât  Dumnezeu  pentru  preacurvie  prin  in­

termediul  unei  molime? 
A.  Niciunul.  Dumnezeu  nu  ucide  oameni  doar  pentru  că 
păcătuiesc. 
B. 24 000. 
C. Unul sau doi. 
D.  Epidemia  este  un  fenomen  natural,  nu  este  trimis  de 
Dumnezeu. 

6. Câţi  oameni  din  alte  rase  şi  triburi  a  trimis  Dumnezeu  ca 
să fie măcelăriţi de Israel, doar pentru că îi favoriza pe israeliţi în 
defavoarea altor triburi? 
A. Niciunul.  Dumnezeu  nu  face  favoritisme. 
B. 10 000  de cananeeni  şi  ferezei. 
C. 10 000 de moabiţi. 
D.  Variantele  B  şi  C,  pentru  a  aminti  doar  câteva  dintre 
triburile  măcelărite  de  Dumnezeu. 

7. Câţi  oameni  a  omorât  Dumnezeu  în  Sodoma  şi  Gomora 

pentru  că erau  implicaţi în  relaţii  homosexuale? 
A. Niciunul.  Dumnezeu îşi  iubeşte copiii,  aici fiind  incluşi  şi 
homosexualii. 
B. Doar pe  cei  implicaţi  în  acte  de  penetrare  anală. 
C. Toate  fiinţele vii  din  acele comunităţi. 
302 Michael Tellinger 

C. Toate fiinţele vii din acele comunităţi. 
D.  Doar pe cei care practicau într-adevăr sodomia. 

8. Câţi  asirieni a  ucis  Dumnezeu  după ce regele acestora şi 

slujitorii  săi  au  luat în  râs  numele  Domnului? 
A.  Niciunul.  Dumnezeu  nu  este  atât  de  capricios  încât  să 
omoare oameni doar pentru că sunt lipsiţi de  respect. 
B. Doar pe  regele  blasfemiator şi  pe slujitorii  acestuia. 
C. 185 000. 
D. Niciuna dintre  variantele de  mai  sus. 

9. Câţi  israeliţi  a  ameninţat  Dumnezeu  că  va  ucide  atunci 

când tribul lui Israel l-a abandonat? 
A.  Niciunul.  Uciderea  nu  este  un  procedeu  folosit  de 
Dumnezeu. 
B.  Doar pe liderii tribului. 
C.  Doar pe  cei  care  I-au  abandonat. 
D. 90% din populaţia fiecărei comunităţi. 

10. La un moment dat, atunci când Dumnezeu s-a săturat de 
păcatele omului, câte fiinţe a ucis? 
A.  Niciuna.  Păcatul  este  moştenit  de  oameni.  Dumnezeu 
nu ar ucide oameni pentru o înclinaţie pe care el însuşi a sădit-o în ei. 
B.  Pe  toţi  aceia  care  au  încălcat  în  mod  repetat  cele  10 
Porunci. 
C.  Doar  pe  cei  angrenaţi  în  cele  mai  ieşite  din  comun 
acţiuni  imaginabile. 
D. Orice fiinţă vie  (inclusiv copiii vii şi  nenăscuţi)  de  pe faţa 
Pământului  (exceptându-i  pe  aceia puţini care  trăiau  pe  arcă). 
 Sclavii zeilor 303 

Răspunsurile  la  chestionarul  Iubirea  lui  Dumnezeu: 

1. Câţi oameni a ucis Dumnezeu într-o zi pentru că au 
întreţinut relaţii sexuale înainte de căsătorie? 
Răspuns  corect:  B  (23  000  de  oameni):  „Nici  să  ne 
desfrânăm  cum  s-au  desfrânat  unii  dintre  ei,  şi  au 
căzut,  într-o  zi,  23  000”  (Epistola  I  către  Corinteni  a 
Sfântului  Apostol  Pavel,  10:8). 

2.  După  ce  Dumnezeu  i-a  scos  pe  evrei  din  Egipt, 
câţi  dintre  aceştia  au  fost  omorâţi  la  cererea  lui 
Dumnezeu, pentru că nu i s-au supus? 
Răspuns  corect:  C  (3  000  de  consoarte  şi  de  fraţi  în 
fiecare  zi)  „A  stat  la intrarea taberei  şi  a zis:  «Cine  este 
pentru  Domnul  să  vină  la  mine!»  Şi  s-au  adunat  la  el 
toţi  fiii  lui  Levi.  Iar  Moise  le-a  zis:  «Aşa  zice  Domnul 
Dumnezeul  lui  Israel:  Să-şi  încingă  fiecare  din  voi  sa­
bia sa la şold şi  străbătând tabăra de la o  intrare  până la 
cealaltă, înainte  şi înapoi, să ucidă fiecare pe  fratele  său, 
pe  prietenul  său  şi  pe  aproapele  său».  Şi  au făcut  fiii  lui 
Levi  după  cuvântul  lui  Moise.  În  ziua  aceea  au  căzut 
din  popor ca  la  3  000  de  oameni”.  (Ieşirea  32:26-28). 

3. Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru a-l pedepsi 
pe David pentru că i-a numărat? 
Răspuns  corect:  D  (70  000  de  oameni  printr-o  epide­
mie.)  „Atunci  s-a  sculat  Satana  împotriva  lui  Israel  şi 
a  îndemnat  pe  David  să  facă  numărătoarea  israeliţilor. 
Deci,  a  zis  David  către  Ioab  şi  către  căpeteniile  popo­
rului:  «Mergeţi  şi  număraţi pe  israeliţii  de la  Beer-Şeba 
până  la  Dan  şi-mi  aduceţi  răspuns  ca  să  ştiu  numărul 
lor!»  Ioab  însă  a  zis:  «Să  înmulţească  Domnul  pe  po­
porul  Său  de  o  sută  de  ori  mai  mult  decât este  el  acum! 
Au  doară  nu  sunt  ei  toţi,  o,  rege,  domnul  meu,  robii 
304 Michael Tellinger 

stăpânului  meu?  Pentru  ce  dar  cere  aceasta  domnul 

meu?  Oare pentru  a  se  scoate  asta  ca  o  vină  lui  Israel?» 
Dar  cuvântul  regesc  biruind  pe  Ioab,  s-a  dus  acesta  de 
a cutreierat tot Israelul  şi  venind la Ierusalim  a dat Ioab 
lui  David  catagrafia  înscrierii  poporului  şi  s-au  aflat  în 
tot  Israelul  1  100  000  de  bărbaţi  destoinici  de  război, 
iar în Iuda, patru  sute  şaptezeci  de  mii  în  stare  de  a lua 
parte  la  război.  Pe  leviţi  însă  şi  pe  veniamineni  el  nu 
i-a  numărat  împreună  cu  ei,  deoarece  cuvântul  regelui 
nu  plăcuse  lui  Ioab.  Lucrul  acesta  n-a  fost  plăcut  nici 
înaintea  lui  Dumnezeu  şi  de  aceea  a  lovit  El  pe  Israel. 
Atunci  a  zis  David  către  Dumnezeu:  «Am  greşit  mult 
făcând aceasta; iartă dar vina robului Tău, că m-am pur­
tat  cu  totul  nepriceput».  Iar  Domnul  a  grăit  cu  Gad, 
prorocul lui  David  si  i-a zis:  «Mergi  şi  spune  lui  David: 
Aşa  zice  Domnul:  Îţi  pun  înainte  trei  pedepse;  alege-ţi 
una  dintre  ele  şi  o  voi  trimite  asupra  ta».  A  venit  deci 
Gad  la  David  şi  i-a  zis:  «Aşa  grăieşte  Domnul,  alege: 
Sau  trei  ani  de  foamete,  sau  trei  luni  să  fii  tu  urmărit 
de  vrăjmaşii  tăi  şi  sabia  duşmanilor  să  ajungă  până  la 
tine,  sau  trei  zile  sabia  Domnului  şi  molima  să  fie  pe 
pământ şi îngerul  Domnului să pustiască în toate  hota­
rele  lui  Israel. Vezi  acum  ce  trebuie  să  răspund  Celui  ce 
m-a trimis cu acest cuvânt». Şi  a răspuns David lui Gad: 
«Sunt într-o  mare  nelinişte!  Să  cad  mai  bine  în  mâini­
le Domnului — căci  îndurările Lui sunt foarte multe —, 
dar  să  nu  cad  în  mâinile  oamenilor».  Atunci  a  trimis 
Domnul  molimă  asupra  lui  Israel  şi  au  murit şaptezeci 
de  mii  de Israeliţi”. (1  Cronici 21:1—14). 

4. Câţi oameni a omorât Dumnezeu printr-o molimă 
pentru că au avut îndrăzneala de  a pune la îndoială 
judecata lui Moise şi a lui Aaron? 
 Sclavii zeilor 305 

Răspuns  corect:  B  (14  700  plus  250  care  au  fost  arşi) 
„Atunci  a  grăit  Domnul  cu  Moise  şi  Aaron  şi  a  zis: 
«Depărtaţi-vă  de  obştea  aceasta,  că  într-o  clipă  o  voi 
pierde». Iar ei au căzut cu faţa la pământ. Şi  a zis Moise 
către  Aaron:  «Ia-ţi  cădelniţa, pune  în  ea  foc  de  pe jert­
felnic, aruncă în  ea tămâie şi du-o  repede în tabără  şi te 
roagă pentru ei, că a ieşit mânie  de  la faţa Domnului  şi 
a  început  pedepsirea  poporului».  Atunci  Aaron  a  luat, 
cum  îi  zisese  Moise,  a  alergat  în  mijlocul  obştii  şi  iată 
se  începuse  moartea în popor,  şi  a pus  tămâia şi  s-a  ru­
gat pentru  popor;  şi  stând el între  morţi  şi vii  a  încetat 
bătaia.  Au  murit  atunci  din  pedepsirea  aceea  14  700 
de  oameni,  afară  de  cei  ce  muriseră  pentru  răzvrătirea 
lui  Core”.  (Numerii  16:44-49).  A  ieşit  apoi  foc  de  la 
Domnul şi  a  mistuit pe  cei  250  de  bărbaţi care  au  adus 
tămâie.  (Numerii  16:35). 

5.  Câţi evrei a omorât Dumnezeu pentru preacurvie 
prin intermediul unei molime? 
Răspuns  corect:  B  (24 000.)  „Atunci s-a aşezat Israel în 
Sitim, dar poporul  a  început să  se  spurce, păcătuind  cu 
fetele  din  Moab.  Că  acestea  îi  chemau  la jertfele  idoli­
lor lor şi  mânca poporul din  acele jertfe  şi  se închina la 
dumnezeii  lor.  Aşa  s-a  lipit  Israel  de  Baal-Peor, pentru 
care  s-a  aprins  mânia  lui  Dumnezeu  asupra  lui  Israel. 
Şi  a  zis  Domnul  către  Moise:  «Ia  pe  toate  căpetenii­
le  poporului  şi  le  spânzură  de  copaci  pentru  Domnul 
înainte  de  asfinţitul  soarelui,  ca  să  se  abată  de  la  Israel 
iuţimea  mâniei  Domnului».  Atunci  a  zis  Moise  către 
judecătorii  lui  Israel:  «Ucideţi  fiecare  pe  oamenii  voştri 
care  s-au  lipit  de  Baal-Peor».  Dar  iată  oarecare  din  fiii 
lui  Israel  a  venit  şi  a  adus  între  fraţii  săi  o  madianită, 
în  ochii  lui  Moise  şi  în  ochii  întregii  obşti  a  fiilor  lui 
Israel, când plângeau  ei la uşa cortului  adunării. Atunci 
306  Michael Tellinger 

Finees,  fiul  lui  Eleazar,  fiul  preotului  Aaron,  văzând 

aceasta, s-a  sculat din  mijlocul obştii  şi, luând în  mână 
lancea  sa,  a  intrat  după  israelit în  sălaş  şi  i-a  străpuns 
pe  amândoi, pe  israelit  şi  pe  femeie,  în  pântece;  şi  a 
încetat  pedepsirea  fiilor  lui  Israel.  Cei  ce  au  murit  de 
pedeapsa  aceasta  au  fost 24 000.” (Numerii  25:1-9). 

6.  Câţi  oameni  din  alte  rase  şi  triburi  a  trimis 

Dumnezeu  pentru  a  fi  măcelăriţi  de  Israel,  doar 
pentru că îi favoriza pe israeliţi în  defavoarea altor 
triburi? 
Răspuns corect: D (10 000 de cananeeni şi ferezei şi 10 
000  de  moabiţi, pentru  a aminti  doar câţiva). „Atunci 
s-a dus Iuda cu Simeon, şi Domnul a dat pe cananeeni 
şi pe ferezei în mâinile lor şi au ucis ei din aceia  10 000 
de  oameni  în  Bezec”.  (Cartea Judecătorilor  1:4)  „Şi  a 
zis el către dânşii: «Veniţi după mine, că a dat Domnul 
pe  vrăjmaşii  noştri  moabiţi  în  mâinile  voastre».  Şi 
s-au  dus  după  dânsul  şi  au  apucat  vadul  Iordanului 
spre  Moab  şi  nu  au  lăsat  pe  nimeni  să  treacă.  Şi  au 
ucis atunci din moabiţi până la 10 000 de oameni, toţi 
sănătoşi  şi  voinici,  încât  nimeni  n-a  scăpat”.  (Cartea 
Judecătorilor  3:28-29). 

7.  Câţi  oameni  a  omorât  Dumnezeu  în  Sodoma 

şi  Gomora  pentru  că  erau  implicaţi  în  relaţii 
homosexuale? 
Răspuns  corect:  C  (Toate  fiinţele  vii  din  acele 
comunităţi.)  „Atunci  Domnul  a  slobozit  peste 
Sodoma  şi  Gomora  ploaie  de  pucioasă  şi  foc  din  cer 
de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împre­
jurimile  lor, pe  toţi  locuitorii  cetăţilor şi  toate  plantele 
ţinutului aceluia”. (Geneza  19:24-25). 
 Sclavii zeilor 307 

8. Câţi asirieni a ucis Dumnezeu după ce regele aces­
tora şi slujitorii săi au luat în râs numele Domnului? 
Răspuns  corect:  C  (185  000):  „Şi  când  a  auzit  rege­
le  Iezechia  cuvintele  acestea,  şi-a  rupt  veşmintele,  s-a 
îmbrăcat  în  sac  şi  a  intrat  în  templul  Domnului...  Şi 
le-a zis  Isaia:  «Aşa veţi  răspunde  stăpânului vostru:  Aşa 
grăieşte  Domnul Dumnezeu:  Nu  te  teme  de  cuvintele 
pângăritoare  pe  care  le-ai  auzit  din  partea  slujitorilor 
regelui  Asiriei»....  Şi  a  ieşit  îngerul  Domnului  şi  a  bă­
tut  în  tabăra  Asiriei  150  000;  iar  dimineaţa, la  sculare, 
toţi erau morţi.” 

9.  Câţi  israeliţi  a  ameninţat  Dumnezeu  că  va  ucide 

atunci când tribul lui Israel l-a abandonat? 
Răspuns  corect:  D  (90%  din  populaţia  fiecărei 
comunităţi).  „Ascultaţi  cuvântul  acesta  pe  care  eu  îl 
rostesc asupra voastră, cântec de  jale  pentru voi, cei  din 
casa  lui  Israel:  Căzut-a  ca  să  nu  se  mai  scoale  fecioara 
lui  Israel, trântită  stă la pământ  şi  nimeni  nu  o  ridică! 
Că  aşa  grăieşte  Domnul  Dumnezeu  casei  lui  Israel: 
«Cetatea  care  scotea  o  mie  de  oameni  în  luptă  va  ră­
mâne  cu  o  sută,  şi  cea  care  scotea  o  sută va  rămâne  cu 
zece»".  (Amos  5:1-3). 

10. La un moment dat, atunci când Dumnezeu s-a să­
turat de păcatele omului, câte  fiinţe  a ucis? 
Răspuns  corect:  D  (Orice  fiinţă  vie  - inclusiv copiii vii 
şi  nenăscuţi  -  de  pe  faţa  Pământului,  exceptându-i  pe 
aceia puţini care  trăiau pe arcă). „Văzând însă Domnul 
Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ 
şi  că  toate  cugetele  şi  dorinţele  inimii lor  sunt îndrep­
tate  la  rău  în  toate  zilele...Toate  cele  de  pe  uscat,  câte 
aveau  suflare  de  viaţă  în  nările  lor,  au murit”. (Geneza 
6:5  şi  7:22). 
308  Michael Tellinger 

Pe cât de fantastice  ar părea teoriile mele despre  uma­

noizii  avansaţi  care  au  creat  o  specie  sclavă  pe  Pământ,  ca 
să execute  munca grea  în  mine  şi  în  alte  zone, nu  sunt  nici 
pe  departe  la  fel  de  şocante  pe  cât  este  următorul  chestio­
nar biblic.  Vine  în  sprijinul  teoriilor  mele  privind  adevărata 
identitate  a  lui „dumnezeu" creatorul  nostru, înfăţişând  ob­
sesia preluării controlului  asupra noii specii, care s-a dovedit 
greu de  obţinut. Până la urmă, nu se putea ca această specie 
să  nu  scape  de  sub  control  după  ce  a  fost  creată  ca  să  fie 
sclavă. Nu se aflau aici ca să se distreze. După această prezen­
tare  însângerată  a  timpurilor  vechi,  putem  să  observăm  cât 
de  asemănătoare  este  cu  activitatea  militară  de  care  suntem 
capabili în prezent, arătând că noi, o specie sclavă, am evoluat 
aproape  de  nivelul creatorilor noştri, Anunnaki. Din păcate, 
nu întotdeauna evoluţia noastră a fost spre bine. Vă rog să vă 
ţineţi firea, următoarele sunt greu de crezut. 

Al  treilea  chestionar:  Mijloacele  preferate  de  a 

ucide ale lui Dumnezeu 
Din  nou,  acest  chestionar  a  fost  postat  de  Biserica  Baptistă 
Landover,  punându-ne  la  dispoziţie  dovada  de  care  aveam  nevoie 
ca  să  demonstrăm  că  aşa-zisul  dumnezeu  al  omului  nu  era  decât 
un umanoid înzestrat cu  aptitudini  avansate,  brutal şi avid de putere. 
Pregătiţi-vă  pentru  nişte fiori din  partea unor adevăruri  biblice: 

1.  Care  dintre  următoarele  se  numără  printre  metodele  Iul 

Dumnezeu de a-i pedepsi pe cel care îi încalcă poruncile? 
A.  îi  loveşte  cu  molime,  febre  arzătoare  care  mănâncă 
ochii, ciumă bubonică, tuberculoză, aprinderi la plămâni, sabia şi chiar 
cu ciuperci otrăvitoare. 
B.  îi  loveşte  cu  hemoroizi,  scabie,  mâncărimi,  nebunie  şi 
orbire. 
C. Trimite  urşi  ca să ie  mănânce copiii. 
D. Toate cele de mai  sus,  în funcţie de starea de spirit. 
 Sclavii zeilor  309 

2. Cum  se descurcă  Dumnezeu  cu  oamenii  care îl fac  gelos 

pentru că au o altă religie faţă de a noastră? 
A.  Întrebare-capcană.  Dumnezeu  nu  este  invidios. 
B. l-a ars,  i-a omorât cu  săgeţi,  au fost muşcaţi de animale, 
otrăviţi de şerpi, împunşi  cu  săbii,  zdrobiţi cu druguri de fier - bărbat, 
femeie şi copil, inclusiv sugarii, bătrânii şi virginele. 
C. Îi îndreaptă cu  blândeţe spre calea cea dreaptă. 
D. Niciuna dintre variantele de mai sus. 

3. Cum îi omoară Dumnezeu  pe cei  care se plâng? 

A.  Ce?  Dumnezeu  nu  i-ar omorî pe oameni doar pentru  că 
se plâng. 
B. Cu foc. 
C.  Prin cutremure. 
D. Prin boli incurabile. 

4. Cum preferă Dumnezeu să-i tortureze pe cei care au deve­
nit în vreun fel duşmanii  poporului  Său ales? 
A.  Le rupe oasele şi îi străpunge cu săgeţi. 
B. Trimite viespile  să-i  omoare. 
C. Îi face să-şi mănânce propria carne şi să-şi bea propriul 
sânge. 
D. Toate variantele  de  mai  sus. 

5. Cum l-a omoară Dumnezeu pe cel care au fugit în Egipt? 
A.  Cu sabia. 
B. Prin înfometare. 
C.  Prin ciuma bubonică. 
D. Oricare dintre variantele de  mai  sus. 

6. Cum şi-a exprimat Dumnezeu ura faţă de cel care trăiau în 
oraşul  Babilon? 
A.  Omorându-le  animalele  din  gospodării. 
B. Prin  sterilizarea femeilor. 
310  Michael  Tellinger 

Fig.  11.4.  Sacrificiul  lui  Isaac.  Această  pictură  faimoasă,  aparţinând 

lui  Rembrandt van  Rijn,  înfăţişează o  poveste  din  Vechiul Testament 
care  este  definitorie  pentru  brutalitatea  dumnezeului  biblic.  Acest 
dumnezeu  a  fost  acela  care  i-a  ordonat  lui  Avraam  să-l  ducă  pe  fiul 
său,  Isaac,  pe  un  munte  îndepărtat,  ascuns  de  ochii  iscoditori  ai 
celorlalţi,  şi  să-l  omoare  cu  sânge-rece.  Toate  acestea  doar  ca  să 
afle  dacă  Avraam  -  primul „turnător” al  lui  dumnezeu  -  poate  să  fie 
de  încredere  pentru  executarea  ordinelor lui  dumnezeu. 
 Sclavii  zeilor  3  1  1 

C. Transformând  bărbaţii  în  homosexuali. 

D. Toate  variantele  de  mai  sus. 

7.  Atunci  când  păcatele  unei  comunităţi  îl  enervează  pe 

Dumnezeu,  cum  se linişteşte Acesta? 
A.  Omorând o treime din populaţie prin foamete şi  boli. 
B. Omorând  o treime  din populaţie prin  războaie  locale. 
C.  Omorând  o  treime  din  populaţie  prin  războaie 
internaţionale. 
D. Toate  variantele  de  mai  sus. 

8. Pe cine  ucide  Dumnezeu  atunci  când  devine gelos pentru 

că o comunitate venerează pe altcineva? 
A.  Femeile. 
B. Copiii. 
C. Copiii  nenăscuţi. 
D. Toate variantele  de  mai  sus. 

9.  Cum  pedepseşte  Dumnezeu  promiscuitatea,  cum  ar  fi 

bărbaţii  care  întreţin  raporturi  sexuale  atât  cu  soţia,  cât  şi  cu 
soacra şi fetele preoţilor care se culcă cu cine apucă? 
A. Le mutilează organele genitale ca să nu mai păcătuiască. 
B. Se  asigură  că faptele  lor  au  ca  urmare  sarcini  nedorite 
sau  boli venerice. 
C. Îi arde. 
D. Oricare  dintre  variantele de  mai  sus. 

10.  În  vremea  lui  Iisus,  cum  se  comporta  Trinitatea  cu  cei 
care nu credeau în  Ea? 
A. Aceştia erau  mâncaţi  de viermi. 
B. Unul dintre  necredincioşi era orbit. 
C. Variantele A şi B. 
D. Niciuna dintre  variantele  de  mai  sus. 
312 Michael Tellinger 

Răspunsurile  la  chestionarul  Mijloacele  preferate  de  a 

ucide  ale  lui  Dumnezeu: 

1.  Care  dintre  următoarele  se  numără  printre  me­

todele  lui  Dumnezeu  de  a-i  pedepsi  pe  cei  care  îi 
încalcă poruncile? 
Răspuns  corect:  D  (Toate  cele  de  mai  sus,  în  funcţie 
de  starea  de  spirit).  „Iar  dacă  nu  vei  asculta  glasul 
Domnului  Dumnezeului  tău  şi  nu  te  vei  sili  să  îm­
plineşti  toate  poruncile  şi  hotărârile  Lui  pe  care  ţi  le 
poruncesc  eu  astăzi,  să vină  asupra  ta  toate  blestemele 
acestea  şi  să  te  ajungă:  Blestemat  să  fii  tu  în  cetate  şi 
blestemat  să fii tu în  ţarină. Blestemate  să fie grânarele 
tale  şi  cămările  tale.  Blestemat  să  fie  rodul  pântecelui 
tău  şi  rodul  pământului  tău,  rodul  vacilor  tale  şi  ro­
dul  oilor  tale.  Blestemat  să  fii  tu  la  intrarea  ta  în  casă 
şi  blestemat  la  ieşirea  ta  din  casă.  Să  trimită  Domnul 
asupra  ta  blestem,  tulburare  şi  necaz  în  tot  lucrul 
mâinilor  tale  pe  care  te  vei  apuca  să-l  faci,  până  vei  fi 
stârpit  şi  până vei  pieri  curând, pentru  faptele  tale  rele 
şi  pentru  că  M-ai  părăsit.  Ba  să  mai  trimită  Domnul 
asupra  ta  ciumă,  până  te  va  stârpi  de  pe  pământul  în 
care  mergi  ca  să-l  stăpâneşti.  Să  te  bată  Domnul  cu 
oftică,  cu  lingoare,  cu  friguri,  cu  aprindere,  cu  secetă, 
cu  vânt  rău  şi  cu  rugină,  şi  te  vor  urmări  acestea  până 
vei  pieri.  Cerurile  tale,  care  sunt deasupra  capului  tău, 
să  se  facă  aramă  şi  pământul  de  sub  tine fier. In  loc  de 
ploaie,  Domnul  să  dea  pământului  tău  praf şi  pulbere, 
care  să  cadă  din  cer  asupra  ta  până  te  va pierde  şi  până 
vei  fi  prăpădit.  Domnul  te  va  da  să  fii  bătut  de  vrăj­
maşii  tăi;  pe  un  drum  să  mergi  asupra  lor  şi  pe  şapte 
drumuri să fugi de  ei  şi  să fii împrăştiat prin toate ţările 
pământului.  Trupurile  tale  să  fie  hrană  tuturor  păsă­
rilor  cerului  şi  fiarelor  şi  nu  va  fi  cine  să  le  alunge.  Te 
 Sclavii zeilor 313 

va  lovi  Domnul cu  lepra  Egiptului,  cu  trânji,  cu  râie  şi 
cu  pecingine,  de  care  să  nu  te  poţi  vindeca.  Să  te  bată 
Domnul  cu  nebunie, cu orbire  şi  cu  amorţirea inimii”. 
(Deuteronomul  28:15-28). 

2.  Cum  se descurcă Dumnezeu cu oamenii care îl fac 

gelos pentru că au o altă religie faţă de a noastră? 
Răspuns  corect: B. „Întărâtat-au râvna Lui cu dumne­
zei  străini  şi  cu  urâciunile  lor  L-au  mâniat.  Adus-au 
jertfe  demonilor,  şi  nu  lui  Dumnezeu,  unor  dumnezei 
noi, pe care nu i-au ştiut, care  au venit de la vecinii lor şi 
pe  care  părinţii lor nu i-au cunoscut. Iar pe Apărătorul, 
Cel ce  te-a născut, L-ai uitat şi nu  ţi-ai adus  aminte  de 
Dumnezeu,  Cel  ce  te-a  zidit.  Văzut-a  Domnul  şi  S-a 
mâniat  şi  în  mânia  Sa  a  trecut  cu  vederea  pe  fiii  Săi  şi 
pe  fiicele  Sale,  şi  a  zis:  Îmi  voi  ascunde  faţa Mea  de  la 
ei  şi  voi  vedea  cum  va  fi  sfârşitul  lor;  căci  neam  ticălos 
sunt  ei  şi  copii  în  care  nu  este  credincioşie.  Ei  M-au 
întărâtat  la  gelozie  prin  cei  ce  nu  sunt  Dumnezeu  şi 
au  aprins  mânia  Mea  prin  idolii  lor;  îi  voi  întărâta  şi 
Eu pe ei printr-un popor care  nu e  popor, le voi aprin­
de  mânia  printr-un  neam  fără  pricepere.  Că  foc  s-a 
aprins  din  pricina  mâniei Mele: va  arde  până în  fundul 
locuinţei  morţilor, va  mânca  pământul  şi  roadele  lui  şi 
va  pârjoli  temeliile  munţilor.  Voi  strânge  împotriva  lor 
necazuri  şi  voi  cheltui  asupra  lor  toate  săgeţile  Mele. 
Istoviţi  vor  fi  de  foame  şi  prăpădiţi  de  lingoare  şi  mo­
limă  rea;  voi  trimite  asupra  lor  dinţii  fiarelor,  veninul 
târâtoarelor  din  pulbere  voi  trimite.  De  din  afară  îi  va 
pierde  sabia,  iar  prin  case  groaza,  pierzând  pe  tânăr 
şi  pe  tânără, pe  copilul  de  ţâţă  şi  pe  bătrânul  acoperit 
de  cărunteţe”.  (Deuteronomul  32:17-25)  „Cere  de  la 
Mine  şi-Ţi voi  da  neamurile  moştenirea Ta  şi  stăpâni­
rea Ta  marginile  pământului”.  (Psalmi  2:8) 
314 Michael Tellinger 

3. Cum îi omoară Dumnezeu pe cei care se plâng? 
Răspuns  corect: B  (Prin  foc). „Poporul însă începu să 
cârtească  în  auzul  Domnului,  iar  Domnul  auzind  se 
aprinse  mânia Lui, izbucni între  ei  foc  de la Domnul 
şi începu  a mistui  marginile taberei”. (Numerii  11:1) 

4. Cum preferă Dumnezeu să-i tortureze pe cei care 
au devenit în vreun fel duşmanii poporului Său ales? 
Răspuns  corect:  D  (Toate  variantele  de  răspuns) 
„Dumnezeu  l-a  scos  din  Egipt  şi  puterea  lui  va  fi  ca 
a taurului;  mânca-va popoarele  duşmane  lui, va sfărâ­
ma oasele  lor şi  cu  săgeţile  sale va săgeta  pe  vrăjmaşi". 
(Numerii  24:8)  „încă  şi  viespi  va  trimite  Domnul 
Dumnezeul  tău  asupra lor până ce vor pieri  cei  ce  au 
rămas  şi  s-au  ascuns  de  la  faţa  ta.  Nu  te  înspăimânta 
de  ei,  că  Domnul  Dumnezeul  tău,  Cel  din  mijlocul 
tău, este Dumnezeu mare şi minunat." (Deuteronomul 
7:20-21)  „Şi  pe  asupritorii  tăi  îi  voi  face  să-şi  mă­
nânce  carnea  lor  şi  să  se  îmbete  de  sângele  lor  ca  de 
vin.  Atunci  toată  făptura  va  şti  că  Eu  sunt  Domnul, 
Mântuitorul  tău  şi  Răscumpărătorul  tău,  viteazul  lui 
Iacov!"(Isaia  49:26) 

5. Cum  îi  omoară Dumnezeu pe cei  care  au fugit în 

Egipt? 
Răspuns corect: D  (Alegeţi voi) „Apoi ascultaţi cuvân­
tul  Domnului, voi,  care  aţi  mai  rămas  din  Iuda.  Aşa 
zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: „Dacă voi 
vă întoarceţi cu hotărâre  nestrămutată faţa voastră, ca 
să vă duceţi în Egipt şi vă veţi duce să trăiţi acolo, sabia 
de care vă temeţi vă va ajunge  acolo, în ţara Egiptului, 
şi  foamea  de  care  vă  îngroziţi  vă va  însoţi  paşii  voştri 
 Sclavii zeilor  315 

acolo  în  Egipt  şi  acolo  veţi  muri. Toţi  cei  ce  îşi  întorc 
faţa  lor,  ca  să  se  ducă  în  Egipt  şi  să  trăiască  acolo,  vor 
muri  de  sabie,  de  foame  şi  de  molimă  şi  niciunul  din 
ei  nu va  rămâne  şi  nu va  scăpa de  nenorocirea aceea pe 
care  o  voi  aduce  asupra  lor".  (Ieremia  42:15-17) 

6. Cum  şi-a  exprimat  Dumnezeu  ura faţă  de  cei  care 

trăiau în oraşul Babilon? 
Răspuns  corect:  C  (Transformându-i  pe  bărbaţi  în 
homosexuali).  „Cum  s-a  sfărâmat  şi  s-a  zdrobit  cio­
canul  lumii  întregi!  Cum  a  ajuns  Babilonul  de  plâns 
pe  pământ!  Sabie  împotriva  cailor  şi  a  carelor  lui  şi 
împotriva  a  toată  mulţimea  de  oameni  din  el:  să  fie  ca 
nişte  femei!  Sabie  împotriva  comorilor  lui:  să fie jefui­
te!" (Ieremia 50:23,37). 

7. Atunci când păcatele unei comunităţi îl enervează 
pe Dumnezeu, cum se linişteşte Acesta? 
Răspuns  corect:  D  (Toate  variantele  de  răspuns  sunt 
corecte). „Pentru că tu  ai spurcat locaşul Meu cel sfânt 
cu  toţi idolii tăi şi cu toate ticăloşiile  tale, de  aceea zice 
Domnul Dumnezeu: Precum este  adevărat că Eu sunt 
viu,  tot  aşa  este  de  adevărat  că  te  voi  micşora,  ochiul 
Meu  nu  te va cruţa  şi  nici  nu  te va milui.  O  treime  din 
locuitorii  tăi  vor  muri  de  ciumă  şi  vor  pieri  de  foame 
în  mijlocul  tău;  o  treime  din  ei  vor  cădea  de  sabie  în 
împrejurimile  tale;  şi  cealaltă treime  o  voi  împrăştia în 
toate  vânturile  şi  voi  trage  sabia  în  urma  lor.  Aşa-Mi 
voi împlini mânia, îmi voi potoli urgia Mea cu ei şi Mă 
voi  răzbuna; şi, când  se va  săvârşi  urgia  Mea  asupra lor, 
vor  cunoaşte  că  Eu,  Domnul,  am  grăit  în  râvna  Mea". 
(Iezechiel5:ll-13). 
316 Michael Tellinger 

8. Pe  cine  ucide Dumnezeu atunci când devine gelos 

pentru că o comunitate venerează pe altcineva? 
Răspuns  corect:  D  (Toate  variantele  de  răspuns  sunt 
corecte). „Samaria este  pedepsită, pentru că s-a răzvră­
tit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de  sabie; 
pruncii  lor  vor  fi  zdrobiţi  şi  vor  spinteca  pântecele  fe­
meilor  lor însărcinate”. 

9.  Cum  pedepseşte  Dumnezeu  promiscuitatea,  cum 

ar  fi  bărbaţii  care  întreţin  raporturi  sexuale  atât  cu 
soţia,  cât şi cu soacra şi fetele preoţilor care se culcă 
cu cine apucă? 
Răspuns  corect:  C  (Îi  arde). „Dacă  îşi  va lua  cineva fe­
meie  şi  se  va  desfrâna  cu  mama  ei,  nelegiuire  face;  pe 
foc  să  se  ardă  şi  el,  şi  ea,  ca  să  nu  fie  nelegiuiri  între 
voi”. (Leviticul 20:14)  „Dacă fiica preotului  se va spur­
ca  prin  desfrânare,  ea  necinsteşte  pe  tatăl  său:  să  fie 
arsă  cu  foc”.  (Leviticul  21:9). 

10. În vremea lui Iisus, cum se comporta Trinitatea cu 
cei care nu credeau în Ea? 
Răspuns  corect:  C  (variantele  A  şi  B)  „Şi  înda­
tă  îngerul  Domnului  l-a  lovit,  pentru  că  nu  a 
dat  slavă  lui  Dumnezeu.  Şi,  mâncându-1  vier­
mii,  a  murit”.  (Faptele  Sfinţilor  Apostoli  12:23). 
„Dar  le  stătea  împotrivă  Elimas  vrăjitorul  -
căci  aşa  se  tâlcuieşte  numele  lui  -  căutând  să  întoarcă 
pe  proconsul de  la  credinţă.  Iar  Saul - care  se  numeşte 
şi  Pavel  -,  plin  fiind  de  D u h  Sfânt,  a  privit  ţintă  la 
el,  Şi  a  zis:  «O,  tu  cel  plin  de  toată  viclenia  şi  de  toa­
tă  înşelăciunea,  fiule  al  diavolului,  vrăjmaşule  a  toată 
dreptatea,  nu  vei  înceta  de  a  strâmba  căile  Domnului 
cele  drepte?  Şi acum, iată mâna Domnului este  asupra 
ta  şi  vei  fi  orb,  nevăzând  soarele  până  la  o  vreme».  Şi 
 Sclavii zeilor 317 

îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind îm­
prejur, căuta cine să-l ducă de mână”. (Faptele Sfinţilor 
Apostoli  13:8-11). 

Şi, dacă vă gândiţi că am terminat cu dovedirea punc­
tului  meu de vedere, vă înşelaţi. Atunci  când am început să 
descopăr  brutalitatea  din  Biblie  şi  felul  în  care  aceasta  s-a 
transmis  de la o generaţie la alta şi cum a fost folosită ca un 
mijloc  de  opresiune,  frică  şi  pedeapsă,  am  fost  atât de  şocat 
încât nu  am putut să dorm săptămâni întregi. Trebuie să  ne 
delimităm  de  actele  barbare  ale  acestor bigoţi  din vremurile 
de demult, care-şi făceau singuri dreptate şi care au denaturat 
adevăratul spirit şi înţeles al lui Dumnezeu şi, prin aceasta, au 
ţinut în prizonierat întreaga planetă timp de milenii. Trebuie 
să  deosebim  adevăratul  spirit  al lui  Dumnezeu  de  capriciile 
şi nevoile fiinţelor avansate care s-au stabilit pe Pământ şi  au 
plantat în oameni seminţele unei societăţi violente, în care am 
evoluat atât de confortabil, aparent indiferenţi la adevăratele 
noastre origini şi adevăratul nostru scop. Iată alte subiecte de 
meditaţie, în special pentru aceia care nu sunt convinşi încă. 
Pus la dispoziţie de Biserica Baptistă Landover,  şi  acest 
chestionar conţine  citate  din  Biblie. Veţi observa că aproape 
fiecare  poruncă  poate  fi  încălcată, dacă  acest  lucru  îi  aduce 
vreun beneficiu lui dumnezeu. 
318 Michael Tellinger 

Al  patrulea  chestionar:  Dreptul  de  a păcătui  al lui 

Dumnezeu 

1. Crima nu este un păcat dacă victima este: 
A.  Un  homosexual. 
B. Soţii din căsătorii  interrasiale. 
C. Cineva care  urinează pe  pereţi. 
D.  Oricare dintre variantele de  mai  sus. 

2. Intoleranţa faţă de handicapaţi nu este un păcat dacă dis­
criminarea ia una dintre următoarele forme: 
A.  Interzicerea apropierii  acestora de altarul  Domnului. 
B. Excluderea acestora din  comunitate. 
C.  Interzicerea  intrării  în  biserică  a  oamenilor  care  au  o 
boală a testiculelor. 
D. Oricare dintre  variantele de  mai  sus. 

3. Canibalismul  nu este un  păcat dacă mănânci: 

A.  Întrebare-capcană.  Canibalismul  este  întotdeauna  un 
păcat. 
B.  Propriii  copii,  nou-născuţi,  prieteni  sau  pe  tine  însuţi 
atunci  când  Dumnezeu  distruge  totul  şi  ele  sunt  singura  sursă  de 
hrană. 
C.  O  persoană  care  este  deja  moartă,  dacă  eşti  foarte 
înfometat. 
D.  B  sau  C. 

4. Omorârea propriului copil nu este o crimă dacă: 
A.  Atunci  când  vorbeşte  cu  tine  foloseşte  cuvinte  de 
blestem. 
B.  Te  încurajează  să  îmbrăţişezi  o  altă  credinţă  decât 
creştinismul. 
C.  Este  ucis  în  numele  lui  Iisus. 
D. Oricare  dintre  variantele  enumerate. 
 Sclavii  zeilor  319 

5. Automutilarea este un păcat dacă: 
A.  Nu  îţi înlături  o  parte  a corpului  care  este  implicată sau 
ar  putea  fi  implicată în  săvârşirea  unui  păcat,  cum  ar fi  tăierea orga­
nelor genitale  pentru  a rămâne virgin. 
B. Nu ţi-ai tatuat un simbol religios, cum ar fi un crucifix sau 
un înger. 
C. Acţiunea  ta  are  ca  rezultat  o  schimbare  permanentă  a 
corpului, cum ar fi raderea părului de pe cap sau raderea bărbii. 
D. Oricare  dintre  variantele  enumerate. 

6. Violul  este  un  păcat  supus  celor  mai  mari  pedepse,  dar 
este uşor trecut cu vederea şi iertat dacă victima este: 
A. O  prizonieră de  război. 
B. O  sclavă. 
C. Cineva pe care eşti dispus să o iei de soţie cu un tată pe 
care eşti dispus să-l plăteşti. 
D. Oricare dintre variantele enumerate. 

7. Baterea cu sălbăticie a unei persoane cu o armă nu este pă­
cat dacă te opreşti înainte ca victima să moară, iar aceasta este: 
A.  Unul dintre ajutoarele tale domestice. 
B. Propriul copil. 
C. Oricare dintre variantele A şi  B. 
D. Niciuna dintre varinatele A şi  B. 

8. Abandonarea propriei familii nu este un păcat dacă: 
A.  Este o familie din  afara căsătoriei. 
B. Este o familie rezultată în  urma unei căsătorii interrasia-
le (de exemplu, soţia este străină). 
C. Abandonezi familia pentru a dedica mai mult timp slăvirii 
lui  Iisus. 
D. Oricare dintre variantele  enumerate. 
320 Michael Tellinger 

9. Homosexualitatea  nu  este  un  păcat dacă: 

A.  Eşti într-o  relaţie  monogamă,  permanentă cu  amantul 
tău. 
B.  Eşti  unul dintre copiii favoriţi ai lui  Dumnezeu  şi  ai  mai 
multe soţii pe lângă amantul tău. 
C.  Eşti o femeie care face dragoste cu o altă femeie. 
D. Oricare dintre variantele enumerate. 

10.  Uciderea cuiva nu este un păcat dacă victima ta este: 
A.  Un păgân. 
B. Un străin care are tupeul de a te aborda. 
C. O virgină violată în oraş. 
D. Oricare dintre variantele enumerate. 

Răspunsurile  la  chestionarul  biblic  Dreptul  de  a 

păcătui 

1.  Crima nu este un păcat dacă victima este: 
Răspuns  corect:  D  (oricare  dintre  variantele  enume­
rate)  „De  se  va  culca  cineva  cu  bărbat  ca  şi  cu  femeie, 
amândoi  au  făcut  nelegiuire  şi  să  se  omoare, că  sângele 
lor  asupra  lor  este”.  (Leviticul  20:13).  „Dar  iată  oare­
care  din  fiii  lui  Israel  a  venit  şi  a  adus  între  fraţii  săi  o 
madianită, în  ochii  lui  Moise  şi  în  ochii  întregii  obşti  a 
fiilor  lui  Israel,  când  plângeau  ei  la  uşa  cortului  adună­
rii.  Atunci  Finees,  fiul  lui  Eleazar,  fiul  preotului  Aaron, 
văzând  aceasta,  s-a  sculat  din  mijlocul  obştii  şi,  luând 
în  mână  lancea  sa,  a  intrat  după  israelit  în  sălaş  şi  i-a 
străpuns  pe  amândoi,  pe  israelit  şi  pe  femeie,  în  pân­
tece;  şi  a  încetat  pedepsirea  fiilor  lui  Israel.”  (Numerii 
25:6—8).  „După  aceea  a  zis  Samuel  către  Iesei:  «Oare 
toţi  fiii  tăi  sunt  aici?»  Iar  lesei  a răspuns:  «Mai  am  unul 
mai  mic.  Acela  paşte  oile».  A  zis  Samuel:  «Trimite  să-l 
aducă, pentru că  nu  vom  şedea să prânzim  până  nu  vine 
 Sclavii zeilor 321 

acela».  Şi  a  trimis  Iesei  şi  l-au  adus.  Acela  era bălan, cu 

ochi  frumoşi  şi  plăcut  la  faţă.  Atunci  Domnul  a  zis: 
«Scoală  de-l  unge, căci  acesta este!»” (1  Regi  16:11-12). 

2.  Intoleranţa  faţă  de  handicapaţi  nu  este  un  păcat 

dacă discriminarea ia una dintre următoarele forme: 
Răspuns  corect:  D  (oricare  dintre  variantele  enumera­
te). „Spune  lui  Aaron:  Nimeni  din  neamul tău în viitor 
şi  din  rudele  tale  să  nu  se  apropie,  ca  să  aducă  daruri 
Dumnezeului  său,  de va  avea vreo  meteahnă pe  trupul 
său. Tot  omul  cu  meteahnă  pe  trup  să  nu  se  apropie: 
nici orb, nici  şchiop, nici ciung, nici  cel cu piciorul rupt 
sau  cu  mâna  ruptă,  nici  ghebos,  nici  cu  vreun  mădu­
lar  uscat,  nici  cel  cu  albeaţă  pe  ochi,  nici  chelul,  nici 
pipernicitul,  nici  cel  cu  părţile  bărbăteşti  vătămate. 
Nici  un  om  din  sămânţa  preotului  Aaron,  care  va  avea 
pe  trupul  său  vreo  meteahnă,  să  nu  se  apropie  ca  să 
aducă jertfa  Domnului;  că  are  meteahnă  şi  de  aceea  să 
nu  se  apropie  ca  să  aducă  daruri  Dumnezeului  său”. 
(Leviticul  21:17-21).  „Şi  a  grăit  Domnul  cu  Moise  şi 
a  zis:  «Porunceşte  fiilor  lui  Israel  să  scoată  din  tabără 
pe  toţi  leproşii, pe  toţi  cei  ce  au  scurgere  şi  pe  toţi  cei 
întinaţi  prin  atingere  de  mort.  De  la bărbat până la  fe­
meie  să-i  scoateţi  şi  să-i  trimiteţi  afară  din  tabără, ca  să 
nu  pângărească  taberele  lor,  în  mijlocul  cărora  locuiesc 
Eu».  (Numerii  5:1-3). „Scopitul  şi  famenul  să  nu  intre 
în  obştea Domnului”. (Deuteronomul 23:1). 

3. Canibalismul nu este un păcat dacă mănânci: 
Răspuns corect: B (Proprii copiii, nou-născuţi, prieteni 
sau  pe  tine  însuţi  atunci  când  Dumnezeu  distruge  to­
tul  şi  ele  sunt  singura  sursă  de  hrană).  „Şi-i voi  ospăta 
cu  carnea  fiilor  lor  şi  cu  carnea  fiicelor  lor;  şi va  mânca 
fiecare  carnea  aproapelui  său,  fiind  în  împresurare  şi  în 
322  Michael  Tellinger 

strâmtorare, când îi vor strâmtora vrăjmaşii lor şi cei ce 
vor  să  le  ia viaţa”. (Ieremia  19:9). „Şi  nu  le va da fătul, 
care a ieşit din coapsele sale şi copiii pe care i-a născut, 
pentru  că  ea,  din  pricina  lipsei  de  toate,  îi  va  mânca 
pe  ascuns  în  timpul  împresurării  şi  al  strâmtorării  cu 
care  te  va  strâmtora  vrăjmaşul  tău  în  cetăţile  tale.” 
(Deuteronomul 28:57).  Jefui-vor  la  dreapta  şi vor  ră­
mâne  flămânzi;  la stânga vor mânca şi nu se vor sătura; 
fiecare  va mânca din carnea aproapelui său: Manase pe 
Efraim, Efraim pe Manase, şi amândoi  sunt împotriva 
lui  Iuda.  Pe  lângă  toate  acestea,  mânia  Lui  nu  se  va 
potoli  şi braţul Lui  mereu întins va fi.” (Isaia 9:19-20). 
„Tot  cel  ce  se  va  atinge  de  trupul  mort  al  unui  om  şi 
nu se va curăţa, acela va întina locaşul Domnului; omul 
acela se va stârpi din Israel, căci n-a fost stropit cu apă 
curăţătoare şi este necurat şi necurăţia lui e încă asupra 
lui”. (Numerii  19:13). 

4. Omorârea propriului copil nu este o crimă dacă: 
Răspuns corect: D  (oricare dintre variantele enumera­
te). „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, 
acela să fie omorât.” (Ieşirea 21:17). „De te va îndemna 
în  taină fratele  tău,  fiul  tatălui  tău sau  fiul  mamei  tale, 
sau  fiul  tău, sau fiica ta, sau  femeia de  la sânul tău, sau 
prietenul  tău  care  este  pentru  tine  ca  sufletul  tău,  zi­
când:  Haidem  să  slujim  altor  dumnezei,  pe  care  tu  şi 
părinţii  tăi  nu i-aţi ştiut, Dumnezeilor acelor popoare, 
care  locuiesc  împrejurul  tău,  aproape  sau  departe  de 
tine,  de  la  un  capăt  până  la  celălalt  al  pământului,  să 
nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii 
tăi, să  nu-ţi fie milă de  ei, nici să-i  ascunzi; ci  ucide-i; 
mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, 
şi  apoi  să urmeze  mâinile  a tot poporul.  Să-i  ucizi  cu 
pietre  până  la  moarte,  că  au  încercat  să  te  abată  de  la 
 Sclavii zeilor 323 

Domnul  Dumnezeul  tău,  care  te-a  scos  din  pământul 

Egiptului  şi  din  casa  robiei.”  (Deuteronomul  13:6-10). 
„Va  da  frate  pe  frate  la  moarte  şi  tată  pe  fiu  şi  se  vor 
scula  copiii  împotriva  părinţilor  şi-i  vor  ucide.  Şi  veţi 
fi  urâţi  de  toţi  pentru  numele  Meu;  iar  cel  ce  va  răbda 
până  în  sfârşit,  acela  se  va  mântui.”  (Sfânta  Evanghelie 
după  Matei  10:21-22). 

5. Auto mutilarea nu este un păcat dacă: 
Răspuns  corect:  A.  (Îţi  înlături  o  parte  a  corpului  care 
este  implicată  sau  ar  putea  fi  implicată  în  săvârşirea 
unui  păcat,  cum  ar  fi  tăierea  organelor  genitale  pen­
tru  a  rămâne  virgin).  „Iar  dacă  ochiul  tău  cel  drept 
te  sminteşte  pe  tine,  scoate-i  şi  aruncă-l  de  la  tine, 
căci  mai  de  folos  îţi  este  să  piară  unul  dintre  mădu­
larele  tale  decât  tot  trupul  să  fie  aruncat  în  gheenă. 
Şi,  dacă  mâna  ta  cea  dreaptă  te  sminteşte  pe  tine,  ta­
ie-o  şi  o  aruncă  de  la  tine,  căci  mai  de  folos  îţi  este 
să  piară  unul  dintre  mădularele  tale  decât  tot  trupul 
tău  să  fie  aruncat  în  gheenă.”  (Sfânta  Evanghelie 
după  Matei  5:29-30;  a  se  vedea  şi  Matei  18:8-9 
şi  Marcu  9:43—48).  „Că  sunt  fameni  care  s-au  năs­
cut  aşa  din  pântecele  mamei  lor;  sunt  fameni  pe  care 
oamenii  i-au  făcut  fameni,  şi  sunt  fameni  care  s-au 
făcut  fameni  pe  ei  înşişi,  pentru  împărăţia  cerurilor. 
Cine  poate  înţelege  să  înţeleagă.”  (Sfânta  Evanghelie 
după Matei  19:12). „Şi cântau  o  cântare  nouă, înaintea 
tronului  şi  înaintea  celor  patru  fiinţe  şi  înaintea  bă­
trânilor;  şi  nimeni  nu  putea  să  înveţe  cântarea  decât 
numai cei o  sută  patruzeci  şi  patru  de  mii, care  fuseseră 
răscumpăraţi  de  pe  pământ.  Aceştia  sunt  care  nu  s-au 
întinat  cu  femei,  căci  sunt  feciorelnici.  Aceştia  sunt 
care  merg  după  Miel  ori  unde  se  va  duce.  Aceştia  au 
fost  răscumpăraţi  dintre  oameni,  pârgă  lui  Dumnezeu 
324  Michael  Tellinger 

şi  Mielului.”  (Apocalipsa  Sfântului  loan  Teologul 

14:3-4). „Să nu-şi radă capul, să nu-şi tundă marginea 
bărbii  şi  să  nu-şi  facă  tăieturi  pe  trupurile  lor  pentru 
morţi.” (Leviticul  21:5). 

6. Violul este un păcat supus celor mai mari pedepse, 
dar este uşor trecut cu vederea şi iertat dacă victima 
este: 
Răspuns  corect:  D  (Oricare  dintre  variantele  enu­
merate)  „Şi  când  Domnul  Dumnezeul  tău  o  va  da 
în  mâinile  tale,  să  loveşti  cu  ascuţişul  săbiei  pe  toţi 
cei  de  parte  bărbătească  din  ea.  Numai  femeile... 
pe  care  ţi  i-a  dat  Domnul  Dumnezeul  tău  în  mână”. 
(Deuteronomul 20:13-14). „De va dormi cineva cu fe­
meie, împreunându-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu 
un  bărbat,  dar  nerăscumpărată  încă  sau  dacă  nu  i  s-a 
dat încă  slobozenia, să-i pedepsiţi pe  amândoi, dar nu 
cu moarte, pentru  că ea nu este slobodă, ci să  aducă el 
Domnului,  la  uşa  cortului  adunării, jertfă  de  vină;  un 
berbec  să  aducă jertfă  pentru  vina  sa;  şi  preotul  îl  va 
curăţa  de  păcatul  lui  înaintea  Domnului  cu  berbecul 
cel  pentru  vină  şi  i  se  va  ierta  lui  păcatul  pe  care  l-a 
făcut.”  (Leviticul  19:20-22).  „De  se  va  întâlni  cineva 
cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se va culca cu ea şi 
vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui 
fetei  cincizeci  de  sicii  de  argint, iar  ea  să-i  fie  nevastă, 
pentru  că  a  necinstit-o;  toată viaţa lui  să  nu  se  poată 
despărţi  de ea”. (Deuteronomul 22:28-29). 

7. Baterea cu sălbăticie a unei persoane cu o armă nu 
este păcat dacă te opreşti înainte ca victima să moa­
ră,  iar  aceasta este: 
Răspuns  corect:  C  (Oricare  dintre  A  şi  B)  „Iar de  va 
lovi  cineva pe  robul  său  sau pe  slujnica  sa  cu  toiagul, şi 
 Sclavii zeilor  325 

ei vor muri sub  mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunaţi; 
Iar de  vor  mai  trăi  o  zi  sau  două, ei  nu  trebuie  răzbu­
naţi, că sunt plătiţi cu  argintul stăpânului lor”. (Ieşirea 
21:20-21). „Nu  cruţa  copilul de  mustrare, căci, dacă-1 
vei  lovi  cu  nuiaua,  nu  va  muri.  Lovindu-1  cu  nuiaua, 
îi  scoţi  sunetul  din  Locuinţa  morţilor.”  (Proverbele 
23:13-14). 

8. Abandonarea propriei familii nu este un păcat dacă: 
Răspuns  corect:  D  (Oricare  dintre  variantele  enume­
rate)  „A zis  către  Avraam:  «Izgoneşte  pe  roaba  aceasta 
şi  pe  fiul  ei,  căci  fiul  roabei  acesteia  nu va fi moşteni­
tor  cu  fiul  meu,  Isaac!...»  Dumnezeu  însă  a  zis  către 
Avraam:  «...ascultă  glasul  ei;  pentru  că  numai  cei  din 
Isaac  se  vor  chema  urmaşii  tăi...»  Atunci  s-a  sculat 
Avraam  dis-de-dimineaţă;  a  luat  pâine  şi  un  burduf 
cu  apă  şi  le-a  dat  Agarei;  apoi,  punându-i  pe  umeri 
copilul, a slobozit-o;  şi, plecând ea, a rătăcit prin pus­
tiul Beer-Şeba”. (Facerea 21:10-14). „Eu i-am mustrat 
aspru  şi  pe  aceştia  şi  i-am  blestemat;  ba  pe  unii  i-am 
lovit,  le-am  smuls  părul  şi  i-am  jurat  pe  numele  lui 
Dumnezeu, zicând:  «Să  nu vă  daţi fetele  după feciorii 
lor şi să nu luaţi pe fetele lor, nici pentru fiii voştri, nici 
pentru voi.  Oare  nu  aşa a păcătuit  Solomon, regele  lui 
Israel?  Nu  se  afla  rege  ca  el la  nici  un  popor  şi  el  era 
iubit de Dumnezeu  şi  Domnul îl pusese rege peste  tot 
Israelul; dar femeile  cele  de alt neam  l-au  atras  şi pe el 
în păcat. Se poate  oare  să aud eu de voi că faceţi  acest 
rău  mare  şi păcătuiţi  înaintea lui  Dumnezeu, luându-
vă femei de alt neam?» ... Astfel i-am curăţat eu de toţi 
străinii  şi  am  pus  rânduială preoţilor  şi leviţilor,  fiecă­
ruia  după  slujba  lui”.  (Cartea  lui  Neemia  13:25-30). 
„Dacă  vine  cineva  la  Mine  şi  nu  urăşte  pe  tatăl  său 
şi  pe  mamă, şi  pe  femeie, şi  pe  copii, şi  pe  fraţi, şi  pe 
326 Michael Tellinger 

surori,  chiar  şi  sufletul  său  însuşi,  nu  poate  să  fie  uce­
nicul  Meu”.  (Sfânta  Evanghelie  după  Luca  14:26;  a 
se  vedea  şi  Sfânta  Evaghelie  după  Marcu  10:29-30  şi 
Luca  18:29-30). 

9. Homosexualitatea nu  este  un  păcat dacă: 

Răspuns  corect:  B  (Eşti  unul  dintre  copiii  favoriţi  ai 
lui  Dumnezeu  şi  ai  mai  multe  soţii  pe  lângă  amantul 
tău). „Să  nu  te  culci  cu  bărbat, ca  şi  cu  femeie;  aceasta 
este  spurcăciune.”  (Leviticul  18:22).  „Mă  doare  după 
tine,  frate  Ionatane!  Tu  erai  plăcerea  mea;  dragostea 
ta pentru  mine  era  minunată:  mai presus  de  dragostea 
femeiască.”  (2  Samuel  1:26). „După plecarea  băiatului, 
David  s-a  sculat  din  partea  de  miazăzi,  apoi  s-a  arun­
cat cu  faţa la pământ şi  s-a închinat de  trei  ori.  Cei  doi 
prieteni  s-au  îmbrăţişat  şi  au  plâns  împreună.  David 
mai  ales  se  prăpădea plângând.” (1  Samuel 20:41). „Şi 
a  avut  el  şapte  sute  de  femei  şi  trei  sute  de  concubi­
ne;  şi  femeile  i-au  smintit  inima  lui.”  (Cartea  a treia  a 
Regilor  11:3).  „Pentru  aceea,  Dumnezeu  i-a  dat  unor 
patimi  de  ocară, căci  şi  femeile  lor  au  schimbat fireasca 
rânduială  cu  cea  împotriva  firii;  asemenea  şi  bărbaţii 
lăsând  rânduială  cea  după  fire  a  părţii  femeieşti,  s-au 
aprins  în  pofta  lor  unii  pentru  alţii, bărbaţi  cu  bărbaţi, 
săvârşind  ruşinea  şi  luând  cu  ei  răsplata  cuvenită  rătă­
cirii  lor.”  (Epistola  către  Romani  a  Sfântului  Apostol 
Pavel  1:26-27). 

10. Uciderea  cuiva  nu  este  un  păcat  dacă  victima  ta 

este: 
Răspuns  corect:  D  (Oricare  dintre  variantele  enume­
rate)  „Pe  vrăjitori  să  nu-i  lăsaţi  să  trăiască!”  (Ieşirea 
22:18).  „Iar  în  partea  de  dinainte  a  cortului  adunării, 
spre  răsărit,  trebuia  să-şi  aşeze  tabăra  Moise  şi  Aaron, 
 Sclavii zeilor  327 

şi  fiii  acestuia,  cărora  li  se  încredinţase  paza  locaşului 

sfânt în locul fiilor lui Israel. Iar de se va apropia vreun 
străin,  să fie omorât.” (Numerii  3:38).  „De  va  fi  vreo 
fată tânără, logodită cu bărbat şi  cineva o va întâlni în 
cetate şi se va culca cu dânsa, să-i aduceţi pe amândoi 
la poarta cetăţii aceleia şi să-i ucideţi cu pietre: pe fată 
pentru că n-a ţipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a 
necinstit  pe  femeia  aproapelui  său.  Şi  aşa  să  stârpeşti 
răul din mijlocul tău.” (Deuteronomul 22:2 -24). 

În  ceea  ce  mă  priveşte  acestea  toate  sunt  dovezile  de 
care  aveam  nevoie  în  sprijinul  teoriei  că,  în  acele  vremuri, 
lucrurile  nu  erau  aşa  cum  ne-ar fi plăcut  să fie. În Orientul 
Apropiat  se  întâmplau  lucruri  ciudate.  Dacă  Dumnezeu  a 
spus că toţi ne naştem în păcat... toate aceste crime în nume­
le lui Dumnezeu  sună arogant, de vreme  ce  Iisus  ne-a spus: 
„Acela care este fără păcat să arunce prima piatră” şi ar trebui 
„să întoarcem şi celălalt obraz.” Ce se întâmplă  aici?  La care 
parte din Biblie ar trebui să subscriem? La niciuna dintre ele, 
aş spune eu. A devenit clar că aceasta nu era o carte inspirată 
de  Dumnezeul  divin  al  universului,  ci  de  o  fiinţă  avansată, 
manipulatorie  şi  sadică,  obsedată  să-şi  menţină  controlul 
asupra omenirii. 
Ar putea fi un moment bun să punem deoparte această 
carte, să bem un ceai şi să încercăm să înţelegem  tot ceea ce 
am  aflat.  S-ar putea  să  ne  ia câtva timp, dar  sperăm  că vom 
începe să facem distincţia între dumnezeu şi Dumnezeu. 
De-a  lungul  acestui  drum  pe  care  l-am  parcurs  până 
în  prezent,  am  purtat  războaie  nesfârşite  în  timpul  cărora 
am  dezvoltat  câteva  tehnologii  remarcabile.  Cercetarea  şi 
dezvoltarea care  s-au îndreptat către domeniul militar, echi­
pamentele  navale  şi  ştiinţa  aeronauticii  sunt  uimitoare.  În 
ultimii 100 de ani am creat arme de o asemenea putere încât, 
dacă ar fi folosite, ar putea distruge populaţia lumii în câteva 
328 Michael Tellinger 

ore. Aceste  arme  mortale  sunt  într-o  varietate  de  forme,  dar 

cele  mai temute  sunt A D M  (Armele  de Distrugere  în Masă). 
Vă  aduceţi  aminte  că  aţi  auzit  multe  lucruri  despre  ele  în 
episodul  Bush-Irak.  Armele  de  distrugere  în  masă  pot  fi  nu­
cleare,  atomice,  cu  hidrogen,  cu  neutroni  sau  de  alte  tipuri, 
pot  fi  biologice  -  antrax,  botulism,  varicelă,  gaz  sarin  -,  iar 
lista  este  nesfârşită.  Ceea  ce  au  în  comun  este  faptul  că  pot 
ucide  milioane  de  oameni  în  doar  câteva  secunde.  Bombele 
sunt aruncate  de obicei din cer asupra unor ţinte determinate 
cu  o  precizie  milimetrică, dar  modul lor de  ghidare  poate va­
ria.  Pot  chiar  să  fie  ghidate  prin  laser. Armele  biologice  sunt 
mai versatile.  Pot fi aruncate  printr-o bombă, împrăştiate  cu 
ajutorul  vântului,  prin  viruşi  sau  alţi  agenţi  patogeni  micro­
scopici  care  evoluează  într-o  epidemie,  în  apa  potabilă,  în 
mâncare, în  tratamentele  medicamentoase  şi  în  alte  feluri  la 
fel  de  ingenioase.  În  vreme  ce  bomba  explodează  cu  o  lumi­
nă  orbitoare  în  soare,  distrugând  totul  în  calea  ei  pe  o  rază 
de  sute  de  kilometri,  armele  biologice  se  furişează  neaşteptat 
asupra  victimelor  lor.  Poţi  muri  rapid,  în  câteva  secunde  sau 
poţi  să  suferi  mai  multe  zile  sau  chiar  ani  înainte  de  a  sfârşi 
cu  o  moarte  dureroasă  ca  urmare  a  unei  boli  pentru  care  nu 
există tratament. Aspectul  cel  mai  impresionant legat  de  ar­
mele  biologice  este  acela  că  nu  există  un  antidot  pentru  cele 
mai  multe dintre ele. Să ne imaginăm  minţile umane care  au 
inventat  aceste  bombe,  ca  soluţii  posibile  pentru  o  anumită 
problemă,  sau  ca  una  dintre  opţiunile  pe  care  le  poţi  alege 
atunci  când  planifici  un  conflict  armat.  Efectele  pe  termen 
lung  ale  ambelor  tipuri  de  arme  sunt  foarte  cunoscute.  Este 
bine-cunoscut  faptul  că  multe  dintre  guvernele  lumii  au  ex­
perimentat  substanţe  biologice  pe  oameni  de  mai  bine  de 
şaizeci  de  ani,  în  încercarea  de  a  dezvolta  armele  de  distru­
gere  în  masă.  Toate  puterile  globale  care  s-au  luptat  pentru 
supremaţie  au  fost  implicate  în  diferite  forme  de  experimen­
tare  a  războiului  biologic. 
 Sclavii zeilor 329 

În  cartea  lor  intitulată  Războiul  epidemiilor,  Tom 

Mangold  şi Jeff Goldberg  oferă  o  istorie  înfiorătoare  asupra 
războiului biologic. Atrăgând  atenţia  subtil  asupra unor  cita­
te  din  Biblie  care  ar putea  să  ne  trimită cu gândul  la  războiul 
biologic,  ei  habar  nu  aveau  cât  de  aproape  de  adevăr  se  gă­
seau.  Germanii  nu  au  fost  singurii care  au încălcat drepturile 
omului în  acest domeniu. Americanii au efectuat teste asupra 
propriilor  soldaţi  în  războaiele  din  Coreea  şi  Vietnam,  iar 
ruşii  au  făcut  acelaşi  lucru,  însă  japonezii  deţin  probabil  cel 
mai  îngrozitor  record  în  ceea  ce  priveşte  ţinerea  în  viaţă  a 
prizonierilor timp de mai multe luni, în vreme ce  aceştia erau 
supuşi la experimente de  neimaginat. Dr. Ishii  a fost un  astfel 
de  monstru,  aflat  în  fruntea  unei  armate  de  aşa-numiţi  doc­
tori,  care  a  efectuat  mii  de  experimente  îngrozitoare  asupra 
prizonierilor în  anii '30  ai secolului  trecut. Au construit  câte­
va tabere de studiu ale  armelor biologice în zona Manchiuria, 
transformând întreaga zonă într-un imens laborator biologic. 
La 24 de  kilometri sud de  oraşul Harbin  se  găsea un  complex 
format  din  76  de  clădiri  cu  laboratoare,  dormitoare,  silozuri, 
grajduri  pentru  animale  şi  „închisori  speciale  pentru  testarea 
subiecţilor  umani”.  Îi  injectau  pe  oameni  cu  toate  tipurile 
de  toxine  pentru  a  le  studia  efectele.  Îi  lăsau  în viaţă,  uneori 
legaţi de  pat şi  pradă unor dureri  îngrozitoare, ca să studieze 
dezvoltarea  efectelor  acestor  toxine.  Amputau  membrele  şi 
eviscerau  victimele  care  urlau  în  agonie,  moartea  survenind 
mult mai târziu. Toate  acestea se  făceau în  numele  ştiinţei. 
În  1995,  în  ziarul New  York  Times  a  apărut  un  articol, 
care  reda  discuţia  dintre  corespondentul  ziarului,  Nicholas 
D.  Kristof, şi  un  bătrân  soldat japonez,  care  fusese  prezent  la 
una  dintre  aceste  disecţii. Un  fermier în vârstă de  30  de  ani  a 
fost luat prizonier, legat  de  un pat şi  disecat fără  niciun  fel  de 
anestezie. Iată  ce  s-a  scris: 
330 Michael Tellinger 

Individul  ştia  că  pentru  el  se  terminase  totul,  aşa  că  nu  s-a 
opus atunci când a fost condus în cameră şi legat de pat. Dar, atunci 
când am  ridicat  bisturiul,  a început să ţipe.  L-am deschis de  la  piept 
până la stomac,  iar el urla îngrozitor,  iar faţa sa era schimonisită şi în 
agonie.  Scotea zgomote de  neimaginat,  ţipa  atât de  îngrozitor!  Dar 
la un moment dat s-a oprit. Aceasta era rutina zilnică pentru chirurgi. 

Acest  tip  de  comportament  nu  poate  fi  explicat  de­

cât  prin  funcţionarea  incorectă  a  ADN-ului  nostru.  Nicio 
altă  fiinţă,  în  afară  de  om,  nu  este  capabilă  de  acţiuni  atât 
de îngrozitoare  îndreptate  împotriva propriilor semeni. Dar 
oare  am  moştenit  de  undeva  acest ADN?  Fascinaţia  omu­
lui  pentru  armele  biologice  asociate  cu  suferinţa  umană  are 
o vechime  de  câteva mii  de  ani. Tăbliţele  sumeriene  conţin 
detalii şocante despre felul în care oamenii mureau din cauza 
„vântului rău”, care era produs de armele mortale ale zeilor. 
Armele  care  ne  sunt prezentate în  filmele  S.F. ne  ui­
mesc şi totuşi, undeva în adâncurile fiinţei, credem că ele sunt 
posibile. Poate nu astăzi, dar cândva în viitor. Suntem deja în 
viitor?  Există  deja  astfel  de  arme  incredibile?  Cât  de  mult 
ştim  despre  cele  mai  noi  tehnologii  folosite  de  producătorii 
de  arme?  Sunt  foarte  mulţi  cei  care  pretind  că  există  arme 
laser  şi  alte  tehnologii  de  mare  precizie  care  funcţionează 
cu fotoni, ioni, electroni şi radiaţii de frecvenţe  foarte înalte. 
Chiar şi valurile  de  sunete  de  frecvenţă ultrajoasă sunt acum 
bine dezvoltate ca arme şi sunt bine păzite de guvernele care 
le deţin ca secrete naţionale. 
Şi unde vreau să ajung? Este ciudat cât de asemănătoa­
re  sunt  efectele  armelor  moderne,  descrise  verbal,  cu  multe 
poveşti  despre  anihilare  şi  distrugere  la  care  se  face  referire 
în Biblie. Asemănările sunt prea mari ca să fie trecute cu ve­
derea. Dacă am fost creaţi acum 200 000 de  ani, de o specie 
avansată, asemănătoare omului, care poseda ştiinţa geneticii, 
atunci cu siguranţă că această specie podesa şi ştiinţa acestor 
 Sclavii zeilor 331 

tipuri  de  arme  pe  care  noi  le-am  descoperit  pe  Pământ, 
pe  măsură  ce  am  evoluat  în  actuala  stare  de  conştiinţă. 
Comparând  războiele  şi  conflictele  care  se  iscă  în  prezent pe 
Pământ, adesea ca urmare  a unei  neînţelegeri  mărunte  sau ca 
o  demonstraţie  conştientă  de  putere  a  unui  lider  împotriva 
altui  lider,  este  foarte  uşor  să  înţelegem  că  zeii  avansaţi  din 
preistorie  au  folosit  o  astfel  de  tehnologie  ca  să-i  controleze 
şi  să-i  pedepsească  pe  aceia  pe  care-i  creaseră,  în  încercarea 
de  a-i  menţine  temători  şi  supuşi.  Sunt  foarte  multe  pasaje 
în  Biblie  care  indică o  astfel  de  activitate violentă, care  nu  ar 
fi  putut avea loc decât prin intermediul armelor de distrugere 
în  masă. Multe  dintre  aceste  situaţii  semnalate în  Biblie  sunt 
descrise  aproape  la  fel  şi  în  tăbliţele  sumeriene  în  care  zeii 
conduceau,  ghidau,  observau,  investeau,  recompensau  ori  îi 
pedepseau  pe  oameni. 
O  poveste  similară,  pe  care  o  vom  explica  pe  larg  mai 
târziu,  este  prezentată  în  Biblie, înfăţişând  împrejurările  dis­
trugerii  Sodomei şi Gomorei.  Se  pare că  toate  aceste acţiuni 
violente  au  fost  executate  de  Dumnezeu  împotriva  oameni­
lor  păcătoşi  de  pe  Pământ.  Aceştia  au  fost  atacaţi  cu  arme 
biologice  şi  posibil chiar  cu  arme  nucleare.  Dar, dacă  credeţi 
că  astfel  de  referinţe  sunt  valabile  doar  pentru  timpurile  bi­
blice  vechi,  vă  înşelaţi.  Prezenţa  dumnezeului  răzbunător 
este  descrisă  cu  foarte  multe  detalii  de  William  Bramley,  în 
cartea  sa  Gods  of  Heaven.  Între  anii  1347  şi  1350,  întreaga 
Europă şi ţinuturile înconjurătoare  au  fost lovite  de Moartea 
Neagră,  care  a  venit  din  Asia,  aparent  adusă  de  puricii  care 
migrau  de  la  şobolani la om.  În  acele zile  se  ştia  foarte  puţine 
despre  această  boală,  dar  acum  ştim  că  de  fapt  era  de  două 
feluri:  ciumă bubonică şi ciumă pulmonară. 
În  prezent,  avem  mai  multe  date  ştiinţifice  despre 
aceste  boli  şi  despre  felul  în  care  se  răspândesc.  Epidemiile 
aveau  să  revină  în  Europa  la  fiecare  zece  sau  douăzeci  de 
ani, ucigând  milioane  de  oameni  până la începutul secolului 
332 Michael Tellinger 

al  XVIII-lea.  Se  estimează  că  au  murit  peste  o  sută  de  mi­
lioane  de  oameni  în  acea  perioadă  din  cauza  epidemiilor. 
Oamenii  nu  mai  întâlniseră  niciodată  ceva  asemănător.  Sau 
cel  puţin  aşa  credeau.  Era  la  fel  ca  epidemia  din  vremurile 
biblice:  umflarea  ganglionilor,  care  erau  numiţi  buboes,  stare 
de  vomă  şi  febră, care  aveau  ca  rezultat  moartea  în  două zile; 
sau  frisoane, respiraţie  accelerată, tuse  cu sânge, febră mare  şi 
moartea în  trei  sau  patru  zile. Circumstanţele  ciudate  ale iz­
bucnirii  acestei  boli  i-au  nedumerit mult timp pe  oamenii  de 
ştiinţă.  Necesitatea  contactului  cu  şobolanii  a  cauzat o  mare 
confuzie,  pentru  că  boala  afecta  comunităţi  foarte  izolate, 
aflate  la  distante  mari,  dar  ocolea  alte  comunităţi.  Prezenta 
şobolanilor  era  destul  de  scăzută  şi  de  obicei  se  întâmpla  în 
decursul  verii  în  zone  care  nu  erau  neapărat  suprapopula­
te.  După  Bramley, începuturile  erau  semnalate  după  apariţia 
unei  „ceţi  cu  miros  neplăcut”,  însoţită  de  „vederea  unor  lu­
mini  neobişnuit  de  strălucitoare  pe  cer”.  Aceste  ceţuri  şi 
lumini  erau  cele  mai  frecvent  raportate  evenimente  înainte 
de  începuturile  unei  epidemii.  Se  pare  că  aceste  „lumini  şi 
ceţuri”  avea  mai  mult  de-a  face  cu  epidemia  care  urma  decât 
aveau şobolanii. Bramley continuă cu  alte  informaţii  uluitoa­
re. Cu un an înainte de izbucnirea primei epidemii în Europa 
o  „coloană  de  foc”  a  fost văzută  deasupra  palatului  papal  din 
Auvignon, Franţa. O  altă mărturie din  acea perioadă vorbeşte 
despre  „o  bilă  de foc” care  a  fost observată  deasupra  Parisului 
şi  care  a  rămas  vizibilă  pentru  o  perioadă. 

Este  posibil  ca  zeii  antici  ai  Sumerului  şi  Egiptului, 

care  zburau  pe  cer  în  „carele  de  foc”  şi  „bărcile  raiului”  să  fi 
fost  prezenţi  şi  în  secolul  al  XIII-lea?  Numărul  dovezilor 
care  susţin  această  idee  ridicolă  este  în  creştere,  dar  istoricii 
numesc  aceste  evenimente  antice  „mitologie”,  şi  mai  recent 
„născociri  ale  imaginaţiei  oamenilor”.  Foarte  la  îndemână, 
încă  o  dată  istoricii  noştri  se  debarasează  de  evenimente 
care  nu  pot  fi  explicate, doar pentru  ca  să  le  înlocuiască cu  o 
 Sclavii  zeilor  333 

versiune  mai  populară  a  propriului  adevăr, unul  care  nu  pare 

prea  ridicol  în  ochii  populaţiei  planetei.  Este  posibil  ca  în 
vreme  ce  Anunnaki  încercau  să  menţină  populaţia  înrobită 
prin  intermediul  dogmei  religioase  să  fi  încercat  reducerea 
numărului în creştere  al populaţiei sclave, ceea ce le-ar fi per­
mis  să exercite un  control  mai bun  asupra oamenilor?  Se  pare 
că  o  astfel de  idee  nebună  ar  putea  avea un  impact  mai  mare 
până la urmă. 
Oamenii  din  acele  vremuri  întunecate  erau  extrem 
de  superstiţioşi,  iar  Biserica  exercita  un  control  foarte  atent 
asupra  a  ceea  ce  oamenii  făceau  şi  gândeau  şi  asupra  a  ceea 
ce  credeau.  În  acea  perioadă  se  înregistra  o  bogată  activitate 
a  cometelor,  care  este  bine  documentată,  iar  cometele  erau 
asociate  cu  apropierea  epidemiilor  de  tot  felul.  Între  1298 
şi  1314,  au  fost văzute  şapte  comete  mari  deasupra  Europei, 
dar în  acele  vremuri  oamenii  considerau  orice  lumină  strălu­
citoare de pe  cer drept cometă.  În  1557, Conrad Lycosthenes 
a publicat o carte cu unul dintre cele mai lungi titluri din toa­
te timpurile: O cronică a tuturor minunilor şi prevestirilor care 
au apărut în ordinea firească, a operaţiilor şi felului de a lucra 
al naturii,  în  regiunile  inferioare şi superioare ale Pământului, 
de  la  începuturile  lumii  şi până  în prezent.  A  fost  un  bestsel-
ler  al vremii  sale,  care  vorbeşte  despre  o „cometă” care  a  fost 
văzută  deasupra  Arabiei  în  1479.  „O  cometă  a  fost văzută  în 
Arabia  având  forma  unei  „săgeţi  ascuţite  de  lemn.”  Această 
descriere  nu  seamănă  deloc  cu  cea  a  unei  comete.  Astăzi  cel 
mai  probabil  ar  fi  numită  O Z N .  Am  stat  departe  de  discuţia 
despre  OZN-uri în  această carte, gândindu-mă că avem  mai 
multe  indicii  istorice  către  zeii  din  lumea  antică,  descrişi 
zburând în „nave spaţiale” sau „bărcile cereşti”. Se  pare  totuşi 
că  Evul  Mediu  întunecat  a  fost  o  perioadă  de  activitate 
intensă  a  OZN-urilor,  fie  că  acceptăm  sau  nu  acest  lucru. 
Consemnări  similare  din  Asia  descriu  moartea  şi  distrugerea 
care  au  urmat  unor  fenomene  aeriene  neobişnuite.  Această 
334 Michael Tellinger 

consemnare  aparţine  unui  istoric  asiatic  şi  poate  fi  găsită  în 
cartea  lui  Bramley, „Zeii  Raiului”: 

Erau derutante, exagerate,  înspăimântătoare, aşa cum sunt 
poveştile din acea parte a lumii: descrierile unor furtuni şi cutremure, 
ale unor meteoriţi şi comete care aduceau gaze toxice, care omorau 
copacii şi distrugeau fertilitatea pământului. 

Izbucnirea  epidemiei  era  de  obicei  precedată  de 

o  astfel  de  activitate  aeriană,  care  putea  dura  între  câte­
va  minute  şi  un  an,  înainte  ca  boala  să  afecteze  oamenii. 
O  altă  consemnare  găsită  în  Gods  of  Heaven  spune  că: 

„În ianuarie  1117,  o cometă a trecut ca un  braţ de foc de  la 

nord spre Orient... un an mai târziu, a apărut o lumină mai orbitoare 
decât  cea  a  soarelui...  urmată  de  un  mare  val  de  frig,  foamete  şi 
epidemii în care a dispărut o treime din omenire”. 

Aceste  evenimente  se  referă  la  o  treime  din  populaţia 

din  acea  zonă  şi  nu  neapărat  din  întreaga  lume.  Dar  pentru 
acei  oameni,  aceasta  era  întreaga  lume.  Legătura  dintre  co­
mete  şi  epidemii  a  continuat.  Între  anii  1500  şi  1543,  au  fost 
văzute  26  de  comete.  Alte  15  sau  16  au  fost  observate  între 
anii  1556  şi  1597, în vreme  ce  alte  9  comete  au  fost văzute  în 
anul  1618.  Nu  vi  se  pare  deloc  suspicios?  Când  aţi  văzut  ul­
tima  oară  o  cometă?  Poate  că  aţi  văzut vreuna  recent, ceea  ce 
este  puţin  probabil,  de  vreme  ce  ultima  cometă  care  a  trecut 
pe  lângă  Pământ  a  fost  Encke,  în  decembrie  2003,  şi  a  fost 
greu  de  observat  cu  ochiul  liber.  Dar  aparent,  aceste  comete 
din  trecut  erau  văzute  de  mulţi,  atât  în  timpul  zilei,  cât  şi  al 
nopţii.  Nu  erau  descrise  ca  o  minge  de  foc  cu  o  coadă  lungă, 
ci  mai  degrabă  ca  o  lumină  strălucitoare  care  plana  în  văzul 
tuturor. 
 Sclavii zeilor  335 

Un  raport  provenit  de  la  Viena  descrie  evenimentele 

din anul 1568: „Atunci când, în afară de  soare  şi de  lună, au 
fost  văzute  deasupra  domului  Sf.  Ştefan  un  curcubeu  fru­
mos  şi  o  rază  strălucitoare...  urmate  de  o  epidemie  violentă 
în  Austria,  Şvabia, Aubsberg, Wuertemberg,  Nürnberg  şi  alte 
locuri... omorând oameni şi animale”. 
De  fiecare  dată când  au  apărut cometele,  oamenii  au 
fost  loviţi  de  o  epidemie.  În  anul  1606,  o  cometă  a  cauzat 
moartea  a 37  000  de  oameni la Praga şi  a 46  415  oameni în 
Olanda. Dar oroarea epidemiilor nu se reducea doar la atacu­
rile aeriene  cu un anumit tip  de  substanţă biologică. 
V-aţi întrebat vreodată de  unde  provine  imaginea cla­
sică  a  morţii,  în  forma  unui  demon-schelet  cu  coasă?  Alte 
rapoarte  despre  „figuri  umane  înspăimântătoare,  îmbrăcate 
în negru” erau văzute adesea înainte de începutul unei epide­
mii. Apărând  de  la  marginile  oraşelor şi  satelor,  aceste  figuri 
intrau  în  câmpurile  de  porumb  sau  ovăz  cu  un  fel  de  dis­
pozitiv de pulverizare,  aruncând asupra recoltei  ceea ce  ar  fi 
trebuit  să  fie  o  soluţie  infecţioasă.  Bramley  descrie  un  astfel 
de incident raportat: 

„În  1599,  la  Brandenburg  au  apărut  nişte  oameni  îngrozi­

tori... feţe înfiorătoare cu coase lungi cu care tăiau ovăzul, pentru ca 
fâşniturile să se audă la distanţă, dar lanurile de ovăz rămâneau în 
picioare”. 

Apariţia  unor  astfel  de  „oameni”  a  fost  urmată  de 

izbucnirea  imediată  a  unei  epidemii  la  Brandenburg,  de 
exemplu.  Acele  aşa-zise  coase  trebuie  să  fi  fost  un  dispozitiv 
de  pulverizare,  de  genul  acelora  pe  Care  le  vedem  de  la  un 
kilometru  distanţă  în  toate  fermele  moderne.  Eu,  personal, 
mi-am petrecut timpul la  ferma tatălui  meu  stropind împo­
triva larvelor cu un dispozitiv similar.  Relatările  nu  s-au oprit 
aici, au mai sosit din Ungaria, aşa cum  arată Bramley: 
336  Michael  Tellinger 

„Au  apărut  foarte  mulţi  călăreţi  îmbrăcaţi  în  negru...  care  au 
dispărut rapid...  şi o epidemie groaznică a izbucnit în  acea zonă”. 

William  Bramley arată  că „coasa simbolizează acţiunea 

morţii de  a secera oamenii întocmai ca pe  spicele  de grâu”. Şi 
astfel  de  relatări  despre  ciumă  au  fost  înregistrate  în  întreaga 
lume. În China, în  1333:  „după o  ceaţă groaznică din  care  se 
răspândea un  miros pestilenţial  şi  care  a infectat aerul”. Dacă 
aţi  mirosit-o  vreodată  o  conductă  de  gaz  spartă,  veţi  putea 
face  asemănarea  cu  acea  duhoare.  Gazele  otrăvitoare  sau 
compuşii  gazoşi  biologi  nu  au  un  miros  plăcut.  De  aseme­
nea,  au  un  efect  sufocant  asupra  victimelor.  Relatările  arată 
clar  că  epidemia  mortală  nu  s-a  răspândit  de  la  o  persoană 
la  alta, ci  i-a  afectat pe  toţi  în  acelaşi  timp.  Cum  ar  putea  să 
se  întâmple  asta  din  cauza  unor  purici  sau  şobolani?  Aceasta 
este  o  formă  de  dezinformare  foarte  dubioasă  care  începe  să 
sune  ca  şi  cum  faptele  adevărate  ne-ar fi  fost  ascunse.  O  altă 
situaţie, apărută  tot în  China, descrie  astfel  situaţia: „În anul 
1382... aerul  a putrezit... epidemia nu a trecut de la o persoa­
nă la alta, ci fiecare dintre  cei  ucişi a luat-o direct din  aer”. 
Cred  că  mi-am  demonstrat  punctul  de  vedere.  Mai 
sunt  multe  alte  exemple,  care  ar  începe  să  sune  repetitiv. 
Războaiele  biologice  desfăşurate  împotriva  omenirii  în  seco­
lul  al XX-lea, cărora le-am  fost  martori, ne-au  arătat efectele 
îngrozitoare  ale  unei  astfel  de  otrăviri.  Se  pare  că,  în  vreme 
ce  astfel  de  evenimente  aveau  loc  în  primii  600  de  ani  ai 
mileniului  trecut,  tăbliţele  sumeriene  descriu  atrocităţi  si­
milare  comise  împotriva  omenirii  de  aşa-zişii  zei  mitologici 
din  timpurile  îndepărtate.  Chiar  şi  Biblia  conţine  multe  de­
scrieri  ale  epidemiilor  şi  molimelor  care  au  fost  dezlănţuite 
împotriva  omului  de  dumnezeul  răzbunător.  Ce  legătură 
există între  toate  aceste  evenimente!  Şi  atunci  cine  este  acest 
dumnezeu  din  Biblie  care  ne-a  ţinut  sub  ameninţarea  fricii 
atâtea  mii  de  ani?  Un  lucru  este  sigur,  acest  dumnezeu  îşi 
 Sclavii zeilor 337 

pune în practică ameninţările, atunci când execută violentele 
ameninţări împotriva „iubitei” sale creaţii umane. Nu este ni-
ci o greşeală în concluzia noastră că dumnezeu din Biblie nu 
este  Dumnezeul  care  speram  să fie, ci  mai  degrabă  o  fiinţă 
avansată, puternică,  nerăbdătoare,  ai  cărei  muncitori primi­
tivi  sau  specii  sclave  s-au  înmulţit  peste  măsură  pe  această 
planetă.  Fiinţele  avansate  pe  care  au  ajuns  să  le  proslăveas­
că  oamenii  au  plecat  de  pe  Pământ în  cea  mai  mare  parte, 
pe  măsură  ce  situaţia  a  început  să  se  întoarcă  împotriva  lor, 
pierzând controlul asupra unei părţi însemnate  a oamenilor. 
Micul lor experiment de a-l crea pe Adam  a fost un succes la 
început, dar s-a transformat în Marea Tragedie Umană. Atât 
de  mare  încât,  acum  aproape  4  500  de  ani,  zeii  Anunnaki 
au încercat să  şteargă omenirea de  pe  faţa Pământului, folo­
sind  un  atac  nuclear  împotriva  principalelor  aşezări  umane. 
Aceste  evenimente  sunt  surprinse  în  Biblie,  în  Facere,  capi­
tolul  18,  versetele  23-29,  în  timpul  distrugerii  Sodomei  şi 
Gomorei: 

„Când  s-a  ridicat  soarele  deasupra  pământului,  a  intrat  Lot în 

Ţoar.  Atunci  Domnul  a  slobozit  peste  Sodoma  şi  Gomora  ploaie  de 
pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toa­
te împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului 
aceluia.  Femeia  lui  Lot însă s-a uitat înapoi şi  s-a prefăcut în  stâlp de 
sare.  Iar Avraam  s-a sculat dis-de-dimineaţă  şi  s-a dus  la locul  unde 
stătuse  înaintea  Domnului.  Şi,  căutând  spre  Sodoma  şi  Gomora  şi 
spre toate împrejurimile  lor,  a văzut ridicându-se  de  la pământ fume-
gare,  ca fumul  dintr-un  cuptor.  Dar,  când  a stricat  Dumnezeu  toate 
cetăţile  din  părţile  acelea,  şi-a adus  aminte  Dumnezeu  de Avraam  şi 
a scos pe Lot afară din prăpădul cu care a stricat Dumnezeu cetăţile, 
unde trăia Lot”. 

Din Biblie  reiese clar că dumnezeu  a distrus  mai mult 

decât  aceste  două  oraşe,  pentru  că  vorbeşte  şi  despre  restul 
338  Michael  Tellinger 

văii.  Dar  acest  eveniment este  descris  cu  şi  mai  multă  clari­
tate în tăbliţele sumeriene de acum 4 500 de ani, care preced 
Biblia cu  1  000  de  ani. Descrierile  din  aceste  tăbliţe  nu  lasă 
niciun  dubiu asupra faptului  că dumnezeul din  Biblie  nu era 
prietenul  nostru,  nici  salvatorul  nostru,  ci  creatorul  nostru 
vicios  şi  răzbunător.  După  chipul  său  am  fost  creaţi  şi  am 
moştenit ADN-ul său violent. 
Acestea  sunt  traducerile  tăbliţelor  sumeriene  realizate 
de  Zecharia  Sitchin, care descriu evenimentele  din perioada 
în  care  zeii  au  hotărât  să  distrugă  pământul  şi  lumea  care 
locuia el: 

„Au  fost  alese  lucrurile  îngrozitoare  pe  care  le  vor  aduce 
Ninurta şi  Nergal... Au distrus cele cinci oraşe din vale...  au  răsturnat 
totul...  către  ceruri  se  ridica fumul...  au  adus foc şi  pucioasă,  tot ce 
trăia acolo  a fost transformat în  cenuşă... orizontul  a fost acoperit de 
întuneric... cerurile luminoase au fost urmate de întuneric şi a început 
să sufle vântul... bezna şi Vântul  Rău au coborât din cer... oriunde au 
ajuns,  moartea fără  milă au  adus-o...  au  atacat oraşele  şi  câmpurile 
ca o fantomă...  nicio  uşă nu  a putut fi închisă,  niciun  zăvor  răsucit... 
pe  străzi  erau  grămezi  de  corpuri...  tusea  şi  flegma  au  umplu  piep­
turile,  gurile  s-au  umplut de  salivă şi  spume...  gurile  erau înecate de 
sânge...  apele  erau  otrăvite,  toată  vegetaţia  distrusă...  tot  ceea  ce 
trăia a fost omorât,  oameni şi animale deopotrivă au  pierit”. 
 12 
Sclavi si iscoade 
Sclavia  este  o  temă  obişnuită  în  Biblie. 

„Dar  acum,  izbăviţi  fiind  de  păcat  şi  robi  făcându-vă  lui 
Dumnezeu...” 
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 6:22 

Este  aceasta  o  recunoaştere  a  faptului  că  oamenii  au  fost 

păcăliţi  de  zei? 

„Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiind­
că ceea ce te biruieşte,  aceea te şi stăpâneşte.” 
A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:19 

„Mărul  nu  cade  departe  de copac”... „cum  e  tatăl,  aşa 

e  şi fiul”... sunt  doar  două  expresii  comune  care  surprind  cu 
exactitate  ce  s-a  întâmplat  de  fapt  cu  omenirea  în  vremurile 
trecute.  Atunci  când am  încercat  să  desluşesc  drumurile  bine 
ascunse  care  duc  spre  originile  noastre,  am  dat  peste  nume­
roase  subiecte  fascinante care  m-au  abătut din drum: subiecte 
care  necesitau  mai  multe  săpături,  mai  multe  investigaţii. 
Unele  dintre  ele  sunt  atât  de  obişnuite  în  istoria  şi  în  viaţa 
noastră  zilnică  încât  nu  le  acordăm  nici  măcar  o  secundă  de 
340 Michael Tellinger 

gândire, iar ele s-au manifestat ca obiceiuri umane şi caracte­
ristici de comportament care  s-au împământenit în  culturile 
şi  societăţile  noastre.  Au  apărut  subiecte  precum  dumnezeu 
sau bijuteriile şi  a trebuit să facem  săpături pentru  a vedea de 
ce aurul a fost asociat cu omenirea încă de la apariţia acesteia 
şi  cum  aurul  a  controlat cu  minuţiozitate  multe  aspecte  ale 
evoluţiei  noastre.  Ne  dăm  seama  astăzi  că  luând  aurul  aşa 
cum este, fără să ne gândim mai atent asupra lui, trebuie să fi 
existat în  negurile  istoriei  omenirii  nişte  evenimente  care  au 
făcut ca aurul să aibă o poziţie  atât de  importantă şi o impli­
care  într-o  multitudine  de  efecte  socioeconomice  secundare 
care astăzi reprezintă punctul central al vieţilor noastre: biju­
teriile, banii, schimburile comerciale, pieţele de acţiuni, moda 
şi  multe  altele.  Sperăm că micile  săpături pe care  le  facem în 
această carte  au  scos  la iveală câteva  dintre  secretele  ascunse 
din  spatele importanţei aurului  pentru istoria omenirii. 

Vă  recomand  să  faceţi  asta  şi voi.  Studiaţi  orice  obicei 

sau  activitate  pe  care  le  executaţi  şi  încercaţi  să-i  găsiţi  ori­
ginea pe Pământ.  Veţi  fi uimiţi  de  cât de  multe  lucruri  aflaţi 
despre omenire  şi despre  tiparele  noastre  comportamentale. 
Un subiect fascinant care  mi-a atras atenţia a fost con­
ceptul  de  sclavie.  La  fel  ca  aurul,  sclavia  pare  să  fi  existat  de 
la începuturile  omului. O voi  urma până la începuturi  şi voi 
demonstra de  ce  suntem  atât de  legaţi  de  acest obicei barbar 
chiar  şi  în  prezent.  Să  ne  gândim  preţ  de  o  secundă.  Unde 
şi  când  a  decis  omul  că  poate  să  fie  proprietarul  altui  om? 
Momentul  în  care  o  persoană  s-a  ridicat  deasupra  alteia  şi 
şi-a  proclamat  supremaţia  asupra  ei.  Conceptul  de  înrobire 
a  altei  persoane  este  fără îndoială  cel  mai  îngrozitor lucru pe 
care-l  poate  face  un  om  şi  cea  mai  barbară  etalare  a  adevă­
ratului  nostru  caracter, fiind programată în  genomul  nostru. 
Este ca şi  cum  nu  am putea scăpa de  acest tip  de  comporta­
ment ca şi cum ne-ar fi predestinat să ne comportăm în acest 
 Sclavii zeilor 341 

fel. Ceea ce este şi mai greu de crezut este faptul că dumne­
zeul  din  Vechiul Testament  nu  pare  să  aibă  o  problemă  cu 
sclavia.  De  fapt,  cu  diferite  ocazii,  dumnezeu  îi  instruieşte 
pe  oameni  cum  să-şi  trateze  sclavii  şi cum  să-i  pedepsească 
pe  sclavii  care  nu  sunt  obedienţi.  De  fapt,  întreaga  idee  de 
sclavie a fost îmbrăţişată şi acceptată pe tot parcursul  Bibliei, 
până  la  sfârşitul Apocalipsei. 

SCLAVIA ÎN  BIBLIE 

În  Biblie  există  peste  130  de  referinţe  la  sclavi;  iată 
câteva dintre ele doar ca să vă stârnesc atenţia asupra acestui 
subiect: 

„A zis către Avraam:  «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei, 
căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu,  Isaac!»” 
Facerea 21:10 

„Zis-a lor acela: «Bine: cum aţi zis, aşa să fie! Acela la care se 
va găsi cupa să-mi fie rob, iar voi veţi fi nevinovaţi!»” 
Facerea 44:10 

Aici  este  vizibil  favoritismul  pentru  un  anumit  popor 

de care dă dovadă dumnezeu. 

„Zis-a Domnul către Moise: «Am văzut necazul poporului  Meu 
în  Egipt  şi  strigarea  lui  de  sub  apăsători  am  auzit,  iar  durerea  lui 
o  ştiu.  M-am  pogorât  dar  să-l  izbăvesc  din  mâna  egiptenilor,  să-l 
scot  din  ţara  aceasta  şi  să-l  duc  într-un  pământ  roditor  şi  larg,  în 
ţara  unde  curge  miere  şi  lapte,  în  ţinutul  Canaaneilor,  al  Heteilor,  al 
Amoreilor, al Ferezeilor, al Ghergheseilor, al Heveilor şi al lebuseilor. 
 342 Michael Tellinger 

lată dar că strigarea fiilor lui  Israel  a  ajuns acum  până  la  Mine  şi am 

văzut chinurile lor cu  care-i pedepsesc egiptenii.  Vino dar să te trimit 
la Faraon,  regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel,  poporul Meu, 
din  ţara  Egiptului!»” 
Ieşirea  3:7-10 

„Iar de  va  lovi  cineva pe  robul  său  sau  pe  slujnica  sa cu  toia­
gul, şi ei vor muri sub mâna lui,  aceia trebuie să fie răzbunaţi;  Iar de 
vor mai  trăi  o zi  sau două,  ei  nu  trebuie  răzbunaţi,  că sunt plătiţi cu 
argintul stăpânului lor.” 
Ieşirea  21:20-21 

Chiar  şi  preoţilor  le  era  îngăduit  să  aibă  sclavi. 

„Iar  dacă  preotul  îşi  va  cumpăra  un  rob  cu  argint,  acela  să 
mănânce  din  ele;  asemenea şi  robul  născut în  casa sa să  mănânce 
din pâinea lui.” 
Leviticul 22:11 

Nu  era  nicio  problemă  ca  alţii  să  fie  înrobiţi,  dar  era 
„păcat” în  ochii  lui  dumnezeu  dacă  înrobeai  un  israelit. 

„De se  va afla că cineva a furat pe vreunul din fraţii săi, din fiii 
lui  Israel şi,  făcându-l rob,  l-a vândut,  să fie omorât tâlharul acela şi 
să stârpeşti răul din mijlocul tău.” 
Deuteronomul 24:7 

Se  pare  că  lui  David  îi  plăcea  să se  distreze  cu  sclavele 
sale,  ceea  ce  nu  era  întotdeuna  pe  placul  celorlalţi.  Poate  că 
era  doar  gelozie. 

„David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, 
i-a  ieşit  înainte  şi  a  zis:  «Cu  câtă  cinste  s-a  purtat  azi  împăratul  lui 
 Sclavii zeilor 343 

Israel  descoperindu-se  înaintea  slujnicelor  supuşilor  lui,  cum  s-ar 

descoperi  un om de  nimic!»” 
Cartea a doua  a lui  Samuel  6:20 

Glasul  repetitiv  al  dumnezeului  răzbunării  şi  fricii  s 

face simţit în următoarele cuvinte: 

„Pentru  aceasta  voi  aduce  necazuri  peste  casa  lui  leroboam 

şi  voi  stârpi  din  casa  lui  leroboam  pe  toţi  cei  de  parte  bărbătească, 
rob sau liber în  Israel,  şi voi curăţa casa lui leroboam cum se mătură 
gunoiul, de rămâne curat. 
Cartea a treia  a  Regilor  14:10 

Încă o  dată dumnezeu tolerează sclavia. 

„A zis:  «Blestemat  să  fie  Canaan!  Robul  robilor  să  fie  la  fraţii 
săi!»” 
Facerea  9:25 

Oamenii se pregăteau împotriva acţiunilor violente al 
lui dumnezeu. 

,Acei dintre robii lui Faraon, care s-au temut de Domnul, au adu­
nat în grabă pe oamenii şi turmele lor acasă, iar cei ce n-au luat aminte 
la cuvântul  Domnului,  aceia şi-au  lăsat slugile şi vitele  lor în câmp.” 
Ieşirea  9:20-21 

O aprobare clară a sclaviei şi a înrobirii altor naţiuni. 

„Iar ca să-ţi  ai  robul tău şi  roaba ta,  să-ţi  cumperi  rob şi  roabă 

de la neamurile dimprejurul vostru.  Puteţi să vă cumpăraţi şi din copiii 
străinilor,  care  s-au  aşezat la voi,  şi din  neamul  lor,  care  este  la voi şi 
care s-a născut în  pământul vostru;  pot să fie  averea voastră.” 
Leviticul  25:44-45 
 344 Michael Tellinger 

Războiul,  cucerirea  şi  sclavia  sunt  cuvintele  de  ordin 

sub  domnia lui  dumnezeu. 

„Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da 
famenilor şi  slujitorilor  lui.” 
Cartea întâi a lui Samuel 8:17 

Un exemplu perfect despre iscusinţa cu care dumnezeu 
a  transformat oamenii  în  sclavi  supuşi  doar prin  mici  semne 
de  milă  şi  bunăvoinţă.  Aceasta  este  o  referire  la  Cirus  cel 
Mare, care  i-a  eliberat pe  evreii  din  Babilon  şi  le-a  îngăduit 
să  meargă  la  Ierusalim.  Dar  să  ne  amintim  cine  era  Cirus. 
A  fost  un  rege  arian  persan  care  se  afla  sub  influenţa  zeilor 
Anunnaki, manipulând oamenii ca să execute diverse acţiuni. 

„Căci  suntem  robi,  dar  Dumnezeu  nu  ne-a  părăsit  în  robia 
noastră.  A  îndreptat  spre  noi  bunăvoinţa  împăraţilor  perşilor  şi  ei 
ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului 
nostru,  şi să-i dregem  dărâmăturile,  făcându-ne  astfel  rost de  un  loc 
de adăpost în  luda şi la Ierusalim." 
Cartea Ezra 9:9 

dumnezeu  a  continuat  să-i  înrobească  pe  oameni, fă-

cându-i să fie recunoscători pentru mici semne de bunăvoinţă. 
Promisiunile  de  recompensă  pentru supunere  şi  de  pedeapsă 
pentru  nesupunere. 

„Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care I-ai dat 
părinţilor noştri,  pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!" 
Cartea Neemia9:36 

dumnezeu  continuă  să-i  asuprească pe  oameni. 

 Sclavii zeilor 345 

„Căci  eu  şi  poporul  meu  suntem  vânduţi  să  fim  nimiciţi,  jun­
ghiaţi  şi  prăpădiţi.  Măcar  dacă  am  fi  vânduţi  să  fim  robi  şi  roabe, 
aş  tăcea,  dar  vrăjmaşul  n-ar  putea  să  înlocuiască  pierderea  făcută 
împăratului." 
Cartea  Estera  7:4 

Iar  oamenii  continuau  să  spere  că-i  vor  mulţumi  pe 

dumnezeul  răzbunător  în  vreme  ce  aşteptau  bunăvoinţa 
acestuia.  Domnia  barbară  a  lui  dumnezeu  asupra  omenirii 
continuă cu promisiuni false: 

„Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei 
la  mâna  stăpânei  ei,  aşa  se  uită  ochii  noştri  la  Domnul,  Dumnezeul 
nostru,  până va  avea  milă de  noi.” 
Psalmul 123: 2 
Chiar şi evrei aveau sclavi ivriţi. 

„Ca să dea slobozenie,  aşa încât fiecare să dea drumul robului 
său  şi  roabei  sale,  evreu  şi  evreică,  şi  ca  nimeni  să  nu  mai  ţină  în 
robie evreu,  frate al  său.” 
Ieremia 34:9 

dumnezeul  războiului  îşi  trimite  sclavii  umani  loiali 

să-i jefuiască şi  să-i omoare pe  alţii. 

„Căci  iată  că  Eu  rotesc  mâna  Mea  peste  ei  şi  ei  vor  fi  pra­
dă  pentru  cei  care  au  fost  robii  lor,  ca  să  vă  daţi  seama  că  Domnul 
Savaot  m-a  trimis." 
Zaharia2:13 

Nu  tot  aşa  va  fi  între  voi,  ci  care  între  voi  va  vrea  să fie  mare 
să fie  slujitorul vostru.  Şi  care între  voi  va vrea să fie  întâiul  să vă fie 
vouă  slugă. 
Sfânta  Evanghelie  după  Matei  20:26-28 
 346 Michael Tellinger 

dumnezeu îi manevrează cu abilitate pe oameni pentru 
ca  aceştia să-i fie recunoscători  pentru intervenţia sa. 

„Şi  patriarhii,  pizmuind  pe  losif,  I-au  vândut  în  Egipt;  dar 
Dumnezeu  era cu  el.” 
Faptele  Sfinţilor Apostoli  7:9 

„Şi  pe  poporul  la  care  vor  fi  robi,  Eu  îl  voi  judeca  -  a  zis 
Dumnezeu  -,  iar  după  acestea  vor  ieşi  şi-Mi  vor  sluji  Mie  în  locul 
acesta." 
Faptele Sfinţilor Apostoli  7:7 

„Şi împăraţii pământului şi domnii, şi căpeteniile oştilor, şi bo­
gaţii, şi cei puternici, şi toţi robii, şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri 
şi în stâncile  munţilor." 
Apocalipsa Sfântului  loan Teologul 6:15 

dumnezeu clarifică faptul că oamenii sunt sclavii lui. 

„Stăpânilor,  daţi slugilor voastre ce este drept şi potrivit, ştiind 
că şi voi aveţi  Stăpân în ceruri." 
Epistola către Coloseni  a Sfântului Apostol  Pavel 4:1 

Iată un discipol de-al lui Iisus care găseşte o justificare 
pentru  sclavie,  prin  aceea  că  dumnezeu  îi  va  răsplăti  pen­
tru suferinţele lor şi atunci ei trebuie să-şi accepte soarta. El 
sugerează  chiar  că  omenirea  a  fost  făcută  pentru  a fi sclavă. 
Arată imensa autoritate pe care acest dumnezeu brutal o are 
asupra  omenirii.  Pe  care  o  supune  constant  la  privaţiuni  şi 
violente. 

„Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai 
celor  buni  şi  blânzi,  ci  şi  celor  urâcioşi.  Căci  aceasta  este  plăcut  lui 
Dumnezeu,  să  sufere  cineva întristări,  pe  nedrept,  cu  gândul  la  El. 
 Sclavii zeilor 347 

Căci  ce  laudă  este  dacă,  pentru  greşeală,  primiţi  băta­

ie  întru  răbdare?  Iar  dacă  pentru  binele  făcut  veţi  pătimi  şi  veţi 
răbda,  aceasta  este  plăcut  lui  Dumnezeu.  Căci  spre  aceas­
ta  aţi  fost  chemaţi,  că  şi  Hristos  a  pătimit  pentru  voi,  lăsându-vă 
pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui." 
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:18-21 

SOCIETĂŢILE  SCLAVE 

Ne  putem  întoarce  la  războaiele  antice  şi  putem  aduce 

argumente  că  ideea  de  sclavie  a  apărut  atunci  când  prizo­
nierii  erau  luaţi  şi  păstraţi  sau  vânduţi  ca  sclavi.  Alexandru 
cel  Mare  înrobea  nu  numai  armata  învinsă,  ci  şi  orăşelele, 
oraşele  şi  chiar  ţări  întregi  de  mame,  taţi,  şi  copii.  Dacă  nu 
erau  păstraţi  de  către  tabăra  învingătoare,  erau  vânduţi  ca 
sclavi  vreunui  rege,  în  schimbul  aurului  sau  orice  altceva  ar 
fi  constituit  un  preţ  corect  pentru  un  asemenea  număr  de 
oameni. Numai gândul la  un  asemenea  tip  de  comportament 
ne  face  să  ne  simţim  rău  şi  totuşi  uităm  că  sclavia  şi-a  atins 
apogeul  pe  Pământ  acum  doar  500  de  ani. 
Există  dovezi  despre  sclavia  în  Sumer  chiar  de  la 
apariţia  aşa-zisei  civilizaţii.  Atunci  când  analizăm  corespon­
dentul  sumerian  al  cuvântului  sclav, vedem  că  se  traduce  prin 
bărbat  de  munte  sau  femeie  de  munte.  Aceasta  este  o  dova­
dă  importantă  pentru  teoria  mea  privind  specia  sclavă.  Dacă 
omul,  Adam,  a  fost  creat  ca  sclav  ca  să  muncească  în  minele 
de aur ale Pământului, el a moştenit o mare parte a ADN-ului 
creatorului  său.  Asta  înseamnă  că  unele  dintre  primele  lu­
cruri  cu  care  au  avut  de-a  face  primii  oameni  au  fost  aurul 
şi  sclavia.  Nu  s-au  născut  pentru  aceste  lucruri,  au  fost  creaţi 
intenţionat.  Susţin ideea că, dacă creatorul nostru  a avut apti­
tudinea  genetică  de  a  face  asemenea  lucruri,  odraslele  ar  avea 
 348 Michael Tellinger 

aproape  sigur  caracteristici  similare.  Urmaşii  ar  fi  cu  siguran­

ţă  o  bucăţică  din  vechiul  trunchi.  Şi  iată-ne  400  000  de  ani 
mai  târziu,  având  aceleaşi  trăsături,  uitând  complet  originile 
noastre.  Este  ironic  că omul  a  fost  creat şi  exploatat în  Africa 
de  către  zeii  Anunnaki  şi  imediat după  apariţia  noii  civilizaţii 
de  după  Potopul  care  a  încheiat  ultima  eră  glaciară,  aşa-zisa 
civilizaţie  şi  oamenii  liberi  au  făcut  exact  ceea  ce  făcuseră 
părinţii  Anunnaki.  Omul  a  capturat  sclavi  şi  a  început  să  se 
comporte  întocmai  ca  stăpânul  său.  Brusc, cele  două  expresii 
de  la începutul  acestui  capitol, mărul  nu  cade  departe  de  co­
pac şi  cum e  tatăl aşa este şi fiul, capătă mult mai  mult înţeles. 
Să  ne  imaginăm  copiii  din  comunităţile  mici,  izolate. 
Vor  creşte  făcând  aceleaşi  lucruri  pe  care  le-au  făcut  taţii  şi 
mamele  lor în  acele  mici  sate.  Îşi  vor însuşi  cultura locală; vor 
ţese,  vor  cultiva  anumite  plante,  vor  creşte  anumite  animale 
domestice, se vor spăla într-un  anumit fel, vor mânca într-un 
anumit fel, se vor închina în  acelaşi  fel şi  se vor căsători  cu un 
partener  (sau  mai  mulţi),  potrivit  tradiţiei  lor.  Orice  suges­
tie  de  a  face  lucrurile  diferit  este  văzută  ca  o  erezie  de  către 
acei  care  au  păstrat  aceste  tradiţii  ani  de-a  rândul.  Ei  nu  au 
cunoştinţă  de  celelalte  posibilităţi  pe  care  le  oferă  lumea,  iar 
punctul  lor  de  referinţă  este  reprezentat  doar  de  obiceiurile 
cu care  au  crescut. Pentru  Occident aceste  lucruri  ar putea  să 
pară  trase  de  păr,  dar daţi-mi  voie  să  vă  asigur  că  felul  acesta 
de  viaţă  este  foarte  răspândit  în  Africa,  Asia,  America  de 
Sud, estul  Europei  şi  Orientul Mijlociu  şi  Apropiat.  De  fapt, 
chiar şi  în  societăţile  foarte  avansate, cum este  cea din  Statele 
Unite  ale  Americii,  există  sate  şi  orăşele  care  şi-au  păstrat 
tradiţiile  timp  de  secole,  separate  complet  de  modernizarea 
rapidă  care  avea  loc  în jurul  lor. 
Atunci  când  Anunnaki  au  decis  să-i  înveţe  pe  oameni 
lucrurile  necesare  pentru  a  supravieţui  după  Potop,  nu  toţi 
oamenii  au  considerat  că  este  o  idee  bună.  Cel  mai  probabil, 
unii  oameni  primitivi  nu  au  avut încredere  în  zeii  brutali  care 
 Sclavii zeilor 349 

îi  asupriseră atât de  multă vreme, mulţi dintre ei rămânând în 

ascunzătorile din munţi, mult prea speriaţi ca să intre în noile 
comunităţi  de  oameni.  Cu  siguranţă,  multora  li  s-a  părut  că 
este  o  nouă  versiune  a  taberelor  de  muncă,  existente  de  mii 
de  ani  în jurul  minelor  de  aur.  De  aceea  noua  civilizaţie  nu  a 
avut  o  explozie  de  populaţie,  ci  a  fost  mai  degrabă  stimulată 
de  dobândirea  unor  noi  abilităţi  aproape  peste  noapte.  Dar, 
în  cele din  urmă, zeii  au  găsit comunităţile  ascunse  ale  sclavi­
lor  rebeli  şi  şi-au  impus  controlul  asupra  lor,  chiar  şi  în  acele 
locaţii  îndepărtate.  Acest  adevăr  este  ilustrat  chiar  şi  de  mi­
tologiile  celor  mai  izolate  triburi  de  pe  planetă. Toate  aveau 
aceeaşi  relaţie  cu  zeii  omniprezenţi.  Dar  nevoia  de  forţă  de 
muncă  a  noilor  comunităţi  a  început  să  crească,  ele  au  făcut 
ceea  ce  le-a venit  natural  la  îndemână:  au  mers  în  munţi  sau 
în comunităţile  învecinate  şi  au  capturat sclavi. Până la urmă, 
acei  bărbaţi  de  munte  şi  fete  de  munte  erau  condamnaţi  să 
fie  văzuţi  ca  sălbatici  şi  primitivi:  Cum  e  tatăl aşa  este  şi  fiul. 
Ironia  nu  se  opreşte  aici.  Atunci  când  oamenii  şi-au 
însuşit  noile  cunoştinţe,  stabilindu-se  în  comunităţi, domes­
ticind  animale,  cultivând  plante  şi  luând  sclavi  din  munţii 
care-i  înconjurau,  care  a  fost  locul  următor  către  care  s-au 
îndreptat  pentru  a  găsi  sclavi?  Africa.  Ciclul  vieţii  era  acum 
complet.  Noua  specie  scavă  civilizată  s-a  întors  la  locul  de 
naştere  pentru  a  captura  sclavii  care  să-i  satisfacă  nevoile.  Vi 
se pare  deplasat?  Nu  ar  trebui.  Gena violentă era adânc  înrâ­
urită  în  ADN-ul  nostru  acum  11  000  de  ani,  iar  astăzi  este 
mai  puternică  ca  niciodată,  dincolo  de  orice  fel  de  îndoială. 
Gena lăcomiei  este  şi ea adânc înrădăcinată în ADN-ul nos­
tru,  la  fel  ca  o  întreagă  serie  de  alte  gene  care  ne  dirijează 
comportamentul  violent  şi  însetat  de  sânge.  Omenirea  s-a 
născut  în  sclavie,  iar  sclavia  este  singurul  lucru  pe  care  l-am 
cunoscut  până în  prezent. 
Este  incredibl  că  aproape  toate  civilizaţiile  antice  din 
lume  au  practicat  sclavia  la  un  moment  dat,  începând  cu 
 350 Michael Tellinger 

sumerienii  şi  egiptenii.  Urmează  apoi  Hammurabi,  regele-

preot din Babilon, care a trăit între anii 2181 î . H r şi 1231 î.  Hr. 
Acesta  era  exponentul  unui  nou  tip  de  rege  uman,  care  pre­
zenta  semne  evidente  ale  evoluţiei  mentale  pe  linia  liderilor 
speciei  umane.  În  esenţă,  el  a  fost  primul  mare  rege  care  a 
înfiinţat  prima  metropolă  de  pe  pământ:  Babilonul.  Codul 
de  Legi  pe  care  l-a  scris  pe  tăbliţe  de  argilă  este  unul  dintre 
primele  seturi  de  legi  din  istoria  omenirii  care  încă  se  păs­
trează  (vezi  Capitolul  10).  Hammurabi  a  afişat  un  ataşament 
nedisimulat  faţă  de  drepturile  omului  în  defavoarea  tradiţiei 
pentru  sclavie  a  poporului  său.  El  a promulgat  multe  legi  re­
feritoare  la  sclavi.  Sclavilor  le  era  îngăduit  să  aibă  bunuri  în 
proprietate,  să  intre  în  afaceri  şi  să  se  căsătorească  cu  femei 
libere.  Eliberarea  formală  de  către  stăpîn  era  permisă  prin 
răscumpărare  sau  prin  adopţie.  Cu  toate  acestea,  chiar  şi  cu 
acest  cod  umanitar,  sclavii  erau  consideraţi  în  continuare  o 
marfa.  Codul  Hitiţilor,  care  s-a  aplicat  în  vestul  Asiei  între 
anii  1800  î.  Hr.  şi  1400  î.  Hr.,  era  şi  mai  uman  prin  aceea  că 
admitea că sclavul este  o  fiinţă  umană, dar de  un  ordin  inferi­
or.  Vechii  israeliţi  au  experimentat  sclavia  în  Egipt,  în  vreme 
ce  prima  dovadă  a  sclaviei  din  Valea  Indului  corespunde  cu 
perioada  primei  invazii  ariene,  care  a  avut  loc  în jurul  anului 
2000  î.  Hr.  Literatura  indiană  indică  faptul  că  sclavia  a  fost 
permisă  în  India  începând  cu  secolul  al  Vl-lea  î.  Hr.  până  la 
începutul  erei  creştine,  dar  nu  există  nicio  îndoială  asupra 
faptului  că  sclavia  existase  şi  în  mileniul  anterior.  În  Persia 
antică,  sclavii  erau  crescuţi  pentru  a  satisface  cererea  de  pe 
pieţele  de  sclavi.  Victoriile  persane  din  insulele  de  la  Marea 
Egee,  Chios,  Lesbos  şi Tenedos  au  avut  ca  urmare  înrobirea 
întregii  populaţii.  Întreaga  istorie  a  Chinei  este  construită pe 
cultura  sclavilor,  mergând  înapoi  până la Huangdi, împăratul 
Galben  şi  strămoşul  mistic  al  tuturor  chinezilor, dinastia Xia, 
care  a  început  în  secolul  al XXI-lea  î.  Hr. 
 Sclavii zeilor 351 

Prima  societate  cu  adevărat  sclavagistă  din  istorie  a 

apărut probabil în  Grecia  antică, între  secolele  al Vl-lea î. Hr. 
şi  al  IV-lea  î.  Hr.  La  pieţele  de  sclavi  din  Atena,  Rodos, 
Corint şi Delos  se vindeau  o  mie  de  sclavi  într-o  după-amia­
ză. Imaginaţi-vă acest scenariu în portul din  San Francisco, în 
anul 2004 - mintea omenească nu  ar putea concepe  o  astfel de 
încălcare  a  drepturilor  omului.  Acesta  este  un  indiciu  vizibil 
despre  starea  mentală  a  omenirii  şi  despre  evoluţia  sa  spiri­
tuală.  Dar lucrurile  stăteau  altfel  în  Grecia  în  anul  500  î. Hr. 
După o bătălie  mare, erau scoşi la vânzare  aproximativ 20  000 
de  prizonieri. Unii  spun  că  Esop, legendarul  fabulist, erau  un 
sclav grec  eliberat  din  secolul  al  Vl-lea  î.  Hr. A  urmat  Roma, 
care  a  devenit  şi  mai  dependentă  de  sclavi,  atunci  când  a  fost 
introdusă  o  nouă  formă  de  sclavie  în  agricultură,  numită 
sclavia  de  moşie.  După  căderea  Imperiului  Roman, în  seco­
lul  al V-lea, sclavii  a  continuat  să  existe  pe  pământurile  arabe 
şi  în  Europa  Centrală. Mulţi  slavi  au  fost capturaţi  şi  duşi  ca 
sclavi  în  Germania,  de  unde  se  pare  că  a  derivat  şi  numele 
lor în  sclavi.  La  acest punct, sclavia  era  de  neoprit în  întreaga 
lume,  iar  lăcomia  şi  cruzimea  omului  atinseseră  culmi  fără 
precedent. Din  prima zi  de  civilizaţie, omul  a  pus  în practică 
ceea  ce  a fost învăţat de  către  stăpânul  său:  obsesia pentru  aur 
şi  deţinerea  de  sclavi. 
Societăţile  care  deţineau  sclavi  au  continuat  şi  au  in­
clus  Imperiul  Otoman, hanatul din  Crimeea, Imperiul Incaş 
din  Peru,  califatul  Sokoto  şi  Hausa  din  Nigeria.  S-a  extins 
către  popoarele  din  centrul Asiei,  cum  ar  fi  mongolii, cazacii 
şi  diferitele  triburi  turce  care  aveau  şi  ele  sclavi.  Deşi  pare  de 
necrezut,  sclavia  era  practicată  şi  de  unele  dintre  populaţiile 
nord-americane, cum  ar fi comanşii  sau  indienii creek. Chiar 
şi  în  Africa  s-a  înregistrat  sclavia  în  rândul  populaţiei  nati­
ve. Iată cât de  puternic înrădăcinată este  moştenirea genetică 
primită  de  la  donatorii  noştri  maternali,  cele  şapte  femei 
Anunnaki  care  au  dat  naştere  primului  grup  de  oameni  din 
 352 Michael Tellinger 

specia  sclavă, dar vom  afla  mai  multe  despre  acest lucru puţin 

mai  târziu.  Conducătorii  africani  şi-au vândut  mai  întâi  pri­
zonierii  către  negustorii  de  sclavi  din  Europa.  Când  rezerva 
s-a  epuizat,  şefii  şi-au  adunat propriii  criminali  şi  răufăcători 
pe  care  i-au  vândut  ca  sclavi.  Când  şi  aceştia  s-au  termi­
nat,  capturau  orice  sătean  ignorant  şi  îl  vindeau  la  pieţele 
de  sclavi.  Sper  că  aceasta  este  o  dovadă  suficientă  a  genei 
violentei şi lăcomiei, adânc  închistată în ADN-ul  nostru. 
Cred,  totodată,  că  vor  fi  mulţi  care vor avea  în  conti­
nuare  o  problemă  cu  acest  concept,  aşa  că  voi  continua 
această  demonstraţie.  Unii  oameni  ajungeau  să-şi 
vândă  chiar  soţiile  şi  copiii  ca  să-şi  plătească  propriile  da­
torii.  Acest  comportament  barbar,  moştenit  genetic,  a  atins 
apogeul  în  secolele  al  XV-lea,  al  XVI-lea  şi  al  XVII-lea, 
arunci  când  aproximativ  20  de  milioane  de  sclavi  au  fost 
capturaţi  în  Africa  şi  transportaţi  pe  mare  în  diverse  lo­
curi  din  lume,  cum  ar  fi  Brazilia,  arhipelagul  Caraibilor  şi 
America  de  Nord, în  acelaşi  timp  în care piaţa din Africa con­
tinua  să  funcţioneze.  Primii  sclavi  care  au  fost  aduşi  în  Africa 
de  Sud  proveneau  din  Angola  şi  au  ajuns  la  bordul  unui  vas 
olandez numit Amersfoort, în  1658, la numai şase  ani de la în­
temeierea primei colonii olandeze la Capul Bunei  Speranţe. Şi, 
pentru  că  sunt  sud-african,  am  un  interes  personal  cu  privire 
la  istoria  sclaviei  din  această  parte  minunată  a  lumii.  Să  folo­
sim  acest  exemplu  cronologic.  Comerţul  cu  sclavii  din  secolele 
al XV-lea-XVI-lea a evoluat similar şi în restul lumii. Potrivit lui 
Mogamat  Kamedien  acestea  sunt  evenimentele  premergătoare 
instalării  sclaviei  în  Africa  de  Sud. 

FORMAREA COMPANIEI OLANDEZE EAST INDIA - VOC 
1602  Camera  Reprezentanţilor din  Parlamentul  olandez acordă 
un împrumut companiei Dutch East India pentru a pune 
bazele unui imperiu comercial indian în Orient. 
 Sclavii zeilor 353 

COLONIA OLANDEZĂ AFRICA DE SUD 
1652  Compania  Dutch  East  India  stabileşte  un  punct  de  oprire  la 
Capul Bunei Speranţe pentru flota sa de vase care se deplasa 
spre  / dinspre  Orient în  drumul  său  dinspre  / spre  Batavia  (în 
prezent insula Java,  aparţinând de  Indonezia). 
1658  Primul transport de sclavi ajunge la Capul Bunei Speranţe, ve-
nind din Angola,  la bordul vasului Amersfoort. 
1666  Sclavii construiesc castelul-fortăreaţă Buna Speranţă. 
1679  Se toarnă fundaţiile sediului companiei de sclavi. 
1693  Pentru  prima  dată  numărul  de  sclavi  de  la  Capul  Bunei 
Speranţe  îl  întrece  pe cel  al  oamenilor  liberi.  Ei  provin în  spe-
cial  din  zona  Oceanului  Indian,  Mozambic,  Madagascar  şi 
insulele Mauritius. 
1717  VOC decide să stabilească instituţia sclaviei ca principal sistem 
de  muncă în zonă. 
1725  Există  dovezi  cu  privire  la  sclavi  fugari  care  trăiesc  perioade 
îndelungate  în  munţii  Hangklip,  între  golful  Gordon  şi  zona 
Kleinmond / Hermanus. 
1754  Guvernatorul  Tulbagh  a  adunat  toate  regulamentele  VOC  cu 
privire  la  sclavi  într-o  singură  placaaten,  Codul  Sclavilor  din 
Capul Bunei Speranţe. 
1754  Un  recensământ  efectuat  în  acea  perioadă  de  autorităţile 
Capului  a  arătat  că  cele  două  populaţii,  de  sclavi  şi  colonişti, 
erau aproape egale,  numărând câte 6 000 de oameni. 
PRIMA  OCUPAŢIE  BRITANICĂ 
1795  Britanicii preiau controlul asupra Capului şi rămân la conducere 
până în  cursul  secolului  al  XlX-lea. 
1796  Tortura britanicilor împotriva celor scoşi în afara legi şi cele mai 
brutale forme de pedeapsă capitală. 

A DOUA OCUPAŢIE OLANDEZĂ: REPUBLICA BATAVĂ 
1803  Olandezii reocupă temporar Capul Bunei Speranţe pentru o pe­
rioadă de numai trei ani. 
A  DOUA OCUPAŢIE  BRITANICĂ:  AFRICA  DE  SUD  BRITANICĂ 
1806  Companiile de scalvi sunt scoase din clădirea pe care o ocupau 
sub comanda guvernatorului de atunci, contele de Caledonia. 
 354 Michael Tellinger 

1807  Britanicii  scot  în  afara  legii  comerţul  cu  sclavi  în  zona 
Oceanului  Indian. Acum  era  ilegal  să fii  comerciant de  sclavi, 
să  cumperi  şi  să  vinzi  sclavi,  dar  era  în  continuare  legal  să 
ai  sclavi.  Prohibiţia  legată  de  importurile  de  sclavi  de  peste 
ocean  a  avut  ca  rezultat  creşterea  valorii  de  schimb  pentru 
sclavii creoli  născuţi  la Capul  Bunei  Speranţe. 

PRIMA REVOLTĂ A SCLAVILOR 
1808  Revolta  sclavilor  Koeberg,  din  Swartland,  din  apropiere  de 
Malmesbury,  condusă  de  Louis  de  Mauritius  este  învinsă  la 
Salt  River. A avut ca  rezultat capturarea a 300  de  sclavi. 

1 8 2 3  Het Gesticht, a patra biserică după vechime din Africa de Sud, 
este  ridicată  de  locuitorii  din  Paarl  ca  loc  de  întâlnire  pentru 
sclavii care nu sunt creştini şi pentru păgânii din oraş. 

1823  Camera  Comunelor  din  Parlamentul  britanic  discută  despre 

condiţiile  sclavilor de  la Capul  Bunei  Speranţe.  Este  numită o 
comisie de anchetă ca urmare  a presiunilor neînduplecate  ale 
grupurilor de luptă pentru abolirea sclaviei. 

A DOUA REVOLTĂ A SCLAVILOR 
1825  O  a doua  revoltă a sclavilor care  a  izbucnit  la ferma  Hou-den-
Bek,  condusă de  Galand van  die  Kaap,  a fost învinsă la  Koue 
Bokkeveld, lângă Ceres. 
1826  Prăbuşirea industriei viticole de  la Capul Bunei Speranţe. 

LEGILE  PENTRU AMELIORAREA SITUAŢIEI SCLAVILOR 
1826  Oficiul Colonial a intervenit, forţând autorităţile coloniale locale 
să  amelioreze  legislaţia  ca  urmare  a  Ordonanţei  19,  promul­
gată  la  Capul  Bunei  Speranţe.  Aceasta  se  alinia  Ordinului 
promulgat în Trinidad  cu  privire  la  proprietarii de  sclavi  de  pe 
plantaţiile de trestie-de-zahăr. Astfel, britanicii au  introdus legi 
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale sclavilor,  precum şi 
o  serie  de  măsuri pentru  ameliorarea măsurilor punitive; pen­
tru  zonele  rurale  şi  orăşeneşti  de  pe  lângă  Cape  Town  a  fost 
înfiinţat  Protectoratul  pentru  Asistenţa  Sclavilor  de  pe  lângă 
Oficiul pentru  Protecţia Sclavilor. 
1826  Numirea  unui  Gardian  al  sclavilor. 
1827  Calificarea  unor  persoane  de  culoare  pentru  franciza  mu­
nicipală  Cape  Town;  alegerea  ca  WARDMASTER  a  unui 
proprietar Malay. 
 Sclavii zeilor 355 

1828  Ordonanţa 50  privind eliberarea  populaţiei  Khoisan şi încadra­

rea ei  pe  aceeaşi  poziţie  cu  populaţia  Free  Blacks  şi  plasarea 
acestora din urmă, atât Hotentoţi, cât şi Vrye Swartes, pe picior 
de egalitate juridică cu coloniştii albi. 
1830  Mai mult de 2 000 de proprietari de sclavi s-au adunat la Cape 
Town  pentru  a  demonstra  împotriva  unui  ordin  al  guvernului, 
care a fost adoptat fără o consultare prealabilă. 

1831  Revizuirea  de  către  Parlamentul  britanic  duce  la  redenumirea 

Oficiului  pentru  Protecţia Sclavilor. 

1832  Proprietarii  de  sclavi  din  Stellenbosch  s-au  răsculat împotriva 

hotărârii  de a păstra registre cu  privire la pedepsirea sclavilor. 
EMANCIPAREA SCLAVILOR 
1834  Sclavia este abolită în coloniile britanice, începând cu data de 
1  decembrie.  Sclavii  eliberaţi  intrau  acum  în  categoria  Free 
Blacks,  deşi  sclavii  eliberaţi  erau  forţaţi  să execute  o  ucenicie 
de patru ani pentru a fi pregătiţi pentru libertate. 
1835  Ordonanţa  Nr.  1  care  introduce  termenii  de  desfăşurare  a 
uceniciei,  incluzând  numirea unor magistraţi  speciali. 
1836  începutul  Marii  Plecări,  la  care  participă  12  000  de  fermieri 
din  zona  de  frontieră  (Voortrekkers),  care  îşi  demonstrează 
nemulţumirea legată de  politica guvernului  de  a elibera sclavii 
de  sub  controlul  deţinătorilor de  sclavi  reuniţi  sub  numele  de 
Cetăţeni  Liberi. 

1836  Persoanele  de  culoare  primesc în  cele  din  urmă acelaşi  trata­

ment cu cel aplicat coloniştilor albi, în domeniul interacţiunii cu 
instituţiile publice ale autorităţilor locale. 
SÂRŞITUL  PERIOADEI  DE  UCENICIE 

1838  Sfârşitul  tuturor uceniciilor sclavilor. 

1838  Aproape  39  000  de  sclavi  sunt  eliberaţi  de  Ziua  Emancipării, 
pe  1  decembrie.  Din  suma iniţială de 3 milioane de  lire, fixată 
de  guvernul  britanic,  reprezentând  compensaţiile  pentru  cei 
aproximativ  1  300  de  proprietari  de  sclavi  de  la  Capul  Bunei 
Speranţe,  s-au  plătit doar  1,2 milioane de  lire. 
LEGISLAŢIA  MUNCII  STĂPÂNI  Şl  SERVITORI 
DE LA CAPUL BUNEI SPERANTE 
1841  Ordonanţa  Stăpâni şi servitori a fost promulgată,  legalizând  şi 
sancţionând  relaţiile  de  muncă  dintre  angajator  şi  angajat  în 
favoarea  foştilor  proprietari  de  sclavi,  bazându-se  pe  vechile 
Coduri ale Sclavilor care au fost iniţial promulgate de VOC sub 
numele de  Placaaten din  India. 
356 Michael Tellinger 

în  secolul  al  XVII-lea,  comerţul  cu  sclavi  era  privit 

ca  o  afacere  nobilă  şi  onorabilă  în  Europa,  prin  care  multe 
companii generau  venituri imense  şi  cauzau  dureri de  neima­
ginat.  Pe  măsură  ce  aspectele  inumane  ale  acestui  comerţ  au 
fost expuse  de  mici  grupuri  de  liberali  în  secolul  al XVIII-lea, 
mulţi  dintre  aşa-zişii  oameni  de  afaceri  onorabili  au  luptat 
împotriva  lor  cu  toată  bogăţia  şi  influenţa  de  care  dispuneau. 
Până  la  finalul  secolului  al  XIX-lea,  unul  câte  unul,  fiecare 
dintre  cei  învinovăţiţi  au  semnat  acte  de  abolire  a  sclavi-
ei,  sub  presiunea  activiştilor  iluminaţi:  Argentina  în  1813, 
Columbia  în  1821,  Mexic  în  1829,  Africa  de  Sud  în  1834, 
Statele  Unite  ale  Americii  în  1865,  doar  pentru  a  enumera 
câteva.  Însă  de  abia  în  1948,  Organizaţia Naţiunilor  Unite  a 
promulgat  Declaraţia  drepturilor  omului  care,  în  esenţă,  inter­
zice  sclavia  în  întreaga  lume.  Dar  Naţiunile  Unite  au  lăsat  o 
gaură  imensă  în  această  declaraţie,  care  a  avut  nevoie  de  opt 
ani  pentru  a  fi  rectificată.  O N U  a  fost  forţată  să  mai  adauge 
o  declaraţie  care  se  referea  la  comerţul cu  sclavi  şi  instituţiile 
similare  sclaviei. 
Celor mai  mulţi  oameni  din prezent această informaţie 
li  se  va  părea  şocantă:  cum  este  posibil  ca  sclavia  să  fi  fost 
abolită  abia  în  1956  de  către  aşa-zisa  lume  liberă  şi  civilizată? 
Să  vă  amintesc  un  sentiment  pe  care  l-am  expus  anterior  şi 
anume  acela  că,  dacă  nu  ştim  de  unde  venim, cum  am  putea 
oare  să ştim  încotro  ne  îndreptăm?  Atâta vreme  cât  oamenii 
vor  continua  să-şi  ţină  ochii  închişi  în  faţa  noilor  dovezi  şi 
să  aibă  minţile  otrăvite  cu  privire  la  noile  posibilităţi,  vom 
continua  să  perpetuăm  caracteristicile  speciei  sclave,  pe  care 
creatorul  nostru  ni  le-a  implementat  cu  atât  de  mult  succes. 
Am  fost  creaţi  ca  o  specie  sclavă  şi  rămânem  şi  în  prezent  o 
specie  sclavă,  ţinută  captivă  de  ignoranţa  noastră, de  lipsa  de 
claritate  asupra  originilor  omenirii  şi  de  genomul  incomplet 
pe  care  creatorul  nostru  ni  l-a  dăruit. 
 Sclavii zeilor 357 

Chiar şi după proclamaţia ONU din 1956, comerţul cu 
oameni a continuat: la 11 000 de ani de la apariţia civilizaţiei 
nu  s-a schimbat nimic cu  adevărat. Arabia  Saudită a semnat 
actul de  abolire  a sclaviei de  abia în  1963, iar Mauritania în 
1980.  Nu  este  ironic  faptul  că  din Africa  leagănul  omenirii, 
locul naşterii sclaviei pe Pământ, este ultimul loc în care s-a 
renunţat la acest obicei îngrozitor? Sclavia este atât de adânc 
şi  de  puternic  înrădăcinată  în  moştenirea  africană, încât  se 
pare  că nu putem  scăpa de  ea.  Sclavia există şi  se  desfăşoară 
fără probleme  chiar şi în  secolul al XXI-lea.  Se  pare  că anu­
mite  părţi  ale  ADN-ului  nostru  nu  au  evoluat  deloc.  În 
1988,  în  Sudan,  sclavii  erau  vânduţi  cu  30  de  lire  sterline, 
iar în  1989, China  a lansat o  campanie  naţională împotriva 
vânzării  sclavilor,  femei  şi  copii.  Această  campanie  a  dus  la 
descoperirea  a  9  000  de  astfel  de  cazuri  numai  în  acel  an. 
Cred că  acesta a  fost doar vârful aisbergului în  China. 
Cât  de  liberi  suntem  în  acest  sat  global  avansat  din 
punct  de  vedere  tehnologic,  acolo  unde  orice  eveniment 
senzaţional este  prezentat în  doar câteva secunde  de  reţelele 
mass-media,  acolo  unde  comunicaţiile  au  devenit joacă  de 
copii,  acolo  unde  privim  cu  nelinişte  spre  corsarii  de  pe 
Marte, pentru că ne dorim ca ei să aibă mai multe rezultate, 
mai repede? În capitolele anterioare am vorbit despre războ­
iul economic, care  poate fi numit şi sclavie  economică. Asta 
se  aplică  atât  pentru  oameni  individual,  cât  şi  pentru  ţările 
sărace.  În  acest  din  urmă  caz,  armatele  învingătoare  nu  iau 
prizonierii ca sclavi, ci pur şi  simplu înrobesc economic ţara 
respectivă. Totalul îndatorării  ţărilor sărace către ţările boga­
te  este  atât de  mare, încât cel mai probabil nu va fi acoperit 
niciodată.  Ceea  ce  este  uimitor  este  faptul  că  ţările  sărace 
sunt acele ţări care au fost călcate pentru sclavi de către ţările 
occidentale vreme de secole. Această siluire a avut ca rezultat 
colapsul economic complet al  acestor ţări, care  au trebuit să 
 358 Michael Tellinger 

ceară  ajutor  de  la  cei  care  le  atacaseră.  Ce  adunătură  de  oa­
meni  calculaţi  si  înşelători  suntem! 
În  prezent,  sclavia  se  desfăşoară  cu  succes  la  adăpostul 
alibiului economic. Ţările sărace  sunt în continuare exploata­
te pentru  mâna de  lucru ieftină, ajung groapa de  gunoi pentru 
produsele  nedorite, deşeurile  chimice  şi  nucleare  la nivel glo­
bal şi continuă să fie înrobite în  fiecare  aspect al vieţii, chiar şi 
al pământului  de  sub picioare. Monedele locale rămân lipsite 
de  forţă, oamenii  rămân  săraci  şi  nu  au  altă soluţie  decât ace­
ea  de  a  permite  speculanţilor  să  profite  de  ei.  Dar  abuzul  nu 
vine  întotdeauna  din  afara  graniţelor.  Problema  sclaviei  în 
China  este  nimic  în  comparaţie  cu  ce  se  petrece  în  ţara  ve­
cină, India.  Sistemul  deosebit de  discriminatoriu  care poartă 
numele  de  castă  -  care  îşi  are  originea  în  cuvântul  portughez 
casta,  care  înseamnă  neam,  rasă  sau  gen  -  încă  este  practicat 
pe  scară  largă  în  India. 
Deşi  această  formă  de  discriminare  este  oficial  in­
terzisă,  ea  există  şi  se  practică  în  continuare,  servind  ca  o 
formă  culturală  de  sclavie,  care  menţine  în  sărăcie  şi  mi­
zerie  jumătate  din  populaţia  de  un  miliard  de  locuitori  ai 
Indiei,  fără  nicio  cale  de  ieşire  din  această  situaţie.  Este 
virtual  imposibil  să  te  poţi  ridica  la  una  dintre  cele  pa­
tru  clase  înalte  care  fac  ca  viaţa  să  fie  mai  suportabilă.  În 
prezent,  în  India  trăiesc  aproximativ  două  sute  de  mi­
lioane  de  daliţi.  Ei  nu  se  pot  căsători  cu  cineva  dintr-o 
clasă  superioară,  trebuind  să  se  dea  din  calea  acestora  în  aşa 
fel  încât  nici  măcar  umbrele  lor  să  nu  se  atingă.  În  unele 
situaţii,  anumite  oraşe  şi  sate  insistă  ca  daliţii  să  poarte  un 
clopot  care  să  avertizeze  castele  superioare  de  apropierea 
unui  plebeu. 
 Sclavii zeilor 359 

CÂT  DE  LIBERI  SUNTEM? 

