Sunteți pe pagina 1din 4

PORNOGRAFIA - LA UN CLICK DE NOI

Radu Capan

Un sarpe perfid in inima omului

Navigarea pe marea internetului nu mai este de mult timp sigura. Trei sunt
marile pericole: monitorizarea "comportamentului" de navigator prin
intermediul cookie-urilor; infectarea cu virusi prin vizitarea unor situri, dar mai
ales prin descarcarea de aplicatii; si contactul - nedorit - cu pornografia, de la
formele soft pana la cele hard. Primul afecteaza dreptul la intimitatea
navigarii, dar consecintele sunt mai putin vizibile, si nu vom discuta aici acest
subiect; al doilea poate fi devastator pentru calculatorul Dvs, dar cu un
program anti-virus bun si cu ceva atentie, i se poate face fata; al treilea insa
este cel mai perfid, caci dincolo de monitor si tastatura se strecoara in
sufletul omului, ii invadeaza mintea si poate degenera in dependenta. Despre
acest pericol, al pornografiei, as dori sa scriu in randurile urmatoare, nu de
pe pozitia unui specialist in aceasta tema, ci ca tata de familie si ca
informatician.

Pornografia in sine este o industrie deosebit de rentabila. Citeam recent intr-un cotidian despre un scandal
declansat in SUA de infectarea cu SIDA a mai multor "vedete" de filme porno, fapt care a provocat
suspendarea productiei de astfel de filme pentru 60 de zile. Drama mare pentru aceasta industrie care, doar in
Los Angeles, am aflat cu stupoare, produce trei-patru filme pe zi! Productia pe banda rulanta de filme porno
aduce anual venituri de 20 de miliarde de dolari. Cu toate formele ei - pe casete video, prin canale TV,
internet, magazine, sex-cluburi si altele - industria pornografica cumuleaza anual un venit de 57 de miliarde de
dolari. si daca cifrele par astronomice si greu de inteles, iata o comparatie: veniturile castigate din pornografie
in SUA depasesc veniturile corporatiilor de televiziune ABC, CBS si NBC, adunate la un loc.

in tara noastra, anul 1989 a marcat deschiderea si spre acest flagel. Nu ca pana atunci nu ar fi existat
pornografie. Dar ca volum era incomparabil cu ce a urmat dupa acel an. Probabil va amintiti explozia, cu
adevarat explozia, de reviste sexy si porno, la inceput pe hartie de ziar si multe doar alb-negru. in timp aceste
reviste au disparut, dar doar pentru a fi acum inlocuite de un numar mai mic de reviste, dar mai de calitate,
strict din punct de vedere tehnic, caci de o altfel de "calitate" ne e greu sa vorbim. Nu cunosc tirajul acestor
reviste, dar trebuie sa recunosc ca ma bucur intr-un fel cand vad la aproape toate chioscurile de presa seturi
de trei reviste porno la pret de doua, sau mai ieftin: e dovada clara ca nu se vand foarte bine! Nu este nevoie
insa sa mergi pana la tarabe dupa pornografie: o ai si la televizor, in pretul abonamentului la cablu. De la zero
noaptea - ca sa inceapa ziua bine? - pe mai toate canalele abunda reclame ce te invita sa iti irosesti banii pe
convorbiri erotice. si nu lipsesc nici filmele, difuzate in special de unele canale, si in special la sfarsit de
saptamana - ca de! trebuie sa se relaxeze omul.

