Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”

Filiala Județului Dolj „Frații Buzești”

la trei decenii de activitate

Istoria neamului românesc – izvorul Cultului Eroilor

Istoria Românilor este o epopee a luptei pentru independență, pentru libertate și

dreptate socială, o epopee marcată de jertfe ale eroilor căzuți, de suferințe și de lacrimi ale
înaintașilor noștri.
În îndelungata sa istorie, românii nu au capotat niciodată în fața vicisitudinilor istoriei,
de fiecare dată s-au ridicat, au luat-o de la început, au devenit navigatori și au reușit -
întorcând războiului arma fină a culturii noastre multimilenare – o altă față și iată-ne tot aici,
pe meleagurile străbune, iată-ne acasă, aici, în România.
Prin strămoșii lor existenți aici, în spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, încă
de la începuturile preistoriei și ale istoriei, românii au fost un popor sedentar, iubitor de pace,
care și-a apărat permanent glia strămoșească prin lupte și încleștări dramatice cu dușmanul,
numărul eroilor căzuți însoțind fiecare victorie obținută cu mari sacrificii umane.
Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanța de azi) ne-a transmis prin versurile
sale că, „dacii erau nemuritori” și lucrau pământul „cu o mână pe coarnele plugului iar cu
cealaltă mână țineau arma de luptă”!
Românii au fost dintotdeauna un popor de eroi, care prin jertfele și sângele vărsat în
lupta de apărare a țării și a națiunii rămâne plămădită de-a lungul mileniilor, la care s-a
adăugat și sângele dușmanilor înfrânți, au făcut ca pământul străbun, moștenit de la înaintași,
să devină mai roditor. (În anul 1978 am participat la un Congres de istorie pe tema „Istoria
agriculturii, interferența dintre mediul natural și cultivarea plantelor”, unde am prezentat
lucrarea „Dovezi ale agriculturii primitive, descoperite la Curmătura – Giurgița jud. Dolj
România, datând din epoca neolitică”. În timpul discuțiilor, doi colegi din Timelkam -
Austria, unde s-a desfășurat una din temele Congresului (o colegă era de origine română,
stabilită în Austria de trei generații) mi-a spus : La voi, în România, pământul este foarte
roditor, bun pentru agricultură, la care am replicat: Știți de ce ? Deoarece de peste două
milenii și jumătate pământul românesc este îngrășat cu sângele și trupurile eroilor care-l
apărau precum și al celor care au încercat să ne ia „binele pe care ni l-au vrut”, pământul și
apa dăruite de „Sfânta Natură”.
Eroii românilor sunt toți cei care, în decursul timpului, prin lupta și jertfa lor supremă
au contribuit la păstrarea independenței și suveranității statului (indiferent în ce epocă
istorică), la păstrarea limbii și tradițiilor de trai ale națiunii române
Eroi sunt toți cei care și-au închinat viața pentru libertate și dreptate națională și
socială.
Eroi au fost strămoșii neamului românesc, geto-dacii care, încă din urmă cu
aproximativ patru milenii au păstrat liberă „Țara Dacilor”, respingând atacurile faraonului
Sesostris 1 care pornise o campanie vastă de cuceriri, ori atacurile macedonenilor lui Lisimah,
1
eroi au fost regii daci din care sau evidențiat Burebista și Decebal care au menținut unite
triburile celor din același neam, ca limbă, obiceiuri și tradiții ajunse până la noi.
Eroi au fost românii în evul mediu, când atât cei căzuți pe câmpul de luptă, cât și cei
care au supraviețuit, ca veterani, care au reușit să păstreze „Țara” și ideea de unitate națională
în același timp fiind și scutul Europei oprind invazia turcească. În timp ce la curțile Europei
apusene se organizau turniruri, baluri și alte feluri de distracții, eroii români cădeau pe câmpul
de luptă.
Răsplata eroilor căzuți în luptă pentru independența și apărarea creștinismului ori a
supraviețuitorilor a constituit slujbele bisericești și trasul clopotelor. Atunci, cine este vinovat
de oarecare încetinire în evoluția statelor române ?
Eroi au fost răsculații transilvăneni din anul 1437 la Bobâlna, ori cei conduși de
Gheorghe Doja la 1514 care au luptat până la sacrificiul suprem pentru libertate națională și
socială împotriva celor ce se uniseră în „Unio Trium Naționum”, unguri, sași și secui, special
pentru a distruge națiunea română.
În 1784, Horia, Cloșca și Crișan s-au răsculat la luptă împotriva ocupației austro –
ungare, care impusese un jug de dominație barbar și inuman, scopul ridicării la luptă al
românilor fiind eliberarea națională și socială
Mulți eroi români au căzut atunci, mai ales când Horia a fost numit „Rex Daciae”
pentru triumful acestei idei.
Eroi au fost Tudor și pandurii săi precum și cetele de haiduci care au aderat la
Revoluția din anul 1821.
Atunci când, începând cu domnitorul și continuând cu boierii, arendașii și ocupanții
străini, toți jefuiau, exploatau, comiteau abuzuri și fărădelegi, când bieții locuitori nu aveau
unde să-și caute alinare, ajutor și mai ales dreptate, din rândul celor obidiți s-au ridicat o
mulțime de justițiari care au luat drumul haiduciei pentru a lupta în numele dreptății și
libertății naționale și sociale. Acești eroi, din care mulți au căzut sub gloanțele și iataganele
poterelor, erau haiducii eroii populari cântați în balade, povestiți în legende. (C. Câșlaru,
Haiducia în Oltenia, 2004 p.13 – 24)
Unirea Moldovei cu Țara Românească a marcat un imbold profund și început privind
desăvârșirea Statului Național Unitar, dar mai întâi trebuia câștigată independența totală față
de Imperiul Otoman.
În anul 1877, toți ca unul, românii din Moldova și Țara Românească, la care au aderat
o mare parte de transilvăneni au dat pildă de vitejie recunoscută în toată Europa : Turcul a fost
învins. România era independentă.
Pe toată perioada războiului, în total au murit, au dispărut sau au fost răniți, circa
10.000 de ostași, ceea ce înseamnă un sacrificiu mare față de cei 58.000 de ostași români
participanți la operațiile militare Din cei 10.000 de militari dispăruți sau răniți, aproximativ
4293 au căzut eroic pe teritoriul Bulgariei, mulți eroi încă necunoscuți. Din cei 4293 de eroi
rămași căzuți în luptă 4065 au fost fii de țărani, din care 1183 au fost fii ai Olteniei. Cei întorși
acasă ca veterani, cu pieptul plin de medalii și decorații au devenit – în versuri – subiecte
pentru pictori, ori au devenit povești legendare care se spun – generațiilor mai tinere - în jurul
focului de-a lungul timpului, devenind nemuritoare.

