3.3.

Ecuaţia Schrödinger
În cazul în care vorbim despre o undă, aceasta este descrisă de o mărime care are o
variaţie periodică. De exemplu, în cazul undelor electromagnetice, această mărime poate să fie
𝐸⃗ (𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝑡), intensitatea câmpului electric.
În cazul undelor asociate microparticulelor vorbim de o funcţie de undă Ψ(x,y,z,t) care în
general este o funcţie matematică complex şi care poate să fie scrisă ca un produs al unei
componente care depinde de variabilele spaţiale şi o componentă care depinde doar de variabila
timp:
Ψ(𝑥, 𝑦, 𝑧, 𝑡) = 𝜑(𝑥, 𝑦, 𝑡)𝑒 −𝑖𝜔𝑡
Semnificaţia funcţiei de undă
Dacă presupunem că o particulă, având o funcţie de undă asociată ajunge la un detector
de particule având dimensiuni foarte mici. Probabilitate ca o microparticulă să fie detectată
într-un anumit interval de timp este proporţională cu |𝜑|2 , unde |𝜑| este modulul funcţiei de
undă asociată microparticulei în poziţia detectorului. Astfel, |𝜑|2 reprezintă densitatea de
probabilitate. Se poate spune deci că probabilitatea de a regăsi o miroparticulă într-un volum
centrat în jurul unui punct este dată de pătratul modulului funcţie de undă asociată
microparticulei în acel punct.
Deoarece funcţia de undă este în general complexă, atunci se poate scrie |𝜑|2 = 𝜑 ⋅ 𝜑∗ , unde
𝜑∗ reprezintă complex conjugatul funcţiei de undă.
Determinarea funcţiei de undă
Funcţiile de undă asociate microparticulelor nerelativiste sunt descrise de ecuaţia
Schrödinger.
Pentru o microparticulă care se deplasează de-a lungul axei Ox într-o regiune în care forţele
care acţionează asupra ei determină o energie potenţială U(x), ecuaţia Schrödinger este:
𝑑 2 𝜑 2𝑚
+ [𝐸 − 𝑈(𝑥)]𝜑 = 0
𝑑𝑥 2 ℏ
unde E este energia totală a microparticulei şi ℏ = ℎ/2𝜋. Aceasta este ecuaţia Schrödinger
pentru cazul unidimensional.
Ecuaţia Schrödinger se poate simplifica ţinând cont de faptul că 𝐸 − 𝑈(𝑥) reprezintă energia
cinetică şi considerând cazul unei energii potenţiale uniforme şi constante. Astfel:
1 𝑝2 1 ℎ 2
𝐸 − 𝑈 (𝑥 ) = 𝑚𝑣 2 = = ( )
2 2𝑚 2𝑚 𝜆
2𝜋
Ştiind că 𝜆 = , relaţia anterioară se poate rescrie:
𝑘

1
 1 𝑘⋅ℎ 2 1
𝐸 −𝑈 = ( ) = (𝑘 ⋅ ℏ)2
2𝑚 2𝜋 2𝑚
Ecuaţia Schrödinger devine:
𝑑2𝜑
+ 𝑘 2𝜑 = 0
𝑑𝑥 2
1
unde 𝑘 = ℏ √2𝑚(𝐸 − 𝑈).

Soluţia generală a acestei ecuaţii este: 𝜑(𝑥 ) = 𝐴𝑒 𝑖𝑘𝑥 + 𝐵𝑒 −𝑖𝑘𝑥 , care reprezintă soluţia
independentă de timp a ecuaţiei Schrödinger. A şi B sunt constante şi pot fi determinate din
condiţiile inţiale.
Pentru determinarea soluţiei dependente de timp, se poate scrie:
Ψ(𝑥, 𝑡) = 𝜑(𝑥 )𝑒 −𝑖𝜔𝑡 = 𝐴𝑒 𝑖(𝑘𝑥−𝜔𝑡) + 𝐵𝑒 −𝑖(𝑘𝑥+𝜔𝑡)
Din capitolul dedicate undelor se cunoaşte că orice funcţie cu argumentul 𝑘𝑥 ± 𝜔𝑡 este soluţie
a ecuaţiei undelor, deci o undă călătoare. Undele progresive sunt descrise de funcţii cu
argumentul 𝑘𝑥 − 𝜔𝑡, iar undele regresive sunt funcţii cu argumentul 𝑘𝑥 + 𝜔𝑡.
Evaluarea densităţii de probabilitate |𝝋|𝟐
Considerăm cazuluunei microparticule care se deplasează în senzul pozitiv al axei Ox. Atunci
aceasta este descrisă de o funcţie de undă de forma 𝜑(𝑥 ) = 𝐴𝑒 𝑖𝑘𝑥 . În acest caz, densitatea de
probabilitate devine:
2
|𝜑|2 = 𝐴2 |𝑒 𝑖𝑘𝑥 | = 𝐴2
Astfel, pentru condiţiile considerate, de energie potenţială uniformă şi constantă, densitatea de
probabilitate este constantă pentru orice punct de pe axa Ox. Deci probabilitatea de a regăsi
microparticula în orice punct de pe axa Ox este aceeaşi. Faţă de situaţia mecanicii clasice în
care se putea determina fără echivoc o traiectorie pe care se deplasează un corp, în cazul cuantic
nu se mai pune problema unei traiectorii, ci doar a unei probabilităţi de localizare. De fapt,
microparticula cu are o locaţie până la efectuarea unei măsurători asupra ei.

