Metode Numerice – Curs 7

GRINZI SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE PRIN M.E.F.

Introducere

Solicitarea de încovoiere simplă a barelor drepte apare cel mai des ca rezultat al
acţiunii cuplurilor şi forţelor exterioare transversale, care produc momente încovoietoare şi
forţe tăietoare în secţiuni normale; datorită acestora, axa barei îşi modifică curbura. Barele
încovoiate poartă numele generic de grinzi. Pentru studiul din acest curs se va admite că
bara este prismatică, având axa dreaptă şi secţiunea constantă.
Se consideră grinda din Fig.1, astfel rezemată şi acţionată de încărcările exterioare,
încât este solicitată la încovoiere plană simplă. Din teoria elementară a grinzilor, pentru
deplasări mici, când condiţia de echilibru se exprimă pe axa nedeformată (calculul de ordinul
I), avem:
𝑀𝑀 𝜎𝜎 (1)
𝜎𝜎 = 𝑦𝑦 ; 𝜀𝜀 =
𝐼𝐼 𝐸𝐸
𝑑𝑑2 𝑣𝑣 𝑀𝑀 (2)
=
𝑑𝑑𝑥𝑥 2 𝐸𝐸𝐸𝐸
unde 𝜎𝜎 sunt tensiunile normale, 𝜀𝜀 reprezintă deformaţia specifică liniară, 𝑀𝑀 este momentul
încovoietor în secţiunea respectivă şi 𝑣𝑣 este deplasarea (săgeata) centrului de greutate a
secţiunii.

Fig.1

Abordare cu ajutorul energiei potenţiale

Energia de deformaţie specifică într-un element de lungime 𝑑𝑑𝑑𝑑 este:

1 1 𝑀𝑀2
𝑑𝑑𝑑𝑑 = � 𝜎𝜎𝜎𝜎𝜎𝜎𝜎𝜎 ∗ 𝑑𝑑𝑑𝑑 = � 2 � 𝑦𝑦 2 𝑑𝑑𝑑𝑑� 𝑑𝑑𝑑𝑑
2 𝐴𝐴 2 𝐸𝐸𝐼𝐼 𝐴𝐴

1
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Ştiind că ∫𝐴𝐴 𝑦𝑦 2 𝑑𝑑𝑑𝑑 reprezintă momentul de inerţie 𝐼𝐼, obţinem:

1 𝑀𝑀2 (3)
𝑑𝑑𝑑𝑑 = 𝑑𝑑𝑑𝑑
2 𝐸𝐸𝐸𝐸
Înlocuind (2) în (3) rezultă apoi energia de deformaţie specifică în toată grinda:
2
1 𝐿𝐿 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣 (4)
𝑈𝑈 = � 𝐸𝐸𝐸𝐸 � 2 � 𝑑𝑑𝑑𝑑
2 0 𝑑𝑑𝑥𝑥

Energia potenţială a grinzii se scrie:

2
1 𝐿𝐿 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣 𝐿𝐿 (5)
Π = � 𝐸𝐸𝐸𝐸 � 2 � 𝑑𝑑𝑑𝑑 − � 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 − � 𝑃𝑃𝑚𝑚 𝑣𝑣𝑚𝑚 − � 𝑀𝑀𝑘𝑘 𝑣𝑣𝑘𝑘′
2 0 𝑑𝑑𝑥𝑥 0 𝑚𝑚 𝑘𝑘

unde 𝑝𝑝 este încărcarea distribuită pe unitatea de lungime, 𝑃𝑃𝑚𝑚 reprezintă forţa aplicată în
punctul "𝑚𝑚", 𝑀𝑀𝑘𝑘 fiind cuplu (moment concentrat) aplicat în punctul "𝑘𝑘"; 𝑣𝑣𝑚𝑚 şi 𝑣𝑣𝑘𝑘′ (𝜃𝜃𝑘𝑘 ) sunt
deplasarea (săgeata) în punctul "𝑚𝑚", respectiv rotirea în punctul "𝑘𝑘".