2
 Se bucurau toți românii de câștigarea Independenței de Stat, se bucurau în mod special
transilvănenii așteptând propria independență națională și reunirea cu „Țara mamă” –
România

Secolul al 19 – lea a fost o perioadă de referință pentru istoria românilor, dominată de

evenimente de o importanță deosebită pentru evoluția și dezvoltarea ulterioară a societății
românești. În mai puțin de 60 de ani s-au desfășurat evenimente epocale care au scos în
evidență caracterul dinamic și revoluționar specific românilor : Revoluția lui Tudor
Vladimirescu din anul 1821, Revoluția din anul 1848, Unirea Moldovei cu Țara Românească
în anul 1859 și Războiul pentru cucerirea Independenței de Stat a României din anul 1877,
toate având baza de pornire din Oltenia „unul dintre ținuturile cele mai vechi în civilizație ale
românilor” și „pământul clasic al mișcărilor naționale” „Principalul pivot al rezistenței și
energiei naționale” (N. Iorga, „Rostul Olteniei în mișcarea pentru neam”, cv.1906)
Țărănimea română, categoria socială cea mai nedreptățită de-a lungul istoriei, cu o
permanență de veacuri la lupte dure pentru independență dar și pentru dreptate și libertate
socială, împotriva exploatării nemiloase a marilor moșieri, și nu numai, avea să declanșeze în
primăvara anului 1907 una din bătăliile de clasă cele mai mari din istoria sa.
Răbufnirea socială din 1907 a fost urmarea unui noian de suferințe îndurate de
„elementul cel mai puternic al naționalității române”, a unor adânci frământări sociale care s -
au ținut lanț din anul 1888 și care prevesteau marea ridicare la luptă.
Cauzele acestei răscoale trebuie căutate în relațiile economico – sociale ale României
la sfârșitul sec. al XIX –lea și începutul sec. al XX – lea, perioadă care marchează prima fază
a dezvoltării capitaliste, fază în care agricultura ocupa un rol predominant în economia
României.
În timpul luptelor dintre țăranii răsculați și trupele militare venite pentru a înăbuși
răscoala, s-au desfășurat în multe sate chiar lupte corp la corp, căpătând aspectul de război
țărănesc. După ce unele sate au fost bombardate, trupele de represiune au intrat în sat
câștigând casă cu casă. Ciocnirile dintre țăranii răsculați și armată au fost cele mai dramatice
la Băilești, Moțăței, Caraula, etc...
Cum pot fi uitați cei 42 de morți și peste 100 de răniți, căzuți eroic în lupta pentru
dreptate socială la Băilești ? Cum pot fi uitați cei în jur de 10.000 de țărani, adevărații eroi
căzuți la nivel național, mulți eroi – veterani decorați pentru fapte de vitejie la 1877 luptând
pentru neatârnarea României? (Numărul țăranilor căzuți în lupta cu armata este totuși relativ
din punct de vedere rațional. În acest caz am citat din documentele vremii. Vezi Constantin
Câșlaru, Băilești – un nume în istorie, pric,1988 p. 96 – 106)
N-a trecut mult și a venit și ziua „Reîntregirii teritoriului și a neamului românesc” așa
cum a fost pe vremea strămoșilor noștri geto – daci, sau pe vreme – deși scurtă – lui Mihai
Viteazul, când în timpul primului război mondial (1914 – 1918) a ieșit din nou în evidență
eroismul soldatului român. .
Românii au luptat atunci pentru eliberarea teritoriilor românești de sub dominația
străină și pentru dezideratul unității naționale, neamul românesc păstrând amintirea și
cinstirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă.
Cum putem uita pe cei 2331 de ofițeri și cei 219.966 de soldați eroi căzuți pe câmpul
de luptă? Cum putem sta pasivi și lăsându-i în uitare pe eroi români transilvăneni ori
3
basarabeni „morți sub steag străin în armatele austro – ungară și rusă, care, după cercetările
estimative ar fi în număr de aproximativ 600.000 de soldați morți sau dispăruți pe front între
anii 1914 – 1919”. Tributul românesc de jertfe ar fi fost de în jur de 800.000 morți răniți ori
dispăruți, România situându-se pe locul 2 după Franța, privind victimele războiului pe
câmpurilor de luptă. (Am citat din General – maior (r)prof. univ. dr. Visarion Neagoe,
„Cultul eroilor” în ajunul Centenarului Marii Uniri, în „România eroină”, nr. 1 (2018, p 3 - 4,
Același, Un secol de la înființarea Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” în
România Eroică nr. 1 (2019,p. 3).
În cadrul celei de-a doua Conflagrație Mondială care a durat 1421 de zile, de la 22
Iunie 1941 până la 12 Mai 1945, participarea României a cunoscut două etape:

1) De la 22 Iunie 1941 până la 23 August 1944, Campania din Est când România a aderat
la Axa Berlin – Roma – Tokio și a participat alături de Germania la războiul
antisovietic aruncând în luptă Armatele 3 și 4, cu 12 divizii, alte brigăzi militare
independente și tehnică militară printre care și 672 de avioane. În Campania de Est au
pierit pe câmpul de luptă 624.740 militari, soldați, subofițeri și ofițeri. Numai la
Stalingrad, din 251.516 militari cât avea armata a 3 a, au scăpat doar 3160, iar din
Armata a 4 a (din care trei divizii au fost distruse complet) s-au salvat din încercuire
doar 73.062 de oameni.
2) De la 23 August 1944 și 12 Mai 1944 au fost angajați în luptă împotriva fascismului
german și ungar 538.586 de români din care, peste 170.000au căzut eroic pe câmpul de
luptă.