Mai exista insa un canal media de difuzare a pornografiei, usor accesibil romanului deja de multi ani:
internetul. Oferta este bogata: 4,2 milioane de situri pornografice, adica 12% din numarul total de situri,
insumand 372 de milioane de pagini. Una din patru cautari pe internet este dupa pornografie, adica in total 68
de milioane de cautari pe zi. si tot zilnic, internetul este strabatut de 2,5 miliarde de emailuri cu continut
pornografic. in fine, din descarcarile ce se fac de pe internet, 35% reprezinta material pornografic. Acestea
sunt cifre din 2003, si cu siguranta in 2004 cifrele sunt mai ingrijoratoare. Acum, cand conexiunea permanenta
devine tot mai comuna si pentru noi, portile invadarii cu pornografie sunt tot mai larg deschise. Iar centrele cele
mai "fierbinti" de consumare a pornografiei sunt evident caminele, facultatile si scolile, si cluburile internet. Sa
nu credeti insa ca doar de la varsta de liceu se consuma pornografie. Studii internationale arata ca daca pana
acum cativa ani un copil intra in contact cu pornografia prin internet in medie pe la 11 ani, acum aceasta medie
a scazut la 5 ani. Pornografia se dovedeste a fi foarte penetranta! Cum asa?

Inchizi usa, intra pe fereastra

Pornografia are metodele ei de a ajunge si la cei care nu o doresc. Fara a avea pretentia de a enumera toate
metodele folosite, iata cateva dintre acestea care ne pot ajuta atat la intelegerea raspandirii fenomenului
pornografiei, cat si a felului in care putem sa ne ferim de el. O prima clasa de metode este inselarea
navigatorului prin cumpararea domeniilor cu mii de utilizatori la expirarea lor. Imaginati-va ce surpriza au avut
olandezii cand, apeland adresa sitului guvernului, s-au trezit pe un sit porno! Explicatia? in general domeniile -
numele siturilor -, mai putin cele in .ro, se platesc anual. La data expirarii taxei anuale, domeniul devine liber
spre cumparare de catre oricine. Astfel, producatorii de situri porno supravegheaza data expirarii unor domenii
importante pentru a le achizitiona: cei ce le vizitau pana atunci, devin vizitatori de situri porno. Desigur, pana
se lamuresc de situatie. O alta smecherie exploateaza greselile navigatorului la tastare. Pana cu ceva vreme
in urma, daca scriai www.googlle.com, erai dus la un sit porno asiatic. si mai scandaloasa a fost situatia legata
de domeniul Prelaturii Opus Dei, www.opusdei.com. Daca in loc de litera o se scria cifra 0, iesea ceva
asemanator: www.0pusdei.com. insa acest din urma sit era stupefiant: un sit pornografic, ce il declara ca
patron (al pornografiei, bineinteles) pe Sfantul Josemaria Escriva, fondatorul Opus Dei. Aceasta situatie
incredibila a fost rezolvata acum cativa ani, cand Organizatia Internationala a Drepturilor Intelectuale a acordat
domeniul 0pusdei.com Prelaturii Opus Dei. si in fine, legat de domenii, un ultim exemplu de inselare a
navigatorului: achizitia pentru situri porno de domenii ce suna inocent. Se preia numele unei institutii publice, al
unei vedete, al unei competitii sportive, un nume de mare interes ce ar genera trafic web, si cine va incerca
acea adresa va avea o mare surpriza, trezindu-se pe un sit porno.

O alta clasa de metode folosite de pornografie pentru a ne invada calculatorul sunt asa numitele download-uri.
Unele pot fi nedorite: ajungand voit sau nevoit pe un sit porno, acesta poate sugera - sau face automat, daca
programul de navigare nu este setat sa fie atent la autoinstalari - descarcarea si executarea unui program de
gen dialer. Acesta, daca folositi conexiunea dial-up, va forma anumite numere: cu siguranta apeluri
internationale, si cu siguranta taxate foarte scump. O alta cale este cunoscuta generic sub numele de "calul
troian". Deja ati prins ideea, nu? Gasiti pe internet screensaver-e gratuite, ori jocuri gratuite, le descarcati si de
fapt nu stiti ca, la executia lor, aceste programe modifica diverse setari: fie va pun ca homepage o pagina de
sit porno, fie va descarca materiale pornografice pe propriul calculator, fie alte lucruri poate mai grave. Atentie
deci, nu tot ce e gratuit este neaparat facut cu buna intentie. Dar poate calea prin care suntem cel mai adesea
asaltati de pornografie este cea a emailului. Fara sa fi cerut, ne trezim abonati la servicii zilnice de pornografie
prin email, sau primim invitatii la miile de situri porno. De unde au adresa noastra de email? O prima sursa
sunt programele spider, care navigheaza pe internet in cautarea a orice contine simbolul de email, @, creand
astfel liste de milioane de emailuri, ce sunt vandute apoi celor ce se ocupa de pornografie. Daca adresa Dvs
de email nu apare pe nici un sit, tot nu sunteti in siguranta. Completarea de formulare pe internet, adesea
conditie unica pentru a descarca programe gratuite, ofera din nou o portita de colectare de adrese de email.