3.4. Principiul de incertitudine al lui Heisenberg

Rezulatul obţinut anterior, acela al incapacităţii de a determina poziţia microparticulei)
este primul exemplu al principiului de incetitudine, propus in 1927 de fizicianul german
Werner Heisenberg. Principiul afirmă că măsurarea poziţiei şi impulsului unei microparticule
nu se poate face simultan cu o precizie oricât de mică. Matematic, acest lucru se poate scrie:
∆𝑥 ⋅ ∆𝑝𝑥 ≥ ℏ
∆𝑦 ⋅ ∆𝑝𝑦 ≥ ℏ

2
 ∆𝑧 ⋅ ∆𝑝𝑧 ≥ ℏ
∆𝑥 şi ∆𝑝𝑥 reprezintă incertitudinile intrinseci în măsurarea componentelor pe axa Ox a poziţiei
şi respective impulsului.
În exemplul considerat în subcapitolul anterior, deoarece U = const, atunci k – bine determinat
şi ∆𝑝𝑥 = 0 ⟹ ∆𝑥 ⟶ ∞.

3.5. Aplicaţii ale ecuaţiei Schrödinger

3.5.1. Treapta de potential
Fie o microparticulă de masă m care se deplasează în sensul axei Ox într-un câmp de
forţe care derive dintr-o energie potenţială de forma:
0, 𝑥<0
𝑈 (𝑥 ) = {
𝑈0 , 𝑥≥0

Fig. 1. Treapta de potential.

Conform mecanicii clasice, microparticula va fi reflectată pe treapta de potential dacă energia

microparticulei E < U0 şi va trece peste aceasta dacă E > U0. Deoarece potenţialul este
independent de timp, cuantic, mişcarea microparticulei de energie E este descrsă de o funcţie:
𝜓(𝑥, 𝑡) = 𝜑(𝑥 )𝑒 −𝑖𝜔𝑡
Vom considera în continuare cazul în care energia microparticulei este mai mare decât treapra
de potential E > U0.
Pentru cele două regiuni, ecuaţiile Schrödinger se pot scrie:
𝑑2 𝜑 2𝑚
x<0 + 𝐸𝜑 = 0
𝑑𝑥 2 ℏ2
𝑑2 𝜑 2𝑚
x>0 + (𝐸 − 𝑈0 )𝜑 = 0
𝑑𝑥 2 ℏ2

√2𝑚𝐸 √2𝑚(𝐸−𝑈0 )
Se fac notaţiile 𝑘1 = şi 𝑘2 = şi ecuaţiile devin:
ℏ ℏ

𝑑2𝜑
+ 𝑘12 𝜑 = 0
𝑑𝑥 2

3
 𝑑2𝜑
+ 𝑘22 𝜑 = 0
𝑑𝑥 2
Cele două ecuaţii au soluţiile:
𝜑1 (𝑥 ) = 𝐴𝑒 𝑖𝑘1 𝑥 + 𝐵𝑒 −𝑖𝑘1 𝑥
𝜑1 (𝑥 ) = 𝐶𝑒 𝑖𝑘2 𝑥 + 𝐷𝑒 −𝑖𝑘2 𝑥
unde A, B, C şi D sunt constante de integrare. Vom considera că microparticula vine din
regiunea negativă a axei Ox şi atunci pentru x > 0 există doar unda progresivă, deci D = 0.
În punctul de discontinuitate al potenţialului se pun coondiţiile de continuitate a funcţiei
de undă şi a primei derivate. În cazul studiat, acecstea sunt:
- pentru continuitatea funcţiei de undă 𝐴 + 𝐵 = 𝐶
𝑘
- pentru continuitatea primei derivate a funcţiei de undă 𝐴 − 𝐵 = 𝑘2 𝐶
1

Exprimând constantele B şi C în funcţie de A se obţine:

𝑘1 − 𝑘2
𝐵= 𝐴
𝑘1 + 𝑘2
2𝑘1
𝐶= 𝐴
𝑘1 + 𝑘2
|𝐵|2 𝑘 −𝑘 2
Coeficientul de reflexie la trecerea din regiunea 1 în regiunea 2 este 𝑅 = |𝐴|2 = (𝑘1 +𝑘2 ) ≠ 0.
1 2

Cum R + T = 1, unde T este coeficientul de transmisie se obsevă că 𝑇 ≠ 0.