Referitor la efectivele românești – participante la lupta împotriva fascismului, există

diferite statistici care, deși nu corespund întru totul, sunt foarte apropiate ca număr. Astfel,
unele cifre plasează România pe locul trei cu 975.947 de militari, după S.U.A. și Uniune
Sovietică, aceste cifre plasează România pe locul patru în lume.
Mulți eroi români au căzut pentru eliberarea teritoriilor răpite românilor, dar mulți,
foarte mulți, au căzut cu arma în mână pentru eliberarea altor state, teritorii străine de sub
fascismul german și ungar. Soldați, gradați și ofițeri români, au eliberat din Ungaria 1237 de
localități din care 14 orașe și din Cehoslovacia au eliberat 1722 de localități din care 31 de
orașe. Mulți eroi români au căzut găsindu-și mormântul în țară străină.
În întreaga istorie a României, toți cei care s-au angajat în lupta pentru independență și
liberate necondiționată nu și-au precupețit viața, au plecat cu gândul la sacrificiul dacă v-a fi
necesar pentru obținerea isbândei. Mulți dintre combatanți au căzut cu onoare pentru țară
devenind eroi martiri ai neamului românesc, dar tot eroi au fost și sunt și cei rămași acasă,
familiile și rudele eroilor căzuți, care au suportat jaful și lipsurile, dar au rămas de neclintit în
fața ocupanților, păstrând în continuare naționalitatea și credința, povestind generațiilor
următoare despre eroi neamului.
Toți cei care au căzut pe câmpul de luptă, dar și veteranii care s-au întors acasă
purtându-și cu mândrie medaliile și decorațiile sunt „EROII NEAMULUI”.
Nu știu dacă mai este un alt popor, precum românii, atât de greu încercat, care în
decursul existenței multimilenare prin strămoșii săi, să fi avut atâtea jertfe de vieți omenești,

4
atâția eroi căzuți cu arma în mână în lupta pentru “ȚARĂ”, pentru neam, pentru “ACASĂ”,
aici unde este acum România.
Istoria românilor este și o istorie a celor care au scris-o prin sacrificiul suprem.
După atâtea jertfe, atâtea suferințe și lacrimi, atâta durere din sufletul celor care au
trăit și trăiesc liberi și independenți datorită înaintașilor căzuți în luptele aprige cu cotropitorii
a izvorât „recunoștința neamului românesc” materializată prin cinstirea eroilor întru aducere
aminte pentru eternitate.

Forme și aspecte de cinstire a eroilor căzuți în luptă cu dușmanul

pentru păstrarea unității statale și independența patriei străbune și a neamului românesc

Încă din timpuri preistorice fiecare formă de organizare a comunităților omenești, fie
gintă, trib ori formațiune statală incipientă, au trăit într-un teritoriu care le aparținea de la
apariția acestora în procesul de antropogeneză.
Totdeauna însă, peste populațiile sedentare care-și produceau cele necesare traiului
prin muncă cinstită, cultivând pământul, crescând animale, pescuind, vânând sau ocupându-se
cu creșterea albinelor, etc., au venit unele neamuri, de nu știu unde, de unde nici ele nu mai
știu, adevărate dăunătoare răpitoare pentru populațiile pașnice. Acestea mergeau din loc în
loc, jefuind și omorând ce întâlneau în cale, așezându-se pe pământuri care nu le aparțineau cu
scopul de a robi ori a distruge pe localnici.
În fața acestor neamuri, fiindcă pe atunci erau prea sălbatice și reduse pe scara
evoluției umane să le numim popoare, localnicii sau mobilizat pentru apărarea gliei
strămoșești, luptând până la sacrificiul suprem, sub crezul nemuririi.
Vechii daci, străbunii neamului românesc, mureau cu zâmbetul pe față, strângând un
pumn de pământ considerat sacru. Mureau zâmbind cu gândul la Zamolxis – zeul suprem al
cerului și pământului, al armoniei cosmice.
În vara anului 1982, cu ocazia unor săpături arheologice la Curmătura, jud. Dolj, am
descoperit un mormânt datând din perioada de început a culturii dacice. Într-un cuptor, un
copil în vârstă de 7 ani, era înmormântat chircit (poziția fătului în pântecul mamei), alături de
ocru roșu (foarte greu de găsit în zonă), culoare simbol al sângelui, alături de oase de caprină
– carne ca ofrandă și cu o gaură de libație pe unde copilul „comunica” cu părinții săi sau cu
soarele (?).
Acel copil, ținând cont de poziția și întreg ritualul de înmormântare, a fost încredințat
pământului mamă și cerului tată spre renaștere – etapă spre nemurire. (Constantin Câșlaru,
Giurgița – satul meu natal, 2014, p. 35 – 47, 26 același dovezi ale culturii primitive a plantelor
… în „R.M.M, Muzee, 1977).
Dintotdeauna, pământul a însemnat totul pentru străbuni, a fost „mama pământ”, a fost
și a rămas sacru, de-a lungul generațiilor. De aceea, dintotdeauna stră-daco-românii nu au dus
niciodată războaie de cucerire de noi teritorii, s-au mulțumit cu ce au avut. Stră-daco-românii
au căzut în luptă pe pământul țării lor, în apărare, dar și dincolo de granițele actuale ale țării,
pentru apărarea unor teritorii străbune aflate sub ocupații străine !
Prin trecutul lor multimilenare, strămoșii românilor și poporul românesc, au fost și
sunt un popor de eroi.

