PERIOADA ADOLESCENŢEI

Caracteristici generale ale evolutiei adolescentului

Adolescenta este subiectul privilegiat si controversat al psihopedagogilor, generator de opinii si discutii contradictorii. Unii o
considera  "vârsta ingrata", altii, dimpotriva, "vârsta de aur"; pentru unii ea este "vârsta crizelor, anxietatii, nesigurantei,
insatisfactiei", în timp ce pentru altii este "vârsta marilor elanuri"; este "vârsta contestatiei, marginalitatii si subculturii", dar si
"vârsta integrarii sociale"; este "vârsta dramei, cu tot ce are ea ca stralucire, dar si ca artificiu" - decreteaza unii, ba nu,
riposteaza altii, este "vârsta participarii la progresul social"; cei mai multi o considera ca fiind în totalitate o "problema moral-
psihologica", dar sunt si unii care cred ca este aproape în exclusivitate o "problema sociala". Diversitatea opiniilor referitoare
la adolescenta deriva din complexitatea în sine a acestei etape din viata omului, cu o dinamica exceptionala în timp, cu
multideterminari si multiconditionari, dar si din pozitia oarecum incerta pe care o ocupa adolescentul în sistemul perioadelor
evolutive ale vietii. Locul lui în sistemul relatiilor sociale este mai bine conturat si precizat decât cel al puberului. Totusi
adolescentul oscileaza din punct de vedere al comportamentului între copilarie si maturitate, fiind însa întors mai mult cu
fata spre adult.

La iesirea din copilarie si începutul adolescentei, ca si în tot decursul

acestei perioade, avem în fata noastra dezvoltare 23123s1820x a
impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi în plina formare.

Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane,

perioada de numeroase si profunde schimbari biologice, fizice, psihice,
morale, etc, perioada a dezvoltarii, în care dispar trasaturile copilariei,
cedând locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari
psihice individuale specifice.

Pe planul dezvoltarii biologice, adolescentul tinde spre echilibru si

spre adoptarea unei conformatii apropiata de cea a adultului; în schimb, în
plan psihologic, transformarile sunt extrem de rapide, spectaculoase si de
maxima complexitate cu salturi la nivelul unor functii, cu evolutii mai lente la
nivelul altora. Diversitatea dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi
modalitati de relationare cu cei din jur, forme originale de întelegere si
adaptare. Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva,
tensionat, adeseori cu existenta unor conflicte si trairi dramatice, cu
framântari interne pentru gasirea surselor de satisfacere a elanurilor, a
aspiratiilor si cu tendinta de a evita teama fata de piedicile ce se pot ivi în
realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul este un nonconformist si
un luptator activ pentru îndeplinirea dorintelor sale, un original în adaptarea
solutiilor urmarite, în modul de a privi si de a se adapta la lumea
înconjuratoare.

Adolescenta cuprinde doua faze:

       una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioada a transformarilor

profunde fizice si fiziologice, a unor conturari complicate a
intereselor, aptitudinilor si conceptiei morale a copilului; aceasta
perioada se numeste preadolescenta sau pubertate.

        a doua perioada 13-14/17-18 ani este cea

a adolescentei propriu-zise ce se caracterizeaza printr-o
 echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata,
prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului,
printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale
a personalitatii.

Preadolescenta este etapa în care au loc profunde transformari.

Aspectul exterior se caracterizeaza prin lipsa de armonie, mâinile fiind mai
lungi decât trunchiul, nasul disproportionat în raport cu fata, întreaga
conformatie lasând impresia unei fiinte desirate.
Schimbari evidente se constata si la nivelul vietii psihice. Actele de autoritate ale parintilor sunt cu greu suportate, fiind
supuse unui acut discernamânt critic daca nu sunt întemeiate si necesare. Se manifesta o schimbare si în comportamentul
copilului. Acesta venind în contact cu cunostinte variate si profunde si având o gândire dezvoltata la capacitatea realului,
observa insuficientele parintesti care pâna acum treceau neobservate.

La aceasta vârsta se dezvolta constiinta de sine, preadolescentul

fiind animat de dorinta de a-si cunoaste propriile sale posibilitati, pentru a-si
da seama în ce masura poate fi util celor din jur.

Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societatii, cu o

înalta constiinta a datoriei.