Ei si? Ce rau pot face imaginile?!

Am vazut vulnerabilitatea navigatorilor la pornografie. Unii ar putea intreba: "Ei si?


Ce rau pot face imaginile? Chiar daca as fi dependent, nu se compara cu
dependenta de droguri sau de alcool!" Un drastic raspuns il dau din nou statisticile:
87% dintre cei care au molestat fete, si 77% dintre cei ce au molestat baieti, au
recunoscut ca sunt mari consumatori de pornografie hard-core. Un prizonier din
sase, din Los Angeles - revenim la capitala pornografiei -, este condamnat pentru
delicte sexuale, iar crimele cauzate de motivatii sexuale se afla pe locul al doilea
dupa cele datorate drogurilor.

Desigur, aceasta nu implica faptul ca orice dependent de pornografie devine


raufacator, si, ar spune unii, nici ca a te uita asa, din cand in cand, la un film porno, intr-o revista porno, sau pe
un sit porno, ar fi ceva rau... Cate nu vede omul la viata lui! Nu? Cu siguranta vede multe, dar pornografia nu
se uita asa usor. in clipa in care vezi imagini pornografice, in creier este eliberata o substanta numita
epinefrina. Aceasta produce o adanca imprimare pe creier a imaginilor vizuale. Imaginile ajung sa te
urmareasca pretutindeni. Atunci cand vederea imaginilor este insotita de auto-stimulare, epinefrina este mai
puternica, ducand la o si mai puternica imprimare a imaginilor, practic pentru zeci de ani!

Nimeni nu se poate considera imun in fata efectelor degradante ale pornografiei si ale violentei sau ferit de
daunele cauzate de cei care se lasa influentati de ele. Copiii si tinerii sunt foarte vulnerabili si deosebit de
expusi sa le cada victime. Pornografia si violenta sadica injosesc sexualitatea, pervertesc relatiile umane,
aservesc indivizii, mai ales femeile si copiii, distrug casatoria si viata familiala, inspira comportamente
antisociale si slabesc moralitatea societatii.

“Asadar, este evident ca unul dintre efectele pornografiei este pacatul. Participarea voluntara in pregatirea sau
in difuzarea acestor productii nocive trebuie sa fie considerata ca un rau moral serios. Apoi, intrucat
producerea si difuzarea acestor produse nu ar putea avea loc daca nu ar exista o cerere de piata, cei care
folosesc numitele productii, nu numai ca isi aduc daune morale lor insisi, dar contribuie si la dezvoltarea
acestui comert nefast. “

Acest citat este dintr-un document din 1989 al Consiliului Pontifical pentru Comunicatiile Sociale. Doua idei le-
as repeta pentru a le sublinia: "nimeni nu se poate considera imun in fata efectelor degradante ale
pornografiei" si "unul dintre efectele pornografiei este pacatul". Sa vedem ce ne spune si Catehismul Bisericii:

Pornografia consta in a scoate actele sexuale, reale sau simulate, din intimitatea partenerilor, pentru a le
exhiba in fata unor terte persoane, in mod deliberat. Ea ofenseaza curatia, pentru ca denatureaza actul
conjugal, daruirea intima a sotilor unul catre celalalt. incalca in mod grav demnitatea celor care se implica in ea
(actori, comercianti, public), pentru ca unul devine pentru altul obiectul unei placeri rudimentare si al unui profit
ilicit. ii cufunda si pe unii si pe altii in iluzia unei lumi artificiale. Ea constituie o greseala grava. Autoritatile civile
trebuie sa impiedice producerea si difuzarea materialelor pornografice.