Modelarea cu elemente finite

Bara se discretizează în tronsoane (elemente finite), pentru care secţiunea grinzii şi

eventual încărcarea se pot considera constante. Aceste elemente sunt legate între ele prin
noduri (puncte materiale definite ca intersecţia axelor elementelor finite conexe), Fig.2a. Se
numerotează nodurile. Fiecare nod are două grade de libertate, de exemplu, un nod "𝑖𝑖" va
avea asociate gradele de libertate 2𝑖𝑖 − 1 şi 2𝑖𝑖. Se introduc următoarele noţiuni:

 noţiunea de forţă, în sens generalizat, care include atât forţele cât şi momentele;
 noţiunea de deplasare, în sens generalizat, care include atât deplasările liniare
(translaţiile) cât şi cele unghiulare (rotirile).

Fig.2

În consecinţă, deplasările globale ale nodului 𝑖𝑖 sunt 𝐷𝐷2𝑖𝑖−1 şi 𝐷𝐷2𝑖𝑖 , ca în Fig.2a. Cu

deplasările tuturor nodurilor se alcătuieşte vectorul deplasărilor globale:

2
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

{𝐷𝐷} = [𝐷𝐷1 , 𝐷𝐷2 , 𝐷𝐷3 , 𝐷𝐷4 , … , 𝐷𝐷10 ]𝑇𝑇 (6)

Vectorul deplasărilor nodale, pentru un singur element finit 𝑒𝑒 , cu nodurile de

conectivitate notate 1, respectiv 2 (Fig.2b), se poate scrie:

{𝑑𝑑𝑒𝑒 } = {𝑣𝑣1 , 𝜃𝜃1 , 𝑣𝑣2 , 𝜃𝜃2 }𝑇𝑇 (7)

Corespondeţa local-global, poate fi reprezentată sub forma unui tabel de

conectivitate a elementelor (Fig.2c). În acest tabel, 1 şi 2 din prima linie se asociaza cu
numerotarea locala a nodurilor unui e.f. şi, corespunzător acestora, in celelalte linii se scriu
numerele nodurilor de pe corp (structură), denumite numere globale.

Funcţiile de formă folosite pentru interpolarea câmpului de deplasare, 𝑣𝑣, pe un

element, diferă de funcţiile liniare utilizate în cazul elementelor unidimensionale solicitate
axial, studiate până acum. Utilizăm sistemul de coordonate natural (sau intrisec), notat cu 𝜉𝜉
(−1 ≤ 𝜉𝜉 ≤ 1), pentru a defini funcţii de formă Hermite. Graficele acestora sunt prezentate
în Fig.3. Funcţiile de formă Hermite sunt funcţii polinomiale de gradul trei cu coeficienţi
nedeterminaţi, de forma:

𝐻𝐻𝑖𝑖 = 𝑎𝑎𝑖𝑖 + 𝑏𝑏𝑖𝑖 𝜉𝜉 + 𝑐𝑐𝑖𝑖 𝜉𝜉 2 + 𝑑𝑑𝑖𝑖 𝜉𝜉 3 , 𝑖𝑖 = 1, 2, 3, 4 (8)

Fig.3

Coeficienţii 𝑎𝑎𝑖𝑖 , 𝑏𝑏𝑖𝑖 , 𝑐𝑐𝑖𝑖 şi 𝑑𝑑𝑖𝑖 pot fi obţinuţi cu uşurinţă impunând următoarele condiţii la
limită:

𝐻𝐻1 𝐻𝐻1′ 𝐻𝐻2 𝐻𝐻2′ 𝐻𝐻3 𝐻𝐻3′ 𝐻𝐻4 𝐻𝐻4′

𝜉𝜉 = −1 1 0 0 1 0 0 0 0
𝜉𝜉 = 1 0 0 0 0 1 0 0 1

3
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

De exemplu, coeficienţii necunoscuţi, 𝑎𝑎1 , 𝑏𝑏1 , 𝑐𝑐1 şi 𝑑𝑑1 pentru funcţia de formă 𝐻𝐻1 se
determină impunând:

𝜉𝜉 = −1 ⟹ 𝐻𝐻1 = 1; 𝑎𝑎1 − 𝑏𝑏1 + 𝑐𝑐1 − 𝑑𝑑1 = 1 (9)