5
 Eroi căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea pământului străbun și libertatea națiunii
române, au fost cinstiți prin diferite modalități, astfel încât aceștia să nu fie uitați niciodată, să
fie exemple pentru generațiile următoare. De altfel, se spune că eroi sunt nemuritori, dar mor
atunci când sunt uitați. La noi, la români, eroi trăiesc în memoria comunităților și în
numeroase ocazii legate de obiceiurile tradiționale românești, prin diferite modalități,
aducerea aminte și cinstirea eroilor este actualizată, dusă spre veșnicie, iar recunoștința s-a
materializat prin diferite manifestări și însemne comemorative.
Unele soții au văduvit toată viața și n-au încetat să-i pomenească pe eroii căzuți, soți
sau iubiți, toată viața.
La Înălțare, la biserici se țineau slujbe și se puneau mese în amintirea și cinstea eroilor
căzuți, apoi se făcea horă la care jucau tinerii din sat.
A doua zi de Paște se juca „hora de pomană” horă plătită lăutarilor în amintirea și
cinstirea celor morți. La Giurgița, Curmătura, Urzicuța, Lipov și alte localități, pentru cei
necăsătoriți morți pe front părinții plăteau lăutari care cântau în cimitir, în fața însemnului
comemorativ. (vezi și Războiul de Reîntregire …op. Cit. p. 255).
Astfel :

- Fotografii ale eroilor căzuți în luptă se mai pot vedea puse în rame și puse pe perete,
ori fotografii în albume cu amintirile familiei
- Încă se mai pot vedea (din păcate în stare de degradare avansată) pe ziduri plăci
comemorative cu fotografii și datele eroilor
- Cu ocazia sărbătoririi unor „sfinți” de la care a provenit prenumele eroului, se fac
colăcei care se împart ca pomenire, iar la biserică se face pomenirea numelui
respectiv.
- Cu ocazia Crăciunului, a Anului Nou, a Paștelui, a Înălțării care ulterior a devenit
„ziua eroilor” și alte asemenea sărbători religioase creștinești se împart colăcei ocazie
cu care fiecare mort sau erou din familie au câte un colăcel cu lumânare aprinsă.
- Când se întâlnesc rudele sau prietenii care au în familie morți sau eroi căzuți pe
pământ străin, servesc pentru cinstirea și aducerea aminte un pahar de vin. dar înainte
de a ciocni, fiecare picură jos, pe pământ, din paharul său, un strop de băutură (poate fi
și rachiu) spunând: Dumnezeu să-i primească și să-i odihnească.
- Totdeodată, când se sărbătoresc „zilele” unor orașe sau sate, în amplul program este
inclusă și o slujbă religioasă în care sunt amintiți și eroi comunei respective. Așa a
fost la Daneți, la Giurgița, la Afumați, la Galicea mare, la Perișor, la Urzicuța și la
multe alte sate.
- Cinstirea eroilor căzuți pe pământ străin și amintirea veșnică a acestora, s-a făcut prin
realizarea de cimitire ale eroilor sau cruci comemorative în cimitire române și curtea
bisericilor
- Biserica ortodoxă română a adaptat credinței ritualuri și slujbe speciale în care sunt
pomeniți eroi neamului cu scopul de a sădi și a perpetua Cultul Eroilor în conștiința
populară, tratându-i aproape ca pe sfinți ai românilor.
- Nume ale unor eroi se regăsesc în denumirea unor localități, a unor străzi și bulevarde,
ori instituții de cultură.