Vedem deci ca pornografia nu este deloc un delict mic, ci un pacat, si inca unul grav, indiferent de cantitatea
consumata. Ea nu promoveaza valori, ci idei precum: a privi viata sexuala a altora este ceva OK (voyeurismul);
femeile sunt niste instrumente de obtinut placeri, si sunt intotdeauna dispuse sa faca sex sau sa fie supuse la
perversiuni; nu conteaza cu cine faci sex, conteaza sa traiesti clipa; ar trebuie sa mai incerc si cu alti parteneri,
poate gasesc unul ca idolul meu pornografic, la fel de bine "dotat" de mama natura; sexul inaintea casatoriei
nu are cum sa strice, caci de fapt te rodezi pentru cea care iti va fi candva sotie, pentru a o satisface pe deplin;
reusita unei relatii sta in performantele sexuale pe care le atingi; s.a.m.d. Chiar si daca cineva ramane
(aparent) fidel statutului sau, de casatorit sau necasatorit, atunci cand priveste materiale pornografice intra in
conflict cu cele spuse de Isus: "Ati auzit ca s-a spus: Sa nu comiti adulter. Eu insa va spun ca oricine priveste
o femeie, dorind-o, a si comis adulter cu ea in inima lui" (Matei 5,27-28). Pornografia este un act de adulter
mental, care conduce la dezintegrarea spirituala a persoanei si poate conduce la adulter fizic sau orice alt fel
de acte sexuale nepermise.

Iar daca pentru unii cuvantul Sfintei Scripturi si recomandarea Bisericii nu mai inseamna astazi prea mult,
atunci acestia se pot folosi de numeroasele tratate de specialitate ce vorbesc despre efectele pornografiei.

Iata cum vede un medic treptele "evolutiei" unui utilizator de materiale pornografice:

(1) “drogarea”, unde nevoia de a privi materiale pornografice conduce la pierderea liberului control asupra
comportamentului;

(2) “escaladarea”, prin care persoana devine din ce in ce mai nesatisfacuta de comportamentul sexual normal
si se adanceste intr-o pornografie mult mai profunda, de obicei pentru a ajunge la acelasi nivel de senzatii si
excitare;

(3) insensibilizarea, calea prin care consumatorul nu mai este sensibil moral la socantele, ilegalele, repulsivele,
perversele si imoralele materiale pornografice, ci le vede ca acceptabile;

(4) trecerea la fapta, unde fanteziile se transforma in comportament public (dr. Victor Cline, 1996).

Oricat se straduiesc "avangardistii" societatii de astazi sa ne convinga ca pornografia este un drept, ca sexul
liber este ceva normal, omul simte in interiorul sau cand ceva e bine sau nu. Vizitand vreodata vreun prieten, vi
s-a intamplat sa gasiti pe masuta din camera de oaspeti, aranjate frumos ca in holul unei sali de asteptare,
revistele Playboy sau Hustler? Pe etajere ati vazut cumva inramate poze cu prietenul Dvs si cu sotia lui in
timpul actelor sexuale? Evident ca nu. Daca va considerati suficient de tare pentru a privi materiale porno, vreti
sa spuneti ca atunci cand vizitati situri de acest gen nu aveti stresul de a nu fi surprins? Daca veti raspunde ca
nu va afecteaza si sunteti calm, atunci probabil ati ajuns in etapa a treia descrisa de dr. Cline... iar dupa trei,
vine patru...