Adolescenta este o etapa mai linistita decât perioada anterioara,

tânarul adoptând o pozitie mai constienta fata de mediul social. Copilul se
orienteaza mai mult catre lumea externa, dar îsi îndreapta atentia si catre
propria-i viata psihica.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:

1.     dezvoltarea constiintei de sine;

2.     afirmarea propriei personalitati;

3.     integrarea treptata în valorile vietii.

1.     Dezvoltarea constiintei de sine

Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se
deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care trebuie pretuita
si respectata.

Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu realizarile sale si ale altora. El se
întreaba adeseori, 'cine sunt eu?', iar raspunsurile ce si le da se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta
pentru unii adolescenti, chiar de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.

Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însusi, la propriile trairi,
iar pe de alta parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al
constiintei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al colectivului.
Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata
de calitatile si munca adolescentului.

O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupari este interesul pentru
profesia pe care o va îmbratisa,  determinându-l la reflectie asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de
propria persoana nu înseamna însa fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls
catre actiune. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme constiente.

2.     Afirmarea propriei personalitati

Descrierea, oricât de schematica, a "portretului" adolescentei nu poate ignora problema originalitatii ca atribut predilect al
indivizilor care o traverseaza. Dorinta de originalitate reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a
adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul caruia trebuie sa se petreaca toate
evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o
insuficienta cunoastere de sine. Acesta doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.

Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se evidentieze prin fizicul bine conformat,
îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii
în adolescenta - limbajul "colorat", presarat cu expresii "cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi alege cu grija
cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari savante despre care insinueaza ca i-ar
apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi este proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri
"cifrate", si anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc în cadre
restrânse, în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi educative prelungite.

În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta adolescentilor, caracterizata prin aceeasi
"ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.

Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului de contradictie. În special discutiile dintre
adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de
afirmarea spiritului lor de contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar când e constient de
faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a atrage atentia asupra sa, de a se afirma,
de a fi luat în seama.

Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa activeze, sa se distreze împreuna. Ei
sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul vede o înalta activitate sociala.

3.Integrarea sociala

Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la grupul caruia îi apartine (clasa,
scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile
efectuându-se în functie de criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se
manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei
despre lume si viata.

Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si
îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul
constiintei si al conduitei morale.

         Dezvoltarea biologica

În aceasta etapa are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele masuratori pun în evidenta faptul ca între 14 si 20
de ani creierul atinge aproximativ greutatea maxima si se apropie de finalizare osificarea diferitelor parti ale craniului.
Procesul de osificare al scheletului se realizeaza însa progresiv, încheindu-se între 20     si 25 de ani. Concomitent, se
dezvolta volumul muschilor si se mareste forta musculara. La începutul perioadei adolescentei se înregistreaza o dezvoltare
mai intensa la nivelul muschilor mari, iar apoi procesul se extinde si la nivelul muschilor mici, ceea ce influenteaza
perfectionarea si coordonarea miscarilor fine. Pe la mijlocul perioadei, se constata si o stabilizare relativa a cresterii
adolescentilor în înaltime si greutate. Corpul câstiga în înaltime între 20 - 30cm, iar în greutate câte 4 - 5kg anual. Cresterea
în talie si greutate da corpului proportia, vigoarea, gratia si frumusetea care îl caracterizeaza pe adolescent. Maturizarea
treptata a aparatului circulator asigura o functionare normala a inimii. Ca urmare a cresterii suprafetei plamânilor, volumul de
aer introdus prin inspiratie este mai mare.

Dintre factorii care influenteaza procesele de crestere un rol deosebit îl au glandele cu secretie interna. Astfel hipofiza
secreta mai multi hormoni. Unii din acestia influenteaza cresterea, altii stimuleaza si regleaza functia altor glande endocrine.
Glanda tiroida exercita, de asemenea, actiune asupra sistemului nervos central, asupra functiilor organismului, precum si
asupra dezvoltarii psihice.

Cercetarile efectuate au demonstrat existenta unor diferente, ce sunt specifice sexului. Adolescentele capata o înfatisare
generala feminina, concretizata în proeminenta bustului si conformatia bazinului, dezvoltarea soldurilor etc.
Asadar, dezvoltarea biologica a întregului organism tinde la aceasta vârsta, spre un anumit echilibru si stabilizare, în timp ce
evolutia psihica se realizeaza prin tensiuni si conflicte. Totusi, se constata un anumit paralelism între dezvoltarea biologica
(sexuala mai ales) si cea psihica, cu o evolutie pertinenta spre maturizarea sociala, ce determina implicarea adolescentilor
în rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.