𝜉𝜉 = −1 ⟹ 𝐻𝐻1′ = 0; 𝑏𝑏1 − 2𝑐𝑐1 + 3𝑑𝑑1 = 0

𝜉𝜉 = 1 ⟹ 𝐻𝐻1 = 0; 𝑎𝑎1 + 𝑏𝑏1 + 𝑐𝑐1 + 𝑑𝑑1 = 0

𝜉𝜉 = 1 ⟹ 𝐻𝐻1′ = 0; 𝑏𝑏1 + 2𝑐𝑐1 + 3𝑑𝑑1 = 0

Se rezolvă sistemul de ecuaţii rezultat:

𝑎𝑎1 − 𝑏𝑏1 + 𝑐𝑐1 − 𝑑𝑑1 = 1 𝑎𝑎1 1/2 (10)
𝑏𝑏 − 2𝑐𝑐1 + 3𝑑𝑑1 = 0 𝑏𝑏1 −3/4
� 1 � 𝑐𝑐 � = � �
𝑎𝑎1 + 𝑏𝑏1 + 𝑐𝑐1 + 𝑑𝑑1 = 0 1 0
𝑏𝑏1 + 2𝑐𝑐1 + 3𝑑𝑑1 = 0 𝑑𝑑1 1/4

şi se obţine funcţia de formă 𝐻𝐻1 :

1 3 1 1 (11)
𝐻𝐻1 = − 𝜉𝜉 + 𝜉𝜉 3 = (2 − 3𝜉𝜉 + 𝜉𝜉 3 )
2 4 4 4
Se procedează în aceeaşi manieră şi, prin impunerea condiţiilor la limită
corespunzătoare, se deduc funcţiile de formă:
1 1 1 1 1
𝐻𝐻2 = − 𝜉𝜉 − 𝜉𝜉 2 + 𝜉𝜉 3 = (1 − 𝜉𝜉 − 𝜉𝜉 2 + 𝜉𝜉 3 )
4 4 4 4 4
1 3 1 1
𝐻𝐻3 = + 𝜉𝜉 − 𝜉𝜉 3 = (2 + 3𝜉𝜉 − 𝜉𝜉 3 ) (11’)
2 4 4 4
1 1 1 1 1
𝐻𝐻4 = − − 𝜉𝜉 + 𝜉𝜉 2 + 𝜉𝜉 3 = (−1 − 𝜉𝜉 + 𝜉𝜉 2 + 𝜉𝜉 3 )
4 4 4 4 4
Folosind funcţiile de formă Hermite, deplasarea 𝑣𝑣 în interiorul elementului se poate
scrie:
𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑑𝑑𝑑𝑑 (13)
𝑣𝑣(𝜉𝜉) = 𝐻𝐻1 𝑣𝑣1 + 𝐻𝐻2 � � + 𝐻𝐻3 𝑣𝑣2 + 𝐻𝐻4 � �
𝑑𝑑𝑑𝑑 1 𝑑𝑑𝑑𝑑 2

Coordonatele naturale sunt descrise de funcţia 𝜉𝜉(𝑥𝑥) = 2(𝑥𝑥 − 𝑥𝑥1 )⁄(𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 ) − 1,
unde 𝑥𝑥1 , respectiv 𝑥𝑥2 , reprezintă coordonatele (abscisele) nodurilor elementului finit în
sistemul de coordonate global al structurii. Transformarea de la 𝑥𝑥 la 𝜉𝜉 se scrie:
1 − 𝜉𝜉 1 + 𝜉𝜉 𝑥𝑥1 + 𝑥𝑥2 𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 (14)
𝑥𝑥 = 𝑥𝑥1 + 𝑥𝑥2 = + 𝜉𝜉
2 2 2 2
Deoarece, 𝑙𝑙𝑒𝑒 = 𝑥𝑥2 − 𝑥𝑥1 este lungimea elementului, putem scrie:
𝑙𝑙𝑒𝑒 (15)
𝑑𝑑𝑑𝑑 = 𝑑𝑑𝑑𝑑
2
Prin utilizarea regulei de diferenţiere 𝑑𝑑𝑑𝑑⁄𝑑𝑑𝑑𝑑 = (𝑑𝑑𝑑𝑑⁄𝑑𝑑𝑑𝑑) (𝑑𝑑𝑑𝑑⁄𝑑𝑑𝜉𝜉 ) se obţine:

4
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑑𝑑𝑑𝑑 (16)

