Management bancar Conf.univ.dr.

Irena Munteanu

TEMA 3

PROFITABILITATEA.
ANALIZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

INTRODUCERE
Ca în orice activitate economicǎ obţinerea profitului este un obiectiv al
managementului financiar. În sistemul bancar profitabilitatea este un indicator cheie
deoarece repartizarea profitului constituie o sursǎ importantǎ de generare a capitalului.
Indicatorii de profitabilitate sunt urmǎriţi atât de acţionari şi potenţialii investitori, cât şi
de autoritatea monetarǎ. De asemenea profitabilitatea este un indicator relevant pentru
stabilirea poziţiei instituţiei financiare pe piaţǎ, cât şi pentru evaluarea profilului de risc şi
a rezultatelor managementului.
Analiza financiarǎ în general, se face pe baza situaţiilor financiare, iar în cazul
profitabilitǎţii informaţiile relevante se gǎsesc în contul de profit şi pierdere. Aceasta
relevǎ sursele de câştig ale instituţiei de credit, cantitatea şi tipologia acestora, precum
şi calitatea portofoliului de credite şi categoriile de cheltuieli.
Rezultatele activitǎţii bancare sunt influenţate de politica de management, de
mediul de afaceri, dar şi de reglementǎrile în vigoare. Este recunoscutǎ influenţa
rezervelor minime obligatorii sau a capitalului adecvat în stabilitatea sistemului bancar,
dar banca centralǎ este conştientă de importanţa profitabilităţii în cadrul sistemului
bancar.
Fiscalitatea este un alt factor care influenţeazǎ rezultatele activitǎţii bancare. De
exemplu întrun sistem fiscal în care veniturile din dobânzi se impoziteazǎ, iar cele din
capital nu, poate duce la direcţionarea investiţiilor financiare din sistemul bancar spre
cel al pieţei de capital. De asemenea cota de impunere aplicatǎ profitului este decisivǎ
în adoptarea politicii de venituri şi cheltuieli ale instituţiei de credit.
Într-un sistem sistem financiar sǎnǎtos trebuie încurajatǎ profitabilitatea
sustenabilǎ, obţinutǎ în condiţii de concurenţǎ corectă.

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

Contul de profit şi pierdere este un tablou al veniturilor şi cheltuielor bǎncii,
catalogate dupǎ activitǎţi, care relevǎ profilul de risc şi profit al instituţiei de credit.
Dobânzi de primit şi venituri asimilate reprezintǎ câştigurile obţinute din
creditele acordate şi din toate formele de împrumut acordate de instituţia de credit. De
asemenea în aceastǎ categorie este inclusǎ dobânda încasatǎ la depozitele plasate de
bancǎ la alţi intermediari financiari. În mod normal dobânda de primit este contabilizatǎ
1
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

ca venituri indiferent dacǎ a fost încasatǎ sau nu. În cazul în care un credit este restant
pentru un interval de timp mai mare (de exemplu 60 de zile) sau se constatǎ cǎ
împrumutatul nu este apt sǎ plǎteascǎ (indiferent dacǎ împrumutul este restant sau nu),
dobânda trebuie stornatǎ şi trecutǎ la cheltuieli. Managemetul financiar trebuie sǎ fie
atent la schimbǎrile apǎrute sau potenţiale, deoarece o gestionare incorectǎ duce la o
supraevaluare a veniturilor din dobânzi.
În analiza veniturilor este importantǎ structura acesta deoarece riscurile asimilate
categoriilor sunt diferite. Clasificarea creditelor se poate face astfel:
 Credite acordate guvernului sau instituţiilor statului;
 Credite acordate întreprinderilor de stat;
 Credite acordate întreprinderilor private;
 Credite de consum;
 Credite ipotecare, etc.
Plecând de la aceastǎ clasificare, managementul financiar trebuie sǎ
supravegheze şi sǎ cuantifice riscurile şi câştigurile caracteristice fiecǎrei categorii în
parte, sǎ efectueze analize cost-preţ, pentru a putea înţelege contribuţia clarǎ a fiecǎrui
produs la rezultatele obţinute.

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

A. Dobândǎ şi venituri similare obţinute din creditare şi depozite interbancare

B. Cheltuieli cu dobânda la depozite şi instrumente de finanţare a portofoliului de credite
1. Profitul net din dobândǎ (A-B)
2. Alte venituri operaţionale din activitatea bancarǎ
Cheltuieli cu servicii, cheltuieli şi comisioane la tranzacţii
Alte venituri operaţionale (ex: comisioane bancare pentru investiţii)
Cǎştiguri/pierderi din înstrǎinarea imobilizǎrilor
Alte câştiguri/pierderi
3. Venituri legate de tranzacţii (lichiditǎţi stabile, portofoliu de tranzacţionare)
4. Venituri legate de investiţii (filiale şi societǎţi asociate)
5. PROFIT BRUT
6. Provizioane specifice pentru pierderi din credite
...
7. Cheltuieli operaţionale
Salarii şi beneficii ale angajaţilor
Cheltuieli administrative
Cheltuieli de audit şi consultanţǎ
Chirie plǎtita
Amortizare
Alte cheltuieli
8. Cheltuieli legate de activitǎţi de tranzacţionare şi investiţii
9. Alte cheltuieli şi dobânzi legate de alte fonduri atrase decât depozitele (ex: obligaţiuni,
credite guvernamentale)
10. Câştiguri/ pierderi extraordinare
11. Profit net/(pierdere) înainte de impozitare
12. Impozit pe profit
13. Profit net/ (pierdere) dupǎ impozitare
...

