Înstalatiile la trafo monofazat (cu o înfășurare sau 2 ) . Fig 1.1.

4 schema o
avem dar trebuie sa știm cum funcționează și ce elem conține.

Creşterea exagerată a lungimii izolatorului de trecere a bornei de înaltă tensiune şi problemele

legate de realizarea izolaţiei interne, la tensiuni peste 500 ... 600 kV, fac preferabile montajele în
cascadă a mai multor etaje individuale, de tensiune mai mică (de exemplu 350 kV). Obţinerea
tensiunilor înalte mari presupune înserierea înfăşurărilor de înaltă tensiune ale etajelor. Dacă
construcţia practică permite, atunci aceste înfăşurări pot fi conectate la nevoie în paralel, în
scopul creşterii curentului de scurtcircuit, sau în stea, pentru obţinerea unui sistem trifazat de
tensiune de încercare.

Conectarea în cascadă are şi inconveniente: gabarite importante, dispersie mărită, deci tensiune
de scurtcircuit mai ridicată, respectiv curent de scurtcircuit mai redus (peste un număr de trei
etaje comportarea în sarcină devenind prohibitivă), puterea instalată depăşeşte puterea nominală
a cascadei. În principiu, există două scheme de conectare în cascadă.

Fig 1.1.6
CIRCUIT REZONANT (serie și paralel ) funcționarea și elementele .
Încercări cu T.Inalta continua, montaj, funcționare,Fig 1.2.4.
Încercări cu T.Inalta continua, montaj, funcționare,Fig 1.2.4.
Dublorul asimetric de tensiune (trb sa știm cum funcționează) (Fig 1 2 6) .
 -1.3.1Generalitati . 1 3.1- schema o primim, trebuie sa știm elem și cum
funcționează Generatorul .
Fig 1.3.7 ce reprez fiecare element și la ce fol și cum funct
Fig 1.3.8-cascada GIT.
-Măsurarea tensiunilor inalte, Eclator cu sfere, Voltmetru electrostatic
simplu.
1.4. Măsurarea tensiunilor înalte

Măsurarea tensiunilor înalte are trăsături speciale nu numai datorită mărimii tensiunii, dar şi
datorită cerinţelor de a nu consuma, de a avea capacitate mică şi de a fi potrivite măsurării unor
forme de variaţie în timp deosebite. Din punctul de vedere al felului valorii tensiunii, aparatele
de măsurat urmăresc valoarea de amplitudine (de vârf), valoarea efectivă şi valoarea medie.
După modul de racordare al aparatelor de măsurat la borna de înaltă tensiune, acestea pot fi cu
racordare directă sau cu racordare prin intermediul unor dispozitive de reducere a mărimii
tensiunii.

1.4.1. Eclatorul cu sfere

Este un aparat de măsurat cu racordare directă la borna de înaltă tensiune cu care, se măsoară
amplitudinea tensiunii. Se realizează din două sfere de diametru egal, dispuse în plan orizontal
sau vertical (fig. 1.4.1), una din sfere fiind legată la pământ. Funcţie de tensiunea urmărită (10 ...
4000 kV), sferele vor avea diametrul D = 20 mm ... 2 m. Diametrul se alege în aşa fel ca distanţa
dintre sfere să fie s ≤ 0,5·D (la distanţe mai mari creşte incertitudinea în ceea ce priveşte
tensiunea de amorsare a spaţiului lor, datorită faptului că nu se mai pot neglija influenţele
exterioare asupra câmpului electric dintre ele). Distanţa minimă se limitează de asemenea, astfel,
s ≥ 0,05·D (la distanţe mai mici, neregularităţile – cratere, depuneri de praf etc. – modifică
necontrolabil câmpul electric dintre ele şi deci tensiunea de amorsare).
Posibilitatea măsurării tensiunii cu eclatorul cu sfere se datorează faptului că, în condiţiile
existenţei unui câmp electric slab neuniform între ele (prin respectarea distanţelor de mi sus şi a
lipsei vreunui corp conductor întru-un spaţiu minim din jurul lor), tensiunea de descărcare dintre
ele depinde numai de:

• distanţa s şi diametrul D;

• presiunea, temperatura şi umiditatea aerului (cea din urmă are influenţă mai redusă, 1 ... 2 %);

• tipul tensiunii aplicate. 38

O uşoară influenţă are şi polaritatea pozitivă sau negativă a impulsului de tensiune măsurat, din
cauza nesimetriei câmpului, un electrod fiind legat la pământ.

Modificarea distanţei s dintre sfere se face deplasând sfera mobilă manual sau cu motor electric.

