Mama, eu şi feţele zâmbitoare

De fapt sora mea nu e chiar aşa de rea. Pot să construiesc foarte frumos cu Ana, nici cu piesele lego
nu e chiar aşa de neîndemânatică. Clar, ea are un frate mai mare de la care a învăţat cum să
construiască. Ne distrăm enorm făcând asta. Dacă ea nu ştie ce să mai facă o ajut eu, să fi un frate
mai mare şi inteligent, e ceva. Pe lângă aceasta Ana face întotdeauna ce fac şi eu. Dacă eu scriu ceva,
ea îşi ia blocul de desen şi se face că scrie şi ea, e bine, mai ales dacă îmi mai dă din dulciurile ei.

Dar uneori poate fi nesuferită, nu-mi place când vin musafiri şi toţi spun: „Vai, ce micuţă dulce!”,
după care este luată în braţe şi pupată. Nu că aş vrea să fiu şi eu pupat, dar de mine nu se interesează
nimeni şi nimănui nu-i place ce fac.

Ca să nu mai spun, că uneori poate fi o adevărată pârâcioasă şi toţi ţin întotdeauna cu ea. „Petre dă-
i Anei jucăria înapoi!” sau „Petre, eşti deja mare şi trebuie să ai grijă de sora ta!”. De asemenea urăsc
atunci când intră în camera mea şi pune mâna pe toate lucrurile mele, şi uite aşa mă cert foarte des
cu ea, eu mă supăr şi ea plânge. Mama mea este de părerea că ne certăm mult prea des şi de aceea
am început cu Concursul pentru feţe zâmbitoare.

Totul se întâmplă în felul următor: când mă cert cu Ana sau când ea se ceartă cu mine, mama mea
primeşte o faţă. Pe faţa aceea ea desenează în culoarea ei o mimică tristă, pentru că nu e frumos că
ne certăm. Mama mea alege întotdeauna culoarea galben, iar eu cu Ana alegem roşu pentru că e
culoarea mea preferată. Când ne certăm doar puţin mama îşi poate alege o faţă, iar când facem un
scandal mare are două feţe.
Pentru cele zece feţe care sunt pe un rând ne luptăm cam două zile. Ana şi cu mine putem primi în

Propus de: Prof. consilier școlar Paicu Florin, Bica Bianca, Clonț Georgiana Aura
Sursa: Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hipercibernetic si
opozant(THOP), Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann, Jan Frolich Editura Romanian
PsychologicalTestingServices,2010
 fiecare zi cinci feţe, dacă nu ne certăm. Feţele care ne aparţin nouă le desenăm cu culoarea roşie, eu
le colorez pe jumătate şi Ana pe cealaltă. Desigur că Ana nu desenează aşa frumos ca mine, dar asta
nu este atât de important.

Propus de: Prof. consilier școlar Paicu Florin, Bica Bianca, Clonț Georgiana Aura
Sursa: Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hipercibernetic si
opozant(THOP), Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann, Jan Frolich Editura Romanian
PsychologicalTestingServices,2010
 Bineînţeles că putem face ceva cu feţele pe care le primim, aşa că ne-am înţeles cu Ana asupra
lucrurilor care ne plac, de exemplu: să mergem la ştrand, să mâncăm îngheţată, să ne citească poveşti,
să mergem la grădina zoologică, un tur cu bicicleta pe terenul de joacă sau mâncarea noastră preferată
spaghete cu sos de tomate şi ca desert budincă de ciocolată. Întotdeauna când adunăm un anumit
număr de feţe avem voie să le schimbăm în unul din lucrurile pe care le-am enumerat.

La început nu mi-a plăcut să concurez împreună cu sora mea împotriva mamei, dar doamna doctor a
fost de părere că altfel o să ne certăm la nesfârşit ca să clarificăm cine a început cearta, „Este
indiferent care din voi a început cearta” a spus doamna doctor, „este important să vă înţelegeţi fără
să vă mai certaţi, asta trebuie să învăţaţi amândoi, şi tu şi sora ta. Deci va trebui să vă jucaţi
împreună!”. Nu este chiar aşa o idee rea pentru că Ana şi cu mine am fost o adevărată echipă şi ne-
am ajutat.

La început am dat vina unul pe altul, dar după ce am observat că asta nu ne ajută am lăsat-o baltă şi
am început să ne ajutăm reciproc. După asta chiar că ne-am înţeles mai bine, dacă Ana dorea ceva
din camera mea îi împrumutam, fără să-i interzic sau să mă cert cu ea.

Odată chiar i-am făcut mamei o farsă. Am început să strigăm în camera mea şi apoi Ana a alergat la
mama şi i-a spus „Mami, mami, Petre m-a bătut!”. Mama s-a întors cu Ana şi era foarte supărată, dar
Ana şi cu mine am strigat „Te-am păcălit!”. Mama nu s-a putut abţine să nu zâmbească şi a râs cu
noi!

Uneori se întâmplă să mai am chef să-mi enervez sora şi să-i iau ceva, dar numai câteodată.
Totuşi, unde am ajunge dacă ne-am înţelege tot timpul bine? În fine, doar e sora şi nu prietena mea!

Ce părere ai de acest concurs? Nu ai avea şi tu chef să faci aşa ceva?

Propus de: Prof. consilier școlar Paicu Florin, Bica Bianca, Clonț Georgiana Aura
Sursa: Program terapeutic pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hipercibernetic si
opozant(THOP), Manfred Dopfner, Stephanie Schurmann, Jan Frolich Editura Romanian
PsychologicalTestingServices,2010