6
 - Recunoștința față de eroii căzuți pentru libertatea și prosperitatea nației române s-a
materializat și prin realizarea de troițe, obeliscuri modeste, plăci comemorative, mici
monumente, plăci funerare, însemne de război ori monumente comemorative ale unor
grupuri de eroi din diferite localități. În acest sens, au fost ridicate 545 de opere
comemorative închinate eroilor căzuți pe pământ străin în timpul Războiului pentru
Independență de la 1877, 3542 de monumente comemorative ridicate pe teritoriul
românesc în timpul Primului Război Mondial și peste 2000 de astfel de realizări
închinate comemorării eroilor din cel de-al doilea Război Mondial.

În ultimii 150 de ani, au fost ridicate în jur de 6347 de însemn comemorative de război
dintre care doar o mică parte sunt clasate ca Monumente Istorice aflate sub protecția Legii
Patrimoniului Național.
În anul 2010, pe lista Monumentelor Istorice se aflau înscrise doar 1430 de
monumente comemorative de război. În afară de acestea, au mai fost ridicate, din proprie
inițiativă a urmașilor, troițe, obeliscuri modeste ori plăci comemorative.

De la primul document legislativ din România, care a avut drept obiectiv special protecția
monumentelor istorice, la Filiala județului Dolj „Frații Buzești” a Asociației Naționale Cultul
Eroilor „Regina Maria”.

Recunoștința față de eroii patriei și cinstirea acestora s-a desfășurat dintotdeauna,

precum eroi români au existat dintotdeauna fără să existe centralizare la nivel național sau
modalitate organizatorică, totul s-a desfășurat spontan izvorând din cugetul și simțirile
urmașilor.
Dovada că eroi erau pomeniți și cinstiți, pentru veșnicie, constă în faptul că, încă
dinainte de Războiul pentru Independență, din anul 1877, care a însemnat un mare număr de
eroi căzuți pe câmpurile străine de bătaie, în anul 1871 apare primul document legislativ din
România având ca obiectiv special protecția monumentelor istorice.
Astfel, la 30 Ianuarie/11 Februarie 1871 s-a înaintat Camerei Deputaților spre
dezbatere „Proiectul de lege pentru conservarea monumentelor Cultului român”, de către un
grup de deputați liberali.
În expunerea de motive prezentată de V. A. Urechia, se spunea că „Aceste sfinte
altare, reclamă de la noi nu numai respectul creștinului, dar și iubirea și îngrijirea ce se cuvine
unor mari eroi, întru amintirea unei glorioase apărări a patriei în invaziuni străine. Asemenea
monumente sunt documente materiale ale istoriei patriei, în general, și ale istoriei culturii, în
special”.
Proiectul conținea opt articole, din care, primul prevedea instituirea la București a
Comisiei Monumentelor Naționale. Articolul al – 2 - lea, stabilea atributele, drepturile și
îndatoririle Comisiei, iar articolul trei prevede că … „Se va determina care anume edificii de
Stat, biserici și mânăstiri sunt și se consideră monumente naționale indiferent de proprietar”.
În articolele următoare, proiectul prevedea măsuri de conservare și și evidența monumentelor.
„Căci știind monumentele ce le avem putem lupta pentru dânsele și lua măsuri sigure de
conservare”.