Cheltuielile cu dobânda se referǎ la dobânda plǎtitǎ pentru depozitele atrase şi

alte fonduri asimilate. Este importantǎ clasificarea cheltuielilor cu dobânda, deoarece se
coreleazǎ veniturile obţinute şi costurile aferente obţinerii acestor venituri. Clasificarea
cheltuielilor se face atât pe tipuri de produse/instrumente financiare cât şi pe scadenţe.

2
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

În gestiunea financiarǎ se iau în calcul atât veniturile şi cheltuielile financiare

aferente unor categorii, cât şi cele operaţionale. (de exemplu la depozitele pentru
persoane fizice, cheltuielile cu dobânda sunt mai mici, dar cele operaţionale pot fi mai
mari, deoarece necesitǎ o reţea de agenţii bine dezvoltatǎ). În perioada actualǎ, datoritǎ
dezvoltǎrii tehnologice, produse noi de tip internet-banking sau mobile banking
înlocuiesc reţeaua de agenţii şi duc la micşorarea cheltuielor operaţionale ale bǎncii.
Profitul net din dobândǎ reprezintǎ diferenţa dintre veniturile din dobândǎ şi
cheltuielile cu dobânda. La instituţiile de credit clasice, profitul din dobândǎ reprezintǎ
partea cea mai importantǎ a câştigului. În ultimii ani se manifestǎ o deschidere tot mai
mare a bǎncilor cǎtre piaţa financiarǎ şi ca urmare şi câştigurile aferente sunt din ce în
ce mai vizibile.
Un management financiar performant presupune menţinerea unui nivel stabil şi
ascendent al profitului net din dobânzi. În medii financiare în care ratele dobânzii sunt
volatile, deciziile de management trebuie sǎ fie rapide şi eficiente. De obicei dacǎ rata
dobânzii este în creştere se va încerca o ajustare a dobânzilor active înaintea celor
pasive, iar în cazul tendinţelor de scǎdere se va modifica întâi rata dobânzii la depozite
şi ulterior cea la credite.
În categoria alte venituri operaţionale de naturǎ bancarǎ sunt incluse
veniturile obţinute din comisioane şi operaţiuni extrabilanţiere cum ar fi: operaţiuni de
mandat, de administrare, de consultanţǎ. Aceastǎ categorie de venituri este apreciatǎ
favorabil deoarece nu presupune expunere la risc şi nici cheltuieli de capital.
Veniturile din tranzacţionare se referǎ la veniturile aferente operaţiunilor de
portofoliu cu lichiditate stabilǎ de tipul acţiunilor, valutelor, titlurilor de credit. Rezultatul
acestor operaţiuni depinde de volatilitatea pieţei de capital, de capacitatea decizionalǎ a
managementului şi de suportul tehnologic.
Veniturile aferente portofoliului de investiţii se referǎ la veniturile din investiţii
de capital pe termen lung (obligaţiuni şi alte titluri), precum şi veniturile din dividende de
la filiale. Nivelul acestor venituri depinde de ratele de dobândǎ la care au fost contactate
titlurile şi de valoarea de piaţǎ.
Cheltuielile operaţionale cuprind costurile cu personalul, de întreţinere,
cheltuielile de audit şi consultanţǎ, cheltuielile aferente sistemelor informatice şi cele
administrative. Aceastǎ categorie de cheltuieli poate fi previzionatǎ şi controlatǎ şi este
direct corelatǎ cu eficienţa bǎncii.
Salariile şi cheltuielile legate de personal (asigurǎrile sociale, pensii) reprezintǎ o
parte importanţǎ a cheltuielilor bǎncii, deoarece specificul activitǎţii bancare genereazǎ
nevoi de personal calificat şi în cele mai multe cazuri cu experienţǎ. În ultimii ani,
datoritǎ produselor bancare inovative, bazate pe resurse electronice, cheltuielile cu
licenţele de programare, sistemele informatice de securitate şi suportul informatic sunt
din ce în ce mai mari.
Rezultatele obţinute depind în mare mǎsurǎ de capacitatea managementului
bancar de a lua decizii de modernizare şi adaptare tehnologicǎ.
Amotizarea este un cost datorat reducerii valorii activelor imobilizate ale unei
bǎnci, iar conceptual este similarǎ cu provizioanele. Se amortizeazǎ clǎdirile, activele
mobile şi echipamentele de birou, calculatoarele.
Provizioanele pentru pierderi din credite sunt cheltuieli obligatorii legate de
riscul activitǎţilor de creditare. Rolul provizioanelor este de a acoperi eventualele
pierderi generale de creditele neperformante şi de recuperarea acestora.
Alte provizioane pentru pierderi aferente deprecierii activelor se referǎ lan
provizioanele constituite pentru acoperirea pierderilor generate de volatilitatea
portofoliului de investiţii, în cazul deprecierii acestuia. În unele state este prevǎzut