Pentru evitarea arderii intense a suprafeţei sferelor, prin curentul ce se stabileşte la amorsarea
spaţiului dintre ele, se înseriază o rezistenţă R cât mai aproape de sfera legată la borna de înaltă
tensiune, de 0,1 ... 1 MΩ, când se măsoară tensiuni alternative şi continue, respectiv de 500 Ω, la
măsurarea tensiunilor de impuls. Pentru sfere cu diametrul mai mic decât 12,5 cm, respectiv
pentru măsurători de tensiuni având amplitudinea mai mică decât 50 kV, obţinerea unor rezultate
concludente necesită o ionizare artificială a spaţiului dintre ele, în care scop se utilizează fie o
sursă radioactivă, fie o lampă cu vapori de mercur în tub de cuarţ

1.4.2. Voltmetrul electrostatic

Este un aparat la care electrozii mobili se deplasează sub acţiunea câmpului electric. Se
racordează de asemenea, la borna de înaltă tensiune şi măsoară valoarea efectivă pentru
tensiunea alternativă, dar se poate utiliza şi pentru măsurarea tensiunii continue (tot a valorii
efective dacă, are ondulaţii), deoarece între cei doi electrozi ai voltmetrului apare o forţă de
atracţie proporţională cu pătratul tensiunii aplicate, U:

2 2 dC F U dx = ⋅ ⋅ (1.4.3)

Relaţia este valabilă dacă între electrozi câmpul electric este uniform.

În decursul utilizării se va avea în vedere că valoarea maximă a tensiunii care poate fi măsurată,
dată în documentaţia aparatului, se referă la o tensiune continuă. Aplicarea unei tensiuni
alternative cu aceeaşi valoare efectivă, poate conduce la cedarea izolaţiei, sensibilă la valoarea de
vârf.

Voltmetrele electrostatice nu se utilizează pentru măsurare tensiunilor de impuls, din cauza

inerţiei echipajului mobil.

Dintre numeroasele variante constructive, la kilovoltmetrul Starke-Schröder câmpul electric

uniform se realizează între două armături plane (fig. 1.4.2) cu margini rotunjite (profil
Rogowsky), în scopul evitării distorsionării câmpului datorită efectului de margine. Dintre
aceştia, unul este electrodul fix 1, pe când electrodul mobil 2, este doar o porţiune mică, de
suprafaţă A, din cea a celeilalte suprafeţe plane. Acest electrod este susţinut necentrat, pentru a
se putea roti, de un fir de torsiune 3, care dă cuplul antagonist. Deplasarea este indicată pe scala
6, de către o rază de lumină produsă de sursa 7 şi reflectată de mica oglindă 5.

-Divizoare de tensiune (ce tens măsoară, ce face)

4.4. Divizorul de tensiune

La acest dispozitiv, aprecierea valorii tensiunii urmărite se face prin măsurarea cu un

instrument obişnuit, doar a unei fracţiuni a ei. În structura divizoarelor de tensiune intră
rezistoare şi condensatoare. În afara acestora, existenţa inductivităţilor şi a capacităţilor parazite,
influenţează sensibil performanţele divizoarelor

. Principial, un divizor de tensiune constă din două impedanţe în serie, Z1 şi Z2, cu Z1 >>
Z2 . Atunci, Z1 formează braţul de înaltă tensiune (pe care se repartizează cea mai mare parte a
tensiunii), iar braţul Z2 formează braţul de joasă tensiune la care, se conectează instrumentul de
măsurare. Constructiv, divizoarele sunt de tipul: rezistiv, capacitiv, mixt-serie şi mixt-paralel
(fig. 1.4.4).
-Măsurarea val de vârf, funct sch din fig 1.4.7
-Descărcări electrice : la ce se refera formula (2.2.30) , cum se modifica tens de
străpungere în rap cu electr. electronilor, schema cu grafic 2.4.5 învățată.
• străpungere, descărcarea are loc în volumul materialului izolant;

• conturnare, descărcarea pe suprafaţa unui izolator solid, aflat în mediu fluid.

Influenta ecranului Fig 2.4.6(vârf negativ/pozitiv)

Instalarea unui ecran de forma unei foi subţiri din material izolant, în spaţiul dintre electrozii
unei configuraţii ce dă naştere la câmp electric puternic neuniform, poate modifica tensiunea de
străpungere. Ecranul, constituie o barieră fizică în calea ionilor, ducând la aglomerarea de ioni pe
suprafaţa dinspre electrodul vârf, şi având 62 sarcina cu semnul similar polarităţii vârfului. În
acest fel, distribuţia iniţială a câmpului electric se modifică şi o dată cu ea şi tensiunea de
străpungere. În continuare se vor prezenta fenomenele corespunzătoare aplicării unei tensiuni de
durată, întrucât la aplicarea impulsurilor de tensiune, comportarea este diferită [33].

În cazul polarităţii pozitive a vârfului (fig. 2.4.6a) avalanşa de electroni se îndreaptă spre
zona de câmp intens (vârful +), unde se neutralizează. Ionii pozitivi vor fi reţinuţi însă de ecran,
dând naştere între ecran şi placă, la un câmp care are valoarea maximă mult mai mică, decât fără
ecran. Acest efect este cu atât mai benefic, cu cât ecranul este mai aproape de vârful pozitiv
(însă, în imediata apropiere a vârfului ecranul este distrus termic, străpungându-se). Astfel, creşte
tensiunea de străpungere (fig. 2.4.7).

