Sunteți pe pagina 1din 1

No Doubt 

este o formație rock americană din Anaheim, California, fondată în 1986. Trupa e


compusă din vocalista Gwen Stefani, chitaristul Tom Dumont, basistul Tony Kanal, și bateristul
Adrian Young. Muzica ska-rock a primului lor album nu a atras atenția datorită popularității mari a
muzicii grunge de atunci. Albumul lor Tragic Kingdom deținător al unui disc de platină a ajutat la
reintroducerea muzicii ska în anii '90, iar „Don't Speak”, al treilea single de pe album, a devenit
un succes internațional, clasându-se pe locul întâi în state precum: Australia, Elveția, Irlanda,
Norvegia, Noua Zeelandă și Regatul Unit.
Grupul a lansat următorul album, Return of Saturn, patru ani mai târziu, dar în ciuda recenziilor
pozitive, materialul a fost un eșec comercial. Un an mai târziu, formația s-a întors cu
albumul Rock Steady, care conținea influențe reggae și dancehall. Două dintre discurile single
lansate au primit premii Grammy - „Hey Baby” și „Underneath It All”; ambele au fost hit-uri de top
10 în Statele Unite, bucurându-se de succes și în alte țări. Pe 22 noiembrie 2002, No Doubt a
primit cheia orașului Anaheim.
No Doubt a lansat compilația The Singles 1992-2003 în 2003, cu un single nou, „It's My Life”,
cover după formația Talk Talk. Vocalista Gwen Stefani s-a lansat solo un an mai târziu,
colaborând cu diferiți muzicieni, printre care colegul de formație Tony Kanal și Pharrell de la The
Neptunes, iar chitaristul formației, Tom Dumont a început un alt proiect în paralel cu No Doubt,
Invincible Overlord. De-a lungul carierei, No Doubt au vândut 27 de milioane de exemplare în
toată lumea, fiind nominalizați la premiile Grammy de nouă ori, câștigând de două ori. No Doubt
s-a clasat pe locul 89 în clasamentul celor mai bine vânduți artiști în Statele Unite în perioada
2000 - 2009, potrivit publicației Billboard. În 2012, după 11 ani de pauză, formația lansează
albumul Push and Shove și susține turneul Seven Night Stand.