Deci, pentru E > U0, din punct de vederea cuantic, microparticula se poate reflecta la trecerea
din regiunea 1 în 2, contrar rezultatului clasic.

3.5.2. Bariera de potential

Vom considera mişcarea unei microparticule în cazul în care întâlneşte o barieră de
potential dreptunghiulară, ca cea din fig. 2.

Fig. 2. Bariera de potential dreptunghiulară.

Matematic, bariera de potenţiala descrisă în fig. 2 poate fi scrisă ca:

4
 0, 𝑥<0
( )
𝑈 𝑥 = {𝑈0 , 0 ≤ 𝑥 ≤ 𝐿
0, 𝑥>𝐿
unde L este lărgimea barierei de potential.
Conform mecanicii clasice, o microparticulă cu energia totală E, incidentă pe această barieră,
va fi reflectată întotdeauna dacă E < U0 şi transmisă dacă E > U0.
Vom considera cazul în care E < U0, situaţie în care din punct de vedere clasic microparticula
nu poate trecec în regiunea II. Pentru a determina comportametul cuantic aplicăm aceeaşi
procedură ca la treapra de potential:
- Se scriu ecuaţiile Schrödinger pentru cele trei regiuni
- Dacă considerăm că microparticula vine din regiunea negativă a axei Ox, în regiunea
III vom avea doar o undă progresivă
- Se scriu condiţiile de continuitatea pentu soluţiile ecuaţiilor Schrödinger şi pentru
derivatele întăi ale acestora.
În fig. 3 se poate vedea cum variază densitatea de probabilitate de-a lungul axei Ox în cele trei
regiuni. Pentru regiunea I se obţine o suprapunere a undei directe şi a undei reflectate
(interferenţă). În regiunea II densitatea de probabilitatea scade exponential (vezi rezultatul de
mai jos), iar în regiunea III, densitatea de probabilitate este constantă, existând o probabilitatea
egală de a regăsi microparticula oriunde în regiunea III.

Fig. 3. Densitatea de probabilitate în cazul barierei de potential dreptunghiulare.

Urmând procedura de mai sus se poate calcula pentru bariera de potential un coefficient
√2𝑚(𝑈0 −𝐸)
de transmisie care este aproximativ: 𝑇 ≈ 𝑒 −2𝑘2 𝐿 , unde 𝑘2 = . Fenomenul descris aici
ℏ

se numeşte efect tunel. În acest caz se observă o dependenţă a coeficientului de transmisie de

masa microparticulei, energia totală a acesteia şi lărgimea barierei de potential.

3.5.3. Groapa de potential cu pereţi infiniţi

Considerăm o microparticulă într-o groapă de potential cu pereţi infiniţi (fig. 4), cu
lărgimea L, descrisă matematic de:

5
 ∞, 𝑥<0
( )
𝑈 𝑥 ={ 0, 0 ≤ 𝑥≤𝐿
∞, 𝑥>𝐿
Aceasta înseamnă că microparticula se poate deplasa liber între 0 şi L dar nu poate
depăşi aceste limite oricât de mare ar fi energia sa. Cum microparticula se află doar în interiorul
gropii de potenţial, în exteriorul ei funcţia de undă este nulă: 𝜓(𝑥, 𝑡) = 0 ⇒ 𝜑(𝑥 ) = 0

Fig. 4. Groapa de potenţiala cu pereţi infiniţi.

𝑑2 𝜑 2𝑚
În interiorul gorpii, ecuaţia Schrödinger atemporală este + 𝐸𝜑 = 0. Se face
𝑑𝑥 2 ℏ2

√2𝑚𝐸 𝑑2 𝜑
notaţia 𝑘 = şi ecuaţia devine + 𝑘 2 𝜑 = 0, care are soluţii de forma 𝜑(𝑥 ) =
ℏ 𝑑𝑥 2

𝐴 sin 𝑘𝑥 + 𝐵 cos 𝑘𝑥. Condiţiile de continuitate ale funcţiei de undă la cele două capate ale
gropii se scriu: 𝜑(0) = 0 ⇒ 𝐵 = 0 şi 𝜑(𝐿) = 0 ⇒ 𝐴 sin 𝑘𝐿 = 0 ⇒ 𝑘𝐿 = 𝑛𝜋. Din notaţia
pentru k şi acest ultim rezultat se observă că energia unei microparticule aflată într-o groapă de
𝜋 2 ℏ2
potential este cuantificată: 𝐸𝑛 = 2𝑚𝐿2 𝑛2 .