Aşadar,  cât  de  liberi  suntem?  Veţi  crede  că,  dacă  trăiţi 
într-o  economie  din  Prima  Lume,  sunteţi  bine,  că  sunteţi 
stăpâni  pe  destinele  voastre  şi  că  nu  sunteţi  sclavii  nimănui. 
Mai  gânditi-vă  o  dată.  Occidentalii  de  succes  sunt  sclavii 
propriilor  locuri  de  muncă,  ai  şefilor  lor,  ai  ipotecii,  ai  unei 
avalanşe  de  credite,  împrumuturi  pentru  maşină,  ai  depăşirii 
de  cont  bancar  şi  alte  capcane  importante  ale  societăţii. 
Economiile  moderne  sunt  construite  în  asa  fel încât  să  atra-
gă  cât  mai  mulţi  consumatori,  cu  promisiunea  unui  anumit 
tip  de  credit.  Chiar  şi  împrumuturile  pentru  studenţi  te  pot 
înrobi  pentru  câţiva  ani.  Odată  prins, eşti  obligat  să-l plăteşti 
pe  creditor.  Poţi  spune  oricui  că  aceasta  este  noua  mea  casă, 
dar  realitatea  este  că  ea  aparţine  băncii.  Banca  îţi  permite  să 
munceşti  pentru  această  casă  timp  de  douăzeci  de  ani,  plă­
tind  o  sumă  mare  de  bani  în  fiecare  lună,  sumă  care produce 
o  dobândă  impresionantă  pentru  bancă.  Şi  atunci  cine  este 
sclavul?  Dacă  nu  poţi  plăti,  casa  îţi  este  scoasă  la  licitaţie  pe 
piaţa  imobiliară, în  cele  mai  multe  cazuri  rămâi  şi  cu  o  mare 
datorie  de  acoperit.  Acum,  că  ai  cu  adevărat  necazuri, banca 
te  va  plasa  pe  o  listă  neagră,  ceea  ce  reduce  drastic  şansele 
tale  de  a  te  angaja,  de  a  avea  un  cont  bancar  şi  de  a  câştiga 
banii  pe  care  îi  datorezi.  Csrdul  de  credit  funcţionează la  fel. 
Îţi  plăteşti  excursia în  Caraibe  cu  cardul  şi  te  simţi  foarte  îm­
plinit.  La întoarcere, constaţi  că  societatea pentru  care  lucrai 
a  intrat  în  insolvenţă  şi  cardul  devine  imediat  o  capcană.  Va 
trebui  să-ţi  vinzi  maşina  ca  să  rambursezi  banii  retraşi  de 
pe  card  şi  nu  te  poţi  lansa  într-o  afacere  nouă.  Cea  mai  rea 
şi  mai  ascunsă  formă  de  sclavie  este  cunoscutul  împrumut 
pentru  studenţi.  Mii  de  companii  îţi  vor  oferi  un  împrumut 
pentru  studenţi  cu  condiţia  de  a  lucra  pentru  ele  după  ab­
solvire,  pentru  restituirea  împrumutului.  Capcana  este  că  ei 
decid  salariul  mizerabil  pe  care  îl  vei  avea  ca  stagiar,  ceea  ce 
360 Michael Tellinger 

înseamnă  că  va  trebui  să  lucrezi  ani  întregi  pentru  ei, pentru 
un  salariu  mic,  ceea  ce  înseamnă  că  devii  o  mână  de  lucru 
foarte  ieftină.  Acest  lucru  se  întâmplă  an  de  an  în  întrea­
ga  lume  pentru  milioane  de  absolvenţi.  Până  la  urmă, vieţile 
noastre  gravitează  în  jurul  muncii  şi  al  banilor.  Ne  compor­
tăm  ca  nişte  sclavi  dezorientaţi  pe  această  planetă,  fără  să 
ştim  încotro  ne  îndreptăm...  de  ce  suntem  aici...  şi  cine  ne 
controlează  de  fapt?  De  ce  alergăm  după  castele  de  nisip? 
Este  vreun  mesaj  ascuns  aici?  Se  poate  ca  acesta  să  fie  un  re­
flex  întârziat din preistorie, atunci  când omului  i  s-a promis o 
călătorie  către  împărăţia  din  ceruri  a  lui  dumnezeu...  şi  că va 
trăi în  casa  creatorului său, dar numai  dacă  se va comporta cu 
vitejie  şi  îşi  va  mulţumi  stăpânul?  Serios...  de  ce  suntem  atât 
de  prinşi  în  această  cursă pentru  recompense  materiale, dacă 
ştim  că  nu  le  putem  lua  cu  noi? 
Răspunsul  este  simplu.  Suntem  încă  sclavi,  trăind  în 
secolul  al  XXI-lea,  dar  drumul  nostru  în  timp  până  în  acest 
moment  a  fost  atât  de  bine  planificat  de  zeii  din  preistoria 
noastră  încât  ne  nu  putem  aştepta  să  recunoaştem  indiciile 
sau  Simptomele.  Aroganţa  noastră  ne  împiedică  să  credem 
aceste  teorii  fanteziste  şi  extravagante,  pentru  că  suntem  stă­
pânii  propriilor  destine. 
Întreaga  noastră  istorie  este  presărată  de  tentaţii  pro­
venind  dintr-o  varietate  de  surse:  de  la  promisiunile  biblice 
de  viaţă  eternă  şi  belşug  ceresc  până  la  tăbliţele  sumeriene 
care  vorbesc  despre  o  mare  recompensă  în  sălaşurile  zeilor. 
Dar  numai  dacă  te  porţi  bine,  te  supui  şi  îndeplineşti  sarci­
nile  care  ţi-au  fost  desemnate.  Aceasta  este  sămânţa  care  l-a 
făcut pe  om  să  se  exploateze  şi  să  muncească  tot  timpul?  Este 
un  răspuns  reflex  întârziat  din  zilele  de  demult,  atunci  când 
zeii  Anunnaki  se  aflau  încă  pe  Pământ?  Indică  oare  un  as­
pect care  ne  scapă?  Până la  urmă  suntem  o  specie  sclavă şi  ne 
vom  comporta  ca  atare. Tot  ceea  ce  s-a  întâmplat în  ultimele 
mii  de  ani  este  că  am  încurcat  cauza  cu  motivul,  ceea  ce  a 
 Sclavii zeilor 361 

dus  la  o  cursă  nebunească  fără  oprire  după  bunuri  materiale. 

Vrem  să  acumulăm  şi  să  strângem  provizii.  Există  atât  de 
mult  bagaj  şi  dezinformare  adunate  în  subconştientul  nostru 
încât  nu putem  începe  să le  clarificăm  fără o  muncă  uriaşă de 
investigaţie  şi,  în  special,  de  introspecţie.  Pentru  că  mesajele 
pe  care  le  descoperim  de  la  strămoşii  noştri  nu  sunt  poveştile 
frumoase  pe  care  ne  aşteptam  să  le  auzim. 
Oamenii  din  lumea occidentală liberă  sunt înrobiţi  din 
punct  de  vedere  economic,  cultural  şi  religios.  Dar,  dacă  îi 
veţi  întreba  despre  asta,  vor  nega.  Suntem  sclavii  locurilor 
noastre  de  muncă,  ale  băncilor  şi  ale  guvernelor.  Dacă  nu 
ne  plătim  taxele,  mergem  la  închisoare.  Această  ignoranţă 
binecuvântată  este  ceea  ce „creatorul” a  plănuit  pentru  noi. 
Chestiunea Turnului  Babei  este  un  exemplu  excelent  al  felu­
lui  în  care  zeii  au  conspirat  ca  să  menţină  omenirea  înrobită 
prin  intermediul  ignoranţei.  Scrierile  sumeriene  fac  trimi­
teri  similare  la  incidentul  descris  în  Biblie,  atunci  când  zeii 
au  hotărât  că  oamenii  deveniseră  prea  înţelepţi  şi  vorbeau 
aceeaşi  limbă.  Folosirea  cuvântul  limbă poate  să  fi  fost  meta­
forică, referindu-se  la  cunoaştere.  Zeii  simţeau  că, dacă i-ar fi 
lăsat  pe  oameni  pe  cont  propriu,  aceştia  ar  fi  fost  în  stare  de 
orice.  Această  ipoteză  reprezenta  o  ameninţare  mare  pentru 
zei,  atunci  când  omenirea  a  arătat brusc  că  are  potenţialul  să 
se  ridice  împotriva  creatorului  şi  opresorului  ei.  În  această 
situaţie, zeii  au  decis  „să  coboare  din  ceruri  şi  să  le  amestece 
limbile”, ceea  ce  au  şi  făcut. Nu  se  ştie  exact ce  le-au  făcut oa­
menilor, dar cu siguranţă au prelungit cu milenii mentalitatea 
de  sclavi.  Ceea  ce  este  interesant  este  faptul  că  finalul  capi­
tolului  al X-lea  al  Facerii  se  încheie  cu  fiii  şi  descendenţii  lui 
Noe  care se împrăştie prin lume,  aparţinând unor clanuri di­
ferite  şi vorbind  limbi  diferite. Apoi  brusc, capitolul  al XI-lea 
din  Facere  începe  cu  următoarele  afirmaţii: 
 362 Michael Tellinger 

„În vremea  aceea  era  în  tot  pământul  o  singură  limbă  şi  un 
singur grai  la  toţi.  Purcezând  de  la  răsărit,  oamenii  au  găsit  în  ţara 
Senaar  un  şes  şi  au  descălecat  acolo.  Apoi  au  zis  unul  către  altul: 
«Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!» Şi au folosit cără­
mida în  loc de  piatră,  iar smoala în  loc de var. 
Şi  au  zis  iarăşi:  «Haidem  să  ne  facem  un  oraş  şi  un  turn  al 
cărui  vârf  să  ajungă  la  cer şi  să  ne  facem  faimă înainte  de  a  ne  îm­
prăştia  pe  faţa  a  tot  pământul!»  Atunci  S-a  pogorât  Domnul  să vadă 
cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi a zis Domnul: «lată, 
toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu 
se vor opri de la ceea ce şi-au  pus în gând să facă.  Haidem, dar,  să 
ne  pogorâm  şi  să  amestecăm  limbile  lor,  ca să nu  se  mai  înţeleagă 
unul cu altul».  Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au 
încetat de  a  mai  zidi  cetatea  şi  turnul.  De  aceea  s-a  numit  cetatea 
aceea Babilon,  pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pă­
mântul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului”. 
(Facerea  11:1-9) 

Întregul  pasaj  de  mai  sus  scoate  în  evidenţă  o  relaţie  de 
tipul  stăpân-sclav.  Este  practic  o  reluare  a  tăbliţelor  sumeri­
ene  care  arată  că  zeii  erau  foarte  nemulţumiţi  de  faptul  că 
sclavii  făceau  progrese  rapide,  acumulau  cunoştinţe  şi  arătau 
semnele  unei  inteligenţe  mai  mari.  Se  poate  citi  printre  rân­
duri  că  zeul  stăpânitor  s-a  speriat  şi  a  luat  măsurile  necesare 
ca  să-i  împiedice  pe  oameni  să-şi  însuşească  deprinderi  şi 
informaţii.  Principiul  dezbinării  şi  cuceririi  a  fost  implemen­
tat  cu  succes  în  rândurile  oamenilor  care  începuseră  să  devină 
o  ameninţare.  Simplul  fapt  că  fiii  zeilor  făceau  copii  cu  fii­
cele  oamenilor  reprezenta  o  problemă  uriaşă.  Noii  urmaşi 
erau  chiar  mai  inteligenţi  decât  mamele  lor  umane,  pentru 
că  aveau  mai  mult  A D N  moştenit  de  la  zei,  care  le  permitea 
să  acumuleze  mai  repede  o  cantitate  mai  mare  de  informaţii. 
 Sclavii zeilor 363 

„Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li 
s-au născut fiice,  Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt 
frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.  Dar Domnul 
Dumnezeu  a  zis:  «Nu  va  rămâne  Duhul  Meu  pururea  în  oamenii 
aceştia,  pentru  că sunt  numai trup.  Deci,  zilele  lor  să mai fie  o  sută 
douăzeci de ani!» În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai 
cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oa­
menilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji 
din vechime”. 
(Facerea 6:1-4) 

Nu  există  nicio  îndoială  asupra  faptului  că  taţii,  care 

erau fiii zeilor, au contribuit la sporirea bagajului de cunoştinţe 
tehnologice  al  copiilor  lor.  După  genul  de  activitate  care  se 
desfăşura  pe  Pământ  putem  să  deducem  că  evoluţia  omului 
accelera într-un  ritm  rapid,  ceea  ce  contravenea  dorinţei  ex­
plicite  a  zeilor  conducători.  Aceştia  voiau  să-l  menţină  pe 
om  ignorant.  Şi  astfel  devine  foarte  interesant  faptul  că  în 
capitolul al VI-lea, versetul 7  din Facere, cuvântul dumnezeu 
capătă plural şi plănuieşte  să  coboare pe  Pământ împreună cu 
unii dintre  asociaţii  săi pentru  ca  să  rezolve  această problemă. 
„Să  coborâm  pe  pământ  şi  să le  amestecăm  limbile.” 
Cu  cine  vorbea  Dumnezeu  şi  cu  cine  a  coborât  pe 
Pământ?  Şi  de  ce  ar  fi  privit  dezaprobator  progresul  tehno­
logic  al  oamenilor?  De  ce  nu  ar  fi  dorit  ca  omul,  creaţia  sa 
cea  mai  de  preţ,  să  poată  să  facă  şi  alte  lucruri?  De  ce  ar  fi 
fost  dumnezeu  atât  de  înspăimântat  de  dezvoltarea  rapidă  a 
omului? 
Incidentul  cu  Turnul  Babei  a  fost  precedat  de  o  serie 
de  încercări  de  a  scăpa  de  oameni,  pentru  că  ei  reprezentau 
deja o  ameninţare  pentru zei.  Acest fapt  arată din  nou  un  act 
suprem  de  opresiune  care  scoare  în evidenţă  controlul pe  care 
zeii  l-au  menţinut  asupra speciei sclave, în vreme  ce  complo­
tau distrugerea ei  totală. Din  anumite  motive, zeii au hotărât 
 364 Michael Tellinger 

că  omul,  creaţia  lor,  era  rău  şi  că  tot  ceea  ce  învăţase  acesta 
era  greşit;  cam  acesta  este  modul  în  care  Biblia pune  proble­
ma.  Presupun  că  zeii  se  săturaseră  de  oameni  şi  îşi  dăduseră 
seama ca  au  creat  un  monstru  care  se  putea  mobiliza  ca  să-i 
muşte. Tăbliţele  sumeriene  vorbesc  despre  un  val  mareic  care 
va  distruge  cea  mai  mare  parte  a  omenirii, în  special  pe  aceia 
care  trăiau  în  zonele  de  coastă.  În  decembrie  2004,  am  văzut 
cu  câtă  uşurinţă  au  murit  300  000  de  oameni  în  urma  unui 
tsunami  de  dimensiuni  relativ mici, în  multe  locuri  ale lumii. 
Să  ne  imaginăm  ce  distrugeri  ar  putea  să  provoace  un  val 
mareic  de  100  de  metri  înălţime.  Dar  Anunnaki  aveau  deja 
cunoştinţă despre  un  val uriaş care putea să măture  Pământul 
şi  care  avea să  apară ca  urmare  a reîntoarcerii  planetei  Nibiru 
în  proximitatea  Pământului.  Şi  au  decis  să  permită  ca  acest 
val  să  distrugă  omenirea  şi  în  acest  fel  să-i  ajute  să  rezolve 
problema omenirii  al  cărei  număr creştea rapid.  Se  estimează 
că  în  acea  perioadă  trăiau  pe  Pământ  4  milioane  de  oameni, 
cu  mult peste  numărul  zeilor.  Acest  fapt  crea  o  stare  de  ner­
vozitate  în  rândul  zeilor,  aşa  că  aveau  să  permită  distrugerea 
sclavilor pe  care  îi  creaseră, deoarece  comportamentul lor vă­
dea  semnele  unei  inteligenţe  care  nu  putea  să  fie  controlată. 
Oare  începuseră  sclavii  să  pună  prea  multe  întrebări? 
Începuseră  să  evolueze  prea  repede  şi  acumulau  informaţii 
tehnice  avansate  fără  să  aibă permisiunea zeilor?  Aşa  se  pare. 
Trebuie  să vă fi dat  seama până  acum  că  sunt de  părere  că  nu 
putem  să avem  încredere  în  Biblie, indiferent cât de  mult ne-
ar afecta  acest lucru. În jurul ei plutesc prea multe  controverse 
şi  nu  există  nicio  dovadă  despre  adevăraţii  autori  ai  acestei 
cărţi  şi  sub  ce  influentă  au  scris  acele  descrieri  brutale  ale 
evenimentelor petrecute  în  vremea  lor.  În  plus,  cea  mai  mare 
parte  a  Vechiului  Testament  reprezintă  o  versiune  diluată  a 
tăbliţelor  sumeriene  şi  a  altor  texte  străvechi.  Astfel,  faptul 
că  eu  folosesc  Biblia  ca  sursă  de  referinţă  este  un  paradox  în 
sine.  Fac  acest  lucru  doar  ca  să  demonstrez  inconsistenţa  şi 
 Sclavii zeilor  365 

obsesia  fanatică  înrădăcinată  în  această  carte  de  către  aceia 

care  o  venerează  cu  ardoare.  Până  vom  ajunge  la  povestea 
biblică  a  Potopului,  aş  vrea  să  spun  că  zeii  Anunnaki  nu 
se  bazau  pe  o  evoluţie  rapidă  a  creierului  omenesc,  acesta 
fiind  motivul  pentru  care  îşi  doreau  ca  sclavii  umani  să  fie 
distruşi  de  inundaţie.  Pe  scurt,  sclavii  umani  reprezentau  o 
ameninţare  pentru  zei.  Însă  unul  din  cei  doi  zei  conducători, 
Enki,  era  mult  mai  apropiat  de  oameni  decât  fratele  său  lipsit 
de  inimă,  Enlil. 
Pentru  că  Enki  lucrase  cu  sclavii  umani  timp  de  mi­
lenii  în  minele  din  Africa  şi  i  s-a  făcut  milă  de  oameni  şi 
l-a  avertizat pe  Ziusudra  (Noe)  despre  dezastrul  iminent.  I-a 
dat  acestuia  instrucţiuni  clare  despre  ce  să  facă  pentru  a-şi 
salva  prietenii,  familia  şi  bunurile  materiale.  S-a  dovedit  că 
nu  a  fost  un  simplu  gest  de  milă,  pentru  că  Ziusudra  era  de 
fapt  fiul  lui  Enki,  conceput  cu  o  femeie  umană.  Acesta  a  fost 
motivul  real  din  spatele  acţiunilor  sale. 

Fig. 12.1 Varianta sumeriană a poveştii Potopului. Tăbliţă de argilă din peri­
oada neosumeriană, este cea mai veche referinţă făcută de om cu privire la 
Potop, alături de o tăbliţă din Philadelphia, fiind singura tăbliţă pe care po­
vestea este inscipţionată în sumeriană. În această traducere Ziusudra, Noe 
al sumerienilor, este descris ca fiind „preot al lui Enki”, ceea ce reprezintă o 
informaţie nouă. Alte tăbliţe susţin că el este de fapt fiul lui Enki. 
366 Michael Tellinger 

Povestea sumeriană a Potopului este cel mai vechi izvor pen­
tru  povestea biblică a potopului  (Facerea 6:5-9:29).  Potrivit British 
Museum, tăbliţele neobabiloniene care sunt găzduite acolo vorbesc 
despre Potop, ca parte a Epopeii lui Ghilgameş, faimoasa tăbliţă din 
lume. Tăbliţa din imaginea de mai sus este cu peste 1 000 de ani mai 
veche decât cea de la British Museum. 

Biblia  prezintă  această  problemă  într-un  mod  uşor  di­

ferit:  „Dumnezeu  a  văzut  că  tot  ce  a  făcut  omul  era  rău.” 
Brusc,  toţi  oamenii  de  pe  Pământ  erau  „corupţi  şi  răi”,  iar 
dumnezeu  a  decis  să-i  pedepsească.  Este  posibil  ca  povestea 
care  apare  în  Biblie  să  provină  dintr-un  alt  punct  de  vedere 
de  la  fratele  lui  Enki,  Enlil,  cel  care  comanda  planeta  şi  oa­
menii  de  pe  ea? 
Enlil  nu  a  fost  niciodată  prea  ataşat  de  specia  scla­
vă,  iar  această  oportunitate  reprezenta  ocazia  perfectă  ca  să 
o  distrugă.  Oare  ce  ar  fi  putut  să  facă  toţi  oamenii  de  pe 
Pământ, încât să  fie  considerat  atât  de  corupt şi  de  rău  şi să-l 
enerveze  atât  de  rău  pe  dumnezeu,  încât  acesta  să  plănuiască 
distrugerea  tuturor  oamenilor?  Ceea  ce  este  fascinant  este 
faptul  că  povestea  Potopului  apare  în  aproape  toate  cultu­
rile  antice  care  preced  povestea  biblică  a  lui  Noe.  Şi  atunci 
care  dintre  ele  este  mai  corectă  şi  mai  adevărată?  Eu  cred  că 
cea  mai  veche  dintre  ele,  adică  povestea  sumeriană  despre 
Enki  si  Enlil  şi  Ziusudra.  Şi  aici  misterul se  adânceşte  şi  mai 
mult.  Fiii  zeilor  Anunnaki,  care  mai  erau  cunoscuţi  şi  sub 
numele  Nefilim,  nu  aveau  voie  să  se  culce  cu  femeile  uma­
ne  de  frica  de  a  nu  da  naştere  unei  noi  subspecii,  care  să  fie 
mai  inteligentă  şi  care  să  reprezinte  o  ameninţare  potenţială 
pentru  Anunnaki.  Am  mai  auzit  vorbindu-se  despre  ei  chiar 
şi  în  Biblie.  Însă  fiii  zeilor  erau  tineri  şi  dornici  pe  Pământ 
şi  vădeau  obişnuitele  semne  de  rebeliune  ale  tinerilor.  Ei  au 
nesocotit  ordinele  primite,  mai  ales  când  au  văzut  cât  de 
apetisante  erau  fiicele  omului.  Atât  textele  sumeriene,  cât 
 Sclavii zeilor 367 

şi  Biblia  povestesc  amănunţit  ce  s-a  întâmplat  după  aceea. 

„Dumnezeu” a  hotărât  să  apeleze  la  un  gest  ultim  de  superi­
oritate  faţă  de  specia  sclavă  nesupusă,  şi  anume  să  o  distrugă. 
Acest lucru i-ar fi permis  să şteargă cu buretele  tot ceea ce  se 
întâmplase  şi  să  o  ia  de  la  început  fără  teama  unui  final  im­
previzibil  şi,  mai  ales,  fără  oamenii  nesupuşi  şi  băgăreţi.  Iată 
cum  descrie Biblia  acest episod: 

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de 
când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi aces­
tea începuseră a  le  naşte  fii:  aceştia sunt vestiţii viteji  din vechime. 
Văzând  însă  Domnul  Dumnezeu  că  răutatea  oamenilor  s-a  mărit  pe 
pământ şi  că toate  cugetele  şi  dorinţele  inimii  lor sunt îndreptate  la 
rău  în  toate  zilele,  l-a  părut  rău  şi  s-a  căit  Dumnezeu  că  a  făcut  pe 
om  pe  pământ.  Şi  a  zis  Domnul:  «Pierde-voi  de  pe  faţa  pământului 
pe omul pe  care  I-am  făcut!  De  la om  până  la dobitoc  şi  de  la târâ­
toare  până la  păsările  cerului,  tot voi  pierde...»  Noe însă  a  aflat  har 
înaintea Domnului Dumnezeu,  lată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi 
neprihănit între oamenii  timpului  său  şi  mergea  pe calea  Domnului. 
Şi  i  s-au  născut  lui  Noe  trei  fii:  Sem,  Ham  şi  lafet.  Pământul  însă 
se  stricase  înaintea  feţei  lui  Dumnezeu  şi  se  umpluse  pământul  de 
silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, 
căci  tot  trupul  se  abătuse  de  la  calea  sa  pe  pământ.  Atunci  a  zis 
Domnul Dumnezeu către Noe:  «Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a 
tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi 
pierde de pe pământ... Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop 
de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi 
tot ce este pe pământ va pieri. Iar cu tine voi face legământul Meu...»” 
(Facerea  6:4-18) 

Acesta  este  un  exemplu ironic  de  favoritism  din partea 

presupusului  dumnezeu  atotiubitor,  cel  care  i-a  făcut  egali  pe 
toţi  oamenii  egali.  Brusc,  Noe  devenise  preferatul  său,  sin­
gurul  om  drept  de  pe  faţa  Pământului.  Asta  este  prea  mult 
 368 Michael Tellinger 

pentru  mine...  la  mijloc  trebuie  să  mai  fie  şi  alte  motive,  iar 
motivele  pe  care  vi  le-am  prezentat  sunt  mult  mai  plauzibi­
le  decât  altele  despre  care  am  citit.  Şi  asta  mai  ales  atunci 
când  privim  această  chestiune  din  punctul  de  vedere  al  celor 
doi  fraţi  zei, ceea  ce  ne  oferă dovezi  circumstanţiale  asupra  a 
ceea  ce  s-a  întâmplat  de  fapt.  Avem  două  personalităţi  dis­
tincte,  cele  ale  lui  Enlil  şi  Enki,  care  aveau  viziuni  diferite 
asupra  speciei  sclave.  Enki  dorea  să-l salveze  pe  om, de  aceea 
l-a  avertizat  pe  Noe  (Ziusudra),  care,  întâmplător,  era  fiul 
său,  dar  Noe  nu  este  singurul  care  a  fost  avertizat.  Aşadar, 
afirmaţia  biblică  potrivit  căreia  Noe  era  singurul  om  drept 
de  pe  Pământ  nu  are  niciun  sens.  În  acest  punct  lucrurile 
încep  să  devină  interesante,  pentru  că  pare  că  această  parte 
a  poveştii  biblice  a  fost  scrisă  după  ce  a  avut  loc  Potopul, 
din  perspectiva  lui  Enlil,  care  şi-a  dat  seama  că  a  eşuat  în 
tentativa  sa  de  a  şterge  de  pe  faţa  Pământului  rasa  uma­
nă.  Această  încercare  nereuşită  de  a  scăpa  de  problematica 
populaţie  umană  l-a  forţat  pe  Enlil  să-şi  schimbe  întreaga 
poveste, ascunzând  faptul  că  a  eşuat.  Mi  se  pare  un  scenariu 
prost  făcut,  iar  rândurile  din  Biblie  par  să  fi  fost  scrise  ca  să 
ascundă  faptul  că  dumnezeu  a  eşuat  în  încercarea  de  a-i  dis­
truge  pe  oamenii  corupţi  şi  răi  şi  că  a  găsit în  schimb  un  om 
„drept”  printre  aceştia  şi  i  s-a  făcut  milă  de  el.  După  Potop, 
Enki  i-a  luat  pe  oamenii  în  grija  sa  şi  a  început  să-i  înveţe 
toate  lucrurile  necesare  ca  să  poată  să întemeieze  o  comuni­
tate  civilizată  şi  astfel  asistăm  la  apariţia  bruscă  a  civilizaţiei 
globale,  în  jurul  anului  11  000  î.  Hr.  Însă  această  evoluţie 
rapidă l-a speriat pe  Enlil, în  special  atunci  când  oamenii  au 
construit  Turnul  Babel,  într-o  încercare  de  a  ajunge  la  zeii 
din  ceruri. Aşadar, probabil că  răzbunătorul  Enlil  a  fost  acela 
care  a  distrus  turnul  şi  i-a făcut pe  oameni  să  se  împrăştie  în 
întreaga lume, într-o  nouă încercare de încetinire  a progresu­
lui  acestora.  Până  la  urmă, oamenii  erau  creaţia  sa,  sclavii  săi 
şi  putea  să le  facă  orice  îşi  dorea. 
 Sclavii zeilor 369 

POVEŞTILE  D E S P R E  P O T O P : 
C E  N E  SPUN  E L E 

S-ar  putea  să  avem  o  surpriză  să  aflăm  că  în  istoria 
străveche  a  omenirii  există  sute  de  poveşti  legate  de  Potop. 
Este  un  prilej  bun  să  aruncăm  o  privire  asupra  celor­
lalte  poveşti  despre  Potop,  pentru  ca  să  vedem  asemănările 
incredibile  între  aceste  poveşti  care  au  fost  scrise  pe  conti­
nente  diferite,  despărţite  de  mii  de  kilometri,  de  către  oameni 
primitivi,  la  distanţe  de  mii  de  ani.  Nu  vi  se  pare  foarte  ciu­
dat?  Mark  Isaak  a  adunat  o  colecţie  incredibilă  de  asemenea 
poveşti  pe  portalul  de  Internet  www.talkorigins.org,  iar  eu 
vă  îndemn  să  vizitaţi  acest  site  pentru  o  lectură  cu  adevărat 
captivantă.  Iată  câteva  extrase. 

Mitologia greacă: 

Zeus a trimis inundaţiile ca să-i distrugă pe oamenii din Epoca 
Bronzului.  Prometeu  l-a sfătuit pe fiul său,  Deucalion,  să construias­
că o corabie. Toţi oamenii au  murit în afară de câţiva care au  scăpat 
refugiindu-se în munţii înalţi. Când ploile au încetat, el i-a adus sacri­
ficii  lui  Zeus,  zeul  Salvării.  O  versiune  mai  veche  a  acestei  poveşti, 
aparţinând  lui  Hellanicus,  spune că arca lui  Deucalion a ancorat lân­
gă  muntele  Othrys,  de  lângă Thessalia.  O  altă variantă susţine  că  el 
a ancorat lângă  un  vârf,  probabil  Phouka,  în Argolis,  care  mai  târziu 
a fost denumită Nemea. 
Megarienii susţin că Megarus, fiul lui Zeus, a scăpat de Potopul 
lui  Deucalion  înotând  până  la  vârful  muntelui  Gerania,  ghidându-se 
după ţipetele cocorilor. 

Un alt potop ar fi avut loc în vremea lui Ogyges, fondator şi rege 
al Thebei.  Potopul  de  apă  a  acoperit întreaga  lume  şi  a fost  atât de 
devastator încât ţara  a rămas fără  rege  până la domnia lui  Cecrops. 
370 Michael Tellinger 

Fig.  12.2  Enlil  decide  să  distrugă  omenirea  prin  intermediul  unei  inundaţii. 
Povestea  Atra-Hasis  reprezintă  varianta  babiloniană  a  Potopului,  scrisă  în 
stilul vechi babilonian, cu scriere cuneiformă pe tăbliţe de argilă, datând din 
jurul anului  1900 î.  Hr. 

Atunci  când  povestea  neobabiloniană  a  Potopului,  ca  parte 

integrantă  a  Epopeii  lui  Ghilgameş,  a  fost  descoperită  în  secolul  al 
XlX-lea,  a  produs  o  mare  senzaţie.  S-a  dovedit  a  fi  o  versiune  pre­
scurtată,  extrasă  din  poemul  vechi  babilonian  Atra-Hasis,  scris  cu 
1  000  de  ani  mai  devreme,  Potopul  reprezintă  punctul  principal  al 
întregii  poveşti  în  care  zeii  i-au  creat  pe  oameni  pentru  ca  aceştia 
să  preia  toate  muncile  grele  de  pe  Pământ.  Oamenii  au  fost  creaţi 
cu  abilitatea  de  a  se  reproduce,  dar  erau  condamnaţi  să  moară  ca 
urmare  a  procesului  de  îmbătrânire.  Rasa  umană  s-a  înmulţit  şi  era 
atât  de  zgomotoasă  încât  marele  zeu  sumerian,  Enlil,  nu  putea  să 
doarmă.  Şi  atunci  acesta  a  complotat  să  reducă  numărul  oameni­
lor,  mai întâi prin  intermediul ciumei,  apoi  prin înfometare.  În  ambele 
cazuri, zeul  Ea (Enki),  cel care era principalul responsabil pentru cre­
area oamenilor,  a împiedicat îndeplinirea planului.  Enlil  i-a pus  pe toţi 
zeii  să  conlucreze  pentru  exterminarea  întregii  rase  umane  printr-o 
inundaţie  iminentă.  Şi  această  încercare  a  eşuat  pentru  că  Enki  şi-a 
salvat protejatul, pe Ziusudra, dându-i posibilitatea să-şi construiască 
o  arcă  pentru  ca  să  salveze  rasa  umană  şi  animalele. Această  tăbliţă 
 Sclavii zeilor 371 

are punctul de plecare după ce încercarea de înfometare pusă la cale 
de  zei  a  eşuat,  iar  Enlil  a  complotat  împotriva  omenirii  din  nou  şi  a 
venit cu  un plan nou. 
Traducerea  parţială  a  tăbliţei:  Au  spart  bariera  cosmică! 
Potopul despre care vorbeşti, al cui este? Zeii au ordonat distrugerea 
totală!  Enlil  le-a  făcut  un  rău  oamenilor!  La  adunarea  zeilor  au  cerut 
aducerea potopului în  viitor, „Să pornim  la treabă!” Atra-Hasis. 

Mitologia romană: 

Jupiter,  mâniat  de  faptele  rele  ale  omenirii,  s-a  hotărât  să  o 
distrugă.  Era  pe  cale  să  incendieze  pământul,  dar  a  considerat  că 
astfel  este  posibil  să  dea  foc  şi  cerului  şi  atunci  a  decis  să  inunde 
Pământul.  Cu  ajutorul  iui  Neptun, el a pus  la cale furtuni  şi  cutremu­
re  care  să  inunde  tot  Pământul,  mai  puţin  centrul  Pamasului,  acolo 
unde  Deucalion  sosise  şi  găsise  refugiu,  alături  de  soţia  sa,  Pyrrha. 
Fiindu-le  recunoscută pietatea, Jupiter i-a lăsat să trăiască şi  a retras 
apele.  Deucalion  şi  Pyrrha,  urmând  sfatul  unui  oracol,  au  repopulat 
lumea,  aruncând  „oasele  mamei”  (pietre)  în  urma  lor;  fiecare  piatră 
s-a transformat într-un  om. 

Mitologia  scandinavă: 

Oden,  Vili  şi  Ve  s-au  luptat  şi  I-au  învins  pe  uriaşul  de  gheaţă 
Ymir,  iar  apa  îngheţată  care  a  curs  din  rănile  sale  i-a  înecat  pe  cei 
mai mulţi dintre  Uriaşii de  Promoroacă.  Uriaşul Bergelmir a scăpat cu 
ajutorul  unei  bărci,  împreună  cu  soţia  şi  copiii  săi.  Corpul  lui  Ymir  a 
devenit lumea pe care trăim noi. 

Mitologia celtă: 

Cerul  şi  Pământul  erau  doi  giganţi,  iar  Cerul  s-a  întins  dea­
supra  Pământului,  astfel  încât copiii  lor erau  prinşi  între  ei,  iar copiii 
şi  mama  stăteau  nefericiţi  în  întuneric.  Cel  mai  îndrăzneţ  dintre  fii 
372 Michael Tellinger 

i-a condus  pe  fraţii  săi  într-o  misiune  al  cărei  scor era să  taie  Cerul 
în  multe bucăţi  mici.  Din craniul acestuia au făcut o boltă.  Sângele 
care  a curs  a produs  o  mare  inundaţie  care  a omorât toţi  oamenii, 
cu  excepţia unei  perechi,  care  a fost  salvată de  o  barcă  pe  care  a 
construit-o un Titan binevoitor. 

Mitologia galeză: 

Lacul  Llion  şi-a  ieşit  din  matcă  şi  a  inundat  pământurile. 

Dwyfan şi Dwyfach au scăpat cu ajutorul unei ambarcaţiuni fără ca­
targ la bordul căreia se afla câte o pereche din fiecare vieţuitoare de 
pe Pământ. Au ancorat în Prydain (Britania) şi au repopulat lumea. 

Mai  sunt  şi  alte  poveşti  despre  potop,  cum  sunt  cele 
din  Lituania, Germania, Turcia, Vogul,  Egipt şi  Persia.  Chiar 
şi  Coranul  (11:25-48)  face  referire  la  Potop,  adăugând  că 
Pământul  a  fost  înghiţit  de  ape,  iar  barca  a  ancorat  lângă  un 
munte  numit  Al-judi,  iar  unul  dintre  fiii  necredincioşi  ai  lui 
Noe  s-a  înecat  în  timpul  Potopului. 
Evanghelia  apocrifă  a  lui  Adam  povesteşte  cum  acesta 
a  lăsat  instrucţiuni  ca  trupul  său,  alături  de  cantităţi  de  aur, 
tămâie  şi  smirnă,  să  fie  urcat la bordul  arcei  şi, după  termina­
rea  Potopului,  să  fie  îngropat  în  mijlocul  Pământului.  Atunci 
Dumnezeu  va  veni  şi  va  salva  omenirea  (A  doua  Evanghelie 
a  lui  Adam  8:9-18,21:7-11).  Iată-ne  aici,  amestecând  istoria 
omenirii.  Adam  nu  murise  până  atunci?  De  unde  ştia  că  va 
urma  un  potop,  lăsând  astfel  de  instrucţiuni?  Cât  de  siguri 
suntem  de  aceste  fapte? 

Povestea  babiloniană  este  practic  identică  cu  cea  su­

meriană  şi  chiar  şi  povestea  caldeană  este  plină  de  influenţe 
sumeriene.  Trebuie  să  ne  amintim  că  Noe  la  sumerieni  era 
numit  Ziusudra: 
 Sclavii zeilor 373 

Zeul  Cronos  l-a avetizat pe  Xisuthrus  despre venirea  potopului 

prin  intermediul  unui  vis  şi  i-a  poruncit  să  scrie  o  istorie  şi  să  o  în­
groape în  Sippara,  apoi  i-a  spus  să  construiască  şi  să  aprovizioneze 
o  corabie  (având  lungimea  de  5  stadii  şi  lăţimea  de  2  stadii)  pentru 
el,  prietenii şi  rudele sale  şi pentru toate felurile de vieţuitoare,  ceea 
ce  Xisuthrus  a  făcut.  După  venirea  şi  calmarea  potopului  acesta  a 
trimis  păsări  care  s-au  întors.  Ulterior,  a încercat din  nou  şi  de  data 
aceasta  păsările  s-au  întors  cu  noroi  pe  picioare.  La  cea  de-a  treia 
încercare,  păsările  nu  s-au  mai întors. A debarcat la poalele  munţilor 
Corcyraean din Armenia şi, împreună cu soţia, fiica şi navigatorul său 
au oferit sacrificii zeilor. 

Povestea zoroastriană: 
După  ce  Ahura  Mazda  l-a  avertizat  pe  Yima  că  distrugerea 
care va veni sub forma forma iernii, îngheţului şi inundaţiilor care vor 
urma topirii zăpezii  reprezintă o ameninţare pentru lumea păcătoasă, 
l-a  instruit cum  să construiască o  vara,  „fortăreaţă sau  domeniu”  pe 
care  să  adune  în  perechi  toate  specimele  de  animale  domestice  de 
toate dimensiunile, fiinţe umane, câini, păsări, plante şi provizii. 

Toate aceste  poveşti indică faptul că au existat un loc 
şi  un  moment în  care  zeii  cerului  şi  ai  Pământului  au  con­
spirat pentru distrugerea omenirii. De ce? Pentru că aceasta 
arăta  semne  de  independenţă, inteligenţă şi posibil  rebeliu­
ne împotriva creatorilor ei. V-am prezentat motivele care au 
fost explicate pe larg de învăţaţi în numeroase studii dedicate 
tăbliţelor sumeriene şi altor scripturi antice. Însă în Biblie se 
găseşte  o poveste  care, după umila mea părere, le  depăşeşte 
pe toate în evidenţierea manipulării omenirii de  către dum­
nezeu. Aceasta este  povestea  lui Avraam, a  fiului  său  Isaac 
şi  a  Sodomei  şi  Gomorei. Parcă ar fi scenariul unui  film  cu 
mafioţi, realizat la Hollywood, în care li se testează loialitatea 
unor  oameni, înainte  ca  acestora  să  le  fie  acordată  încrede­
rea  „naşului”  ca  să  îndeplinească  anumite  sarcini  care  nu 
 374 Michael Tellinger 

sunt  tocmai  legale.  Întrebaţi  orice  scriitor  şi  vă  va  confirma 
că  această  poveste  anume  din  Biblie  are  o  structură perfec­
tă  a  unui  scenariu, care  include  şi  scena  cu poliţistul bun  şi 
poliţistul rău, care plantează seminţele suspiciunii şi neîncre­
derii, cerând în schimb loialitate absolută; un cod al tăcerii şi 
al  supunerii. Aceste  evenimente  sunt  exemplele  perfecte  ale 
unei  relaţii  stăpân-sclav,  asupra  căreia pluteşte  ameninţarea 
constantă  a  unei  posibile  violenţe  îndreptate  împotriva 
sclavilor,  dacă  aceştia  încalcă  poruncile.  Are  momente  de 
blândeţe  perfect realizate  şi  indiciile  unei  compasiuni  goale, 
îndreptate către sclavii care sunt plini în permanenţă de frica 
morţii. 
Totul  începe  atunci  când  „zeul-stăpân”  îl  pregăteşte 
pe  sclavul  său  pentru  conflict  evacuându-i  amanta  din 
casă.  Sclavul  este  Avraam,  iar  amanta  Agar.  Sarra,  soţia  lui 
Avraam, este de  acord cu  această  mişcare pentru  că Agar re­
prezintă  o  ameninţare  pentru  ea, fiindcă  a dat  naştere  unui 
fiu  pe  care  l-a  făcut  cu  Avraam  şi  care  va  deveni  un  com­
petitor  pentru  propriul  copil  atunci  când  va  veni  timpul, 
însă  mişcarea  deşteaptă  este  aceea că zeul-stăpân  îl pune pe 
Avraam  să  o  evacueze  personal  pe  Hagar. Făcând  asta,  stă­
pânul  testează loialitatea sclavului  şi  dă  naştere  unei  rupturi 
între el şi amanta lui. Imediat ce Hagar a fost lăsată să moară 
în  deşertul  nemilos,  zeul-stăpân  vine  în  ajutorul  tinerei  fete 
evacuate şi a copilului nou-născut, câştigând loialitatea totală 
a  fetei, care  a început să răspândească vorba despre  dumne­
zeul iubitor şi  binevoitor. 

Alungarea lui Agar şi a lui Ismael 
„Şi  crescând  copilul,  a fost înţărcat.  Iar Avraam  a  făcut  ospăţ 
mare în ziua în care a fost înţărcat Isaac,  fiul său. Văzând însă Sarra 
că fiul egiptencii Agar, pe care aceasta îl născuse lui Avraam, râde de 
Isaac,  fiul ei,  a zis către Avraam:  «Izgoneşte  pe  roaba aceasta şi pe 
 Sclavii zeilor 375 

fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va fi moştenitor cu fiul meu,  Isaac!» 
Şi  s-au  părut cuvintele  acestea lui Avraam  foarte grele pentru  fiul  său 
Ismael.  Dumnezeu  însă  a  zis  către  Avraam:  «Să  nu  ţi  se  pară  gre­
le  cuvintele  cele  pentru  prunc  şi  pentru  roabă;  toate  câte-ţi  va  zice 
Sarra,  ascultă glasul  ei;  pentru  că  numai  cei din  Isaac se  vor chema 
urmaşii tăi. Dar şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare,  pentru 
că  şi  el  este  din  sămânţa  ta».  Atunci  s-a  sculat  Avraam  dis-de-di­
mineaţă;  a  luat  pâine  şi  un  burduf  cu  apă  şi  le-a  dat  Agarei;  apoi, 
punându-i pe umeri copilul, a slobozit-o; şi,  plecând ea, a rătăcit prin 
pustiul  Beer-Şeba.  Când însă s-a sfârşit apa din burduf,  a lepădat ea 
copilul  sub  un  mărăcine.  Şi,  ducându-se,  a  şezut  în  preajma  lui,  ca 
la o  bătaie de  arc,  căci îşi  zicea:  «Nu voiesc să văd  moartea copilului 
meul»  Şi,  şezând  ea  acolo  de  o  parte,  şi-a  ridicat  glasul  şi  a  plâns. 
Şi  a  auzit  Dumnezeu  glasul  copilului  din  locul  unde  era  şi  îngerul 
lui  Dumnezeu  a  strigat  din  cer către Agar şi  a  zis:  «Ce  e,  Agar?  Nu 
te  teme,  că  a  auzit  Dumnezeu  glasul  copilului  din  locul  unde  este! 
Scoală,  ridică copilul şi-l ţine de mână,  căci am să fac din el un popor 
mare!» Atunci  i-a deschis  Dumnezeu  ochii şi  a văzut o fântână cu  apă 
şi,  mergând,  şi-a  umplut burduful cu  apă şi  a dat copilului  să  bea.  Şi 
era Dumnezeu cu copilul şi  a crescut acesta,  a locuit în  pustiu,  şi  s-a 
făcut vânător. A locuit deci  Ismael în  pustiul  Faran şi  mama sa i-a luat 
femeie din ţara  Egiptului.” 

(Facerea  21:8-21) 

Această  manipulare  deşteaptă  le-a  arătat  zeilor  că 

Avraam era extrem de loial şi era demn de încredere pentru 
ca să i se încredinţeze sarcini în viitor. De asemenea, Agar a 
rămas veşnic îndatorată lui dumnezeu, pentru  că le-a salvat 
vieţile  ei  şi  fiului  ei.  Dar  probabil  că  vă întrebaţi  ce  sarcini 
aveau zeii în minte pentru Avraam? Probabil cea mai veche 
dovadă a exemplelor  de  spionaj  din  istoria omenirii. Acesta 
nu a fost un test suficient pentru demonstrarea supunerii vi­
itorului spion de top al zeilor. Înainte de a-i lăsa pe mână lui 
Avraam o armată de  oameni bine  echipaţi, cu care  de luptă, 
 376 Michael Tellinger 

armament avansat, întinderi mari de pământ şi o bogăţie din­
colo  de  orice  imaginaţie,  zeii  trebuiau  să-l  supună  la  cel  mai 
important  test  de  credinţă,  ceea  ce  au  şi  făcut.  Povestea  este 
foarte  cunoscută  chiar  şi  în  afara  cercurilor  iudeo-creştine. 
Avraam  primeşte  poruncă  de  la  dumnezeu  să-l  ia  pe  fiul  său, 
Isaac,  şi  să-l  ducă  pe  un  munte  îndepărtat  şi  să-l  sacrifice 
în  numele  zeilor.  Răutatea  lor  premeditată  este  evidentă, 
spunându-i  lui  Avraam  să  „meargă  la  un  munte  îndepărtat”, 
unde  aveau  să  fie  singuri,  astfel  ca  nimeni  să  nu  poată  să  fie 
martorul  acestui  eveniment  brutal  şi,  în  acelaşi  timp,  al  unei 
crime  premeditate.  Cine  ştie,  poate  ceva  nu  mergea  aşa  cum 
a  fost  plănuit  şi  Avraam  l-ar  fi  ucis  pe  Isaac  pe  munte  în 
acea  zi.  Era  mai  bine  să  nu  fie  niciun  martor  prin  preajmă 
sau  rude  zăpăcite  care  să  sporească  nemulţumirea  crescândă 
a  oamenilor faţă  de  zei. Avraam  a  trecut  testul cu  brio.  Acum 
era pregătit ca  să  îndeplinească orice  sarcină primită din  par­
tea zeilor şireţi. Din  acest  moment, zeii  au  avut  grijă  ca  toată 
lumea  să  afle  că  Avraam  era  protejatul  lor.  Multe  căpetenii 
de  triburi, regi  şi  chiar  şi  preoţi  au  venit  să-i  intre  în  graţii  şi 
să-l  linguşească  pentru  ca  să  evite  posibile  acte  de  violenţă 
din  partea  zeilor. 

Avraam îl sacrifică pe Isaac 
„După  acestea,  Dumnezeu  a  încercat  pe  Avraam  şi  i-a  zis: 
«Avraame, Avraame!»  Iar el  a  răspuns:  «lată-mă!»  Şi  Dumnezeu  i-a 
zis: «la pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te 
în pământul Moria şi adu-i acolo ardere de tot pe un munte, pe care 
ţi-l voi arăta Eu!» Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus 
samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; 
şi, tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i 
grăise Dumnezeu. Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în 
depărtare locul acela. Atunci a zis Avraam  slugilor sale:  «Rămâneţi 
aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, 
 Sclavii zeilor 377 

ne vom întoarce la voi».  Luând deci Avraam lemnele cele pentru jert­
fă,  le-a pus pe  umerii  lui  Isaac, fiul său;  iar el a luat în  mâini focul şi 
cuţitul şi s-au dus amândoi împreună. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, 
tatăl  său,  şi  a zis:  «Tată!»  Iar acesta a  răspuns:  «Ce este,  fiul  meu?» 
Zis-a Isaac:  «lată,  foc şi  lemne avem; dar unde este oaia pentru jert­
fă?»  Avraam  însă a  răspuns:  «Fiul  meu,  va îngriji  Dumnezeu  de  oaia 
jertfei  Sale!»  Şi  s-au  dus  mai  departe  amândoi  împreună.  Iar  dacă 
au  ajuns la  locul de care-i grăise  Dumnezeu,  a ridicat Avraam  acolo 
jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său,  l-a pus 
pe  jertfelnic,  deasupra  lemnelor.  Apoi  şi-a  întins  Avraam  mâna  şi  a 
luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat 
către  el  din  cer  şi  a  zis:  «Avraame,  Avraame!»  Răspuns-a  acesta: 
«lată-mă!» 

Iar  îngerul  a  zis:  «Să  nu-ţi  ridici  mâna  asupra  copilului,  nici 
să-i  faci  vreun  rău,  căci  acum  cunosc  că  te  temi  de  Dumnezeu  şi 
pentru  mine  n-ai  cruţat  nici  pe  singurul  fiu  al  tău».  Şi,  ridicându-şi 
Avraam ochii, a privit,  şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele 
într-un tufiş. Şi, ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă 
în  locul  lui  Isaac,  fiul  său. Avraam a numit locul acela  lahve-ire,  adi­
că,  Dumnezeu  poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi:  «În  munte 
Domnul Se arată».  Şi a strigat a doua oară îngerul  Domnului din cer 
către  Avraam  şi  a  zis:  «Juratu-M-am  pe  Mine  însumi,  zice  Domnul, 
că, de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, 
pentru  Mine,  de aceea te  voi  binecuvânta cu  binecuvântarea  Mea şi 
voi înmulţi foarte  neamul tău,  ca să fie ca stelele cerului  şi  ca nisipul 
de  pe  ţărmul  mării  şi  va  stăpâni  neamul  tău  cetăţile  duşmanilor  săi; 
Şi  se  vor  binecuvânta  prin  neamul  tău  toate  popoarele  pământului, 
pentru că ai ascultat glasul Meu»”. 
(Facerea 22:1-18) 

Aceasta  este  cu  siguranţă  cea  mai  perversă  formă  de 

manipulare  asupra  omului  antic  pe  care  zeii  au  făcut-o  ca 
să-i  testeze  loialitatea.  Le-a  oferit  zeilor  un  model  prin  care 
să-şi  poată  exercita  în  viitor  controlul  asupra  supuşilor  umani, 
 378 Michael Tellinger 

promiţându-le  celor  loiali  şi  supuşi  recompense  bogate. 

Trebuie  să vedeţi  dincolo  de  fanfaronada,  rolurile  şi  discursul 
narativ  impunător  din  Vechiul  Testament  ca  să  recunoaşteţi 
frica  absolută  în  care  trăiau  oamenii  acelor  timpuri.  Zeii  erau 
însetaţi  de  sânge  şi  manipulatori  nemiloşi.  Dar  aveau  un 
motiv  foarte  bun  ca  să  se  poarte  aşa:  omul  devenise  vizibil 
nemulţumit  de  abuzurile  lor  şi  începuse  să  formeze  gru­
puri  de  rezistenţă,  care  erau  conduse  de  zei  rebeli,  cum  era 
Marduk,  fiul  lui  Enki. 
Din  acest  moment,  care  a  culminat  cu  distrugerea 
Sodomei  şi  Gomorei,  Marduk  se  revoltase  oficial  împotriva 
zeului  comandant  Enlil  şi  atrăsese  de  partea  sa  foarte  mulţi 
oameni,  cărora  le  promisese  viaţa  de  după  moarte.  El  s-a 
autoproclamat  zeu  suprem.  Oamenii  care  erau  suspectaţi  în 
vreun  fel  de  implicare  în  astfel  de  activităţi  îndreptate  împo­
triva  zeilor  au  fost  consideraţi  corupţi  şi  răi,  săvârşitorii  unor 
păcate  de  neimaginat  faţă  de  zei  şi  au  fost  pedepsiţi  foarte 
sever.  Încă  nu  este  clar  dacă  Enlil  a  fost  acela  care  a  comis 
îngrozitoarele  acte  de  violenţă  împotriva  oamenilor,  însă  do­
vezile  îl  incriminează  pe  Marduk,  care  era  din  ce  în  ce  mai 
disperat  să  preia  controlul  asupra  omenirii.  Marduk  şi-a  pus 
la  punct  propriul  plan  prin  care  să-i  controleze  pe  adoratorii 
săi  umani  prin  intermediul fricii  şi  intimidării. Până la  urmă, 
această  metodă funcţionase  cu  succes  până  atunci.  Campania 
sa  de  recrutare  a  început  cu  puţin  timp  înainte  de  ridicarea 
imperiului  egiptean  şi  a  ţinut  mult  după  evenimentele  de  la 
Sodoma.  Marduk  a  călătorit  în  întreaga  lume,  peste  tot  pe 
unde  se  stabiliseră  alţi  zei,  proclamându-se  superiorul  aces­
tora.  Strategia  a  funcţionat  foarte  bine  în  ţinuturile  biblice, 
inclusiv  în  Egipt.  Aşa  a  început  înregistrarea  muncii  de  ma­
nipulare  a  omenirii  de  către  dumnezeul  violent  din  Vechiul 
Testament. 
Comparaţi  acest  comportament  cu  cel  al  unora  dintre 
cei  mai  cunoscuţi  dictatori  din  anii  care  au  urmat,  cum  ar 
 Sclavii zeilor 379 

fi  Stalin,  Mao  şi  Hitler,  şi  veţi  observa  că  nu  există  multe 
diferenţe.  „Cum  e  tatăl,  aşa  este  şi  fiul.”  Zeii  ne-au  învăţat 
bine, iar ADN-ul pe  care  l-am  moştenit de  la ei este vizibil în 
acţiunile  noastre  chiar  şi  în  prezent.  Pentru  a  sprijini  această 
concluzie  vom  apela  la  câteva  extrase  din  Biblie. 
Între  timp, primii  oponeţi  ai  lui  Enlil se  adunau în  lo­
curi în care nu puteau să fie reperaţi cu uşurinţă de potenţialii 
bârfitori  şi  spioni.  Numărul  oamenilor  care  se  alăturau 
mişcării  de  rezistenţă  sporea, iar  activiştii puneau  la  cale  dife­
rite  planuri pentru  a-i  învinge  pe  zeii brutali.  Este  evident  că 
unele  oraşe  deveniseră  bastioane  ale  primilor  revoluţionari, 
fiind  inspiraţi  de  către  primii  gânditori  ai  omenirii  sau  de 
filosofii  care  au  devenit  atât de  admiraţi  în  vremurile  care  au 
urmat.  Două  dintre  oraşele  care  au  servit  ca  refugii  pentru 
revoluţionari  au  fost  Sodoma  şi  Gomora. 
Şi,  în  vreme  ce  Enlil  îl  transforma  pe  Avraam  într-un 
general  loial,  ceilalţi  regi  au  sesizat  că  instabilitatea  din  rân­
durile  oamenilor  era în  creştere  şi  şi-a dat  seama că la  orizont 
se  vedeau  necazuri  mari.  Probabil  că  toţi  erau  la  curent  cu 
faptul  că  nemulţumirile  oamenilor  creşteau  şi  că  mişcarea 
lor  de  rezistenţă  căpăta  amploare.  Avraam  şi  adepţii  săi  erau 
manipulaţi  şi  îndoctrinaţi  permanent  de  către  zei  cu  poveşti 
potrivit  cărora  lumea  era  plină  de  oameni  „răi  şi  păcătoşi”. 
C u m s-ar fi putut una ca asta? Cum era posibil ca, dintr-odată, 
doar  Avraam  şi  clanul  său  să  fie  drepţi  în  ochii  lui  dum­
nezeu,  în  vreme  ce  majoritatea  a  celorlalţi  să  fie  răi,  să  aibă 
un  comportament  plin  de  păcate  inacceptabile,  care  însem­
na  că  trebuiau  distruşi?  Mai  gânditi-vă...  ce-ar  fi  putut  să 
facă  acei  oameni  încât  să  fie  considerat  atât  de  rău?  Ce-ar 
fi  putut  să  pună  la  cale,  astfel  încât  să  ducă  la  distrugerea 
totală a celor două oraşe?  Oare  dumnezeul atotputernic şi iu­
bitor  nu  avea  alte  mijloace  la  dispoziţie?  Să  ne  imaginăm  un 
astfel  de  comportament în  prezent.  Chiar  şi  în  cele  mai  dure 
situaţii de  război, agresorul nu  distruge  niciodată în totalitate 
 380 Michael Tellinger 

oraşe întregi. Elementul de umanism dictează să nu fie răniţi 
femeile şi copiii. În principal, ţintele unui război sunt soldaţii. 
Mă grăbesc să  adaug că, deşi  acest gen  de  distrugere  a fost 
practicat de George W. Bush în Afganistan şi Irak, au existat 
totuşi  mulţi supravieţuitori. Genul de distrugere  care  a avut 
loc la Sodoma şi Gomora a fost mult mai violent, cu intenţia 
clară de  a ucide toate flintele vii din acele oraşe. 
Abraham  devenise  un  personaj  foarte  dubios  în 
ţinuturile  unde  se  mutase,  într-atât  de  mult  încât  regii  au 
început  să-l  linguşească,  anticipând  o  posibilă  răzbunare  a 
zeilor îndreptată împotriva lor. Însă loialitatea nezdruncinată 
faţă de zei a lui Avraam i-a adus acestuia recompense boga­
te  de  toate  felurile  şi  l-a  făcut  să  devină  un  om  foarte  avut. 
Nepotul  său, Lot, participa  activ la  toate  aceste  activităţi  şi 
a jucat un  rol  crucial în  livrarea  informaţiilor către Avraam, 
care  le  dădea  mai  departe  zeilor  şi  „îngerilor”  atunci  când 
aceştia veneau să adune informaţii: 

„Avram  însă  era  foarte  bogat  în  vite,  în  argint  şi  în  aur.  Şi  a 
înaintat  Avram  pe  unde  venise,  de  la  miazăzi  spre  Betel,  până  la 
locul  unde  fusese  mai  înainte  cortul  său,  între  Betel  şi  Hai,  adică 
până  la  locul  unde  era  jertfelnicul  pe  care-l  ridicase  el  mai  înainte, 
şi  acolo  a  chemat  Avram  numele  Domnului.  însă  pământul  acela 
nu-i  încăpea  să  stea  împreună,  căci  averile  lor  erau  multe  şi  nu-i 
încăpea  locul  să  trăiască  împreună.  De  aceea  se  întâmplau  certuri 
între  păzitorii  vitelor  lui  Avram  şi  păzitorii  vitelor  lui  Lot.  Pe  atunci 
locuiau  în  pământul  acela  canaaneii  şi  ferezeii.  Atunci  a  zis  Avram 
către  Lot:  «Să  nu  fie  sfadă  între  mine  şi  tine,  între  păstorii  mei  şi 
păstorii  tăi,  căci  suntem  fraţi,  lată,  nu  e  oare  tot  pământul  înaintea 
ta?  Desparte-te  dar  de  mine!  Şi,  de  vei  apuca  tu  la  stânga,  eu  voi 
apuca  la  dreapta;  iar  de  vei  apuca  tu  la  dreapta,  eu  voi  apuca  la 
stânga».  Şi,  ridicându-şi  Lot  ochii,  a  privit  toată  câmpia  Iordanului, 
care,  înainte  de  a  strica  Domnul  Sodoma  şi  Gomora,  toată  până  la 
Zoar  era  udată  de  apă,  ca  raiul  Domnului,  ca  pământul  Egiptului. 
 Sclavii zeilor 381 

Asta  se  întâmpla  înainte  ca  Domnul  să  distrugă  Sodoma  şi 
Gomora. Deci şi-a ales Lot tot ţinutul din preajma Iordanului şi a apu­
cat  Lot  spre  răsărit;  şi  aşa  s-au  despărţit  ei  unul  de  altul.  Avram  a 
rămas  să  locuiască  în  pământul  Canaan,  iar  Lot  s-a  sălăşluit  în  ce­
tăţile  din  ţinutul  Iordanului  şi  şi-a întins  corturile  până  la  Sodoma.  Iar 
oamenii Sodomei erau  răi şi tare  păcătoşi înaintea Domnului”. 
(Facerea  13:2-13) 

Acesta  era  un  plan  viclean  al  zeilor,  să-l  trimită  pe 
Lot  în  inima  Sodomei,  ca  să  stabilească  acolo,  şi  să-i  trimi­
tă  unchiului  său  informaţii  despre  dezvoltarea  mişcării  de 
rezistenţă  a  oamenilor  „răi  şi  păcătoşi".  Zeii  i-au  reamintit 
lui  Avraam  care  va  fi  recompensa  pe  care  o  va  primi  dacă 
nu-i va dezamăgi: 

„Deci  a  zis  Domnul  către Avram,  după ce  s-a despărţit  Lot  de 

dânsul: «Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre mia­
zănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, Că tot pământul,  cât îl 
vezi, ţi-l voi  da ţie  şi  urmaşilor tăi  pentru  vecie.»” 
(Facerea  13:14-15) 

Pentru  a  ilustra  cât  mai  bine  gradul  de  nervozitate  al 

regilor din ţinuturile dimprejur din  cauza lui Avraam, iată un 
fragment  care  povesteşte  cum  un  rege  încearcă  să-şi  conso­
lideze  relaţiile  viitoare  cu  Avraam,  băiatul  cu  „ochi  albaştri” 
al  zeilor,  făcând  ceea  ce  politicienii  au  făcut  dintotdeauna, 
linguşindu-i  pe  cei  care  deţin  banii  şi  puterea: 

Învoiala  cu Abimelec 

„În vremea  aceea,  Abimelec,  însoţit  de  Picol,  căpetenia  oştirii 

lui,  a vorbit  astfel  lui Avraam:  «Dumnezeu  este  cu  tine  în  tot  ce  faci. 
Jură-mi  acum,  aici,  pe  Numele  lui  Dumnezeu,  că  nu  mă  vei  înşela 
niciodată,  nici pe mine,  nici pe copiii mei,  nici pe nepoţii  mei şi că vei 
382 Michael Tellinger 

avea faţă de  mine  şi faţă de ţara în care  locuieşti ca străin,  aceeaşi 

bunăvoinţă pe care o  am eu  faţă de tine». Avraam a zis:  «Jur!»” 
(Facerea 21:22-24) 

Chiar  şi  în  aceste  momente,  în  care-l  asigură  pe 

Abimelec  că  va  pune  o  vorbă  bună  pentru  el,  Avraam  tră­
dează  semnele  unui  spion  al  zeilor,  dojenindu-1  pe  rege  şi 
arătându-şi  în  felul  acesta  superioritatea: 

„Dar  Avraam  a  băgat  vină  lui  Abimelec  pentru  o  fântână  de 

apă,  pe  care  puseseră  mâna cu  sila  robii  lui Abimelec. Abimelec  a 
răspuns:  «Nu  ştiu  cine a făcut  lucrul  acesta;  nici tu  nu  mi-ai  dat de 
ştire şi nici eu nu aflu decât azi»”. 
(Facerea  21:25-26) 

Bietul  om  încearcă  instantaneu  să-şi  salveze  pielea  şi, 

potrivit  scripturii,  în  cele  din  urmă  reuşeşte.  Un  alt  exem­
plu  în  care  regii  înfricoşaţi  îl  linguşesc  pe  Avraam  pentru  a 
obţine  favoruri  de  la  acesta  poate  fi  găsit  în  fragmentul  de 
mai  jos: 

Avraam  este  binecuvântat  de  Melhisedec 

„Şi când se întorcea Avram, după înfrângerea lui Kedarlaomer 
şi  a  regilor  uniţi  cu  acela,  i-a  ieşit  înainte  regele  Sodomei  în  valea 
Şave,  care  astăzi  se  cheamă  Valea  Regilor.  Iar  Melhisedec,  rege­
le  Salemului,  i-a  adus  pâine  şi  vin.  Melhisedec  acesta  era  preotul 
Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram 
şi  a  zis:  «Binecuvântat  să  fie  Avraam  de  Dumnezeu  cel  Preaînalt, 
Ziditorul  cerului  şi  al  pământului.  Şi  binecuvântat să  fie  Dumnezeul 
cel  Preaînalt,  Care  a  dat  pe  vrăjmaşii  tăi  în  mâinile tale!»  Şi Avraam 
i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate.” 
(Facerea  14:17-20) 
 Sclavii zeilor 383 

Este  evident  că  toată  lumea  era  foarte  îngrijorată  de 

situaţia  tensionată  care  domnea  în  ţinut  şi  se  aşteptau  la 
un  eveniment  major  iminent.  Zeii  desfăşurau  o  activitate 
susţinută, venind  şi  plecând  tot  timpul,  apărând  în  faţa  unor 
oameni,  dându-le  instrucţiuni  şi  ameninţând  cu  violenţe 
potenţialii  inamici.  Şi  pe  Pământ  se  desfăşura  o  activitate 
intensă  printre  revoluţionari,  lucru  pe  care  îl  putem  deduce 
din  exprimarea  Bibliei  cu  privire  la  oamenii  „răi,  corupţi  şi 
păcătoşi” de  pretutindeni.  Aceasta  este  o  formă  de  paranoia 
în  ton  acuzaţiile  care  erau  lansate.  Oamenii  şi  regii  din  acele 
ţinuturi  ştiau  despre  relaţia  apropiată  dintre  Avraam  şi  zeii 
brutali,  iar  manipularea  lui  Avraam  a  continuat: 

„După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noap­
tea,  în vis,  şi  a  zis:  «Nu  te teme,  Avrame,  că  Eu  sunt  scutul  tău  şi 
răsplata ta va fi foarte mare!»” 
(Facerea 15:1) 

Toată  această  activitate  nu  făcea  decât  să  pregătească 

cea mai importantă acţiune, atunci  când zeii  răi  au  plănuit şi 
au  executat  un  măcel  complet  asupra  Sodomei  şi  Gomorei, 
refugiul  sigur  al  revoluţionarilor  aflaţi  sub  influenţa  lui 
Marduk,  zeul  Anunnaki  rebel.  Sclavul  zeilor,  Avraam,  deve­
nise  un  servitor  devotat  şi  loial,  care  ar  fi  făcut  orice  pentru 
zeii  săi.  Dumnezeu  i-a  spus  lui  Avraam  că  „ţipătul  împotriva 
Sodomei  şi  Gomorei  era mare  şi  acuzaţiile  împotriva lor erau 
grele”. Apoi  dumnezeu  a  spus  că  s-a  hotărât „să  coboare  şi  să 
verifice”  şi,  dacă  lucruri  stăteau  într-adevăr  aşa,  să-i  distrugă 
complet.  Ceea  ce  se  poate  înţelege  de  aici  este  că  zeii  i-au 
ordonat  lui  Avraam  să  meargă  în  acele  oraşe  şi  să-i  spione­
ze  pe  oameni.  Este  evident  că  Biblia  descrie  această  acţiune 
în  mod  diferit,  iar  Avraam  este  înfăţişat  ca  având  o  misiune 
din  partea  lui  dumnezeu,  aceea  de  a-i  identifica  pe  oamenii 
drepţi care  ar fi putut să trăiască în  acele  oraşe, despre  care  se 
384 Michael Tellinger 

spunea că sunt pline  de  oameni  răi  şi  păcătoşi.  Şi, cum  cărţile 

de  istorie  sunt  scrise  întotdeauna  de  către  învingători,  ştim 
foarte  puţine  lucruri  despre  oamenii  care  trăiau  în  Sodoma  şi 
Gomora,  în  afara  scrierilor  propagandistice  ale  Bibliei.  Până 
la  urmă,  evenimentele  au  fost  consemnate  de  învingătorii 
care  au  fost  îndoctrinaţi  masiv  de  către  zeii  manipulatori. 
Să  ne  întoarcem  la  Avraam:  Trei  îngeri  au  apărut  în 
faţa  sa.  Şi-a  ridicat  privirea  şi,  iată,  trei  oameni  se  aflau  lân­
gă  el.  Nu-i  aşa  că  este  uimitor?  Aceşti  îngeri  băgăcioşi  par 
să-şi  facă  prezenţa  numai  atunci  când  se  pregătesc  necazuri 
sau  înainte  ca  punga  cu  puroi  să  se  spargă.  Este  evident  că 
Avraam  i-a  recunoscut  imediat  pentru  că  şi-a  plecat  capul  şi 
a început  să vorbească  cu  ei.  Din  acest  pasaj  oricine  poate  re­
marca  mentalitatea  înfricoşată  de  tipul  stăpân  -  sclav.  Se  pare 
că  doi  dintre  ei  aveau  arme  pe  care  le-au  folosit  mai  târziu 
ca  să  se  apere  şi,  fie  că  veţi  crede  sau  nu,  cel  de-al  treilea  era 
„dumnezeu”  însuşi,  care-i  spunea  lui  Avraam  ceea  ce  avea  să 
se  întâmple.  Vechiul  Testament  îi  numeşte  pe  îngeri  mala-
chim,  ceea  ce  înseamnă  „emisari  care  poartă  porunci  divine 
şi  mesaje  de  la dumnezeu”. Aceştia  i-au  spus  clar  lui  Avraam 
că,  dacă  nu  găseşte  cel  puţin  cincizeci  de  oameni  virtuoşi 
printre  locuitorii  celor  două  oraşe,  acestea  vor  fi  distruse. 
Asta  este  ceea  ce  mă  nedumereşte  şi  ceea  ce  stă  în  spatele 
teoriei  mele  potrivit  căreia  Avraam  era  un  spion  al  zeilor.  De 
ce  i-ar  fi  comunicat  aceste  informaţii  lui  Avraam?  De  ce  era 
el  acela  care  trebuia  să  găsească  cincizeci  de  oameni  virtuoşi 
care  să  salveze  oraşele?  Acest  lucru  se  întâmpla,  pentru  că  el 
fusese  însărcinat să  spioneze  şi  să  raporteze  către  zei.  Aceştia 
veniseră  acum  ca  să  culeagă  roadele  muncii  sale  de  spionaj. 
La  început, Avraam  a  arătat  o  urmă de  umanism  şi  i-a 
rugat  pe  zei  să  nu-i  omoare  pe  toţi,  pentru  că  printre  ei  s-ar 
fi  putut  afla  „unii  oameni  virtuoşi  sau  supuşi.”  Dumnezeu 
pare  să  fie  de  acord  cu  această  rugăminte  şi  promite  să  nu-i 
omoare  pe  toţi  atâta  vreme  cât Avraam  poate  să  găsească  „fie 
 Sclavii zeilor 385 

şi  o singură” persoană  dreaptă  în  aceste  oraşe. Aceasta  este  o 

capcană  pregătită  pentru  Avraam.  Zeii  au  un  plan  care  nu 
poate  fi  negociat  al  cărui  scop  este  eliminarea  rebelilor  din 
aceste  oraşe,  iar  Avraam  este  spionul  zeilor.  Un  alt  aspect 
ciudat  este  acela  că  Lot,  nepotul  lui  Avraam,  s-a  mutat  în 
Sodoma înainte  de  aceste  evenimente  şi  este probabil cel care 
transmite  informaţiile  către  unchiul său  despre  oamenii  răi  şi 
păcătoşi  din  oraş. 
Şi  atunci  când  îngerii  războinici  sosesc  la  porţile 
oraşului,  îl  găsesc  pe  Lot  care-i  aştepta.  Acesta  este  un  alt 
aspect  ciudat  care  indică  premeditarea.  Lot  i-a  dus  în  casa 
lui,  acolo  unde  aceştia  s-au  spălat  şi  au  mâncat,  dar  vestea 
despre  sosirea  îngerilor  violenţi  în  casa  lui  Lot  s-a  întins  ca 
focul prin  Sodoma.  Este  evident  faptul  că  locuitorii  Sodomei 
i-au  recunoscut  imediat  pe  cei  doi  îngeri.  Oare  acest  lucru 
se  întâmpla  pentru  că  îngerii  mai  fuseseră  văzuţi  făcând  lu­
crul  acesta?  Era  doar  una  dintre  apariţiile  lor  regulate  în  care 
aduceau  moartea  şi  durerea  asupra  oamenilor?  Sau  pentru  că 
erau  îmbrăcaţi  diferit,  aici  fiind  inclus  şi  portul  unor  arme 
mortale,  care  erau  dincolo  de  puterea  de  înţelegere  a  oa­
menilor?  Aceasta  era  cu  siguranţă  o  oportunitate  pentru  ca 
oamenii  din  Sodoma  să-i  linşeze  pe  îngeri  şi  să  se  răzbune, 
chiar  dacă  la  o  scară  mică.  Iadul  s-a  dezlănţuit  atunci  când 
activiştii,  cărora  li  s-au  alăturat  tineri  şi  bătrâni,  le-au  cerut 
îngerilor  să  iasă  din  casă.  Probabil  că  spiritele  erau  foarte  în­
cinse  şi  adrenalina vuia, pentru  că  astfel de  situaţii  nu  apăreau 
prea  des. Acesta  a  fost  motivul  de  care  zeii  violenţi  aveau  ne­
voie  pentru  ca  să  acţioneze.  Era  dovada  de  care  aveau  nevoie 
ca  să  le  confirme  că oamenii din  Sodoma  erau  într-adevăr  răi 
şi păcătoşi şi  trebuiau  distruşi.  Îngerii  au  ieşit şi „i-au  orbit pe 
oameni  ca  să  nu  poată  să  vadă”.  Apoi  i-au  spus  lui  Lot  să-i 
adune  pe  toţi  membrii  familiei  sale  şi  să  părăsească  oraşul  pe 
care  se  pregăteau  să-l  distrugă.  Lot  a  făcut  tot  ce  i-a  stat  în 
putinţă  pentru  ca  să-i  adune, dar  a  fost  ridiculizat  şi  tratat  cu 
386 Michael Tellinger 

neîncredere.  Până  la  urmă,  a părăsit  oraşul  la  adăpostul  întu­

nericului, însoţit  de  nevasta  şi  de  fiica  sa. 
Cele  ce  urmează  reprezintă  o  revelaţie  extraordinară 
cu  privire  la  arsenalul  uimitor  şi  la  forţa  mortală  pe  care  le 
posedau  îngerii.  Îngerii  i-au  spus  lui  Lot:  „Fugiţi  ca  să  vă 
salvaţi  vieţile  şi  nu  vă  uitaţi  în  urmă  şi  nici  să  vă  opriţi  unde­
va  pe  câmpie...  refugiaţi-vă  în  munţi  sau  veţi  pieri”.  Ceea  ce 
înseamnă de  fapt să dispară cât mai  repede,  să plece  în  munţi 
şi  să  se  ascundă  în  peşteri,  departe  de  orice!  Apoi  a  avut  loc 
un  fapt  uimitor.  Lot  i-a  rugat  să  amâne  distrugerea  Sodomei 
până  ce  el  ar  fi  avut  timp  suficient  ca  să  ajungă  la  Zoar,  care 
se  pare  că era la o  distanţă destul de  mare  de  Sodoma. Îngerii 
morţii  l-au  îndemnat  pe  Lot  să  se  grăbească,  pentru  că  ei 
nu  şi-ar  fi  putut  folosi  armele  mortale  până  ce  el  nu  ar  fi 
ajuns  acolo.  Descrierea  care  urmează  în  Biblie  nu  poate  fi 
comparată  decât  cu  un  holocaust  nuclear.  Şi  asta  e  ceea  ce 
trebuie  să  se  fi  întâmplat.  Oraşele, oamenii  şi vegetaţia, totul 
a  fost  spulberat  de  forţa  armelor  înfricoşătoare  ale  îngerilor. 
Căldura şi  focul  au  distrus  totul în  calea lor.  Radiaţiile  şi valul 
de  presiune  i-au  afectat şi  pe  oamenii  care  se  aflau  la  distanţă 
faţă  de  cele  două  oraşe. 
De  ce  i  s-a  spus  lui  Lot  să  nu  se  uite  înapoi  şi  să  se 
ascundă?  O  explozie  de  o  asemenea  forţă  ar  orbi  pe  oricine 
la  fel  de  repede  cum  ar  face-o  un  milion  de  torţe  arzânde, în 
vreme  ce  radiaţiile  şi  valul  de  presiune  ar  arde  orice  formă 
de  viaţă  pe  o  rază  de  mai  mulţi  kilometri.  Exact  acest  lucru 
s-a  întâmplat  cu  nevasta  neascultătoare  şi  curioasă  a  lui  Lot. 
Exploziile  care  aveau  loc  în  spatele  lor  trebuie  să  fi  fost  cel 
mai  spectaculos  şi  mai  înspăimântător  lucru  de  care  auzise­
ră  până  atunci.  Probabil  că  a  întors  privirea  din  curiozitate 
pentru  ca  să  vadă  distrugerile...  aceasta  nu  a  fost  o  mişcare 
înţeleaptă.  Versiunea  din  Biblia  evreiască  susţine  că  ea  a 
fost  transformată  întru-un  „stâlp  de  sare”.  Însă,  aşa  cum  de­
monstrează  Zecharia  Sitchin,  traducerea  a  fost  făcută  greşit, 
 Sclavii zeilor 387 

corect  fiind  un  „nor  de  vapori”.  Este  ceea  ce  se  întâmplă  în 
mod  normal în  urma  unei  explozii  nucleare. 
Distrugerile  comise  de  îngerii  violenţi  nu  s-au  oprit 
aici.  Găsim  din  nou  dovezi  care  indică  faptul  că  Lot  ar  fi 
putut  să spioneze  şi  oameni  din  alte  oraşe, în vreme  ce  se  de­
plasa dintr-un  oraş  în  altul, unde  nu  i  se  permitea  să rămână. 
Este  posibil ca  acest lucru  să  se  întâmple, pentru  că locuitorii 
acelor  oraşe  erau  la  curent  cu  legătura  strânsă  dintre  Lot  şi 
zei?  Sau  poate  că  nu  doreau  să-l  aibă  în  preajmă?  Se  temeau 
de  o  soartă  similară  cu  aceea  a  Sodomei?  Îngerii  morţii  l-au 
urmat  pe  Lot  dintr-un  oraş  în  altul,  distrugându-le  pe  toate 
în  acelaşi  fel  în  care  au  procedat  şi  cu  Sodoma.  Vă  cer  să 
reevaluaţi  situaţia.  De  ce  fapte  abominabile  erau  acuzaţi  oa­
menii  din  acele  oraşe,  ca  să  merite  o  pedeapsă  atât  de  severă 
din  partea  dumnezeului  nostru  „atotiubitor”?  Nu  voi  lua  în 
considerare  povestea  schizofrenică  înfăţişată  de  Biblie  nici 
dacă  mă  ameninţaţi  cu  arme  nucleare!  Cel  care  se  comportă 
în  acest  fel  barbar  nu  este  Dumnezeul  meu!  Mânia  oameni­
lor  nevinovaţi  din  toate  ţinuturile  a  depăşit  orice  limită,  ceea 
ce  nu  a  făcut  decât  să-i  îndârjească  pe  revoluţionari,  făcând 
ca  multe  alte  mii  să  se  alăture  protestelor zgomotoase  împo­
triva  zeilor  violenţi  de  pretutindeni.  Îngerii  nu  aveau  de  ce 
să-i  caute  pe  cei  care  făceau  necazuri:  oraşele  se  ridicaseră 
la  revoltă  unul  după  altul.  Zeii  au  răspuns  aşa  cum  se  price­
peau  cel  mai bine, cu violenţă,  moarte  şi  distrugerea  sclavilor 
nesupuşi. 
Toate  aceste  violenţe  nu  fac  decât să susţină teoria  mea 
potrivit  căreia  cea  mai  parte  a  violenţelor  care  se  întâmplă 
la  nivel  global  au  legătură  cu  A D N - u l  uman,  pe  care  l-am 
moştenit  de  la  zeii  creatori.  Pe  măsură  ce  drama  omenirii  se 
dezvăluie,  încep  să-mi  schimb  rapid  părerea  despre  nivelul 
de  evoluţie  al  zeilor  Anunnaki.  Dovezile  care  se  acumulează 
rapid  arată  că  probabil  nu  erau  cu  mult  mai  evoluaţi  decât 
suntem  noi  în  prezent.  Dacă  privim  la  barierele  legate  de 
388 Michael Tellinger 

drepturile  omului  pe  care  le-am  depăşit  pe  Pământ  în  aces­
te  ultime  decenii,  pare  evident  că  am  depăşit  nivelul  lor  de 
evoluţie  în  ceea  ce  priveşte  drepturile  omului.  Declar  aceste 
lucruri  bazându-mă  pe  faptul  că  am  impus  cu  succes  o  lege 
dată  de  Organizaţia  Naţiunilor  Unite  împotriva  sclaviei,  în 
vreme  ce  Anunnaki  au  creat  o  specie  sclavă  nouă  acum  200 
000  de  ani.  Ceea  ce  m-a  deranjat  cu  privire  la  acest  lanţ  de 
întâmplări  a  fost  lipsa  lor  de  viziune  şi  aparenta  ignorare  a 
repercusiunilor.  La început, am  crezut că Anunnaki  aveau un 
genom  perfect care le  dădea posibilitatea  să execute  activităţi 
dincolo  de puterile omeneşti obişnuite, să trăiască veşnic şi să 
execute  operaţiuni genetice complicate. Dar apoi am analizat 
progresele  pe  care  le-au  făcut oamenii în  domeniul  ingineriei 
genetice  şi  a  manipulării şi  mi-am  dat  seama că  avem în pre­
zent  aceleaşi  abilităţi  pe  care  le  aveau  Anunnaki  atunci  când 
au  ajuns  pe  Pământ,  acum  450  000  de  ani.  În  multe  feluri 
noi,  oamenii,  mizerabila  specie  sclavă  a  zeilor,  avem  acelaşi 
nivel  de  dezvoltare  al  activităţii  spaţiale  pe  care-l  aveau  şi 
Anunnaki în  acea perioadă şi  nu peste  mult timp  vom coloni­
za planeta Marte. Trebuie să ne punem următoarea întrebare: 
Oare  carta  drepturilor  omului  le  va  permite  coloniştilor  de 
pe  Marte  să  cloneze  o  nouă  subspecie  de  oameni  pe  post 
de  muncitor  necalificat,  cu  mai  puţine  drepturi  decât  ale 
astronauţilor  colonişti?  Sau  li  se  va  permite  coloniştilor  de 
pe Marte  să creeze  o  specie sclavă care să execute toate  mun­
cile  grele  şi  care  să  fie  tratată  mai  prost  decât  sunt  trataţi 
oamenii?  Nu  cred.  Dar, în  vreme  ce  afişăm  un  indice  ridicat 
al  interesului  faţă  de  drepturile  omului,  genele  noastre  vio­
lente  provoacă  încă  dezastre  în  rândurile  omenirii.  În  acest 
domeniu  mai  avem  mult  de  evoluat  sau  poate  vom  putea  să 
vindecăm  această  imperfecţiune  violentă  cu  ajutorul  mani­
pulării  genetice. 

Astfel  mă  reîntorc  la  chestiunea  referitoare  la  cât  de 

avansat  ar  fi  putut  să  fie  genomul  zeilor  Anunnaki  care  ne-a 
 Sclavii zeilor 389 

creat.  Este  foarte  clar că intenţia lor  a fost  aceea  să creeze  un 

umanoid  mai  puţin  inteligent:  unul  suficient  de  inteligent 
încât  să  primească  instrucţiuni, dar, în  acelaşi  timp, ignorant 
şi  suficient  de  supus  încât  să  nu  reprezinte  o  ameninţare 
pentru  creatorul  său.  Pentru  ca  să  obţină  acest  lucru  şi-au 
dat  seama  că  nu  va  fi  suficient  să-şi  cloneze  propria  specie, 
pentru  că  rezultatul  ar  fi  avut  aceleaşi  caracteristici  genetice 
ca  şi  ale  lor.  Răspunsul  evident  al  acestei  probleme  a  fost  să 
încrucişeze ADN-ul lor mai evoluat cu  cel al lui homo erectus, 
o specie care locuia aici, pe Pământ. Deşi Anunnaki deţineau 
informaţiile  ştiinţifice  necesare  pentru  ca  să  poată  clona  un 
număr  de  fiinţe,  devine  evident  faptul  că  au  fost  nevoiţi  să 
dezactiveze sau să întrerupă unele dintre cele mai importante 
gene  ale  speciei  sclave  pentru  ca  aceasta  să  nu  aibă  acces  la 
unele  caracteristici  importante. Traducerile  tăbliţelor  sume­
riene  realizate de  Sitchin descriu detaliat încercările  repetate 
de  fertilizarea  ovulului  în  femele-surogat  şi  de  permitere  a 
dezvoltării  clonei  într-un  copil  sănătos.  Despre  homo  erectus 
se spune că „trăia printre animalele stepei şi nu se îmbrăca cu 
veşminte... întregul său corp era acoperit de păr... În Edin nu 
mai  fusese  văzută  o  creatură asemănătoare.” Apoi  este  descris 
cu exactitate scopul fiinţei nou-create: „Va fi creat un munci­
tor primitiv...Va înţelege  ordinele  noastre...Va mânui uneltele 
noastre...Va  executa  munca  grea  a  săpăturilor”.  Există  câteva 
referiri la disperarea cauzată de încercările  nereuşite  de  a crea 
muncitorul primitiv:  „Trebuie  să  mai  încercăm  încă  o  dată... 
Amestecul  trebuie  ajustat...  Ea  a  înseminat  într-un  bol  de 
cristal ovulul unei femele pământene... A avut loc concepţia... 
Acesta  semăna  mai  mult  cu  Anunnaki”.  Dar  încercările  lor 
au  eşuat de  mai  multe  ori, înainte  de  crearea unei  specii  per­
fecte. „Ninmah  a  rearanjat  amestecul  de  mai multe ori” şi, în 
cele  din  urmă,  rezultatul  a  fost  aproape  perfect. 
390 Michael Tellinger 

Naşterea  lui  Adamu  a  fost  întâmpinată  cu  mare  bu­

curie  de  către  Anunnaki,  dar  curând  se  vor  confrunta  cu  noi 
probleme  neaşteptate. 

Fig. 12.3. Crearea lui Adamu. Reprezentare pe un sigiliu cilindric mesopo-
tamian care înfăţişează crearea lui Adam, primul copil creat in vitro. Vedem 
o  zeiţă  care-l  ţine  pe Adam,  în  vreme  ce  alţi  zei  din  laborator  pregătesc 
amestecul de ADN şi ridică un tub pentru testare. În spatele zeiţei se poate 
vedea proeminent Copacul Vieţii. 

Principala  barieră  care  trebuia  depăşită  a  fost  aceea  de 

a  îmblânzi  comportamentul  animalic  sălbatic  al  noii  specii, 
care-o  făcea  să  se  răscoale  în  mod  natural  împotriva  oricărei 
forme  de  constrângere  sau  opresiune.  Cealaltă  barieră  a  fost 
aceea  de  a  reuşi  să  insemineze  simţul  loialităţii,  servituţii  şi 
supunerii  şi,  în  special  pe  cel  al  fricii,  în  noua  specie  sclavă. 
Şi  aşa  facem  cunoştinţă  cu  violentul,  însetatul  de  sânge  „zeu 
creator" al omenirii. Acesta  a dat un cod de instrucţiuni  stric­
te  şi  îi  răsplăteşte  cu  daruri  şi bunăvoinţă pe  cei  obedienţi, în 
vreme  ce  face  apel  la  dureri  şi  suferinţe  îndreptate  împotriva 
celor  care  nu-i  ascultă  poruncile.  Deşi  sună  incredibil,  a  fost 
un  plan  în  toată  regula,  un  plan  de  care  orice  dictator  ar  fi 
fost  mândru.  Chiar  şi  astăzi  ne  temem  de  zeul  violent.  Voi 
păstra  restul  poveştii  creaţiei  pentru  un  alt  capitol  şi  ne  vom 
 Sclavii zeilor 391 

întoarce  la  conceptul  de  sclavie  şi  despre  cât  de  liberi  credem 
că  suntem  în  secolul  al  XXI-lea. 

SCLAVIA  M O D E R N Ă 

Ca  întodeauna,  atunci  când  credem  că  ştim  to-

tul,  o  uşă  nouă  se  deschide  ca  să  ne  arate  cât  de  puţine 
lucruri  ştim  de  fapt.  Atunci  când  am  început  să  studiez 
felul  în  care  a  evoluat  sclavia  la  nivel  mondial,  am  desco­
perit  poveşti  înfiorătoare  despre  greutăţi  şi  nenorociri  de  o 
asemenea  amploare  încât  ar  putea  să  facă  pe  oricine  să-şi 
piardă încrederea în omenire. Dar  apoi  mi-am  reamintit ide­
ea  simplă  pe  care  vreau  să  vi-o  împărtăşesc  prin  intermediul 
acestei  cărţi.  Aşa  că  daţi-mi  voie  să  vi-o  reamintesc,  înainte 
de  vă  împărtăşi  câteva  dintre  ororile  sclaviei  din  zilele  noas­
tre:  am  fost  creaţi  ca  o  specie  slcavă  şi  suntem  încă  o  specie 
sclavă...  care  afişează  toate  caracteristicile  comportamentale 
ale  unei  specii  sclave.  Nu  putem  să  fugim  din  calea  dovezilor 
copleşitoare  care  ne  înconjoară  şi  care  umplu  paginile  preis­
toriei  noastre.  Este  interesant  să  comparăm  regulile  sclaviei 
din  codul  de  legi  ale  regelui  Hammurabi  din  Babilon,  de 
acum  circa 4  100  de  ani  cu  necazurile  muncitorilor din  ateli­
erele  fabricilor  chinezeşti  din  prezent.  Ca  să  obţinem  efectul 
real  al  acestor  ateliere  moderne, daţi-mi  voie  să vă reamintesc 
că  unele  dintre  cele  mai  folosite  branduri  la  nivel  mondi­
al  sunt  acum  produse  în  China,  în  condiţii  inumane.  Deşi 
condiţiile  de  muncă  din  aceste  fabrici  au  fost  făcute  publice, 
arătându-se  că  ele  încalcă  drepturile  omului  în  feluri  pe  care 
nu  ni  le  putem  închipui,  toţi  liberalii  occidentali  care  agită 
steaguri, ţin  bannere  şi  cântă  continuă  să  cumpere  produsele 
care  provin  de  pe  pieţele  asiatice  de  sclavi.  Ceea  ce  nu  văd 
nu  îi  afectează,  astfel  că  occidentalul gurmand va  continua  să 
392 Michael Tellinger 

consume  din  ce  în  ce  mai  mult, contribuind  la creşterea invi­

zibilă  a pieţei  de  sclavi  din  Răsărit.  Statele Unite  ale Americii 
şi  Europa  sunt  în  mod  evident  principalii  vinovaţi,  în  virtu­
tea  numerelor  din  ţările  din  aşa-zisa  lume  civilizată, în  vreme 
ce  pieţele  asiatice  continuă să  consume brandurile  care  le  în­
robesc  rudele.  Acum,  că  mi-am  luat  această  problemă  de  pe 
inimă, putem  să  aruncăm  o  privire  asupra  chinurilor  pe  care 
trebuie  să  le  suporte  lucrătorul unui  atelier  chinezesc,  alături 
de  alte  câteva  revelaţii  supărătoare  despre  omenire. 
O  metodă  populară  de  înrobire  a  muncitorilor  este 
aceea  de  impunere  a  unui  sistem  de  amenzi. 

Marcaje  longitudinale:  Liniile  galbene  sunt  marcate 

pe  podea;  dacă  muncitorii  calcă  în  afara  acestor  linii  sunt 
amendaţi. 
Depăşirea timpului alocat:  Cele  mai  multe  dintre  fa­
brici fixează o limită de  timp  pentru  mers  la toaletă, de  obicei 
între  trei  şi  cinci  minute.  Dacă  această  limită  este  depăşită, 
muncitorul  este  amendat. 
Mersul  la  toaletă  fără  permisiune:  În  unele  fabrici, 
muncitorii  trebuie  să  obţină  un  permis  de  la  supraveghetor 
pentru  ca  să  meargă  la  toaletă.  Problema  este  aceea  că  nu 
există  decât  câteva  permise  la  un  număr  mare  de  muncitori, 
cei  mai  mulţi  dintre  aceştia  fiind  femei. 

Pe  lângă  toate  acestea,  mai  există  şi  alte  scuze  crea­
tive  care  sunt  folosite  pentru  a  impune  amenzi,  cum  ar  fi 
„indisponibilitatea  de  a  lucra  peste  program”  sau  „omi­
terea  de  a-l  saluta  pe  directorul  general”.  Salariile  mari 
promise  lucrătorilor  din  „aceste  zone  industriale”  sunt  cel 
mai  adesea  reduse  la  o  treime  sau  chiar  mai  puţin,  prin  in­
termediul  amenzilor  impuse.  În  cazurile  extreme,  lucrătorii 
ajung  până  la  sfârşitul  lunii  să  fie  îndatoraţi  către  fabrica 
unde  lucrează.  Se  spune  că  fabrica  Matsushita  (National  / 
 Sclavii zeilor 393 

Panasonic)  Co.  Ltd.,  din  oraşul  Zhuhai,  are  un  sistem  de 
avertizare  format  din  cartonaşe  galbene,  care  sunt  listate 
în  rmb,  una  dintre  cele  două  monede  oficiale  din  China: 
primul  cartonaş  galben  reprezintă  o  amendă  de  20  rmb, 
cel  de-al  doilea  cartonaş  40  rmb,  cel  de-al  treilea  80  rmb, 
iar  când  primesc  cel  de-al  patrulea  cartonaş  galben  sunt  daţi 
afară.  Motivele  care  duc  la  primirea  unui  cartonaş  galben 
includ  acţiuni  simple  cum  ar  fi  vorbitul  în  timpul  muncii, 
punerea  ecusoanelor  cu  numele  în  poziţie  greşită  şi  aşa  mai 
departe. 
Vă întreb  din  nou:  Cum  este  posibil  acest  lucru?  Cum 
a  inventat  omul  primitiv conceptul  de  sclavie?  Şi  cum  poate 
să justifice  omul  modern  folosirea  abuzivă  a  forţei  de  muncă 
în  prezent?  Putem  indica  exact  unde  a  apărut  pentru  pri­
ma  dată  sclavia  în  istoria  omenirii.  Pe  cât  de  uimitor  poate 
să  pară,  sclavia  a  apărut  odată  cu  civilizaţia,  în  jurul  anului 
11  000  î.  Hr.  La  scurt  timp  după  diluviu, Marele  Potop,  oa­
menii  au  început  să  se  înrobească  unii  pe  alţii,  făcând  lucrul 
pentru  care  fuseseră  născuţi  şi  care  părea  să  le  vină  în  mod 
natural. 
Mulţi  vor  obiecta  că  nu  am  evoluat  deloc  din  acele 
timpuri,  ci  că  de  fapt  am  involuat. Trebuie  să  fim  de  acord 
până  la un  punct că dogma  religioasă şi  cultele  opresive  repre­
zintă  o  mare  problemă  şi  că  împiedică  într-un  fel  progresul 
nostru  spiritual.  Însă  interesul  populaţiei  globului  faţă  de 
noile  descoperiri,  invenţii,  călătorii  spaţiale  creşte,  la  fel  ca 
şi  emanciparea  diferitelor  popoare  de  sub  conducerea  dicta­
torilor. Ţin  să  vă  reamintesc  că  am  descoperit  planeta  Pluto 
de  abia  în  anul  1930,  iar  astăzi  pe  Marte  roiesc  roboţi  care 
ne  transmit  imagini  de  acolo.  Am  evoluat  cu  siguranţă,  nu 
există  nicio  îndoială  în  această  privinţă.  Ceea  ce  trebuie  să 
stabilim  acum  este  cât  de  mult  a  evoluat  genomul  nostru. 
Dacă  ultimii  100  de  ani  reprezintă  o  unitate  de  măsură  pe 
care  să  o  putem  folosi,  atunci  înseamnă  că  ritmul  evoluţiei 
394 Michael Tellinger 

omenirii  este  cel  mai  probabil  exponenţial.  Cu  cât  evoluăm 

mai mult, cu atât mai repede se produce această evoluţie. Însă 
numai  segmentele  avute  ale  populaţiei  evoluează  în  acest  fel. 
Oricine  poate  să  susţină  că  acesta  este  progres  şi  nu  evoluţie. 
Dar,  prin  conversie,  progresul  ar  putea  să  ne  conducă  să  ne 
grăbim  evoluţia  prin  cunoaşterea  ADN-ului  uman.  Ritmul 
explorărilor  spaţiale  şi  ale  descoperirilor  din  domeniul  IT 
vin  în  sprijinul  acestei  teorii.  Şi,  dacă  presupunerea  mea  des­
pre  nivelul  evoluţiei  este  corectă,  asta  înseamnă  că  până  în 
prezent  Anunnaki  au  evoluat  mai  mult  decât  noi,  probabil 
atât  de  mult încât  este  posibil  să  nu-i  mai  putem  recunoaşte. 
Decât  dacă  avem  în  genomul  nostru  o  mutaţie  unică  al  cărei 
efect  să  fi  fost  catapultarea  noastră  dincolo  de  nivelul  lor  de 
evoluţie.  Şi  până  acum  ar  fi  trebuit  să  învăţăm  că  totul  este 
posibil, aşa  că  nu  ar trebui  să  renunţăm  încă la  această  teorie. 
Ceea  ce  ne  întristează  este  faptul  că,  în  vreme  ce  o  cincime 
a  populaţiei  dă  semne  de  evoluţie,  majoritatea  populaţiei  se 
zbate  în  sărăcie,  foamete, boli  şi  chiar  sclavie. 

În jur de 200 000 de femei au fost forţate să se prostitueze de că­
tre armata japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial, acestea fiind 
expediate din Coreea, China şi alte ţări asiatice pentru a fi sclavele se­
xuale ale trupelor japoneze. De-abia la începutul anilor 90 oficialităţile 
de la Tokio au recunoscut că trupele lor au fost implicate în organizarea 
şi întreţinerea bordelurilor pentru soldaţii japonezi. Totuşi, judecăto­
rul Marii Curţi de Justiţie,  Makoto Nemoto, a spus că administraţia 
actuală nu trebuie să plătească niciun fel de compensaţii, pentru că 
nu este responsabilă pentru acţiunile întreprinse de liderii anteriori. 
În administraţiile anterioare,  curţile de justiţie au favorizat guvernul 
japonez, afirmând că statutul limitărilor a expirat sau regulile muncii 
la nivel internaţional nu prevăd compensaţii pentru sclavia sexuală. 
DECEMBRIE  2004 
 Sclavii zeilor 395 

Munca  sclavilor  în  China  pare  să  urmeze  o  pantă  as­

cendentă,  potrivit  unui  buletin  de  ştiri  publicat  în  august 
2001. Tinerii bărbaţi  chinezi  devin în  număr din  ce  în  ce  mai 
mare  victimele  muncii  forţate,  pentru  că  necesităţile  econo­
mice  îi  fac  să  migreze  către  alte  provincii,  unde  le-au  fost 
promise  slujbe  bine  plătite  în  fabrici  de  cărămizi  sau  în  carie­
re  de  piatră. Un  articol  semnat  de  Bruce  Gilley şi  publicat în 
Far  Eastern  Economic  Review  pe  6  august  2001  a  arătat  felul 
în care 27 de oameni  au fost forţaţi  a  munci ca sclavi, timp  de 
douăsprezece  ore  pe  zi, fără  să  fie  plătiţi, într-o  fabrică  de  că­
rămizi  din  oraşul  chinezesc  Dingzhou.  Unul  dintre  oameni, 
care  a  încercat  să  scape,  a  fost  prins,  a  fost  târât  înapoi  în 
tabără  şi  a  fost bătut  până  la  moarte  în  faţa  celorlalţi  oameni. 
De-abia  pe  22  mai  2001,  după  ce  unul  dintre  muncitori  a 
reuşit  să  scape  de  gărzi,  oficialităţile  locale  au  fost  informate 
şi  au  venit  ca  să-l aresteze  pe  manager  şi  să-i elibereze  pe  oa­
meni.  Muncitorii  fuseseră  ţinuţi  ca  sclavi  mai  bine  de  un  an. 
În  februarie  2001,  ziarul  Dahe  Daily  a  raportat  că  ofi­
cialii din oraşul Zhengzhou, din provincia Henan au  încercat 
să  elibereze  30  de  sclavi  dintr-o  mină  ilegală  de  cărbuni.  Au 
fost  împiedicaţi  de  20  de  paznici  înarmaţi  şi  au  revenit  a 
doua  zi,  însoţiţi  de  poliţia  înarmată.  O  altă  mină  de  cărbuni 
a  fost  închisă  în  aceeaşi  zonă,  unde  erau  ţinuţi  ca  slcavi  şase 
muncitori, cu vârste  cuprinse  între  14 şi  73  de  ani. 
În  mai  2001,  cinci  femei,  care  lucrau  forţat  fără  să  fie 
plătite  într-o  fabrică  de  materiale  de  lustruire,  au  evadat  în 
timpul unei  pene  de  curent,  potrivit  unui  articol  publicat  de 
Yanshan  Metropolis News. 
China  are  un  sistem  de  înregistrare  numit  hokou,  care 
le  dă  muncitorilor  foarte  puţine  drepturi  sau protecţie  atunci 
când  părăsesc  locul  original  de  rezidenţă.  Acest  fapt  îi  încu­
rajează  pe  alţii  să-i  considere  pe  cei  care  migrează  ca  pe  nişte 
cetăţeni  de  mâna  a  doua.  Atitudinea  luată  de  autorităţile 
locale  este:  „Nu  sunt  oamenii  noştri,  aşa  că  nu  suntem 
 396 Michael Tellinger 

responsabili  pentru  ei”.  Într-un  caz  de  acest  gen,  100  de  oa­
meni  din  Henan  au  fost  salvaţi  dintr-o  fabrică  de  chelp  din 
oraşul  Rongcheng, provincia  Shandong, numai  după  ce  unul 
dintre  ei  a  reuşit  să-şi  contacteze  familia  din  Henan,  care  a 
cerut  ajutorul  unui  ziar  local,  Henan  Daily.  Directorul  unei 
fabrici  de  cărămizi  din  Dingzhou  a  admis  că  a  ţinut  „câţiva” 
muncitori  la  lucru  împotriva voinţei  lor.  Deşi  există  legi  care 
interzic  munca  forţată,  oficialii  guvernamentali  şi  cei  de  la 
protecţia  muncii  nu  vor  să le  pună în  aplicare. 
Atâta  vreme  cât  necesitatea  economică  joacă  un  rol 
în  a-i  face  pe  muncitorii  itineranţi  vulnerabili  să  ajungă  să 
muncească  forţat, corupţia  şi  lăcomia  oamenilor vor  permite 
sclaviei  să  înflorească.  Genele  lăcomiei  şi  violenţei  sunt  mai 
puternice  ca niciodată în genomul  nostru. De ce  unii  au dez­
voltat  mecanisme  pentru  înfrângerea  acestor caracteristici, în 
vreme  ce  alţii  trăiesc  sub  efectul  acestor  gene?  La  sfârşitul 
anului  1994,  în  China  erau  înregistrare  oficial  260  000  de 
EIS  (Entităţi Investitoare  Străine), în  slujba cărora munceau 
aproape două milioane de muncitori, iar volumul investiţiilor 
este  491  de  miliarde  de  dolari  americani.  Pentru  că  primesc 
tratament  preferenţial  din  partea  guvernului,  aceste  entităţi 
sunt  imune  la  monitorizarea  care  are  loc  în  China.  Oficialii 
guvernamentali  şi  departamentali  se  fac  că  nu  văd  felul  în 
care  aceste  EIS  încalcă  legea,  pentru  că  se  tem  să  nu  piardă 
investiţiile  acestora.  În  schimb,  EIS  au  văzut  această  ambi­
guitate  ca  pe  un  avantaj  psihologic  pe  care-l  folosesc  ca  pe  o 
ameninţare împotriva departamentelor de  aplicare  a legii. În 
anul  1994, EIS  au  câştigat cel puţin  40% dintre  disputele  le­
gate  de  protecţia  muncii. Alte  tertipuri  folosite  de  EIS  sunt: 

1.  Muncitorii  sunt  obligaţi  să  depună  o  garanţie  la 

momentul  recrutării,  care  se  ridică  cel  mai  ade­
sea  la  valoarea  a  două  sau  trei  salarii.  Ei  nu  pot  cere 
 Sclavii zeilor 397 

înapoi  această  garanţie  dacă  îşi  dau  demisia  sau  sunt 

concediaţi. 
2.  Cărţile  de  identitate  şi  permisele  de  rezidenţă  tem­
porară  ale  muncitorilor  le  sunt  confiscate  la  intrare. 
Practic,  muncitorii  sunt  ţinuţi  în  custodie,  pentru  că 
nu pot să meargă nicăieri dacă nu au acte  de  identitate. 
3.  Muncitorii  primesc  în  medie  cu  18%  mai  puţin  bani 
decât  salariul  minim  pe  economie.  Cel  mai  scăzut  ni­
vel  de  salarizare  a  fost  înregistrat  în  oraşul  Dongguan, 
acolo  unde  muncitorii  primeau  cu  32,2%  mai  puţini 
bani  decât  salariul  minim  pe  economie. 
4.  Arieratele  de  plată şi  plata  sub  nivelul  muncii  prestate 
îi  înrobesc  pe  muncitori  şi  nu  le  permit  să întreprindă 
nicio  acţiune  pe  cont  propriu.  Unii  dintre  ei  îşi  pri­
mesc banii  o  dată la câteva luni, iar unele  întreprinderi 
nu  plătesc  decât  alocaţiile  zilnice  de  hrană.  În  mod 
invariabil,  atunci  când  aceste  întreprinderi  intră în  fa­
liment,  muncitorii  nu-şi  pot  revendica  banii  restanţi. 
Într-o  anchetă  oficială,  desfăşurată  în  luna  septembrie 
a  anului  1994  în  provincia  Guangdong,  principala 
zonă de  investiţii străine  din  China, au fost descoperiţi 
25  000  de  muncitori  ale  căror  salarii  nu  fuseseră  plă­
tite  sau  fuseseră  plătite  parţial,  suma  ajungând  până  la 
6  520  000  de  rmb. 

Managementul  dur, care  aduce  aminte  de  tratamentul 

aplicat  sclavilor,  este  activ  chiar  şi  în  fabricile  acreditate  din 
zonele  economice  speciale.  Mulţi  dintre  muncitori  provin 
din  satele  lovite  de  sărăcie.  Abuzul  fizic  şi  verbal  şi  concedi­
erile  arbitrare  sunt  la  ordinea  zilei. 
În  luna  martie  a  anului  1995,  muncitorii  coreeni  din­
tr-o  fabrică de  produse  electronice  din  oraşul  Zhuhai  au  fost 
obligaţi  să  lucreze  fără  întrerupere  timp  de  patru  zile,  având 
la  dispoziţie  doar  cinci ore  pentru  somn. Muncitorii  epuizaţi 
398 Michael Tellinger 

au  apucat  să  doarmă  în  timpul  pauzei  de  zece  minute  de  du­
pă-amiază.  Supărat  pe  „lenevia”  lor,  şeful  fabricii  a  obligat 
întregul  colectiv  să  îngenuncheze.  Cei  care  au  refuzat  au  fost 
concediaţi  imediat.  Pe  măsură  ce  China  se  integrează  rapid 
în  sistemul  comercial  mondial,  muncitorii  chinezi  nu  mai 
sunt sclavii  statului, ci  devin  sclavii  statului  şi ai capitalismu­
lui  internaţional. 
Fabricile  cu  regim  de  muncă  sclavagist,  multe  dintre 
ele  producând  branduri  internaţionale,  poartă  răspunderea 
multor  vieţi  pierdute  în  incendii  în  ultimii  zece  ani.  O  ast­
fel  de  statistică  ar  fi  inacceptabilă  în  Marea  Britanie  sau  în 
Statele  Unite  ale  Amercii. 

INCENDII ÎN FABRICI 
Mai 1991  Fabrica  Xingye  Raincoat  Factory,  deţinută  de  Hong 
Kong,  care  producea  hainele  de  ploaie  pentru  copii 
Ţestoasele  Ninja,  în  oraşul  Dongguan,  din  provincia 
Guanngdong: 72 de morţi, 47 de răniţi. 
Noiembrie 1993  Fabrica Zhili Toy Factory, deţinută de Hong Kong, care 
producea jucăriile Chicco în  Shenzen: 87 de  morţi,  51 
de răniţi. 
Decembrie  1993  Fabrica  taiwaneză  Gaofu  Textile  Co.  Ltd,  din  oraşul 
Fuzhou,  provincia  Fujian: 61  de  morţi,  toate victimele 
au fost femei. 
Iunie  1994  Fabrica Yuexin Textile  Factory,  deţinută de  Hong  Kong 
în Zhuhai: 93 de morţi, 160 de răniţi. Muncitorilor li s-a 
cerut să se întoarcă în fabrică pentru ca să scoată pro­
dusele chiar înainte ca fabrica să se prăbuşească. 
Septembrie 1995  Fabrica de echipamente electrice din oraşul Dongguan: 
7 morţi, 4 răniţi. 
Ziua de  Dormitorul  muncitorilor  de  la  o  fabrică  taiwaneză  de 
Anul Nou,  1996  decoraţiuni  pentru Crăciun din oraşul Shenzen: 22 de 
morţi,  33  de  răniţi.  Depozitul  transformat  în  dormitor 
a  fost  construit  cu  fier  ruginit.  Găzduia  peste  800  de 
muncitori  şi  diverse  materiale  plastice.  Singura  cale 
de ieşire era reprezentată de cele două uşi principale. 
 Sclavii zeilor 399 

Toate aceste „accidente” care puteau fi prevenite urmea­
ză  acelaşi  tipar.  Nu  există  mijloace  de  prevenire  a  incendiilor, 
ieşirile  de  urgenţă  sunt  de  obicei  blocate  sau  sigilate  ca  să-i 
împiedice  pe  muncitorii  sclavi  să  fugă.  În  primele  unsprezece 
luni  ale  anului  1995,  în  provincia  Guangdong  au  fost  înre­
gistrate  1 1 8 4  de  incendii,  în  care  au  murit  193  de  oameni 
şi  268  au  fost  răniţi.  Cele  mai  multe  dintre  victime  erau  fe­
mei  tinere,  acestea  reprezentând  principala  forţă  de  muncă 
din  întreprinderile  cu  capital  străin.  Vă  puteţi  imagina  ca  o 
asemenea  ştire  să  ajungă  pe  prima  pagină  a  ziarelor  din  Los 
Angeles?  La  început  poate  că  veţi  spune  că  „aşa  ceva  nu  s-ar 
putea întâmpla în  Statele  Unite  ale  Americii”.  Adevărul  este 
că probabil se întâmplă astfel de lucruri  tot timpul, dar ele  nu 
ajung  niciodată  să  fie  ştiri.  De  ce?  Pentru  că  munca  ieftină 
din  Los  Angeles  este  făcută  de  emigranţii  ilegali  mexicani 
şi  asta  nu  reprezintă  o  ştire  suficient  de  suculentă  pentru 
mass-media  însetată  de  sânge,  care  nu-i  dă  niciun  fel  de 
atenţie.  Vieţile  mexicanilor  par  să  valoreze  mai  puţin  decât 
viaţa  unei  majorete  de  pe  plajă. 
Şi  iată-ne  la  aproximativ 200  000  de  ani  de  la  intrarea 
noastră  în  comunitatea  universală  a  speciilor  primitive.  Deşi 
am  ajuns  aici  ca  o  specie  sclavă,  am  făcut  progrese  remarca­
bile  împotriva  creatorilor  noştri  ostili  şi  răzbunători,  care  nu 
s-ar  da  în  lături  de  la  nimic  ca  să  ne  manipuleze,  controleze 
şi  pedepsească  de  fiecare  dată.  Şi,  la  numai  11  000  de  ani 
de  la  apariţia  civilizaţiei,  prin  bunăvoinţa  unor  zei  milostivi, 
suntem  pe  cale  să  colonizăm  planeta  Marte.  Acum  avem  un 
ascendent  moral  asupra  creatorilor  noştri, în  ceea  ce  priveşte 
viziunea  noastră  asupra  egalităţii  şi  drepturilor  omului,  dar 
încă  mai  avem  o  mahmureală violentă  din  cauza  caracterului 
speciei  sclave.  Deşi  este  aproape  invizibilă,  sclavia  există  şi 
prosperă pe Pământ, aşa cum  a  făcut de  mii de  ani.  Oare vom 
învăţa  din  propria  experienţă  atunci  când  ne  vom  stabili  pe 
Marte  sau  vom  face  ceea  ce  ni  se  va  părea  normal -  clonarea 
400 Michael Tellinger 

unei  specii  noi  şi  controlarea  acesteia  cu  o  mână  de  fier?  Dacă 
ADN-ul  nostru  care  evoluează  încet  are  vreun  rol  în  această 
poveste, cel  mai  probabil  că vom  alege  cea  de-a  doua  opţiune. 

C O D U L  LUI  H A M M U R A B I : 
R E G E L E - P R E O T  CARE  A  Î N T E M E I A T 
BABILONUL 

Există  anumite  disensiuni  cu  privire  la perioada  în  care 

a domnit Hammurabi. Unii învăţaţi  susţin  că  acesta  a domnit 
în jurul  anului  2300  î.  Hr.,  alţii  spun  că  ar  fi  domnit  în jurul 
anului  1700  î.  Hr.  Zecharia  Sitchin  susţine  că  Hammurabi 
ar fi  domnit în jurul  anului  1900 î. Hr., ceea  ce  ar însemna că 
el  este  primul  rege  de  după  distrugerea  Sodomei  şi  Gomorei 
şi  a  altor  oraşe  de  către  zeii  Anunnaki,  care-l  urmăreau  pe 
zeul  rebel  Marduk,  fiul  lui  Enki,  în  jurul  anului  2024  î.  Hr. 
Însă,  aşa  cum  vom  demonstra,  Marduk  a  supravieţuit,  iar 
Babilonul  a  devenit  un  oraş  puternic  sub  domnia  sa.  În 
această  traducere,  realizată  de  L.  W.  King,  citim  despre  ceea 
ce  a  avut  de  spus  regele  Hammurabi  despre  noul  său  regat 
care  i-a  fost  încredinţat  de  Marduk: 

„Atunci  când  sublimul Anu,  regele Anunnaki,  şi  Bel,  domnul 

cerului  şi  al  pământului,  cel  care  a  hotărât  soarta  Pământului  i-au 
încredinţat lui Marduk, fiul atotputernic al lui Ea, Zeul Dreptăţii, con­
ducerea asupra pământenilor şi l-a făcut mai-mare peste Igigi, au dat 
Babilonului  ilustrul  său  nume,  pe  care  I-au  preamărit  pe  pământ  şi 
au ridicat un regat veşnic pe el, ale cărui fundaţii sunt atât de solide 
ca şi  cele  ale cerului  şi  pământului;  apoi, Anu  şi  Bel m-au  numit pe 
mine, Hammurabi, prinţul fericit, temător de Dumnezeu, să aduc le­
gea dreptăţii în acest ţinut, să-i distrug pe cei răi şi pe făcătorii de rele, 
în  aşa fel încât cel  puternic  să  nu-i facă  rău  celui  slab şi  să  conduc 
 Sclavii zeilor 401 

oamenii cu capul negru aşa cum a făcut-o Shamash şi să iluminez 
poporul pentru binele viitor al neamului omenesc”. 

Aceste  cuvinte  reprezintă  o  dovadă  minunată  a  felu­

lui  în  care  zeii  controlau  soarta  oamenilor  şi  numeau  regii 
din  rândurile  celor  puţini  aleşi.  Găsim  dovezi  despre  relaţia 
strânsă  dintre  Marduk  şi  Igigi,  care  erau  adepţii  săi,  cei  care 
sosiseră pe  Pământ venind de  pe Marte, după ce  această pla­
netă  îşi  pierduse  atmosfera. 
Ei  sunt  candidaţii  cei  mai  probabili,  cei  care  fuseseră 
părinţii  arienilor,  căsătorindu-se  în  anii  care  au  urmat  cu  fe­
mei pământene. Mai citim şi despre „oamenii cu capul negru”, 
care-i  reprezentau  pe  muncitorii  primitivi  şi  pe  descendenţii 
lui  Adamu, care  fuseseră aduşi  în  Sumer  ca  să lucreze  pentru 
zeii şi pentru păturile  superioare  ale  oamenilor din  Sumer. În 
alte  tăbliţe  putem  să  citim  despre  chinul oamenilor  cu  capul 
negru  şi  găsim  referiri  la  muncile  grele  pe  care  trebuiau  să  le 
presteze  şi  pentru  care  fuseseră  creaţi.  Este  o  dovadă  de  ne­
contestat  a  faptului  că  oamenii  cu  capul  negru  avuseseră  cea 
mai grea viaţă de  pe  această planetă încă de la momentul cre­
ării lor. De  asemenea, este evident că Adam a fost negru. Unii 
dintre  descendenţii  săi  au  fost  duşi  la  nord  şi  amestecaţi  cu 
Igigi şi cu  alţi zei inferiori sumerieni, dând naştere  albilor ari­
eni, clasa superioară a civilizaţiei sumeriene. Rudele lui Adam 
care  au  rămas  în  Africa  au  rămas  în  urmă  în  multe  domenii. 
În  vreme  ce  tehnologia  zeilor Anunnaki  era  aplicată  în  viaţa 
cotidiană  a  sumerienilor,  descendenţii  africani  ai  lui  Adam 
trăiau  în  aceleaşi  condiţii  primitive  de  mii  de  ani  şi  îi  vene­
rau  pe  aşa-zişii  zei  mitologici.  Însă  nu  toţi  oamenii  cu  capul 
negru  care  au  fost  duşi  în  Sumer  au  avut  o  viaţă  uşoară,  cei 
mai  mulţi  dintre  ei  au  rămas  sclavi  ai  zeilor  Anunnaki  şi  au 
avut  o  viaţă  plină  de  greutăţi.  În  jurul  anului  2000  î.  Hr., 
un  scrib  necunoscut  a  scris  un  poem  în  care  erau  descrise 
evenimentele  triste  care  au  înconjurat  căderea  oraşului  Ur. 
402 Michael Tellinger 

În  această  lamentaţie  citim  despre  chinul  populaţiei  negre. 

Acest  poem  reprezintă  o  dovadă  excelentă  a  circumstanţelor 
în  care  au  fost  distruse  Sodoma  si  Gomora  într-un  fel  de 
dezastru  nuclear,  dezlănţuit  de  îngerii  biblici  care  i-au  vi­
zitat  pe  Avraam  şi  pe  Lot.  Aceste  lucruri  se  întâmplau  în 
jurul anului 2024 î. Hr.  Punctele  de  suspensie  din traducerea 
tăbliţei  indică  părţile  distruse  ale  tăbliţei  care  nu  au  putut  să 
fie  descifrate: 

Legea  şi  ordinea  au  încetat  să  mai  existe... 

Oraşele  şi  casele  au  fost  distruse... 

În  râurile  Sumerului  curgea  o  apă  amară... 

Mama  nu  mai  avea  grijă  de  copiii  ei... 

Regalitatea  fusese  mutată  din  acest  ţinut... 

Pe  malurile  Tigrului  şi  Eufratului...  creşteau  plante 

lipicioase... 

Nimeni  nu  mai  mergea pe  străzi,  nimeni  nu  mai  bătea 

drumurile,  Oraşele  şi  satele  deveneau  ruine,  Fertilii  oameni 
negri  erau  acum  bătuţi... 

Soarta  hotărâtă  de  zei  nu  mai  putea  fi  schimbată  sau 
înfrântă! 

Regulile  15-20  din  Codul lui  Hammurabi 

Referirile  la  sclavi 
•  Oricine  ia  un  sclav,  bărbat  sau  femeie,  care  aparţine 
curţii,  sau  un  sclav, bărbat  sau  femeie, de  la  un  om  eli­
berat  şi-l  duce  în  afara  oraşului, va  fi  ucis. 
 Sclavii zeilor 403 

•  Oricine  primeşte  în  casa  lui  un  sclav  fugit, bărbat  sau 

femeie,  care  aparţine  curţii,  sau  unui  om  eliberat  şi 
nu-l aduce  pentru  ca  să fie  revendicat, atunci  stăpânul 
casei  va  fi  ucis. 
•  Dacă  cineva  găseşte  sclavi,  femei  sau  bărbaţi,  în  afa­
ra  oraşului  şi  îi  aduce  stăpânului,  acesta  îi  va  plăti  doi 
shekeli  de  argint. 
•  Dacă  sclavul  nu  va  spune  numele  stăpânului  său  cel 
care  îl găseşte  îl  va  aduce  la  palat,  se  vor  face  cercetări 
iar  sclavul va  fi  înapoiat  stăpânului  său. 
•  Oricine  ţine  un  sclav în  casa  sa  şi  acesta  este  găsit  aco­
lo, cel care l-a ţinut pe  sclav va  fi  ucis. 
•  Dacă sclavul pe  care  l-a  prins  a fugit de la el va depune 
jurământ  în  faţa  proprietarilor  sclavului  şi  va  fi  absol­
vit  de  vină. 

Codul  lui  Nesilim  (Hittiţi)  circa  1650  î.  Hr.-1500  î.  Hr 
Extrase  aleatorii 
•  Dacă  cineva  loveşte  un  bărbat  liber  sau  o  femeie  şi 
acesta  moare, îl va  aduce  pe  acesta  şi va  da  în  locul lui 
două persoane, pe  care  le va lăsa  să plece la  casa lor. 
•  Dacă  cineva  loveşte  un  bărbat  sclav  sau  o  femeie,  îl va 
aduce  şi  pe  acesta  şi  va  da  în  schimb  o  persoană,  pe 
care  o va lăsa  să  plece  la casa  ei. 
•  Dacă  cineva  orbeşte  un  om  liber  sau  îi  scoate  dinţii, 
până  acum  trebuia  să  dea  o  jumătate  de  kilogram  de 
argint, acum  va  da  douăzeci  de  jumătăţi  de  shekel. 
•  Dacă  cineva  orbeşte  un  sclav  sau  îi  scoate  dinţii,  va 
plăti  zece  jumătăţi  de  shekel  şi  va  fi  lăsat  să  plece  la 
casa lui. 
•  Dacă cineva provoacă o  pierdere  de  sarcină unei  femei 
şi aceasta este în luna a zecea, va plăti zece jumătăţi  de 
shekel de  argint, iar, dacă este în luna a cincea, va plăti 
cinci jumătăţi  de  shekel  de  argint. 
404 Michael Tellinger 

•  Dacă  cineva  provoacă  o  pierdere  de  sarcină  unei  fe­

mei  sclave  şi  aceasta  este  în  luna  a  zecea, va  plăti  cinci 
jumătăţi  de  shekel  de  argint. 
•  Dacă vreun om din Hatti  fură  un  sclav nesian  şi îl adu­
ce  aici, pe  teritoriul  Hatti,  iar  stăpânul  său  îl găseşte, i 
se  vor  plăti  douăsprezece  jumătăţi  de  shekel  de  argint 
şi  va  fi  lăsat  să  plece  la  casa  lui. 
•  Dacă  cineva  fură  un  sclav  luwian,  de  pe  pământurile 
Luwiei  şi  îl  aduce  pe  pământurile  Hatti,  iar  stăpânul 
acestuia  îl  descoperă, va  primi  înapoi  doar  sclavul. 
•  Dacă  un  sclav,  femeie  sau  bărbat,  fuge,  acela  la  care 
va  fi  găsit  de  către  stăpânul  său  va  plăti  cincizeci  de 
jumătăţi  de  shekel  pe  an. 
•  Dacă  un  om  liber  şi  o  femeie  sclavă  se  îndrăgostesc 
unul  de  altul şi  acesta  o  ia de  soţie, îşi întemeiază  casă 
şi  fac copii  şi după aceea se  despart, femeia va lua cu  ea 
doar pe  unul dintre  copii. 
•  Dacă  un  bărbat  sclav  se  căsătoreşte  cu  o  femeie, 
situaţia  va  fi  aceeaşi. Toţi  copiii  vor  rămâne  la  mamă, 
iar  sclavul  va  lua  un  singur  copil. 
•  Dacă  un  bărbat  sclav  se  căsătoreşte  cu  o  femeie  sclavă, 
situaţia va  fi  aceeaşi.  Copiii vor  merge  cu  mama  sclavă, 
mai  puţin  unul  care  va  sta  cu  tatăl  sclav. 
•  Dacă  un  sclav  comunică  preţul  miresei  unui  fiu  liber 
şi-l  ia  pe  acesta  ca  bărbat  al  fiicei  sale,  nimeni  nu-l  va 
transforma  pe  soţ  în  sclav. 
•  Dacă  un  om  liber  dă  foc  unei  case,  el  va  trebui  să  re­
construiască  acea  casă.  Şi,  indiferent  ce  se  află  în  acea 
casă, om, vită, oaie, dacă  moare, el  nu va trebui  să  plă­
tească  nicio  compensaţie. 
•  Dacă  un  sclav  dă  foc  unei  case,  stăpânul  său  va  com­
pensa pentru  el.  Sclavului  i  se  vor  tăia  nasul şi  urechile 
şi  va  fi  înapoiat  stăpânului  său.  Dar,  dacă  acesta  nu 
plăteşte  compesaţiile, va  trebui  să  cedeze  sclavul. 
 •  Dacă  un  om  liber  omoară  un  şarpe  şi  dă vina  pe  un  alt 
om,  va  trebui  să  plătească  o  jumătate  de  kilogram  de 
argint;  dacă  este  un  sclav, va  fi  omorât. 
•  Dacă  un  om  liber  alege  câte  o  femeie  sclavă  pentru  a 
se  împreuna  cu  ea,  fapta  nu  se  pedepseşte.  Dacă  fraţii 
se  culcă  cu  o  femeie  liberă,  împreună,  sau  unul  după 
celălalt,  fapta  nu  se  pedepseşte.  Dacă  tatăl  şi  fiul  se 
culcă  cu  o  femeie  sclavă  sau  cu  o  prostituată,  împreu­
nă, sau  unul  după  celălalt,  fapta  nu  se  pedepseşte. 
•  Dacă  un  sclav  îi  spune  stăpânului  său  «Nu  eşti  stăpâ­
nul  meu»  şi  este  condamnat,  stăpânul  său  îi  va  tăia  o 
ureche. 

Indiferent de  numărul de  dovezi prezentate, mulţi citi­

tori vor găsi  că  adevărul  este  prea oribil  ca  să fie crezut.  Omul 
a  evoluat  în  aşa  măsură  încât  pur  şi  simplu  respingem  ipo­
tezele  deprimante  de  o  asemenea  amploare  în  favoarea  unor 
povestiri  frumoase  spuse  de  către  istorici.  În  această  căutare 
a  iluminării,  cel  mai  mare  duşman  al  nostru  este  aroganţa. 
În  neputinţa  noastră  de  a  face  faţă  adevărului  teribil  despre 
moştenirea speciei noastre  sclave  se  află paradoxul care va con­
tribui  în  cele  din  urmă  la  dispariţia  noastră. Mândria  noastră 
folosită  necugetat  ar  putea  să  ne  distrugă.  Cunoaşterea  este 
putere,  indiferent  de  cât  de  veche  este.  Propun  să  începem 
să  îmbrăţişăm  înţelepciunea  predecesorilor  noştri,  indiferent 
de  cât  de  greu  ar  fi,  şi  să  găsim  o  cale  ca  să  înţelegem  faptele 
reale  legate  de  originile  noastre  şi  de  locul  nostru  pe  această 
planetă.  Din  păcate,  fiecare  părticică  din  esenţa  umană  este 
plină  de  caracteristicile  unei  specii  sclave, prinse  într-un  ciclu 
de  ritualuri  de  neînţeles, înrobite  de  tot  ceea  ce  ne  înconjoa­
ră,  respingând  cu  încăpăţânare  până  la  mormânt  orice  fel  de 
sugestii  de  acest  gen.  Am  fost  creaţi  ca  o  specie  sclavă,  am 
trăit  şi  ne-am  comportat  ca  o  specie  sclavă  şi  încă  ne  com­
portăm  ca  atare,  nesiguri  de  originile  şi  de  scopul  nostru. 
 ÎN CURÂND 

SCLAVII ZEILOR 
Istoria secretă a zeilor Anunnaki 
şi a misiunii lor pe Pământ 

volumul II 
 Cuprins 
Introducere  5 

1. Comportamentul animalelor  9 
2.  Celula  27 
3.  Creierul  47 
4.  O  călătorie  înapoi  în  timp  63 
5. Genomul:  Programul uman  de  software  83 
6. Panspermia  101 
7.PlanetaX  127 
8. Natura umană  153 
9. Aurul:  Obsesia  fără  sfârşit  177 
10.  Civilizaţia  instant  şi  Sumerul  217 
11. Mânia  zeului  279 
12.  Sclavi  şi  iscoade  339 
Tipografia  Shik  &  Ştefan  SRL 
str. Nicolae Drăgan nr.  10 
sector 5,  Bucureşti 
 Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

Colecţia LUMEA MISTERELOR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Michael Tellinger
Sclavii zeilor / Michael Tellinger:
trad.: Rădulescu Ionuţ - Bucureşti : Editura Nicol, 2013

ISBN: 978-973-7664-90-7

© 2013, Editura NICOL

Str. Alexandru Depărăţeanu nr. 29
Sector 1, Bucureşti
Tel/Fax: 021/222 40 93
Mobil: 0752.205.360
E-mail: allnicol@yahoo.com
wvvw.edituranicol.ro

ISBN: 978-973-7664-90-7

TITLUL ORIGINAL: Slave Species of the Gods.The Secret

History of the Anunnaki and Their Mission on Earth
COPYRIGHT © Inner Traditions International
TRANSLATION COPYRIGHT © Editura NICOL 2013

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărţi nu poate

fi reprodusă sau transmisă sub nicio formă şi prin niciun mijloc,
electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare sau
prin orice sistem de stocare şi accesare a datelor, fără permisiunea
Editurii Nicol.
Orice nerespectare a acestor prevederi conduce în mod automat la
răspunderea penală faţă de legile naţionale şi internaţionale privind
proprietatea intelectuală.
 Michael Tellinger

Sclavii zeilor
Istoria secretă a zeilor
Anunnaki
şi a misiunii lor pe Pământ

VOLUMUL II

Traducere de Ionut Rădulescu

Editura NICOL
 1
Religiile lumii
Marele făuritor de sclavi

Atunci când mergi în vizită la cineva pentru prima

oară, întotdeauna este interesant să te uiţi la fotografiile îm­
prăştiate pe pereţi şi pe mobilă, în care apar membrii familiei
şi prietenii. În câteva minute, îţi poţi forma o idee despre
trecutul acelei persoane, unde s-a născut, unde a crescut, cât
de înstărită este şi câţi fraţi şi surori are. Părinţii sunt în con­
tinuare împreună sau au divorţat? Unde trăiesc acum? Poze
ale copiilor, poze de la şcoală, poze de la absolvire, poze cu
animalele familiei şi, în unele situaţii, chiar poze cu maşinile
familiei. Este un colaj destul de complet al familiei-gazdă,
dar şi o istorie şi o indicaţie a poziţiei sociale. Îţi dă un sen­
timent de confort, atunci când ştii câte ceva despre gazda ta.
Brusc expresia „mărul nu cade departe de copac” devine din
nou relevantă atunci când încerci să analizezi caracterul şi
personalitatea gazdei tale. În subconştient, începi să analizezi
dacă primele impresii pe care ţi le-ai format despre gazdă,
înainte de a vedea acele fotografii, se potrivesc cu fotografiile.
Adesea, suntem surprinşi să descoperim un element nou prin
intermediul pozelor, ceva care ne ia complet prin surprinde­
re. Cu atât mai mult dacă gazda provine dintr-o altă cultură
 6 Michael Tellinger

sau trăieşte într-o ţară străină. Şi astfel ne lăsăm cuprinşi de

un sentiment de confort arunci când ne aşezăm la o ceaşcă de
ceai sau la un braai (grătar) în curte.
Să ne imaginăm pentru un minut că noi, o fami­
lie umană, primim la cină un vizitator de pe o altă planetă.
Reuşim să ne înfrângem orice fel de teamă de conflict, pen­
tru că se întâmplă ca acel vizitator să vorbească un dialect
îndepărtat al propriei limbi. După sosire, îi arătăm poze ale
familiei noastre, ale fraţilor, surorilor, verişorilor şi nepoţilor,
dar dintr-un motiv anume nu avem poze ale părinţilor noştri.
Vizitatorul este surprins. Suntem orfani? Nu ştim cine sunt
părinţii noştri? Trăind atât de mult timp pe Pământ, nu
am avut vreme suficientă ca să aflăm? Îi explicăm că avem
mai mulţi taţi, moment în care vizitatorul izbucneşte în râs.
Îşi dă seama că nu ştim nimic despre biologie şi ne expli­
că faptul că este imposibil să avem mai mult de un singur
tată. Îi arătăm invitatului dovada că avem mai mulţi taţi,
moment în care el îşi dă seama că suntem foarte dezorientaţi
şi dezinformaţi şi noi, ca omenire, avem nevoie de ghidare
şi de o reîmprospătare a informaţiilor despre originea ome­
nirii. Vizitatorul ne întreabă dacă nu suntem la curent cu
existenţa comuniunii universale de fiinţe şi dacă nu ştim că
toţi provenim din aceeaşi sursă. Ne povesteşte despre prac­
tica uzuală a colonizării planetelor de către un număr infinit
de fiinţe inteligente, despre practica răspândită a dreptului
de a popula planete noi cu propria specie, dacă noi suntem
cei care au ajuns primii acolo, practica de a crea genetic fiinţe
mai puţin inteligente care să execute muncile manuale grele
pe noile planete colonizate, permiţându-le să evolueze către
cel mai înalt nivel, continuând în acelaşi timp ciclul evoluţiei
universale şi iluminarea speciilor, iar arunci când atingem cel
mai înalt nivel de evoluţie şi iluminare ne reîntoarcem în ma­
rea comuniune a finţelor din care am plecat, moment în care
 Sclavii zeilor 7

ne reunim cu Creatorul Fiinţei Universale, Creatorul tuturor

lucrurilor din univers.
Această poveste ne provoacă multă confuzie şi ne face
să ne simţim uşor încurcaţi, pentru că ştim cine este tatăl
nostru şi căutăm scuze pentru fraţii şi surorile noastre umani
care susţin că tatăl lor ar putea să fie altcineva. Încercăm
să-l convingem pe vizitator că tatăl nostru este acela care
susţinem că este. Deşi nu avem nicio dovadă pentru a susţine
asta, informaţia ne-a fost transmisă de-a lungul generaţiilor,
deci trebuie să fie adevărată. Atunci, invitatul nostru ne cere
să vadă o listă a presupuşilor taţi ai fraţilor şi surorilor noastre
şi iată ce îi arătăm.

RELIGIILE GRUPATE PE ŢĂRI

( pentru a evita plictiseala folsoiţi această listă doar ca referinţă)

ŢARA RELIGIILE EXPRIMATE PROCENTUAL

DUPĂ ADEPŢI (%)
Afganistan musulmani suniţi (80%), musulmani şiiţi (19%), alte
religii (1%)

Africa de Sud creştini (68%, aici sunt incluşi cei mai mulţi Albi şi Roşii*,
aprox. 60% din populaţia neagră şi 40% din cea indiană),
musulmani (2%), hinduşi (1,5%, reprezentând 60% dintre
indieni), religii indigene şi animişti (28,5%).

*un termen sud-african care desemnează un amestec european

şi Khoi-san cu alte populaţii africane.

Albania musulmani (70%), ortodocşi albanezi (20%), romano-ca-

tolici (10%)
Algeria musulmani suniti (religia de stat 99%), creştini si evrei
(1%)
Andorra romano-catolici (predominant)

Angola credinţe indigene (47%), romano-catolici (38%),

protestanţi (15%) - valabil în 1998
 8 Michael Tellinger

Anguilla anglicani (40%), metodişti (33%). adventişti de ziua a

şaptea (7%), baptişti (5%), romano-catolici (3%), alte re­
ligii (12%)

Antigua şi creştini (predominant anglicani şi alţi protestanţi, şi

Barbuda romano-catolici)

Antilele romano-catolici, protestanţi, evrei, adventişti de ziua a

olandeze şaptea
Arabia Saudită musulmani (100%)
Argentina romano-catolicii (92%, practicanţi mai puţin de 20%),
protestanţi (2%), evrei (2%), alte religii (4%)
Armenia apostoli armeni (94%), alte religii creştine (4%), yezidi
(zoroastrism / animism) (2%)
Aruba romano-catolici (82%), protestanţi (8%), hinduşi, musul-
mani, confucianişti, evrei
Australia anglicani (26,1%), romano-catolici (26%), alte religii
creştine (24,3%), religii noncreştine (11%), alte religii
(12.6%)
Austria romano-catolici (73,6%), protestanţi (4,7%), musulmani
(4,2%), alte religii (0,1%), atei (17,4%)
Azerbaijan musulmani (93,4%), ortodocşi ruşi (2,5%), ortodocşi ar­
meni (2,3%), alte religii (1,8%) - valabil în 1995
Bahamas baptişti (32%), anglicani (20%), romano-catolici (19%),
metodişti (6%), Biserica lui Dumnezeu (6%), alte culte
protestante (12%), fără religie sau religie necunoscută
(3%), alte religii (2%)
Bahrein musulmani şiiţi (70%), musulmani suniţi (30%)
Bangladesh musulmani (83%), hinduşi (16%), alte religii (1%) -1998
Barbados protestanţi (67%, din care anglicani (40%), penticostali
(8%), metodişti (7%), alte religii (12%)), romano-catolici
(4%), atei (17%), alte religii (12%)
Belarus ortodocşi (80%), alte religii (inclusiv romano-catolici,
protestanţi, evrei şi musulmani) (20%) - valabil în 1997
Belgia romano-catolici (75%), protestanţi şi alte religii (25%)
Belize romano-catolici (49,6%), protestanţi (27%, din care angli-
cani (5,3%), metodişti (3.5%). menoniţi (4,1%), adventişti
de ziua a şaptea (5,2%), penticostali (7.4%), Martorii lui
lehova (1,5%)), atei (4,9%), alte religii (14%) - anul 2000
Benin religii indigene (50%), creştini (30%), musulmani (20%)
Bolivia romano-catolici (95%), protestanţi (metodişti evanghelici - 5%)
 Sclavii zeilor 9

Bermude protestanţi nonanglicani (39%), anglicani (27%), roma-

no-catolici (15%), alte religii (19%)
Bosnia - musulmani (40%), ortodocşi (31%), romano-catoiici (15%),
Herţegovina alte religii (14%)
Botswana religii indigene (85%), creştini (15%)
Brazilia romano-catoiici (80%)
Brunei musulmani (religia oficială - 67%), budişti (13%), creştini
(10%), religii indigene şi alte religii (10%)
Butan budişti iamaici (75%), hinduşi, cu influenţe indiene şi ne-
paleze (25%)
Bulgaria ortodocşi bulgari (82,6%), musulmani (12,2%),
romano-catoiici (1,7%), evrei 0,1%, protestanţi, gregori-
eni-armeni şi alte religii (3.4%) -1998
Burkina Faso religii indigene (40%), musulmani (50%), creştini (în
principal romano-catoiici 10%)
Burma I budişti (89%), creştini (4% - baptişti 3%, romano-catoiici
| 1%), musulmani (4%), animişti (1%), alte religii (2%)
Burundi creştini (67% din care romano-catoiici (62%), protestanţi
(5%)), religii indigene (23%), musulmani (10%)
Cambodgia budişti (95%), alte religii (5%)
Camerun religii indigene (40%), creştini (40%), musulmani (20%)
Canada romano-catoiici (46%), protestanţi (36%), alte religii
(18%) - bazat pe recensământul din 1991

Cehia romano-catoiici (39,2%), protestanţi (4,6%), ortodocşi

(3%), alte religii (13,4%), atei (39,8%)

Cipru ortodocşi greci (78%), musulmani (18%), maroniţi,

apostoli armeni şi alte religii (4%)
Chile romano-catoiici (89%), protestanţi (11%), evrei - procent
neglijabil

China daoişti (taoişti), budişti, musulmani ( 1 % - 2%), creştini

(3%-4%)*
*în statisticile oficiale apar ca atei (2002)

Ciad musulmani (51%), creştini (35%), animişti (7%), alte re­

ligii (7%)

Columbia catolici (90%)

Coreea de neafiliati (46%), creştini (26%). budişti (26%),
Sud confucianişti (1%), alte religii (1%)
 10 Michael Tellinger

Coreea de budişti şi confucianişti în mod tradiţional, creştini şi

Nord sincretişti Chondogyo (religia Căii Divine)*
Activităţile religioase autonome sunt aproape inexisten­
te; guvernul sponsorizează grupuri religioase pentru a
susţine iluzia libertăţii de religie.
Coasta de creştini (20% - 30%), musulmani (35% - 40%), religii
Fildeş indigene (25% - 40%)
Costa Rica romano-catolici (76,3%), evanghelişti (13,7%), Martorii
lui lehova (1,3%), alţi protestanţi (0,7%), alte religii
(4,8%), atei (3;2%)

Croaţia romano-catolici (87,8%), ortodocşi (4,4%), musulmani

(1,3%), protestanţi (0,3%), alte religii şi religii necunos­
cute (6,2%) - 2001

Cuba romano-catolici (85% - înainte de venirea la putere a

lui Fidel Castro), protestanţi, Martorii lui lehova, evrei şi
santeristi
Danemarca luterani evanghelici (95%), alţi protestanţi şi romano-ca­
tolici (3%), musulmani (2%)

Djibuti musulmani (94%), creştini (6%)

Ecuador romano-catolici (95%)
Egipt musulmani (predominant suniti -94%), creştini şi alte re-
ligii (6%) .
El Salvador romano-catolici (83%) (Grupurile protestante din ţară
desfăşoară o activitate intensă; la finalul anului 1992 în
Salvador existau aproximativ un milion de protestanţi)
Elveţia romano-catolici (46,1%), protestanţi (40%), alte religii
(5%), atei (8,9%)
Emiratele musulmani (96%, din care şiiţi (16%)), creştini, hinduşi
Arabe Unite şi alte religii (4%)
Eritreea musulmani, creştini, romano-catolici, protestanţi
Estonia lutereani evanghelici, ortodocşi ruşi, ortodocşi estonieni,
baptişti, metodişti, romano-catolici, adventişti de ziua a
şaptea, penticostali, Cuvântul Vieţii, evrei
Etiopia musulmani (45% - 50%), ortodocşi etiopieni (35% -
40%), animişti (12%), alte religii (3% - 8%)

Filipine romano-catolici (83%). protestanţi (9%), musulmani

(5%), budişti şi alte religii (3%)
Finlanda luterani evanghelişti (89%), ortodocşi ruşi (1%). atei
(9%), alte religii (1%)
 Sclavii zeilor 11

Franţa romano-catolici (83% - 89%), protestanţi (2%), evrei

(1%), musulmani (5% -10%), neafiliaţi (4%)

Gabon creştini (55% - 75%), animişti, musulmani (mai puţin de

1%)
Gambia musulmani (90%), creştini (9%), religii indigene (1%)
Gaza musulmani (predominant Suniţi - 98,7%), creştini (0,7%),
evrei (0,6%)
Georgia ortodocşi georgieni (65%), mulsumani (11%), ortodocşi
de rit rusesc (10%), apostoli armenieni (8%), religii ne-
cunoscute (6%)
Germania protestanţi (34%), romano-catolici (34%), musulmani
(3,7%), neafiliaţi sau de alte religii (28,3%)

Ghana creştini (63%), musulmani (16%), religii indigene (21%)

Gibraltar romano-catolici (76,9%), Biserica Anglicană (6,9%),

musulmani (6,9%), evrei (2,3%), atei sau alte religii
(7%) - valabil în 1991
Grecia ortodocşi de rit grecesc (98%), musulmani (1,3%), alte
religii (0,7%)
Grenada romano-catolici (53%), anglicani (13,8%), alte culte pro-
testante (33,2%)
Groenlanda '. luterani evanghelişti
Guadelupe romano-catolici (95%), hinduşi şi păgâni africani (4%),
protestanţi (1%)
Guam romano-catolici (85%), alte culte (15%) - valabil în 1999
Guatemala romano-catolici, protestanţi, credinţe mayaşe indigene
Guernsey anglicani, romano-catolici, prezbiterieni, baptişti,
congragaţionişti, metodişti
Guineea musulmani (85%), creştini (8%), credinţe indigene (7%)

Guineea-Bisau credinţe indigene (50%), musulmani (45%), creştini (5%)

Guineea preponderent creştini, cei mai mulţi romano-catolici,
Ecuatorială practici păgâne
Guyana creştini (50%), hinduşi (35%), musulmani (5%), alte re-
ligii (5%)
Guyana romano-catolici
Franceză
 12 Michael Tellinger

Haiti romano-catolici (80%), protestanţi ((16% din care baptişti

(10%), penticostali (4%), adventişti (1%), alte culte (1%)),
atei (1%), alte religii (3%). Aproape jumătate din populaţia
ţării practică voodoo.

