Sunteți pe pagina 1din 2

Soare în Taur sau din când în când, dacă suntem atenți, viața nu mai pare chiar atât de grea…

Soarele, acest glob mare de foc, moare (apune) şi renaște (răsare) în fiecare zi, totul pentru a ne crea
mediul favorabil dezvoltării. Când Soarele își face simțită prezenţa în zorii zilei, Pământul se trezește la
viaţă, iar când se retrage în umbrele înserării, lumea se pregătește de noapte.

Practic, noi nu putem trăi fără Soare. Așa şi în astrologie, o hartă astrologică nu mai are sens fără Soare,
care reprezintă esența şi misiunea noastră în viață. Soarele mai reprezintă şi potențialul creativ,
îmbinarea pasiunilor noastre cu abilitățile, identitatea noastră de bază, sursa, puterea, forţa de viață şi
individualitatea. Dar cum şi la mare, prea mult Soare nu este de dorit, așa şi în astrologie, Soarele poate
căpăta o forță distructivă, chiar mai mare decât cea a lui Saturn sau Marte. Nu degeaba se spune că
atunci când o planetă se află aproape de Soare (până în 17 minute de arc), ea este slăbită.

În Taur, Soarele răsare în a doua şi a treia lună de primăvară, când ploile de aprilie încep să se
estompeze, iar zilele cresc în lumină şi devin mai calde. Taurul ne conectează cu lucruri frumoase în viață
şi ne relaxează simțurile pentru a ne bucura de ce avem. Taurul este stăpânit de Venus, zeița iubirii, a
frumuseții şi a senzualității, iar Taurul are nevoie de confort, valori şi artă, de calm şi statornicie. Fiind un
semn fix, Taurul nu își schimbă prea des opiniile şi părerile, fiind deosebit de conservator. Preferă pacea
şi armonia în locul războiului, dar şi atunci când este forțat dincolo de limitele sale, izbucnește într-atât
de violent încât nu este prea bine să-i stai prin preajmă. Mâncarea, locuința, hainele şi banii sunt printre
preocupările cele mai mari ale Taurului. Taurul își dorește să fie încarnat în această lume pentru a căuta
fericirea şi, de cele mai multe ori, acceptă lumea aşa cum e. Pentru el, transcendența este foarte bună,
atâta vreme cât are ce să pună pe masă şi haine curate a doua zi. Cu răbdare, pragmatism şi stabilitate,
el reușește să își transforme în realitate toate visele. Pericolele, care îl pândesc sunt rigiditatea şi
încăpățânarea, uneori lenea.

Atunci când Soarele ajunge în Taur, el activează o anumită zonă a hărții personale, un domeniu de viață
unde este cel mai probabil să atragem atenția şi să primim recunoașterea pe care ne-o dorim.

În cazul în care recunoașterea nu vine, poate e cazul să ne întrebăm dacă am făcut tot ceea ce ţine de
noi în acel domeniu, dacă am reușit să ne ridicăm la nivelul potențialului pe care îl avem.

Daca aveţi ASC în:

Berbec – atunci Soarele vă activează casa a II-a, a resurselor şi valorilor, iar acest lucru ar trebui să vă
ajute să sărbătoriți viața, cu bune şi cu rele, precum şi să vă bucuraţi de realizările de până acum. Poate
că ar fi cazul să vă relaxaţi mai mult şi să savuraţi fiecare moment.

Taur – atunci Soarele vă activează casa a I-a, casa personalității. Este cea mai bună lună din an pentru a
vă face vizibili şi de a fi mai hotărați.

Gemeni – atunci Soarele vă activează casa a XII-a, casa valorilor spirituale. Este una dintre lunile cu
nivelul cel mai scăzut de energie. Încercați să vă odihniți şi să dormiți cât mai mult pentru a vă putea
bucura luna următoare.

Rac – atunci Soarele vă activează casa a XI-a, casa obiectivelor pe termen lung şi a grupurilor, așa că
încercați să transmiteți mesajele voastre unui grup mare de oameni, să vă faceți auzit şi să participați la
reuniuni sociale.
Leu – atunci Soarele vă activează casa a X-a, casa carierei, așa că nu ezitați să faceți pasul cel mare în
carieră, pe care l-ați tot așteptat. Acum este momentul să străluciți cu adevărat.

Fecioara – atunci Soarele vă activează casa a IX-a, casa călătoriilor lungi, ceea ce face ca luna aceasta să
fie prielnică aventurii, dar şi dobândirii de cunoștințe noi.

Balanța – atunci Soarele vă activează casa a VIII-a, o casă mai ascunsă, o casă în care facem tot posibilul
să ne eliberăm de emoții negative. Așa că nu este un moment bun pentru a începe ceva nou, ci mai
degrabă pentru a ne examina propriile sentimente şi emoții şi de a le trăi la maxim.

Scorpion – atunci Soarele vă activează casa a VII-a, casa relațiilor, deci încercați să căutați modalități de
cooperare cu ceilalți.

Săgetător – atunci Soarele vă activează casa a VI-a, casa bolilor, a sănătății, dar şi a serviciului. Este
momentul să străluciți la munca, dar fără să criticați prea mult.

Capricorn – atunci Soarele vă activează casa a V-a, casa iubirii şi a creativității, așa că începeți activități
creative, care să vă pună în valoare şi prin care să vă exprimați pasiunea de viață.

Vărsător – atunci Soarele vă activează casa a IV-a, casa familiei şi a unei baze solide în viață. Concentrați-
vă pe familie şi construiți ceva durabil, care să se mențină şi peste mai multe generații.

Pești – atunci Soarele vă activează casa a III-a, a fraților şi surorilor. Căutați creativitatea în scris şi în
poveşti şi dați veste în ţară despre abilitățile şi capacitățile voastre.

S-ar putea să vă placă și