Cuşca Faraday

Efectul de cuşcă Faraday sau efectul de ecranare electrostatică şi electromagnetică a fost

descoperit şi enunţat în 1843 de fizicianul englez Michael Faraday. În fapt, efectul de cuşcă Faraday
constă în două fenomene similare tratate separate în teoria câmpurilor electrice şi în teoria câmpurilor
electromagnetice (unde electromagnetice).
Efectul de ecranare electrostatică al cuştii Faraday constă în dispunerea sarcinii electrice dintr-
un conductor numai pe suprafaţa acestuia. Nici o sarcină electrică din exterior nu afectează electronii
din interiorul acestuia. Extinzând acest fenomen, Faraday a dedus faptul că, orice volum închis într-o
suprafaţă conductoare continuă este ecranat electrostatic faţă de sarcinile electrice din exteriorul
volumului. Efectul de ecranare electrostatică al cuştii Faraday apare datorită reorientării rapide a
sarcinilor electrice de pe suprafaţa conductoare astfel încât, sarcinile de acelaşi semn se resping,
anulând câmpul electrostatic din interiorului volumului. Pe baza acestui principiu de ecranare
electrostatică se construiesc cuştile Faraday destinate protecţiei împotriva descărcărilor electrice
(fulgerelor).
Efectul de ecranare electromagnetică al cuştii Faraday apare datorită legilor
electromagnetismului. Orice câmp magnetic produce într-un conductor electric (suprafaţă conductoare)
un câmp electric şi viceversa. O undă electromagnetică este compusă dintr-un câmp electric şi unul
magnetic ce se generează şi se autosusţin reciproc. La întâlnirea unei conductor electric, câmpul
electromagnetic excită electronii de pe suprafaţa aceastuia determinând producerea unui câmp
electromagnetic în antifază cu cel incident, producându-se astfel anularea celor două câmpuri în
volumului închis în interiorul suprafaţei conductoare. Ecranarea electromagnetică se poate face selectiv
funcţie de frecvenţa sau lungimea de undă a radiaţiilor ce se doresc a fi blocate sau lăsate să treacă.
Ecranarea se poate face cu o suprafaţă conductoare continuă (în acest caz sunt blocate toate radiaţiile
electromagnetice) sau cu o plasă conductoare ale cărei “ochiuri” sunt dimensionate funcţie de lungimile
de undă ce se doresc a fi lăsate să treacă. În general, o plasă formată din conductori metalici întreţesuţi
la un unghi de 90 de grade cu latura unui pătrat format din 4 conductori adiacenţi de lungime L, va lăsa
să treacă toate radiaţiile electromagnetice cu lungimea de undă λ < 2xL. Un experiment simplu pentru a
demonstra modul în care funcţionează ecranarea electromagnetică, este acela de a “împacheta” un
telefon mobil în folie de staniol de genul celei folosite la gătit. Dacă veţi încerca să apelaţi acel număr de
telefon, veţi afla că “abonatul este în afara ariei de acoperire a reţelei”.
Efectul de ecranare electrostatică şi electromagnetică al cuştii Faraday se manifestă
bidirecţional. Într-un volum protejat de o suprafaţă conductoare nu vor pătrunde câmpuri electrice sau
electromagnetice din exterior. De asemenea, orice câmp electric sau electromagnetic din interiorul unei
suprafeţe conductoare închise nu va trece de aceasta.
Efectul cuştii Faraday este folosit pe scară largă în diverse aplicaţii. Acestea sunt :
 protecţia împotriva descărcărilor electrice;
 protecţia împotriva impulsului electromagnetic – EMP.
 protecţia împotriva interceptării radiaţiilor electromagnetice compromiţătoare;
 protecţia impotriva radiaţiilor electromagnetice parazite;