=
𝑑𝑑𝑑𝑑 2 𝑑𝑑𝑑𝑑

Notând că, derivata funcţiei 𝑣𝑣 (𝑑𝑑𝑑𝑑⁄𝑑𝑑𝑑𝑑 ) , evaluată în nodurile 1 şi 2 ale elementului

finit, reprezintă rotirea acestora, 𝜃𝜃1 , respectiv 𝜃𝜃2 , vom avea:
𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑙𝑙𝑒𝑒
𝑣𝑣(𝜉𝜉) = 𝐻𝐻1 𝑣𝑣1 + 𝐻𝐻2 𝜃𝜃1 + 𝐻𝐻3 𝑣𝑣2 + 𝐻𝐻4 𝜃𝜃2 (17)
2 2
sau în scriere matriceală compactă:

𝑣𝑣 = [𝐻𝐻]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } (18)

unde:
𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑙𝑙𝑒𝑒
[𝐻𝐻] = �𝐻𝐻1 𝐻𝐻 𝐻𝐻3 𝐻𝐻 � (19)
2 2 2 4
Energia de deformaţie specifică, ec. (4), pentru un element finit 𝑒𝑒 , devine:
2
1 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣
𝑈𝑈𝑒𝑒 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 � � 2 � 𝑑𝑑𝑑𝑑 (20)
2 𝑒𝑒 𝑑𝑑𝑥𝑥

Din relaţia (16),

𝑑𝑑𝑑𝑑 2 𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣 4 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣
= şi = (21)
𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑑𝑑𝑥𝑥 2 𝑙𝑙𝑒𝑒2 𝑑𝑑𝜉𝜉 2
În relaţia de mai sus se înlocuieşte 𝑣𝑣 = [𝐻𝐻]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } şi se obţine:
2 𝑇𝑇
𝑑𝑑2 𝑣𝑣 4 𝑑𝑑2 [𝐻𝐻] 𝑑𝑑 2 𝑣𝑣 16 𝑑𝑑 2 [𝐻𝐻] 𝑑𝑑2 [𝐻𝐻]
= {𝑑𝑑𝑒𝑒 } şi � 2 � = {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 4 � � � � {𝑑𝑑𝑒𝑒 } (21)
𝑑𝑑𝑥𝑥 2 𝑙𝑙𝑒𝑒2 𝑑𝑑𝜉𝜉 2 𝑑𝑑𝑥𝑥 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑑𝑑𝜉𝜉 2 𝑑𝑑𝜉𝜉 2

𝑑𝑑2 [𝐻𝐻] 3 −1 + 3𝜉𝜉 𝑙𝑙𝑒𝑒 3 1 + 3𝜉𝜉 𝑙𝑙𝑒𝑒

� 2
� = � 𝜉𝜉 − 𝜉𝜉 � (22)
𝑑𝑑𝜉𝜉 2 2 2 2 2 2

Prin substituirea ecuaţiei (21) în ecuaţia (20) şi scriind 𝑑𝑑𝑑𝑑 = (𝑙𝑙𝑒𝑒 ⁄2)𝑑𝑑𝑑𝑑, obţinem:
1 𝑇𝑇
1 16 𝑑𝑑 2 [𝐻𝐻] 𝑑𝑑2 [𝐻𝐻] 𝑙𝑙𝑒𝑒
𝑈𝑈𝑒𝑒 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 � �{𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 4 � 2
� 2
{𝑑𝑑𝑒𝑒 } � 𝑑𝑑𝑑𝑑
2 −1 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑑𝑑𝜉𝜉 𝑑𝑑𝜉𝜉 2
(23)
1 2 [𝐻𝐻] 𝑇𝑇 2 [𝐻𝐻]
1 8𝐸𝐸𝐸𝐸 𝑑𝑑 𝑑𝑑
= {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 3 � �� 2
� 𝑑𝑑𝑑𝑑� {𝑑𝑑𝑒𝑒 }
2 𝑙𝑙𝑒𝑒 −1 𝑑𝑑𝜉𝜉 𝑑𝑑𝜉𝜉 2

în care, dacă se introduc expresiile derivatelor funcţiilor de formă date de (22), rezultă:

5
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

 9 2 3 9 3 
 ξ ξ (−1 + 3ξ )le − ξ2 ξ (1 + 3ξ )le 
4 8 4 8
 
3  −1 + 3ξ  2 −1 + 9ξ 2 2 
2
3
 ξ (−1 + 3ξ )le   le − ξ (−1 + 3ξ )le le 
1 8 EI +1  8  4  8 16
{de } d ξ {d e }
le3 ∫−1 
T
Ue = (24)
2 9 3 9 2 3 
 − ξ2 − ξ (−1 + 3ξ )le ξ − ξ (1 + 3ξ )le2 
 4 8 4 8 
 3 −1 + 9ξ 2 2 3  1 + 3ξ  2 
2

 ξ (1 + 3ξ )le le − ξ (1 + 3ξ )le2   le 
 8 16 8  4  
+1 2 +1 +1
În urma integrării matricei, notand ca: ∫−1 𝜉𝜉 2 𝑑𝑑𝑑𝑑 = 3 ; ∫−1 𝜉𝜉𝜉𝜉𝜉𝜉 = 0 ; ∫−1 𝑑𝑑𝑑𝑑 = 2 ,
rezultă în final, expresia energiei de deformaţie specifică:
1
𝑈𝑈𝑒𝑒 = {𝑑𝑑 }𝑇𝑇 [𝑘𝑘𝑒𝑒 ]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } (25)
2 𝑒𝑒
unde [𝑘𝑘𝑒𝑒 ] este matricea de rigiditate a elementului finit.

 12 6le −12 6le 

 6l 2
−6le 2le2 
EI  e 4le
[ e ] 3  −12 −6l
k =
12 −6le 
(26)
le e
 
2
 6le 2le −6le 4le2 

Observaţie

O coloană din matricea de rigiditate [𝑘𝑘𝑒𝑒 ], reprezintă eforturile (rigidităţile) din

extremităţile barei dublu încastrate produse de deplasarea corespunzătoare unitară, toate
celelalte deplasări fiind nule.

Vectorul forţelor

Considerăm mai întâi termenul forţei distribuite pe element:

𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒 1
� 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = � � [𝐻𝐻] 𝑑𝑑𝑑𝑑� {𝑑𝑑𝑒𝑒 } (27)
𝑙𝑙𝑒𝑒 2 −1

Se înlocuieşte [𝐻𝐻] din ecuaţiile (12) şi (19) şi apoi prin integrare, relaţia de mai sus
devine:

� 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝𝑝 = {𝑓𝑓𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑑𝑑𝑒𝑒 } (28)

𝑙𝑙𝑒𝑒

unde {𝑓𝑓𝑒𝑒 } este vectorul forţelor nodale echivalente încărcării distribuite, Fig.4.

𝑝𝑝𝑝𝑝𝑒𝑒 𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒2 𝑝𝑝𝑝𝑝𝑒𝑒 𝑝𝑝𝑙𝑙𝑒𝑒2

{𝑓𝑓𝑒𝑒 }𝑇𝑇 = � − � (29)
2 12 2 12

6
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Fig.4

Forţele şi momentele concentrate, 𝑃𝑃𝑚𝑚 respectiv 𝑀𝑀𝑘𝑘 , sunt luate în calcul prin
introducerea nodurilor în punctele de aplicaţie. În consecinţă, expresia generală a energiei
potenţiale, ec. (5), se scrie sub forma:
1
Π = � {𝑑𝑑𝑒𝑒 }𝑇𝑇 [𝑘𝑘𝑒𝑒 ]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } − �{𝑓𝑓𝑒𝑒 }𝑇𝑇 {𝑑𝑑𝑒𝑒 } − � 𝑃𝑃𝑖𝑖 𝐷𝐷𝑖𝑖 (30)
2
𝑒𝑒 𝑒𝑒 𝑖𝑖

sau, pe baza incidenţei componentelor fiecărui vector {𝑑𝑑𝑒𝑒 } (𝑒𝑒 = 1, 2, … , 𝑚𝑚) , cu

componentele vectorului {𝐷𝐷} al deplasărilor nodale:
1
Π= {𝐷𝐷}𝑇𝑇 [𝐾𝐾]{𝐷𝐷} − {𝐷𝐷}𝑇𝑇 {𝐹𝐹} (31)
2
unde [𝐾𝐾] este matricea de rigiditate globală, {𝐷𝐷} este vectorul deplasărilor globale (în sens
generalizat) şi {𝐹𝐹} este vectorul forţelor globale (în sens generalizat) obţinut prin reducerea
echivalentă la noduri a tuturor tipurilor de încărcări.