Honduras romano-catolici (97%), minoritate Protestantă

Hong Kong un amestec eclectic din religiile locale (90%). creştini
(10%)
India hinduşi (81,3%), musulmani (12%), creştini (2,3%),
sikhşi (1,9%), alte grupuri care includ budiştii, jainiştii şi
parşii (2,5%) - valabil în anul 2000
Indonezia musulmani (88%), protestanţi (5%), romano-catolici
(3%), hinduşi (2%), budişti (1%), alte religii (1%) - va-
labil în 1998
Islanda luterani evanghelişti (87,1%), alte culte protestante
(4,1%), romano-catolici (1,7%), alte religii (7.1%) - va-
labil în 2002
Insula romano-catolici (amestecat cu religii indigene),
Capului Verde protestanţi (în mare parte adepţi ai Bisericii de la
Nazaret)
Insulele Biserica Unitariană (Prezbteriană şi Congregaţională),
Cayman anglicani, baptişti, Biserica lui Dumnezeu, alţi
protestanţi, romano-catolici
Insulele Cocos musulmani suniţi (80%), alte religii (20%) - valabil în
(Keeling) 2002
Insulele Cook creştini (majoritatea populaţiei este membră a Bisericii
Creştine din Insulele Cook)
Insulele musulmani şiiţi (98%), romano-catolici (2%)
Comoros
Insula budişti (36%), musulmani (25%), creştini (18%), alte
Crăciunului religii (21%)
Insulele în general anglicani, romano-catolici, Biserica Unită
Falkland Liberă, Biserica Evanghelistă. Martorii lui lehova, lute­
(Insulele rani, adventişti de ziua a şaptea
Malvine)
Insulele Feroe luterani evanghelişti
Insulele Fiji creştini (52%, din care metodişti (37%), romano-cato­
lici (9%)), hinduşi (38%), musulmani (8%), alte religii
(2%). Locuitorii din Fiji sunt în mare parte creştini, indi­
enii sunt hinduşi şi mai există o minoritate musulmană
(1986).
 Sclavii zeilor 13

Insula Man Anglicani, romano-catolici, metodişti, baptişti, presbiteri-

eni, Societatea Prietenilor
Insulele creştini (majoritar romano-catolici, deşi mai pot fi întâlni­
Mariana de te şi credinţe tradiţionale şi tabu)
Nord
Insulele creştini (predominant protestanţi)
Marshall
Insulele anglicani (37,4%), Biserica Unitariană Australiană
Norfolk (14,5%), romano-catolici (11,5%), adventişti de ziua
a şaptea (3,1%), atei (12,2%), religii necunoscute
(17,4%), alte religii (3,9%) - valabil în 1996
Insulele adventişti de ziua a şaptea (100%)
Pitcairn
Insulele Virgine protestanţi (86%, din care metodişti (33%), anglicani
(Marea (17%), Biserica lui Dumnezeu (9%), adventişti de ziua
Britanie) a şaptea (6%), baptişti (4%), Martorii lui lehova (2%),
alte culte (15%)), romano-catolici (10%), atei (2%), alte
religii (2%)
Insula anglicani (majoritatea), baptişti, romano-catolici,
Sfânta Elena adventişti de ziua a şaptea
Insulele anglicani, alte culte protestante, romano-catolici
St. Kitts şi
Nevis
Insula romano-catolici (90%), anglicani (3%), alte culte protes­
Sf. Lucia tante (7%)
Insulele romano-catolici (99%)
Sf. Petru şi
Michelon

Insulele Sao creştini (80%: romano-catolici, protestanţi evanghelici,

Tome şi adventişti de ziua a şaptea
Principe
Insulele romano-catolici (86,6%), anglicani (6,8%), alte religii
Seychelles creştine (2,5%), alte religii (4%)
Insulele ariglicanf "(45%), romano-âatolicT" (18%), "unitarieni
Solomon (metodişti şi prezbiterieni 12%), baptişti (9%), adventişti
de ziua a şaptea (7%), alţi protestanţi (5%), religii indi­
gene (4%)
Insulele Turk baptişti (40%), metodişti (16%), anglicani (18%),
şi Caicos Biserica lui Dumnezeu (12%), alte religii (14% ) - valabil
în 1990
Insulele baptişti (42%). romano-catolici (34%), episcopalieni
Virgine (17%), alte religii (7%)
 14 Michael Tellinger

Insulele anglicani (47%), metodişti (28%), romano-catolici (13%),

Sf. Vincent si hinduşi, adventişti de ziua a şaptea, alte culte
Grenadine protestante
Insulele Wallis romano-catolici (99%), alte religii (1%)
şi Futuna

Iordania musulmani suniţi (92%), creştini (6% - majoritatea

ortodocşi de rit grecesc şi romano-catolici, ortodocşi de
rit sirian, ortodocşi copţi, ortodocşi de rit armenesc şi
culte protestante), câteva mici populaţii musulmane şiite
şi druze (2%) - valabil în 2001
Irak musulmani (siiţi 60% - 65%, suniţi 32% - 37%), creştini şi
alte religii (3%)
Iran musulmani şiiţi (89%), musulmani suniţi (9%), zaroastri-
eni, evrei, creştini şi baha'i (2%)
Irlanda romano-catolici (91,6%), Biserica Irlandei (2,5%), alte
religii (5,9%)
Israel evrei (80,1%), musulmani (14,6%, cei mai mulţi suniţi),
creştini (2,1%), alte religii (3,2%) - valabil în 1996
Italia Predomină romano-catolicii, alături de comunităţi
importante de protestanţi şi evrei şi o comunitate de
musulmani aflată în creştere.
Jamaica protestanţi (61,3%, din care Biserica lui Dumnezeu
(21,2%), baptişti (8,8%), anglicani (5,5%), adventişti
de ziua a şaptea (9%), penticostali (7,6%), metodişti
(2,7%), Biserica Unitariană (2,7%), Fraţii lui Iisus (1,1%),
Martorii lui lehova (1,6%), moravieni (1,1%)), romano-
catolici (4%), alte culte, incluzând si cultele spirituale
(34,7%)
Japonia shintoişti şi budiştii (84%), altele (16% - inclusiv creştinii
0,7%) '
Jersey anglicani, romano-catolici, baptişti, Noua Biserică
Congregaţionistă, metodişti, prezbiterieni
Kazakstan musulmani (47%), ortodocşi de rit rusesc (44%),
protestanţi (2%), alte religji (7%)
Kenya protestanţi (45%), romano-catolici (33%), religii indigene
(10%), musulmani (10%), alte religii (2%).
O mare parte dintre kenyeni sunt creştini, dar numă­
rul estimativ al oamenilor care aderă la Islam sau la
credinţele indigene variază destul de mult.
Kirghislan musulmani (75%), ortodocşi de rit rusesc (20%), alte
religii (5%)
 Sclavii zeilor 15

Kiribati romano-catolici (52%), protestanţi (congregaţionişti)

(40%), adventişti, musulmani, baha'i, Sfinţii Zilelor din
Urmă şi Biserica lui Dumnezeu (1999)
Kuweit musulmani (85% din care suniţi (70%) şi şiiţi (30%)),
creştini, hinduşi, parşi şi alte religii (15%)
Laos budişti (60%), animişti şi alte religii (40% - incluziv bise-
ricile creştine -1,5%)
Lesoto creştini (80%), religii indigene (20%)
Letonia luterani, romano-catolici, ortodocşi de rit rusesc
Liban musulmani (59,7% - şiiţi, suniţi, druzi, ismaeliţi, alawiţi
sau nusairy), creştini (39% - catolici maroniţi, catolici
melkiţi, ortodocşi armeni, catolici sirieni, catolici armeni,
romano-catolici, protestanţi), alte religii (1,3%).
Sunt recunoscute şaptesprezece secte religioase.
Liberia religii indigene (40%), creştini (40%), musulmani (20%)
Libia musulmani suniţi (97%)
Liechtenstein romano-catolici (76,2%), protestanţi (7%), religii necu­
noscute (10,6%), alte religii (6,2%) - valabil în 2002
Lituania romano-catolici (în principal), luterani, ortodocşi de rit ru-
sesc, protestanţi, baptişti, musulmani, evrei
Luxemburg romano-catolici (87%), protestanţi (13%), evrei şi
musulmani
Macau budişti (50%), romano-catolici (15%), atei şi alte religii
(35%)-valabil în 1997
Macedonia ortodocşi macedoneni (70%), musulmani (29%), alte re­
ligii (1%)
Madagascar religii indigene (52%), creştini (41%), musulmani (7%)

Malaezia musulmani, budişti, daoişti, hinduşi, creştini, sikhşi

în plus, în estul Malaeziei se practică şamanismul.
Malawi protestanţi (55%), romano-catolici (20%), musulmani
(20%), religii indigene (5%), alte religii (2%)
Maldive musulmani suniţi
Mali musulmani (90%), religii indigene (9%), creştini (1%)

Malta romano-catolici (98%)

Marea Britanie anglicani şi romano-catolici (40 de milioane), musul­
mani (1,5 milioane), prezbiterieni (800.000), metodişti
(760.000), sikhşi (500.000), hinduşi (500.000), evrei
(350.000)
 16 Michael Tellinger

Maroc musulmani (98,7%). creştini (1,1%), evrei (0,2%)

Martinica romano-catolici (85%), protestanţi (10,5%), musulmani
(0,5%), hinduşi (0,5%), alte religii (3,5%) - valabil în 1997

Mauritania musulmani (100%)

Mauritius hinduşi (52%), creştini (28,3% din care romano-catolici
(26%)', protestanţi (2,3%)), musulmani (16,6%), alte re­
ligii (3,1%)
Mayotte musulmani (97%), creştini (cea mai mare parte
romano-catolici)
Mexic romano-catolici (89%), protestanţi (6%), alte religii (5%)
Micronezia romano-catolici (50%), protestanţi (47%)
Moldova ortodocşi de rit răsăritean (98%), evrei (1,5%), baptişti
şi alte culte (0,5%)- valabil în 2000
Monaco romano-catolici (90%)
Mongolia budişti lamaişti (50%), atei (40%), şamanişti şi creştini
(6%), musulmani (4%) - valabil în 2004
Montserrat anglicani, metodişti, romano-catolici, penticostali,
adventişti de ziua a şaptea, alte culte creştine
Mozambic religii indigene (50%), creştini (30%), musulmani (20%)
Namibia creştini (80% - 90%, luterani cel puţin 50%), religii indigene
(între 10% si 20%)
Nauru creştini (2/3 protestanţi, 1/3 romano-catolici)
Nepal hinduşi (86,2%), budişti (7,8%), islamişti (3,8%), alte re­
ligii (2,2%)
Nepal este singurul stat a cărui religie oficială este reli­
gia hindusă (1995)

Nicaragua romano-catolici (85%), protestanţi

Niger musulmani (80%), creştini şi alte religii indigene
Nigeria musulmani (50%), creştini (40%), religii indigene (10%)
Niue Biserica Ekalesia Niue, o biserică protestantă, înrudită
cu Socitatea Misionară Londoneză (75%), Sfinţii Zilelor
din Urmă (10%), alte religii (15%, în principal romano-
catolici, Martorii lui lehova şi adventişti de ziua a şaptea)

Norvegia luterani evanghelişti (86% - biserica de stat) protestanţi

şi romano-catolici (3%), alte religii (1%), atei sau religii
necunoscute (10%) - valabil în 1997
 Sclavii zeilor 17

Noua romano-catolici (60%), protestanţi (30%), alte religii

Caledonie (10%)
Noua anglicani (24%), presbiterieni (18%), romano-catolici
Zeelandă (15%), metodişti (5%), baptişti (2%), alte culte protes-
tante (3%), religii nespecificate sau atei (33%) - valabil
în 1986
Olanda romano-catolici (31%), protestanţi (21%), musulmani
(4,4%), alte religii (3,6%), neafiliaţi (40%) - valabil în
1998
Oman musulmani ibadhi (75%), musulmani suniţi, musulmani
shi'ajhjnduşi
Pakistan musulmani (97% din care suniţi (77%), şiiţi (20%)), creştini,
hinduşi şi alte religii (3%)
Palau creştini (romano-catolici (49%), adventişti de ziua a
şaptea, Martorii lui lehova, Adunarea lui Dumnezeu,
Misiunea Liebenzell şi Sfinţii Zilelor din Urmă), religia
Modekngei (aceasta este o religie indigenă, îmbrăţişată
de o treime a populaţiei din Palau)
Panama _
romano-catolici -
(85%), protestanţi (15%)
Papua Noua romano-catolici (22%), luterani (16%), prezbiterieni,
Guinee metodişti, Societatea Misionară Londoneză (8%), an­
glicani (5%), Uniunea Evanghelică (4%), adventişti de
ziua a şaptea (1%), alte culte protestante (10%), religii
indigene (34%)
Paraguay romano-catolici (90%), menoniţi şi alte culte protestante
Peru romano-catolici (90%)
Polinezia protestanţi (54%), romano-catolici (30%), alte religii (10%),
franceză atei (6%)
Polonia romano-catolici (95%, practicanţi-75%), ortodocşi de rit
răsăritean, protestanţi şi alte culte (5%)
Porto Rico romano-catolici (85%), protestanţi şi alte religii (15%)
Portugalia romano-catolici (94%), protestanţi - valabil în 1995
Qatar musulmani (95%)
Republica religii indigene (35%), protestanţi (25%), romano-catolici
Centrafricană (25%), musulmani (15%)
Republica creştini (50%), animişti (48%), musulmani (2%)
Congo
Republica romano-catolici (50%), protestanţi (20%), kimbanguişti
Democrată (10%), musulmani (10%), alte secte sincretiste şi religii
Congo indigene (10%)
 18 Michael Tellinger

Republica romano-catolici (77%), protestanţi (15% din care

Dominicană metodişti (5%), penticostali (3%), adventişti de ziua a
şaptea (3%), baptişti (2%), altele (2%)), atei (2%), alte
religii (6%)
Reunion romano-catolici (86%), hinduşi, musulmani, budişti - va­
labil în 1995

România ortodocşi de rit răsăritean cu toate subdiviziunile (87%),

protestanţi (6,8%), catolici (5,6%), alte religii, în special
musulmani (0,4%), atei (0,2%) - valabil în 2002
Ruanda romano-catolici (56,5%), protestanţi (26%), adventişti
(11,1%), musulmani (4,6%), religii indigene (0,1%), atei
(1,7%)-valabil în 2001
Rusia ortodocşi de rit rusesc, musulmani, alte religii
Sahara de Vest musulmani creştini (32,71% dintre care romano-catolici
(17,28%), protestanţi (5,61%), ortodocşi (3,49%), angli­
cani (1,31%)), musulmani (19,67%), hinduşi (13,28%),
budişti (5,84%), sikhşi (0,38%), evrei (0,23%), alte religii
(13,05%), culte nereligioase (12,43%), atei (2,41%) -
valabil în 2002
Samoa creştini (99,7%). Aproape jumătate din populaţia ţării
este asociată cu Societatea Misionară Londoneză. Mai
include şi congregaţionişti, romano-catolici, metodişti,
Sfinţii Zilelor din Urmă, adventişti de ziua a şaptea
Samoa creştini congregaţionişti (50%), romano-catolici (20%)
americană protestanţi şi alte culte (30%)
San Marino romano-catolici
Senegal musulmani (94%), religii indigene (1%), creştini (5%, în
prinicipal romano-catolici)
Serbia şi ortodocşi (65%), musulmani (19%), romano-catolici
Muntenegru (4%), protestanţi (1%), alte religii (11%)
Sierra Leone musulmani (60%), religii indigene (30%), creştini (10%)
Siria musulmani suniţi (74%), alawiji, druzi şi alte secte mu­
sulmane (16%), creştini (10%, diverse secte), evrei
(comunităţi mici în Damasc, Al Qamishli şi Aleppo)
Singapore budişti (de rit chinezesc), musulmani (malaiesyeni),
creştini, hinduşi, sikhşi, taoişti, confucianişti
Slovacia romano-catolici (60,3%), atei (9,7%), protestanţi (8,4%),
ortodocşi (4,1%), alte religii (17,5%)
Slovenia romano-catolici (70,8%, inclusiv 2% unitarişti), luterani
(1%), musulmani (1%), atei (4,3%), alte religii (22,9%)
 Sclavii zeilor 19

Somalia musulmani suniţi

Spania romano-catolici (94%), alte religii (6%)
Sri Lanka budişti (70%), hinduşi (15%), creştini (8%), musulmani
(7%)-valabil în 1999
SUA protestanţi 52%, romano-catolici (24%), mormoni (2%),
evrei (1%), musulmani (1%), alte religii (10%), atei
(10%)-valabil în 2002
Sudan musulmani suniţi (70%, în nord), religii indigene (25%),
creştini (5%, cu precădere în sud şi la Khartoum)
Suriname hinduşi (27,4%), musulmani (19,6%), romano-catolici
(22,8%), protestanţi (25,2%, predominant moravieni),
religii indigene (5%)
Swaziland zionişti (un amestec de creştinism cu moştenirile indige­
ne ancestrale 40%), romano-catolici (20%), musulmani
(10%), anglicani, baha'i, metodişti, mormoni, evreii şi
alte religii (30%)
Suedia luterani (87%), romano-catolici, ortodocşi, baptişti, musul­
mani, evrei, budişti
Taiwan un amestec de budism, confucianism şi taoism (93%),
creştini (4,5%), alte religii (2,5%)
Tadjikistan musulmani suniţi (85%), musulmani shi'a (5%), alte religii
(10%)-valabil în 2003
Tanzania teritoriul principal: creştini (30%), musulmani (35%), re­
ligii indigene (35%)
Thailanda budişti (95%), musulmani (3,8%), creştini (0,5%), hinduşi
(0,1%), alte religii (0,6%) - valabil în 1991
Timorul de Est romano-catolici (90%), musulmani (4%), protestanţi
(3%), hinduşi (0,5%), budişti, animişti - valabil în 1992
Togo religii indigene (51%), creştini (29%), musulmani (20%)
Tokelau Biserica Creştină Congregaţională (70%), romano-catolici
(28%), alte religii (2%)
Tonga creştini (Biserica Liberă Wesley pretinde că are un număr
de peste 30 000 de adepţi)
Trinidad romano-catolici (29,4%), hinduşi"(23,8%), anglicani (10,9%),
Tobago musulmani (5,8%), prezbiterieni (3,4%), alte religii (26,7%)
Tunisia musulmani (98%), creştini (1%), evrei şi alte religii (1%)
Turcia musulmani (99,8%, cei mai mulţi sunt suniţi), alte religii
(0,2%, majoritatea sunt creştini şi evrei)
Turkmenistan musulmani (89%), ortodocşi de rit răsăritean (9%), religii
necunoscute (2%)
 20 Michael Tellinger

Tuvalu Biserica din Tuvalu (congregaţionistă) (97%), adventişti de

ziua a şaptea (1,4%), baha'i (1%), alte religii (0,6%)
Uganda romano-catolici (33%), protestanţi (33%), musulmani
(16%), religii indigene (18%)
Ucraina ortodocşi ucraineni (19% - Patriarhia Kievului),
ortodocşi ucraineni (9% - Patriarhia Moscovei), greco-
catolici ucraineni (6%), ucraineni ortodocşi autocefali
(1,7%), protestanţi, evrei, atei (38%) - valabil în 2004
Ungaria romano-catolici (67,5 %), calvinişti (20%), luterani (5%), atei
şi alte culte (7,5 %)

Uniunea romano-catolici, protestanţi, ortodocşi, musulmani, evrei

Europeană
Uruguay romano-catolici (66%, mai puţin de jumătate din
populaţia adultă a ţării merge cu regularitate la biserică),
protestanţi (2%), evrei (1%), nepracticanţi şi alte religii
(31%)
Uzbekistan musulmani (88%, majoritatea suniţi), ortodocşi de rit răsări­
tean (9%), alte religii (3%)
Vanuatu prezbiterieni (36,7%), anglicani (15%), romano-cato­
lici (15%), religii indigene (7,6%), adventişti de ziua a
şaptea (6,2%), Biserica lui Hristos (3,8%), altele, inclu­
zând şi cultul Jon Frum (15,7%)
Vatican romano-catolici
Venezuela romano-catolici (96%), protestanţi (2%), alte religii (2%)
Vietnam budişti, hao dao, cao dai, creştinism (predominant roma­
no-catolici şi un număr de protestanţi), religii indigene,
musulmani
Yemen musulmani, inclusiv shaf'i (suniţi) şi zaydi (şiiţi), un număr
mic de evrei, creştini şi hinduşi
West Bank musulmani (75%, predominant suniţi), evrei (17%), creştini
şi alte religii (8%)
Zambia creştini (50% - 75%), musulmani şi hinduşi (25 - 49%), religii
indigene (1%)
Zanzibar musulmani (mai mult de 99%)
Zimbabwe sincretismul (combinaţie între creştinism şi religiile in­
digene (50%), creştini (25%). religii indigene (24%),
musulmani şi alte religii (1%)
Sursa; World Factbook, CIA, 2005
 Sclavii zeilor 21

Oaspetele nostru se întristează văzând toate acestea şi

îşi dă seama că undeva, în decursul istoriei, noi am fost minţiţi
şi escrocaţi. Aceasta este o violare directă a spiritului comun
al fiinţei universale. El ne explică faptul că există numeroşi
potlogari care au fost primiţi în comunitatea fiinţelor puţin
prea repede şi care sunt recunoscuţi pentru faptul de a co­
loniza planete fără a urma protocolul comun de educare şi
informare a speciilor nou-create asupra originii şi destinului
lor. Asemenea potlogari sunt ca un fel de piraţi ai universului,
care tâlhăresc şi devalizează planetele de bogăţiile pe care le
posedă, dând naştere unei specii mai puţin evoluate care nu-şi
poate înţelege locul în Univers. Piraţii se recomandă adesea
ca un soi de zei şi se comportă brutal cu specia nou-creată.
Această specie este folosită la muncă, pentru experimente şi
pentru plăceri. Aceşti piraţi cosmici lasă în urma lor o lume
de fiinţe dezinformate şi confuze, care vor avea nevoie de
mult timp ca să înţeleagă adevărul despre ele însele. Tiparul
obişnuit pe aceste planete este că fiinţele mai puţin evoluate
încep să-şi creeze propriii zei, care îi imită pe aceia care le-au
fost prezentaţi de către piraţii cosmici. Acest lucru produce
şi mai multă confuzie, pentru că unele dinte fiinţe încearcă să
impună supremaţia unui zeu anume şi asupra altor fiinţe de
pe o astfel de planetă.
Această practică reprezintă un motiv de îngrijora­
re crescândă pentru comunitatea universală de fiinţe care
încearcă în toate felurile să prevină apariţia unor astfel de
evenimente în viitor. A fost o greşeală flagrantă din partea
comunităţii universale să permită unui grup de fiinţe „aproa­
pe evaluate” să se alăture celei mai înalte comunităţi de fiinţe.
Se pare că genomul lor aproape întreg nu a fost suficient
pentru a-i contopi integral cu Fiinţa Supremă din univers.
Vor trebui izolaţi pe o planetă şi vor avea nevoie de a mai
mult timp pentru a-şi finaliza evoluţia spre un genom com­
plet. Doar atunci genomul va fi capabil să deschidă toate
 22 Michael Tellinger

resorturile minţii, ceea ce le va permite să se conecteze la

spiritul universal şi să se alăture întregii comunităţi de fiinţe
spirituale fără niciun fel de complicaţii.
În acest moment, începem să ne simţim speriaţi şi
foarte stânjeniţi, pentru că zeii noştri ne-au avertizat cu pri­
vire la profeţii falşi cu multe prilejuri. Acesta trebuie să fie un
profet fals care va dezlănţui mânia zeului asupra noastră, fără
ca noi să o merităm. Aşa că ne omoram vizitatorul în numele
lui dumnezeu, ştiind că am făcut ceea ce trebuia să facem.
Până la urmă, Biblia şi Coranul ne permit să facem asta. Ni
se îngăduie să-i omorâm pe profeţii falşi, pentru că ei sunt cu
siguranţă discipolii Satanei.
Of... ce specie confuză şi demnă de milă suntem.
Pierduţi în imensitatea universului, căutându-ne rădăcini­
le, induşi în eroare de atâtea informaţii false care ne-au fost
transmise de-a lungul epocilor. Toată această dezinformare
trebuie să înceteze. Dar cât ne va lua până să înţelegem că
nu putem avea mai mult de un tată? Nu putem avea cu toţii
dreptate... nu putem susţine cu toţii că avem răspunsul co­
rect. Adevărul se află undeva acolo şi, aşa cum se întâmplă
de obicei, este prea aproape de noi ca să-l putem vedea. Dar
ar trebui să fie uşor să vedem copacul indigen într-o pădure
invadată de specii străine. Să clarificăm un lucru. Nu există
nicio credinţă pe Pământ care să fi fost creată de Dumnezeu,
dar există câteva religii care ne-au fost impuse de către zeii
antici. Nu există nici măcar o singură carte pe Pământ care
să fi fost scrisă de Dumnezeu, dar există multe care au fost
inspirate de activitatea zeilor antici. Aruncaţi o privire la
numărul de religii pe care le-a inventat omul. Este clar că
o situaţie ca aceasta nu ar fi putut apărea decât din cauza
nesiguranţei. Dacă am fi ştiut cine este creatorul nostru, nu
ar fi trebuit să primim toţi aceleaşi instrucţiuni? Faptul că
avem atât de multe idei contradictorii mă face să cred că am
fost victimele unei dezinformări continue de-a lungul unei
 Sclavii zeilor 23

perioade mari de timp, cât şi victimele unei manipulări exe­

cutate minuţios ca să ne menţină ignoranţi şi într-o stare de
confict continuu. Este ca şi cum un căpitan şi-ar fi părăsit
vasul pe care îl comanda în mijlocul Pacificului, lăsându-i
plin cu copii de cinci ani. Ce şanse au să conducă acel vapor
în siguranţă până în primul port? Niciuna. Dar, dacă vapo­
rul are suficient noroc să nu întâlnească nicio furtună pentru
o perioadă foarte lungă de timp, ei ar putea avea suficient
noroc să-şi dea seama singuri cum se conduce vaporul. Dar
există şanse suficient de mult ca ei să o sfârşească într-o fur­
tună inevitabilă.
Lista religiilor pe care am văzut-o serveşte ca o dova­
dă solidă că am fost părăsiţi pe această planetă fără niciun
manual de instrucţiuni. Pentru a-şi dovedi supremaţia, cele
mai multe religii şi-au inventat propriile manuale, susţinând
că deţin manualul original pentru a îndruma omenirea spre
viitor şi spre împărăţia lui Dumnezeu. Dar cum ar putea
să fie aceste manuale atât de diferit? Oare constructorii
sau creatorii acestui vapor au avut un singur fel de planuri
de construcţie? Poate că nu, poate că nu erau constructori
calificaţi şi de aceea nava se găseşte în această dezordine.
Unele manuale par să ne îndrepte spre înapoi, în vreme ce
alte merg spre înainte, fără a fi sigure încotro se îndreaptă.
Bun, ajunge cu metaforele şi parabolele, sunt sigur că
aţi înţeles ce voiam să spun. Pentru ca demonstraţia mea să
fie şi mai solidă, să aruncăm o privire asupra celor mai impor­
tante religii ale lumii şi asupra numărului lor de adepţi. Peste
tot stă scris „reţetă pentru dezastru”, fiecare grup arătând
defectele celuilalt. Cel mai mare şi mai puternic va dori să
crească şi să-şi apere poziţia, în vreme ce altele vor dori să-şi
răspândească doctrina, într-o încercare de a deveni religia
dominantă. În prezent, în lume există mai multe religii de­
cât ţări. Acest lucru dă naştere unei dileme în plus şi trimite
un semnal de alarmă politicienilor asupra faptului că religia
 24 Michael Tellinger

poate redeveni o forţă directoare a politicii în viitor, lucru

pe care democraţiile moderne au încercat din greu să-l în­
vingă. Principiul dezbinării şi al cuceririi a fost aplicat cu
meticulozitate de toate religiile în orice situaţie, arătând
astfel că anticii zei ai Sumerului erau strategi vicleni şi
comandanţi militari foarte pricepuţi. Statisticile religioase
indică, fără îndoială, o situaţie de conflict în felul nostru de
a gândi din prezent. Toleranţa încă nu a învins. Religia par­
că a fost concepută special ca să menţină omenirea într-o
situaţie continuă de război.

RELIGIILE DUPĂ MĂRIME

RELIGIA ADEPŢI (ÎN 2004) % DIN TOTAL
1. CREŞTINISM 2 069 883 000 33,6
ROMANO-CATOLICI 1092 853 000 18,7
PROTESTANŢI 391143 000 6,9
ORTODOCŞI 217 030 000 3,1
ANGLICANI 79 988 000 1,4
ALŢI CREŞTINI 406 074 000 3,5

2. ISLAMISM 1254 222 000 18,3

3. HINDUISM 837 262 000 13,5

4. BUDISM 338 621 000 6,0
5. ŞENISM Şl 398 106 000 2 6
UNIVERSALISM
6. RELIGII NOI 128 975 000 2,3

7. RELIGII TRIBALE 99 150 000 1,8

8. SIKH 24 295 000 0,4

9. IUDAISM (EVREI) 14 551000 0,2

10. ŞAMANISM 11010 000 0,2

11. CONFUCIANISM 6 334 000 0,1
 Sclavii zeilor 25

12. BAHA'l 7 000 000 0,1

13. JAINISM 3 987 000 0,1
14. ŞINTOISM 3 387 000 0,1
ALTE RELIGII 20 419 000 0,4
FĂRĂ RELIGIE 924 078 000 16,3
ATEI 239 111 000 4,2
TOTAL POPULAŢIE 6 500 000 000 100.00%

Sursa: Enciclopedia Britanica şi www.adherents.com

În decembrie 2004, s-a estimat că populaţia lumii a

atins pragul de 6,5 miliarde de oameni. Veţi observa că tota­
lul adepţilor este mai mare decât populaţia globului. Aceasta
se întâmplă din cauza numărării duble a adepţilor unor re­
ligii diferite, un fenomen ciudat care m-a uimit în vreme ce
adunam aceste date. Potrivit acestor statistici, în lume există
aproximativ 8,5 miliarde de locuitori care însumează 133%
din totalul populaţiei. Cum au fost calculate aceste cifre?
Pentru noi, oamenii de pe planeta Pământ, par să exis­
te multe obstacole insurmontabile în calea noastră pentru
evoluţie şi pace. Pe măsură ce evoluăm, tot mai mulţi oa­
meni îmbrăţişează posibilităţile pe care le oferă adevărurile
nou-descoperite cu privire la trecutul nostru. Cele mai im­
portante întrebări la care va trebui să răspundem sunt: cine
suntem şi de unde venim? Dar răspunsurile la aceste între­
bări nu ne vor fi servite pe tavă, alături de un kit de vânător
de comori şi o hartă pentru a ajunge la premiu. Din fericire,
am început să descoperim nişte dovezi foarte incomode, care
nu par să spună o poveste similară cu cea care ne-a fost spu­
să despre istoria noastră. Cele mai mari obstacole în calea
dezvoltării noastre ca specie, pentru a găsi pacea şi armonia,
sunt cele construite de religiile făcute de om. Nu va fi uşor
să-i convingem pe creştinii şi musulmanii devotaţi să ia în
considerare noile posibilităţi. Asta l-ar transforma imediat
 26 Michael Tellinger

pe mesager într-un profet fals care a fost trimis de diavol.

Creatorii omenirii au fost cei mai buni strategi din toate tim­
purile. Au reuşit să creeze mediul perfect pentru menţinerea
permanentă a îndoielii şi a conflictului. Au creat cele mai
bune metode de propagandă din toate timpurile: frica, pe­
deapsa şi recompensa. E atât de simplu, nu-i aşa? Să sperăm
că nu acesta este mesajul pe care îl vom preda cetăţenilor
noilor planete pe care vom începe curând să le populăm. Dar,
de vreme ce noi înşine nu avem răspunsuri clare cu privire
la originile noastre, ce le vom învăţa în viitorul apropiat pe
coloniile de clone umane noi de pe celelalte planete?
În vreme ce religia joacă un rol crucial în modelarea
comunităţilor noastre, ne trăim vieţile la adăpost faţă de ce­
lelalte religii din lume. Putem să trecem pe lângă o moschee
în drumul nostru zilnic spre serviciu, dar cât de des încercăm
să aflăm mai multe despre oamenii care se închină acolo?
Atunci când Martorii lui Iehova ne bat la uşă pentru a-şi
răspândi mesajul, câţi dintre noi găsesc timpul să-i asculte ce
au de zis? Acest gen de detaşare ne ţine divizaţi şi înfofoliţi
în sentimentele noastre de superioritate faţă de alte religii,
pentru că întotdeauna dumnezeul nostru este mai mare şi
mai bun decât al celorlalţi. Studiul religiilor este fascinant
şi ne ajută să înţelegem originile neclare pe care le împart.
Doar după ce am studiat rădăcinile celor mai populare religii
ale lumii, putem începe să înţelegem că sunt toate construite
pe acelaşi teren instabil. De asemenea, începem să înţelegem
că toate religiile au fost făcute de om şi deci nu pot fi consi­
derate divine, pentru că omul este supus greşelii. Ar fi foarte
anevoios să încercăm să-i educăm pe cititorii acestei cărţi cu
privire la religiile lumii şi, de asemenea, ar fi nedrept să redu­
cem totul la o pagină. Dar eu am ales să vă ofer o privire de
ansamblu asupra primelor douăsprezece religii de pe Pământ,
doar ca să vă ajut să înţelegeţi unele dintre asemănările dintre
ele şi unele dintre deficienţele lor. Vă va ajuta să vă formulaţi
 Sclavii zeilor 27

propriile păreri despre dogma religioasă care a evoluat timp

de mii de ani ca să ne menţină fericiţi în aparenţă, dar com­
plet înrobiţi şi divizaţi ca specie. Religiile sunt prezentate
în ordinea mărimii şi a influenţei istorice asupra populaţiei
globului pământesc.

CREŞTINISMUL:
DATA APARIŢIEI - A N U L 30 D.HR.

Este de departe religia cea mai răspândită din lume cu

un număr aproape dublu de adepţi faţă cel mai apropiat ri­
val, islamismul. Din cercetările pe care le-am făcut în timpul
conceperii acestei cărţi, am fost surprins să descopăr felul în
care creştinismul a supravieţuit în ciuda tuturor dificultăţilor.
Era o filosofie tânără şi revoluţionară, în zilele de după cruci­
ficarea lui Iisus, adepţii săi îşi dedicau vieţile răspândirii noii
învăţături, dar cu siguranţă că nu a fost uşor. Adesea erau
ameninţaţi, urmăriţi sau făcuţi să se simtă nedoriţi. Trebuie
să vă amintiţi că imaginea pe care ne-am făcut-o despre Iisus
şi depre discipoli este foarte departe de adevăr. Erau vremuri
grele pentru el şi pentru micul său grup de susţinători. Aşa
cum spune Barbara Thiering în cartea sa, Iisus din apocalipsă:
„Era o figură centrală într-o mişcare politică majoră al cărei
scop era răsturnarea Imperiului Roman păgân”. Ea continuă
cu dezvăluirea unor informaţii cutremurătoare care devin o
altă piesă care se potriveşte perfect în Marele Puzzle Uman.
Chiar şi la acest moment, zeii erau mai activi ca niciodată, iar
creştinismul lovea chiar în inima celor care credeau în pan­
teonul elen de zei din trecut. În continuare, Thiering arată că
„numărul incredibil de mare de adepţi ai noii, dar încă necu­
noscutei religii, apărută în Iudeea cu mult înainte de vremea
lui Iisus, erau gata să creadă în figurile divine care erau su­
biectul viziunilor şi miracolelor. Era lumea elenismului, acolo
 28 Michael Tellinger

unde religiile păgâne au încurajat ideea că oamenii sunt în­

carnări ale zeilor.
Există dovezi potrivit cărora creştinismul rezista în vre­
me ce oamenii acelei epoci erau în continuare manipulaţi de
către zeii sumerieni. Erau persecutaţi, manipulaţi, torturaţi,
daţi ca hrană leilor în Colosseum şi abuzaţi în diverse alte
feluri. Nu era o perioadă bună să fii creştin. Situaţia a con­
tinuat vreme de 300 de ani, până când împăratul Flavius
Valerius Constantinus (272 d.Hr.-337 d.Hr.) le-a venit în
ajutor. Cunoscut sub numele de Constantin cel Mare, a
devenit cunoscut ca primul „împărat creştin” al Imperiului
Roman şi el a fost cel care a început sponsorizarea neofi­
cială a creştinismului, ceea ce a fost un element important
în supravieţuirea şi răspândirea acestei religii. Lancantius şi
Eusebius au fost cei care i-au construit reputaţia de prim îm­
părat creştin, iar această reputaţie a devenit din ce în ce mai
solidă în rândul generaţiilor următoare. A pus bazele oraşului
Constantinopol şi l-a făcut capitală a Imperiului de Răsărit,
devenind casa creştinismului, fiind plin de biserici şi temple.
Tot el a proclamat ziua de duminică drept zi de rugăciune.
Primul Conciliu de la Niceea, care a avut loc în timpul
domniei lui Constantin, în anul 325, a fost prima conferinţă
ecumenică (la nivel mondial) a episcopilor Bisericii Creştine.
Participanţilor le erau asigurate transportul şi cazarea.
Conciliul, care se mai numea şi sinod, s-a ocupat de pro­
bleme legate de controversa ariană, privind natura şi poziţia
lui Iisus. Arienii aveau propria părere în legătură cu Iisus.
Să ne reamintim că Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte
a perioadei sale de creştere, de la vârsta de 12 sau 13 ani, în
Răsărit, sub influenţa unor filosofii religioase răsăritene, ari­
anismul numărându-se printre ele. În cele din urmă, Sinodul
a votat împotriva Arienilor şi în favoarea trinităţii, ceea ce l-a
alăturat brusc pe Iisus Tatălui şi Duhului Sfânt. Aceasta era
o nouă turnură pentru Noul Testament şi aşa a luat naştere
 Sclavii zeilor 29

Treimea Sfântă. Un alt rezultat al sinodului a fost înţelegerea

episcopilor tuturor bisericilor de a celebra Paştele în aceeaşi
zi. Aceasta era de departe cea mai importantă sărbătoare din
calendarul bisericesc, aşadar era important ca toţi să sărbă­
torească învierea împreună. Constantin a devenit o voce atât
de puternică a creştinătăţii, încât, pe patul de moarte, a fost
numit cel de-al treisprezecelea apostol.
Erau zilele nebune şi frumoase ale creştinismului,
atunci când s-au aşezat fundaţiile acestei religii. Editarea
Noului Testament a început să prindă contur, dar a fost ne­
voie de încă 800 de ani înainte de a se lua o decizie asupra
variantei finale. Procesul îndelungat este plin de controver­
se, pentru că multe cărţi au fost omise în vreme ce altele au
fost amendate înainte de a fi incluse. Un mare număr de
cărţi, cunoscute sub numele de apocrife (scrieri ascunse), au
făcut subiectul multor controverse, chiar din momentul în
care au fost excluse în mod deliberat din Noul Testament. În
această perioadă a apărut una dintre primele referinţe înre­
gistrate cu privire la Biserica Catolică. Această diseminare a
creştinismului a continuat să se extindă spre ceea ce a devenit
în prezent: cea mai mare şi mai puternică ramură a Bisericii
creştine. Iată ce a avut de spus despre acest lucru Sfântul
Ciril din Ierusalim (315 d.Hr.-386 d.Hr.):

Biserica se numeşte catolică sau universală, pentru că este

prezentă în toată lumea, de la un capăt la celălalt al Pământului. Se
numeşte catolică, pentru că învaţă integral şi fără cusur toate doctri­
nele care trebuie aduse la cunoştinţa omului, indiferent dacă privesc
lucrurile vizibile sau invizibile, cu privire la realitatea existenţei Raiului
sau a lucrurilor de pe Pământ. Un alt motiv pentru care se numeşte
catolică este acela că aduce sub conducerea religioasă a Bisericii
toate clasele de oameni, stăpâni şi supuşi, învăţaţi sau analfabeţi.
În cele din urmă, merită titulatura de catolică, pentru că vindecă şi
tămăduieşte fără restricţii orice fel de păcat care poate fi comis cu
 30 Michael Tellinger

mintea sau cu trupul şi pentru că posedă toate virtuţile care pot fi

închipuite, fie în acţiune sau în vorbă sau în vreun fel de charismă
spirituală.

Biblia
Biblia este o carte foarte complexă şi foarte controver­
sată, dar rămâne cea mai sacră învăţătură a credinţei creştine.
Este considerată a fi „cuvântul lui Dumnezeu” inspirat de
Duhul Sfânt. A fost tradusă în 275 de limbi sau chiar mai
multe, dar originile Bibliei rămân foarte neclare, prea mulţi
oameni influenţând prea mult versiunea finală. Dar, aşa cum
vom vedea, nu există cu adevărat o versiune finală a Bibliei,
pentru că diverse grupări au făcut propriile modificări şi au
prezentat versiunea lor ca fiind versiunea corectă a cuvân­
tului lui Dumnezeu. Vechiul şi Noul Testament par a nu-şi
avea locul împreună în cadrul aceleaşi filosofii religioase. Una
predică „ochiul pentru ochi” şi îl ridică în slăvi pe dumnezeul
violent, în vreme ce Noul Testament vorbeşte despre Prinţul
Păcii şi dumnezeul iubirii şi ne învaţă să ne iubim duşmanii
în loc să-i distrugem. Reprezintă o sursă importantă de hrană
pentru multe subculte şi secte din cadrul credinţei creştine.
Documentele originale care formează Noul Testament:
toate cărţile sunt scrise în limba greacă, iar citatele din
Vechiul Testament sunt luate din Septuaginta. Există 4 500
de manuscrise în limba greacă, 67 de papirusuri, 2 578 de
pergamente şi 1 600 de liste, cele mai multe făcând parte
din Codexul Vaticanului şi bibliotecile din Londra, Paris,
Cambridge şi Washington.
Vechiul Testament: Cele mai multe dintre cărţi au
fost scrise în ivrit şi aramaică, iar unele în greacă. Nu mai
există niciunul dintre documente, dar ceea ce avem azi sunt
bibliile greacă şi evreiască. Dar mai sunt şi manuscrisele de
la Marea Moartă, care reprezintă un motiv de controversă şi
de îngrijorare pentru unii, deoarece ridică din nou întrebarea
 Sclavii zeilor 31

privitoare la care cărţi ar trebui să fie incluse în Vechiul

Testament.
Biblia grecească: Septuaginta îşi are originea în seco­
lul al III-lea î.Hr. Reprezintă traducerea grecească realizată
la Alexandria de un grup format din 12 rabini, câte şase
din fiecare cele douăsprezece triburi de unde şi numele
Septuaginta, care a fost dat traducerii. Are 46 de cărţi, la fel
ca actuala Biblie catolică şi este versiunea comună a bibliei
care circula printre evrei în vremea lui Iisus şi chiar şi după
aceea. Este versiunea folosită şi citată de către evanghelişti şi
apostoli atunci când au scris Noul Testament. A fost tradusă
în siriană, coptă şi latină (Vulgata Sfântului Geronimo) în se­
colul al IV-lea d.Hr.
Biblia evreiască sau textul masoretic - scrisă în se­
colele al VI-lea şi al VII-lea d.Hr., de un grup de învăţaţi
din Babilon şi Palestina - introduce vocalele şi accentele în
scripturile evreieşti. Şi, desigur, sursa de inspiraţie a fost tot
Septuaginta, are 39 de cărţi, la fel ca Biblia protestantă.
Manuscrisele de la Marea Moartă sunt foarte impor­
tante, pentru că sunt scrise în ebraică şi datează din secolul
al Ill-lea î.Hr., spre deosebire de cea mai veche Biblie evre­
iască, Textul masoretic, care datează din jurul anilor 700 d.Hr.
Descoperirea manuscriselor a făcut lumină asupra unor
documente evreieşti vechi de 1 000 de ani. În manuscrise,
fiecare carte din Biblie este reprezentată cu o similaritate re­
marcabilă faţă de versiunile ulterioare greacă şi evereiască.
Este o descoperire importantă şi controversată cu privire la
Vechiul Testament.

Diferenţele dintre bibliile catolică, ortodoxă şi

protestantă
În bibliile catolică şi ortodoxă sunt în total 73 de
cărţi, în vreme ce în Biblia protestantă sunt numai 66 de
cărţi. Vechiul Testament este similar cu Biblia ebraică.
 32 Michael Tellinger

Biblia catolică are 46 de cărţi, la fel ca Biblia evreiască de

la Alexandria, după care a fost scrisă Septuaginta, versiunea
citată de apostoli în evanghelii şi epistole. Biblia protestantă
are 39 de cărţi, la fel ca Biblia evreilor din Palestina.
Nu conţin următoarele:
4 cărţi istorice: Tohiţii, Cartea Iuditei, Cartea I şi
Cartea a II-a a Macabeilor (şi adăugirile la Cartea Esterei)
2 Cărţi de înţelepciune: Înţelepciunea lui Solomon şi
Ecleziastul lui Ben Şira
1 Carte de profeţii: Baruh şi părţi din Cartea lui
Daniel - Rugăciunea lui Azaria, Cântecul celor 3 tineri, Bel
şi Balaurul şi Suzana.

Noul Testament are 27 de cărţi în toate bibliile. Cele

patru evanghelii sunt în esenţă, inima Bibliei. Unii autori
religioşi văd numele lui Iisus pe fiecare pagină a Vechiului
Testament şi susţin că „îl prefigurează şi îl descriu” pe
Hristosul din evanghelii şi biserica Sa. Dar cercetările
mele au arătat faptul că prima dată cuvântul Hristos apare
în Biblie la Evaghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I,
versetul I din Noul Testament. Există totuşi o referire con­
stantă la Salvator, care este menţionat pentru prima dată
în Deuteronom, capitolul 32, versetul 15, în a cincea car­
te a Bibliei; Mesia este menţionat prima dată în Evaghelia
Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul I, iar Iisus tot
în Evaghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul I.
„Iisus” era şi este în continuare un nume de bărbat.
„Hristos” înseamnă „cel ales” şi a fost asociat cu numele lui
Iisus după presupusa lui înviere. Dar absenţa inexplicabilă
a numelui Hristos din primele cărţi ale Bibliei este plină de
suspiciune. Vechiul Testament vorbeşte la modul general des­
pre un număr de profeţi şi salvatori, dar numai unul dintre ei
a apărut brusc, şi acela s-a întâmplat să fie Iisus Hristos. Mi
se pare foarte suspect. Nu s-ar fi putut ca măcar unul dintre
 Sclavii zeilor 33

profeţii din Vechiul Testament să se fi numit Iisus? Sugerez

că „zeii” pregăteau omenirea pentru apariţia unui salvator, dar
nu erau foarte siguri care dintre profeţii pe care îi inventaseră
avea să atingă sufletele oamenilor din acea vreme.
Unul dintre cele mai fascinante şi în acelaşi timp inco­
mode lucruri despre cărţile Bibliei şi despre textele înrudite
care nu au ajuns în Biblie este acela că o mână de oameni,
strânşi în jurul unei mese la aproximativ 350 de ani de la
moartea lui Hristos, au decis soarta acestor scrieri. Cărţile
care au intrat în componenţa Bibliei sunt numite canoni­
ce, care s-ar putea traduce prin „potrivit setului de reguli
creştine” sau chiar „inspirate de Dumnezeu”. Au stat cu un
teanc de cărţi, dintre care cele mai multe aveau aceleaşi au­
tori, şi totuşi unele au fost canonizate, iar altele nu. Mi se pare
foarte ciudat, dar cu siguranţă a contat foarte mult pentru cei
care luau decizii pe vremea aceea, pentru că unele dintre ace­
le scrieri conţineau informaţii care nu se prea potriveau cu
imaginea structurată despre felul în care ar fi trebuit să arate
Biserica Creştină.

Unele lucruri despre cărţile deutero-canonice şi apocrife

Deutero-canonice (al doilea canon) este termenul fo­
losit în 1566 de către Biserica Catolică Romană, însemnând
că acestor texte le-a fost recunoscută canonicitatea numai
după o perioadă de timp. Ele sunt incluse în scrierile din
Septuaginta grecească din secolul al III-lea î.Hr., dar nu
sunt incluse în Textul Masoretic din secolul al VII-lea d.Hr.
Unele fragmente din aceste cărţi au fost descoperite şi prin­
tre Manuscrisele de la Marea Moartă. În mod ciudat, ele sunt
incluse în Bibliile catolice şi ortodoxe, dar de obicei nu apar
în bibliile protestante. Deutero-canonul include următoarele
cărţi şi fragmente de cărţi:
Istorice: Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Prima şi a
doua carte Macabei, adăugirile la Cartea Esterei.
 34 Michael Tellinger

Înţelepciune: Înţelepciunea lui Solomon, Şira (numi­

tă şi Ecleziastul).
Profeţi: Baruc, Scrisoarea lui Ieremia (către Baruc) şi
parţial Daniel: Rugăciunea lui Azaria, Cântecul celor trei ti­
neri, Bel şi Balaurul şi Suzana.

Apocrifele (lucruri/scrieri ascunse) reprezintă o co­

lecţie de cărţi scrise în general de autorii celorlalte cărţi ale
Bibliei, dar scrierile apocrife nu au fost incluse în niciuna
dintre Biblii. Tratează teme creştine şi biblice, uneori din
vremea Vechiului Testament, iar altele din vremea Noului
Testament.
Scrierile apocrife din vremea Vechiului Testament
Sunt peste 25 de cărţi, aceasta este o listă a câtorva dintre
ele: Faptele lui Adam, Apocalipsa după Adam, Avraam,
Testamentul lui Adam, Cartea lui Enos, Cartea a II-a a lui
Enos (Cartea secretelor lui Enos), Cartea lui Noe, Apocalipsa
lui Barac (I), Apocalipsa lui Barac (II), Apocalipsa după
Daniel, Apocalipsa după Ilie, Apocalipsa după Enos,
Apocalipsa după Ezra, Apocalipsa după Solomon, Odele
lui Solomon, Testamentul lui Isaac, martiriul lui Isaia,
Apocalipsa după Zefania, Paralipomena lui Ieremia, Apocrifa
lui Ezechiel, Ridicarea lui Isaia, Răpirea lui Moise, Baruc III,
Baruc IV, Cronicile regilor lui Israel, Faptele lui Solomon,
Cronicile regilor lui Iuda, Cartea a III-a Macabei, Cartea
a IV-a Macabei.
Scrierile apocrife din Noul Testament - Apocrifele
creştine Sunt peste 40 de cărţi. Iată o listă a unora din­
tre ele: 14 Evanghelii (Toma, Iacov, Petru, Bartolomeu,
(Evanghelia lui Nicodim, Evanghelia Perfectă, Evanghelia
lui Filip, Evanghelia lui Petru, Evanghelia Naşterii Mariei,
Evanghelia Evreilor, Evanghelia copilăriei lui Iisus Hristos,
Evanghelia lui Toma, Evanghelia Adevărului); 15 Fapte scri­
se de Andrei, Petre, Matei, Ioan, Toma, Pavel, (Faptele lui
 Sclavii zeilor 35

Ioan, Faptele lui Pavel, Faptele lui Pavel şi Tecla, Faptele lui
Petru); 6 Apocalipse, scrise de Pavel, Toma, Ioan, Fecioara
Maria, Ştefan, Petru, Prima Apocalipsă a lui Iacov, a doua
Apocalipsă a lui Iacov, Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa lui
Filip, Apocalipsa lui Ştefan, Apocalipsa lui Toma; Cărţi
adiţionale: Apocrifa lui Ioan, Epistola lui Pilat din Pont,
Apocalipsa lui Petre, Protoevanghelia lui Iacov, Istoria lui
losif, Epistola lui Pavel către Alexandrini, Testamentul
Domnului, înţelepciunea lui Iisus.

Şi atunci de unde ştim care dintre cărţi aparţin

Bibliei? Sau, care sunt „canoane” ale Bibliei, aşa cum ar spu­
ne Biserica? Răspunsul este: „Pentru că aşa spune Biserica!”
Sfântul Augustin spune foarte convingător că, „dacă Biserica
nu-mi spune că aceste Cărţi sunt Biblia, atunci nu voi crede
în ele”.
Aceasta este o exemplificare perfectă a relaţiei stăpân-
sclav, dintre zeii antici şi specia sclavă primitivă, pe care o
susţin în această carte. Omenirii i se spune „nu pune între­
bări, nu te îndoi, rămâi temător şi recompensa ta va fi mare”.
Niciuna dintre cărţile Noului Testament nu a fost scrisă
până la momentul în care Iisus a fost crucificat şi totuşi el
este profetul care şi-a lăsat amprenta asupra omenirii. Toţi
ceilalţi profeţi au devenit dintr-odată irelevanţi atunci când
Iisus s-a ridicat pentru a prelua rolul principal. Există multe
aşteptări şi se fac multe pregătiri de mai bine de o mie de ani,
pentru venirea salvatorului şi totuşi îi aflăm numele după ce
s-a născut. Nu vi se pare ciudat? Mai există alte 35 de cărţi
care tratează teme din Vechiul şi din Noul Testament. Le
sunt atribuite lui Enoh, Moise, Solomon, Sf. Pavel, Sf.Toma,
Sf. Petru, Fecioarei Maria şi nici ei nu sunt în Biblie, pentru
că aşa spune Biserica!
În 1517, Biserica Creştină, controlată în totalita­
te de catolici, a fost şocată atunci cînd Martin Luther şi-a
 36 Michael Tellinger

prezentat cele 95 de teze la uşa bisericii tuturor Sfinţilor din

Wittenberg, care era folosită ca loc de dezbatere, invitân-
du-i pe preoţi să le analizeze. Scrierea punea la încercare
învăţăturile Bisericii Romano-Catolice în ceea ce priveşte
penintenţa, autoritatea papală şi inutilitatea indulgenţelor. A
dat naştere unei dezbateri teologice care a avut ca urmare
naşterea tradiţiilor protestante, luterane, reformate şi anaba-
pitste în interiorul creştinismului. Acesta a fost adevăratul
început al reformei protestante şi al desprinderii de Biserica
Catolică a multora care nu se simţeau confortabil din cauza
violentei cenzuri a Bisericii Catolice. Scrisoarea conţinea 95
de puncte care subliniau ceea ce era fundamental greşit în
învăţăturile Bisericii.
După ce Luther a fost desconsiderat ca fiind „un
beţiv german care a scris aceste teze; când se va trezi, se va
răzgândi”, Papa Leon al X-lea le-a ordonat profesorului şi
călugărului dominican Silvestro Mazzolini să analizeze
această problemă. Acesta a recunoscut potenţialul periculos
al scrierii lui Luther, l-a declarat eretic şi a scris o respinge­
re scolastică a tezelor. A reamintit autoritatea papală asupra
Bisericii Catolice şi a denunţat orice ieşire din rândurile
acesteia ca o formă de erezie. Trebuie să reţinem că Luther îşi
pusese viaţa în joc. Putea să fie acuzat de o grămadă de ofen­
se pentru ceea ce a făcut, dar aversiunea lui faţă de Biserica
Catolică era atât de intensă încât a devenit obsesia lui. Chiar
şi aşa, următorul fragment dintr-o scrisoare arată slugărnicia
sa faţă de Biserica Catolică. Felul în care este scrisă poate
să aparţină epocii respective, dar se poate simţi mirosul fri­
cii printre rânduri, ştiind că zilele sale ar putea fi numărate.
Foloseşte chiar cuvântul „frică” în primele rânduri ale scri­
sorii de mai jos. Nu este o ironie faptul că vorbim despre
reprezentanţii Casei Domnului, care ar fi trebuit să fie dis­
cipolii iubirii şi ai păcii? Dar, aşa cum descoperim în această
 Sclavii zeilor 37

carte, dumnezeul nostru creator nu avea aceste caracteristici

binevoitoare în arsenalul său.

Scrisoare către arhiepiscopul Albrecht din Mainz -

31 octombrie 1517:

Către cel mai cucernic Părinte întru Hristos şi cel mai ilustru
Domn, Albrecht de Maddeburg şi Mainz, Arhiepiscop şi Primat al
Bisericii, Margraf de Brandenburg etc, domn şi pastor întru Hristos,
demn de închinare şi teamă şi graţie,
Mila lui Dumnezeu să fie cu tine în toată plenitudinea şi puterea!
Iartă-mă, Cel mai cucernic Părinte întru Hristos şi Cel mai
ilustru Prinţ, pentru că eu, fără urmă de umanitate, am avut atât de
multă neruşinare încât am îndrăznit să mă gândesc la o scrisoa­
re adresată înălţimii Vostre Sublime. Domnul Iisus mi-e martor că,
dându-mi seama de propria josnicie şi infamie, am amânat îndelung
ceea ce acum cu neruşinare voi face, mişcat dincolo de orice de
datoria şi de fidelitatea pe care recunosc că vi le datorez Părinte
cucernic întru Hristos. Rog Luminăţia Voastră să arunce o privire pe
firele de praf ale unuia şi, de dragul clemenţei pontificale, să acorde
atenţie rugăminţii mele.

Luther avea o părere foarte clară despre Biserica din

timpul său, crezând că singurul interes al catolicilor era acela
de a-şi umple buzunarele şi de a-i controla pe oameni prin in­
termediul fricii. „Mulţi dintre fanaticii zilei pronunţă cuvinte
de credinţă, dar nu o fac cu intenţii bune, pentru că scopul lor
este acela de a-i convinge pe oameni de opiniile lor perver­
se.” Avea, de asemenea, propria viziune asupra Arienilor, care
erau atât de proeminenţi în lumina învăţăturilor lui Hristos:
„Arienii aveau mintea ascuţită. Admiţând că Iisus a avut
două naturi şi că este numit «Dumnezeu din Dumnezeu»,
au fost totuşi în stare să-i nege divinitatea. Arienii l-au luat
pe Hristos drept o fiinţă perfectă şi nobilă, superioară chiar
 38 Michael Tellinger

şi îngerilor, pentru că prin El a creat Dumnezeu cerul şi

Pămîntul. Mahomed însuşi vorbeşte cu preţuire despre Iisus.
Dar toată lauda lor este doar vorbărie goală pentru a-i înşela
pe oameni.”

Recunosc că împărtăşesc îngrijorarea lui Luther în

ceea ce priveşte „brutalitatea” lui dumnezeu, aşa cum era
prezentată de Biserică în 1517 şi aşa cum continuă să fie pre­
zentată şi astăzi.

L-am urât pe Dumnezeul drept care îi pedepseşte pe păcătoşi.

În tăcere şi, dacă nu am blasfemiat, atunci cu siguranţă am bombănit
vehement şi m-am supărat pe Dumnezeu. Mi-am spus „nu este de
ajuns că noi, păcătoşii mizerabili, pierduţi pentru totdeauna din pricina
păcatului originar, suntem opresaţi cu orice fel de calamitate din cauza
Celor 10 Porunci? De ce adună Dumnezeu necazurile unul după altul
prin intermediul Evangheliei şi prin Evanghelie ne ameninţă cu justiţia
şi mânia sa? Astfel turbam având conştiinţa aprinsă şi tulburată”.

Iniţial, Luther predica toleranţa faţă de poporul evreu,

fiind convins că motivul pentru care nu s-au convertit nicio­
dată la creştinism este pentru că au fost asmuţiţi împotriva
sa sau pentru că nu au auzit niciodată Evanghelia lui Hristos.
Totuşi, după ce preludiul său nu a convins poporul evreu să
adopte creştinismul, a început să susţină că evreii au răul în­
născut în ei, sunt anticreştini şi trebuiau eliminaţi din corpul
politic german. A citat în mod repetat cuvintele lui Iisus, re­
date în Evaghelia Sfântului Matei, capitolul 12, versetul 34,
atunci când Iisus îi numeşte pe liderii religioşi evrei (Fariseii
şi Saducheii) „un cuib de vipere şi copii ai diavolului”. În
cartea pe care a scris-o cu trei ani înainte de moarte, Luther
a înşirat şapte recomandări despre cum ar trebui procedat cu
evreii:
 Sclavii zeilor 39

Vă voi da un sfat sincer: Mai întâi, daţi foc sinagogilor şi şcolilor

lor şi acoperiţi şi îngropaţi în pământ tot ceea ce nu arde, astfel încât
niciun om să nu mai vadă vreodată o piatră sau un tăciune de-al lor...
În al doilea rând. vă sfătuiesc să le daţi foc şi să le distrugeţi casele.
Pentru că şi în casele lor urmăresc acelaşi scop ca şi în sinagogi. Ar
putea fi cazaţi, în schimb, sub un acoperiş sau într-un grajd, la fel ca
ţiganii... În al treilea rând, vă sfătuiesc să le luaţi toate cărţile de ru­
găciune şi toate scrierile talmudice, în care învaţă lucruri ca idolatria,
minciuni, blesteme şi blasfemii. În al patrulea rând, vă sfătuiesc să le
interziceţi rabinilor să mai predea învăţătură sub pedeapsa pierderii
vieţii... În al cincilea rând, vă sfătuiesc să anulaţi permisele de liberă
trecere pe străzi pentru evrei... În al şaselea rând, vă sfătuiesc să le
interziceţi cămătăria, iar toţi banii şi bogăţiile în aur şi argint să le fie
luate şi puse la păstrare... În al şaptelea rând, vă sfătuiesc să puneţi
în mâna fiecărui evreu sau evreică, tineri şi puternici, câte un bici,
topor, săpăligă, caier sau un fus ca să-şi câştige pâinea cu sudoarea
frunţii, aşa cum li s-a impus copiilor lui Adam (Geneza, capitolul 3,
versetul 19)...

Pe lângă cele şapte recomandări, Luther a adăugat:

Dar, dacă ne temem că ne-ar putea face rău, nouă sau neves­
telor noastre, copiilor, servitorilor, animalelor domestice etc, dacă ar
trebui să ne servească şi să muncească pentru noi, pentru că este
normal să ne gândim că asemenea stăpâni veninoşi ai lumii, viermi
înverşunaţi nu sunt obişnuiţi să muncească şi s-ar opune să se în­
josească atât de mult în faţa lui Goy, atunci să facem la fel cum s-a
procedat în Franţa. Spania, Boemia, să calculăm tot ceea ce au uzur­
pat de la noi, să împărţim amiabil şi să-i alungăm pentru totdeauna
din ţară. Pentru că. din ceea ce am auzit, mânia lui Dumnezeu este
atât de aprigă împotriva lor, încât mila nu va face decât să-i înrăiască
mai mult şi mai mult, mila forţată nu-i va îndrepta decât prea puţin.
Aşadar. În orice caz, afară cu ei!
 40 Michael Tellinger

Comenrariile aspre ale lui Luther cu privire la evrei

sunt văzute de către mulţi drept o continuare a antisemitis­
mului medieval creştin şi, aşa cum arată şi citatele de mai sus,
reflectă primele expulzări antisemite din secolul al XIV-lea,
atunci când evreii din ţări precum Spania şi Franţa au fost
expulzaţi în Germania. Având în vedere că ceea ce a scris
Luther era citit pe scară largă în acea vreme, este posibil ca
această doctrină să fi hrănit antisemitismul, ducând la na­
zism câteva secole mai târziu. Primii lideri nazişti adorau să
citeze aceste declaraţii ale lui Luther.
Încă nu vă deranjează această descriere a istoriei noas­
tre creştine? Pe mine mă deranjează enorm vederea acestor
valori morale superficiale, lipsa de respect pentru omenire,
ura faţă de alţii, vanitatea nesfârşită şi tot ce se vântura prin
faţa „iubirii lui Dumnezeu”. Acestea sunt fundaţiile pe care
stă credinţa noastră de nezdruncinat în prezent. Nu sunteţi
îngrijoraţi? Vă bucuraţi să acceptaţi asta? Sau vedeţi şi voi că
ceva nu a mers cum trebuie undeva în trecutul îndepărtat şi a
cauzat această situaţie inacceptabilă?
Supăratul Martin Luther a mers mult mai departe în
a critica Biserica şi pe evrei. În acord cu poziţia sa de resta­
urator al creştinismului, şi-a asumat sarcina de a judeca el
însuşi cărţile Bibliei drept „Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu”.
Aceasta nu a fost o postură fericită pentru el. Iată ce a avut de
spus despre unele dintre cărţile Vechiului Testament:

Nu avem nicio dorinţă de a-l vedea sau auzi pe Moise... Iov

de abia este argumentul unei fabule... Ecleziastul ar fi trebuit să fie
mai complet. Există prea multe incoerenţe în el, aşadar nu Solomon
a fost cel care a scris această carte... Cartea Esterei am aruncat-o în
Elba. Sunt un inamic atât de mare al Cărţii Esterei, încât îmi doresc
să nu fi existat, pentru că iudeizează prea mult şi are în ea prea multă
prostie păgânească... Istoria lui lonas este atât de mostruoasă, încât
este absolut incredibilă...
 Sclavii zeilor 41

Nici cărţile Noului Testament nu s-au descurcat mai

bine. A respins dintre textele canonice următoarele: Evreii,
Epistola lui Iacov, Judecătorii şi Apocalipsa. În schimb, i-a
plasat la finalul traducerii sale, după toţi ceilalţi, pe care
i-a numit „cărţile adevărate şi sigure din Noul Testament”.
„Evanghelia Sfântului Ioan este singura evanghelie plină
de adevăr şi compasiune şi ar trebui preferată altora fără ni-
cio îndoială. În aceeaşi măsură, Epistolele Sfinţilor Petru şi
Pavel sunt superioare celorlalte trei Evanghelii. Epistola că­
tre Evrei nu l-a impresionat: „Nu este nicio surpriză pentru
nimeni să găsească aici bucăţi de lemn, fân şi paie”. Luther a
denunţat Epistola Sf. Iacov ca fiind o „epistolă de paie”. „Nu
cred că este scrisul său şi nu o pot plasa printre cărţile capita­
le.” A păstrat această viziune pentru că proclama necesitatea
lucrurilor bune contra ereziei. „Se poate obiecta împotriva
multor lucruri din această carte”, a spus despre Apocalipsă.
„Am o aversiune faţă de ea şi pentru mine este un motiv su­
ficient ca să o resping.”
Acum că am avut de-a face cu cea mai mare şi pro­
babil cea mai derutantă dintre religiile lumii, să aruncăm
o privire rapidă asupra restului religiilor majore din lume,
ca să demonstrăm haosul care domneşte printre oameni, în
încercarea lor disperată de a-şi găsi rădăcinile. Informaţiile
prezentate au intenţia de pune la dispoziţie o scurtă intro­
ducere în principalele religii, aşa cum au fost ele definite.
Fiecare descriere a fost făcută cât mai scurtă şi mai puţin
complicată cu putinţă.

HINDUISMUL:
DATA APARIŢIEI - A N U L 4000 Î.HR.

Hinduismul este cel mai complex sistem religios care a

evoluat pe Pământ. Este aproape imposibil să poată fi definit.
 42 Michael Tellinger

Originile hinduismului pot fi urmărite până la civilizaţia

din Valea Indului, undeva între anii 4000 î.Hr. şi 2500 î.Hr.
Originile sale sunt foarte neclare şi influenţa primilor
colonişti din această parte a lumii, numiţi Veda, trebuie să fi
jucat un rol crucial în originile hinduismului, pentru că scrip­
turile vedice formează cea mai mare parte a textelor sacre ale
hinduismului. A mai existat un alt grup de oameni care a avut
un impact uriaş asupra evoluţiei hinduismului: aceşti oameni
se numeau Arieni. Acest grup de oameni foarte pricepuţi, cu
o educaţie înaltă, avansaţi din punct de vedere industrial şi
tehnologic a avut o influenţă profundă asupra tuturor religi­
ilor răsăritene şi indiene. Istoria ariană este la fel de neclară,
iar adevărata lor origine şi sursa de înţelepciune sunt foarte
misterioase. Dar existau în număr suficient de mare pentru
a-i influenţa pe hinduşi, evrei şi creştini şi alte culturi globale
de mai bine de 2 000 de ani. Oricât de mult ar susţine isto­
ricii că Arienii au început să scrie Vedele atunci când au ajuns
în Valea Indului, alţi învăţaţi infirmă această ipoteză, arătând
că prezenţa vedică şi cultura specifică s-au făcut simţite în
regiune încă din anul 8000 î.Hr. Vedanii se aflau în posesia
poemelor vedice în forma orală cu mii de ani înainte de a fi
fost în cele din urmă scrise. Există totuşi alţi învăţaţi care au
prezentat dovezi uimitoare potrivit cărora vedanii ar fi fost în
stare să scrie încă din anul 8000 î.Hr. Asta înseamnă cu 3 000
de ani înainte de apariţia următorului tip de scriere cunoscut.
Să aruncăm aşadar o privire rapidă asupra acestor
Arieni care au populat şi cucerit Europa. Ei au dat naştere
primei structurări pe clase, bazată pe culoarea pielii, ei au
fost primii colonişti şi au servit ca model de inspiraţie pentru
războinici moderni, cum ar fi Hitler. Învăţaţii cred că aceşti
arieni proveneau de undeva din nordul Mesopotamiei, la
sud-vest de Marea Neagră, în sudul Anatoliei (Turcia). Sunt
descrişi ca având pielea deschisă la culoare sau albă, vorbeau
o limbă protoeuropeană foarte timpurie, limbă din care au
 Sclavii zeilor 43

evoluat toate limbile europene. Acestea sunt noutăţi fantas­

tice, care hrănesc teoria mea, pentru că, potrivit tăbliţelor
sumeriene, Igigi (astronauţii care au populat baza de pe
Marte, în vreme ce Anunnaki erau aceia de pe Pământ) au
venit pe Pământ după anul în care a avut locul Potopul şi
şi-au luat neveste dintre femeile umane. Ei erau trataţi ca
nişte proscrişi de către Anunnaki din Sumer, de aceea s-au
mutat, stabilindu-şi comunitatea pe un pământ care a devenit
al lor. Şi ghiciţi unde s-au mutat? Au mers la nord, spre zona
muntoasă a Anatoliei, la sud-est de Marea Neagră, şi spre
munţii Cedar, acolo unde şi Enlil şi-a petrecut o mare parte a
timpului. Comunitatea s-a mărit rapid pe măsură ce ei şi-au
împărţit cunoştinţele şi tehnologia cu noile lor odrasle umane.
Noua rasă de oameni care a rezultat în urma acestei coabitări
era tot albă şi încrezătoare, datorită descendenţei sale „divi­
ne”. De aici s-au răspândit în aproape toată Asia şi Europa,
ducând cu sine civilizaţia şi limba lor. Ca rezultat, limbile
vorbite în India se aseamănă cu diverse limbi indo-europene.
Latina, greaca, hittita, sanscrita, franceza, germana, letona,
engleza, spaniola, rusa şi altele sunt toate limbi indo-europe­
ne (IE) sau mai potrivit proto-indo-europene (PIE), aceasta
fiind limba ancestrală pierdută din care derivă toate aceste
limbi. Limba indo-europeană folosea termenul Arian pentru
a clasifica un grup de oameni nu doar din punct de vedere
rasial, ci şi etnic, pe baza accentului sau a limbii ariene pe
care o vorbea acel popor.
Trebuia să ne aşteptăm la asta. Este fascinant să vedem
cum zeii care au creat omenirea ca o specie sclavă inferi­
oară au clasificat-o imediat într-o clasă etnică inferioară,
dând naştere sclaviei şi rasismului chiar de la începuturile
omenirii. Aria, însemnând „nobil”, apare în diverse limbi in­
do-europene. Încă o dată, trebuia să ne aşteptăm la asta din
partea zeilor Igigi, care se considerau superiori faţă de oame­
nii muritori. Probabil că foloseau pluralul nobili aria pentru
44 Michael Tellinger

a se descrie înainte de dispersarea lor. Este posibil ca acest

cuvânt să fi supravieţuit în numele tradiţional al Irlandei
(Eire), dar a supravieţuit cu siguranţă în Iran, care se referă
la „Airyanam vaejo” - „regatul arienilor”. Descoperirea a mii
de astfel de cuvinte înrudite în limbi despărţite de distanţe
mari, alături de structuri gramaticale identice, i-au condus pe
filologi să concluzioneze, la începutul secolului al XIX-lea, că
cele mai multe limbi europene au evoluat dintr-o proto-lim-
bă comună care se vorbea cu multe milenii în urmă.
Greaca, latina şi sanscrita au fost considerate cele mai
apropiate limbi de PIE şi o mare parte din proto-limba aria­
nă reconstruită se bazează pe ele. Limba lituaniană modernă
este considerată cea mai veche limbă în viaţă, mai apropiată
decât orice altă limbă faţă de limba ariană originală vorbită.
Tocariana este o limbă indo-europeană care a fost vorbită
în Turkestanul chinezesc, indicând faptul că arienii au ajuns
până în China, în Orientul îndepărtat. Singura explicaţie
privind impactul pe care l-a avut asupra întregii istorii antice
a Asiei şi Europeieste aceea că arienii erau mult mai avansaţi
sau poate chiar înrudiţi cu „zeii” Sumerului — şi exact asta
erau. Un amestec alb între zeii Igigi şi muritorii umani, care
s-au văzut brusc pe o treaptă mai înaltă decât restul fiinţelor
muritoare de pe Pământ. O descoperire recentă a rămăşiţelor
unei populaţii blonde în China reprezintă o mare porţiune
lipsă din Marele Puzzle Uman, care începe să prindă contur
foarte rapid sub ochiul atent al ştiinţei care arată cât de mult
au explorat arienii.
Probabil că faimoasa dovadă a existenţei preistorice a
PIE este cuvântul care desemnează regele (king): rex, în la­
tină, raja, în sanscrită, ri, în irlandeza veche, alături de multe
alte limbi, toate fiind variante ale cuvântului folosit pentru
a-l denumi pe rege. Şi, din moment ce niciunul dintre aceste
popoarele care vorbeşte aceste limbi variate nu s-au aflat în
contact fizic între ele de-a lungul acestei perioade istorice,
 Sclavii zeilor 45

pentru care există dovezi scrise, filologii comparaţionişti

susţin că aceste limbi trebuie să fi evoluat dintr-o singură
proto-limbă. Arienii se închinau unui zeu al cerului, îşi ur­
măreau descendenţa pe linie masculină, creşteau animale,
beau mied, foloseau trăsuri trase de cai pe care probabil că
le-au inventat ca arme de război, folosind bronzul şi fierul.
Civilizaţiile din Asia erau complet depăşite de arieni, atunci
când aceştia au ajuns în Africa.

Fig. 13.1. Invazia ariană

Arienii sau mai clar indo-arienii şi-au făcut prima

apariţie notabilă în istorie în jurul anului 2000 î.Hr., ca inva­
datori ai nordului Indiei. Acest eveniment este coroborat cu
comportamentul zeului Anunnaki Marduk, care se autopro-
clama în aceeaşi perioadă zeu absolut. Rezultatul conflictului
care a avut loc între Anunnaki pe tărâmurile biblice este bine
documentat şi subliniat în ultimul capitol. Oricum, în jurul
anului 2000 î.Hr. au fost distruse Sodoma şi Gomora de că­
tre armele nucleare şi biologice ale zeilor Anunnaki, care i-au
 46 Michael Tellinger

forţat pe mulţi locuitori ai ţinuturilor învecinate să se evacu­

eze. Reţineţi că arienii albi Ugigi) erau adepţi ai lui Marduk
şi, când şi-au făcut brusc apariţia în valea Indului, tăbliţele
antice vedice au început să conţină multe informaţii privind
aceste invazii şi înrobiri asupra locuitorilor cu pielea neagră.
Scrierea Rig Veda, redactată în limba sanscrită, este o
colecţie de texte religioase care este în continuare venerată în
hinduismul modern şi care conţine înregistrarea unor astfel
de evenimente. Este un alt exemplu care ilustrează perfect
felul în care istoricii s-au jucat cu minţile noastre de-a lun­
gul timpului, pentru că dintr-odată avem zeii mitologici care
se încrucişează cu persoane reale. Hinduşii consideră aceste
scrieri drept istorie, în vreme ce alţii le-au descris ca fiind
mitologie. Aşadar, dacă invadatorii arieni erau zei mitolo­
gici, atunci la cine fac referire poemele vedice? Cine invada
de fapt pământurile indiene? Sau şi acest fapt era doar în
imaginaţia lor? Cum putem să avem o situaţie în care jumă­
tate dintre dovezile istorice sunt demne de a fi acceptate, iar
cealaltă jumătate este doar un produs al imaginaţiei, pentru
că nu aveau altceva mai bun de făcut? Evenimentele refe­
ritoare la invazia ariană în zona Indusului au o importanţă
maximă pentru credibilitatea zeiilor mitologici, pentru că nu
există alt moment şi alt loc în istorie în care să avem o des­
criere atât de detaliată a interacţiunii dintre zei şi oameni,
care să scoată în evidenţă superioritatea zeilor şi servitutea pe
care le-au impus-o oamenilor. În următorul extras, care face
parte dintr-un poem vedic (Rig Veda 1.53), localnicii sunt
pomeniţi sub numele de Dasyus.

Indra (în mitologia nordică - Tor, în mitologia celtă - Taranis) a

spart fortăreţele Dasyus, în ale căror adâncuri se acundeau oame­
nii negri. A creat pământul şi apa pentru Manu (omul arian), mai jos
de toate acestea, O, Indra, trebuie să-i surghiuneşti pe Dasyus, tribul
cumplit al lui Dasas; după ce îi omori pe Dasyus, fie ca Indra şi prietenii
 Sclavii zeilor 47

săi albi să stăpânească pământul, să stăpânească soarele şi apa;

Indra a atenuat culoarea lui Dasyus şi a aruncat-o în ascunzătoare.
Cu trăsura ta de oţel, tu, Indra, cunoscut pretutindeni, i-ai înfrânt pe
cei douăzeci de regi... ai mers din luptă în luptă şi ai distrus cu curaj
şi putere castel după castel.

Arienii erau foarte expansivi şi aproape în fiecare loc

unde au mers au cucerit şi înrobit populaţiile indigene, im-
punându-le nativilor limba şi credinţele lor religioase. În
schimb, au primit contribuţii din partea popoarelor pe care
le-au cucerit. Arienii aveau legături strânse cu secta evreias­
că a Eseenilor, căreia îi aprţineau Iosif şi Iisus. Există unele
dovezi care susţin că arienii au fost cei care l-au sprijinit fi­
nanciar pe Iisus ca să călătorească în Răsărit, pentru a învăţa
culturile răsăritene. Invaziile ariene aveau loc de milenii, încă
din anul 4000 î.Hr şi probabil şi înainte, atunci când au în­
ceput să cucerească Europa. Cei mai mulţi dintre locuitorii
actuali ai Europei, alături de primele lor culturi naţionale
sunt rezultatul interacţiunii dintre valurile succesive de ari­
eni albi şi culturile locale. Aşadar, toate limbile moderne
europene sunt membre ale ramurii occidentale ale arborelui
genealogic indo-european.
Naşterea culturii europene precede sosirea indo-euro-
penilor. Descendenţii acelor Nefilim din Biblie şi copiii lor
umani au plecat din Sumer, potrivit tăbliţelor de argilă. S-au
stabilit pe pământurile îndepărtate care nu pot fi identificate
decât în Europa preistorică. Erau albi şi mult mai avansaţi
din punct de vedere tehnologic, pentru că posedau unele din­
tre caracteristicile genetice moştenite de la zeii Anunnaki.
Asta înseamnă ca această unire dintre vechii europeni şi
Arieni a adus împreună cele două laturi opuse ale copiilor
albi Anunnaki care s-au împerecheat cu femeile pământene,
aşa cum este subliniat în Geneză. Fragmentele de artă din
peştera Lascaux, pe care unii le-au considerat a fi primele
 48 Michael Tellinger

semne de creativitate ale omului din zona occidentală, aparţin

vechilor europeni. Stonehenge în nord şi cultura Palatului
Minoan din Creta, în partea de sud, sunt doar alte exemple.
Un simbolism religios paneuropean evoluase deja, dar mare
parte din el a fost încorporat mai târziu în mitologiile IE,
inclusiv diferitele adaptări regionale ale adoraţiei europene
pentru Zeiţa-Mamă. Multe dintre personajele principale ale
mitologiei greceşti preced sosirea arienilor, ceea ce înseamnă
că aceştia au sosit odată cu Nefilim din Sumer. Acesta este
celălalt grup de odrasle al zeilor Anunnaki, care s-au căsă­
torit cu femei pământene şi au dat naştere unei noi rase de
oameni; o rasă albă, dominatoare . De-a lungul istoriei antice,
vechile credinţe şi practici religioase europene au continuat
să se reafirme, cum ar fi imaginea zeiţei-şarpe Minoan, din
palatul din Minos, din jurul anului 1600 î.Hr., dar care pro­
babil are origini mult mai vechi.
Europa este europeană întrucât cei care au cucerit-o şi
cei care au fost cuceriţi erau membrii aceleiaşi rase albe, din
diferite ramuri ale aceluiaşi arbore genealogic. Unii veneau
din sud-vest, în vreme ce restul, în principal arieni, sosiseră
din nord-est. India este o mlaştină a sărăciei întrucât cea mai
mare parte a celor care au fost cuceriţi, cu care indo-arienii
s-au şi căsătorit în cele din urmă, erau vedoizi de altă culoare
decât albă. Morala este evidentă. Chiar şi în prezent, castele
înalte hinduse pot fi identificate după trăsăturile caucaziene
şi pielea deschisă la culoare, iar cele mai sărace şi mai înapo­
iate din India sunt în general formate de oamenii de culoare
închisă. Au fost Arienii promotorii mişcării de apartheid?
Aşa se pare. De unde altundeva ar fi putut-o prelua europenii
moderni? Tot ce avem şi tot ceea ce ştim ni s-a transmis de
către strămoşii noştri antici, sumerienii, care au învăţat tot
ceea ce ştiau de la zeii Anunnaki. Dacă extrapolăm această
cronologie un pic mai mult, până la momentul creaţiei lui
Adam şi analizăm felul în care problema întregii rase umane
 Sclavii zeilor 49

a fost condusă de către zei timp de mii de ani, până la ex­

pansiunea rapidă şi globalizarea realizată de zeii Anunnaki,
sub comanda lui Marduk, care îi includea şi pe Igigi, care
erau de fapt arienii, ajungem la concluzia că „dumnezeul”
nostru creator a fost primul rasist. Este deranjant să desco­
perim că înţelepţii zei Anunnaki, care s-au aşezat pe această
planetă cu toate cunoştinţele lor, au permis unui asemenea
haos să evolueze. Dar poate că acest lucru îl doreau: să dez­
bine şi să conducă. Să menţină specia sclavă subjugată cu
orice preţ. Studii genetice recente au demonstrat că bascii
din Aquitaine şi munţii Pirinei sunt cea mai curată formă a
vechilor europeni, ei existând dinaintea sosirii invadatorilor
proto-europeni. Ei au apărut în mod clar ca urmare a inva­
dării unei Europe necucerite şi au rămas suficient de izolaţi
pentru a-şi păstra limba lor unică, limbă care nu face parte
din grupul limbilor indo-europene.
Acum, că ne-am ocupat de problema foarte importantă
a arienilor, ne putem întoarce la hinduşi şi la dezvoltarea lor
religioasă şi culturală de dinainte şi de după sosirea arienilor.
În vreme ce mulţi cred că hinduismul este o religie polite-
istă, care venerează mai mulţi zei, baza hinduismului este
credinţa în unitatea totului. Această totalitate poartă numele
de brahma. Scopul vieţii este acela de a conştientiza că sun­
tem o parte din Dumnezeu şi că, făcând asta, putem renunţa
la acest plan al existenţei şi putem reveni la Dumnezeu.
Această iluminare nu poate fi atinsă decât prin trecerea prin
mai multe cicluri de renaşteri, viată şi moarte, cunoscute sub
numele de samsara. Şi cea mai importantă parte practică a
acestei religii este venerarea zeului Vishnu,care pare să fie cel
mai important zeu; sau Shiva sau zeiţa Shakti, sau una dintre
multele încarnări, soţii sau progenituri.
În hinduism, progresul pe care îl face o persoană spre
iluminare este măsurat prin karma, care reprezintă acumula­
rea faptelor bune şi rele ale unei persoane şi care determină
 50 Michael Tellinger

următoarea reîncarnare a acelei persoane. Hinduşii urmea­

ză un sistem strict care se numeşte castă şi care determină
importanţa sau statutul social al fiecărui om. Casta în care
se naşte un om este rezultatul karmei din vieţile anterioare.
Faptele dezinteresate şi gândurile altruiste, precum şi devo­
tamentul faţă de Dumnezeu vor ajuta o persoană să renască
la un nivel mai înalt din sistemul castelor. Faptele şi gându­
rile rele vor face ca persoana care le-a comis să renască pe un
nivel inferior, ca om sau chiar şi ca animal. Doar membrii
celei mai înalte caste, brahmanii, pot ţine ritualurile religi­
oase hinduse şi pot să deţină funcţii cu autoritate în temple.
Primele culturi din Mesopotamia au construit multe tem­
ple închinate zeilor individuali care guvernau asupra satelor
individuale. Este curios faptul că istoricii consideră aceste lu­
cruri mitologie şi totuşi sectele hinduse practică şi în ziua de
azi această formă de veneraţie religioasă. În India se numeşte
religie şi nimeni nu va îndrăzni să-i numească pe aceşti zei
figuri mitologice. La fel cum zeii din tăbliţele sumeriene se
îngrijeau de diferite oraşe sau sate, unde erau veneraţi, la fel
sunt veneraţi în prezent zeii hinduşi — zei diferiţi în sate di­
ferite. Hinduşii se alătură unei secte prin intermediul iniţierii
şi al învăţării mantrei sacre a acelei secte, care le este explicată
de către guru. Mantra este un omagiu în formă de „Om” adus
zeului de care aparţine secta şi care de obicei este zeul acelei
comunităţi.
Marea familie hindusă de secte şi ramificaţii a apărut
din cultura proto-hindusă, cunoscută sub numele de Veda,
care îşi avea originea în Valea Indului. Rig Veda este cea mai
veche culegere de cânturi vedice şi este cea mai veche literatu­
ră religioasă vie de pe pământ, precedând Biblia cu mii de ani.
Numărul total de poeme vedice sau cânturi este de 1 028 de
imnuri închinate zeităţilor vedice. Potrivit unor învăţaţi, ori­
ginile acestora pot fi urmărite până în jurul anului 8000 î.Hr.
Au supravieţuit în mod incredibil timp de mii de ani, fiind
 Sclavii zeilor 51

transmise în formă orală până când au fost în cele din urmă

transpuse în formă scrisă.
Vedele sunt cele mai sacre scrieri ale hinduismului.
Potrivit tradiţiei, „atunci când Dumnezeu creează lumea,
el dezvăluie Vedele pentru binele lumii, iar atunci când îşi
termină creaţia, le ia înapoi”. Unii oameni susţin că toată
cunoaşterea umană este disponibilă în formă simbolică în
aceste Vede şi că toată ştiinţa descoperirilor şi invenţiilor se
află deja în aceste Vede. Este adevărat că aceste Vede nu sunt
doar nişte cărţi care conţin psalmi magici, ci sunt pline de
informaţii istorice antice de dinaintea timpului, care se dez­
văluie treptat. Aceşti paşi sunt: Rig Veda, Sama Veda, Ayur
Veda si Atharva Veda.
Atharva Veda este diferită faţă de celelalte trei colecţii
de Vede prin faptul că are în componenţă descântece şi
incantaţii cu scopuri medicinale, pentru victoriile în războaie
şi aşa mai departe. Scrierile vedice sunt însoţite de o serie de
lucrări, intitulate Brahmanele, care sunt dedicate explicării
cânturilor, aplicării lor rituale şi a mitologiei acestora. Cărţile
care împing această religie spre o formă de filosofie monisti-
că sunt Aranyaka şi Upanişade. Doar în paginile Upanişadelor
putem găsi primele referiri la moartea şi renaşterea sufletului.
Se pare că Arienii au avut o legătură strânsă cu scrierea acestor
scripturi, cel mai probabil cu scopul de a-i înrobi pe localnici
cu o dogmă religioasă. Conţinutul nonhindus şi mai degrabă
ciudat al Upanişadelor seamănă cu afirmaţiile adepţilor lui
Marduk, care le promitea oamenilor viaţa eternă, dar numai
dacă se purtau frumos şi executau ordinele zeilor. Avuseseră
foarte mare succes în Egipt, cu faraonii, dar în Valea Indului
au adăugat un detaliu foarte delicios... dacă nu te supui or­
dinelor zeului, vei renaşte într-un animal scârbos. De fapt,
aceasta este o formă excelentă de tortură psihică. Oamenii
întâmpinau deja greutăţi pe Pământ şi aşteptau să scape de
ele. Nu exista nimic mai înspăimântător decât gândul de a
 52 Michael Tellinger

trebui să se întoarcă pe acest tărâm pentru a trăi în condiţii

şi mai aspre decât o făcuseră în precedenta viaţă. Şi astfel
aceşti descendenţi ai zeilor sumerieni se puseseră în mişcare,
cucerind şi subjugându-i pe oameni în calea lor.
Există atât de multe ritualuri şi aplicaţii culturale ale
numeroaselor secte hinduse, încât pentru a le putea sur­
prinde pe toate am avea nevoie de tot restul acestei cărţi,
ba chiar de mai mult. Ceea ce este fascinant în legătură cu
hinduismul este originea sa neclară în preistoria îndepăr­
tată, de unde provin poemele vedice. Fiecare poem are ca
subiect unul sau mai mulţi zei antici. Fie îl proslăveşte pe el
sau pe ea, îl preamăreşte, îi este închinat, i se cere o favoare,
înţelepciune, sănătate, curaj şi mii de alte nevoi umane. Este
ca şi cum oamenii din acele vremuri aveau o altfel de relaţie
cu zeii lor faţă de hinduşii contemporani. Ceea ce este şi mai
interesant este faptul că primii zei vedici se asemănau până
la perfecţiune cu zeii sumerieni. Aveau aceleaşi funcţiuni, de­
numiri, caractere şi personalităţi. Le plăceau ofrandele care
constau în aur şi mâncare, la fel cum le plăceau şi zeilor su­
merieni, şi puteau fi la fel de brutali atunci când împărţeau
pedepse pentru adepţii lipsiţi de noroc. Şi, asemenea zeilor
sumerieni, cu diferite ocazii îşi răsplăteau adepţii ascultători,
oferndu-le bogăţii materiale. Potrivit tăbliţelor de argilă su­
meriene, Innana, talentata zeiţă a iubirii, a primit în grijă
zona Asiei. Nu este ciudat că uriaşul apetit sexual şi dragostea
pentru poezie şi muzică au ajuns să constituie epicentrul cul­
tural al poporului indian? Dar este mai mult de atât. Există o
abundenţă de referinţe la zeii sumerieni, care sunt înfăţişaţi
în poemele vedice. Îi vedem călătorind în care cereşti, pur­
tând tot felul de arme înspăimântătoare, omorându-şi cu
uşurinţă duşmanii prin folosirea armelor a căror descriere
aduce aminte atât de cele descrise în Biblie, cât şi de cele
care apar în tăbliţele sumeriene. În timpul săpăturilor de la
Harappa, unul dintre cele mai mari oraşe antice hinduse, cele
 Sclavii zeilor 53

mai dese efigii, statui şi referinţe întâlnite aparţineau „Marii

Zeiţe Mamă”. Aceeaşi Mamă Zeiţă care era foarte activă în
civilizaţiile din Vechea Europă. Figurinele şi statuetele mici
care o înfăţişează pe această zeitate sunt împrăştiate pe în­
treaga vale a Indului, în vestul Asiei şi chiar şi în zona Mării
Egee. Cred cu tărie că aceste statuete o înfăţişează pe zeiţa
iubirii şi a războiului, Inanna sau Ishtar, aşa cum era cunos­
cută în familia de zei Anunnaki.
O legătură fascinantă cu creaţia omenirii ne parvine
prin intermediul Legilor lui Manu. Această scriptură des­
cifrată conţine 2 684 de versuri, împărţite în 12 capitole,
care se referă la normele de convieţuire domestică, socială
şi religioasă din India. Există un dezacord printre învăţaţi
în legătură cu data exactă a redactării acestor scripturi. Unii
învăţaţi susţin că ar proveni din jurul anului 1500 î.Hr, alţii le
plasează în jurul anului 500 î.Hr., iar alţii spun că ar fi o copie
a unor scrieri mult mai târzii, datând din jurul anului 200
d.Hr. Lăsând la o parte data, Legile lui Manu sau Manava
Dharma Shastra, este una dintre cărţile canonizate în religia
hindusă şi un text fundamental pe care se bazează învăţăturile
pe care le predică guru. Este fundamentală pentru înţelegerea
societăţii indiene străvechi şi este acceptat tradiţional ca unul
dintre braţele suplimentare ale Vedelor. Ceea ce ne interesea­
ză cel mai mult sunt versurile 16-29, din capitolul I. Aşa cum
vom vedea mai jos, descrierea „creaţiei omenirii” este nefiresc
de apropiată de cea din tăbliţele sumeriene. Cum este posibil
acest lucru, dacă nu prin existenţa unei legături strânse în­
tre zeii sumerieni şi unul dintre reprezentanţii acestora din
Valea Indului. În vale erau mulţi zei care organizau evoluţia
civilizaţiei cu mii de înainte de Hristos. Textul lui Manu ara­
tă clar existenţa unui fel de inginerie genetică, secţionarea
ADN-ului şi alte manipulări biologice pe care zeii le-au fă­
cut atunci când i-au creat pe oameni. Iată un extras, tradus
de G. Buhler:
 54 Michael Tellinger

16. Şi, prin adăugarea precisă a celor şase particule, care po­
sedă puteri nemăsurate, şi particulelor din el însuşi, a creat toate
fiinţele.
17. Pentru că acele (tipuri de) particule, care au format alcătu­
irea (creatorului), au intrat în acestea (creaturi), şi atunci înţeleptul a
numit această alcătuire (sarira) corp.
18. Apoi au urmat elementele mari, împreună cu rolurile lor şi
cu mintea, alcătuind forma nepieritoare a tuturor fiinţelor.
19. Dar din părţi ale corpului (fracţiuni) ale acestor şapte
puternice Purusha s-au răspândit (în lume), transformându-se în tre­
cătoare din nepieritoare.
20. Între ele, fiecare (element) următor dobândeşte calităţile
elementului precedent şi, indiferent de locul pe care îl ocupă (în şir),
posedă la fel de multe calităţi.
21. Dar la început a alocat fiecărui (element) nume, acţiuni şi
condiţii pentru toate (fiinţele create) conform cuvintelor Vedei.
22. El, Domnul, a creat casta zeilor, care sunt înzestraţi cu
viaţă şi al căror rol este acţiunea; şi casta discretă Sadhyas şi sacri­
ficiul etern.
29.Indiferent de ce le-a menit fiecăreia dintre primele creaţii,
de fiecare s-a agăţat dorinţa de a face rău sau nevinovăţia, bunătatea
sau răutatea, cinstea sau păcatul, adevărul sau minciuna.

(Nu erau Purusha aceleaşi şapte mame sumeriene care

au dat naştere primilor Homo sapiens?)
S-au scris multe despre originile scrisului. Unul dintre
cele mai aprig disputate subiecte este reprezentat de originea
scrierilor vedice. Este posibil ca peste 1 000 de poeme vedice
să fi supravieţuit mii de ani fără să fi fost scrise? Nu pare posi­
bil. Dar omenirea a descoperit scrisul de abia în jurul anului 4
000 î.Hr., în Orientul Apropiat, şi în jurul anului 3 400 î.Hr.,
în Valea Indusului.Cum ar fi putut să fie scrise aceste poeme
vedice, dacă lumea încă nu descoperise scrisul? Doar pentru
 Sclavii zeilor 55

că nu au fost dezgropate materiale scrise în India, asta nu

înseamnă că ei nu puteau scrie.
Ellie Crystal, coordonatorul remarcabilului site
www.crystalinks.com, a prezentat un argument foarte puter­
nic care arată că ar fi fost posibil ca literatura vedică să fi fost
scrisă cu mult timp înainte de perioada în care se presupune
că a apărut scrisul în lume. Rig Veda este acceptată de către
umanitate ca fiind cea mai veche formă de litaratură scrisă. Se
pare că este mai veche cu 5 000 de ani decât scrierea ramaya-
nă, iar unele dovezi proto-hinduse o plasează cu 23 000 de ani
înainte de Hristos. Alţi învăţaţi o plasează în anul 8000 î.Hr.
Ideea este că hinduşi trebuie să-şi fi scris în vreun fel lite­
ratura, pentru că este foarte puţin probabil ca să fi putut
memora o cantitate atât de mare de informaţie. Există un
număr de referinţe care fac trimitere la arta scrisului din Rig
Veda. Unele dintre referinţe susţin că cuvintele profetice „în­
scrise sau gravate” pe unele materiale sugerează că ei ştiau să
scrie. In Rig Veda 1.164,39 se spune că: „În literele (akshara)
versurilor din Veda”.
Textele din Rig Veda constau dintr-un număr mare de
chandas, care sunt aranjamente spaţiale speciale de linii pe
rânduri şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, un anumit
număr de cuvinte pe linie. Ar necesita un efort mental deose­
bit de mare să compui şi să memorezi asemenea materiale cu
toate particularităţile care apar. Deci, dacă nu ar fi fost reduse
la o formă de scriere şi nu ar fi primit o formă concretă, nu ar
fi putut fi transmise pe cale orală.
Un alt vers din Rig Veda (10.62.7) menţionează felul
în care vacile erau marcate cu „un 8”, ceea ce arată că acei oa­
meni posedau arta scrisului. Tot în Rig Veda (10.71.4) se face
referire la o limbă care poate fi „văzută”, ceea ce înseamnă
că trebuie să fi existat în formă scrisă. Dacă nu exista for­
ma scrisă la acea vreme, ar fi folosit mai degrabă verbul „a
pronunţa sau a spune” decât „a înscrie sau a scrie”? Singurul
56 Michael Tellinger

motiv plauzibil pentru alegerea folosirii acestor cuvinte este

acela că exista în acele vremuri o formă de scris.
Arta scrierii a fost predominantă chiar şi în timpul erei
Mahabharata, verbul lekhi sau „a scrie”, cu toate formele sale
(cum ar fi lekhako sau lekhani şi altele), apărând de multe ori
în numeroase texte din Mahabharata (Aadi 1.77-78). Săgeţile
lor erau inscripţionate cu numele celor cărora le aparţineau. In
textele harivansha se făcea distincţia între „a scrie” şi „a citi”,
indicându-se că „ceea ce a fost scris a fost şi citit”.
Cum ar putea un text de peste 100 000 de versuri să fie
compus, păstrat şi transmis doar prin intermediul memoriei?
Eu spun că este imposibil. Poate credeţi contrariul. Dar, dacă
o asemenea trăsătură incredibilă putea să apară la câţiva in­
divizi, asta nu înseamnă că arta scrisului nu se putea dezvolta.
Atharvasheersha din scrierile Upanişade îl reprezintă
simbolic pe Shree Ganesh (Ganesha) ca omkar, care este o
combinaţie de g-aakar şi m-aakar. Cum ar putea o silabă care
a fost transmisă doar oral să aibă aakar sau „formă”?
În textele din Mahabharata, datând aproximativ
din anul 3 100 î.Hr., se regăsesc citate din Rishi Vasistha
(Vasishta) din era ramayană (cel mai devreme anul 5 500 Î.Hr.)
care includ cuvântul granth sau „manuscris”. Dacă deprinde­
rile scrisului nu fuseseră dobândite la acea vreme, cum este
posibil ca ei să discute despre probleme care priveau diverse
manuscrise? Taittiriya Samhita şi, de asemenea, Atharvaveda
utilizează cuvântul likha, cu înţelesul de „a scrie”. Deşi aceste
scrieri nu sunt la fel de vechi ca Rig Veda, ele demonstrează
că arta scrisului era cunoscută de vechiul popor vedic din
timpuri imemoriale.
R. N. Dandekar susţine că există, într-adevăr un carac­
ter circumstanţial şi deductibil care ne permite să observăm
existenţa scrisului chiar şi în primele perioade din istoria
culturală a Indiei. Este adevărat că Vedele au fost transmise
prin viu grai din generaţie în generaţie. Dar, pe baza acestei
 Sclavii zeilor 57

afirmaţii, nu trebuie să presupunem, aşa cum eronat se face

adesea, că arta scrisului era necunoscută la începutul erei ve­
dice. Practica transmiterii orale a Vedelor a fost adoptată nu
pentru că nu existau copii scrise ale acestor texte, ci probabil
pentru că se credea că transmiterea orală era mult mai potri­
vită pentru păstrarea potenţialului magie-religios şi pentru
protecţia formei acelor arte.

Să aruncăm o privire asupra unor exemple din Poemele/

Imnurile Vedice pentru a vedea ce legături posibile ar pu­
tea exista între civilizaţia străveche Indu şi zeii Anunnaki
din Sumer. În primul exemplu, Samaveda Decada 1 Agni,
ne confruntăm cu multe dintre problemele pe care le-au sur­
prins şi tăbliţele sumeriene, ceea ce este cu adevărat ciudat.
Citim despre zeităţi prezente printre oameni, care îşi aveau
casa în locuri din cer, zeii ai violenţei şi zei ai recompenselor
materiale. Acesta ar fi putut fi un poem recitat de un credin­
cios sumerian:

Vino, Agni, lăudat prin cântec, pentru a sărbători oferirea de

sacrificii: stai
La fel ca Hotar pe iarbă sfântă!
O, Agni, tu care ai fost hirotonisit ca Hotar în fiecare sacrificiu,
De către zei, in neamul oamenilor.
Pe Agni alegem ca trimis, executant iscusit al acestui ritual
sfânt,
Hotar, posesor al întregii avuţii.
Slujit cu jertfă, aprinsă, luminoasă, prin dragoste de cântec,
Fie ca Agni să se încline
Pe toate bogăţiile, pe Vitras să-l omoare!
Îţi laud oaspetele ca pe un prieten drag, O, Agni,
Cel care, asemeni unui rădvan, adusu-ne-a bogăţii
Fă tu, Agni, ca marea ta putere să ne păzească de tot răul
Şi de ura muritorilor!
 58 Michael Tellinger

O, Agni, vino; căci alte cântece de laudă iţi voi cânta

Întăreşte-ţi furia cu aceste picături de Soma
Fie ca Vatsa să-ţi ducă mintea departe chiar şi de cel mai pri­
elnic loc de odihnă
Agni, prin cântec tânjesc după tine.
Agni, Atharvan, ţi i-a pus înainte coborând din cer
pe acei care se oferă ca sacrificiu.
O Agni, adu-ne lumina radiantă să ne fie sprijin
Pentru că tu eşti zeul pe care îl vedem!
SAMAVEDA - DECADA I AGNI

Pentru că sunt 1 028 de poeme şi fiecare dintre ele

poartă un soi de legătură către moştenirea sumeriană şi zeii
care zburau în carele lor şi îşi afişau armele voi cita numai câ­
teva rânduri potrivite dintr-un număr mic de poeme vedice
ca să-mi demonstrez punctul de vedere.
Arme cu flăcări, călătorii pe cer, bogăţii materiale, bi­
necuvântări din cer:

De aceea aceşti oameni au urcat sus în înăţimile cerului:

Să cucerească calea pe care Angirasas călătoreşte spre cer!
De aceea trebuie să ne trimiţi mari bogăţii
Ocheşte înainte, oh, Agni, distruge-i din toate părţile
Zdrobeşte puterea lui Yatudhana, forţa lui Rakshasa!
Slăveşte-I pe Vasus, Agni! iată-i pe Rudras şi pe Adityas
Toţi cei care ştiu ce înseamnă sacrificiul, izvorâţi din Om,
Cel care împrăştie binecuvântări!
SAMAVEDA- DECADA VAGNI

Picătura neagră în inimă este similară cu povestea

naşterii lui Mahomed. Are de-a face cu nemurirea sau în­
vierea cuiva dintre morţi. Tăbliţele sumeriene sunt pline de
conţinut similar privind învierile realizate de zeii zburători.
 Sclavii zeilor 59

Picătura neagră a căzut pe pieptul lui Ansumati şi avansează

cu zece mii de cercuri.
Indra şi-a dorit-o cu ardoare şi a zvâcnit: regele cu inimă de
erou şi-a depus armele.
Zburând terorizate de respiraţia lui Vritra, toate zeităţile care-i
erau prietene I-au căutat.
Şi aşa Indra a legat prietenie cu Maruţii: în toate bătăliile avea
să fie învingător.
Bătrânul a trezit din somn tânăra Lună care se învârte in cer­
curi în jurul său.
lată marea înţelepciune şi măreţie a lui Dumnezeu: cel care ieri
a murit astăzi trăieşte.
SAMAVEDA - DECADA IV INDRA

Următoarele samavede sunt pline de referinţe la răz-

boi, flăcări, armate cereşti, violenţă, mânie şi multe altele.

Indra, erou lipsit de milă şi cu o furie nemărginită,

Victorios în luptă, irezistibil şi de nezdruncinat - fie ca el să
protejeze
armatele noaste în luptă!
Maruţii să meargă înaintea armatelor cereşti care cuceresc şi
demolează!
A noastră fie armata puternică a marelui Indra, Varuna Marutul
şi Adytas!
Strigătul zeilor cuceritori se înalţă, măreţii
Zei care au făcut lumea să se clatine.
III INDRA-BRIHASPATI

Ridică tu, Oh, Maghavane, armele noastre: aţâţă

spiritele eroilor războinici!
Îndeamnă armăsarii puternici, Tu, asasin al lui Vitra şi lasă
Zarva carelor cuceritoare să urce la Cer.
IV INDRA-MARUŢII
 60 Michael Tellinger

Aceasta aduce aminte de „îngerii” care au venit să dis­

trugă Sodoma şi Gomora. Mai întâi i-au atacat pe agresori
cu orbirea.

În nemurire îmbracă-te rege Soma!

Orbiţi vor fi duşmanii mei, aşa cum şerpii fără cap sunt
Fie ca Indra să-i omoare pe cei mai buni dintre voi, atunci când
flacăra lui Agni
Vă va pune la pământ!
VIII SOMA -VARUNA

Încântarea zeilor în faţa ofrandelor de mâncare; zborul

spre ceruri; Tvastar creează o armă pentru Indra.

Maruţii au făcut cerul şi Pământul şi ceea ce creşte

pe el: găsesc încântarea în sacrificiile mari şi sălbatice.
Rudras şi-au stabilit locuinţa în cer...
Strălucesc în haine poleite, iar corpurile le sunt împodobite
cu bijuterii de aur,
Înlătură orice adversar din calea lor,
Când aţi legat la carul vostru cerbul însemnat, care
cheamă lovitura năucitoare,
Lasă-ţi armăsarul să te poarte dincoace
cu aripile sale iuţi. înaintează cu braţele.
Aşază-te pe iarbă, ţi s-a creat un loc mare:
lasă-te în voia încântării,
Oh, Maruţilor, a mâncării delicioase
In faţa Maruţilor toate creaturile se tem: oamenii sunt ca
Regii, greu de stăpânit.
Atunci când dibaciul Tvastar a transformat fulgerul în aur,
cu mii de feţe şi l-a modelat mai abil,
Indra l-a primit pentru a face fapte eroice.
IMNUL LXXXV-MARUŢII
 Sclavii zeilor 61

Navete zburătoare cu rachete roşii de foc?

Să fie pregătiţi armăsarii rapizi şi să

curgă mirul,
Zeii să soarbă din Soma.
Alături de toţi zeii, cu Indra, cu Vayu şi
splendidul Mitra să bem,
Agni, plăcuta sevă Soma.
Înhamă la carul de luptă Caii roşii, arcadele
cele arzătoare:
Acelea pe care le-au adus Zeii.
IMNUL XIV - VISVEDEVAS

Ar putea „vederea spaţială” să se refere la raiul din

ceruri?

Priviţi-ne, prin preaplinul adevărului vostru, de acolo

din locul din spaţiu, Indra şi Agni, şi binecuvântaţi-ne.
IMNUL XXI - INDRA - AGNI

Înaintaţi, Maruţi, cu carele voastre încărcate de fulgere,

răspândind cântece melodioase, înarmaţi cu lăncii, purtaţi de
armăsari.
Zburaţi spre noi cu hrana cea mai nobilă, asemeni păsărilor,
cu măreaţă putere.
Cu penajul roşu şi uneori brăzdat de linii maronii care sporesc
viteza
carelor, ei vin pentru glorie.
Strălucitor ca aurul este cel care ţine tunetul. Lovit-au
Pământul cu obada carelor.
IMNUL LXXXVIII - MARUŢII

Următorul poem este un fragment extraordinar, care

parafrazează tăbliţele sumeriene, vorbind despre căsătoriile
 62 Michael Tellinger

dintre zei şi oamenii muritori, care au dat naştere unor oa­

meni mai civilizaţi, care au primit toate învăţăturile de care
aveau nevoie de la zei, pentru a putea pune la dispoziţia
populaţiei hrana de care aveau nevoie atât de mult. Aceşti oa­
meni noi aveau să fie noii regi, preoţi şi faraoni ai Egiptului,
care aveau mai multă putere decât muritorii de rând. Adesea,
ei înşişi se considerau a fi zei.

Am adus sacrificii la festinuri măreţului Cer şi Pământ

Înţelepţilor, puternicii Lehii.
Aceia care, avându-i pe Zeii ca parteneri, s-au împreunat cu
aceştia
Printr-o minune au adus înţelepciunea celor aleşi
Părinţi prolifici, au adus viaţa pe lume şi nemurirea pentru nea­
mul lor.
Aceşti Fii ai voştri, înzestraţi pentru muncă, cu puteri minunate
Aduşi la viaţă de la începuturi de cele două Mame.
Pentru a ţine socoteala a tot ce stă şi tot ce mişcă, să păzească
fără viclenie moştenirea Fiului tău.
Cu înzestrarea lor superioară, cea mai completă, i-au măsurat
pe Gemenii
uniţi prin naştere şi prin pământ.
Ei, înţelepţii măreţi, au împletit în ceruri, dar şi
în adâncurile mării o plasă mereu nouă.
Deasupra noastră cu bunătare şi iubire stau Cerul şi Pământul
cu bogăţii şi comori, şi averi însutite!
IMNUL CLIX - CERUL Şl PĂMÂNTUL

Zeii binevoitori care îşi răsplătesc supuşii credincioşi;

zei numuritori:

Pentru că ei sunt cei care aduc bogăţia şi nu se înşală

în puterea lor
Păziţi în continuare legile sfinte.
 Sclavii zeilor 63

Adăpostul ne-au îngăduit, Zeii nemuritori pentru oamenii

muritori
Alungându-ne duşmanii.
Fie ca ei să ne arate calea fericii, Indra, Maruţii,
Pusan şi Bhaga, să-i adorăm pe Zei.
Părintele Ceresc să ne arate milă.
IMNUL XC - VISVEDEVAS

Omul în casa căruia beţi are

cei mai buni paznici
Oh, Maruţilor, giganţi ai Cerului.
Onoraţi prin sacrificiu şi prin închinarea
imnurilor către înţelepţi
Oh, Maruţilor, ascultaţi-le chemarea.
IMNUL LXXXVI - MARUŢII

Acest poem face referire adesea la recompensele pe

care zeii le-au promis poporului ales sau unor indivizi anume,
cum ar fi Avraam şi Moise, dacă porneau la război şi făceau
ceea ce li se cerea. Dumnezeu promitea mari bogăţii şi re­
compense celor care se supuneau, dar îi pedepsea pe cei care
nu făceau asta. Acest lucru nu se reducea doar la pedepsirea
„păcatului”, ci şi la recompensarea propriu-zisă pentru înde­
plinirea efectivă a unor sarcini pentru zeu.

Oamenii I-au înălţat cu bucurie şi putere pe Indra,

Omorâtorul lui Vrtra;
Pe Indra îl invocăm în luptele mari sau mărunte:
el să fie ajutorul faptelor noastre de vitejie
Tu eşti eroul, războinic cu măiestrie şi dătător
de bogăţii nemăsurate
Dai puterea chiar şi celui slab, îl ajuţi pe cel care se sacrifică,
şi-i dai bogăţii multe.
 64 Michael Tellinger

Când războiul şi luptele sunt în toi, prada se aşază în faţa celui

îndrăzneţ
Pe cine vei omorî şi pe cine vei îmbogăţi? Oh, Indra, fă-ne
bogaţi!
Puternic prin înţelepciune, aşa cum se ştie, a fost uns prin
putere
Stăpânul armăsarilor şi al arcadelor, cu chipul de piatră, su­
blimul, ţine
în mâinile unite trăsnetul de dragul gloriei.
A umplut atmosfera pământului şi a adunat luminile din Cer.
Nu s-a născut nimeni ca el, niciunul, Indra va fi asemeni lor.
A fost uns deasupra tuturor.
Imnul LXXXI - INDRA

Nu există niciun dubiu că zeii din Valea Indului erau

la fel de imprevizibili ca şi zeii Sumerului. Oamenii nu ştiau
niciodată în ce stare de spirit se găseau sau ce anume trebuiau
să facă pentru a-i mulţumi, să nu le stârnească mânia. Au
încercat chiar a se împrieteni cu zeii.

Fie ca puterile benefice să ne înconjoare din toate părţile,

să nu ne înşele niciodată, să fim victorioşi mereu,
Iar Zeii să ne fie alături în victoriile noastre, paznicii noştri
care ne poartă de grijă în fiecare zi.
Fie ca favorurile Zeilor să coboare asupra noastră,
să ne învăluie recompensele Zeilor drepţi.
Am căutat cu devoţiune prietenia Zeilor: fie ca Zeii să ne
prelungească viaţa ca să putem trăi.
IMNUL LXXXIX - VISVEDEVAS

O referire clară la carul care ajunge în cer şi informaţii

despre zeii care călătoreau în toate colţurile lumii. Trebuie
să fi existat perioade în care zeii nu erau prezenţi în India,
 Sclava zeilor 65

ci mai degrabă în cele „şapte regiuni” îndepărtate ale lumii.

Dar, în cea mai mare parte a timpului, zeii stăteau sus, în cer.

Noi le spunem Asvins Twain, zeii născuţi în nobilul car,

cel mai bun dintre toate carele, cel care ajunge la Ceruri.
Fie ca Zeii să fie miloşi cu noi chiar şi din locul în care
a păşit Visnu
Prin cele şapte regiune ale Pământului!
Prin toată această lume păşit-a Visnu; de trei ori şi-a pus pi­
ciorul şi totul
S-a adunat în praful din urmele pasului său.
Împăraţii de pretutindeni caută locul în care
Se află Visnu
Aşezat în mijlocul cerului.
IMNUL XXII - ASVINS Şl ALŢII

Carele de luptă ale zeilor cu proiectile şi arme puter­

nice; oamenii şi-au dorit să stea printre zei, în zonele unde
erau aceştia; dar oamenii încă erau sclavii zeilor şi se trudeau
pentru aceştia în toate felurile.

Întocmai unei zile luminoase, săgeata a zburat deasupra

pustiului
iar proiectilele lor au strălucit.
...Pentru că ei sunt puternici şi măreţi.
Acesta este umilul meu gând către tine, Sfinţia Ta, fie ca
să te inspire, să-ţi faci căminul printre noi.
...Muncind pentru Zei şi căutând comori. Facă-se să găsim
putere în abundenţa de merinde.
HYMN CLXXXVI - VISVEDEVAS

Cei care se închină şi care aduc daruri zeilor nu vor

păţi nimic rău.
 66 Michael Tellinger

Carul înspăimântător, Brhaspati, care-i striveşte pe duşmani,

ucide demonii,
croieşte adăpost pentru animale şi găseşte lumina.
Ei ne conduc cu bunătate şi au grijă de oameni;
Durerea nu-l pândeşte pe cel care le oferă daruri.
Brhaspati îl urăşte pe cel ce nu se roagă şi care îi
provoacă mânia: aceasta este marea lui putere.
Brhaspati a răsturnat carele de război ale duşmanilor
care ameninţau să ne facă rău.
Le-a dat foc demonilor cu flacăra cumplită,
acelora care i-au nesocotit puterea.
Arătând puterea pentru care merită cântec de
închinăciune: Oh, Brhaspati, distruge-i pe cei care vorbesc de rău.
IMNUL XXIII - BRAHMANASPATI

La fel ca în tăbliţele sumeriene, şi aici descoperim că

au existat muritori care au întreţinut relaţii sexuale cu zeiţele
sau invers. „Atunci când fiii zeilor au văzut fetele omului,
s-au împreunat cu ele şi au avut copii.” Dar cultura india­
nă era condusă de Inanna/Ishtar, zeiţa iubirii şi a războiului.
Din poeme reiese clar că era foarte atractivă din punct de ve­
dere sexual şi era gata de luptă la cel mai mic motiv. Îşi dorea
ca lucrurile să fie făcute conform dorinţei ei, pe pământurile
care i-au fost încredinţate de Enlil.

Născuţi în Ceruri, Zorii au înflorit, arătându-i

maiestuozitatea sa a apărut aşa cum spune Legea.
A descoperit demonii şi urătorii din întuneric, cea
mai bună dintre Angirase a ales calea,
Însufleţeşte această zi cu noroc mare şi cu mare fericire...
Ne îngăduie multe bogăţii splendide, dorite de muritori, prie­
tenii Zeiţei!
Îşi mână carul în denărtări şi vizitează pământurile
unde s-au aşezat cele cinci triburi,
 Sclavii zeilor 67

Veghind la înfăptuirile şi la căile muritorilor, Fiica Cerului, Zeiţa

lumii.
Soseşte In încântătorul său car Cea Dreaptă şi
aduce mari bogăţii pentru slujitorii credincioşi.
Adevăr cu Adevăr şi Măreţie cu Măreţie, alături de Zei o Zeiţă,
Sfânt cu Sfânt.
IMNUL LXXV - RĂSĂRITUL

Auzim adesea despre tunete atunci când zeii coboară

din ceruri. Asta nu ar trebui să ne surprindă, pentru că „na­
vele” lor fac mult zgomot. Este descrisă şi plecarea la luptă,
însoţiţi de zei, omorând duşmanii cu navele lor măreţe.

Ameninţătoare se aude vocea de tunet a Maruţilor, ca aceea

a cuceritorilor, atunci când se îndreaptă spre victorie.
Născuţi din râsul fulgerului... fie ca Măruţii să ne protejeze
oriunde
Fie ca mila lor să ne învăluie.
RIG VEDA - VAYU Şl ALŢII

Nemurirea zeilor era foarte admirată în rândul oa­

menilor, care şi-o doreau şi ei. Tăbliţele sumeriene vorbesc
despre casele sau adăposturile mari atât de admirate de oa­
meni, care nu erau accesibile oamenilor şi pe care zeii le-au
construit pentru sine. Uneori, zeii plecau în ceruri, alteori
veneau la casele lor splendide de pe Pământ.

Primul este Vishnu, cel mai puternic dintre toţi:

numele lui este înconjurat de glorie pentru totdeauna.
Peste acest pământ cu măreţu-i pas trecut-a Vishnu. gata să-l
dea drept casă omului.
În el se încrede poporul umil, el, născut în nobleţe,
le-a făcut oamenilor case.
Da, cei slabi şi cei săraci îi aduc laude celui Măreţ care
 68 Michael Tellinger

locuieşte în împărăţia de după acest pământ.

Fie ca odele mele elogioase să se înalţe către el. Acoperiţi-ne
în continuare cu binecuvântări, Oh, Zeilor!
IMNUL C - VISNU

În general, oamenii erau impresionaţi de zei. Aceştia

erau frumoşi, trăiau veşnic, puteau zbura cu navele lor zgo­
motoase în cer şi aveau arme puternice. Puteau să apară în
orice loc, oricând, fără niciun avertisment.

Cum s-au născut? Cine cunoaşte răspunsul, voi înţelepţilor?

Pe cei ca ei stă tot ceea ce există:
Cei doi susţin, fără să se mişte şi fără de picioare,
Toate odraslele ce au picioare şi mişună.
Protejaţi-ne, voi Cer şi Pământ, de pericolele înfricoşătoare.
Să stăm aproape de cele două Lumi care nu suferă nicio durere,
Părinţii Zeilor, care ajută cu bunăvoinţă
În mijlocul Zeilor, atât ziua, cât şi noaptea.
Protejaţi-ne, voi Cer şi Pământ, de pericolele înfricoşătoare
Aşază-i împreună pe tineri, cu limitele lor, alături de Surorile
Gemene
care stau la
Sânul părinţilor, ca să sărute împreună centrul lumii.
Pe acele care, frumoase de privit, fac nectarul.
Întinse, vaste şi adânci sunt limitele acestei rugi
Pe care o adresez închinându-mă,
Facă-se ca Prietenii omului, care binecuvântează, să mă pro­
tejeze şi să mă
însoţească cu ajutoare şi bunăvoinţă.
Ajută-i mai mult pe omul liber decât pe cel fără de Zeu. Fie ca
noi, prin
Mila Zeilor, să fim puternici şi să ne bucurăm de hrană.
Am scris acest adevăr, ca să-l audă toţi, Cerul şi Pământul,
 Sclavii zeilor 69

Fiţi alături de noi, fără să ne aduceţi reproşuri şi necazuri.

Protecţia zeilor să ne fie alături.
IMNUL CLXXXV - CERUL Şl PĂMÂNTUL

IUDAISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 2000 Î.HR.

Iudaismul este religia poporului evreu şi poate fi ur­

mărită în timp până în vremea Ieşirii evreilor din Egipt.
Iudaismul, creştinismul, islamismul şi credinţa Baha'i îl au
ca părinte fondator pe Avraam, în jurul anului 2050 î.Hr.
Dezvoltarea iniţială a fost marcată de o convenţie divină care
a avut loc între dumnezeu şi vechii israeliţi. Moise a fost
următorul conducător al israeliţilor şi probabil primul lider
„adevărat” al evreilor, care şi-a scos poporul din captivitate
din Egipt şi a primit „Legea lui Dumnezeu”. Apoi Iosua i-a
condus spre tărâmul făgăduit, acolo unde Samuel a întemeiat
regatul israelit, avându-1 ca prim rege pe Saul. Regele David a
întemeiat Ierusalimul, iar regele Solomon a construit primul
templu din oraş. Insă istoria evreilor este una tragică. Acest
popor ales al lui dumnezeu s-a aflat întotdeauna într-o stare
de conflict încă din prima carte a Bibliei. În anul 70 d.Hr.,
Templul din Ierusalim a fost distrus, iar evreii au fost
împrăştiaţi în întreaga lume, până în 1948 când a luat fiinţă
statul Israel.
Evreii cred într-un singur creator pe care îl vene­
rează ca pe singurul conducător absolut al Universului. El
urmăreşte activitatea oamenilor şi răsplăteşte faptele bune,
dar îi pedepseşte pe cei răi. Acesta este dumnezeul violent
din Vechiul Testament, Cartea sfântă a evereilor este Biblia
evreiască, o colecţie de cărţi care au fost scrise într-o perioa­
dă de aproximativ 1 000 de ani şi a fost finalizată în forma
canonică spre finalul secolului I d.Hr. Este împărţită în trei
 70 Michael Tellinger

secţiuni: Tora, Profeţii şi Scrierile. Tora este formată din pri­

mele cinci cărţi din Biblie şi se pare că a fost scrisă de Moise
pe baza instrucţiunilor divine primite de la însuşi Dumnezeu
şi nu poate fi schimbată. Foarte avantajos. Un exemplu per­
fect asupra naturii manipulatoare a zeului violenţei. Ordonă
poporului să nu pună întrebări şi să nu atingă, altfel vor fi
pedepsiţi. Aceeaşi poveste veche care a făcut atâta rău ome­
nirii încă de la începuturi. De-a lungul istoriei, Dumnezeu
a comunicat cu poporul evreu prin intermediul profeţilor,
al marilor preoţi şi uneori chiar prin oracole şi pietre-ora-
col. Originea reală a experienţei profetice nu este clară, dar
un profet era pur şi simplu acela care se considera trimisul
Domnului pentru a predica un mesaj. Unii dintre aceşti
profeţi au devenit oameni foarte puternici, care au reţinut
fără nicio îndoială atenţia evreilor. Putem presupune că mai
existau şi alţi profeţi pe lângă cei cunoscuţi, dar care erau mai
puţin admiraţi. Experienţa profetică putea ajunge de la vizi­
unea mistică obscură a unui Ezechiel, până la convingerile
clare ale lui Amos. Cuvântul Iehova este o preluare medieva­
lă incorectă şi nu apare în Biblia evreiască.
Evreii cred în bunătatea inerentă a lumii şi a locuito­
rilor acesteia, fiind creaţia lui Dumnezeu, şi nu au nevoie de
un salvator care să-i elibereze de păcatul originar. Ei cred că
sunt poporul ales al lui Dumnezeu şi că Mesia al lor va veni
cândva în viitor, îi va aduna pe toţi în Israel, acolo unde va
avea loc învierea tuturor morţilor şi va fi reconstruit Templul
din Ierusalim. Aceasta este o poveste foarte frumoasă care
aparţine tărâmului mitologiei, dar această versiune naivă a
evoluţiei omenirii a scăpat de mânia istoricilor şi a rămas o
religie divină, care nu va fi niciodată asociată cu comporta­
mentul păgân al acelora care-i venerau pe zeii sumerieni cu
foarte puţin timp înainte.
S-ar putea să fiţi surprinşi când veţi afla că evreii sunt
puţini nesiguri de întergul adevăr, pentru că şi evreii aveau
 Sclavii zeilor 71

nume diferite pentru zei diferiţi, care din nou aduc aminte
de „zeii din cer” ai sumerienilor. Scripturile îi menţionează
doar pe câţiva dintre ei, cum este Shad-dai, care pare să-l fi
reprezentat pe zeul furtunii; mai sunt Elo'ah, Yah, Adonai şi
Elohim. Dar, dacă i-am identificat destul de bine pe aceşti
câţiva zei, atunci cu siguranţă că trebuie să mai fi existat şi
alţii. Cel mai important era „YHWH” (pronunţat Yahve),
care a primit denumirea generică de „Domnul” şi a deve­
nit, în cele din urmă, Iehova. Se pare că acest cuvânt nu era
pronunţat de primii preoţi evrei, pentru că era destinat să fie
numele de nerostit al lui dumnezeu. Dacă vom analiza puţin
aceste coincidenţe stranii, vom începe să vedem firul ascuns
care duce către zeii sumerieni şi zeităţile Anunnaki, care s-au
stabilit pe Pământ cu mult înainte să înceapă această confu­
zie a oamenilor. Oricât de mult ar vrea evreii să facă un front
comun, religia lor a avut multe secte şi culte de-a lungul unei
perioade de 3 000 de ani. De la esenienii din vremea lui Iisus,
care aveau legături strânse cu Arienii din Persia, la cabaliştii
şi caraiţii din secolul al VIII-lea d.Hr., care se considerau
„copiii Scripturii” şi care credeau doar în cele cinci cărţi ale
lui Moise, în plus ei având reguli mult mai stricte cu privire
la viaţa cotidiană. Transformarea din evreism în iudaism a
avut loc într-o perioadă care a început cu puţin timp înainte
de naşterea lui Iisus şi a ţinut până în jurul anului 200 d.Hr.,
moment în care scrierile lui Mishnah (un set de şase ordine
care scoteau în evidenţă baza legii evreieşti) au fost finalizate.
A fost un proces lent şi îndelungat în urma căruia a rezultat
iudaismul rabinic, născut din evreismul biblic.
 72 Michael Tellinger

ZOROASTRISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 1000 Î.HR.

Din partea nord-estică a Iranului, care era cunoscu­

tă în acea vreme sub numele de Persia, a apărut un profet
al cărui nume grecesc era Zoroastru. Numele său real este
Zarathustra, iar religia care a izvorât din învăţăturile sale
a devenit cunoscută ca zoroastrism. El a predicat probabil
prima religie monoteistă, care credea într-un singur zeu su­
prem, Ahura Mazda, cel care fusese complet eliberat de rău.
Ahura Mazda poate fi tradus ca „zeu al luminii”, ceea ce ar
fi în spiritul descrierilor sumeriene despre zei, pe care îi pre­
zentau ca fiind „radianţi” şi „strălucitori ca lumina soarelui”,
ceea ce mă face să mă gândesc imediat că Zoroastru a trebuit
să-l fi întâlnit pe acest zeu „strălucitor”, care a apărut din
Vest. Zeii sumerieni se luptau pentru întâietate, Marduk îşi
impunea forţat voinţa în Egipt şi, potrivit tăbliţelor, răspân­
dea vestea că el este zeul suprem. Până la acest moment, zeii
preistorici conduseseră în mod colectiv pământul şi fuseseră
idolatrizaţi cu fanatism de către muritorii de rând. Oamenii
erau protejaţi de aceşti zei cu care dezvoltaseră o relaţie
strânsă.
Nu ar trebui să fim surprinşi să aflăm că învăţăturile
lui Zoroastru erau atât de controversate şi au cauzat atât de
multă împotrivire, încât Zoroastru a trebuit să fugă pentru
a-şi salva viaţa. Filosofia unui „singur zeu suprem” nu a prins
prea mult în acele vremuri în care zeii din timpurile stră­
vechi controlau lumea. Zoroastrienii credeau în dualismul
bine - rău, în forma binelui reprezentat de Ahura Mazda
şi un spirit al violenţei şi morţii, Angra Mainyu, sau ca un
dualism etic în interiorul conştiinţei umane. Duhul Sfânt dă
viaţă şi naşte bărbaţi şi femei. Cartea sfântă a zoroastrismului
se numeşte Avesta şi conţine învăţăturile lui Zarathustra, scri­
se într-o serie de şaptesprezece imnuri, numite Gatha. Deşi
 Sclavii zeilor 73

sunt foarte greu de tradus, iubirea lui pentru dumnezeu era

extraordinară. Este o colecţie de poezie sacră, abstractă, care
are ca ţintă adorarea unui singur zeu; înţelegerea dreptăţii şi
a ordinii cosmice, promovarea dreptăţii sociale, armonia şi
alegerea individuală între bine şi rău. Zoroastrienii adorau
prin intermediul rugăciunilor şi al ceremoniilor simbolice
care sunt oficiate în faţa unui foc sacru care îl simbolizează
pe zeul lor. Îşi dedică vieţile unui drum întreit, reprezentat
de mottoul lor: „Gânduri frumoase, cuvinte frumoase, fapte
frumoase”. De asemenea, mai susţin că „Sistemul, Ordinea,
Principiul şi Legea”, aşa cum sunt văzute în Cer, trebuie im­
plementate şi pe Pământ. Dar zoroastrismul este pregătit să
se folosească şi de imagistica judecăţii de după moarte. Mai
târziu, zoroastrienii din secolul al IX-lea d.Hr. au dezaprobat
prozelitismul creştin şi islamic şi au scris un set de cărţi pentru
a-şi apăra „Religia bună”. Deşi cartea sfântă a zoroastrismu-
lui a fost scrisă probabil de-abia în secolul al V-lea d.Hr.,
rădăcinile sale merg mult mai adânc în timp, cu mult înainte
de existenţa lui Zoroastru însuşi. Dar, la fel ca în celelalte
religii şi chiar dacă Zoroastru a propovăduit supremaţia unui
singur zeu, a mai existat încă un grup de zei care îl înconjurau
pe zeul suprem. Brusc, întregul sistem religios zoroastrian
se alătură celorlalte sisteme, supuse unui zeu „conducător”,
dar care erau conduse de câţiva zei mai puţin importanţi.
Zoroastrienii aveau sase „Nemuritori mărinimosi”, care aveau
puteri speciale şi care stăteau în jurul tronului zeului. Pot fi
comparaţi cu „îngerii” din Biblie. Mai mult, ei credeau că lu­
mea şi toate lucrurile materiale îi aparţineau lui Dumnezeu,
în vreme ce diavolul şi răul puteau exista doar într-o lume
imaterială, la fel ca un parazit, care încerca în permanenţă să
distrugă lumea lui Dumnezeu.
Elementele de bază ale primei credinţe iraniene sunt
preluate din credinţa tradiţională ariană şi din învăţăturile lui
Zoroastru. Atât de mult, încât în timpul domniilor lui Darius
 74 Michael Tellinger

şi Xerxes, zoroastrismul a reprezentat o influenţă puternică

la curtea regală. De asemenea, a fost respectat şi în Grecia
din vremea lui Platon. Şi, la fel ca toate celelalte religii, a avut
propriul şir de secte, culte şi ramuri, care au evoluat odată cu
trecerea timpului. Să ţinem minte că cei înţelepţi care l-au
vizitat pe Iisus la naştere au venit de la est şi purtau numele
de Magi. Preoţii zoroastrieni erau cunoscuţi ca magi, a căror
sarcină era să păzească religia.

BUDISMUL:
O R I G I N E A - Î N T R E ANII 560 Î.HR. ŞI 490 Î.HR.

După ce am parcurs mii de pagini în efortul de a

înţelege mai bine religiile lumii, originile lor şi felul în care
acestea se încadrau în Marele Puzzle Uman, am ajuns la con­
cluzia că Siddhartha Gautama Buddha (versiunea sanscrită)
a fost primul rebel din lumea religiei. Fondatorul a ceea ce
astăzi se numeşte budism a început să pună la îndoială sensul
vieţii, superficialitatea vieţii, faptul că oamenii se nasc doar
pentru a suferi de boli şi a se lovi de greutăţi şi, în cele din
urmă, pentru a muri.
Noua sa filosofie a luat faţa tuturor religiilor care exis­
tau la data apariţiei sale. Mare parte dintre lucrurile pe care
le cunoştem despre Buddha derivă din textele canonice scri­
se în cea mai mare parte în pali, o limbă antică din India.
Cei care practică această religie pe pământurile unde a luat
naştere o numesc „Budhasasana”, care s-ar putea traduce prin
„calea vieţii” sau „disciplina celui care s-a Trezit”. Mai este
cunoscută şi ca „Buddha Dhamma”, care înseamnă „adevă­
rul etern al celui care s-a Trezit”. Tânărul Gautama a crescut
într-un oraş de deal, numit Kapilavastu, astăzi situat în
Nepal, fiind inspirat de oamenii sfinţi, cu capetele rase, rătă­
citori, cunoscuţi sub numele de shramanas, care se dedicaseră
 Sclavii zeilor 75

unui stil de viaţă ascetic. Acesta presupunea absenţa relaţiilor

sexuale, nicio plăcere personală de ordin material şi o devota-
re totală către spiritualism. Aceşti rătăcitori cu capetele rase
erau în căutarea unor răspunsuri cu privire la superficialitatea
vieţii şi, într-un fel, au fost proto-budiştii care i-au deschis
drumul lui Gautama. El era hotărât să găsească un răspuns la
probleme legate de existenţa umană.
Diferenţa dintre budiştii şi brahmanii care au trăit în
India în acele vremuri consta doar în ritualurile de sacrificare,
care erau mai degrabă elitiste şi îi excludeau pe cei mai mulţi
dintre oamenii obişnuiţi. S-a alăturat unui grup de şamani, a
învăţat să stăpânească arta meditaţiei în vreme ce căuta ade­
vărul spiritual, dar în cursul acestei căutări a slăbit atât de
mult, încât aproape că a murit. Şi-a dat seama că nu acesta
era drumul său. Ceva mai târziu, se afla în provincia Gange,
acolo unde a fost angajat de Mara „cel Rău” şi de cele trei
fiice ale acestuia, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pen­
tru a-l îndepărta de drumul său pe cel care urma să devină
Buddha.
După o noapte de luptă spirituală, care a avut loc în
jurul anului 535 î.Hr., el a devenit „Cel care s-a Trezit” şi a
intrat într-o stare de aşa-zisă transcendenţă. Budiştii nu luau
în considerare sistemul indian de caste, de împărţire în clase
sociale; îi considerau pe toţi oamenii egali. Şi astfel ilumina­
tul şi Trezitul Gautama Buddha a început să predice Dharma.
Budiştii o numesc „Discursul pentru punerea în mişcare a
roţilor Dharmei”. A călătorit şi a predicat timp de patruzeci
de ani, perioadă în care a întemeiat Ordinul Fraţilor Budişti
şi Ordinul Surorilor. S-a scris că s-a confruntat de câteva
ori cu Mara cel Rău, dar Gautama a plecat de fiecare dată.
Atunci când a murit, în anul 490 Î.Hr., corpul său a fost ars
la şapte zile de când murise. Budiştii cred în reîncarnare şi că
o persoană trebuie să treacă prin mai multe cicluri de naştere,
viaţă şi moarte. După un număr de asemenea cicluri, dacă
 76 Michael Tellinger

persoana renunţă la ataşamentul faţă de dorinţe şi de sine,

poate atinge Nirvana. În general, budiştii nu cred în niciun
fel de zeu sau în nevoia unui salvator sau nevoia de a te ruga
sau în viaţa eternă de după moarte.
Din „Învăţătura lui Buddha”, scrisă de Paul Carus,
aflăm că una dintre principalele filosofii predicate de Buddha
a fost aceea că „adevărul nu cunoaşte nici naştere, nici moarte,
nu are nici început, nici sfârşit... Adevărul le dă muritorilor
avantajul nemuririi”.
Se pare că, aidoma celorlalte religii, paginile scripturi­
lor budiste sunt pline de obsesia nemuririi. În unele religii,
poartă numele de viaţă de după moarte. Până acum am sta­
bilit că această idee îşi avea originea de la zeii sumerieni şi
din interacţiunea acestora cu oamenii care au supravieţuit
potopului care a avut loc în jurul anului 11 000 î.Hr. Dar, pe
măsura trecerii timpului, fascinaţia lor pentru viaţa eternă a
evoluat într-o serie de obsesii, multe dintre ele manifestân-
du-se prin apariţia unei serii de secte religioase. Mai departe
descoperim că „karma nu poate fi negată... la fel ca tot ce
este în natură, viaţa omului se supune legilor cauzei şi efec­
tului”. Buddha respingea vanitatea ritualurilor religioase.
Avea o nouă abordare a vieţii, influenţată foarte evident de
interacţiunea multora dintre zeii preistorici şi de controlul
pe care aceştia îl exercitau asupra omenirii, în vreme ce pre­
tindeau să fie adoraţi. El a rezistat cu tărie si şi-a dorit cu
disperare să elibereze omenirea din laţul zeilor sumerieni.
„Ritualurile nu sunt eficiente; rugăciunile sunt repetiţii za­
darnice şi incantaţiile nu au o putere salvatoare.”
Învăţăturile lui Hristos se aseamănă cu cuvintele lui
Buddha în atât de multe feluri încât este imposibil ca cele
două să fie simple coincidenţe. Aşa cum este scris în „Cartea
lui Buddha”, „Ce dragoste poate să fie în omul care crede că
prin distrugerea vieţii va ispăşi faptele rele? Este posibil ca o
nouă faptă rea să o şteargă pe una mai veche? Şi este posibil
 Sclavii zeilor 77

ca măcelărirea unui om nevinovat să şteargă faptele rele ale

omenirii? Curăţiţi-vă inimile şi încetaţi a mai ucide, aceasta
este religia nemuririi.”
Am descoperit această carte într-adevăr revelatoare la
începutul anului 2005. Este plină de repetiţii constante cu
privire la „dragostea frăţească pentru duşmanii tăi”, marele
cerc al sorţii care îl poate transforma pe agresorul tău în vic­
timă, reconciliere, adevăr şi aşa mai departe. Este genul de
înţelepciune pe care o auzim în mod regulat la pacificatori
cum este Nelson Mandela, dar nu mi-aduc aminte ca Nelson
Mandela să fi declarat vreodată că este budist. „Haideţi să
facem pace şi să fim fraţi, vom câştiga o victorie care nu
reprezintă un succes trecător, pentru că fructele sale vor ră­
mâne veşnice.” Buddha nu credea că oamenii vor renaşte în
suferinţă, într-o formă inferioară de viaţă sau că vor continua
o karma plină de fapte rele, dacă urmau paşii potriviţi că­
tre iluminare. Suntem asiguraţi de existenţa „salvării finale”.
Nu este clar ce ar putea să reprezinte această salvare finală:
„Atunci când mor, nu va rămâne nimic din ei în afara gân­
durilor bune, a faptelor bune şi a fericirii care se naşte din
adevăr şi dreptate”.
Dar, la fel ca toate celelalte religii, chiar şi budismul
face referire la influenţa şi implicarea zeilor antici. Totuşi,
în această situaţie, se pare că Buddha s-a ridicat împotriva
violenţei zeilor sumerieni şi a acelora din Vechiul Testament,
într-o încercare de a le arăta calea către pace şi iluminare.
În cartea Oglinda adevărului (care face parte din Cartea lui
Buddha) se face referire clar la interacţiunea dintre Buddha,
zei şi oameni. „Cel complet Iluminat, înţeleptul, onestul...
Frâul inimilor nesupuse ale oamenilor, învăţătorul Zeilor
şi al oamenilor, binecuvântatul Buddha.” Acei zei din tim­
purile străvechi apăreau pretutindeni. Încă mai suntem atât
de siguri că erau personaje mitologice? Dacă-1 acceptăm
pe Buddha ca pe un personaj istoric real, nu ar trebui să-i
 78 Michael Tellinger

acceptăm şi pe „zeii” sumerieni şi toate culturile care au ur­

mat ca pe nişte zeităţi reale, deşi nu se potriveşte cu ceea ce
credeam că ştim? Indiferent cât de vagă este aşa-zisa salvare
despre care vorbeşte Buddha, învăţăturile sale copleşesc prin
îmbrăţişarea fără oprelişti a adevărului şi iubirii. Este uimi­
tor să vedem cât de complet diferite sunt poveştile brutale
despre violenţă de care citim în Biblie şi în alte scripturi reli­
gioase, cum ar fi Coranul.
Dar ce credeţi? Acel metal strălucitor, misterios, nu­
mit aur, apare chiar şi în paginile Cărţii lui Buddha. Acolo
unde era aurul erau şi semnele prezenţei zeilor Anunnaki
care îl controlau. Citim că până şi Buddha este încântat să
primească o robă cu ţesătură de fir de aur din partea unui om
dintr-o castă inferioară. Cea mai fascinantă legătură cu zeii
din Sumer este dezvăluită superb în povestea despre naşterea
lui Buddha. Mama sa, care este numită „Regina Cerului...
era frumoasă ca un nufăr şi cu mintea pură ca un lotus”. Era
de o strălucire şi o luminozitate complexă, asemenea mul­
tora dintre zeiţele sumeriene descrise de tăbliţele de argilă.
Acestea erau timpurile în care oamenii se căsătoreau cu „zeii
Nefilim”, aşa cum ni spune în Biblie şi în tăbliţele sumerie­
ne. De asemenea, ni se spune că zeii egipteni erau jumătate
oameni, jumătate zei. Cartea lui Buddha susţine că soţul aces­
teia, regele, „o onora şi îi onora sfinţenia”. A fost Buddha un
alt profet ales de zeii Anunnaki, într-o încercare de a menţine
ordinea în rândul omenirii? Şi era el fiul unui rege muritor şi
al unei frumoase „zeiţe” Anunnaki? Această moştenire i-ar fi
dat lui Buddha o cunoaştere superioară pentru a-şi exercita
rolul de conducător al oamenilor? Există multe dovezi care
par să sugereze foarte convingător această ipoteză.
Avem din nou dovada implicării „îngerilor” în mo­
mentul concepţiei sau al naşterii, situaţie care pare să se
fi întâmplat în cazul fiecărui profet. Înainte ca mama lui
Buddha să nască, a ieşit să se plimbe în grădină. Patru „îngeri
 Sclavii zeilor 79

cu mintea pură” au apărut din senin şi au ajutat-o să aducă

acel copil pe lume. Îngerii au luat copilul, l-au pus în faţa
mamei sale şi au spus: „Bucură-te, Regină, pentru că ţi s-a
născut un fiu”. Un eveniment similar s-a întâmplat şi în cazul
naşterii lui Iisus. În acea poveste, atunci cînd Iosif s-a întors
la peşteră cu o moaşă, peştera era plină „de o lumină mai
strălucitoare decât cea a Soarelui”. Locul care-l înconjura pe
nou-născutul Buddha a trecut printr-o experienţă asemănă­
toare: „Toate lumile au fost inundate de culoare”.
Este sigur că zeii Anunnaki se aflau acolo în număr
mare, observând evenimentul şi „aruncînd lumină asupra su­
biectului”. Chiar şi Buddha se referă la Rai ca-fiind „acolo sus
în Ceruri”. Ce înseamnă asta? O spune, pentru că de acolo
coborau zeii şi acolo se întorceau? „... Cineva se uită în sus
şi scuipă spre Ceruri; scuipatul nu murdăreşte Cerul, ci se
întoarce şi îl întinează pe cel care a scuipat.”
Dar, la fel ca şi în cazul celorlalte religii, şi în budism
există multe secte şi culte. Principalele două sunt Theravada,
care este practicată în Sri Lanka, Thailanda, Kampuchea şi
Laos, iar cealaltă este Mayana, care se practică îndeosebi
în China, Coreea şi Japonia. În China întâlnim budismul
Ch'an, iar în Japonia budismul Zen, care sunt derivate ale
învăţăturilor budiste originale, introduse în China de călugă­
rul indian Bodhidharm, în jurul anului 500 d.Hr. Budismul
Zen a prins rădăcini de-abia în anul 1191 d.Hr., atunci
când călugărul Eisai a înfiinţat prima şcoală Rinzai pentru
predarea filosofiei Zen. O nouă formă de budism, numi­
tă Shingon, a început să apară în Japonia, sub influenţa lui
Kokai, născut în anul 774 d.Hr. şi considerat ca fiind res­
ponsabil pentru contopirea budismului cu shintoismul, care
a devenit trăsătura principală a religiei japoneze. Conceptele
de compasiune şi salvare erau cele mai importante trăsă­
turi ale acestei noi forme de budism, de aici compasiunea şi
credinţa au devenit cele mai importante dogme ale religiei.
80 Michael Tellinger

Shinran s-a născut în anul 1173, iar mai târziu a întemeiat

Jodo Shinshu, „Secta Pământului Pur”. A fost prinsă în lupta
dintre „omul bun” şi „omul rău”, absorbind o mare parte din
esenţa creştinismului. Referirile subtile la un loc asemănător
Raiului apar şi în învăţăturile acestei secte: „Chiar şi un om
rău va fi recompensat pe tărâmul lui Buddha”.
Mai există un aspect fascinant cu privire la budişti,
care poate face o legătură veche de sute şi mii de ani cu zeii
Anunnaki. Budiştii cred că un nou Buddha apare la fiecare
5 000 de ani, iar tradiţia budistă cuprinde o listă de cel puţin 24 de
Buddha care l-au precedat pe Buddha Gautama. Un calcul
simplu ne-ar duce înapoi în timp cu aproximativ 120 000 de
ani, apropiindu-ne de originile omenirii care au fost datate
acum aproximativ 200 000 de ani. Este posibil ca opoziţia
oamenilor faţă de controlul opresiv al stăpânilor Anunnaki
să fi început cu atât de mult timp în urmă? Această ipoteză
este prea greu de digerat de către orice istoric, dar legenda
are în spate şi câteva tradiţii şi fapte care vor fi foarte greu de
contrazis sau acceptat.

SHINTOISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 500 Î.HR.

Civilizaţia antică japoneză şi primele sale forme de

religie sunt cu adevărat fascinante, purtând semne vizibi­
le ale legăturilor cu zeii Anunnaki din tăbliţele sumeriene.
Tradiţia japoneză vorbeşte despre epoca lui Kami, care a
început cu apariţia cosmosului din haos, care a dat naştere is­
toriei omenirii. Povestea continuă cu Ningi, nepotul lui Sun
Kami, cel care a coborât pe tărâmurile de jos. Strănepotul
lui Ningi a devenit primul împărat al Japoniei. Tăbliţele
sumeriene vorbesc despre o serie de evenimente simila­
re care privesc crearea cerurilor, în cartea Enuma Elish sau
 Sclavii zeilor 81

Povestea creaţiei, marea bătălie cerească în urma căreia a fost

creat Pământul. La ceva vreme Igigi, care erau cunoscuţi
sub numele de „copiii stelelor”, au coborât pe Pământ pen­
tru „a se căsători cu fiicele omului” (Facerea, capitolul 6,
versetele 1-8) şi, prin aceasta, au grăbit creşterea numărului
de oameni de pe Pământ. Marduk a fost fiul lui Enki, primul
zeu care s-a stabilit pe Pământ şi a devenit primul conducător
al Pământului. Un alt lucru interesant este acela că în inter­
valul de timp dintre anii 660 î.Hr. şi 600 d.Hr., autoritatea a
fost reprezentată de femeile care erau şamani sau mediumi.
Este posibil ca acest fapt să fi avut loc, pentru că acele pă­
mânturi, care includeau şi Japonia, erau conduse de Inanna,
zeiţa iubirii şi a războiului, care era renumită pentru dragos­
tea sa pentru vin, muzică şi poezie? Era o zeiţă puternică şi
hotărâtă, care a condus Valea Indului şi, pe măsura trecerii
timpului, şi alte teritorii dinspre răsărit. Mitologia preisto­
rică japoneză pare să se transforme uşor în istorie, fără să
cauzeze conflicte, susţinând că Japonia are o misiune divină
pe Pământ. Din fericire, începând cu secolul al VI-lea d.Hr.,
odată cu introducerea budismului în Japonia, există docu­
mente la care se poate face referire. Deşi shintosimul există
încă de dinaintea sosirii budismului, cele două s-au dezvol­
tat în paralel în Japonia, dar shintoismul a moştenit multe
influenţe de la budismul Mahayana şi de la alte religii indo-
chineze care existau în regiune. În 1549, creştinii au venit în
Japonia, ca să-i învăţe pe păgâni povestea salvatorului creştin.
În cele din urmă, în 1587, prima lege japoneză anticreştină
le-a interzis acest lucru. Această măsură a avut ca efect izola­
rea Japoniei de către puterile europene până în 1859, atunci
când misiunile creştine au fost reluate.
Originile exacte ale shintosimului sunt neclare.
Cuvântul shinto nu este un termen japonez; a fost adoptat
de-abia în secolul al VI-lea d.Hr., pentru a descrie vechea
tradiţie religioasă, „Calea lui Kami”. Este descrisă ca o
 82 Michael Tellinger

credinţă religioasă indigenă, similară multor religii indigene

africane. Shintoismul este o religie strâns legată de natură,
care recunoaşte existenta mai multor Kami, care sunt zeităţi
ale naturii. Încă o dată găsim trimiteri la zeii sumerieni;
preluarea controlului asupra diverselor aspecte ale vieţii şi
controlarea oamenilor în diverse moduri. Numele lor diferă,
dar funcţiile şi influenţa cu siguranţă nu. Kami este ade­
sea tradus prin zeu, ceea ce nu este întru totul corect. Unii
învăţaţi japonezi merg mai departe spunând că este imposi­
bil să se dea o definiţie a cuvântului Kami. Japonezii de rând
înşişi nu au o idee clară cu privire la Kami. Sunt conştienţi de
ea în mod intuitiv. Dacă acceptăm acest tip de logică, crezând
în ceva anume, nu ar trebui să regândim abordarea noastră
arogantă cu privirea posibilei existenţe a zeilor sumerieni,
care cu siguranţă nu erau „intuitivi”, ci foarte documentaţi
în sute de mii de tăbliţe de argilă? Un învăţat japonez de­
scrie Kami ca fiind: „Toate lucrurile care, într-un fel sau altul,
merită să fie temute şi respectate pentru puterile extraordi­
nare şi preeminente pe care le posedă poartă numele Kami”.
Altarele shintoiste sunt adesea frecventate de miko, care
sunt slujitori ai altarului, femei care execută un dans ritualic
simbolizându-i pe cei care se închină la acel altar. Este doar
o coincindenţă faptul că zeiţa Inanna a încurajat ca dansul
şi muzica să facă parte din activităţile din templele ei din
Mesopotamia cu mii de ani înainte?
În shintoism sunt multe zeităţi. Doi dintre zeii condu­
cători poartă numele de Izanagi şi Izanami, cei care au dat
naştere insulelor japoneze şi ai căror copii au devenit zeităţi ale
diferitelor clanuri japoneze. Una dintre fiicele lor, Amaterasu
(Zeiţa Soarelui), este strămoşul Familiei Imperiale şi este
considerată ca fiind cea mai importantă zeitate. Cea pe care o
susţin şi o protejează toţi Kami. Nu sunt separaţi de oameni din
cauza păcatului, pentru că omenirea este „Copilul lui Kami”.
Adepţii shintoismului îşi doresc pacea şi consideră că vieţile
 Sclavii zeilor 83

tuturor oamenilor sunt sacre. Ei venerează musushi, puterile

creatoare şi armonioase Kami, şi aspiră să atingă makoto -
sinceritatea sau o inimă sinceră. Moralitatea se bazează pe
ceea ce foloseşte grupului. Shintoismul are patru principii:

Tradiţia şi familia: Familia este principalul mecanism

prin care sunt păstrate tradiţiile.
Iubirea faţă de natură: Natura este sacră şi obiectele
naturii trebuie adorate ca nişte spirite sacre.
Curăţenia fizică: Ei trebuie să se îmbăieze, să-şi spele
mâinile şi dinţii în mod regulat.
Matsuri: Un festival care onorează spiritele.

Atunci când intră într-un altar, comportamentul

shintoiştilor este fascinant şi ridică multe întrebări asupra
originii unor ritualuri atât de neobişnuite. Încă o dată, ase­
mănările dintre ofrandele din templele sumeriene şi cele
shintoiste sunt remarcabile. Din tăbliţele sumeriene putem
să aflăm care erau alegerile anumitor zei cu privire la mân­
carea şi băutura pe care doreau să o primească sub formă de
ofrandă în templele lor. Ei mai doreau un pat confortabil, o
grădină cu copaci pentru umbră, un izvor sau o piscină de
piatră cu apă proaspătă, o baie sau o zonă unde să se poa­
tă curăţa şi totul trebuia menţinut curat, îngrijit şi în bună
ordine. Zeii shintoişti cereau aceleaşi lucruri în altarele lor,
lucru evident în obiceiurile care privesc intrarea în altar şi
felul de desfăşurare a rugăciunii. Trebuie să te speli pe mâini
şi pe dinţi la un izvor natural din altar sau într-un bazin de
piatră. Poţi să faci o cerere sau să pui o întrebare, dar este de
preferat să o remiţi în scris. Este posibil ca această formă de
adresare să fi fost preferată, pentru că zeul de fapt nu trebuia
să fie prezent, în vreme ce tu te văitai asupra problemelor
personale? Trebuia să-ţi prezinţi ofranda care, în vremurile
vechi, era de preferat să fie sub formă de mâncare. Astăzi
 84 Michael Tellinger

este mai mult simbolică, fiind reprezentată de bani. Nu este

uimitor faptul că zeii japonezi aveau aceleaşi nevoi materiale
ca şi zeii sumerieni?

CONFUCIANISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 500 î. HR.

China ocupă o poziţie singulară printre cele mai mari

civilizaţii ale lumii, ea dezvoltându-se aproape într-o izolare
totală faţă de restul. Adaugă o mare încărcătură de mister
la Marele Puzzle Uman şi este o adevărată minune pentru
privire. Poporul chinez vorbeşte o limbă care nu are afinităţi
cu niciun grup de limbi. Este scrisă cu un scris inventat chiar
de către chinezi, care este diferit de toate celelalte scrisuri.
Scrisul poate fi citit oriunde în China, indiferent de dialec­
tul vorbitorului, pentru că acest scris foloseşte ideograme şi
astfel este uşor de citit chiar şi în prezent. În China, există
trei religii principale: confucianismul şi taoismul, care există
cu cel puţin 500 de ani înainte de cea de-a treia religie, bu­
dismul, care a ajuns în China din India. Influenţa culturilor
şi religiilor occidentale şi indiene a făcut ca noi forme de
neoconfucianism şi neotaoism să fuzioneze în acelaşi timp
cu apariţia altor culte şi secte. Este important să le reamin­
tesc cititorilor occidentali că taoismul şi confucianismul sunt
de fapt chiao, învăţături chinezeşti, care nu reprezintă anu­
mite doctrine religioase aşa cum ne place să le categorisim
în Occident. Scriitorii şi creatorii acestor două noi filoso­
fii au fost consideraţi ca o moştenire culturală colectivă a
chinezilor.
Confucius sau K'ung Fu Tzu s-a născut în anul
551 î. Hr. în statul Lu, din China. A călătorit prin China pen­
tru a-i sfătui pe conducătorii ţării. Învăţăturile şi scrierile sale
aveau ca obiect moralitatea individuală, etica şi exercitarea
 Sclavii zeilor 85

corectă a prerogativelor politice. Operele sale sacre canoni­

zate conţin documente seculare, care preced confucianismul
şi care făceau parte din planul de învăţământ educaţional de
peste 2 000 de ani. Numai după introducerea budismului în
China, taoismul a urmat calea instituirii unor ordine mona­
hale şi a unui canon sacru, atrăgându-i spre o nouă credinţă
pe nou-convertiţi. Consemnarea evenimentelor istorice a în­
ceput să fie practicată în China numai odată cu instaurarea
dinastiei Shang, în jurul anului 1 600 î.Hr. Descoperirea unui
mare număr de „oracole de os” ne pune la dispoziţie foarte
multe informaţii despre credinţele religioase din timpurile
străvechi ale dinastiei Shang. În jur de 100 000 de fragmente
de oase şi de cochilii, acoperite de tot soiul de resturi, fac
trimitere la spiritele regilor morţi. Acum ştim că oamenii
de epoca preconfuciană, care datează de acum câteva mii
de ani, credeau în spiritele care puteau interveni în proce­
sele şi conflictele dintre ei, dar, cel mai important, „zeităţile
dealurilor şi izvoarelor şi alţi zei erau veneraţi”. Avem o le­
gătură evidentă cu aceleaşi ritualuri antice din Sumer şi din
Egipt, acolo unde regii erau jumătate oameni şi jumătate zei
şi erau veneraţi ei înşişi ca zei de către oamenii obişnuiţi.
Multe dintre aceste ritualuri au trecut în formele moderne
ale religiei chinezeşti, menţinând un aer mistic, posibil chiar
divin, în jurul regalităţii chinezeşti. La fel ca în Sumer, pri­
mii monarhi chinezi erau preoţi şi regi în acelaşi timp, care
predicau războiul. Conducătorii din dinastia Chou credeau
că au primit „un mandat din ceruri” ca să conducă. Regii
trebuiau să execute sacrificii rituale ca să-i mulţumească pe
zei şi să le spună zeilor despre îndeplinirea acestor ritualuri.
De asemenea, primeau veşti de la zei ca să le comunice po­
porului. Chinezii aveau o structură ierarhică completă, care
funcţiona „din ceruri până la rege, de la rege la lorzii feudali,
de la lorzii feudali la sublorzii feudali, de la sublorzii feudali
la restul comunităţii”. Regele avea controlul complet asupra
 86 Michael Tellinger

pământurilor sale, dar ultimul cuvânt aparţinea „voinţei din

Ceruri”. Astfel era piramida feudală din timpul dinastiei
Chou, care nu se deosebea foarte mult de structurile puse
la punct de zeii sumerieni, care atestă sporirea caracterului
violent al rasei umane aflate în expansiune, o caracteristică
pe care zeii Anunnaki o manipulau cu foarte multă şiretenie.
Dovezile preistorice chinezeşti sunt foarte neclare, dar
din aceste ritualuri străvechi reiese clar că zeii sumerieni erau
la fel de activi şi în China de mii de ani, aşa cum fuseseră în
toate zonele din lume unde apăruse civilizaţia. Învăţându-i
pe oameni arta coabitării, agricultura, scrierea şi cu ajuto­
rul diferitelor calităţi ale „zeului răspunzător”, Anunnaki
au inserat o diversitate culturală specifică, reprezentată prin
muzică, dans, poezie, arhitectură şi altele. Poezia, cântecul şi
dansul au jucat un rol important în ritualurile religioase din
China, fiind evident inspirate de cultura vecină indiană, care
era condusă de talentata zeiţă a iubirii Inanna/Ishtar. La fel
ca în Sumer, preoţii erau şi războinici, care îşi protejau alta­
rele sacre şi templele. Curţile Marelui Templu erau folosite
pentru sacrificarea prizonierilor de război în faţa mulţimii
adunate. În următorul fragment, extras dintr-o liturghie a
templului, putem compara supunerea chinezilor faţă de „zeii
din ceruri” cu felul în care erau veneraţi în Sumer:

Maiestuos fără de sfârşit

Este cel ce locuieşte în ceruri
Virtutea ta coboară-se
Asupra ilustrului rege Wen
Copleşeşte-i cu binecuvântări
Pe sclavii tăi de pe Pământ...
Fie ca întotdeauna
Să ne temem de mânia Cerului
Pentru a ne păstra acest privilegiu
Şi drumul nostru.
 Sclavii zeilor 87

Este fascinant faptul că, indiferent de cât de înde­

părtată şi de diversă ar putea fi cultura chineză faţă de cea
occidentală, imaginea unui zeu care este temut de adepţii săi
şi care îşi va dezlănţui „mânia” asupra omului, pare să ur­
mărească fiecare grup al primilor oameni din toate colţurile
lumii chiar şi în prezent.
Confucius a trasat o serie de valori fundamentale:

Li: ritualurile, proprietatea, eticheta

Hsiao: iubirea dintre membrii familiei
Yi: simţul dreptăţii
Xin: cinstea şi încrederea
Jen: bunăvoinţa faţă de alţii; cea mai înaltă virtute a
confucianismului
Chung: loialitatea faţă de stat

Spre deosebire de multe religii, confucianismul este, în

principal, un sistem etic cu ritualuri care au loc la momente
importante din viaţa omului. Cele mai importante perioade
recunoscute în tradiţia confucianistă sunt: naşterea, atingerea
maturităţii, căsătoria şi moartea.

TAOISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 440 î. H R .

În vreme ce filosofii „activişti” din China îşi pledau

propriile teorii la curţile oraşelor, o nouă filosofie „Tăcută”
se dezvolta în zona rurală. Problemele acestei filoso­
fii nu aparţineau acestei lumi: căutau conştiinţa de sine şi
autocultivarea prin intermediul practicii yoghine. Ei vedeau
neschimbata „unicitate” ca fundament al unei lumi în schim­
bare. O numeau „Tao”. În vreme ce toţi filosofii antici chinezi
vorbeau despre Tao, Tăcuţii vorbeau despre Tao-ism. În cele
 88 Michael Tellinger

din urmă, aceşti taoişti au fost cei care au inspirat naşterea

taoismului, o religie mistică.
Există două colecţii de lucrări taoiste care au
supravieţuit erei filosofilor. Acestea sunt Chuang Tzu şi
Lieh Tzu. Spre sfârşitul primei perioade, a apărut o nouă
colecţie, Tao Te Ching (Calea şi Puterea ei). Aceste trei
colecţii sunt cele mai vechi scrieri dintr-o colecţie vastă care
formează canoanele taoiste. Deşi există îndoieli cu privire la
adevărata identitate a lui Lao Tzu un contemporan de-al lui
Confucius -, el este văzut ca patriarh şi întemeietor al taois­
mului. În scrierea sa, Tao Te Ching, el descrie natura vieţii,
calea către pace şi felul în care un conducător ar trebui să-şi
conducă viaţa. Lao Tzu spera că va putea să ajute la stopa­
rea războiului feudal neîncetat şi a altor conflicte din epoca
sa. Taoismul a devenit religie în anul 440 Î.Hr., atunci când
a fost adoptat ca religie de stat. Tao ar putea fi tradus prin
„cale”, care este o forţă care curge prin toată viaţa şi este ca­
uza primă pentru toate lucrurile. Ţelul taoiştilor este ca toată
lumea să se „contopească” cu Tao. Tai Chi este o tehnică de
exerciţiu care foloseşte mişcări încete în mod deliberat şi este
folosită pentru a echilibra fluxul de energie sau chi din corp.
Una dintre credinţele desprinse din Chuang Tzu este aceea
că un om „cu mai puţină cunoaştere” sau cu gânduri lumeşti
nu poate concepe „marea cunoaştere” sau viziunea mistică.
Această cunoaştere nu poate fi atinsă decât în stare de transă,
cunoscută ca o stare de „pierdere a sinelui”. Oamenii trebuie
să-şi dezvolte virtuţile şi să caute compasiunea, moderaţia şi
umilinţa. Fiecare trebuie să-şi plănuiască acţiunile în avans
şi să le îndeplinească prin cât mai puţine acţiuni. Yin (partea
întunecată) şi yang (partea luminoasă) simbolizează o pe­
reche de poli opuşi care se văd în Univers, cum ar fi bine
şi rău, lumină şi întuneric, bărbat şi femeie. Vă face să vă
gândiţi puţin la Războiul Stelelor? Impactul civilizaţiei uma­
ne deranjează echilibrul dintre yin şi yang. Taoiştii cred că
 Sclavii zeilor 89

oamenii sunt buni prin natura lor şi trebuie să fim buni unii
cu alţii doar pentru că o astfel de purtare are şansele să devină
reciprocă.
Legătura cu zeii Sumerului constă în descrierea taoistă
a ceea ce ar trebui să se întâmple în starea de transă. Persoana
ar trebui să pornească „într-o călătorie, zburând cu vântul”,
purtat de un „car de nori”. Au existat câţiva oameni care au
fost duşi pe tărâmurile cerului de către zeii Anunnaki: o
experienţă de genul acesta le-a schimbat vieţile. La întoarce­
re, s-au minunat de frumuseţea priveliştilor văzute de sus, de
sentimentul de a zbura prin cer „printre norii cerului ca un
vultur” şi alte descrieri poetice ale aventurilor lor. Atunci când
astfel de poveşti sunt transmise de-a lungul mileniilor pe cale
orală, au efecte diferite asupra diferiţilor oameni. Trebuie să
fi existat un contact între practicanţii taoismului şi fraţii lor
pământeni din Sumer, care au avut astfel de experienţe sub
conducerea zeilor Anunnaki cu multă vreme în urmă. Un alt
aspect interesant este acela că taoiştii cred că ciclul vieţii este
format din cinci cicluri recurente care sunt reprezentate de
cele cinci elemente: pământ, lemn, metal, foc şi apă. Fiecare
element îl cucereşte pe predecesorul său în cicluri recurente.
Este o trimitere foarte puternică spre credinţa incaşă în cele
cinci Cicluri ale Vieţii. Este posibil ca zeii antici să aibă vreo
legătură cu acest lucru? Din China până în Bolivia este o
distanţă foarte mare, aşadar cum au reuşit filosofii să-şi in­
tersecteze drumurile acum mii de ani, între America de Sud
şi China?
Deci, Era Filosofilor din China a dat naştere confuci­
anismului şi taoismului. Un gânditor taoist nonconformist,
Mo Tzu, care a fost în acelaşi timp şi unul dintre marii filo­
sofi din China antică, susţinea în faţa adepţilor săi conceptul
de cer şi de zeu personal. Aceasta era o dezvoltare fascinantă
într-o cultură obsedată de meditaţie, de vin şi yang şi chi. Dar
această explozie culturală de căutare a unei relaţii personale
90 Michael Tellinger

cu zeul personal s-a infiltrat în noua societate. Ar fi putut

să aibă ceva de-a face cu evenimentele descrise în tăbliţele
sumeriene? Atunci când Marduk, zeul Egiptului, a călătorit
prin lume, spunându-le oamenilor că este singurul şi cel mai
mare zeu, terorizându-i pe oameni spre supunerea absolută
şi cerându-le încredere, supunere şi frică? Biserica taoistă a
mers până într-acolo încât a inventat ritualuri şi servicii pen­
tru ispăşirea pedepselor. O situaţie foarte asemănătoare cu
genul relaţiei dintre zeii sumerieni şi adepţii lor. Era necesar
să declari păcatele comunităţiii tale în faţa zeilor pentru a
primi iertare şi recompense din partea zeilor. Taoiştii tre­
buiau să plătească echivalentul a 45 de kilograme de orez
pentru iertarea păcatelor şi toate păcatele lor erau înregis­
trate în scris, iar o copie era pusă la dispoziţia „cerurilor”.
Un sistem perfect pentru a ţine socoteala sclavilor. Aceste
informaţii sunt uluitoare. Se pare că acestea erau vremurile în
care zeii brutali ai Sumerului veniseră în Răsărit ca să culea­
gă unele dintre roadele civilizaţiei umane creative construite
de Inanna. Au adus cu ei obiceiuri mai barbare pe care le-au
impus oamenilor din Orientul Apropiat. Zilele filosofilor
apuseseră; la fel cum în Grecia erau ţinuţi la locul lor de zeii
violenţi, noii zei ai Chinei şi ai Orientului îndepărtat au adus
cu ei violenţa.
Se pare că promisiunile nemuririi, pe care Marduk le-a
făcut faraonilor egipteni, s-au împrăştiat în întreaga lume;
chiar şi taoiştii au devenit obsedaţi de nemurire. Evident,
zeii omniprezenţi ai Sumerului erau acolo ca să se asigure că
oamenii erau informaţi despre trecerea lor în viaţa de după,
dacă se supuneau. Unii taoişti credeau chiar că puteau evita
să moară şi puteau să treacă direct pe „tărâmul nemuritori­
lor”, respectând anumite reguli şi sisteme.
 Sclavii zeilor 91

JAINISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL A N U L U I 420 Î.HR.

Jainismul prezenta multe asemănări cu hinduismul şi

budismul şi s-a dezvoltat în aceeaşi parte a lumii. Jainiştii
credeau în karma şi reîncarnare, la fel ca hinduşii, dar mai
credeau că iluminarea şi eliberarea din acest ciclu nu pot fi
atinse decât prin ascetism. Calitatea unui mare ascet ar putea
proteja un oraş împotriva unui duşman, aşa că era lipsit de
sens să ataci un asemenea oraş până când ascetul nu era co­
rupt sau distrus. Există o poveste a unui ascet care a generat
nişte puteri atât de mari prin penitenţa sa încât i-a făcut pe
zei să trimită o „domnişoară cerească” de o mare frumuseţe
care să-l seducă şi să-i împrăştie puterea acumulată. Şi uite
aşa o luăm de la capăt! Zeii din ceruri care se tot amestecau
în viaţa omenirii. Am aflat din tăbliţele sumeriene că feme­
ile Anunnaki sau „zeiţele”, aşa cum erau văzute de oameni,
erau de o „frumuseţe care te lăsa fără suflare”. Odraslele lor,
care fuseseră concepute cu muritorii de rând, erau la fel de
frumoase. Iată un alt exemplu perfect în care mitologia îşi
intersectează drumurile cu religiile populare şi totuşi ne
cramponăm de ceea ce numim religie şi considerăm ceea ce
pare inexplicabil drept „mit”. Foarte la îndemână. Jainismul
urmăreşte aceleaşi credinţe ca şi alte religii: timpul este ciclic,
universul este în creştere, declin, distrugere şi reconstrucţie în
mod permanent. Legile lui Manu vorbesc despre cele Patru
Vârste care se succed una după alta şi care merg înapoi în timp
până la cea mai recentă renaştere a omenirii, care a avut loc
acum aproximativ 12 000 de ani. Ce coincidenţă! Tăbliţele
sumeriene nu spun acelaşi lucru? Atunci când Marele Potop
a distrus lumea şi Noe (Ziusudra) a supravieţuit în arca sa ca
să înceapă să repopuleze lumea din nou? Încă una dintre ace­
le coincidenţe pe care istoricii le dau la o parte pur şi simplu!
 92 Michael Tellinger

Kalpa Sutra a lui Bhadrabahu - Vieţile lui Ginas - Viaţa

lui Mahavira, tratează naşterea noului lor profet. Citim câ­
teva lucruri remarcabile despre zeii acelor vremuri şi despre
influenţa lor asupra oamenilor şi chiar despre interacţiunea
dintre zei şi oameni. Dorinţa de a urca în ceruri este foarte
puternică şi, asemenea sumerienilor, aceşti oameni venerau
zeii din „reşedinţele celeste”. Zeii trebuie să-i fi convins pe
locuitorii din această parte a lumii că erau păcătoşi, la fel cum
au fost informaţi şi oamenii din Sumer:

Supunere către toţi Sfinţii din lume!

Această supunere încincită, care distruge toate păcatele, este
dintre toate binecuvântările
cea mai mare binecuvântare.
În acea perioadă, în acea epocă, venerabilul ascet Mahavira
...unde a trăit timp de douăzeci de Sagaropamas până la
terminarea timpului alocat vieţii sale, a
(naturii sale divine şi a existenţei sale) printre zei...
Oh, zei preaiubiţi, care este, pentru a fi siguri, rezultatul fericit
adus de aceste
paisprezece măreţe visuri ilustre?

Dar ei îşi doreau educaţie de calitate şi hrană pentru

noul profet care avea să se nască:

Şi acest copil, după trecerea copilăriei şi cu un intelect copt,

ajuns la vârsta tinereţii... va învăţa fiinţa a şaizeci de categorii şi va
stăpâni bine aritmetica, fonetica, ceremonialurile, gramatica, metrica,
etimologia şi astronomia şi alte ştiinţe brahmanice şi monastice... Oh,
zei preaiubiţi, totul este aşa cum aţi poruncit.

În acea vreme, în acea epocă, Sakra, conducătorul şi rege­

le zeilor, cel care mânuia tunetul, distrugătorul oraşelor, interpretul
a sute de sacrificii, cel cu o mie de ochi, Maghavan. cel care l-a
 Sclavii zeilor 93

pedepsit pe Daitya Paka, Domnul jumătăţii de sud a Pământului, stă­

pânul celor treizeci şi două de mii din locuinţele celeste... cel care
poartă haine şi robe imaculate... ai cărui obraji sunt străbătuţi de linii
fine şi strălucitoare de aur (cel mai prosper, cel mai strălucitor, cel
mai măreţ, cel mai glorios, cel mai puternic şi cel mai fericit)... din
locuinţele celeste... acela care exercită şi păstrează conducerea su­
premă, guvernământul, administrarea, ghidarea, direcţia şi puterea
suverană şi conducerea militară asupra celor treizeci şi două de mii
de zei din locuinţele celeste, celor optzeci şi patru de mii de zei egali
în rang cu el şi celor treizeci şi doi de zei şefi, celor patru gardieni ai
lumii, celor opt regine principale şi a anturajului lor, celor trei curţi,
şapte armate şi a celor şapte comandanţi ai acestor armate.

Mă şochează faptul că acestea erau enunţurile exacte,

cu foarte puţine îndoieli, din mintea autorului, cu privire la
cine era responsabil pentru toate lucrurile şi la felul în care
erau organizate toate structurile de putere de pe Pământ. În
vreme ce aceste scrieri sunt sacre pentru milioane de oameni,
unii istorici aroganţi le ignoră, ancorându-le conţinutul pe
tărâmurile mitologiei. Cum este posibil acest lucru? Ori este
o religie vie, transmisă de-a lungul a mii de ani sau toate
aceste religii ar trebui să fie clasificate drept mit.
Conceputul ahimsa, al nonviolenţei, este un principiu
fundamental al jainismului, pentru că orice act de violenţă
împotriva unei fiinţe vii creează o karmă negativă care va
afecta viaţa viitoare a celui care a făcut rău. A fost, de aseme­
nea, şi unul dintre principiile predicate de Iisus, atunci când a
apărut brusc în Canaan, în jurul vârstei de douăzeci şi nouă de
ani. Totuşi, mulţi învăţaţi au negat că Iisus ar fi predicat vreo­
dată despre conceptul de renaştere şi toate referinţele la acest
subiect au fost înlăturate din Noul Testament. Fondatorul
comunităţii jainiste a fost Vardhamana, ultimul jainist dintr-o
serie de douăzeci şi patru care au trăit în estul Indiei. El a
atins iluminarea după treizeci de ani de privaţiuni şi a săvârşit
 94 Michael Tellinger

salekhana, postirea până la moarte, în anul 420 î.Hr. Poate vă

mai amintiţi că Mahatma Gandhi a început să ţină acest post
şi el, ca să-i determine pe războinicii musulmani şi hinduşi să
înceteze luptele. Jianiştii urmează un regim alimentar numit
fructianism. Asta presupune să mănânce doar ceea ce nu ar
ucide planta sau animalul de la care se ia mâncarea.

ISLAMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 622 D.HR.

Islamul a fost fondat în jurul anului 622 d.Hr. de

către profetul Mahomed, în oraşul Medina. Islam este un
cuvânt arab, care înseamnă „acceptare, renunţare, supunere
sau dăruire”. Găsesc că această descriere este fascinantă, în
principal pentru că aduce aminte de cuvintele dumnezeului
violent din Vechiul Testament. Acest lucru nu ar trebui să
ne surprindă, pentru că patriarhul credinţei musulmane este
tot Avraam. Deşi Islamul este cea mai tânără dintre marile
religii ale lumii, musulmanii nu o văd ca pe o religie nouă. Ei
cred că este aceeaşi religie care a fost propovăduită de profeţii
Avraam, David, Moise şi chiar Iisus, dar evreii şi creştinii au
înţeles-o greşit. Data exactă a naşterii lui Mahomed nu este
cunoscută, dar oamenii de ştiinţă au acceptat ideea că s-a
născut la Mecca, în jurul anului 570 d.Hr. Islamul îl consi­
deră pe Mahomed ca fiind ultimul profet al cărui rol a fost
acela de a da formă şi de a clarifica credinţa şi de a o purifica
prin îndepărtarea ideilor care au fost adăugate din greşeală.
S-a căsătorit cu o văduvă bogată, cu cincisprezece ani mai în
vârstă decât el, şi a intrat sub influenţa învăţăturilor evreieşti
şi creştine. Şi-a creat o reputaţie de om cinstit şi înţelept. La
fel ca toţi arabii, şi Mahomed era membru al unui trib. Tribul
de care aparţinea se numea Quraish, iar educaţia primită
 Sclavii zeilor 95

în acest trib a jucat un rol esenţial în misiunea sa de a uni

Islamul în spatele unei noi filosofii.
În zona arabă preislamică, beduinii nu erau din cale
afară de pioşi, dar aveau anumite practici religioase. Exista
un număr de spirite şi demoni pe care trebuiau să-i împa­
ce (ale căror favoruri trebuiau să le câştige în mod regulat).
Ceea ce este important de reţinut este faptul că erau foarte
influenţaţi de „religia astrală” a anticului popor semit, ceea ce
i-a dus la recunoaşterea zeităţilor asociate corpurilor cereşti.
Cele mai multe dintre ele erau zeiţe, purtând nume ca al-Lat,
al-Uzzah şi al-Manat. Tribul lui Mahomed nu făcea excepţie
de la această regulă, membrii tribului venerând o serie de
zeităţi sau zei. Unul dintre zeii pe care îi venerau beduinii
se numea Allah, dar nu era în niciun fel zeul principal şi, la
acest moment, nu era foarte prezent, iar funcţia pe care o
ocupa era mai degrabă anonimă. Devine evident faptul că,
în cursul procesului de restructurare a Islamului, Mahomed
nu a introdus un nume nou sau un „zeu” nou, ci era un zeu
destul de bine înrădăcinat printre arabi şi beduini. Ceea ce
mă uimeşte este felul în care oamenii, şi în special istoricii,
pot face discriminări între aceşti zei arabi. În vreme ce unul
dintre vechii zei mitologici care purta numele Allah a fost
ridicat la statutul de zeu „suprem”, ceilalţi au fost retrogradaţi
treptat şi au rămas în rangurile inferioare ale zeităţilor mi­
tologice. Cum este posibil acest lucru? Istoricii noştri cunosc
informaţii pe care noi nu le ştim? Sau este doar ignoranţa lor
care se face simţită din nou?
Tribul Quirash era un trib puternic care a ajuns să pre­
ia controlul asupra Meccăi. Au construit altare sacre şi şi-au
înălţat propriile zeităţi în oraş. Dar arabii au făcut şi pelerinaje
la celelalte altare din peninsulă. Un loc popular de pelerinaj
era un altar ridicat zeului al-Manat la Ukas, nu departe de
Mecca. Cel mai important centru de pelerinaj era o clădire
rectangulară de piatră, cunoscută sub numele de Kaaba, în
 96 Michael Tellinger

valea Meccăi. Zeul principal din Kaaba era Hubal, dar mai
erau şi alţi zei asociaţi acestui altar. Pelerinajul preislamic la
Kaaba, cu îndeplinirea ritualurilor specifice, constituie mare
parte din ritualurile musulmane din prezent. Arabii îşi vi­
zitau altarele în timpul anumitor luni din calendarul lunar,
considerate sacre. În acest timp, toate luptele erau interzise,
iar renunţarea la ostilităţi permitea comerţului să înflorească
şi festivităţilor să aibă loc. Mahomed susţinea că el a fost un
Hanif, membru al unui grup care credea că este descenden­
tul spiritual al lui Avraam şi care era puternic inspirat de
monoteism.
Acestea erau doar câteva dintre evenimentele care au
dus la întâlnirea lui Mahomed cu arhanghelul Gabriel şi
la o parte din gândirea care a intrat în filosofia Islamului,
înainte ca Mahomed să-şi primească chemarea, păgânismul
arab arăta semne mari de decădere. Locuitorii Meccăi nu-l
venerau numai pe Allah, ci şi o serie de alte zeităţi, la care
se refereau cu numele de „fiicele lui Allah”. Acest lucru nu
ar trebui să ne ia prin surprindere, pentru că şi restul ome­
nirii făcea la fel în alte părţi ale lumii. Deşi Mahomed nu
era de acord cu învăţăturile evreilor şi ale creştinilor, el a fost
impresionat de conceptul de „un singur zeu” sau monote­
ism. Îi plăcea să se retragă într-o peşteră anume pe muntele
Hira, ca să mediteze şi să se roage. Mahomed a negat că
ar putea realiza miracole, dar a pretins că este un mesager
al lui Dumnezeu însuşi. Circumstanţele în care Islamul şi-a
primit scripturile sfinte sub forma Coranului sunt foarte in­
teresante. Printre musulmani este îndeobşte acceptat faptul
că Mahomed era analfabet, acesta fiind unul dintre „miraco­
lele” asociate cu ajungerea unei cărţi complete la el. Într-una
din zilele în care stătea în peşteră sau în afara peşterii sub un
copac, nu se cunoaşte cu exactitate locul, arhanghelul Gabriel
i s-a arătat lui Mohamed şi l-a pus să „Recite”. Următoarele
rânduri sunt fascinante pentru că sunt aproape identice cu
 Sclavii zeilor 97

ceea ce ne spun tăbliţele sumeriene antice despre creaţia lui

Adara. „Recită (citeşte) in numele Dumnezeului tău care l-a
creat pe om din bucăţi însângerate... care în bazin l-a învăţat
pe om ceea ce nu ştia.”
Cartea Facerii ne spune o poveste similară despre cre­
area lui Adam, dar descrierea cea mai vizuală pe care o avem
despre această primă creaţie a omului provine din tăbliţele
de argilă care preced Biblia şi Coranul cu mai mult de
4 000 de ani. Ele descriu cum zeii Anunnaki „l-au creat pe
Adam din noroi african... şi culoarea pielii lui Adam a avea
aceeaşi culoare întunecată precum cea a noroiului”. Dar ceea
ce este cu adevărat îngrijorător este felul în care „îngerul” l-a
abordat pe Mahomed. Este scris că, după ce îngerul l-a pus
pe Mahomed să „recite în numele Domnului”, Mahomed nu
a răspuns, probabil din cauza fricii sau a confuziei, fiecare
dintre noi poate să judece asta. Îngerul l-a luat de gât şi l-a
scuturat violent în vreme ce i-a repetat porunca. După a doua
comandă, Mahomed tot nu a răspuns, aşa că îngerul a înce­
put să-l sugrume până când Mahomed a fost de acord să facă
ceea ce i s-a spus. Acum înţelegem perfect de ce Mahomed
a fost „atât de perturbat de experienţa pe care a trăit-o” şi de
ce prima dată a stat la îndoială, întrebându-se chiar dacă şi-a
pierdut minţile sau dacă nu cumva este posedat de un spirit
violent. Urmarea acestei experienţe şi o perioadă extinsă de
revelaţii l-au făcut pe Mohamed să termine de scris opera
completă, cunoscută de musulmani drept „cuvintele neîndo­
ielnice ale lui Dumnezeu însuşi”, Coranul.
Mi s-a spus o poveste diferită, una în care Mahomed
a mers în peşteră, unde a stat patruzeci de zile şi în acest răs­
timp a scris cuvintele care i-au fost dictate de înger. Aceasta
pare să fie varianta populară a unui basm, nu ceea ce s-a în­
tâmplat de fapt. Cunoaşterea care i-a fost încredinţată lui
Mahomed în peşteră i-a venit sub forma unor revelaţii, de-a
lungul unei perioade îndelungate, nu s-a întâmplat totul
 98 Michael Tellinger

deodată. Se spune că vorbele îngerului erau „înscrise în ini­

ma lui” şi astfel el şi le-a putut aduce aminte imediat şi le-a
recitat într-un moment de inspiraţie. De-a lungul vieţii lui
Mahomed, aceste versete i se revelau din când în când, iar
el le scria pe frunze de palmier, pietre sau alt material pe
care îl avea la îndemână. În traducerea în limba engleză a
Coranului, N.J. Dawood îl descrie ca „prima şi de la distanţă
cea mai frumoasă lucrare de proză clasică arabă”. Culegerea
finală a revelaţiilor lui Mahomed în Coran a fost realizată în
timpul califarului lui Umar, cel de-al doilea Calif, dar versiu­
nea autorizată a fost definitivată de-abia în timpul califatului
lui Uthman, succesorul lui Umar, între anii 644 d.Hr. şi
656 d.Hr.
Cele două texte sacre ale Islamului sunt Coranul, care
sunt vorbele lui Allah, „Singurul şi Unicul Dumnezeu”, aşa
cum i-au fost date lui Mahomed, şi Haditul, care este o cu­
legere a proverbelor lui Mahomed. Deşi musulmanii l-au
acceptat pe Iisus ca profet, ei îi acuză pe creştini de blas­
femie, pentru că îl venerează ca fiind fiul lui Dumnezeu,
deşi li s-a poruncit strict „să nu venereze pe nimeni decât pe
Dumnezeu”. Însă lui Mahomed nu i-a fost uşor la începutul
activităţii de predicare. La început, locuitorii din Mecca l-au
ignorat, dar, pe măsură ce numărul adepţilor săi a crescut, au
început să se teamă de el. În cele din urmă, au început să i se
opună, iar Mahomed a început să fie urât la Mecca. Nivelul
intoleranţei a crescut atât de mult, încât în anul 622 d.Hr.
Mahomed şi adepţii săi au fost forţaţi să părăsească Mecca.
Din fericire, a reuşit să negocieze un aranjament favorabil
cu liderii unui oraş numit Yathrib, unde au fost primiţi şi li
s-a acordat protecţie. Curând după aceea, Yathrib a devenit
cunoscut ca Medina, o m u l profetului. De vreme ce a fost un
moment decisiv în viaţa şi soarta lui Mahomed şi a adepţilor
săi, a fost adoptat ca moment de început al calendarului
 Sclavii zeilor 99

islamic, iar emigrarea sa de la Mecca a devenit cunoscută sub

numele de hegira.
Din acest moment, Mahomed a predicat că singurul
Dumnezeu, cel care a creat universul, şi-a instaurat ordinea,
controlând el însuşi credinţa. Allah cere doar suveranitatea
şi supunerea la ordinele sale. Ororile care îi aşteptau pe cei
care nu se supuneau sau cei care nu erau rescunoscători faţă
de Allah au fost înfăţişate cu mare emfază. Coranul vorbeşte
cu însufleţire despre chinurile iadului şi descrie un scenariu
îngrozitor a ceea ce li se va întâmpla acelora care nu se supun
cuvântului lui Allah. Vă sună cunoscut? Eu, de exemplu, nu
văd nicio diferenţă între ceea ce le spunea oamenilor dum­
nezeul din Vechiul Testament şi cuvintele pe care Allah le
spune în Coran. Am mai spus că Vechiul Testament mi se
pare o carte foarte înfricoşătoare. Dar numai după ce am ci­
tit Coranul mi-a dat seama că este mai înfricoşător. Să nu
vorbesc în vânt: pe cei care nu au citit Coranul îi îndemn să
o facă şi apoi să se întrebe dacă nu s-au înfricoşat. Depăşeşte
cu mult Biblia. Dumnezeul violent şi răzbunător este ridicat
pe culmi şi mai înalte în Coran. Este surprinzător felul în
care se aseamănă promisiunile făcute celor drepţi cele din
Biblie, care vorbesc despre rai şi paradis. În cartea Vânturilor
din Coran se spune că, „atunci când va veni ziua judecăţii...
cei drepţi vor locui printre grădinile cu fântâni, pentru că ei
au făcut lucruri bune”. Ziua judecăţii din Biblie îşi găseşte
ecoul în cartea Reînvierii din Coran, care povesteşte despre
ziua reînvierii: „Nu va exista nicio ascunzătoare. Pentru că
în acea zi toţi se vor întoarce către Domnul. Omului i se vor
arăta toate faptele sale în acea zi, de la prima până la ultima.
Adevărat, omul va depune mărturie împotriva sa, invocând
toate scuzele... în acea zi vor fi feţe vesele care vor căuta spre
Domnul lor. În acea zi vor fi feţe triste, care vor arăta multă
durere”.
100 Michael Tellinger

Este clar că dumnezeul din Biblie şi cel din Coran

trebuie să fi fost înrudiţi. Şi chiar sunt, pentru că Avraam
este patriarhul Islamului, la fel ca şi al evreilor şi creştinilor
şi atunci şi dumnezeul trebuie să fie unul şi acelaşi! Par să
predice aceeaşi moarte şi distrugere a omenirii la fiecare mo­
ment. Fiecare propoziţie şi fiecare aluzie sunt pline de acel
factor de control premeditat de care numai oamenii sunt ca­
pabili. Ameninţările constante împotriva omenirii ne duc cu
gândul la un individ nesigur pe el, care încearcă disperat să-şi
impună autoritatea în faţa unei specii mai puţin evoluate pe
care a creat-o el însuşi. Felul în care Avraam a interacţionat
cu dumnezeul din Biblie îşi găseşte corespondenţa după mai
bine de 2 600 de ani în relaţia dintre omenire şi dumnezeul
din Coran. În vreme ce Iisus l-a transformat pe dumneze­
ul răzbunător din Vechiul Testament într-un dumnezeu al
iubirii şi iertării, bieţii musulmani au fost târâţi înapoi în
timp la mentalitatea lui Avraam, iar noul lor dumnezeu a
devenit şi mai schizofrenic. „Dumnezeul milei, cel plin de
graţie, cel milos,” dar, în acelaşi timp şi „dumnezeul pedep­
sei”. Brusc, problema egalităţii tuturor oamenilor, pe care a
predicat-o profetul Iisus, a fost depăşită de noul cuvânt al
lui dumnezeu, care ne-a spus că femeile nu sunt chiar egale
cu bărbaţii. Există indicaţii clare despre felul în care trebuie
tratată o femeie care comite diverse neglijenţe şi că mărturia
unei femei nu este la fel de puternică precum cea a unui băr­
bat. În cartea Sura II Bagara, ni se reaminteşte că „dumnezeu
este duşmanul necredincioşilor”. Mi se pare foarte neplăcut
şi înspăimântător să fiu bombardat cu ameninţări în fiecare
pagină a Coranului despre felul în care dumnezeu îi va pe­
depsi pe necredincioşi şi, în acelaşi paragraf, să ni se spună
câ, „dacă te temi de Dumnezeu, el îţi da salvarea şi curăţirea
de păcate şi te va ierta”.
Se pare că nimic nu s-a schimbat şi că zeii manipula­
tori Anunnaki încă încercau să păstreze ceea ce obţinuseră
 Sclavii zeilor 101

pe Pământ. Dar Strânsoarea lor slăbea puţin câte puţin pe

măsură ce oamenii se iluminau şi deveneau mai evoluaţi şi
mai educaţi, Omenirea privea spre măreţul tărâm spiritual şi
îşi dădea seama că zeii violenţi ai trecutului, care pretindeau
să fie adoraţi, care pretindeau să deţină puterea absolută, ar
fi putut fi zeii omului primitiv, şi nu adevăratul Dumnezeu
al universului. Singura cale prin care aceşti zei şi-ar fi putut
impune autoritatea asupra oamenirii era singura cale pe care
o cunoşteau din activităţile lor trecute: forţa brută, violenţa,
promisiunea recompenselor pentru cei care se supuneau or­
dinele şi pedepse pentru cei care nu se supuneau.
Comportamentul inexplicabil al „îngerilor” din Biblie -
atunci când distrug oraşe, îi pedepsesc pe păcătoşi, îi lovesc
pe cei nedrepţi şi altele asemenea - pare să se continue în
felul în care „arhanghelul Gabriel” l-a atacat pe Mahomed
şi l-a forţat să se supună. Să fim sinceri, îngerii din acele
vremuri erau persoanje foarte înfricoşătoare, părând a fi ase­
mănătoare cu oamenii din punct de vedere fizic. Unde au
dispărut cu toţii? Aproape întotdeauna sunt descrişi fiind
înarmaţi cu o armă îngrozitoare care le permitea să facă orice
fel de distrugere sau să controleze orice situaţie care ar fi pu­
tut apărea printre oameni, cum ar fi cea din Sodoma. Coranul
îi numeşte pe oameni „muritori” ca şi cum ar mai exista un
grup de nemuritori pe Pământ. „Atunci când prezenţa muri-
torilor este blestemată, iar luna a eclipsat...”
Indiferent cât de tare încercăm să ignorăm activităţile
desfăşurate de zeii sumerieni, ele se strecoară în fiecare cre­
vasă a religiilor lumii. Pur şi simplu nu le putem ocoli. Partea
cea mai rea a interacţiunii lor cu oamenii şi a controlului
pe care l-au exercitat atâtea mii de ani este că ne-au distrus
complet aptitudinea de a face distincţia între „dumnezeu” şi
„Dumnezeu”. În ultimii 2 000 de ani, zeii Anunnaki de pe
Pământ au trebuit să recurgă la măsuri extreme într-o ultimă
încercare de controlare a oamenilor prin frică. Cu siguranţă
 102 Michael Tellinger

au făcut o treabă bună, pentru că, una câte una, religiile au

căzut pradă victimizării brutale a omenirii de către zeii su­
merieni. În cartea Ya Sin din Coran, citim o descriere foarte
asemănătoare cu cea făcută de tăbliţele sumeriene, despre fe­
lul în care Adam a fost creat prin secţionarea moleculară a
ADN-ului şi inseminarea artificială. Coranul spune: „Omul
nu este conştient că l-am creat dintr-un mic embrion?” Dar
povestea este detaliată în Cartea Credincioşilor, acolo unde
„dumnezeu” repetă aproape perfect ceea ce ne spun şi tăbliţele
sumeriene. „Mai întâi l-am creat pe om dintr-un amestec de
noroi, apoi am plasat în el un embrion, într-un mediu se­
curizat. Embrionul era extras dintr-un cheag de sânge, iar
cheagul, dintr-o bucată de carne. Le-am transformat în oase,
apoi am îmbrăcat oasele în carne...” Aceste cuvinte sunt pur
şi simplu uimitoare atunci când sunt comparate cu povestea
biblică a naşterii lui Adam, dar şi mai inexplicabile atunci
când sunt comparate cu tăbliţele sumeriene, care au fost scri­
se cu 3 000 de ani înainte de Mahomed. Insă ultima parte
a acestui verset din Coran ne trimite o undă de neîncredere
prin tot corpul. Aşa cum tăbliţele sumeriene vorbesc despre
crearea unei alte specii sau a unei noi fiinţe pe care o numesc
muncitor primitiv, la fel spune şi Coranul: „... şi aşa am adus
la viaţă o altă fiinţă”.
Sunt convins că toţi imamii şi toţi predicatorii vor
obiecta asupra folosirii particulei am, ca fiind felul în care
Dumnezeu vorbeşte despre sine. Mi se pare ciudată folo­
sirea inconsecventă a acestui termen care este prezent mai
ales în partea care vorbeşte despre „crearea omului”. Tăbliţele
sumeriene descriu clar cum creaţia a fost făcută de trei zei
Anunnaki, unde este folosită particula am. Dacă arhanghe­
lul Gabriel era un mesager al lui Marduk, fiul lui Enki, cel
care s-a proclamat dumnezeu deasupra tuturor cu siguranţă
că i-ar fi transmis mesajul lui Mahomed folosind aceşti ter­
meni. Indiferent de felul în care privim religiile lumii, zeii
 Sclavii zeilor 103

antici sumerieni erau ominiprezenţi, făcând acelaşi gen de

lucruri, uşor de recunoscut, care ne devin foarte familiare, pe
măsură ce descifrăm vechile tăbliţe de argilă şi le comparăm
cu toate aşa-zisele cărţi sacre ale celorlalte religii.

SIKHISMUL:
O R I G I N E A - ÎN JURUL ANULUI 1500 D.HR.

Sikhismul este a noua religie ca mărime din lume,

având peste 23 de milioane de adepţi. Această religie relativ
nouă a fost fondată de Shri Guru Nanak Dev Ji, în zona
Punjab, care astăzi traversează India spre Pakistan. Shri Guru
Nanak Dev Ji s-a născut în anul 1469, cel mai probabil în
satul Talvandi, aflat la aproximativ 64 de kilometri sud-vest
de Lahore. La un moment dat, în cursul anului 1500, a
început să ducă viaţa unui ascet rătăcitor, călătorind prin
toată India şi poate chiar şi mai departe, timp de mulţi ani.
Călătoriile sale sunt foarte bine documentate într-o colecţie
de scrieri numite Janam-sakhis. Învăţăturile lui Guru Nanak
ar putea fi descrise superficial ca un amestec de tradiţie hin­
dusă şi credinţă musulmană, dar acest gen de reprezentare ar
putea fi interpretată greşit cu uşurinţă, aşa că trebuie să fim
atenţi să nu simplificăm lucrurile chiar aşa de uşor. Nanak a
fost suficient de norocos să primească o parcelă de pământ
pe malurile răului Ravi şi acolo a întemeiat satul Kartapur.
Nanak şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în acest sat,
până la moartea sa din anul 1539 d.Hr., dată asupra căreia au
căzut de acord cei mai mulţi învăţaţi.
Gurul a avut o viziune în urma căreia a început să predice
„calea către iluminare şi Dumnezeu, prin meditaţia interi­
oară”. Adepţii acestei religii cred într-o singură formă a lui
Dumnezeu, pe care o pomenesc sub diverse nume, unul din­
tre ele fiind Nirankar, „Cel fără formă”, care poate fi cunoscut
 104 Michael Tellinger

prin intermediul meditaţiei, inclusiv prin yoga tantrică. Ei se

roagă de mai multe ori pe zi şi le este interzis să venereze idoli.
Nanak a abordat vechea întrebare, „Cum îl poate cunoaşte ci­
neva pe Dumnezeu?”, răspunzând astfel: „Nimeni nu-l poate
cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu în plenitudi­
nea sa este dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor”.
Dar l-a descris pe Dumnezeu ca sarab viapak, care înseam­
nă „prezent peste tot” şi „vizibil pentru ochiul unei persoane
trezite spiritual”. Acesta este un punct de cotitură în dezvă­
luirea religiilor lumii, pentru că Guru a pretins că printr-o
asemenea „spiritualitate trezită” oamenii ar putea comunica
cu Dumnezeu, dar numai dacă ar respecta cu rigurozitate
nişte principii. El a predicat că principalul obstacol în calea
salvării este condiţia umană. Mai departe, a spus că oamenii
sunt ţinuţi prizonieri de ciclurile nesfârşite ale vieţii şi morţii,
din cauza ataşamentului lor pentru lucrurile lumeşti. Astfel de
oameni sunt numiţi victimele maya. Guru Nanak a explicat
că oamenii trebuie să înţeleagă ordinea divină a universului,
atât în termeni fizici, cât şi spirituali şi că ar trebui să se stră­
duiască să se pună ei înşişi în armonie cu acestea. Disciplina
acestei religii se îndepărtează de practicile comune ale ce­
lor mai multe religii, cum ar fi templele rituale, moscheile
de închinare, pelerinajele şi aşa mai departe. „Singura casă
acceptabilă pentru închinare este inima omului.” Dacă apli­
căm principiile nam siram aşa cum au fost predicate de guru,
vom experimenta „înălţarea către Dumnezeu” şi „înălţarea în
Dumnezeu”. Adepţii religiei cred în karma şi samsara (reîn­
carnarea sufletului sau renaşterea într-un nou corp) la fel ca
hinduşii, dar resping sistemul castelor. Ei cred că toţi oame­
nii sunt egali în ochii lui Dumnezeu.
Sikhşii au două cărţi de scripturi sfinte. Prima dintre
ele, intitulată Adi Granth, pare să aibă mai multă greutate
şi este lucrarea canonică, fără nicio îndoială. Cea de-a doua
şi ultima culegere, Dasan Granth, are şi ea o importanţă
 Sclavii zeilor 105

distinctă. După moartea lui Guru Nanak, mişcarea Sikh a

fost condusă de o serie de nouă Guru, care au fost priviţi ca
reîncarnarea lui Guru Nanak, ei conducând până în 1708,
fiecare aducându-şi o contribuţie scrisă la scripturile sacre.
Textul final, intitulat Shri Guru Granth Sahib, a fost com­
pilat de cel de-al zecelea Guru, Gobind Singh. Este format
din imnuri şi scrieri ale primilor zece Guru, alături de texte
diferite, aparţinând sfinţilor musulmani şi hinduşi. Textul
sfânt este considerat cel de-al unsprezecelea şi ultimul scris
de Guru. În 1931, învăţaţii Sikh au început să lucreze la Reht
Maryada, un cod de conduită şi condiţii, care conţine 27 de
articole.

Articolul I conţine definiţia unui Sikh:

Orice fiinţă umană care crede cu tărie:

într-o singură Fiinţa Nemuritoare.
10 Guru, de la Guru Nanak Dev la Guru Gobind Singh,
Guru Granth sahib,
Rostirile şi învăţăturile celor 10 Guru şi
botezul lăsat posteriorităţii de cel de-al zecelea Guru, care nu
depune jurământ de credinţă faţă de o altă religie, acela este
un Sikh.

Următoarele fragmente sunt preluate din traducerea

scrierilor lui Sri Guru Granth Sahib, care a fost realizată de
dr. Sant Singh Khalsa. Cuvintele înfăţişează din nou aceeaşi
obsesie a unui dumnezeu schizofrenic, cu multe influenţe din
Coran şi cu alte influenţe evidente preluate din hinduism.
Dar, până la urmă, unde ne duc aceste incantaţii şi meditaţii?
Am sentimentul că aceasta este o continuare a fricii faţă de
dumnezeul violent, aşa cum a fost cunoscut în timpurile bi­
blice şi înainte, acelaşi dumnezeu care i-a făcut pe egipteni
să fie atât de înfricoşaţi şi supuşi. Deşi această religie este
 106 Michael Tellinger

bine împachetată în mantia nonviolenţei, dumnezeul ei îşi

rezervă dreptul de a împărţi pedepse atunci când le consideră
potrivite. Versurile par să fie înfăşurate într-o haină autopro-
tectoare, în faţa unei posibile pedepse, aşa că să psalmodiem
frazele, în cazul în care vrem să părem pioşi:

Stăpânul Domn, stăpânul Universului, este infinit şi de neatins;

Dumnezeu este Domnul preaplin din toate. Îngerii, Siddhaşii, fiinţele
de o spiritualitate perfectă, heralzii cereşti şi cântăreţii celeşti, medi­
tează la Tine. Demonii Yakhsha, păzitorii comorilor divine şi Kinnarşii,
dansatorii zeului bogăţiei cântă Laudele tale glorioase. Milioane
de indraşi şi nenumăraţi zei şi fiinţe supraomeneşti meditează la
Stăpânul Domn şi îi celebrează Laudele.
Domnul milos este Stăpânul celor nestăpâniţi, oh, Nanak; cine
se alătură lui Saash Sangat, însoţitorului Sfântului, acela este salvat.

Milioane de zei şi zeiţe ale bogăţiei servesc Domnului în toa­

te felurile. Fiinţele vizibile şi invizibile îl slujesc cu adoraţie... toate
formele creaţiei şi toate neamurile meditează la El, acum şi pentru
totdeauna... El este purificatorul păcătoşilor, Iubitorul Sfinţilor săi;
atât cât ne-a arătat Dumnezeu, tot atât putem să spunem cu gurile
noastre... suntem cu toţii cerşetori, El este singurul Dătător; El nu
este departe, ci este cu noi, omniprezent. Preaslăviţi-I pe Naam,
Numele Stăpânului Universului; nu fiţi delăsători... şi nu veţi merge
în Oraşul Morţii. Durerea, necazul şi frica nu vă vor atinge; gânditi-vă
la Naam şi veţi găsi pacea veşnică. Cu fiecare respiraţie, adoraţi-L
prin închinare, gânditi-vă la Domnul cu mintea şi cu vorba voastră.
Oh, Stăpâne milostiv şi bun, comoară a esenţei sublime, comoară a
excelenţei, primeşte-mă în serviciul Tău... Naam este Curăţitorul celor
păcătoşi, Numele Pur al Domnului Neprihănit. întunecimea îndoielii
este alungată de înţelepciunea spirituală vindecătoare a Gurului. Prin
pomada vindecătoare a înţelepciunii spirituale a Gurului poate fi cu­
noscut Domnul Neprihănit, cel care străbate apa, pământul şi cerul.
Şi, dacă el se aşază în inimă, amărăciunea dispare pentru totdeauna.
 Sclavii zeilor 107

Înţelepciunea omnipotentului Domn şi Stăpân este de nepătruns; El

este distrugătorul tuturor fricilor... Stăpânul domn îi salvează până
şi pe păcătoşi. Aşa sunt salvaţi mulţi; ei traversează înfricoşătoarea
lume - ocean, contemplându-l pe Naam, Numele Domnului. La înce­
put şi la sfârşit, nenumăraţi sunt aceia care-L caută... şi îmbrăţişează
protecţia Domnului Universului, cel milos... Domnul este Iubitul
adepţilor Săi; acesta este felul Său. În orice moment în care Sfinţii
îl preaslăvesc pe Domnul, El se arată. Dumnezeu se amestecă cu
adepţii săi în felul Său natural şi le rezolvă problemele.

BAHA'I:
O R I G I N E A - ÎN JURUL A N U L U I 1863 D. H R .

Religia Baha'i s-a desprins din Islam în secolul al

XIX-lea, bazându-se pe învăţăturile lui Baha'u'llah şi a de­
venit o religie mondială distinctă, cu peste şase milioane de
adepţi. Nu trebuie să citim mult din scripturile Baha'i ca să
ne dăm seama că obsesia umană de a-i face pe plac unui
dumnezeu violent şi răzbunător este prezentă şi aici la fel
ca în majoritatea religiilor lumii. Iată un exemplu succint a
ceea ce vreau să spun. A se vedea frica servilă latentă, care
marchează relaţiile de tip „stăpân - sclav”, pe care le-au sta­
bilit zeii Anunnaki din timpurile străvechi. Acesta este un
fragment din Epistola Fiului Lupului, care subliniază starea
de păcat în care se găseşte omenirea, amintindu-le rapid oa­
menilor că, dacă „le este teamă şi se supun”, vor fi scutiţi de o
răzbunare groaznică:

Vai, vai, de neascultarea şi de

ruşinea mea, şi de păcătoşenia mea, şi de faptele mele greşite care
m-au ţinut in adâncurile oceanului
departe de unitatea şi înţelegerea din marea milei Tale.
Din nou vai. vai! Şi din nou vai, vai! pentru
 108 Michael Tellinger

mizerabila şi amarnicia păcatelor mele!

Tu, cel care m-ai făcut în fiinţă, Dumnezeul meu, pentru a- ŢI purta
cuvântul şi pentru a-Ţi susţine Cauza.

Adepţii acestei religii cred că Dumnezeu a trimis nouă

mari profeţi în lume, prin intermediul cărora Sfântul Duh a
dezvăluit „Cuvântul lui Dumnezeu”. Ei au dat naştere tutu­
ror religiilor importante. Diferenţele din învăţăturile fiecărui
profet se datorează necesităţilor pe care le avea societatea
umană în acele vremuri şi au fost adaptate la nivelul de re­
velare pe care-l putea tolera omenirea la acea vreme. Această
fundamentare este foarte interesantă, în special dacă privim
la reversul aparent al „comestibilităţii” revelaţiilor care au
urmat creştinismului. Totul pare să fi început de acolo, prin
intermediul conflictelor dintre musulmani şi creştini, până la
distrugerea cunoaşterii care a avut loc în Evul Mediu întune­
cat. Adepţii religiei baha'i susţin egalitatea dintre rase şi între
sexe, libertatea de expresie şi, în principiu, pacea mondială şi
o conducere mondială a lumii. Ei cred că o singură formă
de conducere, al cărei şef ar fi Baha'i, va fi instaurată la un
moment dat în viitor. Religia nu încearcă să conserve trecu­
tul, ci îmbrăţişează descoperirile ştiinţifice. Adepţii ei cred că
orice persoană are un suflet nemuritor, care nu poate muri,
dar care este liber să călătorească după moarte prin lumea
spirituală. Această filosofie pare să fie în contrast cu relaţia de
frică faţă de dumnezeu, pe care unele dintre scrierile baha'i o
portretizează. Trebuie să adaug că această religie pare foarte
interesantă, pentru că pare să forţeze limitele gândirii pro­
gresive, inclusiv cunoştinţele nou-dobândite din domeniile
ştiinţei şi astronomiei şi, în acelaşi timp, mai există încer­
cări disperate de a se ţine de dogmele vechi împrumutate
din alte religii. Adepţii religiei par să se mândrească, pentru
că aceasta reprezintă religia cea mai progresistă, pregătită să
ducă omenirea într-o nouă eră. Următorul fragment, preluat
 Sclavii zeilor 109

din introducerea celei mai sacre cărţi baha’i, Kitab-i-Aqdas,

creează un conflict intre vechile şi noile filosofii, în principal
pentru că vrea să se îndepărteze cu disperare de „vechi” şi să
îmbrăţişeze „noul”. Şi totuşi dovedeşte că întreaga sa doc-
trină este bazată complet pe fundaţiile religiilor cu „dogme
vechi”. Cum ar putea una să le reconcilieze pe celelalte două?
Nu mă pot abţine să nu mă întreb dacă moştenirea şireţilor
şi manipulatorilor zei Anunnaki nu se află cumva deghi­
zată în spatele acestei atractive mişcări religioase. Iată un
fragment din textele sacre preluat de pe site-ul Texte Sacre
(www.sacred-texts.com)

Dintre cele peste o sută de volume care adună Scrierile sa­

cre ale lui Baha’u’llah, Kitab-i-Aqdas are o importanţă anume. „Să
construim o întreagă lume nouă” reprezintă sloganul şi provocarea
mesajului Său, iar Kitab-i-Aqdas este creuzetul viitoarei civilizaţii
lumeşti pe care Baha'u'llah a venit să o ridice. Fundamentele ei
sunt poziţionate puternic de vechile religii, pentru că, aşa cum spu­
ne Baha'u'llah, „aceasta este credinţa neschimbată în Dumnezeu,
neschimbată în trecut, neschimbată în viitor”. În această Revelaţie,
conceptele trecutului sunt aduse la un nou nivel de înţelegere, iar
legile sociale sunt modificate ca să se potrivească noii generaţii
care se naşte şi sunt croite ca să ducă mai departe omenirea într-o
civilizaţie a splendorilor care cu greu pot fi imaginate. În reafirmarea
valabilităţii marilor religii din trecut. Kitab-i-Aqdas reiterează acele
adevăruri eterne, rostite de către toţi Mesagerii Divin: unicitatea lui
Dumnezeu, iubirea fată de aproape, şi ţelul moral al vieţii pe Pământ.
În acelaşi timp, înlătură acele elemente din codurile religioase vechi
care acum constituie obstacole în calea începutului unificării lumii şi
a reconstrucţiei societăţii umane.

Acest capitol despre religie a fost greu de construit şi

a cerut un consum de energie ridicat, nu pentru a produce
un glosar al religiilor, care să fie redus la câteva pagini de
 110 Michael Tellinger

ficţiune. Dar, în cele din urmă, trebuie să fiu brutal de sin­

cer şi să spun că nu merită să fie mai mult decât ficţiune.
Cantitatea de istorie şi cultură care înconjoară fiecare religie
este uimitoare. Până la urmă, acestea sunt fundamentele pro­
priilor comunităţi. Nu este ironic? Ingredientul activ pentru
conflicte şi războaie este fundamentul oricărei societăţi.
Destul de paradoxal? Pe cât de mult am încercat să extrag
esenţa necesară ca să stimulez mintea cititorului şi să-i arăt
clar confuzia care le ţine legate pe toate laolaltă, mai sunt
multe de spus şi de explorat. Dar este foarte evident că toate
religiile au câteva simptome comune. Căutarea neîncetată a
ceva, care aminteşte de vechii marinari porniţi în căutarea
capătului lumii, referirile constante la fiinţe fantastice, înzes­
trate cu puteri uimitoare, fiecare dintre ele crezând că deţin
răspunsul; niciuna dintre ele necăutând în trecut cu mintea
clară pentru a vedea încotro ne îndreptăm. Acele religii care
apelează la trecutul omenirii fac asta numai cu anumite mo­
tive, în general ca să dovedească netemeinicia celorlalte şi, în
acelaşi timp, să-şi consolideze reputaţia de „a fi singura reli­
gie”. Rezultatul acestei activităţi febrile m-a aruncat într-un
mare vid de nesiguranţă, mai mare decât acela în care mă
aflam atunci când am început să studiez religiile noastre
fantastice. Ne aflăm în permanenţă în faţa unui dumnezeu
brutal şi egoist, care impune tot felul de greutăţi oamenilor,
care îşi schimbă numele şi face acelaşi lucru pretutindeni.
Sau care îi înrobeşte pe oamenii de pe această planetă într-
un ciclu nesfârşit de nebunie a karmei, cu speranţa ciudată
că oamenii ignoranţi vor învăţa din propriile greşeli. Cum ar
putea să înveţe din propriile greşeli dacă se întorc mereu în
acelaşi loc, mai proşti decât fuseseră înainte?
Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu a fost dezvălui­
tă, originile noastre nu au fost explicate, încă nu ştim cine
suntem, de unde venim şi de ce suntem aici. Vorbesc despre
fapte adevărate, si nu despre basmele şi poveştile oripilante
 Sclavii zeilor 111

care i-au ţinut prea mult timp înrobiţi pe oameni. Aceste

rezumate ale aşa-ziselor religii sfinte vă dau un sentiment de
încredere că avem totul sub control? Mi-e teamă că fac exact
opusul. Expun clar insecuritatea omenirii şi lupta noastră
constantă pentru aflarea adevărului despre noi înşine. Dar
totul este bine împachetat în siropuri cu arome diferite care,
cel mai probabil, au cauzat un sindrom de diabet global, care
ne face să ne pierdem orientarea şi simţurile. Este sigur că
răspunsurile la problemele noastre nu sunt de găsit în dog­
mele religiilor inventate de oameni?
 2
Mituri si minciuni
Zeii vii

Îmi aduc aminte foarte bine prima zi în care am des­

coperit o poveste despre zeii mitologici din preistorie şi
despre aventurile lor. Mi se părea cel mai frumos basm şi
avea un aer misterios care-l făcea să pară mai real decât ori­
ce altă poveste pe care o auzisem până atunci. Personajele
erau atât de bine definite, încât nu m-am putut abţine să
nu-mi imaginez că sunt reale. Zburând prin cer, traversând
lumea într-o clipită, provocând ploaie şi tunete şi aducând
iubirea şi fertilitatea oamenilor în vreme ce erau mereu
angrenaţi într-o luptă continuă pentru o cauză dreaptă. Am
fost atras în principal de zeii greci, zeii romani şi zeii egip­
teni. Deşi mi s-a spus cu diverse ocazii că nu sunt reali şi că
erau doar zeităţi care s-au născut din imaginaţia bogată a
oameilor, de-a lungul a mii de ani, am refuzat să cred asta.
Mi-am dorit să cred că aceşti zei antici erau reali. Erau atât
de maiestuoşi, atotştiutori, atotputernici, cu palate extrava­
gante, aflate în locuri secrete din întreaga lume, acolo unde
omul nu ajunsese niciodată. Cu cât auzeam mai mult aceste
poveşti, cu atât mai mult îmi doream ca ele să fie adevărate.
Nu voi şti niciodată care era motivaţia mea, dar cred că era
 114 Michael Tellinger

gândul de a atinge ceea ce nu putea fi atins. Zeiţele păreau

întotdeauna atât de frumoase, încât mă atrăgeau foarte mult,
chiar dacă eram un copil. În ceea ce mă priveşte, acei zei şi
zeiţe magnifici locuiau într-un loc secret din lume, care era
foarte bine ascuns de oameni şi care ar fi fost ţinut secret
pentru totdeauna. Am fost atât de atras de aceşti zei, încât
mi-am consumat întreaga adolescenţă şi am scris numeroa­
se cântece despre ei, de la Zeus cel atotputernic la Venus,
frumoasa zeiţă a iubirii şi fantezia ultimă a oricărui bărbat,
de la Bachus, Mercur, Tor, Apollo şi chiar teribilul Belzebut.
Am vrut să imortalizez aceste personaje excepţionale în felul
meu.
Ulterior, am considerat asta ca fiind un comportament
ciudat şi m-a intrigat de ce mi-au creat o impresie atât de
puternică şi de ce m-am comportat în acest fel. Pe măsură
ce anii mi-au tocit şansele de a fi impresionat, am început să
mă întreb care ar fi şansele ca undeva în trecutul îndepărtat
asemenea zeităţi să fi existat cu adevărat pe Pământ şi să nu fi
fost doar personaje de basm. Sunt sigur că mă număr printre
milioanele de ciudaţi care au avut astfel de gânduri la un mo­
ment dat. Dar profesorii mei de istorie au fost neclintiţi în
afirmaţiile lor că aceşti zei erau cu siguranţă personaje ima­
ginare, inventate de oamenii simpli care aveau nevoie de ceva
în care să creadă. Acei oameni simpli, primitivi, din trecutul
îndepărtat trebuie să fi avut o imaginaţie bogată, mă gîndeam
eu, întristat de realitatea că omul modern nu mai aveau o aşa
imaginaţie vie... o imaginaţie atât de detaliată... o imaginaţie
atât de convingătoare, care să dureze mii de ani. Dar în sis­
temul educaţional occidental, care este condus neîncetat de
credinţele monoteiste iudeo-creştine, orice profesor care ar fi
suficient de neglijent să admită posibilitatea existenţei zeilor
anitici ar fi rapid demis. Nu am ştiut acest lucru pentru o vre­
me; partea care ne ţinea încorsetate culturile şi obiceiurile de
2 000 de ani. Am început să-mi dau seama că oamenilor din
 Sclavii zeilor 115

ziua de azi le este la fel de frică de dumnezeul lor, tot aşa cum
oamenilor antici le era frică de o multitudine de zei cărora
li se rugau. Singura diferenţă palpabilă era aceea că oame­
nii primitivi îşi puteau vedea zeii, în vreme ce noi, oamenii
moderni, având la dispoziţie o tehnologie fantastică, nu-i
putem vedea. Situaţia nu a stat întotdeauna aşa, pentru că
întemeietorii religiilor noastre moderne l-au văzut tot timpul
pe „dumnezeu”. Aceasta a fost o descoperire extraordinară
pentru mine, de fapt a fost în faţa ochilor mei tot timpul.
Desigur... Adam, Noe, Avraam, Moise, Ezechiel, Isaia, David
şi mulţi alţi eroi ai Bibliei aveau contact în mod regulat cu
dumnezeul „nostru”, care cobora din ceruri pentru a vorbi cu
ei şi pentru a le da porunci. Singurul dumnezeu, dumnezeul
real, dumnezeul iubirii, cel mai violent dumnezeu, dar tot­
odată şi cel mai drept dumnezeu. Şi iată că dumnezeu era,
de asemenea, si sexy, spectaculos, zbura prin ceruri pe nori şi
cu care de luptă şi locuia într-un palat magnific din ceruri.
Nu aveam de ce să ne fie ruşine cu dumnezeul nostru în faţa
vechilor greci, romani şi egipteni.
Apoi, într-o zi, un amănunt de natură tehnică mi-a
atras atenţia: toate marile civilizaţii ale lumii aveau propria
mitologie, plină de zei magnifici. M - a făcut să mă întreb cum
de s-a auzit despre toţi aceşti zei în întreaga lume. Un pri­
eten foarte bine informat, în vârstă de 13 ani, mi-a pus la
dispoziţie cu promptitudine răspunsul: „Oamenii îşi trans­
mit poveştile din generaţie în generaţie de mii de ani şi aşa au
ajuns să fie răspândite în întreaga lume”, a spus el cu convin­
gere. Desigur... cât de prost fusesem! Asta au făcut oamenii,
au spus poveştile copiilor lor, şi poveştile au călătorit în jurul
lumii, fiind spuse de mame copiilor de pretutindeni. Părea
o soluţie plauzibilă pentru mine şi am fost foarte fericit o
perioadă. Dar, pe măsură ce anii au trecut, am început să mă
afund într-o literatură mai bogată şi brusc nu mai eram sigur.
Cum era posibil ca toate civilizaţiile din lume să fi avut un
 116 Michael Tellinger

grup similar de zei către care se rugau? Şi cum de zeilor nu

le-au fost necesari mii de ani pentru a ajunge la ei şi reuşeau
să apară din senin, preluând controlul asupra vieţii şi desti­
nelor oamenilor? Să vă explic o problemă de natură logică.
Chiar şi astăzi - având posibilitatea zborurilor internaţionale,
având mass-media care acoperă toate colţurile lumii, oameni
care călătoresc în toate părţile lumii, ducând veşti şi mesaje
şi influenţe culturale cu ei — este greu să transmitem mesaje
pe care oamenii să le accepte, să le înghită, să le creadă. Chiar
şi Richard Branson, având la dispoziţie branduri mondiale şi
o influenţă la nivel mondial, găseşte că este dificil să lanseze
peste tot o idee nouă, cum este Virgin Cola. Oamenii trebuie
să fie cu adevărat impresionaţi de ceva pentru a îmbrăţişa
respectivul lucru sau trebuie să fie incitaţi de promisiunea
unei recompense pentru ca să-l îmbrăţişeze ori să fie forţaţi
de o ameninţare violentă. Aşadar, este foarte dificil să înghiţi
o explicaţie în lumea modernă despre felul în care oamenii
primitivi din întreaga lume au ajuns să audă poveştile despre
aceşti zei fantastici.
Ceea ce face ca aceste prezumţii să fie şi mai prosteşti
este problema Antichităţii, atunci când oamenii din acele
vremuri nu aveau nicio idee despre cine trăia la 300 de kilo­
metri de ei, ca să nu mai vorbim despre 16 000 de kilometri,
care includeau şi 11 200 de kilometri de ocean. Am încredere
că începeţi să înţelegeţi cum stă problema. Cum ar fi putut
aceste poveşti despre zeii maiestuoşi să parcurgă asemenea
distanţe? Şi cine spunea aceste poveşti acum 11 000 de ani? Şi
cine le-a creat de fapt? Aveau originea din Orientul Apropiat,
din Mesopotamia, din insulele Orientului îndepărtat din
China şi Japonia sau din cele două Americi, acolo unde
înfloreau civilizaţiile mayaşă şi incaşă? Poveştile ar fi putut
să-şi aibă originea în multe alte părţi ale lumii, chiar şi prin­
tre culturile cele mai îndepărtate, cum erau cele ale inuiţilor,
Khoi-San, culturile aborigene, Maori... înţelegeţi care este
 Sclavii zeilor 117

problema? Brusc, poveştile mitologice spectaculoase repre­

zintă o provocare pentru noi, ca să le căutăm originea mitică.
Nu pare să aibă niciun sens. Povestea Potopului este un mare
exemplu al unor poveşti similare care au fost spuse de mai
multe culturi, împrăştiate în întreaga lume. Am analizat câ­
teva exemple ale acestor asemănări în capitolul al XII-lea.
Şi totul devine şi mai confuz atunci când ne dăm seama că
toate aceste culturi antice aveau acelaşi grup de zei la care se
rugau, de care se temeau, cărora le făceau sacrificii, de care
erau protejaţi, de care erau pedepsiţi şi cu care aveau contact
regulat. Dacă toate acestea sună prea ciudat, lăsaţi-mă să vă
aduc aminte de Adam, Noe, Avraam, Moise şi alte personaje
legendare care au avut acelaşi gen de experienţe cu zeul lor,
constant de-a lungul vieţii. În istoria antică era ca şi cum
zei controlau zilnic vieţile oamenilor. Prin asta înţeleg vieţile
tuturor oamenilor, inclusiv cele ale eroilor noştri biblici.
Este posibil ca vechii zei mesopotamieni şi greci să fi fost
aceeaşi zei cu cei ai lui Noe şi Avraam? Multele descrieri din
tăbliţele sumeriene în care regii şi preoţii şi-au prezentat zeii
sunt foarte asemănătoare cu descrierile lui dumnezeu, făcute
de personajele biblice. Lăsaţi-mă să pun aceeaşi întrebare pe
care am pus-o în primul capitol. De ce au trecut 2 000 de ani
de când dumnezeu a apărut fizic în faţa cuiva cunoscut la ni­
vel internaţional sau a oricui altcuiva ca să aibă o conversaţie
cu acesta? De ce au încetat multele apariţii ale lui dumnezeu
sau ale îngerilor acestuia? Să fie din cauza faptului că am
devenit mai conştienţi şi mai inteligenţi ca specie? Şi să fie
de vină dezvoltarea tehnologiei audiovizuale care ar putea
demasca cu uşurinţă pe acei aşa-zişi îngeri ca pe ceva diferit?
Misterul zeilor antici este un element crucial în dru­
mul pentru aflarea originilor noastre, la care trebuie găsit un
răspuns ca să putem să aflăm cu certitudine cine suntem şi de
unde venim. Să recunoaştem, explicaţia insipidă care spune
că zeii antici au fost creaţi acum mii de ani de imaginaţia
 118 Michael Tellinger

oamenilor primitivi care se plictiseau pur şi simplu nu este

plauzibilă şi este plină de aroganţa timpurilor în care trăim.
Sunt prea multe găuri şi prea multe coincidenţe. Cea mai
vizibilă coincidenţă legată de dumnezeul mitic este simplul
fapt că toate culturile străvechi aveau aproximativ aceiaşi
zei, cu aceeaşi ierarhie. Este dumnezeul suprem care, în cele
mai multe cazuri, este responsabil pentru crearea lumii, fiii
şi fiicele sale, copiii şi nepoţii acestora şi aşa mai departe.
Ceea ce este uimitor este faptul că în fiecare caz profilul lui
dumnezeu este foarte bine conturat. Oamenii ştiau care zeu
este răspunzător pentru fiecare aspect al lumii, cum arătau
zeii, cu ce se îmbrăcau, cum călătoreau, care erau mijloacele
de transport, cu cine erau căsătoriţi sau cu cine aveau copii,
ce le plăcea şi ce nu le plăcea, ce ofrande trebuiau să le aducă
atunci când zeii erau supăraţi şi atunci cînd oamenii păcă-
tuiau. În cele mai multe cazuri, oamenii ştiau chiar şi unde
locuia zeul. O trăsătură copleşitoare este aceea că toţi zeii
păreau să aibă în comun deschiderea către violenţă, condu­
cerea cu mână forte, răzbunarea şi pedepsirea oamenilor. Dar
zeii îşi răsplăteau servitorii loiali care făceau fapte bune, exact
aşa cum este redat în Biblie. Acele fapte bune erau de obicei
comenzi obişnuite sau ordonate de către zei.

Deci, a zis Domnul către Avraam, după ce s-a despărţit Lot

de dânsul: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti acum, caută spre
miazănoapte, spre miazăzi şi răsărit şi spre mare, Că tot pământul,
cât îl vezi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi pentru vecie.
Facerea 13:14-15

Sunt multe situaţii în Biblie unde dumnezeu îsi

răsplăteşte slujitorii, iar aşa-zişii zei mitologici erau la fel de
generoşi atunci când voiau să fie... doar atunci când îşi do­
reau ceva. Exista întotdeauna un plan ascuns în spatele cererii
zeului. Mai întâi, oamenii trebuiau să facă ceva, să meargă
 Sclavii zeilor 119

undeva, să execute o sarcină grea, înainte de a fi recompensaţi

sub o anumită formă. Recompensa era cel mai adesea gran­
dioasă. Există prea multe informaţii detaliate despre relaţia
dintre zeii mitici şi oamenii din timpurile străvechi ca să nu
constituie un stimulent pentru imaginaţia oamenilor. Multe
dintre ele includ detalii despre interacţiunea fizică şi spiritu­
ală dintre om şi zeu, care în ziua de azi ar fi considerate de
domeniul fantasticului. Grecii îşi descriau zeii antropomor-
fic, ceea ce înseamnă că în multe privinţe arătau ca oamenii.
De asemenea, aveau toate caracteristicile umane. Erau ve­
seli, supăraţi, geloşi, certăreţi şi bătăuşi, le plăceau sau nu le
plăceau anumite lucruri, le plăcea să facă sex şi să procreeze
asemenea oamenilor, dând naştere la copii în urma relaţiilor
sexuale. Erau de neatins şi de inaccesibili şi totuşi erau în
permanenţă amestecaţi în chestiunile oamenilor. Călătoreau
cu viteze uriaşe în jurul lumii, dispăreau într-o clipită dintr-un
loc, ca să apară la fel de brusc în altul. Fiecare dintre ei avea
funcţii specifice şi arme cu o mare putere de distrugere şi cu
o putere neobişnuit de mare. Oamenii le aduceau ofrande ca
să le câştige favorurile, dar ei erau extrem de imprevizibili şi
se putea răzgândi foarte repede, în funcţie de starea de spirit.
Cel mai convingător argument împotriva teoriei zeilor
mitologici este acela că, în jurul anului 9000 Î.Hr., la scurt
timp după apariţia civilizaţiei în Sumer, primii părinţi ai ma­
rii civilizaţii mayaşe au apărut şi ei. Ceea ce este cu adevărat
tulburător este că şi ei ştiau totul despre agricultură, plantarea
şi recoltarea culturilor, domesticirea animalelor, aveau aşezări
comune, cum ar fi satele şi oraşele, şi aveau o înclinaţie remar­
cabilă pentru schimburi şi comerţ. Aveau propria monedă,
rezerve aparent inepuzabile de aur şi cunoşteau şi procesul de
extragere al aurului din minereu. Civilizaţia mayaşă i-a uimit
pe arheologii ultimilor 200 de ani, atunci când continentul
a fost cucerit prima dată şi interesul istoric a fost ridicat, dar
chiar şi astăzi nu există neclarităţi cu privire la originea sa
 120 Michael Tellinger

reală, adevărata vechime şi relevanţa faţă de civilizaţia sume­

riană. Sau există? În China antică, un zeu locuia în mijlocul
oamenilor şi efectua diverse minuni pentru ei. Vă sună cu­
noscut? Paralela cu Iisus este uluitoare. Kuan Ti a fost un
zeu al războiului. El era Marele Judecător care îi proteja pe
oameni de nedreptate şi de spiritele rele. Un zeu cu faţa roşie
care se îmbrăca întotdeauna în verde, el era şi oracol. Kuan Ti
a fost cu adevărat un personaj istoric, un general al dinastiei
Han, recunoscut pentru abilităţile sale de luptător şi pentru
dreptatea sa ca judecător. Au existat mai mult de 1 6 0 0 de
temple care i-au fost închinate lui Kuan Ti. Seamănă mult
cu Mesia pe care îl aşteptau evreii: un rege luptător, care să-i
scoată din sclavie şi care să le învingă toţi duşmanii.
Cealaltă coincidenţă fascinantă este aceea ca cele mai
multe mitologii, deşi despărţite de mii de ani şi mii de kilo­
metri, par să fi avut un panteon format din 12 zei principali
care comandau o serie întreagă de zei mai puţin importanţi,
care erau, în cea mai mare parte, fraţi sau alte rude. Aceasta a
fost o mare afacere de familie. Să ne întoarcem minţile spre
evenimentele biblice. Şi aici, moştenitorul bogăţiilor unui
tată avea să fie fiul unei surori vitrege, şi nu fiul propriei soţii.
Avraam a fost cel căruia i s-a întâmplat, iar zeii sumerieni au
păstrat acest ritual al purităţii sângelui în cea mai mare par­
te a timpului, exceptând momentele în care a scăpat de sub
control şi „fiii zeilor le-au văzut pe fiicele omului şi au avut
copii cu ele”, aşa cum se demonstrează mai jos:

Iar, după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li

s-au născut fiice, Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt
frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul
Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii
aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci, zilele lor să mai fie o sută
douăzeci de anii” în vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu
seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor
 Sclavii zeilor 121

şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din ve­
chime. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a
mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndrep­
tate la rău în toate zilele, l-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut
pe om pe pământ Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pământului
pe omul pe care I-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoa­
re până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am
făcut”. Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.
Facerea 6:1-8

Acest pasaj este un alt exemplu perfect al felului în

care zeul conducător nu voia să-şi contamineze sângele cu
cel al speciei sclave. Avea nevoie să rămână pur, pentru a fi
mai puternic şi a menţine controlul, ceea ce arăta semne de
decădere. Specia sclavă descoperise noi cunoştinţe şi nu mai
era pregătită să fie tratată atât de rău. Şi acum, că fiii zeilor
se căsătoreau cu femei muritoare sclave, odraslele acestora
aveau să posede un genom mai avansat, să fie mai inteligente
şi să trăiască mai mult. Până la acest moment, zeii deciseseră
deja că nu „vor avea nevoie de om pentru totdeauna şi că
zilele acestuia pe pământ sunt numărate”, aşa cum se poa­
te citi în fragmentul din Facere pe care l-am citat mai sus.
Cunoşteau foarte bine faptul că apropiatul efect gravitaţional
cosmic va cauza Marele Potop, atunci când planeta Nibiru
s-a apropiat de Soare. Astfel problema omenirii avea să fie
rezolvată pentru totdeauna.
Să aruncăm o privire asupra marilor civilizaţii antice
şi a principalilor zeii, ca să vedem cât de mult se aseamă­
nă descrierile, responsabilităţile, comportamentul şi multe
alte caracteristici ale acestora. Să începem cu zeii sumerieni,
din moment ce par să fie cei mai vechi şi probabil repre­
zintă modelul după care au fost modelaţi ceilalţi zei. Putem
să afirmăm acest lucru cu certitudine, pentru că sumerienii
au înregistrat numele zeilor pe nişte tăbliţe, numite Listele
 122 Michael Tellinger

Regilor Sumerieni, care cuprind descrieri foarte detaliate ale

genealogiilor şi alte poveşti. Aceste tăbliţe antice conţin 149
de nume de regi şi de zei, care sunt anteriori Potopului, iar
până în prezent nu s-au făcut descoperiri mai vechi decât
acestea. Zeii sumerieni au fost predecesorii zeilor akkadieni,
babilonieni şi asirieni, aceiaşi zei cu nume diferite. Uneori,
numele difereau foarte puţin, cum ar fi An şi Anu. La prima
vedere, lista de nume nu pare decât o mare dezordine, dar la
o privire mai atentă descoperim că ele sunt foarte bine legate
între ele şi că nepoatelor şi nepoţilor le erau alocate poziţii
mai puţin importante, cel mai adesea în oraşele mici şi la
sate. Probabil că nu erau mai mult decât nişte soldaţi plasaţi
acolo pentru a menţine impresia prezenţei zeilor. Zecharia
Sitchin a arătat că Nin Kashi este un exemplu de zeu, lip­
sit de arme uimitoare sau de puteri extraordinare. Această
zeiţă supraveghea producţia de bere, iar numele ei înseamnă
„Doamna berii”. Zeii mai puţin importanţi erau cunoscuţi
sub numele de „zeii Pământului”.
Fiecare zeitate importantă patrona unul sau mai multe
oraşe sumeriene, iar în numele lor se ridicau temple mari,
în care erau veneraţi ca protectori şi conducători divini ai
oraşelor. Ritualurile din temple erau conduse de mulţi preoţi,
preotese, cântăreţi, muzicieni, prostituate sacre şi eunuci.
Zeii cereau să le fie oferite zilnic sacrificii, aceasta fiind o
metodă isteaţă de a fi în contact strâns cu specia lor sclavă
şi să menţină o mentalitate servilă în rândul acestei specii.
Sumerienii credeau că fiinţele umane erau „plămădite din
argilă”, la fel ca în multe culturi şi religii ulterioare, şi că au
fost create cu scopul de a asigura zeilor mâncarea, băutura
şi un loc unde să stea, pentru ca zeii să-şi poată desfăşura la
întreaga capacitate activităţile divine.
Odată ce descoperim această listă lungă de nume, vom
avea la dispoziţie un panteon al zeilor puternici care au con­
dus Pământul cu o mână de fier. Sumerienii îi numeau „zeii
 Sclavii zeilor 123

Cerului şi ai Pământului”. Aceştia erau zeii care băgaseră fri­

ca în inimile muritorilor cu armele lor îngrozitoare, în vreme
ce călătoreau cu regularitate între cer şi Pământ în „arcele lor
cereşti”. Erau zei internaţionali, care erau activi în părţi dife­
rite ale lumii, acolo unde iniţiaseră activităţi miniere. Aşadar,
este logic să presupunem că, datorită mişcării lor constante
dintr-un loc în altul, populaţiile sclave locale şi-au creat pro­
priile poveşti despre zeii din ceruri. Aceştia erau puternici şi
aveau aptitudini care erau dincolo de puterea de înţelegere
a oamenilor, şi totuşi arătau ca oamenii, mâncau la fel ca
oamenii şi afişau aceleaşi sentimente ca oamenii, cum ar fi
iubirea, ura, loialitatea, mânia şi infidelitatea. Această asemă­
nare uimitoare i-a derutat pe istorici şi pe arheologi, mai ales
pentru că aceştia i-au introdus pe zeii sumerieni în categoria
mitologiei. Odată ce ne aventurăm în afara acestei categori­
siri greşite, vom putea să recunoaştem cu uşurinţă legătura
genetică dintre oameni şi zeii lor. Panteonul zeilor din cer
şi de pe Pământ este compus din cei care au colonizat pri­
mii Pământul şi care au întemeiat o dinastie puternică, mult
înainte de apariţia omenirii. Asta este ceea ce credeau sume­
rienii şi despre asta au scris. De asemenea, este important să
înţelegem că trecutul îndepărtat nu are legătură cu oamenii,
ci cu zeii. Omenirea a fost un martor mai degrabă „acciden­
tal”, creat pentru a uşura munca zilnică a zeilor. De aceea
oamenii antici erau atât de atraşi de zei. Creatorii noştri au
fost membrii unei familii de protooameni avansaţi, care s-au
stabilit pe Pământ şi au condus această planetă pentru mai
mult de 400 000 de ani ca nişte aşa-zişi zei. Ei erau strâns
înrudiţi şi totuşi, ocazional, erau foarte învrăjbiţi.
 124 Michael Tellinger

ZEII SUMERIENI

An sau Anu
Cunoscut sub numele de Anu în Babilon, Akkadia şi
Asiria, el a fost Tatăl zeilor; zeul Cerului, creatorul Cerului
şi al Pământului - Zeu deasupra tuturor. Simbolul său grafic
era o stea, care înseamnă şi An, Cer, fiinţă divină sau zeu.
Anu stătea în cea mai mare parte în tărâmurile cereşti, de
unde controla toate activităţile lumeşti. Rareori se aventura
pe Pământ, şi atunci când o făcea, era pentru o ocazie specia­
lă. Se întâlnea cu ceilalţi zei la reşedinţa sa cerească pentru a
aplana disputele dintre aceştia, le dădea sfaturi sau lua decizii
majore. Ceilalţi zei trebuiau să ceară permisiunea pentru a
intra în reşedinţa lui Anu, dar există poveşti despre oameni
aflaţi aproape întotdeauna în căutarea nemuririi, care au
fost aduşi la Anu. Copacul Vieţii şi Copacul Cunoaşterii se
aflau în curtea palatului ceresc al lui Anu, fiind păziţi de zei
vigilenţi, care purtau nume inspirate de fiecare dintre copaci.

Enlil
Primul născut al lui Anu, el este al doilea zeu ca putere.
Numele său însemna „Domnul spaţiului aerian”. El este zeul
care controlează întregul Pământ, zeul Pământului, vântului
şi furtunilor. Cel mai important zeu al Cerului şi Pământului,
pentru că el a coborât de Pământ din Cer. El domneşte asu­
pra sorţii oamenilor. Enlil este cel care a trimis Potopul care
a distrus întreaga omenire, în afara lui Ziusudra şi a familiei
acestuia. Sumerienii spuneau despre el că este „prinţ în Cer şi
şef pe Pământ”. El a făcut Pământul să se cutremure. Se afla
pe Pământ cu mult înainte de apariţia omului. Mai întâi şi-a
violat tânăra concubină virgină, pe nume Sud, înainte de a o
căuta din nou şi a se căsători cu ea. El i-a dat un nume nou,
Ninlil, care înseamnă „Doamna spaţiului aerian”. împreună
au avut un fiu, care a devenit moştenitorul lui Enlil, alături
 Sclavii zeilor 125

de sora vitregă Ninhursag, Ninurta a devenit cunoscut ca

„eroicul fiu al lui Enlil care a mers mai departe cu plasa şi cu
razele de lumină”.

Enki
Cel de-al doilea fiu al lui Anu, cunoscut şi sub nu­
mele de Ea, care însemna „casa apelor”. Şi el era tot un
zeu al Cerului şi al Pământului şi era cunoscut ca Prinţul
Pământului. Enki era un foarte bun inginer, zeul apei, şi stă­
pânul apelor sărate, cel care adora să navigheze. A construit
corăbii care au navigat de-a lungul şi de-a latul oceanelor
şi mărilor şi a adus în Sumer numeroase bogăţii, cum ar fi
aurul. Era zeul suprem al magiei, înţelepciunii şi mineritu­
lui, patron al artelor şi oracol. Şi-a construit casa la Eridu.
S-a împerecheat cu Ninhursag, „Doamna vârfurilor de mun­
te”, care îi era soră vitregă, dar nu a reuşit să procreeze un
moştenitor de sex masculin. El a creat plantele şi a dat oame­
nilor ştiinţa agriculturii. A luptat în permanenţă împotriva
fratelui său, Enlil. A fost cel care l-a creat pe Adam şi cel
care l-a avertizat pe Ziusudra, cunoscut în Biblie drept Noe,
despre apropierea calamităţii.

Ereshkigal
Zeiţa lumii subterane sau a Lumii de Jos, era soţia
lui Nergal. Unii o consideră ca fiind partea întunecată a lui
Ishtar. Atunci când Ishatar a coborât în lumea subterană ca
să-l salveze pe Tammuz, Ereshkigal a păcălit-o să-şi lase o
parte a veşmintelor la fiecare dintre cele şapte porţi ale lumii
de jos prin care a trecut. Stând goală la cea de-a şaptea poar­
tă, Ishtar s-a aruncat asupra lui Ereshkigal, dar era lipsită de
puteri, aşa cum era Samson fără părul său. Ereshkigal a ză-
vorât-o pe Ishtar în lumea subterană, până când Ea a reuşit
să o elibereze, apelând la o strategemă.
 126 Michael Tellinger

Ishtar
Cunoscută sub mai multe nume: Inanna, în Sumer,
Astarte, în Egipt, Venus, în Imperiul Roman, Afrodita, în
Grecia, era cea mai mare dintre toate zeiţele-mamă ale meso­
potamienilor. Zeiţa iubirii şi a fertilităţii, zeiţa sexului, zeiţa
lunii, zeiţa războiului. Doamna Cerului, doamna tristeţii
şi a bătăliilor. Marea amantă, marea mamă. Zeul-uman
Ghilgameş a dispreţuit-o, ceea ce i-a adus moartea. Steaua
ei este Venus, iar leul este animalul ei de cult. Dragostea
lui Ishtar consumă totul şi este chiar ucigaşă. Adorarea ei
implică simboluri falice, prostituate sacre şi preoţi pictaţi,
îmbrăcaţi în haine de femeie. I-au fost închinate multe tem­
ple, cum ar fi cel de la Uruk, care erau conduse de preotese
care îndeplineau ritualuri sexuale în onoarea ei.

Marduk
Cunoscut şi ca Ra sau Amun, el a fost marele zeu al
Babilonului, Regele Regilor, Păzitorul Legii, Marele Vrăjitor,
Marele Vindecător, ucigaşul lui Tiamat. Marduk reprezintă
„ordinea care luptă împotriva haosului”, acesta fiind con­
flictul din care a apărut întreaga Creaţie. Invingându-1 pe
Tiamat, Marduk a adus ordinea şi viaţa în lume. Atunci
tăbliţele destinului au fost luate de la Kingu, Marguk le-a
îmbinat după voia sa şi a adus controlul Pământul sub au­
toritatea divină a zeilor. Stela Hammurabi îl înfăţişează pe
Marduk pe tronul său, purtând o cască cu coarne şi înmânân-
du-i lui Hammurabi inelul şi sceptrul. Amoriţii îl considerau
pe Marduk ca zeul primăverii şi al luminii solare, al ierbii şi
copacilor.

Nebo sau Nabu

Fiul lui Marduk. Zeul scrisului şi al vorbirii, purtăto­
rul de cuvânt al zeilor. Nebo păstrează registrele cu faptele
 Sclavii zeilor 127

săvârşite de oameni şi le prezintă atunci când aceştia sunt

judecaţi după moarte. Simbolul său este stiloul.

Nergal
Zeul lumii subterane, al distrugerii în masă şi al epide­
miilor, soţul lui Ereshkigal. Alungat din rai, el a atacat lumea
subterană împreună cu paisprezece demoni, până când
Ereshkigal l-a determinat să se mărite cu ea.

Ninhursag
Cunoscută şi sub numele de Maat, „zeiţa munţilor.”
Ca mamă a Pământului, ea a făcut primul om din noroi şi l-a
adus la viaţă cu ajutorul sângelui lui Kingu.

Shamash sau Utu

Fiul zeului Lunii, Sin, fratele şi soţul lui Ishtar. Marele
zeu al justiţiei. În Sumer era considerat zeul divinaţiei.
Duşmanul întunericului şi al tuturor fiinţelor aduse de
întuneric.

Sin sau Nannar

Zeul Lunii. înţelept şi secretos, inamicul tuturor spi­
ritelor rele. Este înfăţişat ca un bătrân cu barba lungă, care
zboară prin cer în fiecare seară, la bordul corăbiei sale.

Tammuz sau Dumuzi

Zeul recoltei. Zeul care moare şi renaşte. Dragostea lui
Ishtar l-a ucis, iar Ishtar s-a luptat cu Ereshkigal în lumea
subterană, pentru a-l aduce înapoi.
 128 Michael Tellinger

ZEII MAYAŞI

Vechea civilizaţie mayaşă a avut un panteon complex

de zeităţi pe care l-a venerat, iar în timpul ultimelor perioa­
de ale acestei civilizaţii se făceau chiar şi sacrificii umane.
Conducătorii mayaşi erau consideraţi descendenţii zeilor, iar
sângele lor reprezenta sacrificiul ideal, fie prin propriul sânge,
fie prin cel al prizonierilor. Ritualurile lor religioase erau com­
plicate şi inpunătoare,iar mayaşii organizau adesea festivaluri ca
să-şi onoreze zeii, cu onoruri speciale pentru zeităţile naţionale
Itzamna şi Kukulcan. Întreaga ţară era plină de temple, de
obicei în forma unor mari piramide etajate. Fiecare zeu avea
alocată o zi specială de sărbătoare. Abordarea blândă în ceea
ce priveşte ritualurile sacre ale mayaşilor era într-o contradicţie
puternică cu ritualurile sângeroase ale aztecilor, cei care i-au
succedat pe mayaşi, într-o nouă epocă, mai brutală, a omenirii.
Sacrificiul uman a fost interzis de principalul zeu al mayaşilor,
Kukulcan, şi a fost reluat doar în ultimii ani ai civilizaţiei. Nu
a constituit niciodată o trăsătură definitorie a acestei civilizaţii,
în afara zonei Chichen-Itza, acolo unde a devenit o obişnuinţă
ca, în situaţii de criză naţională, să fie sacrificaţi sute de volun­
tari, adesea virgine, care erau înecaţi în unul dintre izvoarele
subterane, după care corpurile erau scoase şi îngropate.
Mitologia mayaşă face referire la zeităţi din alte lumi,
care au venit pe Pământ pentru a-l popula. Cartea sacră a
mayaşilor este Popol Vuh, iar mulţi oameni văd povestea lui
Popol Vuh ca pe povestea unor zei extratereştri care au venit
pe Pământ ca să-i creeze pe oamenii după propria înfăţişare.
Atunci când l-au făcut pentru prima dată pe om, acesta era
prea perfect, cu o durată de viaţă la fel de mare cu cea a zeilor,
putea vedea la distanţe mari şi avea aceleaşi simţuri sezoriale
cu cele ale zeilor. Şi-au dat seama că au făcut o greşeală şi
au luat-o de la capăt, creându-1 pe omul din prezent, care
 Sclavii zeilor 129

trăieşte mai puţin, nu este la fel de inteligent şi se află aici

pentru a servi ca sclav zeilor săi.
O parte a acestei povestiri vorbeşte despre prima în­
cercare a zeilor de a-i crea pe oameni; au reuşit după câteva
încercări şi i-au creat pe Oamenii Adevăraţi, pe care i-au
construit din porumb.

S-au adunat în întuneric, pentru ca să se gândească şi să re­

flecteze. Aşa au ajuns să decidă asupra materialului potrivit pentru
crearea omului... Apoi, Creatorii noştri, Tepew şi Q'uk'umatz, au în­
ceput să discute despre crearea primilor noştri părinţi.

Această poveste este identică celei care apare în

tăbliţele sumeriene, la o distanţă de 16 000 de kilometri de­
părtare, peste Atlantic. Cum este posibil acest lucru? Doar
dacă în toată această activitate erau implicaţi aceeaşi zei?
într-o altă parte din Popol Vuh se vorbeşte despre felul în
care omenirea a fost creată ca un servitor pentru zei.

Să-l făurim pe acela care ne va ajuta să înflorim... Am încercat

deja cu primele noastre creaturi, primele noastre creaţii, dar nu i-am
putut face să ne slăvească şi să ne venereze. Aşadar, să încercăm
să-i facem oameni mai obedienţi şi mai respectuoşi, ajutându-ne apoi
să înflorim.

Aceste referinţe variate m-au luat complet pe nepregă­

tite atunci când am dat peste ele prima dată. Sunt identice cu
teoria pe care am formulat-o înainte de a mă apuca să scriu
această carte. Dar nu mi-am aruncat ochii pe Popol Vuh sau
pe sensul ei până când nu am început munca de documenta­
re pentru scrierea acestui capitol. A fost o mare descoperire
personală, să-i văd pe alţii care au avut înaintea mea aseme­
nea idei revoluţionare.
 130 Michael Tellinger

Cultura mayaşă este plină de legende cu zei vizitatori,

veniţi din spaţiul cosmic. Kukulcan, cel care mai târziu avea
să fie cunoscut ca Quetzalcoatl, „marele şarpe cu pene”, a fost
un zeu care a adus învăţătura păcii în această parte a lumii şi
care este înfăţişat ca un zeu alb care poartă barbă. Desenele
care îl înfăţişează arată aproape le fel ca desenele zeităţii
cunoscute sub numele Ea sau Enki, din vechile învăţături
sumeriene. Este, aşadar, foarte interesant să-l comparăm pe
Quetzalcoad cu zeul sumerian Enki. Comportamentul şi
asemănarea sunt stanii. Enki a încercat să le arate lui Adam
şi Evei secretele vieţii din grădina Raiului şi, după ce a fost
alungat, a fost numit diavol, şarpe, aspidă, Satana şi orice alt
nume infam, într-o încercare de a-l discredita şi a-i face pe
oameni să nu-şi dorească să fie asociaţi cu el. Dar învăţaţii au
demonstrat că numele de „şarpe” ar fi putut să fi fost tradus
greşit din cuvântul original evreiesc nansh, care înseamnă
„şarpe”, dar rădăcina sa este N H S H , care înseamnă „a găsi
sau a descoperi”. Aceste comparaţii între culturile mayaşă
şi sumeriană sunt incredibile. Este posibil să fie simple
coincidenţe separate de Atlantic datând de acum 11 000 de
ani? Se pare că, după ce Ea sau Enki a fost alungat de tatăl
său ca urmare a acţiunilor sale binevoitoare faţă de oameni,
acesta a început să călătorească prin lume şi să întemeieze
primele aşezări ale civilizaţiei umane. Până la urmă, Ea a fost
cel care l-a făcut pe Adam, potrivit sumerienilor.
Zeu mayaş Quetzalcoatl este înfăţişat ca un şarpe zbu­
rător, un indiciu pentru cei care ştiu să înţeleagă şi să pună
cap la cap aceste informaţii. El zbura la mari distanţe, ca să
ajute la ridicarea nivelului noii sale societăţi alese, dar curând
a fost urmat de alte rude, zei care veneau din motive diferite.
Ei nu-i permiteau a-şi împărtăşi cunoştinţele cu specia scla­
vă primitivă. Mitologia mayaşă este plină de conflicte între
zei, la fel ca şi mitologiile din celelalte părţi ale lumii. Era o
 Sclavii zeilor 131

dinastie cu neînţelegeri personale nesfârşite, iar oamenii erau,

din păcate, martorii întâmplători de care se puteau dispensa.
Poporul guatemalez are o părere diferită şi o accepta­
re diferită a poveştii Popol Vuh, ca fiind adevărata poveste
a creaţiei. Afinitatea lor faţă de acest document variază în
funcţie de educaţie şi convingeri. Deşi această poveste tri­
mite paralele către multe alte poveşti ale creaţiei, inclusiv
Facerea, unii catolici guatemalezi clasifică Popol Vuh ca pe
un artefact istoric, şi nu ca pe o teologie. Acest lucru este
fascinant! Dacă o privesc ca pe un eveniment istoric, asta
înseamnă că a avut loc cu adevărat! Aşadar, nu poate fi con­
siderată mitologie. Şi totuşi, mare parte dintre istorici o
clasifică în acest fel.
Această interacţiune cu zeii din întreaga lume ne adu­
ce înapoi la ideea că, indiferent cât de avansaţi erau Nefilim
sau Anunnaki în călătoriile spaţiale şi genetică, ei nu erau
cu siguranţă fiinţe complete din punct de vedere genetic.
Comportamentul lor violent este dovada clară a unui ge-
nom imperfect, pe care cu siguranţă l-am moştenit de la
ei. Iată evenimentele petrecute în grădina Raiului, atunci
când şarpele Nanash încearcă să-i educe pe Adam şi Eva,
dar este surprins în timpul acţiunii de către zei..., în acest
caz fratele său, Enlil, avea un rang superior. Luaţi aminte la
interacţiunea fizică şi la faptul că „zeul” nu ştia despre mân­
carea mărului. Se plimba prin grădină pur şi simplu, atunci
când l-a auzit pe Adam vorbind cu şarpele. Este posibil acest
lucru? Ca zeul să nu ştie toate lucrurile, în vreme ce se plim­
ba pe la umbra copacilor într-o zi călduroasă? Şi că a avut
nevoie să-l strige pe Adam ca să vadă unde se ascundeau şi
să încerce să-i smulgă o confesiune? Iată un fragment din
Facere pe care să-l analizaţi. Să reţinem că folosirea cuvântu­
lui copac este metaforică şi că nu este vorba neapărat despre
un copac.
 132 Michael Tellinger

Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pă­
mânt, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către
femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice
pom din Rai?” Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii Raiului
putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului
ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de
el, ca să nu muriţi!»” Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi
murii Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se
vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi
plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat
din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li
s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut
frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit gla­
sul Domnului Dumnezeu, care umbla prin Rai, în răcoarea serii, s-au
ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii
Raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: „Adame,
unde eşti?" Răspuns-a acesta: „Am auzit glasul Tău în Rai şi m-am
temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns". Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine
ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am
poruncit să nu mănânci?" Zis-a Adam: „Femeia care mi-ai dat-o să
fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Şi a zis Domnul
Dumnezeu către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a
zis: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”.
Facerea 3:1-13, Căderea omului

Acum, că avem o viziune ceva mai largă asupra

activităţilor din grădina Raiului, o privire asupra zeilor
mayaşi ne va ajuta să recunoaştem comportamentul „zeului
bun”, Quetzalcoatl, care putea să fie, de fapt, Enki, cel iu­
bitor de oameni, zeul sumerian care a creat omenirea ca o
specie sclavă. Ajunşi în acest punct, doresc să vă reamintesc
că termenul „lumea subterană” provine cel mai probabil din
numele sumerian dat emisferei sudice, acolo unde Enki a
 Sclavii zeilor 133

descoperit aurul. Se numea „Lumea de jos”, invers faţă de

„Lumea de sus”, cea în care trăiau toţi zeii, în Sumer. Cu tim­
pul, schimbarea subtilă a lumii de jos a fost asociată cu o lume
întunecată şi terifiantă, ascunsă în măruntaiele Pământului,
acolo unde sălăşluia răul. Cunoscut şi sub numele de Iad.
Astfel că, atunci când poveştile mitologice vorbesc despre
lumea subterană, ea trebuie să fie considerată ca fiind sudul
Africii sau „Abzu”, aşa cum o numeau sumerienii, şi nu ne­
apărat Iadul!

Kukulcan sau Quetzalcoatl

Mayaşii îl numesc Kukulcan - zeul vântului - era cu­
noscut şi ca şarpele înaripat. Ultimele culturi mayaşe l-au
numit Quetzlcoatl. Piramida sa este Piramida Soarelui din
Teotihuacan, cea mai spectaculoasă dintre toate pirami­
dele din America Centrală. Quetzalcoatl a fost identificat
în Egipt, Sumer, iar mai apoi în America Centrală şi Peru.
Quetzalcoatl este, de asemenea, şi numele aztec pentru ze­
itatea reprezentată sub formă de şarpe înaripat în America
Centrală, în perioada antică, unul dintre principalii zei
al multora dintre cilivilzaţiile mexicane şi din America
Centrală. Numele Quetzalcoatl înseamnă „şarpele-pasăre”
divin sau „şarpele înaripat din Quetzar, care implică ceva di­
vin sau preţios în limba Nahuatl. Zeitatea cu formă de şarpe
înaripat a fost o figură centrală în arta şi religia din zona
Americii Centrale până la invazia spaniolă. Toate celelalte
civilizaţii central-americane au venerat şarpele înaripat -
olmecii, mixtecii, toltecii şi aztecii. În unele culturi ulterioare,
venerarea lui Quetzalcoatl includea uneori şi sacrificii
umane, deşi în unele tradiţii se spune că Quetzalcoatl se
opunea sacrificării oamenilor. Importanţa şi atributele
sale au variat de-a lungul istoriei de la o civilizaţie la alta.
Quetzalcoatl a fost adesea considerat zeul răsăritului, sub
numele Tlahuizcalpantecuhtli, care înseamnă „domnul stelei
 134 Michael Tellinger

răsăritului”. Era cunoscut ca acela care a dat oamenilor faina

de porumb, inventatorul cărţilor şi al calendarului şi, uneori,
simbolul morţii şi al reînvierii. Quetzalcoatl era, de aseme­
nea, patronul preoţilor. Toate aceste trăsături se încadrează
profilului zeului Enki din Sumer.
Cele mai multe civilizaţii din America Centrală cred
că lumea există în cicluri. Timpul în care ne aflăm acum este
considerat a fi cea de-a cincea lume, cele patru anterioare
fiind distruse de inundaţii, foc şi alte dezastre. Quetzalcoatl
a mers în lumea subterană Mitclan şi a creat omenirea celei
de-a cincea lumi folosindu-se de oasele raselor precedente,
folosindu-şi sângele pentru a impregna oasele cu o nouă
viaţă. În capitolul al XVI-lea, vom vedea, atunci când vom
analiza tăbliţele-sumeriene, cât de incredibil de asemănătoare
este această poveste cu cea a lui Enki, atunci când l-a creat
pe Adam. Sunt prea apropiate pentru a fi simple coincidenţe.
Quetzalcoatl a fost un zeu de o asemenea importanţă şi pu­
tere încât fiecare aspect al vieţii părea să fie atins de el. Ca
legendă, el simbolizează încheierea ciclului regilor muritori.

Chac
Zeul ploii. Zeul binevoitor al mayaşilor, care adesea îi
cereau ajutorul pentru recolte. Chac a fost asociat cu viaţa şi
creaţia. De asemenea, a fost considerat că se diviza în patru
entităţi egale: nord, sud, est şi vest. În acelaşi timp, Chac era
asociat cu zeul vântului: Kukulcan. Există o dezbatere privind
posibilitatea ca Kukulcan să fi fost sau nu doar o variaţiune
a lui Chac. Sau ar fi putut să fie fiul lui Enki, cunoscut sub
numele de Ningishzidda?

Kinich Ahau
Zeul Soarelui. El era zeul care patrona oraşul Itzamal.
Vizita oraşul în fiecare zi la prânz. Cobora sub înfăţişarea
unui macac şi consuma ofrandele care-i fuseseră pregătite.
 Sclavii zeilor 135

Kinich Ahau este adesea înfăţişat cu caracteristicile unui

jaguar. Kinich Ahau este şi simbolul uneia dintre zilele ca­
lendarului mayaş, Kin. Mai este cunoscut şi sub numele Ah
Xoc Kin, care a fost asociat cu muzica şi poezia.

Yutnil Kaxoh
Zeul porumbului, reprezentând boabele coapte, care
erau baza agriculturii mayaşe. În unele părţi din America
Centrală, cum este peninsula Yucatan, zeul porumbului
este combinat cu zeul florilor. Este înfăţişat cu o cunună de
porumb şi o tăietură curbată pe obraz. Se deosebeşte prin
ceilalţi zei prin tinereţea sa. Zeul porumbului era lipsit de
putere de unul singur. Reuşitele sau ghinioanele sale erau
decise de controlul asupra ploii şi al secetei. Zeul ploii îl pro­
teja, dar suferea atunci când zeul morţii se folosea de secetă
şi foamete.

Yum Cimil
Zeul morţii. Mai era numit şi Ah Puchm — zeul lu­
mii subterane, având corpul reprezentat în mare parte de un
schelet. Ornamentele sale erau realizate tot din oase. Yum
Cimil a mai fost înfăţişat şi ca un corp acoperit de pete ne­
gre, care aminteau de descompunere. Yum Cimil purta un
colier din alveole lipsite de ochi. Acest tip de împodobire era
simbolul tipic pentru lumea subterană. Este posibil ca asta să
aibă ceva de-a face cu tradiţia mineritului şi cu simbolismul
care o înconjura, cu hainele şi echipamentele de protecţie pe
care le-ar fi putut purta minerii?

Ixtab
Zeiţa morţilor - zeiţa sinuciderii. Ea primea sufletele
sinucigaşilor în paradis şi a fost întotdeauna reprezentată cu
o sfoară în jurul gâtului. Mayaşii credeau că sinuciderea îi va
 136 Michael Tellinger

duce în Rai. Era un lucru obişnuit ca sinuciderea să aibă ca

motiv depresia sau alte explicaţii triviale.

Ix Chel
Doamna Curcubeu era singura zeiţă a lunii. Era
înfăţişată ca o femeie bătrână, îmbrăcată cu o fustă cu oase
încrucişate care ţinea un şarpe în mână. Era ajutată de un
şarpe ceresc, despre care se credea că poartă în burta sa toate
apele cerului. Adesea este înfăţişată cărând un urcior uriaş,
plin cu apă, pe care îl răsturna pentru a trimite inundaţii şi
furtuni puternice asupra Pământului. Itzmmna, soţul ei, era
binevoitorul zeu al lunii. Dar Ix Chel avea şi o latură mai mi­
loasă şi era venerată ca protectorul ţesătoarelor şi al femeilor
aflate în chinurile facerii.

Printre alţi zei mayaşi se numărau:

Ah Kinchil: un alt nume pentru zeul soarelui.

Ah Puch: un alt nume pentru zeul morţii.
Ahau Chamahez: unul dintre cei doi zei ai medicinei.
Ahmakiq: zeul agriculturii. El oprea vânturile ca să nu
distrugă recoltele.
Akhushtal: zeiţa naşterilor.
Bacabs: sunt zeii susţinători, despre care se crede că
erau fraţi, care, cu braţele ridicate, susţineau bolta cerească
din poziţiile în care se aflau, în cele patru puncte cardinale
ale busolei. Ei ar mai fi putut să fie patru reprezentări di­
ferite ale aceleiaşi zeităţi. Cei patru fraţi erau probabil copiii
lui Itzamna, zeul suprem, şi ai lui Ixchel, zeiţa ţesătoarelor, a
medicinei şi a naşterii.
Cit Bolon Turn: zeul medicinei.
Cizin (Kisin): Cel urât mirositor, zeul mayaş al cu­
tremurelor şi al morţii, conducătorul tărâmului subteran al
morţilor. El trăieşte sub pământ într-un purgatoriu, acolo
 Sclavii zeilor 137

unde toate sufletele îşi petreceau o parte din timp, cu excepţia

sufletelor soldaţilor ucişi în bătălii şi ale femeilor care au
murit la naştere. Sinucigaşii era condamnaţi să stea pentru
totdeauna în tărâmul lui Cizin.
Ekahau: zeul călătorilor şi al negustorilor.
Kan-u-Uayeyab: zeul care păzeşte oraşele.
Nacon: zeul războiului.
Tzultacaj (Tzuultaq'ah): zeul munţilor şi al văilor.
Yaxche: este Copacul Raiului, acolo unde se odihnesc
sufletele bune.

ZEII E G I P T E N I

Re sau Ra
Zeul egiptean al Soarelui şi zeul creator. De obicei,
este înfăţişat cu corp omenesc şi cap de şoim, încununat de
discul Soarelui, înconjurat de un şarpe, o reprezentare stiliza­
tă a unei cobre. Soarele însuşi era folosit pentru a reprezenta
fie corpul, fie ochiul zeului. Se spunea că traversa cerul în
fiecare zi, la bordul corăbiei sale şi trecea în fiecare noapte
prin lumea subterană, la bordul altei corăbii cereşti, pentru
ca să reapară la est în fiecare dimineaţă. Cultul său principal
a fost la Heliopolis, cunoscut şi ca „Oraşul Soare”, în apro­
pierea actualului oraş Cairo. Re era considerat şi zeu al lumii
subterane, fiind asociat cu Osiris. În această postură, el era în­
făţişat având cap de berbec. Până în mileniul al III-lea î.Hr.,
Re devenise atât de proeminent, încât faraonii căpătaseră
obiceiul de a se autointitula „fiii lui Re”. După moarte, toţi
monarhii egipteni urcau la cer pentru a se alătura anturajului
zeului Soare. Potrivit cosmologiei heliopolitane, se spunea
că Ra s-a autocreat fie dintr-o floare de lotus primordială,
fie din aluviunile care au apărut din apa primordială. El i-a
creat după aceea pe Hu (aerul) şi pe Tefnut (umezeala), care,
 138 Michael Tellinger

în schimb, i-au făcut pe Geb, zeul Pământului, şi pe Nut,

zeiţa Cerului. Se spune că Ra a creat omenirea din lacrimi­
le sale, iar zeii Hu (autoritatea) şi Sis (mintea) din propriul
sânge, extras din penis. Re a fost combinat adesea cu alte
două zeităţi, Re-Atum şi Amun-Re, pentru a le spori pres­
tigiul. Putem observa puternicele asemănări cu activitatea
lui Marduk, aşa cum reiese din tăbliţele sumeriene. Există
înscrisuri care spun că Ra a dictat Cartea Morţilor, în care
faraonilor li se dădeau instrucţiuni clare despre cum să atingă
viaţa de după moarte.

Osiris sau Usire

Zeul egiptean al lumii subterane şi al vegetaţiei. Fiul
lui Nut şi al lui Geb. Se spune că locul său de naştere ar
fi fost al Rosetau, în necropola de la vest de Memfis. Este
fratele lui Nephthis şi al lui Set, şi fratele şi soţul lui Isis.
Isis l-a născut pe Horus după moartea sa, inseminându-se
artificial cu sămânţă luată din corpul lui Osiris. Osiris a fost
înfăţişat într-o formă umană, înfăşurat ca o mumie, ţinând
în mâini o cârjă şi un bici. A fost adesea pictat cu pielea
verde, ca o aluzie la rolul său de rege al vegetaţiei. Purta o
coroană cunoscută sub numele de atef, formată dintr-o
coroană a Egiptului Superior, înaltă, albă, de formă conică,
având prune roşii de flecare parte. Osiris a avut mai multe
centre de cult, cele mai importante fiind cel de la Abidos
(Ibdju), în Egiptul Superior, acolo unde legenda zeului
era jucată în fiecare an în cadrul unui festival şi la Busiris
(Djedu), în delta Nilului. Unul dintre aşa-numiţii zei muri­
bunzi, Osiris a fost punctul central al unei legende faimoase
în care este ucis de către zeul rival Set. La un banchet al zei­
lor, Set îl păcăleşte pe Osiris să intre într-un coşciug, al cărui
capac îl închide rapid şi îl aruncă în Nil. Coşciugul a fost
purtat de apele Nilului până în delta de lângă oraşul Biblos,
acolo unde a rămas blocat lângă un copac de tamarind. Isis,
 Sclavii zeilor 139

soţia lui Osiris, a descoperit coşciugul şi l-a adus înapoi.

Până la acest punct povestea este susţinută de filosoful grec
Plutarh, deşi Set a fost identificat ca ucigaş al lui Osiris în era
piramidei Vechiului Regat.
Set a profitat de absenţa temporară a lui Isis şi a tă­
iat corpul lui Osiris în bucăţi, pe care le-a aruncat în Nil.
(în textele egiptene acest incident este considerat ca ucide­
rea lui Osiris.) Isis a căutat pe pământ bucăţi din corpul lui
Osiris şi, în cele din urmă, a reuşit să adune toate bucăţile,
mai puţin penisul, care a fost înghiţit de un crocodil (potri­
vit lui Plutarh) sau de un peşte (potrivit textelor egiptene).
În unele texte egiptene, penisul apare ca fiind îngropat la
Memfis. Isis a înlocuit penisul cu un falus asemănător şi este
adesea înfăţişată ca o pasăre de pradă care este fertilizată de
corpul cu penis erect al lui Osiris. În unele texte egiptene,
împrăştierea părţilor corpului este asemănată cu împrăştierea
seminţelor pe câmp, o referinţă asupra rolului lui Osiris ca
zeu al vegetaţiei. „Grădinile lui Osiris” — răsadniţe de orz în
formă de zei, încadrate de rame de lemn - erau uneori plasate
în morminte, iar plantele care germinau din aceste răsadniţe
simbolizau învierea sau viaţa de după moarte.
Există o legendă care susţine rolul lui Osiris ca zeul
al morţilor şi conducător al lumii subterane egiptene. El era
asociat cu ritualurile funerare, la început doar cu cele ale mo­
narhilor egipteni, mai apoi cu cele ale întregii populaţii. Se
credea că după moarte faraonul devine Osiris. Deşi era privit
ca un garant al continuităţii existenţei în viaţa de după, Osiris
avea şi o parte mai întunecată, demonică, asociată cu proce­
sele fiziologice ale morţii şi descompunerii şi reflectă frica pe
care o aveau egiptenii faţă de moarte, în ciuda credinţei lor
în viaţa de după moarte. Osiris era şi judecător al morţilor,
cunoscut sub numele de „stăpânul Maat-ului” (legea divină).
Conducător legendar al Egiptului predinastic şi zeul lumii
subterane, Osiris a simbolizat forţele creatoare ale naturii şi
 140 Michael Tellinger

viaţa nepieritoare. Numit marele binefăcător al omenirii, el a

adus lumii cunoaşterea agriculturii şi a civilizaţiei. Adorarea
lui Osiris, unul dintre cele mai mari culte din Egiptul antic,
s-a răspândit treptat în tot bazinul Mării Mediterane şi, ală­
turi de cele ale lui Isis şi Horus, au fost foarte importante în
timpul Imperiului Roman.

Isis
Zeiţa-mamă egipteană, unul dintre cei mai importanţi
membri ai panteonului. Grecii şi romanii o numeau „stea­
ua mării”, fiind reprezentată de Steaua Nordului. Mamă a
zeului regilor, fiica lui Geb şi a lui Nut. Sora mai mare şi
consoarta lui Osiris. Vedem cum continuă procrearea între
fraţii zei, pentru a păstra linia pură a sângelui. Ceilalţi fraţi ai
ei sunt Set şi Nephthis. Isis este înfăţişată purtând o coroană
în formă de tron sau coarne de vacă. L-a readus la viaţă pe
Osiris, după ce Set i-a aruncat trupul în Nil şi încă o dată,
după ce Set i-a dezmembrat corpul. S-a inseminat din corpul
acestuia şi l-a născut pe Horus, cel care a luptat să revendice
tronul lui Set. Ca acţiune şi reprezentare nu se deosebeşte cu
nimic de zeiţa sumeriană Inanna.

Geb
Zeul egiptean al Pământului. Fiul lui Shu şi Tefnut.
Frate şi consort al zeiţei Cerului, Nut. Tatăl lui Osiris, Set,
Isis şi Nephthis. De obicei, Geb era înfăţişat întins pe spate,
adesea purtând coroana Egiptului Inferior, cu trupul dezgolit
al lui Nut deasupra sa. În acest context, era adesea înfăţişat
cu un penis erect, îndreptat în sus, în direcţia unde era Nut.
Uneori, zeiţa aerului, Shu, era aşezată lângă corpul lui Geb,
susţinând-o pe Geb şi, poate, separând-o de acesta. Adesea,
pielea sa era colorată cu verde, indicând rolul său ca zeu al
fertilităţii şi vegetaţiei. Gâsca era animalul său sacru, iar sim­
bolul său — hieroglifele egiptene. Se spunea că Geb ţinea
 Sclavii zeilor 141

prizoniere sufletele celor morţi, împiedicându-le să treacă în

viaţa de după moarte. Se credea că râsul lui Geb provoca
cutremure.

Set
Zeul haosului şi al duşmăniei. Fiul lui Geb şi al lui Nut
şi fratele lui Isis, Osiris şi Nephthis. S-a smuls cu violenţă
din pântecele mamei sale şi este înfăţişat având capul unui
animal care seamănă cu un rdvark, cu urechile ciulite şi cu un
bot lung. Este înrudit cu zeiţele semite ale războiului, Anat şi
Astarte. În jurul anului 2500 î.Hr., regii Egiptului l-au pără­
sit brusc pe Set şi au trecut de partea lui Horus, „zeul şoim”.
Tutmosis al III-lea s-a autointitulat „cel iubit de Set”. Set
era gelos pe fratele său Osiris şi a purtat un război de 80 de
ani împotriva lui. L-a apărat pe Ra împotriva zeului-şarpe
ostil din lumea subterană. Trebuie să ne reamintim că zeul
lumii subterane sau Lumii de Jos era Enki, cel care adesea
era înfăţişat ca un şarpe înaripat şi că Ra sau Marduk este cel
care se autoproclamase zeul suprem în Egipt.

Horus
Zeul Cerului. Cunoscut şi sub numele de Har, Har-
pa-khered, Harpokrates, Harsiese, Harendotes, Harsomtus,
Harmachis şi multe altele. Horus este unul dintre cei mai
importanţi zei din panteonul egiptean, fiind atestat încă
din primele perioade ale acestui panteon. Este zeul adorat
peste tot în Egipt şi în civilizaţiile următoare. Reprezentat
printr-un corp de şoim sau de un corp omenesc cu cap de
şoim, mai este recunoscut şi după simbolul său, „ochiul”. Este
fiul lui Osiris şi al lui Isis. Primul conducător ale Egiptului
după o luptă de 80 de ani, purtată împotriva fratelui şi riva­
lului său, Set. Mama sa l-a ascuns în tufişurile de papirus de
pe malurile Nilului pentru a nu putea fi găsit de duşmanii
săi. Această faptă a condus la multe poveşti ulterioare, cum
 142 Michael Tellinger

ar fi cea a lui Moise. Uneori, este înfăţişat ca un soare cu aripi

„Horus al orizontului”.

Min sau Menu

Zeul egiptean al fertilităţii, dar şi al virilităţii. Unul din­
tre cei mai importanţi membri ai panteonului zeilor. Uneori,
înfăţişat ca fiul lui Isis sau consort al acesteia, şi alteori alături
de Horus, ca odraslă a lui Isis. În general, este înfăţişat ţinând
un bici în mâna dreaptă ridicată şi purtând o coroană cu
două prune înalte. Min era în principal un zeu al sexualităţii
masculine, iar în Noul Regat (1567 Î.Hr. - 1085 î.Hr.)
era venerat în ritualurile de încoronare ale faraonilor, ca să le
asigure acestora vigoarea sexuală şi producerea unui urmaş
masculin. A fost înfăţişat şi în formă umană, cu penisul erect.
Animalul său sacru pare să fi fost taurul alb ca şi un anume
tip de salată care aducea aminte de un penis erect şi care avea
o sevă albă care aducea aminte de spermă. Era, de asemenea,
şi zeul paznic al minelor. Cele mai importante sanctuare ale
sale erau la Koptos (Qift) şi Akhmim (Panoplis), unde se gă­
seau mine de aur. Mai era venerat şi ca zeu al drumurilor din
deşert şi zeu al călătorilor. Pe lângă rolul său din ritualurile de
încoronare, M i n era venerat şi în timpul festivalurilor recol­
tei, atunci când i se aduceau ca ofrande salate şi lipii de grâu.

Amun
Zeul Soarelui, Domnul Cerului, zeitatea primordia­
lă, care este prezentă în creaţie şi în haos. Probabil acelaşi
zeu ca Ra. În perioadele următoare, a devenit cunoscut ca
Amun-Ra. Este probabil acelaşi zeu ca Marduk, care s-a
proclamat zeu suprem, potrivit textelor sumeriene. Uneori,
a fost prezentat ca faraon cu pielea albastră şi turban. Este
susţinut de două prune mari cu aripi, care indică dominaţia
lui asupra ambelor părţi ale Egiptului: cea de Sus şi cea de
Jos. Locurile principale unde a fost venerat au fost templele
 Sclavii zeilor 143

lui Amun de la Karnak şi Luxor. Alte zeităţi l-au descris ca

fiind „ascuns la aspect, misterios la formă”. Şi-a câştigat nu­
mele de „Rege al zeilor” şi a fost considerat părinte al tuturor
faraonilor. La Teba era considerat un zeu-şarpe, având legă­
turi cu nemurirea şi înnoirea. Această descriere se potriveşte
cu descrierile din tăbliţele sumeriene ale şarpelui răsucit, ca
simbol al creaţiei, al înţelepciunii şi al ştiinţei, care a fost fo­
losit pentru crearea lui Adam. Templul reginei Hatseput de
la Deir el-Bahari poartă o urmă a mamei sale, impregna­
tă de Amun. Din nou acest lucru se potriveşte legăturii cu
Marduk, Ra şi Amun, toţi fiind de fapt acelaşi zeu şi insistă
asupra faptului că toţi regii şi toate reginele erau descendenţi
ai zeilor. Asta înseamnă că, la un moment dat, Amun s-a
ocupat el însuşi de procreere.

ZEII AFRICANI

Dintre toate culturile şi civilizaţiile lumii, mitolo­

gia africană este cea mai colorată şi mai diversă. Şi totuşi,
există un fir comun al creaţiei, pornind de la zeităţile su­
preme, care se aflau la conducere, urmate de zeii de o mai
mică importanţă, care conduceau lumea şi controlau toate
aspectele vieţii primilor oameni de pe Pământ. Unii oameni
uită adesea că mitologia egipteană este şi parte a mitologiei
africane. Există la modul propriu mii de zei în jurul cărora
s-au ţesut poveşti în mitologia africană. Ei variază de la zeii
simpli la zeii practici, de la zeii ignoranţi la zeii înţelepţi şi
profeţi. Multe dintre miturile de la nordul Mării Mediterane
sunt strâns legate de zeii egipteni, în vreme ce povestirile
din sud vorbesc despre zei care au coborât pe Pământ din
şălaşurile lor cereşti pentru a-l făuri pe om, să-l înveţe tot
ce avea nevoie să ştie, cum ar fi agricultura sau inteligenţa.
Există poveşti despre zeii supremi care i-au făcut pe ceilalţi
 144 Michael Tellinger

zei şi care au creat Pământul din apă şi haos. Zeii care l-au
creat pe om reprezintă un ingredient comun al miturilor
africane. Există multe referiri la un şarpe zburător, care par
să coincidă prea mult pentru a fi doar simple născociri ale
imaginaţiei. Multe poveşti despre doi zei, unul binevoitor şi
unul violent, care trăiau în lumea subterană şi care s-au ri­
dicat la cer. Mai vorbesc despre zeii tunetului, zeii soarelui,
vânători, giganţi, tauri şi o întreagă varietate de animale şi
chiar şi despre un zeu suprem care comandă doi zei inferiori
şi care au condus lumea după încheierea creaţiei, ceea ce este
similar cu poveştile sumeriene. Indică simplul fapt că, indife­
rent de cât de fragmentată ar fi fost civilizaţia globală în acele
vremuri, poveştile despre zeii zburători, puternici, binevoi­
tori şi agresivi erau aceleaşi.
Diversitatea mitologiei africane se potriveşte în egală
măsură cu datele istorice din tăbliţele sumeriene care susţin că
omul a fost pus să muncească pentru prima dată în minele de
aur din sudul Africii. Este cu adevărat incredibil faptul că mul­
te dintre poveştile care provin din această zonă susţin acelaşi
lucru. Şi, la fel ca zeii din alte părţi ai lumii antice, zeii sunt
înrudiţi şi aici şi au o ierarhie a responsabilităţilor. Este foarte
firesc ca cele mai simple povestiri, cu foarte puţine imagini, să
provină din Africa, de vreme ce aici a apărut pentru prima oară
oamenii, care erau după toate aparenţele, precursorii omenirii.
După ce au părăsit taberele miniere şi şi-au întemeiat propri­
ile aşezări şi culturi, au avut contact în mod regulat cu mulţi
zei implicaţi în procesul de minerit şi în controlarea acestuia.
Şi, aşa cum am descoperit în capitolul al IX-lea al acestei cărţi,
„Aurul: Obsesia fără sfârşit”, nu au existat decât câteva temple
şi altare construite în Africa de către acei primi oameni. Nu
aveau nevoie să facă acest lucru, iar relaţia lor cu zeii încă nu
ajunsese în stadiul de venerare. Adorarea zeilor le-a fost im­
pusă oamenilor de către zei mulţi ani mai târziu, atunci când
specia sclavă a apărut şi în Orientul Apropiat. Dar adevărata
 Sclavii zeilor 145

expansiune a adorării a avut loc de-abia după Marele Potop,

acum 13 000 de ani. Sunt atât de multe exemple minunate,
care fac legătura între mitologia africană şi mitologia sume­
riană, încât este greu să aleg doar câteva ca să le aştern pe
aceste pagini. Titlurile pe care africanii le-au dat zeilor lor
uimesc prin varietate. Câteva dintre acestea sunt: Creatorul,
Ziditorul, Dătătorul de ploaie şi soare, Acela care aduce ano­
timpurile, Acela care tună, Strămoşul zilelor, Primul, Cel fără
limite, Cel în faţa căruia se închină şi regii, Acela pe care-l
întâlneşti oriunde, Cel care aprinde focul, Marea Mamă, Cel
mai bun dintre prieteni,, Cel bun, Providenţa care veghează
asupra tuturor ca soarele, Marele fond comun contemporan,
Marele păianjen, Cel căruia îi mulţumesc cu toţii, Arcul de pe
cer, Cel supărat, Inexplicabilul.
Lista următoare reprezintă un scurt exemplu aleatoriu
de zei africani care apar în poveştile din vremurile antice:

Agipie (Tanzania)
Un zeu binevoitor care trăieşte în cer. El luptă împo­
triva tuturor zeilor răi care au fulgere şi îi distrug pe oameni.

Akongo (Republica Democrată Congo)

Fiinţă veşnică supremă, aflată în relaţii bune cu oame­
nii. Are caracteristici umane şi un interes puternic pentru
toate activităţile şi pentru binele oamenilor. A avut o dispută
cu ceilalţi zei şi a dispărut.

Alouko Niami Kadio (Coasta de Fildeş)

Este creatorul tuturor zeilor şi al omului. După ce a
creat lumea, într-o zi de sâmbătă a coborât din sălaşul său ce­
resc, l-a învăţat pe oameni tot ceea ce trebuiau să ştie pentru
ca să trăiască şi i-a învăţat şi ceea ce trebuia să rămână secret.
 146 Michael Tellinger

Ananasi (diverse triburi)

Păianjenul. Escrocul. Un zeu creator. Un mârşav, dar
unul care ştia să se facă plăcut. Se spun multe poveşti amu­
zante şi bizare pe seama lui.

Anyewo
Marele Şarpe care iese după ploaie pentru a-şi schim­
ba pielea. Curcubeul reprezintă reflexia sa.

Buku (diverse populaţii din vestul Africii)

Un zeu al cerului, venerat uneori ca zeiţă. Buku a creat
totul, inclusiv pe ceilalţi zei.

Bunzi (Republica Democrată Congo)

Ea s-a născut ca şarpe dintr-un tată zeu şi o mamă
măreaţă. Şarpele a crescut şi şi-a asumat rolul mamei sale,
care era acela de a aduce ploia. Oamenii vedeau şarpele pe
cer sub forma unui curcubeu.

Dahn sau Dan Ayido Hwedo (Dahomey)

Zeu-şarpe. Haitienii îl cunoşteau ca Dan Petro, Şarpele
Curcubeu care încercuieşte lumea. Dahn este înfăţişat adesea
cu coada în gură ca un simbol al unităţii şi plenitudinii.

Dxui (Boşimani, Hotentoţi, Tsui, Xhisa şi Ponda, Thixo)

Un zeu creator. Zilnic, Dxui lua forma unei flori sau
a unei plante, revenind la forma inţială la căderea serii, până
când a creat toate plantele şi florile care există.

Doondari (Mali, Senegal)

Creatorul care a coborât pe Pământ şi a creat o piatră
din care au apărut fierul, focul, apa şi aerul. A revenit apoi,
iar din aceste elemente l-a creat pe om. Dar omul a devenit
prea mândru şi atunci Doondari a creat orbirea şi moartea.
 Sclavii zeilor 147

Dzemawon (Ghana)
Un zeu puternic şi inteligent care vine şi pleacă atunci
când are chef. Vine ca vântul şi merge prin toată lumea. Este
omnipotent şi poate lua orice formă. În zilele de închinare,
poate apărea în formă umană.

Eshu (Yoruba)
Un înşelător. Având abilitatea de a-şi schimba forma,
poate lua orice înfăţişare îşi doreşte, putând fi în acelaşi timp
şi mic, şi mare. Eshu creează confuzie printre oameni şi-i
face să înnebunească. Dar Eshu cunoaşte toate limbile pe
care le vorbeşte omul şi acţionează ca un intermediar între
muritori şi zei.

Gua (Tribul Ga din vestul Africii)

Zeul tunetului, al fierarilor şi fermierilor. Templele în­
chinate lui Gua pot fi găsite adesea pe lângă forjele fierarilor.

Gunab (Hotentoţi)
Duşmanul lui Tsui-Goab, Gunan a trăit sub o movilă
de pietre. Gunab îl învingea încontinuu pe Tsui-Goab, dar
acesta din urmă se întărea după fiecare bătălie. Deoarece i-a
omorât pe mulţi, Gunab este uneori identificat cu moartea.
Este creatorul curcubeului.

