Sunteți pe pagina 1din 2

Luna Noua în Leu sau care sunt noii lideri?

Odată ce Luna a scăpat de opoziția cu Pluto din Capricorn, eliberată de chinurile Hadesului, la intrarea în
zodia Leului se întâlnește cu Soarele, aflat şi el, de curând, pe tărâmul radiant şi maiestuos al celei de-a
cincea zodii.

Simbolul Leului are multiple conotații oculte în lumea antică. Spre exemplu, prima dintre cele
douăsprezece munci ale eroului Hercule, fiul lui Zeus, a fost lupta cu leul din Nemeea, pe care acesta l-a
şi omorât cu mâinile goale, simbol al câștigării bătăliei cu propriul ego. Sau Sfinxul de la Giza, care este
înfățișat cu corp şi picioare de leu şi cap de om, este simbolul uniunii minţii cu corpul, într-un tot unitar
sau simbol al puterii dobândite astfel - puterea fiind asociată adesea cu zodia Leului. De aceea, în
aceasta zodie se numără liderii, atât cei pe care puterea nu poate să îi corupă, dar şi pe aceea care ajung
să se supună forței ego-ului.

Ascendentul lunației se află în Vărsător, ceea ce automat plasează perechea soli-lunară în casa a VII-a, la
apus, casa celuilalt sau legătura noastră cu cei de lângă noi, fie spre bine sau spre rău, pentru ca această
casă descrie atât relațiile de parteneriat, cât şi pe cele de competiție, deopotrivă. Leul la apus mai poate
însemna că se realizează un transfer al puterii, are loc o tranziție de la ceva bine împământenit la ceva cu
totul nou şi experimental, atât la nivel individual, cât şi la nivel macro.

Din Vărsător, Saturn, puternic amplasat în casa a I-a şi în domiciliu ne avertizează că viitorul nu este al
nostru, individual, ci al unei umanități reformatoare şi progresiste, în care altruismul şi prietenia devin
valori universale.

Dar pentru a ajunge acolo, avem de dat niște teste serioase, căci Saturn se află în careu cu nodurile
lunare, semn al unor responsabilități sau reguli pe care să le învățăm şi să le stăpânim, pentru a evita să
cădem în capcana scorpionică a obsesiei şi a manipulării, a secretelor şi a traumelor. Saturn, maestrul
timpului, ne învață că pentru a ajunge de sine stătători şi pentru a avea o valoare adevărată (Nodul Nord
în Taur) avem nevoie mai mult ca oricând de răbdare, iar astfel, capacitatea noastră de a crea ordine şi
disciplina în viață va înflori.

Saturn este şi el un simbol al puterii, are şi el conotații legate de leadership, este legea universală care
trebuie îndeplinită, karma care ne aduce aminte că orice acțiune are un efect şi o cauză sau orice acțiune
înseamnă o reacție opusă, de forță egală, iar viața ne servește mereu ceea ce îi oferim. Soarele, pe de
altă parte, este simbolul sursei vieții, al forței de viață, este abilitatea de a ne îndeplini scopul în viață.

Se iscă astfel o luptă pentru independenţă şi libertate (Vărsător, în casa a I-a) pe axa ego-ului: Soare în
Leu- Saturn în Vărsător, între pasiuni şi gândire, între individualism şi fraternitate, între individ şi grupuri,
între aparenţe şi esenţă, provocându-ne să conștientizăm relativitatea valorilor sociale (Leul în casa a VII-
a).

Această luptă este moderată de Uranus şi Marte în Taur, care curând vor deveni conjuncte şi care vin să
manifeste o dată în plus puterea resurselor în această lume. Cine are resursele, cine creşte
productivitatea, câștigă bătălia, economia fiind câmpul de luptă deschis al tuturor acestor forţe opuse,
ambele de aceeași intensitate. Aş putea spune că totuși, Saturn, prin recepția mutuală de decan cu Luna,
primește un punct în plus, devenind astfel favorizat.
Așadar, urmează două săptămâni, până la Luna Plină în Vărsător din 12 august, când avem la dispoziție
timp pentru a ne regrupa resursele, pentru a le folosi strategic şi disciplinat, acumularea acestora fiind
un proces obligatoriu.

S-ar putea să vă placă și