Sunteți pe pagina 1din 2

7 ianuarie, Luna Plină în Rac sau cum să ne simțim apreciați

Luna Plină în Rac aduce o mare profunzime, sensibilitate și intensitate naturii noastre sentimentale.
Se prea poate ca sufletul nostru să fie încântat de muzică, pictură sau poezie.
Este posibil ca unii dintre noi să fie înclinați chiar spre mediumitate sau misticism în această
perioadă.
Cu Luna în Casa a X-a, bunăstarea generală depinde, în mare măsură, de succesul material și de
securitatea financiară. Viața casnică, de familie va fi importantă pentru sănătatea noastră emoțională
în următoarele două săptămâni.
Probabil că vă simțiți sfâșiați între un mediu, care este foarte confortabil și o nevoie reală de a crește
si de a progresa. Energiile și dorințele vitale sunt adesea în contradicție cu sinele nostru emoțional.
Poate că în ultima perioadă ( de la Luna Nouă în Rac, care a avut loc pe 29 iunie 2022) am învățat să
ne auto-compătimim, să așteptăm prea mult de la alții sau să devenim excesiv de atașați de mâncare,
casă, cei dragi sau de alte forme externe de securitate. Cum ajungem dintr-o victimă a vieții la a fi cu
adevărat responsabili de acțiunile, de gândurile şi ideile noastre, cum ajungem de auto-compătimire la
auto-compasiune? Cum ajungem să ne simțim cu adevărat apreciați şi fericiți?
Când îți dorești ceva, cu adevărat, şi nu reușești să îl obții „din vina altora”, încep să apară frustrările
şi furia, iar auto-compătimirea, daca se prelungește, ne poate duce chiar în starea de depresie.
Auto-compătimirea este o strategie veche de a face faţă frustrărilor şi dezamăgirii, ne percepem ca pe
o persoana corectă căreia i se întâmplă lucruri incorecte, fără să observăm impactul pe care îl avem
asupra oamenilor şi mediului.
Dar pentru a depăși această fază, avem nevoie de încredere în noi înșine şi în propriile capacități de
gestionare a problemelor, așa cum avem nevoie să știm că întotdeauna avem opțiuni, important e să le
observăm. Această încredere în sine se construiește treptat, cu fiecare experiență pozitivă, care ne
aduce un plus de valoare, iar observarea are loc numai atunci când suntem în contact permanent cu
realitatea, şi nu când fugim de ea – Neptun în casa a VI-a în Pești.
Auto-compasiunea este atunci când ne cunoaștem propriile nevoi şi le satisfacem, nu din pur
hedonism, ci mai mult, ca o metodă de îngrijire şi atenție faţă de propria persoană – Venus în
Vărsător, în casa a V-a împreună cu Saturn.
Această Lună Plină primește un impuls electric de la imprevizibilul Uranus, zeul schimbărilor, așa că,
dacă aveți în plan să faceți niște schimbări, puteți începe să pregătiți terenul încă de pe acum, urmând
ca atunci când Marte va ieși din retrogradare, dar şi din perioada de umbră, adică începând cu 16
martie, să le puneți în aplicare.
Venus este în trigon cu Marte si în sextil cu Jupiter, adică avem o abordare intensă a vieții, mai multă
căldură, care îi atrage pe alții. Nu este neapărat ca acest aspect să fi o garanție a succesului romantic,
dar este cu siguranță un plus.
Jupiter în Berbec, în casa a VII-a, în opoziție cu Ascendentul, vă oferă oportunitatea de a vă dezvolta
spiritul de aventură şi abilitățile de conducere. Aceste calități sunt necesare pentru a vă extinde
personalitatea și experiența de viață. Avem capacitatea de a ne crea propriul loc în societate.
Punctul Norocului este tot în Berbec, în casa a VII-a, semn că noi înșine suntem sursa principală a
norocului şi a fericirii în această viaţă materială, iar satisfacția cea mai mare o avem când luăm
decizii şi acționăm, când suntem implicați.
Așadar, nu mai așteptați momentul potrivit, ci creați-l chiar dumneavoastră.
Ştiinţa Stelelor vă urează mult succes!

SLB-
Private
SLB-
Private

S-ar putea să vă placă și