Kibuka (Baganda)
Un zeu al războiului, trimis să salveze poporul din
Baganda. Regele din Baganda a cerut ajutorul în război
din partea cerului, iar Kibuka a fost trimis să-i ajute. Deşi
a fost avertizat să nu aibă de-a face cu femeile duşmanilor,
Kibuka s-a culcat cu o prizonieră. Dând dovadă de lipsă de
înţelepciune, Kibuka a avut încredere în ea şi după ce aceasta
a evadat le-a spus inamicilor cum îl pot ucide pe Kibuka,
trăgând cu săgeţi în norul unde se ascundea acesta. Kibuka a
 148 Michael Tellinger

căzut dintr-un copac înalt şi a murit, iar pe locul unde a căzut

a fost înălţat un templu.

Leza (Africa Centrală)

Cel care împresoară, Leza este Zeul Suprem care are
conducerea asupra cerului şi care trimite vântul şi ploaia.
Leza stă pe spatele tuturor oamenilor şi nimeni nu poate scă­
pa de sub apăsarea lui. Se spune că Leza îmbătrâneşte şi că nu
mai aude rugăciunile la fel de bine ca atunci când era tânăr.

Mawu-Lisa (Ewe)
Marele zeu şi zeiţa Soarelui şi a Lunii. Lisa este soare­
le, şi Mawu este luna.

Modimo (Lesotho)
Zeu creator, fiinţă supremă, cunoscut şi sub numele
de Ralapeba. Stăpân asupra măreţiei şi puterii, temut pentru
violenţa şi pentru puterea sa de foc. Este unul dintre cei doi­
sprezece zei care au funcţii şi puteri variate. Pentru a-i onora
pe aceşti zei, cometa Modudusta le poartă numele.

Mujaji (Lovedu -Africa de Sud)

Zeiţa ploii, regina populaţiei Lovedu. Poporul din
Lovedu a fost condus de patru zeiţe ale ploii, toate fiind
descendente ale primei Mujaji. Sunt înrudite cu marele şi
puternicul Monomatapa din Imperiul Karanga, Zimbabwe,
făcând o legătură directă cu misterul care înconjoară ruine­
le din Zimbabwe şi pământurile pline de aur ale lui Ophir.
Mujaji este nemuritoare şi are multe puteri ascunse. A salvat
mulţi oameni prin aducerea ploii.

Mulungu (Africa de Est)

Zeu şi Fiinţa Supremă. Conceptul de fiinţă supremă şi
zeu este prezent aproape pretutindeni în Africa. Deşi există
 Sclavii zeilor 149

câteva temple ridicate în onoarea acestui zeu, ele trebuie să

fi fost construite după anul 3000 î.Hr. în zonele care aparţin
astăzi de Mozambic şi Zimbabwe. Aceste temple seamănă
cu primele temple canaanite din Orientul Apropiat. Iniţial,
Mulungu a trăit pe Pământ, dar s-a mutat înapoi în cer, pen­
tru că oamenii îi omorau copiii. Le-a spus oamenilor că vor
ajunge în cer după ce vor muri. Aşadar, se crede că, după ce
mor, oamenii ajung în ceruri ca să le slujească drept sclavi
zeilor.

Nanan-Bouclou (Eive)
Primul zeu al tribului Ewe, atât bărbat, cât şi femeie,
Nanan-Bouclou este prea îndepărtat pentru a putea fi vene­
rat. În Haiti, Nanan-Bouclou este cunoscut ca zeul ierburilor
şi medicinei.

Ngai (Masai)
Zeu creator. La naştere, Ngai dă fiecărui om câte un
spirit păzitor care să-l ţină departe de pericole şi să-l ia în mo­
mentul morţii. Cei răi sunt duşi într-un deşert, în vreme ce
spiritele bune ajung pe un tărâm cu păşuni bogate şi multe vite.

Nyame (Ashanti)
Zeul suprem al cerului, fiind în acelaşi timp şi zeul
Soarelui şi zeiţa Lunii. Nyame a creat cele trei tărâmuri: ce­
rul, Pământul şi lumea subterană. înainte de naştere, sufletele
sunt duse la Nyame şi îmbăiate într-o baie de aur. Nyame
îi dă fiecărui suflet câte un destin. După aceea sufletul este
pregătit ca să se nască.

Nyasaye (Marangoli, Kenya)

Principalul zeu al populaţiei Marangoli. Se spune că
spiritele îi ajută pe marangoli să-şi îndeplinească sarcinile,
 150 Michael Tellinger

care sunt reprezentate ca nişte pietre rotunde care sunt dis­

puse circular în jurul unui pol care îl reprezintă pe zeu.

Nzame (populaţia Fan, Congo)

Este un zeu ascuns şi neclar a cărui înfăţişare nu poa­
te fi reprodusă în lemn, piatră sau metal. Nzame a trăit pe
Pământ alături de cei trei fii ai săi: Omul Alb, Omul Negru
şi Gorila. La un moment dat, Omul Negru şi Gorila, împre­
ună cu toţi supuşii lor au păcătuit împotriva lui Nzame. Ca
urmare, Nzame şi-a luat toate bogăţiile şi a mers să trăiască
alături de celălalt fiu, Omul Alb, în zona de vest, în vreme ce
Gorila alături de supuşii săi a mers să trăiască în junglă. Fără
cunoştinţele, bogăţia şi puterea lui Nzame, Omul Negru şi
familia sa au dus o viaţă grea, în sărăcie şi ignoranţă, tânjind
în permanenţă după tărâmul în care Nzame trăieşte alături
de fiul său favorit, Omul Alb.

Obatala (Nigeria)
Creatorul Pământului a fost pus de fiinţa supremă să
creeze pământul acolo unde se afla numai apă. Apoi l-a făcut
pe om din ţărână. Este la fel cu activitatea pe care a executat-o
Enki atunci când a ajuns pe Pământ, aşa cum se spune în
tăbliţele sumeriene.

Ruhanga (Uganda)
Creatorul tuturor lucrurilor şi al fiinţelor de pe Pământ,
S-a retras în ceruri, dar nu a putut să prevină apariţia răului şi
a morţii. El a fost cel care a adus inegalitatea printre oameni:
regele, ciobanii, fermierii.

Sagbata (Dahomey, Yoruba, Shagpona)

Zeul variolei. Pe altarele închinate lui Sagbata erau
pictate mici pete. În cultura mayaşă astfel de pete reprezintă
corpurile aflate în descompunere ale acelora care fost loviţi
 Sclavii zeilor 151

cu moarte de către zei. Preoţii lui Sabgata luptau împotriva

variolei atât cu rugăciuni, cât şi prin cunoştinţele medicale şi
deţineau o mare putere asupra poporului.

Tano (Ashanti)
Cel de-al doilea fiu ca vârstă al zeului cu acelaşi nume
şi zeu al râului. Zeii celorlalte râuri împreună cu familiile
acestora reprezintă familia lui Tano. Cu mult timp în urmă,
Tano a pierdut un concurs de cântat în defavoarea Morţii.
Tano şi Moartea şi-au cântat dispreţul unul faţă de celălalt
timp de mai bine de o lună, dar niciunul nu a putut să câştige,
aşa că au făcut un compromis. Atunci când cineva este rănit
sau cade bolnav, primul dintre zei care ajunge la acel om şi-l
poate revendica. Dacă Tano ajunge primul, acea persoană va
trăi, dar dacă Moartea ajunge prima, atunci pacientul este
pierdut.

Tsui’Goab (Hotentoţi)
Cunoscut şi sub numele de Genunchiul Rănit sau Tată
al Taţilor noştri. Zeu al ploii care trăieşte în nori, cunoscut ca
un mare şef şi magician. Tsui’Goab i-a făcut pe primul bărbat
şi pe prima femeie din pietre. Tsui’Goab a murit şi a înviat
de câteva ori, prilej de mare bucurie şi celebrare. Oamenii îl
invocă pe Tsui'Goab la primele semne ale răsăritului şi recită
jurăminte în numele lui.

Unkulunkulu (Zuluşi)
Bătrân, Bătrânul-Unkulunkulu a fost în acelaşi timp
şi primul om şi creator, un zeu al Pământului care a călăto­
rit între Pământ şi Cer. Unkulunkulu le-a arătat oamenilor
cum să trăiască împreună şi le-a dat cunoaşterea lumii în care
trăiau.
 152 Michael Tellinger

WeleXakaba (Luyia -Kenya)

Fiinţa supremă care a creat lumea şi care este dătă-
toarea tuturor lucrurilor. Mai întâi şi-a creat propria casă în
ceruri, care era un loc „mereu strălucitor”, sprijinit pe coloa­
ne. Primul cuplu uman a trăit într-un loc numit Embayi,
o casă aeriană, sprijinită pe nişte pari, în special din cauza
monştrilor Amanani, care trăiau pe Pământ. Primii oameni
au trăit multă vreme fără copii, neştiind cum să procreeze.
Mai târziu, Mwambu şi Sela au avut un fiu, pe care l-au
numit Lilambo, şi astfel s-au înmulţit oamenii pe Pământ.
Acest zeu mai era cunoscut şi ca zeul Soarelui care ia cu sine
o fată de pe Pământ şi se căsătoreşte cu ea.

Yo (Spiritul creator, Bambara / Mali)

Acest spirit creator s-a folosit de trei fiinţe ca să creeze
tot ceea ce există. Inclusiv cele şapte ceruri care corespund
celor şapte părţi ale Pământului. Mai întâi a fost creat omul
şi după o vreme a fost creată şi femeia, folosind praf şi salivă.
Oamenii sunt nemuritori, devenind copii cu vârsta de şapte
ani de fiecare dată şi când ajung la vârsta de cincizeci şi nouă
de ani. Ei trăiesc dezbrăcaţi, nu au niciun fel de nevoi, nu
vorbesc şi nici nu muncesc.

Zimu (Ndebele, Africa de Sud)

Fiinţa supremă, el a trimis un cameleon la oameni ca
să le aducă mesajul că „vor muri şi se vor ridica din nou”. Dar
şopârla a ajuns prima la oameni şi le-a spus că „vor muri şi
nu vor reînvia”. Până să ajungă cameleonul cu mesajul său de
speranţă, oamenii nu l-au mai crezut şi au ales că creadă ce
le-a spus şopârla.

Mitologia africană este atât de bogată şi de colorată,

încât aş putea continua la infinit. Legătura pe care am cre­
at-o în această carte cu primii noştri strămoşi din Africa îşi
 Sclavii zeilor 153

găseşte un sprijin important în aceste povestiri. Pe măsură

ce le citim, ele par să fie cu mult mai vechi decât toate ce­
lelalte civilizaţii. Relaţia dintre zei şi oameni era mult mai
simplă, mult mai bine definită şi era, fără îndoială, o relaţie
de supunere. În mod misterios, nu exista o nevoie reală de
venerare şi rareori sunt menţionate sacrificii făcute pentru
zei. Aceste caracteristici diferenţiază puternic mitologia afri­
cană de celelalte mitologii, acolo unde sacrificiile şi templele
de închinare constituiau o parte importantă a ritualurilor. Se
pare că în Africa preistorică oamenii şi zeii convieţuiau fără
prea multe fricţiuni. Există multe poveşti care includ o zei­
tate supremă care avea doi fii sau o fată şi care a coborât pe
Pământ pentru a-l face locuibil şi a-l crea pe om. Fără îndo­
ială că acest lucru a dus la naşterea unei vrajbe care a avut
ca rezultat numeroase ciocniri între zei şi care i-au divizat
pe adepţii umani. Controversatul mistic şi vraci sud-african
Credo Mutwa vorbeşte depre legendele zuluse ale minelor
antice de aur din Monomotapa, din Zimbabwe. În cartea sa,
Copiii mei Indaba, el prezintă legenda care vorbeşte despre
„producerea artificială a sclavilor din carne şi sânge de că­
tre Primii Oameni”. „Legenda povesteşte felul în care sclavii
s-au luptat cu omul-maimuţă” atunci „când marea stea a răz­
boiului a apărut pe cer”. Pe măsură ce ne afundăm mai mult
în aceste poveşti, devine evident că Africa a fost un focar de
activitate în primele zile ale preistoriei, cu mult înainte de
înflorirea civilizaţiilor din Orientul Apropiat şi din cele două
Americi. Omul era la început în căutarea drumului său în
lume, iar zeii erau foarte ocupaţi, încercând să-i controleze
pe aceşti sclavi umani.
 154 Michael Tellinger

ZEII C H I N E Z I

Istoria şi religia Chinei sunt strânse legate de mito­

logia chinezească. Potrivit tradiţiilor străvechi, chinezii erau
nişte sălbatici în momentul în care a apărut un înţelept şi
i-a învăţat cum să-şi construiască adăposturi. Ceva mai
târziu, alţi înţelepţi i-au învăţat pe chinezi cum să foloseas­
că focul, muzica şi cum să cultive plantele. Ultimul dintre
aceşti înţelepţi a fost împăratul Galben Huangdi, părintele
civilizaţiie chinezeşti. Nu se ştie de unde a apărut aşa brusc
Huangdi, dar el este cel care a adus cunoaşterea pentru popo­
rul chinez. Este posibil să fi fost unul dintre zeii Anunnaki,
aflaţi în drumul lor de expansiune către Răsărit? Dacă accep­
tăm faptul că zeii Sumerului sau zeii Anunnaki erau părinţii
civilizaţiei din alte părţi ale lumii, atunci acelaşi principiu
se aplică şi în cazul Chinei. Huangdi poartă toate atributele
mistice care să-l plaseze în rândul zeilor Anunaki.
Descoperirea oaselor fosilizate ale lui homo erectus,
cunoscute sub numele „Omul din Peking”, în apropiere
de Beijing duc la concluzia că primii oameni au evoluat în
China şi că oamenii chinezi au fost primii oameni moderni
care au evoluat spre o rasă unică, inteligentă. S-a dovedit
că această ipoteză nu era corectă, iar locul care desemnea­
ză Leagănul Omenirii a fost identificat în sudul Africii.
Proiectul Diversităţii Genomului Uman reprezintă cola­
borarea dintre doisprezece cercetători, aparţinând de şapte
institute, au avut ca scop analizarea mostrelor de A D N pre­
luate de la 28 dintre cele 56 de grupări etnice chinezeşti şi
apoi compararea acestora cu mostre de material genetic de
alte grupuri de oameni asiatici sau nonasiatici. Rezultatul a
fost acelaşi ca şi în cazul restului omenirii şi anume că popo­
rul chinez a evoluat în Africa. Este foarte posibil ca lucrurile
să se fi desfăşurat în acest fel, însă influenţa uriaşă pe care
arienii au avut-o asupra dezvoltării întregii civilizaţii asiatice
 Sclavii zeilor 155

a fost cumva trecută cu vederea. Se spune că primii oameni

au migrat către est de-a lungul Oceanului Indian şi şi-au
creat drumul spre China prin sud-estul Asiei. Raportul legat
de proiectul genomului menţionează că „putem concluziona
cu siguranţă că oamenii moderni îşi aveau originea în Africa,
genele acestora fiind majoritare în materialul genetic curent
al populaţiilor asiatice”. Mi se pare interesant faptul că în
raport se foloseşte expresia „majoritare în materialul gene­
tic curent”. Dacă toţi oamenii îşi au originea în Africa, mai
exista şi o altă sursă de material genetic? Şi, dacă mai exista,
unde se găsea această sursă? Să fi fost implicaţi înşelătorii
şi influenţii Arieni care erau responsabili pentru popularea
Europei şi a căror influenţă s-a extins şi asupra Asiei? Sau
să fi fost împăratul Huangdi, cel care a contribuit la fon­
dul comun de gene? Zeii pe care-i venera poporul chinez
la începuturile civilizaţiei sale ar fi putut să aibă alte nume,
dar funcţiile şi puterile lor erau identice celor ale zeităţilor
din alte civilizaţii. Practicile religioase chinezeşti se adresea­
ză unor strămoşi divini măreţi şi puternici. Este posibili ca
acei strămoşi care sunt zeificaţi în mitologia chinezească să
fi fost primii Arieni care aveau tehnologia şi puteri specia­
le cu mult mai evoluate decât cele ale primitivilor din acele
vremuri? Sau aceşti strămoşi care erau chiar mai puternici
decât Arienii... ar fi putut să fie omniprezenţii zei Anunnaki,
care preluau controlul asupra lumii care se extindea cu re­
peziciune către Est? Tăbliţele sumeriene par să indice clar o
asemenea expansiune a zeilor Anunnaki, condusă în princi­
pal de Inanna. Dar în acest proces erau implicaţi toate rudele
şi toţi fraţii săi, fiecare încercând să obţină pentru sine o bu­
cată din lume şi să-şi întemeieze propriul grup de oameni
loiali, supuşii sclavi umani.
Dragonii joacă un rol central în toate mitologiile
orientale, uneori trecând chiar în religiile populare. Originile
şi trecutul acestora sunt foarte asemănătoare cu anumite
 156 Michael Tellinger

poveşti din Biblie şi cu cele sumeriene. Există un număr de

dragoni care diferă puţin pe măsură ce ne mutăm mai mult
spre est. Ceea ce mă uimeşte este faptul că imaginea unui
dragon chinezesc este foarte apropiată de cea a unui şarpe
înaripat din cultura mayaşă sau din alte culturi. În multe
reprezentări, dragonul pare lung şi subţire, semănând mai
mult cu un şarpe cu aripi decât cu un dragon monstruos care
scuipă flăcări. Este posibil ca aceasta să fie o altă influenţă
a lui Enki, faimosul şarpe din grădina Raiului şi zeul şarpe
zburător al mayaşilor? Datorită faptului că regii erau numiţi
în China doar cu încuviinţarea fiinţei supreme, aceştia au fost
şi ei zeificaţi şi adesea veneraţi. Este posibil ca, la fel ca în
Egipt, împăraţii chinezi să fi fost jumătate om şi jumăta­
te zeu şi astfel, prin venerarea continuă să fi devenit „zei” ai
poporului, la fel ca faraonii? Diferenţa subtilă dintre drago-
nii chinezeşti, coreeni şi japonezi indică o legătură ciudată
între posibila expansiune către Răsărit a celor care-i urmau
pe Enki şi pe Inanna şi rangurile inferioare, destinate zeilor
mai puţin importanţi care se aflau la conducerea acestor pă­
mânturi. Dragonii chinezeşti au cinci degete la picioare, cei
coreeni au patru degete, iar cei japonezi au doar trei degete la
picioare. Este posibil ca acestea să reprezinte scăderea rangu­
lui dintre zeii Anunnaki care se aflau la depărtare de Sumer
şi comandantul acestora, Enlil? Insă poveştile din jurul origi­
nilor unora dintre dragoni sunt remarcabil de asemănătoare
cu multe dintre poveştile sumeriene şi cele biblice.

Kinabalu
Dragonul de Răsărit trăia în vârful muntelui Kinabalu
din Borneo şi se afla în posesia unei perle superbe care era
dorită de împăratul chinez. Mulţi oameni au încercat să
fure această perlă de la dragon, dar au fost ucişi cu toţii în
cursul acestor încercări. Atunci împăratul i-a trimis pe fraţii
Wee Ping şi Wee San ca să ia perla de la dragon. Aceştia au
 Sclavii zeilor 157

aşteptat până când dragonul a plecat să caute mâncare, apoi

au zburat cu un uliu până în vârful muntelui şi au înlocuit
perla dragonului cu o perlă falsă. Dar dragonul nu s-a lăsat
păcălit şi a pornit în urmărirea hoţilor în vreme ce aceştia se
pregăteau să fugă cu o barcă. La apropierea dragonului, Wee
San a lansat o ghiulea spre el. Dragonul a crezut că ghiuleaua
este perla sa, a înghiţit-o şi a murit. Wee Ping a vrut să ia
perla şi să-şi asume gloria şi a minţit spunnând că el este cel
care a reuşit să o fure de la dragon. Wee San nu a mai vrut să
aibă şi alte necazuri din pricina perlei, aşa că a părăsit China.
Ulterior, a devenit fericitul conducător al Bruneiului. Pe de
altă parte, Wee Ping nu a fost la fel de norocos, pentru că
minciuna sa nu i-a adus altceva decât tristeţe.

Simbolismul acestei poveşti are o legătură strânsă cu

poveştile despre „perlele înţelepciunii”. O astfel de poveste
care poartă foarte multe asemănări este povestea sumeriană
în care Inanna fură Tăbliţele înţelepciunii sau M E , aflate în
posesia unchiului ei, Enki. Ea a zburat la casa acestuia din
munţi şi l-a sedus. Şi ea a scăpat tot cu ajutorul unei bărci,
dar aceasta era o corabie a cerului care putea zbura. Este o
coincidenţă faptul că Enki era şarpele zburător din cultu­
ra sumeriană şi probabil şi din alte culturi? Aşadar, şarpele
zburător sau dragonul a început să o urmăreacă pe Inanna
pentru a recupera tăbliţele, dar nu a reuşit să le ia înapoi.
Asemănările dintre cele două fire narative sunt remarcabile.
Trebuie să ne aducem aminte că poveştile chinezeşti au fost
scrise cu multe mii de ani după cele sumeriene, dar este posi­
bil ca ele să fi existat în formă orală cu multe milenii înainte.
Simbolismul care îi înconjoară pe dragoni este foarte
interesant. Enki era şarpele care putea să zboare şi de aceea
putea fi văzut ca un şarpe înaripat. Mijloacele sale de zbor fă­
ceau zgomot la fel ca dragonii care zburau şi scuipau flăcări.
Nu este posibil ca dragonii răsăriteni să fi fost reprezentări
 158 Michael Tellinger

ale diferiţilor zei Anunnaki, aflaţi în maşinile lor de zbor, în

primele zile ale colonizării Asiei, atunci când îşi ţineau sub
control sclavii umani? Există câteva poveşti despre dragoni,
despre apariţiile lor bruşte şi despre învăţăturile pe care le-au
adus oamenilor, frica pe care o răspândeau şi controlul pe
care îl deţineau asupra multor aspecte ale vieţii din China.
Cele mai multe, dacă nu chiar toate poveştile, se aseamănă cu
poveştile sumeriene referitoare la activităţile zeilor Anunnaki,
care datează cu mult înainte de apariţia civilizaţiei în China.
O altă poveste cu dragoni îmi aduce aminte prin sim­
bolistica ei de povestea centrată în jurul naşterii lui Hristos,
în care o tânără fecioară rămâne însărcinată cu un străin sau
un înger, care dispare. În timpul naşterii lui Iisus, peştera este
umplută de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât cea
a Soarelui. Copilul creşte ca un proscris, dar în cele din urmă
devine „prinţul alb al păcii”, care ucide răul de pretutindeni,
ridicându-se în cele din urmă la cer. Tânăra femeie, Maria,
a ajuns să fie adorată prin rugăciune de milioane de adepţi.
Acum să vedem asemănarea uimitoare a acestei poveşti cu
cea a Dragonului Alb sau Pai Lung:

Într-o noapte cu furtună, o tânără fată a răspuns la uşă unui

străin care venise să caute adăpost din calea furtunii. Era un om
mai bătrân, în vreme ce ea era virgină. A doua zi dimineaţă străinul
plecase, dar tânăra fată era însărcinată. Părinţii săi au fost foarte
mânioşi şi au alungat-o din casă. Atunci când copilul s-a născut,
părea să fie o mică bilă albă. Au aruncat bila albă în ocean. Spre
surprinderea tuturor, din bilă a crescut un dragon alb impunător.
Tânăra fată, speriată şi şocată, a leşinat şi nu s-a mai trezit niciodată.

O altă variaţiune a acestei poveşti spune că fata a fost

ucisă în timpul unei furtuni puternice, după care „dragonul a
zburat spre cer”.
 Sclavii zeilor 159

Tânăra fată a fost adorată, pentru că era mama acestui dragon

magnific, unicul Rege Dragon Alb. A fost îngropată la poalele unui
deal, acolo unde oamenii cer favoruri, iertare şi alte lucruri. Pe cres­
tele acestui deal a fost ridicat un templu în care se găseşte o tăbliţă
pe care este scrisă această poveste.

Este important de reţinut şi faptul că acest Dragon Alb

era un dragon cu cinci degete; orbitor de alb, la fel ca modul
în care apar îngerii sau cel în care sunt descrişi mulţi zei în
Biblie şi în tăbliţele sumeriene. Este posibil ca cele cinci de­
gete să semnifice cel mai înalt ordin din ierarhia Anunnaki?
Următoarea poveste este, practic, o repetare a poveştii
Marelui Potop, care a distrus omenirea, potrivit tăbliţelor su­
meriene. A fost un plan pus la cale de Enlil, după ce acesta
şi-a dat seama că omenirea devenise o povară uriaşă pentru
Anunnaki şi că Potopul avea să înlăture această problemă
rapid şi cu succes. Aceeaşi poveste apare în aproape toate
civilizaţiile din lume.

Împăratul Galben, care era zeul suprem al Chinei, s-a uitat

spre Pământ şi a văzut că oamenii erau răi şi plini de păcate. Şi
atunci, împăratul Galben i-a poruncit zeului ploii să arunce o ploaie
nesfârşită asupra Pământului. A urmat un Mare Potop care a dus
la moartea tuturor oamenilor. Unul dintre zei, care se numea Kun,
s-a uitat la Pământ şi a fost cuprins de tristeţe văzând marea dis­
trugere. Kun era nepotul împăratului Galben şi l-a rugat pe bunicul
său să oprească ploaia, dar împăratul Galben nu a vrut să opreas­
că Potopul. O broască-ţestoasă bătrână i-a spus lui Kun că, dacă
vrea să oprească ploaia, are nevoie de noroi magic. Ţestoasa i-a
mai spus că împăratul Galben are printre comorile sale şi un bor­
can cu un astfel de noroi. Kun a furat borcanul cu noroi magic şi
a mers pe Pământ. Oriunde a presărat noroi, au început să apară
insule, şi apa a fost absorbită. Kun a călătorit de-a lungul Pământului,
împrăştiind noroi magic şi dând naştere unor noi întinderi de pământ.
 160 Michael Tellinger

Dar împăratul Galben a văzul ce făcea Kun şi l-a trimis pe zeul focului
ca să-l omoare. Kun l-a văzut venind pe zeul focului şi s-a transfor­
mat într-un cal alb şi a încercat să se ascundă. Şi atunci zeul focului
a trimis un fulger care l-a lovit şi l-a omorât pe Kun în vârful unui
munte. Din corpul lui Kun a crescut un fiu superb, care se numea Yu
şi care era un frumos dragon auriu. Yu a zburat în cer ca să-şi întâl­
nească stră-străbunicul, pe împăratul Galben, pe care l-a implorat să
oprească potopul. Împăratul Galben l-a numit pe Yu zeul ploilor şi i-a
dat toate puterile ca să-şi poată îndeplini această funcţie şi i-a pus
la dispoziţie toată cantitatea de noroi magic care a putut fi adunat de
pe spatele ţestoasei. Yu a făcut să se oprească ploaia, dar cea mai
mare parte a pământului a rămas sub ape. Atunci, Yu şi ţestoasa au
coborât pe Pământ, presărând din loc în loc noroi magic. După ce au
terminat de făcut acest lucru, Yu şi-a folosit coada ca să are marile
râuri ale Chinei. În vreme ce tăia fluviul Galben, au întâlnit un obsta­
col format din stânci pietroase. După ce Yu a tăiat un culoar printre
ele, a numit acestă trecere Poarta Dragonului, care va fi întotdeauna
sacră pentru dragoni. Yu a devenit un erou al oamenilor care I-au
implorat de devină împărat. Şi astfel Yu s-a transformat într-un om şi
a trăit pe Pământ ca împărat al chinezilor.

Sunt atât de multe asemănări simbolice cu cele­

lalte scripturi antice, încât mintea este cu adevărat
bulversată. Dar ceea ce nu-mi dă pace deloc este legătura
cu povestea Anunnaki a Marelui Potop. Enlil era coman­
dantul suprem al Pământului cel care a decis să permită
inundaţiei să distrugă omenirea din cauza „căilor rele” pe
care aceasta o apucase. Oamenii credeau că Enlil este
acela care a adus ploaia şi inundaţiile. Însă fratele lui
Enlil, Enki, era întristat de distrugerea pe care a văzut-o
şi a salvat omenirea de la extincţie. Era cunoscut ca zeul ape­
lor şi al mlaştinilor, având abilitatea să scoată pământul de
sub ape, ceea ce a şi făcut la scurt timp după ce a ajuns pe
Pământ. Enlil l-a degradat pe Enki şi, în acest fel, a „ucis”
 Sclavii zeilor 161

încercarea sa de a-i ajuta pe oameni. Şi, la fel cum Yu, fiul lui
Kun, a devenit zeul poporului chinez, Marduk, fiul lui Enki,
a devenit „zeul deasupra tuturor" care a trăit printre oamenii
de pe Pământ, căsătorindu-se cu o femeie muritoare şi con­
ducând o mişcare formată din semizei în multe civilizaţii ale
căror regi erau jumătate oameni şi jumătate zei.
Mai jos putem găsi o listă care cuprinde şi alţi zei
chinezi:

Shang-Ti (Yu)
Cea mai înaltă zeitate şi strămoşul suprem al dinastii­
lor Shang şi Chou. Oamenii care au trăit în timpul dinastiei
Shang îl venerau pe Shang Ti, cel care îi conducea pe ceilalţi
zei, Soarele, Luna, vântul, ploaia şi alte forţe şi locuri ale na­
turii. Venerarea strămoşilor conform unor ritualuri stricte
a devenit o parte importantă a religiei Shang. Atunci când
murea un rege, sute de sclavi şi de prizonieri erau adesea
sacrificaţi şi îngropaţi împreună cu el. Oamenii erau adesea
sacrificaţi în număr mai mic în timpul evenimentelor impor­
tante, cum erau cele de inaugurare a palatelor şi a templelor.

Ch'eng-Huang
Zeul zidurilor şi al şanţurilor. Fiecare sat şi oraş avea
propria versiune de zeu Ch'eng-Huang. Adesea, acesta era
un demnitar local sau o persoană importantă care murise şi
fusese promovată la statutul divin. Un astfel de statut divin
era dezvăluit în vise, dar decizia finală le aparţinea zeilor.
Ch'eng-Huang proteja comunităţile împotriva atacurilor şi
avea grijă ca Regele Morţilor să nu ia niciun suflet de sub
autoritatea sa fără o autorizaţie adecvată. Ch'eng-Huang îi
dezavua pe cei care făceau fapte rele în comunitate, de obicei
prin intermediul viselor. El avea doi asistenţi: Ba Lao-ye şi
Hei Lao-ye, adică Paznicul de zi şi Paznicul de noapte.
 162 Michael Tellinger

Chu Jung
Zeul focului. Chu Jung îi pedepseşte pe aceia care în­
calcă legile cerului.

Kuan Ti
Zeul războiului. Marele Judecător care îi protejează pe
oameni de nedreptate şi de spiritele rele. Un zeu cu faţa roşie,
îmbrăcat întotdeauna în verde, care era şi oracol. Kuan Ti
este, de fapt, un personaj istoric, un general al dinastiei Han,
recunoscut pentru talentul său de luptător şi pentru corecti­
tudinea sa ca judecător. Existau mai mult de 1 600 de temple
închinate lui Kuan Ti.

Kwan Yin
O zeiţă populară a milei şi compasiunii. O doamnă îm­
brăcată în alb este reprezentată aşezată pe un lotus şi ţinând
în braţe un bebeluş. După ce a fost ucisă de tatăl ei, a reci­
tat din cărţile sfinte atunci când a ajuns în iad. Zeul, supărat,
a trimis-o înapoi în lumea celor vii, acolo unde Kwan Yin a
atins cunoaşterea interioară supremă şi a fost recompensată cu
nemurirea de către Buddha. Templul ei care se găseşte la mun­
tele Vârful Minunat este întotdeauna plin de mulţi pelerini ce
agită clopoţei şi aprind artificii pentru a-i atrage atenţia.

Lei Kung
Zeul tunetului. Lei Kung alungă spiritele rele şi îi
pedepseşte pe criminalii ale căror crime au rămas nedesco­
perite. El are cap de pasăre, aripi, gheare şi pielea albastră, iar
carul său este tras de şase băieţi. Lei Kung produce tunetele cu
ciocanul său, iar soţia sa face fulgere cu ajutorul oglinzilor sale.

Pahsien
Aceştia sunt cei 8 Nemuritori din tradiţia taoistă. Ei
erau muritori obişnuiţi, cure au fost răsplătiţi cu nemurirea
 Sclavii zeilor 163

pentru faptele lor bune şi vieţile lor corecte de către Regina

Mamă Wang, care le-a dat să mănânce piersicile vieţii eterne.
Aceştia sunt:

Lu Tung-Pin: Un erou al literaturii

chinezeşti timpurii. A renunţat la bogăţii şi la
lume, i-a pedepsit pe cei răi şi i-a răsplătit pe cei
buni şi a ucis dragoni cu sabia sa magică.
Tieh-Kuai Li: El era Furca de Fier, un
vindecător. Li stă ca un cerşetor în pieţe şi vinde
mediamente minunate. Unele dintre acestea pot învia
morţii.
Chung-Li Ch'uan: Un bătrân zâmbitor,
radiind întotdeauna bună dispoziţie, care a fost
răsplătit cu nemurirea pentru viaţa de ascet pe
care a dus-o în munţi.
Ts'ao Kuo-Chiu: A încercat să-l îndrepte
pe fratele său care era un împărat corupt, reamin-
tindu-i că legile cerului nu pot fi evitate.
Lan Ts'ai-Ho: Un tânăr cântăreţ la flaut
şi un menestrel rătăcitor care duce un coş plin cu
fructe. Cântecele sale despre căutarea sufletului
au făcut ca o barză să-l ia în zbor către ceruri.
Chang-Kuo Lao: Un sihastru bătrân cu
puteri miraculoase. Chang avea un măgar care
putea călători cu viteze incredibile. El era per­
sonificarea aburului iniţial care reprezintă sursa
vieţii.
Han Hsiang-Tzu: Un învăţat care a ales
să studieze magia în loc să se pregătească pen­
tru viaţa obişnuită. După ce unchiul său l-a ucis
pentru că studia magia, Han Hsiang-Tzu s-a
materializat sub forma a două flori pe ale căror
frunze erau scrise poezii.
 164 Michael Tellinger

Ho Hsien-Ku: Fecioara Nemuritoare, o

fată cantoneză care visa că ar putea să devină ne­
muritoare dacă ar mânca o pudră făcută din sidef.
Ea se arată numai oamenilor foarte virtuoşi.

P'au-Chin-Lien
Zeiţa prostituatelor. Ca muritoare, ea a fost o văduvă
care era prea liberală şi prea creativă în favorurile ei. În cele
din urmă, socrul ei a ucis-o. A fost venerată după moarte
de asociaţii ei profesionali care au onorat-o. Până la urmă, a
devenit zeiţa prostituatelor.

Shi-Tien Yen-Wang
Cei zece conducători ai lumii subterane, care au de­
venit cunoscuţi ca Domnii Morţii. Se îmbrăcau la fel, în
robe regale, şi numai cel mai înţelept dintre oameni putea
să-i deosebească. Fiecare dintre ei prezida asupra unei curţi
de justiţie. În prima curte, sufletul este judecat prin prisma
păcatelor comise în timpul vieţii şi este condamnat la una
dintre cele opt curţi de pedeapsă. Pedeapsa care se dădea tre­
buia să se potrivească ofensei aduse: cei avari erau puşi să bea
aur topit, iar mincinoşilor li se tăia limba. În cea de-a doua
curte se aflau doctorii incompetenţi şi vânzătorii necinstiţi,
în cea de-a treia curte erau falsificatorii, mincinoşii, bârfitorii
şi oficialităţile corupte ale guvernării. În cea de-a cincea curte
se găseau criminalii, violatorii şi ateii, în cea de-a şasea curte
erau cei care comiteau sacrilegii şi blasfemiatorii, în cea de-a
opta curte erau cei acuzaţi de nesupunere faţă de părinţi, iar
în cea de-a noua erau incendiatorii si victimele accidentelor.
>
In cea de-a zecea curte se afla Roata Transmigraţiei. Aici
sufletele erau eliberate ca să se reîncarneze după executarea
pedepsei. înainte ca sufletele să fie eliberate li se dădea o bă­
utură a uitării, care le făcea să-şi uite vieţile anterioare.
 Sclavii zeilor 165

Ti-Tsang Wang
Zeul milei. Rătăcind prin peşterile iadului, un suflet
poate întâlni un călugăr zâmbitor a cărui cale este lumina­
tă de o perlă strălucitoare şi al cărui baston este decorat cu
cerculeţe din metal care scot muzica unor clopoţei. Acesta
este Ti-Tsang Wang, care va face tot ce-i va sta în putinţă
pentru a ajuta sufletul să scape din iad şi chiar să pună punct
cerului etern al morţii şi renaşterii.

La fel ca şi în cazul miturilor sumeriene, greceşti, egip­

tene, mayaşe şi africane, şi în China au existat oameni care
au fost răsplătiţi de către zeii chinezi cu nemurirea pentru
anumite motive. Vedem, de asemenea, şi importanţa sexului
şi a prostituţiei, reprezentate adecvat de zeii şi zeiţele din mi­
tologia răsăriteană. Ei vin în sprijinul scrierilor sumeriene şi
biblice potrivit cărora zeii masculini aveau o pornire sexuală
feroce şi făceau dragoste cu femeile umane, lucru evident în
multele temple care au legătură cu actul sexual şi prostituţia.
Deşi se poate spune acelaşi lucru şi despre zeiţe, există mai
multe referinţe la nevoile sexuale ale zeilor masculini, lucru
demonstrat de templele virginelor şi ale prostituatelor. Nu
este nevoie de aptitudini speciale pentru a vedea asemănă­
rile cu zeii sumerieni şi linia comună care leagă cele două
mitologii.

ZEII G R E C I

Zeii grecilor au fost probabil cei mai antropomorfi

zei din toate civilizaţiile. Aceasta înseamnă că, în vreme ce
erau zei, posedau şi atribute umane, însă aveau şi anumite
trăsături importante care îi diferenţiau de oameni. Nu îmbă­
trâneau şi erau nemuritori, nu aveau restricţii de ordin fizic,
puteau să ia orice formă îşi doreau, puteau să ajungă rapid
 166 Michael Tellinger

oriunde, invizibili şi fără prea mult efort. Le era îngăduit să

săvârşească o serie întreagă de fapte imorale, care le erau re­
zervate doar lor. Apetitul lor sexual era nesăţios. Fiecare zeu
sau zeiţă îndeplinea nişte roluri anume. La fel ca în Sumer,
zeii formau o societate divină, de neatins, care gravita în jurul
zeităţii supreme, Zeus, pe muntele Olimp. Ei deţineau cel
mai înalt nivel de organizare socială, care reprezenta o reflexie
a organizării societăţilor în era eroică. La fel ca şi sumerienii,
grecii aveau zeităţi care trăiau pe Pământ sau în lumea subte­
rană. Aceştia erau numiţi Chtonieni sau „zei ai Pământului”.
Ceilalţi erau numiţi Olimpieni sau „zeii cerului”. În Epistola
întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul
al VIII-lea, versetul 5, se face o referire ciudată la „zeii ceru­
lui” şi „zeii Pământului”, demonstrând încă o dată că oamenii
din timpurile biblice nu aveau halucinaţii şi că existau şi alte
zeităţi sau zei despre care nu ştim nimic în prezent, în princi­
pal din cauza procesului de eradicare îndelungat şi continuu
pe care l-au pus la cale autorităţile religioase.

...ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt

Dumnezeu decât Unul singur. Căci, deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie
în cer, fie pe pământ, precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi,
Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din care sunt
toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin care sunt
toate şi noi prin El.
1 Corinteni 8:4-6

Într-un fel similar cu cel al zeilor sumerieni, zeii greci

sunt grupaţi în două categorii. Titanii au fost primii care
au condus lumea, ei reprezentau grupul mai bătrân, care a
fost înlăturat de Olimpienii conduşi de Zeus. Deşi zeităţile
greceşti erau omniprezente şi universale, activităţile lor se
desfăşurau numai în anumite locuri. Templele care se ridi­
cau în onoarea lor erau aşezate în temenos, care erau locuri
 Sclavii zeilor 167

sacre, special rezervate pentru zei şi zeităţi. Ele trebuiau să

conţină un izvor de apă pentru purificare şi un crâng de co­
paci. Întotdeauna exista un altar, aşezat în faţa templului,
acesta fiind un accesoriu indispensabil pentru un sanctuar,
întrucât era necesar pentru sacrificiile din timpul actului de
venerare. Templele greceşti găzduiau imaginea şi bunurile
zeităţii şi nu erau un loc de adunare pentru adoratori, ci mai
degrabă erau văzute ca fiind casa respectivei zeităţi. Oamenii
mergeau la templu mai degrabă ca să aducă ofrande decât ca
să se roage. Acest lucru indică faptul că zeii chiar obişnuiau
să frecventeze aceste temple. Ei se aşteptau să fie trataţi bine,
să fie îngrijiţi de sclavii umani şi să li se pună la dispoziţie tot
luxul pe care îl cereau.

TITANII - PRIMUL G R U P DE ZEI G R E C I

Gaea sau Gaia

Zeiţa Pământului. S-a împerecheat cu fiul ei, Uranus,
ca să-i nască pe ceilalţi titani.

Uranus
Zeul Cerului şi primul conducător. Este fiul Gaiei, care
l-a creat fără niciun ajutor. Împreună cu Gaia au avut mulţi
copii, incluzându-i şi pe Titani. Domnia sa a luat sfârşit
atunci când a fost castrat de Cronos. Nu este clar dacă a mu­
rit ca urmare a rănii sau s-a retras pe Pământ. Uranus era
gelos pe puterea viitoare a copiilor săi şi se temea că va pierde
rolul de conducător în favoarea lor. Pentru a preîntâmpina
această situaţie, şi-a aruncat copiii în lumea subterană. La
îndemnul mamei sale, Gaia, fiul acesteia, Cronos, l-a castrat
pe tatăl său şi l-a detronat. Atunci când sângele lui Uranus a
căzut pe Pământ (Gaia), Eriniile, adică „zeiţele violenţei”, şi
Giganţii au apărut printre celelalte divinităţi. Vom afla mai
 168 Michael Tellinger

târziu mai multe detalii despre Erinii şi corespondentele lor

romane, Furiile.

Cronos
Titanul conducător care a venit la putere după ce l-a
castrat pe tatăl său, Uranus. Soţia sa era Rhea, iar copiii lor
au fost primii zei olimpieni. Ca să-şi asigure domnia, Cronos
şi-a mâncat fiecare copil la naştere. Rhea era nefericită de
pierderea copiilor săi şi l-a păcălit pe Cronos să înghită o
piatră în locul lui Zeus, care s-a revoltat împotriva lui Cronos
şi a celorlalţi Titani, i-a înfrânt şi i-a alungat în Tartar, în lu­
mea subterană. Se spune că Cronos a fost ucis de un trăsnet
trimis de Zeus, dar alte poveşti susţin că a reuşit să scape şi
să fugă pe teritoriul Italiei de astăzi, unde a ajuns conducă­
tor, sub numele de Saturn. Perioada în care s-a aflat Zeus
la conducere este cunoscută sub numele de „vârsta de aur a
Pământului”, celebrată prin sărbătorile Saturnaliilor.

Rhea
Soţia lui Cronos, cel care îşi făcuse un obicei din a-şi
mânca proprii copiii. Rhea l-a salvat pe Zeus, păcălindu-1 pe
Cronos să înghită o piatră. Zeus a crescut şi l-a detronat pe
tatăl său, Cronos. Rhea este văzută ca mamă a zeilor, fiica lui
Uranus şi a Gaei. Ea este mama lui Demetra, Hades, Hera,
Hestia, Poseidon şi Zeus. Rhea a fost identificată ca fiind
zeiţa-mamă Cybele din Asia Mică şi mai este cunoscută şi
sub numele de Rhea Cybele şi Magma Mater sau „marea
mamă”. Era adorată prin intermediul unor ritualuri orgias­
tice. Rhea este reprezentată între doi lei sau într-un car de
luptă tras de doi lei.

Oceanus
Cursul neîntrerupt de apă care înconjoară lumea,
împreună cu soţia sa, Tethys, au dat naştere râurilor şi la
 Sclavii zeilor 169

3 000 de nimfe ale oceanului. El este personificarea unui

ocean vast, adică a apelor din afara Stâlpilor lui Heracles, sau
Oceanul Atlantic. A fost fiul lui Uranus şi al Gaei şi cel mai
mare ca vârstă dintre Titani. A fost părintele tuturor râurilor,
alături de sora sa, Tethys. Cei doi au zămislit şi Oceanidele,
care personifică izvoarele şi alte cursuri mai mici de apă, in­
clusiv lacurile şi bălţile.

Tethys
Soţia fratelui său, Oceanus, şi naşa Herei, pe care a
crescut-o în timpul războiului dintre Titani şi Olimpieni.
Tethys era personificarea unui ocean fertil şi împreună cu
Oceanus a avut 3 000 de copii, cunoscuţi şi sub numele de
„cele trei mii de nimfe ale oceanului”. Cine erau aceste nimfe?
În mitologia greacă, nimfele erau femei divine, aso­
ciate cu diverse obiecte naturale. Există o controversă dacă
erau nemuritoare sau doar mai longevive, caz în care ar fi fost
jumătate om şi jumătate zeiţe, conform mitologiei sumeri­
ene. Exista o varietate foarte largă de nimfe, reprezentând
diferite localităţi, râuri, lacuri, munţi şi multe altele. Nimfele
erau înfăţişate ca fiind tinere, frumoase, iubitoare de muzică,
amorezate şi blajine, deşi unele dintre ele au fost asociate
cu aspecte mai sălbatice ale naturii, în vreme ce altele erau
violente şi capabile de distrugeri. Indiferent cum l-am pri­
mi, cultul nimfelor a avut dimensiuni uriaşe în Grecia, iar
nimfele aveau toate caracteristicile afişate de zeii Anunnaki
inferiori, care erau la comanda oraşelor mai slab fortificate ca
parte a controlului divin asupra omenirii.

Hiperion
Titanul luminii şi primul zeu al soarelui. Este fiul lui
Uranus şi al Gaiei, care s-a căsătorit cu sora lui,Thea. Numele
său înseamnă „acela care merge înaintea Soarelui”. Copiii săi
au fost Helios, soarele, Selene, luna, şi Eos, răsăritul.
 170 Michael Tellinger

Mnemosyne
Zeiţa memoriei şi mama celor nouă muze care au re­
zultat în urma împerecherii cu nepotul său, Zeus.

Themis
A fost zeiţa dreptăţii şi a ordinii, una dintre fiicele lui
Uranus şi a Gaiei. Ea este personificarea „ordinii divine a
lucrurilor”, aşa cum este cunoscută în cutumă şi în lege. Avea
puteri de prevestitor şi se spune că ea a construit oracolul de
la Delfi. Ea este mama Horelor şi a Moirelor. Este reprezen­
tată ca o femeie dură, care este legată la ochi şi ţine în mâini o
balanţă şi un corn al abundenţei. Romanii o numeau Justiţia,
pentru că numele ei înseamnă lege. Themis a introdus reguli­
le care îi priveau pe zei şi i-a instruit pe oameni să se supună
legilor şi păcii. Themis a trimis oracole la Delfi până când
Apollo, încântătorul fiu al lui Leto, a venit în oraş şi a omo­
rât şarpele Phyton, care păzea oracolul, şi a preluat puterea.
Leto nu l-a alăptat pe Apollo atunci când acesta s-a născut,
dar Themis, care era acolo, l-a hrănit cu nectar şi ambrozie.
Themis i-a spus titanului Prometeu să nu se alăture celorlalţi
Titani în războiul contra olimpienilor, pentru că — aşa cum
a profeţit - în război va câştiga cel inteligent, nu cel violent.
Themis a fost numită gardian al jurămintelor oamenilor şi
pentru acest motiv mai este numită şi „zeiţa jurămintelor”.
Trăieşte pe muntele Olimp, în apropierea lui Zeus, care este
descris ca zeul clarvăzător care-i şopteşte cuvinte înţelepte
lui Themis.

Iapetus
Unul dintre părinţii lui Prometeu, Epimetheus,
Menoetius şi Atlas, alături de soţia sa, Clymene.

Coeus
Titanul inteligenţei.
 Sclavii zeilor 171

Prometeu
Fiul lui Iapetus şi cel mai înţelept dintre toţi Titanii.
Numele său înseamnă „gândire anticipativă”, pentru că era în
stare să prezică viitorul. Atunci când Zeus s-a revoltat împo­
triva lui Cronos, Prometeu i-a părăsit pe ceilalţi Titani şi a
luptat alături de Zeus. După unele izvoare, el şi fratele său,
Epimetheus, cei doi au fost instruiţi de Zeus ca să-i creeze
pe oameni. În toate povestirile, Prometeu apare ca un pro­
tector şi binefăcător al omului. A adus multe daruri omenirii,
printre care şi pe cel al focului. L-a păcălit pe Zeus să accepte
ca oamenii să păstreze cele mai bune părţi ale animalelor
destinate ca sacrificiu pentru zei şi să le dea zeilor părţile cele
mai rele. Zeus l-a pedepsit pe Prometeu, înlănţuindu-1 de o
stâncă şi punând un vultur să-i sfâşie ficatul. Trebuia să fie
lăsat acolo pentru eternitate sau până când ar fi fost de acord
să-i spună lui Zeus care dintre copiii acestuia ar fi vrut să-i
ia locul (lui Zeus). A fost salvat de Heracles, fără să fi cedat
vreodată în faţa lui Zeus.

Epimetheus
Era un Titan prost, al cărui nume înseamnă „întâi fac
şi apoi gândesc”. Era fiul lui Iapetus şi fratele lui Prometeu.
În unele variante, Zeus îl trimite împreună cu fratele său,
Prometeu, să-i creeze pe oameni. A acceptat cutia Pandorei
ca pe un cadou din partea lui Zeus, care a avut ca rezultat
introducerea răului în lume.

Atlas
Şi el era fiul lui Iapetus, dar, spre deosebire de fraţii săi
Prometeu şi Epimetheus, Atlas a luptat de partea Titanilor,
susţinându-1 pe Cronos în lupta împotriva lui Zeus. Din ca­
uza vârstei înaintate a lui Cronos, Atlas a fost cel care i-a
condus pe Titani în luptă. Şi astfel Zeus i-a individualizat
pedeapsa, punându-1 să ţină cu mâinile bolta cerească.
 172 Michael Tellinger

Phoebe
Zeiţa Lunii şi fiica lui Uranus şi a Gaei. S-a măritat cu
fratele ei, Coeus, şi a devenit mama lui Leto şi a Asteriei. Se
spune că deţinea oracolul din Delfi, înainte ca Apollo să şi-l
însuşească.

Metis
Zeiţa celei de-a patra zi şi a planetei Mercur. Ea con­
ducea toată înţelepciunea şi cunoaşterea. A fost sedusă de
Zeus şi a rămas însărcinată cu Atena. Zeus a omorât-o sau a
înghiţit-o de teamă ca urmaşii acesteia să nu fie mai puter­
nici decât el.

Dione
Numele ei înseamnă „regină divină”. Aşa cum a scris
Homer în Iliada, ea este mama Afroditei.

Mai erau mulţi zei şi semizei, dar, pentru a rămâne la

obiectul acestei demonstraţii, care a devenit foarte dificilă la
acest nivel, propun să trecem la următoarea generaţie de zei
greci care au condus lumea.

O L I M P I E N I I - AL D O I L E A G R U P DE Z E I GRECI

Olimpienii sunt un grup de doisprezece zei care au

condus lumea după ce i-au înfrânt pe Titani. Toţi olimpienii
sunt înrudiţi într-un anumit fel. Au fost numiţi după locul
unde s-au aşezat: Muntele Olimp.

Zeus
Conducătorul suprem al zeilor, care l-a înlăturat
pe tatăl său, Cronos. A trebuit să tragă la sorţi împreună
cu fraţii săi, Poseidon şi Hades, ca să-şi câştige dreptul de
 Sclavii zeilor 173

a conduce. Zeus a câştigat la tragerea la sorţi şi a devenit

conducătorul suprem. Această poveste este identică celei a
zeilor Anunnaki, Enki şi Enlil, care şi ei au tras la sorţi atunci
când şi-au împărţit Pământul. Zeus este domnul Cerului şi
al Pământului. La fel ca Enlil, el are arme de temut, dar arma
sa preferată este trăsnetul, pe care îl foloseşte împotriva celor
care nu-i sunt pe plac. Este căsătorit cu Hera, dar este faimos
pentru relaţiile extraconjugale. Este cunoscut pentru faptul
că îi pedepseşte pe cei care mint sau îşi încalcă jurămintele.

Poseidon
Fratele lui Zeus. După ce l-au alungat pe tatăl lor,
Cronos, a tras la sorţi împreună cu Zeus şi cu Hades pentru
a-şi împărţi lumea. A devenit zeul apelor şi de aceea a fost
venerat îndeobşte de cei care călătoreau pe mare. S-a căsă­
torit cu Amphitrita, nepoata titanului Oceanus, dar, de fapt,
o dorea pe Demetra. Aceasta i-a cerut lui Poseidon să facă
cel mai frumos animal pe care l-a văzut lumea. Pentru ca să
o impresioneze, Poseidon a creat primul cal. În unele poves­
tiri, primele sale încercări au fost sortite eşecului, ceea ce este
acelaşi lucru cu ce li s-a întâmplat lui Enki şi Ningishzidda
în poveştile sumeriene. Până când a creat primul cal, pasiu­
nea lui pentru Demetra dispăruse. Arma sa este tridentul, cu
care poate să cutremure Pământul şi să spargă orice obiect.
Era al doilea ca rang printre zei, după Zeus. Avea o persona­
litate dificilă, certăreaţă. Era lacom. A avut o serie de dispute
cu ceilalţi zei atunci când a încercat să le fure oraşele pe care
aceştia le străpâneau. Este un amestec între Marduk şi Enki
din poveştile sumeriene şi babiloniene.

Hades
Celălalt frate al lui Zeus care a luat parte la tragerea
la sorţi de după răsturnarea tatălui lor, Cronos. El a ales cel
mai prost şi i-a fost dat să guverneze lumea subterană a celor
 174 Michael Tellinger

morţi. Este un zeu lacom, preocupat constant de creşterea

numărului de locuitori ai domeniului său. Este, de aseme­
nea, şi zeul bogăţiei, controlând metalele preţioase extrase
de pe Pământ. Nu este de acord să le permită supuşilor săi să
plece. Poate deveni invizibil cu ajutorul unei căşti. Părăseşte
foarte rar lumea subterană. Este nemilos şi aspru, dar nu
este capricios. Este căsătorit cu Persefona, pe care a răpit-o.
Este zeul morţilor, dar moartea însăşi e guvernată de alt zeu:
Thanatos. Eriniile sunt întotdeauna oaspeţi bineveniţi în lu­
mea subterană.

Eriniile
Dar cine sunt aceste misterioase Erinii? O legendă
susţine că Eriniile (Furiile romane) s-au născut din mâ­
nia care a ieşit din sângele lui Cronos, atunci când a atins
Pământul. Erau trei surori: Tisifona, Megaera şi Alecto. Ele
îi pedepseau pe păcătoşi şi mai erau numite „cele care merg
în întuneric”, persecutându-i pe oamenii care încălcau legile
naturale. Sâsâiau ca nişte vipere şi coborau ca o furtună, une­
ori copleşindu-şi victimele cu un fum otrăvitor. Erau adesea
reprezentate având feţe feroce de câine. Atunci când nu-şi
ucideau victimele de pe Pământ, se credea că Furiile mergeau
în adâncul munţilor Tartar, acolo unde aplicau torturi împo­
triva sufletelor damnate. Mai erau cunoscute şi sub numele
de Eumenide, Cele Blânde, Potnii, Cele Groaznice, Maniile
sau Nebuniile şi Praxidikae - Cele Violente. Activităţile lor
erau foarte asemănătoare cu cele ale clonelor-robot, „lipsite
de sânge şi de viaţă”, create de Enki ca să răzbune moartea
nepoatei sale, Inanna. „Din ţărâna de pe Abzu, Enki a făurit
doi emisari, care nu aveau sânge şi nu erau afectaţi de razele
morţii.” Ei au fost creaţi ca să-i urmărească şi să-i răpună pe
cei vinovaţi. Erau aprigi, indestructibili şi neosteniţi, semă­
nând foarte bine cu ceea ce astăzi numim terminatori. Este
posibil ca aceşti emisari Anunnaki să fie primele Erinii sau
 Sclavii zeilor 175

Furii? „Nici măcar Soarele nu-şi va depăşi orbita, pentru că

Eriniile, ministeriatele legi, îl vor învinge.” Sau erau îngerii
biblici, care se amestecau violent, livrând mesajele şi con­
damnările lui dumnezeu?

Hestia
Sora lui Zeus, zeiţa virgină. Nu are o personalitate
distinctă şi nu joacă niciun rol în mituri. Este zeiţa Vetrei
simbolul casei, în jurul căreia este purtat nou-născutul îna­
inte de a fi primit în familie. Fiecare oraş avea o vatră sacră,
dedicată zeiţei Hestia, unde nu era niciodată îngăduit să se
stingă focul.

Hera
Sora şi soţia lui Zeus. A fost crescută de zeii Titani
Oceanus şi Tethys. Este protectoarea căsătoriilor şi a femei­
lor măritate. Căsătoria Herei a început sub auspicii negative
şi certuri interminabile cu Zeus. La început, Zeus i-a făcut
avansuri fără să aibă succes. Ca să o păcălească, s-a deghizat
într-un cuc zbârlit. Hera a fost mişcată când a văzut acea
pasăre şi a luat-o la sân ca să o încălzească. Zeus şi-a reluat
înfăţişarea normală şi a profitat de Hera, pe care a violat-o.
Tânăra Hera s-a căsătorit cu el ca să-şi ascundă ruşinea. La
un moment dat, când Zeus îi asuprea pe ceilalţi zei, Hera i-a
îndemnat să se revolte. Hera l-a drogat pe Zeus, în vreme ce
restul zeilor l-au legat de un divan cu multe frânghii. Odată
ce au terminat acest lucru, au început să se certe asupra ur­
mătorului pas. Briareus a apărut şi a reuşit să dezlege rapid
toate frânghiile. Zeus a sărit de pe divan şi-a înhăţat trăsne­
tul şi a atârnat-o pe Hera de cer cu lanţuri de aur. Aceasta a
plâns de durere toată noaptea, dar nimeni nu a îndrăznit să se
amestece. Plânsetul ei l-a ţinut treaz pe Zeus toată noaptea,
aşa că a doua zi de dimineaţă a fost de acord să o elibereze,
cu condiţia de a nu se mai răscula niciodată. Deşi nu s-a
 176 Michael Tellinger

mai răsculat niciodată, ea întreba tot timpul despre planuri­

le pe care le făcea Zeus şi adesea era capabilă să le dejoace.
Cele mai multe poveşti au de-a face cu gelozia răzbunătoare
a Herei faţă de infidelităţile lui Zeus. Animalele ei sacre sunt
vaca şi păunul.

Ares
Zeul războiului şi fiul lui Zeus şi al Herei. Niciunul
dintre părinţii săi nu l-au plăcut. Era considerat un crimi­
nal însetat de sânge, dar era şi laş. Deşi era nemuritor, era
foarte sensibil la durere şi dădea fuga la tatăl său, Zeus,
ori de câte ori se rănea. În mitologia romană a fost iden­
tificat cu Marte. Atunci când Halirrhotius a violat-o
pe Alcippe, fiica lui Ares cu Aglaulus, Ares l-a ucis, ceea
ce i-a atras judecarea. Într-un fel, acesta este primul proces
pentru crimă din istorie, în urma căruia Ares a fost achitat.
Printre companionii săi se numărau sora sa, Eris, dar şi fiii
lui Ares, Phobos, Deimos şi Enio. Otus şi Efialtes sunt cei
doi giganţi care l-au pus pe Ares într-o urnă. Ca să-l salveze
pe Ares, Hermes s-a transformat într-un cerb şi i-a făcut pe
cei doi giganţi să-şi arunce săgeţile unul Împotriva celuilalt.
Într-o noapte, în vreme ce o seducea pe Afrodita, Ares
l-a lăsat de pază la uşă pe tânărul Alectrion. Tânărul a ador­
mit, iar Helios, Soarele, a dat buzna peste cuplu. Ares l-a
transformat pe Alectrion într-un cocoş, o pasăre care nu uită
niciodată să anunţe venirea Soarelui dimineaţa. În timpul
Războiului Troian, Ares a fost văzut luptând de partea tro­
ienilor. Hera, mama lui Ares, l-a rugat pe Zeus să-i permită
să-l ia pe Ares de pe câmpul de luptă. Hera l-a încurajat pe
Diomede să-l atace pe Ares, iar acesta şi-a aruncat săgeata
către zeu. Dar cea care a condus săgeata spre trupul lui Ares
a fost Atena. Acesta a urlat de durere şi a zburat spre muntele
Olimp, forţîndu-i pe troieni să se retragă. Ares a fost rareori
obiectul unui cult de adoraţie. A fost venerat cel mai adesea
 Sclavii zeilor 177

împreună cu alţi zei. De exemplu, la Teba a împărţit un tem­

plu cu Afrodita.

Atena
Fiica lui Zeus. S-a zămislit din fruntea acestuia direct
la vârsta maturităţii şi îmbrăcată în armură. Nu are mamă.
Este o zeiţă virgină, dar este feroce şi curajoasă în luptă.
Luptă doar pentru a proteja statul şi casa împotriva inami­
cilor din afară. Atena este zeiţa oraşului, a meşteşugurilor şi
a agriculturii. Ea a inventat căpăstrul care i-a permis omului
să poată îmblânzi caii, trompeta, flautul, cana, cârligul, plu­
gul, brida, barca şi chiar şi carul de luptă. Este personificarea
înţelepciunii, argumentului şi purităţii. A fost copilul favorit
al lui Zeus şi avea voie să folosească armele de temut ale
acestuia, inclusiv trăsnetul.

Apollo
Fiul lui Zeus şi al lui Leto, frate geamăn al surorii sale,
Artemis. Este zeul muzicii, reprezentat adesea în timp ce
cântă la o liră de aur. Este şi arcaş, trăgând de la distanţă cu
un arc de argint, zeul vindecării, cel care l-a învăţat pe om
medicina, zeul luminii şi chiar zeul adevărului, cel care nu
poate să mintă. Una dintre cele mai importante sarcini zilni­
ce ale lui Apollo este să-şi ia carul de luptă tras de patru cai şi
să plimbe Soarele pe cer. Este faimos pentru oracolul său din
Delfi. Oamenii călătoreau la acest oracol de pe tot întinsul
Greciei ca să-l consulte cu privire la viitor.

Afrodita
Zeiţa iubirii, dorinţei şi frumuseţii, soţia lui Hefaistos.
Pe lângă darurile sale naturale, ea are o curea cu care sileşte
pe oricine să o dorească. Este cu adevărat o seducătoare.
Există două poveşti despre naşterea ei. Una spune că este
fiica lui Zeus şi a Dionei. Cealaltă poveste îşi are originile în
 178 Michael Tellinger

vremurile în care Cronos l-a castrat pe Uranus şi i-a aruncat

organele genitale în mare: Afrodita s-a ridicat din spuma va­
lurilor pe o scoică uriaşă şi a mers pe malurile Ciprului.

Hermes
Fiul lui Zeus şi al Maei şi mesager al zeilor. Este cel
mai rapid dintre zei şi este cunoscut pentru sandalele sale
înaripate, o pălărie cu aripi şi pentru bagheta sa magică. Este
zeul hoţilor şi zeul comerţului şi ghid pentru morţii care
călătoresc prin lumea subterană. A inventat lira, ţevile şi por­
tativul, astronomia, greutăţile şi măsurile, boxul, gimnastica
şi cultivarea măslinilor.

Artemis
Fiica lui Zeus şi a lui Leto, sora geamănă a lui Apollo.
Este o zeiţă virgină, zeiţa castităţii. Şi totuşi, este zeiţa sălbă­
ticiunilor şi vânătorul de oameni al zeilor. Este protectoarea
celor tineri şi, asemenea lui Apollo, vânează cu săgeţi de ar­
gint. A fost asociată cu Luna şi guvernează asupra durerilor
facerii, ceea ce ar putea să pară ciudat pentru o virgină. Se
spune că ea este cea care a făcut-o pe Leto să nu aibă niciun
fel de dureri la naştere. Pentru ea, toate animalele sălbatice
sunt sacre, în special căprioara.

Hefaistos
Fiul lui Zeus şi al Herei, deşi există şi variante care
susţin că ar fi fost făcut doar de Hera şi că nu are tată. Este
singurul zeu urât din punct de vedere fizic şi olog. Poveştile
despre felul în care a devenit olog variază. Unele spun că
Hera, supărată să aibă un copil urât, l-a aruncat în mare de
pe Muntele Olimp, rupându-i picioarele. Altele spun că el
i-a luat partea Herei, într-o ceartă cu Zeus, iar acesta l-a
aruncat de pe Muntele Olimp. Este zeul patron al fierarilor
şi ţesătorilor. Este bun şi iubitor de pace şi totuşi este zeul
 Sclavii zeilor 179

focului şi al forjei, folosind un vulcan drept forjă. El este fie­

rarul şi armurierul zeilor. Soţia sa este Afrodita, dar uneori
soţia sa este considerată Aglaia.

ZEII R O M A N I

Zeii romani sunt la fel de populari astăzi precum erau

şi acum 2 000 de ani. Numele lor au fost folosite în nenu­
mărate filme, poveşti de ficţiune, povestiri S.F., precum şi
de o multitudine de branduri internaţionale care şi-au îm­
prumutat numele din mitologia romană. Dar pentru că, în
cele mai multe cazuri, nu sunt decât derivate ale primilor zei
greci, îi vom prezenta sumar, pentru a le evidenţia ascendenţa
grecească.
Romanii venerau foarte mulţi zei, dar în special pan­
teonul format din doisprezece zei care purta numele Dii
Consentes. Aceştia erau: Jupiter, Iunona, Minerva, Vesta,
Ceres, Diana, Venus, Marte, Mercur, Neptun, Vulcan şi
Apollo. Aceştia sunt zeii pe care poetul Ennius îi aminteşte
în secolul al III-lea î.Hr. Aceşti zei, şase de sex masculin şi
şase de sex feminin, erau veneraţi la Lectisternium, în ju­
rul anului 217 î.Hr. Acesta era un banchet al zeilor, acolo
unde statuile zeilor erau ridicate pe perne şi se ofereau me­
rinde. Aceasta este o rămăşiţă din tradiţia antică grecească
sau chiar sumeriană. Cu excepţia faptului că mâncarea ofe­
rită zeilor sumerieni şi probabil şi celor greci era făcută în
propriile temple ale zeilor, respectând un set de reguli foarte
stricte. Aceste vechi temple erau, de fapt, locurile de odihnă
ale zeilor Anunnaki, atunci când călătoreau dintr-un loc în
altul. Numărul doisprezece este prezent în toate mitologiile
antice, existând foarte puţine culturi în care să apară diferit,
cum este cazul culturii africane. Dar am stabilit deja că mi­
turile africane sunt mult mai vechi în ceea ce priveşte stilul
 180 Michael Tellinger

şi abordarea, indicând o altfel de relaţie între zei şi omeni­

re, cu multă vreme înainte ca veneraţia să le fie impusă cu
forţa sclavilor umani, chiar cu multă vreme înainte de Marele
Potop. Un alt lucru evident este acela că zeii romani au apă­
rut dintr-un vid, fără să aibă asociată o tradiţie mitologică. Se
spune că Iulius Cezar avea „boala lui Alexandru”, încercând
din toate puterile să egaleze reuşitele marelui cuceritor. Este
evident că zeii i-au infectat pe restul romanilor cu tot felul
de manii. Este ca şi cum romanii ar fi moştenit pur şi simplu
panteonul grecesc al celor doisprezece zei olimpieni şi le-au
schimbat numele, dar acest panteon a fost introdus treptat în
viaţa romanilor. La început, romanii au fost conduşi de trei
zei care formau Triada Capitolină. Aceştia au devenit cele
trei puncte forte ale religiei romane, ale cărei ritualuri aveau
loc la Capitolium Vetus, altarul de pe Dealul Capitoliului.
Această tradiţie a constituit probabil forţa motrice din spa­
tele introducerii sfintei treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
care a fost introdusă de Biserica Romano-Catolică la prima
întâlnire a liderilor globali ai Bisericii, în cadrul Conciliului
de la Niceea, din anul 325 d.Hr. Iată un exemplu minunat,
existent chiar şi în credinţa catolică, al faptului că graniţa
dintre istorie şi mit este extrem de fragilă. Este evident faptul
că mitologia romană a influenţat puternic gândirea primilor
lideri ai Bisericii Catolice.
Mai existau şi alţi zei care au jucat un rol important
în cultura şi tradiţiile romane, la fel cum au făcut-o şi în alte
civilizaţii. Nu numai zeii, ci şi cultul de care erau înconjuraţi
caracterizează cel mai bine originea religiei romane. Un
exemplu este acela al cultului familiei din Dii Familiaris. In
acest cult găsim următorii zei, spirite şi zeităţi:

Lar Familiaris: spiritul păzitor sau Geniul

familiei
 Sclavii zeilor 181

Lares Loci: spiritele păzitoare ale locului

pe care este construită casa sau Geniul lui pater-
familias, sau Capul familiei
Dii Penates: zei care patronau depozitele
Dii Manes: spiritele celor decedaţi

Existau o multitudine de zeităţi casnice care erau ado­

rate zilnic de către membrii familiei. Cultul casei era atât de
important încât a servit ca model pentru câteva practici de
cult al statului. Acest fapt nu este surprinzător, pentru că am
aflat din tăbliţele sumeriene despre faptul că zeii mai puţin
importanţi aveau în grijă oraşele mici şi satele din zonele în­
vecinate, în vreme ce zeii mai importanţi aveau privilegiul să
vegheze asupra oraşelor mai mari şi mai bogate. Astfel obi­
ceiurile bine împământenite din oraşele mai mici au devenit
atrăgătoare pentru zeii marilor oraşe, acolo unde controlul pe
care-l exercitau asupra oamenilor nu era întotdeauna uşor de
aplicat. Astfel a rezultat un cult al statului bazat pe modelul
unei familii de ţărani ca model de expansiune. De exemplu,
chiar şi în vremea Imperiului, cultul imperial a ajuns să se
bazeze pe cultul casei, care a fost interpretat drept Cultul
Geniului împăratului, sau paterfamilias - „Capul Familiei”,
al familiei care îi reunea pe toţi romanii.
Alţi zei romani importanţi erau: Ianus, Saturn,
Quirinus, Volturnus, Palea, Furrina, Flora, Carmenta,
Pomona, Portunus şi Fontanus. Dar mai exista un grup de
zeităţi misterioase, format din gardieni înnăscuţi: zeii râului
sau eroii divinizaţi din regiunea Latium, care au fost reuniţi
sub numele colectiv Dii Indigites. O mulţime de alte zeităţi
erau venerate tradiţional, printre ele numărându-se celelal­
te zeităţi gardiene cu origine nativă latină, cum ar fi Roma,
Tiberinus, Bellona, Lober, Libera, dar şi zeităţi abstracte ca
Fortuna (soarta), Concordia (armonia), Pax (pacea), Iustitia
(justiţia) şi multe altele.
 182 Michael Tellinger

Trebuie să adăugăm şi faptul că grupul misterios de

oameni care îşi spuneau Sabinele, care trăiau la nord-est de
Roma, a jucat un rol important în dezvoltarea culturii ro­
mane, contribuind cu mulţi zei la familia cerească, precum
Pluto, Sabinele au influenţat în multe feluri mitologia ro­
mană şi practicile religioase. Par să semene cu misterioşii
Igigi, menţionaţi în tăbliţele sumeriene, care au trăit tot în
comunităţi izolate, dar au contribuit foarte mult la cultura
sumeriană, în principal prin căsătoriile cu femeile muritoa­
re, dând naştere unei noi specii de semizei. La fel ca Igigi
şi ca descendenţii acestora, Arienii, aceşti zei care au ieşit
din Sabine simbolizau puterea creatoare şi inovatoare a
Pământului, care le punea la dispoziţie oamenilor tehnologie
şi mijloace de subzistenţă.
Romanii erau întotdeauna pregătiţi să aducă omagii
şi sacrificii zeităţilor străine, în special atunci când călăto­
reau pe teritoriile acestora. Înainte de a porni la război, ei
făceau sacrificii mai mari pentru zeii duşmanilor decât sacri­
ficiile oferite acestora de către propriii supuşi, ca să câştige
favorurile acestor zei şi să-şi asigure victoria. Şi astfel, zeii
străini s-au infiltrat în Roma şi au dus la construirea de tem­
ple şi altare pentru noii zei, intitulate Dii Novensiles. Printre
aceşti zei noi se numărau Apollo, Ceres, Bachus, Isis şi mulţi
alţii. Toate acestea dovedesc că romanii erau doar martori
nevinovaţi ai „schimbării gărzii” de către zei, pe măsură ce un
nou val de zei Anunnaki s-au infiltrat în Roma şi în cultura
acesteia, aducând o nouă ordine a noii puteri instaurate la
nivel global, care era operaţională prin voinţa zeilor, cei care
dădeau acestei noi puteri globale forţa de a triumfa împotriva
duşmanilor. Iată o listă comparată a zeilor romani şi greci:
 Sclavii zeilor 183

ROMA GRECIA
Apollo Apollo
Bachus Dionis
Ceres Demetra
Coelus Uranus
Cupidon Eros
Cybele Rhea
Diana Artemis
Hercule Heracles
lunona Hera
Jupiter Zeus
Latona Leto
Marte Ares
Mercur Hermes
Minerva Atena
Neptun Poseidon
Pluto Hades
Proserpina Persefona
Saturn Cronos
Ulise Odiseu
Venus Afrodita
Vesta Hestia
Vulcan Hefaistos

Să ne mutăm acum spre est, ca să demonstrăm felul

incredibil în care aceste basme cu zei au călătorit de-a lungul
lumii în Antichitate, atunci când oamenii puteau să se depla­
seze cu greu până în următorul oraş.
 184 Michael Tellinger

ZEII J A P O N E Z I

Japonia prezintă un punct de întâlnire al religiilor si­

milar cu cel din China, dar amestecul de religii este diferit
şi unic. Ceea ce este fascinant este felul în care se face tre­
cerea de la mit la istorie. Toate scrierile antice japoneze par
să nu aibă graniţe vizibile între ceea ce astăzi este considerat
mit şi ceea ce de fapt este istorie. Acest fapt este cu adevă­
rat remarcabil, pentru că mulţi istorici occidentali sunt foarte
bucuroşi să facă această distincţie ei înşişi. Ştim că insulele
care formează Japonia de astăzi au fost create acum aproxi­
mativ 13 000 de ani, fiind contemporane cu Marele Potop,
înainte de acesta, insulele japoneze erau legate de continentul
asiatic. Acest lucru se întâmpla în timpul erei glaciare, atunci
când oamenii de pe continentul euro-asiatic migrau spre est.
Motivele acestei migraţii puteau să fie legate de urmarea re­
zervei de hrană, adică a turmelor de animale, sau ar fi putut
să fie legate de dorinţa de a scăpa de zeii violenţi ai zonelor
unde trăiau. Să reţinem că oamenii care au rămas pe Pământ
în urma Potopului credeau că zeii i-au părăsit şi au încercat
să-i distrugă pe toţi. După ce au supravieţuit Potopului, zeul
a coborât din ceruri şi instrucţiunile sale au fost „de a creşte
şi a se înmulţi”. Substratul acestor instrucţiuni era de fapt
acela ca oamenii să nu se disperseze în lume şi să nu încer­
ce să-i provoace pe zei... sau vor fi pedepsiţi din nou. Aceste
lucruri se întâmplau cu ceva timp înainte ca zeii Anunnaki
să încredinţeze oamenilor secretele agriculturii, atunci când
omul încă vâna şi îşi culegea hrana. Vechea populaţie Ainu din
Japonia reprezintă un mister pentru antropologi. Unii spun că
aceşti oameni masivi şi bărboşi, care trăiau în partea de nord
a Japoniei, erau acolo de peste 10 000 de ani, în vreme ce alţii
estimează că Ainu au început să locuiască în diferite părţi ale
Japoniei doar acum 3 000 - 4 000 de ani, în ultima jumăta­
te a perioadei Jomon. Această ipoteză se încadrează perfect
 Sclavii zeilor 185

în tiparul nostru temporal, corespunzând cu mutarea arie­

nilor spre răsărit, pentru a coloniza teritorii noi şi a-şi întări
influenţa prin împrăştierea materialului lor genetic. Această
expansiune către est a fost fie urmată, fie precedată de zeii
Anunnaki cărora le fuseseră încredinţate domenii în Est de
către Enlil, ca să le conducă şi să le dezvolte. Şi astfel, fiecare
parte a lumii ar fi avut un grup diferit de zei, fiecare dintre
ele deţinând o metodă proprie de a rezolva problema umană.
Ainu înseamnă „om”. Ei credeau că zeii naturii, zeii
casei, zeii muntelui, zeii apelor existau împreună într-o
relaţie de simbioză care-l includea şi pe om. Nu este nimic
nou în acest mod de gândire, pentru că ştim de la sumerieni
şi de la greci că şi ei aveau zeii diferiţi care se îngrijeau de
diferitele sate şi de diferitele aspecte ale vieţii. Ainu credeau
că zeii au ajutat omenirea şi că trebuie apreciaţi pentru acest
lucru. Viaţa zilnică a populaţiei Ainu era un ritual continuu
închinat zeilor şi asistenţei mutuale pe care aceştia o ofereau
oamenilor, ceea ce ne spune că aceste lucruri se întâmplau
înainte ca zeii să impună oamenilor conceptul de sacrificiu
şi de adorare, în timpul expansiunii Anunnaki, la scurt timp
după Marele Potop. Toate documentele pe care le avem la
dispoziţie arată cu claritate că populaţiei Ainu nu i-a fost
uşor. Dacă nu au avut o interacţiune reală cu zeii şi dacă nu
au fost angajaţi direct într-o formă de relaţie cu zeităţile pă­
mânturilor pe care trăiau, atunci de ce să-şi piardă timpul cu
probleme care nu ar fi ajutat la supravieţuirea şi binele lor?
Zeii sau zeităţile care supravegheau pământurile unde trăiau
Ainu trebuie să fi fost foarte reali şi foarte exigenţi, la fel ca
şi ceilalţi zei ai oamenilor care le-au urmat. Amestecul de
trăsături europene şi asiatice al populaţiei Ainu contrastează
atât de puternic cu trăsăturile populaţiilor indigene din Asia,
încât nimeni nu este sigur de originile acestora. Unele teorii
susţin că aceste populaţii Ainu au o descendenţă caucaziană,
alte teorii susţin că aceste trăsături distincte sunt rezultatul
 186 Michael Tellinger

izolării, care le-a permis să rămână neschimbate din punct de

vedere rasial faţă de restul raselor mongoloide amestecate şi
să evolueze printr-o serie de migraţii. Ar putea să fie o dova­
dă a influenţei arienilor care explorau estul şi care şi-au lăsat
amprenta asupra tuturor populaţiilor peste care au trecut?
Literatura shintoistă sau Calea zeilor foloseşte o mare
parte din mitologia japoneză pentru a descrie presupuse­
le origini istorice ale Japoniei. Putem vedea clar că religia
şi mitologia sunt de fapt inseparabile. Cele mai vechi do­
vezi japoneze pe care le avem sunt Kojiki: Istoria lucrurilor
vechi şi Nihongi: Cronicile japoneze, scrise în anii 712 d.Hr. şi
720 d.Hr. În prima parte din Kojiki facem cunoştinţă cu
treimea sfântă a japonezilor, care se descurca de minune şi
în Japonia, în vreme ce dădea naştere cerului şi Pământului.
Influenţa zeilor romani pare să se fi întins mult mai departe,
dincolo de catolicii romani. În Kojiki, aşa cum a fost tradusă
în 1882 de către B.H. Chamberlain, ni se povesteşte despre
această trilogie de zeităţi supreme japoneze.

Partea întâi: Naşterea zeităţilor şi începuturile Cerului

şi Pământului:

Numele zeităţilor care s-au născut pe Câmpia Cerului înalt,

la începuturile Cerului şi Pământului, au fost: Stăpânul Centrului
August al Cerului, apoi Augustul Mare Zămislitor de Minuni şi zeitatea
Zămislitoare de Minuni Divine. Aceste trei zeităţi s-au născut şi nu
au fost create şi îşi ascundeau prezenţa. Numele zeităţilor care s-au
născut după aceea dintr-un lucru care a încolţit până la a semăna
cu o trestie, atunci când Pământul era tânăr şi aluneca la fel ca o
meduză prin ulei.

Potrivit acestei poveşti a creaţiei pe care o găsim în

Kojiki, insulele japoneze au fost create de zei, doi dintre
aceştia coborând din cer ca să îndeplinească această sarcină.
 Sclavii zeilor 187

Aceşti zei - zeul mascul Izanagi şi zeiţa femelă Izanami -

au dat viaţă celorlalte Kami (zeitate sau forţă supranaturală)
care se ocupau de mare, râuri, vânt, păduri şi munţi. Două
dintre aceste zeităţi, zeiţa soarelui Amaterasu Omikami şi
fratele acesteia, zeul furtunii, Susanowo, s-au luptat unul cu
altul, iar Amaterasu a ieşit învingătoare. Această poveste este
asemănătoare cu cea din miturile sumeriene şi greceşti în
care fraţii cereşti se luptă între ei.

Izanagi şi Izanami
Zeul creator şi zeiţa care au fost trimişi din Cer ca să
construiască Pământul. Ceilalţi zei şi zeiţe i-au urmat şi au
devenit descendenţii acestora. Coborând în lumea subterană,
Izanami a devenit bătrână şi urâtă. Izanagi a urmat-o ca să o
aducă înapoi, dar ea i-a interzis să o privească. Atunci când
Izanagi s-a uitat la ea, aceasta a încercat să-l facă prizonier
al lumii subterane. Urmărit de Furiile lui Izanami, Izanagi a
scăpat şi a sigilat intrarea în lumea subterană cu ajutorul unui
bloc de rocă. Este fascinant să descoperim că grecii aveau
Eriniile, romanii aveau Furiile, iar japonezii aveau şi ei Furii
care le îndeplineau sarcinile neplăcute. Izanami s-a mâniat
şi a jurat să ucidă în fiecare zi câte 1 000 de supuşi ai lui
Izanagi, iar acesta a jurat să creeze în fiecare zi câte 1 500.
Şi astfel Izanami a devenit zeiţa morţii, iar Izanagi a devenit
domnul vieţii.
Dacă cele de mai sus reprezintă o poveste mitologică,
Kojiki redă aşa-zisa poveste istorică a felului în care Izanagi
s-a aventurat pe tărâmurile lumii subterane în căutarea iubi­
tei sale Izanami. Încă o dată, mitologiile noastre se amestecă,
în momentul în care îl întâlnim de zeul grec Hades, zeul
lumii subterane, fratele lui Zeus, cel care şi-a extins influenţa
asupra lui Izanami. Brusc, mitologia japoneză se amestecă cu
mitologia greacă, folosind numele unui zeu grec ca şi cum ar
fi fost normal să facă asta acum 13 000-14 000 de ani, la o
 188 Michael Tellinger

distanţă de 9 500 de kilometri. Şi atunci unde a apărut pen­

tru prima dată Hades? În Grecia sau în Japonia?
Această poveste este foarte frumos redată în Kojiki.
Nemaiputând să suporte durerea, Izanagi se hotărăşte să
mergă pe Tărâmurile de Jos, în căutarea iubitei sale Izanami
şi să o aducă înapoi în lume, indiferent care ar fi preţul. În
drumul său trebuie să depăşească multe pericole, dar hotărâ­
rea lui Izanagi le-a învins pe toate. În cele din urmă, a ajuns
la un castel mare care trebuie să fi fost locul unde era ţinută
Izanami. Dar intrarea era păzită de nişte demoni gigantici,
unii roşii, alţii negri, care păzeau cu străşnicie poarta. A mers
în spatele castelului şi, spre surprinderea sa, poarta din spate
nu era păzită. A trecut cu atenţie de poartă şi, după ce a că­
utat-o şi a strigat-o pe Izanami, în cele din urmă a găsit-o:

Draga mea, am venit să te iau înapoi în lume. întoarce-te, te

rog, şi haide să încheiem munca de creaţie conform voinţei Zeilor
Cereşti, munca pe care am făcut-o doar pe jumătate până la plecarea
ta. Cum a-şi putea să o desăvârşesc fără tine? Pierderea ta înseam­
nă să pierd totul.

Imaginaţi-vă surprinderea lui atunci când Izanami i-a

răspuns astfel:

Vai! Ai ajuns prea târziu. Am mâncat deja din ispita lui Hades.
După ce am mâncat o dată din roadele acestui ţinut, îmi este impo­
sibil să mă întorc în lume... aş vrea, din toată inima, să mă întorc
cu tine, dar, înainte de a putea face asta, trebuie să obţin mai întâi
permisiunea din partea zeităţilor lui Hades.

La fel cum zeii sumerieni au împărţit pământurile şi

au numit zei diferiţi care să le conducă, la fel au procedat şi
zeii japonezi. În acest fragment, preluat din Yengishiki sau
 Sclavii zeilor 189

Ritualurile Shinto, aruncăm o privire asupra unui astfel de

eveniment.

Declar prin marele ritual, ritualul Ceresc, care i-a fost

încredinţat la momentul în care i s-a dat conducerea regiunii de sub
Cer, prin Cuvântul dat de iubitul Suveran, tatăl copiilor săi, cel care
rămâne sfânt pe Câmpia Cerului înalt - Fie ca augustul său nepot să
vegheze netulburat asupra ţării spicelor vii care înfloresc în mijlocul
mlaştinilor cu stuf, ca într-o zonă paşnică.

Bătălia zeilor japonezi

În capitolul „Uşa adăpostului ceresc de piatră” din Kojiki, citim

despre o succesiune de evenimente ciudate care au primit interpretări
diferite din partea istoricilor. Dar, dacă dăm la o parte sentimentele,
se aseamănă foarte mult cu unele dintre descrierile din tăbliţele su­
meriene care descriu începuturile conflictului dintre zeii Anunnaki.
Până şi zeii japonezi i-au imitat pe strămoşii lor sumerieni, ciocnindu-
se şi luptându-se din când în când, în lupta lor pentru supremaţie.
Ca în orice situaţie de conflict, existau învingători şi cei care erau
alungaţi. Orice fel de erupţie violentă printre zei trebuie să le fi părut
miraculoasă primilor oameni. Următoarele texte par să fie descrieri
foarte poetice ale preludiului unui conflict şi izbucnirea care a făcut
ca una dintre aceste zeităţi rebele să fie alungată de pe „tărâmurile
cereşti.” Aşa s-a întâmplat pe Pământ timp de câteva sute de mii de
ani în rândurile zeilor Anunnaki, pe măsură ce aceştia s-au înmulţit,
iar dorinţele lor pentru lucrurile lumeşti au crescut.

Şi aşa zeitatea de o strălucitoare măreţie a fost în­

grozită la vederea acestora şi a închis în urma ei uşa de la
sălaşul ceresc de piatră şi s-a retras. Şi atunci toată câmpia
înaltă a cerului a rămas întunecată şi tot pământul din centrul
mlaştinilor cu stuf era în întuneric. Ca urmare a acestui lucru,
 190 Michael Tellinger

noaptea eternă a învins. După aceasta, vocile miilor de zeităţi

fură ca muştele în cea de-a cincea lună în timp ce roiau şi
miriade de rele prevestiri se iscară. Aşadar, cele opt sute de
miriade de zeităţi se adunară într-o divină întrunire pe fundul
Liniştitului Râu al Raiului şi-i porunciră zeităţii Gândului, co­
pilul Augustului Mare Făcător de Minuni, să se gândească la
un plan pentru adunarea păsărilor îndelung-cântătoare ale
nopţii eterne şi a le face să cânte, pentru a lua pietrele grele
ale Raiului de pe fundul Liniştitului Râu al Raiului şi pentru a
lua fierul din Divinii Munţi-de-Metal.
...Măreţia Sa, Celestul Domn şi Strămoş, cu
pioşenie recitând măreţe liturghii şi zeitatea Cerească a
Puterii Bărbăteşti ascunzându-se în spatele uşii şi Măreţia
Sa, Cereasca Avertizare Feminină, lovind în juru-i divinul
brădişor de pe Muntele Kagu... aşezând un paravan înain­
tea uşii sălaşului ceresc de piatră şi tropotind până ce a făcut
să răsune paravanul şi făcând ca şi cum ar fi fost posedat de
o zeitate şi smulgându-şi sfârcurile sânilor, trăgându-şi în jos
poalele până la părţile intime. Apoi Câmpia înaltului Cer se
cutremură şi cele opt sute de miriade de zeităţi se sfătuiră şi
îi dădură lui Augustei Impetuozităţi Masculine o amendă de
o mie de table şi, de asemenea, îi tăiară barba şi chiar făcură
ca unghiile de la degetele şi picioarele lui să fie smulse şi îl
izgoniră printr-o exilare divină.

Aji-Suki-Taka-Hi-Kone
Unul dintre cei câţiva zei ai tunetului. Zgomotos din
naştere, când a crescut a devenit şi mai zgomotos, aşa că era
transportat în susul şi în josul unei scări ca să se liniştească.
De aceea poate fi auzit apropiindu-se şi îndepărtându-se.
„Scara către cer” reprezintă o imagine importantă în acest
mit. De ce toate miturile fac referire mereu la zei care urcă în
cer şi reapar după o vreme?
 Sclavii zeilor 191

Ama-No-Uzume
Zeiţa fertilităţii. O însoţitoare a lui Ninigi, ea executa
un dans obscen sperând să facă Soarele să iasă din ascun­
zătoare. Acest dans simbolizează plantarea seminţelor care
aşteaptă sosirea Soarelui după trecerea iernii. Este şi aceasta
o legătură cu Igigi, care erau părinţi prezumtivi ai Arienilor,
care-i învăţau despre agricultură şi tehnologie?

Amaterasu
Zeiţa soarelui, conducătoarea cerurilor. Atunci când
marele ei duşman, zeul furtunii, Susa-No-Wo, i-a distrus pa­
latul, Amaterasu a mers să se ascundă într-o peşteră. Ceilalţi
zei şi-au folosit toate trucurile magice pentru a o face să iasă
de acolo, dar nu au reuşit. În absenţa ei, întunericul şi demo­
nii au condus Pământul până când Ama-No-Usume a reuşit
să o scoată pe Amaterasu din peşteră, cu ajutorul unui truc.
Executând un dans obscen şi comic, i-a făcut să râdă pe toţi
zeii adunaţi la gura peşterii. Când Amaterasu a întrebat ce
se întâmplă, Ama-No-Uzume i-a răspuns că au găsit o altă
zeiţă a Soarelui mai bună decât ea. Amaterasu a aruncat o
privire din peştera ei şi şi-a văzut imaginea reflectată într-o
oglindă pe care Ama-No-Uzume o atârnase de un copac din
apropiere. Fascinată, Amaterasu s-a apropiat ca să vadă mai
bine şi atunci zeii au prins-o şi au târât-o afară.

Amatsu Mikaboshi
Augusta stea a Cerului. Zeul răului.

Benzaiten
Zeiţa iubirii, unul dintre zeii fericirii. Benzaiten
călăreşte un dragon în timp ce cântă la un instrument cu
coarde. Există foarte puţine diferenţe între ea şi Venus şi
Inanna sau Ishtar şi alte zeiţe ale iubirii. Toate par să fie atra­
se de muzică, dans şi cultură.
 192 Michael Tellinger

Bishamon
Zeul fericirii şi al războiului, ceea ce reprezintă o aso­
ciere ciudată. Bishamon îi protejează pe oameni împotriva
bolilor şi a demonilor. Bishamon este adesea reprezentat
purtând o roată de foc ca un halou, pe care unii o consideră
a fi Roata Sorţii.

Chimata-No-Kami
Zeul răscrucilor, drumurilor şi cărărilor. La început era
un zeu falic, simbolul său fiind plasat la răscrucile drumurilor.

Ho-Masubi
Zeul focului. Naşterea sa a ucis-o pe zeiţa creatoare
Izanami. Tatăl său, zeu creator Izanagi, a fost atât de furios
încât l-a ucis pe nou-născut. Din sângele acestuia au ieşit opt
zei, iar din corpul său au ieşit opt zei ai muntelui. Comparaţi
această legendă cu cea a lui Cronos şi Zeus şi a celorlalţi zei
care au fost creaţi din vărsarea sângelui lui Uranus.

Kawa-No-Kami
Zeul râurilor. În vreme ce apele mari aveau pro­
priii zei, toate cursurile de apă se aflau sub autoritatea lui
Kawa-No-Kami. Atunci când râurile producea inuundaţii,
zeii erau uneori domoliţi cu sacrificii umane.

Nai-No-Kami
Zeul cutremurelor, a fost adăugat mai târziu în pan­
teonul zeilor japonezi. Nai-No-Kami a apărut în secolul
al VII-lea d.Hr. Această legendă sprijină poveştile despre
aşa-zişii îngeri.

Ninigi
Nepotul lui Amaterasu, „nepotul divin” care a fost
trimis să conducă Pămîntul. Strămoşul tuturor împăraţilor
 Sclavii zeilor 193

niponi. Numele şi descrierea acestui zeu sunt reminiscenţe

sumeriene ale populaţiei Igigi, care îl sprijinea pe Marduk,
cel care era, de asemenea, un nepot divin. El s-a căsătorit cu
femei de pe Pământ şi a contribuit la crearea tribului de arieni
albi. Dar ceea ce este interesant este faptul că descendenţii lor
semidivini au fost regii Egiptului, potrivit tăbliţelor sumerie­
ne, la fel cum Ninigi a fost strămoşul împăraţilor niponi.

O-Kimi-Nushi
Zeul vrăjitoriei şi al medicinei. La început, a fost con­
ducătorul provinciei Izumo, dar, după aceea, a fost înlocuit de
Ninigi. În compensaţie, a fost numit conducător al lumii ne­
văzute a spiritelor şi a magiei. Încă o dată, legătura cu Ninigi
este fascinantă, de vreme ce Igigi erau proto-arienii avansaţi,
care deţineau ştiinţa medicinei şi a tehnologiei.

Sengen -Sama
Zeiţa muntelui sacru Fujiyama. Adoratorii întâmpi­
nă răsăritul Soarelui la altarul ei din vârful muntelui. Zeiţa
sumeriană Ninhursag, cunoscută şi sub numele de Ninrnah
„Zeiţa înflăcărată”, avea şi ea propria reşedinţă montană. Ea
a fost cu adevărat zeiţa-mamă a omenirii şi unul dintre cre­
atorii lui Adam. Este posibil să fi fost venerată sub această
formă în Răsărit, prin reprezentarea Soarelui care se ridică
deasupra omenirii?

Shine-Tsu-Hiko
Zeul vântului. El umple spaţiile goale dintre Pământ şi
ceruri şi susţine Pământul, împreună cu soţia sa Shina-To-Be.
Grecii şi romanii aveau zei identici care îndeplineau aceleaşi
sarcini.
 194 Michael Tellinger

Susa-No-Wo
Zeul furtunilor, şerpilor şi fermierilor. Era fratele lui
Amaterasu şi cel mai mare duşman al acesteia. A fost un
scandalagiu încă de la naştere. După ce Amaterasu a fost
scoasă în cele din urmă din peştera sa, Susa-No-Wo a fost
pedepsit. Ceilalţi zei i-au bărbierit mustaţa şi barba, i-au
smuls unghiile şi l-au condamnat să trăiască la fel ca un mu­
ritor pe Pământ.

Descrierile de mai sus îi reprezintă doar pe câţiva din­

tre zeii lumilor străvechi. Culturile şi civilizaţiile se întind
pe mii de pagini, pentru care vă recomand să vă îndreptaţi
către literatura de specialitate, ceea ce vă va ţine cu răsuflarea
întretăiată de uimire. Odată ce începem să identificăm ase­
mănările şi relaţiile dintre zei, întregul subiect al mitologiei
ia o nouă turnură. Incredibila bogăţie a diversităţii acestor
zei antici şi interacţiunea dintre zei şi oameni sunt imposibil
de imaginat în societatea actuală. Această activitate neîntre­
ruptă, care uneori se transforma într-un infern, nu ar fi putut
fi posibilă decât dacă le-ar fi fost impusă omanilor. Nu pot
să-mi imaginez că toate aceste asemănări din toate cultu­
rile sunt doar simple coincidenţe. Tiparul poveştilor zeilor
sumerieni este prezent în toate mitologiile lumii. Există o
prezenţă constantă a zeilor mai importanţi şi a celor mai
puţin importanţi, a zeilor binevoitori şi a celor violenţi, a ze­
ilor supremi şi a fiilor zeilor, a caselor zeilor şi a locurilor de
joacă sexuală. Zeiţele şi odraslele acestora schiţează genealo­
giile zeilor şi indică aceeaşi structură ierarhică a unei familii
extinse de zei pentru întreaga lume: înrudiţi îndeaproape, dar
despărţiţi de foamea lor de a deţine controlul. Materialul ge­
netic din spatele unui astfel de comportament indică direct
spre propriul nostru A D N programat, pe care l-am primit de
la zei. În capitolul al XVI-lea vom explora marea poveste a
omenirii, de la naştere şi până în prezent, schiţând momentul
 Sclavii zeilor 195

în care omul a fost conceput şi a moştenit aceste trăsături ge­

netice extrem de deranjante de la creatorii săi, „zeii Cerului
şi ai Pământului”, aşa cum stă scris în scripturile sumeriene.
În The Lost Book of Enki, Zecharia Sitchin prezintă po­
vestea înfricoşătoare a zeului Enki, geniul din spatele creării
oamenilor. O poveste a omenirii, de la începuturi şi până la
evenimentele tragice de la Sodoma şi Gomora, care, potrivit
lui Enki, au fost inutile şi ar fi putut fi prevenite. Enki a fost
primul fiu al lui Anu, unul dintre cei trei lideri supremi de
pe Pământ, de după colonizarea Pământului care a avut loc
acum 445 000 de ani. Dintre zeii Nefilim, „cei care au ve­
nit din ceruri pe Pământ”, el era cel cu adevărat uman, ceea
ce l-a făcut să dicteze scribului său, Endubsar, următoarele:
„acestea au fost cuvintele zeului Enki. Scrise după rostirea
gurii marelui zeu Enki, fără să fie sărit niciun cuvânt, nici
adăugat de către scribul şef Endubsar, un om din Eridu, fiul
lui Udbar.” Deşi referiri la conţinutul acestor tăbliţe s-au fă­
cut în alte lucrări, a fost nevoie de un efort susţinut pentru ca
să fie descoperite printre ruinele muzeelor şi siturilor arheo­
logice. Aceste evenimente străvechi, care au fost surprinse de
scribii sumerieni, au fost acum traduse şi prezentate omenirii
în anul 2002 de către Zecharia Sitchin. Acesta a datat eve­
nimentele întâmplate la Sodoma în anul 2024 î.Hr. Aşadar,
pare firesc ca aceste tăbliţe, aşa cum au fost dictate de Enki,
să fi fost scrise la scurtă vreme după aceste evenimente, după
anul 2024 î.Hr. Sitchin deţine cea mai mare colecţie privată
din lume de tăbliţe sumeriene, ceea ce i-a permis să prezinte
aceste traduceri în anul 2005, în faţa unei civilizaţii care nu
bănuia nimic. Această lucrare, care conţine 308 pagini, este
acum cea mai completă sursă de informaţie despre evenimen­
tele neclare din trecutul nostru îndepărtat. Aruncă o lumină
nouă asupra conceptului de mitologie şi asupra explicaţiilor
populare moderne cu privire la aceste mituri. Arată cu o
claritate dureroasă că unele lucruri care s-au întâmplat în
196 Michael Tellinger

timpurile biblice au fost ascunse într-adins de cunoaşterea

omenirii. De asemenea, ridică întrebări foarte serioase des­
pre exprimările din Biblie şi credibilitatea lor, atunci când
sunt comparate cu scripturile sumeriene. Aceste traduceri
înlătură multe dubii legate de existenţa „zeilor Cerului şi
ai Pământului”, care controlau omenirea cu o mână de fier.
Dovedesc că moştenirea noastră genetică aparţine atât de
Pământ, cât şi de spaţiul cosmic îndepărtat, de o planetă nu­
mită Nibiru. Explică speculaţiile anterioare cu privire la cine
suntem şi de unde venim, aducând toate dovezile necesare pe
care omenirea le căuta.
Cea mai supărătoare concluzie care reiese din aceste
descoperiri este aceea că trebuie să fi existat un plan sinistru,
dar extrem de bine executat de manipulare a omenirii pus la
cale de Enlil, fratele lui Enki. Acest comandant suprem al
Pământului nu a fost niciodată favorabil ideii de a-i crea pe
oameni şi cu siguranţă nu voia să-şi modifice planurile ca să
asigure supravieţuirea oamenilor pe Pământ. Devine o posi­
bilitate distinctă situaţia ca Biblia să nu fie decât o lovitură
de maestru de proporţiile unei pandemii: o saga continuată
şi perfect controlată a propagandei şi îndoctrinării omenirii,
condusă de însuşi Enlil. Exercitarea acestui control trebuie să
fi început după Potop, atunci când Enlil a realizat că oamenii
au fost salvaţi împotriva dorinţei sale. Şi-a mai dat seama că
singura cale de a putea controla omenirea era prin interme­
diul puterii absolute, controlului şi fricii, folosindu-se de o
mână forte şi de tactici dictatoriale. Din acel moment, Enlil
avea să fie zeul omenirii şi să o conducă prin intimidare, frică,
sete de sânge şi violenţă, dar şi prin acordarea de recompense
pentru loialitate şi supunere şi pentru îndeplinirea ordinelor
sale. Însă nepotul său, Marduk, dorea să acapareze puterea
pe Pământ, care îi fusese promisă de către tatăl său, Enki,
chiar de la început, la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ.
Marduk şi-a ales poporul favorit şi l-a ajutat în defavoarea
 Sclavii zeilor 197

altora, folosindu-se de el pentru a-şi duce la îndeplinire pla­

nurile necinstite. începând cu anul 3200 Î.Hr., la începuturile
Imperiului Egiptean, Marduk şi Enlil s-au angajat într-o
luptă îndelungată pentru controlul asupra Pământului. În
vreme ce Enlil se folosea de principiul dezbinării şi al cuceri­
rii printre oameni, Marduk s-a autoproclamat zeul suprem, a
preluat controlul asupra Egiptului şi le-a promis regilor viaţa
veşnică în lumea de apoi, dacă aceştia îl urmau. Încet, dar
sigur, Marduk şi-a însuşit şi el principiul dezbinării şi al cu­
ceririi, pe măsură ce a preluat controlul asupra planetei. Aşa
cum a decis soarta, specia sclavă a devenit nu numai o victi­
mă accidentală a războiului dintre zeii care se luptau pentru
controlul asupra planetei, ci şi oamenii au devenit şi soldaţii
ignoranţi ai zeilor Anunnaki, în lupta acestora pentru putere.
Acestea erau începuturile vremurilor bibilice, care sunt bine
coroborate atât în scripturile sumeriene, cât şi în cele evreieşti.
Poporul ales al lui Dumnezeu cucerind alte popoare.
De-a lungul istoriei omenirii, Enlil a făcut tot ce i-a
stat în putinţă ca să oprească evoluţia şi emanciparea omului.
Aşa cum am demonstrat, a făcut acest lucru constant şi neo­
bosit, temându-se că oamenii vor deveni mai deştepţi şi mai
puternici dacă evoluau, ceea ce ar fi reprezentat o ameninţare
pentru imperiul său. Nu este clar dacă autorul este Enlil sau
Marduk, dar ultima lovitură de maestru a fost aceea că aveau
toate aceste evenimente antice scrise şi înregistrare de către
oameni loiali şi temători faţă de marele zeu violent. Aceste
lucrări scrise au fost considerate sfinte de către om şi de-a
lungul anilor au fost adunate într-o colecţie de cărţi care as­
tăzi poartă numele de Biblie, în afară de alte scripturi sfinte.
Întrebaţi orice strateg militar sau de propagandă şi veţi primi
acelaşi răspuns: dacă repetaţi o minciună de un număr su­
ficient de ori, ea va deveni adevăr. Mai ales dacă o susţineţi
cu o ameninţare cu violenţa. Stalin a fost un maestru al pro­
pagandei şi al îndoctrinării. Într-atât de mult încât, chiar şi
 198 Michael Tellinger

după căderea Uniunii Sovietice şi a deschiderii seifurilor de

la Kremlin, încă mai există milioane de susţinători ai lui, care
refuză să creadă că ororile care se spun despre el sunt ade­
vărate. Oamenii care au citit şi au interpretat greşit Biblia şi
care atribuie unele fapte inexplicabile unor situaţii care sunt
lipsite de sens au căzut victime unor asemenea tactici. Sunt
atât de plini de frică, încât frica le consumă minţile, făcân-
du-i incapabili să aibă o gândire independentă. Ei spun că
„este voia Domnului, că Dumnezeu a plănuit aşa, pentru că
a vrut ca noi să nu ştim nimic”. Şi au dreptate. Zeii nu au
vrut ca noi să cunoaştem adevărul teribil, ascuns în spate­
le manipulării omenirii şi cum suntem controlaţi prin frică,
violenţă, pedeapsă şi răsplată. Aceasta este povestea întreagă
a Vechiului Testament.
Acum, că suntem siguri de locul nostru în punctul cul­
minant al evoluţiei şi al cunoaşterii umane, a venit timpul să
ne punem o întrebare care ne va schimba vieţile: credem că
vechile tăbliţe de argilă reprezintă un mesaj de la strămoşii
noştri îngrijoraţi sau ne dezicem de ele ca de nişte prostii
scrise de un nebun cu scopul de a produce confuzie? Noi
trebuie să luăm această decizie. Am încredere că veţi cântări
dovezile şi vă veţi da seama că această comunitate univer­
sală a fiinţelor reprezintă un strigăt împotriva acţiunilor
barbare ale coloniştilor însetaţi de sânge care s-au aşezat
pe Pământ. Aşa-zisul dumnezeu, cu literă mică, nu poate fi
niciodată confundat cu Dumnezeul cu majusculă. Mulţi oa­
meni se simt foarte deranjaţi de aceste informaţii şi se vor
teme de „pedeapsa lui dumnezeu împotriva gândurilor rele”.
Alungaţi-vă frica, uitaţi-vă la lumina Dumnezeului adevărat,
Dumnezeul iubirii, Dumnezeul milei şi Prinţul Păcii. Nu
o zeitate lacomă care are nevoie de aur, de capre şi de oa­
meni care să i le ofere ca un semn de loialitate. Deşi această
cunoaştere poate părea prea îngrozitoare ca să fie analizată,
eu o văd ca fiind cea mai eliberatoare experienţă, care mi
 Sclavii zeilor 199

l-a dezvăluit pe adevăratul Dumnezeu, răspunzând la multe

dintre întrebările care nu au dat pace omenirii. Cunoaşterea
înseamnă putere, iar această cunoaştere mă va ajuta să înţeleg
al cui nume îl chem atunci când mă rog. Dumnezeul univer­
sului, spiritul universal, Fiinţa Supremă. Înarmat cu această
cunoaştere, pot privi înainte spre călătoria în desfăşurare a
omenirii, pe măsură ce evoluăm către un genom complet care
ne va deschide barierele minţii şi ne va permite să ne alătu­
răm din nou comunităţii universale de fiinţe.
 3
Misterul despre Iisus
şi despre alţi profeţi
Indiferent de felul în care îl privim pe Iisus Hristos -,
fie ca pe Fiul lui Dumnezeu, fie ca pe un profet inspirat care
a luat grijile lumii pe umerii săi -, acesta a lăsat în urmă o
moştenire care a fost izvor de inspiraţie pentru miliarde de
oameni. Discuţiile legate de Prinţul Păcii sunt întotdeauna
pline de emoţie şi conduc adesea la schimburi aprinse între
oamenii care vorbesc despre El ca şi cum L-ar fi cunoscut
personal. Ei fac afirmaţii îndrăzneţe despre felul în care ar fi
procedat Iisus, cum ar fi reacţionat şi ce ar fi spus dacă s-ar
fi aflat într-o situaţie anume. Având în vedere că scrierile
istoricilor care prezintă versiuni diferite despre Iisus omul
sunt tratate cu suspiciune, singurul lucru pe care-l pot face
specialiştii în religii este acela să ne povestească despre omul
Iisus aşa cum au citit despre el în Noul Testament. Mă gră­
besc să adaug că cele mai multe lucruri scrise despre Iisus în
Noul Testament probabil că sunt diferite faţă de învăţăturile
sale. Dacă luăm în considerare toate dovezile noi prezentate
în această carte, dar şi în alte cărţi cu privire la moştenirea
noastră şi dacă acceptăm, deşi cu reţinere, faptul că suntem
descendenţii unei rase mult mai avansate care ne-a creat ca
 202 Michael Tellinger

să fim o specie sclavă, rămâne o întrebare pentru care trebuie

să găsim un răspuns: cine a fost Iisus Hristos?
După o muncă de documentare intensă pe un site
dedicat Bibliei, care pune la dispoziţie o multitudine de ver­
siuni ale acestei cărţi, am ajuns la un rezultat surprinzător.
Cuvintele Iisus, Hristos, Mesia şi Fiul lui Dumnezeu apar în
Biblie pentru prima dată în Evanghelia Sfântului Apostol
Matei. Şi, dacă memoria nu-mi joacă feste, aceasta este
a XIV-a carte a Bibliei şi, în acelaşi timp, prima carte a
Noului Testament. Nu vi se pare ciudat că nu există nicio
referinţă la numele de Mesia, care ar fi trebuit să fie prin­
cipala atracţie a Bibliei? Dacă Iisus era actorul principal al
acestei poveşti, salvatorul despre care se vorbea în profeţii, cel
mai important motiv al existenţei acestei colecţii de cărţi, nu
este ciudat că întâlnim numele său atât de târziu? Cea mai
mare parte a vieţii mele am avut o admiraţie rebelă pentru
Iisus Hristos - fiind inspirat de mesajul său, dar şi confuz din
cauza originilor sale. Trebuie să recunosc că admiraţia mea
sinceră a fost deturnată în mod repetat de tot soiul de predi­
catori. Convingerea personală este aceea că religia populară
a preluat un mesaj simplu al iubirii şi bunăvoinţei printre
oameni şi l-a modificat ca să-l folosească abuziv pentru sa­
tisfacerea unor scopuri îndoielnice. Pe măsură ce am căutat
mai mult, am descoperit infomaţii care m-au făcut să regân-
desc părerea mea naivă privind întreaga controversă născută
în jurul lui Iisus. Una câte una, s-au confirmat suspiciunile
mele privind existenţa unui plan necinstit, conceput acum
mii de ani în spatele moştenirii atent construite a lui Hristos.
La fel ca Avraam, Iisus a devenit un mesager nevinovat al
violenţilor zei Nefilim, pregătind terenul pentru continuarea
înrobirii omenirii. Prin faptele bune pe care le-a făcut pentru
oameni, prin faptul că i-a adunat ca să-i salveze, arătându-le
calea pe care trebuie să meargă pentru a ajunge la porţile
lui dumnezeu, Iisus a ţesut inconştient propaganda zeilor
 Sclavii zeilor 203

Anunnaki însetaţi de putere. Nu putem nega faptul că Iisus

a fost om. Este dovedit istoric că a trăit şi a călătorit pen­
tru a-şi propovădui învăţăturile. Dar cine erau cu adevărat
părinţii Lui, care era descenţa Sa, cine a aranjat apariţia Sa
pe Pământ şi cine a pus la cale toate profeţiile făcute cu mii
de ani înainte de apariţia Sa, acestea sunt întrebările la care
trebuie să găsim răspunsuri. Apar dovezi care susţin faptul
că profeţiile care anunţau apariţia lui Hristos sunt de mai
rău-augur decât ne-am imaginat vreodată. Ciudatele ase­
mănări dintre originile neclare ale omenirii şi cele ale lui
Hristos indică posibilitatea că, oricine ar fi fost cel care a
creat omenirea, să se gândească la un al doilea val de pro­
pagandă calculată şi la un mecanism de control final. Un
mecanism de control care a fost planificat şi executat cu o
precizie asemănătoare unei manevre militare.
Aşa cum am arătat, singura trăsătură neclară a acestei
poveşti este lipsa de referiri cu privire la Mesia din Vechiul
Testament. Cuvântul Mesia apare pentru prima dată în
Evanghelia Sfântului Apostol Ioan (capitolul I, versetul 41)
iar cuvântul Mântuitorul apare pentru prima dată în
Deuteronom (capitolul 32, versetul 15). Aceste fapte mă fac
să cred că ideea de a trimite un „mântuitor” pe Pământ ca
„Fiu al lui Dumnezeu” a apărut mult mai târziu, spre finalul
Vechiului Testament, aparţinând lui Enlil sau lui Marduk
şi „îngerilor” acestora, care şi-au dat seama că abordarea
violentă şi opresivă pe care o aveau faţă de oameni avea ne­
voie de schimbare. Ei şi-au dat seama că, după mii de ani
de evoluţie, omenirea s-a dezvoltat substanţial şi a devenit
mai inteligentă şi nu mai era dispusă să accepte brutalitatea
zeilor Anunnaki. Acest lucru însemna că zeii trebuiau să-şi
revizuiască planul şi să găsească o nouă strategemă. Şi aşa
au şi făcut. A fost construită la fel ca un scenariu de film şi
chiar unul foarte bun aş spune eu. Atât de bun, încât, după
2 000 de ani, miliarde de susţinători loiali încă mai citesc
 204 Michael Tellinger

acest scenariu cu o devoţiune absolută, pregătiţi să doboare

pe oricine îndrăzneşte să atace dinozaurul sfânt. Trebuie să
examinăm unele dintre comportamente ciudate şi relaţiile
dintre Iisus şi dumnezeul său pentru a pune în lumină aces­
te semne de tensiune latentă dintre cele două entităţi. Am
menţionat mai devreme că istoria este scrisă de către învin­
gători şi la fel au stat lucruri şi în cazul luptei dintre Enlil,
Enki şi Marduk. Din nefericire pentru omenire, lupta dintre
copiii zeilor Nefilim a fost câştigată de cel rău, Enlil - cel
căruia nu-i plăcea omenirea. Oare şi-a construit cu măiestrie
stăpânirea ca „zeu” al omenirii? Învingătorul Enlil a pre­
luat controlul asupra unor activităţi cum ar fi înregistrarea
activităţilor umane şi controlarea destinului oamenilor prin
intermediul scrisului. Misiunea sa era simplă: să menţină
omenirea needucată, ignorantă şi proastă. Să-şi demonstreze
puterea şi superioritatea asupra lor din când în când, ca să-i
menţină temători. Să fie zeul violent, dar totuşi iubitor, ca­
re-i va răsplăti pe cei care se supun în tăcere şi care nu pun
prea multe întrebări. În primele timpuri despre care vorbeşte
Biblia, atunci când Avraam a fost fost momit de Enlil ca să
devină unul dintre liderii săi preferaţi, lui Marduk i-a fost
repartizat Egiptul ca să-l controleze. Marduk mai era cunos­
cut printre egipteni şi ca Ra, Re sau Amun. Ca să-şi creeze
o bază proprie de susţinători, Enlil „i-a ales” pe israeliţi să
devină poporul său „ales” şi i-a eliberat din sclavie, de sub
controlul lui Marduk. Aceasta a fost o victorie uriaşă pentru
Enlil, care i-a adus loialitatea eternă din partea evreilor şi
l-a înscăunat ca zeu al Israelului. Enlil le-a promis adepţilor
săi „un pământ al laptelui şi al mierii”, dar pentru atingerea
acestui ţel ei trebuiau să elimine un număr de alte popoare,
care erau fără îndoială adepte ale lui Marduk şi care nu se
numărau printre favoritele lui Enlil.
Enlil avea un grad superior faţă de Enki, ceea ce
însemna că putea face orice dorea cu omul creat de Enki.
 Sclavii zeilor 205

Disputa dintre Enki şi Enlil, care a început cu mult timp

înainte, în grădina Raiului, a jucat un rol esenţial în toate
textele biblice, inclusiv în profeţiile care au fost făcute. A
explorat în detaliu această chestiune în alte capitole, arătând
felul în care Enki a fost denumit şarpe şi demon, iar omului
i-a fost interzis să convieţuiască cu el. Planul a fost impus
omenirii într-un fel atât de iscusit, încât va deţine primul
loc în analele manipulării şi propagandei. Este posibil să fie
nevoie de secole de războaie religioase pentru ca oamenii să
înţeleagă realitatea. Enki era „băiatul bun”. Dar istoria este
scrisă de învingători, iar povestea adevărată a fost acoperită
cu totul de cărţile de istorie, printre care Biblia, care deţine
locul fruntaş, pentru că aceste cărţi erau controlate de Enlil,
care s-a autoproclamat dumnezeu. Pe măsură ce timpul tre­
ce şi descoperim noi adevăruri despre preistoria şi posibilele
origini ale omenirii, aflăm că Enki a fost cel care l-a creat
pe Adam şi că îşi iubea creaţia. A încercat cu nenumăra­
te prilejuri să ridice nivelul de cunoaştere al omenirii, să o
înveţe, să o informeze, dar Enlil nu a permis speciei sclave
să devină o ameninţare pentru el şi pentru ceea ce construise
pe Pământ. Acesta este mesajul adânc ascuns care se insinu­
ează din paginile Bibliei în ziua de azi. După cea mai lungă
perioadă de înrobire a omenirii, începem să întrezărim
adevărul. Revelaţiile incredibile produse de recenta car­
te lansată de Zecharia Sitchin, Lost Book of Enki, ne pun
la dispoziţie dovezi puternice privind acest complot etern şi
aduc răspunsuri pentru neconcordanţele din cărţile noastre
unidirecţionale de istorie.
Atunci când am început să citesc această carte in­
credibilă, m-am simţit de parcă aş fi dat peste însuşi Sfântul
Graal. Cuvintele nu pot să descrie sentimentele contrare
care apasă asupra minţii atunci când începi să acumulezi
conţinutul acelor tăbliţe antice de argilă şi să compari noile
informaţii cu cele care ţi-au fost repetate atâţia ani la rând.
 206 Michael Tellinger

Ceea ce este important este faptul că aceste tăbliţe au fost

dezgropate, traduse şi ceea ce putem să citim acum reprezin­
tă rezultatul deceniilor de muncă ale unor oameni cum sunt
Sitchin şi alţii. Este cu adevărat o experienţă suprarealistă
să citeşti nişte tăbliţe de argilă vechi de 4 000-5 000 de ani.
Ceea ce este frumos la aceste tăbliţe este faptul că nu poţi
să ştergi cuvinte cu pastă corectoare, nu poţi să te întorci şi
să înlocuieşti un cuvânt ciudat, este foarte greu să le falsifici.
Aceste tăbliţe dezvăluie lucruri legate de originile omului şi
vin în sprijinul tuturor teoriilor pe care le-am demonstrat în
această carte în legătură cu ascendenţa omenirii. Aducând la
viaţă aceste fapte într-o modalitate simplă, tăbliţele susţin
şi teoria îngrozitoare care spune că am fost manipulaţi prin
teroare încă din prima zi a existenţei noastre. Să ne punem
următoarea întrebare: Câţi dintre oamenii care studiază şi
propovăduiesc Biblia au văzut documentele biblice originale
aşa cum au fost scrise ele în timpurile străvechi? Procentul
va fi infim. Şi iată că avem o descoperire care datează din
perioada lui Avraam, conservată perfect în argilă, care aduce
un mesaj serios omenirii, schimbându-i complet percepţia
asupra lucrurilor pe care le-a învăţat. Brusc „Domnul” devine
diavolul, iar diavolul este creatorul nostru. Vom da sau nu
crezare aceastei afirmaţii? Pentru că am vorbit despre cele
mai multe dintre modificările aduse Vechiului Testament,
propun să aruncăm o privire asupra celor mai importante
procedee tehnice legate de scripturile Noului Testament.
Consemnarea evenimentelor care au avut legătu­
ră cu naşterea lui Iisus ridică multe semne de întrebare.
Consemnările istorice foarte îndoielnice nu au reuşit nicio­
dată să se pună de acord cu privire la momentul, locul şi
oraşul în care s-a născut Iisus. Chiar şi data lui de naştere
diferă de la o consemnare la alta. S-a scris că s-a născut în
intervalul cuprins între anii 1 d.Hr. şi 7 d.Hr., iar presupune­
rile istoricilor şi teologilor se află într-un conflict permanent.
 Sclavii zeilor 207

Ceea ce este fascinant în legătură cu acest subiect este că,

atunci când vorbeşti despre Iisus, fiul lui Iosif şi al Mariei,
te afli pe tărâmurile istoriei, care are o serie de păzitori foar­
te vigilenţi. Dar, în momentul în care spui „Iisus, Fiul lui
Dumnezeu”, intri în lumea dogmei religioase, care are şi ea o
serie de păstrători militanţi. Se pare că Iisus nu este singura
victimă în această greşeală umană acoperită. Dovezi la fel de
convingătoare arată că profetul Mahomed şi chiar şi Buddha
au fost folosiţi de prefăcutul Enlil ca să înrobească omenirea
prin intermediul fricii religioase. Nu glumesc. Aceste dezvă­
luiri sunt prea puternice chiar şi pentru cel mai tare caracter,
aşa că vă sugerez să lăsaţi deoparte orice urmă a convinge­
rilor în care aţi crezut vreodată şi să vă pregătiţi să digeraţi
nişte informaţii revelatoare.
Mulţi oameni încă păstrează imaginea lui Iisus hoină­
rind prin mediul rural, predicându-le oamenilor, mutându-se
cu uşurinţă dintr-un oraş în altul, fiind întâmpinat de oa­
menii zâmbitori care îl ovaţionau, cu toţii dorind să audă
poveştile uimitoare pe care El le spunea la tot pasul. Ei
bine, nu mai este cazul. Iisus nu era atât de bine văzut în
vremea sa. A fost nevoie de mult efort ca să-i facă pe oa­
meni să-şi asume toate riscurile posibile ca să vină şi să-L
asculte predicând. În mod ciudat, există foarte puţine do­
vezi că, în decursul scurtei activităţi de profet, de numai
trei ani, au fost înregistrate prea multe lucruri pe care le-a
spus sau le-a făcut. În afară de posibila excepţie a Predicii
de pe Munte, se pare că cea mai mare parte a materialelor
scrise despre Iisus au fost realizate după moartea sa de că­
tre discipoli, apostoli şi alte personaje interesante. Au fost
adunate într-o lucrare colectivă cunoscută sub numele de
Noul Testament, într-o perioadă de 300 de ani. „Editarea”
Noului Testament a început de abia în anul 325 d.Hr.
şi a constat în ştergeri şi modificări făcute cu aprobarea con-
ciliilor speciale ale Bisericii. Manipularea deosebit de secretă
 208 Michael Tellinger

a continuat până în secolul al XII-lea. Nu vi se pare puţin

ciudat? De ce le-a luat atât de mult timp să editeze şi să
schimbe dacă totul reprezenta „Cuvântul lui Dumnezeu”?
Cu siguranţă că au avut idei diferite şi nu erau de acord cu
multe dintre cele scrise. Sau aveau propriile idei despre ceea
ce ar trebui să conţină Noul Testament sau erau conduşi de
cineva! Este sigur că ar fi putut să existe un regizor în spatele
acestui proces? Nu este posibil ca acest proces să fi continuat
timp de 800 de ani fără o forţă coercitivă omniprezentă. Şi
da, putem spune că „a fost puterea lui dumnezeu”, pentru că
aşa par să fi stat lucrurile. Însă era vorba despre dumnezeul
cu literă mică, şi nu de Cel cu majusculă, cel care a con­
trolat întregul proces de editare, şi aici intervine problema.
Preoţii şi mai-marii acestora fuseseră instalaţi de către zeii
Anunnaki-Nefilim cu 5 000 de ani înainte. Până în secolul
al XII-lea d.Hr. erau atât de bine împământeniţi ca fiind vocea
lui Nefilim, vocea lui Enlil, vocea lui dumnezeu, încât nimeni
nu putea să-i manevreze. Într-o singură întâlnire a celui
de-al doilea Sinod de la Constantinopol, care a avut loc în anul
553 d.Hr., editorii bisericeşti au şters din Biblie toate re­
feririle pe care Iisus le-a făcut cu privire la reîncarnare.
Aceasta a fost o parte importantă a învăţăturilor lui Iisus
la care au aderat primii săi adepţi. Este o referire clară la
influenţele pe care le-a primit în tinereţe, în timp ce creştea
în Răsărit, acumulând învăţăturile multelor culturi hin­
duse şi budiste. În plus, în secolul al XII-lea, Conciliul de
la Lateran a adăugat conceptul Sfintei Treimi în Biblie,
o idee care aparent nu a fost niciodată susţinută de Iisus.
Această idee a fost vehiculată încă de la primul Conciliu
de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr., atunci când
problema Arienilor a cauzat o dezbatere aprinsă cu privi­
re la validitatea lui Hristos. La începutul secolului al IV-lea,
între liderii creştini a început o dezbatere cu privire la
înţelesul exact al relaţiei „de la Fiu la Tată”. Preotul Arius din
 Sclavii zeilor 209

Alexandria predica existenţa unor vremuri în care Hristos nu

exista, pentru că nu era etern alături de Tatăl. El mai spu­
nea că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt erau trei entităţi separate şi
distincte şi că Fiul, care era subordonat Tatălui, era de fapt
o „creaţie”. Aceste învăţături au fost condamnate, iar Arius a
fost excomunicat în anul 318 d.Hr.
Încă din secolul al II-lea d.Hr., Irenaeus din Lion
descria Duhul Sfânt şi pe Iisus ca pe „cele două mâini ale
lui Dumnezeu”. Irenaeus ne-a dat un indiciu despre care
ar putea să fie funcţiile celorlalte „părţi ale lui Dumnezeu”
atunci când a susţinut că „prin Duhul Sfânt, Dumnezeu a
făcut creaţia, iar prin Iisus a mântuit-o”. Cuvântul Treime
sau Trinitate a fost folosit cel mai probabil de către Tertullian
în secolul al III-lea într-o lucrare de mari dimensiuni care
tratează această problemă. Un alt părinte al creştinismului,
Origene, a dus mai departe această doctrină, dar niciunul
dintre ei nu a atribuit Duhului Sfânt cosubstanţialitatea cu
Tatăl. La adunarea de la Niceea, conciliul a formulat un crez
care, deşi a fost revizuit de Conciliul de la Constantinopol
din anii 381 d.Hr - 382 d.Hr., a rămas cunoscut sub numele
de Crezul de la Niceea. Acesta confirmă doctrina comuniu-
ni de substanţă dintre Tată, Fiu şi Duhul Sfânt.
În cartea „Despre Trinitate”, Sfântul Augustin con­
cluzionează că Duhul Sfânt este iubirea mutuală a „Tatălui
pentru Fiu” şi a „Fiului pentru Tată”, iar Duhul Sfânt este
derivat atât din Tatăl, cât şi din Fiul. El a mai scris că Duhul
Sfânt reprezintă darul făcut omenirii de către Tatăl şi Fiul.
Această explicaţie nu oferă o clarificare a funcţiei Sfântului
Duh şi cum a apărut acesta, iar rolul său rămâne învăluit în
mister. Cealaltă problemă care a rămas să fie explicată este
aceea a naturii lui Hristos. Toată lumea acceptă faptul că Iisus
a fost uman şi atunci cum ar fi putut să fie şi „Dumnezeu”?
Luând în considerare răspândirea viziunilor eretice şi fap­
tul că arienii promovau o altă doctrină, ceva trebuia făcut.
 210 Michael Tellinger

Acesta a fost unul dintre motivele care au determinat reuni­

rea Conciliului de la Constantinopol: să oprească răspândirea
rapidă şi puternică în Biserică şi să pedepsească erezia. Nu
este surprinzător faptul că majoritatea episcopilor s-au raliat
poziţiei episcopului Atanasie, care a afirmat că Iisus era par­
te integrantă a Tatălui, în contradicţie cu părerea lui Arius
şi a adepţilor săi care susţineau că Iisus nu poate fi „una cu
Dumnezeu” pentru că el fusese „creat”. Şi astfel împăratul
Constantin a pus piciorul în prag: Arius şi susţinătorii săi au
fost eliminaţi, iar Crezul de la Niceea, care afirma comuniu­
nea de substanţă a lui Iisus cu Dumnezeu, a fost aprobat. La
Conciliul de la Calcedon, care a avut loc în anul 451 d.Hr.,
Papa Leon I a propus o soluţie pentru misterul privitor la
Dumnezeu şi Iisus. El a afirmat că era „o singură persoană
cu două naturi”. În ceea ce-i priveşte pe părinţii Bisericii,
minunile, comportamentul şi vorbele sale erau dovezile care
arătau că este divin. Această formulă a reprezentat o uşurare
pentru noua religie, iar episcopii au putut să se întoarcă în
parohiile lor, satisfăcuţi că rezolvaseră o problemă care măci­
na de decenii teologia.
Acest lucru înseamnă, de fapt, că Biserica Creştină
avea libertatea deplină să fragmenteze după bunul plac scrie­
rile originale care formau Noul Testament şi să adauge orice
credeau că este necesar pentru consumul spiritual uman,
ştergând cărţi întregi care nu îndeplineau criteriile lor ca să
facă parte din Biblie. Din fericire, multe dintre cărţile în­
lăturate au fost salvate şi adunate într-o colecţie de scrieri
care poartă numele Apocrifa. În esenţă, acestea sunt cărţile al
căror conţinut părea să fie dubios pentru Biserică. Din nou,
acest lucru indică o manipulare grosolană din partea unei
autorităţi înalte care avea planuri mult mai îngrozitoare.
Potrivit articolului găzduit de site-ul Wikipedia, definiţia
apocrifei ar fi următoarea:
 Sclavii zeilor 211

Cuvântul apocrifă, derivă dintr-un cuvânt grecesc care în­

seamnă „ascuns” şi se referă în general la lucrările religioase care
nu sunt considerate canonice sau parte a scripturii acceptate la nivel
oficial, dar care prezintă acelaşi stil şi au aceeaşi vârstă cu scripturile
acceptate. Aceste lucrări sunt adesea considerate că nu ar fi „inspi­
rate” sau că ar fi „mai puţin inspirate” de către procesele sau entităţile
divine, cum ar fi înţelepciunea Divină sau Duhul Sfânt. Cele mai mul­
te lucrări considerate apocrife în Biblia evreiască au fost scrise în alte
limbi decât ivrit, cum ar fi greacă sau aramaica, ori au supravieţuit
doar ca traduceri în alte limbi nonivrit.

Trebuie să reţinem faptul că Iisus nu a scris nicioda­

tă niciuna dintre cărţile care formează Biblia. Toate au fost
scrise despre el de către diverse personaje, cele mai multe
fiind redactate după moartea sa. Vă recomand cu tărie să
studiaţi scrierile apocrife de pe Internet, sunt foarte multe
lucruri interesante de citit, care vă vor face mintea să se spe­
rie. Una dintre cărţile omise din Biblie este cea privitoare la
naşterea lui Iisus şi la copilăria sa, până la întoarcerea sa pe
pământurile natale ca să-şi înceapă misiunea. Această carte
respinsă nu susţinea versiunea oficială pe care Biserica do­
rea să o prezinte lumii. Odată ce ai citit povestea „ascunsă”,
dovada manipulării oamenilor de către o putere superioară
este greu de respins. Sunt cărţi fascinante cum ar fi Maria,
Copilăria şi Protoevangheliile.
Potrivit scrierilor Apocrife, naşterea lui Hristos s-a
desfăşurat cam în felul următor: Bunicul său, Ioachim, tatăl
Fecioarei Maria, era preot într-un templu evreu şi era foarte
jenat, pentru că el şi soţia sa Ana nu puteau să aibă copii. Un
om aflat într-o poziţie similară trebuia să aibă copii, lucru
de care cei doi erau foarte ruşinaţi. Într-o zi, în vreme ce
se afla pe câmp, în faţa sa a apărut un înger învăluit într-o
lumină strălucitoare. După ce l-a liniştit pe înfricoşatul
Ioachim, îngerul i-a spus că soţia lui va purta în pântece un
 212 Michael Tellinger

copil zămislit de un înger, dar că trebuiau să predea copilul

pentru ca să fie crescut de către preoţi şi îngeri la un anume
templu din Ierusalim. Şi aşa Ana a dat naştere unei fetiţe, pe
care a numit-o Maria, care a fost dusă la templu la vârsta de
trei ani şi a fost lăsată acolo. Maria a fost un copil exemplar,
devotată preoţilor şi îngerilor. Când a împlinit vârsta de 14
ani, pentru Maria a venit vremea să se întoarcă în lume şi să
se mărite. Nu i-a fost permis să-şi aleagă soţul; mentorii i-au
ales un bărbat mult mai în vârstă, pe nume Iosif, care să-i
devină soţ. Dar Iosif nu era aşa de încântat precum sperau
îngerii, şi aceştia au avut nevoie de ceva timp ca să-l convin­
gă. După ce şi-a dat acordul pentru căsătorie, el s-a întors la
casa lui din Bethleem pentru a pregăti casa pentru viitoarea
soţie, în vreme ce Maria a mers la părinţii săi in Galileea, ca
să se pregătească pentru noua viaţă. Într-o zi, un „înger” care
se numea Gabriel a apărut în faţa Mariei şi i-a spus că ea va
fi cea care-l va naşte pe noul Mesia. Maria era nedumerită,
pentru că nu avusese nicio experienţă sexuală până atunci.
Există multe teorii şi explicaţii cu privire la naşterea în
condiţii de virginitate. Indiferent care sunt credinţele noastre
personale, Duhul Sfânt trebuie să fi fost cel care s-a „po­
gorât peste ea”, sfinţind astfel copilul, pentru că acest copil
nu s-a născut din poftă trupească. Ceea ce i s-a întâmplat
Mariei va rămâne pentru totdeauna un mister, dar în vre­
mea aceea existau mulţi aşa-zişi îngeri care se învârteau pe
acolo şi avem o suspiciune că aceşti îngeri ar fi putut să fie
Enlil şi anturajul său. Dacă Enlil pregătea ultima lovitură ca
să preia controlul complet asupra omenirii, voia să asigure
o formă de supremaţie genetică pentru acel Mesia pe ca­
re-l fabrica. Aici era inclusă şi inseminarea artificială a unei
virgine tinere, cu scopul de a-i da tânărului Iisus un avantaj
genetic evident. O procedură aşa de simplă i-ar fi dat fără
nicio îndoială lui Iisus abilităţi pe care alţi oameni nu le po­
sedau. Viaţa sa plină de miracole şi de vindecări stă mărturie
 Sclavii zeilor 213

pentru această ipoteză. Mai trebuie să reţinem şi ideea că

orice formă de sex, indiferent dacă era pentru plăcere sau
pentru procreaţie, reprezenta un păcat. De aceea se spune că
toţi oamenii s-au născut din păcat. Acesta este un alt exem­
plu foarte bun despre felul în care zeul a dorit să controleze
procreaţia în rândul speciei sclave. Barbara Thiering a scris
foarte mult despre obiceiurile eseenilor şi despre ritualurile
lor, desfăşurate sub supravegherea lui Qumran. În cartea sa,
„Omul Iisus”, ea avansează o explicaţie diferită cu privire la
posibilitatea ca o virgină să nască, o explicaţie care gravitează
în jurul culturii şi al cutumelor.
Potrivit autoarei, atunci când Iosif s-a întors de la
Bethleem ca să o ia pe tânăra sa soţie, Maria, a găsit-o însăr­
cinată. El a fost cu siguranţă nedumerit şi alarmat într-un fel,
crezând că Maria s-a transformat într-o prostituată. Înainte
să o părăsească, un înger a apărut în faţa sa şi i-a explicat
că Maria era încă virgină. Trebuie să fi fost un înger foar­
te convingător, pentru că Iosif a rămas alături de Maria în
Galileea până în luna a noua de sarcină, atunci când au plecat
către casa lui Iosif de la Bethleem, acolo unde Maria trebuia
să nască. Dar cuplul nu a reuşit să mai ajungă până acasă,
Maria intrând în chinurile facerii chiar înainte de sosirea în
oraş. Singurul adăpost pe care l-au putut găsi a fost o peşteră,
în care l-a născut pe Iisus. Cartea apocrifă a naşterii descrie
acest moment în felul următor:

Şi atunci când au ajuns la peşteră Maria i-a mărturisit lui Iosif

că i-a venit sorocul să nască şi că nu mai putea să mergă până în
oraş şi i-a spus să intre în peşteră. La acel moment, Soarele aproape
că apusese. Dar Iosif a continuat să se grăbească ca să reuşească să
găsească o moaşă; şi atunci a văzut o evreică bătrână din Ierusalim
şi i-a spus să intre în peşteră unde va găsi o femeie care era gata
să nască. Soarele apusese atunci când femeia şi Iosif au ajuns la
peşteră şi au intrat. Şi iată aceasta era plină de lumină, mai puternică
 214 Michael Tellinger

decât cea a lămpilor şi a lumânărilor, mai puternică decât însăşi lu­

mina soarelui. Copilul era înfăşat în scutece şi sugea la sânul mamei
sale, Fecioara Maria.
Cartea Apocrifă a Copilăriei lui Iisus 1:6—11

Lumina puternică din peşteră sugerează existenţa unei

forme de tehnologie mai avansată, care nu poate fi explicată.
Este strâns legată de un alt fenomen care a avut loc la naşterea
lui Iisus, apariţia stelei Bethleemului. De-a lungul anilor au
fost propuse mai multe explicaţii pentru apariţia acestei stele
strălucitoare, printre care şi aceea a convergenţei unui număr
de stele şi de planete la acel moment. Nu există nicio îndo­
ială că o astfel de convergenţă a avut loc în perioada naşterii
lui Iisus Hristos, dar este puţin probabil să fi fost o simpla
coincidenţă care să fi produs un asemenea efect cu cel descris
în Cartea Protoevangheliilor, capitolul al XV-lea, versetul 7:
„Am văzut o stea extraordinar de mare care strălucea printre
stelele cerului şi a cărei strălucire le depăşea pe toate celelalte,
încât nu se mai vedeau..." Nu există nicio planetă, stea sau
cometă sau o conjuncţie dintre cele menţionate care să poată
fi atât de luminoasă. Nu numai că strălucea atât de intens
încât făcea ca toate celelalte stele să fie invizibile, dar i-a şi
ghidat pe Cei Trei înţelepţi (Magi) de la o distanţă foarte
mare până la nou-născut. In capitolul al XV-lea, versetul 9,
povestea continuă astfel: „Şi astfel înţelepţii şi-au început
călătoria şi iată steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea
în faţa lor, până când s-a oprit deasupra peşterii unde se afla
nou-născutul alături de mama sa, Măria". Dar această poves­
te ciudată nu se termină aici. După ce au isprăvit lucrurile
pe care le aveau de făcut pentru Măria şi pentru fiul acesteia,
Iisus, steaua i-a îndrumat pe înţelepţi spre casele lor, înapoi
în Răsărit. Aşa cum stă scris în Cartea Apocrifă a Copilăriei
lui Iisus, capitolul al III-lea, versetul 3, „lumina pe care au
urmat-o până când au ajuns înapoi în ţara lor".
 Sclavii zeilor 215

Versiunea Bibliei este similară până în acest punct, dar

diferă în ceea ce priveşte locaţia. Afirmă cu tărie că Iisus s-a
născut într-o casă. Este aceasta o dovadă a aşa-ziselor editări
efectuate de diferitele concilii ale Bisericii. Cu siguranţă li
s-a părut că o peşteră nu era un loc potrivit de naştere pentru
noul Mesia. Iată ce se spune în Evanghelia Sfântului Apostol
Matei, capitolul al II-lea, versetele 9-13:

Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat şi iată steaua pe care

o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat
deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu
bucurie mare foarte. Şi, intrând în casă, I-au văzut pe Prunc împre­
ună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi,
deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar, luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale
s-au dus în ţara lor.

Iar pasajul se continuă cu fuga în Egipt:

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis

lui losif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt
şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul
ca să-L ucidă.