Nu va panicati! Urmati sagetile spre "Iesire"

Scopul acestui articol nu a fost sa va panicati si sa nu mai folositi internetul! Am dorit doar sa atrag atentia
asupra unor pericole si sa ofer cateva indicii despre profunzimea problemei pornografiei, in special prin
internet. in aceasta ultima parte a articolului vom analiza cateva sfaturi utile pentru cei care doresc sa scape
de pornografia fie ea nedorita sau dorita.

Sa incepem cu pornografia nedorita. Primul sfat este sa va mentineti navigarea doar pe situri sigure. Practic,
cine doar citeste ziarele pe internet, isi verifica posta pe Yahoo sau viziteaza situri precum ProFamilia, si nu da
click pe reclamele din pagini, este destul de improbabil sa ajunga pe situri porno. Contactul cu pornografia vine
atunci cand navighezi la intamplare sau pe situri nestiute, cautand poate ceva anume, si mai ales cand se
merge din reclame in reclame. Nu intamplator activitatile ilegale merg mana in mana cu pornografia: daca veti
cauta crack-uri pentru programe, veti da cu siguranta de reclame la situri porno, care se vor lansa chiar si fara
voia Dvs. Mai mult, vizitarea a astfel de situri este adesea insotita de instalarea in fundal de programe
periculoase (pentru a evita auto-instalarile vedeti optiunile din Control Panel - Internet Options - Security).
Aveti apoi grija ce descarcati pe calculator, sau mai bine spus de unde: folositi din nou surse sigure,
recomandate (de exemplu SnapFiles.com, favoritul meu). Aceeasi atentie si la emailuri. Daca subject-ul
sugereaza continut pornografic nu le deschideti si nici nu incercati sa urmati instructiunile de dezabonare, daca
sunt: ele vor indica de fapt autorului emailului pornografic ca adresa Dvs este corecta, si deci va poate trimite
in continuare. Cel mai bine este sa le stergeti, si eventual sa va setati un filtru pentru emailurile cu acel subject.
in caz ca problema accesului nedorit la pornografie nu va vizeaza pe Dvs, ci pe
copii, exista din nou cateva sfaturi utile. De exemplu, instalarea pe calculatorul de
pe care se face navigarea pe internet a unui program de control: pe situl
ProFamilia gasiti recomandat programul gratuit ParentalFilter, dar exista si altele.
Iar daca doriti sa fiti si mai sigur ca fiii Dvs nu cad in plasa tentatiei pornografiei,
atunci amplasati calculatorul intr-o camera prin care se trece des; in nici un caz nu
lasati calculatorul in camera copilului.

Ce facem insa pentru a scapa de pornografia dorita? Mai ales cand se ajunge la
dependenta, raspunsul invariabil este: consulta un specialist in aceasta problema,
in speta un psihiatru sau mai degraba un pastor sau lider spiritual al unei biserici
locale. Cel mai probabil veti spune insa ca nu e cazul Dvs, iar eu imi voi permite
sa glumesc: nu uitati ca si negatia este un semn al dependentei.

Iata in continuare o sinteza a sfaturilor ce se dau in astfel de cazuri unei persoane


afectate de pornografie. Primul este distrugerea tuturor formele de pornografie, insemnand reviste, fotografii,
casete video. Dar in cazul internetului? Ar putea fi locul in care isi tine adresele siturilor secrete - adress book
-, dar, din experienta unor astfel de dependenti, masura nu este de ajuns (adresele pot fi usor de memorat si
greu de uitat), si atunci se recomanda punerea unui verset din biblie langa monitor, daca se poate chiar pe
rama monitorului. Desigur, versetul in sine nu va avea un efect miraculos! Dar il poate ajuta sa se intoarca la
rugaciune ori de cate ori apar tentatiile, cerand harul curatiei. (Nu trageti va rog de aici concluzia ca toti cei
care au un verset biblic langa sau pe monitor sunt dependenti de pornografie!)