3
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

expres faptul cǎ bǎncile trebuie sǎ înregistreze în contabilitate aceste active la minimul

dintre valoarea de piaţǎ şi cea nominalǎ.
Câştigurile/ pierderile valurare sunt o poziţie specificǎ a contului de profit şi
pierdere mai ales în ţǎrile dezvoltate. Aici sunt înscrise câştigurile sau pierderile
rezultate din variaţiile de curs valutar atât în ceea ce priveşte liniile de finanţare externe,
cât şi operaţiunile valutare.
Analiza financiarǎ pe baza contului de profit şi pierdere a unei instituţii de credit
este relevantǎ mai ales dacǎ se folosesc alte instituţii ca element de comparaţie, sau
întregul sistem bancar. De asemenea este important sǎ se raporteze diversele categorii
de venituri la totalul activelor. Abia când toate aceste informaţii existǎ, se pot emite
opinii pertinente şi se pot adopta deciziile corecte.
Existǎ câteva aspecte importante atunci când se analizeazǎ structura veniturilor
şi cheltuielilor unei bǎnci. Acestea sunt:

 Tendinţe generale specifice domeniului;

 Structura veniturilor şi calitatea acestora;
 Structura cheltuielilor şi nivelul cheltuielilor dominante;
 Dividendele plǎtite şi reportarea profitului;
 Raportul dintre dobânda angajatǎ dar neîncasatǎ şi total venituri; modul în care
este asimilatǎ dobânda neîncasatǎ corespunzǎtoare creditelor substandard şi
inferioare;
 Identificarea cheltuielor care afecteazǎ majorarea profitului;
 Efectul tranzacţiilor inter-grup, în special cele referitoare la transferul profiturilor şi
evaluarea activelor datorii.

STRUCTURA VENITURILOR SI CALITATEA PORTOFOLIULUI

În analiza rentabilitǎţii unei instituţii financiare, punctul de plecare îl constituie
studiul structurii veniturilor. Clasele de venituri analizate pot fi: venituri din dobândǎ,
venituri din comisioane bazate pe tranzacţii; venituri obţinute din tranzacţionarea
titlurilor şi alte venituri. Analiza veniturilor în structurǎ efectuatǎ la mai multe momente
poate evidenţia în ce fel s-au modificat ponderile în cadrul venitului total. Dacǎ veniturile
din dobândǎ sunt cele dominante, acest lucru indicǎ o normalitate în sistem. În cazul în
care veniturile din investiţii cresc procentual în total se impune o analizǎ a cauzelor care
au determinat aceastǎ creştere de rentabilitate, pentru a urmǎri în ce mǎsurǎ riscurile
de piaţǎ pot afecta obţinerea acestor venituri.
O altǎ direcţie de analizǎ poate fi direcţionatǎ în sensul comparǎrii structurii
activelor (active de intermediere, titluri de tranzacţionare; titluri de investiţii) cu structura
veniturilor (venituri din intermediere; venituri din tranzacţionare; venituri din investiţii).
Este clar cǎ ar trebui sǎ existe corelaţii directe între categorii şi cǎ activele angajate
trebuie sǎ genereze venituri prin asumarea unui nivel acceptabil de risc.
O analizǎ imporatantǎ priveşte modul în care veniturile unei bǎnci acoperǎ
cheltuielile operaţionale. Acestea din urmǎ reprezintǎ un element contolabil al contului
de profit şi pierdere. Creşterea cheltuielilor operaţionale poate fi explicatǎ prin mǎrirea
investiţiilor în resursa umanǎ sau extinderea în infrastructurǎ. Totuşi majorarea de
cheltuieli operaţionale trebuie urmatǎ de o creştere a randamentului în urmǎtoarea
perioadǎ.
Alţi indicatori importaţi pentru activitatea bancarǎ ar fi: ponderea cheltuielilor
operaţionale în total active, în venituri din dobândǎ sau în venituri operaţionale. Analiza
va oferi date privind relaţia dintre cheltuieli şi rezultate, ceea ce va permite identificarea
4
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

celor mai bune strategii de optimizare. De altel raportul dintre cheltuielile operaţionale şi
veniturile din dobândǎ este un indicator de profitabilitate.
Toate acesta analize stau la baza elaborǎrii unor sisteme de evaluare a activitaţii
bancare şi la stabilirea criteriilor interne de performanţǎ. Un bun cadru de evaluare
cuprinde o serie de elemente cum ar fi: organizare eficientǎ; un sistem intern de
apreciere a aportului produselor/ personalului la creşterea performanţelor; o marjǎ
minimǎ de eroare a rezultatelor.
De asemenea concluziile obţinute afecteazǎ direct politica de produs şi de preţ şi
contribuie la îmbunǎtǎţirea managementului riscului.