Aceste fapte sunt fascinante în lumina teoriei noastre

potrivit căreia Enlil şi acoliţii săi plănuiau şi manipulau toa­
te aceste întâmplări. Din nou avem dovada unor probleme
iminente, avem prezenţa îngerilor - de data aceasta într-un
vis în care îi avertizează şi pe Maria, şi pe Iosif. Aceste eve­
nimente subtile, dar importante arată cât de bine gândită a
fost această propagandă manipulatoare. Cum poţi să creezi
cât mai rapid un erou în ziua de azi? Înscenezi o tentativă de
asasinat asupra sa, dar, împotriva tuturor previziunilor, acesta
scapă. De data aceasta magii au fost aceia care au fost aduşi
 216 Michael Tellinger

pentru a împrăştia vestea în lumea civilizată despre adevă­

ratul Mesia care s-a născut şi a cărui viaţă se afla deja sub
ameninţare din partea autorităţilor nervoase. Nu ar trebui să
ne suprindă stategia excelentă din spatele acestui scenariu.
CIA şi alte servicii secrete guvernamentale sunt implicate
constant în acţiuni de manipulare similare asupra cetăţenilor.
Asta nu face decât să demonstreze cât de mult A D N am
moştenit de la zeii Nefilim. Şi astfel s-a răspândit instantaneu
ştirea că s-a născut Mesia. Până la urmă aveau toate dovezile.
Regele a auzit despre el şi dorea să-l omoare. Aşadar, trebuia
să fi fost Mesia! Este fascinantă coincidenţa că magii erau
din Răsărit şi faptul că Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte
a vieţii sale de după naştere tot în Răsărit, iluminându-se
şi învăţând culturile din acea zonă. Faptul că Iisus prove­
nea din clanul evreilor eseeni a devenit evident după ce un
membru al unui trib de beduini a descoperit Manuscrisele
de la Marea Moartă, în anul 1947. Iosif şi Iisus erau am­
bii eseeni, o sectă evreiască unică, cu tradiţii foarte diferite.
Această sectă avea legături puternice cu Arienii din Persia,
acesta fiind motivul pentru care Cei Trei Magi au venit de la
o distanţă atât de mare pentru a-l vedea pe noul născut. Se
pare că eseenii aveau toate atributele necesare unei societăţi
secrete. Era nevoie de câţiva ani de iniţiere înainte ca o per­
soană să fie admisă; ca parte a oficierii iniţiale trebuie depus
un jurământ de protejare a tuturor învăţăturilor secrete ale
Ordinului Essenilor şi, ceea ce este cel mai uimitor, trebuiau
ţinute secrete numele „îngerilor” care trăiau printre eseeni şi
printre comunităţile acestora.
Versiunea Barbarei Thiering cu privire la naşterea lui
Iisus de către o virgină este puţin diferită. După studierea
intensă a Manuscriselor de la Marea Moartă, ea a explicat că
Iosif, essean fiind, îşi practica principiile celibatului într-un
templu din cetatea Qumran. Celibatul era foarte important
pentru eseeni, fiind privit ca fiind cel mai sfânt mod de viaţă.
 Sclavii zeilor 217

Căsătoria şi sexul erau considerate profane şi, cu cât prac­

ticai mai mult timp celibatul, cu atât erai mai aproape de
Dumnezeu. Cel mai înalt ordin al eseenilor locuia în spa­
tele zidurilor groase de la Qumran, fiind lipsit de orice fel
de contact cu lumea. Membrii ordinului îşi dedicau viaţa lui
Dumnezeu, împărţinând tot ceea ce aveau, fără ca să deţină
vreun bun personal. Atunci când trebuiau să procreeze pen­
tru a-şi asigura descendenţa, părăseau temporar templul ca
să găsească o femeie potrivită. Perioada de curtare sau de lo­
godnă putea să dureze până la trei ani, după care avea loc o
primă căsătorie. Aceasta era perioada în care femeia rămânea
însărcinată. După o perioadă de aşteptare de trei luni, în care
era cel mai probabil să apară un avort, urma cea de-a doua
nuntă. Insă Maria a rămas grea cu Duhul Sfânt, ceea ce con­
form tradiţiei însemna că era încă virgină, pentru că, atunci
când a avut copilul, nu făcuse încă cea de-a doua nuntă. La
început, Iosif nu a dorit să aibă nimic de-a face cu copilul,
dar un înger l-a sfătuit să continue cu nunta, ca şi cum ar fi
fost cea de-a doua.
Eseenii credeau că preoţii şi leviţii reprezentau încar­
narea unor fiinţe divine sau „zei” sau „îngeri”. Faptul că Iosif
nu a întreţinut raporturi sexuale cu Maria după prima căsă­
torie şi totuşi aceasta a rămas însărcinată o făcea pe Maria să
fie considerată virgină. Iosif a fost avansat într-un rang infe­
rior al preoţimii şi al regilor, ceea ce l-a transformat într-un
„spirit”. Şi astfel misterul copilului care a fost conceput de
către „Spiritul Sfânt” îşi găseşte răspuns în rangul de care
aparţinea Iosif. Deşi această versiune este foarte interesantă,
mi se pare prea complicată, în vreme ce povestea din scri­
erea apocrifă se sprijină pe simplitate. William Bramley a
adus multe dovezi care subliniază descendenţa eseeneană a
lui Iisus, legând-o în acelaşi timp de societăţile secrete, cum
ar fi Frăţia şi Masonii Liberi, care întâmplător folosesc tot un
apărător simbolic.
 218 Michael Tellinger

Lipsa de informaţii despre viaţa tânărului Iisus este

supărătoare. Nu ar fi trebuit ca Mesia să fie idolul omenirii
în timp ce creştea, răspândind adevărul şi înţelepciunea de
la o vârstă fragedă? Cu siguranţă acesta ar fi fost lucrul care
trebuia făcut dacă ar fi vrut să-i impresioneze pe oamenii de
pretutindeni? Dar lucrurile nu au stat aşa. În schimb, Iisus a
fost trimis pe un pământ îndepărtat, unde a fost pregătit şi,
cel mai probabil, îndoctrinat pentru rolul important în marea
înşelătorie a omenirii. La vârsta de 12 ani, a apărut pentru
o scurtă perioadă de timp în faţa unor învăţaţi evrei, dar
apoi a dispărut pentru încă optsprezece ani. Zeii Anunnaki
erau mult prea bine cunoscuţi în Orientul Apropiat, Israel şi
Egipt. Enlil trebuia să găsească o locaţie mult mai discretă
pentru a-şi pregăti protejatul. În jurul vârstei de treizeci de
ani, Iisus a reapărut din senin ca să-şi înceapă scurta viaţă
de propovăduitor, care a durat numai trei ani, înainte de a
fi crucificat. Să analizăm practic această problemă. În lumea
modernă a mass-mediei şi a marilor bogăţii, ar fi foarte dificil
să creezi un brand internaţional în numai trei ani. Şi totuşi,
acum 2 000 de ani, un om a putut să devină un fenomen
global în numai trei ani? Activităţile de promovare din jurul
activităţilor sale şi felul în care s-a extins recunoaşterea sa mă
fac să cred că în spatele acestei mişcări magistrale se aflau
forţe puternice, cum ar fi cele ale zeilor Anunnaki. Însă Iisus
nu a avut un impact aşa de mare în vremea sa aşa cum am
fost făcuţi să credem. De fapt, a fost nevoie de 2 000 de ani
pentru ca Iisus să devină fenomenul pe care îl reprezintă în
ziua de azi, pentru că în timpul vieţii a avut doar un număr
mic de adepţi, iar predicile sale au cauzat multe probleme.
Dacă nu ar fi existat împăratul Constantin la aproximativ
300 de ani de la moartea lui Hristos, creştinismul ar fi rămas
probabil un mic cult religios.
Un număr important de istorici au dezvăluit o istorie
fascinantă a vieţii tânărului Iisus în Persia şi în Asia, mult
 Sclavii zeilor 219

prea detaliată pentru a putea fi considerată ca fiind fabricată

sau o coincidenţă. Nu are nicio legătură cu poveştile previ­
zibile care spun că Iisus a lucrat alături de tatăl său într-un
atelier de dulgherie. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, atunci
cine este responsabil pentru educaţia spirituală şi filosofică şi
cum de nu am auzit nimic despre el în toţi aceşti ani? Este
puţin probabil să fi trecut neobservat, dacă şi-a petrecut toată
viaţa în jurul Nazaretului. Obiceiul local spunea că băieţii
eseeni trebuiau să intre la mănăstire la vârsta de 5 ani ca
să primească educaţia potrivită. Unii istorici susţin că la fel
s-a întâmplat şi cu tânărul Iisus, care a ajuns la o mănăsti­
re de lângă Haifa, în apropierea Mării Mediterane. Motivul
pentru care Iisus pare să fi apărut pentru o scurtă perioadă
de timp în Noul Testament, la vârsta de 12 ani este acela al
pregătirii bar mitzvah-ului 1 său, după care a dispărut mis­
terios pentru o perioadă de încă optsprezece ani. Istoricii şi
realizatorii de documentare au depus o muncă asiduă pentru
cercetarea vieţii ascunse a tânărului Iisus. Cei mai mulţi din­
tre ei sunt de acord că Iisus a călătorit prin Asia, însuşindu-şi
principiile religioase ale liderilor spirituali. Probabil că aces­
te călătorii ale lui Iisus au fost suportate financiar de către
eseeni, ca urmare a faptului că religia lor avea rădăcini adânci
în religiile ariene şi zoroastriene, care îşi aveau originea în
Răsărit.
Manuscrisele antice budiste arată că Iisus şi-a pe­
trecut şaptesprezece ani în India şi Tibet, de la vârsta de
13 ani până la vârsta de 29 de ani. A fost atât student, cât
şi învăţător al oamenilor sfinţi budişti şi hinduşi. Povestea
călătoriei sale de la Ierusalim la Benares a fost consemna­
tă de istoricii brahmani, care şi în ziua de azi îl cunosc şi
1
Bar Mitzvah ori Bar Miţvâ reprezintă o ceremonie religioasă
evreiască (iudaică) de pasaj spre maturitate, corespunzând oarecum comu­
niunii, confimaţiunii sau primei împărtăşanii din creştinism şi care are loc
la vârsta de 13 ani. (n.tr.)
 220 Michael Tellinger

îl venerează sub numele de Sfântul Issa, „Buddha al brah­

manilor”. Această descoperire a fost făcută publică în 1894,
atunci când Nikolai Notovitch, doctor şi explorator rus, a
publicat cartea Viaţa necunoscută a lui Iisus Hristos. Notovitch
a călătorit foarte mult prin Afganistan, India şi prin spec­
taculoasele trecători de la Bolan, din zona Punjab, spre
pământurile stâncoase aride din Ladakh şi maiestuoasa vale
a Kaşmirului, de la poalele munţilor Himalaya. În cursul
uneia dintre aceste călătorii, desfăşurate în anul 1890, a vi­
zitat oraşul Leh, capitala Ladakh-ului, în apropierea căruia
se afla mănăstirea budistă Himis. Din cauza unui accident
în urma căruia şi-a rupt piciorul, Notovitch a avut ocazia
să petreacă o perioadă de timp la această mănăstire. În vre­
me ce se afla acolo, a aflat că budiştii deţineau dovezi antice
asupra vieţii lui Iisus Hristos. Notovitch a fost uimit şi,
după o muncă de cercetare, a descoperit o traducere tibetană
a unei legende şi a notat în jurnalul său de călătorie peste
două sute de versuri din documentul cunoscut sub nume­
le de „Viaţa sfântului Issa”. A aflat că „Issa” este traducerea
directă a numelui Iisus, care este folosită şi în prezent de
către musulmani. I-au fost arătate două volume mari şi în­
gălbenite care conţineau biografia sfântului Issa. Notovitch
l-a desemnat pe un membru al echipei sale să traducă vo­
lumele tibetane, în vreme ce el şi-a notat cu atenţie fiecare
vers în paginile jurnalului său. La reîntoarcere în Occident, a
existat o vie controversă asupra autenticităţii documentului.
A fost acuzat de şarlatanie şi a fost considerat un impos­
tor. În apărarea sa, el a încurajat formarea unei expediţii
ştiinţifice care să dovedească existenţa documentelor origi­
nale tibetane. Printre sceptici se număra şi călugărul hindus
Swami Abhedananda, un discipol al lui Sri Ramakrishna.
În anul 1922, Swami Abhedananda a făcut o călătorie până
la Ladakh, sperând să-l demaşte pe Notovitch ca impostor.
După ce l-a întrebat pe conducătorul lama despre sfântul
 Sclavii zeilor 221

Issa, i-a fost arătat un manuscris pe care l-a însemnat în no­

tele sale de călătorie. A fost uimit să descopere un manuscris
de 224 de versuri, tradus din bengaleză, aproape identic cu
acela despre care vorbise Notovitch. Abhedananda s-a con­
vins astfel de autenticitatea legendei despre sfântul Issa. În
1925, în timpul unei călătorii pe care o efectua prin Asia
Centrală, artistul şi filosoful Nicholas Roerich a întâlnit şi el
infamul manuscris. Unul dintre multele motive ale călătoriei
lui Rooerich era acela de a înregistra obiceiurile şi legendele
popoarelor din centrul Asiei. A publicat două dintre jurnalele
sale, Inima Asiei şi Altai-Himalaya, ambele conţinând astfel
de poveşti despre Sfântul Issa. Roerich susţine că mai impor­
tant decât existenţa manuscriselor este fenomenul cultural
generat de răspândirea legendei lui Iisus în aceste ţinuturi
izolate. În Altai-Himalaya el spune următoarele:

Oricine se îndoieşte de existenţa în Asia a unor astfel de le­

gende despre viaţa lui Hristos probabil că nu realizează imensa
influenţă pe care nestorienii2 au avut-o în toate părţile Asiei şi despre
felul în care multe dintre legendele aşa-zise apocrife s-au răspân­
dit în vremurile antice... Mulţi îşi aduc aminte rândurile din cartea lui
Notovitch, dar este minunat să descoperi la faţa locului, în diferite
variante, aceeaşi legendă despre Issa. Localnicii nu ştiu nimic despre
publicarea vreunei cărţi, însă cunosc legenda şi vorbesc cu mare
respect despre Issa. Cineva s-ar putea întreba care este legătura
musulmanilor, hinduşilor sau a budiştilor cu Issa. Însă mai important
este să remarcăm cât de vii sunt aceste idei măreţe şi cum au ajuns
ele chiar şi în locurile cele mai izolate. Nimeni nu ar putea să desco­
pere sursa acestor legende. Dar, chiar dacă provin din vechile scrieri

2 Nestorianismul a fost o doctrină creştină susţinută de patriar­

hul Nestorie al Constantinopolului (386-451), care atribuia lui Iisus două
esenţe: una umană (omul Isus) şi una divină (Logosul, Cuvântul, Hristos)
(n.tr.)
 222 Michael Tellinger

apocrife nestoriene, este interesant să vedem răspândirea şi

consideraţia pentru acest subiect. Este foarte important să auzim un
localnic, un hindus, povestind cum Issa a predicat lângă o mică fân­
tână de sub un copac de la marginea bazarului care nu mai există.
Analizând aceste indicaţii de natură fizică, vă veţi da seama de seri­
ozitatea cu care este tratat acest subiect.

Potrivit legendelor budiste, Issa a ajuns în Asia la

vârsta de aproape 13 ani şi a studiat sub îndrumarea unor
maeştri diferiţi, absorbind cât mai multe cunoştinţe în vreme
ce predica unele dintre cunoştinţele sale. În continuare, do­
cumentul arată că „Cel Binecuvântat” s-a întors în Palestina
după aproximativ şaisprezece ani, la vârsta de 29 de ani.
Aceste informaţii se potrivesc ca o mănuşă vieţii misterioase
a lui Iisus şi, din moment ce nu există alte întâmplări simi­
lare despre care să avem cunoştinţă, se pare că Iisus era un
om care călătorise mult şi învăţase multe lucruri înainte să-şi
înceapă munca de schimbare a lumii în Palestina. Legenda
sfântului Issa întăreşte legătura dintre eseeni şi Arieni atunci
când se spune că:

În cel de-al paisprezecelea an, tânărul Issa, Cel Binecuvântat,

a venit în acestă parte a Sindhului şi s-a aşezat printre Aryas.

Sindhul era o provincie din vestul Pakistanului, iar

aryas este termenul folosit pentru desemnarea Arienilor.
Legenda spune că Iisus a studiat sub îndrumarea preoţilor
arieni brahmanii albi, care au fost foarte bucuroşi de sosirea
sa. „Preoţii brahmani albi l-au întâmpinat cu bucurie”, spune
legenda. A fost învăţat să citească şi să înţeleagă Vedele şi cum
să predice şi să expună aceste scripturi hinduse. Dar Iisus a
început încă de tânăr să-şi arate adevărata faţă, afişând o lipsă
de interes pentru cultură şi având o atracţie faţă de castele
inferioare. A protestat împotriva practicilor discriminatorii şi
 Sclavii zeilor 223

l-a întrebat pe Dumnezeu de ce ar face o deosebire între co­

piii Săi. Sudra (oamenii din castele inferioare) nu aveau voie
să participe la citirea Vedelor şi le era interzis chiar să arunce
o privire asupra lor, pentru că ei erau condamnaţi la sclavie
veşnică în favoarea populaţiilor Brahman, Kshatriyas şi chiar
şi Vaishyas, care făceau parte din castele superioare. Iisus s-a
opus cu hotărâre filosofiei lor şi a pus la îndoială în mod des­
chis moralitatea lor. Aşa cum este scris în Legenda Sfântului
Issa, „Dumnezeu nu a făcut nicio deosebire între copiii Săi,
pe care îi iubeşte la fel de mult”, a spus Issa. Neluând în sea­
mă vorbele brahmanilor, Iisus a rămas împreună cu Sudras,
predicând împotriva populaţiilor Brahmane şi Kshatriyas.
„Cei care-l vor lipsi pe aproapele lor de fericirea divină vor fi
şi ei lipsiţi de ea. Brahmanii şi kshatriyanii vor deveni la fel ca
sudra şi vor sălăşlui pentru totdeauna cu Sudras.” Să notăm
că unii istorici folosesc cuvântul shudras pentru a-i desemna
pe sudra. La fel este situaţia şi pentru vaishyas şi vaishas.
Învăţăturile lui Issa din Asia sunt umitoare pentru
că reprezintă o oglindă a cuvintelor pe care Iisus le-a ros­
tit câţiva ani mai târziu. Să analizăm câteva dintre lucrurile
pe care le-a avut de spus, cu mult înainte ca poporul de pe
Pământul Sfânt să audă vorbele sale înţelepte.

Şi-a petrecut timpul în câteva oraşe antice din India, cum ar

fi Benares. Toată lumea îl iubea, pentru că Issa convieţuia în pace
cu Vaishas şi cu Sudras, pe care îi instruia şi ajuta. Dar brahmanii şi
kshatriyanii i-au spus că Brahma le interzice să se apropie celor care
au fost creaţi din pântecele şi picioarele sale. Vaishas aveau voie să
aculte Vedele doar cu ocazia sărbătorilor, iar Sudra nu aveau voie nici
să fie prezenţi la citirea Vedelor şi nici măcar să se uite la ele. Issa le-a
răspuns că omul a umplut templele cu toate monstruozităţile. Pentru
a aduce omagii metalelor şi pietrelor, omul şi-a sacrificat semenii în
care sălăşluieşte o fărâmă din Spiritul Suprem. Omul îi desconsi­
deră pe aceia care muncesc cu sudoarea frunţilor pentru a câştiga
224 Michael Tellinger

bunăvoinţa trântorilor care stau la masa bogaţilor. Dar aceia care-i

lipsesc pe fraţii lor de binecuvântarea comună vor fi şi ei lipsiţi de
această binecuvântare. Vaisha si Sudra au rămas încremeniţi de
uimire şi au întrebat ce ar putea să facă. Issa le-a răspuns: „Nu
veneraţi idoli. Nu vă gândiţi la voi mai întâi. Nu vă umiliţi vecinul.
Ajutaţi-i pe cei săraci. Susţineţi-i pe cei infirmi. Nu faceţi rău nimănui.
Nu vă lăudaţi cu ceea ce nu e al vostru şi care aparţine altora”. Mulţi,
auzind asemenea cuvinte, au hotărât să-l omoare pe Issa. Dar aces­
ta, fiind avertizat asupra acestui lucru, a părăsit acele locuri în timpul
nopţii. După aceea Issa a mers în Nepal şi în munţii Himalaya... „Păi,
săvârşeşte un miracol”, i-au cerut servitorii templului. Şi Issa le-a răs­
puns: „Miracolele au apărut din prima zi în care lumea a fost creată.
Acela care nu este conştient de ele este lipsit de cel mai important dar
al vieţii. Dar, vă spun vouă, duşmani ai omului, vai şi-amar de ace­
la care aşteaptă ca El să-şi demonstreze puterea printr-un miracol”.
Issa a predicat că omul nu trebuie să se căznească să vadă Spiritul
Veşnic cu ochii, ci să-l simtă cu inima şi să devină un suflet pur şi va­
loros... Să nu aduceţi ofrande umane, dar nici să nu ucideţi animale
pentru că toate îi sunt date omului pentru a se folosi de ele. Nu fura
bunurile altuia, pentru că asta înseamnă să furi de la aproapele tău.
Nu înşela, pentru că îţi va veni rândul să fii înşelat. Fereşte-te de
acela care îl îndepărtează pe om de la calea dreaptă şi care îi umple
pe oameni cu superstiţii şi prejudecăţi, care le întunecă vederea celor
ce văd şi care predică supunerea faţă de lucrurile materiale.
Atunci Pilat, conducătorul Ierusalimului, a dat ordine ca Issa să
fie prins şi adus la judecată, ca să nu trezească nemulţumirea popo­
rului. Dar Issa a spus: „Nu căutaţi calea dreaptă în întuneric, cuprinşi
de frică, ci adunaţi-vă forţele şi ajutaţi-vă între voi. Căci cel care îşi
ajută vecinul se ajută de sine. Am încercat să reînviu legea lui Moise
în inimile oamenilor. Şi vă spun vouă că nu înţelegeţi adevărata lor
însemnătate, pentru că voi învăţaţi răzbunarea, şi nu iertarea. Dar
înţelesul acestor legi este deformat”. Atunci conducătorul i-a trimis
la Issa pe servitorii săi deghizaţi care să-i supravegheze acţiunile şi
să-i comunice cuvintele pe care le adresa oamenilor. „Şi atunci spuse
 Sclavii zeilor 225

servitorul deghizat al conducătorului Ierusalimului apropiindu-se

de Issa, învaţă-ne, ar trebui să îndeplinim voinţa Cezarului sau să
aşteptăm mântuirea ce va să vină?" Dar Issa, recunoscându-l pe ser­
vitorul deghizat, i-a răspuns: „Nu ţi-am spus că vei scăpa de Cezar,
ţi-am spus că sufletul care este cufundat în păcat va fi mântuit de
păcat”. În acest timp, o femeie bătrână s-a apropiat de mulţime, dar
a fost împinsă. Atunci Issa a spus: Închinaţi-vă Femeii, mama uni­
versului, pentru că în ea stă adevărul creaţiei. Ea este fundaţia a
tot ceea ce este bun şi frumos. Ea este sursa vieţii şi a morţii. De
ea depinde existenţa omului, pentru că este susţinătoarea munci­
lor lui. Ea vă dă viaţă în durerile facerii, ea are grijă de voi atunci
când creşteţi. Binecuvântaţi-o! Onoraţi-o! Apăraţi-o! lubiţi-vă soţiile
şi onoraţi-le, pentru că mâine ele vor fi mamele şi strămoşii unei
întregi rase. Dragostea lor îl înnobilează pe om, îndulceşte amarul
inimii şi îmblânzeşte răul. Soţia şi mama sunt podoabele universu­
lui. Aşa cum lumina se desparte de întuneric, aşa şi femeia poate
să despartă în bărbat gândul bun de gândul rău. Cele mai bune
gânduri ale tale trebuie să se îndrepte către femeie. Adună-ţi de la
ele puterea morală de care ai nevoie, pentru ca să-i susţii pe cei
apropiaţi. Nu o umiliţi, pentru că vă umiliţi pe voi înşivă. Şi ceea ce
îi vei face unei mame, unei soţii, unei văduve sau unei femei aflate
în suferinţă la fel îi veţi face şi Spiritului". Aşa gândea Issa, însă Pilat
i-a ordonat unuia dintre subalternii lui să formuleze o acuzaţie împo­
triva lui Issa. însă acesta a spus: „Nu este departe vremea când prin
Voinţa Supremă oamenii vor fi curăţiţi şi uniţi într-o singură familie".

Este fascinant să asistăm la confruntarea dintre Iisus şi

unele dintre zeităţile sau îngerii care au condus Răsăritul. „În
apropiere de Lhasa era un templu de învăţătură care deţinea
foarte multe manuscrise. Iisus trebuia să se familiarizeze cu
ele. În acel templu se afla şi Meng-stem, un mare învăţat din
Răsărit.”
Acest tip de comportament a cauzat atât de multe
fricţiuni, încât un grup de preoţi albi au trimis servitori care
 226 Michael Tellinger

să-l omoare pe Issa. Cumva, el a fost avertizat împotriva aces­

tui complot şi a scăpat fugind în oraşul sfânt Djagguernat şi
mai departe pe pământurile budiste. Iisus a stat acolo timp
de şase ani şi a învăţat limba pali şi scrierile sacre budiste,
Sutrele. Legenda spune că Iisus „putea să predice perfect
manuscrisele sfinte”.
Acest gen de învăţătură este opus zeului răzbunător
din Vechiul Testament, acolo unde zeul alegea un popor fa­
vorit în detrimentul altui popor. Iisus a fost rebelul care a
predicat cu sinceritate că „toţi oamenii sunt egali”. Aceasta
a fost o mişcare strategică excepţională din partea lui Enlil,
care îl pregătea pe tânărul Mesia pentru ziua cea mare a reli­
giei omenirii: crucificarea.
Înainte ca Iisus să se întoarcă în Palestina el a predicat
şi a înfăptuit miracole în rândul omenilor din Asia, înviindu-i
pe unii din morţi. Iată un alt extras din traducerea cărţii lui
Roerich The Legend of St. Issa:

În cele din urmă, Iisus a a ajuns la o trecătoare din munţi şi

în oraşul Leh din Ladakh, acolo unde a fost acceptat cu bucurie de
călugări şi de oamenii din clasele inferioare... Şi Iisus a predicat în
mănăstiri şi în bazaruri; oriunde se adunau oamenii simpli era şi el
predicând. Nu departe de acest loc trăia o femeie al cărei fiu murise,
iar ea l-a adus la Iisus. Şi în prezenţa mulţimii Iisus şi-a întins mâna
asupra copilului şi acesta s-a ridicat vindecat. Şi mulţi şi-au adus copiii,
iar Iisus şi-a întins mâna deasupra lor şi i-a vindecat. Printre locuitorii
din Ladakh Iisus şi-a petrecut multe zile învăţându-i. Şi ei îl iubeau şi,
atunci când a venit vremea să plece, s-au întristat ca nişte copii.

Atunci când s-a întors în Palestina, Iisus avea 29 de ani

sau 30 de ani şi şi-a început imediat misiunea de predicarea
în public. Relaţia dintre el şi sponsorii săi esseni vădea semne
de mare încordare, mai ales din cauza lipsei de respect pe care
Iisus le-o arătase fraţilor Arieni din Asia. Essenii investiseră
 Sclavii zeilor 227

mult timp şi mulţi bani în Iisus şi erau nerăbdători ca el să

fie proclamat noul Mesia, dar Iisus nu voia să aibă nimic de-a
face cu aceste lucruri. Potivit anumitor istorici, el şi-a negat
descendenţa din David şi chiar le-a interzis discipolilor săi
să-l numescă Mesia, acesta fiind un alt exemplu al felului în
care abilul Enlil a implementat principiul dezbinării şi cu­
ceririi. În vreme ce autorii unor cărţi care tratează influenţa
zeilor Anunnaki asupra istoriei umane cred că Iisus a de­
venit un rebel în interiorul scenariului care i-a fost pregătit
de către „zeii cereşti”, eu am o ipoteză mult mai îngrozitoa­
re. Mesajul exact pe care trebuie să-l extragem din aceste
activităţi este precizia uimitoare cu care Enlil, comandantul
suprem Anunnaki, a orchestrat profeţiile mesianice. Zi cu
zi, pas cu pas, el a manipulat cursul evenimentelor, pregătin-
du-1 pe Iisus să devină martirul omenirii, în vreme ce acesta
continua să promoveze fără să-şi dea seama puterea zeului
său „bun”, Enlil, singurul şi unicul dumnezeu. Împreună cu
cărţile Vechiului Testament, ele oferă dovada de necontes­
tat a manipulării, controlului şi asupririi omenirii încă de la
începuturile ei. Nu există nicio altă cale pentru a accepta alt­
fel toate evenimentele confuze şi contradictorii din trecutul
nostru îndepărtat. Singurul răspuns valabil se află în desco­
peririle istorice care demonstrează sosirea zeilor Anunnaki
sau Nefilim pe Pământ, ceea ce a dus la un lanţ de eveni­
mente pe care nimeni nu le-ar fi conceput nici în cele mai
fanteziste visuri.
La confuzia generată de un Mesia, care a fost semă­
nată de zeii şi îngerii Anunnaki, se adăuga nevoia constantă,
afişată de oamenii acelei epoci, de a-l găsi pe acest Mesia am­
biguu. Nevoia lor disperată de a găsi un mântuitor era atât de
mare încât ei l-au proclamat pe Iisus ca noul Mesia, alimen­
tând astfel focul care mocnea. Dar încă o dată combustibilul
a fost pus de înşişi îngerii Anunnaki, cei care erau de fapt
agitatorii, împrăştiind cuvântul Mesia către oamenii din
 228 Michael Tellinger

toate locurile. În doar trei ani, Iisus a creat asemenea valuri

şi şi-a creat atât de mulţi duşmani, încât nici liderilor evrei
şi nici celor romani nu le era prea drag. El era un rebel care
crea în mod inconştient o moştenire care avea să fie folosită
cu măiestrie de un grup controlat de preoţi pentru conce­
perea Noului Testament, între anii 325 d.Hr şi 1150 d.Hr.
O concluzie uluitoare pentru capcana religioasă a Vechiului
Testament, care trebuia să evolueze într-o adevărată dramă
umană a iubirii necondiţionate, credinţei şi sacrificiului din
Noul Testament. Prin concluzia acestuia, Enlil a închis cap­
cana eternă a înrobirii prin intermediul dogmei religioase.
Un plan executat cu măiestrie de către zeul răzbunător de
care omenirea încă se teme şi în prezent.
Enlil a fostpărintele manipulării şi al propagandei. Spre
finalul Vechiului Testament el şi-a dat seama că omenirea
devine mai informată şi mai civilizată. Ceilalţi zei mai puţin
importanţi, aflaţi sub comanda lui Marduk, generau confuzie
printre oameni, făcându-i să nu mai ştie cui să se supună şi
pe cine să mai venereze. Să ne amintim că Marduk se procla­
mase zeu suprem şi că rivalitatea dintre el şi Enlil a constituit
fundalul principal al dramei omeneşti din timpurile biblice.
Însă oamenii evoluaseră, creierul lor funcţiona mai bine şi
aveau acum filosofi importanţi, matematicieni şi profesori
care educau omenirea într-un ritm foarte alert. Foarte rapid,
Enlil pierdea controlul asupra omenirii. Trebuia să vină cu un
plan iscusit ca să-şi reafirme supremaţia, astfel încât omeni­
rea să redevină temătoare şi supusă. Trebuie să ne reamintim
că în această perioadă mai exista o nouă subspecie de oameni
numită homo sapiens sapiens. Această nouă subspecie evoluată
a apărut în primele zile ale istoriei omenirii atunci când „Fiii
lui Dumnezeu au văzut fiicele omului şi s-au împreunat cu
ele” şi, făcând asta, au dat naştere imediat unui hibrid uman
care era mult mai inteligent şi mai evoluat. Toate dovezile
îi indică pe Arieni ca fiind primii „homo sapiens sapiens”.
 Sclavii zeilor 229

Aceşti oameni hibrizi au devenit o mare ameninţare pentru

Enlil şi au rămas o ameninţare pentru o lungă perioadă de
timp. Am arătat felul în care zeul şi „îngerii” săi însetaţi de
sânge au încercat să-i elimine pe cei care conspirau împo­
triva lor în Sodoma şi Gomora. Acest gen de persecuţie a
continuat de-a lungul anilor, în Biblie existând numeroase
exemple care o demonstrează. La început, Enlil a încercat să
reducă aceste activităţi rebele apelând la diferite metode de
oprimare, dar a eşuat. Istoria ne-a demonstrat că dictatorii
nu rezistă la nesfârşit. În cele din urmă, oamenii se vor ridica
împotriva asupritorului. Exact acest lucru s-a întâmplat şi cu
Enlil. În perioada de sfârşit a Vechiului Testament, Enlil şi-a
dat seama că era necesară o nouă strategie pentru restabilirea
controlului total asupra omenirii.
Principiul dezbinării şi cuceririi fusese introdus cu
succes, dar Enlil a testat procedeul capcanei religioase şi cu
alte prilejuri, cu alţi aşa-zişi profeţi. Se pare că zeii Anunnaki
plantau seminţele unei doctrine mesianice de multă vreme,
aşteptând răbdători pentru ca unul sau mai mulţi Mesia să
prindă rădăcini. Şi au reuşit! Biblia evreiască şi cea creştină
sunt pline de profeţi, dar unii au avut mai puţin succes decât
alţii. Un astfel de exemplu este prezentat în Cartea lui Enoh,
una dintre scripturile apocrife. Melchizedek era unul dintre
înalţii preoţi evrei care a avut o mare influenţă în vremea sa
şi care se pare că a fost adus pe lume de o virgină, bătrâna sa
mamă, Soparim.

Soparim, bătrână şi stearpă, l-a făcut pe Melchizedek fără a se

împreuna cu bărbatul ei.
Cartea a doua a lui Enoh, versetul 71

Enoh scrie că Soparim se afla la menopauză şi că nu

avusese copii toată viaţa ei, atunci când brusc s-a simţit în­
sărcinată. Deşi în această situaţie nu am citit despre prezenţa
 230 Michael Tellinger

niciunul înger, cred că trebuie să fi fost prezent unul, la fel ca

în celelalte cazuri în care au născut virgine, ca să se asigure
că recipientul fusese receptiv la procesul de fertilizare pe care
îl suferise. Enoh trebuie să fi avut un soi de contact cu zeii
care l-au folosit ca purtător de cuvânt pentru profeţia venirii
lui Melchizedek şi a altui Mesia, care va fi cel mai puternic
dintre toţi. Prin folosirea în acest fel a unor profeţi întâm­
plători, zeii au dat naştere unei aşteptări în rândul oamenilor
cu privire la multe lucruri divine şi la salvarea de la munca
istovitoare de pe Pământ. Li s-a promis viaţa veşnică în casa
domnului şi alte experienţe fantastice. Dar doar dacă se com­
portau corect tot timpul şi se supuneau orbeşte zeului. Este
copleşitor că începând din acele zile nu s-a schimbat nimic
cu adevărat în religiile omenirii şi că frica de pedeapsa divină
este probabil mai puternică ca niciodată.

Şi după aceea, în ultima generaţie, va fi un alt Melchizedek,

primul dintre cei doisprezece preoţi. Şi acesta din urmă va fi condu­
cătorul tuturor, un mare arhiereu, Cuvântul şi puterea lui Dumnezeu,
care va face miracole mai măreţe şi mai glorioase decât toţi cei di­
naintea sa.

Ce promisiune minunat de amăgitoare pe care a făcut-o

unei comunităţi de oameni confuzi, lipsiţi de identitate!
Minunile nu se opresc aici. Tradiţia hindusă conţine multe
legende cu privire la fiinţe omeneşti neobişnuite care au fost
concepute şi născute în condiţii speciale. Să aruncăm o privi­
re asupra poemelor biblice. Buddha a fost născut din pântece,
spre deosebire de mulţi alţi zei hinduşi. Şi în acest caz a existat
o constelaţie luminoasă care a semnalat naşterea miraculoasă
a unui mare profet şi învăţător. Felul în care a fost conceput
de către mama sa, Maya, a fost foarte neobişnuit: ea a căzut
într-o transă adâncă în care un elefant regal alb părea să intre
în corpul ei, fără să-i producă nicio durere sau disconfort.
 Sclavii zeilor 231

În timpul sarcinii, Maya nu s-a simţit obosită sau deprimată.

Legenda care înconjoară conceperea şi naşterea lui Buddha,
conform cărţii Buddhist Scriptures, scrisă de Edward Conze,
sună în felul următor:

Şi a ieşit din haos, aşa cum îi stă bine unui Buddha. Nu a intrat
în lume în felul obişnuit, ci a apărut ca unul care a coborât din cer.

Acest lucru înseamnă că Buddha avea trăsături ariene,

la fel ca Enki şi ceilalţi zei Anunnaki? Dacă da, atunci cine
era tatăl său, al cărui ADN îl moştenise?

Şi, fiind angajat în practica meditaţiei de mai multe ere, acum

se născuse pe deplin conştient şi nu lipsit de gânduri şi tulburat, aşa
cum sunt alţi oameni. Atunci când s-a născut era atât de strălucitor
şi de neclintit, încât părea ca şi cum un soare tânăr se coborâse pe
pământ.

Suntem din nou martorii unei lumini strălucitoare sau

a unei alte forme de strălucire ca şi în cazul peşterii în care
s-a născut Hristos.

Şi, atunci când oamenii priveau lung la stălucirea sa orbitoare,

le lumina ochii la fel ca luna. Razele sale radiau o culoare precum
cea a preţiosului aur şi luminau tot ce se afla împrejur. Imediat a făcut
şapte paşi, cu un mers rapid şi ferm. Astfel a intrat în constelaţia celor
şapte profeţi. Cu ajutorul unui leu a supravieţuit celor patru carturi şi a
rostit aceste cuvinte pline de înţeles pentru viitor: Am fost născut pen­
tru iluminare, pentru binele tuturor vieţuitoarelor. Aceasta este ultima
dată când am fost născut în această lume a devenirii.

Pe baza diferitelor date de naştere ale profeţilor, popo­

rul lui Israel aştepta ca şi naşterea lui Mesia să fie înconjurată
de semne cereşti miraculoase, care vor semnala începutul
 232 Michael Tellinger

Apocalipsei, atunci când poporul ales al lui dumnezeu va

fi luat la ceruri. Şi evreii aşteptau ca vizitele îngerilor şi în­
tâmplări miraculoase să însoţească conceperea lui Mesia, aşa
cum părea că se întâmplase timp de multe secole înainte. La
vremea când s-a născut Hristos, evreii erau disperaţi să aibă
un Mesia, dar aveau deja un set de idei prestabilite despre
ce-ar fi presupus această treabă. Şi cu siguranţă nu semăna cu
ceea ce Iisus a început să predice la întoarcerea sa din Asia.
Evreii îşi doreau de multă vreme un Mesia luptător care să-i
scoată din sclavie şi din suferinţă. Voiau să li se spună că ei
sunt poporul ales al lui dumnezeu şi că acesta venise ca să-i
salveze, nu să le spună că toţi oamenii sunt egali în ochii lui
dumnezeu sau să întoarcă şi celălalt obraz! Dar, din nefericire
pentru ei, brusc mesajul din Vechiul Testament s-a schimbat
dramatic, iar Iisus a luat asupra sa situaţia lipsită de speranţă
a speciei sclave. El credea că îi putea învăţa şi că-i va putea
salva cu adevărat. Habar nu avea că exista un plan mult mai
mare şi mai îngrozitor pus la cale de Anunnaki care-i croi-
seră destinul. Odată ce şi-au dat seama că personajul Iisus
este bine înrădăcinat în rândurile unui grup tot mai mare
de adepţi loiali, nu s-au dat înapoi de la nimic ca să-l ridice
pe Iisus la cel mai înalt nivel de divinitate. În Evanghelia
Sfântului Apostol Matei găsim un bun exemplu în sprijinul
acestei teorii, atunci când, după botezul lui Iisus, zeii apelea­
ză la un element pentru a consolida acest moment în istoria
omenirii.

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile

s-au deschis, şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un
porumbei şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al lll-lea,
versetele 16-17
 Sclavii zeilor 233

Începem să suspectăm faptul că Iisus nu voia să-şi

continue chinul după ce şi-a dat seama ce se întâmplă. În
grădina Ghetsimani îl întreabă de două ori pe dumnezeu
dacă s-ar putea „să nu bea acest pahar”, ceea ce înseamnă, de
fapt, că dorea încetarea acestui supliciu.

Întristat este sufletul Meu până la moarte... a căzut cu

faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este
cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!... Căci duhul este
osârduitor, dar trupul este neputincios. Iarăşi ducându-se, a
doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu pu­
tinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVI-lea,
versetele 38-42

Din aceste cuvinte reiese clar că Iisus îşi pierduse in­

teresul pentru chestiunea mesianică. Dar adevăratul moment
culminant, care dezvăluie teribilul secret al manipulării lui
Iisus, a avut loc chiar înainte ca acesta să moară. Dacă ştia cu
adevărat ce-i aşteaptă, de ce ar mai fi spus următoarele cuvinte:

Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând:

Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
pentru ce M-ai părăsit?
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVII-lea,
versetul 46

De ce ar fi simţit aşa, brusc, Iisus că a fost părăsit sau

uitat? Se aştepta să fie ajutat de cineva? Cu siguranţă că ar fi
trebuit să fie la curent cu soarta care-l aştepta şi că va zgân-
dări ura autorităţilor care nu-l vor lăsa să scape nepedepsit cu
un atfel de comportament atât de arogant, îndreptat împo­
triva sistemului. Dacă era conştient pe deplin de implicaţiile
acţiunilor sale, atunci de ce se aştepta ca dumnezeu să-l
 234 Michael Tellinger

salveze? Până la urmă, se presupunea că Iisus este dumne­

zeu personificat în formă umană. Oare ştia cu adevărat că
trebuia să moară pentru omenire? Poate că nu! Este posibil
ca drumul care-i fusese prevăzut de către marile puteri să nu
includă şi capitolul final, care s-a încheiat cu o crucificare
groaznică?
Un alt exemplu al amestecului zeilor Anunnaki în
prinderea în capcană a omenirii este cel al naşterii şi vieţii
profetului Mahomed. Se spun foarte multe poveşti extra­
ordinare despre naşterea marelui profet. În ora facerii sale
o lumină strălucitoare a luminat deasupra întregii lumi, de
la Est la Vest. Iată un fragment care descrie acest episod:
„Atunci când s-a născut Mahomed, corpul său era curat şi
nu avea niciun cusur fizic, era deja circumcis şi avea deja tă­
iat cordonul ombilical. La vârsta de patru ani, Mahomed a
fost vizitat de îngeri. Aceştia i-au deschis trupul şi au luat o
picătură neagră din inima sa în vreme ce i-au spălat părţile
interioare cu zăpadă topită dintr-o cupă de aur.” Mai sunt
multe ale elemente din folclorul islamic care implică şi spri­
jină ideea unei naşteri virgine.
Paranoia pierderii controlului asupra speciei scla­
ve este vizibilă cu claritate şi în evenimentele care au dus
la recitarea Coranului. În introducerea scrisă pentru Coran,
N.J.Dawood scrie că, înainte ca lui Mahomed să i se dea che­
marea, lumea arabă venera mulţi zei, pe care îi numea „fiicele
lui Allah”. Unele dintre aceste zeităţi erau femei, cum ar fi
Al-Lat, Al-Uzza şi Manat. Aceasta era o altă zonă în care
Enlil şi zeii Anunnaki trebuiau să treacă la acţiune înainte de
a pierde şi mai mult controlul, permiţându-le oamenilor să
se organizeze împotriva sa. Puterea Bisericii creştea, dar încă
nu atinsese nivelul acela terifiant din timpul Cruciadelor de
câteva secole mai târziu. În acest timp, asta se întâmpla la 610
ani după naşterea lui Iisus, specia sclavă încă nu-şi însuşise
învăţăturile lui Iisus, potrivit cărora trebuia să venereze un
 Sclavii zeilor 235

singur dumnezeu şi că singura cale spre „rai” era prin inter­

mediul acestui dumnezeu. Aşadar, „zeul” care-l inventase pe
Iisus avea nevoie de un alt mesager. Celebra poveste în care ar­
hanghelul Gabriel apare în faţa lui Mahomed seamănă foarte
bine cu aceea a legării Mariei şi a lui Iosif, spre suprinderea
acestora şi împotriva voinţei lor. Mahomed avea să devină
un profet urmat de poporul care se temea de răzbunarea vio­
lentă a dumnezeului său. Potrivit tradiţiei musulmane, într-o
noapte de Ramadan din anul 610 d.Hr., arhanghelul Gabriel
a apărut în faţa lui Mahomed, în vreme ce acesta dormea sau
se afla în transă, şi i-a spus: „Recită!” Mahomed l-a întrebat:
„Ce să recit?” Celălalt a repetat porunca de trei ori până când
arhanghelul i-a spus: „Recită numele Domnului tău creator,
care te-a creat din cheaguri de sânge”.
Această exprimare se potriveşte perfect cu tăbliţele
sumeriene care vorbesc despre crearea lui Adam de către
zeii Anunnaki. Ceea ce face ca acest eveniment să devină şi
mai interesant este faptul că prima traducere a Coranului în
limba engleză conţinea şi expresia Domn al creaţiei, care de
atunci a fost schimbată în Domn al Universului în ediţiile
ulterioare. Pentru un cititor obişnuit aceasta este o schimbare
subtilă, dar privită prin perspectiva înţelegerii activităţii ze­
ilor Anunnaki pe Pământ, ea capătă un alt înţeles. Expresia
Domn al creaţiei era mai potrivită, dar nu era suficient de
grandioasă pentru adepţii lui Mahomed. Încă o dată avem
de-a face cu teribila confuzie între dumnezeu şi Dumnezeu,
primul dintre ei fiind cel care a ţinut omenirea prizonieră pe
Pământ într-o frică perpetuă faţă de Dumnezeu.
Întregul concept legat de îngeri m-a tulburat din­
totdeauna. Pe cuvânt! De ce ar avea nevoie în ceruri
„atotputernicul” şi omnipotentul Dumnezeu de o grămadă
de forme spirituale inferioare în formă materială ca să-i ducă
la îndeplinire poruncile? Să comunice mesaje, să transmită
avertismente şi ameninţări şi să facă distrugeri în numele
 236 Michael Tellinger

său? Dumnezeu poate realiza toate interacţiunile cu oame­

nii într-o clipită, în loc să apeleze la instrucţiuni anoste,
ameninţări şi la monitorizarea oamenilor care au avut un
comportment aparent păcătos şi au conspirat împotriva sa!
Pur şi simplu nu are sens.
Mai există şi alte exemple ale posibilului amestec al
zeilor Anunnaki sau Nefilim în controlul asupra omenirii.
Multe sunt ţinute ascunse de frica ridicolului. Se pare că oa­
menii secolului al XXI-lea nu sunt aşa de dornici să susţină
că au fost vizitaţi de îngeri cum erau rudele lor din vremurile
antice. Un astfel de episod a avut loc în anul 1820, atunci
când tânărul Joseph Smith a avut prima întâlnire cu ceea ce
el a descris ca fiind un „înger”, care s-a întors de câteva ori
pentru a repeta exact acelaşi mesaj despre condamnarea şi
distrugerea omenirii. Felul în care tânărul Joseph îşi relatează
povestea indică posibilitatea ca mesajul să fi fost o înregis­
trare care i-a fost redată de mai multe ori în timpul aceleiaşi
nopţi. A fost teleportat în dormitorul său, lăsându-i pe înger
„să plutească.” Mesajul se încheia cu ieşirea pe fereastră a
îngerului într-o coloană de lumină până a dispărut în cer.
A doua zi, a primit acelaşi mesaj de la acelaşi înger, în vre­
me ce se afla pe câmp. Îngerul s-a şi prezentat, spunând
că-i cheamă Moron, şi i-a vorbit lui Joseph despre nişte
plăci vechi de metal care conţin istoria Americii de Nord.
Joseph trebuia să le găsească şi să le traducă. Şi aşa s-a născut
Biserica Mormonă, care astăzi numără milioane de adepţi.
Mi se pare incredibil de deranjant să iau în calcul po­
sibilitatea ca Dumnezeu să fi petrecut aproape 13 000 de ani,
de la apariţia civilizaţiei, punând la punct o succesiune de
mesia şi profeţi care să-i avertizeze pe oameni cu privire la
comportamentul lor păcătos. Apoi să aleagă o populaţie fa­
vorită în detrimentul alteia şi să o decimeze pe aceea care
„complotase şi conspirase” împotriva lui. Cum ar putea oa­
menii să conspire împotriva unui Dumnezeu atotputernic?
 Sclavii zeilor 237

Pot să înţeleg cum oamenii ar putea să conspire împotriva

unei entităţi fizice sau chiar a unei zeităţi, atunci când îşi dau
seamă că acele zeităţi care le fac rău sunt vulnerabile. Dar
aceasta a fost strategia divizării şi a supunerii care a fost ino­
culată în oameni de către Enlil şi hoardele sale de „îngeri”,
care par să-i fi executat toate poruncile timp de mii de ani.
Dacă au existat vreodată dovezi clare asupra faptului
că oamenii antici trăiau cu frica zeităţilor cereşti, acestea
există din abundenţă în scripturile hinduse. Vedele, poemele
sacre hinduse, care aparent au fost transmise în formă orală
timp de 10 000 de ani şi care au fost scrise în cele din urmă în
limba sanscrită, sunt pline de trimiteri către o multitudine de
zei care afişau toate trăsăturile umane violente pe care le-am
descris anterior. Cea mai şocantă caracteristică este din nou
gena violenţei. Dacă Vedele sunt într-adevăr într-atât de
vechi pe cât par, ele reprezintă o mărturie vie a interacţiunii
constante dintre zei şi omenire, în trecutul îndepărtat în care
omul era crescut în aşa-zisa civilizaţie de către zeii Anunnaki
sau Nefilim. Potrivit părerii exprimate de Richard Thompson
în cartea sa Alien Identities, în vechile scripturi indiene există
multe referiri la intervenţii „nonumane”. Am pornit în cău­
tarea unor asemenea referinţe şi am fost uimit de referirea
constantă la cuvinte precum sacrificiu, frica de zei, pedeapsă,
recompensă, bogăţie, zeiţe care iubeau muritori, nemurire,
dispensa de la suferinţă, petreceri în compania zeilor, aur,
averi, victorii împotriva duşmanului, care de luptă pe cer, ra­
zele strălucitoare de lumină ale zeului şi mii de alte aluzii
care nu pot fi explicate în termeni istorici, ci mai degrabă
prin simţul practic din prezent. Dovezile despre manipularea
oamenilor de către zeităţile cereşti se aştern pe sute de pagini
din poemele Vedice sacre. Acest gen de manipulare a continu­
at în decursul anilor cu Biblia, Kabala, Coranul şi mii de alte
documente care nu au fost aduse niciodată în prim-plan, cum
ar fi cărţile apocrife ale Bibliei şi scrierile altor comunităţi
 238 Michael Tellinger

religioase. În final, trebuie să recunosc că strategia folosită de

zeii Anunnaki a funcţionat foarte bine. Deşi s-a întins pe o
perioadă îndelungată de timp, în accepţiunea temporală de
pe Pământ, adesea părând a fi foarte dezorganizată, zeii pre­
istoriei noastre, Anunnaki, şi-au îndeplinit obiectivul. I-au
divizat pe oameni, întorcându-i pe unii împotriva celorlalţi,
şi i-au învins cu ajutorul fricii.
Aşadar, acum că avem o viziune mai clară a evenimen­
telor ciudate care înconjoară naşterile şi vieţile unora dintre
profeţii din istoria omenirii, putem să încercăm să răspun­
dem la întrebarea cine a fost cu adevărat Iisus Hristos. Pe
unii cititori frica inoculată de o simplă sugestie că Iisus ar
fi altcineva decât Fiul lui Dumnezeu îi va împiedica să par­
curgă această parte a cărţii. Am părerea fermă că Iisus a fost
doar unul dintre numeroşii profeţi sau mesia care au fost
planificaţi cu atenţie de către zeii Anunnaki, în încercarea
de a menţine omenirea aliniată, temătoare şi supusă marilor
zei care au condus lumea şi care este posibil să o conducă şi
în prezent.
Dacă vi se pare absurd, puneţi-vă următoarea întrebare:
cele mai mari organizaţii care ne controlează viaţa de zi cu zi
sunt conduse de grup mic de oameni care, practic, hotărăsc ce
branduri consumăm, cum ne îmbrăcăm, la ce emisiune de te­
leviziune ne uităm, ce maşini conducem, ce bere bem şi unde
mergem în vacanţe. Cât de des vedem acest grup de decizie în
birourile de şedinţă plănuind următorul nostru mod de trans­
port? Niciodată. Îl acceptăm pur şi simplu atunci când apare
şi ne vedem de vieţile noastre. Dar credem că „ştim” că există
un astfel de grup de oameni care iau aceste decizii care ne vor
influenţa puternic vieţile. Ştim că există un grup de oameni
care controlează preţul petrolului, dar nu ştim ce se întâmplă
în timpul întâlnirilor lor în care este planificat viitorul nos­
tru. Trăim pur şi simplu cu consecinţele acestui plan. Vieţile
noastre sunt controlate de un număr relativ mic de industrii
 Sclavii zeilor 239

principale şi de un număr mic de oameni care conduc acele

industrii, dar acceptăm pur şi simplu că aşa stau lucrurile şi
că este adevărat că nu prea putem face mare lucru în legătură
cu asta. Puterea absolută pe care o deţin giganţii industriei
mondiale este, practic, invulnerabilă. Ar trebui, aşadar, să nu
fim surprinşi să aflăm că ar putea să existe un mic grup de
vechi „zei” Anunnaki care încă mai trăiesc printre noi şi ne
controlează vieţile în feluri pe care nu le putem înţelege şi nu
le putem vedea.
În ceea ce-i priveşte pe Iisus, se pare că el a avut
cel mai mult succes dintre toţi acei Mesia care au fost
implementaţi. Este acela care a prins rădăcini şi care a cap­
tat inimile şi imaginaţia omenilor din vremea sa, în timp ce
restul profeţilor s-au bucurat de un succes moderat. Pentru
zeii care l-au planificat şi l-au plasat în lume, Iisus a repre­
zentat o mare realizare şi posibil şi o mare surpriză, pentru
că a avut succes acolo unde mulţi alţii eşuaseră înaintea lui.
El a reuşit să planteze seminţele supunerii, dar a şi perpe­
tuat frica de dumnezeu, în vreme ce a răspândit inconştient
printre oameni principiul dezbinării şi conducerii. Şi astfel
zeii Anunnaki au repurtat o altă victorie importantă asupra
speciei sclave umane, pe care au ţinut-o înrobită şi supusă
pentru încă 2 000 de ani. Cine ştie cât de mult timp va mai
controla frica lumea noastră, înainte ca noi să fim capabili
să scăpăm din capcana creatorilor noştri, stăpânilor noştri,
a dumnezeului nostru cu literă mică, pentru ca să putem să
ne îndreptăm spre infinita comunitate universală a fiinţelor,
care trăiesc alături de adevăratul Dumnezeu. Cel universal,
care nu are nevoie de ofrande de aur sau de jertfe de carne şi
care nu afişează nicio nevoie de a pedepsi omenirea pentru
nesupunere: Dumnezeul care nu alege un om preferat în de­
trimentul altuia.
Dar cel mai convingător argument, care susţine ideea
că Iisus a fost un martor nevinovat şi un Mesia întâmplător,
 240 Michael Tellinger

provine din cartea Barbarei Thiering, Jesus of the Apocalypse:

The Life of Jesus After the Crucifixion. Cei mai mulţi oameni
vor fi şocaţi să afle că povestea lui Iisus nu a luat sfârşit oda­
tă cu crucificarea şi cu învierea. Thiering prezintă dovezi,
cele mai multe din cartea Apocalipsei, care arată că Iisus
a trăit o viaţă retrasă, desfăşurând activităţi antiromane,
împreună cu cei doi fii şi cu fiica sa. Aflăm că până să fie
crucificat el era deja căsătorit cu Maria Magdalena. Prima
lor căsătorie a avut loc în luna septembrie a anului 30 d.Hr.,
la scurt timp după ce Iisus şi-a început misiunea de pro­
povăduire. Ar trebui să ne aducem aminte că există dovezi
copleşitoare care demonstrează că Iisus s-a născut în anul
7 Î.Hr., ceea ce l-ar face cu şapte ani mai bătrân decât ne lasă
să credem cărţile de istorie. Cea de-a doua nuntă a avut loc
în intervalul dintre lunile martie şi mai din anul 33 d.Hr.,
potrivit obiceiurilor locale, atunci când ştiau că Maria
Magdalena era însărcinată de mai mult de trei luni, iar o pier­
dere de sarcină era mai puţin probabilă. Însă era o perioadă
tulbure pentru Mesia, iar acesta a fost şi anul execuţiei sale.
În luna septembrie a aceluiaşi an, Maria Magdalena a năs­
cut o fetiţă, primul copil al cuplului. Iisus a înviat din morţi,
corpul său a dispărut misterios din mormânt, iar un înger
le-a spus Mariei Magdalena şi prietenilor săi că Iisus a în­
viat în a treia zi, aşa cum promisese că va face. Se pare că
aceşti îngeri de nestăpânit apar de fiecare dată când este po­
sibil să se ivească necazuri pentru zeii Anunnaki. Iisus şi-a
început campania antiromană împreună cu discipolii săi şi
cu un număr tot mai mare de revoluţionari. Ei au luptat
împotriva împăraţilor Agrippa I, Caligula, Agripa al II-lea
şi a altor lideri romani. În anul 37 d.Hr., s-a născut primul
fiu al lui Iisus, Justus. În luna martie a anului 44 d.Hr., s-a
născut şi cel de-al doilea fiu, iar în septembrie în acelaşi an,
mariajul său cu Maria Magdalena a luat sfârşit. A călătorit
foarte mult, căutând sprijin pentru lupta sa: în Cipru, Asia
 Sclavii zeilor 241

Mică, Roma, Efes şi la Filipi, acolo unde s-a căsătorit cu o

femeie numită Lydia, în anul 50 d.Hr. Şi-a continuat călăto­
ria până când a murit în anul 70 d.Hr., la vârsta de 76 de ani,
cel mai probabil la Roma. întrucât un astfel de glosar re­
velator este şocant pentru majoritatea religiilor, Thiering
demonstrează în detaliu aceste evenimente. Dar să ne în­
toarcem la înviere, pentru că din acest punct lucrurile iau o
altă turnură în scripturi şi se ridică multe întrebări legate de
ceea ce s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu după ce a înviat
din morţi. Peştera şi reacţiile celor care au venit în căutarea
lui Iisus sunt învăluite de activităţi suspicioase. Se pare că în­
gerul a reuşit să le anihileze orice capacitate gărzilor, acestea
„devenind asemenea unor oameni morţi”. Zeii au folosit-o
pe Maria pentru a răspândi vestea că Iisus a înviat.

Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei,
ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVII-lea,
versetele 65-66

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a

săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie,
ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul
Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea dea­
supra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă
ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut
ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu
că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi.
Nu este aici: căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul
unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a scu­
lat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi
vedea, lată v-am spus vouă. Iar plecând ele în grabă de la mormânt,
cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
 242 Michael Tellinger

Dar, când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâm­
pinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele
Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi, Duceţi-vă şi
vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al XXVIII-lea,
versetele 1-10

Şi astfel a început viaţa revoluţionarului Iisus după

învierea sa. Iisus, Simon, Marcu, Ioan, Petru, Matei şi alţii
au desfăşurat atât de multe activităţi încât mintea nu le poa­
te concepe, iar scepticilor le recomand lectura cărţii Jesus of
the Apocalypse. Ce s-ar fi putut întâmpla cu Iisus după aceste
evenimente? Cum ar fi putut Fiul lui Dumnezeu - Mesia
popoarelor - să dispară brusc de pe faţa Pământului? Dacă a
supravieţuit şi a trăit mai departe, atunci de ce nu şi-a conti­
nuat în vreun fel munca de propovăduire? De ce s-a ascuns?
Cea mai mare surpriză o avem atunci când vine vorba despre
părerea lui Iisus despre evenimentele care privesc viaţa sa.
Era atât de deziluzionat de tot ceea ce a făcut, încât după
înviere a dispărut din vizorul publicului şi a continuat să tră­
iască alături de soţia şi de copiii săi până la vârsta de 76 de
ani, ducând viaţa unui activist împotriva Imperiului Roman.
Dar de ce împotriva romanilor? Iisus nu era prost, călătorise
extrem de mult, avea o educaţie bună şi vederi largi. Trebuie
să-şi fi dat seama că era folosit de zei ca simbol de imagine
şi purtător de cuvânt. Zeii se prezentau drept Dumnezeul
universului, Dumnezeu cu majusculă. Probabil că a fost
un mare şoc pentru el să afle că nu acesta era adevărul şi
că fusese puternic manipulat, minţit şi ghidat greşit de că­
tre zeităţile Romei. I-a fost clar că aceştia erau, de fapt, zeii
Romei, zeii abili şi manipulatori care controlaseră lumea încă
de la începuturi.
Asta l-a făcut pe Iisus să se retragă şi, alături de adepţii
săi, să înceapă o campanie de rezistenţă clandestină împotriva
 Sclavii zeilor 243

acelor zei romani. Ei şi-au dat seama că zeii nu erau infaili­

bili şi că oamenii se puteau ridica împotriva lor. La fel cum
făcuseră şi predecesorii săi din oraşele Sodoma şi Gomora în
vremea lui Avraam - prima formă de rezistenţă organizată
împotriva zeilor. Nu pot explica de ce Fiul lui Dumnezeu
care a supravieţuit execuţiei sale a dispărut atunci când avea
atât de mulţi adepţi. În anii de după moartea sa, mişcarea
creştină s-a dezvoltat constant, dar, de fapt, era o mişcare al
cărei scop era acela de a-i discredita pe zeii Anunnaki ro­
mani, în vreme ce oferea poporului o nouă realitate spirituală
pe care Iisus şi-o însuşise în timpul anilor petrecuţi în Asia.
Este ironic faptul că Mesia, cel care a fost introdus şi mani­
pulat de către zeităţile inferioare pentru a păstra omenirea
înrobită prin intermediul fricii, s-a întors împotriva creato­
rilor săi şi a început să predice despre o putere spirituală mai
mare a universului. Dar istoria a amestecat totul, iar bietele
mase de credincioşi din ziua de azi nu ştiu către cine se roagă.
Mesajul pe care Hristos l-a lăsat după moartea sa nu a fost
reţinut şi înţeles cu limpezime, dar şi-a creat un loc în marele
amestec de religii şi este în continuare la fel de confuz şi în
secolul al XXI-lea. Numărul mare de mişcări creştine diferite
stau mărturie pentru dezvoltarea ciudată a Bisericii Creştine.
Disperarea zeilor Anunnaki devine evidentă atunci
când aceştia încearcă să creeze profeţi şi Mesia noi, aşa cum
se întâmplă în cazul lui Mahomed care a fost constrâns de
un înger să recite numele Domnului. Pe măsură ce timpul a
trecut şi oamenii au ieşit din Evul Mediu întunecat şi din
Renaştere, activitatea zeilor pare să se fi diminuat. Ei şi-au
îndeplinit cu succes ceea ce-şi propuseseră: să menţină specia
sclavă umană ignorantă, divizată, credincioasă şi înspăimân­
tată de mânia lui dumnezeu. Şi iată-ne acum, la aproximativ
200 000 de ani de la crearea noastră, trecuţi prin multe stadii
de dezvoltare, civilizaţie, mecanizare şi acum tehnologie. Şi
în continuare nu ştim cine suntem şi de unde venim. Din
 244 Michael Tellinger

totalul populaţiei lumii 70% se agaţă de un sistem religios

fanatic care promite să ofere izbăvirea maselor de păcătoşi
din lume. Indiferenţi faţă de realizările tehnologice şi de ex­
plorarea altor planete, mulţi se încăpăţânează să se agaţe de
un sistem antic de credinţe, fiind prea speriaţi să dea piept
cu noile informaţii descoperite. Iisus a fost doar un mar­
tor nevinovat care a fost ales şi manipulat de către abilii zei
Anunnaki. Dar, atunci când şi-a dat seama ce s-a întâmplat
de fapt cu el, a făcut tot posibilul să repare răul făcut. Din ne­
fericire, a fost puţin prea târziu. Imperiul Roman s-a folosit
de exemplul său ca să perpetueze minciuna sub domnia îm­
păratului Constantin, care, cel mai probabil, a fost condus de
Enlil şi de adepţii săi divini, în vreme ce Arienii şi adepţii lui
Marduk s-au opus acestei activităţi, situaţie care reiese clar
în timpul Conciliului de la Niceea din anul 325 d.Hr. Cei
care cred că misterul care-l înconjoară pe Iisus a fost dezle­
gat ar trebui să se mai gândească încă o dată. Informaţiile pe
care le deţinem sunt superficiale. O schimbare de mentalitate
a avut loc în anul 1963, odată cu descoperirea manuscrise­
lor Talmudului lui Immanuel. Un călător elveţian, Eduard
Albert Meier, împreună cu un fost preot ortodox, Isa Rashid,
se plimbau împreună pe un drum din sudul Oraşului Vechi
al Ierusalimului, atunci când Meier a observat o mică des­
chidere în pământ printre pietre şi tufişuri. Curiozitatea
l-a făcut să-şi caute lanterna în rucsac şi să arunce o privi­
re prin deschizătură şi a observat că se continua în interior.
Au început să dea la o parte pietrele şi pământul, până când
deschizătura a devenit suficient de mare ca să se poată târî
înăuntru. Era un vechi mormânt umplut pe jumătate cu pă­
mânt. După mai multe săpături şi explorări, au observat un
sul sub o piatră plată. S-a dovedit a fi Talmudul lui Immanuel
sub forma unor suluri scrise, împreună cu câteva artefacte de
mici dimensiuni. Acestea erau împachetate împreună într-o
piele de animal, care fusese tratată cu răşină. Erau patru
 Sclavii zeilor 245

suluri fiecare dintre ele conţinând mai multe pagini scrise în

aramaică. Erau vechi şi fragile, iar fiecare pagină avea aproxi­
mativ 30 - 40 de centimetri.
Rashid, care putea citi cea mai mare parte a limbii
aramaice vechi datorită educaţiei preoţeşti şi educaţiei pa­
lestiniene, era îngrijorat de faptul că scrierile erau eretice.
De exemplu, titlul lor îl implica pe Immanuel (Immanuel,
pronunţat cu litera „J”, folosind sunetul „i” în locul literei ara-
maice/evreieşti ayin ) în loc de Iisus sau Y'shua. Mai departe
autorul lor apărea a fi Iuda Iscarioteanul, presupusul trădător
al lui Hristos. În al treilea rând, menţiona că tatăl lui Adam
ar fi fost Semjasa, liderul „fiilor celeşti”, cei care erau înge­
rii păzitori ai lui Dumnezeu sau El şi care erau „călători pe
distanţe mari”. A devenit evident faptul că, dacă îşi doreau ca
acest document să devină public, traducerea sa trebuia să se
desfăşoare în secret. Manuscrisele arătau că dumnezeul din
Vechiul Testament fusese mai degrabă un lider extraterestru,
care şi-a însuşit rolul de „Tată” în ceruri, decât omnipotentul
Dumnezeu. Haideţi să-l numim El, aşa cum apare în nu­
mele Immanu-el. Rashid a petrecut următoarele luni citind
manuscrisele ca să extragă cele mai importante idei, pe care
i le-a prezentat lui Meier. În luna august a anului 1963, cei
doi s-au înţeles ca Rashid să traducă manuscrisele în limba
germană şi să deţină custodia asupra documentului aramaic
şi să-i trimită traducerile lui Meier pentru ca acesta să le stu­
dieze. Şi astfel, Rashid a început lunga sarcină de realizare a
traducerii, în vreme ce Meier şi-a continuat călătoriile.
Prima parte a traducerilor din Talmudul lui Imannuel,
până la capitolul al XXXVI-lea, i-a parvenit lui Meier în jurul
anului 1970, dar Meier nu a mai auzit nimic despre Rashid
până la o scrisoare expediată de acesta în luna septembrie a
anului 1974. Scrisoarea explica faptul că proiectul de traducere
ajunsese să fie cunoscut de anumite autorităţi, care îl forţau să
părăsească Ierusalimul, împreună cu familia sa. Rashid a ajuns
 246 Michael Tellinger'

într-o tabără de refugiaţi din Liban, împreună cu manuscrisele

Talmudului lui Imannuel şi cu alte traduceri. Dar autorităţile
israeliene au aflat de prezenţa sa şi l-au forţat să plece din
nou, de data aceasta la Bagdad, de unde i-a trimis scrisoarea
lui Meier. Asemenea altor refugiaţi, Rashid şi familia sa au
fost nevoiţi să plece atât de repede încât nu a mai avut timp
să recupereze sulurile originale aramaice şi traducerile acesto­
ra, care au fost distruse în haosul care a urmat plecării lor. În
1976, Meier a aflat că Rashid şi familia sa au fost asasinaţi la
Bagdad. Din fericire, traducerile în limba germană erau destul
de însemnate cantitativ şi diferite versiuni au fost lansate por­
nind de la versiunea originală care a apărut în 1978. Cea mai
recentă ediţie a acestor traduceri a fost lansată în anul 2005.
Meier insistă ca publicarea traducerilor în alte limbi
decât cele germanice să fie însoţite şi de textul în limba ger­
mană, ca să evite pe cât posibil strecurarea unor discrepanţe
sau distorsiuni ale textului. Traducerea paginilor din primul
sul se citeşte ca şi cum ar fi scrierea originală a predicilor şi
învăţăturilor lui Iisus. Insă pentru Mesia este folosit numele
Immanuel, şi nu Iisus. Talmudul lui Immanuel se aseamănă
foarte mult cu Evanghelia Sfântului Apostol Matei, atât în
ceea ce priveşte folosirea cuvintelor — versetele fiind foar­
te asemănătoare -, cât şi în ordinea acestora, deşi fiecare
dintre ele conţine multe pasaje care nu sunt prezente şi în
cealaltă. James W. Deardorf este un autor respectat, ale că­
rui cărţi conţin foarte multe detalii despre prezenţa lui Iisus
în India şi alte probleme din Noul Testament. El afirmă că
„până şi o comparaţie fugară între Talmudul lui Immanuel
şi Evanghelia lui Matei arată că una dintre ele s-ar baza pe
cealaltă. Corespondenţa evenimentelor şi uneori şi a relată­
rii acestora este prea mare pentru ca să poată sugera o altă
posibilitate.” Deardorf a început să analizeze Talmudul lui
Immanuel încă din 1986 şi a găsit câteva sute de motive pen­
tru care versetele lui Matei ar putea proveni din Talmud şi
 Sclavii zeilor 247

că este aproape imposibil ca aceste scrieri să fie opera unor

farsori. Talmudul vorbeşte despre o zeitate supremă pe care
o numeşte El, care orchestrează toate activităţile privitoare la
oamenii de pe Pământ. Ar putea să fie această zeitate Enlil,
cel despre care citim în testele sumeriene, care era coman­
dantul suprem Anunnaki al planetei Pământ? Iată câteva
extrase din Talmud pentru a demonstra relaţia apropiată şi
şocantă cu Evanghelia Sfântului Matei.

Aceasta este cartea şi taina lui Jmmanuel, cel care este numit
„acela care are cunoaşterea divină”, care este fiul lui losif, nepotul lui
lacob şi descendentul îndepărtat al lui David. David a fost urmaşul
lui Avraam, a cărui genealogie merge până la Adam, tatăl neamului
oamenilor tereştri. Adam a fost creat de Semjasa, conducătorul fiilor
celeşti, care erau îngerii păzitori ai lui El, marele conducător care
venea de departe.
Talmudul lui Jmmanuel 1:1

Îndrăznesc să spun că textul de mai sus susţine teoria

pe care am postulat-o potrivit căreia omenirea este o specie
sclavă, creată de primii colonişti ai Pământului, care păreau
să fie foarte avansaţi şi erau consideraţi zei de către oameni
până în vremurile recente.

lacob l-a făcut pe losif. losif era bărbatul Mariei, mama lui
Jmmanuel, care a fost însămânţată de un descendent îndepărtat al
unui fiu celest, Rasiel, care era un înger păzitor al secretului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:80-81

Rasiel era îngerul păzitor care pare să fi fost asociat

unui plan secret pentru a se asigura că un om evoluat aşa cum
trebuia să fie Jmmanuel se încarna la locul şi în momentul
potrivite. Rasiel mai este menţionat şi în Cabală şi în Cartea
lui Zohar, ca fiind îngerul care manevrează de secretele.
 248 Michael Tellinger

Atunci când losif a aflat despre însămânţarea secretă a Mariei

de către un descendent al fiilor celeşti din seminţia lui Rasiel, s-a
mâniat şi s-a gândit să o părăsească înainte de a trebui să se însoare
cu ea în faţa poporului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:82

în vreme ce losif gândea astfel, iată că un înger păzitor, trimis

de Gabriel, fiul celest care o însămânţase pe Măria, a apărut şi i-a
spus: losif, Măria este logodnica ta, şi tu trebuie să devii bărbatul ei;
nu o părăsi, pentru că fructul pântecelui său este ales pentru un scop
măreţ. Căsătoreşte-te cu ea fără nicio îndoială, că să puteţi fi soţ şi
soţie în faţa poporului.
Talmudul lui Jmmanuel 1:83-84

lată, însămânţarea Mariei a survenit la 11 000 de ani după

procrearea lui Adam de către fiul celest Samjasa, pentru a îndeplini
cuvântul lui El, conducătorul celor care veneau de departe şi care a
comunicat aceste cuvinte prin profetul Isaia.
Talmudul lui Jmmanuel 1:85

Iată acum o comparaţie între Evanghelia Sfântului

Apostol Matei şi Talmudul lui Immanuel. Observaţi ultima
parte care se referă la „cel care are cunoaşterea divină”.

lată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema

numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu.
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul I, versetul 23

lată, o fecioară va fi însămânţată de un fiu celest înainte de a

se mărita cu un om în faţa poporului. Numele pe care-l vor da fruc­
tului pântecelui ei va fi Immanuel, care se traduce prin „cel care are
cunoaşterea divină".
Talmudul lui Immanuel. 1:86-87
 Sclavii zeilor 249

În următoarele versete, cel care a scris Evanghelia lui

Matei a uitat să menţioneze numele profetului Micah, în
vreme ce Talmudul arată clar cine este profetul care a lansat
informaţia.

Şi, adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului [Irod], că­

uta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în
Betleemul Iudeii, că aşa este scris de prorocul: „Şi tu, Betleeme, pă­
mântul lui luda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui luda,
căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel".
Evanghelia Sfântului Apostol Matei, capitolul al ll-lea,
versetele 4-6

Iron Antipa i-a adunat pe toţi conducătorii preoţimii şi pe cărtu­

rarii poporului şi i-a întrebat despre locul unde s-a născut Immanuel.
Şi aceştia i-au răspuns: în Bethleem, pe tărâmul evreiesc, pentru că
aşa a fost scris de profetul Micah: Şi tu, Bethleem, din ţinutul evreilor,
nu eşti în niciun fel cel mai puţin important din ludeea, pentru că din
tine va ieşi regele înţelepciunii, cel care va aduce marea cunoaştere
poporului lui Israel, ca acesta să înveţe şi să servească Creaţiei.
Talmudul lui Immanuel 2:9-11

Descrierea unui zgomot care era emis de steaua care

plutea în faţa Celor Trei Magi este un indiciu evident că în
jurul acestui eveniment se desfăşura o activitate de rău-augur,
care poate fi explicată cu ajutorul tehnologiei avansate şi a
maşinilor. Din nou, versiunea Sfântului Apostol Matei nu
include această secţiune.

După ce aceştia [magii] I-au ascultat pe Irod Antipa, au pornit

la drum. Şi iată, o lumină cu o coadă lungă, pe care o observaseră
la Răsărit, se mişca înaintea lor cu un sunet înalt, până a ajuns la
Bethleem şi s-a oprit direct deasupra staulului unde se născuse copilul.
Talmudul lui Immanuel 2:14
 250 Michael Tellinger

loan Botezătorul predica botezul, în conformitate cu legile

vechi ale lui El, potrivit cărora calea către cunoaştere era aceea de
a fi pregătit. El predica respectarea legilor lui El pentru că acesta
era singurul conducător al descendenţei omeneşti, loan spunea că
deasupra lui El se află Creaţia, sursa lumilor, universurilor şi a tuturor
fiinţelor vii.
Talmudul lui Immanuel 3:2-4

În următoarea comparaţie găsim mai multe dovezi ale

unei intervenţii din partea unei inteligenţe cu o tehnologie
dezvoltată. Totuşi, apostolul Matei este mai puţin deschis
către evenimentele reale. Acesta este tipul de evenimente
care au fost scoase din Noul Testament de către conciliile
bisericeşti?

Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile

s-au deschis, şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un
porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Sfânta Evanghelie a Apostolului Matei, capitolul al lll-lea,
versetele 16-17

Atunci când Immanuel a fost botezat, imediat ce a ieşit din

apa Iordanului şi iată o lumină metalică a coborât din cer deasupra
Iordanului. Imediat toţi au căzut cu feţele la pământ şi le-au împins
în nisip în vreme ce o voce care ieşea din lumina metalică a vorbit:
„Acesta este fiul meu iubit de care sunt foarte mulţumit. El va fi regele
adevărului, prin care oamenii se vor ridica spre înţelepciune.”
Talmudul lui Immanuel 3:30-32

Şi astfel comparaţiile continuă pentru zeci şi zeci

de versete. Diferenţa evidentă este aceea că Talmudul lui
Immanuel face referiri constante la intervenţiile îngeri­
lor şi ale altor fiinţe cereşti, în vreme ce Evanghelia are o
 Sclavii zeilor 251

versiune mult mai curată, mai acceptabilă a evenimentelor,

ca să se poată potrivi comunităţii monoteiste care era edu­
cată de către Biserica timpurie. Este posibil ca acela care a
scris Talmudul să fi încercat să răzbată prin sugrumarea şi
dezinformarea pe care zeii lui Enlil o impuseseră omenirii?
Cineva care să fi cunoscut foarte bine activitatea zeilor antici
care controlau lumea? Până la urmă, acestea erau timpurile
mitologiei romane şi toată lumea îi cunoştea foarte bine pe
mulţii zei şi îngeri care conduceau lumea.
În vreme ce mulţi învăţaţi au considerat că Evanghelia
Sfântului Apostol Matei este plină de inadvertenţe,
ambiguităţi şi întreruperi ale fluxului gândirii, astfel de
inadvertenţe nu sunt la fel de vizibile în Talmudul lui
Immanuel. Un număr tot mai mare de oamenii învăţaţi au
căzut de acord că învăţăturile lui Immanuel au trebuit să
fie modificate sau omise pentru a se conforma cu viziunile
creştinismului timpuriu. Această descoperire vine să confir­
me faptul că Iisus sau Immanuel a călătorit într-adevăr în
India şi înapoi în decursul anilor „pierduţi” din viaţa sa.
Zeii care au orchestrat viaţa lui Iisus aveau planuri
mult mai importante pentru el. Voiau să se asigure că profe­
tul nou pe care îl lansaseră era recunoscut de toată populaţia
care locuia pe Pământ. În cartea sa, He Walked the Americas,
L. Taylor Hansen dezvăluie multe exemple uimitoare a felului
în care Iisus şi-a răspândit învăţătura printre triburile nati­
ve nord-americane şi cele din restul continentelor americane,
care erau întotdeauna reprezentate cu o cruce în forma literei
T Sunt numeroase menţiuni despre un „Profet Alb" cu barbă
sau un „Vindecător" şi multe alte referinţe la sosirea sa pentru
ca să le aducă băştinaşilor înţelepciunea. Şi în prezent se mai
spun legende în jurul focului despre „sfântul învăţător alb” care
a înfăptuit miracolul vindecării. Ochii săi sunt descrişi a avea
culoarea cenuşiu-verzuie a oceanului, iar simbolul său a fost
ţesut pe pături, săpat în pereţii canioanelor, redat în poezie şi
 252 Michael Tellinger

chiar reprezentat prin dans. Numele său este purtat de munţi

şi de râuri şi, aşa cum am arătat în această carte felul în care
zeii Anunnaki i-au învăţat pe oameni civilizaţia, agricultura,
plantarea şi recoltarea, la fel şi legendele nativilor americani
vorbesc despre un Profet Alb care a venit să-i înveţe toate
lucrurile acestea. Şi care credeţi că era simbolul acestuia? Un
şarpe înaripat. Este posibil ca şarpele înaripat, despre care noi
credem că este Ningishzidda sau Enki, să-l fi adus pe Iisus în
Americi, la instrucţiunile lui Enlil?
În rândurile populaţiei Algonquins era numit „şarpele
cu pene” sau Eeseecotl. Se spune că purta întotdeauna o togă
lungă şi albă şi sandale de aur. În fiecare oraş în care ajungea,
îl aştepta un rând nou de îmbrăcăminte. Straiele vechi erau
păstrate, pentru că se spunea că cine le atinge este vindecat.
În timpul şederii sale, profetul învăţa doisprezece discipoli,
dintre care unul era numit liderul acestora şi îi lua locul atunci
când pleca. Obişnuia să spună că trebuie să plece „ca să vadă
de treburile Tatălui Său”. Acesta era un semn clar al unei
manipulări totale a omenirii de către zeii Anunnaki. Enlil ur­
mărea să facă tot ce stătea în puterile sale ca să-l elimine pe
Marduk, interzicându-i plăcerea de a controla lumea. Pentru
ca să realizeze acest lucru, Iisus, Mesia pe care l-a fabricat, tre­
buia să fie acceptat de cât mai mulţi membri ai speciei sclave.
Şi atunci trebuiau să se asigure că acest lucru avea să se întâm­
ple chiar şi în ţinuturi îndepărtate, cum era America. Tribul
Shawnee vorbeşte despre un mesaj care i-a fost încredinţat de
către Profet. „Nu-l ucide şi nu-l răni pe aproapele tău, pentru
că nu pe el îl răneşti, ci te răneşti pe tine însuţi. Fă-i bine,
aducându-i bucurie în viaţa sa aşa cum vei aduce bucurie şi
în viaţa ta. Nu-i face rău şi nu-l urî pe aproapele tău, pentru
că nu lui îi faci rău, ci ţie însuţi. Mai degrabă iubeşte-1, pentru
că şi Marele Spirit îl iubeşte aşa cum te iubeşte şi pe tine.”
Acesta era tipul de mesaj după care tânjeau oamenii de mii de
 Sclavii zeilor 253

ani, sub regimul opresiv al zeilor Anunnaki. Enlil le oferea o

cale de scăpare.
Michigan era centrul Marii Treceri a Apelor şi se ştia
că Profetul călătorea pe acest drum. Niciun trib nu era prea
departe, prea mic, prea sărac sau prea violent. Profetul in­
tra în situaţii de război, îi aduna pe toţi şefii de triburi şi le
împărţea pământurile. Le dădea seminţe despre care ei nu
ştiau nimic şi îi învăţa să le cultive, li învăţa principiile „Sale”
şi făcea tot ce îi stătea în putinţă ca să se asigure că avea să
fie amintit înaintea tuturor celorlalţi profeţi. Aceste legende
sunt identice de la un trib la altul. Dar Iisus nu a înviat din
morţi numai oameni; în America el a înviat chiar şi animale.
L. Taylor Hansen povesteşte cum Vindecătorul a în­
genuncheat lângă o căprioară moartă, al cărei pui stătea în
apropiere, şi a început să-i scuture trupul. Pe măsură ce mâi­
nile sale atingeau rănile, acestea se vindecau fără să lase vreo
urmă. Curând, căprioara a început să respire şi s-a ridicat.
Discipolii săi erau supăraţi şi spuneau că îşi iroseşte energia pe
animale. Cel Alb a răspuns: „Niciodată faptele bune nu sunt
de ajuns. Asta înseamnă compasiunea. Mielul pierdut este la
fel de important pentru Tatăl meu ca şi salvarea unei naţiuni
întregi şi nu trebuie să aleagă între ele. În ochii Tatălui meu,
o faptă bună este mai valoroasă decât cea mai desăvârşită bi­
juterie”. Putem vedea cu claritate cu câtă seriozitate îşi privea
Iisus misiunea de pe Pământ, înainte să-şi fi dat seama că
a fost înşelat de zeii Anunnaki. Le-a spus oamenilor că s-a
născut dincolo de ocean, acolo unde toţi oamenii aveau bărbi.
Chiar şi în legendele americane se vorbeşte despre naşterea
virgină şi despre steaua strălucitoare care a luminat deasupra
locului său de naştere. „Cerurile s-au deschis şi fiinţele înari­
pate au cântat cântece de o neasemuită frumuseţe.”
În timpul unor săpături de amploare realizate
de o echipă de la Universitatea din Oklahoma la Spiro
Mound, au fost descoperite obiecte de ceramică pe care
 254 Michael Tellinger

erau reprezentate fiinţe înaripate care cântau şi o mână cu

o cruce pe palmă. Localnicii îl numesc „Chee-Zoos”, zeul
Răsăritului. „Dragostea pe care i-au purtat-o este nemăsu­
rată, pentru că ei ştiau că El veghează asupra lor şi că, atunci
când călătoria lor se va încheia pe Pământ, Îl vor reîntâlni
pe Tărâmul Umbrelor, pentru că aceasta a fost Promisiunea
Sacră pe care le-a făcut-o.” Întâlnim din nou promisiunea
vieţii de după moarte, care a fost promovată adesea de către
zei în rândul oamenilor ca să-i menţină credincioşi şi loiali.
Mai sunt şi alte poveşti despre „Creatorii marii movile”
care aparţin lui Decoodah, ultimul mare preot al populaţiei
dispărute Elk, care a fost tradus şi publicat de Walter Pidgeon,
în jurul anului 1850. Legendele le descriu ca fiind triburi care
vorbeau limba algonquin şi că erau „Bătrânii” ţării. Aceste
movile legendare marchează locurile pe care se aflau oraşele
antice şi sunt strâns legate de movilele de la Maya, din Mexic,
făcând o legătură clară cu şarpele înaripat din ambele culturi.
Posedă un mod de scriere antic unic, folosit pentru înregis­
trarea istoriei. Se pare că movilele erau acoperite de pădure
şi pictate în felul în care o făceau mayaşii. „Marele Stăpân cu
Robă Albă”, cu ochii săi cenuşiu-verzui şi sandale de aur, a
trăit şi printre făuritorii de movile. Au fost găsite pictograme
de piatră care-l înfăţişează pe profet, care au cauzat o dezba­
tere aprinsă despre puternica sa asemănare cu Iisus.
Tribul Pawnee vorbeşte despre un profet care i-a vi­
zitat de două ori şi i-a învăţat despre „Tatăl Său”, „Sfântul
Măreţ al Cerurilor”.
Mânia lui dumnezeu a fost resimţită şi de triburile de
nativi americani la fel ca şi cei care au trăit pe pământurile
biblice. Membrii tribului Pawnee l-au mâniat pe dumnezeu
prin faptul că erau violenţi şi acesta a intervenit din ceruri
şi i-a judecat. Fragmentul următor este similar cu multe pa­
saje din Biblie. „Cerul s-a umplut de foc la răsărit şi creştea
din ce în ce mai mare; toţi şi-au întors chipurile spre cerul
 Sclavii zeilor 255

strălucitor şi s-au oprit în loc... şi brusc „El” se afla printre ei!

I-a întrebat dacă acesta este felul în care îi respectă porunci­
le, insultându-1 pe Tată. «Am venit să vă apăr de mânia Lui,
căci iată, un vânt puternic va aprinde pădurea! Şi din neamul
Pawnee va rămâne doar cenuşa.»”
Din ceea ce s-a întâmplat la Sodoma ştim că acestea
nu erau ameninţări goale. Dumnezeu avea obiceiul să-i de­
cimeze pe oameni atunci când era mânios. Oamenii erau
învăţaţi că aceasta este mânia lui dumnezeu.
Populaţia Algonquin de pe litoralul estic susţine că
şi-a primit numele pentru Lumina Răsăritului de la Cel Alb.
Membrii tribului şi-l amintesc bine şi ţin minte perioada so­
sirii sale. Convoaiele care coborau pe râu îl întâmpinau cu
tot ceremonialul, iar primirea se făcea întotdeauna cu flori.
Şi tribul Chippewa şi-l aminteşte foarte bine pe „Marele
învăţător alb”. Acestea le-a dat leacurile pentru boli şi sim­
bolurile sacre, reprezentate de semnele şi emblemele de
peste ocean. Tribul Sioux pretinde că Iisus le-a dat obiceiul
botezului şi al purificării. Următorul extras descrie un com­
portament identic cu cel avut de Iisus în Palestina:

Primul care a urcat pe movilă a fost Profetul. Atunci când la

orizont s-au ivit primele raze ale Stelei Răsăritului, Zeul Alb le-a
vorbit oamenilor adunaţi. Se spune că întotdeauna îşi fermeca as­
cultătorii, dar acum domnea o linişte profundă. Se părea că până şi
copacii ascultau şi chiar şi animalele pădurii erau atente la vorba sa
domoală care se auzea foarte bine datorită liniştii care se făcuse.

Există foarte multe legende despre Profetul Alb, răs­

pândite printre nativii nord-americani, dar ele se continuă şi
spre sud, către pământurile toltecilor. Iisus a mers şi la Tula,
capitala paşnicilor tolteci. A mers şi la tribul Wallapai, unde
a ţinut un consiliu cu toate căpeteniile tribului, cărora le-a
reîmpărţit terenurile agricole. I-a învăţat tehnici avansate de
 256 Michael Tellinger

cultivare a pământului cu pepeni, dovleci, bostani, agave şi

fasole; le-a dat multe alte plante care s-au pierdut de-a lungul
secolelor. Iată un fragment care a fost rostit de Marksman,
un bătrân luptător Chippewa, la un consiliu al triburilor na­
tivilor americani:

Este bine că în seara aceasta vorbim despre Zeul Alb şi este la

fel de bine că ţinem acest consiliu împreună, tratându-i pe duşmanii
noştri ca pe nişte fraţi, căci aceasta a fost dorinţa Profetului.

Ultimul care a vorbit în cadrul consiliului a fost un

reprezentant al populaţiei Cheyenne şi iată ce a avut de spus:
„La fel ca fraţii noştri, ni-1 amintim pe Zeul Drept, care ne-a
prezis venirea Omului Alb. El a trăit cu atât de mult timp
în urmă încât amintirile noastre despre el, la fel ca şi despre
Dacotah, sunt deformate.

Este posibil ca Iisus să fi călătorit în lume, purtând

mesajul său? Este posibil ca el să fi fost ajutat să facă asta de
către Şarpele cu Pene înaripat care apare în aproape toate
mitologiile lumii? Dovada poate fi văzută de oricine. Până
la urmă, chiar şi Iisus a vorbit despre oile sale din ţinuturile
îndepărtate.

Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea

trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi vor fi o turmă şi un păstor.
Evanghelia Sfântului Apostol loan, capitolul al X-lea,
versetul 16
 4
Povestea omenirii
Istoricii şi arheologii joacă un rol crucial în felul în
care noi percepem lumea. Ei ne prezintă o serie întreagă de
fapte care ne modelează structura credinţelor contemporane,
felul în care ne imaginăm Războaiele Mondiale, pe împăraţii
romani sau aselenizarea; istoricii au devenit custozii şi po­
vestitorii faptelor care au avut loc în trecut. Ei se scaldă
în evenimentele care înconjoară construcţia piramidelor
şi descriu chiar şi felul în care arătau şi cum se comportau
dinozaurii. În esenţă, tot ceea ce s-a întâmplat în afara tim­
pului nostru de referinţă este descris de experţii care studiază
aceste evenimente trecute. Versiunile lor cu privire la ima­
ginile antice şi preistorice ne inundă minţile, iar în cele mai
multe cazuri ele se instalează în subconştientul nostru ca o
consecinţă directă a felului în care experţii ne prezintă trecu­
tul. Dacă ei îl înţeleg greşit, atunci şi noi îl înţelegem greşit şi
nu aflăm şi nici nu punem la îndoială niciodată versiunea lor.
Ne aşteptăm ca experţii să ne spună întotdeauna tot adevărul
şi numai adevărul. Este foarte păcat că doar puţini oameni
ajung să cunoască speculaţiile care se vehiculează în cadrul
acestor profesiuni onorabile. Tot ceea ce trebuie să faceţi
este să luaţi o carte de istorie de acum cincizeci de ani şi
să comparaţi felul în care acele evenimente istorice descrise
 258 Michael Tellinger

acolo sunt prezentate în ziua de azi. Veţi fi uimiţi să

descoperiţi cât de mult diferă. Ideea este că istoria, la fel ca şi
arheologia, este o ştiinţă vie şi, pe măsură ce sunt descoperite
dovezi noi, viziunea noastră obiectivă se schimbă odată cu
importanţa descoperirii. Oamenii de ştiinţă şi liderii politici
sunt vinovaţi în egală măsură pentru şlefuirea ideilor oame­
nilor cu privire la ceea ce-i înconjoară. În cele mai multe
cazuri, descoperirile ştiinţifice se bazează pe rezultate inter­
mediare, obţinute din ipoteze, teorii, speculaţii şi, în cele din
urmă, convingeri, la fel cum teologii îşi îndreaptă credinţa
oarbă către dumnezeu. În Evul Mediu întunecat oamenii
credeau cu adevărat că Pământul este plat. Se temeau pentru
vieţile bravilor exploratori care se aventurau în marele ne­
cunoscut, gata să fie devoraţi de monştrii care sălăşluiau la
capătul lumii. Există lucrări scrise în trecutul nostru care vor­
besc despre astfel de lucruri, dar astăzi reintroducerea unor
astfel de teorii ar stârni râsul.
Acum o sută de ani, oamenii de ştiinţă comunicau
omenirii că omul nu va putea să zboare niciodată. În 1903,
atunci când fraţii Wright au zburat cu primul lor avion la
Kitty Hawk, cel mai mare fizician al timpului a refuzat să
participe la demonstraţie, el declarând că „omul nu va pu­
tea să zboare niciodată cu o maşinărie mai grea decât aerul”.
Aceste declaraţii au avut un mare impact asupra punctului
de vedere al oamenilor obişnuiţi care-şi luau informaţiile
de la aşa-zişii experţi ai timpului lor. În exemplul prezentat,
l-au făcut pe editorul unui ziar local să scrie un articol care
a scos în evidenţă faptele ştiinţifice, aşa cum au fost prezen­
tate de o autoritate eminentă, ceea ce a transformat imediat
încercările acestor temerari într-o distracţie de moment. Cu
siguranţă că a afectat dezvoltarea proiectului fraţilor Wright
şi probabil că a întârziat progresul acţiunii acestora. Chiar şi
în prezent, într-o epocă în care totul ar trebui să fie consi­
derat posibil, unii oameni se fac vinovaţi de uciderea ideilor
 Sclavii zeilor 259

noi, bazându-se doar pe percepţiile personale. Istoricii sunt

cunoscuţi pentru faptul că ascund întâmplări sau descoperiri
noi, la fel ca şi arheologii, din cauza diverselor motive per­
sonale. Guvernele au ţinut secrete faţă de popoarele pe care
le conduceau încă de la apariţia omului pe Pământ, invocând
tot felul de motive prosteşti, cea mai des întâlnită scuză fi­
ind aceea a securităţii naţionale. Bisericile şi alte organizaţii
religioase au păstrat secrete faţă de adepţii lor pentru motive
pe care nu le pot justifica. Chiar şi echipele sportive şi ma­
nagerii acestora ţin secrete faţă de susţinători în competiţia
strânsă din industria sportivă. Se pot spune multe lucruri
despre existenţa unei pleiade de societăţi secrete şi, cu toată
puterea şi influenţa acestora, omenirea se găseşte pe margi­
nea prăpastiei autodistrugerii. Atunci când privim la unele
dintre marile realizări din ultimele câteva mii de ani, de când
omenirea a apărut ca specie dezvoltată din peşteri şi s-a îm­
barcat pe calea unei evoluţii rapide, dăm mereu peste Evul
Mediu întunecat, în care toată cunoaşterea umană pare să fi
dispărut. Din acele vremuri am ieşit încet, ca o specie nouă,
am redescoperit cunoştinţele pierdute, dar această cunoaştere
a fost stăpânită de strămoşii noştri încă de acum câteva mii
de ani. Din nou istoricii şi arheologii au căzut în capcana
propriei nesiguranţe. Dacă nu înţeleg ceva sau dacă ceva
nu se încadrează în aria lor de referinţă, atunci este clasi-
ficat ca ficţiune, ezoterism, New Age sau mitologie. Astfel
de acţiuni au adus mari deservicii omenirii atunci când s-a
pus problema aflării originilor noastre. Există oameni foarte
deştepţi care şi-au dedicat cea mai mare parte a vieţilor lor ca
să clarifice apele tulburi ale trecutului nostru îndepărtat, dar
credibilitatea lor este constant erodată de „experţii” cu minţi
înguste care au planuri diferite. Aceste planuri pot să fie dife­
rite în moduri atât de subtile, încât noi nici nu ne dăm seama
că suntem manipulaţi să credem ceva care nu este adevărat:
 260 Michael Tellinger

Am două chestiuni preferate care mi-au suscitat

imaginaţia timp de mulţi ani: OZN-urile şi piramidele.
Nu am văzut niciodată un O Z N , nici nu am fost răpit de
extratereştri şi nici nu am avut experienţe extrasenzori­
ale ciudate cu „străini”, dar încerc să păstrez o perspectivă
raţională asupra întregii probleme. Să adunăm în acelaşi loc
pentru un minut toate întâlnirile şi aşa-zisele răpiri şi să ne
imaginăm că toate sunt greşite. Cu toţii am văzut lucruri di­
ferite sau am avut cu toţii un vis care părea cât se poate de
real; toate legiunile de oameni care au susţinut aceste lucruri
de-a lungul secolelor s-au înşelat... toţi, mai puţin unul. Unul
dintre O Z N - u r i nu a fost imaginar, ci a fost real şi oferă o
nouă perspectivă asupra problemei şi face ca brusc, totul, să
pară adevărat. Pur statistic, este practic imposibil ca fiecare
persoană să se fi înşelat sau să-şi fi imaginat aceste lucruri.
Probabilitatea statistică a unei astfel de coincidenţe este de
unul la un milion. Si chiar şi asa, mai există acel „unu”. Si acel
„unu” poate schimba semnificativ lumea dacă îmbrăţişăm
această nouă realitate şi învăţăm mai multe lucruri despre ea.
Un prieten apropiat a făcut o remarcă interesantă spunând că
a avea o minte deschisă este ca şi cum o femeie ar fi însărci­
nată. Ori este, ori nu este.
Celălalt subiect preferat este acela legat de piramide.
Îmi aduc aminte cât de impresionat am fost atunci când, co­
pil fiind, am văzut pozele în detaliu ale sclavilor care târau
monoliţi gigantici, unul câte unul, pentru a construi cele mai
mari trei structuri din lume, chiar şi după standardele din
prezent. Îmi amintesc descrierile exacte ale felului în care gă­
seau piatra, o modelau, cum construiau rampele, cum puneau
pietrele pe glisiere şi le târau în poziţiile prestabilite. Toţi
acei sclavi şi toate acele familii care îşi câştigau existenţa din
construirea piramidelor au fost responsabile pentru târârea a
1,6 milioane de pietre imense pe rampe, fiecare dintre pietre
având o greutate cuprinsă între 1,5 şi 3,5 tone, construind cu
 Sclavii zeilor 261

grijă pasajele şi camerele interioare, toate potrivindu-se atât

de bine încât între ele nu încape nici măcar un fir de iar­
bă. Pentru ca totul să fie complet, aceste structuri incredibile
au fost acoperite cu piatră de calcar alb, fiecare dintre aceste
pietre cântărind 15 tone, cu un nivel de acurateţe încă şi mai
ridicat. Pentru a fi terminată, această muncă le-ar fi luat cel
puţin 50 de ani câtorva mii de muncitori, dacă ar fi reuşit
să potrivească o sută de pietre în fiecare zi. Şi toate acestea
doar pentru ca faraonul să fie îngropat înăuntru? Acest fapt
m-a impresionat profund atunci când aveam zece ani, dar,
după ce am început să citesc mai mult despre aceste struc­
turi mistice, mi-am dat seama că există mai multe lucruri
neînţelese şi că nu ştim cu siguranţă cine a construit Marile
Piramide, despre care credem că au fost ridicate de faraonul
Khufu. Începând cu acea zi, am hotărât să nu mai cred nicio­
dată în ceva scris de istorici, ci mai degrabă să mă informez
singur despre situaţia respectivă şi să-mi formulez proprii­
le opinii, pe baza informaţiilor acumulate. Aş prefera ca la
şcoală copiii noştri să fie învăţaţi că nu ştim cine a construit
piramidele, dându-le astfel posibilitatea ca minţile lor să ab­
soarbă realitatea şi să formuleze propriile teorii pe măsură ce
cresc şi caută indicii individual. Trebuie să încetăm să mai
lansăm afirmaţii definitive despre trecut, afirmaţii care se ba­
zează pe fragmente de cunoaştere speculativă ale „experţilor”
cu puncte de vedere personale. Dezastrul care a fost produs
de-a lungul mileniilor va avea nevoie de multe reparaţii ca să
le permită oamenilor să-şi elibereze minţile şi să analizeze
pe cont propriu informaţiile care le-au fost ascunse de către
autorităţi şi în special de către liderii religioşi, cei mai mulţi
dintre aceştia având mintea influenţată de propria lipsă de
cunoaştere. Sau este posibil ca aceştia să deţină cunoaşterea şi
să nu dorească să ne-o împărtăşească? Frica religioasă şi poli­
tică în care trăiesc cei mai mulţi dintre oameni este imensă şi
vor mai trece câteva secole până vom scăpa de ea. Dar trebuie
 262 Michael Tellinger

să începem de undeva. Numeroşii scriitori care au provocat

sistemul convenţional popular de credinţe se înmulţesc, iar
cititorii acestora descoperă din ce în ce mai multe orizonturi
noi ale cunoaşterii umane. La fel ca în toată istoria, numai
timpul va face lumină asupra faptelor reale legate de originile
omenirii.
Am început această întru câtva îndreptăţită studiere
a ştiinţelor pentru motive care ţin de interesul meu perso­
nal. Am dezvoltat o nevoie de a împărtăşi informaţiile pe
care le-am adunat de-a lungul unei perioade de 20 de ani,
cu cei aflaţi în căutarea unor lecturi revelatoare şi pline de
informaţii. Fără să abuzeze de explicaţii ştiinţifice, dar sufici­
ent de stufoase ca să-şi atingă scopul. Sper ca asta îi va motiva
pe alţii să facă propria muncă de descoperire şi să găsească
dovezi noi care au fost îngropate de mileniile de dezinforma­
re. Se pare că acum este momentul potrivit pentru ca tot mai
mulţi oameni să caute răspunsuri noi cu privire la misterele
originilor noastre. Ei nu sunt satisfăcuţi cu răspunsurile dilu­
ate şi cu motivele şi retorica religioasă cu care au fost hrăniţi.
Vor să afle tot ceea ce le-a fost ascuns. Şi atunci când vorbim
despre evenimentele care ne-au pus cu adevărat la încercare
convingerile personale şi atunci când propunem teorii noi
care clatină fundaţiile convingerilor populare, trebuie să ne
ridicăm deasupra acelor nesiguranţe şi să ne reamintim că
lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Imediat îmi vine în
minte cunoscutul exemplu al celor doi oameni care privesc
acelaşi obiect din părţi opuse. Ceea ce vede unul este complet
diferit de ceea ce vede celălalt. Vreau să reţineţi acest lucru
acum când începem ultima parte a drumului care duce spre
descoperirea originilor omenirii.
Acest capitol ne va duce într-o călătorie fascinantă
a noilor descoperiri, atât de uimitoare încât instinctul nos­
tru o va respinge. Începând cu anii 70 ai secolului trecut,
atunci când din ce în ce mai mulţi oameni învăţaţi au devenit
 Sclavii zeilor 263

interesaţi de traducerile tăbliţelor sumeriene care populau

subsolurile multora dintre muzeele lumii, un nou val de
informaţii au început să apară. Brusc, am fost puşi în faţa
unei noi civilizaţii care le-a precedat pe toate celelalte, care
vorbea o limbă diferită şi care făcea referiri la timpuri ante­
rioare ei, acolo de unde se trăgea toată cunoaşterea. Din nou,
oamenii de ştiinţă conservatori au arătat o mare reţinere, iar
majoritatea cărţilor scrise despre aceste descoperiri noi le-au
plasat în domeniul sigur al mitologiei sau ficţiunii. A exis­
tat totuşi un număr mare de autori care şi-au dat seama că
acele poveşti din trecut spun mai multe lucruri decât se pot
vedea la o examinare superficială. În cartea lansată în anii '60
şi intitulată Chariots of the Gods, Erich von Daniken a fost cel
care a popularizat cu adevărat întregul concept al activităţii
extraterestre de pe Pământ în vremurile preistorice, dând oca­
zia omenirii să înceapă să se gândească cu adevărat la multe
fenomene neexplicate din trecutul nostru. Daniken a fost ur­
mat de mulţi autori respectaţi, oameni de ştiinţă şi scriitori
care au dus mai departe munca începută de el. Insă Zecharia
Sitchin a fost cel care a popularizat noile traduceri ale textelor
sumeriene cuneiforme în nouă cărţi care tratează în cea mai
mare parte conţinutul tăbliţelor sumeriene şi adevărul care
răzbate din acestea. A devenit unul dintre cei mai importanţi
traducători din limba sumeriană şi a prezentat dovezi foar­
te convingătoare care sunt foarte greu de contestat. O mare
parte din acest capitol şi a istoriei omenirii de la începuturi­
le existenţei sale pe Pământ până în jurul anului 2000 Î.Hr.
provin din traducerile tăbliţelor sumeriene şi ale altor tăbliţe
care au apărut începând cu anii 70 ai secolului al XX-lea.
Fac legătura dintre poveştile împrăştiate în culturile antice
şi indică numitorii comuni care duc la o concluzie simplă. O
concluzie care ne este prezentată în mod repetat, în traduce­
rea miilor de tăbliţe de argilă, inscripţii în piatră, sigilii, pietre
funerare şi alte scripturi aparţinând multor culturi, aducând
 264 Michael Tellinger

un răspuns clar la întrebarea cine suntem cu adevărat, de unde

venim şi de ce suntem aici. Aceasta este până la urmă între­
barea care a trecut prin minţile majorităţii oamenilor. Aceste
scripturi au un lucru în comun, şi anume referirea constantă
la zeii sumerieni care veneau de pe tărâmuri îndepărtate şi
care le-au dat oamenilor primele cunoştinţe. Povestea a fost
surprinsă excelent în cartea lui Sitchin, The Lost Book of Enki,
care este o compilaţie de traduceri a tăbliţelor sumeriene care
acoperă o perioadă de treizeci de ani. De multe ori, tăbliţele
găsite în diferite părţi ale Mesopotamiei se referă la aceleaşi
evenimente, oferindu-ne foarte multe dovezi ale validităţii
lor. Este timpul să ne dăm seama că am ajuns dincolo de
orice speculaţie. Am acumulat cantităţi mari de dovezi ca
să începem să-i amuţim pe criticii veninoşi şi pe discipolii
înguşti la minte ai mediocrităţii.
A venit vremea să acceptăm faptul că nu suntem
apogeul civilizaţiei, că doar acum ne ridicăm din leagănul
cunoaşterii şi că trebuie să ne confruntăm cu faptele care
reies din originile noastre create genetic. Cea mai incre­
dibilă parte este aceea că Dumnezeu nu are nimic de-a
face cu asta şi că numeroşii zei din trecutul nostru înde­
părtat sunt adevăraţii strategi şi manipulatori ai misterelor
noastre de aici, de pe Pământ. Trebuie să acceptăm faptul
că în acest mare adevăr nou nu sunt implicaţi „străinii”.
STRĂINII S U N T E M N O I . Am fost creaţi ca o spe­
cie de muncitori primitivi de către astronauţi veniţi de pe
o altă planetă şi modelaţi conform imaginii lor de acum
450 000 de ani, ca să executăm sarcinile necesare de pe
această planetă nouă. În corpul nostru se găseşte o mare
parte din A D N - u l lor, pe care l-au folosit ca să ne mo­
deleze, şi arătăm aproape la fel cum arătau ei. O partea a
adevărului teribil pe care am reuşit să o acceptăm este
aceea că oamenii sunt un produs întâmplător al coloniză­
rii Pământului de către astronauţii Anunnaki, sosiţi de pe
 Sclavii zeilor 265

planeta Nibiru. Oamenii au început să existe pentru un sin­

gur motiv: să fie sclavi în minele de aur, şi nimic mai mult.
Importanţa pe care o acordăm existenţei noastre este una
pe care am creat-o în minţile noastre de-a lungul mileniilor
de ignoranţă şi evoluţie, care au fost ghidate în principal de
controlul opresiv al creatorilor noştri. Încă de la bun înce­
put, oamenii i-au văzut pe creatorii lor ca pe nişte „zei”, din
motive evidente, şi nu doar ca pe nişte fiinţe mai avansate.
Dar, pe măsură ce alte evenimente importante au avut loc
pe această planetă, oamenii au început să primească şi alte
sarcini, care le-au creionat drumul spre o relaţie permanentă
stăpân — sclav cu cei care i-au creat. Însă Anunnaki aveau
propriilor probleme de rezolvat pe noua lor planetă şi nu au
petrecut prea mult timp îngrijorându-se despre soarta noi­
lor muncitori primitivi. Principala sarcină a oamenilor a fost
aceea să lucreze în minele de aur şi să-i scutească pe zei de
toate muncile grele. Aceşti primi colonizatori ai Pământului
au avut sarcina importantă de a executa sarcinile primite
de la conducătorii planetei de pe care proveneau, la fel ca
astronauţii umani care au efectuat călătorii şi aselenizări
de mai multe ori pe Staţia Spaţială Internaţională Alpha.
Aveau propriile probleme şi conflicte, iar noi, oamenii, nu
reprezentam o prioritate pentru ei. Oamenii erau totuşi o
unealtă importantă pentru extracţia aurului din pământ,
dar cu siguranţă nu ocupau prea mult din timpul liber al
astronauţilor Anunnaki. Toate aceste lucruri vor fi demons­
trate pe larg prin folosirea traducerilor tăbliţelor străvechi.
În capitolele care ne-au adus în acest punct am stu­
diat ADN-ul uman şi deficienţele sale, controlul său absolut
asupra abilităţilor noastre fizice şi psihice, am studiat celula
umană şi am pus la îndoială faptul că un astfel de organism
perfect moare în cele din urmă, deşi ar putea să trăiască pen­
tru totdeauna, am explorat problema sclaviei şi a obsesiei
noastre pentru aur din cele mai vechi timpuri ale omenirii,
 266 Michael Tellinger

am călătorit înapoi în timp ca să comparăm căile evoluţiei

unor specii relativ înrudite cu cea a noastră şi am reintro­
dus în vocabularul cititorilor cuvântul panspermie, subliniind
ideea că viaţa există pretutindeni în Univers. Acum, că am
pregătit terenul şi avem suficiente informaţii ca să punem la
îndoială anomaliile existenţei noastre, să o luăm cu începutul.
Din primul moment în care primul grup de astronauţi de pe
o altă planetă au ajuns pe Pământ şi au descoperit că există
aur... metalul care salvează viaţa pe care ei îl căutau prin sis­
temul solar.
Tăbliţele sumeriene se referă la „Timpurile Străvechi”,
atunci când Anunnaki au venit pentru prima dată pe Pământ
şi la „Vremurile Anterioare”, atunci când aceştia se aflau pe
planeta Nibiru. Iată traducerea lui Sitchin:

În Timpurile Străvechi, zeii au venit pă Pământ şi au creat

fiinţele pământene. În Vremurile Anterioare, niciunul dintre zei nu mai
fusese pe Pământ şi nici fiinţele pământene nu fuseseră create. În
Vremurile Anterioare, reşedinţa zeilor era pe propria planetă, care se
numea Nibiru.

Tăbliţele vorbesc despre orbita eliptică a planetei

Nibiru ca fiind de „1 Shar", ceea ce echivalează cu 3 600
de ani pământeni; acesta este şi unul dintre motivele pen­
tru care avem cercuri de 360 o . Nibiru se apropie de soare,
intersectând orbitele celor mai multe dintre planete până la
Marte şi la centura de asteroizi şi apoi dispare în spaţiu la
fel ca multe dintre vechile comete pe care le vedem la câteva
mii de ani. Aşa că nu ar trebui să fim surprinşi că astronomii
nu au putut să o găsească în sistemul nostru solar, pentru
că la apogeul său (adică punctul cel mai îndepărtat) se află
la o distanţă de 3-5 ori mai mare decât distanţa de la Pluto
la Soare. Locuitorii de pe Nibiru erau avansaţi în multe do­
menii şi totuşi se pare că se aflau la un nivel de dezvoltate
 Sclavii zeilor 267

diferit de acela pe care l-a atins omenirea în prezent. Mă

aventurez să spun că legislaţia cu privire la drepturile omu­
lui a depăşit abordarea pe care aceştia au avut-o cu privire
la această problemă acum mii de ani. Nibiru era condusă
de un rege şi vom vedea felul în care acesta a fost impus şi
oamenilor, în anii următori. Dar ei decodificaseră codul ge­
netic şi aveau înţelegerea deplină a felului în care A D N - u l
putea fi manipulat. Referirea constantă la nemurire arată clar
că învinseseră şi defectul genetic care cauza moartea celulei şi
provoca moartea oamenilor. Planeta lor nu era lipsită de con­
flicte şi toate aceste caracteristici au fost aduse şi pe Pământ.
Există numeroase referinţe despre diferitele perioade în care
zeii Anunnaki au stat pe Pământ şi de aceea putem calcula
când au ajuns de fapt Anunnaki pe Pământ. În cartea Lost
Book of Enki se arată clar că potopul a avut loc „în cel de-al
120-lea Shar”.

În cel de-al o sută douăzecilea Shar a avut loc Potopul. În cel

de-al zecelea Shar din viaţa lui Ziusudra a avut loc Potopul.

Asta ar însemna că marea inundaţie a avut loc la

432 000 de ani după sosirea lor. Învăţaţii sunt de acord că
Marele Potop a avut loc în jurul anului 11 000 Î.Hr., ceea ce
ar plasa sosirea Anunnaki pe Pământ acum 443 000 de ani.
Este important să reţinem referinţele temporale, pentru că
acestea joacă un rol crucial în sprijinul multor activităţi şi
dezvoltări de la originea omenirii şi de la crearea primilor
oameni, Adam şi Eva, acum aproximativ 200 000 de ani. Mai
exista totuşi un motiv foarte bun pentru care vechii astronauţi
veniseră pe Pământ; nu a fost decizia întâmplătoare a unor
astronauţi veniţi de departe. După ceea ce este descris ca o
luptă aprigă care a avut loc pe Nibiru, între regele numit şi un
succesor prin naştere, a fost semnat un armistiţiu.
 268 Michael Tellinger

Poporul din Nord a ridicat armele împotriva poporului din

Sud... Un război dur şi îndelungat a cuprins planeta... moartea şi dis­
trugerea au lovit şi Nordul, şi Sudul... timp îndelungat ruina a cuprins
planeta; s-au pierdut multe vieţi.

A urmat o perioadă a unificării, reconstrucţiei şi păcii,

atunci când s-au construit oraşe mari şi s-a dezvoltat foarte
puternic planeta Nibiru. Există o descriere foarte vie a at­
mosferei planetei Nibiru, care explică felul în care vulcanii
hrănesc constant atmosfera groasă care apără planeta împo­
triva Soarelui atunci când acesta se află în cel mai apropiat
punct, „În perioada fierbinte apără Nibiru de razele arzătoare
ale Soarelui” şi „în perioada rece inima planetei o menţine
ca pe o haină caldă”. Trebuie să reţinem că planeta se află la
distanţe mari faţă de Soare, perioade de timp mai îndelunga­
te decât acelea în care se află aproape de Soare şi are nevoie
de un strat protector mai dens care să susţină un climat tem­
perat pentru existenţa vieţii. Nu este cu mult diferită faţă de
atmosfera noastră, dar se pare că este mult mai groasă şi mai
activă. Planeta este descrisă ca fiind „radiantă” cu o „culoare
roşcată”. „O planetă roşie, cu o radiaţie roşcată, Nibiru face
un circuit eliptic în jurul Soarelui.” În vreme ce unele planete
absorb căldura şi energia, altele le radiază. Nibiru este o ast­
fel de planetă. Acesta pare să fie motivul pentru care poate
să supravieţuiască perioade îndelungate în adâncul spaţiului,
înainte să se întoarcă în apropierea Soarelui la fiecare aproxi­
mativ 3 000 de ani. Nibiru are nevoie de 600 de ani pentru a
se roti în proximitatea Soarelui, în vreme ce-şi croieşte dru­
mul în adâncul spaţiului ca o cometă.
Însă Nibiru este totuşi o planetă problematică: atmos­
fera sa a fost modificată de anumite forţe cosmice, ceea ce a
avut un efect devastator asupra pământurilor, animalelor şi
oamenilor. Toţi s-au confruntat cu greutăţi, şi asta a consti­
tuit o ameninţare pentru pace. Razele arzătoare ale Soarelui
 Sclavii zeilor 269

distrugeau recoltele şi terenurile arabile, făcând ca multe

părţi ale planetei să devină de nelocuit. Ne sună cunoscut
pe Pământ în secolul al XXI-lea? „O breşă a apărut în at­
mosferă... Aerul de pe Nibiru a devenit mai subţire, scutul
protector s-a subţiat.”
Au fost încercate toate remediile pentru astuparea gău­
rii din atmosferă care se lărgea, dar niciunul nu a dat rezultate.
„La sol neînţelegerile se înmulţeau, mâncarea şi apa nu se gă­
seau... la sol dispăruse unitatea dintre locuitori, acuzaţiile se
înmulţeau.” Putem să facem legătura şi cu acuzaţiile şi lipsa
de unitate din vremurile în care trăim, atunci când compa­
răm felul în care lumea se află în dezacord în multe chestiuni
care ameninţă mediul, efectul de seră şi stratul de ozon. Din
nou privim direct la caracteristicile ereditare care ne-au fost
transmise de către Anunnaki. „Ploile nu veneau, vânturile su­
flau mai tare, din adâncuri nu mai ţâşneau izvoare.
Au organizat o întâlnire de consiliu şi, luând în calcul
sfaturile unor învăţaţi iluştri, au ajuns la decizia de a folosi
aurul sub forma unui praf fin, care să fie dispersat în atmo­
sferă ca să acopere fisura. „Ca să folosim un metal care se
numeşte aur. Pe Nibiru este rar; se găsea din abudenţă pe
Brăţara Ciocănită.”
Este important să reţinem că centura de asteroizi din
afara planetei Marte era numită Brăţara Ciocănită. Ştiau din
Enuma Elish sau Povestea creaţiei că aurul se găsea închistat
în multe fragmente din centura de asteroizi. Dar oare erau în
stare să-l găsească? Am convingerea că în anii care vor urma
vom redescoperi depozite bogate de aur în centura de aste­
roizi despre care Anunnaki ştiau în urmă cu 500 000 de ani.
„Era singura substanţă care putea fi măcinată atât de
fin şi, odată ridicată în cer, rămânea suspendată.” Şi, în vre­
me ce au trimis nave spaţiale care să caute aurul, au încercat
să reactiveze vulcanii care se opriseră ca să înceapă să erupă
din nou. „Au lovit vulcanii cu proiectile pentru a le întrerupe
 270 Michael Tellinger

adormirea, ca să le sporească erupţiile.” Dar niciuna dintre

aceste încercări nu a funcţionat, iar planeta se îndrepta în­
cet către un dezastru al mediului. Regele din acea perioadă
era prea slab pentru ca să poată lua nişte decizii importante.
Nemulţumirea şi opoziţia faţă de el au crescut până când a
fost destituit de Alalu, care a preluat tronul. S-a descoperit
atunci că Alalu era de fapt succesorul legal, pentru că era fiul
fostului rege şi al surorii vitrege a regelui, care îi era şi con­
cubină. De aici sunt derivate şi legile succesiunii care apar în
Biblie. Copilul făcut de un bărbat cu sora sa vitregă devenea
primul succesor, şi nu copilul făcut de bărbat cu mireasa sa
cu care nu se înrudea. Vom vedea felul în care Anunnaki au
aplicat această lege pe Pământ şi au transmis-o evreilor, egip­
tenilor şi altor civilizaţii. Dar, până ce domnia lui Alalu să fi
fost hirotonisită, a apărut un tânăr prinţ, pe numele său Anu,
susţinând că el este descendentul direct ale marelui regelui
An. Genealogia sa a fost studiată şi s-a ajuns la concluzia că
este un descendent pur al lui An şi, conform legii seminţiei
şi succesiunii, Anu ar trebui să fie rege. După alte deliberări
s-a decis ca Alalu să rămână rege, iar Anu să fie „paharnicul”
său, în interesul păcii şi al stabilităţii. Acesta este un exemplu
timpuriu al unei coaliţii parlamentare.

„Să trăim în pace cu toţii pe Nibiru pentru reîntoarcerea

abundenţei. Lasă-mă să păstrez tronul şi te voi lăsa să păstrezi
succesiunea, i-a spus Alalu lui Anu şi astfel Alalu a rămas pe tronul
regal.”

Una dintre primele sale misiuni a fost aceea să găseas­

că aur în Brăţara Ciocănită, aşa că a trimis „corăbiile cereşti
în căutarea aurului”, dar spaţiul cosmic poate fi un loc foar­
te periculos, iar misiunea s-a dovedit a fi un dezastru uriaş.
Toate navele care au fost trimise în misiunea de descoperire
au fost distruse de asteroizi. „De Brăţara Ciocănită bărcile
 Sclavii zeilor 271

au fost strivite...” După nouă Shar petrecuţi pe tron şi foarte

puţine progrese făcute în uşurarea vieţii de pe planetă, Alalu
a fost provocat de Anu. Deşi erau evoluaţi în domeniul teh­
nologiei, nibiruanii aveau nişte obiceiuri foarte interesante.
Ritualul presupunea ca cei doi oponenţi să se lupte fără arme
şi dezbrăcaţi. Aşa a fost scris acum 4 500 de ani şi de aici au
preluat şi grecii anumite influenţe culturale.
„În cel de-al nouălea Shar, Anu a purtat o bătălie
cu Alalu. L-a povocat pe Alalu să lupte cu mâinile goale,
dezbrăcaţi... S-au dezlănţuit unul împotriva celuilalt în piaţa
publică...” Aşa cum a decis soarta, Anu l-a învins pe Alalu
şi l-a înlocuit pe tronul Nibirului. Avea planuri mari legate
de salvarea atmosferei planetei de continuarea distrugerilor.
Alalu a înnebunit din cauza acestor evenimente şi a plănuit
o acţiune dramatică pentru a-şi arăta într-un fel supremaţia
faţă de Anu. A „furat” una dintre cele mai avansate nave şi
a zburat către Brăţara Ciocănită. „A mers în grabă către lo­
cul unde se aflau carele cereşti... Alalu s-a urcat într-un car
care arunca proiectile... şi a ocupat locul comandantului...
care arată felul în care s-a ridicat... pietrele de foc pe care
le-a mişcat, zgomotul lor era ca o muzică... fără ştirea altora,
Alalu a scăpat de pe planeta Nibiru în corabia cerească.”
Evadarea sa a fost ca o ultimă încercare de a dovedi
că este mai deştept sau mai îndreptăţit să deţină conduce­
rea asupra poporului de pe Nibiru şi printr-o ironie a sorţii,
chiar a reuşit să obţină acest lucru. Şi-a fixat ca destinaţie
Pământul, aşteptându-se să găsească aur acolo. Dar de unde
să fi ştiut că aurul exista în abundenţă pe Pământ? Din nou,
descoperim informaţii uimitoare în multe dintre tăbliţe cu
o referire specială la Enuma Elish sau Povestea Creaţiei bi­
necunoscută de către istorici. Este descrisă cu foarte multe
detalii drept o „bătălie celestă” între zei. De fapt, a fost o
observare de pe planeta Nibiru a unei coliziuni cereşti uriaşe
între planete şi luni care a survenit în trecut. Acest lucru nu
 272 Michael Tellinger

ar fi putut fi vizibil de pe Nibiru decât atunci când orbi­

ta acesteia s-a încrucişat cu orbitele altor planete în timp
ce se roteau în jurul Soarelui. De dragul cursivităţii nu voi
lungi această parte, dar puteţi obţine o descriere detaliată în
Povestea Creaţiei.
Aceasta este o poveste care a fost scrisă şi înregistrată
cu multe detalii pe tăbliţele de argilă. Observaţiile sunt de
aşa natură încât nu ar fi putut fi făcute decât dacă eveni­
mentele ar fi fost observate de pe planeta Nibiru, care se afla
în centrul coliziunii, dar care de fapt nu s-a lovit de nimic.
Cu multe milioane de ani în urmă existau planetele: Mercur,
Venus, Pământ, Marte, Tiamat, Jupiter, Saturn, Neptun,
Uranus, Pluto şi Nibiru, care veneau în contact cu celelalte
planete la fiecare 3 600 de ani.

Fig. 16.1 Planeta trecerii. Planeta Nibiru este adesea reprezen­

tată prin aceste două cruci. Prima (cea din stânga) ne spune că
era o planetă a trecerii, care intersecta orbitele celorlalte plane­
te. Celălalt simbol (din partea dreaptă) arată că Nibiru era şi o
planetă radiantă, care emana propria-i căldură.

Acesta este motivul pentru care sumerienii o numeau

„planeta trecerii”, pentru că intersecta orbitele celor mai
multe dintre celelalte planete. Tiamat era o planetă mare, de
câteva ori mai mare ca Pământul, a cărei orbită se afla pe locul
unde astăzi se găseşte centura de asteroizi. În timpul uneia
 Sclavii zeilor 273

dintre orbitele sale, Nibiru a ajuns foarte aproape de Tiamat,

atât de aproape încât Lunile lor au fost implicate în câteva
coliziuni cosmice dramatice. Cartea descrie aceste coliziuni
foarte sugestiv, încât se citeşte aproape ca o tragedie grecească
şi din această cauză a fost interpretată greşit de mulţi isto­
rici şi astronomi. Un mare număr de învăţaţi îşi dau seama
acum că ea descrie de fapt coliziunea cosmică dintre Tiamat
şi cele unsprezece luni ale sale cu Nibiru. Din traduceri aflăm
că Nibiru avea şapte luni, care au „atacat” neajutorata pla­
netă Tiamat pe care au împărţit-o în două: „în două părţi a
despărţit-o, i-a separat părţile de sus de cele de jos”.
Continuarea acestei poveşti este aceea că, pe măsură ce
Lunile loveau planeta, observatorii puteau să vadă diversele
amestecuri pe care aceasta le ascundea. Unul dintre metalele
cele mai des întâlnite era aurul. „I-a separat canalele interioare
şi i-a văzut cu uimire vinele de aur.” Aceste coliziuni au avut loc
în timp ce Nibiru se îndrepta către Soare şi au continuat atunci
când Nibiru a început să se îndepărteze de Soare. Atunci când
una dintre Lunile mari, pe care tăbliţele o numesc „Vântul de
Nord”, s-a zdrobit de Tiamat, a dislocat jumătatea superioară
a planetei, care a pornit prin spaţiu către Soare. Kingu, care era
una dintre Lunile lui Tiamat, a urmat bucata gigantică a plane­
tei din cauza atracţiei magnetice, înainte ca bucata mare să-şi
fixeze propria orbită în jurul planetei Marte, capturând-o pen­
tru vecie pe Kingu ca Lună a sa. Acesta este preţul pe care
Kingu a trebuit să-l plătească pentru puterea sa de distrugere.
„Vântul lui Nibiru s-a abătut asupra lui Tiamat, suflând asu­
pra apelor sale revărsate... într-o clipită partea superioară a lui
Tiamat a fost purtată spre o zonă necunoscută. Cu ea a fost
şi Kingu exilată, pentru a-i servi ca însoţitor părţii desprinse.”
Restul planetei Tiamat a fost distrus şi împrăştiat în
bucăţile care au devenit cunoscute sub numele de centura
de asteoizi sau Brăţara Ciocănită, potrivit sumerienilor. „Cu
ghioaga sa a zdrobit partea rămasă în bucăţi şi bucăţele şi
 274 Michael Tellinger

le-a împrăţiat sub forma unei linii care a format Brăţara

Ciocănită."
Cealaltă bucată uriaşă împreună cu Luna sa supradi­
mensionată, care gravitau acum în jurul Soarelui pe o orbită
comună, au devenit cunoscute ca Pământul şi Luna. Potrivit
tăbliţelor sumeriene, Anunnaki au continuat să numească
această lună Kingu. In timpul acestor .coliziuni au avut loc
transferuri mari de materiale şi de „seminţe ale vieţii" între
toate corpurile, ceea ce explică faptul că Pământul a moştenit
multe dintre formele de viaţă de pe Nibiru. Totodată, a de­
venit vizibil faptul că Pământul avea mult aur, la fel ca şi
fragmentele din centura de asteroizi. Astfel, primim răs­
punsuri la întrebarea legată de faptul că Luna este mai mare
decât Pământul şi la faptul că Anunnaki ştiau că există aur pe
Pământ. Pe măsura trecerii timpului, forţele gravitaţionale şi
centrifugale ale Pământului s-au stabilizat, dând posibilitatea
dezvoltării şi înfloririi vieţii. La momentul în care criza de pe
Nibiru începuse să afecteze viaţa de pe planetă, pe Pământ
viaţa era destul de bine dezvoltată, dar cel mai important lu­
cru era acela că nibiruanii ştiau că pe Pământ se găseşte aur.
De aceea Alalu şi-a fixat ca obiectiv al călătoriei sale pla­
neta din spatele Brăţării Ciocănite. Nu reuşiseră niciodată
până atunci să călătorească prin centura de asteroizi, iar din
tăbliţele adunate până în prezent rezultă că era o călătorie
periculoasă. Aşa cum am menţionat mai devreme, niciuna
dintre navele trimise după aur nu s-a mai întors. Alalu ştia
că, dacă ar fi găsit aur pe Pământ, ar fi putut să ţină Nibiru
în şah şi ar fi putut să formuleze o serie de cereri. Ar fi putut
să fie considerat salvatorul planetei sale. Povestea călătoriei
lui Alalu este atât de vie, încât şi după 5 000 de ani oricine
îşi poate imagina descrierile din tăbliţele de argilă. Ar trebui
să vă reamintesc că tăbliţele sumeriene fac referire adesea la
faptul că informaţiile şi cunoaşterea pe care le cuprind provin
din surse din Timpurile Anterioare, cu mii de ani înainte ca
 Sclavii zeilor 275

tăbliţele să fi fost inscripţionate. Nu ştim dacă aceste poveşti

s-au transmis pe cale orală sau au fost înregistrate într-un
anumit fel, dar cantitatea de informaţii şi de detalii este mult
prea complexă ca să fie o simplă tradiţie orală.

Zburând ca un vultur. Alalu a explorat cerurile; sub el. Nibiru

era ca o minge care atârna în gol... S-a uitat din nou, marele glob al
lui Nibiru s-a transformat într-un mic fruct... Când s-a uitat din nou, a
văzut cum Nibiru dispărea în întuneric.

Şi astfel a călătorit rapid către Pământ. Este descrisă

tristeţea din inima sa, pentru că nu ştia ceea ce-l aşteaptă
şi dacă avea să rămână în viaţă după această călătorie. Este
descris zborul său pe lângă toate planetele, pe măsură ce se
apropia şi se depărta de ele, minunându-se de spectacolul pe
care-l ofereau.

Fig.16.2. Marte şi Pământul văzute din spaţiu. Calota de gheaţă de la

pol este vizibilă pe Marte (stânga), demonstrând că planeta mai conţine
apă şi în prezent. Norii învolburaţi şi albastrul profund al oceanelor fac ca
Pământul (dreapta) să fie o planetă atractivă pentru un călător prin spaţiu.
 276 Michael Tellinger

Este prezentat felul în care Alalu a trecut pe lângă

Saturn sau „Anshar”, „cel dintâi dintre prinţii cerurilor”, cu
„cercurile sale strălucitoare de culori orbitoare”. Apoi Alalu a
călătorit către gigantul „Kishar” sau Jupiter, „ale cărui furtuni
învolburate i-au întunecat vederea, prin punctele colorate
care se mişcau în toate direcţiile”, descriind giganticul punct
roşu de pe Jupiter.
Este incredibil să fii martorul acestor descrieri perfecte
în texte a căror vechime este de peste 5 800 de ani şi care vor­
besc despre Pluto, Neptun, Uranus, pe care civilizaţia noastră
„modernă” le-a redescoperit de abia în ultimii 200 de ani.
Dar după aceea Alalu a ajuns în faţa ameninţătoarei centuri
de asteroizi. „Brăţara Ciocănită îl aştepta în faţă, pregătită
ca să-l distrugă... era făurită din pietre şi blocuri de piatră.”
Pe măsură ce s-a apropiat de ea, Alaiul şi-a reamintit felul
în care asterozii „au devorat ca nişte lei carele de cercetare
de pe Nibiru”. Însă Alalu a reuşit să treacă de centura de
asteroizi, folosind „proiectile care aduceau moartea” cu care
şi-a croit drum prin centura de asteroizi. Aceasta a deve­
nit metoda de trecere prin centură pentru cei care au venit
după el. „Ca vrăjită, Brăţara Ciocănită şi-a deschis uşa în
faţa regelui” şi astfel Alalu şi continuat drumul către planeta
„maro-roşcată”, Marte, înainte ca în cale să-i apară Pământul
„de culoarea zăpezii, al şaptelea din numărătoarea stelelor”.
Alalu descrie cele trei regiuni ale Pământului, albă la vârf şi la
bază şi albastră şi maron la jumătate. Planeta avea o atmosfe­
ră mai subţire decât cea de pe Nibiru şi o gravitaţie mai slabă;
„mai slabă decât pe Nibiru era plasa de reţinere”. A folosit
un anumit tip de dispozitiv de scanare ca să caute urme de
aur, în vreme ce se apropia de la distanţă. „A îndreptat în jos
raza care penetrează, ca să vadă măruntaiele Pământului.” Şi
iată-1 acolo... metalul preţios de care avea nevoie cu disperare
ca să salveze atmosfera perturbată de pe Nibiru. „Aur, mult
aur a indicat raza.” Alalu a aterizat mai degrabă forţat, dar
 Sclavii zeilor 277

„şi-a deschis ochii şi a ştiut că se află printre cei vii. Ajunsese

învingător pe planeta aurului”.
După ce a păşit afară cu „Casca de Vultur”, a desco­
perit cu uimire că aerul era bun de respirat şi că protectorul
„Costum de Peşte” şi casca nu erau necesare. Pare să fi fost o
mare aventură atunci când este povestită în acest fel romanţios,
însă Alalu era un individ curajos, singur pe o planetă nouă.
Asta le-ar da de gândit şi celor mai bravi aventurieri. „Nu se
auzea nimic... stătea singur pe o planetă străină...”
Alalu s-a ridicat de la sol cu nava pentru a putea să
aibă o privire de ansamblu. În următoarele zile, a explorat
planeta, dar nu fără a avea protecţie. „Şi-a luat la îndemână
armele, a luat utilul Sampler.” El a descris zilele scurte, mi­
rosul dulce al copacilor, livezile de pomi fructiferi, mlaştinile
cu apă verde, solul întunecat la culoare şi căutările sale după
apa potabilă. Apa sărată nu putea să fie băută şi era plină
de peşte, dar în cele din urmă a găsit apă proaspătă într-un
„bazin liniştit”, acolo unde a întâlnit pentru prima dată un
şarpe. Nu ştia ce fel de creatură era aceea, trebuie să fi fost
prima creatură pe care o întâlnea pe Pământ, ceea ce i-a fă­
cut pe Anunnaki să folosească simbolul şarpelui în anii care
vor urma. Nu a pierdut deloc timpul în căutarea aurului cu
ajutorul „testerului” său. A găsit o abundenţă de aur în apele
oceanelor şi pe malurile râurilor. A trimis un mesaj urgent pe
Nibiru, ştiind că a găsit soluţia pentru problemele planetei.
„A folosit Vorbitorul de Cuvinte... şi a trimis cuvintele pe
Nibiru... Sunt pe o altă lume, am găsit aurul care ne va salva;
soarta lui Nibiru este în mâinile mele”.
Anu şi ceilalţi rezidenţi de pe Nibiru au fost uimiţi
să afle că Alalu era în viaţă şi intrigaţi de spusele sale că
a găsit aur. Bătrânii înţelepţi le-au reamintit că Alalu
ştia că pe Tiamat aurul şi apa se găseau din abundenţă.
Pentru el acestea nu erau noutăţi. „Avea ştiinţă de vine­
le de aur ale mostrului de apă Tiamat, dacă într-adevăr
 278 Michael Tellinger

a călătorit dincolo de Brăţara Ciocănită, atunci pe cea de-a

şaptea planetă, Pământul, este refugiul său.”
Aceste veşti au provocat multă vâlvă şi i-a făcut pe ni-
biruani să treacă la acţiune. Acesta este momentul în care
s-au luat deciziile de a se trimite o întreagă expediţie pe
Pământ care să verifice existenţa aurului şi să stabilească o
bază. „Dacă a găsit cu adevărat aurul de pe Tiamat, avem ne­
voie de o dovadă; este suficient ca să ne protejeze atmosfera?”
Nibiruanii aveau abilitatea incredibilă să transforme
starea de nesiguranţă într-o stare de stabilitate, o trăsătură
nobilă pe care noi încă încercăm să ne-o însuşim. Să spe­
răm că ADN-ul pe care l-am moştenit de la Anunnaki ne va
permite să obţinem această calitate. Se întrevăd totuşi sem­
nele încurajatoare ale păcii, pe care noi, oamenii, părem să le
afişăm din abundenţă în secolul al XXI-lea. Revoluţia fără
vărsare de sânge care a avut loc în Africa de Sud şi turnu­
ra completă de la opresiune la democraţie este unul dintre
exemple, iar revoluţia „portocalie” din Ucraina este un alt
exemplu. Vom vedea că, în multe situaţii, nibiruanii au în­
lăturat stări de conflict prin luarea unor decizii simple. Insă
copiii Anunnaki, cei care aveau să se nască pe Pământ în anii
următori, nu aveau aceleaşi trăsături ale toleranţei şi iertă­
rii pe care le aveau părinţii lor. În cele din urmă, egoismul
şi neînţelegerile dintre ei au fost cauza conflictului constant
dintre zei şi s-a răsfrânt şi asupra speciei sclave care începuse
să-i imite pe zeii stăpânitori.
Alalu a transmis dovada găsirii aurului către Nibiru
prin intermediul unei manevre tehnologice foarte bine de­
scrisă. „A scos cristalele care se aflau în «testerul» său, iar din
Sampler a scos miezul de cristal al acestuia. A introdus în
Speaker cristalele şi tot ceea ce voia să transmită.” Toţi cei
de pe Nibiru au fost uimiţi de dovada existenţei aurului şi
au început să planifice misiunea de pe Pământ. Ea (Enki)
era primul născut al regelui Anu, în vreme ce Enlil era cel
 Sclavii zeilor 279

de-al doilea, dar, prin criteriul seminţiei şi al succesiunii,

Enlil deţinea un grad mai mare, fiind fiul lui Anu şi al surorii
vitrege a acestuia. După deliberări serioase, s-a luat hotărâ­
rea ca Ea şi nu Enlil să conducă prima expediţie pe Pământ,
pentru că era mult mai pregătit din punct de vedere ştiinţific.
Înainte de trimiterea expediţiei, au fost făcute multe cerce­
tări şi pregătiri. Au stabilit cursul: „au construit o tăbliţă de
acţiuni pentru această misiune”.
Există câteva referiri cu privire la faptul că folseau apa
drept combustibil pentru propulsie. Este posibil să fi folo­
sit hidrogenul din apă, aşa cum încercăm şi noi să o facem
în secolul al XXI-lea? „Dacă apa era forţa, de unde putea fi
reînnoită? Unde va fi depozitată de nave şi cum va fi transfor­
mată în forţă?” Au construit cincizeci de „eroi” care să ia parte
la misiune şi au pregătit pentru călătorie cea mai mare navă
pe care au echipat-o cu toate uneltele necesare. Ziua plecării
lui Ea a fost foarte asemănătoare cu genul de rămas-bun pe
care oricine îl poate vedea atunci când se lansează navetele
NASA: se adună mulţi oameni ca să vadă lansarea. Ea tre­
buia să se îmbarce ultimul, dar nu înainte ca regele Anu să-l
binecuvânteze şi să-i ureze drum bun. „Enlil şi fratele său
vitreg şi-au strâns mâinile. Să fii binecuvântat şi să ai succes!
i-a spus.” Aceasta era o perioadă în care fraţii erau prietenoşi
unul cu celălalt, iar între ei existau foarte puţine animozităţi.
Această stare de fapt avea să se schimbe în anii care urmau,
atunci când au preluat controlul asupra Pământului şi au în­
ceput să fie în dezacord cu privire la mai multe probleme.
Găsesc că este incredibil de asemănător felul în care compor­
tamentul Anunnaki seamănă cu comportamentul oamenilor
din prezent. Se pare că avem mult mai multe în comun cu ei
în secolul al XXI-lea decât am avut vreodată în trecut. Acest
fapt se datorează în principal nivelurilor noastre de calificare,
descoperirilor ştiinţifice şi medicale, care sunt asemănătoare
cu cele în care erau implicaţi Anunnaki acum mii de ani.
 280 Michael Tellinger

Ne luptăm să salvăm planeta de la un dezastru ecologic, ex­

plorăm alte planete din sistemul nostru solar şi aproape că
reuşim să stăpânim ştiinţa ingineriei genetice. Am evoluat
dincolo de regalitate şi monarhie doar ca să le înlocuim cu un
sistem capitalist, bazat pe lăcomie, care nu promovează ega­
litatea şi stabilitatea. Gena lăcomiei, pe care am menţionat-o
cu numeroase prilejuri, este vizibilă evident în structura
noastră socială. Oare cum au rezolvat nirubienii problema
lăcomiei şi a interacţiunii umane? Mai sunt şi alte lecţii pe
care ar trebui să le învăţăm de la ei?
Călătoria spre Pământ nu a fost una aşa de plăcută
precum şi-au dorit, dar descrierile pe care le-au făcut pla­
netelor, atunci când s-au aventurat prin periculoasa centură
de asteroizi, sunt la fel de uimitoare. Aceasta a fost o barieră
uriaşă care a trebuit să fie depăşită şi doar un singur individ
o făcuse cu succes înainte. Din traduceri se poate sesiza că
nu erau liniştiţi la gândul traversării centurii: „în spatele celei
de-a cincea planete pândea Brăţara Ciocănită”. A fost nevoie
de ceva muncă şi de un efort al întregului grup pentru ca să
se poată asigura o cale sigură de trecere prin pietrele centurii.
Ceea ce este şi mai surprinzător este descrierea felului în care
au folosit apa pentru îndepărtarea pietrelor. Sunt descrise
chiar şi rostogolirile blocurilor de piatră pe care le-au văzut
în timpul călătoriei prin spaţiu, un fenomen pe care noi l-am
descoperit destul de recent. „Nava se îndrepta către mulţimea
de blocuri care se rostogoleau... Ea a dat poruncă şi, cu forţa
a o mie de eroi, jetul de apă a fost dezlănţuit.” Această tehni­
că foarte inovatoare, care dădea măsura geniului ştiinţific al
lui Ea. Dacă ar fi folosit materiale explozive pentru ca să-şi
creeze drum, ar fi existat riscul ca noile fragmente rezulta­
te să lovească nava. Prin folosirea repetată a jeturilor de apă
într-o succesiune controlată, au reuşit să creeze o cale sigură
pentru ca nava să treacă fără probleme prin centură. Dacă
acest fapt nu vă dă de gândit, atunci nimic nu o va face. „Şi,
 Sclavii zeilor 281

în cele din urmă calea era liberă, iar nava putea să continue
drumul neafectată.”
Toată acţiunea de „curăţare a drumului” i-a lăsat fără
apă, iar acum aveau probleme. La apropierea de cea de-a
şasea planetă, pe care o numeau Lahmu şi pe care noi o nu­
mim Marte, au observat că planeta reflecta razele Soarelui.
Şi-au dat seama astfel că pe Marte există apă şi au aterizat
pentru a-şi reînnoi rezervele. Este interesant că au notat că
gravitaţia de pe Marte nu era la fel de puternică precum avea
să fie cea de pe Pământ - un alt aspect pe care vechii sume­
rieni nu ar fi avut de unde să-l cunoască. La acest moment,
Marte încă mai avea atmosferă şi ei au descris-o din spaţiu:
„În faţa privirii se zărea Lahmu... erau mulţi nori şi calote
de zăpadă albă la ambele capete... Pe Lahmu este apă, a spus
Ea... atracţia planetei nu e mare, forţa ei de atragere este uşor
de mânuit”.
Au aterizat pe Marte cu uşurinţă pentru un scurt po­
pas, pe malurile unui lac şi, în vreme ce se realimentau cu
apă, Ea a făcut tot felul de observaţii, pe care le-a înregistrat
în cartea sa de cunoştinţe. Apa era bună de băut, însă aerul
era insuficient pentru respiraţie, ceea ce înseamnă că aveau
nevoie de „căştile de Vultur” pentru ca să poată respira.

Fig. 16.3. Dovada eroziunii apei

 282 Michael Tellinger

La scurtă vreme după aceea, au plecat, îndreptându-se

către destinaţia lor: Pământul. Felul în care sunt descrise
zborurile lor sugerează faptul că ei călătoreau cu viteze foarte
mari. Se pare că nu aveau nevoie decât de câteva zile pen­
tru ca să parcurgă lunga distanţa de la Nibiru şi doar de un
simplu salt pentru a ajunge de pe Marte pe Pământ. Pentru
a confirma această ipoteză putem să facem un calcul simplu.
Cele mai multe maşini din prezent îşi pot spori viteza cu câte
10 kilometri la fiecare secundă. Dacă mijlocul de transport
al nibiruanilor şi-ar fi sporit viteza cu 10 kilometri la fiecare
secundă, ar fi atins o viteză de 36 000 de kilometri pe oră la
sfârşitul primei ore de zbor. După zece ore, ar fi atins o viteză
de 360 000 de kilometri pe oră, iar după şaizeci de ore de ac­
celerare constantă ar fi călătorit cu o viteză de 2,16 milioane
de kilometri pe oră. Marte se află la o distanţă de numai 78
de milioane de kilometri de Pământ şi, la o viteză maximă ar
fi nevoie de aproximativ 96 de ore pentru a ajunge pe Marte,
ceea ce înseamnă exact patru zile. Am exclus distanţa par­
cursă de navă în perioada de accelerare, dar aceasta ar trebui
să fie acoperită de timpul şi distanţa parcurse la reducerea
vitezei în apropierea planetei.