Introducerea condiţiilor la limită

Deplasările nodale şi reacţiunile se obţin folosind teorema minimului energiei

potenţiale totale enunţată în cursul 3. (Dintre toate stările de deformaţie compatibile cu
legăturile, starea de deformaţie care corespunde echilibrului minimizează energia potenţială
totală 𝛱𝛱). În consecinţă, ecuaţiile de echilibru ([K]{D}={F}), pot fi obţinute la fel ca în cazul
elementelor unidimensionale solicitate axial (vezi Curs 3), minimizând în raport cu {𝐷𝐷}
energia potenţială totala:
𝑑𝑑𝑑𝑑
= 0; 𝑖𝑖 = 1, 2, 3, … , n (32)
𝑑𝑑𝐷𝐷𝑖𝑖

Prin impunerea conditiilor la limita (de rezemare) ale structurii, se exclude

posibilitatea ca aceasta sa se deplaseze ca un corp rigid. Este important de reţinut că
introducerea greşită a condiţiilor la limită (de rezemare) duce la obţinerea unor rezultate
eronate şi de aceea acestea trebuie să modeleze cu acurateţe rezemarea reală a structurii.
Daca valorile deplasarilor din reazeme sunt egale cu zero dupa directia anumitor grade de
libertate, se pot elimina din relatia (32) liniile si coloanele corespunzatoare acestora. Astfel,
sistemul de ecuatii (32) devine:

7
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

[𝐾𝐾 ∗ ]{𝐷𝐷∗ } = {𝐹𝐹 ∗ } (32’)

Determinarea eforturilor sectionale în elementele finite

Expresiile momentului încovoietor şi a forţei tăietoare în elementul finit se obţin

𝑑𝑑2 𝑣𝑣
substituind 𝑣𝑣 = [𝐻𝐻]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } în ecuaţia diferenţială de ordinul doi a axei deformate, 𝑀𝑀 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 𝑑𝑑𝑥𝑥 2 ,
𝑑𝑑𝑑𝑑
respectiv în expresia forţei tăietoare funcţie de moment, 𝑉𝑉 = 𝑑𝑑𝑑𝑑
:

4 𝑑𝑑 2 [𝐻𝐻] 𝐸𝐸𝐸𝐸
𝑀𝑀 = 𝐸𝐸𝐸𝐸 2 � � {𝑑𝑑 𝑒𝑒 } = [6𝜉𝜉𝑣𝑣1 + (3𝜉𝜉 − 1)𝑙𝑙𝑒𝑒 𝜃𝜃1 − 6𝜉𝜉𝑣𝑣2 + (3𝜉𝜉 + 1)𝑙𝑙𝑒𝑒 𝜃𝜃2 ]
𝑙𝑙𝑒𝑒 𝑑𝑑𝜉𝜉 2 𝑙𝑙𝑒𝑒2
(32)
6𝐸𝐸𝐸𝐸
𝑉𝑉 = 3 (2𝑣𝑣1 + 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝜃𝜃1 − 2𝑣𝑣2 + 𝑙𝑙𝑒𝑒 𝜃𝜃2 )
𝑙𝑙𝑒𝑒
Relaţiile de mai sus sunt valabile pentru încărcări distribuite modelate prin încărcări
nodale echivalente. În nodurile elementului finit, pentru 𝜉𝜉 = −1 şi 𝜉𝜉 = 1 , momentul
încovoietor şi forţa tăietoare se pot determina matriceal astfel:

 ple 
 2 
 V1   12 6le −12 6le   v1   pl 2 
M   6l 2
−6le 2le2  θ1   12 
e
 1 EI  e 4le
   −  (33)
 V2  le3  −12 −6le 12 −6le   v2   ple 
 M 2   
2
 6le 2le −6le 4le2  θ 2   2 
 2
 − ple 
 12 

Sau sub formă matriceală compactă:

{𝑆𝑆𝑒𝑒 } = [𝑘𝑘𝑒𝑒 ]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } − {𝑓𝑓𝑒𝑒 } (34)

Al doilea termen din membrul drept trebuie scazut doar pentru elementele cu
încărcări distribuite.