         Dezvoltarea psihica

Sensibilitatea

Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si diferential ale analizatorilor,
facându-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.

Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor are o mare capacitate de
acomodare. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se câstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a
nuantelor acestora.

Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul
fonematic - pe linia întelegerii celor mai neînsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor,
fiintelor, dupa anumite însusiri perceptive si auditive.

Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros creste foarte mult.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în adolescenta are loc procesul de erotizare a
sensibilitatii.

Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime. Preadolescenta si adolescenta sunt
perioade ale observatiei analitice. Perceptiile sunt incluse într-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii.
Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

Atentia. În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea postvoluntara devin mai eficiente.
Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse
dezvolta spiritul de observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura începe sa fie
privita cu ochi de "naturalist", cu ochi de "fizician"etc.

Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui. Astfel el retine usor si cu placere acele
date si fapte care se leaga de orientarea sa generala îndreptata spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta
selectie facându-se în detrimentul celorlalte preocupari.

Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii
intelectuale. Daca în pubertate memoria de scurta durata este foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata se
organizeaza prin acumulari si stocari de informatii cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea,
codificarea si decodificarea factorilor cu care se opereaza.

Angajarea adolescentilor în activitatea de învatare si în stocarea de informatii se realizeaza în conformitate cu anumiti

paterni personali specifici. "Personalitatea, în întregime, îsi datoreaza liajul si consistenta sa formativa memoriei si
capitalurilor ei. Ea construieste tezaurul cognitiv".

Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea activitatii scolare. Adolescentul descopera faptul
ca învatarea este de câteva ori mai eficienta decât pâna atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura materialul de
informatie pe care trebuie sa-l fixeze. Astfel, procesul învatarii si al memorarii capata unele însusiri noi.

Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai cresterea capacitatilor de stocaj,
dar si construirea, la adolescenti, a clasificarilor spontane interne în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o evidenta
tensiune, un interes si extensiune a activitatii intelectuale.

Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic  al  fixarii (învatarii). Adolescentul restructureaza

materialul de memorat, ca sa-l faca mai sistematic si mai inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea ce
reprezinta o alta prelucrare a materialului. Recunoasterea reconstituie materialul în aspecte analitice detaliate prin
coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece adolescentul include în
relatarile sale verbale numeroase elemente de explicatie, sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere
reproducerea sa fie evident deosebita de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin mijloace
personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.

Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor stiintei. Elevul trebuie sa învete sa
sistematizeze, sa lege între ele diversele cunostinte, sa-si însuseasca diverse procedee de activitate mintala. Aceasta
înseamna ca se creeaza conditiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adica de a rationa logic. De aceea în
procesul însusirii notiunilor se constituie si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai larg, se dezvolta deci
capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea si succesiunea logica în expunere; se dezvolta,
treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozitionala.

Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai complicate  de a utiliza analogia, ca mijloc
de comparatie între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii criteriilor logice
analitice în scheme de sinteza. Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii.
Dezvoltarea si întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a gândi cauzal, logic, dialectic.

Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea se straduieste sa desprinda adevarul, în
conditiile unei puternice placeri pentru discutii controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult. Adolescenta
se exprima ca o faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.

Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai largi, mai complexe si multilaterale duce
la modificari profunde ale gândirii si la dezvoltarea gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire gramaticala, gândire
fizica etc. Studiul diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii despre lume si
viata, întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a producerii
diferitelor fenomene.

În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se întaresc sisteme de a observa, se
dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat apar
transferari de operatii între discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta
posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se dezvolta posibilitatea
urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta
spiritul critic al gândirii- ca urmare a logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa în
fenomene, precizia gândirii.

Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara preluarea în termeni personali a cunostintelor.
Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor
teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.

Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte, se petrece o ierarhizare latenta a valorii celor cunoscute, dar se
manifesta si preferinte, urgente etc, ceea ce oglindeste aspectele caracteristice individuale ale felului cum constiinta umana
primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se petrece în mod activ si selectiv.

Astfel, adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale si a abstractiei, vârsta în care se învata arta
gândirii si a discutiei, dezvoltându-se strategiile euristice.

Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin bogatia si varietatea lexicului, precum
si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina verbal o
idee timp îndelungat, facând asociatii noi fata de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul sau.

si în privinta debitului verbal scris exista o evolutie. Continutul celor scrise este relativ relaxat, dat fiind faptul ca miscarile
scrierii si stereotipul de ansamblu al acestora s-au automatizat.

Începând cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de
stil în limbajul scris: epitete, comparatii, personificari, metafore. Datorita lecturii diversificate, ei reusesc sa-si formeze un stil
propriu de vorbire orala si scrisa, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul
preadolescentului contine numeroase cuvinte legate de factorul senzorial ,dar este sarac si imprecis în analiza proceselor
interioare. La sfârsitul adolescentei, datorita unei experiente de viata mai ample si datorita îmbogatirii vocabularului, încep
sa înteleaga si sa redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Acordând credit teoriei lui N. Chomsky, ce considera limbajul ca o structura generativa, înnascuta, adolescentul are
capacitatea de a folosi combinatii de flexionari în nenumarate situatii a cuvintelor ce sunt învatate.

Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le mentioneaza pe urmatoarele: învatarea
prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul stimulilor relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce
contin paradigmele domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul potentialului verbal evocator de experienta,
învatarea prin discriminare multipla, învatarea sistemelor de rezolvare si a determinantelor incluse într-o astfel de activitate.

Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si interese variate, cu stimulari complexe ale
potentialului intelectual facilitate de întreaga dezvoltare psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem
hipercomplex de autoreglare si autoperfectionare a întregii activitati psihice si comportamentale.

Imaginatia. Concomitent cu capacitatile intelectuale, adolescentul se caracterizeaza si prin dezvoltarea deosebita a

imaginatiei. Mai evident este progresul imaginatiei reproductive, a carei prezenta se simte puternic în întreaga activitate a
tânarului, acesta având importante însusiri originale. În afara de imaginatia reproductiva care ajuta în însusirea sistemului de
cunostinte transmise în procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a carei material ce o
alimenteaza preadolescenta si adolescenta îl gaseste în realitatea în care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri în
legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste
care începe sa se manifeste. Prin creatiile lor, îsi exprima propriile judecati si atitudini în legatura cu problemele ce-i
framânta. În repertoriul creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de iubire.

Imaginatia se intercoreleaza complex în perioada adolescentei cu gândirea, cu afectivitatea, dar si cu alte planuri complexe
ale personalitatii, în cadrul conditiilor generale de armonizare a acesteia.

În perioada adolescentei cunoaste o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvolta fantezia, uneori chiar la paroxism. Procesul
acesta, are la baza dezvoltarea deosebita a aspiratiilor si dorinta impetuoasa de a proiecta în viitor aceste manifestari
debordante ale vietii interioare.

Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului.

Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa
doreasca, are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea
emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.

În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul rând, dezvoltarea sensibilitatii ,i a
conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni
independent. Situatia de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în
continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale - baza lor reprezentând-o
largirea cunoasterii.

Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca perioada a pasiunilor si a
furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada
autonomizarii morale. E o etapa de mare sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge
la un sistem moral explicit.

Vointa. Este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, când între
motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza sa se
actioneze.

În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai îndelungat, deoarece el reflecta mai
temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta.

În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea amâna îndeplinirea celor propuse.
Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta
perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.

Interesele. Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a îmbogatirii experientei de viata. În
primul rând interesul pentru munca scolara trebuie sa atraga în mod deosebit atentia cadrelor didactice si a parintilor.
Uneori, interesul pentru munca scolara poate scadea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea
unei adevarate pasiuni pentru sport, lectura etc., nedezvoltarea unui stil de munca intelectual, conflictele elevilor cu
profesorii, preocuparile extrascolare mai intense etc.

Interesele adolescentului nu graviteaza doar în jurul activitatii scolare, ci se  extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii,
artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifesta aptitudini evidente.
Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de
eficienta, iar sub aspectul continutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-
sociale, pentru sport, pentru munca etc.

Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescentei, legate de idealul profesional, generând motivele care-i determina pe
adolescenti sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita
în învatamântul superior, posibilitati de câstig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util
societatii si a raspunde unei comenzi sociale.

Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza în deosebi sub raport social si cultural, îl face sa devina avid de cunoastere
si de participare cu responsabilitate, în deplina cunostinta de cauza, la activitati cu caracter social, se antreneaza în
elaborarea de lucrari originale în literatura, arta, stiinta, tehnica.