Fig. 16.4. O fotografie clară

a calotei de la polul sudic
care indică o prezenţă
abundentă a apei în formă
solidă. Sumerienii ştiau
acum 5 000 de ani că pe
Marte exista apă. Cum este
posibil acest lucru?
 Sclavii zeilor 283

Acestea sunt probabil nişte neglijenţe, potrivit cer­

curilor ştiinţifice de specialitate, dar şi dacă am greşit
calculele în proporţie de 50%, am avea nevoie de doar
8 zile pentru a ajunge pe Marte, călătorind cu acea viteză. Şi
atunci ce ne împiedică să facem acelaşi lucru? Aş spune că
singura piedică pe care o avem acum este timpul. Foarte cu­
rând şi această piedică va fi depăşită şi vom reuşi să atingem
viteze cosmice mult mai mari.
Ea şi echipa sa de cincizeci de exploratori s-au apro­
piat de Pământ, iar tăbliţele indică faptul că au trebuit să
încetinească înainte de coborâre, ca să nu moară din cauza
fricţiunilor atmosferice. Iată alte informaţii incredibile des­
pre călătoriile spaţiale pe care le primim prin intermediul
tăbliţelor vechi de mii de ani. „Nava trebuie să fie încetini­
tă, altfel ar pieri în atmosfera densă a Pământului”, spune
Anzu, care era pilotul lui Ea. S-au învârtit de câteva ori în
jurul planetei, reducând viteza, înainte de a intra în atmosfe­
ră, îndreptându-se către sol. Gravitaţia le juca feste, iar nava
se deplasa încă prea repede pentru a putea ateriza pe uscat.
„Forţa de atracţie a Pământului era prea puternică pentru
a coborî.” Ca să evite eventualele stricăciuni, au aterizat în
apă, pe locul unde astăzi se găseşte Golful Persic, şi au des­
chis uşa. Alalu îi aştepta şi au stabilit contactul prin radio
atunci când au ajuns. „Fiţi bineveniţi pe Pământ!” Ei au văzut
cealaltă navă sosită de pe Nibiru la marginea apei şi atunci
au ştiut că se află în locul potrivit. Bucuria lor era imensă,
în vreme ce înotau şi-şi croiau drum către uscat acolo unde
Alalu îi aştepta. „Alalu s-a îndreptat către ei alergând; l-a
îmbrăţişat cu putere pe fiul lui. Bun venit pe o altă plane­
tă!, i-a spus Alalu lui Ea.” Acesta este doar un extras, scris
cu scrierea cuneiformă, despre evenimentele uimitoare care
au dus la apariţia primului grup de colonişti ai Pământului
acum 443 000 de ani.
 284 Michael Tellinger

Fig. 16.5. Enki păşeşte pe uscat. Sigiliul sumerian care-l înfăţişează pe Enki
părăsind apa şi călcând pe uscat pentru prima oară. Observaţi izvoarele
de apă de pe umerii săi, care simbolizează faptul că el era şi Zeul apelor.
Observaţi şi zeitatea înaripată cu razele radiante care ies din umeri şi care
îl aşteaptă pe Enki. Acesta era şeful furnalelor de pe Abzu, acolo unde se
desfăşura activitatea minieră.

Şi astfel ajungem la punctul în care începe cu adevărat

adevărata preistorie a omenirii, cu mult înainte ca primul om
să fi fost creat, în vremea Timpurilor Anterioare, atunci când
pe Pământ se aflau doar aceşti exploratori curajoşi. Aceştia
şi-au dat seama că misiunea lor era crucială pentru viaţa de
pe planeta lor, Nibiru. „Am venit într-o misiune pe viaţă şi
pe moarte, soarta planetei Nibiru este în mâinile noastre.”
Nu aveau timp de pierdut şi, după ce a trimis un mesaj acasă,
pentru tatăl său, Anu, Ea a mobilizat o serie de echipe care
să execute anumite sarcini. Locul unde aterizaseră avea să se
numească Eridu, „casa de departe de casă”, primul oraş de pe
Pământ. Acesta era localizat pe terotoriul actual al Irakului,
lângă oraşul Basra, pe coasta Golfului Persic. În următoarele
şase zile, au făcut adevărate miracole. Au creat o sursă de
apă potabilă, au făcut cărămizi din argilă ca să-şi construias­
că tabăra, unde aveau să locuiască, au examinat şi înregistrat
fructele şi copacii comestibili care creşteau peste tot din
 Sclavii zeilor 285

abundenţă, au experimentat prima furtună de pe Pământ,

însoţită de trepidaţii mari: ploaia, fulgerele şi vântul au fost
puternice şi au rămas uimiţi de cât de scurte erau zilele şi
nopţile. Mai departe, s-au familiarizat cu toate creaturile care
se aflau pretutindeni: în aer, pe pământ şi în apă. Au făcut
capcane pentru peşti şi pentru păsări, au construit bărci ca să
se deplaseze pe ape, au construit garduri în jurul taberei lor ca
să-i protejeze împotriva animalelor sălbatice pe care le obser­
vaseră anterior şi au adus în tabără şi „Raza care ucide”. De
aici încolo evenimentele istorice devin familiare, pentru că în
cea de-a şaptea zi Ea şi-a adunat tovarăşii din tabără şi brusc
cuvintele cu care se deschide Biblia capătă un nou înţeles.

În cea de-a şaptea zi, eroi din tabără s-au adunat, iar Ea le-a
vorbit astfel: Am efectuat o călătorie primejdioasă... am ajuns cu bine
pe Pământ, am obţinut multe lucruri bune, am întemeiat o tabără. Fie
ca aceasta să fie o zi de odihnă: de-acum încolo aşa va fi cea de-a
şaptea zi!

Şi atunci, coloniştii au dat noii lor case un nume. „Fie

ca acest loc să se numească de-acum înainte Eridu, Casa
de departe de Casă”, iar noua planetă a primit numele Ki.
Acum, că îşi întemeiaseră o bază şi că identificaseră lucru­
rile pe care le puteau mânca, nu au mai pierdut timpul şi
au început să extragă aur. Primele surse au fost mlaştinile,
râurile şi oceanele. Metoda folosită era asemănătoare cu cea
a absorbţiei, care se foloseşte şi astăzi pe fundul oceanelor,
pentru extragerea diamantelor. Trebuie să reţinem că ei cău­
tau aur aluvionar şi pepite de aur din toate sursele. Astfel că
au folosit unelte ca „Acela care absoarbe apa” şi „Acela care
scuipă apa” ca să adune noroiul şi ca să sorteze conţinutul. La
finalul săptămânii, aveau tot felul de metale - inclusiv fier şi
cupru —, dar aurul era în cantitatea cea mai mică. „Din aur se
acumulase o cantitate mică.”
 286 Michael Tellinger

Ea era fascinat de Lună şi de orbita acesteia, care l-a

inspirat să numească lună rotaţia completă a acesteia în ju­
rul Pământului. „A dat circuitului acesteia numele de lună.”
Munca a continuat timp de un an, dar nu a fost adunat su­
ficient de mult aur. De vreme ce Nibiru se apropia de Soare
pe orbita sa, ei ar fi vrut să transporte aurul pe Nibiru atunci
când aceasta se afla în punctul cel mai apropiat. S-a luat de­
cizia că ar trebui să mai aştepte încă un Shar (3 600 de ani),
înainte ca planeta să ajungă din nou în acelaşi punct al or­
bitei. Au scos din navă „Camera Spaţială” (Sky Chamber)
şi au pregătit-o pentru acţiune. Cu această unealtă aveau să
scaneze planeta ca să identifice zăcăminte noi de aur. Au
analizat planeta şi au identificat locurile unde se găseau bo­
gatele „vine de aur”. Apoi au călătorit în lungul şi în latul
Pămîntului ca să scaneze interiorul acestuia. „Ea s-a ridicat
cu Camera Spaţială, împreună cu Abgal, ca să înveţe secretele
Pământului.” Ni se spune cum au zburat deasupra munţilor
şi văilor, a râurilor şi a teritoriilor vaste, separate de oceane,
înregistrând cu precizie descoperirile lor. Ea a folosit această
oportunitate ca să ascundă „cele şapte arme mortale” de pe
navă într-un loc secret dintr-un ţinut îndepărtat, despre care
ştiau doar el şi pilotul său. Ele nu aveau să fie folosite în noua
lor casă.
Anu i-a comunicat lui Ea că, indiferent ce s-ar în­
tâmpla, trebuiau să trimită pe Nibiru tot aurul pe care îl
strânseseră până atunci. Era imperios necesar ca ei să testeze
tehnica dispersiei aurului ca să vadă dacă puteau să repare
atmosfera de pe Nibiru.
 Sclavii zeilor 287

Fig. 16.6. O rachetă? Ar putea să fie aceasta o reprezentare

antică a unei navete care era umplută cu aur şi pregătită pentru
decolare? Este evident că anumite părţi ale ei se află sub pământ,
într-un fel de cameră de protecţie.

Insă pe Pământ Alalu, care ar fi vrut să ducă el însuşi

aurul înapoi, era furios că Ea demontase armele de pe navă.
El voia să le folosească pentru a-şi crea drum prin centura
de asteroizi. Ea i-a explicat că Abgal cunoştea traseul prin
centură, reuşind deja să-şi creeze un drum printre astero­
izi atunci când veniseră pe Pământ. Abgal avea să piloteze
nava pe drumul către Nibiru. Aşadar, au încărcat aurul şi au
pregătit nava pentru lansare. „În nava lui Alalu erau încărca­
te coşurile pline cu aur... acesta a aprins Marea Pocnitoare”
a navei... atunci nava cu zgomot s-a ridicat spre ceruri.” Şi
iată felul în care primul transport de aur a părăsit planeta
Pământ, recent colonizată.
288 Michael Tellinger

Călătoria de întoarcere pe Nibiru este descrisă cu

multe detalii. Ei foloseau cristale pentru a găsi drumul prin
Brăţara Ciocănită. Obţinem şi o imagine clară a felului în
care arăta din spaţiu Nibiru, planeta radiantă. „În întuneric,
învăluit de nori roşiatici, strălucea Nibiru; era o privelişte de
neuitat.” Pe Nibiru sosirea aurului preţios era aşteptată cu
nerăbdare; eroii care se întorceau acasă au fost întâmpinaţi
de mulţimi mari - într-un mod asemănător cu felul în care
au fost primiţi astronauţii care s-au întors după prima asele­
nizare reuşită. „Se adunase o mare parte a populaţiei.”
Au început să lucreze imediat la pregătirea pudrei
fine de praf de aur care urma să fie dispersată în atmosferă.
Experimentul s-a dovedit un mare succes. Însă acum aveau
nevoie de mai mult aur, mult mai mult, pentru a repara în
întregime stricăciunile produse în atmosferă. „Praful a fost
dus de rachete în atmosferă şi a fost dispersat cu ajutorul
cristalelor. Acolo unde înainte era ruptură, acum totul era re­
parat.” I-au informat pe coloniştii de pe Pământ de succesul
înregistrat, ceea ce a produs multă bucurie în rândul aces­
tora. Dar reparaţia nu a ţinut prea mult timp, fiind disipată
de razele Soarelui de care se apropiau. Nava a fost pregătită
şi s-a întors pe Pământ cu mai mulţi exploratori şi cu mai
multe echipamente ca să se urgenteze munca. Dar, după încă
un Shar, coloniştii adunaseră o cantitate mică de aur, insufi­
cientă pentru problemele care se înmulţeau pe Nibiru. Ea a
traversat din nou planeta, în căutarea aurului, dar semnalele
pe care le-a primit indicau într-o singură direcţie, către par­
tea sudică a planetei, acolo unde aurul se găsea în subsol,
amestecat cu minereu. „Primea aceleaşi indicaţii tot timpul...
acolo unde masa de pământ forma o inimă, în subsolul aces­
tuia, se aflau din abundenţă vinele de aur.”
Această situaţie arată că nibiruanii trebuiau să găseas­
că metode noi şi o tehnologie ca să separe aurul de piatră
şi că operaţiunea de extragere a aurului urma să aibă loc în
 Sclavii zeilor 289

partea de sud a Africii. Anu a trimis un mesaj prin care îi

instruia să „obţină aurul din vine şi nu din ape”. Apoi şi-au
dat seama că Ea va avea nevoie de ajutor şi sfaturi ca să înde­
plinească această sarcină, astfel încât Enlil, fratele său, a fost
trimis să i se alăture şi să-l ajute în administrarea şi comanda
acestei activităţi. Au survolat încă o dată Pământul şi au vă­
zut zăcămintele bogate de aur din sudul Africii, parte a lumii
pe care ei o numiseră Abzu. Ştiau că extragerea aurului din
piatră va fi mai dificilă. „Să-l chemăm pe Anu pe Pământ,
să-l lăsăm pe el să ia deciziile”, i-a spus Enlil fratelui său.
Deciziile care trebuiau luate erau cruciale pentru succesul vi­
itor al operaţiunii şi aveau să joace un rol esenţial în relaţiile
dintre cei doi fraţi regali Ea şi Enlil. Dacă activitatea urma
să se desfăşoare într-un loc îndepărtat, era necesar ca cei doi
să-şi împartă sarcinile şi responsabilităţile. Cineva trebuia să
supravegheze baza de lucru de la nord, din Eridu, iar celă­
lalt trebuia să supravegheze activitatea minieră din sud, de la
Abzu. Acestea erau deciziile pe care trebuia să le ia Anu. Din
nou, nibiruanii ne surprind cu felul lor simplu de rezolvare a
problemelor complexe. După ce a sosit şi a văzut complexi­
tatea operaţiunilor propuse, Anu a oferit o soluţie. Au tras la
sorţi pentru a stabili ce sarcină va reveni fiecăruia dintre cei
doi, un obicei pe care l-au moştenit şi eroii Bibliei. Şi astfel
s-a hotărât ca Enlil să rămână la Eridu şi să pregătească locul
de aterizare pentru un trafic mai intens de nave care să trans­
porte încărcăturile de aur şi să se asigure că infrastructura
necesară era suficientă pentru a susţine o astfel de activitate.
 290 Michael Tellinger

Fig. 16.7 Iran

Ea trebuia să se ocupe de operaţiunile miniere de la

centrul său de comandă din Sud şi trebuia să pună la punct
unelte şi metode noi pentru maximizarea procesului de
extracţie. În acest stadiu, semnele fricţiunilor dintre fraţi în­
cepuseră se devină vizibile. Ea, fiind primul sosit pe Pământ
şi cel care dezvoltase planeta până în acel punct, dorea să
rămână la Eridu şi să întemeieze Edinul, care avea să devină
casa primitoare a „Celor Drepţi”. El ar fi dorit ca Enlil să fie
cel care să se ocupe de operaţiunile miniere din Sud. „Lăsaţi
Edinul să devină casa Celor Drepţi şi să fie cunoscută sub
acest nume. Lăsaţi-mă pe mine să fiu comandantul Edinului
şi pe Enlil să se ocupe de extragerea aurului.” Enlil simţea
că el era un comandant mai bun cu o cunoaştere superioară
a carelor şi navelor spaţiale şi a porturilor, în vreme ce Ea
era învăţatul şi inginerul care va îndeplini cu mai mult suc­
ces sarcinile miniere. înţeleptul Anu şi-a dat seama că orice
decizie ar fi luat, aceasta ar fi produs nefericire, astfel că a
hotărât ca fiecare să-şi tragă destinul la sorţi. Ea era trist, dar
a acceptat cu demnitate sarcina sa; Enlil era mulţumit şi pre­
gătit să demareze dezvoltarea porturilor spaţiale şi a centrului
de comandă. Ca să-l răsplătească pe Ea pentru munca sa de
pionierat, Anu a proclamat că acesta va fi cunoscut pentru
totdeauna sub numele de Enki, adică „Stăpânul Pământului”,
 Sclavii zeilor 291

iar Enlil avea să fie cunoscut ca „Domnul Conducător”. Şi

astfel au fost alocate sarcinile şi titlurile celor doi fraţi, aflaţi
pe o planetă îndepărtată, numită Pământ.
Dar, înainte de plecarea lui Anu, Alalu l-a provocat
din nou pentru a-i ocupa locul pe tron. S-au angajat din nou
într-o luptă corp la corp şi din nou Anu a ieşit victorios.
Însă Alalu, orbit de mânie, s-a repezit la vintrele lui Anu şi
i-a smuls testiculele. Aceasta a fost o provocare pentru sta­
bilitatea de pe această nouă colonie spaţială şi, după analize
şi deliberări, s-a luat hotărârea ca Alalu să nu fie executat, ci
să fie exilat pe Lahmu (Marte) ca să-şi trăiască viaţa singur
acolo. Şi această hotărâre a fost pusă în practică. Talentatul
pilot Anzu s-a oferit să-l ducă pe Alalu pe suprafaţa pla­
netei Marte în camera spaţială şi a ales să stea cu el până
când răutatea lui Alalu l-ar fi „devorat”. Se pare că exista
ceva în carnea celorlalţi care ar fi omorât pe oricine încerca
să o consume. Ar fi putut să fie aceasta o manifestare geneti­
că avansată, care se activează pe măsura evoluţiei ADN-ului
şi a îndepărtării noastre de specia primitivă care a practicat
canibalismul la un moment dat în trecut? Oricare ar fi răs­
punsul corect, soarta lui Alalu era aceea de a muri ca urmare
a înghiţirii testiculelor lui Anu în timpul luptei corp la corp.
Pregătirile pentru excavaţii şi transport au decurs
conform planului. A fost plănuită o staţie intermediară pe
Marte. Vă veţi întreba imediat de ce, dar răspunsul este foarte
ingenios şi practic, indicând din nou cunoşterea principii­
lor de călătorie în spaţiu şi a sistemului solar de către primii
astronauţi. În prezent, avem posibilitatea să transportăm un
număr de până la şapte persoane în spaţiu. Ceea ce depăşeşte
această cifră necesită o forţă mai marc şi o tehnologie mai
dezvoltată, în special datorită greutăţii suplimentare şi a
efectului gravitaţional. Gravitaţia de pe Marte reprezintă
doar 38% din gravitaţia Pământului. Prin trimiterea unor
transporturi regulate mai mici pe Marte, ar fi putut trimite
 292 Michael Tellinger

mai puţine transporturi, dar în cantităţi mai mari pe Nibiru.

O soluţie simplă şi practică.
Enki (Ea) a construit unelte şi echipamente noi
necesare pentru operaţiunile de minerit şi a transmis pro­
totipurile pe Nibiru, ca să fie multiplicate. „Un despicător
al pământului a construit cu îndemânare Enki... «Acela care
mărunţeşte» şi «Acela care zdrobeşte» le-a trimis pe Nibiru
ca să fie făcute pentru Abzu.” Din tăbliţele sumeriene mai
aflăm că Pământul era prea fierbinte pentru unii dintre
Anunnaki, ceea ce sugerează faptul că Nibiru avea un cli­
mat mai temperat, iar căldura Soarelui nu era aşa aspră nici
măcar atunci când planeta se afla în punctul cel mai apropiat
faţă de Soare. Simbolul sumerian pentru Nibiru este o cruce
radiantă, asemănătoare semnului plus, care indică faptul că
este o planetă care intersectează şi că radiază propria căldură
şi energie. Nu are nevoie neapărată de Soare. Şi alte câteva
planete din sistemul nostru solar radiază căldură şi energie,
dar ele nu sunt potrivite pentru existenţa vieţii. Această căl­
dură suplimentară de pe Pământ l-a făcut pe Enlil să caute
pentru sine locuri mai răcoroase. „Enlil era afectat de căldura
Soarelui şi căuta un loc răcoros şi umbros. S-a îndreptat către
munţii acoperiţi de zăpadă din partea de nord a Edinului.”
Acolo, în mijlocul munţilor cu păduri de cedru, şi-a făcut
casa şi a început să construiască noul loc de aterizare pentru
nave. Să fie vorba despre mitica pădure Cedar din nord-estul
Libanului? Acolo unde este situat Baalbek?
Aflăm şi despre tehnologia excavaţiei şi de tăierea
perfectă a pietrelor cu unelte care nici astăzi nu le sunt cu­
noscute oamenilor. Sunt explicate viteza şi precizia cu care
puteau construi structuri gigantice care vor include toate
marile piramide şi temple din Egipt şi cele două Americi,
din anii ce vor urma. „A netezit pământul din valea mun­
telui cu raze puternice. Eroii au adus pietre mari din zona
deluroasă pe care le-au tăiat. Le-au cărat şi le-au aşezat
 Sclavii zeilor 293

ca să susţină platforma navelor cereşti.” Încă de la primele

activităţi de construcţie avem indicii că aveau o preferinţă
pentru costrucţiile impunătoare, masive, realizate îndeosebi
din piatră, care rezistau pentru totdeauna. Foarte diferite de
arhitectura din prezent. Este o explicaţie clară a locului de
unde civilizaţiile vechi s-au inspirat şi de unde au preluat
cunoştinţele care le-au permis să construiască monumente
colosale în trecut. „Enlil a luat în considerare cu satisfacţie...
o structură care să reziste pentru totdeauna.” Este posibil ca
ruinele până acum neexplicate de la Baalbek să fie rămăşiţele
acestei platforme? Aşa se pare. Era atât de impresionantă,
încât nici măcar romanii din Antichitate nu aveau idee la ce
putea servi, dar au folosit-o ca o bază uriaşă de 1 000 de tone
pentru a construi un templu închinat lui Jupter.

Fig. 16.8 Hartă care arată unde era localizat Baalbek-ul

 294 Michael Tellinger

Fig. 16.9 Acest megalit de 1 200 de tone a fost lăsat în părăsire de primii
constructori ai platformei de 9 hectare de la Baalbek. Nu a fost mutată nici
până în prezent din cauza greutăţii sale. A se observa cei doi oameni, unul
care stă deasupra şi celălalt care stă lângă, care sunt ca nişte pitici pe lângă
piatra gigantică.

Fig.16.10 Gigantica structură megalitică de la Baalbek care a servit ca plat­

formă de aterizare pentru navele cereşti Anunnaki si care a supravieţuit
Potopului şi a servit ca izvor de inspiraţie pentru piramide. La mii de ani după
aceea, romanii au folosit această platformă ca să construiască Templul lui
Jupiter.
 Sclavii zeilor 295

Fig.16.11 O vedere asupra Templului lui Jupiter, care arată platforma mega­
litică pe care a fost construit templul de către romani, la mii de ani după ce
a fost construită de Anunnaki, sub conducerea lui Enlil.

Pe Nibiru, un nou transport de provizii şi unelte era

pregătit ca să fie trimis pe Pământ. Au mai pregătit un nou
grup de 50 de exploratori, printre care se aflau şi femei cu
pregătire medicală, aşa cum era Ninmha, care era sora vitre­
gă a lui Enki şi Enlil. Avea experienţă medicală şi ştia să-i
resusciteze pe cei care mureau. Vom întâlni o serie de situaţii
în care Anunnaki au fost readuşi la viaţă. O parte a misiunii
acestor noi pionieri era aceea de a se opri pe Lahmu (Marte)
şi să pună bazele unei staţii intermediare pentru navele care
veneau de pe Pământ ca să aducă încărcăturile obişnuite de
aur. Este fascinant să observăm diferenţele pe care nibiruanii
le-au făcut între Navele Celeste, Navele Spaţiale şi Camera
Cerească. Cele din prima categorie erau mult mai mari şi
erau folosite pentru parcurgerea distanţei de la Nibiru la
296 Michael Tellinger

Pământ, cele din a doua categorie erau mai mici şi erau fo­
losite doar pentru călătorii mai scurte, cum ar fi acelea către
Marte, iar Camera Spaţială pare să fi fost folosită pentru
a călători pe Pământ şi pentru a coborî de pe marile Nave
Celeste pe suprafaţa unei planete.
Până când au ajuns pe Marte şi au aterizat exact în
acelaşi loc, lângă lacul unde Ea aterizase în trecut, l-au găsit
pe Anzu mort. Acum este primul prilej în care luăm con­
tact cu cunoştinţele ştiinţifice şi medicale ale nibiruanilor.
Ninmah a executat mai multe operaţiuni ca să-l readucă la
viaţă pe Anzu şi, pentru prima dată, asistăm la readucerea la
viaţă a unei persoane moarte. „Din desagă a scos generatorul
de impulsuri (Pulser) şi l-a îndreptat către inima lui Anzu... a
scos emiţătorul (Emitter) cu cristalele sale care emanau viaţă
şi l-a îndreptat către trupul lui.” Ninmah a repetat de câteva
ori aceste manevre, după care Anzu a deschis ochii.

Fig. 16.12 Apusul pe Marte. Apusul de pe Marte aduce aminte de apusul

de pe Pământ. Atunci când planeta avea atmosferă şi ape curgătoare, era
probabil un loc încântător pe care astronauţii din sistemul nostru solar îşi
puteau petrece timpul.
 Sclavii zeilor 297

Fig. 16.13 Explorarea planetei Marte. Dacă această poză care înfăţişează
un explorator de pe Marte ar fi fost arătată oamenilor acum cincizeci de
ani, aceştia nu ar fi crezut. Astăzi acceptăm acest fel de realizări, fără să
ne gândim prea mult. Nimic nu mai pare să ne surprindă. Călcăm oare pe
urmele pe care „creatorul" nostru le-a lăsat pe Marte? Vom găsi pe Marte
dovezi care să ne surprindă?

Pentru prima dată luăm cunoştinţă despre „Hrana

Vieţii” şi despre „Apa Vieţii”, pe care ea le pune pe buzele şi
în gura lui Anzu. Odată resuscitat, Anzu le-a relatat eveni­
mentele care au dus la moartea lui Alalu şi felul în care l-a
dus pe acesta într-o peşteră.
Întotdeauna m-am întrebat dacă NASA deţine in­
formaţii pe care nu le-a făcut publice, cu privire la existenţa
unor semne de viaţă inteligentă pe Marte. Cu siguranţă că
Anunnaki au petrecut mii de ani pe Marte şi cu siguranţă
trebuie să fi lăsat în urmă semne ale prezenţei lor. Textele su­
meriene vorbesc mult despre activităţile acestora pe planeta
 298 Michael Tellinger

Marte. Începând cu moartea lui Alalu, al cărui corp a fost

dus într-o peşteră de către Anzu şi Ninmah. Oare NASA
va descoperi resturile scheletului unui astronaut antic într-o
peşteră de pe Marte? Anzu a descris ce a făcut cu trupul lui
Alalu: „Într-o peşteră mare de piatră pe care am găsit-o, am
ascuns corpul lui Alalu”. Nibiruanii au sculptat cu „razele”
lor într-o piatră uriaşă chipul lui Alalu. Oare NASA a găsit
deja această imagine sau aceasta este o surpriză pe care le-o
rezervă viitorul? Sunt oare piramidele şi „Faţa de pe Marte”
indicii lăsate în urmă de Anunnaki şi Igigi de pe Marte, acum
400 000 de ani?
Tăbliţele povestesc că douăzeci de exploratori au fost
lăsaţi pe Marte, ca să pună la punct o bază sub comanda
lui Anzu, care a fost declarat comandant de către Ninmah,
la dorinţa tatălui ei, Anu. Ea a explicat faptul că Marte va
deveni o oprire foarte importantă a aurului de pe Pământ şi
că, în timp, Anzu va deveni comandantul a sute de indivizi.
Unul dintre lucrurile pe care Ninmah le-a adus pe Pământ
a fost sămânţa unui tufiş din care creşteau fructe zemoase, a
căror zeamă le dădea nibiruanilor putere, le vindeca bolile şi
îi menţinea într-o stare de fericire. „Le va alunga bolile şi le
va da o stare de fericire.” Este posibil ca această plantă să aibă
vreo legătură cu planta Soma, la care se fac referiri constante
în poemele vedice de acum mii de ani, ca la un elixir al vieţii?
Ninmah i-a dezvăluit lui Enlil că i-a născut un fiu,
pe care-l chema Ninurta, şi cei doi au hotărât să îl aducă
pe Pământ. Pentru că era copilul a doi fraţi vitregi, avea să
primească cel mai înalt rang pe lista de succesiune. În acest
timp, navele continuau să sosească de pe Nibiru şi să aducă
mai mulţi eroi care să ajute la urgentarea extragerii aurului.
Enlil şi-a dezvăluit planul de a construi cinci oraşe în Edin,
departe de Eridu, care ar fi urmat să conţină şi un post de
comandă la Laarsa, un oraş identic numit Lagash, pe linia
dintre cele două ar fi construit Shurubak, „Oraşul Cerului”,
 Sclavii zeilor 299

iar „în centrul liniei urma să fie localizat, cel de-al patrulea
oraş, care va conduce”, numit Nibru-ki. „In el voi face legă­
tura dintre Cer şi Pământ.”
În aceste nume poate fi identificat limbajul sumerian,
cuvintele Nibru, care se referă la cer, şi cuvântul Ki, care se
referă la Pământ. Dar planurile lui Enlil erau şi mai comple­
xe. În spatele celui de-al cincilea oraş voia să contruiască un
„loc pentru care”, permiţând astfel navelor să circule direct
şi liber între Pământ şi Nibiru. Nu era un mare admirator al
staţiei de pe Marte, de acolo de unde se efectuau transpor­
turile principale.
În partea de sud a Africii, Enki îşi construia baza ca să
se poată ocupa de operaţiunile miniere. A măsurat şi supra­
vegheat întregul pământ şi s-a referit la ceea ce ar fi trebuit
să fie fluviul Zambezi: „Fluvii mari curg rapid pe acolo. Enki
şi-a construit pentru sine un adăpost din calea apelor curgă­
toare.” Şi-a stabilit un loc pentru construirea reşedinţei sale
şi un loc unde vor trăi eroii şi „pe unde se va intra în mă­
runtaiele Pământului... a stabilit un loc la o adâncime mare,
unde eroii să coboare în adâncurile Pământului”. Ar fi posibil
ca misterioasele ruine din Zimbabwe să reprezinte resturile
domeniului său? Descrierea se potriveşte foarte bine. Până
acum nimeni nu a reuşit să explice originea acestor ruine, dar
tăbliţele sumeriene ne oferă cu siguranţă o temă de gândire.
Şi astfel Enlil comanda Lumea de Sus, care inclu­
dea Edinul şi porturile spaţiale, iar Enki era responsabil de
Lumea de Jos sau Abzu, care nu trebuie confundată nici­
odată cu Iadul. Aici era obţinut aurul preţios care i-a adus
pe Anunnaki pe această planetă de la bun început. Într-o
anume zi, Anu s-a adresat tuturor coloniştilor care plecaseră
de pe Nibiru. Erau 600 de colonişti pe Pământ şi 300 pe
Marte care l-au ascultat pe rege în vreme ce acesta îi lău­
da. Anu le-a spus că soarta planetei Nibiru era în mâinile
lor şi, la acest moment, au primit numele lor nobile: „Cei
 300 Michael Tellinger

de pe Pământ vor fi cunoscuţi ca Anunnaki, Aceia Care Au

Venit Din Cer Pe Pământ, iar cei care sunt pe Lahmu se vor
numi Igigi, Aceia Care Observă Şi Văd.” În vremea apogeu-
lui Imperiului Egiptean, Igigi vor fi cunoscuţi sub numele de
„observatorii” sau Neteru, mulţi dintre aceştia dând naştere
la copii care au devenit faraoni. Ei vor juca un rol crucial
în crearea civilizaţiei Ariene, prin căsătoriile mixte cu femei
umane. Anu i-a îndemnat să facă tot ceea ce le stă în putinţă
ca să livreze cât mai mult aur posibil. Totul era pregătit pen­
tru începerea săpăturilor şi pentru transport. „Să înceapă să
vină aurul ca să salvăm Nibiru”, le-a transmis Anu.
Un alt lucru interesant este acela că Anunnaki nu au
vorbit niciodată despre căsătorie, ei o numesc logodnă şi de­
semna procesul de găsire a unei partenere ca să procreeze.
Enlil şi Enki nu erau diferiţi. Acum, că se aflau pe această
planetă şi trebuiau să stea aici pentru o perioadă de timp,
şi-au găsit şi logodnice, dar nu înainte de a se culca pe rând cu
sora lor, Ninmah, în încercarea de a da naştere unui urmaş de
sex masculin care să devină eligibil pentru tron printr-o linie
de sânge preferenţială. Enki a dus-o pe frumoasa Ninmah la
Abzu, unde au încercat de mai multe ori, dar aceasta a năs­
cut numai fete. Înainte de sosirea lui Enki pe Pământ, el era
logodit cu o prinţesă al cărei nume era Damkina, dar aceasta
a rămas pe Nibiru şi a dat naştere unui fiu numit Marduk.
Numele său înseamnă „Cel născut într-un loc pur”, primul
născut al lui Enki, sortit să devină măreţ aici, pe Pământ.
Mama şi copilul au sosit pe Pământ mult mai târziu, ca să i
se alăture lui Enki. Aveau obiceiul interesant de a schimba
numele logodnicelor încât să semene cu cele ale unor bărbaţi.
Logodnica lui Enki a devenit Ninki. Este posibil ca acest
obicei să fi fost transmis de-a lungul erelor şi să-l mai folosim
şi astăzi? Dorindu-şi şi el un fiu cu descendenţă pământeană,
Enlil a sedus o tânără fată care se numea Sud şi care, în cele
din urmă, a devenit logodnica sa. Ea a dat naştere unui fiu
 Sclavii zeilor 301

numit Nannar (Sin), care a fost primul copil Anunnaki con­

ceput şi născut pe Pământ. Şi Sud şi-a schimbat numele ca
să se asemene cu cel al logodnicului ei şi a devenit cunoscută
la Ninlil.
În afara lui Marduk, care a fost primul născut de
către sora sa vitregă, Enki a avut cinci fii cu logodnica sa,
Ninki, şi cu alte concubine. Aceştia au fost Nergal, Gibil,
Ninagal, Ningishzidda şi, cel mai tânăr dintre ei, Dumuzi.
Fiii lui Enlil erau Ninurta, care era cel mai mare, Nannar şi
Ishkur. Şi astfel dinastia zeilor Anunnaki de pe Pământ s-a
mărit, iar complexitatea structurii lor sociale s-a dezvoltat ca
un cancer. Această dezvoltare a presupus o muncă grea care
trebuia executată în minele din Abzu, transportarea aurului
în porturile spaţiale din Edin şi transporturile regulate către
Marte (Lahmu), acolo unde o bază mai mică, de 300 de Igigi,
organizau transporturile mai mari către îndepărtata planetă
Nibiru. „De pe planeta Lahmu, metalul preţios era adus pe
Nibiru cu carele cereşti.”
În ultimile decenii, un număr de oameni de ştiinţă
renumiţi au propus variante de rezolvare a problemei
subţierii stratului de ozon de pe Pământ. S-au vehiculat mai
multe idei si teorii. Îmi amintesc că am citit articole care ex-
plicau felul în care am putea să dispersăm anumite substanţe
în partea superioară a atmosferei pentru crearea unui strat
artificial, care ar simula un efect similar cu cel al ozonului şi
ne-ar putea proteja de razele dăunătoare ale Soarelui. Exact
acest lucru l-au făcut nibiruanii cu succes acum 440 000
de ani pe planeta lor. „Pe Nibiru aurul era transformat în pul­
bere şi era folosit ca să protejeze atmosfera.” Iar din vechile
scripturi putem să tragem concluzia că metoda a funcţionat.
„Treptat breşa din ceruri s-a închis, treptat Nibiru a fost
salvat.”
După ce Enlil a definitivat imensul centru de comandă
de la Nibru-ki, l-a protejat cu un anume fel de arme mortale.
 302 Michael Tellinger

„De acolo se ridicau razele care puteau supraveghea toată

întinderea ţinutului... plasa sa făcea imposibilă orice apro­
piere nedorită.” Seamănă cu sistemele de protecţie ale celor
mai avansate baze militare ale Statelor Unite ale Americii,
şi nu cu ceva pe care oricine s-ar aştepta să citească într-o
tăbliţă de argilă datând din anul 2500 î.Hr. Anunnaki aveau
o serie de dispozitive tehnice misterioase pe care nu le
putem înţelege în totalitate nici chiar după ce citim tradu­
cerile. Unul dintre aceste dispozitive era M E , care însemna
„Tabletele înţelepciunii”. Erau un fel de sistem computerizat
avansat care putea să calculeze şi să rezolve orice problemă
şi îi putea oferi o soluţie. Ţineau aceste tablete într-un de­
pozit sigur, de unde Enlil controla toată activitatea care se
desfăşura în Lumea de Sus. „Cu ele supraveghea Enlil sosi­
rile şi plecările.”
Pe măsură ce timpul a trecut, Anunnaki care au lucrat
în Abzu la extragerea aurului din mine, au început să se plân­
gă de condiţiile grele de muncă la care erau supuşi. Au fost
afectaţi şi de scurtimea zilelor şi anilor de pe Pământ. Astfel
că muncitorii Anunnaki erau înlocuiţi de grupuri noi, sosite
de pe Nibiru, în vreme ce grupul extenuat putea să se întoar­
că pe Nibiru. Însă Igigi de pe Marte erau şi mai extenuaţi.
Liderul lor, Anzu, „din ceruri a coborât pe Pământ” pentru a
face cunoscute plângerile lgigi. Aceştiau voiau să aibă un loc
de odihnă pe Pământ. Enlil a încercat să-l împace pe Anzu
şi i-a arătat întreaga extindere a operaţiunilor globale. De
la minele din Abzu şi până la porturile din Edin şi chiar şi
Tabletele secrete care se aflau în camera sfântă din Nibru-ki.
Insă Anzu nu a fost impresionat şi a complotat împotriva lui
Enlil. La momentul potrivit, Anzu a furat Tabletele şi a fugit
spre portul spaţial, acolo unde era aşteptat de alţi Igigi ca să
pună la cale o răscoală şi să preia controlul asupra Pământului.
Cu ajutorul Tabletelor erau practic invincibili. Însă fiul cel
mai mare al lui Enlil, Ninurta, s-a oferit să-l captureze pe
 Sclavii zeilor 2

rebelul Anzu. Între cei doi a avut loc o bătălie aeriană drama­
tică, şi cu ajutorul şi experienţa lui Enki,Ninurta l-a capturat
pe rebelul ghinionist. Tabletele au fost recuperate, iar Anzu
a fost executat. Marduk a primit ordinul de a-i duce corpul
înapoi pe Lahmu şi să-l lase să se odihnească acolo, pentru
că fusese comandantul acelei planete. Acesta este momentul
în care Marduk a fost numit comandant interimar al planetei
Marte şi a fost rugat să rămână acolo pentru ca să suprave­
gheze operaţiunile, dar şi să aibă grijă de binele şi bunăstarea
locuitorilor taberei. Ştim cu exactitate când s-au întâmplat
aceste lucruri datorită tăbliţelor de argilă. „În cel de-al 25-lea
Shar, Anzu a fost judecat şi executat.” Asta înseamnă că aces­
te lucruri s-au întâmplat la 90 000 de ani de la prima sosire
pe Pământ, ceea ce înseamnă acum aproximativ 353 000 de
ani faţă de timpul prezent. A devenit evident faptul că mun­
citorii Anunnaki au fost ţinuţi pe Pământ prea mult timp.
Ei aveau nevoie să fie înlocuiţi mai des. Tânărul Ninurta a
fost cel care a venit cu un plan inteligent. Observăm încă o
dată că logica, acţiunile şi răspunsurile la situaţii sunt foar­
te asemănătoare cu felul în care noi rezolvăm problemele
în prezent. Este într-adevăr ciudat. El a propus construirea
unui „oraş de metal” unde să poată fi topit aurul în forme mai
rafinate. Acest lucru le-ar fi permis să trimită volume mai
mici de aur pe Nibiru şi să le dea posibilitatea muncitorilor
Anunnaki să meargă înapoi acasă în vreme ce erau înlocuiţi
de lucrători noi. Planul a fost adoptat. În Edin a fost con­
struit oraşul unde metalul putea fi topit şi rafinat, iar oraşul a
fost numit Bad-Tibira, Ninurta devenind primul său condu­
cător. „Cursul aurului către Nibiru a tost uşurat şi grăbit.” Şi
astfel a continuat sosirea muncitorilor Anunnaki odihniţi de
pe Nibiru, iar transporturile de aur s-au desfăşurat în conti­
nuare, ajutând astfel la repararea atmosferei planetei.
Între timp, Enki nu dădea atenţie nemulţumirii cres­
cânde din rândul minerilor din Abzu. El era preocupat de
 304 Michael Tellinger

creaturile care trăiau în sălbăticie şi petrecea mult timp în

laboratorul său lucrând la un număr de proiecte cu ajutorul
formulelor puse la dispoziţie de Tablete.
„În Abzu, la revărsarea apelor, a ridicat un minunat loc
de studiu, pe care l-a echipat cu tot soiul de unelte şi echipa­
mente.” Enki l-a cooptat pe talentatul său fiu Ningishzidda
să lucreze împreună în laborator, folosindu-se de Tabletele
sacre pentru a descoperi teorii noi. „El a numit locul casa
vieţii... Au folosit formule sacre şi Tablete mici care conţineau
secretele vieţii şi ale morţii.” Reiese evident din aceste texte
că cei doi erau implicaţi într-un program de inginerie ge­
netică, al cărui scop era descoperirea secretului vieţii şi al
morţii creaturilor pământene pe care le studiau. Acestea
sunt experimentele care au dus în cele din urmă la crearea lui
Adam. Tăbliţele sumeriene descriu fascinaţia lui Enki pen­
tru o anumită creatură care trăia printre copaci şi în savană.
„Acestea trăiau printre copacii înalţi şi-şi foloseau picioarele
din faţă ca pe nişte mâini.” Aceasta este prima descriere a
speciei homo erectus de pe Pământ. „În iarba înaltă a câm­
purilor erau văzute creaturi ciudate care păreau să meargă
în două picioare.” O remarcabilă înregistrare surprinsă în
argilă a noilor descoperiri de acum 350 000 de ani, făcută
nu cu mult înaintea apariţiei lui homo sapiens pe Pământ.
Fascinaţia faţă de viaţa sălbatică de pe Pământ şi dezinteresul
faţă de nemulţumirile minerilor au dus în cele din urmă la
izbucnirea revoltei. Enlil a sosit la Abzu ca să ajute la rezol­
varea problemelor, dar muncitorii nu mai puteau să suporte
situaţia. Aceştia şi-au incendiat uneltele, au înconjurat casa
lui Enlil şi nu s-au clintit de pe poziţii. „Anunnaki s-au adu­
nat, fiecare dintre ei a declarat război! Chinul nostru este
prea mare, munca este grea, la fel şi istovirea.” Situaţia era
atât de tensionată, încât Anu a fost solicitat printr-un mijloc
de comunicaţie avansat ca să dea un sfat. Enki i-a explicat că
„plângerile sunt serioase... în fiecare zi auzea doar plângeri”.
 Sclavii zeilor 305

Dar Anu a rămas ferm pe poziţii şi a specificat clar că „aurul

trebuie obţinut... munca trebuia să continue”. Până la urmă,
supravieţuirea pe Nibiru depindea de asta.
Este interesant că nibiruanii au menţionat problema
încălzirii globale cu 350 000 de ani înainte ca şi noi să ne
confruntăm cu ea. Discuţia despre „căldura în creştere de
pe Pământ şi chinul îngrozitor” precede topirea gheţarilor
de la poli şi finalul erei glaciare care a cauzat mari dezastre
pe Pământ. Şi astfel au început să analizeze şi să negocie­
ze soluţiile posibile. Poate că trebuiau să-i trimită acasă pe
muncitorii obosiţi, poate că Enki ar fi putut să proiecteze
nişte unelte mai eficiente; se părea că nu exista o soluţie con­
cretă pentru această problemă serioasă şi atunci a avut loc o
mişcare crucială în istoria omenirii. Enki s-a consultat cu fiul
său, Ningishzidda, înainte de a prezenta cu mândrie propu­
nerea lor. „Să-l creăm pe Lulu, muncitorul primitiv, care să
preia muncile grele... această Fiinţă să preia munca grea pe
care o fac Anunnaki.”
Cei prezenţi au rămas uluiţi. Nu mai auziseră niciodată
aşa ceva, dar nici nu erau la curent cu experimentele pe care le
făceau Enki şi fiul acestuia. Ei nu credeau că o fiinţă ar putea
să fie creată din nimic şi, chiar şi înţeleapta Ninmah, sora lor,
a făcut o afirmaţie care ar fi binevenită printre darwinienii
dintre noi. Ea a spus că evoluţia este forţa din spatele spe­
ciilor noi. „O fiinţă a evoluat din alta de-a lungul timpului,
niciuna dintre ele nu a apărut din senin.” Din nefericire, restul
afirmaţiei este o palmă dată pentru creaţioniştii religioşi,
pentru că această creaţie avea să apară într-un fel pe care
puţine persoane religioase l-ar fi crezut. Are legătură totuşi
cu dilema veche potrivit căreia am fost creaţi după „chipul
creatorului nostru”. Enki era foarte mulţumit de el la acest
moment, fiind de acord cu sora sa că era nevoie de un proto­
tip care să poată fi transformat în altceva. Le-a spus celorlalţi
cu mândrie: „Fiinţa de care avem nevoie există deja. Tot ceea
 306 Michael Tellinger

ce avem de făcut este să punem asupra ei semnul esenţei

noastre... Va fi creat un muncitor primitiv”. Aceasta era o
recunoaştere fermă că deţineau ştiinţele geneticii şi clonării.
Enki a explicat în continuare: „Ei merg în două picioare... îşi
folosesc picioarele din faţă ca pe nişte braţe, care sunt prevă­
zute cu mâini... Nu ştiu să se îmbrace cu haine... întregul corp
le este acoperit cu păr... se înghesuie cu gazelele şi se bălăcesc
în apă cu creaturile fertile”. Nu poate să existe o descrie­
re mai vie a lui homo erectus. Aparent am plonjat într-unul
dintre romanele lui Jules Verne şi totuşi acestea sunt cuvinte­
le înregistrare de un învăţat acum 4 500 de ani.
Enki a cerut să se ia o decizie ca să înceapă munca de
creaţie. Această sarcină se va dovedi mult mai complicată de­
cât s-ar fi crezut. În acest moment ne confruntăm cu dilema
morală pe care au avut-o de înfruntat şi Anunnaki, aceea a
creării unei fiinţe vii: o specie nouă, care să le servească drept
sclavi, era strict interzisă potrivit cartei explorării. Le era in­
terzis să creeze noi forme de viaţă pe alte planete. Enki i-a
dus pe toţi cei prezenţi în „Casa vieţii”, acolo unde unele din­
tre creaturi erau ţinute în cuşti. Acestea săreau către cei care
treceau pe lângă ele şi loveau cu pumnii în gratiile cuştilor.
„Mârâiau şi pufneau, şi nu scoteau niciun cuvânt.” Cu toţii
au fost uimiţi de această privelişte. Aceste creaturi - femele
şi masculi - procreau „asemenea nouă, celor care venim de
pe Nibiru”. Enki era foarte încântat de perspectivele oferite
de aceastră creatură nouă, expunându-şi fără nicio reţinere
trăsăturile unui om de ştiinţă nonconformist.

Va fi creat un muncitor primitiv. El va înţelege comenzile noas­

tre... Va mânui uneltele noastre... Va veni în sprijinul muncitorilor
Anunnaki de pe Abzu.

Enlil se opunea cu tărie acestei idei şi pentru prima

dată îi auzim pe Anunnaki referindu-se la „atotputernicul
 Sclavii zeilor 307

Dumnezeu”, conform spuselor lui Enlil: „Creaţia se află doar

în mâinile Tatălui Tuturor începuturilor”. Aceste cuvinte le
sună foarte familiar celor care au urmărit controversa iscată
în secolul al XXI-lea de problema clonării. Există o opoziţie
puternică faţă de clonarea embrionilor; terapia cu celule stern
şi clonarea oamenilor au fost interzise în cele mai multe ţări.
Şi totuşi, în Statele Unite ale Americii, a început prima
campanie de clonare a animalelor, având ca obiect clonarea
animalelor moarte ale oamenilor. După părerea mea, aces­
te chestiuni sunt tratate cu multă ignoranţă, iar politicienii
nu ar trebui să se implice în această chestiune, la fel cum şi
Enlil nu ar fi trebuit să o facă acum 250 000 de ani. Până la
urmă, neputinţa lui Enlil de a se înţelege cu această specie
nou-creată a dus la conflictul dintre cei doi fraţi, la asuprirea
oamenilor şi la campania de dezinformare pusă la cale de
răzbunătorul Enlil, într-o încercare de a menţine specia pri­
mitivă ignorantă, supusă, temătoare şi la locul ei.
Înainte ca Enki să aibă permisiunea de a-şi începe
munca, au existat mai multe deliberări cu privire la dilema
dacă Dumnezeu le-ar fi dat o asemenea cunoaştere dacă nu
ar fi vrut ca ei să o folosească. Vă sună cunoscut? „Să constru­
im cu înţelepciune unelte noi, să nu facem fiinţe noi”, acesta
era argumentul uneia dintre tabere. „Nu putem împiedica fo­
losirea cunoaşterii pe care o avem”, a răspuns tânărul învăţat
Ningishzidda. Au fost analizate chiar şi problemele spiri­
tuale profunde cum ar fi „Este destinul... sau este soarta...
care ne-a adus pe această planetă.” S-a luat hotărârea ca pro­
blema să fie supusă atenţie bătrânilor de pe Nibiru şi astfel a
fost luată hotărârea creării unui „muncitor primitiv”. Şi aşa
a început munca dificilă pentru clonarea primilor oameni,
care a fost executată de Enki, de sora sa foarte înţeleaptă,
Ninmah, şi de tânărul său fiu, Ningishzidda, care au condus
echipa. Ceea ce a urmat este demn de scenariul unui film
de groază şi totuşi preistoria noastră este plină de imaginile
 308 Michael Tellinger

unor astfel de creaturi. Ningishzidda i-a arătat lui Ninmah

rezultatele obţinute pe baza multor experimente care au fost
realizate în secret. A dus-o pe aceasta printre copaci „la locul
unde se aflau cuştile”. Acolo erau produsele vii ale experi­
mentelor de clonare şi de încrucişare a speciilor pe care le
făcuse Ningishzidda, cu rezultate îngrozitoare. „Aveau mem­
brele anterioare ale unei specii şi părţile inferioare ale altei
specii...” El i-a arătat „creaturile care aveau caracteristicile a
două specii”.
Crearea speciei sclave nu a avut loc peste noapte, echipa
a avut nevoie de mult timp şi de multe încercări nereuşite îna­
inte de a putea obţine combinaţia genetică perfectă. Oricine
poate ghici frustrarea şi disperarea pe care le-au simţit după
flecare încercare eşuată. Au folosit creaturi femele pe post de
mame-surogat, plasând în pântecele lor embrioni fertilizaţi.
Rezultatele nu au fost mulţumitoare. Aici citim pentru pri­
ma dată în istorie despre secţionarea ADN-ului. „Au separat
cele două spirale răsucite şi le-au combinat ca să obţină o
odraslă.” Au încercat de multe ori, fiind conştienţi de fiecare
dată că puteau să folosească doar o mică parte din „esenţa”
Anunnaki, pentru ca noua fiinţă să rămână primitivă. „Să
primească esenţa noastră treptat... esenţa de pe Nibiru nu
putea fi folosită decât treptat.”
Ninmah a pregătit un „amestec” sau un embrion fer­
tilizat într-un „recipient de cristal”, înainte de a-l introduce
în creatura femelă. Următorul text pare să fi fost luat dintr-o
revistă ştiinţifică modernă, care descrie fertilizarea artificială.
Şi din nou aceste cuvinte uimitoare au o vechime de câte­
va mii de ani, fiind imprimate pentru veşnicie pe tăbliţele
de argilă. „Ninmah a pregătit amestecul într-un recipient de
cristal şi a plasat cu delicateţe ovulul într-o femeie bipedă...
care conţinea seminţele Anunnaki cu care a impregnat ovu­
lul... pe care l-a pus din nou în pântecele femelei bipede.” Ce
anume mai avem nevoie să auzim înainte de a ne convinge
 Sclavii zeilor 309

că Anunnaki ştiau foarte bine ce făceau şi că nu făceau doar

secţionări genetice, ci şi inseminări artificiale ale femele-
lor-surogat? Dar au fost necesare multe încercări şi multe
modificări înainte ca amestecul să dea rezultatele dorite. De
fiecare dată, clonele se năşteau diforme, surde, păroase, cu
braţele scurte, oarbe şi cu alte defecte. Era evident şi faptul că
erau creaţi numai masculi. „Una dintre fiinţe avea picioarele
paralizate, din alta curgea sămânţa, alteia îi tremurau mâinile,
alta nu avea ficatul bun... una nu avea plămânii buni pentru
respiraţie.”
Enki şi colegii săi erau foarte dezamăgiţi, dar au conti­
nuat să caute metode noi pentru perfecţionarea acestei fiinţe
primitive până când, în cele din urmă, s-a născut o fiinţă.
„Ţinea copilul în mâinile ei... era imaginea perfecţiei.” Dar
bucuria lor nu a fost de lungă durată. După câţiva ani, şi-au
dat seama că acestui copil îi lipsea abilitatea de a vorbi; ca­
racteristicile genetice animale erau mai puternice decât cele
umane. „Nu avea darul vorbirii, exprimarea sa era alcătu­
ită din mârâieli şi sforăieli.” Enki a fost acela care a făcut
observaţia că până atunci fuseseră inseminate numai femelele
pământene bidepe. El a sugerat ca embrionii fertilizaţi să fie
introduşi în pântecele femeilor Anunnaki. Această sugestie a
dat naştere unei dezbateri îndelungate despre cine va fi cea
care va purta copilul, iar în final s-a luat decizia ca Ninmah
să fie cea care urma să poarte copilul şi să-şi asume toate ris­
curile, pentru că era proiectul ei. „A introdus ovulul fertilizat
în pântecele lui Ninmah; aşa a avut loc conceperea.” Perioada
de gestaţie a reprezentat o experienţă interesantă. A durat
mai mult decât la femelele bipede, dar a fost mai scurtă decât
cea necesară pentru a naşte pe Nibiru. Şi într-un final ţelul a
fost atins, iar Enki s-a înveselit. „Era imaginea perfecţiunii...
l-a plesnit la fund pe nou-născut, iar acesta a scos sunetele
potrivite.” Presupun că ar trebui să fie destul de simplu să
facem diferenţa între nou-născutul uman şi cel al altei specii,
 310 Michael Tellinger

copilul începând să plângă atunci când este plesnit la fund,

aşa cum fac doctorii la maternitate. Ei au examinat copilul,
braţele, urechile, ochii şi au văzut că totul era perfect. Aflăm
acum de ce Anunnaki vorbeau despre muncitorul primitiv cu
apelativul „cei cu capul negru”, pentru că Enki oferă o descri­
ere perfectă a copilului. „Nu era păros precum cei sălbatici...
părul de pe capul său era negru... pielea era fină... la fel de
fină ca pielea Anunnaki... sângele era roşu-închis... culoarea
sa era ca aceea a argilei de pe Abzu.”
Din această afirmaţie foarte scurtă aflăm foarte multe
informaţii despre primul om de pe Pământ şi, în acelaşi timp,
facem legătura cu o serie de teorii arheologice şi antropolo­
gice importante. Din studiile efectuate asupra mitocondriei
ADN-ului şi a cromozomului Y aflăm că primii oameni,
homo sapiens, au apărut acum aproximativ 200 000 de ani.
Este îndeobşte acceptat faptul că Leagănul Omenirii se afla
în sudul Africii şi acum ştim şi care era culoarea părului şi
cea a pielii lor. Paralelele dintre tăbliţele de argilă şi povestea
biblică despre crearea lui Adam sunt uimitoare, cu excepţia
faptului că cea mai mare parte dintre aceste tăbliţe sunt cu
cel puţin 2 000 de ani mai vechi decât Biblia. Dar acum pu­
tem să aflăm adevărul care sperăm că ne va ajuta să ieşim din
starea de confuzie în care ne aflăm noi, oamenii, ca specii!
Aceea că nu Dumnezeu a fost creatorul nostru, ci mai degra­
bă o fiinţă avansată care avea cunoştinţe similare cu acelea
pe care le avem şi noi în prezent. Şi, din acel moment, l-am
văzut pe creatorul nostru ca pe un dumnezeu. Slugărnicia
oamenilor s-a infiltrat şi în rândurile populaţiei Anunnaki
şi, pe măsura trecerii timpului, mulţi dintre aceştia au ajuns
să fie adoraţi, spre nemulţumirea lui Enlil, comandantul su­
prem al planetei Pământ.
În timp ce-l examina pe nou-născut, Enki a remarcat
că penisul acestuia avea o bucată de piele lungă, care atâr­
na la capăt. „Era diferită de cea a bărbaţilor Anunnaki, o
 Sclavii zeilor 311

piele atârna de partea din faţă. Fie ca acesta să fie semnul

care îi diferenţiază pe Anunnaki de pământeni.” Şi astfel,
dintr-odată ritualul circumciziei capătă un nou înţeles. Este
posibil ca, în anii care au urmat, triburile umane să decidă să
facă cicumcizie nou-născuţilor de sex masculin nu numai din
motive de igienă, ci şi pentru ca să-i imite pe zei? Ca să seme­
ne un pic mai mult cu ei? Pentru că au văzut că nou-născutul
nu era o creatură, au hotărât să-i dea un nume şi l-au nu­
mit Adamu, „Cel care seamănă cu ţărâna Pământului”. Şi,
dacă v-aţi întrebat vreodată de unde provin arienii cu părul
blond şi ochii albaştri, textul ne pune la dispoziţie şi aceas­
tă informaţie. În capitolele anterioare, am citit că Enki avea
un fiu care îi semăna întru totul. El îl descrie pe copil ca
fiind „radiant”, „cu ochii strălucitori, de culoarea cerului” şi
cu părul deschis la culoare ca „Soarele auriu”. Din această
descriere rezultă foarte clar că Anunnaki trebuie să fi avut
pielea albă, părul în general blond şi ochii albaştri. Şi pen­
tru că Enlil şi cei din anturajul său preferau clima mai aspră
a pământurilor nordice, în apropierea munţilor acoperiţi de
zăpadă se explică de ce, chiar şi în prezent, oamenii blonzi cu
ochii albaştri provin de acolo. Mai multe dovezi în sprijinul
acestei descoperiri primim atunci când Ninmah îl ia în braţe
pe nou-născut. „Ninmah a întins mâna către corpul nou-năs-
cut şi a mângâiat cu degetele sale pielea maronie.” Putem
presupune că, dacă şi pielea ei ar fi fost la fel de închisă la
culoare, atunci tăbliţele nu ar mai fi menţionat acest lucru.
Este foarte important să reţinem imediata afinitate a
lui Enki pentru noile creaturi pământene. Avem aici prototi­
pul omului de ştiinţă neconvenţional, care-l adora pe Adamu
şi care dorea tot ce era mai bun pentru el. Această atitudine
avea să ducă la multe neînţelegeri între Enki şi Enlil, ca­
re-i vedea pe pământeni doar ca pe nişte simplii muncitori
primitivi, care au fost creaţi ca să îndeplinească o anumită
sarcină.
 312 Michael Tellinger

Insă acum se confruntau cu problema multiplicării

acestui copil într-un număr suficient de mare ca să poată să
creeze un grup mare de muncitori. Şi atfel a început producţia
în masă a sclavilor. Dintre câteva sute de temei Anunnaki
au fost alese şapte voluntari care să devină mame-surogat
şi care să ducă la termen sarcinile, „Misiunea lor este eroică,
din ele va ieşi o rasă de muncitori primitivi.” Aceste surogate
au devenit cunoscute ca „Mame Născătoare” şi aceste şapte
mame au fost intens adorate în poemele vedice, Harappan,
şi alte culturi asiatice din anii următori care apar adesea pe
sigilii şi pe alte reprezentări. Tot acesta ar putea să fie moti­
vul pentru care numărul şapte este atât de venerat în atât de
multe culturi.

Fig. 16.14 Cele şapte zeiţe ale

naşterii. Este posibil ca aceste
reprezentări ale celor şapte
zeiţe-mamă din civilizaţia din
Valea Indului să fie înrudite cu
poveştile sumeriene despre
cele şapte zeiţe-mamă care
au fost mamele-surogat ale
primilor oameni?
 Sclavii zeilor 313

Acum, că Adamu fusese creat după dorinţele lor,

Anunnaki au folosit ADN-ul lor ca prototip pentru toţi
ceilalţi copii. Cele şapte mame născătoare au fost fiecare in-
seminate cu ovule fertilizate, ca să ducă sarcina la termen.
Este interesant să observăm că acestea sunt cele şapte
femele-zeităţi care erau adorate în culturile din Valea Indului
şi Harappan. Sarcina de a-i naşte pe muncitori a fost un pro­
ces de durată şi Enki şi-a dat seama că astfel nu va fi rezolvată
forţa de muncă formată din pământeni. El a propus să fie
creată o femelă pământeană care să procreeze cu Adamu. „Să
fie opusul bărbatului... să se cunoască unul pe celălalt... şi să
se unească trupeşte... să procreeze singuri... să nască singuri...
ca să le eliberăm pe femeile Anunnaki.” De data aceasta au
folosit sângele şi ADN-ul lui Adamu ca să creeze ameste­
cul pentru fertilizare, în vreme ce logodnica lui Enki, Ninki,
a devenit mama-surogat. Şi astfel s-a născut prima femeie
pământeană: făcea zgomote omeneşti, era sănătoasă, iar „pie­
lea ei era fină, la fel de fină ca pielea Anunnaki şi culoarea
era la fel”. Aceasta este o informaţie uimitoare, pentru că
aflăm că încă de la început pielea Evei avea o culoare diferită
de cea a lui Adamu. Acesta să fie motivul pentru care nu
reuşim să eradicăm rasismul? Este atât de adânc înrădăcinat
în ADN-ul nostru încât mai avem nevoie să evoluăm până
când vom putea să învingem în această luptă? Doar timpul
va putea răspunde la această întrebare.
Au hotărât din nou că fiinţa avea nevoie de un nume,
pentru că nu era o creatură. Au numit-o Ti-Amat, care
însemna „Mama Vieţii”, care este şi un derivat al planetei
de apă Tiamat din care a luat naştere Pământul în timpul
Poveştii Creaţiei. Au mai creat încă şapte femele pămân­
tene din mamele născătoare Anunnaki, ceea ce le-a pus la
dispoziţie şapte masculi şi şapte femele. „Fie ca masculii să
insemineze femelele ca să înceapă să dea naştere muncito­
rilor primitivi.” Le-au făcut cuşti şi le-au dat voie să crească
 314 Michael Tellinger

împreună, ţinându-i sub observaţie. Dar Adamu şi Ti-Amar

au fost scutiţi de munca grea pe care trebuiau să o facă ceilalţi
pământeni. Ei au fost primii, şi A D N - u l lor trebuia protejat.
Enki i-a luat la Edin, în Lumea de Sus, acolo unde locuiau
Anunnaki, pentru ca toţi să-i poată vedea pe lucrătorii pri­
mitivi. Pentru Adamu şi Ti-Amat a fost construită o locuinţă
simplă, într-o anexă a Edinului, şi li s-a dat voie să umble
liberi, în vreme ce Anunnaki soseau de pretutindeni ca să-i
observe. Semăna probabil cu o expoziţie de anomalii bio­
logice în care erau expuse specii nemaivăzute până atunci.
Chiar şi Marduk a venit de pe Marte ca să-i vadă. Ceea ce i-a
luat pe toţi prin surprindere a fost abilitatea acestor pămân­
teni de a îndeplini sarcini simple şi de a respecta ordinele
primite. Adamu şi Ti-Amat au dus o viaţă privilegiată în gră­
dinile luxuriante din Edin. Erau îngrijiţi, ţinuţi constant sub
observaţie şi admiraţi de către toţi Anunnaki. Până la urmă,
fuseseră creaţi după chipul şi asemănarea acestora. Chiar şi
Enlil, care se opusese încă de la început acestei creaţii, a fost
impresionat de rezultat. Dar cei mai fericiţi au fost cei care
lucrau în mine. „Lucrătorii primitivi fuseseră construiţi pen­
tru ca munca noastră chinuitoare să ia sfârşit”, ţipau ei.
Insă bucuria lor a fost de scurtă durată, pentru că lu­
crătorii din Edin erau observaţi, la fel cum şi aceia din Abzu
era observaţi de tânărul Ningishzidda. „Nu exista concepere,
nu exista naştere.” Noua specie nu era capabilă să procree­
ze. Aceasta s-a dovedit o problemă pentru Anunnaki atât în
laborator, cât şi în subteran. Minerii Anunnaki erau foarte
obosiţi şi îşi pierdeau răbdarea aşteptându-i pe noii mun­
citori care să preia munca istovitoare. Enki şi Ningishzidda
au trebuit să mai efectueze nişte manipulări genetice, despre
care putem citi în detaliu în tăbliţele de argilă. Noua specie
avea doar 22 de perechi de cromozomi, care nu includeau
şi cromozomii sexuali X şi Y, acesta fiind motivul pentru
care nu puteau să procreeze. De unde ar fi putut să aibă un
 Sclavii zeilor 315

scrib de acum 4 500 de ani o cunoaştere atât de detaliată

despre genetică? „Ningishzidda a separat esenţa celor doi
şerpi răsuciţi... a aranjat esenţa ca pe douăzeci şi două de
ramuri din Copacul Vieţii... Nu a inclus şi abilitatea de a
procrea.” După aceea Ningishzidda a îndeplinit o procedură
periculoasă care includea şi coastele indivizilor şi care a fost
rescrisă în Biblie cu anumite variaţiuni. I-a sedat pe Enki şi
pe Ninmah, extrăgând din fiecare „esenţa sexuală” care lipsea
şi pe care le-a implantat în Adamu şiTi-Amat. „La Copacul
Vieţii au fost adăugate două ramuri... cu puterile de procree-
re şi esenţa vieţii sunt acum împletite.” Din acel moment, toţi
oamenii au avut 23 de perechi de cromozomi.
Celor doi li s-a permis să umble liberi prin livezile din
Edin, în vreme ce Enki încerca să-i înveţe câteva cunoştinţe
de bază. El îşi dorea ca noua sa specie să nu fie prea primitivă
şi să se dezvolte ca o specie inferioară, voia să o doteze cu
inteligenţă. Simbolul lui Enki erau un şarpe încolăcit, care
este folosit în continuare ca simbol al medicinei. Această
imagine a dus la o confuzie nesfârşită între creator şi şarpele
hain care i-a dus în ispită pe Adam şi pe Eva în grădina
Raiului. Povestea este mai simplă şi mult mai logică dacă este
privită prin punctul de vedere exprimat de tăbliţele sumerie­
ne. Enlil era furios că sclavii puteau să se reproducă pe cont
propriu. Aceasta nu făcea parte din planul iniţial. Acum, nu
numai că dăduse naştere unei noi specii, aşa cum trebuia să
se întâmple, ci îi dăduseră şi esenţa inteligenţei şi a vieţii pe
care le posedau Anunnaki.
Această parte a scrierilor indică foarte clar manipularea
genetică prin care Anunnaki au oprit dezvoltarea ADN-ului
uman, ceea ce a dat naştere la multe dintre caracteristicile ne­
dorite şi inexplicabile pe care le posedă oamenii din prezent:
faptul că murim, că ne îmbolnăvim şi alte efecte nedorite,
asociate unui genom incomplet.
 316 Michael Tellinger

Ningishzidda l-a liniştit pe Enlil, explicându-i că nu

i-a dat noii specii darul vieţii eterne. „Li s-a dat cunoaşterea
pentru a se putea proteja... Ramura vieţii îndelungate nu a
fost adăugată la esenţa lor." Această afirmaţie explică de ce
Anunnaki trăiau atât de mult sau chiar veşnic şi de ce puteau
să fie înviaţi din morţi. Sugerează, de asemenea, că aceştia
au mai efectuat manipulări genetice asupra oamenilor şi
după acest moment, pentru că reiese evident din alte scrieri
că primii oameni trăiau foarte mult timp, spre deosebire de
oamenii din prezent.
Enlil nu a putut fi liniştit şi a hotărât: „Atunci să he
trimişi acolo unde este nevoie de ei... în Abzu, departe de
Edin, să fie expulzaţi." Această poveste este foarte bine cu­
noscută sub numele de „Căderea Omului", din Biblie. Mai
sunt şi alte asemănări fascinante, cum ar fi aceea că Enlil
mergea la umbra copacilor, căutându-i pe cei doi pământeni,
dorind să vadă cum se descurcau.

Copacul sumerian al vieţii Copacul egiptean al vieţii

Fig. 16.15 Copacul vieţii ce apărea la sumerieni era de fapt ADN-ul. Două
zeităţi manipulează Copacul Vieţii, ADN-ul, şi o zeitate înaripată sau un disc
cu aripi ii observă de deasupra. Zeităţi înaripate sunt prezente în descrierile
antice si apar la diverse grupări religioase, cum ar fi zoroastrismul. ADN-ul.
sub forma Copacului Vieţii, poate fi întâlnit la multe dintre civilizaţiile antice.
 Sclavii zeilor 317

Până la acest moment, Enki îi învăţase deja diferi­

te lucruri şi acum aceştia erau conştienţi, de nuditatea lor.
Dorindu-şi să semene cât mai mult cu creatorii lor, care pur­
tau haine, cei doi au început să-i imite pe aceştia. Acesta a
fost un indiciu pentru Enlil că cineva îi instruia şi le dădea
informaţii, lucru cu care el nu fusese de acord. Acesta este
momentul în care Enlil i-a alungat pe cei doi din Edin, pen­
tru că deveniseră prea informaţi, şi i-a ameninţat cu privire
la coabitarea cu şarpele hain şi cu promisiunile şi încercările
făcute de acesta. Se pare că şarpele era Enki, cel care îi şi
crease şi, din acel moment, Enlil a devenit dumnezeul fricii
şi al violenţei, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-i
asuprească şi să-i controleze pe oameni. El a trasat foarte clar
limitele până la care ar fi permis oamenilor să se dezvolte.
Şi-a ales favoriţii, pedepsindu-i pe aceia care nu-i dădeau as­
cultare şi împiedicându-i pe oameni să venereze un alt zeu în
afara sa, deşi ceilalţi zei aveau contacte regulate cu oamenii,
ceea ce a făcut ca în cele din urmă să fie şi ei veneraţi. Dar cu
timpul fiul cel mare al lui Enki, Marduk, avea să preia rolul
de zeu violent, atunci când s-a autoproclamat zeu suprem.
În Abzu, toţi pământenii procreau, inclusiv Adamu
şi Ti-Amat. „Enki şi Ninmah îi priveau cu uimire pe
nou-născuţi... era o minune felul în care crescuseră şi se
dezvoltaseră.” Ei înţelegeau comenzile, nu se plângeau din
cauza căldurii şi a prafului şi munceau din greu pentru raţiile
de mâncare. În cele din urmă, după un Shar (3 600 de ani),
Anunnaki au scăpat de corvoada de a mai munci în mine.
Între timp, pe planeta Nibiru atmosfera se refăcea. Numărul
lucrătorile pământeni de pe Abzu creştea rapid, aceştia lu­
crând în mine sau ca servitori – sclavi pentru Anunnaki. Însă
în nord sau în Lumea de Sus, Anunnaki se înmulţeau şi ei.
Fiii lui Enlil şi ai lui Enki făcuseră copii cu unele dintre fe­
meile Anunnaki, venite de pe Nibiru ca să ajute la îngrijire.
 318 Michael Tellinger

Coloniştii de pe această planetă îndepărtată se aflau

pe Pământ deja de 240 000 de ani. Puseseră la punct o in­
frastructură stabilă, ca să execute sarcina extragerii aurului
necesar pentru planeta Nibiru, şi se înmulţiseră, cuprinzând
acum şi mulţi Anunnaki care se născuseră pe Pământ şi care
nu aveau cunoştinţe despre Nibiru. Aceste variabile sunt foar­
te interesante. Ni se mai spune că rămânerea lor pe Pământ a
avut ca rezultat accelerarea procesului de îmbătrânire. „Erau
obişnuiţi cu ciclul vieţii de pe Nibiru, dar ciclurile de viaţă de
pe Pământ erau mai rapide.” Asta înseamnă o creştere mai
rapidă a copiilor lor. Comunitatea lărgită de Anunnaki şi-a
uşurat viaţa prin împărţirea sarcinilor grele între mai mulţi
indivizi. Cea mai mare realizare a fost aceea a creării speciei
sclave, care se descurca excelent. Noua specie executa cele
mai grele şi mai înjositoare sarcini şi astfel cererea pentru ei
crescuse din partea Anunnaki. Acestea trebuie să fi fost nişte
timpuri foarte interesante pe Pământ, în vreme ce coloniştii
trăiau într-un paradis utopic. Până la urmă, se aflau într-o
misiune care fusese planificată şi sprijinită în toate felurile cu
tehnologie adusă de acasă şi, cel mai important, era aprovizi­
onat cu tot ceea ce era necesar. Era un sistem „comunist” pe
deplin funcţional, în care toţi lucrau împreună pentru binele
comun. Coloniştii făceau munca pe care trebuiau să o facă şi
primeau în schimb tot ceea ce aveau nevoie. Le-a fost permis
să încalce şi vechile legi ale civilizaţiei Nibiru, prin crearea
unei specii sclave clonate, care să presteze munca grea în locul
lor. Nu există nicio referinţă cu privire la bani sau la monedă,
sau la nevoia de a plăti pentru ceva până după Potopul din
jurul anului 11 000 î.Hr. A fost o comunitate perfectă de
colonişti, fiecare având sarcinile sale şi contribuind la binele
comun al tuturor Anunnaki, asigurând mâncarea şi tot ceea
ce era necesar pentru fiecare dintre ei. Specia sclavă a deve­
nit o parte integrantă a ciclului de activităţi de pe Pământ,
dar aceasta funcţiona în propria sferă, care era inclusă în
 Sclavii zeilor 319

sfera lărgită de activităţi Anunnaki. Pentru că sclavii nu erau

plătiţi, ci erau găzduiţi, hrăniţi şi îmbrăcaţi de Anunnaki.
Enlil avea doi nepoţi gemeni, un băiat care se numea
Utu şi o fată pe care o chema Inanna, care avea să devină
Ishtar, zeiţa iubirii în multe culturi, purtând nume diferite.
Climatul de pe Pământ era în schimbare şi provoca multe
nenorociri. Ni se povesteşte despre topirea gheţurilor antarc­
tice de dinainte de ultima eră glaciară. „Căldura se întindea
deasupra Pământului... vegetaţia înflorea... ploile erau mai
puternice... râurile se revărsau...blocurile de zăpadă se topeau
în apă... vulcanii erupeau şi aruncau pucioasă... În Lumea de
Jos pământul acoperit de zăpada albă se cutremura.”
Necazurile de pe Pământ îşi aveau originea în Cosmos,
acolo unde Nibiru îşi continua drumul în jurul Soarelui. „În
ceruri, Nibiru se apropia de sălaşul Soarelui.” De data aceasta,
planeta s-a apropiat un pic prea mult de centura de astero­
izi, iar gravitaţia sa a făcut ca mulţi asteroizi să fie dislocaţi
de pe orbitele lor stabile, ceea ce i-a făcut să se lovească de
planetele apropiate, inclusiv de Pământ. Însă cele mai afec­
tate au fost Marte şi Luna. Marduk, care era cantonat pe
Marte, era foarte nervos şi s-a plâns de această situaţie lui
Enki. „Din Brăţară s-au desprins bucăţi şi bucăţele.” Marte,
Pământul şi Luna au fost bombardate de meteoriţii care au
provocat nenorociri, panică şi foarte multe distrugeri. „În
Brăţara Ciocănită este mare dezordine... Peste Pământ sulful
cade din cer... Pământul este atacat cu proiectile de piatră...
Suprafeţele tuturor celor trei sunt acoperite de nenumărate
cicatrici.”
Este foarte interesant să descoperim că, după prima
coliziune celestă dintre planetele şi lunile care au dat naştere
Pământului, au mai avut loc şi alte coliziuni, de fiecare dată
când Nibiru se apropia de Soare, dar aceste coliziuni s-au
mai diminuat, permiţând dezvoltarea vieţii. Coliziunile cos­
mice sunt inevitabile totuşi, iar echilibrul din sistemul nostru
 320 Michael Tellinger

solar trebuie să fi fost perturbat, ceea ce a dus la tulburări care

au afectat centura de asteroizi. Tăbliţele descriu felul în care
o cometă gigantică sau un asteroid s-a apropiat de Pământ,
îndreptându-se către o coliziune cu Marte. Descrierea cor­
pului ceresc hoinar este uimitoare. „De la orizont până în
mijlocul cerului se întindea ca un dragon din flăcări... capul
său avea o leghe, iar corpul avea cincizeci de leghe, şi coada
era nemaivăzută... a întunecat cerul Pământului în timpul
zilei.” Aceasta este o descriere foarte impresionantă a ceea
ce era, de fapt, o cometă gigant, care trebuie să fi fost asemă­
nătoare cu cometa Shoemaker-Levy care s-a izbit de planeta
Jupiter în anul 1994. Cu diferenţa că această cometă despre
care vorbesc tăbliţele se afla mult mai aproape şi că, într-un
fel sau altul, Luna s-a interpus şi a preluat din plin impactul
cu cometa. Este posibil ca acest impact, descris de tăbliţele
sumeriene, să fi produs craterul imens de pe Lună, care poate
fi observat cu ochiul liber şi în ziua de azi. Judecaţi singuri
cuvintele care au fost scrise: „Pentru ca să oprească dragonul
din drumul său, Kingu (Luna) s-a mişcat repede... Ciocnirea
a fost groaznică, nori de furtună s-au ridicat de pe Kingu... şi
a fost scuturată de la bază”.
Însă, după ce Nibiru s-a rotit în jurul Soarelui şi a
dispărut în negurile spaţiului, totul s-a liniştit şi viaţa s-a
reîntors la normal în avanpostul fragil al Anunnaki. Au
analizat pământurile din aer cu navele lor, ca să evalueze stri­
căciunile, în jurul Edinului şi la nord spre munţii acoperiţi
cu păduri de cedru, acolo unde se afla postul de comandă,
până la locurile de aterizare ale navelor şi la celelalte oraşe.
Au cercetat zona ca să se asigure că minele de aur nu fuseseră
afectate şi acestea erau în siguranţă. Însă stricăciunile suferite
de Marte erau serioase. Marduk l-a informat pe Enlil despre
faptul că atmosfera fusese deteriorată şi acesta a fost de acord
că stabilitatea acestei baze pe Lahmu era îndoielnică. Urmau
să construiască un nou port spaţial la Edin, pe Pământ, de
 Sclavii zeilor 321

unde să trimită navele direct către Nibiru. „Pe Edin trebu­

ie construit un loc pentru care... staţia intermediară de pe
Lahmu nu mai este sigură.” Oamenii de ştiinţă au avansat
mai multe teorii despre ceea ce s-a întâmplat pe Marte în
trecut. În prezent, pe baza informaţiilor adunate de cercetaşii
trimişi de pe Pământ, avem dovada că pe Marte existau apă,
oceane, lacuri şi râuri şi chiar şi atmosferă. Şi în prezent mai
există gheaţă şi nu este nevoie decât de o atmosferă pentru a
stabiliza mediul. Informaţiile cuprinse în tăbliţele sumeriene
susţin această linie de gândire, dar lipsa atmosferei şi scoarţa
„care a fost cojită” de pe jumătate de planetă au dus la multe
speculaţii. Este posibil ca descrierile din tăbliţe să fie ale îm­
prejurărilor care au distrus planeta Marte? În primul rând, a
fost bombardată de asteroizi gigantici care au dislocat o mare
parte din suprafaţa desprinsă a suprafeţei planetei, aşa cum
susţin unii învăţaţi, înainte ca apropierea planetei Nibiru să
provoace acele dramatice dezechilibre gravitaţionale care ar
fi putut să determine pierderea atmosferei şi a unei părţi în­
semnate a scoarţei terestre. Ni se spune că aceste evenimente
au avut loc în jurul celui de-al 80-lea Shar de la sosirea lor pe
Pământ. Asta înseamnă la 288 000 de ani după sosirea lor şi
la 155 000 de ani distanţă de timpul prezent. Va fi interesant
de văzut dovezile legate de activitatea meteoriţilor pe care
sondele spaţiale le vor aduce de pe Marte.
După ce calamitatea a luat sfârşit, Anu a ordonat
construirea unui port spaţial pe Pământ. „Să se facă un loc
pentru Carele Celeste pe Edin.” Dar, înainte de a începe să
construiască acest port, Enki şi Marduk au vrut să survoleze
Luna, ca o posibilă alternativă pentru Marte pentru stabi­
lirea unei baze acolo, datorită gravitaţiei sale mai scăzute.
„Au trebuit să-şi pună Căştile de Vultur pentru că atmos­
fera nu era suficientă pentru respiraţie... Nu era potrivită
pentru staţie.” Însă cei doi au petrecut o perioadă pe Lună,
timp în care Enki a realizat o hartă a cerurilor; a fost fascinat
 322 Michael Tellinger

de frumuseţea Pământului, văzut de pe Lună, acesta fiind

prilejul de a-i auzi pe Anunnaki făcând din nou referire la
atotputernicul Dumnezeu. „Pământul atârnă ca un glob în
neant... Nu eşti încântat de dansul ceresc al Pământului,
Lunii şi Soarelui?... Cu instrumentele noastre putem să ve­
dem cerurile îndepărtate... Munca Creatorului A Tot Ceea
Ce Este o putem admira în pace.” Din această afirmaţie pu­
tem să ne facem o idee despre spiritul creator al lui Enki, care
era diametral opus de cel al fratelui său, care era un adevă­
rat comandant şi politician. Au făcut foarte multe observaţii
astronomice în timp ce se aflau pe Lună, iar tăbliţele îi sur­
prind în vreme ce înregistrau toate cunoştinţele noi pe care le
dobândiseră din cosmos. Drumul parcurs de planete în jurul
Soarelui i-a arătat lui Enki faptul că „Nibiru nu este un des­
cendent al Soarelui”, aşa cum erau alte planete din sistemul
solar. Mulţi astronomi din prezent au considerat folositoa­
re această informaţie atunci când au făcut pronosticuri sau
au formulat teorii despre misterioasa planetă X. Enki a de­
monstrat că era o familie de douăsprezece planete, cu tot cu
Soarele, şi a desemnat o staţie după numele fiecăreia. După
aceea „a împărţit cele douăsprezece constelaţii după forma
lor... A unit stelele în douăsprezece constelaţii.” Oare aşa am
moştenit semnele zodiacale?
Marduk s-a folosit de timpul liniştit petrecut alături
de tatăl său ca să se consoleze. El era foarte dezamăgit de
poziţia şi de rolul pe care le ocupa printre Anunnaki. Deşi
era primul născut al lui Enki, încă nu i se dăduse nicio res­
ponsabilitate mai mare pe Pământ. Putem să simţim în acest
moment că Marduk devenea o armă nesupravegheată, care
avea să producă multe necazuri în vremurile care urmau.
Enki i-a promis că „ceea ce mie nu mi-a fost dat ţie ţi se va
cuveni”.
Clima aspră de pe Marte şi condiţiile nepotrivite de pe
Lună i-au forţat pe Anunnaki să construiască „Oraşul Păsării”
 Sclavii zeilor 323

(Bird City) la Sippar, lângă Edin. Acum aveau posibilitatea

să zboare cu navele lor de pe Nibiru direct pe Pământ, iară
să fie nevoiţi să oprească pe o staţie intermediară. „În cel
de-al 82-lea Shar construcţia de la Sippar a fost terminată”,
iar Anu a călătorit de pe Nibiru pentru ca să vadă cele mai
recente realizări. Au fost adunaţi toţi Anunnaki din Abzu
şi chiar şi Igigi de pe Marte au fost chemaţi pentru această
ocazie. Aflăm despre calităţile de cântăreaţă şi dansatoare pe
care le avea Inanna, zeiţa iubirii şi stră-strănepoata lui Anu.
O epocă nouă începuse pe Pământ: aurul urma să fie trimis
direct pe Nibiru şi, după ce se aduna suficient aur în depozite,
eroii şi eroinele puteau să se întoarcă pe Nibiru. „Doar câţiva
Shar de caznă şi apoi urmau să fie trimişi acasă.” Anunnaki
erau încântaţi de ideea încheierii şederii lor pe această plane­
tă şi de întoarcerea acasă. Dar nerăbdarea lor a fost pripită. Pe
Abzu a continuat să se desfăşoare o muncă grea, iar Anunnaki
din Edin erau din ce în ce mai obosiţi. Acum ei erau aceia care
cereau ajutorul speciei sclave. Dar, în vreme ce Enlil şi Enki
analizau această posibilitate, Ninurta a zburat în partea de
sud a Africii şi a capturat câţiva sclavi pământeni pentru prie­
tenii săi Anunnaki din Edin, dând astfel startul unei tradiţii
nesfârşite a sclaviei în Africa, sclavie care-l va bântui pe omul
modern în mileniile ce vor urma. Aceste evenimente sunt
descrise într-un mod dramatic în tăbliţele de argilă: „I-au
urmărit pe pământeni prin pădurile şi stepele din Abzu...
i-au capturat cu plase, femei şi bărbaţi, şi i-au adus în Edin”.
Aceasta pare o scenă demnă de secolul al XVII-lea, atunci
când sclavia devenise una dintre cele mai profitabile afaceri
din lume, iar sclavii africani erau capturaţi la fel ca animalele
sălbatice ca să fie îmbarcaţi şi vânduţi în ţinuturi îndepăr­
tate. Şi totuşi, aceste lucruri se întâmplau acum 150 000
de ani. Este uimitor cât de tare s-a imprimat codul genetic
Anunnaki în propriul nostru A D N şi ce dezastre poate să
provoace în comportamentul nostru din prezent.
 324 Michael Tellinger

Enlil era din nou furios, pentru că el îi alungase în mod

explicit pe pământeni din Edin. Ninurta, fiul său, l-a convins
că sclavii vor duce liniştea printre Anunnaki din Nord şi că
vor preveni repetarea unei revolte ca aceea care a avut loc
la minele din Abzu. Au lăsat lucrurile în acest fel, crezând
cu toţii că vor pleca către Nibiru foarte curând. „Lăsaţi să
se adune aurul repede, ca să ne putem întoarce curând pe
Nibiru.”
Anunnaki din Edin erau foarte impresionaţi de noii lor
sclavi. Aceştia vădeau inteligenţă şi puteau să execute toate
sarcinile care le erau încredinţate. „Erau inteligenţi şi aveau
înţelegerea poruncilor.” Sclavii putea să îndeplinească orice
fel de sarcini pentru zeii lor şi toţi lucrau dezbrăcaţi. Pe mă­
sură ce timpul trecea, numărul pământenilor a crescut atât de
repede încât l-a depăşit cu mult pe cel al Anunnaki şi, foarte
curând, rezervele de mâncare au început să se împuţineze.
Sclavii căutau în permanenţă mâncare peste tot, în sălbăticie
şi în livezi. Aceste lucruri se întâmplau cu mult timp înainte
de domesticirea animalelor, de creşterea turmelor, de planta­
rea culturilor şi de înţelegerea agriculturii de către oameni.
Aceste secrete nu le-au fost dezvăluite sclavilor decât după
Marele Potop, care a avut loc la mulţi ani după aceea. Enlil
nutrea în continuare sentimente negative faţă de sclavi şi a
subliniat clar că Enki ar trebui să rezolve problema pe care
a creat-o. Şi astfel Enki a început să facă planuri. A început
să-i urmărească pe oameni şi a descoperit că aceştia se în­
depărtau de originile lor sălbatice. Şi-a propus să creeze o
specie civilizată din ei, dar nu ştia sigur cum trebuie să proce­
deze. Existau deja destule discuţii în contradictoriu cu privire
la experimentele genetice şi la clonare. Trebuia să facă asta
într-un fel mai puţin evident. Ceea ce a făcut a devenit o altă
poveste care apare în Biblie în jurul perioadei în care s-a năs­
cut Moise. Enki a inseminat cu propria sămânţă două tinere
femele pământene, care au născut un băiat şi o fată. Tăbliţele
 Sclavii zeilor 325

povestesc că Enki era în extaz. „Cine ar fi crezut asta... am

reuşit să-i combin pe Anunnaki şi pe pământeni... am adus
pe lume omul civilizat.” Enki i-a spus logodnicei sale că i-a
găsit pe cei doi copii plutind într-un coş pe râu şi i-a luat
ca să-i crească singur. La fel cum Moise a fost crescut ca
fiu al unui faraon, cei doi copii au devenit cunoscuţi ca „Cei
Graţioşi”, fiind crescuţi ca odrasle ale Domnului Pământului.
Cei doi s-au născut în cel de-a 92-lea Shar, adică la 334 000
de ani după sosirea Anunnaki pe Pământ, ceea ce înseam­
nă 108 000 de ani faţă de timpul prezent. Au fost numiţi
Adapa „Copilul găsit” şi Titi, „Cel cu viaţă”. Prin această
acţiune Enki a creat personal primii homo sapiens sapiens şi
le-a asigurat viitorul de nouă specie civilizată care să se poată
înmulţi pe Pământ.

„Am inventat omul civilizat... Un nou pământean a

fost creat din sămânţa mea, după chipul şi după placul meu.”
Acestea sunt unele dintre cele mai importante cuvinte din
întreaga mea demonstraţie a conceptului „dumnezeu - dia­
vol”. Pentru că Enki a fost creatorul lui Adamu şi din nou al
lui Adapa, primul om civilizat, atunci ar trebui să fie consi­
derat ca fiind creatorul. Însă fratele său, Enlil, l-a descris ca
fiind înşelător, un „şarpe” şi un „diavol” de care oamenii ar
trebui să se ferească. Enlil era până la urmă comandantul
suprem al planetei Pământ, care nu numai că s-a proclamat
zeul oamenilor, dar a şi fost perceput ca fiind zeul acestora.
Cuvântul lui Enlil pe Pământ era lege.
 326 Michael Tellinger

Fig.16.16 Creatorii. Tăbliţă de argilă

aparţinând culturii neosumeriene, găsită în
zona Babilonului. datând din anii 1900 i.Hr. -
17G0 Î.Hr. Una dintre multele poveşti ale
creaţiei surprinse în lut. Acest text este unic
şi diferit faţă de povestea ..Creaţiei uneltelor”
şi de povestea babiloniană Enuma Elish.

Traducerea tăbliţei: În acele tim­

puri îndepărtate, în acele zile, după
ce s-au hotărât destinele şi după
ce Anu şi Enlil au hotărât reguli­
le pentru ceruri şi pentru Pământ.
Enki, Zeul Atoateştiutor. asemenea
unui preot cu o cunoaştere vastă,
a condus Pământul în numele lui
Enlil. După regulile stabilite pentru
ceruri şi pentru Pământ a întemeiat
oraşele, a săpat albiile Tigrului şi
Eufratului. Apoi a făcut legile pentru
fiecare ţinut. A inventat spălatul pe
mâini, a inventat libaţiile...

Acest zeu suprem al omenirii era cumplit şi brutal, aşa

cum se poate vedea peste tot în Vechiul Testament, pedep-
sindu-i pe oameni pentru nesupunere şi recompensându-i
pe cei puţin aleşi cu posesiuni fizice, cum ar fi pământul, au­
rul, caii, turmele şi altele. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce
sunt oamenii atât de materialişti, aici puteţi găsi răspunsul la
întrebare. Enlil era zeul care îi manipula pe oameni să facă
exact ceea ce voia el. Dumnezeul din Biblie şi celelalte religii
 Sclavii zeilor 327

inventate de om. Nici măcar nu a dat omenirii şansa de a

evolua din punctul de vedere al conştiinţei pentru ca să poată
înţelege marele tablou al universului. În schimb, i-a manipu­
lat pe oameni încă de la început, ca să-i facă se creadă că el,
Enlil, era Dumnezeul atotputernic, creatorul universului şi
al tuturor lucrurilor din el. Şi atunci dacă Enlil, dumnezeul
nostru, era cel brutal, nu ar trebui ca el să fie numit diavolul?
Pentru că creat o reprezentare falsă a sa pentru o specie igno­
rantă care abia apăruse în Univers şi care nu înţelegea scopul
existenţei sale printre celelalte vieţuitoare?
Atunci când spun că dumnezeu era diavolul şi că
diavolul este creatorul nostru, această afirmaţie nu trebuie
scoasă din context. Enlil ar trebui să fie clasificat ca diavol
pentru faptul că a creat o reprezentare falsă despre sine, iar
Enki, cel care a fost descris ca un şarpe diabolic, era de fapt
cel care ne-a creat — creatorul nostru. Enki a fost singurul
dintre Anunnaki care a vegheat constant asupra interese­
lor omenirii, cel care a încercat să încredinţeze cunoştinţe
şi inteligenţă oamenilor din Edin, cel care ne-a învăţat cele
mai multe dintre aptitudinile pe care le avem în prezent şi
cel care i-a salvat pe oameni de la Marele Potop, atunci când
Enlil şi ceilalţi Anunnaki au hotărât să şteargă omenirea de
pe faţa Pământului.

Fig.16.17 Originile mediciniei. Simbolul folosit de industria medicală astăzi

îşi are rădăcinile în simbolismul sumerian timpuriu. Aripile reprezintă un zeu
sau o zeitate care deţine cunoştinţe superioare. Şarpele este simbolul lui
Enki si spirala dublă a ADN-ului.
 328 Michael Tellinger

Adapa şi Titi au fost crescuţi la fel ca oricare alt copil

Anunnaki; Enki şi logodnica sa i-au învăţat toate aptitudi­
nile pe care le posedau Anunnaki. Bucuros că noua creatură
pământeană era civilizată şi inteligentă, el a cerut să i se adu­
că tot felul de seminţe şi animale domestice de pe Nibiru
pentru ca pământenii să poată să-şi crească hrana şi să înveţe
agricultura. „Să fie aduse de pe Nibiru seminţele plantelor...
să fie trimişi mieii care se transformă în oi pe Pământ... ca
să-i învăţăm agricultura şi creşterea animalelor... să fie numai
Anunnaki şi pământeni civilizaţi.” Avea de gând să-i lase pe
pământeni să-şi procure hrana singuri şi să asigure şi hra­
na pentru Anunnaki. Această cunoaştere era rezervată doar
pentru un număr restrâns de pământeni, care erau apropiaţi
de Anunnaki şi a căror responsabilitate era aceea de a-şi
hrăni stăpânii. Civilizarea în masă a speciei sclave avea să se
întâmple mult mai târziu.
Atât Enlil, cât şi Anu erau uimiţi că un om civilizat ar
putea să evolueze atât de repede dintr-un Adamu simplu. Au
făcut din nou referire la evoluţie înainte de a-şi exprima sur­
prinderea. „Este uimitor cum a putut să evolueze un om din
esenţa altui om... Este uimitor că din Adamu a apărut un om
civilizat pe Pământ atât de repede.” Din această afirmaţie re­
iese limpede că Anunnaki erau la curent cu ideea de evoluţie,
dar ştiau şi de cât timp are nevoie o specie ca să evolueze.
Deşi Enlil nu fusese încântat de ideea creării unei specii scla­
ve, el a descoperit brusc avantajele unui om civilizat, mult
mai inteligent, care putea să execute sarcini mai complicate,
în special aceea a creşterii animalelor şi a cultivării surselor
de hrană pentru toţi cei de pe Pământ. Bucuria lor a fost şi
mai mare atunci când Adapa şi Titi au avut primii copii, care
s-au dovedit a fi gemeni. Anu a fost atât de impresionat de
informaţiile primite despre Adapa, încât a ordonat ca acesta
să fie adus pe Nibiru pentru o vizită. „Să fie adus pământea­
nul Adapa pe Nibiru.”
 Sclavii zeilor 329

A fost planificată o călătorie importantă pe Nibiru

pentru a-i prezenta lui Anu şi celorlalţi locuitori ai planetei
pe uimitorii pământeni care puteau să vorbească, să citească
şi să se comporte decent. Enlil nu a fost mulţumit nici de
acest plan. Nu numai că îi dotaseră pe pământeni cu toate
cunoştinţele pe care le posedau, dar acum voiau să-i ducă pe
aceştia în ceruri, ca să devină la fel cu Anunnaki? „Înzestraţi
cu inteligenţă, vor călători între Cer şi Pământ.” Dar porun­
ca lui Anu nu putea să fie nesocotită. Cei doi copii ai lui
Enki, Ningishzidda şi mai tânărul Dumuzi, au fost aleşi să-l
însoţească pe Adapa ca să viziteze pentru prima oară planeta
părinţilor lor. Anu voia să-l facă pe Adapa nemuritor şi să-l
includă în familia lărgită de Anunnaki, însă Enki avea alte
gânduri. Adapa era creaţia lui din propria sămânţă şi o mu­
ritoare pământeană şi avea mai mult sânge Anunnaki decât
Adamu, cel pe care îl crease prima dată. Adapa trebuia să
rămână pământean şi să înfrunte moartea la fel ca toţi ceilalţi
pământeni. Crearea unei specii noi era un lucru, dar crearea
unei specii nemuritoare nu se număra printre planurile sale.
După ce au decolat, tăbliţele descriu frica lui Adapa
care zbura pentru prima dată şi dorinţa lui de a se reîntoarce
la sol, în vreme ce Ningishzidda încerca să-l liniştească. „Au
văzut pământurile separate de mări şi de oceane... Adapa era
agitat, se speriase şi ţipa: Duceţi-mă înapoi!” Aceasta este
prima înregistrare a unui zbor uman, care descrie formele
geografice într-un mod posibil doar prin vederea de la mare
înălţime. Evenimentele care au avut loc pe Nibiru după so­
sirea lor par să fie desprinse dintr-un roman SF care aduce
aminte de scenariul din The Alien Who Came to Dinner. Anu
l-a admirat şi i-a pus întrebări lui Adapa şi întregul oraş a
venit să-l vadă pe străinul „civilizat” de pe altă planetă, căruia
i s-au oferit diverse mâncăruri şi băuturi. El le-a refuzat şi l-a
surprins şi l-a înfuriat întru câtva pe Anu, care era uimit că
acest pământean putea să refuze darul nemuririi.
 330 Michael Tellinger

Aici intervine cotitura care face ficţiunea să imite

viaţa. Descoperim că Anunnaki aveau o tehnologie uimitoa­
re pe care noi nu o putem încă înţelege. Această tehnologie
le permitea să transmită mesaje secrete codificate. Înainte de
a pleca de pe Pământ, Enki i-a dat lui Ningishzidda o tăbliţă
care conţinea un mesaj codificat pentru Anu. „Anu a rupt
sigiliul tăbliţei... a introdus-o în scanner... şi a descifrat me­
sajul primit de la Enki.” Acest mesaj explica moştenirea lui
Adapa, faptul că era fiul lui Enki conceput cu o femeie pă­
mânteană şi că trebuia să se întoarcă pe Pământ pentru a-şi
înfrunta destinul. „Soarta sa va fi aceea de a deveni un om ci­
vilizat şi părinte.” Imediat, Anu a hotărât că „dechiderea faţa
de pământeni nu trebuia prelungită şi că acesta nu trebuia să
mănânce şi să bea de pe planeta Nibiru. Să se înmulţească pe
Pământ, să cultive câmpurile şi să crească turmele”. Dumuzi
a fost rugat să rămână pe Nibiru, în vreme ce Ningishzidda
s-a întors pe Pământ cu Adapa, ducând cu ei seminţele care
trebuiau să fie plantate. La întoarcerea sa, Dumuzi avea să
aducă mieii şi oile.
Enki i-a mărturisit surorii sale, Ninmah, şi lui
Ningishzidda faptul că Adapa şi Titi erau copiii săi, adăugând
că prin acţiunile sale a asigurat supravieţuirea Anunnaki.
Oamenii civilizaţi aveau să preia mai multe sarcini grele, vor
învăţa să producă mâncarea pentru a-i ţine în viaţă pe toţi în
perioadele grele. Dar încă o dată furia lui Enlil a fost imen­
să. Acesta este momentul în care Anunnaki au început să
analizeze conceptele de soartă şi destin, ca o inevitabilitate fi­
losofică. „Şi astfel a rostit Enlil mânios. Acum norocul le este
pecetluit, destinul a fost învins de soartă.” De pe urma aces­
tor traduceri rămânem cu un amestec ciudat de spiritualitate,
o conştiinţă a existenţei unui Creator al tuturor lucrurilor şi
cu o experienţă a tehnologiei avansate şi a ştiinţei de a face
lucruri. Şi totuşi, chiar şi Anunnaki vădeau semnele clare ale
unei specii care se afla pe drumul evoluţiei. Am impresia că
 Sclavii zeilor 331

genomul lor nu era atât de dezvoltat pe cât am fi tentaţi să

credem la prima vedere. Este posibil ca soarta să fie aceea
care i-a adus pe Pământ ca să-i creeze pe oameni, care aveau
să-şi descopere moştenirea ancestrală care se întindea până
la îndepărtata planetă Nibiru. Dar mi-am expus deja teoria
cu privire la evoluţia genomului. Susţin ideea că evoluţia are
loc exponenţial şi că în câţiva ani am fi evoluat până la nivelul
pe care-l aveau Anunnaki atunci când ne-au creat. Probabil
că până acum ei au evoluat dincolo de puterea noastră de
înţelegere şi asta ar putea să aibă de-a face cu multe mărturii
despre apariţia OZN-urilor, a vizitatorilor şi răpirilor care
sunt raportate constant. Este posibil ca de atunci de când au
părăsit Pământul Anunnaki să se reîntoarcă periodic ca să
verifice felul în care creaţia lor evoluează şi poate să ne ajute
să evoluăm într-o direcţie bună sau greşită?
Între timp, partenera femelă a lui Adapa, Titi, a dat
naştere la doi fii gemeni. Aceştia au fost numiţi Ka-in şi
Abael, demonstrând încă o dată că aceia care au rescris Biblia
după mii de ani au făcut-o într-un mod greşit. Părinţii lui
Cain şi Abel nu au fost Adam şi Eva, ci primul cuplu civilizat
de pe Pământ a avut aceşti doi copii problematici. Ka-in a fost
luat în grijă de Ninurta, care l-a dus în oraşul Bad-Tibura,
pe care-l conducea, ca să-l înveţe totul despre agricultură,
săparea canalelor, însămânţarea, plantarea şi strângerea re­
coltelor şi era cunoscut sub numele de „Cel care creşte pe
câmpurile cu mâncare.” Celălalt fiu, Abael, care era cunoscut
ca fiind „Cel din câmpiile inundate”, a fost luat de Marduk,
care l-a învăţat totul despre construirea adăposturilor pentru
animale, despre cum trebuiau hrănite acestea şi cum trebuiau
îngrijite. Ni se aduce aminte despre vieţile lungi pe care le
trăiau primii oameni, pentru că a trecut un Shar întreg înain­
te ca Dumuzi să se întoarcă de pe Nibiru, aducând cu el oi şi
alte animale domestice cu patru picioare ca să fie crescute pe
 332 Michael Tellinger

Pământ. „Niciodată înainte nu mai fusese o oaie pe Pământ,

niciun miel nu mai ajunsese pe Pământ până să cadă din cer.”
Sub conducerea lui Ninmah, Anunnaki au construit
ceea ce s-a numit „Camera Creaţiei”, acolo unde „a început
multiplicarea oilor şi seminţelor de pe Pământ.” Atunci când
primele recolte au fost strânse de Ka-in şi Abael, au fost
chemaţi în faţa lui Enlil şi Enki şi asistăm la prima ofrandă
făcută de oameni către zei. Enlil a hotărât ca „să aibă loc ce­
lebrarea primilor” şi, pentru prima dată după mult timp, era
mulţumit de oameni. Această mentalitate de servitudine şi
ofrandă a fost impusă oamenilor timp de mii de ani de către
Enlil şi ceilalţi zei Anunnaki, forţându-i pe oameni să facă
jertfele ca un semn de supunere. Acestea trebuie să fi fost
vremuri grele pe Pământ, pentru că producţia de mâncare nu
era suficientă să hrănească numărul mare de Anunnaki şi de
pământeni din Abzu şi din Edin. Peştele şi fructele erau cu
siguranţă neîndestulătoare. Numai după introducerea unei
largi varietăţi de seminţe, criza mâncării s-a mai atenuat
printre Anunnaki şi oameni.
Competiţia subtilă dintre verii Ninurta şi Marduk s-a
răsfrânt asupra fraţilor pământeni Ka-in şi Abael. Aceştia au
început să se certe în legătură cu importanţa muncii pe care o
făceau, afişând trăsăturile tipice ale oamenilor încă din aceas­
tă perioadă de început a istoriei. Nu a durat mult până când
competiţia lor subtilă s-a transformat într-o rivalitate făţişă
şi, atunci când clima s-a schimbat, iar vieţile fermierilor s-au
înăsprit, rivalitatea s-a transformat în crimă. Oile lui Abael
au descoperit câmpurile lui Ka-in şi au intrat pe ele ca să le
pască. Brusc, micile lor certuri s-au transformat într-o con­
fruntare încinsă. Fraţii s-au angajat într-o luptă fizică asupra
proprietăţilor lor şi, într-un acces de furie, Ka-in l-a lovit pe
Abael cu o piatră, ucigându-1. „Ka-in a ridicat o piatră şi l-a
lovit în cap pe Abael... L-a lovit de mai multe ori până când
Abael a căzut, iar sângele a început să ţâşnească din el.”
 Sclavii zeilor 333

Vedem primele semne ale remuşcării omeneşti şi ale

întristării. Atunci când Adapa şi Titi au aflat despre trage­
die, s-au comportat la fel cum unii oameni încă o mai fac în
prezent. „Titi a început să ţipe agonizant, iar Adapa s-a mur­
dărit cu noroi pe faţă.” Deşi lui Ka-in îi părea rău, era prea
târziu. Între Anunnaki au avut loc multe certuri şi deliberări
despre felul în care ar fi trebuit să trateze această situaţie.
Decizia nu a fost uşoară. Până la urmă, Ka-in a fost jude­
cat de Anunnaki şi alungat din Edin ca să trăiască singur
în ţinuturile îndepărtate şi să se îngrijească singur. „Trebuie
să pleci din Edin, nu vei mai rămâne printre Anunnaki şi
pământenii civilizaţi... Vei fi alungat la capătul Pământului.”
Biblia vorbeşte despre vremurile în care Nefilim se aflau pe
Pământ... iar fiii zeilor au văzut fiicele omului şi s-au îm­
preunat cu acestea şi au dat naştere unei noi subspecii, cea a
Arienilor. Este evident că în Biblie nu este totul aşa de expli­
cit, însă cred că am ajuns la punctul în care anumite porţiuni
ale acestei cărţi încep să capete mai mult sens.
În cel de-al 95-lea Shar, Adapa şi Titi au avut un alt
copil, pe Seti, cel care în Biblie apare cu numele Set, dar pri­
mul cuplu de oameni civilizaţi nu s-a oprit aici. „Adapa şi Titi
au avut treizeci de băieţi şi treizeci de fete.” Aceste odrasle
au fost fermierii şi agricultorii care s-au înmulţit şi au pro­
dus toată mâncarea care era necesară pe Pământ. În cel de-al
97-lea Shar, Seti a avut un băiat pe care l-a numit Enshi, ceea
ce însemna „Stăpânul Omenirii”. Enshi a învăţat de la Adapa
cum să scrie şi să socotească, a învăţat despre Anunnaki şi
Nibiru, apoi a fost dus la Nibru-ki de către fiul lui Enlil şi i
s-a arătat cum să folosească uleiurile şi cum să extragă elixirul
din fructele de inbus. Acesta a fost un alt moment important
dintre oameni şi Anunnaki, atunci când omul a început să-i
numească pe aceştia cu apelativul „Domn”. „De atunci a în­
ceput omul civilizat să le spună Lorzi zeilor Anunnaki”, şi
acesta este începutul etapei de divinizare a acestora. Oamenii
 334 Michael Tellinger

civilizaţi au fosr învăţaţi cum să facă focul cu ajutorul bitu­

mului, cum să folosescă furnalul şi cuptorul ca să topească
metalele şi să rafineze aurul. Au fost învăţaţi să confecţioneze
instrumente muzicale, să cânte şi chiar să sape gropi pentru
apă. Oamenilor le plăcea să se adune lângă apă ca să sociali­
zeze, iar aici aveau loc cele mai multe întâlniri dintre bărbaţi
şi femei, care implicau şi activităţile sexuale, care au condus
la o creştere rapidă a populaţiei. Chiar şi astăzi continuăm
să afişăm acelaşi comportament, oamenii fiind în continu­
are atraşi de apă în număr mare. Indiferent dacă este vorba
despre o plajă sau despre malurile unui râu sau chiar des­
pre piscina din curtea din spate, oamenii au fost întotdeauna
atraşi de apă. Această parte din tăbliţele sumeriene a fost
copiată greşit în Biblie de către cei care au scris-o la mii de
ani distanţă şi care au creat confuzie în rândurile învăţaţilor
şi ale teologilor deopotrivă în legătură cu Nefilim. Aceasta
a fost perioada în care „Igigi veneau mai des pe Pământ” de
pe Marte. Marduk şi ceilalţi Igigi de pe Marte „işi doreau cu
ardoare ceea ce se găsea pe Pământ”.
Sosise vremea pentru expansiunea oamenilor
pe Pământ. Se năşteau din ce în ce mai mulţi oameni
ca descendenţi ai lui Adapa. Oricine ia în considerare
diferenţele culturale dintre vremurile trecute şi prezent este
aceea că promiscuitatea în care trăiau zeii era aproape o
cerinţă în comportamentul lor. Este posibil ca oamenii să fi
moştenit asemenea trăsături de la Anunnaki? Am moştenit
cu siguranţă multe dintre caracteristicile lor, în afara celor
care au fost într-adins eliminate din ADN-ul nostru. Exista
totuşi un motiv ciudat pentru nivelul ridicat al promiscuităţii
din acele vremuri. Trebuia să existe un număr cât mai mare de
fraţi vitregi care să poată procrea pentru menţinerea fondul
genetic puternic şi sănătos pe măsură ce numărul membrilor
speciei se mărea. Şi, fără să-şi dea seama, oamenii imitau obi­
ceiurile sexuale ale zeilor creatori.
 Sclavii zeilor 335

Omenirea se afla la începutul unei lungi perioade de

împliniri şi de intemeiere a bazelor culturale. Voi menţiona
câteva dintre cele mai importante realizări. Malalu, care în­
semna „Acela care se joacă”, era fiul lui Kunin şi surorii sale
vitrege, Mualit, şi era recunoscut pentru faptul că interpreta
şi cânta muzică, aşa că Ninurta i-a făcut multe instrumente
muzicale, printre care se afla şi o harpă. întreaga lor familie
lucra în oraşul de metal Bad-Tibira.
Irid, care însemna „Acela din apele dulci”, a devenit cel
mai bun constructor de fântâni şi furnizor de apă, acolo unde
oamenilor le plăcea să se adune şi să procreeze. V-aţi întrebat
vreodată de unde au grecii şi romanii ideea pentru băile lor
şi care este originea cuvântului „irigaţie”? Igigi de pe Marte
veneau mai des pe Pământ în număr mare, dorind să scape
de clima aspră de pe Marte şi să participe la stilul de viaţă
al pământenilor. Masculii Igigi au început să curteze fetele
pământenilor pe care le doreau.
Marduk l-a luat sub aripa sa protectoare pe un tânăr
care se numea Enkime „Cel care avea înţelegerea cronici­
lor”, pe care l-a învăţat multe lucruri. L-a dus pe Lună şi
l-a învăţat tot ceea ce învăţase de la Enki, despre stele şi
constelaţii şi despre drumul pe care-l parcurgeau planete­
le. Vă imaginaţi ce ar însemna urmele lor pe Lună? Ce ar
însemna pentru percepţia noastră asupra omenirii? La în­
toarcere, Enkime a fost lăsat la Utu, lângă Sippar, „Locul
Carelor”, şi a fost numit „Prinţul pământenilor”. Enkime
a fost primul om care a primit iniţiere în tainele preoţiei.
După o perioadă de timp, Marduk s-a reîntors în ceruri
cu Enkime şi cu fiul acestuia, Matushal. Dar la întoarcere
Enkime a rămas în ceruri. „Într-o caleaşcă cerească au ple­
cat... Au fost duşi de Marduk să-i viziteze pe Igigi de pe
Lahmu... Şi a rămas în ceruri până la sfârşitul zilelor sale.”
Încă nu este clar ce s-a întâmplat cu acest personaj, dar stă
scris că Igigi l-au îndrăgit. Există posibilitatea ca Enkime
 336 Michael Tellinger

să fi rămas, de fapt, pe Marte ca o forţă pacificatoare pentru

Igigi, care deveneau neliniştiţi. Ar fi ironic ca un pămân­
tean muritor să ofere inspiraţie nativilor nibiruani. Poate
că era într-adevăr demn de statutul de preot care-i fusese
încredinţat. Şi poate că acolo a fost locul în care era mai
multă nevoie de el, pentru că a trebuit să mai treacă mult
timp până când Igigi au început în cele din urmă să părăsescă
planeta Marte şi să se îndrepte către Pământ. Toate aceste
lucruri s-au întâmplat în cel de-al 104-lea Shar, la 374 400
de ani după sosirea Anunnaki pe Pământ şi la 68 600 de ani
de timpul prezent.
Adapa, primul om civilizat sau primul homo sapiens sa­
piens, a murit în cel de-al 108-lea Shar, în anul 55 000 î.Hr.
A trăit timp de 14 Shar, ceea ce ar însemna că a trăit apro­
ximativ 48 000 de ani! Aceasta este o dovadă a faptului că
Anunnaki au mai efectuat şi alte modificări genetice asupra
oamenilor pe măsura trecerii timpului, ca să le reducă durata
de viaţă şi, implicit, numărul lor. Totuşi, nu a fost suficient
ca să încetinească rata rapidă de naşteri din rândul speciei
sclave. În timp ce numărul pământenilor creştea şi acestora li
se năşteau fiice frumoase, Marduk s-a îndrăgostit de o feme­
ie pământeană. A fost primul Anunnaki care s-a logodit cu
o pământeancă şi acest fapt nu avea să rămână fără urmări.
Dezbaterile lor contradictorii aduc în discuţie mortalitatea
omenirii şi imaginea creatorului. Marduk i-a reamintit tată­
lui său dezordinea pe care au generat-o atunci când au creat
o specie civilizată cu o gândire la fel de avansată ca şi cea
Anunnaki, singura diferenţă între cele două specii fiind lon­
gevitatea. „Am creat pe această planetă pas cu pas o fiinţă
care să ne semene... după chipul şi asemănarea noastră este
această fiinţă civilizată şi, cu excepţia vieţii îndelungate, el
este asemenea nouă.” Aceasta a fost motivaţia lui Marduk
pentru faptul că-şi dorea ca logodnică o femeie pământeană.
Opţiunile pe care le avea i-au fost prezentate clar de Enki şi
 Sclavii zeilor 337

Enlil. Marduk avea să renunţe la toate drepturile sale princi­

are de pe Nibiru şi nu mai putea să se întoarcă acolo niciodată
împreună cu logodnica sa. Până şi Anu s-a implicat în aceas­
tă situaţie complicată. „Marduk se poate căsători... dar nu
va mai fi prinţ pe Nibiru.” Această atitudine a bătrânilor l-a
împins pe tânărul Marduk spre respingerea întregului sis­
tem şi, în cele din urmă, la revolta împotriva tuturor celorlalţi
Anunnaki, atunci când s-a proclamat zeu suprem.
Şi astfel, după nunta lor, Marduk şi mireasa lui,
Sarpanit, au fost trimişi într-un ţinut îndepărtat care le-a
fost încredinţat. „Un domeniu al lor, departe de Edin, într-un
alt ţ i n u t , au spus Enlil şi Enki. Avem şi indicii despre lo­
cul în care fusese exilat Marduk. „Un domeniu mai sus de
Abzu, în ţinutul unde ajunge Marea Superioară, dincolo de
ale cărei ape se află Edinul şi unde se poate ajunge cu bărci­
le:' Era vorba despre ţinuturile Egiptului. Pământul pe care
urma să-l conducă Marduk în anii următori sub numele de
Ra. Fără ştirea celor doi fraţi mari, Enlil şi Enki, Igigi de pe
Marte au folosit ca pretext nunta lui Marduk ca să vină pe
Pământ. Însă ei aveau un motiv ascuns pentru care veneau. Să
recunoaştem faptul că viaţa dură de pe planeta pustie Marte
nu era ceea ce speraseră ei atunci când au plecat de pe Nibiru.
Îşi doreau viaţa darnică şi plină de distracţii pe care Anunnki
înconjuraţi de sclavi o duceau pe Pământ. Dar principala
forţă care-i atrăgea pe Pământ era reprezentată de foarte fru­
moasele şi incintantele „fiice ale omului”. Următorul episod
este foarte bine prezentat în Facere şi, încă o dată, copiat din
mai vechile tăbliţe sumeriene şi neînţeles de către învăţaţii şi
teologii contemporani. Igigi spuneau: „Ceea ce lui Marduk
îi este permis nouă nu ar trebui să ne fie interzis”. Femeile
pământene erau numite „Femele Adapite”, după numele pri­
mului lor strămoş Adapa, primul homo sapiens sapiens, fiul lui
Enki şi un pământean din seminţia lui Adamu.
 338 Michael Tellinger

Igigi spuneau: .„Haideţi să ne alegem soţii dintre

Femeile Adapite şi să facem copii.” Le-au luat ostatice pe
aceste femei şi le-au dus în portul spaţial şi au cerut să li se
acorde aceleaşi privilegii pe care le primise şi Marduk. Acesta
a fost de acord cu ei. „Ceea ce am făcut eu au şi ei voie.” Din
nou îl vedem pe Enlil nervos şi neliniştit din cauza acestei
probleme. „Enlil era nervos şi lipsit de linişte.” Putem să se­
sizăm planul ascuns de a-i controla pe oameni prin forţă şi
pedeapsă. „Prin mâinile noastre va fi condusă multitudinea
de pământeni de pe această planetă.” El avea să devină dum­
nezeul violent din Biblie, care monitoriza cu atenţie fiecare
pas al omului, asigurându-se că nu deveneau prea înţelepţi
sau prea puternici ca să-l poată provoca în vreun fel. Astfel
că, şi după capitularea lui Enlil, „lăsaţi-i pe Igigi şi pe fe­
mele pămîntene să plece”, acesta a avut de înfruntat o nouă
dilemă. Marduk l-a informat că viaţa pe Marte devenise
imposibilă, condiţiile erau de nesuportat şi trebuiau să aban­
doneze staţia. „Pe Lahmu condiţiile au devenit insuportabile,
supravieţuirea nu este posibilă.”
Emigranţii de pe Marte au fost izolaţi în interiorul
şi în jurul portului spaţial din munţii cu păduri de cedru,
acolo unde îşi începuseră iniţial mişcarea de rezistenţă. Au
făcut copii care au devenit cunoscuţi sub numele de „Copiii
Navei Spaţiale”, la care se face referire adesea în cărţi şi în
tăbliţele sumeriene. În cele din urmă, unii dintre ei i s-au ală­
turat lui Marduk în noile ţinuturi stăpânite de acesta, alţii au
mers „spre ţinuturile îndepărtate din Est, ţinuturile munţilor
înalţi”, în vreme ce alţii au rămas pe loc. Din aceste descrieri
reiese clar că aceştia erau primii Arieni care s-au stabilit mai
târziu în Europa şi au invadat Valea Indului, punând bazele
limbilor indo-europene. Aceştia erau albi, avansaţi din punct
de vedere tehnologic şi aveau cunoştinţe mai multe decât un
om obişnuit. Ei aveau să fie primii faraoni ai Egiptului, sub
conducerea lui Marduk. Marduk a început să pună bazele
 Sclavii zeilor 339

unui grup mare şi loial de adepţi printre oamenii care l-au

urmat, i s-au supus şi l-au venerat. Era o forţă în devenire pe
Pământ, ceea ce a început să-i îngrijoreze pe Enlil şi pe Enki.
Iată alte câteva cuvinte biblice, aparţinând lui Enlil, care ana­
liza lucrurile care s-ar putea întâmpla în viitor. „Pământul va
fi moştenit de către pământeni.” Enlil a plănuit măsuri împo­
triva planurilor lui Marduk. L-a trimis pe fiul său, Ninurta,
să găsească odraslele şi clanurile lui Ka-in, care acum locu­
iau în ţinuturi îndepărtate, şi să le înveţe tot ce aveau nevoie
să ştie despre producerea uneltelor, minerit, manufacturarea
produselor, topire, construirea navelor, navigaţia şi lupta în
război. „Aceştia se stabiliseră într-un ţinut nou, într-un oraş
în care construiseră două turnuri gemene... Era un ţinut
de dincolo de mare, nu era ţinutul muntos care lega Cerul
de Pământ.” Din aceste descrieri pare a fi vorba fără nicio
îndoială de primele aşezări din munţii Anzi şi de primele
civilizaţii sud-americane, din Peru şi Bolivia, din apropierea
lacului Titicaca.
În Edin, Anunnaki l-au numit pe pământeanul
Lu-mach, fiul lui Matushal,ca şef al operaţiunilor. Soţia aces­
tuia se numea Batanash. „Era de o frumuseţe uluitoare, Enki
a fost fermecat de frumuseţea ei.” Vedem din nou în acţiune
pronunţata latură sexuală a lui Enki, care creează şi mai mul­
te controverse, introducându-şi încă o dată gena în fondul
genetic uman. A sedus-o pe frumoasa Batanash, care i-a năs­
cut un fiu pe care l-a numit Ziusudra, „Acela ale cărui zile
sunt lungi şi luminoase.” Acesta este omul care a supravieţuit
potopului în arcă şi cel pe care Biblia îl numeşte Noe. A fost
crescut la Shurubak, dar secretul asupra paternităţii sale a ră­
mas între Enki şi Batanash. A fost născut în cel de-al 110-lea
Shar, la 396 000 de la sosirea Anunnaki pe Pământ, în anul
47 000 î.Hr, adică la jumătatea ultimei ere glaciare. Cei care
cred că era glaciară înseamnă că tot Pământul era acoperit
de zăpadă şi gheaţă se înşală. Învăţaţii spun că cea mai mare
 340 Michael Tellinger

parte a Canadei, nordul Statelor Unite ale Americii, nordul

Europei şi cel al Asiei erau acoperite de gheaţă şi zăpadă,
dar mai la sud lumea era locuibilă cu foarte puţine diferenţe
climatice faţă de prezent. Acesta este motivul pentru care
Anunnaki s-au stabilit în Mesopotamia, între fluviile Tigru
şi Eufrat. Acolo, totul era luxuriant şi verde şi nu semăna
deloc cu deşertul care se găseşte în prezent pe acele locuri.
Antartica era probabil mult mai întinsă şi era acoperită de
o gheaţă groasă, care va fi principala cauză a Marelui Potop
care a avut loc mai târziu.
La fel ca Adapa, primul fiu uman al lui Enki, Ziusudra
era foarte deştept, vădea semne mari de inteligenţă, iar Enki
îl adora pe băieţelul care-i semăna. Descrierea copilului ne
ajută să ne facem o idee despre felul în care arăta Enki. Iată
cum este descris copilul Ziusudra. „Pielea sa era albă ca ză­
pada... părul său avea culoarea firului de lână... ochii săi aveau
culoarea cerului şi străluceau.” Încă de la început a fost tra­
tat cu mare grijă de Enki şi de Ninmah. A învăţat ritualuri
preoţeşti şi tot ceea ce a ştiut şi Adapa înaintea sa. Ni se dă
şi un indiciu asupra faptului că Anunnaki foloseau un limbaj
diferit sau o scriere anume între ei, atunci când citim că „scri­
erile lui Adapa a fost învăţat să le citească”. Aici se poate afla
dovada că scriptul indus şi cel din zona balcano-dunărea-
nă ar putea reprezenta limbajul folosit de Anunnaki sau un
script înrudit pe care primii pământeni, cum au fost Adapa
şi Ziusudra, l-au folosit cu mult înainte ca Marele Potop să
distrugă cea mai mare parte a lumii. Aceasta ar putea să fie
şi explicaţia pentru faptul că s-au găsit doar un număr mic
de exemplare în lume. Restul au fost adunate şi îngropate
sub munţii de sare şi nămol. Insă, atunci când tăbliţele fac
referire la Timpurile Anterioare, este vorba despre perioada
dinaintea Potopului? Atunci când pe Pământ era instaurată
o altfel de ordine?
 Sclavii zeilor 341

Fig. 16.18. Raport de analize medicale. Tăbliţă cu scriere

cuneiformă datând din perioada veche babiloniană, din
jurul anului 1900 Î.Hr. Tăbliţa enumeră câteva proceduri
medicale executate de un terapeut antic. Astfel de texte
medicale sunt bine-cunoscute în literatura neobabiloni-
ană, însă din perioada veche babiloniană, cu o mie de
ani mai veche, au supravieţuit puţine tăbliţe. Multe din­
tre diagnosticele babiloniene se păstrează şi în medicina
contemporană.

Atunci când limba era diferită, înainte de turnul Babei

şi înainte ca „limba omului să fie amestecată”? Aşa se pare.
Dar viaţa nu se desfăşura bine pe Pământ, se părea că
erau prinşi într-o spirală descendentă atât din punct de ve­
dere cultural, cât şi prin prisma condiţiilor de mediu. Igigi
 342 Michael Tellinger

procreau rapid împreună cu femeile pământene, ceea ce pe

Enlil îl făcea să se întristeze. „În ochii săi, misiunea Anunnaki
pe Pământ fusese denaturată.” Trebuie să o recunoaştem:
această situaţie era de neconceput atunci când au venit pe
Pământ ca să extragă aurul din sol. Un alt lucru interesant
este efectul pe care mediul îl producea asupra noii specii afla­
te în dezvoltare. Avem o specie nouă care a fost introdusă
brusc într-un mediu de viaţă relativ străin. Această specie nu
a evoluat în acest mediu, iar sistemul imunitar nu era ajustat
pentru microorganismele de pe Pământ din acea vreme, aşa
că nu ar fi trebui să fim surprinşi arunci când citim despre
bolile care i-au răpus pe oameni. „În vremea lui Ziusudra ciu­
ma şi alte molime au afectat Pământul... Durerile, ameţelile,
frigurile, febrele i-au copleşit pe pământeni.”
Din fericire, Ninmah, sora deşteaptă a celor doi fraţi
atotputernici, era cu adevărat o vindecătoare. „Să-i învăţăm
pe oameni cum să se vindece, să înveţe singuri remediul.”
Enlil nu ar fi făcut nimic. Nu avea de gând să facă nimic ca
să ajute noua specie să supravieţuiască şi să înflorească. „Fie
ca pământenii să piară de foame şi de boală.” În mintea sa,
sejurul lor pe Pământ se apropia de final şi mai degrabă ar fi
eliminat orice formă de viaţă de pe Pământ înainte de a pleca
pe Nibiru. Avem acum o imagine clară a personalităţii „ze­
ului violent”. Şi pământul suferea, nimic nu mai creştea, iar
vânturile, căldura şi seceta îi nimiceau pe oameni. Nibiru se
apropia pe orbita sa de Soare, şi pe Pământ începeau să se în­
tâmple lucruri ciudate. Cutremurele şi trepidaţiile au început
să devină obişnuite, iar Enlil a discutat despre evenimentele
ciudate cu Anu care se afla pe Nibiru. Au instalat echipamen­
te de supraveghere în Abzu, ca să ţină sub control Polul Sud.
„Au fost înregistrate zgomote ciudate în ţinutul alb al zăpe­
zii... Gheaţa şi zăpada care acopereau ţinutul alb au început
să alunece.” Aceasta este prima dovadă despre sfârşitul erei
glaciare, surprinsă clar de tăbliţele de argilă. Cum ar fi putut
 Sclavii zeilor 343

să ştie un scrib de acum 4 500 de ani despre evenimentele

care au precedat potopul dacă nu i-ar fi spus altcineva care
era acolo? Detaliile din acest text sunt prea clare ca să fi fost
transmise în formă orală de-a lungul mileniilor. A devenit
evident că apropierea lui Nibiru de Soare avea să provoace
dezastre asupra gravitaţiei Pământului şi să aibă un efect de­
vastator asupra regiunilor polare acolo unde gheaţa începuse
deja să se topească. „Data viitoare când Nibiru se va apropia
de Soare, Pământul va fi supus forţei de atracţie a lui Nibiru.”
Acestea erau cuvintele rostite de Anunnaki de pe Nibiru, ca­
re-l avertizau pe Enlil despre o calamitate iminentă care avea
să lovească Pământul.
Anunnaki au demarat pregătirile pentru evacuare.
Au încetat toate procesele de topire a aurului, „tot aurul a
fost pregătit ca să fie expediată pe Nibiru şi o flotă de care
celeste rapide s-au întors pe Pământ.” Enlil a organizat o în­
tâlnire urgentă cu toţi comandanţii Anunnaki şi Igigi şi le-a
spus despre „dezastrul iminent” care îi pândea. „Misiunea
pe Pământ a ajuns la un final nedorit.” A specificat clar că
toţi cei care doresc să părăsească Pământul o vor face fără
logodnicele lor pământene. Acesta era momentul pe care
Enlil l-a aşteptat în secret: să distrugă hoardele de pămân-,
teni care preluaseră controlul asupra lumii prin numărul lor
impresionant. Acelora dintre Anunnaki şi Igigi care alegeau
să rămână li s-a spus să se mute în zonele înalte şi să aştepte
trecerea calamităţii. Ceilalţi Anunnaki care nu doreau să se
întoarcă pe Nibiru au aşteptat evenimentele pentru a se in­
stala în „Bărcile cereşti” de la limita atmosferei Pământului.
Atunci a sosit momentul critic în care adevăratul spirit uman
al multora dintre copiii Anunnaki născuţi pe Pământ a ieşit
la iveală. Marduk şi toţi ceilalţi fii ai lui Enki au ales să ră­
mână pe Pământ. La fel au făcut şi fiii lui Enlil. Acesta a
fost un moment emoţionant pentru sensibila Ninmah: toţi
se uitau la ea şi aşteptau să ia o decizie: „Cu mândrie şi-a
 344 Michael Tellinger

anunţat hotărârea de a rămâne... munca mea este aici... Nu-i

voi abandona pe pământenii pe care i-am creat.”
Atunci Enlil şi-a dezvăluit măreţul plan care privea
rasa umană. „Să-i lăsăm pe pământeni să piară în chinuri.”
Putem auzi foarte clar tonul vocii zeului violent, a cărui voce
se aude permanent în Biblie. Însă Enki l-a dezaprobat cu
tărie pe fratele său. Până la urmă, el fusese cel care îi crease
pe oameni de la bun început şi el a fost tatăl noii specii de
oameni civilizaţi. „O fiinţă minunată a fost creată de noi şi
tot noi trebuie să o salvăm.” O ceartă aprigă a izbucnit între
cei doi fraţi, în care Enlil l-a acuzat pe Enki că joacă rolul
lui Dumnezeu. „Ai luat în mâinile tale puterile Creatorului
tuturor lucrurilor”, şi l-a acuzat pe Enki pentru toate relele
care se întâmplaseră oamenilor.
Fiind comandantul Pământului, Enlil a luat o decizie
finală şi i-a pus pe toţi cei prezenţi să depună un jurământ
care a dus la distrugerea omenirii. „Acum, că se apropie o
calamitate al cărei final nu este cunoscut, fie să se întâm­
ple ceea ce trebuie să se întâmple.” Cu toţii au depus acel
jurământ, mai puţin Enki care a ieşit în fugă de la locul adu­
nării. „Fie ca toată răspunderea să apese pentru totdeauna pe
umerii lui Enlil.” Ca parte a activităţilor de evacuare, Enlil a
dus Tabletele la Sippar, locul unde erau „Carele Celeste”, şi
le-a îngropat în siguranţă în camera de protecţie. Şi totuşi
ce aşteptau cu toţii? La ce fel de calamitate se aşteptau? O
mare inundaţie de apă, cu o înălţime atât de mare încât ar fi
devastat întreaga planetă. „Când avalanşa de apă va mătura
pământul... totul va fi condamnat la distrugere dintr-o sin­
gură lovitură.” Pregătirile au luat sfârşit şi ei aşteptau sosirea
dezastrului. Acesta este tipul de avertisment de care ar fi avut
nevoie oamenii din Indonezia, Thailanda, Sri Lanka, India
şi Etiopia, înainte ca tsunami-ul să le devasteze vieţile. Insă
sfidătorul Enki şi sora sa, Ninmah, au mers la Abzu şi au adu­
nat toate specimenele necesare pentru a putea să recombine
 Sclavii zeilor 345

toate formele de viaţă pe care le creaseră pe Pământ. „Au

colectat esenţa masculilor şi a femelelor şi ouăle vieţii... ca să
le păstreze şi să le repună în circuitul vieţii de pe Pământ.”
Anunnaki s-au adunat la Sippar şi au aşteptat ziua di-
luviului. Enki încă nu-şi terminase treaba. Ziusudra, carne
din carnea sa şi sânge din sângele său, avea să fie lăsat până
la urmă să piară în inundaţie. Aceasta este povestea reală a
Potopului şi a felului în care au supravieţuit oamenii. Spre de­
osebire de versiunea mult mai naivă şi simplificată a poveştii
biblice a lui Noe, tăbliţele sumeriene ne povestesc în detaliu
eforturile depuse de Enki ca să-l ajute pe Ziusudra: felul în
care l-a ghidat cu planuri precise pentru construcţia „arcei”,
cum să o izoleze cu gudron şi ce să ia la bordul ei. „Barca să
fie una care să se poată întoarce şi apleca pentru a supravieţui
avalanşei de apă... să-ţi aduni în ea familia şi prietenii... la
bord să fie apă de băut... şi să aduci animale domestice.” Deşi
Enki l-a sfidat pe Enlil, nu voia să nesocotească făţiş jură­
mântul pe care Anunnaki îl depuseseră. Aşadar, i-a transmis
toate informaţiile lui Ziusudra din spatele unui perete, ca să
nu i se vadă faţa. Argumentul său copilăresc, dar de efect a
fost acela că nu i-a vorbit lui Ziusudra, ci unui perete. „Un
diluviu copleşitor care vine de la Sud va distruge pământu­
rile şi viaţa... îţi va ridica barca din acostament... barca se
va roti şi apleca... prin tine va supravieţui seminţia omului
civilizat.” Diferenţele faţă de versiunea biblică nu stau în
conţinutul propriu-zis, ci în aceea că Ziusudra nu şi-a luat
cu el numai familia, ci şi alţi prieteni. Urmaşii lui Noe ar fi
murit pur şi simplu în câteva generaţii din cauza cosangvi-
nizării 1 . Partea în care Noe trebuia să ia pe arcă o pereche
din fiecare specie de animal m-a nedumerit întotdeauna, din
cauza imposibilităţii realizării ei. Insă povestea are, de fapt, o
origine diferită, una care are mai mult sens şi este realizabilă.

1 Unire a unor organisme înrudite în procesul fecundaţiei (n.tr.)

 346 Michael Tellinger

Ţineţi minte că Enki şi Ninmah au colectat esenţa tuturor

oamenilor şi animalelor din sălbăticie? Au depozitat cu grijă
această „esenţă”, care trebuie să fi fost ADN, spermă şi ovu­
le în containere potrivite pentru a le putea păstra. Tăbliţele
susţin cu tărie această ipoteză. Cu câteva zile înainte de
Potop, Ningal i-a dus lui Ziusudra o cutie. „Esenţa vieţii şi
ouăle creaturilor vii sunt în această cutie, colectate de Enki
şi Ninmah... Trebuie ascunse din calea mâniei lui Enlil, ca
să refacem viaţa dacă Pământul o va permite.” Acestea sunt
cuvintele care dau fiori, care aveau să fie repetate de multe
ori de eroii din Biblie la mii de ani după aceea. Mânia lui
Enlil a devenit „mânia lui dumnezeu”, care menţine lumea
temătoare şi supusă.
Şi astfel Potopul a sosit aşa cum era de aşteptat. A ve­
nit în cel de-al 120-lea Shar, la 432 000 de ani de la sosirea
Anunnaki pe Pământ, aproximativ în anul 11 000 î.Hr., ceea
ce corespunde perfect perioadei în care învăţaţii moderni
susţin că Potopul a distrus lumea. Este important de reţinut că
la acest moment Ziusudra avea deja 1 Shar, ceea ce înseamnă
36 000 de ani pământeni. Acum este absolut evident că poto­
pul nu a fost trimis de Dumnezeu, într-un moment de mânie
împotriva omenirii, ci a fost rezultatul unui eveniment cos­
mic produs de apropierea prea mare a planetei gigant Nibiru
de Pământ, în timpul orbitei sale de 3 600 de ani. A fost
cu adevărat o calamitate naturală care a fost folosită abuziv
de Anunnaki ca să-şi distruge creaţia care le făcea probleme:
specia sclavă pe care o numeau om.
Nibiru a ajuns în apropierea Pământului provocând
mari distrugeri şi activitate seismică. Au fost vremuri foarte
grele pentru planeta fragilă. Tăbliţele relatează clar că „timp
de cîteva zile înainte de ziua diluviului pământul a fremă­
tat şi a mugit ca de durere”. Venise timpul ca Anunnaki să
plece. „Adunaţi în bărcile lor cereşti, Anunnaki s-au ridicat
spre ceruri.” Obţinem o imagine clară a acelor evenimente
 Sclavii zeilor 347

nu datorită imaginaţiei bogate a vreunui autor, ci pentru că

Anunnaki urmăreau potopul din navele lor aflate pe orbită.
Descrierile sunt mult prea detaliate şi clare ca să fi fost rodul
imaginaţiei unei persoane primitive.

Pământul a început să se cutremure, era agitat de o forţă de

atracţie necunoscută... în ţinutul alb, la marginea Pământului, tării­
le Pământului se cutremurau... apoi cu un muget egal cu cel făcut
de o mie de tunete, stratul de gheaţă s-a desprins de pământ... S-a
prăbuşit în marea din sud din cauza forţei de atracţie nevăzute a
lui Nibiru... Gheaţa se zdrobea, strat după strat.,. Suprafaţa ţinutului
alb se prăbuşea la fel ca şi coaja unui ou spart... au apărut valurile
mareei, iar valul de apă ajungea până la ceruri... Valul de apă gonea
spre nord... Atingea ţinutul Abzu... Şi apoi se deplasa către locul unde
aterizasem... Edinul a fost acoperit de ape.

Ştim cu toţii ce distrugeri poate să producă un tsunami

de mici dimensiuni, aşa că ne putem imagina un val provocat
de maree având sute de metri înălţime, mişcându-se către
nord dinspre Antarctica cu o viteză de 500 km/h, ca un cerc
uriaş în jurul lumii, distrugând toate pământurile aflate mai
jos de 2 000 de metri de la nivelul mării. Avem parte de o
nouă vizualizare făcută de Anunnaki de pe orbita din jurul
Pământului. „Acolo unde erau pământuri uscate acum se afla
o mare de apă... Acolo unde odată munţii îşi îndreptau vâr­
furile către cer acum aceste vârfuri erau ca nişte insule în
ape.” Avem parte şi de o privire asupra părţii sensibile a lui
Ninmah, ca mamă a omenirii, care era foarte tristă de ceea
ce văzuse de sus. „Cei pe care i-am creat s-au înecat ca nişte
libelule, iar toată viaţa a fost luată de valurile mării.”
Presupun că ştim cu toţii cum se termină povestea
Potopului şi da, aveţi dreptate, arca a ajuns la vârfurile ge­
mene ale muntelui numit Arata, cunoscut celor mai mulţi
sub numele de Ararat, care în tăbliţe este numit „Muntele
 348 Michael Tellinger

Salvării”. Primul lucru pe care l-a făcut Ziusudra atunci când

a coborât de pe arcă a fost să-l roage pe Enki să-i salveze.
Au construit un altar, au aprins focul şi au mulţumit sacri­
ficând un miel, lucru pe care-l învăţase în timpul iniţierii în
tainele preoţeşti. Navele spaţiale care pluteau pe orbită nu
puteau să fie foarte confortabile, fiind umplute de prea mulţi
Anunnaki dornici să se întoarcă pe tărâm solid. Astfel că la
scurt timp după aceste lucruri Enlil şi Enki au aterizat ca
să evalueze pagubele. „Să evalueze situaţia, să hotărască ce
trebuia făcut.” La început, fraţii zâmbeau şi se îmbrăţişau,
dar „atunci când Enlil i-a văzut pe supravieţuitori... furia sa
nu a mai avut margini”. Îl întâlnim din nou pe dumnezeul
violent care avea să conducă şi să controleze omenirea timp
de mii de ani prin asuprire şi violenţă. Într-un acces de furie,
Enlil l-a atacat pe Enki. „Toţi pământenii ar fi trebuit să dis­
pară”, a spus el. Dar Enki i-a răspuns şi i-a explicat adevărul
despre Ziusudra. Nu este un muritor obişnuit, este fiul meu.
După mai multe certuri şi deliberări, Enlil a fost convins că
voinţa Creatorului tuturor lucrurilor i-a salvat pe oameni. Şi,
înainte ca aşa-zisele timpuri vechi să ia sfârşit, întâlnim alte
câteva afirmaţii care aveau să fie repetate de Biblie mulţi ani
mai târziu. Ninmah, care-şi iubea creaţia umană pe care o
perfectase alături de Enki, a jurat că „distrugerea omenirii nu
se va mai repeta”, iar Enlil i-a spus lui Ziusudra să „fie rodnic
şi să se înmulţească”.
Vă puteţi imagina cantităţile de sedimente care au re­
zultat dintr-un potop de asemenea dimensiuni. A fost nevoie
de mulţi ani pentru ca apa să se retragă, doar pentru ca să
iasă la vedere noroiul şi aluviunile. Tot ce se găsea înainte
la Abzu şi Edin fusese îngropat sub nămol. Toate oraşele
din Mesopotamia dispăruseră, fiind îngropate sub aluvi­
uni. Însă marea platformă de piatră, locul de aterizare din
Munţii Cedar, era încă la locul său şi putea să fie folosită,
pentru că fusese poziţionată mai sus decât celelalte aşezări.
 Sclavii zeilor 349

Unii învăţaţi, cum este şi cazul lui Zecharia Sitchin, cred

că această platformă este aceea de la Baalbek, în nord-es-
tul Libanului. Oricine vede acei megaliţi gigantici, aşezaţi
împreună pentru a forma o platformă perfect plată, care se
întinde pe aproximativ 90 000 metri pătraţi, începe să se în­
trebe de ce oamenii preistorici au avut nevoie să construiască
o asemenea structură. Pietrele cântăresc între 200 şi 1 200
de tone fiecare. În prezent, nu există decât câteva macarale
gigant care ar putea să ridice asemenea pietre. Sunt tăiate
perfect şi rotunjite la colţuri pentru ca să să potrivească una
în alta în acelaşi fel în care o fac piesele de L E G O . Şi ast­
fel, apare normal faptul că această platformă nu a fost luată
de ape, datorită dimensiunilor sale şi a altitudinii la care a
fost plasată. Dar le-a dat o idee coloniştilor Anunnaki despre
cum ar trebui să facă faţă în viitor dezastrelor de acest fel. Şi
ce fel de structuri ar fi putut trece cu bine printr-un astfel
de dezastru şi să servească drept un important far călăuzitor
pentru piloţii Anunnaki care veneau din spaţiu? Aţi ghicit...
piramidele din Giza. Imaginaţi-vă ce ar însemna să aterizaţi
pentru prima oară pe o planetă... nu aţi prefera să aveţi o
baliză perfect vizibilă care să vă ghideze direct la locul de
aterizare? Eu, unul, aş prefera, şi la fel au făcut şi Anunnaki.
Şi astfel au apărut în peisaj piramidele.
Distrugerile nu au afectat doar Pământul: Igigi au so­
sit de pe Marte spunând că şi planeta lor fusese devastată.
„Lahmu fusese devastată de trecerea lui Nibiru... Atmosfera
dispăruse şi apele se evaporaseră... Acum devenise un ţinut
al furtunilor de nisip.” Şi-au dat seama că principala grijă a
lor era acum supravieţuirea. Au luat Tabletele din Camera
Creaţiei, pe care o îngropaseră lângă locul de aterizare. Este
uimitor că găsim menţiuni până şi despre materialul folosit
pentru construirea camerei. Era făcut din diorit, cea mai dură
piatră cunoscută de om, mai dură decât fierul. „Camerele
din diorit au fost izolate cu sigilii.” Au recuperat o varietate
 350 Michael Tellinger

de produse, între care şi seminţele pe care le aduseseră din

Nibiru, care le-au dat posibilitatea să planteze din nou cul­
turi. Însă, în vreme ce supravieţuitorii de pe Pământ începeau
să-şi refacă vieţile, veştile despre Nibiru nu erau aşa de îmn-
curajatoare. Activitatea gravitaţională dintre alte planete şi
Nibiru o afectase şi pe aceasta din urmă. „Scutul din praf
de aur fusese distrus, iar atmosfera dispărea din nou.” Brusc,
căutarea aurului devenise vitală. Chiar când se pregăteau să
plece acasă, urgenţa a reapărut.