7
 O deosebită amploare a cunoscut prețuirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă în special
după încheierea Primului Război Mondial. Dacă eroi căzuți în Războiul pentru Independență
din anul 1877 au fost cinstiți, onorați și comemorați de fiecare familie și în slujbele bisericești
dar și prin ridicarea de monumente mai mult prin implicarea administrațiilor locale, da data
aceasta se trece la o organizare la nivel național, datorită faptului că mulți eroi români au
căzut luptând sub drapel străin, pentru Rusia și Austro-Ungaria multe morminte ale acestora
au rămas împrăștiate și necunoscute, expuse profanării prin distrugere, fie cu ocazia lucrărilor
agricole, fie de rea credință, intenționat, de către locuitorii din țările învinse.
În acest caz se trece la organizarea, prin emiterea de legi și decrete la nivel național,
care să faciliteze ocrotirea oricăror însemne comemorative ale eroilor români, „Cultul
Eroilor” căpătând în acest fel valențe pozitive și legale.
Astfel că, după ce la 29 Aprilie 1902, Regele Carol întâi a restituit, prin Înalt Decret
Regal calitatea de veteran de război pentru toți cei care au luptat în Războiul de Independență
a României în 1877 – 1878, la 5 Martie 1919 Comisia de expropriere pe seama Ministerului
de Război a mormintelor și cimitirelor militare morți în timpul războiului, hotărăște
constituirea de comisii la nivelul unităților administrativ – teritoriale, care să stabilească locul
exact unde se află morminte și cimitire ale celor căzuți în război, pentru a se evita profanarea
acestora.
La 16 Iulie 1919, prin Ordinul circular nr. 2102 al Ministerului de Război se cere
oamenilor legii să fie identificați, prin toate mijloacele, pe cei care au făptuit sacrilegii față de
eroi morți pentru neam, să fie dați în judecată, iar monumentele refăcute.
La 21 August 1919, prin ordinul circular nr. 3834, Ministerul de Război stabilește
lucrări standard pentru operele comemorative de război, astfel încât, toate monumentele să
aibă aceleași dimensiuni (2 m lungime, 1 m lățime, 0,15 înălțime), să aibă cruci din scânduri
(1 m înălțime) inscripționate cu datele despre decedat.
La 12 Septembrie 1919, prin Înaltul Decret – Lege nr. 4106, Regele Ferdinand,
recunoaște calitatea de „persoană morală” a Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în
Război”care avea ca obiective principale descoperirea în continuare a locurilor unde se găseau
morminte ale ostașilor români căzuți în luptele pentru reîntregirea neamului și realizarea de
mausolee și cimitire pentru eroii căzuți în luptă. De la instituire Societății „Mormintele
eroilor căzuți în Război”, până în anul 1948 când, practic, a fost desființată, s-au realizat :
118 cimitire definitive, 84 de cripte, 13 mausolee, 508 troițe, a identificat și amenajat 529.713
morminte, din care 72.870 în străinătate.
La 24 August 1920, este adoptată „Legea pentru cinstire memoriei eroilor căzuți”. Prin
acest document se instituie ziua Eroilor , ziua celebrării eroismului Românesc, care coincide
cu ziua „Înălțării Domnului”.
La 2 Iunie 1927, Societatea „Mormintele Eroilor Căzuți în Război” își schimbă
denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”.
La 1 August 1940, prin Legea asupra regimului mormintelor și operelor comemorative
de război, Societatea „Cultul Eroilor” își schimbă denumirea în Așezământul Național
„Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, devenind instituția a Statului.
La 30 Decembrie 1947, ca urmare a proclamării Republicii Populare România și