Exemplu

Pentru grinda cu încărcarea şi rezemarea din figură se cere să se determine:

a) rotirile în nodurile 2 şi 3
b) săgeata la mijlocul primei deschideri

8
Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

Rezolvare

a) Se discretizează grinda în două elemente finite, interconectate în 3 puncte nodale. Se

numerotează elementele, nodurile şi, acestora din urmă li se asociază câte două grade de
libertate. Deplasările (în sens generalizat) 𝐷𝐷1 , 𝐷𝐷2 , 𝐷𝐷3 , şi 𝐷𝐷5 se consideră ca fiind egale cu
zero, iar 𝐷𝐷4 şi 𝐷𝐷6 reprezintă tocmai rotirile ce trebuiesc determinate. Având în vedere că
lungimile şi momentele de inerţie ale celor două elemente finite sunt egale, matricile de
rigiditate elementale se scriu:

 12 6le −12 6le 

 6l 2
−6le 2le 
Ee I e  e 4le
[ ke ] = 3  −12 −6l 12 −6le 
le e
 
 e
6l 2 l −6le 4le2 

EI
=
( 200 ×10 )( 4 ×10 ) =
9 −6

8 ×105 N m
l3 13

 12 6 −12 6 
 6 4 −6 2 
[ k1 ]= [ k2 ]= 8 ×10  −12 −6 12 −6
5 

 
 6 2 −6 4 

Se recomandă ca informaţiile despre corespondenta local-global a deplasarilor

nodurilor să fie reprezentate tabelar.

𝑣𝑣1 𝜃𝜃1 𝑣𝑣2 𝜃𝜃2

𝑒𝑒 = 1 𝐷𝐷1 𝐷𝐷2 𝐷𝐷3 𝐷𝐷4

𝑒𝑒 = 2 𝐷𝐷3 𝐷𝐷4 𝐷𝐷5 𝐷𝐷6

Reducând la noduri forţa uniform distribuită se obţin forţele nodale (în sens
generalizat), pe direcţia GDL cu deplasări necunoscute.

9
 Grinzi solicitate la încovoiere prin M.E.F. (ş.l. dr.ing. Luca Septimiu)

𝑝𝑝𝑙𝑙 2
𝐹𝐹4 = − = −1000 𝑁𝑁𝑁𝑁
12
𝑝𝑝𝑙𝑙 2
𝐹𝐹6 = = 1000 𝑁𝑁𝑁𝑁
12
Se asamblează matricea de rigiditate structurală [𝐾𝐾] prin sumarea matricelor de
rigiditate elementale.

1 2 3 4 5 6
 12 6 −12 6 0 0 1
 6 4 −6 2 0 0  2

 −12 −6 24 0 −12 6  3
[ K ]= 8 ×105  6 2 0 8 −6 2  4
 
 0 0 −12 −6 12 −6  5
 
 0 0 6 2 −6 4  6

Matricea [𝐾𝐾] devine nesingulară prin introducerea condiţiilor de rezemare ale

structurii. Aceasta presupune eliminarea liniilor şi coloanelor corespunzătoare gradelor de
libertate 1, 2, 3, 5 pe direcţia cărora deplasările sunt blocate. Ecuaţiile elementelor finite în
formă matriceală pot fi scrise astfel:

8 2 𝐷𝐷4 −1000
8 × 105 � �� � = � �
2 4 𝐷𝐷6 +1000
Deplasările cerute se obţin în urma rezolvării sistemului de ecuaţii:
𝐷𝐷4 −2,679 × 10−4
� �=� �
𝐷𝐷6 4,464 × 10−4
b) Pentru elementul 1, 𝑣𝑣1 = 𝐷𝐷1 = 0, 𝜃𝜃1 = 𝐷𝐷2 = 0, 𝑣𝑣2 = 𝐷𝐷3 = 0 şi 𝜃𝜃2 = 𝐷𝐷4 . Pentru a
obţine săgeata la mijlocul elementului, vom folosi ecuaţia (18) 𝑣𝑣 = [𝐻𝐻]{𝑑𝑑𝑒𝑒 } la 𝜉𝜉 = 0:

 v1 
 
 l l  θ 
v  H1 , e H 2 , H 3 , e H 4  ×  1 
 2 2   v2 
θ 2 
l
v = 0 + 0 + 0 + e H 4 D4
2
 1  1 
=    −  ( −2, 679 ×10−4 )
 2  4 
= 3,34875 ×10−5 m
= 0, 03345 mm

10