Fig. 16.19 O vedere din spaţiu asupra piramidelor. Ele nu serveau doar ca
repere, Marea Piramidă găzduia şi baliza transmiţătoare care îi ghida pe
piloţii şi astronauţii care soseau. Aceste structuri gigantice au fost construite
după Potop, atunci când Anunnaki au văzut cât de bine rezistase structura
de piatră de la Baalbek furiei apelor. Egiptul şi Marea Roşie reprezentau
repere vizibile de sus de deasupra Pământului.

Numai că de data aceasta nu mai existau muncitori

în Abzu, aceştia fuseseră ucişi cu toţii de apele revărsate şi
chiar şi numărul Anunnaki era redus, întrucâr cei mai mulţi
se întorseseră pe Nibiru. A fost mâna sorţii sau a destinului
 Sclavii zeilor 351

prestabilit: de Creatorul tuturor lucrurilor că „pe Pământ şi pe

Nibiru se instalase disperarea”.
Sarcina extragerii aurului din minereu era imposibilă
pentru puţinii Anunnaki rămaşi pe Pământ. Au survolat din
nou lumea, şi Ninurta s-a întors cu veşti bune din ţinuturile
îndepărtate de peste ocean. Munţii fuseseră erodaţi de Potop,
scoţând la iveală zăcăminte mari de aur din care se iţeau pepi­
tele de aur. Acestea erau văile din jurul lacului Titicaca, aflat
la graniţa dintre Bolivia şi Peru, de la începutul civilizaţiei
antice a incaşilor, înainte ca aceasta să fi fost distrusă de eu­
ropeni. „Pepite de toate dimensiunile au căzut în lacurile de
jos, iar aurul poate să fie adunat fără să fie nevoie de săpături.”
Enlil şi Enki erau uluiţi. „Aurul, aur pur, care nu avea nevoie
să fie topit şi rafinat, se afla acolo.”
Şi aşa a început goana după aurul din preistoria
Americii de Sud. Însă era necesară construirea unei rampe de
aterizare în apropiere, de unde aurul să fie dus către Nibiru.
Şi astfel descoperim originile practice ale câmpiei Nazca.
S-au scris multe şi s-au făcut multe speculaţii cu privire la
aşa-zisele linii de la Nazca. Această câmpie a dat bătăi de cap
arheologilor secole de-a rândul. Tăbliţele sumeriene ne oferă
răspunsul şi la această dilemă. Pentru aceia care au fost uimiţi
şi şi-au pus întrebări cu privire la marcajele ciudate şi spec­
taculoase care se găsesc pe câmpia deşertică Nazca din Peru,
textele cuneiforme oferă un răspuns limpede. „Să construim
un loc nou pentru carele celeste, ca de acolo să trimitem au­
rul pe Nibiru... Au căutat o câmpie nouă a cărei suprafaţă
să fie uscată şi întărită... Au găsit o asemenea câmpie pe o
peninsulă părăsită... La fel de întinsă ca suprafaţa unui lac,
era înconjurată de munţi albi.” Descrierea se potriveşte per­
fect celei a peninsulei Nazca, înconjurată de lanţul munţilor
Anzi, care avea zăpadă pe vârfuri.
 352 Michael Tellinger

Fig. 16.20 Locul este marcat cu X. Simbolul crucii este foarte prezent
în civilizaţiile antice. Este posibil ca Anunnaki să fi folosit simbolul
crucii pe câmpia Nazca pentru semnalizarea locului de aterizare
pentru navele care soseau? Aşa cum se poate vedea în imaginea
surprinsă de satelit, această abordare rezolvă cu brio problema.

Ninurta trăise acolo înainte de Potop şi ştia unde

să-i găsească pe descendenţii lui Ka-in. Localnicii care
supravieţuiseră Potopului îl cunoşteau pe Ninurta şi îl ve­
nerau ca pe un zeu protector. Aceştia putea să fie folosiţi la
adunarea aurului şi a altor metale, cunoşteau arta topirii şi
a prelucrării metalelor. Ninurta le-a explicat lui Enlil şi lui
Enki că „este considerat protectorul strămoşilor lor... Mă
numesc marele protector.” În această situaţie chiar şi Enlil,
care sperase la distrugerea completă a întregii omeniri, s-a
bucurat să găsească supravieţuitori. Viitorul zeilor se afla
dintr-odată în mâinile oamenilor. În vreme ce Anunnaki au
început să dezvolte colectarea aurului din America de Sud,
primele tabere din Mesopotamia nu au fost abandonate.
Pentru cei care au considerat piramidele din Giza ca fiind
o imagine în oglindă a Centurii lui Orion, tăbliţele oferă un
 Sclavii zeilor 353

sprijin solid. Anunnaki au hotărât să construiască un nou loc

de aterizare, un „loc nou pentru carele cereşti”. Mai departe,
tăbliţele ne spun că în peninsula pe care au ales-o „erau vizi­
bile drumurile cereşti către Pământ ale lui Anu şi Enlil... Să
fie vizibil clar noul loc pentru carele cereşti... Inima câmpiei
să reflecte cerul.” Enlil a făcut munca de supraveghere de
la bordul unei nave spaţiale, Ningishzidda fiind acela care
şi-a demonstrat încă o dată aptitudinile de arhitect. Aceasta
este motivul pentru care civilizaţia egipteană ulterioară l-a
numit Thoth sau Tehuti, „măsurătorul divin” şi zeul ştiinţei
şi cunoaşterii. Ningishzidda a calculat, a planificat şi a exe­
cutat construcţiile celor trei piramide de la Giza. Nu ca să
servească drept morminte, aşa cum consideră în mod ero­
nat cei mai mulţi dintre oameni, ci ca repere vizuale foarte
importante şi balize indestructibile care făceau parte din
semnalele de aterizare pentru piloţi. „Pentru demarcarea co­
ridorul de aterizare... Pentru a demarca limita coridorului de
aterizare, pentru urcarea şi coborârea în siguranţă.” Şi astfel
cele trei piramide au fost planificate şi măsurate ca balize ale
noului loc de aterizare. Văzuseră cât de solidă a fost platfor­
ma de aterizare de la Baalbek şi au aplicat aceleaşi principii,
folosind pietre foarte grele pentru construcţia noilor balize
piramidale în zona de sud, ca parte a unei hărţi de repere care
urma să-i ghideze pe piloţi către locul de aterizare.
 354 Michael Tellinger

Fig. 16.21 Planosferă antică - Calea zeului Enlil (hartă circulară întinsă).
Atunci când acest disc a fost descoperit în Biblioteca Regală de la Ninive,
s-a crezut iniţial că avea legătură cu practicile vrăjitoreşti din Antichitate.
Este o copie asiriană, realizată după un original sumerian. O hartă astro­
nomică antică, împărţită în 8 părţi, în forme geometrice, care nu au fost
identificate pe vreun alt obiect antic, şi trasată cu mare precizie. Conţine o
serie de informaţii astronomice şi o curbă matematică despre care se crede
că nu mai existase până în acel moment, introducând pentru prima dată
conceptul de 360 de grade corespunzătoare cercului.

Traducerea directă a inscripţiilor sumeriene de pe acest disc

arată „traseul” pe care „Enlil a trecut pe lângă planete.” Pe diverse
instrumente sunt incluse şi instrucţiunile de operare legate de altitudi­
ne şi de caracteristicile vremii. Punctele indică planetele şi Pământul,
cea de-a şaptea planetă, către care va călători Enlil. Triunghiul din
Stânga reprezintă planul îndepărtat al cosmosului, în vreme ce trin-
ghiul din dreapta indică destinaţia şi locul de aterizare. Alte traduceri:
„Domeniul conducătorului din ţinutul muntos” şi „Calea zeului Enlil”.
Conţine, de asemenea, o formulă matematică destul de complicată
care i-a uluit pe astronomi şi care rămâne în continuare neexplicată.

Tăbiţele descriu cum au ales zeii diferitele puncte de

reper, printre care se număra şi vechea platformă din munţii
Cedar ca parte a grilei de direcţionare. „Locul de aterizare
din Munţii Cedar să facă parte din infrastructură.” Dar de
 Sclavii zeilor 355

ce au construit piramidele în acel loc anume, în vreme ce

toate celelalte puncte de reper alese au fost repere naturale?
Iată motivul: „Acolo unde ar fi fost nevoie de un alt rând de
vârfuri gemene nu existau munţi... din pământ se ridica doar
o vale astupată de ape.” Aceasta este o descriere perfectă a
zonei Giza de acum mii de ani, de după Potop.
Şi aşa a ieşit la rampă Ningishzidda, care a înce­
put să proiecteze cea mai misterioasă şi mai controversa­
tă construcţie de pe Pământ: Marea Piramidă de la Giza.
„Putem ridica vârfuri artificiale”, le-a spus celorlalţi, referin­
du-se la Giza. Înainte să înceapă munca uriaşă, a construit un
prototip mai mic ca să poată să testeze unele dintre calculele
sale. Aceasta a fost cea mai mică dintre cele trei piramide
sau Piramida de la Menkaure, aşa cum a devenit cunoscută.
„Pe câmpie, deasupra văii râului, Ningishzidda a construit
un model la scară... Vârfurile şi cele patru laturi le-a modelat
cu precizie.” De-abia după ce a fost mulţumit de modelul
construit, a continuat cu cele mari şi acum aflăm cum au
reuşit să taie pietrele atât de neted şi de perfect, atât de re­
pede şi aparent cu atâta uşurinţă. „Lângă ea a aşezat un vârf
mai mare, iar colţurile lui le-a fixat în cele patru colţuri ale
Pământului... Pietrele au fost tăiate şi ridicate cu uneltele
puternice ale Anunnaki.” Următoarea piramidă construită a
fost cea de la Khafre, aşa cum arată textele sumeriene. Ştim
acest lucru, pentru că primele două piramide nu aveau o reţea
vastă de pasaje şi de camere, acesta fiind felul în care au şi fost
descrise. „Lângă ea a aşezat un vârf mai mare, iar colţurile lui
le-a fixat în cele patru colţuri ale Pământului.” Numai după
ce a fost terminată cea de-a doua piramidă, Ningishzidda a
început să construiască Marea Piramidă, cu toate pasajele ei
secrete, fiecare dintre ele având un scop anume. Acest scop
nu era cu siguranţă acela de a servi ca mormânt pentru nişte
faraoni pământeni vreme de mii de ani. „Lângă ea, într-o
locaţie anume, a ridicat un vârf geamăn... a conceput-o cu
 356 Michael Tellinger

galerii şi camere pentru cristalele pulsatorii.” lată dovada,

păstrată perfect în argilă, că piramidele aveau să fie repere
şi balize care să transmită semnale şi lumină care să-i ghi­
deze pe astronauţii şi piloţii care soseau. Un număr mare
de învăţaţi au demonstrat dincolo de orice îndoială că ni-
ciuna dintre piramidele din A Treia şi A Patra Dinastie din
Egipt nu au furnizat dovezi despre înmormântări, trupuri,
sarcofage sau chiar inscripţii de aşa natură. Nu există nicio
dovadă că ele au fost construite ca să servească drept mor­
minte. Acest mit popular a fost creat mulţi ani mai târziu,
atunci când arheologii moderni au început să împrăştie în
rândul lumii fascinate istorii fantastice care erau doar rodul
imaginaţiei lor. Să reţinem că, spre deosebire de mormin­
tele din Valea Regilor, Marile Piramide de la Giza nu au
niciun fel de inscripţii care să facă referire la îngroparea unui
rege. Singura inscripţie referitoare la regele Khufu din Marea
Piramidă se găseşte pe o piatră într-un unul dintre spaţiile
mici de deasupra Camerei Regelui. Acest fapt este dubios şi
indică o adăugare mult mai târzie asupra construcţiei iniţiale.
Informaţiile legate de piramide nu se opresc aici.
Sumerienii le numesc Ekur, „Casa care seamănă cu un mun­
te.” Anunnaki au aşezat ceea ce sumerienii numesc Cristalele
de pe Nibiru în camerele piramidei şi „Enlil a activat cu mâna
sa cristalele de pe Nibiru... luminile misterioase au început să
licăre şi un bâzâit fermecător a întrerupt liniştea... în afara
bolţii totul a început să strălucească.” Aceasta a fost o mare
realizare pentre Anunnaki, fiind cel mai probabil inspirată
de rezistenţa locului de aterizare care nu fusese distrus de
Potop. Au construit un reper care avea să reziste inundaţiilor
şi altor tipuri de catastrofe, cu excepţia aceleia a asalturilor
viitoare ale jefuitorilor umani. Anunnaki s-au adunat pentru
a urmări spectacolul, iar Ninmah a scris şi a recitat un poem.
 Sclavii zeilor 357

O casă ca un munte cu vârful ascuţit

Pregătită pentru cer şi pentru Pământ, lucrarea iscusită
Anunnaki
O casă întunecată şi strălucitoare, casa cerului şi a Pământului
Construită pentru corăbiile cereşti ale Anunnaki
O casă al cărei interior emană lumina roşcată a cerului
O rază care pulsează încât se vede de sus şi de departe
Cei mai înalţi munţi din munţi, măreţi, cu forme semeţe
Dincolo de puterea de înţelege a pământenilor
Casă cu echipamente, nobila casă a eternităţii...

Poemul continuă prin a lăuda construcţia şi pe cel care

a realizat-o. Ca să-l onoreze pe constructor, Anunnaki au
fost de acord să construiască un monument în vecinătate,
cu trupul unui leu şi faţa constructorului, care simbolizea­
ză epoca în care a fost construit. „Să ridicăm un monument
lângă cele două vârfuri gemene, care să se numească Epoca
Leului... faţa lui Ningishzidda, cel care a construit vârful,
să fie reprezentată pe el... cu privirea îndreptată spre locul
unde aterizează carele cereşti.” Speculaţiile privind vârsta şi
simbolistica Sfinxului au fost la fel de multe ca şi confuziile
iscate de piramide. Dar, aşa cum putem vedea din acest frag­
ment, tăbliţele arată clar când şi de ce a fost construit Sfinxul.
Ca de obicei, răspunsurile sunt mai puţin complicate şi mult
mai probabile decât teoriile emise de istorici, bazate pe pre­
supuneri pitoreşti. Toţi cei care se opun acestei informaţii vor
descoperi în cele din urmă că toate indiciile îi vor conduce
înapoi la această concluzie. Un număr de cercetători au avan­
sat ipoteza că Sfinxul exista deja atunci când apa a cauzat cea
mai mare parte a eroziunii monumentului, şi nu vântul, aşa
cum au presupus alţii. În cartea sa, Fingerprints of the Gods,
Graham Hancock oferă multe detalii ca să explice factorii
geologici şi de eroziune care au adus Sfinxul în starea în care
se găseşte astăzi. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla decât
 358 Michael Tellinger

acum câteva mii de ani, atunci când în Giza ploua mai mult,
iar nivelul inundaţiilor putea să ajungă la înălţimea Sfinxului.
Astfel mulţi învăţaţi consideră că Sfinxul ar fi fost construit
în jurul anului 10 000 î.Hr. Această concluzie este susţinută
şi de informaţiile pe care le găsim şi în tăbliţele de lut.
Încă din perioada în care piramida se afla în faza de
construcţie, Marduk a început să creeze din nou probleme,
plângându-se că fratele său Ningishzidda primea toată glo­
ria, în vreme ce el era lăsat pe afară. A urmat o perioadă de
dezbateri aprinse, în cadrul cărora descendenţii Anunnaki
au avut tot soiul de revendicări cu privire la diverse ţinuturi
şi au cerut să li se dea mai mult control asupra pământe­
nilor loiali şi comanda asupra propriilor regiuni. „Ninurta
şi fratele său erau şi ei animaţi de zarva pentru domenii...
Cu toţii cereau pământuri pentru ei înşişi şi pentru pămân­
tenii devotaţi.” înţeleptul şi raţionalul Ninmah a ieşit în
prim-plan, jucând rolul pacificatorului. Ea a făcut propuneri
care au preîntâmpinat conflicte violente între Anunnaki.
„Să nu lăsăm ca sărbătoarea să devină o competiţie, a stri­
gat Ninmah din mijlocul corului zgomotos de voci... Fie ca
pacea să învingă, iar pământurile să fie împărţite între noi.”
Pentru rolul ei de soră înţeleaptă şi pacificatoare, Anunnaki
au hotărât să-i schimbe numele în acea zi. Ninmah a devenit
cunoscută sub numele de Ninharsag, „Doamna Munţilor”.
Şi astfel au împărţit pământurile între fraţii Anunnaki şi
urmaşii acestora. Ninharsag a primit „Ţinutul Proiectilelor”
sau Tilmun, cunoscută nouă sub numele de peninsula Sinai,
aflată dincolo de graniţele omeneşti. Acesta a fost declarat
teritoriu neutru, sub comanda lui Ninharsag. „Am păstrat
pentru Enlil şi urmaşii săi pământurile locuibile de la est.”
Aceasta era zona Orientul Apropiat sau „Pământurile Vechi”
acolo unde Anunnaki se aşezaseră prima oară şi care inclu­
deau Mesopotamia, Akkadia, Babilonul, Asiria şi Sumerul.
Pământurile „închise la culoare” şi Abzu i-au fost date lui
 Sclavii zeilor 359

Enki şi clanului său, care-l includea şi pe fiul său pământean,

Ziusudra. Enki a hotărât să-l calmeze şi pe fiul său mare,
Marduk, care provoca în mod obişnuit necazuri, aşa că i-a
dat ţinuturile Egiptului. Sub domnia sa asistăm la dezvolta­
rea rapidă a noii civilizaţii egiptene a pământenilor. Epoca
lucrătorilor primitivi apusese. Brusc, toţi Anunnaki aveau
nevoie de muncitorul civilizat care să devină sclav şi să exe­
cute sarcini dintre cele mai variate.
Din această perioadă stresantă din viaţa Anunnaki
oricine poate deduce că erau foarte preocupaţi de propriile
conflicte, de problemele familiale şi de problemele legate de
misiunea lor pe Pământ. Nu doreau să mai aibă de-a face
cu plângeri venite din partea oamenilor, care începuseră din
nou să se înmulţească. Însă de data aceasta oamenii se ames­
tecau cu Anunnaki şi cu Igigi în mod curent, mulţi dintre ei
aşteptându-se să primească acelaşi tratament ca şi cel acordat
zeilor, în loc să fie trataţi la fel ca specie sclavă. A urmat o
lungă perioadă de stabilitate în care rezervele de aur au fost
golite şi în care, ocazional, au izbucnit conflicte violente între
tinerii Anunnaki. Tăbliţele descriu în detaliu diferite bătălii
în care au fost folosite arme sofisticate şi cumplite, care nu
aveau cum să fi existat în acele vremuri. Cele mai multe con­
flicte aveau ca motiv pământul şi erau instigate de Marduk
şi de Igigi, care făceau tot felul de cereri noi şi încălcau re­
gulile cu orice prilej. Felul în care oamenii s-au bătut pentru
pământ de atunci încoace este un alt exemplu grăitor al pie­
dicii genetice pe care ADN-ul Anunnaki a pus-o omenirii
timp de milenii. Dorinţa incredibilă de cucerire a pămân­
turilor şi de invadare a teritoriilor noi este atât de vizibilă
în comportamentul odraslelor pe care bătrânii şi înţelepţii
Anunnaki le-au făcut pe Pământ. Şi astfel incredibila dramă
familială a Anunnaki a continuat în sânul familiei extinse
şi a celor apropiaţi acesteia, lăsându-i pe oameni spectatori
ai acestui conflict global. Însă nu va trece mult timp până
 360 Michael Tellinger

când omenirea îşi va avea propria dramă a culturilor, oamenii

atacându-se şi omorându-se între ei, dar nu înainte de a fi
ridicaţi la un alt nivel de civilizaţie de către creatorii lor. În
acest enunţ există un anume grad de ironie, care indică faptul
că nivelul de civilizaţie avea prea puţin de-a face cu com­
portamentul iniţial al omenirii şi că la mijloc s-a aflat mâna
călăuzitoare a zeilor violenţi şi egoişti, care i-au manipulat pe
oameni ca să-şi atingă obiectivele. Anunnaki ne priveau în
acelaşi fel în care şi noi privim multe rase de câini domesticiţi
pe care îi înmulţim pentru scopuri diverse. Ne plac, dar nu
ne sunt egali, pentru că sunt animale. La fel îşi percepeau şi
zeii creaţia umană, ca fiind un animal de care te puteai lipsi.
Neliniştea dintre zei a continuat şi a sporit până la
punctul în care Igigi au invadat „Locul Carelor”. Marduk
şi-a pierdut ambii fii, ceea ce l-a îndârjit şi mai tare, iar toa­
tă instabilitatea din Pământul Vechi l-a făcut pe Enlil să
aibă îndoieli cu privire la siguranţa portului spaţial. Aceasta
l-a făcut să construiască un nou port spaţial: Aşezarea care
„Să lege cerul de Pământ” a fost construită în ţinuturile lui
Ninurta, de dincolo de mare, aşa cum am amintit mai devre­
me. A fost construită în „ţinutul muntos de dincolo de ocean,
lângă un lac mare”, acesta fiind lacul Titicaca. „La poale­
le muntelui, acolo unde erau împrăştiate pepitele de aur...
trebuie să construim această aşezare în secret.” Atunci au uti-
lizat Anunnaki pentru prima dată câmpia Nazca, iniţiindu-i
în cunoaştere pe oamenii sud-americani.
Dumuzi era cel mai tânăr şi cel mai iubit fiu al lui
Enki. A fost descris ca sensibil, iubitor şi cu simţ artistic. La
inaugurarea Marii Piramide, a întâlnit-o pe Inanna, care era
nepoata lui Enlil, şi s-au îndrăgostit iremediabil unul de celă­
lalt. Multe dintre cântecele şi poemele de dragoste antice au
ca temă acest cuplu: un cuplu primordial Romeo şi Julieta. Au
devenit nedespărţiţi, şi Inanna era descrisă ca fiind „mult mai
frumoasă decât ar putea fi descrisă, luptând în artele marţiale
 Sclavii zeilor 361

cu eroii Anunnaki”. În diversele culturi ale lumii, a fost cu­

noscută ca Ishtar, Venus şi sub multe alte nume. Indiferent
de numele pe care l-a primit, pentru toţi reprezenta zeiţa
iubirii. Inanna spera să devină pacifîcatoarea naţiunilor şi a
popoarelor, aceasta fiind una dintre cele mai puternice ca­
racteristici ale ei. Lui Dumuzi i-au fost date ţinuturile de
deasupra Abzului, cu tauri, râuri şi cornute. Era foarte aproa­
pe de Egiptul lui Marduk, iar aceasta nu a reacţionat deloc
bine, înnebunind de gelozie. Gelozia sa nu era alimentată
doar de pământurile care-i fuseseră încredinţate lui Dumuzi,
ci şi de planurile mari pe care Inanna le avea pentru iubitul
său. Ea îşi dorea ca numele lui Dumuzi să devină cel mai
important printre Anunnaki, iar acesta era un teritoriu peri­
culos pe care Marduk îl revendicase cu mulţi ani înainte. Nu
avea să-l lase pe fratele său mai mic să-i strice planurile. Aşa
că Marduk a pus la cale un plan diabolic ca să-l surprindă pe
Dumuzi în timpul unui act sexual. A aranjat ca sora lor vitre­
gă, Geshtinanna, să-l seducă pe Dumuzi, cu promisiunea că
rodul împreunării lor va deveni succesorul la tron pe linie de
sânge. Probabil că avea o putere de convingere puternică sau
a folosit nişte sedative sau poate că Dumuzi s-a comportat
pur şi simplu ca un mascul potent, care nu putea să refuze
avansurile unei fete frumoase. Însă, în timpul nopţii, Dumuzi
s-a panicat şi-a fugit printr-un râu şi peste pietrele din albia
acestuia, unde a alunecat, a căzut şi a murit într-un accident
îngrozitor.
Enki a fost devastat, arătând nişte sentimente foarte
omeneşti, pe care le-am şi moştenit din fondul său gene­
tic activ. „Şi astfel a plâns şi s-a văitat Enki... De ce sunt
pedepsit, de ce s-a întors soarta împotriva mea... Enki şi-a
smuls hainele şi şi-a pus ţărână în cap.” Smulgerea unei părţi
din îmbrăcăminte atunci când jelim a fost preluată de către
evrei în anii care vor urma. Conflictul în continuă dezvol­
tare dintre urmaşii Anunnaki nu se apropia de niciun final.
 362 Michael Tellinger

Sora Iannnei, Ereshkigal, era foarte geloasă pe frumuseţea

surorii sale şi pe rolul pe care aceasta avea să-l ocupe în vi­
itor în ierarhia Anunnaki, aşa încât nu numai că a refuzat
să o ajute pe sora sa să-l caute pe Dumuzi, ci a acuzat-o
şi de un complot împotriva lui Marduk şi a infectat-o
cu o boală mortală sau cu un virus. „Să dezlănţuim împotriva
ei şaizeci de boli.” Această parte a tăbliţelor a dat cu siguranţă
naştere vrăjitoriei în Africa şi vracilor care încă practică o
formă antică de vindecare pe acest continent. Ereshkigal tră­
ia în Abzu, acolo unde era cunoscută ca „Doamna Lumii de
Jos”, care se afla în sudul Africii. Iscusinţa sa în domeniul
medicinei şi al bolilor a servit ca izvor pentru multe poveşti,
dar lucrurile misterioase pe care Enki le-a făcut în misiunea
sa de a o găsi pe Inanna au fost, de asemenea, sursa multor
tradiţii africane străvechi, care vorbesc despre creaturi ciuda­
te cu puteri uimitoare, având corpuri indestructibile şi care
nu semănau deloc cu oamenii. Ce-a făcut Enki în expediţia
sa de căutare a Inannei rămâne un mister pentru mulţi dintre
aceia care au studiat tăbliţele. „Din ţărâna de pe Abzu, Enki a
făurit doi emisari, fiinţe lipsite de sânge, care nu erau afectate
de razele morţii.” Le-a trimis să o caute pe Inanna. Acestea
trebuie să fi fost nişte clone preistorice, pentru că, oricât aş
încerca, nu-mi pot imagina ce altceva ar fi vrut scribul să spu­
nă. Există o asemănare destul de strânsă între aceste creaturi
şi Eriniile şi Furiile care apar în mitologiile greceşti şi roma­
ne şi, pentru o reîmprospătare a informaţiilor, vă sugerez să
vă reîntoarceţi la capitolul al XIV-lea. Însă aceşti emisari au
făcut ceea ce au fost trimişi să facă. Au găsit „corpul lipsit de
viaţa al Inannei... atârnând de un par... Emisarii au îndreptat
către corp un generator de impulsuri (Pulser) şi un emiţător
(Emitter)... Apa vieţii i-au răspândit-o pe trup... În gură i-au
pus planta vieţii... Inanna s-a mişcat, a deschis ochii şi s-a ri­
dicat din morţi.” Încă nu este clar de ce unii dintre Anunnaki
erau înviaţi din morţi, iar alţii nu.
 Sclavii zeilor 363

Acest fapt a avut un efect devastator între relaţiile din­

tre Enlil şi Enki. Cei din clanul lui Enlil doreau să-l omoare
pe Marduk, în vreme ce familia lui Enki susţinea că, deşi
Marduk a fost implicat în incident, „Dumuzi nu a murit de
mâna lui Marduk”. Inanna nu avea să accepte această situaţie.
În mintea ei, Marduk era responsabil pentru moartea iubitu­
lui ei Dumuzi, aşa că a lansat un atac împotriva lui Marduk,
dorind să-l ucidă. „Războiul a fost început de Inanna... Ea
l-a provocat pe Marduk la luptă... Dorea răzbunare pentru
moartea iubitului ei.” Încă o licărire asupra comportamen­
tului din viitor al oamenilor, care se provocau unii pe alţii la
luptă, dueluri şi alte forme de conflict violent. Un gest nobil,
prin care nobilii europeni se invitau unul pe altul la ţară, se
îmbrăcau foarte elegant şi apoi încercau să se omoare unul pe
altul în duel. Citim din nou despre armele cumplite care au
cauzat moarte şi distrugere pe suprafeţe întinse, atunci când
cei doi s-au angajat în luptă. Au murit mulţi pământeni, care
au rămas pomeniţi în poveştile spuse de-a lungul secolelor
despre bătăliile zeilor. Suntem familiarizaţi cu multe aşa-zise
poveşti mitologice asemănătoare din toate culturile. Pentru
aceste poveşti străvechi există explicaţia simplă că erau foarte
multe conflicte între zeii Anunnaki, la care au asistat mulţi
pământeni din zonele afectate. Acestea nu erau visuri cu ochii
deschişi sau halucinaţii mitologice ale oamenilor primitivi cu
minţi hiperactive, erau evenimente reale din timpurile stră­
vechi, înainte ca scrisul să le devină cunoscut pământenilor,
atunci când încă depindeau de poveşti transmise pe cale ora­
lă de-a lungul generaţiilor.
Marduk s-a retras spre nord către noi munţi artifi­
ciali de la Giza, refugiindu-se în camerele Marii Piramide pe
care Anunnaki o numeau Ekur. „Cu arme foarte luminoa­
se... Inanna a atacat ascunzătoarea... în vreme ce Utu Igigi
şi hoardele lor de pământeni rezistau dincolo de Tilmun.”
Trebuie să reţinem că lgigi erau discipolii lui Marduk. Însă
 364 Michael Tellinger

piramida şi-a demonstrat scopul pentru care a fost construi­

tă, acela de a rezista oricărui tip de dezastru. Armele Inannei
„nu au putut să dărâme structura de piatră, iar laturile nive­
late au respins armele ei”. Din aceste rânduri reţinem două
informaţii foarte importante. Prima este aceea că piramida
avea un finisaj exterior fîn, care acoperea blocurile de piatră,
iar a doua, descrierea pasajelor şi camerelor piramidei din
timpul urmării interioare. Genul de detalii din această des­
criere nu putea fi cunoscut decât de constructorii piramidei
şi de cei care au avut privilegiul de a fi fost ei înşişi înăuntru.
Acestea sunt dovezile de care avem nevoie pentru a demon­
stra că piramidele au fost construite, de fapt, de Anunnaki cu
mult înainte ca faraonii să le moştenească.

Atunci Ninurta a aflat despre intrarea secretă, de piatra rotativă

pe care a găsit-o în partea de nord... Ninurta a trecut printr-un coridor
întunecat şi a ajuns în galeria mare... bolta ei era plină de emisiile
cristalelor care străluceau ca un curcubeu... Ninurta a continuat să
înainteze prin galerie... Marduk s-a retras în camera de sus, acolo
unde se afla Marea Piatră Pulsatorie... După ce a intrat, Marduk a
coborât încuietorile de piatră astfel ca nimeni să nu mai poată intra.

Aceste descrieri detaliate nu pot să fie simple coinci­

denţe sau să fie rodul imaginaţiei unei persoane din vechime.
Dar mai sunt şi aceia care susţin că acesta este un mit?
Unii au hotărât să-l lase pe Marduk să moară acolo
pentru greşelile sale, însă familia sa a protestat. Înţeleaptă
Ninharsag le-a venit încă o dată în ajutor, rezolvând acest
impas. Marduk avea să fie salvat numai dacă erau îndeplinite
anumite condiţii. „Igigi care-i erau fideli lui Marduk trebuie
să părăsească locul de aterizare şi să-l abandoneze... Marduk
trebuie să plece în exil pe tărâmul fără de întoarcere”. Apoi
i s-a dat lui Ningishzidda sarcina să-l scoată pe Marduk din
piramidă. „Va fi săpată o uşă în piatră... vor săpa un pasaj
 Sclavii zeilor 365

sinuos... Vor ajunge în centrul cavităţii prin piatră... Vor con­

tinua în sus spre marea galerie... Vor ridica cele trei bariere de
piatră... II vor duce în temniţa morţii pe Marduk.” Acestea
par să fie cuvintele cuiva care a avut o bună cunoaştere a
interiorului piramidei. Şi nu ale unui aiurit visător care îşi
imagina zei şi mituri pentru că se plictisea. Dar mulţi is­
torici vor dori în continuare să vă facă să credeţi asemenea
prostii. Şi astfel Marduk a fost salvat şi scos din piramidă
de către Ninurta, deşi nu în cea mai bună stare. „L-au cobo­
rât cu grijă prin canalul sinuos şi l-au scos la aer.” Ninurta
a examinat şi aparatura de înaltă tehnologie din interiorul
piramidei. „Piatra centrală care determina direcţiile a fost
scoasă din ordinul lui Ninurta... El a examinat cele 27 de
perechi de cristale de pe Nibiru... Le-a îndepărtat de cele în­
tregi... Pe altele le-a pulverizat cu raza sa... Ca să înlocuiască
baliza defectă, a fost ales un deal din apropierea locului unde
erau carele cereşti.” Şi funcţia pe care o îndeplinea Marea
Piramidă a fost mutată în vârful unui munte, iar camerele
care au i-au fascinat dintotdeauna pe arheologi au fost golite.
Aceste ultime evenimente necesitau reevaluarea controlului
deţinut asupra teritoriilor vechi şi desemnarea unei conduceri
pentru teritoriile noi. Astfel că Enlil şi Enki au împărţit din
nou între fiii lor pământurile. Cea mai importantă schim­
bare a fost aceea că Ningishzidda a primit sub conducerea
sa Egiptul, acum că Marduk era exilat. Inanna a solicitat un
teritoriu al ei şi, după multe dezbateri, a primit pământul din
Valea Indului.
Această informaţie mi s-a părut fascinantă. Apetisanta
zeiţă a iubirii, care era nebună după poezie, primeşte regiu­
nea Văii Indului, de acolo de unde, printr-o coincidenţă, s-a
născut cultura indiană puternic sexualizată, inclusiv filosofia
sexuală Kama Sutra. O altă coincidenţă? Cele şaizeci şi pa­
tru de arte ale iubirii, pasiunii şi plăcerii îşi au originea, ca o
coincidenţă, tot din India. Există multe versiuni ale acestor
 366 Michael Tellinger

arte, care au început în sanscrită, iar ulterior au fost transcrise

în alte limbi, cum ar fi tibetana sau persana. Multe dintre
textele originale lipsesc şi singurele indicii referitoare la ele
sunt în alte texte. Versiunea Vatsyayana a Kama Sutrei este
cea mai cunoscută traducere care a supravieţuit. Este tot o
coincidenţă aceea că, spre deosebire de alte religii, vedele
străvechi îi slăvesc pe zei în formă poetică? Şi este întâmplă­
tor că zeiţa iubirii era o mare iubitoare a poeziei?
Dar pe Pământ timpurile treceau prin mari schim­
bări. „Pământenii se înmulţiseră... Ei erau descendenţii
omenirii civilizate a lui Ziusudra... Erau amestecaţi cu
seminţele Anunnaki... Igigi care se căsătoriseră cu pămân­
teni hoinăreau... În ţinuturile îndepărtate rudele lui Ka-in
supravieţuiseră.” Anunnaki puri care supravieţuiseră erau
foarte puţini şi se confruntau cu probleme în mai multe
direcţii. Conflictele dintre ei, numărul mare de oameni care
înaintau tot felul de cereri, problema rezervelor de mâncare,
scăparea oamenilor de sub control. Anunnaki trebuiau să in­
venteze un plan pentru preluarea controlului asupra situaţiei,
ca să se asigure că oamenii erau ţinuţi la locurile lor, că ră­
mâneau supuşi şi că îşi venerau zeii. „Puţini şi semeţi erau
Anunnaki veniţi de pe Nibiru... Puţini dintre descendenţi
lor erau perfecţi.” Dar, pentru ca să poată pune la punct un
plan pentru viitor, aveau nevoie de înţelepciunea şi de sfatul
lui Anu. „Cum să rămânem deasupra omenirii, cum să facem
ca cei mai mulţi să rămână supuşi şi să ne servească.” Şi astfel
„Anu a decis să vină încă o dată pe Pământ”.
Trecuse deja suficient timp pentru ca văile şi câmpi­
ile inundate să se usuce şi să devină din nou locuibile. Unii
dintre oamenii „cu capetele negre” sau muncitorii primitivi
din sud, de la Abzu, care supravieţuiseră Potopului, au venit
în căutare de hrană şi probabil pentru a primi îndrumare din
partea zeilor care trăiau în nord. Descendenţii lui Ziusudra
şi fiul acestuia, Shem, au început iasă din adăposturile lor
 Sclavii zeilor 367

primitive din munţi şi să se stabilească din nou în văi şi pe

câmpii. Se numărau printre puţinii care erau bine pregătiţi şi
stăpâneau meşteşugul de a avea o fermă. Anunnaki au luat
hotărârea să refacă vechile oraşe de pe Pământ pe locurile
unde fuseseră amplasate iniţial şi care acum erau acoperite de
aluviunile aduse de Potop. De asemenea, au mai hotărât să-i
folosească pe oamenii mai civilizaţii pentru asigurarea hranei
pentru populaţia supravieţuitoare aflată în creştere. Totuşi,
acest lucru a presupus o ridicare a nivelului întregii specii
sclave. „Să-i lase Anunnaki să se stabilescă pe pământurile
proaspăt uscate, ca să asigure hrana pentru toţi... Deasupra
miriadelor de noroi şi sedimente a fost schiţat un nou Eridu.”
Dacă vă amintiţi, Eridu a fost primul oraş întemeiat de Enki
atunci când a ajuns pe Pământ, iar acum şi-a construit casa
în mijlocul noului oraş Eridu, în vreme ce Enlil şi-a construit
casa pe locurile unde înainte se aflase vechiul Nibruki. Era o
piramidă etajată, cu şapte niveluri. „O scară ce se ridica spre
ceruri, care ducea spre platforma din vârf... Acolo îşi ţinea
Enlil Tăbliţele Înţelepciunii pe care le apăra cu armele sale.”
Se pare că Enlil era acela care folosea întotdeauna armele
ca să-şi apare proprietăţile, un obicei pe care Marduk şi l-a
însuşit foarte bine în cursul dictaturii sale asupra Egiptului.
Au construit un palat nou pentru sosirea lui Anu şi
Antu (soţia lui Anu) în mijlocul Edinului, pe care l-au numit
Unug-Ki, „Locul încântător”. Am aflat despre efectul de îm­
bătrânire pe care locuitul pe Pământ îl avea asupra Anunnaki
atunci când Anu a sosit pentru prima dată. „S-au uitat unul
la altul ca să-şi examineze îmbătrânirea... Părinţii aveau mai
mulţi Shar-i, dar arătau mai tineri decât copiii.” Au dezbă­
tut această problemă pentru o perioadă de timp, îngrijoraţi
de acest fenomen ciudat. Dar Anu i- asigurat că cei care se
întorceau pe Nibiru era trataţi şi vindecaţi de problema îm­
bătrânirii. Au avut loc o serie de petreceri şi de observaţii
astronomice, în timpul cărora aşteptau ridicarea diferitelor
 368 Michael Tellinger

planete la căderea nopţii, printre care şi Nibiru. „De la cel

mai de sus pas... Nibiru cel cu nimbul roşu s-a arătat privi­
rii... Planeta divină a regelui Anu.” Aşa cum ştiţi, aceasta nu
este prima dată când citim despre planeta cu „nimb roşu” de
pe care veneau Anunnaki.
Apariţia planetei lor natale i-a făcut să treacă printr-o
nouă deliberare filosofică referitoare la evenimentele trecute
de pe Pământ, rolul pe care ei l-au avut în aceste evenimente
şi la predestinarea creării pământenilor. Au ajuns la conclu­
zia uimitoare că „Voinţa Creatorului tuturor lucrurilor este
evidentă... Pământul aparţine pământenilor... Noi suntem
sortiţi să-i ajutăm să reziste şi să avanseze.” Asta este ceea ce
Anu a transmis familiei sale extinse de pe Pământ. Şi astfel,
conform noii înţelegeri a rolului pe care-l ocupau în marele
plan universal, au fost de acord să-i reorganizeze pe oameni
şi să-i înveţe cât mai multe lucruri despre civilizaţie. „Dacă
aceasta este misiunea noastră aici, să acţionăm ca atare, aşa
a spus Enki.” Este important să constatăm încă o dată că
Enki a fost acela care a condus misiunea de înălţare şi edu­
care a omului, aşa cum mai încercase să o facă de multe ori
în trecut. Fratele său şi fiul său cel mai mare, Marduk, au
urmat o altă cale de educare a oamenilor, introducând o
lungă domnie a brutalităţii şi controlului asupra oamenilor.
Dar deocamdată, trebuia să înceapă de la zero, să înalţe oraşe
pentru oameni şi „acolo să creeze incinte sacre, reşedinţe
pentru Anunnaki”. Şi astfel aflăm de ce au fost construi­
te în oraşele antice atât de multe temple închinate atât de
multor zei. Aflăm, de asemenea, că aceasta a constituit mo­
mentul apariţiei regalităţii şi al preoţimii în lume, pe măsură
ce Anunnaki au ales oameni potriviţi care să se ocupe din
nou de aceste sarcini. „Regalitatea se va instaura pe Pământ
aşa cum este pe Nibiru, sceptrul şi coroana i se vor da unui
om ales.” Şi astfel multe întebări din mintea mea şi-au pri­
mit răspunsul. Pentru că am fost întotdeauna contrariat de
 Sclavii zeilor 369

originile neclare şi de complexul de împrejurări care au dus

la apariţia regalităţii pe Pământ. Nu am fost niciodată con­
vins de teoriile populare care înconjoară originile regalităţii
şi care susţin de ce ar fi fost nevoie ca regii sau regalitatea
să apară brusc din cadrul unui grup de civilizaţii primitive,
străvechi. Deşi veţi găsi mulţi istorici care vor înşira multe
argumente pentru a justifica de ce regalitatea a reprezentat o
progresie naturală în evoluţia socială şi structurală a omului,
argumentele lor sunt foarte speculative şi se bazează pe vizi­
unile populare asupra originilor omenirii, care au prea puţine
lucruri în comun cu adevărurile revelate de aceste străvechi
tăbliţe de argilă. Regele, proaspăt numit de Anunnaki, avea
să fie mesagerul cuvântului Anunnaki către popor şi avea să
impună „munca şi deprinderile” în rândul oamenilor. Aceasta
este foarte asemănător cu începutul Vechiului Testament şi
face introducerea felului în care zeii au început să-i contro­
leze pe oameni.
Preoţii aveau de îndeplinit un rol la fel de important
din acest moment al istoriei. Aveau să cunoască „învăţătura
secretă”, aceea de-ai învăţa pe oameni civilizaţia şi de-ai servi
pe Anunnaki ca Domni superiori şi de-ai venera în temple. O
discuţie despre asemenea învăţătură secretă este fascinantă.
Este posibil ca această licenţiere pentru învăţarea oameni­
lor să-l fi determinat pe Enki să-şi continue activităţile cu
„societăţile secrete”, activitate ale cărei urme se întind până la
Edin şi care sunt surprinse magistal în cartea Gods Of Eden,
scrisă de William Bramley? Până la urmă, el a fost „şarpele”
care a dorit mereu să înalţe omenirea!
Ca să reuşească toată această creştere şi dezvoltare pe
Pământ, Anunnaki au hotărât să stabilească patru regiuni noi
care să fie guvernate de zei numiţi. Trei dintre aceste patru
zone erau destinate oamenilor, iar ultima dintre ele era des­
tinată pentru Anunnaki şi nu era accesibilă oamenilor. Enlil
a primit pământurile vechi, la fel cum o făcuse şi înainte,
 370 Michael Tellinger

inclusiv Edinul şi întreaga Mesopotamie, Enki a primit în­

treaga Africă, iar Inanna, iubita stră-strănepoată a lui Anu, a
primit pământurile din Valea Indului. Cea de-a patra regiu­
ne a fost rezervată pentru Anunnaki, în peninsula Sinai sau
„Palatul Carelor”, şi a fost declarată în afara zonei accesibile
pentru oameni.
Anu dorea să-l vadă pe nepotul său Marduk, aşa că
cei patru au plecat spre ţinuturile de peste ocean. Mai întâi
au construit un palat pentru Anu pe noile pământuri au­
rii, aflate în America de Sud. Toate clădirile erau acoperite
de aur, chiar şi statuile şi florile din grădini erau făcute din
aur, indicând un meşteşug nemaivăzut până atunci. Aceste
descrieri sunt identice cu descrierea oraşului de aur pe care a
făcut-o Cortes, atunci când a descoperit imensa bogăţie din
Americi şi a dat peste un oraş de aur având aceeaşi descriere
cu cea de mai sus. Anu a văzut abundenţa de aur din acest
ţinut nou şi felul în care era obţinut din râurile din apropie­
rea lacului din munţi. I-a fost arătat şi procedeul de obţinere
a unui metal nou, creat pe Pământ, prin combinarea cuprului
şi cositorului. Rezultatul obţinut era un metal dur, pe care
ei îl numeau Anak, iar noi îl numim bronz. Anu era încân­
tat de progresele făcute şi şi-a dat seama că timpul pe care
Anunnaki îl mai aveau de petrecut pe Pământ se apropia de
final. „Este aur suficient pentru mulţi Shar de-acum înainte”,
a spus el şi a botezat lacul Anak. Dacă vom căuta suficient
de adânc este foarte posibil să găsim referiri la un astfel de
nume în străvechea tradiţie incaşă sau poate în culturile boli-
viene sau peruane. Apoi ne este dezvăluit că Marduk a venit
din Nord ca să-l întâlnească pe Anu, ceea ce înseamnă că
era implicat în ridicarea civilizaţiei mexicane, care era uşor
diferită faţă de restul şi totuşi avea multe semne comune ale
intervenţiei Anunnaki, în special semnul zeului-şarpe înari­
pat. Şi dacă Enki era zeul-şarpe înaripat, asta explică de ce
frecventa această parte a lumii - ca să-l viziteze pe fiul său
 Sclavii zeilor 371

Marduk. Stilurile arhitecturale şi clădirile de locuit în comun

sunt prea asemănătoare cu altele din întreaga lume ca să nu
fi făcut parte din planul de civilizare condus în acea vreme
de Anunnaki. Anu a simţit multă compasiune pentru nepo­
tul său, Marduk, pentru felul în care soarta sa l-a separat de
restul fiilor Anunnaki şi l-a făcut să devină un proscris. Aşa
că l-a iertat şi l-a binecuvântat pe Marduk, ceea ce era exact
imboldul de care avea nevoie tânărul rebel ca să-şi justifice
acţiunile sfidătoare din anii care urmau.
Anu se pregătea de plecare şi astfel de reîntoarcem la
noul loc de aterizare care fusese creat pe câmpia de la Nazca.
Anu şi-a transmis ultimele instrucţiuni despre felul în care
trebuia să se desfăşoare relaţia cu pământenii. „Din locul plin
de aur, de sus din munţi, au plecat să se întâlnească pe câmpia
de la poale... Acolo pregătise Ninurta un loc nou pentru nave,
ce se întindea până la orizont... Daţi omenirii cunoaşterea,
învăţaţi-i secretele cerului şi ale pământului până la o anu­
mită măsură.” Am văzut că ideea de timp avea un înţeles
complet diferit pentru Anunnaki şi că miile de ani sau câţiva
Shar-i nu constituiau un interval de timp neobişnuit pentru
a se raporta la el. Noi putem înţelege cu dificultate lucrurile
care s-au înâmplat acum 200 de ani şi atunci cum am putea
oare să ne gândim la epoci care durau câte 3 600 de ani? Dar
acestea erau realităţile din vremurile străvechi de pe Pământ
care ne-au adus în punctul în care ne aflăm astăzi. Această
ultimă întâlnire dintre Anu şi conducătorii Anunnaki ai
Pământului este dincolo de puterea noastră de înţelegere
pentru că trebuie să fi avut loc în jurul anului 5000 î.Hr, în
perioada din care începem să avem dovezi reale despre o
civilizaţie adevărată în sânul căreia apărea ştiinţa scrisului.
Acest fapt este în concordanţă cu instrucţiunile finale pe care
Anu le-a dat comandanţilor de pe Pământ. „Invăţaţi-i legile
dreptăţii şi ale justiţiei, apoi îndepărtaţi-vă şi plecaţi.” Acestea
sunt nişte cuvinte extrem de importante la care trebuie să
 372 Michael Tellinger

medităm în vreme ce ne întrebăm: „Unde sunt Anunnaki

astăzi?” Răspunsul s-ar putea afla într-o singură propoziţie.
Anunnaki au finalizat explorările lor pentru căutarea aurului
şi au plecat, lăsând omenirea stăpână pe propriul destin. Aşa
au făcut? Mai urmează o perioadă de aproximativ 7 000 de
ani, care ne desparte de momentul prezent, plină de confuzie
şi de conflicte nesfârşite, care aproape că au dus la distruge­
rea planetei şi au purtat omenirea prin timpurile neclare ale
Bibliei. Aceasta a fost perioada în care Anunnaki au început
să-şi socotească şederea pe Pământ în ani pământeni şi nu
au mai folosit Shar-ul ca unitate de măsură temporală, aşa
cum o făcuseră până atunci. „În Epoca Taurului, a început
numărătoarea în anii pământeni, ca o dedicaţie pentru Enlil.”
(Taurul 4380 Î.Hr.-2220 Î.Hr.)
Cu toate acestea, cuvintele lui Amu, „Daţi ome­
nirii cunoaşterea, învăţaţi-i secretele cerului şi ale
pământului până la o anumită măsură”, au fost foarte im­
portante în contextul general, ajungând chiar până în
secolul al XXI-lea. Miile de ani care au urmat au fost
mult mai documentate şi înregistrate în forme variate,
în diferite culturi în care oamenii au fost înălţaţi şi educaţi
de către zeii Anunnaki. Perioada care a urmat a devenit cu­
noscută ca perioada de apariţie bruscă a civilizaţiilor antice;
ştim acum de ce şi cum au apărut, sub supravegherea şi ghi­
darea atentă a zeilor Anunnaki. Însă problemele familiale ale
acestora s-au agravat odată cu trecerea timpului, lăsându-i
pe oameni în postura de martori vulnerabili ai marii lupte
pentru putere care s-a purtat între Anunnaki. Enlil a făcut
tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi controla cât mai bine
familia extinsă de pe Pământ, având de rezolvat în paralel
şi problemele ridicate de oameni. Foarte curând, oamenii
au început să-i imite pe zei, pornind conflicte şi violenţe
unii împotriva altora. Însă aceste conflicte umane erau ade­
sea ghidate de zeii din timpurile biblice, aşa cum rezultă
 Sclavii zeilor 373

foarte evident din multe dintre scripturile care stau la baza

Vechiului Testament. Zeul violent va deveni forţa omnipo­
tentă care va începe să conducă omenirea cu o mână de fier.
Totuşi, trebuie să analizăm dacă era un singur „dumnezeu” în
Vechiul Testament care-i conducea pe oameni sau erau mai
mulţi, fapt care crea confuzie în rândul oamenilor şi sporea şi
conflictul dintre zeii Anunnaki care luptau pentru prealuarea
controlului asupra lumii şi a populaţiei sclave care o locuia?
După plecarea definitivă a lui Anu, Marduk şi-a înce­
put misiunea de preluare a controlului cuvenit asupra lumii,
lucru pe i-1 promisese Enki încă de la sosirea pe Pământ. Dar,
aşa cum am văzut, printr-un şir de întâmplări neprevăzute,
Marduk a fost mereu exclus atunci când au fost distribuite
puterile şi responsabilităţile. De aceea acesta s-a răsculat şi a
decis să ia singur ceea ce i se cuvenea. Astfel nu ar trebui să
fim surprinşi de nivelul de incertitudine pe care-l aveau Enlil
şi Enki în ceea ce priveşte rezolvarea problemei. Amândoi
şi-au dat seama că Marduk se afla pe o poziţie de legitimita­
te; metodele sale bazate pe forţă nu aveau însă aceeaşi putere
de convingere.
Perioada care a urmat a constituit un miracol pentru
civilizaţie. Aceasta a fost perioada în care omul aşa-zis pri­
mitiv a părăsit peşterile şi a început să arate semne vădite
de inteligenţă, atunci când a dobândit, aproape din senin,
cunoşterea şi înţelegerea societăţilor moderne. Motivul este
simplu şi nu are nimic de-a face cu o evoluţie rapidă mi­
raculoasă sau altceva la fel de impresionant. Pur şi simplu,
instrucţiunile pe care Anunnaki le-au primit de la Anu au
fost exact acestea: pregătiţi-i pe oameni şi apoi plecaţi. Şi
astfel a început totul. Zeii Anunnaki i-au învăţat pe oamenii
de pretutindeni deprinderile de bază pentru supravieţuire.
Trebuie să ne amintim că erau mulţi zei care aveau grijă de
sate, orăşele şi oraşe. Aceia erau membrii familiei extinse
Anunnaki care fuseseră desemnaţi să aibă grijă de oameni şi
 374 Michael Tellinger

să-i ţină sub control. În multe cazuri, aceşti zei erau aseme­
nea unor soldaţi infanterişti, care vegheau din avanposturi.
Atunci când generalul sau comandantul venea în oraş. avea
loc o sărbătoare sub forma oferirii de sacrificii şi de venera­
rea în templu. Fiecare aşezare avea templu construit special
pentru acest scop. Am explorat deja templele bogate care
fuseseră ridicate pentru zeul care patrona flecare oraş, cu
grădinile strălucitoare şi apele proaspete, un loc de odihnă
pentru zei şi un loc în care oamenii îşi puteau aduce ofran­
dele. Fiecare zeu avea un meniu preferat. Aceste meniuri
trebuiau preparate uneori şi de câteva ori pe zi, pentru că zeii
aveau gusturi diferite. Rolul marelui preot era să se asigure
că zeii erau trataţi corespunzător, iar în schimbul acestui tra­
tament preotul primea instrucţiuni pe care să le comunice
poporului său. Un aranjament foarte simplu, dacă stăm să
ne gândim. Dar aceast aranjament a fost scos din context în
ultimele mii de ani, dând naştere religiilor inventate de om
care au fost prinse între nevoile zeilor şi controlul poporului.
Trebuie să vă mărturisesc că, în vreme ce lectu-
ram aceste informaţii din paginile diverselor cărţi, a
trebuit să mă opresc constant şi să-mi reamintesc că nu
citeam un roman extraordinar, ci cuvinte adevărate, scri­
se de străvechii scribi sumerieni acum 4 000 — 5 000 de ani.
Vă sugerez să faceţi la fel. Este important ca oricine să-şi
reamintească această realitate, pentru că informaţiile sunt
atât de uimitoare încât totul începe să pară scenariul unui
film SF, scris de un scenarist de la Hollywood pentru atra­
gerea maselor. Mai puneţi-vă încă o dată întrebarea care ar
putea să fie motivul posibil pentru care un scrib care a fost
numit de un rege să surprindă astfel de informaţii atât de
clare în tăbliţele sale de lut?
Şi astfel începe procesul de civilizare a oamenilor.
„Acolo unde odată se înălţau doar oraşele Anunnaki, acum
au fost construite oraşe atât pentru Anunnaki, cât şi pentru
 Sclavii zeilor 375

pământeni.” Oamenii au primit toate învăţăturile, cum se fac

cărămizile, clădirile, arhitectura, şcolile, cititul, scrisul, calcu­
latul, legile justiţiei, metodele de însămânţare, de recoltare,
cum se face o fermă, cum să caute apă, cum să folosească roa­
ta, cum să manevreze carele şi, practic, tot ceea ce cunoaştem
în ziua de azi, informaţii pe care le-am moştenit de la aces­
te prime civilizaţii. Existau câteva repere bine-cunoscute,
cum ar fi oraşul Lagash, acolo unde Ninurta păstra „Pasărea
Neagră”, şi oraşul Sippar, de unde Utu a promulgat legile
justiţiei dintr-un loc numit Ebabbar - „Casa Strălucitoare”.
Venise vremea pentru transmiterea regalităţii, a scep-
trului şi coroanei către oameni şi astfel a fost numit primul
rege uman în oraşul Kishi sau Kish. Ninurta îl numea pe acest
om „Omul Puternic.” Kish a devenit cunoscut ca „Oraşul
Sceptrului”. Acest titlu avea să fie mutat din oraş în oraş la
fiecare câteva sute de ani. În timpul reconstrucţiei oraşelor
vechi, „acolo unde planurile vechi nu au putut să fie urmate
din cauza noroiului şi a aluviunilor, au fost alese locuri noi”.
Efortul concertat de civilizare a oamenilor a dat roade rapid,
iar pe Pământ se anunţau vremuri prospere. Era suficientă
hrană pentru toată lumea pentru prima dată după mult timp,
industria înflorea, iar construcţia carelor cu roţi cunoscuse o
explozie. Ninurta i-a cerut lui Enlil unele dintre Tablete ca
să-şi ducă la îndeplinire sarcinile cu mai mult succes. Aflăm
încă o dată despre distincţia dintre cei care fuseseră aduşi
în Edin şi acei oameni cu capete negre care au venit de pe
Abzu. Dar procesul de învăţare era adresat tuturor oamenilor.
Aceşti oamenii cu capetele negre vor fi aceia care se vor ridi­
ca pentru a forma măreaţa şi puternica dinastie a regilor de
Nubia, din Sudan, care a preluat controlul asupra Egiptului
în anii care au urmat. „În Kishi se aflau oameni cu capetele
negre care învăţau să lucreze cu numerele... Divinul Nisaba
i-a învăţat să scrie. Divinul Ninkashi le-a arătat cum se face
berea.” Ninurta era conducătorul ţinutului Edinului, iar
 376 Michael Tellinger

oamenii ridicau osanale pentru el şi pentru Pasărea Neagră

şi spuneau poveşti despre „felul în care a supus un bizon în
ţinuturile îndepărtate şi cum a descoperit amestecul cupru­
lui cu un alt metal alb”. Metalul alb era cositorul, descoperit
lângă lacul Titicaca.
Si Inanna voia să obţină nişte Tablete de la Enki, asa
că a pus la cale un plan iscusit de seducere, care ne dă posibi­
litatea să aflăm mai multe despre puterile ei, ca zeiţă a iubirii
şi a sexului. L-a prins pe Enki atunci când acesta se găsea
singur acasă, l-a ameţit cu vin şi la sedus apărând într-o pos­
tură seminudă. Pare să semene cu scenariul unui film pentru
adulţi. „Inanna se împodobise cu bijuterii şi de sub rochia
subţire şi-a dezvăluit trupul... Atunci când s-a aplecat, Enki
i-a putut admira părţile intime... au băut vinul dulce din cupe
şi au făcut un concurs de băut bere.” Pare foarte asemănător
cu tipul de comportament pe care oamenii îl au de câteva
milenii încoace şi este o legătură genetică evidentă dintre noi
şi Anunnaki. În timpul jocurilor cu băutură, Inanna a vrut
să vadă unele dintre Tablete, Enki nu a avut niciun motiv să
bănuiască ceva, aşa că i-a dat voie să ţină câteva dintre aceste
Tablete care erau parte a jocului lor. El i-a explicat că „pentru
regatele civilizate este nevoie nouăzeci şi patru de Tablete.”
Inevitabil, Enki a adormit, şi Inanna a scăpat cu Tabletele pe
care le-a furat ca să pună bazele unui imperiu în ţinuturile
care-i fuseseră încredinţate. Ismud, asistentul lui Enki, a ur­
mărit-o, dar ea apucase deja să le ascundă, spunând că Enki
fusese acela care i le încredinţase. În cele din urmă, Enki a
admis acest lucru şi a lăsat lucrurile aşa cum se întâmplaseră.
Atunci când Enlil a anunţat că regalitatea va fi mutată
de la Kishi la Unug-ki, acolo unde se afla reşedinţa Inannei,
Marduk a turbat de mânie. I s-a luat încă o dată dreptul de a fi
conducătorul planetei, drept care îi fusese promis. „Umilinţa
pe care am îndurat-o a fost îndeajuns... Marduk şi-a luat
soarta în mâini.” A hotărât să-şi construiască propriul oraş
 Sclavii zeilor 377

sacru în locul care fusese rezervat la început pentru vizita

lui Anu. I-a chemat pe Igigi şi pe adepţii săi dispersaţi în
celelalte ţinuturi şi a plănuit construirea unui „oraş sacru” şi
a „unui loc pentru navele spaţiale”. Oraşul despre care este
vorba este Babilonul.
Şi astfel Marduk a construit un oraş a cărui înălţime
a ajuns la cer. Au făcut „cărămizi din lut pe care le-au ars în
foc”, ca să slujească pe post de pietre, pentru că în acea zonă
nu se găseau pietre. „Şi astfel construiau un turn al cărui vârf
ajungea la ceruri.” Sesizăm imediat paralela biblică cu Turnul
Babel. Enlil nu a fost deloc impresionat de toate acestea.
El şi-a dat seama că aceasta este o încercare din partea lui
Marduk de a-şi arăta puterea şi influenţa, pe care trebuise să
le ţină în frâu. Şi, aşa cum se spune în Biblie, „Dumnezeu a
venit ca să distrugă turnul şi să le amestece limbile, pentru că,
dacă aceştia ar fi reuşit să termine turnul, ar fi putut să facă
orice.” Tăbliţele de argilă spun acelaşi lucru: „Dacă permitem
să se întâmple acest lucru, niciun alt lucru nu va fi de neatins
pentru oameni... Acest plan diabolic trebuie oprit... din na­
vele lor au dezlănţuit urgia asupra turnului, au aruncat cu foc
şi cu pucioasă.” Însă nu a fost îndeajuns pentru Enlil: acesta
îşi dorea să-l îndepărteze pe Marduk şi să semene confuzie
intre adepţii pământeni ai acestuia, pentru ca aceştia să nu
se mai poată înţelege între ei, exact aşa cum spune Biblia:
„Să-i împrăştiem dincolo de graniţe pe lider şi pe adepţii
acestuia... să-i facem să nu se mai înţeleagă... le voi încurca
graiul ca să nu-şi mai poată înţelege vorbirea unul altuia.”
Acestea erau cuvinte care năşteau multă confuzie, văzute
prin lumina unui „Dumnezeu atoateiubitor”, care se presu­
pune că doreşte numai binele pentru creaţia sa şi cu siguranţă
că nu erau cuvintele pe care să le aşteptăm din partea unui
Dumnezeu cu majusculă. Dar, văzută prin perspectiva ade­
vărului antic, acum capătă sens dorinţa lui „dumnezeu” care
era atât de înfuriat de construirea turnului. Aceste tăbliţe ne
 378 Michael Tellinger

mai spun şi că Marduk este acela care a construit cu adevărat

oraşul Babilon. La fel ca şi în cazul construirii piramidelor,
pe care încă ne luptăm să le înţelegem, misterul Grădinilor
Suspendate din Babilon trebuie să fi fost rezultatul muncii
unei fiinţe avansate, aşa cum era Marduk, zeul Anunnaki.
După ce a fost expulzat din Babilon, Marduk şi-a îndrep­
tat atenţia către o zonă mult mai interesantă, care avea să-i
aducă loialitatea şi notorietatea: Egiptul. Asta se întâmpla la
310 ani de când începuse noua numărătoare pe Pământ, în
anul 7 400 î.Hr. Asta ar însemna că evenimentul a avut loc
în anul 7 090 î.Hr. sau poate chiar în anul 3 490 î.Hr, dacă se
ia în calcul curgerea anilor de pe Pământ (3 600 de ani mai
târziu). Această dată s-ar potrivi cu aceea a ridicării Regelui
Scorpion şi a faraonilor din Egipt.
Sitchin ne oferă o dovadă foarte sigură că Egiptul
era condus de zeii Anunnaki de aproximativ 12 300 de ani,
ceea ce înseamnă că a început imediat după ce Potopul a
luat sfârşit şi a fost desăvârşită construcţia piramidelor. Să
ne reamintim că Marduk fusese zeul Egiptului înainte de
a intra în jocul puterii pentru Babilon, dar la întoarcerea sa
a descoperit că fratele său mai tânăr, Ningishzidda, schim­
base totul. „L-a găsit la conducere pe Ningishzidda... ceea
ce Marduk plănuise şi ordonase odată fusese schimbat de
Ningishzidda.” Unul dintre lucrurile de care a fost acuzat
Ningishzidda a fost acela că l-a trimis pe Horon sau Horus
„într-un loc deşertic, un loc unde nu se găsea apă”. Această
afirmaţie este foarte importantă, pentru că ne ajută să adu­
năm laolaltă informaţiile despre domnia zeului Horus în
sudul Egiptului, cunoscut şi ca Egiptul Superior. Aceasta
era o zonă predominant deşertică, iar Horus era mult mai
venerat aici decât în zona Egiptului Inferior. Neînţelegerile
dintre fraţi au durat 350 de ani, vreme în care cele două
părţi ale Egiptului au fost divizate. Din nou acest interval
de timp se potriveşte perfect cu cel în care Regele Scorpion
 Sclavii zeilor 379

a unficat Egiptul Inferior şi Egiptul Superior, în jurul anului

3 100 Î.Hr, ceea ce a dus la naşterea adevăratului Imperiu
Egiptean.
După intervenţia lui Enki, talentatul Ningishzidda a
fost convins să plece spre „ţinuturile de dincolo de ocean...
A plecat însoţit de un grup de adepţi.” Să ne reamintim că
Ningishzidda era un arhitect talentat care proiectase pirami­
dele şi fusese cel care a stabilit formula ADN-ului omenesc.
Simbolul său era acelaşi cu cel al lui Enki, constând din şerpi
încolăciţi, reprezentând viaţa şi creaţia, şi care era cunoscut
ca şarpele înaripat. Am mai menţionat că uneori nu suntem
siguri care dintre cei doi, Enki şi Ningishzidda, era cunos­
cut ca şarpele înaripat, pentru că simbolurile lor erau foarte
asemănătoare şi chiar şi calităţile şi aptitudinile lor îi ase­
mănau. Totuşi, pe baza informaţiilor extrase din tăbliţe, este
foarte probabil ca Ningishzidda să fi avut o influenţă uriaşă
asupra primelor culturi din America, învăţându-i pe oame­
nii de acolo tot ce ştiau, inclusiv felul în care să ridice acele
construcţii incredibile din acea parte a lumii. Dar această
parte a istoriei antice mai prezintă şi un alt interes. înainte de
această perioadă, Ningishzidda trăise în Africa şi probabil că
folosise pentru proiectele de aici muncitori africani pricepuţi
în minerit şi în arta construcţiilor. După toate probabilităţile,
tot ei erau responsabili pentru construirea piramidelor, sub
supravegherea sa. Astfel este posibil ca trăsăturile distinct
africane ale olmecilor să aparţină de fapt forţei de muncă
pe care a folosit-o Ningishzidda atunci când a ajuns pentru
prima oară în America de Sud. Pe scurt, aceştia alcătuiau
alaiul de muncitori şi mineri africani care l-au însoţit pe
Ningishzidda. Mai departe, acest fapt ar explica de ce stilul
de scriere al olmecilor din Mexic se aseamănă cu diferitele
stiluri de scriere ale triburilor africane.
Trebuie să vă reamintesc că Egiptul a fost locuit de
oameni şi de zei cu mii de ani înainte de apariţia faraonilor.
 380 Michael Tellinger

Există numeroase dovezi, cum ar fi cea de pe farfu­

ria aparţinând culturii Narmer, care a fost găsită şi datată
ca fiind din anul 4468 î.Hr., şi care înfăţişează unificarea
Egiptului de către Regele Scorpion Narmer. Mai există şi
hărţile egiptene ale cerului care arată constelaţii cereşti şi
care au fost realizate în jurul anului 14 000 î.Hr. De fapt,
sunt atât de precis realizate încât s-a descoperit că au fost
realizate la orele 23.57, în ziua de 3 iulie a anului 14 000 î.Hr.
Istoricii susţin că nu este clar cine este responsabil pentru
unificarea Egiptului, dar tăbliţele indică fără urmă de îndo­
ială că acela care a realizat acest lucru a fost Marduk. Ceea
ce eu găsesc că este excepţional şi o văd ca pe o mică victorie
împotriva istoricilor conservatori este recunoaşterea faptului
că Regele Scorpion este un personaj istoric. Timp de mulţi
ani a fost considerat doar un alt zeu mitologic care a tră­
it în minţile oamenilor antici. Acest gen de descoperire va
conduce la găsirea unei căi prin care oamenii să recunoască
faptul că şi alţi zei din trecutul nostru au fost tot fiinţe reale.
Timp de mulţi ani, Menes a fost considerat ca fiind primul
rege faraonic al Egiptului. Dar acum există suficiente dovezi
că Regele Narmer a fost de fapt misteriosul Rege Scorpion,
care l-a precedat pe Menes cu cel puţin 1 500 de ani. In
anii premergători lui Menes, în timpul domniei lui Narmer,
Regele Scorpion, se fac multe referiri la zeul Nannar, care era
fiul lui Enlil şi probabil că fusese activ în Egipt înainte ca
Marduk să preia controlul asupra acestui ţinut. Este posibil
ca Narmer să fi fost fiul lui Nannar? Cine este responsabil
pentru unificarea Egiptului?
 Sclavii zeilor 381

Fig. 16.22. Mineri antici. Miner olmec reprezentat târându-se într-un

spaţiu îngust, având unelte în ambele mâini şi un anumit fel de cască
pe cap. El este protejat de omniprezenta zeitate-şarpe. Aceşti mineri
olmeci fuseseră aduşi din Africa de către zeul Enki ca să extindă căuta­
rea aurului şi în Americi? Există multe reprezentări şi inscripţii similare,
înfăţişând mineri în condiţii asemănătoare, care i-au uimit pe istorici.

Sau acest lucru a avut loc sub domnia lui Marduk?

Imaginile care îl înfăţişează pe Regele Scorpion acoperă
ruinele unui oraş întreg, ale cărui ruine, datând din anul
3 500 î.Hr., au fost descoperite la Hierakompolis. O altă des­
coperire, la un sit din Abydos, a furnizat 160 de oase mici şi
discuri de fildeş, având mărimea unor timbre mari, care conţin
cele mai vechi versiuni cunoscute ale textelor hieroglife.
Arheologul german Gunter Dryer crede că acestea aparţineau
Regelui Scorpion, de vreme ce au fost găsite în mormântul
său. Ar putea fi acesta un alt exemplu al felului în care zeii
Anunannki îi obişnuiau pe oameni cu arta scrisului? Aceste
 382 Michael Tellinger

descoperiri sunt probabil cele mai vechi exemple de text scris

care a fost găsit pe Pământ. Se pare că Marduk şi-a instau­
rat stăpânirea asupra acestui ţinut în jurul anului 3 500 î.Hr,
acesta fiind motivul pentru care avem atât de puţine
informaţii despre Narmer, Regele Scorpion, cel care a execu­
tat cele mai multe sarcini pentru Marduk înainte de intrarea
în era faraonică. Pe lângă aceasta, este posibil ca Narmer să
fi făcut parte din clanul lui Enlil, ceea ce nu a fost pe placul
lui Marduk. Toţi viitorii faraoni aveau să fie înrudiţi într-un
fel cu Marduk şi cu Igigi sau Neteru („observatorii”). Aceste
informaţii duc la concluzia că Narmer trebuie să fi avut 1 500
de ani atunci când a fost îngropat. Este posibil acest lucru?
De ce nu? Noe sau Ziusudra avea 36 000 de ani, potrivit nu­
mărătorii sumeriene. Dar totul a fost pus pe seama faptului
că el era fiul uman al lui Enki. Nu există, aşadar, niciun motiv
să ne minunăm asupra vârstei regelui Narmer, dacă acesta era
fiul lui Nannar, un rege Anunnaki autentic. Dar şi el a murit
în cele din urmă la fel cum au făcut-o toţi urmaşii concepuţi
cu pământeni.
Atunci când Marduk a preluat controlul asupra
Egiptului, întregul teritoriu îi aparţinea. Nordul şi Sudul
erau unificate şi el a început să construiască propria dinastie,
cea a marelui zeu Ra, „Cel Luminos”. Enki era cunoscut sub
numele de Ptah - „Dezvoltatorul”, iar Ningishzidda era
Tnofh sau Tehuti - „Măsurătorul Divin”. încă de la început,
Marduk / Ra a dorit să-şi creeze o autoritate nouă asupra
acestui ţinut. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să şteargă
chipul lui Ningishzidda de pe statuia Sfinxului Leu. „Să-i
şteargă amintirea şi să-i înlocuiască faţa cu cea a fiului său,
Asar.” Dar Marduk a mers mai departe pentru a-şi indivi­
dualiza teritoriul faţă de alte teritorii. A schimbat sistemul
de numărare, transformându-1 în zecimal, a împărţit anul
în zece perioade şi „a schimbat urmărirea Lunii cu urmă­
rirea Soarelui... A unit pământurile din Nord şi din Sud
 Sclavii zeilor 383

într-un singur Oraş al Coroanei.” Acest enunţ arată clar că

Marduk se afla în spatele unificării Egiptului, ceea ce în­
seamnă că Narmer acţiona pe baza instrucţiunilor primite de
la Marduk. Sper că această demonstaţie face lumină asupra
acestei părţi a istoriei egiptene. Sau poate că nu. Este foar­
te evident că Marduk era un individ foarte talentat, dar şi
foarte frustrat, care voia să recupereze ceea ce i se cuvenea,
dar nu-i fusese dat. Avea să facă tot ce-i stătea în putere ca
să dovedească acest lucru şi ca să se ridice deasupra celorlalţi
zei. Nu a pierdut deloc timpul şi a introdus o religie nouă şi
a instaurat conducerea faraonică pentru a marca începuturile
noii sale civilizaţii. Însă marea sa greşeală a fost să se decla­
re „zeu deasupra tuturor”. Faraonii trebuiau să fie jumătate
oameni şi jumătate zei şi erau aleşi în special din grupul de
zei Anunnaki cunoscuţi ca Neteru sau ca „observatorii”, a
căror misiune era aceea de a avea grijă de pământeni, dar
care mai degrabă presupunea spionarea acestora mai presus
de orice. Neteru ar putea să fie consideraţi aşa-zişii îngeri
care apăreau în mod misterios în faţa oamenilor atunci când
aceştia se aşteptau cel mai puţin. Acestea erau, până la urmă,
vremurile biblice iar apariţiile îngerilor erau la ordinea zilei.
Brusc, misterul îngerilor omniprezenţi nu mai este chiar aşa
de complicat şi pare să existe un motiv mult mai plauzibil
pentru prezenţa lor societatea omenească atent controlată.
Însă noua regalitate a creat imediat o structurare a cla­
selor şi le-a dat regilor ocazia să se poarte după bunul plac
cu supuşii lor. Până la urmă, ei erau semizei. Astfel se ex­
plică de ce regii erau atât de obsedaţi de zeii lor, pentru că
aspiraţia lor secretă era aceea de a fi şi ei zei, fiinţe nemu­
ritoare care să poată călători prin ceruri. Potrivit scrierilor
sumeriene, primul rege care a fost numit de Ra este Mena,
cunoscut istoricilor sub numele de Menes. Ajungem astfel
la un punct important în cadrul dezbaterii noastre filosofice.
Nu vi se pare că este o aroganţă din partea civilizaţiei trufaşe
 384 Michael Tellinger

a secolului al XXI-lea faptul că alegem căror părţi din istorie

să le dăm crezare şi cărora nu? Pentru simplul motiv că nu le
înţelegem sau, şi mai rău, că nu le credem.
Enki era mulţumit că fiul său, Marduk, făcea atât de
multe progrese în regiunea sa, astfel că i-a dat tot felul de
Tablete care să-l ajute în munca sa: pe toate cu excepţia ace­
leia care conţinea ştiinţa învierii morţilor. „Apoi i-a dat lui
Ra toate cunoaşterile, mai puţin pe aceea a învierii morţilor.”
Aceasta se va dovedi a fi o mare nemulţumire a lui Marduk,
care ar fi făcut orice ca să dobândească această cunoaştere.
Citim despre felul în care era controlată curgerea Nilului
(Hapi) ca să-i ajute pe fermieri şi cât „de fertil a devenit solul,
iar omul şi animalele domestice s-au înmulţit”.
Ninharsag a denumit o constelaţie pentru a-i onora pe
Inanna şi fratele ei, Utu; această constelaţie va deveni cunos­
cută sub numele de Constelaţia Gemenilor. Dar pământurile
încredinţate Inannei, cea de-a treia regiune, nu se descurca
atât de bine. „Departe, în ţinuturile din Est, după cele şapte
rânduri de munţi, era cea de-a Treia Regiune... se numea
Zamush, Pământul celor şaizeci de pietre preţioase, şi era cel
mai înalt punct.” Este evident că era vorba despre regiunea
văii Indului acolo unde personalitatea şi sexualitatea Inannei
s-au răsfrânt asupra oamenilor. Până la urmă, ea era zeiţa iu­
birii şi a sexualităţii. Citim despre oraşele gemene pe care le-a
ridicat şi care erau folosite pentru depozitarea hranei prin­
tre altele. Probabil că este vorba despre oraşele Harappa şi
Mohanjo-Daro. Ambele erau construite din acelaşi tip de că­
rămizi şi în acelaşi stil şi au aceeaşi vechime. Potrivit tăbliţelor
sumeriene, aceste oraşe au fost construite la 860 de ani de la
începutul numărătorii în ani pământeni. Asta înseamnă că
este vorba despre anul 2940 î.Hr. sau despre anul 6540 î.Hr.,
depinde de momentul pe care-l considerăm ca fiiind începutul
timpului pământean, fie anul 7400 î.Hr., fie anul 3800 î.Hr,
adică la unul sau doi Shar-i după vizita lui Anu. Dovada bizară
 Sclavii zeilor 395

care leagă aceste evenimente este reprezentată de scriptul

Indus. Tăbliţele spun că Inanna a introdus un limbaj nou şi
o metodă nouă de scriere, ca parte a responsabilităţilor sale
de prim conducător numit al regiunii văii Indului. Scriptul
Indus i-a nedumerit pe învăţaţi vreme îndelungată şi încă nu
a fost descifrat. Felul în care culturile indiene întrebuinţează
pietrele preţioase în ritualurile lor, îmbrăcămintea şi biju­
teriile indică şi ele faptul că Valea Indului era într-adevăr
Pământul celor şaizeci de pietre preţioase şi ţinutul Inannei.
Tabletele pe care le-a cerut Inanna s-au pierdut pe
drumul către ea, într-o serie de interceptări ciudate, puse la
cale de oponenţii săi: neînţelegerea noilor limbaje ale acesto­
ra şi moartea celor care le cărau. În cele din urmă, rezultatul
a fost acela că cea de-a treia regiune din Valea Indului nu
s-a dezvoltat la fel de bine ca celelalte regiuni. „În cea de-a
Treia Regiune, omenirea civilizată nu s-a dezvoltat atât de
bine.” Aceasta a adus o perioadă de instabilitate crescută
printre Anunnaki şi a însemnat începutul sfârşitului. Puterea
tot mai mare pe care o dobândea Marduk / Ra în Egipt şi
rezistenţa pe care o opuneau alţii au început să dea naştere
la dispute între adepţii pământeni. Mulţi dintre zeii inferiori
erau veneraţi în temple şi incinte sacre, iar primul bordel a
fost întemeiat de nimeni alta decât Inanna. „A întemeiat o
casă pentru plăcerile nopţii.” Părerea de rău a Inannei pentru
Dumuzi părea să se manifeste sub forma unor momente de
posibilă nebunie. A început să-şi imagineze că un semizeu
pământean pe care îl chema Banda era iubitul Dumuzi.
Este posibil ca subtilul nivel de instabilitate să o fi făcut pe
Inanna să iniţieze „catastrofa” din timpurile care urmau. Însă
Banda s-a căsătorit cu Inanna, copilul pur al lui Enlil, iar
împreună au făcut un copil, pe Ghilgameş, care era şi el zeu
în proporţie de două treimi. Ghilgameş este recunoscut ca
un rege istoric, care face legătura între realitate şi ficţiune.
Pe măsura trecerii timpului, el a realizat că are o puternică
 386 Michael Tellinger

seminţie divină şi a început să tânjească după privilegiile

care le erau rezervate doar zeilor Anunnaki. Asemenea mul­
tor oameni contemporani, el era atras în special de ideea de
nemurire. Una dintre cele mai cunoscute legende sumeriene
este aceea a Epopeii lui Ghilgameş, în care acesta se aventurea­
ză în ţinuturile Tilmunului, portul spaţial unde erau găzduite
navele şi alte secrete ale Anunnaki, în căutarea nemuririi.
Mama sa, Ninsun, l-a rugat constant pe marele ei unchi, Utu,
să-l ghideze pe Ghilgameş spre Tilmun. „La nesfârşit l-a ru­
gat Ninsum pe Utu... Să-l lase pe Ghilgameş să meargă la
locul de aterizare.” Călătoria este descrisă cu multe detalii de
un număr de tăbliţe şi a devenit una dintre cele mai studiate
scrieri antice. Disputa este deschisă în continuare cu privire
la adevărul sau ficţiunea acestui text, pentru că există istorici
care refuză să accepte că această poveste face parte din is­
torie, în vreme ce acceptă alte scrieri antice. Să le fie ruşine!
Povestea ne spune că, pentru a ajunge la destinaţie,
Ghilgameş a trebuit să depăşească o serie de măsuri de
precauţie care sfidează logica antică, dar unchiul său Utu a
fost de acord să-l sprijine cu ajutorul oracolelor. În acele vre­
muri, oracolele erau cunoscute ca „pietre vorbitoare”. Adesea,
preotul consulta un oracol ca să primească sfaturi din par­
tea zeului său. Oracolul îi vorbea preotului, sfătuindu-1 ce să
facă. Aşadar, atunci când citim că Utu a folosit oracolele ca
să-l ajute pe Ghilgameş să ajungă în inima sacră a portului
spaţial poate să însemne că acestea erau plasate strategic sub
controlul unor senzori sau erau supravegheate cu camere de
luat vederi, la fel ca porturile din ziua de azi, care permiteau
celui care le controla să scaneze perimetrul. Pentru că Utu
era un Anunnaki veteran, este posibil să fi avut acces la acele
camere şi coduri ca să-l poată ghida pe Ghilgameş până la
următorul punct. Însă armele care protejau portul erau ui­
mitoare. În pădurea de cedru a întâlnit pentru prima oară
„monstrul care scuipa foc”, apoi „au găsit intrarea secretă în
 Sclavii zeilor 387

tunelurile Anunnaki... au fost provocaţi şi urmăriţi de for­

năiturile mortale ale Taurului Ceresc.” Motivul pentru care
textele folosesc pronumele „ei” este acela că Ghilgameş a fost
însoţit de un prieten. În cele din urmă, a reuşit să ajungă înă­
untru, acolo unde l-a întâlnit pe Ziusudra, legenda Potopului,
care i-a vorbit despre o plantă unică având calitatea de a-l
menţine pe om pururea tânăr. „Era unică printre plantele
de pe Pământ.” Însă lacomul Ghilgameş a smuls planta din
rădăcini şi a pornit cu ea spre casă. Pe drum a adormit, iar
planta i-a fost furată de către un şarpe care a fost atras de
mirosul ei. Ghilgameş s-a întors acasă cu mâna goală, acolo
unde a şi murit în cele din urmă.
Cea mai interesantă parte a acestei poveşti este aceea
cu şarpele, care aduce aminte foarte bine de evenimentele
din grădina biblică a Edenului. Însă în interpretarea sumeri­
ană a lui Adamu din Edin Enki este descris ca fiind şarpele
diabolic care vine să-i informeze şi să-i educe pe cei doi noi
pământeni. Nu ar fi posibil ca tot Enki să fie şarpele care a
intervenit din nou, de data aceasta pentru a lua ceea ce i se
cuvenea de drept: secretele vieţii veşnice? Această interpreta­
re simplistă a intervenţiei şarpelui pare să aibă caracteristici
similare. Ceea ce este sigur este faptul că Ghilgameş nu era
un simplu om bătrân: era marele rege al unui oraş important
care se numea Uruk sau Erek, aşa cum apare în Biblie. Şi
atunci Marduk s-a folosit de acest eveniment ca o justifi­
care pentru a le da nemurirea regilor săi şi a pretinde şi mai
multă supunere din partea tuturor. „Dacă semizeilor le este
arătată poarta către nemurire, să se facă acelaşi lucru şi pen­
tru regii mei.” El a început să le spună faraonilor că putea
să le ofere trecerea către ceruri aşa cum îi fusese oferită şi
lui Ghilgameş. El a dictat ceea ce este cunoscut sub numele
de Cartea Morţilor, care constituia un ghid pentru regii care
doreau să ajungă pe „bărcile cereşti” şi să trăiască după moar­
te pe alte planete. În schimb, Ra le cerea supunea absolută.
 388 Michael Tellinger

Apoi a decretat că toţi regii trebuie să fie jumătate oameni şi

jumătate zei. „Fie ca regii din regiunea mea să fie copiii lui
Neteru, care să plece într-o călătorie după viaţă pe Nibiru.”
Viaţa de după moarte pe care o oferea Ra faraonilor
săi consta în privilegiul de a călători pe Nibiru şi de a trăi
acolo veşnic, la fel ca Anunnaki. Aceste afirmaţii nu trebuie
confundate cu raiul sau cu viaţa spirituală de după moar­
te, alături de Dumnezeul cu majusculă, Spiritul sau Fiinţa
Universală în care tot mai mulţi oameni au început să creadă
în ultimele secole. Viaţa de după moarte promisă de zeul Ra
era o realitate născocită în aria sa de referinţă şi pentru pla­
neta de pe care venise, însă el nu avea putinţa să-i învie pe
oameni din morţi şi să le ofere viaţa eternă. Acest privilegiu le
era rezervat numai celor mai importanţi Anunnaki. Tabletele
pe care Marduk / Ra le-a primit de la tatăl său, Enki, i-au
pus la dispoziţie multe puteri ca să conducă, dar nu i-au dat
cunoaşterea necesară ca să poată să-i învie pe oameni din
morţi. În ciuda neputinţei de a le oferi regilor viaţa de după
moarte, Ra a dictat scribilor săi Cartea Morţilor, subliniind
fiecare pas pentru „Ca să ajungă pe Duat... pe Scara Cerească
pentru a porni într-o călătorie spre planeta nepieritoare...
Cum să construiască mormintele cu faţa către răsărit.” Ca
partea a planului său rapid de expansiune, Marduk i-a in­
struit pe adepţii săi să invadeze alte ţinuturi din Abzu şi să
ia aurul de la locuitorii acestor ţinuturi, cei mai mulţi dintre
aceştia fiind adepţii fraţilor lui Marduk. Le-a ordonat regilor
săi să alipească toate aceste ţinuturi la Egipt. „Planul său era
să fie stăpânul celor patru regiuni.” Marduk a devenit atât
de obsedat şi de arogant, încât i-a spus fără niciun ocoliş lui
Enki: „Pământul este al meu ca să-l conduc”.
Nannar şi soţia sa, Ningal, se ocupau de Mesopotamia,
sau de Pământurile Vechi, care-i fuseseră desemnate lui
Enlil. Aceasta era cunoscută ca Prima Regiune şi deveni­
se foarte prosperă sub conducerea lor. Aveau douăsprezece
 Sclavii zeilor 389

festivaluri în fiecare an, fiecare dintre ele închinat câte unui

mare zeu Anunnaki. „Au fost construite altare şi sanctuare,
în care oamenii se putea ruga direct către zeii lor.” Prima
regiune se dezvolta rapid odată cu extinderea civilizaţiei.
Oamenii învăţau orice, rămânând credincioşi şi supuşi faţă
de zeii lor. Inannei îi plăcea să hoinărească prin ţinuturi ca
să vadă şi să analizeze felul în care progresau regiunile. I-au
plăcut „oamenii care locuiau pe câmpia superioară dintre cele
două fluvii.” Îi plăcea sunetul dialectului pe care-l vorbeau
aceşti oameni, care trebuie să fi fost diferit de al ei. Aceştia
erau Igigi, cei „care coborâseră din cer pe Pământ”, venind de
pe Lahmu (Marte). Ştiau totul despre frumoasa Inanna, dar
o numeau pe aceasta Ishtar. Acesta este motivul pentru care
Igigi sau Arienii s-au mutat la Răsărit, urmând-o : Inanna
în regiunea ei din Valea Indului, acolo unde au pus bazele
culturii şi limbajului indo-european.
Ne întoarcem în Sumer, acolo unde regatele se ro­
teau între oraşe, însă Marduk nu avea niciunul în Egipt. „În
Sumer... regalitatea se rotea între oraşe... În cea de-a doua
regiune, Ra nu permisese diversitatea, dorind să conducă sin­
gur.” Marduk era foarte apropiat de toţi Igigi care veniseră
pe Pământ după ce viaţa pe Marte nu mai fusese posibilă,
pentru că el le fusese comandant o lungă perioadă de timp.
Cei mai mulţi dintre cei care erau numiţi observatori prove­
neau din rândul Igigi, iar urmaşii acestora au devenit regii
Egiptului. Ra a mers mai departe şi s-a autoproclamat „Cel
mai bătrân din ceruri, primul născut care a ajuns pe Pământ...
Cel mai însemnat din timpurile recente.” El cerea ca toţi
preoţii să-l recunoască şi să-l laude prin imnuri. Destul de
interesant este faptul că aceste declaraţii nu conţineau nicio
minciună, el era tot ceea ce pretindea că este. Dar a exagerat,
iar lăcomia şi caracterul megaloman au devenit dominante.
A început să creadă în propria propagandă legată de
nemurire şi a afirmat că este mult mai puternic decât toţi
 390 Michael Tellinger

ceilalţi zei. Acest aspect al ADN-ului uman a fost ilustrat

de-a lungul istoriei de mii de lideri militari, preşedinţi şi dic­
tatori - o altă aducere amintere a provenienţei materialului
nostru genetic. Iată ce spunea Marduk despre sine: „Domn
al eternităţii, cel care a făcut lucrurile care durează veşnic, cel
care-i conduce pe toţi zeii... Cel care nu are egal... Ra, cel
care se află deasupra tuturor zeilor.” Nu înţeleg la ce se gân­
dea Marduk până la acest moment, probabil că îşi pierduse
facultăţile mintale. Oare Marduk se aştepta ca Anunnaki să
accepte pur şi simplu încercările sale atât de făţişe de a le fura
puterea? Dar lucrurile s-au agravat şi mai mult: s-a comparat
cu întregul panteon de zei, care-l includea pe Enlil, şi s-a
autoproclamat superior faţă de aceştia. Printre aceşti zei se
numărau: Enlil, Ninurta, Adad, Nannar, Utu, Nergal, Gibil
şi Ningishzidda.
Nu este de mirare că Anunnaki erau foarte îngrijoraţi,
dar şi înfuriaţi de comportamentul lui Marduk. Acesta de­
venise imprevizibil şi nu mai prezenta încredere. Aceasta era
o nouă cotitură în cadrul prezenţei Anunnaki pe Pământ.
Chiar şi tatăl său, Enki, l-a apostrofat, dându-şi seama că
iubitul său fiu depăşise orice limita şi că nu mai putea să-i jus­
tifice acţiunile în faţa lui Enlil. Este pentru prima oară când
îl auzim pe Enki mustrându-1 pe primul său născut: „Ce a
pus stăpânire pe tine? Cererile tale sunt de neimaginat”. Dar
Marduk era atât de prins în această cruciadă pentru putere
încât nu a putut fi adus cu picioarele pe Pământ, dacă ne este
îngăduit acest joc de cuvinte. El a spus că semnul său ceresc
era pe cale să se înalţe, ceea ce-i dădea puterea să conducă.
„Taurul Ceresc”, care era semnul lui Enlil, avea să fie înlocuit
de era Berbecului. Mai spunea că „cerurile vorbesc despre
supremaţia mea... vremea lui Ra se apropie, semnele nu pot
fi ignorate.” (Semnul Berbecului a ţinut din anul 2220 î.Hr.
Până în anul 60 î.Hr.) Este incredibilă încrederea nestrămu­
tată pe care o avea în semnele astale. Dar ceea ce a urmat avea
 Sclavii zeilor 391

să fie cea mai uimitoare cotitură dintre toate evenimentele

din viaţa omenirii, ceea ce i-a făcut pe Anunnaki să ia în
calcul posibilitatea ca destinul lui Marduk să fie într-adevăr
acela de a deveni conducătorul suprem al lumii. În mod ulu­
itor, există un sigiliu regal sumerian, sub forma unui cilindru,
datat în anul 2308 î.Hr., care celebrează intrarea sub semnul
Berbecului — Ra, care era semnul lui Marduk.
Şi astfel a început o perioadă de construire frenetică
a monumentelor cu rol de observator, de unde să fie prezise
sosirile zodiilor, perioadă care ajunge pânâ în anul 2038 î.Hr.
Această perioadă este corespunzătoare multor construcţii de
acest fel care au fost ridicate în întreaga lume ca să servească
acestui scop. Privirile tuturor urmăreau cerul, ca să vadă dacă
predicţia lui Marduk fusese corectă; de fapt, ei au comis o
greşeală în propriile previziuni. Înainte de a-şi da seama des­
pre schimbarea circumstanţelor, zeii depindeau de sprijinul
oamenilor de pe Pământ. Începuse războiul zeilor, în care
oamenii aveau să joace un rol esenţial. „După ce Anunnaki
s-au autoproclamat zei, au devenit dependenţi de sprijinul
oamenilor.” Aveau nevoie de un lider puternic în rândul oa­
menilor care să conducă armatele pământene împotriva lui
Marduk. Inanna a găsit un om care se numea Abrakad şi
care avea calităţile unui lider puternic. Enlil l-a înscăunat
rege, „cu coroană şi sceptru”, şi l-a botezat Sharru-kin sau
Regentul Drept. Lumea îl cunoaşte sub numele de Sargon I,
primul rege puternic al Akkadiei. Tăbliţele ne spun că un nou
oraş unificat, care găzduia coroana din pământurile vechi, a
primit numele de Agade (Akkad) şi astfel a început mare­
le imperiu akkadian sub conducerea lui Sargon I. Misiunea
sa era simplă: să asigure supunerea tuturor oamenilor din
Mesopotamia. Istoricii cunosc foarte bine uimitoarele cuce­
riri ale lui Sargon, iar în tăbliţe putem citi despre ceea ce
s-a întâmplat. „Toate pământurile din susul şi din josul mării
s-au supus tronului său.” Exista un motiv bun pentru care
 392 Michael Tellinger

Sargon avea atât de mult succes şi părea invincibil în lupte,

şi anume acela că Inanna pusese la dispoziţia armatelor lui
Sargon armele avansate ale Anunnaki. Avraam avea să treacă
printr-un şir de întâmplări asemănătoare în viitor. „Sharru-
kin a primit puterea din partea lui Enlil, iar Inanna i-a pus la
dispoziţie armele sale uimitoare pentru luptători.”
Marduk urmărea din Egipt manevrele de război pe
care le efectua Inanna. La momentul potrivit, el a atacat brusc
oraşul Babilon şi s-a stabilit acolo împotriva voinţei Inannei.
Până la urmă acesta era oraşul său. „Babilon, poarta către
zei... În locul turnului ridicaseră canale de scurgere şi ziduri...
Au construit reşedinţa celui mai mare dintre zei, Marduk.”
Aceasta este manevra şireată prin care Marduk şi-a dus ar­
mata de adepţi în mijlocul Primei Regiuni, inima Edinului,
în inima ţinuturilor lui Enlil. Însă Inanna a reacţionat rapid
şi decisiv. A atacat armatele lui Marduk cu toată forţa de
care dispunea şi le-a distrus pe locul unde se stabiliseră în
Babilon, distrugând şi cea mai mare parte a oraşului. „Cu
armele sale a adus moartea asupra adepţilor lui Marduk...
Sângele oamenilor a curs râuri pe Pământ, aşa cum nu se mai
întâmplase niciodată.” Trebuie să reţinem că zeii foloseau
oamenii, specia sclavă, pe post de infanterişti care trebuiau
să lupte şi să moară. Putem să analizăm acum poveştile din
primele scripturi ale Bibliei şi să înţelegem mai bine atunci
când citim că dumnezeu le-a poruncit lui Moise sau Avraam
să atace un anumit popor pentru că acesta era corupt şi rău
şi conspira împotriva lui dumnezeu. Oamenii luptau pur şi
simplu pentru Enlil şi împotriva adepţilor lui Marduk. Cum
altfel putem să explicăm această situaţie? Cărţile noastre de
istorie sunt scrise de către învingători şi, la acest nivel, Enlil
a fost acela care deţinea puterea asupra pământurilor biblice,
în vreme ce Marduk conducea ţinuturile Egiptului.
Marduk a fost înfrânt la Babilon şi a fost convins să
părăsească Edinul. Anunnaki au fost de acord „să aştepte
 Sclavii zeilor 393

fără violenţă adevăratele semne ale cerului”, care să arate

dacă într-adevăr sosise timpul pentru domnia lui Marduk,
zodia Berbecului. Marduk nu s-a întors în Egipt, iar po­
porul său a început să-l numească Amun - „Cel Nevăzut”.
Naram-Sin, nepotul marelui Sargon I, a fost numit noul rege
al Akkadiei şi Sumerului. Acestea au fost timpuri neclare în
istoria Pământului, pentru că toată lumea aştepta ca să se
întâmple ceva. Cel mai dorit lucru de către primii Anunnaki
era acela de a se întoarce pe Nibiru, dar încă nu sosise vre­
mea pentru acest lucru, întrucât munca de colectare a aurului
din America de Sud se afla la apogeu. Planul era acela de a
epuiza cantitatea de aur vizibilă şi apoi să plece. Dar timpul
le era potrivnic. În Răsărit, Inanna îşi făcea propriile pla­
nuri pentru preluarea conducerii planetei. Marduk şi Inanna
erau angajaţi într-un fel de dans premergător războiului,
fiecare dintre ei dând de înţeles că îşi doreşte să conducă
lumea. O situaţie ciudată a apărut atunci când Inanna şi-a
dat seama că poate să acţioneze. „În Prima Regiune, Enlil şi
Ninurta nu erau prezenţi, fiind plecaţi în ţinuturile de pes­
te ocean... În cea de-a Doua Regiune, Ra era plecat, fiind
ocupat să călătorească în alte ţinuturi.” Şi astfel Inanna a
acţionat pentru preluarea puterii asupra tuturor ţinuturilor.
„Inanna şi-a propus să preia toată puterea şi i-a cerut lui
Naram-Sin să cucerească toate pământurile.” Şi acesta a fă­
cut ceea ce i se ordonase, iar istoricii sunt la curent cu aceste
bătălii, din textele antice. Naram-Sin a înaintat prin toa­
te pământurile Sumerului şi Akkadiei, până în Egipt, şi a
preluat controlul. Însă a comis o greşeală fatală atunci când
şi-a condus armatele prin teritoriul interzis al lui Enlil -
Tilmun - acolo unde se afla portul spaţial, rezervat doar pen­
tru Anunnaki. Acesta este un exemplu despre cât de neclară
era situaţia în acele vremuri. Enlil a fost furios şi nu a pre­
getat să-i distrugă pe Naram-Sin şi pe armata acestuia şi a
ordonat chiar şi distrugerea Akkadiei. „Din ordinul lui Enlil,
 394 Michael Tellinger

Agade a fost înlăturată.” Tăbliţele spun că aceste evenimente

au avut loc în anul 1500 de când Anunnaki începuseră să
numere anii pământeni în locul Shar-ilor. Asta ar însemna
că evenimentele au avut loc în jurul anului 2300 î.Hr. Ne
aflăm în timpurile biblice, la scurtă vreme după apariţia lui
Avraam, iar dumnezeu le poruncise deja liderilor oamenilor
să atace şi să distrugă celelalte grupuri de oameni.
Devine evident cât de dezorientaţi trebuie să fi fost
pământenii. O specie apărută pe o planetă nouă, fără să
deţină controlul asupra propriul destin, controlată de un nu­
măr de zei care porunceau diverse lucruri şi care o trimiteau
la război împotriva vecinilor, oamenii nu aveau alte opţiuni
decât aceea de a respecta ordinele primite de la zeii brutali,
care nu aveau niciun fel de consideraţie faţă de viaţa umană.
Oamenii erau nişte simple piese de şah într-un joc al cuceri­
rii globale, jucat de către zeii Anunnaki. Confruntările dintre
zei i-au implicat aproape întotdeauna şi pe oameni, care nu
au cunoscut niciodată motivele pentru care purtau războa­
ie contra vecinilor. Dar, aşa cum vedem în Noul Testament,
acest tip de comportament era obişnuit. Acest gest inex­
plicabil de agresiune, al unui popor împotriva altui popor,
comandat de către dumnezeu, a stabilit un tipar de compor­
tament pentru toate conflictele umane viitoare. Omenirea,
care de-abia ieşea din epoca întunericului ca să păşească pe
drumul către civilizaţie, a perceput acest gen de activitate ca
fiind ceea ce trebuia făcut în mod obişnuit. Dumnezeu avea
să comande poporului său să invadeze şi să atace, oferindu-le
motivul că cei atacaţi erau corupţi şi răi şi că păcătuiseră în
faţa lui dumnezeu. Însă acest dumnezeu, care era diferit de
la un ţinut la altul, le cerea oamenilor supunerea totală, altfel
aveau să fie şi ei pedepsiţi. Această temere a condus la adora­
rea mai multor zei de către oamenii din ţinuturile biblice, în
vreme ce venerau un zeu anume, care-i conducea în luptă sau
care-i ocrotea de rele. Această adorare era pedepsită de către
 Sclavii zeilor 395

unii zei Anunnaki cu rang mai mare. Şi astfel vor continua

vreme de 3 000 de ani confruntările dintre popoarele biblice,
conduse de lupta pentru putere dintre zeii Anunnaki. Biblia
surprinde foarte frumos toate aceste evenimente, dar acum
dovezile indică precis că scrierile din această carte nu au ni­
mic de-a face cu mântuirea şi viaţa spirituală eternă alături
de Dumnezeul cu majuscula. Este mai degrabă o propagandă
meticulos orchestrată de către un număr de zei violenţi, care
nu erau nimic mai mult decât nişte oameni avansaţi, cu un
nivel de inteligenţă ridicat, care-i abuzau pe oameni pentru
folosul personal. Iar acest tip de comportament poate să fie
observat şi în prezent. În vreme ce unele dintre comunităţi
consideră că s-au ridicat deasupra acestui tip de comporta­
ment primitiv, este suficient să aruncaţi o remarcă asupra
religiei lor ca să observaţi reacţia.
Este posibil ca aceasta să fi fost cea mai importantă pe­
rioadă din toată istoria omenirii, pentru că această confuzie
care a domnit în rândul lumii cu privire la diferiţii zei a dat
tonul pentru apariţia diverselor religii pe care le găsim astăzi
în lume. Nu poate să existe un alt motiv plauzibil pentru acest
fenomen uimitor. Cum poate să fie explicată atlfel apariţia pe
o singură planetă a atâtor religii, într-un interval de timp atât
de scurt? Tăbliţe sumeriene oferă răspunsuri clare, la fel ca şi
textele Bibliei. Tot ce trebuie să facem este să dăm deoparte
frica de a citi această carte şi să o tratăm mai degrabă ca
pe o dovadă istorică a cărei scriere a fost comandată cu un
scop anume: acela de a-i manipula pe oameni spre un fana­
tism orbesc şi înfricoşător. Aşadar, dintr-o perspectivă pur
umană, primele războaie dintre oamenii au fost purtate din
considerente religioase, de către oamenii care erau controlaţi
de către diverşi zei. Putem să spunem fără să greşim că,
începând cu acele zile din jurul anului 3500 î.Hr., toate răz­
boaiele au fost purtate pe considerente religioase, combinate
cu nevoia de cucerire, pe care am moştenit-o genetic şi care
 396 Michael Tellinger

ne-a fost impusă încă de la începuturile existenţei noastre ca

specie. Vedem ieşind la iveală şi manifestându-se în compor­
tamentul nostru violent A D N - u l pe care l-am moştenit de la
Anunnaki. Uimitoarea dorinţă de a găsi pacea, manifestată
de omenire, arată că noi am fost creaţi genetic ca să fim mult
mai paşnici. Cei mai mulţi oameni care luptă pentru pace
reprezintă un fenomen fascinant. împreună cu marea noastră
capacitate de a fi înţelegători, devine discutabil dacă acest
comportament violent este un tipar caracteristic pe care l-am
împrumutat de la creatorii noştri sau un cod genetic care ne
face să ne comportăm astfel. Cu alte cuvinte, am fost crescuţi
ca să devenim violenţi sau comportamentul nostru violent
este determinat de o genă violentă? Şi astfel ne întoarcem la
discuţia naturii şi a educaţiei.
Tăbliţele de argilă par să fie de acord că lumea se afla
prinsă într-o stare de haos şi de confuzie. „După ce Marduk
a devenit Amun, regalitatea din cea de-a Doua Regiune
s-a disipat şi au domnit dezordinea şi confuzia... După ce
Agade a fost distrusă, în Prima Regiune domneau confu­
zia şi dezordinea... Regalitatea se afla în dezordine în oraşele
zeilor, mutându-se în oraşele oamenilor... Regalitatea se
schimba până în ţinuturile îndepărtate.” Situaţia a degene­
rat atât de mult încât Enlil a trebuit să-l consulte din nou
pe Anu, aflat pe îndepărtata planetă Nibiru, ca să stabileas­
că felul în care trebuia tratată această situaţie. A fost numit
un nou rege în oraşul Ur, care să devină pacificatorul şi „să
pună capăt violenţei şi conflictelor... iar prosperitatea să fie
reinstaurată în toate ţinuturile.” Numele acestui rege era
Ur-Nammu - „Păstorul cel drept”. Enlil a avut un vis foarte
elocvent despre sosirea zodiei Berbecului şi preluarea contro­
lului asupra lumii de către Marduk. L-a afectat atât de mult,
încât i-a pus pe preoţii săi să ţină cerurile sub observaţie ca
să vadă semnele noii zodii. Între timp, Marduk a continuat
să meargă din ţinut în ţinut ca să le spună oamenilor despre
 Sclavii zeilor 397

supremaţia sa, câştigând un sprijin masiv din partea pămân­

tenilor supuşi şi temători. Fiul său, Nabu, îl ajuta în procesul
de înrobire a cât mai multor oameni prin intermediul fricii.
Războaiele au reînceput: „Conflictele reapăruseră între locu­
itorii de la Vest şi locuitorii de la Est.” Pare o scenă desprinsă
din secolul al XX-lea, indicând faptul că nu s-au schim­
bat prea multe lucruri în ultimii 4 000 de ani. Ur-Nammu
a murit într-un accident al carului cu care se deplasa şi a
fost înlocuit de Shulgi. „Shulgi era foarte violent şi dornic
de luptă.” La acest moment, oamenii nu par să fi avut nevoie
de prea multe încurajări din partea zeilor ca să pornească la
război; oamenii au început să-i imite pe zei. Potrivit unor
texte, Shulgi era un adevărat tiran, fiind înzestrat şi pentru
câmpul de luptă, dar şi cu putere de convingere, pentru că a
reuşit să o seducă pe frumoasa zeiţă Inanna. Acest lucru indi­
că faptul că încă de acum 4 300 de ani femeile erau atrase de
bărbaţii puternici. Pe cât de prostească pare această afirmaţie,
pe atât de multe dovezi istorice există care să susţină acest
comportament social. Acest comportament al femeilor poate
fi înfrânt prin analizarea codului genetic, care o programează
pe femeie să aleagă cel mai puternic bărbat, care va asigura
cel mai probabil supravieţuirea urmaşilor pe care-i vor avea.
Şi astfel Shulgi şi-a folosit puterile ca să cucerească pămân­
turi şi femei. „S-a autoproclamat mare preot în Nibru-ki,
iar în Unug-ki a căutat plăcerile carnale alături de Inanna...
I-a înrolat în armata sa pe luptătorii din munţi... A cucerit
ţinuturile din Vest... A ignorat caracterul sacru al Centrului
de Control al Misiunii.” Din nou, un rege uman arogant a
făcut greşeala de a nesocoti zona interzisă care-i aparţinea
lui Enlil. „Încă o dată conducătorii regiunii au nesocotit
graniţele... Marduk este izvorul tuturor necazurilor”, i-a spus
mânios Enlil lui Enki.
Întâlnim din nou amestecul uimitor dintre mit şi isto­
rie. Enlil avea nevoie să găsească un lider uman credincios,
398 Michael Tellinger

supus şi puternic pe care să-l pună în calea haosului şi a ar­

matei crescânde de pământeni, condusă de Marduk. Nu a
trebuit să caute foarte mult până a descoperit unul dintre
cele mai enigmatice personaje ale Bibliei. Părintele tuturor
viitorilor regi biblici: Avraam, părintele credinţelor evreieşti,
creştine şi musulmane. Sumerienii îl numeau Ibruum, iar
musulmanii îl numeau Ibrahim. Era un om puternic şi avea
toate atributele ca să conducă armata lui Enlil. Venise vre­
mea ca Enlil să înceapă să folosească unele dintre tacticile pe
care le folosiseră şi ceilalţi zei Anunnaki şi să-i folosească pe
oameni ca pe soldaţii săi. Principalul scop al lui Avraam era
acela de a apăra portul spaţial. „Ibruum era un urmaş princi­
ar, viteaz şi care cunoştea tainele preoţiei... Enlil i-a ordonat
lui Ibruum să meargă să protejeze locurile sacre, de unde ur­
cau şi coborau carele." Dar, la scurtă vreme după ce Avraam
a plecat din Harran pentru a pune în practică însărcinările
primite de la Enlil, Marduk a apărut ca să-i agite pe oameni
şi să provoace dezordine. Astfel de incintări şi de dezordi­
ne i-au ademenit pe Avraam şi pe nepotul acestuia, Lot,
să devină spioni ai zeului Enlil şi să-i raporteze activităţile
pe care le întreprindeau Marduk şi adepţii acestuia. Să ne
imaginăm gradul de confuzie care domnea în rândul bieţilor
oameni ignoranţi din acele vremuri: un zeu cerea supunere,
altul ameninţa cu pedepse şi răzbunări pentru nesupunere.
Nu este de mirare că Biblia este o carte care creează confuzie,
vorbind despre conflictul continuu şi războiul dintre triburi­
le de oameni, pentru că în realitate aceste triburi aparţineau
unor zei diferiţi şi erau comandate şi controlate de aceşti zei
diferiţi.
Aflăm acum că principalii protagonişti ai războaielor
sfinte din Biblie erau adepţii lui Enlil care luptau împotri­
va celor conduşi de Marduk. Ambii erau la fel de stricţi şi
de brutali în aplicarea pedepselor şi recompenselor pentru
adepţii lor umani. Acestea erau timpuri grele pentru zeii
 Sclavii zeilor 399

Anunnaki. Noua specie sclavă pe care o creaseră ca să-i ajute

să obţină aurul devenise acum unealta lor de luptă. Marduk
se angajase deja pe un drum fără întoarcere. I-a adunat pe
toţi zeii Anunnaki în iubitul său Babilon, ca aceştia să-l nu­
mească noul conducător al planetei Pământ. „În templul casei
mele să se adune toţi zeii Anunnaki şi să-mi accepte dom­
nia.” Este evident că ceilalţi au fost oripilaţi de pretenţiile lui
Marduk, şi Enlil a cerut de îndată o consfătuire a bătrânilor.
„Enlil i-a chemat, iar Consiliul să aibă loc în faţa unei mari
adunări.” Toţi cei prezenţi au fost de acord că de data aceasta
Marduk mersese prea departe şi toţi erau nemulţumiţi de
situaţia tensionată. Nimeni nu ştia ce trebuia făcut sau cum
să răspundă situaţiei date. „Acuzaţiile erau dure, incriminări­
le au umplut camera.”
Enki a fost singurul care a considerat că soarta a fost
aceea care i-a adus în această situaţie şi că poate nu ar trebui
să se opună sorţii, ci mai degrabă să accepte ridicarea la pu­
tere a lui Marduk. „Nimeni nu poate să prevină ceea ce vine,
să acceptăm supremaţia lui Marduk.” Marduk se stabilise
în Babilon şi preluase controlul asupra întregii lumi cunos­
cute în timpurile biblice, care includea Egiptul, Israelul,
Canaanul, Asiria, Akkadia şi Sumerul. Mai existau doar câ­
teva enclave Anunnaki care nu erau supuse violentului zeu
Ra sau Marduk, care astăzi este cunoscut în cea mai mare
partea a lumii ca zeul iubirii. Ce ironie, nu-i aşa? Au existat
multe discuţii şi deliberări cu privire la tipul de acţiuni care
trebuia îndreptată către Marduk. În cele din urmă, Anunnaki
au hotărât că exista o singură cale pentru a-l opri pe Marduk:
să fie distruse toate oraşele sale, împreună cu locuitorii care
se aflau în ele.
Avraam devenise un general loial şi de încredere al ze­
ului Enlil şi avea la dispoziţie cele mai bune care de luptă şi
cei mai buni cai. Avraam a purtat multe lupte în numele lui
Enlil, cele mai multe pentru apărarea portului din Sinai, care
 400 Michael Tellinger

se afla dincolo de graniţele care-i despărţeau pe oameni de

Anunnaki. Enlil l-a recompensat cu tot felul de bogăţii, care
includeau „pământ atât cât putea să cuprindă privirea”, aur,
vaci şi oi şi alte bunuri care l-au transformat în cel mai bogat
om al vremurilor sale. Pentru această sarcină, Avraam avea
la dispoziţie 380 de soldaţi foarte bine antrenaţi şi echipaţi.
Armele care i-au fost puse la dispoziţie de către zei erau atât
de uimitoare, încât un mic grup de luptători putea distruge o
armată de zece mii de oameni în doar câteva ore.
Astfel Avraam a devenit nu numai cel mai bogat om
de pe Pământ, ci şi cel mai respectat şi mai temut. Există mai
multe pasaje în Biblie în care regii şi preoţii vin la Avraam
ca să-i ceară bunăvoinţa sau mila. Ei fac referire la strânsele
legături pe care acesta le avea cu dumnezeu şi îi reamintesc
să nu uite faptele bune pe care le-au făcut pentru el atunci
când dumnezeu va dori să-i pedepsească. Toată lumea era
înspăimântată de zeul violent, care ştim că nu era altul decât
Enlil, comandantul suprem al Anunnaki de pe Pământ, a că­
rui comandă era ameninţată de tânărul său nepot, Marduk.
În Biblie, putem citi în câteva rânduri despre îngerii care au
venit la Avraam şi l-au întrebat despre comportamentul oa­
menilor din diverse oraşe. În mod evident, Avraam şi nepotul
său erau folosiţi pe post de spioni ca să strângă informaţii
despre activităţile desfăşurate de adepţii lui Marduk. Două
dintre oraşele descrise detaliat în Biblie erau Sodoma şi
Gomora. Am explicat deja evenimentele care au dus la dis­
trugerea acestor două oraşe, dar acum înţelegem mai bine ce
s-a întâmplat. Acestea sunt numai două dintre oraşele care se
aflau sub controlul lui Marduk. De aici, îşi trimitea oamenii
ca să preia controlul asupra aşezărilor de pe Pământ, inclusiv
portul spaţial al lui Enlil.
Şi astfel, după dezbateri îndelungate pe care Anunnaki
le-au purtat în camera lui Enlil, a fost luată decizia de a folosi
„armele terorii” asupra tuturor adepţilor lui Marduk. Foarte
 Sclavii zeilor 401

asemănător cu atacurile preventive declanşate de Statele

Unite ale Americii împotriva Irakului, pentru a anticipa nişte
atacuri mortale din partea presupusului inamic. Nu este iro­
nic că după 4 200 de ani aceeaşi parte a lumii a fost implicată
într-un război groaznic? Şi astfel, zeii Anunnaki au folosit
aceste arme ale terorii împotriva lui Marduk. Dacă privim
zona geografică, toate aceste informaţii capătă mai mult
înţeles. Marduk era conducătorul Egiptului, iar peninsula
Sinai, pe care se găsea portul virtual, se afla la est de Egipt,
în vreme ce Sodoma şi Gomora se aflau la nord de Sinai,
poziţionate perfect pentru a găzdui lansarea unui atac împo­
triva portului spaţial al lui Enlil. Aşadar, nu ar trebui să fim
surprinşi că îngerii au venit să-l viziteze pe Avraam cu puţin
timp înainte de a începe distrugerea, ca să adune informaţii
despre locuitorii acestor oraşe şi despre felul în care aceştia
„conspirau împotriva lui dumnezeu”. Acţiunile oamenilor au
fost descrise în Biblie ca fiind corupte şi diabolice, iar Avraam
şi-a arătat latura umană, pledând pentru salvarea vieţilor oa­
menilor virtuoşi din aceste oraşe. Cunoaştem restul poveştii,
îngerii merg în oraş, vorbesc cu Lot, sunt înconjuraţi de
cetăţenii care suspectează că aceşti îngeri au venit pentru a-i
omorî şi oraşele sunt distruse de nişte explozii incerdibile
care o transformă pe soţia lui Lot într-un „stâlp de sare”, ceea
ce înseamnă că, de fapt, a fost vaporizată.
Evenimentele descrise de tăbliţele de argilă sunt chiar
mai dramatice, dar au de-a face cu exact aceeaşi situaţie. Enki
a fost singurul care s-a opus acestei acţiuni îngrozitoare, spu­
nând „Ceea ce este sortit să se întâmple nu va fi împiedicat
de hotărârea voastră”, fapt ce indică din nou credinţa fermă a
Anunnaki într-o înaltă putere spirituală, care includea soarta
şi destinul. Cei care au fost desemnaţi să „ducă la îndeplinire
misiunea diabolică” au fost Ninurta, fiul lui Enlil şi Nergal,
fiul lui Enki. Şi acum avem şi identitatea celor doi îngeri care
l-au vizitat de Avraam. Aceeaşi îngeri care au pornit apoi
 402 Michael Tellinger

spre Sodoma, ca să-l distrugă cu armele nucleare. Şi din nou

mitologia întâlneşte istoria, numai că de data aceasta avem o
trimitere directă către nume şi locuri reale. Dacă vă încredeţi
într-una, atunci va trebui să vă încredeţi şi în cealaltă, cu
excepţia faptului că tăbliţele sumeriene oferă mult mai multe
detalii care au fost omise în Biblie, atunci când a fost compi­
lată 2 500 de ani mai târziu.
Armele mortale au fost luate din locurile secrete,
iar Enlil le-a arătat tinerilor Anunnnaki „cum s-au tre­
zit armele din somnul lor”. Au fost avertizaţi că oraşele
trebuie salvate şi că oamenii drepţi din aceste oraşe nu
trebuie să piară. Partea cea mai importantă a tăbliţei,
care susţine ipoteza mea că Avraam era un spion
de-al lui Enlil, este aceea în care Enlil le spune celor doi
luptători „să se asigure că Avraam este prevenit dinainte”.
Mulţi învăţaţi din trecut au susţinut că armele folosite pen­
tru distrugerea Sodomei şi Gomorei trebuie să fi fost arme
nucleare. Aceste afirmaţii sunt sprijinite nu numai de des­
crierile consecinţelor pe care le găsim în Biblie, ci şi de
explicaţiile detaliate din tăbliţele de argilă. Sunt dezvăluite
chiar şi numele pe care Nergal le dăduse acestor arme îna­
inte de a le dezlănţui: „Cel fără rival; Flacăra Arzătoare; Cel
care dărâmă totul; Cel care topeşte munţii; Vântul care ca­
ută capătul lumii; Cel care nu cruţă pe nimeni” şi cea mai
importantă dintre toate „Vaporizatorul tuturor fiinţelor vii”,
În total erau şapte arme cu ajutorul cărora va fi dus la înde­
plinire masacrul. După ce au început distrugerile, tăbliţele
ne spun că „numărul anilor era o mie şapte sute şi treizeci şi
şase”, ceea ce înseamnă că evenimentele au avut loc în anul
2064 î.Hr., spre finalul vieţii lui Avraam. Din tăbliţe reiese că
Enki era îngrozit de acţiunile lui Enlil şi a scris: „În acea zi,
în acea zi sortită, Enlil i-a dat semnalul lui Ninurta”.
Ninurta şi Nergal au început să bombardeze. Tăbliţele
descriu detaliat cum „locuitorii muntelui au fost topiţi
 Sclavii zeilor 403

într-o clipită... Pietrele au fost transformate într-un şuvoi...

Pământul s-a cutremurat şi s-a năruit, iar cerurile s-au în­
tunecat... din toate pădurile rămăseseră doar trunchiuri.”
Pentru cei care au văzut poze de după o explozie nucleară,
aceste cuvinte reprezintă o descriere perfectă. Sunt asemănă­
toare şi cu descrierile biblice. De acolo au zburat către „valea
verde în care Nabu îi convertea pe oameni”. Nabu era fiul lui
Marduk şi reprezenta una dintre ţinte. Acolo au mai anihi­
lat încă cinci oraşe şi, aşa cum se spune în Biblie, „cu foc şi
pucioasă au fost răsturnaţi, tot ceea ce trăia a fost vaporizat”.
Ceea ce a urmat este descris ca o tipică „furtună nu­
cleară”, care a presupus întunecarea cerurilor, vânturi extreme
care suflau cu sute de kilometri pe oră, împrăştiind nori de
praf nuclear mortal. „Întunericul din ceruri aducea un vânt
dăunător... Soarele de la orizont a fost ascuns de întuneric.”
Trebuie să reţinem că aceste cuvinte au fost scrise înainte
ca primul cuvânt al Bibliei să fi fost aşternut pe hârtie. Este
foarte dificil să ne imaginăm că descrierile din Biblie provin
din altă sursă decât cea a evenimentelor care au inspirat şi
scrierea tăbliţelor sumeriene. Incredibilele descrieri nucleare
continuă: „În noapte o lumină a trecut pe la marginile ceru­
lui... Peste tot pe unde a ajuns, a împrăştiat moartea fără milă”.
Anunnaki erau uluiţi de proporţiile distrugerilor. Vântul nu­
clear ducea praful otrăvitor peste tot şi în toate direcţiile. Nu
exista niciun loc unde să te ascunzi; praful sau „vântul nefast”
intra în fiecare ascunziş şi crăpătură, îndreptându-se cu rapi­
ditate spre Sumer, acolo unde-şi stabiliseră baza Anunnaki.
„Nicio uşă nu-l putea ţine afară, nicio boltă nu-l putea întoar­
ce.” Ninurta şi Nergal au trimis un mesaj urgent către Enlil
şi Enki: „Fugiţi! Fugiţi! Spuneţi-le tuturor”. Aceste cuvinte
dramatice au fost urmate de alte descrieri ale efectelor pe
care vântul nefast le avea asupra oamenilor pe care-i întâlnea
în cale. „Pe străzi, corpurile erau adunate în grămezi... tusea
şi flegma umpluseră piepturile, gurile erau pline de scuipat şi
 404 Michael Tellinger

de spume... Gurile erau inundate de sânge... vântul călăto­

rea de la vest către est, pe deasupra munţilor şi a câmpiilor.”
Aceste cuvinte aruncă o lumină asupra adevărului mult mai
îngrozitor a acestui eveniment biblic. Anunnaki nu foloseau
numai arme nucleare, ci şi arme biologice.
Evenimentele îngrozitoare din trecutul apropiat,
atunci când Irakul a fost acuzat de deţinea armelor de distru­
gere în masă, au avut de-a face în special cu armele biologice.
Este tragic faptul că în secolul al XX-lea am asistat la un
număr de atacuri în care au fost folosite arme biologice, iar
tăbliţele de argilă descriu cu acurateţe ce s-a întâmplat în
timpurile trecute cu oamenii care au căzut victime unor ast­
fel de atacuri. Cădeau în locurile în care stăteau; pielea le
era arsă sau acoperită de plăgi groteşti, gurile se umpleau cu
sânge şi se sufocau cu propria salivă. Nu există nicio îndoia­
lă că aceste mărturii antice sunt descrierile groteşti ale unui
război biologic. Cum este posibil ca o tăbliţă de argilă, veche
de 4 000 de ani, să fi descris asemenea evenimente dacă ele
nu ar fi avut loc? Este foarte greu de crezut şi improbabil ca
un scrib să-şi fi imaginat toate aceste lucruri. Acest nivel de
tehnologie precede Evul Mediu cu 3 000 de ani, iar acolo
sabia şi calul erau principalele arme. Judecaţi singuri ca să
determinaţi care era adevărata însemnătate a acelor descrieri
biblice şi sumeriene. „Tot ceea ce trăia înainte murise, oa­
menii şi vitele pieriseră deopotrivă... Apele erau otrăvite...
Toată vegetaţia era distrusă.” Şi atunci a avut loc miracolul
pe care Enlil îl văzuse în vis cu ceva timp înainte de aceste
evenimente. Toate pământurile au fost acoperite şi distru­
se de vântul nefast care bătea de la vest la est. Cu excepţia
Babilonului, „acolo unde Marduk îşi declarase supremaţia şi
care a fost cruţat de vânturile dăunătoare”. Enlil şi ceilalţi
Anunnaki au înţeles acest lucru ca pe un miracol. În cele
din urmă, au hotărât că „supremaţia lui Marduk era predes­
tinată.” În ochii lor nu exista o altă explicaţie posibilă şi au
 Sclavii zeilor 405

hotărât să se disperseze ca să-l lase pe Marduk să conducă.

Anunnaki şi-au arătat din nou latura spirituală, dezbătând
din nou relaţia dintre soartă şi destin şi felul în care acestea
le-au modelat şederea lor pe Pământ. Oboseala lor răzbate
de dincolo de cuvinte, concentrându-se pe finalizarea misiu­
nii de găsire a aurului şi de întoarcere pe Nibiru. Deşi Enlil
şi Enki fuseseră comandanţi energici şi vibranţi la sosirea lor
pe Pământ, ciclurile anuale scurte îi îmbătrâniseră şi pe ei. Se
pare că nu mai aveau energie pentru a continua să se certe.
Făcuseră ceea ce trebuia făcut pe spatele speciei sclave. Însa
acum venise timpul să plece acasă.
Anii care au urmat au fost tensionaţi şi dificili pentru
oamenii care au supravieţuit. Vechile scrieri biblice sunt pline
de necazuri şi durere pentru triburile umane, care se găseau
sub dictatura brutală a lui Marduk. A controlat rasa umană
cu îndemânare şi cu şiretenie, obligând-o să se închine unui
singur zeu, lui însuşi. În Biblie este cunoscut ca dumnezeul
violent şi este exact ceea ce a şi devenit. Ca şi cum anii mulţi
de care a avut nevoie ca să preia controlul asupra planetei
l-au făcut să devină mai aspru. Nu avea aceeaşi bunăvoinţă
faţă de oamenii pe care o afişase de-a lungul anilor tatăl său,
Enki. Diverşii semizei pe care oamenii îi veneraseră în anii
anteriori au început să dispară sub presiunea lui Marduk, iar
lumea a fost transformată într-o societate monoteistă. A de­
venit singurul zeu pe care oamenii aveau voie să-l venereze.
Cerea sacrificii în aur, mâncare, animale sau chiar oameni.
Civilizaţia antică aztecă din America de Sud şi strămoşii
acestei culturi aveau o ceremonie brutală în cadrul căreia ini­
mile erau extrase încâ bătând din corpurile victimelor. 20 000
de prizonieri au fost ucişi ca un sacrificiu oferit zeului aztec.
Nu există niciun motiv pentru care să putem considera că au
făcut acest lucru din propria voinţă. Între vechile civilizaţii
şi zeii acestora existau contacte frecvente. Acţiunile lor re­
prezentau răspunsul direct al unei porunci stricte primite de
 406 Michael Tellinger

la zeul lor. În majoritatea culturilor antice au existat obice­

iuri care îţi dădeau fiori. Aceste obiceiuri barbare au ieşit la
suprafaţă numai după ce Marduk a preluat controlul com­
plet asupra planetei, în jurul anului 2064 î.Hr., şi au durat
mult timp în era creştină, până în Evul Mediu întunecat,
incluzând şi puterea brutală a catolicilor, manifestată prin
cruciadele din secolele XI-XII d.Hr.
Aceasta este povestea, acum trebuie să stăm şi să res­
pirăm adânc ca să absorbim toate aceste informaţii şi să ne
punem următoarea întrebare capitală: Ce naiba se întâmplă?
Am fost minţiţi de-a lungul întregii noastre vieţi? Este po­
sibil ca rasa omenească să fie atât de proastă şi de ignorantă
încât să poată fi exploatată atât de mult timp? Răspunsul la
aceste întrebări este DA. Nu trebuie să ne întoarcem în timp
pentru ca să asistăm la înclinaţia oamenilor de a urma un
dictator brutal în număr cât mai mare, indiferenţi la pro­
pria lor stare de ignoranţă. Hitler, Stalin, Mao şi Bush
sunt doar câteva dintre exemple foarte cunoscute ale fe­
lului în care oamenii vor urma un lider despre care cred că-i
va proteja şi că-i va face mai puternici decât duşmanii lor.
Însă acum urmează întrebarea evidentă pe care trebuie să o
punem: „Unde sunt Anunnaki? Unde se găsesc în prezent
Enlil şi Enki şi Marduk? Sunt încă pe Pământ sau au ple­
cat? Joacă vreun rol în confuzia care se găseşte în mintea
oamenilor moderni?” Aceste întrebări reprezintă garanţia
unui studiu extins şi ar putea constitui subiectul unei cărţi
de sine stătătoare. Voi îndrăzni să spun următoarele: dacă ai
abandonat o insulă paradiziacă pe care ai locuit multă vreme
din cauza unui dezastru ecologic, nu ţi-ai dori să te întorci
la un moment dat ca să vezi cum şi-a revenit şi s-a dezvol­
tat în absenţa ta? Este o posibilitate foarte solidă ca multele
reperări ale OZN-urilor să aibă legătură cu străvechii noştri
creatori, care verifică progresul urmaşilor lor. Am atins un
nivel de dezvoltare sau poate chiar şi de evoluţie destul de
 Sclavii zeilor 407

diferită pe această planetă. Unele culturi sunt înrădăcinate

în obiceiuri vechi de mii de ani, trăind în adâncul păduri­
lor ecuatoriale, fără să arate vreun semn al progresului, în
vreme ce altele culeg probe de pe Marte şi clonează forme
de viaţă. Pământul de astăzi este un loc foarte diferit faţă
de cum era acum 1 000 de ani. Aşadar, dacă presupunem că
Anunnaki au părăsit Pământul acum 1 000 de ani, nu ar fi
înţelept pentru ei să apară pe această planetă în starea actuală
de confuzie religioasă şi culturală. Probabil că am încerca să-i
distrugem în timp ce s-ar pregăti să aterizeze ca să încerce
să ne spună că „ei” au fost de fapt „creatorii” noştri. Încearcă
să ne ajute sau să ne ghideze? Nimeni nu poate şti. Aceasta
este o lecţie importantă pe care ar trebui să o învăţăm cu
toţii. Felul arogant în care tratăm preţioasele cunoştinţe din
trecutul nostru îndepărtat ne-a prelungit anii de ignoranţă.
Pe cât de inteligenţi considerăm că suntem, tot nu ştim cine
suntem, de unde venim şi de ce ne aflăm pe această planetă
singuratică, numită Pământ. Dacă ne vom păstra minţile des­
chise, nu putem decât să evoluăm ca specie, permiţându-ne
să o facem mai repede, atât fizic, cât şi spiritual. Pentru că
doar atunci vom fi în stare să ne alăturăm comunităţii uni­
versale a fiinţelor, devenind una cu Marele Spirit Universal,
creatorul universului şi al tuturor lucrurilor care se găsesc în
el. Cred că suntem pe cale să facem acest pas evoluţionar, dar
depinde de noi ca specie să-l ducem până la capăt. Şi, pe ca­
lea evoluţiei şi iluminării noastre, trebuie să ne reamintim tot
timpul că, deşi ne aflăm în această stare primitivă a minţii,
lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
SI RECOMANDĂRI DE LECTURĂ

Balter, Michael. The Goddess and the Bull: Journey to the

Dawn of Civilization. New York: Free Press, 2004.
Bramley, William. Gods of Eden. New York: Avon, 1993.
Branigan, Keith, ed. Atlas of Archaeology. New York: St.
Martin's Press, 1987.
Budge, Sir Wallis. Cleopatra's Needles and Other Egyptian
Obelisks. First published 1926.
Carus, Paul. The Gospel of Buddha. First published 1894.
Casson, Lionel. Ancient Egypt. New York: Time-Life
Books, 1966.
Ceram, C. W. Gods, Graves & Scholars. New York: Knopf, 1956.
***, A Picture History of Archaeology. London, England:
Thamcs & Hudson, 1958.
Coe, Michael D. Breaking the Maya Code. London, England:
Thames & Hudson, 1992.
Daniken, Erich von. According to the Evidence: My Proof of
Man's Extraterrestrial Origins. London, England: Souvenir Press
Ltd, 1977.
***, Return to the Stars: Evidence of the lmpossible. London,
England: Souvenir Press Ltd, 1968.
Dawkins, Richard. The Selfish Gene. Oxford, England:
Oxford University Press, 1989.
El Shammaa, Bassam. Quest for the Truth: Discovering the
Second Sphinx. Amazon Digital Services, 2011.
Fagan, Brian. Time Detectives: How Archaeologists Use
Technology to Recapture the Past. New York: Simon &Schuster, 1995.
Filotto, Giuseppe. The Face on Mars. Self-published, 1995.
Gibson, McGuire. „The Planet That Stalked the Earth.”
New Scientist, September 18,2004.
 Gilbert, Adrian Geoffrev, and Maurice M. Cotterell. The
Mayan Prophecies: Unlocking the Secrets of a Lost Civilization.
Shaftesbury, England: Element Books Ltd, 1995.
Gould, Stephen Jay, ed. The Book of Life, London, England:
Random House UK, 1993.
Gregorietti, Guido. Jewelry Throngb the Ages. New York:
Crescent Books, 1974.
Gribbin, John. In Search of the Edge of Time: Black Holes,
White Holes, Worm Holes. New York: Penguin Books, 1998.
Gros de Beler, Aude. Tutankhamun. London, England:
Grange Books, 2004.
Hancock, Graham. Fingerprints of the Gods. New York:
Three Rivers Press, 1996.
Hancock, Graham, and Robert Bauval. Keepers of Genesis:
The Quest for the Hidden Legacy of Mankind. Toronto, Canada:
Random House of Canada Ltd, 1997.
Hancock, Graham, Robert Bauval, and John Grigsby. The
Mars Mystery: A Tale of the End of Two Worlds. n.p.: Michael Joseph
Ltd, 1998.
Hanson, L. Taylor. He Walked the Americas. London,
England: Legend Press, 1994. First published 1972.
Hawkes, Jacquetta. The Atlas of Early Man. New York: St.
Martin's Press, 1976.
Hoyle, Fred, and Chandra Wickramasinghe. Our Place in the
Cosmos, new ed. Phoenix, Ariz.: Phoenix Publishing Group, 1996.
Hughes, Graham. The Art of Jeiuelry. New York: Gallery
Books, 1984.
Inskeep, R. R. The Peopling of Southern Africa. New York:
Barnes & Noble, 1979.
Jones, Steve. The Language of Genes. New York Doubleday, 1994.
Iordan, Michael. The Encyclopedia of Gods. London, England:
Kyle Books, 1995.
Koran. Translated by N. J. Dawood. New York: Penguin
Classics. First published 1956.
 Kramer, Samuel Noah. Cradle of Civilization. New York:
Time-Life, 1969.
Mangold, Tom, and Jeff Goldberg. Plague (Wars: The
Terrifying Reality of Biological Warfare. New York: St. Martin's
Press, 2000.
The Merck Manual of Diagnosis and Therapy. Rahvvav, N. J.:
Merck, multiple dates.
Milton, Richard. The Facts of Life: Shattering the Myths of
Darwinism. London, England: Corgi, 1992.
***, Forbidden Science: Suppressed Research That Could Change
Our Lives. n.p.: Fourth Estate Classics House, 1995.
Mutwa, Credo. Indaba My Children: African Folktales. New
York: Grove Press, 1999.
Nardo, Don, ed. Ancient Greece. Farmington Hills, Mich.:
Greenhaven Press, 2001.
Neret, Gilles, ed. Descriptions of Egypt (Icons). Berlin,
Germany: Taschen, 2001.
Notovitch, Nicolas. The Unknown Life of Jesus Christ. First
published 1890, by R. F. Books.
Parrinder, Geoffrey. Illustrated History of World Religions.
Worthing, England: Littlehampton Book Services Ltd, 1983.
Reader's Digest Association. The World's Last Mysteries.
New York: Reader's Digest Association, 1977.
Reeves, Nicholas, and Richard H. Wilkinson. The Complete
Valley of the Kings. London, England: Thames & Hudson, 1996.
Ridley, Matt. Nature via Nurture: Genes, Experience, and
What Makes Us Human. n.p.: Hardcover, 2003.
Roerich, Nicolas. Heart of Asia. First published 1930, by
Roerich Museum Press.
Rosenthal, Renate. Jewellery in Ancient Times. Worthing,
England: Littlehampton Book Services Ltd, 1973.
Sagan, Carl. Billions and Billions: Thoughts on Life and Death
at the Brink of the Millennium. New York: Ballantine Books, 1998.
 Scheub, Harold. A Dictionary of African Mythology: The
Mythmaker as Storyteller. New York: Oxford University Press USA,
2000.
Seligman, C. G. Races of Africa. Oxford, England: Oxford
University Press, 1961.
Sitchin, Zecharia. Genesis Revisited. New York: Avon, 1990.
**", Tbe Lost Book of Enki. Rochester, Vt.: Inner Traditions /
Bear & Company, 2002.
***, The Lost Realms. New York: Avon, 1990.
***, The Stairway to Heaven. New York: Avon, 1983.
***, The 12th Planet. New York: Avon, 1978.
***, The Wars of Gods and Men. New York: Avon, 1995.
***,When Time Began. SantaFe,N.M.: Bear &Company, 1994.
Soustelle, Jacques. Ihe Daily Life of the Aztecs. New York:
Macmilkn, 1964.
Taber's Cyclopedic Medical Dictionary. Philadelphia, Pa.: F.
A. Davis Co, multiple dates.
Talmud Jmmanuel. Edited by Eduard Albert Meier. 4th ed.
Tulsa, Okla.: Steelmark Llc, 2007.
Thiering, Barbara. Jesus of the Apocalypse, reprint ed. New
York: Doubleday, 1996.
***, Jesus The Man: A New Interpretation from the Dead Sea
Scrolls. New York: Doubleday, 1992.
Thompson, Richard. Alien Identities: Ancient insights
into Modern UFO Phenomena. Alachua, Fia.: Govardhan Hill
Publishing, 1993.
Tyldesley, Joyce. The Private Lives of the Pharaohs. London,
England: Channel 4 Books, 2000.

Pagini de internet

Cunoaştere esoterică şi ascunsă

The Big Eye: Bigeye.com
Deliriums Realm Essays on Good and Evil: Deliriumsrealm.com
 Illuminati Conspiracy Archive: Conspiracyarchive.com
Library of Halexandria: Halexandria.org
Modern Science, Ancient Knowledge: Ancientx.com
Purging Talon: Purgingtalon.com
Xfacrs Research: Xfacts.com

Istorie şi cultură
Academy for Ancient Texts: Ancienttexts.org
Akhet Egyptology: Akhet.co.uk
Commentary and Analysis on Science/Humanities Topics:
Human-nature.com
Earth-History: Earth-history.com
Exploring the Creation/Evolution Controversy:
Talkorigins.org
GeoHive Population Statistics: Geohive.com
GoldSheet Mining Directory: Goldsheetlinks.com
Harappa, Glimpses of South Asia before 1947: Harappa.com
History World: Historyworld.net
Humanistic Texts: Humanistictexts.org
Humanities Text Initiative: Hti.umich.edu
Indian History: Indhistory.com
Institute for Ice Age Studies: Insticeagestudies.com
Macrohistory and World Report: Fsmitha.com
Manuscripts Spanning 5000 Years: Schoyencollection.com
The Official Website of Zecharia Sitchin: Sitchin.com
Online Encyclopedia of Roman Rulers and Their Families:
Roman-emperors.org
Online Encyclopedia of Western Signs and Ideograms:
Symbols.com
Phoenician Encyclopedia: Phoenicia.org
Rare Book and Manuscript Collections: Rmc.library.eornell.edu
A Site Dedicated to Osiris: Osirisnet.net
Sumerian Language Page: Sumerian.org
United States Mint: Usmint.gov
 World Gold Council: Gold.org
Comunitate virtuală de artă: Bl7.com
Julia Hayden, Art and Antiques: Julen.net

Religie
Adherent Statistics and Religious Geography Citations:
Adherents.com
Answering Christianity: Answering-christianity.com
Answers in Genesis: Answersingenesis.org
BibleBell Chronicles: Biblebell.org
Bible Gateway: Biblegateway.com
Christian Answers: Christiananswers.net
The Gnosis Archive: Gnosis.org
Gospel of Jesus Christ: Gospel.net
The Hindu Universe: Hindunet.org
Hindu Website: Hinduwebsite.com
An Interactive Commentary on the Whole Bible:
Bibleexplained.com
Interfaith Online: Interfaith.org
Internet Christian Library: Iclnet.org
Internet Sacred Text Archive: Sacred-texts.com
Landover Baptist Church (a satirical site): Landoverbaptist.org
Mega Site of Bible Studies: Bibledesk.com
New Testament Gateway: Ntgateway.com
Ontario Consultants on Religious Tolerance:
Religioustolerance.org
Sacred Sites, Places of Peace and Power: Sacredsites.com
Sanskrit Documents: Sanskrit.gde.to
Shiromani Gurdwara Parbandhak Committee Sikh
Website: Sgpc.net
Sikhism: Sikhs.org
Talmud Jmmanuel Research: Tjresearch.info
Wholesome Words Christian Website: Wholesomewords.org
 Ştiinţă şi tehnologie
Anima] Genome Size Database: Genomesize.com
Biology Online, Answers to AII Your Biology Qyestions:
Biology-online.org
Cosmic Ancestry: Panspermia.org
Crystalinks Metaphysics and Science Website: Crystalinks.com
Earth Changes Central: Earthchangescentral.com
Franklin Institute Science Museum of Philadelphia: Fi.edu
Genome Research Journal: Genome.org
HubbleSite: Hubblesite.org
Institute for Creation Research: Icr.org
International Science News: Unisci.com
Mark A. Garlick, Space Illustration: Space-art.co.uk
Memphis Arcaheological and Geological Society:
Memphisgeology.org
Molecular Biology and Evolution Journal: Mbe.oupjournals.org
National Health Museum, Site for Teachers and Learners:
Accessexcellence.org
New Scientist Journal: Newscientist.com
Oak Ridge National Library: Ornl.gov
Physics and Astronomy Online: Physlink.com
Proceedings of the National Academy of Sciences: Pnas.org
Rafal Swiecki, Alluvial/Eluvial Deposit Geological
Engineer: Minelinks.com
Science Daily, Your Source for the Latest Research News:
Sciencedaily.com
Science Journal: Sciencemag.org
ScienceNews Magazine of the Society for Science & the
Public: Sciencenews.org
Small Comets, University of Iowa: Smallcomets.physics.
uiowa.edu
Space Today Online, Covering Space from Earth to the
Edge of the Universe: Spacetoday.org
Views of the Solar System: Solarviews.com
 Cuprins

1. Religiile lumii: Marele făuritor de sclavi 5

2. Mituri şi minciuni: Zeii vii 113
3. Misterul despre Iisus şi despre alţi profeţi 201
4. Povestea omenirii 257

Bibliografie selectivă şi recomandări de lectură 408

 Tipar: Tipografia SHIK & ŞTEFAN
Strada Nicolae Drăgan nr. 10, sector 5, Bucureşti