S-ar putea să vă placă și

  • Jurnal de Rocker. Doru Ionescu în dialog cu un cristian
    Jurnal de Rocker. Doru Ionescu în dialog cu un cristian
    De la Everand
    Jurnal de Rocker. Doru Ionescu în dialog cu un cristian
    Evaluare: 4 din 5 stele
    4/5 (1)
  • Muzica Rock
    Muzica Rock
    Document8 pagini
    Muzica Rock
    Andreea Sfetcu
    Încă nu există evaluări
  • Ghid Pop-Rock
    Ghid Pop-Rock
    Document314 pagini
    Ghid Pop-Rock
    Gabi
    100% (21)
  • Cei Mai Mari Cantareti A Tuturor Timpurilor!
    Cei Mai Mari Cantareti A Tuturor Timpurilor!
    Document18 pagini
    Cei Mai Mari Cantareti A Tuturor Timpurilor!
    Dumitrita Ursu
    Încă nu există evaluări
  • Biografii Rock
    Biografii Rock
    Document220 pagini
    Biografii Rock
    Czink Tiberiu
    Încă nu există evaluări
  • Muzica Rock
    Muzica Rock
    Document15 pagini
    Muzica Rock
    Black Skayokar
    Încă nu există evaluări
  • Rock and Roll
    Rock and Roll
    Document6 pagini
    Rock and Roll
    Loredana Grigori
    100% (1)
  • Depeche Mode
    Depeche Mode
    Document8 pagini
    Depeche Mode
    einsteinius_dm
    Încă nu există evaluări
  • Referat Muzica
    Referat Muzica
    Document2 pagini
    Referat Muzica
    Petcu Manuela
    Încă nu există evaluări
  • Mariah Carey Biografie
    Mariah Carey Biografie
    Document17 pagini
    Mariah Carey Biografie
    Elena Ungureanu
    Încă nu există evaluări
  • SHAKIRA
    SHAKIRA
    Document11 pagini
    SHAKIRA
    Anamaria Ludescher
    Încă nu există evaluări
  • Nirvana
    Nirvana
    Document4 pagini
    Nirvana
    nica andra
    Încă nu există evaluări
  • Artic Monkeys Project
    Artic Monkeys Project
    Document7 pagini
    Artic Monkeys Project
    Daria Sebe
    Încă nu există evaluări
  • Rihanna
    Rihanna
    Document29 pagini
    Rihanna
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Imagine Dragons
    Imagine Dragons
    Document2 pagini
    Imagine Dragons
    alexandru eremeico
    Încă nu există evaluări
  • World Faster
    World Faster
    Document1 pagină
    World Faster
    RazvanAlin
    Încă nu există evaluări
  • Copilărie
    Copilărie
    Document5 pagini
    Copilărie
    Roxana Elena
    Încă nu există evaluări
  • Vanessa
    Vanessa
    Document1 pagină
    Vanessa
    Maria
    Încă nu există evaluări
  • Muzica În Anglia
    Muzica În Anglia
    Document6 pagini
    Muzica În Anglia
    Something. NewYT
    Încă nu există evaluări
  • Muzica
    Muzica
    Document13 pagini
    Muzica
    Petru Ciulei
    Încă nu există evaluări
  • Muzica Madonna
    Muzica Madonna
    Document11 pagini
    Muzica Madonna
    Rallu Ella
    100% (1)
  • The Weeknd
    The Weeknd
    Document2 pagini
    The Weeknd
    Vacareanu Roxana-Denisa
    Încă nu există evaluări
  • AC-DC Referat
    AC-DC Referat
    Document3 pagini
    AC-DC Referat
    bobonelu8
    Încă nu există evaluări
  • Muzica Anilor 80-90
    Muzica Anilor 80-90
    Document2 pagini
    Muzica Anilor 80-90
    Maria-Magdalena Vacariu
    Încă nu există evaluări
  • PRINCE
    PRINCE
    Document9 pagini
    PRINCE
    sofia
    Încă nu există evaluări
  • Text Macheta
    Text Macheta
    Document2 pagini
    Text Macheta
    Energy Music
    Încă nu există evaluări
  • Within Temptation
    Within Temptation
    Document16 pagini
    Within Temptation
    toncuvasile
    Încă nu există evaluări
  • Work Pol
    Work Pol
    Document1 pagină
    Work Pol
    RazvanAlin
    Încă nu există evaluări
  • Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Document5 pagini
    Mikalake Fabean Snoop Dogg
    Faby RO
    Încă nu există evaluări
  • Sad
    Sad
    Document10 pagini
    Sad
    eduard.style456
    Încă nu există evaluări
  • Madonna
    Madonna
    Document7 pagini
    Madonna
    DianaIlas
    Încă nu există evaluări
  • Kika Kia
    Kika Kia
    Document1 pagină
    Kika Kia
    xapayi3887
    Încă nu există evaluări
  • Referat Snoop Dogg
    Referat Snoop Dogg
    Document10 pagini
    Referat Snoop Dogg
    Valeria Ghita
    Încă nu există evaluări
  • The Weeknd: Revista de Muzica
    The Weeknd: Revista de Muzica
    Document2 pagini
    The Weeknd: Revista de Muzica
    Aurora Șerban
    Încă nu există evaluări
  • Nightwish
    Nightwish
    Document4 pagini
    Nightwish
    Ciprian Smau
    Încă nu există evaluări
  • The Weeknd
    The Weeknd
    Document8 pagini
    The Weeknd
    Andreea C
    Încă nu există evaluări
  • Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    Document163 pagini
    Celine Dion, Michael Jackson Si Alti Cantareti Remarcabili
    denisae_4
    Încă nu există evaluări
  • SHAKIRA
    SHAKIRA
    Document1 pagină
    SHAKIRA
    Oana Burlan
    Încă nu există evaluări
  • The Sweet
    The Sweet
    Document10 pagini
    The Sweet
    Cristina Maria
    Încă nu există evaluări
  • Despre ACDC
    Despre ACDC
    Document4 pagini
    Despre ACDC
    Lavinia Dumitru
    Încă nu există evaluări
  • Pink Floyd
    Pink Floyd
    Document10 pagini
    Pink Floyd
    Bianca Dan
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Muzica
    Proiect Muzica
    Document4 pagini
    Proiect Muzica
    Razvan Unguroiu
    Încă nu există evaluări
  • ABBA
    ABBA
    Document4 pagini
    ABBA
    Info Denisa
    Încă nu există evaluări
  • One Direction
    One Direction
    Document4 pagini
    One Direction
    slllk1708
    Încă nu există evaluări
  • Gabriella Lucia Cilmi
    Gabriella Lucia Cilmi
    Document5 pagini
    Gabriella Lucia Cilmi
    Vlad Popescu
    Încă nu există evaluări
  • Paraziții
    Paraziții
    Document5 pagini
    Paraziții
    Erika
    Încă nu există evaluări
  • Abba
    Abba
    Document4 pagini
    Abba
    marcobest
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Metallica
    Proiect Metallica
    Document9 pagini
    Proiect Metallica
    Octavian Teodor Dumitrică
    Încă nu există evaluări
  • Ring The Alarm
    Ring The Alarm
    Document1 pagină
    Ring The Alarm
    Denis Andrei Balan
    Încă nu există evaluări
  • Madonna
    Madonna
    Document1 pagină
    Madonna
    Vacareanu Roxana-Denisa
    Încă nu există evaluări
  • Muzica Anilor 70 - 80
    Muzica Anilor 70 - 80
    Document21 pagini
    Muzica Anilor 70 - 80
    Eugen Curta
    100% (1)