Este nevoie de rugaciune nu doar in fata monitorului. Cel care are probleme cu pornografia trebuie sa se
astepte la un drum lung de rugaciune, de cerere a interventiei Harului salvator al Domnului Isus de citire a
Scripturii de marturisirea pacatului la duhovnic si impartasirea la Cina Domnului. Pe cat de usor este sa ajungi
voit la pornografie - cu doar un click! - pe atat de greu este sa scapi de ea. Am vorbit mai sus ca epinefrina
poate duce la imprimarea imaginilor pentru zeci de ani. Fiti siguri ca exista cale inapoi, dar nimeni sa nu
creada ca aceasta cale este usoara si rapida. Din nou, din experienta celor care au fost dependenti de
pornografie, sau au lucrat cu astfel de persoane: pentru a scapa de imaginile imprimate in memorie, trebuie sa
le inlocuiesti cu ceva. Pentru multi, s-a dovedit de foarte mare ajutor memorarea de citate din Sfanta Scriptura,
in fiecare dimineata si seara. Aceasta i-a ajutat sa-si "curete" in profunzime creierul. Mai sunt si alti factori
decisivi: indrumarea spirituala in aceasta problema de catre un pastor; cererea sprijinului in rugaciune din
partea familiei si a comunitatii; impartasirea problemei cu un prieten, care sa poata fi sunat oricand ispita da
tarcoale. Tratamentul nu se poate face de unul singur.

Britney Spears si nesimtirea mea

Acum multe luni, vedeta pop Britney Spears se saruta pe buze cu mai veterana vedeta Madonna. Gestul m-a
oripilat. Cand l-a repetat dupa cateva luni, pe o alta scena, anuntul auzit la stiri m-a lasat rece. si m-am mirat:
de ce acum nu mai eram oripilat de acest obscen gest public? Pentru ca deja eram obisnuit. M-a trecut un fior
gandindu-ma ca de fapt ma pervertisem: ceva rau imi era indiferent acum. Mi-am amintit de bunica mea, care
si astazi cand la televizor, intr-un film, se sugereaza o scena de dragoste (dragoste?), pune capul in pamant,
in timp ce noi, ceilalti adulti din familie, ne uitam, caci suntem mai "versati". Am ajuns sa imi fie jena sa ma uit
la o taraba dupa o revista (de informatica, dupa cum mi-e gustul), pentru ca nu cumva sa creada cineva ca ma
uit la copertile prea dezbracate si foarte adesea vulgare. Iar acum cateva saptamani, intrand intr-o librarie, am
sesizat un individ ce statea fix intr-un loc, cu o carte in mana. Dupa ce traversasem de mai multe ori rafturile,
el era tot acolo, iar cand am trecut prin spatele lui am si inteles de ce: studia pagina cu pagina o carte - cu
poze color, desigur - despre pozitiile sexuale.

Vulgaritatea, perversiunile, sexul scos din intimitate si expus tuturor, ne submineaza pe noi si societatea. Nu
sunt un puritanist, dar sunt tatal a doi copii, si nu pot sa nu ma ingrozesc gandindu-ma cu ce ochelari de cal va
trebui sa imi conduc copiii prin viata, pentru a-i feri sa vada tot ce vedem noi, sau cum trebuie sa ii formez
pentru ca toate acestea sa nu fie o problema pentru ei. Ce avem de facut noi toti? Poate ca ar trebui sa recitim
intr-o maniera moderna pasajul din Matei (5,29-30): "Daca ochiul tau drept [sau monitorul, sau televizorul] te
duce la pacat, scoate-l si arunca-l de la tine, caci este mai bine pentru tine sa piara unul dintre membrele tale
[sau un obiect din casa], decat sa-ti fie aruncat in Gheena tot trupul. si daca mana dreapta te duce la pacat [cu
un click pe situri pornografice], tai-o si arunc-o de la tine, pentru ca este mai bine pentru tine ca sa piara unul
dintre membrele tale, decat tot trupul tau sa ajunga in Gheena."

S-ar putea să vă placă și