În cazul polarităţii negative a vârfului (fig. 2.4.6b), electronii ajunşi în zona de câmp
slab a plăcii, pierd din viteză şi se unesc cu atomii de oxigen, formând ioni negativi. Sarcina
spaţială a acestor ioni, aglomeraţi de asemenea pe ecran, duce la apariţia unui maxim a câmpului
între ecran şi placă, substanţial mai mare decât fără ecran, micşorând astfel tensiunea de
străpungere. Acest efect este cu atât mai puternic, cu cât ecranul este mai aproape de placa
pozitivă. La apropierea ecranului de vârful negativ, tensiunea de străpungere creşte, depăşind cu
puţin cea fără ecran (fig. 2.4.7).

În concluzie, prezenţa unui ecran subţire măreşte tensiunea de străpungere când vârful este
pozitiv şi scade, când vârful este negativ (cu excepţia poziţiei apropiate de vârf).
-Izolatori, Fig 2.5.2, 2.5.3, 2.5.4, +1, (putem primi toate schemele , 2 sau 1)
-Grafic de la Fig 2.5.7 (cum var tens de strapungere)(care e cea mai mica sau c
mai mare)
-Condiții atmosferice ( Când e mai prob sa se prod conturnare pe izolator )
c) Umiditatea aerului influenţează tensiunea de conturnare în felul următor (fig. 2.5.8): la
umidităţi relative sub 50 %, vaporii de apă din atmosferă reţin electronii liberi, dezvoltarea
proceselor de descărcare realizându-se mai dificil. Din acest motiv creşterea umidităţii relative hr
va mări tensiunea de conturnare până când, la umidităţi mai mari, se produce condensarea apei
pe suprafaţa dielectricului solid. Prin pelicula de apă formată trece un curent de pierderi care,
deja favorizează prin încălzirea produsă, fenomenele de ionizare, şi deci micşorarea tensiunii de
conturnare, aşa cum este descris în continuare la un izolator umezit.

d) Depunerile poluante influenţează descărcările superficiale în condiţiile umezirii suprafeţei

izolatorului deoarece, atunci devine conductor stratul de depuneri. Pe malul mării pot apare
depuneri de sare, iar în zonele industriale depuneri de praf, pulberi de materiale de construcţii
(ciment, var), pulberi de cărbune, îngrăşăminte chimice etc.

Aceste depuneri micşorează tensiunea de conturnare şi sunt periculoase nu atât pe timp de ploaie
– care spală în mare măsură depunerile – ci la ceaţă, rouă, burniţă. Fenomenul producerii
conturnării se produce similar cu cele descrise anterior, la punctul c), pentru izolatorul umezit.

Pe lângă creşterea liniei de fugă (prin nervurare suplimentară sau printr-un număr mai mare de
elemente izolatoare într-un lanţ), uniformizarea repartiţiei câmpului electric va creşte tensiunea
de conturnare, în acest scop utilizându-se ecrane. Acestea pot fi inele de gardă (închise, deschise,
fig. 2.5.11a,c), sau cilindri coaxiali.

-Supratensiuni, clasificarea lor, def.

-Trăsnet, la ce folosește fiecare tip de paratraznet.

-Def indicelui densității de trăsnet, legătură între cele 2 linii, relația (3.2.8).
-Paratraznet : 3.2.11, o mica aplicație. Relația( 3.2.14).
-DESCARCAREA INVERSA : paratrăsnet pivot, conductor de garda (trb
păstrată distanta avem relațiile 3..2.29.
-Prize de pământ.
 -Nr de declanșării: Nr de declanșării ale liniei aeriene,relația
3.2.43 + recom din standarde (cu rar fără rar pana la 3.3

-DESCARCATOARE
Fig 3.4.2- ce reprezinta , ce conține, la ce folosesc, componente. Descarcator

cu rezist variabila DRV.

Descărcătoare cu coarne

Aceste descărcătoare realizează protecţia împotriva supratensiunilor prin tăierea lor într-
un anumit moment . Amorsarea descărcătorului necesită un anumit interval de timp din clipa
atingerii tensiunii care declanşează fenomenul (tensiunea de amorsare), timpul de întârziere
putând depăşi durata frontului, dacă amplitudinea undei se situează sub caracteristica de impuls a
descărcătorului. Această caracteristică reprezintă legătura dintre valorile amplitudinii undelor de
supratensiune şi timpii de descărcare corespunzători. Dat fiind caracterul întâmplător al
dezvoltării descărcării, în realitate această caracteristică nu este o curbă univoc determinată ci, o
zonă de o anumită lăţime, corespunzător dispersiei fenomenului.
 Descărcătoarele cu coarne se folosesc şi la tensiuni mari ca protecţie de rezervă: dacă
supratensiunea atinge valori foarte mari care ar produce distrugerea descărcătorului cu rezistenţă
variabilă (DRV – aparatul principal de protecţie) atunci, descărcătorul cu coarne preia protecţia.