dispariția instituției regale, Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor
devine Așezământul „Cultul Eroilor”
8
 La 8 Iunie 1948, conform Decretului nr. 48 al Marii Adunări Naționale din 29 Mai
1948 și a Deciziei Consiliului de Miniștri nr. 297 din 8 Iunie 1948 Așezământul „Cultul
Eroilor” este desființat, iar patrimoniul său a fost trecut în cadrul Ministerului Apărării
Naționale.
La 28 Mai 1949, în cadrul Muzeului Militar Național a fost înființat Biroul Cultul
Eroilor, iar prin Decretul – Lege nr. 71 „Ziua Eroilor” este schimbată de la Ziua Înălțării
Domnului, la ziua de 9 Mai.
La 1 Septembrie 1951 Așezământul „Cultul Eroilor”își continuă activitatea în
„Serviciul Operelor Comemorative Militare de Război” înființat în cadrul Muzeului Militar
Central.
La 6 August 1968 prin Circulara Consiliului de Miniștri nr. 17.632 și prin Proiectul de
H.C.M. privind „trecerea cimitirelor eroilor români și sovietici din administrarea sfaturilor
populare în administrarea Ministerului Forțelor Armate, se constituie secția „Tradiții Eroice
din Direcția Superioară Politică a Armatei”.
La 23 Octombrie 1975, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 117 a fost reglementat
regimul mormintelor și operelor comemorative de război.
La 19 Noiembrie 1991, prin Hotărârea nr. 664 a judecătoriei sectorului 1 București, s-a
decis calitatea de persoană juridică a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, ca urmașe a
fostului Așezământ Național pentru „Cultul Eroilor” desființat în anul 1948, prin Sentința din
data de 13 Martie 2012 din Dosarul 42407/299/2011 Asociația Națională „Cultul Eroilor”
devine ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR „REGINA MARIA” denumire sub
care-și desfășoară activitatea și în prezent.
Prin Legea nr. 48 din 1995 „Ziua Eroilor” este proclamată sărbătoare națională odată
cu ziua de „Înălțarea Neamului” fapt realizat prin Legea nr. 379/2003
La 30 Septembrie 2003 este adoptată Legea nr. 379 privind regimul mormintelor și
operelor comemorative de război, în baza căruia se înființează „Oficiul Național pentru Cultul
Eroilor” organ cu personalitate juridică în subordinea Guvernului apoi, ulterior a Ministerului
Apărări Naționale. Totodată se proclamă „Ziua Eroilor” sărbătoare națională a poporului
român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, „Ziua Înălțării” potrivit tradiției românești !
La 29 Aprilie 2004 pi Hotărârea de Guvern nr 635 este aprobat „Regulamentul de
Organizare și Funcționare a Oficiului Național pentru „Cultul Eroilor”.
La 9 Noiembrie 2007, este semnat la Budapesta „Acordul între Guvernul României și
Guvernul Republici Ungare, privind regimul juridic al mormintelor române de război din
Republica Ungară și al mormintelor ungare de război din România.
Pe teritoriul Republici Ungare sunt înhumați peste 13.000 de militari eroi români în
479 de cimitire, cel mai important fiind cel de la Ostffyasszonyfa cu 4718 morminte
românești, iar pe teritoriul României sunt înhumați 6199 militari unguri și austro – ungari, cel
mai mare cimitir fiind cel de la Miercurea Ciuc cu 1012 morminte.
În cadrul activității de identificare a mormintelor românilor căzuți eroic în Slovenia la
1 Decembrie 2008, a fost ridicat Monumentul Eroilor Români în memoria celor 47 de militari
români, înhumați la Branik, precum și în amintirea celor 500 de prizonieri și altor mii de eroi
rămași morți pe câmpurile de luptă din Slovenia între anii 1915 – 1918 care au luptat sub
steag străin cezaro – crăiesc, austro – ungar.

9
 De asemenea , activități de constituire de Cimitire de Onoare ori ridicarea de
monumente ale eroilor români s-au desfășurat pe teritoriul Rusiei, Republici Moldova,
(pământ românesc) la Tigana Varzaresti, în Armenia la Erevan, în Austria la Sommerein , în
Germania la Zwickau și Micleușeni la Miren Kostanievica (Slovenia), monumente ridicate la
Liublina și la Krasnogorsk în Rusia (29 Noiembrie 2008), pe teritoriul Poloniei la
Michalowice.
La 20 Noiembrie 1991 s - a înființat Comitetul Național pentru Restaurarea și
Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor filiala județului Dolj, care va adopta ulterior
denumirea de ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ CULTUL EROILOR, FILIALA LUDEȚULUI
DOLJ. (A.N.C.E.F.J.D.) devenită ulterior „FRAȚII BUZEȘTI”.
Bibliografie : Colectiv de autori, coordonator Gen. Mr. R. prof. univ. dr. Visarion
Neagoe, Gen. de brigadă (r) Grigore Baciu, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina
Maria”, monografie, p. 50 – 64, Gen. Mr. (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, Centenar
„Cultul Eroilor” în Oltenia Eroică, nr. 11/2019; Col. (r) Constantin Zănescu, 100 de ani de
la înființarea „Cultului Eroilor” în Oltenia Eroică, nr. 11/2019; Prof. Ionel Turcin, Primul
document legislativ ….în „Oltenia Eroică” nr. 1/2011; Constantin Câșlaru, Punte peste ape
tulburi

10